Tehnici Si Metode de Reeducare Neuromotorie In Eisdoc

=== Tehnici si metode de reeducare neuromotorie in EIS ===

UNIVERSITATEA DE MEDICINA SI FARMACIE TIRGU-MURES

SPECIALIZAREA TERAPIE FIZICA SI REABILITARE FUNCTIONALA

TITLUL

METODE SI TEHNICI DE REEDUCARE NEUROMOTORIE IN ENCEFALOPATIA SECHELARA INFANTILA

COORDONATOR: MASTERAND,

PROF.DR. NEAGU NICOLAE ANGHEL DIANA

TARGU-MURES

2016

CUPRINS

INTRODUCERE

MOTIVAȚIA ALEGERII TEMEI

De-a lungul timpului,patologia neurologică infantilă a fost minuțios studiată,mai ales în ceea ce privește recuperarea sechelelor neuromotorii.

Considerată una dintre cele mai dificile ramuri ale recuperării medicale,neuroreabilitarea trebuie abordată diferit în funcție de tipul bolii cauzatoare de deficit.

Reabilitarea neurologică este un domeniu aparte în medicina de recuperare pentru că pornește de la premiza: afecțiunile neurologice sunt afecțiuni care dau cea mai mare invaliditate,iar recuperarea bolnavului neurologic reprezintă o specialitate care necesită atât aptitudini în neurologie cât și în recuperarea medicală.

Procesul de recuperare se concentrează în principal pe managementul dizabilității și diminuarea handicapului și mai puțin pe stabilirea diagnosticului. În același timp însă, diagnosticul reprezintă prima  veriga a acestui proces, în funcție de diagnostic stabilindu-se atât strategia de recuperare cât și eventualele limitări în procesul de reabilitare.

Margareth Rood,Signe Brunngstrom,Herman Kabat,Eleanor Kennny, Václav Vojta, Karel și Berta Bobath,Temple Fay,sunt doar câteva dintre numele medicilor și fizioterapeuților care și-au dedicat cariera evaluării și recuperării neuromotorii infantile.

Cu o statistică de 1 la 303 cazuri,afecțiunile neurologice nu sunt deloc rare în rândul copiilor și părinții ar trebui să știe să le recunoască pentru că unele dintre acestea, diagnosticate în timp util, pot fi tratate până la vindecare.

In aceasta statistica ingrijoratoare,fruntasa,dar sumbra se afla infirmitatea motorie cerebrala,ce a devenit o problema majora de sanatate la nivel mondial.

Se pare că în ultimii ani incidența paraliziilor cerebrale a crescut, probabil datorită supraviețuirii prematurilor foarte mici, cu greutate mai mică de 1000g.

Valorile incidenței paraliziilor cerebrale variază în funcție de autori și în funcție de perioada în care au fost efectuate aceste studiile. În țările vestice incidența paraliziilor cerebrale variază între 1,5 – 2,5‰. Paraliziile cerebrale sunt de fapt un grup de afecțiuni având etiologii, mecanisme și consecințe diferite care au fost reunite sub această denumire luându-se în considerare problemele diagnostice și terapeutice comune.

         Se afirma astazi ca prin aplicarea corecta a cunostintelor si posibilitatilor actuale, I. M. C. (infirmitate motorie cerebrala) ar putea fi prevenita in cel putin 40% din cazuri.

Încă din dezvoltarea intrauterină anumite anomalii sau afecțiuni pot fi depistate și în unele cazuri foarte grave se poate induce chiar avort terapuetic. Însă din păcate unele afecțiuni ale copilului devin vizibile după naștere, dar pot fi presupuse încă din viața intrauterină.

Afectarea neurologică este cel mai adesea rezultatul unui traumatism obstetrical,ori al unui sindrom neurovascular produs în timpul sau după angajarea capului în colul uterin sau al unor leziuni post-natale,cum ar fi hipoxia nou-născutului.

Trebuie precizat faptul că, factorii prenatali au de asemenea un impact major în afectarea fătului,ducând de cele mai multe ori la leziuni la nivel cerebral. Bolile infecto-contagioase (rubeolă,rujeolă.infecții urinare,alte viroze) suferite de mamă în primele luni de sarcină,carențe alimentare,medicamentele,consumul de alcool sau de tutun,în combinație cu o predispoziție genetică pot genera malformații congenitale.

Cercetătorii au constatat că riscul cel mai mare al afectării neurologice la copii îl reprezintă nașterea în săptamâna 37-38 de sarcină și în a 42-a.

Trebuie precizat faptul că, factorii prenatali au de asemenea un impact major în afectarea fătului,ducând de cele mai multe ori la leziuni la nivel cerebral. Bolile infecto-contagioase (rubeolă,rujeolă.infecții urinare,alte viroze) suferite de mamă în primele luni de sarcină,carențe alimentare,medicamentele,consumul de alcool sau de tutun,în combinație cu o predispoziție genetică pot genera malformații congenitale.

Cercetătorii au constatat că riscul cel mai mare al afectării neurologice la copii îl reprezintă nașterea în săptamâna 37-38 de sarcină și în a 42-a.

Copiii născuți în săptamâna 37 de sarcină – 90% risc de apariție a paraliziei cerebrale;

Copiii născuți în săptamâna 38 de sarcină – 30% risc de declanșare a bolii;

Copiii născuți în săptamana 42 de sarcină – 36% risc de apariție a afecțiunii;

Copiii născuți după 42 de săptamâni – 44% risc de dezvoltare a acestui tip de paralizie.

Tipul de manifestare neurologică are un corespondent bine definit de localizarea lezională,fie că aceasta este pe cortex sau la un nivel inferior,aceastra determină o întrerupere a funcției inhibitorii,pe care cortexul cerebral și structurile subcorticale o au asupra tonusului muscular și a activității posturale reflexe. De exemplu, atetoza are corespondentul său patologic în leziunea ganglionilor bazali,ataxia este datorită leziunii cerebeloase,sindroamele hipertonice se datorează leziunilor căilor piramidale.

Leziunea cerebrala insa nu are efecte numai asupra motricitatii ci si asupra intelectului,expresiei caracteriale si senzorialitatii.Deci deficientele asociate paraliziilor cerebrale pot fi sub forma de:

Deficit intelectual 70%

Deficit vizual 15-45%

Deficit auditiv 3-22%

Deficit de vorbire 60-70%

Deficit de sensibilitate sau perceptie 40-45%

De asemenea,aceste leziuni cerebrale determina si tulburari in plan vegetative: disfunctii respiratorii,tulburari de ritm cardiac,deficiente de termoreglare,dificultati de deglutitie,dificultati de mictiune si defecatie,precum si tulburari de comportament ce se intalnesc in 30% din cazuri si foarte rar alte anomalii ca tulburari ce crestere,manifestari cutanate sau osoase.

In concluzie, infirmitatea motorie cerebrala infantila este o entitate clinica care din punct de vedere motor este o tulburare posturala si de miscare care tine de leziunea sistemului nervos central, neevolutiva si care se evidentiaza in timpul stadiilor precoce de dezvoltare ale creierului. Copilul cu informitate motorie cerebrala este copilul cu diagnostic neurologic complex (hemipareza,parapareza,tetrapareza,dipareza spastica). Tocmai de aceea, recuperarea trebuie abordată diferit în funcție de tipul bolii cauzatoare de deficit și începută imediat după confirmarea diagnosticului.  Din acest motiv, recuperarea neuro-motorie a unui copil cu infirmitate motorie cerebrala include nu numai aplicarea unor metode specifice handicapului existent, cat si implicarea parintilor, a intregii familii in general in aceasta munca desfasurata de o intreaga echipa de specialisti.

Sistemul nervos este educabil,mai ales in sectorul neuromotor, miscarea repetata se perfectioneaza si se automatizeaza prin mecanisme de adaptare si prin plasticitatea functionala specifica sistemului nervos.

Astfel,rolul kinetoterapiei consta in aplicarea unor serii de exercitii fizice pentru reinvatarea miscarilor care nu se mai pot realiza,pentru corectarea celor care se executa gresit,precum si pentru controlarea si stapanirea miscarilor anormale. Punctele de plecare sau terapia si reabilitarea pacientilor cu leziuni ale sistemului nervos central sunt reprezentate de binecunoscutele metode speciale de reeducare neuromotorie : metoda Bobath,Vojta,Kabat,Le Metayer,Temple Fay,concepte fundamentate pe modele ale controlului motor ce s-au dezvoltat pe parcursul a 50 de ani si continua sa progreseze prin informatiile provenite din domeniul stiintelor care se ocupa cu studiul tratamentului de neurodezvoltare.

Pentru infirmitatea motorie cerebrala nu exista leac sau vindecare definitiva,iar statisticile nu spun nimic despre suferinta lor si a familiilor lor. Copilul cu paralizie cerebrala nu este „bolnavior”,iar paralizia cerebrala nu este o boala,nu este contagioasa si nu trece.

Motivul pentru care am ales aceasta tema este acela ca paralizia cerebrala nu afecteaza personalitatea unui copil sau cine este el cu adevarat,iar cu rabdare si perseverenta poti obtine rezultate vizibile,intr-o experienta unica,in care atat terapeutul,cat si pacientul invata o lectie importanta…..,tocmai de aceea lucrarea de fata isi propune sa scoata in evidenta principiile metodelor de reeducare neuromotorie si valoarea lor terapeutica in neuroreabilitarea copiilor cu encefalopatie sechelara.

De aceea Robanescu afirma ca „evolutia unui copil deficient recuperabil sau partial recuperabil depinde, in mare masura de cadrul familial in care acesta creste si se dezvolta. Armonia vietii de familie, modul in care parintii inteleg ca acest copil trebuie ajutat, indrumat si incurajat in permanenta vor reprezenta pilonii pe care se va cladi educatia copilului cu infirmitate motorie cerebrala” (Robanescu N. – Readaptarea copilului handicapat fizic, Ed. Medicala, Bucuresti, 1976).