Zone Metropolitane Si Amenajarea Teritoriului In Romaniadocx

=== Zone metropolitane si amenajarea teritoriului in Romania ===

Zonele metropolitane și amenajarea teritoriului în România

Moga Andreea

Dezvoltare Regională

An II

Cuprins

Introducere

În cadrul lucrării Zonele metropolitane și amenajarea teritoriului în România

Implementarea politicilor de dezvoltare și amenajarea a teritoriului se asigură printr-un management eficient și performant, în care fundamentarea politicilor ține seama de asigurarea subsidiarității zonelor metropolitane prin atragerea participării populației diferitelor așezări la elaborarea și implementarea strategiei dezvoltării zonei, astfel încât obiectivele și finalitățile să devină mai eficiente.

I.Amenajarea teritoriului și zona metropolitană – Generalități

Amenajarea teritoriului și dezvoltarea urbanistică trebuie să reprezinte o prioritate politică și administrativă a guvernelor, cât și a statelor. În acest mod se poate dovedi buna intenție în adoptarea unor atitudini pozitive de dezvoltare durabilă a societății , în vederea valorificării și protejării resurselor de care dispune o țară și nu în ultimul rând de creștere a nivelului de trai și de civilizație a cetățenilor.

Organizarea teritorială a ajuns una din preocupările centrale ale lumii contemporane, impunându-se ca o necesitate pentru coordonarea multiplelor interese ce se întâlnesc la nivelul aceluiași teritoriu și a folosirii raționale a resurselor, ca un factor generator al dezvoltării. În acest context , organizarea teritoriului apare definită în triplu aspect : economic, social și fizic.

Odată cu creșterea populației din zonele înconjurătoare ale orașelor, în special prin emigrarea din orașe, dar și prin atragerea populației din alte localități, granițele geografice și administrative ale orașelor au ajuns inadecvate pentru a defini aglomerările urbane rezultate. Extinderea a fost generată în egală măsură de un proces amplu de dezvoltare economică locală care a forțat asocierea mai multor comunități locale în jurul unui centru urban care își exercită calitatea de pol de creștere. Dezvoltarea metropolitană presupune dezvoltarea sistemului urban prin extinderea acestuia în afara granițelor inițiale. Dezvoltarea metropolitană reprezintă o provocare administrativă și economică în ceea ce privește gestionarea și coordonarea unei palete sporite de resurse. Această formă a extinderii este cunoscută în special în țările dezvoltate, fiind caracteristică unei noi faze a dezvoltării urbane, care este ulterioară etapelor de concentrare a populației în orașul actual și de formare a suburbiilor.

Procesul dezvoltării metropolitane poartă numele de metropolizare și reprezintă constituirea, construcțiea și dezvoltarea metropolei. Metropolizarea se înscrie într-un proces care din punct de vedere al organizării funcționale reconfigurează spațiul. De fapt, întregul proces de dezvoltare metropolitană are în vedere un factor de integrare spațială care să permită dezvoltarea unitară a localităților, o redefinire a ariilor de cooperare, o integrare rapidă în rețelele de dezvoltare europene, constituite pe zone și regiuni metropolitane. Este vorba de un proces de urbanizare care conduce la intensificarea relațiilor dintre nivelele superioare ale ierarhiilor urbane. Din punct de vedere spațial, se remarcă tendința de regrupare a populației în interiorul și în jurul marilor orașe sau al metropolelor, iar din punct de vedere funcțional avem de-a face cu o tendință de concentrare a activităților în interiorul marile orașe sau metropole.

O regiune metropolitană se referă la un teritoriu care conține un număr de unități administrative autonome, punându-se accent deopotrivă pe independența metropolitană și pe coordonarea afacerilor metropolitane. Metropolele trebuie văzute ca teritorii complexe organizate funcțional, spațial și instituțional, cu un semnificativ impact social, economic și ecologic. Reprezintă un subiect important al teoriilor urbanistice, în mod deosebit în ceea ce privește dezvoltarea acestor arii.

Municipiile reședință de județ împreună cu unitățile administrativ teritoriale din jur, se confruntă în prezent, cu o suită de probleme și presiuni în dezvoltare, care solicită o abordare în parteneriat pentru rezolvarea acestora. Presiuni externe, care provin din procesele care însoțesc globalizarea economiei, constituirea și extinderea Uniunii Europene, creșterea importanței economiei bazate pe cunoaștere, accentuarea competiției între regiuni, fenomenele de migrație internațională Presiuni interne, rezultate din procesele legate de tranziție, descentralizare, politicile de regionalizare, dezechilibre și distorsiuni sociale și economice, competiția între orașe, probleme de mediu, de locuire, de deservire, de dezechilibru între cererea și oferta de terenuri etc. Consecințele acestor presiuni se traduc prin relații care unesc și despart municipiul de zona înconjurătoare: Distorsiuni în cererea și oferta de terenuri pentru dezvoltare Dezechilibre în dezvoltarea economică Degradarea locuirii și a condițiilor de viață Lipsa accesibilității fizice și a echipării adecvate noilor cerințe Nivelul scăzut și lipsa de diversitate a serviciilor publice Destructurare socială, scăderea nivelului de trai Degradarea condițiilor de mediu.

Dezvoltarea la nivel metropolitan urmărește preluarea și rezolvarea presiunilor multiple provenind din schimbarea sistemului economic, de planificare și implementare a dezvoltării, a distorsiunilor și nevoilor variate atât în mediul urban, cât și în zonele rurale adiacente, în scopul structurării unor poli metropolitani într-o rețea coerentă la scară teritorială. Constituirea zonelor metropolitane răspunde unei necesități sau oportunități determinate de evoluția organică a așezărilor. Procesul de urbanizare a condus la dezvoltarea interdependentă a municipiilor cu localitățile aflate în zona lor de influență, formând deja realități metropolitane primare care funcționează practic ca zone unitare, relativ independente.

Multe dintre problemele strategice de amenajare urbană nu pot fi tratate direct decât la nivel de zone metropolitane, care să faciliteze dezvoltarea producției, a schimburilor și a consumului de bunuri, astfel încât sa fie evitate piedicile datorate atât localismului excesiv cât și centralismului la nivel național. Zonele metropolitane pot deveni astfel capete de pod care să beneficieze de noile căi de comunicații și de relații comerciale, pentru schimbul de mărfuri și servicii, de know-how, ca centre ale circulației de capital și ca destinații pentru turism și cumpărători. Dezvoltarea zonelor metropolitane facilitează amenajarea integrată a teritoriului la nivel regional, astfel încât prin aceasta să se diminueze dezechilibrele dintre centru și aria limitrofă provocate de dispersarea (izolarea unor așezări lipsite de oportunități), în planul structurii demografice, sociale și economice, de dezechilibrele legate de transportul în comun, finanțarea infrastructurii, rezervele de spațiu pentru locuit și comerț, înlăturarea sau diminuarea unor astfel de dezechilibre va conduce la o îmbunătățire a calității vieții populației.

Obiectivele dezvoltării metropolitane sunt: dezvoltarea durabilă, competitivitatea, coeziunea socială, renovarea urbană și îmbunătățirea guvernării.

Principalele avantaje ale apartenenței la o asociație de dezvoltare intercomunitară sunt: fonduri bugetare mai mari pentru localitățile cu venituri mici, creșterea atractivității zonei pentru investitori, îmbunătățirea infrastructurii tehnico-edilitare și de transport, crearea de locuri de muncă prin atragerea de investitori, creșterea nivelului de trai al populației, dezvoltarea regională și investițiile în infrastructură, extinderea rețelelor de utilități.

II. Cadrul legislativ național privind zonele metropolitane

Conform prevederilor din Legea nr.215/2001, zona metropolitană este definită ca fiind o asociație de dezvoltare intercomunitară constituită pe baza unui parteneriat între municipiile de rangul I și unitățile administrativ-teritoriale aflate în zona imediată. Astfel, două sau mai multe unități administrativ-teritoriale au dreptul să coopereze și să se asocieze, în condițiile legii, formând asociații de dezvoltare intercomunitară, cu personalitate juridică, de drept privat și de utilitate publică. Aceste asociații se constituie în scopul realizării în comun a unor proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional, ori al furnizării în comun a unor servicii publice.

Zonele metropolitane și aglomerările urbane constituite cu acordul expres al consiliilor locale ale unităților administrativ-teritoriale componente au ca scop dezvoltarea infrastructurilor și a obiectivelor de dezvoltare de interes comun. Asociațiile de dezvoltare intercomunitară de tip zonă metropolitană, reprezintă un instrument la îndemâna autorităților administrației publice locale prin care acestea pot furniza în comun, prin asociere cu alte unități administrativ teritoriale, servicii publice aflate în propria responsabilitate. Acest instrument este deosebit de relevant în cazul României, țara noastră confruntându-se cu o fragmentare administrativă care atinge cote îngrijorătoare. Zonele metropolitane pot asigura, cu precădere în cazul unei astfel de fragmentări, o calitate îmbunătățită a serviciilor publice furnizate cetățenilor din colectivitățile locale membre. Un astfel de instrument vine să compenseze insuficiența fondurilor aflate la disponibilitatea administrației locale, lipsa unui personal specializat capabil să atragă finanțări, elimină problemele generate de condițiile de mediu și răspunde condițiilor impuse de criteriile de eligibilitate prevăzute în programele operaționale.

Principalele zone metropolitane din România

Studiu de caz Iași

Concluzii

Bibliografie