Terorismul Si Teroristul In Mass Mediadocx

=== Terorismul si teroristul in mass-media ===

Capitolul 1. Terorismul și teroristul în mass-media

Delimitări conceptuale

Data de 11 septembrie 2001 reprezintă un moment de răscruce în lumea relațiilor internaționale ale începutului de secol 21. Atacurile teroriste de la World Trade Center din New York, în care și-au pierdut viața 2993 de persoane, a readus în atenția opiniei publice un fenomen omniprezent în epoca contemporană și anume terorismul.

Literatura de specialitate nu a putut oferi până în prezent o definiție clară a terorismului,deși terorismul este un fenomen foarte vechi. Cuvântul terorism a fost menționat pentru prima dată în anul 1798 in Dicționarul Academiei Franceze. Termenul derivă din cuvântul francez „terorrisme” și este explicat drept totalitatea actelor de violență săvârșite de un grup sau un regim reacționar. Legea 535/2004 din Constituția României, prezintă terorismul drept „ansamblul de acțiuni și/sau amenințări care prezintă pericol public și afectează securitatatea națională”precizând următoarele:

Sunt comise intenționat de grupări/organizații teroriste, motivate de atitudini și idei extemiste, ostile față de alte enități impotiva cărora acționează cu violență/distructiv

Au drept ținte factori de ordin uman sau materiali din cadrul instituțiilor publice și ai populației civile

Scopul lor este de natură politică

Produc un puternic impact asupra populației, cu scopul de a atrage atenția asupra mesajului transmis

Constituția Statelor Unite definește terorismul drept „violența premeditată, politic motivată, îndreptată asupra țintelor non-combatante de către grupuri subnaționale sau agenți clandestini cu scopul de a influența opinia publică.” . Această definiție oferă mai multe întrebări decât răspunsuri. Ce înseamnă „politic motivată”? Cine sunt aceste „ținte non combatante?”. Ce relație există între aceste grupuri subnaționale și state? De ce doresc să influnțeze opinia publică? Sunt întrebări pe care voi încerca să le clarific pe parcursul acestui capitol.

Pentru a crea și mai multă ambiguitate Departamentul de Stat al Statelor Unite oferă o altă versiune terorismului. Această instituție prezintă terorismul drept: „folosirea calculată a violenței ilegale pentru a instaura frica, în vederea intimidării sau pedepsirii guvernelor sau societăților, pentru atingerea unor scopuri în general politice, religioase sau ideologice”.

Potrivit Centrului Național de Combatere a Terorismului din Statele Unite avem de a face cu un atac terorist atunci când „grupuri clandestine, subnaționale atacă în mod deliberat civili sau personal militar non-combatant”. Definiția însă este discutabilă. Oare atacurile asupra civililor au fost sau sunt mereu considerate acte teroriste? În al doilea Război Mondial atât Aliații cât și puterile Axei au bombardat orașele și populația civilă, prin așa numitele bombardamente strategice. Bombardamentele asupra Londrei sau asupra Dresdei au fost ele atacuri teroriste? Conform lui Walzer scopul terorismului este să „distrugă moralul unei națiuni sau al unei clase, să-i slăbească sentimentul de solidaritate; prin uciderea la întâmplare a oamenilor nevinovați”. Atacurile trebuie să aibă loc la întâmplare și foarte frecvent, adaugă el, în continuare, astfel încât populația civilă să se simtă „expusă și să ceară guvernelor să negocieze pentru siguranța lor”

Desigur strategia lui Adolf Hitler de a inspăimânta poporul britanic, pentru a-l determina să negocieze cu Germania, nu a funcționat. În mod contrar bombardamentele asupra Londrei au alimentat și mai mult dorința de luptă a populației. Similar, atacuile din 2001 au creat panică, teroare în rândul populației, dar nu a determinat guvernul să accepte cererile teroriștilor. Dimpotrivă, populația a cerut guvernului să răspundă în forță și cu siguranță nu să negocieze. Susținătorii Al-Qaeda pot afirma că atacurile din 11 septembrie 2001 au condus Statele Unite spre un război distructiv în Irak și Afganistan, dar atacurile au fost mai degrabă „o scuză și nu o cauză pentru acel război”. Ani întregi de conflicte precum cele din Palestina, Irlanda de Nord, cele din Caucaz, nu au reușit până în prezent să producă schimbări majore sau cel puțin nu cele pe care și le doresc organizațiile teroriste.

Terorismul este un fenomen complex și foarte greu de definit. Un studiu realizat de Schmidt și Jongman a analizat 109 definiții ale terorismului. Termeni precum „forță, „violență, „teamă”, „politic” și „amenințare” apar cel mai frecvent. O altă analiză asupra diverselor definiții ale terorismului efectuată de Martin include următoarele sintagme : „folosirea ilegală a forței”, „actori subnaționali”, „metode neconvenționale”, „atacuri motivate politic asupra civilior si personalului militar noncombatant”, „acte săvârșite intenționat pentru a influența opinia publică”.

În urma unui studiu inițiat de Universitatea Laiden din Olanda s-a ajuns la concluzia că elementul de violență era întâlnit în 83,5% din cazuri, scopurile politice în 65% din cazuri, iar 51% puneau accent pe inducerea stării de teroare și frică. Analizând aceste procente putem spune că terorismul folosește violența în scop politic pentru a induce o stare de frică și teroare în rândul populației. Așadar scopul urmărit de teroriști este de natură politică, oricare ar fi psihologia de grup sau motivele personale ale celor care săvârșesc acte de terorism. Mai mult, istoricul Walter Laqueur consideră terorismul drept „folosirea violenței de către un grup din motive politice”.

Terorismul este în stânsă legătură cu persoane sau grupuri care doresc schimbarea regimurilor politice „cu corectarea unor deficiențe sociale sau erodarea ordinii politice internaționale”. Terorismul consideră că inegalitatea economică și socială nu poate fi combătută decât prin folosirea violenței. Terorismul este un flagel care nu va fi eradicat, probabil, în viitorul apropiat, mai ales că diverse state au apelat sau apelează la acest fenomen pentru atingerea scopurilor lor politice. În diverse cazuri terorismul a reprezentat un mijloc eficient pentru a influența deciziile politice. Dacă organizația teroristă este susținută de populația civilă, guvernele de cele mai multe ori nu mai pot rămâne la putere. În anul 2006 organiația extremistă palestiniană Hammas a reușit să câștige alegerile așa cum Frăția Musulmană (organizație teroristă) a câștigat alegerile din Egipt din anul 2012. Un alt caz este eliberarea Libanului de Sud de sub ocupația statului Israel, de către mișcarea Hezbollah.

Tot prin intermediul acțiunilor teroriste organizația teroristă jihadistă Al-Qaeda a reușit să determine retragerea soldaților spanioli din Irak din cauza atentatelor teroriste de la Madrid din data de 11 Martie 2004. De-a lungul istoriei, atentatele teroriste au reprezenat chiar și pretexte pentru izbucnirea unor războaie. Spre exemplu, atentatul de la Sarajevo, unde a fost împușcat împăratul Imperiului Austro-ungar, Franz Joseph, a reprezentat pretextul pentru izbucnirea Primului Război Mondial. De asemenea atentatele de la 11 septembrie 2001 au reprezentat argumentul pentru începerea războiului din Irak.

Scopul general al atacurilor teroriste reprezintă destabilizarea societății. Prin acțiunile sale, „terorismul urmărește să împingă societatea spre revoluție, dar nu așteaptă apariția stării revoluționare, ci o provoacă încercând să convingă pe toată lumea să nu mai aibă încredere în orânduirea respectivă, în modul de viață existent”. Cea mai raspândită formă de terorism din zilele noastre este de factură fundamentalist-islamică și separatist-etnică. În majoritatea cazurilor, terorismul contemporan vizează acele state care, într-o formă sau alta, contestă acest fundamentalism și intoleranța etnică și religioasă. Dar de ce majoritatea acestor acte de terorism sunt de natură fundamentalist-islamică? Este Islamul o religie a violenței? Promovează Islamul terorismul? Sunt cei care luptă în numele Islamului teroriști sau luptători pentru libertate?

1.2Jihadistul: terorist, extremist sau luptător pentru libertate?

Islamul este o religie monoteistă răspândită de către profetul Mohamed (circa 570-630, d.Hr). Din punct de vedere etimologic, numeroși cercetători musulmani traduc în franceză „islam” prin „soumission”(supunere). Cuvântul musulman este și el în legătură cu islamul și înseamnă „persoană care se supune lui Allah”. Deci islamul se referă la supunerea față de Dumnezeu.

Coranul (cartea de referință a Islamului) sfătuiește musulmanii „să înainteze cauza lui Allah, prin pace și propovăduire”. Dacă mesajul trebuie răspândit pașnic, jihadul (războiul sfânt) este un război? Astăzi, când vorbim despre jihad, tendința este să-l asociem cu terorismul, iar jihadistul a devenit implicit sinonim cu teroristul. Termenii „radicalizare” și jihadizare sunt deseori folosiți interșanjabil. Într-un raport al Comitetului Statelor Unite pentru Securitate și Afaceri Interne se stipula faptul că „un susținător al unei ideologii islamiste poate ajuta mișcarea în diverse moduri, inclusiv prin strângere de fonduri sau declanșarea jihadului electronic” care reprezintă diseminarea propagandei prin intermediul camerelor de chat online și sprijinul pentru lansarea de atacuri cibernetice asupra site-urilor inamice.

„Jihad” provine de la verbul djahada care înseamnă „a fi muncitor”, „a depune efort” și din substantivul juhd care se traduce în general prin „efort” , „ efort pentru atingerea unui scop”. Putem spune că jihadul reprezintă efortul, energia depusă în numele lui Allah. Jihadul „rămâne o datorie, un efort pentru musulmani să se desăvârșească pe toate planurile: moral, spiritual și politic-să creeze o societatete corectă și decentă, unde cei săraci și vulnerabili să nu fie exploatați, așa cum a lăsat Dumnezeu omul să trăiască” Asta nu inseamnă însă că adepții nu pot răspunde la opresiunea celor neredincioși prin luptă propriu-zisă. Războiul nu este interzis în Islam, el este permis atunci când metoda negocierii sau a dialogului nu a avut niciun rezultat.

Versiunea contemporană de jihad ca război sfânt este modificată și utilizată cu scop politic. Războiul Sfânt nu mai reprezintă un efort, o luptă interioară, ci devine un război al organizațiilor fundamentalist-islamiste cu cei care nu se supun normelor lui Allah.

Cuvântul „jihadist” a devenit de asemena foarte folosit și în sfera antiterorismului. Centrul de Combatere a Terorismului al Statelor Unite ale Americii asociază termenul cu terorismul musulman: „recunoaștem că folosirea termenului Jihadist pentru a numi membrii Salafii ai unei formațiuni militare este controversată. Unii analiști consideră că jihadul are conotații pozitive în Islam, deci termenul nu poate fi asociat cu Salafiii, care îsi numesc mișcarea al-haraka al-jihadyya (Mișcara Jihadistă). Totuși, am decis să folosim acest termen din diferite motive. În primul rând, este foarte folosit în rândul instituțiilor de contraterorism din Occident. În al doilea rând, alternativele propuse sunt prea inexacte pentru a fi folositoare din punct de vedere analitic. În al treilea rând, Jihadismul reprezintă punctul central al războiul religios în viziunea militanților salafiști. În al patrulea rând, folosirea termenului face ca Jihadiștii să fie responsabili pentru conotația negativă a termenului și nu reprezintă modelul de conduită înaltă asociată cu jihadul. În sfârșit, termenul este folosit în media arabă și a fost promovat de un musulman saudit, ostil ideologiei, deci nu este un neologism Occidental”. Totuși, jihadistul poate fi considerat terorist pentru unii și luptător pentru libertate pentru alții. Dacă un insurgent violent ajunge liderul comunității, ca în cazul grupării Hamas, mai poate fi el considerat terorist?

O altă problemă ce trebuie analizată în ceea ce privește identitatea teroristului este distincția dintre „terorist” și „extremist”. Acesta din urmă „poate fi un grup care promovează ura, are ca țintă personalul noncombatant, dar nu se angajează în mod direct în acțiunile promovate”. Spre deosebire de teroriști, extremiștii „promovează atacurile asupra combatanțiilor și nu asupra civililor”.

Nu de puține ori însă, grupajele de știri au avut un rol important în prezentarea faptelor ca fiind acte de terorism sau nu. Buletinele de știri, prin formatul și conținutul lor, au ajutat la crearea mitului teroristului islamist. Fundamentalismului islamic „se pare că i se alocă o perioadă disproporționată de timp în cadrul rețelelor de televiziune în comparație cu alte religii precum creștinismul, iudaismul, sau hinduismul în varianta lor fundamentalistă”.

Mitul teroristului islamist și al nebuniei

Televiziunea poate fi un instrument foarte eficient în prezentarea conflictelor în contextul „dihotomiei noi versus ei în care rezistența islamică este portretizată drept irațională, fanatică, în opoziție cu o fermă și rațională…” societate occidentală. Demonizarea liderilor islamiști este o practică des folosită de rețelele de televiziune pentru a satisface nevoia de senzațional si a face rating. Un Osama Bin-Laden cu arma în mână sau un lider al Statului Islamic cu barbă si turban se încadrează în tiparul răufăcătorului din imaginația occidentalilor.

Demonizarea liderului poate fi un instrument eficient de propagandă deoarece acesta poate deveni argumentul pentru inițierea unui război, dacă întreaga țară și populația sunt considerate sinonime cu acesta. După atacurile de la 11 septembrie 2001, în presa americană au apărut o serie de titluri care prezentau islamul ca fiind sinonim cu violența și teroarea: „Acesta este un război religios”, „Furia Musulmană”, „Rădăcinile intelectuale ale terorii islamice”, „Da, este vorba de islam”, „Jihad 101”, etc. Alți jurnaliști și cerecetători au considerat atacurile din 2001 drept un conflict între Islam și Occidentul non-islamic.

În cartea sa, Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale , Samuel Huntington consideră că „dușmăniile cele mai periculoase apar azi de-a lungul liniilor de falie dintre marile civilizații ale lumii…cultura și identitățile culturale, care la nivelul cel mai larg, sunt identități civilizaționale, determină modele de coeziune, de dezintegrare și de conflict în lumea de după Războiul Rece”. Pe scurt, corolarele acestei teze sunt:

Pe măsură ce echilibrul de putere între civilizații se schimbă, influența Occidentului este în scădere

„Pentru prima dată în istorie, politica globală este atât multipolară, cât și multicivilizațională”

Apare o nouă ordine mondială bazată pe civilizații

„Pretențiile universaliste” ale Occidentului îl aduc în conflict cu alte civilizații, mai ales cu Islamul și China

Dacă Occidentul va supraviețui, America trebuie să-și reafirme identitatea alături de ceilalți occidentali pentru a face față provocărilor venite din partea altor civilizații.

Al-Qaeda, Statul Islamic și alte organizații fundamentalist-islamice nu pot reprezenta însă întreaga civilizație islamică. În lume există aproximativ 1.6 miliarde de musulmaniși doar un număr foarte mic sunt afiliați organizațiilor teroriste. Osama Bin-Laden, Abu Bakr al-Baghadi și alții lideri ai acestor organizațiilor nu reprezintă o civilizație. Ei pot fi catalogați drept niște criminali care se consideră apărători ai Islamului. Marea majoritate a musulmanilor nu au nimic de-a face cu terorismul, „minoritatea violentă a oricărei credințe nu poate reprezenta majoritatea adepților pașnici ai acelei credințe”.

1.4 Percepția americanilor asupra musulmanilor după 11 septembrie 2001

Atentatele de la 11 septembrie 2001 reprezintă cel mai grav atac terorist din istoria Statelor Unite. În urma acestora si-au pierdut viața 2993 de persoane. Acestea au generat un val de ură în randul americanilor la adresa musulmanilor. În contiunuare, voi analiza percepția musulmanilor în mass-media, cu precădere în cadrul transmisunilor de tip știri. Voi analiza în special perioada de după 6 luni de la producerea atentatului și perioada de după un an de zile de la producerea lui. Aceast interval este important deoarece formatul știrilor s-a schimbat mult în acest timp. În primele 6 luni, reprezentarea media era pozitivă și contextuală. După comemorarea a un an de atentate, situația s-a schimbat, devenind negativă, exclusivă și stereotipică.

Potrivit lui Nacos și Torres-Reyna, după atacurile teroriste de la 11 septembrie, știrile despre musulmanii din America și despre arabi s-au schimbat. Formatul acestora era în mare parte episodic, dar după 9/11 acestea au devenit tematice. Formatul știrilor de tip episodic pune accent pe studii de caz individuale și evenimente diverse, discrete. Acestea sunt prezentate ca o serie de episoade sau evenimente aleatorii. Formatul de tip tematic, însă, nu pune accent doar pe cazurile izolate, ci și pe tendințele, urmările de-a lungul timpului. Acesta scoate în evidență contextul și mediul în care s-au produs evenimentele. Mohammad Abid Amiri a realizat un studiu intitulat „Muslim Americans and the Media after 9/11” pe tema imaginii musulmanilor după 11 septembrie 2001. Acesta a ajuns la concluzia că în cadrul celor două mari canale de știri americane CNN și FOX News, formatul de tip mediatic a crescut cu 19 procente la 6 luni după atentate. În schimb știrile în format episodic au scăzut cu 21 de procente. Deasemenea CNN a difuzat 203 segmente despre mulmanii americani în primele 6 luni, comparativ cu 23 de segmente cu 6 luni înainte 11 septembrie. Mediatizarea subieciectului a crescut cu 99 de procente pe canalul FOX News (figura 1). Un aspect foarte interesant remarcat de Mohammad Abid Amiri este faptul că 42% din totalul segmentelor în CNN și FOX News au fost pozitive, la 6 luni după 9/11 în comparație cu doar 25% înainte de atacuri. Procentul de segmente negative despre musulmani a scăzut deasemenea de la 31% la 22% în cele 6 luni post- 11 septembrie. Putem observa faptul ca media a prezentat mult mai inclusiv și comprehensiv situația musulanilor din America în această perioadă (Tabelul 1).

Conform unui studiu realizat de Pew Resarch Center, s-a constatat o creștere cu 5% în ceea ce privește atitudinea pozitivă a americanilor față de musulmani și o scădere cu 3 procente a atiudinii negative față de aceștia în noiembrie 2011(Tabelul 2). Atitudinea pozitivă față de musulmani s-a datorat în principal faptului că media și publicul doreau să cunoască pe cei ce au comis atacurile și să înțeleagă argumentul lor religios. În consecință, media a acordat multă importanță subiectului. Astfel, presa a realizat un tablou comprehensiv al imaginii musulmanilor. În această perioadă au fost analizate punctele de vedere ale comunității musulmane prin diverse moduri: interviuri, presa scrisa ori dezbateri live. Treptat formatul știrilor s-a schimbat de la cel de tip episodic, presărat cu stereotipuri negative, la cel de tip tematic ce caută răspunsul la întrebarea „De ce?”. Trendul s-a modificat însă, odată cu aniversarea a un an de la atentatele de la 11 septembrie.

La 6 luni după împlinirea a un an de la atentate acoperirea mediatică legată de subiectul musulamnilor din America a scăzut cu 67%. Grupajele de știri ale CNN au scăzut de la 203 de segmente la 67 de segmente. În anul 2002, percepția negativă s-a accentuat, ajugând de la 42% în primele 6 luni după 9/11 la 21% la un an de la atentate (Tabelul3). Într-un articol publicat de ziarul „The New York Times” se spunea „Nu trebuie să mergem în Arabia Saudită să întâlnim extremiști religioși periculoși și plini de ură față de valorile americane. Treziți-vă, ei sunt aici” Drept consecință a imaginii negative create în media, percepția opiniei publice americane s-a schimbat substanțial. Potrivit aceluiași Pew Resarch Center, percepția negativă a opinie publice a continuat să se accentueze (Figura 3). Într-un studiu efectuat în 2002, 2005 și 2010, opinia publică era întrebată: „În general aveți o părere bună sau o părere proastă cu privire la musulmanii din America sau Islam?” De la an la an tot mai multe persoane au declarat că au o părere proastă despre aceștia. În 2002 aproximativ 33% dintre cei intervievați aveau o părere negativă. În 2003 procentajul a crescut cu 1%, iar în 2010 a ajuns până la 38%. De asemenea, potrivit sondajului, tot mai mulți americani știu tot mai puțin despre Islam. Acest lucru relevă faptul că imaginea negativă creată de media a modificat nu numai percepția opiniei publice, dar a și oferit tot mai puține informații legate de religia musulmană.

Acestea fiind spuse, putem observa că mass-media americană a avut un rol important în manipularea opiniei publice. Mass-media caută în permanență senzaționalul pentru rating și audiență. În zilele noastre, tot mai multă lume are acces la mijloacele de comunicare in masă. Cu cât un eveniment este mai mediatizat, cu atât publicul este mai focusat pe aspectele legate de acesta. În acest mod teroriștii incearcă să exploateze „slăbiciunea” mass-mediei și ale noilor tehnologii în căutarea lor de senzațional, de dramatic. Aceștia dezvoltă o relație simbiotică cu presa pentru a dobândi notorietate, a-și face publice doleanțele, pentru a exercita presiune pe actorii decizionali sau pentru a schimba ordinea socială a unui stat.