SPECIALIZAREA:DREPT

=== 73ae1f348cc9d2d99b42beba0bb5f36ad0333aa5_480748_1 ===

UNIVERSITATEA”DUNĂREA DE JOS” GALAȚI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE, SOCIALE ȘI POLITICE

SPECIALIZAREA:DREPT

LUCRARE DE LICENȚĂ

cu titlul

TRĂDAREA

Îndrumător științific:

Prof.Univ.Dr.Gheorghe Ivan

Absolvent:

Sârbu Florentina Larisa

GALAȚI

2017

CUPRINS

Introducere 5

CAPITOLUL I. Considerații generale introductive 8

1.1.Noțiunea de justiție și importanța ocrotirii acesteia 8

1.2.Aspecte comune ale infracțiunilor contra securității naționale 10

1.2.1.Obiectul juridic 10

1.2.2.Subiecții 12

1.2.3.Latura obiectivă 13

1.2.4.Latura subiectivă 15

1.2.5.Forme și sancțiuni 17

1.3.Scurt istoric cu privire la infracțiunile contra securității naționale 19

1.3.1.Despre trădare 20

CAPITOLUL II. Elemente de drept comparat 21

Noțiune 21

Reglementarea juridică a infracțiunii de trădare în lume 25

Trădarea și alte infracțiuni contra securitatii statului 26

2.3.1.Trădarea prin transmitere de secrete 26

2.3.2.Spionajul 28

2.3.3.Inalta trădare 29

2.3.4.Trădare prin ajutarea inamicului 29

2.3.5.Acțiuni împotriva ordinii constituționale 30

CAPITOLUL III. Analiza infracțiunii de trădare 31

3.1. Noțiune 31

3.2. Reglementarea legislativă 33

3.3. Condiții preexistente 34

3.3.1. Obiectul juridic 34

3.3.2. Obiectul material 36

3.3.3. Subiectul activ 37

3.3.4. Subiectul pasiv 37

3.4. Conținutul constitutiv 38

3.4.1. Latura obiectivă 38

3.4.2. Latura subiectivă 40

3.5. Formele infracțiunii 41

3.6. Consumarea infracțiunii 41

3.7. Sancțiune 42

3.8. Cauze de nepedepsire 42

3.9. Aspecte procesuale și legea penală mai favorabilă 43

3.10. Aspecte comune privind infracțiunile contra securității naționale privind

sancțiunea 46

CAPITOLUL IV. Aspecte practice ale infracțiunii de trădare 49

Concluzii 55

Bibliografie 58

Index 60

Abrevieri

alin. alineatul

art. articolul

C.A. Curtea de Apel

dec. decizia

ICCJ Înalta Curte de Casație și Justiție

lit. litera

M.Of. Monitorul Oficial

NCP Noul Cod Penal

p. pagina

pct. punctul

sent. sentința

vol. volumul

Introducere

Lucrarea, în sens larg, este structurată pe patru capitole și cuprinde aspectele teoretice și practice cu privire la infracțiunile contra securității naționale, și în special, cu privire la infracțiunea de trădare.

În cadrul primului capitol, am prezentat pe larg, aspectele generale cu privire la noțiunea de justiție, dar și de infracțiune, așa cum este ea prevăzută de legislația penală actuală. Justiția reprezintă acea stare generală a societății care se realizează prin asigurarea, pentru fiecare individ în parte și pentru toți împreună, a satisfacerii drepturilor și intereselor legitime, fiind unul din mijloacele cele mai importante pentru garantarea respectului, protecției și promovării drepturilor omului. Justiția administrativă este foarte importantă deoarece aceasta are rolul de a proteja drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor în cadrul raportului care există între aceștia și administrația publică. Așadar, administrația publică prezintă un rol fundamental în cadrul societății și de aceea este nevoie ca pentru o bună funcționarea a acesteia să se respecte anumite principii fundamentale care trebuie să există la baza desfășurării activității de către funcționarii administrației publice.

În cea de-a doua secțiune a primului capitol am prezentat aspectele comune ale infracțiunilor contra securității naționale, cu privire la elementele care stau la baza acestora. Astfel că, am redat, pentru început, obiectul juridic, care după cum bine știm, este prezentat la fiecare infracțiune și reprezintă valoarea socială ocrotită prin intermediul normei care este încălcată de către cel ce săvârșește infracțiunea. În cadrul acestei categorii de infracțiuni obiectul juridic este reprezentat de securitatea națională, ca valoare socială fundamentală, și relațiile sociale care se nasc și evoluează în jurul și în strânsă legătură cu această valoare. Putem vorbi, de asemenea, și în cadrul infracțiunilor contra siguranței naționale, de infracțiuni care prezintă un obiect complex deoarece pe lângă siguranța națională, sunt vătămate și alte relații sociale.

Un alt element al infracțiunilor este reprezentat de către subiecți, care în cazul infracțiunilor contra securității naționale, ca și în cazul celorlaltor infracțiuni, sunt formați din subiect activ și subiect pasiv.. În ceea ce privește subiectul activ, așadar persoana care a comis infracțiunea, este important de menționat faptul că acesta trebuie să fie calificat, respectiv să aibă calitatea de cetățean român. În ceea ce privește această condiție, trebuie spus faptul că este îndeplinită dacă sunt respectate prevederile legale din cadrul Legii cetățeniei romane, respectiv Legea 21/1991. Subiect activ al infracțiunii poate fi și o persoană juridică.

Am prezentat, de asemenea, în cadrul primului capitol, latura obiectivă întâlnită în cadrul infracțiunilor contra securității naționale. Astfel, cu excepția infracțiunii de nedenunțare, care se comite printr-o inacțiune, în cazul celorlaltor infracțiuni contra siguranței naționale elementul material se prezintă de cele mai multe ori sub forma unei acțiuni de natură să conducă la obținerea scopului de a submina, slăbi sau pune în pericol existența statului român. Latura subiectivă prezintă trei elemente: vinovăția, mobilul și scopul. În ceea ce privește vinovăția, aceasta este elementul fundamental al laturii subiective, care în cazul infracțiunilor contra securității naționale trebuie să se prezinte cub forma intenției directe, deoarece infractorul prevede rezultatul socialmente periculos al faptei sale și urmărește producerea lui având un scop bine determinat, respectiv acela de a suprima sau știrbi unitatea, suveranitatea și independența statului.

În ultima parte a primului capitol am prezentat forma și sancțiunile prevăzute de lege pentru infracțiunile contra securității naționale, dar și evoluția legislativă a acestora.

Cel de-al doilea capitol prezintă elemente de drept comparat în ceea ce privește infracțiune contra securității naționale în general și infracțiunea de trădare, în particular.

Am prezentat aspecte legislative din diferite state cu privire la infracțiunea de trădare. În Marea Britanie, infracțiunea de trădare a fost reglementata diferit de-a lungul timpului. Astfel că, până în anul 1967 infracțiunea de trădare făcea parte din categoria infracțiunilor deosebit de grave, în timp ce alături de acestea existau și infracțiuni grave sau mai puțin grave. Începând cu 21 iunie 1967, odată cu modificarea legislației penale, se arată importanța și gravitatea infracțiunii de trădare prin eliminarea clasificării menționată anterior și introducerea unei noi clasificări, care vine să împartă infracțiunile, în funcție de gradul de pericol, conform criteriului juridico-material, în infracțiuni de trădare și alte infracțiuni.

În Bulgaria, această infracțiune este prezentată în cadrul articolului 95 din codul penal, conform căruia, infracțiunea de trădarea este acea infracțiune prin care o persoană, în încercarea de a submina puterea de stat, participă la o lovitură de stat. În ceea ce privește pedeapsa prevăzută pentru această infracțiune, aceasta este menționată tot în cadrul articolului 95, și este închisoare de la 10 la 20 ani

În cadrul celui de-al treilea capitol, am analizat pe larg infracțiunea de trădare. Cadrul legislativ al infracțiunilor contra securității naționale este reprezentat de Titlul X din Noul Cod Civil, respectiv articolele 394-412. Infracțiunea de trădare a fost incriminată atât în Codul penal din 1864, cât și în cel din 1937

Anterior legislației actuale, infracțiunea de trădare făcea parte din categoria infracțiunilor contra siguranței naționale. Această categorie de infracțiuni era prevăzută prima în partea specială din Codul Penal. Trădarea constituie o faptă foarte gravă deoarece orice faptă de trădare, indiferent de forma pe care o îmbracă, nu creează numai o stare de pericol pentru suveranitatea, indivizibilitatea, independența și unitatea statului, atribute fără de care acesta nu ar fi de conceput ci, constituie, în același timp, un act de necredință, de infidelitate față de patria pe care făptuitorul are obligația de a o apăra.

Infracțiunea de trădare reglementată prin dispozițiile art. 394 NCP are corespondent în dispozițiile art. 155 din codul penal din 1969. Ca element de continuitate, se observă că în conținutul infracțiunii sunt preluate condițiile de incriminare din reglementarea anterioară, cu mici deosebiri ce sunt necesare pentru a garanta sancțiunea penală în toate situațiile ce presupun acte de trădare. Tot în cadrul acestui capitol am prezentat aspectele comune cu privire la infracțiunile contra securității naționale. În acest sens, a fost introdus articolul 411 din noul cod penal în cadrul căruia autorul a prezentat condițiile care trebuie să fie îndeplinite de către autorul unei fapte pentru ca limitele pedepsei să i se reducă la jumătate. De asemenea, tot un aspect comun al acestei categorii de infracțiuni este cel privind sancționarea actelor preparatorii și a tentative.

În cadrul ultimului capitol am prezentat câteva cazuri practice relevante cu privire la infrațtiunile de securitate națională și în special cu privire la infracțiunea de trădare.

CAPITOLUL I. Considerații generale introductive

1.1.Noțiunea de justiție și importanța ocrotirii acesteia

Termenul de justiție provine de la latinescul jus care înseamnă drept. Noțiunea de dreptate folosită de filosofi este transferată în drept sub conceptul de justiție. Un principiu al dreptului este principiul echității și justiției care poate fi denumit și principiul dreptății . Conceptul de justiție este punctul de plecare al tuturor sistemelor de drept, a doctrinelor partidelor politice și a programelor lor de guvernare. Noțiunea de justiție a apărut în perioada clasică a filosofiei grecești, fiind aprofundat de filosofia medievală.

Justiția reprezintă acea stare generală a societății care se realizează prin asigurarea pentru fiecare individ în parte și pentru toți împreună a satisfacerii drepturilor și intereselor legitime, fiind unul din mijloacele cele mai importante pentru garantarea respectului, protecției și promovării drepturilor omului. Prin definiție, aceasta trebuie să garanteze drepturile cetățenilor împotriva oricăror abuzuri, sancționând pe cei vinovați de încălcarea legii și restabilind drepturile ce au fost încălcate. Prin finalitatea sa, justiția se situează printre principalii factori de consolidare a celor mai importante relații sociale, deoarece întruchipează virtutea morală fundamentală, menită să asigure armonia și pacea socială, la a căror realizare contribuie deopotrivă regulile religioase, morale și juridice .

Justiția, așa cum bine știm, este realizată prin intermediul instanțelor judecătorești, de aceea, ea reprezintă puterea judecătorească din cadrul unui stat. În cadrul Constituției României sunt stabilite principiile fundamentale care stau la baza justiției din cadrul țării. Astfel că, conform articolului 21 din cadrul legii fundamentale, se instituie principiul privind accesul liber la justiție. Conform acestui articol, orice membru al societății are dreptul a invoca în fața instituțiilor care înfăptuiesc justiția în țara noastră orice încălcare sau nerespectare cu privire la drepturile, libertățile și interesale sale legitime. Totodată, prin intermediul aceluiași articol, se prevede tuturor cetățenilor dreptul de a avea parte de un proces echitabil în fața instanțelor de judecată romanești și de asemenea rezolvarea tuturor cauzelor într-o perioadă de timp rezonabilă

Justiția administrativă este foarte importantă deoarece aceasta are rolul de a proteja drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor în cadrul raportului care există între aceștia și administrația publică. Așadar, administrația publică prezintă un rol fundamental în cadrul societății și de aceea este nevoie ca pentru o bună funcționarea a acesteia să se respecte anumite principii fundamentale care trebuie să existe la baza desfășurării activității de către funcționarii administrației publice. Este vorba în primul rând de transparență, astfel ca toți membrii societății să poate cunoaște toate informațiile și documentele ce le sunt necesare în vederea exercitării drepturile pe care le au și totodată transparența se referă și la procesul decizional. Cu alte cuvinte, pentru o bună administrare a intereselor cetățenilor este necesar ca funcționarii din cadrul administrației să se afle permanent în serviciul cetățenilor, satisfăcând cerințele vieții sociale prin aplicarea corectă a legilor sau prin organizarea aplicării în practică a acestora.

În cadrul Constituției României sunt de asemenea prevăzute alte principii care trebuie să stea la baza justiției. Astfel că, în cadrul capitolului privind autoritatea judecătorească, legiuitorul constituant prevede în primul rând faptul ca justiția trebuie să se realizeze doar în numele legii. Cu alte cuvinte, în procesul de ducere la îndeplinire a justiției, instituțiile și funcționarii însărcinați trebuie să își desfășoare activitatea doar în conformitate cu normele juridice în vigoare.

Un alt principiu fundamental care stă la baza bunei înfăptuiri a justiției este cel reglementat în cadrul celui de-al doilea alineat al aceluiași articol, în conformitate cu care justiția trebuie dusă la îndeplinirea astfel încât niciunul dintre cei aduși în fața acesteia să nu fie discriminat, ci dimpotrivă toți cetățenii trebuie să aibă parte de același tratament. Imparțialitatea justiției este obligatorie pentru respectarea intereselor cetățenilor, astfel ca toți însărcinați să înfăptuiască justiția este necesar să dea dovadă de obiectivitatea și de apreciezi nepărtinitoare și juste în orice situație este adusă în fața lor. În cadrul ultimului alineat, legiuitorul constituat introduce norma potrivit căreia judecători trebuie să fie independenți și totodată să își desfășoare activitatea doar în conformitatea cu legile în vigoare.

1.2.Aspecte comune ale infracțiunilor contra securității naționale

1.2.1. Obiectul juridic

În cadrul infracțiunilor prevăzute de Noul Cod Civil, obiectul infracțiunii poate fi clasificat în două categorii, astfel că întâlnim obiect juridic al infracțiunii și obiect material. În cadrul acestei secțiuni vom prezenta pe larg obiectul juridic al infracțiunii în general, dar și particularități și aspecte comune în ceea ce privește obiectul juridic al infracțiunilor contra securității naționale.

Obiectul juridic al oricăre infracțiuni este definit ca fiind acea valoarea socială ce se află sub protecția normei juridice prevăzute de legislația penală, normă care este încălcată prin săvârșirea respectivei infracțiuni. Important de menționat este faptul că obiectul juridic este o valoarea abstractă, astfel că el nu este un bun sau obiect palpativ, respectiv un bun determinat, fapt care face și deosebirea între obiectul juridic și cel material, deoarece obiectul material este palpabil, poate fi un bun corporal sau necorporal etc.

Obiectul juridic, constând în valoarea socială ocrotită, ocupa un loc central în construcția de către legiuitor a incriminarii-tip din norma penală și prin urmare în cadrul teoriei infracțiunii. Așadar, este important de menționat faptul că în cadrul unui sistem penal dintr-un stat de drept este aproape imposibil să se poată vorbi de existența unei infracțiuni care să nu aibă obiect juridic. Obiectul juridic al infracțiuni, își găsește corespondentul în ideea formulată în cadrul doctrinei conform căreia pentru a se atrage răspunderea penală nu este suficient ca o faptă să fie prevăzută de către legislația penală în vigoare, ci este necesar ca săvârșirea acesteia să aducă atingere unei valori sociale. Acesta este prezentat în doctrina că principiul ofensivității.

În ceea ce privește obiectul juridic al infracțiunilor prevăzute de legislația penală, numeroși autori din cadrul literaturii de specialitate, l-au clasificat în mai multe categorii și anume: obiect juridic general , obiect juridic generic, precum și obiect juridic special.

În ceea ce privește obiectul juridic general acesta este reprezentată de ansamblul valorilor sociale ocrotite, pentru că se consideră că odată săvârșită o faptă prevăzută de legea penală, aceasta aduce atingere întregii ordini juridice. Pe de altă parte, există obiectul juridic generic, care desemnează un anumit grup de valori sociale ocrotite de către lege, valori sociale de natură a desemna un anumit grup de infracțiuni, așa cum sunt ele prezentate în cadrul Noului Cod Penal. Obiectul juridic generic al infracțiunilor contra securității naționale îl voi prezenta pe larg în cadrul acestei secțiuni. Exista de asemenea și obiectul juridic special care este reprezentat de o anumită valoare socială protejată prin intermediul normelor ce sunt nerespectate. Aceste obiect juridic este specific fiecărei infracțiuni.

Important de menționat este și faptul că în funcție de tipul infracțiunii, este posibil ca prin încălcarea normei să se aducă atingere mai multor valori sociale, astfel că putem întâlni infracțiuni al căror obiect juridic prezintă în cadrul structurii lui atât o valoare socială principala cât și o valoare socială secundară, acesta situație fiind întâlnită și în cazul infracțiunilor contra securității statului.

Obiectul juridic în cadrul infracțiunilor contra securității este reprezentat de securitatea națională ca valoare socială fundamentală și relațiile sociale care se nasc și evoluează în jurul și în strânsă legătură cu această valoare.

Putem vorbi, de asemenea, și în cadrul infracțiunilor contra siguranței naționale, de infracțiuni care prezintă un obiect complex deoarece pe lângă siguranța națională, sunt vătămate și alte relații sociale, cum sunt cele referitoare la viața, integritatea corporală sau sănătatea unei persoane care îndeplinește o funcție importantă în stat sau sau a membrilor unei colectivități care sunt supuși unei asasinări în masă sau epidemii ori relațiile sociale privind proprietatea publică sau economia națională.

Infracțiunile prezintă pe lângă obiect juridic și obiect material, însă acesta din urmă, spre deosebire de obiectul juridic, nu este prezent la toate categoriile de infracțiuni, ci doar la unele dintre acestea. În cazul infracțiunilor contra securității naționale, în general obiectul material nu există, însă sunt și situații în care acesta există, respectiv în cazul infracțiunii de trădare prin transmitere de informații secrete de stat, infracțiune prevăzută la articolul 395 din Noul Cod Penal, obiectul material fiind reprezentat de informații sau documentele care conțin secrete de stat, procurate, deținute sau transmise unei puteri străine.

1.2.2.Subiecții

În cadrul acestei secțiuni voi prezenta principalele aspecte cu privire la subiectele infracțiunilor în general și a infracțiunilor contra securității naționale în particular.

Prin subiecții unei infracțiunii sunt desemnate acele persoane implicate în cadrul unei infracțiuni, fie în calitate de persoană care a săvârșit-o, fie în calitate de persoana căreia i s-a provocat o vătămare prin săvârșirea respective infracțiuni. Așadar, așa cum rezultă din definiția subiecților infracțiunii, avem două categorii de subiecți. Aste vorba de persoana implicată în infracțiune ca urmare a săvârșirii acesteia, respectiv persoana care participa activ la săvârșirea infracțiunii și persoana care suferă o vătămare prin săvârșirea infracțiunii respective, respectiv subiectul pasiv al acesteia.

În ceea ce privește calitatea de subiect activ al infracțiunii, au existat numeroase discuții în literatura de specialitate cu privire la persoanele care pot dobândi această calitate.În opinia unor autori, nu pot pi subiect activ la comiterea unei infracțiuni persoanele care nu au îndeplinit vârsta de 14 ani, precum și cele care nu au acționat cu discernământ și nu s-au bucurat de libertatea de voință.

În continuare voi prezenta subiecții în cazul infracțiunilor contra securității naționale. În ceea ce privește subiectul activ, respectiv persoana care a comis infracțiunea, este important de menționat faptul că acesta trebuie să fie calificat, respectiv să aibă calitatea de cetățean roman. În ceea ce privește această condiție, trebuie spus faptul că este îndeplinită dacă respectate prevederile legale din cadrul Legii cetățeniei romane, respectiv Legea 21/1991. Subiect activ al infracțiunii poate fi și o persoană juridică.

De cealaltă parte de află subiectul pasiv al infracțiunii, cel căruia i s-a produs o vătămare prin comiterea infracțiunii, respectiv statul deoarece lui i-au fost legate interesele prin comiterea faptei prevăzute de legea penală.

1.2.3. Latura obiectivă

În ceea ce privește latura obiectivă, aceasta este definită prin referire la următoarele elemente: elementul material, respectiv acțiunea sau inacțiunea, urmarea imediată și legătura de cauzalitate.

Pentru început voi prezenta aspecte generale cu privire la elementul material al infracțiunii. Aceasta desemnează actul de conduită interzis prin intermediul normei de incriminare. Acțiunea ca element material al infracțiunii poate fi definită ca fiind mișcare a corpului de natură a aduce atingere intereselor protejate prin norma care a fost încălcată. O problemă că a apărut în legatură cu acțiunea este dată de caracterul voluntar sau involuntar al acesteia. Conform reglementărilor din Noul Cod Penal, legiuitorul prevede clar caracterul voluntar în vederea săvârșirii acțiuni de natură a aduce atingere unei valori sociale. Conform articolului 16 din Noul Cod Penal, constituie infracțiune doar acea faptă săvârșită cu intenție de către autorul ei, în mod excepționat fiind considerată infracțiune și cea săvârșită din culpă, doar în cazul în care legea prevede astfel.

În ceea ce privește modalitatea prin care poate fi îndeplinită acțiunea respectivă, menționează faptul că aceasta poate formată atâta dintr-un singur act cât și din mai multe acte de executare. În ceea ce privește săvârșirea infracțiunii prin omisiune, această situație este reglementată în cadrul articolului 17 din Noul Cod Penal. Inacțiunea este definită ca o nerealizare a unei acțiuni posibile pe care persoana avea obligația juridică de a o realiza sau, de asemenea, ca neîndeplinirea unei acțiuni pe care o anumită persoană o aștepta.

Elementul material al infracțiunilor contra securității naționale se prezintă de cele mai multe ori sub forma unei acțiuni de natură să conducă la obținerea scopului de a submina, slăbi sau pune în pericol existența statului român.

Dintre toate infracțiunile contra securității naționale, numai nedenunțarea, prevăzută în cadrul articolului 410 din Noul Cod Penal se săvârșește prin inacțiune, respectiv omisiunea de a denunța săvârșirea acestor infracțiuni de către cel care are cunoștință de existența lor. În alte situații, elementul material poate fi mixt, în sensul că infracțiunea se poate săvârși atât prin acțiune cât și prin inacțiune ca în cazul infracțiunii de atentat care pune în pericol siguranța statului sau infracțiuni contra reprezentantului unui stat străin, iar viața, sănătatea sau integritatea corporală pot fi puse în pericol și prin inacțiune.

Important de menționat în cazul infracțiunilor contra securității naționale este faptul că acestea sunt condiționate sub aspectul elementului material de existența unei cerințe esențiale fără de care ar putea căpăta o altă încadrare juridică. Cerința esențială este formulată prin expresia „de natură să aducă atingere în orice mod siguranței statului” sau „de natură să slăbească puterea de stat”, „de natură a compromite interesele de stat” etc.

Un al doilea element al laturii obiective este reprezentat de urmarea imediată. Aceasta mai poate fi denumită și ca rezultatul faptei și reprezintă acea modificare care apare în mediul exterior, ca urmare a acțiunii sau a inacțiunii persoanei în cauză. Urmarea este, așa cum am precizat și anterior, un element distinct de acțiune, atât în plan spațial cât și în plan temporar. Important de menționat este faptul că există concepții în conformitate cu care nu toate infracțiunile prezintă urmare imediată, ceea ce a permis clasificarea acestora în infracțiuni de rezultat și infracțiuni de pură conduită, în cazul cărora lipsește rezultatul imediat

Având la baza urmarea, infracțiunile pot fi clasificate în două categorii și anume infracțiuni de rezultat și infracțiuni de pericol. În ceea ce privește infracțiunile de rezultat, acestea sunt cele prin săvârșirea cărora se produce un rezultat material, în timp ce categoria infracțiunilor de pericol le include doar pe cele prin săvârșirea cărora urmarea se concretizează doar într-o stare de pericol asupra valorilor sociale protejate prin norma încălcată. Urmarea imediată a infracțiunilor contra securității statului este caracterizată prin producerea unei stări de pericol pentru siguranța statului. Ele apar ca infracțiuni de pericol, deoarece legea nu prevede un anumit rezultat.

Un ultim element al laturii obiective este reprezentat de raportul de cauzalitate. Acesta definește legătura care există între acțiunea sau inacțiunea subiectului activ și rezultatul produs ca urmare a respectivei acțiuni sau inacțiuni. Important de menționat este faptul că, în cadrul doctrinei, se prevede ideea potrivit căreia problema raportului de cauzalitate se pune doar în cazul infracțiunilor de rezultat.

1.2.4. Latura subiectivă

În continuare voi prezenta elementele laturii subiective ale infracțiunilor contra securității statului. Latura subiectivă a unei infracțiuni definește atitudinea psihică a făptuitorului față de fapta săvârșită și urmările ei, precum și motivul și scopul pentru care respectiva fapta a fost săvârșită.

În doctrina penală, cercetarea laturii subiective a componenței infracțiunii se face prin prisma semnelor sale componente. Semnul de bază, uneori singurul ce intră în structura laturii subiective a oricărei infracțiuni, este vinovăția. Ea nu poate lipsi, întrucât reprezintă, în același timp, și o trăsătură esențială a infracțiunii, astfel cum rezultă și din articolul 16 din Noul Cod Penal. În cazul anumitor infracțiuni, pentru completarea laturii subiective, prin textele de incriminare ale acestora, sunt prevăzute însă și alte condiții, referitoare la scop sau motiv.

Așa cum am precizat, cel mai important dintre elementele laturii subiective este vinovăția, care cunoaște mai multe forme. Aceste forme ale vinovăției sunt prevăzute în cadrul articolului 16 din Noul Cod Penal. Nu voi prezenta fiecare dintre formele prevăzute de lege, ci doar pe cea care trebuie să existe pentu ca fapta săvârșită de o persoană să poată fi considerată infracțiune. Astfel că, așa cum prevede legiuitorul în cadrul ultimului alineat al articolului 16, trebuie să fie comisă cu intenție pentru a da naștere unei infracțiuni. De asemenea, poate exista infracțiune și în situația în care fapta este comisă din culpă, însă numai cu condiția ca acest lucru să fie expres prevăzut de către lege.

Prin motiv al infracțiunii se înțelege impulsul interior care determină hotărârea infracțională și implicit comiterea infracțiunii.

Scopul infracțiunii reprezintă finalitatea urmărită prin săvârșirea faptei ce constituie elementul material al infracțiunii, obiectivul propus și reprezentat de făptuitor ca rezultat al faptei sale. Scopul infracțiunii poate să fie expres prevăzut în cadrul normei de incriminare, caz în care acesta este numit ca fiind scop special. Așadar, faptul că scopul este în mod expres urmărit de către făptuitor, determina existența unei intenții calificate, ceea ce înseamnă că va fi analizat în vederea aplicării legii, în strânsă legătură cu aceasta.

În ceea ce privește doctrină, s-a ajuns la concluzia că în situația în care exista un anumit scop special menționat în cadrul normei de incriminare, atunci respectiva fapta prevăzută de legea penală nu poate fi comisă decât cu intenție directă. Pe de altă parte însă, în doctrina străină s-a relatat faptul că existența unui scop în cadrul normei de incriminare nu înseamnă că nu poate exista intenție eventuală în ceea ce privește persoană ce comite infracțiunea.

Cel de-al treilea element al laturii subiective este reprezentat de mobil, sau motivul săvârșirii infracțiunii. Ca și în cazul scopului, și mobilul constituie un element tipic atunci când acesta este prevăzut în cadrul normei de incriminare. Important de menționat este faptul că atunci când mobilul este prevăzut în cadrul normei nerespectate, acesta poate constitui o cauza agravanta pentru infracțiunea de bază, însă există și situații, deși foarte rare, când prezența motivului constituie cauza atenuantă. Așa cum bine se poate observa, cu toate că mobilul și scopul sunt două elemente diferite, între acestea există o strânsă legătură și coordonare, ceea ce face ca de multe ori menționarea în cadrul normei juridice a unui scop special sau a unui motiv special să țină exclusiv de alegerea legiuitorului.

În ceea ce privește doctrină, trebuie să menționăm faptul că , ca și în cazul scopul, în cele mai multe situații, infracțiunile care prezintă un mobil special sunt săvârșite cu intenție directă de către autor.

În ceea ce privește infracțiunile contra securității naționale, acestea se săvârșesc cu intenție directă, infractorul prevede rezultatul socialmente periculos al faptei sale și urmărește producerea lui având un scop bine determinat – de a suprima sau știrbi unitatea, suveranitatea și independența statului.

Scopul urmărit de făptuitor prin intrarea sa în legătură cu o putere străină sau agenții acesteia se realizează prin acțiunile prevăzute în textul de lege și este acela de a provoca război contra țării, înlesnirea ocupației militare străine, subminarea economică și politică a statului, aservirea față de o putere străină etc

1.2.5.Forme și sancțiuni

În cadrul acestei secțiuni vom prezenta formele infracțiunii în general, precum și ale cele contra securității naționale, dar și sancțiunile aplicate acestora.

Săvârșirea unei infracțiunii prezintă două faze, faza internă și faza externă.Așa cum este de așteptat, faza internă nu este sancționată, ceea ce înseamnă că nu reprezintă o formă a infracțiunii, ci doar faza externă. În cadrul fazei externe sunt parcurse mai multe etape care sunt sancționate, astfel ca acestea capăta noțiunea de formă a infracțiunii. Voi vorbi în primul rând despre etapa actelor preparatorii care este prima fază în perioada externă, în care se trece de la adoptarea hotărârii infracționale la executarea ei prin acte care numai pregătesc, din punct de vedere material și moral, săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, fără să se treacă la executarea propriu-zisă a acesteia. Acestea constituie o fază a infracțiunii intenționate, astfel ca ele nu pot fi realizate decât în raport cu această infracțiune și totodată sunt săvârșite cu aceeași formă de vinovăție, respectiv cu intenție.

Aceste acte de pregătire de cele mai multe ori nu sunt necesare comiterii infracțiunii, ci sunt săvârșite având în vedere opțiunea subiectului și complexitatea acțiunii proiectate.În ceea ce privește sancționarea actelor de pregătire, trebuie să menționăm faptul că în dreptul penal roman acestea nu sunt sancționate, însă sunt prevăzute numite situații în care acestea pot fi asimilate tentativei sau când sunt sancționate ca infracțiune de sine stătătoare.

O altă etapă din cadrul infracțiunii este cea a actelor de executare care este cea mai importantă fază în desfășurarea activității infracționale, ce se caracterizează prin săvârșirea actelor de natură să realizeze însăși acțiunea ce constituie elementul material al infracțiunii.

Acțiunile de executare a infracțiunii reprezintă forța care transformă posibilitatea intelectuală și materială de cauzare a rezultatului infracțional în rezultatul infracțional de fapt. Această posibilitate este determinată de cele două etape anterioare, respectiv formarea intenției și actul preparator. Această fază a actelor de executare poartă denumirea de tentativă în legislația actuală. Tentativa este reglementată în cadrul Noul Cod Penal la articolul 32.

Conform definiției din cadrul Noului Cod Penal, observăm că există anumite condiții care trebuie să fie îndeplinite pentru a exista tentativă. Astfel că, în primul rând este necesar, așa cum rezultă și din etapa în care ne aflăm, realizarea unor acte de executare, acte care trebuie să fie săvârșite cu intenție de către autor. Totodata, este necesar ca executarea să fi fost întreruptă, iar în caz contrar, să nu își fi produs efectul dorit de autorul faptei.

În ceea ce privește sancționarea tentativei în cadrul legistatiei actuale, conform articolului 33 din Noul Cod Penal, tentativa se pedepsește doar în acele situații expres prevăzute de legislație.

Infracțiunea de trădare prevăzută la articlolul 394 din Noul Cod Penal se poate săvârși atât sub forma actelor pregătitoare neincriminate, cât și a tentativei, care este sancționată în conformitate cu articolul 412 din Noul Cod Penal. Consumarea infracțiunilor are loc în momentul în care făptuitorul a intrat în legătură cu puterea străină sau agenții acesteia, moment în care ia naștere starea de pericol pentru securitatea statului fără a fi necesar ca urmările preconizate în momentul în care făptuitorul intra în legătură cu cei menționați anterior, să se realizeze.

În ceea ce privește sancțiunile aplicabile infracțiunilor săvârșite contra securității statului acestea sunt diferite în funcție de infracțiunea săvârșită. Astfel că, pentru infracțiunea de trădarea, sancțiunea este cea prevăzută la articolul 394 respectiv, pedeapsa cu închisoarea de la 10 la 20 ani și totodată interzicerea unor drepturi. Important de menționat este faptul că atunci când persoana care a săvârșit această faptă prevăzută de legea penală, dacă în cursul urmăririi penale desfășurată de organele judiciare, ajută la aflarea adevarului și totodată la tragerea la raspundere atât a autorului cât și a participanților, atunci limitele sancțiunii menționată anterior, se vor reduce la jumătate.

Și trădarea prin transmitere de informații secrete de stat face parte din categoria infracțiunilor contra securității naționale, în cazul căreia sancțiunea este aceeași ca și în cazul celei prezentate anterior, în timp ce trădarea prin ajutorul inamicului său, de asemenea, înaltă trădare, atrag pedepse mai drastice, respectiv închisoare de la 15 la 25 de ani și, concomitent, interzicerea unor drepturi.

1.3.Scurt istoric cu privire la infracțiunile contra securității naționale

În cele ce urmează voi prezenta un scurt istoric cu privire la infracțiunile contra securității naționale, precum și modalitatea în care ele au fost reglementate în legislația penală de-a lungul timpului.

În primul rând este important de menționat faptul că în vechea reglementare, acestea infracțiuni de securitate națională erau încadrare sub numele de infracțiuni contra siguranței naționale. Modificarea sintagmei și introducerea termenului de securitate, probabil a fost operată în vederea alinierii cu dispozițiile constituționale, care prevede în cadrul mai multor articole această noțiune.

Evoluția legislativă a infracțiunii de trădare o vom prezenta mai pe larg în cadrul secțiunii următoare, urmând ca în această secțiune să prezentăm evoluția celorlalte infracțiuni contra siguranței naționale. Așa cum am precizat anterior, de-a lungul timpului au aparut numeroase modificări cu privire la această categorie de infracțiuni, atât de nuanța cât și de substanță. Una dintre modificări au apărut în cadrul infracțiunii de trădare prin transmitere de informații secrete de stat care în vechiul cod era incriminată de articolul 157. Trebuie remarcat faptul că noua denumire a infracțiunii este modificată, cuprinzând ,,informații secrete de stat” nu numai ,,secrete” cum era vechiul text, astfel ca această noutate dă o încadrare mai cuprinzătoare acestei infracțiuni.

În ceea ce privește infracțiunea de trădare prin ajutarea inamicului, situația se menține similară, deoarece în actuala reglementare legea pedepsește doar cetățeanul român, structura infracțiunii fiind asemănătoare cu cea din legea veche. Persoana care săvârșește infracțiunea circumstanțiată de text și este apatrid, săvârșește infracțiunea de ,,acțiuni ostile contra statului român”.

Între elementele de noutate aduse în această materie se află modificarea conținutului infracțiunii de atentat care pune în pericol securitatea națională, infracțiune prevăzută în cadrul articolului 401 din Noul Cod Penal, reglementarea actuală sancționând doar atentatul contra vieții unei persoane care deține o funcție de demnitate publică cu pedeapsa detențiunii pe viață sau cu închisoarea de la 15 la 25 de ani.

De asemenea, infracțiunea de acțiuni împotriva ordinii constituționale a fost regândită astfel încât noul său conținut reunește atât infracțiunea de subminare a puterii de stat cât și pe cea de acțiuni împotriva ordinii constituționale din actuala reglementare care, luate separat, în anumite cazuri creează paralelisme nedorite iar în alte cazuri cele două texte apar ca fiind incomplete. Astfel, o acțiune armată cu manifestări de violenta prin care se urmărește schimbarea ordinii constituționale dar care, prin durată, este și de natură să slăbească puterea de stat, va face discutabila încadrarea acesteia în oricare dintre cele două texte în cauza având în vedere că realizează deopotrivă condițiile ambelor infracțiuni .

O altă modificare legislativă a aparut în ceea ce privește infracțiunea de propagandă pentru război, care este reglementată în cadrul articolului 405 din Noul Cod Penal și implicit în cadrul Titlului X, astfel ca spre deosebire de reglementarea anterioară în cadrul căreia această infracțiune era considerată de natura celor contra păcii și omenirii acum este inclusă în cadrul infracțiunilor contra securității naționale. De asemenea, a fost adusă în codul penal, infracțiunea de constituire de structuri informative ilegale, reglementată în Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României, pentru a asigura un cadru unitar reglementărilor în această materie ținând seama de legătura evidentă a acestei incriminări cu anumite infracțiuni reglementate în prezentul titlu.

1.3.1.Despre trădare

Conceptul de trădare, este fapta persoanei cetățean român care intră în legătură cu un stat străin, cu o organizație sau agenți ai acestora, în scopul de a submina sau știrbi unitatea, suveranitatea sau independența statului român, a acestor atribute ale statului, prin acțiuni de natură să ducă la realizarea scopului încriminat.

Prin contracararea infracțiunii de trădare, apărau securitatea statului, a relațiilor sociale, a suveranității, independenței statului, împotriva unor forme de agresiune, de amestec în treburile interne ale statului, de a nu fi obligați să recurgă la forță sau la amenințarea cu forța și nici alte state să nu fi recurs la asemenea acte.

Prevenirea și combaterea faptelor care pun în pericol sau care aduc atingere securității statului nostru reprezintă, în parte, obiectivul unei importante funcții a statului nostru socialist: a funcției de apărare a orânduirii socialiste împotriva încercărilor elementelor dușmănoase de a lovi în cuceririle revoluționare ale poporului muncitor.

CAPITOLUL II. Elemente de drept comparat

2.1.Noțiune

Noțiunea de infracțiune a fost reglementată diferit în țările lumii, așadar în acest capitol voi prezenta aspectele de drept comparat cu privire la acest termen.

Numeroși autori au definit diferit noțiunea de infracțiune de-a lungul timpului, astfel ca unii privesc infracțiunea ca fiind acea acțiune sau inacțiune prevăzută în cadrul legislației penale, săvârșită cu vinovăție de către persoana în cauza și pentru care legea prevede o anumită sancțiune penală. În doctrina fraceză, în materie penală, unii autori consideră că infracțiunea reprezintă, de fapt, un anumit comportament material pe care lege îl prevede ilegal și care totodată a fost săvârșit cu intenție. O reglementare asemănătoare cu cea din țara noastră este în Germania, în cadrul căreia infracțiunea este stipulată în actele normative, având un conținut formal, adică definiția nu dezvăluie esența socială a infracțiunii care este stipulată drept faptă interzisă de legea penală prin amenințarea cu pedeapsa: „Faptă ilegală care întrunește toate elementele unei componențe de infracțiune, prevăzută de legea penală".

Concluzionând, definirea infracțiuni este un element absolut necesar în cadrul teoriei dreptului penal, dar totodată și pentru practica judiciară, doarece cei competenți să aplice legea penală, trebuie să facă acest lucru în raport cu princinile care le sunt aduse spre soluționare, la definirea legală a infracțiunii pentru a putea vedea dacă acestea prezintă trăsăturile esențiale și obligatorii existenței unei infracțiuni, precum și dacă se încadrează sau nu în sfera ilicitului penal. Elementele infracțiunii în dreptul penal comparat pot fi regăsite într-o serie de norme din codurile penale ale fiecăruia stat. Conform doctrinei juridico-penale franceze elementele componente ale unei infracțiuni sunt:

– elementul legal în conformitate cu care răspunderea penală apare numai în momentul săvârșirii unei fapte prevăzută în cadrul legislației penale, fapta căreia legiuitorul îi prevede o sancțiune. Elementul legal are la bază un principiu consacrat, respectiv cel potrivit căruia nicio crimă și nicio pedeapsă nu există în afara legii.

– elementul material ce privește latura obiectivă a infracțiuni, cu alte cuvinte acțiunea sau inacțiunea prin care se săvârșește fapta prevăzută de legea penală

– elementul moral are în componența două alteelemente principale, respectiv vinovăția infractorului și capacitatea de a răspunde penal pentru fapta sa. Elementul moral mai include și altfel de semne, cum ar fi: atingerea unei vârste, responsabilitatea, motivul.

Totodată, în legislația franceză, fapta este considerată infracțiune doar în situația în care prezintă anumite trăsături esențiale și are anumite caracteristici specifice. Cu alte cuvinte, acțiunea trebuie să fie conștientă, în caz contrar ea nu constituie infracțiune în sens juridico-penal și totodată trebuie ca între aceasta și rezultatul obținut să existe un raport de cauzalitate.

În dreptul penal francez categoria subiecților răspunderii penale se caracterizează prin aceea că pot fi trase la răspundere atât persoanele fizice, cât și persoanele juridice. Conform articolului 122 pct. 8 din codul penal francez, persoana fizică va fi trasă la răspundere penală, dacă la momentul săvârșirii infracțiunii a atins vârsta de 13 ani. Minorii vor fi supuși răspunderii penale, luându-se în considerare următoarele reguli principiile:

– nu va fi supusă răspunderii penale persoana care n-a atins vârsta de 13 ani;

– aplicarea unei pedepse penale mai blânde persoanelor de la 13 până la 18 ani;

– stabilirea unui regim de detenție mai blând pentru minori.

Conform articolului 121 alineatul 2 din codul penal francez, „persoana juridică, cu excepția statului, poartă răspundere penală, în cazurile prevăzute de lege, pentru faptele comise în folosul său de către organele de conducere sau reprezentanții acestora".

Conform codului penal german, subiect al infracțiunii se consideră persoana fizică care la momentul comiterii faptei a împlinit vârsta de 14 ani și este responsabilă pentru consecințele ce au apărut ca urmare a săvârșirii faptei prevăzută de legislația penală. Judecata poate numi acestor minori un apărător sau un tutore. Pedeapsa aplicată minorilor nu poate depăși termenul de 10 ani pentru sentințele determinate și 4 ani pentru cele nedeterminate.

Conform dreptului penal al SUA, subiect al infracțiunii poate fi atât persoana fizică, cât și persoana juridică. Vârsta subiectului în unele coduri penale nu este stabilită, această problemă rămânând la discreția judecătorului în fiecare caz aparte. Legislația penală din SUA prevede regula generală, conform căreia persoana nu poate fi trasă la răspundere penală dacă n-a împlinit vârsta de 16 ani. Pentru săvârșirea omorului agravat, persoană poate fi trasă la răspundere la vârsta de 13 ani, iar pentru omorul simplu, vioi sau furt chiar de la 14 ani.

În Anglia și SUA răspunderea penală a persoanelor juridice există de-a lungul mai multor decenii. Introducerea acestei instituții în dreptul englez se datorează practicii judiciare.

Un alt aspect foarte important cu privire la dreptul penal comparat este legat de clasificarea infracțiunilor, astfel ca acestea sunt clasificate diferit în legislațiile statelor lumii. Voi prezenta, pentru început, legislația din Anglia, în cadrul căreia au apărut numeroase criterii de clasificare care stau la baza clasificării infracțiunilor. Astfel că, întâlnim în primul rând, clasificarea infracțiunilor în funcție de obiectul atentării. Este foarte importantă această distincție deoarece vine să împartă infracțiunile în următoarele trei mari categorii:

infracțiuni contra persoanei

infracțiuni contra statului și societății

infracțiuni contra proprietății

Pe de altă parte, legislația engleză separa infracțiunilor în funcție de gradul de pericol, ceea ce înseamnă că întâlnim, pe de o parte, infracțiuni deosebit de grave, infracțiuni grave și infracțiuni mai puțin grave, iar pe de altă parte, infracțiuni ce se cercetează în ordine simplificată sau cu respectarea procedurii însoțite de actul de învinuire. Clasificarea infracțiunilor în funcție de criteriul juridico-material, respectiv în infracțiuni grave, deosebit de grave și mai puțin grave a fost utilizată până în anul 1967, caz în care cea mai relevata din categoria infracțiunilor deosebit de grave era infracțiunea de trădare. Ulterior acestui an, a fost introdusă o modificare legislativă prin intermediul căreia infracțiunile erau împărțite, conform acestui criteriu, în infracțiunea de trădare și celelalte infracțiuni. Legislația engleză clasifică infracțiunile și în funcție de caracterul moral al acestora. Astfel că, infracțiunile în Anglia, pot fi:

infracțiuni care vin să contrazic opiniile oamenilor despre bine și rău, despre moral și imoral;

faptele care devin ilegale în urma interzicerii lor de lege, indiferent dacă acestea sunt morale sau nu.

2.2. Reglementarea juridică a infracțiunii de trădare în lume

Așa cum am precizat anterior, infracțiunile sunt reglementate diferit în legislațiile penale din statele lumii. În continuare voi prezenta aspecte legislative din diferite state cu privire la infracțiunea de trădare.

În Marea Britanie, infracțiunea de trădare a fost reglementata diferit de-a lungul timpului. Astfel că, până în anul 1967 infracțiunea de trădare făcea parte din categoria infracțiunilor deosebit de grave, în timp ce alături de acestea existau și infracțiuni grave sau mai puțin grave. Începând cu 21 iunie 1967, odată cu modificarea legislației penale, se arată importanța și gravitatea infracțiunii de trădare prin eliminarea clasificării menționată anterior și introducerea unei noi clasificări, care vine să împartă infracțiunile, în funcție de gradul de pericol, conform criteriului juridico-material, în infracțiuni de trădare și alte infracțiuni. Astfel, este lesne de observat faptul că infracțiunea de trădare, în noua accepțiune engleză, este considerată cea mai gravă formă de infracțiune la adresa statului, toate celelalte fiind considerate ca prezentând un grad de pericol mai scăzut.

În Bulgaria, această infracțiune este prezentată în cadrul articolului 95 din codul penal, conform căruia, infracțiunea de trădarea este acea infracțiune prin care o persoană, în încercarea de a submina puterea de stat, participă la o lovitură de stat. În ceea ce privește pedeapsa prevăzută pentru această infracțiune, aceasta este menționată tot în cadrul articolului 95, și este închisoare de la 10 la 20 ani.

În cadrul Republicii Moldova, infracțiunea de trădare este prevăzută în cadrul 337 conform căruia, trădarea reprezintă orice faptă săvârșită cu scopul de a provoca daune suveranității, securității de stat sau totodată capacității de apărare a acesteia. În ceea ce prevede pedeapsa instituită de Republică Moldova pentru această infracțiune, aceasta este menționată tot în cadrul articolului 337 și este pedeapsa cu închisoarea de la 12 la 20 ani.

În legislația din SUA, precum și în alte legislație, încă este în vigoare pedeapsa cu moartea pentru infracțiunea de trădare. Astfel, menționăm codul penal din California, conform căruia, trădarea este acordarea de ajutor dușmanilor statului sau pornirea unui război împotriva acestuia, ori oferirea de informații care persoane care să facă aceste lucruri. În ceea ce privește pedeapsa care se aplică, codul penal prevede pentru autorii săvârșirii infracțiunii de trădare pedeapsa cu moartea sau pedeapsa cu închisoarea pe viață. Alte state care prevăd pedeapsa cu moartea pentru infracțiunea de trădare sunt: Rusia, Japonia, China, Estonia etc.

2.3.Trădarea și alte infracțiuni

2.3.1. Trădarea prin transmiterea de secrete

Așa cum am precizat anterior, alături de trădare, în cadrul infracțiunilor contra securității statului, în legislația românească sunt prevăzute și alte infracțiuni. În cadrul acestei secțiuni vom prezenta câteva dintre infracțiunile contra statului din diferite state ale lumii, dar și din România. În Republica Moldova, alături de infracțiunea de trădare sunt reglementate și infracțiuni precum spionaj, uzurparea puterii, rebeliunea armată, divulgarea sau pierderea documentelor ce conțin secrete de stat etc. Aceste infracțiuni, alături de altele sunt cuprinse în cadrul capitolului intitulat “Infracțiuni contra autorității publice și a securității de stat”, infracțiuni pentru care sunt prevăzute pedepse diferite în funcție de gravitatea pe care o prezintă. Menționăm astfel că, cea mai gravă pedeapsa pentru infracțiunile din această categorie este cea pentru trădare, spional, uzurparea puterii de stat, rebeliunii armate și atentat la viața președintelui, a primului ministru sau a președintelui Parlamentului.

Infracțiunea de trădare prin transmitere de secrete, în România, a fost incriminată pentru prima dată sub această denumire prin Legea spionajului în timp de pace din 1913 și apoi preluată în Codul penal din 1937 sub denumirea de înaltă trădare. Noțiunea de secret de stat este definită în Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, în conformitate cu care, clasele de secretizare a informațiilor sunt: secrete de stat și secrete de serviciu. Informațiile secrete de stat sunt informațiile care privesc securitatea națională, prin a căror divulgare se pot prejudicia siguranța națională și apărarea țării.

Obiectul juridic al infracțiunii constă în relațiile sociale privind securitatea statului, valoare socială care presupune păstrarea cu strictețe a caracterului secret al documentelor și datelor ce constituie, potrivit legii secrete de stat. În scopul apărării securității statului, este necesar ca anumite documente sau date din domeniul economic, politic, militar sau tehnico-științific să fie declarate prin lege secrete de stat, instituindu-se un regim de păstrare cu maximă strictețe a acestora, în așa fel încât să nu poată ajunge în posesia unor puteri sau organizații străine ori a unor persoane neautorizate, fapt ce ar crea pericol pentru siguranța statului. în subsidiar, pot fi afectate și relațiile de serviciu privind păstrarea secretului de stat.

Important de menționat în cadrul aceste categorii de infracțiunii este că prezintă obiect material, acesta fiind reprezentat de documentele ce constituie secret de stat. Cu toate acestea, va exista obiect material numai în cazul în care acțiunea de transmitere, procurare ori deținere în scopul transmiterii, privește chiar acele documente în materialitatea lor, iar nu și atunci când se referă la informațiile cu caracter secret. Documentele cuprinzând informații secrete de stat vor purta pe fiecare pagină nivelul de secretizare, precum și mențiunea „personal", când sunt destinate unor persoane determinate. În cazul formei atenuate a infracțiunii, obiectul material îl constituie alte documente care, deși nu constituie secret de stat, prin caracterul și importanța lor, pot face ca fapta să aibă repercusiuni asupra siguranței statului. Această infracțiune este prevăzută în cadrul articolului 395 din Noul Cod Civil.

Reglementarea infracțiunii din noul Cod penal preia condițiile de incriminare din reglementarea anterioară, cu următoarele deosebiri:

-în vechea incriminare, fapta prevedea trădarea prin transmiterea de secrete de stat, iar, potrivit legii [art. 150 alin. (1) CP 1969), prin secrete de stat se înțelegea documentele și datele care prezintă în mod vădit acest caracter, precum și cele declarate sau calificate astfel prin hotărâre a Guvernului. în noua reglementare, transmiterea privește informații secrete de stat (art. 178 NCP), care sunt informațiile clasificate astfel, potrivit legii. Rezultă că este exclusă din sfera incriminării penale fapta de transmitere a unor informații care prezintă în mod vădit caracter de secrete de stat, dar care nu sunt clasificate în astfel de informații, potrivit legii;

– noua reglementare restrânge sfera subiectului activ numai la cetățeanul român, nemaifiind prevăzută fapta persoanei fără cetățenie, domiciliată pe teritoriul statului român; în cazul în care un apatrid săvârșește infracțiunea, fapta sa va fi încadrată ca infracțiune de spionaj, potrivit prevederilor art. 400 NCP;

– o altă deosebire privește dezincriminarea formei atenuate a infracțiunii, care constă în săvârșirea acelorași fapte, dar care privesc alte documente sau date care prin caracterul și importanța lor fac ca fapta săvârșită să pericliteze securitatea statului;

– și în privința regimului sancționator apar modificări în noul Cod penal, care constau în prevederea unei sancțiuni mai blânde.

2.3.2.Spionajul

O altă infracțiune foarte importantă din categoria celor contra securității statului este spionajul, despre care voi prezenta câteva aspecte importante. Cadrul juridic care stă la baza acesteia este reglementat de articolul 400 din Noul Cod Penal. Conform acestui articol, spionajul reprezintă săvârșirea infracțiunii de trădare prin transmiterii de informații secrete de către cetățenii străini sau apatrizi. Astfel, norma de incriminare prevăzută la articolul 400 este o normă de trimitere care își completează conținutul cu prevederile articolul 395 și, pe cale de consecință, conținutul constitutiv al infracțiunii de spionaj prezintă elemente comune cu conținutul infracțiunii amintite.

Important de menționat este faptul că infracțiunea nu este o creație a legiuitorului din 1968, codul anterior incriminând sub denumirea de spionaj toate faptele caracteristice infracțiunii de trădare, dacă erau comise de un cetățean străin, opțiune criticată în literatura juridică. Obiectul juridic al infracțiunii constă în relațiile sociale privind siguranța statului, iar obiectul material al infracțiunii este identic cu cel al infracțiunilor de trădare prin transmitere de secrete.

Spre deosebire de reglementarea anterioară, noul Cod penal incriminează spionajul săvârșit de apatrid, fără a deosebi după împrejurarea că acesta domiciliază sau nu pe teritoriul României.

O altă deosebire de reglementare vizează regimul sancționator, care este mai pution aspru în comparație cu cel prevăzut de Codul penal din 1969. Așadar, noul cod penal reprezintă legea mai favorabilă, deoarece, în privința regimului sancționator, apar importante modificări: pe de o parte, nu mai este prevăzută pedeapsa detențiunii pe viață, iar, pe de altă parte, este prevăzută pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani, spre deosebire de reglementarea anterioară, care prevedea pedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani.

2.3.3. Înaltă trădare

O altă infracțiune din categoria celor contra securității statului este înalta trădare care este prevăzută în cadrul articolului 398 din Noul Cod Penal. Ca și în cazul spionajului, înaltă trădare este instituită prin norma de trimitere, de data aceasta însă, norma face referire la mai multe articole, respectiv la mai multe infracțiuni din cadrul acestei categorii. Altfel spus, constituie infracțiune de înaltă trădare, comiterea oricăreia dintre infracțiunile de trădare, trădare prin transmitere de secrete, trădare prin ajutorul inamicului său acțiuni împotriva ordinii constituționale, cu condiția ca acestea să fie săvârșite de către Președintele României sau de către un alt membru al Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Spre deosebire de infracțiunea generală de trădare, infracțiunea de înaltă trădare este sancționata mai aspru, astfel ca legiuitorul prevede pentru aceasta pedeapsă cu închisoarea de la 15 la 25 ani și interzicerea unor drepturi.

Important de menționat este faptul că infracțiunea de înaltă trădare nu are corespondent în legislația anterioară, iar calitatea subiectului activ reprezintă elementul ce determină incriminarea distinctă și sancționarea, în anumite situații, mai gravă a faptei.

2.3.4. Tradare prin ajutarea inamicului

Infracțiunea de trădare prin ajutarea inamicului reglementată prin dispozițiile art. 396 NCP are corespondent în reglementarea art. 156 CP 1969. în Codul penal din 1969, infracțiunea era prevăzută într-o variantă simplă și o variantă asimilată. Noua reglementare a infracțiunii reunește cele două variante prevăzute anterior într*una singură, reglementând vechea variantă asimilată ca o modalitate alternativă de săvârșire a elementului material al infracțiunii. Ca element de diferențiere, noua incriminare nu mai prevede existența infracțiunii în cazul în care autorul este o persoană fără cetățenie domiciliată pe teritoriul statului român. In privința sancțiunii, noul Cod penal nu aduce nicio modificare sancțiunii prevăzute în Codul penal din 1969.

De vreme ce prin noua reglementare nu mai este prevăzută ca infracțiune de trădare prin ajutarea inamicului, ci ca infracțiune de acțiuni ostile contra statului, fapta persoanei fără cetățenie domiciliate pe teritoriul statului român, noul Cod penal conține, din acest punct de vedere, condiții de incriminare mai favorabile. Și din punct de vedere al condițiilor de sancționare, această incriminare este mai favorabilă, infracțiunea de acțiuni ostile contra statului fiind sancționată cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării.

2.3.5.Acțiuni contra ordinii constituționale

Infracțiunea reglementată prin dispozițiile art. 397 NCP are corespondent în dispozițiile art. 162 și art. 1661 CP 1969. Infracțiunea este reglementată într-o variantă tip și o variantă atenuată. Pentru reținerea și aplicarea uneia dintre cele două variante, criteriul avut în vedere de legiuitor a fost gravitatea și amploarea acțiunilor întreprinse de subiectul activ. Dacă fapta se rezumă doar la acțiuni violente, suntem în prezența variantei atenuate; dacă, depășind astfel de acțiuni, fapta îmbracă forma unei acțiuni armate, infracțiunea se reține în forma tip.

Ca element de diferențiere, noua reglementare incriminează și sancționează distinct acțiunea armată de alte acțiuni violente, spre deosebire de reglementarea anterioară, în care scopul urmărit de autor era cel care determina încadrarea juridică a faptei. Potrivit dispozițiilor art. 397 NCP, scopul ce caracterizează poziția subiectivă a autorului este același în ambele modalități ale infracțiunii: schimbarea ordinii constituționale ori îngreunarea sau împiedicarea exercitării puterii de stat. Un alt element de diferențiere constă în prevederea în noua reglementare a condiției „punerii în pericol a securității naționale", care, dacă nu se realizează, conduce la înlăturarea infracțiunii; Codul penal din 1969 nu impunea o astfel de condiție pentru existența infracțiunii.

Sancțiunea închisorii prevăzută pentru forma tip este aceeași ca în Codul penal din 1969, nemaifiind prevăzută detențiunea pe viață, iar în cazul formei atenuate sunt prevăzute limite mai mari ale pedepsei închisorii decât cele prevăzute în reglementarea anterioară. In ceea ce privește condițiile de sancționare, pentru forma simplă a infracțiunii, chiar dacă nu se modifică limitele pedepsei închisorii, noua reglementare nu mai prevede pedeapsa detențiunii pe viață, ceea ce imprimă noului Cod penal caracterul de lege mai favorabilă. întrucât, în cazul formei atenuate a infracțiunii, sunt prevăzute limite mai mari ale pedepsei închisorii, noul Cod penal conține, din acest punct de vedere, reglementări mai severe.

CAPITOLUL III. Analiza infracțiunii de trădare

3.1.Noțiune

Infracțiunile contra securității statului, din care face parte și infracțiunea de trădare, reprezintă una dintre principalele grupe de infracțiuni care se studiază, în partea specială a dreptului penal. Acest aspect are la bază faptul că, securitatea statului este valoare socială fundamentală fără de care celelalte valori nu ar putea exista. Securitatea statului este formată din: suveranitatea, independența, unitatea și indivizibilitatea acestuia. În conformitate cu articolul 1 din Legea 51/1991, siguranța statului este definită ca fiind: starea de legalitate, de echilibru și de stabilitate socială, economică și politică necesară existenței și dezvoltării statului național român, ca stat suveran, unitar, independent și indivizibil, menținerea ordinii de drept precum și a climatului de exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor potrivit principiilor și normelor democratice statornicite prin Constituție.

Întreaga legislație românească trebuie să ocrotească ființa statului atât pe plan intern cât și pe plan extern. Aceasta protejare se face prin incriminarea și sancționarea faptelor periculoase în Codul Penal, dar și într-o serie de legi speciale: Legea 31/1991, Legea 51/1991, Legea 14/1992.

Infracțiunea de trădare a fost incriminată atât în Codul penal din 1864, cât și în cel din 1937. Codul penal din 1937 folosea denumirea de înaltă trădare, noțiune care astăzi este folosită în articolul 96 din Constituția României, potrivit căruia Camera Deputaților și Senatul, în ședință comună, cu votul a cel puțin două treimi din numărul deputaților și senatorilor, pot hotărî punerea sub acuzare a Președintelui României pentru înaltă trădare. Propunerea de punere sub acuzare poate fi inițiată de majoritatea 2 deputaților și senatorilor și se aduce, neîntârziat, la cunoștință Președintelui României pentru a putea da explicații cu privire la faptele ce i se impută. De la data punerii sub acuzare și pană la data demiterii, Președintele este suspendat de drept. Competența de judecată aparține înaltei Curți de Casație și Justiție. 3 Președintele este demis de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

Anterior legislației actuale, infracțiunea de trădare făcea parte din categoria infracțiunilor contra siguranței naționale. Această categorie de infracțiuni era prevăzută prima în partea specială din Codul Penal. Trădarea constituie o faptă foarte gravă deoarece orice faptă de trădare, indiferent de forma pe care o îmbracă, nu creează numai o stare de pericol pentru suveranitatea, indivizibilitatea, independența și unitatea statului, atribute fără de care acesta nu ar fi de conceput ci, constituie, în același timp, un act de necredință, de infidelitate față de patria pe care făptuitorul are obligația de a o apăra.

Noțiunea de trădare este prevăzută în Dicționarul explicativ al limbii române ca fiind o faptă reprobabilă, de necredință, de infidelitate și totodată de înșelăciune.

Așa cum am menționat, în cadrul vechiului cod penal, infracțiunea de trădare era prevăzută în cadrul primei categorii de infracțiuni reglementate și anume, infracțiuni contra siguranței statului, fiind definită diferit fără de actuala reglementare. Primul aspect cuprins în definiția trădării, este cel legat de persoana care trebuie să comită această infracțiune Astfel că, anterior, legiuitorul a considerat ca pentru a exista infracțiunea de trădare fapta trebuia să fie comisă de un cetățean roman sau de o persoană fără cetățenie, care însă, își avea domiciului în țară. În prezent însă, în cadrul noțiuni de trădare legiuitorul a introdus modificarea potrivit căreia doar cetățenii romani pot săvârși această infracțiune. Așadar, trădarea constă în actul de necredință, lipsa de loialitate a cetățeanului român față de propriul stat, prin care se afectează grav caracterul sacru al îndatoririi de fidelitate față de țară, îndatorire fundamentală prevăzută în articolul 54 alineatul 1 din Constituția României. Aceasta a fost singura noutate introdusă de legiuitorul roman față de vechea reglementare deoarece faptele săvârșite, pentru a exista noțiunea de trădare sunt aceleași. Pentru a întregi conceptul de trădare, legiuitorul a prevăzut că este necesar să cetățenii romani să îndeplinească una din următoarele fapte:

provocare de război contra țării sau de înlesnire a ocupației militare străine;

subminare economică, politică sau a capacității de apărare a statului;

aservire față de o putere sau organizație străină;

ajutarea unei puteri sau organizații străine pentru desfășurarea unei activități ostile împotriva securității naționale.

Infracțiunea de trădare reglementată prin dispozițiile art. 394 NCP are corespondent în dispozițiile art. 155 din codul penal din 1969. Ca element de continuitate, se observă că în conținutul infracțiunii sunt preluate condițiile de incriminare din reglementarea anterioară, cu mici deosebiri ce sunt necesare pentru a garanta sancțiunea penală în toate situațiile ce presupun acte de trădare. Astfel, noul cod penal, ca și Codul penal din 1969, prevede că, pentru realizarea scopului, este necesară realizarea uneia dintre acțiunile prevăzute alternativ în textul de lege.

Noul Cod penal, spre deosebire de vechea reglementare, prevede că acțiunea de subminare poate viza și capacitatea de apărare a statului, considerând că și o asemenea acțiune poate fi realizată în vederea atingerii scopului urmărit de făptuitor și poate caracteriza existența infracțiunii de trădare. În ceea ce privește acțiunile prevăzute în articolul 394 lit. c) și d), acestea pot fi săvârșite nu numai față de o putere străină (cum era prevăzut în Codul penal din 1969), ci și față de o organizație străină, plecând de la sensul dat acestor noțiuni în doctrină. Astfel, prin putere străină se înțelege un stat străin sau o formație statală străină, iar prin organizație străină se înțelege o grupare străină constituită.

Ca element de diferențiere, nu mai este prevăzută ca infracțiune de trădare săvârșirea faptelor enumerate în textul de lege de către o persoană fără cetățenie domiciliată pe teritoriul statului român, o astfel de faptă constituind infracțiunea de acțiuni ostile contra statului.

3.2. Reglementarea legislativă

Infracțiunea de trădare este reglementată în Legea 286/2009 privind Noul Cod Penal, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 510 din 24 iulie 2009.

Această infracțiune este prevăzută în categoria infracțiunilor contra securității statului, respectiv Titlul X. Infracțiuni contra securității statului, din Noul Cod Penal, alături de alte forme de trădare, respectiv trădarea prin transmiterea informațiilor secrete de stat, înaltă trădare sau trădarea prin ajutarea inamicului, precum și alături de alte infracțiuni, cum ar fi: acțiuni ostile contra statului, acțiuni contra ordinii constituționale, spionajul, atentatul care pune în pericol securitatea națională, atentatul contra contra unei colectivității, actele de diversiune, comunicarea de informații false, propagandă de război, compromiterea unor interese de stat, divulgarea secretelor care periclitează securitatea națională, infracțiuni contra persoanelor care se bucura de protecție internațională, constituirea de structuri informative ilegale și nu în cele din urmă, nedenunțarea unor infracțiuni contra securității naționale.

De asemenea, tot în cadrul acestui titlu sunt prevăzute alte aspecte comune infracțiunilor contra securității naționale, respectiv cele cu privire la sancționarea tentativei dar și la cauzele de reducere a pedepselor.

Important de menționat este și faptul că infracțiunile contra securității naționale conțin anumite reglementari și în cadrul legii fundamentale a României, astfel se poate menționa în acest sens articolul 9 din Constituția României, care vine să stabilească modul în care se hotărăște asupra infracțiunii de înaltă trădare. În primul alineat sunt prezentate autoritățile care pot hotărâ punerea sub acuzare pentru înaltă trădare, acestea fiind Camera Deputaților și Parlamentul, în ședința comună, în timp ce în cel de-al doilea alineat se instituie regulă potrivit căreia punerea sub acuzare pentru înaltă trădare trebuie să fie inițială de majoritatatea celor menționați anterior.

3.3. Condiții preexistente

3.3.1. Obiectul juridic

La fel ca în cazul oricărei infracțiunii condițiile preexistente necesare existenței unei faptei prevăzute de legea penală sunt:

obiectul juridic

obiectul material

subiectul activ

subiectul pasiv.

Prima dintre condițiile preexistente pe care o voi prezenta este cea reprezentată de obiectul juridic al infracțiunii de trădare. Așa cum am mai specificat în cadrul lucrării, orice infracțiune prezintă obiect juridic, ceea ce înseamnă că acesta trebuie să existe și în cazul infracțiunilor contra securității statului, respectiv în cazul infracțiunii de trădare.

În ceea ce privește obiectul juridic al infracțiunilor, acestora poate să fie prezentat explicit în cadrul normei de inscriminare, fie că se deducă din conținut sau prin raportare la elementele exterioare ale infracțiunii. În ceea ce privește infracțiunea de trădare obiectul juridic al acesteia este prezentat în mod expres în norma ce reglementează infracțiunea, respectiv în cadrul articolului 394 din Noul Cod Penal. Așadar, obiectul juridic este reprezentat de unitatea, indivizibilitatea, suveranitatea și independența statului român.

Obiectul juridic al infracțiunii de trădare este foarte important, putând fi privit din mai multe puncte de vedere, astfel:

constituie fundamentul construcției legale a infracțiunii, ceea ce înseamnă că în cazul infracțiunii de trădare, norma de incriminare prevăzută în cadrul articolului 394 din Noul Cod Penal, se edifică în jurul valorilor de unitate, indivizibilitate, suveranitate și independentă a statului român, cărora legiuitorul a considerat necesar să le ofere protecție penală.

reprezintă unul dintre elementele de bază în interpretarea normei juridice, astfel că având la baza valorile protejate, respectiv unitate, indivizibilitate, suveranitate și independentă, se ajunge la stabilirea domeniului de aplicare a normei în cauză, limitându-l la acțiunilor care pot aduce atingere celor patru valori menționate anterior.

reprezintă elementul pe baza căruia se determină subiectul pasiv al infracțiuni, respectiv statul, căruia i se aduce atingere prin lezarea celor patru valori sociale.

constituie un criteriu foarte important la stabilirea limitelor legale ale pedepsei prevăzute în cazul infracțiunii de trădare. Spun acest lucru deoarece, pedeapsa aplicată în cazul acestei infracțiuni este închisoare de la 10 la 20 ani, aspritatea pedepsei fiind data de importanța valorilor de unitate, suveranitate, indivizibilitate și independentă a statului român. Cu toate acestea însă, trebuie să menționez faptul că obiectul juridic este unul dintre elementele ce stau la baza individualizării pedepsei, deoarece așa cum bine știm, în cazul infracțiunilor contra securității statului, pedepsele nu sunt aceleași pentru toate infacțiunile ce prezintă obiectul juridic format din cele patru valori, ceea ce înseamnă că la baza acestora se afla și alte criterii.

obiectul juridic este, de asemenea, foarte important, deoarece reprezintă criteriul de ordonare a infracțiunilor în partea specială din Noul Cod Penal.

Articolul 1 din Constituție stipulează că „România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil”. Unitatea statului presupune existența unei singure formațiuni statale; indivizibilitatea statului constă în faptul că acesta nu poate fi segmentat, nu poate face obiectul unei divizări parțiale sau totale, teritoriul este inalienabil. Suveranitatea națională aparține popoului român, nefiind îngăduit nici unui grup sau vreunei persoane să o exercite în nume propriu. Independența statului este dreptul exclusiv al acestuia de a lua hotărâri și de a soluționa problemele sale interne și externe fără nici un amestec din partea altor state.

Pe lângă acest obiect juridic specific amintesc faptul că, ca în cazul celorlaltor infracțiunilor din această categorie, exista și un obiect generic și anume reprezentat de securitatea națională ca valoare socială supremă și relațiile sociale care iau naștere în jurul și în strânsă legătură cu această valoare, fiind așadar identic pentru toate infracțiunile contra securității statului.

3.3.2. Obiectul material

Infracțiunea de trădare nu are obiect material, acțiunea de intrare în legătură cu o putere străină neexercitându-se asupra unui bun. Nu constituie obiect al infracțiunii bunurile prin intermediul cărora se realizează legătura cu puterea străină (aparatură de radio-transmisie,

scrisori etc.), acestea fiind considerate doar mijloace de săvârșire a infracțiunii și corpuri delicte, respectiv mijloace materiale de probă.

De-a lungul timpului au fost diferite opinii cu privire la legătura care există între obiectul material și obiectul juridic. Unele dintre acestea au fost în favoarea faptului că obiectul material reprezintă materializarea obiectului juridic, însă alte concepții au eliminat relația care ar putea să existe între cele două. În cazul infracțiunii de trădare, este evident faptul că nu este necesar să existe o legătură între obiectul juridic și obiectul material, cu alte cuvinte nu este necesar ca obiectul material să existe, pentru existența acestei infracțiuni. Lipsa obiectului material nu este în cazul tuturor infracțiunilor contra securității statului, putând menționa în acest sens infracțiunea de trădare prin transmiterea de secrete. În acest caz, elementul material este reprezentat de documentele ce constituie secret de stat deoarece împotriva lor se îndreaptă acțiunea, ele fiind periclitate ca urmare a acesteia.

Așa cum am menționat anterior, obiectul material al infracțiunii, nu trebuie să fie confundat cu mijloacele prin care aceasta a fost săvârșită și de asemenea nici cu rezultatul obținut în urma săvârșirii infracțiunii.

Ca urmare a faptului că obiectul material lipsește în cazul infracțiunii de trădare, putem să includem această infracțiune în categoria infracțiunilor informale, deoarece cele patru valori sociale ocrotite, respectiv unitatea, indivizibilitatea, suveranitatea și independentă statului român nu se afla în strânsă legătură cu existența unui lucru material, palpabil.

1.2.2.Subiecții infracțiunii de trădare

Ca în cazul oricărei alte infracțiuni, infracțiunea de trădare prezintă subiect activ și subiect pasiv.

Subiectul activ al infracțiunii reprezintă acea persoană care comite fapta prevăzută de legislația penală în vigoare. În cadrul infracțiunii de trădare, subiectul activ al infracțiunii nu poate fi decât un cetățean roman. Spre deosebire de vechea reglementare în care subiect activ al infracțiunii putea fi și o persoană fără cetățenie cu condiția ca aceasta să locuiască pe teritoriul României, în actuala reglementare, nu poate comite trădare decât un cetățean roman, așadar subiectul activ este special. Datorită faptului că se menționează clar în textul de lege, ca subiectul activ trebuie să aibă cetățenie română, concluzionăm și ideea potrivit căreia nu poate fi subiect al infracțiunii o persoană juridică, ci doar o persoană fizică.

Subiectul pasiv al unei infracțiuni este acel subiect căruia i se aduce o vătămare prin încălcarea unei norme juridice, respectiv titularul valorii sociale lezate. În cazul infracțiunii de trădare, ca și în cazul celorlaltor infracțiuni contra securității statului, subiectul pasiv al infracțiunii este statul roman. El este cel căruia i se aduce vătămare prin încălcarea valorilor fundamentale ce stau la baza infracțiunii de trădare, iar consecințele acestor încălcări sunt prevăzute expres în cadrul articolului 394 din Noul Cod Penal.

Este important de menționat faptul că, în doctrină, se consideră că statul este subiectul pasiv în cadrul tuturor infracțiunilor, deoarece prin intermediul oricăreia dintre infracțiunile prevăzute în legislația penală se aduce atingere societății, societate care este reprezentată de stat. Cu toate acestea însă, trebuie să facem distincția ca în cazul infracțiunilor contra securității statului, statul nu este un subiect pasiv general și mediat, ca în cazul celorlaltor infracțiuni, ci este principalul subiect căruia i se aduce atingere prin încălcarea normelor respective.

Trebuie evidențiată și ideea potrivit căreia, spre deosebire detrădare, în cazul altor infracțiuni, contra securității statului, subiectul activ nu este cetățean roman, ci este un alt subiect activ special, cu toate că subiectul pasiv este tot statul roman. Așadar, în cazul infracțiunii de înaltă trădare, pentru a se îndeplini cerința privitoare la subiectul activ, este necesar că infracțiunea să fie săvârșită de către președintele țării sau de un alt membru al Consiliului suprem de apărare al țării. Un cazul altor infracțiuni, cum ar fi spionajul, este necesar ca infracțiunile să fie săvârșite de către un catean străin sau apatrid.

3.4. Conținutul constitutiv

3.4.1. Latura obiectivă

În continuare voi prezenta pe larg conținutul constitutiv al infracțiunii de trădare. Conținutul constitutiv, în cazul oricei infracțiuni, fapt care se aplică și în cazul infracțiunii de trădare, prezintă două laturi, respectiv latura obiectivă și latura subiectivă.

Pentru început voi analiza latura obiectivă, ce prezintă, așa cum este în situația tuturor infracțiunilor, trei elemente cu strânsă legătură între ele, astfel întâlnim, elementul material, raportul de cauzalitate și urmarea imediată.

Infracțiunea de trădare se poate săvârși numai prin acțiune, și anume prin intrarea în legătură cu o putere sau cu o organizație străină ori cu agenți ai acestora. Intrarea în legătură înseamnă realizarea unui contact între făptuitor și puterea străină, organizația străină sau agenții acestora. Nu este important dacă stabilirea contactului s-a finalizat ori nu cu o înțelegere, nici modul de intrare în legătură, direct sau indirect și nici mijloacele utilizate verbal sau în scris.

De asemenea, trebuie să definim și termenii de putere străină și organizație străină pentru a înțelege mai bine elementul material. Astfel, prin putere străină se înțelege un stat sau formațiune statală străină, indiferent dacă este recunoscută pe plan internațional.

De cealalalta parte, organizație străină este orice grupare, asociație străină constituită, indiferent de denumire, de caracterul național sau internațional, guvernamental ori neguvernamental, precum și indiferent de faptul dacă funcționează în mod legal sau nu, de componența acesteia ori de scopul pentru care a fost constituită. În literatura juridică s-a arătat însă că organizația străină trebuie să fie capabilă de a înfăptui scopul urmărit de făptuitor prin intrarea sa în legătură cu aceasta.

În ceea ce privește ultima modalitate prin care se poate înfăptui trădarea, respectiv prin intrarea în legătură cu un agent, poate fi definit ca fiind „agent” al unei puteri sau organizații străine este orice persoană fizică care lucrează pentru o putere sau organizație străină indiferent dacă este sau nu cetățean al statului respectiv, personal diplomatic sau consular, atașat comercial, ofițeri de informații, comercianți, atașați militari etc.

Cel de-al doilea element al laturii obiective este reprezentat de urmarea imediată. În cazul oricărei infracțiuni, urmarea imediată reprezintă atingerea adusă interesului ocrotit prin norma care este încălcată, având ca rezultat lezarea sau punerea în pericol a valorii sociale ocrotite. În cazul infracțiunii de trădare, urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru siguranța, unitatea, indivizibilitatea, suveranitatea și independența statului.

Un ultim element pe care îl prezintă latura obiectivă este raportul de cauzalitate care există între elementul material și urmarea imediată. În cazul oricărei infracțiunii raportul de cauzalitate nu este prezentat explicit de către legiuitorul în textul de lege, însă acesta poate fi ușor de determinat pe cale de consecința deoarece trebuie constatat faptul că vătămarea produsă este rezultatul acțiuni ce face obiectul elementului material. Așadar, având la baza aceste aspecte, raportul de cauzalitate în cazul infracțiunii de trădare rezultă din însăși săvârșirea faptei. Prin urmare, fapta cetățeanului român de a intra în legătură cu

o putere străină, prin acțiunile sale dușmănoase pune în pericol unitatea, independența, indivizibilitatea și suveranitatea statului.

3.4.2. Latura subiectivă

Conținutul constitutiv al infracțiuni prezintă, de asemenea, și latura subiectivă. Latura subiectivă prezintă în mod obișnuit trei elemente, astfel că întâlnim, elementul subiectiv, mobilul și scopul. Elementul subiectiv mai poate fi privit și ca vinovăția cu care a fost săvârșită fapta de către subiectul activ. Așa cum am menționat în cadrul primului capitol, vinovăția cunoaște mai multe forme, însă eu voi prezenta doar forma sub care apare în cadrul infracțiunilor de securitate a statului, respectiv în cadrul infracțiunii de trădare. Această infracțiune se săvârșește cu intenție directă, infractorul prevede rezultatul socialmente periculos al faptei sale și urmărește producerea lui.

În literatura juridică s-a exprimat opinia că infracțiunea de trădare ar putea fi săvârșită uneori și cu intenție indirectă și în absența scopului special prevăzut de lege, aceasta lucru nefiind posibil în opinia altor autori deoarece scopul special face parte din conținutul legal al infracțiunii și trebuie să existe în momentul luării rezoluției infracționale.

Scopul infracțiunii de trădare este unul special respectiv de suprimare ori știrbire a unității, indivizibilității, suveranității și independenței statului. Urmărind realizarea acestui scop, făptuitorul are reprezentarea mijloacelor prin care dorește înfăptuirea lui, și anume acțiuni de purtare de război contra țării, de înlesnire a ocupației militare străine, de subminare economică sau politică a statului, de aservire față de o putere străină ori de ajutare a unei puteri străine pentru desfășurarea unei activități dușmănoase împotriva securității statului. Așadar, cetățeanul roman care săvârșește infracțiunea de trădare, urmarea realizarea scopului special menționat anterior prin acțiuni precum subminarea politică sau economică precum și scăderea capacității de apărare a țării, ajutor oferit pentru ocupații militare străine sau provocarea de război contra țării al cărei cetățean este, ajutor unor puteri sau roganizatii străine ce au scopul de a face rău țării etc.

Așadar, este lesne de înțeles faptul că infracțiunea de trădare nu poate fi săvârșită decât cu intenție directă, deoarece toate aceste acțiuni prin intermediul cărora se ajunge la rezultatul urmărit nu pot fi săvârșite fără ca autorul să își dorească atingerea acestor scopuri. În ipoteza în care făptuitorul nu a acționat cu intenție directă și în vederea realizării scopului special, fapta va putea constitui, eventual, o altă infracțiune, dacă întrunește toate elementele constitutive ale unei infracțiuni. Ultimul element al laturii subiective este reprezentat de mobil care definește acel factor ce îl determină pe cetățeanul roman ca săvârșească elementele menționate anterior față de țară al cărei cetățean este.

3.5. Formele infracțiunii

Așa cum am prezentat în primul capitol infracțiunile se prezintă sub mai multe forme. Astfel, avem în primul rând actele preparatorii, ce sunt săvârșite de către subiectul activ al infracțiunii în vederea înlesnirii săvârșirii infracțiunii. Infracțiunea de trădare poate îmbrăca forma actelor preparatorii, în această situație ele fiind asimilate tentative. În situația în care actele preparatorii nu pot fi asimilate tentativei atunci ele nu vor fi incriminate de către legea penală, cu toate că săvârșirea lor este posibilă.

A doua forma sub care poate exista infracțiunea de trădare este tentativa. Tentativa apare atunci când există hotărâre, din partea subiectului activ de a comite infracțiunea, în baza acestei hotărâri apare și un act de executare care fie se întrerupe, fie nu produce rezultatul așteptat. În cazul infracțiunii de trădare, tentativa este posibilă atât în forma imperfecta cât și în forma prefecta.

Ultima formă pe care o îmbracă infracțiunea de trădare este forma consumată pe care o voi analiza în cadrul secțiuni următoare.

3.6. Consumarea infracțiunii

Consumarea oricărei infracțiuni are loc în momentul în care sunt întrunite toate elementele constitutive ale acesteia, altfel spus, în momentul în care apare identitatea între fapta efectiv săvârșită de către autorul ei și modelul tp deschis de către norma de incriminare

Important de menționat este faptul că momentul consumării infracțiunii diferă în funcție de tipul acestora, astfel că în cazul infracțiunilor rezultat, consumarea acestora apare în momentul în care apare rezultatul deschis de incriminarea-tip, în timp ce în cazul infracțiunilor de pericol situația stă diferit. Așadar, referitor la infracțiunile de pericol concret, consumarea acestora apare în momentul în cele mai multe situații, în momentul finalizării actului de executare, respectiv atunci când starea de pericol a apărut, în timp ce în cazul infracțiunilor de pericol abstract, consumarea are loc atunci când se efectuează acțiunea sau, după caz, inacțiunea descrisă de normă de incriminare.

Infracțiunea de trădare, așa cum am precizat și anterior, este o infracțiune de pericol, așadar cosumarea infracțiunii are loc în momentul în care actul sau actele de executare sunt săvârșite de către făptuitor. Cu alte cuvinte, consumarea infracțiunii de trădare are loc atunci când făptuitorul intră în legătură cu o putere, organizație străină ori cu agenții acestora, apărând astfel starea de pericol pentru securitatea națională, fără a fi necesar să se realizeze și urmările dorite în momentul în care a intrat în legătură.

În ceea ce privește celelalte infracțiuni din cadrul securității naționale, ținând cont că toate sunt infracțiuni de pericol, este lesne de înțeles faptul că și în cazul acestora consumarea infracțiunii are loc tot în momentul în care sunt săvârșite actele de executare prevăzute de normă de incriminare.

3.7. Sancțiune

În ceea ce privește infracțiunea de trădare un aspect foarte important este că acțiunea penală în cazul acesteia se exercită din oficiu Competența efectuării urmăririi penale revine procurorului., iar judecata în primă instanță revine curților de apel, în raport de calitatea făptuitorului, civil sau militar, după caz. Infracțiunea se pedepsește cu cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi. Așa cum am precizat și anterior, este eliminată pedeapsa cu detențiunea pe viață pentru această înfracțiune și, de asemenea, limitele pedepsei sunt mai reduse, fiind astfel lesne de observat faptul că noua reglementare penala nu mai prezintă sancțiuni atât de severe ca cea anterioară.

3.8. Cauze de nepedepsire

Cauzele generale de nepedepsire în cazul oricăror infracțiuni sunt prevăzute în partea generală a Noului Cod Penal, respectiv în cadrul articolului 34. Conform acestui articol, cel care săvârșește o infracțiune prevăzută de legea penală, nu va fi sancționat în conformitate cu reglementările în vigoare atâta timp cât va denunța săvârșirea faptei în timp util, astfel încât să poată fi împiedicată consumarea ei. De asemenea, este prevăzută ca și cauza de nepedepsire cea potrivit căreia, autorul faptei împiedica consumarea infracțiunii săvârșite, iar ulterior acestui lucru, o denunță organelor competente.

În cadrul aceluiași articol este prevăzută situația în care actele realizate până în momentul în care autorul acestora s-a desistat ori a împiedicat producerea rezultatului constituie o altă infracțiune, caz în care acestea vor fi sancționate conform prevederilor pentru respectiva infracțiune.

Spre deosebire de dispoziția din articolul 22 din vechiul c odul penal, noul cod penal menționează clar ca ipoteză de nepedepsire a tentativei situația în care autorul a încunoștințat autoritățile de comiterea faptei, astfel încât consumarea să poată fi împiedicată. În realitate, modificarea este doar una formală ce nu extinde sfera 100 cauzelor de nepedepsire, dat fiind că această situație nu este decât o modalitate de împiedicare a producerii rezultatului. O altă modificare adusă de noul Cod penal constă în menționarea faptului că și desistarea trebuie să aibă loc înainte de descoperirea faptei. Anterior, ipoteza descoperirii faptei se analiză în raport de caracterul voluntar al desistării.

Sub aspectul efectelor cauzelor de nepedepsire trebuie subliniat că tentativă nu este înlăturată, ea continuând să existe, doar că autorul nu va fi sancționat pentru aceasta. Imunitatea decurgând din desistare sau din împiedicarea producerii rezultatului nu are însă un caracter absolut, ea nu înlătură posibilitatea tragerii la răspundere pentru tot ceea ce s-a săvârșit anterior cauzei de nepedepsire.

Aceste reguli generale cu privire la cauzele de nepedepsire prevăzute în partea generală a noului cod penal, se aplică și în cazul infracțiunilor contra securității statului, respectiv și în cazul infracțiunii de trădare, la toate dintre acestea fiind posibilă existența infracțiunii sub forma tentativei.

3.9. Aspecte procesuale și legea penală mai favorabilă

Așa cum am precizat și anterior, în privința regimului sancționator apar modificări în noul Cod penal, care constau în prevederea unei sancțiuni mai blânde.

În ceea ce privește legea penală mai favorabilă, în privința condițiilor de incriminare, noul cod penal conține reglementări mai severe, deoarece extinde incriminarea și la situații care nu erau prevăzute în Codul penal din 1969, cum ar fi acțiunea de aservire față de o organizație străină. În ceea ce privește condițiile de sancționare, în noul Cod penal se găsesc reglementări mai puțin severe comparativ cu cele anterioare, deoarece, pe de o parte, nu mai este prevăzută pedeapsa detențiunii pe viață, iar, pe de altă parte, sunt prevăzute limite reduse ale pedepsei închisorii, respectiv închisoarea de la 10 la 20 de ani față de Codul penal din 1969, în cadrul căruia era prevăzută închisoarea de la 15 la 25 de ani.

Comparând cu alte infracțiuni din grupul celor privind securitatea statului, menționez că în cadrul trădării prin transmitere de secrete, făcând referire la condițiile de incriminare, noul cod penal reprezintă legea mai favorabilă, deoarece restrânge incriminarea, nemaifiind prevăzute anumite situații care erau incriminate în vechiul cod. Și în ceea ce privește condițiile de sancționare, noul Cod penal conține reglementări mai favorabile, deoarece, pe de o parte, nu mai este prevăzută pedeapsa detențiunii pe viața, iar, pe de altă parte, este prevăzută pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani, spre deosebire de Codul penal din 1969, care prevedea pedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani.

Trădarea prin ajutarea inamicului este o altă infracțiune contra securității statului, în privința căreia au apărut foarte multe modificări comparativ cu infracțiunea de trădare. Astfel, în primul rând, legiuitorul a exclus situația în care noua incriminare nu mai prevede existența infracțiunii în cazul în care autorul este o persoană fără cetățenie domiciliată pe teritoriul statului român. În privința sancțiunii, noul cod penal nu aduce nicio modificare sancțiunii prevăzute în vechioul codul penal din 1969.

Legea penală mai favorabilă este noul cod penal deoarece prin noua reglementare nu mai este prevăzută ca infracțiune de trădare prin ajutarea inamicului, ci ca infracțiune de acțiuni ostile contra statului, fapta persoanei fără cetățenie domiciliate pe teritoriul statului român, Și din punct de vedere al condițiilor de sancționare, această incriminare este mai favorabilă, infracțiunea de acțiuni ostile contra statului fiind sancționată cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi, pe când în reglementarea anterioară sancțiunea consta în detențiunea pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

Aspecte procesurale diferite apar și în ceea ce privește infracțiunea de acțiuni contra ordinii constituționale. Astfel că, în cadrul noului cod penal a fost introdusă reglementarea privind condiția punerii în pericol a securității naționale, care, dacă nu se realizează, conduce la înlăturarea infracțiunii. Important de menționat este că vechiul cod penal nu impunea o astfel de condiție pentru existența infracțiunii.

Sancțiunea închisorii prevăzută pentru forma tip este aceeași ca în vechiul codul penal, fără a mai fi prevăzută detențiunea pe viață, în timp ce în cazul formei atenuate sunt prevăzute limite mai mari ale pedepsei închisorii decât cele prevăzute în reglementarea anterioară. În ceea ce privește condițiile de sancționare, pentru forma simplă a infracțiunii, chiar dacă nu se modifică limitele pedepsei închisorii, noua reglementare nu mai prevede pedeapsa detențiunii pe viață, ceea ce arată, încă odata, că noului cod penal prezintă caracter de lege mai favorabilă. Deoarece în cazul formei atenuate a infracțiunii, sunt prevăzute limite mai mari ale pedepsei închisorii, noul cod penal conține, din acest punct de vedere, reglementări mai severe.

În ceea ce privește infracțiunea de înaltă trădare, nu se poate pune problema stabilirii legii penale mai favorabile deoarece această infracțiune nu era prevăzută în vechiul cod penal. Nu același lucru se poate spune și despre infracțiunea de actiuni ostile contra statului, în cadrul căreia apar deosebiri în ceea ce privește tratamentul sancționator, noul cod penal prevăzând o sancțiune mai blândă în comparație cu cel din 1969. În ceea ce privește condițiile de sancționare, în noul cod penal se găsesc reglementări mai favorabile, deoarece, pe de o parte, nu mai este prevăzută pedeapsa detențiunii pe viață, iar, pe de altă parte, sunt prevăzute limite reduse ale pedepsei închisorii, respectiv închisoarea de la 10 la 20 de ani față de Codul penal din 1969 care prevedea închisoarea de la 15 la 25 de ani.

O altă infracțiune relevantă pentru categoria infracțiunilor contra securității statului este cea a actelor de diversiune în cazul căreia noul cod penal prevede o sancțiune mai blândă în comparație cu Codul penal din 1969. În ceea ce privește condițiile de sancționare, în noul Cod penal se găsesc reglementări mai favorabile, deoarece, pe de o parte, nu mai este prevăzută pedeapsa detențiunii pe viață, iar, pe de altă parte, sunt prevăzute limite reduse ale pedepsei.

3.10. Aspecte comune privind infracțiunile contra securității naționale privind sancțiunea

Așa cum rezultă din cele prezentate în cadrul acestui capitol, infracțiunile contra securității naționale constau în faptele de pericol social îndreptate împotriva acestei valori fundamentale, comise în scopul de a submina sau știrbi autoritatea, suveranitatea, independența sau indivizibilitatea statului român, sau care sunt de natură să pună în pericol, sub orice formă, siguranța statului. Noțiunea de securitate națională definește o stare de normalitate și de stabilitate atât în ceea ce privește relațiile interne din cadrul României, cât și relațiile externe, creată prin intermediul unui întreg de măsuri de apărare a unor dintre valorile fundamentale ale României.

Important de menționat este faptul că, având în vedere pericolul deosebit de ridicat pe care îl prezintă infracțiunile contra securității naționale, legiuitorul a venit în sprijinul statului prin intermediul instituirii unui regim derogatoriu de aplicare a anumitor prevederi din legislația penală, atât în ceea ce privește partea generală cât și în ceea ce privește partea specială. De asemenea, ținându-se cont de aspectul comun pe care îl prezintă anumite infracțiuni, în scopul de a se evita repetarea anumitor dispoziții legale, legiuitorul a ales procedeul de numitor comun în ceea ce privește toate dispozițiile cu caracter particular dintr-un anumit domeniu, ținându-se seama de prezentarea întregului de texte căruia i se adresează, în cadrul articolelor 411 și 412 din noul cod penal.

În acest sens, a fost introdus articolul 411 din noul cod penal în cadrul căruia autorul a prezentat condițiile care trebuie să fie îndeplinite de către autorul unei fapte pentru ca limitele pedepsei să i se reducă la jumătate.

Important de prezentat în legătură cu acest articol este noțiunea de săvârșire a unei infracțiuni, așa cum este ea prevăzută de legislația în vigoare. Astfel ca, prin acest termen, conform articolului 174 din noul cod penal, se înțelege săvârșirea oricăreia dintr faptele pentru care legea prevede sancțiuni, fie în calitate de infracțiune continuată, fie în calitate de tentativă, precum și participarea la comiterea acestora, în calitate de coautor, complice sau instigator.

În ceea ce privește reducerea pedepsei pentru infracțiunile săvârșite contra securității naționale, este obligatoriu ca cel care participă la săvârșirea infracțiunii, să ajute la aflarea adevărului și totodată la tragerea la răspundere penală, a celui care a săvârșit infracțiunea sau a celui care a participat la realizarea acesteia. Important de menționat este faptul că participantul, respectiv cel care ajută la aflarea adevărului și care va beneficia de reducerea pedepsei poate fi atât autorul faptei, cât și un complice sau un instigator la săvârșirea infracțiunii. Un alt aspect relevant cu privire la aceste două condiții de reducerea a pedepsei este acela că ele trebuie îndeplinite în mod cumulativ, astfel că nu poate beneficia de reducerea pedepsei cel care desi nu a participat la săvârșirea faptei, ajuta organele juridicare la aflarea adevărului și la prinderea infractorului, deoarece în această situație cel ce oferă ajutor nu este pasibil niciunei pedepse. Totodată, cel care este participant dar nu ajută la aflarea adevărului și la tragerea la răspunderea penală, în același timp a altor participanți, va răspunde în calitate de participant la fapta comisă.

O altă condiție prevăzută în cadrul articolului 411 și comună tuturor infracțiunilor contra securității naționale, este cea privind momentul în care participantul trebuie să ajute la aflarea adevărului și tragerea la răspundere a altui participant. Acest moment este reprezentat de perioada în care este efectuată urmărirea penală de către organele juridiare ale statului.

În cazul în care ajutorul oferit de către participantul la săvârșirea infracțiunii se acordă după terminarea urmării penale efectuată de organele juridice, respectiv după dispunerea trimiterii în judecată, reducerea limitelor pedepsei la jumătate nu mai poate fi acordată, însă legiuitorul tot prevede o facilitate în vederea bunei infapturii a justiției și a aflării adevărului. Cu alte cuvinte, pentru cazul participantului la săvârșirea unei infracțiuni aflat în situația prezentată anterior, se reține o circumstanță atenuantă juridiară, care se ia în calcul la stabilirea sancțiuni pentru infracțiunea săvârșită.

Totodată, legat de reducerea pedepsei, trebuie să menționez și faptul că aceasta nu poate fi acordată în situația în care participantul acorda ajutor organelor juridice în cursul urmăririi penale, în vederea aflării adevărului, însă individul își schimba în cursul judecății, declarațiile.

Alt aspect comun cu privire la infracțiunile contra securității naționale, inclusiv cu privire la infracțiunea de trădare este cel privind sancționarea actelor pregătitoare și totodată, sancționarea tentativei. Acest aspect este reglementat de legiuitor în cadrul articolului 412 din noul cod penal. Conform acestuia, tentativa infracțiunilor contra securității naționale se pedepsește, fiind considerată tentativă și procurarea sau producerea mijloacelor necesare infracțiunii, precum și luarea măsurilor în acest sens.

În ceea ce privește actele preparatorii, respectiv acele acțiuni de producere a anumitor instrumente în vedere săvârșirii infracțiunii sau de luarea a măsurilor, nu sunt transformate în acte de executare, ci își păstrează natura juridică de acte de pregătire, dar sunt asimilate tentative în ceea ce privește regimul sancționator al acesteia.

Referitor la pedeapsa care se aplică în cazul tentativei, legiuitorul a instituit norma prin articolul 33 din noul cod penal, în conformitate cu care pedeapsa pentru tentativa este prevăzută între jumătatea minimului și jumătatea maximului prevăzute de lege pentru infracțiunea consumată, fără ca minimul să fie mai mic decât cel general al pedepsei, prevăzut în cadrul articolului 2 alin.(3) din noul cod penal. În situația în care pedeapsa pentru infracțiunea consumată este închisoare pe viață, atunci sancțiunea prevăzută pentru tentativă este închisoare de la 10 la 20 ani.

CAPITOLUL IV. Aspecte practice ale infracțiunii de trădare

În cadrul acestui capitol voi prezenta câteva cazuri practice cu privire la infracțiunea de trădare. Reținem în acest sens sentința Tribunalului Militar al trupelor NKGD din data de 14.04.1946, în conformitate cu legislației penale, pentru infracțiunea de trădare a patriei, prin care s-a condamnat paratul E.H., cetățean român, la 10 ani de închisoare. E.H., conform adresei Arhivei Naționale a Republicii Moldova nr. 24-12/1399 din 21.05.2008 și materialelor din dosarul nr. 3866, a satisfăcut serviciul militar în Regimentul 6 Jandarmi, iar la data de 31.10.1941, având în vedere ocuparea Basarabiei de URSS, în perioada 28.06.1940-22.06.1941, a depus jurământul de credința națiunii, regelui și statului român.

În perioada de ocupație sovietică, 1940-1941, E.H. s-a opus regimului comunist eschivându-se de a fi înrolat în armata roșie, iar în timpul războiului (1941-1944), în calitatea sa de gardian la postul de jandarmi, a supravegheat respectarea ordinii publice din localitate, anihilând, totodată, propaganda comunistă a unor consăteni

Prin dispoziția de arest din 12 decembrie 1945, SJ Orhei NKGB, s-a dispus arestarea lui E.H., sens în care a fost emis Mandatul nr. 293/13 decembrie 1945, iar prin sentința Tribunalului Militar al trupelor NKVD ale RSS Moldovenească, din data de 14.04.1946, în baza art. 54-1 lit. a Cod Penal al Republicilor Sovietice Socialiste, a fost condamnat la privațiune de libertate pe durata unui termen de 10 ani. Ulterior, E.H. a fost reabilitat de Procuratura Generală a Republicii Moldova, în baza Decretului Președintelui URSS din 13 august 1990.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul N.V. a chemat în judecată pârâtul statul român, solicitând că instanță să constate caracterul politic al condamnării lui E.H., cetățeanul român condamna . În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că E.H., ce avea calitatea de bunic al reclamantului, a satisfăcut serviciul militar în Regimentul 6 Jandarmi, a depus jurământul de credința națiunii, regelui și statului român, iar în perioada 1925 până în 1940 și între 1941-1944 a activat, în calitate de gardian, la postul jandarmi din comună Vâprova, județul Orhei.

În susținerea recursului, reclamantul a precizat că în perioada de ocupație sovietică, respectiv între 1940 și 1941, potrivit documentelor din dosarul cu nr. 3866, E.H. s-a opus regimului comunist, eschivându-se de a fi înrolat în armata roșie, astfel exprimându-și protestul împotriva dictaturii și terorii comuniste, iar în timpul războiului, 1941-1944, în calitatea sa de gardian, a supravegheat respectarea ordinii publice în localitate, totodată anihilând propaganda comunistă a unor consăteni, cu arma în mână opunând rezistență armatei roșii, mobilizând și locuitorii comunei.

Instanța a reținut că legiuitorul român a acordat o atenție deosebită reglementărilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, emițând mai multe acte normative referitoare la reabilitarea persoanelor condamnate din motive politice – printre care Ordonanța de Urgență Nr. 214/1999, precum și Legea nr. 221/2009. De asemenea, aceste acte normative sunt guvernate de principiul teritorialității, principiu potrivit căruia legea se aplică în limitele teritoriului statului al cărui organ legislativ a edictat-o.

Însă, din actele și lucrările dosarului a rezultat, pe de o parte, că autorul reclamantului a fost condamnat politic de către regimul comunist sovietic și nu cel instaurat în România, pentru o faptă prevăzută de Codul Penal al Republicilor Sovietice Socialiste, așa încât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de articolul 1 teza finală din Legea nr.221/2009, deoarece condamnarea autorului reclamantului nu a fost pronunțată pentru o faptă ce a avut ca scop împotrivirea fțtă de regimul comunist totalitar instaurat în România și nici vreuna din faptele prevăzute de articolul 2 alineatele 2 și 3 din același act normativ. De altfel, ar fi ilogic ca și statul român să răspundă de eventuale abuzuri ce ar fi comise de autoritățile altor state, indiferent că acestea privesc sau nu cetățeni români.

De asemenea, instanță a reținut și faptul că, raportat la principiul teritorialității, dispozițiile Legii nr.221/2009 și ale O.U.G. nr. 214/1999 nu se pot aplica decât pentru abuzurile comise pe teritoriul României, teritoriu așa cum este delimitat la momentul edictării legii. În aceste condiții, statul român nu poate fi obligat să recunoască un abuz săvârșit de reprezentanții altui stat împotriva unui cetățean român, actele normative cu caracter reparatoriu referindu-se exclusiv la abuzurile comise de statul român.

Reclamantul N.V. a declarat recurs, considerând că sentință tribunalului este nelegală și netemeinică. În dezvoltarea motivelor de recurs, a susținut că, în ceea ce privește principiul teritorialității, reținut de tribunal în sentința recurată, a cerut aplicarea acestuia doar luând în considerare efectul retroactiv al Legii nr. 221/2009 la faptele săvârșite până la data de 6.03.1945 sau după această dată, legea trebuind a fi aplicată și acelui teritoriu aparținând la acel moment României, întrucât, până la data de 10.02.1947, Basarabia a fost parte a statului român, recunoscut prin Tratatul de la Versailles, din iunie 1919.

A susținut recurentul că instanța de fond a aplicat greșit prevederile Legii nr. 221/2009, dată fiind formularea generală a articolului 1 alineatul 1 din acest act normativ, iar potrivit regulii de interpretare „unde legea nu distinge, nici interpretul nu este chemat să o facă”, generalitatea formulării ducând la generalitatea aplicării.

Recurentul a pretins că a demonstrat identitatea dintre regimul comunist sovietic și cel instaurat în România, cu atât mai mult cu cât, acest din urmă regim, a fost menținut prin prezenta în România a forțelor sovietice, până în anul 1958, învederând că statul român nu a întreprins acțiunile necesare pentru a-și proteja cetățenii din teritoriile ocupate de trupele sovietice, deși URSS nu respecta principiile enunțate în Carta ONU, adoptată la 26.06.1945.

Legal citat, statul român a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat, deoarece actele normative referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, sunt guvernate de principiul teritorialității, principiu potrivit căruia legea se aplică în limitele teritoriului statului al cărui organ legislativ a edictat-o. Intimatul a apreciat că, atât timp cât autorul recurentului a fost condamnat politic de regimul comunist sovietic și nu de cel instaurat în România, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de articolul 1 teza finală din Legea nr. 221/2009.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de susținerile parților, de ansamblul materialului probator administrat în cauză și de prevederile legale incidente, curtea de apel a constatat că recursul nu este întemeiat. În acest sens, curtea a reținut că, prin cererea cu care a investit instanță de fond, N.V. a solicitat, în contradictoriu cu statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, să se constate caracterul politic al condamnării defunctului E.H., cetățean român, născut la 1.05.1902, în Hulboaca, județul Orhei, Republica Moldova.

Motivând în fapt acțiunea promovată, reclamantul-recurent a susținut că bunicul său, conform adresei Arhivei Naționale a Republicii Moldova nr. 24-12/1399 din 21.05.2008 și materialelor din dosarul nr. 3866, a satisfăcut serviciul militar în Regimentul 6 Jandarmi, iar la data de 31.10.1941, având în vedere ocuparea Basarabiei de URSS, în perioada 28.06.1940-22.06.1941, a depus jurământul de credința națiunii, regelui și statului român. Ca urmare, Curtea de Apel Iași a respind recursul ca neîntemeiat.

Un alt caz practic pe care îl voi prezenta vizează infracțiunea de înaltă trădare și de tăinuire la comiterea acestei infracțiuni. Este vorba de Sent. penală nr. 304/13.05.1952 pronunțată de Tribunalul Militar București –Secția a II-a, Dec. nr. 2758/31.07.1952 pronunțată de Curtea Militară de Casare și Justiție, prin care S.A. a fost condamnat la pedeapsă de 15 ani muncă silnică și confiscarea averii reținându-se în sarcina acestuia săvârșirea infracțiunii de înaltă trădare, cu aplicarea prevederilor articolelor 184, 190 și 191 ein vechiul cod penal. Prin aceeași sentință, Ș. A. a fost condamnată la pedeapsă de 5 ani muncă silnică și confiscarea averii pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului la săvârșirea infracțiunii de înaltă trădare, în temeiul articolului 284 ultimul alineat și articolelor 157, 190, 191 cod penal. Împotriva acestei decizii, condamnatul a depus apel prin care solicita despăgubiri, motivând că a fost condamnat politic.

Cu privire la solicitarea reclamantului în sensul constatării caracterului politic al celor două condamnări, tribunalul a observat că potrivit dispozițiile articolului 1 alineatul 2 lit. a) din Legea nr. 221/2009, constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în art. 185-187, 190, 191, art. 284 ultimul alineat, din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare Cum condamnările dispuse împotriva autorilor reclamantului s-au întemeiat pe textele legale anterior evocate, tribunalul apreciază că acestea au de drept caracter politic. În ceea ce privește solicitarea acordării de despăgubiri, instanță reține cererea ca neîntemeiată.

Un alt caz privind infracțiunea de trădare este cel privind cererea de revizuire a Sentinței Penale Nr. 49 din 6 aprilie 1954 pronunțată în Dosarul Nr.67/1954 al Tribunalului Suprem-Colegiul Militar, formulată de către revizuienții C.G.A, C.I.M și B, fostă C.L.E, succesoare a condamnatului C.E. Cererea a fost a înregistrată sub nr. 9855/1/2009, la data de 14.12.2009, pe rolul I.C.C.J. În cerere,se precizează că hotărârea a cărei revizuire se solicită, C.E. a fost condamnat la muncă silnică pe viață, 10 ani degradare civică și confiscarea averii pentru săvârșirea infracțiunii de înaltă trădare, pedepsită de articolul 184 cooroborat cu articolul 229 din codul penal în vigoare la momentul judecății. Revizuienții au arătat că în autorul lor a fost condamnat pe nedrept împreună cu inculpații din ,,Lotul Lucrețiu Pătrășcanu”, condamnarea fiind una abuzivă, respectiv politică, din cauza politicii sale anticomuniste și liberale. Au solicitat admiterea cererii și revizuirea sentinței atacate, motivat că ulterior s-a descoperit că în mod abuziv conducătorul comunist Gheorghe Gh. Dej, a dispus înscenarea procesului condamnaților din ,,lotul Lucrețiu Pătrășcanu” pentru a cucerii puterea politică. Articolul 397 din vechiul cod penal stipulează faptul că cererea de revizuire se adresează procurorului de la parchetul de pe lângă instanța care a judecat cauza în primă instanță. In conformitate cu articolul 399 alin.5 C.P.P. procurorul înaintează întregul material împreună cu concluziile sale instanței competente. Din aceste motive cererea de revizuire formulată de revizuienți a fost trimisă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

O altă speța relevantă privind infracțiunea de trădare este cea soluționată prin Sentința Penale Nr.49 din 6 aprilie 1954 pronunțată în Dosarul Nr.67/1954 al Tribunalului Suprem-Colegiul Militar. Obiectul dosarului: ,,infracțiunea de trădare”, prevăzută și pedepsită de art. 155 din vechiul cod penal. Împotriva acestei sentințe a fost introdusă cerere de revizuire la dtaa de 14 iunie 2010 pe rol ICCJ. Revizuientele fiind numitele C.G.A, C.I.M și B, fostă C.L.E, prin avocați, au solicitat admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulată, motivat de faptul că decizia de achitare nu a fost soluționată și latura civilă. Reprezentantul parchetului a solicitat respingerea cererii de revizuire, întrucât inculpații au fost achitați, în cauză fiind aplicabile dispozițiile Legii nr.221/2009, iar sentința penală a fost reformată în anul 1968. Î.C.C.J. a pronunțat următoarea hotărâreaprin care respinge ca nefondată cererea de revizuire și totodata obligă revizuienții la câte 300 lei cheltuieli judiciare statului.

În continuare voi prezenta câteva spete relevante și în ceea ce privește celelalte infracțiuni contra securității naționale, infracțiuni care sunt în strânsă legătură cu infracțiunea de trădare. Așadar, o speță importantă având în vedere modul de operare și soluționare a infracțiunii de trădare prin transmitere de secrete, spionaj și neglijență în păstrarea secretului de stat este aceea a indivizilor A. F, Z. P. M, F. M. și P. D. În perioada 2001-2002 F. A. și Z.P.M. s-au întâlnit și au relaționat, iar în perioada 2002-2008 au creat o rețea, au dezvoltat un sistem clandestin, în baza căruia A.F. cetățean român încadrat în funcția de subofițer în cadrul unui minister.S.R.I. a efectuat cecetări în conformitate cu dispozițiile legii speciale, respectiv Legea 51/1991. S.R.I. a sesizat organul de urmărire penală, s-au interceptat convorbiri, s-a început urmărirea penală.

S.R.I. a avut dreptul să aducă probe. A.F. a fost învinuit de săvârșirea infracțiunii de trădare. Z.P.M. a fost învinuit despionaj. P.D. și F.M. au fost învinuiți de săvârșirea infracțiunii de neglijență în păstrarea secretului de stat și condamanți.

O altă speța privind infracțiunea de trădare prin transmitere de secrete a fost soluționată prin Dec. penală nr.4489 din 13 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală, pronunțată în dosarul nr.5797/2/2009. Împotriva acesteia a fost introdusă cerere de revizuire în data de 28.03.2012 pe rolul ICCJ. Primul termen de judecată a fost stabilit la data de 18.06.2012, termen ce a fost preschimbat la data de 26.06.2012. La această din urmă dată, cauza a fost judecată și pronunțată Decizia 2255 din 26 iunie 2012. Cererea de revizuire formulată nu îndeplinea cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art.408 C.p.p, a fost respinsă ca inadmisibilă. Revizuientul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare statului. Astfel, Î.C.C.J. a decis să respingă excepția de necompetență materială a Î.C.C.J ca inadmisibilă, respectiv a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul A.F. împotriva deciziei penale nr.4489 din 13 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală, pronunțată în dosarul nr.5797/2/2009.

Concluzii

În prezenta lucrare, am redat pentru început câteva aspectele generale cu privire la infracțiune, așa cum este ea prevăzută în legislația românească și în special cu privire la infracțiunile contra securității naționale. Infracțiunile contra securității statului, din care face parte și infracțiunea de trădare, reprezintă una dintre principalele grupe de infracțiuni care se studiază, în partea specială a dreptului penal. Acest aspect are la bază faptul că, securitatea statului este valoare socială fundamentală fără de care celelalte valori nu ar putea exista. Securitatea statului este formată din: suveranitatea, independența, unitatea și indivizibilitatea acestuia.

Noul cod penal, spre deosebire de vechea reglementare, prevede că acțiunea de subminare poate viza și capacitatea de apărare a statului, considerând că și o asemenea acțiune poate fi realizată în vederea atingerii scopului urmărit de făptuitor și poate caracteriza existența infracțiunii de trădare. În ceea ce privește acțiunile prevăzute în articolul 394 lit. c) și d), acestea pot fi săvârșite nu numai față de o putere străină, cum era prevăzut în Codul penal din 1969, ci și față de o organizație străină, plecând de la sensul dat acestor noțiuni în doctrină. Astfel, prin putere străină se înțelege un stat străin sau o formație statală străină, iar prin organizație străină se înțelege o grupare străină constituită.

În ceea ce privește condițiile preexistente infracțiunii de trădare, obiectul juridic este una dintre acestea, el fiind prezentat în mod expres în norma ce reglementează infracțiunea, respectiv în cadrul articolului 394 din Noul Cod Penal. Așadar, obiectul juridic este reprezentat de unitatea, indivizibilitatea, suveranitatea și independența statului român. Infracțiunea de trădare nu are obiect material, acțiunea de intrare în legătură cu o putere străină neexercitându-se asupra unui bun. Nu constituie obiect al infracțiunii bunurile prin intermediul cărora se realizează legătura cu puterea străină, respectiv aparatură de radio-transmisie, scrisori etc, acestea fiind considerate doar mijloace de săvârșire a infracțiunii și corpuri delicte, respectiv mijloace materiale de probă.

În cadrul infracțiunii de trădare, subiectul activ al infracțiunii nu poate fi decât un cetățean roman. Spre deosebire de vechea reglementare în care subiect activ al infracțiunii putea fi și o persoană fără cetățenie cu condiția ca aceasta să locuiască pe teritoriul României, în actuala reglementare, nu poate comite trădare decât un cetățean roman, așadar subiectul activ este special. Datorită faptului că se menționează clar în textul de lege, ca subiectul activ trebuie să aibă cetățenie română, concluzionăm și ideea potrivit căreia nu poate fi subiect al infracțiunii o persoană juridică, ci doar o persoană fizică. Subiectul pasiv al infracțiunii este statul roman. El este cel căruia i se aduce vătămare prin încălcarea valorilor fundamentale ce stau la baza infracțiunii de trădare, iar consecințele acestor încălcări sunt prevăzute expres în cadrul articolului 394 din Noul Cod Penal.

În ceea ce privește conținutul constitutiv al infracțiunii de trădare, am ajuns la concluzia că infracțiunea de trădare se poate săvârși numai prin acțiune, și anume prin intrarea în legătură cu o putere sau cu o organizație străină ori cu agenți ai acestora. Intrarea în legătură înseamnă realizarea unui contact între făptuitor și puterea străină, organizația străină sau agenții acestora. Nu este important dacă stabilirea contactului s-a finalizat ori nu cu o înțelegere, nici modul de intrare în legătură, direct sau indirect și nici mijloacele utilizate verbal sau în scris.

Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru siguranța, unitatea, indivizibilitatea, suveranitatea și independența statului. Un ultim element al laturii obiective este raportul de cauzalitate, care în cazul infracțiunii de trădare rezultă din însăși săvârșirea faptei. Prin urmare, fapta cetățeanului român de a intra în legătură cu o putere străină, prin acțiunile sale dușmănoase pune în pericol unitatea, independența, indivizibilitatea și suveranitatea statului.

În ceea ce privește latura subiectivă am ajuns la concluzia că această infracțiune se săvârșește cu intenție directă, infractorul prevede rezultatul socialmente periculos al faptei sale și urmărește producerea lui. În literatura juridică s-a exprimat opinia că infracțiunea de trădare ar putea fi săvârșită uneori și cu intenție indirectă și în absența scopului special prevăzut de lege, aceasta lucru nefiind posibil în opinia altor autori deoarece scopul special face parte din conținutul legal al infracțiunii și trebuie să existe în momentul luării rezoluției infracționale. Scopul infracțiunii de trădare este unul special respectiv de suprimare ori știrbire a unității, indivizibilității, suveranității și independenței statului. Urmărind realizarea acestui scop, făptuitorul are reprezentarea mijloacelor prin care dorește înfăptuirea lui, și anume acțiuni de purtare de război contra țării, de înlesnire a ocupației militare străine, de subminare economică sau politică a statului, de aservire față de o putere străină ori de ajutare a unei puteri străine pentru desfășurarea unei activități dușmănoase împotriva securității statului.

Ultimul element al laturii subiective este reprezentat de mobil, care definește acel factor ce îl determină pe cetățeanul roman ca săvârșească elementele menționate anterior față de țară al cărei cetățean este.

Infracțiunea de trădare poate fi prezentă sub mai multe forme. Concluzionând, infracțiunea de trădare poate îmbrăca forma actelor preparatorii, în această situație ele fiind asimilate tentative. În situația în care actele preparatorii nu pot fi asimilate tentativei atunci ele nu vor fi incriminate de către legea penală, cu toate că săvârșirea lor este posibilă, dar și forma tentativei care este posibilă atât în formă perfectă cât și imperfectă. Consumarea infracțiunii de trădare are loc atunci când făptuitorul intra în legătură cu o putere, organizație străină ori cu agenții acestora, conturându-se astfel starea de pericol pentru securitatea națională, fără a fi necesar să se realizeze și urmările preconizate concomitent cu intrarea în legătură.

În ultima parte a celui de-al treilea capitol am analizat legea penală mai favorabilă în ceea ce privește infracțiunea de trădare și celelalte infracțiuni contra securității statului, comparativ cu vechiul cod penal. În privința regimului sancționator apar modificări în noul Cod penal, care constau în prevederea unei sancțiuni mai blânde. În ceea ce privește legea penală mai favorabilă, în privința condițiilor de incriminare, noul cod penal conține reglementări mai severe, deoarece extinde incriminarea și la situații care nu erau prevăzute în codul penal din 1969, cum ar fi acțiunea de aservire față de o organizație străină. Referitor la condițiile de sancționare, în noul cod penal se găsesc reglementări mai favorabile, deoarece, pe de o parte, nu mai este prevăzută pedeapsa detențiunii pe viață, iar, pe de altă parte, sunt prevăzute limite reduse ale pedepsei închisorii, respectiv închisoarea de la 10 la 20 de ani față de codul penal din 1969, în cadrul căruia era prevăzută închisoarea de la 15 la 25 de ani.

Bibliografie

I.TRATATE, MANUALE,CURSURI

Alexandru Boroi, Drept Penal.Partea Speciala, Conform Noului Cod Penal, Editura C.H.Beck, Bucuresti, 2011

Costică Voicu, Teoria generală a dreptului, Editura Sylvi, București, 2001

Constantin Mitrache, Constantin Mitrache, Drept Penal Roman.Partea Generala, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2006

Costica Bulai, Manual de drept penal, Partea generală, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2006

Florin Streteanu, Tratat de Drept penal.Partea generala, Editura C.H.Beck, Bucuresti, 2008

Florin Neagu, Infractiunii contra sigurantei nationale a Romaniei in contextul post aderarii la Uniunea Europeana, Bucuresti, 2015

Gheorghe Diaconescu, Constantin Duvac , Tratat de drept penal.Partea specială, Editura C.H. Beck-București, 2009

Gheorghe Ivan, Drept Penal.Partea Generala I.Curs Universitar, “Universitatea Dunarea de Jos” Galati, Galati, 2009

Giurgiu Narcis, Drept penal general. Doctrină, legislație, jurisprudență, Contes, Iași, 2000

Ion Chipaila, Cristina Popa, Gheorghe Ciolan, Drept Penal- Partea Speciala, Editia a II-A, Editura Sitech Craiova, 2010

Matei Basarab, Drept Penal. Partea generala Vol.I-II., Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1999

Mitrache Cristian, Dreptul român. Partea generală, Editura Hamangiu, București, 1996

Matei Basarab-coordonator, Codul Penal Comentat.Partea Speciala, Volumul II, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2008

Octavia Maria Cilibiu, Reflectii privind dreptatea, justitia si justitia administrativa, Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Științe Juridice, Nr. 4/2012

Toader Tudorel, Michinici Maria Ioana, Crisu Ciocanta Anda, Noul Cod Penal. Comentariu pe articole, Editura Hamangiu, Bucuresti 2014

Curtea de Apel Iasi, Decizii relevante-pronuntate in trimestrul al II-lea, Iasi, 2011

II. LEGISLAȚIE

Constituția României

Legea 286/2009 privind codul penal, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, Nr.510 din 24 iulie 2009, cu modificările și completările ulterioare

III. SITE-URI

http://anp.gov.ro/documents/10180/57727/Codul+Penal+al+României.pdf/7fd6b4fc-a94e-4bab-bf79-14215deecf08

http://www.vks.bg/english/vksen_p04_04.htm#1/

http://lex.justice.md/md/331268/

https://leginfo.legislature.ca.gov/faces/codes_displayText.xhtml?lawCode=PEN&division=&title=3.&part=1.&chapter=&article=

http://lex.justice.md/md/331268/

http://portal.just.ro/3/Lists/Jurisprudenta/DispForm.aspx?ID=417

INDEX

acte de executare 13, 18, 48

autoritatea 9, 46

cauze de nepedepsire 43

cetățean roman 12, 32, 37, 38

Constituția 8, 9, 19

drepturile 4, 8, 9

independența 46

indivizibilitatea 6, 30, 31, 34, 35, 37, 39, 40, 46

infracțiune 4, 5, 6, 11, 12, 13, 15, 17, 18, 20, 22, 23, 25, 26, 27, 28, 29, 31, 33, 34, 37, 40, 41, 45

latura obiectivă 13, 38

latura subiectivă 5, 15, 40

legiuitor 10, 48

noul cod penal 6, 29, 32, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49

obiectul juridic 10, 11, 27, 28, 34, 35

Sancțiune 42

securității 2, 4, 5, 6, 10, 11, 12, 14, 15, 17, 19, 20, 21, 26, 27, 28, 29, 30, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 40, 45

statul roman 37, 38

subiect 5, 12

suveranitatea 5, 6, 17, 21, 30, 31, 34, 37, 39, 40, 46

tentativa 18, 41, 44, 47, 48, 49

trădare 2, 4, 5, 6, 11, 18, 19, 20, 21, 24, 25, 26, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 45, 49

valorii sociale 37, 39