Studiu Privind Implicarea Elevilor In Exersarea Deprinderilor Specifice Jocurilor Sportive In Lectia de Educatie Fizica

=== 192f0d2f6be0117fc8ee785c706aa0c900c1b5e5_154178_1 ===

CAPITOLUL 4

REZULTATELE CERCETĂRII ȘI INTERPRETAREA LOR

4.1. Prezentarea și analiza datelor

Analiza exploratorie a datelor

Variabila dependentă în acest studiu este frecvența antrenamentelor, măsurată la nivel cantitativ, reprezentată prin numărul de antrenamente efectuate într-o săptămână. Variabilele independente sunt vârsta și motivația, măsurate pe scală categorială

Grupurile comparate sunt aproximativ de volum egal în cazul grupelor de vârstă: 14 subiecți în grupa ”11 ani”; 14 subiecți în grupa ”12 ani” și 12 subiecți în grupa ”13-14 ani”. În cazul variabilei motivație, 27 subiecți sunt motivați intrinsec pentru a face sport, 13 extrinsec:

Tabel 2. Repartiția subiecților în funcție de tipul de motivație predominant și grupe de vârstă

Eșantioanele sunt aleatorii și nu sunt afectate de erori, iar grupurile comparate sunt independente. Nu se întâlnesc valori extreme în cazul variabilei dependente și nici valori lipsă pentru nici una dintre variabile.

Valoarea pa testului de normalitate este p=0<0,05, ceea ce nu confirma normalitatea distribuției variabilei dependente.

Analiza grafică a valorilor variabilei dependente ne arată o asimetrie ușor negativă. De asemenea, media frecvenței antrenamentelor pentru lotul studiat este de 4,5 antrenamente pe săptămână, un număr pe care îl putem considera ridicat, având în vedere că recomandarea de specialitate pentru elevii de clasa aVI-a si respectiv a VII-a este de 3-4 antrenamente săptămânale.

Omogenitatea varianței la nivelul grupurilor a fost confirmată cu ajutorul testului Levene: p=0,629 ˃ 0,05, fapt ce indica respingerea ipotezei de neomogenitate.

Aspectele prezentate mai sus îndeplinesc condițiile impuse de utilizarea procedurii factoriale ANOVA, exceptând distribuția la nivelul populației pentru scorurile variabilei dependente.

4.2. Interpretarea rezultatelor

Datele au fost prelucrate folosind procedura factorială ANOVA, model (2X3).

Mediile grupurilor și abaterile standard ale grupurilor analizate sunt prezentate în tabelul de mai jos:

Tabel 3. Mediile și Abaterile Standard ale grupurilor analizate

Rezultatele ANOVA factorial sunt prezentate în tabelul de mai jos:

Tabel 4. ANOVA factorială pentru relația dintre motivație și vârstă și frecvența antrenamentelor

Relația dintre vârstă și tipul de motivație predominant, pe de o parte, și frecvențaexercitiilor si a jocurilor de miscare, pe de altă parte, a fost supusă analizei de varianță factoriale. Rezultatele, prezentate în tabelul 4, arată un efect global foarte mic (F = 1,478, Sig. = 0,199, eta pătrat parțial = 0,04). Acesta provine de la efectul factorului motivație (F=1,27, Sig. =0,261, eta pătrat parțial = 0,007) și factorul vârstă (F=2,3, Sig. =0,102, eta pătrat parțial = 0,025). Interacțiunea motivație/vârstă nu are nici un efect asupra frecvenței antrenamentelor.

Analiza post-hoc, efectuată cu testul Bonferroni, nu prezintă nici o diferență semnificativă între cele trei categorii de vârstă (valoarea lui p > 0,005 în toate cele 3 cazuri).

Rezultatele arată că efectul global al vârstei și motivației, deși mic, este dat în totalitate de efectele înregistrate separat ale factorilor, însă acestea au, fiecare, o mărime a efectului neglijabilă. Ipoteza conform căreia frecvența antrenamentelor variază în funcție de motivație și vârstă nu este pe deplin confirmată pentru lotul de subiecți ai cercetării de față. Se poate intui totuși un efect global al celor doi factori, fără însă a putea extinde afirmația mai departe. Un număr mai mare de subiecți, sau repetarea cercetării pe un alt eșantion de subiecți ar fi recomandată în cazul de față, pentru a verifica ipotezele avansate de către acest studiu. Motivația nu este unul dintre factorii care crește sau scade determinarea subiecților de a veni mai frecvent sau, din contră, mai rar, în sala de sport.

Numărul subiecților motivați intrinsec pentru a face sport îl depășește de două ori pe cel al subiecților motivați .O analiză a statisticilor descriptive arată însă o pondere egală a ambelor tipuri de motivație în cadrul grupelor de vârstă. Astfel se poate spune că în sala de fitness se regăsesc clienți motivați atât extrinsec, cât și intrinsec, indiferent de vârstă. Ipoteza conform căreia frecvența antrenamentelor variază în funcție de vârstă nu este, așadar, confirmată. Reprezentanții ambelor tipuri motivaționale desfășoară activități variate în acest tip de sport, fără ca numărul antrenamentelor să fie mai mare sau mai mică în vre unul din cazuri.

Indiferent de segmentul de vârstă din care fac parte, clienții sălilor de sport din lotul studiat se antrenează și depun un efort constant. Se poate spune că din acest punct de vedere, subiecții nu se diferențiază sub aspectul timpului alocat activităților sportive.

În concluzie, ipotezele înaintate la începutul capitolului anterior nu au fost confirmate, pe acest lot de subiecți și în aceste condiții de cercetare. Nu putem astfel afirma că frecvența antrenamentelor de fitness variază în funcție de motivația predominantă a subiecților, sau în funcție de vârsta lor (în acest caz, al grupei de vârstă din care face parte).

La intrebarea daca sportul este parte integrantă din viata elevilor, acestia au raspuns cu cifra ”5” in proportie destul de mare, ceea ce inseamnă că sportul este apreciat de elevi și acestia il pactică cu destul de mare drag.

Marea majoritate a practicantilor de sport aleg să se documenteze despre sportul respectiv, nu se multumesc doar să il experimenteze. Cea ce este un lucru incurajator, petru că sportul ajută la echilibrarea tuturor componentelor organismului.

De asemenea cei care au răspuns la intrebarea cu documentarea au dat aceleasi răspunsuri și în ceea ce priveste modul in care ei aleg să isi dezvolte si alte aspecte ale vietii si daca sportul eset cea mai bună metodă.

Din păcate nu foarte multi dintre cei chestionati ar suferi dacă nu ar avea timp pentru sport.

Multi consideră interesant să afle noi metode de a progresa in sportul respectiv, tocmai de aceea nu se leagă răspunsurile de mai sus reefritoare la faptul că elevii nu s-ar simti rău dacă nu ar mai avea timp de sport.

Sportul le creează o stare de bine celor mai multi dintre elevi, ii face să se simtă liberi si in egală măsură se simt apreciati de cei din jur datorită faptului că practică sport.

Multi se desnadajduiesc după ce practică un sport o vreme, deoarece nu mai văd motivele pentru care să continue, simt că nu sunt capabili să obțină performante, nu vad ce li s-ar putea intampla bine. Sportul ar trebui să creeze speranță inprimul rand si sa aducă la lumină niste luptătoti, insa, probabil datorita varstei elevilor, acestia tind să renunte destul de usor, cand simt ca au dat de greutati.

Cei mai multi dintre elevi practică sportul in fiecare zi a saptamanii, dar sunt si elevii cre inafara orelor de la scoala, nu mai fac alt tip de miscare.

Educația fizică alături de celelalte activități motrice fundamentale din domeniu, face parte integrantă din măsurile privind dezvoltarea fizică armonioasă și menținerea unei stări optime de sănătate pentru toate categoriile de populație ale țării noastre.

Educația fizică se subordonează în principal pregătirii pentru muncă și viață.

Elevii trebuie ajutati sa constientizeze importanța sportului și a mișcării pentru sănătatea lor, atât fizică cât și psihică, pentru dezvoltarea și menținerea unei stări armonioase. Aplecarea spre sport a elevilor le dă o nouă perspectivă asupra vieții. Practicarea unui sport în timpul liber sau acordarea unui timp rezonabil pentru a face mișcare în orice mod îi ajută pe elevi nu doar pentru menținerea tonusului muscular ci are efect asupra personalității acestora, elevii își vor dori sa fie tot mai buni în ceea ce fac, vor dori să evolueze, vor fi mai determinați și mai implicați.

În prezent, procesul de pregătire fizică a elevilor, dezvoltarea calităților motrice continuă să constituie încă o latură secundară a preocupărilor unui număr foarte mare de cadre didactice.

Rezumându-se strict la problematica și tematica acestei lucrări, putem spune că procesul de conștientizare a elevilor în vederea folosirii mijloacelor educației fizice în timpul liber se integrează și reprezintă o condiție obligatorie a întregului proces de pregătire a elevilor.

Dezvoltarea calităților motrice și formarea deprinderilor motrice trebuie înțelese ca un proces unitar, ce se desfășoară corelat în cadrul lecțiilor semestrului, anului și ciclului de învățământ, alocându-se fiecăruia dintre aceste obiective ponderea impusă de recomandările actuale.

Viteza este o calitate care influențează, în bună măsură randamentul muncii orcărui individ, indiferent de specificul profesiei sale.

Solicitările din ce în ce mai mari în producție, în activitatea școlară și în viața cotidiană creează un real disconfort, cu ajutorul calității motrice viteza, omul poate învinge apariția timpurie a oboselii, atât în domeniul intelectual, senzorial, emoțional cât și în cel fizic.

În societatea contemporană, caracterizată prin sedentarism, stres, agresivitate, activitatea sportivă are un rol social bine definit.Fenomenul sportiv a devenit o activitate socială, de recreere cu valențe deosebite, dar și un colos economic.Mișcarea în aer liber, practicarea sportului ameliorează condiția umană, implicit calitatea vieții, iar practicantul activităților sportive dobândește un ansamblu de cunoștințe și abilități necesare atât pentru sine cât și pentru societatea din care face parte.Mișcarea realizată prin exercițiile fizice, activitatea sportivă competițională și necompetițională contribuie la formarea unei imagini pozitive despre sine, la implementarea în activitatea zilnică a unor mecanisme de autoreglare a stărilor psiho-comportamentale.Îmbinarea muncii intelectuale cu munca fizică este considerat un principiu de viață în condițiile civilizației moderne.Educația fizică este o formă importantă de odihnă activă a tuturor oamenilor.Practicată în mod rațional, ea îi reconfortează organismul după efortul intelectual, reface capacitatea de muncă și asigură pofta de viață.Ea contribuie la realizarea unor influențe specifice privind dezvoltarea morfofuncțională a organismului, sporesc capacitățile de lucru și de adaptare la efort.

Educația fizică, mai mult decât celelalte discipline de învățământ,oferă posibilitatea de a trăi la cote maxime, emoția de a fi mai bun și recunoscut, satisfacția și bucuria de a concura, de a învinge bariere ce par de neatins, oferă posibilitatea cunoașterii și descoperiri propriei persoane.

Educația fizică, ca parte a educației generale are la bază mișcarea umană pusă în slujba îmbunătățirii condiției fizice și mentale a oamenilor, a dezvoltării fizice armonioase și întreținerii stării de sănătate.Întrucât mișcarea umană, sau motricitatea omului este reprezentată de totalitatea actelor și acțiunilor motrice desfășurate de om cu scopul de întreținere a relațiilor cu mediul natural și social, educația pentru mișcare reprezintă nu numai o necesitate, ci chiar o condiție a existenței umane.Activitatea de educație fizică trebuie privită, astfel, ca o necesitate personală a omului, alături de alimentație, îmbrăcăminte, învățătură, apă, soare, relații umane, spațiu de locuit, etc.

Mișcarea umană este unul dintre factorii de bază ai dezvoltării fizice și psihice a omului.Prin mișcarea pe care oamenii o învață încă de la naștere, într-un mod neorganizat, dar supravegheat de către fiecare părinte în parte, prin educația fizică școlară pe care copii/elevii o desfășoară sub supravegherea cadrelor specializate, prin mișcarea realizată în mod nesupravegheat în afara procesului instructiv-educativ, omul își întregește personalitatea și devine independent.Mișcarea omului realizată cu scop instructiv-educativ în procesul de învățământ organizat este denumită educație fizică.

Concluziile cercetării

Datele statistice prezentate în capitolul anterior nu au confirmat nici una dintre ipotezele înaintate la începutul studiului. Putem trage concluzia că sportul recreațional este practicat la orice vârstă cu aceiași intensitate, iar diferențele dintre grupele de vârstă nu sunt notabile sub acest aspect. Interesul pentru sport și sănătate apare la vârste din ce în ce mai scăzute. De asemenea, idealurile fizice la care aspiră majoritatea se păstrează odată cu înaintarea în vârstă.

Socializarea în sala de fitness devine un bonus, nu un factor determinant pentru frecvența cu care o persoană vine în sala de antrenament. Relaționarea cu ceilalți colegi sau parteneri de antrenament este o modalitatea de a îmbunătăți și diversifica relațiile sociale și de a face experiența antrenamentului mai plăcută.

În cazul sportivilor amatori și deci, a activităților desfășurate în contexte neinstituționalizate, Gavriluță și Gavriluță (2010) considerau sportul un bun prilej de a relaționa, de a te deschide spre ceilalți și de a-i cunoaște. Oamenii pot descoperii afinități, pot lega prietenii cu ușurință. Se observă că o mare majoritate a celor care practică sport devin mai sociabili și în afara sălilor de antrenament.

Un studiu efectuat în Grecia de Alexandris et al.(2002) demonstrează efectele pozitive ale motivației extrinseci asupra unui grup de 257 de practicanți (adulți) ai sportului recreativ, în sensul creșterii frecvenței antrenamentelor. Cercetătorii consideră că motivele externe, cum sunt dorința de a fi sănătos, atractiv, de a menține greutatea sub control, sunt stimulente importante în practicarea sportului, iar aceste comportamente determinate extern pot deveni uneori autodeterminate, prin procesul identificării.

Imaginile vizualizate la televizor sau în diferite reviste sunt folosite adesea ca bază a comparațiilor și a evaluărilor propriei poziții, indiferent dacă este voba de posesiuni materiale sau aspect fizic (Richins, apud. Venkat și Ogden, 2002). Reclamele sunt văzute ca un factor ce determină standardele de frumusețe ale tinerilor. Totodată, standardele înalte folosite pentru comparația nerealistă cu propria imagine pot conduce la scăderea satisfacției în ceea ce privește propriul aspect fizic.

Majoritatea persoanelor care vin la sala de sport cu scopul de a slabi, caută, de obicei, un anumit model, au o imagine setată în minte. Deși motivația este inițial extrinsecă, resorturile motivaționale intrinseci vor acționa asupra voinței și vor conduce spre atingerea scopului. Motivația extrinsecă devine extrem de importantă în situațiile de cumpănă, atunci când o persoană a ajuns la limită și nu știe dacă poate continua sau nu regimul alimentar și antrenamentul respectiv. Aici motivația extrinsecă, reprezentată de o recompensă palpabilă (posibilitatea de a purta un anumit obiect vestimentar dorit, aprecierea primită din partea prietenilor) va reaminti persoanei respective de ce merită și este important să continue efortul și munca depusă.

Lockwood et al. (2005) au studiat impactul modelelor pozitive și negative de condiție fizică asupra motivației. Studiul a fost efectuat pe un grup de studenți la psihologie, iar rezultatele au arătat că un exemplu pozitiv de condiție fizică bună (limite normale ale greutății corporale și un tonus muscular crescut) poate determina indivizii să urmeze un stil de viață sănătos. Posibila condiție fizică la care pot ajunge activează o schemă comportamentală, care conduce către un scop bine determinat – obținerea unei imagini corporale dezirabile. Totodată, exemplul negativ (persoanele supraponderale) care evidențiază o condiție fizică slabă nu are impact în privința motivației de a efectua activități fizice. În schimb, aceste exemple negative au activat preocupările asupra propriului corp, în sensul de a evita în viitor asocierea cu o imagine corporală caracterizată de un surplus de greutate. Evitarea unui astfel de rezultat a fost asociată cu posibilele consecințele nefaste ale supraponderabilității asupra sănătății pe termen lung (un risc crescut de infarct miocardic, osteoporză).

Modelele media nu trebuie privite ca un lucru negativ. Urmarea unor diete sau a unor antrenamente promovate de anumite personalitați pot fi chiar benefice, dacă acestea se înscriu în anumite standarde corecte din punct de vedere nutrițional, fizic și psihic. Urmărirea anumitor modele așa zis ideale este perfect normal, dacă acestea sunt alese în funcție de caracteristicile somatice ale propriului corp.

De asemenea, modelele mass-media sunt trecute prin propriul filtru subiectiv. Pavelo (2006) a analizat modul în care media influențează negativ imaginea corporală și stima de sine prin imaginile subponderale promovate ca ideale. Eșantionul a fost constituit din 42 de femei tinere, studente la psihologie. Rezultatele au arătat că persoanele cu o stimă de sine crescută nu percepeau ca ideal acele modele media subponderale și nu simțeau nevoia de a se compara cu acestea. De cealaltă parte, persoanele cu o stimă de sine extrem de scăzută aveau tendința de a se compara cu modelele subponderale și a valorifica un astfel de ideal. Concluzia studiului a fost că modelele media au efecte diferite asupra imaginii unui „ideal”, răspunsurile persoanelor intervievate depinzând foarte mult de încrederea în sine a subiectului.

Efectele campaniilor mass-media ce promovau sportul recreațional și activitatea fizică în câteva orașe din Canada la începutul anilor ´80, au fost benefice asupra populației (Jackson, 1991). De exemplu, 24% din populația orașului Sakatoon a inițiat activități fizice. Deși, cu timpul, interesul acestora s-a atenuat, 15% au continuat, pe termen lung, practicarea sportului. În campanie au fost utilizate metode de promovare a unui stil de viață sănătos și a cătorva tipuri de antrenamente (culturism , jogging, brisk walking). Oamenii au fost motivați atât intrinsec, prin internalizarea conceptelor amintite mai sus, cât și extrinsec, deoarece sportul era promovat în comunitate și erau invitați în a face sport împreună.

Motivația intrinsecă poate fi asociată, în cazul cercetării de față, cu apropierea de conceptul de stil de viață sănătos – „wellnes”, subsumat totodată conceptului de „well being”. Sportul nu este facut în acest caz pentru că „trebuie” ci pentru că „așa e bine pentru mine”.

Conceptul de well being este utilizat din ce în ce mai mult în sănătatea publică, cu precădere în țările dezvoltate, dar își face simțită prezența din ce în ce mai mult în lume. El însumează subconcepte ca sănătate fizică, psihică, emoțională, longevitate, comportamente sănătoase, conduită socială adecvată, datisfacție în viață, stare de productivitate optimă.

La începutul anilor ´50, Dunn (apud. Gasper, 2003) a definit prima oară conceptul de wellnes ca pe o metodă de funcționare orientată spre a maximiza potențialul cu care individul este capabil să funcționeze în mediul înconjurător, respectiv în societate. National Wellnes Institute promovează acest concept într-o manieră holostică și orientată spre sănătate, atribuindu-i șase dimensiuni: emoțională, intelectuală, fizică, socială, spirituală, vocațională.

Dimensiunea fizică, tratată din anumite puncte de vedere în acest studiu, are ca scop îmbunătățirea și menținerea sănătații la un nivel superior, prin întărirea sistemelor osos, muscular, cardio-vascular și prin îmbunătățirea flexibilității. Dimensiunea este percepută diferit de fiecare individ în parte, care alege propriul mod de abordare, în funcție de abilitățile și posibilitățile pe care le are. Poate deci opta pentru antrenamente intense, diete stricte, sau poate alege doar să își corecteze alimentația din punct de vedere nutrițional. Este, de asemenea, încurajată acumularea de cunoștințe noi în domeniile adiacente sportului (nutriție, elemente de medicină naturistă). Scopul este de a deprinde obiceiuri de viață sănătoase și de a descuraja comportamentele excesive. (Montague, 2010).

Este important de menționat că aceste concepte sunt promovate cu precădere în România în marile orașe și se adresează, în special, celor cu venituri medi și ridicate. Piața de sport în țara noastră și-a deschis porțile destul de târziu față de țările mai dezvoltate, însă clienții au învățat să caute programe accesibilie și diversificate. Față de anii 1990-2010, consumatorul de sport pentru amatori s-a educat, are acces la informații diverse și pretinde servicii de cea mai bună calitate. În noul context actual cultural, social și mai ales economic, a fost adusă tot mai des în discuție eficiența în bani a serviciilor. Clientul va calcula de fiecare dată de ce e mai rentabil să vină la un antrenament sau la altul, indiferent de bugetul și timpul alocat.

Se poate spune că cei ce își desfășoară activitatea în cluburile de fitness din care au provenit subiecții lotului cercetat au un nivel de trai mai ridicat, venituri mai ridicate, posibilitatea alocării unui interval de timp mai mare pentru orele de antrenament, disponibilitate psihică necesară pentru antrenament. Activitatea fizică întreprinsă într-un mod organizat este determinată, deci, de condiția socială. Sportul în sala de fitness tinde să devină un lux. Cei care activează în astfel de cluburi de fitness devin tot mai interesați de sport și de nutriție, dar totodată, aceștia tind să se alăture unui grup etilist.

Se remarcă apariția pe piață a numeroase școli de fitness ce oferă certificări pentru instructori de fitness, culturism , tehnician nutriționist și alte meserii din domeniul de wellnes. Tot mai mulți clienți ai sălilor de fitness se îndreaptă spre astfel de cursuri pentru a se informa și a afla lucruri care îi pot ajuta să își îmbunătățească stilul de viață. De asemenea, un anumit procent urmează o carieră în domeniu.

Aceste rezultatele vin în contrast cu statisticile conform cărora în România există un număr foarte mare de persoane supraponderale. Se profilează astfel două extreme, cei ce fac sport și cei ce nu au deloc activitate fizică. Se admite, evident, existența celor care fac sport ocazional sau sunt persoane extrem de active care, deși nu fac sport în mod organizat, au un consum caloric mare prin munca depusă. De asemenea, sunt cei care nu pot fi integrați într-o categorie strictă, deoarece practicarea sportului se rezumă la un joc de fotbal sau o partidă de tenis pe săptămână.

Eventualele erori într-o cercetare sunt inevitabile, dar pot fi controlate atunci când se cunosc cauzele și mai mult decât atât, pot oferi anumite explicații cu privire la rezultatele obținute. Ele pot fi analizate în funcție de nivelul la care apar. În cazul lucrării de față, unele dintre erori pot fi înregistrate la nivelul eșantionului de subiecți și la nivelul chestionarului, dar și al modului de interpretare a conceptelor înaintate și a răspunsurilor date.

Eșantionul de subiecți a fost selectat din practicanții de fitness și culturism din București. Deși s-a încercat excluderea din cercetarea a participanților la competiții sportive (fitness, culturism, maraton), acest lucru nu a putut fi verificat. Datorită aplicării chestionarului prin intermediul internetului, este posibil ca unii dintre respondenți să aparțină categoriilor mai sus menționate. Este, de asemenea, posibil ca unii dintre subiecți să activeze la cluburi și săli de fittness din alte orașe, deoarece nu întotdeauna a fost posibil contactul direct cu fiecare subiect în parte: chestionarele au fost transmise de la participant la alt participant (sau „share-uite” în mediul online). Acest lucru este posibil, totodată, să atenueze înțelegerea scopului cercetării și a importanței și a semnificației răspunsurilor pentru unii subiecți.

Traducerea chestionarului poate fi o sursă de erori, deoarece, prin traducere din limba engleză în limba română, sensul unor cuvinte și/sau expresii se poate pierde sau modifica substanțial. Acest lucru îngreunează înțelegerea sau dă un cu totul alt sens itemilor. Deși este posibil acest lucru, respondenții la chestionar nu au semnalat nici o nelămurire în legătură cu formularea itemilor. O soluție pentru a evita aceste impedimente ar fi aplicarea chestionarului direct în limba engleza, dar acest lucru ar putea limita numărul de respondenți și ar ridica întrebări cu privire la validitate.

O problemă mereu prezentă și foarte greu de interpretat și evitat, în cazul chestionarelor, este sinceritatea subiecților. De multe ori, aceștia înclină să răspundă dezirabil, în cazul cercetării de față, să raporteze un număr mai mare de antrenamente sau să atribuie scoruri mai mari întrebărilor pentru care știu că ar fi recompensați. O altă cauză a răspunsurilor de acest gen ar fi cunoștința faptului că cercetătorul sau persoana care împarte chestionarele activează în mediul fitness, iar un răspuns pe placul acestuia (înclinare către activitate sportivă și o frecvență mare a antrenamentelor) va fi dezirabil. Acest lucru a putut fi controlat, parțial, prin aplicarea chestionarului online, deoarece nu toți subiecții cunosc în mod direct persoana care aplică chestionarul.

Chestionarul mai poate fi sursă de eroare și prin prisma modului de a răspunde la itemi. În studiul întreprins, a fost folosit un chestionar cu răspunsuri pe scală Likert în șapte trepte. Deși este cea mai utilizată scală de răspuns, de multe ori măsurătorile pot suferi distorsiuni. O cauză ar fi reținerea manifestă a respondenților de a utiliza valorile extreme sau dimpotrivă, de a le folosi în mod exagerat, în funcție de natura răspunsului pe care trebuie să îl dea.

Direcții noi de cercetare și scopuri secundare ale cercetării

Rezultatelei cercetării nu pot fi extrapolate asupra unei populații mai mari deoarece lotul studiat este reprezentativ doar pentru practicanții de sport recreativ (fitness și culturism ), din București. Pentru a putea extinde rezultatele la un număr cât mai mare de persoane trebuie luată în calcul mărirea lotului de subiecți și includerea în cercetare a subiecților din alte orașe. O comparație ar putea fi făcută între practicanții de sport din marile orașe și cei din orașe mai mici sau zone de provincie. O altă opțiune interesantă pentru cluburile de sport ar fi repetarea cercetării de față, dar cu un eșantion format exclusiv din clienții clubului respectiv.

În cercetarea motivației și a implicării în activitatea sportivă recreațională este necesară luarea în calcul și a altor variabile, pe lângă cele propuse de studiul de față. Practicarea sportului în sala de fitness poate fi analizat din punct de vedere social, în funcție de venituri și timp liber alocat activităților fizice. De asemenea, rezultatele vizibile obținute în sala de sport ar trebui asociate atât cu frecvența antrenamentelor cât și cu eficiența acestora, deoarece multe antrenamente săptămânale nu sunt eficiente sau benefice pentru organism. Analiza tendinței de supraantrenament la subiecții motivați intrinsec, față de cei motivați extrinsec este un subiect ce poate fi abordat din mai multe perspective și cu beneficii atât pentru domeniul psihologic, cât și medical și sportiv.

Scopul practic al cercetării de față a fost unul cu aplicație managerială. În primul rând, cunoașterea persoanelor interesate și predispuse către anumite tipuri de antrenamente este important în abordarea diferitelor programe de către antrenori în cluburile și sălile de fitness. Promovarea acestori module/tipuri de antrenamente către o anumită categorie de persoane poate aduce venituri substanțiale, prin aducerea de noi clienți și prin păstrarea celor mai vechi. Este important de știut cine și de ce preferă antrenamentele de grup (de maxim zece persoane), antrenamentele doar cu unul sau doi parteneri de antrenament, sau antrenamentul individual.

Realizarea unei grile de programe de antrenamente zilnice pentru sălile de culturism depinde de tipul de activitate pe care îl preferă clienții și de forma în care o preferă. Acest lucru este influențat de mulți factori, printre care segmentul de vârstă și ora la care aceste persoane frecventează sala de sport, la fel și numărul de antrenamente săptămânale pe care le practică.

Din prisma antrenorilor și instructorilor de fitness, importanța cunoașterii preferințelor potențiali clienților pentru diferite tipuri de antrenamente este importantă din două puncte de vedere. Orientarea spre anumite tipuri de clienți cu care sunt compatibili din punct de vedere al pregătirii profesionale depinde de cunoașterea segmentului de populație din care face parte clientului. De asemenea, este bine ca instructorii și antrenorii să știe către ce cursuri de perfecționare să se îndrepte. Din multitudinea de tipuri de antrenamente și a modului în care sunt abordate acestea (grup mic sau mare de clienți, antrenamentul cu un partener, antrenament individual), pot alege să urmeze un curs de perfecționare ce îi avantajaza, în funcție de cerințele clienților sălilor la care activează.

Bibliografie

Albu Emilia – Psihologia vârstelor, (pentru uzul studenților), Universitatea Petru Maior, Târgu Mureș, Departamentul I.F.R.D., 2007.

Alexe Nicu și colectiv – Terminologia educației fizice și sportului, Editura Stadion, București, 1974.

Alexe Nicu – Antrenamentul sportiv modern, Editura Editis, București, 1993.

Badiu Toma, Mereuță Claudiu – Teoria și metodica educației fizice și sportului – Culegere de teste, Editura Evrika, Brăila, 1998.

Badiu Toma, Mereuță Claudiu, Talaghir Laurențiu Gabriel – Metodica educației fizice a tinerei generații, Editura Mongabit, Galați, 2000.

Bompa O. Tudor – Dezvoltarea calităților biomotrice, M.T.S., Școala Națională de Antrenori, C.N.F.P.A., Editura EX PONTO, București, 2001.

Cârstea Gheorghe – Particularități ale școlarilor și implicațiile acestora în educația fizică și sportivă, M.Î., A.N.E.F.S., București, 1993.

Cârstea Gheorghe – Programarea și planificarea în educația fizică și sportivă școlară, Editura Universul, București, 1993.

Cârstea Gheorghe – Teoria și metodica educației fizice și sportului, Editura Universul, București, 1993.

Cârstea Gheorghe (coordonator) – Metodica educației fizice. Îndrumar pentru lucrările practice, M.Î., A.N.E.F.S., București, 1995.

Cârstea Gheorghe – Educația fizică. Teoria și bazele metodicii, M.Î., A.N.E.F.S., București, 1997.

Cârstea Gheorghe – Metodica educației fizice școlare, Editura A.N.E.F.S., București, 1999.

Cârstea Gheorghe – Teoria și metodica educației fizice și sportului pentru examenele de definitivat și gradul didactic II, Editura AN-DA, București, 2000.

Cosmovici Andrei, Iacob Luminița – Psihologie Școlară, Editura Polirom, Iași, 2005.

Crețu Tinca – Psihologia vârstelor, Ediția a III-a revăzută și adăugită, Editura Polirom, Iași, 2009.

Demeter, Andrei – Bazele fiziologice ale calităților fizice, Editura Sport-Turism, București, 1981.

Dragnea, Adrian – Teoria și metodica dezvoltării calităților motrice-compendiu, M.T.S., A.N.E.F.S., București, 1991.

Dragnea Adrian, Bota Aura – Teoria activităților motrice, Editura Didactică și Pedagogică, R.A., București, 1999.

Dragnea Adrian Constantin, Teodorescu-Mate Silvia – Teoria sportului, Editura FEST, București, 2002.

Dragnea Adrian și colaboratorii – Educație fizică și sport – Teorie și didactică, Editura FEST, București, 2006.

Dragomir Petrică, Scarlat Eugeniu – Educație fizică școlară. Repere noi-mutații necesare, Editura Didactică și Pedagogică, R.A., București, 2004.

Dumitru Mariana – Educația fizică componentă a curriculum-ului național (teorie și metodică), Editura Ovidius University Press, Constanța, 2011.

Enăchescu Eugenia – Repere psihologice în cunoaștere și descoperirea elevului, Editura Aramis Print, București, 2008.

Firea Elena – Metodica educației fizice școlare. Vol. I. Bazele generale ale educației fizice școlare, M.E.Î., I.E.F.S., București, 1984.

Găișteanu Mihaela – Psihologia copilului, suport de curs, Universitatea din Oradea, D.I.D.I.F.R., 2009.

MereuțăClaudiu – Educația fizică școlară – abordări metodice, Editura VALINEX, Chișinău, 2008.

Mereuță Claudiu – Atletism. Școala alergării, Editura VALINEX, Chișinău, 2008.

Mitra Gheorghe, Mogoș Alexandru – Metodica educației fizice școlare, Editura Sport-Turism, București, 1980.

Scarlat Eugeniu, Scarlat Mihai Bogdan – Educație fizică și sport (Manual pentruînvățământul gimnazial), Editura Didactică și Pedagogică, București, 2002.

Stănescu Monica – Didactica educației fizice, Editura Universitară, București, 2012.

Stoica Marius – Capacitățile motrice în atletism, Editura Printech, 2000;

=== 192f0d2f6be0117fc8ee785c706aa0c900c1b5e5_154680_1 ===

2.5 Deprinderile motrice specifice jocurilor sportive

CALITĂȚI ȘI DEPRINDERI MOTRICE

– îndemânare în efectuarea elementelor de tehnică cu și fără minge (alergări, ocoliri, întoarceri, sărituri, opriri);

– viteză de reacție, de deplasare și de execuție a procedeelor tehnico-tactice în condiții de joc;

– forță pentru efectuarea starturilor, opririlor, întoarcerilor, săriturilor, lovirii mingii cu piciorul și cu capul precum și pentru folosirea regulamentară a forței corporale în lupta cu adversarul;

– rezistență în regim de viteză și de execuții tehnico-tactice repetate, rezistență la eforturi de intensitate submaximală și maximală.

Pentru a contribui cât mai eficient la realizarea obiectivelor educației fizice scolare, jocurile de mișcare (fotbal, handbal, volei) pot fi organizate și desfășurate în forme foarte variate. Folosirea lor în lecție este utilă, însă numai atunci când conțin acțiuni care conduc nemijlocit la realizarea anumitor obiective instructiv – educative, la perfecționarea capacității motrice a elevilor.

Jocul de mișcare sportivă reprezintă o variantă a activității ludice în care rolul mișcărilor este foarte important.

Prezentăm în continuare particularitățile specifice jocurilor de mișcare:

jocurile de mișcare au un caracter complex ce permite perfecționarea simultană a capacităților motrice;

jocurile de mișcare favorizează dezvoltarea simultană a deprinderilor motrice de baza sau specifice, a calităților motrice, precum și a însușirilor și deprinderilor moral –volitive;

în cadrul lor se formează și se consolidează deprinderile motrice utilitare și de bază, fiind favorizate în același timp și dezvoltarea unor calități motrice ca:

capacitățile condiționale, cuprinzând dezvoltarea următoarelor calități motrice:

viteza în multiplele sale forme de manifestare;

rezistența;

forța;

capacitățiile cooordinative: îndemânarea, ambidextria, lateralitatea etc.;

concomitent cu perfecționarea simțului echilibrului și a activității senzorio – motrice.

priceperile și deprinderile motrice se perfecționează în timpul jocului, ca urmare a legăturilor noi și complexe care se stabilesc între ele și datorită relațiilor de condiționare ce pot favoriză transferul pozitiv între cunoștințe, priceperi, deprinderi și calități motrice;

jocului îi este specifică activitatea în colectiv, ce presupune valoare, cooperare cu partenerii de joc, armonizarea intereselor, a motivelor, a acțiunilor și eforturilor personale cu cele ale colectivului, încadrarea în colectiv, asumarea unor responsabilitati etc. In joc, foarte importante sunt relațile de grup ce apar, coeziunea acestora, unitatea în acțiune și efortul conjugat al tuturor componenților echipei, toate acestea asigurând și condiționând reusita;

jocurile de mișcare permit manifestarea initiativei și independenței în acțiune. Aceasta este posibilă numai în cazul în care elevii stăpânesc un bagaj larg de deprinderi, au calități motrice dezvoltate corespunzător și au fost instruiți să acționeze în limitele unor reguli precise. Pentru că participanții sunt obligați sa aplice ceea ce cunosc în situații mereu noi, ei reacționează rapid și găsesc soluții potrivite. Se dezvoltă astfel gândirea, creativitatea, inițiativa, capacitatea de anticipare și decizie;

jocurile au ca element caracteristic de desfășurare: întrecerea, competitivitatea care necesită un bagaj de deprinderi și calități motrice temeinic consolidate. Întrecerea sporește interesul elevilor pentru activitate, le mobilizeaza forțele și îi stimulează;

jocurile nu permit o dozare precisă a efortului și nici o reglementare strictă a execuților tehnice. Participarea elevilor este inegală datorită nivelului diferit de pregătire și datorită insușirilor temperamentale;

In cadrul activității de educație fizică școlară, jocurile de mișcare au următoarele sarcini:

dezvoltarea fizică generală și întărirea sănătății;

perfecționarea capacității motrice a elevilor (dezvoltarea deprinderilor, priceperilor și calităților motrice);

formarea unor cunoștinte utile, prin lărgirea sferei reprezentărilor despre lume;

formarea unor cunoștințe despre tehnică și tactică specifice anumitor ramuri de sport;

dezvoltarea spiritului de prietenie și a calităților moral – volitive.

Jocurile de mișcare se folosesc în toate ciclurile de învățământ, la toate clasele, alegerea și metodica predării lor fiind dependentă de sarcinile procesului instructiv – educativ și de particularitățile individuale: de vârstă, sex, grad de dezvoltare.

In funcție de obiectivul urmărit, jocul de mișcare poate fi folosit cu succes în aproape toate momentele lecției, excepție facând verigile de influențare selectiva a aparatului locomotor și în ultima verigă – aprecieri și recomandări.

Introducerea lor în primele verigi au drept consecință creșterea gradului de concentrare a atenției pentru activitatea din lecție. In acest scop este recomandată alegerea jocurilor de scurtă durată, variate și atractive.

In celelalte verigi ale lecției poate fi folosită o gamă largă de jocuri de miscare specifice, care solicită unele calități motrice sau grupe de calități, unele deprinderi motrice, creând totodată o stare emoțonală corespunzătoare, mai ales în lecțiile care pretind un efort fizic susținut.

La orice vârstă jocurile de mișcare dinamizează activitatea, captează interesul elevilor.

La clasele V – VI datorită dezvoltării musculaturii, se pot practica jocurile de mișcare cu exerciții de fortă.

La această vârstă au un pronuntat caracter de întrecere, o durată mai lungă și reguli mult mai numeroase. Conținutul lor se diversifică incluzându-se și elemente de gimnastică acrobatică (rostogoliri, sărituri), precum și deprinderi aplicative. La aceste clase se folosesc aproape exclusiv jocuri cu împărțirea elevilor pe echipe.

La clasele VII – VIII jocurile de mișcare sunt asemănătoare cu cele de la clasele V-VI, ne referim la jocurile de echipă, cu caracter de întrecere, care trebuie să fie dozate cu multă prudență, deoarece capacitatea de coordonare a mișcărilor scade față de cea a elevilor din clasele V – VI, datorită disproporției dintre membre și trunchi și a slabei dezvoltări musculare în raport cu intensa creștere a oaselor.

In clasele VII – VIII interesul elevilor este orientate cu precădere spre jocurile sportive (fotbal, handbal, baschet, volei) care capătă un pronunțat caracter de întrecere.

Astăzi jocul este apreciat ca o importană metodă de învățământ. Jocul are menirea de a-i conștientiza pe elevi de faptul că se află într-o situație de învățare, în care primează aspectul cognitiv.

In cadrul jocurilor de mișcare vor fi incluse deprinderi cunoscute și accesibile intregului efectiv de elevi, ținându-se cont de mai multe cerințe de ordin metodologic, pe care le prezentăm în continuare:

jocurile să aibă reguli simple, să fie accesibile, să nu pericliteze corecta însușire a unor deprinderi;

în întrecerile și jocurile pe echipe să se acorde fiecărui copil, pe rând, rolul de conducător. Această măsură are darul să-i stimuleze, să-i mobilizeze, constituind în același timp o recompensă pentru activitatea desfășurată;

întrecerile și jocurile să prezinte dificultăți sporite de la o etapă la alta, pentru a dezvolta capacitatea psihomotrică;

jocurile de mișcare sunt condiționate de temele lecției;

jocurile de mișcare se aleg în funcție de sarcinile pe care urmăm să le realizăm în cadrul lecției respective;

locul jocurilor de mișcare în lecția de educație fizică și anume partea în care urmează să fie folosite;

vârsta jucătorilor, deci particularitățile morfofuncționale și psihice ale elevilor cu care se lucrează este importanta în alegerea jocurilor;

jocurile de mișcare se aleg in funcție de nivelul dezvoltării și pregătirii fizice a elevilor, starea lor de sănătate;

jocurile de mișcare trebuie să respecte particularitățile de sex;

trebuie respectate condițiile materiale și condițiile atmosferice.

Prin respectarea acestor cerințe se asigură accesibilitatea și atractivitatea jocului. Un joc neadaptat la posibilitatile elevilor sau lipsit de elemente noi nu trezeste interesul elevilor ș deci nu poate avea efectele dorite.

Explicația și demonstrația jocului difera în funcție de nivelul dezvoltării fizice di motrice a elevilor.

In planul explicației se recomandă următoarea succesiune:

să se explice jocul și să se demonstreze;

să se precizeze denumirea jocului;

descrierea succintș a acțiunilor jocului;

să se evidențieze principalele reguli de joc;

să se stabilească condițiile de câștigare a jocului și de punctaj;

să se stabilească semnalele de începere și terminare a jocului.

Dozarea și gradarea efortului în jocurile de mișcare.

Poate fi realizată prin:

mărirea sau micșorarea suprafeței terenului de joc, în funcție de numărul participanților, de vârsta și sexul acestora;

mărirea duratei jocului;

accelerarea ritmului de joc;

mărirea numărului de repetări;

mărirea numărului de obstacole sau a sarcinilor de îndeplinit pe parcursul jocului;

simplificarea sau complicarea regulilor de joc;

mărirea numărului de repetări.

=== 192f0d2f6be0117fc8ee785c706aa0c900c1b5e5_154681_1 ===

3.1.Obiectivele, sarcinile și etapele cercetării

Studiul a fost făcut pe un eșantion constituit din 40 de subiecți, elevi in clasele a VI-a si a VII-a. Efectele pozitive ale practicării jocurilor de miscare asupra organismului și personalității elevilor, depind în mare măsură de metodica predării acestor jocuri sportive, in timpul lectiei de educatie fizică.

În stabilirea metodicii de predare a jocurilor în școală, trebuie să se pornească de la ideea potrivit căreia la rezolvarea sarcinilor educației fizice școlare contribuie în mod eficient jocul bilateral și fazele acestuia, iar nu exersarea analitică, izolată de condițiile jocului, a procedeelor tehnice, cuprinse în conținutul acestuia.

Numeroase studii și cercetări din ultima vreme au făcut posibilă apariția și consacrarea unei noi viziuni cu privire la conținutul real al jocului și la metodica instruirii acestuia, prin care se realizează o accelerare a procesului de invătare a jocului și o creștere considerabilă a eficienței acțiunilor individuale și colective ale jucătorilor.

Majoritatea jocurilor pregătitoare se adresează începătorilor, unele pot fi folosite și în lecțiile cu jucătorii avansați, tocmai datorită calitățiilor de a stimula atenția creând astfel condiții optime pentru însușirea deprinderilor de bază necesare în atac și apărare. Elementul de întrecere care le caracterizează contribuie simțitor la realizarea acestei sarcini, în ultimă instanță la reușita procesului de instruire.

Sarcinile lucrării

Sarcinile acestei lucrări sunt următoarele:

documentarea specifică temei;

alegerea eșantioanelor de subiecți pentru cercetare;

periodizarea cercetării;

stabilirea probelor si normelor de control;

stabilirea strategiei de cercetare

identificarea celor mai eficiente jocuri dinamice;

stabilirea metodelor de cercetare;

prelucrarea și interpretarea datelor cercetării;

Scopul lucrarii

Ca scop general ne-am propus ca prin introducerea unor jocuri dinamice, în cardul lecției de educație fizică cu teme din handbal, baschet, fotbal, volei, procesul instructiv- educativ să înregistreze progrese importante în ceea ce privește însușirea deprinderilor tehnice specifice clasei a VI-a și a VII-a.

3.2. Premisele și ipotezele cercetării

În stabilirea ipotezei acestei lucrări am pornit de la presupunerea că:

– cu cât vom utiliza, în lecția de educație fizică cu teme din handbal, fotbal, volei sau baschet, jocuri dinamice variate și adaptate specificului lecției, cu atât procedeele tehnico – tactice specifice jocului de handbal pot fi însușite mai repede și mai eficient.

– cu cât planificarea jocurilor dinamice în lecția de educație fizică este mai judicioasă și adaptată, cu atât vom contribui la dezvoltarea spiritului de întrecere și a celui de echipă, precum și la creșterea atractivității lecțiilor.

=== 192f0d2f6be0117fc8ee785c706aa0c900c1b5e5_154682_1 ===

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

CONCLUZII:

Analizând rezultatele cercetării putem afirma ca ipoteza stabilită la începutul experimentului este confirmată și anume că jocul de handbal poate fi învățat cu maximă eficiență prin jocuri dinamice specifice;

Jocurile dinamice cu caracter de intrecere constituie sisteme de acționare deosebit de eficiente pentru învățarea rapidă și corectă a acțiunilor tehnico-tactice de bază specifice jocului de handbal;

Învățarea acțiunilor tehnico-tactice de bază cu ajutorul jocurilor dinamice corespunde și spiritului ludic manifestat pregnant la această vârstă;

Folosirea jocurilor dinamice în cadrul lecțiilor de educație fizică cu teme din handbal, dă lecției o formă dinamică, plăcută, și atractivă prin mobilizarea și angrenarea tuturor elevilor;

De asemenea, folosirea jocurilor dinamice determină o emulație deosebită a tuturor elevilor în cadrul lecților, precum si a relațiilor de colaborare și întrajutorare în cadrul echipei;

Învățarea handbalului prin jocuri dinamice contribuie și la dezvoltarea spiritului de echipă, a curajului, a perseverenței, a stăpânirii de sine, fiind un mijloc ideal și foarte eficient de educare atât a fizicului, cât și a psihicului elevilor

PROPUNERI

Toate rezultatele cercetării ne determină să considerăm că inițierea în jocul de handbal, fotbal, volei sau baschet se poate realiza cu eficientă sporită prin folosirea, ca sisteme de acționare, a jocurilor dinamice specifice, ceeea ce ne determină să propunem folosirea mai frecventă a acestora în cadrul lecțiilor cu teme din handbal;

Consider că este oportună propunerea de folosire a jocurilor dinamice specifice învățării jocului de handbal în special în etapa de inițiere (clasele a V-a și a VI-a), deoarece acestea corespund spiritului ludic specific la aceste vârste, iar lecțiile ar putea câștiga foarte mult în atractivitate, densitate, dinamism și atractivitate.

Propunem cadrelor de specialitate selectarea cu atenție a jocurilor dinamice în vederea inițierii în jocurile sportive.