Dinamica Functiunilor Culturale de Tip Muzeu Si Cinematograf In Acceptiunea Moderna

Dinamica funcțiunilor culturale de tip muzeu și cinematograf în accepțiunea modernă – Interactivitatea

Introducere.

1.1. Definițiile clasice ale funcțiunilor de tip muzeu sau cinematograf

1.2. Argument – Relația între cinematografie și arhitectură folosind că limbaj comun interactivitatea

2. Cadrul evoluției

2.1. Evoluția Muzeului și Funcțiunile unui muzeu – conservarea, cercetarea și expunerea

2.2. Relația vizitator – ambient; Relația vizitator – exponat, în viziunea clasică

2.3. Completarea comunicării vizuală cu cea auditivă

3. Relația Muzeu – Cinematografie – Interactivitate

3.1.Definiții în accepțiunea modernă a funcțiunilor de tip muzeu și cinematograf

3.2. Evoluție către un muzeu modern

3.3. Funcțiunile acestuia

3.4. Modalitatea de expunere în cadrul unui asemenea muzeu

3.5. Relația vizitator – ambient/ Relația vizitator – exponat

3.6. Tipuri de interactivitate folosindu-se toate simțurile (tactilă, vizuală, auditivă, olfactivă, gustativă)

3.7.Cum influențează interactivitatea definirea muzeului sau a cinematografului și în cadrul unui muzeu al cinematografiei.

Studiul unor exemple de muzee interactive. (criterii comune)

4.1.Studii de caz muzee/expoziții bazate senzații multi-senzoriale

4.2. Studii de caz bazate pe exemple de muzee de cinematografie

Concluzia

1. Introducere

1.1. Definitiile clasice ale functiunilor de tip muzeu sau cinematograf

Muzeu

Originea termenului de “Muzeu” provine de la denumirea sanctuarelor închinate muzelor (antichitatea greco-română): museum.

„Muzeul reprezintă acea instituție unică, în care sunt adunate, clasificate și păstrate cu grijă vestigiile trecutului și realizările contemporane, pentru a fi transmise generațiilor viitoare”. Muzeul “simbolizează respectul prezentului pentru trecut și încrederea să în viitor”

Cinematograf

Cinematografia se definește din punct de vedere etimologic ca “scrierea mișcării” (din franceză “cinematique”, care înseamnă mișcare și “graphie”, care înseamnă scriere). Astfel, în legătură directă cu definiția, patentul acordat fraților Lumiere (1895) se numea “Aparat pentru obținerea și vizionarea imaginilor” – “Cinematograf” – denumirea generică dată de către ei.

„Cinematografia este înregistrarea unei serii întregi de imagini fotografice succesive, a unui obiect în mișcare cu o anumită cadența – analiză mișcării – și apoi proiectarea acestor imagini cu aceași cadența (16-18 imagini/secundă pentru film mut și 24 imagini/ secundă pentru film sonor) pentru reconstruirea mișcării – sinteză mișcării.”

Argument

Tema aleasă în cadrul proiectului de diplomă este crearea în interiorul unui spațiu deja existent, un muzeu al cinematografiei. Consider că această artă nu este suficient de pusă în valoare în România, deși există mulți împătimiți. În țară noastră nu există acest tip de muzeu, probabil din lipsa de finanțări, deși au existat tentative, dar de proporții mici. Este un subiect ce trebuie luat în calcul, astfel tindem spre o evoluție sănătoasă și civilizată.

Cinematografia este o artă, ce trebuie trata că atare și este necesar să facă parte din educația și cultură noastră generală.

Domeniul cinematografic poate fi definit ca o artă comercială, despre care se poate spune că este oglinda societății și scoate în evidență multe aspecte, precum valorile estetice, politice , economice etc. Ea critică, acuză și ironizează, are un rol foarte bine definit în viața noastră. De-a lungul timpului a suferit multe modificări dar a tins și tinde permanent spre evoluție, de aceea consider că un muzeu în care se evidențiază toate aceste aspecte, este un semn de recunoștință și respect față de cei care au reușit să reproducă frânturi din viața noastră ce stârnesc sentimente (emoții). Această artă produce energie, da speranța și relaxează. Este o extensie a vieții, fiind și motivul pentru care lumea merge la cinematograf.

Un film, creează senzația de interactivitate, între acțiunea să și privitor, acesta fiind unul din motivele pentru care are atât de mult succes. Datorită feedback-ului ce s-a primit, o dată cu evoluția, se ajunge la un nivel mult mai complex, precum IMAX, 3D și chiar 7D, unde, practic nu doar mergi să vizionezi un film, ci participi la el, influențezi acțiunea acestuia. În același timp s-au creeat și diverse metode care te aduc mai aproape de realitatea virtuală prin factori exteriori reali (stropi de apă, schimbarea de temperatura, mișcare a scaunului).

Latura în care arhitectura se întâlnește cu cinematografia se află în interiorul acestui muzeu, unde voi putea exploata și împleti tehnicile cinematografice cu arhitectură. “Principiul cinematografiei este sugestia” , iar domeniul arhitectural are la baza conceptul, sugestia, lucrul care trezește curiozitatea și inteligență. În cartea Transfer de creativitate, Zeno Bogdanescu spune : “ Într-o desfășurare calmă, egală, monotonă se întâmplă ceva.” Acest lucru poate fi asociat ambelor ramuri, atât în cinematografie, cât și în arhitectură. “Apare o idee, o necesitate” și se caută cel mai bun răspuns posibil.

Percepția vizuală joacă iarăși un rol foarte important în ambele meserii, mesajul pe care îl transmiți, mijloacele și rezultatul, cât de corect este recepționat.

În film decupajul, presupune fractionarea acțiunii generale în secvențe și alte subdiviziuni, un cadru de baza și detaliile din care rezultă compoziția. Este foarte ușor să faci analogia cu arhitectură și arhitectură de interior. La fel că și subliniera mesajului prin utilizarea simbolurilor, se aplică în ambele situații.

Iar interactivitatea în arhitectură de interior a devenit aproape indispensabilă, la fel ca și în design-ul de produs. În mod deosebit în interiorul instituțiilor destinate publicului, acest factor de relaționare fie cu persoane, fie digital este un mijloc de a atrage clienți/vizitatori.

Atât cinematografia, cât și arhitectură au ca factor comun interactivitatea. În cadrul unui Muzeu de Cinematografie, ce poate fi definit ca o instituție dinamică, interrelationarea este un necesar pentru o evoluție, un interes constant și dorinta revenirii.

2.Cadrul Evoluției

2.1 Evoluția Muzeului și Funcțiunile muzeului clasic – scurt istoric

Conceptul de muzeu a apărut din cele mai vechi timpuri, în Grecia Antică, unde se acumulau colecții de artă sub formă de ex-voto în temple, iar în împrejurimi construiau monumente unde se expuneau ofrandele ce nu mai încăpeau sau nu aveau o semnificație la fel de valoroasă. Ele puteau fi vizitate în schimbul unei sume de bani și există chiar și personal care se ocupă de îngrijirea și înregistrarea lor. Acestfel apare noțiunea de tezaurizare dar și cea de conservare. S-au găsit diverse statui și picturi ce erau date cu un fel rășină sau injectate cu ulei de nard (plantă puternic mirositoare), acestea protejau opera de dăunătorii naturali: climă, insecte etc.

În Asia Mică, urmașii lui Alexandru cel Mare au pus bazele vestitei biblioteci Pergam, ce avea și o sala unde erau expuse și prezentate statuiile personajelor culturale din perioadele trecute. Această idee a fost preluată și de renascentiști și folosită până în secolul XIX. Se consideră că acesta este punctul premergător apariției muzeelor de istorie.

Alexandria este cunoscută pentru faptul că apare pentru prima dată o instituție ce cuprindea mai multe ramuri, aparent diferite, dar unite și împletite încât a fost considerat cel mai faimos museion al antichității, fondatorul fiind Ptolemeu Soter. Locația avea scop educativ, dar și comemorativ față de dinastiile egiptene. Deși operele de artă se aflau în palate și nu era accesibile publicului, muzeul cuprindea o serie de funcțiuni, precum o biblioteca, o menajerie, o grădina botanică, un observator și o academie.

În perioada Evului Mediu se păstrau și se conservau doar bunurile din cadrul instituțiilor religioase, fiind posibil de vizitat doar în timpul procesiunilor. Iar în Evul Mediu timpuriu, în aceeași perioadă când Columna lui Traian a fost declarată “monument al eternității” , cardinalul Giordano Orisini și-a făcut publică și posibilă de vizitat colecția de antichități.

În Constantinopol se punea accent pe însemnele puterii ale împăraților și detineu un tezaur imperial, adăpostit în anumite încăperi ale palatelor cu o administrație separată.

Pentru prima dată în perioda renașterii se naște acest interes față de conservare, cercetare și expunere în semn de respect față de antichitate. Acestea sunt cele trei principii care stau și astăzi la baza unui muzeu.

La Vatican în 1471 se construiește primul muzeu, la ordinul Papei Sixt al IV-lea, unde Iulius a II-lea adună statuile celebre din Antichitate.

Trecând prin acești pași ai evoluției se ajunge ca învățământul artistic să se dezvoltate tocmai datorită acestor galerii de pictură și a colecții muzeale. Colecționarea este încurajată, în principal, în lumea nobilimii și a artiștilor.

Aceste cabinete de curiozități se extind și iau amploare și în alte țări care încep să colecționeze și să cerceteze bogățiile antice.

În Germania , Wunderkamer, capătă o altă complexitate și o detaliere mai profundă a organizării, astfel avem : galeria de artă, galeria de rarități și colecția de armuri.

Secolele XVII – XVIII aduc îmbunătățiri, ajungându-se să se dezvolte foarte mult această ramură, începând comerțul cu operele de artă, investindu-se sume colosale. Se dezvoltă funcțiunea didactică și cercetare științifică, colecțiile devin mai specializate și catalogarea se face după criterii mai stricte. Tot în această perioada de înflorire apar și muzeele universitare, organizate pe lângă Universități.

Muzeul ia clar și funcția de educare, pe lângă cele de cercetare și conservare, fiind posibil pentru aproape oricine să viziteze.

Datorită faptului că încep să capate importantă națională, în secolul XVIII – British Museum, devine prima instituție muzeală de stat. Consecințele revoluției franceze contribuie în educare, și îmbogățirea colecțiilor muzeale, o dată ce se confiscau bunurile regale erau date statului. Cel mai important centru de cercetare artistică devine Centrul Muzeal din Palatul Louvru ce cuprindea mai multe ramuri: Muzeul Monumentelor Franceze, Muzeul de Istorie Națională și Muzeul Artelor și Meseriilor.

http://www.shutterstock.com// http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Louvre_palais_5.jpg

Muzeul devine o istitutie ce conturează trăsăturile naționale ale fiecărei țări, iar astfel în sec XIX se construiesc numeroase muzee cu arhitectură neoclasică impunătoare ce devin noile temple ale culturii.

Muzeele clasice aveau la baza funcția de conservare, de cercetare și de educare, ulterior aceste funcții sunt împletite cu alte segemnte ce fac ca spațiul muzeal să fie adaptabil pentru mai multe categorii de oameni.

2.2 Relația vizitator exponat/ vizitator – ambient

Pe parcursul închegării funcțiunii de muzeu au avut loc numeroase transformări, această ducând la evoluția acestuia raportat la societate. O dată cu înflorirea și interesul acordat de către popoare față de cultură s-au născut și au evoluat funcțiunile de bază ale unui muzeu: conservare, cercetare și expunere.

În Antichitate, atât în Grecia cât și în Roma, bogățiile erau expuse, chiar dacă rolul lor era de a evidenția avuția, erau totuși destinate publicului.

În timpul Evului Mediu obiectele ce aveau caracter cultural nu mai erau expuse, ci păstrate de către proprietari, evidențiindu-se puterea acestora. În mare parte nu mai erau colectate pentru a servi studiului sau a expunerii, astfel accesibilitatea era redusă din punctul de vedere al vizionării.

În Renaștere apare “setea” de cunoaștere și interesul față de Antichitate. În această perioada sunt făcute numeroase studii și cercetări are operelor trecutului, făcându-se clasificările mult mai stricte și mai exact. Se doreseste dezvoltarea culturală, dar expunerea este limitată, colecțiile se află în mare parte în palate, iar accesibilitate este tot redusă, limitându-se doar la vizitatorii distinși ai proprietarilor.

Abia în epoca iluministă muzeul devine instituție de stat importantă pentru conturarea identității naționale.

Prima galerie deschisă publicului este Galeria Imperială din Viena, unde se plătea o taxa la intrare, ulterior în interiorul Palaului Belvedere este mutată o colecție impresionantă de lucrări ce este accesibilă gratuit vizitatorilor. Muzeele încep să fie din ce în ce mai susținute din punct de vedere cultural și sunt deschise în anumite zile prestabile. Deși majoritatea țărilor susțin acest nou concept, în Anglia încă mai erau bunuri inaccesibile, deoarece erau proprietate privată ce aparținea burgheziei.

Chiar și așa, muzeele continuă să aibă un caracter elitist, masele de vizitatori fiind selectați și era considerată o favoare din partea administrației.

Principiile de expunere continuă să evolueze, plecând de la ideea inițială de a arată cât mai mult, nefiind importantă valoarea bunurilor, spațiile de cercetare și depozitare fiind incomparabil mai mici, se ajunge la principiul lui Ruskin care propune în cadrul Galeriei Naționale de la Londra, tablourile să fie expuse într-un singur registru. Astfel imaginea de ansamblu era mult mai “aerisită” fiecare opera de artă putea fii analizată și percepută mult mai bine. Din acest motiv, artiștii devin preocupați în actul de creeare și de cum va arată tabloul în interiorul muzeului.

Rolul vizitatorului era strict de privitor, analizând lucrarea ce era pusă fie într-un loc inaccesibil, fie “în vitrină”, menționat clar că nu se putea atinge. Participarea fiind strict vizuală, deseori îngreunată de modalitatea de a expune.

2.3. Completarea comunicării vizuale cu cea auditivă – De la umbre la proiecție cu sunet

Introducerea

Studiile privind arta cinematografiei, percepția imaginii au început din cele mai vechi timpuri. Relația dintre obiecte și lumina a fost elaborată de către filozofii greci Platon și Aristotel. Platon compară oamenii cu niște prizonieri într-o peștera ce nu pot vedea lumina soarelui, ce vine din spatele lor. Ei pot vedea doar umbrele ce se proiectează în față lor, pe pereții peșterii. Umbrele reprezentau obiectele din jurul lor și chiar și pe ei înșiși.

Primul care face legătură dintre lumină și mișcare, create de aceeași sursă, a fost Ting Huan în anul 180 d.Hr., într-o reprezentație ce purta numele “Tubul care face că fanteziile să apară”.

Ulterior, ispirat de camera obscură Yu Chao Lung, construiește o pagodă în miniatură pentru a analiză și cerceta imaginile rasturante cepatrundeau prin orificiu și le direcționa pe un ecran.

Prima dată, camera obscură, a fost folosită de către un medic, dar care în timpul liber era magician: Arnaud Villeneuve. Scopul sau era de a prezența “sectacole mișcătoare”, publicul era plasat într-o camera întunecată, iar actorii interpretau în exterior, imaginea lor fiind proiectată pe unul din peretele din interior. http://nobletei.ablog.ro/2008-03-10/mitul-pesterii-ratiunea-lui-platon.html

Cel căruia îi aprtine descrierea completă a camerei obscure este Leonardo Da Vinci, deși din cauza “scrierii în oglindă” (invers) a acestuia, muncă sa de cercetare în domeniu a fost necunoscută timp de aproape trei secole. Tot de același autor, s-au găsit desene ce reprezentau o lentilă convergență, o lumânare aprinsă și un orificiu pe post de coș, asta cu 140 de ani înaintea lanternei lui Kircher. Dar nu exista nici un indiciu că era vorba de o imagine proiectată.

Al doilea element ce ajută la evoluția și descoperirea tehnicilor din cinematografie, este inițiat de Aristotel. Acesta descrie efectul de “postlumina” – “persistența viziunii”, după fixarea privirii pe soare.

Deși studiile au început atât de devreme, abia în 1832 a fost creeat un dispozitiv numit: “fantascope” sau “roată magică” ulterior folosită că jucărie. Era vorba de un cerc, pe care erau imagini desenate serial încât să pară în mișcare. Autorul acestui mecanism a fost un om de știință belgian Joseph Antoine Ferdinand Plăteau

Doi ani mai târziu, William George Horner inventează zootropul (“daedalum”), inventează plecând de la conceptul lui Plateau, o formă incipientă a unui “proiector” mecanic, ce conținea o serie de imagini statice, ce învârtite creeau impresia de mișcare – este în fond un stroboscop perfecționat, discurileau fost înlocuite cu cilindrii,iar vizionarea se putea face de mai multe persoane.

Primii pași în evoluție

În 1870, Emile Reynaud, un inventator francez, a făcut studii și a ales să îmbunătățească conceptul zootropului, adăugându-i oglinzi în centrul tobei. După alte cercetări, inventatorul creează o versiune a zootropului pentru proiecție, și se folosește de un reflector și o lentilă ce mărea imaginile în mișcare.

Tot în acest an, un fotograf ce a surprins o serie de poze cu un cal în micare pornește într-un turneu în care vrea să-și arate fotografiile în mișcare folosind un mecanism numit: zoopraxiscop.

În 1885 americanul George Eastman, înlocuiește plăcile de sticlă individuale, introducând rola de hârtie (pelicula) care reacționează sensibil la acțiunea luminii. Ulterior înlocuiește și rola de hârtie, cu celuloid – un material sintetic îmbrăcat cu o emulsie de gelatină.

Prin 1892 Reynaud începe să organizeze proiecții în cadrul Teatrului Optic din Paris, unde rulau sute de desene pe o bobină, ce o învârtea personal. O animație dura undeva la 15 minute. Mecanismul presupunea o lanternă magică – sursă de lumina – această concentra radiația luminoasă pe o bandă transparentă, pe care erau desenate personaje în mișcare (diverse faze) ce aveau mici povestioare.

Kinetoscopul, este aparatul care redă imagini în mișcare din lumea reală obținute cu ajutorul unui kinetograf (un aparat de filmat cu suport fexibil de 35 mm cu perforații.)

În 1890, Thomas Edison prezintă acest aparat la expoziția Mondială de la Chicago. Obiectul era conceput în așa fel încât o singură persoană putea urmări acțiunea. Acesta a început să fie făcut în serie trei ani mai târziu. Edison în aceași perioada inventează și fonograful, dorește să facă o legătură între cele două, făcând o încercare de sonorizare. A fost o resuita, mai ales pentru acele vremuri, deși filmul dura un singur minut.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Camer%C4%83_obscur%C4%83 http://ro.wikipedia.org/wiki/Auguste_%C8%99i_Louis_Lumi%C3%A8re

28 decembrie 1895 este o zi foarte importantă în industria cinematografiei, atunci frații Lumiere – în locaul “Grand Cafe” – Paris – își prezintă prima proiecție cinematografică publică a unui film, proiectată cu aparatul conceput de ei. Filmul proiectat e intitulat La Sortie des Usines "Lumière" (Ieșirea din Uzinele Lumière). Un alt film foarte important a fost Sosirea unui tren în gara, care a rulat, imediat după premieră din Franța urmează să apară și în București.

La aceeași dată este marcată nașterea celei de-a saptea artă – arta cinematografică.

La început filmul a fost catalogat că un bâlci de către oamenii de cultură, ulterior, după ce se fac investiții ajunge să fie prețuit. Între timp “Lumea bună” mergea doar la teatru.

După ce Frații Lumière au inventat cinematograful, Charles Pathe a reușit cu succes să-l industrializeze, în ciuda faptului că însăși inventatorii n-au avut încredere în proiectul lor, considerându-l destinat eșecului.

Între anii 1896 și 1912 Melies a realizat 500 de filme, cel mai cunoscut fiind: "Le voyage dans la lune", care, într-una din scene prezintă figura animată a lunii, lovită în ochi de o rachetă.

Din păcate, Melies nu a putut să lupte împotriva marilor companii de producții cinematografice apărute în anii 1910. După Primul Război Mondial, filmele sale au fost în mare parte uitate, dar în anii 20 au fost redescoperite și în 1931, Melies a primit Legiunea de Onoare din partea guvernului francez.

Comercializarea

Pathe, în anul 1884 descoperă un fonograf Edison în cadrul unui târg, îl cumpără și se hotărăște că și el la rândul sau să facă comerț. În 1895 închiriază un mic magazin, și călătorește frecvent la Londra pentru a cumpără imitații de fonografe și kinetoscopuri Edison, pe care le revinde în Franța la târg.

Frații Pathe înființează societatea "Pathé-Frères", care se ocupă atât de partea cinematografică cât și de partea fonografică.

După ce incinta suferă un incendiu de mari proporții , în 1897 își mută sediul aproape de Champs-Élysées. Iar în 1900 după Expoziția Universală de la Paris unde obține un stand, Pathé devine colaborator cu Ferdinand Zecca, angajat că prim-regizor și director de producție al firmei. “Stilul lui Zecca” se regăsește în mai multe genuri: melodrame, farsă, comedia cu trucaje, recostituirea, făcute de el sau de colaboratorii săi.

Între anii 1905-1910, Compania evoluează și crește în succes, ajunge să se numească Société Pathé Cinémă, unde lansează seria comică a lui Max Linder și "Pathé Journal".

În continuare, frații Pathé dezvoltă toate ramurile cinematografice, cu fabricarea de aparate, producție de filme, studiouri, laboratoare, implantare de sucursale și filiale în lumea întreagă, iar în 1930 Charles Pathé se retrage din afacerea cinematografică murind în 1957, la vârsta de 94 ani.

Leon Gaumont, în 1895, înființează o companie importantă de producții cinematografice. Această se lansează cu fabricarea aparatelor de fotografiat și de filmat. Vine cu o varianta îmbunătățită a cronofotograful – un aparat care înregistra și proiecta imagini animate.

Tot în 1900 la Expoziția Universală, prezintă o nouă invenție, un aparat sonor care îmbină un proiector și un fonograf.

Gaumont face cercetări în ceea ce privește sunetul și culoarea, ajungând să comercializeze cronofonul și să deschidă săli de proiecție în zone importante din Paris. Ulterior achiziționează hipodromul, devenit Gaumont Palace în 1911. Sala avea 3400 de locuri și o înălțime de 20 de metri, dar în 1925 producția cnematografica se oprește. Leon Gaumont semnează o colaborare cu Metro-Goldwyn în 1925, astfel luând naștere compania Gaumont Metro Goldwyn (G.M.G.).

Louis Feuillade un renumit regizor și scenarist ce din 1905 a început să lucreze pentru Gaumont, ulterior regizandu-și propriile filme.. Este primul care face filmul mai lung de 10 minute, are în protofoliu peste 800 de filme, ce se încadrează în mai toate tipurile, de la trucaje, comedii, drame burgheze, istorice, biblice sau aventuri misterioase. Feuillade este acreditat cu realizarea unor filme de tip “thriller”.

Alice Guy este prima femeie regizor ce a adus multe tehnici noi, mai ales în zona filmului de ficțiune. De asemenea, a lucrat la Gaumont în 1896 și este considerată primul producător care se dezvoltă sistematic, cinematograful narativ. În 1906 a produs filmul “Life of Christ” cu un buget mai mare și peste 300 de figurant. Este prima care folosește sistemul “Chronophone” de la Gaumont, metodă prin care filmul se derula invers.

Apariția genurilor cinematografice

Drama realistă: Produsă de Zecca – Istoria unei crime, este una dintre cele mai reunmite capodopere, Victimele alcoolismului de Zola – sunt filmele care reușesc să atingă acel prag al evoluției, moment în care se putea spune că au atins un anume realism/naturalism. Aceste filme erau influențate de imagistică muzeelor de ceară.

Comedia și personajele comice: Andre Deed alias Boireau și Cretinetti: regizor și actor francez ce a lucrat la peste 150 de filme: Uomo meccanico, L' (1921)

Max Linder alias Max este prima vedetă a cinematografului, mai ales în ceea ce privește filmul mut. Apare în aproximativ 100 de scurt metraje comice, unde ne era prezentată viață dintr-un unghi umoristic. După primul război mondial se angajează în America la studiourile Essanay, de unde plecase Charlie Chaplin. Nereușind niciodată să-l egaleze, contractul i-a fost reziliat. S-a întors în Franța, unde s-a sinucis împreună cu soția sa.

Alte genuri consacrate din aceea perioadă au mai fost: serialele de aventuri (Victorin Jasset – soțul lui Alice Guy) și filmul Western (apărut în America – acțiunea se petrece în Vestl Sălbatic american.), un nume reprezentativ fiind Porter cu “ The Great Train Robbery” este considerat primul film montat, unde s-au folosit noi tehnici: cross cutting și double exposure, editare compusă și schimbarea puctului de stație. Acest film a reprezentat un pas important în cinematografie deoarece este primul film fictiv cu o durată mai mare și cu un fir narativ detaliat.

Desenul animat: Printre primii autori se innumara și savantul olandez Pieter von Muschenbroek. În 1736 desenează pentru prima dată fazele succesive a unei mori de vânt – el a creeat iluzia mobilității. După mai mult de un secol Emile Reynaud folosindu-se de Teatrul optic, reinventează conceptul desenului animat. Certificarea Invenției lui Reynaud dă prioritate animației față de cinematograful fraților Lumiere (1895).

În civilizația omului contemporan desenul animat ocupă un loc foarte bine determinat. Acest lucru se întâmplă după ce de-a lungul timpului trece prin multe modificări tinzând permanent spre evoluție.

Printre cele mai importante personaje din acest domeniu se innumara și Stuart Blackton care la începutul anilor 1900 transpune pe celuloid desene succesive a Teatrului optic (zootropului) cu ajutorul procedeului de înregistrare imagine cu imagine. Blackton este primul care folosește animația stop-cadru, considerat părintele animației americane, deși era de origine englez.

Emil Cohn este alt personaj important din această industrie, folosindu-se de inovaiile lui Balckton face peste 120 de filme naïve și feerice. Aceste este cel care introduce actorii în filmarea desenelor, animarea obiectelor, plus multe altele.

În 1914 pentru prima dată apar desene elementare pe foi de celuloid , acest lucru fiind realizat de Earl Hund.

Cele mai faimoase și celebre filme mute îi aparțin lui Friedrich Lang (Fritz Lang). Devine foarte cunoscut în America, unde își creează majoritatea filmelor, considerate capodopere. A fost un regizor, producător și scenarist ce avea influențe austrice, germane și americane

Realatia muzeu – cinematografie – interactivitate

3.1. Definiții în accepțiunea modernă a funcțiunilor de tip muzeu și cinematograf

MUZEU

Cea mai recentă definite legată de muzee adoptată în cadrul statutului ICOM din 2001 precizează că : “ Muzeul este instituție non-profit, aflată în slujba societății și a dezvoltării sale și deschisă publicului, care obține, conservă, cercetează, comunică și expune în scopul studiului, educației și delectării, dovezi materiale privitoare la oameni și mediul lor de viață.”

Acum în muzeele moderne, independent de proporțiile și profilul lui, rigoarea și preciziia se dorește că împletirea cu impresia plăcută, emoționantă și odihnitoare să fie în armonie. “ Muzeul are rolul de școală, dar și de spectacol, fiind în același timp un loc de instruire și de divertisment.”

CINEMATOGRAFIE

În DEX ne este dată următoarea definiție: “CINEMATOGRAFÍE, cinematografii, s.f. 1) Tehnica și arta înregistrării fotografice a unor scene, a unor peisaje etc. pe un film special și a reproducerii lor prin proiectare luminoasă pe un ecran, astfel încât să dea iluzia mișcării și a vieții; industrie producătoare de filme; 2) Ramură a culturii și a economiei naționale care se ocupă cu producția de film “

Altă definiție ar putea fi : “Cinematografia este o artă sincretică , care are elemente comune cu pictura/arhitectura (prin imagine ), cu teatru (jocul actorilor ), cu muzică (coloana sonoră), iar cu literatura (scenariul)”.

Lev Kulesov,Vsevolod Pudovkin și Serghei Eisenstein sunt de părere că “Montajul este cel care crează realitatea cinematografică (…),natura nu reprezintă decât material prim a acestei idei creatoare”.

INTERACTIVITATEA

Deși această noțiune a apărut recent, ea capătă definiții în mai multe domenii. Se leagă atât de realitatea fizică cât și de cea virtuală.

Ideea de baza este dialogul dintre două entități, ființe sau obiecte. Cel mai des întâlnită este în domeniul informaticii, ce presupune capacitatea aparatului de a face un schimb de informații între utilizator și computer/tv etc,

Interactivitatea presupune o funcție, realizată în mod intenționat între obiecte creeate de om, medii fizice sau virtuale având că și caracteristică perceperea și apoi schimbul din inforamtie printr-un răspuns coerent, dinamic și inteligent raportat la mișcări, gesturi, expresii sau schimabarilor stării fizice sau psihice ale persoanei etc.

3.2. Evoluție către un muzeu modern

Muzeul se integrează din ce în ce mai bine în societatea modernă, căpătând un rol educativ tot mai definitoriu.

Când se construiește sau amenajează un muzeu pe o fosta locație, trebuie să ținem cont de amplasarea edificului, mobilitatea și funcționalitatea spațiului raportat la tema principala a expunerii.

Acum noul concept de muzeu “te plaseaza in vitrina” cu exponatul. S-a constat de-a lungul timpului ca vizitatorii vor sa atinga operele de arta, in special sculpturile, acum muzeul iti ofera posibilitatea prin alte mijloace de a interactiona si te simti mai apropiat de mediu creat. Muzeul este un centru de comunicare , unde exponatul este acum subliniat. S-a renuntat la decoratia de interior, tocmai pentru a pune in valoare expozitia. Acesta a devenit un centru de inspiratie, de cunoastere si care ajuta in intensificarea relatiei cu comunitatea. Scopul educativ se imbina cu divertismentul si atat adultii, cat si copii invata si inteleg mult mai repede prin interrelationarea cu obiectul. Tangibilul si dinamisul sunt acum ideile principale in cadrul muzeelor.

Se pune accent pe dezvoltarea imaginatiei si a emotiilor dar impletite cu datele exacte capatate in urma unor investigatii si cercetari. Oamenii sunt “instruiti” sa respecte si sa patrunda in profunzimea creatiei omenesti pe plan national si universal. Motiv pentru care s-au dezvoltat spatii de workshop in interiorul muzeelor, loc in care copii si adultii pot invata sau experimenta diverse subiecte ce stau la baza temei principale a muzeului. O putem numi o noua forma de invatamant si de recreere, care face parte din noile metode de dezvoltare a acestor institurii.

Apar muzee si teme mai putin conformiste, dar foarte interesante. Exista expozitii in cadrul muzeelor ce se refera la gastronomie si se folosesc de simtul olfactiv ca element principal.

In urma studiilor s-a descoperit ca mai putin de jumatate din populatie viziteaza un muzeu o data pe an. In acest sens, ca si raspuns din partea unei institutii ce doreste sa culturarizeze, muzeele au fost nevoite sa introduca si alti factori prin care sa atraga, Interactivitatea a venit de la sine, in fata unei societati de consum ce transforma un vizitator pasiv intr-unul activ si se doreste ca raspunsul dorintelor lui sa-l gaseasca in cadrul muzeului. Din aceasta perspectiva, daca nu se controleaza in mod adecvat functiunile se risca transformarea sa intr-un bun de consum.

Functia comunicativa a arhitecturii de interior aduce cu sine ideea de participare la procesul arhitectural. Ea ajuta in ceea ce priveste contactul social al persoanelor, acest lucru poate influenta starea emotionala a utilizatorului.

Interiorul unui muzeu, si nu numai, trebuie sa aiba capacitatea sa transmita idei si valori.

http://www.theblogazine.com/2013/12/touring-peter-zumthors-world/

http://archinect.com/news/article/ http://www.designboom.com/interviews/tadao-ando/

http://www.arcspace.com/tadao-ando/sayamaike-historical-museum/

Horia Creangă spune că “Opera arhitectonică ia naștere din armonizarea utilului cu frumosul și constituie o unitate estetică”, aceste cuvinte se pliază perfect și în domeniul arhitecturii de interior.

Un muzeu devine un spațiu ce atrage turiști, nu doar din țară, ci din întreagă lume. Acest lucru generează noi investiții și implicit o evoluție în materie de arhitectură și design, ceea ce duce la o competiție dintre orașele lumii. Muzeul, nu mai e un simplu “depozit”, ci un spațiu cu multe și diversificate funcțiuni adaptate noilor forme de expresie artistică. Noile funcțiuni ce se nasc într-un muzeu se referă la experiențe, evenimente și interacțiune. Putem constată că muzeul tinde să se transforme într-un centru cultural , deoarece în același spațiu în care cultura se identifică cu modul de viață al societății contemporane. Deși se pune accent pe adresarea către un public tot mai larg, cu interese diferite, pentru a menține funcțiunea de muzeu și a nu fi transformat în centru cultural, sunt unele restricții ce se pot pune în favoarea “conservării” statutului de muzeu. Mai exact, deși are mai multe funcțiuni, cafenea, săli de conferință, workshopuri, mici cinematografe, magazin ele vor funcționa simultan cu muzeul, neavând activitate independența, “obligând” publicul să viziteze.

Evoluția muzeului are loc pe toate planurile, atât din punct de vedere estetic – se renunță la decorațiile de la interior și se pune accent pe sublinerea operei de artă, conceptul de expunere, relația vizitatorului cu ambientul și exponatul – persoană se află în “vitrină” cu obiectul. Noile concepte din cadrul muzeelor moderne sunt tangibilul, implicit și interactivitatea.

3.3. Funcțiunile unui astfel de muzeu

Interactivitatea are ca idee de baza dialogul, comunicarea, iar muzeul este acum văzut ca un centru de comunicare.

Posibilitatea extinderii, existența unui spațiu vast înconjurător, spațiul de parcare să fie mai îndepărtat sunt principii de pe care funcționează noile muzee.

Reintegrarea urbană este iarăși un conept modern. Se dorește că o anumită clădire să (re)între într-un circuit public, așa că se apelează la conversie. Dacă există un parc sau altă zona de interes urban în apropiere locația va avea și mai mult succes.

În interior totul se creează în jurul temei centrale, care are la rândul ei spații subordonate (accentuate sau estompate). Selecționarea obiectelor se face, de asemeni, în funcție de ideea principală, la fel ca și planul de expunere.

http://50museums.com/the-cleveland-museum-of-art/ http://benayoun.com/cosmopolis/CosmoShanghai/index.htm

http://www.archilovers.com/projects/piccolo-museo-del-diario.html https://www.pinterest.com/wolfworker/art-installations-performance/

Tendința actuală este aceea de a favoriza creșterea accesibilității și a includerii sociale în detrimentele esențiale (colecționare, cercetare, conservare), necesare pentru a menține și a interpreta exponatele.

Exponatele nu mai sunt neglijate încărcându-le prin numeroase detalii, interpretări sau decorații inutile în ambient, publicul fiind lăsat să analizeze și să mediteze asupra operei.

În perioada contemporană este o problema în ceea ce privește ierarhizarea valorilor, astfel muzeele se limitează când vine vorba de achiziționare și ajung să pună mai mult accent pe comunicarea socială.

Deși funcțiile sale principale sunt colecționarea, cercetare și educarea și putem spune că are rol de școală, dar și de spectacol, un loc de instruire și divertisment, scopul educativ al unui muzeu se împletește permanent cu cel de cercetare.

Trei factori importanți ce apar când vorbim organizarea sa, ținând seama de rolul social și etic:

patrimoniul (opere de artă, obiecte, arheologice, cărți, documente etc)

personal specilizat – în urmă pregătirii intensive în acest domeniu, au rolul de a prezența sugestiv publicului exponatul și de a transmite mai departe în timp informațiile asupra obiectului.

publicul – masă de oameni cărora li se face educația estetică, etică, etc.

Fiecare muzeu, în funcție de specific folosește propriile mijloace de abordare a publicului. Tehnica este diferită, deoarece pe lângă faptul că se deosebește prin tema centrală, muzeul păstrează obiecte foarte diverse, pe care le studiază și clasează, ordonându-le într-un sistem, ce a fost analizat anterior, și le prezintă publicului într-un limbaj accesibil.

El evoluează o dată cu tehnologia și domeniile noi apărute. Muzeul contemporan începe să colecționeze selectiv și organizat, după criterii științifice, în același timp acrordand și o deosebită importantă cercetării și organizării vechilor colecții moștenite. Scopul de a colecționa tot ce poate deveni o mărturie a activității omenești de astăzi este o detorie civică, toate țările urmărind același lucru, și anume îmbogățirea tezaurului cultural și artistic.

În perioada contemporană se ridică problema identificării valorilor și a ideilor importante, a detectării punctelor de interes ale publicului de astăzi și chiar și cel de mâine.

Cercetarea are și caracter aplicativ față de cercetător și are o deosebită importantă pentru îndeplinirea altor funcțiuni, conservarea și educarea, în urmă acesteia se poate ajunge la organizare și distribuție a exponatelor mai corectă, astfel încât devin mai ușor accesibile publicului și specialiștilor.

Regăsim mai multe rezultate din această activitatea:

“ – descoperirea unor documente cu caracter istoric, cultural artistic etc., care contribuie la elucidarea unor aspecte noi ale culturii, sau chiar la dezvăluirea unor domenii noi;

– interpretarea corectă a unor materiale cunoscute încă din trecut, rămase neînțelese, greșit datate, fals atribuite etc.

– revizuirea unor teorii sau lărgirea unor concluzii pe baza studierii în toate detaliile a unei anumite categorii de obiecte diintr-o epoca determinată, având o proveniență comună etc.”

În momentul de față muzeele propun mai multe tipuri de soluții prin care publicul poate avea acces limitat în aceste cadre, ale cercetării. Unele propun anumite zile speciale în care se pot vizita anumite zone, altele separă prin pereți vitrați. Toate acestea pentru a educa și a ajuta la înțelegere vizitatorul.

Deși funcțiunile unui muzeu contemporan s-au mai extins, ele provin din același ramuri. Evoluția a apărut o dată cu nevoia societaii și modul diferit de abordare. În primul rând tehnologia produce această schimbare de concept prin care publicul este ajutat să asimileze informațiile mai ușor. Datorită faptului că în cadrul unui muzeu se dorește revenirea publicului, deci un interes constant, și a faptului că reprezintă o instituție dinamică, se optează pentru diverse metode interactive și expoziții temporare. Funcțiunile pot fi catalogate și în alte moduri:

cultural – găsim expozițiile, biblioteci, librării, workshop, conferințe etc

educativ – se împletește perfect cu rolul cultural și deasemeni se completează perfect cu rolul interactivității

non-cultural – ce ține de divertisment – metode interactive de educare și cafenea/bar/pub.

Caracterul dinamic și multifuncțional al muzeelor contemporane obligă arhitectul și muzeologul la realizarea unei structuri arhitectonice interioare cât mai felxibila și mai liberă. Se ține cont de faptul că poate spațiul va trebui compartimentat altfel, transformat, adaptat pe noile cerințe (modificare tematică, expoziții temporare, sporirea colecțiilor).

Principiul de baza al arhitecturii muzeului modern este flexibilitatea și mobilitatea interioară. Spațiul trebuie să ofere posibilitatea modificării cu ușurință a compartimentării. În ciuda faptului că un muzeu trebuie să dea senzație de statornicie și trăinicie trebuie să fie ușor de transformat și adaptat.

3.4. Modalitatea de expunere în cadrul unui asemenea muzeu

Expunerea și modalitatea de expunere în cadrul unui muzeu formează practic conceptul. Este cea mai importantă parte pentru public.

Prin acest rol, al expunerii, muzeul își asumă un rol imprtant în sistemul educațional, în dezvoltarea percepției și înțelegerii asupra mediului și a identității culturale.

Aceatsa funcție trebuie să țină cont de interesul vizitatorilor evitând a fi foarte specifică, deoarece poate interveni monotonia, iar revenirea în muzeu este o calitate importanta, ce nu o au toate.

Specialiștii din cadrul muzeelor au misiunea de a îmbină perfect cantitatea cu profunzimea informațiilor, în așa fel încât expunerea să nu fie obositoare.

Copii și tinerii reprezintă un sector important al publicului de muzeu.

“Vizita la muzeu sau galerie are menirea de a kotiva, stimula, de a oferi o experiență fizică și de a consolida învățarea”

Astfel muzeele au o importantă resursă extra-curriculară, datorită legăturii strânse între aceste instituții (învățământ – muzeu).

Accesul la informație și setea de a cunoaște este o necesitate umană ce stă la baza motivației vizitatorului de muzeu.

Publicul interesat de vizite la muzeu face în mare parte din același mediu de proveniență, al preferințelor sau al pregătirii, dar sunt și situații în care tema, mulțumește mai multe categorii de oameni.

Potrivit lui Kenneth Hudson, cel care preia și prezintă motivații ale vizitatorului – expuse pentru prima dată de Dr. Pott, aflăm că unul din motive ar fi cel estetic și anume că omul tinde să aspire către frumos, al doilea cel romantic – nevoia de a evada din cotidian și al treilea se referă la dorința de a asimila informații, cultură, deci un motiv intelectual.

Expunerea și interpretarea obiectelor trebuie să țină cont de proporția pe care o are explicarea cercetărilor față de importantă interpretării personale, că principal mijloc de asimilare a informației.

De multe ori informațiile despre un obiect sunt indispensabile, acest lucru și din cauza faptului că exponatul este scos din contextul sau istoric și adus într-un spațiu neutru. Trebuie să existe un echilibru între cantitatea de informație și faptul că acest lucru îngreunează percepera să. Studiile arată că cel mult 60% din textul aferent este citit și o parte și mai mică reținut. Din acest motiv se optează la multe alte metode prin care se poate înțelege obiectul (ex: proiecții digitale). Chiar și atunci când se folosește text, s-a studiat faptul că același cuvânt are interpretări diferinte în funcție de individ, așa că s-a ajuns la concluzia că obiectul de artă nu poate fi considerat o formă de comunicare directă ce prezintă o singură interpretare universală, ci fiecare exponat are un înțeles simbolic și variabil.

Un alt nou concept ce apare în cadrul muzeelor, interactivitatea, se referă la participarea activă că mijloc de implicare a vizitatorului. “Tangibilul” este nouă metodă aplicată, pentru a scoate din monotonie înșiruirea succesivă și fără ritm a operelor. Noul concept este “introducerea” vizitatorului în vitrină.

Tematica se realizaeaza în raport cu spațiul și exponatele. Sunt câteva extape ce trebuie parcurse pentru a obține un rezultat :

se strânge materialul informativ ce are legătură cu tema ilustrată în expoziție

se grupează în funcție de ideea centrală, după anumite criterii sau idei, care vor fi accentuate sau estompate în expunere

se realizaeaza schemă generală și planul de expunere după ce se selecționează obiectele și celelalte materiale documentare în funcție tot de tema expoziției

în funcție de planul deja existent trebuie adaptate, uneori presupune chiar o nouă selectare

se întocmește planul definitiv detaliat, se realizează și machete cu fotografii a tuturor exponatelor

se stabiliesc exact toate elementele complementare, care susțin obiectul (fotografii, desene, schițe, texte etc.) și amplasarea și dimensionarea conform planului.

În cadrul expozițiilor permanente sau temporare se face în urmă unui studiu amănunțit, este exclusă fiind varianta spontană sau improvizată, indiferent de proporțiile ei. Orice obiect “în plus” ce nu face parte din tematică va deranja privirea, nu întărește argumentul tematicii și va fi o expoziție destinată eșecului.

Modalitatea în care expunem un obiect trebuie să își susțină ideea – istoricul, textul fiind o completare, nu o definiție.

Sistemele de prindere trebuie să fie sigure și să ajute în perceperea obiectului, la fel că și poziția față de sursă de iluminat artificial sau natural.

Modul de prezentare este de asemeni de mare importantă, armonizarea obiectelor sub raportul temei generale, formei, coloritului și stilului. Coloritul, poate accentua importantă unui obiect, sau punerea să în valoare, în același timp se poate greși și culoarea poate eclipsa opera.

O altă tema dificilă în cadrul muzeelor este crearea ambianței și leagtura dintre obicete și materialul complementar cu caracter informativ: facsimile, diapozitive, desene schițe etc.

Expozițiile temporare trebuie diferențiate de cele permanente, prin materialele auxiliare, utlizarea lor se face în două moduri: gruparea izolată la intrarea în muzeu, sau undeva în partea introductivă a expoziției sau prin expunerea intercalată cu obiectele originale, folosindu-le ca fundal.

Iluminarea în cadrul muzeului este elementară și trebuie bine studiată fiind o condiție a unei bune prezentări. Prin mijlocirea tonurilor și semitonurilor de umbre și lumini se șterg sau se înscriu exponatele. Lumina trebuie studiată foarte bine, deoarece este un factor care și poate degrada obiectul.

Lumina naturală influențează starea fizică și psihică a vizitatorului, ea atenuează oboseală pe care o capătă în timpul turului.

Lumina artificială este cel mai des folosită în cadrul muzeelor contemporane. Această poate fi dirijată, dozată și variată sub raportul cantității și a calității.

Tipurile de iluminat ce se folosesc sunt:

iluminare generală – poziționată în plafon – folosită în special în sălile de expoziție temporară

iluminare limitată la fiecare vitrină, de obicei prin tuburi fluorescente dispuse în pararel de sus sau de jos, alteori chiar pe verticală, în laterale, dar întotdeauna mascate, fie de scafe fie de material plastic

iluminarea individuală a obiectului sau a unei vitrine (se folosesc reflectoare de mici dimensiuni, spot), fasciculul de lumina este dirijat de sus pentru a evidenția exponatul/vitrină.

iluminarea individuală a obiectului prin reflectoare – spoturi amplasate într-un ungher al sălii, în partea de sus sau pe paviment. Fasciculul se concentrează pe obiect, astfel încât să nu îngreuneze perceperea vizitatorului.

bandă de lumina continuă, care desemeni se maschează.

obiect de iluminat cu picior, care răspândește lumina în sus

Atât lumina naturală cât și cea artificială au un rol important în realizarea unei scenografii și în atragerea publicului.

Modalitățile de expunere sunt de foarte multe tipuri, mai ales astăzi, în funcție de tematică muzeului și priceperea arhitectului de interior pot ieși lucruri spectaculoase. Tehnologia vine în întărirea acestor modalități interesante. Obiectele pot fi suspendate, expuse în console, pe cadre de metal, vitrinele iau forme interesante (ex: cilintrii din plexi), încastrate în diverse corpuri de mobilier creeate special pentru muzeu etc. Oragnizarea lor creează un traseu și de obicei, pentru dinamism nu se optează la o singură metodă de expunere. Unele piese trebuie neapărat protejate de vizitatori și sunt expuse în vitrine închise, altele sunt suspendate încât nu pot ajunge, altele pot fi atinse și expuse intenționat încât publicul să se folosească de această posibilitate.

Tot o modalitate de expunere este și cea digitală, proiecții, sau panouri digitale cu touch. Această latura este nouă și foarte folosită, mai ales pentru a spori interactivitatea și înțelegerea.

3.5. Relația vizitator – ambient/ Relația vizitator – exponat

Din momentul în care vizitatorul intră în muzeu, și să-i fie transmis psihologic în funcție de tema generală, în primul rând o senzație plăcută din punct de vedere estetic, apoi traseul să-i fie clar definit, fără a obligă un circuit în mod direct.

S-au făcut și se fac cercetări care studiază psihologia omului în spații publice. De la coloristică, la iluminat, marcaje, funcțiuni, traseu etc.

După cum am specificat în subacapitolul anterior, sunt mai multe tipuri de ilmuinat, în funcție de context ele se adaptează. Trebuie foarte bine studiat unghiul încât să nu deranjeze privitorul sau să redea informații ernote despre obiect (ex. culori diferite). Reflectoarele trebuie direcționate din unghiul potrivit încă să nu reiasă informații false despre exponat. Sistemele de iluminat care funcționează electronic și sisteme optice cu surse de lumina modernă (Ra>90). Lumina se definește atât că un instrument tehnic de care se folosesc muzeele, dar și conceptual. Pentru o percepție mai bună 3D a obiectului, se luminează din mai multe unghiuri același exponat. Există formule de calcul pentru a dispune corect sursele de iluminat, încât vizitatorul să nu fie deranjat vizual.

Culorile din interiorul muzeului trebuie să fie în armonie cu tema principala și, evident, cu exponatele. Se pot folosi culori puternice atunci când intenția este de atrage atenția și de a se creea dinamism cu ajutorul acesteia. Muzeele contemporane folosesc un spațiu interior mai puțin decorat, neutru, motivul fiind acela de a scoate piesele în evidență.

Vizitatorul poate atinge acum multe din exponate, le poate chiar folosi, există simulări, workshopuri etc, ce fac publicul să înțeleagă mai bine tehnicile prin care se folosește un anumit obiect.

Omul are tendința de a reconstrui, construi și presupune o formă ce poate nu este complet vizibilă, inspirat din ceea ce a mai văzut. Dezorientarea apare atunci când suntem scoși din “rutină” planurilor verticale, orizontale sau oblice. Atunci când se introduc elemente complet noi, pe care nu le putem percepe decât parțial și care intră în conflict cu situațiile înregistrate anterior, atunci mintea omului se debusolează. Atunci există mai multe variante, fie omul reconstruiește cu părți noi, cu elemente ce deja le știe, fie se lasă purtat de această nouă realitate – percepția alterată. E de preferat ca în cazul exponatelor și a poziționării lor să nu obosim mintea umană, dacă nu intervine dinamismul intenționat.

Vizitatorul este în același cadru cu exponatul, el îl poate atinge, vedea, miroși și în unele cazuri chiar gustă. Exemplu unde se folosește, în cadrul unei expoziții temporare, simțul gustativ ar fi cazul lui Hannes Broecker – Drink Away The Art. O expoziție în Germania la care autorul s-a gândit să adauge ceva interactiv și foarte interesant, cocktailurile se serveau din “acvarii”, paralelipipezi din sticlă, ancorați în perete, fiecare cu robinet, pus sub formă de tablouri. Băuturile viu colorate și foarte tentante îi făceau pe vizitatori și mai uimiți de creațiile sale.

Sunt multe exemple în care publicul intră în contact direct cu exponatul cu ajutorul simțurilor.

Proporțiile spațiilor sunt echilibrate de arhitect în funcție de cerințele muzeului, încât vizitatorul să nu se simtă obosit sau copleșit de imensitatea lui, se optează pentru o imagine de ansamblu controlată. În situația unei converșii pe o construcție mai veche arhitectul trebuie să țină cont de faptul că atmosfera să fie plăcută și primitoare, scopul principal fiind evidențierea exponatelor și desfășurarea lor logică, după un fir conducător clar și ușor pentru orice vizitator. Echilibrul între contemplare, înțelegere și ambianța potrivită, aceste este scopul organizării și amenajării.

https://www.deutsche-kinemathek.de/de http://www.mataderomadrid.org/la-cineteca.html

3.6. Tipuri de interactivitatea folosindu-se toate simțurile (tactilă, vizuală, auditivă, olfactivă, gustativă)

Interactivitatea este tot mai folosită în arhitectură și mai ales în arhitectură de interior. Sunt numeroase proiecte inițiate în spații publice care au intenția de a face oamenii să socializeze. S-a observat faptul că oamenii răspund pozitiv acestor “provocări” așa că totul a evoluat și a ajuns la un nivel complex și detaliat.

Studiul arhitecturii doar în punct de vedere vizual a devenit insuficient, astfel au început să fie luate în calcul introducerea și celoralte simțuri pentru a completă mesajul transmis. Prin această simulare a tuturor simțurilor putem vorbi de o educare a lor și în același timp de o dezvoltare a inteligenței folosindu-se toate mijloacele posibilie.

Steven Holl spune că arhitectură este singură artă ce poate oferi o experiență mulți-senzorială. Cu ajutorul stimulării tuturor simțurilor, această disciplină are puterea de a oferi experiențe interactive, dezvoltând imaginația și memoria.

Din dorința de a nu fi subestimată această artă prin concentrarea strict a impactului vizual, o serie de teoreticieni au adoptat o abordare fenomenologică a arhitecturii, în care se discuta despre crearea fenomenului spațial ce stimulează toate simțurile.

Crearea unor spații ce pot suportă toate aceste simultan nu este ușor din puncte de vedere tehnic, dar conform studiului făcut de filosoful Maurice-Jean-Jacques Merleau-Ponty aflăm că omul”percepe în totalitate spațiul prin intermediul întregii ființe, că o existența unitară ce comunica tuturor simțurilor în același timp..”

Această teorie reprezintă o nouă provocare pentru arhitecți și arhitecții de interior în sensul de a nu a se folosi doar de simtiul vizual.

Interacțiunea prin sunet

Deși fiecare spațiu are o acustică proprie, intenționat făcută sau nu, ea rezultă în urmă compartimentărilor și a finisajelor.

Aceste simt ajută să ne conturăm și mai bine ideea despre un spațiu, iar atunci când sunt materiale introduse intetionat, ce nu ajută doar la realizarea unui rafinament decorativ ci și la nivel de acustică.

Un exemplu bun este Proiectul “Cantos Music Foundation's” realizat de echipa de arhitecți SPFA. Aici arhitectură celebrează muzică, urmaridu-se fuziunea dintre spațiu si sunet. Această fuziune a fost realizată cu ajutorul unui atrium ce dirijează sunetul în intreaga construcție.

Dar sunetul, nu ne ajută doar la orientarea și înțelegerea unui spațiu (mobilat, nemobilat, profunzimea etc) ci poate fi folosit în așa fel încât devine o metodă interactivă.

Un exemplu scurt, o stație de metrou din Manhattan, a fost montată de-a lungul peronului un sistem ce imită clapele, clapele sunt conectate între ele, încât fiecare are un corespondent, iar persoanele ce așteaptă metroul se mai pot destinde comunicând între ei prin sunet.

Într-un muzeu al cinematografiei este indicată folosirea unei astfel de metode interactive.

În cadrul muzeului de film din Shanghai vizitatorii au parte de multe jocuri ce se bazează pe acest simt, de exemplu își pot modifca vocile prin intermediul unui computer conectat la un microfon.

Interactiune prin atingere

Simțul tactil se referă la contactul direct cu obiectul, și se ajută de simțul vizual care “hotărăște” dacă se dorește atigerea obiectului sau a persoanei.

Acest simt ajută la o înțelegere și mai bună a obiectului deoarece sunt percepute texturile, materialitatea, temperatura etc. Fără atingere nu poți spune că există cu adevărat interacțiune cu spațiul.

În articolul “Tangible Space: Museum of Contemporany Art – Helsinki”, arhitectul Scott Drake spune că trupul trebuie considerat un mijloc de comunicare și interacțiune între acesta și mediul înconjurător.

Atingerea unui material poate creea atât stări fizice cât și psihologice. Tratarea suprafețelor personalizează obiectul și influențează în perceperea volumului.

În 2001 Herzog & Meuron, în cadrul decernării premiilor Priztker, detaliază modul în care vor să fie percepută arhitectură lor: “…căutăm materiale care îți taie respirația, care adună în ele frumusețea cireșilor înfloriți ai Japoniei sau roca compactă a Alpilor sau enigmaticele suprafețe ale oceanului…căutăm materiale inteligente…care nu numai să încânte rețină ci…să facă apel la toate simțurile noastre”

Un alt exemplu ar fi arhitectul Andrew Kudless care apare cu o inovație p piață, și anume un material elastic, combinat cu plastic ce produce efecte desebite atât vizuale cât și auditive. Acesta este interesat ca arhitectura expirementala să o înlocuiască pe cea tradițională.

În cadrul unui Muzeu al Cinematografiei este esențial să ne legăm și de simțul tactil. În primul rând în cadrul tuturor muzeelor contemporane se pune accent pe atingerea exponatului, pentru o înțelegere mai bună și o libertate mai mare ce ajută în interacțiune implicit în plăcerea de a vizită un muzeu.

Interacțiune olfactivă

Obsesia față de viziuat ne-a făcut să uităm de această dimensiune a olfactivului.

În arhitectură acest simt a fost introdus cu mult timp în urmă, în dinastia Han din China, tencuiala conținea în compoziție piper Szechuan, acesta simboliza feritilitatea și avea un miros foarte pregant.

În prezent se evita folosirea în arhitectură a simțului olfactiv, din cauza compusilor chimici și nesănătoși din care se obțin aceste mirosuri,

Artistul Ernesto Neto, are câteva proiecte foarte interesante, unde se folosește de mirosul pe care îl au condimentele. Creează un spațiu cu o atmosfera ambiguă și confuză, prin instalațiile sale din pânze elastice, în care se află cantități mari de condimente. Acestea emană o multitudine de arome naturale și puternice.

Este mai dificil de adaptat acest simt în cadrul unui muzeu, fără a te folosi de agenți chimic. Dar în anumite locuri pot fi amenajate astfel de cadre, iar esență să fie obținută din produse naturale.

Interactivitate prin gust

Cel mai dificil de integrat în arhitectură, este simțul gustativ. Cu toate acestea s-a reușit, în cadrul unei expoziții de artă susținută de artistul Hannes Breocker, “Drink away the Art”. Artistul integrează câțiva paralelipipezi din sticlă, prinși de berete, în care se aflau, în diferite nuanțe vii de culori cockteilurile vizitatorilor. Aceștia se puteau servi, pe parcurs “acvariul” se golea, acești pași făceau că această idee să fie foarte interesantă.

Printre primii arhitecți care s-a folosit de această teorie a fenomenologiei este Phillip Johnson cu “Glass House”. Acesta a încercat să redea un nou tip de abordare a unei contructii arhitecturale, privită dintr-o perspectiva total nouă. Frank L. Wright, desemeni, cu “Falling Water”, acesta găsește un echilibrul senzorial. Materialele, amplasamentul, sunetul apei fac din locuirea în acea casă o experiență mulți-senzorială.

Printre arhitecții contemporani, care țin cont de aceste calități multi-senzoriale c ele pot atribui unei construcții, se innumara Peter Zumthor, cunoscut pentru proiectul sau cu Băile Termale, unde subliniază teatralitatea apei și a aburului cu jocul dintre lumina naturală și artificială.

“Muntele, piatră, apă-clădire în stanca, din piatră, în munte, în afară muntelui, înăuntru muntelui – cum pot fi implicațiile și senzualitatea acestor asocieri de cuvinte să fie interpretate arhitectural?” – Peter Zumthor despre Băile Termale – 1996.

Există și numeroase expoziții, conferințe și studii ce cercetează tot mai amănunțit aceste calități senzoriale în arhitectură și artă. Exemplu ar fi colaborarea dintre arhitectul Ma Yansong și artistul Olafur Eliasson, din cadrul conferinței “Feeling the Facts” – China. Unde, aceștia, printr-un joc de lumini și temeratura creează mai multe efecte (ceața).

3.7. Cum influențează interactivitatea definirea muzeului sau a cinematografului și în cadrul unui muzeu al cinematografiei.

După cum am precizat în subcapitolele anterioare, muzeul și interactivitatea sunt strâns legate în perioada modernă, același lucru se întâmplă și în cazul cinematografiei. Oamenii vor să fie din ce în ce mai activi și parte din acțiunea filmului.

Bazele cinematografiei balcanice s-au pus în Bitola, la începutul secolului trecut. Încă se desfășoară și astăzi proiecții cinematografice,în cadrul unui festival de talie internațională, “Manaki Brothers Internațional Film Camera”, și reprezintă o importantă locație pentru persoanele pasionate de această cultură. În prezent nu mai există alt centru de proiecții, dar spațiul capătă din ce în ce mai multă amploare și se dezvoltă. Această dezvoltare se referă la explorarea relației dintre reprezentare, imagine, film și concretizarea acestora prin percepție și spațialitate. Eventimentul propune multe activități practice publice de trasee dinamice urbane. Este un spațiu deschis evenimentelor și experienței spectacolului dorindu-se revitalizarea culturală. Intenția este de a se creea o lume virtuală – proiecție a lumii reale, într-un refugiu, unde pasionații pot interacționa. În cadrul acestui loc găsim și spații cu diverse funcțiuni ce aparțin tematicii, săli de proiecție de film documentar, biblioteca cu aceași tematică.

Muzeele cinematografiei nu sunt atât de răspândite, fiind un concept relativ nou.

Citind despre cele mai mari și spectaculoase muzee de film/cinematografie, cum ar fi cel din Mumbai ( Bolywood Museum) , Muzeul de Film din Shanghai (Film Museum – Shanghai), Berlin (Berlin Film Museum), Madrid (Matadero – Film Libray) sau cel din Torino (Muzeul Național de Cinematografie). Acestea sunt cinci dintre cele mai spectaculoase muzee de film ale lumii. Unde s-a folosit tehnologia hi-tech și accentul s-a pus pe interactivitate.

Chiar dacă nu este evidență în evoluția arhitecturii, legătură să cu filmul și imaginea în mișcare a existat întotdeauna.

În societatea contemporană muzeele își asumă acest rol al interactivității, iar un muzeu cinematografic, la fel că și unul tehnologic trebuie să iasă din tipare și să “șocheze” prin capacitatea lor de a expune și de a “comunica” cu publicul. Dinamismul, inovația, designul, cultură, educația, relaxarea și interactivitatea sunt metodele prin care un muzeu al cinematografiei poate impresiona, poate readuce aceași oameni și poate stârni interesul nu doar în țară.

Îmbinând arhitectură cu cinematografia și noile tehnologii în cadrul unui asemenea muzeu rezultatele vor apărea, atât pe plan cultural – artistic, cât și economic.

Arhitectură poate oferi prin aceste mijloace un spectacol inedit și diferit cu fiecare experiență a vizitării. Avem posibilitatea acum de a rechema publicul prin multe mijloace și de a ajută în aprofundarea culturii cinematografice. Expozițiile temporare, workshopurile și conferințe sunt unele modalități.

“Orice încercare de definire a spectacolului arhitecturii trebuie să pornească de la detectarea similitudinilor între cele două arte, în categoriile ce le definesc.”

“Arhitectura, prin condiția ei, are caracter static. Spectacolul, indiferent de natură să și locul în care se desfășoară, este dinamic. (…) Mișcarea este veriga funcțională de legătură între arhitectură și spectacol. Mișcarea introduce timpul în arhitectură. Arhitectură este trăită doar prin mișcare. Fără mișcare, spectacolul arhitecturii nu ar fi posibil.”

Spectacolul arhitecturii, scrie Zeno Bogdanescu în cartea să “Spectacolul Arhitecturii”, este posibil și datorită asocierii cu industria cinematografică. Această legătură între film și arhitectură este din ce în ce mai abordate, prin reviste: Arhitectură 1-2/1994 despre Film și Arhitectură, Arhitectură în spațiul cibernetic etc, dar și prin conferințe, festivaluri etc.

Frederich Achletner vorbește despre arhitectură lui Peter Zumthor, dar fără să-l numească, inventarul metodologic al spectacolului propus de arhitect. Spune despre arhitect că s-a concentrat pe transformarea normalului în eveniment.

4.Studii de caz

4.1 Interactivitatea atipică bazându-se pe simțurile umane (multi-senzorială)

Studiul de caz 1

Simțul olfactiv

Ernesto Neto, este artistul contemporan, care sparge barierele când vine vorba de o expoziție. Acesta își incureajeaza în mode deosebit publicul să interacționeze cu operele sale. Formele sale sculpturale nu sunt tocmai obișnuite, sunt organice, translucide și fluide.

Una din cele mai cunoscute expoziții ale sale a fost în Muzeul MACRO Hall, instalațiile au ocupat tot muzeul și acesta încearcă o abordare mai ieșită din comun, apelând la simțul olfactiv.

Este o arhitectură care pare că plutește armonios, materialul folosit este lycra aceste creează forme organice ce sunt prinse de plafon ajungând până la un metru deasupra pardoselii.

În interiorul materialului se află diverse condimente, precum: piper, ghimbir, curcumă etc, acestea emană diverse arome care trezesc vizitatorilor simțul mirosului asociindu-le cu diverse amintiri.

http://artpulsemagazine.com/ernesto-neto-at-macro

Studiu de caz 2

Simțul gustativ

Hannes Broecker este un artist care a venit cu o inovație în materie de stimulare a simțurilor în cadrul expozițiilor. Acesta apelează la simțul gustativ “Drink Away the Art”, este numele oficial al expoziției, ce a avut loc în Dresden, Germania.

Acesta a invitat vizitatorii la un cocktail în cadrul expoziției, barul fiind unul mai nonconformist. Broecker concepe câteva recipiente din sticlă transparentă unde introduce diverse băuturi colorate. “Acvariile” sunt prinse de perete și orice persoană se poate servi, astfel la finalul expoziției, “artă” se consumse.

http://www.thecoolhunter.net/article/detail/1118/drink-away-the-art

Studiu de caz 3

Simțul auditiv

Cel mai cunoscut în crearea interacțiunii prin imagine și sunet este Christopher Janney. Acesta este arhitect, artist dar și muzician, care susține interacțiunea. Arhitectul este cel care a creeat proiectul “Touch my Buildings”, unde oamenii prin atingerea obiectelor arhitecturale creează sunete.

Janney îmbină într-un mod spectaculos arhitectura (imaginea vizuală) cu sunetul și atingerea, astfel încurajează interacțiunea.

Un bun exemplu este parcarea unei bănci din USA – Carolina de Nord, unde pune accent pe două elemente vizuale.

Primul se referă la scară construcției și la cele 416 panouri pictate în culorile culorile specifice automobilelor, împreună creând o imagine foarte dinamică și de poveste. Se crează forme grafice foarte impresionante lăsând lumina naturală să se infiltreze prin sticlă colorată.

Al doilea element privește pietonală care are o înălțime de 30 de metrii, făcută din materiale fine astfel se crează senzația de plutire și de ușor.

Când o persoană atinge acesle palci de sticlă se crează un mix de tonuri melodice. În plus la anumite ore ale zilei clădirea își schimbă total coloristică, lumina și muzică.

Christopher Janney are multe astfel de exemple, precum: Harmonic Convergence, aeroportul din Miami, stație de metrou din New York, Light Waves din Orlando etc.

Portfolio

4.2. Muzee de cinematografie

Studiu de caz 4

Muzeul de Film – Shanghai

În iulie 2013 în Shanghai se deschide unul dintre cele mai spectaculoase muzee de film din lume “Shanghai Film Museum” făcut de Tilman Thürmer.

Acesta prezintă toată istoria cinematografiei chinezești, de la primul aparat de filmat, la ultimele filme apărute și echipamentele moderne.

Este reprezentat printr-un design foarte modern, tehnolgia hi-tech își spune cuvântul. Încurajează în mod deosebit interactivitatea, atât când vine vorba de aparatură, cât și informațiile, documentația, fotografiile. Peste 3000 de artefacte, instalații multimedia, cinema 4d, studiouri de producție și cafenea.

Înainte de 1949 cele mai multe filme chinezești erau făcute în Shanghai, orașul devenind centru de film. Evenimentele importante, regizori, actori sunt prezentați pe unele panouri interactive.

Finisajele sunt închise la culoare și se face contrastul prin lumina ecranelor. Arhitectul spune că prin aceste tonuri de alb, negru și gri ale finisajelor, reușește să pună în evidență expoziția. Muzeul prezintă toate etapele prin care a trecut industria lor cinematografică, totul prezentat într-un stil foarte modern și interactiv, încât, deși muzeul este un loc pentru cultură și educație, acesta îmbină interactivitatea, încât capeți și o experiență plăcută și relaxantă.

http://www.idealshanghai.com/venues/9998/

Studiu de caz 5

Muzeul Național al Cinematografiei – Torino

Un alt muzeu spectaculos, este Muzeul Național al Cinematografiei din Torino.

Acesta este și cel mai înalt muzeu din lume, măsurând 167 de metrii înălțime și 3200 de metrii pătrați, se desfășoară în clădirea “La Mole Antonellina” și este amplasat în centrul istoric din Torino.

Acest muzeu, deasemeni, pune accent pe interactivitate totul descoperindu-se individual și manual. Existo tot felul de sisteme ce produc iluzii vizuale, sisteme și obiecte optice, zeci de ecrane, manete etc. În mijlocul muzeului se află un lift din sticlă cu ajutaorul caruie poți urcă până în cupola, iar de acolo ai o imagine panoramică a muzeului.

Traseul începe cu Arheologia Cinematografului, pentru o înțelegere mai bune a sistemelor ce urmează la următoarele nivele. Publicul are acces la toate documentele rare din această industrie, și după cum precizam în alte capitole, vizitatorul se află “în vitrină” împreună cu exponatul. Echipamentul este prezentat detaliat și ai posibilitatea de a le încerca, existând și replici, ecranizările, asemeni sunt simulate, începând cu primele până în ziua de astăzi. Rulează permanent diverse scene (în jur de 200) din multe filme, ai și posibilitatea de a te așeza și a urmări.

http://www.inexhibit.com/case-studies/national-cinema-museum-turin/

Se crează un spectacol minunat și spontan de lumini, în zona centrală “Aula Templului”.

Muzeul transmite și te transpune prin metode foarte moderne în diverse perioade ale evoluției cinematografice.

http://www.inexhibit.com/case-studies/national-cinema-museum-turin/

Studiu de caz 6

Inițiativa de creare a unui muzeu cinematografic – Cluj

În Cluj în urmă cu un an (2014), a avut loc primul demers “TIFF salvează Depozitul de Filme” din proiectul “Salvați Marele Ecran !”, susținut de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc, Asociația Victoria Film și UniCredit Țiriac Bank.

S-a dorit strângerea de fonduri pentru a scoate din paragină fostul Depozit de Filme și pentru a creea un loc dedicat evenimentelor culturale ce susțin cinematografia. Au reușit să strângă prin sponsorizări 7000 de euro, au reușit să igienizeze spațiul și să-l aducă într-o condiție mai bună. Acum este funcțional și deschis fără a percepe taxe de intrare.

Dorința lor este de a îmbunătăți condițiile, în momentul de față nu există apă și energie curentă) iar pe parcurs poate va fi locația noului muzeu de cinematografie.

Ideea nu este susținută atât de bine, din cauza lipsei de fonduri, dar în 4-5 ani, Cristian Hordilă, managerul Festivalului Internațional de FilmTransilvania, cel care a lansat și campania, speră că își va atinge obiectivul.

http://tiff.ro/tiff/stiri/clujenii-au-recucerit-depozitul-de-filme

5. Concluzia

În urma documentării, concluzia este că un muzeu modern are nevoie de interactivitate și mai ales un muzeu dedicat cinematografiei.

La noi în țară, deși a început să existe acesta deschidere spre interrelaționare, încă suntem reticienti. Prin acest mijloc, o locație în care cultura, educatiatia și relaxare se întâlnesc, putem începe să dezvoltăm oamenii și din alte puncte de vedere.

Evoluția constă în învestire și acest motiv este suficient de puternic pentru crearea unui muzeu ce susține o artă, ce nu este foarte cunoscută în România.

Muzeul trebuie să conțină dinamism, interacțiune, să creeze emoție, amintiri și spectacol arhitectural. Toate simțurile trebuie stimulate, încât o explozie de sentimente să nască în interiorul vizitatorului, iar dorința de a reveni să fie constanța. O astfel de locație atrage mulți turiști, curioși toate acestea ajută și economia, alt motiv pentru a susține un astfel de proiect.

"Future comes by itself, progress does not." , spune Poul Henningsen.

Funcțiunile unui muzeu modern au evoluat o dată cu societatea, astfel nu mai putem avea o expoziție cu un traseu monoton, exponate inaccesibile și greu de înțeles. Tangibilul este cheia interacțiunii, iar pentru asigurarea dinamismului este indicată stimularea tutror simțurilor.

Un muzeu al cinematografiei este strâns legat de simțul vizual și cel auditiv, că o nouă provcare se pot introduce cel oflactiv și gustativ, integrate în designul interior.

Deși se încurajează interactivitatea, trebuie să ținem cont că acest proiect este un muzeu, iar în cadrul unei astfel de instituții funcțiunile de baza se referă la educare și culturalizare. Nu este doar un spațiu recreeativ, iar activitatea trebuie să conțină informații, documentații, interrelationarea are scopul de a învăța vizitatorii.

Bibliografie:

Cărți:

1. BOGDANESCU, Zeno – Transfer de Creativitate – Editura Universitară “Ion Mincu” – București – 2008

2. BOGDANESCU, Zeno – Spectacolul Arhitecturii – Editura Universitară “Ion Mincu” – București

3. NICOLESCU, Corina – Muzeologie Generală – Editura Didactică și Pedagocică – București – 1979

4. HUDSON, Kenneth – O Istorie Socială a Muzeelor – Editura Meridiană – București – 1974

5. HOOPER – GREENHILL, Eilean – Educația în Muzee și Galerii, Leicester, University Press – 1991

6. COSTESCU, Silvia – Implicarea senzorială în percepția obiectului de arhitectură – Editura Universitară Ion Mincu – 2007

7. HAETHCOTE, Edwin – Modernism aș Enemy – Film and the Portryal of Modern Architecture

8. STEELE, James – Museum Builders – Academy Editions – Londra – 1994

9. JUROV, Cosma – Arhitectură Ambianțelor: Elemente de teorie cognitivă și psihologie ambientală în arhitectură – Editura Capitel – București – 2006

10. URMĂ, Maria – Spațiu și Percepție vizuală – Editura Artes – Iași – 2005

11. JODIDIO, Philip – 100 Contemporary Architects, A – I, vol. I – Editura Taschen – 2008

12. JODIDIO, Philip – 100 Contemporary Architects, I – Z, vol. ÎI – Editura Taschen – 2008

13. KEPES, Gyorgy – Education of vision – Studio Vista London

14. GOMBRIGH, E.H. Artă și Iluzie – Editura Meridiane – București – 1973

Reviste:

1. L'Arca Plus – Archittura e spettacolo – nr.10

2.AD – Lucy Bullivart 4d space: Interactive Architecture

3. Arhitectura – Despre film si arhitectura – nr 1-2/1994

Siteuri:

1. http://cerceteaza.blogspot.ro/2011/05/cinematografia-istoric.html

2. http://ro.wikipedia.org/wiki/Material_fotografic

3. http://ro.wikipedia.org/wiki/Camer%C4%83_obscur%C4%83

4. www.spfa.com

5. dexonline.ro/

6. http://www.archdaily.com/

7. http://psihologiesociala.uv.ro/?file=psihologie-sociala

8. http://www.capital.ro/istoria-cinematografiei-de-la-filmul-mut-la-imax-144598.html

9. Little Museum of Diary, an Interaction Design Project by Dodotdot – CubeMe

10. http://www.cinemarx.ro/info/istoria-cinematografiei/In-curand-67.html

11. http://www.yatzer.com/shanghai-film-museum

12. http://www.timeoutshanghai.com/venue/Around_Town-Museums-_Books__Films- Cinemas/12827/Shanghai-Film-Museum.html

13. www.designboom.com

14.http://actualdecluj.ro/au-scris-povestea-primului-muzeu-al-cinematografiei-din-tara-fostul-depozitul-comunist-de-filme-deschis-pentru-evenimente/

15. http://www.dozadebine.ro/muzeul-national-al-cinematografiei-din-torino/

16. http://www.inexhibit.com/case-studies/national-cinema-museum-turin/

17. www.pinterest.com

18. http://www.artnet.com/artists/ernesto-neto/biography

19.http://www.designboom.com:8080/art/ernesto-neto-gratitude-aspen-art-museum-20-08-2014/

20.http://spacetransformed.blogspot.ro/2013/02/drink-art-away-byhannesbroecker.html

21.http://www.janneysound.com/

22. http://www.coolhunting.com/culture/christopher-janney