Studiu Privind Rolul Jocurilor Dinamice Si Pregatitoare Specifice Invatarii Mini Fotbalului la Clasa a Ii a
=== 6b2633beb945f12135254f7af000853c078f06ad_471675_1 ===
2.7 Descrierea testelor aplicate în cercetare
1.Calitatea motrică
– Al treilea fuge –
Perechi de doi așezați în cerc, unul în spatele celuilalt, iar alți doi în afară cercului în care trebuie să se prindă. Aceștia doi pot alerga în afară cercului sau pot trece și prin interiorul acestuia. Cel care trebuie prins, pentru a scapă de prinzător și a se salva, trebuie să se așeze în față unei perechi, urmând să se alerge după al treilea din formație.
Acest joc se poate juca și în formație de doi, stând unul lângă altul în șezând cu picioarele întinse; cel care trebuie prins, pentru a se salva, se așează în dreapta sau stânga unei perechi de doi, urmând să se ridice și să alerge după al treilea din formație.
– Aleargă mingea –
Colectivul răspândit pe ½ de teren; unul dintre jucători, desemnat de antrenor, trebuie
să fie prins de către mingea de baschet care va fi plasată din mâna în mâna (fără a se alerga cu ea în mâna, deci fără a comite ’’pași” ), până când subiectul este atins cu mingea. Mingea nu se va aruncă în cel ce trebuie prins, ci se va atinge jucătorul cu ea.
– Mingea salvatoare –
Colectivul răspândit pe tot terenul; unul dintre jucători desemnat de antrenor, va trebui să prindă, el alergând după oricare dintre jucătorii răspândiți în sala.
Salvarea celui după care se aleargă este mingea de baschet care trebuie să-i fie pasată de către ceilalți subiecți (bineînțeles fără a se alerga cu ea în mâna, deci fără a comite ’’pași”). Odată ce acestă are mingea, prinzătorul va trebui să alerge după alt subiect. Se poate introduce și doua mingi în joc.
Cine ține mingea mai mult –
Pe jumătate de teren, două echipe echilibrate că număr vor fi în relație atacant- apărător. Echipa care va execută cel mai mare număr de pase fără a fi interceptată mingea de către apărători va câștigă jocul. Jocul se face în interval de timp stabilit de către antrenor. În acest joc se vor folosi pivotările , pasele speciale și în același timp, marcajul și demarcajul, cât și combinația tactică de ’’Dă și du-te ’’.
– îndemanare –
– Carambol –
Jucătorii sunt împărțiți în două echipe, A și B, așezate în linie, față în față, la 5 m distanță între ele, despărțite de linia de mijloc a terenului . Fiecare jucător are o minge. Cei din echipa A aruncă mingile cu boltă înaltă spre mijlocul distanței dintre ei, iar cel din echipa B aruncă mingile că să le lovească . După fiecare aruncare se ține evidență mingilor lovite. Echipele schimbă alternativ modul de aruncare.
– Aruncarea mingii în cercuri –
Jocul se desfășoară în același mod de lucru, tot între două echipe , A și B, așezate pe șiruri de-a lungul sălii, la 4 m distanță de o ștacheta ridicată la 2 m. De partea cealaltă a ștachetei, înaintea fiecărui șir se desenează cu cretă 3 cercuri cu diametrul de 1 m, la distanță de 1 m între ele, primul fiind la 2 metri de ștachetă. Jucătorii aruncă pe rînd mingea în fiecare cerc. Pentru mingile căzute în cercuri se acordă următorul punctaj: în primul cerc 1 punct, în cercul al doilea 2 puncte, iar în al treilea 3 puncte. Echipa care totalizează mai multe puncte este declarată câștigătoare.
-rezistență –
– Alergare du-te vino pe echipe –
Din întregul efectiv al colectivului se formează 2 echipe așezate 2 câte 2 în față la distanțe de 150 m. La semnal pornesc în alergare, ajung să-și schimbe locurile și se întorc. Se aleargă de mai multe ori la intesitate maximă cu pauză pasivă de 50 secunde.
– Ogarul și iepurele –
Dintre jucători se alege un prinzător – ogarul – și un urmăritor – iepurele – , ceilalți jucători împrăștiați pe teren. Ogarul urmărește iepurele care numai la semnal se poate așeza ghemuit în față unui jucător, astfel scăpând ogarul urmărind noul iepure.
Trenulețul
Micul maraton
Marele maraton
– forța –
– Pasărea mingii medicinale în zig-zag –
Colectivul este așezat pe două linii, A, B, C, D și 1,2,3,4, față în față, la 2 m distanță între ele. Se execută pase în zig-zag cu mingea medicinală, de la un jucător la altul, cu mâna stângă și dreaptă de deasupra capului.
– Ștafeta ’’uriaș -pitic ’’ cu mingea medicinală –
Efectivul grupei este așezat pe un șir, în stînd depărtat, la 2 m distanță între ei. Primul jucător are mingea și o pasează următorului cu mâinele întinse sus-înapoi, acesta o ia și o transmite mai departe printre picioare înapoi etc.
– Joc cu cu mingea medicinală –
Colectivul grupei este împărțit în echipe a câte 5 jucători și se organizează joc între două echipe pe tot terenul. Se consideră punct atunci când mingea a fost așezată în semicercul de la spațiul de 3 secunde al echipei adverse. Jocul începe de la centru cu pasărea mingii de către profesor jucătorului care se demarcă mai repede.
-detenta –
– Șotronul în 7 –
Colectivul este așezat pe un șir, în dreptul pătratului nr. 7. Pe sol se desenează cu cretă în formă de stea cu 6 colțuri, 6 pătrate la distanță de 2 m între ele și în centru al 7- lea pătrat. Pe rând jucătorii execută sărituri pe un picior, din pătrat în pătrat, în ordine numerică.
– Șotronul în 9 –
Efectivul grupei este așezat pe un șir în dreptul pătratului nr.1. Pe sol se desenează cu cretă 9 pătrate , cu latura de 1 m. Pe rând, jucătorii trebuie să sară din pătrat în pătrat, în ordinea numerică, cu aterizare pe ambele picioare.
suveică simplă –
Colectivul este dispus pe două șiruri, A și B, așezate față în față, la 5 m distanță unul de celălalt, cu o minge. Cel care pasează trece la coadă șirului propriu.
– pasă în 2 cu încrucișare –
Colectivul este împărțit în două echipe, A și B, așezate în stânga și în dreapta panoului, cu față spre coșul opus. Mingea se află la jucătorul B. La semnalul profesorului de începere B pasează lui A care se deplasează oblic spre dreapta (cu încrucișare), apoi pasează lui B care încrucișează cu A etc. După cursa se întorc în alergare și trec la coda șirurilor proprii.
Deplasarea în teren, oprirea, pasul adăugat, jocul de brațe și picioare
– deplasarea în oglindă –
Jucătorii sunt așezați pe mai multe rânduri, cu față la profesor. Acesta se deplasează în toate direcțiile (stânga, dreapta, înainte, înapoi), indicându-le sensul cu ajutorul brațelor. Jucătorii se deplasează cu pași adăugați în direcția indicată de profesor. Același exercițiu se poate executa cu genoflexiuni pentru îngreunare.
– leapșa în ’’trombă” –
Jucătorii sunt așezați pe 2 șiruri, A și a. La comandă de începere dată de profesor jucătorii A și a aleargă pînă la punctul B, b, se întorc, apoi aleargă până la D, d, se întorc la șirurile lor, dau leapșa următorilor C, c, care parcurg același traseu, după care se așează la coadă șirurilor. Traseul pe care îl au de parcurs este marcat cu câte o minge. Se execută sub formă de ștafeta.
– ștafeta cu alergări combinate –
Colectivul este organizat pe două șiruri, A și B, dispuse de o parte și de cealaltă a unui panou. Pe linia de fund opusă se așează în dreptul șirurilor cîte o minge medicinală. La semnalul de începere primii din șiruri pornesc în alergare cu spatele până la linia de mijloc, apoi se întorc și aleargă cu față până în dreptul mingii, o ocolesc, aleargă cu spatele până la centru, se întorc și aleargă cu față pînă la locul de plecare, dau leapșa următorilor, apoi se așează la coadă șirului de unde au plecat.
– adunarea în cuiburi –
Jucătorii sunt împărțiți în două echipe, care se deosebesc între ele prin culoarea tricourilor sau au aplicate pe maiouri numere cu soț și fără și sunt răspîndiți pe tot terenul. La indicația profesorului jucătorii execută joc de glezne, alergare cu genunchii la piept, sărituri că mingea. La un fluier profesorul ridică un braț sus, indicînd o direcție, iar pe celălalt îl duce lateral, indicând altă direcție (ridicarea brațului stâng sus indică ce trebuie să facă echipa îmbrăcată cu tricouri albe sau aceia cu numere cu soț, brațul lateral indică ce să facă echipa cealaltă), deplasându-se în spațiul de 3 secunde. La două fluiere continuă exercițiul.
– ștafeta în careu –
Jucătorii sunt împărțiți în două echipe, așezate pe șiruri în colțul drept al unei jumătăți de teren. La semnal fiecare echipa se deplasează pe cîte o jumătate de teren pe traseul dinainte stabilit și execută: A–B – alergare cu față; B-C – alergare cu pași adăugați și mișcări de brațe spre stânga; C-D –alergare cu spatele; D-A – alergare cu pași adăugați, mișcări de brațe spre dreapta; A-E – alergare cu ocolirea unei mingi, după care revin la șirurile de unde au plecat, transmit ștafeta următorilor, apoi trec în coadă șirului.
– ștafeta în plic –
Jucătorii sunt plasați pe linia de fund, în punctele A și a. Jucătorul din punctul A se deplasează din colțul stâng al terenului spre celelalte puncte astfel: A spre B în alergare cu pași adăugați spre dreapta; B spre C în alergare cu pași adăugați spre stânga ; C spre D în alergare cu pași adăugați spre dreapta; D spre E în alergare cu pași adăugați spre stânga; E spre F în alergare cu pași adăugați spre dreapta; F spre G în alergare cu spatele; G spre H în alergare cu față; H spre A în alergare cu pași adăugați spre stânga. La întoarcere transmite leapșa jucătorului următor, apoi trece la coadă șirului. Jucătorul din șirul a parcurge același traseu pe jumătatea cealaltă a terenului.
– deplasarea în ”X” –
Colectivul este dispus pe un șir, așezat în punctul A. La semnalul de începere primul execută pe parcursul traseului următoarele: între punctele A-B –alergare cu pași adăugați spre dreapta cu mișcări laterale de brațe; între B-C –alergare cu pași adăugați spre stânga; între C-D –alergare cu pași adăugați spre dreapta; între D-E – alergare cu pași adăugați spre stânga; între E-F – alergare cu pași adăugați spre dreapta; între F-A – alergare cu pași adăugați spre stânga, se îndreaptă spre jucătorul următor căruia îi transmite leapșa, apoi trece coadă șirului.
– șarpele –
Jucătorii sunt așezați pe un șir, aliniați după profesor. Profesorul aleargă schimbând mereu direcția în diferite părți ale sălii, iar jucătorii sunt obligați să-l urmeze, deplasându-se continuu în șerpuire.
– alergare șerpuită –
Colectivul este așezat pe un șir, la distanță de 3 m unul de celălalt. La semnalul de începere dat de profesor ultimul jucător pornește în alergare șerpuită printre jucătorii dinaintea lui, așezându-se înaintea primului jucător. Următorul pornește în cursa imediat după ce jucătorul din față lui a depășit 2 coechipieri.
Fente
– atentie la profesor! –
Jucătorii sunt așezați pe mai multe șiruri, cu profesorul în față. Acesta indică o direcție prin ducerea unui braț lateral (sau în alte direcții), iar jucătorii execută o fenta de privire, întorcând capul în sens invers.
– atenție la fandări! –
Colectivul este organizat că la jocul anterior. Profesorul execută o fandare spre dreapta, simulând cu ambele brațe aruncarea mingii cu două mâini spre stânga, iar jucătorii trebuie să execute mișcarea în sens invers.
– fenta de pasă cu 3 jucători și apărător –
Colectivul este împărțit în grupe de cîte 4, 3 stau în formație de triunghi, A, B, C, iar al patru-lea este apărător. Se execută pase cu fente de priviri și simulări de pase fără minge, apoi cu minge. Apărătorul iese la intercepție. Cine greșește pasă face schimb cu apărătorul.
– fenta de pasă cu 4 jucători și apărător –
Jucătorii sunt așezați câte 4, în formație de careu, A, B, C, D, cu un apărător la mijloc. Se execută pase în toate direcțiile, precedate de fente. Apărătorul urmărește mingea și caută s-o intercepteze. Cel căruia i se interceptează pasă schimbă locul cu apărătorul.
Dă și du-te
– dă și du-te pe 2 șiruri –
Din formație pe două șiruri A pe mijloc, B pe colțul din dreapta, A pasează lui B, se deplasează spre poartă, primește mingea de la B aruncă și trece la coadă șirului B. B urmărește, recuperează mingea, o pasează următorului din șirul A și trece la coadă șirului.
– dă și du-te în triunghi –
Din formație pe trei șiruri, A,B,C, A plasat la mijloc, B lateral stânga, iar C lateral dreapta execută următoarele: primul din șirul A pasează lui C și se deplasează spre poartă, C pasează lui B, iar B lui A, care pătrunde și aruncă. Jucătorul C recuperează, driblează pînă la B și trece la coadă șirului B, B pasează lui A și trece la A, iar A trece la coadă șirului C .
2.8 Etapele cercetării
Ca mulți copii de vârsta lor, elevii de clasa a II-a care au participat a acest studiu s-au ocupat mai intens de partea fizică doar pe parcursul vacanțelor școlare și în special, în cadrul orelor de educație fizică și sport, dar mărturisesc că, dacă timpul le-ar permite și ar avea acordul părinților, ar dori să practice unele discipline sportive specifice atletismului sau alte sporturi de echipă.
Deci, întreg efectivul de copii nu are o pregătire specifică, diferența fiind calitățile motrice cu care au fost, mai mult sau mai puțin înzestrați.
CAPITOLUL III ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII
3.4 Rezulatele și interpretarea datelor (preliminarii)
• Se analizează datele/rezulatele concrete
• Se discută rezulatele prin prisma datelor teoretice din literatură
• Se formulează concluzii parțiale privind valoarea lor practică și teoretică
CONCLUZIILE LUCRĂRII
3.1 Subiecții supuși cercetării
Subiecții acestui experiment au fost elevii de clasa a II-a A, au vârste cuprinse între 8 și 9 ani. Nici unul dintre elevi nu a practicat vreun sport de performanță și nici nu face parte dintr-un club sportiv.
3.2 Locul, timpul și condițiile ambianței în care s-a efectuat cercetarea
Experimentul s-a desfășurat începând cu data de marți, 14 februarie 2017 și încheiat pe data de 14 aprilie 2017, pe perioada a 10 săptămâni câte o oră pe săptămână, în fiecare marți de la ora 10:00, deci în total 10 ore, fiecare oră de educație fizică având 50 de minute, în care am introdus și aplicat metode și mijloacele alese pentru dezvoltarea rezistenței și ale mobilității la acest nivel de vârstă. Obiectivul final a fost atingerea unor valori și rezultate care să arate clar contribuția semnificativă a acestor metode și mijloace în procesul de aplicare al educației fizice și sportive școlar.
Cercetarea s-a desfășurat pe terenul școlii organizat pe un teren cu dimensiunile de 25 m și 45 m, cu pistă de alergare în jurul terenului de 350 de metri. În anotimpul rece, orele s-au desfășurat în sala de sport a școlii, dotată cu tot materialul didactic necesar, dotată cu instalații termo-electrice, aparatură și materiale care condițiile optime pentru instruirea elevilor in handbal, baschet, gimnastică acrobatică și sărituri cu sprijin. Aici am efectuat pregătirea specifică, exercițiile și toate testările pentru a realiza ceea ce mi-am propus
3.3 Sistematizarea și descrierea mijloacelor utilizate
Pentru stabilirea nivelului de la care s-a pornit experimentul, cât și pentru verificarea eficienței structurilor de exerciții concepute sub formă de joc, ștafete și parcursuri aplicative, am plecat de la următoarele teste: teste somatice, teste motrice și teste specifice de motricitate.
S-au elaborat cinci jocuri, șase ștafete și patru parcursuri aplicative.
3.3.1. Jocuri
1. «Cursa pe cartoane»
Copiii sunt împărțiți în două echipe, egale ca număr, așezate pe șiruri, înapoia liniei de plecare. În dreptul fiecărei echipe, pe linia de plecare, se pun două bucăți de carton pe care copiii să poată sta cu ambele picioare.
La semnalul auditiv, primii din fiecare echipă deplasează cu mâna cartonul al doilea, îl așează înainte și pășesc pe el cu ambele picioare, apoi îl aduc și pe celălalt înainte pentru a păși până la linia de sosire. După ce a depășit-o, coboară de pe cartoane, le ia în mână, fuge înapoi și le așează pe linia de plecare, apoi se întorc la coada șirului.
Este declarată câștigătoare echipa care a terminat prima cursa și a executat-o cel mai corect.
2. «Capcana»
Copiii împărțiți în 2 echipe egale, așezați pe șiruri, cu fața la capătul câte unei bănci de gimnastică.
La semnal primii din fiecare echipă se urcă pe bănci prin sărituri pe două picioare și merg pe vârfuri cu brațele întinse sus până la capătul băncii, unde coboară cu săritură printr-un cerc așezat la 0,5 m pe sol. Apoi iese din cerc și se întoarce în alergare cu spatele, îi ating pe umăr pe următorii și se așează la coada șirurilor.
5. «Ferește-te de crocodili»
Copiii pe două șiruri cu fața la capătul câte unei bănci de gimnastică, iar pe fiecare bancă sunt așezate cuburi drept «crocodili». La semnal primii se urcă pe bănci, merg pe vârfuri cu brațele pe șolduri pășind peste «crocodili», astfel încât să nu-i doboare. După ce au executat toți copii, se totalizează numărul de «crocodili» doborâți și este câștigătoare echipa cu cel mai mic număr de «crocodili».
6. «Iepurașii»
Copiii sunt dispuși pe două echipe în șir. La semnal, primii jucători, cu mingea medicinală între glezne, se deplasează prin sărituri pe ambele picioare până la o linie situată la 10 m distanță, se întorc și predau mingea următorilor. Câștigă echipa care execută cel mai repede fără să scape mingea.
3.3.2. Program de antrenament
Antrenamentul nr. 1 : înainte de începerea experimentului propriu-zis, după încălzire s-au făcut testele inițiale.
În cadrul verigii de pregătire fizică specifică am aplicat câte 3 sisteme compuse dintr-un joc, o ștafetă și un parcurs aplicativ pentru fiecare antrenament.
Antrenamentele nr. 8, 14, 20, 26, 33, 39, 45, 51, 57 idem antrenamentului nr. 2.
Antrenamentele nr. 9, 15, 21, 27, 34, 40, 46, 52, 58 idem antrenamentului nr. 3.
Antrenamentele nr. 10, 16, 22, 28, 35, 41, 47, 53, 59 idem antrenamentului nr. 4.
Antrenamentele nr. 11, 17, 23, 29, 36, 42, 48, 54 idem antrenamentului nr. 5.
Antrenamentele nr. 12, 18, 24, 30, 37, 43, 49, 55 idem antrenamentului nr. 6.
Antrenamentele nr. 13, 19, 25, 31, 38, 44, 50, 56 idem antrenamentului nr. 7.
La antrenamentul nr. 60 s-au efectuat testările finale.
3.4 Rezulatele și interpretarea datelor (preliminarii)
Testările au debutat cu întocmirea tabelelor nominale și a fișelor individuale.
Tabelul nr. 1 Tabele nominal pentru băieți
Tabelul nr. 2 Tabele nominal pentru fete
Tabelul nr. 2.1. Valorile normale antropometrice pentru băieți
Tabelul 2.2.Valorile normale antropometrice pentru fete
Dezvoltarea și menținerea mobilității înseamnă păstrarea flexibilității proprii a corpului și capacitatea acestuia de a executa mișcări ale diferitelor articulații cu amplitudine și intindere mare, în mod impus cu efort, pentru perioade scurte de timp. Cu cât distanța dintre deschiderea și intinderea inițială și cea la care se ajunge cu efort mare, cu atât crește mai mult flexibilitatea, aceasta fiind și premiza pentru imbunătățirea mobilității.
Măsurătorile antropometrice și intepretarea lor
Tabelul nr. 2 Tabele nominal pentru băieți
Tabelul nr. 24 Tabele nominal pentru fete
Creșterea înregistrată în intervalul de 7 luni se încadrează în limitele normale, cu o valoare a constanței de 1.93 cm pentru băieți și 1.67 cm pentru fete. În cazul cazul grutății, s-a înregistrat aceeași tendință de creștere cu o constantă de 1.70kg pentru băieți și 1.85kg pentru fete. Mediile aritmetice ale indicatorilor antropemetrici se încadrează, de asemenea, în limitele normale pentru vârstele elevilor. Acestea sunt:
Tabelul nr 1 Val. mediilor aritmetice
Exercițiile specifice dezvotării mobilității se asociază de obicei cu alte mijloace specifice de dezvoltare și a celorlalte calități motrice, așa cum sunt implementate în cadrul orelor de educație fizică și sport pentru clasa a V-a. Se adaugă și exercițille de streching care au ca scop o mai buna mobilitate a elevilor în general. Streching-ul înseamnă intindere, alungire, acționând direct asupra ligamentelor și tendoanelor pentru o funcționare optimă a sistemului locomotor și imbunătățirea mobilității generale.
În cazul sportului școlar, legat de conținuturile orelor de educație fizică și sport, rezultatele cercetării au arătat că în ceea ce privește perspectiva generală a practicării acestuia, există omogenitate în ceea ce privește majoritatea metodelor și a mijloacelor deja stabilite ca parte componetă a ariei curriculare existente. În acest sens, orice studiu și cercetare care pot ajuta la îmbunătățirea sistemlui de învățământ, sunt binevenite.
Din cele observate și prezentate mai sus, se poate trage o concluzie care poate deveni o recomandare permanentă: aceea că este foarte indicată intenția de a dezvolta și educa calitățile motrice precum rezistența și mobilitatea, prin mijloacele specifice atletismului și gimnasticii acrobatice standard sau de stretching. Aceasta trebuie să fie o constantă care aduce doar beneficii nu doar legat de aspectele și calitățile fizice și motrice ale elevilor, dar și în plan afectiv-emoțional, cu inflențe semnificativ pozitive în formarea și definitizarea caracterului și a personalității elevilor.
În ceea ce privește alegerea metodelor și a mijloacelor specifice destinate dezvoltării oricărei calități motrice, trebuie să se țină seama de nivelul de dezvoltare fizică și motrică, de particularitățile de vârstă și de sex ale elevilor. Intensitatea stabilită, volumul de lucru, durata de exercițiu și a pauzelor trebuie să asigure un echilibru perfect pentru a nu se creea situații de incomfort sau generatoare de accidente. Legat de structurarea pauzelor, acestea trebuie să fie active, efectuându-se inspirații profunde și expirații forțate, mers cu relaxarea membrelor inferioare și superioare sau alte exerciții similare.
În cadrul planificării și programării conținuturilor orelor, să se țină cont de datele oferite de analiza reazultatelor anterioare ale elevilor clasei în parte, cât și a nivelului întregii clase, atât în ceea ce privește principalii indicatori de efort, cât și volumul metodelor și mijloacelor de pregătire. Metodele și mijloacele de pregătire vor fi selectate astfel încât să se asigure dezvoltarea calităților motrice dominante, rezistența și mobilitatea, fără a se neglija viteza și forța.
Privite din aceste perspective, metodele și mijloacele utilizate în cadrul orelor de educație fizică și sport, pot oferi elevilor o serie de avantaje și beneficii care pot deveni pe termen lung, obiectivele și sarcinile procesului de învățare, atât la nivel colectiv, cât și la nivel individual.
CONCLUZII
1. Aplicarea exercițiilor sub formă de joc, ștafete și parcursuri aplicative, au condus la dezvoltarea/educarea simțului echilibrului și a coordonării la micilor fotbaliști începători de vârstă 8-9 ani.
2. Probele și testele adaptate au evidențiat progrese semnificative ale grupei experiment față de grupa martor, cu atât mai mult cu cât acestea prezintă un grad crescut de dificultate pentru vârsta de 8-9 ani.
3. Exercițiile sub formă de joc, ștafete și parcursuri aplicate în procesul de antrenament la minifotbal au avut o influență pozitivă și pentru dezvoltarea unor trăsături de personalitate ca: spirit de întrecere, atractivitate, atitudine, fair-play, voință, dârzenie, hotărâre.
Recomandări
Pe fondul concluziilor elaborate în urma analizei datelor putem emite următoarea recomandare: parametrii luați în calcul au importanță deosebită în pregătirea fizică, însă recomandăm efectuarea unui studiu mai amplu care să verifice și beneficiile tehnice ale acestor exerciții în predarea minifotbalului în scoala primară.
BIBLIOGRAFIE
Alexe, N. – „Antrenamentul sportiv modern”, București, Editura Editis, 1993
Bota, A. – „Teoria activităților motrice”, București, Editura Didactică și pedagogică, R.A., 1996,
Cârstea, Gh. – „Teoria și metodica Educației Fizice și Sportului”, București, Editura AN-DA, 2000;
Dragnea, Adrian, – Teoria edicației fizice și sportului, Bucuresti, Editura Cartea Școlii, 2000,
Chiriță, G. – „Educația prin jocuri de mișcare”, București, Editura Sport-Turism, 1983;
Demeter, A. – „Bazele fiziologice și biochimice ale calităților motrice”, București, Editura Sport-Turism, 1972;
Dragnea, A. – „Teoria și metodica dezvoltării activităților motrice”, București, Editura ANEFS, 1999;
Dumitru, G. – “Fiziologia educației fizice și sportului”, Constanța, Editura Ovidius University Press, 1998.
Epuran Mihai, Holdevici Irina- ”Compendiu de psihologie”, București, editura Sport și turism, 1984
Firea, E. – „Metodica educației fizice școlare”, București, vol. I, I.E.F.S., 1984;
Manno, R. – „Bazele antrenamentului sportiv”, București, Editura Plumb, C.C.P.S., 1996;
Piaget, J. – „Psihologie și pedagogie”, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1972,
Rață, Gloria – ”Didactica educației fizice și sportului”, Bacău, Editura Alma Mater, 2004.
Siclovan, I.- Teoria educatiei fizice si sportului. Bucuresti, Editura Stadion, 1972
Zațiorschi, V. – „Calitățile fizice ale sportivului”(traducere), Editura C.N.E.F.S., București, 1968
=== Partea finala ===
STUDIU PRIVIND ROLUL JOCURILOR DINAMICE SI PREGĂTITOARE SPECIFICE INVĂȚĂRII
MINI FOTBALULUI LA CLASA A II-A
CUPRINS
CAPITOLUL I FUNDAMENTAREA ȘTIINȚIFICĂ A LUCRĂRII
1.1 Istoricul temei…………………………………………………………………2
1.2 Importanța și actualitatea temei………………………………………5
1.3 Delimitări conceptuale…………………………………………………….7
1.4 Particularități bio-psihosociale ale subiecților supuși cercetării……………………………………………………………………………..15
CAPITOLUL II METODOLOGIA UTILIZATĂ PENTRU CERCETARE…………………………………………………………………….21
2.1 Ipoteza/Ipotezele lucrării………………………………………………25
2.2 Scopul lucrării………………………………………………………………27
2.3 Motivul/Motivele temei de cercetare……………………………….28
2.4 Sarcinile cercetării…………………………………………………………29
2.5 Obiectivele studiului………………………………………………………29
2.6 Alegerea metodelor și a mijloacelor folosite în cercetare (metodele de cercetare, tehnicile, instrumentele descrise pe scurt)……………………………………………………………………………..33
2.7 Descrierea testelor aplicate în cercetare…………………….37
2.8 Etapele cercetării ……………………………………………………….38
CAPITOLUL III ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII
3.1 Subiecții supuși cercetării………………………………………..49
3.2 Locul, timpul și condițiile ambianței în care s-a efectuat cercetarea…………………………………………………………………….49
3.3 Sistematizarea și descrierea mijloacelor utilizate……..50
3.4 Rezulatele și interpretarea datelor (preliminarii)……..52
CONCLUZIILE LUCRĂRII………………………………………57
Bibliografie………………………………………………………..58
CAPITOLUL I
FUNDAMENTAREA ȘTIINȚIFICĂ A LUCRĂRII
Istoricul temei
Educația fizică vizează dezvoltarea armonioasă a organismului, întărirea sănătății și cultivarea calităților fizice. Aceasta este primul gen de educare, care exercită o deosebita influență asupra organismului uman.
Educația fizică se adresează tuturor categoriilor de vârstă, întrucât vizează latura biologică a ființei umane, răspunzând unei duble trebuințe: individuală și socială, ajutând pe individ să-și păstreze starea de sănătate, să-și dezvolte armonios organismul, prelungindu-se în acest fel viața.
În sistemul de valori sociale, sănătatea biologică este una din elementele vitale, care se intersectează cu sănătatea naturii și sănătatea mintală a omului. Prin această dublă necesitate, educația fizică și sportivă este condiționată ereditar și ambiental.
Educația fizică și școlară, educația fizică și sportivă școlară urmăresc întărirea sănătății și călirea organismului, formarea și dezvoltarea deprinderilor motrice de bază și a calităților fizice: forța, rezistența, viteza, îndemânarea.
Prin joc elevii își formează și își dezvoltă trăsături de voință și de caracter: curaj, stăpânire de sine, cinste, simțul dreptății și al echității.
Scopul educației fizice este acela de a consolida sănătatea, perfecționarea capacității de muncă, perfecționarea calităților motrice, precum și formarea calităților morale.
Definiția joc de mișcare sau dinamic se definește ca ”acțiunea de a se juca sau activitatea distractivă de a-și petrece timpul amuzându-se cu diferete jocuri și jucării”. ,
Jocul de mișcare ca etimologie derivă din cuvântul latin ”jocus” și cuvântul latin ”dynamique”.
Jocul de mișcare sau dinamic este definit ca ”o activitate distractivă, ce se caracterizează printr-o mișcare continuă și un activism intensiv”.
Jocul e fotbal poate fi definit ca acțiune sau ca element al culturii sociale, întrucât prin această activitate oamenii își satisfac o nevoie de distracție, de dezvoltare a unor capacități atât fizice, cât intelectuale, fiind în sine un element al culturii universale.
Esența educației fizice o constituie mișcarea umană pusă în slujba îmbunătățirii condiției fizice și mentale a oamenilor, a dezvoltării fizice armonioase și întreținerii stării de sănătate.
Întrucât mișcarea umană sau motricitatea omului este reprezentată de totalitatea actelor și acțiunilor motrice, desfășurate de om cu scopul de întreținere a relațiilor cu mediul natural și social, educația pentru mișcare reprezintă nu numai o necesitate, ci chiar o condiție a existenței umane.
Activitatea de educație fizică trebuie privită, astfel, ca o necesitate personală a omului, alături de alimentație, îmbrăcăminte învățătură, apă, soare, relații umane, spațiu de locuit etc.
În literatura de specialitate se poartă numeroase dispute în legătură cu jocul. O dovadă elocventă în acest sens este apariția numeroaselor teorii care încearcă să explice jocul și funcțiile sale, înlocuirea comportamentului ludic cu acela de tip general, specific omului, indiferent de vârstă.
Campionatul European de Minifotbal este principalul concurs de minifotbal pentru echipele naționale masculine, reglementat Federația Europeană de Minifotbal (EMF).
La minifotbal se joacă cu o echipă 5+1 jucători în teren.
Minifotbalul, în Europa a fost fondat în 2010, iar turneul se desfășoară anual. Până acum s-a disputat 6 ediții în 6 țări diferite, dintre care și România a fost gazdă în anul 2011.
În prezent, România este singura țară care a câștigat acest turneu de minifotbal și este la cel de al șaselea trofeu consecutiv câștigat.
Minifotbalul poate fi predat în școală, începând de la clasele I-Iv, ca joc de mișcare, în timpul orelor de educație fizică.
Educația fizică „este o activitate umană de practicare sistematica și conștientă a exercițiilor fizice, desfășurată sub formă de proces instructiv -educativ bilateral, în vederea realizării unor obiective (de diferite niveluri/ranguri) bine precizate, dintre care prioritare sunt următoarele două: perfecționarea dezvoltării fizice/corporale a subiecților (preșcolari, școlari, studenți, etc) și perfecționarea capacității motrice ("deprinderi și priceperi" și"calități motrice") a subiecților".
Educația fizică, este considerată ca fiind un proces instructiv educativ al cărui obiectiv îl constituie creșterea potențialul fizic și psihic, atât în plan personal, cât și social. Dar este în principal o activitate construită și desfășurată pentru perfecționarea dezvoltării fizice și capacității motrice a ființei umane, în funcție de particularitățile de vârstă, de sex, de cerințele de integrare socială, de specificul unor profesii.
Într-o accepție restrânsă, în înțelesul pedagogic, educația fizică urmărește dezvoltarea posibilităților fizice și psihice, individuale și/sau colective.
Valoarea educativă a educației fizice depinde în mod decisiv de competențele profesorului. Competențele profesionale ale profesorului și dezvoltarea personalității elevilor sunt două aspecte distincte cu mare interdependență în procesul formativ al elevilor.
Competența profesională și măiestria pedagogică se formează, se îmbogățește și se revizuiește prin educație permanentă.
Minifotbalul este un joc de mișcare de echipă, unde în desfășurarea jocului, copiii formează, pe baza regulilor de joc 2 echipe de maxim 6 jucători fiecare, realizând astfel sarcinile jocului.
1.2 Importanța și actualitatea temei
Personalitatea copilului câștigă mult în această perioadă, mai ales pe linia dezvoltării unor interese, aptitudini, particularități caracteriale, care sub influența procesului de învățământ, se lărgesc și se diversifică considerabil.
Răspândirea și popularitatea fotbalului, nemaiîntâlnite la niciun alt sport cunoscut astăzi pe mapamond, rezidă în irezistibila atractivitate a acestui joc sportiv, fiindcă, tocmai această atractivitate i-a conferit forța necesară pentru a rezista eroziunii vremii, propulsând-l din generație în generație, dintr- o țară în alta, dintr-un continent în alt continent, astfel încât, în zilele noastre, nu există loc pe mapamond în care fotbalul să nu fie cunoscut, învățat și practicat cu pasiune.
Teoriile formulate de diverși autori explică jocul în concordanță cu interesele de clasă, raportându-1 la modul de viață socio-profesional al omului, la formarea și evoluția proceselor psihice, a personalității în general. Iată câteva dintre cele mai cunoscute:
Jean Piaget explică jocul ca un proces de asimilare care comportă o funcție dublă: pe de o parte, în timpul jocului, are loc o asimilare de impresii și reacții, ceea ce duce la dezvoltarea prin funcționalitate, iar pe de altă parte, asimilarea presupune antrenamente și organizări de natură mintală.
El surprinde și analizează caracteristicile principale ale jocului în raport cu regulile morale, studiind însușirea regulilor jocului de către copii și gradul lor de conștiință, implicit modul în care își reprezintă copiii de diferite vârste caracterul obligatoriu al regulilor care le respectă, diferențiat în funcție de vârstă și de dezvoltarea lor intelectuală.
A treia copilărie (6-10/11 ani), perioada dintre intrarea copilului în școală și terminarea ciclului primar (școlar mic), prezintă caracteristici importante și marchează un progres în dezvoltarea psihică întru-cât acum se conștientizează procesul învățării.
Învățarea devine tip fundamental de activitate, mai ales datorită modificărilor oarecum radicale condiționate de dezvoltarea psihică în ansamblu și ca urmare a dificultăților pe care le întâmpină și le depășește copilul în mod independent.
La 6 ani, copilul este absorbit total de problemele adaptării la viața socială, proces relativ dificil.
După 7 ani se manifestă treptat o mai mare detașare psihologică, adaptarea școlară depășind faza tensională.
La 8 ani, adaptarea trece printr-o fază de echilibru și acomodare cu condițiile de activități școlare.
După 9 ani, copii de sex diferit încep să se separe, în mod spontan, în jocuri.
Fotbalul este singurul joc sportiv în care omul se lipsește de
aportul mâinilor, excepție făcând numai repunerea mingii de la margine, pentru care s-a cerut, în organismele abilitate modificarea acestei reguli de joc.
Acest dispreț pentru folosirea mâinilor poate fi întâlnit și la
jocurile practicate în antichitate. De pildă, toltecii și mayași mexicani nu se foloseau decât de șolduri și de genunchi pentru a putea menține balonul în aer și a-l introduce în cercul adversarilor, cerc așezat pe un perete la o înălțime destul de mare.
În cadrul lucrării de față voi prezenta posibila evoluție a unei echipe de minifotbal formată din elevii clasei a II a A din cadrul Scolii generale ”Mihai Viteazul” din Botoșani. Echipa va fi antrenată în vederea participării la campionatul județean de minifotbal.
Minifotbalul poate fi practicat la nivelul școlii, în condițiile în care se respectă regulamentele stabilite la nivel național precum: teren special amenajat, formarea lotului, arbitraj. Se vor aplica regulamentele de joc stabilite la nivel național
Astfel terenul de joc va fi unul special, jocurile se vor disputa numai pe suprafețe cu gazon artificial, în formă dreptunghiulară. Lungime liniilor de margine trebuie în toate cazurile să fie mai mari decât lungimea liniilor de poartă: lungime: min. 38 m, max. 60m, iar lățimea min. 18 m, max. 30 m.
1.3. Delimitări conceptuale
Jocul de mișcare reprezintă o variantă a activității ludice în care rolul mișcărilor este clar exprimat. Baza o constituie diferitele acțiuni motrice motivate de un subiect și îngrădite parțial de reguli. Totodată, ele urmăresc învingerea diferitelor obstacole ivite în calea atingerii scopului propus, în condiții mereu schimbătoare.
Particularitățile istorice constituite, ale conținutului și formei, caracterizează jocul de mișcare ca pe unul dintre mijloacele educației fizice care poate fi folosit însă și ca metodă de dezvoltare fizică generală.
Integrate într-un conținut complex al activităților corporale, jocurile de mișcare aduc un aport valoros la îndeplinirea sarcinilor educației fizice școlare și sportive, permit manifestarea diversă și simultană a deprinderilor motrice de bază sau specifice, a calităților fizice, morale și caracteriale.
Cele mai multe jocuri de mișcare se desfășoară pe bază de întrecere și sub formă de ștafetă, uneori și sub forma parcursurilor aplicative sau a parcursurilor cu obstacole.
Parcursurile aplicative contribuie, prin marea lor varietate și accesibilitate, la dezvoltarea motricității complexe. Ele sunt atractive prin intermediul lor și prin starea de emulație pe care o dezvoltă. Totodată cuprind mișcări cunoscute, care se perfecționează și se consolidează prin repetare.
În componența parcursurilor aplicative alternează elementele dinamice cu cele de echilibru, de orientare în spațiu, trecerile de la o poziție joasă la una înaltă, schimbările rapide de direcție în deplasare. Acestea pot fi complicate prin mărirea numărului de obstacole și prin introducerea unor structuri motrice cu un grad al complexității sporite.
Accesibilitatea acestui gen de exerciții trebuie înțeleasă în mod diferențial în funcție de particularitățile de vârstă, sex și nivel de pregătire.
Cea mai eficientă formă de angrenare în efort este întrecerea sub formă de ștafetă, probă pe echipe – simplă sau combinată, care se desfășoară pe o anumită distanță.
Parcursurile aplicative mai pot fi clasificate după gradul de complexitate al sarcinilor motrice pe care le conțin, folosindu-se drept criteriu dificultatea mișcărilor naturale sau construite (de dificultate mică, mijlocie sau mare).
Exercițiile cu obstacole stimulează dezvoltarea tuturor calităților motrice. Ele perfecționează îndemânarea și măresc capacitatea motrică a întregului organism.
Pe traseul cursei cu obstacole se folosesc, alături de aparatele utilizate în desfășurarea lecției, și altele care se recomandă să fie așezate și manevrate de copii la indicațiile profesorului. Astfel, pot fi incluse: banca, lada, bara fixă, capra, salteaua, bârna de echilibru, frânghia etc.
Datorită caracteristicilor de formă, conținut și efecte, jocul de mișcare este folosit din cea mai fragedă vârstă.
Jocurile de mișcare permit manifestarea complexă și favorizează dezvoltarea simultană a deprinderilor motrice de bază sau specifice, a calităților motrice, precum și a însușirilor și deprinderilor moral-volitive.
Priceperile și deprinderile motrice se perfecționează în timpul jocului ca urmare a legăturilor noi și complexe care se stabilesc între ele și datorită relațiilor de condiționare ce pot favoriza transferul pozitiv între cunoștințe, priceperi, deprinderi, calități motrice.
Solicitarea simultană a capacităților motrice specifice jocului este determinată de caracterul complex al acestuia.
Jocurile de mișcare nu sunt proprii exclusive vârstelor mici. O serie de sarcini, pregătiri fizice a elevilor mari , a dulților și chiar a sportivilor de performanță se pot realiza într-un mod plăcut și eficient cu ajutorul jocurilor de mișcare (încălzirea, aspecte ale pregătirii psihologice, destinderea, revenirea la normal a organismului, recreea etc).
În organizarea jocurilor de mișcare trebuie respectate unele cerințe metodice care condiționează unele cerințe metodice care condiționează în mare măsură atingerea obiectivelor urmărite.
În jocul de minifotbal durata jocului va fi de 2 reprize de 20 de minute fiecare cu o pauză de maxim 5 minute între ele, cu următoarele mențiuni :
arbitrul este obligat să adauge la fiecare repriză timpul pierdut cu înlocuirile de jucători, accidentări, recuperarea mingii de joc sau pentru orice alte cauze
durata fiecărei reprize va fi prelungită pentru a permite executarea sau reexecutarea unei lovituri de pedeapsă de7 metri, 9 metri).
Terenul de joc trebuie să fie marcat cu linii vizibile. Liniile fac parte integrantă din spațiul pe care-l delimitează. Liniile de demarcație mai lungi se numesc linii de margine, iar cele mai scurte se numesc linii de poartă.
Terenul de joc va fi împărțit în două jumătăți egale prin linia mediană.
Punctul de la centrul terenului va fi marcat la mijlocul liniei mediane.
Între linia de margine, de poartă și gardul împrejmuitor sau mantinele, bănci de rezervă, balon trebuie să fie o distanță minimă de 1 metru.
La fiecare capăt al terenului se va delimita o suprafață de pedeapsă cu următoarele caracteristici:
Conform regulamentului de joc, se va pregăti terenul pentru jocul de minifotbal. Se vor trasa două linii perpendiculare pe linia de poartă, la o distanta de 6 m de la centrul porții. Aceste linii se vor întinde pe terenul de joc pe o distanță de 6 m și vor fi unite printr-o linie trasată paralel cu linia de poartă.
Menționez că există și posibilitatea ca această suprafață să fie sub forma unui semicerc astfel: se vor trasa doua sferturi de cerc cu o raza de 6 metri, măsurat de la partea interioară a stâlpilor porților, începând de pe linia porții în terenul de joc. Aceste sferturi de cerc sunt unite între ele cu o linie dreaptă, paralelă cu linia porții, la o distanță de 6 metri de linia porții.
Raportat la regulile privitoare la suprafața terenului de minifotba, dimensiunile suprafetelor de pedepsa se modifica proportional cu dimensiunea terenului si al portilor. Dimensiunile de menționate mai sus sunt valabile pentru un teren de 20/40 metri.
În preajma fiecărei suprafețe de pedeapsă va fi marcat vizibil un punct situat pe o linie imaginară perpendiculară pe linia de poartă, la 7 metri din mijlocul liniei de poartă. Acesta este punctul de pedeapsă.
De asemenea se va marca un punct în aceleași condiții la distanța de 9 metri pentru executarea loviturilor de pedeapsă.
Zona de înlocuire se află lângă linia de margine, în fața băncilor de rezervă,pe la linia de mijloc. Jucătorii trebuie să efectueze înlocuirea pe la mijlocul terenului.
Porțile trebuie ridicate la mijlocul liniei de poartă. Porțile se constituie din doi stâlpi verticali care sunt legate de o bară transversală paralelă cu linia de poartă.
Distanța interioară dintre cei doi stâlpi va fi de min 3 metri si max 5 m, partea inferioară a barei transversale se va afla la o înălțime de min 2 m si max 2,5 m de linia poartii.
Plasele de la porți sunt obligatorii și vor fi prinse astfel încât să nu jeneze portarul. În scopul prevenirii accidentelor, porțile trebuie bine fixate.
Diametrul stâlpilor și a barei transversale este de minim 6 cm, maxim 12 cm.
Profesorul de educație fizică va proceda la pregătirea terenului de joc. Terenul va fi delimitat pecis prin semen vizibile, astfel profesorul va preîntâmpina unele accidente, va putea doza jocul mai bine, evitându-se unele discuții inutile purtete de elevi în timpul jocului.
Mingea va fi de formă sferică, materialul poate fi confecționat din piele sau din alt material omologat; va avea o circumferință cuprinsă între limitele admise 68-70 cm (numarul 5), greutatea la începutul jocului min. 410 gr., max. 450 gr., va avea o presiune între 0.6 – 1.1 atmosfere (600-1100 g/cm2)
Dacă mingea se sparge sau se deteriorează în timpul desfășurării jocului:
jocul va fi oprit
jocul se va relua, cu o altă minge, printr-o minge de arbitru de pe locul în care se afla prima minge în momentul în care s-a deteriorate
Dacă mingea se sparge sau se deteriorează atunci când nu este în joc, înainte de executarea unei lovituri de începere, a aruncării de la poartă, a loviturii de la colț, a unei lovituri libere, a loviturii de pedeapsă sau a loviturii de la margine: locul se va relua în mod corespunzător cu o nouă minge.
Pe parcursul jocului mingea poate fi schimbată doar cu acordul arbitrului.
Jocurile se vor desfășura între 2 echipe compuse fiecare din cel mult 6 elevi- jucători dintre care unul portar. Un joc nu poate începe sau continua dacă una dintre echipe are mai puțin de 4 jucători (la sistem 3+1 min 20 și 4+1 min 3).
Lotul echipei va cuprinde maxim 15 jucători care trebuie trecuți pe raportul de joc înaintea începerii partidei.
Numărul de înlocuiri este nelimitat și se poate efectua numai pe la centru terenului și numai după încuviințarea arbitrului.
Un jucător înlocuit poate participa din nou la joc. Înlocuirea poate fi efectuată indiferent dacă mingea este în joc sau nu, dar numai cu încuviințarea arbitrului.
Portarul unei echipe poate fi înlocuit cu unul de rezervă sau cu un jucător de rezervă sau cu un jucător, doar cu anunțarea prealabilă a arbitrului și numai când jocul este oprit.
Arbitrul va fi informat în prealabil de fiecare înlocuire avut în vedere. Jucătorul înlocuit trebuie să părăsească terenul. Jucătorul de rezervă poate intră pe terenul de joc de-abia după ieșirea jucătorului pe care trebuie să-l înlocuiască și după ce a primit acordul arbitrului.
Procedura de înlocuire este efectuată în momentul în care jucătorul de rezervă pătrunde pe terenul de joc. Jucătorii de rezervă se află sub autoritatea arbitrului indiferent dacă participă sau nu la joc.
a) În cazul in care un jucător de rezevă intră pe terenul de joc fără permisiunea arbitrului :
jocul va fi oprit
jucatorul vinovat trebuie sancționat prin cartonaș galben și saă părăseascaă terenul de joc
jocul se va relua cu o lovitură liberă indirectă în favoarea echipei adverse de pe locul unde a fost mingea în momentul opririi jocului,
b) În cazul în care jucătorul de rezervă pătrunde pe terenul de joc înainte ca jucătorul pe care îl înlocuiește să nu fi părăsit suprafața de joc :
jocul va fi oprit
jucatorul de rezervă trebuie sancționat cu cartonaș galben
jocul trebuie continuat cu lovitura liberă indirectă în favoarea echipei adverse de pe locul în care se afla mingea în momentul opririi jocului,
c) Dacă jucătorul de rezervă pătrunde pe terenul de joc în afara zonei de înlocuire sau dacă jucatorul înlocuit părăsește terenul în afara acestei zone ( cu excepția cazurilor de accidentare ) :
jocul va fi oprit
jucătorul vinovat trebuie sancționat cu cartonaș galben
jocul trebuie continuat cu lovitura liberă indirectă în favoarea echipei adverse din locul în care se află mingea în momentul întreruperii jocului,
Echipamentul sau ținuta jucătorilor nu trebuie în niciun caz să prezinte vreun pericol pentru ei însăși sau pentru ceilalți jucători. Această măsură se aplică și bijuteriilor de orice fel.
Pentru conducerea fiecărei partide vor fi delegați doi arbitrii care vor veghea la aplicarea regulilor de joc și a căror autoritate și exercițiu al drepturilor vor începe de îndată ce ei au intrat pe terenul de joc și vor dura până în momentul în care vor părăsi terenul.Arbitrul de pe partea opusa bancilor de rezerva este arbitrul principal.
Arbitri desemnați veghează la aplicarea regulilor de joc, arbitrul de centru are obligația de a verifica ca echipele să nu folosească jucatori fara viza medicala, verifică dacă pe foaia de arbitraj sunt menționați jucătorii care nu au dreptul de a participa.
Arbitrul are dreptul de a opri jocul pentru orice încălcare a regulamentului, de a suspenda sau de a întrerupe definitiv partida în cazul unor evenimente neprevăzute sau neașteptate, ia atitudine împotriva jucătorului care are o comportare nesportivă, îl va avertiza, iar, în cazul greselilor grave va dispune eliminarea acestuia.
Arbitrul va trimite în afara terenului de joc acele persoane care au pătruns pe teren fără încuviințarea sa, va opri partida, dacă consideră că un jucător a fost grav accidentat și va dispune transportarea lui în afara terenului de joc.
În cazul în care consideră că jucătorul a suferit doar o accidentare ușoară va lăsa jocul să continue;
Rolul arbitrului :
veghează ca timpul de joc prevăzut în regulament să fie respectat
verifică durata eliminărilor
indică prin semnalizare sonoră, sfârșitul reprizelor și a partied
consemnează numărul de pe tricou al marcatorilor
notează și verifică pe foaia de arbitraj numele, numărul de pe tricou al jucătorului atenționat cu cartonaș galben sau roșu, precum și minutul
la sfârșitul partidei arbitrul consemnează pe foaia de arbitraj motivul eliminărilor pentru cartonașele roșii
verifică dacă înlocuirea a fost făcută regulamentar (arbitrul de margine)
Durata jocului de minifotbal va fi de 2 reprize de 20 de minute fiecare cu o pauza de maxim 5 minute intre ele.
Profesorul va explica elevilor regulile jocului, urmărind ca obiective operaționale fiind acelea ca elevii să aibă deprinderi motrice de bază (mersul, alergarea, fandarea) executate fie izolat , fie în combinații variate.
Regulile jocului se recomandă să fie puține la număr (2-4 reguli), și stabilite de așa natură încât să oblige pe elevi la realizarea subiectului jocului.
1.4. Particularitățile bio-psiho-sociale ale subiecților supuși cercetării
Jocului îi este specifică activitatea în colectiv, ce presupune cooperare cu partenerii de joc, armonizarea intereselor, motivelor, acțiunilor și eforturilor personale cu cele ale colectivului, încadrarea în colectiv, asumarea unor responsabilități. În diferite momente ale jocului apar situații favorabile și nefavorabile care manifestă stările negative, suscitând și alte procese psihice.
Jocul de mișcare permite manifestarea inițiativei și independenței în acțiuni. Aceasta este posibilă numai în cazul în care copiii stăpânesc un bagaj motric larg de deprinderi, au calități fizice dezvoltate corespunzător și au fost instruiți să acționeze în limitele unor reguli precise.
Pentru că participanții, elevii de clasa a II a sunt obligați să aplice ceea ce cunosc în situații noi, ei reacționează rapid și găsesc soluții potrivite, se dezvoltă astfel gândirea, creativitatea, inițiativa, capacitatea de anticipare și decizie.
Jocurile de mișcare, precum minifotbalul, au ca elemente caracteristice de desfășurare întrecerea, competitivitatea, care impune existența unui fond de deprinderi și calități motrice temeinic consolidate. Întrecerea sporește interesul copiilor pentru activitate, le mobilizează forțele și îi stimulează.
La reușita sau nereușita jocului contribuie nu numai conținutul și calitatea jocului, ci și unele condiții legate de particularitățile participanților: vârstă, sex, nivel de pregătire.
Același joc poate să provoace însuflețire, entuziasm într-un caz, iar în altul se poate desfășura greoi, fără elan și interes.
Voința copilului, ca și posibilitățile de concentrare a atenției fiind slab dezvoltate, nu se recomandă efortul static, unilateral și de durată, deoarece are influențe nefavorabile asupra sănătății. La această vârstă sunt indicate jocurile cu alergări scurte, cu și fără schimbări de direcție, săriturile peste obstacole mici, jocurile cu obiecte, în special mingii mari și ușoare, cu elemente de aruncare, lovire și prindere, cățărări, aruncări la ținte și alte forme de mișcare.
La vârsta de 9-10 ani, cum este cazul elevilor copiii preferă jocurile mai complicate, în care își pot manifesta posibilitățile. Elementele de mișcare sunt aceleași ca și la vârsta anterioară, dar solicitările devin mai complexe prin combinarea acțiunilor și prin folosirea unui material mai bogat. Regulile sunt mai pretențioase și mai numeroase, iar durata jocului se mărește față de etapa anterioară.
Mișcarea este esențială în viața copiilor pentru a-i ajuta să se dezvolte din punct de vedere fizic, cât mai armonios.
Jocul este o dimensiune fundamentală omului indiferent de vârstă, căci jocul cultivă imaginația, spiritul de competitie, de prietenie și într-ajutorare, dar, fără îndoială și inteligența. El îl transportă pe participantul la joc, prin forța gândirii, pe alte teritorii și timpuri necunoscute de noi, indiferent de felul acestuia: ritualic, erotic de cărți, de lumini, electronic etc.
Psihologii recunosc că jocurile au un rol capital în istoria afirmării personalității la copil și în formarea caracterului său.
În concepția piagetiană, jocul de mișcare reprezintă punctul de start al procesului de socializare progresivă a copilului, debutând pe parcursul stadiului gândirii preoperatorii, jocul de mișcare cu reguli facilitează depășirea egocentrismului inițial al copilului și îl obișnuiește pe acesta cu activitățile de grup prin respectarea unor norme de conduită.
Jocurile de mișcare au un rol deosebit în dezvoltarea musculaturii și motricității copilului, a echilibrului său, îl ajută pe copil în coordonarea mișcărilor, în dezvoltarea abilităților manuale și disciplinarea sa.
Jocurile de mișcare sunt jocuri distractive sportive cu reguli pe care profesorul trebuie să le explice și să urmărească respectarea lor. De aici, valoarea pe care aceste jocuri le au în disciplinarea copilului. Dansul și cântecele sunt excelente jocuri de mișcare.
Jocurile de mișcare se caracterizează printr-un conținut simplu de reguli puține și ușor de înțeles. Ele se desfășoară în general, pe spații reduse necesitând instalații simple.
Utilizarea lor urmărește formarea și consolidarea priceperilor și deprinderilor motrice de bază și utilitare (mers, escaladări, sărituri, aruncări, alergări, tracțiuni, cățărări,echilibru etc), dezvoltarea unor calități motrice ca viteza de deplasare și de reacție, rezistența, îndemânarea.
Infuențe însemnate, exercită jocurile de mișcare și asupra dezvoltării unor deprinderi, obișnuințe, calități morale și de voință.
Jocurile de mișcare sau jocurile dinamice – fac parte din jocurile cu reguli și au drept caracteristică folosirea exercițiilor corporale, fiind principalul mijloc de dezvoltare și educație fizică a copiilor. Jocurile de mișcare se bazează pe pe trebuința de activitate a ființelor vii, organizarea, conducerea lor de către un adult dirijând atât dezvoltarea motrică, cât și formarea volativă și morală a copiilor.
Pentru că participanții, elevii de calasa aII- a sunt puși în situația de a executa rapid anumite acțiuni, în condiții dificile, sunt solicitate și totodată dezvoltate, pe lângă calitățile fizice și unele calități morale și caracteriale: voința, dârzenia, hotărârea, stăpânirea de sine.
În final, câștigă echipa care a executat cel mai corect și mai repede, sau care a terminat prima probă, sau cea care a reușit să se așeze cel mai repede în vechea formație, sau care a acumulat cât mai multe puncte, sau cea care a avut cele mai puține penalizări ori greșeli.
Un loc important îl ocupă ștafetele cu obstacole care contribuie la dezvoltarea îndemânării, forței, rezistenței stimulându-i pe elevi, atrăgându-i, creând un climat emoțional favorabil.
Ca obstacole se pot folosi diverse obiecte sau partenerii de întrecere. Exercițiile pot fi de transport, de tragere sau împingere, târâre, sărituri etc.
În antrenamentele de minifotbal la clasa a II-a, alergările peste obstacole și trecerea acestora ocupă o pondere importantă în cadrul jocurilor de mișcare. Datorită condițiilor schimbătoare și executării numeroaselor acțiuni motrice, elevii de clasa a II- a își îmbunătățesc capacitatea de reacție și coordonare, învățând să se adapteze situațiilor neașteptate în cadrul alergărilor peste obstacole, chiar și în condiții de teren variat.
Jocurile de mișcare au proprietatea de a creea veselie și entuziasm în grupul elevilor, copiilor care se joacă și se străduiesc să respecte regulile. Respectarea regulilor contribuie la formarea capacității de abținere,stăpânire de sine, rezolvarea situațiilor de joc, educă prezența de spirit, istețimea, viteza, îndemânarea, corectitudinea inițiativa și spiritul de grup de echipă.
Acțiunile motrice din aceste jocuri au un caracter activ, sunt însumate unui subiect (temă) și parțial îngrădite de reguli.
Priceperile și deprinderile motrice se perfecționează în timpul jocului ca urmare a legăturilor noi și complexe care se stabilesc între ele și datorită relațiilor de condiționare ce pot favoriza transferul pozitiv între cunoștințe, priceperi, deprinderi, calități motrice.
Solicitarea simultană a capacităților motrice specifice jocului este determinată de caracterul complex al acestuia.
Jocului îi este specifică activitatea în colectiv, ce presupune
cooperare cu partenerii de joc, armonizarea intereselor, motivelor, acțiunilor și eforturilor personale cu cele ale colectivului, încadrarea în colectiv, asumarea unor responsabilități. În diferite momente ale jocului apar situații favorabile și nefavorabile care manifestă stările negative, suscitând și alte procese psihice.
Jocul de mișcare permite manifestarea inițiativei și independenței în acțiuni. Aceasta este posibilă numai în cazul în care copiii stăpânesc un bagaj motric larg de deprinderi, au calități fizice dezvoltate corespunzător și au fost instruiți să acționeze în limitele unor reguli precise. Pentru că participanții sunt obligați să aplice ceea ce cunosc în situații noi, ei reacționează rapid și găsesc soluții potrivite, se dezvoltă astfel gândirea, creativitatea, inițiativa, capacitatea de anticipare și decizie.
Jocurile nu permit o dozare precisă a efortului și nici o reglementare strictă a execuțiilor tehnice. Participarea este inegală datorită nivelului de pregătire sau a însușirilor temperamentale: unii sunt foarte activi, alții reținuți se sustrag.
Jocurile au ca element caracteristic de desfășurare întrecerea, competitivitatea, care impune existența unui fond de deprinderi și calități motrice temeinic consolidate. Întrecerea sporește interesul copiilor pentru activitate, le mobilizează forțele și îi stimulează.
La reușita sau nereușita jocului contribuie nu numai conținutul și calitatea jocului, ci și unele condiții legate de particularitățile participanților: vârstă, sex, nivel de pregătire.
Clasa de elevi pe care s-a desfasurat cercetarea cuprinde 23 elevi – 10 fete si 13 baieti – cu varsta de 8-9 ani, potrivita clasei a II- a.
Pentru a realiza aceasta ,,descriere” am elaborat o fișă de caracterizare psihopedagogică în care am adunat informații despre fiecare elev cu privire la datele personale, datele familiale, dezvoltarea fizică și starea sănătății, rezultatele la învățătură, particularitățile proceselor intelectuale, trăsăturile de personalitate, conduita elevului la lecție și în clasă, conduita în grup, integrarea socială a elevului.
Aceste informații individuale m-au ajutat să conturez o imagine de ansamblu despre colectivul de elevi în cadrul căruia îmi desfășor activitatea.
Caracterizarea realizată mi-a permis să fac legătura între factorii de natură intrinsecă, respectiv extrinsecă ai fiecărui elev și rezultatele școlare obținute.
Din datele cuprinse in fisele psiho-pedagogice ale elevilor clasei a rezultat că:
– Nivelul de pregătire al colectivului de elevi este eterogen din punct de vedere al posibilitatilor fizice: 16 elevi (adica 69,56%) au nivelul de rezistență fizică bună și motricitate foarte bună, pe când 7 elevi (adică 30,43%) au nivelul mai scăzut. Datorită acestei situatii, aproximativ același număr de elevi stăpânesc /nu stăpânesc foarte bine deprinderile în ceea ce privește jocurile de mișcare și regulile antrenamentului la jocul de minifotbal.
– În general, elevii provin din familii în care predomină raporturile armonioase, de înțelegere între părinți și între părinți și copii, oferindu-le acestora din urma condițiile necesare desfășurării actului învățării.
– Elevii care provin din familii destrămate (sunt în îngrijirea unuia dintre părinți sau chiar în grija bunicilor), fiind interiorizați, triști, mai putin comunicativi, retrași, înregistrează rezultate slabe la disciplina educație fizică.
Demersurile făcute de mine pentru acesti elevi sunt mult mai complexe decât pentru ceilalți elevi, fiind atât de natură cognitivă (pentru a-i ajuta să depășească rămânerile în urmă prin exerciții fizice de formare), dar și afectivă (pentru a-i ajuta să se integreze în colectiv, să comunice cu colegii, să participe la activitățile de grup, să-i conving ca toate acestea reprezintă o sursă de cunoaștere, un mod plăcut de asimilare).
CAPITOLUL II
METODOLOGIA UTILIZATĂ PENTRU CERCETARE
Obiectivele educației fizice pot fi înțelese ca fiind materializarea finalităților sub toate aspectele concretizate în progresele individului în plan somatic, funcțional, cognitiv, motric, afectiv și social.
Conform noii reforme curriculare, la nivelul obiectivelor, apare o categorie nouă și anume cea a „obiectivelor de referință" și cea a „obiectivelor cadru", considerate ca reprezentând obiectivele intermediare (specifice) ale vechilor programe școlare în educația fizică se urmărește îndeplinirea următoarelor tipuri de obiective: finale, cadru, de referință și operaționale.
Obiectivele finale sau generale sunt obiectivele programate pentru finele perioadei de școlarizare, evidențiază esența educației fizice, în timp ce obiectivele cadru decurg din obiectivele generale și sunt structurate pe cicluri de învățământ, obiectivele de referință decurg din obiectivele cadru și sunt formulate pe an de studiu, iar obiectivele operaționale sunt obiective imediate, stabilite pentru temele lecțiilor.
Procesul de învățământ, ca proces ce realizează educația întregii populatii școlare, rezolvă, în ceea ce privește educația fizică, următoarele obiective finale:
asigură păstrarea și întreținerea stării de sănătate prin folosirea exercițiului fizic în combinație cu factorii naturali de călire (aerul, apa, soarele etc.) în scopul creșterii potențialului de muncă fizică și intelectuală și în scopul formării personalității și caracterului;
asigură dezvoltarea fizică normală și armonioasă;
asigură recrearea, refacerea, recuperarea organismului elevilor;
crește capacitatea de efort și rezistență la îmbolnăviri;
asigură însușirea deprinderilor și priceperilor de mișcare generală și specifică ramurilor de sport;
asigură dezvoltarea aptitudinilor psihomotrice și aptitudinilor morale și de voință;asigură formarea obișnuinței de practicare liberă a exercițiilor fizice.
În ”Compendiu de psihologie” (1993) , autorii Mihai Epuran și Irina Holdevici definesc capacitatea motrică ca fiind, ”ansamblul posibilităților motrice naturale și dobândite prin care se pot realiza eforturi variate ca structură și dozare. Este formată din deprinderi și priceperi de bază, utilitar aplicative, priceperi motrice specifice unor ramuri sportive și calități motrice”.
Capacitatea motrică este formată din două zone distincte ce se recondiționează reciproc dar se și dezvoltă una pe cealaltă, este vorba de zona ce cuprinde deprinderile motrice și zona ce cuprinde aptitudinile.
Studierea motricității omului datează din cele mai vechi timpuri. În veacul al doilea al primului mileniu, Galenus a împărțit mișcările în mișcări active, pasive și mixte. În alcătuirea mișcărilor active el considera că intră forța și forța pe care o necesită. Pentru a le caracteriza pe fiecare, autorul arată că forța poate fi observată în ridicarea unei greutăți considerabile, rapiditatea în alergare pe 30 de m, violență în aruncarea discului și în sărituri.
Aptitudinile (capacitățile) coordinative sunt condiționate de capacitatea individului de a organiza mișcarea. De asemenea sunt condiționate de capacitatea de recepție și preluare a informației dobândite prin intermediul analizatorilor implicați în mișcarea și elaborarea deprinderilor motrice.
Aptitudinile coordinative sunt:
capacitatea de combinare și cuplare a mișcărilor;
capacitatea de orientare spațio-temporală;
capacitatea de diferențiere chinestezică;
capacitatea de echilibru;
capacitatea de reacție motrică;
simțul ritmului.
Capacitățile condiționale (viteza, rezistența, forța) au la bază metabolismul muscular și cel al diferitelor aparate. Factorii limitativi la această grupă sunt legați de cantitatea de energie disponibilă în mușchi și de mecanismele care realizează această energie.
Capacitățile intermediare (mobilitatea, suplețea) se situează la jumătatea drumului, între grupa capacităților coordinative și condiționale.
Aptitudinile motrice condiționale și coordinative se pot dezvolta și educa mult peste nivelul pe care-1 ating în mod normal prin procesul de antrenament.
Procesul de dezvoltare a aptitudinilor motrice de bază, se condiționează reciproc până la un anumit nivel, după care creșterea exagerată a uneia duce la scăderea manifestării celeilalte.
La manifestarea acestor capacități participă aparatul locomotor (oase, mușchi, tendoane, articulații), aparatele: cardiovascular, respirator, excretor, analizatorii (acustico-vestibular, vizual, tactil și chinestezic), toate sub controlul și coordonarea sistemului nervos central și periferic.
În evoluția organismului uman, aceste capacități sunt influențate și dezvoltate de următorii factori: disponibilități de ordin genetic, influențe ale mediului extern și activități cotidiene, alimentația, condițiile de viață, evoluția naturală a proceselor de creștere și dezvoltare, procesul de educație fizică sau antrenament sportiv, care, cu mijloace, metode și forme de organizare științific determinate, optimizează manifestarea acestor calități, în funcție de vârstă și sexul subiectului.
Dacă la modul general, motricitatea omului este rezultatul unor particularități calitative ale aptitudinilor motrice diferite, la gimnaști combinațiile, mișcările și legările din exercițiile liber alese poartă amprenta unor modalități diferite de manifestare a aptitudinilor motrice.
De asemenea, din lipsa uneia sau alteia dintre aceste calități motrice, din imposibilitatea folosirii lor la momentul oportun, cerut de exercițiu, există acele frecvente depunctări în arbitrai. Este deci vorba de calitățile motrice de bază: forța, viteza, rezistența și îndemânarea.
Calitățile motrice, mai ales unele dintre ele au suscitat și mai suscită încă multe controverse în rândul specialiștilor, sfera lor nefiind încă precizată. Dintre toate, îndemânarea este cea care ridică cele mai multe probleme.
În funcție de importanța calităților motrice în efortul specific cerut în gimnastica de performanță, ponderea acestor calități în gimnastică este, în ordine, următoarea: îndemânarea, forța, rezistența și viteza. Aceste calități motrice în procesul de antrenament sunt influențate calitativ și cantitativ-diferențiat, pe de o parte datorită dependenței lor de zestrea ereditară, iar pe de altă parte datorită solicitărilor diferite în antrenamentul de gimnastică. Într-un cuvânt influențarea lor rezultă din interacțiunea factorilor ereditari cu cei de mediu.
În ceea ce privește dependența lor de zestrea ereditară, se apreciază că, dacă îndemânarea și viteza fac parte dintre calitățile stabile, puțin perfectibile adică parțial și numai până la o anumită vârstă, fiind prea puțin influențată de mediu și factorii săi, forța și rezistența, dimpotrivă, fac parte din acele calități labile, perfectibile prin antrenament.
2.1 Ipoteza/Ipotezele lucrării
Fiind o calitate motrică deosebit de complexă, studiul îndemânării este dificil, neidentificându-se încă criterii precise de definire, obiectivare și sistematizare a conținutului acestui concept. De aceea există semne de întrebare în legătură cu indicii de apreciere cantitativă care să atenueze divergenta de opinii.
Indicii de apreciere corespunzători acestei calități motrice care se utilizează în prezent și care conferă îndemânării importantul rol în însușirea deprinderilor și priceperilor motrice pot fi etalați astfel:
Gradul de complexitate al acțiunilor motrice
Precizia și corectitudinea execuției
Timpul necesar de însușire.
Deseori practicarea sportului, impusă prea de timpuriu și inspirată din modelul adulților, nu a fost adaptată la nivelul și nevoile copiilor.
De aceea trebuie să ținem cont de o pregătire în concordanță cu particularitățile copilului, acest lucru permițând și obținerea unor rezultate optime.
Și pentru că, elevii, își concentrează atenția mult mai bine asupra jocurilor sau a exercițiilor sub formă de joc, la care iau parte, fiind mult mai activi, ceea ce denotă că putem să le trezim mai mult interesul pentru ceea ce fac, familiarizându-se mult mai repede cu ordinea și disciplina, calități de care nu ne putem lipsi în pașii următori al pregătirii pentru performanță.
În ceea ce privește selecția în sport, aceasta se produce îndeosebi la vârsta școlară, simultan cu selecția școlară, putând fi considerată ca o componentă a ei.
Apare necesitatea instruirii unui sistem organizat științific care să permită pe baza stabilirii unor criterii obiective, medico-biologice și a prognozei aferente, să-i selecționeze din masele mari de copii pe cei mai dotați care, în urma unui antrenament corespunzător să realizeze modelul biologic al performerului de mâine.
Selecția se referă la acțiunea de depistare, de alegere și triere a subiecților cu acele calități corespunzătoare practicării anumitor ramuri sportive cât și la acțiunea de recuperare, consiliere și de menținere a subiecților care, recrutați fiind pentru o disciplină sportivă sau alta, părăsesc probele pentru care au fost selecționați, putând fi reorientați.
Scopul întregului proces este de a promova elementele cele mai înzestrate și de a le orienta spre alegerea probelor sportive potrivite.
Această primă intervenție a științei in fenomenul sportiv către marea performanță se numește selecția dirijată. O bună selecție prezintă avantaje clare pentru că orientează adecvat viitorii sportivi, reduce substanțial durata instruirii prin eficientizarea valorificării resurselor, ajută la obținerea mai rapidă a performanțelor și elimină sau diminuează drastic procesul de pierderi.
Selecția dirijată în sport a devenit o componentă a antrenamentului sportiv care funcționează deja în toate școlile naționale ale sportului de performanță. Momentul decisiv pentru viitorul campion revine într-o primă fază profesorului de educație fizică și antrenorului care, într-un cadru organizat regulat, asigură depistarea și selecționarea celor mai dotați și promovarea lor intr-un colectiv sportiv angrenat doar în pregătirea copiilor și a juniorilor.
Selecția se bazează pe acumularea, colectarea și interpretarea informațiilor definitorii despre viitorul sportiv pentru care se folosesc metode matematice și modele virtuale care convertesc informațiile obișnuite în profilul potențialului sportiv de performanță.
Pentru abordarea corectă aplicativă a procesului de selecție, se impun respectarea pașilor de evaluare, flexibilitate și intuiție vizionară bazată pe experiențele anterioare, dar și o prognoză riguroasă a datelor înregistrate.
Noțiunea de selecție în sport a fost definită și formulată de-a lungul timpului de mulți specialiști din domeniul sportive. O primă definiție condensată se poate repera în Dicționarul Explicativ al Limbii Române care prezintă selecția, privită ca noțiune generală, ca pe "o alegere după un anumit criteriu și cu un anumit scop".
Privită conceptual, din punct de vedere al curriculumului școlar sau din cel al domeniului profesional, selecția trebuie văzută în legătură intrinsecă cu orientarea, de care se apropie foarte mult la nivel definitoriu, uneori confundându-se.
Indiferent ce domeniu ar fi în discuție, se poate vorbi despre orientare atunci când alegem o carieră pentru un individ și vorbim de selecție atunci când alegem un individ pentru o carieră.
2.2 Scopul lucrării
Lucrarea se bazează pe experiment la echipa de minifotbal format din elevi din clasa a-II-a și urmărește aplicarea unor mijloace sub formă de joc și parcursuri aplicative care vizează optimizarea dezvoltării îndemânării și anume a coordonării generale și echilibrului la fotbaliștii de 8-9 ani.
2.3 Motivul/Motivele temei de cercetare
Fiind o calitate motrică deosebit de complexă, studiul minifotbalului este dificil, neidentificându-se încă criterii precise de definire, obiectivare și sistematizare a conținutului acestui concept. De aceea există semne de întrebare în legătură cu indicii de apreciere cantitativă care să atenueze divergența de opinii.
Mi-am ales această temă deoarece am considerat că o problemă deosebit de controversată care a preocupat în ultimii ani foarte mulți specialiști, este aceea a dezvoltării îndemânării, când, ce fel și cum ar putea să înceapă sistemul de pregătire la copiii de vârstă mică.
Deseori practicarea sportului, impusă prea de timpuriu și inspirată din modelul adulților, nu a fost adaptată la nivelul și nevoile copiilor.
De aceea trebuie să ținem cont de o pregătire în concordanță cu particularitățile copilului, acest lucru permițând și obținerea unor rezultate optime.
Lucrarea de față ar trebui să fie un îndemn adresat celor care lucrează cu copiii pentru folosirea jocurilor de mișcare în cadrul pregătirii fizice și specifice jocului de minifotbal și nu numai.
Acest lucru m-a determinat să studiez, să cercetez și să experimentez modul și ponderea cu care contribuie jocurile de mișcare la dezvoltarea capacității motrice a elevilor de clasa a II-a.
În concluzie lucrarea ar trebui să fie o poartă de acces care să ușureze crearea unor relații strâns legate între antrenori și copii și totodată un mijloc care să faciliteze și să eficientizeze procesul de inițiere specific în minifotbal.
2.4. Sarcinile cercetării
Selecția echipelor de subiecți și implementarea în programul de antrenament a exercițiilor propuse și în urma analizei și interpretării datelor, elaborarea de concluzii și recomandări.
Recoltarea rezultatelor înainte și după efectuarea testărilor inițiale și finale, aplicarea mijloacelor propuse în cadrul antrenamentelor de zi cu zi.
Efectuarea calculelor statistice și crearea unor condiții cât se poate de bune în timpul testelor inițiale și finale, păstrându-se un control cât se poate de strict în ceea ce privește stimulii exteriori care pot influența performanțele.
Elaborarea și aplicarea unor teste specifice
Elaborarea și aplicarea sistemelor de acționare sub formă de joc, și parcursuri aplicative.
2.5 Obiectivele studiului
Lucrarea de față evidențiază importanța utilizării jocurilor de mișcare în vederea influențării jocului de minifotbal.
Este cunoscut faptul că majoritatea antrenamentelor sunt construite din sisteme de mijloace de acționare care uneori datorită complexității sarcinii pe care o au de îndeplinit sunt pe alocuri greoaie și nestimulative.
Acest lucru nu trebuie să se întâmple în antrenamentele cu copiii, pentru că riscul de ai îndepărta de acest sport crește în mod semnificativ.
Subliniem faptul ca multe din mijloacele de acționare utilizate pentru dezvoltarea calităților motrice specifice jocului de minifotbal pot fi înlocuite cu succes de jocurile de mișcare.
Antrenamentul sportiv este structurat pe mai multe părți în funcție de complexitatea sportului pe care îl deservește. În minifotbal antrenamentul este împărțit astfel:
pregătirea fizică
pregătirea tehnică,
pregătirea tactică,
pregătirea psihologică
pregătirea teoretică.
Pregătirea fizică este cea mai importantă pentru formarea viitorului fotbalist. Această pregătire nu este una ușoară, dar modul cum se desfășoară poate atenua dificultatea ei.
Jocurile de mișcare reprezintă mijlocul eficient și calea de compromis pentru a ușura pregătirea fizică și pentru a o face chiar plăcută. În pregătirea tehnico-tactică structurile și sistemele de acționare clasice sunt indispensabile pentru învățarea corectă a procedeelor tehnice și a acțiunilor tactice.
Însă, în consolidarea / perfecționarea acestor jocurile de mișcare sunt foarte utile prin crearea unor situații mereu noi în continuă schimbare.
Așadar, sarcinile acestei lucrării ar fi următoarele :
– Construirea unui program de pregătire pentru minifotbal, în care jocurile de mișcare au o pondere semnificativă;
– Stabilirea strategiei de cercetare;
– Stabilirea metodelor de cercetare;
– Prelucrarea și interpretarea datelor experimentului;
– Formularea de concluzii și propuneri.
Obiective de instruire specifice minifotbalului
1. Asigurarea dezvoltării fizice multilaterale și a capacității motrice generale;
2. Dezvoltarea calităților motrice, îndeosebi viteza și îndemânarea;
3. Inițierea și învățarea structurilor de procedee tehnice fundamentale, legarea procedeelor tehnice învățate și aplicarea lor în acțiuni tactice fundamentale în condițiile practicării jocului bilateral;
4. Cunoașterea principalelor reguli de joc: pași, dublu dribling, 3 sec, angajare 1 la 1, greșeală personală, repunerea mingii din lateral și de la linia de fund;
5. Formarea deprinderilor de igienă individuală și colectivă și de călire a organismului.
Modelul de joc
Jocul se orientează spre realizarea contraatacului din orice situație, de intrare în posesia mingii, pasând coechipierului cel mai bine demarcat
În atacul rapid și organizat, finalizarea se realizează prin depășire și pătrundere, ca acțiuni prioritare sau prin combinații de “dă și du-te”;
În atacul organizat se folosesc diferite variante de atac ale apărării om la om;
În apărare se folosește permanent apărarea om la om agresivă pe tot terenul și pe jumătate de teren:
Marcajul agresiv și la intercepție;
Urmărirea la panou.
Obiectivele pregătirii pe componentele antrenamentului
a)Pregătirea fizică – urmărește dezvoltarea multilaterală a calităților motrice: exercițiile motrice vor fi simple și ușoare, evitând-se supunerea organismului copiilor la solicitări intense. Este recomandat să se utilizeze jocurile, în special cele sub forma de întrecere:
întărirea musculaturii întregului corp, acționând analitic asupra centurii scapula-humerale, centurii abdominale, membre inferioare
dezvoltarea capacității respiratorii
creșterea forței statice de menținere a coloanei vertebrale prin tonifierea musculaturii;
Dezvoltarea calităților motrice
dezvoltarea vitezei cu accent pe viteza de reacție și repetiție în execuția procedeelor tehnice și acțiunilor tactice individuale, urmărind menținerea ritmului susținut în cadrul jocului
dezvoltarea îndemânării în efectuarea structurilor tehnice și acțiunilor tactice individuale de atac și apărare;
întărirea forței întregii musculaturii
mărirea capacității de adaptare la eforturi de rezistență
b)Pregătirea tehnică – urmărește inițierea copiilor în procesele de bază; elementele de bază vor fi executate în regim de viteză și durată, in condiții asemănătoare jocului, pentru a preveni starea de dezinteres și plictiseala din partea copiilor; se va insista asupra formării unor deprinderi corecte, este de știut că, pentru corectarea deprinderilor greșite, e necesar un timp îndelungat; însușirea corectă a tehnicii va permite mai târziu copiilor perfecționarea ei și rezolvarea creatoare a situațiilor noi create de joc, odată cu sentimentul de satisfacție datorat colaborării cu coechipierii și faptului că este util în joc.
Învățarea procedeelor tehnice fundamentale
ținerea și pasarea mingii de pe loc și din deplasare;
oprirea, pivotarea, fenta;
driblingul în viteză, cu variații de tempo, cu schimbări de direcție, cu trecerea mingii prin față, pe la spate cu piruetă;
schimbarea de direcție
deplasarea cu pași adăugați, înainte, înapoi și lateral;
alergare laterală stânga-dreapta;
jocul de picioare și lucrul de picioare
lovitura sau șutul la poartă de pe loc și din alergare, din lovirea cu capul
c) Pregătirea tactică – constituie la această vârstă o simplă formalizare a jucătorilor cu noțiunile și cerințele jocului colectiv. Este de realizat educarea copiilor de a nu se aduna toți în zona în care se găsește mingea, ci să-și păstreze zonele pe teren.
Copiii vor fi obișnuiți să se orienteze rapid în funcție de poziția mingii în teren și de jucătorul în posesia căruia sa afla mingea; copiii trebuie convinși ca acțiunile personale într-un număr foarte mare, driblingurile inutile și șutul la poartă în momente contraindicate, constituie aspecte dăunătoare atât echipei cât și lor, pentru menținerea locului în echipă.
Învățarea acțiunilor tactice individuale și colective în atac și apărare;
Demarajul;
Pătrunderea;
Depășirea;
Marcajul normal si agresiv;
Contraatacul cu dribling pe centru;
Apărarea om la om și agresivă pe tot terenul și pe jumătate de teren.
d) Pregătirea teoretică se realizează prin discuții atrăgătoare și instructive despre scopul și sarcinile jocului defotbal; profesorul oferă explicații, comentând unele faze de joc, explicând procedeele tehnice și atitudinile unor sportivi consacrați.
Ideală ar fi participarea întregii echipe la vizionarea unor meciuri din eșaloanele superioare și explicarea-comentarea concomitentă și după încheierea partidelor, a situațiilor din teren.
e) Pregătirea psihologică urmărește educarea jucătorilor în spiritul unei concepții sănătoase și a unei atitudini corecte față de echipa; se urmărește crearea stării de “dorință de victorie”, motivând atât cât e posibil copiii; calitatea de învingător trebuie asociată dăruirii în joc, dârzeniei, curajului, mobilizării și gândirii creatoare.
2.6 Alegerea metodelor și a mijloacelor
folosite în cercetare (metodele de cercetare, tehnicile,
instrumentele descrise pe scurt)
Înainte de a începe cercetarea propriu-zisă am recurs la următoarele metode de cercetare:
metoda observației
metoda bibliografică
anchetă sub formă de chestionar
testarea
metoda statistico-matematică
Metoda observației
Observația ca proces psihic de cunoaștere activă, intenționată, planificată, sistematică are la bază un sistem de referințe, idei, ipoteze, postulate furnizate de experiența și știința.
Observația este considerată de Paul Fraisse primul moment al cercetării experimentale. Este contemplarea intenționată a unui obiect, documet, fenomen, proces.
Scopul observației este culegerea de date concrete a căror analiză științifică sa permită generalizare. În observarea știintifică participă atât procesele senzoriale cât și procese logice , intelectuale.
Observația științifică este caracterizată de:
caracterul fundamental teoretic și metodologic;
scopuri precis formulate;
sarcini precis delimitate;
înregistrarea sistematică a datelor;
publicarea și interpretarea datelor;
o bună pregatire a celui ce face observația;
În această lucrare observația s-a făcut astfel:
Preliminar observând:
componența echipei;
omogenitatea echipei;
nivelul de dezvoltare fizică;
nivelul capacității motrice,
nivelul calităților motrice;
frecvența participării individuale;
interesul de participare la lecție;
calitatea lecției de antrenament.
În timpul cercetării :
modul de execuție al comenzilor;
receptivitatea elevilor;
influența efortului specific asupra subiecților;
evoluția grupei experiment;
Metoda bibliografică
Această metodă de cercetare presupune o informare temeinică și permanentă asupra “producției” științifice a domeniului care urmează a fi cercetat, din care poate să reiasă și tendința evoluției ulterioare a cercetăriii. Presupune o analiză critică a literaturii științifice, expunerea ideilor mai importante și a surselor de proveniență.
Analiza și generalizarea materialelor documentare reprezintă prima etapă a lucrului asupra unui anumit domeniu care urmează să fie cercetat constituind o metodă valoroasă de cercetare științifică.
La conceperea lucrării am studiat cărți despre:
jocuri de mișcare;
capacitatea motrică;
minifotbal;
particularitățile antrenamentului la această vârstă;
metodologia de cercetare;
prelucrarea statistică a datelor ca importante puncte de reper în alcatuirea lucrării, cum ar cunoștinte despre capacitatea motrică;
caracteristici ale jocurilor de mișcare;
aspecte ale rolului educativ al jocurilor de mișcare;
caracteristici ale jocului de minifotbal;
influențele practicării jocului de minifotbal asupra organismului;
Ancheta sub forma de chestionar
Chestionarul reprezintă un mod de realizare a anchetei.
Ancheta urmăreste studiul opiniilor, motivelor, aptitudinilor, obiceiurilor, manierelor de a lua decizii și de a se comporta a indivizilor sau a grupurilor specific.
Drept urmare chestionarul se aplică indivizilor sau grupurilor de indivizi, completare datelor realizându-se direct de către subiecți sau în prezența și după relatările acestora, completarea datelor realizându-se direct de către subiecți sau în prezența și după relatările acestora de către un operator care are posibilitatea de a face și observații asupra raspunsurilor date de subiecți. Pentru aplicarea chestionarelor e nevoie de un operator care are rolul de a controla modul de întocmire a acestora.
Pentru ușurarea muncii e indicată folosirea formularelor tipărite.
Chestionarele m-au ajutat să observ dacă tema cercetării are căutare în rândul specialiștilor și în rândul copiilor. Așadar am
Coeficientul de variabilitate poate sa ne dea indicații asupra gradului de împraștiere în două cazuri:
atunci când vrem să apreciem gradul de omogenitate al observației prin colectivul cercetat;
când vrem să comparăm valoarea a doua abateri tip, a doua șiruri de observație, ale căror elemente au valori diferite sau însușiri diferite.
În primul caz , cand ne intereseaza gradul de omogenitate al observației se consider valoarea coeficientului de variabilitate cuprinsă între:
0,1 – 10 % indică o dispersie mică, deci omogenitate mare;
10,1- 20% indică o dispersie medie, deci colectivitatea este mai puțin omogenă,
peste 20 % indică lipsa de omogenitate, datorită unei dispersii foarte mari a colectivului sau a unui mic număr de cazuri observate.
Procentul de progres individual:
Formula de calcul pentru procent a fost:
P = (100 -(TF*100/TI))/100
P = procent
TF = Timp Testare inițială
TI = Timp Testare finală
Metoda reprezentării grafice
Vizualizarea datelor prin folosirea metodei grafice permite o întelegere mai ușoara a dinamicii fenomenelor urmărite precum și raportului dintre ele.
Toate aceste metode au avut scopul de a ușura, eficientiza și sistematiza munca depusă conferind lucrării un număr sporit de informații și un mod facil de întelegere.
2.7 Descrierea testelor aplicate în cercetare
Dezvoltarea simțului mingii și a plăcerii de a se juca cu mingea prin exerciții de manevrare a mingii- antrenamentul sportiv
Exercițiile de manevrare a mingii au drept scop acomodarea elevilor cu obiectul de joc care poate fi o minge de volei sau o minge de fotbal mai ușoară.
Exercițiile de manevrare a mingii se efectuează în special cu piciorul dar este indicat a fi combinate și cu prinderea și aruncarea mingii cu mâna, într-un cuvânt – dezvoltarea simțului mingii.
Recomandăm pentru dezvoltarea simțului mingii și a plăcerii de a se juca cu mingea următoarele exerciții de manevrare a mingii:
rostogolirea mingii cu talpa, înainte – înapoi, lateral, cu ambele picioare;
rostogolirea mingii cu partea internă a labei piciorului: înainte – înapoi, lateral, cu ambele picioare;
rostogolirea mingii cu partea externă a labei piciorului: înainte – înapoi, lateral, cu ambele picioare;
combinații de rostogoliri ale mingii, static și la liberă alegere;
combinații de rostogoliri ale mingii, la liberă alegere, din ușoară deplasare;
Dintre procedeele tehnico-tactice de bază ale jocului care condiționează practicarea jocului bilateral, sub forma minifotbalului, în clasele I-II vor fi predate următoarele:
1. Lovirea mingii cu interiorul labei piciorului și cu șiretul plin sub formă de pase și tras la poartă;
2. Oprirea mingii (stop) cu talpa piciorului și cu interiorul labei piciorului;
3. Conducerea mingii cu șiretul plin;
Întreceri sau jocuri pentru clasele I-II
Indiscutabil, fotbalul este un mijloc de atragere și practicare organizată a unei activități fizice, însă nu toți elevii pot face parte din cele două echipe ce joacă la sfârșitul lecției. De aceea recomandăm organizarea separată a unor întreceri sau jocuri după cum urmează:
Jocuri 3 contra 3 sau 4 contra 4, la o poartă sau două porți (improvizate);
„Cine conduce cel mai mult mingea”;
„Cine driblează cei mai mulți adversari”;
„Cine transmite mai multe mingi pe un culoar (improvizat)”;
„Cine dărâmă mai mulți pioni”, etc.
Jocul de minifotbal pentru clasele I-II
În lecția de educație fizică, la aceste categorii de vârstă, dacă nu vom introduce și jocul bilateral ca mijloc complex de acționare, riscăm ca elevii să se plictisească, să devină apatici și să nu mai răspundă cerințelor specifice educației fizice în scopul realizării obiectivelor acesteia.
Astfel, voi recomanda introducerea în fiecare lecție a cel puțin 10 minute de joc bilateral de minifotbal, liber consimțit cu reguli simplificate, pe teren redus pentru educarea spiritului de echipă și de întrecere, în funcție de un sistem de reguli acceptate.
Pentru o mai bună înțelegere a ceea ce înseamnă jocul bilateral de minifotbal, pe teren redus și cu reguli simplificate, vă propun un model propriu de regulament, adaptat pentru elevii claselor I-II:
dimensiunile terenului:
Lungime: 20-30 metri;
Lățime: 10-20 metri;
Suprafața de poartă – 6 metri;
Lovitura de pedeapsă: 5 metri;
Poarta: lățime: 3 metri, înălțime: 2 metri
2. tipul de desfășurare a jocului: două reprize a 5 minute fiecare, cu o pauză de 2 minute între reprize;
3) dacă egalitatea persistă, la terminarea jocului, se va acorda o prelungire de încă o repriză a 5 minute;
4) dacă egalitatea persistă și după consumarea prelungirii partidei, se va trece la executarea loviturilor de departajare, câte o execuție pentru fiecare jucător din terenul de joc;
5) dacă egalitatea persistă, se vor executa alternativ lovituri de pedeapsă, până când o echipă se va departaja;
6) echipă e formată din 8 jucători de câmp și un portar. Pe toată durata jocului o echipă va efectua câte schimbări dorește;
7) nu se aplică regula „afară din joc”;
8) suprafața de teren marcată la 6 metri, va fi socotită “suprafață de pedeapsă”, astfel încât infracțiunile comise în această suprafață, vor fi penalizate cu lovitură de pedeapsă de la 5 metri;
9) în suprafața de teren marcată la 6 metri, portarul are voie să joace mingea cu mâna și este considerată spațiul de protecție al portarului. De la 6 metri se va repune mingea în joc când a ieșit afară data de un jucător advers;
10) repunerea mingii de la marginea terenului, se va face cu piciorul;
11) la executarea loviturilor de pedeapsă, de la 5 metri, în afara executantului și a portarului advers, toți jucătorii sunt obligați să stea în afara suprafeței de teren marcată la 6 metri.
1.Calitatea motrică
– Al treilea fuge –
Perechi de doi așezați în cerc, unul în spatele celuilalt, iar alți doi în afară cercului în care trebuie să se prindă. Aceștia doi pot alerga în afară cercului sau pot trece și prin interiorul acestuia. Cel care trebuie prins, pentru a scapă de prinzător și a se salva, trebuie să se așeze în față unei perechi, urmând să se alerge după al treilea din formație.
Acest joc se poate juca și în formație de doi, stând unul lângă altul în șezând cu picioarele întinse; cel care trebuie prins, pentru a se salva, se așează în dreapta sau stânga unei perechi de doi, urmând să se ridice și să alerge după al treilea din formație.
– Aleargă mingea –
Colectivul răspândit pe ½ de teren; unul dintre jucători, desemnat de antrenor, trebuie
să fie prins de către mingea de baschet care va fi plasată din mâna în mâna (fără a se alerga cu ea în mâna, deci fără a comite ’’pași” ), până când subiectul este atins cu mingea. Mingea nu se va aruncă în cel ce trebuie prins, ci se va atinge jucătorul cu ea.
– Mingea salvatoare –
Colectivul răspândit pe tot terenul; unul dintre jucători desemnat de antrenor, va trebui să prindă, el alergând după oricare dintre jucătorii răspândiți în sala.
Salvarea celui după care se aleargă este mingea de baschet care trebuie să-i fie pasată de către ceilalți subiecți (bineînțeles fără a se alerga cu ea în mâna, deci fără a comite ’’pași”). Odată ce acestă are mingea, prinzătorul va trebui să alerge după alt subiect. Se poate introduce și doua mingi în joc.
Cine ține mingea mai mult –
Pe jumătate de teren, două echipe echilibrate că număr vor fi în relație atacant- apărător. Echipa care va execută cel mai mare număr de pase fără a fi interceptată mingea de către apărători va câștigă jocul. Jocul se face în interval de timp stabilit de către antrenor. În acest joc se vor folosi pivotările , pasele speciale și în același timp, marcajul și demarcajul, cât și combinația tactică de ’’Dă și du-te ’’.
– îndemanare –
– Carambol –
Jucătorii sunt împărțiți în două echipe, A și B, așezate în linie, față în față, la 5 m distanță între ele, despărțite de linia de mijloc a terenului . Fiecare jucător are o minge. Cei din echipa A aruncă mingile cu boltă înaltă spre mijlocul distanței dintre ei, iar cel din echipa B aruncă mingile că să le lovească . După fiecare aruncare se ține evidență mingilor lovite. Echipele schimbă alternativ modul de aruncare.
– Aruncarea mingii în cercuri –
Jocul se desfășoară în același mod de lucru, tot între două echipe , A și B, așezate pe șiruri de-a lungul sălii, la 4 m distanță de o ștacheta ridicată la 2 m. De partea cealaltă a ștachetei, înaintea fiecărui șir se desenează cu cretă 3 cercuri cu diametrul de 1 m, la distanță de 1 m între ele, primul fiind la 2 metri de ștachetă. Jucătorii aruncă pe rînd mingea în fiecare cerc. Pentru mingile căzute în cercuri se acordă următorul punctaj: în primul cerc 1 punct, în cercul al doilea 2 puncte, iar în al treilea 3 puncte. Echipa care totalizează mai multe puncte este declarată câștigătoare.
-rezistență –
– Alergare du-te vino pe echipe –
Din întregul efectiv al colectivului se formează 2 echipe așezate 2 câte 2 în față la distanțe de 150 m. La semnal pornesc în alergare, ajung să-și schimbe locurile și se întorc. Se aleargă de mai multe ori la intesitate maximă cu pauză pasivă de 50 secunde.
– Ogarul și iepurele –
Dintre jucători se alege un prinzător – ogarul – și un urmăritor – iepurele – , ceilalți jucători împrăștiați pe teren. Ogarul urmărește iepurele care numai la semnal se poate așeza ghemuit în față unui jucător, astfel scăpând ogarul urmărind noul iepure.
Trenulețul
Micul maraton
Marele maraton
– forța –
– Pasărea mingii medicinale în zig-zag –
Colectivul este așezat pe două linii, A, B, C, D și 1,2,3,4, față în față, la 2 m distanță între ele. Se execută pase în zig-zag cu mingea medicinală, de la un jucător la altul, cu mâna stângă și dreaptă de deasupra capului.
– Ștafeta ’’uriaș -pitic ’’ cu mingea medicinală –
Efectivul grupei este așezat pe un șir, în stînd depărtat, la 2 m distanță între ei. Primul jucător are mingea și o pasează următorului cu mâinele întinse sus-înapoi, acesta o ia și o transmite mai departe printre picioare înapoi etc.
– Joc cu cu mingea medicinală –
Colectivul grupei este împărțit în echipe a câte 5 jucători și se organizează joc între două echipe pe tot terenul. Se consideră punct atunci când mingea a fost așezată în semicercul de la spațiul de 3 secunde al echipei adverse. Jocul începe de la centru cu pasărea mingii de către profesor jucătorului care se demarcă mai repede.
-detenta –
– Șotronul în 7 –
Colectivul este așezat pe un șir, în dreptul pătratului nr. 7. Pe sol se desenează cu cretă în formă de stea cu 6 colțuri, 6 pătrate la distanță de 2 m între ele și în centru al 7- lea pătrat. Pe rând jucătorii execută sărituri pe un picior, din pătrat în pătrat, în ordine numerică.
– Șotronul în 9 –
Efectivul grupei este așezat pe un șir în dreptul pătratului nr.1. Pe sol se desenează cu cretă 9 pătrate , cu latura de 1 m. Pe rând, jucătorii trebuie să sară din pătrat în pătrat, în ordinea numerică, cu aterizare pe ambele picioare.
suveică simplă –
Colectivul este dispus pe două șiruri, A și B, așezate față în față, la 5 m distanță unul de celălalt, cu o minge. Cel care pasează trece la coadă șirului propriu.
– pasă în 2 cu încrucișare –
Colectivul este împărțit în două echipe, A și B, așezate în stânga și în dreapta panoului, cu față spre coșul opus. Mingea se află la jucătorul B. La semnalul profesorului de începere B pasează lui A care se deplasează oblic spre dreapta (cu încrucișare), apoi pasează lui B care încrucișează cu A etc. După cursa se întorc în alergare și trec la coda șirurilor proprii.
Deplasarea în teren, oprirea, pasul adăugat, jocul de brațe și picioare
– deplasarea în oglindă –
Jucătorii sunt așezați pe mai multe rânduri, cu față la profesor. Acesta se deplasează în toate direcțiile (stânga, dreapta, înainte, înapoi), indicându-le sensul cu ajutorul brațelor. Jucătorii se deplasează cu pași adăugați în direcția indicată de profesor. Același exercițiu se poate executa cu genoflexiuni pentru îngreunare.
– leapșa în ’’trombă” –
Jucătorii sunt așezați pe 2 șiruri, A și a. La comandă de începere dată de profesor jucătorii A și a aleargă pînă la punctul B, b, se întorc, apoi aleargă până la D, d, se întorc la șirurile lor, dau leapșa următorilor C, c, care parcurg același traseu, după care se așează la coadă șirurilor. Traseul pe care îl au de parcurs este marcat cu câte o minge. Se execută sub formă de ștafeta.
– ștafeta cu alergări combinate –
Colectivul este organizat pe două șiruri, A și B, dispuse de o parte și de cealaltă a unui panou. Pe linia de fund opusă se așează în dreptul șirurilor cîte o minge medicinală. La semnalul de începere primii din șiruri pornesc în alergare cu spatele până la linia de mijloc, apoi se întorc și aleargă cu față până în dreptul mingii, o ocolesc, aleargă cu spatele până la centru, se întorc și aleargă cu față pînă la locul de plecare, dau leapșa următorilor, apoi se așează la coadă șirului de unde au plecat.
– adunarea în cuiburi –
Jucătorii sunt împărțiți în două echipe, care se deosebesc între ele prin culoarea tricourilor sau au aplicate pe maiouri numere cu soț și fără și sunt răspîndiți pe tot terenul. La indicația profesorului jucătorii execută joc de glezne, alergare cu genunchii la piept, sărituri că mingea. La un fluier profesorul ridică un braț sus, indicînd o direcție, iar pe celălalt îl duce lateral, indicând altă direcție (ridicarea brațului stâng sus indică ce trebuie să facă echipa îmbrăcată cu tricouri albe sau aceia cu numere cu soț, brațul lateral indică ce să facă echipa cealaltă), deplasându-se în spațiul de 3 secunde. La două fluiere continuă exercițiul.
– ștafeta în careu –
Jucătorii sunt împărțiți în două echipe, așezate pe șiruri în colțul drept al unei jumătăți de teren. La semnal fiecare echipa se deplasează pe cîte o jumătate de teren pe traseul dinainte stabilit și execută: A–B – alergare cu față; B-C – alergare cu pași adăugați și mișcări de brațe spre stânga; C-D –alergare cu spatele; D-A – alergare cu pași adăugați, mișcări de brațe spre dreapta; A-E – alergare cu ocolirea unei mingi, după care revin la șirurile de unde au plecat, transmit ștafeta următorilor, apoi trec în coadă șirului.
– ștafeta în plic –
Jucătorii sunt plasați pe linia de fund, în punctele A și a. Jucătorul din punctul A se deplasează din colțul stâng al terenului spre celelalte puncte astfel: A spre B în alergare cu pași adăugați spre dreapta; B spre C în alergare cu pași adăugați spre stânga ; C spre D în alergare cu pași adăugați spre dreapta; D spre E în alergare cu pași adăugați spre stânga; E spre F în alergare cu pași adăugați spre dreapta; F spre G în alergare cu spatele; G spre H în alergare cu față; H spre A în alergare cu pași adăugați spre stânga. La întoarcere transmite leapșa jucătorului următor, apoi trece la coadă șirului. Jucătorul din șirul a parcurge același traseu pe jumătatea cealaltă a terenului.
– deplasarea în ”X” –
Colectivul este dispus pe un șir, așezat în punctul A. La semnalul de începere primul execută pe parcursul traseului următoarele: între punctele A-B –alergare cu pași adăugați spre dreapta cu mișcări laterale de brațe; între B-C –alergare cu pași adăugați spre stânga; între C-D –alergare cu pași adăugați spre dreapta; între D-E – alergare cu pași adăugați spre stânga; între E-F – alergare cu pași adăugați spre dreapta; între F-A – alergare cu pași adăugați spre stânga, se îndreaptă spre jucătorul următor căruia îi transmite leapșa, apoi trece coadă șirului.
– șarpele –
Jucătorii sunt așezați pe un șir, aliniați după profesor. Profesorul aleargă schimbând mereu direcția în diferite părți ale sălii, iar jucătorii sunt obligați să-l urmeze, deplasându-se continuu în șerpuire.
– alergare șerpuită –
Colectivul este așezat pe un șir, la distanță de 3 m unul de celălalt. La semnalul de începere dat de profesor ultimul jucător pornește în alergare șerpuită printre jucătorii dinaintea lui, așezându-se înaintea primului jucător. Următorul pornește în cursa imediat după ce jucătorul din față lui a depășit 2 coechipieri.
Fente
– atentie la profesor! –
Jucătorii sunt așezați pe mai multe șiruri, cu profesorul în față. Acesta indică o direcție prin ducerea unui braț lateral (sau în alte direcții), iar jucătorii execută o fenta de privire, întorcând capul în sens invers.
– atenție la fandări! –
Colectivul este organizat că la jocul anterior. Profesorul execută o fandare spre dreapta, simulând cu ambele brațe aruncarea mingii cu două mâini spre stânga, iar jucătorii trebuie să execute mișcarea în sens invers.
– fenta de pasă cu 3 jucători și apărător –
Colectivul este împărțit în grupe de cîte 4, 3 stau în formație de triunghi, A, B, C, iar al patru-lea este apărător. Se execută pase cu fente de priviri și simulări de pase fără minge, apoi cu minge. Apărătorul iese la intercepție. Cine greșește pasă face schimb cu apărătorul.
– fenta de pasă cu 4 jucători și apărător –
Jucătorii sunt așezați câte 4, în formație de careu, A, B, C, D, cu un apărător la mijloc. Se execută pase în toate direcțiile, precedate de fente. Apărătorul urmărește mingea și caută s-o intercepteze. Cel căruia i se interceptează pasă schimbă locul cu apărătorul.
Dă și du-te
– dă și du-te pe 2 șiruri –
Din formație pe două șiruri A pe mijloc, B pe colțul din dreapta, A pasează lui B, se deplasează spre poartă, primește mingea de la B aruncă și trece la coadă șirului B. B urmărește, recuperează mingea, o pasează următorului din șirul A și trece la coadă șirului.
– dă și du-te în triunghi –
Din formație pe trei șiruri, A,B,C, A plasat la mijloc, B lateral stânga, iar C lateral dreapta execută următoarele: primul din șirul A pasează lui C și se deplasează spre poartă, C pasează lui B, iar B lui A, care pătrunde și aruncă. Jucătorul C recuperează, driblează pînă la B și trece la coadă șirului B, B pasează lui A și trece la A, iar A trece la coadă șirului C .
2.8 Etapele cercetării
Ca mulți copii de vârsta lor, elevii de clasa a II-a care au participat a acest studiu s-au ocupat mai intens de partea fizică doar pe parcursul vacanțelor școlare și în special, în cadrul orelor de educație fizică și sport, dar mărturisesc că, dacă timpul le-ar permite și ar avea acordul părinților, ar dori să practice unele discipline sportive specifice atletismului sau alte sporturi de echipă.
Deci, întreg efectivul de copii nu are o pregătire specifică, diferența fiind calitățile motrice cu care au fost, mai mult sau mai puțin înzestrați.
CAPITOLUL III ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII
3.1 Subiecții supuși cercetării
Subiecții acestui experiment au fost elevii de clasa a II-a A, au vârste cuprinse între 8 și 9 ani. Nici unul dintre elevi nu a practicat vreun sport de performanță și nici nu face parte dintr-un club sportiv.
3.2 Locul, timpul și condițiile ambianței în care s-a efectuat cercetarea
Experimentul s-a desfășurat începând cu data de marți, 14 februarie 2017 și încheiat pe data de 14 aprilie 2017, pe perioada a 10 săptămâni câte o oră pe săptămână, în fiecare marți de la ora 10:00, deci în total 10 ore, fiecare oră de educație fizică având 50 de minute, în care am introdus și aplicat metode și mijloacele alese pentru dezvoltarea rezistenței și ale mobilității la acest nivel de vârstă. Obiectivul final a fost atingerea unor valori și rezultate care să arate clar contribuția semnificativă a acestor metode și mijloace în procesul de aplicare al educației fizice și sportive școlar.
Cercetarea s-a desfășurat pe terenul școlii organizat pe un teren cu dimensiunile de 25 m și 45 m, cu pistă de alergare în jurul terenului de 350 de metri. În anotimpul rece, orele s-au desfășurat în sala de sport a școlii, dotată cu tot materialul didactic necesar, dotată cu instalații termo-electrice, aparatură și materiale care condițiile optime pentru instruirea elevilor in handbal, baschet, gimnastică acrobatică și sărituri cu sprijin. Aici am efectuat pregătirea specifică, exercițiile și toate testările pentru a realiza ceea ce mi-am propus
3.3 Sistematizarea și descrierea mijloacelor utilizate
Pentru stabilirea nivelului de la care s-a pornit experimentul, cât și pentru verificarea eficienței structurilor de exerciții concepute sub formă de joc, ștafete și parcursuri aplicative, am plecat de la următoarele teste: teste somatice, teste motrice și teste specifice de motricitate.
S-au elaborat cinci jocuri, șase ștafete și patru parcursuri aplicative.
3.3.1. Jocuri
1. «Cursa pe cartoane»
Copiii sunt împărțiți în două echipe, egale ca număr, așezate pe șiruri, înapoia liniei de plecare. În dreptul fiecărei echipe, pe linia de plecare, se pun două bucăți de carton pe care copiii să poată sta cu ambele picioare.
La semnalul auditiv, primii din fiecare echipă deplasează cu mâna cartonul al doilea, îl așează înainte și pășesc pe el cu ambele picioare, apoi îl aduc și pe celălalt înainte pentru a păși până la linia de sosire. După ce a depășit-o, coboară de pe cartoane, le ia în mână, fuge înapoi și le așează pe linia de plecare, apoi se întorc la coada șirului.
Este declarată câștigătoare echipa care a terminat prima cursa și a executat-o cel mai corect.
2. «Capcana»
Copiii împărțiți în 2 echipe egale, așezați pe șiruri, cu fața la capătul câte unei bănci de gimnastică.
La semnal primii din fiecare echipă se urcă pe bănci prin sărituri pe două picioare și merg pe vârfuri cu brațele întinse sus până la capătul băncii, unde coboară cu săritură printr-un cerc așezat la 0,5 m pe sol. Apoi iese din cerc și se întoarce în alergare cu spatele, îi ating pe umăr pe următorii și se așează la coada șirurilor.
5. «Ferește-te de crocodili»
Copiii pe două șiruri cu fața la capătul câte unei bănci de gimnastică, iar pe fiecare bancă sunt așezate cuburi drept «crocodili». La semnal primii se urcă pe bănci, merg pe vârfuri cu brațele pe șolduri pășind peste «crocodili», astfel încât să nu-i doboare. După ce au executat toți copii, se totalizează numărul de «crocodili» doborâți și este câștigătoare echipa cu cel mai mic număr de «crocodili».
6. «Iepurașii»
Copiii sunt dispuși pe două echipe în șir. La semnal, primii jucători, cu mingea medicinală între glezne, se deplasează prin sărituri pe ambele picioare până la o linie situată la 10 m distanță, se întorc și predau mingea următorilor. Câștigă echipa care execută cel mai repede fără să scape mingea.
3.3.2. Program de antrenament
Antrenamentul nr. 1 : înainte de începerea experimentului propriu-zis, după încălzire s-au făcut testele inițiale.
În cadrul verigii de pregătire fizică specifică am aplicat câte 3 sisteme compuse dintr-un joc, o ștafetă și un parcurs aplicativ pentru fiecare antrenament.
Antrenamentele nr. 8, 14, 20, 26, 33, 39, 45, 51, 57 idem antrenamentului nr. 2.
Antrenamentele nr. 9, 15, 21, 27, 34, 40, 46, 52, 58 idem antrenamentului nr. 3.
Antrenamentele nr. 10, 16, 22, 28, 35, 41, 47, 53, 59 idem antrenamentului nr. 4.
Antrenamentele nr. 11, 17, 23, 29, 36, 42, 48, 54 idem antrenamentului nr. 5.
Antrenamentele nr. 12, 18, 24, 30, 37, 43, 49, 55 idem antrenamentului nr. 6.
Antrenamentele nr. 13, 19, 25, 31, 38, 44, 50, 56 idem antrenamentului nr. 7.
La antrenamentul nr. 60 s-au efectuat testările finale.
3.4 Rezulatele și interpretarea datelor (preliminarii)
Testările au debutat cu întocmirea tabelelor nominale și a fișelor individuale.
Tabelul nr. 1 Tabele nominal pentru băieți
Tabelul nr. 2 Tabele nominal pentru fete
Tabelul nr. 2.1. Valorile normale antropometrice pentru băieți
Tabelul 2.2.Valorile normale antropometrice pentru fete
Dezvoltarea și menținerea mobilității înseamnă păstrarea flexibilității proprii a corpului și capacitatea acestuia de a executa mișcări ale diferitelor articulații cu amplitudine și intindere mare, în mod impus cu efort, pentru perioade scurte de timp. Cu cât distanța dintre deschiderea și intinderea inițială și cea la care se ajunge cu efort mare, cu atât crește mai mult flexibilitatea, aceasta fiind și premiza pentru imbunătățirea mobilității.
Măsurătorile antropometrice și intepretarea lor
Tabelul nr. 2 Tabele nominal pentru băieți
Tabelul nr. 24 Tabele nominal pentru fete
Creșterea înregistrată în intervalul de 7 luni se încadrează în limitele normale, cu o valoare a constanței de 1.93 cm pentru băieți și 1.67 cm pentru fete. În cazul cazul grutății, s-a înregistrat aceeași tendință de creștere cu o constantă de 1.70kg pentru băieți și 1.85kg pentru fete. Mediile aritmetice ale indicatorilor antropemetrici se încadrează, de asemenea, în limitele normale pentru vârstele elevilor. Acestea sunt:
Tabelul nr 1 Val. mediilor aritmetice
Exercițiile specifice dezvotării mobilității se asociază de obicei cu alte mijloace specifice de dezvoltare și a celorlalte calități motrice, așa cum sunt implementate în cadrul orelor de educație fizică și sport pentru clasa a V-a. Se adaugă și exercițille de streching care au ca scop o mai buna mobilitate a elevilor în general. Streching-ul înseamnă intindere, alungire, acționând direct asupra ligamentelor și tendoanelor pentru o funcționare optimă a sistemului locomotor și imbunătățirea mobilității generale.
În cazul sportului școlar, legat de conținuturile orelor de educație fizică și sport, rezultatele cercetării au arătat că în ceea ce privește perspectiva generală a practicării acestuia, există omogenitate în ceea ce privește majoritatea metodelor și a mijloacelor deja stabilite ca parte componetă a ariei curriculare existente. În acest sens, orice studiu și cercetare care pot ajuta la îmbunătățirea sistemlui de învățământ, sunt binevenite.
Din cele observate și prezentate mai sus, se poate trage o concluzie care poate deveni o recomandare permanentă: aceea că este foarte indicată intenția de a dezvolta și educa calitățile motrice precum rezistența și mobilitatea, prin mijloacele specifice atletismului și gimnasticii acrobatice standard sau de stretching. Aceasta trebuie să fie o constantă care aduce doar beneficii nu doar legat de aspectele și calitățile fizice și motrice ale elevilor, dar și în plan afectiv-emoțional, cu inflențe semnificativ pozitive în formarea și definitizarea caracterului și a personalității elevilor.
În ceea ce privește alegerea metodelor și a mijloacelor specifice destinate dezvoltării oricărei calități motrice, trebuie să se țină seama de nivelul de dezvoltare fizică și motrică, de particularitățile de vârstă și de sex ale elevilor. Intensitatea stabilită, volumul de lucru, durata de exercițiu și a pauzelor trebuie să asigure un echilibru perfect pentru a nu se creea situații de incomfort sau generatoare de accidente. Legat de structurarea pauzelor, acestea trebuie să fie active, efectuându-se inspirații profunde și expirații forțate, mers cu relaxarea membrelor inferioare și superioare sau alte exerciții similare.
În cadrul planificării și programării conținuturilor orelor, să se țină cont de datele oferite de analiza reazultatelor anterioare ale elevilor clasei în parte, cât și a nivelului întregii clase, atât în ceea ce privește principalii indicatori de efort, cât și volumul metodelor și mijloacelor de pregătire. Metodele și mijloacele de pregătire vor fi selectate astfel încât să se asigure dezvoltarea calităților motrice dominante, rezistența și mobilitatea, fără a se neglija viteza și forța.
Privite din aceste perspective, metodele și mijloacele utilizate în cadrul orelor de educație fizică și sport, pot oferi elevilor o serie de avantaje și beneficii care pot deveni pe termen lung, obiectivele și sarcinile procesului de învățare, atât la nivel colectiv, cât și la nivel individual.
CONCLUZII
1. Aplicarea exercițiilor sub formă de joc, ștafete și parcursuri aplicative, au condus la dezvoltarea/educarea simțului echilibrului și a coordonării la micilor fotbaliști începători de vârstă 8-9 ani.
2. Probele și testele adaptate au evidențiat progrese semnificative ale grupei experiment față de grupa martor, cu atât mai mult cu cât acestea prezintă un grad crescut de dificultate pentru vârsta de 8-9 ani.
3. Exercițiile sub formă de joc, ștafete și parcursuri aplicate în procesul de antrenament la minifotbal au avut o influență pozitivă și pentru dezvoltarea unor trăsături de personalitate ca: spirit de întrecere, atractivitate, atitudine, fair-play, voință, dârzenie, hotărâre.
Recomandări
Pe fondul concluziilor elaborate în urma analizei datelor putem emite următoarea recomandare: parametrii luați în calcul au importanță deosebită în pregătirea fizică, însă recomandăm efectuarea unui studiu mai amplu care să verifice și beneficiile tehnice ale acestor exerciții în predarea minifotbalului în scoala primară.
BIBLIOGRAFIE
Alexe, N. – „Antrenamentul sportiv modern”, București, Editura Editis, 1993
Conf. univ. dr. Balint, Gheorghe, „Metodica predării fotbalului în gimnaziu”, Editura PIM, Iași, 2007
Bota, A. – „Teoria activităților motrice”, București, Editura Didactică și pedagogică, R.A., 1996,
Cârstea, Gh. – „Teoria și metodica Educației Fizice și Sportului”, București, Editura AN-DA, 2000;
Dragnea, Adrian, – Teoria edicației fizice și sportului, Bucuresti, Editura Cartea Școlii, 2000,
Chiriță, G. – „Educația prin jocuri de mișcare”, București, Editura Sport-Turism, 1983;
Demeter, A. – „Bazele fiziologice și biochimice ale calităților motrice”, București, Editura Sport-Turism, 1972;
Dragnea, A. – „Teoria și metodica dezvoltării activităților motrice”, București, Editura ANEFS, 1999;
Dumitru, G. – “Fiziologia educației fizice și sportului”, Constanța, Editura Ovidius University Press, 1998.
Epuran Mihai, Holdevici Irina- ”Compendiu de psihologie”, București, editura Sport și turism, 1984
Firea, E. – „Metodica educației fizice școlare”, București, vol. I, I.E.F.S., 1984;
Manno, R. – „Bazele antrenamentului sportiv”, București, Editura Plumb, C.C.P.S., 1996;
Piaget, J. – „Psihologie și pedagogie”, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1972,
Rață, Gloria – ”Didactica educației fizice și sportului”, Bacău, Editura Alma Mater, 2004.
Siclovan, I.- Teoria educatiei fizice si sportului. Bucuresti, Editura Stadion, 1972
Zațiorschi, V. – „Calitățile fizice ale sportivului”(traducere), Editura C.N.E.F.S., București, 1968
http://www.campionateminifotbal.ro/informatii/regulamentul-de-joc-17.html
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Studiu Privind Rolul Jocurilor Dinamice Si Pregatitoare Specifice Invatarii Mini Fotbalului la Clasa a Ii a (ID: 120202)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.