Studiu de Caz Privind Proiectarea Unui Sistem de Lectii la Disciplina Baschet In Ciclul Gimnazial

=== a762fa981019f49536ae96d1b58628bccdf01a41_321135_1 ===

UNIVERSITATEA

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORTURI MONTANE

SPECIALIZAREA: EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORTIVĂ

LUCRARE METODICO-ȘTIINȚIFICĂ

Coordonator științific

Prof. Univ.

Autor

UNIVERSITATEA

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORTURI MONTANE

SPECIALIZAREA: EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORTIVĂ

STUDIU DE CAZ PRIVIND PROIECTAREA UNUI SISTEM DE LECȚII LA DISCIPLINA BASCHET ÎN CICLUL GIMNAZIAL

Coordonator științific

Prof. Univ.

Autor

INTRODUCERE

Aspecte generale

Mișcarea umană constituie esența educației fizice în momentul în care aceasta asigură o îmbunătățire a condiției fizice și mentale a individului, a întreținerii stării de sănătate, dar și a dezvoltării fizice armonioase. Motricitatea individului se fundamentează pe totalitatea actelor și acțiunilor motrice desfășurate de acesta în scopul menținerii și dezvoltării relațiilor cu mediul socio-natural.

Conceptul de educație pentru mișcare vine în sprijinul individului atât ca o necesitate, precum și ca o condiție a existenței umane. În acest sens, activitatea de educație fizică se cade a fi considerată o trebuință personală a individului, alături de alimentație, apă, relații interumane, îmbrăcăminte, învățătură, soare, spațiu de locuit ș.a. Educația fizică este, în esență, o activitate umană de practicare sistematică și conștientă a exercițiilor fizice, desfășurată sub egida unui proces instructivo – educativ bilateral, în vederea realizării unor obiective bine conturate, dintre care perfecționarea dezvoltării fizice/corporale a subiecților (elevii) și perfecționarea capacității motrice a acestora (deprinderi, priceperi, calități motrice) sunt prioritare.

Se consideră că educația fizică este un proces instructiv și educativ al cărui obiectiv îl constituie creșterea potențialul fizic și psihic al individului, atât pe plan personal, cât și social. În principiu, aceasta ia forma unei activități construite și desfășurate în vederea perfecționării și dezvoltării fizice a capacității motrice a individului, ținându-se cont de anumite criterii cum ar fi particularitățile de vârstă, de cerințele de integrare socială, de sex, de specificul unor profesii.

Într-o accepțiune restrânsă, în sens pedagogic, eduicația fizică vizează dezvoltarea posibilităților fizice și psihice, individuale și/sau colective. Valoarea educativă a educației fizice rezidă din modul decisiv și din competențele profesorului. Competențele profesionale ale cadrului didactic și dezvoltarea personalității elevilor sunt două aspecte distincte cu mare interdependență în procesul formativ al elevilor.

Competența profesională și măiestria pedagogică se formează, se îmbogățește și se revizuiește prin educație permanentă și se bazează pe studii specifice ariei pedagogice, cunoștințe de specialitate, concepții cheie la nivelul politicii generale în ceea ce privește educația, în general și educația fizică mai ales, dar și pe experiența practică.

Viziunea asupra politicii generale privind educația și educația fizică oferă cadrului didactic specificări clare ale implicațiilor activității pe care acesta o derulează în educația generală și specifică a elevilor. Cadrul didactic trebuie să conștientizeze importanța socială pe care disciplina predată o are și să se responsabilizeze în domeniul practicii sportive.

Argumentarea alegerii temei

Activitatea didactică desfășurată în perspectiva disciplinei „Educație fizică și sport”, implică între interesant și contradictoriu, o amplă dobândire a competențelor de natură științifică, dar și ocunoaștere în respectiva specialitate, precum și o dimensiune psihopedagogică atât de necesară în perioada contemporană.

A fi profesor de educație fizică înseamnă, în primul rând, a fi un bun mentor pentru elevi. În al doilea rând, această profesie este una complexă, asociată cu un lung traseu cognitiv ce trebuie parcurs pe deplin pe toată durata activității desfășurate. Totodată, statutul de cadru didactic implică dăruire, aspirații înalte, soluții ce se găsesc la granița dintre creativitate și știință, dar și vocație la nivel rațional și intuitiv.

Prin buna gestionare a activității, cadrul didactic va pătrunde în lumea elevilor, îi va cunoaște mai bine și le va împărtăși din cunoștințele sale, îndemnându-i și motivându-i continuu pentru obținerea performanței. Profesorul va parcurge de-a lungul activității prestate, mai multe ipostaze printre care acelea de concepere a strategiilor didactice, a proiectelor și evaluărilor, de proiectare a activității curriculare, de cunoaștere a naturii umane, dar și de înțelegere a acesteia, de îndreptare a dificultăților de relaționare ș.a.

Pentru elevi, cadrul didactic va fi un expert în arta comunicării, având rolul de a crește încrederea acestora în ei înșiși, urmărind să le fructifice oportunitățile și să le antreneze capacitatea intelectuală și motrică. În prezența cadrului didactic, elevii se vor simți confortabil, relaxați, dar totodată antrenați și gata să răspundă provocărilor pe care acesta le lansează. Astfel, aceștia îi vor împărtăși profesorului de educație fizică toate cunoștințele lor, ideile, creându-se feed-back-ul bazat pe ghidare, dar și pe critici constructive. Pentru ca elevii să fie motivați, mentorul lor le va aprecia la cel mai înalt nivel, performanțele în materie de educație fizică și sport.

Prezenta lucrare evidențiază o pregătire serioasă și o aprofundare în sectorul educației fizice, putând fi considerată și un ghid practic, dar modern în acest domeniu. Totodată, aceasta reprezintă un instrument fundamental complet al autoevaluării cunoștințelor de natură practică. Lucrarea este structurată pe trei capitole, delimitate de noțiuni de bază cu utilitate ridicată în disciplina sportivă, fiind realizată în același timp, sub lumina unui limbaj științific și concis pentru a asigura accesibilitatea în domeniu.

În acest sens, primul capitol al prezentei lucrări se axează pe prezentarea bazelor lecției de educație fizică școlară, precum și a delimitărilor conceptuale. Trecerea la cel de-al doilea capitol se va face pe baza unei cercetări la nivelul jocului de baschet, urmând ca în cea de-a treia parte a lucrării să se expună datele cercetării și prelucrarea statistică a acestora.

Pe baza experienței didactice, profesorul de educație fizică poate propune un complex de metode complementare care să vină în ajutorul elevilor în vederea exprimării motrice. Este de la sine înțeles că sistemul de predare se bazează pe o strategie ce înglobează o varietate de metode pe baza cărora cadrul didactic va trece materia predată prin filtrul utilității. Astfel, curriculumul de educație fizică și sport pentru clasele gimnaziale se axează pe modelul comunicativ, dar și pe cel funcțional și aplicativ. În mod concret, dezvoltarea capacităților motrice, dar și pe cele de comunicare și de analiză la nivelul elevilor de gimnaziu se realizează prin utilizarea materialelor de specialitate adecvate, orientate pe formarea de competențe, valori și aptitudini dobândite de aceștia în actul învățării. Aceste elemente vor da elevilor posibilitatea de a percepe mai ușor viața cotidiană și de a dobândi un stil de viață sănătos.

Scopul

Elaborarea acestei lucrări se fundamentează pe necesitatea practicării sportului atât în timpul ciclului școlar, cât și în restul timpului. Educația fizică și sportul completează lista disciplinelor aferente curriculumului gimnazial. Această lucrare se concentrează pe încadrarea baschetului în tabloul perfect al jocurilor preferate de elevii de gimnaziu. În acest sens, se poate spune că baschetul reprezintă rezultatul dezvoltării impetuoase a fenomenului de educație fizică și sport, fenomen social, de mare amploare care are implicații deosebite pe plan social și pe plan politic. Totodată, acesta face parte din categoria sporturilor moderne a căror dezvoltare și creștere deosebită a performanțelor a determinat o schimbare de mentalitate care a permis recunoașterea caracterului științific al activităților de acest gen.
4. Ipoteza

Lucrarea de față s-a fundamentat pe ipoteza că baschetul este o necesitate actuală în viața de zi cu zi a elevilor de gimnaziu. Acesta contribuie la dezvoltarea lor fizică, dar și emoțională.

Sarcinile lucrării

Prezenta lucrare aduce o viziune aparte asupra desfășurării orelor de educație fizică și sport, prin simpla prezență a jocului de baschet în cadrul acestora. Astfel, printre sarcinile acesteia se numără: prezentarea caracteristicilor relevante ale disciplinei Educație fizică și sport și implicit, ale jocului de Baschet, metodele de predare aferente acestuia, precum și proiectarea unui sistem de lecții pe baza proiectelor didactice. Totodată, lucrarea vine în ajutorul celor care sunt nehotărâți, neștiind ce stil de viață să adopte, clarificând rolul vital pe care sportul îl are.

CAPITOLUL I FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII

1.1. Lecția de educație fizică școlară – forma de bază: concept, tipologie, structură, perspective.

Esența educației fizice este reprezentată de mișcarea umană pusă în slujba îmbunătățirii condiției fizice și mentale a individului, a dezvoltării fizice armonioase și întreținerii stării sale de sănătate. Întrucât mișcarea umană, sau motricitatea omului este reprezentată de totalitatea actelor și acțiunilor motrice, desfășurate de individ cu scopul menținerii relațiilor cu mediul natural și social, educația pentru mișcare reprezintă nu numai o necesitate, ci chiar o condiție a existenței umane. Activitatea de educație fizică și sport este considerată o necesitate personală a omului, alături de alimentație, apă, învățătură, soare, relații umane, spațiu de locuit ș.a.

Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, educația fizică este reprezentată de procesul de dezvoltare armonioasa a fizicului prin exerciții gimnastice. Totodată, aceasta este o componentă a educației generate, integrate, alături de educația intelectuală, educația morală, educația estetică și educația tehnico-profesională. Între toate aceste componente există – logic – interdependență, relații reciproce, ele formând un întreg, un sistem. Educația fizică poate influența extraordinar de mult sfera intelectuală a personalității umane, dar și celelalte sfere (mai ales morală și estetică). Sensul principal al relației în cadrul componentelor menționate este de la educația fizică către celelalte și nu revers.

Se pot atribui educației fizice următoarele trăsături fundamentale:

este fiziologică prin natura exercițiilor propuse;

este pedagogică prin metoda de predare;

este biologică prin efectele pe care le creează;

este socială prin modul de organizare.

Educația fizică presupune întotdeauna activitate, fiind una din variantele prin care se practică exercițiile fizice. Ea reflectă fundamentul activității motrice care implică norme și prescripții metodice, în scopul realizării unor obiective instructiv – educative bine enunțate.

Valoarea educativă a educației fizice depinde în mod decisiv de competențele profesorului. Competențele profesionale ale profesorului și dezvoltarea personalității elevilor sunt două aspecte distincte cu mare interdependență în procesul formativ al elevilor.

Competența profesională și măiestria pedagogică se formează, se îmbogățește și se revizuiește prin educație permanentă.

Procesul de predare a educației fizice se bazează pe :

studii specifice pedagogiei;

cunoștințe specifice de specialitate;

concepții asupra politicii generale privind educația, în general și educația fizică în special;

experiență practică.

Concepția asupra politicii generale privind educația și educația fizică oferă profesorului puncte de vedere clare asupra implicațiilor activității sale în educația generală și specifică a elevilor. Profesorul trebuie să fie conștient de importanța socială a disciplinei pe care o predă și să își asume responsabilitatea în domeniul practicii sportive.

Procesul de educație fizică este format din mai multe subsisteme, determinate, în principal, de ontogeneza umană, respectiv:

educația fizică a tinerei generații (preșcolară, școlară și universitară);

educația fizică militară;

educația fizică profesională;

educația fizică a adulților;

educația fizică a vârstei a treia;

educația fizică independentă

În ceea ce privește tipologia lecției de educație fizică, s-au stabilit mai multe criterii de clasificare, după cum urmează:

În funcție de componenta tematică abordată:

lecții cu teme din deprinderile și /sau priceperile motrice;

lecții cu teme din calitățile motrice;

lecții mixte, care prezintă teme atât din deprinderile și/sau priceperile motrice, cât și din calitățile motrice;

În funcție de tipul deprinderilor și /sau priceperilor motrice abordate tematic:

lecții monosport;

lecții bisport;

lecții polisport;

În funcție de etapele învățării deprinderilor și/sau priceperilor motrice abordate tematic:

lecții de însușire învățare;

lecții de consolidare;

lecții de perfecționare;

lecții de verificare;

lecții mixte combinate, rezultat al combinării celor patru etape ale învățării, luate cel puțin câte două consolidare cu perfecționare, consolidare cu verificare ș.a.

În funcție de plasamentul în structura anului de învățământ:

lecții de organizare( la început de an și semestre, în cadrul cărora elevii susțin unele probe de control, constituindu-se pe baza rezultatelor, grupele de nivel valorific);

lecții curente;

lecții bilanț (de regulă, acestea sunt ultimele din fiecare semestru; un tip aparte de lecție bilanț poate fi considerată și cea „demonstrativă” -„deschisă”, desfășurată în scop metodic pentru a prezenta colegilor de specialitate nivelul care poate fi atins cu un colectiv de subiecți, dacă se lucrează conform unei planificări realiste.)

În funcție de locul și condițiile de desfășurare:

lecții în aer liber, condiții atmosferice și climaterice normale;

lecții în are liber pe timp friguros;

lecții în interior, desfășurate în condiții normale, într-o sală de educație;

lecții în intrerior pe spații improvizate (culoar, coridor, hol, sală de clasă cu bănci ș.a.)și pe timp friguros.

În funcție de numărul de teme abordate:

lecții cu o singură temă;

lecții cu două teme;

lecții cu trei teme;

Din punct de vedere structural, lecția de educație fizică reprezintă o înșiruire de momente/ faze/ secvențe/ verigi/ părți, desfășurate într-o unitate de timp alocată (de regulă 50 de minute), care sunt diferențiate prin prisma obiectivelor propuse, a conținutului, a duratei și a metodologiei. Structura lecției de educație fizică a avut o evoluție permanentă. O vreme aceasta a fost structurată pe părți, apoi pe verigi.

Analizând structura lecției de educație fizică pe părți, se disting lecția de educație fizcă pe trei părți și lecția de educație fizcă pe patru părți.

Lecția de educație fizcă pe trei părți este practicată în cadrul antrenamentelor sau în kinetoterapie și este caracterizată de următoarea structură:

partea pregătitoare – se axează pe organizarea colectivului, ridicarea stării emoționale a elevilor, pregătirea organismului pentru efort, influențarea selectivă a aparatului locomotor

partea fundamentală – este considerată instructiv-educativă și urmărește realizarea temelor lecției, precum și dezvoltarea calităților motrice ale elevilor

partea de încheiere – are ca obiective reduceriea excitabilității neuro-musculare, revenirea indicilor marilor funcțiuni la parametrii inițiali, aprecieri și recomandări

Lecția de educație fizcă pe patru părți este succesoară precedentei, cuprinzând

Partea introductivă – în acest stadiu se stabilesc obiectivele organizatorice și de ridicare a stării emoționale.

Partea pregătitoare – urmărește angrenarea treptată a organismului în efort și prelucrarea analitică a aparatului locomotor.

Partea fundamentală – este considerată instructiv-educativă și urmărește realizarea temelor lecției, precum și dezvoltarea calităților motrice ale elevilor

Partea de încheiere – are ca obiective reduceriea excitabilității neuro-musculare, revenirea indicilor marilor funcțiuni la parametrii inițiali, aprecieri și recomandări.

La susținerea lecției de educație fizică pe patru părți, profesorul are mai multă libertate din punct de vedere al organizării, al repartizării mijloacelor corespunzător gândirii metodice pe care acesta o are. Cu toate acestea, desfășurarea activității pe intervale mari de timp, cu obiective complexe, poate duce la apariția unor greșeli sau omisiuni.

Analizând structura lecției de educație fizică pe părți, se eșalonează conținutul pe unități mici într-o succesiune coerentă, având un caracter constant. În acest sens, se disting următoarele momente:

Organizarea colectivului de elevi;

Pregătirea organismului pentru efort („Încălzirea” generală a organismului);

Prelucrarea analitică a aparatului locomotor (numită și „Influențarea selectivă a aparatului locomotor” sau mai vechi „Optimizarea dezvoltării fizice”);

Dezvoltarea, educarea și verificarea calităților motrice, viteza sau îndemânarea;

Realizarea temelor lecției („Învățarea, consolidarea, perfecționarea sau verificarea deprinderilor și/sau priceperilor motrice”);

Dezvoltarea, educarea și verificarea calităților motrice, forța sau rezistența;

Revenirea organismului după efort („liniștirea” organismului);

Aprecieri și recomandări.

Structura pe verigi dă profesorului posibilitatea de a se încadra într-un sistem de limitări care îl conduc în mod necesar, spre îndeplinirea tuturor obiectivelor instructiv-educative într-o succesiune. Totuși, cadrul didactic poate alege anumite variante structurale care sunt determinate de condițiile desfășurării activității și de gândirea metodică a acestuia, fără a omite faptul că lecțiile de educație fizică se desfășoară pe baza programării anticipate a conținutului și a opțiunii pentru formele structurale adecvate.

În mod teoretic, lecția de educație fizică este alcătuită din opt verigi care fie sunt prezente în totalitate în cadrul fiecărei lecții, fie în mod selectiv. Se disting unele verigi care fac parte din structura oricărei lecții , dar și verigi care pot să lipsească. Din prima categorie fac parte verigile care creează premisele unei bune desfășurări a conținutului de bază (primele trei verigi), veriga în cadrul căreia se realizează temele lecției și ultimele două verigi destinate revenirii organismului și aprecierilor și recomandărilor. Pot lipsi verigile pentru dezvoltarea calităților motrice, simultan sau alternativ. În acest sens, cadrul didactic poate opta pentru prezența celor două verigi în lecție (a IV-a și a VI-a), după cum poate opta pentru numărul temelor în lecție, realizabile în veriga rezervată acestui obiectiv. Aceste opțiuni sunt posibile deoarece, prin folosirea unor sisteme de acționare în cadrul celorlalte verigi ale lecției, se pot obține finalități similare, adică cele care vizează dezvoltarea calităților motrice. În unele situații, prezența celor două verigi destinate dezvoltării calitățlor motrice în cadrul unor lecții de educație fizică, pot fi, prin obiectivele și conținutul lor, incompatibile cu conținutul de bază al verigii a V-a, veriga tematică a lecției, conținut prin care, de cele mai multe ori, se realizează implicit și dezvoltarea calităților motrice. De asemenea, este recomandată alternarea abordării calităților motrice în cadrul unor sisteme de lecții sau cicluri semestriale ș.a.

Analizând pe etape lecția de educație fizică, se disting următoarele obiective ale predării acesteia:

Din punct de vedere al organizării colectivului de elevi, principalele obiective ale lecției de educație fizică sunt:

asigurarea unui început organizat al lecției;

cunoașterea situației privind componența și starea de sănătate a colectivului de elevi;

informarea elevilor privind conținutul lecției;

captarea atenției;

Din punct de vedere al pregătirii organismului pentru efort, principalele obiective ale lecției de educație fizică sunt:

stimularea treptată a marilor funcțiuni ale organismului și asigurarea unui nivel optim de excitabilitate corticală pentru activitatea ce urmează;

educarea percepțiilor spațio- temporale.

Din punct de vedere al influențării selective a aparatului locomotor, principalele obiective ale lecției de educație fizică sunt:

educarea atitudinii corporale corecte;

stimularea tonicității și troficității musculare;

dezvoltarea armonioasă a tuturor segmentelor corporale;

dezvoltarea mobilității articulare și elasticității musculare;

educarea actului respirator;

Din punct de vedere al dezvoltării calităților motrice viteza sau îndemânarea, principalele obiective ale lecției de educație fizică sunt:

educarea calităților motrice viteza sau îndemînare

abordarea aspectelor de afectivitate,cogniție,voință

Din punct de vedere al însușirii, consolidarea, perfecționarea sau verificarea deprinderilor și/sau priceperilor motrice, principalele obiective ale lecției de educație fizică sunt:

formarea deprinderilor și /sau priceperilor motrice de bază și utilitar aplicative sau a celor specifice anumitor ramuri și probe sportive;

formarea deprinderilor de expresieși comunicare specifice activității;

formarea capacității de autoorganizarea, autoconducere, autoevaluare;

Din punct de vedere al dezvoltării calităților motrice forța sau rezistența, principalele obiective ale lecției de educație fizică sunt:

educarea calităților motrice forța sau rezistență

dezvoltarea trăcăturilor de personalitate.

Din punct de vedere al dezvoltării calităților motrice forța sau rezistența, principalele obiective ale lecției de educație fizică sunt:

Din punct de vedere al revenirii organismului după efort, principalul obiectiv al lecției de educație fizică este:

scăderea indicilor marilor funcțiuni ale organismului la valori cât mai apropiate de cele inițiale și relaxarea musculară.

Din punct de vedere al încheierii organizate a lecției, „Aprecieri și recomandări”, principalele obiective ale lecției de educație fizică sunt:

conștientizarea nivelului de execuție și participare din timpul lecției;

stimularea activității independente.

1.2. Aspecte teoretice ale proiectării didactice, cerințe generale ale proiectării didactice

Proiectarea este specifică celor mai multe domenii de activitate umană. În învățământ, proiectarea se realizează de cadrele didactice în scopuri instructiv-educative sau "didactice". De aici și denumirea de "proiectare didactică". Despre proiectarea de tip didactic s-a scris exagerat de mult în pedagogie și destul de confuz. În aceste consemnări pedagogice nu se face deloc trimitere și la unele discipline de învățământ care au specific aparte, particularități metodico-organizatorice deosebite, așa cum este educația fizică și sportivă. În unele materiale teoretice se amintește și de unele discipline practice, dar nu se înțelege că ar fi vorba de educația fizică și sportivă școlară.

Se deduce că este vorba de alte discipline pur practice, care se desfășoară în „ateliere și laboratoare școlare" sau în producție. Unii autori români (Jinga, Ioan și Negreț, Ion în 1982, prin lucrarea "Predarea și învățarea eficientă"), pedagogi de profesie, localizând proiectarea didactică numai la nivelul lecției, au avansat ideea existenței unui algoritm procedural, care corelează patru întrebări esențiale într-o ordine tipic algoritmică. Aceste întrebări esențiale sunt următoarele:

Ce vei face?

Cu ce vei face?

Cum vei face?

Cum vei ști dacă ceea ce trebuie făcut a fost făcut?

Întrebările trebuie puse numai în această ordine, iar răspunsurile la întrebări trebuie să fie precise. Specialiștii spun că întrebările sunt etape iar soluțiile la răspunsuri sunt operații ale fiecărei etape. Sunt în total 12 operații, iar ordinea executării for este mereu aceeași, chiar dacă – uneori – sunt necesare unele reveniri, refaceri, ameliorări.

Câteva precizări privind etapele și operațiile proiectării didactice, localizată doar la nivelul lecției, sunt necesare:

Etapa I a proiectării didactice

Unii o consideră ca fiind cea mai importantă, deoarece de ea depind celelalte etape, în sensul eficienței lor. Operațiile specifice acestei prime etape vizează identificarea și dimensionarea obiectivelor. De aceea, etapa I se mai numește și "Cum să începi activitatea didactică cu sfârșitul". Precizarea clară a obiectivelor este condiția fundamentală a proiectării didactice corecte. Obiectivele trebuie să fie concrete, să fie măsurabile, să fie în concordanță cu programa de specialitate și – mai ales – să fie compatibile cu timpul avut la dispoziție pentru realizarea lor. Pentru definirea unui obiectiv s-au stabilit, de către specialiști, următoarele norme:

Obiectivul nu vizează activitatea profesorului specialist, ci schimbarea care se așteaptă să se producă în urma instruirii elevilor. Deci, sunt obiective informative (ce trebuie să știe elevii) și obiective formative (ce trebuie să știe să facă elevii).

Obiectivul trebuie să fie formulat în termeni expliciți, prin folosirea unor verbe de acțiune, care să indice un comportament observabil al elevilor.

Fiecare obiectiv trebuie să vizeze o operație singulară, pentru a ușura măsurarea și evaluarea.

Un obiectiv trebuie să fie descris în cât mai puține cuvinte, pentru a ușura referirea la conținutul său specific.

Obiectivul trebuie să fie integrat și derivabil logic, pentru a fi asociat construcției logice a conținutului informațional și situațiilor instructive. Pentru acțiunile curente (cum este și lecția), obiectivele se mai numesc și scopuri imediate, adică obiective operaționale. De aici se deduce că pot exista și obiective neoperaționale, scopuri mai îndepărtate, care depășesc cadrul unor activități curente, realizându-se prin "însumarea" în timp a obiectivelor operaționale.

Etapa a II-a a proiectării didactice

Această etapă constă în stabilirea – prin analiză – a resurselor umane și materiale de care se dispune pentru desfășurarea lecției. De aceea, această etapă se mai numește și de „analiză a resurselor”. În principiu, nu există decât trei importante resurse:

a) conținutul învățării (informați, exerciții, probleme);

b) capacitățile de învățare (psihologia celor care învață, interes, aptitudini, motivație etc.);

c) condițiile concrete (de timp, spațiu, aparatură).

Primele două resurse sunt oarecum subiective: resursa a) se află în „dotarea” profesorului, iar resursa b) se află în "dotarea" elevului. Doar resursa c) este oarecum obiectivă. Mulți profesori, și de educație fizică și sport, fiindcă nu corespund resursele, modifică obiectivele, în loc să "procure" resursele sau să le adecveze la obiective. La modul concret, operațiile specifice acestei etape a II-a sunt:

analiza calității "materialului" uman cu care se va lucra (clasele de elevi, în acest caz);

analiza condițiilor materiale concrete.

Etapa a III-a a proiectării didactice

Această etapă, care cuprinde cele mai multe operații, vizează stabilirea strategiilor optime, adică a unor sisteme coerente de metode, materiale și mijloace ("cei trei M") pe baza cărora să se atingă obiectivele propuse pentru lecția respectivă. În această etapă este inclusă și dozarea efortului. Unii definesc această etapă ca pe una ce stabilește esența "scenariului didactic", care este un instrument eficace pentru evitarea hazardului în lecție. Dar, trebuie să înțelegem că nu se poate prevedea și planifica totul. Trebuie lăsat suficient loc spontaneității și creativității elevilor. Amănunțirea și rigorismul, într-o măsură excesivă, sunt la fel de dăunătoare ca și lipsa oricăror repere procedurale.

Etapa a IV-a a proiectării didactice

Este considerată crucială și se concretizează prin cea de-a XII-a operație a proiectării didactice. Se mai numește și „evaluarea eficienței activității curente". Această etapă este centrată pe elaborarea unui sistem de metode și tehnici de evaluare, care să fie în concordanță cu obiectivele operaționale și conținuturile fixate. În consecință, aceste metode și tehnici trebuie să fie funcționale pentru lecția care se proiectează, să "măsoare" nivelul de realizare a obiectivelor operaționale propuse. În educația fizică și sportivă școlară conținutul și metodologia elaborării planului de lecție pot fi analizate numai prin corelație cu etapele și operațiile proiectării didactice. Pot fi menționate, pe ansamblu, doar patru acțiuni/„operații" principale ale profesorului – specialist, care implică multe alte acțiuni/ „operații" secundare.

Pentru a fi considerat eficient, procesul de proiectare didactică trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:

adecvarea la situațiile didactice concrete;

operaționalitate, putând fi ușor de descompus în operațiuni distincte, pentru a fi aplicat în practică;

flexibilitate și adaptabilitate la situații noi, care cer modificări „din mers”, pe parcursul desfășurării lecției;

economicitate, astfel încât, într-un cadru strategic simplu, să se poată realiza cât mai mult din punct de vedere practic.

Proiectul de lecție este un instrument al activității cadrului didactic. Un proiect didactic bine construit este o condiție necesară, dar nu și suficientă, pentru realizarea unei lecții reușite. El este menit a așeza pe baze științifice demersul didactic, fara însă a șabloniza activitatea instructiv-educativă și a încorseta creativitatea cadrului didactic.

Pentru o proiectare didactică și eficientă trebuie să se țină cont și de următoarele aspecte:

proiectarea trebuie să devină un act de gândire, respectiv să fie profund motivată pentru demersurile următoare. Pentru aceasta fiecare cadru didactic trebuie să aibă o pregătire psihopedagogică constând în deținerea tehnicii operaționalizării obiectivelor, pricepere în desprinderea conceptelor operaționale esențiale, elaborarea unor seturi de exerciții, fișe de muncă, probe de evaluare, pedagogizarea conținutului.

Proiectarea depinde de modul de abordare a procesului instructiv-educativ. Există două moduri de abordare:

creativ –rămâne la dispoziția cadrului didactic existând riscul improvizației

funcțional-proiectarea devine o succesiune de acțiuni și operații care anticipează modul de organizare și desfășurare a activității

instructiv-educative.

Proiectarea trebuie să ia în considerare resursele și condițiile în care se va desfășura actul didactic.Se au în vedere baza didactico-materială existentă; nivelul de pregătire al preșcolarilor; potențielul de învățare; timpul de instruire.

În procesul de proiectare a activităților didactice se pornește de la o analiză diagnostică prin care se prefigurează modalitățile de desfășurare și de evaluare a activităților instructiv-educative, urmată de elaborarea proiectelor didactice.Transpunerea în practică a proiectului pedagogic este urmată de evaluarea performanțelor preșcolarilor și a activității instructiv-educative în ansamblu. Informațiile astfel obținute constituie un punct de plecare pentru activitățile ulterioare.

1.3. Caracteristici relevante ale principiilor didactice

În privința principiilor didactice, sistemul acestora cuprinde:

Principiul însușirii conștiente și active a cunoștințelor

Principiul intuiției

Principiul accesibilității și individualizării învățării

Principiul legării teoriei de practică

Principiul însușirii temeinice a cunoștințelor, deprinderilor și priceperilor

Principiul sistematizării și continuității în învățare

Principiul însușirii conștiente și active a cunoștințelor se axează pe:

participarea conștientă a elevului la actul învățării, respectiv ÎNȚELEGEREA cât mai clară și profundă a materialului de învățat;

participarea activă presupune EFORT PERSONAL (VOLUNTAR), implicarea elevilor într-o multitudine de activități: ascultare, scriere, dezbatere, experimentare, rezolvare de probleme, creație etc.

Cerința fundamentală a principiului intuiției este abordarea învățării ca proces de cunoaștere, realizat în manieră senzorială, intuitivă. Respectarea principiului intuiției presupune valorizarea pedagogică a experienței directe în cunoaștere. Aplicarea acestui principiu în practica școlară previne formalismul și verbalismul.

Principiul accesibilității și individualizării învățării are ca și caracteristici:

Accesibilitatea conținutului, a metodelor și tehnicilor instruirii, a limbajului și formelor de activitate etc. pentru a realiza concordanța dintre posibilitățile elevilor și dificultățile învățării. Se realizează prin selecționarea și gradarea informațiilor științifice și a exercițiilor care conduc la însușirea cunoștințelor și la formarea unor deprinderi.

Individualizarea elevilor potrivit particularităților lor fizice și psihice, prin diferențierea sarcinilor didactice și a căilor de îndeplinire a lor. Presupune crearea condițiile ca fiecare copil să se dezvolte în ritmul său propriu, prin activizarea potențialului real și valorificarea acestuia.

Principiul legării teoriei de practică se bazează pe:

lecțiile care să ofere suficiente ocazii de valorificare, în practică, a cunoștințelor teoretice și a capacităților învățate;

lecțiile care să asigure putere operatorie cunoștințelor teoretice, adică transferul învățării în circumstanțe noi;

lecțiile care să aducă elemente de viață cotidiană în școală.

Principiul însușirii temeinice a cunoștințelor și deprinderilor este caracterizat de:

Însușirea durabilă a cunoștințelor și abilităților astfel încât să poată fi actualizate și utilizate atunci când se reclamă prezența lor.

Persistența în timp și fidelitatea celor însușite de elevi, precum și profunzimea (implementarea lor în sistemul de personalitate) și mobilitatea lor în reproducerea datelor acumulate.

Temeinicia este generată de: baza intuitivă, concret-senzorială; aplicații practice; sistematizări logice; însușire conștientă și prin efort propriu; completări și aprofundări continue; integrarea în sisteme tot mai cuprinzătoare.

Principiul sistematizării și continuității în învățare presupune:

Desfășurarea ordonată, logică și pedagogică a conținuturilor predării și învățării.

Sistematizarea tematică a programelor școlare, a planificărilor calendaristice, a unităților de învățare și a lecțiilor.

Continuitatea presupune cerințe unitare, constante, controlate sistematic și succesiv de către toți factorii educativi, pe măsura dezvoltării copilului.

1.4. Locul jocurilor sportive în lecția de educație fizică și sport

Jocul sportiv poate fi folosit în toate momentele lecției, contribuind la realizarea obiectivului propus. Mai poate fi folosit și în celelalte forme prin care educația fizică este realizată în școală, în pauzele organizate, în excursii sau plimbări. Pentru ca jocul să contribuie la îndeplinirea sarcinilor educaței fizice este necesar să fie ales cu discernământ. Alegerea jocului se va face în funcție de:

sarcinile de realizat

locul jocului în lecție

particularitățile morfo-funcționale și psihice ale copiilor

nivelul dezvoltării și pregătirii fizice precum și starea de sănătate

condițiile materiale privind locul de desfășurare și inventarul de materiale

condițiile atmosferice

În cadrul organizării jocurilor trebuie avut permanent în vedere faptul că interesul pentru joc există în sarcina cadrului didactic de a-l menține și de a da satisfacție copiilor. Interesul va fi menținut sau dezvoltat prin crearea noului în joc, prin stabilirea unor cerințe mereu crescânde , fiindcă un joc care nu prezintă interes și nu-l solicită suplimentar pe elev este lipsit atât de valoarea educativă cât și de efectele biomotrice scontate.

În partea pregătitoare a lecției se folosesc jocuri pentru captarea atenției, ridicarea stării emoționale și jocuri pentru orientarea în spațiu și au ca urmare o mai ușoară și gradată angajare a organismului în efort. Indicațiile metodice pentru această fază sunt:

să nu necesite organizare care să ducă la cheltuială mare de timp

să fie simple, cu reguli puține, să nu necesite multe explicații

execuția să fie vioaie

În partea fundamentală jocurile alese vor ajuta la îndeplinirea sarcinilor lecției care se rezolvă în această parte a lecției. Astfel, se aleg jocuri sportive care să formeze sau să întărească deprinderile motrice de bază, jocuri care să contribuie la educarea sensibilității (ritm , echilibru) și a calităților motrice de bază (viteză, îndemânare, forță), sarcinile se pot realiza numai prin joc sau parțial prin joc, timpul afectat jocului este variabil.

În partea de încheiere se folosesc jocuri cu caracter liniștitor care să restabilească marile funcțiuni și să capteze atenția. Acestea nu trebuie să dureze mult, trebuie să fie simple și ușor de realizat de către elevi.

Durata jocului sportiv este determinată de următorii factori:

locul jocului – jocurile din partea pregătitoare și de încheiere vor dura mai puțin decât în partea fundamentală

numărul participanților- cu cât numărul participanților este mai mic cu atât durata jocului va fi mai mică.

vârsta jucătorilor – elevii să nu fie prea multă vreme ținuți încordați

ritmul de joc – cu cât este mai rapid cu atât durata este mai mică (întrecere în torent)

1.5. Rolul jocului de baschet in dezvoltarea fizică general a elevilor din ciclul gimnazial

Jocul de baschet la vârstă elevilor de gimnaziu este studiat la disciplina „Educație fizică și sport”. Obiectivele practicării jocului de baschet sunt:

menținerea stării de sănătate (formarea deprinderilor de igienă, călirea organismului, corectarea deficiențelor fizice);

dezvoltarea fizică armonioasă (creșterea normală a corpului și îmbunătățirea indicilor morfo-funcționali);

dezvoltarea calităților motrice;

dezvoltarea proceselor psihice;

formarea deprinderilor pentru educația fizică permanentă (însușirea deprinderilor specifice unor ramuri de sport, a noțiunii de fair-play și utilizarea acestora în scop recreativ);.

Principiile didactice care stau la baza practicării baschetului sunt: accesibilitatea, intuiția, participarea conștientă și activă, sistematizarea și continuitatea, însușirea temeinică.

Jocul de baschet face parte din categoria jocurilor de miscare, atractive prin ineditul lor, prin starea de emulație pe care o conferă, prin caracterul spectaculos, asigură o eficiență crescută atât în privința cresterii densității lecției, cât si în privința rezultatelor. Jocurile de mișcare sunt un exercițiu complex cu efecte cumulative asupra organismului, impunând manifestări motrice complexe, efectul lor fiind condiționat de scopul urmărit în lecție de către profesor. Acestea fac parte din grupa activităților globale, în cadrul cărora se valorifică, în condiții noi, nestudiate în prealabil, cunostințele, priceperile si deprinderile motrice însusite. Jocurile dinamice sunt principala activitate prin care se verifică posibilitățile elevilor de a aplica bagajul de cunostințe si priceperi. Structura de mișcări frecvent utilizate sunt: mersul, alergarea, aruncarea, prinderea, echilibrul, transportul de greutăți, săritura, cățărarea si escaladarea. De asemenea, se recomanda introducerea unor elemente din atletism, gimnastică si jocuri sportive.

In programarea activității de baschet se impun următoarele cerințe:

concordanța cu planul de învățământ și cu programa școlară;

respectarea particularităților elevilor ( de vârstă, sex, nivel de pregătire, stare de sănătate, etc.)

concordanța cu condițiile de bază materială, de climă, relief, etc.

respectarea tradițiilor școlii, a aspirațiilor și opțiunilor elevilor;

respectarea normelor igienico-sanitare, prevenirea accidentelor, utilizarea factorilor naturali de călire

Jocul de baschet dezvoltă calitățile morale și de voință, perseverența, combativitatea, spiritul creator, imaginația, dezvoltă gândirea, calitatea de a judeca și de a lua hotărâri rapid și are influențe asupra spiritului de colaborare și de colegialitate. Baschetul crește la elevi, dârzenia, voința, atenția distributivă, capacitatea de anticipare, încadrarea în disciplina individuală si colectivă, obligă jucătorii la o comportare demnă, la o comportare de fair-play.

1.6. Caracterizarea generală a vârstei scolare mijlocii (preadolescentă)

Vârsta școlară mijlocie sau, cu un termen foarte răspândit, pubertatea, cuprinde copiii de 10/11 – 14/15 ani, adică elevii din clasele a V-a și a VIII-a. Numeroși autori numesc această perioadă „vârsta ingrată”. Este vârsta când se produc transformări spectaculoase în organismul și în viața psihică a copiilor. Rousseau considera pubertatea ca fiind perioada de răscruce în evoluția psihică a omului. Transformările profunde, puseul de creștere și dezvoltare au ridicat problema factorilor care le determină. Chiar și succesiunea transformărilor respective s-ar datora tot programului ereditar. Alți autori afirmă că dezvoltarea puberului se datorează factorilor externi, îndeosebi de natură socială și culturală sau sunt de părere că în societățile, mai puțin evoluate economic și cultural, trăsăturile specifice pubertății par simple, și nu cunosc manifestările amplificate care se constată la copiii din societățile dezvoltate.

În pubertate se modifică, mai întâi, locul pe care îl ocupă copilul în familie, autoritatea acesteia fiind supusă unui proces de relativă erodare. Datorită intercunoașterii din cadrul grupului de elevi, copiii descoperă și alte familii mai tolerante, mai „moderne”. Propria familie este supusă unei critici aspre și permanente, ei dorind astfel să-și afirme independența. Spre deosebire de școlarul mic, puberul preferă să-și petreacă timpul liber cu colegii săi și refuză să meargă cu părinții în vizite sau la plimbare. La vârsta anterioară predarea lecțiilor se realiza de către învățător. În pubertate când, începând cu clasa a V-a, diferitele obiecte de învățământ (limba română, matematica, fizica, istoria etc.) sunt predate de cadre didactice specializate, puberul se află sub influența educațională a mai multor profesori.

El va trebui să se adapteze la noua situație și să accepte să-și desfășoare activitatea de învățare în conformitate cu cerințele școlare pe care aceștia le formează față de el. Învățarea însăși suportă restructurări: conținutul ei se îmbogățește prin asimilarea cunoștințelor la mai multe materii, dar și dificultățile cresc, determinate de complexitatea cunoștințelor. Puberului i se cere un efort de învățare mai mare, o mai rațională organizare a timpului de studiu, conștiinciozitate, responsabilitate și seriozitate. Aflată undeva la mijloc, pubertatea va păstra unele trăsături psihologice ale vârstei școlare mici, dar va înregistra și altele noi care le vor prefigura pe cele proprii vârstei școlare mari. În această pendulare predominantă rămâne totuși preocuparea pentru depășirea particularităților psihologice ale copilului de vârstă școlară mică și pentru sedimentarea și fixarea trăsăturilor proprii, specifice pubertății.

CAPITOLUL II ORGANIZAREA CERCETĂRII

2.1. Metodele de cercetare

Pentru a cerceta proiectarea unui sistem de lecții la disciplina baschet , se vor aplica trei tipuri de cercetări, respectiv cercetarea fundamentală, cercetarea aplicativă și cercetarea pentru dezvoltare.

Prin cercetarea fundamentală, cadrul didactic trebuie să descopere ceea ce este esențial într-o anumită direcție a domeniului sportiv,dacă are caracter de lege sau normă și reprezintă baza teoretică a unui anumit aspect al acestuia. În cercetarea fundamentală se încadrează investigațiile sub formă de studii teoretice sau cercetări experimentale care duc în final la constituirea cadrului și conținutului educației fizice și sportului.

La alt nivel, prin cercetarea aplicativă cadrul didiactic se îngrijește de furnizarea anumitor date necesare direcționării activității practice, respectiv practicarea baschetului, cu scopul de a crește munca metodice. Cercetarea aplicativă a disciplinei Educație fizică și sport reprezintă rezultatul folosirii unor concluzii ale cercetării fundamentale. Tot ea indică direcția în care o problemă practică poate fi rezolvată. Spre exemplu, în domeniul sportiv unde toate activitățile sunt corporale, studiul fundamental al calității motrice oferă elementele aplicative referitoare la posibilitățile de perfecționare ale acestora.

Aplicarea metodei de cercetare pentru dezvoltare îl ajută pe profesorul de sport să creeze noi tehnici sau procedee care au rolul de a influența direct activitatea practică. Dacă cercetarea aplicativă indică posibilitățile de rezolvare a unei probleme, cercetarea pentru dezvoltare dovedește în practică aceste posibilități și oferă totodată tehnologia cea mai adecvată. În cazul dezvoltării tehnicilor și procedeelor în materie de baschet, acest tip de cercetare evidențiază realizările de pe teren sau uneori, în laborator, legate de dezvoltarea si perfecționarea calităților motrice ale elevilor de gimanziu și este benefică, mai ales acelora care practică baschet de performanță și care se află în atenția specialiștilor.

Influența activității științifice se exercită astăzi în toate domeniile vieții sociale prin trăsături care o diferențiază pregnant de perioadele anterioare, îndeosebi prin amploarea și impetuozitatea cercetărilor științifice moderne, prin orientarea spre transformarea naturii și a societății, prin universalitatea de conținut, dar și geografică a științei contemporane, prin pătrunderea ei în straturile cele mai întinse ale societății, operând transformări în mentalitatea oamenilor.

În ceea ce privește cercetarea științifică asupra proiectării unui sistem de lecții la disciplina Baschet pentru elevii de gimnaziu, se utilizează o metodologie specifică educației fizice.

Baschetul este rezultatul dezvoltării impetuoase a fenomenului de educație fizică și sport, fenomen social, de mare amploare care are implicații deosebite pe plan social și pe plan politic. Baschetul face parte din categoria sporturilor moderne a căror dezvoltare și creștere deosebită a performanțelor a determinat o schimbare de mentalitate care a permis recunoașterea caracterului științific al activităților de acest gen.

Pentru a analiza proiectarea unui sistem de lecții la disciplina Baschet, obiectul cercetării își are rădăcinile în știința educației fizice și sportului, fiind constituit din legile de manifestare a comportamentului motric al omului, în scopul perfecționării acestuia, a creșterii capacității de efort și a îmbunătățirii performanței.

Pentru a analiza proiectarea unui sistem de lecții la disciplina Baschet, cea mai mare pondere în ceea ce privește metodele folosite o vor avea acelea care sunt mai apropiate de specificul educației fizice și sportului, respectiv metode de psihologie și pedagogie pentru aspectele privitoare la învățarea și perfecționarea gestului motric și metode fiziologice pentru aspectele privitoare la adaptarea la efort fizic.

Sintetizând o parte din aceste metode, se vor lua în considerare:

– metodele biometriei, biomecanicii, tipologiei, demografiei, din domeniul antropologiei;

– metodele biofizicii, biochimiei, experimentului electro-fiziologic, din domeniul biologiei;

– metodele nosologiei diagnosticului, tratamentului, din domeniul medicinei;

– metodele testelor și observației, din domeniul psihologiei;

– metodele de anchetă, sociometria, analiza rezultatelor, din domeniul științelor sociale.

La toate aceste metode se mai pot adăuga, după preferințele cadrului didactic, dar mai ales în funcție de nivelul de pregătire al elevilor, unele metode cu caracter mai mare de generalitate, care se folosesc, de asemenea, în cercetarea domeniului activităților corporale (metodele: istorică experimentală, axiomatică, ș.a.).

Prin metoda observației se presupune obținerea de informații direct de la grupul de elevi. De la atitudinea de observare pasivă, se trece la activizare, conștientizare, raționalizare și organizarea observației. Astfel, observația devine o metodă științifică de investigare. Rolul și importanța ei se intensifică odată cu utilizarea experimentului. Ambele metode se completează prin particularitățile lor, alcătuind o unitate ce formează baza metodologică a științei.

Observația permite cadrului didactic să desprindă anumite fapte remarcabile, cunoașterea acestor fapte conducându-l la o anumită ipoteză în cadrul informației de care dispune. În baza ipotezei enunțate se instituie experimentul propriu-zis,repsectiv proiectarea lecției la disciplina Baschet, care are rolul de a verifica presupunerea făcută și de a sugera, eventual, alte întrebări.

Observația este definită ca un proces al cunoașterii științifice, constând în contemplarea metodică și intenționată, vizând un anumit scop, a unui obiect sau proces. Prin natura ei, aceasta este o metodă de constatare, dar, în același timp, și de explorare atentă a celor observate prin mobilizarea cunoștințelor anterioare, deci este o percepție fundamentală, dirijată, planificată și selectivă, întreprinsă cu scopul de a proiecta eficient lecția de baschet.

În urma observației apar noi ipoteze și probleme, la care pe baza experienței și cunoștințelor, avem anumite puncte de sprijin; ca urmare a observației se pot face clasificări, descrieri.

În cazul prezentei cercetări, cadrul didactic nu va aborda observația spontană (întâmplătoare) care, având în vedere că este făcută de un specialist în domeniul sportului (cadrul didactic), poate conduce la evidențierea unor aspecte noi și interesante asupra comportamentului elevilor și respectiv asupra modelării sistemului de lecții în funcție de acesta.

Cadrul didactic va aborda observația organizată, al cărei caracter este intenționat, activ, provocat și sistematic. Implicit, se va utiliza observația naturală, dar numai în condiții obișnuite, naturale, fără intervenția cadrului didactic. Pentru a proiecta o lecție, profesorul de educație fizică și sport va folosi observația experimentală sau provocată, cercetătorul intervine direct prin administrarea unor stimuli, verificând reacțiile și conduita celor observate.

Totodată, se pot aborda în cadrul orelor de baschet, metode precum observația transversală și observația longitudinală. Observația este transversală când se face simultan pe mai multe situații (de exemplu, când cadrul didactic ia în studiu mai multe clase de elevi de gimnaziu cu diferite vârste), în timp ce în observația de tip longitudinal, profesorul urmărește evolutiv ( în timp) aceiași subiecți.

În cadrul activității de educație fizică și sport, respectiv baschet și, poate cu o notă mai accentuată în baschetul de performanță, atunci când elevul deja sportiv are un bagaj de cunoștințe și deprinderi bogat, când știe să interpreteze anumite stări de fapt, când a „învățat” să se cunoască, poate fi folosită ca metodă auto-observația, care poate veni cu succes în sprijinul cadrului didactic din postura de cercetător și, în primul rând, elevului ce se auto-observă.

Pentru a înregistra observațiile, în legătură cu practicarea baschetului în școală, în ideea proiectării lecției, profesorul de sport va elabora o schemă sau un protocol (program) de observație, stabilind o anumită tehnică de notare și, dacă este nevoie, o terminologie minimă. Datele observației se notează în timpul sau, în orice caz, imediat după observare, deoarece timpul și alți factori ar putea denatura datele. Datele se pot nota sporadic – cu caracter provizoriu – într-un carnet de buzunar, sau pe fișe, urmând să li se dea o formă clară și concisă atunci când se notează în foaia sau caietul de observație, ceea ce reprezintă de fapt, interpretarea, prelucrarea imediată a materialului faptic. Pentru succesul observației este necesar ca subiecții, respectiv grupul elevilor de gimanziu, să fie urmăriți în situații diferite, iar datele obținute să fie verificate prin mai multe procedee, cum ar fi tehnicile moderne de înregistrare: filmul, fotografia, înregistrarea magnetică, ș.a.

Pentru a proiecta o lecție, observația nu este suficientă. Este necesar ca, în cercetare, această metodă să fi folosită simultan cu alte procedee.

O altă metodă folosită de cadrul didactic pentru obținerea informațiilor necesare proiectării unui sistem de lecții la disciplina Baschet este metoda experimentală. Aceasta reprezintă un sistem complex de cunoaștere a realității, caracterizat prin utilizarea raționamentului experimental, care prelucrează atât fapte provenite din observație, cât și din experiment. Experiența este condiția sine-qua-non a cunoașterii.

Experimentul, ca și procedeu științific utilizat în cercetare, presupune o bază teoretică, reprezentată printr-o ipoteză conducătoare. O ipoteză neverificată în practică nu reprezintă un adevăr, iar o experiență fără finalitate precisă nu are sens. În cadrul acestui procedeu, condițiile de producere și desfășurare ale fenomenului sau procesului sunt supuse unei variații sistemice. Experimentul se caracterizează și prin posibilitatea de repetare a fenomenului sau procesului în aceleași condiții, pentru verificare.

În cadrul unui experiment aplicat elevilor de gimanziu care au care studiază disciplina Baschet se produce sau se provoacă fenomenul sau procesul în condițiile determinate, uneori se creează chiar fenomene sau procese noi. În acest caz este vorba despre experimentul provocat.

Există cazuri când o experiență poate avea loc fără ca profesorul de sport să intervină. Se vorbește, în acest caz, despre experiment invocat.

Experimentul de laborator este o metodă de cercetare precisă și sigură, dar acesta nu este aplicabil elevilor de gimnaziu.

În experimentul natural, elevii sunt supuși studiului în condițiile vieții reale. Marele avantaj al acestei metode constă în aceea că experimentul aduce, în cursul cercetării, variațiile ale căror efecte le studiază. Experimentul se poate organiza în așa fel încât elevii să nu își dea seama că sunt studiați. De exemplu, în cadrul antrenamentului, profesorul de educație fizică și sport poate experimenta anumiți factori, metode, poate aduce variabile noi, fără ca elevii să-și dea seama că sunt cuprinși în cercetare. Un alt avantaj al acestei metode este acela că adunarea datelor este însoțită de adnotări rezultate din folosirea concomitentă a metodei observației.

O variantă a experimentului natural o constituie experimentul psiho-pedagogic, care se limitează la condițiile instructiv-educative, îmbinând studiul psihologic al elevului de gimnaziu cu acțiunea instructiv-educativă a procesului de antrenament în materie de baschet, care se execută asupra sa.

Tipul fundamental de experiment este cel de verificare sau confirmare, ce urmărește verificarea unei ipoteze formulate dinainte.

Prin experiment pilot (considerat ca o repetiție generală), cadrul didactic își verifică tehnicile de lucru, de administrare a stimulilor, de înregistrare a răspunsurilor și condițiile optime de aplicare a variabilei.

Pe de altă parte, experimentul funcțional se urmărește stabilirea relației funcționale dintre o variabilă independentă și o alta dependentă.

Un alt tip de experiment este cel longitudinal. Acesta urmărește modificările corelate ale diferitelor variabile în diferite momente ale evoluției elevilor, în timp ce experimentul transversal constă în investigarea, la un moment dat (într-o perioadă scurtă de timp) a unor grupe de elevi de vârste diferite, pe baza unor probe sportive adecvate.

Există situații în care cadrul didactic va aplica un experiment crucial care este destinat să aibă un rol decisiv în alegerea uneia dintre două ipoteze contradictorii.

În domeniul educației fizice și sportului, cadrul didactc va viza în principal studiul particularităților manifestărilor de ordin motric, psihologic și somatic – funcțional pe care le determină practicarea exercițiilor fizice aferente baschetului.

Pentru studierea elevilor de gimnaziu prin prisma evenimenteleor descrise mai sus și implict, proiectarea unor lecții în domeniul baschetului, cadrul didactic trebuie să țină cont de anumite variabile, respectiv:

Ambianța fizică și socială

Ambianța fizică este reprezentată de temperatură, sala în care se desfășoară ora de educație fizică, terenul de sport, echipamentul sportiv, aparatura folosită. Ambianța fizică trebuie menținută constantă pe parcursul cercetării.

Ambianța socială poate fi tradusă prin prezența spectatorilor sau a unor persoane în timp ce elevii de gimnaziu execută sarcinile, având o influență deosebită asupra disponibilităților acestora.

Condiția experimentală

Reușita unui experiment presupune desfășurarea lui după un protocol riguros, întocmit în baza căruia să se realizeze controlul.

Sarcina sau instrucția dată elevilor de gimnaziu

Sarcina trebuie să fie clar și corect formulată, pentru ca elevii să înțeleagă cu exactitate ce au de făcut.

O altă metodă eficientă utilizată în vederea proiectării lecției de baschet la clasele de gimnaziu este metoda anchetei care de-a lungul timpului, prin dezvoltarea și extinderea investigării a dobândit un prestigiu deosebit. Pe parcursul utilizării ei, tehnica de folosire a anchetelor, mai precis fundamentarea ei metodologică, s-a perfecționat, stabilindu-se cu precizie condițiile folosirii eșantioanelor, chestionarelor și interviului, a prelucrării și prezentării rezultatelor din anchete.

Folosind ancheta în domeniul educației fizice și sportului, cadrul didactic va obține relatări privind: stările psihofiziologice (senzații, percepții, efort voluntar, manifestări organice etc.), atitudini, opinii, motive, stări subiective din domeniul cognitiv, afectiv.

Totuși, profesorul de educație fizică și sport trebuie să aibă în vedere că relatările sunt afectate de mai mulți factori, printre care: tendința unora dintre elevi de a-și „corecta” trăsăturile personale, din dorința de a apărea într-o lumină cât mai favorabilă; nivelul de cultură, atitudinea refractară la răspunsuri, sau, pur și simplu, refuzul de a răspunde. Dintre instrumentele folosite pentru această metodă, respectiv chestionarul sau interviul, cadrul didiactic va pune accent ambele.

În general, profesorul va folosi chestionarele directe atât la nivel individual, cât și de grup, iar în ceea ce privește interviul, acesta va utiliza interviul neformal, de tip conversație, sub forma unei anchete sociometrice. Astfel, elevii vor avea posibilitatea unei discuții libere.

Ancheta sociometrică demonstrează rolul grupului de elevi ca mijloc de influențare a comportamentului uman. Prin intermediul acesteia, cadrului didactic i see dezvăluie aspecte psiho-sociale la nivelul claselor de gimnaziu, precum:

gradul de coeziune al grupului de elevi;

structura grupului de elevi;

ierarhizarea membrilor în cadrul grupului de elevi;

relațiile de atragere sau respingere dintre elevi.

În grupurile de elevi de gimnaziu practicanți ai baschetului se investighează atât relațiile dintre aceștia, cât și relațiile elevului sportiv cu cadrul didactic ce își va lua rolul de arbitr și alți factori responsabili. Metodele de anchetă se folosesc în cercetarea psihologică, în studiul personalității elevilor în contextul desfășurării orelor de educație fizică și sport.

Studierea caracteristicilor activităților motrice specifice disciplinei Baschet au caracter interdisciplinar, la cercetare aducându-și aportul biomecanica, ergonomia, fiziologia, psihologia, pedagogia.

Biomecanica are cea mai mare pondere, pentru că studiază sistemul biomecanic al corpului uman, eficiența acțiunilor motrice ale elevilor, transformarea mișcărilor elevilor în acțiuni motrice.

Ergonomia, știință interdisciplinară, care studiază relațiile om-mașină și mediul de muncă oferă domeniului activităților culturale tehnicile de studiu ale adaptării eficiente a muncii la om și a omului la muncă.

Obținerea performanței elevilor este determinată de economicitatea mișcării și confortului actului motric.

Fiziologia și psihologia oferă datele științifice despre adaptările elevilor la efort, precum și coordonării și dirijării conștiente a mișcărilor acestora.

Pedagogia aplicată la gestul motric, adică tehnica și metodica baschetului, studiază adecvarea deplină a actului motric la scop, condițiile externe (ambianță, situații) și condiții interne (particularități ale elevilor).

Studiul modalităților de organizare a acțiunilor, strategiile de conducere a lor, ca și detaliile tehnice care asigură eficiența maximă a gestului motric reprezintă nucleul de bază al științei educației fizice și sportului. Cadrul didactic va analiza mișcările elevilor din următoarele perspective: calitativă, cantitativă, observațională, pe baza înregistrărilor, pe baza reducției și prelucrării datelor. Analiza calitativă utilizată de cadrul didactic poate fi de tip nominal sau evaluativ. Analiza nominală presupune identificarea și numirea componentelor mișcării elevilor de gimnaziu în timpul orelor de baschet. Diferențierea mișcărilor constă în stabilirea unui sistem de termeni pe baza căruia profesorul recunoaște și identifică o mișcare. Analiza evaluativă este o continuare a analizei nominale în scopul diferențierii mișcărilor între ele după anumite caracteristici. Analiza cantitativă îl ajută pe profesorul de sport să stabilească mărimea variabilelor mișcării, precum durata, spațiul, forța, viteza, accelerația, energia ș.a. Analiza observațională presupune o analiză pe care cadrul didactic o realizează în scopul cercetării performanțelor reale ale elevilor, a comportamentului acestora în condițiile competiției, antrenamentului, ale terenului sau sălii.

Cea mai simplă tehnică de analiză este observarea fenomenologică pe baza simțului, văzului, prin care este apreciată execuția unuia sau mai multor elevi. Nevoia de obiectivitate obligă profesorul să utilizeze o tehnică de înregistrare și cuantificare.

Obiectivitatea observației este asigurată de înregistrările cât mai specifice realizate cu aparatură și dispozitive adecvate (mecanice, electronice, optice).

O altă metodă utilizată de profesorul de educație fizică și sport este reprezentat de metoda măsurării randamentului elevilor de gimnaziu. Aceasta este folosită pentru determinarea relației dintre conținutul pregătirii si eficiența acesteia raportate la obiectivele planificate. Sunt utilizate mai multe procedee cum ar fi adaptarea funcțiilor organismului la efortul solicitat de activitatea depusă, capacitatea de reacție a sistemului nervos la stimuli diferiți, modificările biochimice apărute in urma efortului depus, randamentul la trecerea unor norme de control ș.a.

Cadrul didactic poate utiliza și metoda monografică care este extrem de utilă atunci când sunt studiate teme referitoare la dezvoltarea baschetului în școală. Monografia poate include istoricul dezvoltării baschetului în raza teritorială respectivă, formele de practicare a exercițiilor fizice, nivelul dezvoltării fizice la anumite categorii de elevi, baza materială etc. Metoda monografică are un caracter sociologic, aspect important în organizarea educației fizice și sportului.

2.2 Organizarea experimentului

Pentru a proiecta o lecție de baschet, cadrul didactic va aborda metoda observației, respectiv observația experimentală, intervenind direct prin administrarea unor stimuli, verificând reacțiile și conduita elevilor. Totodată, în cadrul orelor de baschet, îndrumătorul abordează și observația longitudinală, acesta urmărind evolutiv aceiași subiecți, respectiv elevii clasei a VIII-a. Cercetarea reprezintă fundamentul proiectării unui sistem de lecții la disciplina Baschet în cazul claselor de gimnaziu. Susținerea lecțiilor de Baschet pentru elevii de gimnaziu se bazează pe elaborarea unui program de pregătire și apoi a unei programe de instruire pentru grupurile de elevi, împărțite pe echipe. Totodată, cercetarea este utilă în vederea atingerii unui nivel mai ridicat de pregătire și implicit pentru creșterea nivelului sportiv al elevilor întrucât o mare parte dintre aceștia sunt doresc a se înscrie la campionatul local de baschet, la categoria Juniori.

Pentru a obține rezultate valorice în jocul de baschet, este importantă verificarea conceptelor de antrenament care trebuie să aibă în vedere alegerea celor mai eficiente mijloace de pregătire prin abordarea simultană a tuturor componentelor antrenamentului, concentrându-se pe dezvoltarea posibilităților și capacităților sportivelor.

Pentru a fi eficient, procesul de pregătire al unei echipe trebuie focalizat pe realizarea modelului de joc. Toate operațiunile cuprinse în procesul de instruire sunt:

elaborarea modelului prospectiv de joc, optimizarea structurii de bază a echipei,

componența echipei,

rolul și sarcinile jucătoarelor pe posturi,

relațiile de colaborare,

optimizarea procesului de instruire,

evaluarea capacității de perfecționare în competiții.

Aceste operațiuni trebuie să ducă la îmbunătățirea pregătirii elevilor în vederea creșterii capacității de performanță. Orientarea în metodologia antrenamentului sportiv în pregătirea unei echipe de baschet trebuie să aibă următoarele caracteristici:

cadrul didactic (antrenorul) să cunoască tendințele de dezvoltare a jocului de baschet pe plan național și internațional,

antrenamentul să aducă permanent noutăți,

antrenamentul să fie creativ,

antrenamentul să realizeze o echipă în care jucătorii să aibă valoare prin creșterea eficientă a parametrilor de joc.

În categoria parametrii de joc sunt incluse următoarele elemente:

aruncări din acțiune,

aruncări libere,

recuperări ofensive și defensive,

puncte înscrise,

greșeli personale,

pase decisive,

intercepții,

mingi pierdute,

mingi câștigate.

Printre variantele strategice fundamentale în formarea echipelor de performanță se regăsesc: elaborarea modelului prospectiv de joc și elaborarea modelului de echipă (structura de bază a echipei, stabilirea sarcinilor pe posturi și a relațiilor de colaborare, stabilirea modelului jucătoarelor pe posturi din punct de vedere fizic, tehnic, tactic, psihic și teoretic, modelul tactic pentru atac și apărare, acțiuni colective și acțiuni tactice individuale).

Experimentul încearcă să aducă aspecte noi de ordin teoretic și practico-metodic în ceea ce privește proiectarea unui sistem de lecții la disciplina Baschet, programarea și planificarea antrenamentului sportiv pentru elevii de gimnaziu care vor să atingă performanța, precum și construirea modelului de joc și a modelului de pregătire al acestora.

Din punct de vedere experimental, aplicarea programului ce va fi elaborat în urma acestei cercetări, va determina un nivel superior de pregătire al elevilor de gimnaziu la disciplina Baschet și va duce la o eficiență evidentă a prestației echipelor care vor să facă performanță în Campionatul local de Baschet.

Subiecți și metode

Experimentul pilot s-a desfășurat cu ajutorul a două grupe a 5 sportivi. Prima grupă, cea experimentală este formată din elevi, cu vârste cuprinse între 13-15 ani, ce au jucat baschet la diferite cluburi sportive locale sau pur și simplu s-au antrenat acasă. Grupa de control cuprinde tot 5 elevi și este stabilită din cadrul echipei reprezentative a insituției și prezintă aproape aceleași caracteristici de vârstă și nivel de pregătire. Cercetarea s-a desfășurat în complexul sportiv al școlii, mai precis în sala de educație fizică și sport, dotată cu aparatură, obiecte și materiale sportive necesare desfășurării procesului instructiv-educativ. Cercetarea pentru studiul pilot a debutat la 18 octombrie 2015 și s-a finalizat la 30 noiembrie 2015. Durata studiului în care s-a aplicat programul propus este de 6 saptămâni, iar numărul de antrenamente pentru grupa experimentală este de 18. Testarea inițială s-a realizat pe 18-19 octombrie 2015, iar testarea finală pe 29-30 noiembrie 2015.

Printre metodele utilizate în timpul demersului științific sunt reprezentate de:

informarea documentară,

observația pedagogică,

metoda experimentală,

metode de măsurare și evaluare,

metoda statistico-matematică și de reprezentare grafică pentru analiza și interpretarea datelor.

Datele rezultate pe parcursul cercetării au fost stocate în baze de date de unde au fost prelucrate statistic, apoi afișarea acestora s-a realizat atât sub formă tabelară, cât și sub formă grafică. Principalul obiectiv al prelucrării statistice a datelor a fost reprezentat de evidențierea unor parametri cum sunt: media aritmetică, mediana, abaterea standard, amplitudinea, coeficientul de variabilitate, coeficientul de corelație. Pentru a verifica ipoteza statistică, s-a utilizat testul Student.

Măsurătorile și probele de control au însumat:

măsurători antropometrice (înalțimea, greutatea, nivelul țesutului adipos, nivelul musculaturii scheletice, indicele masei corporale, perimetrul toracelui, diametrul biacromial, diametrul bitrohanterian, lungimea palmei, lungimea piciorului),

probe de motricitate generală (alergare de viteză pe 30 metri, săritura în lungime de pe loc, flotări, ridicări de trunchi din culcat dorsal, extensii de trunchi, testul Couper),

probe de motricitate specifică (micul maraton, micul maraton cu dribling, pasa la perete 30’’),

probe de precizie (aruncări de sub coș 1 minut, 10 aruncări pe post, aruncări din săritură de sub coș 30”, 12 aruncări libere).

În ceea ce privește organizarea orelor de baschet la celelalte clase de gimnaziu, respectiv clasele a V-a, a VI-a și a VII-a, instruirea se va axa pe anumite tehnici, în funcție de vârsta elevilor.

Conținutul instruirii pentru vârsta de 10-11 ani

I) TEHNICA CU MINGE

Ballhandling;

Tinerea mingii:

In pozitie fundamental;

Inainte de aruncare;

Inainte de plecarea in dribling.

Prinderea mingii ( tehnica de amortizare);

Tehnica opririi intr-un timp si tehnica opririi  in 2 timpi;

Pivotarea;

Aruncarea la cos din dribling cu mana dreapta si mana stanga, de sus cu o mana de deasupra capului;

Pasa:

Cu doua maini de la piept;

Cu o mana de la umar (mana dreapta si mana stanga);

Cu doua maini de deasupra capului;

Pasa dupa drbling;

Dribling (mana dreapta si mana stanga):

Pe loc;

In viteza cu variatii de tempo;

Cu schimbarea directiei, cu trecerea mingii prin fata (dribling inalt, dribling jos).

Aruncare:

Aruncare la cos de pe loc cu o mana, din fata si de deasupra capului- 1-2m, se mareste distant dupe ce se invata corect aruncarea

Aruncare la cos dupa dribling, oprire intr-un timp ( la 1-2m fata de panou )

II)  TEHNICA FĂRĂ MINGE:

1.      Alergare cu variații de ritm;

2.      Sărituri – de pe un picior, de pe două picioare( tehnica săriturii ).

III) TEHNICA DIN APĂRARE

1.      Poziția fundamentală în apărare:

Poziția cu picioarele paralele;

Poziția cu picioarele oblic (în diagonal).

Conținutul instruirii pentru vârsta de 11-12 ani

PREGĂTIRE TEHNICĂ ÎN ATAC

TEHNICA CU MINGE

Ballhandling;

Ținerea mingii:

în poziție fundamentală;

înainte de aruncare;

înainte de plecarea în dribling;

la aruncarea la cos din dribling;

Prinderea mingii (tehnica de amortizare):

pe loc;

din alergare;

în săritură ( cu două mâini ).

Tehnica opririi intr-un timp si tehnica opririi in doi timpi:

din alergare;

dupa dribling.

Pivotarea:

ofensiva;

defensiva.

Aruncare la cos din dribling, cu mana dreapta si mana stanga, de sus cu o mana de deasupra capului:

din dribling;

din alergare.

Pase:

cu doua maini de la piept;

cu o mana de la umar;

cu doua maini de la piept, cu pamantul;

dupa pivotare;

dupa dribbling.

Dribling ( mana dreapta si mana stanga):

pe loc si din miscare:

dribling inalt/jos cu deplasare inainte si deplasare in cerc;

cu schimbarea mainii de dribbling.

cu schimbarea directiei:

cu trecerea mingii prin fata;

Cu trecerea mingii printer picioare (din fata in spate);

Cu trecerea mingii pe la spate.

Cu pirueta;

plecare in dribling:

cu un picior in diagonala;

Aruncarea:

de pe loc, 1-2 m fata de panou, max.3m;

dupa saritura, aruncare oferita, mana dreapta, mana stanga;

dupa dribling, cu marirea distantei progresiv;

dupa dribling si primul pas, schimbarea bratului de aruncare

din saritura.

TEHNICA JOCULUI FĂRĂ MINGE:

ÎN APARARE (consolidarea procedeelor tehnice insusite si invatarea unor procedee tehnice noi):

pozitia paralel;

pozitia diagonala;

deplasare cu pasi adaugati si alergare laterala

utilizarea bratelor impotriva atacantului cu si fara minge, pe loc si deplasare;

structuri pentru exersarea mai multor procedee executate in succesiune, distante si repere standard.

PREGĂTIRE TACTICĂ

ÎN ATAC:

Consolidarea actiunilor tactice individuale si collective invatate anterior;

Invatarea unor actiuni tactice noi:

1: 1 pe tot terenul, 1/ 2, 1 / 4;

1: 1 + 1;

sistemul de contraatac/ liniile de contraatac

Passing game, asezarea corecta pe teren, cu respectarea liniilor de deplasare).

ÎN APĂRARE:

Consolidarea actiunilor tactice individuale si colective invatate anterior;

Invatarea unor actiuni tactice noi:

apararea primului pas;

marcajul in inferioritate numerica  2: 1;

sistemul de aparare agresiva pe tot terenul si pe jumatate de teren, cu realizarea marcajului la interceptive;

2:2  pe 1 / 4 cu ajutor si revenire

Conținutul instruirii pentru vârsta de 12-13 ani

I ) PREGATIRE TEHNICĂ:

ÎN ATAC:

TEHNICA CU MINGE

Tinerea mingii:

In miscare ( lay-up );

Inainte de dribling;

Inainte de aruncare.

Prinderea mingii:

Pe loc, cu doua maini ( viteza de amortizare a pasului);

In miscare;

Dupa incetarea driblingului;

In saritura.

Opriri:

Intr-un timp ( din alergare ) si oprire intr-un timp( dupa dribling);

In doi timpi  ( din alergare ) si in doi timpi (dupa drbling).

Pivotari (pivotare ofensiva si pivotare defensiva):

Dupa prinderea mingii ( alergare- prindere- oprire- pivotare );

Dupa oprirea driblingului.

Aruncare la cos din dribling, cu mana dreapta si cu mana stanga, de sus si arc de cerc lay-up:

Dupa oprirea drblingului;

Dupa prinderea mingii din alergare;

Pasire zig-zag, dupa oprirea driblingului;

Pasire zig-zag, dupa prinderea mingii din alergare;

Cu ultimul pas mai lung.

Pase:

Cu doua maini de la piept ;

Cu o mana de la umar direct (cu mana dreapta si mana stanga) si cu o mana de la umar cu pamantul, in conditii apropiate de joc;

Dupa pivotare;

Dupa oprirea driblingului.

Inceperea driblingului (dupa prinderea mingii si oprire intr-un timp si dupa prinderea mingii si oprire in doi timpi):

Plecare in diagonla;

Dribling:

In viteza maxima cu variatia inaltimii  pe loc);

In viteza maxima cu variatia inaltimii (in miscare);

Deplasare in dribling cu pas adaugat:

Spre inainte;

Spre inapoi.

Schimbarea ritmului combinata cu schimbarea  directiei;

Cross-over;

Trecerea mingii printre picioare ( dinspre inainte spre inapoi);

Trecerea mingii pe la spate;

Trecerea mingii prin pirueta (cu schimbarea mainii de dribling).

Aruncarea la cos:

Aruncare la cos din dribling, cu mana dreapta si mana stanga, aruncare de sus si aruncare oferita;

Aruncare la cos din pozitia triplei amenintri (de pe loc ) 4-5 m departare de cos;

Aruncare la cos dupa oprirea driblingului, oprire intr-un timp;

Aruncare la cos dupa oprirea driblingului, oprire in doi timpi;

Aruncare la cos dupa alergare, prindere, oprire intr-un timp;

TEHNICA JOCULUI FĂRĂ MINGE:

Schimbari de directie din alergare;

Ruperi de ritm;

Sarituri:

Saritura pe un picior dupa alergare;

Saritura pe doua picioare;

IN APĂRARE:

Deplasarea cu pasi adaugati (deplasare in toate directiile );

Tehnica combinarii “pasului adaugat “ cu alergare lateral si saritura;

Joc de brate si picioare;

Utilizarea bratelor impotriva atacantului cu si fara minge, pe loc sau in deplasare.

PREGĂTIRE TACTICĂ:

IN ATAC:

consolidarea actiunilor tactice individuale si collective invate anterior;

invatarea unor actiuni tactice noi:

1: 1 cu dribling 1/ 1 si 1/ 2 teren;

1: 1 + 1, pas, demarcaj, joc 1: 1, pe 1/ 2 teren;

1: 1 +1+1+1, pas, demarcaj, primire, pas, demarcaj, primire, pas, demarcaj, primire , joc 1: 1;

2:2 in sistem de contraatac;

2: 2 in sistem pozitional;

Marcajul în inferioritate numerică 2:1 și 3:2.

IN APĂRARE:

Consolidarea actiunilor tactice individuale si collective invate anterior;

Invatarea unor actiuni tactice noi:

Schimbarea adversarilor;

Marcajul dublu impotriva jucatorului cu minge;

Sistemul de aparare agresiva pe tot terenul si pe jumatate de teren, cu realizarea marcajului la interceptie, a marcajului dublu si schimbarea adversarului.

2.3. Prezentarea proiectelor didactice cu teme din jocul de baschet

PROIECT DIDACTIC (I)

SCOALA GIMNAZIALĂ:

PROFESOR:

CLASA: a VIII-a

LOC DE DESFĂȘURARE: Sala de sport

MATERIALE ȘI INSTALAȚII: mingi de baschet , jaloane

EFECTIV: Elevi

DATA:

TEMA 1 – VITEZA : Obiectiv instructiv –educativ si operational:

Dezvoltarea vitezei de reactie executie si deplasare cu ajutorul mingii de baschet ;

TEMA 2 –BASCHET: Obiectiv instructiv –educativ și operational:

Consolidarea driblingului din deplasare cu accent pe împingerea mingii și finalizare aruncarea la coș

TEMA 3 -JOC SPORTIV

Proiect didactic (II)

SCOALA GIMNAZIALĂ:

PROFESOR:

CLASA: a VIII-a

LOC DE DESFĂȘURARE: Sala de sport

MATERIALE ȘI INSTALAȚII: mingi de baschet , jaloane

EFECTIV: Elevi

DATA:

TEMA 1 – Viteza- Dezvoltarea vitezei de deplasare

TEMA 2 – Baschet – Pasa cu două mâini de la piept și cu două mâini de deasupra capului – consolidare cu accent pe precizia pasei

Obiective operaționale 

1.Motrice

O.M.1. – Pe parcursul si la sfârșitul lecției elevii vor fi capabili  să execute corect pasa cu două mâini de la piept și cu două mâini de deasupra capului

O.M.2. – Pe parcursul si la sfârșitul lecției elevii vor fi capabili să execute corect exercițiile propuse pentru dezvoltarea vitezei

2.Cognitive

O.C.1. – Pe parcursul si la sfârșitul lecției elevii vor fi capabili  să reproducă etapele de execuție a pasei cu două mâini de la piept și cu două mâini de deasupra capului

O.C.2. – Pe parcursul si la sfârșitul lecției elevii vor fi capabili  să precizeze procedeele folosite pentru dezvoltarea vitezei e deplasare

O.C.3. – Pe parcursul si la sfârșitul lecției elevii vor fi capabili  să cunoască mecanismul alergării de viteză

3.Afective

O.A.1. – Pe parcursul si la sfârșitul lecției elevii vor fi capabili  să manifeste interes pentru practicarea exercițiilor si procedeelor demonstrate

O.A.2. – Pe parcursul si la sfârșitul lecției elevii vor fi capabili  să se mobilizeze în vederea rezolvării sarcinilor propuse

4.Sociale

O.S.1. – Pe parcursul si la sfârșitul lecției elevii vor fi capabili  să-și dezvolte spiritul de echipă

Forme de organizare:

– frontală

– individuală

– 4 echipe de câte 5 elevi

Durata : 50 minute

Proiect didactic (III)

SCOALA:

LOCALITATEA:

JUDETUL:

PROFESOR:

DISCIPLINA: EDUCATIE FIZICĂ ȘI SPORT

DATA:

CLASA : a-VIII-a

EFECTIV:……….elevi

LOC DE DESFASURARE : SALA DE SPORT

MATERIALE SPORTIVE: mingi de baschet, jaloane, corzi, gantere , cercuri, bastoane, lada de gimnsatica , saltele de gimnastica , fluier , cronometru .

TEMELE ȘI OBIECTIVELE LECTIEI

TEMA 1 : Dezvoltatea calitatIi motrice de îndemanare în condiții de solicitare a vitezei cu obiecte portative-prin mijloace din jocul de baschet ;

Competente specifice :

Sa realizeze actiuni motrice cu structuri si eforturi variate

Sa aplice eficient cunostintele si deprinderile insusite cu respectarea principalelor reguli;

Obiective operationale majore:

Creșterea vitezei de executie în acte motrice singulare și prin participarea la întreceri adaptate;

TEMA 2 : Saritura în sprijin ghemuit cu rostogolire înainte pe lada de gimnastică așezată longitudinal;

Competente specifice :

Sa rezolve adecvat posibilitatilor proprii solicitarile motrice impuse de practicarea exercitiilor fizice si de activitatile independente;

Obiective operationale majore:

Sa realizeze în conditii de siguranță corporală saritura cu rostogolire la capră ;

PROIECT DIDACTIC (IV)

UNITATEA DE ÎNVĂȚĂMÂNT:

PROFESOR:

CLASA : a VI-a

DATA :

OBIECTUL : Educație fizică

EFECTIV : 21 elevi (13 fete și 8 băieți)

LOC DE DESFĂȘURARE: sala de sport

TEME :

Joc dinamic pentru dezvoltarea indemanarii si aruncarea la tinta

Viteza de reacție și de execuție, la stimuli auditivi și vizuali, în acțiuni motrice complexe

TIPUL LECȚIEI: intensiv.

SCOPUL:

aruncare si prindere de pe loc si din deplasare ( aruncari lansate , azvarlite , la distanta , la partener )

exersarea vitezei de reacție și de execuție la stimuli auditivi și vizuali.

OBIECTIVE DE REFERINȚĂ :

executarea unui complex de dezvoltare fizică cu obiecte specifice;

executarea corectă a mișcărilor comandate în ritm susținut, impus prin semnale vizuale, auditive;

perfecționarea deprinderile motrice utilitar- aplicative ;

perfecționarea procedeele tehnice de bază ale probelor și ramurilor de sport pentru a le aplica;

adoptarea un comportament adecvat în relațiile cu partenerii și adversarii.

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

executarea corectă a principalelor exerciții de dezvoltare fizica a segmentelor corporale ;

aplicarea în întreceri a deprinderilor motrice corect insusite ( aruncare – prindere ) specifice ramurilor de sport predate ;

perfecționarea vitezei de reacție și de execuție, la stimuli auditivi și vizuali, în acțiuni motrice complexe;

executarea cu rapiditate și corectitudine a acțiunilor comandate sau necesare la momentul primirii semnalelor vizuale și auditive;

manifestarea corectitudinii în desfășurarea competițiilor, în relația cu partenerii și cu adversarii;

manifestarea dorinței de perfecționare și de autodepășire;

respectarea deliberată a regulilor jocului stabilite pentru desfasurarea întrecerilor ;

METODE ȘI PROCEDEE: explicația, demonstrația, exercițiul, corectarea, exersarea, jocul dinamic, concursul.

MATERIALE FOLOSITE: stegulețe, greutăți, obstacole, fluier.

DURATA: 50 minute.

DESFĂȘURAREA LECȚIEI

CAPITOLUL III PREZENTAREA ȘI INTERPRETAREA DATELOR CERCETĂRII

3.1. Prezentarea datelor cercetării

Programul de pregătire

Programul de exerciții se regăsește în următorul tabel:

Programul-cadru de antrenament aplicat lotului experimental pe durata celor 6 săptămâni

Tabelul 1

Mijloacele pentru realizarea programului de antrenament aplicat lotului experimental sunt:

sărituri succesive pe ambele picioare (20 m x 2);

deplasare în sărituri succesive de pe un picior pe celălalt (20 m x 2);

sărituri succesive la panou cu desprindere de pe loc (5 sărituri x 4);

sărituri la panou cu elan și bătaie pe un picior cu atingerea unor repere cu un braț apoi cu ambele brațe, urmate de aterizare și imediat săritură (5x);

flotări (serii de 8-10-12 repetări);

genuflexiuni (serii de 10-20-30 repetări);

exerciții pentru dezvoltarea musculaturii membrelor superioare, abdomenului, spatelui, membrelor inferioare, realizate la aparate în sala de dezvoltare fizică (serii de 10-15 repetări);

alergare accelerată 30 m, în tempo 3/4 (2 x);

start din picioare, alergare 30 m, tempo 4/4 (2 x);

alergare ușoară continuă pe bandă, tempo 2/4 (5-7-10-12 min);

exerciții din gimnastica articulară și de mobilitate pentru articulațiile umărului, coxo-femurală, genunchiului, gleznei și pumnului (rotări, aplecări, îndoiri în diferite planuri), (5-7 min.);

exerciții cu mai multe mingi (pase și aruncări la coș), (2-5 min.);

ambidextrie la dribling, pase, aruncări (2-5 min.);

dribling cu două mingi (2 min);

pase cu ambele mâini de la piept, cu ambele mâini de deasupra capului, cu pământul, cu o mână de la umăr, cu o mînă pe la spate, de pe loc, urmate de deplasare și din deplasare (7-10 min.);

perfecționarea driblingului în contraatac și în acțiunile individuale de pătrundere și depășire – ambidextrie (5-7 min.);

exerciții complexe pe jumătate de teren și pe tot terenul pentru perfecționarea aruncărilor la coș de pe loc și din săritură (10-15 min.);

prinderea mingii – oprire – un dribling – aruncare din săritură (7 min.);

prinderea mingii – oprire – fentă de aruncare – fentă de depășire – dribling – aruncare la coș (7 min.);

prinderea mingii – oprire – fentă – depășire cu dribling pe sub panou – aruncare oferită cu o mână (7 min.);

ieșire la minge – prindere – oprire – fentă de aruncare – dribling – oprire – fentă de aruncare – aruncare din săritură – recuperare (7 min.);

marcajul agresiv și la intercepție: exercițiu de plasament între minge și atacant (8 min);

acțiuni de intrare în posesia mingii prin scoaterea mingii din dribling, oprirea din dribling, smulgerea și ținerea mingii, capacul (5 min.);

„dă și du-te" pe cupluri de jucători: fundaș-extremă; extremă-pivot (centru); fundaș-pivot (centru) (8 min.);

încrucișarea dublă (fundaș-centru-fundaș; extremă-pivot-fundaș) (5 min.); – dublajul (pivot -centru; centru – pivot) (5 min.);

alunecarea, închiderea pătrunderilor, schimbarea de adversar, marcajul dublu (capcana) la posesorul mingii (7 min.);

exerciții pentru perfecționarea contraatacului cu două vârfuri, cu pasă directă și cu pasă prin intermediar, cu apariție pe centru și finalizare prin determinarea superiorității numerice 2 la 1, 3 la 1, 3 la 2 (10 min.);

exerciții pentru învățarea și perfecționarea sistemului de atac 1-3-1 cu dublaje laterale și verticale ale jucătorului pivot și centru și coordonarea circulației jucătorilor de câmp cu acțiunile jucătorilor centru și pivot, (15 min.);

exerciții pentru perfecționarea apărării om la om, varianta agresivă și la intercepție (10 min.);

exerciții pentru perfecționarea sistemului de apărare în zonă 2-1-2 ca sistem de bază și învățarea sistemelor de apărare în zonă presing 1-2-1-1, 3-2 și 1-2-2 (15 min.);

jocuri școală 5 la 5 pe jumătate de teren și pe tot terenul, cu temă, cu aplicarea sistemelor de atac și apărare preconizate (20-25 min.).

3.2. Prelucrarea statistico-matematică a rezultatelor experimentului

Rezultatele obținute

După prelucrarea și analizarea datelor obținute la testările inițială și finală, în ceea ce privește grupa experimentală (E) s-au observat următoarele rezultate:

la toate probele (motricitate generală, motricitate specifică, de precizie și testul Sargent) subiecții au obținut rezultate mai bune la testarea finală;

media aritmetică a fiecărei probe în parte a înregistrat valori mai bune la testarea finală, accentuând faptul că sportivele au înregistrat un progres la această testare;

grupa experimentală este omogenă la cele două testări;

indicele lui Cohen de mărire a efectului arată că diferențele dintre cele două medii sunt în general mari la toate probele;

verificarea ipotezei statistice efectuată cu testul t dependent, evidențiază o diferență între medii semnificativă statistic, p < 0.05.

Se respinge ipoteza de nul și se acceptă ipoteza cercetării pentru fiecare probă în parte.

În următorul tabel sunt prezentate rezultatele grupei experimentale privind probele de precizie:

aruncări de sub coș un minut,

12 aruncări libere,

aruncări din săritură de sub coș în 30 secunde,

10 aruncări pe post.

Indicatorii statistici aferenți probelor specifice de precizie la nivelul lotului experimental

După prelucrarea și analizarea datelor obținute la testările inițială și finală,în ceea ce privește grupa de control s-au observat următoarele rezultate:

la majoritatea probelor, subiecții au obținut rezultate ușor îmbunătățite la testarea finală, excepție făcând doar proba aruncării de sub coș 1 min, unde sportivele lotului de control au înregistrat un regres;

grupa experimentală este omogenă la cele două testări;

verificarea ipotezei statistice efectuată cu testul t dependent, evidențiază o diferență între medii în general nesemnificativă statistic, p > 0.05.

Se acceptă ipoteza de nul și se respinge ipoteza cercetării pentru majoritatea probelor, excepție făcând doar la proba aruncării din săritura de sub coș în 30 secunde, unde se acceptă ipoteza cercetării.

În tabelul următor vor fi prezentate rezultatele înregistrate de grupa de control privind probele de precizie:

aruncări de sub coș un minut,

12 aruncări libere,

aruncări din săritură de sub coș în 30 secunde,

10 aruncări pe post.

Indicatorii statistici aferenți probelor specifice de precizie la nivelul lotului de control

Comparând datele obținute de grupa experimentală cu grupa de control la testarea finală (T2) se vor obține rezultatele prezentate în următorul tabel:

Indicatorii statistici aferenți probelor specifice de precizie la nivelul loturilor experimentale și de control (E-C)

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

În contextul prezentei globalizări, sportul trebuie să devină o obișnuință în viața de zi cu zi a individului. Jocul de baschet dezvoltă calitățile morale și de voință, perseverența, combativitatea, spiritul creator, imaginația, dezvoltă gândirea, calitatea de a judeca și de a lua hotărâri rapid și are influențe asupra spiritului de colaborare și de colegialitate. Baschetul crește la elevi, dârzenia, voința, atenția distributivă, capacitatea de anticipare, încadrarea în disciplina individuală și colectivă, obligând jucătorii la o comportare demnă, la o comportare de fair-play.

În momentul de față, nivelul compețițiilor de baschet este relativ scăzut. În baschetul de performanță s-a observat că se abordează acel model de joc prin prisma căruia se reliefează o pregătire tehnico-tactică individuală de multe ori deficitară, asociată unui nivel din ce în ce mai scăzut al pregătirii fizice. În acest context, s-a apreciat că sistemele de instruire în domeniul baschetului necesită anumite reconsiderări în segmentul metodologic al instruirii, impunându-se necesitatea elaborării unei programe instructive adresată echipelor reprezentative de baschet.

Pe parcursul cercetării efectuate, s-au observat progrese semnificative la nivelul sportivelor din lotul experimental la toate probelela care acestea au fost puse. Totodată, prin comparație, s-a dedus că progresele menționate anterior sunt mai ridicate decât cele înregistrate de lotul de control. Evoluția indicatorilor prezentați în cadrul cercetării, prin prisma aplicării programului propus, validează și asigură eficiența structurilor operaționale alese, precum și calitatea acestora. Se concluziona că,în pofida faptului că anumite probe nu s-au evidențiat la testul t independent, cercetarea poate continua, fundamentându-se pe progresul grupei experimentale.

BIBLIOGRAFIE

Berceanu, D., Moanță, A., Concepția unitară de joc și de pregătire pe nivele formative, Editura Printech, București, 2007

Bompa, T., Performanța în jocurile sportive: Teoria și metodologia antrenamentului, Editura Ex Ponto, București, 2003

Bosc, G., Grosgeorge, B., L’entraîneur de basket-ball. Connaissances techniques, tactiques et pedagogiques, 2-eme edition, Editura Vigot, Paris, 1985

Colibaba-Evuleț, D., Bota, I., Jocuri sportive – Teorie și metodică, Editura Aldin, 1998

Conf. univ. dr. Adriana Nicu, CURS DE PEDAGOGIE, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, 2014

Cucoș Constantin, Pedagogie, Editura Polirom, Iași, 1996, p.124

Dicționarul Explicativ al Limbii Române

GHEORGHE CÂRSTEA, TEORIA ȘI METODICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI SPORTULUI – Pentru examenele de definitivat și gradul didactic II, Editura AN-DA București, 2000

Kraues, J., Basketball Skills & Drills, Leisure Press Champaign, Illinois 1981

Nae, I. C., Tehnica jocului de baschet în lecția de educație fizică din învățământul superior, Editura ASE, București, 2010

Niculescu, M., Metodologia cercetării în educație fizică și sport, ANEFS, 2001

Portalul Ministerului Educației Naționale, Curs Educație fizică și didactica predarii acesteia

Prof.univ.dr. Filimon TURCU, Curs Psihologie școlară, Academia de Studii Economice, București, 2014

Stănescu M., Ciolcă C. si Urzeală C. Jocul de miscare –metodă si mijloc de instruire în educație fizică si sport, Ed.Cartea Universitară, Bucuresti, 2004.