Disparitati Teritoriale In Macrojudetul Iasi Botosani

INTRODUCERE

În zilele de astăzi disparitățile au căpătat un rol tot mai semnificativ, sunt un concept interesant și de cercetat, deoarece diferențierile apărute în ceea ce privește mișcarea în spațiu a populației sunt rezultatul unui întreg sistem de fenomene și procese apărute în societatea respectivă, cu consecințe evidente asupra dezvoltării diferențiate a țărilor și regiunilor. Aceste diferențieri se manifestă nu numai sub aspect economic, cât și sub aspect demografic și teritorial, cauzate de evoluțiile aparte ale județelor încă din deceniile trecute. Moștenirea caracteristicilor prioadei trrecute a fost întregită cu noi exemple, cu noi evoluții, mai ales în ultima perioadă, fiecare județ, fiecare localitate intrând pe o nouă traiectorie, generate de schimbările apărute atât pe plan economic, cât și pe plan demografic și politic. Tranziția țării spre o economie de piață a fost elementul cel mai important încreșterea iegalităților teritoriale, iar în cadrul acestui proces rolurile importante le-au revenit diferențierilor apărute în spațiul geografic. Toate acestea au condus la creșterea disparităților macrojudețene, ceea ce a contribuit la divizarea în mai multe părți a teritoriului macrojudețului, avut în vedere, sub aspectul nivelului de dezvoltare, la adâncirea acestei crevase care a apărut între zonele dezvoltate și cele mai puțin dezvoltate. Aspectul de bază a politicilor regionale constă în cunoașterea deplină a acelor factori și procese care modelează spațiul teritorial și contribuie la apariția inegalităților teritoriale pe mai multe dimensiuni.

Lucrarea se încadrează în analiza acestor tendințe, scopul ei fiind acela de a analiza în totalitate acele procese demografice și sociale care au cunoscut o transformare, o schimbare fundamentală, conducând la creșterea disparităților teritoriale.

Caracterul analizei menționate este dat de faptul că pozișia principală a analizei este ocupată de spațialitatea populației, iar unitățile caracteristice observate sunt unități teritoriale. Astfel, teritoriile analizate sunt județele Botoșani și Iași ( NUTS 3 conform nomenclaturii Uniunii Europene) cu referire la nivel local, respectiv la cele 2859 de comune existente la 1 iulie 2011 ( NUTS 5). Scopul analizei este o comparație detaliată și cuprinzătoare a disparităților macrojudețului Iași-Botoșani, cu o analiză mai amplă asupra comunelor, putându-se stabili astfel traiectoria și tendința evoluției aparte a teritoriilor macrojudețului, primind o imagine mai complexă asupra disparităților din județele Iași-Botoșani. Deoarece la baza analizei unităților teritoriale sta comparația, întrebările acestei analize de obicei se referă la diferențierele teritoriale, la caracterul și dimensiunea inegalităților, la direcția schimbărilor. Legat de aceasta apar relațiile dintre caracteristicile comune și individuale ale unităților, particularități locale ale acestora.

Ipoteza de bază a lucrării constă în faptul că metropolizarea, globalizarea, valorificarea poziției geografice a unor teritorii au condus la reapariția inegalităților parțial estompate de politia de dezvoltare a statului comunist. Lucrarea în sine are un caracter empiric, este bazată pe statisticile oficiale, acestea reprezentând totodată cadrul analizei din aul 2012, însă în cazul unor procese demografico-sociale lipsa statisticilor a condus la restricționarea analizei ori la anul 2010, ori la analiza datelordin ultimele două recensăminte.

După analiza principalelor teorii care explică în mod diferit evoluția inegalităților teritoriale, unii autori susținând prezența înegalităților și în viitor, alții bazându-se pe scăderea acestora după atingerea unui anumit nivel dedezvoltare, prima parte a lucrării constă într-o analiză de sinteză a principalelor fenomene demografice care au un efect important în evoluția vieții economice a macrojudețului, mai ales în evoluția forței de muncă, sunt analizate și principalele dimensiuni ale sferei sociale ale macrojudețului,deoarece disfuncțiunile apărute în urma schimbărilor majore se evidențiază cel mai mult la nivelul indivizilor. Consider că această analiză poate constitui un punct de reper, un demers foarte important pentru politicile regionale și ale amenajării teritoriului, în delimitarea acelor teritorii și a acelor fenomene unde implicarea sferei autorităților locale ar trebui să reprezinte un obiectiv principal.

CAPITOLUL I. TEORII ȘI CONCEPTE ALE DISPARITĂȚILOR TERITORIALE

1.1 Aspecte conceptuale: definiții, noțiuni generale

Desfășurarea proceselor socio-economice are loc în cadrul a două dimensiuni și anume cea de timp și spațiu,implicând adesea și inegalități. Expresia „inegalități teritoriale” este folosită pentru a semnala diferențe în ceea ce privește modul de manifestare a factorilor naturali,culturali,economici și sociale dintre diferitele teritorii.

Definițiile însemnate în dicționarele pentru noțiunea de „disparitate” nu variază foarte mult : disparitatea consemă o inegalitate,deosebire,lipsa de asemănare,de armonie.

Conform dicționarului „Le petit Robert”(1991,pag.552) se precizează : „disparitate (<lat. disparilitas) = absența armoniei între elemente; lipsa asemănării; diversitate; heterogenitate. Așadar, la origine, cuvântul „disparitate” provine din latinescu “disparilitas”, pentru care Dicționarul Latin-Român (1983, pag. 356) oferă sensul de : neasemănare, diferență.

“Disparitățile” sunt o abatere în raport cu o situație normală.Conform Dicționarului geografiei umane inegalitatea spațială sau disparitățile teritoriale semnifică distribuția inegală a unei atribuții specifice printre grupurile de populație definite în spațiu.(Johnston-Derek-Smith,1987).

În numeroasele studii în care se prezintă diferite aspecte privind organizarea sau funcționarea ansamblurilor teritoriale se presupune de la sine înțeleasă valoarea termenului de “disparitate” , acesta invocând o inegalitate. Însă, în accepțiune geografică, inegalitatea este una “resimțită,percepută și trăită ca o nedreptate” (Brunet,Ferras,Thery,1992,pag. 150). Putem vorbi de disparități dacă diferențele ating valori mari, dacă pot avea un impact (calitativ sau cantitativ,negativ sau pozitiv) asupra funcționătii teritoriului și asupra dezvoltării economice.

Disparitățile se desfășoară în mod indispensabil față de o referință implicită, marcând depărtarea față de o normă. Însă, dificultatea sta în alegerea acelei norme,ce trebuie corelată cu contextul spațio-temporal al societății respective și nu poate fi de aceeași identitate și nici de aceeași inegalitate.

În analizele legate de evoluția disparităților teritoriale sunt incluse concepte care arată evoluția în timp a proceselor economice și / sau demografice, precum : nivelare teritorială, care presupune e egalizare în spațiu a unor procese economice și care pot avea o conotație pozitivă (făcând referire la reducerea disparităților datorită unor creșteri echilibrate în teritoriu) cât și una negativă (atunci când dezvoltarea redusă a teritoriilor duce la o echilibrare); aliniere, înfățișând efectul de dezvoltare a unor teritorii ce se apropie de teritoriile mai înstărite sau invers, diferențierea ce se referă la apariția izolată în spațiu a oricărei împrejurare, declinul, ce reunește mai multe aspecte economice și sociale într-un teritoriu a cărei evoluție arată o stagnare sau o descreștere, desprindere se referă la depărtarea evoluției proceselor de formare teritorială față de teritoriile dezvoltate, de fapt reprezintă diferențe enorme între teritoriile câștigătoare și cele învinse. Totodată, în analizele disparităților teritoriale trebuie diferențiate caracteristicile acestora (diferențierea, compensarea), precum și direcția schimbării lor. Deoarece o compensare totală este doar o ficțiune, în loc de compensare, egalitate este mult mai iddicat să vorbim de o apropiere teritorială, adică despre diminuarea diferențelor teritoriale. Nu trebuie uitat faptul că principala caracteristică a dezvoltării regioale este dată de continua apariție a noilor factori de diferențiere teritorială: astfel, în procesul apariției spațiale a noilor elemente, a noilor factori, în procesul expansiunii lor este omniprezent fenomenul de diferențiere și nivelare. (Nemes Nagy, 2005a).

Din toate acestea reiese că conceptul de disparități teritoriale și procesele demografice,economice și politice ale unei țări sunt în strânsă legătură cu spațiul. Totodată evoluția diferențiată a acestor procese în spațiu condiționează declanșarea și accentuarea disparităților teritoriale,existând între aceste dimensiuni o legătură reciprocă. Spațiul din punct de vedere filosofic este condiția principală a existenței, a materiei, a mobilității și a timpului (Nemes Nagy,1999: 9). Esența spațialității în diferitele modele apare în forma dualismului de non-suprapunere dintre două entități (A≠B), timpul fiind definit ca non-identic cu sine însuși (A≠Ă), existența în spațiu și în timp putând fi generalizată ca non-identitatea unuia cu celălalt. În privința ambelordefiniții apare conceptul de „non-suprapunere”, carese poate interpreta în limbajul cotidian ca diferențiere, specificități locale, disparități și schimbări (Nemes Nagy,1999: 9). Astăzi dualismul spațialității este strâns legat de disparități, apărând în diferite modele, ca modelul “centru-periferie”, “raportul urban-rural”, capital țării-spațiul rural sau dualismul macroteritorial Nord-Sud (Nemes Nagy, 1999: 9).

Un alt concept la fel de important este cel ce se referă la evoluția proceselor teritoriale, care reprezintă o serie de elemente economice, sociale, culturale, demografice având o conotație teritorială (Enyedi, 2004). Aceste fenomene sunt modelate de instituții, de persoane, de gospodării, de întreprinderi, de autorități locale, de guvern. Toate fenomenele, pornind de la construirea autostrăzilor, la migrație, contribuie la conturarea proceselor teritoriale, ceea ce are un efect important asupra creșterii economice, asupra nivelului de trai al populației sau, din contră, poate să contribuie la declinul lor. Această dezvoltare este inegală în spațiu, deoarece elementele dezvoltării economice ca resurse naturale, resursele umane, starea infrastructurii, poziția regională diferă în fiecare punct al spațiului. Din toate acestea rezultă că nu este posibilă evitarea disparităților regionale, care vor continua să persite și în viitor .

După cum se poate observa, conceptul spațiului nu se poate despărți de inegalități. Așadar putem afirma că orice analiză teritorială – chiar dacă are un înțeles diferit – reprezintă totodată și o cercetare a inegalităților. În mod concomitent, în analizele disparităților teritoriale nu se pot lua în calcul toate dimensiunile, iar analiza izolată a unei dimensiuni poate conduce la rezultate eronate. De exemplu, măsurarea dezvoltării unei regiuni nu se face doar prin PIB pe locuitor, ci trebuie luați în considerare mai mulți factori hotărâtori pentru o întelegere mai profundă. De aceea, măsurarea disparităților este o întrebare mult controversată. Analiza fenomenului respectiv depinde mult de alegerea indicatorilor, de ce metode matemetico- statistice folosim, ce perioadă luăm în considerare precum și ce date avem la dispoziție. Un fenomen demografic poate fi analizat prin mai mlte metode matematico-statistice, cu mai mulți indicatori, care uneori contrazic rezultatele. De exemplu, repartiția procentuală a unor fenomene analizate la un nivel mai agregat poate conduce la o omogenitate fără a se putea deduce un trend real, însă dacă raportăm acest fenomen la valoarea mediei pe țară poate că rezultatele vor fi mult mai elocvente.Totodată nivelele teritoriale pe care le analizăm ( regiuni de dezvoltare, județe, comune) pot conduce la diferențe în privința rezultatului. Analiza teritoriilor mai vaste arată o omogenitate mult mai ridicată și acoperă acele diferențe care pot apărea la nivelurile joase.

În zilele de astăzi la unele nivele ale spațiului sau în diferite sfere sociale apar în același timp tendințe de scădere și de creștere a diferențelor sociale. De exemplu în România după căderea comunismului, decăderea sectorului industrial în multe orașe și creșterea ponderii populației ocupate în sectorul primar a dus la o uniformizarea a funcționalității orașelor, precum și la o nivelare, adică la scaderea diferențelor,dar numai din privința acestei dimensiuni. Dintr-o altă viziune, a crescut competivitatea unor localități, fiind susținute de o forță de muncă calificată, acest proces conducând la apariția și creșterea disparităților teritoriale.

Diferențiere teritoriale au existat întotdeauna și vor exista, însă acestea s-au amplificat după schimbarea regimului comunist, când disparitățile, comparate cu perioada anterioară, se manifestă în alte dimensiuni, apar în alte fenomene și procese și se pot măsura cu alți indicatori. Consecințele trecerii la o economie de piață conduc la creșterea în continuare a disparităților teritoriale. Schimbarea structurii spațiale a României, diferențierile apărute în evoluția județelor „câștigătoare” și a celor “perdante” (București-Vaslui) ne semnalează că forțele formării spațiului arată o imagine mult mai diferită decăt în perioada economiei planificate. În acea vreme industrializarea forțată costituia potențialul economic al regiunilor, astăzi ramurile competitive ale industriei și serviciile determină dezvoltarea economiilor regionale (Kurko Ibolya,2010, pag.18).

Table 1 Manifestarea spațială a disparităților

Sursa: Illés, 2002, p. 149

Astfel, cauzele diferențierilor regionale, formele lor de apariție, modalitatea lor de influiență arată o diferență evidentă între cele două perioade.

Însă, nu putem omite faptul că factorii care influențează analiza disparităților teritoriale sunt într-o continuă schimbare, unii factori ajungând pe plan secund, alții evoluând mai mult. Procesele actuale care formează teritoriile sunt noi din mai multe puncte de vedere, dar coincid cu cele anterioare. Astfel, factorii care influențează dezvoltarea teritorială se pot grupa în trei categorii (Jakobi, 2004: 107-108):

factori tradiționali, care au influențat în mod identic evoluția disparităților teritoriale atât în trecut, cât și în prezent ( structura economică a țării);

factorii în schimbare, care au existat în trecut, dar efectele acestora sunt diferite de cele din perioada anterioară (ivelul veiturilor);

factori noi, care în trecut nu au existat sau nu au avut efecte în evoluția disparitîților teritoriale, dar în zilele de astăzi influențează asteptele teritoriale (investițiile străine directe).

1.2 Elemente explicative privind apariția disparităților teritoriale

Activitățile economice și sociale au arătat întotdeauna mari diferențe chiar din cauza repartiției lor iegale. Baza disparităților teritoriale este dată de faptul unitățile teritoriale nu sunt omogene, ci dispun de caracteristici diferențiate. Aceste caracterisitici sunt de cele mai multe ori determinate de existența resurselor din teritoriile care susțin comunitățile umane (Ianoș, 1997).

O perspectivă asupra întregului sistem în ceea ce privește explicarea disparităților teritoriale face trimitere la teoriile dezvoltării inegale.

Explicațiile științei regionale privind dezvoltarea inegală vizează :

independența evoluției spațiale (fiecărui spațiu i-ar fi carasteristic un anumit nivel de dezvoltare);

convergența nivelului de dezvoltare regională

divergența și ierarhizarea spațiilor (natura relațiilor între spații și regiuni creează decalaje de dezvoltare; convergența este astfel imposibilă, dualismul de tip centru – periferie fiind inerent; se face astfel referire la mecanisme care guvernează structurile spațiului; se consideră că dezvoltarea inegală apare în spații caracterizate de structuri care permit această situație; există mai multe teorii ale acestei situații: teorii ale localizării, teoria cauzalității circulare și cumulative, teoria polilor de creștere, teoria difuziunii capitalului, teoria centru-periferie, teoria specializării ierarhizate a spațiilor și a muncii.

Teoriile localizării urmăresc, de obicei, câteva aspecte: reducerea costurilor de transport, existența unui potențial natural, social, economic; anumite aspecte legate de profitabilitatea regiunii; existența polilor de creștere.

Teoria cauzalității circulare și cumulative pornește de la premisa că inegalitățile sunt dezechilibre ce antrenează reacții ale sistemului, acestea putând afecta dezechilibrele.În teoria clasică, reechilibrarea se face prin mobilitatea factorilor de producție; potrivit teoriei cauzalității circulare și cumulative, mobilitatea nu mai este reechilibrată, mobilitatea bunurilor neputând compensa diferențele de productivitate marginală. De subliniat este faptul că nu ne aflăm ăn fața unui dezechilibru ( stare tranzitorie către echilibru), ci într-un proces cumulativ stimulat de comerțul internațional și având tendința de a distruge echilibrul și proporțiile dintre factorii de producție. O diferență inițială în nivelul de productivitate implică un schimb inegal; factorii de producție, atrași de perspectivele unor venituri superioare, se vor deplasa spre zonele privilegiate, determinând un nou dezechillibru ( deplasarea forței de muncp către țările bogate duce la înrăutățirea situației zin zonele sărace; țările sursp de emigrație trebuie să suporte cheltuieli de pregătire ale unor generații de emigranți). Astfel are loc propagarea procesului de cauzalitate circulară , mobilitatea factorilor este elementul dezechilibrant, orientând factorii de producție către zonele mai avansate. Procesul este astfel cumulativ, zonele sărace devinind mai ssărace, fiind lipsite de capitalul și forța de muncă necesare pentru a progresa, zonele dezvoltate primind un supliment de factori care le va dinamiza în continuare (Cătălina Ancuța, 2008, p. 28).

Teoria polilor de creștere a fost prezentată de Francois Perroux ls începutul anilor ̓50 subliind modul în care creșterea se coagulează în apropierea unității motrice: ˮcreșterea nu apare peste tot; ea se manifestă în punctele sau polii de creștere, cu intensități variabile, se răspândește prin diferite canale și cu efecte finale variabile.ˮ Perroux vorbește de o acțiune directă, la nivelul unității motrice și de o acțiune indirectă, secundară, constând în efectele din unitățile subordonate. Intervine procesul difuziei. Ceea ce rezultă este un spațiu ierarhizat.

Se pune ăntrebarea care este originea polarizării? De de unitatea motrice ( putînd fi și o activitate) s-a localizat într-un anumit loc? Există caractere ˮspecificeˮ care fac ca un oraș să devină pol? Accepțiunea din geografie se referă la ˮposibilitatea ca într-o regiune sp se organizeze mai mulți poli geografici centrali și auxiliari, încât să se evite procesul de concentrareˮ (Ianoș, 2001).Așadar,de reținut este faptul că polul nu este doar nu centru, ce rezultă prin creșterea concentrată într-un punct, ci polul trebuie să creeze în vecinătate efecte adiționale, care nu depind de ˮrataˮ inovațiilor sau a investițiilor, ci și de putere și strategii.

Față de problema existenței de ˮpoliˮ care să confiște creșterea lor, J. Boudeville vine cu propunerea de a face distrincție între polii de dezvoltare și polii de creștere. Astefel că polul de dezvoltare este sursa creșterii. Spațiul polarizat nu este un deșert care se golește, ci un spațiu ˮirigatˮ el însuși de centre de rang secundar, care sunt poli de creștere (Cătalina Ancuța, 2008, p. 29).

Teoria difuziei se referă la rolul transmiterii într-un teritoriu a unui element care reprezintă o schimbare, o inovație, a cărui propagare în teritoriu are efecte ireversibile în evoluția teritoriului respectiv. Efectele difuziei, modul de desfășurare depind de existența unui mediu susceptibil să asimileze inovația. Totodată, în definirea canalelor care asigură difuzia intervine întreaga organizare a spațiului receptor:

distanțele (distanță-timp, distanță-cost, distanțe economice, distanțe sociale) ; ceea ce denotă că sunt importante forma și performanțele rețelelor de comunicație, accesibilitatea la rețele;

structura sistemului de așezări, răspândirea inovațiilor fiind dependentă de canalele oferite de ierarhia urbană ( de exemplu, sistemul de locuri centrale oferă canale ˮprivilegiateˮ, datorită diversității și intensității interacțiunilor);

structura organizațională

prezența tehnicilor noi și a infrastructurilor moderne de telecomunicații.

Teoria relației centru-periferie, relația centru-periferie poate fi un impuls al dezvoltării dar, dar și o cauză a inegalităților. Una din cele mai importante diferențe dintre centru și periferie este dată de dominața inovatoare tehnologică și instituțională a sociatății inovatoare, zonele centrale având putere asupra propriei dezvoltări, periferiile fiind mai puțin apte de inovare și astfel sunt supuse deciziilor care ˮvin dinspre centruˮ.

1.3 Metodologie

Aria cercetării se referă la analiza disparităților teritoriale din macrojudețul Iași-Botoșani, scopul ei fiind acela de a cerceta în totalitate acele procese demografice și sociale care au cunoscut o transformare, o schimbare fundamentală, conducând la creșterea disparităților teritoriale. Din acest motiv demersul științific al lucrării ,,Disparități demografice și sociale în macrojudețul Iași-Botoșani,, a implicat parcurgerea următoarelor etape sintetizate:

CAPITOLUL II. DIFERENȚE TERITORIALE ALE PROCESELOR DEMOGRAFICE ÎN MACROJUDEȚUL IAȘI-BOTOȘANI

După sfârșitul perioadei comuniste, România a intrat într-o nouă etapă de evoluție economică, politică și socială, numită perioada de tranziție. Evoluțiile de la începutul anilor ̓ 90 și-au pus amprenta pe întreaga țară, având însă efecte regionale diferite. Au crescut treptat inegalitățile economice și teritoriale, iar tendințele demografice noi au creat o serie de disfuncționalități. Scăderea progresivă a natalității, odată cu liberalizarea avortului și introducerea noilor modalități de planificare familială, precum și îmbătrânirea demografică a societății românești a avut implicații grave asupra schimbării și ponderii populației pe grupe de vârstă.

La nivelul spațiului rural românesc, problema demografică majoră ce se conturează tot mai pregnant este reprezentată de îmbătrânirea demografică, ce are surse diverse: migrațiile (cel mai important factor, care determină o îmbătrânire mediană, prin absența unei ponderi mari din populația de vârstă fertilă), creșterea speranței de viață la naștere (inclusiv în mediul rural, determinând îmbătrânire la vârf) și modernizarea comportamentului demografic, cu reducerea ratei de fertilitate (fenomen mai puțin reprezentativ pentru spațiul rural românesc, însă în curs de intensificare, ce determină o îmbătrânire la bază). Prin urmare, se impune acoperirea studiului acestui fenomen cu ajutorul mai multor indicatori, precum: Indicele Laslett, Rata de dependență, Indicele de îmbătrânire, Bilanțul migratoriu, Vârsta medie a populației.

2.1 Analiza micro-demografică a macrojudețului Iași-Botoșani

2.1.1 Indicele Laslett

Indicele Laslett surprinde nuanțat fenomenul de îmbătrânire, oferind o imagine asupra raportului concret dintre două categorii importante de populație la un moment dat: populația care iese din câmpul muncii (cu vârste cuprinse între 65-69 de ani) și cea care intră în câmpul muncii (20-24 de ani).

O primă analiză a cartogramei prezentate reliefează două tipuri fundamentale de unități spațiale: cu indice Laslett sub valoarea de 0.5 sau cel mult egal cu aceasta, unde teoretic se asigură

înlocuirea forței de muncă ( două clase, nuanțe de galben, ce reprezintă aproximativ jumătate din numărul total de comune) și cele cu indice Laslett superior valorii de 0.5, unde, tot teoretic pensionarea nu este compensată de intrarea în câmpul muncii al unei generații tinere suficient de numeroase ( 3 clase, nunațe de portocaliu și maro). Situația reală este însă puternic nuanțată, vârsta neputând fi o variabilă certă și statornică în

delimitarea cohortelor active de cele inactive (intrarea forței de muncă tânără se poate produce adesea

înainte de vârsta de 20 de ani – fenomen ce se petrece adesea în spațiul rural, în special atunci când nu se urmează studii liceale și universitare sau după 25 de ani, în cazul urmării unor programe de studii universitare mai avansate, iar retragerea din câmpul muncii se petrece adesea la peste 70 de ani). Așadar, relevanța indicatorului calculat în acest mod rămâne discutabilă, ca și aprecierea erorii, care este dificilă în contextul existenței atâtor tipare alternative de comportament al populației active/inactive.

Prima clasă ( cu valori între 0.18-0.38) prezintă cel mai mare potențial de înlocuire a forței de muncă, formează 4 nuclee principale în județul Iași: un nucleu axial, înglobând axa Iași- Mironești pâna la Țibănești spre sud, restul nucleelor situându-se în jurul orașelor din județul Iași cu o salbă de comune mai dezvoltate, din lungul drumului național (Popricani,Lețcani,Miroslava), în județul Botoșani sunt prezente unități spațiale izolate, reprezentate de orașe mai mici ( Flămânzi,Dorohoi) care nu au forță de polarizare ( în special pentru forța de muncă) asupra comunelor din vecinatate sau a comunelor mai avansate economic.

Cea de-a doua clasa ( 0.39- 0.48) cuprinde 2 tipuri de unități spațiale, ambele cu un nivel satisfăcător de dezvoltare economică fiind capabile să mențină o parte însemnată a forței de muncă: un tip reprezentat de orașe mai slab integrate/în curs de degradare și comunele din proximitate, precum Darabani, Săveni, Pașcani și unul reprezentat de comune mai avansate, precum Cucuteni, Trușești, Vorona, Bârnova.

Cea de-a treia clasă, cu valori între 0.49- 0.60 se constituie din comune în care emigrația începe să se contureze, determinând un deficit de forță de muncă tânără care să o înlocuiască pe cea în retragere. Se observă faptul ca acestea sunt comune izolate, cu puțini locuitori, populate majoritar de vârstnici, pe fondul plecărilor masive a sectorului de populație tânără spre zone cu mai multe oportunități.

Cea de-a patra clasă, cu valori între 0.61-0.79 se constituie din comune ce se concentrează mai ales în spațiile mai greu accesibile și slab polarizate de orașe/comune dezvoltate intermediar:Dersca, Mitoc, Mileanca, Costuleni, Mădârjac . Acestea sunt practic zone parțial conectate la rețeaua rutieră, prin drumuri județene, multe dintre ele cu un trafic relativ intens în trecut, care s-au periferizat treptat, prin concentrarea fluxurilor majore pe noile artere importante, pe care s-au grefat drumurile naționale și cele europene.

Ultima clasă (0.80-1.22) cuprinde comune repulsive, periferice, care au avut întotdeauna o accesibilitate deficitară, nebeneficiind de avantajele unei proximități care să asigure fie absorbția unei părți a forței de muncă (navetiști), fie o piață de desfacere pentru produsele obținute în agricultură. Se concentrează în nordul județului Botoșani ( Mihăileni,Pomârla, Concești, Hudești, Vârful Câmpului, Manoleasa, Lunca, Sulița) și în câteva puncte foarte greu accesibile din Iași (Tansa, Dimacheni, Tutora). Ca urmare, îmbătrânirea demografică este intensă și, în mare parte, iremediabilă în aceste spații. Sunt comune extrem de îmbătrânite, depopulate, situate extrem de periferic, nepolarizate, lipsite de competitivitate și de orice perspective de revitalizare.

2.1.2 Rata de dependență

Dacă indicele Laslett surprinde foarte bine înlocuirea forței de muncă, fiind un punct de reper important în estimarea intenstității fenomenelor migratorii ( în prezent, migrațiile internaționale pentru muncă afectează cu precădere generațiile care ating vârsta de intrare în câmpul muncii), rata de dependență exprimă mai complet raporturile dintre grupele de vârstă, implicând toată populația stabilă a unităților teritoriale analizate.

Indicele de dependență exprimă raportul dintre populația în afara vârstei de muncă (întreținute bătrâni și copii) și populația în vârstă de muncă (20-64 ani). Privind cartograma alăturată remarcăm faptul că repartiția localităților cu indice de dependență mare este asemănătoare cu cea din cartograma prezentată anterior.

Prima clasă (0.48-0.70) este reprezentată, în general de spațiile urbane din ambele județele. Două caracteristici demografice sunt specifice acestei clase: populația de vârstă adultă suficient de numeroasă (deci emigrație redusă și, implicit, îmbătrânire mediană redusă) și populație tânără (0-19 ani) destul de restrânsă, pe fondul modernizării comportamentului demografic și scăderii fertilității (deci îmbătrânire la bază). Sunt spațiile cele mai competitive, unde presiunea exercitată de populația întreținută asupra celei active este încă redusă, pe fondul cohortelor active ample, provenind din anii de natalitate mare ai regimului comunist. Ca număr de unități spațiale, se observă că această clasă este mult mai restrânsă comparativ cu prima clasă de la indicele Laslett, suprapunându-se acelorași nuclee, însă de această dată, limitându-se aproape exclusiv la spațiile urbane.

Cea de-a doua clasă apare frecvent ca o aureolă în proximitatea primei clase (în special în județul Iași) și izolat, punctual, pe teritoriul Botoșaniului, tot în apropierea orașelor din prima clasă. În comunele încadrate aici se manifestă, într-o anumită măsură, fenomenul de migrație, începând îmbătrânirea mediană, iar îmbătrânirea la bază este ușor mai scăzută (natalitatea atinge, în general, valori medii, de 10-15‰ în aceste spații). În acest context, rata de dependență are valori mai ridicate (0.56-0.73). Principalele concentrări apar în apropierea orașului Pașcani,Bucecea, Dorohoi.

A treia clasă cuprinde comune cu o populație tânără într-un proces rapid de restrângere, pe fondul reducerii drastice a natalității (spre valori de 7‰), dar cu o populație vârstnică reprezentativă ca procent, mai ales în contextul emigrației intense. Această categorie apare punctiform în județul Botoșani, la periferia orașelor și acoperă cea mai mare parte a județului Iași.

Cea de-a patra clasă, cu valori cuprinse între 0.74- 0.84, este exclamativă pentru Campia Jijiei, cuprinzând comunele situate de-a lungul câmpiei, situate mai periferic în raport cu principalele artere de comunicație și mai slab polarizate afectate de un comportament demografic mai tradițional( Coțușca, Hănești, Răușeni).

Ultima clasă, alcătuită din comune în care rata de dependență depășește valoarea de 1, se caracterizează printr-o mai mare presiune a populației întreținute asupra celei în vârstă de muncă și formează cel mai evident nucleu în jurul orașului Dorohoi ( Suhara, Hudești, Havârna, Dumești, Corlățeni) mai apărând izolat în județul Iași, în partea sudică, în comunele (Ipatele, Șcheia, Țibana) precum și în partea sud-vestică a județului (Mădârjac, Sinești, Băiești). Ratele de dependență mari sunt rezultatul unei populații tinere foarte numeroase, pe fondul unui comportament demografic adesea profund tradițional.

2.1.3 Indicele de îmbătrânire

Procesul de îmbătrânire se manifestă puternic asupra României, iar macrojudețul studiat nu face nici el excepție de la tendința generală. Indicele de îmbătrânire surprinde raportul dintre întreaga grupă vârstnică și cea tânără, oferind o viziune destul de amplă asupra procesului de îmbătrânire demografică.

În cartografierea acestui indice, s-au evidențiat 2 clase în care îmbătrânirea nu este încă începută (nuanțe de verde, sub 0.61) și 3 clase în care îmbătrănirea este începută și chiar avansată ( nunațe de galben, portocaliu și roșu, peste 0.61).

Prima clasa, cu valori cuprinse între 0.23- 0.44 este ilustrativă în județul Iași, caracterizând doar 3 comune din județul Botoșani. După cum am menționat,cel mai reprezentativ nucleu se afla pe teritoriul județului Iași, înconjurând ca o salba municipiul Iași,extinzându-se axial spre sud-vestul județului. Comunele și orașele din această clasă au valori reduse ale indicelui de îmbătrânire datorită ponderii mare a populației tinere, întreținute, pe de o parte, iar pe de alta parte datorita unui

comportament demografic tradițional specific unităților teritoriale cu o populație majoritar de etnie rroma (Grajduri, Răducăneni).

Cea de-a doua clasă, cu valori între 0.45-0.61, în care îmbătrânirea demografică nu este propriu-zis începută, ocupă cea mai mare parte a județului Iași,așa cum era și de așteptat și conține comune ce au un risc crescut de a fi afectate de îmbătrânire în viitorul apropiat, în contextul unui bilanț migratoriu deja negativ. Aici se încadrează toate orașele rămase (care nu s-au încadrat în prima clasă) – Iași, Târgul Frumos, Pașcani, comune ce formează o aoreolă în jurul comunelor/orașelor din prima clasă,- orașe fie mai afectate de migrații decât primele, fie cu un comportament demographic mai modern. Se individualizează, pe de altă parte, nuclee în care absența îmbătrânirii la bază este cauza care determină aceste valori încă reduse (Costa Iașilor, Dealul Ruginoasa,), unde societățile mai patriarhale sau factorul confesional întrețin încă un comportament demografic mai tradițional în rândul populației adulte neemigrate.

Cea de-a treia clasă caracterizează comune ce încep să fie afectate mai puternic de migrații; multe mai au încă un comportament demografic destul de tradițional, dar incapabil să compenseze deficitul de populație fertilă, care conduce la o îmbătrânire mediană. Această clasă se concentrează în partea central sudică a județului Botoșani, precum și în partea nord-estică a județului Iași,totuși în acest județ, clasa apare dispersat. Este vorba de spații interstițiale care au avut un acces limitat la căile de comunicație,situație ce le-a imprimat o competitivitate economică scăzută și a predispus la emigrație intensă.

Clasa a patra cu valori cuprinse între 0.84- 1.11 ilistrează o îmbătrânire déjà puternic instalată distribuite pe rama Nordica a județului Botoșani și parțial în județul Iași, în partea sudică a acestuia ( Costuleni, Schitu Duca, Răducăneni).Acestea sunt commune slab polarizate sau nepolarizate si cu o accesibilitate deficitară.

Ultima clasă cu valori de peste 1.12 nu se deosebește fundamental de cea anterioară, fiind în joc aceleași cauze, singura diferență putând-o constitui un grad mai mare de izolare, dat de o infrastructură de transport mai deficitară sau absentă, care a dus la decăderea totală a comunelor respective și le-a introdus într-un proces rapid de depopulare. Toate comunele ce caracterizează această clasa, sunt acelea cu un numaăr mic de locuitori, majoritar îmbătrânită, sau comune cu o populație preponderant tânără dar care este afectată de migrații internaționale ( Copălău).

2.1.4 Efectele bilanțului migratoriu asupra accentuării disparităților teritoriale

Pe lângă evoluția în timp a populației trebuie să ținem cont și de schimbările în spațiu ale acesteia, al cărui efect direct apare în modificările compoziției populației atât din vedere cantitativ, cât și calitativ. Schimbările de domiciliu de foarte puține ori sunt cauzate de un singur fapt, totalitatea condițiilor subiective și obiective conduc la un flux multidirecțional al migrației, dar în mare parte a cazurilor condițiile economice sunt pe primul loc în ierarhia deciziilor, fapt confirmat și de Ravenstein, el afirmând că atât în migrația internă cât și în cazul migrației

internaționale factorul decizional este și va rămâne factorul economic. Bilanțul migratoriu reprezintă un indicator extrem de relevant, care vine să confirme sau să infirme ipotezele emise la interpretarea cauzelor îmbătrânirii demografice

Din cartograma alaturată observăm că cele două județe prezintă o caracteristică comună și anume cea a migrațiilor, în special cele internaționale, care au luat amploare în perioada post-aderare a României la structurile euro-atlantice, odată cu liberalizarea formalităților de deplasare în străinătate. Lipsa locurilor de muncă, la nivelul pieței în arealul Nord-Estic

al Moldovei Apusene, coroborată cu

existența unui procent semnificativ de populație tânără, care a alimentat sistematic, bazinele de recepție a

forței de muncă încă din anii socialismului și care își păstrează aceleași caracteristici și în prezent, face ca zona să constituie unul din principalele areale ce concentrează forța de muncă potențială pentru piața internă și externă.

În urma cartografierii soldului migratoriu, pot fi observate principalele centre de emigrație din cadrul macrojudețului, care așa cum era de așteptat sunt constituite din municipiile reședință de județ (Iași, Botoșani) celelalte două municipii Pașcani și Dorohoi, precum și centrele urbane, Târgu-Frumos, Darabani. Valori alarmante înregistrează comunele
Adășeni(Botoșani) și Focuri din Iași, unde fenomenul migrației externe antrenează o majoritate covârșitoare a populației tinere.Se observă ca județul Botoșani prezintă un spor migratoriu negativ, și asta datorită îmbătrânirii demografice accentuate, ce se suprapune majoritar peste zonele cu bilant negativ.

Cea de-a doua clasă ilustrată în cartogramă prezintă un ușor deficit migratoriu ce caracterizează majoritatea comunelor din județul Botoșani. Apar, în aceeași clasă, tipuri diverse de spații : orașe cu dezvoltate a periurbaului (Bucecea), orașe aflate în declin, cu emigrarea internațională a populației tinere și internă urban-rural a populației vârstnice (Darabani, Ștefănești, Flamânzi).

Valori pozitive ale soldului migratoriu, în ruralul macrojudețului sunt o rezultantă a falimentului sectorului secundar din mediile urbane majore, astfel că migrația urban-rural, este un fenomen larg răspândit cu precădere în unitățile administrative din proximitatea orașelor. Astfel, municipiul Iași, care prezintă o ridicată valoare negativă a soldului migratoriu, păstrează în arealul Zonei Metropolitane valori pozitive, comune precum Valea Lupului, Miroslava, Rediu, Ciurea, etc, fiind practic areale de rurbanizare. Aceste comune precum Valea Lupului, Lețcani se regasesc pe axa principală de dezvoltare către Vest și beneficiază deja de o serie de echipări edilitare și sociale care le vor asigura dezvoltarea ulterioară. Populația activă este ocupată într-o proporție semnificativă în sectorul terțiar ieșean și manifestă o deschidere surprinzătoare în aceasta perioadă de tranziție, în care ex-urbanizarea ramurilor industriale a condus la o relație de dependență economică de polul regional, municipiul Iași. Același fenomen se regăsește și în județul Botoșani, unde comuna Mihai Eminescu preia o parte din populația ce a migrat din municipiu.

Figure 5 Evoluția migrației între anii 2000- 2011

Sursa: autorul, pe baza datelor Tempo Online, 2000-2011, INS, București

Din graficul de mai sus a soldului migratoriu în decursul a 11 ani, județul Iași a reușit să păstreze acest echilibru, înregistrând fluctuații ale populației, tendința actual fiind de scîdere a populației. Îndeosebi localitățile din jurul orașului Iași arată o creștere mai semnificativă (Miroslava, Lețcani, Rediu, Aroneanu, Ungheni), ceea ce se poate explica prin numărul mai ridicat al persoanelor stabilite di zonele vecine, și mai ales din Republica Moldova, orașul Iași fiind unul din cel mai dezvoltat centru urban din Moldova.

Însă nu putem spune același lucru și despre județul Botoșani, care îsi menține negativ soldul migratoriu pe toată perioada calculată, însă discrepanța cea mai mare se observă începând cu anul 2004, când România a avut o perioadă de creștere economică, fapt ce ne trimite cu gândul ca populația județului Botoșani a migrat către regiunile mai dezvoltate din România sau în strainătate fiind eliminate obligativitatea vizelor pentru spațiul Schengen.

Totodată, analizănd cartograma prezentată anterior asupra îmbătrânirii demografice, putem afirma că cei care părăsesc țara sunt persoanele active, segment important al forței de muncă, în condițiile unui centru urban mai puți dezvoltat. Această grupă reprezentând de fapt potențialul inovativ pentru viitor, aceasta fiind bine instruită, însă și cea mai mobilă și mai adaptabilă.

2.1.5 Influențele îmbătrânirii demografice asupra ofertei potențiale de forță de muncă

Din punct de vedere al evoluției proceselor și al diferitelor structuri economice, cea mai importanta categorie demografică este populația activă, oferta potențială a forței de muncă a unei societăți. Schimbările social-economice postcomuniste, odată cu trecerea de la o economie planificată la una de piață, și-au pus amprenta asupra evoluției forței de muncă, atât din punct de vedere al structurii, calității acesteia cât și din cel al volumului. Un factor principal ce marchează transformările și mutațiile în structura forței de muncă este de ordin demografic și constă în îmbătrânirea demografică. Scăderea fertilității, înrăutățirea condițiilor de viață ce au dus la creșterea mortalității au avut un efect negativ asupra evoluției sporului natural. Acest ultim aspect a influențat schimbarea structurii pe grupe de vârstă a populației prin creșterea accentuată a proporției vârstnicilor în defavoarea proporției tinerilor.

Așadar, în contextul problemelor economice din macrojudețului prezentat, a înrăutățirii condițiilor de viață, macrojudețul prezentat ilustreaza un bilanț migratoriu preponderent negativ, populația activa preferând să emigreze pentru un trai mai bun de viață.

Raportul de dependență mai ridicat în marea majoritate a localităților este cauzat de creșterea populației vârstnice ce poate fi explicat de scăderea natalității. Având în vedere că evoluția și dezvoltarea economiei depinde de cantitatea forței de munca precum și de calitatea acesteia, procesul îmbătrânirii demografice conduce la un dezechilibru, prin creșterea continuă a populației inactive, a pensionarilor, în lipsa unei înlocuiri din partea generației tinere. De aici și până la un dezechilibru total ramânând doar un pas : creșterea populației vârstnice va pune în pericol sistemul sanitar și infrastructura socială. Deși nu putem dirija evoluția natalității, îmbătrânirea demografică poate fi combătută prin creșterea nivelului de trai și prin dezvoltarea infrastructurii teritoriale, chiar dacă un nivel de trai avansat nu este o condiție sigură, putem determina o scădera a îmbătrânirii demografice și reducerea mortalității. Cu aceste „soluții” putem evita o evoluție demografică inegală.

CAPITOLUL III. DISPARITĂȚI SOCIALE

Creșterea inegalităților în evoluția pieței de muncă, în nivelul veniturilor și al salariilor este trăsătura comună a economiilor Europei Central-Estice aflate în tranziție. Chiar dacă prin aderarea din 2007 ne apropiem de sfârșitul perioadei de tranziție, unele elemente ale situației economice și sociale ale țării nu reflectă dispariția totală a urmelor regimului comunist, precum nici avăntul și funcționarea unei economii de piață competitive asemănătoare țărilor europene vestice ( Kurkó Ibolya, 2010, p. 212). Toate acestea sunt foarte bine puse în evindență prin apariția și generalizarea șomajului, precum și prin scăderea accentuată a populației ocupate din cauza efectelor schimbărilor structurale apărute în economia țării. Dezvoltatea puternică a orașelor apărute din anii socialismului se reflectă cel mai mult în diferențele existente în ce privește unele elementeale infrastructurii teritoriale. Dacă marea majoritate a populației orașelor are acces la apă potabilă, canalizare, dispun de telefonie fixă și/sau internet, în cea mai mare parte a zonelor rurale aceste elemente rămân un vis de neatins. Chiar dacă în dezvoltarea infrastructurii teritoriale rorul autonomiilor este foarte important, realizarea acestora fără finanțare guvernamentală sau străină nu se poate înfăptui decât foarte greu. În ultimii ani mai multe localități au depus cu succes proiecte pentru subvenții provenite din fonduri europene, care sunt foarte bine evidențiate și prin datele statistice, însă cu toate acestea, nivelul de dezvoltare al infrastructurii localităților se confruntă în continuare cu mari probleme, principalul factor constând în atenuarea conflictului existent între urban și rural care a constituit timp de multe decenii sursa inegalităților. În mod concomitent, existența sau lipsa unei infrastructuri educaționale reflectă cel mai mult adaptarea populației la noile elemente schimbate ale pieței forței de muncă, nivelul instruirii lor determină în mare parte bunăstarea și implicit nivelul lor de trai. Astfel, ocupația populației, nivelul de instruire, rata șomajului și accesul populației la serviciile de bază formează de mai multe decenii principala sursă a inegalităților sociale, care pare că se agravează cu atât mai mult, cu cât creșterea economică ia un avănt tot mai puternic.Aspectele ce vor fi prezentate în continuare ne dezvăluie situația destul de dificilă acelor două județe din lunjul Câmpiei Jijiei.

3.1. Disparități privind unele elemente ale infrastructurii tehnico-edilitare

România aflată în procesul de democratizare, precum și în procesul de tranziție de la o economie planificată la una de piață, a trebuit să se confrunte cu acele transformări spațiale care au determinat în mare măsură prelungirea proceselor caracteristice anilor de tranziție. Dacă orașele mari care pe lângă alti factori socio- economici au reușit să obțină avantaje multiple și în domeniul infrastructurii teritoriale. Din acest punct de vedere localitățile rurale sunt într-o situație specială, deoarece lipsa unor elemente ale gospodăriilor comunale sau nivelul de izolare ridicatîn cazul unor localități conduc la o situație destul de dezavantajoasă. Această problemă este influențată de faptul că unele teritorii au o poziție destul de nefavorabilă, încât nu-și permit, atât din cauza costurilor ridicate ale acestor servicii, cât și din cauza poziției lor geografice, ca din serviciile de bază să ofere nici măcar aprovizionarea cu apa potabilă. Din nefericire, cu astfel de probleme se confruntă mai multe localități rurale din România. Chiar dacă în dezvoltarea infrastructurii teritoriale rolul consiliilor locale, județene sau regionale este foarte important, efectuarea acestor lucrări fără sprijin guvernamental sau străin este foarte dificilă sau chiar imposibilă.

3.1.1 Rețeaua de distribuție a apei potabile

Conectarea la rețeaua de apă potabilă este cea mai răspândită (după conectarea la electricitate) și garantează o calitate mai bună a apei pe care o consumă populația. Se poate observa că un procent mai mare dintre locuințele zonei de studiu beneficiază de acces la apă curentă – figura 6.

Prima clasă acoperind vaste spații în tot macrojudețul, se constituie din comune caracterizate prin prezența extrem de redusă a rețelei de apă potabilă. Lipsa de dotare a locuințelor cu acestă facilitate nu este, în mod obligatoriu, o consecință a absenței utilității respective în teritoriu, ci, extrem de adesea, a nivelului cultural-finaciar precar al populației, incapabile să asimileze și să întrețină aceste inovații. În același timp, este important de pus în evidență caracterul discutabil al necesității acestor utilități în îmbunătățirea stării sociale a populației și calității vieții în mediul rural.

Cea de-a doua clasă se suprapune peste comunele situate în jurul orașelor cu o pondere mare a locuițelor racordate la rețeaua de apă potabilă. Totuși această clasă evidențiază o pondere destul de scăzută a locuintelor racordate la rețeaua de apă ceea ce seminifică faptul că în aceste comune nu există factorul indispensabil în definirea calității vieții omului. Acestfapt este în strânsă legătură cu veniturile mici ale populației și cu costurile ridicateale instalării rețelelor, dar și cu pretemțiile reduse ale oamenilor din mediul rural.

Cea de-a treia clasă cuprinde orașe mici (care au beneficiat, încă din perioada când au fost urbanizate forțat, de racorduri la

principalele utilități) – Flămânzi, Darabani, Ștefănești, precum și

comune avansate, ce beneficiază de proximitatea unor mari centre urbane (Mihăileni, Stăuceni, Deleni, Cotnari, Popricani).

Cea de-a patra clasă cu valori cuprinse între 35%- 65% include orașe echipate mediu, orașe care includ stațiile de epurare ( Bucecea, Săveni). De asemenea se observă și axa prioritară Târgu Frumos- Podu Iloaie- Iași cu o pondere caracteristică acestei clase. Ponderea relative mare a acestei facilități se datoareaza și faptului că acestea au un acces facil la rețeau de drumuri județene.

Ultima clasă este caracteristică celor trei municipii Botoșani ( 95,2%), Iași (98,2%), respectiv Pașcani (80,9%). Deși era de așteptat ca în mediul urban toate locuințele să aibă acces la apă potabilă, procentele stattistice arată contrariul. Cauzele neracordării la sistemele publice de distribuție de apă potabilă din locuințele orașelor trebuie să fie, în mod general, probleme de natură tehnice.De asemenea la această cauză semai adaugă și gradul de modernizare tehnologică a localităților.

Blocurile construite în urma industrializării socialiste dispu de accesul la apă curentă, dar casele sunt în mai mică măsură în această situație. Însă și în locuințele de tip bloc pot apărea problem în distribuția apei curente: conducte vechi, lipsa resurselor pentru retehnologizare, care afectează accesul populației din cauza întreruperilor, a lipsei sau starea necorespunzătoare a stațiilor de epurare. În ultimul rând nu putem să nu luăm în considerare situația rău- platnicilor din cauza cărora suferă mai mulți locatari, iar această problem este cu atât mai gravă cu cât o zonă este mai săracă, conducând totodată și la tensiuni sociale.

3.1.2 Rețeaua de canalizare

Dacă rețeaua de apă potabilă în macrojudețul Iași-Botoșani este deficitară și necesită nu numai o extindere mai ridicată, dar și reabilitare, dintre infrastructurile tehnico-edilitare, într-o situație și mai critică este rețeaua de canalizare. În privința epurării apelor uzate, macrojudețul este nu numai sub standardele europene, dar rețeaua de acoperire abia atinge valoarea celei de alimentare cu apă potabilă, așadar diferențele sunt notabile. Canalizarea publică și epurarea apelor uzate, protejarea resurselor de apă potabile sunt absolut indispensabile în privința calității vieții populației zonelor respective. Dotările de tip canalizare ar trebui să se asocieze mai concludent cu nivelul de urbanitate al așezărilor și cu gradul de modernitate al societăților rurale.

În cazul macrojudețului Iași-Botoșani, rareori se pot stabili astfel de interferențe culturale, prezența sistemelor de canalizare nefiind decât izolat apanajul unor investiții la inițiativa comunității, ci reprezintă mai degrabă moștenirea unor reacții forțate de modernizare a satului românesc din perioada comunistă, când s-a dorit redimensionarea numărului de așezări urbane prin transformarea funcțională, parțial improprie a unor centre de comună.

Așadar nu este surprinzătoare concentrarea unor valori ridicate în arealul proximal al municipiilor, ținând cont de proliferarea pe întreaga perioada comunistă a localităților-dormitor (Tomești, Dancu și Lunca Cetățuii în cazul Iașilor).

Acolo unde constituirea palierului orașelor și comunelor mici a fost întârziată sau întreruptă de tranziția post- decembristă, regăsim areale foarte slab dotate în echipamente edilitare, cele mai delăsate structuri teritoriale de acest gen fiind Dealurile Cozancea-Guranda, Dealurile Sitnei, Coasta Iașilor.

Dacă ne raportăm și la prezența în teritoriu a structurilor de alimentare cu apă potabilă, observăm că nu există diferențe în ceea ce priveșterețeau de canalizare. Nu întotdeauna simpla prezență a sistemelor de alimentare publică atrage de la sine și o adresabilitate ridicată a populației rurale către astfel de servicii, multe comunități rurale fiind destul de reticente, preferându-se în continuare alimentarea pe baza de instralații improvizate sau pe baza forajelor clasice, ceea ce implică și canalizare improvizată sau pe baza foslor septice.

Sursa: autorul, pe baza datelor din Recensământul populației și locuițelor publice, 2009

Se observă că acolo unde serviciile sunt accesate de populație, interesează într-o mare măsură locuitorii care doresc să beneficieze de gama completă a serviciilor în cauză, aspect care presupune costuri suplimentare, de unde se deduce și posibilitatea existeței unor venituri mai mari sau care sugerează o tendință firească căre modernizarea standardului de viață.

În consecință, cristalizarea structurilor teritoriale deservite de alimentarea cu apă potabilă și canalizare devine radiară, orietată dinspre urban către rural și conformă cu principalele axe de transport rutier, structuri vizibile în proximitatea orașelor Iași, Botoșani, Târgu Frumos, Pașcani. Acolo unde sursele local de alimentare evidente, cum este cazul lacurilor de acumulare, racordările către spațiul rural învecinat s-a realizat chiar și în cazul absenteismului elementului de urban: Valea Prutului între Manoleasa și bivolari, pe baza hidro-acumulării de la Stânca-Costești, Valea Siretului între Bucecea și Mihăileni.

3.1.3 Rețeaua de distribuție a energiei electrice

În privința alimentării cu energie electrică, macrojudețul este într-o situație mai favorabilă decât ăn privința elementelor precedente, respectiv accesul populației la canalizarea publică și alimentarea cu apă potabilă. Conform ultimului recensământ, 96,63 % din locuințele macrojudețului sunt conectate la rețeaua de energie electrică. Diferențele dintre mediul urban și rural nu sunt atât de relevante ca in cazul celorlalte elemente ale gospodăriilor comunale: dacă locuințele din mediul urban au alimentare cu energie electrică într-o proporție de 98,5 %, ponderea din mediul rural este de 93,4 %. Totuși disparitățile cele mai mari se reflectă în cazul locuințelor din același mediu. Astfel, după datele din recensământul din 2011, numai în orașul Dorohoi ( din județul Botoșani) și Hârlău (din județul Iași) este instalată energia electrică într-o proporție de 98,3%, în orașe precum Podu Iloaiei sau Pașcani, într-o proportție de 93,4 %. Chiar și cu aceste diferențe existente, putem afirma că populația din mediul urban nu are suferit din cauza alimetăriicu energie electrică.

Problema este mai gravă în cazul locuințelor din mediul rural. Chiar dacă aproape 94 % din locuințele mediului rural dispun de energie electrică, diferențele sunt mult mai pregnante în comparație cu locuințele din mediul urban. În zilele noastre, energia electrică la fel ca și rețeaua publică de apă și canalizare n-ar trebui să reprezinte un element confortului locuințelor, ci mai degrabă o nevoie elementară a omului (Kurkó Ibolya, 2010, p. 241). Chiar dacă primele două elemente amintite se pot asigura și din alte surse, energia electrică este indispensabilă omului ( care nu poate trăi fară lumină, fier de călcat, frigider, mașină de spălat, precum și alte elemente indispensabile vieții cotidiene și care necesită energie electrică).

Alimentarea cu energie electrică a locuințelor din mediul rural reprezintă o diferență mult mai însemnată decât cele situate în orașele macrojudețului. Astfel, pe când în unele localități ( Adășeni, Călărași, Dersca, Răchițeni, Mironeasa) aproximativ toate locuințele sunt conectate la energie electrică, în mai multe localități din județul Iași, această pondere abia depășește 90 % ( Rediu, Roșcani, Șcheia, Schitu Duca, Țibana, Trifești) precum și în județul Botoșani, unde unele localități depășesc cu greu ponderea de 70% ( George Enescu, Răușeni, Hilișeu-Horia). Aceste ponderi scăzute din localitățile prezentate reflectă un număr scăzut al populației ( sub 3000 de locuitori), cât și prin îmbătrănirea demografică ridicată (31,7 % George Enescu). Totodată nu putem lua în considerarea faptul că ponderea mică a localităților conectate la energie electrică se datorează și veniturilor mici sau a accesibilității localităților respective.

Concluzionând, se poate spune că marea majoritate a locuițelor din macrojudețul prezentat are acces la energia electrică, dau au diferențe între mediul urban și rural. Dificultățile cu care se confruntă atât locuitorii orașelor, cât și cei din mediul rural se leagă și de problemele de ordin tehnic, ca și în cazul conductelor cu apă potabilă sau de canalizare, adică rețeaua de distribuție a energiei electrice este veche și necesită reparații, pe care nici rezidenții și uneori nici autoritățile nu le fac din cauza lipsei resurselor financiare.

După cum am văzut există mari diferențe și totodată deficiențe în

accesul populației la utilitățile

publice, iar aceste deficiențe au

devenit tot mai vizibile în perioada

de tranziție.

Disparitățile sunt prezente mai cu seamă între mediul urban și rural. Chiar dacă orașele sunt diferențiate între ele din acest punct de vedere, dinamica dezvoltării în viitor ar fi mai vizibilă dacă locuințele rurale, ar ajunge cel puțin la nivelul orașelor. Însă până la extinderea unităților publice mai trebuie făcute progrese importante din partea autorităților locale, cât și din partea populației ( prin schimbarea atitudinii și a mentalității, prin recunoașterea importanței protecției mediului, a creșterii calității vieții).

3.2 Disparități în privința calității locuințelor

3.2.1 Unele aspecte al evoluției fondului de locuințe

Situația locuințelor, caracteristicile calitative și cantitative ale fondurilor/efectivelor locuințelor, starea mediului ce se leagă direct de locuințe poate fi un factor determinantal condițiilor vieții populației respective. Accesul la locuire constituie un drept uman de cel mai înalt rang și totodată procesul cel mai semnificativ al incluziunii sociale, iar ca cineva să nu aibă o locuință este sinonim cu sărăcia extremă (Dan, 2003a). Se poate afirma că efectivul de locuințe este partea cea mai valoroasă a infrastructurii localităților, deoarece reprezintă rolul principal în aprovizionarea populației cu infrastructuri edilitare. Astfel , mărimea locuințelor, așezarea lor în cadrul localităților, nivelul înzestrării lor cu elementele de bază ale gospodăriilor comunale ( apă, canalizare, alimentarea cu energie electrică, dependințe necesare), caracteristicile calitative ale acestora, determină pe lângă calitatea vieții populației și starea de spirit a locuitorilor, precum și într-un sens mai larg modul de viață a acestora și nu în ultimul rând starea de sănătate. Construirea de noi locuințe , reînoirea celor existente, este cerința principală a transformării structurii localităților, dar în același timp aduce la cunoștință și procesul dezvoltării localităților respective.

Dacă în timpul celor două războie mondiale nu putem vorbi de un avânt puternic îndeosebi în construcția locuințelor; ba mai mult, mai multe locuințe au fost distruse, creșterea cea mai însemnată a locuințelor putând fi urmărită începând abia pe la mijlocul anilor ’50, perioada erei comuniste construirea noilor locuințe a fost evidentă îndeosebi în orașe, cele mai multe locuințe au fost construite în reședințele de județ sau în orașele noi industrializate, însă nu s-a reușit să se rezolve sau amelioreze problema lipsei locuințelor, tinând cont că în această perioadă un număr tot mai mare de persoane s-a stabilit în mediul urban, necesitâmd un număr tot mai mare de locuințe și de locuri de muncă. Ca o consecință a acestor procese, numărul locuințelor a crescut într-o mică măsură, la fel ca și procesul îmbunătățirii cu înzestrări diverse a locuințelor.

Astfel, se poate afirma că în perioada socialistă în construirea în masă a locuințelor statul a jucat un rol important. După această perioadă volumul construirii locuințelor a scăzut drastic, fapt ce este în strânsă corelație cu scăderea construcțiilor din fonduri publice, cu resurse tot mai scăzute ale autorităților locale, dar și cu scăderea numărului de populație. În perioada curentă, toate aceste probleme, de la construirea locuințelor cu dotările infrastructurii de bază sunt în mâinile populației, precum și cele ale intreprinzătorilor privați. Astăzi evoluția construirii locuințelor este determinată atât de procesele demografice(evoluția populației,a principalilor indici demigrafici), cât și de procesele economice (evoluția PIB/locuitor, a investițiilor în locuințe, a ratei șomajului, a bugetelor locale), care în mod direct sau indirect influențează structura fondului de locuit, evoluția pieței imibiliare, calitatea locuințelor.

3.2.2 Caracteristicile condițiilor de locuit

La nivelul individului locuința înseamnă un cadru complex pentru satisfacerea nevoilor de ordin biologic, psihologic și social, iar evoluția numărului de locuințe și a condițiilor de locuit este un determinant al stării generale economico-sociale a țării, un indicator de masurare a eficienței unei economii, al unei politici, al unui sistem întreg (INS, 2006). După ultimele date statistice (2011), numărul locuințelor terminate era 116.758. Luând în considerare numărul populației, raportul locuitori/ locuințe în anul 2011 era de 10,1 locuitori/locuință în macrojudețul

Iași- Botoșani. Chiar dacă a scăzut și numărul polulației, creșterea locuințelor ce revin pe un locuitor înseamnă de fapt o îmbunatățire a fondului de locuințe, adică mai multe persoane pot să-și permită să trăiască în locuințe individuale și nu cu părinții lor sau împreună cu alte generații.

În ceea ce privește raportul locuitori/locuințe în mediul rural și urban, o creștere importantă a acestui indice s-a văzut în mediul urban ce se poate urmări îndeosebi dupa perioada comunistă, fapt ce se poate explică ca multe localități în perioada respectivă erau închise (nepermițând stabilirea populației și

nici construirea unor noi locuințe), dar după anularea acestei restricții stabilirea mai multor persoane în aceste localități a condus la o creștere în numărul noilor locuințe. După acestă perioadă putem urmări o scădere a raportului locuitori/locuințe, paralel cu scăderea populației, revigorarea începând cu anul 2004, această perioadă fiind dominată de o creștere importantă a construirii de locuinșe atât din fonduri bugetare ( locuințele ANL), cât și din fonduri private. Avantajele acestor locuințe constau în caracteristicile lor calitative, de aceea multe persoane în perioada curentă preferă locuințe de acet gen, în defavoarea blocurilor tradiționale, parțial distruse și de proastă calitate. Deasemenea există o strânsă corelație între nivelul de dezvoltare a zonei și numărul locuințelor ce revin pe un locuitor.

Trebuie amintit faptul că paralel cu scăderea raportului locuitori/locuințe densității locuințelor în mediul urban, în unele zone rurale se poate urmări creșterea numărului de locuințe ce revin unui locuitor, care se poate pune pe seama suburbanizării în zonele de influență imediată a orașelor ( cazul localității Miroslava din județul Iași) și expansiunea noilor construcții din cauza migrației constrânse, când reîntoarcerea unui număr importat de persoane la locurile natale a condus la creșterea densității populației în locuințe ( adică la coabitarea mai multor gospodării într-o singură locuință – cazul județului Botoșani).

Un alt indicator pentru evaluarea condițiiolr de locuit se referă la evoluția numărului de locuințe terminate. Construirea noilor locuințeeste determinată atât de aparișia pe piața imobiliară a diversilor investitor, cât și de fondurile financiare ale populației.

În ceea ce privește numărul de camere ce aparține unei locuințe se poate constata o scadere a locuințelor cu o singură cameră ( de la 20,7% la începutul anilor ’90, la 1,4% in 2012), a celor cu două camere ( de la 22,6% la 9,8%) și a celor cu trei camere( de la 38,9% la 24.8%) și o creșterea a locuințelor cu 4 camere ( de la 15,9% la 27,9%), dar mai ales creșterea locuințelor cu peste patru camere, acestea înregistrând o ascensiune majoră de la 1,5 % la începutul anilor 90 la peste 36% în anul 2012.

Figura 12. Evoluția locuințelor terminate după numărul camerelor de locuit (2012)

Sursa: autoare, pe baza datelor Tempo Online

Această tendință ilustrează de fapt scăderea locuințelor de tip bloc, specifice erei comuniste și creșterea locuințelor private. De asemenea, această creștere atât numerică cât și calitativă a locuințelor, demonstrează o îmbunatățire structurală a fondului de locuințe.

Casele mai mari, cu patru, cinci sau mai multe camere, sunt construite în zonele rurale sau, în ultima vreme în așa-zisele ,,parcuri rezidențile”, dar s-au născut și în zonele urbane, mai ales în zonele periferice ale acestora, unde încă mai sunt disponibile spații necesare construirii acestor locuințe, accentuând și mai mult existența fenomenului de suburbanizare și reflectând totodată și nivelul de dezvoltare a zonelor respective. Aceste case private sunt construite, în marea lor majoritate de către populația majoritară din spațiul rural, o bună parte din ele fiind contruite din câștigurile realizate din munca din străinătate.

În consecință, cele mai multe locuințe terminate (2011) sunt în proprietate privată, iar locuințele aparținând statului, acestea din urmă având o creștere mai însemnată în perioadele 2001-2003 și 2005-2006, perioadă ce coincide cu terminarea și îmânarea către proprietari a locuințelor ANL. Însă nu putem sa trecem cu vederea persoanele care nu au acces la locuințe, aceste persoane fiind defavorizate din punct de vedere social. Se estimează că în prezent numărul persoanelor fără adăpost din Romania este între 11 000 și 14 000 ( Dan, A.-Dan, M. 2005), ceea ce duce la consecințe grave asupra întregului teritoriului României nu numai din perspectiva indivizilor, dar și în contectul întregii societăți românești.

În concluzie, se poate afirma că problema locuințelor, fiind cea mai importantă infrastructură a populației, determinând mai ales calitatea vieții umane, rămâne o întrebare primordială, iar rezolvarea problemelor legate de locuințe va rămâne o problemă actuală pentru o perioadă îndelungată. Această problemă este legată de prețurile tot mai mari a locuințelor comparativ cu veniturile populației, de dificultățile obținerii unui credit avantajos. Situația actuală a corelației dintre prețul locuințelor și economia actuală ar trebui apreciată în viitor în elaborarea unei concepții, a unor proiecte care ar putea coincide cu nevoile oamenilor și starea economică actuală a regiunii avută în vedere.

3.3 Disparități privind infrastructura educațională în macrojudețul

Iași-Botoșani

Sistemul de învățământ și implicit educația, este cel mai important mijloc de apărare împotriva sărăciei, de evitare a capcanei de excludere socială și principalul instrument pentru participarea în totalitate a populației la viața socio-economică (Neagu, 2006). Rolul educației este unul important atunci când populația unei regiuni vrea sa atingă un nivel de dezvoltare cât mai ridicat. Cu cât dezvoltarea economică și tehnologică este mai ridicată, cu atât crește și importanța, rolul școlilor. În zilele de astăzi precum și în condițiile socio-economice de azi, devine din ce în ce mai importantă învățarea pe tot parcursul vieții, a pregătirii profesionale. Numeroase instituții oferă diverse forme de educație, pornind de la învățământul fără frecvență, seral, deschis la distanță. Toate aceste au drept scop dezvoltarea economică și socială. Dezvoltarea economică nu se poate realiza fără ca ponderea populației cu studii superioare să fie din ce în ce mai ridicată. O populație având cunoștințe vaste poate realiza inovări pentru a se adapta mult mai ușor la condițiile economice în schimbare.

Încă din anii socialismului sistemul de învățământ a cunoscut un progres important manifestat prin prelungirea duratei de școlarizare obligatorie, cât și prin creșterea ponderii cheltuielilor din PIB național, rezultatul acestor eforturi fiind pastrarea ratei de analfabetizare la un nivel redus , precum și transformarea și organizarea sistemului de învățământ după modelul european. Toate aceste rezultate însă nu au durat foarte mult, după anii 80, se înregistrează o stagnare și chiar un declin economic și social cu impact negativ și asupra sistemelor de învățământ, manifestându-se prin reducerea chetuielilor alocate educației, cât și prin reducerea cadrelor didactice, al elevilor, al instituțiilor, iar restricționarea ofertei educaționale a codus la o distribuție inegală a instituțiilor de învățământ.

Această situație s-a accentualt și mai mult după începultul annilor 90 din cauza declinului demografic, al îmbătrânirii demografice, al accentuării crizei economice și al deteriorării nivelului de trai al populației. Dacă înainte exista o oarecare legătură între oferta educațională și cererea de pe piața forței de muncă, adică cei care au terminat o scoală secundară sau măcar gimnazială aveau un loc de muncă asigurat, astăzi acest echilibru nu mai există, s-a răsturnat: în unele domenii există o lipsă severă de forță de muncă, iar în celelaltecererea nu mai poate satisface oferta educațională. Acest fapt este dovedit și prin creșterea acută a șomajului în rândul tinerilor.

3.3.1 Accesul populației la educație și infrastructura educațională

Cel mai important efect al situației socio-economice actuale asupra sistemului de învățământ se manifestă prin accentuarea din ce în ce mai mult a inegalităților de șanse în educație. Kosakiewicz (1980) a distins cinci bariere ce stau la baza conturării inegalităților în sensul cuprinderii populației în diferite nivele de învățământ:

Bariere economice- se referă că reducerea taxelor din învățământ nu conduce la o creștere a școlarizării copiilor, deoarece o dată cu creșterea inegalităților prezente la nivelul veiturilor, menținerea echilibrului nivelului de trai este mult mai importantă;

Bariere demografice: pentru eliminarea acestor bariere sunt necesare studii de precizie pentru a realiza o reformă educațională continuă;

Bariere spațiale și regionale: apar în distanța școlilor și mediul de proveniență a indivizilor, precum și în profilul economic regional în general. În opinia autorului, egalitățile între mediul rural și urban în privința școlarizării se menține numai până la 8 ani;

Bariere psihologice: face trimitere la nivelul scăzut de aspirație al indivizilor pentru a termina un nivel de învățământ, precum și încrederea scăzută în capacitatea intelectuală existentă pentru acest demers;

Bariere educaționale: lipsa unei infrastructuri mai ales în mediul rural (numărul scăzut al laboratoarelor,cadre didactice mai puține și necalificate), ceea ce împiedică copiii proveniți din acest mediu să aibă același nivel de cunoștințe cu cei din mediu urban.

Toate aceste bariere sunt regăsite și în mediu educațional românesc actual și mai ales în existența unei inegalități de șanse în educație între mediul urban și rural.

În cazul acestuit tip de accesibilitate exponentul distanței scade pânâ la valoarea 1, datorită posibilităților complexe de deplasare a elevilor de această vârstă, preferințele de înscriere la un liceu variind nu numai în funcție de proximitate, ci și sub forța unor stimulente culturale sau sociale: renumele liceului, amplasarea acestuia în mediul urban, specializarea liceului, avantaje financiare oferite la cazare, burse existente, etc.

Din această perspectivă, se observă o ușoară dependență între abaterile pozitive ale accesibilității și apropierea față de drumurile clasate, liceele fiind amplasate de multe ori în localități releu aflate pe principalele segmente ale sistemului rutier național.

Prezența unităților de liceu, chiar și a celor cu rang de grup școlar, induc teritoriului elemente pozitive cu referire la educație, reflectate prin valori mari ale adulților care au finalizat studii medii și superioare, în cazul in care unitățile în cauză au o vechime de cel puțin 20 de ani (Tudora Daniel, 2012).

Deși polarizând un spațiu rural, Ștefăneștii, Trușeștii, Vorona sau Bucecea din județul Botoșani, au creat în jurul lor aureole de foarte bună polarizare a populației liceene, ridicând valorile indicilor de educație ale acestora comparativ cu zonele similare, dar lipsite de prezența unui liceu. Deasemenea există o strânsă legătură între valorile indicilor amintiți și distanță-timp pânâ la localitatea polarizantă.

De exemplu, în jurul Stefăneștilor se disting două aureole de polarizare, ambele însoțite de diminuarea indicilor aferenți: prima se instaurează până la aproximativ 3,4 km de deplasare, unde localitățile Stânca, Românești au peste 80% din numărul tinerilor cu vârstă de școlarizare înscriși la o formă de învățământ, cea de-a doua extinzându-se până la 6,8 km, interval în care satele polarizate își reduc valorile indicilor de educație la 70-80% în ceea ce privește indicele de școlarizare ( Albești, Dobârceni, Dângeni).

În județul Iași, se obervă prezența mare a unităților liceale, ce crează o polarizare mare în N-V județului. Dincolo de izocrona de 12,5 km, intensitatea cu care acționează serviciile liceale din mediul rural scade, intrându-se într-un spațiu interstițial, concurat de centre cu polarizare distinctă, sau care este mai polarizat mai eficient de centrele de rang superior. În cazul Răducănenilor, acest proces se resimte pentru satele limitrofe din extremitatea nordică a județului, care gravitează în orbita de polarizare a serviciilor educaționale oferite de centrele de la nivelurile superioare. Concomitent cu aceste perturbări ale direcțiilor de polarizare se produce o noua diminuare a indicelor de educație, valorile scăzând consistent acolo unde satele respective ocupă poziții izolate.

Așadar, prezența unui centru liceal crează inegalități la nivelul macrojudețului, identificându-se zone defavorizate cu o serie de probleme legate de dificultatea deplasării copiilor la școală (distanța mare între domiciliu și școală, starea drumurilor sau a mijloacelor de transport), de dificultăți în privința dezvoltării economice (localități izolate geografic, nivelul de trai redus al familiilor), de problemele privind resursele umane ( personal didactic necalificat, insuficient).

3.3.2 Inegalități privind nivelul de instruire a populației macrojudețului

Iași-Botoșani

Nivelul de educație, investițiile în capitalul uman reprezintă cele mai importante demersuri ale unei societăți. Logic, conceptul de capital uman, des folosit în domenii de economie,se referă atât la capitalul educațional ( abilitățile indivizilor în procesul de instruire școlară, dar și în afara lui), câtși la capitalul biologic ( sintetizat prin starea de sănătate a populației).

Un indicator foarte important de urmărit în cazul populației școlare în situația actuală este ponderea acelor persoane care au terminat învățământul liceal și superior, precum și a celor care nu au absolvit nici o formă de învățământ și sunt analfabeți. Inegalitățile existente în nivelul de instruire a populației și mai ales între ponderea analfabeților și a celor care au terminat studiile superioare la nivelul localităților (luând în considerare orașele și comunele macrojudețului) sunt foarte bine ilustrate cu ajutorul harților Fig.14 și Fig.15.

Astfel în profil teritorial, cele mai mari procente ale populației cu studii superioare se regăsesc în județul Iași (30,5%). Este de ramarcat faptul că învățământul

universitar din acest județ, precum și numeroasele facultăți ce sunt prezente în județ au o lungă tradiție fiind considerate adevărate repere ale învățământului superior românesc. Într-o situație dezavantajată este județul Botoșani, cu un nivel redus de dezvoltare, în care lipsa instituțiilor de învățămât superior se reflectă și în gradul redus al populației cu un nivel de educație superioară.

Din punctul de vedere al dezvoltării economice, al forței de muncă înalt calificate, într-o situație defazorizată sunt acele orașe și localități unde ponderea populației cu stusii superioare rămâne sub media pe țară. Aceste localități sunt caracterizate prin rata ridicată a șomajului, prin îmbătrânirea populației, prin nivelul redus la veniturilor, ceea ce nu contribuie la atragerea investițiilor străine, singurul lucru care ar putea să modereze aceste situații dezavatajate. În

această privință se disting orașule Darabani, Bucecea unde poderea populației cu studii superioare rămâne sub 7%. Trebuie remarcat faptul că în unele localități rurale poderea persoanelor cu studii superioare se apropie de rata orașului universitar, cum este cazul localității Valea Lupului (23,8%), aceasta având acces mai bun la învățământul superior. Din nefericire pentru Botoșani, numărul comunelor județul se disting printr-un număr scăzut de persoane care au studii superioare, în marea lor majoritate nu depășec 10%, deoarece, județul Botoșani nu are un centru universitar, populația cu studii superioare este formată la cel mai apropiat centru universitar Suceava, respectiv Iași.

Problema apare însă la acele persoane care nu au absolvit nici o formă de învățământ și sunt analfabete. Elevii excluși din sistemul educațional nu sunt considerați doar victime ale inegalităților sociale, educaționale, ci și tineri care costă sociatatea o gramadă de bani datorită cheltuielilor pe care le implică pentru pregătirea și integrarea lor profesională (Neagi-Stoica-Surdu, 2003). Întrebarea este

dacă aceste comunități reușescsă se integreze sau sunt excluse total din viața economico-socială. Chiar dacă marea majoritate a acestei clase inferioare aparține comunităților de rromi, există o serie de programe, politici pentru ca aceste grupuri să nu fie excluse total di societate.

Marea majoritate a analfabeților provin din mediu rural (în anul 2011 peste 5% din populația rurala erau neștiutori de carte), dar și în localitățile urbane se regăsesc în număr mai mare sau mai scăzut. Se poate afirma că nivelul de dezvoltare a unui județ se reflectă nu numai în diferențele existente la nivelul veniturilor, însă nivelul de educație a populației este un indice care vine să întărească această ierarhie.Astfel, cei mai mulți analfabeți sunt localizați în localitățile în care predomină etnia rromă precum Coșula (7,5%) în judeșul Botoșani, Ciohorani

(11,03%) în județul Iași. Dacă în primul caz, analfabetismul este ridicat datorită ponderii mare a populației rrome, rata alfabetismului poate fi ridicat și datorită izolării și accesibilității reduse a populației la diferite forme de învățământ- Coarnele Caprei, Cucuteni, Mădârjac cu rate de peste 20 % în județul Iași, Mitoc, Blândești, Avrămeni cu peste 15% rata analfabeților în județul Botoșani. În condițiile actuale de trai, există câteva întrebări fără răspuns precum : „ce fel de nivel de trai,ce fel de mod de viață pot să aibă aceste comunități, cum pot ele să se afirme?” potrivite numai pentru explicarea situa’iei acestor grupuri.

Tot de natura acestei problem se leagă și inegalitățile existente în

funcție de participarea școlară a elevilor cu care se confruntă sistemul educațional actual, adică problem legate de participarea școlară scăzută a copiilor proveniți din familii sărace și din medii defavorizate, de necuprinderea unui segment de populație de vârstă școlară în sistem. Cauzele acestor situații trebuiesc căutate în mentalitatea unor familii, aflate în sărăcie, care nu își trimit cu regularitate copiii la școală din motive socio-economice ( acești copii sunt nevoiți să-și ajute părinții în gospodărie), astfel rata de participare la educație a acestor copii este mai scăzută, și ca urmare calitatea pregătirii lor școlare diminuează șansele de acces pe piața forței de muncă (Neagu-Stoica-Surdu, 2003). Cele mai vulnerabile grupuri ale populației sunt cele care provin din mediul rural, care sunt nevoite să-și întrerupă studiile după învățământul obligatoriu din cauza costurilor ridicate pe care le implică continuarea școlii. O altă situație des întălnită în macrojudeț este aceea a plecării părinților în străinătate și lăsarea copiilor în grija bunicilor sau a rudelor lor. În fiecare zi ne putem informa din mass-media despre cazuri uluitoare a acestori copii, întrucât nimeni și nimic nu poate înlocui prezența părinților. Acești copii vor abandona școala și mai târziu vor face parte din grupurile cele mai vulnerabile ale societății. Din acest motiv, de rata ridicată a abandonului școlar, nu este vinovat în totalitate sistemul educațional (într-o mică măsură din cauza calității), ci în marea majoritate a cazurilor mentalitatea părinților și atitudinea lor față de copii și de școală.

De aceea în viitor ar trebui acordată o mai mare importanță programelor de sprijin care sunt destinate măriri accesibilității la învățământ, pentru a reduce inegalitățile existente și pentru combaterea fenomenului de abandon școlar.

3.4 Inegalități referitoare la infrastructura spitalicească și la starea de sănătate a popolației

Serviciul de sănătate ca și cel cel de educație sunt un punct vulnerabil al societășii românești, care necesită politici și programe bine concepute pentru dezvoltarea acestora. Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, articolul 33 definește accesul la serviciile medicale pentru toții cetățenii UE ca fiind: “ dreptul de acces la serviciile medicale preventive și dreptul de a beneficia de tratament medical” (Health and Care in an Enlargend Europe, 2003: 1). Cu toate acestea, accesibilitatea redusă la asistență medicală sau lipsa acesteia în mai multe localități rurale face dificilă realizarea acestui drept fundamental în România. Deterioararea stării de sănătate a făcut ca România să se îndepărteze de țările vestice în care sănătatea populației, respectiv orientarea populației către un mod de viață căt mai sănătos a devenit un reper și o politică prioritară. În macrojudețul Iași- Botoșani precum și la nivel de țară este necesar să avem în vedere ratele generale ale mortalității și morbidității, precum și nivelul deosebit de ridicat al mortalității infantile pentru a ne da seama de deteriorarea și mai mult a stprii de sănătate.

Distribuția teritorială și socială a stării de sănătate a populației, a mortalității se poate evidenția cel mai binee cu ajutorul conceptului de inegalitate. Începând cu anii ’80, analiza inegalităților existente atât în sistemul de sănătate cât și în starea de sănătate a populației (health inequalities) a devenit problema cea mai importantă. Desigur, fiecare domeniu de cercetare explică în mod diferit conceptul de inegalitate existent în sfera sănătății populației. După modele medicale, inegalitățile existente în morbiditate înseamnă de fapt o insuficiență a indivizilor față de ceilalți. În schimb, din perspectiva sociatății, abaterea de la normele legale conduc la aceste inegalități.

Ne putem pune întreba care sunt factorii la apariția inegalităților în serviciile medicale de sănătate? Un prim raspuns ar putea fi acela de moștenire a deficiențelor infrastructurii sanitare din perioada socialistă. Înainte de 1990, sistemul de sănătate era puternic centralizat, sprijinirea financiară realizându-se din bugetul de stat, însă datorită subfinanțării mai multor decenii a dus la descreșterea calității serviciilor oferite, căt și costurile ridicate pe care indivizii au trebuit să le suporte în contextul unei sărăciri generale. Dotarea tehnică a spitalelor , precum și starea cladirilor erau necorespunzătoare, iar medicamentele românești acoperea parțial cererile pentru diferite boli. De asemenea și în sistemul de sănătate investișiile s-au realizat în orașe , neglijînd punctele sanitare din spațiile rural,neglijînd astfel o comunitatea care a necesitat în mod sigur ajotor. Având în vedere socciatatea rurală actuală, caracterizată printr-o rata a mortalității ridicată și de o îmbătrânire demografică accentuată, dublată de o sărăcie puternică și de lipsa mai multor servicii de bază, prezente în mediul urban, normal ar trebui ca investițiile să fie îndreptate și spre aceste grupe de populație împinse la periferia unor largi comunități. În această perioadă nu s-a făcut nici un progres în privința dezvoltării punctelor sanitare existente, nici măcar nu s-a luat în considerare că există zone izolate, zone greu accesibile, care nu dețin nici dotările minime. De aceea a fost necesară implementarea unei reforme în domeniul sănătății în privința îmbunătățirii asistenșei medicale publice în România deaorece un sistem de sănătate neadecvat este calea cea mai sigură în procesul excluderii sociale.(Pfaller, 2006).

3.4.1 Accesul populației la infrastructura de sănătate

Starea de sănătate a populației poate fi determinată atăt de accesul la sănătate, cât și de accesul la serviciile de sănătate. Dacă în primul caz accesul la sănătate este determinat de i serie de mai mulți factori, ca factori genetici ( moștenirea unor boli), de mediu (starea mediului înconjurător), de dezvoltarea economică și de factorii socio-culturali (condiții de locuit), accesul la serviciilede sănătate este influențat aproape în totalitate de organizarea sistemului sanitar. Disparitățile în accesul la îngrijiri medicale pot fi influențatede cel puțin patru variabile: etnice (accesibilitatea mai redusă a populației de rromi și la comportamentul, tratarea,atitudinea diferită a medicilor față de aceste comunități), economice (costuri suportate de populație: costuri suportate pentru cumpărarea medicamentelor, costul transportului), spațiale (așezarea geografică a populației,repartișia teritorială a localităților, care uneori îngreunează accesul populației la serviciile de sănătate). La acestea se adaugă calitatea inegală a serviciilor de același tip între localitășile urbane și rurale sau în cadrul aceluiași mediu, care depinde în mareparte de echiparea, dotarea spitalelor și de calificarea medicilor. Trebuie menționat că în macrojudețul Iași-Botoșani sunt prezente toate cele patru tipuri de inegalități existente în accesul populației la

serviciile de sănătate, pornind de la inegalități existente în starea de sănătate a populației a diferitelor grupuri ale populației, a comunităților din diferite zone geografice și acela care sunt defavorizate economic. Astfel, factorii care influențează gradul de accesibilitate a populației la serviciile de sănătate sunt în general determinate de nivelul de sărăcie, de mediul de rezidență, gradul de acoperire cu personal medical, de șomaj, dar și de ocupația populației (Planul Strategic al Ministerului Sănătății Publice 2008-2010).

Prin harta accesibilității față de spitalele județene și municipale, observăm așezări inferior deservite de funcțiile spitalicești. Se înfățișează în modul cel mai concludent realitatea izolantă a

anumitor componente teritoriale, zonele par mult mai grupate și mai singulare la nivel microjudețean, probând concluzia că rolul teritorial al centrului de județ poate fi decisiv în crearea unor disparități infrajudețene, poziția mai mult sau mai puțin favorabilă față de centrele din județele vecine jucând un rol secundar. Acestor defavorabilități le corespund următoarele areale: comune cu poziție periferică la nivel județean, fără să beneficieze de prezența polarizatoare a unui centru de județ vecin. În această clasă sunt incluse un număr mare de așezări, însă cele mai evidente fiind cele din nord-estul județului Botoșani sub forma unei axe paralele cu Valea Prutului, care începe de la Miorcani și se termină în comuna Mihăilășeni, sud-vestul aceluiași județ cu continuare către nord-estul județului Iași, respectiv comunele Călărași, Santa-Mare, Hlipiceni, Vlădeni, Andreișeni și Roșcani, sudul județului Iași, cu mari deficiențe în organizarea căilor de comunicație, comunele Dagâța, Țibana, Ipatele, Mădârjac, iar cu anumite întreruperi până în comuna Oțeleni.

Un alt exemplu asemănător este oferit de partea cntralăa județului Botoșani, cuprinsă între Valea Sitnei și Valea Podrigăi cu indici de îmbătrânire mari și care nu beneficiază de servicii adecvate treptelor intermediare de polarizare oderite de orașele mici și mijlocii.

Însă inegalitățile sunt mult mai evidente dacă analizăm numarul paturilor din spitale și numărul medicilor ce revin la 1000 de locuitori. Starea precarăa infrastructurii de sănătate este foarte evidentă și prin scăderea de la an la an a paturilor din spitale. Dacă în anul 1997 paturile din spitale ce reveneau la 1000 de locuitori au fost de 11,9, până în anul 2010 acest număr a scăzut la aproape 9,2, iar scăderea continuă și acum (în 2011 acest indice era de 8,6). Această involuțiese poate pune pe seama învechirii unor spitale sau prin decretul dat în anul 2011 privind desființarea unor spitale șicrearea de cămine pentru bătrâni. Chiar dacă numărul paturilor din spitale se referănumai la acelea care se referă în sectorul public,cele din sectorul privat,încă nesemnificative ca număr, nu pot echilibra deficitul care există în acest domeniu. Diferențele existente în cadrul celor două județe ridică probleme deosebit de grave, exprimănd în același timp accesul mai redus al populației la infrastructura sanitară și distribuția inegală în teritoriu a spitalelor existente.

Astfel, dacă în județul Iași cu o diversitate mai mare a serviciilor sanitare, paturile ce revin la 1000 de locuitori depășește puțin peste media de 6, în județul Botoșani, mai puțin dezvoltat, locuitde oameni săraci, care într-adevăr ar avea nevoie de o îngrijire medicală mai complexă, numărul acestuia rămâne cu mult sub medie (2,1 paturi/1000 locuitori).

Evoluția numărului medicilor ce revin la 1000 de locuitori depinde în mare măsură de metodologia folosită în domeniul statisticii. Astfel numărul medicilor până în anul 2011 se datorează faptului că în anul 2004 au fost incluși atât medicii, cât și stomatologii din sectorul public și privat, mărindu-se astfel numărul medicilor ce revin la 1000 de locuitori, de la 3 (1997) la 3,2 (2011), număruldevenind mai stabil după anul 2004 din cauză că nu se mai raportează personalul medico-

sanitar din sectorul mixt.

În concluzie, se poate spune că accesul la serviciile de sănătate influențează foarte mult și dezvoltarea socială a regiunii, deoarece lipsa pe termen lung afectează în sens negativ șansele populației de a integra într-o societate sănătoasă. Deficiențele de acces la serviciile de sănătate, cât și dotarea sărăcăcioasă a spitalelor cu diferite echipamente a fost determinată de subfinanțarea sistemului de sănătate. În prezent, sursele de finanțare a sănătății publice sunt: bugetul de stat, bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, bugetele locale, venituri proprii, donații și sponsorizări potrivit legii. Crearea unei societăți sănătoase este foarte importantă având în vedere îmbătrânirea demografică accentuată ce afectează nu numai macrojudețul, ci întreaga Românie, chiar și întregul continentul european. Creșterea numărului populației îmbătrânite contribuie la scăderea populației potențial active, mărind astfel și cheltuielile publice necesare pentru sănătate. Dar dacă populația va rămâne sănătoasă creșterea ponderii cheltuielilor datorită îmbătrânirii demografice poate să rămână la un nivel foarte scăzut. Totodată Planul Strategic al Ministerului Sănătății Publice prevede și reabilitarea spitalelor,însă cu toate acestea, obiectivele și politicile din domeniul sănătății ar trebui îndreptate către către dezvoltarea și realizarea unor puncte sanitare în mediul rural. De asemenea pentru grupurile mai sărace o soluție viabilă pentru creșterea accesului ar pute-o reprezenta alocațiile suplimentare de ajutor pentru cumpărarea medicamentelor sau punerea la dispoziție a unor mijloace de transport gratuite pentru a putea ajunge la ambulatoriile din orașele apropiate. De aceea alocarea resurselor în sistemul de sănătate trebuie modificată, în sensul investirii mai mut în asistență primară rurală, al creșterii accesului populației la aceasta.

CONCLUZII

Analiza complexă a disparităților din domeniul demografic și social din anii 2010-2012, au dezvăluit urmatoarele concluzii din cele două domenii de bază:

1. Domeniul demografic:

Criza situației demografice a macrojudețulului Iași-Botoșani, persistă fără a da semen de revigorare, mai mult accentuarea migrației internaționale amenință situația demografică a macrojudețului prin două aspecte negative: sporul natural negativ al populației ce se agravează începând cu anul 2003 datorat sporului migratoriu negativ. Efectele celor două fenomene sunt îngrijorătoare și multiple : modificarea structurii pe grupe de vârstă a populației, cu accent asupra îmbătrânirii demografice și reducerea efectivului tinerilor pune sistemul de învățământ, sistemul de pensii și sistemul sanitar într-o situație critică și afectează multcompetitivitatea pieței forței de muncă într-o economie global.

Analiza proceselor demografice la nivel de comune a dezvăluit nu numai diferențele extrem de ridicate între diferitele teritorii ale celor două județe, dar și situația extrem de nefavorabilă a unor localități. Astfel, viitorul unor comune este pus sub semnul întrebării, unele dintre acestea fiind pe cale de dispariție datorită fenomenului de îmbătrânirii demografice destul de avansat, a sporului natural redus și în consecință a scăderii continue a populației. Din acest punct de vedere, într-o situație devantajată este județul Botoșani.

Schimbarea direcției migrației interne nu a condus la revigorarea structurii pe grupe de vârstă a populației deoarece printre cei care s-au întors la locurile natale predomină mai ales populația din prima generație, fapt ce va avea pe termen lung un efect negativ major asupra procesului de îmbătrânire demografică continuă a populației rurale.

Analiza indicatorului de îmbătrânire relevă la nivelul județelor diferențe clare, județul Iași fiind mai puțin afectat de îmbătrânirea demagrafică, datorită faptului că aici natalitatea și-a păstrat caracterul demografic moldovenesc. De asemenea se observă inegalități clare între mediul rural și urban, mediul rural este vizibil afectat de o rata scăzută a natalității, populația actuală neputând înlocui generația îmbătrânită.

2. Domeniul social:

Proporția redusă a drumurilor modernizate, lipsa unei autostrăzi și existența unoor drumuri impracticabile reprezintă una din cauzele majore ale diferențerelor de dezvoltare a macrojudețului Iași-Botoșani, constituind totodată un factor determinant în izolarea unor teritorii.

Slaba dezvoltare a gospodăriilor comunale se resimte cel mai mult în accesibilitatea redusă a populației la apă potabilă și canalizare, iar în acest sens disparitățile cele mai mari rămân între mediul rural și mediul urban. Dacă accesul la canalizare publică este asigurat în proporție de 95% din locuitorii orașelor, în mediu rural accesul la apă potabilă și canalizare abia ajunge la 14% în condițiile în care asigurarea cel puțin a apei potabile nu mai este un interes vital de sănătate, ci reprezintă unul unul din drepturile fundamentale ale omului. În privința epurării apelor, mocrojudețul este cu mult sub standardele nivelul național, rețeaua de acoperire nu atinge nici valoarea celei de alimentare cu apă potabilă, așadar diferențele sunt foarte ridicate, mai ales între mediul urban și mediul rural.

În privința alimentării locuințelor cu energie electrică, macrojudețul este într-o situație mai favorabilă decât în privința altor elemente. Diferențele dintre mediul urban și mediul rural, precum și între diferitele localități ale macrojudețului nu sunt atât de relevante ca și în cazul celorlalte elemente ale infrastructurii tehnico-edilitare.

Lipsa școlilor în unele sate izolate precum, accesul dificil al unor persoane la infrastructura de învățământ secundar și superior pot fi considerate factorul principal atât în problemele legate de ponderea ridicată a analfabeților, cât și în cazul nivelul de trai relativ redus. La aceste servicii se adaugă și infrastructura de sănătate deficitară, ceea se reflectă foarte mult în evoluția stării de sănătate (rata mortalității generale și infantile relativ ridicată).

Dacă ocuparea și educația crează dezavantaje atât în mediul urban cât și în mediul rural, utilitățile publice, condițiile de locuit rămân cauzele principale ale sărăciei în mediul rural, conducând și mai mult la creșterea disparităților între cele două medii de rezidență.

În viitor, singura soluție în ameliorarea proceselor demografice și sociale constă în creșterea economică. Colaborarea dintre diferitele instrituții economice și sociale va avea un rol tot mai semnificativ pentru ca intervențiile să conducă la realizarea unei coeziuni teritoriale tot mai strânse.

BIBLIOGRAFIE

Johnston, R.J.-Derek, G.- Smith,D. (1987): The dictionary of Human Geography, Blackwell Publishers Ltd, Oxford.

R. Brunet, R. Ferras, H. Théry (1992): Les mots de la géographie. Dictionaire critique, Ed. Reclus la Documentation Française, Franța.

Kurkó I. (2010): Disparități geodemografice și economice din Româia în perioada de tranziție, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj- Napoca.

Jakobi A. (2004): Încercări de proiecție a disparităților teritoriale

Ancuța, Cătălina (2008), Studiul geografic al disparităților teritoriale din Banatul românesc, Ed. Mirton, Timișoara

Dan, A. (2003a) Accesul la locuire în România, astăzi, În: Calitatea Vieții, XIV, nr.3-4, p. 1-22.

Dan, A.- Dan, Mariana (2005): Persoanele fără adăpostdi România- o estimare a numărului acestora. În: Calitatea Vieții, XVI, nr. 1-2, p. 1-22.

Neagu, Gabriela (2006): Polarizarea accesului la serviciile de educație.Rolul sistemului de învățământ, În: Calitatea Vieții, XVII, nr. 1-2, p.1-13.

Kozakiewicz, M (1980) : Eguality in Education in Eastern European Countries, În: Prospects, vol. 10, nr, p. 174-180.

Daniel, Tudora (2012): Coeziune Teriotrială și Disparități în Moldova, Editura Universității ,,Alexandru Ioan Cuza ,, , Iași.

Health and Care in an Enlargend Europe, Comisia Europeană, 2005.

Phaller, A. (2006): How to Design a Good Health-Care System for South Easter Europe, În: Calitatea Vieții, XVII, nr. 3-4, p. 1-4.

Planul Strategic al Ministerului Sănătății Publice 2008-2010, Ministerul Sănătății Publice, 2007.

Anuarele statistice ale României 1990- 2012, INS, București

Recesămintul populației și al locuințelor 2011, INS, București.

Nemes Nagy J. (1999- coord.) : Locuri, spații, regiuni, În: Regionalis Tudományi Tanulmányok 4, Budapesta.

Illés I. (2002) : Europa Centrală și de Est în pragul noului mileniu, Dialog Campus Kiado, Budapesta.

Bakk M., Benedek J. (2010): Politici regionale în România, Editura Polirom, București.

BIBLIOGRAFIE

Johnston, R.J.-Derek, G.- Smith,D. (1987): The dictionary of Human Geography, Blackwell Publishers Ltd, Oxford.

R. Brunet, R. Ferras, H. Théry (1992): Les mots de la géographie. Dictionaire critique, Ed. Reclus la Documentation Française, Franța.

Kurkó I. (2010): Disparități geodemografice și economice din Româia în perioada de tranziție, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj- Napoca.

Jakobi A. (2004): Încercări de proiecție a disparităților teritoriale

Ancuța, Cătălina (2008), Studiul geografic al disparităților teritoriale din Banatul românesc, Ed. Mirton, Timișoara

Dan, A. (2003a) Accesul la locuire în România, astăzi, În: Calitatea Vieții, XIV, nr.3-4, p. 1-22.

Dan, A.- Dan, Mariana (2005): Persoanele fără adăpostdi România- o estimare a numărului acestora. În: Calitatea Vieții, XVI, nr. 1-2, p. 1-22.

Neagu, Gabriela (2006): Polarizarea accesului la serviciile de educație.Rolul sistemului de învățământ, În: Calitatea Vieții, XVII, nr. 1-2, p.1-13.

Kozakiewicz, M (1980) : Eguality in Education in Eastern European Countries, În: Prospects, vol. 10, nr, p. 174-180.

Daniel, Tudora (2012): Coeziune Teriotrială și Disparități în Moldova, Editura Universității ,,Alexandru Ioan Cuza ,, , Iași.

Health and Care in an Enlargend Europe, Comisia Europeană, 2005.

Phaller, A. (2006): How to Design a Good Health-Care System for South Easter Europe, În: Calitatea Vieții, XVII, nr. 3-4, p. 1-4.

Planul Strategic al Ministerului Sănătății Publice 2008-2010, Ministerul Sănătății Publice, 2007.

Anuarele statistice ale României 1990- 2012, INS, București

Recesămintul populației și al locuințelor 2011, INS, București.

Nemes Nagy J. (1999- coord.) : Locuri, spații, regiuni, În: Regionalis Tudományi Tanulmányok 4, Budapesta.

Illés I. (2002) : Europa Centrală și de Est în pragul noului mileniu, Dialog Campus Kiado, Budapesta.

Bakk M., Benedek J. (2010): Politici regionale în România, Editura Polirom, București.