Sistemul de Intelligence In Uedoc

=== Sistemul de intelligence in UE ===

Sistemul de intelligence în UE

În actualul mediu geopolitic și geostrategic, statele Uniunii Europene, prin activitățile de informații, contrainformații și securitate, protejează cetățenii și statele, realizând menținerea stabilității interne și consolidarea mediului european de securitate, informația pentru securitate avînd în acest context, valoare strategică. 
Informația, obținută prin forme, metode și proceduri specifice sau furnizată de către structurile specializate ale statelor membre, are importanță pentru realizarea acțiunilor de prevenirea și contracararea traficului ilicit de stupefiante, a rețelelor de imigrație clandestină, a terorismului, traficului de vehicule furate, a traficului cu ființe umane, inclusiv pornografia infantilă, falsului de monedă, traficului de materiale nucleare, spălării banilor, criminalității în detrimentul mediului, furturilor organizate, traficului ilicit de bunuri culturale, piratării de produse.
Informația, colectată și procesată conform normelor permise de acquis-ul comunitar, este necesară pentru funcționarea și reforma instituțiilor Uniunii Europene care are nevoie de instituții stabile, bine structurate și legitime din punct de vedere democratic.
Înainte de anul 2000 nu se punea problema cooperării în domeniul intelligence ului în cadrul instituțiilor UE, chiar dacă existau rețele bilaterale sau multilaterale, schimbul de informații se realiza între agențiile naționale în funcție de interesul, încrederea și conform pricipiului reciprocității.
În domeniul intelligence-ului militar, a existat un sistem formalizat de schimb de informații în cadrul NATO în funcție de evoluțiile tensiunilor razboiului rece. Cooperarea în intelligence-ul militar la nivelul instituțiilor UE a apărut în anul 2000, ca o consecință a dezvoltării PESCA. Nu este vorba de apariția vreunui service UE de intelligence, tot așa cum crearea PESCA nu a dus la apariția unei armate comunitare . S-a dezvoltat un sistem pentru diseminarea unor produse de intelligence de calitate superioară între statele membre.
Odată cu apariția organismelor permanente Comitetul Politic și de Securitate – CPS și Comitetul Militar au fost dezvoltate concepte, politici și proceduri, inclusiv un manual pentru managementul crizelor și a fost lansată prima operațiune militară UE – Concordia în Macedonia, operațiune cu recurs la capabilitățile NATO, urmată de Operațiunea Artemis în Congo, fără ajutor NATO.
Obiectivul esențial al serviciilor de intelligence este furnizarea la timp și într-un format accesibil a informațiilor solicitate de decidenți. În cazul UE, beneficiarii produselor intelligence sunt toți cei implicați în procesul de formulare a deciziilor politico-militare, Comitetul Militar, CPS, Înaltul Reprezentant, Consiliul, Comisia și, în timpul operațiunilor de managementul crizelor, personalul de comandă. Beneficiarii nu sunt ierarhizați, nici unul nu este mai important decât altul, prioritatea variază în funcție de stadiul procesului de formulare a deciziei.
Dacă este vorba de o operațiune militară, Comitetul Militar are o funcție importantă. Pentru comandantul unei operațiuni UE, provocarea nu este doar să i furnizeze informații top down, ci să conceapă un sistem care să asigure personalul implicat în culegerea și prelucrarea informațiilor și să furnizeze celor implicați în comanda operațiunii, informațiile disponibile decidenților feed back-ul despre desfășurarea operațiunilor, de tip bottom up.

Uniunea Europeană nu are încă o instituție cu funcții de coordonare, analiză, sinteză și diseminare a informațiilor pentru fundamentarea deciziilor în domeniul apărării și securității. Nu există o politică comunitară, doctrină sau strategie pentru cooperarea în intelligence. Schimbul de informații și coordonare la nivel UE ar fi necesar deoarece:
1. mediul de securitate actual impune securitatea prin cooperare.
2. agențiile de intelligence naționale nu mai pot gestiona problemele apărute dat fiind caracterul tranfrontalier al amenințărilor contemporane.
3. multipolaritatea sistemului internațional impune schimbarea sistemului de drept umanitar internațional și a instituțiilor internaționale de securitate.
4. la nivel național, resursele sunt limitate pentru a acoperi noile programe de culegere de informații, fie ele chiar din surse tehnice.
Activitatea de securitate este evaluată după două criterii: instrumental-tematic și geografic. Conform primului criteriu, există cinci mari direcții de acțiune: militar, justiție, securizarea frontierelor și poliție, protecție civilă, deminare și asistență umanitară, economic și comercial, diplomatic, cel de-al doilea criteriu delimitează nivelul intern și extern al Uniunii.
Colaborarea, cooperarea și conlucrarea între serviciile de informații există în interiorul alianțelor militare în probleme de interes comun. Poate avea drept scop distribuția geografică sau tematică a unor activități de culegere (cu precădere de informații din surse electronice – SIGINT), care presupun instalații complexe și foarte costisitoare.
Schimb de informații la nivel UE se realizează prin Sistemul Informatic Schengen – SIS și CIS- Custom Information System. Ambele sisteme sunt complet descentralizate. SIS este un sistem de raportare sau un instrument de căutare, care este consultat de către poliție, poliția de frontieră, vamală sau de autoritățile care emit vize sau permise de rezidență. Chiar dacă SIS II se vrea mai mult decât un instrument de investigare, el include schimb de informații referitoare la infracționalitate, nefiind conceput pentru un beneficiar anume. Poate fi accesat de către agenții consulari, poliția națională, servicii care pot încărca informații în conformitate cu legislația lor națională.
SIS este completat de o serie de alte mecanisme de aplicare a legii, precum European Judicial Network sau Oficiul European Antifraudă – OLAF.
Chiar dacă nu există un cadrul legal și instituții cu atribuții exclusive în intelligence ul comunitar, schimbul de informații se realizează prin cele 16 agenții ale Comunității Europene, din care 8 au atribuții de culegere/producție/diseminare a informațiilor în diferite domenii. În vederea discriminării atribuțiilor acestora, au fost împărțite în funcție de cei 3 piloni ai UE:

1. Agenții cu atribuții în implementarea „primului pilon” al Uniunii Europene – domeniul comunitar. Din această categorie fac parte Agenția Europeană pentru Securitate Aviatică , Agenția Europeană pentru Securitate Maritimă , Agenția Europeană pentru Securitatea Alimentelor , Agenția Europeană de Mediu , Agenția Europeană pentru Securitatea Rețelelor și Informației, Centrul European de Monitorizare a Drogurilor și Consumului de Drog.

2. Agenții cu atribuții în implementarea celui de-al „doilea pilon” al Uniunii Europene -Politica Externă și de Securitate Comună. Agenția Europeană de Apărare îmbunătățește și coordonează capabilitățile statelor membre în domeniul apărării și managementului crizelor și de a susține PESC prin cercetare și dezvoltare tehnologică militară. Institutul European pentru Studii de Securitate contribuie la crearea unei culturi de securitate europene prin studii și dezbateri, analize și prognoze.

3. Agenții cu atribuții în implementarea celui de-al „treilea pilon” al Uniunii Europene –Cooperarea Polițienească și Judiciară în domeniul combaterii criminalității. Colegiul European de Poliție – CEPOL asigură cooperarea europeană în domeniul polițienesc prin formarea resurselor umane care lucrează în domeniul combaterii infracționalității transfrontaliere.
Biroul European de Poliție -Europol este organizația care se ocupă de aplicarea legii în cadrul Uniunii Europene și care operează cu informațiile referitoare la criminalitate.

EUROPOL funcționează din 1995, asigură schimbul permanent de informații în scopul prevenirii și combaterii criminalității organizate internaționale, în traficul de droguri, rețelelor de imigranți, traficului de autoturisme, falsurilor de monedă și alte mijloace de plată, traficului de ființe și a traficului cu substanțe radioactive și nucleare și terorismului.
Capacitatea Europolului de a sprijini activitatea de intelligence poate fi lesne îmbunătățită prin extinderea responsabilităților sale.
Activitatea sa nu ar trebui să fie redusă doar la prevenirea și combaterea infracțiunilor în care sunt implicate două sau mai multe state, ci să poată să se implice în altele care au loc pe teritoriul statelor terțe, mai ales a statelor candidate. În vederea creșterii eficienței Europolului analiștii au propus o colaborare mai strânsă Europol – SITCEN.

Organismul European pentru Îmbunătățirea Cooperării în Domeniul Judiciar – EUROJUST coordonează activitatea autorităților naționale competente în lupta împotriva infracțiunilor transfrontaliere grave, a criminalității informatice, fraudei și corupției, spălării banilor și infracțiunilor ecologice. . EUROJUST are atribuții în schimbul de informații și asistența juridică, inclusiv în procedurile de extrădare.

Agenția Europeană pentru Managementul Coordonării Operaționale a Granițelor Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene – FRONTEX asigură controlul granițelor externe ale statelor membre prin instruirea angajaților instituțiilor naționale cu atribuții în domeniu, redactarea de evaluări de risc, dezvoltarea de noi tehnologii de supraveghere și coordonarea cooperării în domeniul repatrierii imigranților ilegali.
Departamentul Informații coordonează elaborarea și difuzarea informațiilor conform acordurilor NATO, incluzând politica informațională și documentele de bază ale sectorului informații, prin acestea abilitând Comitetul Militar să dea instrucțiuni și să ia decizii bine documentate cu privire la structura, organizarea, logistica și capacitatea operativă a forțelor NATO.

Unitatea de Avertizare Timpurie și Planificare funcționează din 1999, în conformitate cu prevederile Tratatului de la Amsterdam, furnizează evaluări pentru PESC, emite avertizări timpurii cu privire la crizele internaționale și formulează recomandări. Unitatea este organizată geografic, pe regiuni, Balcani/Europa Centrală/Probleme Orizontale și America Latină – Federația Rusă/Ucraina/relații transatlantice/Asia – Mediterana/procesul Barcelona – Orientul Mijlociu/Africa.
Evaluările au la bază informații diplomatice, eonomice, politice și sociale obținute din surse fără acces reglementat și de la reprezentațele diplomatice ale statelor membre.

Centrul Comun pentru Situații (Joint Situation Center – SITCEN), cu sediul la Bruxelles, face conexiunea între informațiile de natură civilă și militară, realizând sinteza informațiilor și asigură difuzarea lor celor în drept. Subordonat Secretarului general și condus de Consilierul Special al acestuia, SITCEN culege și analizează informațiile intelligence ului național ale statelor membre, elaborează analize de risc folosind sursele deshise, rapoartele diplomatice și informațiile provenite de la serviciile specializate ale statelor membre. SITCEN redactează rapoarte zilnice de situație, prioritizând temele în funcție de zonele cu potențial conflictual („Watchlist”). SITCEN este responsabilă cu monitorizarea crizelor. A fost propusă extinderea activității Centrului, prin completarea celor 7 analiști SITCEN cu personal din toate statele membre astfel încât să existe o largă implicare în activitatea Centrului.

Consiliul European de la Helsinki din 1999 a aprobat utilizarea capacităților instituționale ale Uniunii pentru simplificarea procesului decizional, agreându-se înființarea organismelor politice și militare permanente – Comitetul Politic și de Securitate, Comitetul Militar și Statul Major Militar.

Comitetul Politic și de Securitate (CPS), preia toate aspectele PESC, monitorizează dinamica mediului de securitate, pentru a putea oferi Consiliul Miniștrilor de Externe, pe baza analizei sale, recomandări în ceea ce privește elaborarea politicilor de urmat. În plus, CPS monitorizează implementarea politicilor UE și constituie punctul de legătură în ceea ce privește schimbul de informații dintre diversele instituții și actorii implicați în structurile PESC/PESA — inclusiv NATO. Comitetul Politic și de Securitate reunește ambasadorii naționali permanenți, componența fiind similară Consiliului Nord-Atlantic al NATO. Prezidat de ambasadorul din statul care are deține președinția prin rotație a UE, Comitetul Militar al UE, asemănător Comitetului Militar al NATO, este compus din șefii departamentelor apărării sau reprezentanții militari ai acestora din statele membre.

Comitetul Militar oferă consiliere militară și înaintează propuneri Comitetului Politic și de Securitate și îndrumare militară Statului Major. În timpul unei operațiuni, Comitetul Militar monitorizează desfășurarea adecvată a acesteia.

Statul Major Militar al UE realizează expertiza militară, se ocupă de avertizarea timpurie, evaluarea situațiilor și planificarea strategică pentru sarcinile Petersberg, inclusiv de identificarea forțelor europene naționale și multinaționale și implementează, sub îndrumarea Comitetului Militar, politicile și deciziile PESA. Statul Major Militar al UE cuprinde 6 componente: Politici și Planificare, Informații, Operații și Exerciții, Logistică și Resurse, Comunicații și Sisteme de Informații, Celula de Planificare Civil-Militară.
Statul Major Militar are în subordine Divizia de Informații INTDIV, cu 30 experți din statele membre care se subordonează Directorului General al Statului Major Militar, dar dispun de o linie de comunicare securizată cu propriile servicii de informații, care permite să primească informații din țara pe care o reprezintă și să emită comenzi de informații. Divizia colaborează cu Comitetul Militar, Centrul Comun pentru Situații și agențiile de informații naționale.

Celula de Planificare Civil-Militară funcționează din 2005, în vederea consolidării capacității Uniunii de planificare a unei operațiuni de managementul crizelor, susținerea comandamentului național desemnat pentru gestionarea unei operațiuni autonome, asistarea coordonării operațiunilor civile și generarea capacității de lansare a unei operațiuni autonome a UE.
Din decembrie 2003, au fost înființate structurile permanente de legătură ale UE la SHAPE și ale NATO pe lângă Comitetul Militar. Celula UE la SHAPE pregătește operațiunile UE cu recurs la resurse și capacități NATO, în baza acordurilor Berlin Plus, și sprijină DSACEUR (adjunctul Comandantului Suprem al forțelor aliate în Europa) în calitate de comandant operațional pentru o operațiune condusă de UE. Echipa de legătură a NATO la UE a fost constituită și funcționează în cadrul Comitetului Militar.
Cooperarea NATO și UE în domeniul schimbului de informații va crește semnificația rețelei informatice secrete a NATO – Sistemul de Culegere și Exploatare a Informațiilor de pe Câmpul de Luptă (Battlefield Information Collection and Exploitation System – BICES) unde statele membre NATO implementează informații selectate de experți, pentru a le împărtăși Alianței. Există un acord de securitate UE -NATO ce nu se referă la schimbul de informații între EUMS/SITCEN și NATO (SHAPE/IMS).

Ciclul intelligence include ca principale etape colectarea, prelucrarea, interpretarea, evaluarea, diseminarea și feed back-ul. Etapa în care intervine UE este cea de evaluare a informației, căci etapele de colectare, prelucrare și interpretare revin statelor membre, cu excepția intelligence-ul IMINT, când prelucrarea și interpretarea au loc la nivel comunitar, în cadrul Centrului Satelitar de la Torrejon. Centrul, în timpul unei operațiuni UE, va fi implicat în toate etapele ciclului intelligence. Nevoia unui proces de evaluare comună este un factor care trebuie avut în vedere când este vorba de cooperarea UE intelligence. Organizațiile militare de informații a statelor membre au stabilit că toate informațiile să fie centralizate de către Divizia Intelligence a personalului militar.
Un aspect care trebuie să intervină în stabilirea cooperării UE în intelligence este măsurarea – benchmarkingul, pentru a identifica bunele practici.
Este nevoie înainte de orice de sisteme performante, securizate de IT și comunicare, etapa care a fost parțial atinsă prin stabilirea la Kortenberg a staff ului care gestioenază informațiile UE.
Sateliții oferă informații necesare pentru prevenirea și managementul crizelor, pentru monitorizarea fluxurilor de refugiați, a embargourilor, pentru pregătirea intervențiilor umanitare și militare, constituind singurul mijloc de supraveghere permanentă a proliferării armelor de distrugere în masă și un mijloc important de verificare a modului în care sunt respectate prevederile tratatelor privind controlul armamentului.
Uniunea Europeană nu dispune de un centru propriu de observații prin sateliți și nici de vreo stație de furnizare a imaginilor. Există un centru satelitar în funcțiune, dar care prelucrează imagini furnizate de sateliți comerciali. Centrul utilizează informații clasificate furnizate de sateliții militari americani, precum Helios.
Cooperarea UE NATO în doemniul intelligence s-a materializat în Programul Helios iar continuarea programului, Helios 2 și acordurile Pléïades/Cosmo Skymed și Helios/SAR Lupe constituie argumente în favoarea unei unui sistem european global de monitorizare a spațiului, în cadrul unei politici spațiale comune.
În prezent, Centrul pentru Sateliți al UE are misiunea de a procesa informațiile obținte prin observarea din spațiu și de a înainta produsele informative rezultate Centrului Comun pentru Situații și Statului Major Militar. La rândul său, Statului Major Militar, prin Divizia de Informații, comunică Centrului pentru Sateliți necesitățile informative.
Toate forțele aeriene militare ale statelor UE dispun de o componentă însărcinată cu recunoașteri aeriene, cu ajutorul tehmologiilor radar, fotografice și infrarorșu.
Pentru supravegherea teatrelor de operațiuni poate fi utilizat atât sistemul de recunoaștere HORIZON, montat pe elicoptere și sistemul aeropurtat ASTOR (capabil să proceseze și livreze imagini radar.
Dronele sunt folosite în situații de criză pentru cercetarea aeriană, pentru misiuni cu un grad ridicat de risc sau sensibile din punct de vedere politic.
Tehnologiile de interceptare a transmisiilor (SIGINT – signal intelligence) sunt surse importante de informații, precum rețeaua ECHELON, care permite interceptarea comunicațiilor, conversațiilor, semnalurilor, faxurilor, e-mail-urilor oriunde în lume.
La nivelul UE, în prezent nu există o cooperare în domeniul SIGINT, statele membre considerând că monitorizarea spațiului electromagnetic este o problemă ce ține de suveranitate. Culegerea de informații electronice se realizează prin intermediul unor facilități amplasate pe sateliți, la bordul unor avioane sau vase, dar și în centre de monitorizare terestre. Spre deosebire de IMINT, SIGINT a preocupat în mai mică măsură statele membre UE.
În ciuda demostrației din ce în ce mai evidente că ar fi nevoie de o comunitate de informații UE, până în prezent responsabilii europeni s-au opus înființării serviciului de informații al UE. Cooperarea UE a constat în schimbul de informații geo-spațiale, în cadrul EUSC.
IMINT (imagery intelligence) constituie o capabilitate necesară, dar insuficientă fiind necesar un schimb de informații obținute prin surse secrete umane și tehnice (HUMINT și SIGINT) și de o structură care să permită integrarea acestora în produse informative bazate pe toate sursele disponibile („all-source intelligence products”).

Concluzii
Dezvoltarea cooperării internaționale între agențiile de intelligence a devenit un imperativ al mediului de securitate actual. Dacă noile amenințări trebuie să fie abordate colectiv, nu este doar de dorit, este chiar imperios necesară gestionarea lor prin cooperare. UE, spre deosebire de alte organizații coordonează o gamă largă de instrumente politice și de securitate. În prezent patru agenii UE gestionează schimbul de intelligence: Joint Situation Centre – SITCEN, Divizia de Informații – INTDIV, EU Satellite Centre – EUSC și Europol.
Nu poate fi susținută necesitatea creării altor instituții care să asigure cooperarea în domeniul intelligence ci mai curând modificarea celor existente în așa fel încât să fie în măsură sa ofere informațiile necesare fundamentării politicilor UE. În timp ce INTDIV și EUSC sunt funcționale, SITCEN și Europol ar trebui revizuite. Activitatea SITCEN trebuie îmbunătățită și extinsă, având în vedere că se ocupă cu diseminarea către UE și statele membre a informațiilor externe. Europol ar trebui să coopereze mai strâns cu agențiile pilonului II- PESCA și responsabilitățile ei ar trebui extinse. Este propusă înființarea Rețelei Europene de Comunicații de Informații care va facilita comunicarea agențiilor de informații din statele membre și îmbunătățirea evaluării amenințărilor, fiind și o condiție de bază pentru o evaluarea comună, mai ales că Uniunea are capacitate limitată de schimb de informații, datorită capabilităților insuficiente de colectare și depinde de sprijinul statelor membre.
Orice formă ar avea cooperarea UE în domeniul schimbului de informații trebuie să îndeplinească patru condiții: informațiile să poată fi distribuite, astfel încât toate statele să le primească. Structurile de cooperare trebuie să fie fezabile, ceea ce presupune folosirea celor deja existente și de asemenea, luarea în calcul a împărțirii responsabilităților și competențelor naționale și comunitare. Este nevoie de asigurarea sustenabilității cooperării și nu în ultimul rând, a simplificării procesul de intelligence și formulare a deciziilor pe baza acestora .
Principalii oponenți la constituirea unei organizații europene de informații sunt statele cu servicii de informații eficiente – Marea Britanie, Germania, Franța, Italia și Spania. Împreună cu Olanda și Suedia, cooperează în cadrul SITCEN și nu sunt interesate de modificarea sistemului de cooperare în domeniul informațiilor al Uniunii Europene. Un alt obstacol în constituirea unui serviciu european de informații îl constituie existența unor relații privilegiate între serviciile de informații ale unor state europene membre NATO și cele americane.
Comunitățile informative naționale ale statelor membre UE sunt organizate diferit și nu se poate găsi o corespondență exactă între ele. În intelligence, încrederea este o valoare determinată cultural și este greu de identificat cum s-ar putea transcende lipsa ei în realizarea unei transparențe a serviciilor de informații, mai ales în ceea ce privește sursele.
Totuși, în lipsa unor structuri de cooperare, în vederea eficientizării schimbului de informații la nivelul Uniunii Europene au fost propuse:
* extinderea capabilităților Diviziei Informații a Statului Major Militar;
* îmbunătățirea capabilităților de culegere de informații HUMINT și SIGINT, precum și încurajarea schimbului de informații la nivel european;
* dezvoltarea forțelor speciale și unităților de culegere a informațiilor militare și asigurarea interoperabilității acestora, prin organizarea de exerciții comune;
* dezvoltarea capabilităților Centrului pentru Sateliți al UE și completarea personalului cu experți militari;
* elaborarea unei politici europene adecvate în domeniul intelligence și înființarea unei structuri de implementare;
* înființarea uneui Agenții Europene de Informații cu responsabilități de culegere, analiză-sinteză și diseminare a informațiilor statelor naționale;
* armonizarea politicilor naționale în domeniul intelligence, prin înființarea unor Autorități Naționale de Informații;
* transformarea Centrului pentru Sateliți de la Torrejón în Birou European pentru Imagistică în domeniul Apărării;
* delimitarea competențelor serviciilor naționale, de exemplu, în domeniul intelligence-ului militar, a celor INTDIV sau SITCEN nu va fi întotdeauna posibilă în termeni clari – interesele naționale și cele ale Uniunii vor fi convergente sub toate aspectele.

În opinia analiștilor, procesul de constituire al unei agenții europene de informații ar urma să se deruleze în mai multe etape. Într-o primă fază, organismele de conducere executive ale UE ar urma să aloce fiecărui stat membru competențe informative pe anumite spații de interes, în funcție de capacitățile operaționale și informative ale serviciilor naționale de informații ale statului respectiv.
În paralel, structurile de analiză ale serviciilor de informații din statele membre UE ar urma să aloce o importanță sporită analizelor efectuate de entități ne-guvernamentale, centre de cercetare, universități sau persoane juridice din domeniul economic și științific, precum și informațiilor provenite din surse deschise.
Recunoașterea importanței informațiilor a condus la ideea de înființare a unei Agenții Europene de Informații care invita toate statele la cooperare în acest domeniu și la dezvoltarea acestei structuri de intelligence care să sprijine procesul european de informare și sprijin în luarea deciziilor. Toate statele și organizațiile participă la culegerea de informații de interes din domeniul militar, al crimei organizate, al terorismului, dar și informații economice sau cu privire la gestionarea unor crize din anumite zone instabile care ar putea afecta indirect echilibrul de securitate european.
Este nevoie ca odată cu fundamentarea politicii externe, de securitate și apărare comune, UE să elaboreze o politică comună în domeniul intelligence-ului.

Bibliografie
1. Graham Messervy Whiting, Intelligence cooperation in the Euroepan Union, în The politics of european security, Jess Pilegaard, ed., Danish Institute for International Studies, 2004
2. Cristian Troncotă, Horațiu Blidaru, Constituirea Comunității europene de informații – o posibilă soluție la provocările începutului de mileniu în planul securității
3. Troncotă, Cristian, Arhitectura de informații la nivelul Uniunii Europene, curs, Comunități de informații moderne, ANI, 2009
4. *** – Politica europeană de securitate și apărare, Departamentul pentru integrare euroatlantică și politica de apărare, MApN, 2006
5. Muller Wille, Bjorn, For our eyes only? Shaping an intelligence community within the EU, Occasional paper no 50, ianuarie 2004, EU Institute for Security Studies

Doina DIACONESCU