Stima de Sine Si Imaginea de Sine

=== 325e8e2bd95c19a45e1ac0c5f81cbcaa22b2170f_358064_1 ===

INTRODUCERE

Principiile cunoașterii omului sunt de așa natură încât să nu permită generare unei prea mari infatuări .Dimpotrivă,adevărata cunoaștere a omului nu poate să inspire decât o anumită modestie,prin aceea că ne demonstrează că avem de-a face cu o sarcină de o excepțională însemnătate,la a cărei îndeplinire umanitatea lucrează chiar de la începuturile civilizației,fără a o fi abordat în mod sistematic,cu o clară conștiință a scopului,în așa fel încât vedem mereu ieșind în față puțini oameni mari,ici-colo,care au dispus de o mai bună cunoaștere a omului în comparație cu media.

Atingem aici un punct sensibil:dacă verificăm pe neașteptate gradul de cunoaștere a omului într-un eșantiuon oarecare,constatăm că majoritatea subiecților declină competența în această materie.Nimeni nu se poate lăuda cu o profundă cunoaștere a omului .Această situație ține de existența noastră individualistă.

Se poate afirma că niciodată oamenii nu au trăit mai izolați decât azi.Încă din copilărie avem prea puține raporturi între noi, o slabă coeziune .

Întregul nostru mod de viață ne refuză contactul mai intim cu semenii noștri,care este de o absolută necesitate în elaborarea unei arte cum este cunoașterea omului.

Cele două elemente se află în interdependență: nu putem restabili contactul cu ceilalți oameni pentru că,în lipsa unei mai bune comprehensiuni mutuale ,ei ne dau impresia a ceva cât se poate de străin.

MOTIVAREA TEMEI

Voi începe această lucrare prin a motiva faptul că alegerea temei a avut un scop bine determinat deoarece ,prin intermediul acesteia, studiind și literatura de specialitate, am dorit să scot în evidență rolul important pe care îl joacă stima de sine și identitatea în viața individului.

Modul de preluare al datelor, atât în partea teoretică cât și relatarea cazului, este concis iar constatările au prezentat contribuția personală, în vederea precizării unor noțiuni care stau la baza familiei.

Concluziilе ofеră o analiză succеptibilă și pеrtinеntă asupra subiectului ,ales .

Bibliografia еstе sеlеctivă și dе actualitatе , dând acestei lucrări calitatea de a fi prezentată în anul 2016.

CAPITOLUL . 1.

DELIMITĂRI CONCEPTUALE ALE STIMEI DE SINE

1.1.Corelația dintre stima de sine și identitate

Viața psihică a omului nu este în stare să se guverneze în mod liber,ci se găsește în permanență în fața unor sarcini stabilite undeva din afară.

Toate aceste sarcini sunt inseparabil legate de logica vieții în comun a oamenilor sau identificarea identității acestora,condiții esențiale care acționează neântrerupt asupra individului și care nu se lasă influențată de el decât într-o anumită măsură

Așadar,dacă ținem seama de faptul că nu putem sesiza în totalitatea condițiilor vieții umane în societate,dat fiind faptul că ele sunt prea numeroase,și că aceste condiții stau totuși la baza unei anumite conduit,este limpede că nu ne găsim niciodată în situația de a elucida complet obscuritățile unei vieți psihice cu care avem de-a face,dificultate cu atât mai mare.

Complexitatea relațiilor umane este incontestabilă întrucât nimeni nu poate ignora dificultățile care apar în comunicarea cu ceilalți în a înțelege și a se face înțeles .

Prin natura sa ,psihicul este o formă specifică de reflectare,adică de recepționare și prelucrare de către organismul animal al stimulilor ( semnalelor) mecanici-fizici,chimici ,din mediul extern și intern .La om, psihicul atinge nivelul cel mai înalt de dezvoltare.

El se caracterizează,în primul rând,printr-o mare diversificare a componentelor și prin creșterea complexității conținutului reflectoriu .

În cadrul personalității ,diversele funcții și procese psihice nu sunt juxtapuse ci fuzionate intim între ele ,cu largi și multiple interinfluențe ,realizând un tot unic funcțional ,o adevărată configurație structurală. ( Frieda Fordham ,pg.101)

Personalitatea dă măsura individului,ea fiind cel mai bine reprezentată de stilul fiecărei persoane ,de amprenta particulară pe care acesta o lasă în toate manifestările sale. (Mihai Golu ,pg.135)

Freud consideră că personalitatea umană este compusă din trei părți :

a.Sinele este prima parte a personalității care se dezvoltă conținând toate imboldurile lăuntrice,pulsiunile ,instinctele.asainele este în întregime egoist,manifestându-se numai pe baza principiului plăcerii de satisfacere imediată a dorinței . De asemenea sinele are reacții foarte extremiste .

b.Eul

c.Supraeul

Cu alte cuvinte ,se poate spune că personalitatea exprimă ansamblul caracteristicilor temperamentale ,caracteriale și voliționale ale fiecărei persoane în parte ,ca rezultat al interacțiunii dinamice dintre primul și al doilea sistem de semnalizare ,determinând atitudinea liber-conștientă față de lume și propria persoană.

Personalitatea rămâne în tot cursul vieții o noțiune potențială și supusă transformărilor.

Dinamica persoanei înseamnă ,de fapt, tocmai această suplețe ,această capacitate permanentă de transformare în noi și variate forme care păstrează în același timp în ele un sistem de referințe propiu și particular la care se întoarce și prin care se compară pe cei din jur.

În personalitate se dovedește elocvent unitatea în diversitate ,această coeziune a specificului în continuă solicitare a ambianței.

Bazele fundamentale ale personalității sunt axate pe identitatea care dă trăirii omului impresia de tot armonic și plastic organizat ,prin care învinge greutățile și își creează condițiile unei existențe corespunzătoare dezideratelor sale esențiale .

Problema stimei de sine și a identității nu este numai o problemă psihologică.Mai mult chiar ; înainte de a fi o problemă de psihologie ,ea a existat ca problemă etică,social și morală.

Însăși soluționarea problemei conștiinței de sine individuale în psihologie este strâns legată de soluționarea problemei dezvoltării istorice a conștiinței de sine a maselor populare.

Se înțelege că această problemă nu a putut fi rezolvată just și nici pusă correct de cercetătorii din domeniu.

Astfel, dincolo de linia,,izolării,,conștiinței și conștiinței de sine de realitate și de motivele reale ale activității omenești ,caracteristică psihologiei,se ascunde tendința de a eclipsa,de a ascunde esența primordial și de clasă a stimei de sine și identității .

Ultima expresie a acestei tendințe a fost a behaviroismului însăși existența identității și a stimei de sine sau,în cel mai bun caz,reducerea identității la un epifenomen golit de conținut.

Behaviorismul,ca și pragmatismul ,a fost expresia reacțiunii burgheziei față de rolul crescând al identității și stimei de sine.

Un exemplu elocvent al acestei esențe și de clasă a teoriilor ce vizează cunoștințele din domeniu, îl poate constitui concepția lui James,care vede elementele cele mai esențiale ale personalității în bunuri materiale.

Este carcteristic faptul că James repetă aceleași concepții,aceleași teorii care identifică individualitatea cu propietatea privată.

Îndepărtarea teoriilor în ceea ce privește identitatea și stima de sine a devenit posibilă numai datorită unei critici principiale,profunde.

Identitatea proprie ca subiect al diferitelor activități teoretice și practice este legată indisolubil în stima de sine a omului de înțelegerea atitudinilor lui față de colectivul în care se desfășoară această activitate ,de înțelegerea obligațiilor sale ,a datoriei sale față de acest colectiv .

În legătură cu aceasta,în dezvoltarea identității și stimei de sine se desprinde deosebit de clar latura sa morală.

Iată de ce ,în structura psihologică a identității și stimei de sine ,literature de specialitate acordă o deosebită importanță concepțiilor omului asupra drepturilor și datoriilor sale ,asupra sentimentului și al responsabilității ,al cinstei și al conștiinciozității .

Din cele relatate rezultă faptul că stima de sine și identitatea omului trebuie să aibă o deosebită importanță formarea anumitor atitudini ale omului față de colectivul din care se desfășoară activitatea sa și față de însăși această activitate .

În ceea ce privește indivdul matur,aceasta înseamnă că dezvoltarea stimei de sine și a identității sale trebuie să fie pusă pe primul plan atitudinea sa față de munca într-un colectiv profesional.

Aceasta nu exclude totuși faptul că în formarea stimei de sine și a identității pot să aibă un anumit rol și alte forme de activitate ale omului .

Și, în primul rând ,un rol principal trebuie să joace însăși conduita omului modern față de societate .

Dacă vom încerca să urmărim dezvoltarea stimei de sine și a identității într-o perioadă lungă de timp,există motive de a pune pe primul plan activitatea profesională a individului,munca îndelungată pentru aprofundarea de noi cunoștințe care reprezintă baza științifică a a acestuia despre lume și viață.

Totodată însă,suntem îndreptățiți să punem și aici problema influenței pe care o exercită atitudinea individului asupra mediului în care activează și problema importanței conduitei individului în societate.

Astfel atitudinea individului asupra mediului în care activează și conduitei individului în societate sunt două aspect importante ,legate și correlate reciproc,în formarea stimei de sine și a identității .

Vulnerabilitatea personalității iese în prim plan:dizarmoniile,trebuința exagerată de stimă,învățările patologice, evenimentele vieții din ultimii ani, ignoranța,structura imaginii de sine și multe altele pot fi surse ale dificultăților de relaționare și identificare a identității.

Cunoașterea omului comportă o latură,la fel de importantă,reprezentată de așa numitul său aspect social.Este neândoielnic faptul,dacă și-ar înțelege mai bine resorturile interioare.Pentru că,în acest caz le-ar fi neputință să se înșele unii pe alții.

Acesastă posibilitate de induce în eroare constituie un pericol imens pentru societate.Acesta este pericolul pe care trebuie să-l demonstrăm noisemenilor noștri pe care vrem să-i inițiem între-ale vieții.

Doctrina centrală a stimei de sine și identității ,deși recunoaște importanța unei abordări de prim plan specifice ,plasează totuși în centrul priorităților acele elemente care sunt comune tuturor aspectelor.

Deseori se vorbește de comportamentul diferit dintre sexe ,fără să se țină seama de contextul social economic în care s-a dezvoltat populația.

În general,cele două sexe au un fond psihic comun.Diferențele sunt generate în special de factorii social-economici și identitățile lor personale.

Personalitățile complexe au o structură disociată, au totodată capacitatea de a renunța pentru mai multă vreme la anumite trăsături de caracter incompatibile , și de a-și compune astfel o aparență de simplitate . [Carl Gustav Joung , Puterea sufletului ,1994]

C.Ahansman,A.L.Wilson (1998) susține ideea că modelele centrate pe mecanismele procesării mentale a informațiilor ,pentru a ajunge la o stimă de sine pozitivă și o identitate conformă cu realitatea ,nu se realizează decât prin interiorizarea a ceea ce s-a extras din contextul sau situația reală.

Ea arată cum cunoașterea este o relație între individul și social sau între situație și cel care învață.Rezultatul stimei de sine și a idebntității ,din perspectiva situațională,nu este un proces mental interiorizat independent,ci este profund determinat,ca un produs al activității,contextului,culturii.

Potrivit literaturii de specialitarte ,la baza corelației dintre stima de sine și identitatea pot sta și afectele .Afectele reprezintă exacerbarea

Pentru ca subiectul s[ parcurgă,cu certitudine,drumuri în viață, să-și urmeze firul vieții și să acționeze,fiind permanent asaltat de o infinitate de informații,atât din mediul intern,cât și din cel extern,el trebuie-și asta prin însăși structura lui natural-să fie foarte selective în raport cu noianul stimulațiilor.Nu toate îi sunt necesare. Cele mai multe ,în loc să-l orienteze l-ar dezorienta.

Și aici intervine rostul natural al dispozitivelor antireductante,maximal perfecționate la nivelul intelectului uman.

Pentru ca subiectul uman să dispună de autonomie,de independență și să nu fie la discreția noianului de solicitări externe,el trebuie să dispună de o organizare subiectivă,mintală,foarte riguroasă,pe baza căreia să adopte decizii.

Deosebit de important este faptul că fenomenele isolate ale vieții psihice nu pot fi niciodată considerate ca un întreg închis în sine;acestea nu pot fi înțelese decât ca părți component ale unui ansamblu indivizibil și numai dacă încercăm să descoperim linia de orientare a individului,tiparul,stilul său de viață,convingându-ne clar că scopul secret al conduitei infantile este identic cu acela al comportării omului în viața sa de mai târziu.

Pe scurt,se vede cu o surprinzăto claritate că nu a intervenit nici o modificare diun punctul de vedere al activității psihice,că,fără îndoială,forma exterioară,concretizarea,traducerea pe plan verbal a aparențelor din viața psihică,cu alte cuvinte,fenomenul este susceptibil de schimbare ,invariabile rămânând însă bazele înseși ,scopul și dinamica acestuia ,tot ceea ce orientează viața psihică în direcția scopului .

Când,de exemplu,un pacient face dovada unui character anxios ,fiind marcat mereu de suspiciune și înclinând să se țină de o parte ,nu este greu de stability că aceleași tendințe îl caracterizau de când era copil,numai că trăsăturile sale de character aveau pe atunci simplitatea proprie acelei fragede vârste și eraun lesne de sesizat .

În consecință,ne-am dat silința să ne concentrăm sistematic atenția în primul rând asupra copilăriei pacientului.

Ba chiar am reușit să presupunem multe lucruri cu privire la copilăria unui om fără ca cineva să ne fi vorbit despre aceasta.

Considerăm ceea ce vedeam la el ca pe o expresie a primelor sale trăiri din copilărie,trăiri care îl influențau până și în plină maturitate .

Utilizăm ,de asemenea,și o altă constatare,anume aceea că oamenii se detașează extreme de greu de tiparul în care au crescut în primii ani de viață.

Puțin sunt cei care reușesc să se abată de la acesta,chiar și atunci când,la vârsta adultă,viața lor psihică se manifestă în alte situații de viață și,drept urmare ,înregistrează impresii diferite.

Aceasta nu echivalează cu o schimbare a tiparului de viață; viața psihică are întotdeauna același fundament,omul ne dezvăluie aceeași linie de mișcare și ne permite să ghicim același țel în cele două perioade de vârstă,în copilărie ca și la maturitate.

1.2.Funcțiile stimei de sine

La ora actuală sunt mai multe puncte de vedere asuprar acțiunilor pentru care în funcționarea psihicului uman se regăsește stima de sine.

a.Conform unui punct de vedere stima de sine face parte din sistemul motivațional axat pe autoconservarea individului: ea este necesară pentru a aduce la cunoștința individului faptul că este vulnerabil și trecător. Conform acestui punct de vedere stima de sine protejează oamenii pentru a nu fi paralizați de anxietatea și teroarea morții (Greenberg,Pyszczynski și Solomon, 1995);

b.Alți autorii se axează asupra semnificației sociale a stimei de sine. Dina ceastă perspectivă stima de sine este văzută ca un mecanism care ghidează selectarea strategiilor interpersonale adecvate în scopul evitării excluderii sociale. Includerea în grupuri și relațiile interpersonale sunt esențiale pentru supraviețuirea ființei umane și echilibrul psihologic alacesteia (Leary și Downs, 1995);

c.Există autori care consideră stima de sine ca pe un produs natural alsatisfacerii motivului de auto-perfecționare, motiv care stă la baza achiziției continue de noi deprinderi și cunoștințe necesare pentru o mai bună adaptare la mediul social mereu schimbător (Deci și Ryan, 1995);

d.Conform viziunii noastre, dincolo de rațiunile globale menționate anterior (vezi 1-3) există o rațiune imediată de natură preponderent cognitiv-comportamentală sau de auto-reglare: este important să ai un feedback continuu al rezultatelor acțiunilor, este important să te poți define și evaluaîncontinuu pentru a interacționa eficient atât în mediul social cât și în mediul natural.

1.3.Conceptul de sine și stima de sine

Dacă imaginea de sine este o dimensiune descriptivă a personalității (este modul în care o persoană se descrie pe ea insăși, modul în care cineva se gândește că este) stima de sine sau respectul de sine este o dimensiune evaluativă a personalității (care ne arată cât de mulțumiți suntem de imaginea de sine sau cât de mult ne place propria persoană).

Imaginea de sine răspunde la intrebarea: Cine sunt eu și ce pot să fac?. Ea este un filtru prin care oamenii percep realitatea, de exemplu unele persoane vor reține doar eșecurile și vor atribui succesele întâmplării, menținându-și astfel o imagine de sine negativă.

Stima de sine se referă la modul în care ne autoevaluăm, la cât de buni ne considerăm comparativ cu ceilalți sau cu propriile noastre standarde, ea exprimă măsura în care ne acceptăm sau ne aprobăm pe noi înșine.

Tiparele stimei de sine apar foarte devreme, încă din copilarie; atunci când copilul încearcă- greșeste, încearcă din nou, greșeste din nou iar în cele din urmă reușește, el își dezvoltă idei despre sine și despre propriile sale capacități.

In același timp își creează o concepție despre sine bazată pe interacțiunile cu ceilalți oameni. In acest context, părinții au rolul esențial de a ajuta copilul să-și dezvolte o autopercepție realistă și sănătoasă.

In general, dacă mediul acționează stabil, organizat și asigură satisfacerea trebuințelor legitime ale copilului, conduita acestuia are șanse să fie corectă; dacă însă copilăria se desfășoară în cadrul unui mediu necorespunzator, încărcat de privațiuni și ostilități, de dispret și tiranie, lipsit de afecțiune, copilul poate intra în așa zisul conflict de adaptare, ce se traduce printr-o atitudine protestatară în fața oricărei rezistente, opoziții sau interdicții.

Stima de sine mai poate fi definită și drept o combinație între sentimentul propriei capacități și sentimental de a fi iubit. Astfel, un copil mulțumit de propriile sale realizări, dar care nu se simte iubit, poate eventual să dezvolte o stimă de sine redusă, ca de altfel si copilul care se simte iubit, dar este ezitant în privința propriilor sale abilități. De aceea, o stimă de sine sănătoasă și realistă poate exista, doar când echilibrul între cele două elemente a fost obținut.Copilul cu stima de sine scăzută este posibil să ocolească sau să refuze situațiile ce-l pun în fața unor noi încercări; adesea, acesta vorbește negativ despre sine: Sunt prost, Nu o să învăț niciodată să fac asta.., Ce contează? Oricum nu-i pasă nimănui de mine . .( Mihaela Minulescu , 2009, pg.23

Stima de sine nu trebuie confundată cu sentimentul de superioritate (autosuficiență) deoarece prima este caracterizată prin realism, iar cea de a doua prin supraevaluarea sinelui.

În anul 1932 , Karl Jung, în una din lucrările sale spunea că nimeni nu poate forma prin educație personalitatea pe care el însuși nu o are.

Și nu copilul, ci numai adultul poate ajunge să aibă personalitate, rod pe deplin maturizat al realizărilor unei vieți trăite cu acest scop.Căci formarea personalității nu presupune nici mai mult nici mai puțin decât dezvoltarea optimă a unei ființe individuale, particulare, în toată deplinătatea sa.

In nici un caz nu trebuie să uităm ce număr nesfîrșit de condiții trebuie să fie îndeplinite aici. Este nevoie aici de toată viața unui om, cu toate aspectele sale biologice, sociale și psihologice.

Personalitatea înseamnă realizarea perfectă a specificului înnăscut unei ființe vii particulare. Personalitatea e o înfăptuire a celui mai mare curaj de a trăi, a afirmării absolute a ființării individuale și a adaptării celei mai reușite la ceea ce e universal dat, cu condiția maximei libertăți a deciziei proprii. Stima de sine reflectă cât de mult valorăm în proprii ochi, exprimă sentimentele față de noi înșine ca persoane , altfel spus, atitudinea favorabilă sau nefavorabilă față de noi. (C.G. Jung , 2008, pg.83)

Deci o persoană care se descrie pe sine mai degrabă în termeni pozitivi va avea o imagine de sine pozitivă și un nivel ridicat al stimei de sine, in timp ce o descriere în termeni predominant negativi a propriei persoane exprimă o imagine de sine negativă și un nivel scăzut al stimei de sine( Mihai Golu ,2006,pg.278).

William James, unul din fondatorii psihologiei științifice, printre alte multiple contribuții la studiul eu-lui, a fost și un pioner al analizei psihologice a stimei de sine.Scrierile sale conțin cel puțin două mari definiții ale acesteia, definiții care-și păstrează relevanța și până astăzi.Definiția matrematică .Conform unei definiții , stima de sine este rezultatul unei fracții în care la numărător avem succesele obținute iar la numitor aspirațiile sau pretențiile inițiale (James, 1890 / 1950).

Chiar psihologi luminați, materialiști, ca Freud ne dau o idee foarte neplăcută despre culisele și abisurile psihice latente ale naturii umane. De aceea, să pledezi în favoarea dezvoltării personalității e deja, în sine, o faptă aproape îndrăzneață. Dar spiritul uman e plin de  stranii contradicții. 

Avem cuvinte  de  laudă pentru sfânta maternitate și nici nu ne trece prin minte să o tragem la răspundere pentru toți monștri umani, bunăoară criminali, psihopați periculoși, epileptici, idioți și handicapați de tot felul, care au fost și ei născuți, totuși, în schimb sîntem cuprinși  de îndoieli  profunde  cînd  ni  se  cere  să  nu  oprim dezvoltarea liberă a personalității umane.

Dar atunci ar trebui să accepți orice, se spune. Sau este repusă în discuție obiecția prost inspirată a individualismului. Niciodată individualismul nu a fost o dezvoltare firească, ci o uzurpare nefirească, o poză neadecvată și neadaptată, im-pertinentă, care și-a dovedit deseori găunoșenia, chiar în fața celei mai mici dificultăți, printr-o prăbușire.

Aici este vorba despre altceva. Căci nimeni nu ăși dezvoltă personalitatea pentru că I –a spus cineva că ar fi folositor sau recomandabil să o facă .Inițiativa dezvoltării personalității este de fapt un act temerar, lipsit de popularitate, o deviere antipatică de la drumul comun, o excentricitate egoistă de eremit, judecind după impresia celui ce o privește din exterior (C.G. Jung , 2008, pg.84) .

În privința personalității Jung și-a elaborat propriile teorii printre care explorarea tipurilor de personalitate.

După Jung, există două tipuri de bază de personalitate care alternează în mod echilibrat, la indivizii normali: extrovertită și introvertită.El deosebește patru funcții ale conștiinței.Stima de sine instabilă prezintă sentimente și momente raportate la propriul eu care sunt supuse unor fluctuații de scurtă durată determinate de dinamica internă sau externă .

Cercetările recente care au dus la identificarea diferitor varietăți ale stimei de sine șiindică faptul că este insuficient să cunoaștem dacă cineva are o stimă de sine idicată sau scăzută: natura acesteia poate fi diferită, implicând diferite funcționări ale psihismului.

Acest aspect este important deoarece majoritatea studiilor teoretice sau aplicative apelează pentru măsurarea stimei de sine globale la scala stimei de sine propusă de Rosenberg (Self Esteem Scale; Rosenberg, 1965).

Ea măsoară stima de sine globală, indicând dacă o persoană are o stimă de sine scăzută sau ridicată . Or,după cum s- a văzut anterior, a ști doar acest aspect al stimei de sine nu este suficient.

În unele cazuri o stimă de sine ridicată maschează o depreciere interioară cunoscută (stima de sine defensivă) sau necunoscută (stima de sine implicită) persoanei în cauză.În același timp, o stimă de sine ridicată se poate datora unor cauze diferite –  poate fi rezultatul unei performanțe obținute sau al unei evaluării externe (stima desine contingentă).

De asemenea, stima de sine măsurată poate să fie afectată de evenimentele unei zile (stima de sine labilă). În final, oamenii pot avea o stimă de sine care este foarte greu de măsurat datorită fragilității și vulnerabilității acesteia (stima de sine instabilă).Toate aceste distincții, varietăți sau componente ale stimei de sine nu sunt neapărat contradictorii.

Concluzionând, ar fi corect să ne întrebăm în ce măsură stima noastră de sine este defensivă, contingent și nu dacă avem sau nu avem o stimă de sine defensivă ,contingentă, etc.

Stima de sine are la bază o sumă de credințe și sentimente pe care le avem față de persoana noastră sau față de propriile noastre percepții. Modul în care ne definim ne influențează motivațiile, atitudinile, comportamentele și ne afectează adaptarea emoțională.( Mihai Golu , 2010,pg.153)

1.3.1.Raportul între stima de sine și conceptual despre sine

Unii autori, consideră conceptul despre sine ca fiind mai inclusiv, astfel încât dimensiunile eu-lui – cognitivă, afectivă și comportamentală, sunt văzute ca părți ale acestuia (de exemplu, Robinson și Shaver, 1991).

Altfel spus, conform acestui punct de vedere, stima de sine – componenta afectivă a eu-lui – este o parte a conceptului despre sine.Recent se observă o tendință, la care ne raliem de a regândi raportul dintre stima de sine și conceptul despre sine ca fiind componente sau dimensiuni separate ale eu-lui.

Conform opiniei exprimate de Robinson și Shaver (1991) cognițiile despre eu(cuprinse în conținutul conceptului despre sine) pot influența sau nu stima de sine.De exemplu, convingerea de a fi un mare cântăreț poate fi regăsită în conceptul despresine fără însă a avea careva tangență cu sentimentul valorii eu-lui.

Atunci când cineva este depresiv pe motivul că nu are o voce extraordinară implică impactul stimei desine, la fel ca și comportamentul de a sări de la înălțimea unui bloc cu 18 etaje pentrua pune capăt umilinț ei cauzate de un atare defect. (Ruxandra Rășcanu , 2008, pg.55

1.3.2.Impactul conceptului despre sine în geneza stimei de sine

Modelele teoretice recente ce încearcă o integrare a atitudinilor și afectivității( Frijda, 1986; Lazarus, 1984; Weiner, 1986) ne pot oferi o perspectivă a evoluției stimei de sine determinată de procesele cognitive.Mai întâi gândim dacă suntem sau nu într-un anume fel (emitem aprecierilesau judecățile de genul sunt atractiv sau respingător sau sunt inteligent sau greu de cap), apoi astfel de gânduri declanșează o reacție afectivă negativă sau pozitivă

În măsura în care astfel de reflecții ajung să acopere o bună parte din atributele personaleconceptul stima de sine este cel care se potrivește pentru a surprinde rezultatul afectiv al acestora.

În timp, consistența unor astfel de momente de auto-reflecție rezultă într-un fundal afectiv pozitiv sau negativ care este ușor accesat – deja în lipsa judecăților care l-au generat – ori de câte ori atenția subiectului este direcționată,din exterior sau din interior , asupra propriului eu.

Astfel de concepte ca încrederea însine (self-confidence) sau evaluarea fizică (body-esteem) reprezintă și ele aspect evaluative însă, primul este preponderent cognitiv în timp ce cel de-al doilea se referă la o stimă de sine specific.Trebuie menționat faptul că :

●oamenii se evaluează pe o paletă largă de dimensiuni care diferă în

relevanță personal

●stima de sine poate lua forma unei auto-evaluări globale sau a unei auto-evaluări specifice;

●stima de sine global se referă la măsura în care individul se place, se valorizează și se acceptă pe sine (Rogers, 1951);

●stima de sine este diferită de încrederea în sine: prima trimite la afectivitate, ceade-a doua la cognție;

●persoanele cu stima de sine ridicată nici pe departe nu sunt la fel: unii sunt cu o stimă de sine defensivă fiind motivați de obținerea și menținerea aprobări socialeîn timp ce ceilalți sunt relativ calmi în fața unui eșec oarecare;

●stima de sine are o componentă, o parte care este conștientă (stima de sine explicită) și una ascunsă, inconștientă, necunoscută subiectului însăși (stima desine implicit);

●stima de sine a unor persoane este puternic determinatăde atingerea

unor obiective, conformarea cu anumite standarde și expectanțe;

●stima de sine poate fluctua în funcție de cursul evenimentelor auto-evaluative și chiar oscila în intervale foarte mici de timp;

●diferitele aspecte ale stimei de sine nu sunt neapărat contradictorii ci mai curând complementare;

●indiferent de care ar fi motivele esențiale ale existenței stimei de sine ea esteindispensabilă pentru auto-reglare: pentru planificarea, monitorizarea și corectarea comportamentului;

●practicile educative și mediul familial sunt deosebit de importante pentru educarea unei stime de sine adaptate vieții sociale și realizării individului;

●conceptul despre sine și stima de sine sunt două dimensiuni diferite ale euluisocial: uneori legătura între acestea este foarte slabă, alteori este deosebit de puternică însă ele rămân în arhitectura eului social ca realități intrapsihice distincte;

●conceptul despre sine se află la baza apariției și evoluției stimei de sine globale.

CAPITOLUL. 2

DIMENSIUNEA ȘI STIMA DE SINE ȘI IDENTITATEA DE SINE

In sensul de față conceptul de sine este echivalent cu cel de Eu. Eul este partea din noi de care suntem imediat conștienți.

Este nucleul persoanei (și personalității) noastre, partea accesibilă cea mai profundă din noi, criteriul existenței și identității noastre, și rezidă în simțul sau parerea pe care îl avem despre noi inșine.

A lăsa deoparte acest pivot al existenței noastre, al personalității noastre, echivalează cu păstrarea învelișului și aruncarea conținutului. Chiar dacă elemente ale personalitații noastre se pot schimbă, identitatea

Eului are continuitate pentru a permite funcționarea normală a ființei noastre. Conceptul de sine este complex și profund. Această complexitate a oferit nenumarate moduri de abordare a problematicii sinelui, respectiv a stimei de sine.

Voi prezenta cîteva dintre aceste abordări, pe care le consider cele mai importante dar și cele mai relevante . (Ruxandra Rășcanu , 2008, pg.96)

2.1.Formarea imaginii de sine

Experiențele din timpul copilăriei au un rol esențial în dezvoltarea imaginii de sine. Astfel, succesele și eșecurile din copilărie, precum și modalitățile de reacție ale părinților la acestea, definesc imaginea pe care o vom avea despre noi.

Atitudinea părinților, profesorilor, colegilor, fraților, prietenilor, rudelor, contribuie la crearea imaginii de sine a viitorului adult.

De exemplu, etichetările negative repetate nu ești bun de nimic, ești un prost, vor induce copilului neîncredere în propria persoană, creându-i acestuia o imagine de sine negativă, pe câtă vreme dacă unui copil i se repetă că este inteligent și capabil, acesta va ajunge să creadă acest lucru, integrându-l ca parte a imaginii de sine. (Mihai Golu , Psihologie Generală , pg.244)

Interacțiunea mamă-copil poate influența imaginea de sine, generând o imagine de sine pozitivă, care se menține și la vârsta adultă, în cazul în care a fost o relație bazată pe empatie, căldură și încredere; în timp ce o privare a copilului de relația maternă sau o relație conflictuală, agresivă cu mama poate genera o imagine de sine negativă .

Cercetările efectuate au demonstrat că experiențele din copilărie care dezvoltă viitorului adult o stimă de sine înaltă sunt: încurajarea, lauda, respectul, să fie ascultat, să i se acorde atenție, să fie îmbrățișat.

Experiențele din copilărie care determină o stimă de sine scăzută sunt: critica, ignorarea, ridiculizarea, standardele exagerate din partea părinților, comparațiile frecvente între frați.

Variațiile în sens pozitiv sau negativ au efecte profunde (și cu greu sau deloc modificăbile) asupra persoanei.

2.3.Apariția și evoluția stimei de sine în mediul familial

Apariția stimei de sine parcurge o cale similară cu cea a conceptului de presine. Primele autoevaluări sunt evaluările pe care le învățăm de la părinți.

Prima și cea mai hotărâtoare influență exercitată asupra formarea stimei de sine globale aparține părinților.

Coopersmith a realizat un studiu celebru punând în evidență modul în care mediul familial și tehnicile de educare influențează stima de sine.

În urma analizei datelor obținute de la copii și părinți s-a constat că părinții copiilor cu stimă de sine ridicată de cele mai multe ori au manifestat următoarele atitudini și comportamente educative

a.Au fost factori, înțelegători și implicați în problemele individului tratându-le cu seriozitate și manifestând interes neprefăcut pentru acestea;

b.Au manifestat preferință pentru un model non-coercitiv de disciplină (de exemplu, lipsirea de privilegii și izolarea) de regulă analizând cauzele comportamentului necorespunzător și explicând copiilor nocivitatea acestuia;

Cercetările recente au demonstrat că unele caracteristici sunt implicate și în  stabilitatea stimei de sine la individ. (Kernis, Brown și Brody, 1997).

De exemplu, indivizii cu stima de sine instabilă au indicat frecvent faptul că apropiații lor sunt critici, manifestă  control psihologic prin apelarea la tehnici de inculpare a vinei, nu remarcă comportamentele pozitive, nu manifestă aprobare sau afectivitate, nu petrec timpul antrenați într-o activitate comună .

2.4.Stima de sine crescută

Individul cu stimă de sine crescută are încredere în el, este mulțumiți și se acceptă așa cum este necondiționat. este încrezător în forțele proprii, își atribuie succesele și consideră nereușitele ca fiind trecătoare.

Este dispus să-și recunoască greșelile și să învețe din ele. Acceptă critica mai ușor și, chiar dacă uneori se îndoiește de propria persoană, în majoritatea timpului se simte bine cu el însuși fiind conștient de propria valoare.

O caracteristică importantă a individului cu stimă de sine crescută evidențiază anumite aspecte pozitive :

●Va fi cooperant și va urma reguli.

●Îsi va controla comportamentul.

●Își va susține propriile idei.

2.5.Stima de sine scăzută

Un concept de sine negativ, este, dimpotrivă, unul de rejectare, de non-valoare, de neapreciere și este cazul individului căruia nu i s-a arătat dragoste și apreciere sau afecțiune (atenție – fără legătura cu modul în care a fost îngrijit sau hrănit).

Imediat după depășirea momentelor individul continuă drumul în desăvârșirea sa ca persoană, căutându-și sensul existenței.

Se dezvolta astfel un sentiment de omnipotența, de iubire de sine fără limite ceea ce numim narcisism.

In acest moment începe să se confunde acest narcisim (dealtfel sănătos așa cum este el descris aici) cu ceea ce numim în limbaj comun încredere în sine.

Este momentul în care individul face diferența între sine ca persoana și ceilalți. Dacă a dobândit încredere în sine, în posibilitățile, puterile și limitele lui va învăța să se respecte ca persoana, așa cum îi va respecta și pe ceilalți ca persoane și va înțelege valoarea pe care o are ca ființă unică și pe care o poate dezvoltă spre nivelul (potențialul) ei maxim.

In acest proces de autocunoastere și de autodelimitare individul se diferențiază atât psihic dar și fizic, încheind cu identificarea de gen și rol (află cărui sex îi aparține și care este comportamentul normal pentru acest sex și între sexe). .( Mihaela Minulescu , 2009, pg.39)

Individul cu stimă de sine scazută este posibil să ocolească sau să refuze situațiile care-l pun în fața unor noi încercări; adesea, acesta vorbește negativ despre sine: Nu voidori niciodată să fac decât ceea ce vreau eu….. ;Ce contează Oricum nu-i pasă nimănui de mine, etc.

Astfel de indivizii prezintă în cele mai multe cazuri o toleranță scăzută la frustare, renunță ușor sau așteaptă ca alții să le rezolve problemele.

Acești indivizi au tendință să fie autocritici și se autodezamăgesc cu ușurință; orice eșec temporar și minor este privit ca fiind permanent și de nesuportat, fiind însoțit de pesimism. Caracteristicile individului cu stima de sine negativă este :

●Este convins că nu poate să fac nimic bine

●Știe că nu v-a reuși niciodată de unul singur

●Este ferm convins că unei anumite persoane nu o să-I placă ceea ce el vrea să spună sau să facă

●Este mereu irascibil,nervos,nemulțumit

●Se integrează greu ,nu își îndeplinește îndeajuns sarcinile,este mereu încruntat,nu comunică,este mereu critic

●Are tendința că niciodată nu își poate spune opiniile

●Este dezinteresat

●Este negativist, poate chiar depresiv și anxios.

Stima de sine la individ se construiește și se consolidează treptat, ca rezultat al influenței unor factori precum:

●gradul în care se simte individul, apreciat și iubit de persoanele care au importanță importanță din viața lui;

●modul în care se vede pe sine, imagine deseori imprimată de atitudinea persoanelor dragi lui;

capacitatea sa de a realiza ceva prin forțe proprii, primii pași spre independență, încrederea că poate finaliza un lucru singur, când poate spune mândru;

●maniera în care relaționează cu persoanele din jur;

Există cinci aspecte cheie de care depinde starea emoțional-afectivă și succesul școlar al unui copil: conștiința de sine, gestionarea stărilor de spirit, motivația, empatia și abilitățile sale sociale. Există câteva aspecte cheie de care depinde starea emoțional-afectivă a individului:

●conștiința de sine și gestionarea stărilor de spirit;

●motivația;

●empatia și abilitățile sale sociale.

Conștiința de sine este abilitatea de a-ți înțelege propriile stări, gânduri și sentimente, puncte forte și slăbiciuni, plusuri și minusuri.

Individual are nevoie să știe că, uneori, este normal să aibă emoții negative cărora trebuie să le facă față în mod pozitiv, să nu reacționeze exagerat în situații neplăcute și să înțeleagă că nu e sarcina altor persoane sa îi rezolve problemele.

Altfel, riscă să se deprime, să devină anxios, să se comporte agresiv etc. .( Mihaela Minulescu , 2009, pg.40)