Tema Conditia Femeii In Romane de Analiza Psihologica Doamna Bovary de Gustave Flaubert Si Anna Karenina de Lev Tolstoi

=== 04ec4264d3f276c131f484e4476f3a17c49331a8_309874_1 ===

Condiția femeii în romane de analiză psihologică

„Doamna Bovary” de Gustave Flaubert și „Anna Karenina” de Lev Tolstoi

CUPRINS

Cuvânt introductiv
1.1 Scopul lucrării

Motivul pentru care s-a făcut alegerea temei

Formularea problemei

Rezultat – Comparare, Analiză, Impact

Discuții – Argumentare, concluzii

Bibliografie

Cuvânt introductiv

Similar celorlalte arte, literatura a expus întotdeauna poziția femeii în societate.

Atenția scriitorilor universali focusată pe universul feminin a creat un personaj deosebit de versatil, în mod expres în proza romantică însă, deopotrivă și în proza realistă, fundamentată pe analiza psihologică. Astfel, literatura s-a transformat intr- un cadru ilustrator al unor teme recurente legate de condiția femeii, respectiv căutarea identității personale, familia, căsătoria ori iubirea. În condițiile în care personajul masculin reprezintă, în principiu, afirmarea socială, puterea sau pragmatismul, identitatea feminină a literaturii este direcționată către conceptul de eșec ori de ideal intangibil.

Elementul unificator al eroinelor existente în proza celui de-al XIX-Lea secol și în literatura celui de-al XX-lea secol se identifică în permanenta aspirație spre a își depăși condiția mărginită, constrânsă într-un univers masculin. Astfel, în literatura universală, a apărut Anna Karenina din romanul omonim al lui Lev Tolstoi și Emma Bovary din romanul lui Gustave Flaubert. Eroina apare mereu sub identitatea unei ființe nefericite, mărginită, pe de o parte, de universul domestic, pe de altă parte de un mariaj nefundamentat pe iubire.

Totodată, eroina este forțată să își câștige dreptul de a fi fericită, să lupte cu judecăți, cu mentalități cu care nu concordă sau să înfrunte societatea, de cele mai multe ori, ajungând într-o poziție tragică.

“Anna Karenina” se identifică într-o analiză complexă a iubirii pasionale și a vieții familiale, invers proporționale cu valorile etice ale societății. Anna și Karenin își trăiesc existența într-o căsătorie de conveniență. Din punct de vedere aspirațional, există mari discrepanțe între cele două personaje (aceasta pe lângă diferența reprezentativă de vârstă) prin prisma faptului că Anna tinde către fidelitate sentimentală și către sinceritate, idealurile sale raportate la viață fiind altele decât cele ale soțului său. Atunci când realizează că nu poate simți față de soțul său – fire strictă, rece – sentimentele specifice unui cuplu, Anna se devotează fiului iar atunci când întâlnește persoana lui Vronski, i se dăruiește în totalitate, fără a lua în calcul consecințele. Pe parcurs, iubirea sa se amplifică simultan cu sentimentul de culpabilitate față de fiul și de soțul său, pe care i-a părăsit, sub identitatea de victimă a unei iluzii. Având aceeași tipologie cu cea a personalului Karenin, Vronski nu se lăsă pradă sentimentelor întrucât sub identitatea de celibatar convins, activ social și bogat, consideră că o aventură de această natură nu îl poate compromite, în același timp în care Anna renunță la tot.

Eroina lui Flaubert, Emma Bovary (tipologie opusă personajului Anna Karenina care aparține înaltei societăți dar dorește să trăiască într-un primitivism senzual) este o provincială ce dorește o existență în înalta societate. Tema operei „Doamna Bovary” se identifică în eșecul tragic al aspirației spre o condiție fictivă, sub formă de dimensiune a sufletului uman.

Soarta Emmei face referire la drama femeii de la mijlocul celui de-al XIX-lea secol.

Cele două eroine sunt și mame și soții însă sunt nefericite în mărginirea propriului univers domestic, în care căsătoria nu implică și iubire. Cu toate acestea, protagonistele au puterea de a ține piept societății în scopul de a își susține dreptul la fericire, în ciuda faptului că urmarea gesturilor acestora vă fi tragică.

Scopul lucrării

Pe lângă scopul academic pe care întreprinderea acestei lucrări îl are, expunerea prezentă poate fi la fel de bine adresabilă și unui lector aflat în necunoștință de cauză în ceea ce privește condiția femeii în romanele de analiză psihologică ce intenționează să înțeleagă în profunzime ce implică existența unei identități în contextul insatisfacției pe plan personal și moral al prezenței feminine în cel de-al XIX-lea secol prin abordarea incursiunilor în domeniul literaturii psihologice, expuse în prezentul material.

Bref, prin tematica abordată și prin structură, prezenta lucrare se adresează tuturor celor interesați de problematica existenței feminine în conjunctura societății celui de-al XIX-lea secol în privința cărora s-a încercat crearea unei familiarități.

Motivul pentru care s-a făcut alegerea temei

Motivul optării pentru lucrarea “Condiția femeii în romane de analiză psihologică: „Doamna Bovary”, de Gustave Flaubert și „Anna Karenina”, de Lev Tolstoi” derivă în primă instanță, din dorința și nevoia personală de documentare în acest domeniu în vederea unei aprofundări a acestui subiect precum și în vederea unei conturări a condiției feminine în contextul celor dintâi manifestări ale feminismului din secolul al XIX-lea. În instanță secundă, abordarea subiectului se bazează pe lipsa de lucrări cu tematică asemănătoare (cel puțin în perioada contemporană) motiv pentru care se vor accentua, în mod expres, specificitățile existenței feminine într-un univers captiv în care este căutată propria identitate și în care iubirea este văzută ca o salvare din cotidianul meschin și sufocant în exteriorul căruia se regăsește libertatea.

Rațiunea vs. Lipsa de rațiune în cele două romane

În cele două opere luate sub analiză, sunt evidente o serie de teme în jurul cărora se rotește acțiunea. Una dintre acestea este identificabilă în fatalism. Prin raportare la aceasta, este imposibilă evitarea implicațiilor raționalului și iraționalului la nivelul iubirii ca fatalitate, iubirii fatale alături de elementele corelative ale acestora, respectiv fatalitatea însăși, femeia fatală ori bărbatul fatal.

În romanul „Anna Karenina”, de Lev Tolstoi, este verificabilă una dintre ipotezele expuse de moralistul francez Rougemont în ceea ce privește iubirea fatală, potrivit căruia la originea acesteia stă nu o eroare de etică, ci o hotărâre existențială generată de o opțiune metafizică. Pe plan religios, această hotărâre ia forma unui act luciferic, alimentat de orgoliul omului faustian ce dorește și optează pentru a fi propriul său Dumnezeu. Această ipoteză poate fi aplicabilă și în „Doamna Bovary”, conștientizându-se faptul că ambele eroine doresc să își ia viața în propriile mâini și să părăsească universul în care nu trăiesc decât în nefericire și în care nu găsesc împlinirea.

Paradoxal, rațiunea celor două prototipuri feminine, este irațională, luând în considerare sacrificiile pe care acestea sunt capabile să le facă în numele împlinirii la nivel sentimental. Astfel, cele două personaje desăvârșesc sentimentul iubirii, ducându-l până la ultimele sale consecințe identificabile în renunțare totală la sine, în gelozie, în suferință și în tortură. În primă instanță, expuse ca identități ale femeii puternice, cu un profil neinteligibil și cu o conduită ce stă la granița dintre atașamentul integral și dăruirea fără limite, cele două personaje întruchipează dorința de a iubi și de a fi iubită până la abandonul funest.

Rezultat

Dacă în „Anna Karenina”, Tolstoi expune o individualitate educată și puternică, ghinionistă pe plan sentimental (prin intrarea în contact cu un bărbat mediocru), doamna Bovary aduce în prim plan genul femeii mărginite care își caută scuze de orice natură, compătimindu-se în scopul de a își motiva actul infidelității. Doamna Bovary se identifică în prototipul feminin apartenent al zonei rurale, needucat care, prin prisma stării sale financiare stabile, nu vede în viață decât o ocazie de a înlătura plictiseala, angajându-se în activități extraconjugale distincte. Astfel, Tolstoi încearcă prin romanul său să trateze și să clădească o multitudine de mistere și de ipostaze feminine în același timp în care prin ironia sa, Flaubert încearcă să aducă în prim plan o parodie prin care să critice și să facă haz de conduitele morale ale epocii.

În ciuda faptului că urmează trasee similare, Emmei, comparativ cu Anna Karenina, îi lipsește rațiunea și conștiința. Pe parcursul relației sale cu Rodolphe, aceasta nu are mustrări de conștiință ori regrete ci din contră se va transforma, odată cu trecerea timpului într-o inventatoare a minciunilor născocite. Emma caută iubirea dar, simultan și un trai mai bun, din punct de vedere material, în același timp în care Anna Karenina renunță la poziția sa socială, renunțând la tot.

În acest context, intră în discuție faptul că Emma nu doar că nu își regretă greșelile, însă există momente când personajului îi pare rău că a trecut atât de mult timp până la a descoperi această plăcere nepermisă; având un grad ridicat de încredere în Rodolphe, eroina este devastată când acesta refuză să fugă cu ea, dispărând total pentru o perioadă.

Descrisă printr-o îndrăzneală nevinovată, foarte frumoasă, Emma înfățișează prototipul perfect al femeii ce dorește să simtă iubirea adevărată și să fie adorată. Spațiul în care trăiește este unul mediocru, fiind căsătorită cu un individ mai în vârstă decât aceasta (Charles Bovary), un medic din zona rurală. Singură scăpare a personajului din acest univers rezidă în lectura din Balzac, unde se regăsește, unde poate fi orice personaj dorește ori poate să se desprindă total de rutina de zi cu zi. Personajul se regăsește ulterior, în lecturile exotice și erotice, având o relație cu Leon, un secretar timid, de care se îndrăgostește. În Leon identitatea Emmei se reflectă, aceasta aflând că și el iubește călătoriile, apusurile de soare și poezia, așadar îl vede pe Leon ca pe o reflecție a propriei feminități, cu care se indentifică.

După plecarea lui Leon, suferința Emmei este una intensă dar salvarea vine din partea lui Rodolphe, un „Don Juan” de provincie, cu care comite adulter. Ulterior relației cu acesta, eroina vede în propriul chip o schimbare ce o împlinește, asociată cu repetarea cu mândrie în gând a realității că avea un amant, mândră, cu alte cuvinte (în concepția sa) că se salvase prin iubirea pe care i-o arătase acestuia. Momentele unice pe care le trăiește cu Rudolph se năruiesc când Emma îi propune acestuia să fugă împreună, ulterior bărbatul părăsind-o.

Împreună cu Rodolphe, Emma se simțea unică, fericită și adorată, experiență în urma căreia eroina va beneficia de oportunitatea îmbogățirii spirituale ală turi de Leon, în concepția sa, bărbat tandru, excepțional, iubitor și inteligent comparativ cu soțul lipsit de spirit și indolent. Din acest motiv, Emma va duce o viață dublă foarte scumpă, ajungând să se îngroape în datorii. În acest context, pentru eroină, moartea este unica oportunitate de a se salva de disprețul societal și de rușine, simțindu-se ignorată și văzută drept o femeie mediocră.

Pe de altă parte, Anna Karenina se identifică într-o femeie care, similar personajului Emma, hotărăște să aibă un amant dintr-o familie nobilă. Prototip al femeii apte de sacrificiu, ce are curajul să-i dezvăluie lui Karenin adulterul, al femeii iubite, foarte frumoasă, unică, Anna înființează, totodată, poziția orfanei crescută de mătușa Katerina ce îi aranjează căsătoria cu un funcționar rus de prestigiu (Alexei Karenin).

Anna este admirată de înalta societate a Petersburgului, în saloanele pe care le frecventează, unde îl va întâlni pe contele Vronski (tânăr isteț și frumos) de care se îndrăgostește pentru cea dintâi dată și din partea căruia simte că este văzută ca o femeie, trecând, astfel prin emoțiile și bucuriile iubirii.

Comparativ cu Emma Bovary, Anna expune un caracter puternic și fără a suporta să trăiască în minciună, îi spune finalmente adevărul soțului ei. Din acel punct, soarta Annei se transformă în una nefastă, aceasta rămânând însărcinată, îmbolnăvindu-se și fiind la un pas de moarte. Paradoxal începuturilor, Anna ajunge să fie privită disprețuitor de înalta societate ce o înlătură.

În instanță finală, Anna vede (similar aceluiași punct în care se află și Emma) moartea drept unicul mijloc de a își încheia suferința, de a îl pedepsi pe Vronski și, totodată, de a își răscumpăra păcatele. Astfel, Anna se aruncă sub tren, acceptându-și moartea cu liniște sufletească.

Bref, prin raportare la același context, dacă Emma Bovary optează pentru a avea doi amanți, în scopul de a se regăsi și, totodată în scopul de a se împlini ca femeie prin iubire, Anna Karenina se identifică în femeia ce face sacrificii pentru amantul ei, luptând în numele iubirii însă care, simțindu-se lipsită de susținere, apelează la suicid.

Discuții

Doamna Bovary se identifică în înscrierea ce dă o măsură integrală a talentului literar aparținând unui măreț al literaturii mondiale. Flaubert, scriitorul ce a stârnit admirația lui Mario Vargas Llosa expune în romanul amintit viață complexă a unui personaj cu mai multe fațete.

Madame Bovary se identifică în simbolul decăderii morale eterne, al simțurilor dezlănțuite și al prăbușirii umane. Frumoasă tânără ce devine prin intermediul unei căsătorii banale, doamna Bovary se trăiește o existență entuziasmată, cufundată în propriul individ și în visele secundare inspirate din cărți de consum popular cu marchize și cu cavaleri. Aceasta neagă realitatea, căutând iubirea ilustrată cărți, în ciuda faptului că trăiește lângă un bărbat exaltat ce nu bănuiește nimic din zbuciumul emoțional ce marchează existența soției sale.

Frumusețea femeii atrage admiratori dar setea sa de iubire imaginară nu este potolită, doamna Bovary transformându-se fără a o dori într-o manieră conștientă, într-o adulteră regresată.

Dorința de aduce o viață luxoasă, pasiunile sale nebunești, mătăsuri și tapiserii, setea pentru găteli pe care nu și-o poate permite, o conduc într-o existență viciată și paralelă, ce dărâmă idealurile construite atent în adolescență pe fundamentul viselor livrești. În ciuda faptului că personajul este cinic, detestabil și ipocrit, se poate spune că Madame Bovary este, în primă instanță, un exemplar feminist, ce își neagă funcția indicată de mamă, de societate și de soție, în scopul de a duce o existență autonomă blamabilă.

Emma este naivă, frumoasă, tânără și oarbă în raport cu șiretlicurile vieții pe care intenționează să o trăiască lipsit de restricții. Aceasta nu este numai o simplă existență îngrijită, în desfrâul sau orgiastic, neîncetând să caute acea dragoste nebună, care să o salveze de la o existență cu același grad de lipsa de deemnitate ca cea pe care ar fi fost forțată să o ducă. Aceasta nu se vinde în ciuda faptului că i se oferă oportunitatea, transformându-se tot mult într-o femeie oarecare ce își înșală soțul.

Geniul lui Flaubert este remarcabil printr-o multitudine de metode de ewvolutie a personajului. Emma Bovary reprezintă, prin prisma figurii sale, o ființă variată, a cărei esență poate fi pricepută și cuprinsă doar prin întregul roman. Comparațiile sunt excelente, alternarea planului imaginar cu cel real, oferindu-ne un punct de vedere poliedric cu privire la caracter, împreună cu maniera de a povesti, de a ilustra conjuncturile de viață, toate acestea motivând admirația permanentă în raport cu o scriere integrală.

Anna Karenina dă frâu liber pasiunii în ceea ce privește ofițerul îndrăzneț, contele Vronski, părăsindu-și căminul lipsit de dragoste în scopul de a se arunca în brațele unei iubiri pasionale însă destinate eșecului. Aceasta își sacrifică, în acest context, copilul, supunandu-i-se condamnării de înaltă societate moscovită. Povestea dramatică a Annei contrastează și este combinată cu căsătoria și cu idila dintre Kitty E și Constantin Levin, foarte similară cu cea dintre soția sa și Tolstoi. Căutând adevărul, Levin își ilustrează opiniile legate de societatea contemporană, de religie și de politică, ce sunt de cele mai multe ori văzute ca apartenente autorului.

Aceasta este istoria a două iubiri, istorie ce are loc contrapunctic și paralel: cea care îi unește pe Levin și pe Kitty în armonia vieții calme de familie și iubirea vinovată dintre contele Vronski și soția bătrânului Karenin. Rar, în întreaga literatură universală a fost întreprinsă cu multă finețe și forță de studiu a evoluției sentimentelor (de disperare, de dragoste pură, de obsesii, de dorință, de remușcare, de suferință, de milă ori de gelozie) ca cel pe care Tolstoi îl realizează asupra membrilor triunghiului conjugal.

Viața intimă a eroilor are loc pe desfășurarea unor adânci contradicții sociale ce le generează, ultimamente, soarta. Chestiunile problematice sociale fundamentale și-au găsit expresia în căutările lui Levin, în încercările sale de a găsi cea mai corectă cale în atitudine în conjuncturile evoluției capitalismului.

Autorul conturează portretul unei Emmei Bovary, sfârșite între realitatea mediocră și un univers idealizat, imaginar unde își duce existența. Madame Bovary se identifică în simbolul decăderii etice eterne, al simțurilor dezlănțuite și al prăbușirii umane.

Anna Karenina, mamă iubitoare și soție devotată, este satisfăcută de viața pe care o duce însă nu și fericită. Conjunctura se schimbă atunci când îl întâlnește pe frumosul conte Vronsky. Pentru acesta, personajul renunță la poziția socială, la căsătorie, familie, poziție și la viața sa. O pasiune descrisă printr-un caracter distructiv și o viață descrisă prin îndoieli și patimi, toate alcătuiesc un roman de excepție.

Unul dintre cele mai eficiente romane din istoria literaturii accentuează femeia nesatisfăcută de căsnicia monotonă, dominată intotodeauna de o pasiune arzătoare, una care nu poate fi găsită în propria existență.

Rezultatele unui sondaj întreprins în anul 2007 printre 125 de autori contemporani, publicate într-un volum numit „The Top Ten”, au poziționat “Doamna Bovary” pe cel de-al doilea loc între cele mai eficiente romane scrise vreodată, întrecută fiind numai de “Anna Karenina” de Lev Tolstoi: o dovadă suplimentară că sinceritatea în lipsa compromisurilor, talentul și profunzimea se identifică în cele ce conferă unei opere imunitate la modificările la nivel ideologic, estetic și etic, precum și apreciere echitabilă din partea lectorilor și a criticii oricărei ere.

Flaubert este scriitorul ce prin romanul “Doamna Bovary”, provoacă un scandal fiind acuzat de lipsa de moralitate, fiind dat în judecată, fapt ce îi aduce publicitate atât propriei persoane cât și propriei opere. Acest roman expune istoria indivdei Emma, care în ciuda faptului că era căsătorită va avea o multitudine de raporturi extraconjugale, văzute drept expresii unice de cunoaștere a propriei persoane. Emma se identifică și în persoana orfanei, care crescută la mănăstire, trăiește într-un spațiu de vis, care lecturează romane amoroase ce îi insuflă plăcerea pentru evadarea din monotonie, pentru exotism, pentru bucuria de a trăi și pentru aventură.

Aceasta visa la un spațiu ideal, transpunându-se în multe rânduri în spațiul românesc dorindu-și să trăiască sub identitatea unei „castelane”.

Fiind amenințată, finalmente Emma hotărăște, în lipsa susținerii morale din partea lui Leon, a soțului și a lui Rudolphe să își sfârșească zilele, otrăvindu-se cu arsenic.

Pentru Emma, moartea reprezintă unica oportunitate de a se salva de rușine însă și de disprețul societății, ce o ignoră și o consideră drept o femeie mediocră.

Madame Bovary se identifică într-o piatră de hotar în istoria literaturii beletristice ce poziționează romanul pe un nou drum, aspect ce l-a condus pe pe James la acordarea autorului calificativului de “romancierul romancierilor" și romanului, poziției de seriozitate și de respectabilitate rezervat până atunci doar epicii, poeziei și tragediei. Flaubert a ridicat nivelul romanului, militând în scopul realismului și în scopul controlului artistic rigid al romancierului în raport cu materialul de lucru, intrând într-o luptă aprigă cu propriul temperament împărțit, ce oscila între evadarea imaginativă de ordin romantic și pretențiile unui univers care i se părea de cele mai multe ori terifiant și dezamăgitor. Lupta lui Flaubert de modelare a ambele elemente opuse (realismul și romantismul) într-o singură artă determină obiectul uneia dintre marile povestiri eroice ale literaturii.

Anna Karenina este puternic ancorată în universul lor, niciunul dintre acestea nefiind mărginit de acestea, întrucât Tolstoi urmărește apariția unor adevăruri mai complexe ale naturii și ale istoriei umane. În ultimul rând, căutarea adevărului l-a orientat pe Tolstoi mai departe de iluzie și de ficțiune, astfel ajungând la o versiune a revelațiilor din propria existență.

BIBLIOGRAFIE

Biberi, I., Lev Tolstoi, Omul și opera, Editura Cartea Rusă, București, 1947

Flaubert, G., Correspondance, Editura Conard, 1926 – 1933

Matthew, H. C. G., Harrison, B., Long, R. J., The Oxford dictionary of național biography, R. James Long, 2004

Otiliova, T. M., Lev Tolstoi și Literaturs Universală, Editura pentru Literatura Universală, București, 1963

Rougemont, D., Iubirea și occidentul, București: Univers, 2000

Zalis, H., Gustave Flaubert, Editura Tineretului, București, 1968