Dilema Securitatii Energetice

Cuprins:

1. Evolutia Securitatii Energetice

2. Directii de actiune in vederea asigurarii Securitatii energetice

3.Concluzii si solutii

1. Evolutia Securitatii Energetice

Securitatea energetică se definește ca modalitatea de aprovizionare cu energie, la prețuri adecvate și stabile, prin intermediul unor infrastructuri critice protejate, ce ajută la susținerea și creșterea performanței economice.  In acest sens, Uniunea Europeană și România implicit, au conștientizat pe propria piele în anul 2006, în urma conflictului ruso-ucrainian, vulnerabilitățile energetice față de gazul rusesc. Imediat UE a adoptat „O Nouă Strategie Europeană pentru Energie Durabilă, Competitivă și Sigură”, iar mai apoi, în 2007 a elaborat „Politica Energetică pentru Europa”, „Pachetul Energetic 20-20-20”, urmate de alte  documente, a căror principale obiective constau în dezvoltarea unei piețe energetice interne, reducerea dependenței față de Federația Rusă, dezvoltarea surselor de energie durabile și crearea unor rețele transeuropene de transport. În acest sens UE a lansat „Politica de Vecinătate în Caucaz”, „Sinergia Mării Negre” și „Strategia pentru Asia Centrală”.Cele mai cuprinzătoare referiri la măsurile concrete de realizare a securității energetice a României au fost elaborate în cursul anului 2007 cand a fost adoptata Strategia Energetica a Romaniei Pentru Perioada 2007-2020.Garantarea securității naționale, conform Strategiei de Securitate Națională a României (SSNR), nu poate fi realizată fără a asigura securitatea energetică a României prin adaptarea operativă și optimizarea structurii consumului de resurse energetice primare și creșterea eficienței energetice

În România, importul de țiței este realizat cu precădere din Rusia și Kazahstan, însă țara noastră, ca urmare a infrastructurii de rafinare  realizate în perioada comunistă poate importa aurul negru și din Azerbaidjan sau Orientul Mijlociu. Adevărata problemă constă însă în realizarea unei alternative privind diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale, vulnerabilitatea fiind creată ca urmare a dependenței față de Federația Rusă.

Conform „Raportului WEO 2009”  în perioada 2007-2030, conbustibilii fosili vor reprezenta principala  sursă de energie primară, într-un procent de 80%  din consumul total. În cazul României, principalele resurse de import necesare sunt gazele naturale și petrolul, însă țara noastră este  mult mai bine poziționată în ceea ce privește dependența de aceste resurse în comparație cu restul statelor din UE. Astfel dependența UE de petrol este de 86% în timp ce a României este de 54%, în timp ce dependența UE privind gazele naturale este de 58%, dependența României este de 42%. Dezvoltarea însă în SUA a noii tehnologii hidraulice, permite în premieră extragerea gazelor de șist. În acest context, rezerva totala a UE ar crește cu aproximativ 70%. Alături de Polonia, România se pare ca deține o imensă cantitate de astfel de resurse, compania americana Chevron demarând intențiile de a exploata aceste bogății, care se pare ar reduce cu 10 % dependența față de Rusia și ar crea o independență de aproximativ 10 ani.  Totodată, extinderea platoului continental al Mării Negre în urma rezolvării diferendelor privind Insula Șerpilor dintre țara noastră și Ucraina, permit României accesul la aproximativ  70 mld mc de gaz și 85 milioane barili de petrol, rezerve ce ar asigura încă 18 ani de independență de gaz. În acest sens, exploatând doar propiile resurse, România ar putea asigura o independență în ceea ce privește resursele de gaz timp de 34 de ani.

2. Directii de actiune in vederea asigurarii Securitatii energetice

În perspectivă, opțiunile țării noastre de a-și asigura securitatea energetică ar putea fi următoarele:

Acoperirea necesarului din resurse propri;

Acorduri directe cu Rusia;

Acorduri indirecte cu Rusia, prin intermediul UE;

Acorduri cu alte state bogate în resurse din Orient.

Opțiunile respective ar putea asigura României mult-dorita securitate energetică pe termen mediu și lung. Totuși, fiecare variantă are avantajele și dezavantajele ei, astfel:

1. Acoperirea necesarului din resurse proprii

avantaje: independență energetică pe termen limitat; evitarea competiției energetice de pe piețele regionale și internaționale; modernizarea infrastructurii energetice, a tehnologiilor și mijloacelor de producție; construcția de noi centrale nucleare și hidrocentrale; scăderea costurilor de producție și, implicit, ale prețurilor energiei; creșterea calității serviciilor; sporirea interdependenței reciproce dintre companii specifice și guvern, dintre producători, furnizori și consumatori; creșterea ponderii energiei bazată pe resurse regenerabile etc.

dezavantaje: exploatarea mult mai accentuată a rezervelor de hidrocarburi ale țării și, prin urmare, sărăcirea mult mai rapidă a lor; necesitatea unor investiții semnificative în noi capacități de producție; sporirea controlului de stat asupra industriei de profil; scăderea competiției pe piața internă de petrol și gaze; creșterea impactului asupra mediului; perturbarea unor relații economice tradiționale cu alte țări etc.

2. Acorduri directe cu Rusia

avantaje: siguranța acoperirii deficitului de hidrocarburi; prezervarea resurselor energetice naționale; negocierea unor prețuri reciproc avantajoase; creșterea investițiilor; dezvoltarea liniilor directe (conducte, terminale, transport maritim) între cele două părți; creșterea rolului României ca țară de tranzit a resurselor rusești spre Occident; sporirea cooperării între companiile energetice naționale și cele rusești de profil; dezvoltarea relațiilor economice bilaterale etc.

dezavantaje: sporirea dependenței de față de importurile de hidrocarburi; creșterea vulnerabilității prin aprovizionarea dintr-o singură sursă; posibilitatea scăderii treptate a producției naționale de petrol și gaze naturale; sporirea dominației energetice rusești în Europa; perturbarea programelor de creștere a ponderii energiei bazată pe resurse regenerabile; excluderea posibilă a țării noaste din principalele proiecte energetice europene etc.

3. Acorduri indirecte cu Rusia, prin intermediul UE

avantaje: securitatea cererii și ofertei, a prețurilor și a veniturilor; prezervarea resurselor energetice naționale; plasarea României ca important nod energetic între UE și Rusia; creșterea gradului de liberalizare și integrare a piețelor energetice; posibilitatea întrajutorării în caz de criză energetică; creșterea investițiilor europene în modernizarea infrastructurii energetice naționale; îmbunătățirea eficienței energetice și protecției mediului etc.

dezavantaje: sporirea dependenței de față de importurile de hidrocarburi; posibilitatea scăderii treptate a producției naționale de petrol și gaze naturale; creșterea controlului comunitar asupra surselor, resurselor și rutelor energetice; reglementări mult mai stricte în domeniul transportului și distribuției; avizarea oricăror tranzacții în domeniul energetic la Bruxelles; stabilirea posibilă a unui preț uniform pe barilul de petrol și la 1.000 m3 de gaze naturale la nivelul UE, ce va ține sau nu cont de gradul debdezvoltare, distanțe, cantități etc.

4. Acorduri cu alte state bogate în resurse din Orient

avantaje: diversificarea surselor de aprovizionare cu resurse la nivel național și european; prezervarea resurselor energetice naționale; scăderea dependenței energetice față de Rusia; scăderea prețurilor; creșterea investițiilor în dezvoltarea infrastructurii energetice (conducte, terminale etc.); conectarea țărilor respective la circuitele economice regionale și internaționale; creșterea competiției pe piața energetică regională și europeană etc.

dezavantaje: sporirea dependenței de față de importurile de hidrocarburi; tensionarea relațiilor cu Rusia; subminarea controlului Rusiei asupra resurselor energetice din Caucaz, Caspica, Asia Centrală; scăderea ponderii resurselor energetice rusești în consumul Europei; excluderea țării noaste din principalele proiecte energetice ale Rusiei etc.

Cea mai viabilă soluție constă însă în îmbinarea acestor trei posibilități, în concomitent cu dezvoltarea energiei eoliene (Dobrogea fiind considerată una din zonele cu cel mai mare potențial de acest fel din Europa) și a capacității hidrocentralelor (România folosind doar 50 % din potențialul său total).

Dezvoltarea unor noi rețele de aprovizionare reprezintă însă cel mai complicat proiect de realizat.  În acest sens, Marea Caspică reprezintă o alternativă viabilă conținând după estimările US Energy Information Administration aproximativ 33 mld barili de petrol confirmate la care se adaugă  o cantitate potențială de 233 mld de barili.Alte variante, sunt proiectul White Stream ce constă în realizarea unei conducte de gaze ce leagă Georgia de România. Proiectul întâlnește totuși grave probleme, neexistând un studiu de fezabilitate, iar situația politică din Georgia nefiind una stabilă.   proiectul AGRI este o altă posibilitate și ar trebui să lege Azerbaidjan, Georgia și România însă problemele întâlnite sunt la fel de mari: costurile mari (aproximativ 6 mld euro), insecuritatea georgiană și implicit nesiguranța surselor de aprovizionare.

3.Concluzii si solutii

În concluzie, datorită capacității diverse de rafinare a țițeiului, și a posibilității transportului naval al acestuia, cea mai importantă vulnerabilitate privind securitatea economică o reprezintă lipsa diversificării surselor exportatoare de gaze naturale. Folosirea doar resurselor proprii nu reprezintă o soluție reală, acestea trebuind a fi folosite doar pentru acoperirea parțială a nevoilor. România  se poate implica atrăgând investitori în dezvoltarea zonelor cu potențial hidrologic și eolian, atrăgând  totodată fonduri europene.

  În ceea ce privește realizarea unui acord cu Rusia, acesta trebuie făcut cu mare atenție, întrucât proiectul Nord Stream a demonstrat că interesele statelor europene devin sensibile atunci când la masa tratativelor se află problema resurselor naturale. Astfel, gazul rusesc ajunge în  țări precum Franța, Marea Britanie, Olanda sau Germania, ocolind însă Polonia, fapt ce încalcă solidaritatea de care statele membre ar trebui să dea dovada. România trebuie să păstreze Federația Rusă ca sursă generatoare de gaz, punând bazele unui contract pe termen mediu și lung care să îi asigure un preț stabil. Cu toate acestea, țara noastră trebuie să îmbunătățescă relațiile diplomatice cu țara exportatoare și cele de tranzit, ba mai mult trebuie să dezvolte un proces de interdependență, prin schimburi comerciale și de tehnologie, dar și atragerea investițiilor din aceste țări pe piața internă. Această situație ar evita posibilele tensiuni și probleme ce ar putea degenera în viitor între țara noastră, Rusia și chiar Ucraina. Cel mai bun exemplu este dat de criza petrolieră din anii  70 când deși statele arabe au dorit să închidă robinetele ce alimentau Occidentul și Statele Unite, această acțiune s-a dovedit ineficientă din cauza interconexiunilor economice ce legau Vestul de Orient.

Totodată,  România trebuie să divesifice  sursele de aprovizionare cu gaze naturale, să încerce să devina un vector geopolitic important ca urmare a traseelor energetice ce străbat  zona extinsă a Mării Negre, urmărind crearea unui sistem de interconectare  ce ar duce la un sprijin reciproc a distribuției resurselor între statele membre, întrucât cea mai bună modalitate de a obține independența energetică este prin constituirea unei interdependențe energetice europene. Totodată, România trebuie să fie atentă la situația politică din Georgia, să urmărească stabilitatea acestei țări și atragerea către valorile europene, și să mențină relațiile diplomatice cu țările Orientului Mijlociu la un nivel ridicat. Mai mult,  România se poate implica ca mediator în problemele ridicate de dosarul nuclear iranian, interesul țării noastre urmărind stabilitatea politică iraniană, și ieșirea de sub embargoul economic impus.

Bibliogragie:

Dr. Cristian BĂHNĂREANU,Securitatea energetica a Romaniei in context European, Editura Universitatii Nationale de Aparare “CAROL I", Bucuresti,2010

Hotărârea nr. 1069/2007 privind aprobarea Strategiei energetice a României pentru perioada 2007-2020,  Monitorul Oficial, Partea I nr. 781 din 19.11.2007.

Președinția României, Strategia de Securitate Națională a României, București, 2007

http://geopolitics.ro/orientari-geopolitice-privind-securitatea-energetica-a-romaniei -Accesat la 18.11.2013