Specificul Contractului de Munca In Sistemul de Comert Piramidal

=== 737df5484dd3f0e1b0a72afc73ad1480f81323a8_352299_1 ===

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I PRINCIPALELE MODALITĂȚI DE DESFĂȘURARE A ACTELOR DE COMERȚ ÎN ECONOMOA ROMÂNEASCĂ

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ABREVIERI

alin. – alineatul

art. – articolul

lit. – litera

nr. – numărul

N.C.C. – Noul Cod civil

op.cit. – operă citată

p. – pagina

pct. – punctual

R.D.C – Revista de drept comercial

vol. – volumul

CAPITOLUL I

PRINCIPALELE MODALITĂȚI DE DESFĂȘURARE A ACTELOR DE COMERȚ ÎN ECONOMOA ROMÂNEASCĂ

În cuprinsul Codului comercial ecomerciații erau considerați „cei care fac fapte de comerț, având comerțul ca profesiune obișnuită și societățile comerciale”.

Codul commercial, în prezent abrogate, reglementa faptele, actele și operațiunile pe care le intitula generic „fapte de comerț”. Principalele norme din Codul comercial relative la faptele de comerț erau cuprinse în art. 3, art. 4 și art. 56.

Astfel, în cuprinsul art. 3 din vechea reglementare comercială se menționa: „Legea consideră ca fapte de comerț:

cumpărările de produse sau de mărfuri spre a se revinde, fie în natură, fie după ce se vor fi lucrat sau pus în lucru, ori numai spre a se închiria; asemenea și cumpărarea spre a se revinde de obligațiuni ale statului sau alte titluri de credit circulând în comerț;

vânzările de producte, vânzările și închirierile de mărfuri, în natură sau lucrate, și vânzările de obligațiuni ale statului sau alte titluri de credit circulând în comerț, când vor fi fost cumpărate cu scop de revânzare sau închiriere;

contractele de report asupra obligațiunilor de stat sau altor titluri de credit circulând în comerț;

cumpărările sau vânzările de părți sau de acțiuni ale societăților comerciale;

orice întreprinderi de furnituri;

întreprinderile de spectacole publice;

întreprinderile de comisioane, agenții și oficiuri de afaceri;

întreprinderile de construcții;

întreprinderile de fabrici, de manufactură și imprimerie;

întreprinderile de editură, librărie și obiecte de artă, când altul decât autorul ;au artistul vinde;

operațiunile de bancă și schimb;

operațiunile de mijlocire (sămsărie) în afaceri comerciale;

întreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri, pe apă sau pe uscat;

cambiile și ordinele în producte sau mărfuri;

construcțiunea, cumpărarea, vânzarea și revânzarea de tot felul de vase pentru navigațiunea interioară și exterioară și tot ce privește echiparea, armarea și aprovizionarea unui vas;

expedițiunile maritime, închirierile de vase, împrumuturile maritime și toate rontractele privitoare la comerțul pe mare și la navigațiune;

asigurările terestre, chiar mutuale, în contra daunelor și asupra vieții;

asigurările, chiar mutuale, contra riscurilor navigațiunei;

depozitele pentru cauză de comerț;

depozitele în docuri și antrepozite, precum și toate operațiunile asupra recipiselor de depozit (warante) și asupra scrisurilor de gaj, liberate de ele”.

În continuare, art. 4 din vechea reglementare. stipula: „Se socotesc, afară de acestea, ca fapte de comerț, celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul”.

În sfârșit, art. 56 C. corn. dispunea: „Dacă un act este comercial numai pentru una din părți, toți contractanții sunt supuși, în cât privește acel act, legii comerciale, afară de dispozițiile privitoare la persoana chiar a comercianților și de cazurile în care legea ar dispune altfel”.

În știința dreptului comercial, faptele de comerț reglementate de Codul comercial erau împărțite în trei categorii: faptele de comerț obiective (art. 3 C. corn.), faptele de comerț subiective (art. 4 C. corn.) și faptele de comerț unilaterale sau mixte (art. 56 C.com.)

Deși abrogate, textele Codului comercial referitoare la faptele de comerț pot servi ca orientare în operațiunea de calificare a unei întreprinderi ca având natură economică sau comercială. De exemplu, ori de câte ori în practică suntem în prezența unor fapte dintre cele ce erau reglementate de art. 3 C. corn., precum cumpărarea în scop de revânzare, activitățile de fabrică și manufactură, activitățile de construcții, de spectacole publice, activitățile de transport etc., pot fi calificate drept întreprinderi comerciale sau economice, deoarece astfel de operațiuni sunt rezervate profesioniștilor care au calitatea de comercianți, iar nu oricăror persoane care desfășoară o activitate organizată sub forma unei întreprinderi, în accepțiunea actualului Cod civil.

Acum, în contextul reglementărilor actuale, mai ales a N.C.C. și a celor din O.U.G. nr. 44/2008, noțiunea de comerciant trebuie redefinită din punct de vedere juridic prin raportare la conceptul de profesionist și la cel de întreprindere comercială.

La nivel terminologic, noțiunile de comerciant și de acte sau fapte de comerț au dispărut fiind înlocuite cu termenul de "profesionist” și respectiv “activități de producție, comerț sau prestări de servicii". 

În accepțiunea N.C.C. sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere. Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate, ce constă în producerea, administrarea ori îmstrăinarea de bunuri, sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu scop lurativ.

Așadar, se poate concluziona că, în concepția N.C..C, desfășurarea unei activități organizate și sistematizate califică această activitate ca având caracter profesional, iar persoana care o realizează dobândește statutul juridic de profesionist.

Prin urmare, în timp ce Codul comercial de la 1887 consacra autonomia dreptului comercial pe conceptul de fapte de comerț și cel de comerciant, N.C.C reglementează sistemul unității dreptului privat, pe baza conceptului de profesionist și cel de întreprindere.

Desfășurarea unei activități economice organizate, ce constă în producerea și circulația de mărfuri, executarea de lucrări ori prestarea de servicii implică sîvârșirea unor acte juridice, fapte juridice și operațiuni economice.

Deoarece vizează o întreprindere comercială, aceste acte juridice, fapte juridice și operațiuni economice pot fi calificate, convențional, ca acte juridice comerciale.

Așadar, la ora actuală sunt considerate acte juridice comerciale numai acele acte juridice, fapte juridice și operațiuni economice aferente exploatării unei întreprinderi comerciale.

Actele juridice comerciale au ca principale trăsături:

sunt acte juridice, fapte juridice și operatiuni economice generate de desfășurarea activității economice în mod organizat de către profesioniști, care sunt comercianții;

au ca obiect producerea și circulația mățfurilor, executarea de lucrări și prestarea de servicii;

au drept scop obținerea de profit.

Noul Cod civil deși consacră o reglementare unitară a raporturilor juridice patrimoniale, totuși distinge în privința participanților la aceste raporturi juridice, între profesioniști și neprofesioniști. Așa cum rezultă din cuprinsul art. N.C.C.., pentru definirea noțiunii de profesionist, legiuitorul apelează la conceptul de întreprindere.

Semnificația juridică a noțiunii de întreprindere consacrată de N.C.C.este diferită de cea reglementată de Codul comercial.

În accepțiunea Codului comercial, întreprinderea reprezenta o categorie a faptelor de comerț obiective, pe lângă faptele de comerț de interpunere în schimb sau circulație și faptele de comerț conexe (accesorii).

Noul Cod civil a generalizat conceptul de întreprindere asupra tuturor activităților organizate, conferindu-le, astfel un caracter profesional. Această realitate juridică îndreptățește opinia potrivit căreia exploatarea unei întreprinderi constituie forma juridică a oricărei activități
profesionale.

Întreprinderea își păstrează caracterul profesional, indiferent de obiectul activității și de scopul acesteia. Obiectul și scopul constituie criteriile esențiale în caracterizarea unei întreprinderi și, implicit, în stabilirea statutului juridic al celui care o exercită, respectiv a titularului întreprinderii.

Astfel, desfășurarea unei activităt economice, organizate și sistematice, cu caracter profesional, în scopul obțineri unui profit, este proprie activității economice.

Aceasta înseamnă că o întreprindere al cărei scop este obținerea profitului este o întreprindere economică și, dimpotrivă, o întreprindere având un scop nonprofit, este o
întreprindere civilă.

Profesionist este acela care lucrează într-un anumit domeniu de activitate, pe baza unei pregătiri corespunzătoare, N.C.C. consacrând semnificația juridică a profesionistului, raportând-o la exploatarea unei întreprinderi.

Art. 8 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind N.C.C., dispune că noțiunea de „profesionist” prevăzută la art. 3 include categoriile comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale, astfel cum aceste noțiuni sunt prevăzute de lege, la data intrări în vigoare a N.C.C.

Așadar, în funcție de obiectul și scopul ei, activitatea desfășurată în mod organizat și sistematizat, poate fi o întreprindere economică sau o întreprindere civilă.

Având în vedere această distincție, în literatura de specialitate se apreciază în mod judicios că profesionistul care exploatează o întreprindere economică are calitatea de comerciant, iar profesionistul care exploatează o întreprindere civilă, ale calitatea de necomerciant.

Așadar, în concepția N.C.C., comerciant este profesionistul persoană fizică sau persoană juridică, care exploatează, în condițiile legii, o întreprindere economică.

S-a subliniat, tot în cadrul doctrinei că, deși N.C.C. nu cuprinde referiri la conceptul de comerciant, totuși, acest concept nu a dispărut, ci își păstrează actualitatea.

Noutatea codului civil în privința conceptului de comerciant constă în schimbarea fundamentului acestui concept, ca urmare a înlocuirii sistemului de reglementare a autonomiei dreptului comercial cu sistemul drepțului privat.

Calitatea de comerciant presupune un anumit regim juridic diferit de cel al necomerciantului.

În concret, statutul juridic al comerciantului se caracterizează, în principal, prin faptul că legea instituie anumite obligații, care au fost denumite în nod tradițional obligații profesionale ale comercianților.

Așadar, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 26/1990, anterior demarării activității, profesioniștii, le revine ca principală îndatorire solicitarea înmatriculării în registrul comerțului, iar în timpul desfășurării activității, principal obligație constă în înscrierea în registru a mențiunilor ce vizează actele și faptele statuate lege. La încetarea activității, comercianții sunt obligați să ceară radierea din registrul comerțului.

O altă obligație privește ținerea evidenței activității comerciale, prin registrele comerciale și de contabilitate, în temeiul Legii contabilității nr. 82/1991.

Apoi, comerciantul este obligat să exercite comerțul său în condițiile unei concurențe licite, astfel cum prevăd dispozițiile Legii nr. 21/1996 asupra concurenței și dispozițiile Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale.

De asemenea, comercianții trebuie să respecte obligațiile privind protecția consumatorilor, reglementate, în principal de O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor și de Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului.

Tot astfel, N.C.C. consacră anumite reguli speciale aplicabile actelor juridice comerciale. Pot fi date cu titlu de exemplu dispozițiile privind reprezentarea consacrată de
art. 1.297 N.C.C., solidaritatea codebitorilor-art. 1.446 N.C.C., consecințele întârzierii obligațiilor bănești-art. 1.523 alin. (2) N.C.C. C, etc.

În sfârșit, comercianții sunt supuși impozitului pe profitul realizat din activitatea ce o desfășoară, în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

BIBLIOGRAFIE

Doctrină

Adam, I., C.N. Savu, Legea societăților comerciale, Comentarii și explicații, Editura C.H. Beck, București 2010;

Fl.A Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, Noul Cod civil, Editura C.H.Beck, București 2012;

Căpățână, O. Societățile comerciale, Editura Lumina Lex, București 1996;

Cărpenaru, D. Stanciu, Tratat de drept comercial român, Editura Universul Juridic, București 2011;

Cărpenaru D.Stanciu Tratat de drept comercial, conform Noului Cod civil, Editura Universul juriidc, București 2012;

Cucu, C., M.V. Gavriș, C.G. Bădoiu, C.Haraga, Legea societăților comerciale nr.31/1990, repere bibliografice, practică judiciară, decizii ale Curții Constituționale, adnotări, Editura Hamangiu, 2007;

Nemeș,Vasile Drept comercial conform Noului Cod civil, Editura Hamangiu, București 2012;

Piperea, Ghe. Drept comercial, vol. , Editura C. H. Beck, București 2008;

Piperea, Ghe. Drept comercial. Întreprinderea, Editura C.H. Beck, București, 2012;

Săuleanu, Lucian Societăți comerciale. Studii., Editura Universul Juridic, București, 2012;

Schiau, Ioan, Titus Prescure, Legea societăților comerciale nr. 31/1990, Analize și comentarii pe articole, ediția a 2-a, revăzută, adăugită și actualizată, Editura Hamangiu, București 2009;

Turcu, Ion, Tratat teoretic și practic de drept comercial, vol.I,
vol. II, Editura C.H. Beck, București 2008;

Articole din reviste de specialitate

I. Bălan, Natura juridicăa a societății comerciale, în Dreptul nr. 11/2000;

O. Căpățână, Societățile comerciale în interpretarea jurisprudenței, în RDC
nr. 1/1999;

D. Clocotici, Societățile agricole comerciale și necomerciale, în Dreptul nr. 12/1991;

St. D. Cărpenaru, Dreptul comercial în condițiile Noului Cod civil, în Curierul judiciar nr. 10/2010;

Legislație

Legea nr. 287/2009 privin Codul civil, publicată în M. Of al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011;

Legea nr. 31/1990, legea societăților comerciale, actualizată, republicată în M. Of al României, Partea I, nr.