Strategia Uniunii Europene de Luptă Împotriva Terorismului

=== 55ccd97e2c2266f62b99455ba20edcb5db999f6b_62669_1 ===

Lupta împotriva terorismului internațional

Studiu de caz Strategia Uniunii Europene de luptă împotriva terorismului

Cuprins

“Niciun stat din lume nu se poate considera imun. Terorismul va fi învins doar prin solidaritate și acțiune colectivă”. Terorismul nu va fi invins decat prin solidaritate si actiune colectiva.

(Declarația privind Combaterea terorismului, Bruxelles, 25 martie 2005)

I. Introducere

Globalizarea a dus la similarități între indivizi din orice părți ale lumii. Avem limbi globale: engleza, franceza, spaniola, chineza și araba, milioane de oameni vorbind cel puțin una dintre ele. Avem, în egală măsură, o economie globală.

Lumea în care trăim, afirmă Jamal Nassar, este “un web al economiei interdependente unde o cădere resimțită într-un colț al lumii are impact asupra întregii planete”. Dovada este chiar actuala criză economică și financiară. Educația este globală, la fel și informațiile, banii sau tehnologia care părăsesc spațiile naționale fără să ia seama de frontiere. Iată că transmisiunile prin satelit “nu au nevoie de viză”. Cu atât mai mult, atacurile teroriste ne demonstreaza că nici teroriștii.

În condițiile unor presiuni tot mai mari induse de fenomenul globalizării și a unor delimitări tot mai neclare între politica internă și cea externă, rolul Uniunii Europene în calitate de actor global devine deosebit de important. Globalizarea a dus la crearea unor oportunități, dar pe de altă parte a amplificat, datorită transformărilor aminitite mai sus, riscurile la adresa securității europene, ducând la amplificarea unor amenințări tot mai complexe, interconectate și dificil de preîntâmpinat.

Cooperarea contra-teroristă la nivelul UE deși debutează în 1976 odată cu constituirea grupului TREVI (terorism, radicalism și violență internațională), se va accentua după evenimentele din 11 septembrie 2001 și, implicit, a declanșării “războiului împotriva terorii”.

Momentul 9/11 american este o axă temporală esențială în analiza și decriptarea misiunii Uniunii Europene în combaterea acțiunilor teroriste, în măsura în care atitudinea principalelor instituții europene s-a limitat, pâna la acea dată, la simpla reacție politică, cea de a condamna fenomenul.

Plecând de la ipoteza tranziției rolului UE în combaterea terorismului de la o forță pasivă la una activă, de la critică la crearea organismelor de intervenție, recurgând la o scurtă trecere în revistă a principalelor dimensiuni legislative ce conferă consistență acțiunilor UE în privința luptei împotriva terorismului, continuând cu analiza Strategiei Europene de Securitate și finalizând cu Strategia UE privind lupta împotriva terorismului, lucrarea de față va încerca să contureze poziția Uniunii Europene față de problematica terorismului internațional.

II. Poziția Uniunii Europene față de terorismul internațional. Pre și post 9/11 american

În 1995 se adopta în cadrul unei reuniuni informale a Consiliului Declarația de la Gomera care făcea trimitere la terorismul internațional în calitate de “amenințare la adresa democrației, dezvoltării sociale și economice, liberei exercitări a drepturilor și libertăților de la care niciun stat membru al Uniunii nu se poate prevala”. Mai mult, același document identifica o serie de caracteristici tipice fenomenului: rezultat al unei acțiuni fundamentaliste, operând la scară transnațională, utilizând resursele fiecărui stat, recurgând la metode de crima organizată.

La acest nivel, acțiunea UE se limitează la a-și manifesta poziția printr-o expunere de motive, făcând trimitere la o serie de măsuri ca: întărirea colaborării dintre statele membre, atât în ceea ce privește schimburile de informații referitoare la grupurile teroriste, utilizarea metodelor de operare, accentul fiind pus pe problematica traficului cu arme și a spălării banilor, sau coopearea și coordonarea activităților autorităților judiciare.

Aceeași linie directoare este urmată și de Consiliul European de la Dublin din decembrie 1996 care reiterează, într-o manieră de facto descriptivă rolul UE în “a condamna fără rezerve toate atacurile teroriste și a continua să acorde o atenție deosebită amenințărilor teroriste atât în interior cât și în exterior”.

Dacă Declarația de la Gomera sau cea de la Consiliul de la Dublin pot fi interpretate ca o declarație politică, în condițiile în care nu definesc principalele concepte ca “scară transnațională”, “grupări teroriste”, “spălare de bani” ori nu precizează cum poate fi pusă în practică politica de cooperare dintre statele membre și care sunt condițiile în baza cărora se poate operaționaliza schimbul de informații, un pas important în calea “conceptualizării” acțiunii UE în sfera luptei împotriva terorismului îl constituie Decizia Consiliului din 3 decembrie 1998 care atribuia Europolului obligația de a soluționa infracțiunile săvârșite sau care ar fi putut fi săvârșite sub simbolul activităților teroriste “care pun în pericol viața, integritatea fizică, libertatea persoanelor precum și bunurile”.

Stabilirea prin Tratatul de la Maastricht a pilonului Politică Externă și de Securitate Comune, consolidat prin Tratatul de la Amsterdam din 1997, conferă capacitatea Uniunii de a acționa în vederea apărării valorilor comune, intereselor fundamentale, independenței și integrității UE, exprimându-și poziția și în privința conflictelor armate. În această ordine de idei, deși nu face trimitere directă la incidența fenomenului terorist, Consiliul European de la Koln din iunie 1999 trasează coordonatele principale în vederea fundamentării unei Politici Europene de Apărare și Securitate, dezvoltând ca obiectiv completarea și întărirea capacității civile și militare pentru prevenirea conflictelor și gestionarea crizelor.

Recomandarea Consiliului din 9 decembrie 1999 privind cooperarea în domeniul combaterii finanțării actelor teroriste, face din nou trimitere la intensificarea cooperării dintre statele membre, respectiv între serviciile de informații, plecându-se de la premisă că cele din urmă vor acționa în mod indubitabil după acest șablon. Această ideea este lansată încă din octombrie în cadrul Consiliului European de la Tampere, concluziile președinției trasând politica unei strânse cooperări în vederea alcătuirii de echipe mixte care să investigheze problematici legate de crime, trafic de droguri și ființe umane sau terorism.

Atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 modifică radical poziția adoptată de Uniunea Europeană față de fenomenul terorist, această nouă viziune fiind concentrată în cadrul Concluziilor adoptate de Consiliu (Justitie si Afaceri Interne) la Bruxelles pe 20 septembrie 2001.

Documentul identifică trei axe esențiale în lupta împotriva terorismului: măsuri adoptate cu scopul de a lupta împotriva terorismului în cadrul Uniunii Europene, la acest nivel accentul fiind pus pe cooperarea în domeniul judiciar: crearea mandatului de arest European (fiind indentificată nevoia urgentă de a stabili o definiție universală la nivel de state membre unor concepte ca cel de terorism, nu numai din punct de vedere politic cât mai ales legal cu scopul de a facilita cooperarea transfrontalieră), reiterarea unui mai vechi coordonat –cooperarea între poliție și serviciile de informații, cu scopul asigurării securității, inclusiv a celei aeriene (Consiliul decizând crearea în cadrul Europol a unei echipe, realese o dată la șase luni, alcătuită din specialiști anti-tero care să analizeze informațiile culese și să redacteze o analiză care să cuprindă ținte, detalii cu privire la modus operandi și posibile consecințe asupra securității Statelor Membre, precum și identificarea zonelor de risc 0 – trafic aerian, imobile oficiale, protecția VIP). O altă serie de masuri sunt adoptate cu scopul împiedicării finanțării terorismului și întărirea controlului la frontiera (verificare documente, emitere de vize).

Un punct special al documentului vizează Cooperarea cu Statele Unite, dimensiunea transatlantică traducând decelarea amenințării teroriste din toate punctele de vedere, inclusiv elaborarea unei liste cu principalele grupari teroriste sau stabilirea unor întâlniri la fiecare șase luni între reprezentanții europeni și cei americani, lupta împotriva finanțării terorismului, Consiliul invitând Directorul Europol să deschidă negocierile directe cu SUA în privința transmiterii de date cu caracter personal.

Elementele cu privire la elaborarea unei liste comune detaliind organizații teroriste sau entități calificate drept teroriste sunt redate în Poziția Comună a Consiliului din 27 decembrie 2001, intitulată “Poziția privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului˝. Actul devine un punct central în legislația privind combaterea terorismului, marcând tranziția de la dimensiunea politică, remarcată la nivel declarativ, spre cea activă, transpunerea în legislația Uniunii Europene, și respectiv, în dreptul intern al Statelor membre. Reamintind condamnarea acțiunilor teroriste calificate drept “veritabilă sfidare pentru întreaga lume și pentru Europa”, argumentând că Uniunea Europeană ar trebui să adopte măsuri suplimentare pentru punerea în aplicare a Rezoluției Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, textul Poziției clarifică o serie de concepte ca “persoane, grupuri și entități implicate în acte de terorism” sau “act terorism”, punându-se astfel în practică concluziile adoptate de Consiliu la 21 septembrie 2001.

Potrivit documentului, prin sintagma “persoane, grupuri și entități implicate în acte de terorism” se înțelege : “persoane care comit sau încearcă să comită acte de terorism, le facilitează sau participă la acestea”, în timp ce “actul terorist” desemnează “acte săvârșite cu intenție, care prin natura sau împrejurările sale, poate să dăuneze grav unei țări sau organizații internaționale, corespunzând definiției infracțiunii în dreptul național, atunci când este comis cu scopul: de a intimida în mod grav o populație, de a destabiliza sau a distruge structurile fundamentale politice, constituționale, economice sau sociale ale unui stat sau organizații internaționale, acțiunile care pun în pericol viața unei persoane, care pot avea ca rezultat moartea acesteia, vătămarea gravă a integrității fizice a unei persoane.”

Definiția conceptului este destul de vastă cuprinzând inclusiv răpirea sau luarea de ostatici, răpirea aeronavelor, navelor sau a altor mijloace de transport, fabricarea, achiziția, utilizarea armelor de foc, explozibili, arme chimice, biologice, provocarea de incendii, întreruperea aprovizionării cu apă etc, fapt ce denotă complexitatea acțiunilor teroriste.

Aceste acțiuni calificate ca “teroriste” vor fi detaliate în Decizia Cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind combaterea terorismului, fiind adăugate o serie de detalii suplimentare ca paradigma adoptării deciziilor cât mai aproape de cetățean, cu acest scop alineatul 9 din expunerea de motive enunțând principiul subsidiarității și proporționalității sau enumerarea infracțiunilor legate de activitățile teroriste, instigarea, complicitatea, tentativa sau elaborarea unui articol dedicat circumstanțelor speciale care legitimează statele membre să reducă pedepsele celor acuzați de comiterea unor acte teroriste.

Tot la această dată, se adoptă o nouă Decizie a Consiliului cu privire la mandatul de arest European și procedurile de extrădare între Statele Membre, implementând sistemul de “liberă circulație a deciziilor juridice în materie penală” (crime), acoperind atât pre-sentințe cât și decizii finale.

Clarificând termeni ca “fonduri”, “resurse economice”, “înghețarea resurselor economice ”, pozițiile Uniunii Europene în domeniul combaterii terorismului devin tot mai specifice, în măsura în care dezvoltă documente programatice care tratează chestiuni punctuale, ca “instituirea unor măsuri restrictive specifice împotriva unor persoane și enități care au legătură cu Osama Ben Laden, cu rețeaua Al-Qaida și cu talibanii”.

Finanțarea terorismului devine un palier esențial al luptei împotriva terorismului, atâta vreme cât definiția spălării banilor nu se mai limitează la infracțiuni privind traficul de droguri, ci se aplică unei categorii mai largi de infracțiuni, printre care și canalizarea fondurilor legale sau ilegale în scopuri teroriste. Pe cale de consecință, acțiunea Uniunii Europene trebuie să cuprindă colaborarea și cooperarea internațională, fără de care efectele obținute ar fi limitate.

Legislația europeană care reglementează acțiunea în domeniul combaterii terorismului, este destinată să faciliteze cooperarea consolidată în situații de urgență. Deși în 2004 Consiliul făcea trimitere la ideea de solidaritate față de efectele atacurilor teroriste, subliniind importanța stabilirii unui bilanț privind riscurile și amenințările, documentele cu caracter oficial nu au fost create pentru prevenirea, pregătirea și gestionarea consecințelor atacurilor teroriste. Programul specific “Prevenirea, pregătirea și gestionarea consecințelor terorismului și a altor riscuri legate de securitate” vine să umple acest “vid legislativ” stabilind concepte ca “gestionarea consecințelor” (răspunderea la consecințe și limitarea efectelor nefaste), “insfrastructura vitală” (resurse fizice care odată atacate ar putea perturba funcții societale vitale, sănătatea, bunăstarea economică sau socială a populației, lanțul de aprovizionare).

III Mai capabilă. Mai coerentă. Mai activă. Strategia Europeană de Securitate și terorismul internațional

Ansamblul reglementărilor europene au încercat să contureze un exponent în realitate al pozițiilor adoptate în diferite perioade de timp de Uniunea Europeană. Dezvoltate a priori ca declarații politice care condamnă în mod direct terorismul internațional, ca amenințare la valorile promovate de Comunitate încă de la înființare ca libertate, stat de drept, democrație, acțiunile Uniunii în domeniul luptei împotriva terorismului transgresează sfera politicului, pentru a se regăsi, iată, la nivelul anilor 2003 într-un document ce reunește toate principiile și obiectivele reiterate de-a lungul anilor.

În studiile de specialitate, dezbaterea cu privire la ceea ce denotă conceptul de “securitate europeană” au gravitat în jurul a mai multor chestiuni: ce ar trebui să fie securizat (vorbim de state, indivizi, regiuni, instituții, organizații?), de către cine (NATO, OSCE, UE), de ce fel de amenințări (simetrice-asimetrice, convenționale-neconvenționale) și cu ce instrumente (militare, civile, diplomatice etc) . De asemenea, se pune întrebarea dacă asigurarea securității Europei privește în mod direct securitatea Europei în calitate de entitate sau securitatea în Europa în calitate de spațiu geografic.

Urmărind această conceptualizare, extrapolând concepția de securitate națională în calitate de securitate a statului națiune la nivel european, securitatea Europei se referă la acțiunea de a proteja spațiul european în calitate de entitate politică, geografică și culturală. Această paradigmă se dezvoltă începând cu anii 1990 odată cu aspirațiile Uniunii Europene, încă definită Comunitatea Economică Europeană, de a deveni un actor generator de securitate.

Din 1990 Uniunea Europeană avea să se adapteze unui context geopolitic nou, generat de finalizarea Războiului Rece, globalizare, deschiderea granițelor sau de apariția unor noi membrii. În acest sens, definitorie este crearea Politicii Externe și de Securitate Comune, aceasta acționând ca interfață a Uniunii pe plan extern și fundamentarea acesteia prin modificările induse de Tratele de la Amsterdam, Nisa sau Lisabona.

Indubitabil, Sumitul franco-german de la Malmo, cel care creează și formula “incipientă” a Politicii de Securitate și Apărare Europene, avea să stabilească un itinerariu precis în ceea ce privește evoluția Uniunii Europene în materie de securitate: “Uniunea Europeană trebuie să se afle în poziția de a juca un rol deplin pe scena internațională”. Documentul merită menționat in condițiile în care Politica Europeană de Securitate pare să răspundă încă din preambul acestei sarcini “Uniunea Europeană ar trebui să fie pregătită să împartă responsabilitatea pentru securitatea globală, construind o lume mai bună”.

Analizând principalele riscuri la adresa securității internaționale, strategia tratează problematica terorismului prin interconectarea unor tematici ca :statele eșuate, proliferarea armelor de distrugere în masă sau criminalitatea organizată, toate elemente ale unui nou război modern “asimetric”. Dacă eșecul statal este legat de abuzul de putere, proasta guvernare sau conflicte civile care alimentează acțiunile teroriste, posesia armelor de distrugere în masă ridică un mare semnal de alarmă în ceea ce privește activitatea grupărilor teroriste. Această mutație radicală face ca amenințările clasice corelate cu un posibil atac militar condus de state ostile, să fie înlocuite cu un alt tip de amenințări, asimetrice, care sunt însă “greu de descifrat din perspectivă strategică, politică și culturală”: “un grup de oameni pot pune la pământ, temporar cel puțin, o mare putere din sistemul internațional sau poate ține în șah o armată”.

Conexiunea dintre armele de distrugere în masă și terorismul internațional a fost transpusă și la nivelul simulărilor tactice, un astfel de exemplu fiind “Black Down” , exercițiu organizat la Bruxelles pe 3 mai 2004, vehiculând următorul scenariu: “În dimineața zilei de 11 septembrie 2011, o arma nucleară de 10 kilotone explodează în centrul Bruxellului. 40 000 de persoane sunt atinse de suflul exploziei și de căldură. Printre cei 30 000 de răniți, zeci de milioane mor în anii și deceniile viitoare. Spre deosebire de bomba de la Hiroshima, explozia de la nivelul solului permite dispersarea componentelor radioactive, care sunt purtate de vânt către aglomerația din Anvers și sud-ul Olandei. Cu timpul, mai multe milioane de oameni își pierd viața în Flandra și Olanda”. Potrivit acestuia, pentru a transpune în realitate planul, grupările teroriste ar avea nevoie de aproximativ 40-60 de kilograme de uraniu, fara să necesite o tehnică sofisticată. Singura problemă ar consta în procurarea urnaiului, care, în scenariul bruxellez ar fi fost combustibilul nuclear “dispărut” dintr-un centru de cercetări din Belarus .

Amenințările punctate în cadrul Stategiei Europene de Securitate cu privire la armele de distrugere în masă și terorism devin cu atât mai îngrijorătoare cu cât, în perioada 1993-2008, se susține într-un studiu al Agenției Internaționale a Energiei Atomice, “15 dintre incidentele confirmate implica posesia ilegală de uraniu îmbogățit (HEU) și potasiu, o parte dintre incidente cuprinzând încercarea de a vinde aceste materiale și de a face contabandă în afara granițelor”. Cea mai mare parte a incidentelor fac trimitere la o cantitate redusă de material nuclear. Agenția lansează însă un semnal de alarmă afirmând că în aceste cazuri sunt indicatori care sugerează faptul că “materialele confiscate au fost doar o mostră din cantități mai mari puse la dispoziție pentru comercializarea ilegală. Aceste cantități mai mari nu au fost identificate sau recuperate și pun la îndoială securitatea statelor.”.

Sublniind gravitatea terorismului internațional de sorginte fundamentalist-islamică, ilustrând principalele cauze identificate ca determinând fenomenul, strategia lansează un nou îndemn de cooperare între Statele Membre cu atât mai mult cu cât ele sunt și ținte cât și bază logistică pentru un astfel de terorism.

IV Uniunea Europeană în lupta împotriva terorismului. De la Conceptualizare la Operaționalizare. Strategia Uniunii Europene de luptă împotriva terorismului

În martie 2004 lumea internațională era șocată de evenimentele din Spania: 11 rucsacuri încărcate cu TNT explodau în patru trenuri în Madrid, producând peste 190 de morti. Reacția Uniunii Europene a fost traspusă în Declarația privind Combaterea Terorismului adoptată la Bruxelles pe 24 martie 2004, statele membre criticând dur “atacurile insensibile și lașe” care reamintesc de amenințarea teroristă. Militând pentru introducerea clauzei solidarității, Consiliul European atrage atenția asupra urgenței cu care trebuie acționat în domeniul combaterii terorismului, subliniind necesitatea dezvoltării unei strategii pe termen lung în cadrul căreia să se trateze toate aspectele care contribuie la terorism.

Un an mai târziu, acțiunea va fi repetată prin adoptarea în cadrul Consiliului Extraordinar din 13 iulie 2005 unei alte declarații, ca efect al atacurilor teroriste de la Londra. În cadrul declarației apare un element de noutate, “fenomenul de radicalizare”.

în acest context dificil din punct de vedere al securității la nivel european și totodată internațional, este adoptată Strategia Uniunii Europene de luptă împotriva terorismului, aflată în prelungirea Strategiei Europene de Securitate.

Organizată în jurul a patru axe: prevenție, protecție, urmărire și reacție, Strategia include politici, strategii și instrumente la nivel de fiecare pilon al UE, reiterând angajamentul Uniunii de a “combate terorismul la nivel global respectând drepturile omului, făcând o Europă sigură, dând astfel posbilitatea cetățenilor ei să trăiască într-o zonă a libertății, securității și justiției”.

Dimensiunea “prevenție” acordă o importanță deosebită redicalismului Islamic care determină acțiuni teroriste, încurajând instituțiile abilitate să identifice motivele care determină radicalizarea, fixând în centrul analizei gruparea Al Qaida, și sfătuind statele membre să acționeze la nivel local, regional și național în vederea combaterii fenomenului de radicalizare. În această ordine de idei, strategia se axează și pe combaterea propagandei teroriste prin intermediul formatorilor de opinie din rândul comunității muslumane. Preluând ideea dezvoltată în cadrul Startegiei Europene de Securitate, ce făcea trimitere la statele eșuate în calitate de “furnizori” ai terorismului internațional, sunt reamintite o serie de condiții care amplifică radicalizarea: regimuri politice autoritare, încălcarea drepturilor și libertăților, trasând principalele concepte care strucurează acest segment al Strategiei: dezvoltarea dialogului intercultural, promovarea bunei guvernanțe și a valorilor democrației, pedepsirea acțiunilor care incită la radicalizare în special în medii ca închisorile și lăcașurile de cult sau acțiuni care privesc o mai bună promovare în media a politicilor europene.

Referitor cel de-al doilea pilon, protecție, Strategia de luptă împotriva terorismului intenționează atât tratarea cauzelor cât și a efectelor, încurajând focusarea asupra unor coordonate cheie, reducând atât capacitatea grupărilor teroriste de a acționa cât și posibilele efecte ale atacurilor.

Agenția Europeană a Frontierelor (Frontex) va avea un rol determinant în întărirea controlului și supravegherii frontierelor externe ale Uniunii Europene, accentul fiind pus pe diversificarea mecanismelor tehnologice care să împiedice falsificarea documentelor: date biometrice sau schimburile de date privind pasagerii companiilor aeriene. Desigur, problematica transmiterii datelor pasagerilor cunoscută și sub numele de “Strategia Externă a Uniunii Europene privind înregistrarea numelor pasagerilor” a fost supusă unor aprinse dezbateri în cadrul Parlamentului European în luna noiembrie 2010, parlamentarii exprimându-și îngrijorarea cu privire la utilizarea datelor PNR, în condițiile în care nu există certitudinea că datele respective vor fi protejate și nu vor fi utlizate de alte agenții. Sub simbolul siguranței că această armă va proteja împotriva terorismului internațional, schimbul de date între UE și SUA, trebuie privit, susțin aceștia, în functie de patru coordonate: principiul de proporționalitate, reciprocitate, datele trebuie furnizate numai statului în care pasagerii efectuează zborul și nu trebuie să creeze discriminare (spre exemplu nu pot fi trimise date care fac referire la handicapul unei anumite persoane, date ce ar avea ca ultim rezultat crearea anumitor profile). Dezbaterea finală ia forma unei rezoluții adoptate de Parlament pe 11 noiembrie 2010.

Tot în cadrul sectiunii “protecție” sunt enumerate o serie de măsuri ca amplificarea dispozitivelor de securitate în domeniul transportului și infrastructura vitală, implementarea unor standarde comune în ceea ce privește securitatea aviatică, portuară și maritimă sau dezvoltarea cetecetării la nivel comunitar în acest domeniu.

Axa “urmărire” vizează urmărirea teroriștilor cu scopul de a le descuraja operațiunile, dizolvarea rețelelor teroriste și a politicilor de recrutare, o dimensiune prioritară fiind cea financiară și a accesului la diverse materiale. Finalitatea acestor măsuri este cea de aducere în fața instanței a celor calificați ca fiind “teroriști” luând în calcul principiul respectării drepturilor omului și cadrul legal internațional.

De asemenea, Strategia propune stabilirea la nivel comunitar a unor specificații de natură tehnică și conceptuală cum ar fi o înțelegere comună a termenului de “amenințare”, care să aibă ca rezultat adoptarea unor politici comune la nivel de state membre, mandatul de arest european sau cooperarea continuă între agențiile de securitate din Statele Membre.

Plecând de la premisa că rolul UE este limitat în ceea ce privește lupta împotriva terorismului, care nu poate fi redus la 0, acțiunea efectivă de reacție față de un posibil atac terorist cade în sarcina Statelor Membre care trebuie să își protejeze teritoriile. Utilizând principiul potrivit căruia un atac asupra unui stat membru devine un atac la adresa Uniunii Europene, comunitatea devine obligată să acționeze potrivit clauzei solidarității.

V Concluzii

Amenințarea teroristă reprezintă un punct cheie pe agenda Polticii Externe și de Securitate a Uniunii Europene, fiind un atac la adresa valorilor democratice, drepturilor omului, independenței și integrității construcției europene.

Îngrijorarea față de această amenintțre asimetrică este manifestată și de reprezentanți marcanți ai statelor din lumea a treia, ca președintele nigerian Olusegun Obasanjo, încă din 2000 acesta surprinzând conexiunea dintre crimă organizată, armele de distrugere în masă, statele eșuate și incidența terorismului internațional, considerate “provocări globale esențiale în dezvoltarea păcii, stabilității și dezvoltării”. Ulterior, aceste coordonate vor fi reluate în 2003 în cadrul Strategiei Europene de Securitate.

În calitate de “nouă metamorfoză a răului”, terorismul conturează indivizi care, în accepțiunea lui Tony Blair, nu au respect față de “sanctitatea valorilor umane”. Ori în fața acestei axe a răului numai prin acțiune colectivă se poate lupta efectiv.

Reacția Uniunii Europene față de această problematică se traduce într-o primă fază, anterioară evenimentelor de la New York, Madrid sau Londra, printr-un discurs politic luând forma unor poziții declarative, a unor declarații oficiale care condamnă actele de terorism. Începând cu 11 septembrie, observăm traducerea acestei amenințări la nivelul legislației europene, printr-un ansamblu de Regulamente și Directive ce reglementează o serie de chestiuni ca : necesitatea adoptării unei poziții comune cu privire la definirea anumitor concepte: “amenințare”, “terorism”, “act terorism”, “persoane, grupuri și entități implicate în acte de terorism”, “finanțare”, cărora li se atribuie o serie de prevederi menite să sancționeze astfel de acțiuni.

Punctul de maximă intensitate și convergență al acestor demersuri legislative este anul 2003 reprezentat de adoptarea Strategiei Europene de Securitate intitulată sugestiv “Pentru o Europă sigură într-o lume mai bună”, fiind urmat de adoptarea în 2005 a Strategiei anexe celei din 2003, Strategia Uniunii Europene de luptă împotriva terorismului. Aceasta etapă se dorește a fi fundamentul tranziției de la concepte la operaționalizare, acționând în patru direcții: prevenție, protecție, urmărire și reacție.

Totuși, operaționalizarea acțiunii Uniunii Europene în domeniul combaterii terorismului ridică o serie de semne de întrebare. Pe de o parte această dilemă rezultă din principiul cooperării serviciilor de securitate, atât cele de intelligence cât și autoritățile judiciare, în măsura în care nu există un control asupra informațiilor furnizate de fiecare state membru în parte, dualitatea “need to know”-“need to share” fiind general valabilă. Spre exemplu, în aprilie 2003 autoritățile italiene l-au arestat pe marocanul Mohamed Daki, în Milano, pe când încerca să recruteze teroriști care să lupte în Irak împotriva americanilor. Autoritățile italiene au descoperit că cele germane îl anchetaseră pe Daki încă din 2001, acesta fiind suspectat că ar fi avut legături cu celula de la Hamburg. Neavând însă dovezi solide împotriva sa a fost eliberat din arest. Mai mult, autoritățile italiene au descoperit faptul că Daki plănuia să părăsească Italia, informat fiind că a fost detectat, urmând să se stabilească în Franța până la următoarele ordine.

Relatarea acestui eveniment spune foarte multe despre capacitatea și dorința guvernelor naționale de a participa la “împărțirea” informațiilor.

Pe de altă parte, bugetul acordat apărării la nivel de state membre diferă considerabil de la un stat la altul ceea ce limitează capabilitățile militare ale Uniunii Europene.

O a treia dilemă rezultă din abordarea potrivit căreia “dacă libertatea este dorită, insecuritatea trebuie acceptată”. Uniunea Europeană trebuie să facă din acest punct de vedere față unor critici de tipul celor care fac trimitere la modul în care poate fi evitată contradicția dintre valorile liberale și macro-securitizarea promovată de politicile contrateroriste. Ar trebui inclus terorismul pe lista politicilor cotidiene, astfel încât cetățenii europeni să accepte riscul de a fi uciși sau răniți de teroriști în aceeași manieră ca în circumstanțele asumării riscului unui posibil accident în momentul utilizării mijloacelor de transport sau terorismul trebuie menținut ca o clauză specială? Iată o chestiune la care Uniunea Europeană prin strategiile sale trebuie să răspundă.

Bibliografie

Surse directe

Barry, BUZAN, The ‘War on Terrorism’ as the new ‘macro-securitisation’?, Oslo Worshop 2-4 February 2006

Roland DANNREUTHER, International Security: the contemporary agenda, Polity Press, Cambridge, 2007

George, Cristian, MAIOR, Incertitudine. Gândire strategic și relații internaționale în secolul XXI, Ed. Rao, București, 2009.

François, HEISBOURG, La fin de l’Occident? Ed. Odile Jacob, Paris, 2005.

Jamal, R. NASSAR, “Globalisation and terrorism. The Migration of Dreams and Nightmares”, Ed. Library of Congress, 2005

Thierry, TARDI, European Security in a Global Context: internal and external dinamycs, Ed. Routledge, 2009.

Surse internet

Daniel, KEOHANE, The Eu and Counter-terrorism, Working Paper, Center for European Reform, may 2005, http://www.cer.org.uk/pdf/wp629_terrorism_counter_keohane.pdf

International Atomic Energy Agency, Illicit Traffiking DataBase,

(http://www-ns.iaea.org/downloads/security/itdb-fact-sheet-2009.pdf)

Legislație Europeană

Consiliul European de la Madrid, 15-16 Decembrie 1995, Concluziile Președenției, Anexa 3, La Gomera Declaration, (http://www.europarl.europa.eu/summits/mad2_en.htm#annex3 )

Consiliul European de la Dublin,( http://www.europarl.europa.eu/summits/dub1_en.htm#jha).

Decizia Consiliului din 3 decembrie 1998 privind obligația Europol de a soluționa infracțiunile săvârșite sau care pot fi săvârșite în cadrul activităților teroriste care pun în pericol viața, integritatea fizică, libertatea persoanelor, precum și bunurile, in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,

(http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=DD:19:01:31999D0130%2802%29:RO:PDF).

Conclusions of the Presidency, Cologne European Council, 3-4 june 1999, (http://www.europarl.europa.eu/summits/kol1_en.htm#V)

Conclusions of the Presidency, Tampere European Council, (http://www.europarl.europa.eu/summits/tam_en.htm).

Conclusions adopted by the Council (Justice and Home Affairs) Brussels, 20 September 2001, http://www.consilium.europa.eu/ueDocs/cms_Data/docs/pressdata/en/jha/ACF6BA.pdf

Pozitia Comuna a Consiliului din 27 decembrie 2001 privind aplicarea de masuri specific pentru combaterea terorismului, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,

(http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2001:344:0093:0096:EN:PDF)

Decizia Cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind combaterea terorismului, http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:32002F0475:RO:HTML

Decizie a Consiliului cu privire la mandatul de arest European și procedurile de extrădare între Statele Membre ( http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2002:190:0001:0018:EN:PDF).

Regulamentul (CE) Nr.881/2002 al Consiliului din 27 mai 2002 de institutire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități care au legătură cu Osama Ben Laden, cu rețeaua Al Qaida și cu talibanii și de abrogare a Regulamentului (CE) nr.467/2001 al Consiliului de interzicere a exportului anumitor mărfuri și servicii către Afganistan, de întărire a interdicției de zbor și de extindere a înghețării fondurilor și a altor resurse financiare în ceea ce-i privește pe talibanii din Afganistan ,

(http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CONSLEG:2002R0881:20071129:RO:PDF)

Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind utilizarea sistemului financiar în scopul spălării banilor și finanțării terorismului, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, (http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2005:309:0015:0036:EN:PDF)

Decizia Consiliului din 12 februarie 2007 de stabilire pentru perioada 2007-2013 în cadrul Programului general “Securitate și protecția libertăților”, a programului specific “Prevenirea, pregătirea și gestionarea consecințelor terorismului și a altor riscuri legate de securitate”, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, (http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2007:058:0001:0006:RO:PDF).

Strategia Europeană de Securitate, “O Europă sigură într-o lume mai bună”, Javier, Solana, 2003, (http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cmsUpload/031208ESSIIRO.pdf).

Declaration on Combating Terrorism, Brussels, 25 march 2004, (http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/en/ec/79637.pdf).

Extraordinary Council Meeting, Justice and Home Affairs, 13 july 2005, Brussels, (http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/en/jha/85703.pdf).

Strategia Uniunii Europene de luptă împotriva terorismului, (http://register.consilium.eu.int/pdf/en/05/st14/st14469-re04.en05.pdf).

European Parliament resolution of 11 November 2010 on the global approach to transfers of passenger name record (PNR) data to third countries, and on the recommendations from the Commission to the Council to authorise the opening of negotiations between the European Union and Australia, Canada and the United States, Situl Parlamentului European,

(http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+TA+P7-TA-2010-0397+0+DOC+XML+V0//EN).