Dreptul Muncii2

Răspunderea penală în Codul Muncii este prevăzută în art.261 – 265 din Capitolul V, prin care se reglementează faptele care constituie infracțiuni precum și sancțiunile aplicabile persoanelor care vor fi găsite vinovate sub aspect penal.

Faptele penale menționate în Codul Muncii nu trebuie să ignore celelalte acte normative care reglementează infracțiuni ce pot fi comise de părțile care intră sub incidența unor raporturi de muncă.

În acest sens putem exemplifica dispozițiile privind răspunderea penală conținute în alte acte normative cum ar fi Codul Penal (ex.: infracțiuni de serviciu sau în legatură cu serviciul) sau Legea Securității și Sănătății în Muncă.

Întelegerea principiului răspunderii penale devine mai usoară dacă se iau în considerare câteva aspecte specifice. Astfel, statul este singurul în măsură să stabilească condițiile existenței răspunderii penale, subiecții care pot fi trași la raspundere penală și sancțiunile concrete care vor putea fi aplicate acestor subiecți. În exercitarea funcției sale legislative, statul emite acele acte normative care prevăd în mod expres faptele care reglementează și sancționează răspunderea penală.

Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau omisiune care, în momentul în care a fost săvârșită, nu era reglementată de lege, neputând fi aplicate dispozițiile legii prin analogie, în absenta unei infracțiuni definită clar de lege.

Infracțiunile și pedepsele nu pot fi reglementate altfel decât prin lege organică, astfel că nimănui nu-i poate fi atrasă răspunderea penală în baza unor acte normative inferioare legii organice, de tipul unor hotărâri ale guvernului, ordine ale miniștrilor sau hotărâri ale consiliilor județene sau locale.

Având în vedere competențele sale, Guvernul nu poate să modifice cuantumul amenzilor penale, prevăzute pentru unele infracțiuni, ci este obligat să inainteze Parlamentului un proiect de lege organică pentru acest scop.

Nici o autoritate publică, nici instanțele de judecată nu au dreptul să adauge sau să modifice o dispoziție legală, și nici nu pot să considere pe bază de analogie, în sensul că o faptă constituie infracțiune, decât dacă respectiva faptă corespunde întocmai cu ipoteza prevazută în legea organică.

Angajarea răspunderii penale este posibilă numai în condițiile în care fapta săvârșită îndeplinește toate condițiile din norma juridică care reglementează o anumită infracțiune. Cu alte cuvinte, răspunderea se naște numai în raport cu acele fapte concrete expres prevăzute și sancționate ca infracțiuni în Codul Muncii sau în alte legi organice speciale.

Sancțiunea concretă prevăzută de legea penală nu va putea fi aplicata decât după finalizarea procedurilor specifice desfășurate de organele de urmărire penală și de justiție, făptuitorul, prezumat nevinovat, va avea dreptul la un proces echitabil, beneficiind, astfel, de toate garanțiile procedurale conferite de lege.

Începând cu data de 1 februarie 2014, noul Cod penal preia în conținutul său o parte dintre infracțiunile care formau răspunderea penală în dreptul muncii, aducându-se modificări unui număr important de infracțiuni și abrogându-se altele.

Capitolul V al Titlului XI Codul Muncii, destinat răspunderii penale, a suferit modificări începând cu data de 1 februarie 2014, atât în ceea ce privește numărul infracțiunilor pe care le prevede, cât și în ceea ce privește conținutul acestor infracțiuni, modificări care vor fi evidențiate în cele ce urmează :

infracțiunea de neexecutare a hotărârilor judecătorești privind plata salariilor prevăzută de art. 261 Codul Muncii

nerespectarea unei hotărâri judecătorești privind reintegrarea în muncă prevăzută de art. 262 Codul Muncii

Cele două infracțiuni sunt acum incriminate de art. 287 alin. (1) lit. d) și e) noul Cod penal. Astfel, potrivit art. 287 noul Cod penal, constituie infracțiune „Nerespectarea unei hotărâri judecătorești săvârșită prin:

d. neexecutarea hotărârii judecătorești prin care s-a dispus reintegrarea în muncă a unui salariat;

e. neexecutarea hotărârii judecătorești privind plata salariilor în termen de 15 zile de la data cererii de executare adresate angajatorului de către partea interesată."

Conținutul legal este același ca și în fosta reglementare, cu o singură diferență. Astfel, în timp ce în Codul Muncii era incriminată neexecutarea unei hotărâri definitive, în noul Cod penal nu mai este prevăzută cerința ca hotărârea să fie definitivă, rezultând în mod evident că poate răspunde penal cel care nu execută o hotărâre judecătorească care privește plata salariilor sau reîncadrarea unui salariat, hotărâre pronunțată chiar și în primă instanță. Trebuie remarcat faptul ca în noua reglementare, așa cum era normal, cele două fapte sunt sancționate la fel, pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă, spre deosebire de reglementarea anterioară care le sancționa diferit.

În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 264 alin. (1) Codul muncii – stabilirea salariilor sub nivelul minim brut pe țară garantat în plată, conținutul legal al acesteia a rămas neschimbat: „constituie infracțiune fapta persoanei care, în mod repetat, stabilește pentru salariații încadrați în baza contractului individual de muncă salarii sub nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată, prevăzut de lege". Infracțiunea a suferit modificări doar sub aspectul sancțiunii, noua pedeapsă prevăzută de lege fiind închisoarea de la o lună la un an sau amenda penală. Vechea pedeapsă pentru infracțiunea prevăzută la art. 264 alin. (1) Codul muncii era închisoare de la 6 luni la un an sau amendă penală.

La infracțiunea de primire la muncă a mai mult de 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă prevăzută acum de alin. (4) al art. 264 [fost alin. (3)] se modifică doar limitele pedepsei, noua pedeapsă fiind închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă, păstrându-se nemodificat conținutul legal: „constituie infracțiune primirea la muncă a mai mult de 5 persoane, indiferent de cetățenia acestora, fără încheierea unui contract individual de muncă". În vechea reglementare pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea de primire la muncă a mai mult de 5 persoane fără încheierea unui contract de muncă era închisoare de la unu la 2 ani sau amendă penală.

Art. 265 Codul muncii cunoaște modificări doar în ceea ce privește infracțiunea de încadrare în muncă a minorilor fără respectarea dispozițiilor legale. Astfel, pluralul minorilor, neclar și nepotrivit folosit în vechea reglementare este înlocuit cu singularul minor, noul conținut legal al infracțiunii fiind următorul: „încadrarea în muncă a unui minor cu nerespectarea condițiilor legale de vârstă sau folosirea acestuia pentru prestarea unor activități cu încălcarea prevederilor legale referitoare la regimul de muncă al minorilor constituie infracțiune". Prin această modificare se clarifică aspectul ambiguu în vechea reglementare referitor la numărul minim al minorilor care trebuie încadrați în muncă pentru a fi în prezența infracțiunii prevăzută de art. 265 alin. (1) Codul muncii.

Conținutul legal al infracțiunii prevăzute de art. 265 alin. (1) Codul muncii, înainte de modificare, era următorul:

„Încadrarea în muncă a minorilor cu nerespectarea condițiilor legale de vârstă sau folosirea acestora pentru prestarea unor activități cu încălcarea prevederilor legale referitoare la regimul de muncă al minorilor". Pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracțiune se modifică, noua pedeapsă fiind închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă. Vechea pedeapsă pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 265 alin. (1) Codul muncii era închisoarea de la un an la 3 ani.

Infracțiunile prevăzute la art. 37 și art. 38 din Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă au fost preluate începând cu 1 februarie 2014 în noul Cod penal. Astfel, infracțiunea care era prevăzută de art. 37 din Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă este acum incriminată de art. 349 noul Cod penal – Neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă: „Neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate și sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se creează un pericol iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională".

Spre deosebire de vechea reglementare, s-a renunțat la cerința ca pericolul creat ca urmare a neluării măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă să fie grav, singura condiție impusă de textul de lege fiind ca pericolul care se creează să fie iminent. Conținutul legal al infracțiunii prevăzute de art. 37 din Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă era: „Neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate și sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se creează un pericol grav și iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională".

Pedeapsa prevăzută de lege pentru săvârșirea infracțiunii a fost modificată, actualmente săvârșirea infracțiunii fiind pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. În vechea reglementare, pedeapsa prevăzută de art. 37 alin. (1) din Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă era închisoarea de la un an la 2 ani sau amendă. Pedeapsa prevăzută pentru săvârșirea infracțiunii din culpă, prevăzută anterior de art. 37 alin. (3) din Legea 319/2006 și actualmente de alin. (2) al art. 349 noul Cod penal, rămâne neschimbată, aceasta fiind închisoarea de la 3 luni la un an sau amendă.

Art. 350 noul Cod penal incriminează infracțiunea care era anterior prevăzută de art. 38 din Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă – Nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă: „Nerespectarea de către orice persoană a obligațiilor și a măsurilor stabilite cu privire la securitatea și sănătatea în muncă, dacă prin aceasta se creează un pericol iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională".
Având în vedere că normele cuprinse în Codul Muncii care instituie răspunderea penală prevăd limite maxime ale pedepselor principale și complementare, aplicarea concretă a acestor sancțiuni se va face de către instanta de judecată cu respectarea principiului proporționalității dintre fapta concretă săvârșită și pedeapsa aplicată.

Astfel, individualizarea judiciară a pedepselor va trebui să respecte raportul dintre gradul de pericol social al faptei și persoana făptuitorului, pe de o parte, și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, pe de altă parte.

Bibliografie

Diana-Ionela Ancheș, Dreptul muncii în perspectiva europeană, editura Eikon, Cluj-Napoca, 2014

Codul muncii actualizat ianuarie 2015

Alexandru Țiclea, Codul muncii comentat, ediția a 3-a, revăzută și adăugită, editura Universul Juridic, București, 2013.

Radu Răzvan Popescu, Dreptul Muncii – Curs Universitar – ediția a III-a revăzută și adăugită, editura Universul Juridic, București, 2013.

Alexandru Țiclea, Tratat de dreptul muncii – ediția a 7-a, editura Universul Juridic, București, 2013.

Romulus Gidro, Dreptul Muncii – Curs Universitar, editura Universul Juridic, București, 2013.

Mihaela Tofan, Mihai-Bogdan Petrișor, Dreptul muncii – Curs universitar, editura Hamangiu, București, 2013.