Studiul Privind Organizarea Contabilitatii Imobilizarilor Corporale

Diverse

Studiul Privind Organizarea Contabilitatii Imobilizarilor Corporale

Byadmin ianuarie 1, 2024

=== ba7068063e360ae7c1a8fd35eea57c7e8875aa0b_398120_1 ===

STUDIUL PRIVIND ORGANIZAREA CONTABILITĂȚII IMOBILIZĂRILOR CORPORALE

INTRODUCERE.

Contabilitatea ca știință are atât un obiect de studiu bine definit, cât și o serie de procedee de lucru utilizate în reflectarea obiectului de studiu, procedee ce alcătuiesc metoda contabilității. Obiectul de studiu al contabilității îl constituie patrimoniul întreprinderii, definit ca totalitatea bunurilor acesteia, dobândite în cadrul relațiilor de drepturi și obligații în raport cu terții.

Structura de ansamblu: bunuri economice care se concretizează în bunuri materiale terenuri, clădiri, utilaje, mijloace de transport, stocuri de materii prime și nemateriale proiecte, programe informatice formând averea întreprinderii.

Relațiile de drepturi se referă la faptul că întreprinderea își procură o parte din avere din surse proprii, iar bunurile procurate îi aparțin de drept iar relațiile de obligații se referă la faptul că întreprinderea își procură o parte din avere din surse împrumutate, fiind obligată să restituie terților contravaloarea bunurilor procurate.

CAPITOLUL 1 IMOBILIZĂRI CORPORALE, DEFINIȚII, CONCEPTE

1.1.Imobilizări corporale, definiții, concepte

Imobilizările corporale sunt active care sunt deținute de către o entitate economică, pentru a fii utilizate în producția de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terților sau folosite în scopuri administrative și se pot folosi pe parcursul mai multor perioade conform Legii contabilității 82/1991 modificată și actualizata 2016, Standardul Internațional de contabilitate IAS 16-Imobilizări corporale, OMFP Nr. 1802 din 29 decembrie 2014 ‐ partea 1 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și Situațiile financiare anuale consolidate,emitent: Ministerul Finanțelor Publice și Publicat în monitorul oficial nr. 963 din 30 decembrie 2014.

Imobilizările corporale cuprind: terenuri, amenajări de terenuri, mijloace de transport, animale și plantații, mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecție ale valorilor umane și materiale, și alte active corporale, imobilizări corporale în curs și în curs de aprovizionare.

Terenurile șă clădirile sunt active separabile care sunt contabilizate separat, chiar atunci când sunt achiziționate împreună. O creștere a valorii terenului pe care se află o clădire nu defectează de nici un fel valoarea amortizabilă a clădirii respective.Contabilitatea ternurilor se ține pe două categorii terenuri și amenajări de terenuri. În contabiliataea analitică terenurile pot fii evidențiate astfel: terenuri cu zăcăminte, terenuri agricole,silvice, terenuri fără construcții sau cu construcții.

Distinct se urmăresc și investițiile imobiliare, activele biologice productive, activele productive de exploatare și evaluare a resurselor minerale iar regurile de evaluare sunt cele ce se aplică imobilizărilor corporle.

Contabilitatea imobilizărilor în curs se ține distinct pentru imobilizările corporale, altele decât investițiile imobiliare.

Cu privire la imobilizările în curs de aprovizionare sunt reflectate în contabilitate distinct acele imobilizări corporale achiziționate pentru care s-au transmis riscurile și benefiiciile aferente dar care sunt în curs de aprovizionare. Investițiile imobiliare sunt reprezentate de imobilizările corporale deținute de proprietar sau locatar în cazul contractului de leasing în scopul obținerii de venituri sau măririi capitalurilor ori ambele adică este utilizată în vederea obținerii de benefiicii economice viitoare.

Terenurile deținute în scopul creșterii pe termen lung a valorii capitalurilor nu destinate vânzării, terenurile deținute pentru o valoare nedeterminată viitoare, clădirile închiriate în regim de leasing sunt investiții imobiliare iar dimpotrivă cele care nu sunt investiții imobiliare sunt reprezentate de terenurile și clădirile, toate proprietățile imobiliare dobândite și deținute cu scopul de a fi vândute pe parcursul desfășurării normale a activității unei enități economice, sau în procesul de construcție su amenajări cu scopul vinderii imobilizărilor corporale respective.

Intră în evidență prin: aport în natură la capitalul social, prin achiziție de la furnizori, prin realizare în producție proprie, prin donații primite sau plusuri de inventar. În cazul mijloacelor fixe, uzura poate fi fizică și morală. Uzura fizică se referă la deteriorarea lor în timp, ca urmare a participării la procesul de producție. Uzura morală se referă la rămânerea în urmă a mijloacelor fixe din punctul de vedere al performanțelor tehnice în raport cu bunuri similare existe pe piață, chiar dacă fizic sunt în bună stare de funcționare. Există în contabilitate metode ce amortizare care țin cont și de uzura morală. Mijloacele fixe își actualizează periodic valoarea, conform legii, deci se supun reevaluării, ca și terenurile. Ele ies din evidență la data amortizării integrale, prin vânzare către clienți, prin donații, minusuri de inventar sau prin casare.

1.2.Evaluarea imobilizărilor corporale

Evaluarea asigură exprimarea valorică a elementelor patrimoniale, prin cuantificarea și măsurarea sub formă bănească a mărimii stocurilor, imobilizărilor, creanțelor, datoriilor, plasamentelor financiare, veniturilor, cheltuielilor și rezultatelor. Ea asigură legătura pe parcursul întregului flux de culegere, prelucrare și informare contabilă, permițând trecerea de la informații individuale exprimate în unități naturale, la informații de sinteză, exprimate valoric.

Evaluarea reprezintă o condiție a cunoașterii patrimoniului, stând la baza celorlalte procedee ale metodei contabilității.

Evaluarea este prezentă în măsurarea elementelor patrimoniale, în vederea grupării și sistematizării lor într-o formă care să permită înregistrarea în conturi. De asemenea, se utilizează în cadrul metodelor și procedeelor de calculație a costurilor, de verificare și control a înregistrărilor prin intermediul balanței și de verificare a echilibrului patrimonial prin intermediul bilanțului contabil.

Evaluarea se utilizează pentru calculul indicatorilor economico-financiari, care servesc conducerii întreprinderii în analiza situației economico-financiare și adoptarea deciziilor ce se impun pentru perioadele următoare. Evaluarea se face în mod diferit, în funcție de natura elementului patrimonial și de categoria din care acesta face parte.

Evaluarea imobilizărilor terenuri, mijloace fixe se face analitic, individual pe fiecare imobilizare în parte. Elementele patrimoniale trebuie exprimate în funcție de valoarea lor de utilitate capacitatea bunurilor de a satisface o anumită trebuință, pentru o reflectare reală a patrimoniului întreprinderii. El se aplică la sfârșitul exercițiului, în cadrul lucrărilor pregătitoare pentru întocmirea bilanțului contabil.

Pentru imobilizările supuse amortizării terenuri cu amenajări, mijloace fixe, valoarea de utilitate este dată de valoarea rămasă neamortizată diferența dintre valoarea de intrare și amortizarea înregistrată până în acel moment. Pentru imobilizările neamortizabile avem la terenuri fără amenajări prețul pieței.

În cazul imobilizărilor se înregistrează reevaluări periodice, actualizări ale valorii acestora în sensul creșterii sau descreșterii sale, cupă caz.

Metodele de evaluare

Transpunerea valorică a elementelor patrimoniale vizează patru momente importante și anume

la data intrării în patrimoniu;

la data inventarierii;

la închiderea exercițiului financiar

la data ieșirii din patrimoniu.

Evaluarea elementelor patrimoniale la data intrării în patrimoniu se realizează la valoarea de intrare, numită și valoare contabilă, stabilită diferențiat în funcție de natura și proveniența bunurilor astfel:

pentru bunurile aduse ca aport la capitalul social, la valoare de aport, stabilită în funcție de prețul pieței, starea și utilitatea bunurilor;

pentru bunurile obținute cu titlu gratuit la valoare de utilitate, stabilită în funcție de prețul pieței și starea bunurilor;

pentru bunurile cumpărate procurate cu titlu oneros, la cost de achiziție, stabilit în funcție de prețul de cumpărare și cheltuielile de transport-aprovizionare facturate de furnizor;

Evaluarea elementelor patrimoniale cu ocazia inventarierii se face la valoare actuală , de inventar, stabilită în funcție de prețul pieței, starea și utilitatea bunului.

Această valoare se stabilește diferit în funcție de natura elementului inventariat, astfel: pentru imobilizări amortizabile valoarea rămasă neamortizată; pentru imobilizări neamortizabile: terenuri la prețul pieței.

Reevaluarea imobilizărilor corporale:

La reevaluarea unei imobilizări corporale, amortizarea cumulată la data reevaluării poate fi: eliminată din valoarea contabilă brută a activului, iar valoarea netă este recalculată în funcție de de nivelul valorii juste, această metodă este utilizată, de regulă, pentru clădirile care sunt reevaluate la valoarea lor de piață; recalculată proporțional cu modificarea valorii contabile brute a activului astfel încăt valoarea contabilă a activului, după reevaluare, să fie egală cu valoarea sa justă, această metodă este utilizată atunci când activul este reevaluat prin aplicarea unui indice.

Prima metodă se numește metoda actualizării valorii nete iar cea de a doua ca metoda actualizarii valorii brute.

Diferența rezultată dintre valoarea justă și valoarea contabilă a activului trebuie să fie prezentată caun plus de valoare sau ca un minus de valoare. Surplusul din reevaluare trebuie să fie înregistrat :

în creditul contului 105-Rezerve din reevaluare, dacă anterior nu s-a constatat un minus de valoare,

în contul 7813-Venituri din ajustări pentru deprecierea imobilizărilor, iar eventualul surplus rămas va fi înregistrat în creditul contului dacă anterior nu s-a constatat un minus de valoare

în contul 7813-Venituri din ajustări pentru deprecierea imobilizărilor, dacă anterior s-a constatat un minus de valoare înregistrat în contul 6813 Cheltuieli de exploatare privind ajustările pentru deprecierea imobilizărilor iar eventualul surplus rămas va fi înregistrat în creditul contului 105 Rezerve din reevaluare.

Minusul din reevaluare va fi înregistrat:

în contul 6813 Cheltuieli de exploatare privind ajustările pentru deprecierea imobilizărilor, dacă anterior nu s-a constatat nici un plus de valoare,

în debitul contului 105 Rezerve din reevaluare, dacă anterior s-a constatat un plus de valoare, iar eventuala diferență negativă va fi înregistrată în contul 6813 Cheltuieli de exploatare privind ajustările pentru deprecierea imobilizărilor.

Atunci când un activ care a fost reevaluat este scos din evidența imobilizărilor cedat, casat sau transferat la stocuri eventuala rezervă din reevaluare disponibilă se consideră câștig realizat, ceea ce înseamnă că trebuie să fie transferată în contul 1065 Rezerve reprezentând surplusul realizat din rezerve de reevaluare. Indiferent dacă activul este vândut în câștig sau în pierdere, rezerva din reevaluare este transferată la rezerve.

1.2.Reglementări legale privind imobilizările corporale

Reglementări legale privind imobilizările corporale conform "Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, HG 2139/2004.

Catalogul privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, atualizat la 01/06/2012. În cadrul imobilizărilor corporale un loc important îl au mijloacele fixe. Conform Codului fiscal, modificat și republicat ultima dată la republicat în 2016, este aprobat un Catalogul privind clasificarea și duratele normale de funcționarea mijloacelor fixe. Catalogul cuprinde clasificarea mijloacelor fixe tilizate în economie și duratele normale de funționare ale acestora care sunt egale cu perioadele de amortizare în ani, aferente regimului de amortizare anual.

Durata normală de funcționare reprezintă durata de utilizare în care se recuperează din punct de vedere fiscal valoarea de intrare a mijloacelor fixe prin metoda amortizării. Imobilizările corporale reprezentate de mijloacele fixe și care sunt cuprinse în catalog sunt clasificate în grupe, subgrupe, clase și subclase, iar pentru unele și în familii.

Cuprinde:

grupa 1-construcții,

grupa2-instalații tehnice, mijloace de transport, animale și plantații,

grupa 3-mobilier aparatură birotică, echipamente de protecție a valorilor umane și umane,alte active corporale,

Catalogul cuprinde următoarele informații necesare identificării mijlocului fix și stabilirii duratei normale de funcționare: codul de clasificare: denumirea grupei, subgrupei, clasei, subclasei și a familiei a mij. fixe amortizabile, limita minimă și limita maximă a duratei normale de funcționare a unui mijloc fix, în ani

Pentru stabilirea duratei normale de funcționare a unui mijloc fix se caută succesiv în clasificarea mijloacelor fixe din catalog, în clasificare, grupa, subgrupa, clasa, subclasa, și familia după caz. De exemplu pentru mijloacele fixe aflate în patrimoniu, a căror valoare nu a fost recuperată integral în 2012. 31/12, pe calea amortizării, duratele de funcționare rămase pot fii calculate cu ajutorul relației:

DR=(1-DC/DV)*DN

În care:

DR=durata normală de funcționare rămasă în ani,

DC= durata normală de funcționare consumată până la 31 decembrie 2012, în ani,

DV= durata normală de funcționare consumată după vechiul catalog aprobat prin HG, în ani,

DN= durata normală de funcționare stabilită între limite elminime și maxime prevăzute în noul catalog în ani.

Exemplu: o instalație de încărcare descărcare are o durată de funcționare după vechiul catalog.

1.1.10 , DV=40 ani o durată de funcționare de 30 de ani – DC, o durată normală de funcționare după noul catalog de 35 de ani respectiv- DN.

Durata normală de funcționare va fii 5,25 ani-DR:

DR=(1-30/35)*35=5,25 ani

Astfel valoarea rămasă neamortizată pentru mij. fix va fi recuperată în următorii 12 ani.

Reglementări legale privind imobilizările corporale –IAS 16

Obiectivul acestui standard este descrierea tratamentului contabil pentru imobilizările corporale, problema esențială a acestora fiind indentificarea momentului de recunoaștere a acestor active, a valorii contabile și a amortizării aferente.

Acest standard prevede recunoașterea ca activ, o imobilizare corporală atunci când satisface definiția și criteriile de recunoaștere pentru un activ așa cum sunt ele definite în cadrul general de întocmire și prezentare a situațiilor financiare

IAS 16 trebuie aplicat în contabilitatea imobilizărilor corporale, excepând cazul în care un alt IAS prevede sau permite o abordare contabilă diferită.

Prezentarea informațiilor. Situațiile financiare trebuie să prezinte pentru fiecare clasă de imobilizări corporale, următoarele informații: bazele de evaluare folosite în determinarea valorii contabile brute, dacă s-au folosit mai multe baze atunci trebuie prezentată pentru fiecare clasă în parte valoarea contabilă brută a respectivei clase , metodele de amortizare folosite, duratele de viață utile sau ratele de amortizare folosite, valoarea contabilă brută și amortizarea cumulată cu pierderile din depreciere, la începutul și sfârșitului de perioadă, o reconciliere a valorii contabile la începutul și sfârșitul perioadei menționându-se intrările, cedările, achizițiile rezultate din combinări de întreprinderi, amortizarea, diferențele de curs valutar nete, rezultate în urma conversiei situațiilor financiare ale unei entități externe.

Imobilizările Corporale conform IAS 16 sunt acele active care sunt deținute de o întreprindere pentru a fii utilizate în producția de bunuri, sau prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terților, sau pentru a fii folosite în scopuri administrative și este posibil să fie folosite pe parcursul mai multor perioade.

Amortizarea reprezintă alocarea sistematică a valorii amortizabile a unui activ pe întreaga sa periodă de viață utilă, este costul activului sau o altă valoare substituită costului în situațiile financiare, din care s-a scăzut valoarea reziduală.

Valoarea amortizabilă a unui element al imobilizărilor corporale trebuie alocată în mod sistematic pe parcursul duratei de viață utile a activului respectiv iar metoda de amortizare folosită trebuie să relecte modul în care benefiiciile economice aduse de aceste active sunt consumate de către întreprindere.

Valoarea amortizării corespunzătoare fiecărei perioade trebuie recunoscută ca o cheltuială, cu excepția cazului în care ea este inclusă în valoarea contabilă a unui alt activ.

Durata de viață utilă a unui activ este definit pe baza utilității pe care întreprinderea a estimat-o pentru activul respectiv. Politica de management privind activele întreprinderii, elaborată și practicată de către conducerea întreprinderii, poate implica cedarea activului după un anumit timp sau după consumarea a unei anumite proporții a beneficiilor economice aferente activului.

Durata de viață utilă a unui activ poate fii astfel mai scurtă decât durata de viață economică a imobilizării corporale, aceasta fiind totuți un raționament profesional, bazat cu experiența anterioară a întreprinderii cu alte active similare.

Terenurile și clădirile sunt active individuale care sunt tratate din punct de vedere contabil în mod distinct chiar dacă sunt achiziționate împreună. Ternurile au o durată de viață nelimitată și ca atare nu sunt supuse amortizării doar amenajările de tern sunt supuse amortizării.

Clădirile au o durată de viață nelimitată și prin urmare sunt supuse amortizării și o creștere de valoare a unui teren pe care este situată o clădire nu afectează determinarea duratei de viață utile a acelei clădiri.

Valoarea amortizabilă a unui activ este determinată după ce s-a scăzut valoarea reziduală a acelui activ.

Valoarea contabilă .

Este valoarea la care un activ este recunoscut în bilanț după scăderea amortizării cumulate până la aceea dată, precum și a pierderilor cumulate din depreciere.

Costul.

Reprezintă suma plătită în numerar sau echivalențe de numerar, sau valoarea justă a altor contraprestații efectuate pentru achiziționarea unui activ, la data achiziției sau a construcției acestuia.

Componentele costului. Un element al imobilizărilor corporale care este recunoscut ca activ trebuie măsurat inițial la costul său; costul unei imobilizări corporale este format din prețul de achiziție, taxe vamale, taxe nerecuperabile ca și toate cheltuielile care sunt direct legate de punerea în funcțiune a activului.

Costul unui activ construit în regie proprie este determinat folosind acele principii ca și pentru un activ achiziționat, dacă societatea economică produce active similare, în scopul comercializării, în cadrul unor tranzacții normale, atunci costul activului este de obicei același cu costul de producție alui activ destinat vânzării.

Conform IAS 16 – costul de achiziție este format din prețul de cumpărare, taxele nerucuperabile, reducerile primite de la furnizori, cheltuieli de transport, costuri de livrare și asamblare, cheltuieli de manipulare următoarelor condiții, penntru a fii utilizată o imobilizare în producția de bunuri sau de prestări de servicii, pentru a fi închiriat terților, pentru scopuri administrative, de la aceasta se așteaptă să fie utilizată pe o perioadă mai mare de 1 an.

IAS 6-Imobilizări corporale definește costul imobilizărilor astfel: costul unei imobilizări corporale este format din prețul de cumpărare, taxele vamale, taxele nerecuperabile,precum și toate celelalte cheltuieli direct legate de punerea în funțiune a activului, toate reducerile comerciale, sunt scăzute pentru calculul prețului de cumpărare, în același timp reprezintă un activ tangibil deținut de întreprindere.

Valoarea reziduală.

Reprezintă valoarea netă pe care o întreprindere estimează că o va obține pentru un activ la sfârșitul duratei de viață utilă a acestuia, după deducerea în prealabil costurilor de cedare estimate.

Valoarea justă.

Reprezintă suma pentru care un activ ar putea fi schimbat de bunăvoie între două părți aflate în cunoștință de cauză, ăn cadrul unei tranzacții cu prețul determinat obiectiv. Pierderea din depreciere reprezintă diferența dintre valoarea contabilă și valoarea recuperabilă.

Reevaluări.

Valoarea justă a ternurilor și clădirilor este de obicei valoarea lor de piață, este determinată pe baza unor evaluări efectuate de către evaluatori autorizați.Valoarea justă a celorlalte categorii de imobilizări corporale este valoarea lor de piață determinată în urma unor evaluări.

Atunci când nu există nici o posibilitate de a identifica o valoare de piață, din cauza faptului că acel gen de imobilizări corporale este foarte rar vândut, atunci acele active sunt evaluate la costul de înlocuire, mai puțin amortizarea corespunzătoare

Recunoașterea imobilizărilor corporale.

Imobilizările corporale sunt recunoscute ca activ atunci când: este posibilă generarea către întreprindere de beneficii economice viitoare aferente activului; și costul activului poate fi măsurat în mod credibil. Imobilizările corporale reprezintă adesea o parte importantă din activele întreprinderii și, prin urmare, ele sunt relevante în prezentarea poziției sale financiare.

Decizia dacă o cheltuială reprezintă un activ sau o cheltuială de exploatare poate avea un efect semnificativ asupra rezultatelor raportate de întreprindere. Pentru a determina dacă un element satisface primul criteriu de recunoaștere, o întreprindere trebuie să stabilească gradul de certitudine al fluxului beneficiilor economice viitoare pe baza evidenței disponibile în momentul recunoașterii inițiale.

Schimburi de active.

Un element de natura imobilizărilor corporale poate fi achiziționat prin schimbul total sau parțial cu un alt element de aceeași natură, sau un alt activ.

Cheltuielile ulterioare aferente unui element de natura imobilizărilor corporale care a fost deja recunoscut va trebui adaugate valorii contabile a activului numai dacă se estimează că societatea comercială, organizația va obține beneficii economice viitoare suplimentare față de performanțele estimate inițial ca fiind corespunzătoare.

Ulterior recunoașterii inițiale ca activ, o imobilizare corporală trebuie înregistrată la cost, mai puțin amortizarea cumulată aferentă și orice pierderi cumulate din depreciere.

Casarea și cedarea. Un element al imobilizărilor corporale trebuie eliminat din bilanț, atunci când acesta este cedat sau când este scos din uz definitiv și nu se mai așteaptă obținerea unor beneficii economice viitoare în urma cedării acestuia.

1.3. Imobilizări corporale în leasing

În general bunurile achiziționate în regim de leasing financiar sau date/preluate în lesing financiar sunt imobilizorile corporale (mijloace de trensport, clădiri, hale, echipamenteși instalații).

Leasingul poate fii confundat cu operațiunea de vânzare-cumpărare, este adevărat dar numai în ceea ce privește finalitatea procesului; la vânzare-cumpărare obiectul operațiunii îl constituie un bun care este schimbat ca marfă, obținându-se contravaloarea în bani; în leasing accentul cade pe vânzarea dreptului de folosință.

Leasing-ul reprezintă o operațiune de vânzare cu plata în rate, dacă bunul trece în proprietatea beneficiarului. Asemănarea este prin prisma finalizării tranzacției

Deosebirea dintre vânzare și leasing: la vânzarea în rate utilizatorul devine proprietar din momentul livrării bunului, iar cazul leasingului dreptul de proprietate se poate transfera odată cu ultima plată ; modalitatea de stabilire a perioadei de rambursare a sumelor datorate de client. La vânzarea în rate se stabilește în mod arbitrar pe când în cazul leasingului se ține cont de durata de funcționare normală a bunului ce face obiectul operațiunii .Calcularea ratelor de leasing se face luând in considerare: costul de achiziție al bunului ce cuprinde prețul de cumpărare, taxe vamale dacă este cazul unui import de imobilizări corporale, cheltuieli de transport, aprovizionare, cheltuieli accesorii necesare pentru punerea în stare de funcționare de valoarea reziduală care în unele țări este reglementată legal; acolo unde nu există astfel de norme va fi negociată de finanțator și beneficiar; durata locației și cuantumul amortizării : durata locației influențează cuantumul și numărul ratelor de leasing. Cuantumul amortizării, în cazul leasing-ului financiar, va fi egal cu costul de achiziție al bunului. Există țări în care mărimea amortizării este mai mică decât costul de achiziție al bunului.axa pe valoare adăugată este plătită de finanțator pentru a fi ulterior recuperată prin includerea în ratele de leasing și în valoarea reziduală. Cheltuielile de întreținere și reparații ce vor fi suportate de proprietarul bunului și recuperate de la beneficiar, cheltuielile neprevăzute, cheltuielile de contractare ; dobânda care se aplica asupra valorii finanțării și acoperă dobânda plătită de finanțator băncii sau nivelul dobânzii.

vansul plătit scade valoarea totală a creditului și, ca urmare și sumele din redevență datorate; cheltuielile de asigurare a bunului care sunt suportate de beneficiar direct sau indirect, atunci când finanțatorul face asigurarea bunului; Rata profitului care oscilează de la un bun la altul, comisionul ce revine societății de leasing care variază ; cheltuielile de contractare;

Din punct de vedere legislativ, activitatile de leasing se împart în : leasing financiar și leasing operațional.

CAPITOLUL 2-CONTABILITATEA IMOBILIZĂRILOR CORPORALE

2.1.Calcului amortizarii imobilizărilor corporale

Amortizarea reprezintă alocarea sistematică a valorii amortizabile a unui activ pe întreaga sa periodă de viață utilă, este costul activului sau o altă valoare substituită costului în situațiile financiare, din care s-a scăzut valoarea reziduală.

Ea se calculează conform OMFP nr. 1802 din 29 decembrie 2014 ‐ partea 1-pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate emitent: Ministerul Finanțelor Publice publicat în: Monitorul Oficial nr. 963 din 30 decembrie 2014, metoda de amortizare folosită trebuie să reflecte modul în care beneficiile economice viitoare ale unui activ se așteaptă să fie consumate de entitate și este reglementată și prin Codul Fiscal republicat în 2016.

În ceea ce privește contabilitatea activelor sau imobilizărilor retrase din utilizarea curentă și disponibile pentru vânzare reglementările țării noastre prevăd obligativitatea calculării, înregistrării amortismentelor activelor imobilizate atâta timp cât se găsesc în întreprindere și valoarea amortizabilă nu a fost recuperată pe durata de funcționare, satbilită conform metodei de amortizare, indiferent dacă imobilizările corporale sunt vândute sau sunt utilizate în organizația economică.

Valoarea amortizabilă a unui element al imobilizărilor corporale trebuie alocată în mod sistematic pe parcursul duratei de viață utile a activului respectiv iar metoda de amortizare folosită trebuie să reflecte modul în care benefiiciile economice aduse de aceste active sunt consumate de către întreprindere. Valoarea amortizării corespunzătoare fiecărei perioade trebuie recunoscută ca o cheltuială, cu excepția cazului în care ea este inclusă în valoarea contabilă a unui alt activ.

Durata de viață utilă a unui activ este definit pe baza utilității pe care întreprinderea a estimat-o pentru activul respectiv

1.Metoda amortizarii liniare consta în calculul și înregistrarea amortizarii prin aplicarea unor cote fixe proportional cu numarul de ani de funcționare al fiecarui mijloc fix ( imobilizare corporală amortizabilă)

A anuală= valoarea de intrare / durata utilă de viață (D)

A anuală = valoarea de intrare x cota de amortizare ( rata de amortizare)

Cota de amortizare = 100 / D

3.Metoda amortizarii accelerate. Utilizarea acestei metode presupune aplicarea în anul 1 de funcționare a mijlocului fix, a unei rate a amortizarii de pană la 50 % din valoarea de intrare.

În anii următori, valoarea amortizarii se calculeaza folosind metoda liniara prin împarțirea valorii rămase de amortizare la numarul de ani rămași

Exemplu: Amortizare accelerată.

O imobilizare corporală supusă amortizării și pusă în funcțiunre la 01/01/2011, cost de achizitie 2000,000 lei, conform normelor legale durata de funcționare este de 6 ani. Amortizarea incepe în luna următoare a punerii în funcțiune deci din luna ianuarie 2011: 200,000/6/12= 2778 amortizare liniară

Constă în includerea în primul an de funcționare, în cheltuielile de exploatare a unei amortizări de pînâ la 50% din valoarea de intrare a imobilizării, în anii următori se trece la amortizare liniară. În primul an se amortizează 50% = 100,000 lei iar pentru celalti 5 ani liniar, rezultă anuitatea lunară în primul an de 83333 lei, iar în anii următori este de 1666,67 lei

Unitățile patrimoniale care desfășoară activități cu caracter economic amortizează imobilizările corporale astfel folosind unul dintre urmatoarele regimuri de amortizare: amortizarea liniară; amortizarea degresivă; amortizarea accelerată.

2.2.Evidența contabilă a imobilizărilor corporale

Evidența contabilă a imobilizărilor corporale se asigură cu ajutorul conturilor de enumerate anterior; acestea au funcție de activ, se debitează cu valoarea intrărilor conform documentelor de înregistrare și recepție cu ocazia achiziției sau punerea în funcțiune a imobilizărilor corporale în curs, se creditează cu valoarea ieșirilor de imobilizări corporale vândute, cedate, casate, iar soldul conturilor este de activ și reflectă valorile de imobilizări corporale care există în entitatea economică la un moment dat.

Evidența operativă a contabilității activelor imobilizate, impune înregistrarea completă și la timp a tuturor operațiunilor privind mișcarea imobilizărilor. Intrările de imobilizări care necesită montaj se face pe baza documentelor justificative, a procesului verbal de recepție în funcție de modul în care intră în gestiune.

Intrările de imobilizări care necesită și montaj se face pe baza procesului verbal de recepție provizorie, recepționarea imobilizărilor corporale supuse montajului și probelor tehnologice se înregistrează pe baza procesului verbal de recepție de punere în funcțiune.

Mișcarea imobilizărilor de la o secție la alta în cadrul aceleiași unități se consemnează în Bonul de mișcare a mijloacelor fixe iar ieșirea prin casare este consemnată în Procesul verbal de scoatere din funcțiune.

Contabilitatea analitică a imobilizărilor corporale se asigură pe fiecare obiect de evidență în parte, se poate ține folosind Registrul numerelor de inventar și fișa mijlocului fix. Operații economice privind imobilizările corporale sunt intrările și ieșirile de mijloace fixe din firmă.

Intrarea de imobilizări corporale poate avea loc prin achiziție, evaluarea se face la preț de achiziție; prin producție și evaluarea se face la cost de producție; aport la capital cu valoarea de aport stabilită în urma evaluării; prin donație la valoarea justă. Alte intrări de imobilizări corporale pot fi prin leasing financiar sau plusuri la inventariere.

Ieșirea de imobilizări se poate produce prin scoatrea din evidență, casare, vănzare, cedare.

2.3. Monografie contabilă privind imobilizările corporale.

3.1 Informații generale, scurt istoric al Sc Șantierul Naval Vaporul SA.

Are sediul în orașul Năvodari Județul Constanța, strada Toamnei nr 202, înregistrată la Registrul Comerțului Constanța cu J13/789/1990, cod de identificare fiscală 1624836, atribut fiscal Ro. Corespunzător Certificatului Constatator nr 117/29,06/2015 emis de către Registrul Comerțului de pe lângă Județul Constanța SC.Șantierul Naval Insula SA este o societate pe acțiuni având un capital social de 21643150 lei adică 8657260 acțiuni a 2,50 lei fiecare.

Societatea comercială Șantierul Naval Insula SA și-a modernizat în mod continu tehnologia de lucru, făcând importante investiții pentru achiziționarea de mașini, aparatură modernă, mai multe utilaje, putând produce o gamă diversă de nave.

3.2 Organizarea contabilității la Sc Șantierul Naval Vaporul SA.

Organizarea contabilității la Sc Șantierul Naval Vaporul SA ser face conform legilor:

Legea contabilității nr 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, actualizată în 2016

OMFP nr. 1802 din 29 decembrie 2014 ‐ partea I – pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și Situațiile financiare anuale consolidate emitent: Ministerul Finanțelor Publice publicat în: Monitorul Oficial nr. 963 din 30 decembrie 2014;

OMFP 2861/2009 pentru aprobarea normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii,

OMFP 1826/2003 pentru aprobarea Precizărilor privind unele măsuri unele măsuri referitoare la organizarea și conducerea contabilității de gestiune,

OMFP 2634/2015 din 5 noiembrie 2015 privind documentele financiar contabile emitent: Ministerul Finanțelor Publice publicat în: Monitorul Oficial nr. 910 din 9 decembrie 2015;

Legea contabilității nr 31/1990, privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

Legea 227/2015 privind Codul Fiscal, actualizat în 2016, emitent: Monitorul Oficial nr. 688 din 10 septembrie 2015.

Conducerea societății de contabilitate stabilește politicile contabile pentru operațiunile financiar contabile, și prin intermediul acestora își fundamentează deciziile. Politicile contabile au fost elaborate astfel încât să se asigure furnizarea, prin situațiile financiare anuale, a unor informații: relevante credibile.

Politicile contabile ale societății au fost elaborate astfel încât să asigure furnizarea prin situațiile financiare actuale a unor informații care să fie: inteligibile, ușor de înțeles pentru utilizatori, relevante pentru nevoile utilizatorilor înluarea de decizii ptime și oportune, comparabile. Modificarea politicilor contabile este permisă doar dacă este cerută de lege sau are ca rezultat informații mai relevante sau mai credibile referitoare la operațiunile entității. Societatea trebuie să menționeze în notele explicative orice modificări ale politicilor contabile, pentru ca utilizatorii să poată aprecia dacă noua politică contabilă a fost aleasă în mod adecvat, efectul modificării asupra rezultatelor raportate ale perioadei și tendință reală a rezultatelor activității societății.

Aceastea trebuiesc aplicate împreună cu legislația care reglementează activitatea specifică a societății comerciale cu legislația în domeniul contabilității,cu legislația națională, și comunitară.

Contabilitatea se ține în limba română și în moneda națională iar contabilitatea operațiunilor în valută șe ține atît în valută cât și în lei iar situațiile financiare anuale individuale se întocmesc în limba romănă cât și în moneda națională.

Utilizatorii situațiilor financiare întocmite în conformitate cu prezentele politici contabile, include investitorii actuali și potențiali, personalul angajat,creditorii, furnizorii ,clienții, instituțiile statului și alte autorități, precum și publicul, aceștia utilizează situațiile financiare întocmite pentru necesitățiile lor.

În funcție de de părțile interesate, necesitățile de informații pot include următorele: investitorii au nevoie de informații pentru a decide dacă ar trebui să cumpere, să păstreze sau să vândă instrumente de capital, acționarii sunt interesați de informații care le permit să evalueze capacitatea societății comerciale, de a plăti dividente, angajații sunt interesați de informațiile care le permit să evalueze capacitatea societății comerciale de a oferi remunerații, pensii și alte beneficii de pensionare precum și oportunități profesionale.

Creditorii sunt interesați de informațiile care le permit să determine dacă împrumuturile acordate vor fii rambursate la timp ca și plata dobânzilor pentru acestea; furnizorii și alți creditori sunt interesați de informațiile din situațiile financiare pentru a vedea, estima dacă societatea își va plăti datoriile la timp; clienții sunt interesași de informații despre continuitatea activității societății de contabilitate pentru că în general au o colaborare de termen lung.

Instituțiile statului și alte autorități sunt interesați de alocarea resurselor, acestea solicită informații pentru a reglementa activitatea societății comerciale, pentru a determina politica fiscală ca bază pentru calculul venitului național și a altor indicatori.

Publicul, situațiile financiare pot ajuta publicul furnizând informații referitoare la evoluții recente și tendințele legate de creșterea economică a societății comerciale.

Principiul continuității activității.

Presupune că întreprinderea își continuă în mod normal funcționarea într-un viitor previzibil, fără a intra în imposibilitatea continuării activității sau fără reducerea semnificativă a acesteia.

Principiul permanenței metodelor.

Presupune continuitatea aplicării acelorași reguli și norme privind evaluarea stocurilor, calculul amortizării imobilizărilor, înregistrarea elementelor patrimoniale și rezultatelor, în scopul de a asigura compatibilitatea în timp a informațiilor contabile.

Principiul prudenței.

Presupune ca valoarea fiecărui element patrimonial să fie determinată având în vedere toate pierderile posibile și deprecierile ce s-ar putea produce.

Principiul evaluării separate a elementelor de activ și de pasiv.

Presupune ca, în vederea stabilirii valorii totale a unei poziții din bilanț, să se determine separat valoarea fiecărui element individual de activ sau de pasiv, care intră în componența valorii totale.

Principiul necompensării.

Presupune că valorile elementelor de activ nu pot fi compensate cu valorile elementelor de pasiv și nici veniturile cu cheltuielile.

Principiul prevalenței economicului asupra juridicului

Presupune ca informațiile prezentate în situațiile financiare să reflecte realitatea economică a evenimentelor și tranzacțiilor, nu numai forma lor juridică.

Principiul pragului de semnificație.

Conform acestuia, orice element care are o valoare semnificativă trebuie prezentat distinct în cadrul situațiilor financiare. Elementele cu valori nesemnificative, dar care au aceeași natură sau funcție, trebuie însumate.

Circuitul documentelor este următorul:

Datele din documentele justificative sunt preluate în jurnale deschise pentru fiecare cont, din jurnale se preiau sumele în Registrul Jurnal pe baza căruia se întocmește balanța de verificare sintetică, iar cu ajutorul acesteia, se obțin situațiile financiare anuale și trimesctriale.

Contabilitatea financiară este reglementată prin norme unice pe țară și are drept scop reflectarea patrimoniului întreprinderii și calcul rezultatului activității într-o formă sintetică, globală. Are drept rezultat întocmirea documentelor de sinteză și raportare contabilă: bilanț, cont de profit și pierderi și note explicative. Informațiile sale servesc utilizatorilor externi: furnizori, clienți, bănci, investitori.

CONCLUZII PROPUNERI

Imobilizările corporale sunt active care sunt deținute de către o entitate economică, pentru a fii utilizate în producția de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terților sau folosite în scopuri administrative și se pot folosi pe parcursul mai multor perioade conform Legii contabilității 82/1991 modificată și actualizata 2016, Standardul Internațional de contabilitate IAS 16-Imobilizări corporale, OMFP Nr. 1802 din 29 decembrie 2014 ‐ partea 1 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și Situațiile financiare anuale consolidate, emitent: Ministerul Finanțelor Publice și Publicat în monitorul oficial nr. 963 din 30 decembrie 2014.

Imobilizările corporale cuprind: terenuri, amenajări de terenuri, mijloace de transport, animale și plantații, mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecție ale valorilor umane și materiale, și alte active corporale, imobilizări corporale în curs și în curs de aprovizionare.

Evidența contabilă a imobilizărilor corporale se asigură cu ajutorul conturilor de enumerate din Planul General de conturi al contabilității societăților comerciale; acestea au funcție de activ, se debitează cu valoarea intrărilor conform documentelor de înregistrare și recepție cu ocazia achiziției sau punerea în funcțiune a imobilizărilor corporale în curs, se creditează cu valoarea ieșirilor de imobilizări corporale vândute, cedate, casate, iar soldul conturilor este de activ și reflectă valorile de imobilizări corporale care există în entitatea economică la un moment dat.

Evidența operativă a contabilității activelor imobilizate, impune înregistrarea completă și la timp a tuturor operațiunilor privind mișcarea imobilizărilor. Intrările de imobilizări care necesită montaj se face pe baza documentelor justificative, a procesului verbal de recepție în funcție de modul în care intră în gestiune.

Intrările de imobilizări care necesită și montaj se face pe baza procesului verbal de recepție provizorie, recepționarea imobilizărilor corporale supuse montajului și probelor tehnologice se înregistrează pe baza procesului verbal de recepție de punere în funcțiune. Mișcarea imobilizărilor de la o secție la alta în cadrul aceleiași unități se consemnează în Bonul de mișcare a mijloacelor fixe iar ieșirea prin casare este consemnată în Procesul verbal de scoatere din funcțiune.

Contabilitatea analitică a imobilizărilor corporale se asigură pe fiecare obiect de evidență în parte, se poate ține folosind Registrul numerelor de inventar și fișa mijlocului fix. Operații economice privind imobilizările corporale sunt intrările și ieșirile de mijloace fixe din firmă. Intrarea de imobilizări corporale poate avea loc prin achiziție, evaluarea se face la preț de achiziție; prin producție și evaluarea se face la cost de producție; aport la capital cu valoarea de aport stabilită în urma evaluării; prin donație la valoarea justă. Alte intrări de imobilizări corporale pot fi prin leasing financiar sau plusuri la inventariere. Ieșirea de imobilizări se poate produce prin scoatrea din evidență, casare, vănzare, cedare.

Evaluarea imobilizărilor terenuri, mijloace fixe se face analitic, individual pe fiecare imobilizare în parte. Elementele patrimoniale trebuie exprimate în funcție de valoarea lor de utilitate capacitatea bunurilor de a satisface o anumită trebuință, pentru o reflectare reală a patrimoniului întreprinderii. El se aplică la sfârșitul exercițiului, în cadrul lucrărilor pregătitoare pentru întocmirea bilanțului contabil. Pentru imobilizările supuse amortizării terenuri cu amenajări, mijloace fixe, valoarea de utilitate este dată de valoarea rămasă neamortizată diferența dintre valoarea de intrare și amortizarea înregistrată până în acel moment. În cazul imobilizărilor se înregistrează reevaluări periodice, actualizări ale valorii acestora în sensul creșterii sau descreșterii sale, după caz.

Metodele de evaluare. Transpunerea valorică a elementelor patrimoniale vizează patru momente importante și anume: la data intrării în patrimoniu; la data inventarierii; la închiderea exercițiului financiar, la data ieșirii din patrimoniu.

Evaluarea elementelor patrimoniale la data intrării în patrimoniu se realizează la valoarea de intrare, numită și valoare contabilă, stabilită diferențiat în funcție de natura și proveniența bunurilor astfel: pentru bunurile aduse ca aport la capitalul social, la valoare de aport, stabilită în funcție de prețul pieței, starea și utilitatea bunurilor; pentru bunurile obținute cu titlu gratuit la valoare de utilitate, stabilită în funcție de prețul pieței și starea bunurilor; pentru bunurile cumpărate procurate cu titlu oneros, la cost de achiziție, stabilit în funcție de prețul de cumpărare și cheltuielile de transport-aprovizionare facturate de furnizor;

Evaluarea elementelor patrimoniale cu ocazia inventarierii se face la valoare actuală , de inventar, stabilită în funcție de prețul pieței, starea și utilitatea bunului. Această valoare se stabilește diferit în funcție de natura elementului inventariat, astfel: pentru imobilizări amortizabile valoarea rămasă neamortizată; pentru imobilizări neamortizabile: terenuri la prețul pieței;

Reevaluarea imobilizărilor corporale. La reevaluarea unei imobilizări corporale, amortizarea cumulată la data reevaluării poate fi: eliminată din valoarea contabilă brută a activului, iar valoarea netă este recalculată în funcție de de nivelul valorii juste, această metodă este utilizată, de regulă, pentru clădirile care sunt reevaluate la valoarea lor de piață; recalculată proporțional cu modificarea valorii contabile brute a activului astfel încăt valoarea contabilă a activului, după reevaluare, să fie egală cu valoarea sa justă, această metodă este utilizată atunci când activul este reevaluat prin aplicarea unui indice.

Reglementări legale privind imobilizările corporale sunt foarte importante cele legate de amortizare. În cadrul imobilizărilor corporale un loc important îl au mijloacele fixe. Conform Codului fiscal, modificat și republicat ultima dată la republicat în 2016, este aprobat un Catalogul privind clasificarea și duratele normale de funcționarea mijloacelor fixe. El cuprinde clasificarea mijloacelor fixe utilizate în economie și duratele normale de funționare ale acestora care sunt egale cu perioadele de amortizare în ani, aferente regimului de amortizare anual.

Durata normală de funcționare reprezintă durata de utilizare în care se recuperează din punct de vedere fiscal valoarea de intrare a mijloacelor fixe prin metoda amortizării. Imobilizările corporale reprezentate de mijloacele fixe și care sunt cuprinse în catalog sunt clasificate în grupe, subgrupe, clase și subclase, iar pentru unele și în familii. Amortizarea reprezintă alocarea sistematică a valorii amortizabile a unui activ pe întreaga sa periodă de viață utilă, este costul activului sau o altă valoare substituită costului în situațiile financiare, din care s-a scăzut valoarea reziduală.

Valoarea amortizabilă a unui element al imobilizărilor corporale trebuie alocată în mod sistematic pe parcursul duratei de viață utile a activului respectiv iar metoda de amortizare folosită trebuie să relecte modul în care benefiiciile economice aduse de aceste active sunt consumate de către întreprindere.

Valoarea amortizării corespunzătoare fiecărei perioade trebuie recunoscută ca o cheltuială, cu excepția cazului în care ea este inclusă în valoarea contabilă a unui alt activ.

Concluzii studiu caz. Organizarea contabilității la Sc Șantierul Naval Vaporul SA se face în coformitate cu legile române : Legea contabilității nr 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, actualizată în 2016; OMFP nr. 1802 din 29 decembrie 2014 ‐ partea I – pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și Situațiile financiare anuale consolidate emitent: Ministerul Finanțelor Publice publicat în: Monitorul Oficial nr. 963 din 30 decembrie 2014; OMFP 2861/2009 pentru aprobarea normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii; OMFP 1826/2003 pentru aprobarea Precizărilor privind unele măsuri unele măsuri referitoare la organizarea și conducerea contabilității de gestiune; OMFP 2634/2015 din 5 noiembrie 2015 privind documentele financiar contabile emitent: Ministerul Finanțelor Publice publicat în: Monitorul Oficial nr. 910 din 9 decembrie 2015; Legea contabilității nr 31/1990, privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare; Legea 227/2015 privind Codul Fiscal, actualizat în 2016, emitent: Monitorul Oficial nr. 688 din 10 septembrie 2015.

Conducerea societății de contabilitate stabilește politicile contabile pentru operațiunile financiar contabile, și prin intermediul acestora își fundamentează deciziile. Politicile contabile au fost elaborate astfel încât să se asigure furnizarea, prin situațiile financiare anuale, a unor informații: relevante credibile. Politicile contabile ale societății au fost elaborate astfel încât să asigure furnizarea prin situațiile financiare actuale a unor informații care să fie: inteligibile, ușor de înțeles pentru utilizatori, relevante pentru nevoile utilizatorilor înluarea de decizii ptime și oportune, comparabile. Modificarea politicilor contabile este permisă doar dacă este cerută de lege sau are ca rezultat informații mai relevante sau mai credibile referitoare la operațiunile entității. Societatea trebuie să menționeze în notele explicative orice modificări ale politicilor contabile, pentru ca utilizatorii să poată aprecia dacă noua politică contabilă a fost aleasă în mod adecvat, efectul modificării asupra rezultatelor raportate ale perioadei și tendință reală a rezultatelor activității societății.

Contabilitatea se ține conform princiipiilor de bază prezente în legea contabilității cât și în IAS-uri. Acestea sunt: principiul continuității activității. principiul permanenței metodelor, principiul prudenței, principiul evaluării separate a elementelor de activ și de pasiv, principiul necompensării, principiul prevalenței economicului asupra juridicului, principiul pragului de semnificație.

Concluzii analiză principalii indicatori ai firmei prezente în studiul de caz:

În 2015 la încheierea exercițiului financiar față de 2014 cifra de afaceri a crescut semnificativ cu 15708111 lei. Acest fapt are un efect pozitiv asupra firmei, dar pentru că și cheltuielile totale la fel și veniturile totale, au crescut, profitul brut a crescut cu 441680 lei, de asemenea cheltuiala cu impozitul pe profit a crescut de la 1119926, 00 lei la 1190595,00 lei, cu 71149,00 pe perioada analizată. Înseamnă o mai bună folosire a activelor și resurselor umane a societății comerciale, o mai bună folosire a activelor circulante, atragerea de noi clienți. Pentru perioada 2014-2015 se înregistrează o creștere a veniturilor totale, cheltuielilor totale, profitului brut și implicit al profitului net.

Rata stabilității financiare reflectă legătura dintre capitalul permanent de care dispune întreprinderea în mod stabil pe o perioadă de 1 an și patrimoniul total. Preponderența capitalului permanent în resursele financiare reflectă caracterul permanent al finanțării activității conferind un grad ridicat de siguranță prin stabilitate în finanțare. Pe întreaga perioadă 2014-2015 firma dispune de un grad ridicat de stabilitate financiară. În 2014-2015 firma își finanțează cu 100% din necesarul de resurse din capitalurile permanente, beneficiind de o foarte bună stabilitate financiară.

Propuneri:

1. Este necesară o planificare, care presupune: specificarea rezultatelor care trebuie atinse: volumul cifrei de afaceri, de activități care trebuiesc derulate zilnic, săptămânal, lunar sau la anumite perioade de timp, estimarea resurselor necesare: estimare materiilor prime, necesarului de materiale și necesarului de investiții pentru derularea activităților curente.

1.Creșterea eficienței globale a factorilor de producție,

2.Creșterea eficienței consumului curent de factori de producție: consumul de mijloace circulante,consumul de capital fix și consumul de forță de muncă, exprimat prin fondul de salarii,

3.Dezvoltarea funcției de cercetare-dezvoltare a întreprinderii care este reprezentată de ansamblul activităților care se desfășoară în cadrul întreprinderii în vederea realizării obiectivelor din domeniul producerii de noi idei și transformării lor în acțiuni utile dezvoltării în viitor a întreprinderii. Este o funcție importantă a întreprinderii, care își are sorgintea în necesitatea adaptării permanente a întreprinderii la noile descoperiri ale științei și tehnologiilor avansate, în concordanță cu adevărul major că știința reprezintă un factor important în dezvoltărea societății. Funcțiunea de cercetare-dezvoltare are un caracter complex prin faptul că se manifestă în toate domeniile de activitate ale întreprinderii. Pentru întreprinderile mici și mijlocii, funcțiunea de cercetare-dezvoltre, ca domeniu propriu, este slab reprezentată și se manifestă mai ales prin relațiile în cadrul societății de holding sau prin relațiile cu marile întreprinderi care le oferă experiența și capacitatea lor de cercetare-dezvoltare. Extinderea și dezvoltarea acestei funcții ale întreprinderii se va realiza prin extinderea următoareloe activități: activități de investiții și construcții, care cuprind atribuții referitoare la transformarea resurselor materiale, financiare și umane în capital fix prin realizarea de noi capacități de producție, modernizarea, dezvoltarea, reconstrucția și reînnoirea componentelor fizice ale capitalului fix existent; dezvoltarea ingineriei tehnologice și introducerea progresului tehnic, reprezentată de ansamblul atribuțiilor întreprinderii pentru realizarea obiectivelor de cercetare aplicativă constând în descoperirea de idei noi sau introducerea în practică a noilor cunoștințe asimilarea de noi produse, modernizarea celor existente, asimilarea unor noi tehnologii de fabricație; organizarea activității de producției și a muncii se referă la ansamblul atribuțiilor creativ-inovative din domeniul introducerii unor noi metode, tehnici și instrumente de organizare a producției în timp și spațiu, de perfecționare a proceselor de muncă și de economisire a resurselor materiale, financiare și umane.

4. Dezvoltarea funcției de producție a întreprinderii economice care reunește ansamblul activităților de bază, auxiliare și de servire prin care se îndeplinesc obiectivele din domeniul fabricării produselor sau prestării serviciilor. Funcția de producție evidențiază direct profilul întreprinderii și de aceea identificarea activităților cuprinse în cadrul acestei funcții, în raport cu poziția ocupată în ansamblul procesului de transformare a resurselor în rezultate finale, alcătuiescmai multe etape. Se impune astfel o mai mare atenție în: pregătirea producției, urmărind să asigure elaborarea documentației tehnologice, stabilirea consumurilor de materiale și de muncă; programarea, lansarea și urmărirea producției, adică transmiterea documentației necesare începerii producției, elaborarea programelor de producție; producția propriu-zisă constând în combinarea factorilor de producție și obținerea produselor sau prestarea serviciilor; controlul de calitate al materiilor prime, semifabricatelor și produselor finite pe întregul flux al fabricației; eproducția auxiliară și de servire, prin care se asigură condițiile pentru buna desfășurare a tuturor celorlalte activități grupate în funcțiunea de producție.

5. Dezvoltarea funcției de resurse umane a întreprinderii economice care cuprinde activitățile de asigurare a resurselor umane necesare întreprinderii și de creare a condițiilor pentru manifestarea deplină a potențialului fizic și intelectual al acestei categorii de resurse. Principalele activități cuprinse în această funcție a întreprinderii și care trebuiesc urmărite și dezvoltate sunt: analiza și evaluarea posturilor de muncă; determinarea necesarului de resurse umane; recrutarea, selecția și integrarea psihosocioprofesională a resurselor umane; calificarea și perfecționarea resurselor umane;

6. Dezvoltarea funcției financiar-contabilă care reprezintă ansamblul activităților prin care se asigură obținerea și folosirea rațională a resurselor financiare necesare realizării obiectivelor întreprinderii, precum și activitățile de înregistrare, evidențiere și analiză a fenomenelor economice manifestate în întreprindere.

=== ba7068063e360ae7c1a8fd35eea57c7e8875aa0b_398121_1 ===

INTRODUCERE.

Contabilitatea ca știință are atât un obiect de studiu bine definit, cât și o serie de procedee de lucru utilizate în reflectarea obiectului de studiu, procedee ce alcătuiesc metoda contabilității. Obiectul de studiu al contabilității îl constituie patrimoniul întreprinderii, definit ca totalitatea bunurilor acesteia, dobândite în cadrul relațiilor de drepturi și obligații în raport cu terții.

Structura de ansamblu: bunuri economice care se concretizează în bunuri materiale terenuri, clădiri, utilaje, mijloace de transport, stocuri de materii prime și nemateriale proiecte, programe informatice formând averea întreprinderii.

Relațiile de drepturi se referă la faptul că întreprinderea își procură o parte din avere din surse proprii, iar bunurile procurate îi aparțin de drept iar relațiile de obligații se referă la faptul că întreprinderea își procură o parte din avere din surse împrumutate, fiind obligată să restituie terților contravaloarea bunurilor procurate.

Contabilitatea se ocupă cu reflectarea în expresie valorică a patrimoniului, ea înregistrează circuitul elementelor patrimoniale în condiții concrete de timp și spațiu, calculează mărimea acestor elemente și reflectă mișcarea patrimoniului prin operațiuni de intrări și ieșiri; contabilitatea studiază modul de gestionare a patrimoniului, fundamentează deciziile referitoare la finanțarea și utilizarea elementelor patrimoniale, controlează realizarea deciziilor și stabilește răspunderi privind integritatea și dezvoltarea patrimoniului.

Mijloacele economice definesc activul patrimonial iar sursele definesc pasivul patrimonial.

În derularea operațiunilor economico-financiare, apar și o serie de procese economice, sub forma veniturilor și cheltuielilor, care ajută la înregistrarea creșterii sau diminuării patrimoniului.

Activul patrimonial. Este format din totalitatea mijloacelor economice bunurile entității economice, destinate bunei desfășurări a activității.

Activele patrimoniale se pot clasifica: după modul de valorificare sunt acele bunuri care se consumă și se valorifică în mod treptat, participând la mai multe cicluri de exploatare ca de exemplu imobilizările corporale reprezentate de clădiri, utilaje iar și după gradul de lichiditate care vizează capacitatea bunului de a fi transformat în bani, reprezentate de: bunuri active cu grad de lichiditate redus, sunt reprezentate de elemente de imobilizări corporale ca terenurile, clădirile, mijloace de transport.

Se observă că, după ambele criterii ce conturează astfel două mari categorii de active patrimoniale: active imobilizate și active circulante.

Activele imobilizate sau imobilizările sunt active fixe ce se consumă și se valorifică în mod treptat, pe parcursul mai multor cicluri de exploatare, având un grad de lichiditate scăzut. Ele cuprind următoarele grupe, în funcție de natura lor: imobilizări necorporale, imobilizări corporale și imobilizări financiare. Imobilizările corporale fac obiectul studiului nostru.

Structura lucrării este dată de:

CAPITOLUL 1 Imobilizări corporale, definiții, concepte descrie:

Imobilizări corporale, definiții, concepte,

Evaluarea imobilizărilor corporale,

Reglementări legale privind imobilizările corporale

Imobilizări corporale achiziționate prin leasing.

CAPITOLUL 2-Contabilitatea imobilizărilor corporale descrie:

Calcului amortizarii imobilizărilor corporale,

Evidența contabilă a imobilizărilor corporale,

Monografie contabilă privind imobilizările corporale.

CAPITOLUL 3 Studiu de caz contabilitatea imobilizărilor corporale la Sc Șantierul Naval Vaporul SA prezintă:

Informații generale, scurt istoric al Sc Șantierul Naval Vaporul SA

Organizarea contabilității la Sc Șantierul Naval Vaporul SA.

Analiza principalilor indicatori ai societăților comerciale 1.SC. Șantierul Naval Vaporul SA

Monografie contabilă privind imobilizările corporale la SC Șantierul Naval Vaporul SA

Concluzii propuneri

Anexe

Bibliografie