Studiu Privind Mijloacele de Refacere Dupa Efort Prin Utilizarea Elementelor de Inot Terapeutic la Sportivii de Performanta

=== 4cffe8b2d7b20811eed42258a288b40923a3338d_41382_1 ===

II.7. Tehnica procedeelor de înot sportiv

Inotul asigura nu doar intretinerea starii de bine ci si dezvoltarea fizica armonioasa, miscarile realizate in imersie prelucreaza diferentiat toate grupele musculare detensionand in special musculatura paravertebrala.

Combinarea adecvata a exercitiilor statice cu cele dinamice determina irigarea si tonifierea structurilor musculare cu efecte pozitive asupra pozitiei corpului.

Prin caracterul simetric al miscarilor, axial-simetric in procedeele Spate si Craul si central-simetric la Fluture si Bras, inotul asigura adoptarea unei atitudini corecte si remediaza eventuale deficiente ortopedice.

Prin adoptarea pozitiei orizontale pe apa se detensioneaza sistemul osteoarticular (tendoane, ligamente, articulatii) aceasta detensionare are efecte pozitive aupra cresterii corpului.

Fiziologii americani au determinat chiar o crestere a somatotrofului (STH) care intensifica cresterea si sinteza proteica si care in asociere cu alti hormone hipofizari (ACTH) si tirotropina si cu cei tiroidieni si gonadali cu rol anabolizant stimuleaza procesul cresterii in lungime a intregului corp.

Practicat in scop terapeutic inotul asigura reeducarea neuro-motorie si osteo-articulara si combate afectiuni, cum sunt deviatiile coloanei vertebrale, deficientele fizice, segmentare sau globale sau tulburarile metabolice (obezitatea).

In cadrul recuperarii morfo-functionale « inotul este de departe agentul terapeutic si colectiv cel mai raspandit, constituindu-se chiar intr-o procedura, Hidrokinetoterapia (tratamentul prin miscarea in apa) » Demeter si Dragnea (1990).

HIDROKINETOTERAPIA reprezinta ansamblul exercitiilorexecutate in imersie prin care pacientii beneficiaza de actiunile factorilor chimici, termici si mecanici ai apei.

In tarile dezvoltate hidrokinetotermoterapia se desfasoara sub forma exercitiilor si a jocurilor de miscare, a dansurilor acvatice, a figurilor de plutire sau a exercitiilor respiratorii. In piscine dotate cu mijloace fixe si mobile sunt practicate structuri de detensionare structurala si articulara, ecercitii care maresc amplitudinea, forta si rezistenta aparatului locomotor, exercitii de respiratie etc. , in functie de specificul programului respectiv.

Kinetoterapeutii prezinta intr-o maniera mai mult comerciala, decat stiintifica « puterea apei » considerand inotul un medicament de selectie al diverselor afectiuni, programele sunt construite dupa o metoda inversa celor de pe uscat, lucrandu-se activ si ajungandu-se in final la miscari pasive (exercitiile dureaza pornind de la 10-15 minute, fara a depasi 60minute, de 3-6 ori pe saptamana).

In sportul de performanta medicii sportivi recomanda celor cu traumatisme musculare inotul, considerand ca acesta il solicita intr-o masura mai mica decat alte exercitii recuperatorii. Inotul este considerat si cel mai bun remediu al celor trei « D » : Dezobosire, Deconectare, Divertisment.

Un antrenament se subimaprte in functie de grupele musculare care urmeaza a fi tonifiate.

Astfel :

– Pentru musculatura piciorului se incepe cu miscari simple de indoire si intindere a piciorului. Pe parcurs, miscarile vor fi ingreunate cu aparate ce maresc rezistenta si astfel toti muschii vor fi intariti.

– Iar pentru a dezvolta musculatura corpului se vor executa miscari cu intensitate mai mare.

4. Programul de strecing si intindere a musculaturii

Realizarea unui astfel de program exclusiv va dura 20-30minute. Trebuie precizat ca inaintea incordarii musculaturii sa se realizeze o intindere intensa de circa 20 secunde de 3 ori pentru ca intarirea musculaturii sa aibe efect. Dupa programul de contractie urmeaza scurte intinderi (10secunde pe fiecare muschi – de doua ori).

Este de preferat ca mai intai fiecare muschi ce trebuie incordat sa fie intins instalandu-se un permanent circuit de exersare.

Deasemenea prin exercitii de strecing musculatura atinge temperatura optima iar schimbul de substante necesare transformarii energiei in contractie se va desfasura in cel mai scurt timp.

Se recomanda sa se execute pana la 20 de repetari dar nu mai putin de 10 pentru ca exercitiile sa aiba efect, dupa care urmeaza o pauza de 10-30 secunde.

Cu incarcatura optima, grupele musculare pot efectua intre 3-5 serii de repetari iar daca dupa 2 minute de pauza prcaticantul nu se simte indeajuns de incordat se mai executa o serie.

Dupa ce toate grupele musculare au fost contractate, programul se incheie cu strecing.

5. Antrenamentul pentru scadere in greutate

Printr-un antrenament regulat se intensifica schimbul de substante, deoarece organismul are nevoie constant de energie, astfel se ajunge la arderea treptata a grasimilor.

Antrenamentul consta in antrenament de rezistenta prin care se ard hidrantii de carbon. Dupa un antrenament de o jumatate de ora se ating depozitele de grasime. Dupa care se vor executa exercitii de strecing si contractie pentru intarirea musculaturii.

HIDRO-KINETO-TERMO-BALNEOTERAPIA

Hidro-kinetoterapia este kinetoterapia in mediu hidric sau metoda exercitiilor kinetice in apa. In alte locuri insa intalnim termenul de Balneo-kinetoterpie ca fiind aplicarea metodelor de kinetoterapie in bazine cu apa termala.

Hidro-termoterapia este definite ca un complex de metode ce folosesc apa in cura externa si tehnici diverse bazate pe actiunea separate sau cumulate a excitantilor termic, mecanic si chimic, in timp ce Hidroterapia este reprezentata de apa aflata la diferite temperaturi si sub diferite stari de agregare, folosita ca agent terapeutic.

Hidro-termoterapia desi a fost cunoscuta si folosita inca din antichitate a aparut ca un obiect de studiu prin contributia lui H. Vicens Prissnitz

(1799- 1859).

Bazele stiintifice sunt puse de profesorul Winternitz de la facultatea de medicina din Viena, care in 1877 a publicat o carte despre principiile fiziologice ale hidro-terapiei. Studiile au fost continuate de germanul Sebastian Kneip, a carui terapie se mai practica si astazi ( mers, alternativ de 3-6ori, in doua bazine cu apa de 38-400C, respectiv 18-200C ; bazinele sunt de 2m lungime si 20-30cm latime, cu fundul din beton grujos ; apa are o inltime de 8-12 cm).

P. Pavlov a aratat ca aplicarea repetata a unui excitant termic cald pe aceeasi suprafata cutanata produce o inhibitie corticala si induce somnul.

Avand drept criteriu impartim hidroterapia in : crioterapie (sub 50C), hidroterapia propriu-zisa (5-350C) si termoterapia (pana la 80-900C).

Procedurile de hidroterapie cu temperaturi de 38-400C sau de 180C, aplicate scurt timp cresc excitabilitatea sistemului nervos central.

Caldura aplicata mult timp are efect calmant (reduce senzatia dureroasa, este miorelaxant), iar recele aplicat mult timp are efect anestezic.

La temperature de 180C nu se mai realizeaza o tensiune maxima musculara. Expunerea la rece scade dexteritatea, viteza de reactie iar inhibarea fibrelor « x » va scadea activitatea reflexa. Transmiterea neuronala este eficienta la temperaturi de peste 150C.

Sub aceasta temperatura potentialele de actiune la nivelul jonctiunii neuro-musculare scad, astfel incat la 50C se poate ajunge la blocarea transmiterii impulsurilor nervoase, iar la 10C muschiul sa raspunda doar la stimularea electrica directa.

Termoreglarea ca efect al hidroterapiei, prezinta doua componente:

– chimica, prin intensificarea metabolismului, respective modificari

ale activitatii bazale la nivelul musculaturii scheletice si ficatului ;

– fizica, prin procesele de convectie, evaporare (umiditatea aerului

limiteaza procesele de termoliza), radiatie si conductie.

Dupa tipul de reactie la stimuli termici din hidro-termoterapie Lampert defineste :

1. o reactie microkinetica in care raspunsul la factorii de hidro-termoterapie apare lent, slab, se mentine timp indelungat ; apare repede transpiratia iar la o suprasolicitare exista pericolul de colaps ; in astfel de cazuri trebuie facuta o procedura rece de pregatire si se recomanda evitarea tratamentului termic de durata ;

2. o reactie macrokinetica in care reactia se instaleaza rapid, dar are o durata scurta, se exprima prin tahicardie (este considerata normala o crestere de pana la 20 de batai/minut), cresterea tensiunii arteriale sistolice si hiperemie ; cresterea raportului dintre frecventa cardiaca si cea respiratorie (normal este 5) peste 6, traduce o proasta toleranta la procedura.

Excitantul rece determina in prima faza o vasoconstrictie (brusca in primul minut si mai lenta in urmatoarele 2 minute), urmata de vasodilatatie, iar in faza a III-a de o stagnare sangvina cu cianozarea tegumentelor.

Excitantul cald determina o hiperemie activa si o crestere a debitului sangvin prin mecanism local si reflex. Procedurile fierbinti (peste 420C) dau initial reactii paradoxale de vasoconstrictie prin contractia musculaturii netede a vaselor.

In afectiunile neurovegetative se recomanda ca apa sa fie la o temperatura « neutra » (,,indiferenta’’ dupa unii autori), adica la temperatura ce nu da nici o senzatie de cald sau de frig (34-350C).

Factorii mecanici ce actioneaza in hidro-kinetoterapie sunt: presiunea hidrostatica, “forta arhimedica”, miscarea apei (valurile naturale sau artificiale, curgerea), presiunea unilaterala (afuziuni, turnari, dusuri), bule gazoase (aer, CO2, O2, SO4).

Imersia, plutirea si in general inotul, tonifica in special muschii scaleni, muschii sternocleidomastoidieni, muschii trapezi superiori, muschii abdomenului si toracelui, dar si cei ai membrelor fiind un obiectiv principal in special in afectările consecutive accidentelor vasculare cerebrale, poliomielitei, screlozei in placi, traumatismelor.

Priza mâinii pe bara de la marginea bazinului e recomandabil sa fie mixta : mana afectata in pronație iar cealaltă, pentru stabilizare, in supinație.

Frecventa optima a miscarilor este de 10-15/minut iar durata unei ședințe este de maximum 20 de minute, urmata de dus (hipo-hiper-termic).

Contraindicatiile hidro-kineto-termo-balneoterapiei sunt: sarcina, alaptarea, tulburari grave cardio-vasculare si respiratorii, perioada acuta inflamatorie articulara, bolile de piele si se recomanda sa nu se faca imediat dupa mese. Gonartroza nu se lucreaza in bazine, de hidro-kineto-termo-balneoterapie. Se evita mobilizarea bratului din pozitie ortostatica (in apa) deoarece forta de ascensionare mareste tendinta instabilitatii superioare a umarului.

In metoda Wallwick succesiunea metodica a exercitiilor executate in apa este urmatoarea:

– acomodarea cu apa: inspirații si expirații conștientizate;

– invatarea cooperarii cu kinetoterapeutul;

– invatarea rotatiilor verticale, laterale si combinate;

– simtirea si folosirea fortei arhimedice; dezvoltarea simtului de echilibru; relaxarea.

II.7.1. Procedeul Craul

Stilul craul sau liber (engleză: to crawl – a se târâ)este un procedeu sportiv cu originile la sfârșitul secolului al XIX-lea. În 1844 la Londra, doi înotători indieni proveniti din America de Nord, au inceput să practice un stil total neeuropean, care consta în lovirea violent a apei cu brațele și bătând piciorele energic în jos.

Apariția tehnicii de înot craul este legată și de numele lui Harry Wickham din insula Rubiana (insulele Solomon din oceanul Pacific), și fratele acestuia, Alik în vârstă de 12 ani.

Johnny Weissmuller este cel care a perfecționat tehnica craulului, el reușind pentru prima dată să înoate sub un minut pe distanța de 100 m.

Este procedeul cu cea mai mare utilizare pentru înotul utilitar (salvare de la înec, aplicații militare), curse de mare fond, triatlon, traversări de cursuri de apă etc. Pentru înotul de agrement, este unul din cele mai utilizate, mai ales datorită vitezelor pe care le poate dezvolta.

II.7.2. Procedeul Spate

Procedeul spate sau craul pe spate a fost folosit încă în urmă cu câteva secole. Acest procedeu era destul de des utilizat de către înotători, dar aceștia foloseau o tehnică similară brasului, cu corpul în poziția pe spate (bras-spate). Ca procedeu de înot utilitar este utilizat și în prezent.

II.7.3. Procedeul Bras

Procedeul a apărut în momentul în care s-a observant că înotătorul era încetinit din viteză în momentul când ducea brațele spre înainte pe sub apă. Tehnica constă în aducerea brațelor spre înainte, pe deasupra apei. 

II.7.4. Procedeul Delfin

Procedeul delfin sau fluture reprezintă cel mai nou dintre stilurile sportive de înot. Sâpoartă acest nume, de fluture sau delfin, datorită mișcărilor fluturate, ondulatorii, pe care le face sportivul cu întreg corpul, mișcări asemănătoare loviturilor de coadă ale delfinului.

CAPITOLUL 3

ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

3.1. Obiectivele, sarcinile și etapele cercetării

Recuperarea in mediul acvatic se poate realiza prin diverse metode tinandu-se cont de particularitatile individuale ale fiecarui subiect. Aceasta poate fi realizata prin miscari indicate pentru stimularea functiei deficitare in mediul acvatic (hidrokinetoterapia) sau prin hidroterapie, metoda ce consta in aplicarea externă a apei calde sau reci, simplă sau cu diferite ingrediente (plante medicinale, substanțe chimice), în scop igienic, de refacere, profilactic sau curativ. Acestea sunt forme de terapii nespecifice, reacțiile având un caracter individual și variabil în funcție de intensitatea excitantului, temperatura apei, durata de aplicare a stimulului, proprietățile mediului fluid și reactivitatea individului. Tratamentul trebuie diferențiat după vârstă, afecțiune, grad de antrenament, sezon, etc.. El poate fi abordat in cazul hidrokinetoterapiei ca o transpunere a kinetoterapiei de pe uscat în mediul acvatic. Tratamentul semnifică o solicitare articulară, ce are ca scop principal asuplizarea, efectul muscular fiind secundar.

Exercițiile acvatice au fost folosite la început ca mijloc de recuperare a sportivilor accidentați. Experții în medicina sportivă au descoperit că plutirea în apă, rezistența apei și masajul terapeutic contribuie la accelerarea procesului de însănătoșire.

Datorită calităților curative ale fittnes-ului în apă sportivii aleg deseori exercițiile de gimnastică efectuate în bazinele de inot. Exercițiile efectuate în bazine acoperă necesitățile sportivilor de a evita accidentele sau pentru a grăbi recuperarea după efort, fitnessul în apă venind ca un bonus.

Apa, acționează ca o pernă gigantică, scade uzura muschilor, a tendoanelor și protejează articulațiile. Lucrul în bazin, folosind doar rezistența apei, este în favoarea noastră pentru că se reduce numărul leziunilor apărute de obicei în timpul exercițiilor efectuate pe uscat datorită impactului cu suprafețe dure (parchetul sălii clasice de fitness).

Presiunea apei acționează ca un masaj la nivel muscular, ajutând procesul de eliminare a acidului lactic acumulat în mușchi. Beneficiile exercițiilor aerobice sunt îmbunătățite în apă.

Obiectivele lucrării sunt acelea de a arăta că înotul therapeutic ajută la refacerea post effort a sportivilor de performanță.

Etapele cercetării implică realizarea unor programe de înot.

Sarcinile lucrării

Acestea se subordonează ipotezei și scopului lucrării și constau în:

documentarea bibliografica – parcurgerea unui material intern și internațional pe aceasta linie;

prezentarea unor concepte referitoare la stretching;

constituirea lotului de studiu;

selecționarea mijloacelor de cercetare;

prelucrarea și interpretarea datelor;

înregistrarea și discutarea datelor obținută;

elaborarea concluziilor studiului efectuat.

3.2. Ipotezele cercetării

Aquagymul este o bună metodă de a face fitness fără a suferi efectele negative asupra articulațiilor și tendoanelor ale impactului cu solul dur. Când un practicant intră în apă până la nivelul gâtului, forța gravitațională este redusă foarte mult. Deci, prin folosirea antrenamentului în bazin, în locul unui antrenament tipic de rezistentă (jogging, alergare), accidentările pot scădea în timp ce condiția fizică se păstrează.

Creșterea forței este un alt plus. Rezistența apei fiind mult mai mare decât ceea a aerului (de 12 ori), face ca exercițiile sa angreneaze mai mulți mușchi și totodată sporeste dificultatea acestora. Exercițiile în bazin, datorită mediului instabil în care se efectuează, impun o participare a tuturor grupelor musculare în încercarea de a ne menține poziția.

Pentru a menține flexibilitatea și a creste gradul de mișcare în articulații, stretchingul în apă este cea mai bună metodă. Corpul se relaxează cel mai bine în apă caldă a bazinului, iar relaxarea, respirația ritmică, regulată este propice efectuării exercițiilor de stretching. Aqua Fitness stimulează circulația sângelui crescând volumul de sânge în zonele cu leziuni.

Spre deosebire de exercițiile efectuate pe uscat, apa este ea însăși un sistem de răcire, lucru care poate scade frecvența cardiacă cu până la 10 bpm decât în timpul exercițiilor efectuate pe uscat. Intensitatea mai mica a exercițiilor în bazin nu trebuie să ne îngrijoreze. Studiile arată că aqua fittnes-ul stimulează suficient inima, aparatul cardio-vascular.Inima pompează cu 10% mai mult sânge în timpul unei contracții (bătăi) atunci când organismul este scufundat în apă, similar cu debitul cardiac al unui sportiv antrenat.

3.3. Subiecții și condițiile de desfășurare a cercetării

Subiectii sunt un număr de 20 de sportive de performanță, dintre care 5 gmnaste, 5 fotbaliști, 5 baschetbaliști și 5 handbaliste.

Programul durează opt luni.

Programul pe o lună este următorul: ședințe de înot cu mișcări speciale zilnicși pe parcursul unei luni persoanele studiate vor avea parte și de 10 ședințe de consiliere psiohologică, două evaluări medicale, una făcută de către un medic de medicină sportivă, care le verifică parametrii fiziologici și încă o evaluare a stării generale de sănătate generale.

După fiecare lună rezultatele se vor trece într-un tabel, pentru fiecare subiect în parte.

3.4. Metodele de cercetare folosite

3.4.1. Metoda documentării teoretice

În ordine pentru a progresa și a susține condiția fizică trebuie să lucrați de 2-3 ori pe săptămână alternând gimnastica în bazin cu cea efectuată în sală. Un program de fitness în bazin trebuie să cuprindă aceleași momente ale unui program de fitness desfășurat pe uscat:

• Încălzire

• 20-30 minute activitate aerobica

• Mișcări de stretching

• Revenirea organismului după efort

Termenul de inot este preferat astăzi pentru a defini utilizarea mișcării uneori ca mijloc terapeutic, corespunzător aspectului practic, aplicației în terapie al unui domeniu științific bine conturat și fundamentat acela al hidrokinetoterapiei, ca știință a mișcării fizice.

Metodologia hidrokinetoterapiei reprezintă baza recuperării medicale, una din principalele forme de refacere a funcțiilor diminuate în urma unor boli sau traumatisme. În același timp, metodele terapiei prin inot au indicații largi în majoritatea capitolelor de patologie (aspect terapeutic) și mai modern în profilaxia primară a unor grupe largi de afecțiuni ale sistemului locomotor, ale aparatului cardio-vascular, aparatului respirator, etc. (aspect profilactic). Kinetologia cuprinde trei mari capitole ce se suprapun celor trei tipuri de asistența medicală: profilactică, terapeutică și de recuperare.

Kinetologia a devenit o știința cu legi proprii, cu metode proprii de studiu și de exprimare. Este o știința interdisciplinară bazându-se pe cunoștințe din domeniile biomedicale, socio-psiho-pedagogice și metodice, din care și-a extras și adaptat propriile baze teoretice.

Obiectul propriu de studiu al acestei științe este: menținerea, restabilirea sau stimularea funcției. În cadrul metodologiei de hidrokinetoterapie științifică includem astăzi forme largi de utilizare a energiei mecanice, independent de mijloacele utilizate: activitate motorie voluntară, a subiectului însuși, forța mecanică imprimată de hidrokinetoterapeut, forța gravitatională, forța hidrostatică a apei, forțele mecanice ajutatoare sau rezistive, realizate cu ajutorul unor contragreutăți.

Domeniul metodologiei de fundamentare a unor incercări de sistematizare de hidrokinetoterapie face obiectul unor continue cercetări.

Terapia prin mișcare intră în acțiune concomitent cu celelalte mijloace recuperatorii, în cadrul planului terapeutic general, fără a exclude alte terapii. Importanța ei rezultă din însăși folosirea ei atât timp cât afecțiunea evoluează, acționând în vederea reeducării funcției diminuate sau pierdute, urmărindu-se atingerea unui nivel de dezvoltare a acestora, care să-i asigure pacientului integrarea socio-profesională. În unele leziuni ale aparatului locomotor, este necesară continuarea terapiei prin mișcare în scop profilactic, pentru a preveni apariția recidivelor, cât și pentru consolidarea și menținerea rezultatelor obținute (hidrokinetoprofilaxia de gradul III).

Obiectivele hidrokinetoterapiei în cadrul recuperării funcționale sunt realizate prin mijlocul sau de baza, exercițiul fizic in apa. Exercitiul fizic este reprezentat de o acțiune voluntară, deliberat concepută și repetată sistematic în cadrul unui proces educațional organizat, în scopul realizarii unor obiective concrete. El este elementul de bază, care, prin asamblare și structurare, constituie baza unor metode și procedee care se folosesc în hidrokinetoterapia profilactică, terapeutica sau recuperatorie și prin interrelațiile sale psiho-motrice contribuie la readaptarea individului în viața socială.

Obiectivele programelor de hidrokinetoterapie, pot fi următoarele:

-detașarea psihică și adaptarea mentală la mediu prin explorare;

-dobândirea siguranței personale și plutirea liniștită pe suprafața apei, -relaxat, anulând orice turbulență, val sau altă perturbare;

-apelarea la asistență sau ajutor doar când este strictă nevoie – -asigurarea progresivă a independenței acționale;

-acomodarea cu echipamentele flotoare specifice;

-formarea unor conduite perceptiv-motrice:

-control motor – kinezie (comunicare prin corp) și sensibilitate posturală, -orientarea în schema corporală (capacitatea de execuție prin imitație), -lateralitate (stabilitate motrică, eliminarea ticurilor, dezvoltarea unor -abilități manuale) etc.;

-capacitate de combinare și cuplare a mișcărilor;

-capacitate de echilibrare;

-orientare spațio-temporală;

-capacitate de ritmicizare;

-capacitate de reacție;

-capacitate de transformare a mișcărilor;

-însușirea și dezvoltarea unor abilități psiho-motrice și aplicativ-utilitare;

-constituirea unor deprinderi de practicare independentă a structurilor -motrice polimorfe, a acțiunilor lipsite de pericol în execuție;

-dezvoltarea conștiinței de sine (control și stăpânire) și a conștiinței de -alții (socializare prin stimularea dialogurilor și dezvoltarea relațiilor de grup);

-dezvoltarea echilibrului și a supleții articulare;

-dezvoltarea fizică corectă și educarea ținutei corporale;

-asigurarea unui nivel corespunzător de troficitate musculară;

-creșterea capacității aerobe și, în general, a capabilității de susținere a -unor eforturi submaximale de anduranță;

-asigurarea inserției bio-psiho-sociale a individului cu cerințe speciale, etc.

Nu trebuie neglijate nici avantajele hidrokinetoterpiei si ale imersiei in apa asupra sistemului nervos. Efectul psihologic care se constata consta intr-o stare de confort psihic, mergand pana la euforie la copii. Acest efect se explica prin capacitatea apei de a facilita miscarile, cat si prin efectul antialgic, miorelaxant, decontracturant. Indicatiile hidrokinetoterapiei constau intr-o serie de suferinte ale aparatului locomotor, precum:

– sechelele posttraumatice: fracturi si interventii ortopedico-chirurgicale pentru patologia membrelor inferioare si neurochirurgicale pentru hernie de disc, entorse, traumatisme musculare si tendinoase, traumatismele care au presupus interesare de parti osoase articulare si leziuni neurologice, arsurile intinse cu cicatrice, retracturi tisulare si aderente. Aceste situatii se pot intalni la orice varsta, mai ales la persoanele tinere, active.

– suferintele ortopedice de tipul distrofiilor de crestere la copii, precum scolioze, cifoscolioze, cifoze, epifizite sau dupa interventii chirurgicale care necesita mobilizare cu descarcare de greutate si facilitare a miscarilor efectate. Situatiile prezentate se intalnesc cu precadere la copii, adolescenti si tineri.

– reumatologie, in contextul suferintelor reumatismale degenerative (artroze) si inflamatorii (in afara puseului acut), suferintele discovertebrale manifestate prin lombalgie, lombosacralgie, lombosciatipatie, nevralgie cervicobrahiala si cevicooccipitala, nevralgie intercostala prin miorelaxarea, decontracturarea si starea de sedare, de bine, de confort pe care le induc, cat si de facilitare a miscarilor effectuate. Aceste situatii se vor intalni la orice categorie de varsta, in special la tineri.

– suferintele neurologice, cele vasculare, circulatorii, cardiovasculare, pulmonare etc. Aceste situatii se pot intalni la orice varsta, adulti sau persoane de varsta a treia, la ambele sexe si indiferent de mediul de provenienta.

Contraindicatii: Contraindicatiile hidrokinetoterapiei sunt aflate in legatura cu starea pacientului si cu gradul de solicitare din partea exercitiilor efectuate in apa. Prima categorie se refera la: afectiunile acute, starile febrile, tulburarile trofice cutanate, suferinte ale aparatului locomotor cu evolutie rapida si severa (saceroza in placi, miopatii, cancer), afectiuni intercurente care agraveaza suferintele cardiovasculare si respiratorii si contraindica efortul. Cea de-a doua categorie se refera la: afectiunile cardiovasculare de tip coronarian, hipertensiunea arteriala instabila, cardiopariile valvulare grave, boli infectioase cu leziuni cutanate (eczema, escare suprainfectate, fistula), bronsita acuta, angina, sinuzita, diaree, anumite psihopatii.

3.4.2. Metoda observației

Recuperarea medicală se poate desfășura și în mediul acvatic,dar va recurge la diverse modalități sau mijloace terapeutice, ținându-se cont de particularitățile individuale ale fiecărei persoane și de obiectivele urmărite.

Pe de-o parte, programul imaginat poate consta într-o serie de exerciții sau mișcări efectuate în apă, indicate în scopul stimulării activității diferitelor organe și sisteme ale organismului uman, dar și al susținerii sau recuperării funcției motorii deficitare și definește noțiunea de hidrokinetoterapie (HKT). Altfel spus, transpunerea programelor de gimnastică medicală sau de kinetoterapie din mediul uscat în mediul acvatic. Pe de altă parte, ne putem referi la balneația externă sau balneohidroterapie ori doar la hidroterapie, ca metodă ce constă în aplicarea externă a apei (în băi parțiale, totale sau bazin) aflată la diferite valori de temperatură, de la cele calde la cele reci, apa fiind simplă sau înglobând/conținând diferite ingrediente, precum plante medicinale, diferite substanțe chimice cu proprietăți terapeutice cunoscute, în scop igienic, de refacere, profilactic sau curativ. Acestea sunt forme de terapii nespecifice, reacțiile lor asupra organismului având un caracter individual și variabil, în functie de intensitatea/frecvența de aplicare și timpul de acțiune al excitantului, de caracteristicile proprii ale acestuia, precum temperatura apei, durata de aplicare a stimulului, proprietățile mediului fluid (consistența oferită de substanțele dizolvate, curenți de apă, valuri, jet proiectat etc.) și de tipul de reacție individuală/personală.

Tratamentul prin mișcare în mediul acvatic trebuie diferențiat în funcție de vârstă, afecțiunea vizată de programul de recuperare medicală desfășurat în mediul acvatic, gradul de antrenament al persoanei, cunoașterea mișcărilor de înot, sezon, patologie asociată etc.Recuperarea medicală ca specialitate terapeutică recurge la HKT (terapia prin mișcare în apă), utilizând programe de exerciții în funcție de scopul urmărit și adaptat la performanțele fizice individuale și/sau la deficitul funcțional vizat sau poate utiliza înotul ca mijloc profilactic, compensator, recreativ, în scopul ameliorăii condiției fizice și psihice. De asemenea, înotul constituie și o formă terapeutică agreabilă, ce asigură întreținerea funcțională pe termen lung.

Metodologia recuperării medicale desfășurată în mediul acvatic reprezintă baza recuperării medicale, constituind una dintre principalele modalități de refacere a funcțiilor diminuate în urma unor boli sau traumatisme. În același context, metodele terapiei prin înot au indicații largi în scop terapeutic în majoritatea capitolelor de patologie, dar și în scop profilactic, în profilaxia primară a unor grupe largi de afecțiuni ale sistemului locomotor, ale aparatului cardiovascular, aparatului respirator. În cadrul metodologiei utilizate de HTK ca modalitate terapeutică a programelor de recuperare medicală este inclusă utilizarea diferitelor forme ale energiei mecanice, independent de mijloacele utilizate, precum: activitate motorie voluntară efectuată de pacient, forță mecanică imprimată de hidrokinetoterapeut, situație în care mișcarea este asistată, forța gravitațională gravitațională ce poate facilita mișcarea sau îi poate opune rezistență, forța hidrostatică hidrostatică a apei, forțele mecanice ajutătoare sau rezistive, realizate cu ajutorul unor palete.

Terapia prin mișcare în mediul acvatic poate face parte integrantă dintr-un complex terapeutic holistic, alături de alte mijloace și modalități terapeutice. În cadrul planului terapeutic general nu exclude alte terapii. Elementul de bază al hidrokinetoterapiei în contextul recuperării funcționale îl reprezintă exercițiul fizic terapeutic efectuat în apă. Exercițiul fizic este reprezentat de o acțiune voluntară, deliberat concepută și repetată sistematic în cadrul unui program organizat, în scopul realizarii unor obiective concrete. Exercițiul este elementul de bază ce constituie baza unor metode și procedee care se folosesc în hidrokinetoterapia profilactică, terapeutică sau recuperatorie. Prin interrelațiile sale psihomotrice contribuie la readaptarea individului și reinserția sa în viața socială, profesională și/sau familiară.

Pentru a fi cu adevărat eficient, programul de recuperare medicală prin HKT trebuie să se desfășoare cu o frecvență de 2-3 ori pe săptămână. Ideal, HKT sau gimnastica în bazin trebuie alternată cu cea efectuată în sala de sport. Programul de recuperare medicală prin HKT trebuie să cuprindă aceeași succesiune de elemente: încălzirea, 20-30 minute activitate aerobică, mișcările de stretching și revenirea organismului după efort. Programul de recuperare medicală prin HKT, care apelează la mișcările de înot, este de preferat dacă nu există alte recomandări sau contraindicații.

O metodă foarte bună pentru tratamentul de recuperare și reeducare a deficientelor funcționale neuromotorii este gimnastica în apa.

Terapia acvatică sau hidroterapia, așa cum a fost cunoscută de-a lungul timpului, înseamna folosirea apei ca mijloc terapeutic și își are originile cu multe secole în urmă. A fost folosită de-a lungul timpului pentru a trata afecțiunile, dar și ca mijloc de recreere. Deși era foarte răspândită în Europa, hidroterapia nu a fost folosită în Statele Unite mai devreme de anul 1900.

Astăzi, refacerea în mediul acvatic este o metodă folosită cu succes în activitatea sportivă agonistică, dar și de către persoanele normale care au suferit un accident nefericit.

Deși văzută cândva doar ca un instrument folosit în excliusivitate în fazele primare, de început, ale recuperării, reabilitarea acvatică s-a dezvoltat considerabil în ultima vreme. Acum este folosită de-a lungul întregului proces de recuperare, constituind totodată și un mijloc de prevenire a accidentelor, făcând parte din programele de menținere a sănătății.

Executarea mișcărilor în apă este mult ușurată, deoarece, conform principiului lui Arhimede, un corp scufundat într-un lichid pierde o parte din greutatea sa, care este egală cu greutatea volumului de apa dislocuit.

Cu cât apa are o densitate mai mare (cazul apelor minerale hiperconcentrate), cu atât se reduce mai mult din greutatea corpului, ceea ce face ca mișcarea să fie și mai mult ușurată. Ca urmare a scăderii greutății corpului, efortul muscular necesar pentru executarea mișcărilor se reduce mult, și bolnavii pot să execute mișcări mai ample și mai complexe.

Căldura apei reduce contractura musculară, atenuează durerile, ceea ce favorizează executarea mișcărilor. În plus, ca urmare a vasodilatației determinate de temperatura apei și de substanțele minerale din apă (sulf, iod, NaCl, CO 2 ) se îmbunătățește circulația, cresc mobilitatea articulară și troficitatea țesuturilor. De aceea, în apă se poate realiza cu mai mult succes corectarea atitudinilor sau pozițiilor defectuoase și reeducarea neuromotorie.

Bazinele sânt dotate cu dispozitive ajutătoare pentru efectuarea exercițiilor. Există scripeți mobili, cu centuri de prindere, prin intermediul cărora se execută tracțiuni vertebrale, în discopatii și spondiloze.

Bolnavul fiind în apă, tracțiunea este mai blândă. Apa caldă acționează antispastic asupra contracturilor musculare vertebrale, reducând durerea. Vasodilatația sporește irigarea zonelor deficitare supuse tracțiunii.

Pentru bolnavii cu suferințe avansate, pentru care coborârea în bazin este dificilă, se folosesc macarale cu targă sau scaun cu care aceștia sânt coborâți în apă și apoi supuși exercițiilor.

La nivelul apei, pe pereții bazinului sânt fixate bare din material inoxidabil de care practicanții se prind cu mâinile în timpul efectuării exercițiilor indicate pentru afecțiunile articulare (bolnavii cu artroze, cu periartrite scapulohumerale, cu redori articulare sau cu pareze și miopatii). Ei fac mișcări de flexie a musculaturii membrelor cu bascularea trunchiului înainte si înapoi.

Deosebit de utile sânt exercițiile fizice în apă, indicate în tratamentul sechelelor de Glossary Link paralizie flasca sau spastică, în starile de contractură musculară și în tulburările de coordonare a mișcărilor, în vederea reluării mersului. Favorizați de apă caldă, bolnavii pot să execute treptat mișcări mai ample. Întâi se efectuează exercițiile de postură și apoi cele de deplasare (mersul). Acțiunea reeducării mersului în apă se desfășoară în etape:

ridicarea în poziție ortostatică,

mersul sprijinit de patul de imersie

și eventual mersul fără sprijin.

Pentru fiecare etapă exercițiile se repetă mai multe zile în șir. Numai după obținerea rezultatelor dorite se poate trece la o noua etapă. Prin scăderea nivelului apei se creează condiții de crestere progresivă a efortului pentru membrele inferioare. Rezultate bune se obțin și când fizioterapeutul îl ajută pe bolnav, în apă, să execute exercițiile indicate.

Bolnavii cu atitudini vicioase ale coloanei vertebrale beneficiază mult de mișcările de înot pe spate.

Durata unei ședinte de hidrokinetoterapie (în apă minerală) crește progresiv de la 8-10 minute, cu câte 2-3 minute, de la o zi la alta, ajungând la 15-20 minute pe zi. Exercițiile se fac în reprize de 4-5 minute, cu pauze de două minute.

În cazul deficientelor motorii postinfecțioase sau operatorii, programele au un Glossary Link caracter individual, ele cuprinzând exerciții adaptate fiecărui caz în parte, în funcție de starea generală și locala a organismului și de scopul urmărit.

Bolnavii cu artroze și spondiloze pot efectua exercițiile și în cadrul grupului cu stări clinice similare.

Hidrokinetoterapia trebuie privită ca o parte principală a complexului terapeutic balnear și realizată pe baza criteriilor generale ale metodologiei balneare, dozată și individualizată în raport cu starea clinică a bolnavului, caracterizată de felul și stadiul bolii, de bolile asociate, de vârsta bolnavului și starea lui generala.

La începutul tratamentului, temperatura apei în bazin va fi de 36-36,5°C. Cu fiecare imersie poate crește câte 1/2 grade pâna la 38°C.

Pe baza experienței proprii, kinetoterapeutul din fiecare cabinet îsi întocmește scheme și programe de exerciții indviduale sau colective, în funcție de profilul stabilimentului și de apa minerală de care dispune, diferențiate dupa boală, starea funcțională a aparatului lezat și vârsta bolnavului.

3.4.3. Metoda experimentului

Persoanele care practica fotbalul, intr-un mod profesionist sau doar amator, se confrunta cu diverse situatii in care necesita tratament fie recuperator, fie profilactic. Deseori, fotbalistii se confrunta cu accidentari ale aparatului osteoarticular si muscular care necesita abordarea unui tratament recuperator, pentru a-i ajuta sa se refaca cat mai usor si sa se intoarca in profesie. Insa nu este neaparat ca sa existe o anumita patologie, pentru ca persoanele care practica acest sport sa beneficieze de tratament.

Hidrokinetoterapia devine uneori terapie cu rol de prevenire al afectiunilor aparatului musculo-osteo-articular, cat si a altor aparate si sisteme. Concluzionand toate acestea, instituirea unui tratament este absolut esentiala post-operator, post-traumatic si profilactic.

3.4.4. Metoda măsurării și evaluării

1. Jurnal de autocontrol:

Valori bazale ale pulsului și frecvența respiratorie;

Caracteristicile somnului, durata, calitate (odihnitor);

Apetit => are sau nu poftă de mâncare;

Variații de greutate (să se cântărească dimineața- 1kg / săpămână; mai mult înseamnă supraantrenament);

• Relația cu antrenamentul (starea sb. fata în fata cu
antrenamentul);

2. Comportamentul sportivului:

Apreciat de antrenor;

Relația cu colegii, echipa tehnica;

Relația cu efortul;

3. Randamentul sportivului și costul biologic postefort -puls, tensiune
arteriala, frecventa cardiaca =>să revină în V – 5';

Face fată la solicitări;

Oboseala = refacere incompletă

4. Calcularea indicelui de refacere Dorgo (pe baza valorilor pulsului):

înainte de efort (de repaus) -» pi

în primul minut după efort (în refacere); p2

In minutul 3-* p3

In minutul 5 -* p4

5. Examene de laborator:

Lactacidemia;

Nivelul ureei sangvine;

Mucopolizaharidele și+ mucoproteinele din sg;

Uree în urină;

Hematurie;

Proteinurie;

menținerea crescută a lactacidemiei după efort => oboseala organica pe componenta vegetativa;

ureea => marker de metabolism sau catabolism proteic => afectare musculara;

mocoproteinele și mucozaharidele => afectare pe aparatul locomotor; creșterea lor => hiperfunctia asupra aparatului locomotor;

proteinurie => afectare renala și hepatica;

– hematurie => afectare renala;

6. Aprecierea indicelui de forța și tensiune musculara (dinamometrie și
miotonometru):

Flexori palmari: 50 – 75% din greutatea corpului;

Flexori scapulari: 75 – 80%;

Flexori lombari: 120 – 150%

7. Măsurători:

EKG : repaus și efort;

EEG;

Determinarea excitabilității neuromusculare;

Reflex electrodermal;

Indici capacității de efort => proba:

Astrand => pentru testarea capacității aerobe;

Sargent => pentru testarea capacității anaerobe ( săritură la perete

pentru detentă);

3.5. Desfășurarea cercetării

Pe baza datelor oferite de examinarea sportivilor și pornind de la beneficiile practicării stretching-ului, cunoscute în literatura de specialitate, am aplicat un program de stretching organizat, efectuat în mod constant

În cadrul programului stabilit, realizarea exercițiilor s-a făcut ținând cont de următoarele aspecte:

«■ ordinea de execuție a exercițiilor de întindere este foarte importantă trecând de la cea a grupelor musculare mari la cea a grupelor musculare mici.

«■ exercițiile de stretching se efectuează la începutul și sfârșitul fiecărui antrenament cu variații ale timpului de execuție și ale numărului de repetări;

EXERCITII IN BAZIN CU APA MICA

● din stand sprijinit pe marginea bazinului sau pe scara, trecere in

cumpana pe un picior, extensii si arcuiri ale capului si trunchiului

(fig. 1);

fig. 1

● tot din stand cu o pluta sau cu o minge tinuta in maini ridicarea

bratelor simultan cu extensia trunchiului-inspiratie si revenire-

expiratie (fig. 2);

fig. 2

● stand departat, mainile pe sold, sau departat pe scara, ridicarea

alternativa a picioarelor spre inapoi cu arcuire, concomitent cu

extensia si arcuirea trunchiului (fig. 3);

fig. 3

● stand cu spatele la scara bazinului, apucat inapoi, cu bratele intinse

jos sau sus, ducerea accentuata a bazinului inainte cu extensia si

arcuirea trunchiului si ridicare pe varfuri (fig. 4);

fig. 4

● stand cu spatele la scara, cu piciorul in sprijin pe a 2-a sau a 3-a

treapta; extensia trunchiului si ridicarea bratelor prin lateral sus-

inspiratie, revenire – expiratie (fig. 5);

● stand cu spatele la perete sau la scara, avand un flotor (minge sau

colac) asezat la nivelul curburii maxime (regiunea lombara),

extensii ale trunchiului si capului – inspir, revenire – expir (fig. 6);

fig. 5

● acelasi exercitiu cu ridicarea alternativa a genunchilor la orizontala

apei;

● mers pe varfuri cu mainile la ceafa sau pe sold, extensii si arcuiri

de trunchi, coordonat cu respiratia;

fig. 6

● din mers, extensii si arcuiri ale trunchiului si bratelor, care sunt intinse

in lateral;

● din mers, avand la spate un plutitor sustinut cu bratele indoite la

nivelul coatelor sau pe umeri, extensia si arcuirea trunchiului la

fiecare pas;

● mers cu o minge sau cu o pluta pe crestetul capului, extensia

trunchiului si balansarea spre inapoi a picioarelor la fiecare pas

(fig. 7);

fig. 7

● mers fandat cu bratele lateral intinse, extensii si arcuiri ale trunchiului

la fiecare pasire;

● mers inapoi cu mainile prinse la spate sau pe sold si cu trunchiul

in extensie ampla, talpile alunecand pe fundul bazinului.

EXERCITII IN BAZIN CU APA MARE:

● cu sprijin la santul “sparge val”, cu fata spre perete, extensii ale

capului si trunchiului simultan cu ducerea spre inapoi a unuia sau a

ambelor picioare (fig. 8);

● din aceeasi pozitie initiala, deplasare laterala stanga-dreapta prin

mutarea mainilor din aproape in aproape pe sant;

● acelasi exercitiu din plutire pe piept, cu mainile pe santul bazinului,

bratele indoite, iar coatele sprijinite pe perete;

fig. 8

● din atarnat la scara, cu spatele sau cu fata la perete, avand o minge

ori o pluta tinuta intre glezne, balansarea intregului corp lateral

(fig. 9);

● din plutire pe piept cu fata in apa, bratele intinse si mainile sprijinite

de “sparge val”, iar picioarele sustinute de un obiect flotor, ridicarea

alternativa a bratelor din apa concomitent cu extensia capului

(inspiratie) si a trunchiului, revenire (expiratie subacvatica);

fig. 9

● din aceeasi pozitie initiala, ridicarea trunchiului si a fetei din apa

prin apasarea energica in marginea santului de prea plin;

● acelasi exercitiu efectuat la scara, ridicarea progresiva a corpului

din apa prin mutarea alternativa a mainilor pe o treapta superioara

(fig. 10);

fig. 10

● tot din plutire pe piept, cu mainile sprijinite pe santul “sparge val”, la

6 batai de picioare – vaslire cu un singur brat si rasucirea capului si

a trunchiului pentru inspiratie (xxx in inotul sportiv inspiratia se face in

“val”, respectiv in depresiunea sau golful format de cap in timpul

inaintarii);

● acelasi exercitiu vaslind alternativ cu bratele;

● picioare craul sau bras cu pluta, mentinand permanent fata la

suprafata apei;

● picioare craul sau bras cu mainile prinse la spate, ridicand energic

capul din apa pentru inspiratie (xxx inspiratia se face dupa 6 batai de

picioare craul, iar la bras dupa fiecare miscare de picioare);

● picioare craul, cu bratele intinse inainte si mainile sprijinite pe o

minge, ridicarea capului din apa pentru inspiratie apasand energic pe

minge;

● inot alunecare craul, fara sprijin, cu un brat sus, iar celalalt jos langa

coapsa, schimband simultan pozitia bratelor dupa 6 batai de picioare

si rasucind pronuntat umerii in timpul inspiratiei; se ia aer la fiecare

brat sau la doua brate;

● inot brate procedeu craul, cu picioarele sustinute de flotor, executand

in momentul inspiratiei aceeasi rasucire in axa umerilor (se poate

inspiratiei aceeasi rasucire in axa umerilor (se poate inspira la 2, sau la

3 brate);

● inot alunecare spate, cu bratele intinse in sus, vaslire cu un singur brat

la fiecare 6 batai de picioare;

● acelasi exercitiu cu vasliri alternative;

● inot alunecare spate cu vasliri simultane, un brat sus, unul jos;

● alunecare spate dublu cu vasliri simultan simetrice, din doua pozitii

initiale ale bratelor, ambele sus sau langa picior;

● acelasi exercitiu, folosind miscari de picioare bras in loc de spate;

● inot brate spate sau spate dublu, cu sau fara sprijin pe flotor;

● procedeu spate integral ** – procedeul de inot sportiv, competitional.