Tactica Pregatirii Si Efectuarii Perchezitiei Si Ridicarii de Obiecte de Documentedocx
=== Tactica pregatirii si efectuarii perchezitiei si ridicarii de obiecte de documente ===
UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA
FACULTATEA DE DREPT
DEPARTAMENTUL DREPT PROCEDURAL
SILVIA BUHNĂ
TACTICA PREGĂTIRII ȘI EFECTUĂRII PERCHEZIȚIEI ȘI RIDICĂRII DE OBIECTE ȘI DOCUMENTE
TEZĂ DE LICENȚĂ
La specialitatea Criminalistică
Șef de departament : __________ Belei Elena,
(semnătura) doctor în drept, conferențiar universitar
Conducător științific: ____________ Eni Artiom, lector universitar
(semnătura)
Autorul: ________________ Buhnă Silvia, gr. 402, frecvență la zi
(semnătura)
CHIȘINĂU-2016
CUPRINS
LISTA ABREVEIERILOR…………………………………………………………………………………………….3
ADNOTARE…………………………………………………………………………………………………………………..4
INTRODUCERE……………………………………………………………………………………………………………5
CAPITOLUL I: ASPECTE GENERALE PRIVIND PERCHEZIȚIA……………………………..9
1.1 Noțiunea, evoluția istorică și sarcinile percheziției…………………………………………………………9
1.2 Clasificarea percheziției sub aspect de tactică criminalistică…………………………………….14
1.3 Delimitarea între percheziție și ridicarea de obiecte și documente………………………………..16
Capitolul II: REGULILE TACTICE PRIVIND EFECTUAREA PERCHEZIȚIEI…………18
2.1 Considerațiuni privind psihologia percheziției………………………………………………………………18
2.2 Pregatirea în vederea efectuării percheziției…………………………………………………………………22
2.3 Particularități tactice aplicate în efectuarea percheziției…………………………………………………27
Capitolul III: RIDICAREA DE OBIECTE ȘI DOCUMENTE……………………………………….42
3.1 Noțiunea si sarcinile ridicării de obiecte și documente…………………………………………………..42
3.2 Aspecte de tactică criminalistică a ridicării de obiecte și documente………………………………..43
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI……………………………………………………………………………….48
BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………………………………………….50
ANEXE………………………………………………………………………………………………………………………..52DECLARAȚIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII………………………………………………65
Lista abreveierilor
Art .- articol
CPP – Codul de procedură penală
OUP – organul de urmărire penală
p. – pagină
sec. – secolul
ș.a. – și altceva, și altele
Ed. – editura
M.O. – Monitorul Oficial
RM- Republica Moldova
CEDO- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
ADNOTARE
Buhnă Silvia, “Tactica pregătirii și efectuării percheziției și ridicării de obiecte și documente ”, teză de licență, Chișinău, 2016.
Structura tezei: introducere, trei capitole divizate în opt paragrafe, încheiere, concluzii și recomandări, bibliografie, anexe, 65 de pagini text de bază.
Cuvinte-cheie: percheziție, obiecte și documente, percheziție corporală, percheziție în loc deschis, percheziție în încăperi, percheziționat, cercetare, metode și reguli tactice, ridicare silită, fixare.
Domeniul de cercetare : Această lucrare prezintă un studiu în teoria și prаcticа criminalisticii, care cercetează importanța pregătirii și efectuării percheziției și ridicării de obiecte și documente în cadrul unor investigații penale.
Scopul și obiectivele lucrării. Scopul lucrării constă în efectuarea, pe baza cercetărilor teoretice și a materialelor empirice, a unor investigații ample în vederea întreprinderii acelor măsuri tactice criminalistice, care să contribuie la descoperirea și colectarea probelor materiale ale infracțiunii, precum și la stabilirea făptuitorului. Din scopul propus am urmărit atingerea următoarelor obiective: analiza evoluției istorice a percheziției în știința criminalistică; determinarea aspectelor conceptuale și esența percheziției și a ridicării de obiecte și documente; formularea sarcinelor și felurile percheziției, delimitarea între percheziție și ridicarea de obiecte și documente; proiectarea influenței factorilor psihologici asupra percheziției, precum și stabilirea unor reguli tactice de efectuare a percheziției și ridicării de obiecte și documente.
Noutatea științifică și valoarea aplicativă a rezultatelor obținute. Prezenta teză de licență constituie o cercetare științifică actuală, complexă și bine sistematizată, fiind determinată de studierea în complexitate a doctrinei tacticii criminalistice și procesual penale în vigoare ce ține de tactica pregătirii și efectuării percheziției și a ridicării de obiecte și documente. Caracterul inovator al acestei lucrări este bazat pe problematica apărută în legătură cu agravarea situației criminalității din țară, urmată de anumite recomandări care preveni combaterea criminalității precum și identificarea făptuitorilor.
INTRODUCERE
Actualitatea și importanța temei. Referindu-ne nemijlocit la actualitatea și necesitatea temei, în contextul Republicii Moldova constatăm că ,,Tactica pregătirii și efectuării percheziției și ridicării de obiecte și documente” tratează o temă de importanță majoră în teoria și practica criminalisticii, motiv pentru care a și constituit obiect al prezentei lucrări.
Agravarea sfenomenului criminalității din țară condiționează necesitatea de a îmbunătăți activitatea organelor de urmărire penală, prin utilizarea mijloacelor și metodelor criminalistice în combaterea criminalității. Activitatea practică a organelor competente din țara noastră este slab valorificată, ceea ce se datorează calificării imperfecte a cadrelor la facultățile de drept ale instituțiilor de învățămînt specializat, în formarea deprinderilor de pregătire, descoperire, ridicare, conservare și examinare prealabilă a acestei activități procedurale. Cu regret, doctrina criminalistică autohtonă acordă foarte puțină atenție acestei probleme.
Procesul identificării unor persoane sau obiecte constituie un element definitoriu al investigării criminalistice.
În realizarea activității de percheziție și ridicare de obiecte și documente un rol important il joacă metodele și mijloacele tehnico-criminalistice. Aceasta contribuie efectiv la depistarea și ridicarea urmelor infracțiunii precum și identificarea făptuitorului, permit să se obțină informații utile în vederea căutării infractorilor și probarea vinovăției lor, asigurând, totodată și un nivel înalt de documentare a stărilor de fapt și a procedeelor probatorii.
Pentru realizarea unei justiții independente și corecte este necesar ca organul de urmărire penală să acționeze în așa fel încît aceste activități procedurale să-și aducă aportul la strîngerea de probe necesare descoperirii infracțiunilor, identificării făptuitorilor și nu în ultimul rînd stabilirea vinovăției acestora.
Grație realizărilor progresului tehnico-științific, au apărut o serie de mijloace și procedee bazate pe principiile noilor tehnologii informaționale. Subdiviziunile criminalistice și laboratoarele de expertiză judiciară din țara noastră treptat sunt dotate cu utilaje moderne necesare investigației. Apar posibilități de a implementa sisteme automatizate de căutare cu destinație criminalistică (dactiloscopic, gabitoscopic, balistic etc.), precum și conectarea acestora la rețelele informaționale globale.
Lucrarea dată are menirea de a prezenta date cu privire regulile tactice în vederea pregătirii și efectuării percheziției și a ridicării de obiecte și documente. Prin studiul de față tindem să contribuim la micșorarea numărului de infracțiuni și descoperirea infractorilor, efectuarea unei percheziții corecte sub aspect tactic criminalistic fara a încălca drepturile și libertățile persoanei percheziționate, precum și pregătirea viitorilor specialiști.
Gradul de investigație a temei. Această temă a fost abordată de o serie de savanți atât pe plan internațional cît și în Republica Moldova. Analizând nivelul de cercetare al problemei date, putem menționa că au fost realizate un șir de lucrări ce abordează aspectele conceptuale ale percheziției și a ridicării de obiecte și documente precum și regulile tactice utilizate la efectuarea acestora.
Cercetătorii ruși au adus o contribuție semnificativă în acest domeniu, prin lucrările lui , A. Pатинoв, A. Дyлoв, B. Кoнoвалoва, A. Лапин, etc. care încearcă să identifice studiul cercetării unei percheziții și ridicari de obiecte și documente reușite. Autorii menționați demonstrează specificul percheziției și a ridicării de obiecte și documente și prezintă cum ar trebui să acționeze organul de urmărire penală în cadrul efectuării unei percheziții și a ridicării de obiecte și documente și ce măsuri tactice trebuie aplicate .
În studiile realizate de către autorii români E. Stancu, A. Ciopraga, C. Suciu, I. Mircea, M. Ruiu, I. Iacobuță,G. I. Olteanu, etc., se indentifică cercetări destul de valoroase, datorită prezentării conținutului structural al metodicii de cercetare și organizare și indicării importanței acestora în obținerea rezultatelor dorite din cadrul unei percheziții .
În Republica Moldova, cercetări în acest domeniu, au fost efectuate de către Simion Doraș, M. Gheorghiță, etc. Acești autori vorbesc atât despre conceptul percheziției și ridicării de obiecte și documente cît și despre specificul acestor acte procedurale în investigarea unor cauze penale. În prezent, grație valoroaselor lucrări ai acestor autori ne servesc drept suport real de instruire a studenților din țara noastră.
Scopul și obiectivele tezei. Scopul prezentei lucrări constă în realizarea, pe baza cercetărilor teoretice și a materialelor empirice, a unor investigații ample în vederea întreprinderii acelor măsuri tactice criminalistice, care să contribuie la descoperirea și colectarea probelor materiale ale infracțiunii, precum și identificarea făptuitorului . Din scopul propus am urmărit atingerea următoarelor obiective:
analiza evoluției istorice a percheziției în știința criminalistică;
determinarea aspectelor conceptuale și esența percheziției și a ridicării de obiecte și documente;
formularea sarcinelor și felurile percheziției;
delimitarea între percheziție și ridicarea de obiecte și documente;
proiectarea influenței factorilor psihologici asupra percheziției;
stabilirea unor reguli tactice de efectuare a percheziției și ridicării de obiecte și documente;
identificarea rolului percheziției și a ridicării de obiecte și documente în cadrul cercetării penale.
Suportul metodologic și teoretico-științific al lucrării. Drept bază teoretico-metodologică în realizarea lucrării au servit rezultatele cercetărilor teoretice ale savanților. Totodată, în analiza efectuată, au fost utilizate monografii, analize practice de urmărire penală și judiciară și surse din internet. Studiul a fost posibil datorită unor metode teoretice și empirice, printre care metoda logică, metoda comparativă, metoda istorică (studierea materialelor și surselor bibliografice) precum și metoda dialectică de cunoaștere a realității.
Noutatea științifică și valoarea aplicativă a rezultatelor obținute. Prezenta teză de licență constituie o cercetare științifică actuală, complexă și bine sistematizată, fiind determinată de studierea în compexitate a doctrinei tacticii criminalistice și procesual penale în vigoare ce ține de tactica pregătirii și efectuării percheziției și a ridicării de obiecte și documente. Caracterul inovator al lucrării este anexat pe problematica apărută în Republica Moldova în legătură cu creșterea sporită a fenomenului criminalității.
Valoarea aplicativă a cercetării constă în posibilitatea aplicării rezultatelor în activitatea organelor de urmărire penală.
Principalele rezultate înaintate spre susținere țin de :
Propunerea unei definiții a percheziției și a ridicării de obiecte și documente ;
Evidențierea particularităților de organizare și desfășurare a percheziției și a ridicării de obiecte și documente;
Evidențierea factorilor psihologici ce influențează efectuarea unei percheziții ;
Stabilirea scopului efectuării percheziției și a ridicării de oiecte și documente;
Înainatarea recomandării cu privire la folosirea în cadrul percheziției și a ridicării de obiecte și documente a mijloacelor tactice- criminalistice de organizare și efectuare a acestora;
Stabilirea anumitor reguli de comportare a organului de cercetare în cadrul desfășurării acestor activități.
Structura și volumul tezei. Pornind de la obiectivele de bază și de la sarcinele preconizate spre realizare, lucrarea este concepută și are următoarea structură: cuprins, introducere, trei capitole divizate în opt paragrafe, încheiere, concluzii și recomandări, anexe și bibliografie. Volumul total al tezei constituie 60 de pagini.
În capitolul I intitulat ,,Aspecte generale privind percheziția”, este consacrat aspectelor istorice privind apariția și evoluția istorică a percheziției, se stabilesc aspectele conceptuale ale percheziției, se identifică sarcinele acesteia, clasificarea percheziției sub aspect de tactică criminalistică, precum și se face o delimitarea între percheziție și ridicare de obiecte și documente.
Capitolul II intitulat ,,Regulile tactice privind efectuarea percheziției” este consacrat metodelor, procedeelor și mijloacelor tactice eficiente de pregătire, efectuare, depistare a percheziției conform cronologiei desfășurării evenimentelor, precum și se evaluează influența factorilor psihologici în efectuarea percheziției.
În capitolul III ,,Ridicarea de obiecte și documente” se analizează aspectul conceptual și sarcinele ridicării de obiecte și documente precum și rolul acestora,de asemenea se stabilesc aspectele tactice criminalistice în vederea ridicării de obiecte și documente .
Cuvinte-cheie percheziție, obiecte și documente, cercetare, ridicare silită, fixare, percheziționat, percheziție corporală, percheziție în încăperi
Capitolul I: ASPECTE GENERALE PRIVIND PERCHEZIȚIA
1.1 Noțiunea, evoluția istorică și sarcinele percheziției
Termenul de ,,percheziție” ca și cel de criminalistică a existat din cele mai vechi timpuri, fapt ce atestă importanță în descoperira infracțiunilor, astfel profesorul R. Belkin menționează că, „ deja în cărțile sacre ale iudeilor, creștinilor , musulmanilor – Tora, Biblie, Coran există descrieri ale unor procedee de descoperire a adevărului” în diverse cauze, prin ceea ce numim noi astăzi interogări, percheziții, prezentări spre recunoaștere etc. Acestea se amintesc și în monumentele de drept ale Romei, Greciei, Rusiei, Germaniei, Chinei și ale altor țări. Bunăoară, în China, cu câteva mii de ani în urmă, au fost create metode de cercetare bazate pe psihofiziologia omului. Pentru stabilirea vinovăției, bănuitului i se dădea să mănânce o mâină de orez crud. Dacă reușea să facă aceasta, el era recunoscut drept nevinovat, dacă nu, era considerat vinovat și pedepsit cu asprime. „Încercarea cu orez”se sprijinea pe un proces psihofiziologic al organismului uman ce rezidă în faptul că, în situația unor emoții și tensiuni nervoase excesive, se stopează producerea salivei. Metode analogice se utilizau și în Europa medievală, iar în unele triburi ale Africii Ecuatoriale ele sau păstrat chiar până la începutul secolului XX. Cu toate că această metodă pare a fi naivă, există în ea elemente preștiințifice. Oricum, perceperea, măsurarea și analiza unor astfel de reacții ale organismului uman constituie fundamentul științific al poligrafului contemporan, denumit, uneori și ,,detector al minciunii”.
Și în Roma antică existau astfel de procedee, de exemplu, Legea celor XII Table ( Primul cod de legi al Romei antice, a. 451450 î. Hr.) cuprindea unele prescripții cu caracter criminalistic privind percheziția. Persoanei ce urma să efectueze percheziția i se indica sa-și scoată haina și ,, să țină o cupă în mâini” sensul practice al acestei recomandații este destul de actual și pentru zilele noastre: ca sa nu apară careva dubii precum că cel ce efectueaza percheziția ar putea sa arunce pe furiș ceva important sub aspect probant în locul cercetat.
O altă reglementare a instituției percheziției a fost facută în anul 1865 în ,, Codicele de procedură penale” al domnitorului Alexandru Ioan-Cuza. Astfel, art. 35 din respectivul cod dispunea: „ Dacă crima sau delictul este de așa natură încit să fie de crezut că s-ar putea face probe din niscariva hîrtii sau alte lucruri ce se află în posesiunea prevenitului, procurorului se va transporta îndată în locuința lui, spre a face perchezițiunea obiectelor ce i s-ar părea că ar putea să ajute la darea pe față a adevărului“. De asemenea art. 86 reglementa percheziția în cazul infracțiunii flagrante, dispunînd: ,,Dispozițiunile […] privitoare la luarea obiectelor a căror perchezițiune poate fi făcută de ministerul public în caz de flagrant delict, se aplică și la judecătorul de instrucțiune“.
Codul de procedură penală adoptat în timpul regelui Carol al II-lea reglementa, de asemenea instituția percheziției. Se observa o imbunătățire a reglementării în acest domeniu, instituția percheziției fiind tratată într-un mod mai detaliat. În capitolul III intitulat ,,Autoritățile și organele chemate de a ordona și executa primele cercetări“, secțiunea a III-a ,, Atribuțiunile poliției judiciare și procedura primelor cercetări”, Art. 208 reglementează de o manieră general această instituție: efectuarea percheziției corporale, a celei domiciliare, obținerea autorizației în vederea efectuării percheziției domiciliare. Aliniatul (4 ) al acestui articol precizează că: ,,Percheziția în caz de urgență se poate face fără autorizație, cînd nu este opunere “. Referiri la efectuarea percheziției în cazul infracțiunii flagrante se fac și în acest cod. Astfel, art. 220 dispune: ,, În toate cazurile flagrante de crimă sau de crimă sau delict, ofițerul de poliție judiciară are dreptul să facă percheziții și ridicarea de acte și de obiecte”, articolele 246-249 reglementează procedura efectuării percheziției. Conform art. 246 perchezițiile domiciliare nu se pot efectua decît de judecătorul de instrucțiune sau în prezența sa ori de un ofițer de poliție judiciară, delegat de judecătorul de instrucție. Atunci cînd percheziția este efectuată de un ofițer de poliție judiciară este necesară prezența a doi martori. De asemenea art. 249 dispune că percheziția nu se poate face de la ora 20.00 la ora 6.00 decît de judecătorul de instrucție în persoană.
În mare parte dispozițiile referitoare la percheziție sunt asemănătoare celor prevăzute în Codul Carol al II-lea. Acest cod reglementează într-un mod mai amănunțit procedura percheziției. În prezent această instituție este reglementată în Constituția Republicii Moldova din 29.07.1994 , care conform art.24 prevede: „Statul garantează fiecărui om dreptul la viață și la integritate fizică și psihică”, precum și în art. 29 alin.(1) al acestei legi, care stipulează: „Domiciliul și reședința sînt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămîne în domiciliul sau în reședința unei persoane fără consimțămîntul acesteia”.
Percheziția se regăsește și de asemenea în capitolul -III al Codului de procedură penală intitulat: ,, Mijloacele de probă și procedeele probatorii”, potrivit art.125 prevede că Organul de urmărire penală este în drept să efectueze percheziții dacă din probele acumulate sau din materialele activității speciale de investigații rezultă o presupunere rezonabilă că într-o anumită încăpere ori într-un alt loc sau la o anumită persoană se pot afla instrumente ce au fost destinate pentru a fi folosite sau au servit ca mijloace la săvîrșirea infracțiunii, obiecte și valori dobîndite de pe urma infracțiunii, precum și alte obiecte sau documente care ar putea avea importanță pentru cauza penală și care prin alte procedee probatorii nu pot fi obținute.
De asemenea art. 125-132 al acestei legi cuprind: modul de efectuare a percheziției domiciliare, corporale, identificarea și păstrarea obiectelor, întocmirea procesului-verbal de percheziție și datele pe care trebuie să le cuprindă, măsuri privind obiectele ridicate, conservarea sau valorificarea acestora .
Cuvîntul ,,pecheziție” își gasește originile în latinescul ,,perquiro”, care înseamnă a căuta, a cerceta cu îngrijire, pretutindeni , desemnînd o activitate deosebit de importantă în cadrul instrucției penale. Percheziția face parte din categoria actelor de urmărire penală prevăzută în legislația procesual-penală în vederea descoperirii și colectării probelor materiale ale infracțiunii. Astfel, potrivit legii (art.125 Cod proc.pen.), în situația în care există date suficiente pentru a bănui întemeiat că într-un loc asupra unei persoane se pot afla obiecte ce au servit la săvîrșirea infracțiunii sau sunt purtătoare de urme ale infracțiunii, documente și alte materiale de natură să servească la stabilirea împrejurărilor faptei penale, organul de urmărire penală dispune efectuarea unei percheziții în scopul depistării și ridicării acestora, descoperirii persoanelor aflate în căutare și a cadavrelor ascunse.
În doctrină, percheziția este definită ca fiind un act procedural destinat căutării și ridicării unor obiecte care conțin sau poartă urme ale infracțiunii, a corpurilor delicte, a înscrisurilor fie cunoscute, fie necunoscute oraganului judiciar și care pot servi la aflarea adevărului. În literatura de specialitate importanța percheziției este determinată de faptul că, în multe împrejurări, ea devine decisivă în soluționarea cauzelor penale, prin obținerea de probe absolute necesare stabilirii faptelor sau împrejurărilor în care a fost săvîrșită o infracțiune, precum și a identificării autorului .
Alți specialiști au definit ,,percheziția”, ca fiind o activitate tactică desfășurată de către organele judiciare în scopul descoperirii și ridicării de obiectelor, documentelor sau a diferitelor valori ce prezintă importanța pentru cauza cercetată, precum și în vederea descoperirii persoanelor care se ascund răspunderii penale. De asemenea, percheziția mai are menirea să asigure repararea prejudiciului cauzat prin săvîrșirea infracțiunii. Ca activitate tactică, percheziția pe o parte, constituie un mijloc eficace în procesul descoperirii de obiecte, valori, înscrisuri de mare importanță pentru evidențierea vinovăției infractorului, dar pe de altă parte, ea reprezintă o imixtiune în drepturile cetățenilor, o constrîngere a persoanelor pecheziționate în exercitarea drepturilor lor de folosință a unor clădiri sau porțiuni de teren. De aceea, înainte de a se hotărî asupra efectuării ei, organul judiciar trebuie să dispună de suficiențe date referitoare la caracteristicile obiectelor, valorilor sau ale actelor căutate, despre însușirile persoanelor urmărite, în legătura cu persoana care le deține și locul în care s-ar putea afla.
La nivel consituțional se face referire la percheziție în legătură cu inviolabilitatea domiciliului. În condițiile în care domiciliul și reședința sunt inviolabile- nimeni neputînd pătrunde sau rămîne în domiciliul ori în reședința unei persoane fără învoirea acesteia- percheziția se dispune de judecător și se efectuează în condițiile și în formele prevăzute de lege.
Simion Doraș susține că ,,percheziția” poate fi definită ca o activitate procedurală care constă în cercetarea prin constrîngere a unui loc deschis, încăpere sau a unei persoane în vederea depistării și ridicării de urme ale infracțiunii, a anumitor obicete, valori și documente ce constituie mijloace materiale de probă, precum și descoperirii persoanelor aflate în căutare și a cadavrelor ascunse.
Specificul, percheziției a condiționat stabilirea unui cadru procesual aparte. După cum s-a accentuat, la efectuarea percheziției, organul de cercetare poate recurge numai dacă se află în posesia unor date ce în mod obiectiv întemeiază necesitatea efectuării ei. Astfel spus, pentru a proceda la efectuarea percheziției, oragul de urmărire trebuie să dispună de date probante (documente, mărturii) sau informații operative de natură să justifice prezumția că în locul indicat sau la persoana respectivă sunt ascunse obiecte, documente sau alte materiale ce pot contribui la stabilirea adevărului. Percheziția efectuată în lipsa unui temei faptic este nelegitimă. În conformitate cu alin.(3) al art.124 din Codul de procedură penală, percheziția se face în baza unei ordonanțe motivate a organului de urmărire penală și numai cu autorizația judecătorul de instrucție. Ca excepție, în cazurile ce nu suferă amînare sau în caz de delict flagrant, percheziția se poate face fără autorizația judecătorului de instrucție, organul de urmărire penală fiind obligat să prezinte judecătorul de instrucție, organului de urmărire penală fiind obligat să prezinte judecătorului de instrucție materialele perchiziției în timp de 24 de ore pentru verificarea legalității acestei acțiuni.
Percheziția, ca activitate de urmărire penală și de tactică criminalistică nu trebuie confundată cu cercetarea vamală sau cu alte activități de control administrativ, care se desfășoară conform unor acte normative ce reglementează activitatea organelor de control la punctele de trecere a frontierei de stat sau în locurile cu regim special, cum ar fi, de exemplu, instituțiile de detenție ș.a.
Sarcinile percheziției diferă de la caz la caz, în funcție de factorii menționați ține de problematica ce vizează metodica cercetării anumitor categorii de infracțiuni. Făcînd abstracție de natura și particularitățile infracțiunii, putem evidenția următoarele sarcini ale percheziției:
imobilizarea făptuitorului, curmarea activității infracționale și de ascundere a urmelor infracțiunii. Sub aceste aspect, percheziția bine organizată și desfășurată la un nivel profesional înalt pot avea repercursiuni cu semnificație tactică deosebită. Sunt frecvente cazurile cînd percheziția influențează în mod esențial comportamentul celui ce urmeazi a fi tras la răspundere pentru fapta comisă;
descoperirea și ridicarea urmelor infracțiunii, a obiectelor și documentelor ce conțin sau poartă astfel de urme ca, de exemplu, urmele de sînge pe obiectele de construcție, diverse urme-materie pe obiectele vestimentare, actele false ș.a.;
identificarea și ridicarea obiectelor ce constituie produse ale infracțiunii, cum ar fi bunurile sustrase, valorile primite camită sau obținute prin șantaj sau escrocherie;
descoperirea persoanelor aflate în căutare, a cadavrelor ascunse sau a părților din cadavre;
depistarea și ridicarea documentelor cu conținut probatoriu și a materialelor ce caracterizează personalitatea, modul de viață și legăturile bănuitului sau învinuitului: înscrisuri, chitanțe, mandate poștale, bilete de transport, carnete cu adrese și numere de telefoane, adrese ale complicilor, fotografii, înregistrări audiovizuale, filme ș.a.;
depistarea și ridicarea mijloacelor și instrumentelor folosite sau destinate săvîrșirii infracțiunii, precum și a obiectelor, a căror deținere este interzisă: arme de foc, miniții, substanțe explozive, instrumente de spargere, utilaje de confecționare a mărfurilorde larg consum falsificate, stupefiante;
fixarea printr-un act de sechestru, efectuat în conformitate cu art. 202-203 al Cod proc.pen., a bunurilor aflate în patrimoniul făptuitorului în vederea reparării prejudiciului cauzat prin infracțiunea săvîrșită, precum și pentru garantarea executării pedepsei cu amendă. Practica demonstrează că momentul percheziției creează condiții dintre cele mai favorabile pentru realizarea sechestrării averii;
fixarea locurilor tainice, a ascunzătorilor făcute în mod special pentru a tăinui obiecte, bunuri, documente și alte materiale ce pot interesa justiția penală. Cu acest scop se vor folosi mijloacele și metodele fotografiei judiciare operative, în unele cazuri videoaparatura.
1.2 Clasificarea percheziției sub aspect de tactică criminalistică
În conformitate cu prevederile legislației procesual-penale și ale tacticii criminalistice, în literatura de specialitate s-au formulat tre criterii de clasificare a perchezițiilor și anume: după natura obiectului de cercetat în cadrul pecheziției; numărul de percheziții întreprinse asupra aceleiași persoane; și după numărul persoanelor la care se efectuează (schema 1).
Schema 1. Clasificarea percheziției
După natura obiectelor de percheziție aceasta se clasifică în:
percheziții corporale; Percheziția persoanei reprezintă o activitate procedurală, care constă în cercetarea corporală a persoanelor surprinse în flagrant delict, învinuite sau bănuite în săvîrșirea de infracțiuni, în vederea descoperirii și ridicării obiectelor purtătoare de urme, a documentelor sau valorilor ce pot contribui la demascarea făptuitorului și stabilirea împrejurărilor cauzei cercetate.
percheziții efectuate în încăperi- Încăperile, asupra cărora se poate dispune efectuarea percheziției, se împart în două categorii: 1)locuințele (case, vile, apartamente) cu toate dependințele posibile (magazie, șură, pivniță, garaj) și 2) birourile (oficiile) și alte locuri închise în perimetrul cărora persoana supusă urmăririi penale își desfășoară activitatea.
percheziții efectuate în locuri deschise- reprezintă activitatea de căutare a unor obiecte în cuprinsul unor spații determinate, ce aparțin unei anumite persoane sau la care au acces un anumit număr de persoane (curțile, grădinele, suprafețele agricole etc.). Locurile deschise ( cîmpul, pădurea ), aflate în proprietate sau folosință colectivă, nu constituie obiecte ale percheziției, examinarea lor efectîndu-se prin cercetarea la fața locului.
percheziții efectuate asupra mijloacelor de transport; Percheziția unui vehicul presupune examinarea exteriorului sau interiorului unui vehicul sau a altui mijloc de transport ori a componențelor acestora. Percheziția unui vehicol se efectuează în condițiile în care există o suspiciune rezonabilă că prin efectuarea unei percheziții vor fi descoperite urme ale infracțiunii, corpuri delicte sau alte obiecte ce prezintă importanță pentru aflarea adevărului în cauză.
După numărul de percheziții întreprinse asupra aceleiași persoane deosebim :
percheziții primare- sunt perchezițiile efectuate pentru prima dată;
percheziții repetate- se efectuează în alternativa în care prima percheziție sau percheziția anterioară, a rămas fără rezultat;
După numărul obiectelor percheziționate concomitent :
pecheziții individuale, efectuate de o singură persoană;
percheziții în grup, care sunt de regulă simultane;
Indiferent de felul percheziției, aceasta trebuie să se desfășoare în strictă conformitate cu dispozițiile legale, organele de urmărire penală având grijă să nu se constrîngă drepturile și libertățile persoanei decât în măsura în care este necesar. De asemenea, pe lângă îndatorirea de a asigura prezența persoanelor prevăzute de lege, a martorilor asistenți și a apărătorului, organele de urmărire penală sunt obligate să ia măsuri pentru ca faptele și împrejurările din viața personală a celui percheziționat și care nu are legătură cu cauza, să nu devină publice. În același timp, ele au obligația să respecte regulile tacticii criminalistice ținând cont de psihologia percheziționatului, cât și a celor ce desfășoară activitatea.
1.3 Delimitarea între percheziție și ridicarea de obiecte și documente
Atît percheziția cît și ridicarea de obiecte și documente reprezintă activități procedurale în vederea descoperirii și colectării probelor materiale ale infracțiunii care au o importanță decisivă în instrumentarea cauzelor penale. Percheziția și ridicărea de obiecte și documente datorită caracteristicilor distinctive pe care le posedă și care le individualizează pot fi supuse unor delimitări.
Ridicarea de obiecte și documente fiind o procedură similară percheziție, dar nu identică reprezintă o activitate procedurală prevăzută în mod distinct în legislația procesual-penală în vigoare. În conformitate cu art. 147 al CPP al RM, în situația în care se cunoaște că anumite obiecte sau documente ce pot servi ca mijloace de probă în procesul penal, se găsesc în posesia unei persoane fizice sau juridice, organul de cercetare efectuează ridicarea lor.
Specificul acestui act procedural rezidă în modul în care se realizează: organul de cercetare dispune efectuarea ridicării printr-o ordonanță, în baza căreia obligă persoana sau unitatea care deține obiectele sau documentele ce interesează cauza, să le predea lui. Dacă persoana în cauză refuză să predea benevol obiectele ori documentele cerute, situație cu o frecvență redusă în practica organelor de urmărire penală, dar care nu se exclude, acestea se ridică forțat.
Așadar, putem afirma că ridicarea de obiecte și documente reprezintă o activitate procedurală consacrată colectării probelor materiale ale infracțiunii, care constă în cererea și ridicarea silită a anumitor obiecte și documente ce prezintă interes pentru cauză, aflate în posesia persoanelor fizice sau juridice.
Actul procedural al ridicării de obiecte și documente se deosebește de percheziție prin faptul că aici organul de cercetare cunoaște obiectele și documentele ce urmează a fi ridicate, legătura acestora cu fapta avută în cercetare, știe și persoana care le deține sau în răspunderea căreia se află. Alta este situația în cazul percheziției. Specificul percheziției a condiționat stabilirea unui cadru procesual aparte. După cum s-a subliniat, la efectuarea percheziției organul de cercetare poate recurge numai dacă se află în posesia unor date ce în mod obiectiv întemeiază necesitatea efectuării ei. Altfel spus, pentru a proceda la efectuarea percheziției, organul judiciar trebuie să dispună de date probante (documente, mărturii) sau informații operative de natură să justifice prezumția că în locul indicat sau la persoana respectivă sunt ascunse obiecte, documente sau alte materiale ce pot contribui la stabilirea adevărului.
Diferă substanțial și conținutul activităților procedurale în discuție. Pe lângă cererea și ridicarea obiectelor și documentelor, la care se limitează actul procedural de ridicare, percheziția cuprinde o vastă activitate de căutare, care urmărește scopuri diverse (descoperirea obiectelor purtătoare de urme ale infracțiunii, a bunurilor materiale rezultate din activitatea infracțională, a tot felul de acte scrise ce pot furniza date probante, reținerea persoanelor declarate în căutare, depistarea locurilor ascunderii cadavrelor etc).
Actul ridicării de obiecte și documente se deosebește de percheziție și prin faptul că, dacă în cadrul efectuării ridicării de obiecte și documente, persoana nu a predat benevol obiectul și locul exact unde se află nu se știe, în astfel de stituație se va purcede la efectuarea unei percheziții.
Procedura efectuării percheziției sau ridicării de obiecte și documente dispune și de particularități comune. La ambele acțiuni procesuale trebuie să participe persoana la care se face percheziția sau ridicarea, sau un membru al familiei acesteia ori al reprezentanților, iar în caz de imposibilitate participă un reprezentant al autorității executive a administrației publice locale. Pentru a asigura efectuarea normală a acestor acțiuni procesuale pot fi atrași și reprezentanți ai organelor de forță, cum ar fi poliția, serviciul de informare și securitate etc. Aceste persoane asigură că la locul efectuării percheziției și ridicării să nu se întreprindă tentative pentru împiedicarea desfășurării normale a acestor acțiuni, pentru ascunderea unor lucruri sau documente căutate. Conform regulei generale atît percheziția cît și ridicarea de obiecte și documente trebuie efectuate în timp de zi. Desfășurarea acestor acțiuni în timpul nopții fiind o excepție de la regula generală și se admite doar în cazuri de delict flagrant. Persoanelor la care se efectuează percheziția sau ridicarea li se pune la dispoziție copia ordonanței de efectuare a percheziției autorizată de către judecătorul de instrucție.
Este important de menționat, că în ambele acte de urmărire penală atât percheziția cât și ridicarea de obiecte și documente sunt activități procedurale care se execută de către organele judiciare, pe parcursul procesului penal și reprezintă imixtiuni în intimitatea persoanei și domiciliul acestuia ca excepții de la dreptul persoanei la libertatea individuală și la inviolabilitatea domiciliului și corespondența acestuia.
CAPITOLUL II: REGULILE TACTICE PRIVIND EFECTUAREA PERCHEZIȚIEI
2.1 Considerațiuni privind psihologia percheziției
Un element important în desfășurarea percheziției îl ocupă dimensiunea psihologică a procedurii percheziției judiciare, date fiind particularitățile care trebuie avute în vedere de către organele judiciare, deoarece psihologia persoanei percheziționate oferă elemente deosebit de semnificative pentru orientarea cercetării, iar dacă aceste elemente sunt valorificate cu pricepere pot contribui la reușita percheziției.
Conturarea exactă a problematicii psihologiei presupune, de la bun început, sublinierea distincției dintre psihologia persoanei care efectuează percheziția și psihologia celui percheziționat. Această distincție este impusă de faptul că ne aflăm în fața unui act procedural, întrucîtva asemănător (desigur pe teren psihologic) ascultării învinuitului sau inculpatului.
În acest duel putem constata că nu numai organul de urmărire penală caută să sesizeze modul de gîndire și de acțiune al celui percheziționat, dar și cel percheziționat, mai ales dacă este o persoană versată, va încerca sa se transpună în poziția persoanei venite să percheziționeze în momentul în care ascunde obiectele.
Psihologia organului judiciar care face percheziția trebuie să fie definită printr-un simț de observație bine dezvoltat, o putere mare de concentrare și de stabilitate a atenției, o intuiție rapidă, capacitate de analiză și de sinteză. Totodată, trebuie sa fie perseverent, ordonat, să dea dovadă de mult calm și chiar de o anumită rezistență fizică, mai ales în cazul perchezițiilor de lungă durată.
În esență, efectuarea unei percheziții reclamă, printre altele și o serie de calități psihofiziologice determinate, printre altele, de forța, mobilitatea și dinamismul sistemului nervos, de echilibrul existent între procesul de excitare și inhibiție.
Față de importanța percheziției pentru aflarea adevărului, este evidentă necesitatea urmăririi de către organul judiciar a unei conduite tactice guvernate de reguli generale, comune tuturor acestor acte procedurale. Astfel :
a) Examinarea minuțioasă și observarea permanentă, în accepțiunea sa psihologică de dirijare a atenției spre o percepție mai bună, completă, atît a comportamentului persoanei percheziționate cît și a particularităților întregului perimetru în care se desfășăara percheziția. Calitatea observării efectuate este dependentă – într-o măsură apreciabilă – de capacitatea de mobilizare a atenției asupra obiectului observării. Îndeosebi în cazul perchezițiilor mai dificile, de lungă durată, este indicat ca o persoană să fie însărcinată cu supravegherea comportamentului celui percheziționat, de regulă acesta fiind cel care conduce percheziția.
b) Menținerea stabilității atenției, ceea ce presupune evitarea monotoniei, rolului celui care caută putînd fi asumat, pe rînd, de mai mulți membrii ai echipei de percheziție. De asemenea, se poate dispune efectuarea unor pauze informale. Acceptînd faptul că desfășurarea percheziției este o activitate laborioasă, cu o desfășurare îndelungată în timp, atenția trebuie să fie egal distribuită pe parcursul întregii activități. Performanțele în nivelul atenției sunt afectate de fluctuații generate de factori precum: condițiile de luminozitate, prezența unor fenomene sonore perturbatoare, temperatura; neacceptarea atribuțiilor individuale distribuite în cadrul echipei sau / și reprezentării vagi ale scopului urmărit prin percheziție; instalarea oboselii, scăderii interesului sau a motivației; emoțiile și surescitarea provocate de caracteristicile mediului în care se desfășoară percheziția sau/ și de către comportamentul celui percheziționat ori ale celorlalte persoane aflate în locul respectiv; iritarea provocată de posibilele incidente ce pot să apară în momentul pătrunderii în locul de percheziționat sau imediat după acest moment.
c) Adaptarea rapidă la situațiile concrete ce apar pe parcursul desfășurării percheziției, dublate de mobilitatea gîndirii în interpretarea datelor obținute pe parcursul activității. În practica judiciară, deși percheziția se desfășoară în mod obiectiv, activitatea de caătare trebuind să se desfășoare pe întreg perimetrul spațiului de percheziționat, se pune un anumit accent pe obținerea unor informații, cu ocazia desfășurării activităților pregătitoare, care să orienteze efortul de căutare către anumite locuri. Astfel, organul de urmărire penală trebuie să fie pregătit, în orice moment, să renunțe la versiunile inițiale, îndreptîndu-și atenția într-o altă direcție care se dovedește corespunzătoare realității.
d) Percheziția necesită multă perseverență, calm și răbdare, o asemenea activitate fiind incompatibilă cu superficialitatea, nervozitatea , graba ori repulsia față de anumite obiecte sau spații. În practică, adesea, cei care au de ascuns ceva mizează pe astfel de aspecte în speranța de a nu fi descoperiți. Calmul și răbdarea sunt atribute ale profesionalismului, însă, totuși, nu este același lucru cu comportamentul artificial, cu afișarea unei nepăsări absolute indiferent de ceea ce se întimplă în cadrul desfășurării activitații.
Sesizînd reacțiile tipice tensiunii emoționale, ale persoanei percheziționate, în funcție și de particularitățile locului percheziționat în acel moment, organul de cercetare penală va avea posibilitatea, pe baza unor raționamente introductive și deductive, să determine în ce măsură un anumit obiect sau spațiu cercetat are legătură cu scopul percheziției.
Evitarea oricăror conflicte cu cel percheziționat este un aspect deosebit de important care, tratat cu ignoranță poate pune în pericol desfășurarea percheziției. În mod evident, orice conflict dezvoltat pe perioada desfășurării percheziției pune la îndoială profesionalismul organului de cerctare penală- se pune problema abuzului, a pierderii controlului asupra comportamentului persoanelor prezente, problema imposibilității de a descoperi obiecte de interes datorită blocării căutării prin îmbrînceli, luări de piept sau… mai rau.
Psihologia persoanei percheziționate oferă elemente deosebit de semnificative pentru orientarea cercetării, elemente pe care organul judiciar trebuie să le aibă în permanență în vedere, întrucit, dacă sunt valorificate cu pricepere, pot contribui direct la reușita percheziției.
Tensiunea psihică va fi cu atît mai pronunțată cu cît obiectele sau înscrisurile căutate se află la domiciliu sau asupra persoanei percheziționate, ajungînd la limita superioară pe măsura ce organul de urmărire penală se apropie de locul în care se găsesc.
Percheziționatul urmărește cu interes și emoție activitatea celor ce efectuează percheziția, traversează o stare emoțională specifică , așa încât nu poate rămîne pasiv la modul cum evoluează căutările, la ceea ce se petrece. Indiferent de pregătirile pe care le-ar fi putut face, în prealabil, percheziționatul nu va putea să nu reacționeze față de acțiunile desfășurate de organul de cercetare. Este foarte posibil ca suspectul să simuleze stăpînirea de sine, calmul, nedumerirea, unele stări de boală, leșin, atitudini de protest sau de revoltă, toate în scopul fie dea impresiona, fie de a intimida pe cei ce efectuează percheziția. Expresiile emoționale, care constituie parte a manifestărilor comportamentale, permit perceperea stărilor emotive ale percheziționatului . De aceea, pe parcursul efectuării percheziției, organul de urmarire penală trebuie să-și orienteze atenția în direcția surprinderii unor manifestări psiho-comportamentale. Precum : tremuratul corpului și al mâinilor, respirația agitată, suspinul de ușurare, modificări ale vocii și vorbirii, expresia și culoarea feței etc. – asemenea reacții, făcând parte din categoria celor ce scapă controlului sau dirijării conștiente, por orienta activitățile de căutare.
De asemenea, o atenție sporită trebuie să se acorde privirii percheziționatului și a altor persoane din aturajul său. Cu certitudine vor apărea modificări de reacție și abordare în funcție de cum se instalează și se manifestă teama de a nu fi descoperite probe compromițătoare. Există chiar posibilitatea ca privirea suspectului să fie focalizată, pe perioade mai mari ori mai mici de timp, în exclusivitate, pe mâinile celui care caută.
Foarte important de urmărit este și modul în care vorbește percheziționatul- tonul, volumul, frecvența, timpul de latență apărut în cadrul adresărilor întrebărilor și a raspunsurilor – și aceasta putând constitui un indiciu în orientarea căutărilor și descoperirea locurilor în care au fost ascunse obiectele. În context, deosebit de important mai este și sesizarea manifestărilor ce trădează pierderea controlului din partea percheziționatului: servilism, sârguință, grijă deosebită pentru anumite obiecte, dragoste subită pentru unele activități de ordin gospodăresc ( udatul florilor, mutarea mobilierului ori a altor obiecte, curățirea sau aranjarea acestora) . Surprinzând comportamentul celui percheziționat, modul cum este marcat de ceea ce se întîmplă în timpul percheziției, organul de urmărire penală trebuie să interpreteze corect astfel de manifestări, ținînd cont de natura activităților desfășurate pînă în acel moment, de locurile și obiectele examinate, de manifestările celui percheziționat la stimuli neutri. Recomandabil este să fie observat și reținut exact momentul apariției unor astfel de reacții – în ce moment al activității și în legătură cu examinarea căror obiecte sau zone de perimetru – și, mai ales, să se stabilească dacă se repetă în cazul reluării activităților care le-au determinat.
Persoana percheziționată comunică, fără voia sa, date pe care ar dori ca organul de urmărire penală să nu le afle. Așa se explică de ce, în unele cazuri, obiectele căutate au fost descoperite imediat după începerea percheziției, fără să mai fie nevoie de o căutare sistematică, amănunțită a întregului domiciliu.
Sunt persoane care afișează mult calm și indiferență, până în momentul în care organul de urmărire penală se apropie de locul de ascundere a corpului delict, când încep să se agite, să vorbească inutil și să atragă atenția în altă parte. Alte persoane reacționează invers, fiind volubile și aparent destinse, până în momentul critic, când devine brusc tăcute.
Există și persoane ce insistă să fie verificate diverse încăperi sau obiecte, situație ce poate fi interpretată fie ca o încercare de distragere a atenției, fie ca o determinare a organului de urmărire penală să nu caută în acele locuri. Desigur, într-o asemenea împrejurare, nu poate fi exclusă nici sinceritatea persoanei percheziționate. În prezent, protestele fac referire frecventă la încălcarea drepturilor omului, cunoscându-se sensibilitatea unor anchetatori la asemenea argument.
Sunt și situații în care obiectele căutate nu pot fi descoperite de la bun început, într-o asemenea împrejurare este posibil să se constate o anumită relaxare a persoanei percheziționate, dar după reluarea căutării, în locul percheziționat anterior, aceasta devine brusc agitată, încercând să se împotrivească.
Din punct de vedere tactic, pentru dejucarea „manevrelor” întreprinse de cel percheziționat (proteste, invitație de a verifica anumite locuri, distragerea atenției etc.), este indicat ca organul judiciar să adopte o atitutdine sobră, reținută sa nu reacționeze imediat, demonstrând că este sigur pe sine și hotărât să ducă percheziția la bun sfârșit.
Un procedeu tactic necesar pentru sesizarea mai clară a reacțiilor persoanei percheziționate este și acela al adresărilor de întrebări referitoare la destinația unor obiecte, la dispunerea încăperilor locuinței ș.a., precum și invitarea acestora să deschidă sau să mute diverse obiecte de mobilier.
2.2 Pregătirea în vederea efectuării percheziției
Succesul unei percheziții depinde, ca și în cazul celorlalte acte de urmărire penală, în mod esențial, de modul în care aceasta este pregătită. Pentru a obține rezultatele dorite aceasta trebuie desfășurată cu multă minuțiozitate, acordându-se atenția cuvenită tuturor împrejurărilor ce ar putea afecta desfășurarea percheziției în cele mai bune condiții.
Pregătirea în vederea efectuării percheziției presupune întreprinderea unor măsuri preliminare de către organul de urmărire penală, care să atribuie acestei activități o desfășurare organizată și eficientă. Este important de menționat că percheziția se efectuează cu respectarea art. 8, paragraful 1 al Cedo, care stipulează că orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului și a corespondenței sale.
Pentru pregătirea percheziției este necesar ca, de fiecare dată, să se țină seama de natura faptei cercetate, de caracteristicile obiectelor căutate, de manifestările așteptate a persoanelor la domiciliul cărora urmează să se desfășoare percheziția, caracteristiciile locului ce urmează să fie percheziționat, intervalul de timp în care se va desfășura percheziția, participanții, mijloacele tehnice necesare, momentul începerii percheziției și modalitățile de pătrundere în locuința percheziționatului.
Pregătirea percheziției presupune, minimal, parcurgerea unei proceduri ce presupune:
Stabilirea scopului percheziției;
Cunoașterea unor date minime despre locul percheziției și persoana percheziționată;
Stabilirea momentului efectuării percheziției și modalităților de blocare și pătrundere în locul de percheziționat;
Stabilirea participanților la percheziție și utilizarea unor mijloacelor tehnice adecvate;
Îndeplinirea formalităților legale pentru dispunerea percheziției.
Înainte de a începe percheziția, organul de urmărire va determina scopul ei în raport cu cauza avută în cercetare.În baza materialelor de care dispune (procesul- verbal de cercetare la fața locului, declarațiile victimei, martorilor și ale altor persoane implicate), el va specifica obiectele, valorile și documentele care trebuie căutate în cadrul percheziției , natura și caracteristicile principale ale acestora (forma, dimensiunea, structura). Informația privind obiectele ce urmează a fi căutate trebuie să corespundă următoarelor cerințe:
să contribuie la elaborarea unei prognoze asupra posibilităților de ascundere și, în consecință, să direcționeze activitatea de căutare.
să asigure elaborarea mijloacelor și procedeelor tactice adecvate de căutare. Este lesne de înțeles că mijloacele și metodele de căutare a documentelor se vor deosebi esențial de cele necesare pentru descoperirea obiectelor voluminoase.
Un alt aspect ce ține de pregătirea pentru efectuarea percheziției constă în cunoașterea prealabilă a locului acesteia. În cazul unei încăperi (casă, apartament, birou ș.a.) interesează amplansarea ei (strada, numărul blocului, scara, etajul), dispunerea dependinșelor (magazie, pivnișă, garaj, ș.a.), căile de acces și ieșire din încăpere (numărul și amplasamentul ușilor, ferestrelor), posibilitățile de comunicare (telefon,fax), identitatea persoanelor care locuiesc la adresa respectivă și a celor din vecinătatea nemijlocită. În cazul unui loc deschis, este important să se precizeze relieful și întinderea acestuia, delimitările spațiale de împrejurimile și teritoriile limitrofe, drumurile și căile de acces, perosanele cărora le aparșin sau care folosesc terenurile învecinate celui ce urmează a fi supus percheziției.
Informația necesară cunoașterii locului percheziției poate fi obținută din diverse surse. În primul rînd , sub acest aspect se vor examina registrele și actele de împroprietărire sau arendă, documentele privind construcția și arhitectura imobilelor urbane și rurale, actele de evidență a terenurilor agricole, pădurilor, pajiștelor ș.a. Datele necesare se vor cere de la organele locale ale administrației de stat, de la factorii de conducere din unitățile de producție și deservire a populației. Nu se exclude ascultarea vecinilor, colegilor de serviciu sau de universitate, a altor persoane care cunosc locul ce urmează a fi percheziționat, cu condiția că aceștia nu vor pune în alertă persoana asupra căreia se preconizează efectuarea percheziției.
În cadrul pregătirii în vederea efectuării percheziției este important obținerea anumitor date privind persoana ce urmează a fi percheziționată. Pe lîngă datele biografice, interesează profesia și sfera socială în care ea activează, gradul de cultură, pasiunile, îndeletnicirile etc., în baza cărora organul de cercetare poate afla ipotetic despre modul de ascundere a obiectelor căutate. Viața și practica judiciară demonstrează existența unei legături directe între profesia, intelectul și alte calități ale persoanei și alegerea modului și a locului de ascundere. Organizarea și crearea condițiilor necesare desfășurării eficiente a acestei activități impun cunoașterea unor particularități individuale și trăsături de caracter ale celui ce urmează a fi percheziționat, a relațiilor și legăturilor lui cu alte persoane, mai cu seamă cu cele din lumea interlopă. De exemplu, dacă se constată că el are un temperament impulsiv, un caracter neechilibrat și agresiv, de acaesta se va ține seama la formarea echipei percheziției. În componența acesteia se vor include persoane care să asigure ordinea și securitatea participanților la percheziție. Este indicat să se activeze și în vederea cunoașterii persoanelor care locuiesc cu cel ce urmează a fi percheziționat (membri ai familiei, rude, chiriași), precum și a vecinilor, pentru a restrânge cercul indivizilor la care ar putea fi ascunse obiectele căutate.
Informațiile necesare pentru cunoașterea persoanei percheziționate și a celor din anturajul ei poate fi obținută prin contact direct cu diverse persoane participante la proces (parte vătămată, partea civilă și cea civilmente responsabilă), cu martori, colegi de serviciu, factori de conducere a unităților de producție sau de instruire, dar și prin realizarea unor investigații operative.
În raport cu datele obținute cu privire la obiectele, persoanele și locul ce urmează a fi percheziționat, organul, care conduce activitatea de investigare a cauzei, stabilește momentul efectuării percheziției, componența grupului de persoane participante și a mijloacelor necesare desfășurării reușite a acestei activități.
Determinarea momentului celui mai potrivit de efectuare a percheziției are o semnificație deosebită pentru reușita acestui act procedural. Prin specificul său, percheziția este un act cu caracter inopinat ce trebuie efectuat, de regulă, cu maximă operativitate. Astfel, se vor lua în considerare, pe de o parte, prescripțiile legii (art.128, Cod proc. pen.) care interzice exercitarea ei în timpul nopții (între orele 20:00 seara și 6:00 dimineața), cu excepția cazurilor grave de delict flagrant, în care orice întîrziere în timp a percheziției poate avea consecințe nefavorabile asupra cercetării cauzei, iar, pe de altă parte, principiul tactic, potrivit căruia percheziția trebuie efectuată, în toate cazurile, surprinzător și în condiții de timp care să asigure căutarea și ridicarea obiectelor și documentelor ce interesează cauza.
Din acest punct de vedere, este oportun ca percheziția să se efectueze urgent, la un interval de timp pe cât e posibil mai scurt de la momentul săvârșirii infracțiunii sau de la momentul în care au apărut presupuneri întemeiate că în locul sau la persoana respectivă se găsesc obiectele sau documentele ce pot servi la stabilirea adevărului. În cazurile unor unor categorii de infracțiuni, cum ar fi, de pildă, luarea de mită, sustragerea de bunuri prin escrocherie sau șantaj, în care numărul urmelor materiale și cel al probelor cu martori sunt limitate, percheziția efectuată prompt înlătură posibilitatea celor care urmează a fi percheziționați de a ascunde sau a distruge obiectele, a căror descoperire și ridicare constituie scopul percheziției și, de regulă, conduce la obținerea unor probe care să asigure soluționarea cauzei.
Există situații în care percheziția trebuie amânată în scop tactic, pentru un anumit timp. Se procedează astfel când datele de care dispune organul de cercetare justifică prezumția că descoperirea obiectelor ascunse, practic, este imposibilă. Amânarea urmărește scopul de a face impresia persoanei care va fi percheziționat că „ primejdia” a trecut și de a o determina să renunțe la ascunderea în continuare a obiectelor căutate, mai ales dacă are nevoie de ele sau încearcă să obțină un profit de pe urma acestora.
Stabilirea momentului efectuării percheziției presupune, de asemenea, alegerea celei mai potrivite ore pentru desfășurarea acestei activități. În acest sens este indicat să se efectueze percheziția dimineața, pentru a evita eventualele dificultăți legate de pătrunderea la locul acesteia, dar și pentru că la începutul zilei capacitatea de căutare, datorită stării mai puțin perturbante a organelor de simț, este mai înaltă decât pe parcursul sau la finele zilei.
Un moment important privind pregătirea percheziției este determinarea persoanelor care vor participa la efectuarea ei. Componența echipei ce va activa în cadrul percheziției diferă de la caz la caz, ea fiind condiționată de natura obiectelor, a căror descoperire constituie scopul percheziției, amplasarea și structura locului de percheziționat și, firește, de datele ce caracterizează personalitatea celui ce urmează a fi percheziționat și membrii familiei lui. Una va fi componența echipei în cazul percheziției, cu scopul de a descoperi și a ridica obiecte sustrase prin atac tâlhăresc de către un grup criminal organizat, care se ascunde într-o vilă cu mai multe încăperi și construcții anexe, și alta, cînd se efectuează în biroul unui șef, unde se află locul lui de lucru, în vederea depistării și ridicării valorilor și documentelor pentru a dovedi împrejurările unui act de mită.
Sub aspect procesual, persoanele participante la efectuarea percheziției se pot diviza în două categorii: 1) a căror participare este prevăzută prin lege (art.127, Cod proc. pen.) în mod obligatoriu și 2) a căror participare se impune în mod obiectiv, fie de împrejurările dificile în care urmează să se desfășoare percheziția, fie de caracterul complicat al activității de căutare a obiectelor și documentelor ce interesează cauza.
Din prima categorie fac parte, în afară de organul de cercetare, persoana percheziționată ori un membru al familiei sale, reprezentantul organului puterii locale, în situația în care asigurarea prezenței celui percheziționat sau a unei persoane apropiate lui nu este cu putință, și un reprezentat al instituției de cultură sau unității de producție, dacă percheziția urmează să se desfășoare la locul de muncă. La efectuarea percheziției în încăperile aflate în stăpînirea sau folosința personalului diplomatic străin este obligatorie, de asemenea, prezența procurorului și reprezentantului Ministerului Afacerilor Externe (art129 Cod proc.pen.).
Potrivit dispozițiilor normei procesual-penale enunțate, organul sub a cărui conducere se desfășoară cercetarea cauzei, este obligat să întreprindă măsurile necesare pentru a asigura prezența fără echivoc a persoanelor menționate la efectuarea percheziției. Or, toate aceste persoane trebuie pregătite anticipat.
Cea de-a doua categorie cuprinde persoanele a căror participare la realizarea activității în discuție, pornind de la condițiile concrete ale cauzei, este considerată utilă: una sau mai multe persoane din cadrul organelor de urmărire penală (ofițeri de poliție), care să participe la activitatea de căutare propriu-zisă ori să țină sub control comportamentul celor prezenți la locul percheziționat; un număr suficient de polițiști care vor asigura paza locului percheziționat; specialiști din diverse domenii care să ajute organul de cercetare la identificarea locurilor tainice, la ridicarea și conservarea urmelor și obiectelor-corp delict.
În această categorie de persoane unii autori includ partea vătămată, rudele ori prietenii acesteia, pentru a contribui la identificarea unor articole de îmbrăcăminte, lucruri de folosință casnică sau a altor bunuri, din categoria obiectelor de același gen. Considerăm că participarea acestor persoane la efectuarea percheziției este contraindicată, deoarece, din motive deja cunoscute, obiectele descoperite nu mai pot fi prezentate spre recunoaștere.
Spre realizarea scopului stabilit a percheziției, este necesar ca echipa să fie dotată cu mijloacele tehnico-științifice, care să asigure eficacitatea activității de căutare. Pe lângă materialele, uneltele și instrumentele aflate în dotarea truselor criminalistice universale, sunt necesare anumite utilaje, printre care de o deosebită utilitate sunt sursele de lumină pentru descoperirea obiectelor ascunse în locuri insuficient luminate; diferite tipuri de detectoare, cum sunt cele de metale sau cadavre, magneți puternici pentru ridicarea obiectelor metalice din fântâni, bălți și rezervoare de apă; aparate portative Roentgen; dispozitive cu radiație ultravioletă, toate acestea necesitând o pregătire prealabilă. Nu se va neglija aparatajul și materialele de fotografiat, iar, în cazurile complicate, și camera de luat vederi sau dispozitivul de înregistrare videomagnetică, care reprezintă un procedeu tehnic important de fixare a percheziției. Se vor pregăti, de asemenea, materiale și instrumentul de ambalare, sigilare și conservare a mijloacelor materiale de probă.
2.3 Particularități tactice aplicate în efectuarea percheziției
Tactica efectuării percheziției se stabilește, de la caz la caz, în funcție de natura obiectului percheziționat (încăpere, loc deschis, persoană), de parametrii fizici ai obiectelor căutate (obiecte voluminoase, bijuterii, înscrisuri, macro-sau microurme ale infracțiunii, stupefiante), de datele ce caracterizează persoana percheziționată și cei care o înconjoară, de efectivul operativ și tehnic de care se dispune.
Cu toate acestea, în criminalistică, în baza practicii a organelor de urmărire penală, s-au stabilit anumite principii, reguli tactice generale prin respectarea cărora trebuie să se desfășoare percheziția. Aceste reguli, în esență, sunt următoarele :
Efectuarea percheziției în mod inopinat, ceea ce presupune, pe de o parte, dispunerea acestui act procedural la momentul oportun, iar, pe de altă parte, pregătirea sa la un anumit grad de confidențialitate; Efectuarea percheziției prin surprindere, pe lângă faptul că exclud posibilitățile persoanelor percheziționate de a ascunde, a nimici sau a se debarasa în orice alt mod de obiectele ce le compromit, prezintă și o deosebită importanță tactică: exercită influență psihologică și, implicit, zădărnicește încercările infractorilor de a se sustrage de la răspunderea penală prin alibiuri false și declarații mincinoase. Practica demonstrează că percheziția efectuată operativ și în mod potrivit din perspectiva principiului tactic în discuție, nu de puține ori conduce la modificări esențiale ale comportamentului celor supuși urmăririi penale. Sunt cunoscute multiple cazuri când rezistența cu care se opuneau aceștia organului judiciar la stabilirea adevărului până la momentul percheziției scădea substațial, uneori totalmente după efectuarea acestei activități.
Executarea întocmai a procedurilor prevăzute de lege asupra activității de efectuare a percheziției în sensul strictei respectări a formelor procesuale ce țin de reglementarea acestui act procedural; La locul de efectuare a percheziției, organul sub a cărei conducere este concepută această activitate, trebuie neapărat, să se legitimeze și apoi să identifice, în baza actelor respective, persoana care va fi percheziționat și celelalte persoane surprinse la fața locului. Celor prezenți li se va aduce la cunoștință scopul activității ce va fi desfășurată, drepturile și obligațiile ce le revin în raport cu rolul și starea lor procesuală ( învinuit, bănuit, specialist ș.a.). Persoanei supuse percheziției (cu excepția cazurilor reținerii făptuitorilor în flagrant delict) i se va prezenta ( cu semnătură) ordonanța și autorizația la efectuarea percheziției și, totodată, i se va cere să predea benevol obiectele, bunurile și documentele căutate. Dacă ea acceptă cerința organului judiciar și prezintă obiectele solicitate, în ipoteza în care împrejurările cauzei exclud în mod categoric existența altor materiale ce ar prezenta interes, percheziția trebuie abandonată.
Prin realizarea fără echivoc a formelor procesuale deja în etapa incipientă a percheziției, organul judiciar demonstrează că efectuarea acesteia se impune de necesitatea stabilirii adevărului, deci de interesul major al înfăptuirii justiției, astfel prevenind discuțiile inutile, eventualele incidente ce pot fi provocate de cei cointeresați, pe parcursul percheziției, dar și de tot felul de reclamații și aprecieri, de regulă insinuante, privind rezultatele obținute.
Efectuarea percheziției în două faze a) de recunoaștere sau de inspectare generală a obiectului de percheziționat și b) de examinare sistematică a tuturor componentelor acestuia în vederea descoperirii obiectelor, documentelor și bunurilor ascunse; Această regulă tactică privește în mod deosebit percheziția încăperilor și a locurilor deschise, ea însă nu trebuie ignorată nici în cazul percheziției corporale.
În cele ce urmează, trecând la expunerea principalelor momente tactice privind efectuarea anumitor forme de percheziție ( a încăperilor, locurilor deschise, a persoanelor), ne vom referi în mod detaliat la această regulă tactică, aici subliniem doar faptul că efectuarea percheziției în faze atribuie acestei activități o desfășurare logică, coordonată și consecventă. Ea asigură efectuarea de către organul de urmărire penală a unui control integral asupra ambianței locului percheziționat, precum și a comportării celor găsiți la fața locului prin întreprinderea la faza inițială a măsurilor necesare pentru prevenirea incorectitudinii, a actelor de provocare și agresiune.
Perseverență în căutare, adică tenacitate, răbdare, calm și stăpânire de sine, certitudine și orientare permanentă spre obiectivele preconizate; După cum se susține, în literatura de specialitate, percheziția deseori se desfășoară în condiții dintre cele mai dificile, determinate de intervenția anumiților factori de natură psihologică. Condițiile de mediu în care se desfășoară activitatea de căutare ( elementele spațiale, temperatura scăzută sau ridicată, iluminarea insuficientă), comportamentul nestăpânit, uneori provocator al celor percheziționați și, ca urmare, situația conflictuală în care se activează, aspectul dezagreabil al unor locuri și obiecte cu care se contactează pe parcursul percheziției- toate acestea pot provoca stări psihice și emoționale, care ar putea reducecapacitățile de cunoaștere ale celui ce efectuează activitatea respectivă. La cele menționate trebuie să mai adăugăm starea de oboseală, determinată de prelungirea în timp a unor operații monotone proprii activității de căutare, care poate avea un efect destructiv deosebit asupra concentrării atenției și, implicit, asupra posibilităților perceptive. De aici, calitățile solicitate organului care trebuie să efectueze percheziția : perseverență, disciplină lăuntrică, exigență, mult calm, certitudine și chiar rezistență fizică.
Cauzele ce determină de cele mai multe ori insuccesul percheziției sunt confirmate de practica organelorde urmărire penală – efectuarea percheziției în atmosferă de conflict deschis; desfășurarea operațiilor de căutare în mod nechibzuit, haotic; examinarea superficială a locurilor dezagreabile și obiectelor repulsive(murdare, infecte); șovăiala și, ca urmare, cedarea în fața unui volum mare de muncă fizică pe care îl reclamă adeseori percheziția ș.a.
Observarea directă și permanentă asupra persoanei percheziționate în vederea constatării unor manifestări psihocomportamentale ale acesteia la anumite acte de cercetare efectuate de către organul de urmărire în cadrul percheziției, manifestări care, în ipoteza în care nu sunt dirijate în mod conștient, pot prezenta elemente semnificative pentru orientarea activității de căutare;
Este cert că persoana care deține asupra sa obiecte, documente sau bunuri ce îi pot demonstra activitatea infracțională, va sesiza în timpul percheziției o intensă tulburare și neliniște. Tensiunea psihică se va amplifica pe măsura apropierii organului judiciar de locurile în care se află obiectele compromițătoare, la un anumit moment exteriorizându-se printr- seamă de manifestări fiziologice (dereglarea respirației, scăderea salivației și uscarea gurii, tremur al mâinilor, transpirației, creșterea presiunii sanguine și accelerarea bătăilor inimii, schimbarea tenului și a expresiei normale a feței), ori prin forme improprii de comportare ( frământarea mâinolor, sucirea nasturelui de la haină, motolirea unui obiect, frecarea pavilionului urechii ș.a.). În momentul în care organul judiciar se îndepărtează de locul unde se află ascunse obiectele căutate, persoana percheziționată poate trece la o stare de relaxare, manifestând anumite semne de calmare: expresia mai liniștită a feței, strălucirea ochilor, gesticulație, stingerea sau, dimpotrivă, aprinderea unei țigări etc.
Este necesar ca în cursul efectuării percheziției să fie observați permanent cei percheziționați de către o persoană competentă în materie, de regulă, de cel care conduce percheziția, care, prin anumite acte de comunicare, activitate cunoscută în criminalistică sub denumirea de „testare verbală” (adresarea de întrebări și ascultarea explicațiilor asupra obiectelor căutate sau a unor împrejurări de fapt, concentrarea privirii asupra unui loc etc.), să verifice starea psihică a celor percheziționați, să aprecieze semnificația formelor de manifestare a acestei stări pentru direcționarea activității de căutare. Aceasta cu atât mai mult că persoanele cu experiență infracțională pot dirija anumite stări psihice (stăpânire de sine, calm, eleganță, servilism, stare de boală, leșin, protest, nedumerire sau chiar indignare) în vederea distragerii atenției și dezordonării activității de căutare.
Percheziția în încăperi
Tactica percheziției în încăperi, indiferent de destinația ei (locuințe, oficii, construcții anexe) cuprinde, pe de o parte, anumite reguli tactice privind modul de deplasare și pătrundere la locul percheziției, iar, pe de altă parte, procedeele de căutare propriu-zise ale obiectelor ce interesează cauza.
Deplasarea echipei la locul unde urmează a se efectua percheziției trebuie făcută în astfel de condiții, încît să asigure caracterul inopinat, să realizeze momentul de surprindere, pentru a evita riscul îndepărtării sau distrugerii obiectelor ce interesează, ori al dispariției persoanelor implicate. Modul de deplasare se alege în funcție de natura și amplasarea locului de percheziționat (apartament la bloc, vilă, birou de lucru, casă în localitatea rurală). În toate cazurile însă este indicat ca deplasarea să se facă cu un mijloc de transport, care să se afle la dispoziția echipei de percheziție pe întregul interval de timp prevăzut în prealabil pentru realizarea acestei activități. Parcarea mijlocului de transport se va face într-un loc, unde, de obicei, staționează mașinile ( în fața unei instituții de stat, întreprinderi, firme, magazine, depozit ș.a.), la o anumită distanță de la blocul, casa, edificiul în care este situată încăperea respectivă,ca, în continuare, echipa să se deplaseze pe jos, în grupe mici de cite două-trei persoane.
Înainte de a se realiza pătrunderea în interior, se vor lua măsuri corespunzătoare de pază, de blocare a căilor de acces și de comunicare din exterior precum și de observare asupra geamurilor și a altor locuri, prin care cel ce va fi percheziționat poate înlătura obiectele ce-l compromit, înainte de admite intrarea echipei în încăpere. Practica cunoaște cazuri, când, presimțind sosirea organului de urmărire penală, persoanele ce urmează a fi percheziționate aruncă prin geamuri obiectele (armele, instrumentele) care demască activitatea lor infracțională.
Pătrunderea în încăpere nu trebuie să se efectueze cu întârziere. În mod obișnuit, organul sub a cărui conducere se află echipa, sună sau bate în ușă, cerînd deschiderea acesteia. La aceste apeluri fie se primește un răspuns imediat, urmat de deschiderea ușii, fie se răspunde, dar nu se deschide imediat, fie ușa rămâne închisă. Atunci când la apelurile organului judiciar persoana răspunde dar întârzie să deschidă, această amînare se poate datora unor cauze diferite : nevoia de a-și pune în ordine anumite obiecte, frica față de persoanele necunoscute sau încercarea de a înlătura obiectele compromițătoare, ori de a dispărea etc. Dacă datele privind personalitatea percheziționatului inspiră suspiciuni că la cerința organului de urmărire el nu va deschide ușa, atunci în această operație se vor coopta persoane ( un vecin, un reprezentant al administrației comunale, primăriei, serviciului administrative de asigurare, serviciului medical ș.a.) care vor cere deschiderea ușii sub pretext, ce, de obicei, nu trezesc bănuieli.
Nu reprezintă dificultăți nici pătrunderea în încăperi, care constituie locul de lucru al celui percheziționat, deoarece acțiunea în cauză, conform legii în vigoare, se desfășoară cu concursul unei persoane a unității respective cu sau fără funcții de răspundere.
În cazul în care persoana refuză categoric să deschidă benevol ușa, intrarea în încăpere se efectuează forțat, dar nu înainte ca ea să fie prevenită în mod explicit. Ajunși în interiorul domiciliului, organul judiciar se legitimează, prezintă scopul venirii, și, dacă este necesar prezintă temeiul legal al efectuării percheziției.
Ținând seama de datele obținute, organul judiciar fixează data și ora începerii percheziției, mobilizează persoane participante, pregătește mijloacele tehnice necesare pentru căutarea obiectelor vizate și fixarea a tot ce s-a făcut și s-a descoperit.
Percheziția în încăperi, de obicei, se desfășoară în două faze: în etapa preliminară, înainte de toate, se vor lua măsuri de rigoare pentru crearea unui cadru propice bunei desfășurări a activității de căutare. Întîi se ia cunoștință de locul percheziționat, pentru a stabili numărul încăperilor, poziția lor, aspectul general al fiecărei încăperi în parte, numărul și aspectul dependințelor. De asemenea, se delimitează obligațiile participanților și se fixează ordinea efectuării percheziției,
În cazul în care se știe că persoana percheziționată sau vreunul din membrii familiei sale dețin arme, pentru a preîntâmpina eventualele acte violente, se vor efectua percheziții corporale în vederea dezarmării acestora și, firește, ridicării armelor, în ipoteza în care deținerea lor este ilegală.
Persoanele găsite la fața locului, cu excepția copiilor minori și bolnavi, după identificarea în bază a actelor respective, se vor strânge într-un anumit loc, de obicei, în sufragerie, vestibule, hol, unde se vor afla în timpul percheziției. Totodată, se va urmări ca ele să nu aibă nici o posibilitate de a comunica prin telefon, radiotelefon sau prin anumite forme de semnalare de avertisment (aprinderea luminii, închiderea oberlihtului sau tragerea storurilor, punerea sau scoaterea de pe geam a unui anumit obiect ș.a.).
În cadrul percheziției, șeful echipei, în prezența persoanei percheziționate, iar în lipsa acesteia, a persoanei chemate s-o substituie, va efectua o verificare generală asupra locului percheziției în vederea orientării concrete a activității echipei în întregime și a fiecărui membru al acesteia în parte.
O sarcină deosebit de importantă ce urmează a fi realizată la etapa dată constă în delimitarea locurilor problematice din punctul de vedere al posibilității folosirii lor în tăinuirea obiectelor căutate sau pentru crearea de ascunzători. Metodologia de cercetare, în vederea efectuării percheziției propriu-zis, e dependentă de o multitudine de factori, astfel la intuirea acestor locuri se va ține cont de natura, forma și dimensiunile obiectelor căutate, precum și de posibilitatea dezmembrării sau sau fragmentării lor.
Este lesne de înțeles că, la ascunderea obiectelor mici (pistol, cuțit, bijuterie, banknote, documente ), poate fi folosit orice element material din spațiul încăperii percheziționate, pe când tăinuirea obiectelor mari (autovehicol, televizor, computer, covor, obiecte vestimenatre) presupune existența unor locuri cu capacități spațiale adecvate (garaj, subsol, pivniță, magazine, grajd sau alte încăperi auxiliare).
Este important, ca la descoperirea locurilor tainice să se țină cont de profesia și îndeletnicirea persoanei percheziționate și ale membrilor familiei sale, deoarece practica învederează o vădită tendință a acestora de a ascunde obicetele ce îi compromit în locurile legate de preocupările lor. Astfel, tâmplarii fac, de obicei, ascunzători în obiecte de mobilă, dublând pereții sau fundurile în dulapuri, sertate, fotolii, scaune; zidarii folosesc obiectele de construcție, în care creează tot felul de nișe; croitorii- obiectele de îmbrăcăminte etc.
În etapa a doua, echipa desfășoară căutarea sistematică a obiectelor în toate locurile de ascundere posibile. Într-o locuință (casă la sol sau apartament cu mai multe odăi la bloc), cercetarea va începe cu încăperea de la intrare (antreu, hol), continuând cu cele ce urmează și terminând cu podul, terasa, dependințele etc.
Pe parcursul desfășurării percheziției se vor aplica procedeele tactice de cercetare circulară, care se aplică la cercetarea la fața locului, dar e de remarcat că, în cadrul percheziției încăperilor, acestea se realizează doar sub varianta sa concentrică, pornindu-se spre dreapta sau stânga de la intrare, de-a lungul pereților, și apoi va continua pe spirală, spre centrul încăperii.
Respectarea acestei reguli tactice asigură examinarea succesivă a obiectelor de construcție (pereții, dușumeaua, tavanul), a mobilierului și a tot felul de instalații tehnico-sanitare, a fiecărui obiect casnic, care, eventual, putea fi folosit ca ascunzătoare.
La descoperirea ascunzătorilor, se va aplica întreaga gamă de metode și mijloace tehnice criminalistice, aflate în dotarea organelor de urmărire penală. Printre acestea pe prim-plan se situează metoda de observare, metoda de măsurare, metoda de palpare, metoda de comparare și modelare etc. Astfel, examinarea vizuală a obiectelor de construcție poate conduce la depistarea unor indici specifici lucrărilor de amenajare a ascunzătorilor (aspectul deosebit după culoarea și prospețimea tencuielii, vopselei sau tapetele de pe anumite sectoare, lipsa uniformității de amplasare a scândurilor de parchet și a depunerilor de praf dintre ele, așezarea nejustificată logic a unor obiecte ș.a.). Prin măsurare se pot stabili elementele de asimetrie și neconcordanță dintre dimensiunile exterioare și interioare ale pereților și obiectelor de mobilă (dulapuri, sertare, lăzi), precum și dintre greutatea și volumul unor vase închise. Metoda de palpare se exprimă în trei variante:
Palpare propriu-zisă a obiectelor de mobilă tapisate, a vestimentației, lenjeriei și încălțămintei;
Palparea sonoră care constă în depistarea prin ciocănire a sunetului specific (înfundat) locurilor deșerte în pereți și în alte obiecte de construcție;
Palpare cu sonde metalice în grămezi și saci cu cereale, în saltele, în sol afânat ș.a.
Posibilități nelimitate de ascundere reprezintă obiectele din interiorul încăperilor rafturile de cărți, aparatele electrocasnice (frigiderul, mașina de spălat, aparatul de radio, televizorul), obiectele fixate pe pereți (tablouri, hărți, covoare), unde sau în spatele cărora pot fi dosite documente, fotografii și alte obiecte plate. Vasele de bucătărie precum și recipientele de rezerve alimentare oferă posibilitatea ascunderii unor obiecte de valoare cu volum mic ca , de exemplu , bijuteriile, banii.
În ceea ce privește scările, în funcție de natura materialului din care sunt făcute (lemn, cărămidă, beton, metal), vor fi cercetate cu atenție treptele, balustradele, în interiorul cărora pot fi practicate scobituri ușoare camuflabile. De asemenea, vor fi supuse unei examinări atente instalațiile sanitare, electrice, de aerisire, deoarece acestea oferă condiții proprii pentru tănuirea obiectelor de dimensiuni reduse.
Articolele de îmbrăcăminte, de încălțăminte vor fi cercetate conform metodologiei ce se aplică în cazul efectuării percheziției corporale.
Percheziția la locul de muncă a persoanei cercetate se efectuează, de regulă, concomitent cu percheziția la domiciliu sau imediat după finalizarea acesteia. În timpul percheziției se procedează în două situații în cazul în care infractorul a profitat de situația de serviciu sau dacă există date că acolo se află obiecte, valori sau înscrisuri ce pot contribui la determinarea împrejurărilor cauzei.
Din perspectivă tactică, percheziția la locul de muncă nu se deosebește de cea domiciliară. Problema cu care se confruntă organul de cercetare sosit la locul percheziției rezidă în delimitarea precisă a locului în care persoana își desfășoară activitatea. De acest moment incipient depinde orientarea activității de căutare în spațiu și, în consecință, rezultatele percheziției. Totodată, limitele locului supus percheziției nu trebuie să depășească locurile unde persoana respectivă are acces aproape în exclusivitate în legătură cu activitatea sa profesională. Un manager poate avea acces în mai multe încăperi ale unității de producție, însă percheziția poate fi făcută doar în încăperea (biroul, laboratorul), care se afla sub stăpânirea sa. Pentru a nu perturba activitatea unității în care actiivează persoana percheziționată, dar și în vederea evitării unor interpretări de prisos, de care, de obicei, este indicat ca percheziția la locul de muncă să se desfășoare în afara orelor de lucru.
Nu reprezintă obiecte de percheziționat încăperile cu acces larg public (auditoriul universitar, sala de concerte și spectacole, incinta stației feroviare, salonul de expoziții etc.).
Obiectele descoperite pe parcursul percheziției încăperilor, indiferent de destinația lor, trebuie să fie prezentate persoanei percheziționate sau persoanei chemate să participe la locul acesteia și celorlalte persoane participante.
Persoanei percheziționate sau reprezentantului ei i se vor cere explicații asupra provenieței obiectelor găsite și semnarea lor. Importanța acestei măsuri tactice poate fi privită din două considerente și anume: va face imposibilă contestarea ulterioară a celui percheziționat cu privire la identitatea și proveniența obiectelor respective și, după cum s-a menționat, va preîntâmpina aprecierile denaturate asupra rezultatelor percheziției, suspiciunile și reclamațiile nepotrivite.
Datorită caracterului său inconfortabil, percheziția încăperilor impune celor ce o desfășoară o comportare fermă, dar nu lipsită de tact și politețe. Cerându-i-se să manifeste hotărâre și să ducă la bun sfârșit căutarea obiectelir ce interesează cauza, cel care desfășoară percheziția trebuie să dea dovadă de calm și stăpânire de sine și să impună tuturor celor implicați în această activitate un comportament corect și constructiv. În această ordine de idei, potrivit normelor deontologice și etico-judiciare, este contraindicată efectuarea percheziției în prezența copiilor.
Aplicarea unor operațiuni devastatoare ca, de exemplu, deschiderea forțață a unor obiecte prin deteriorarea acestora, cu excepția situațiilor în care astfel de operațiuni se impun necesitatea ridicării obiectelor ascunse, iar recuperarea lor pe altă cale se dovedește a fi imposibilă.
Comentarea aspectelor legale de viața intimă a percheziționatului și a membrilor familie sale.
Punerea în discuție a materialelor din sfera de afaceri a celui percheziționat sau a apropiaților săi în ipoteza în care nu interesează cauza.
Percheziția în locuri deschise
Percheziția locurilor deschise presupune căutarea de obiecte pe suprafețe sau terenuri clar delimitate, îngrădite, care aparțin persoanei la care se efectuează percheziția, sau pe care aceasta le folosește în mod exclusiv ori împreună cu un număr limitat de persoane. Ca și în cazul încăperilor, percheziția în locuri deschise se efectuează în două faze, precedate de o pregătire minuțioasă, care constă în cercetarea locului percheziției și a personalității celui percheziționat, formarea echipei care va contribui la desfășurarea percheziției, pregătirea mijloacelor tehnice necesare realizării operațiilor de cercetare etc.
În faza preliminară, organul care conduce echipa de percheziție, inclusiv și persoana percheziționată, va lua cunoștință de spațiul ce urmează a fi cercetat (ogradă, grădină, terenul cultivat aparținând persoanei percheziționate sau care se află în folosința acesteia), de modul în care acesta este delimitat de alte teritorii (repere naturale, haturi, îngrădituri, ziduri, garduri ), de caracteristiciile topografice și de obiectele din perimetrul său (lac, șanț, groapă, fântână, sistem vegetal, stog ș.a.).
Cea de-a doua fază presupune examinarea terenului delimitat cu o atenție sporită, a fiecărui obiect material existent la suprafața acesteia în vederea descoperirii locurilor ascunse și obiectelor ce interesează cauza. Modul de cercetare se face în funcție de obiectele căutate, de dimensiunile și particularitățile topografice ale locului supus cercetării. Dacă pe terenul cercetat sunt ridicate careva construcții, atunci percheziția acestora se va face conform regulilor tactice de cercetare a locurilor închise.
În locurile deschise, de obicei, pot fi ascunse armele și uneltele potrivit cărora a fost săvîrșită infracțiunea, precum și obiectele purtătoare de urme ale infracțiunii, valorile și lucrurile obținute pe cale ilicită. Cele mai cunoscute modalități de dosire sunt amplasarea obiectelor compromițătoare într-o zonă mai puțin accesibilă persoanelor străine și acoperirea lor cu resturi vegetale, materiale de construcții (pietre, nisip, lemn), gunoaie ș.a. sau prin îngroparea acestora în locuri determinate (în preajma unui obiect de construcții, arboret, pom fructifer). Prin îngropare, cel mai frecvent sunt ascunse cadavrele și părțile dezmembrate ale acestora.
Dacă locul percheziționat reprezintă un teren delimitat (ogradă, grădină), examinarea se va desfășura liniar sau circular, aplicându-se același procedee tactice utilizate ca și în cazul cercetării la fața locului. În funcție de numărul persoanelor ce alcătuiesc echipa de percheziției și de mărimea suprafeței, se poate proceda fie la împărțirea terenului pe sectoare, fie la aplicarea așa-numitei metode a „greblării”, care prevede dispunerea în lanț a membrilor echipei, pentru a parcurge teritoriul percheziționat de la o extremă la alta.
În vederea tăinurii obiectelor pe teren deschis, aceasta duce inevitabil la depunerea unor urme cu semnificație de indici ai ascunzătorilor. Ca elemente orientative, pot servi nuanța deosebită de culoare a obiectelor și a locurilor în care acestea sunt plasate, elementele vegetale recent strămutate, sectoarele proaspăt săpate, urme ale uneltelor folosite, denivelările de teren, diferența de afânare a solului etc.
În vederea descoperirii cadavrelor și a părților acestora ascunse la suprafață, a materialelor explozive sau stupefiantelor, este important ca organul ce desfășoară percheziția să nu neglijeze folosirea câinelui dresat , pe baza urmelor olfactive specifice. Acest procedeu va fi aplicat înainte ca membrii echipei să procedeze la căutarea propriu-zisă.
Pecheziția locurilor deschise, la fel ca și cercetarea la fața locului, impune aplicarea unor mijloace tehnice adecvate. Astfel, la căutarea obiectelor de metal, cum sunt armele de foc, muniția, grenadele, minele, cuțitele, topoarele se vor folosi detectoarele de mine, electromagneții sau magneții puternici. Cadavrele îngropate pot fi depistate cu ajutorul detectorului de cadavre, cu care sunt dotate laboratoarele criminalistice mobile. O atenție deosebită va fi acordată fântânilor deschise, gropilor de gunoi. Dacă suprafața percheziționată este străbătută de o apă curgătoare, va fi cercetat și fundul acesteia, recurgându-se la căngi și plase pentru drenare, în unele cazuri chiar și la ajutorul unor scafandri autonomi. Din dotarea echipei ce desfășoară percheziția nu vor lipsi nici sondele metalice, cazmalele, lopețile, topoarele etc. În practică au existat cazuri în care, pentru săparea la adâncime sau pentru înlăturarea grămezilor de nisip sau pietriș s-a recurs chiar la utilaje tehnice de genul excavatoarelor.
De asemenea, în cea de-a doua fază se execută fotografii și se practică schițarea spațiului percheziționat în ansamblu și a locurilor unde au fost găsite obiectele căutate. Toate fotografiile și desenele urmate de o descriere se menționează în procesul- verbal de percheziție, ca părți componente ale sale.
Percheziția persoanei
Percheziția persoanei reprezintă o activitate procedurală, care constă în cercetarea corporală a persoanelor, surprinse în flagrant delict, învinuite sau bănuite în săvârșirea de infracțiuni, în vederea descoperiri și ridicării obiectelor purtătoare de urme, a documentelor sau valorilor ce pot contribui la demascarea făptuitorului și stabilirea împrejurărilor cauzei cercetate.
Percheziția coporală, în calitate sa de act de urmărire penală, nu trebuie confundată cu controlul vamal efectuată la punctele de trecere a frontierei de stat ori în locurile supuse unui regim special.
De regulă, percheziția se efectuează asupra următoarelor categorii de persoane: celor surprinse în flagrant delict și a celor persoane care dețin starea procesuală de bănuit sau învinuit. În ceea ce privește alte categorii de persoane, această măsură procesuală poate fi aplicată doar în cazuri excepționale, când ele ascund asupra lor obiecte ce interesează cauza.
În vederea evitării eventualelor abuzuri, legea prevede desfășurarea activității în discuție în ordinea care să excludă lezarea sub orice formă a drepturilor și demnității omului, a reputației și bunului său nume. Percheziția corporală se efectuează de reprezentantul organului de urmărire penală, cu participarea, după caz, a unui specialist de același sex cu persoana percheziționată. Dispunerea ei trebuie să fie argumetată într-o ordonanță specială pentru acest gen de pecheziție și sancționată de către judecătorul de instrucție ce supraveghează legalitatea activității organelor de cercetare penală. De la această regulă legea exceptă percheziția persoanei reținute sau arestate, precum și a presoanelor prezente la percheziția locului sau ridicării de obiecte și documente, dacă există suspiciuni întemeiate că aceștia ascund asupra lor obiectele căutate. În aceste situații percheziția se efectuează fără a emite o ordonanță specială.
Percheziția persoanei cuprinde corpul, vestimentația și obiectele purtate de persoana respectivă asupra sa, cum sunt, de exemplu, poșeta, portmoneul, valiza, sacoșa etc. (aparate muzicale și de reproducere fotografică sau videomagnetică, bastoane, umbrele etc.), dar și mijloacele de transport în posesia cărora persoana respectivă se află la momentul dispunerii percheziției.
Prin modul de desfășurare și procedeele tactice aplicate, percheziția persoanei parcurge două etape, la fel ca și în cazul perchezițiilor în încăpere și a locurilor deschise. În prima fază este este percheziționat, de obicei, la locul unde persoana este surprinsă, în a doua- la sediul organului de urmărire penală.
Percheziția preliminară este destinată preîntâmpinării unei acțiuni violente a persoanei percheziționate, ceea ce presupune, în primul rând, dezarmarea acesteia, respectiv verificarea împrejurării dacă are sau nu asupra sa o armă albă sau de foc, precum și orice alte obiecte sau substanțe ce ar putea pune în pericol organul judiciar, permițând celui percheziționat să fugă. Se vor lua cele mai riguroase măsuri de prevenire a unor eventuale încercări de a se sustrage de la percheziție. Pentru aceasta, percheziționatului i se va cere să ridice mâinile și la distanța de un metru și să sprijine cu ele de perete, zid, automobil, având picioarele mult îndepărtate. Această poziție minimalizează posibilitatea unui atac rapid și neașteptat. În cazul în care persoana se consideră deosebit de periculoasă, ea va fi pusă în poziție orizontală cu fața în jos și mâinile la spate.
Percheziția amănunțită, se efectuează de sus în jos, începînd cu obiectele de pe cap (pălărie, căciulă, șapcă), care sunt folosite frecvent pentru tăinuirea banilor, valutei, documentelor, bijuteriilor și a altor obiecte de dimensiuni mici. Cercetarea percheziționatului se face prin palpare fermă a îmbrăcămintei și încălțămintei, acordându-se atenție în mod special buzunarelor, centurii, turetcii cizmelor – locuri unde, de obicei, se poartă armele de foc sau albe.
După percheziția prealabilă, se va proceda la cercetarea în parte a fiecărei piese de îmbrăcăminte și încălțăminte, corpul celui percheziționat, precum și obiectele purtate asupra sa. La îmbrăcăminte se verifică căptușeala, gulerul, vatelina de la umere, manșetele pantalonilor. Examinarea se face prin palpare și prin strângerea porțiunilor de îmbrăcăminte nau groase sau prin sondare cu acul. În vederea unui control amănunțit, îmbrăcămintea poate fi scoasă de pe corpul persoanei. Odată cu scoaterea îmbrăcămintei, este posibilă descoperirea eventualelor obiecte atîrnate sau înfășurate în jurul corpului.
Aceeași atenție se va acorda încălțămintei, deoarece în căptușeală, talpă și, mai ales, în tocurile cizmelor, sandalelor și pantofilor, se fac adeseori ascunzători pentru obiecte de dimensiuni mici cum ar fi: bijuterii, valută sau documente.
Examinarea în detaliu a geamantanului, poșetei, portmoneului, tocul pentru instrumente muzicale preconizează, pe de o parte, depistarea în interiorul lor a obiectelor ce interesează cauza, iar, pe de altă parte, descoperirea eventualelor ascunzători (funduri duble, buzunare secrete etc.). Cu o deosebită atenție se vor cerceta bastoanele, umbrelele, stilourile, tabacherele, care pot servi ca locuri de ascundere, alteori ele însele reprezentînd arme camuflate.
Cercetarea corpului persoanei percheziționate se efectuează de către o persoană de același sex și, de obicei, cu participarea medicului. Ea cuprinde regiunile și organele ce pot fi purtătoare de urme ale infracțiunii (pielea) sau pot servi ca ascunzători (părul, orificiile naturale). În situația în care obiectele ce interesează cauza au fost înghițite sau introduse în interiorul corpului prin orificiile naturale, modalitate de ascundere întâlnită de multe ori în practică, se va proceda la examinarea radiologică cu antrenarea specialistului respectiv. Cu participarea persoanelor competente în materie se vor cerceta, de asemenea protezele de mâini, de picioare, de dinți, alte dispozitive medicale (aparatul auditiv, corsetul, centura pentru hernie ș.a.), care pot fi folosite la ascunderea unor obiecte.
Precizăm că și animalelor de apartament (câini, pisici) care însoțesc persoanele percheziționate, trebuie să li se facă un control, dacă există indicii ar putea fi folosite în scop criminal, întrucît acestea pot fi folosite pentru ascunderea de obiecte, recurgându-se inclusiv la operații de introducere sub piele a înscrisurilor sau obiectelor plate, de mărimre mică.
Consemnarea rezultatelor percheziției persoanei se face potrivit regulilor prezentate mai sus, atât prin procesul-verbal, cât și prin fixarea lor cu ajutorul fotografiei sau a înregistrării video, care se execută în scopul prezentării unei imagini de ansamblu al locului percheziționat, fixării obiectelor sau documentelor descoperite precum și a locurilor tainice, ascunzătorilor amenajate în mod special.
Percheziția în localurile misiunilor diplomatice
În Convenția de la Viena cu privire la relațiile diplomatice din 18 aprilie 1961, prevede că instituțiile diplomatice se bucură de privilegii și imunități proprii. În art.22 din aceeași convenție se menționează că localurile misiunilor diplomatice sunt inviolabile.
În conformitate cu art. 129 alin.(1 ) din codul de procedură penală al Republicii Moldova prevede că în localurile misiunilor diplomatice, inclusiv în localurile în care locuiesc membrii misiunilor diplomatice și familiile lor, percheziția sau ridicarea poartă un caracter deosebit, determinat de faptul că acestă acțiune procesuală poate avea loc doar cu acordul sau la cererea misiunii diplomatice respective, ceea ce exclude elementul de forță la efectuarea lor. Spre deosebire de alte modalități, organul de urmărire nu poate impune persoana să predea anumite bunuri sau documente, iar în caz de necesitate să efectueze ridicarea lor forțată. În cazul în care există informații certe că într-un local sau într-o locuință sunt anumite obiecte sau documente care pot avea importanță pentru cauză, organul de urmărire înaintează un demers Procurorului General, care, la rândul său, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova solicită consimțământul șefului misiunii diplomatice. Percheziția sau ridicarea de obiecte și documente poate fi efectuată și la cererea misiunii diplomatice, în funcție de caz.
La efectuarea percheziției sau ridicarea de obiecte și documente în localurile misiunilor diplomatice este obligatorie prezența procurorului și a unui reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova.
Localurile misiunii, mobilierul lor și celelalte obiecte care se găsesc acolo, precum și mijloacele de transport ale misiunui nu pot face obiectul nici unei percheziții, rechiziții, sechestru sau măsuri executorii. Statul acreditar are obligația specială de a lua toate măsurile potrivite pentru a împiedica invadarea sau deteriorarea localurilor misiunii, tulburarea liniștii misiunii sau micșorarea demnității acesteia.
Reieșind din cele expuse percheziția în cadrul insituțiilor diplomatice are prevederi speciale în ceea ce privește oridinea procesuală de efectuare în localurile misiunilor diplomatice, cît și la reședința agentului diplomatic.
În activitatea de cercetare, și în general în întreaga practică judiciară și în lucrări de strictă specialitate, se obișnuiește ca, pe lângă percheziția locurilor deschise ori a persoanei, să se procedeze sau să se face unele referiri și la alte categorii de percheziții.
Percheziția în grup-nu înseamnă neapărat aplicarea ei asupra unui grup de persoane. Ea poate fi efectuată simultan la domiciliu, la locul de muncă și odihnă (birou, vilă), în alte locuri unde activează persoana. Dispunerea unei atare percheziții presupune formarea mai multor grupe operative care să funcționeze în mod sincronizat.Indiferent de numărul persoanelor ce participă la efectuarea acestei activități se vor lua măsuri corespunzătoare pentru prevenirea unui atac.
Percheziția simultană- reprezintă activitatea de căutare a obiectelor ce interesează cauza, efectuată, concomitent, în mai multe locuri. Chiar și atunci când infracțiunea a fost săvărșită de o singură persoană, aceasta poate ascunde obiecte în locuri diferite : domiciliul și locul de muncă ale celui percheziționat, domiciliul și reședința aceleiași persoane, domiciliile rudelor, prietenilor etc. Această activitate de cercetare se efectuează mai ales atunci când infracțiunea a fost săvîrșită în participație și există presupunerea că obiectele ce ineteresează cauza au putut fi ascunse la domiciliile participanților.În aceste situații, locurile în care necesită efectuarea percheziției se pot afla în aceeași localitate sau în localități diferite.
Dacă obiecte căutate se pot afla în mai multe încăperi sau la mai multe persoane, este necesar ca percheziția să se efectueze concomitent în toate aceste locuri. Pentru percheziționarea concomitentă a mai multor locuri sunt antrenate forțe numeroase din cadrul organelor judiciare, întocmindu-se în prealabil planul acestei operații, atsfel încît să poată fi executată simultan în toate locurile.
Percheziția repetată se efectuează în alternativa în care prima percheziție sau percheziția anterioară, a rămas fără rezultat. La repetarea percheziției se recurge, de regulă, în situația în care se constată că, din cauza condițiilor nefavorabile sau din alte motive, percheziția primară a fost efectuată defectuos sau superficial.
Nu întotdeauna repetarea percheziției este consecința unei nereușite, ea putând constitui un valoros procedeu tactic. De exemplu, organul de urmărire penală știe că obiectele ce interesează au fost expediate și ascunse în locuri necunoscute, dar efectuează fără succes o percheziție, pentru a-l face pe cel percheziționat să creadă că pericolul a trecut și să restituie obiectele ascunse. Practica demonstrează că percheziția repetată este deosebit de eficientă. De fiecare dată trebuie acționat cu maximă precauție, pe baza unui plan bine elaborat care să permită controlul și a riscurilor suplimentare.
Fixarea rezultatelor percheziției
La efectuarea percheziției și a ridicării obligatoriu se întocmește un proces-verbal. Procesul- verbal este mijloc de probă, consemnându-se toate acțiunile efectuate în cadrul acestui mijloc probatoriu. Dacă la efectuarea percheziției s-au aplicat mijloace tehnice de fixare sau s-a procedat la schițarea în întregimke sau parțială a locului percheziționat, procesul- verbal va fi întregit cu fotografii, înregistrări videomagnetice, desene și cu alte materiale ilustrative. La procesul-verbal se anexează o listă specială a obiectelor și documentelor ridicate. Pe lângă date generale pe care trebuie să le conțină un proces-verbal, se menționează drepturile și obligațiile participanților, declarațiile făcute, faptul privind modalitatea de predare (benevol sau ridicate forțat), locul descoperirii acestora și împrejurările, încercări de încălcarea ordinii de către persoanele participante sau încercări de distrugere sau ascundere a obiectelor sau documentelor, măsurile întreprinse în vederea reprimării acestor acțiuni. Obiectele ridicate se descriu amănunțit, indicîndu-se numărul, măsura, cantitatea, elementele caracteristice și pe cît este de posibil valoarea lor. Obiectele ridicate urmează trebuie împachetate, sigilate, pechetele sigilate fiind semnatede către persoana care a efectuat percheziția sau ridicarea. O metodă eficientă, frecvent utilizată la efectuarea percheziției, după cum confirmă practica judiciară, constituie fixarea prin fotografiere. Locurile tainice, ascunzătorile se fotografiază în momentul descoperirii obiectelor, valorilor sau documentelor ce interesează cauza, înainte ca acestea să fie scoate de acolo.
Un alt procedeu tehnic important de fixare a percheziției reprezintă înregistrarea videomagnetică. Datorită posibilităților de a reda cu fidelitate aspectul locului percheziționat, momentele de căutare și descoperire a obiectelor ce interesează cauza , înregistrarea videomagnetică în practica organelor de urmărire penală, își găsește o aplicare tot mai vastă, în special în cazurile perchezițiilor dificile sau a căror efectuare prezintă un grad sporit de complexitate. La percheziția locurilor deschise, precum și a unor locuințe, descrierea cărora, datorită structurii complexe, este dificilă, pentru a facilita perceperea mențiunilor făcute în procesul-verbal, se practică schițarea spațiului percheziționat în ansamblu și a locurilor unde a fost găsite obiectele căutate.
Copia procesului-verbal se înmînează persoanei la care a fost efectuată percheziția sau membrilor familiei, iar în cazul absenței lor- reprezentantului autorității executive a administrației publice locale sau reprezentantului întreprinderii, instituției, organizației, institușiei militare, dacă percheziția s-a efectuat în localul acestor instituții.
Capitolul III: RIDICAREA DE OBIECTE ȘI DOCUMENTE
3.1 Noțiunea și sarcinile ridicării de obiecte și documente
În cadrul procesului penal apar situații când se impune ridicarea, de la cei ce le dețin, a unor obiecte și documente ce conțin urme ale infracțiunii( mijloace folosite la săvârșirea infracțiunii, obiecte ce constituie produs al infracțiunii) sau documente (acte falsificate, corespondență în care se fac aluzii la fapta săvîrșită) care vor servi la dovedirea unor aspecte ale cauzei.
Ridicarea de obiecte și documente este definită ca o activitate de urmărire penală și de criminalistică tactică prin intermediul căreia organul de urmărire sau instanța de judecată asigură obiectele și documentele ce pot servi ca mijloc de probă în procesul penal.
Ridicarea de obiecte și documente ca și percheziția reprezintă aceeași importanță pentru soluționarea unei cauze penale. Din punct de vedere tactic criminalistic, are însă un caracter mai puțin complex. Astfel, ridicarea de obiecte și documente reprezintă o activitate procedurală de o complexitate redusă, deoarece, în cazul acesteia, sunt cunoscute atât obiectele și documentele, locurile în care se află, cât și persoana care le deține sau în răspunderea căreia se află.
Obiectele și documentele ce pot servi ca mijloc de probă în procesul penal se pot clasifica astfel:
Obiecte și documente care au fost folosite ori erau destinate să servească la săvârșirea infracțiunii;
Obiecte ce reprezintă produsul infracțiunii;
Obiecte și documente care conțin sau poartă o urmă a faptei comise;
Orice alte obiecte sau documente care pot servi la aflarea adevărului în cauza investigată.
Specificul acestui act procedural rezultă în modul în care se realizează, orice persoana fizică sau juridică, în posesia căreia se află unele obiecte sau documente care servesc ca mijloace de probă, este obligat să-l prezinte și să-l predea, sub luare de dovadă, organului de urmărire penală sau instanței de judecată, șa cererea acestora.
Prin efectuarea activității de ridicare a obiectelor sau documentelor, în raport cu natura și specificul cauzei, putem evidenția următoarele sarcini:
Identificarea făptuitorului precum și curmarea activității infracționale ;
Ridicarea obiectelor sau documentelor ce conțin sau poartă urmele desfășurării unei activități ilicite;
Ridicarea obiectelor sau documentelor care au servit sau au fost destinate să servească la desfășurarea unei infracțiuni;
Ridicarea obiectelor sau a documentelor obținute prin valorificarea rezultatelor desfășurării activității infracționale.
3.2 Aspecte de tactică criminalistică a ridicării de obiecte și documente.
Ridicarea de obiecte și documente reprezintă o activitate procedurală, ce servește ca mijloc de probă în procesul penal, fiind dinstinctă de percheziție și se efectuează cu respectarea anumitor reguli tactice criminalistice. Astfel, ridicarea de obiecte și documente se realizează prin două modalități: ridicarea la cerere și ridicarea silită.
Pentru ridicarea de obiecte și documente este necesar să se cunoască obiectele și documentele ce reprezintă valoare pentru cauză și să existe informații relevante despre existența lor în posesia unor persoane fizice sau juridice cu identitatea cunoscută. Înainte de toate este necesară o pregătire adecvată care presupune:
Stabilirea caracteristicilor obiectelor și documentelor ce urmează a fi ridicate
Stabilirea persoanelor care le deține și a poziției acestora în legătură cu predarea obiectelor și documentelor solicitate de către organul judiciar
Determinarea, rezonabilă, a locurilor în care sunt păstrate
Stabilirea și dotarea echipei cu mijloacele și metodele de fixare, de ridicare, ambalare și conservare a obiectelor și documntelor ce urmează aa fi ridicate, a instrumentelor și a altor mijloace logistice necesare asigurării securității și integrității acestora ori pentru examinarea sau pătrunderea în medii mai greu accesibile
Parcurgerea procedurii specifice, în fața instanței de judecată competente, pentru ridicarea silită ori pentru efectuarea percheziției – în funcție de poziția adoptată de persoana fizică sau juridică ce refuză să predea organului judiciar obiectele sau documentele solicitate sau tăgăduiește deținerea ori existența lor
Crearea unei situații favorabile pentru organul judiciar care să constea, ca principiu, în obținerea controlului asupra riscurilor ce țin de posibilitatea distrugerii, modificării caracteristicilor utile pentru activitatea de anchetă ori înstrăinarea obiectelor sau documentelor, situații ce pot apare odată anticiparea importanței pentru procesul penal a obiectelor și documentelor de către perosanele ce le dețin ori în perioada de timp ce se scurge între momentul în care organul de cercetare anunță persoana în cauză despre necesitatea predării obiectelor și documentelor ce interesează cauza și momentul predării efective.
Din punct de vedere al desfășurării propriu-zise este necesar:
prezentarea la domiciliul, persoanei fizice ori la locul unde își desfășoară activitatea persoana juridică ce deține obiectele și documentele utile activității judiciare;
legitimarea organului judiciar și arătarea scopului prezenței sale în incinta respectivă;
identificarea persoanelor prezente în locul respectiv;
solicitarea predării obiectelor și documentelor ce interesează activitatea judiciară;
identificarea, fixarea , ridicarea ambalarea și luarea măsurilor urgente de conservare, atît a obiectelor și documentelor cât și a urmelor ce pot fi descoperite pe suprafața acestora;
întocmirea dovezii- în fapt un proces verbal – din care să rezulte identitatea funcționarilor publici ce efectuează activitatea de ridicare și a persoanei ce predă , precum și date cu privire la elementele caracteristice obiectelor și documentelor ridicate.
Organul de urmărire penală, în baza unei ordonanțe motivate, este în drept să ridice obiectele sau documentele care au importanță pentru cauza penală dacă probele acumulate sau materialele activității speciale de investigații indică exact locul și persoana la care se află acesta. Ridicarea documentelor ce conțin informații care constituie secret de stat, comercial, bancar, precum și ridicarea informației cu privire la convorbirile telefonice se face doar cu autorizația judecătorului de instrucție, care supraveghează legalitatea activității de cercetare a cauzei.
Ca și celelalte activități procedurale, destinate administrării probelor materiale ale infracțiunii, ridicarea de obiecte și documente se efectuează în prezența persoanei în posesia sau ocrotirea căreia se află obiectele și documentele ce interesează cauza.
Dacă persoana în cauză refuză să predea benevol obiectele sau documentele cerute, se procedează la ridicarea silită a acestora. În cazul în care obiectele sau documentele ce urmează a fi ridicate lipsesc de la locul indicat în ordonanță sau neagă despre existeța sau deținerea lor, persoana care efectuează urmărirea penală este în drept să facă o percheziție conform procedeelor tactice menționate anterior. Operațiunile legate de ridicarea silită a obiectelor și documentelor se efectuează în prezența martorilor asistenți, iar rezultatele se consemnează în procesul-verbal. Rezultatul percheziției urmează a fi prezentat, spre verificare, judecătorului de instrucție în termen de 24 ore. Posibilitatea unei situații de acest gen trebuie prevăzută pentru a evita eventualelor obstacole ce pot apărea în legătură cu trecerea imediată de la activitatea de ridicare la cea de percheziție. Din perspectivă tactică este indicat respectarea următoarelor reguli:
Obiectele și documentele ridicate trebuie să fie prezentate persoanei deținătoare, pentru a le recunoaște, apoi descrise în procesul-verbal după elementele lor caracteristice (destinație, dimensiuni, formă, culoare, conținut, structură, relief etc.).
Obiectele cu titlu de probe de produse alimeatare sau industriale, indiferent de modul de confecționare, să fie ridicate în două exemplare, pentru a garanta repetarea examinării acestora în situația contestării rezultatelor examinării primare. Mai, rar, în cazul obiectelor mici și documentelor, se procedează la anexarea lor la dosarul cauzei existând riscul pierderii, schimbării su deteriorării.
În cazul documentelor-probe materiale, se ridică primul exemplar al acestora în original. Se ridică toate exemplarele, dacă se constată că fiecare exemplar prezintă în mod distinct importanță pentru cauză.
Documentele și obiectele cu caracter secret se ridică în prezența persoanei, în deținerea căreia acestea se află. Documentele respective se păstrează la organul de urmărire penală și se prezintă instanței de judecată la cererea acesteia. La dosarul cauzei se anexează doar copia fragmentului de text ce prezintă interes, important fiind ca toți cei care iau contact cu actul respectiv sunt ținuți de păstrarea secretului profesional.
Actul de ridicare a obiectelor și documentelor se consemnează într-un proces-verbal, care conține informații privind data, locul, organul care desfășoară ridicarea, baza juridică a activității respective, datele de identitate a persoanei de la care se ridică obiectele sau documentele, caracteristicile și documentelor ridicate.
În situația în care organul de urmărire penală deține informații din care rezultă că bănuitul sau inculpatul urmează să expedieze sau să primească, direct sau indirect scrisori sau orice altă corespondență ori obiecte ce interesează cauza, cu autorizația procurorului sau a instanței de judecată, printr-o ordonanță aparte poate dispune oficiilor poștale să rețină și șă predea organului judiciar scrisorile, telegramele, coletele și alte genuri de corespondență.
Este cert ca legislația în vigoare garantează secretul corespondenței expediate altei persoane, sancționând penal deschiderea, sustragerea sau divulgarea conținutului acesteia. Aplicarea acestei măsuri trebuie să fie justificată de interesul stabilirii adevărului într-o cauză penală. Prin urmare, ridicarea sau divulgareasub orice alt motiv a corespondenței unei persoanre reprezintă o încălcare a drepturilor fundamentale ale omului.
Specifică pentru această activitate procedurală este participarea unităților poștale la realizarea ei. Organul de urmărire dispune punerea sub arest și ridicarea corespondenței. Reținerea acesteia, pentru a fi prezentată anchetatorului sau instanței de judecată, se efectuează nemijlocit de către oficiile poștale.
Ridicarea prin arest a corespondenței, pe lângă importanța sa ca mijloc procesual de administrare a probelor, prezintă și o anumită semnificație tactică exlude posibilitatea celor implicați de a comunica și a transfera pe cale poștală a tot felul de informație documentară, bunurile suspecte și alte mijloace materiale de probă sau, dimpotrivă, le impune tentații de comunicare prin poștă. Ridicarea corespondenței este o măsură indispensabilă stabilirii locului aflării persoanelor ce se ascund, pentru a se sutrage de la răspunderea penală. În acest sens este indicat corespondența controlată să nu fie reținută, ci restituită adresatului, pentru a nu pune în gardă persoanele cointeresate.
Ridicarea de obiecte sau documente poate servi la obținerea unor modele sau piese de comparație utile identificării instrumentelor folosite în săvârșirea unei infracțiuni, ca și a identificării după scris, cum este, de exemplu, autorul unui fals, al unei calomnii, ori al unui înscris clasificat drept secret de stat, al scrisului unei persoane răpite, în traficul de droguri etc.
În concluzie, ridicarea de obiecte și documente constituie o activitate procedurală importantă în vederea descoperirii și colectării a unor mijloace de probă care servesc la aflarea adevărului în cauza investigată.
Încheiere
Rezultatele investigațiilor efectuate în cadrul prezentei lucrări, permit formularea următoarele concluzii:
Studierea percheziției și a ridicării de obiecte și documente devine un factor indispensabil în cadrul cercetărilor criminalistice, deoarece reprezintă modalități eficiente în descoperirea infractorului precum și ridicarea de obiecte sau documente, care constituie mijloace probatorii în soluționarea unei cauze .
Percheziția și ridicarea de obiecte și documente, de multe ori, devin decisive în soluționarea cauzelor penale, prin obținerea de probe absolut necesare stabilirii faptelor sau împrejurărilor în care a fost săvârșită o infracțiune, precum și a identificării autorului.
Percheziția este o activitate cu pondere deosebită în instrumentarea cauzelor penale, prezentându-se, în același timp, ca o activitate deosebit de complexă și de dificilă, una dintre cele mai pretențioase activități efectuate de către organele de urmărire penală. Scopul percheziției fiind determinat de descoperirea și ridicarea anumitor instrumente care au servit la săvârșirea infracțiunii, obiecte și documente care ar putea avea importanță pentru cauză și descoperirea unor persoane căutate sau a unor cadavre, care prin alte mijloace nu pot fi descoperite. Pe parcursul efectuării percheziției pot fi descoperite și ridicate anumite obiecte care nu sunt căutate, dar a căror circulație liberă este interzisă.
Un element important în desfășurarea percheziției îl ocupă dimensiunea psihologică a procedurii percheziției judiciare, date fiind particularitățile care trebuie avute în vedere de către organele judiciare, deoarece psihologia persoanei percheziționate oferă elemente deosebit de semnificative pentru orientarea cercetării, iar dacă aceste elemente sunt valorificate cu pricepere pot contribui la reușita percheziției. De asemenea, este necesar de menționat că percheziția trebuie efectuată cu respectarea art.8, paragraful 1 al CEDO, care stipulează că ,,orice persoană are dreptul la respecatarea vieții sale private și de familie, a domiciliului și a corespondenței sale”. Nimeni nu poate fi supus unor imixtiuni în viața sa privată, în familia sa, domiciliul lui sau în corespondența sa ,nici la atingeri ale onoarei sau reputației sale. Nici o altă activitate nu implică pătrunderea în cele mai intime detalii ale vieții personale, nu pune în discuție drepturi reale, nu are un ecou în rândul cercului social, nu presupune efecte complexe în plan juridic, social și psihic precum percheziția.
Pentru a obține rezultatele dorite în organizarea și efectuarea activității de percheziție și a ridicării de obiecte și documente este necesar să se îndeplinească următoarele condiții :
asigurarea criminalistică la etapa de pregătire activității procedurale ,
determinarea aspectelor psihologice,
pregătirea și instruirea organului de urmărire penală precum și manifestarea unui comportament organizat și profesional în cadrul efectuării percheziției,
implicarea specialiștilor și folosirea masivă a mijloacelor tactice la momentul potrivit,
ridicarea de obiecte și documente, efectuarea corectă și amplă a înregistrării în procesul- penal,
examinarea minuțioasă a rezultatelor obținute.
Procesul de efectuare a unei percheziții, pe lângă cunoașterea aspectelor teoretice privind desfășurarea unei asemenea activități, presupune și cunoașterea aspectelor de ordin tactic și practic.
Practica judiciară, de asemenea, confirmă importanța percheziției, ce este de necontestat, fără rezultatele acesteia în multe cauze penale, probațiunea ar fi în mare dificultate, făptuitorii ar
putea rămâne neidentificați iar extinderea cercetărilor cu privire la alte fapte și alți făptuitori fără obiect.
Importanța acestei activități este subliniată și de faptul că legea îngăduie, în interesul major al înfăptuirii justiției, să se folosească constrângerea reală sau personală punându-se în discuție
manifestarea plenară a unor drepturi și libertăți fundamentale ale persoanei – de exemplu, inviolabilitatea domiciliului, dreptul de proprietate, inviolabilitatea secretului corespondenței.
Totodată, studiul conținutului percheziției și a ridicării de obiecte și documente relevă următoarele recomandări cu caracter general și propuneri:
Colaborarea organelor de urmărire penală cu alte state, în scopul prevenirii, combaterii, descoperirii și investigării infracțiunilor;
Colaborarea organelor de cercetare ale Republicii Moldova și Romania, dar și cu alte state, prin îmbunătățirea schimbului de informații;
Elaborarea unei strategii anticorupție în domeniul justiției, în scopul asigurării integrității eficiente ca serviciu public în beneficiul cetățenilor;
Dotarea organului de cercetare cu utilaje performante, care ar facilita investigarea cauzelor penale;
Protejarea drepturilor și libertăților persoanelor percheziționate și anume respectarea vieții sale private, a domiciliului și a corespondenței sale;
Înfăptuirea unor reforme care ar duce la asigurarea unei justiții independente și corecte;
Instruirea și pregătirea tinerilor specialiști.
Bibliografie:
Acte normative:
Constituția Republicii Moldova (adoptată de Parlamentul Republcii Moldova la 29.07.1994) // Monitorul Oficial al Republcii Moldova, nr.1 din 1994.
Codul de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat prin Legea Republicii Moldova, nr.122-XV din 14.03.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.104-110 în 07.06.2003.
Autori, lucrări și publicații :
Ainițoae C., Tratat de tactică criminalistică, Craiova, 1994.
Badilă Mircea,V. Vidrighin, Criminalistica, Ed. Altrip, Alba Iulia -2008.
Bercheșan V., Ruiu ., Tratat de tehnică criminalistică, Ed. Little Star, București- 2004.
Bianu Eugen, Tactica și tehnica percheziționării, București, 1941, p.80
Bogdan-Tucicou A., S. Chelcea, M. Golu, C.Mamali, P.Pânzaru,”Dicționar de psihologie- socială”, Ed.Științifică și enciclopedică, București, 2001, p.142.
Ciopraga A., Tratat de tactică criminalistică, Ed., Gama Iași- 1996.
Ciopraga A., Criminalistica, Iași- 1986.
Cârjan L., Tratat de criminalistică, ed. Penguin Book, București-2005, p.489.
Dolea I., T.Vîzdoagă, V. Didâc, I. Serbinov, Modele de acte procedurale penale, Volumul I, Chișinău- 2007, p.48-57.
Doraș S., Criminalistica, Chișinău, 2011, p.334-357.
Drăghici C.,Stefan C.E.,-Tactica efectuării percheziției și ridicării de obiecte și înscrisuri, Editura Sitech. Craiova, 2006, p. 87.
Iacobuță I., Criminalistică, Iași, 2001.
Golubenco Gh., Criminalistica obiect, sistem, istorie, studiu monografic, Tipografia Centrală, Chișinău-2008.
Gheorghiță M., Criminalistica, Chișinău, 1995.
Gheorghiță M., Tactica cercetării la fața locului, Chișinău, 2004.
Gheorghiță M., Tezele generale ale criminalisticii. Chișinău: Arc, 2004.
Mircea I., Criminalistica, Iași, 1994, p.293.
Mircea I., criminalistică, Ed. Fundației,, Chemarea, Iași- 1992
Mircea I., Valoarea criminalistică a unor urme la locul faptei, Ed.,, Vasile Goldiș, Arad, 1996.
Mircea I, Criminalistica, București Lumina Lex, 2001
Neagu I., Drept- procesual- tratat, Ed. Global Lex, București-2002.
Mircea I., Criminalistică, Ed. a II- a LuminaLex, București- 2010, p.298.
Pletea C., Criminalistică. Elemente de anchetă penală, Ed. Little Star, București- 2003.
Olteanu G.I., Ruiu M, Tactică Criminalistică ,București, Ed. AIT Laboratories, 2009.
Ruiu M., Metodologie Criminalistică, București, 2013.
Stancu Emilian, Criminalistica, București,1995, p.184.
Stancu Emilian, Tratat de criminalistică, Ed. Universul Juridic, București, 2002
Stancu E.,Moise A.C. Criminalistica, București Universul juridic,2013.
Suciu C.,Criminalistica, București, 1972, p.557.
Volonciu N., Tratat de drept procesual penal, Ed. Paideea, București- 1996.
Aнтипoв B.П. Tактика oбыcка и выeмки. Л.: 1991, p. 265.
Кoнoвалoва B., Пcиxoлoгия в pаccлeдoвании пpecтyплeнии, Harcov, 1978, p.79.
Дyлoв A., Ф Cyдeбная пcиxoлoгия, Minsk, 1975, p. 351.
Лапин A. Tактика oбыcка и выeмки //Кpиминалиcтика, Minsk, 1996, p. 337.
Лyцeнкo O.A. Пpoвeдeниe oбыcка и выeмки. Пpoцeccyальный пopядoк, тактика и дoказатeльcтвeннoe значeниe.– Pocтoв н/Д., 2005.
Oбpазцoв B.A. Oбыcк и выeмка. Кpиминалиcтика. – Moscova, 2001.
Pатинoв A., Cyдeбная пcиxoлoгия для cлeдoватeлeи , Moscova, 1967, p.239.
Surse din internet :
Percheziția în localurile misiunilor diplomatice. http://www.stiucum.com/drept/drept-penal/Perchezitia-in-localurile-misi63736.php (vizitat 15.04.2016).
Tactica criminalistică. https://ru.scribd.com/doc/32786311/Tactica-criminalistica (vizitat 10.04.2016).
http://www.grandars.ru/college/pravovedenie/obysk-i-vyemka.html (vizitat 10.04. 2016).
Anexa nr. 1
Cauza Mancevschi c. Moldovei
(cererea nr.33066/04)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG 7 octombrie 2008
DEFINITIVĂ
07/01/2009
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 33066/04) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”), de către un cetățean al Republicii Moldova, Oleg Mancevschi(„reclamantul”), la 18 iunie 2004.
2. Reclamantul a fost reprezentat de către dl V. Nagacevschi, avocat din Chișinăuși membru al organizației non-guvernamentale „Juriștii pentru drepturile omului”. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.
3. Reclamantul a pretins, în special, că, prin percheziția efectuată în apartamentul și biroul său, au fost încălcate drepturile sale garantate de articolul 8 al Convenției.
4. Cererea a fost repartizată Secției a Patra a Curții. La 21 noiembrie 2006, Președintele acestei Secții a decis să comunice Guvernului cererea. În conformitate cu prevederile articolului 29 § 3 al Convenției, s-a decis ca fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANȚELE CAUZEI
5. Reclamantul s-a născut în anul 1962 și locuiește în Chișinău.
6. Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate în felul următor.
7. În anul 1992, reclamantul a fondat o companie (Rusman) și a fost directorul acesteia până în anul 1998.
8. În iulie 2001, el aprimit licența de avocat. La o dată necunoscută în anul 2002, el a devenit avocatul companiei Rusman.
9. La 28 iulie 2003, S.P., directorul unei alte companii, a fost omorât și o urmărire penală a fost pornită cu privire la acest fapt. La 23 februarie 2004, reclamantul a semnat un contract de reprezentarea lui B., care era bănuit de omorul lui S.P. Potrivit Guvernului, ofițerul de urmărire penală a constatat existența unei legături între activitatea companiei Rusman și moartea lui S.P. și a decis să-l audieze pe reclamant în calitate de martor despre activitățile companiei Rusman.
10.La 26 mai 2004,reclamantul a fost citat să se prezinte în aceeași zi la T., un ofițer de urmărire penală de la Inspectoratul General de Poliție al municipiului Chișinău, pentru a fi audiat în calitate de martor în dosarul clientului său. Deoarece el a primit citația cu doar 15 minute înainte de ora indicată în citație, el s-a prezentat la oficiul ofițerului de urmărire penală cu o întârziere de 15 minute. T. plecase deja. La aceeași dată, reclamantul a expediat o telegramă ofițerului de urmărire penală, informându-l despre aceste evenimente.
11. Tot la 26 mai 2004, T. a emis o ordonanță de efectuarea percheziției în biroul reclamantului.
Ordonanța prevedea următoarele:
„Ofițerul de urmărire penală T. [descrierea atribuțiilor],
Examinând materialele dosarului penal [nr. dosarului] pornit în temeiul articolului 145 alin. 2 al Codului penal;
A stabilit că la 28 iulie 2003, aproximativ la 19.00 în Chișinău [adresa] [P.S.] a fost împușcat și omorât cu o armă de foc neidentificată.
În urma efectuării investigațiilor de urmărire penală și operative, s-a stabilit că B. [adresa], care a fost arestat și este deținut[într-un izolator de detenție provizorie], are legătură cu omorul lui [P.S.].
Având în vedere că probele din dosar și materialele obținute în urma investigațiilor operative oferă informații de a presupune întemeiat că obiectele de interes operativ și care reprezintă probe materiale pe cauza penală pot fi găsite la biroul [reclamantului] la Lex Consulting situat pe [adresa], în baza articolului 125 CPP:
Dispune:
Efectuarea percheziției în biroul [reclamantului] la Lex Consulting, situat pe [adresa], cu scopul descoperirii și ridicării în calitate de probe a obiectelorce prezintă interes operativ și a obiectelor care reprezintă probe materiale pe cauza penală.”
12. Tot în aceeași zi, T. a emis o ordonanță de efectuare a perchezițieila domiciliul reclamantului, cu un conținut identic.
13. Ca urmare a ordonanței lui T., tot la 26 mai 2004, procurorul a cerut Judecătoriei Rîșcani să autorizeze efectuarea percheziției la biroul reclamantului, deoarece „obiectele care reprezintă interes operativ și care sunt probe materiale pe cauza penală, se află la locul de muncă [a reclamantului]”. O cerere cu un conținut identic a fost înaintată în privința apartamentului reclamantului.
14. Tot în aceeași zi, judecătoarea E.C. de la Judecătoria Rîșcani a autorizat efectuarea percheziției la biroul reclamantului. Decizia prevedea următoarele:
„Instanța judecătorească…a examinat în ședință închisă cererea procurorului de la Procuratura Generală privind autorizarea percheziției.
Instanța a stabilit:
În această cerere,se solicită autorizareapercheziției la biroul [reclamantului] laLexConsulting S.R.L., situat pe [adresa], în cadrul urmăririi penale [numărul dosarului] pornit în privința infracțiunii prevăzute de articolul 145 alin. 2 al Codului penal, privind omorul lui [S.P.], care a avut loc la 28 iulie 2003, aproximativla 19.00,în Chișinău la [adresa],cu o armă de foc neidentificată.
Instanța consideră că cererea este legală și întemeiată și, în baza articolelor 125, 301 și 306 ale Codului de procedură penală, instanța:
Dispune:
A autoriza percheziția la biroul [reclamantului] la Lex Consulting S.R.L., situat la[adresa].
Încheierea este definitivă.”
Printr-o încheiere identică a fost autorizată efectuarea percheziției în apartamentul reclamantului.
15. La 27 mai 2004, reclamantul s-a plâns Judecătoriei Rîșcani de acțiunile ilegale ale ofițerului de urmărire penală. În special, el s-a bazat pe prevederile articolului 90 alin. 3 al Codului de procedură penală (CPP, a se vedea paragraful 26 de mai jos),care interzice ascultarea în calitate de martor a avocatului care reprezintă acuzatul în aceeași cauză. În final, el a solicitat instanței „să nu ia în considerație nici una din declarațiile pe care le-a făcut anterior, deoarece acestea au fost făcute prin constrângere iar ofițerul de urmărire penală s-a folositde starea lui nesatisfăcătoare de sănătate, deoarece el era în concediu medical la acea dată și urma un tratament contra intoxicării sangvine”.
16. La 28 mai 2004, T. a citat reclamantul din nou, pentru data de 3 iulie 2004. La aceeași dată, el a dispus aducerea silită a reclamantului, din cauza neprezentării neexplicate a acestuia la organul de urmărire penală în calitate de martor la 25 și 26 mai 2004.
17. La 31 mai 2004, reclamantul a fost adus silit în fața organului de urmărire penală. La aceeași dată, el a depus declarații în legătură cu dosarul clientului său. Potrivit procesului-verbal de interogare, el a menționat că el nu trebuie audiat în calitate de martor, deoarece el era avocatul persoanei acuzate în aceeași cauză.
18. Tot la 31 mai 2004, T. a dispus înlăturarea reclamantului din calitatea de reprezentant al clientului său în această cauză, deoarece:
„…în timpul examinării cauzei penale s-a stabilit că [reclamantul] a fost implicat în activitățile economiceale SRL„Rusman”,din care cauzăeste necesar de a-l audia în calitate de martor”.
19. După interogare, T. l-a informat pe reclamant despre cele două încheieri din 26 mai 2004 de autorizare a percheziției în biroul și domiciliul său și i-a înmânat copiile acestor încheieri. Reclamantul s-a plâns că aceste încheieri nu conțineau vreun motivrelevant.
20. În aceeași zi, biroul reclamantului a fost percheziționat în prezența reclamantului și avocatului său,după care a urmat percheziționarea domiciliului său. În procesele-verbale de efectuare a percheziției ambelor locuri, scopul percheziției a fost notat ca fiind „descoperirea telefonului mobil și a documentelor referitoare la Rusman Ltd”. A fost făcută propunerea ca telefonul mobil și documentele referitoare la Rusman Ltd să fie predate iar după aceasta a avut loc percheziția biroului Lex Consulting. Nimic nu a fost descoperit sau ridicat de la biroul reclamantului. Potrivit Guvernului, percheziția a durat aproximativ 35 de minute. Procesul-verbal menționează ora începerii percheziției, dar nu și ora la care aceasta a luat sfârșit. Acesta mai menționa că o plângere a fost depusă privitor la ilegalitatea percheziției biroului reclamantului.
21. Potrivit procesului-verbalde efectuare apercheziției la domiciliul reclamantului, un telefon mobil a fost predat ofițerilor de urmărire penală la cererea acestora. Telefonula fost întors în următoarea zi. Potrivit părților, domiciliul lui a fost percheziționat (timp de circa 20 de minute, fapt confirmat de procesul-verbal). Reclamantul a adăugat că telefonul ridicat de către ofițerii de urmărire penală aparținea soției sale.
22. La 8 iunie 2004, reclamantul a depus la Judecătoria Rîșcani o completare la plângerea sa din 27 mai 2004. El s-a plâns de faptul că nu a primit alte citații în afară de cea care solicita înfățișarea lui la 26 mai 2004 și nu existau dovezi care să demonstreze contrariul. El a mai notat faptul că întrebările care i-au fost puse la 31 mai 2004 se refereau la chestiuni ce i-au devenit cunoscute în urma activității sale în calitate de apărător în cazul clientului său. El a cerut instanței de judecată să constate ilegalitatea acțiunilor organului de urmărire penală, să anuleze ordonanțele privind aducerea lui silită la procuror și de înlăturarea sa din dosar în calitate de apărător al clientului său și să adopte o încheiere interlocutorie privindinformarea procuraturii și a Ministerului Afacerilor Interne despre actele ilegale comise. El s-a bazat, inter alia, pe articolele 6 și 8 ale Convenției.
23. Judecătoria Rîșcani a fixat data examinării plângerii reclamantului pentru 10 iunie 2004. La acea dată, el a cerut recuzarea judecătoarei E.C., deoarece ea a autorizat percheziționarea biroului și a domiciliului său. El a susținut că încheierile în cauză erau nemotivate și nu menționau statutul său de avocat al persoanei acuzate în această cauză, în privința căruia a fost dispusăefectuarea percheziției, ceea ce sugera că judecătorul nici nu a examinat cauza înainte de a semna încheierea. Suplimentar, încheierea nu a indicat vreun termen limită pentru efectuarea perchezițiilor, scopul perchezițiilor sau persoana autorizatăsă le efectueze, contrar prevederilor articolului 306 CPP. În final, el pretindea că judecătorul a luat poziția procurorului și, astfel, a încălcat dreptul la egalitatea armelor. În completare, reclamantul a menționat că el era gata să depună o cerere la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului în privința perchezițiilor și a accentuat modul superficial în care judecătorul a examinat cererea ofițerului de urmărire penală, deoarece ea nu a luat în considerație statutul de apărător al reclamantului. În aceeași zi, un alt judecător de la Judecătoria Rîșcani a respins cererea reclamantului privind recuzarea judecătoarei E.C.
24. La 14 iunie 2004, Judecătoria Rîșcani a examinat plângerea reclamantului și a respins-o.Instanța a constatat căreclamantului i-au fost adresate întrebări despre compania Rusman Ltd, al cărei director el a fost până în 1998, și nu despre ceva ce acesta ar fi putut afla de la clientul său. Mai mult, el a fost înlăturatdin calitatea sa de apărător pentru a putea fi audiat în calitate de martor. După examinarea tuturor materialelor din dosar, instanța a constatat că acțiunile organului de urmărire penală, inclusiv ordonanțele de aducere silită a reclamantului și de înlăturarea lui din calitatea de apărător al clientului său au fost legale și întemeiate. Încheierea este irevocabilă. Instanța nu a dat reclamantului vreun răspuns referitor la plângerea privind percheziționarea biroului și a domiciliului său.
25. Potrivit reclamantului, organul de urmărire penală a prezentat dosarul penal instanței judecătorești și instanța l-a consultat înainte de a adopta încheierea sa. Cu toate acestea, lui și avocatului său nu i-a fost acordat acces la acesta. El a pretins că cererea lui de acces la dosar a fost respinsă.
ÎN DREPT
28. Reclamantul a pretins,în temeiul articolului 6 al Convenției, că dreptul său la egalitatea armelor a fost încălcat ca urmare a imposibilității sale de a consulta dosarul penal transmis Judecătoriei Rîșcani de procuror înainte de adoptarea încheierii acesteia din 14 iunie 2004. De asemenea, el s-a plâns, în temeiul aceluiași articol, de lipsa temeiurilor relevante și suficiente pentru adoptarea diferitelor încheieri în cauza sa. Partea relevantă a articolului 6 este următoarea:
„1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil … într-un termen rezonabil, … de către o instanțăindependentă și imparțială, instituită prin lege, … care va hotărî … asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva sa. …”
29. În continuare, reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 8 al Convenției, depercheziționarea biroului și domiciliului său și de faptul că a fost adus forțat înaintea organului de urmărire penală pentru a fi audiat în calitate de martor.Articolul 8 prevede următoarele:
„1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale.
2. Nu este admis amestecul unei autorități publice în executarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora.”
I. ADMISIBILITATEA
30. Guvernul a susținut că reclamantul nu a epuizat toate căile de recurs interne disponibile lui. În special, el putea folosi prevederile articolului 313 al Codului de procedură penală, însă nu a făcut-o, fapt care îi permiteasă conteste în instanță perchezițiile efectuate de către organul de urmărire penală la biroul și domiciliul său. În procedurile demarate în temeiul Convenției, reclamantul s-a bazat în mod incorect pe articolul 305 alin. 8 CPP, deoarece acesta se aplica unui tip diferit de procedură,care implica autorizarea judecătorului de instrucție, și nu acțiunile organului de urmărire penală. Suplimentar, el putea pretinde prejudiciul pentru acțiunile ilegale ale organului de urmărire penală în baza Legii nr. 1545 .
31. Reclamantul nu a fost de acord. El a indicat asupra lipsei unei hotărâri judecătorești naționale care ar fi constatat ilegalitatea perchezițiilor și a susținut că, prin urmare, prevederile Legii nr. 1545 nu erau aplicabile cauzei sale.Potrivit articolului 305 alin. 8 CPP, încheierile judecătorului de instrucție cu privire la, inter alia, percheziții, erau definitive și nu puteau fi contestate.
32. Curtea notează că ea a respins deja obiecții similare ale Guvernului pârât bazate pe Legea nr. 1545, constatând că legea este aplicabilă doar persoanelor care au fost achitate sau în privința cărora a fost încheiată urmărirea penală. Deoarece aceasta nu este situația reclamantului, Curtea nu este convinsă că recursul formulat în temeiul Legii nr. 1545 ar fi efectivîn privința pretențiilor reclamantului.
33. Curtea nu consideră necesar să soluționeze disputa dintre părți în privința faptului dacă încheierea judecătorului de instrucție privind autorizația perchezițieireprezintă o procedură separatăde acțiunile de ordonare și/sau efectuarea percheziției de către organul de urmărire penală. Ea notează că, chiar în cazul în care percheziția se efectuează în baza ordonanței unui ofițer de urmărire penală, autorizarea anticipată dată de un judecător de instrucție este obligatorie în conformitate cu articolul 125 alin. 3 CPP . În orice caz, plângerile împotriva actelor ilegale ale organului de urmărire penală la care face referire Guvernul (articolul 313 CPP, pot fi înaintate judecătorului de instrucție, în temeiul articolului 313 alin. 1 CPP. Curtea are dubii în privința șanselor de succes ale unei plângeri privind ilegalitatea unei acțiuni înaintatela judecătorul de instrucție care tocmai a autorizat-o și a decis că aceasta este legală și întemeiată, notând în mod expres că încheierea sa era definitivă .
34. În lumina celor de mai sus, Curtea conchide că cererea nu poate fi declarată inadmisibilă pentru neepuizarea căilor de recurs interne. Prin urmare, obiecția Guvernului urmează a fi respinsă.
35. În cererea sa inițială, reclamantul a mai formulat două pretenții în temeiul articolului 6 al Convenției, precum și o altă pretențieîn temeiul articolului 8 al Convenției,în ceea ce privește aducerea sa forțată la ofițerul de urmărire penală. Totuși, în observațiile sale privind admisibilitatea și fondul cauzei, el a solicitat Curții să nu continue examinarea acestor pretenții. Curtea nu găsește vreun temei pentru a le examina.
36. În ceea ce privește pretenția reclamantului formulată în temeiul articolului 8 al Convenției, Curtea considerăcă aceasta ridică chestiuni de fapt și de drept care sunt suficient de serioase încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului, și că niciun alt temei pentru declararea ei inadmisibilă nu a fost stabilit. Din aceste motive, Curtea declară această pretenție admisibilă. În conformitate cu decizia sa de a aplica articolul 29 § 3 al Convenției, Curtea va examina imediat fondul acestei pretenții.
II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 8 AL CONVENȚIEI
A. Argumentele părților
37. Reclamantul a declarat că percheziționarea biroului și domiciliului său constituie o ingerință în drepturile sale garantate de articolul 8 al Convenției. El consideră că, deși a urmărit un scop legitim prevăzut de paragraful 2 al acestui articol, ingerința nu a fost nici „prevăzută de lege” și nicinu a fost „necesară într-o societate democratică”. În special, el s-a referit la lipsa detaliilor în încheierile instanței judecătorești de autorizare a perchezițiilor, care nu a identificat obiectul (obiectele) căutat, termenul pentru efectuarea perchezițiilor și persoana autorizată pentru efectuarea acesteia, în ciuda prevederilor legale exprese privind indicarea unor astfel de detalii. Mai mult, perchezițiile efectuate în baza unor autorizări ale percheziției formulate vag și fără luarea unor măsuri speciale pentru asigurarea confidențialității dosarelor din biroul avocatului, a rezultat în mod inevitabil în ingerința disproporțională în drepturile reclamantului. În special, el s-a referit la deschiderea, de către organul de urmărire penală, a safeului său și a tuturor dosarelor sale din biroul său, ceea ce a subminat privilegiul său de a păstra confidențialitatea informației primite de la clienți.
38. Guvernul a recunoscut că a avut loc o ingerință în drepturile reclamantului garantate de articolul 8 al Convenției, însă a consideratcă ingerința a fost prevăzută de lege, a urmărit un scop legitim și a fost „necesară într-o societate democratică”. Mai multe articole din CPP prevăd în termeni clari posibilitatea efectuării percheziției și modul de autorizare și efectuare a acesteia. Perchezițiile erau necesare pentru a contribui la efectuarea urmăririi penale care era în derulare și se bazau pe informații din dosar care permiteau a ajunge la o presupunere rezonabilă că obiecte sau documente important e pentru urmărirea penală puteau fi găsite în biroul sau la domiciliul reclamantului. Reclamantul și avocatul său nu au formulat vreo obiecție în privința modului în care a fost efectuată percheziția, notând doar că percheziția era ilegală. Percheziția a fost scurtă și niciun obiect nu a fost ridicat din birou, cu excepția unui telefon mobil care a fost ridicat din apartament.
B. Aprecierea Curții
1. Dacă a avut loc o ingerință
39. Curtea observă că percheziția și ridicarea de obiecte în această cauză a vizat apartamentul și biroul reclamantului, în care el păstra dosarele clienților săi. Curtea reiterează că percheziția biroului avocatului a fost privită ca o ingerință în „viața privată” și „corespondență”și, potențial, în dreptul său la respectarea domiciliului, în sensul mai larg prevăzut de varianta franceză a Convenției, care folosește termenul „domicile”, care confirmă că percheziția biroului avocatului mai reprezintă și o ingerință în dreptul acestuiala respectarea „domiciliului”.
Curtea este de acord cu părțile în această cauză că percheziționarea biroului și apartamentului reclamantului a constituit o ingerință în drepturile acestuia garantate de articolul 8 al Convenției.
2. Dacă ingerința a fost justificată
40. Curtea urmează să stabilească dacă ingerința a fost justificată prin prisma paragrafului 2 al articolului 8 al Convenției, adică dacă ea a fost „prevăzută de lege”, dacă a urmărit unul sau mai multe scopuri legitime indicate în acest paragraf și dacă a fost „necesară într-o societate democratică” pentru a atinge acest scop sau aceste scopuri.
a. Dacă ingerința a fost „prevăzută de lege”
41. Reclamantul a susținut că ingerința nu a fost „prevăzută de lege”, deoarece încheierea de autorizare a percheziției nu includea detalii suficiente, ceea ce contravine cerințelor legale.
42. Curtea a observat că mai multe prevederi ale CPP descriu aspecte variate ale obținerii și executării autorizărilor de percheziție, cum ar fi obligarea judecătorului de instrucție de a motiva autorizarea percheziției și de a indica informații precum sunt scopul percheziției, persoana autorizată pentru efectuarea acesteia sau termenul pentru efectuarea percheziției. Obligarea judecătorului de instrucție de a indica astfel de detalii constituie o garanție importantă împotriva abuzurilor. Curtea este satisfăcută că, la prima vedere, cadrul legal privind autorizarea perchezițiilor corespunde exigențelor articolului 8 al Convenției.
43. Curtea notează că obiecțiile reclamantului s-au referit, în primul rând, la modul în care acest cadru legal a fost aplicat în această cauză. Curtea consideră că nerespectarea prevederilor legale poate duce la constatarea faptului că ingerința în drepturile reclamantului nu a fost „prevăzută de lege”, în sensul articolului 8. Totuși, în această cauză, ea constată că chestiunea respectării în practicăa legii este strâns legată defaptul dacă ingerința a fost „necesară într-o societate democratică”, având în vedere, în special, relevanța principiului confidențialității relațiilor avocat-client pentru faptele examinate. Prin urmare, ea va examinaaceastă chestiune mai jos.
b. Dacă ingerința a urmărit un scop legitim
44. Părțile au fost de acord că ingerința a urmărit scopul legitim de apărare a ordinii și prevenire a faptelor penale.Curtea este de acord cu această poziție.
c. Dacă ingerința a fost „necesară într-o societate democratică”
45. În ceea ce privește, în special, percheziționareaîncăperilor și ridicarea de obiecte, Curtea a constatat în mod constant că statele contractante ar putea considera necesar să recurgă la asemenea măsuri pentru a obține probe materiale ale unor abateri. Curtea urmează să examineze dacă motivele aduse pentru justificareaunor astfel de măsuri au fost „relevante” și „suficiente” și dacă a fost respectat principiul proporționalității. În ceea ce privește ultima chestiune, Curtea trebuie,în primul rând, să seasigure că legislația și practica oferă persoanelor fizice garanții adecvate și eficiente împotriva abuzurilor. În al doilea rând, Curtea urmează să examinezecircumstanțele specifice ale fiecărei cauze în parte pentru a stabili dacă, în acea cauză concretă, ingerința a fost proporțională cu scopul urmărit.Criteriile pe care Curtea le-a luat în considerație la examinarea ultimei chestiuniau fost, printre altele, circumstanțele eliberării autorizării pentru efectuarea percheziției, în special probele disponibile la acel moment,conținutul și scopul autorizării, modul în care percheziția a fost efectuată,inclusiv prezența unor observatori independenți în timpul percheziției, și posibilele repercusiuni asupra reputației și lucrului persoanei afectate de percheziție .
46. În ceea ce privește garanțiile împotriva abuzurilor prevăzute de legislația Republicii Moldova, Curtea observă că percheziționarea biroului și domiciliului reclamantului a fost autorizată de către un judecător de instrucție.Competențele ofițerului de urmărire penală de a efectua o percheziție au fost, prin urmare, limitate doar la acțiunile autorizate de către un judecător independent, procedură care a fost respectată în această cauză.
47. Curtea notează că autorizarea percheziției eliberată de către judecătorul de instrucție, care a reprodus aproape în întregime ordonanța ofițerului de urmărire penală (a se vedea paragrafele 11 și 14 de mai sus), nu a indicat vreun detaliu referitor la ceea ce urma să fie căutat pe parcursul percheziției. Mai mult, autorizarea a fost formulată în termeni extrem de generali, pur și simplu autorizând „percheziția oficiului [reclamantului] „Lex Consulting SRL” situat la [adresa]”.
48. Curtea este frapată de această formulare generală, care a acordatofițerului de urmărire penală o discreție nelimitată de a căuta orice dorea el atât la biroul, cât și la domiciliul reclamantului. Autorizarea nu conținea nicio informație despre motivele pentru care se credea că în urma percheziției apartamentului reclamantului și a biroului acestuia s-ar fi obținut probe cu privire la vreo abatere . Doar după ce poliția a intrat în apartamentul reclamantului, acestuia i s-a cerut să predea „telefonul mobil și documentele referitoare la Rusman Ltd” .
49. Curtea mai observă că reclamantul nu era bănuit sau învinuit de comiterea unor infracțiuni sau activități ilegale. Pe de altă parte, în biroul său se aflau dosarele clienților săi. Luând în considerație faptul că percheziția a avut loc la biroul în care reclamantul activa ca avocat, fapt care ar fi putut avea implicații asupra principiului confidențialității relațiilor avocat-client, Curtea se aștepta ca judecătorul de instrucție să fi dat motive convingătoare și detaliate pentru autorizarea acestei măsuri, precum și să prevadă măsuri speciale în vederea protecției materialelor ocrotite de secretul profesional. Mai mult, înainte de a fi înlăturatdin dosar de către ofițerul de urmărire penală, reclamantul a reprezentat o parte în dosarul penal în legătură cu care a fost autorizată percheziția. Astfel, percheziția ar fi putut duce la găsireaobiectelor și documentelor obținute de către reclamant în calitatea sa de reprezentant al persoanei acuzate, ceea ce, în mod evident, ar fi putut avea repercusiuni serioase asupra drepturilor persoanei acuzate garantate de articolul 6 al Convenției. Din acest motiv, înainte ca percheziția la biroul și domiciliul reclamantului să fie autorizată, trebuia să fie luate măsuri și mai riguroase de precauție. Totuși, judecătorul de instrucție nu a analizat vreunul dintre aceste aspecte în încheierile sale din 26 mai 2004.
50. În aceste circumstanțe, și în special având în vedere formularea în termeni generali a autorizărilor pentru efectuarea perchezițiilor și a lipsei vreunei măsuri speciale de protecție a confidențialității relațiilor avocat-client, Curtea constată că autoritățile naționale nu au adus motive „relevante și suficiente” pentru autorizarea perchezițiilor. Prin urmare, a avut loc o violarea articolului 8 al Convenției.
51. Având în vedere constatările sale privind incompatibilitateacu standardele consfințite prin Convenție a percheziționării biroului și a domiciliului reclamantului, Curtea nu consideră necesar de a verifica dacă modul în care perchezițiile au fost efectuate satisface exigențele articolului 8 al Convenției.
III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI
52. Articolul 41 al Convenției prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltelor Părți Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei violări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.”
A. Prejudiciul moral
53. Reclamantul a pretins 5,000 euro (EUR) în calitate de compensație pentru prejudiciul moral cauzat lui. El s-a referit la faptul că atât biroul, cât și apartamentul său au fost percheziționate, că un telefon mobil care aparținea soției sale și care conținea informații foarte personale a fost ridicat și că nu au fost aduse scuze la întoarcerea acestuia, și că el s-a simțit afectat de percheziția efectuată în spațiile intime ale apartamentului său.
544. Guvernul a considerat că reclamantului nu i-a fost cauzat vreun prejudiciuși că el nu a prezentat vreo probă în această privință.El a considerat că, în orice caz,constatarea unei violări a articolului 8 al Convenției ar constituiîn sine o satisfacție echitabilă suficientă.
55. Curtea consideră că reclamantului trebuia să-i fi fost cauzat un anumit stres și nelinișteca rezultat alperchezițiilor efectuate în biroul și apartamentul său, având în vedere faptul că el nu era bănuit de comiterea vreunei acțiuni ilegale.Aparent,percheziționarea biroului său mai putea afecta și relațiile sale cu clienții săi și chiar imaginea sa profesională. În lumina celor de mai sus, Curtea consideră că acordarea unei compensații cu titlu de prejudiciu moral este justificată în această cauză. Hotărând în mod echitabil, Curtea acordă reclamantului EUR 2,500 cu acest titlu.
B. Costuri și cheltuieli
56. Reclamantul a mai pretins EUR 1,990 cu titlu de costuri de reprezentare și EUR 35 cu titlu de cheltuieli de traducere și a prezentat un contract încheiat cu avocatul său,o listă detaliată a orelor lucrate asupra cauzei, precum și chitanțele care confirmau că sumele de mai sus au fost plătite integral.Onorariul perceput pentru o oră a fost în conformitate cu recomandarea Baroului Avocaților din Republica Moldova, adoptată la 29 decembrie 2005, privind nivelul de remunerare a avocaților care reprezintă reclamanți în tribunalele internaționale.
57. Guvernul a declarat că decizia Baroului Avocaților din Republica Moldova avea doar valoare de recomandare și nu era obligatorie. Mai mult, suma plătită reclamantului era exagerată în comparație cu salariul mediu lunar în Republica Moldova. Numărul de ore lucrate asupra cauzei (paisprezece ore) era de asemenea exagerat, având în vedere retragerea câtorva pretenții de către reclamant.
58. În această cauză, având în vedere lista detaliată prezentată și complexitatea chestiunilor abordate în pretenția formulată în temeiul articolului8 al Convenției, Curtea acordă reclamantului EUR 1,535 cu titlu de costuri și cheltuieli.
C. Dobânda de întârziere
59. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcție de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară cererea admisibilă;
2. Hotărăște că a avut loc o violare a articolului 8 al Convenției;
3. Hotărăște
(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenției, EUR 2,500 (două mii cinci sute euro) cu titlu de prejudiciu moralși EUR 1,535 (o mie cinci sute treizeci și cinci euro) cu titlu de costuri și cheltuieli, care să fie convertite în valuta națională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii, plus orice taxă care poate fi percepută;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
4. Respinge restul pretențiilor reclamantului cu privire la satisfacția echitabilă.
Concluzii :
Reclamantul a obținut cîștig de cauză la CEDO pe motiv că i-a fost percheziționat oficiul și domiciliul fără a se lua măsuri de granție a confidențialității avocat- client. Prin hotărirea emisă, Curtea Europeană a Dreputurilor Omului a constatat că autoritățile naționale nu au adus motive ,, relevante și suficiente la eliberarea unor mandate de percheziție și nu au luat măsuri de garanție a confidențialității avocat-client. Pentru repararea prejudiciilor morale, Curtea a dispus achitarea sumei de 2,5 mii euro și 1535 euro cheltuieli de prezentare.
CEDO a catalogat drept ilegală eliberarea mandatului de percheziție de către judecătorul de instrucție. Potrivit deciziei CEDO, mandatul nu indica nici un detaliu referitor la cecea ce urma să fie căutat pe parcursul percheziției și prevedea termeni lungi care au permis o discreție nelimitată de urmărire penală. Curtea a declarat că a avut loc o violare a articolul 8 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertățile Fundamentale .
Declarația pe propria răspundere
Subsemnata Buhnă Silvia declar pe răspundere personală că materialele prezentate în teza de licență sunt rezultatul propriilor cercetări și realizări științifice. Conștientizez că , în caz contrar, urmează să suport consecințele în conformitate cu legislația în vigoare.
Numele de familie, prenumele
Buhnă Silvia
___________________________
Semnătura
________
Data
_______
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Tactica Pregatirii Si Efectuarii Perchezitiei Si Ridicarii de Obiecte de Documentedocx (ID: 120305)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.