Terapia la Distanta

=== 63f4780ac34a4a1ede68af1738b819f3f2a9e9f4_386911_1 ===

Universitatea „Titu Maiorescu”

Specializare: Psihologie

Terapia la distanță – programe specifice, infrastructură și aspecte psihologice

CUPRINS

CAP. I Rețele de calculator. Servicii psihologice în rețele deschise

CAP. II Aplicații specifice privind terapia la distanță. Evoluție și utilizare

CAP. III Aspecte psihologice ale aplicațiilor Web 2.0. Terapia în Web 2.0

CAP. IV Experiment

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

CAP. I Rețele de calculator. Servicii psihologice în rețele deschise

            O rețea de calculatoare se identifică într-un sistem de calcul – ansamblu de calculatoare interconectate – prin unele medii de comunicație – ghid de unde, cablu coaxial, linie telefonică, fibra optică – spre utilizarea în comun de către un număr ridicat de utilizatori (la nivel global) a resurselor informaționale – baza de date -, a resurselor fizice – hardware – și a resurselor logice – aplicații și software de bază, asociate calculatoarelor din rețea. Prin intermediul unor astfel de rețele de calculatoare poate fi asigurată o integrare informatică a unui număr ridicat de utilizatori la nivel mondial, local și regional.

             Mediul „Internet” reprezintă un ansamblu de rețele de calculatoare interconectate ce împreună cu multitudinea de calculatoare individuale – stații de lucru, terminale – și împreună cu multitudinea de utilizatori, reprezintă comunitatea Internet ce are la dispoziție un mediu de calcul și un mediu informațional cu foarte multe resurse și servicii informatice:

documentații;

baze de date diverse;

biblioteci de programe.

Mediul „Internet” se identifică într-un ansamblu complex de:

sisteme de operare;

arhitecturi;

componente fizice, ce tratează într-o manieră egală atât PC – urile cât și rețelele de calculatoare și minicalculatoarele.

             Apariția calculatoarelor conectate în rețea a constituit o performanță legată de folosirea calculatoarelor în procesarea informațiilor. Printre multitudinea de avantaje expuse de rețelele de calculatoare se numără:

schimbul de informații și comunicarea – fișiere și programe – între utilizatori la nivel:

global;

local;

regional.

folosirea eficientă prin partajare a resurselor unității centrale;

folosirea concomitentă a bazelor de date de mai mulți utilizatori;

accesul direct la resursele software:

programe specializate;

editoare;

limbare de programare și hardware – imprimante, memorii externe;

sistemul de protecție a programelor și a fișierelor;

păstrarea fișierelor și programelor într-o singură copie – pe server – și folosirea lor de orice utilizator ce are drept de acces.

              Evoluția rețelelor de calculatoare – mari sau mici – a participat la elaborarea și, totodată, la folosirea unor aplicații cu un impact ridicat în ceea ce privește viața socială și economică din întreaga societate:

accesul la informații științifice și tranziția rapidă a articolelor științifice;

accesul la programe complexe care expune informații folositoare la nivel macroeconomic;

accesul la baze de date extinse din domeniul:

comunicațiilor;

economic;

financiar.

             Astăzi, modelul vechi al unui sistem de calcul ce rezolvă solicitările unui număr de utilizatori, este substituit cu noul model al unui sistem de calculatoare interconectate. Un calculator sau mai multe calculatoare din cadrul unei rețele se identifică în calculatoare centrale – FS – File Server – ce administrează și verifică, prin intermediul unui sistem de operare, activitatea integrală de calcul din rețea. Aceste calculatoare centrale constituie nucleul rețelei.

            Calculatorul central se poate identifica intr – un calculator obișnuit – în principiu cu macar 256MB memorie internă – pe care este instalat un sistem de operare pentru rețea:

WINDOWS SERVER;

UNIX;

LINUX.

Calculatorul central ține sub control toate resursele comune:

fișiere;

unități de discuri;

modemuri;

unități de dischete;

plottere;

imprimante și asigură siguranța sistemului și a datelor, realizând comunicații între stațiile de lucru.

             Din perspectivă hardware, o rețea de calculatoare este alcătuită din:

elemente de conectare;

calculatoare centrale – Server;

echipamente periferice;

calculatoare de lucru – stații de lucru – Workstations, terminale. 

Stația de lucru – Workstation – este identificată într-un calculator obișnuit PC ce lucrează sub un sistem de operare obișnuit:

Linux;

Windows;

Unix;

Dos și ce este folosit de utilizatori obișnuiți.

Terminalele semnifică părțile fundamentale ale unei rețele de calculatoare. O stație de lucru are în configurare o placă de rețea – precum Netware Interface Card – care întreprind interfața cu rețeaua și sunt conectate cu celelalte componente din rețeaua de calculatoare.

Este imperios necesar ca sistemele de operare în rețea să recunoască aceste componente de conectare. Din acest motiv, societățile constructoare expun drivere specifice sistemelor de operare cel mai frecvent folosite.

Pe lângă sistemul de operare al acțiunilor la nivelul stației de lucru, există programe speciale de comunicații în rețea – de pildă, pentru sistemul de operare NetWare există Netware Shell – care permite legătura calculatorului central cu stația de lucru precum și cu celelalte stații de lucru conectate la rețea. Aceste programe speciale permit tuturor stațiilor de lucru din rețea folosirea fișierelor de date și programelor de pe calculatorul central funcție de prioritățile recunoscute respectivului utilizator.

           Rețelele de calculatoare sunt de mai multe tipuri, în funcție de multitudinea stațiilor de lucru și de spațiul lor de răspândire:

rețele publice: PDN – Public Data Networks – lucrează la nivelul unei regiuni ori la nivel global, având acces la rețele locale, precum:

BITNET – informații din diverse domenii;

INTERNET: www – world wide web, e-mail – poștă electronică;

ARPANET și CSNET – cercetare științifică;

EUNET și USENET – circulația știrilor și poștă electronică.

rețele locale: LAN – Local Area Networks – lucrează la nivelul unui grup de clădiri sau al unei clădiri, distanța între stațiile de lucru fiind cuprinsă între 10 și 1000 m;

rețele orășenești: MAN – Metropolitan Area Networks – lucrează la nivel de oraș, distanța între stațiile de lucru fiind de ordinul kilometrilor;

rețele mondiale sau regionale: WAN – Wide Area Networks – lucrează la nivelul mondial sau regional, distanța între stațiile de lucru fiind de ordinul miilor de kilometri.

Structura unei rețele de calculatoare se identifică în maniera de conectare a stațiilor de lucru în raport cu Serverul. Maniera de conectare determină traseul pe care circulă informația în rețea, așadar, topologia comunicațiilor în rețea. În genere, există trei tipuri de topologii în ceea ce privește rețelele LAN:

topologia stea – Star – prin care este oferită o viteză mare de comunicație, fiind destinată aplicațiilor într-un timp real;

topologia magistrală – Bus – deține o siguranță în funcționare ridicată și se caracterizează printr-o viteză mare de transmisie;

topologia inel – Ring – prin care este permis un echilibru între stațiile de lucru.

În domeniul topologiilor în ceea ce privește rețele de calculatoare au fost realizate unele standardizări, identificate în:

G/NET;

ARCNET;

GATEWAY

MICOM;

ETHERNET – caracterizată prin topologia Bus – cel mult 150 de stații de lucru – produsă de firma Xerox prin colaborare cu firmele Digital și Intel;

IBM – PC – caracterizată prin topologia Bus;

RX – Net – caracterizată prin cel mult 255 de stații de lucru;

IBM Token Ring – caracterizată prin topologia Ring – cel mult 96 de stații de lucru.

Prin raportare la rețelele comerciale de calculatoare în ceea ce privește serviciile:

GEnie;

CompuServe;

America Online, mediul Internet reprezintă un ansamblu al rețelelor de calculatoare la nivel global care întreprind conectarea a milioane de calculatoare și care include:

calculatoarele milioanelor de utilizatori de la nivel global;

calculatoarele instituțiilor națiunilor de la nivel global și guvernamentale;

calculatoarele editurilor de prestigiu de la nivel mondial;

calculatoarele școlilor și universităților de la nivel mondial;

calculatoarele agențiilor de televiziune și de presă de la nivel mondial;

sistemele de calcul ale marilor corporații:

Digital;

Microsoft;

IBM;

sistemele de calcul ale unor fundații:

sociale;

științifice;

culturale și ale unor organizații.

Din perspectivă arhitecturală, mediul Internet se identifică într-o rețea uriașă de rețele de calculatoare răspândită la nivel global și care cuprinde produse software și hardware diversificate care gestionează o colecție vastă de baze de date ce cuprind servicii și informații de toate tipurile, acestea fiind abordabile de la orice terminal conectat la rețea oricând și oriunde.

Mediul Internet reprezintă cel mai extins sistem informatic din lume, legal și în cele mai multe dintre cazuri, gratuit. Resursele oferite sunt uriașe, acestea schimbându-se aproape zilnic, schimbări similare tehnologiilor informatice.

             În România, ulterior anului 1990 rețeaua Internet a înregistrat o expansiune deosebită prin apariția legăturilor de tip intern și internațional, identificate în diverse rețele. Inițial, a apărut rețeaua din mediul universitar – nodul central regăsindu-se în Universitatea Politehnică București – precum și rețeaua din spațiul cercetării – nodul central regăsindu-se în Institutul de Cercetări în Informatică.

             Rețeaua locală Universitatea Politehnică București reprezintă nodul central al rețelei RoEduNet – The Romanian Education Network – de care sunt conectate rețele din peste 50 de instituții de cultură și de învățământ atât din provincie cât și din București. Rețeaua locală a Universității București se conectează la această rețea. Astăzi, cele mai multe dintre centrele universitare din țară au rețele locale ce sunt conectate la rețeaua Internet.

Totodată, majoritatea liceelor și a școlilor bucureștene și din provincie sunt conectate la Internet. Cele mai multe dintre:

marile biblioteci naționale;

instituțiile neguvernamentale și guvernamentale;

institute de proiectare;

institute de cercetate sunt conectate la Internet.

           Solicitarea pentru conectarea la rețeaua Internet a generat apariția pe de o parte a furnizorilor de servicii Internet pentru domeniul public, pe de altă parte a furnizorilor de servicii Internet pentru domeniul comercial.

Printre furnizorii de servicii publice se regăsesc:

RNC Național R&D Network – Rețeaua Națională de Calculatoare pentru Cercetare și Învățământ;

RoEduNet – Romanian Education Network;

SFOS – Fundația Soros pentru o Societate Deschisă.

În prezent, furnizorii de servicii comerciale se regăsesc într-un număr mare, printre care:

Electronum;

PC – NET Data Network;

Dynamic Network Technologies;

EUnet România;

Web Club;

EuroNET România;

IIRUC-RoLink;

Kappa Servexim.

Internetul a luat ființă la mijlocul anilor `60 în forma ARPAnet – o rețea între mai multe computere din cadrul unor instituții americane, care lucrau pentru ARPA și un departament de cercetare din Pentagon. Internetul "civil" a fost initiat sub forma unei rețele de patru calculatoare între:

Institutul de Cercetare din Stanford;

Universitățile din Los Angeles;

Universitățile din Utah;

Universitățile din Santa Barbara.

La finalul anilor `60 – începutul anilor `70, în condițiile în care Internetul numără aproximativ 50 de computere, au fost dezvoltate primele din servicii, utilizate și astăzi în ceea ce privește transferul informației.

Cu alte cuvinte, Internetul se identifică într-o rețea foarte extinsă de calculatoare ce interconectează milioane de rețele mai mici de la nivel mondial. La rețeaua Internet se pot conecta toate tipurile de calculatoare. Toate calculatoarele conectate la Internet pot să facă schimb de informații între ele.

Această rețea nu stă sub egida niciunei organizații sau niciunui guvern și nu există un supervizor unic sau un gestionar al rețelei.

În rețeaua Internet informația circulă sub formă de pachete, fiecare pachet fiind alcătuit dintr-un expeditor și un destinatar.

Pachetul este alcătuit din informațiile de control și din informația în sine, informații ce conțin atât adresa destinatarului cât și adresa expeditorului. Informația de control se memorează în antetul pachetului.

Protocolul de comunicare constituie un set de reguli prin care este asigurat schimbul de mesaje și de date între două calculatoare între care a fost decisă o legătură fizică. Acesta hotărăște o disciplină a conversației precum și un limbaj comun de dialog.

Protocolul TCP (Transmission Control Protocol) distribuie mesajul în unități de date, numerotând pachetele unui mesaj și refăcând mesajul, la destinație, din pachete.

Comutarea de pachete – proces notoriu drept „packet switching” – reprezintă cea mai extinsă tehnică utilizată în transmiterea datelor în rețele de arie răspândită. Aceasta este fundamentată pe separarea calculatoarelor după funcții: calculatoare ce au funcții de comunicații și calculatoare ce au funcții de aplicații.

Internet Protocol cuprinde rețelele ce formează Internetul, ce pot utiliza un anume protocol de comunicare între calculatoare, însă între care nu poate fi folosit decât un singur protocol. Acest protocol poarte numele de „Internet Protocol”.

În scopul propriilor identificări, calculatoarelor conectate la Internet li se dedică numere unice ce poartă numele de „adrese de Internet”. Întrucât utilizatorul reține mai dificil un număr, calculatorului conectat la Internet i se mai dedică și un nume notoriu drept „nume de domeniu”. Domeniul poate fi alcătuit din mai multe subdomenii.

Schema utilizată de Internet în scopul structurării domeniului pe mai multe niveluri de subdomenii alcătuiesc sistemul numelor de domeniu – Domain Name System DNS. Conceptul de „domeniu” este alcătuit din mai multe părți ce corespund numelor de subdomenii.

Acestea se separă prin punct.

Grupul ce administrează calculatorul – de pildă, „alfa” – se identifică într-un departament ce utilizează calculatorul său într-un grup de utilizatori.

Organizația utilizatorului – de pildă, „beta” – semnifică organizația din care face parte departamentul ori grupul de utilizatori.

Țara ori zonă geografică – de pildă „ro” – se identifică printr-un cod. În condițiile în care numele de domeniu nu este vizibil, acest cod semnifică faptul că acel calculator se regăsește în Statele Unite ale Americii.

Tipul organizației – de pildă, „edu” – face referire la organizațiile ce sunt parte din același sistem.

În scopul identificării în rețeaua internet, calculatoarele utilizează numere, iar indivizii utilizează nume. Spre transformarea numelor în numere sunt utilizate servere de nume.

Acestea sunt calculatoare ce aparțin unui anumit domeniu.

Calculatoarele – client sunt calculatoarele ce au acces la informație, utilizând-o. Acestea cer un serviciu, cu alte cuvinte, emit o solicitare de serviciu spre un server, așteptând feedback-ul. În aceste calculatoare trebuie instalat un software care să asigure accesul la un anumit tip de serviciu în rețea.

Calculatoarele – server sunt calculatoarele unde informația este depozitată. Acestea emit un serviciu, cu alte cuvinte primesc o solicitare de serviciu, îl execută și transmit rezultatul spre calculatorul solicitant. Este nevoie de instalarea unui software în scopul asigurării accesului la un anumit tip de rețea.

Programele – client se identifică în programe ce contactează un serviciu. Indivizii ce doresc să utilizeze un serviciu al rețelei Internet lansează spre execuție un program – client.

Clientul utilizează rețeaua Internet spre o comunicare cu serverul. În ceea ce privește unele categorii de servicii, clientul interacționează cu serverul și așteaptă feedback-ul. În ceea ce privește o altă categorie de servicii, clientul este angajat într-o interacțiune pe timp îndelungat.

Clientul decide comunicarea cu serverul, ulterior afișând permanent datele primite, pe măsură ce acesta transmite spre server acționări cu mouse – ul ori apăsări de taste ale unor obiecte de interfață.

Programele – server sunt programe ce oferă servicii. Calculatoarele ce oferă un serviciu, lansează automat spre execuție, în condițiile în care este pornit, una ori mai multe copii ale programului – server. Programul – server rămâne în execuție atât timp cât nu este întreruptă alimentarea cu energie electrică.

Atât timp cât calculatorul server nu funcționează, orice program – client ce vrea să decidă o conexiune în ceea ce privește comunicarea cu programul – server va primi un mesaj de eroare. Din acest motiv, calculatorul pe care rulează programul server este imperios să aibă o putere ridicată de calcul în scopul permiterii rulării concomitente, cu viteză mare, a mai multor copii ale programului server, trebuind să fie foarte fiabil, pentru ca blocările să fie rare.

Un singur calculator poate să furnizeze servicii mai multor utilizatori. Vor fi lansate mai multe copii ale programului ce asigură serviciul, câte o copie pentru fiecare utilizator ce a solicitat acces la serviciul respectiv. În condițiile în care între rețelele conectate la Internet comunicarea are loc prin protocol TCP / IP, fiecare serviciu utilizează propriul său protocol de acces: serviciul de transfer de fișiere – protocolul FTP sau serviciul de poștă electronică – protocolul SMTP.

Prin aceste protocoale, calculatoarele – client au acces la calculatoarele – server ale acelui serviciu. Calculatoarele ce furnizează un serviciu anume poartă numele de situri ale acelui serviciu. De pildă, un calculator ce permite copierea fișierelor prin protocol ftp poartă numele de „sit ftp”, iar un calculator ce conține o colecție de pagini Web poartă numele de „sit Web”.

Rețeaua Internet expune utilizatorilor o gamă extinsă de servicii. Conjunctura de existență a unui serviciu este generată de existența unor calculatoare – server pe care să ruleze programe server caracteristice serviciului precum și de existența programelor – client în scopul de a avea acces la serviciu, care să fie instalate pe calculatoarele – client ale utilizatorilor. În scopul de a avea acces la un serviciu, utilizatorul este imperios necesar să utilizeze un program – client caracteristic respectivului serviciu.

Unul din cele mai frecvent utilizate programe – client, în scopul navigării prin rețeaua Internet este Internet Explorer.

Printre tehnicile de prelucrare a datelor se numără:

DHCP: este un protocol TCP / IP ce permite unei rețele private conectate la Internet, atribuirea unei adrese IP temporară unui calculator gazdă ce se conectează la aceasta;

Intranet: este o rețea privată, alcătuită în cadrul unei organizații ori în cadrul unei companii, ce utilizează același protocol identic rețelei Internet și ce asigură integrarea prezentării informațiilor într-o formă unitară dar și accesibilă pentru toți utilizatorii;

Parafoc: este un sistem de siguranță ce asigură protecția unei rețele private.

Comunicarea are loc printr-un calculator existent în exteriorul rețelei private notoriu drept „server reprezentant”.

Extranet: este o extensie a rețelei Intranet ce utilizează tehnologia World Wide Web și ce asiguraconexiunead între rețelele private Intranet și rețeaua publică de Internet ale unor companii și organizații ce doresc o colaborare între acestea;

Calculatoare de rețea: ce cuprind echipamente hardware care au o configurație minimă, necesară doar în scopul conectării la o rețea de calculatoare și în scopul deschiderii unei sesiuni de lucru, deci acestea vor fi utilizate drept calculatoare cu resurse complexe încărcând toate aplicațiile de care este nevoie pentru lucrul cu rețeaua de calculatoare;

Internet explorer: este un program utilitar al sistemului de operare Windows ce permite navigarea prin siturile serviciului Web și al altor servicii din Internet.

Funcția de informare și de documentare a rețelei Internet se asigură printr-un serviciu de documentare și de informare. Țelul unui serviciu de această natură se identifică în permiterea utilizatorului de a găsi informația dorită fără cunoașterea unei adrese de Internet a informației și calculatorului pe care este regăsită.

Cel mai relevant serviciu de documentare și de informare este World Wide Web ori prescurtat:

W3;

Web;

WWW.

World Wide Web reprezintă un mecanism ce utilizează conceptul hipermedia în scopul de a lega o colecție de zeci de milioane de documente cu informații care sunt păstrate pe calculatoarele răspândite la nivel mondial.

Acesta se caracterizează prin două avantaje: pe de o parte facilitează căutarea prin deciderea unor conexiuni între informații, pe de altă parte permite căutarea în întreg spațiul Internet. Acesta reprezintă motorul dezvoltării rețelei Internet.

Hipertextul reprezintă mijlocul prin care textele reliefate dintr-un document reprezintă trimiteri la alte documente ce conțin informații suplimentare. Reliefarea are loc utilizând:

culori distincte;

numere;

stiluri diferite.

Textul reliefat este numit „hiperlegătură”.

Hipermedia se identifică într-o extensie a metodei hipertext, prin care trimiterile pot fi făcute și la alte medii de expunere a informației, precum imaginile sau sunetele. Formatele acceptate sunt fișierele „jpeg” și „gif”. Utilizând această metodă pot să fie reliefate și alte obiecte, ce nu sunt texte.

Informația este structurată sub formă de pagini. Acestea mai poartă numele și de „documente Web” și sunt alcătuite din fișierele asociate în scopul afișării informațiilor în format multimedia și din documente html.

Situl Web este alcătuit dintr-o colecție finită de pagini Web conexe alături de alte elemente corelate ce se referă la subiecte înrudite și ce sunt interconectate prin legături.

Spațiul Web reprezintă zona din Internet prin care un utilizator se deplasează în condițiile în care lucrează cu serviciul Web.

În comparație cu alte programe – client, browserul permite accesul la mai multe servicii din Internet într-un singur sistem de navigare unitar.

Browserul expune, în genere, facilități dintre care:

accesul la servicii Internet precum:

serviciul ftp;

poștă electronică;

serviciul de știri.

deplasarea printre documentele html de pe propriul calculator sau din serviciul World Wide Web și vizualizarea acestora;

accesul la servicii de informare;

urmărirea conexiunilor dintre documentele html;

utilizarea istoricului și a “semnelor de carte” în scopul găsirii rapide a informațiilor;

copierea informațiilor în fișiere pe propriul calculator;

utilizarea unui mecanism de căutare a informației.

Sursă: www.refresh.ro

Fig. 1.1 Browsere

Prin serviciul de navigare este permisă găsirea informațiilor prin două mijloace: pe de o parte prin urmărirea hiperlegăturilor prin intermediul documentelor, pe de altă parte după adresa URL a paginii de Web.

Prin serviciul de căutare automată, utilizatorul procură expresii sau cuvinte cheie ai informației căutate.

Cea mai facilă manieră de a accesa un motor de căutare se identifică în termenul de „portal”.

Portalul se identifică într-un server Web ce cuprinde conexiuni cu multe situri și pe care utilizatorul îl poate folosi drept punct de start în condițiile în care este conectat la rețeaua Internet. Acesta este întreprins de un furnizor de servicii Internet, oferind utilizatorului un pachet de resurse și de servicii.

Audiența crescută a portalurilor se datorează numărului ridicat de vizitatori ai acestor situri. Vizitatorii sunt atrași de acest gen de sit întrucât găsesc în același loc informațiile de care au nevoie, fără a mai fi nevoiți să caute prin Web. Serviciul de căutare în Web este gratuit.

În același context, serviciile de căutare automată nu solicită utilizatorilor plata pentru fiecare căutare, întrucât utilizează reclamele publicitare în scopul obținerii de venituri.

Prin funcția de comunicare este realizat transferul de fișiere și de mesaje între calculatoarele din rețeaua Internet. Această funcție este realizată printr-o multitudine de servicii, fiecare dintre acestea fiind direcționate pe un anumit gen de comunicare.

Chat-ul – cunoscut drept un serviciu de comunicare în timp real, simulează o convorbire telefonică prin mesajele introduse de la tastatură de expeditor și afișate pe ecranul calculatorului destinație. Mediul virtual de conversație poate să se identifice într-un canal de comunicație – channel – ori într-o cameră de conversație – chat room – și poate avea loc între mai mulți utilizatori ce vor putea comunica concomitent.

Serviciul IRC este alcătuit din mai multe rețele de servere IRC. Fiecare dintre acestea dispune de sute ori de mii de calculatoare – gazdă pe care rulează software – ul server al serviciului. Cel mai utilizat program – client în ceea ce privește sistemul de operare Windows este MIRC.

În rețea pot să fie deschise sute ori mii de canale, fiecare cuprinzând o conversație activă între mai mulți utilizatori. În condițiile în care acest canal există, utilizatorul va fi conectat – join -, iar în condițiile în care nu există, canalul se va crea. Canalul deschis va fi partajat prin mai multe servere IRC, în așa măsură încât participanții la canal nu este imperios necesar să fie conectați la același server.

Descoperirea utilizatorilor canalelor de comunicare are loc prin poreclă – nickname.

Utilizatorul ce a creat, în primă instanță, canalul se identifică sub numele operatorului canalului – channel operator.

Pe lângă comunicarea în timp real a unor mesaje scrise, prin serviciul de chat, în rețeaua Internet au fost dezvoltate și servicii de alt tip în ceea ce privește comunicarea în timp real: serviciile video și audio.

Prin acestea este asigurată:

posibilitatea ca un grup de utilizatori din Internet să analizeze dar și să editeze un document;

transmiterea vocii spre un alt individ ori spre un grup de indivizi;

transmiterea prin intermediul Internetului a informațiilor din emisiunile de televiziune și de radio;

transmiterea unei imagini televizate în direct.

O aplicație – client ce asigură în timp real:

serviciul de whiteboard prin Intranet sau prin Internet;

comunicația audio;

comunicația video este Net Meeting, ce aparține sistemului de operare Windows.

Poștă electronică – e-mail ori electronic mail – asigură funcția de comunicare prin transmiterea electronică a mesajelor de la un calculator către altul. Scrisoarea electronică este alcătuită dintr-un mesaj căruia îi pot fi atașate:

fișiere cu informații;

imagini;

fișiere cu programe;

sunete.

Comunicarea are loc pe fundamentul modelului client – server. Calculatorul – server este un calculator la care este conectat calculatorul – client în scopul de a avea acces la serviciul de poștă electronică.

Fiecare individ ce participă la schimbul de mesaje prin intermediul poștei electronice are o cutie poștală pe calculatorul – server al furnizorului de servicii, identificată printr-o adresă unică căruia i se atribuie în condițiile în care se înscrie la un serviciu de poștă electronică. Adresa este alcătuită din două părți separate între ele prin semnul „@”.

Cutia poștală – mailbox – reprezintă un fișier în care sunt memorate mesajele primite.

Pe de o parte, există cutia poștală de sistem – system mailbox – ce este întreprinsă pe calculatorul – gazdă, pe de altă parte, există cutii poștale personale ce sunt întreprinse pe calculatorul propriu. Administrarea mesajelor poștale are loc prin mai multe tipuri de cutii poștale personale:

Delete – în ceea ce privește mesajele șterse;

Inbox – în ceea ce privește mesajele primite;

Sent – în ceea ce privește mesajele expediate;

Outbox – în ceea ce privește mesajele ce urmează a fie expediate.

Un grup de știri – newsgroup – se identifică într-un grup de utilizatori Internet ce discută despre același subiect. Comunicarea are loc printr-o rețea de știri – network news – prin care se asigură accesul utilizatorului la o colecție de articole structurate pe subiecte.

Articolele sunt stocate pe servere de știri. Serviciul poartă numele de „serviciul pentru rețele de știri” sau de „serviciul pentru grupuri de știri”. Protocolul de acces la acest serviciu poartă numele de „NNTP” – Network News Transfer Protocol. Cea mai relevantă sursa de știri, este rețeaua UseNet. Utilizatorul are nevoie de un program – client numit „cititor de știri” – newsreader cu care poate fi abonat la grupuri de știri. Ca program – client poate fi utilizată aplicația Microsoft Outlook Express.

Serviciile BBS – Bulletin Board System – au funcția de transmitere a informațiilor sau a mesajelor utilizatorilor de la distanță. Discuțiile într-un serviciu BBS au loc în cadrul forumurilor.

„Cyberspace” reprezintă o nouă formă de societate, în care un mediu lipsit de personalitate, virtual, conectează indivizii. Acesta este o nouă manieră de interacțiune între indivizii care provin din medii economice diferite și culturi distincte și care au niveluri de pregătire și de educație distincte.

Marele atu al computerului în întreprinderea experimentelor psihologice rezidă în deciderea designului experimental, acesta putând să fie folosit într-o manieră eficientă în pregătirea și în crearea stimulilor în ceea ce privește experimentul într-o manieră distinctă în raport cu psihologia tradițională.

În obținerea stimulilor prin calcul este utilizat un program iterativ identificat într-un calcul repetat al unei expresii, în genere, cu atribuirea de valori propriilor variabile.

Obținerea stimulilor prin confruntare implică următoarele:

optarea pentru un set de itemi, dintre itemii ce etalează o multitudine de atribute, fiecare alegere fiind acceptată în diverse situații caracteristice;

strategia este inițiată prin împărțirea tuturor criteriilor decise în ceea ce privește seturile de itemi în două categorii: pe de o parte criterii necesare cu care seturile experimentale trebuie să fie în acord, pe de altă parte, criterii dorite cu care seturile experimentale s-ar dori a fi de acord.

În ceea ce privește generarea unor ecrane de stimuli:

se pot aproxima mai multe situații reale, în mod expres în ceea ce privește atât intensitatea cât și complexitatea acestora, ajungându-se, totodată, la o stocare și la o contorizare cât mai fidelă a datelor experimentale;

viteza de apariție a stimulilor poate să fie facil variată, punându-se în valoare atât redistribuirea elementelor într-un câmp perceptiv cât și efectele de contrast cromatic;

expunerea stimulilor într-o mișcare permanentă și oportunitatea prezentării unor stimuli sub identitatea unor imagini prelucrate ori scanate.

În folosirea computerului în experimentele online, subiectul trebuie să cunoască rezultatul imediat după reacție sau în orice alt moment pe parcursul desfășurării experimentului.

Există mai multe tipuri de experimente:

studii determinate:

în cadrul cărora computerul variază numai conjuncturile subiectului în maniere în care pot să fie decise explicit înainte de rularea programului;

modificarea subiectului nu va schimba prezentările computerului;

studii neprevăzute:

computerul variază situațiile expuse subiectului pe parcursul derulării programului, funcție de răspunsurile individuale obținute;

necunoașterea precedentă a răspunsurilor subiectului;

imposibilitatea stabilirii anterioare a formei exacte a stimulilor, înaintea experimentului;

studii interactive:

sunt mult mai complexe în comparație cu cele prezentate anterior;

subiecții iau hotărâri în legătură cu ce anume trebuie să facă computerul.

În psihologia percepției, computerul poate fi folosit prin prisma următoarelor aspecte:

studiile experimentale din sfera percepției au luat o amploare deosebită prin prisma utilizării computerului;

experimentele în sfera percepției solicită, de cele mai multe ori, pregătirea unor desene care să fie utilizate drept stimuli;

computerul poate să realizeze figuri:

în mișcare;

complexe;

statice.

folosirea gradelor diverse de intensitate a stimulilor reprezintă o nevoie spre întreprinderea diverselor studii – în ceea ce privește măsurarea latenței vizuale și figurilor ambigue;

computerul poate fi utilizat cu eficiență optimă în întreprinderea unor experimente auditive;

în conjuncturile stimulării percepției, cercetătorul caută direcționarea fenomenului în direcția unei cercetări de tip funcțional, aspect ce nu permite să se afle niciun detaliu legat de fenomenul de percepție, constatările fiind unele de tip indirect;

cea mai relevantă problemă funcțională ce s-ar ivi din această perspectivă se identifică în recunoașterea unui pattern.

Astfel, intră în discuție chestiunea intrărilor și a procesării acestor intrări – înainte de începerea recunoașterii este necesară introducerea unei reprezentări a pattern – ului în scopul de a fi recunoscut – prin utilizarea unui dispozitiv de scanare sau a unor fotocelule.

Utilizarea computerului în psihologia clinică, în scopul:

cunoașterii;

diagnosticării;

intervenției psiho – terapeutice, a fost și este încă foarte controversată.

Folosirea computerului este utilă întrucât poate să stocheze foarte multe informații legate atât de cunoașterea pacienților, cât și de posibilitățile de intervenție.

Prin raportare la utilizarea computerului în stocarea informațiilor clinice, aceasta:

nu se realizează într-o formă standardizată în instituții specializate;

vizează un țel specific identificat în tratamentul unui singur pacient;

Folosirea computerului în sortarea datelor înregistrate, prin utilizarea unui format standardizat, s-a transformat într-o nevoie în scopul de a se putea face comparații de cercetări generale și de date, folosindu-se informația sortată în diverse instituții.

În ceea ce privește utilizarea computerului în colectarea datelor clinice, una dintre preocupările primordiale în acest domeniu se identifică în aplicarea computerizată a testelor psihologice. Alte preocupări apar în domeniul realizării computerizate a interviului.

CAP. II Aplicații specifice privind terapia la distanță. Evoluție și utilizare

Evoluția Internetului și, totodată, creșterea notorietății acestuia în rândurile utilizatorilor, societăți ori persoane fizice, a condus la apariția unor aplicații special întreprinse în scopul manipulării informațiilor puse la dispoziție de această vastă rețea de calculatoare.

Din perspectivă tradițională, Internet-ul se descrie prin existența a patru aplicații primordiale:

„WWW” – identificat în cea mai notorie aplicație a Internetului, prin prisma căreia utilizatorii pot accesa o multitudine de informații din spațiul tuturor sferelor de activitate, prin intermediul unui program de navigare popular sub numele de „browser”.

În acest context, informațiile sunt stocate în documente interconectate.

poștă electronică – e-mail-ul – se identifică în facilitatea prin care pot fi trimise și primite mesaje din partea oricărui utilizator al rețelei Internet,

FTP – aplicație prin care se permite transferarea de fișiere de pe un calculator existent în rețea,

newsgroups – grup de știri – se identifică într-un serviciu de informații, prin prisma căruia se poate lua parte la discuțiile din grupurile de știri existente pe calculatorul conectat,

Telnet – se identifică în conectarea la distantă la un calculator din rețea.

Web – ul – notoriu drept „www” ori „World Wide Web” – reprezintă unul din cele mai diversificate servicii oferite de rețeaua Internet, identificându-se în instrumentul ce a revoluționat accesul la Internet. Web – ul este mai mult decât doar o rețea de calculatoare ce are drept fundament tehnologiile Internet și permițând utilizatorului unui calculator să acceseze informații existente pe un alt calculator din rețea, fiind un sistem client/server.

„Web” -ul a apărut în anul 1989 la European Organisation for Nuclear Research (CERN), din nevoia de a permite cercetătorilor de la nivel mondial o colaborare folosind:

fotografii,

colecții de rapoarte,

desene,

planuri, existente într-o permanentă modificare. Astfel, „Web” – ul a transformat Internetul într-o rețea accesibilă tuturor celor ce sunt conectați.

Lucrurile au început să se contureze în lună martie a anului 1989, atunci când fizicianul CERN, Tim Berners – Lee și inginerul informatician Robert Cailliau, propun implementarea unei interfețe utilizator fundamentată pe elemente grafice, noțiune nouă legată de accesul la informație, numit „hypertext”, o manieră de a conecta și de a accesa informațiile similar unei țesături de noduri, din care utilizatorul poate culege ce necesită.

Cei doi au numit programul ce permite culegerea informațiilor ulterior navigării prin Web, „browser”, iar numele noului sistem s-a numit „World Wide Web”. Cel dintâi browser – interfața între rețea și utilizatorul www -, întreprins de Tim Berners Lee s-a numit „WorldWideWeb”, iar mai târziu a fost redenumit „Nexus”.

Alături de membrii echipei sale. Tim Berners – Lee a dezvoltat cele dintâi versiuni în ceea ce privește cele patru componente – cheie indispensabile serviciului web:

browser – ul,

protocolul HTTP,

server – ul de web,

limbajul de descriere a hipertextului HTML.

Apariția Web – ului a fost motivată de necesitatea de comunicare între indivizii de știință de la nivel global, dar și între aceștia și studenții ce participau la proiectele comune.

Structura propusă de Tim Berners – Lee nu permitea includerea elementelor multimedia, motiv ce a stat în anul 1990, la baza dezvoltării sistemului de calcul „NeXT” de către Steve Jobs, ce permite utilizatorilor:

crearea,

editarea,

vizualizarea,

transmiterea documentelor prin Internet.

Această dezvoltare a condus la apariția actualului „Web”: o bază de date hypertext, la nivel global, ce poate să furnizeze pe lângă sunet și text și imagini în toate formatele:

JPEG,

GIF,

TIF.

Cea dintâi folosire publică a Web – ului a avut loc în luna ianuarie a anului 1992, la Geneva, unde cercetătorii au avut acces la date Web din site – ul Web al CERN, încurajând crearea serverelor web.

Cea dintâi interfață grafică prin care a fost permisă accesarea documentelor a apărut în luna februarie a anului 1993 și purta numele de „Mozaic”, autorul acesteia fiind Marc Andreessen, de la NCSA – Național Center for Supercomputing Applications.

În luna aprilie a anului 1993, ulterior unui an și jumătate de la introducerea Web – ului, existau 1000 de servere Web. În anul 2000 numărul acestora era de peste 20 de milioane.

În anul 1994 Marc Andreessen părăsește NCSA, înființând Mozaic Communications, care în anul 1995 se transformă în „Netscape Communications Corporation”, ce se ocupă cu dezvoltarea software – urilor pentru Web.

Web – ul nu se identifică într-o rețea de calculatoare, similar Internet – ului, în condițiile în care Internetul este cel care furnizează suportul de comunicație pentru Web.

Utilitatea conceptului de „Web” face referire la totalitatea colecțiilor de informații și de site-uri – milioane de documente legate între ele, ce se găsesc pe calculatoare răspândite la nivel global – care pot fi accesate prin protocolul HTTP în momentul în care indivizii sunt online. Web – ul reprezintă, astăzi, cel mai mare rezervor de informație electronică de la nivel global.

În scopul navigării în Web, este imperios necesar a avea un:

calculator cu modem,

o legătură telefonică – în condițiile în care calculatorul respectiv nu este parte, într-o manieră directă, din Web,

un furnizor de servicii Internet,

un program special – program de navigare – cunoscut drept „browser”, prin care sunt solicitate informațiile necesare.

Fig. 2.1 Conectarea la Internet prin intermediul unui provider

Ulterior conectării la calculatorul furnizorului, programul browser va permite accesul la Web.

În scopul navigării prin Internet este nevoie și de un program special, numit „browser”. Acesta este un program prin care se permite:

vizualizarea,

examinarea,

comunicarea cu documente Web, reprezentând, de fapt, interfața între rețea și utilizatorul WWW.

Browser – ul Web interacționează cu server – ul Web printr-o conexiune client/server.

Browser – ul permite vizualizarea datelor trimise de către serverul de Web. Odată cu progresul utilizării Web – ului, a crescut și nivelul de utilizare a imaginilor grafice în cadrul documentelor. Astăzi, cele mai multe dintre browsere pot să lucreze cu grafică și text și există o multitudine de browsere – notorii și ca instrumente grafice – ce permit explorarea în Internet, cele mai populare fiind:

Netscape Navigator,

Microsoft Internet Explorer,

Netscape Communicator.

Netscape poate să lucreze cu documente ce conțin:

obiecte 3 – D,

tabele,

secvențe video și audio,

animație.

Fig. 2.2 Browserul Netscape

Compania Microsoft are propriul browser, Internet Explorer, ce acceptă limbajul Java, extensiile VRML și HTML și scrierea de programe Java, dar și XML și ActiveX. VRML – Virtual Reality Modelin Language – reprezintă un limbaj descriptiv similar cu limbajul HTML, deosebirea constând în faptul că nu decide documente hypertext, ci scene tridimensionale.

Tehnologia client/server pe care este fundamentat serviciul Web este de două genuri: pe două niveluri sau pe trei niveluri.

Arhitectura client/server pe două niveluri împarte aplicația în două: serverul și clientul.

Clientul este responsabil în primă instanță, cu prezentarea datelor spre client, iar serverul este responsabil în primă instanță, de furnizarea serviciilor de date spre client.

Fig. 2.3 Arhitectura client/server pe două niveluri

Arhitectura client/server pe trei niveluri a apărut grație complexității aplicațiilor ce puteau fi desfășurate pentru terți ori pentru mii de utilizatori.

Fig. 2.4 Arhitectura client/server pe trei niveluri

Din perspectiva utilizatorului, Web-ul se identifică într-o colecție extinsă de documente ce sunt răspândite la nivel global, sub forma unor pagini. Despre paginile ce indică spre alte păgâni se spune că utilizează „hipertext” – noțiunea de ‚hypertext”, în limba engleză, a fost inventat de Ted Nelson, ce a definit-o drept "o scriere nesecventială". În condițiile în care se folosește noțiunea de” hypertext” în ceea ce privește Web-ul, aceasta face referire la o secțiune a unui document HTML. Hypertextul este imperios necesar a fi interpretat sub identitatea unui text ce identifică o conexiune la o altă informație Web, în genere, la un alt document Web.

Cele mai multe pagini de Web încep cu un titlu, cuprind informații – hiperlegături, text formatat ori obișnuit, imagini – și se termină cu adresa de postă electronică a celui ce menține pagina.

Fig. 2.5 Hiperlink spre o altă pagină Web

Cele mai multe dintre programele de navigare au o multitudine de opțiuni și de butoane ce ajută navigarea prin Web.

În afară de hipertext – subliniat – și de textul obișnuit – nesubliniat -, paginile de Web pot conține:

hărți,

iconițe,

fotografii,

desene.

În condițiile în care paginile de hipertext se combină cu alte tipuri de pagini, rezultatul poartă numele de „hiper – media”. Folosirea unui generator de voce sub identitatea unui program auxiliar permite și utilizatorilor orbi să acceseze Web – ul.

Alte programe auxiliare cuprind interpretoare în ceea ce privește limbajele speciale pentru Web, prin permiterea aducerii și execuției programelor din paginile de Web. Acest aspect permite extinderea funcționalității Web – ului.

Majoritatea paginilor de Web cuprind imagini de dimensiuni mari, pentru care încărcarea durează o perioadă îndelungată.

Pe de altă parte, unele pagini de Web cuprind formulare prin care sunt solicitate utilizatorului introducerea de informații.

Aplicațiile fundamentate pe partea de server Web au menirea de a fi utilizate în cadrul serverelor Web. Sintagma de „server Web” face referire la unul dintre calculatoarele care se află în rețea. Acesta poate să aibă drept fundament diverse platforme software – sisteme de operare – în așa măsură încât utilizatorii nu vor afla niciodată ce se află dincolo de un simplu click în browser.

În scopul de a avea acces la informațiile din Internet, un calculator accesează un server de Web. În genere, acestea se identifică în servere HTTP. Este imperios necesar a nu se confunda conceptul de „server web” – un calculator conectat la rețeaua Internet – cu sintagma de „server HTTP” – aplicație software care rulează pe un server Web, asigurând transferul de informații dintre browserul utilizatorilor și serverul Web. Protocolul de transfer standard ce descrie solicitările și răspunsurile permise folosit de Web este HTTP – HyperText Transfer Protocol – protocol de transfer pentru hipertext.

În condițiile în care Web-ul reprezintă o colecție extinsă de documente, la care orice utilizator conectat la Internet are acces.

Soluția aleasă în scopul specificării unei resurse poartă numele de „URL” – Uniform Resource Locator – adresă uniformă în scopul localizării resurselor – și care, de fapt, constituie o adresă Internet a unui document Web. În scopul găsirii unei informații într-o carte se consultă indexul cărții însă pentru a găsi o resursă Web, este imperios să îi fie specificată adresa. Browserele Web folosesc URL – uri în scopul localizării resurselor Web.

Fig. 2.6 Adresa de accesare a unei pagini Web, URL

În maniera de specificare a adreselor Web pot fi folosite notații ce reprezintă prescurtări standard. De pildă, „~user/” poate fi pus în relație cu directorul WWW al utilizatorului „ușer”, utilizând convenția că o raportare la directorul respectiv implică un anumit fișier, de pildă „welcome.html”.

Dintre cele mai folosite protocoale pot fi trecute în revistă:

gopher – folosit pentru sistemul Gopher, ce a fost proiectat pentru universitatea Minnesota.

Aceasta este o manieră de regăsire a informației, asemănătoare din perspectivă conceptuală cu cea folosită de Web, însă care acceptă doar imagini și text.

http – protocolul nativ pentru Web, indică regăsirea unei pagini pe un server HTTP – server Web.

file – protocol ce permite accesul la un fișier local ca la o pagină Web.

În condițiile în care indivizii doresc să caute informații pe Internet, prin apelarea la serviciul de Web, se poate spune că aceștia se conectează la un site. Prin „site” se înțelege un cumul de pagini Web, între care sunt create legături, în așa măsură încât, pornind de la o primă pagină a cărei adresă se identifică în adresa site-ului, este posibilă navigarea prin toate paginile acestuia.

În conjunctura în care se dorește conectarea la un site Web, au loc următoarele acțiuni:

browserul decide o conexiune TCP/IP spre server. Protocolul la nivel de aplicație folosit este specificat printr-un număr ce poartă numele de „număr de port”.

browserul emite o cerere HTTP spre server, solicitare ce cuprinde:

o linie de cerere – request – line – alcătuită dintr-o comandă HTTP, urmată de un URL și de versiunea protocolului folosit;

un antet – request – header – ce conține informații legate de solicitare și de clientul ce execută solicitarea;

corpul solicitării.

serverul Web recepționează solicitarea, o interpretează și emite un răspuns spre browser. Răspunsul este format din:

un cod de stare, ce descrie maniera de finalizare a solicitării, cuprinzând și o scurtă descriere a codului,

un antet – response – header – care cuprinde informații legate de resursa cerută și, eventual, alte declarații indispensabile livrării răspunsului,

un corp, alcătuit din datele transferate.

Această înșirare de operații se identifică în coonceptul de „tranzacție”.

În ciuda faptului că pe Web se regăsesc o cantitate foarte mare de informații, aflarea unei anumite informații nu se descrie întotdeauna prin simplitate.

În scopul găsirii în această vastitate de informații, Web-ul, ceea ce se dorește, este imperios necesar să se apeleze la instrumente de căutare.

Cel mai folosit instrument de căutare se identifică în „motorul de căutare” – search engines. Acesta se identifică în niște programe denumite câteodată și:

Knowbots,

Spiders,

Robots,

Crawlers,

Worms, iar dintre cele mai notorii se pot trece în revistă:

Webcrawler,

AltaVista,

Excite,

Hotbot,

Lycos,

Yahoo,

Infoseek.

Aceste programe vizitează pagini Web, analizează cuvintele – cheie și textul, stocandu – le în baza de date a motorului de căutare.

Aspectele ce fac dificilă indexarea Web-ului se identifică în cantitatea semnificativ ridicată de informație ce trebuie gestionată precum și în faptul că această informație se află într-o permanentă schimbare.

Poștă electronică – e – mailul

În unele cazuri, unicul motiv pentru care un individ se conectează la Internet este sistemul de postă electronică, prin care utilizatorilor le este permisă o comunicare:

eficientă,

rapidă,

ușoară cu ceilalți utilizatori conectați la sistemul Internet.

Programele prin care este permisă conectarea la e-mail sunt foarte diversificate și implicit fiecare utilizator își alege acel produs software pe care îl vede drept cel mai apropiat propriei pregătiri și propriilor interese.

Poștă electronică (e – mail – electronic mail), se identifică într-un instrument complex și puternic, ce permite unui utilizator trimiterea oricărui document întreprins pe un calculator spre oricine deține o adresă e – mail. Mesajele e – mail pot cuprinde:

secvențe video ori audio,

text,

grafică.

Așadar, se poate spune că prin prisma poștei electronice se poate transmite orice fișier de tip binar ori text.

Sistemul de postă electronică poate fi folosit și în scopul transmiterii aceluiași mesaj mai multor persoane, simultan – de pildă, o felicitare cu ocazia sărbătorilor poate fi scrisă o singură dată și apoi transmisă tuturor prietenilor.

În genere, în scopul transmiterii unui mesaj prin poștă electronică, este nevoie de:

un calculator,

un modem prin care calculatorul să fie conectat la rețeaua telefonică;

un program software ce va permite folosirea acestui serviciu de Internet;

un acces la Internet, oferit de un serviciu online ori de un provider,

o adresă de e – mail.

Mesajul ce se dorește a fi transmis este preluat în rețeaua Internet de un server și, ulterior, livrat calculatorului specificat în adresa de e – mail. Adresa de e – mail a unui utilizator cu acces la serviciile poștei electronice expuse de rețeaua Internet se identifică într-o adresă Internet, ce are o formă de tipul „[anonimizat]”, ale cărei componente se explică astfel:

„nume_utilizator” – reprezintă numele – login name – declarat de utilizator în conjunctură în care i se atribuie accesul la serviciile de e – mail – asociat cu o parolă,

„host” – reprezintă numele calculatorului – gazdă cu funcția de server de nivel inferior,

„domeniu” – reprezintă calea – drumul – în arborele unui domeniu principal.

Adresele de postă electronică pot fi folosite și în scopul transmiterii mesajelor spre un utilizator ce nu este conectat la Internet ci la o altă rețea ce are acest serviciu, prin intermediul interconectării.

Atât browserul Microsoft Internet Explorer cât și Netscape Navigator / Communicator cuprind funcții de e – mail destul de extinse. Alte programe de e – mail notorii se identifică în:

Messenger 4.5,

Pine,

Calypso,

EudoraPro,

HotCast,

America Online (AOL),

Outlook98.

Fig. 2.7 Outlook Express

În genere, programele de e – mail poartă numele de „clienți de e-mail”. Unele dintre programele cu funcție de client e – mail se identifică în Netscape Messenger 4.7x sau în Outlook Express 2000, iar clienți de e-mail de tip web – based sunt:

k.ro,

Hotmail,

Mailcity.

Un sistem de e – mail este alcătuit din două subsisteme:

agenți de transfer de mesaje – programe sistem ce transferă mesajele utilizatorilor,

agenți utilizatori – identificați în programe locale ce permit utilizatorilor citirea și trimiterea mesajelor.

Mesajul ce se dorește a fi trimis, numit „mesaj e – mail", este alcătuit din două părti: antetul, ce va cuprinde informații indispensabile agenților utilizatori și mesajul, în sine.

În scopul trimiterii șu primirii unui mesaj, un calculator este imperios necesar să comunice cu un server de e-mail utilizând un „protocol de livrare” pentru care trebuie ales în momentul configurării software – ului de e-mail.

Indiferent de programele folosite în scopul transmiterii poștei electronice – Netscape, Outlook -, este imperios necesar a fi completate anumite câmpuri, fiecare fiind descris printr-o anumită semnificație.

Cele mai multe dintre programele de e-mail expun și facilități în scopul trimiterii fișierelor scrise în alte editoare de texte și a imaginilor.

Dintre sistemele avansate de e – mail, ce conțin porți și care în genere, poartă numele de „portaluri” fac parte Microsoft Mail și Microsoft Exchange.

În genere, sistemele de postă electronică expun cinci funcții primordiale identificate în:

compunere – face referire la procesul de creare a mesajelor,

transfer – face referire la trimiterea mesajului de la sursă – emițător – la destinatar – receptor,

raportare – face referire la informarea sursei despre ce s-a petrecut cu mesajul transmis:

s-a pierdut,

s-a livrat,

s-a respins.

afișare – face referire la afișarea mesajelor la destinatar, în scopul că poșta să fie citită,

dispoziție – face referire la ceea ce întreprinde destinatarul cu mesajul, ulterior primirii acestuia:

salvarea mesajului,

eliminarea mesajului înainte de citire,

eliminarea mesajului ulterior citirii.

Serviciile de postă electronică oferite de Internet funcționează în regim integrat cu alte metode de comunicație, expunând atu-uri suplimentare, ce pot fi atinse doar prin funcționarea combinată a mai multor metode de comunicație.

Figura 2.8 Comunicarea mesajelor pager prin Internet

În condițiile în care posesorul este poziționat departe de propriul calculator, accesul la cutia de postă electronică are o rezolvare prin oportunitatea rutării mesajelor e – mail spre pagerul alfanumeric. Obținerea mesajului din poștă electronică nu necesită formarea numărului furnizorului de servicii Internet.

Formatul adresei E – mail Paging este asemănător cu orice altă adresă de postă electronică, iar mesajul primit va avea un antet cu adresa e – mail a expeditorului, urmat de textul mesajului.

Până nu de mult, poștă electronică se obținea prin conectarea unui calculator – client la serverul furnizorului de servicii Internet, iar în conjunctura în care utilizatorul era într-o călătorie, acesta necesită un laptop.

Serviciul Airmail livrează poștă electronică pe ecranul telefonului mobil, putându-se utiliza tastatura telefonului în scopul trimiterii unui e – mail. În momentul sosirii unui e – mail, telefonul va semnala apariția mesajului, acesta putând fi citit conform dorinței destinatarului.

FTP

Serviciul FTP a reprezentat unul dintre primele servicii dezvoltate pentru Internet. Prin intermediul acestuia pot fi transferate fișiere de pe un calculator pe altul, ce se află la distantă unul în raport cu celălalt.

Protocolul pe care se bazează, numit tot FTP, permite căutarea prin listele de fișiere disponibile în diverse servere la distantă și, finalmente, primirea informațiilor dorite.

Există două tipuri de transferuri de fișiere:

download – conjunctură în care este preluată informația de pe server – remote host și se aduce pe calculatorul personal – local host,

upload – conjunctură în care este depusă o informație pe calculatorul server.

Figura 2.9 Comenzile folosite de FTP

În scopul conectării la un calculator din Internet utilizând FTP, este imperios necesar ca acel calculator aflat la distantă să aibă instalat un server de FTP. În scopul de a avea acces la un server FTP, trebuie să existe un cont – nume de utilizator și parolă – pe acel calculator aflat la distantă.

Newsgroups

Newsgroup – urile sunt organizate în ierarhii în funcție de subiect, cu primele câteva litere ale numelui de grup de știri, indicând categoria subiectului principal precum și sub – categoriile, identificate într-un nume secundar. Multe dintre subiecte au niveluri multiple de sub – puncte. Unele categorii majore se identifică în:

știri,

recreere,

societate,

știință,

calculatoare, etc.

Utilizatorii pot posta la secțiunea grupurilor de știri existente, pot răspunde posturilor anterioare și pot crea noi grupuri de știri.

Nou – veniții în grupurile de știri sunt rugați să învețe elementele de bază și să se familiarizeze cu un grup de știri înainte de a posta în acesta. Regulile pot fi găsite atunci când are loc introducerea “Usenet” – ului prin intermediul unui serviciu online ori prin browser.

Utilizatorii se pot abona la postările de pe un anumit grup de știri.

Anumite grupuri de știri sunt moderate de o persoană desemnată ce decide eliminarea ori permiterea înregistrărilor. Majoritatea grupurilor de știri sunt moderate.

Telnet

Telnet reprezintă un protocol folosit pe rețele locale de Internet pentru a oferi o facilitate bidirecțională interactivă, folosind o conexiune virtuală terminală. Datele de utilizator sunt intercalate în bandă, cu control al informațiilor Telnet.

Telnet a fost dezvoltat în anul 1969, începând cu RFC 15, extins în RFC 854 și standardizat ca Internet Engineering Task Force (IETF) Internet Standard STD 8, unul dintre primele standarde ale Internetului.

Din perspectivă istorică, Telnet oferă acces la o interfață de linie de comandă – în genere, a unui sistem de operare. Cu toate acestea, din cauza problemelor grave de securitate, atunci când se utilizează Telnet într-o rețea deschisă, precum Internetul, utilizarea sa în acest scop este diminuată într-o manieră semnificativă în favoarea SSH.

Termenul este, de asemenea, utilizat prin referire la software-ul care pune în aplicare partea de client a protocolului. Aplicațiile – client Telnet sunt disponibile pentru aproape toate calculatoarele. Telnet este de asemenea folosit ca verb prin stabilirea unei conexiuni cu protocolul Telnet, fie cu linia de comandă a clientului fie cu o interfață de programare. Cel mai adesea, un utilizator va folosi Telnet la un server similar Unix – ului ori în cazul unui dispozitiv de rețea – precum routerul – și spre obținerea promptă a unui “login”.