Dinamica Spatio Temporala A Municipiului Sibiu

DINAMICA SPAȚIO-TEMPORALĂ

A MUNICIPIULUI SIBIU

CUPRINS

Introducere

CAPITOLUL I. Poziția geografică

CAPITOLUL II. Elemente de geografie fizică

2.1. Relieful

2.2. Clima

2.3. Geologia

2.4. Solurile

2.5. Hidrografia

2.6. Vegetația și fauna

CAPITOLUL III. Considerații de geografie istorică

3.1. Istoria orașului

3.1.1 Istoria Sibiului

3.1.2. Istoria satelor Turnișor și Gușterița

3.2. Etapele dezvoltării orașului

3.2.1. Premisele fondării cartierelor din Sibiu

3.2.2. Piața Huet – scurtă prezentare istorică

3.2.3. Piața Mică – scurtă prezentare istorică

3.2.4. Piața Mare – scurtă prezentare istorică

3.3. Sistemul de fortificații

3.4. Toponimia Sibiană

CAPITOLUL IV. Evoluția spațială a Sibiului – Reprezentări cartografice

CAPITOLUL V. Elemente de geografie umană

5.1. Evoluția numerică a populației

5.2. Structura etnică

5.3. Structura religioasă

CAPITOLUL VI. Evoluția peisajului urban prezentat în imagini

Concluzii

Lista figurilor, graficelor și tabelelor

Bibliografie

Introducere

” Dinamica Spațio-Temporală a Municipiului Sibiu” reprezintă un studiu de cartografie istorică ce conține elemente de geografie fizică și umană.

Scopul lucrării de față este acela de a prezenta evoluția teritorială a orașului Sibiu prin realizarea de hărți și schițe prin utilizarea metodelor SIG, arătând schimbările majore ce au avut loc în cursul istoriei de 825 de ani a orașului.

Factorul ce a determinat alegerea acestei acestui subiect pentru tema mea de licență a fost unul pur subiectiv, Municipiul Sibiu fiind locul unde mi-am petrecut majoritatea vacanțelor mele, iar istoria sa și ” zestrea ” arhitecturală lăsată de către sași reprezintă un subiect ce mă fascinează mult.

Prin elaborarea acestei teme, am dorit ca nu doar eu să aflu mai multe informații despre istoria acestui oraș și evoluția sa, această temă este destinată și celor ce sunt pasionați despre acest subiect dar și de cartografia istorică.

Metodele prin care am realizat acest studiu de cartografie istorică sunt cele de a analiză și sinteză.

Metoda analitică se bazează prin analiză de materialelor cartografice dar și a izvoarelor scrise și extragerea informațiilor necesare întocmirii acestui studiu. Numărul acestor surse este unul generos, existând numeroase schițe și materiale cartografice realizate pentru aproape toate perioadele istoriei orașului, un exemplu de lucrare axată pe această temă de cartografie istorică, este cartea ” Das alte Hermannstadt, Veduten und Stadtpläne aus vier Jahrhunderten ” a Dr. arh. Hermann Fabini și Otto Czekelius, lucrare ce mi-a fost de foarte mare ajutor în procesul de găsire de hărți istorice ale Sibiului.

Pentru realizarea materialelor cartografice din acest studiu am recurs la următorii pași: am scanat sau fotografiat hărțile istorice; le-am georeferențiat prin intermediul programului ArcGIS și am vectorizat elementele prezente pe hărți tot prin intermediul aceluiași program.

Metoda de sinteză a acestui lucrări este reprezentată de partea scrisă a acestui studiu, realizată prin intermediul programului Microsoft Word, iar graficele ce țin de partea statistică prin care am reprezentat situația ce ține de geografia umană a Sibiului au fost realizate cu ajutorul programului Microsoft Excel.

De asemenea aș dori să mulțumesc profesorilor mei îndrumători, Lect. Univ. dr. Săndulache Iulian și Asist. Univ. drd. Vișan Mircea Cristian pentru indicațiile și sprijinul oferit în scopul realizării acestei lucrări de licență, prietenului meu, istoricul Răzvan Pop, arhitectei-șef din Sibiu arh. Urdea Ioana dar și lui arh. Hermann Fabini și dr. Paul Niedermaier pentru ajutorul acordat prin oferirea a numeroase titluri de lucrări și materiale cartografice legate de acest subiect.

CAPITOLUL I. Poziția geografică

Municipiul Sibiu este situat în județul Sibiu, zona de dezvoltare Centru, în Depresiunea Colinară a Transilvaniei, în subdiviziunea Depresiunea Sibiului pe râul Cibin în partea de sud a Transilvaniei, la intersecția paralelei de 45° 48’ latitudine nordică cu meridianul de 24° 09’ longitudine estică, în zona temperat continentală.

În cadrul Depresiunii Sibiului, Municipiul Sibiu se află în partea nordică depresiunii, la contactul cu Podișul Târnavelor și Munții Cindrelului.

Municipiul Sibiu, la est se extinde și în Podișul Hârtibaciului, cuprinzând Dealul Gușterița, situat în cadrul cartierului sibian ce poartă numele de Gușterița, cartier ce în trecut a fost un fost sat săsesc.

Suprafața totală a municipiului este de 121 km2, fiind un oraș de dimensiuni medii și cel mai mare municipiu din județul Sibiu.

Poziția aproximativ centrală a Municipiului Sibiu în cadrul României îi oferă o importanță sporită în cadrul Transilvaniei de sud, atât din punct vedere economic cât și turistic.

Municipiul Sibiu se află la distanțe aproximativ ” egale ” față de marile orașe ale României: Sibiu – București – 274 km. ; Sibiu – Iași – 412 km. ; Sibiu – Craiova – 217 km. ; Sibiu – Constanța – 497 km. ; Sibiu – Timișoara – 278 km.

Poziția geografică a Municipiului Sibiu în lunca râului Cibin și așezarea în Depresiunea Sibiului este principalul factor al influențelor climatice, biodiversității, solurilor și reliefului prezent în acest oraș.

Figură 1 Harta distanțelor marilor orașe din România față de Municipiul Sibiu, Autor: Popa Mihnea – Cristian, Univ. din București, Fac. de Geografie, Cartografie, Anul III

CAPITOLUL II. Elemente de geografie fizică

2.1. Relieful

Relieful Municipiului Sibiu se încadrează în treapta reliefului caracteristic Depresiunii Sibiului, un relief de depresiune submontană și podiș cu influențe date de către râul Cibin.

Altitudinea medie la care se află Municipiul Sibiu este de 423 metri, astfel că în ” Orașul de sus ” altitudinea este de 431 m. în timp ce în ” Orașul de jos ” altitudinea este de 415 metri.

Pe harta cetății Sibiului realizată de Giovanni Morando Visconti în anul 1699, fruntea de terasă ce desparte cele două ”orașe” este realizată printr-o hașură de culoare neagră.

Municipiul Sibiu prezintă o asimetrie a reliefului datorată tendinței de deplasare către nord și nord-est a râului Cibin.

Lunca râului Cibin constituie treapta cea mai joasă altitudinală din cadrul Municipiului Sibiu, cu pante reduse, iar altitudinea sa scade în sensul de curgere a râului, cea mai joasă altitudine fiind întâlnită în cartierul Turnișor, 396 metri.

O extindere foarte mare a luncii Cibinului se poate întâlni în cartierul Turnișor și Ștrand unde aceasta poate atinge lățimi cuprinse între 0,5 și 1 km.

În cadrul orașului, Cibinul dispune de trei terase. Aceste terase sunt mai dezvoltate pe partea stângă și mai puțin pe partea dreaptă.

Podurile teraselor au o stabilitate accentuată datorită pantelor reduse 0 – 3°, în timp ce frunțile de terasă au o pantă mai accentuată de peste 20° fiind foarte fragmentate de văile temporare de scurgere.

Conform studiului de mediu al PUG Sibiu a treia terasă este cea mai înaltă altitudinal (450 – 475 m.) și este prezentă în partea sudică și sud-vestică a Municipiului Sibiu, în special în extravilan. Această terasă cuprinde teritoriul cartierului sibian, Valea Aurie și partea estică a Pădurii Dumbrăvii și Calea Dumbrăvii, terasa este fragmentată pe direcția sud-vest și nord-est.

A doua terasă a râului Cibin are altitudini și lățimi mai reduse decât a treia terasă, altitudinile sunt cuprinse între 420 și 435 metri în timp ce lățimile sunt între 0,5 – 3km.

Această terasă este vizibilă în cartierului Turnișor. Pe această terasă este amplasat Aeroportul Internațional Sibiu dar și autostrada europeană E1 și drumul național DN1.

Această terasă terasa este una fragmentată și a suferit multe intervenții antropice.

Prima terasă a râului Cibin are cele mai mici valori altitudinale, 405 – 418 metri și are și lățimea cea mai mică. Această terasă se poate observa bine pe partea dreaptă a râului, fiind prezentă într-o parte a cartierelor Lupeni, Lazaret, Ștrand, Broscărie și a Centrului Istoric.

În partea sud-estică și estică municipiul Sibiu se încadrează parțial și în Podișul Hârtibaciului.

2.2. Clima

Clima Municipiului Sibiu se încadrează în climatul Depresiunii Sibiului, un climat temperat continental cu influențe oceanice.

Climatul depresiunii în care se încadrează este influențat de relieful din imediata apropiere de acesta, respectiv cel montan: Munții Cindrel, Munții Lotrului și Făgăraș.

Conform studiului de mediu al PUG Sibiu municipiul Sibiu prezintă doua tipuri de topoclimate complexe: topoclimat complex depresionar și topoclimat complex de podiș.

Temperatura medie multianuală înregistrată la stația meteorologică din Sibiu este de 8,9° C. Valorile cel mai scăzute ale temperaturii corespund lunii ianuarie, -4,4° C în timp ce luna iulie este cea mai călduroasă lună, cu temperaturi medii de 19,5° C.

Amplitudinea termică între cele două luni menționate mai sus este de 23,9° C.

Temperatura maximă absolută înregistrată în Sibiu a fost de 39,5° C la data de 07.09.1946 în timp ce temperatura minimă absolută a fost de -31,8° C, valoare înregistrată la data de 23.01.1963, însă în anul 1888 la stația meteorologică din Sibiu s-au înregistrat -34,4° C . În anul 1994 între lunile iunie și septembrie, Municipiul Sibiu sa aflat sub un val de aer cald, înregistrându-se 25 zile cu temperaturi de peste 30° C și 85 zile cu temperaturi de peste 25° C. În acel an temperatura medie anuală a fost de 10° C.

Nebulozitatea medie multianuală din ultimii 30 de ani conform hărții realizate de către ANM-Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud este de 6,0.

Cantitatea precipitațiilor medii anuale din Municipiul Sibiu corespunde cu valoarea medie a depresiunii din care face parte, 649 mm, cu valori minime în lunile reci ale anului atunci când precipitațiile căzute sunt solide și valori maxime vara, în luna iunie.

Conform studiului de mediu al PUG Sibiu maxima absolută de precipitații atmosferice căzute în Sibiu într-un interval de 24 de ore a fost înregistră pe data de 18.06.1998, 70,4 l/m2.

După cum se poate observa cantitatea absolută de precipitații căzută într-un interval de 24 de ore în Sibiu corespunde lunii iunie, lună în care se înregistrează valorile maxime de precipitații. Valoarea medie multianuală din ultimii 30 de ani a umezelii relative a aerului este de 81%.

Conform Studiului de Fundamentare în Domeniul Mediului al Planului Urbanistic General al Municipiului Sibiu din anul 2009 în interiorul orașului se întâlnește un topoclimat specific centrelor urbane, topoclimatul elementar urban, topoclimat prezintă ușoare diferențe față de cele două topoclimate enunțate mai sus. Acest topoclimat elementar urban implică temperaturi medii anuale mai mari și o umiditate a aerului mai scăzută.

Poluarea accentuată și încălzirea excesivă a asfaltului duce la ridicarea temperaturilor aerului și a scăderii umidității atmosferice.

2.3. Geologia

Structura geologică pe care se află Municipiul Sibiu corespunde fundamentului geologic pe care se încadrează Depresiunea Sibiului, fundament care se extinde și pe teritoriul acestui oraș.

Fundamentul geologic pe care se situează Municipiul Sibiu este alcătuit din șisturi cristaline, fundament acoperit de un strat gros de depozite sedimentare din mio-pliocen și cuaternar. Prezența fundamentului alcătuit din șisturi cristaline în Depresiunea Sibiului se datorează extinderii fundamentului șistos din Carpații Meridionali în acest spațiu depresionar, iar în apropiere de Municipiul Sibiu acest fundament iese la suprafață prin măguri cristaline.

” Depresiunea Sibiului s-a format prin eroziunea exercitată de Cibin și afluenții lui. Modificările de ordin tectonic și climatic de la sfârșitul Pleistocenului au intensificat acțiunea de eroziune și conturarea depresiunii de contact. În interiorul ei a fost creată treapta culmilor piemontane. Fazele de nivelare și aluvionare au fost urmate de fragmentare într-un interval destul de lung, probabil Pleistocen inferior-Pleistocen mediu. rează Depresiunea Sibiului, fundament care se extinde și pe teritoriul acestui oraș.

Fundamentul geologic pe care se situează Municipiul Sibiu este alcătuit din șisturi cristaline, fundament acoperit de un strat gros de depozite sedimentare din mio-pliocen și cuaternar. Prezența fundamentului alcătuit din șisturi cristaline în Depresiunea Sibiului se datorează extinderii fundamentului șistos din Carpații Meridionali în acest spațiu depresionar, iar în apropiere de Municipiul Sibiu acest fundament iese la suprafață prin măguri cristaline.

” Depresiunea Sibiului s-a format prin eroziunea exercitată de Cibin și afluenții lui. Modificările de ordin tectonic și climatic de la sfârșitul Pleistocenului au intensificat acțiunea de eroziune și conturarea depresiunii de contact. În interiorul ei a fost creată treapta culmilor piemontane. Fazele de nivelare și aluvionare au fost urmate de fragmentare într-un interval destul de lung, probabil Pleistocen inferior-Pleistocen mediu. Oscilațiile climatice din Pleistocenul superior și nivelul de bază relativ stabil, reprezentat de albia Oltului au dus la formarea teraselor, etajate de la 2 m până la 50 m.” (Badea, L., Buza, M., Niculescu, Gh., Sandu, Maria, Schreiber, W., Șerban, Mihaela, Kadar, A., 2006, Unitățile de relief ale României Vol. II – Munții Apuseni și Podișul Transilvaniei, Ed. Ars Docendi, București, pag. 145).

Prima fază de formare a Depresiunii Sibiului a fost în orogeneză austrică și sa continuat în cea laramică. Depresiunea Sibiului a cunoscut trei etape în cursul evoluției sale paleogeografice: etapa pre-tortonian, tortonian – pliocen și post – pliocen, atunci când începe formarea actuală a reliefului depresiunii.

2.4. Solurile

Solurile specifice Municipiului Sibiu sunt cele de luncă, soluri aluviale gleice, soluri favorabile fenomenului de stagnare a apei la suprafață.

Conform hărții pedologice a Municipiului Sibiu (figura 2, pag. 12), pe teritoriul unității administrativ teritoriale a orașului, se pot distinge 5 clase de soluri, cea mai des întâlnită fiind cea a solurilor neevoluate, fiind prezente în principal în zona centrală, vestică, sud-vestică și nordică a orașului. Acest tip de sol este unul încă în stadiu de formare.

Argiluvisolurile, cunoscute și ca luvisoluri sunt prezente în partea de sud-vestică și nord-estică a orașului, acestea fiind soluri a căror fertilitate este scăzută.

Prezența cambisolurilor în cadrul Municipiului Sibiu nu este una uniformă, ele fiind prezente sub formă de ” insule ”.

Molisolurile sunt în proporție de 90 % prezente în zona nordică și nord-vestică a orașului, cu o mică ” insulă ” în zona estică a unității administrativ teritoriale.

Clasa solurilor hidromorfe este prezentă în partea estică și nordică a orașului cu câteva ” insulițe ” răspândite în cadrul orașului. Acest tip de sol este format în prezența zonelor ce au un exces de umiditate, specifică zonelor unde apa a stagnat pe o perioadă îndelungată de timp.

Conform Studiului de Fundamentare în Domeniul Mediului al Planului Urbanistic General al Municipiului Sibiu caracteristicile solurilor din cadrul orașului sunt:

– Faeoziomurile pelice, soluri formate din argile, marne, argile marnoase și marne argiloase. Acest tip de sol este prezent în zonele cu exces de umiditate freatică.

Faeoziomurile pelice sunt formate pe argile, marne, argile marnoase și marne argiloase. Acestea sunt prezente pe versanții slab înclinați cu exces de umiditate freatică. În Sibiu acest tip de sol este prezent în șesul aluvial al Rozbavului și Hambei.

– Solurile negre și cele stagnogleice s-au format pe podurile de terasă ale râului Cibin și în zonele cu umiditate ridicată.

Pe versanții Dealului Gușteriței s-au format regosolurile, pe substratul de roci afânate. Fertilitatea acestui tip de sol este una scăzută.

– Entiansolurile sau protosoluri antropice așa cum erau cunoscute în trecut, fac parte din clasa solurilor neevoluate și sunt specifice zonelor unde sunt depozitate deșeurile menajere, industriale și sterilul, în special în zona fabricii de cărămidă din Dealul Gușteriței, dar și pe terasa a treia a Cibinului și în zonele ce au fost săpate pentru a efectua lucrară în scop edilitar. Acestea sunt soluri în curs de formare pe materiale antropogene cu o fertilitate slabă și necesită îmbogățire cu îngrășăminte.

– Hidrisolurile precum am menționat și anterior, sunt soluri formate în zonele unde există umiditate excesivă fie ea temporară sau pe o perioadă îndelungată de timp. Aceste soluri s-au format pe un fundament format din argile, marne argiloase, depozite lutoase și argile marnoase. Datorită regimului aerohidric slab, hidrisolurile au nevoie de procese de afânare și fertilizare pentru a putea fi utilizate în scop agricol și de împădurire pentru zonele unde alunecările de teren sunt prezente.

2.5. Hidrografia

Principala arteră hidrografică ce străbate Municipiul Sibiu este reprezentată de către râul Cibin, însă teritoriul orașului este străbătut și de alte artere hidrografice precum: pârâul Trinkbach, pârâul Valea Săpunului, pârâul Rozbav, pârâul Hamba și pârâul Fărmândoala (sau Valea Rece).

Rețeaua hidrografică de suprafață aparține bazinului hidrografic al râului Cibin.

Sibiul dispune de o rețea hidrografică cu debit permanent chiar și în perioadele secetoase.

În cadrul Municipiului Sibiu, râul Cibin primește doi afluenți, pe partea dreaptă primește pârâul Trinkbach și Valea Săpunului, în timp ce pe partea stângă primește pârâul Fărmândoala și Rozbavul.

Între anii 1973 și 1980 pe râul Cibin s-au amenajat Barajul și Lacul Gura Râului ce au funcție dublă de producere a energiei electrice și de aprovizionare a Municipiului Sibiu cu apă.

În urma acestor amenajări produse pe râul Cibin, regimul de scurgere al râului sa modificat, astfel că debitul mediu al râului înainte de amenajarea sa era de 4,72 m3 /s în intravilan, în timp ce după amenajare debitul mediu al râului a scăzut la 2,8 m3 /s, valori înregistrate multianual.

Lacurile din Municipiul Sibiu sunt puține și sunt de origine antropică.

Lacul lui Binder este de origine antropică situat în partea de nord-vestică Municipiului Sibiu în cartierul Țiglari, suprafața acestuia este aproximativ 7 hectare, cu o adâncime maximă de 10 metri. În perioada interbelică pe locul lacului a existat o fabrică de țiglă, a unui sas pe nume Gustav Binder, însă acestuia i s-ar fi interzis să mai fabrice țiglă, astfel fabrica a fost părăsită iar pompele ce alimentau fabrica cu apă din râul Cibin au fost luate și astfel fabrica a fost inundată și sa format lacul.

Alte lacuri ce sunt prezente în cadrul orașului sunt lacurile de acumulare rezultate în urma barării Trinkbach-ului, formând lacul din cadrul Muzeului Civilizației Populare și lacurile din Grădina zoologică și de lângă Valea Aurie.

Conform Studiului de Fundamentare în Domeniul Mediului al Planului Urbanistic General al Municipiului Sibiu prezența apelor subterane este sub forma apelor suprafreatice și stratificație. Depozitele de ape subterane sunt prezente în depozitele cuaternare din luncă, amplasate în lungul râului Cibin. Adâncimea nivelului freatic este cuprinsă între 0,8 și 2 metri. În depozitele din terasă apele freatice sunt prezente sub formă de izvoare la contactul terasei cu lunca. Acestea se găsesc la adâncimi cuprinse între 2 – 3 metri și 15 – 16 metri.

2.6. Vegetația și fauna

Vegetația și fauna din Sibiu sunt influențate de factorii climatici, pedologici și antropici.

Vegetația specifică Municipiului Sibiu este una specifică zonei de depresiune.

Fauna și flora din Sibiu este una specifică stepei est Europene.

Cronicarul Johannes Tröster descrie în anul 1666 în lucrarea Das Alt-und Neu-Teutsche Dacia că imaginea Sibiului este astfel : ” Orașul e înconjurat imediat în afara zidurilor de un brâu de lacuri și multe grădini…spre miazănoapte are un fluviu frumos și bogat în pești, Cibin…”.

Această descriere a Sibiului, precum și numeroasele hărți istorice din Evul Mediu, evidențiau multitudinea de lacuri, păduri și fânețe din jurul Sibiului. Alte documente istorice amintesc fânețele: ” fâneața de pe Altenberg ”; ” fânețele din Lazaret ”; ” fânețele din Burger ”; ” fâneața Fleischerwiese ”.

Vechi scrieri din arhiva orășenească menționează pentru prima dată o defrișare masivă din Pădurea Dumbrava. În anul 1799 se menționează o acțiune de reîmpădurire.

Acțiunile antropice asupra vegetației Sibiului se fac simțite încă din perioada primului nucleu al orașului, având loc defrișări în scopul construirii de noi clădiri.

Parcurile din oraș dar și aliniamentele stradale reprezintă zonele unde se află majoritatea covorului vegetal al orașului.

În lungul luncii Cibinului sunt prezente zăvoaie de salcie (Salix) și arini (Alnus).

În Parcul sub Arini (în germană: Erlenpark) speciile de arbori cele mai întâlnite sunt: arinul negru (Alnus glutinosa); jugastrul (Acer campestre); castanul sălbatic (Aesculus hipposcastanum); carpenul (Carpenus betulus); frasinul (Fraxinus excelxior); stejarul (Quercus robur); pinul silvestru (Pinus sylvestris) și salcâmul (Robina pseudoacacia).

În Pădurea Dumbrava speciile de arbori întâlnite sunt: stejarul (Quercus robur); carpenul (Carpenus betulus); molid (Picea excelsa); larice (Larix decidua).

Fauna sibiană este reprezentată printr-un număr restrâns de specii, câteva din acestea fiind: vrabie (Passeridae); sticlete (Carduelis carduelis); gaița (Garrulus glandularis); mierlă (Tudus merula), ciocănitoare mare (Dendrocopos major); turturea (Streptopelia turtur); bufniță (Bubo bubo); cuc (Cuculus canorus); pupăză (Upupa epops); veveriță (Sciuridae).

CAPITOLUL III. Considerații de geografie istorică

3.1. Istoria orașului

3.1.1 Istoria Sibiului

Spațiul actual al orașului Sibiu dar și Depresiunea Sibiului au fost populate încă din cele mai vechi timpuri, dovezile arheologice au scos la suprafață prezența umană în acest spațiu încă din perioada Epocii Pietrei.

Săpăturile efectuate de către arheologi au scos la suprafață urme ale populațiilor ce locuiau aici în perioada Epocii Pietrei. Principalele activități erau reprezentate de vânătoare și agricultură.

Urme ale civilizațiilor din perioada Hallstatt au fost descoperite la Sibiu dar și în împrejurimile orașului, descoperiri ce constau în oale, cești dacice, ceramică pictată, vase de argint, inele, cercei.

Sub actuala vatră a Sibiului au fost descoperite vestigii ce aparțineau vechii așezări romane, Cedonia (pe harta romană, Tabula Peutingeriana, Cedonia era trecută ca Cedonie), fiind așezată cel mai probabil în cartierul sibian Gușterița.

Dorința expansiunii maghiarilor în Transilvania a dus la colonizarea acesteia cu coloniști de origine germană ce purtau numele de Saxones (sași), ce aveau rolul de a proteja granița Transilvaniei.

În perioada 1141 – 1162 în Transilvania apar primii coloniști germani, teutoni și flandrezi, coloniști ce au aduși în acest spațiu de către regele maghiar Géza al II-lea din zona Rin-Mosela. Colonizarea acestora va continua și după anul 1211, odată cu finalizarea cuceririi maghiare a spațiului intracarpatic.

Prima mențiune documentară a orașului apare la sfârșitul secolului al XII-lea în anul 1191, când Papa Celestin al III-lea confirmă existența unei prepozituri libere a germanilor (Praepositura Cibiensis), document făcută din rugămintea regelui Béla al III-lea.

La data de 11 aprilie 1241, Sibiul a fost atacat și cucerit de către tătari, distrugând tot ce era în jurul lor ucigând aproximativ 100 de locuitori. Pe locul unde astăzi se află capela Romano-Catolică ” Sfânta Cruce ”, atunci se afla o mănăstire a ordinului Dominicanilor care a fost distrusă de către hoardele tătărești.

În anul 1321, Sibiul este menționat sub numele de Hermannsdorf (Satul lui Hermann) sau Cibinium, iar în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, Sibiul capătă statutul de civitas. Într-un document din anul 1366 apare pentru prima dată denumirea de Hermannstadt sau Villa Hermanni.

Sigerus în lucrarea Chronik der stadt Hermannstadt 1100-1929, menționează că în anul 1357 orașul încă nu primise titlul de ” Cives ” – oraș însă era cunoscut ca ” Burgenses de Cibinio ” – ” Târgul Cibinului ” sau ” Târgul de pe Cibin ”.

Pericolul prezentat de Imperiul Otoman s-a făcut simțit și la Sibiu, astfel că în anul 1432 orașul a fost atacat pentru prima dată, însă fortificațiile ce au început să fie construite în secolul al XIV-lea au rezistat cu succes atacurilor otomane din anii ce urmau să vină, 1437, 1438, 1442 și 1493.

Sibiul medieval se caracterizează printr-o înflorire economică, susținută de activitatea breslelor, astfel că în anul 1376 în Sibiu activau 13 bresle cu 25 de meserii, o cifră uluitoare având în vedere că în orașe precum Köln avea 22 de bresle, în Ulm 17 bresle iar Augsburg 16.

Sigerus ne spune că numărul breslelor a crescut, în a doua jumătate a secolului al XVI-lea existau 29 de bresle, iar în anul 1780 activau 40.

După Fabini, în anul 1495 printr-o diplomă dată de către Vladislav al II-lea se înființează centumviratul în Sibiu, astfel că breslele ajung să fie prezente în conducerea orașului, creând ” sfatul exterior ”, creat după modelul ” sfatului interior ” ce era format din jurați ce proveneau din rândul cetățenilor înstăriți dar și a patricienilor. Breslele jucau și un important rol militar, fiind însărcinate cu supravegherea turnurilor și bastioanelor. Cele patru porți de intrare în cetate erau apărate de breslele croitorilor, cizmarilor, măcelarilor și pielarilor.

Dezvoltarea continuă a orașului între secolele XV – XVIII a făcut din Sibiu unul din cele mai înfloritoare și puternice cetăți din Transilvania, cetatea Sibiului fiind de nepătruns timp de sute de ani, rezistând numeroaselor atacuri. Sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea, Sibiul a fost marcat de conflicte militare ce aveau să influențeze viața locuitorilor săi.

În cadrul acelor conflicte militare la care a fost supus orașul se referă mai întâi la campania militară a lui Mihai Viteazul cu bătălia de la Șelimbăr din 1599 și asediul la care Sibiul a fost supus de către trupele lui Sigismund Báthory între 1601 și 1603.

Unul din cele mai importante momente din istoria orașului este reprezentată de victoria austriecilor asupra otomanilor, astfel Transilvania devenea un mare principat în Imperiul Habsburgic, iar capitala principatului era la Sibiu.

La sfârșitul lui 1769 la Sibiu se găzduiește festivitatea de investire a Baronului Samuel von Brukenthal în funcția de comisar imperial, astfel că în anul 1777 acesta devine guvernator al Transilvaniei.

În anul 1688 la Sibiu se mută Comandantul militar al Transilvaniei și își va avea sediul aici până pe 7 noiembrie 1918.

Puterea administrativă a Principatului Transilvaniei era exercitată de guvernul ce a avut sediul la Sibiu între anii 1692 – 1791 și 1850 – 1867. În anul 1867 regiunea istorică Ardeal devine parte a Ungariei. Adunarea cetățenilor de la Sibiu se opunea acestei anexări.

În cursul istoriei sale, Sibiul primește un nou val de coloniști, landlerii, veniți din Austria și se stabilesc în jurul orașului, cartierul sibian Turnișor, pe atunci purtând numele de Neppendorf găzduia o importantă comunitate de landleri.

În secolul al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea, Sibiul cunoaște prezența din ce în ce mai mare a populației românești, care până atunci reprezenta o minoritate cu drepturi limitate.

Din anul 1863, minoritatea românească primește drepturi egale cu celelalte grupuri etnice ce locuiau in Sibiu.

Deși erau un grup etnic fără prea multe drepturi, românii din Sibiu și-au construit prima lor biserică, la acea vreme de confesiune greco-catolică ce purta hramul ” Sf. Petru și Pavel ” între anii 1778 – 1788, locaș de cult fondat de către Inocențiu Micu Klein.

Hotărârea Dietei maghiare prin care erau acordate drepturi minorităților, a fost abolită printr-un decret Imperial ce le înlocuia cu ” Legea naționalităților ” preluată de guvernul de la Pesta în anul 1868 și prevedea existența unei singuri națiuni maghiare, unitare și indivizibile. Această prevedere a fost respinsă de reprezentanții naționalităților din Imperiu, astfel că această lege a fost aplicată, ducând astfel la desființarea Pământului Crăiesc al sașilor (Königsboden) în anul 1876.

Odată cu unirea Transilvaniei cu România, la data de 1 decembrie 1918, Sibiul devine iarăși capitala Transilvaniei până la sfârșitul lui 1919 și primește titulatura de municipiu. În anul 1919 orașul își schimbă oficial denumirea în Sibiu.

Sibiul în perioada interbelică continuă să fie un oraș înfloritor, fiind cel mai important centru economic, cultural și social din acea zonă.

Izbucnirea celui de al-Doilea Război Mondial duce la înființarea grupului etnic german din România (Deutsche Volksgruppe in Rumänien), grup ce a luat naștere în urma presiunilor exercitate de către Germania nazistă prin Decretul nr. 830 din 20 noiembrie 1940.

La 15 martie 1941, grupul etnic al germanilor a preluat ziarul Sibian Siebenbürgisch-Deutsche și ia schimbat denumirea în Suedostdeutsche Tageszeitung (Ziarul german de sud-est), denumirea ce a fost menținută până la apariția ultimului număr al ziarului în anul 1944 pe 4 noiembrie.

Acest grup etnic avea un statut semi-autonom în cadrul noului Regatului României. Acest grup etnic era condus de Volksgruppenführer (Liderul comunității) Andreas Schmidt. Acesta a mutat sediul acestui grup de la Sibiu la Brașov, unde se afla sediul Consulului general al Germaniei, SS-Oberführer Wilhelm Rodde, membru al partidului nazist.

Grupul etnic al germanilor a preluat toate ziarele și revistele tipărite în limba germană, școlile germane, inclusiv teatrul german din Sibiu, dar și alte instituții germane din Transilvania.

Sfârșitul războiului nu reprezintă un lucru bun etnicilor germani din România, astfel că noua conducere sovietică a început deportarea așa zisului inamic german către Uniunea Sovietică dar și în Bărăgan.

După restructurarea administrativă a României în raioane din anul 1968 Sibiul devine capitală de județ.

Sibiul a jucat un rol important și în cadrul Revoluției din anul 1989 fiind al doilea oraș după Timișoara ce începuse demonstrațiile, astfel că la data de 21 decembrie 1989 în Sibiu încep protestele anticomuniste și continuate și pe 22 decembrie, proteste soldate cu zeci de răniți și de morți.

În ultima perioadă orașul a cunoscut o creștere economică importantă dar și culturală, astfel că în anul 2007 Sibiul devine Capitala Culturală Europeană, împreună cu Luxemburg, fiind primul oraș est european ce primește acest titlu.

3.1.2. Istoria satelor Turnișor și Gușterița

Turnișor (în germană Neppendorf/ în maghiară Kistorony – Turnul mic) este în prezent un cartier al Municipiului Sibiu, incorporat în acesta la finalul anilor ʼ70 însă conform istoricului Răzvan Pop pe actuala vatră a cartierului se afla un sat săsesc fondat în anul 1336, de către Eponius. (istoric Răzvan Pop, informație verbală).

Foarte multe informații despre istoria localității nu sunt disponibile iar urme ale civilizațiilor antice ce locuiau pe spațiul actualului Turnișor nu sunt prezente, însă odată cu întemeierea satului, aici a început construcția unei biserici în stil romanic care mai apoi a căpătat elemente de arhitectură gotică.

Este cunoscut că în perioada asediilor Otomane asupra Sibiului, Turnișorul nu a scăpat nici el neafectat, biserică din localitate fiind refăcută în urma fiecărui atac, 1432, 1437, 1438, 1442 și 1493.

Odată cu asediile Sibiului și localităților din jur, s-au realizat lucrări de fortificare ale bisericii, acestea rezistând până în secolul al-XIX lea.

În anul 1734, în Turnișor dar și în alte sate din jurul Sibiului, a primit un nou val de coloniști germani, landlerii veniți din Austria.

Conform istoricului Răzvan Pop (informație verbală), în anii 1752, 1762 și 1781, se efectuează lucrări de restaurare ale bisericii, aceasta fiind lărgită, iar tot atunci căpătând și elementele de arhitectură gotică.

La scurt timp după ce satul Turnișor a fost încorporat în cadrul Municipiului Sibiu, în anul 1980 s-a demarat un proiect de sistematizare, astfel o parte a vechilor case săsești au fost demolate, iar în locul lor au fost construite blocuri de locuință.

Denumirea de Turnișor a fost dată de către comunitatea românească datorită turnului bisericii evanghelice din cartier.

Gușterița (în germană Hammersdorf – Satul Ciocanului/ în maghiară Szenterzsébet – Sf. Elisabeta) este în prezent un cartier al Municipiului Sibiu, incorporat în acesta în anii ʼ40.

Pe actuala vatră a Gușteriței s-au găsit dovezi ale unei vechi așezări romane, aici s-ar fi aflat Castrul roman Cedonia.

Repertoriul arheologic realizat de profesorii Pinter și Luca, susțin că pe actuala suprafață a Sibiului nu au existat urme ale unor clădiri romane, însă în cartierul Gușterița au fost găsite câteva astfel de urme, de aici și concluzi că în acest cartier s-ar fi aflat acest castru roman.

Satul în sine a fost fondat în anul 1309, cu 27 de ani mai înainte de fondarea satului Turnișor, acest fiind menționat sub forma Johannes plebanus de villa Vmberti, mai târziu sub forma de Villa Humperti sau Villa Umberti.

Precum satul Turnișor, nici satul Gușterița nu dispune de prea multe informații istorice, însă conform istoricului Răzvan Pop (informație verbală) este cunoscut că în anii 1658 și 1661 satul și biserica au fost afectate în urma atacurilor tătarilor.

La sfârșitul secolului al XV-lea precum biserica din Turnișor și cea din Gușterița a suferit modificări atât din punct de vedere arhitectural și tot atunci s-au construit și zidurile de fortificație.

3.2. Etapele dezvoltării orașului

Forma actuală a Sibiului este rezultatul evoluției spațiale în cei 825 de ani de existență a orașului, iar scopul meu în acest subcapitol este acela de a prezenta cum orașul de evoluat în diverse perioade ale istoriei, factorii ce au dus la evoluția orașului și factorii ce au limitat extinderea orașului înafara zidurilor sale de fortificație.

De asemenea un aspect important pe care doresc să îl menționez în acest capitol sunt informațiile culese din cronicile lui Emil Sigerus în care acesta ne oferă informații extrem de prețioase asupra evoluției și involuției numărului de clădiri, informații culese din cronicile și izvoarele istorice scrise de funcționarii sibieni din perioada Evului Mediu.

Conform lucrărilor ce studiază tema dezvoltării Sibiului, ” vatra ” orașului s-ar fi extins în lungul axului est-vest, reprezentat de către strada 9 Mai (pe atunci Elisabethgasse), însă după istoricul și arhitectul Paul Niedermaier, evoluția Sibiului este rezultatul unei dezvoltări treptate. Este confirmat faptul că Orașul de Jos (Unterstadt/ Alsóváros) este mai vechi decât Orașul de Sus (Oberstadt/ Felsőváros).

Niedermaier susține că primul nucleu al orașului ar fi fost un sat ce se afla în Orașul de Jos ce s-a dezvoltat în lungul unei străzi, în jurul anului 1150, sat ce avea ca punct principal de interes prima biserică din Sibiu, biserica din lemn construită unde astăzi se află Biserica Azilului.

Istoricul Răzvan Pop (informație verbală) susține afirmația lui Niedermaier asupra teoriei primului nucleu rural al Sibiului, adăugând că satul ar fi existat înaintea venirii sașilor in Transilvania iar în acest spațiu se aflau pecenegi și cumani, iar primul nucleu se afla în jurul străzilor 9 mai – Faurului – Ocnei.

Pe harta cetății Sibiului realizată de cartograful italian Giovanni Morando Visconti în 1699 denumirile de Orașul de Sus și de Orașul de Jos apar sub forma de Cittá Alta și de Cittá Bassa. Acel plan al Sibiului este realizat la scara de 1:8000 și prezintă forma orașului de atunci alături de împrejurimile sale dar și zidurile de fortificație și bastioanele construite.

Sibiul nu este un oraș ce sa dezvoltat având la bază un plan, tipic orașelor est Europene colonizate de către germani, aici putem menționa următoarele orașe: Wroclaw, Cracovia, Lewoca, Cluj – Napoca.

După Hermann Fabini, orașul a avut o expansiune concentrică în jurul nucleul inițial.

În lucrarea Transilvania Medievală a autoarei Irina Bădescu, aceasta scrie că orașul era concentrat astfel: la nord de străzile Str. Plopilor (Schiffbäumel) și Str. Nouă (Neugasse); la sud de râpa ce despărțea Orașul de Sus de Orașul de Jos; la vest de Str. Turnului (Saggasse) și Str. Vasile Tordășianu (Kälbergasse); la est de Str. Brutarilor (Bäkergasse) și de Str. Argintarilor (Marktgasse). Inițial partea sud-vestică a acestui prim nucleu ar fi fost proprietate a bisericii.

Este posibil ca parcelarea acestui nucleu să se fi făcut înainte de sfârșitul secolului al-XVI lea. Acest prim nucleu sibian era unul specific lumii germanice, ” scheletul rutier al acestui nucleu era reprezentat ca o cruce de străzi ”. Dezvoltarea acestui prin nucleu era oarecum limitată de cursul Cibinului, fiind o zonă inundabilă și mlăștinoasă. Astfel orașul a început să se dezvolte spre est.

Paul Niedermaier susține că ordinele franciscanilor și dominicanilor s-ar fi stabilit în Sibiu înainte de anul 1241, în zona străzii 9 mai (Elizabethgasse).

Spațiul atribuit acestor două ordine era unul diferit, astfel că ordinul dominican se afla în zona unde astăzi este gara orașului (aici se găsește cea mai veche capelă din Sibiu, Capela Sf. Cruci – posibil construită de către acest ordin religios), zonă ce se afla în afara zonei construite din acea vreme, in timp ce ordinul franciscanilor se găsea în zona locuită a orașului, mai aproape de centrul puterii religioase din Sibiu din acele vremuri.

După Michael Thalgott (citat de I. Bădescu), în anul 1242 înaintea invaziei tătarilor, Sibiul s-ar fi extins până în zona unde era așezat ordinul dominican, însă după Dr. Paul Niedermaier aceste afirmații nu ar fi plauzibile.

Izvoarele istorice consemnează rezultatele invaziei tătărești din anul 1241, invazie ce ar fi distrus mare parte a orașului. Conform acestor izvoare, se pare că după această invazie, aproximativ 100 de locuitori ar fi fost uciși în Sibiu sau populația a fost decimată la 100 de locuitori.

Paul Niedermaier este de părere că Oberstadt-ul sibian s-ar fi dezvoltat treptat în prima parte a secolului al-XIII lea, acest schelet stradal pare a se fi dezvoltat după o planificare unitară.

Construcția Unterstadt-ului pare a fi o reconstrucție realizată după același plan al Oberstadt-ului, fiind practic o continuitate a orașului la sud de punctul central al nucleului sibian, fiind reprezentat de către biserica parohială (astăzi Catedrala Evanghelică). Astfel Orașul de Jos ar fi căpătat o importanță mai sporită decât Orașul de Sus.

Niedermaier afirmă că scheletul stradal al Orașului de Jos este unul tipic orașelor central-europene, un factor ce nuanțează acest fapt este reprezentat de poziția centrală a unei piețe de formă patrulateră, aici fiind vorba de Piața Mare (Großer Ring/ lat. Maior Circulus vulgariter Kornmargt).

Piața Mare datează din anul 1366, an când s-au finalizat lucrările de construcție a celei de-a treia centuri de fortificație a cetății.

În secolul al-XIV lea, Sibiul avea 46 ha, iar peste o sută de ani, 72 de ha, constantă în următorii 300 de ani.

Odată cu conferirea titlului de oraș în secolul al-XIV lea, în Sibiu apare prima construcție administrativă, Rathaus – primărie, fiind construită în vecinătatea turnului ce încă păstrează și astăzi denumirea de Ratsturm ( Turnul Sfatului).

O informație ce ne poate ajuta să ne facem o idee asupra numărului de clădiri din oraș provine din anul 1458 atunci când în cetatea Sibiului erau 896 de proprietari.

Această informație nu este una ce reflectă numărul clădirilor, deoarece în anul 1614 în Sibiu existau 52 de proprietari.

Informații prețioase asupra gradului evoluției orașului reies din cronica lui Emil Sigerus, atunci când acesta ne spune că în anul 1510 în urma unui recensământ al locuințelor, în interiorul fortificațiilor erau 1311 clădiri.

Irina Bădescu în opera citată anterior ne spune primele nivele ale Turnului Sfatului datează din secolul al-XIII lea. Un obicei tipic comunităților germane era acela de a se ține ședințe de consiliu chiar în turn, de aici și proveniența numelui de Turnul Sfatului.

Autoarea amintește un eveniment important din anul 1719 atunci când a izbucnit un conflict între primăria orașului și călugării franciscani care au ocupat vechea mănăstire a călugărițelor dominicane. Franciscanii construiseră un grajd pe teren ce aparținea primăriei.

Din aceste informații reiese că zonele periferice cetății erau neconstruite în acea perioadă.

În perioada următoare, Sigerus ne spune în cronicile sale că în anul 1751 în Orașul de Sus erau construite 461 de case dintre care 61 erau de lemn, însă printr-o hotărâre a consiliului orășenesc în anul 1768 se interzice construcția de case de lemn și acoperirea clădirilor cu acoperiș de șindrilă, astfel pentru a reduce pericolul de răspândire a flăcărilor la alte locuințe și distrugerea lor.

Tot Sigerus ne spune că în anul 1704 pe data de 2 ianuarie, consiliul orășenesc a interzis fumatul pe stradă pentru a reduce pericolul de incendiu, între timp din cronicile sale se înțelege că acesta ar fi devenit iarăși legal și interzis din nou pe 6 aprilie 1815.

Un factor extrem de important ce a dus la limitarea și practic ” stagnarea ” evoluției spațiale a orașului și a numărului de clădiri din Sibiu a fost decretul aprobat de consiliul local prin care numai etnicii de origine germană au voie să fie proprietari în oraș, însă din 12 decembrie 1781, etnicii străini cetății primeau dreptul de a fi cetățeni și proprietari în oraș.

Sigerus în cronicile sale menționează pe lângă evenimentele importante ce au dus la evoluția orașului și evenimente ce au dus la distrugerea anumitor clădiri din oraș, menționând natura factorului ce a dus la producerea evenimentului, astfel cele două tipuri de evenimente sunt reprezentate de incendii și de cutremure.

Acesta ne menționează că în anul 1556 în urma unui mare incendiu, au fost arse 556 de clădiri. În acea perioadă majoritatea clădirilor de locuință erau construite din lemn.

În anul 1570 Sigerus spună că un mare incendiu a dus la distrugerea a 1303 clădiri, practic distrugerea sau afectarea tuturor clădirilor din oraș. Regele maghiar Ioan I Zápolya a oferit fonduri sibienilor pentru reconstrucție.

În anul 1633 un incendiu a pornit pe Str. Nicolae Bălcescu pe atunci Heltauergasse și pe Str. Tribunei, pe atunci Quergasse, însă în urma incendiului nu au fost menționate pagubele produse.

Un alt incendiu ce a dus la distrugerea unui număr însemnat de clădiri datează din anul 1710 atunci când un trăsnet a lovit Turnul Riemer (Turnul Curelarilor) iar pulberea din el a explodat astfel că incendiul a distrus 140 de case.

Numeroasele cutremure ce au avut loc în Sibiu au avut și ele un impact fie el major sau minor asupra numărului de clădiri din oraș.

În cronica lui Sigerus sunt menționate 22 de cutremure, în perioada 1528 – 1916.

Pe data de 19 noiembrie 1528 în urma unui cutremur, s-au dărâmat 20 de case.

Nu pentru toate cutremurele au fost menționate pagubele produse, dar având în vedere că până în anul 1768 când a fost interzisă construirea caselor din lemn, în oraș încă existau case din acest material, iar acestea s-ar fi putut dărâma cu ușurința.

În anul 1738 pe data de 11 iunie, în urma unui cutremur puternic, turnul bisericii Sf. Maria s-a dărâmat.

Un alt cutremur ce a dus la dărâmarea unei clădiri cunoscute din Sibiu, este din data de 26 octombrie 1802, când un în urma unui cutremur, Biserica ” din Groapă ” a fost distrusă, însă în anul 1803 aceasta a fost refăcută.

Perioada cea mai veche din care putem să ne facem o idee asupra dimensiunii spațiale a Sibiului provine din timpul stăpânirii habsburgice a Transilvaniei, atunci când în anii 1766; 1776; 1785; 1787, atunci când s-au realizat recensăminte ale clădirilor.

Informații asupra numărului clădirilor din oraș provin și din perioada Imperiului Austro-Ungar, însă nu sunt informații la fel de detaliate precum erau cele realizate în perioada habsburgică.

În anul 1766 Sigerus ne spune că din recensământul clădirilor din Sibiu, reiese că în oraș existau 1156 de clădiri, iar în anul 1776 în Sibiu erau construite 1228 case.

Informații ceva mai detaliate asupra numărului de clădiri dar și a numărului de locuitori din Sibiu, provin din anii 1785; 1787; 1841.

În anul 1785 în Sibiu erau construite 1637 de clădiri, din care 1145 erau construite în interiorul fortificațiilor iar 492 în suburbiile orașului.

În anul 1787 în oraș erau construite 1785 clădiri, din care 1161 erau construite în cetate iar 624 în suburbiile orașului.

Într-o perioadă de 2 ani se poate observa cu ușurință că în interiorul cetății numărul clădirilor a crescut cu 16 clădiri, însă în suburbii numărul clădirilor a crescut cel mai mult, cu 132 clădiri, cel mai probabil această creștere a numărului de clădiri din suburbiile orașului se poate datora faptului că în acea perioada în Sibiu apăreau cartierele Iosefin și Terezian.

Din informațiile culese din cronica lui Sigerus, cel mai detaliat recensământ al clădirilor din Sibiu provine din anul 1841 atunci când în oraș erau construite 1796 de clădiri, din care în interiorul fortificațiilor erau construite 1117 clădiri, din care în Orașul de Sus erau construite 450 de clădiri, în Orașul de Jos existau 667 clădiri, în suburbii erau construite 666 de clădiri, iar în ” țigănie ” erau construite 193 de clădiri.

În anul 1902 numărul clădirilor crește simțitor, în oraș fiind construite 2572 clădiri, în 61 de ani între 1902 și 1841, 776 clădiri au fost construite.

În graficul următor, pe baza informațiilor culese din cercetări, am realizat o evoluție a numărului de clădiri din Sibiu în perioada 1510 – 2011. Informațiile au fost culese din cronica lui Sigerus, dar și din recensămintele din România din anii 1992, 2002 și 2011, informații oferite de către Institutul Național de Statistică.

Grafic 1 Graficul evoluției nr. de clădri din Sibiu 1510 – 2011

În graficul prezentat se poate observa o creștere uriașă a numărului de clădiri după anul 1905, acest fapt este datorat lipsei de informații asupra numărului de clădiri construite din oraș în ultima perioadă de existență a Imperiului Austro-Ungar.

De asemenea nu am reușit să găsesc informații asupra numărului clădirilor din Sibiu din perioada Regatului României și din perioada comunistă, însă informații despre acest lucru au fost disponibile în recensămintele din anii 1992, 2002 și din ultimul recensământ din România din anul 2011.

În anul 1992 conform recensământului clădirilor din municipiul Sibiu, în acel an în oraș erau construite 14.477 clădiri, în timp ce în anul 2002 erau construite 15.086 clădiri.

În anul 2011 în Sibiu erau construite 16.095 clădiri, cu 1009 clădiri mai mult decât în anul 2002 și cu 1618 clădiri mai mult față de anul 1992.

Între anii 2011 și anul 1570, atunci când apar primele date despre numărul de clădiri din oraș, diferența de număr de clădiri construite între acești ani este de 14.792 clădiri.

Perioada în care Sibiul a cunoscut ce mai mare expansiune teritorială rămâne în continuare perioada dinaintea unirii Transilvaniei cu România, până în anul 1918 în Sibiu au apărut aproximativ 8 cartiere, în timp ce în perioada comunistă au apărut aproximativ 3 noi cartiere și s-au incorporat în oraș satele săsești Turnișor și Gușterița.

Deși pentru realizarea acestui studiu nu am dispus de numărul de clădiri construite în Sibiu în oricare an al perioadei comuniste, în această perioadă s-au construit cele mai multe clădiri din oraș și a fost industrializat cel mai mult.

3.2.1. Premisele fondării cartierelor din Sibiu

Cartierele din Municipiul Sibiu sunt în număr de 18, la care se adaugă 2 zone industriale.

Cartierele Sibiului sunt: Centru; Lupeni; Trei Stejari; Dumbrăvii; Vasile Aaron; Iosefin; Hipodrom (I, II, III, IV); Valea Aurie; Tilișca; Ștrand (I, II); Turnișor; Piața Cluj (Konrad Wiese); Țiglari; Terezian; Reșița; Lazaret; Gușterița; Broscărie; Tineretului; Viile Sibiului, Veteranilor, în timp ce zonele industriale sunt: Zona Industrială Est și Industrială Vest.

Denumirea cartierului Lazaret (Elisabeth-Vorstadt) provine de la o fostă mănăstire a ordinului Dominican ce se afla pe spațiul actual al autogării Atlassib, ulterior fiind mutată în interiorul Sibiului de la acea vreme, în centrul istoric pe locul unde astăzi se află Biserica Ursulinelor. Dezvoltarea acestui cartier sa realizat în jurul străzii Moara de Scoarță, denumire păstrată încă din perioada Evului Mediu atunci când aici exista o moară de scoarță ce producea hârtie. Din vechiul edificiu mânăstiresc, astăzi a mai rămas decât mica capelă din curtea Gării, Capela ” Sf. Cruci ”, în timp ce vechea mănăstire a fost transformată într-un centru de tratare a celor ce sufereau de lepră, centru cunoscut și sub denumirea de Lazaret. Odată ce Sibiul a început să se dezvolte, centrul de tratament pentru leproși a fost mutat la periferia Sibiului din acea vreme.

Istoricul Răzvan Pop (informație verbală) susține că denumirea cartierului Valea Aurie provine de la un fost han ce se afla în cadrul cartierului de astăzi ce purta denumirea de ” Valea Aurie ”.

Cartierul habsburgic Iosefin (Josefstadt) are ca nucleu central strada Ion Rațiu și se desfășoară de la Piața Unirii până în zona Parcului Sub Arini. În secolul al XVIII – lea spațiul acestui cartier era deținut de armata austriacă ce avea ca plac construcția unei citadele, proiect de nu a fost pus în aplicare deoarece Sibiul era un oraș deja bine fortificat, proiectul fiind însă aplicat pentru cetatea Alba Iulia. Denumirea de Iosefin provine de la ordinul dat de către Împăratul Josef al-II lea prin care terenul acestui cartier a fost parcelat și dat armatei locale, astfel aici au fost construite case și străzi, iar în onoarea împăratului prima strada a acestui cartier i-a purtat numele, mai târziu fiind denumită Ion Rațiu.

Sigerus menționează în lucrarea Chronik der stadt Hermannstadt 1100-1929 că în anul 1880 s-au sărbătorit 100 de ani de la fondarea cartierului Iosefin.

Cartierul Terezian (partea vestică se numea Sag-Vorstadt în timp ce partea estică era denumită Burger-Vorstadt) a fost denumit în cinstea Împărătesei Maria Terezia, care aici a înființat un orfelinat romano-catolic și o biserică în jurul căruia a apărut și sa dezvoltat un nou cartier sibian. Prima stradă a acestui nou cartier a purtat denumirea împărătesei, ulterior fiind redenumită și căpătând numele de str. Constantin Nottara.

Parte a cartierului Terezian este și cartierul ” Maierii Sibiului ”, cartier delimitat de străzile Reconstrucției, Câmpului și de Biserica dintre Brazi (prima biserică românească din Sibiu). Maierii Sibiului a fost primul cartier românesc din oraș, numele cartierului provenind de la românii din Mărginimea Sibiului care s-au stabilit în Sibiu în secolul al- XVIII lea.

Pe actualul spațiu al cartierului Țiglari în secolul al-XIX lea funcționa fabrica de țiglă a lui Gustav Binder, iar muncitorii fabricii s-au așezat în această zonă periferică a Sibiului astfel fondând un nou cartier.

Odată cu închiderea fabricii de țiglă lui Binder s-a format și lacul antropic Lacul lui Binder.

Cartierul sibian Vasile Aaron este unul recent, fiind construit din ordinului lui Nicolae Ceaușescu în anul 1970, terenul pe care astăzi se află cartierul aparținea comunei Șelimbăr. Denumirea cartierului provine de la faptul că până la realizarea acestui nou cartier, limită Sibiului era până la str. Vasile Aaron.

Actualul spațiu al cartierului Hipodrom (I, II, III, IV) a aparținut armatei austro-ungare. Denumirea de Hipodrom ar proveni de la faptul că armata austro-ungară avea aici un hipodrom ce a fost utilizat și de cavaleria românească, iar tot aici Aurel Vlaicu a efectuat și primul zbor demonstrativ în Sibiu.

Prea multe informații despre cartierul Broscărie nu sunt disponibile, însă după istoricul Răzvan Pop (informație verbală), în trecut aici ar fi existat un teren mlăștinos ce a fost asanat pentru a crea un nou spațiu propice construirii.

Istoricul cartierului Ștrand începe din jurul anului 1920, atunci când aici se afla singurul ștrand al orașului. Primele blocuri și străzi din acest cartier au fost construite în anii ʼ70.

Cartierul Trei Stejari se afla la intersecția drumurilor ce ieșeau din cetate și a drumului dintre Sibiu și Agnita. Denumirea cartierului ar fi fost preluată datorită stejarilor ce se aflau la răscrucea drumurilor.

3.2.2. Piața Huet – scurtă prezentare istorică

Formarea Pieței Huet s-a realizat în urma definitivării primei incinte de fortificații din jurul Bisericii Sf. Maria (Marienkirche), însă în urma cercetărilor arheologice realizate în piață, ne spun că în incinta acesteia ar fi existat un locaș de cult mai vechi, de tip capelă dotată cu criptă.

După cum spune și arh. H. Fabini în lucrarea Sibiul Gotic, cel mai important ansamblu arhitectural, era reprezentat de o biserică construită în stil romanic, ulterior reconstruiră în stil gotic în anul 1350.

Din vechea centură de fortificații a Pieței Huet, astăzi mai stă în picioare Turnul Scărilor (Sagturm), din apropierea casei parohiale Evanghelice de Confesiune Augustană din Sibiu.

În total în incinta Pieței Huet au existat trei turnuri, Turnul Scărilor, Turnul Preoților (demolat în anul 1898) iar ultimul despre ultimul turn nu prea există multe informații, fundațiile acestuia fiind descoperite cu ocazia unor lucrări de canalizare.

Din informațiile istorice asupra Pieței Huet, reiese că în incinta acesteia au existat trei capele, una din ele fiind amplasată în nord-vestul pieței (teorie); a doua în sud, în apropierea Turnului Preoților (Priesterturm), iar ultima capelă a fost demolată odată cu Turnul Preoților, în anul 1898, Capela lui Iacob (Jakobskapelle). După istoricul Răzvan Pop (informație verbală), capela ce s-ar fi aflat de lângă Colegiul Brukenthal era capela Sf. Ladislau, rotonda era locul unde se afla a doua capelă iar a treia capela era cea a lui Iacob.

O altă clădire cu mare însemnătate este și casa parohială a comunității Evanghelice din Sibiu. Aceasta este situată la nord de biserică. Pe locul acesteia pare să fi existat o casa mai veche, datând din perioada romanică, în cele două subsoluri suprapuse și la parterul casei sunt prezente detalii de arhitectură gotică ce aparțin unor perioade diferite de construcție.

Clădirile construite în piață par a fi ridicate urmărind forma primei incinte de fortificații din jurul bisericii, incintă ce și-a pierdut importanța odată cu construirea clădirilor pe locul zidurilor de fortificație. Fragmente din aceste prime ziduri mai sunt vizibile în pivnițele caselor din Piața Huet.

După părerea mea, una din cele mai valoroase surse ce ne poate prezenta modul în care a evoluat Piața Huet între anii 1280 – 1800, sunt desenele realizate de către Radu Oltean pe baza informațiilor culese din izvoarele istorice scrise asupra acestei incinte.

3.2.3. Piața Mică – scurtă prezentare istorică

Piața Mică s-a format odată cu finalizarea primei centuri de fortificații și începerea celei de a doua, în anul 1224.

Una din cele mai importante dovezi prin care se atestă că Piața Mică este mai veche decât Piața Mare, rezultă din cronica lui Sigerus, atunci când în anul 1370 au fost menționați pentru prima dată târgul de carne ținut în această incintă. Informațiile par a fi culese din registrele bisericii.

” Perimetrul Pieței Mici este determinat spre nord, est și sud de casele ridicate pe zidurile celei de-a doua centuri ” (de fortificații) (Dr. arh. Hermann Fabini, Sibiul Gotic, Editura Tehnică, București, 1982, pag. 142).

Una din cele mai importante clădiri din cadrul Pieței Mici, dar mai important, din cadrul celei de a doua centuri de fortificații din cetatea Sibiului, este Turnul Sfatului.

Turnul Sfatului se afla în imediata vecinătate a primăriei din Sibiu la acea vreme, atestată documentar în anul 1324.

O caracteristică a clădirilor din Piața Mică, sunt arcadele construite la parterul clădirilor, lucru neîntâlnit la clădirile din Piața Mare.

Fabini ne spune că în Evul Mediu, în Piața Mică se vindeau produse meșteșugărești, în timp ce în Piața Mare se organiza târgul de cereale. În Piața Mare există foraje prin care au fost scoase la suprafață vechile depozite subterane de cereale.

Zona sud-estică a pieței a căpătat aspectul actual, în secolul al-XVIII lea atunci când casele ce aparțineau de breasla croitorilor au fost demolat, iar în locul lor a fost construită biserica și casa parohiala romano-catolică.

Piața a început să capete aspectul actual odată cu începerea demolării clădirilor ce erau construite în centrul acesteia, începând cu anul 1848.

În 1848, accesul către Piața Huet se lărgește prin demolarea unei case. Procesul de demolare a clădirilor în sine ce ocupau centrul pieței, începe cu 1851, atunci când biserica evanghelică (Laubenkirche – Biserica Bolților) a fost demolată. Aceasta a fost construită de către comunitatea catolică pentru majoritatea protestantă a Sibiului, în anul 1733, însă aceasta nu a reprezentat niciodată un locaș de cult important pentru lutheranii din oraș.

Începând cu anul 1852 în Piața Mică se amenajează trotuarul și se va fi pava.

Odată cu demolarea bisericii, au fost demolate și alte clădiri precum: bolțile de sub arcade; bolta franzelarilor; Casa Jikeli; casa baronului Rosenfeld și podul de trecere și casa bărbierului Kisch.

Anul 1859 reprezintă un an foarte important, în acel a fost finalizat Podul Minciunilor sau Lügenbrücke, fiind primul pod de fontă construit de pe teritoriul actual al României. Acest pod face legătura dintre Orașul de Sus și Orașul de Jos.

În decursul istoriei sale, Piața Mică a fost cunoscută sub diferite denumiri, precum: Circulus Parvus în latină; în germană: Auff dem kleinen Ring 1582; Kleiner Platz 1751; Kleiner Ring 1875; Prinz Carls Ring 1919; Piața Mică 1934; Piața 6 martie 1947; Piața Mică 1990.

3.2.4. Piața Mare – scurtă prezentare istorică

Piața Mare datează din anul 1366, an când s-au finalizat lucrările de construcție a celei de-a treia centuri de fortificație a cetății.

În cadrul Orașului de Sus, Piața Mare are o poziție centrală, fiind și cea mai mare ca întindere, având o formă patrulateră.

” La mijlocul secolului al-XIV lea, Sibiul ocupa 46 ha, iar o sută de ani mai târziu 72 de ha, suprafață care a rămas constantă în următorii 300 de ani. Un raport asemănător poate fi observat și la trasarea spațiilor urbane, astfel Piața Mare cu axe de 85 și 125 m. a fost generos dimensionată pentru o populație de cca. 3000 – 4000 de locuitori, cât se poate presupune că a avut orașul de la începutul secolului al-XIV lea. ” (Fabini, H., 1982, Sibiul Gotic, Ed. Tehnică, București, pag. 51).

În cursul istoriei sale, Piața Mare a avut o importanță deosebită, aici desfășurându-se marile târguri, adunările publice și tot aici se realizau și execuțiile, multe fiind consemnate în cronica lui Sigerus, în care menționează execuții ale persoanelor suspectate de vrăjitorie, crime etc.

După Fabini, piața a fost inițial orientată către a doua centură de fortificații ale cetății, iar punctele cele mai importante ale cetății timp de secole au fost turnul bisericii evanghelice, Turnul Sfatului iar mai târziu adăugându-se biserica și casa parohială romano-catolică, palatul Brukenthal și clădirea Băncii de Credit Funciar (actuala clădire a Primăriei Sibiu).

3.3. Sistemul de fortificații

Zidurile fortificațiilor din Sibiu erau considerate înainte ca fiind limita orașului, orice era construit înafara zidurilor aparținea suburbiilor orașului.

Fortificațiile nu reprezentau doar limita orașului ci rolul lor era unul mult mai important, acela de a proteja populația cetății.

Una din cele mai valoroase surse care ne prezintă adevărata ” înfățișare ” a zidurilor de fortificații, turnurilor și a porților de intrare și ieșire din cetate, sunt picturile și descrierile brutarului sas, Johann Böbel.

Pe lângă picturile lui Böbel, vedutele asupra Sibiului surprind de asemenea în detaliu sistemul de fortificații al orașului.

Hărțile de asemenea ne oferă o perspectivă spațială bună pentru a vedea cum acest sistem de fortificații era amplasat.

Primele lucrări de fortificații din Sibiu au început în anul 1191 în jurul bisericii Sf. Maria, cu 51 de ani înaintea invaziei tătărești.

Traseul acestei prime fortificații din Sibiu se poate observa în modul în care au fost construite clădirile din Piața Huet. Aceste prime ziduri au fost construite din lemn și pământ.

Fragmente din aceste prime ziduri mai sunt vizibile în pivnițele caselor din Piața Huet.

Lucrările de construcție a primei fortificații au durat 33 de ani, între 1991 – 1224.

Odată cu finalizarea primului sistem de fortificații în anul 1224, a început și construcția celei de a doua centuri de fortificații, înglobând Piața Mică.

Rezultatele devastatoare din Sibiu în urma invaziei tătărești ne arată că sistemul de fortificații din Sibiu construit până în anul 1242 era unul slab și nu făcea față unor viitoare atacuri.

În anul 1357 au fost demarate lucrările pentru a treia centură de fortificații, lucrări ce au durat până în anul 1366.

Această nouă centură de fortificații a cuprins străzile: Str. Alexandru Odobescu; Str. Ioan Lupaș; Str. Cetății; Str. Manejului; Piața Huet; Str. Centumvirilor; limita dintre Str. Avram Iancu – Str. Movile; Piața Mică (Circulus Parvus).

În secolul al-XIV lea a fost definitivat sistemul de fortificații din Orașul de Sus. În aceeași perioadă au început lucrările pentru construirea și includerea Orașului de Jos în acest traseu de fortificații al cetății Hermannstadt-ului.

În anul 1413 a fost sporită paza orașului, cetatea fiind împărțită în trei zone egale, zone ce corespundeau porților Cisnădiei (Heltauertor); Gușteriței (Elisabethtor); Turnului (Sagtor).

Aceste ziduri de fortificație erau construite din piatră, iar pe alocuri din cărămidă și piatră, la care se adăugau o serie de turnuri de tip porți, astfel putem enumera: Poarta Cisnădiei; Poarta Gușteriței; Poarta Ocnei; Poarta Sării; Poarta Turnului.

Cronica lui Sigerus, ne spune că în anul 1501 turnurile din zona sudică a cetății au fost înălțate.

Acest sistem de fortificații construit până în anii asediilor turcești era unul complex și bine construit, rezistând cu succes atacurilor turcești ce au început cu anul 1432 și au continuat în anii următori.

Odată cu atacurile turcești, în Sibiu au început noi lucrări pentru îmbunătățirea sistemului de fortificații prin construirea unor noi turnuri, consolidarea turnurilor deja existente și dublarea grosimii zidurilor. Aceste noi ziduri și turnuri au fost construite din cărămidă.

Bastioanele construite între anii 1551 – 1582 au fost ridicate în scopul apărării porților Cisnădiei, Turnului și Cizmarilor (Ocnei), iar cel de al patrulea a fost executat după proiectul italianului Alessandro Clippa, pentru a întări extremitatea sud-estică a orașului (Bastionul Haller). (Alexandru Avram, Vasile Crișan, Ghid de oraș Sibiu, Ed. Sport-Turism, București, 1983, pag. 58).

În cronica lui Sigerus acesta ne spune că în anul 1622 începe construcția Bastionului Soldisch (Bastionul Mercenarilor) de pe Str. Bastionului (strada a fost creată în anul 1903 odată cu demolarea traseului ce lega bastionul de Poarta Cisnădiei). Acest bastion avea rolul de apărare a părții vestice a cetății. Construcția bastionului a durat 5 ani, între 1622 – 1627.

Ridicarea acestui bastion a reprezentat încetarea lucrărilor de fortificare a cetății Sibiului.

Istoricul Răzvan Pop (informație verbală) ne spune că odată cu venirea Habsburgilor la conducerea Transilvaniei, perioadă în care Sibiul era capitala principatului, aceștia au dorit construite unei noi centuri de fortificații în Sibiu, sub forma unei citadele.

Inginerul italian Giovanni Morando Visconti a fost angajat de către austrieci pentru proiectarea acestei citadele.

Giovanni Visconti este și primul care a realizat o hartă a orașului, în anul 1699. Pentru a duce pune în aplicare proiectul de fortificare a capitalei, pe lângă Visconti, au mai fost angajați și Johann Conrad Predtscheiner și Stefan Welzer. Aceștia au cartografiat orașul și împrejurimile cetății.

Acest plan al citadelei a fost prezentat de către generalul Rabutin Împăratului Leopold I (1658-1702), în Consiliu de Război Aulic. Împăratul își va da acordul pentru construirea citadelei pe data de 27 aprilie 1702, cu trei ani înainte de moartea sa.

Această citadelă era una în 5 colțuri de tip Vauban, în zona din fața Porții Cisnădiei (Heltauertor).

Răzvan Pop (informație verbală) ne spune că pentru această lucrare au fost alocați 450.000 de galbeni și 2852 de muncitori veniți de pe întregul Transilvaniei.

În anul 1703 lucrările pentru construcția citadelei au fost sistate din lipsa banilor și din cauza răscoalei curuților (ung. Kuruc – haiduc) ce și-a pus amprenta și asupra Sibiului. Această răscoală a curuților era una antihabsburgică la care au participat diverse etnii.

Între timp au fost a fost amenajată baza citadelei, prin ridicarea unor valuri de pământ.

Această citadelă urma să fie construită pe parcelele ce aparțineau unor familii de sibieni, printre care se afla și primarul Sibiului de la acea vreme, Peter Weber von Hermannsburg (1700 – 1704).

Unele din parcelele ce se aflau sub șantierul citadelei aparțineau și breslei aurarilor, Bisericii Evanghelice C.A. În total au fost ocupate 16 parcele.

Aceștia au fost despăgubiți pentru folosirea parcelelor lor pentru construire citadelei, toți primind despăgubiri de 3598 guldeni.

Terenul pe care urma să fie construită citadela a fost lăsat în paragină iar în urma vizitei din 1773 a Împăratului Joseph al-II lea, terenul a fost oferit comunității spre a fi parcelat și utilizat din nou. În urma acestei decizii a Împăratului a luat naștere cartierul sibian pe care astăzi îl cunoaștem sub denumirea de Iosefin (Josephstadt).

În urma Decretului Imperial din anul 1782, se hotărăște ca singurele orașe fortificate din principatul Transilvaniei să fie Alba Iulia (Carlsburg/ ung. Gyulafehérvár) și Deva (Diemrich/ ung. Déva).

Sigerus ne spune că pe data de 14 aprilie 1773 au fost vândute primele 33 de parcele din cele 100 rezultate în urma parcelării, unor emigranți austrieci, astfel s-ar fi fondat cartierul Josephstadt.

Din acest ” punct ” în următorii ani a început și procesul de demolare a turnurilor și zidurilor de fortificație construite generațiile anterioare de sași și reamenajarea orașului.

Informațiile culese din cronica lui Sigerus ne spun că în anul 1807 începe demolarea Turnului Țesătorilor din Bastionul Soldisch. În anul 1830 a fost demolată poarta exterioară a Porții Ocnei în timp ce în anul 1857 poarta a fost demolată definitiv.

În anul 1836 a fost demolat turnul Porții Cisnădiei, în timp ce în anul 1851 au fost demolate casele de pe tunelul dinspre Str. Ocnei, la acea vreme Burgergasse și Unter der Lügenbrücke (porțiunea dintre Piața Mică și Piața Dragoner).

Anul 1852 reprezintă anul în care s-au demolat, bastionul Porții Turnului (Sagtor) și zidurile interioare ale Bastionului Soldisch, alături de turnurile sale.

În anii următori, 1853, 85, 1857, 1858, 1865 au fost demolate: turnul Porții Elisabeta (Elisabethtor); Turnul Frânghierilor de la Poarta Leșurilor (Leichentor); Poarta Ocnei (Burgertor); Poarta Turnului (Sagtor); turnul mare și zidul Porții Elisabeta.

Între anii 1871 – 1903 au urmat o nouă serie de demolare a fortificațiilor din Sibiu, astfel că în anul 187 a fost demolat zidul cetății construit între străzile 9 mai (Elizabethgasse) și Str. Pielarilor (Lederergasse); între 1872 și 1886 au fost demolate ultimele ziduri de fortificație din Orașul de Jos; în 1881 a fost demolat Turnul Aurarilor (Goldschmiedturm); 1890 – demolarea Turnului Sării (Salzturm); 1895 – demolarea zidului de fortificație de pe Str. Cetății, pe atunci Harteneck; 1898 – demolarea Turnului Preoților (Priesterturm) și a Capelei lui Iacob (Jakobskapelle) din Piața Huet iar în anul 1903 a fost demolat zidul exterior al cetății Sibiului de pe Bastionul Soldisch.

În prezent mai există câteva bastioane, ziduri și turnuri din vechea cetate a Sibiului, astfel putem enumera: Bastionul Haller; Bastionul Soldisch; Turnul Gros; Turnul Scărilor; Turnul de Poartă; Turnul Archebuzierilor; Turnul Olarilor; Turnul Dulgherilor; Turnul Pulberăriei (Pulverturm sau Marienturm); Turnul Pielarilor.

3.4. Toponimia Sibiană

În acest subcapitol voi analiza evoluția toponimelor locale din Sibiu, evoluția numelui orașului de la prima atestare documentară și până la denumirea actuală, dar și evoluția denumirii străzilor din oraș.

Ca etimologie, în limba română denumirea de Sibiu ar proveni de la râul Cibin, care la rândul său ar proveni din limba slavă, de la cuvântul sviba.

Originile denumirilor de Hermannstadt și de Nagyszeben sunt ceva mai ușor de aflat, denumirea în germană fiind derivată după numele întemeietorului orașului, un colonist german pe nume Hermann, în timp ce denumirea maghiară a orașului provenind de la numele comitatului din care făcea parte, Szeben, la care a fost cuvântul nagy = mare, tradus = Sibiul Mare.

Istoric, cea mai veche denumire cunoscută a spațiului ce caracterizează Sibiul de astăzi, provine din vechiul sat săsesc, actual cartier al municipiului, Gușterița, care pe harta romană Tabula Peutingeriana apare sub denumirea de Cedonie (sau Cedonia). Istoricii consideră că în acest cartier ar fi existat vechea așezare romană, Cedonia.

Odată cu prima atestare documentară apare pentru prima dată și denumirea acestui mic sat de coloniști germani, Cibinium, așa cum reiese din ” Praepositura Cibiensis ”, documentul de atestare întocmit de Papa Celestin al-III lea pe data de 20 decembrie 1191.

Între 1191 și 1321 Sibiul era cunoscut ca Hermannsdorf (Satul lui Hermann – cel mai probabil numele colonistului german care a pus bazele acestei așezări).

Din cronica lui Sigerus reiese că în anul 1357 înainte ca Sibiul să capete statutul de oraș, acesta era cunoscut sub denumirea de Burgenses de Cibinio, însă din anul 1366 după ce a căpătat statutul de oraș, Sibiul era cunoscut sub numele de Hermannstadt (Orașul lui Hermann) sau Villa Hermanni.

Un lucru interesant pe care l-am observat din vechile vedute ale orașului, denumirea orașului apare în diferite forme, precum: Hermanstadt (Vedută realizată de Hans Jakob Schollenberger, 1666); Hermanstad (Vedută din anul 1688); Hermanstatt.

Denumriea de Hermanstadt, cu un singur n apare inclusiv pe prima harta a orașului, realizată de Giovanni Visconti în anul 1699.

O altă serie de denumiri atribuite Sibiului, apar menționate în legenda și titlul planului citadelei ce trebuia să fie construită în apropierea Porții Cisnădiei, sunt: Hermons și Hermestat; titlul complet: ” CIBINIVM, ALIAS HERMONS O HERMESTAT CAPITALE DELLA TRANSILVANIA. ressa all Esercito Imperiale l’anno 1687 ”, plan realizat de către Giovanni Giacomo Rossi în anul 1687.

În urma studierii vedutelor realizare asupra Sibiului, am ajuns la concluzia că denumirea de Hermannstadt, cu doi n apare pentru prima dată în anul 1733, în veduta realizată de către Conrad Weiss.

Între anii 1366 și 1867, denumirea orașului a fost cea de Hermannstadt, însă odată cu formarea Imperiului Austro-Ungar, Sibiul capătă denumirea maghiară de Nagyszeben sau Szeben (între 1867 – 1918 ).

Odată cu unirea Principatului Transilvaniei cu România în anul 1918, orașul capătă denumirea de Sibiu, fiind și denumirea actuală a orașului. Denumirea orașului în limba română prezintă și o formă arhaică, cea de Sibiiu.

Cu ajutorul vechilor hărți ale Sibiului, am realizat următoarea listă cu denumirile purtate de cartierele istorice in cursul istoriei lor: Terezian (partea vestică se numea Sag-Vorstadt în timp ce partea estică era denumită Burger-Vorstadt/ Teréziánum); Iosefin (Josefstadt sau Joseph-vorstadt/ Józsefváros); Hipodrom (Heltauer-vorstadt/ Disznódi külváros); Turnișor (Neppendorf/ Kistorony); Gușterița (Hammersdorf/ Szenterzsébet); Lazaret (Elisabeth-vorstadt/ Erzsébet-külváros); Orașul de Sus (Oberstadt/ Felsőváros/ Cittá Alta); Orașul de Jos (Unterstadt/ Alsóváros/ Cittá Bassa).

Un al subiect de interes pe care doresc să îl abordez în cadrul acestui subcapitol, este evoluția denumirilor străzilor din Centrul Istoric al orașului, astfel voi prezenta câteva exemple de denumiri pe care străzile principale și piețele principale ale cetății le-au purtat în diferite limbi în cursul istoriei, sub diferitele stăpâniri sau ideologii politice (perioada comunistă).

În total, numărul odonimelor din oraș este de 539, din care 25 de străzi și 4 piețe în Orașul de Sus și 38 de străzi și 3 piețe în Orașul de Jos.

Zona în care nucleu Sibiului s-a dezvoltat, după cum am menționat anterior este reprezentată de străzile 9 mai – Faurului – Ocnei, străzi ce au avut numeroase denumiri în cursul istoriei lor, astfel că în urma analizei unor hărți vechi, cronica lui Sigerus și vederi vechi din Sibiu denumirile erau: Str. Ocnei (Unterhalb der Lugen Pruk; Unter der Lügenbrücke și Bürgergasse; Bürgergasse; Karl Marx; Ocnei/ în maghiară – Vizaknai utca sau Polgár utca); Str. 9 mai (In der Elzebuttengassen; Elizabethgasse; Elisabeta; 9 mai/ în maghiară – Erzsébet utca); Str. Faurului (Schmidtgasse).

Cele trei piețe centrale ale cetății Sibiului au purtat și ele de asemenea diverse denumiri în cursul istorie lor astfel că Piața Huet (Friedhof; Kirchhof; Huet Platz; Piața Grivița; Huet/ în maghiară Huet tér); Piața Mică (Circulus Parvus; Auff dem kleinen Ring; Kleiner Platz; Kleiner Ring; Prinz Carls Ring; Piața Mică; Piața 6 martie/ în maghiară – Kispiac sau Kis tér); Piața Mare (Großer Ring; Großer Platz; Maior Circulus vulgariter Kornmargt; Piața Republicii/ în maghiară – Nagypiac sau Nagy tér).

În decembrie 1989, Sibiul a fost unul din orașele active la Revoluția împotriva regimului totalitar comunist din România, iar după 1990 multe din denumirile cu ” iz ” comunist din oraș au fost înlăturate iar multe dintre străzi și-au căpătat denumirile avute înaintea instaurării acestui regim, din care putem menționa Piața Republicii a devenit Piața Mare; Piața Grivița a devenit Piața Huet; Piața 6 martie a devenit Piața Mică; însă un exemplu de stradă ce și-a păstrat denumirea impusă de comuniști este vechea stradă Mariagasse sau Str. Maria care din 1947 și până în prezent poartă denumirea de Rimski-Korsakov.

CAPITOLUL IV. Evoluția spațială a Sibiului – Reprezentări cartografice

în acest capitol voi realiza o scurtă analiză asupra modului în care orașul s-a dezvoltat în intervalul de timp, 1200 – prezent, analiză ce va fi realizată cu ajutorul hărților întocmite prin intermediul programului ArcGIS, având ca sursă de date schițele realizare de către Hermann Fabini pentru oraș, între anii 1200 – 1630, însă din 1699 odată cu apariția primei hărți, voi comenta dinamică orașului pe baza hărților originale.

Din totalul de șase schițe realizate, prima schiță în care prezint evoluția orașului este cea din anul 1200 (figura 55 pag.48), la scurt timp de la prima atestare documentară a orașului din anul 1191. În această schiță se poate observa suprafața ocupată de satul Hermannsdorf în acea perioadă, având ca referință o imagine satelitară Google Maps pe fundal.

Spațiul ocupat de sat era unul relativ restrâns, fiind dezvoltat pe actualele străzi, 9 mai, Faurului, Ocnei, Turnului, Târgul Vinului și Piața Huet.

Pe această schiță se poate observa că în limita vestică a orașului se poate observa un heleșteu, Heleșteul Kempel, care practic împiedica extinderea satului în către partea vestică.

Tot pe această schiță se poate observa trasat cu culoarea roșie, prima centură de fortificații din Sibiu, care înconjura biserica Sf. Maria din Piața Huet, centură de fortificații ce a ” modelat ” viitoarea Piață Mică și construcțiile sale din imediata apropiere a Pieței Huet.

De asemenea pe schiță se poate observa un canal sau posibil pârâu, însă pe unele hărți, acesta apare ca fiind un canal ce duce către heleșteul Kempel, Canalul Mühlwasser.

În această schiță de prezentare a situației spațiale a Sibiului în anul 1200, se pot observa și câteva cvartale, cel mai probabil fiind parcele, în care prin metoda hașură am realizat și situația zonelor construite din acele cvartale, informații oferite de către Hermann Fabini în schițele sale.

În urma suprapunerii acestor vectori peste harta de fundal, zona hașurată ce reprezintă potențialele zone construite din oraș la acea vreme, nu ar fi avut mai mult de circa 100 de case, această informație nu reprezintă o realitate a acelei vremi, având în vedere faptul că nu se cunoaște distanța între clădiri.

Schița din anul 1240 (figura 56, pag. 49) ne arată prima tendință de extindere către vest a orașului, prind extinderea cvartalului de pe actuala Str. Turnului, însă o extindere mult mai evidentă se poate observa în partea estică, în lungul Str. 9 mai. Tot aici se poate observa și apariția celei de a doua centuri de fortificație din Sibiu, astfel apărând spațiul unde astăzi se află Piața Mică.

O schimbare mare a dezvoltării spațiale a Sibiului se poate observa, făcând o comparație între schița din anul 1240 și cea din anul 1300 (figura 57, pag. 51), astfel într-o perioadă de patruzeci de ani, încă satul Hermannsdorf s-a extins considerabil în zona estică a limitei orașului vechi (Altstadt), noi construcții în cadrul Orașului de Sus, în zona străzilor: Nicolae Bălescu, Avram Iancu, Mitropoliei, Centumvirilor, Gheorghe Lazăr, Timotei Popovici, Filarmonicii, G-ral Gheorghe Magheru și Piața Mare. Tot în acest an se poate observa o schimbare a formei cvartalelor, și apariția a unora noi, fapt datorat unei posibile noi parcelări.

Pe această schiță din 1300 se poate observa și a treia centură de fortificații din Sibiu, dar și cum clădirile din imediata apropiere a Pieței Huet, au fost construite după forma primei centuri de fortificație, având o formă ușor arcuită către interiorul pieței.

În acest an încă exista heleșteul Kempel, însă din dorința de reorganizare a cetății, heleșteul a fost secat, astfel orașul s-a putut extinde și către partea vestică. Acest lucru este vizibil pe schița din anul 1380 (figura 58, pag. 52).

Suprafața ocupată de către heleșteu este reprezentată de zona străzilor: Măsarilor, Dogarilor, Croitorilor, Dârstelor, Cojocarilor, Konrad Haas și Piața Armelor.

Într-o perioadă ce circa 80 de ani, orașul a cunoscut o dezvoltare spațială uriașă odată cu secarea heleșteului și formarea a noi parcele. Pe această schița se poate observa un nou traseu al centurii de fortificații din cetatea Sibiului.

În cadrul Orașului de Jos, noi zone construite au apărut în vestul cetății, mai precis în jurul străzilor: Tg. Vinului, Moș Ion Roată, Tg. Peștelui, Măsarilor, Dogarilor, Konrad Haas, Centumvirilor, Croitorilor, în timp ce în Orașul de Sus, noi zone construite au apărut în jurul străzilor: Nicolae Bălcescu, Mitropoliei, Timotei Popovici, Arhivelor, Tipografilor, Avram Iancu și G-ral Gheorghe Magheru.

În urma secării heleșteului Kempel, a fost aranjat un canal, Grosse Bach, ce trecea pe străzile din partea nord-vestică a cetății, mai precis străzile: Croitorilor, Valea Mare, Victor Tordoșan, Plopilor, Vopsitorilor, Zidului și se unea cu canalul Mühlwasser în zona străzii Nicolae Teclu.

La o distanță de o sută de ani mai târziu, pe schița Sibiului din anul 1480 (figura 60, pag 54), se poate observa că tot orașul era inclus în centura de fortificații, iar în jurul cetății au fost amenajate lacuri, cel mai probabil fiind amenajate în perioada ofensivelor otomane asupra Sibiului.

Aceste lacuri au fost create în urma amenajărilor realizate pe canalele Grosse Bach și Mühlwasser (Morii) și ocupau suprafața străzilor: nord – Str. Cibin, Abatorului, Piața Cibin; sud – Bd. Corneliu Coposu, Bd. Unirii, Str. Independenței, Pompeiu Onofreiu; est – Str. Constituției, Pescarilor, Uzinei, Blănarilor, Bd. Corneliu Coposu, Regele Ferdinand; vest – Str. Bastionului, Ioan Lupaș, George Baruțiu, Mitropoliei, Parcul Astra.

În această perioadă se poate observa o nouă etapă de extindere spațială a zonelor construite în cadrul cetății, în special în zona sudică, în Orașul de Sus, în lungul străzilor: Tipografilor, Gheorghe Lazăr, Filarmonicii, Șelarilor, Bărbierilor, Avram Iancu, G-ral Gheorghe Magheru, în timp ce în Orașul de Jos nu sunt mari diferențe a suprafețelor construite.

Sigerus ne spune că în anul 1428 în cadrul cetății existau 896 de proprietari, în timp ce în anul 1614 numărul acestora era cu mult mai mic, fiind de numai 52 de proprietari.

Într-o perioadă de 150 de ani, pe schița orașului din anul 1630 (figura 61, pag. 55), se poate observa că suprafața zonelor construite din cetate nu a evoluat cu mult față de anul 1480, perioadă în care deja aproape toată suprafața cetății era deja construită.

Pe această schița se poate observa și apariția bastioanelor construite în jurul centurii de fortificații, astfel putem enumera, Bastionul Haller (în sud-est), Bastionul Soldisch (în vest), Bastionul Porții Cisnădiei (sud-vest), Bastionul Ocnei (nord), Bastionul Porții Turnului (nord-vest).

Tot pe această schiță se poate observa și o mică diferență a distribuției lacurilor și canalelor din jurul cetății, modificări survenite în urma construcției bastioanelor.

În figurile ce vor urma după figurile 60 și 61, voi prezenta evoluția orașului cu ajutorul hărților culese din cadrul lucrării lui Otto Czekelius, Hermann Fabini, Das alte Hermannstadt Veduten und stadtpläne aus vier Jahrhunderten.

CAPITOLUL V. Elemente de geografie umană

5.1. Evoluția numerică a populației

În acest subcapitol evoluția numerică a populației din Sibiu va fi analizată pe baza recensămintelor istorice realizate în timpul Imperiului Habsburgic, Austro-Ungar, Regatului României, Republicii Socialiste România, dar și pe baza informațiilor culese din lucrarea lui Emil Sigerus, Chronik der stadt Hermannstadt 1100-1929 și a ultimului recensământ realizat în România în anul 2011.

În cadrul lucrării lui Sigerus sunt menționate date ce evidențiau numărul de locuitori din cadrul orașului dar și din suburbiile acestuia, perioadele în care în oraș apar noi valuri de coloniști dar și pierderile umane rezultate în urma dezastrelor naturale sau a celor produse de om.

Istoricul populației din Sibiu este unul vechi, existând urme ale vieții omenești încă din cele mai vechi timpuri, din perioada Epocii Pietrei, însă odată cu fondarea primului nucleu al Sibiului, acesta a devenit o așezare stabilă de aproape 900 de ani pentru populațiile ce i-au călcat ” pragul ” în cursul istoriei sale.

Una din cele mai vechi menționări referitoare la populația Sibiului este aceea când în Transilvania coloniști de origine germană au fost aduși aici pentru a coloniza acest nou spațiu cucerit de către maghiari. Rolul acestor coloniști era și acela de a apăra zonele de graniță ale Transilvaniei.

Acești coloniști s-au stabilit în marea lor majoritate în sudul și nord-estul Transilvaniei. Acest proces de colonizarea a început în secolul al-XII lea și s-a terminat la început secolului al-XIV lea.

Coloniștii sosiți în Transilvania ce s-au stabilit în cadrul Depresiunii Sibiului au dus astfel la fondarea Sibiului dar și a altor orașe și sate din cadrul depresiunii dar și din restul județului.

Câteva din localitățile din Depresiunea Sibiului fondate de sași sunt: Sibiu (inițial Hermannsdorf – Satul lui Hermann/ Hermannstadt – Orașul lui Hermann); Cisnădie (inițial Rivetel/ Heltau); Tălmaciu (inițial Tholmach/ Talmatsch); Cisnădioara (Michelsberg).

Una din cele mai vechi informații legate de populația Hermannsdorf-ului reies din izvoarele istorice scrise care menționează că în anul 1242 invazia tătărească a decimat populația orașului de atunci la numai 100 de locuitori sau au ucis 100 de persoane, sursele de fiind sigure.

Unul din aceste izvoare istorice scrise este cronica călugărului Rogerius din Oradea care în lucrarea ”Carmen Miserabile” acesta descrie ororile invaziei tătărești în Transilvania.

Există și posibilitatea ca populația Sibiului de atunci să fi fost decimată la numai 100 de persoane, având în vedere ca populația de atunci probabil nu depășea mai mult de 500-600 de locuitori.

Sigerus în lucrarea menționată anterior relatează că în registrul fiscal al orașului Sibiu din anul 1428 în cadrul cetății existau 896 de proprietari, în timp ce în anul 1614 numărul acestora era cu mult mai mic, fiind de numai 52 de proprietari.

Aceste cifre nu sunt unele ce reflectă situația numărului de locuitori ai orașului la acea vreme ci numărul celor ce erau proprietari peste o locuință.

În anii ce urmează numărul locuitorilor a avut de suferit în numeroase rânduri datorită epidemiilor numeroase de ciumă care curmau vieților a multor locuitori ai cetății dar și a celor ce locuiau în suburbiile acestora.

Cea mai veche menționare scrisă a unei epidemii de ciumă se datează din anul 1531 în timp ce ultima epidemie de ciumă a avut loc acum 187 de ani în anul 1828.

În anul 1554 epidemia de ciumă curmă viețile a circa 3200 de persoane printre care și a înaltului inspector Paul Wiener, fost pastor al orașului între 1552-1554.

În anul 1661 ciuma produce 2733 de victime printre care se afla și pastorul orașului Andreas Oltand alături de cei doi fii ai săi.

O altă epidemie de ciumă ce a dus la pierderile de viață a numeroși locuitori datează din anul 1710 atunci când epidemia a produs circa 3000 de victime, tot atunci datorită acestei epidemii porțile orașului au fost închise.

Ciuma din anul 1717 a dus la părăsirea orașului a multor locuitori și stabilirea lor temporară în alte localități vecine până când boala a fost stinsă în anul următor.

Ciuma nu a reprezentat singurul factor ce a dus la decimarea în masă a populației, dezastrele naturale făcând și ele numeroase victime la care se pot adăuga și dezastrele produse fie în mod voit fie din eroare umană sau victimele rezultate din urma războaielor.

În cronica lui Sigerus în cursul istoriei orașului se menționează numeroase cutremure în urma cărora s-au dărâmat mai multe case din cetate, astfel în anul 1528 pe data de 19 noiembrie în urma cutremurului s-au dărâmat 20 de case care au dus și la decesul locuitorilor lor.

Acesta menționează în opera sa că în cursul perioadei 1550-1916 au avut loc 22 de cutremure, unele în urma cărora s-au dărâmat sau nu s-au dărâmat clădiri.

Incendiile au făcut și ele numeroase victime, în cronica Sibiului din 1100-1929 se menționează că în anul 1556 un incendiu produs în cetate a distrus 556 de case iar în urma acestuia au murit 81 de persoane.

Cronica menționează că în anii ce urmau să vina alte incendii au produs numeroase pagube materiale dar și pierderi omenești într-un număr ridicat. În anul 1570 un incendiu a distrus 1303 case, în urma căruia au rezultat numeroase pierderi omenești.

Fenomenele naturale au produs și ele pagube materiale și pierderi omenești însă nici unul din acestea nu a fost mai mortal decât oricare epidemie de ciumă.

Sigerus spune că în anul 1576 o furtună mare a dus la dărâmarea mai multor case în urma cărora s-au produs și pierderi omenești. În anul 1710 un trăsnet a lovit Turnul Riemer (Turnul Curelarilor) iar pulberea folosită pentru armament a explodat și a produs un incendiu ce a distrus turnul dar și zidurile de fortificație din acea zonă iar flăcările s-au extins și în oraș, arzând 140 de case.

O altă relatare istorică ce a dus la pierderea de vieți omenești datează din anul 1608 atunci când în timpul unei furtuni turnul bisericii Sf. Maria din Piața Huet (la acea vreme, Friedhof – curtea bisericii) a fost afectat de furtună astfel căzând mai multe cărămizi din el și ucigând 11 persoane.

Recensământul austriac din anul 1710 menționează că în Sibiu trăiau 9984 de locuitori.

Recensământul făcut de Biserica Evanghelică C.A din Sibiu atestă că în anul 1765 populația orașului era de numai 6557 locuitori, scădere datorată epidemiilor de ciumă din anii precedenți.

Cronica lui Sigerus menționează că în anul 1734 în Sibiu apare primul val de familii protestante venite din Austria, val ce a adus în oraș 47 noi familii.

În anul 1785 în urma numărării locuitorilor din oraș dar și din suburbiile Sibiului, reiese că în oraș locuiau 10.818 persoane cantonate în 1145 locuințe, fiind o densitate de aproximativ 9,4 loc/ casă, în timp ce în suburbiile cetății locuiau 3452 locuitori în 492 de case astfel rezultând o densitate de circa 7 loc/ casă.

Cinci ani mai târziu în anul 1790 se poate observa o creștere de aproximativ 27% față de anul 1785, Sigerus menționând că numărul de locuitori din Sibiu în acel an ajunsese la 15000.

Cronica lui Sigerus ne spune că în anul 1818 populația cetății scăzuse cu 2604 față de anul 1790, astfel în 1818 Sibiul avea o populație de 12.396 de locuitori, iar în anul 1829 populația crescuse la 18.337 de locuitori.

Din recensămintele electronice ale Transilvaniei realizate de către Varga Árpad pe perioada 1850-1992, populația Sibiului în anul 1850 a scăzut cu 5572 locuitori, astfel ajungând la 12.765 de locuitori.

Din aceste recensăminte se poate observa cu ușurință că din anul 1880 populația Sibiului era în continuă creștere cu o ușoară scădere a numărului de locuitori în anii 1920, 1948, 2002 și 2011.

Tabel 1 Evoluția populației Sibiului între 1880-2011

În graficul prezentat în pagina anterioară se poate observa cu ușurință tendința de descreștere a populației Sibiului în perioada de după anul 1992, deoarece odată cu căderea regimului comunist din România în 1989, granițele țării au fost deschise astfel o bună parte a etnicilor germani din Sibiu au plecat din țară, însă aceștia au mai plecat în masă și în perioada regimului comunist, fiind ”vânduți” Republicii Federale Germane dar și în perioada interbelică și a celui de-al Doilea Război Mondial, fiind deportați în URSS.

Plecarea etnicilor germani nu reprezintă singurul factor al descreșterii populației din Sibiu, după 1992 mulți locuitori ai orașului au plecat în străinătate speranța unui trai mai bun.

La sfârșitul anilor ’40 satul săsesc Gușterița aflat la periferia orașului Sibiu, a fost incorporat în Sibiului, astfel devenind un cartier ar orașului, însă în anul 1948 se poate observa o mică scădere a numărului de locuitori ai Sibiului chiar dacă un nou aport de locuitori a fost adus orașului, această scădere este datorată deportării etnicilor sași din Sibiu dar și din țără.

Conform recensământului electronic al Transilvaniei în perioada 1850-1992 realizat de Varga Árpad, satul Gușterița în anul 1941 avea o populație de 2583 locuitori.

O altă localitate ce a fost incorporată Municipiului Sibiului a fost un alt sat săsesc din zona periferică a orașului, satul Turnișor, care a fost incorporat la sfârșitul anilor ’70.

Recensământul electronic ne arată că în anul 1941 satul Turnișor avea o populație de 4004 locuitori.

5.2. Structura etnică

În acest subcapitol voi prezenta structura etnică a Sibiului, evoluția sau regresul lor în cursul istoriei orașului. Analiza structurii etnice a fost realizată cu ajutorul recensămintelor din Imperiul Austro-Ungar, Regatului României, Republicii Socialiste România dar și pe baza scrierilor din cronicile etnografului și istoricului sibian Emil Sigerus dar și cu ajutorul recensământului electronic al Transilvaniei realizat de către Varga Árpad.

Structura etnică a Municipiului Sibiu reprezintă un ”blender” etnic, în cadrul orașului fiind prezente numeroase etnii fie venite în acest spațiu de sute de ani fie venite mai recent, astfel la scară largă putem enumera: români; germani – sași (sachsen în germană și soxen în dialectul săsesc), șvabi (schwaben), landleri; maghiari (magyar); romi; ucraineni; evrei; turci; sârbi; slovaci; ruși lipoveni și tătari; greci; italieni; polonezi; ceangăi.

Marea majoritate a etnicilor din Sibiu este reprezentată de către români, fiind urmați de maghiari, germani și romi.

La ultimul recensământ din 2011, populația orașului era de 147.245, din care 130.998 sunt români, 2169 sunt etnici maghiari, 1561 sunt germani (în principal sași, landerii și șvabii sunt foarte puțini) iar 582 sunt etnici romi.

După cum am menționat și în subcapitolul anterior în care am prezentat evoluția populației din oraș, Sibiul este un oraș fondat de etnici germani, veniți din zona Rin-Mosela. Aceștia erau germani, teutoni și flandrezi.

În marea majoritate a istoriei sale, cetate Sibiului a fost populată în mare majoritate de sași. Maghiarii și-au făcut și ei simțită prezența în cadrul cetății însă aceștia nu au reprezentat niciodată o majoritate etnică, aceștia erau în principal funcționari trimiși de către împărat.

Izvoarele istorice ne spună că românii nu locuiau în cetate ci în suburbiile acesteia sau în localitățile vecine, aceștia lucrau pentru sașii din cetate ca zilieri, ciobani, fermieri (era folosit termenul de maier, de aici și denumirea cartierului Maierii Sibiului), căruțași. Țiganii ce locuiau în suburbiile cetății își câștigau existența prin meserii precum căldărari și hingheri. Aceștia erau cunoscuți sub numele de ”faraoni”.

Alexandru Avram în lucrarea Sibiu Istorie succintă, în Topografia monumentelor din Transilvania, Mun. Sibiu, pag 19, menționează că în urma dietei din 1781, etnicii străini cetății primeau dreptul de a fi cetățeni ai orașului, până atunci doar sașii aveau dreptul de a fi cetățeni și proprietari în cetate.

În cursul istoriei Sibiul a primit noi valuri de coloniști germani fie ei veniți din Austria sau din Banat, astfel putem vorbi de primele familii (47 familii) de landleri protestanți din Austria veniți în Sibiu în anul 1734 și de valul de imigranți șvabi veniți în cetate ceva mai târziu în anul 1846.

Prea multe informații despre structura etnică înainte de 1850 nu sunt valabile însă în recensământul electronic a lui Árpad din anul 1850, acesta ne arată că marea majoritate a locuitorilor erau germani, 10522 etnici germani, 2737 etnici români, 977 etnici maghiari, 697 romi și 5 evrei.

Anul 1910 reprezintă anul în care în Sibiu s-au înregistrat cele mai mari valori pentru grupurile etnice prezente în oraș, însă deși numărul românilor a crescut mult sașii reprezentau în continuare grupul etnic majoritar din oraș, astfel că numărul românilor ajunsese la 8824, maghiari – 7252, germani – 16.832, romi – 116, sârbi – 58, slovaci – 77, ucraineni – 4, alte etnii – 581.

Odată cu anul 1920 începe să se facă simțită prezența etnicilor evrei în oraș, numărul acestora ajungând la 1310 iar în 1930 la 1308. Deși evreii nu apar să fie în număr mare sau nu sunt prezenți deloc în recensămintele din anii precedenți, eu personal cred că numărul acestora era unul considerabil și în anii precedenți, altfel nu se poate explica cum de în perioada 1898-1899 în Sibiu a fost construită sinagoga de pe str. Constituției, este posibil ca aceștia să fi fost trecuți în categoria altor etnii.

Odată cu sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial mulți din sașii din Sibiu dar și din România au fost deportați în URSS astfel la recensământul din 1948 în Sibiu numărul acestora a scăzut la numai 16.359 de etnici germani, în timp ce în anul 1956 numărul acestora a crescut la 24.636 iar în anul 1977 la 25.403.

Din anii ’70 numărul etnicilor germani din Sibiu dar și din România a început să scadă drastic, aceștia fiind ”vânduți” Republicii Federale Germane, prețurile fiind diferite în funcție de pregătirea lor profesională, sumă ce varia între 1.800 și 11.000 de mărci. Prețul unic era de 4.200 de mărci însă cu timpul acesta a crescut, astfel în anul 1988 prețul era de 8.950 mărci.

În perioada 1968-1989 peste 200.000 de etnici germani au plecat din țară, astfel că în anul 1992 numărul sașilor din Sibiu a scăzut la 5605, cu 19.798 mai puțini sași în Municipiul Sibiu, scădere de aproximativ 78 %.

În prezent numărul germanilor din Sibiu este unul foarte scăzut, aceștia rămânând numai 1561.

Odată cu instalarea regimului comunist în România, populația de origine română a crescut simțitor, devenind grupul etnic majoritar în acest oraș. În prezent numărul românilor din Sibiu este de 130.998.

5.3. Structura religioasă

În acest subcapitol voi prezenta structura religioasă a Sibiului și felul cum în jurul bisericii, instituție de bază în Sibiul secolelor trecute s-a dezvoltat primul nucleu urban al orașului și cum noi cartiere s-au dezvoltat în jurul ei.

Analiza din acest subcapitol este realizată cu ajutorul informațiilor extrase din cronica lui Sigerus citată anterior, datelor din recensămintele vechi și din ultimul recensământ realizat în România în anul 2011, date publicate de către Institutul Național de Statistică.

Structura religioasă a Sibiului este una diversă, aici fiind prezenți membri ai celor trei mari religii: creștinism, iudaism (mozaism) și islamism, însă există și persoane care nu sunt afiliate vreunui cult religios.

Conform ultimului recensământ din România, din anul 2011, la scară largă adepții religiei creștine din Sibiu aparțin bisericilor: Ortodoxe; Romano-Catolice; Greco-Catolice; Reformată; Unitariană; Evanghelică de Confesiune Augustană; Evanghelica Lutherană; Evanghelică; Creștină după Evanghelie; Baptistă; Penticostală; Adventistă de ziua a șaptea; Creștina de rit vechi; Ortodoxă sârbă.

Religia Evanghelică C.A era cunoscută înainte ca religia săsească în timp ce religia Reformată era cunoscută ca religia ungurească.

Grafic 6 Graficul structurii religioase a Sibiului în anul 2011

Locuitorii Sibiului înainte de reforma religioasă au fost creștini de rit latin, romano-catolici, fapt dovedit de prezența călugărilor franciscani și dominicani în Sibiu dar și de prima mențiune documentară a orașului de la sfârșitul secolului al XII-lea în anul 1191, când Papa Celestin al III-lea confirmă existența unei prepozituri libere a germanilor (Praepositura Cibiensis).

Biserica Azilului este cel mai vechi locaș de cult din Sibiu ce încă există, fiind construit în anul 1292 pe locul unei foste biserici de lemn ce a fost distrusă de flăcări în anul 1291.

Biserica în cursul istoriei sale a aparținut mai multor culturi religioase, prima data aparținând comunității catolice din Sibiu, după aceea biserica a trecut în custodia protestanților odată cu reforma religioasă iar în cele din urmă la sfârșitul secolului trecut biserica a trecut în custodia bisericii ortodoxe.

Una din cele mai impunătoare biserici construite de comunitatea catolică din Sibiu este catedrala Sf. Maria (Marienkirche) din Piața Huet, locaș de cult ce astăzi aparține bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană din România (Evagelische Kirche A.B (Augsburger Bekenntnis) in Rumänien) din anul 1543.

În jurul anului 1322 a fost atestă documentar existența unei biserici mai vechi ce a existat pe locul actualei catedrale, tot cu hramul Sf. Maria. În anul 1350 a început construcția actualei biserici, fiind construită în stil gotic și înconjurată de ziduri de fortificație.

Până în anul 1898 din acea centură de fortificații s-a păstrat Turnul Preoților (Priesterturm).

Istoria religioasă a Sibiului dar și a lumii germanice atât din Transilvania cât și din Europa a fost schimbată radical de reforma religioasă a călugărului catolic german, Martin Luther începută pe data 31 octombrie 1517 prin publicarea celor 95 de teze, fapt ce a dus la formarea unui noi cult creștin, Lutheranismul.

Locuitorii sași ai Sibiului au adoptat oficial reforma lui Luther în a doua jumătate a anului 1543, însă ideile reformei lui Martin Luther au circulat în Sibiu încă din 1519, la doi ani de la începerea reformei în orașul german Wittenberg.

Aceste idei reformatoare au fost introduse în oraș de către negustorii și studenții ce aveau legături cu lumea germanică.

În anul 1557 se formează Biserica Evanghelică Săsească (Eclesia Dei nationis Saxonicae), iar în anul 1572 a fost recunoscută oficial de principele maghiar, Ștefan Báthory.

Cel care a pus în practică reforma lui Luther în Transilvania, însă cu idei ceva mai diferite a fost sasul brașovean, Johannes Honterus, student la Viena în perioada reformei lutherane din Germania. Prima dată procesul de reformare a bisericii în Transilvania a avut loc la Brașov

Primarul sibian, Petrus Haller u participat Dieta din Alba Iulia din anul 1543 la are s-a discutat problema reformării bisericii iar Mathias Ramser a primul preot Evanghelic din Sibiu.

Datorită prezenței lui P. Haller la Dietă și a strânselor legături dintre Sibiu și Brașov, în a doua jumătate a anului 1543, Sibiul a adoptat oficial reforma lutherană.

Însă cronica lui Sigerus acesta ne spune că în anul 1524, la biserica Sf. Elisabeta (Elisabethkirche) a fost oficiată prima slujbă evanghelică din Sibiu. Biserica Sf. Elisabeta a fost demolată în anul în anul 1868, în urma stricăciunilor provocate de un cutremur.

Sigerus menționează că în anul 1543 după ce Sibiul a trecut la Lutheranism, mânăstirea ordinului Dominican a fost închisă, iar iazul de pește al mânăstirii a fost vândut. Mânăstirea Franciscanilor a fost și ea desființată și lăsată în paragină, pentru o perioadă, a fost folosită ca depozit de cereale.

Tot în anul 1572 toate bunurile și locașurile de cult catolice au fost confiscate de către evanghelici, astfel singura confesiune recunoscută și agreată în cetate a fost cea evanghelică-lutherană.

În anul 1699, negustorii veniți din Balcani au primit dreptul de a-și amenaja un mic locaș pentru a desfășura slujbe de rit bizantin, ortodox. Acest locaș se afla într-o casa de pe str. Tribunei, pe atunci Grosse Quergasse.

În secolul al- XVIII lea când Transilvania a devenit parte a Imperiului Habsburgic, Sibiu cât și restul Transilvaniei au fost supuse unor mișcări contra-reformiste, presiune exercitată de către noua conducere austriacă de cult romano-catolic.

În perioada administrației austriece a Transilvaniei, în Sibiu începe construcția unei biserici romano-catolice între 1726-1733 și a unui seminar iezuit. Biserica se află în lângă actuala Primărie a Sibiului, în Piața Mare.

Odată cu instaurarea conducerii austriece, toate locașurile de cult catolice au fost luate înapoi de la lutherani, astfel putem enumera: Biserica Ursulinelor, Biserica Franciscană, Capela Sf. Cruce.

Influența și importanța catolicilor în Sibiu a crescut simțitor, Împărăteasa Maria Terezia a înființat un orfelinat romano-catolic și o biserică în jurul căruia a apărut și sa dezvoltat cartierul Terezian.

Acea biserică a fost construită între anii 1767-1771 și poată hramul Sf. Elisabeta.

Populația românească a cunoscut și ea o așa numită ”reformă”, după anul 1700 biserica de rit bizantin a fost unită cu Roma și astfel s-a format Biserica Unite – Greco Catolică. Această nouă biserică a fost recunoscută oficial în anul 1761.

În anul 1778 românii greco-catolici primeau dreptul de a-și construi o biserică, aceștia construind Biserica ” Dintre Brazi ”, astăzi biserică ortodoxă.

În perioada reformei, sașii au dorit atragerea românilor către religia evanghelică, astfel prima carte în limba română a fost tipărită la Sibiu în anul 1551, de către Filip Moldoveanul. Acesta a tipărit ” Catehismul Lutheran ”.

În anul 1781, etnicii străini cetății primeau dreptul de a fi cetățeni ai orașului, astfel etnicii maghiari au devenit proprietari în Sibiu, și au construit și propria biserică în anul 1786, Biserica Reformată de pe str. Mitropoliei, pe atunci Fleischergasse.

Deși din acel an toate etniile venite în oraș aveau dreptul de a fi proprietari, românii ortodocși nu aveau dreptul de a construit o biserică.

În anul 1906 românii ortodocși au construit Catedrala Ortodoxă pe locul unei foste biserici grecești, construită în stil baroc. Unul din contribuitorii pentru ridicarea catedralei a fost chiar Împăratul Franz Josef prin donarea a 1000 de galbeni.

În anul 1902 pe data 1 iulie, biserica grecească a fost demolată (construită între 1797-1799), iar în 5 august odată cu serbarea zilei de naștere a Împăratului începe construirea catedralei.

Cel mai vechi recensământ din Sibiu ce cuprinde date despre structura religioasă din Sibiu este din anul 1850, iar după cum se poate observa din graficul următor, Evanghelicii C.A reprezentau majoritatea din oraș, fiind peste 58%, fiind urmați de romano-catolici și de ortodocși.

Un alt grafic referitor la structura religioasă din Sibiu pe care am dorit să îl fac este cel din anul 1930, deoarece atunci se poate observa cel mai bine evoluția religiei ortodoxe și cum aceasta era aproape la ”egalitate” cu numărul membrilor bisericii evanghelice.

După cum am menționat și în subcapitolele anterioare în care am prezentate structura etnică și evoluția numerică a orașului, deportările și plecarea sașilor din Sibiu au dus la scăderea numărului de membrilor bisericii evanghelice și catolice.

După instalarea regimului comunist biserica greco-catolică a fost desființată iar toate bisericile lor au trecut în custodia bisericii ortodoxe, la fel și o mare parte din membrii acelei biserici.

CAPITOLUL VI. Evoluția peisajului urban prezentat în imagini

În acest ultim capitol al lucrării mele de licență, mi-am propus a prezenta evoluția peisajului urban, printr-o serie de imagini, realizându-se o comparație vizuală între peisajul urban din trecut, fie din perioada secolului XIX sau XX sau chiar din perioada comunistă și aspectul urban al zonei sau străzii respective din prezent.

Pentru a întocmi acest capitol, am utilizat imagini și cărți poștale vechi din Sibiu, imagini preluate de pe internet sau din diverse lucrări ce conțineau imagini vechi din oraș, iar pentru a prezenta peisajul urban prezent, imaginile au fost realizate de către mine, în perioada iulie-august 2014 și mai 2015, dar și imagini satelitare de pe serviciul Bing Maps.

Majoritatea imaginilor vechi din Sibiu, provin în special din zona centrală a orașului, însă câteva din imagini provin și din suburbiile mărginașe centrului istoric, suburbii precum: cartierul Iosefin, Haller Wiese, cartierul Gușterița, cartierul Lazaret.

Prin intermediul acestui capitol, am dorit nu doar să realizez evoluția peisajului urban al orașului, însă să arăt și evoluția spațială.

Concluzii

Municipiul Sibiu reprezintă un spațiu cu o încărcătură istorică deosebită, este un oraș încă în dezvoltare, având un uriaș potențial turistic și economic.

Sibiul este un oraș cu puternice contraste culturale, etnice și religioase ce și-au pus amprenta asupra acestui frumos oraș din sudul Transilvaniei, transformând-ul într-un oraș unic în România dar și în Europa. Aceste influențe pot fi ușor vizibile în arhitectura clădirilor dar și a modului în care a evoluat orașul.

După cum am prezentat și în această lucrare, evoluția spațială a Sibiului a reprezentat și încă reprezintă un obiect de studiu des abordat de către numeroși istorici sau arhitecți din oraș dar și celor pasionați despre istoria acestui oraș.

Sibiul este un oraș unic din punct de vedere cartografic, având o istorie cartografică de 316 ani, prima hartă fiind întocmită de către italianul Giovanni Morando Visconti în anul 1699.

Evoluția spațială a orașului a reprezentat un proces îndelungat, fiind limitată de către centurile de fortificații construite în jurul cetății, astfel acestea nu doar erau un factor de protecție ci și limita ” administrativă ” a orașului.

Numărul ridicat de hărți realizate în perioade relativ scurte de timp, ne ajută foarte mult a ne da seama de cum orașul a evoluat atât în cadrul cetății dar și în suburbiile sale, actualele cartiere din Sibiu.

Pentru realizarea acestui studiu, materialele cartografice nu au reprezentat singurul factor important în prezentarea evoluției spațiale a orașului, numeroasele informații istorice consemnate în cronica istoricului sas, Emil Sigerus, au reprezentat un factor primordial în prezentarea situației orașului înainte de întocmirea primei hărți a Sibiului.

Toate aceste materiale cartografice de o importanță deosebită reprezintă o filă importantă din istoria orașului, ajutându-ne să reconstituim istoria orașului.

Lista figurilor, graficelor și tabelelor

Harta distanțelor marilor orașe din România față de Municipiul Sibiu, pag. 5

Harta Pedologică a Mun. Sibiu, pag. 12

Râul Cibin în dreptul Pieței Cibin, pag. 13

Salcie pe malul râului Cibin, pag. 14

Porumbei (Columba livia), pag. 15

Parcul de lângă Bastionul Haller, pag. 15

Parcul de lângă Bastionul Haller, pag 15

Rațe sălbatice (Anas platyrhynchos) pe râul Cibin, pag. 15

Cedonia pe Tabula Peutingeriana, pag. 16

Sibiu, 1 decembrie 1918, pag. 18

Harta Turnișorului – A doua ridicare topografica (1806-1869), pag. 21

Harta Gușteriței – A doua ridicare topografica (1806-1869), pag. 21

Casa Böbel, Str. A. Iancu nr. 16, Este considerată cea mai veche casă din Sibiu, dat. sec. XIV, Se pot observa vechea fațada în trepte, pag. 22

Harta zonei primului nucleu Sibian, pag. 25

Imagine aeriană a Sibiului în anul 1916, pag. 28

Blocuri de locuințe din cartierul Lazaret, construite în perioada comunismului, pag. 30

Clădire veche din cartierul Terezian, pag 31

Statuia Mariei Tereza din cartierul Terezian, pag 31

Blocuri de locuințe din cartierul Turnișor, pag. 32

Case din cartierul Iosefin, pag. 32

Bloc în construcție în cartierul Lazaret, pag. 32

Blocuri de locuințe din cartierul Terezian, pag. 32

Vedere spre cartierul Trei Stejari, pag. 32

Vedere spre cartierul Gușterița, pag. 32

Turnul Preoților și Capela Sf. Iacob, pag 33

Zona unde în trecut se afla Turnul Preoților și Capela lui Iacob, pag. 33

Piața Huet și Biserica Romanică, în anul 1280, R. Oltean, pag. 34

Piața Huet și Biserica Gotică, 1380, R. Oltean, pag. 34

Piața Huet, anul 1420, R. Oltean, pag. 34

Piața Huet, anul 1520, R. Oltean, pag. 34

Piața Huet, anul 1800, R. Oltean, pag. 34

Vedere asupra Pieței Mici și Huet din Turnul Sfafului, pag. 35

Vedere spre biserica și casa parohială romano-catolică, Piața Mică, pag. 35

Vedere spre Str. Ocnei de pe Podul Minciunilor, pag. 36

Podul Minciunilor, pag. 36

Vedere din Turnul Sfatului spre Piața Mică, pag. 36

Vedere spre Casa Luxemburg și Muzeul de Etnografie Săsească, pag. 36

Panoramă a Pieței Mici, pag. 36

Harta evoluției Pieței Mici, pag. 37

Piața Mare, 1703, Scena execuției primarului J. Sachs von Harteneck, pag. 38

Panoramă a Pieței Mari, pag. 38

Vedută a Sibiului, 1753, N.Flächige, pag. 39

Fortificațiile din jurul Bisericii Ev. C.A, 1280, R. Oltean, pag. 39

Bastionul Haller (Hallerbastei), Bd. Corneliu Coposu, pag. 40

Turnul Frânghierilor (Seilerturm) de la Poarta Leșurilor (Leichentor), pag. 40

Vedută a viitoarei citadele a Sibiului, G. Rossi, 1687, pag. 41

Planul Sibiului din 1751, se poate observa și forma cu 5 colțuri a citadelei, pag. 41

Citadelele de fortificație din Alba Iulia și Deva, Prima ridicare topo. 1763-1787, pag. 42

Turnul Olarilor, Str. Cetății, pag. 43

Zidurile de fortificație, Str. Manejului, Pasaj sub fostul Turn al Bărbierilor, pag. 43

Vedută a Sibiului, 1666, Hans Jakob von Schollenberger, pag. 44

Vedută a Sibiului, apare denumirea de Hermanstatt, pag. 44

Denumirea de Nagyszeben pe harta Comitatului Sibiu (Szeben Vármegye), pag. 45

Cartierul Hipodrom (Heltauer-vorstadt) pe harta orașului din 1914, pag. 45

Schița Sibiului, anul 1200, pag. 48

Schița Sibiului, anul 1240, pag. 49

Schița Sibiului, anul 1300, pag. 51

Schița Sibiului, anul 1380, pag. 52

Vedută a Sibiului, se pot observa lacurile din jurul cetății, sec. 15, pag. 53

Schița Sibiului, anul 1480, pag. 54

Schița Sibiului, anul 1630, pag. 55

Prima harta a Sibiului, 1699, Giovanni Morando Visconti, pag. 56

Harta Sibiului din anul 1751 în care apare și proiectul citadelei, pag. 57

Harta Sibiului în anul 1845, 1:8000, pag. 58

Harta Sibiului în anul 1914, pag. 59

Sibiul pe harta topografică a României, anul 1982, pag. 60

Harta Municipiului Sibiu în prezent, pag. 61

Familia străbunicilor mei, țărani români din jurul Sibiului, pag. 67

Etnici germani din Sibiu, 1969, pag. 69

Biserica Sf. Elisabeta, J. Böbel, 1870, pag. 72

Primăria și Biserica Romano-Catolică din P-ța Mare, pag. 72

Biserica Grecească de pe locul actualei Catedrale Ortodoxe, pag. 73

Catedrala Ortodoxă din Sibiu, Str. Mitropoliei, pag. 75

Sinagoga Mare, pag. 75

Catedrala Evanghelică din Piața Huet, pag. 75

Biserica Franciscană, Str. Șelarilor, pag. 75

Biserica Reformată, Str. Mitropoliei, pag. 75

Biserica Ursulinelor, pag. 75

Vedere asupra Sibiului, anul 1863, pag. 76

Vedere spre Sibiu de pe Dealul Gușteriței, 1901, pag. 76

Strada Tipografilor la începutul anilor 1900, pag. 77

Strada Tipografilor în prezent, pag. 77

Str. Mitropoliei (Fleischergasse) înainte de 1918, pag. 77

Str. Mitropoliei în prezent, pag. 77

G-ral Magheru înainte de 1918, pag. 77

G-ral Magheru în prezent, pag. 77

Piața Unirii în anul 1916, pag. 77

Piața Unirii în prezent, pag. 77

Str. Nicolae Bălcescu, 1930, Emil Fischer, pag. 78

Str. Nicolae Bălcescu în prezent, pag. 78

Piața Mare în anii’ 80, pag. 78

Piața Mare în prezent, pag. 78

Vechea Primărie a Sibiului, Str. Mitropoliei, anul 1907, pag. 78

Casa Altemberger (Muz. de istorie) vechea Primărie, Str. Mitropoliei, în prezent, pag. 78

Str. Cetății în anul 1906, pag. 78

Str. Cetății în prezent, pag. 78

Pasajul Școlii în jurul anilor 1900, pag. 79

Pasajul Școlii în prezent, pag. 79

Imagine aeriană a Sibiului în anul 1916, pag. 79

Imagine aeriană a Sibiului în prezent, pag. 79

Hallerwiese, Str. Costache Negruzzi, 1915, pag. 79

Hallerwiese, Str. Costache Negruzzi în prezent, pag. 79

Gara din Sibiu și Uzina electrică înainte de 1918, Cartier Lazaret, pag. 79

Gara din Sibiu în prezent, Cartier Lazaret, pag. 79

Harta stilurilor arhitecturale din zona centrală a Centrului Istoric din Sibiu, pag. 80

Graficul evoluției nr. de clădri din Sibiu 1510 – 2011, pag. 29

Graficul evoluției populației din Sibiu 1710-2011, pag. 65

Graficul structurii etnice a Sibiului în anul 1850, pag. 68

Graficul structurii etnice a Sibiului în anul 1930, pag. 68

Graficul structurii etnice a Sibiului în anul 2011, pag. 69

Graficul structurii religioase a Sibiului în anul 2011, pag. 70

Graficul structurii religioase a Sibiului în anul 1850, pag. 74

Graficul structurii religioase a Sibiului în anul 1930, pag. 74

Tabelul 1 – Evoluția populației Sibiului între 1880-2011, pag. 65

Bibliografie

Aurel-Pop, I., Nägler, T., (coordonatori), Bărbulescu, M., Dorner, A., Glodariu, I., Nägler, T., Pop, G., Aurel-Pop, I., Rotea M., Vasiliev, V., (autori), 2003, Istoria Transilvaniei Vol. 1 (Până la 1541), Centrul Cultural Român, Centrul de Studii Transilvane, Cluj – Napoca.

Avram, A., Crișan, V., 1983, Ghid de oraș Sibiu, Ed. Sport-Turism, București.

Avram, Al., Bucur, I., 1999, Topografia Monumentelor din Municipiul Sibiu, Köln.

Badea, L., Buza, M., Niculescu, Gh., Sandu, Maria, Schreiber, W., Șerban, Mihaela, Kadar, A., 2006, Unitățile de relief ale României Vol. II – Munții Apuseni și Podișul Transilvaniei, Ed. Ars Docendi, București.

Banu, Fl., 2001 Grupul Etnic German din Romania – Organizatie de tip totalitar, Arhivele Totalitarismului Nr- 1-2.

Bădescu, Irina, 2012 Transilvania Medievală, Topografie și norme juridice ale cetăților Sibiu, Bistrița, Brașov, Cluj, Ed. Simetria, București.

Czekelius, O., Fabini H., 2007, Das alte Hermannstadt Veduten und stadtpläne aus vier Jahrhunderten, Ed. Monumenta, Sibiu.

Derer, Hanna, 2003, Sibiu: Arhitectura în epoca barocă , Ed. Universitară „Ion Mincu”, București.

Fabini, H., 1982, Sibiul Gotic, Ed. Tehnică, București.

Fabini, H., 2009, Universul cetăților bisericești din Transilvania, Ed. Monumenta, Sibiu.

Lüthi, M. van Winjnkoop, Brusanowski, P., 2002, Creștinismul în Sibiu. Ghid al confesiunilor și al lăcașurilor de cult, Ed. Hora, Sibiu.

Marcu-Istrate, Daniela, 2007, Sibiu. Piața Huet. Monografie Arheologică I, Ed. Altip, Alba Iulia.

Misachevici, Adriana, 2011, Populația și Așezările din Depresiunea Sibiului, Teză de Doctorat, Facultatea de Geografie, Universitatea ” Babeș – Bolyai ”, Cluj-Napoca.

Moldovan, H. R., Studiul General Privind Evoluția Istorică A Țesutului Urban Al Orașului Sibiu, Univ. de Arhitectura și Urbanism ” Ion Mincu ”, București

Niedermaier, P., 1996, Der mittelalteriche Städtebau in Siebenbürgen, im Banat und im Kreischgebeit, vom Anbeginn bis 1241 Vol. 1, Ed. Böhlau , Heildelberg.

Niedermaier, P., 2002, Städtebau im Mittelalter. Siebenbürgen, Banat und Kreischgebeit (1242 – 1347), Ed. Böhlau, Köln weimar Wien.

Niedermaier, P., 2004, Städtebau im Spätmittelalter. Siebenbürgen, Banat und Kreischgebeit (1348 – 1541), Ed. Böhlau, Köln weimar Wien.

PUG, 2009, Studiu de Fundamentare în Domeniul Mediului al Planului Urbanistic General al Mun. Sibiu 2009, Universitatea ” Lucian Blaga ” din Sibiu, Facultatea de Științe, Centrul de Cercetări de Ecologie Aplicată.

Schaser, Angelika, 2000, Reformele Iosefine în Transilvania si urmările lor în viața socială, Ed. Hora, Sibiu.

Sigerus, E., 2005, Chronik der stadt Hermannstadt 1100-1929, Ed. Honterus, Sibiu.

Tröster, J., 1666, Das Alt-und Neu-Teutsche Dacia: Das ist Neue Beschreibung des Landes Siebenbürgen, Nürnberg.

Surse electronice:

Alt-Hermannstadt in Ansichtskarten, Fotos, Gemälden und Grafiken

art-historia.blogspot.com

Harta Topografică a României la 1:25000

http://mek.oszk.hu

http://patrimoniu.sibiu.ro/ro

http://ro.wikipedia.org/wiki/Grupul_Etnic_German_din_Rom%C3%A2nia

http://www.baroc.sibiu.ro/index.html

https://www.bing.com/maps/

https://www.google.ro/maps/

Institutul Național de Statistică

kepeslapok.wordpress.com

kia.hu/konyvtar/erdely/erdstat/ – Recensământ electronic Transilvania, Varga Árpad

Primăria Municipiului Sibiu

Repertoriul Arheologic al Județului Sibiu

ro.wikipedia.org/wiki/Gușterița,_Sibiu

ro.wikipedia.org/wiki/sași

ro.wikipedia.org/wiki/Sibiu

ro.wikipedia.org/wiki/Turnișor,_Sibiu

www.cultura.sibiu.ro

www.doria.fi

www.lazarus.elte.hu

www.mapire.eu

www.razvanpop.ro

www.siebenbuerger.de

www.wikimedia.org

Bibliografie

Aurel-Pop, I., Nägler, T., (coordonatori), Bărbulescu, M., Dorner, A., Glodariu, I., Nägler, T., Pop, G., Aurel-Pop, I., Rotea M., Vasiliev, V., (autori), 2003, Istoria Transilvaniei Vol. 1 (Până la 1541), Centrul Cultural Român, Centrul de Studii Transilvane, Cluj – Napoca.

Avram, A., Crișan, V., 1983, Ghid de oraș Sibiu, Ed. Sport-Turism, București.

Avram, Al., Bucur, I., 1999, Topografia Monumentelor din Municipiul Sibiu, Köln.

Badea, L., Buza, M., Niculescu, Gh., Sandu, Maria, Schreiber, W., Șerban, Mihaela, Kadar, A., 2006, Unitățile de relief ale României Vol. II – Munții Apuseni și Podișul Transilvaniei, Ed. Ars Docendi, București.

Banu, Fl., 2001 Grupul Etnic German din Romania – Organizatie de tip totalitar, Arhivele Totalitarismului Nr- 1-2.

Bădescu, Irina, 2012 Transilvania Medievală, Topografie și norme juridice ale cetăților Sibiu, Bistrița, Brașov, Cluj, Ed. Simetria, București.

Czekelius, O., Fabini H., 2007, Das alte Hermannstadt Veduten und stadtpläne aus vier Jahrhunderten, Ed. Monumenta, Sibiu.

Derer, Hanna, 2003, Sibiu: Arhitectura în epoca barocă , Ed. Universitară „Ion Mincu”, București.

Fabini, H., 1982, Sibiul Gotic, Ed. Tehnică, București.

Fabini, H., 2009, Universul cetăților bisericești din Transilvania, Ed. Monumenta, Sibiu.

Lüthi, M. van Winjnkoop, Brusanowski, P., 2002, Creștinismul în Sibiu. Ghid al confesiunilor și al lăcașurilor de cult, Ed. Hora, Sibiu.

Marcu-Istrate, Daniela, 2007, Sibiu. Piața Huet. Monografie Arheologică I, Ed. Altip, Alba Iulia.

Misachevici, Adriana, 2011, Populația și Așezările din Depresiunea Sibiului, Teză de Doctorat, Facultatea de Geografie, Universitatea ” Babeș – Bolyai ”, Cluj-Napoca.

Moldovan, H. R., Studiul General Privind Evoluția Istorică A Țesutului Urban Al Orașului Sibiu, Univ. de Arhitectura și Urbanism ” Ion Mincu ”, București

Niedermaier, P., 1996, Der mittelalteriche Städtebau in Siebenbürgen, im Banat und im Kreischgebeit, vom Anbeginn bis 1241 Vol. 1, Ed. Böhlau , Heildelberg.

Niedermaier, P., 2002, Städtebau im Mittelalter. Siebenbürgen, Banat und Kreischgebeit (1242 – 1347), Ed. Böhlau, Köln weimar Wien.

Niedermaier, P., 2004, Städtebau im Spätmittelalter. Siebenbürgen, Banat und Kreischgebeit (1348 – 1541), Ed. Böhlau, Köln weimar Wien.

PUG, 2009, Studiu de Fundamentare în Domeniul Mediului al Planului Urbanistic General al Mun. Sibiu 2009, Universitatea ” Lucian Blaga ” din Sibiu, Facultatea de Științe, Centrul de Cercetări de Ecologie Aplicată.

Schaser, Angelika, 2000, Reformele Iosefine în Transilvania si urmările lor în viața socială, Ed. Hora, Sibiu.

Sigerus, E., 2005, Chronik der stadt Hermannstadt 1100-1929, Ed. Honterus, Sibiu.

Tröster, J., 1666, Das Alt-und Neu-Teutsche Dacia: Das ist Neue Beschreibung des Landes Siebenbürgen, Nürnberg.

Surse electronice:

Alt-Hermannstadt in Ansichtskarten, Fotos, Gemälden und Grafiken

art-historia.blogspot.com

Harta Topografică a României la 1:25000

http://mek.oszk.hu

http://patrimoniu.sibiu.ro/ro

http://ro.wikipedia.org/wiki/Grupul_Etnic_German_din_Rom%C3%A2nia

http://www.baroc.sibiu.ro/index.html

https://www.bing.com/maps/

https://www.google.ro/maps/

Institutul Național de Statistică

kepeslapok.wordpress.com

kia.hu/konyvtar/erdely/erdstat/ – Recensământ electronic Transilvania, Varga Árpad

Primăria Municipiului Sibiu

Repertoriul Arheologic al Județului Sibiu

ro.wikipedia.org/wiki/Gușterița,_Sibiu

ro.wikipedia.org/wiki/sași

ro.wikipedia.org/wiki/Sibiu

ro.wikipedia.org/wiki/Turnișor,_Sibiu

www.cultura.sibiu.ro

www.doria.fi

www.lazarus.elte.hu

www.mapire.eu

www.razvanpop.ro

www.siebenbuerger.de

www.wikimedia.org