Tradiții Democratice Românești

=== bfb72d916dc56e288a6ef8c894e8dc8176e756de_151218_1 ===

TRADIȚII DEMOCRATICE ROMÂNEȘTI

În plan politic, democratia reprezintă regimul politic fundamentat pe principiul suveranității nationale. Astfel, națiunea va conduce statul prin reprezentanții săi aleși, pe principiul separării puterilor în stat și pe principiul egalității cetățenilor în fața legii. Democrația este un regim politic în părerile cetățenilor sunt respectate, există pluripartidism, o piață liberă, o Constituție și dreptul la vot. Conceptul de democrație este inseparabil de respectarea drepturilor omului și ale cetățeanului.

Tradițiile democratice cuprind un ansamblu complex de idei, concepții, obiceiuri, atitudini și comportamente referitoare la acțiuni, evenimente, decizii de guvernare din trecutul unui popor, care își păstrează actualitatea și capacitatea de a determina și de a însufleți acțiuni politice corespunzătoare acestora în prezent. Tradițiile, în general, și tradițiile democratice în particular, își păstrează conținutul intact de-a lungul timpului și se transmit nemodificate de la o generație la alta, contribuind la modelarea lor spiritual civică și politică.

În situația în care tradițiile democratice se conservă sub forma unei constante spirituale și comportamentale, rezultă că imaginea și percepția noilor generații față de tradițiile democratice diferă în funcție de influența unor factori de natură ideologică, politică, de educație și de cultură civică. În acest sens, este foarte importantă percepția și voința clasei politice de păstrare referitoare la păstrarea tradițiilor și la raportarea la acestea. Este evident că depinde de voință politică a partidelor de guvernământ, dar și de disponibilitatea fiecărui individ în parte de a se raporta la vechile tradiții democratice.

În cadrul istoriei poporului român, spiritul democratic s-a constituit ca o permanență istorică, împreună cu idealurile de libertate socială, unitate statală și independența națională ale democrației. Însăși formarea statului național modern român în perioada de la mijlocul celui de-al XIX-lea secol s-a realizat pe baza principiilor democratice. Ca atare, întemeierea statului românesc și-a găsit expresia în fundamentarea legislației cu un pronunțat caracter democratic, dar și într-un mecanism politic ce avea rolul de a asigura conducerea democratică a țării, în baza consensului național.

Însasi Unirea înfăptuită la 24 ianuarie 1859, împreună cu proclamarea lui Alexandru Ioan Cuza că domn al Moldovei și Țarii Românești s-au realizat pe bază de consens național, precum și pe baza unor principii democratice, prin consultarea și voința poporului.

Impunerea în față Europei a statului modern român s-a datorat tocmai actului de voință a poporului, manifestat în mod democratic. Prin Constituția din 1866 și modificările acesteia, s-a cristalizat în România un sistem democratic parlamentar cu valențe moral-politice.

Nu se poate ignora menținerea votului cenzitar, care asigură participarea claselor sociale privilegiate la viața politică și restrângerea posibilităților maselor de a lua parte la viața politică. Țărănimea, cea mai numeroasă clasa socială la momentul respectiv, cât și muncitorimea nu au avut reprezentanți direcți în parlamentul țării în perioada anterioară anului 1918.

În mod evident, Marea Unire realizată la 1 Decembrie 1918 s-a constituit ca un act de voință al întregului popor, manifestat în mod democratic în cadrul unor forumuri bazate pe alegerile liber exprimate. În acest sens se evidențiază Sfatul Țarii, ca organismul reprezentativ al tuturor românilor din Basarabia, Adunarea Națională Constituantă a românilor din Bucovina și Congresul Democratic Bucovinean ce includea reprezentanți ai românilor și ai naționalităților conlocuitoare și Marea Adunare Națională Transilvană întrunita la Albă Iulia.

Elaborarea Constituției României în anul 1923 reprezintă un pas important în direcția dezvoltării democratice a țării. Prin Constituție sunt consacrate pe deplin principiile unei vieți democratice, cum sunt votul universal, direct și secret introdus la sfârsitul anului 1918, proclamarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățeanului, separarea puterilor în stat, consacrarea pluripartidismului, libera exprimare a opiniilor politice și dreptul la organizarea politică. Trebuie să precizăm însa că în perioada în care s-a fundamentat, prin intermediul Constituției din 1923, un regim politic de factură democratică, democrația avea totuși o serie de limitări rezultate din excluderea unei importante părți a populației de la vot.

Se poate totuși afirma că în estul Europei, România a fost prima țară care a pășit pe calea democrației înca de la mijlocul secolului al XX-lea. Revoluția care a avut loc în decembrie 1989 a înlăturat regimul totalitar communist și a redeschis calea unei vieți democratice. Așadar procesul democratic din prezent, bazat pe existența unui pluralism de partide și formațiuni politice, reia bogatele și frumoasele tradiții democratice din trecut.

De menționat este apariția primului regim politic democratic în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, în perioada cuprinsă între ianuarie 1859 și februarie 1866.

Caracteristicile principale ale regimului democratic instaurat în această perioadă cuprind:

realizarea statului național modern român prin unirea politică a Munteniei și a Moldovei, ca rezultat al alegerii democratice a aceluiași domnitor în fruntea celor două Principate Române, stat ce va adopta denumirea de România începând cu 24 ianuarie 1861. Unirea a constituit rezultatul luptei și voinței de unitate statală a românilor și a abilităților diplomatice ale clasei politice, care contrar prevederilor Convenției de la Paris, a reușit ca prin alegerea aceleiași persoane în ambele principate să se concretizeze Unirea peste voința marilor puteri.

punerea bazelor statului de drept prin constituirea principalelor instituții ale puterii. Actualele structuri ale statului român sunt, în mare parte, cele din vremea lui Cuza, însă într-o formă evoluată. În acea perioadă au început să fie aplicate principiile statului de drept (reglementarea prin lege a relațiilor sociale, alegerea prin vot a organelor de conducere, separația puterilor în stat, libertatea și independenta presei, etc.).

înfaptuirea unor reforme radicale, care au dus la profunde transformări în viața socială și la consolidarea statului național modern român. Dintre marile reforme amintim: secularizarea averilor mănăstirești, reforma agrară, reforma învățământului, reforma justiției, reforma armatei, reforma administrativă și înlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin.

promovarea unei politici externe în conformitate cu interesele statului român.

pregătirea înfăptuirii independenței depline, prin consolidarea statului român pe plan intern și extern.

Cel de-al doilea regim politic democratic caracterizează perioada de domnie a lui Carol I, întâi ca prinț domnitor (1866-1881) și ulterior ca rege (1881-1914). Alexandru Ioan Cuza a fost forțat să abdice, în vederea aducerii unui prinț străin, care s-a concretizat în aducerea ca domnitor a prințului Carol de Hohenzollern, care provenea din familia monarhică prusacă. Acest regim politic, întins pe o perioadă totală de 48 de ani, se caracterizează prin:

consolidarea statului de drept și a vieții democratice prin adoptarea Constituției României în anul 1866 și prin elaborarea unui important număr de legi. Potrivit acestora, partidele politice și organizațiile profesionale aveau posibilitatea să-și desfășoare neîngrădit activitatea. Pe baza dreptului la liberă exprimare, rolul presei devenea mai important în viață democratică. Constituția a inaugurat monarhia constituțională ca formă de guvernamânt, aceasta devenind efectivă în anul 1881.

asigurarea dezvoltării economice prin măsuri de încurajare a industriei.

ezvoltarea legăturilor externe cu multe state ale lumii, astfel România a fost inclusă în fluxul relațiilor internaționale.

cucerirea independenței depline a României (1877-1878), cu prețul unor mari jertfe și sacrificii. Independența a dus la creșterea prestigiului țării pe plan internațional și la impulsionarea progresului.

Cel de-al treilea regim politic democratic coincide perioadei de domnie a lui Ferdinand I de Hohenzollern (1914-1927), urmașul la tron după moartea lui Carol I. Regimul politic din acea perioadă se caracterizează prin:

continuarea procesului de consolidare a regimului democratic prin adoptarea de noi legi, întărirea instituțiilor statului și a mecanismelor democratice și prin adoptarea Constituției din 1923, una din cele mai democratice constituții europene la aceea vreme.

înfaptuirea Marii Uniri din 1918 prin revenirea în granițele statului român a tuturor provinciilor istorice românesti. Procesul Marii Uniri a avut la baza voință tuturor românilor din provinciile țării, a tuturor partidelor, factorilor politici și a regelui. Marea Unire s-a realizat în mod democratic prin votul majorității populației din provinciile ce s-au unit cu țara.

realizarea unor importante reforme economico-sociale și administrative, îndeosebi reforma agrară din 1921, prin care s-au expropriat mai bine de 6 milioane ha de pamânt din cadrul marii proprietăți moșierești, suprafață repartizată în loturi de împroprietarire a țăranilor.

unificarea legislației, instituțiilor și organizațiilor României întregite.

Cel de-al patrulea regim politic democratic din țara noastră coincide perioadei regenței (1927-1930), situație la care s-a ajuns prin renunțarea la dreptul de succesiune a prințului moștenitor Carol (primul născut a lui Ferdinand I), fiind declarat rege fiul său, prințul Mihai. Prințul Mihai era minor, așa că până la majoratul acestuia s-a instituit o regență. Regimul politic din această perioadă se caracterizează prin menținerea principiilor statului de drept și o viață politică democratică.

Cel de-al cincilea regim politic democratic îl constituie cel din prima parte a domniei lui Carol al II-lea (1930-1938), care a ocupat tronul, cu sprijinul unor cercuri politice din țară, încetând astfel perioada de regență. Regimul politic din această perioadă are următoarele caracteristici:

se mențin și se consolidează principiile și caracteristicile statului de drept.

se accentuează procesul de modernizare a României

se înregistrează un ritm înalt al dezvoltării economice, aparând noi ramuri industrial și se amplifică relațiile externe.

Cel de-al șaselea regim politic democratic poate fi considerat cu rezerve regimul politic instaurat în perioada cuprinsă între 23 august 1944 și 30 decembrie 1947, având următoarele caracteristici:

revenirea la Constituția din 1923 care fusese abrogată în 1938 de Carol al II-lea. Odată cu revenirea se stabilește monarhia constituțională sub domnia lui Mihai I, care devenise rege în anul 1940.

reluarea activității instituțiilor statului de drept, a partidelor politice și a presei.

manifestarea acestui regim democratic a fost puternic îngradită în condițiile ocupării României de către trupele sovietice și includerea țării noastreîn sfera de influență sovietică.

preluarea de către comuniști a puterii politice prin instaurarea guvernului dr. Petru Groza în anul 1945, constituirea parlamentului majoritar communist în anul 1946, scoaterea în afara legii în anul 1947 a partidelor istorice și preluarea puterii politice în toate organele statului în anul 1947, urmată de abdicarea forțată a regelui Mihai.

Cel de-al șaptelea regim politic democratic este cel instaurat în urmă revoluției din decembrie 1989 care a dus la înlăturarea regimului totalitar comunist. Acest ultim regim politic comportă la rândul său anumite caracteristici:

revenirea la principiile și instituțiile statului de drept și dezvoltarea lor pe baze noi prin alinierea României la convențiile și declarațiile internaționale, ce consacră principiile și normele statului de drept.

elaborarea și adoptarea unei Constituții moderne ce asigură cadrul legislativ și instituțional a statului de drept și a vieții democratice.

tranziția de la un stat totalitar și economie centralizată la un stat democratic și o economie liberă de piață, prin reforme structurale în toate domeniile vieții sociale.

realizarea alternanței democratice la guvernare, care pentru prima oară include toate organele puterii de stat, inclusiv pe șeful statului.

promovarea unei politici externe de integrare a României în structurile politice, economice și militare vest-europene și neoatlantice.

Perioada de tranziție pe care o parcurge România se estimează a fi încheiată odată cu finalizarea programului de privatizare, cu finalizarea reformelor structurale și a relansării economice. Existența în țara noastră a regimurilor democratice încă de la mijlocul secolului al XIX-lea, face dovadă unei bogate tradiții și vocații democratice a poporului român.

Această realitate este cu atât mai importantă cu cât România s-a aflat înconjurată de state cu regimuri politice totalitare. În pofida acestor aspecte, România a fost o oază de democrație în partea estică a continentului european.

Concluzionând, regimurile democratice din România au avut anumite limite și neajunsuri, precum:

egalitatea în față legii a fost eludată chiar prin acte normative. Astfel, Constituția din 1866 a menținut votul cenzitar prin care populația cu venituri mici era marginalizată de la viața politică, iar cea din 1923, deși prevedea votul universal, excludea de la vot o serie de categorii sociale (femei, militari, funcționari de stat, membri ai cultelor).

s-au comis încălcări ale legii fără ca justiția să intervină, aceasta fiind uneori părtașă la astfel de situații.

reprimarea unor revolte, greve și demonstrații ale unor categorii sociale care revendicau drepturi și libertăți legitime. Astfel, putem menționa reprimarea rascoalelor țărănești din 1888 și 1907, reprimările grevelor și demonstrațiilor muncitorești din decembrie 1918, reprimarea grevei din Valea Jiului din anul 1929, precum și reprimarea mișcărilor greviste ale ceferiștilor și petroliștilor din ianuarie-februarie 1933.

Numeroase neajunsuri se întâlnesc înclusiv în cazul regimului democratic instaurat după anul 1989, prin mineriade, rivalități între partide, extinderea fenomenelor de corupție, lipsa de autoritate a unor instituții, vid legislativ, recurgerea excesivă la ordonanțe și ordonanțe de urgență și scăderea nivelului de trai al populației.

În ciuda neajunsurilor menționate anterior, revenirea la un regim politic democratic în România după revoluția din decembrie 1989 constituie un factor important pentru propulsarea țării noastre pe calea progresului și prosperității precum și în ceea ce privește integrarea acesteia în structurile democratice occidentale.

Democrația din țara noastră se evidențiază ca rezultat al sistemului electoral, o structură constitutivă a sistemului politic românesc, prin care se permite accesul la putere prin alegeri libere și competiție. În urma voturilor transformate în locuri ale reprezentanților aleșilor de către popor, apar numeroase schimbări la nivel institutional, iar ca urmare a libertății de expresie putem vorbi despre ele.

În România alegerile libere au o importanță deosebită în consolidarea regimului democratic, însă democrația de partid este cea care impune unele probleme, în condițiile în care poporul are nemulțumiri de natură economico-socială și anumite confuzii de natură politică.

România post-comunistă se află în proces de democratizare, această implicând asumarea unei viziuni teleologice, potrivit căreia punctul terminus al acestei evoluții ar fi instaurarea democrației. Pentru sistemul politic românesc, o importantă provocare survine însă din perspectiva a intrării târzii în modernitate, proces care a determinat, în plan politic, dificultatea inradacinarii tradiției democratice, cu tot ceea ce această implică: instituții stabile, valori, atitudini și comportamente.

BIBLIOGRAFIE

Alexandrescu S. (1999), Privind înapoi, modernitatea, București, Editura Univers.

Banciu A. (2011), Istoria constituțională a României. Deziderate naționale și relații sociale, București, Editura Lumina Lex.

Brâncoveanu R. (2004), Democrația românească: teorie și metodă, Revista Sfera Politicii, nr. 113.

Gîrleșteanu G. (2015), Tradițiile democratice ale poporului român și idealurile revoluției din Decembrie 1989, București, Editura Universul Juridic.

Muraru I., Tănăsescu E.S. (2008), Constituția României. Comentarii și explicații, București, Editura C.H.Beck.