Studiu de Caz Auditul In Uniunea Europeana.analiza Comparativa Romania Germania

=== b0030a39f6e72693a61fd2c94caff76bf35cd068_672894_1 ===

1.1. Regulamentul de audit intern în România

Rolul auditului intern în România, și anume acela de asistent în activitatea managerială, nu ne îndeplinește așteptările și nu este similar celui din alte țări cu tradiție relativă în stabilirea teoriilor și dezvoltarea acestei componente a auditului financiar.

Pentru a simplifica problemele, putem spune că acesta este rezultatul faptului că activitatea de audit intern este destul de nouă în țara noastră (au trecut 10 ani de la emiterea primelor regulamente în acest domeniu).

De altfel, problema este mai complexă și reprezintă o vastă arie de cercetare. Soluțiile sunt necesare.

Auditul intern – element fundamental al guvernanței corporative

Cele mai cunoscute cazuri de faliment din sectorul privat au fost generate de pretenții false în domeniul administrării afacerilor și ingineriei financiare inadecvate. La rândul lor, oamenii și-au pierdut încrederea în management (și mai ales în managementul superior) tot mai mult. Această lipsă de încredere a fost în mod inevitabil extinsă asupra instituțiilor statului. Organismele lor competente în domeniu ar fi trebuit să asigure, dacă nu o cale bună, cel puțin modul corect de dezvoltare a acestei activități.

Specialiștii au ajuns la concluzia că, de fapt, aceste eșecuri au fost determinate de o serie de factori cum ar fi: incompetența, atribuirea defectuoasă a rolurilor și responsabilităților din cadrul organizației, ignorarea principiilor de gestionare a riscurilor și recomandările auditorilor interni , ineficiența auditului extern și, nu în ultimul rând, lăcomia managerilor și interfața copleșitoare dintre sistemele economice și politice (finanțarea campaniei electorale pentru "dezvoltarea afacerilor").

Prăbușirea unor companii transnaționale importante legate puternic de modul de funcționare a instituțiilor de broker de stoc prognozează criza economică mondială, o criză care poate fi o problemă existențială a capitalismului virtual.

Necesitatea înființării unor structuri moderne de evaluare și monitorizare a devenit esențială în contextul actual și a făcut din ce în ce mai necesar să se aplice standarde uniforme în domeniul organizării managementului, al evaluării sistemului de control intern și al consolidării principiilor guvernanței corporative în practică. Am subliniat interesul pentru îmbunătățirea controlului intern, a auditului intern și a gestionării riscurilor considerate elemente fundamentale ale guvernanței și aplicabile printr-o abordare integrată a principiilor și conceptelor guvernanței corporative. În Statele Unite, reglementările privind aplicarea acestor principii au fost posibile prin înființarea în 2004 a Codului integrat de management al riscului, modelul COSO-ERM. Scopul implementării acestui cadru de reglementare a fost acela de a evita apariția unor probleme semnificative tulburări similare cu cele existente în trecut.

România a devenit membru al Uniunii Europene acum trei ani și continuă să depună eforturi în vederea implementării principiilor guvernării corporative în gestionarea organizațiilor care implică integritate, transparență, responsabilitate și competență în activitățile de management.

Nevoia de guvernare constă în separarea intereselor între cei care gestionează organizația și potențialii beneficiari ai activității organizației. Cu alte cuvinte, managementul trebuie să își îndeplinească obligațiile într-un mod corect și calificat, în vederea protejării intereselor factorilor interesați într-un mod benefic pentru societate.

Activitatea de audit intern a fost recent introdusă în România ca o parte esențială a efortului de modernizare a managementului financiar în țara noastră. Trebuie menționat faptul că efortul în acest sens a fost axat pe domeniul auditului public intern.

După ce a fost semnat actul de aderare la Uniunea Europeană, în 1993, și cererea în acest sens a fost făcută (1995), România a primit recomandări privind organizarea activității de audit. În primul rând, activitatea de audit financiar a fost constituită prin Ordonanța Guvernului nr. 75/1999 privind auditul financiar, modificat, completat și aprobat prin Legea nr.133 / 2002. Ulterior, Camera Auditorilor Financiari din România a fost înființată în conformitate cu cadrul normativ impus de lege. CFAR este responsabil pentru activitatea de audit financiar la nivel național.

În ceea ce privește auditul public intern, în urma recomandărilor Comisiei Europene, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/1999 privind auditul public intern și controlul financiar preventiv au adus modificări pentru control și sistemul de audit din România, în special pentru auditul și controlul intern, stipulând că departamentele de control financiar administrativ înființate în sectorul public în anul 1991 să fie desființată prin reorganizarea controlului financiar intern conform Legii nr. 30/1991 privind funcționarea și organizarea controlului financiar și a Gărzii Financiare. În locul lor au fost înființate compartimente de audit intern.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/1999 privind auditul intern și controlul financiar preventiv este o primă etapă îndoielnică care a confundat încă de la început două noțiuni distincte.

Această transformare a avut efecte pozitive deoarece compartimentele de audit intern au fost înființate imediat în entități publice, iar specialiștii lor au început să fie preocupați de înțelegerea noilor responsabilități și a diferențelor dintre activitățile de control și audit și noile concepte. Aceasta explică modul în care a apărut o nouă categorie de specialiști în România: auditorii interni.

În același timp, transformarea departamentelor responsabile de controlul financiar al administrației în compartimentele de audit intern a avut și efecte negative. Un număr mare de manageri au înțeles sistemul de audit intern ca mecanism de control de la înființare.

Auditul intern este o profesie bazată pe un cadru de referință bine cunoscut în întreaga lume, chiar dacă ar trebui adaptat la cadrul legislativ, reglementările specifice fiecărei țări, reguli specifice care reglementează diversitatea activităților existente în lume și mărimea și cultură specifică entităților economice din cauza diferitelor medii în care a devenit aplicabilă.

Cadrul de referință pentru auditul intern include standardele pentru practica profesională pentru audit și Codul deontologic al auditorilor interni. Potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/1999 republicată, Camera Auditorilor Financiari din România stabilește norme de audit intern complet aliniate la standardele internaționale în domeniu.

Începând cu prevederile articolului menționat mai sus, Consiliul Camerei a aprobat Normele de Audit Intern care includ standardele de audit intern înființate și publicate de Institutul Auditorilor Interni și procedurile privind cadrul general pentru dezvoltarea misiunii de audit intern.

Standardele Internaționale de Audit Intern din România sunt aplicate ca standarde de audit intern, la care s-au adăugat și norme profesionale privind activitatea de audit intern. În ciuda evoluției către o implicare mai mare în asistența managerială în timp, funcția de audit intern suferă de contradicții și defecțiuni inerente oricărui tip de început.

În acest context, auditul intern reprezintă un instrument esențial pentru o performanță optimă a activității unei entități prin contribuția pe care o aduce la actul de identificare a abaterilor și a lipsei de echilibru în domeniu.

Recomandările auditorilor reprezintă un sprijin puternic pentru consolidarea stabilității organizației, pentru îndeplinirea obiectivelor, administrarea riscurilor și utilizarea eficientă a resurselor financiare ale entității. De altfel, auditul intern aduce managementului siguranța și consilierea în beneficiul funcționării sistemului organizațional.

Cu toate acestea, în cadrul auditului financiar contabil, auditul intern oferă un grad mai înalt de încredere în performanța managementului pentru toți cei care au un interes față de entitate, încrederea în rapoartele operaționale, contabile și financiare ale organizației.

Organizația nu poate avea performanță atunci când sunt detectate nereguli și pagube în patrimoniu, precum și atunci când activitatea nu este dezvoltată conform legii. Evaluarea auditului intern are în vedere funcționarea organizației în ansamblu, ca sistem unitar alcătuit dintr-o sumă de subsisteme funcționale.

Practic, auditul intern se apropie de subsisteme în vederea asigurării faptului că sistemul funcționează. Eficacitatea auditului intern se realizează prin capacitatea sa de a preveni defectele și de a acorda recomandări manageriale pentru a le elimina în timp util. Caracterizarea auditului intern ar trebui să țină cont de faptul că această activitate reprezintă un pilon fundamental al guvernanței corporative. România trece printr-o etapă de consolidare a funcției de audit intern, care se realizează prin intermediul parteneriatului dintre auditorii interni și conducerea din cadrul organizațiilor.

Trebuie menționat faptul că activitatea de audit intern se bazează pe reglementări legale. Există trei tipuri de audit intern, dar auditul de regularitate este cel mai dezvoltat în practică. În ceea ce privește auditul performanței, ar trebui să se menționeze rezultatul subliniat de Comitetul de Audit Public Intern într-o reuniune la sfârșitul anului 2008, după o misiune de audit intern: sa făcut un pas către un audit de performanță.

Auditul performanței implică o etapă avansată a unei abordări a misiunii de audit: este o evaluare profundă a sistemelor de conducere și de control intern, în vederea stabilirii faptului dacă ele funcționează într-un mod eficient și coerent din punct de vedere economic, pentru a identifica deficiențele și recomandările în acest sens.

Este important de menționat că, în cazul în care auditul financiar (auditul de regularitate care verifică acuratețea documentelor financiare și contabile și legitimitatea acestora) este înregistrat în toate țările Uniunii Europene, auditul performanței este înregistrat numai în Belgia, Finlanda, Franța în Franța, se numește performanța și auditul managerului), Germania, Irlanda, Olanda, Marea Britanie. Auditul performanței este un instrument la dispoziția managerului folosit pentru a detecta cele mai bune practici din domeniu (foarte recomandat managerului).

Auditul performanței este un instrument la dispoziția managerului folosit pentru a detecta cele mai bune practici din domeniu (foarte recomandat managerului). În ceea ce privește componentele, auditul profitabilității se referă la activitatea administrativă, dacă aceasta se desfășoară în conformitate cu bunele practici și politica managerială, dacă s-au înregistrat cheltuieli minime comparativ cu rezultatele așteptate; auditul eficienței utilizării resurselor umane, financiare și de altă natură are în vedere evaluarea sistemelor informaționale de măsurare a performanțelor și a asigurărilor în vederea recuperării deficiențelor identificate pentru realizarea performanței în funcție de costul estimat; auditul eficacității realizării legate de îndeplinirea obiectivă presupune analiza impactului real al activității comparativ cu rezultatul așteptat și indică gradul de realizare a obiectivelor și rezultatelor așteptate. În opinia noastră, este necesară o activitate intensă de cercetare menită să identifice modalitățile de standardizare și implementare a auditului intern, adaptate la nivelul de maturitate în administrarea riscurilor în cadrul organizațiilor economice din România.

Confuzii despre rolul și poziția auditului intern

Cultură managerială privind rolul și poziția auditului intern și impactul acestei activități asupra performanței manageriale sunt caracterizate de imperfecțiune. Confuziile managerilor cu privire la locul auditului intern din cadrul instituției, diferența dintre auditul intern și extern, auditul și controlul și starea de neclaritate cu privire la reglementările care guvernează această activitate ne fac să tragem concluzia că avem o semnificație Domeniul cercetării.

În practică, sa demonstrat că auditorul intern are misiuni în ceea ce privește controlul administrativ, activitățile de depistare a fraudei și misiunile referitoare la actul de stabilire a prejudecăților și vinovăției.

Aceste confuzii ar putea avea o dublă cauză: pe de o parte, ar trebui să se menționeze formarea managerului (așa cum sa menționat mai sus) și, pe de altă parte, problema comunicării dintre auditorul intern și manager joacă un rol semnificativ.

Auditorul intern ar putea întâmpina deficiențe în abordarea problemelor legate de management, explicând tipul specific de activitate, limitele prerogativelor sale și rolul pe care trebuie să-l îndeplinească. Sa demonstrat foarte bine că auditorul intern trebuie să aibă bune abilități de comunicare atât în ​​timpul misiunilor sale, cât și în contact cu cei care sunt controlați și în relația cu conducerea organizației. Auditorul intern ar trebui să fie legătura dintre conducere și structurile auditate în identificarea și administrarea riscurilor.

În opinia noastră, confuziile menționate mai sus sunt adâncite și de mai multe incoerențe legislative, cum ar fi Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, art. 2 lit. b), în care se prevede că: "controlul intern este asamblarea formelor de control, inclusiv auditul intern stabilit de conducerea instituției".

Auditul intern are tocmai misiunea de a evalua controlul intern al entității (nu poate face această evaluare din interior); un alt exemplu este Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, art. 1 alin. (2), în care se prevede că "funcția de control a Curții de Conturi se realizează prin intermediul procedurilor de audit public extern"; prin urmare, extinde confuzia dintre audit și control.

Așa cum sa menționat mai sus, primele reglementări privind această activitate, și anume Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 privind auditul intern și controlul financiar preventiv au combinat două noțiuni distincte și au făcut confuzia posibilă încă de la început. Astfel, în practică, rezultatul a fost crearea unor departamente de audit și control diferite subordonate comparativ cu subordonarea auditorului, în general. În ceea ce privește subordonarea, departamentul de audit intern este direct condus de manager și aduce independența relativă a auditorilor interni: independența totală față de structurile auditate, dar subordonarea conducerii. Faptul că alte activități sunt desfășurate de același compartiment determină implicit un nivel diferit de subordonare.

Credem cu tărie că este necesar să analizăm posibilitățile de a găsi modalități optime în vederea creșterii gradului de conștientizare a managementului față de rolul auditului intern considerat ca o componentă a auditului financiar contabil, în beneficiul activității entității, inclusiv prin clarificarea , coerente și reglementări care pot fi ușor aplicate.

Este de remarcat faptul că eforturile legislative au fost făcute în domeniul auditului intern al instituțiilor publice, însă companiile private se confruntă cu o lipsă de reglementări în domeniu.

Cu excepția marilor companii transnaționale cu activitate pe teritoriul României și a departamentelor specifice pentru activitatea de audit intern (având în vedere originea lor în alte culturi organizaționale), companiile private nu au fost preocupate de înființarea acestei activități. Presupunem că rolul auditului intern nu a fost complet înțeles.

Activitatea nu este văzută ca fiind benefică pentru entitate, ci inutilă, generând costuri suplimentare. Managerii instituțiilor publice consideră crearea acestor compartimente drept o obligație simplă care joacă rolul de a genera costuri de funcționare crescute.

Având în vedere acest stadiu al dezvoltării societății capitaliste din România, ar putea deveni utilă adoptarea unei legi obligatorii în ceea ce privește activitatea de audit intern în companiile private. Aceasta poate fi o soluție utilă pentru a accelera înțelegerea impactului pe care auditul intern îl poate avea asupra performanței manageriale.

1.2. Instituții abilitate în domeniu auditului în Germania și România

Progresul global înregistrat în societatea contemporană a sporit în același timp aspirațiile și așteptările populației, marcate de fenomene care se bazează pe politica financiară a Executivului. Bineînțeles, pentru ca legiuitorul să cunoască activitatea financiară desfășurată de Comitetul executiv, în fiecare stat a fost înființată o instituție supremă de audit (SAI), a cărei independență este garantată de Constituție, așa cum este în Germania sau prin lege, este cazul României.

Varietatea puterilor de audit suprem este rezultatul diverselor domenii economice, fiecare demonstrație prin activități specifice și abordări adecvate culturilor organizaționale, care le conferă identitățile lor distincte. Lucrarea se desfășoară sub responsabilitatea publică, cu accent pe dezvoltarea și perfecționarea metodologiilor de audit continuu pentru a prezenta cele mai bune practici.

Cele două instituții supreme funcționează în conformitate cu un plan anual de acțiune care include acțiuni de audit financiar sau de regularitate și de audit al performanței, precum și instituții suplimentare de control practică preventivă din cadrul Curții Federale de Audit a Germaniei din domeniul său de activitate. În mod tradițional, rolul supremului constă în evaluarea în ceea ce privește legalitatea și regularitatea gestiunii financiare și a contabilității financiare, dar din anii 80, dar sa observat o tendință internațională de a efectua audituri de performanță sau de "valoare pentru bani" (România) se referă la esența problemei și este realizarea finală a planificării la momentul alocării resurselor.

Subiectul cercetat se distinge prin originalitate, marcând faptul că o zonă atât de importantă ca cea a auditului public extern este o lucrare mai puțin cunoscută și aș dori să subliniez experiența bibliografică sublimă a instituțiilor supreme de audit în arena internațională și dincolo de ea. Metodologia de cercetare constă în evaluarea resurselor din zonă, folosind literatura străină. Pentru studiul subiectului acestui material s-au urmărit site-urile oficiale ale Curții Federale de Audit din Germania și ale Curții de Conturi a României, inclusiv consultanță privind studiile de caz ipotetice prezentate de specialiștii celor două instituții cu ocazia a seminarelor desfășurate la Curtea de Conturi a României.

Această lucrare se concentrează pe dezvoltarea dezvoltării instituționale, a rolului, a experienței și a tradițiilor efectuate în domeniul auditului public extern, precum și a relațiilor cu Parlamentul, inclusiv a măsurilor luate ca urmare a rapoartelor de audit de recuperare. Astfel, instituțiile supreme analizate pot constitui "modele" pentru realitatea economică a României. În opinia noastră, orice "model" ar trebui adaptat la situația de pe teren și în acest caz modelul devine soluția. O evaluare a afacerii curente a instituțiilor supreme de audit, ne întrebăm unde se îndreaptă și cum vor arăta în

viitor. Poate că viitorul va oferi acest răspuns.

Instituțiile Supreme de Audit (ISA) ale tuturor statelor democratice din lumea modernă, unite în INTOSAI, sunt instituții de stat fundamentale, au independență instituțională, au stabilitate și rezultatele activității sunt concretizate în rapoarte ale căror formate și prezentări au evoluat în timp, caracter profesional datorită aderării la Standardele Internaționale ale Instituțiilor Supreme de Audit (ISSAI).

De asemenea, obiectivele principale de activitate sunt utilizarea legalității și regularității fondurilor de proprietate publică și privată și economia de stat, eficiența și eficacitatea managementului financiar, fiecare dintre acestea având aceeași importanță. Cunoașterea legislativă și executivă a tuturor activităților economice care se desfășoară în sistemele economice, în condițiile condițiilor de dezvoltare, rezultă, în primul rând, din cerința de a asigura o informație de bază permanentă, care să ofere structura, structura, implementarea practică și deciziile de urmărire, legate de statutul actual al operațiunilor aprobate de Comitetul executiv. Pe rândul său, opinia publică arată un interes sporit pentru politica bugetară, în special în UE.

Instituțiile Supreme de Audit (ISA) ale tuturor statelor democratice din lumea modernă, unite în INTOSAI, sunt instituții de stat fundamentale, au independență instituțională, au stabilitate și rezultatele activității sunt concretizate în rapoarte ale căror formate și prezentări au evoluat în timp, caracter profesional datorită aderării la Standardele Internaționale ale Instituțiilor Supreme de Audit (ISSAI).

De asemenea, obiectivele principale de activitate sunt utilizarea legalității și regularității fondurilor de proprietate publică și privată și economia de stat, eficiența și eficacitatea managementului financiar, fiecare dintre acestea având aceeași importanță. Cunoașterea legislativă și executivă a tuturor activităților economice care se desfășoară în sistemele economice, în condițiile condițiilor de dezvoltare, rezultă, în primul rând, din cerința de a asigura o informație de bază permanentă, care să ofere structura, structura, implementarea practică și deciziile de urmărire, legate de statutul actual al operațiunilor aprobate de Comitetul executiv. Pe rândul său, opinia publică arată un interes sporit pentru politica bugetară, în special în UE distribuirea resurselor în conformitate cu prioritățile, utilizarea lor cu o eficiență economică și socială maximă, pentru a asigura un echilibru între nevoi și resurse.

Din studiile efectuate asupra resurselor bibliografice se pare că cele 27 de instituții supreme de audit din statele membre ale UE, deși variază foarte mult în structură și ca mod de organizare și funcționare, esența atribuției rămâne aceeași – examinarea și raportarea referitoare la utilizarea fonduri publice. Astfel, în UE există patru categorii principale de ISA, distinse, în primul rând, de statutul juridic și conducerea instituțională, după cum urmează:

Sursa: prelucrată de autor după auditul de stat în Uniunea Europeană, Oficiul Național de Audit, p.4.

Desigur, cele 28 de ISA-uri necesită un studiu cuprinzător, prin urmare, pentru materialul actual, obiectivul studiului este Curtea Federală de Audit din Germania (Curtea Federală) și Curtea de Contrui România (CCR). Motivația pentru cele două site-uri ale SAI alese constă în următoarele domenii: tradiția și experiența sa în domeniul auditului, au structuri juridice diferite și în "Programul de formare profesională a personalului Curții de Conturi a României", în 2001 experți ai Curții FEderale și, în 2006, specialiștii Curții Federale au împărtășit din cunoștințele și experiența lor în domeniul performanțelor auditului financiar datorită seminariilor susținute de către ei în România.

Instituțiile supreme de audit organizate ca "Structuri colegiale" fără responsabilități

juridice

Deși se numesc Curtea Federală a Auditorilor din Germania, Curtea de Conturi a Marelui Ducat al Luxemburgului – acestea sunt organizații ca "tip" de colegiu fără responsabilități juridice. Deoarece la nivelul UE nu există un glosar de termeni privind importanța instituțiilor administrației publice, ambiguitatea termenului "Curte" atribuită acestor "structuri colegiale" semnifică mai degrabă competențele judiciare ale instanțelor supreme de audit.

Curtea Federală de Audit din Germania (Bundesrechnungshof)

Este "Autoritatea Federală Supremă" specializată în domeniul auditului public federal, responsabilă cu examinarea operațiunilor și tranzacțiilor guvernamentale, pentru raportarea constatărilor sale și a entităților consultative auditate pe baza experienței dobândite și ca "instituție independentă în raport cu legislația, iar puterile judecătorești sunt supuse numai legii". (Legea Bundesrechnungshof, 1985: 1).

Statutul Curții, independența juridică a membrilor în exercitarea funcțiilor sale esențiale sunt seturi de art. 114 secțiunea 2 din Constituția Germaniei. În principiu, punerea în aplicare a legislației federale și a politicilor federale se face la nivelul landului federal care "are autonomie (propria sa Constituție care conține anumite principii stabilite în legea fundamentală a statului german, parlamentului, guvernului și Administrația) și finanțarea corespunzătoare "(Gunlicks, 2007: 114), dar nu sunt suverane.

Conducerea administrativă, cele opt Birouri Federale de Audit, în conformitate cu site-ul oficial al Curții Federale (http://bundesrechnungshof.de) au structură, drepturi și obligații similare cu cele ale Curții Federale Centrale. Funcțiile, subiectele, criteriile și procedurile de audit sunt furnizate în Codul bugetului federal (secțiunile 88-114) (Codul federal al bugetului federal, 1969: 20-25), coroborat cu secțiunea J. Curtea Federală furnizată în sistemul bugetar al Federal Republicii Federală Germania (Knörzer, T și Bunderministerium der finanzen, 2008: 47-51).

Conform ultimelor două referințe bibliografice, rolul instanțelor federale este de a examina conturile de la guvernul federal, care include toate agențiile guvernamentale, fondurile guvernamentale speciale și întreprinderile guvernamentale federale și conturile întreprinderilor de drept privat, care administrează fonduri guvernamentale federale, care nu fac parte din administrația internă federală.

Principiile de activitate ale Curții Federale constau în auditul ex post al întregului management financiar al statului federal public, deși Heller Karl și Wolff Hans-Jurgen consideră că: "examinarea completă nu este practic posibilă din cauza bugetului anual al Germaniei"; și a numărului relativ scăzut de oficialilor (aproximativ 1300), potrivit site-ului oficial al Curții Federale menționat anterior.

Chiar dacă ar folosi tehnici de eșantionare, nu ar acoperi întregul domeniu al diverselor domenii pentru a fi auditat sau "ar putea limita sfera auditurilor și, de asemenea, să nu auditeze anumite conturi" (Heller și Wolff 1996: 125-127).

Pentru a elimina problemele ce pot apărea din cauza excluderii anumitor entități de audit, Curtea Federală a apelat la controlul preventiv, deși printre ISA, cele câteva site-uri care aplică acest tip de operațiune a instituțiilor incluse în domeniul său de activitate. Menționăm aici acele ISA care aplică controlul preventiv. Acestea sunt: ​​Belgia, Grecia, Italia, Portugalia, toate au în structura lor componenta jurisdicțională.

De asemenea, având în vedere reforma administrativă și finanțele publice, bazate pe un nou management public (NPM), au început la mijlocul anilor 1980, în țările engleze precum Marea Britanie și Noua Zeelandă, SUA, Canada, Australia; proces mai târziu extins în statele din nordul Europei, inclusiv Suedia, Finlanda și Norvegia, precum și statele continentale, inclusiv Țările de Jos și Franța, Curtea federală a decis să pună în aplicare această teorie și în Germania.

Desigur, procesul a avut loc treptat și a urmărit în primul rând introducerea ideii de management eficient și activ în sectorul public, deoarece Ogawa & Tanahashi susțin că această teorie se bazează pe patru principii fundamentale, enumerate după cum urmează:

1) descentralizarea funcțiilor și a autorităților;

2) regulile pieței care urmează a fi extinse la setările administrației publice prin introducerea unui parteneriat public-privat (PPP),

3) abordarea bazată pe evaluarea managementului performanței asupra agențiilor executive guvernamentale și 4) sistemul contabil public bazat pe angajament (accrual). (Ogawa, H., Tanahashi, K. 2008: 50-52).

În acest sens, specialiștii instanțelor federale și-au împărtășit experiența într-un curs organizat în 2006, la Curtea de Conturi din România. Ca și în România, tot ceea ce este nou este văzut cu scepticism, trebuie să treacă de patru ani pentru a fi adoptată Legea 178 din 1 octombrie 2010 privind parteneriatul public-privat, publicată în MO nr. 676 din 5 octombrie 2010 și Hotărârea Guvernului nr.1239 din 8 decembrie 2010 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 178/2012, precum și aprobarea măsurilor de reorganizare a unității centrale de coordonare a parteneriatului public-privat în Ministerul Finanțelor.

În opinia noastră, acest model reprezintă o modalitate de relaxare a sectorului public financiar, iar cele două părți implicate în contract (public-privat) au obligații limitate. Cu toate acestea, activitatea comună aduce beneficii pe ambele părți – pe de o parte, instituția publică este pentru beneficiile comunității și, pe de altă parte, instituțiile private, se stabilesc beneficii financiare pe termen lung (exemplu: concesii pe autostrăzi în Franța, Italia, Spania).

În ceea ce privește activitatea de audit, instanța federală plasează "atât audituri regulate de conformitate și gestiune financiară, cât și audit de performanță" (Bundesrechnungshof 2005: 15) și, pe baza concluziilor sale, poate oferi asistență atât Parlamentului, cât și guvernului federal. În ceea ce privește auditarea conformității și în mod regulat, instanța federală examinează dacă chitanța și plățile au fost justificate în mod corespunzător și susținute de documente, dacă conturile de buget și de capital au fost pregătite corespunzător în conformitate cu dispozițiile și reglementările în vigoare. În ultimii ani, sa axat pe auditul performanței, în special pentru că se aplică programelor sau altor proiecte la scară largă, și analizează utilizarea adecvată a fondurilor, oferind o proporție acceptabilă de costuri și beneficii.

Rezultatele activității Curții Federale au fost considerate "importanța fundamentală" – care se referă la chestiuni de interes general și "semnifică impactul financiar asupra bugetului federal" sau în orice alt mod, deciziile importante sunt conținute în raportul anual al utilizatorilor către ambele Camere ale Parlamentului și guvernul federal "(SAI din Germania, 2005: 31-34), care se prezintă la dezbatere și hotărăște dacă trebuie sau nu să elibereze instituția audiată.

În plus, pe parcursul anului, Curtea Federală a stabilit "rapoarte speciale" cu privire la problemele de o importanță majoră, care consideră că Parlamentul și Guvernul federal ar trebui informate fără întârziere. Procedura de descărcare de gestiune pentru guvernul federal este decisă în examinarea separată a celor două Camere ale Parlamentului (Bundestag și Bundesrat), raportul anual al Curții federale.

Descărcarea de taxe pentru Ministerul Federal al Terenurilor este acordată de Ministerul Federal al Finanțelor și marchează sfârșitul ciclului bugetar al anului fiscal. În opinia noastră, Curtea Federală este un model de descărcare de gestiune pentru că acesta funcționează ca organism de colegiu fără responsabilități juridice, procedura de descărcare fiind decisă de comisiile specializate ale ambelor Camere ale Parlamentului după examinarea raportului anual al Curții Federale.

"Birourile de audit independente", prezidat de un președinte sau de un auditor general. În aceste ISA, puterea supremă și deciziile cele mai importante care vizează problemele instituționale, precum și rapoartele făcute Parlamentului sunt luate de președinte sau de auditorul general.

Instituția supremă de audit din România, Curtea de Conturi, a fost înființată inițial în 1864 și funcționează până în 1948. Pentru următorii 25 de ani controlul financiar era inițial responsabilitatea Ministerului Finanțelor, iar mai târziu a Curții Supreme de Control Financiar.

Curtea de Conturi a fost restabilită prin lege în 1992, pe baza prevederilor Constituției României. El operează în sprijinul Parlamentului și își desfășoară activitatea independent – funcțional, operațional și financiar – de entitățile pe care le examinează. În prezent este instituția al cărei rol constă în susținerea promovării: responsabilitate, corectitudine și cele mai bune practici în gestionarea solidă a fondurilor publice.

Curtea de Conturi este o instituție cheie a statului, al cărei scop este:

să examineze utilizarea, cu respectarea deplină a legii, a banului public

să urmărească gestionarea activelor publice și private de stat,

să raporteze încălcarea principiilor eficienței, eficacității și economiei gestionării resurselor financiare, astfel încât măsurile corective să poată fi luate în funcție de circumstanțe, stabilirea responsabilității părților vinovate, recuperarea daunelor și prevenirea unor astfel de nereguli în viitor sau să facă mai dificilă reapariția acestor erori.

Curtea de Conturi salvează anual sume importante datorate fondurilor de stat. Acesta identifică veniturile suplimentare destinate statului și identifică risipa de bani publici și fraudă. Ne angajăm să ne consolidăm capacitatea de a implementa legislația în domeniul finanțelor publice, precum și buna guvernanță a administrației publice din România.

Misiunea Curții de Conturi:

Să fie responsabil de controlul și revizuirea înființării, gestionării și utilizării resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, furnizând Parlamentului, autorităților, instituțiilor publice și contribuabililor rapoarte privind utilizarea și gestionarea lor legală și solidă, astfel încât să se asigure economie, eficiență și eficacitate;

Structura organizatorică a Curții de Conturi cuprinde 12 departamente:

– 9 departamente de audit

– 2 departamente cu responsabilitate de coordonare – 1 departament juridic.

La sediul central există birouri direct subordonate președintelui Curții de Conturi (Biroul de Audit Public Intern, Biroul de Relații Externe și Protocol, Oficiul de Comunicare, Imagine și Relații Publice) și Secretariatului General, care este coordonat de Președinte al Curții de Conturi a României.

La nivel local, există 42 camere de conturi, câte unul pentru fiecare județ (41 în total), plus Camera Municipiului București. De asemenea, există Autoritatea de Audit, ca organism independent. 

Activitatea Curții de Conturi este coordonată de Plenul, care se reunește periodic. Acesta este alcătuit din 18 membri, numiți de Parlament, pentru un mandat de maximum nouă ani, care nu poate fi reînnoit. În cadrul mandatului dat în data de 15 octombrie 2008, conducerea Curții de Conturi a stabilit ca obiectiv consolidarea instituției, pentru a transforma Curtea de Conturi într-o instituție independentă, profesională și credibilă, responsabilă de auditul public fonduri. Plenul Curții de Conturi aprobă legislația secundară aplicabilă, care constă în reglementări, norme, standarde de audit, orientări și manuale de audit, proceduri și altele.

Departamentele de audit, departamentele de coordonare și Departamentul juridic sunt conduse de un consilier de conturi, care îndeplinește funcția de șef de departament.

Până în 2003, Curtea de Conturi a avut și o funcție jurisdicțională.

În conformitate cu autoritatea care îi este conferită prin Constituție și prin organizarea sa și normele aferente, Curtea de Conturi efectuează revizuiri ale stabilirii, gestionării și utilizării resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, asigurând Parlamentului și administrativ și teritorial unități cu rapoarte privind utilizarea și gestionarea acestora, în conformitate cu principiile legalității, economiei, eficienței și eficacității.

Germania este stat membru al Uniunii Europene și, ca atare, este guvernată de legislația UE. A implementat directivele UE privind achizițiile publice în regiunile Grmaniei prin următoarele regulamente: Regulamentul privind contractele de achiziții publice din 2006 pentru punerea în aplicare a Directivei 2004/18 / CE privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice contracte de achiziții publice de lucrări, contracte de achiziții publice de bunuri și contracte de servicii și utilități, Regulamentul 2006 pentru punerea în aplicare a Directivei 2004/17 / CE privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice în sectorul apei, al energiei, al transporturilor și al serviciilor poștale.

Astfel, normele privind achizițiile din 2006 reglementează practicile de achiziții publice în domeniul lucrărilor, serviciilor și bunurilor livrate guvernului Germaniei, autorităților locale și altor organisme din sectorul public. Regulamentul privind achizițiile și cerințele aplicate remedii în temeiul Acordului privind achizițiile publice din cadrul Organizației Mondiale a Comerțului (Acordul privind achizițiile publice din cadrul OMC) pentru contractorii din țările semnatare ale acordului. Se poate observa că, în ceea ce privește aderarea la OMC, România este membru inițial de la 1 ianuarie 1995.

În GErmania operează un grup eficient și Reforma înființată în cadrul "Cabinetului ", care a preluat în 2010 Oficiul de Comerț Guvernamental (Office of Government Commerce – agenție de muncă în 2000 sub Trezoreria Germaniei) și Agenția "Soluții de cumpărare".

În iulie 2011, această agenție a fost redenumită Serviciul de Achiziții Guvernamentale. Acest grup, prin structurile sale, elaborează și publică recomandări, ghiduri, modele și documentații privind manualele de bune practici care acoperă o gamă largă, inclusiv programarea și managementul de proiect, cheltuieli publice mai eficiente. De asemenea, meniurile pentru entitățile guvernamentale centralizează sistemul de achiziții, atât în ​​mod clasic cât și electronic (e-Auctions), și oferă consiliere de specialitate pentru aceștia.

Comparativ cu nivelul național, putem observa unele asemănări între cele două autorități, și anume că atât în ​​Germania, cât și în România există o autoritate de reglementare care este subordonată Guvernului și are ca obiectiv principal dezvoltarea, promovarea și implementarea politicilor în achizițiile publice. În același timp, am observat că spre deosebire de Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, care au competența de a stabili infracțiuni și sancțiuni pentru evitarea sau încălcarea prevederilor legale Serviciul Achizițiilor Guvernamentale din eErmania, are un caracter mai autonom.

În ceea ce privește autoritatea contractantă, constată că atât sistemul românesc, cât și sistemul german pot fi reprezentat de orice organism de stat care acționează la nivel central, regional sau local al oricărei întreprinderi publice sau al oricărei alte legi de asociere formate de una sau mai multe autorități contractante.

Pe lângă entitatea specifică menționată în regulamentul privind contractele publice din Germania și OUG 34/2006 din România, există o gamă largă de alte legi ale statului de sănătate publică, care pot fi descrise drept organisme create în scopul specific de a satisface nevoile în interesul general, care nu are caracter industrial sau comercial, și sunt fie finanțate integral, fie parțial de o altă autoritate contractantă.

În cazul în care se introduce sistemul britanic din aceeași categorie de actori implicați în procesul de achiziții și asociațiile formate de una sau mai multe autorități contractante, sistemul românesc este inclus, pe lângă aceste activități și întreprinderi publice, subiecții legali relevanți, sau exclusiv, și operatorii care au fost finanțați de un organism public.

Asociațiile implicate în una sau mai multe dintre entitățile de mai sus intră și sub incidența Regulamentului privind achizițiile publice. Legislativul definește drepturi speciale sau exclusive ca drept care rezultă din orice formă de autorizare acordată în temeiul legii sau prin emiterea de acte administrative de către o autoritate competentă care are ca efect rezervarea desfășurării anumitor activități în domeniul serviciilor publice numai unei un număr limitat de persoane, în mod esențial împărțind abilitatea altora de a desfășura o astfel de activitate.

În practica germană, anumite entități private pot face obiectul unor norme esențiale privind achizițiile publice, dacă sunt finanțate sau controlate de o autoritate contractantă și care îndeplinesc un scop necomercial. Există și alte circumstanțe limitate când o entitate privată ar putea intra sub incidența prezentului regulament, de exemplu în cazul concesiunilor de lucrări, în cazul în care o autoritate publică declară subvenția sau ajutorul de stat, entitatea subvenționată este obligată de autoritate publică și, ca o autoritate publică, în cazul în care o parte din sectorul privat este angajat într-o activitate de utilitate publică, acesta trebuie să respecte regulamentul privind contractele de utilități.

În ceea ce privește clasificarea contractelor, se remarcă faptul că este identică în ambele țări, deoarece unele contracte de lucrări întâlnesc, contracte de furnizare și contracte de servicii.

Contracte de lucrări care au ca obiect executarea lucrărilor legate de una dintre activitățile de natura lucrărilor, executarea unei lucrări de construcție sau de execuție și executarea lucrărilor legate de una dintre activitățile de natura lucrării.

Contracte de servicii ca principală prestare de servicii și activități auxiliare efectuate prin natura contractelor de lucrări și de furnizare a bunurilor pentru plata achitării, furnizarea de produse de închiriere, furnizarea de produse prin închiriere cu sau fără opțiune de cumpărare și furnizare de produse operațiuni auxiliare / lucrări de instalare și punere în funcțiune.

Ca și în orice domeniu, aș putea identifica excepții de la aplicarea reglementărilor legale. În România există un număr de contracte considerate excepții de la lege în această categorie: contracte atribuite de o autoritate contractantă în domeniul apărării și securității naționale a țării, deoarece contractul poate conduce la furnizarea de informații a căror divulgare ar fi contrară interesele securității esențiale a țării și implică protejarea intereselor esențiale ale securității țării în legătură cu producerea sau comerțul cu arme, muniții și materiale de război.

În aceeași categorie de excepții se includ și contracte care conțin secrete de stat, contracte care necesită impunerea unor măsuri speciale de securitate pentru protecția intereselor naționale și contracte de lucrări atribuite de un comerciant care nu este o autoritate contractantă în cazul cumulativ: o rată mai mică de 50% de către o autoritate contractantă, iar valoarea estimată a contractului este mai mică sau egală cu echivalentul în lei a 5 000 000 EUR.

În Germania Ministerul German al Apărării, organismul guvernamental care cumpără echipament militar, se supune dispozițiilor regulamentului în același mod ca orice alt organism public. Cu toate acestea, articolul 346 privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) prevede o scutire obligatorie în ceea ce privește apărarea și a făcut ministerul achiziiții ("scutire de securitate națională"), care au fost introduse în regulamente ca o excludere expresă.

Există, de asemenea, o excludere expresă în contractele secrete de reglementare. Regulamentul privind contractele de achiziții publice din domeniul apărării și securității a implementat Directiva UE 2009/81 privind apărarea, care a intrat în vigoare la 21 august 2011. Normele de protecție au stabilit norme specifice pentru achiziționarea de arme, muniții și materiale de război (plus lucrări și servicii conexe) în scopuri de apărare și pentru achiziționarea de bunuri, lucrări și servicii sensibile în scopuri de securitate ne-militară.

Principiile care stau la baza interpretării legislației Germaniei conform căreia legislația românească este cea prevăzută de directivele privind achizițiile publice, la nivelul Uniunii Europene, în temeiul Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), care se aplică pe întreg teritoriul Uniunii.

Aceste principii sunt: ​​libera circulație a mărfurilor, acest principiu necesită armonizarea legislației fiecărui stat membru cu normele la nivel european, inclusiv dispozițiile privind standardele tehnice și certificarea produselor. Un alt principiu se referă la dreptul de stabilire și libertatea de a presta servicii.

Acest principiu prevede că persoanele care desfășoară o activitate independentă pot exercita în mod liber o activitate în una dintre următoarele situații: societatea poate fi construită într-un alt stat membru sau poate oferi servicii într-un alt stat membru, chiar dacă rămâne în casă.

1.3. Rapoartele de audit intern în România

Considerăm că cele mai importante funcții care definesc sectorul public sunt: ​​funcția de protecție, funcția de alocare, funcția redistributivă, funcția productivă și stabilizarea.

Prima funcție luată în considerare, cea protectoare, este, în opinia noastră, una dintre cele mai importante, deoarece este subiectul menținerii ordinii sociale și susține aplicabilitatea legii contra contravențiilor și încălcării legii. Luând în considerare aceste caracteristici, putem spune că statul, prin organele sale, păstrează pacea și garantează libertatea cetățenilor.

Instrumentele utilizate în acțiunea de protecție sunt actele legislative având ca obiect drepturile de proprietate și implementarea contractelor, dispoziții privind securitatea publică etc. Funcția de alocare se referă la implicarea statului în mecanismul pieței în scopul pentru a defini tipul de calitate a unui serviciu public și posibilitățile de creștere a veniturilor pentru a acoperi cheltuielile necesare funcționării acestuia.

Desigur, atunci când piața oferă o utilizare eficientă a resurselor, implicarea statului este minoră și constă în acțiuni menite să încurajeze concurența și intrarea liberă pe piață. Următoarea funcție luată în considerare, cea a redistribuirii veniturilor, se referă la implicarea statului pe piață prin procesul de ajustare a veniturilor și a bogăției obținute din tranzacțiile economice.

Prin urmare, trebuie subliniat faptul că orice schimbare a status-quo-ului social implică două categorii de modificări: câștiguri sau pierderi. Astfel, avem grupuri care obțin beneficii ca urmare a redistribuirii veniturilor și a grupurilor care pierd din cauza acestei schimbări. Stabilizarea reprezintă o funcție a sectorului public care vizează crearea cadrului legal care asigură și protejează tranzacțiile economice publice și private. Obiective precum creșterea ratei de ocupare a forței de muncă, stabilitatea prețurilor, creșterea economică sunt esențiale pentru politicile macroeconomice.

Funcția productivă a statului este evidențiată de faptul că asigură existența bunurilor publice. Acest capitol este destul de delicat, din cauza tentației de a folosi bunurile fără a le plăti. În ciuda acestui aspect, funcția de producție este dovedită de faptul că statul trebuie să producă bunuri și servicii pe care populația nu le poate realiza deloc sau nu au posibilitatea, individual și separat, să le obțină prin propriile lor forțe. Formulacel mai bun guvern este cel care guvernează atâta timp cât ar trebui este bine cunoscut. Întrebarea care ridică este: Unde trebuie să se oprească statul să acționeze în societate?

Auditul intern: valoare adăugată procesului de gestiune din partea organizațiilor publice

Conform literaturii de specialitate, valoarea contribuției auditului intern se realizează în cadrul entității în care intervin auditorii interni prin modalități de resurse bine adaptate și cultura sa. Noțiunea de aport de valoare găsită în definiția auditului intern se aplică în domeniul asigurărilor și al consilierii activități care au ca scop aducerea unei valori adăugate entității printr-o abordare sistematică și metodică a guvernanței corporative, a gestionării și controlului riscurilor.

Activitatea de audit intern efectuată în sectorul public

Noțiunea de audit public intern reprezintă, conform Legii 672/2002, o activitate independentă și obiectivă din punct de vedere funcțional, care asigură asigurarea și consilierea managementului în ceea ce privește administrarea corectă a veniturilor și cheltuielilor publice (indiferent de sursa de finanțare). De asemenea, această lege enumeră principalele tipuri de audit intern, după cum urmează:

a) auditul sistemului, care reprezintă o evaluare aprofundată a sistemelor de gestiune și control intern, pentru a determina dacă acestea funcționează într-o manieră economică, eficientă și eficientă, pentru a identifica deficiențele și pentru a formula recomandări pentru corectarea acestora;

b) auditul performanței, care analizează dacă criteriile stabilite pentru implementarea obiectivelor și sarcinilor entității publice sunt corecte pentru evaluarea rezultatelor și determină dacă rezultatele sunt în concordanță cu obiectivele;

c) auditul regularității, care reprezintă examinarea acțiunilor privind efectele financiare în contul fondurilor publice sau al patrimoniului public, în ceea ce privește respectarea setului de principii și a regulilor procedurale și metodologice aplicabile acestora.

În realizarea cercetării noastre ne-am concentrat pe auditul performanței realizat în cadrul organizațiilor publice. Această decizie a fost luată după ce am consultat mai multe rapoarte de audit intern efectuate în instituțiile publice din anii precedenți, prezentând anumite deficiențe în ceea ce privește respectarea, eficiența și eficacitatea proceselor de gestionare a riscurilor. Analiza are scopul de a sprijini autoritățile de eliberare a creditelor în identificarea și evaluarea riscurilor, precum și în îmbunătățirea sistemului de control / management intern.

Impactul misiunii de audit intern evidențiat de analiza riscurilor

Ca o primă idee, considerăm că este necesar să dezvoltăm secțiunea de analiză a riscurilor. Cuvântul "risc" derivă din cuvântul italian "risicare", care înseamnă "a îndrăzni". Astfel, putem spune despre acest concept că reprezintă "o alegere, nu un destin". Orice activitate pe care o desfasuram va purta anumite riscuri care influenteaza, indiferent daca dorim sau nu, o directie sau alta.

În opinia noastră, auditorul trebuie să cunoască și să înțeleagă foarte bine sistemul de gestiune și control intern al entității, astfel încât să identifice și să evalueze riscurile aferente funcționării entității și riscurile specifice ale activității desfășurate.

Deoarece riscurile sunt acele situații / acțiuni care pot afecta îndeplinirea obiectivelor și ar putea duce, în același timp, la crearea unor prejudecăți, stabilirea obiectivelor auditabile și a riscurilor asociate acestora constituie suportul pentru analiza riscurilor. Evaluarea riscului se bazează pe componente bidimensionale: probabilitatea apariției și impactul riscului.

Evaluarea probabilității, care este o componentă calitativă, se realizează prin evaluarea posibilității de apariție a riscurilor și prin luarea în considerare a factorilor de apariție calitativi specifici contextului de atingere a obiectivelor. Evaluarea impactului, care este o componentă cantitativă, se realizează prin evaluarea efectelor riscului, în cazul în care ar apărea, luând în considerare factorii cantitativi specifici naturii financiare a realizării obiectivelor.

Auditorii interni folosesc pentru identificarea și evaluarea riscurilor de audit instrumental: chestionare, formulare de confirmare (FIAPs, FCRI) și tabele pentru prezentarea circuitului documentelor de audit (grupuri de audit). De asemenea, ele utilizează tehnici de audit, și anume: verificarea, intervievarea, analizarea (eșantionarea, brainstormingul, grupurile de focus etc.), observațiile fizice.

Pentru cercetarea noastră am luat în considerare instituțiile publice din nord-estul României și, ca instrumente de evaluare, am ales analiza și evaluarea. Rapoartele interne de audit elaborate de Ministerul Finanțelor Publice în anul 2013 pentru anul 2012 au constatat că organizarea activității de audit intern în administrația publică locală a fost efectuată doar într-o mică parte a organizațiilor publice. Prin urmare, problemele ridicate de acest fapt sunt:

• informațiile conținute în rapoartele anuale de activitate primite nu răspund cu fidelitate la informațiile solicitate și, în unele cazuri, calitatea acestora nu se ridică la standardele impuse de activitatea desfășurată. Acest lucru poate fi explicat prin lipsa unor structuri de audit funcționale, printr-o formare insuficientă pentru auditorii interni, precum și prin faptul că misiunile de audit sunt efectuate de firme de servicii de masă care nu dispun de personal calificat pentru efectuarea auditurilor publice interne.

Figura 1. Unitățile administrativ-teritoriale care au avut servicii de audit intern.

În structura unităților administrativ-teritoriale care au efectuat audituri interne prin contracte de servicii contractuale în anul 2012 se află: municipiul județului Bihor (municipiul Salonta); 22 orașe din județele Bihor (22,73%), Suceava (22,73%), Timiș (13,64%), Olt (9,09%), Botoșani (9,09%) și Brăila , 54%), Neamț (4,54%), Iași (4,54%), Argeș (4,54%), Satu Mare (4,54%). Cele 717 de sate sunt situate în 25 de județe, 8 dintre care au 68% din contracte.

Calitatea slabă a rapoartelor, în ceea ce privește informațiile conținute, transmisă de autoritatea principală de eliberare a creditelor care desfășoară activitatea prin contracte de servicii contractuale, în principal datorită lipsei de expertiză a persoanelor fizice.

Contractele de servicii care dețin părți importante, pe județe, în perioada 2016-2017, sunt următoarele:

Figura 2. Contracte de audit în intervalul 2016-2017.

Analizând faptele menționate mai sus, putem observa cu ușurință că trei județe importante din nord-est din România: Iași, Neamț, Suceava (303 contracte încheiate în NE din 720 la nivel național) au optat pentru perioada 2016-2017 pentru servicii contractuale pentru efectuarea auditului intern.

Având în vedere că externalizarea auditului intern nu este o idee bună pentru unitățile publice, deoarece personalul lor nu este instruit suficient și nici nu se apropie de modul de organizare și de luare a deciziilor în cadrul entității auditate, putem spune că valoarea adăugată adusă de sistemul intern misiunea de audit este practic inexistentă.

În anul 2017, în administrația publică s-au efectuat 6,772 misiuni de audit intern, dintre care 93% sunt reprezentate de misiunile de asigurare, iar 7% sunt reprezentate de misiuni de orientare. Prin urmare, putem spune că unul dintre motivele pentru care auditul intern în instituțiile publice nu reflectă performanța entităților este că misiunile consultative nu sunt îndeplinite pentru majoritatea entităților.

Așa cum este specificat și de Standardele Internaționale de Practică Profesională a Auditului Intern, în timpul misiunilor de orientare, auditorii interni ar trebui să abordeze riscurile legate de obiectivele misiunii și să fie atenți la alte riscuri semnificative sau dacă acest tip de orientare nu este realizat la toate, cum putem evidenția cele mai importante riscuri asociate fiecărei instituții și posibilitățile de combatere a acestora? Așadar, propunem efectuarea de misiuni de consiliere la toate unitățile publice existente, deoarece numai după acești pași se cuantifică cu adevărat valoarea adăugată a auditului intern.

La nivelul entităților publice, procesul de evaluare a gestionării riscurilor conduce la: creșterea gradului de realizare a obiectivelor; promovarea unei culturi organizaționale care acceptă riscuri; respectarea cerințelor legale și a standardelor internaționale; îmbunătățirea managementului corporativ; îmbunătățirea controlului intern; alocarea eficientă a resurselor și utilizarea acestora pentru a face față riscurilor; îmbunătățirea eficienței și eficienței activităților de exploatare; o mai bună prevenire și gestionare a erorilor și a fraudei.

Metodele de evaluare a epidemiologiei entităților din domeniul public (diagnosticul legal, diagnosticul resurselor umane, diagnosticul tehnic, diagnosticul financiar și economic) contribuie la realizarea unor rezultate generale care ajută organizațiile publice să lucreze mai eficient în ansamblu.

Resursele din domeniul public, în acest caz al primăriilor, depind direct sau indirect de resursele umane ale acestor entități, în special datorită faptului că sursele deciziilor de management sunt constituite din resursele umane.

Ca orice altă activitate, auditul intern evidențiază o serie de nereguli apărute, pe de o parte, din conținutul actelor normative și, pe de altă parte, din confruntarea cu realitățile unei economii de piață. Existența unui cadru legal modern și a normelor și procedurilor elaborate în conformitate cu standardele de audit acceptate pe plan internațional și cu bunele practici din Uniunea Europeană ar constitui garanții fundamentale că auditul public intern este un adevărat agent al schimbării în instituțiile publice.

Prin urmare, considerăm că lucrarea noastră a confirmat ideea pe care am pornit-o din cercetarea noastră, și anume faptul că un audit intern eficient și o bună administrare a veniturilor publice se pot face în momentul identificării și eliminării riscurilor și cu precizie.

Ca urmare a procedurii de analiză a rapoartelor de audit pe parcursul ultimului an, am constatat că, în țara noastră, deficiențele la nivelul auditului public intern se datorează, în mare măsură, gestionării defectuoase a resurselor umane.

În acest caz, putem spune că o analiză a riscurilor cu personalul va îmbunătăți calitatea misiunilor de audit, deoarece soluțiile și propunerile făcute în acest proces de evaluare vor consolida structura organizației publice prin optimizarea modului de cheltuire a publicului bani și, prin urmare, va crea transparență în activitățile instituției.

Concluzii

Ce trebuie să facem pentru a obține un rezultat favorabil și măsurabil al activității de audit public intern? O evaluare globală a activității de audit intern exercitate în ultimii ani în sectorul public din România pentru a identifica motivele pentru funcționarea defectuoasă și găsirea de soluții posibile care să conducă la o activitate de audit intern mai eficientă.

În acest sens, cercetarea difuzează informațiile obținute din rapoartele de audit public intern; analizează riscul de audit, cadrul organizațional, atributele entității auditate și subliniază interacțiunea acestor factori care influențează în mod diferit eficacitatea auditului intern.

După o cercetare amănunțită, putem spune că impactul auditului intern în sectorul public este puternic influențat de calitatea misiunii de audit intern și de identificarea rapidă și precisă a riscurilor, în timp ce cadrul organizațional și atributele de audit nu au un impact sever asupra eficiența auditului.

Sectorul public este prezent în viața economică în diferite moduri. Nu există o economie de piață în care sectorul public nu trebuie să fie prezentat, mai mult sau mai puțin, direct sau indirect, între factorii care influențează și orientează operatorii economici, respectiv activitatea lor. Progresul evenimentelor legate de acest domeniu (

trecerea de la sistemul comunist la economia de piață) a schimbat implicit și activitatea de control, consultanța și asigurarea activității instituțiilor publice. Astfel, a fost realizată o misiune experimentală pentru aplicarea în domeniul auditului public intern a cerințelor tot mai transparente, care adaugă o valoare mai mare entității auditate. Scopul acestei cercetări este evidențierea aspectelor esențiale care influențează actualitatea și impactul auditului public intern care are loc în sectorul public din România.

Pe baza rezultatelor obținute prin misiunile de audit public intern desfășurate la nivelul instituțiilor publice din România, acest document analizează calitatea și eficacitatea auditului public intern, riscurile emergente întâlnite, deficiențele, precum și unele propuneri pentru îmbunătățirea activității de audit intern.

Importanța și funcțiile sectorului public

Sectorul public reprezintă acea parte a economiei în care se află proprietatea publică și include companiile publice sub forma administrațiilor autonome și patrimoniul administrației publice centrale, locale și de securitate socială, precum și o parte substanțială a bunurile imobile agricole. Având în vedere faptul că frontierele dintre sectorul public și sectorul privat nu sunt strict delimitate, sectorul public sau statul într-un sens economic, poate fi definit ca suma tuturor activităților desfășurate de stat.

Sectorul public joacă un rol deosebit de important în economia românească, deoarece îndeplinește o serie de funcții importante.