Turismul In Spania

=== 08da5dbcf52ad6726d7346f2e14f1fa9753e74c8_381748_1 ===

Universitatea București

Administrarea Afacerilor mici și mijlocii

Turismul în Spania

Prof. Coord. Nistor Cornelia

CUPRINS

INTRODUCERE

CAP. I Turismul

Considerente generale ale turismului internațional

Turismul european

CAP. II Spania

2.1 Evoluția turismului în Spania. Rețeta turismului profitabil

2.2 Istoric

2.3 Poziționare

2.3 Economia Spaniei

2.4 Căi de acces

CAP. III Forme ale turismului spaniol

3.1 Turismul cultural – esența complexității culturale

3.2 Turismul gastronomic

3.3 Turismul sportiv

3.4 Agroturismul

3.4 Recomandări pentru turiști

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Dincolo de Spania istorică, există statul contemporan, unde monarhia și-a păstrat o funcție reprezentativă, cu toate că s-a întâmplat într-o manieră foarte discretă. Ibericii de astăzi nu se situează cu nimic mai prejos în comparație cu antecesorii lor. Astăzi, bogăția culturală a Spaniei nu este eclipsată, arhitectura spaniolă este mai actuală ca oricând, iar cinematografia locală ocupă un capitol deosebit în arhivele genului.

Distribuită în mai multe provincii cu trăsături caracteristice, Spania reprezintă un paradis turistic, având drept „oferte” mai multe civilizații la prețul uneia singure și având nevoie, totodată, de o perioadă îndelungată de timp în scopul descoperirii sale așa cum se cuvine.

Valoarea fondului turistic antropic este direct proporțional atât cu suma cât și cu sensul evenimentelor care au avut loc pe teritoriul țării pe parcursul istoriei sale ori a celor contemporane. În raport cu resursele turistice naturale ce reprezintă un dar al naturii, „inventarul turistic” antropic se identifică într-un cumul de elemente ce au o funcție recreativă întreprinsă de om, în sine. Obiectivele turistice nu au fost mereu edificate în scopul premeditării, ci din contră, în cele mai multe dintre cazuri, au îndeplinit atribuții de ordin cultural, de ordin economic sau strategic.

Diversitatea culturală a Spaniei, precum și amestecul de civilizații ce și-au găsit în acest stat un loc ideal, au lăsat în urma lor un experiment admirabil, o cultură originală unică.

Spania a reușit să își adune relicvele împrăștiate, într-o țară modernă, ai cărei locuitori au acceptat provocările viitorului.

Notorie în întreaga lume pentru plaje, pentru muzică, pentru luptele cu tauri și pentru dansul Flamenco, Spania oferă mai mult decât atât în contextul în care a fost timp de secole unul dintre cele mai reprezentative centre culturale europene.

Motivul optării pentru lucrarea “Turismul în Spania” derivă în primă instanță, din dorința și nevoia personală de documentare în acest domeniu în vederea unei aprofundări a acestui subiect precum și în vederea unei orientări spre o profesie în domeniu. În instanță secundă, abordarea subiectului se bazează pe lipsa de lucrări cu tematică asemănătoare (cel puțin în perioada contemporană), motiv pentru care se vor accentua, în mod expres, specificitățile acestui fenomen în Spania în raport cu turismul românesc.

CAP. I Turismul

Considerente generale despre turismul internațional

Din punct de vedere etimologic, termenul „turism” are proveniența în verbul englezesc „to tour” – tradus prin „a colinda”, rămânând, așadar, cu sensul de „excursie”. Apărut în Anglia celui de-al XVIII-lea secol și indicând, în primă instanță, acțiunea de a călători în Europa, această noțiune are drept fundament termenul francez „tour” – tradus prin „drumeție”, „călătorie”, „plimbare”, sau „mișcare în aer liber” – fiind preluat, cu timpul, de către cele mai multe dintre limbile moderne, în scopul exprimării formelor de călătorie ce urmăresc într-o manieră predominantă un scop de recreere sau un scop de agrement.

Franțuzescul „tour” are drept fundament termenul latinesc „turnus” și termenul grecesc „tournos”, menținându-și sensul de „călătorie”. Experți precum belgianul Arthur Haulot a acceptat și premisa originii ebraice a cuvântului, dat fiind ca „tur” corespundea conceptului de:

explorare;

călătorie;

recunoaștere;

descoperire.

Potrivit „Dictionnaire touristique internațional” , turismul se identifică pe de o parte, într-un cumul de măsuri aplicate în scopul organizării și desfășurării unor călătorii de agrement întreprinse ori pe cont propriu ori prin intermediul unor:

agenții specializate,

organizații,

societăți pe o durată mărginită de timp, pe de altă parte în industria ce concură la îndeplinirea necesităților turiștilor”.

În Dicționarul Turistic Internațional este precizat că turismul se diferențiază de călătorie prin faptul că implică pentru individul respectiv, atât preocuparea doar pentru propria satisfacție cât și optarea deliberată pentru ținta pe care vrea să o atingă.

Unii dintre „părinții” definirii turismului se identifică în următorii:

Andrẽ Siegfried;

Leveille Nizerolle;

Claire Lucques;

Marc Boyer.

De-a lungul timpului, elementele conceptuale ale turismului emise de aceștia au stat drept fundament al definirii turismului internațional. Astfel, poate fi adusă în discuție ideea potrivit căreia până în anul 1937 era inexistentă o diferență concretă între turismul național și cel internațional. Organizația Mondială de Turism – notorie atunci drept „Uniunea Internațională a Oficiilor Naționale de Turism” – a fost cea dintâi instituție ce a observat această distincție și care a emis definiții specifice atât pentru excursioniști cât și pentru turiști.

Prin prisma conferinței Organizației Națiunilor Unite despre „Turism și Călătorie Internațională” ce a avut loc la Roma în anul 1963, a fost definită pentru prima dată sintagma de „vizitator internațional” sub identitatea oricărui individ ce călătorește într-o altă țară decât țară de reședință în scopul oricărui alt motiv decât practicarea unei profesii plătite în țara vizitată. Așadar, reiese că cele două criterii existente în scopul de a sublinia diferența între călătorii internaționali și vizitatori se identifică în motivația călătoriei și țara de reședință.

În anul 1983, Organizația Mondială de Turism a expus o distincție clară între turiștii internaționali și excursioniști. În acest context, prin turistul internațional se înțelege astăzi un vizitator temporar ce locuiește măcar 24 de ore într-o țară străină și ale cărui motive de călătorie se identifică în:

misiune;

loisir:

sport;

agrement;

religie;

vacanță;

studii;

sănătate;

afaceri;

familie.

Prin raportare la aceștia, excursioniștii sunt văzuți ca vizitatori pentru o zi sau ca pasageri în croazieră. Prin extindere a sintagmei de „turist internațional”, turismul internațional se identifică în deplasarea temporară a rezidenților unei țări ca vizitatori spre o altă țară, în scopul îndeplinirii atât a unor motivații cât și a unor consumuri caracteristice acoperite de activități de producție aducătoare de venituri în țara de destinație, doi factori ce îi exclud pe cei legați de prestarea unor activități de tip lucrativ.

Sub identitatea unui fenomen social și economic, turismul s-a evidențiat printr-o evoluție amplă, începând cu cea de-a doua jumătate a celui de-al XIX-lea secol, dar dorința indivizilor de a admira noi locuri precum și dorința acestora de a călători, rezidă încă din cele mai vechi timpuri. Periodizarea turismului nu implică o metodologie universal acceptată criteriile primordiale folosite fiind:

evenimentele istorice (producătoare de salturi calitative și cantitative ale fenomenului circulației turistice);

periodizarea istorică;

trăsăturile caracteristice ale activităților turistice.

Prin raportare la turism, văzut că o ramură necesară a economiei globale, periodizarea acestuia a fost gândită funcție de sectorul dominant al economiei într-o eră istorică ori în alta.

În acest context, s-au conturat trei stadii evolutive ale turismului:

incipientă – preindustrială;

de consolidare – industrială;

contemporană – postindustrială.

Stadiul incipient a început în antichitatea timpurie, atunci când fluxurile primordiale de vizitatori erau direcționate spre activitățile și spre obiectivele de proveniență antropică. Întărirea focarelor de civilizație în:

Roma Antică;

Mesopotamia;

Grecia;

Egipt;

Orientul Apropiat;

China;

Persia;

India a participat într-o manieră hotărâtoare la deciderea relațiilor de ordin:

informațional;

comercial;

cultural și, totodată, la declanșarea mișcărilor de ordin turistic.

În acest stadiu, apar cele dintâi aspecte ale infrastructurii turistice cum ar fi hanurile existente de-a lungul căilor romane sau construcțiile ospitaliere existente în așezările mari din bazinul mediteranean.

Din pricina:

războaielor frecvente;

fanatismului religios;

conjuncturilor turistice;

restricțiilor în ceea ce privește circulația persoanelor, în Era Medie timpurie fluxurile turistice s-au descris printr-o intensitate mai scăzută.

Cel dintâi ghid turistic a fost scris în 1130 de călugărul francez Aimeri Picaud. În același context, o altă însușire a turismului Evului Mediu se identifică în discontinuitatea sa temporală generată de:

foamete;

migrația popoarelor;

epidemii;

războaiele feudale îndelungate – Războiul de 30 de ani, Războiul de 100 de ani.

Ulterior unei întreruperi de câteva secole, a renăscut și turismul cultural, avantajat fiind de apariția celor dintâi universități precum:

universitățile scandinave ori arabe din Spania (între secolele al VIII-lea și al X-lea):

Malaga,

Granada,

Toledo,

universitatea de la Bologna (în anul 1119),

universitatea de la Ravenna (în anul 1130),

universitatea de la Sorbona (1200),

universitatea de la Cambridge (1209),

universitatea de la Oxford (1214),

universitatea de la Padova (1222),

universitatea de la Napoli (1224),

universitatea de la Pisa (1346),

universitatea de la Praga (1348),

universitatea de la Viena (1365).

În ceea ce privește existența unor programe turistice, un exemplu în acest sens se identifică în marile tururi organizate între secolele XVII – XVIII de către:

savanți,

diplomați,

tineri aristocrați europeni ce vizitau orașele mari din:

Elveția,

Franța,

Țările de Jos,

Italia,

Centrele culturale din Germania.

Etapa de consolidare a fost cuprinsă între sfârșitul celui de-al XVIII-lea secol și anii `60 ai celui de-al XX-lea secol și a fost una benefică pentru procesele turistice.

Dezvoltarea circulației de călători în turism, în sine și-a avut incipitul la sfârșitul celui de-al XIX-lea, manifestându-se, în primă instanță, prin progresul numărului de călători englezi ce se îndreptau către:

Italia,

Franța,

Elveția.

Totodată, a avut loc apariția celor dintâi activități și întreprinderi doar cu caracter turistic. Cea dintâi agenție turistică a fost fundamentată în 1841 de Thomas Cook. Simultan, în:

Suedia,

Franța,

Italia,

Germania,

Elveția,

Norvegia au apărut, pe de o parte asociațiile de vacanță în scopul promovării activităților de recreere, pe de altă parte cluburile de turism – alpinism.

Pornind de la practicarea în grupuri limitate și de la practicarea individuală, s-a ajuns la turismul cu caracter de masă. Începând cu cea de-a doua jumătate a celui de-al XIX-lea secol s-au pus fundamentele:

așezărilor cu funcție turistică:

spaniole:

Santiago de Ribera,

Torremolinos,

Aquillas,

de pe Coasta de Azur:

Saint Tropez,

Nișă,

Monte Carlo,

Cannes,

de pe riviera italiană:

Viareggio,

San Remo,

Savona,

structurii turistice în sine.

Cheltuielile acceptabile, generalizarea pașapoartelor, îmbunătățirea conjuncturilor de viață, apariția timpului liber programat și instituirea concediului plătit au reprezentat impulsuri la nivel optim pentru dezvoltarea activităților turistice. În același context, pornind de la resurse medicale au fost dezvoltate produse turistice temeinice.

Etapa contemporană

La baza complexității circulației turistice globale din acest stadiu stau o serie de cauze printre care:

creșterea nevoii de relaxare, în urma intensificării stresului caracteristic vieții urbane cotidiene,

dezindustrializarea și dematerializarea economică, în mod expres în țările foarte evoluate și scăderea ponderii industriei în avantajul serviciilor, implicit a celor turistice,

diversificarea și evoluția ofertei turistice la nivel teritorial,

diminuarea săptămânii și a zilei de muncă în statele cu forța de muncă ocupată:

în agricultură puternic mecanizată,

în servicii,

în industrie,

creșterea asigurării financiare a populației a permis alocarea unei părți reprezentative din bugetul familial în scopul activităților de agrement și în scopul călătoriilor,

sporirea duratei timpului liber alocat recreerii și a productivității muncii.

Acest stadiu poate fi descris prin accentuarea turismului intern, în cele mai multe dintre statele lumii însă și prin intensificarea turismului internațional, activată de liberalizarea internațională a traficului de persoane dar și de apariția unor organisme internaționale de profil turistic:

Federația Internațională de Balneologie și Climatologie,

Organizația Mondială a Turismului – apărută în anul 1970,

Federația Universală a Asociațiilor Agenților de Voiaj,

Academia Internațională de Turism.

Creșterea reprezentativă a păturilor sociale medii a avut o participare hotărâtoare în ridicarea mobilității populației și, mai cu seamă, în evoluția activităților turistice, turismul devenind o însușire necesară manierei contemporane de viață.

Specificitățile primordiale ale turismului contemporan se identifică în:

împământenirea turismului prin progresul relevanței resurselor ce aparțin cadrului natural,

progresul caracterului de masă prin intermediul antrenării majorității populației unor state,

feminizarea serviciilor turistice,

extinderea razei de deplasare, pe plan intercontinental ori continental,

intensificarea caracterului social prin antrenarea, în cadrul acestor activități a populației cu venituri scăzute,

progresul permanent al consumului turistic,

mobilitatea distinctă mulțumită, pe de o parte diversificării mijloacelor și a căilor de transport, pe de altă parte perfecționării acestora.

Turismul european

La finalul celui de-al XIX-lea secol, turismul european a devenit un fenomen multilateral de masă, puternic influențat de factorii mediului înconjurător, fiind strâns legat de alte sectoare – cheie, cum ar fi:

transportul;

cultura;

construcțiile

moda.

În cea dintâi jumătate a anului 2013, turismul internațional a avut o creștere de 5 procente, înregistrând cea mai mare evoluție atât în Europa Mediteraneană – printr-un procent de 6% – cât și în Europa de Est și Europa Centrală – printr-un procent de 9%.

În pofida crizei economice, Europa a rămas destinația de vacanță favorită a turiștilor din toată lumea. Pe parcursul primelor șapte luni ale anului, Spania a rămas cea mai populară destinație turistică, înaintea:

Italiei;

Franței;

Austriei;

Germaniei;

Greciei;

Marii Britanii.

Pe lângă această, unele state, cum ar fi Letonia și Lituania, au avut evoluții substanțiale în domeniul turismului.

La nivel european, în sectorul turistic există zeci de mii de locuri de muncă disponibile la care astăzi speră o parte din cei 26 de milioane de șomeri din întreaga Uniune Europeană.

Locurile de muncă de această natură sunt foarte atractive pentru tinerii ce se confruntă cu o rată a șomajului de 50 de procente în anumite state și cu o rată medie a șomajului de 23,5 de procente în Europa. Totuși, cu toate că instituțiile din sectorul turistic sunt predispuse la angajări, de cele mai multe ori este dificilă pentru manageri găsirea unor indivizi potriviți în scopul atingerii unor trăsături ale locului de muncă, pe de o parte și ale companiilor în care activează, pe de altă parte.

Mare parte din statele Uniunii Europene se confruntă, în prezent, atât cu dificultăți economice cât și cu un șomaj ridicat.

În ceea ce privește numărul de turiști, Spania conduce acest clasament, prin raportare la cea dintâi jumătate a anului 2013. Astfel, statul spaniol a fost caracterizată printr-o evoluție de 4 procente a numărului de turiști și prin valoarea de 34 de milioane de vizitatori înregistrați în perioada ianuarie – iulie a anului 2013. În Grecia, turismul a evoluat cu 9,2 procente, având șapte milioane de vizitatori în primele șapte luni ale anului 2013.

Atât Portugalia – printr-un procent de 8% – cât și Malta – printr-un procent de 10% au înregistrat progrese semnificative. Nordul Europei a avut creșteri reprezentative – prin 3 procente – iar Marea Britanie a înregistrat un progres al numărului de turiști cu 4 procente în urma desfășurării Jocurilor Olimpice de vară din anul 2012. Franța a fost descrisă de evoluția numărului de turiști internaționali, ce au reușit să echilibreze reducerea numărului de turiști locali în anul 2013.

Rezultatele Europei de Est și a Europei Centrale cuprind Lituania – printr-o creștere cu 9 procente -, Slovacia – printr-o creștere cu 20 de procente – și Letonia – printr-o creștere cu 11 procente. Rezultate promițătoare se așteaptă și din partea Croației (cel mai nou membru al Uniunii Europene), stat în care unde turismul a crescut cu 5,4 procente. În august 2013, turiștii ce au ales să viziteze statul croat au fost cu 10 procente mai numeroși în comparație cu aceeași lună a anului 2012.

De cealaltă parte, Cipru, este statul în care turismul a scăzut în perioada ianuarie – iulie, cu 5,8 procente, prin raportare la aceeași perioadă a anului precedent.

În ceea ce privește indicatorii industriei aviatice sunt poziționați la același nivel cu progresul turismului internațional european. De pildă, circa două milioane de indivizi au avut drept destinație cel mai mare aeroport al Greciei pe parcursul sezonului estival, ajutând statul elen în reducerea efectelor negative ale crizei economice majore ce a afectat statul în ultimii ani. În același context, Aeroportul Internațional din Malta a atins un record absolut în ceea ce privește statul european, prin prezența a 500.000 de pasageri, numai în luna august.

Pe plan european, cifra de afaceri obținută din turism, este cuprinsă între 2 și 4,5 procente/an, oportunitatea creării unor noi locuri de muncă fiind cuprinsă între 1 și 1,5 procente, afirmație fundamentată de caracterul internațional și național al activității turistice precum și pe faptul că descrie elementul constitutiv al unor multitudini de politici sectoriale în cadrul Uniunii Europene.

CAP. II Spania

2.1 Evoluția turismului în Spania. Rețeta turismului profitabil

În Spania, densitatea turiștilor pe km pătrat crește de la an la an. Turismul spaniol continuă să fie unul din puținele sectoare în care sunt produse îmbunătățiri în cadrul economiei spaniole. Până în luna noiembrie a anului 2015 Spania a primit aproximativ 54 de milioane de turiști, aspect ce se constituie într-o îmbunătățire de aproximativ 8 procente, prin raportare cu aceeași perioadă a anului trecut.

Autenticitatea Spaniei ține totalmente de caracterul recent și deosebit de spectaculos al ieșirii sale în spațiul turismului internațional. Precedent anului 1970, Spania a fost vizitată doar de un număr foarte mic de vizitatori (de până în 300.000 de vizitatori pe an între anii 1930 – 1934), atrași în mod expres de turismul urban în Andaluzia și în Catalonia și nu de plajele maritime. Ulterior, după întreruperea pricinuită de perioada de închistare specifică regimului franchist și ulterior războiului civil, Spania s-a deschis cererii străine.

Stadiu cu stadiu, numărul turiștilor a crescut, fapt ce a conturat o reală modificare în societatea spaniolă. Între anii 1950 – 1986 numărul sosirilor turiștilor străini la hotarele sale a fost multiplicat cu 60.

În anul 1986, numărul total de vizitatori străini a fost de aproximativ 48 de milioane, dintre care circa 29 de milioane în sejur turistic efectiv, volumul hotelier crescând și atingând 845.000 pături în anul 1985, la care se adăugau 400.000 de locuri în campinguri. În anul 1995, Spania a înregistrat aproximativ 44 de milioane de turiști străini iar volumul sau hotelier a crescut la circa 1.181.000 de pături în unități asimilate.

Spania intenționează să dezvolte un turism cultural, prin avantajarea zonelor interioare. Evenimente precum Expoziția Universală de la Sevilla au determinat evoluții ale fluxurilor turistice.

Spania a fost considerată un succes deosebit prin prisma existenței de a fi cea dintâi destinație pentru vacanțe a turiștilor europeni. Succesul acestei evoluții este generat de:

factori:

economici;

istorici;

sociali;

culturali;

proximitatea zonelor de proveniența a turiștilor;

atractivitatea climatică;

peisaje.

Turismul s-a transformat în unul din exportatorii primordiali, furnizând în anul 1984, 36 de procente din totalul veniturilor obținute din vânzările spaniole în străinătate. Pe lângă acestea, vânzările directe turiștilor străini, în țară, ale bunurilor produse la nivel local sunt mai eficiente în comparație cu exporturile ce urmează traseele comerciale tradiționale.

Vânzările multitudinii de obiecte cu caracter regional ale produselor de artizanat ce s-ar exporta într-o manieră dificilă ating, în cele mai multe dintre cazuri ating, prin prisma turismului, volume ridicate. Prin cumpărarea mărfurilor, turiștii consumă cantități reprezentative de băuturi, ce uneori depășesc exporturile. În Spania, consumul de vin de către străini atinge un nivel relevant, prin depășirea exporturilor.

În condițiile unor mărfuri pentru care există o producție rigidă și o intensă cerere din partea vizitatorilor, antreprenorul va neglija exporturile în avantajul profitului generat de vânzările interioare. Acesta va acorda pieței interne o mai mare atenție din două motive:

lipsa de risc a întreprinderii operațiunile în cadrul hotarelor naționale;

permiterea de către vânzările de pe piața internă a obținerii unor avantaje mai relevante în comparație cu cele reiesite din exporturi.

În Spania, veniturile turistice exterioare se identifică în echivalentul a aproximativ 4 procente din Produsul Național Brut, iar veniturile sectorului în totalitate (internațional) participă cu mai mult de 11 procente la formarea Produsului Național Brut.

Luând în calcul locurile de muncă indirecte, turismul ocupă între 9 și 11procente din populația activă, cu un total estimat la un total cuprins între 1.1 și 1.2 milioane de locuri de muncă, dintre care 70 de procente directe. Aceste procentaje sunt depășite în spațiile de mare concentrare turistică, în care structurile socio – economice au fost deosebit de remodelate: în acest context, 60 de procente din produsul regional al Insulelor Baleare are proveniența în turism. Un impact reprezentativ este observabil, totodată și pe Costa del Sol Adaluza și în Insulele Canare.

2.2 Istoric

Atât sistemul juridic cât și limba prezentă a Spaniei există din perioada romană.

Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Limba_spaniol%C4%83

Fig. 2.1 Dialectele spaniolei și limbile vorbite în Spania

Ocupată, în cel de-al V-lea secol d. Hr. de către vizigoți și atacată în repetate rânduri în anul 711 de maurii nord – africani islamici, inițierea formării Spaniei moderne a avut loc după Reconquista (eforturile eliminării maurilor – ce au rămas acolo până în anul 1492). Până în anul 1512, unificarea Spaniei de astăzi a fost completă.

Cu toate acestea, proiectul monarhilor castiliani a constat în unificarea întregii Iberii, vis părut aproape îndeplinit, atunci când Filip al II-lea a devenit regele Portugaliei în anul 1580 precum și al celorlaltor regate iberice – cumul de regate notoriu drept "Spania" ce, pe atunci, nu era un stat unificat.

În cel de-al XVI-lea secol, Spania s-a transformat în cel mai puternic stat european, mulțumită bunăstării reiesite din colonizarea spaniolă a Americilor. Ulterior, o multitudine de revolte și de războaie lungi au condus la declinul puterii Spaniei în Europa. Disputele referitoare la succesiunea la tron au distrus statul în cel de-al XVIII-lea – se poate aduce în discuție Războiul Spaniol de Succesiune ulterior desfășurării căruia s-a format un stat spaniol centralizat – prin ocupația din partea Franței în timpul epocii napoleonice la incipitul anilor 1800 și a condus la o multitudine de conflicte armate precum și la revolte între liberali și suporterii Vechiului Regim în cea mai mare parte a celui de-al XIX-lea secol – secol în care s-a identificat pierderea majoră a coloniilor spaniole din Americi.

Sursă: www.historia.ro

Fig. 2.2 Imperiul colonial spaniol

În secolul al XVI-lea, fiind considerată cea mai mare putere a lumii, Spania a fost susținută de un imperiu colonial impresionant, în aceste condiții, Spania Habsburgică cunoscând în acea vreme perioada sa de glorie, rămasă în istoria Spaniei sub numele de „Secolul de Aur” – cuprins între 1516 și 1700.

Apariția celui de-al XX-lea secol a presupus, în primă instanță, instaurarea păcii.

Atât colonizarea Saharei de Vest cât și a Marocului Spaniol a fost probată drept un înlocuitor al pierderilor din Americi. Perioada de dictatură cuprinsă între anii 1923-1931 s-a încheiat prin hotărârea celei de-a doua Republici Spaniole. Evoluția polarizării politice, îmbinată cu creșterea violenței ce nu a putut fi stăpânită de autorități, a condus la izbucnirea Războiului Civil Spaniol în luna iulie a anului 1936.

În anii `60 – `70, Spania a fost transformată stadiu cu stadiu într-o economie industrială modernă cu un sector de turism în progres. Prințul Juan Carlos a avut o funcție reprezentativă în transformarea Spaniei într-un stat democratic modern. Spania a devenit membră a Uniunii Europene în anul 1986. Ulterior morții lui Franco, vechilor naționalități istorice – precum Galicia și Țara Bascilor – li s-a acordat o libertate extinsă, care a crescut în toate regiunile spaniole.

Poziționare

Poziția Spaniei este în Europa Occidentală (în sud – vestul Europei) și ocupă partea cea mai extinsă a Peninsulei Iberice, două arhipelaguri – Insulele Baleare în Marea Mediterană și Insulele Canare în Oceanul Atlantic și două orașe – Melilla și Ceuta – în nordul Africii și alte insule de dimensiuni mici plasate în apropierea țării.

Sursă: www.spania.hartaeuropa.com

Fig. 2.3 Harta Spaniei

De asemenea, statul cuprinde și enclava Llivia din Pirinei. Situarea Spaniei între două zone de influență – atlantică în vest și mediteraneeană în est -, conduce la gradul ridicat de diversitate, identificat în următoarele elemente:

populația – cuprinde complexitatea incursiunilor popoarelor identificate în musulmani și în romani și întrepătrunderea dintre acestea, aspecte ce au determinat valorile umane;

relieful – sunt întâlnite toate ciclurile de sedimentare ce s-au manifestat odată cu trecerea timpului, determinând forme caracteristice;

vegetația – este influențată de specificitățile climatice, cuprinzând specii hidrofile, specifice nordului țării și specii xerofile, specifice centrului Spaniei;

clima – reiese din poziția peninsulară, expusă fiind maselor de aer cald și maselor de aer reci, raportul dintre acestea reieșind într-un tip de climat ori în altul.

În nord este întâlnit un climat de tip oceanic – mai umed și mai rece -, în sud și în est un climat de tip mediteraneean – cu ierni mai calde și cu precipitații mai scăzute -, iar în centru este întâlnit un climat continental – cu temperaturi scăzute iarna și cu precipitații reduse și temperaturi ridicate vara.

Spania este membră a Uniunii Europene. În nord – est este învecinată cu Andorra și cu Franța, de-a lungul Munților Pirinei.

Economia Spaniei

Similar populației sale, economia Spaniei este plasată pe locul cinci al Uniunii Europene iar la nivel global este poziționată printre cele mai mari zece economii ale lumii.

Aceasta pierde câteva poziții în avantajul unor țări mult mai populate. Scopul său, în ceea ce privește creșterea economică, cu toate că este moderată, le depășește pe cele ale asociaților europeni.

Ulterior marii creșteri economice de la finele anilor `80, economia spaniolă a intrat în 1992 în recesiune. Simultan intrării Spaniei în Comunitatea Economică Europeană, predecesoarea Uniunii Europene, pe data de 1 ianuarie 1986 au devenit imperios necesare:

revizuirea legislației economice;

deschiderea economiei;

îmbunătățirea infrastructurii în scopul îndeplinirii cerințelor Uniunii Europene.

În acest context, Spania a redus inflația la mai puțin de 3 procente, a intensificat evoluția Produsului Intern Brut și a fost descrisă prin scăderea ratei șomajului de la 23 de procente la 15 procente în 3 ani. Cele mai relevante provocări în ceea ce privește economia spaniolă se identifică în:

creșterea nivelului Produsului Intern Brut pe cap de locuitor;

reducerea deficitului public;

creșterea randamentului productivității;

reducerea mai mare a ratei șomajului;

reducerea inflației.

Sursă: www.economie.hotnews.ro

Grafic 2.1 Evoluția PIB – ului real în zona euro și Spania între 2000-2011

Economia s-a redresat începând cu anul 1995, prin prisma creșterii consumului privat, cu toate că acest progres a fost mai redus în ultimii ani. Astăzi, șomajul se identifică încă într-o chestiune problematică pentru spanioli (în anul 2005, rata șomajului era de 8,5 procente) însă, în ciuda acestora, cifra respectivă expune o conjunctură mai avantajoasă în raport cu nivelele precedente. Devalorizarea monedei unitare a Spaniei, pe parcursul anului 1990 a determinat existența unei competitivități mai acerbe a exporturilor, însă forța adoptării monedei euro – la finele anului 2003, un euro echivala cu 1,25 dolari – a determinat îndoieli în ceea ce privește posibilitatea că prețurile să fie prea ridicate pentru cumpărătorii străini.

Acest aspect a fost compensat de facilitățile comerciale între statele din zona euro.

O dificultate cronică în Spania stă în progresul excesiv a prețului locuințelor, cauzată de:

creșterea populației datorată măririi finanțării primăriilor;

specula imobiliară generalizată;

spălarea banilor de mafii;

moda celei de a două locuințe.

Contribuțiile de capital de la Uniunea Europeană, ce au ajutat într-o manieră reprezentativă la progresul economiei spaniole de la încorporarea în Comunitatea Economică Europeană, au scăzut considerabil în ultimii ani, din cauza consecințelor extinderii Uniunii Europene. Este imperios necesar ca fondurile Politicii Agricole Comune să fie împărțite între mai multe state.

În ceea ce privește zonele dezvoltate, comunitățile ce depășesc media se numără printre următoarele:

Cantabria;

Comunitatea de Madrid;

Castilia – León;

Țara Bascilor;

Aragon;

Navarra;

La Rioja;

Catalonia;

Comunitatea Valenciană.

În ceea ce privește zonele mai puțin dezvoltate, comunitățile mai puțin dezvoltate din Spania se identifică în următoarele:

Andaluzia;

Extremadura;

Galicia;

Principatul de Asturia.

Cu privire la zonele industriale, exceptând faptul că astăzi industria nu mai prezintă o importanță identică celei din secolul XX, zonele cele mai industriale ale Spaniei sunt:

Comunitatea Valenciană;

Comunitatea Madridului;

Țara Bascilor.

Din perspectivă economică, prin raportare la construcția de locuințe, la sfârșitul anului 2005, Spania avea aproximativ 23.710.000 de construcții de locuințe, peste un total de circa 16 milioane de locuințe spaniole. Această statistică indică o medie de 1,54 construcții de locuințe raportat la o locuință, la modul generalist, cea mai ridicată rată la nivel mondial.

În același context, 85 de procente din construcțiile de locuințe se identifică în proprietate personală și numai 15 procente sunt utilizate în regim de închiriere.

Prețul mediu al construcțiilor de locuințe în Spania este de 2.510 euro pe metru pătrat.

În același context, costul construcțiilor de locuințe este variat funcție de zonele identificate în capitalele de provincie și în comunitățile autonome.

Sursă: www.economie.hotnews.ro

Grafic 2.2 Prețurile locuințelor din Spania și din alte state ale UE (2005=100)

Începând cu data de 1 ianuarie 2007, România a aplicat politică comercială comună a Uniunii Europene, prin:

angajamentele comerciale din interiorul Organizației Mondiale a Comerțului;

tariful vamal comun;

acordurile preferențiale de cooperare și comerciale încheiate cu țările terțe, etc.

Pe termen mediu, ulterior anului 1990 relațiile comerciale româno – spaniole au avut o evoluție eficientă. În acest context, de la un volum al schimburilor comerciale de 50 de milioane dolari în anul 1990, s-a ajuns la 245 milioane de dolari în anul 2000 și la peste 3 miliarde de euro în anul 2015. Așadar, ulterior liberalizării comerțului exterior al României, schimburile bilaterale au crescut de peste 60 de ori, doar în perioada 2000 – 2013 creșterea fiind de mai mult de 10 ori.

În cel dintâi trimestru al anului 2008, sectorul imobiliar din Spania s-a izbit de o scădere intensă a activității, marcată la incipitul aceluiași an de scăderea prin 200.000 de unități a ritmului anual de apariție a șantierelor, cu alte cuvinte, de trei ori mai puțin în raport cu aceeași perioadă a anului 2007. În cel dintâi trimestru al anului 2008, numărul tranzacțiilor imobiliare a scăzut cu 60 de procente în Spania, iar prețurile au scăzut până la 20 procente, în această conjunctură existând posibilitatea de a se desființa 250.000 de locuri de muncă în cadrul aceluiași sector în anul luat în calcul. Această criză, intensificată din toamnă anului 2007, este văzută drept sursă reducerii ritmului de progres economic, justificarea creșterii excedentului bugetar, într-un stat în care perioada de avânt economic imobiliar a sprijinit activitatea economică pe o perioadă de zece ani.

Cu privire la energie, Spania se identifică în cel mai mare producător de energie solară la nivel global, făcând referire la producția din anul 2009 (2,5 GW).

În ceea ce privește industria auto, în anul 2010, piața auto a Spaniei a fost descrisă de aproximativ 986.000 de unități vândute.

Prin raportare la Produsul Intern Brut, cifrele în ceea ce privește Spania arată în felul următor:

Produsul Intern Brut pentru compoziția pe sector pentru anul 2004:

agricultura: 3.5 procente;

industria: 28.5 procente;

servicii: 68 procente.

Produsul Intern Brut pentru prețurile de piață pentru anul 2006: aproximativ 974.000 milioane de euro;

Produsul Intern Brut pe cap – paritatea puterii de cumpărare pentru anul 2005: aproximativ 25.000 de dolari;

Produsul Intern Brut pentru paritatea puterii de cumpărare pentru anul 2006: aproximativ 1.146.000 milioane de dolari.

În anul 2005, populația în sărăcie relativă a fost de aproximativ 20 de procente.

În procentaj, impozitele pe locuințe s-au identificat, de-a lungul timpului în următoarele:

minim 10 procente: aproximativ 26 de procente în anul 1990;

maxim 10 procente: aproximativ 3 procente.

Prin raportare la Anchetă de Populația Activă din anul 2005:

populația activă este de aproximativ 20.886.000 mii de indivizi dintre care:

dezocupați: aproximativ 1.913.000 mii de indivizi;

ocupați: aproximativ 18.974.000 mii de indivizi;

populația inactivă este de aproximativ 15.531.000 mii de indivizi.

În ceea ce privește procentul lucrătorilor pe sectoare, în 2005 acesta arată astfel:

servicii – 65,01 procente;

industria – 17,2 procente;

construcțiile – 12,5 procente;

agricultura – 5,29 procente.

În anul 2007, balanța de buget era de aproximativ 9.540 de milioane de euro/0,9 peste Produsul Intern Brut.

Cu privire la industrii, Spaniei îi sunt specifice industriile:

turismului;

confecțiilor și textilă – implicit și încălțămintei;

de mașinării și automobile;

alimentare;

navale;

metalelor fabricate.

În anul 1999, creșterea producției industriale a fost de aproximativ 3 procente.

În același an, producția electricității a fost de aproximativ 179,470 de mii de milioane kWh.

În anul 1998, prin raportare la electricitate, în funcție de sursă, producția s-a identificat în următoarele:

combustibil fosil – 48,23 procente;

energia hidraulică – 19,16 procente;

energia nucleară – 31,23 procente;

altele – 1,38 procente.

În anul 2002, exportul în electricitate a fost de aproximativ 4,5 mii de milioane de kWh.

În același an, importul în electricitate a fost de aproximativ 10 mii de milioane de kWh.

Prin raportare la agricultură, produsele notorii în Spania sunt:

peștele;

grâul;

produsele lactate;

vegetalele;

păsările de curte;

măslinele;

carnea de porc;

strugurii de vin;

carnea de vacă;

sfecla.

În ceea ce privește exporturile, Spania se caracterizează prin mașinării, prin alimente și prin alte bunuri de consum.

Prin raportare la importuri, Spania se descrie prin:

bunuri de consum;

echipamente;

alimente;

combustibili;

semifabricate.

În perioada 2012 – 2015 evoluția comerțului exterior al Spaniei se prezintă în următoarea manieră:

Sursă: www.dce.gov.ro

Tab. 2.1 Comerțul exterior al Spaniei între anii 2012 – 2015

Căi de acces

Spania este descrisă de o infrastructură competitivă în ceea ce privește planul de telecomunicație, o parte din acesta stând sub egida statului, iar cealaltă parte aflându-se sub proprietate privată.

Șoselele de viteză sunt cele mai rapide. Acestea:

fac legătura între cele mai mari orașe;

ocolesc orașele;

dispun de mai mult de două benzi pe ambele sensuri de circulație care sunt separate prin bordură.

În cazul unora din aceste autostrăzi sunt percepute taxe de circulație. Șoselele fac legătura între orașe, sunt bine asfaltate iar pe acestea viteza maximă permisă este mai redusă.

Pe drumurile înguste de calitatea a doua care sunt neasfaltate viteza de circulație este mult mai mică.

Drumurile orășene sunt, în genere, bine asfaltate.

O treime din mulțimea de străini ajunge în Spania prin intermediul avionului. În fiecare an peste 50 de milioane de călători trec prin aeroporturile spaniole, relevanța circulației aeriene fiind justificată prin atracțiile turistice.

Toate orașele mari beneficiază de aeroport.

Importanța cea mai mare o are aeroportul Barajas din Madrid și, ulterior, aeroportul din Barcelona, conexiunea dintre acestea fiind asigurată prin intermediul unei curse locale ce în fiecare an transportă peste 2,5 milioane de pasageri. Cursele ce conduc către insulele Canare au aceeași relevanță din perspectiva traficului foarte intensificat.

Marile orașe dispun de o vastă rețea de metrouri, ce funcționează 20 de ore pe zi, în principiu de la ora 6.00 până la ora 01.30. Prin intermediul rețelei extinse de autobuze se poate ajunge în orice oraș.

În ceea ce privește cursele scurte interurbane și cursele internaționale, există autogări separate.

Taxiul se identifică în cel mai scump mod de transport.

În Spania și trenul este un mijloc de transport foarte notoriu. Rețeaua căilor ferate expune diverse servicii, acoperind toată aria statului. Astfel, există:

AVE – ul ce face legătura între Lerida și Madrid;

rețele de căi ferate locale;

trenuri de viteză.

În prezent, sunt în desfășurare construirea altor linii de cale ferate în ceea ce privește trenurile cu viteză cu traseele:

Madrid – Comunitatea Autonomă Valencia;

Lerida – Barcelona;

Madrid – Valladolid.

Porturile maritime din Spania se identifică în unele foarte bine specializate. Cele mai echipate docuri sunt regăsite în regiunile turistice. Cea mai mare capacitate de călători o are portul din Tarifa, apoi portul din Valencia și cel din Tenerife.

În condițiile în care toate orașele de pe malul mării au porturi pescărești, porturile din:

Gijon;

Barcelona;

La Coruna sunt de tip industrial iar portul de la Vigo are specific pescăresc.

Există o multitudine de porturi destinate petrecerii timpului liber.

În ceea ce privește gheretele operate manual, taxele de acces pe autostradă pot fi plătite cu cartea de credit.

Accesul pe autostradă poate fi făcut rapid, utilizând liniile în mod expres amenajate de la intrarea pe autostradă.

Spania dispune de o rețea extinsă de autostrăzi cu plată. Drumurile rutiere notorii sub numele de “autopistas” sunt cele mai bine îngrijite. În instanță secundă, într-un clasament al calității căilor spaniole, este plasat “autovias”, care urmează, în principiu, traseele turistice primordiale însă ce impun o limită de viteză inferioară.

Majoritatea dintre „autopistas” se identifică în căi cu plată, văzute drept niște trasee destul de costisitoare prin raportare la standardele locale, dar merită abordate prin prisma faptului că expune cele mai puțin complicate căi de acces către destinațiile primordiale ale țării.

Finalmente, din punct de vedere economic, în anul 2015, economia Spaniei a avut un trimestru solid, între lunile aprilie și iunie, cu o creștere de un procent.

Sursă: www.businessinsider.com

Grafic 2.3 Indicatorul GDP al Spaniei între 2004 – 2015

CAP. III Forme ale turismului spaniol

Turismul cultural – esența complexității culturale

Apariția turismului cultural în cercetare, sub identitatea de obiect de studiu, provine de la începutul celui de-al XX-lea secol însă abia în anul 2002 Consiliul Internațional pentru Monumente Culturale și Istorice l-a definit într-o manieră formală ca fiind acea formă de turism concentrată asupra mediului cultural și care include reperele istorice și culturale ale unei destinații ori asupra moștenirii obiceiurilor populației locale, cultural – istorică, tradițiilor, valorilor, meșteșugurilor, stilului de viață al populației locale și artelor.

Turismul cultural este conturat de Organizația Mondială a Turismului ca fiind un cumul de excursii al căror scop primordial ori secundar stă în vizitarea siturilor și un cumul de evenimente a căror valoare istorică și culturală le-a determinat a fi o parte a moștenirii culturale a unei comunități. Potrivit acestei definiri, o trăsătură reprezentativă a turismului cultural stă în presupunerea că prezența ori vizitarea în locurile istorice și culturale ce au legătură cu moștenirea culturală nu este în mod expres motivul primordial al excursiei. În acest context, turismul cultural – istoric este cel mai des combinat cu alte genuri specializate ori tradiționale de turism.

Această specificitate evidențiază șanse de îmbunătățire a eficienței turismului regional și național prin evoluția unui turism cultural – istoric, prin absorbția și prin integrarea în turismul regional atât a resurselor istorice cât și a resurselor culturale, dezvoltat pe acest fundament a unui brand turistic regional.

Din punctul de vedere al dezvoltării turismului cultural, abordarea integrală a sintagmei de „moștenire culturală” conduce la o abordare integrată (în afara monumentelor tradiționale istorice și arheologice ce includ peisajul cultural, moștenirea arhitecturală, infrastructura muzeală, moștenirea etnografică și artistică, din ce în ce în ce mai relevante) a lăcașurilor de cult și a bisericilor creștine. Pe lângă vizitarea locurilor istorice, turismul cultural include și furnizarea unei șanse de savurare a realizărilor umane trecute.

Turismul gastronomic

În ultimii ani, gastronomia iberică a devenit deosebit de notorie, în mod special grație acelor preparate numite de spanioli „tapas”, ce se pot mânca „în valuri”, nemaifiind nevoie de altceva. Învățarea gătirii „tapas” – ului este amuzantă și, în mod expres, îndreaptă individul spre o zonă gastronomică în care își poate lăsa imaginația să zburde. În acest context, se găsesc câteva școli gastronomice spaniole, în condițiile în care, dincolo de tapas, bucătăria acestui stat include o multitudine de rețete delicioase, printre care notoriile „paellas”.

În același registru al specificului mediteranean, bucătăria spaniolă este puțin notorie la nivel european, iar descoperirile care se fac aici motivează, pe de o parte eforturile, pe de altă parte cheltuielile, Spania având o multitudine de aspecte de oferit la capitolul „turism gastronomic”. Fiecare provincie are un specific propriu-zis, însă în orice zonă a Spaniei s-ar merge, se va avea parte de rețete autentice și de mâncare sănătoasă.

Specific Sevilliei, de pildă, este Jamon – ul iberic.

În scopul descoperirii artei gastronomice a Spaniei pot fi întreprinse excursii și similar Parisului și în cele două "capitale" ale Spaniei, Barcelona și Madrid, pot fi făcute adevărate tururi ale degustării, prin multitudinea de restaurante existente cu specific național.

Ulterior degustării unor delicatese culinare, Spania se identifică într-un popor picant.

Preparatul de frunte al mâncărurilor iuți din Spania, se numește "Pescadilla a la diabolo” și nu este recomandat indivizilor fără puțin antrenament în această direcție.

În Spania, arta culinară este fundamentată, în primă instanță, pe usturoi și pe ulei de măsline. Spania este descrisă printr-o gastronomie specific mediteraneană, din acest motiv mâncărurile gătite și preferate de spanioli se regăsesc și la alte popoare învecinate. Din perspectiva varietății meniului, Spania oferă mâncăruri pentru cele mai fine gusturi, însă și mâncăruri cu o savoarea distinctă, simple și populare.

În Spania, masa primordială a zilei este cina.

Turismul sportiv

Turismul sportiv (notoriu și drept turism de relaxare ori turism de distracții) este una din formele de turism existente în Spania, pe lângă turismul de vară, turismul cultural și turismul de congrese, dezvoltate odată cu trecerea timpului, în principalele regiuni ale acestui stat – Valencia ori Barcelona – amândouă având două din cele mai extinse porturi de pe coasta mediteraneană spaniolă.

Aici merită vizitate orașe precum Tortosa, Reus, Montblanc și Valls dar și mânăstirile medievale identificate în Scala Dei, în Poble, în Creus și Santes. În acest context, vânatul sportiv este practicat în zonele muntoase în Siurana și Prades – Ports de Tortosa, Tivissa, Cardo – atracții ce merită, de asemenea, vizitate.

În Costa del Maresme, centrul turistic identic zonelor rezidențiale este eficient echipat cu fundament material turistic, cu alte cuvinte cu zone de petrecere a timpului liber, cu hoteluri, cu zone de camping, cu restaurante și cu orice tip de instalații în scopul practicării activităților sportive.

Printre ofertele prezente în Costa Blanca, aici se numără și cele de natură sportivă – fundamentate pe pământul și pe apa de aici – și cele de natură culturală cum ar fi siturile cu importanță turistică, muzeele sau galeriile de artă.

În cadrul Costa Calida sunt dezvoltate zone rezidențiale, pe lângă facilitățile sportive prezente – cluburi de tenis, terenuri de golf, s.a. – și oportunități de distracție.

În Costa de Alimeria se regăsesc facilități sportive de înaltă clasă, în mod expres, pentru cei care practică golf, pe terenurile existente acolo.

Cu privire la facilitățile sportive nautice existente în Andalucia, Costa del Sol este situată în fruntea tuturor celorlalte din această regiune posedând 11 porturi.

În Costa del Sol, cea mai mare parte a orașelor de aici sunt descrise prin facilități atletice și sportive, care pot fi utilizate de oricine.

Agroturismul

În ultimii zeci de ani ai celui de-al XX-lea secol, turismul rural s-a impus în Spania în zone din ce în ce mai noi. Astfel, acesta se manifestă cu vigurozitate în Jaen, în Granada, în Cordoba, în Almeria, în Sevilla, în Malaga, în Huelva și în Cadiz.

Pe insula spaniolă Mallorca, hotelurile de fermier sunt mai mult concentrate pe liniște și pe izolare, decât pe activitatea agricolă practică. Milioane de vizitatori sosesc în fiecare vară pe Insulele Baleare și pe plajele din Mallorca, o retragere fiind exact ceea ce caută indivizii cu o viață agitată, aflați în căutarea odihnei liniștite. În genere, hotelurile sunt poziționate în partea interioară a insulei Mallorca, diferind de la fermele rustice vechi de un secol, până la hotelurile de familie de lux de genul „cazare și mic dejun", cu piscine și cu izvoare minerale. Cele mai eficiente locuri agroturistice din Mallorca sunt poziționate pe plantațiile de smochine și de portocale, unde oaspeții pot să beneficieze de mese din ingredientele cultivate în cadrul societății.

În Spania, cazarea în mediul rural este asigurată prin intermediul camerelor de oaspeți grupate în Asociațiile Agroturism Basc și Agroturism Balear, în popasuri rurale, în ferme – han și în ferme ecvestre.

Acest gen de activitate hotelieră se concentrează pe amenajările agricole și pe dotările existente în scopul oferirii turiștilor a activităților de dezvoltare a agriculturii ecologice, de creștere a animalelor, de îngrijire a animalelor, de cultivare a plantelor agricole, de realizare a traseelor turistice pentru autovehicul 4X4, de echitație sau de activități cinegetice. Activitățile agroturistice includ și acele activități conexe ce valorifică la un nivel superior produsele finite, similar cazurilor vinotecilor și viticulturii. În acest gen de zone există sală de reuniuni, degustări de vinuri, restaurante, vinoterapie, vizite în beciurile unde sunt păstrate vinurile, terenuri de sport și vizite la podgorii. Aceste pensiuni se identifică în reale complexuri ce integrează o serie de servicii destinate în a îl determina pe client să își dorească serjururi pe o durată cât mai îndelungată, având în același timp la dispoziție și toate facilitățile indispensabile în cazul oricărui tip de celebrare ori de eveniment.

Recomandări pentru turiști

Țara turistică ce atrage anual iubitori de plaje însorite și curate și de mare, Spania reprezintă atât o oază artistică și culturală cât și o oază de liniște pentru cei ce militează pentru moduri de relaxare precum înotul. Pe lângă acestea, țară ecletică, Spania este un stat unde farmecul vieții rurale relaxante este corelat cu fascinația cosmopolită a stațiunilor din preajma Oceanului Atlantic și Mării mediterane și a marilor orașe.

Pentru turiștii ce locuiesc în state cu ierni geroase este recomandabilă programarea vacanțelor de iarnă în Spania.

Pentru că Spania este un stat atât de cald, acesta este intens vizitat de turiști din toate spațiile mondiale, ofertele turistice fiind favorabile și abundente depinzând și de perioada contractării. Ofertele existente în Spania oferă turiștilor flexibilitatea de care au nevoie în scopul de a își crea vacanța dorită precum și de a vizita locurile pe care își doresc să le vadă.

Un sejur în Spania, în capitala ori în alte orașe mari reprezentative, unde descoperirea arhitecturii locale, catedralelor ori a vieții nocturne se transformă într-o călătorie plină de aventuri, ori în Ibiza, unde relaxarea pe plajele însorite este corelată cu muzica bună de pe parcursul nopților petrecute în localurile de noapte, atrage ulterior măcar încă una, întrucât în doar câteva zile nu se poate reuși vizitarea tuturor obiectivelor și asimilarea culturii spaniole și a manierei de viață.

Sejururile în Spania sunt descrise prin romantism și farmec, însă pentru iubitorii de fotbal acestea pot fi transformate și în sejururi sportive, echipele Real Madrid și FC Barcelona atrăgând fanii acestui sport la meciurile importante susținute pe stadioanele Santiago Bernabeu ori Camp Nou, stadioane ce pot fi vizitate și în extra sezon sportiv.

Cu privire la transportul în Spania, există o multitudine de curse cu autocarul, drumul incitant ce încântă privirile turiștilor fiind susținut atât din perspectivă financiară cât și prin prisma timpului dedicat drumului. Grație faptului că în Spania se regăsesc o multitudine de aeroporturi, cum ar fi aeroportul din Pamplona, din Madrid, din Ibiza, din Barcelona ori din Palma de Majorca, transportul aerian către locul în care turistul dorește să ajungă este maniera optimă de a ajunge în peninsulă.

Orașul Valencia este recomandabil pentru turiștii interesați, pe de o parte de design și arhitectură, pe de altă parte de lumea naturală și istorică, întrucât au oportunitatea de a întreprinde o multitudine de vizite în locații specifice relaxării, spectaculoase, potrivite educației.

Principalul festival al Valenciei este „Fallas” în timpul căruia străzile se transformă în muzee în aer liber, de-a lungul cărora pot fi admirate monumentele ce, la miezul ultimei nopți a festivalului sunt arse, conturând un spectacol pirotehnic deosebit. Această petrecere nu se identifică doar într-o expoziție ironică și umoristică ci și o ocazie de a degusta din viață și din arta valenciană, pe parcursul festivalului organizându-se activități sportive (cum ar fi campionate de fotbal), concerte de muzică, concursuri de poezie sau concursuri de dans.

Poziționat printre câmpuri de orez și portocali, Valencia are reputația unei destinații romantice

Viața de noapte valenciană este una renumită prin cluburile boeme și baruri, concentrându-se în cartierul Carmen, viața studențească este desfășurată în zonele Benimaclet și Blasco Ibáñez, iar pentru nopțile de weekend se preferă Joan Llorens și Cánovas.

Turiștii din întreaga lume optează pentru a vizita Valencia dar și pentru atmosferă creată de două dintre cele mai celebre festivaluri din Spania și de la nivel mondial.

Alicante reprezintă unul dintre cele mai moderne orașe de pe coasta Spaniei și, totodată, una din cele mai relevante stațiuni turistice și porturi la Marea Mediterană și în același timp, centrul comercial primordial și de pescuit al regiunii Valencia.

În Alicante, cele mai relevante obiective de vizitat se identifică în următoarele:

Castelul San Fernando;

Muzeul de Arte Frumoase Gravina;

Castelul Santa Barbara;

Muzeul de Arheologie Alicante;

Catedrala San Nicolas;

Mânăstirea Santa Faz; 

Centrul istoric Alicante;

Mânăstirea San Agustin;

Insula Tabarca;

Esplanada Spaniei.

Barcelona oferă turiștilor o șansă unică de a se plimba de la rămășițele romane către cetatea medievală și către orașul modern.

În Barcelona pot fi luate în vizor o serie de obiective dintre care:

Les Rambles – un cumul de bulevarde ce pleacă din centrul orașului către frontul de apă, populat până noaptea târziu, cu restaurante, florari, cafenele, vânzători de păsări și artiști de stradă;

piețele La Boqueria și Plaça Reial, descrise prin arcuri și palmieri, printre alte clădiri interesante;

Muzeul Maritim – ce prezintă istoria vieții din Mediterană;

Vechiul port care include cel mai mare Acvariu din zona mediterană;

Bulevardul Passeig de Gracia – considerat cel mai elegant bulevard,

Dealul Montjuic și dealul Tibidabo – recunoscute pentru vederiile spectaculare și pentru existența parcului de distracție în vârful celui de-al doilea deal.

Luna august este cea mai aglomerată în Barcelona, perioada în care circa 10 procente din restaurante și din magazine sunt închise – de la mijlocul lunii august la incipitul lunii septembrie – când proprietarii au concediu. Cazarea este, atunci, una ieftină iar orașul este unul mult mai liniștit.

În ceea ce privește Madridul, cele mai reprezentative puncte turistice și culturale se identifică în:

Chueca – cartierul homosexualilor;

Muzeul Prado;

Parque de Retiro;

Muzeul Thyssen Bornemisza;

Monasterio de las Descalzas Reales;

Centrul de Artă Regina Sofia – unde se află Guernica lui Pablo Picasso);

Templo de Debod;

Palatul Regal.

Madrid este notoriu pentru discotecile sale și pentru viața sa de noapte.

CONCLUZII

Turismul reprezintă un fenomen social economic ce se manifestă sub forma unei circulații de masă având un caracter permanent, periodic ori repetat la intervale de timp distincte, din zona de proveniență spre cea de destinație turistică.

Direcția spre care se îndreaptă turismul spaniol este o chestiune de dezbătut pe care în mod cert și-o pun toți cei ce sunt implicați în această industrie aflată într-o permanentă evoluție.

Preferințele turiștilor se schimbă, pe măsură ce devin din ce în ce mai informați, iar cei aflați în industrie este imperios necesar să țină pasul și să fie la curent cu tot ce apare nou și, în mod expres cu tot ce are potențial evolutiv.

În corelare cu perspectivele tradiționale ale turismului dar și cu cele existente în ultima parte a secolului trecut, poate fi adus în discuție turismul online, fenomen ce a luat avânt în în ultimele decade.

Există din ce în ce mai mulți turiști ce aleg să își rezerve singuri cazarea sau biletele de avion.

Totodată, mulți dintre potențialii turiști utilizează tabletele și smarthphone – urile în scopul descărcării aplicațiilor de care sunt interesați.

Totuși, problema se pune până unde se poate merge cu rezervările online iar în acest caz, intervine turismul de nișă, forma de turism pentru care potențialii turiști trebuie să fie mai bine informați.

Turismul de nișă și turismul online se identifică în două direcții către care turismul european, implicit turismul spaniol, s-a îndreptat de ceva timp.

Totuși, este nevoie în continuare de agențiile de turism și de destinațiile clasice unde este practicat turismul de masă întrucât distincțiile dintre indivizi determină existența unor călătorii ce diferă funcție de scopul acestora.

BIBLIOGRAFIE

Académie internaționale du tourisme, „Dictionnaire touristique internațional”, L’Academie, Monte Carlo, 1969

Analele Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”, Revista „Geo – Carpathica”, Sibiu, 2012

Cătălin Alistari, „Afacerea panourilor solare, faliment pe linie”, Evenimentul zilei, 2009

Daniela Turcu, Janeta Weisz, „Economia turismului”, editura Eurostampa, Timișoara, 2008

Felix – Costinel Totir, Ingrid – Mihaela Dragota, „Criză economică și financiară actuală – aspecte noi sau revenirea la vechile probleme? Paradigme, cauze, efecte și soluții adoptate”, Economie teoretică și aplicată, Volumul XVIII, No. 1(554), 2011

Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare în Turism, „Studiu pentru dezvoltarea rutelor culturale europene în România”, București, 2014

Ionel Gabriel Hociung, Laurențiu Gabriel Frâncu, „Globalizare – turism – comunicare, triunghiul competitivității pe piața afectată de criză economică”, Economie teoretică și aplicată, volumul XIX, No. 7(572), 2012

Nicolae Neacșu, Andreea Cernescu, „Economia turismului – Studii de caz. Reglementări”, Editura Uranus, București, 2002

Silviu Negut, „Dicționar turistic internațional”, Editura Sport – Turism, București, 1980

Universitatea „Georgia Bacovia, „Economia Turismului”, suport de curs, Bacău, 2010

Surse online:

www.elmundo.es

www.minind.ro

www.besttourism.ro

www.infotravelromania.ro

www.mae.ro

www.historia.ro

https://ro.wikipedia.org/wiki/Limba_spaniol%C4%83

www.vavivov.com

www.spania.hartaeuropa.com

www.vacanteexterne.ro

www.europa.eu

www.economie.hotnews.ro

www.bbva.es

www.standard.money.ro

www.wall-street.ro, „Vânzările Dacia au explodat în Spania”, 2011

www.adrbi.ro

www.cugetliber.ro, Ion Tita – Călin, „Exportul de energie electrică a crescut la 5,742 miliarde KWh”, 2015

www.dce.gov.ro

www.spania-online.ro, „Transportul în Spania”

www.tuktuk.ro, „Transportul în Barcelona”, 2011

www.businessinsider.com

www.spania-online.ro, „Transportul în Spania”

www.consilierturism.ro, „Cele mai importante atracții turistice din Spania (I)”, 2014

www.paralela45.ro, „Costa Blanca, Spania – Vacanța perfectă”

www.infotour.ro, „Obiective turistice și atracții turistice din Alicante”

www.ghiduri-turistice.info, „Madridul este o adevărată cutie cu surprize în materie de obiective turistice”, 2012

www.euro-tourism.ro