Diferenta Dintre Actorul de Teatru Si Actorul de Film
Instrumentele de bază ale actorului sunt corpul, vocea și psihicul. În funcție de cadrul unde activează, teatru sau film, actorul folosește aceste instrumente cu sensibilă diferență.
În teatru, cu unele excepții, corpul actorului este întodeauna la vedere. Libertatea de mișcare nu este constrânsă ca în cazul filmului, existând anumite puncte de reper. Gesturile sunt mai ample, neimpunându-se o exigență a exactității execuției de la un spectacol la altul. Este esențial ca actorul să fie văzut și auzit clar. El trebuie să aibă o voce flexibilă și impostată. Pentru a transmite nuanțe de dialog actorul trebuie să aibă o varietate a expresivității vocale. Frazarea și respirație sunt foarte importante pentru a fi credibil. Adeseori actorii fac roluri de compoziție, existând diferențe mari între vârsta personajului și vârsta bilogică a actorului.
În teatru acțiunea se desfășoară în timp real. Prin urmare, actorul trebuie să-și dozeze energia pentru fiecare scenă. El trebuie să creeze iluzia de „prima dată" pentru fiecare spectacol. Actorul trebuie să mențină un nivel de energie de la scena, la scena pe toată durata spectacolului.
Actorul de film, în esență, are nevoie de expresivitate. Trebuie să aibă un chip fotogenic. Tehnica presupune firescul și naturelețea, spre deosebire de teatru unde în unele situații se uzitează exagerarea. Există o strictă limitare a mișcării, actorul trebuind să refacă fidel mișcarea pentru fiecare dublă.
Vorbirea este una naturală diferită de intensitatea pe care o necesită scena teatrului. Actorul de film nu este dependent de o flexibilitate vocală. Chiar și calitatea vocii unui actor de film poate fi comandată electronic, sau se pot face dublaje de voce.
În film, de multe ori cronologia scenariului nu este identică cu cronologia secvențelor filmate. De aceea actorul de film trebuie să aibă un grad ridicat de concentrare pentru a putea activa și dezactiva emoții. Dacă în teatru unele ezitări pot fi acoperite, în film, camera va trăda cea mai mică greșeală, cel mai mic detaliu.
Viorel Lungu-Baron
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Diferenta Dintre Actorul de Teatru Si Actorul de Film (ID: 120840)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
