Directii DE Dezvoltare ALE Arhitecturii In Delta Dunarii

. DIRECȚII DE DEZVOLTARE ALE ARHITECTURII ÎN DELTA DUNĂRII .

CUPRINS

0. INTRODUCERE_______________________________________________________________

Plan de idei

Argumentarea alegerii subiectului

Problematica

Metodologia de lucru

I. PEISAJ DEFINIREA SPAȚIULUI DELTEI DUNĂRII

1.1 Cadrul natural

1.2 Cadrul cultural

1.3 Valorificarea spatiului

II. SPECIFIC ARHITECTURA TRADIȚIONALĂ

2.1 Influențe în arhitecura casei dobrogene

2.2 Tipologia locuințelor tradiționale în Delta Dunării

2.3 Practici tradiționale

2.4 Arhitectură vernaculară-arhitectură ecologică

III. ECOTEHNIE ABORDAREA ECOTEHNICĂ A SPECIFICULUI

3.1 Ecotehnie. Definiție. Scop.

3.2 Locuirea climatica. Arhitectura durabila

3.3 Practici actuale

3.4 Construirea în situri naturale protejate

IV. STUDIU DE CAZ PROPUNERI DE INTEGRARE A STUDIULUI ÎNTR-O TIPOLOGIE A LOCUIRII

4.1 Motivația gestului

4.2 Particularități ale cazului

4.3 Propuneri de integrare

4.4 Concluzii și premise pentru proiectul de diplomă

BIBLIOGRAFIE_________________________________________________________________

ANEXĂ_________________________________________________________________________

PLAN DE IDEI

0. INTRODUCERE_______________________________________________________________

În prima parte, analizez potențialele premise teoretice directoare proiectului meu: explicarea temei și motivarea alegerii de a aborda problema intervențiilor în situri naturale și culturale.

Am considerat că un astfel de subiect poate fi influențat de conflictul dintre constatarea valorilor (peisaj, arhitectură) și neglijarea lor (degradarea patrimoniului, scăderea demografică, pierderea coeziunii sociale și a tradițiilor). Acest fapt a dus la necesitatea intervenției în situri naturale cu scopul păstrării specificului, având o direcție de dezvoltare ecologică asupra contextului.

I. PEISAJ DEFINIREA SPAȚIULUI DELTEI DUNĂRII

Cadrul natural – se evidențiază importanța studiului unui peisaj ca subiect pentru proiect. Presupune identificarea factorilor naturali care au influențat crearea unui specific și care vor influența și inserțiile viitoare în această zonă.

Cadrul cultural – are în vedere cunoașterea cadrului societății care a format ce astăzi recunoaștem ca formă și structură tradițională – interpretare a sitului așezat într-un context spațio-temporal.

Valorificarea spatiului – efectele prezentului reflectă un viitor incert. Se propune un scenariu de dezvoltare culturală și durabilă, susținut de societatea civilă, care se poate desfășura pe termen nelimitat, iar intervenția arhitecturală poate deveni suport fizic.

II. SPECIFIC ARHITECTURA TRADIȚIONALĂ

Influențe în arhitecura casei dobrogene – arhitectura ca răspuns la cerințele societății, rezultat al exigențelor economice, istorice prezentate în capitolul anterior. Aceasta trebuie privită din prisma societății, valorilor și principiilor valabile la momentul construcției și utilizării sale.

Tipologia locuințelor tradiționale în Delta Dunării – studiul arhitecturii locale în încercarea de a găsi un specific (evoluția fondului construit, tipologie și caracteristici). Consider că orice intervenție contemporană într-un context existent, fie natual sau antropic, trebuie să aibe o analiză a principiilor specifice de organizare, în urma căreia să rezulte elemente ce pot fi preluate sau nu pentru a susține proiectul.

Ca urmare a studiului de tipologii, este necesară o prezentare generală a caselor din Jurilovca, sat aflat în aproprierea sitului de diplomă, prin care o exemplific cu gospodăria de la Muzeu Național al Satului „Dimitrie Gusti”.

Practici tradiționale – întelegerea sistemelor de construcții tradiționale cu scopul de a prelua sau de a îmbunătății tehnica. Relevanța acestui studiu constă în aplicabilitatea lui în proiectul de diplomă, pentru o înțelegere cât mai corectă a ceea ce presupune a construi în Rezervația Biosferei Delta Dunării.

Arhitectură vernaculară – arhitectură ecologică – arhitectura locală este suport pentru arhitectura propusă. Înscrisă în peisaj arhitectura prezentată dezvăluie, atât prin materialele din care este realizată, cât și prin proporții și organizarea spațiului locuit, un model pentru o relație ecologică cu mediul înconjurător .

III. ECOTEHNIE ABORDAREA ECOTEHNICĂ A SPECIFICULUI

Ecotehnie. Definiție. Scop. – enumerarea tendințelor cu privire la problematica abordării ecotehnice a unei arhitecturi specifice. Integrează ecologia, tehnologia și științele sociale pentru a promova un viitor sustenabil pentru umanitate.

Locuirea climatica. Arhitectura durabila – îmbinarea elementelor de conformare rurală cu tradiția locală și principiile ecologice sunt importante pentru proiectarea construcțiilor în Delta Dunării, preocupare directă față de mediu;

Practici actuale – alegerea materialelor de construcție, probleme energetice, locuire climatică sunt informații utile pentru dezvoltarea proiectului de diplomă. În urma studiului asupra practicilor tradiționale rezultă anumite elemente ce pot fi preluate și dezvoltate pentru o arhitectură ecologică, păstrând specificul.

Construirea în situri naturale protejate – problematica așezării unui obiect arhitectural într-un sit valoros din punct de vedere patrimonial. Pentru acest lucru am considerat necesar identificarea și studierea unor exemple relevante, care să aibe caracteristici asemănătoare cu situl studiat la diplomă. Este important situl, materialul de construcție și volumul construcției.

IV. STUDIU DE CAZ PROPUNERI DE INTEGRARE A STUDIULUI ÎNTR-O TIPOLOGIE A LOCUIRII

4.1 Motivația gestului – argumentarea necesității inserției unui obiect ce urmează să revitalizeze zona.

4.2 Particularități ale cazului – sunt prezentate date generale: descrierea amplasamentului, descrierea proiectului, avantaje.

4.3 Propuneri de integrare – alegerea sitului susține lucrarea teoretică și oferă posibilitatea de a lucra într-un cadru antropic și natural deosebit, pentru rezolvarea unor probleme reale și stringente.

4.4 Concluzii și premise pentru proiectul de diplomă

0. INTRODUCERE_______________________________________________________________

Argumentarea alegerii subiectului

Dincolo de valoarea sa patrimonială incontestabilă, de peisajul pitoresc ce o caracterizează, de parcursul său istoric, Delta Dunării a devenit în ultimii ani, un important punct turistic al României, în special pentru turiștii străini. Deși reprezintă un avantaj de a dezvolta economic și social această zonă, există și dezavantajul de a se construi haotic din necesitatea mare de locuri de cazare, fiind un pericol care amenință coerența specificului comunității.

Un alt motiv pentru care am ales această temă îl reprezintă faptul că, deși această zonă are un potențial turistic foarte mare, acesta nu este valorificat până acum din punct de vedere al unei arhitecturi specifice unice în România.

De la an la an există o preocupare generală față de grija pentru mediu și conștientizarea efectelor negative a acțiunilor umane. Având în vedere acest lucru, există o necesitate de a păstra tradiționalul, însă într-o societate în care nevoile oamenilor sunt mereu în schimbare, este posibil sa fie de ajuns tipologiile tradiționale în configurarea arhitecturala? Cât de mult se pot schimba aceste tipologii fără să se piardă valorile locale?

Astfel se propune spre studiu o zonă inedita, Delta Dunării, bogată atât din punct de vedere cultural cât și natural, zonă recunoscută prin importanță internațională având valoarea de patrimoniu mondial natural si cultural, cu o moștenire istorica datând din vremea antichitatii, dar și cu o pregnantă influență reflectată de către tradiții.

În elaborarea proiectului de diplomă am ales acea metodă prin care, pronind de la un anumit loc, observându-i-se nevoile și înțelegându-i-se identitatea, se ajunge la un program arhitectural care dorește sa fie cuprinzător și sensibil la context. Acest studiu reprezintă demersul pe care l-am considerat firesc în dezvoltarea unor premise teoretice si a temei proiectului de diplomă.

Abordarea temei de arhitectură (complex ecoturistic în Delta Dunării, Jurilovca) urmărește un alt tip de turism decât cel care funcționează în zona aceasta. Deși devenite neîncăpătoare pentru numărul mare de turiști din fiecare an, majoritatea complexelor au fost ocolite de către cei care nu găseau satisfacție în acest tip de turism „instituționalizat”. De aceea, neavând o alternativă către un program autentic care să iasă din tiparul de unități de cazare si restaurant, în fiecare an turiștii caută aceea legatură culturală și socială pe care o poate oferi o astfel de zonă și apelează la locuințele personale ale localnicilor.

Am ajuns astfel la concluzia necesității unui studiu al arhitecturii locale care a devenit unul din subcapitolele acestei lucrări de disertație. Consider că atitudinea noastră asupra apartenenței la un spațiu specific puternic marcat de tradiție și natură, este de a-l nega.

Impactul deltei asupra mediului rural este economic, cultural, social și istoric și a condus la modelarea vieții actuale a satelor din această regiune, însă tot mai mulți localnici apelează la materiale comerciale, fapt ce scade atractivitatea zonei și pierderea specificului. Întrebați de ce nu conservă și promoveaza arhitectura lor aceștia răspund că este „veche și urâtă”. nefiind conștienți de patrimoniul cultural de care dispun.

Acesta este motivul pentru care consider important studiul arhitecturii noastre tradiționale. În funcție de modul în care a evoluat această arhitectura, se observă că este rezultatul a nenumărate condiționări, fapt ce o încadrează într-un context la care s-a adaptat și la care a trebuit să răspundă. Toate aceste lucruri trebuie să fie valorificate și nu să se piardă, iar noile inserții trebuie să se adapteze într-un context cultural existent.

În primul rând este necesară identificarea valorilor prezente într-un sit natural și cum pot fi accentuate și dezvoltate sau degradate de o intervenție. În urma analizelor de sit precum și a documentației parcurse, am considerat organizarea acestor valori de patrimoniu pe următoarele categorii: valori de peisaj, arhitecturale și ecologice. Această organizare presupune și capitolele mari ale lucrării de disertație: PEISAJ, SPECIFIC, ECOTEHNIE.

Problematica

Prezentarea problemei

Problema observată la nivelul zonei de studiu care face obiectul prezentei lucrări, o reprezintă dezvoltarea haotică în prezent a construcțiilor în Delta Dunării si efectele negative a acțiunilor umane asupra cadrului natural.

Cauzele problemei

Aceasta problemă este cauzată de lipsa respectării reglementărilor, de către populația existentă din cadru Deltei Dunării, rezultată în urma unei creșteri de cerere pentru servicii turistice. Avantajul propunerii este posibilitatea obținerii unor facilități menite să dezvolte un segment al economiei, deblocarea unor fonduri de investiții, si creșterea veniturilor reduse ale majorității populației.

Pe de altă parte alta cauza ale acestei probleme este și lipsa unei amenajări corespunzătoare a diferitelor locuri turistice care să respecte normele impuse, turiștii se cazează pe cont propriu în casele localnicilor. Astfel se crează un factor de poluare a mediului natural de către activitatea localnicilor prin nefolosirea materialelor locale si nepromovarea arhitecturii tradiționale specifice Deltei Dunării.

Pentru cine este o problemă?

În primul rând acest lucru reprezintă o problemă pentru cadrul natural al Deltei Dunării. Accesul necontrolat în zone cu protectie stricroblematica

Prezentarea problemei

Problema observată la nivelul zonei de studiu care face obiectul prezentei lucrări, o reprezintă dezvoltarea haotică în prezent a construcțiilor în Delta Dunării si efectele negative a acțiunilor umane asupra cadrului natural.

Cauzele problemei

Aceasta problemă este cauzată de lipsa respectării reglementărilor, de către populația existentă din cadru Deltei Dunării, rezultată în urma unei creșteri de cerere pentru servicii turistice. Avantajul propunerii este posibilitatea obținerii unor facilități menite să dezvolte un segment al economiei, deblocarea unor fonduri de investiții, si creșterea veniturilor reduse ale majorității populației.

Pe de altă parte alta cauza ale acestei probleme este și lipsa unei amenajări corespunzătoare a diferitelor locuri turistice care să respecte normele impuse, turiștii se cazează pe cont propriu în casele localnicilor. Astfel se crează un factor de poluare a mediului natural de către activitatea localnicilor prin nefolosirea materialelor locale si nepromovarea arhitecturii tradiționale specifice Deltei Dunării.

Pentru cine este o problemă?

În primul rând acest lucru reprezintă o problemă pentru cadrul natural al Deltei Dunării. Accesul necontrolat în zone cu protectie strictă, pentru zonele turistice, reprezintă o problemă atât pentru locuitorii zonei, cât și pentru turiști.

Consecințele nerezolvării problemei

Consecințe ale nerezolvării acestei probleme ar putea fi creșterea gradului de poluare cu implicații directe asupra cadrului natural, degradarea mediului, pierderea autenticității zonei, a traditiei, a culturii. În condițiile construirii în continuare în afara zonelor impuse prin reglementări sau aprobate în Rezervația Biosferei, acest fapt ar putea duce în caz extrem la disparițiia unor specii. De asemenea din lipsa investițiilor, unele amenajări turistice ar putea intra în paragină, iar numărul crescut de construcții care nu respectă specificul tradițional din Delta Dunării ar conduce la scăderea atractivității diferitelor zone turistice și implicit a fluxurilor de turiști.

Structura lucrării

Perspectivele din care este abordat subiectul lucrării sunt multiple. Vorbim în primul rând din perspectiva peisajului, dată fiind importanța deosebită a patrimoniului natural și cultural al Deltei Dunării. Acesteia i se adaugă perspectiva specificului, fiind un rezultat al relației directe om-mediu. Ultima este perspectiva ecotehnică, o recunoaștere a însemnătății mediului natural care coexistă cu cadrul antropic și valorificare lui în arhitectură.

Lucrarea este structurată în patru capitole, fiecare împărțit în mai multe subcapitole în funcție de complexitatea fiecărui subiect abordat.

Primul capitol PEISAJ-Definirea spatiului Deltei Dunării este structurat în trei subcapitole, care cuprind o incursiune succintă în domeniul peisajului, atât din punct de vedere natural cât și cultural, cu scopul de a înțelege termenul, dar și de a înțelege provocările pe care o astfel de inserție le ridică.

În al doilea capitol SPECIFIC-Arhitectură tradițională se analizează rezultatul arhitectural existent ce aparține deja unui context. Este esențială înțelegerea în prealabil a arhitecturii tradiționale în funcție de factorii care o generează și a modului în care sunt locuite.

Capitolul trei ECOTEHNIE-Abordarea ecotehnică a specificului este structurat în patru subcapitole, și explorează problematica abordării ecotehnice a unei arhitecturi specifice în Delta Dunării, cu trimiteri la la exemple de practici actuale. Scopul este de a emite caracteristici generale pe care o astfel de inserție ar trebui să le cuprindă sau să țină cont de ele.

Ultimul capitol aduce în discuție subiectul de prediplomă, complex ecoturistic în Delta Dunării. Structurat în 4 subcapitole explorează istoria zonei și potențialul pentru un asemenea program, precum și premisele pentru proiect.

În urma acestui studiu, prin enunțarea unor metode de construire, cu limbaj si mijloace tradiționale, ce vizează o amenajare corespunzătoare si prietenoasă cu mediul, se v-a contura o soluție ce iși propune să păstreze autenticitatea spre o dezvoltare armonioasă și de lungă durată în Delta Dunării.

Metodologia de lucru

În cadrul acestui studiu metodele de cercetare utilizate au fost analiza bibliografică a lucrărilor de referință, analiza pe teren, dar și din trecut cu care s-a confruntat această zonă geografică, a legislației în vigoare în acest domeniu, dar și a anumitor studii și planuri.

Datele preluate în vederea realizării proiectului au fost culese, și urmează a fi analizate și interpretate pe baza informațiilor oferite de anumite surse oficiale furnizate de site-uri ale: Rezervației Biosferei Delta Dunării (RBDD), Consiliul Judetean Tulcea, și prin utilizarea surselor bibliografice, dar și numeroase pagini web.

Studiul s-a desfășurat respectând o structură simplă și clară, care s-a dezvoltat treptat. Totul a început de la cunoașterea amplă a sitului, dincolo de atributele sale morfologice. Pot spune că acest subiect a avut un impact asupra mea încă din copilărie, fiind născută în Tulcea, și având bunici într-un sat din Delta Dunării. Astfel am început să mă documentez din toate punctele de vedere: valorile peisajul, valorile culturale, impactul pe care îl are acest specific asupra oamenilor și cum ar putea să fie îmbunătățit. Am acordat atenție tuturor eforturilor exterioare de îmbunătățire a situației economice a comunelor (prin încurajarea turismului, noi afaceri din vânzarea unor produse locale) și de antrenare a populației în activități culturale (organizarea de evenimente periodice).

Lipsa informației documentară pe zona Deltei Dunării a condus la extinderea cercetării și pe regiunea Dobrogei privind așezarea și arhitectura specifică. Studiul Dobrogei a relevat pe parcurs o regiune facinantă prin istoria ei desfășurată într-un habitat locuit de o multitudine de populații, populații care au lăsat peste tot în peisaj urmele trecerii.

Cercetarea de teren a subliniat, de asemenea, necesitatea extinderii ei la toate așezările dobrogene și a scos la iveală necesitatea protejării și conservării a habitatului rural dobrogean (spațiu natural- spațiu locuit- spațiu construit) amenințat cu o rapidă și ireversibilă transformare.

Procesul de informare continuă în paralel și cu documentarea bibliografică ce cuprinde atât lucrări și publicații jurnalistice, cât și scrieri academice despre contextul în care am decis să lucrez.

Date fiind cosntrângerile impuse de timpul relativ scurt de studiu și de spațiul fizic restrâns al lucrării documente nu au fost parcurse în întregime, ci s-au ales cu grijă acele capitole sau părți relevante pentru subiect.

Metoda de cercetare va fi de tip argumentativ, fiecare capitol va veni în sprijinul afirmațiilor făcute, din acestea reieșind necesitatea intervenției într-o zonă ca Delta Dunării, precum și posibile metode de intervenție. Subiectele abordate sunt esențiale pentru fundamentarea unei intervenții adecvate, tema unui complex turistic, și pentru a avea în vedere factori care cel mai probabil vor influența obiectul arhitectural propus.

I. PEISAJ DEFINIREA SPAȚIULUI DELTEI DUNĂRII

1.1 Cadrul natural

Situat în extremitatea de E a României, în nordul Dobrogei, la gurile Dunării, cu ieșire la Marea Neagră, județul Tulcea cuprinde cea mai joasă si cea mai tânără formațiune de relief a României, Delta Dunării.

În 1990, prin Hotărârea Guvernului României, întreaga Deltă a Dunării ,împreună cu complexul lacustru Razelm-Sinoe, a fost declarată Rezervație a Biosferei și înregistrată conform Convenției Ramsar.

Delta Dunării este o unitate de relief într-o continuă evoluție, formată prin colmatarea unui golf marin, ce includea teritoriul Deltei și al lagunei Razim-Sinoe, cu aluviunile aduse de fluviu sau cu cele sedimentate de curentul circular al Mării Negre. Forma actuală a deltei începe în timpuri istorice, odată cu revenirea nivelului marin spre cota "0".

A vorbi despre spatiul Deltei Dunării presupune în primul rând o identificare a peisajului, pe care inițial îl privim ca un fragment al naturii, însă, de-a lungul timpului peisajului, i s-au atribuit noi valori cu un potențial de înțelegere diferit: de la loc la adăpost, apărare. construire în spațiu, de exploatare sau expansiune, până la imagine.

Percepția peisajului asigură o primă informare asupra unor însușiri complexe ale acestuia și în cadrul acestui proces au loc o serie de operații de comparație, așezare-ordonare, sinteză, după diferite criterii (formă, mărime, culoare, luminozitate, pozițiile planurilor vizuale, adâncimea spațiului, texturile, contrastele, perspective etc.)

În concepția lui Christian-Noberg Schulz nivelul peisajului reprezintă nivelul interacțiunii omului cu topologia, hidrografia, vegetația și clima, elemente care creează un fundal continuu al acțiunilor umane, dar și o structură care implică anumite opțiuni de amplasare, orientare, captare a anumitor resurse.

El susține faptul ca interdependența între caracterul peisajului natural și factorii obiectivi care îl modelează (poziție, climă, geologie, topologie, hidrografie, agricultură etc.) urmărită și demonstrată „fenomenologic”, face posibilă o tipologizare a peisajelor lumii, față de care îi corespunde și o tipologie a arhitecturii.

„În mod evident, omul nu construiește doar natura, ci se construiește pe sine, ca societate și cultură, iar în acest proces el interpretează în diferite moduri un mediu dat”.

Astfel se poate spune că peisajul deltaic aparține „peisajului romantic” fiind caracterizat de un teren puternic divizat, cu o topografie variată, care creează dintr-un început o structură complexă. Apa este întotdeauna prezentă, atât ca torente rapide cât și ca oglinzi liniștite, configurând cadrele vizuale cu o anumită dinamică, la care se adaugă vegetația în grupuri, prinzând rflexia în apă și generând un joc de lumină și umbră. Ambianța acestui peisaj, corelată caracterului său, este una de tensiune controlată , de echilibru cu accente dramatice (dar fără extreme), dominând intimitatea omului cu natura, cu pământul, arhitectura fiind o consecință a acestei relații.

Dinamica reliefului prezintă o importanță deosebită, de ea depinzând în foarte mare măsură modalitățile și specificul intervențiilor în utilizarea spațiului și nu numai.

Relieful Deltei Dunării este reprezentat printr-o succesiune de câmpii litorale continuate spre selful contiental al Mării Negre printr-un front litoral. Se poate împărții în relief pozitiv (grinduri, ostroave) și relief negativ (brațele Dunării, canalele, lacurile, mlaștinile, gârlele).

Reteaua hidrografică a Deltei Dunării impune în peisajul său o dinamică evidentă, datorită faptului că relieful negativ este predominant si destul de complex, prezentând un interes deosebit din punct de vedere geografic, economic, precum și turistic. Ea asigură alimentarea cu apă a lacurilor, precum și navigabilitatea.

Amplasată în zona de tranzit dintre Dobrogea, Moldova și Muntenia, Deltei Dunării a devenit în ultimii ani punct obligatoriu de trecere spre litoral si țările învecinate la Marea Neagră, precum și invers, spre orașele importante cu port la Dunăre. O analiză a refliefului de ordin preistoric (urmele arheologice ale marilor civilizații) demonstrează o relație permanentă între civilizație și fluviu, prin așezări la front de apă, dar și o evoluție paralelă a lor.

Climatul este alt factor important ce poate influența constituirea așezării (loc, adăpostit) și arhitectură (detalii de construcție, acoperiș, proporții, existența prispei, balconului), precum și asupra poziționării clădirilor în cadrul gospodăriei (adăpostirea față de vânturile dominante).

Conditiile climaterice sunt deosebite, cu mici variatii de temperatură și sezoane sărace în precipitații, în comparație cu restul țării. Lipsa lor este compensată de umiditatea datorată evaporației de pe suprafetele acvatice.

Delta Dunării prezintă o arie naturală cu o diversitate floristică și faunistică ridicată, exprimată atât la nivel de specii cât și la nivel de ecosisteme terestre și acvatice. Tabloul este completat cu vegetație higrofilă care apare în lunci. Acesta reprezintă un element deosebit pentru studiul arhitecturii tradiționale: faptul că lemnul este un material destul de rar folosit în aceste ținuturi.

Florea Stănculescu descrie acest spațiul ca un ținut „lipsit de păduri; călătorul poate străbate zeci de kilometri fără să zărească o tufă sau un copac și deodată, spre nord, apar masive de tei și stejari.

Ținutul are pământ bogat dar producția slabă din cauza climei.

Este ținutul zidirilor de piatră și în lut, al învelitorilor de olane și stuf.

Este ținutul luminilor mediteraniene și al negurilor nordice.

Este ținutul marilor contraste.”

1.2 Cadrul cultural

În Convenția Europeană a Peisajului se precizează că „peisajul contribuie la formarea culturilor locale și că acesta este o componentă de bază a patrimoniului natural și cultural european, contribuind la bunăstarea umană și la consolidarea identității europene.”

Arhitectura peisajului este mai mult decât modelarea cadrului de viață sau protejarea naturii, este activitatea creativă prin care un spațiu devine un loc. Un reper sau poate un element de identitate. Este modalitatea prin care definim sau redefinim spații pentru oameni, prin care valorificăm patrimoniul existent – natural sau antropic, prin care educăm societatea să vadă și să înțeleagă valorile pe care le deține.

Peisajul deltaic reprezintă partea vizibilă a mediului, a cărei fizionomie reflectă un rezultat al raportului dintre elementele componente naturale și antropice dintr-o anumită etapă evolutivă. În această situație, ruralul este considerat un mod specific de utilizare a spațiului, caracterizat prin densitatea relativ scăzută a locuitorilor și a construcțiilor, preponderența peisajelor naturale și activitatea economică specifică zonei.

Delta Dunării reprezintă un important factor economic, politic și social în dezvoltarea așezărilor, datorită avantajelor sale naturale și a poziției geografice. Cadrul natural prezentat anterior a avut un rol important în atragerea prezenței omului spre această zonă, atât în prezent, cât și în trecut.

Contextul istoric reiese din mărturiile multiple care au fost găsite, din cercetările arheologice și din documentele istorice și cartografice. Toate aceste dovezi arată continuitatea și permanența activității umane în spațiul deltaic.

Pentru a putea avea informații cât mai veridice asupra evenimentelor istorice este necesar ca acestea să fie raportate la nivelul întregii provincii dobrogene.

Dinamica istorică a comunităților de pe teritoriul Dobrogei a generat o civilizație bogată, cu caracter sincretic, rezultatul unor transfrmări culturale complexe petrecute pe fondul românesc dominant. Putem distinge în evoluția istorică a Dobrogei mai multe perioade de timp care au influențat istoria civilizației rurale și evoluția habitatului cu consecințe directe în configurarea structurii așezărilor:

perioada până la cucerirea otomană – moment important, cu consecințe radicale în schimbarea habitatului, este cucerirea romană care aduce cu sine un nou tip de organizare a teritoriului, cu grad mare de eficiență economică în exploatarea teritoriilor cucerite;

perioada de la cucerirea otomană până la 1877 – pragul important de transformare constituindu-l anul 1877, adică trecerea de la sistemul administrativ, economic și juridic otoman, ce a fost implementat timp de 400 de ani și derivat din cucerirea de teritorii, la cel românesc, interesat în dezvoltarea unei regiuni aparținând geografic și spiritual ariei românești, un model bazat pe principii occidentale;

perioada de după 1878 până la transformările contemporane – care interesează cel mai mult din punct de vedere al constituirii așezărilor și arhitecturii, în forma lor actuală; habitatul este acum complet schimbat prin apariția așezărilor moderne al căror contur și plan prezintă o formă relativ regulată a acestora.

Amprenta evenimentelor istorice și social-politice ale perioadei de după al Doilea Război Mondial se reflectă prin scăderea numerică a populației autohtone în Delta Dunării.

Mediul semi-acvatic este un alt factor important care nu permite densități importante de populație. Pe teritoriul rezervației sunt în prezent: 28 așezări rurale și un oraș (Sulina), rezervația având o populație totală de 15.000 locuitori. Vara, afluxul de turiști triplează populația.

Caracterul de mozaic etnografic al Dobrogei în toate epocile istoriei sale, nu se dezminte nici pe teritoriul RBDD. Dovezile arheologice și sursele documentare constată ca locuitori permanenți sau trecători, au format majorități sau minorități. Constantin Brătescu descrie populația întâlnită în Delta Dunării:

"Indo-europeni, semiți și mongoli, latini, germani și slavi; creștini ortodocși, catolici și protestanți, alături de mahomedani și mozaici; o Europă și o Asie în miniatură; un uriaș muzeu etnografic viu – iată icoana rezumată la gurile marelui fluviu."

Astăzi, alături de români, care formează majoritatea populației, conviețuiesc: ruși-lipoveni, ucrainieni, turci, tătari, bulgari, germani, greci, armeni, macedoneni și aromâni, maghiari și ceangâi, țigani, evrei, italieni etc.

Configurația reliefului din Delta Dunării a favorizat practicarea diferitelor activități, cea mai importantă pentru locuitori fiind pescuitul, ocupație specifică în comune precum Jurilovca, Murighiol, Mahmudia, Nufaru, Somova. Aceste localități sunt concentrate în cea mai mare parte în lungul brațelor Dunării, ocupând suprafețe reduse de teren din cauza procentajului mare de terenuri inundabile existente.

După aceasta, cele mai multe așezări îndeplinesc funcții economice mixte: agricultura și creșterea animalelor. În sate precum Niculețel, Enisala, Zebil sau Beștepe, viticultura ocupă un rol însemnat. Reexploatarea stufului și a papurei constituie o altă ramură importantă a activității umane. Acest fapt a avut o influență directă asupra modului de viață modest al localnicilor, care a dus la rezolvări diferite ale locuinței.

Activitatea antropică este legată de un anumit tip de amenajare a spațiului, realizată în funcție de necesitățile societății din momentul respectiv. Intensitatea, formele și efectele asupra mediului determină apariția diferențierilor teritoriale, legate de potențialul ecologic al spațiului și de cerințele comunităților care îl populează. Amploarea intervenției antropice asupra peisajului este cea care dă tipul de peisaj și gradul acoperirii cu activități umane.

Capacitatea de suport și de regenerare a ecosistemelor este însă limitată. Trebuie să existe, pe cât posibil, un echilibru între mediu și oferta naturii pe de o parte și activitățile umane cu impact asupra mediului, pe de altă parte.

1.3 Valorificarea spațiului

În acest context complex s-a format și a funcționat „modelul cultural” dobrogean, situat la confluența Orientului cu Occidentul, un model al interconexiunilor și al conviețuirii pe același teritoriu a unor grupuri de populații de o diversitate rar întâlnită în Europa., într-un peisaj cultural în permanență remodelat.

Cadrul de existență al Deltei Dunării trebuie protejat și pus în valoare prin amenajarea teritoriului și dezvoltare durabilă și culturală care să asigure bunăstarea locuitorilor, promovarea identității sociale, tradițiilor și culturii acestora în acest spațiu.

Conceptul de dezvoltare durabilă reprezintă totalitatea formelor și metodelor de dezvoltare socio-economică, al căror fundament îl reprezintă asigurarea unui echilibru între aceste sisteme socio-economice și elementele capitalului natural.

"dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmărește satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi".

Problemele care au impus teoria dezvoltării durabile au pornit la începutul anilor 70. În 1972, Conferința privind Mediul care a avut loc la Stockholm a pus pentru prima dată în mod serios problema deteriorării mediului înconjurător în urma activităților umane, ceea ce pune în pericol însuși viitorul omenirii. Una dintre principalele preocupări ale arhitecților este dezvoltarea și susținerea unor proiecte arhitecturale care să nu intre în conflict cu natura, ci dimpotrivă, să ajute la protejarea și potențarea ei.

Rezervațiile biosferei reprezintă chintesența celei mai largi filosofii a conservării, în sensul că protejează natura fără a exclude prezența societății umane și a formelor tradiționale de utilizare a resurselor.

Pe lângă prezența societății existente deja în Delta Dunării, ce a dezvoltat în timp o relație la context, se observă o creștere importantă a turismului care afectează mediul deltaic, fiind influențat prin circulația turistică și amenajările și echipamentele turistice.

Dezvoltarea turismului va determina mutații în mai multe sfere de organizare a vieții, în sensul restructurării și amplificării ofertei de prestații care pot avea o influență negativă asupra mediului. De aceea se propune o nouă formă de turism organizat și supravegheat, ecoturismul, care implică și unele măsuri în domeniul managerial-educațional, educarea populației locale pentru turism și protejarea naturii deltaice, pentru cultivarea gustului estetic de amenajare și organizare a gospodăriilor, menținându-se tradițiile materiale și spiriturile locale.

„Ecoturismul înseamnă călătoria de cele mai multe ori în țări în curs de dezvoltare spre zone naturale relativ nederanjate pentru studiu, relaxare sau asistență voluntară (voluntariat) care are în vedere însuși flora , fauna, formele geologice și ecosistemele dintr-o zonă precum și oamenii care trăiesc în împrejurimi, nevoile lor, cultura și relația lor cu pământul”.

Odată cu noul statut al Deltei Dunării, aceea de zonă protejată, s-a schimbat modul de percepere a naturii și a spațiului cultural, și a determinat un proces de reorganizare a turismului ce este practicat pe acest teritoriu în contextul valorificării durabile a resurselor naturale și culturale.

Delta Dunării s-a dezvoltat în timp ca un spațiu tipic pentru o zonă de locuire interetnică, datorită venirii și stabilirii aici, alături de români, a diferitelor etnii (greci, ruși, lipoveni, ucrainieni, turci, francezi, englezi, italieni). Este un spațiu unic de-a lungul istoriei, în care etniile conlocuitoare mereu în construcție și definire au creat o lume a esențelor, greu de înțeles pentru unii, o lume în care faci cunostință de la prima vedere cu tradiția culturală, arhitecturală, cu specificul zonei.

Concluzii

Peisajul este o continuitate nesfârșită de experiențe, o rețea de relații reciproce între structuri, spații, oameni și natură. A influențat în mod direct arhitectura și evoluția sa, astfel încât există o integrare a elementelor naturale cu acelea construite de om. De asemenea, prezența peisajul are ca efect îmbogățirea culturală a teritoriului, și atrage întotdeauna public, ceea ce poate duce la dezvoltarea zonei. În elaborarea proiectului de diplomă, voi reliefa rolul pe care peisajul îl are și factorii care vor influența organizarea obiectului arhitectural, în funcție de relief, climă, vegetație.

Condițiile geografice au determinat alegerea materialelor de construcție și orientarea gospodăriilor pe teritoriul satului sau a construcțiilor pe teritoriul gospodăriei, a proporțiilor casei și a detaliilor constructive.

Biodiversitatea este una din calitățile pe care Delta Dunării o oferă, fiind o resursă turistică naturală care generează motivații pentru deplasări turistice în scopuri de recreere, cât și pentru turismul științific. Însă efectele activităților antropice din ultimele decenii și efectivele acestor specii ca și habitatele lor au fost grav afectate.

Scenariul care promovează dezvoltarea durabilă și culturală a zonei, care deține o serie de calități prezentate în acest capitol este avantajoasă atât pentru localnici, cât și pentru turiști și cercetători din multiple domenii, este premisa de la care am pornit elaborarea proiectului de diplomă.

II. SPECIFIC ARHITECTURA TRADIȚIONALĂ

2.1 Influențe în arhitectură

Ținând cont de parcursul istoric de care această zonă a avut parte se pot diferenția patru curente de influență, care au determinat patru aspecte diferite de arhitectură tradițională dobrogeană. Aceste influențe au acționat asupra elementelor locale, s-au adaptat condițiilor naturale ale regiunii și au creat un specific dobrogean, diferit de al altor regiuni.

1. Cea mai răspândită este gospodăria tradițională românească cu case ocupând un loc central, între casă și stradă existând o curte și grădină de flori, iar anexele gravitând în jurul casei. O altă situație frecventă este aceea în care casa constituie o latură a patrulaterului realizat cu anexele gospodărești specifice populației românești sedentare din întreaga câmpie a Dunării, având ca ocupație principală agricultura, cultivarea pământului și creșterea animalelor. Aceste gospodării complexe se întâlnesc în Chilia Veche, Caraorman, C.A.Rosetti, Ceatalchioi, Sfântu Gheorghe și în localitățile limitrofe, de-a lungul Dunării și lângă lacul Razim.

Casa tradițională românească, cea de la sfârșitul secolului al XIX-lea și din prima jumătate a secolului al XX-lea, se caracterizează prin utilizarea materialelor de construcție tradițională. Acest tip de casă este joasă, cu un singur nivel, având ca structură de bază a planului tindă centrală și două camere, cu acoperișul în patru ape.

2. A doua influență a venit din sud, din Peninsula Balcanică, și s-a răspândit în Dobrogea, până în localitățile limitrofe RBDD prin intermediul populației bulgare stabilite în secolul trecut.

Caracteristicile acesteia este casa înălțată de la pământ, cu grajd sau pivnițe sub case, uneori chiar și camere. Ca plan este tipul „matcă” (tindă meridiană și două camere), tip răspândit pe o arie întinsă. Spațiul acesta semideschis este amplificat adeseori de balcon (“cerdac”). Balustrada din scândură traforată, este joasă și sporește impresia de înălțime pe care o dă casa cu beci sub cerdac, iar prispa din lungul fațadei are înălțime mare la streașină, cu stâlpi subțiri de lemn, fără cioplituri, acoperișul este în patru ape, cu învelitoare de olană sau stuf.

În restul țării această compoziție de fațadă se întâlnește și în bazinul Jiului, al Argeșului, cu diferențe la balustrada prispei, diferențe care dau cu totul altp proporție și aspect al casei.

3. O altă influență aparține unui context istoric străvechi și aduce o atmosferă mediteraneană pe pământul Dobrogei. Ea pătrunde dinspre mare și se caracterizează prin linia orizontală, prin înălțime mică și prin acoperiș de olane în două ape.

Planul casei este un plan cu două camere, sau un plan de tip matcă. În această categorie intră și casele tătărești care sunt caracterizate prin cuplarea mai multor locuințe, accentuând linia orizontală. Vechile locuințe musulmane sunt locuinșe joase, puțin luminoase, cu o cameră de musafiri, care era folosită și ca spațiu pentru depozitare.

O influență mai puțin remarcată, mai poate fi depistată în rotunjimile pe care le ia lutul în anexele gospodărești, în modul de a înfrumuseța prispa tindei retrase cu coloane, balconul cu turnuri, în modul de a construi încăperi mai scunde decât statura omului. Influența orientală mediteraneană se observă mai puternic în centrele orășenești: Babadag, Tulcea.

4. O cartegorie distinctă o formează casele lipovenești din localitățile din deltă (Mila 23, Sfiștofca, Periprava, Chilia Veche, Crișan) sau de lângă Razim (Sarichioi, Jurilovca). Arhitectura caselor lipovenești s-a dezvoltat sub influența rusă și se deosebește mult de cea din restul ținutului. Caracteristica ei o formează atât compunerea planului cu sala și cuptoare mari, cât și înfățișarea exterioară.

Așezările acestea fiind mai noi, au străzile și casele aliniate. Casa are, în general, structura obișnuită cu tindă centrală, este așezată cu latura îngustă chiar la stradă, adeseori cu peretele în stradă, acoperișul de stuf în două ape și prispa îngustă pe două laturi: în lungul fațadei și lateral la stradă, cu stâlpi subțiri, pardoseală de pământ și fără balustradă. Sub streașină, de-a lungul stâlpilor și la laturile frontului sunt aplicate scânduri traforate. Ornamentele timpanului este floral sau zoomorf. Pereții sunt construiți din stuf, furci din lemn și lipeală din pământ, din chirpici sau din ceamur. Este frecventă placarea pereților laterali și de la spatele casei cu scânduri orizontale cu marginea suprapusă pentru a izola casa mai bine de precipitații. Pereții cu muchii drepte au tâmplăria vopsită în albastru deschis sau portocaliu. Complexul de anexe gospodărești se dezvoltă în lungul gospodăriei, în funcție de ocupație.

Pe lângă aceste categorii distincte, există o mare diversitate în aspectul locuințelor, determinate de mai mulți factori: varietatea reliefului, apartenența etnică, originea diferită a românilor veniți din diferite provincii (Transilvania, Muntenia, Moldova, Basarabia, Cadrilater), varietatea ocupațiilor, influența urbanului, absența unui plan impus și vremelnicia așezărilor din Delta Dunării, cu localități inundabile frecvent.

2.2 Tipologia locuințelor

Este un fapt acceptat că așezările umane, îndeosebi în Delta Dunării, reprezintă o discontinuitate evidentă, modificând astfel ecosistemele naturale de aici.

Forma așezărilor a fost determinată de formele de relief și de condițiile istorice în care au apărut și s-au dezvoltat. Delta Dunării, împreună cu zona lagunară Razim–Sinoie, constituie un complex unic de ecosisteme cu o multitudine de habitate naturale, de la cele permanent inundate până la cele extrem de uscate, cum sunt dunele din partea maritimă a deltei. Așezările situate în lungul brațelor principale au o formă alungită, liniară (Crișan, Gorgova, Partizani), cele de pe grindurile maritime și Câmpul Chiliei au o formă răsfirată și poligonală (Letea, C.A.Rosetti, Caraorman, Periprava, Chilia Veche). Dacă așezările din lungul brațelor au terenuri agricole limitate (în spatele casei), cele de pe grindurile Letea, Caraorman, Chilia Veche, dispun de suprafețe mai mari pe care se practică o agricultură tradițională.

Așezările umane în funcție de poziția lor, de locul ocupat, diferă mult și ca atare și funcțiile economice (piscicol, agricol, agricol-piscicol). Astfel un factor important în conformarea gospodăriilor tradiționale este ocupația celui ce o deține, ilustrând starea lui economică și poziția pe care o ocupă în cadrul comunității, precum și nivelul de civilizație. Modul în care este întocmită gospodăria țărănească în Dobrogea, prezintă numeroase și variate forme. Variațiile se manifestă pe zone, dar și pe naționalități; dar în cadrul aceleiași naționalități, în același sat, chiar gospodăriile pot prezenta de la an la an, aspecte diferite.

Cum ocupația, printre alte categorii etnografice, creează tipul de anexă gospodărească, în Dobrogea și Delta Dunării se întâlneau adăposturi pentru păstrarea cerealelor: gropi de cereale, hambare (din stuf, din nuiele împletite lipite, și mai recent, chiar din scândură), magazii, porumbare. Porumbarele erau de dimensiuni mari, se construiau din stuf, mai recent se fac din nuiele împletite, nelipite (pentru porumb), ori lipite (pentru grâu), cu acoperiș în două ape, din stuf. În toate cazurile se ridicau pe un schelet de lemn.

Adăpostul pentru animale constituie unul din cele mai însemnate acareturi dobrogene, având dimensiuni și amplasamente variate, în funcție de animalele care le ocupau. Grajdurile sunt construite de obicei din piatră aparentă sau tencuită, sunt joase în ștreașină și în loc de ferestre au adesea o mică deschidere în dimensiune de 30-40 cm, de obicei pardoselile se fac din pământ bătut. Acesta este destul de dezvoltat ca mărime, în regiunile mai bogate depășind volumul casei.

Un alt element ce dă specificul locuinței din zonă este sistemul de încălzire și de preparare a hranei, bucătăriile de vară și cuptoarele pentru pâine. De la o simplă vatră așezată în curte pe un postament din pământ până la un adăpost monocelular- o încăpere multifuncțională, cu pereți și acoperiș, în care se pregătea mâncarea, se stătea la masă, se dormea. Cuptoarele pentru pâine, de forme și mărimi diferite, sprijinite sau nu pe picioare de lemn, măresc pitorescul gospodăriei.

În satele lipovenești nu lipsea baia-saună, care, în cele mai multe cazuri, era construită înaintea casei și reprezenta starea economică a localnicilor. Construcție aparte, aflată sau nu în imediata apropriere a casei, în fața sau pe o latură a ei, era făcută din chirpici, stuf și ceamur, acoperită cu stuf sau paie.

Specificul locuințelor din zonă este sporit și de sistemul de împrejmuiri. Dacă stuful are o utilizare mare în confecționarea gardurilor la stradă, între vecini și în interiorul gospodăriei, trebuie să menționăm și prezența altor materiale mai ales în localitățile limitrofe sau la gospodăriile de pe artera principală: piatra, scândura. Din păcate întâlnite doar local astăzi, aceste delimitări sunt executate din piatră zidită cu lut și lipită tot cu lut, sau lăsată aparent și numai deasupra lipită cu lut amestecat cu var stins.

Din punct de vedere structural, anexele gospodărești nu respectă reguli stricte de amplasare în cadrul gospodăriei, putând fi construite fie în prelungirea locuinței, fie undeva mai în spate. În toate situațiile întâlnim orientarea casei spre sud sau sud-est, pentru a primi lumina soarelui, această necesitate dictând uneori construirea casei cu spatele la stradă.

Evoluția planimetriei sătești a menținut principiile specifice organizării clădirilor de locuit destinate mediului rural: abordarea trepizată a spațiilor locuinței, funcție de specificul activității desfășurate, rezolvarea circulației interioare asigură accese la toate încăperile locuinței, decomandarea circulației, realizându-se totodată un spațiu unitar- tinda.

Din punct de vedere volumetric casa dobrogeană este o marcă a specificului demografic local. Aici casele sunt de obicei volume în care se simte mai mult dimensiunea orizontală, ele se așează pe pământ. Un aspect specific al caselor dobrogene este faptul că lipsește orice senzație de masivitate. Casele sunt joase, acoperișurile nu au pantele cu înclinație mare, ceea ce contribuie la accentuarea orizontalității. Golurile sunt reduse ca dimensiuni și puține la număr, aflându-se doar pe fațada principală și pe fațada scurtă întoarsă sprea stradă. Iluminarea camerelor se face deci prin prispă (volumul casei se adaptează la clima fierbinte a verii și la vânturile puternice ale iernii).

Trebuie remarcată frecvența mare a gospodăriilor cu construcții economice disociate ca o consecință a istoriei frământate a satelor respective și a faptului că după fiecare război, oamenii s-au întors în sat și au încercat să își refacă gospodăriile adăugând una câte una construcțiile necesare bunului demers economic. Din această cauză se întâlnesc frecvent gospodăriile cu mici construcții disociate, așezate fără o regulă aume în funcție de teren, posibilitățile proprietarilor și cerințele economice imediate.

Studiu de caz – Jurilovca, sat lipovenesc

Am ales satul Jurilovca pentru o analiză generală a caselor, deoarece situl ales pentru proiectul de diplomă face parte tot din satul Jurilovca și în urma studiului am considerat necesară o analiză a specificului cât mai apropriat de situl propus.

Ceea ce deosebește satele lipovenilor de cele ale celorlalte elemente etnice care locuiesc în Delta Dunării, și care dă așezărilor lor un aspect cu totul particular, este perfecta regularitate a străzilor și ordinea impunătoare a gospodăriilor.

Satul păstrează într-o oarecare proporție o arhitectură tradițională (cercetările de teren evidențiază construcții de început de secol XX, dar care reiau tipologia construcțiilor mai vechi). Ca în toate localitățile și la Jurilovca s-au produs modificări asupra structurii gospodăriei: s-a modificat dimensiunea ferestrelor – la casele noi fiind mai mari; apar materiale noi pentru învelitori (tablă, azbociment), pereți (cărămidă, bolțari, mai rar B.C.A.), prispele și pereții sunt tencuite. Se întâlnesc și construcții cu o structură diferită de cea tradițională. Informațiile de teren relevă ca fiind mai veche dispunerea tuturor anexelor în unghi drept (formă de „L”) în raport cu casa.

Gospodăria din Jurilovca (Muzeul Satului)

Prezentarea generală a caselor făcută anterior a condus la exemplificarea în continuare prin gospodărie tradițională din Jurilovca, gospodărie aflată la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” București. Ansamblul prezintă aspecte specifice artei tradiționale rusești, păstrate cu claritate în formele arhitectonice și decorul specific al construcțiilor.

Criteriile principale care au făcut acest ansamblu să fie un exemplu universal valabil, în special pentru gospodăriile din Jurilovca, sunt materialele folosite, tipul de învelitoare folosit, volumul casei.

Gospodăria este clădită din materialul aflat la îndemână: piatră la temelie; chirpici din lut amestecat cu paie, turnat în forme și uscat la soare, în pereți; stuf așezat în solzi de peste, la acoperiș. Lemnul necesar se aducea de la distanță. Locuința ce continuă cu anexele la un unghi drept, în formă de „L”, latura mai mică a casei ce se reunește cu împrejmuirea, existența bucătăriei de vară și a băii cu aburi sunt elementele generale întâlnite la gospodăriile din Jurilovca ce au dus la alegerea ansamblului drept exemplu.

Prin stilul constructiv, elementele decorative ca și prin prezența masivă a uneltelor de pescuit, gospodăria de la Jurilovca constituie un document valoros de viață și muncă a unei populații, și un exemplu pentru arhitectura tradițională.

Practici tradiționale

Principalele materiale ce intră în sistemele de construcție dobrogeană sunt piatra, lutul, lemnul (mai rar întâlnit), olanele și trestia, stuful, toate fiind materiale locale disponibile in imediata apropriere a așezărilor.

Dintre toate, utilizarea lutului s-a raspândit peste tot în Dobrogea, iar meșteșugul aplicării lui este atât de perfecționat încât imprimă arhitecturii populare din acest teritoriu caracteristica sa dominantă. Dacă nu este exclusivă, arhitectura lutului capătă aici valențe deosebite. Există o diversitate a formelor pe care le ia lutul și a tehnicii în folosirea lui:

1. Ceamur realizat din pământ frământat cu apă și paie de orz sau grâu, de către om sau cu ajutorul cailor, “turnat”, “pus” direct pe sol sau pe temelie de piatră pentru ridicarea zidurilor, în 4 straturi succesive, pe măsură ce se usucă fiecare strat la intervale scurte de timp, vara;

2. Ceamur utilizat pentru prepararea chirpicilor prin turnarea și presarea în forme de scândură, paralelipipedice, fără baze, de obicei cu dimensiunile 10x20x40cm. După uscare sunt zidiți fie direct pe temelie, fie după ce anterior fusese turnat un ceamur. În combinarea acestor tehnici este prezentă uneori și o centură de ceamur peste zidăria de chirpici;

3. Ceamurul este utilizat și la tencuirea pereților de stuf, nuiele sau lemn despicat;

4. Ceamur pentru construcția prispelor, a gardurilor, a patului de pământ, a lavițelor de pământ, a cuptoarelor, sobelor de gătit sau de încălzit, a hornurilor, a altor anexe;

5. Ceamur pentru căptușirea podului construit din grinzi, șipci și stuf: ”lut în pod”;

6. Ceamur ca strat izolator și de fixare a olanei în localitățile limitrofe

7. Ceamur pentru nivelarea zidurilor prin “îmboldire”;

8. Lut cu apă și pleavă pentru tencuirea pereților, “lipeală”;

9. Lut cu apă și balegă de cal pentru al doilea strat de tencuială, “lipeală”, ca finisare a pereților;

10. Ceamur pentru acoperirea gardului de piatră sau a unor anexe gospodărești;

11. Muruială din pământ și apă pentru pardoseală de pământ a locuințelor, brâie, prispe, anexe;

12. Lut simplu ca liant între chirpici sau la zidărie de piatră.

Piatra este folosită pentru construcția caselor de locuit, acareturi, împrejurimi. Piatra se scoate din „canara” în formă de lespezi cu latura de 30-50 cm și grosimea de 10-15cm, ea se cioplește cu toporul și se zidește cu ceamur în ziduri de circa 40cm grosime. Se lasă aparentă, când zidăria este facută mai îngrijit, cu straturi regulate, sau se tencuiește cu ceamur. Mai peste tot în Dobrogea, piatra este materialul de fundație și de soclu, dar de multe ori casa se așează direct pe pământul curățit și putin netezit, urmărind ondulațiile mici ale terenului (specific caselor tătărești). Folosirea pietrei, a pământului și a lutului de chirpici, valatuci sau ceamur) ca materiale de construcție în zonele mai puțin bogate în lemn, aproprie arhitectura românească de cea a zonelor nord-pontice sau chiar de cea a regiunilor aride din Orientul Apropriat.

Se mai întrebuințează în Dobrogea zidăria mixtă, din chirpici cu cărmidă arsă, pe fundție de piatră: 2-3 rânduri de cărămidă intercalată între două sau mai multe rânduri de chirpici, zidite cu ceamur. Profilele de sub ștreașină sunt făcute adesea din cărămidă arsă; câteodată și arcele de la prispă sau ferestrele sunt din cărămidă arsă, dar de cele mai multe ori arcele cele mai complicate tot din chirpici sunt construite. Tencuitul se face cu mortar de pământ amestecat cu pleavă sau paie tocate peste care se dă un tinci din argilă amestecată cu bălegar, uneori și cu puțin var. Văruiala se face de obicei de culoare albă.

Învelitoarea cu olane a fost multă vreme întrebuințață aproape peste tot în Dobrogea, meșteșug știut în special de meșterii tătari și turci care ardeau olanele pe foc. Acest fel vechi de a înveli casa nu lasă iarna zăpada să intre în pod, atunci când vântul este puternic.

Un alt material de construcție, specific locului, este stuful, utilizat atât în construcția pereților locuințelor, în mănunchiuri verticale lipite între furci, cât mai ales în construcția anexelor. Atât în Delta Dunării cât și în zona limitrofă sunt frecvente casele învelite în stuf, în două, trei sau patru ape ale acoperișului.

Unele sunt învelite „rusește”, au stuf cu tulpina groasă și lungă cât panta acoperișului, altele sunt învelite „nemțește”, cu stuf mărunt, retezat și bătut pe toată suprafața acoperișului. Ambele tipuri de învelitoare de stuf au creasta casei realizată din stuf împletit. Acoperișurile de stuf în două ape sunt frecvente în satele cu populație slavă, unele având și frontonul construit din același material.

Locuințele sătești tradiționale au preluat, perfecționat și diversificat repertoriul sistemelor constructive și al tehnologiilor de execuție configurate în etapele anterioare. În cadrul acestui proces evolutiv, s-au dezvoltat o serie de principii generale, privind: valorificarea eficientă a resurselor locale de materiale de construcții și exprimarea plastică a structurii portante.

Arhitectură vernaculară-arhitectură ecologică

Maniera particulară de realizare a raportului om-natură-cultură a dat naștere unei arhitecturi vernaculare organic integrată mediului fizic și ale cărei forme coerente sunt caracterizate prin dinamism și inedit.

Înscrisă în peisaj arhitectura prezentată dezvăluie, atât prin materialele din care este realizată, cât și prin proporții și organizarea spațiului locuit, adaptarea omului și relația lui cu mediul.

Arhitectura vernaculară este în primul rând rezultatul unor condiționări. Relația strânsă existentă între o societate (cu cadrul ei geografic și istoric) și habitatul ei este determinantă pentru așezarea pe teren, pentru funcționalism și pentru tehnologia folosită. Oamenii cu mijloace puține au reușit o arhitectură săracă din punct de vedere al materialelor, dar bogată ca estetică și adaptată la loc, cu o atmosferă proprie, aparte.

Prin arhitectură vernaculară se poate înțelege că este ecologică, datorită principiilor pe care le folosește și pentru că se integrează în mediul existent fără a-l distruge. Acestă arhitectură răspunde la mediul, nu îl neagă, este construită cu materiale locale, fapt ce a dezvoltat în felul acesta tehnici tradiționale. Pe lângă partea tehnică, se ține cont si de faptul de a coabita cu toate viețuitoarele locului.

Construite „fără arhitecți”, edificiile vernaculare au un aspect simplu, caracter funcțional și sunt integrate mediului fizic la care se adaptează prin materiale și tehnici de construcție, volumetrii, proporții.

Climatul local influențează decisiv forma clădirii: arhitectura vernaculară tradițională este un răspuns și o reflexie a condițiilor locale de mediu și de locuire aduse formei clădirii. Locuința este o parte a habitatului, integrată mediului natural, inseparabilă de echilibrul ecologic.

Podul, prispa, deschiderea către sud și închiderea către nord, vatra, relația dintre casă și natură sunt elemente pe car arhitectura ecologică le-a preluat din experiența vernacularului.

Astăzi se observă o atenție și o căutare continuă în ceea ce privește materialele tradiționale. Cooperarea dintre tehnologia avansată și cea tradițională este o condiție esențială a medierii realităților contemporane.

Arhitectura tradițională românească este, de asemenea, un bun exemplu al felului în care locuințele sătești s-au adaptat în timp la condițiile de amplasament și de climă și au generat adevărate modele arhetipale specifice zonelor din care provin.

Datorită calităților pe care le prezintă acest specific, a fost necesar studiul arhitecturii tradiționale, vernaculare ca model pentru o relație ecologică cu mediul înconjurător, care în următorul capitol prezintă un model pentru o arhitectură ecologică.

III. ECOTEHNIE ABORDAREA ECOTEHNICĂ A SPECIFICULUI

3.1 Ecotehnie. Definiție. Scop.

Elementul comun exprimat în toate teoriile de implementare a unui ansamblu nou într-un mediu este obligația acestuia de a respecta condițiile și factorii determinanți ai mediului în care se operează.

În toate domeniile vieții culturale se manifestă două curente principale: cel de conservare și cel de evoluție. Această tendință este vizibilă și în abordarea revitalizării și intervențiilor în situri naturale protejate. Exită o luptă continuă între dorința de a păstra formele și tradițiile consacrate și cea de a produce unele noi. Între cele două abordări o a treia se dezvoltă din dorința inovației, dar care în același timp respectă identitatea istorică.

Contextul pe care aceast capitol îl studiază, presupune un studiu asupra posibilităților inovative care pot fi implementate, astfel încât să nu fie total opuse celei tradiționaliste, ci să lucreze împreună. În acest spațiu trăsăturile arhitecturii tradiționale dăinuiesc în timp și prezintă paternul care trebuie urmat în arta construirii.

Problematica ce apare constant și în tot spațiul deltaic este numărul mare de construcții noi utilizând materiale comerciale precum betonul, cărămida, tabla, țigla etc. Astfel se pune problema abordării ecotehnice a specificului în încercarea de a salva valorile de peisaj, ecologice și arhitecturale.

Ecotehnie= oikos (casă) + tekne (manufacturarea unei frumuseți utile)

Ecotehnia este o disciplină care integrează ecologia, tehnologia și științele sociale pentru a promova un viitor sustenabil pentru umanitate.

În epoca noastrǎ, de conștientizare a dependenței omului de mediul ambiant, dar și de evidențiere a interacțiunilor multiple care se creeazǎ între omenire și tot ceea ce îl înconjoarǎ, cu consecințele sale bune sau rele – impactul cuceririlor tehnice trebuie privit și el, obiectiv, tot din punct de vedere multifactorial.

Recunoașterea importanței naturii și complexul de mǎsuri preconizate constituie un stimulent deosebit pentru dezvoltarea tehnologiilor ecologice. Ecotehnia constǎ în utilizarea mijloacelor tehnologice pentru o mai bunǎ gospodǎrire a ecosistemelor; ea este bazatǎ pe cunoașterea profundǎ a principiilor sistemelor ecologice naturale și transferǎ aceste cunoștinte în gestionarea lor într-un asemenea mod încât costul și daunele provocate mediului ambiant (luate în ansamblu) sǎ fie minime.

Scopul ecotehniei este:

de a integra mai eficient activitățile umane cu procesele mediului pentru a asigura un viitor sustenabil;

de a dezvolta o rețea academică interdisciplinară internațională care va crea noi oameni care vor lua decizii care sa includă o perspectivă de management pe termen lung;

de a dezvolta și a aplica, prin intermediul acestei rețele, noi metode și criterii de a lua decizii pentru a manageria resursele locale.

Aplicarea ecotehniei va răspunde unui număr mare de nevoi particulare și condiții unice pentru fiecare regiune. Utilizarea judicioasă a resurselor locale și a „know-how-ului” vor fi elemente cheie pentru atingerea soluțiilor sustenabile, tehnologiilor potrivite și economiei stabilite.

Odată cu nevoia de a folosi resursele locale și de a le utiliza eficient, ele fiind limitate, apare și promovarea tradiției ce oferă construcției noi caracterul local. Dezvoltarea dinamică amenință valorile locale, printr-un proces de uniformizare sau de extindere necontrolată. De aceea, se impune luarea unor măsuri de menținere a echilibrului între nou și vechi, între tradiție și inovație.

Calitatea estetică se poate înfăptui utilizând mijloace simple, mai naturale și mai sustenabile.

Spațiul se supune și el principiului economiei, el fiind definit în raport cu ecosistemul din care face parte. La proiectarea generală trebuie stabilite legături între urbanizarea habitatului deltaic, cu cerințele unei dezvoltări durabile și ecotehnice. De aceea noua inserție trebuie să țină cont de anumite criterii:

preluarea din tradiție a tot ce este pozitiv din punct de vedere al arhitecturii, al orientării spațiului de locuit și al organizării gospodăriei sau ansamblului arhitectural în mod eficient;

identificarea a tot ce este incompatibil cu protecția mediului înconjurător;

utilizarea și reutilizarea, dezvoltarea și diversificarea produselor obținute din resurse regenerabile;

găsirea surselor de alimentare cu energie prin folosirea unor surse alternative neconvenționale de tipul energiilor eoliene, solare, biogaz, și să nu fie neglijată energia din mediul apos;

dependența ansamblului din localitate din punct de vedere economic, punându-se accentul pe resursele locale, majoritatea fiind și biodegradabile;

schimbarea modului de viață din așezările umane și educarea maselor pe principii ecologice.

În vederea folosirii acestor criterii ecologice trebuie folosite tehnologii simple, ale locului ce implică păstrarea și promovarea tehnicilor specifice. Acestea presupun costuri minime și sunt de cele mai multe ori foarte puțin poluante.

Din punct de vedere social, conformarea spațiilor, relația om-clădire-natură într-un context bine definit prin arhitectura lui încurajează dezvoltarea unei comunități. Arhitectura ecologică tradițională promovează valorile locului și ajută comunitatea să se identifice cu el, bazându-se pe istoria si cultura locală.

Un alt principiu al ecologiei de care trebuie ținut cont, înafară de consumul minim de resurse naturale, sau impactul arhitecturii asupra mediului natural, este impactul asupra mediului social-economic. Acesta are în vedere siguranța, sănătatea, bunăstarea, și nevoia de a progresa și de a evolua a omului.

Ecotehnia trebuie văzută ca un proces evoluționist care să se adapteze astfel încât să răspundă la realitățile și cerințele moderne și, totodată, schimbătoare ale societății. Asigurarea confortului fizic presupune cunoașterea factorilor bioclimatici și a nevoilor oamenilor în raport cu aceștia. Acesta este primul demers către o arhitectură bioclimatică care de altfel are ca reprezentant arhitectura vernaculară.

3.2 Locuirea climatică. Arhitectură durabilă.

Impactul uman asupra mediului este un motiv de preocupare, rezultat al industriei la scară mare, incluzând agricultura sau dezastrele catastrofice ale războiului. Forma arhitecturală nu urmărește climatul, aceasta îi răspunde, sau climatul nu determină forma, o influențează.

Complexitatea abordărilor și înțelegerilor, manipularea sitului. utilizarea materialelor, interacțiunea cu modele culturale de folosință și ocupare permite ca o formă similară să opereze în diferite zone climatice și sub condiții dramatic diferite.

Relația clădirii și arhitecturii cu mediul nu este una de adoptare, ci mai degrabă de construcție și adaptare. Mediul în care construim este el însuși format construit, actul construirii schimbă proprietățile unui sit, adăpostul și masa termală.

Se poate extrage prima concluzie prin faptul că microclimatul sitului este mai întâi manipulat prin crearea unui adăpost și determinarea balanței energetice prin controlul accesului la radiațiile solare și caracteristicile termale ale suprafeței sale. Dacă se ține cont de aceste lucru de la început, ansamblul arhitectural se poate concentra pe alte oportunități avantajoase.

Primul designer și arhitect care a venit cu detalii despre ceea ce înseamnă de fapt casa ecologica este Philip Wenz. În articolul său ”Your Ecological House”, publicat în San Francisco Chronicle în iunie 2007, Wenz afirmă că o casa eco este modelată după circuitul unui ecosistem natural, adică o astfel de contrucție se integrează în mediu fără a-i produce pagube. O casa ecologica conservă resursele sau cel putin depoziteaza mai multe resurse decât consumă, resurse refolosite mai apoi în mediul înconjurator.

Atunci când vorbim de o locuire climatică, totul se raporteazâ la eficiență: eficiența energetică, în folosirea materialelor, în folosirea apei, operarea și întreținerea construcției, sănătatea și siguranța locatarilor. Situl este o altă componentă care presupune protecția mediului natural, reducerea costurilor de transport prin mijloace alternative. pretecție împotriva poluării și limitarea daunelor asupra mediului.

Orientarea și conceperea locuinței climatice în funcție de factorii de mediu (precipitații, vânturi dominante) sunt importante în acest tip de arhitectură, astfel se dezvolt unele principii de dispunere planimetrică și a unor elemente constructive speciale cum ar fi:

orientarea fațadelor principale spre sud, sud-est sau est, și cu deschideri mari de goluri, în schimb spre nord deschiderile sunt mai puține și mai mici, astfel se îmbunătățește eficiența energetică a clădirii prin utilizarea luminii naturale;

coborârea poalelor acoperișului până aproape de pământ în direcția de acțiune a vanturilor dominante;

construcția de elemente specifice: prispa, cerdacul (spații care crează o zonă umbrită aerisită, necesară pentru confort ridicat în timpul verilor călduroase și asigură și ventilarea naturală a clădirii);

materiale de acoperire sunt izolatoare prin însăși natura lor (stuful).

Fig. 14 Tradiție și tehnologie în construcțiile passive (http://www.codcr.com/wp-content/uploads/2013/06/Marius-Voica_DEF_Tulcea_June2013.pdf – accesat 29.03.2015)

Datorită tuturor acestor elemente de adaptare la mediu se poate vorbi de forma bioclimatică a arhitecturii care constă în alcătuirea volumetrică derivată din caracteristicile climatice și de relief al zonei: volume joase, acoperișurile nu au pantele cu înclinație mare, se pune accentul pe orizontalitatea clădirii.

Fiecare construcție adițională pe sit are potențialul să compromită performanțele climatice existente. Abordarea design-ului bioclimatic nu trebuie să fie o relație de supunere față de condițiile existente, ci trebuie să fie o formă de intuire a realității creative cu sistemele naturale.

Logica optimizării climatice poate să influențeze întregul proiect și să determine conceperea sa la multe niveluri. De aceea modul în care clădirile își îndeplinesc funcțiile depinde de design-ul formei, de plan, de înălțime, mărimea și întinderea deschiderilor interioare și exterioare și de legături, de orientarea spațiilor sale, inerția termică și de mediul imediat exterior clădirii.

Considerând caracteristicile enumerate, arhitectura tradițională este una dintre cele mai eficiente din punct de vedere al consumului de energie, fiind direct determinată de climă și de materialele locale. De asemenea relația cu terenul este organică, construcțiile fiind adaptate la sit și parte din dinamica acestuia. Conformarea planimetrică așează vatra în centrul construcției asigurând astfel încălzirea eficientă a tuturor camerelor precum și circulația naturală a curenților de aer. Din acest motiv arhitectura tradițional a fost folosită drept exemplu pentru noile tendințe privind construcțiile ecologice și eficiența energetică.

3.3 Practici actuale

În prezent se observă o preocupare pentru folosirea ordinii naturii într-un mod original, cu scopul de a avea o arhitectură sustenabilă bazată pe sisteme ecologice și de a implementând principiile ei.

Unul dintre cei mai importanți bio-arhitecți este Gernot Minke care susține faptul că în case eco trăiești cu natura.

Metoda tradițională românească de a construi casele din chirpici este un model ce e folosit din ce în ce mai des în întreaga lume. Arhitectul german Gernot Minke ne arată că locuințele din pământ și materialeșe naturale sunt extrem de avantajoase. Ca și caracteristică principală, un material precum lutul prezintă o flexibilitate mare astfel încât se poate prelucra cu ușuriță în formele dorite.

În cartea sa „Construind cu pământ” Gernot Minke observă necesitățile actuale pentru materiale naturale, aceasta datorită respectului pentru mediul înconjurător și a conștientizării faptului că materialele industriale nu numai că necesită un consum mare de energie; ci consumă și resursele naturale producând poluare.

„Se doresc clădiri cu consum redus de energie și convenabile ca preț, punând accent pe un climat interior sănătos și echilibrat. Oamenii încep să realizeze că lutul, ca material de construcție natural, este superior calitativ materialelor de construcție industriale. Dezvoltate recent, tehnicile avansate folosite pentru construcțiile din pământ demonstrează valoarea pământului, nu numai pentru construcțiile făcute în regie proprie, ci și pentru construcții industrializate.”

Pământul capătă diverse denumiri, când este folosit ca material de construcție. Ceea ce este denumit științific lut, este de fapt un amestec de argilă, nisip foarte fin (mâl), nisip și eventual componente mai mari precum pietrisul sau pietre. Pentru cărămizile nearse, se folosesc adesea termenii „cărămizi de lut” sau chirpici; iar pentru cărămizile comprimate, nearse, se folosește termenul ”blocuri de pământ”. Când sunt compactate într-un cofraj, capătă denumirea de „pământ bătătorit”.

Lutul are trei dezavantaje față de materialel de construcție industriale obișnuite:

nu este un material de construcție standardizat (caracteristicile lutului pot diferi de la loc la altul, iar prepararea unui amestec corect pentru o aplicație specifică, poate fi, de asemenea, diferită);

amestecul de lut se contractă atunci când se usucă (este nevoie de umezeală pentru activarea puterii de legare și pentru o mai bună maleabilitate, contracția lutul poate fi limitată prin reducerea conținutului de argilă și apă, prin optimizarea distribuției de granule și prin folosirea de aditivi);

nu este rezistent la apă (trebuie protejat de ploaie și îngheț prin folosirea de streașină, straturi de protecție a suprafeței corespunzătoare).

Pe de altă parte, lutul prezintă multe avantaje în comparație cu materialele de construcție industriale obișnuite:

echilibrează umiditatea aerului (absoarbe și eliberează umiditatea mai repede și într-o măsură mai mare decât oricealt material de construcție permițând echilibrarea climatului interior, umiditatea relativă menținându-se în mod constant 50% pe tot parcursul anului);

menține căldura (benefic pentru zonele cu diferențe mari de temperatură între zi și noapte);

economisește energia și reduce poluarea mediului înconjurător (fiind material local nu este necesară transportul pe distanțe mari);

este refolosibil (lutul nears poate fi reciclat de un număr infinit de ori pe o perioadă îndelungată, lutul uscat vechi poate fi refolosit după ce este înmuiat în apă);

permite reducerea costurilor pentru materiale și transport;

este ideal pentru construcțiile făcute în regie proprie;

ajută la păstrarea lemnului și celorlalte materiale organice;

absoarbe agenții poluanți.

În prezent, când utilizarea materialelor naturale și ecologia reprezintă tendințe evidente, soluția învelitorilor din stuf este reconsiderată, aceasta aducând și un plus estetic.

La aceasta soluție se poate apela datorită faptului că materialul este la îndemână, dar și datoriă durabilitații (un stuf bine bătut, simplu sau însolzit, poate rezista și 40 de ani). Cel mai important este excelenta termoizolare, vara păstrând răcoarea, iar iarna căldura.

Stuful este parte integrantă din ecologia și economia Deltei Dunării – atât ca habitat important și plantă purificatoare naturală pe de o parte cât și ca materie primă versatilă pe de altă parte – fapt ce se reflectă foarte bine în arhitectura tradițională. Deși stuful de înaltă calitate bun pentru confecționarea acoperișurilor de stuf este încă un produs valoros pentru export, utilizarea tradițională și industrială a stufului din deltă este în declin.

Datorită însușirilor sale fizice stuful reprezintă un material de construcție ideal: Acesta este ușor, dar, în același timp, stabil. Aerul din și dintre firele de stuf asigură o izolație termică și fonică deosebită, asigurând astfel un confort ridicat și poate fi ușor combinat cu alte marteriale de construcție cum ar fi lutul, lemnul și cimentul. Aceste calități îl face apreciat și în arhitectura modernă. În acest cadru materialele prefabricate din stuf și-au dovedit eficacitatea, combinând calitățile fizice cu cele ecologice. Producerea acestor materiale necesită un consum redus de energie și are loc fără utilizarea unor componente chimice, fără emisii și reziduuri.

Exemplele din Austria și Germania au demonstrat că folosirea stufului în construcții nu este depășită, ci din contră, ea reprezintă o tehnologie orientată spre viitor. În cazul Deltei Dunării folosirea acestui material poate oferi, culturii tradiționale un impuls economic și ecologic în direcția dezvoltării durabile.

Este important de menționat faptul că în anumite zone ale deltei se încearcă o promovare a acestui tip de învelitoare specifică. Asociația Letea în UNESCO, în parteneriat cu Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis și Centrul de Resurse pentru Participare Publică, lansează campania de informare „Stuful e beton!”. Campania face parte din proiectul cu același nume și își propune să promoveze peisajul rural deltaic.

Proiectul își propune să promoveze în rândul localnicilor utilitatea acoperișului din stuf, care arată mult mai bine decât alternativele, este mai ieftin și un bun izolator termic. De cele mai multe ori, localnicii optează pentru alte acoperișuri, considerând stuful desuet.

3.4 Construirea în situri naturale protejate

Acest subcapitol este formultat ca o serie de concluzii la capitolul abordarea ecotehnică a specificului. Pornind de la problematica așezării unui obiect arhitectural într-un sit valoros din punct de vedere natural și cultural, a direcționat lucrarea către un studiu ecologic și cum poate fi implementată o astfel de viziune în proiectare.

Prin situri naturale ne referim la arii protejate de interes național sau mondial, importante fie prin valoarea lor ecologică sau prin cea culturala. Amplasarea construcției într-o zonă prioritară din punct de vedere ecologic, la limita Rezervației Naturale a Deltei Dunării, generează o serie de restricții ce au dus la un număr de premise teoretice de fundamentare a proiectului.

Supraviețuirea patrimoniului cultural este direct dependentă de acțiunea a două tipuri fundamentale de factori: primul cuprinde diversitatea factorilor de mediu care periclidează în mod inevitabil dăinuirea patrimoniului în timp, al doilea are cel mai mare potențial de influență și reprezintă calitatea acțiunii umane.

Este limpede că fără o ameliorare, concentrare și armonizare serioasă a prevederilor legislative referitoare la protecția patrimoniului cultural și natural, orice strategie în domeniu nu va avea un rezultat final reușit.

Prin identificarea valorilor prezente într-un sit natural și cum pot fi accentuate și dezvoltate sau degradate de o intervenție, am identificat organizarea acestor valori de patrimoniu pe următoarele categorii: valori de peisaj, arhitecturale și ecologice, ele toate lucrând împreună.

Selecționarea materialelor sau produselor trebuie să aibe un impact redus asupra mediului, comparate cu unele similare care ăndeplinesc aceleași funcțiuni. Astfel posibilitățile pe care le voi lua în considerea, și în lucrarea de diplomă, și care pot fi folosite în zona Deltei Dunării, sunt utilizarea materialelor locale: lutul și stuful.

Astfel am ajuns la concluzia că a fi modern nu înseamnă un refuz al trecutului în numele progresului, al valorilor nevandabile în numele celor profitabile, sau a te afla în opoziție cu valorile tradiționale. O descriere corectă a modernului este acceptarea reciprocă, încurajarea diversității, coexistența.

Există o dorință astăzi de a redescoperi și revalorifica tot ceea ce a fust neglijat de idealurile promovate de modernism. Suntem mai sensibili la frumosul care se regăselte în alcătuiri realizate din material umil și se acordă o atenție la ideea de adaptare la mediu în sens poetic și ludic decât cel politic.

În continuare voi prezenta o serie de proiecte realizate atât pe teritoriul României cât și în alte zone geografice. Exemplele au diferite abordări în ceea ce privește construirea în situri naturale protejate. Criteriile comune de analiză care au condus la alegerea acestor exemple sunt cele legate de sit, materiale, volum.

Pensiune în Sfântul Ghorghe

Arhitecți: IGLOO Architecture, arh. Bruno Andreșoiu, arh. Cristina NIcolaescu, arh. Dana Tigan, arh. Andrei Creangă, arh. MIrcea Stroescu

În cartea „Stuf-tradițional înseamnă modern”, Bruno Andreșoiu încearcă să găsească modalități prin care lucruri tradiționale valoroase pot fi salvate și integrate în prezent. Prezintă soluții, sau mai corect „o declarație de intenție” de a minimaliza impactul designului și a tehnologiilor moderne într-o zonă cu o bogată istorie a ceea ce înseamnă specific.

Răspunsul pentru întrebarea cum construiești în situri naturale protejate, la care Bruno Andreșoiu a ajuns este „proiectarea unui hibrid”. Acest lucru presupune păstrarea imaginii casei tradiționale, întotdeauna către stradă, așezată însă în montura de arhitectură contemporană. În cazul acesta, arhitectura contemporană se constituie într-un masiv ecran alb, pe care se proiectează o casă cu imagine, proporții și detalii tradiționale. Astfel, către stradă arhitectura tradițională a satului deltaic rămâne prezentă, vie, funcțională, iar către curte, către spațiul privat funcțiile turistice se folosesc de un limbaj contemporan pentru a-și desfășura necesarul de spații.

Rezultă astfel, prin proiecte de acest tip, construcții foarte mari, iar aerul tradițional dat de acoperișul de stuf și de cele câteva detalii din lemn este viciat de masivitatea construcției. Aparenta coerență stilistică este subminată de pervertirea scării, care afectează nu doar construcția respectivă, ci întregul spațiu din jurul acesteia. Satul tradițional capătă astfel proporții de dezvoltări urbane și își pierde definitiv farmecul.

Proiectul LUT ADOBE, Jurilovca

Arhitectii: Mariana Celac, Catalin Berescu si Anders Goransson

Sculptorii: Dumitru Verdianu, Alexandru Nancu, Alexandru Grosu

Spre deosebire de cazul anterior, în acest proiect se urmărește atât protejarea elementelor valoroase, cât și punerea acestora în scenă, cu scopul de a facilita înțelegerea peisajului din care fac parte. Proiectul LUT 2006 este un experiment de arhitectură contemporană care intenționează să redescopere și valorifice calitățile structurale și vizuale ale lutului precum și tehnicile tradiționale aferente în scopul dezvoltării unor metode și tehnologii contemporane de construcție vizuală și arhitecturală.

Proiectul este amplasat în limitele RBDD și a pornit de la credința că lutul, împreună cu paiele, stuful, dar și cu alte materiale naturale, poate fi suportul unor generoase acțiuni artistice și edificatoare. Construcția a fost realizată exclusiv din materiale naturale ce se găsesc local și care sunt ieftine, iar operațiunile au fost executate manual. Temelia este realizată din piatră, zidăria din chirpici, iar refugiul este acoperit în șarpantă cu două pante din stuf. Volumetric ansamblul este împărțit în trei construcții ce cuprind zona de locuire, vatra și „baia” specifică satului lipovenesc.

În contextul necesității dezvoltării durabile a României, proiectul dorește să contribuie la implementarea edificării ecologice prin concentrarea interesului autorităților și societății civile asupra resurselor naturale și de know-how locale în vederea îmbunătățirii habitatelor umane aflate în suferință.

Acest proiect reprezintă un caz ideal în care identitatea locală se bazează pe valorile peisajului. Datorită acestui proiect rezultă un model nu doar pentru modul de construire ori folosirea materialelor, ci și un model de locuire, în armonie cu natura.

Vila Eila în satul Mali, Guineea

Arhitecți: Heikkinen și Komonen

Proiectul presupune dezvoltarea unor tehnici de construcție bazate pe condițiile și resurse locale. Vila este situată în vecinătatea satului Mali, pe o pantă orientată spre vest. Aceast proiect este reprezentat prin simplitatea ce apare și în proiectare: liniile importante ale clădirii se pierd în peisaj, transparențele și opacitățile alternează, golurile și plinurile accentuează un inedit caracter sculptural al construcției. Fațada estică este constituită dintr-un ecran de ramuri împletite, care filtrează lumina. Culorile naturale integrează vila în peisaj.

Prin această intervenție se obține unificarea unor spații într-un singur volum, fapt care ajută la percepția lor ca un întreg, dar în același timp prin alternarea golurilor se obțin deschideri din toate spațiile către peisaj.

Casa Verde de la Sasca Română

Arhitect: Ileana Mavrodin

„Casa Verde” a fost primul experiment ecologic din Romania, in tehnica cob. Experimentul a debutat încă din vara lui 2004. Atunci, o casă din cob a fost construită în satul Sasca Română din Caraș-Severin, pe malul stâng al Nerei la ieșirea din Chei.

Cobul este un material de construcție ce conține lut, nisip, paie, apă și pământ. Este rezistent la apă, la activități seismice și este foarte ieftin. Este utilizat atât în sculptură, cât și în construcții de tip arhitectonic. La noi in țară, acest material poate fi folosit mai ales în ecoturism, la locuințe de vacanță sau sate ecologice.

Această clădire prototip oferă spre studiu un prim set de date pentru stabilirea de standarde tehnice și economice pentru acest tip de arhitectură.

Abordarea arhitecturală a armoniei cu peisajul, deși îmbracă o funcțiune ofera libertatea modelaturului de a-și exprima o identitate proprie.

Concluzii

Inspirația pentru acest tip de construcții vine din directa observare a locului, mediului, tradițiilor și tehnicilor locale care încă sunt prezente în satele românești, dar care sunt rapid erodate de asaltul „consumerismului modern”. Clădirile oferă un microclimat sănător, nu reprezintă un factor de poluare mare și devin parte integrată a locului.

Din studiile de caz prezentate reiese un sistem de cosntrucție nou cu impact minim asupra mediului, atât de simplu încât în anumite cazuri el este ignorat, dar care este de fapt o încercare de arhitectură cu adevărat ecologică.

IV. STUDIU DE CAZ PROPUNERI DE INTEGRARE A STUDIULUI ÎNTR-O TIPOLOGIE A LOCUIRII

4.1 Motivația gestului

În fiecare an, oamenii ce trăiesc în marile ansambluri urbane, evadează din lumea cotidianului, iar tot mai mulți aleg comunitățile vernaculare, o reîntoarcerea către habitatul originar. Acest comportament se datorează faptului că omul vrea chiar nefăcând parte din comunitate, ci doar asociat comunității să trăiască această experiența într-un context specific, iar Delta Dunării reprezintă un principal punct de atracție, atât pentru români, cât și pentru străini.

În acest context enunțat proiectul își propune obținerea unui alt tip de turism , care funcționează pe alte premize decât cel clasic. Aceste premize sunt cele pe care le furnizează habitatul rural deltaic care să ajute la obținerea valorilor specifice: peisajul, scară umană, valoare umană.

4.2 Particularități ale cazului

Amplasat pe malul complexului lagunar Razim-Sinoe, în partea sudică a Rezervației Biosferei Delta Dunării, Jurilovca este un sat întemeiat de ruși lipoveni, la începutul sec XIX-lea. Satul se individualizează în ansamblul localităților din România, dar și între cele din Delta Dunării, prin anumite caracteristici: este cel mai mare sat pescăresc din deltă, are iesire la lacul Razim, cel mai mare lac din România, la capul Doloșman se găsește singura faleză stâncoasă din zona litorală a României, descoperirea cetății Orgame, prima așezare de pe teritoriul României menționată într-un izvor antic scris, este calea de acces spre Gura Portiței, fâșie de nisip cate desparte lacul de Marea Neagră, și datorită biodiversității ridicate.

Situl din cadrul satului Jurilovca poate fi un exemplu de inserție într-un peisaj natural. Acesta are o panoramă superbă asupra lacului Razim-Sinoe și există diferite moduri în care poate crea legături cu vecinătatea prin accesele create- faptul că va fi un drum mult mai folosit de aici înainte, preconizarea numărului de vizitatori și interacțiunea pe care o are cu localnicii. Drumul ce duce la situl propus se continuă cu cetatea Orgame de la Capul Doloșman, ce poate fi un început pentru un circuit turistic al urmelor arheologice de pe malul lacului Razim.

Deși zona Deltei Dunării are un potențial mare de dezvoltare, în anumite sate, precum Jurilovca, nu este valorificat un turism controlat. Deși cererea pentru turism crește în fiecare an, nu există construcții speciale amenajate în acest sens, care să ofere cazare, dar și oportunitatea unei relaționări culturale.

Această zonă are nevoie de reinterpretarea turismului și integrarea lui culturală în comunitățile locale. Un complex care să promoveze ecoturismul va avea rolul de reprezentativitate, a cărei nevoie de creștere se simte din ce în ce mai mult în mediu.

4.3 Propuneri de integrare

În urma studiului făcut se pot extrage considerente de organizare a satului, care pot ajuta proiectul de diplomă. Astfel este de preferat o grupare cât mai compactă a locuințelor, deorece se ține cont de natura în sine (frumusețea și sălbăticia locurilor, precum și aproprierea zonei de rezervație naturală care necesită păstrarea zonelor tampon) și necesitatea obținerii umbrei, din considerente climatice.

Tehnicile de construcție pot fi foarte bine cele locale, pentru care există ”tehnologia” și materialele. Sub diverse forme se va prelua și spațiul prispei (prispa cu sau fără balustradă, pe fațada lungă a casei sau întoarsă și pe latura scurtă, asemenea caselor lipovenești). Acest spațiul precede accesele. Deschiderile păstrează proporțiile arhitecturii tradiționale.

Legăturile funcționale între diverse elemente ce alcătuiesc locuința, sau gruparea respectivă de locuințe (echivalente cu o gospodărie) pot fi gândite liber, unele se pot face prin curte, nefiind necesar ca circuitul între funcțiuni să aibă loc numai prin spații închise (și nici măcar acoperite).

Caracteristica cea mai importantă pe care proiectul de diplomă dorește să o preia este atmosfera pe care arhitectura dobrogeană o are: ziduri albe, împrejmuire din împletituri de stuf, prispa, contrastul dintre lumina puternică și obscuritatea ce se simte în interiorul caselor, acoperișurile domoale de stuf, totul cuprins într-o liniște deplină în care natura domină.

4.4 Concluzii și premise pentru proiectul de diplomă

Cercetarea de față a avut ca obiectiv fundamentarea unui model de intervenție în contextul natural din Delta Dunării. Inserția în situri naturale și culturale trebuie considerată o oportunitate pentru restabilirea identității și a spiritului locului, luând în considerare mai ales aspectele particulare care ii dau unicitate.

Elementul important exprimat prin implementarea unui ansamblu nou într-un mediu este obligația acestuia de a respecta condițiile și factorii determinanți ai mediului în care se operează, precum și respectarea identității istorice.

În gândirea soluției proiectului trebuie luată în considerere procesul percepției peisajului, felul în care se pot grupa elementele ansamblului, perspectivele favorabile asupra sitului și dinspre sit.

Modul de acțiune în această zonă va coordona progresul tehnologic, activitățile economice, turismul și tradiția, iar proiectul final va proteja natura și cultura specifice zonei în condițiile dezvoltării durabile.

Amplasarea într-o zonă prioritară din punct de vedere ecologic, Delta Dunării, se reflectă în conformarea construcției printr-o abordare atentă la impactul asupra mediului.

Prin respectarea unor termeni de eficiență energetică și ecologici, spațiile devin ușor perceptibile, accesibile și în conformitate cu cerințele de configurare arhitecturală actuală. Astfel se face trimitere la o interpretare a tipologiei spațiale însușite, la tehnicile de construire și la materialele locale, în vederea exprimării specificului.

Din punct de vedere arhitectural asta înseamnă următoarele:

integrarea clădirii în context ca parte a unui ecosistem;

bună conformare volumetrică și orientarea clădirii;

optimizarea și eficientizarea funcțională;

utilizarea de metode de reducere a conumul energetic al clădirii (utilizarea de resurse de materiale locale).

Potențiatul inserției într-un context specific constă în faptul că obiectul arhitectural va deveni un reper urban, iar imaginea sa, prin volumetria și simbolistica folosită va reflecta atitudinea comunității față de cultură. Revitalizarea siturilor naturale și culturale este cheia pentru o dezvoltare durabilă și culturală atât a zonei cât și a localității.

BIBLIOGRAFIE__________________________________________________________________

CĂRȚI

1. ANDREȘOIU, Bruno, Olane. Case traditionale din Dobrogea, „Igloo” Media, 2012

2.ANDREȘOIU, Bruno , Stuf. Case traditionale din Delta Dunarii, „Igloo” Media, 2008

3.EBERHARD, Schunck, HANS Jochen Oster, RAINER, Barthel, KURT, Kiessi, Roof Construction Manual- Pitched Roofs, Basel, Boston, Berlin, Ed. Birkhauser- Publishers for Architecture, ediția, Detail, Munich, 2001

4. FOCȘA, Gheorghe, Muzeul Satului, Editura științifică, București, 1997

5. IONESCU, Grigore, Arhitectura pe teritoriul României de-a lungul veacurilor, Editura Academiei, București, 1989

6. IONESCU, Grigore, Arhitectura populară în România, Editura Meridiane, București, 1971

7. HODGE, Brian, Buildin with straw bale home- from foundations to the roof, CSIRO Publishing, Australia, 2006

8. MEIȚĂ, Vasile, Arhitectura habitatului din Delta Dunării, Editura Universitară “Ion Mincu”, Bucuresti, 2003

9. MINKE, Gernot, Building with earth: Design and Tehnology of a Sustainable Architecture, Basel, Switzerland, Birkhauser-Publishers for Architecture, 2006

10. MORO, Marco, SPIRANDELLI, Beatrice, The Ecological House- Sustainable Architecture around the World, Vercelli, Italy, WS White Star Publishers, 2011

11. POPOIU, Paula, Dobrogea memoria pământului, Craiova, Ed. Mega, 2008

12. POPOIU, Paula, Antropologia Dobrogei, Craiova, Ed. Universitaria,2010

13. RĂDULESCU, Adrian, BITOLEANU, Ion, Istoria românilor dintre Dunăre și Mare, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1979

14.SCHULZ Christian-Norberg, Genius Loci-towards a Phenomenology of Architecture, New York, Ed. Rizzoli, 1980

15. STAN, Angelica, Devenirea peisajului, București, Ed. Universitară Ion Mincu, 2012

16. Rezervația Biosferei Delta Dunării, Master Plan, 2005

17.STĂNCULESCU, Florea, GHEORGHIU, Adrian, Arhitectura populara romaneasca in Dobrogea, Editura Tehnică, București,1957

18. WEARING, Stephen, NEIL, John, Ecotourism- Impact, Potentials and Possibilities, New South Wales, Ed. Elsevier, 2009

STUDII

1. GOMOESCU, Marian, Bogdan, Posibile extensii contemporane ale constructiilor traditionale din Delta Dunarii prin utilizarea materialelor locale-ecologice, lucrare disertatie, prof Mihaela Criticos, UAUIM, 2008

2. MIHĂILESCU, Silviu, Problema interventiei umane in cadrul rezervatiei Delta Dunarii, lucrare disertatie, prof.Vasile Meita, UAUIM, 2007

3. RAICU, Filip, Proiectare in Delta Dunarii, lucrare disertatie, UAUIM, 2010

4. ȘTEFAN, Daniela, Arhitectura ecologica: Insertii in situri natural protejate- Rezervatia Biosferei Delta Dunarii,lucrare disertatie, prof. Augustin Ioan, UAUIM, 2009

LEGI

1. Regulament Cadru de Urbanism pentru Rezervatia Biosferei Delta Dunarii HG1516/19.11.2008

2. Planul de Amenajare a teritoriului Zonal Delta Dunarii,

3. INSSE, Statistica populatiei din Delta Dunarii,1975-2000

4. Reconstructia ecologica in Rezervatia Biosferei Delta Dunarii/ Romania- studiu elaborat de ARBDD 1997

5. Legea nr 5 din 6 martie 2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național-Secțiunea aIII-a-zone protejate

WEBOGRAFIE

1. Site official al Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii: http://www.ddbra.ro

2. www.biosfera.com

3. www.deltadunarii.ro

4. http://www.ecosistem.it/index.php

5. http://www.spatiulconstruit.ro

6. http://www.anpm.ro/dezvoltare-durabila

7. www.google.ro/maps/place/jurilovca-/street view

8. http://www.muzeul-satului.ro/viziteaza-muzeul/3/jurilovca-tulcea

9. http://www.ecotecture.com

10. http://www.nfi.at/dmdocuments/ausstellung_DD_web.pdf – Stuful-aurul verde

11. http://www.igloo.ro

12. http://archnet.org

13. http://www.casa-verde.ro/ce-este-cobul

ANEXĂ_________________________________________________________________________

Pentru o mai bună înțelegere a lucrării această parte vine în ajutor cu înformații de ordin legislativ referitoare la Rezervația Biosferei Delta Dunării.

HOTĂRÂRE nr. 1516 din 19 noiembrie 2008 privind aprobarea Regulamentului-cadru de urbanism pentru Rezervația Biosferei Delta Dunării

Art. 1 – Rolul Regulamentului cadru de urbanism

(1) Se aprobă Regulamentul-cadru de urbanism pentru Rezervația Biosferei Delta Dunării, denumit în continuare regulament.

(2) Regulamentul reprezintă sistemul unitar de norme tehnice și juridice care stă la baza regulamentelor locale de urbanism pentru localitățile rurale din perimetrul Rezervației BiosfereiDelta Dunării, denumită în continuare RBDD.

Art. 14 – Aspectul exterior al clădirilor

(1) Aspectul exterior al clădirilor trebuie să exprime funcțiunea și să se înscrie în caracterul general tradițional al RBDD, ținând seama de vecinătăți.

(2) Se interzic construcțiile cu fațade din lemn, având aspect montan.

(3) Se interzic inoxul pentru balustrade, precum și baluștrii din beton sau piatră.

(4) Clădirile vor avea prispa sau terasa deschisă pe minimum 50% din lungimea fațadei.

(5) Panta admisă a acoperișului clădirii este de maximum 30%, cu excepția acoperișurilor realizate din stuf, care pot avea o pantă mai mare pentru scurgerea apelor pluviale spre exteriorul clădirii.

(6) Suprafața vitrată a clădirilor noi nu va depăși 50% din suprafața unei fațade, pentru a se păstra raportul plin-gol din arhitectura tradițională, în favoarea plinului. Se interzice utilizarea de pereți-cortină.

(7) Se interzic dispunerea antenelor TV satelit în locuri vizibile din circulațiile publice și dispunerea vizibilă a cablurilor CATV.

(8) Amplasarea și proiectarea ferestrelor se fac în funcție de direcția vântului dominant – crivățul, NE – SV.

Art. 15 – Materiale de construcție

(1) La realizarea construcțiilor se folosesc, de regulă, materiale de construcții tradiționale: ciamur, chirpici, paiantă.

(2) La realizarea edificiilor publice de mari dimensiuni, în cazul în care studiile geotehnice dovedesc că orice soluție tradițională este neindicată, fundațiile se pot executa din beton sau beton armat.

(3) Pentru fundare se vor folosi piloți din lemn bătuți, piatră (fundație locală sau continuă) cu mortar de var sau cimenturi și lianți artificiali, precum și alte sisteme constructive, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

(4) Se pot folosi sisteme prefabricate sau realizate in situ de pereți în 3 straturi de lemn cu exterior în sistem caplama, acoperite cu tencuială zugrăvită în alb sau alte culori tradiționale. În zonele unde acest sistem nu este specific se va folosi numai la construcțiile parter cu suprafața construită de maximum 20 m2.

(5) Lemnul se poate folosi – cu aspectul său natural sau vopsit – la prispe, acoperișuri și în decorația acestora – traforuri, timpane etc. De asemenea, șarpantele se vor executa din lemn.

(6) Se interzice placarea cu materiale ceramice a pereților exteriori, inclusiv a soclului.

(7) Se interzic materialele care conțin azbest, precum și materialele din poliesteri.

(8) Finisajele exterioare vor fi de culoare albă în proporție de minimum 80%. Se interzic culorile tari, puternic contrastante, cu excepția celor caracteristice zonei.

(9) Tavanele se recomandă să se execute din grinzi de lemn peste care se bat scânduri și se așterne un strat de ciamur, iar pe dedesubt o căptușeală de trestie cu drișcuială de ciamur.

(10) Pentru acoperire se vor utiliza materialele specifice zonei: stuf, țiglă sau olane. Se interzic tabla zincată, azbocimentul, țigla metalică emailată și membranele bituminoase, cu excepția învelitorilor-terasă orizontale.

(11) Acoperișurile se vor construi cu minimum două ape, paralele cu direcția lungă a casei. Spre stradă se recomandă folosirea timpanelor, de preferință decorate cu elemente tradiționale. La realizarea construcțiilor se vor utiliza:

a) pentru ziduri se vor folosi următoarele materiale:

ciamur – lut amestecat cu paie, ierburi fibroase, pleavă, așezat în straturi de 20-25cm;

chirpici – calupuri de ciamur pus în forme și apoi uscat, având dimensiunile 10x20x40cm;

paiantă;

cărămizi;

amestec de chirpici cu cărămidă arsă, pe fundație de piatră;

piatra la zidărie nu este specifică zonei și se va folosi doar pe suprafețe restrânse;

b) zugrăvelile se recomandă a fi realizate cu var alb;

c) tâmplăria ferestrelor va fi executată exclusiv din lemn;

d) dotările și amenajările cu caracter sezonier vor fi realizate din materiale naturale;

e) realizarea de turnulețe la construcții este interzisă, iar lucarnele se execută sub formă alungită, de preferință curbilinii.

Art. 16- Culori

(1) Se impune folosirea culorilor naturale ale materialelor sau acoperite cu alb, albastru, verde, gri, în funcție de specificul local, atât la pereți, cât și la tâmplarii și elemente decorative. Se folosesc cu precădere pigmenții naturali.

(2) Pentru colorarea lemnului se folosesc cu precădere baițurile și lacurile colorate care pătrund în textura lemnului și lasă vizibil desenul natural al acestuia.

(3) Cărămida și lemnul pot fi văruite.

(4) Piatra va fi păstrată la culoarea sa naturală, iar dispoziția ei se va face în câmpuri sedimentare, cu textură regulată sau neregulată, rugoasă, pentru a contrasta cu planurile albe și netede. Piatra de tip moloane, la garduri, se poate vărui.

(5) Acoperișurile vor păstra culorile naturale ale materialelor folosite – stuf, țiglă sau olane.

(6) Tâmplăria exterioară se poate vopsi în nuanțe de albastru, verde, gri, în funcție de specificul fiecărei localități.

Art. 18 – Surse de energie regenerabilă

Pentru arhitectura nouă din Delta Dunării se recomandă folosirea cel puțin a unei surse de energie alternativă, în afară de conectarea la utilități: energia solară captată în sisteme pasive de încălzire a apei calde menajere și/sau sisteme active alternative de producere a energiei curate încorporate clădirilor.

CĂRȚI

1. ANDREȘOIU, Bruno, Olane. Case traditionale din Dobrogea, „Igloo” Media, 2012

2.ANDREȘOIU, Bruno , Stuf. Case traditionale din Delta Dunarii, „Igloo” Media, 2008

3.EBERHARD, Schunck, HANS Jochen Oster, RAINER, Barthel, KURT, Kiessi, Roof Construction Manual- Pitched Roofs, Basel, Boston, Berlin, Ed. Birkhauser- Publishers for Architecture, ediția, Detail, Munich, 2001

4. FOCȘA, Gheorghe, Muzeul Satului, Editura științifică, București, 1997

5. IONESCU, Grigore, Arhitectura pe teritoriul României de-a lungul veacurilor, Editura Academiei, București, 1989

6. IONESCU, Grigore, Arhitectura populară în România, Editura Meridiane, București, 1971

7. HODGE, Brian, Buildin with straw bale home- from foundations to the roof, CSIRO Publishing, Australia, 2006

8. MEIȚĂ, Vasile, Arhitectura habitatului din Delta Dunării, Editura Universitară “Ion Mincu”, Bucuresti, 2003

9. MINKE, Gernot, Building with earth: Design and Tehnology of a Sustainable Architecture, Basel, Switzerland, Birkhauser-Publishers for Architecture, 2006

10. MORO, Marco, SPIRANDELLI, Beatrice, The Ecological House- Sustainable Architecture around the World, Vercelli, Italy, WS White Star Publishers, 2011

11. POPOIU, Paula, Dobrogea memoria pământului, Craiova, Ed. Mega, 2008

12. POPOIU, Paula, Antropologia Dobrogei, Craiova, Ed. Universitaria,2010

13. RĂDULESCU, Adrian, BITOLEANU, Ion, Istoria românilor dintre Dunăre și Mare, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1979

14.SCHULZ Christian-Norberg, Genius Loci-towards a Phenomenology of Architecture, New York, Ed. Rizzoli, 1980

15. STAN, Angelica, Devenirea peisajului, București, Ed. Universitară Ion Mincu, 2012

16. Rezervația Biosferei Delta Dunării, Master Plan, 2005

17.STĂNCULESCU, Florea, GHEORGHIU, Adrian, Arhitectura populara romaneasca in Dobrogea, Editura Tehnică, București,1957

18. WEARING, Stephen, NEIL, John, Ecotourism- Impact, Potentials and Possibilities, New South Wales, Ed. Elsevier, 2009

STUDII

1. GOMOESCU, Marian, Bogdan, Posibile extensii contemporane ale constructiilor traditionale din Delta Dunarii prin utilizarea materialelor locale-ecologice, lucrare disertatie, prof Mihaela Criticos, UAUIM, 2008

2. MIHĂILESCU, Silviu, Problema interventiei umane in cadrul rezervatiei Delta Dunarii, lucrare disertatie, prof.Vasile Meita, UAUIM, 2007

3. RAICU, Filip, Proiectare in Delta Dunarii, lucrare disertatie, UAUIM, 2010

4. ȘTEFAN, Daniela, Arhitectura ecologica: Insertii in situri natural protejate- Rezervatia Biosferei Delta Dunarii,lucrare disertatie, prof. Augustin Ioan, UAUIM, 2009

LEGI

1. Regulament Cadru de Urbanism pentru Rezervatia Biosferei Delta Dunarii HG1516/19.11.2008

2. Planul de Amenajare a teritoriului Zonal Delta Dunarii,

3. INSSE, Statistica populatiei din Delta Dunarii,1975-2000

4. Reconstructia ecologica in Rezervatia Biosferei Delta Dunarii/ Romania- studiu elaborat de ARBDD 1997

5. Legea nr 5 din 6 martie 2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național-Secțiunea aIII-a-zone protejate

WEBOGRAFIE

1. Site official al Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii: http://www.ddbra.ro

2. www.biosfera.com

3. www.deltadunarii.ro

4. http://www.ecosistem.it/index.php

5. http://www.spatiulconstruit.ro

6. http://www.anpm.ro/dezvoltare-durabila

7. www.google.ro/maps/place/jurilovca-/street view

8. http://www.muzeul-satului.ro/viziteaza-muzeul/3/jurilovca-tulcea

9. http://www.ecotecture.com

10. http://www.nfi.at/dmdocuments/ausstellung_DD_web.pdf – Stuful-aurul verde

11. http://www.igloo.ro

12. http://archnet.org

13. http://www.casa-verde.ro/ce-este-cobul

ANEXĂ_________________________________________________________________________

Pentru o mai bună înțelegere a lucrării această parte vine în ajutor cu înformații de ordin legislativ referitoare la Rezervația Biosferei Delta Dunării.

HOTĂRÂRE nr. 1516 din 19 noiembrie 2008 privind aprobarea Regulamentului-cadru de urbanism pentru Rezervația Biosferei Delta Dunării

Art. 1 – Rolul Regulamentului cadru de urbanism

(1) Se aprobă Regulamentul-cadru de urbanism pentru Rezervația Biosferei Delta Dunării, denumit în continuare regulament.

(2) Regulamentul reprezintă sistemul unitar de norme tehnice și juridice care stă la baza regulamentelor locale de urbanism pentru localitățile rurale din perimetrul Rezervației BiosfereiDelta Dunării, denumită în continuare RBDD.

Art. 14 – Aspectul exterior al clădirilor

(1) Aspectul exterior al clădirilor trebuie să exprime funcțiunea și să se înscrie în caracterul general tradițional al RBDD, ținând seama de vecinătăți.

(2) Se interzic construcțiile cu fațade din lemn, având aspect montan.

(3) Se interzic inoxul pentru balustrade, precum și baluștrii din beton sau piatră.

(4) Clădirile vor avea prispa sau terasa deschisă pe minimum 50% din lungimea fațadei.

(5) Panta admisă a acoperișului clădirii este de maximum 30%, cu excepția acoperișurilor realizate din stuf, care pot avea o pantă mai mare pentru scurgerea apelor pluviale spre exteriorul clădirii.

(6) Suprafața vitrată a clădirilor noi nu va depăși 50% din suprafața unei fațade, pentru a se păstra raportul plin-gol din arhitectura tradițională, în favoarea plinului. Se interzice utilizarea de pereți-cortină.

(7) Se interzic dispunerea antenelor TV satelit în locuri vizibile din circulațiile publice și dispunerea vizibilă a cablurilor CATV.

(8) Amplasarea și proiectarea ferestrelor se fac în funcție de direcția vântului dominant – crivățul, NE – SV.

Art. 15 – Materiale de construcție

(1) La realizarea construcțiilor se folosesc, de regulă, materiale de construcții tradiționale: ciamur, chirpici, paiantă.

(2) La realizarea edificiilor publice de mari dimensiuni, în cazul în care studiile geotehnice dovedesc că orice soluție tradițională este neindicată, fundațiile se pot executa din beton sau beton armat.

(3) Pentru fundare se vor folosi piloți din lemn bătuți, piatră (fundație locală sau continuă) cu mortar de var sau cimenturi și lianți artificiali, precum și alte sisteme constructive, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

(4) Se pot folosi sisteme prefabricate sau realizate in situ de pereți în 3 straturi de lemn cu exterior în sistem caplama, acoperite cu tencuială zugrăvită în alb sau alte culori tradiționale. În zonele unde acest sistem nu este specific se va folosi numai la construcțiile parter cu suprafața construită de maximum 20 m2.

(5) Lemnul se poate folosi – cu aspectul său natural sau vopsit – la prispe, acoperișuri și în decorația acestora – traforuri, timpane etc. De asemenea, șarpantele se vor executa din lemn.

(6) Se interzice placarea cu materiale ceramice a pereților exteriori, inclusiv a soclului.

(7) Se interzic materialele care conțin azbest, precum și materialele din poliesteri.

(8) Finisajele exterioare vor fi de culoare albă în proporție de minimum 80%. Se interzic culorile tari, puternic contrastante, cu excepția celor caracteristice zonei.

(9) Tavanele se recomandă să se execute din grinzi de lemn peste care se bat scânduri și se așterne un strat de ciamur, iar pe dedesubt o căptușeală de trestie cu drișcuială de ciamur.

(10) Pentru acoperire se vor utiliza materialele specifice zonei: stuf, țiglă sau olane. Se interzic tabla zincată, azbocimentul, țigla metalică emailată și membranele bituminoase, cu excepția învelitorilor-terasă orizontale.

(11) Acoperișurile se vor construi cu minimum două ape, paralele cu direcția lungă a casei. Spre stradă se recomandă folosirea timpanelor, de preferință decorate cu elemente tradiționale. La realizarea construcțiilor se vor utiliza:

a) pentru ziduri se vor folosi următoarele materiale:

ciamur – lut amestecat cu paie, ierburi fibroase, pleavă, așezat în straturi de 20-25cm;

chirpici – calupuri de ciamur pus în forme și apoi uscat, având dimensiunile 10x20x40cm;

paiantă;

cărămizi;

amestec de chirpici cu cărămidă arsă, pe fundație de piatră;

piatra la zidărie nu este specifică zonei și se va folosi doar pe suprafețe restrânse;

b) zugrăvelile se recomandă a fi realizate cu var alb;

c) tâmplăria ferestrelor va fi executată exclusiv din lemn;

d) dotările și amenajările cu caracter sezonier vor fi realizate din materiale naturale;

e) realizarea de turnulețe la construcții este interzisă, iar lucarnele se execută sub formă alungită, de preferință curbilinii.

Art. 16- Culori

(1) Se impune folosirea culorilor naturale ale materialelor sau acoperite cu alb, albastru, verde, gri, în funcție de specificul local, atât la pereți, cât și la tâmplarii și elemente decorative. Se folosesc cu precădere pigmenții naturali.

(2) Pentru colorarea lemnului se folosesc cu precădere baițurile și lacurile colorate care pătrund în textura lemnului și lasă vizibil desenul natural al acestuia.

(3) Cărămida și lemnul pot fi văruite.

(4) Piatra va fi păstrată la culoarea sa naturală, iar dispoziția ei se va face în câmpuri sedimentare, cu textură regulată sau neregulată, rugoasă, pentru a contrasta cu planurile albe și netede. Piatra de tip moloane, la garduri, se poate vărui.

(5) Acoperișurile vor păstra culorile naturale ale materialelor folosite – stuf, țiglă sau olane.

(6) Tâmplăria exterioară se poate vopsi în nuanțe de albastru, verde, gri, în funcție de specificul fiecărei localități.

Art. 18 – Surse de energie regenerabilă

Pentru arhitectura nouă din Delta Dunării se recomandă folosirea cel puțin a unei surse de energie alternativă, în afară de conectarea la utilități: energia solară captată în sisteme pasive de încălzire a apei calde menajere și/sau sisteme active alternative de producere a energiei curate încorporate clădirilor.