Stimularea Originalitatii Vizuale a Elevilor Prin Procedee Imaginative

=== 5590e84f753d12a65d22a524b439dcb984c2d25c_392654_1 ===

CAPITOLUL 1

CREATIVITATEA

Creativitatea poate fi definită ca un proces de interrelație a individului cu un mediu favorabil și suportiv, proces de comunicare, proces de modelare a rezultatelor obținute.

Ca proces de rezolvare a problemelor creativitatea implică mai multe demersuri de natură psihică, intelectuală în sensul că producerea sau crearea noului antrenează, după opinia lui K.Urban, percepții sensibile, profunde, extinse a informațiilor înregistrate, asocierea și combinarea lor ingenioasă, sintetizarea, analiza și structurarea informațiilor, materializarea lor în produse sau în reprezentări simbolice, comunicarea și receptarea sau recunoașterea lor de către ceilalți, ca soluții inerent creative la problemele radicale1

Termenul de creativitate își are originea în cuvântul latin creare, care înseamnă a zămisli, a făuri, a crea, a naște.

Însăși etimologia cuvântului ne demonstrează că termenul de creativitate definește un proces, un act dinamic care se dezvoltă, se desăvârșește și cuprinde atât originea cât și scopul.

În egală măsură, creativitatea este premisa procesului de generare a noului, dar și finalitatea procesului original.

Exprimată prin gândire divergentă, creativitatea este un indicator al supradotării umane, al talentului și genialității2.

Unii autori definesc creația prin noțiuni sinonime sau complementare, evidențiind similitudini și distincții între creație, descoperire, invenție, inovație.

Clasificarea acestor concepte circumscrise, în esență, procesului de căutare-aflare-aplicare, dar susceptibile de a fi nunanțate, este profitabilă în orice reflecție asupra creativității umane

Cel mai adesea creația este definită ca inovație iar inovația înțeleasă ca rezultat al procesului de creație –numitorul lor comun fiind noutatea3.

1.Maria Moldoveanu,-Creativitatea în învățământ , Editura Didactică și Pedagogică, București, 2010, pg.13-14

2.Mihai Jigău- Dezvoltarea imaginației la copii de vârstă școlară mică,Editura prohumanitate , București, 2000, pg.10.

3.Andrei Silard- Creația și dinamica ei, Editura Învățământului, București 2005, pg.20

În acest sens, creația este un act de inovare care implică depășirea stării de fapt existente într-un sistem sau poate fi înțeleasă ca dispoziție (consens, interes, motivație) de a face inovații și de a cunoaște inovațiile valoroase, iar inovația este identificată cu orice creație umană prin care se aduce un element nou într-un domeniu oarecare al activității materiale sau spirituale a omului4.

Creativitatea este o propietate generală a sistemului psihic uman și a macrosistemelor socioculturale. Ea se relevă ca fiind esențială și definitorie pentru existența umană în toate etapele ei și sub toate formele ei.

Psihologia contemporană dispune de o viziune relativ clară asupra complementarității și reversibilității dintre reflectare și combinatorica creativă, ambele fiind întemeiate pe constructivismul operațional. Creativitatea este în același timp o problemă foarte nouă și foarte veche.5

Termenul de creativitate își are originea în cuvântul latin creare, care înseamnă a zămisli, a făuri, a crea, a naște. Însăși etimologia cuvântului ne demonstrează că termenul de creativitate definește un proces, un act dinamic care se dezvoltă, se desăvârșește și cuprinde atât originea cât și scopul.

Creativitatea presupune o dispoziție generală a personalității spre nou, o anumită organizare stilistică a proceselor psihice în sistem de personalitate.În general creativitatea constă în realizarea de combinații noi, originale de idei vechi. Combinațiile noi trebuie să aibă o anumită valoare6.

1.1.Produsul creativ

Definirea și explicarea fenomenului complex al creativității se sprijină și pe încercările de a descifra factorii și variabilele care se caracterizează .

În această ordine de idei putem menționa cercetări care încearcă să stabilească ,pe baza unor teste statistice corelaționale și de analiză factorială ,relațiile dintre diferiți factori ( cognitivi și de mediu) și trăsăturile personalității.

4.Traian Stănculescu –Studiul atitudinilor creative la școlari,Editura All, București , 2007,pg.18

5. Mihaela Roco-Creativitate ,Modele Receptivitate-, Editura Universitară, București 1979, pg.11 .

6.P. Popescu-Neveanu-Studiul atitudinilor creative la școlari , Editura Didactică și

Pedagogică,București, 1978, pg.34

Deși acestor cercetări li s-au adus critici întemeiate ,ce se referă la faptul că ele sunt de factură asociată,având un caracter predominant analitic și scăpând din vedere aspectele dinamice și genetice alr fenomenului , sunt totuși utile ,reușind să surprindă unele trăsături distinctive în funcție de domeniul specific al creativității.

Studiindu-se creația și cea artistică,s-au identificat numeroși factori comuni ai creativității din cadrul acestor două domenii .

Guilford și Lowenfeld ,cercetând independent unul de altul creația științifică și artistică,au constatat în aceste două domenii asemenea factori de creativitate:

1.Sensibilitatea față de probleme ,cât și față de atitudinile și sentimentele altora;

2.Fluența (fluiditatea sau asociativitatea gândirii);

3.Fflexibilitatea (capacitatea de a te adapta rapid la situații noi,dar a reacționa adecvat la schimbări ,de a da o mare varietate de răspunsuri);

4.Originalitatea;

5.Aptitudinea de a redefini ,de a restructura ,de a restructura,de a transforma, ,,facultatea de a schimba funcția unui obiect pentru a-l face util într-o formă nouă,, , aptitudinea de a ne servi corect de gândire pentru a găsi lucrurilor valențe noi în vederea unor noi întrebuințări;

6.Capacitatea analitică,aptitudinea de a abstractiza;

7.aptitudinea de a sintetiza (capacitatea de a combina mai multe component pentru a șe da o nouă semnificație);

8.Organizarea coerentă,capacitatea de a organiza un proiect,de a exprima o idée ,de a crea ceva în așa fel încât nimic să nu fie de prisos.

Forțele creatoare din domeniul artei sunt supuse acelorași principia ca și cele din domeniul științelor.

Pe lângă aptitudinile generale se consider că în diferitele domenii de creație un rol important revine aptitudinilor speciale.

C.C. Anderson consider că aptitudinile special contribuie la performanțele în artele plastic și în muzică,în proporție de cel mult 10 %.

Numărul redus de studii consecrate aptitudinilor special arată că central de greutate cade în studiul creativității pe motivație, aptitudini intelectuale și celelalte trăsături de personalitate.

Deși se recunoaște creativității caracterul de formațiune complex în care interacționează o multitudine de variabile,în general în literatură sunt consemnate trei categorii de factori:

-factori psihici ai creativității;

-factorii sociali ( culturali,educative și de mediu socio- economic);

-factori biologici ( diferențele de sex ,vârstă).

Creativitatea presupune o dispoziție generală a personalității spre nou, o anumită organizare stilistică a proceselor psihice în sistem de personalitate7.

În general creativitatea constă în realizarea de combinații noi, originale de idei vechi. Combinațiile noi trebuie să aibă o anumită valoare.

Inteligența creatoare a grupului se recunoaște prin atitudinea spiritului față de problemă sau față de realitate. J. P. Guilford spune că gândirea divergentă denotă o perspectivă în apariția ideilor inovatoare care nu se limitează la cunoscut sau obișnuință (rutină). În perspectiva cognitivă se poate întâlni:

●Capacitatea de a realiza un produs nou și adaptat. Psihologii înțeleg prin creativitate dispoziția inventivă sau capacitatea de înnoire existentă la orice individ uman și la toate vârstele.

Copilul care își manifestă permanent mirarea și surpriza încercând să surprindă ineditul lumii, neinfluențat încă de educația rutinieră este considerat prototipul creativității.

Mai trebuie precizat că, strâns legată de mediul socio-cultural, această tendință firească a omului de realizare a sinelui presupune condiții favorabile spre a se exprima ca ingeniozitate elaborată.

Teama față de orice deviere de la normă (convenție, tradiție) sau conformismul social are ca efect dispariția oricărei urme de originalitate, fiind capcana în care eșuează creativitatea multor indivizi.

●Judecarea și aprecierea creativității. În psihologia cognitivă, creativitatea se definește prin capacitatea unui produs (operă filosofică sau muzicală, lucrare beletristică sau articol științific), poate însemna idee, compoziție muzicală, etc. În general, un produs nou trebuie să fie original și neprevăzut.

7. P. Popescu-Neveanu-Studiul atitudinilor creative la școlari , Editura Didactică și

Pedagogică,București, 1978, pg.37

Totuși o soluție nouă nu poate fi considerată creativă decât când este adecvată, adică satisface diferitele cerințe (constrângeri) ale unei probleme.

Importanța acordată acestor două criteri, noutatea și adecvarea, în cadrul judecăților asupra creativității, este în funcție de individ și natura problemelor sau sarcinilor asumate.

●Grade de creativitate. Nu există norme absolute (universal în timp și spațiu) care să asigure judecata critică și aprecierea valorizatoare a unui produs, a unei realizări sau soluții (rezolvări).

Arbitrajul sau judecările asupra creativității presupun un consens social din care decurg uneori recunoaștere și recompensă.

●Teste de creativitate. Unii psihologi au propus teste de creativitate. Cele mai cunoscute teste aparțin lui Joy P. Guilford și E. Paul Torrance, în care se solicită subiectului analizat să producă numărul maxim de soluții diferite pentru o problemă dată.

De exemplu, poate fi vorba de a enumera întrun interval de timp limitat toate utilizările posibile, pentru o cutie de carton.

În astfel de probe, creativitatea este evaluată prin fluiditatea răspunsurilor (numărul variantelor propuse), flexibilitatea lor (numărul de categorii diferite în care aceste răspunsuri pot fi clasate) și gradul de originalitate (funcție inversă de frecvența lor în populația de referință). Aceste teste pun accent pe varietatea soluțiilor, așadar pe gândirea divergentă .8

●Creativitatea autorului în funcție de natura procesului productiv. Însăși natura procesului de producție, realizare, creație, poate fi luată în considerație pentru a judeca dacă un produs stă mărturie, reprezintă o dovadă pentru creativitate.

●Abordarea cogniției creative în științele cognitive. Într-o situație de complementaritate cu acționalismul discutat mai înainte, se află doctrina cognitivistă, care abordează creativitatea cu mijloace mult mai tehnice luând în considerare și alte aspecte ale problemei.

Studiul creativității cunoaște astăzi un spor de interes în psihologie datorită perspectivei de abordare a cogniției în cadrul căreia este vorba de a înțelege procesele creative prin aplicarea metodelor și conceptelor din științele cognitive9 .

8.. Mihaela Roco-Creativitate ,Modele Receptivitate-, Editura Universitară, București 1979, pg 25-26

Ca formațiune psihică deosebit de complexă creativitatea se caracterizează printr-o multitudine de sensuri: productivitate, utilitate, eficiență, valoare, ingeniozitate, noutate, originalitate. Au existat tendințe de a limita creația la productivitate, utilitate, valoare, calități care sunt necesare, dar nu și suficiente pentru delimitarea creativității.

Foarte nouă, sub raportul științific, obiectiv și concret în care este definită și tratată, mai ales în etapa postbelică.

Foarte veche, sub raportul preocupărior culturale pentru ceea ce reprezintă aportul omului pe acestă planetă și chiar însuși destinului cultural al omenirii. În literatura contemporană s-au elaborat mai multe modele ale creativității de grup, care au generat curente și organizări corespunzătoare .10

Majoritatea teoriilor psihologice ale creativității sunt concepute în raport direct cu fenomenul creației, întrun mod mai restrâns sau mai lărgit, fiind abordate cu precădere anumite fenomene psihice sau grupe de factori implicați în creație.

S. E. Gollan consemnează în 1963 patru categorii de criterii în abordarea și mai ales caracterizarea fenomenului creației:

a.Performanța creatoare efectivă sau produsul creativ, este evaluată printro serie de caracteristici ale produsului nemijlocit, obiectivat al activității individului – eficiență, utilitate, noutate sau originalitate);

b.Procesul creativ (se au în vedere demersurile de ordin psihologic care duc la apariția noului, etapele și particularitățile diferitelor procese psihice – percepție, gândire, motivație, afectivitate, imaginație – apreciate ca fiind necesare pentru elaborarea unor creații);

c. Persoana creatoare (însușirile de personalitate, motive, atitudini generale și specifice – care au fost determinate ca fiind caracteristice indivizilor înalt creatori);

d. Potențialul creativ (se referă la disponiblitățile creative ale persoanei- determinate în general prin teste specifice).

9.Mihaela Roco-Creativitate ,Modele Receptivitate-, Editura Universitară, București 1979, pg pg.55-56

10.Zlate M- Psihologie,Editura Medicală, București2005, pg.78

Cele arătate mai sus conduc la un nou mod de a înțelege creativitatea. Ea nu mai poate fi concepută doar ca elaborare de idei valoroase, ci presupune aplicarea cît mai rapidă a ideilor în practică.

Noile condiții de apreciere și validare ale creativității, determinate de contextul social-istoric, relevă că performanțele creatoare individuale sunt într-o mare măsură dependente de grupe.

Principalele cracteristici ale activității creatore sunt:

– productivitatea;

– utilitatea și eficiența;

– noutatea și originalitatea 11

Considerând creativitatea ca o formă specifică de activitate, și în consecință ca fiind alcătuită din trei mari grupe de factori:

– dinamogeni (trebuințe, motive, interese);

– operaționali-cognitivi (procedee și operații ale proceselor intelectuale);

– orientativ-reglatorii (scopuri, atitudini).

La toate acestea vor fi prezentate contribuția diferitelor interpretări despre creativitate conform modului în care este concepută activitatea din punct de vedere psihologic.

Fiind de aceeași părere cu P. W. Jackson și S. Messik (1965) că nu există o delimitare absolută și rigidă între cele două planuri (subiectiv și obiectiv), trebuie arătat că în determinarea nivelului de creativitate al activității, creierul produsului are o consecință și validitate mai mare decît cel privind potențialul creativ.

A. Koesler în 1964 făcea distincția între originalitate și rutină prin următoarele trei aspecte ale activității individului:

– nivelul de conștiință cu care este condusă activitatea de căutare a ideilor și soluțiilor noi;

– tipul de experiență și îndrumare pe care le preferă persoana și în care se încrede mai mult, experiențe noi, personale sau moduri de soluționare cunoscute, care de regulă au dus la succes;

11.Al. Roșca- Creativitatea ,Editura Didactică și Pedagogică, București 1976,pg.34

– natura obstacolului care trebuie depășit (alegerea unor situații problematice relativ apropiate de experiența de cunoaștere a persoanei sau a unor situații cu totul noi)

F. Barron, în 1963, apreciind că orginalitatea este relativă, stabilește un criteriu dual în aprecierea gradului de noutate al activității:

– produsul sau răspunsul (performanța în plan subiectiv) unei persoane trebuie să aibă un anumit grad de neobișnuit în care a fost elaborat, un plan, deci este vorba de raritatea produsului sau răspunsului;

– atît performanța obiectivă cît și cea subiectivă trebuie să fie adaptate, întro oarecare măsură, la realitate (unele răspunsuri foarte neobișnuite, rare pot proveni din ignoranță, confuzie, stări alterate ale conștiinței) 12

Prin conceptul de structură creativă se înțelege, de regulă, o totalitate de părți în relație, care formează un tot unitar, având o calitate nouă față de calitățile părților componente și o funcționalitate proprie.

Trebuie subliniate care sunt părțile și în ce relații se găsesc ele în cadrul structurilor creative. Astfel se vor considera parte a structurii creative, funcția psihică: memoria, imaginația, inteligența.

Părțile funcționale pot fi concepute ca un fel de atomi de creativitate iar structurile ca adevărate molecule de creativitate. Toate structurile creative (ca totalitate de părți în relație) conjugate vor forma psihicul ca sistem creativ integral. Ținând seama de cele spuse, putem considera că realizarea fenomenului de creativitate conlucrează următoarele eureme.

a.Eureme de acumulare și comprehensiune a informației – realizată de memorie, gândire, limbaj, interese, etc.

În cadrul acestei eureme, un rol important îl are memoria în legătura idisociabilă cu gândirea, limbajul, interesele și altele. În creativitate accentul cade pe memoria logică, pe logomema, prin care se desemnează mesajul înțeles, fixat în cuvînt și memorat.

Astfel, gândirea și limbajul preced întrun fel și pregătesc terenul memoriei. În creativitate este utilizată în mare măsură memoria de lungă durată.

Datele ei sunt îndelung supuse meditației, mai ales în etapa de incubație a ideilor, indispensabilă activității creative.

12 .Mihaela Roco-Creativitate ,Modele Receptivitate-, Editura Universitară, București 1979, pg.59

Între memorie și gândire relația este biunivocă și deosebit de activă: mesajele sunt sumar prelucrate, triate, clasificate la nivelul gândirii, după care sunt stocate în memorie, sunt reduse la nivelul gândirii care continuă operația de analiză și sinteză asupra lor.

Ținând cont de faptul că în vederea activității creative este recepționată o mare cantitate de informație, se cere ca filtrarea ei să se facă cu maximum de eficiență

Indicele creativ este determinat nu numai de cantitatea de informații intrată în sistemul uman, ci și de valoarea productivă ce se realizează la nivelul verigii centrale prin conlucrarea sistemului de eureme, prin forța amplitudinii.

b. Eurema asociativ-combinatorie realizată de inteligență, imaginație, inconștient, etc – este realizată în cea mai mare măsură de cuplul imaginație-inteligență.

Combinarea informațiilor intrate în sistemul uman este de natură să contribuie, în mare măsură, la realizarea noului și originalului.

În acest sens A. Osborn, spunea că, combinarea este adeseori numită esența imaginației creatoare. Creativitatea constă tocmai în strategii noi și uneori în elaborarea de strategii posibile la situații posibile.

Creativitatea, care presupune noul și originalul, se realizează la confluența informațiilor inedite între un sistem, cu cele existente deja.

Aceste informații pot restructura în modalități diferite vechile combinații, le pot pune în ipostaze noi, în raporturi și relații noi, ce pot evidenția noi fațete și aspecte (pînă atunci ascunse), generând, pe această cale, elemente creative noi și originale. Conștiința reprezintă momentul inițial sau final de creativitate.

Chiar și atunci când creativitatea cunoaște o elaborare inconștientă, cu intuiția tot în conștient sau în cazul instituțiilor de predicție, de ghicire , anterioare raționamentului conștient, participarea finală a conștiinței obligatorie, rolul conștiinței este de instanță supremă în fenomenul de creativitate.

c.Eurema energetico-simulatorie în cadrul căreia conlucrează pasiunea, sentimentele, motivația, interesul, curiozitatea, forța proceselor nervoase exprimate în timpul de activitate nervoasă superioară, efortul intens și de lungă durată, voința, curajul, trebuințele, ambiția, plăcerea de a descoperi, etc.

Această euremă este formată dintro multitudine de fenomene și procese psihice care, împreună, îndeplinesc funcția de dinamizare a persoanei.

Creativitatea implică atît componenta intelectuală cît și pe cele afective și volative. Euremia de acumulare și comprehsiune a informației și cea asociativ-combinatorie se desfășoară pe un fond energetic amplificat, cere un mare efort psihic, un consum energetic foarte mare, solicită mobilizarea tuturor potențelor energetice și dirijarea lor spre actul și procesul creativ.

d. Eurema critică realizată de gândirea analitică, de funcția critică a inteligenței și conștiinței, etc.

Se impune o conlucrare între imaginație și gândirea critică care judecă, compară, analizează, apreciează, aprobă sau respunge total sau parțial produsele imaginației.

În creativitate și în actul de creație, este foarte necesar ca între funcția imaginativă și cea critică să existe un echilibru.

Hipertrofierea funcției critice va duce la anularea ideilor aflate în germen-fenomen specific persoanelor inventiv –ideative dar, finalmente, neproductive.

Comentând relația dintre imaginație și gândirea critică, A. Osborn consemnează că intelectul nostru este dual, pe de-o parte o facultate critică care analizează, compară alege și pe de altă parte o facultate creativă, care vizualizează, prevede și generează idei.

e.Eurema de obiectualizare a imaginilor la care conlucrează elemente indeativ-perceptive și motorii. Eurema de obiectualizarea imaginii, ideativ-perceptivă identifică cu

asemuitul fenomen al imaginii vizuale, capacitatea de a vizualiza ideile.

Acest fenomen al imaginii vizuale, este reversibil și putem vorbi de o vizualizare a ideilor dar și de o idealizare (în sens de logicizare) a imaginilor, adică de o convertire a lor în idei.

Din perspectiva gnoseologică, în primul plan apare fenomenul de logicizare a imaginilor , dar din punct de vedere al psihologiei învățării trebuie să ne intereseze ambele aspecte mai și ales fenomenul de vizualizare a ideilor .

Între creativitatea individuală, de grup sau socială, există relații reciproce de comunicare și interdependență. Sistemul creativității individuale prezintă un optimum de coerență și totodată de libertate.

Sistemul creativității de grup este superior celei individuale deoarece prin stimulații și comunicări interindividuale, potențează și dezvoltă, întrun ansamblu cooperativ posibilitățile membrilor grupului.

Grupul poate fi format ca o sintalitate, ca o persoană multipersonală, cu o mare bogăție de disponibilități.

La nivelul macrosocial, un rol de seamă pentru stimularea creativității îl au sistemul de valori pe care îl promovează societatea și criteriile de determinare a valorilor, ierarhia acestora în cadrul sistemului, condițiile de ordin social, economic și cultural pe care le asigură societatea pentru afirmarea și dezvoltarea creativității individuale și de grup.

Studiile de psihologie socială a creativității urmăresc să releve factorii care facilitează obținerea performanțelor creatoare la nivel de colectiv.

Psihologia colectivului are în vedere nu numai corespondența și interacțiunea anumitor însușiri de personalitate ale membrilor ci și particularitățile psihologice ale colectivului ca atare13.

Aspectul global al cîmpului psihosocial dintro colectivitate este consemnat sub denumirea de climat psihic (termen introdus de K. Lewin).

În cadrul analizei climatul psihic, D. Pugh, consideră trei serii de factori:

– structura și funcționarea organizației

– compoziția și interacțiunile grupului

– personalitatea și comportamentul individual.

În cazul unei abordări sistematice a colectivului seriile de factori mai sus amintiți pot să reprezinte subsisteme sau nivele ale unui grup considerat la rândul lui ca un sistem relativ autonom.

Ținând seama că unii dintre factorii creativității depind într-o mare măsură de climatul psihic, de unii dintre factorii acestuia voi face referire la rezultatele cercetărilor privind acei factori psihosociali care influențează întro mare măsură valorificarea potențialului creativ individual în cadrul colectivului.14

În domeniul cercetării psihologice, predilecții pentru unele variabile se explică prin opțiunea autorilor pentru anumite interpretări sau teorii. Psihologul S.GOLLAN ia în considerare patru categorii de criterii :

a.Persoana creatoare, cu atitudini, aptitudini, motivații, manifestări comportamentale caracteristice;

13.Constantinescu P- Elemente de Psihologie ,Editura All,București ,2010,p.88

14Mihaela Roco-Creativitate ,Modele Receptivitate-, Editura Universitară, București 1979, pg.31

b. Potențialul creativ ca disponibilitate, ca forță latentă neexperimentată încă în opere;

c. Procesul de creație, conținînd toate demersurile ce conduc la produse noi, originale, eficiente;

e. Produsul realizat, receptat ca performanță a activității creatoare .

Mihaela Roco sintetizează multitudinea criteriilor sau coordonatelor caracteristice creației în numai trei categorii :

a. Activitate creatoare- cu toate formele ei de manifestare în diverse domenii de activitate și în diverse contexte istorice ;

b. Personalitatea creatoare-înțeleasă ca sinteză a însușirilor biopsihologice și a influențelor sociale ;

c. Mediul social și cultural care asigură condițiile de exprimare a creativității și impune criteriile de apreciere a valorilor .

Plecând de la definirea creativității ca proces (acțiune, activitate), Petru Ioan proiectează un model de analiză ce asamblează șase variabile fundamentale, între care există relații complexe și cu care se pot construi diverse combinații :

1. Creatorul sau agentul acțiunii creative ( C)

2. Produsul sau rezultatul creației (P)

3. Materia, substratul (concepția fizică a idealității cum o numea Paul Constantinescu) (M)

4. Forma, modelul, structura produsului creativ-proiectul, cum îi spune succint autorul (F)

5. Valoarea, finalitatea, utilitatea creației ( V)

6. Inspiratorul, susținătorul, uneori însuși inițiatorul crației (I)

Modelul situației creatoare permite nu numai evidențierea coordonatelor creației și a momentelor (etapelor) ei, ci și tipologizarea activităților creatoare, identificarea modelelor alternative extrem de relevante pentru aprofundarea și înțelegerea procesului analizat.15

15.Maria Moldoveanu- Introducere în psihologia personalității, Editura Humanitas,București 2010, Pg.22-23

1.2.Procesul de creație

Creativitatea ca proces este perspectiva ce reflectă caracterul procesul fizic al creativității. Procesul de creație antrenează toate mecanismele psihologice ale individului creator și toate resursele sale dobândite prin învățare și experiență.

Pe lângă activitatea gândirii, procesul stimulează afectivitatea și valorizează însușirile de personalitate.

În esență creația presupune concretizarea calităților specifice spiritului creativ, indiferent de domeniul său de manifestare și anume :

– flexibilitatea gândirii și a conduitei, însușire care facilitează adaptarea la situații imprevizibile;

– gândirea divergentă care îi permite creatorului să renunțe la stereotipul și să formuleze diverse variante de răspuns la provocările mediului;

– capacitatea de selecție și evaluare a informațiilor care îl ajută să formuleze ipoteze și să gândească soluții de rezolvare a problemei;

– fluiditatea cognitivă, înțeleasă ca aptitudine de a opera cu idei, simboluri, noțiuni, dar și de a face comparații, analize, sinteze;

– redefinirea ca performanță în restructurarea universului de semnificații și în reelaborarea creativă a elementelor componente;

– atitudinea interogativă, ca expresie permanentă a comportamentului;

– atitudinea de respingere a tendințelor habituale din mediu, a rigidității instituțiilor sociale;

– receptivitatea la mesajele și cerințele mediului;

– capacitatea de a acționa în funcție de etaloane valorice interne.

Procesul de creație constă dintr-o succesionare de acte, faze, etape; în legătură cu ele, în rândul specialiștilor există concepții diferite și controversate.

B.Ghiselin distinge două niveluri de performanță:

– un nivel de o caliutate superioară,în cazul în care a fost creată o nouă unitate de semnificație ,un nouă unitate de semnificație ,un nou nivel semantic;

-un nivel inferior,în cazul în care este vorba numai de o extensiune sau o adaptare la un complex semantic deja cunoscut.

Cu alte cuvinte,există crearea de structuri și modificarea unor structuri deja cunoscute.

S-a încercat stabilirea unor criterii de măsurare a unei ,,opere,în sensul cel mai larg al termenului .

Wilson ,Guiford și Christensen au indicat trei măsuri posibile ale unei producții creative

1.Un răspuns este cu atât mai original cu cât el este mai rar în populația considerată;

2.Un răspuns este cu atât mai original cu cât el este mai igenios ( apreciat ca atare de grup;

3.Un răspuns este cu atât mai original cu cât el asociează elemente de cunoștințe sau date de experiență mai îndepărtate .

Pentru acești autori ,caracteristica esențială a creativității este originalitatea.

O linie de abordare teoretică și experimentală se axează pe definirea creativității ca proces specific.

Wallas distinge 4 grupe esențiale și indicate ale actului creației:

Prepararea.Primul aspect al preparaării pentru rezolvarea probleme nestructurate ( nonprogramate) îl constituie motivația .În cele mai multe domenii succesul depinde de motivație .Lipsa de motivație în rezolvarea problemelor creatoare are serioase consecințe .

Taylor și Holland au stabilit că indivizii creativi ,de obicei ,demontrează o motivație înaltă printr-o energie tumultoasă și o capacitate de muncă folosind deprinderi de muncă disciplinară.

a.Definirea problemelor adevărate .Prima activitate în faza de preparare este definirea problemei .De aici ,problemele sunt ridicate din anumite necesități reale ,dar omul creativ vede probleme acolo unde alții nu le sesizează.

b.Adunarea materialului.De obicei,problemele care apar sunt largi,informația relevantă pentru ele nu se află într-o arie determinată de cunoștințe. Taylor și Holland consideră două calități utile în activitatea de selectare a datelor:

-una este ,, atenția larg difuzată,, , care este văzută ca o atitudine ce precede închiderea circuitului (insight);ea implică o receptivitate activă față de toate sursele de sprijin posibile

-o a doua este acea tendință de a aduna un material foarte bogat,mult mai mult decât ar putea fi relevant pentru soluția finală și apoi a fi capabil să te dispensezi de ceea ce nu pare să contribuie direct la acesta,deși strângerea acestui material a reprezentat un efort susținut.

c.Munca reală de creație începe după etapa de culegere a materialului .O cale este aceea de a adopta o anumită linie de atac , folosind instrumente critice ale rațiunii .

folosită exclusiv ,această cale va duce însă la blocarea creativității .

deși gândirea ( convergentă) este o parte esențială a procesului ,ea nu trebuie să fie singura.O recunoaștere și încurajare a gândirii se realizează în sintetică ,prin mecanismul,,jocului

Aceasta este o încercare deliberată de a crea ,în conversația de grup ,asociații între problemă și aparente irelevanțe .Nici un alt scop nu este luat în considerație în acest moment în afară de plăcerea jocului însuși.

Incubația.Uneori ,înțelegerea bruscă a soluției intervine în chiar prima fază a preparării.

Alteori ,chiar după perioada de preparare ,după ce au fost explorate, toate căile posibile ,nu apare nici o soluție.

De obicei ,persoana antrenată în procesul de creație rămâne într-o stare de confuzie cognitivă și cu un adânc sentiment de frustrare ,de aceea etapa incubației a mai fost denumită și etapa frustrației .

Situată între momentele elaborării ultimei ipoteze și ale soluzției definite ,durata ei este variabilă.

Caracteristică pentru perioada de incubație este permanenta revenire spontană asupra problemei și tensiunea ca stare de cercetare .Incubația este prin excelență etapa activității incinștiente ,fără efort și preocupare conștientă.

Apoi,după o perioadă de timp,când mintea s-a îndreptat spre alte subiecte și preocupări,apare un insight al problemei cercetate,o viziune de ansamblu asupra soluției sau strategiei de atac.

Uneori prin ,,iluminare ,, se poate rezolva numai o subproblemă.

Iluminarea .Obiectul etapelor anterioare este iluminarea sau insight-ul.Nu toate iluminările au aceea;i semnnificație sau forță.Forma extremă,majoră este denumită popular ,, o lovitură de geniu,, sau o ,, strpfulgerare,, dar multe insight-uri sunt mai modeste.

s-a abordat și problema criteriilor valabile pentru aprecierea justeței acestor rezolvări sub formă de iluminare .

A .Crosby menționează două măsuri care conferă justețe soluților:întinderea sau respirația aplicării potențiale a produsului creator și economia ori eleganța acesteia.

Verificarea se realizează atât în mintea creatorului,cât și în afară,printre colegii lui.

Verificarea începe când insinght-ul a produs o soluție provizorie.

În acel moment trebuie răspuns la câteva întrebări:

a.Care este valoarea acestei soluții ?

b.S-ar putea să ne oprim din căutare și s-o dezvoltăm ?

c.Este un mijloc pentru dobândirea unei soluții mai bune ?

Răspunsul la aceste întrebări va determina posibilitatea ideii de a vedea vreodată lumina zilei.

Alți autori menționează un număr mare de faze sau dau denumiri diferite. Max Dessoir consemnează următoarele etape ale demersului creator:

– iluminare (vagă) implicit frământările emoționale;

– conturarea concepției;

– obiectivitatea concepției într-o schiță sau proiect;

– executarea proiectului.

R.Muller – Freinfeles reduce schema obișnuită la trei etape semnificative :

– pregătirea ;

– concepția ;

– execuția – precedate însă de inspirația în condiții emoționale și mentale deosebite.

Specialiștii români au o viziune nunațată asupra etapelor creației, începând de la George Constantinescu și până la autorii din zilele noastre.

Pe baza teoriei societății George Constantinescu descompune procesul creației în momente și evenimente cronologice, după care îl reconstituie în mod explicit.

În urma acestui demers, autorul metodei eurigramelor stabilește șase etape ale procesului creativ:

– etapa pregătitoare;

– etapa elaborării teoretice;

– etapa analizei critice;

– etapa analogiilor;

– etapa experimentală;

– etapa aplicațiilor multiple.

Majoritatea specialiștilor, indiferent de zona creativității pe care o reprezintă, împărtășesc opinii identice în legătură cu faza pregătitoare și cu momentul execuției.

1.3.Personalitatea creatoare

Factorii intelectuali în exclusivitate nu reușesc să explice diferențele în capacitățile creative,aceștia fiind component necesare,dar nu insuficiente.

O mare parte din variația semnalată în capacitățile creative ale indivizilor se explică prin factori de personalitate.

Importanța factorilor de personalitate în creativitate nu este contestată astăzi .

Guilford,enumerând condițiile care afectează gândirea creatoare cere să se acorde atenție elementelor care-I motivează pe indivizi,adică trebuințelor, intereselor și aptitudinilor,iar Bloom constată că,,factorii de personalitate și motivaționali sunt cel puțin tot atât de importanți în determinarea performanței ca cei aptidunali.

Mulți autori se raliază la acest punct de vedere (Cattel,Barron,MacKinnon ,Gough),fundamentând opinii asupra trăsăturilor de personalitate care caracterizează diferite categorii de creatori ( artiștii,scriitori,arhittecți,ingineri).

Ca trăsături generale ,persoanele creative au încredere în forțele proprii ,tendință spre dominare,tărie de character.

Ele sunt independente,nonconformist,nepreocupate de părerile altora și au de regulă o natură introvertită.

J.A.Chambers relevă următoarele trăsături de personalitate ale individului creator ,indifferent de nivel,domeniul și tip:

●forța eu-lui;

●preferința spre complexitate ;

● sensibilitatea estetică și flexibilitatea gândirii.

Pentru modelulsuperior al creației sunt caracteristice inițiativa,dominarea,introversiunea,independența,perseverența și năzuința spre perfecționare.

Cercetările înteprinse la Instituul pentru evaluarea factorilor de personalitate al creativității,de la Universitatea din California,s-au efectuat prin observarea amănunțită a reacțiilor în condițiile unui contact prelungit cu subiecții ,personalități înalt ncreatoare.

Aceste cercetări scot în evidență faptul că,în ciuda deosebirilor creatorii nutresc un nivel de inteligență,fie ea verbală sau nonverbal ,au discernământ și spirit de observație,capacitate de a-și concentra și comuta atenția ,sunt empatici față de pesoane și idei divergente,au toleranță față de ambiguitate,sensibilitate față de propriile complicații psihologice; cu puține mecanisme de suprimare și reprimare.

MacKinnon constată că indifferent de domeniul în care se manifestă persoanele creative ,ele sunt mai puțin interesate de detalii sau de faptele în sine ,dar mai interesate de semnificația și consecințele lor,datorită unei considerabile flexibități cognitive ,sunt dotate din punct de vedere verbal amator de a comunica cu alții ,curioși intellectual și relative puțin dispuși de a-și disciplina propriile impulsuri și imagini ,ca și pe ale altora.

În ciuda diversității trăsăturilor de personalitate legate de domeniul creației ,există posibilitatea construirii unui profil al personalității creatoare .

Desigur că acest profil este aproximativ, creatorul concret putând să aibă numai unele din trăsăturile cuprinse în model,sau unele mai accentuate decât altele.

O prezentare mai sistematică se poate face grupând caracteristicile de personalitate pe patru aspecte ale comportamentului: percepție,conștiința eului ,comunicare și motivație.

Printer trăsăturile de personalitate al căror rol este mult investigat în ultimul timp se numără stilul cognitiv.

s-a arătat mai înainte că nivelul de inteligență poate afecta într-o oarecare măsură calitatea raționamentului .

dar procesele cognitive de înalt nivel, în special cele incluse în creativitate sunt influențate de alți factori de natură nonintelectivă.

Așa cum au arătat Bruner ,Goodnow și Austin ,în luarea deciziei în timpul rezolvării unei sarcini se folosesc strategii de scurtă sau de lungă durată.

Din categoria strategiilor de lungă durată face și stilul cognitive ,modul characteristic de funcționare al activităților perceptual și superior intelectuale ale unui individ.

Witkin și colab. Arată că scorurile înalte la categoriile de stil cognitive corelează cu anumite variabile de personalitate.

Apare justificată întrebarea : Ce anume aspecte de conținut sau dinamice ale personalității își găsesc expresia în stilurile care afectează performanța cognitivă.

Folosind analiza factorială ,unele cercetări ajung la concluzia că există un anumit stil cognitive care este legat de trăsătura de dominanță sau ascendentă.

Acest stil include originalitatea abordării,flexibilitatea și perspective divergent și poate fi măsurat în parte prin variabilele de consistență și nonconformism .

Mai mult ,oamenii care adoptă un anumit stil cognitive își corelează concepția despre sine cu acesta.

Personalitatea și stilul cognitive vor determina modul de abordare preferat de un individ ca și progresul înregistrat de el în problemele complexe pe care i le ridică viața.

Creația este condiționată de factori stilistici ca fluența ideațională,asocierea creativă și,,consimțământul,,-sentimentul de a fi gata să întâmpini evenimente și situații neobișnuite.

Stilurile cognitive,ca și alte trăsături de personalitate, acționează ca strategii de lungă durată,ca stare pregătitoare a individului care mijlocește valorificarea potențialului creativ.

Atitudinile creative .Trecând în revistă cele peste 100 de definiți date aptitudinilor,G.Allport conchidea că acestea sunt disponibilități învățate care asigură un răspuns consistent,favorabil sau nefavorabil,la un obiect ori clasă de obiecte.

Această bipolaritate a oricărei atitudini (favorabili și nefavorabili) este privită ca notă distinctivă a conceptului respective.

1.3.1.Specificul manifestarii creativității la vârsta școlară

Oportunitatea cercetărilor psihologice privind dezvoltarea gândirii științifice la elevi,provine din principalul scop al învățământului contemporann care constă în dezvoltarea capacității societății de a se perfecționa și reânoi permanent prin cultuvarea creativității,a capacității de predicție și de decizie și prin penetrația tot mai profundă a spiritului științific actual în toate formele de învățământ.

Relația formare-dezvoltare-învățare .Studiind raportul dintre noțiunile de ,,formare .. și ,, dezvoltare.. a psihicului ,V.V.Davidov arată că formarea reprezintă ,, forma extrem de generală a procesului obiectiv de devenire a individului,formă care nu exclude ectivismul volitiv-cognitiv propriu al acestuia ,activitatea sa de căutare-orientare .

Conform concepției lui P.I.Galperin instruirea ,,constituie condiția sine qua non a dezvoltării,dar nu cauza ei :cauza o constituie procesul de învățare ,adică activitatea elevului.Educatorul are sarcina conducerii active a procesului de dezvoltare intelectuală.

Prin învățare trebuie să i se asigure elevului nu numai un mod determinat de reproducere și verificare a informațiilor,ci și formarea unor noi structuri intelectuale .Numai în acest sens formarea începe să coincidă cu dezvoltarea.

Stimularea creativității este un demers socio-educațional complex ce cuprinde, simultan, fenomenele de activizare, antrenare, cultivare și dezvoltare a potențialului de autoexpresie și împlinire creatoare.

În acest scop, este necesar să avem în vedere întregul sistem al condițiilor sau factorilor favorizanți afirmării și dezvoltării creativității adică:

– factori structurali, intrinseci ai creativității;

– factori de ambianță psihosocială și respective de climat psihoeducațional –stimulativ pentru afirmarea și evoluția creatoare.

Elevul încearcă să producă ceva nou, în raport cu sine însuși ceea ce înseamnă că dacă un elev încearcă să descopere prin eforturi proprii de observație, imaginație și gândire o însușire mai puțin evidentă a unui obiect, un elev are nevoie să fie ajutat în a crea ceva pentru a găsi o nouă soluție la ceea ce vrea să creeze .

Activitatea creatoare este favorizată de mediul școlar, caracterizată prin atmosfera permisivă de înțelegere, încurajare și interes. P. Popescu – Neveanu precizează că activitatea și aptitudinile pot fi creative doar în măsura în care acestea sunt activate și valorificate cu ajutorul motivației.15

16.Tiberiu Rudică- Autoformarea creativă,,Editura Coloseum,București 2005, pg. 130-135.

Atitudinile specifice se bazează pe faptul că orice creație umană este, în concepția elevilor, fie produsul inspirației neașteptate al intuiției care țâșnește ca și scânteile din amnar, cum se exprima S.R.Cajal, fie produsul activității perseverente, concentrate, în care faza iluminării, a intuițiie, a găsirii soluției reprezintă momentul de vîrf al creației în orice domeniu. Ca și alte noțiuni, intuiția are accepțiuni multiple17.

În viziunea psihologilor, cercetarea științifică necesită următoarele aptitudini specifice:

a. Capacitate de exploatare , exprimată prin orientarea spre lucruri esențiale, spre cunoașterea dinamicii fenomenelor și a intercondiționării lor;

b. Spirit de observație caracterizat prin precizie, generalitate, capacitate de cuantificare;

c. Capacitate de a formula întrebări, ipoteze, probleme, de a selecta ideile și a propune soluții.

Aptitudinile reprezintă latura psihologică a creativității, iar atitudinile creative,

dimensiunea ei culturală.

Desenul are un rol important în activitatea creatoare a școlarului, fiind solicitată imaginația, unele capacități de redare, deprinderi și aprecieri18

Există o interdependență între elementele desenului și relațiile dintre elementele care nu se suprapun și nici nu se acoperă unele pe altele.

O importanță mare în desenele grupului o dobândesc culorile care au un caracter afectiv, elevii treptat descoperă semnificația afectivă a culorilor 19

Invățarea prin descoperire dirijată.O metodă de instruire care favorizează dezvoltarea capacității de investigare este învățarea prin descoperire.

Descoperirea fiind o modalitate importantă de funcționare a gândirii, ,,învățarea prin descoperire este învățarea realizată pe baza conlucrării cu gândirea creatoare care descoperă soluții ,metode de soluționare ,principii ,concepte , exemple,etc.In cadrul unei activități de învățare,descoperirea apare când se declanșează un proces intern de căutare și de selecție.

17. Tiberiu Rudică,- Autoformarea creativă,,Editura Coloseum,București 2005, pg. 138

18 Maria Moldoveanu,- Imaginea creatoare a la copilul de vârstă școlară mică ,Editura All ,2010, pg.33.

19. .Nicolae Mitrofan -Aptidudinea de creatoare în epoca contemporană,Editura ,All, 2010,pg.123

Descoperirea poate fi considerată ca o dimensiune a învățării ,deoarece procesele de investigare și descoperire pot interveni în cele mai diverse genuri și niveluri de învățare școlară .

Invățarea prin descoperire (learning by discovery) se opune metodei clasice de instruire prin expunere (expository instruction) și îndrumare absolută a elevului.

Chiar dacă metoda expozitivă este mai economică și determină în etapa inițială o memorare mai rapidă, ,, ea rămâne inferioară învățării prin descoperire în raport cu un criteriu esențial care este capacitatea de transfer ,, .

Invățarea prin descoperire sporește semnificativ capacitatea elevului de a utiliza descoperirea unei strategii sau a unei legități și în alte situații noi.

Strategiile de rezolvare descoperite de elevul însuși ,printr-un efort intelectual independent se transformă mai ușor comporativ cu procesele sugerate de profesor sau manual .

1.3.2.Atitudinile creative și atitudini față de creatori

La vârsta școlară

Potrivit literaturii de specialitate ,învățarea prin descoperire dirijată poate lua forma învățării prin investigare sau cercetare ,deoarece obiectivul fundamental era descoperirea unei legi științifice prin investigare experimentală și interpretarea datelor.

Activitatea desfășurată de elev presupune atât explorare ,cât și formalizare .

Al.Roșca arată că învățarea prin cercetare se poate utiliza în liceu prin atragerea elevilor în munca unui colectiv autentic de cercetare ,unde ,prin efectuarea unei anumite activități și în contact cu cercetătorii ,elevii învață să descopere legitatea unui fenomen sau aspecte necunoscute ale acestuia.

În esență, atitudinea reprezintă maniera în care o persoană se situează în raport cu obiectele de valoare, tendința sa de a reacționa pozitiv sau negativ față de valoarea considerată.

Pentru Vasile Popescu, atitudinile sunt scheme conceptuale preliminare comportamentului, acțiunii exterioare.

Pentru studiile experimentale întreprinse în rândul unor cercetători performanți, Mihaela Roco a identificat o serie de atitudini creative reprezentative pentru mentalitatea creatoare din domeniul științei în rândul școlarilor :

– interes față de nou; atracție pentru problemele dificile; capacitatea de a anticipa;

– curaj în abordarea dificultăților; interdependența în gândire și acțiune;

– atracție pentru lucrurile și aspectele complexe;

Petru Ioan sistematizează atitudinile creative în rândul școlarilor în funcție de reperele sugerate și face referire la:

– capacitatea creatorului de a se mira și a se concentra;

– capacitatea de identificare și receptivitatea față de nou;

– curajul în abordarea situațiilor noi;

– îndoiala ,incertitudinea și tendința de autodepășire.

In acest sens ,s-a apreciat că școlarii creativi trebuie să beneficieze de :

– recunoaștere și recompense morale;climat concurențial și protecție psihică;

– libertate de creație și comunicare20.

18 Maria Moldoveanu,- Imaginea creatoare a la copilul de vârstă școlară mică ,Editura All ,2010, pg..35

CAPIT OLUL 2

PRODUSUL CREATIV

Fiecare profesor trebuie să gândească activitatea de educație plastic ca un macrositem de lecții structurat pe fazele procesului creative .

Știind exact de unde trebuie pornit,cunoscând secvențele /etapele care trebuie parcurse și nivelul la care trebuie să se ajungă la sfârșitul anilor de cursuri,șansele de reușită sunt maxime ,activitatea de educație plastic devenind un process firesc , accesibil.

În cadrul acestui macrosistem ,activitățile artelor plastic desfășurate în școală sunt în marea majoritate axate pe informarea îndomeniu,acumularea de cunoștințe,formarea priceperilor și deprinderilor,însușirea tehnicilor de lucru,căutarea de soluții,combinații și asocieri,deci sunt activități specific etapei (fazei) pregătitoare și a celei de incubație.

În ciclulprimar ,pe baza acumulărilor făcute se ajunge la momentul culminant al procesului creator ,când,din încercările anterioare se aleg cele mai reușite sau se fac combinații între ele,se fac lecții și se creează o formă nouă .

Totodată se verifică valoarea soluțiilor alese ,se selectează și se creează ceea ce este mai voloros în priceperea de a elabora o lucrare plastică.

În școală se dobândește temelia unei culture artistic- plastic prin procesul de transmitere și însușire ,de către elevi ,a primelor noțiuni din domeniul artelor plastic.

Activitățile organizate în acest sens vizează două direcții :

●deprinderea elevilor cu noțiuni din domeniul artelor plastic ( lărgirea orizontului de informații);

●inițierea treptată în procesul actului de creație plastic

Prin ansamblul de activități concepute pentru cele două direcții ,urmărim educarea la elevi a unor anumite capacități .Acestea sunt:

●Percepția artistic .Vorbind despre educarea percepției artistice se face referire la educarea atenției a capacității de a sesiza și înțelege unele semen plastic ,la posibilitatea de a descoperi aceste semen și de a concretiza imaginile prin linii și culoare .

●Analiza estetică.Dezvoltând elevului capacitatea estetică ,îi dezvoltăm capacitatea de a explica conținutul unei opera de artă ,de a o clasigica într-o anumită categorie ,de a caracteriza o creație plastic după anumite criteria .

●Producția artistic este capacitate ace face referire la puterea de creație ,de combinări inedited de linii și culoare ,de transfigurări.

●Aprecierea artistic este concretizată în capacități de constatare ,de a lua hotărâri ,de a critica sau aproba ,de a motiva ,de a colecționa valori artistice.

Pornind de la direcțiile după care profesorul trebuie să –și conceapă activitate ,cât și de la finalități ( capacitățile pe care trebuie să le formeze elevilor) trebuie făcute unele precizări în ceea ce privește organizarea lecțiilor de educație plastic.

Aceste precizări fac referire la :

●tipurile de lecție folosite la orele de educație plastic

●schema sau structura de desfășurare a lecției ( în funcție de tipul în care se include activitatea).

Trebuie menționat faptul că metodica predării desenului prezintă o schemă de desfășurare a lecțiilor având ca etape fazele actului creative.

De asemenea sugerează învățătorului să adapteze organizarea lecției după condițiile material ale școlii și clasei.

De asemenea sugerează profesorului să adapteze organizarea lecției după condițiile material ale școlii și clasei,cât și după scopul educative propus ,în funcție de particularitățile de vârstă și de nivelul de pregătire al elevilor.

Pornind de la precizarea că ,,În organizarea și desfășurarea lecției ,profesorul de desen trebuie să urmărească o anume schemă specific ,care în sens larg să aibă corespondențe cu principalele etape ale procesului de creație ,, , cât și de la precizarea că profesorul de desen,, poate urmări o schemă care cuprinde patru etape și care poate fi planificată nu numai într-o singură oră,ci pe mai multe ore ,, am găsit că se poate face o clasificare a lecțiilor după tipul lor și pentru oele de educație plastică.

Momentul în grădiniță presupune un anumit nivel de dezvoltare fizică,intelectuală,morală,volițională a copilului,iar aptitudinea de școlaritate solicită dobândirea unor capacități,abilități,priceperi și deprinderi absolut necesare școlarizării.

În același timp,aptarea preșcolarului la cerințele școlii presupune dobândirea de către copil a unei maturizări la toate aceste nivele,maturizate care să îl facă apt pentru activitatea de învățare de tip școlar.

Până la vârsta de 10 ani ,copilul are nevoie de distracție ,care este natural din punct de vedere biologic.El vrea să se joace în orice chip și cu orice .

Copilul cunoaște lumea care-lînconjoară,în primul rând și în modul cel mai simplu ,în timpul jocului și prin joc.

El se joacă vorbind și vorbind copilul învață toate subtilitățile limbii materne ,își însușește armonia ei și totodată ceea ce filologii numesc,, spiritul limbii ,, .

Creatorii,artistul,în pedagogie în primul rând,trebuie să posede, afară de studii științifice,o imaginație dezvoltată și aptitudini intuitive ; ,, tendința de a distra un copil ,, , nu înseamnă ,, neâncredere,nerespectarea acestei imaginații ,, ,ci , din punct de vedere pedagogic, ea este necesară ca un mijloc și ca o garanție împotriva așa zisei,, ofiliri,, a copilului prin ,, seriozitate,, , care face pe copil ostil față de tot ce este,, serios ,,.

Și în același timp,această tendință este necesară ca un imbold al imaginației,al intuiției.

Educatorul trebuie să îndrume interesul copilului față de jucărie în așa fel,încât să dea naștere la mirare ,mai mult sau mai puțin îndelungată.

Preocuparea pentru dezvoltarea intelectuală a copilului în perioada anteșcolară se regăsește concretizată în planul teoriei și practicii structurii sistemelor școlare,în decizia de instituționalizare a grupei mari pregătitoare.

Pare evident că,în contextul actualelor schimbări legislative,accentul cade pe funcția formativă a grădiniței.Educația preșcolară are aici menirea să ofere copiilor o sumă de experiențe de învățare care să ușureze integrarea copiilor în învățământul primar.

Exigențele impuse de grădiniță,cu rolul de a finaliza procesul de formare a aptitudinilor de școlaritate,necesită identificarea și adoptarea unor modele de instruire capabile să rezolve în plan proiectiv și metodologic dificultățile,nu puține,din practica educațională.

Grupul creativ reunește membri, între care există o interdependență foarte strânsă, întrucât, între aceștia există relații umane foarte bogate și afinități, morale și intelectuale. Selecția participanților pentru un grup de creativitate se face după două criterii:

a. Criterii legate de persoană:

– angajarea benevolă la activitatea cercului;

– potențialul energetic ridicat, entuziasm, pasiune pentru problemele discutate;

– deschidere spre grup și atracție pentru activități desfășurate în comun;

– spirit întreprinzător;

– capacitate metaforică bogată;

– încredere în forțele proprii;

b. Criterii legate de grup:

– diversitatea creativă a copiilor din grup, formații, experiențe și centre de interese foarte diferite.

– între copii nu trebuie să existe relații tensionate;

– între copii nu trebuie să existe diferențe ierarhice importante.

Tipologia și conținutul factorilor inhibitori ai activității creatoare se bazează pe:

Cauze individuale

– Insuficienta dorință de a obține sau a produce ceva nou;

– Lipsa pasiunii față de a face ceva;

– Insuficienta dăruire;

– Rezistența minimă la eșec, insuficiența forțată;

– Neîncrederea în forțele proprii.

b. Cauze extraindividuale

– nonconfort psihic dus pînă la blazare datorită simțământului de nedreptate și

incorectitudine în aprecierea și recompensarea activității grupului;

– atitudini de neîncredere și suspiciuni;

– aprecierea neechitabilă a performanței creatoare;

– insuficienta receptivitate și capacitate de înțelegere și asimilare a ceea ce este nou;

– caracter neadecvat și nestimulativ al aprecierii activității creative;

– dificultăți de exprimare20.

20. I.Mitrofan-Autoformarea creativă,,Editura Coloseum,București 2005, pg. 222

2.1.Psihologia grupului mic

Una dintre problemele majore de ordin teoretic și în special aplicativ ale cercetării psihologice constă în creșterea randamentului creativ. Cercetările psihosociologice privind grupul mic au contribuit la:

– determinarea variabilelor de grup;

– evidențierea însemnătății pe care o prezintă factori organizaționali pentru eficiența activității de grup.

Trebuie subliniat faptul că grupul mic este un grup creativ care poate reprezenta o modalitate de stimulare a creativității, fapt pentru care este constituit și organizat după principii și regimuri de lucru specifice creației.

Creativitatea în grupuri ca mijloc de echilibru și suport psihosocial a devenit o modalitate de afirmare.

Psihologia socială este preocupată îndeosebi de grupul redus, numit adesea, grup restrâns.

Caracteristica acestui grup este asociația intimă a membrilor, cooperarea și interacțiunea directă, față în față pentru a crea ceea ce și-au propus.

Această caracteristică contribuie decisiv la formarea naturii sociale și idealurilor individului. Rezultatul asociației intime, psihologice, constă întro anumită fuziune a individualităților întrun întreg, întro unitate comună, astfel încît țelul fiecărui membru se unește în interiorul comun al grupului în construirea unui scop electiv.

După J. Y. Martin și D. Anzieu există următoarele direcții în care trebuie să acționeze cel care este lider de grup:

– orientarea lui spre sarcinile, obiectivele nemijlocite ale grupului, situație în care este preocupat de expunerea cît mai clară și concisă a problemei care urmează să fie discutată și propune participanților un plan de desfășurare a discuțiilor care decurg din logica problemei abordate;

– orientarea lui spre participanți , ceea ce presupune cunoașterea însușirilor de personalitate ale membrilor și modul de comportare al acestora în cadrul adunării, solicitarea fiecărui membru de a fi pregătit și competiției sale în raport cu problemele discutate;

– abordarea și supravegherea modului în care lucrează grupul considerat ca o entitate de sine stătătoare, aceasta presupune luarea în considerare a fenomenelor propriu-zise de grup (atmosferă, climat de lucru).

Astfel în cazul rolurilor centrate pe sarcinile de rezolvare au fost relevate următoarele funcții:

– stimularea grupului prin elaborarea de idei;

– sugestii privind problema abordată;

– furnizarea unor informații și fapte legate direct de problema discutată;

– activarea membrilor grupului să-și spună opiniile;

– coordonarea și sistematizarea în vederea alegerii celor care sunt cele mai bune și aplicabile. Trebuie menționat și rolul consemnării în scris a tuturor opiniilor exprimate necesare pentru asigurarea unei memorii colective a grupului.

Două aprecieri conturate din studiul grupului mic și creației în diferite domenii, de-a lungul timpului, au contribuit la susținerea impactului –puțin benefic și nefavorabil- pe care grupul îl are asupra potențialului creator al individului. Aceste teoretizări sunt:

– susținerea influenței negative pe care interacțiunea în grup, prin presiuni la conformare, obediență și manipulare o are asupra membrilor, în general și asupra manifestării divergenței și originalității în special;

– considerarea subiectului creator ca identificându-se cu individul solitar și argumentul că noile idei se nasc întro singură minte. Când un grup nu este eficient în realizările sale ne putem aștepta la efecte neactive în creativitate.

Impactul grupului asupra creativității membrilor apare ca limitînd manifestarea însușirilor gândirii creative și a atitudinilor creative.

Concepțiile și rezultatele cercetărilor cu privire la impactul dinamicii de grup asupra manifestării potențialului creativ conduc spre imaginea unui impact având un caracter dual: pe de-o parte efecte negative, inhibitoare și blocante ale manifestării îsușirilor gândirii creative și pe de ată parte comportamentul creator21.

21.I. Amandescu, I. B.-Creativitatea copiilor,1999, pg. 86-88

2. 2. Probleme ale organizării și funcționării grupului creativ

În definirea grupului creativ trebuie să ținem seama de criteriile stabilite de D. Anzeu (1969) pentru clasificarea grupurilor micilor școlari. Grupul creativ reunește un număr restrâns de membri, între care există o interdependență foarte restrânsă, se stabilesc relații de comunicare directă; la nivelul grupului există un grad foarte înalt de organizare-structurare, o diferențiere netă și precisă a rolului fiecărui membru;.

Superioritatea creativității individuale față de cea de grup este explicabilă dacă ne gândim la gradul de coerență mai mare a sistemului de personalitate.

Aceasta însă nu împiedică cu nimic dezvoltarea creativității de grup. De fapt creativitatea de grup o include pe cea individuală, pe care o valorifică și activează.

De reținut este faptul că potențialul creativ al grupului ce se adaugă, este în plus, față de potențialul creativ al persoanelor.

Psihologia poate interveni mai eficient în planul stimulării creativității de grup comparativ cu cea individualizată, deoarece în cazul grupului, are posibilități multiple în ceea ce privește organizarea , dirijarea, manipularea lui conform normelor și cerințelor creativității.

Plecând de la distincția între nivelul performanței (aspect cu care s-a constatat de fapt superioritatea individului față de grup) și randament, ne putem da seama că grupul întotdeauna va fi superior individului dacă asigură valorificarea maximă a potențialului tuturor membrilor.

De asemenea, în timp ce performanțele superioare individuale au un caracter accidental, neplanificat, randamentul grupului creativ este dirijat și organizat conform exigenților creativităților.

Parcurgând literatura de specialitate am constatat că selecția participanților pentru un grup de creativitate se face după trei criterii:

a. Legată de persoană

– angajarea benevolă la activitatea cercului;

– potențialul energetic ridicat, entuziasm și pasiune pentru problemele discutate;

– deschidere de grup și atracție activități desfășurate în comun;

– spirit întreprinzător;

– capacitate metaforică bogată;

– încredere în forțele proprii;

– asumarea riscului;

– atitudine de participare și cooperare; nonconformist și pragmatic.

b. Criteriile legate de grup

– diversitate experiențială a membrilor grupului;

– între membrii nu trebuie să existe relații tensionate;

– între membrii nu trebuie să existe diferențe ierarhice importante;

– membrii să nu aibă probleme majore.

c. Criterii legate de problemă

– trebuie evitat ca întrun grup de creativitate să participe specialiștii în problemă;

– să se acorde atenția cuvenită alegerii problemelor și modalităților de prezentare a ei. Pentru reușita grupului de creativitate un rol fundamental îl are conducătorul.

Unul dintre aspectele fundamentale ale funcționării grupului creativ, se referă la desfășurarea adunărilor. Ședințele de creativitate comportă în general trei etape de realizare:

– analiza și pregătirea cadrului material de desfășurare a adunărilor și prepararea grupului;

– selecția și evaluarea ideilor;

– autocontrol și verificare a grupului privind eficiența și productivitatea membrilor și a conducătorului.

Etapa de analiză și pregătire se bazează pe:

– alegerea problemei care urmează să fie abordată creativ de grup;

– modul de prezentare al problemei este un factor care influențează în cea mai mare măsură eficiența grupului;

– asigurarea mijloacelor audiovizuale necesare desfășurării adunărilor.22

2. 2. 1. Desfășurarea propiu – zisă a ședințelor creative

Principiile și regulile de funcționare se fac în grupuri al căror scop este eliberarea, deblocarea imaginației creatoare, se desfășoară după următoarele principii:

– exprimarea în fraze cît mai scurte și concrete, a tuturor ideilor sugerate;

22.I.Amandescu, I. B.- Creativitatea copiilor,1999, pg. 86-88

– eliminarea pentru sine și pentru alții a oricărei atitudini critice;

– în exersarea imaginației, se pot emite idei care provin din dezvoltarea celor emise de ceilalți membri ai grupului, combinarea și ameliorări ale ideii altora în scopul elaborării de idei noi;

– unul dintre obiectivele adunării este emiterea unui număr cît mai mare de idei;

Există trei tehnici ale discuției în grup:

– discuția și dezvoltarea progresivă;

– discuția liberă în care fiecare membru își exprimă spontan opiniile;

– discuția riscurilor constituie o variantă a discuției libere care este orientată spre celelalte aspecte. Fiecare membru al grupului își exprimă părerea asupra pericolelor și riscurilor pe care le prezintă o situație dată23.

2.2.2. Selecția (trierea) și evaluarea ideilor

Acest moment este deosebit de important pentru grup, ideile și soluțiile fiind confundate cu condițiile practice de realizare. Analiza critică și evaluarea lor se poate face, fie de membrii grupului creativ –cel care a produs ideile – fie de un alt grup, în problemele respective.

Selecția ideilor se face după gradul lor de aplicabilitate în practică și în funcție de calitatea lor intrinsecă (gradul de noutate, perspectiva de aplicare).

La expirarea timpului alocat exprimării ideilor toate sunt recitite cu voce tare. Se trece apoi progresiv la găsirea unor similitudini cu ajutorul participanților, în afară de cele găsite spontan.Se alege apoi un titlu care se rezume subiectul central al filelor de autocolante deja grupate.

2.2.3 Sistemele de control ale activității grupului

Termenul control nu are accepție de verificare și corectare, ci înseamnă conducere, pilotare. J. P. Sol, a elaborat două tipuri de instrumente pentru evaluarea calitativă a grupului:

25.Maria Moldoveanu- Introducere în psihologia personalității, Editura Humanitas,București 2010, Pg.125

a. Fișă de evaluare a ședinței (subiecților li se acordă note de la 5-1) pentru următoarele aspecte:

– confort și probleme materiale;

– atmosferă;

– interes și motivație;

– gradul de participare al propiei persoane la creativitatea grupului.

b. Fișă de evaluare subiectivă a animatorului (subiecților li se acordă note de la 5-1) pentru următoarele aspecte:

– grad de angajare;

– prezență;

– conducere tehnică;

– capacitatea de a-i asculta pe ceilalți;

– capacitatea de a sintetiza;

– voința de a ajunge la scop.

Însemnătatea acestui sistem de control este aceea că oferă de-a lungul activității grupului informații privind progresul înregistrat de grup, precum și direcțiile de optimizare ale activității lui.

2. 3. Schema sintetică cu factorii creativității colective

Încercând să fac o sintetizare a factorilor creativității de grup și ai colectivului, trebuie să precizez faptul că voi lua în considerare nu numai variabilele relevante în cadrul cercetărilor referitoare direct la creativitatea grupului și colectivului, ci și factorii puși în evidență de investigațiile psihologiei sociale.

Consider oportun să includ în schema sintetică toate cele trei tipuri variabile, întrucît am avut posibilitatea să definesc conceptul de creativitate colectivă atât din punct de vedere al geniului proxim (grupul mic) cât și sub raportul diferenței specifice (al grupului și colectivului creator).

Pe baza rezultatelor obținute în cele trei categorii privind grupul mic, creativitatea de grup și colectivul creator, am constatat următoarele:

a. Sarcina sau problema grupului, obiectivele scopurile grupului sau ale colectivului – Caracteristicile necesare sarcinilor, obiectivelor ar putea fi:

– de învățare, definire și dezbatere a unor concepete;

– de rezolvare a unor probleme de creativitate;

– criteriile de alegere a sarcinilor sau obiectivelor;

– modalitățile de prezentare a sarcinilor sau obiectivelor;

– numărul și diversitatea lor, nivelul de prezentare;

– însemnătatea și semnificațiile pe care le prezintă problemele sau obiectivele grupului pentru membrii săi;

– factorii de progres care contribuie la atingere scopului grupului sau la soluționarea sarcinilor propuse;

– modalitățile de apreciere ale progresului înregistrat de la o etapă la alta de funcționare a grupului sau de dezvoltare a colectivului.

b. Structura grupului –colectivului (mărime și compoziție). Mărimea grupului sau colectivului, factorii în raport cu care se determină numărul optim de membri;

c. Aspecte psihosociale ale grupului sau colectivului (atmosferă, relații și comportamente interpersonale):

– relațiile interpersonale dintre membrii;

– însușirile psihosociale ale personalității membrilor;

– comportamentele interpersonale și gradul de compatibilitate între ele;

– atmosferă și climat psihosocial.

d. Organizarea și funcționarea grupului:

– locul, momentul de desfășurare;

– durata adunărilor; etapele de desfășurare a ședințelor de lucru;

– pregătirea și informarea participanților;principiile de funcționare a grupului;

– tehnici de desfășurare a discuțiilor în grup; tehnici de evaluare a grupului

e. Stilul de conducere al grupului sau colectivului, este:

– stil democratic cu lider participativ la acțiunile grupului;

– însușirile de personalitate ale conducătorului de grup; grad înalt de integrare psiho-socială în grup.

– nivel înalt de creativitate; motivație creatoare; abilități organizatorice;

CAPITOLUL 3

DEZVOLTAREA IMAGINAȚIEI CREATIVE LA ȘCOLARUL MIC

3.1. Rolul imaginației în activitatea de învățare a școlarului mic

La școlarul de vârstă școlară mică,procesul imaginației,care constă în crearea de reprezentări și imagini noi prin prelucrarea și combinarea reprezentărilor existente în memorie,se desfășoară la niveluri diferite.

Imaginația reproductivă este caracterizată prin formarea imaginilor sugerate de descrierea plastic a unor aspecte și fenomene din realitate . Faptele la care se referă aceste reprezentări nu au fost trăite nemijlocit de subiect.

Totuși,prin folosirea fondului anterior de imagini,este posibilă reprezentarea faptelor,obiectelor și fenomenelor la care se referă descrierea făcută.

Imaginația creatoare creează reprezentări caracterizate prin noutate și originalitate.

La vârsta școlară mică,procesul imaginației se găsește pe al doilea plan în comparație cu preocuparea deosebită pe care copilul o acordă realității obiective.

Receptivitatea mărită față de relșațiile dintre obiecte și fenomene contribuie ca imaginația să joace un rol mai puțin important în anteșcolaritate și mai târziu în adolescență.

Micul școlar va acumula date și reprezentări,ceea ce va permite ca ulterior,în adolescență,imaginația să cunoască o înflorire,o dezvoltare superioară.

În activitatea instructive-educativă,imaginația reproductivă este absolu necesară pentru însușirea cunoștințelor școlare26 .

3.2.Aspecte ale creației artistice în desenele școlarilor de vârstă mică

Desenul este o îndeletnicire foarte frecventă a copiilor.Micul școlar,după ce și-a însușit deprinderea utilizării corecte a creionului,desenează cu multă plăcere.

Această activitate nu are drept scop de la început crearea a ceva frumos,ci doar plăcerea de a lăsa urme pe hârtie27.

26.Tiberiu Bogdan , Ilie I. Stănculescu-Psihologia Pedagogică a copilului , Editura Didactică și Pedagogică, București,1991,pg197

27.Idem. pg.291

Primele desene ale copiilor sunt ,, simbolice,în sensul că ele nu încearcă să redea fidel obiecte sau ființe determinate .

Adesea copilul desenează ,, din memorie ,, fără a fi preocupat nici de perspectivă , nici de proporții .

În clasa I copilul desenează de exemplu, figure umane , indicând detaliile care îl preocupă , cum ar fi nasturii pe haină , dar omite elemente esențiale , ca de exemplu mâna sau piciorul.

Treptat crește capacitatea copilului de a reprezenta mai proporționat figurile , dar simțul pentru perspectivă încă nu este dezvoltat .

,,Transparența,, încă mai persist și în această etapă , deși mult mai atenuată.

Copiii mici sunt foarte interesați să deseneze în culori , deși în redarea obiectelor culorile nu corespund realității .

Atunci când desenează spontan , ei utilizează culorile la întâmplare .( Figura.1)

Figura.1.Desenul unu copil de 6-7 ani

Se poate observa că odată cu înaintarea în vârstă copilul vede tot mai bine nu numai proporțiile corpului uman,ci se apropie mereu mai mult de realitate și prin redarea mai corectă a detaliilor.

Nu sunt rare cazurile în care ei desenează de exemplu cai cu copite verzi ,etc.

Odată cu creșterea în vârstă mică,ei dau mai multă atenție,formei manifestând o tendință din ce în ce mai pronunțată spre simetric și ritmicitate .

Cu trecerea timpului , desenul spontan al elevilor capătă din ce în ce mai mult caracterul de compoziție .Aici părțile fac parte dintr-un întreg și exprimă o idée sau reprezintă un eveniment.

Analizând astfel cu atenție desenele copiilor din punct de vedere psihologic , comparând producțiile de la o etapă la alta , învățătorul va avea posibilitatea să tragă concluzii valoroase asupra diferitelor aspecte ale dezvoltării psihice a elevilor și să stabilească nivelul evoluției capacității de a desena .

Din această cauză , nu desenul în sine prezintă importanță , deși pe această cale putem descoperi existența unor aptitudini sau chiar a talentelor , ci indicația pe care acest produs al activității ne-o dă asupra direcțiilor dezvoltării psihice a elevilor.

În cadrul orelor de desen,învățătorul are o sarcină relative ușoară, deoarece , fixând teme noi pentru desen , dând îndrumări potrivite , etc.el merge pe linia preferințelor și intereselor copilului .

3.3. Dezvoltarea imaginației creatzoare a școlarilor

Dezvoltarea imaginației creatoare are loc în condițiile în care sistemul verbal –noțional se dezvoltă simțitor.

Cu cât copilul este mai evoluat pe plan mintal,cu atât posedă mai multe noțiuni și un vocabular activ mai bogat, cu atît imaginația lui va avea mai multe elemente , mai mult material pentru a construe , pentru a crea.Astfel imaginația este o condiție ( o cauză) a gândirii și totodată și un rezultat al ei.

Figura2.Fetița cu floare în mână

Se observă insistența asupra unor detalii , cum ar fi fusta,bluza și fundița ;în schimb lipsesc urechile și este doar slab îndicată o singură mână

Figura 3.Desenele unui copil de 7 ani

Când copilul este îndemnat continuu să deseneze fără a instrui însă în mod special,el poate depăși în multe privințe pe cei de o seamă cu el

Interdependența dintre dezvoltarea gândirii și cea a imaginației creatoare se manifestă clar în atitudinea și aptitudinea copilului față de basme unde , pe măsura dezvoltării spiritului său critic,respinge din ce mai mult elemental miraculous .

Această confruntare a realului cu imaginarul ,optarea mereu crescând pentru real se constată și în sesizarea unor explicații nesatisfăcătoare,nereale,pe care câteodată educatorii le dau la întrebările copilului .

Referirile la supranatural începând din clasa a –III-a nu mai au credit la elevi , iar părinții care folosesc asemenea ,, explicații ,, și zdruncină în mod serios autoritatea de atotștiutori.

În subiectele de desen cu temă , elevii redau cu ajutorul imaginației scene din viața copiilor , aspecte privind anotimpurile , realizările cotidiene, peisaje,ființe dragi din anturajul lor.

Figura 4.Două compoziții efectuate la date diferite de același copil ;prima în grupa mică și cea de a două în grupa mare

A.Pietonul care nu calcă pe linii albe este inspirată de experiența-indirectă- cotidiană a copilului .Desenul ca mijloc de exprimare a unei idei ,, moralizatoare ,, are un pronunțat character realist.Sunt prezentate toate elementele-redate relative-care sunt necesare pentru susținerea ,, ideii ,,

Figura 5.,,Albă ca zăpada și cei 7 pitici,, este inspirată de ficțiune

B.Figura centrată este însăși,, autorul,, care își imaginează prin desen, eroii povestirii.Acest desen este deosebit de interesant prin faptul că soluționează în mod cu totul original și bineânțeles naiv planul realității cu cel al ficțiunii.

În asemenea lecții,după deprinderea dintr-o povestire a momentului characteristic , învățătorul stabilește cu elevii ceea ce este esențial în redarea grafică,lăsându-le însă libertatea de a realize desenul în mod creator.

De altfel , se dau și teme libere :redarea unei îtâmplări care i-a impresionat în mod deosebit sau ilustrarea unei povești create de elevi.

În privința așezării în pagină,a imaginilor , obiectelor , se va explica elevilor că obiectele din primul plan se execută mai mari și se colorează mai viu , iar cele depărtate vor fi mai mici și mai slab colorate .

În desenul decorativ , elevii realizează diferite combinații cu un element dat și obțin variate desene decorative , frize, chenare , jocuri de fond .

Învățătorul urmărește ca elevii să-și însușească treptat regulile elementare după care se realizează un desen decorative: repetarea,alternarea,răsturnarea , simetria .Se dau indicații cu privire la folosirea și îmbinarea culorilor.28

Încă de la începuturile instruirii și educării sistematice a copiilor ,s-a pus problema dacă decorațiunile decorative ,reprezentate de planșe , desene,figuri geometrice ,plante ,etc pot fi considerate ca imaginație creatoare pentru copii.

Trebuie menționat faptul că tehnica tipografică tradițională dispune de mijloace pentru obținerea tipăriturilor –texte cu litere latine și diferite desene.

Practica desenelor,,trebuie să conducă în mod necesar la descoperirea unor reguli în conceperea desenelor destinate percepției tactile.Utilizarea și expunerea desenelor ,planșelor ,figuri,etc, este generală,ceea ce înseamnă că desenul figurează ca obiect de învățământ pentru stimularea imaginației creatoare a elevilor.

.În procesul de învățământ,care este un proces organizat și dirijat de cunoaștere , desenul joacă un rol specific și important pentru stimularea creativității eleviilor .

În comparație cu obiectele naturale și materialele intuitive obișnuite-mulaje ,modele ,etc (desenul în general) prezintă o serie de caracteristici noi care asigură unele condiții favorabile ,atât pentru cunoașterea senzorială,cât și pentru cunoașterea generalizată,abstractă29.

28. Tiberiu Bogdan , Ilie I. Stănculescu-Psihologia Pedagogică a copilului , Editura Didactică și Pedagogică, București,1991,pg1208

29.Maria Garbovan, Victoria Negoiescu-Stimularea creativității elevilor în procesul de învățământ,ed. Nemira , București, 2011

Procesele de generalizare se sprijină pe elemente specifice desenului , ca :

-reprezentarea bidimensională a unor raporturi spațiale tridimensionale;

-mărimea sau micșorarea dimensiunilor obiectului natural ;

-evidențierea elementelor principale ;

-caracteristice

Utilizarea semnelor convenționale care simbolizează însușiri spațiale ale obiectelor :

-afișarea de planșe care să reprezinte obiecte , plante , animale

-utilizarea în aceste planșe, a culorilor deschise.

Utilizarea desenelor în activitatea instructiv- educativă,cunoașterea cât mai exactă a formelor și a relațiilor spațiale de către elevi presupun două tipuri de activități:

-intuirea în timpul lecției ;elevii intuiesc ,desenul de pe o planșă care le-a atras atenția ;

-executarea unor desene de către elevi , în limita posibilităților lor motrice , și expunerea lor la vedere;elevii execută sau decupează desene sub îndrumarea profesorului sau în mod independent individual.

În cadrul intuiției sarcina elevului este aceea de a descifra ,de a înțelege desenul .în construirea sau decuparea desenului ,elevul v-a șii că acesta v-a fi expus ,drept pentru care va fi îndrumat să-l efectueze singur după model și după indicațiile verbale ale profesorului sau chiar după obiectul natural.

Expunerea și descifrarea desenului sau imaginii este un proces de identificare ,de recunoaștere,de înțelegere , de stimulare , de admirare .

3.4.Imaginația creatoare

La nivelul vârstei de 7-10 ani nu se poate vorbi de inteligența emoțională , dacă nu se pune în lumină și imaginația ,care la această vârstă are un rol bine determinat pentru dezvoltarea psihologică și cognitivă a elevilor .

Altfel spus imaginația se definește ca un process cognitive complex și mediat de colaborare a unor noi imagini și idei pe baza combinării și recombinării într-o manieră original a datelor experienței anterioare .

La clasele I-IV activitatea de combinare proprie pentru imaginația elevilor implică un ansamblu de procedee semănătoare într-o anumită măsură gândirii prin faptul că are o schemă de desfășurare selective constant,ce pot aplica pe conținuturi foarte variate ,dar se deosebesc de ele și suportă o anumită modelare și o defsfășurare imediată în fiecare act imaginative.Procesul imaginative prin întregul lui dcție de acte noul.

Imaginația creatoare ,manifestată prin desen, reprezintă cel mai important factor al creativității în orice domeniu .Esența procesului de imaginație creatroare constă în reactualizarea și transformarea informațiilor anterioare ,în combinarea și recombinarea faptelor , a datelor , a ideilor , în reorganizarea experienței cognitive în structuri noi , originale, prin descoperirea unor legături între obiecte și fenomene , între imagini și idei .O formă superioară a imaginației creatoare este ingeniozitatea.

Imaginația – care se situează la jumătate de drum între conduit intelectuală rațională și gândirea strict individual supusă afectivității ( vis , reverie)- este legată de structura caracterială.

Pentru a rupe cu un anumit mod de gândire și a crea noi sinteze mentale,este necesară o anumită suplețe a spiritului ce depinde în bună măsură de aptitudinile profunde ale școlarilor .

Pentru acești elevi,produsele imaginare sunt,de altfel,mai bogate atunci când controlul este mai slab.Capacitatea creatoare poate fi solicitată sau , dimpotrivă,frânată de mediu.

Dacă împrejurările affective creează adeseori climatul necesar creativității,totuși imaginația creatoare în formele ei superioare este un act de gândire.

Imaginația școlarilor din clasele I-IV apare inseparabilă de inteligență,de aptitudinea de a sesiza,înțelege și sintetiza raporturile dintre obiectele și fenomenele lumii reale.

Pentru școlari,ea se finalizează în găsirea unor soluții , simple surprinzătoare și originale , pentru rezolvarea unor situații dificile , în decoperirea unor tehnici sau metode de lucru foarte simple , dar cu mare grad de eficiență .

În imaginația creatoare a școlarilor este implicată inteligența și sunt antrenate , la un nivel superior , procesele de analiză și sinteză , de abstractizare și generalizare .

Ca metode de prelucrare , de combinare și reorganizare a datelor , a faptelor , a experiențelor , psihologia citează :

amplificarea sau diminuarea unor imagini ;

contopirea mai multor imagini într-o formă nouă

adiționarea și diminuarea ; asociativitate ;

tipizarea și procedeeele previzionale

Originalitatea este finalizarea creativității în produse materiale sau spirituale inedite , nemaintâlnite , sub formă de soluții sau idei noi , în domeniul științei , tehhnicii artei, ori sub forma unor metode și tehnici originale de cercetare .

Desigur imaginația școlarilor nu este întotdeauna creatoare:poate fi ,,combinatorie,, sau ,,novatoare,,.

Eluard spunea,,trebuie să văd realitățile astfel de cum sunt,,Acesta este scopul imaginației ,în care primul creator poate fi recunoscut ca ,,inventator,, .Este vorba de rolul determinant al unicității în creație.

3.5.Tehnici de stimulare a creativității

Acest subcapitol dezbate pe larg problematica metodelor și procedeelor care au fost elaborate în scopul de a se ajuta generarea și producerea de idei creative întâlnite la elevi.Cele mai răspândite metode sunt cele cunoscute sub denumirea de brainstorming ( asalt de idei) și de sinetică .

Această metodă a fost inițiată în 1938 de A.F.OSBORN și dezvoltată în lucrarea sa Aplied imagination .Această metodă are la bază și unele caracteristici ale metodei psihanalitice freudiene .

După ce elevul este așezat în condiții de relaxare, este invitat să spună tot ceea ce-i trece prin minte , chiar dacă lucrurile care-i vin în minte i se par banale , neimportante ,șocante .Scopul este de a realiza dezinhibarea subiectului , de a se ajunge astfel la cauzele conflictului și de a proceda împreună cu elevul la analiza și lichidarea lor .

Metoda , după cum se vede, este asociația liberă , complet liberă .Bineînțeles scopul tehnicii asaltului de idei fiind cu totul altul , toată procedura ia cu totul altă direcție , depărtându-se astfel de sursa de inspirație , deși J.E.Arnold consideră că procedura asaltului de idei reușește pentru că este o formă de terapie de grup .Tehnica asaltului de idei se desfășoară în linii generale în trei etape :

În prima etapă se identifică problema , este descompusă în subprobleme, dacă este prea complexă , și este formulată așa cum va fi prezentată la ședința de asalt de idei .

Pentru a se trece la etapa a doua , care este ședința propiu-zisă de descoperire a ideilor , este necesară alcătuirea grupului , care , pornind de la problema pusă , va oferi soluții .Grupul este alcătuit din 10-12 elevii.

Pentru etapa de evaluare , etapa a treia , este bine ca numărul membrilor să fie fără soț .Dintre membrii grupului , 2-3 vor fi cu aptitudini creative cunoscute , iar câțiva care nu au o legătură prea strânsă cu problema pusă în discuție , pentru a putea veni cu idei neobișnuite .

În etapa a doua , la început educatorul îi informează pe membrii grupului asupra condițiilor de lucru și a conduitei lor în timpul ședinței, cunoscând că un mediu de grup , prin el însuși , adeseori îi face pe membrii lui să devină mai inhibați. Sunt patru recomandări principale :

●evitarea hotărâtă a oricărei critici , a oricărei evaluării, pozitive sau

negative , inclusiv față de ideile proprii ( se consideră că dacă ideia ar fi judecată sau evaluată îndată ce este enunțată , elevul ar fi mai preocupat să o apere mai degrabă decât să caute alta mai bună);

●orice ideee este bine venită, chiar idei fanteziste sau naive ( prezența

unor astfel de idei ar fi și un semn de autoeliberare de inhibiție ) ;

●cât mai multe idei; cu cât numărul ideilor este mai mare, cu atât sunt mai

multe șanse de idei bune ;

●se va urmări și construirea pe ideile altora , modificarea sau combinarea

lor .

Etapa a treia este evaluarea , rece , calculată și practică , a ideilor și selecția lor .Această etapă are loc de obicei o zi sau două mai târziu , iar cu acest prilej membrii grupului pot veni și cu alte idei care le-au apărut în minte între timp .

Procedeul asaltului de idei este atât o metodă individuală , cât și de grup.După unele opinii, contribuția grupului ar fi mai mare în etapa a III-a , a evaluării ideilor, decât în producerea lor .Această tehnică nu este indicată pentru orice fel de probleme.

Este mai indică pentru probleme care cer găsirea de idei , mai degrabă decât pentru cele de judecată

Membrii grupului sunt antrenați în utilizarea unor mecanisme operaționale sau procedee care să ducă la o stare psihologică favorabilă dezvoltării unor idei creatoare.

Atât pentru a face straniul familial , cât și familiarul straniu , este necesară utilizarea sistematică a analogiei .Se utilizează patru tipuri de analogii :●personal ;● direct;●simbolică ;● antastică.

Mai utilizate sunt primele 3 și cu deosebire prima

3.6.Discuția și dezbaterea ideilor creative

Tehnicile asaltului de idei, ale sinecticii și inventivității , la elevii din clasele I-IV , au , așa cum am arătat , o utlizare limitată , obișnuit pentru producerea de idei alternative și pentru rezolvarea sau găsirea de noi probleme , pentru a adânci cunoașterea unui fenomen , pentru a examina temeinicia unui principiu sau unei metode .

Succesele unui grup ,format din elevi,depind de calitățile membrilor grupului și ale lider-ului , de problema pusă în discuție, de pregătirea prealabilă, de ambianța fizică .

În primul rând este necesar ca toți elevii să prezinte un viu interes pentru tema pusă în discuție și să fie bine pregătiți pentru a o aborda .

În afară de pregătirea de bază a fiecăruia , este necesară informarea , printr-un material anume pregătit, sau prin scurte relatări prealabile asupra a ceea ce va constitui obiectul discuției și dezbaterii.

Atitudinea fiecărui elev,trebuie să fie de căutare , de investigare , iar față de ceilalți colegi, de cooperare, de prietenie și curtoazie, de sinceritate , obiectivitate și spirit deschis față de argumentele și opinia altuia .

Este necesar ca argumentele și opiniile celorlalți elevi să fie discutate totdeauna cât mai detașat posibil de persoana de la care emană .

La discuție nu se pleacă de la o idee preconcepută și cu hotărârea de a o apăra cu orice preț .Atitudinea fiecărui elev fiind de investigator , argumentele și opiniile proprii le va considera tentative și revizuibile , în funcție de mersul discuțiilor .

Pentru acestea este necesar de a asculta cu atenție și interes ceea ce spun ceilalți și de a face efortul de a –i înțelege .

Menținerea unui climat favorabil la clasă,urmată de discuție și progresul ei, este o preocupare majoră atât a elevilor care fac parte din grup, cât și a educatorului ,acesta nefăcând altceva decât să-i antreneze în ample doscuții,pentru a le pune în evidență ideile freatoare.

Foarte importantă în discuție este concizia .Intervențiile trebuie să fie scurte și la obiect .Alte calități necesare pe care un elev din clasele I-IV trebuie să le aibă sunt:

●stăpânirea de sine,

●o minte flexibilă ( lipsa rigidității )

●o anumită rigiditate verbală ( în general o exclamare clară)

Toate aceste calități se pot dezvolta în bună măsură ca rezultat al experienței de discutare în grup cu elevii, cu un efort conștient de autoeducare și cooperare .

Trebuie să li se reamintească eleviilor din clasele I-V că sensibilitatea și receptivitatea la ideile altora nu trebuie să ducă la renunțarea la punctul de vedere propiu , exprimat , decât după ce s-a convins că opinia sa într-adevăr nu poate fi susținută

3.7.Metodele de investigare a creativității aplicate la elevii

3.7.1..Aspecte metodologice

Dat fiind caracterul multidimensional și multidisciplinar al fenomenului creativității , metodele de investigare care se utilizează la elevii sunt foarte numeroase și variate .Metodele sunt de valoare inegală , dar sunt , în general complementare .

Este necesar ca ele să fie utilizate diferențiat și totodată combinate , în funcție de condiții și posibilități ,în vederea obținerii unor date cât mai obiective și mai variabile În general nu există metode speciale pentru studiul creativității la elevii .

Dimpotrivă ,sunt aceleași metode care se utilizează și pentru studiul celorlalte fenomene psihice ( observația , experimentul , testul , interviul , chestionarul ).

Uneori însă metodele aplicate elevilor sunt adaptate pentru abordarea specifică a fenomenului studiat ( de exemplu testele de creativitate, cu itemi specifici ).

De asemenea , condițiile de aplicare și de utilizare a metodelor care se folosesc la elevii, uneori trebuie să fie adaptate particularităților specifice aleacestora, de exemplu modul de atragere și convingere a personalităților creatoare pentru a acceppta situația de subiect , să se impună studiului prin metode care totuși își au rigoarea lor de la care nu se poate face nici o abatere .

Obiectivele unei cercetări asupra creativității pot să fie foarte diferite .În mod general și aproximativ aceste obiective pot fi grupate după cum urmează :

●detectarea elevilor cu aptitudini și capacități creatoare, cu potențial creator;

●studierea activității creatoare a persoanelor și colectivelor angajate în creația autentică, a factorilor psihosociali ai creativității în vederea stabilirii legității fenomenului creative;

●studierea , în general prin experiment formativ , a posibilității de dezvoltare a creativității ( pe lângă măsurile și metodele de educare și formare utilizate în procesul de învățământ ).

La aceste obiective s-ar mai putea adăuga studiul genezei creativității ( obișnuit prin metoda longitudinală) pe parcursul mai multor ani, până la manifestarea creativității autentice .

3.7.2.Analiza unor metode concrete

În legătură cu posibilitatea unor elevi,cu potențial creator , se utilizează obișnuit teste de creativitate ( gândire creatoare sau divergentă ).

Potrivit literaturii de specialitate ,aceste teste sunt încă în faza experimentală și în prezent ele nu constituie mijloace satisfăcătoare de dectectare a potențialului creator

Testele de inteligență generală și cele de creativitate (în prezent încă nedfiferențiate ) acoperă numai o mică parte din fenomenul creativ întâlnit la elevii din clasele I-IV și ca , urmare , valoarea lor de predicție este foarte redusă.

Testele destinate să măsoare unele trăsături de personalitate au și ele o valoare predictivă redusă, deșii factorii de personalitate au o mare pondere în producerea performanței creatoare .

Unii autori , de exemplu C.W.Taylor și J.Holand , sunt de părere că testele situaționale ar putea să aibă o mai bună valoare predictivă, teste care ar consta fie dintr-un fragment al unui program de învățământ care să pună în evidență comportamentul creativ al elevilor, fie un referat sau o lucrare pe care aceștia la rândul lor , să o elaboreze și să o prezinte într-un anumit termen sau când dorește și la care să se urmărească nu atât reproducerea unor cunoștințe însușite , cât mai ales ideile originale.

Dat fiind că aceste teste ar implica activități apropiate de activitatea creatoare propiu-zisă , ele ar putea să aibă o anumită valoare prodictictivă.

Metoda longitudinală oferă mari posibilități de cunoaștere , însă în același timp prezintă greutăți foarte numeroase .În esență, metoda constă în construirea biografiei psihologice a elevului pe bază de date adunate zilnic sau la intervale apropiate . Aceste date se obțin pe bază de observației și examinării sau reexaminării ale aceluiași elev.

Metoda s-a utilizat și se utilizează pentru studierea monografică a unor elevi talentați sau superior înzestrați, (luați individual) știut fiind faptul că la grupele 7-10 ,ideile creatoare sunt într-o permanență dezvoltare.

În ceea ce privește metoda convorbirii ( interviului) și metoda chestionarului trebuie subliniată importanța deosebită a modului cum sunt formulate întrebările Nu ne putem aștepta ca elevii interogați ,să poată descoperi , prin autoobservație , procesul activității lor.

CAPITOLUL 4

ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

4.1.Obiectivele lucrării

Obiectivele acestei lucrări au importanță întrucât stimularea originalitatii vizuale a elevilor prin procedee imaginative, trebuie să fie preântâmpinată printr-un ansamblu de metode și procedee active din ce în ce mai perfecționate.

În realizarea studiului am urmărit particularitățile de stimulare a originalitatii vizuale a elevilor prin procedee imaginative , prin următoarele obiective .

●Consultarea literaturii de specialitate pentru a stabili gradul de actualitate al temei propuse;

●Stabilirea ipotezelor cercetării precum și modalitățile prin care vor fi verificate;

●Redactarea unei lucrări care să cuprindă desfășurarea și rezultatele finale ale cercetării în scopul popularizării acestora pentru toți specialiștii în domeniu;

●Îmbunătățirea statusului emoțional întâlnit în rândul elevilor;

●Alcătuirea bibliografiei tematice ,pe categorii de surse ;

●Reținerea corectă a surselor bibliografice utilizabile direct ulterior ;

●Evidențierea explicită a aspectelor diferit elucidate

4.2.Ipoteze

Formularea ipotezei generale este posibil de rezolvat,în măsura în care se pot stabili ce contribuții pot fi aduse,și în ce condiții pot fi puse în practică metodele si tehnicile artistico-plastice in invatamantul primar , scopul fiind de a descoperi prin desen potențialul creator al elevilor.

Astfel pornind de la observațiile din literatura de specialitate, am presupus că pentru stimularea originalitatii vizuale a elevilor prin procedee imaginative vizează :

●Modalitățile de abordare a metodelor si tehnicilor artistico-plastice ,prin intermediul cărora copii să creeze desene;

●Dirijarea sistemului metodologic de intervenție;

●Elaborarea variantelor alternative;

●Intensificarea și amploarea timularii și originalitatii vizuale ale elevilor ;

Cercetarea cu caracter experimental,privind stimularea originalitatii vizuale a elevilor prin procedee imaginative ,ca proces instructiv –educativ a presupus:

● acumularea de către elev a noi cunoștințe în ceea ce privesc artele plastice ( s-a învățat prin efort individual,prin experiența proprie,din experiența altora,fixată pe modele);

●un cadru social concret ( școala-ca instituție,organizarea în clase după anumite criterii,respectiv grup psihosocial educațional,cu toate implicațiile ce le integrează);

●finalitățile ,respectiv scopurile și obiectivele ( urmărite la orele de curs pentru a-i antrena pe elevi să participe la orele de desen )- funcțiile au derivat din nevoile sociale concrete;

●transmiterea și fixarea experienței s-a realizat prin actul comunicării,cu ajutorul limbajului ,sub forma sistemelor conceptuale ,a priceperilor și deprinderilor;

Ca proces individual ,metodele de învățare școlară au constat în:

●asimilarea de către elevi a unui sistem de cunoștințe ,culturi,modele comportamentale ,priceperi ,deprinderi ,pe care le-am va folosit drept instrumente de activitate;

●deși a fost o experiență generalizată,fiecare elev a depus efort personal în organizarea,sitematizarea restructurarea acesteia în propriu sistem conceptual comportamental;

●am încercat să scot în evidență valorile competiționale antrenându-i la orele de curs conferindu-le dorința de a aprofunda tot mai multe cunoștințe.

4.3.Metodele de cercetare

Stabilirea metodologiei a implicat proiectarea cadrului organizatoric necesar urmăririi obiectivelor derivate,pentru verificarea ipotezei,detalierea conceperii experimentului constatativ sau ameliorative,sub aspectele:

-acumularea datelor inițiale prin metode constatative

-stabilirea duratei de desfășurare

-stabilirea eșantionului de elevi,a tipului de cercetare ,a variabilelor și factorilor implicați

-stabilirea măsurilor de intervenție și a contextului în care vor fi aplicate.

Metoda documentării teoretice a presupus căutarea resurselor bibliografice în care era tratată problema cercetată, consemnarea și selectarea acestor probleme, urmate de prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute .Din studierea surselor bibliografice, m-am informat despre ce ar trebui să conțină stimularea originalitatii vizuale a elevilor prin procedee imaginative pentru a stimula potena creatoare a elevilor.

Metoda anchetei .Ancheta, ca metodă de lucru ,a avut un rol deosebit în obținerea datelor necesare cunoașterii elevilor ,și dinamicii evoluției lor și s-a desfășurat pe baza observației celor 21 de elevi ,observațiilor și discuțiilor purtate

Metoda observației a constituit una dintre mijloacele principale de investigație directă a realității, a reprezentat punctul de plecare în obținerea materialelor faptice, concrete, care au constituit apoi baza analizei .Astfel s-au consemnat comportamente,răspunsuri,efecte pozitive care pot contribui la stimularea originalitatii vizuale a elevilor prin procedee imaginative.

Metoda experimentului a constat într-un sistem complex de cunoaștere a realității, caracterizat prin utilizarea raționamentului ce prelucrează fapte provenite din observație. Experimentul a presupus o stare activă a elevilor,și a implicat o activare metodică orientată spre un scop precis de verificare a ipotezei prezentată sub desene demonstrative.

Metoda convorbirii a constituit o variantă a interviului,pentru cercetarea distribuției opiniilor,aprofundarea unor date obținute prin alte metode,pentru sugerarea de noi ipoteze sau verificarea unor constatări. Astfel interviul sau convorbirea directă cu elevii s-a desfășurat după un plan dinainte stabilit urmărind obținerea datelor necesare despre elevii în cauză și evoluția lor precedentă cercetării.

Convorbirea a presupus :

-organizarea și angajarea unor discuții cu elevii;

-a avut ca scop obținerea unor date referitoare la conținutul informațional,interese,aspirații,etc.

Convorbirile au fost :

-libere-angajate spontan ,am încercat să nu intervin,nu am dirijat discuția,nu am deranjat fluxul ideațional și asociativ al elevilor.Pur și simplu i-am lăsat pe ei să –și exprime liber ideile ;

-semidirijată-am elaborat un plan dirijat bazat pe pe un plan al întregii discuții,dar am ținut cont să nu deranjez fluxul ideațional și asociativ al elevilor.

4.4.Lotul de subiecți supuși cercetarii

Lotul studiat l-am efectuat pe un eșantion de 21 elevi din clasa –I-a , de la , în perioada martie – mai 2016 , semestru al –II-alea.

4.5.Desfășurarea cercetării

Desfășurarea cercetării s-a efectuat pe un număr de 21 de elevi cu vârsta de 7,proveniți din mediul urban de la Școala nr. în perioada martie – mai 2016 , semestru al –II-alea.

Ca proces individual ,metodele de învățare școlară au constat în:

●asimilarea de către elevi a unui sistem de cunoștințe ,culturi,modele comportamentale ,priceperi ,deprinderi ,pe care le-am va folosit drept instrumente de activitate;

●deși a fost o experiență generalizată,fiecare elev a depus efort personal în organizarea,sitematizarea restructurarea acesteia în propriu sistem conceptual comportamental;

●am încercat să scot în evidență valorile competiționale antrenându-i la orele de curs conferindu-le dorința de a aprofunda tot mai multe cunoștințe

Cu alte cuvinte expunerile desfășurate la orele de curs au fost:

TEMA 1.

,,Fmiliarizarea cu materialele și instrumentele de lucru-intuire și denumire,,

Fiind prima lecție,activitatea a căpătat o structură aparte,bazată pe urmnătoarele considerente :

●organizând în clasă miniexpoziția cu lucrările elevilor seriei anterioare,am încercat să stimulez la elevii seriei noi interesul,curiozitatea și dorința de a lucra la fel.

●cunoscând materialele cu care vor lucra,am efectuat în același timp și exerciții de pregătire și aranjarea lor pe bancă-activitate ce s-a desfășurat la începutul fiecăreia dintre orele ce au urmat,acesta fiind de fapt un moment organizatoric.

Deși această lecție a fost considerată ca fiind o lecție de comunicare,momentul organiyatoric a fost preluat de observare și intuirea miniexpoziției.

Aici a apărut o etapă în plus față de schema lecției de comunicare și anume aceea în care elevii au realizat liber un desen.

Subiectul:,,Desen la liberă alegere pentru depistarea imaginației și reprezentărilor cu care vin elevii :

Scopul instructiv-educativ:Cunoașterea materialelor de lucru ,depistarea calităților artistice ale elevilor.

Obiective operaționale:

Obiectiv 1- să observe un șir de lucrări ale elevilor din seria precedentă

Obiectiv 2-să spună părerea despre ele

Obiectiv 3-să cunoască materialele cu care vor lucra:denumire,utilizare

Obiectiv 4-să denumească,la cerere,materialele și să precizeze utilizarea

Obiectiv 5-să deseneze ,folosind creioanele colorate sau carioca.

Tipul lecției :lecție de comunicare

Metode:dialogul dirijat ,observația ,intuiția ,munca independentă.

Mijloace didactice:desene ale copiilor din seria anterioară,grupate într-o miniexpoziție,pensoane,culori pentru desen,recipiente pentru apă,cârpe (șervețele ) pentru șters.

Desfășurarea lecției

TEMA 2

.,,Fmiliarizarea cu materialele și instrumentele de lucru.Pata ,linia,punctul-numire și recunoaștere,,.Să așternem culoarea în pete , să trasăm linii și puncte pentru a crea un peisaj de toamnă.

Scopul instructiv-educativ:familiarizarea cu pata , linia și punctul ca elemente principale pentru crearea spațiului plastic .

Obiective operaționale:

Obiectiv 1- să consolideze deprinderile formate anterior

Obiectiv 2-să numească modalitatea de a trasa cu pensula pentru a sugera orizontalitatea,verticalitatea,curbura

Obiectiv 3-să înțeleagă noțiunile de pată,linie , punct.

Obiectiv 4 -să sesizeze în lucrări plastice aceste forme de așternere a culorii

Obiectiv 5- să construiască sau să elaboreze pete , lini și puncte

Obiectiv 6- să facă exerciții de trasare a liniilor cu ajutorul pensulei

Obiectiv 7-să realizeze un peisaj de toamnă prin activitatea dirijată.

Tipul lecției: lecție de învățare și de formare a priceperilor și deprinderilor

Metode:dialogul dirijat,observația,munca independentă

Mijloace didactice:planșe și reproduceri de artă, materiale de lucru prezentate în prima lecție, material pentru demonstrație și explicație.

Desfășurarea lecției

TEMA 3.

Cunoașterea culorilor și amestecul lor-clasificarea culorilor în primare și binare (numire și ordonare).

Subiectul:Curcubeul

Scopul instructicv-educativ: cunoașterea culorilor spectrul solar

Obiective operaționale:

Obiective1- să consolideze cunoștințele despre pată ,linie,punct

Obiective 2-să consolideze deprinderile formare

Obiective 3-să numească culorile spectrului

Obiective 4-să înțeleagă noțiunea de culoare primară

Obiective 5-să numească culorile primare

Obiective 6-să înțeleagă noțiunea de culoare binară

Obiective 7-să denumească culorile binare

Obiective 8-să așterne culorile în curcubeu sau să realizeze forme așezând culorile curcubeu ( valuri,unde ,motive florale)

Obiective 9-să evalueze după criterii formulate

Tipul lecției :lecție de învățare și de formare a priceperilor și deprinderilor

Metode:dialogul dirijat,observația,exercițiul

Mijloace didactice:planșă cu cercul cromatic ,planșe-model prin care se sugerează modalități,aranjare a culorilor spectrului pentru obținerea unei compoziții ,cartonașe colorate , reproduceri,planșă în care este redat curcubeul.

Desfășurarea lecției

TEMA 4

Cunoașterea culorilor și amestecul lor.Numirea ,ordonarea și clasificarea culorilor

Subiectul:colorează și aranjează formele după cerință

Scopul instructiv-educativ: consolidarea numirii,ordonării și clasificării culorilor

Obiective operaționale:

O1-Să numească culorile spectrului;

O2- să numească și să recunoască culorile primare

O3-să numească și să recunoască culorile binare

O4-să traseze forme după șablon.

O5- să se coloreze anumite forme în culori indicate :primare-binare

O6- să se ordoneze după spectru un șir de cartonașe colorate și să le lipească pe suport

07- să evalueze după criterii prezentate

Tipul lecției:lecție de consolidare și de formare a priceperilor și deprinderilor

Metode: dialogul dirijat , ibservația , exercițiul , munca independentă , metoda sinectică

Mijloace didactice:planșa cu cercul cromatic , cartonașe , materialele și instrumentele pentru desen, lipici

Desfășurarea lecției

TEMA 5.

Cunoașterea culorilor și amestecul lor.- fuzionarea la margine pe suport umed

Subiectul : păsări fantastice

Scopul instructiv-educativ:formarea deprinderii de fuzionarea a culorii , cultivarea gustului pentru frumos.

Obiective operaționale:

O1- să definească noțiunea de fuzionare

O2- să recunoască pete fuzionate la margine

O3- să înțeleagă că tehnica de umezire , de umezire , de pregătire a suportului și de fuzionare pe suport umed

O4- să pregătească prin umezire un suport pentru fuzionări de pete

O5- să fuzioneze pete pe suport umed

O6- să observe frumusețea și forma catifelată a petelor pe suport umed

O7- să creeze pete , astfel încât să sugereze prin modul lor de aranjare chipul unei păsări fantastice

O8- să evalueze după criterii prezentate .

Tipul lecției: lecție de învățare și de formare a priceperilor și deprinderilor

Metode :dialogul dirijat,observația ,explicația , demonstrația , exercițiul , munca independentă.

Mijloace didactice:materialele și instrumentele de lucru ,planșe model ,tablouri realizate prin tehnica acuarelei pe umed , bucăți de sticlă pentru întinderea și umezirea suporturilor .

Desfășurarea lecției

CAPITOLUL 5

REZULTATE ȘI DISCUȚII

Prin expunerea temelor s-a dorit o însușire mai elaborioasă a metodelor și tehnicilor artistico-platice prin care elevii să picteze sau să coloreze planșe la libera lor alegere .

Din discuțiile cu ei ,mulți mi-au spus că sunt motivați de doamna învățătoare prin diferite metode ,să participe la orele de desen.Aceste metode de receptare a cunoștințelor a constând în , desene la alegere și având ca exemplu planșe sau imagini redate de videoproiector;

Un real succes ,în rândul elevilor , l-au avut și planșele expuse pe pereți ce abordau diferite imagini pictate, în culori vii cu acuarelă (pentru a ușura în același timp memorarea lor).

În cadrul cercetării am ținut cont de faptul că orice proces de schimbare în cadrul orelor de desen ,trebuie să implice discuții cu elevii implicați în cercetare,în așa fel încât ei să sprijine luarea deciziilor care fac referire la metodele si tehnicile artistico-plastice ,de însușirea cunoștințelor de învățare.

Odată ce elevii au înțeles faptul că ei pot avea un rol în schimbarea imaginii lor artistice ,chiar și atunci când resursele sunt puține ,aceștia au dorit mult să participe intens la ora de desen , desenând fiecare la alegere .

Lucrul în grup cu elevii din clasele I, a făcut parte din procesul de recunoaștere a metodelor si tehnicilor artistico-plastice

Întâlnirea de grup, i-a antrenat pe cei 21 elevi în discuțiile și exprimarea artistică ,în așa fel încât participanții și-au putut expune ideile în desene proprii , încercând să-și descopere, talentele .

Trebuie să menționez faptul că nu toți elevii s-au integrat ușor la început , dar din exprimarea lor artistică, am înțeles că unele impedimente din cauza cărora ei consideră că nu pot desena sunt câteva idei pe care ei nu le înțelegeau .

Ca o concluzie la cele menționate în aceste discuții pot afirma faptul că , metodele si tehnicile artistico-plastice redate la orele de curs au fost eficiente având ca punct de reper procesele de generalizare ce s-au sprijinit pe elemente specifice desenului .Aceste elemente au fost:

-reprezentarea bidimensională a unor raporturi spațiale tridimensionale;

-mărimea sau micșorarea dimensiunilor obiectului natural ;

-evidențierea elementelor principale ;

-afișarea de planșe care să reprezinte obiecte , plante , animale

-utilizarea în aceste planșe, a culorilor deschise.

Utilizarea desenelor în activitatea instructiv- educativă,cunoașterea cât mai exactă a formelor și a relațiilor spațiale de către elevi a presupus două tipuri de activități:

-intuirea în timpul lecției -elevii au intuit ,desenul de pe o planșă care le-a atras atenția ;

-executarea unor desene de către elevi , în limita posibilităților lor motrice , și expunerea lor la vedere-elevii au executat desene independent sau individual.

În cadrul intuiției sarcina elevilor a fost aceea de a descifra și de a înțelege desenul .

În construirea sau decuparea desenului ,elevii au știut de la început că acestea v-or fi expuse ,drept pentru care au fost îndrumați să le efectueze singuri .

Expunerea și descifrarea desenelor sau imaginilor a fost un proces de identificare ,de recunoaștere,de înțelegere , de stimulare , de admirare .

În această lucrare , un fapt recunoscut a fost modul în care cei 21 de elevi supuși cercetrării,au perceput realitatea

Interventia factorului constient si dirijat de insusire a limbajului plastic a trebuit să se bazeze pe curiozitatea celor 21 de elevi ,pe dinamismul si pe spontaneitatea lor imaginativă.

Pentru cei 21 de elevi ,metodele si tehnicile artistico-plastice în invatamantul primar au avut un rol deosebit de important ,scopul fiind acela de a aduce o contribuție reală la educația artistico-plastice.

În acest sens elevii , supuși cercetării ,s-au

inarmat cu mijloacele de expresie plastică si și-au orientat observația de la aspectele exterioare spre studiul structurilor interne din natură, punându-le în evidență potențialul creator.

De asemenea , trebuie menționat faptul că Metodele si tehnicile artistico-plastice in invatamantul primar le-a valorificat celor 21 de elevi supuși cercetării, noi dimensiuni și valențe formative în ceea ce privește activitățile artistico-plastice.

Din observații ,pot afirma faptul că ,cunoașterea acestor stadii în ceea ce privește evoluția desenului a prezentat pentru cei 21 de elevi supuși cercetării, un deosebit interes. deoarece

Desenele prezentate la clasă , celor 21 de elevi, i-a ajutat să ințeleagă cât de importante sunt culorile într-un desen .

In intelegerea acestor etape, esential nu a fost vârsta lor, ci descoperirea potențialului lor creator, dar și particularitatile evolutive si individuale ale acestora.

Viziunea în care s-a încercat punerea în evidență a metodelor și tehnicilor artistico-plastice în cadrul orei de desen a contribuit la stimularea elevilor lasandu-le sentimentul unei depline libertăți în a creea cu pensula ceea ce ei au simțit.

Metodele si tehnicile artistico-plastice , cu care cei 21 de elevi au dorit să își exprime creeațiile artistice au fost :

BF- I.A.A.- E.O.- M.I.M.:

● au organizat echilibrat o suprafață folosind ca elementele limbaj plastic pata și linia

M.C.D.- P.E.A.- I.N.I:

● au recunoascut grupele de culori și semnificațiile acestora care în viziunea lor erau corelate în primare, binare, calde, reci și a nonculorilor.2

C.C.A.- G.M.- D.I.A:

● au cunoascut faptul că linia este element de limbaj plastic cu rol de construcție,de a contura și decora;

● au folosit amestecuri dintre culorile vecine din steaua culorilor și cu adaosuri de negru deschis și închis

B.M.- M.P.M.- M.A.I.:

● au obținut pata picturală folosind amestecuri de culori ,evidențiind nuanțe și tonuri calde , în tehnici individuale diferite;

● au folosit materiale (tuburi, pastile, carioca, pastel, plastilină, hârtie colorată) și tehnicile specifice (acuarelă, tempera, guață, modelaj

L.E.F.- P.A.M:

● au compuns și evidențiat un spațiu plastic cu amestecurile obținute și cu tonurile acestora;

●au obținut culori dominatoare folosind culori în cantitate mare, atât ca amestec, cât și ca întindere pe suport.

Prin funcțiile pe care le-au îndeplinit, metodele și tehnicile artistico-plastice prezentate celor 21 de elevi supuși cercetării s-e poate observa că unul din elementele de optimizare a activitatii instructiv-educative este prezentarea culorilor în diferite nuanțe deoarece ele au deschis elevilor căile de acces spre cultură, contribuind la sporirea creativității .

Astfel, metodele si tehnici artistico-plastice in invatamantul primar folosite la orele de desen împreună cu elevii supuși cercetării au variat în funcție de:

●disponibilitatea mijloacelor și materialului didactic;

●noutatea și varietatea conținutului predat;

●vârsta individuală a fiecărui elev;

●natura obiectivelor propus

Astfel , în cadrul activităților prezentate ,obiectivele au fost atinse deoarece am folosit variate metode atractive din punct de vedere artistic ,pentru a stimula cât mai mult potențialul creator al celor 21 de elevi supuși cercetării .

CONCLUZII

Ca o concluzie la cele relatate în această lucrare trebuie menționat faptul că momentul elevului la participarea procesului educativ presupune un anumit nivel de dezvoltare fizică,intelectuală,morală,volițională a a acestuia,iar aptitudinea de școlaritate solicită dobândirea unor capacități,abilități,priceperi și deprinderi absolut necesare școlarizării.

În același timp,adaptarea școlarului la cerințele școlii presupune dobândirea de către acesta ,a unei maturizări la toate aceste nivele,maturizate care să îl facă apt pentru activitatea de învățare de tip școlar.

Până la vârsta de 10 ani ,copilul are nevoie de distracție , fapt ce poate avea o contribuție pozitivă la stimularea originalitatii vizuale a elevilor prin procedee imaginative.

Preocuparea pentru dezvoltarea stimulării originalitatii vizuale a elevilor prin procedee imaginative se regăsește concretizată în planul teoriei și practicii structurii sistemelor școlare.

Pare evident că,în contextul actualelor schimbări legislative,accentul cade pe funcția formativă a școlii.Educația școlară are aici menirea să ofere copiilor o mulțime de experiențe de învățare care să ușureze integrarea acestora în învățământ,stimularea originalitatii vizuale a elevilor prin procedee imaginative fiind un real succes .

BIBLIOGRAFIE

Maria Moldoveanu,-Creativitatea în învățământ , Editura Didactică și Pedagogică, București, 2010

Popescu-Neveanu-Studiul atitudinilor creative la școlari , Editura Didactică și Pedagogică,București, 1978

Mihaela Roco-Creativitate ,Modele Receptivitate-, Editura Universitară, București 1979

Al. Roșca- Creativitatea ,Editura Didactică și Pedagogică, București 1976

Mihaela Roco-Creativitate ,Modele Receptivitate-, Editura Universitară, București 1979

Zlate M- Psihologie,Editura Medicală, București 2005

Constantinescu P- Elemente de Psihologie ,Editura All,București ,2010

Mihaela Roco-Creativitate ,Modele Receptivitate-, Editura Universitară, București 1979

Tiberiu Rudică- Autoformarea creativă,,Editura Coloseum,București 2005

Maria Moldoveanu,- Imaginea creatoare a la copilul de vârstă școlară mică ,Editura All ,2010

Nicolae Mitrofan -Aptidudinea de creatoare în epoca contemporană,Editura ,All, 2010

I. Amandescu, I. B.-Creativitatea copiilor,1999

Tiberiu Bogdan , Ilie I. Stănculescu-Psihologia Pedagogică a copilului , Editura Didactică și Pedagogică, București,1991

Maria Garbovan, Victoria Negoiescu-Stimularea creativității elevilor în procesul de învățământ,editura. Nemira , București, 2011

=== 5590e84f753d12a65d22a524b439dcb984c2d25c_392654_2 ===

FACULTATEA ARTE PLASTICE

SPECIALIZAREA :PEDAGOGIA ARTELOR PLASTICE

STIMULAREA ORIGINALITATII VIZUALE A ELEVILOR PRIN PROCEDEE IMAGINATIVE

PROFESOR CORDONATOR ABSOLVENT

2016

FACULTATEA ARTE PLASTICE

STIMULAREA ORIGINALITATII VIZUALE A ELEVILOR PRIN PROCEDEE IMAGINATIVE

PROFESOR CORDONATOR ABSOLVENT

2016

CUPRINS

Introducere

CAP. 1.Creativitatea…………………………………………………………………………1

1.1.Produsul creativ …………………………………………………………………………2

1.2.Procesul de creație ……………………………………………………………………..13

1.3.Personalitatea creatoare ………………………………………………………………..17

1.3.1.Specificul manifestarii creativității la vârsta școlară …………………………………19

1.3.2.Atitudinile creative și atitudini față de creatori la vârsta școlară …………………22

CAP. 2 .Produsul creative………………………………………………………………… 24

2.1.Psihologia grupului mic …………………………………………………………………………………….28

2. 2. Probleme ale organizării și funcționării grupului creativ ………………………………………30

2. 2. 1. Desfășurarea propiu – zisă a ședințelor creative ……………………………………………….31

2.2.2. Selecția (trierea) și evaluarea ideilor ………………………………………………………………..32

2.2.3 Sistemele de control ale activității grupului ……………………………………………………….32

2. 3. Schema sintetică cu factorii creativității colective …………………………………33

CAP. 3.Dezvoltarea imaginației creative la școlarul mic………………………………..33

3.1. Rolul imaginației în activitatea de învățare a școlarului mic ……………………35

3.2.Aspecte ale creației artistice în desenele școlarilor de vârstă mică ……………………35

3.3. Dezvoltarea imaginației creatzoare a școlarilor ………………………………………37

3.4.Imaginația creatoare ………………………………………………………………………42

3.5.Tehnici de stimulare a creativității ……………………………………………………….43

3.6.Discuția și dezbaterea ideilor creative …………………………………………………45

3.7.Metodele de investigare a creativității aplicate la elevii……………………………….45

3.7.1..Aspecte metodologice ………………………………………………………………47

3.7.2.Analiza unor metode concrete ……………………………………………………….48

CAP. 4.Organizarea și desfășurarea cercetării…………………………………………………………….48

4.1.Obiectivele lucrării …………………………………………………………………………………………49

4.2.Ipoteze ………………………………………………………………………………….49

4.3.Metodele de cercetare ………………………………………………………………………………………..50

4.4.Lotul de subiecți supuși cercetarii ……………………………………………………………………….52

4.5.Desfășurarea cercetării …………………………………………………………………52

CAP.5 .Rezultate și discuții …………………………………………………………………………………….71

Concluzii ………………………………………………………………………………………………………………77

Bibliografie…………………………………………………………………………………………………………….78

INTRODUCERE

Problema cunoașterii și dezvoltării aptitudinilor creative nu este nouă,dar ea se pune astăzi mai pregnant din cauza faptului că societatea contemporană solicit mai mult ca oricand creativitatea umană.

Deși creativitatea este foarte veche ca interes pentru ceea ce reprezintă contribuția fiecărui individ la destinul cultural al omenirii, modul de abordare științifică a acesteia este de dată relativ recentă.

În acest context se înscrie și lucrarea de față, care reprezintă o contribuție importantă la analiza problematicii creativității în lumina celor mai noi cuceriri ale psihologiei contemporane.

Ținând seama de complexitatea deosebită a problemei abordate voi evita o tratare globală a fenomenului creației.

Definind creativitatea ca o formațiune hipercomplexă de personalitate și de grup, generată de valori noi, prin cercetări succesive și studii corelaționale, voi căuta să determin ponderea fiecărei componente și raporturile dintre factorii creativității în vederea stabilirii strategiilor care să-mi permită o abordare constructivă și educațională a proceselor și relațiilor creative.

În lucrare sunt prezentate concluziile de ordin teoretic, metodologic și practic, privind locul și rolul pe care diverși factori – temperament, motive și interese, operații și aptitudini intelectuale, atitudinii și relații interumane, climat și atmosferă de lucru modalități organizaționale – îl ocupă în creativitatea individuală și colectivă.

Cercetările din această lucrare au un caracter intensiv, urmărind astfel să mă acomodez locurilor de muncă în care imi voi desfășura activitatea și tratează mentalitatea creativă, ca ansamblu de idei, concepții, predispoziții, manifestări, proprii elevilor creatori, caracteristice pentru felul lor de a fi și de a se manifesta .

Concluziilе ofеră o analiză succеptibilă și pеrtinеntă asupra subiectului ,ales .

Bibliografia еstе sеlеctivă și dе actualitatе , dând acestei lucrări calitatea de a fi prezentată în anul 2016.