Riscul la Inundatii In Zona Municipiului Bucuresti Si Amenajari Pentru Diminuarea Acestuiadoc

=== Riscul la inundatii in zona municipiului Bucuresti si amenajari pentru diminuarea acestuia ===

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE GEOGRAFIE

Riscul la inundatii in

zona Municipiului Bucuresti

si

amenajari pentru diminuarea acestuia

Conducător științific:

Prof. univ. dr. Liliana Zaharia

Absolvent:

Petruța Căpraru

bucurești

2009

C U P R I N S

Introducere

PARTEA ÎNTÂI

PROBLEME GENERALE

Capitolul 1. Poziția geografică – factor de vulnerabilitate la inundații …….. pg. 5

Capitolul 2. Scurt istoric al cercetărilor ……………………………………………….. pg. 6

Capitolul 3. Principalele trăsături ale elementelor cadrului natural si social –

economic si influența lor asupra riscului la inundații ………………. pg. 7

3.1. Condițiile naturale …………………………………………………………… pg. 7

3.2. Condițiile social – economice …………………………………………… pg.12

Capitolul 4. Considerații generale privind riscul la inundații …………………. pg. 14

PARTEA A DOUA

CARACTERISITICI HIDROGRAFICE SI HIDROLOGICE

Capitolul 5. Apele curgătoare ……………………………………………………………. pg. 17

5.1. Rețeaua hidrografică din zona municipiului București ………….. pg. 17

5.2. Caracteristici hidrologice …………………………………………………. pg. 21

5.2.1. Scurgerea lichidă …………………………………………………. pg. 21

Scurgerea medie ………………………………………………….. pg. 21

Scurgerea maximă ……………………………………………….. pg. 25

Scurgerea minimă …………………………………………………pg. 28

5.2.2. Scurgerea de aluviuni ……………………………………………. pg. 28

5.2.3. Principalele proprietăți fizice ale apelor curgătoare ….. pg.30

Regimul termic …………………………………………………….pg. 30

Regimul de îngheț ……………………………………………….. pg. 31

5.3.. Lacurile …………………………………………………………………………. pg. 32

5.4. Apele subterane ………………………………………………………………..pg. 33

partea a TreIA

RISCUL LA INUNDATII SI AMENAJARI PENTRU COMBATEREA SI DIMINUAREA ACESTUIA

Capitolul 6. Riscul la inundații în zona municipiului București …………….. pg. 36

6.1.Tipuri de inundații ……………………………………………………….. pg. 37

6.2.Cauze și factori favorizanți ai inundatiilor ………………………. pg. 40

6.3. Inundații majore în zona municipiului București …………….. pg. 44

6.4. Gestionarea situatiei de criză generată de inundatiile din zona Municipiului București in anul 2005 …………………………………. pg. 44

Capitolul 7. Amenajări hidrotehnice de protecție împotriva inundațiilor….. pg. 53

7.1. Schema generală de amenajare pentru combaterea inundațiilor .pg. 53

7.2. Amenajarea râului Dâmbovița ……………………………………………. pg. 54

7.2.1. Date generale privind bazinului hidrografic al râului

Dâmbovița …………………………………………………………… pg. 54

7.2.2. Amenajarea raului Dambovita pe sectorul aval Lacul Morii –

Tînganu ……………………………………………………………… pg. 57

7.3. Amenajarea râului Colentina ……………………………………………… pg. 59

7.4. Amenajarea râurilor Ilfov și Ilfovăț …………………………………….. pg. 60

7.5. Amenajarea râului Argeș …………………………………………………… pg. 61

Capitolul 8. Efectele lucrărilor realizate în cadrul schemei de amenajare privind

combaterea inundatiilor …………………………………………………. pg. 65

8.1. Râul Dâmbovița ……………………………………………………………….. pg. 65

8.2. Râul Colentina …………………………………………………………………. pg. 68

Capitolul 9. Aspecte legislative privind managementul riscului la inundatii in

Romania ………………………………………………………………………. pg. 71

CONCLUzii …………………………………………………………………… pg. 73

Bibliografie …………………………………………………………………………………… pg. 74

Introducere

Prin prezenta lucrare, cu titlul „Riscul la inundatii in zona Municipiului Bucuresti și amenajari pentru diminuarea acestuia”, mi-am propus să analizez care este riscul la inundații pentru Municipiul București și modalitatea de diminuare a acestuia. Gestionarea resurselor de apă în Municipiul București se înscrie in preocupările de gospodărire a apei care trebuie să răspundă cerințelor actuale și de perspectivă ale dezvoltării socio-economice a orașului.

Lucrarea este structurată în trei părți, PARTEA ÎNTÂI – PROBLEME GENERALE, PARTEA A DOUA – CARACTERISITICI HIDROGRAFICE SI HIDROLOGICE și partea a III A – RISCUL LA INUNDATII SI AMENAJARI PENTRU COMBATEREA SI DIMINUAREA ACESTUIA.

În PARTEA ÎNTÂI – PROBLEME GENERALE mi-am propus sa analizez poziția geografică, ca factor de vulnerabilitate la inundații (in Capitolul 1.), am facut un scurt istoric al cercetărilor in domeniu (in Capitolul 2.), apoi am prezentat principalele trăsături ale elementelor cadrului natural, social si economic, precum și influența lor asupra riscului la inundații (Capitolul 3.), iar in ultimul capitol al primei parti am inclus cateva considerații generale privind riscul la inundații (Capitolul 4.).

PARTEA A DOUA – CARACTERISITICI HIDROGRAFICE SI HIDROLOGICE, cuprinzand Capitolul 5. intitulat „Apele curgătoare”, prezinta rețeaua hidrografică din zona municipiului București, caracteristicile hidrologice, iar in final lacurile si apele subterane.

partea a TREIA – RISCUL LA INUNDATII SI AMENAJARI PENTRU COMBATEREA SI DIMINUAREA ACESTUIA cea mai extinsa ca dimensiuni, cuprinzand 4 capitole importante. Primul capitol al partii a treia a lucrarii, Capitolul 6. „Riscul la inundații în zona municipiului București”, prezinta tipurile de inundații, cauzele și factorii favorizanți, vulnerabilitatea la inundatii si face un scurt istoric al cauzelor si consecințelor inundațiilor în zona municipiului București.

In Capitolul 7, sub titlul „Amenajări hidrotehnice de protecție împotriva inundațiilor” este expusa schema generală de amenajare pentru combaterea inundațiilor, precum si amenajarea râurilor Dâmbovița, Colentina, Ilfov și Argeș.

Lucrarea continua cu urmarirea efectelor lucrărilor realizate în cadrul schemei de amenajare privind combaterea inundatiilor pe râurile Dâmbovița si Colentina (Capitolul 8.) si mi s-a parut interesant sa punctez apoi cateva aspecte legislative privind managementul riscului la inundatii in Romania (Capitolul 9.).

In finalul lucrarii sunt prezentate concluziile si bibliografia folosita.

Țin să mulțumesc tuturor celor care m-au sprijinit și m-au ajutat în obținerea informațiilor și elaborarea lucrării, în mod deosebit Doamnei Prof. Univ. Doctor Liliana Zaharia, conducatorul științific al acestei lucrări.

.

PARTEA ÎNTÂI

PROBLEME GENERALE

Capitolul 1

Poziția geografică – factor de vulnerabilitate la inundații

Teritoriul municipiului București constituie o veche și neîntreruptă vatră de intensă locuire de peste 100 000 de ani. Există dovezi privind prezența omului pe acest teritoriu încă din paleolitic (la Radu Vodă, Mihai Vodă, Pantelimon, Măgurele etc.), neolitic (la Dudești, Giulești, Cernica, Jilava etc.), din epocile bronzului și fierului, în care se detașează vestigiile geto-dacilor (la Tei, Fundeni, Herăstrău etc.), apoi cele daco-romane și românești. Pentru secolele III-XIII au fost descoperite numai în perimetrul orașului București, peste 17 vetre de sate.

București este cel mai important nod rutier (pornesc 9 drumuri naționale din care 6 drumuri europene), nod feroviar al României și totodată unul din cele mai mari din partea de sud-est a Europei și nod aerian (pornesc radiar 14 linii interne, stabilindu-se legătura cu cele mai importante centre urbane).

Situat în partea de sud a țării, în Câmpia Română, în subunitatea sa Vlăsia, la aproximativ 60 km depărtare de Dunăre, 100 km de Carpați (de la orașul București) și 250 km de litoralul Mării Negre, municipiul București se desfășoară în direcțiile nord-sud pe 53 km și est-vest pe 46 km, cuprinzând o suprafață de 1521 km², ceea ce reprezintă 0,64% din suprafața tării.

Matematic, centrul municipiului București este intersectat de paralela 44°25׳50״ latitudine nordică și meridianul de 26°04׳50״ longitudine estică.

Limita de nord a municipiului București o constituie localitățile: Mogoșoaia, Tunari, Voluntari; limita de sud: Bragadiru, Măgurele, Jilava; limita de est: Fundeni, Pantelimon, Cățelu, Popești-Leordeni; iar cea vestică: Chitila și Chiajna.

Capitolul 2

Scurt istoric al cercetărilor

Preocupările privind cunoașterea municipiului București și a zonelor înconjurătoare au fost impulsionate de necesități de ordin practic și nu este de mirare că studiile întreprinse au vizat mai ales aspecte de ordin hidrologic și hidrogeologic, deoarece locuitorii Capitalei erau lipsiți de apă potabilă de bună calitate și trăiau sub amenințarea permanentă a inundațiilor provocate de Dâmbovița.

În anul 1910, G. Vâlsan, în lucrarea sa „Temelia Bucureștilor”, face câteva observații asupra fundamentului geologic al orașului București, în timp ce V. Mihăilescu elaborează în 1925 un studiu complex asupra Vlăsiei și Mostiștei, urmat 10 ani mai târziu de lucrarea „București – schiță geografică”, în care prezintă situația Capitalei la monentul respectiv.

Cercetările privind relieful îi au în prim plan pe V. Mihăilescu („Asupra limitelor și marilor diviziuni ale Câmpiei Române”, 1957), P. Coteț („Unele date privind geomorfologia zonei orașului București”, 1963; „Câmpia Română”, 1976), Gr. Posea, N. Popescu și M. Ielenicz („Relieful României”, 1974). Pe lângă lucrările ample și bine documentate ale acestor autori apar însă și o serie de articole dintre care putem menționa „Evoluția paleogeografică și relieful zonei municipiului București” (I. D. Ilie, 1977) și „Orașul București – caracterizare morfologică și morfometrică” (M. Ielenicz, 1984).

În domeniul climatic se remarcă observațiile și comunicările susținute de Bogdan Octavia în perioada 1969 – 1980, precum și studiile vizând modificarea parametrilor meteorologici în zona municipiului București întreprinse de Elena Dumitrescu (1977). La acestea se adaugă lucrările elaborate de colectivele de specialiști din cadrul Institutului de Meteorologie și Hidrologie.

Rețeaua hidrografică a fost bine studiată atât în ceea ce privește scurgerea și proprietățile fizice și chimice ale apei, cât și în ceea ce privește morfologia și morfometria bazinelor hidrografice. Preocupări în acest sens au avut P. Gâștescu și A. Nicola (Lacurile de pe valea Colentinei – geneză și regim hidrologic, 1961), Valeria Velcea (Râurile României, 1967), M. Iancu și S. Stănescu (Valea Argeșului, 1970), P. Gâștescu (Lacurile României, 1971), I. Pișotă și V. Trufaș (Lacurile României, 1971), I. Ujvari (Alimentarea râurilor din R.P.R., 1947; Geografia apelor României, 1972), I. Pișota și C. Moissiu (Hidrografia Bucureștiului și a împrejurimilor sale, 1977), I. Zăvoianu (Morfometria bazinelor hidrografice, 1977), P. Miță (Temperatura apei și fenomenele de îngheț pe cursurile de apă din România, 1986), I. Dinu (Bazinul râului Dâmbovița – Studiu de hidrografie, 1996) și Octavian Cocoș (Sisteme hidrografice și gestionarea apei în municipiul București, 1998). De asemenea, INMH a elaborat două lucrări cu caracter monografic, și anume, „Monografia hidrologică a bazinului râului Argeș” (1966) și „Râurile României” (1971).

Acestor abordări cu un pronunțat caracter geografic li se adaugă unele studii privind regularizarea cursurilor de apă și amenajarea complexă a bazinelor hidrografice. În acest context pot fi menționați P. Solacolu și O. Ceachir (Schema de apărare a Capitalei împotriva inundațiilor, 1981), P. Solacolu (Încadrarea amenajării complexe a râului Dâmbovița în schema cadru a bazinului hidrografic, 1988), precum și C. Popescu și F. Lăzărescu (Concepția generală de amenajare a râului Dâmbovița în municipiului București, 1988). În prezent, studiile și cercetările realizate pe bazine hidrografice sunt realizate de AQUAPROIECT S. A. și coordonate de Administrația Națională „Apele Române” și de Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului.

Studiile privind vegetația, fauna și solurile din zona municipiului București sunt incluse în cadrul unor lucrări ce vizează întreg teritoriul României, având ca autori pe R. Călinescu și colab. (Biogeografia României, 1969), I. Simionescu (Flora României, 1973; Fauna României, 1983) și N. Florea și colab. (Geografia solurilor României, 1968).

Marea bogăție și diversitate a informațiilor și materialelor cartografice referitoare la municipiul București și zonele înconjurătoare a impus cu necesitate realizarea unor lucrări de sinteză care să ofere o imagine cuprinzătoare asupra acestor teritorii. O remarcabilă contribuție în această problemă au avut P. Gâștescu și I. Iordan (Județul Ilfov, 1970), I. Iordan (Zona periurbană a Bucureștiului, 1973), precum și Gr. Posea și Ioana Ștefănescu (Municipiul București cu sectorul agricol Ilfov, 1984).

Capitolul 3

Principalele trăsături ale elementelor cadrului natural si social – economic si influența lor asupra riscului la inundații

3.1. Condițiile naturale

Câmpia Vlăsiei, ca unitate mare în care se situează Bucureștiul, face parte, din punct de vedere geologic, din Platforma Valahă (V. Mutihac, 1974), care împreună cu Platforma Prebalcanică compun Platforma Moesică.

Specificul structural al Platformei Valahe îl constituie, în bază, soclul rigid, format din cristalin metamorfic și roci magmatice, peste care se dispun câteva cicluri de sedimente până la cretacic inclusiv; acestea, împreună cu soclul, formează fundamentul platformei (la sud de Dunăre cretacicul rămâne la zi), ce se scufundă treptat, începând de la Dunăre, către zona subcarpatică. Peste fundamentul acestei platforme sunt dispuse succesiv depozite: dortonian – sarmațian (calcare marnoase, gresii, marne compacte cu intercalații de nisipuri), meoțian – ponțian (marne), dacian, romanian (levantinul) și cuaternar.

Relieful

Municipiul București, se situează în întregime în Câmpia Vlăsiei, una din unitățile centrale ale Câmpiei Române.

Câmpia Vlăsiei are 6 subunități: Câmpia Bucureștiului, Câmpia Snagovului, Câmpia Maia, Câmpia Moviliței, Câmpia Călnăului și Lunca Argeș-Sabar.

Câmpia Bucureștiului reprezintă acea parte a Vlăsiei care stă sub influența directă sau imediată a capitalei; ea își conturează unele aspecte fizico-geografice deosebite față de subunitățile vecine. În vest, limita sa merge până la malul Luncii Argeș-Sabar, în est până la valea Pasărea, în nord până la câmpia de subsidență Titu, iar în sud are o limită tranzitorie către câmpia mai fragmentată și mai înclinată a Câlnăului. În subsolul sau imediat se întâlnesc pietrișuri (de Colentina), cu o bogată pânză freatică și cu izvoare, iar peste ele se găsește loess, cu grosimi de până la 10m. Câmpurile formează dominanta principală a reliefului, după care urmează văile, mai ales luncile Dâmboviței și Colentinei, fiecare cu microrelief specific. În limitele municipiului (inclusiv județul Ilfov), Câmpia Bucureștiului ocupă circa 47% din teritoriu. Altitudinile sale coboară de la 110 – 100 m în nord-est, către 50 – 60 m în sud -est, cu pante sub 2°; cam 50% din suprafața sa are înălțimi între 80 – 100 m, 2,2% peste 100 m și 4,8% sub 60 m. După discontinuitățile create de văile principale, ca și după tranziția către câmpia de subsidență, au putut fi deosebite 4 subunități: Câmpia Ilfovului, Câmpul Otopeni-Cernica, Câmpul Colentinei, Câmpia Cotroceni-Berceni.

Clima

Din poziția pe glob (44°25׳ lat. N și 26°05׳ long. E), ca și din poziția în interiorul Europei și în plină câmpie, Bucureștiul se situează într-un climat temperat – continental cu ușoare nuanțe excesive și face parte din sectorul climatic central al Câmpiei Române. Ca urmare a poziției matematice, razele solare formează un unghi de incidență de 69°02׳, la solstițiul de vară și de 22°08׳, la cel de iarnă.

Tabelul 1. Tabelul 2.

Radiația solară globală (1969) Temperatura aerului (1896-1965)

(k.cal/cm²)S °C)

După O. Necșa, C. Popovici, 1969.

Cât privește dinamica generală a atmosferei, dominante sunt masele de aer de origine polar – maritimă și continentală (din sectorul estic), care dețin 60,3%, urmate de cele de origine tropical – maritim tropical – continental, cu 15.8% (O. Bogdan 1980). Din această frecvență a maselor de aer rezultă influențe continentale, oceanice și mai estompat cele submediteraneene. În mare, ca și întreaga Câmpie Română, municipiul București se încadrează în ceea ce Emm. de Martonne numea climat danubian, iar S. Mehedinți climat getic.

Temperatura aerului: Calculate pe perioada 1896-1965 (tabel 2), mediile anuale au valori de peste 11°C spre centrul orașului și valori mai mici spre periferie. Față de câmpia limitrofă, spre centrul orașului, temperatura medie anuală crește cu cca. 1.5°C. De astfel, influența orașului se observă la toți parametrii climatici, Bucureștiul apărând, sub aspect termic, ca o insulă de căldură urbană. Aceasta rezultă din combustibilii arși în oraș, din încălzirea excesivă a suprafețelor de asfalt, cărămidă etc., ca și din marea aglomerare de populație. Creșterea temperaturii medii anuale spre centrul orașului s-a făcut simțită tot mai mult în ultimul secol pe măsura dezvoltării orașului, care a mărit suprafețele specifice urbane.

Mediile lunare pun în evidență contraste termice între cele două anotimpuri extreme. În ianuarie, mediile sunt de peste -3°C în cadrul orașului, spre periferie fiind mai scăzute. Mediile lunii iulie variază în jur de 23°C (22.9°C la Filaret, 22.4°C la Băneasa). Diferențele termice dintre centrul orașului și periferie sunt cele mai evidente în luna august, când depășesc 1°C. Așa de exemplu, în 1952, la Filaret, media acestei luni a fost de 25.9°C, iar la Băneasa, de 24.7°C. În interiorul orașului se înregistrează diferențe termice mari, între suprafețele împădurite și cu lacuri față de suprafețele cu clădiri dense, respectiv de 2°C.

Temperatura maximă absolută a atins 41.1°C la Filaret și Băneasa (20.08.1945). Temperaturile minime absolute au coborât sub -30°C (-33.5°C la Institutul agronomic, -32.2°C la Băneasa).

Regimul termic al aerului este foarte bine completat de frecvența zilelor cu diferite temperaturi caracteristice. Astfel, în cursul unui an, se remarcă, în medie, nopți geroase, zile de iarnă și zile cu îngheț mai puține în oraș (12 – 15 nopți geroase, 24 -26 zile de iarnă și 80 – 95 zile cu îngheț), crescând spre periferia acestuia (15 – 20, 27 – 30 și, respectiv, 96 – 115 zile), iar zilele de vară, zilele tropicale și nopțile tropicale, mai numeroase în oraș (115 – 120 zile de vară, 45 – 55 zile tropicale și, respectiv, 5 -18 nopți tropicale) și mai reduse spre periferia acestuia (108 – 112, 38 – 43 și, respectiv, 2 – 10 nopți tropicale). Dacă producerea temperaturii caracteristice a unor astfel de zile este direct influențată de circulația generală a atmosferei, care se resimte din plin la periferia Bucureștiului, frecvența acestor zile în cadrul orașului este vizibil influențată, de aceea, „insula termică urbană“ diminuează și, respectiv, accentuează efectele acestei circulații.

Umezeala relativă a aerului: Aceasta are valori medii anuale de 74%, crescând din centrul orașului spre periferie: Filaret 74,2%, Afumați 78.2%. Ca urmare a creșterii temperaturii în oraș, în ultimul timp se constată o tendință și mai accentuată de scădere a umezelii aici. Cele mai mici valori ale umezelii relative caracterizează lunile de vară, cu deosebire iulie, fiind sub 70%. Cele mai mari valori caracterizează lunile de iarnă și îndeosebi decembrie, fiind de 85 – 90%. Regimul umezelii relative variază, așadar, în sens invers celui termic, aceasta din urmă fiind principala lui cauză.

Același mod de variație se remarcă și în cursul zilei, maximul umezelii relative producându-se în timpul minimului termic, iar minimul acesteia, în timpul maximului termic. Teritorial, umezeala relativă variază mult de la un loc la altul în raport cu structura suprafeței active. Cele mai mari valori se produc pe suprafața lacurilor și râurilor, unde procesele de evaporație sunt intense vara; de asemenea în păduri, parcuri, culturi, iar cele mai mici valori sunt în oraș, pe suprafețele uscate, pe asfalturi, pavaje, pe suprafețele ocupate cu miriște .

Ca urmare a marilor variații neperiodice, umezeala relativă poate crește sau scade foarte mult în timpul unei zile. Astfel, dacă în timpul excesului de umiditate din perioada 1969-1973 numeroase zile s-au caracterizat prin umezeala relativă de 80 – 100%; în timpul perioadelor caracterizate prin uscăciune și secetă, aceasta a coborât foarte mult, încât minima din orele de observații a atins 17% la Filaret la 17.VII.1968 și 20% la Băneasa și Afumați la 19.III.1961 (tabel 3).

Nebulozitatea: Datorită cantității mari de poluanți deasupra orașului, nebulozitatea este mai ridicată deasupra Bucureștiului (>6 zecimi) comparativ cu exteriorul lui. Cele mai ridicate valori ale nebulozității se remarcă din noiembrie până în martie, depășind 6.5 zecimi, iar cele mai mici din iulie până în septembrie, fiind sub 4 zecimi. În cursul anului, aceasta înregistrează un maxim principal în decembrie determinat de intensificarea activității ciclonice pe Marea Mediterană, fiind de cca. 8 zecimi. Minimul principal se produce în august, mai rar și în septembrie, ca urmare a predominării timpului anticiclonic, variind între 3.8 și 4.3 zecimi. În anotimpurile de tranziție aceasta are medii lunare de 4.5 – 5.5 zecimi.

Regimul nebulozității influențează variația zilelor cu cer senin și cu cer acoperit. Astfel, ca urmare a industralizării orașului București, aici, numărul zilelor cu cer senin este de cca. 55 anual, în timp ce în Județul Ilfov de cca. 60 de zile; zilele cu cer acoperit sunt de cca. 105 anual și, respectiv, mai reduse în restul teritoriului. În cursul anului, cele mai multe zile senine se realizează în lunile august și septembrie, reprezentând cca. 1/3 din fiecare lună și fiind generate de persistența timpului anticiclonic; de asemenea, cele mai multe zile acoperite se realizează în semestrul rece al anului, din noiembrie în martie inclusiv, reprezentând mai mult de jumătate din lună, iar în luna maximului de nebulozitate, decembrie, numărul acestora depășește 1/2 din lună.

Tabel 3.Umezeala relativă a aerului (%). (1961 – 1970)

Sursa: Octavia Bogdan (1975).„Contribuții la studiul climei Bărăganului“.

Precipitațiile atmosferice: Repartiția teritorială a acestora este foarte variată. Astfel, cele mai mari cantități medii anuale se produc deasupra orașului București, unde cantitatea de aerosoli este mai mare, ca urmare a industrializării lui (Filaret 590.9mm). Acestea scad spre periferia orașului (Băneasa 568.5mm) și la limita cu Județul Ilfov (Afumați 538.9mm), după care cresc iarăși spre periferia nordică a acestuia (Periș 648.2mm).

De-a lungul anilor, precipitațiile atmosferice au înregistrat mari variații neperiodice. Astfel, în timpul excesului de umiditate din perioada 1969 – 1972, media pe cei patru ani a fost de peste 700mm (Filaret 762.0, Băneasa 733.3mm, Afumați 786.2mm), iar în unii ani (1969 si 1972) au fost și mai mari (800 – 900mm). Cantitățile cele mai mici de precipitații au caracterizat perioadele secetoase. Așa a fost cazul perioadei 1945 – 1946, când mediile pe cei doi ani au variat intre 350 -400mm (Octavia Bogdan, 1975). În cursul unui anului se înregistrează un maxim de precipitații în iunie, cu același regim de variație teritorială, valori mai mari în oraș (Filaret 97.1mm) și mai reduse spre periferie (Băneasa și Afumați 92mm). Minimul de precipitații este în luna februarie, când se produc mai puțin de 1/3 din valoarea maximului pluviometric (Filaret 33.3mm, Băneasa 27.5mm și Afumați 21.9mm). Valori foarte apropiate de acestea sunt și în martie, fapt ce determină uneori seceta de la sfârșitul iernii – începutul primăverii, care poate aduce prejudicii culturilor agricole .

În timpul verii, ploile au adesea un caracter torențial și uneori sunt însoțite de grindină (care se produc în medie în 1-3 zile pe an). Cel mai adesea, asemenea ploi se produc deasupra Bucureștiului, unde convecția termică este mai puternică. De astfel, trebuie remarcat că în oraș, în raport cu direcția de advecție a maselor de aer, ca și cu convecția termică, precipitațiile se repartizează neuniform, producându-se diferențiat sau numai pe unele areale.

Stratul de zăpadă. Starea timpului și condițiile locale influențează durata stratului de zăpadă astfel: 53 de zile la Filaret, 46 de zile la Băneasa și 54 de zile la Afumați (1970). Valorile medii decadice ale grosimii stratului de zăpadă pe perioada 1961 – 1972 au variat de la 0.0cm până la 9.6cm la Băneasa, 7.8cm la Afumați. Se remarcă valori mai ridicate în oraș și mai atenuate în câmp deschis. Același lucru îl relevă grosimea maximă absolută decadică: 106cm la Băneasa (decada a treia a lunii februarie 1954), când s-au format și cele mai mari troiene (4 – 6m înalțime), ca efect al viscolelor puternice și căderilor abundente de zăpadă (O. Bogdan 1969).

Regimul vânturilor: În orașul București sunt dominante vanturile de NV (22.4% la Băneasa și 23.2% la Afumați), urmate de cele de SV (14.8% la Băneasa și 8.1% la Afumați). Direcției NE îi revin și cele mai mari viteze medii anuale: 3.5m/s la Băneasa și 3.2m/s la Afumați, urmată de direcția E : 3.3m/s și, respectiv, 3,2m/s.

Procentul ridicat al vânturilor de NE și E, pe de o parte, și al celor de SV și V, pe de alta, arată ca aici aceste vanturi sunt dominante tot anul. În cursul anului se remarcă o ușoară creștere a frecvenței vântului de NE iarna (peste 23%), cu excepția lunii ianuarie, când scade sub această limită, dar crește frecvența vântului de SV (<24%). Direcția vânturilor poate varia în oraș în funcție de orientarea străzilor, de lărgimea lor etc. În lungul unora din aceste căi se pot dirija curenți de aer a căror intensitate crește în sectoarele de intersecție. De asemeni, orașul influențează și asupra vitezei vântului.

Un fenomen specific climei orașului București îl constituie briza urbană, fiind condiționată de regimul termic de zi și de noapte. Briza urbană sau „vântul câmpului“, ia naștere datorită încălzirii diferențiate a orașului, comparativ cu câmpia limitrofă. Astfel, ziua orașul se încalzește mai mult decât zona limitrofă și, ca urmare, briza suflă dinspre câmp spre periferie (I. Gugiuman, 1968). Aerul cald, cu toate impuritățile, se înalță în atmosferă, iar cel rece, pe la sol, vine să-i ia locul. O circulație locală se realizează uneori pe timp cu calm predominant și bine însorit, chiar în cadrul orașului, între părțile însorite puternic (asfalt) și cele umbrite (parcuri, lacuri). Morfologia urbană, diversă și complexă, impune variații locale ale intensității brizei urbane (1 – 3 m/s).

Vegetația

Teritoriul municipiului București, se află la interferența a trei principale formațiuni vegetale, care fac parte și din trei regiuni sau subregiuni ecologice (Pădurile României, 1981):

către vest se dezvoltă „regiunea forestieră sudică“ a României, caracterizată prin cer și gârniță (Quercus cerris și Q. Frainneto), în partea sa nordică, și silvostepa cu stejar brumăriu și pufos în sud. Ea avansează, în mediul natural, până către valea Pasărea.

la est de valea Pasărea se întinde „regiunea sud – estică“ a țării, compusă din silvostepă și stepă. Arealul municipiului este afectat numai de subregiunea silvostepei cu stejar brumăriu și pufos, ce s-ar extinde peste Câmpia Câlnăului și sudul cartierului Berceni.

în partea de nord a orașului pătrunde ca o pană, un areal intrazonal de pădure de stejar pedunculat (Q.robur), coborând din marea „regiune carpatică“; această asociație de pădure atinge nordul și estul orașului București și înlocuiește zonal arealul pădurii de cer și gârniță.

Toate cele trei tipuri de asociații se interferează chiar și pe teritoriul orașului. La acestea se adăugă și fâșiile cu vegetație intrazonală de luncă: zăvoaie de salcie și plop, plantații de plop negru hibrid, frasin, ulm.

Din pădurile de altădată, majoritatea au fost defrișate, în special începând cu secolele XV-XVI, în favoarea culturilor agricole și a așezărilor. Azi au mai rămas cam 6% din vechea suprafața împădurită, iar dintre acestea numai 45% sunt naturale (25% artificiale și 30% derivate).

Solurile

Datorită condițiilor fizico-geografice, municipiul București este dominat de soluri brun roșcate de pădure, la care se asociază cernoziomuri argiloiluviale, soluri brun-roșcate podzolite, aluvionare și lăcoviști. Aceste soluri au fost studiate cu precădere de N. Florea (Solurile regiunii orașului București).

Fragmentarea reliefului și condițiile de drenare a câmpurilor, au impus modul de distribuție locală a acestor soluri. Astfel, suprafețele bine drenate, cu precădere Câmpia Bucureștiului sunt dominate de soluri brun roșcate. Pe porțiuni cu crovuri ele se asociază cu soluri pseudogleice (hidromorfe). În bazinul superior al văii Pasărea, mai ales în zona Otopeni – Balotesti – Tunari, unde drenajul este mai slab, solurile brun roșcate devin freatic-umede și se asociază cu cernoziomuri argiloiluviale sau cernoziomuri cambice, uneori gleizate. Pe de altă parte, Câmpia Moviliței (între Pasărea și Cociovaliște) este dominată de cernoziomuri argiloiluviale și cernoziomuri cambice gleizate, întreaga unitate fiind mai puțin drenată.

Solurile brun-roșcate reprezintă tipul zonal cel mai extins, ce s-a format sub vechile păduri, mai ales de cvercinee, întâlnite pe câmpuri și terase, care sunt relativ bine drenate (pânza freatică la peste 6m). Conținutul general în humus este mai redus (2-3%), iar PH-ul de 6,7-7,4.

Cernoziomurile urmează ca pondere după solurile brun-roșcate. Mai extinse sunt cele argilo-iluviale, ele ocupând Câmpia Moviliței, dar și Câmpia Câlnăului (la est de Berceni). Cernoziomurile cambice apar numai în câteva petice, în estul județului Ilfov și în sud-vestul Bucureștiului (pe drumul spre Bragadiru).

Ca mod de folosință, cernoziomurile argiloiluviale și solurile brun roșcate dau bune rezultate în culturile de cereale și plante industriale, precum și pentru cultura pomilor fructiferi și a viței de vie. Fertilitatea acestor soluri este mărită prin arături adânci de toamnă, aplicarea de îngrășăminte, irigări ș.a. În general, irigările ar trebui extinse pe mai multe suprafețe de luncă, terase și câmp.

3.2. Condițiile social – economice

Orașul București este capitala României, oraș cu rang de municipiu (din 17 februarie 1968), cu statut de unitate administrativă aparte (asemanător județului), cel mai mare și important centru politic, economic, financiar-bancar, comercial, cultural-sțiintific, de învățământ, de trasnsport, informațional, sportiv și turistic al țării. Situat în S-SE țării, în Câmpia Vlăsiei, la o altitudiine de 60-90 m, pe râurile Dâmbovița și Colentina, la 44°25'50" latitudine nordică (ca si Belgradul, Geneva, Bordeaux, Minneapolis) și 26°06'50" longitudine estică (ca și Helsinki sau Johannesburg), la 60 km nord de fluviul Dunărea, 120 km sud de Carpați și 226 km vest de Marea Neagră.

Suprafața orașului este de 228 km2 (0.8 % din suprafața României, din care suprafața construită este de 70 %), cu o forma circulară, axele sale măsurând circa 24 km pe direcția N-S și circa 22 km E-V. Între aceste limite, municipiul București cuprinde șase sectoare administrative, dispuse radiar, iar din 23 ianuarie 1981 i-a fost subordonat, din punct de vedere administrativ, Sectorul Agricol Ilfov extins în jurul Capitalei. Acest al șaptelea sector al Capitalei (1.593 km2), alcătuit din 38 de comune și orașul Buftea a fost transformat (24 septembrie 1996) în județ, cu reședinta în București.

În ceea ce privește populația municipiului București din ultimii 22 ani, aceasta a cunoscut o scădere semnificativă în anul 1996, ca mai apoi să se păstreze o tendință de ușoară scădere anuală (figura 1).

Pentru a găsi cauzele care au generat aceste efecte am analizai evoluția mortalității și a natalității în aceeași perioada. Astfel am observat că în timp ce mortalitatea la nivelul municipiului București reflecta, cu mici excepîii media pe țarî (de aproximativ 11,5 ‰), natalitatea s-a păstrat constant mai mică decât media naționalâ de-a lungul ultimilor 20 ani și prezentând o tendință de scădere continuă, astfel în perioada 1981-1990, natalitatea în municipiul București s-a situat în jurul valorii de 11,7 ‰, în timp ce în perioada 1991-2000 în jurul valorii de 7,5 ‰.

Figura 1. Evoluția numărului populației municipiului București

în perioada 1981-2002

Evolutia ratelor de mortalitate și, respectiv, de natalitate au condus ca anual Municipiul București să înregistreze un spor natural mai mic decât media națională, iar în 1991 sporul natural al Bucureștiului înregistrează pentru prima dată o valoare negativă, în timp ce la nivelul țării abia din 1992 încep să se înregistreze valori negative.

Economia Capitalei este caracterizată de dezvoltarea sectorului industrial și de servicii. O problemă specifică cu care se confruntă firmele din București este nivelul ridicat al prețurilor pentru serviciile de afaceri (chirii, comunicații, etc.). De aceea, un număr atât de mare de locuitori necesită măsuri sporite privind gestionarea și valorificarea în condiții optime ale resurselor de apă.

Capitolul 4

Considerații generale privind riscul la inundații

Noțiunea de risc (RISC, HAZARD, CATASTROFĂ, VULNERABILITATE)

Termenul de hazard, în lb. engleză a fost folosit mult timp ca termen echivalent pentru cel de risc, în lb. franceză.

HAZARDUL :- eveniment amenințător sau probabilitatea de apariție într-o regiune și perioadă dată, a unui fenomen natural cu potențial distructiv (cf.Dicționar IDNDR,1992).

– posibilitatea de apariție a unui fenomen potențial devastator într-o anumită perioadă și pe un anumit areal

– fenomen natural ce constituie o amenințare potențială pentru persoane și bunuri într-o regiune geografică și într-o perioadă definită de timp (Delegation aux Risques Majeurs în Franța)

– fenomen natural potențial generator de pagube ce se poate produce oriunde și oricând (F. Vinet, 1998, citat de G. Beltrando, 2004).

Hazardul presupune, în general, evenimente naturale extreme și se caracterizează prin frecvență, intensitate și într-un spațiu considerat. Frecvența se determină pe baze statistice fiind exprimată sub formă de probabilitate de producere sau timp (perioadă) de revenire probabilistice. Aceste element nu oferă însă certitudinea producerii evenimentului și nici momentul producerii. Hazardul capătă valențe de risc numai din perspectiva lezării potențiale a intereselor unei comunități umane expusă și vulnerabilă la un anumit eveniment natural (Armaș, 2006).

RISCUL este probabilitatea de a fi afectat ca și comunitate umană de un hazard. Este dat de nivelul așteptat al pierderilor în cazul producerii evenimentului natural așteptat (IDNDR 1992, citat de Armaș). Riscul este indisolubil legat de prezența omului în teritoriu. În absența comunității umane nu ar exista risc, ci hazard indiferent de dimensiunile și consecințele extreme asupra spațiului natural.

Catastrofă/Dezastru desemnează situația în care un eveniment de risc s-a produs și efectele sale depășesc capacitatea de adaptare imediată din partea comunității umane.

Catastrofa se produce când mijloacele de protecție sunt inadaptate sau societatea nu a ținut cont destul de hazardele trecute pentru a amenaja spațiul. Hazardele sunt uneori inevitabile și pot fi importante când protecția este inexistentă sau insuficientă fie datorită lipsei mijloacelor materiale și financiare, fie datorită ignorării unor învățăminte din trecut (Beltrando, 2004).

Riscul are o dimensiune probabilistică, în timp ce catastrofa este o certitudine (Dauphiné, 2001, citat de Beltrando, 2004).

VULNERABILITATEA (sensibilitatea, fragilitatea) este măsura în care un sistem (natural sau antropic) expus unui anumit tip de hazar poate fi afectat (Armaț, 2006). Amploarea unei catastrofe este în funcție de vulnerabilitatea societății adică aptidudinea de a depăși criza provocată de hazard și capacitatea sa de a răspunde evenimentelor potențiale. Vulnerabilitatea este variabilă de la o societate la alta și de la o regiune la alta (Beltrando, 2004). Aceleași cauze nu produc aceleași efecte (Dorffus și d’Ercole, 1996, citați de Bltrando, 2004). Vulnerabilitatea societăților depinde pe de o parte de gradul de pregătire față de evenimentul extrem (măsuri de prevenire, planuri de evacuare și protecție ș.a.), iar pe de altă parte de frecvența hazardului și naturii sale într-un loc dat (pagubele unui vânt puternic sunt mai puțin importante într-o regiune unde acest fenomen este relativ frecvent față de altele unde este mai rar). GB

Deși forțele naturii sunt uneori colosale, în anumite cazuri riscurile și catastrofele sunt imputabile societății umane!

Oficiul Națiunilor Unite pentru coordonarea catastrofelor (UNDRO) propune o evaluare a riscului pe baza unui algoritm de forma (D. Reteșan Floca, 2002).

Riscuri hidrologice (fenomene hidrice de risc)

Exprimă potențialitatea producerii unui fenomen hidrologic (hidric) generator de pagube materiale și umane. Fenomene hidrice de risc sunt:

fenomene hidrologice extreme: inundații (fluviale și costiere), secetă hidrologică, exces de umiditate;

fenomene și procese hidrodinamice: valuri (tsunami), maree, curenți, oscilația nivelului oceanului planetar, aisberguri;

fenomene și procese hidrice staționare: excesul de umiditate,

fenomene hidro-geomorfologice dinamice: avalanșe, torențialitate, alunecări de teren, curgeri noroioase;

fenomene hidro-meteorologice dinamice: cicloni (taifunuri, uragane), furtuni (tornade), grindină, viscol;

fenomene hidro-meteorologice staționare: brumă, chiciură, polei, ceață, zapadă

– poluări (îndeosebi accidentale).

Termenul de INUNDAȚIE defineste punerea în submersie a albiei majore de către apa care debordează din albia minoră sau acumularea apei provenite din precipitații sau topirea zăpezilor în zone cu drenaj natural insuficient (UNESCO – OMM, 1992), in timp ce termenul de VIITURA se refera la creșterea, în general rapidă, a nivelului apei unui râu până la un maxim după care scade, de regulă, mai lent, sau scurgere de apă importantă cantitativ sub aspectul nivelului și debitului.

Managementul riscului la inundatii are ca scop reducerea riscului de producere a inundatiilor si a consecintelor acestora. ETAPELE sunt urmatoarele:

1.Prevenire: utilizare adecvata a terenului, practici agricole si forestiere corecte – evitarea dezvoltarii urbane si industriale in zonele inundabile

2.Protectie: masuri structurale si nestructurale pentru a reduce probabilitatea viiturilor si a impactului acestora

3.Preparare (pregatire): informarea populatiei in legatura cu riscul de inundatie si conduita de adoptat in caz de inundatie

4.Masuri in situatii de urgenta: dezvoltarea de catre autoritati a planurilor de interventie in caz de inundatii

5.Revenirea la normalitate si lectii insusite in urma evenimentului: diminuarea efectului inundatiilor si revenirea la viata normală

CONCEPTE PRIVIND PREVENIREA, PROTECTIA SI DIMINUAREA EFECTELOR INUNDATIILOR:

Viiturile reprezintă procese naturale; interventia umană în aceste procese trebuie redusa, compensata, iar in viitor anulata.

Strategia in domeniul viiturilor trebuie sa se bazeze pe coordonarea actiunilor in domeniul resurselor de apa si al utilizarii terenului.

Este necesară trecerea de la “cultura reactiei” la “cultura riscului” (trecere de la actiunile de aparare impotriva inundatiilor la managementul riscului).

Utilizareazonelor inundabile trebuie adaptata la pericolele naturale existente (inundatii, subinundare, eroziuni, depuneri).

Masurile structurale rămân elemente importante de aparare orientate in special catre protecția locuitorilor și a bunurilor de valoare economică ridicată .

Protectia prin măsuri structurale nu este absolută, generand un fals sentiment de securitate

Masurile nestructurale de diminuare a efectelor inundatiilor tind sa devina masuri din ce in ce mai eficiente pe termen lung.

Existenta riscului rezidual (incluzand si accidentele la lucrarile hidrotehnice).

Prognoza viiturilor si avertizarile reprezinta o conditie pentru diminuarea efectelor inundatiilor. Eficacitatea lor depinde de nivelul de corectitudine al acestora si de masurile de pregatire a populatiei si autoritatilor locale.

Sunt necesare masurile de preparare (pregatire) a tuturor celor ce pot avea de suferit din cauza viiturilor prin informare de baza continua si actiuni de simulare.

Strategia de aparare este bazata pe retinerea viiturilor in zonele de formare, inmagazinare locala (pe afluenti) si numai dupa depasirea capacitatii acestor sisteme sa se faca transferul in aval (principiul solidaritatii: evitarea transferului inundatiilor din zonele amonte catre cele aval)

Masuri diferite in cazul viiturilor regionale, respectiv al viiturilor rapide.

Sisteme de compensare pentru victimele inundatiilor (subsidii de la stat, sisteme de asigurare private sau de stat).

PRINCIPIILE DUPĂ CARE SE GHIDEAZĂ ACȚIUNILE DE PREVENIRE ȘI PROTECȚIE FAȚĂ DE INUNDAȚII :

Apa constituie parte a unui întreg

Apa, prin circuitul său în natură, condiționează desfășurarea tuturor activităților socio-economice și trebuie luată în considerarea în politicile de dezvoltare și amenajare teritorială.

Apa trebuie stocată pe versanți și în albie

Există întotdeaua un risc.

Riscul nu poate fi complet înlăturat; el poate fi controlat. Se vorbește despre conceptul de risc acceptat. Digurile reprezintă o metodă eficientă de protecție contra inundațiilor mici și mijlocii; la inundații mari ele pot agrava efectele acestora.„Incorsetarea” cursului de apă poate avea drept efect creșterea vitezei de deplasare a undei de viitură.

Acțiunea trebuie sa fie concentrată și integrată.

În România sistemul informațional care pune în aplicare strategia națională de management al apelor în caz de dezastre se numește WATMAN. Obiectivele generale:

– gestionarea optimă a infrastructurii de gospodărirea apelor în caz de dezastre,

– realizarea unui sistemn de alarmare rapidă, pagubelor produse de dezastre,

– reducerea pagubelor materiale și de vieți umane în caz de dezastre,

– evaluarea rapidă a pagubelor produse de dezastre.

PARTEA A DOUA

CARACTERISITICI HIDROGRAFICE SI HIDROLOGICE

Capitolul 5. Apele curgătoare

5.1. Rețeaua hidrografică din zona municipiului București

Pentru a avea o imagine globală asupra apelor curgătoare care străbat teritoriul municipiului București și împrejurimile sale vom analiza mai întâi, pe scurt, bazinul Argeșului în anasamblul lui, detaliind apoi unele aspecte referitoare la râurile Dâmbovița, Colentina, Ciorogârla, Sabar și Argeș, pe tronsonul în care acestea străbat orașul sau trec prin apropierea sa.

Argeșul este un sistem fluviatil de tip carpato-valah, deoarece străbate Carpații Meridionali, Subcarpații Getici și Câmpia Română, formând un bazin hidrografic de formă alungită, orientat de la nord-vest spre sud-est, care totalizează o suprafață de 12 550 km2. El își adună apele de pe versanții sudici ai Munților Făgăraș, de la o altitudine de 2 140 m, și după ce parcurge o distanță de 350 km se varsă în Dunăre, lângă orașul Oltenița. De-a lungul cursului său, Argeșul colectează un număr important de afluenti, mai ales în zona montană și în cea de câmpie, care îi asigură un debit mediu multianual de 37,6 m3/s la postul hidrometric Malu Spart. Debitul de apă are însă un ecart mare de variație, el oscilând de la o luna la alta și de la un anotimp la altul.

Bazinul Argeșului se încadrează în categoria bazinelor mari din țara noastră el reprezentând 5,26% din teritoriul României. Scurgerea specifică medie are o valoare de 3,06 l/s/km2, ceea ce demonstrează că bazinul hidrografic beneficiază de surse de apă nu prea bogate, ca urmare a climatului continental moderat.

Rețeaua hidrografică este alcătuită din afluenți mici, în sectoarele superior și mijlociu, și mult mai mari în sectorul inferior. După cum rezultă din Atlasul Cadastrului Apelor din România, Argeșul primește în total 178 de afluenți ce însumează o lungime de 4579 km, ceea ce înseamnă 5,8% din lungimea totală a rețelei hidrografice din România. Datorită acestui fapt, bazinul Argeșului se caracterizează printr-o densiate a rețelei hidrografice de 0,36 km/km2, cu puțin mai mare decât media pe țară, care este de 0,33 km/km2. Dintre afluenții pe care Argeșul îi primește, mai importanți sunt: Vâlsanul (lungime = 79 km, suprafață bazin = 857 km2), Râul Doamnei (107 km, 1836 km2), Dâmbovița (286 km, 2824 km2), Sabarul (174 km, 1346 km2) și Neajlovul (186 km, 3720 km2).

Figura nr.2: Rețeaua hidrografică din zona municipiului București

Dâmbovița, cel mai mare afluent al Argeșului, își are obârșia în Munții Iezer-Păpușa, la altitudinea de 1800 m. Lungimea sa este de 286 km, iar confluența cu Argeșul se realizează în apropiere de Budești, la o altitudine absolută de 27 m (Tabelul 4). Panta de curgere este variabilă în funcție de unitățile de relief pe care le străbate, dar pe ansamblu bazinului are valoarea de 6‰. Până la câțiva kilometri în amonte de București albia minoră a Dâmboviței se află în stare naturală, prezentând o meandrare mai accentuată în zona de câmpie. În general, coeficientul de sinuozitate este de 1,56. În aval de București albia râului a fost rectificată și taluzată până la vărsarea în Argeș.

Dâmbovița primește 78 de afluenți de ordinul I și II, la care se adaugă organismele fluviatile cu scurgere temporară. În total, afluenții însumează o lungime de 1188 km în condițiile în care bazinul hidrografic are o suprafața de 2824 km2, ceea ce înseamnă că densitatea rețelei hidrografice este de 0,42 km/km2, adică mai mare decât media pe țară.

La postul Lungulețu, debitul mediu multianual este de 9,59 m3/s, în timp ce la ieșirea din București, crește până la valoarea de 19,1 m3/s (la Plătărești), ca urmare a aportului provenit din apele râurilor Colentina și Pasărea, la care se adaugă efluenții proveniți din consumul de apă urban.

În ultimele decenii, pe cursul Dâmbovița au fost amenajate 3 lacuri de acumulare: Pecineagu, Văcărești și Lacul Morii. Ele sunt folosite pentru alimentarea cu apă a localităților, pentru irigații, producerea de energie electrică și agrement. De asemenea, Lacul Văcărești și Lacul Morii fac parte din sistemul de apărare a Capitalei împotriva inundațiilor.

Colentina este un organism fluviatil de origine autohtonă, care izvorăște din extremitatea sudică a conului aluvionar de la Târgoviște, pe raza comunei Nucet, de la altitudinea de 179 m. După ce străbate o distanță de 101 km, din care o bună parte prin Capitala țării, se varsă în Dâmbovița lângă localitatea Bălăceanca. Punctul de confluență se află la 52 m altitudine absolută. În cursul său, Colentina preia apele a doi afluenți cu dimensiuni reduse și anume, pârâul Baranga, cu o lungime de 31 km și pârâul Crevedia, cu lungimea de 30 km. Acești afluenți împreună cu colectorul lor drenează o suprafață de 643 km2.

Densitatea rețelei hidrografice în bazinul Colentinei este de 0,25 km/km2, sub media pe țară. Coeficientul de sinuozitate al albiei are valoarea de 1,56, iar panta acesteia este sub 1‰. În cursul mijlociu și inferior gradul de meandrare este foarte accentuat, ceea ce face ca viteza curentului de apă să fie extrem de redusă. În zona Capitalei, Colentina prezintă meandre cu gâtuiri, brațe și belciuge, iar în interiorul lor se remarcă în relief popinele.

Datele înregistrate la postul hidrometric Cernica, relevă faptul că prin albia minoră a Colentinei este tranzitat un debit mediu anual de 2,39 m2/s. În timpul verii, și mai ales în perioadele secetoase, se înregistrează cele mai scăzute debite lichide. Valoarea lor poate să ajungă până la 8-10 l/s. În aceste condiții, scurgerea medie specifică calculată pe spațiul întregului bazin este de 3,8 l/s/km3. În anii cu precipitații bogate, pe Colentina pot să apară și unde de viituri cu caracter excepțional, așa cum s-a întâmplat în iulie 1975, când în urma unei ploi abundente s-a înregistrat debitul maxim istoric de 57,9 m2/s (postul Colacu).

Pasărea este un râu tipic de câmpie. Ea își are izvorul în Pădurea Otopeni, la o altitudine de 91 m. De aici și până la confluența cu Dâmbovița, care se realizează la o altitudine de 40 m, Pasărea străbate o distanță de 48 km, având un curs meandrat (coeficient de sinuozitate 1,5), care îngreunează scurgerea apelor și favorizează apariția și dezvoltarea vegetației lacustre.

Pasărea are un singur afluent, pârâul Șindrilița (11 km lungime), împreună cu care drenează o suprafață de 254 km2. Ca urmare, densitatea rețelei hidrografice este de 0,23 km/km2.

Tabelul 4. Date privind cursurile de apă și bazinele hidrografice

Sursa: Atlasul Cadastrului Apelor din România, 1992.

Referindu-ne strict la sectoarele de râu care străbat Capitala sau zonele înconjurătoare trebuie să remarcăm în primul rând faptul că ele străbat o regiune de câmpie, cu pante reduse, care imprimă caracteristici distincte scurgerii apelor și bazinelor hidrografice.

Râul Sabar, își adună apele din Piemontul Cândești și după ce străbate o distanță de 174 km se varsă în Argeș lângă localitatea Izvoarele. Numeroase canale de derivație i-au afectat regimul hidrologic și au făcut ca suprafața bazinului său hidrografic să se extindă pe 1346 km2.

În zona orașului București cursul Sabarului are o lungime de 58,1 km (Tabelul 5) și se desfășoară între localitățile Florești și Sintești. Albia minoră are o pantă de 0,8‰, fapt ce se reflectă în procesul de scurgere al apelor, și un coeficient de sinuzitate 1,47.

Cumpăna de ape se desfășoară între 105 și 55 m altitudine, fiind destul de clară spre Dâmbovița și foarte slab exprimată spre Argeș. Bazinul hidrografic pe sectorul menționat are o suprafață de 142 km2, ceea ce reprezintă 10,5% din total, și se desfășoară în Câmpia Bucureștiului.

Regimul de scurgere se carcterizează prin debite mici de apă în regim natural (3,05 m3/s, la postul Vidra) și cu mult mai mari în regim amenajat (8,5 m3/s, la același post hidrometric). După ploi abundente debitul Sabarului poate crește foarte mult, așa cum s-a întâmplat în iulie 1979, când a atins valoarea de 515 m3/s.

Râul Ciorogârla este unul din principalii afluenți al Sabarului. Este un organism hidrografic care-și are cursul și bazinul în cadrul Câmpiei Bucureștiului. Cei mai mulți hidrologi consideră cursul Ciorogârlei o fostă albie a râului Dâmbovița. La începutul secolului al XIX-lea a fost regularizată printr-un canal, iar Dâmbovița a intrat pe vechiul și actualul ei curs. Izvorul Ciorogârlei se consideră a fi în dreptul localității Brezoaiele, punct aflat la o altitudine de 127 m. De aici și până la vărsarea în Sabar, în dreptul localităților Măgurele și Jilava, ea străbate o lungime de 57 km. Punctul de confluență se află la 62 m altitudine. Albia minoră, săpată în formațiunile de vârstă holocenă, permite scurgerea unui debit însemnat de apă, deoarece prin canalul Brezoaiele se deversează surplusul din Dâmbovița. Panta medie a râului este de 1‰, iar gradul de sinuozitate este foarte accentuat (1,51). Cumpăna de apă are o altitudine medie de 98 m și delimitează o suprafață bazinală de 149 km2.

Râul Pasărea este afluent al Dâmboviței, cu care confluează la Fundeni, la o altitudine de 40 m. Datorită celor 24 de iazuri care au fost amenajate în cadrul albiei minore și pe afluentul ei Șindrilița, ea prezintă un aspect de „mostiște”.

Pasărea, care curge la est de Capitală, are o lungime de 48 km și un bazin hidrografic de 254 km2, delimitat de o cumpănă de apă ale cărei altitudini variază între 40 și 91 m.

Tabelul 5. Date privind cursurile de apă și bazinele hidrografice în zona Bucureștiului

Sursa: Atlasul Cadastrului Apelor R.S.R., 1972

5.2. Caracteristici hidrologice

5.2.1. Scurgerea lichidă

Scurgerea medie

În decurs de un an, scurgerea apei râurilor prezintă oscilații atât de la o lună la alta, cât mai ales de la un sezon la altul. Ele sunt datorate în primul rând variabilității condițiilor climatice.

În lipsa influnțelor modificatoare, râul Argeș ar rula la postul hidrometric Malu Spart în doar patru luni (aprilie – iulie) peste jumătate (55 %) din volumul mediu anual de apă (cu maxime în lunile mai – 17,3 % și iunie – 15,4 %), în timp ce în intervalul noiembrie – februarie scurgerea nu ar depăși 20 % din volumul mediu anual (cu procentaje foarte reduse în ianuarie – 4,1 % și februarie – 4,5 %). În ceea ce privește Dâmbovița, distribuția lunară a scurgerii este asemănătoare cu cea a Argeșului. Astfel, 52 % din cantitatea medie anuală de apă este transportată în perioada aprilie – iulie (Tabel 9) din care 15,5 % în iunie și 15,3 % în mai), în vreme ce în lunile de toamnă și iarnă procentajele scurgerii medii nu depășesc 6 % (cu un minim de 4 % în ianuarie).

Râurile autohtone prezintă o distribuție lunară a scurgerii medii diferită de cea a organismelor alohtone. Astfel, transportă cantități mari de apă în lunile februarie – martie și iunie – iulie (Tabelul 10), cu maxime procentuale în martie (13,9 % Sabarul la Vidra), și iulie (13,5 % Colentina la Colacu). Scurgeri reduse (4,1 – 4,7 %) sunt caracteristice lunilor noiembrie și decembrie.

În anotimpul de toamnă, caracterizat printr-un grad mai accentuat de ariditate, râurile transportă cantități reduse de apă: între 16,5 % (Dâmbovița) și 20,2 % (Colentina). Cu excepția Sabarului, celelalte râuri studiate prezintă scurgerea medie cea mai scăzută (13,6 – 19,1 %) iarna, când aportul surselor de alimentare este mic, ca urmare a precipitațiilor mai reduse și stocării unei cantități importante de apă în stratul de zăpadă. Pe râul Sabar, iarna se scurge 23 % din volumul mediu anual de apă, iar toamna 17,4 %.

Sistemul complex de amenajări și folosințe de pe organismele fluviatile din zona orașului București a generat unele modoficări atât în repartiția lunară, cât și în cea anotimpuală a scurgerii medii. Aceste modificări pot fi remarcate prin analiza comparativă a scurgerii în cele două tipuri de regimuri (Tabelul 6). Pe râurile Argeș și Dâmbovița se constată creșteri ale ponderilor acesteia în perioadele cu ape mici și o reducere în cele cu ape mari, ceea ce indică o oarecare uniformizare în repartiția sa. De asemenea, se poate constata că, în regim amenajat, lunile cu procentajele maxime și minime ale scurgerii nu coincid cu cele remarcate în regim natural. Pentru Sabar și Colentina situația este diferită. Ca urmare a faptului că ele preiau o parte din apa altor sisteme hidrografice, scurgerea medie lunară în regim amenajat este mai crescută în perioadele cu ape mari și mai scăzută în cel cu ape mici.

Figura 3. Variația în timp a debitelor medii anuale, pe râurile din zona

municipiului București.

Tabelul 6. Scurgerea medie lunară și anotimpuală pe râurile din zona municipiului București

(A – regim amenajat N – regim natural)

* până în 1988 postul hidrometric a funcționat la Conțești

P – primăvara; V – vara; T – toamna; I – iarna.

Sursa: Cocoș Octavian, 1999, Sistemele hidrografice și gestionarea lor în municipiul București, Editions du Goeland

Râul Argeș – postul hidrometric Malu Spart

Râul Dâmbovița postul hidrometric Lungulețu

Râul Sabar – postul hidrometric Vidra

Figura 4. Variația lunară a debitelor medii ale râurilor din zona municipiului București

Scurgerea maximă

Cunoașterea caracteristicilor scurgerii maxime prezintă un interes practic major în activitatea de gospodărire a apelor și pentru protecția împotriva inundațiilor. Ea este generată de un ansamblu de factori, între care se impun cei climatici (mai ales precipitațiile). În aceste condiții, râurile vor prezenta, în general, scurgeri maxime în perioadele cu alimentare bogată rezultate din ploile de lungă durată și din topirea zăpezilor. Se pot produce însă scurgeri maxime și în perioadele în care nu este carcteristică o alimentare pluvială sau nivală bogată, la originea acestei scurgeri fiind ploile cu durate relativ scurte, dar cu intensități foarte mari. Principalele elemente care permit caracterizarea scurgerii maxime sunt debitele maxime și viiturile.

Debitele maxime anuale oscilează în limite foarte largi în funcție de mărimea bazinelor de recepție și de alimentarea fiecărui curs de apă. Cel mai mare debit maxim s-a semnalat pe râul Argeș în anul 1979, când la Malu Spart s-au atins 1520 m3/s. Pe Dâmbovița, în același an, s-au înregistrat în secțiunea Conțești – Lungulețu 546 m3/s, iar pe Sabar, la Vidra, 515 m3/s. În ceea ce privește râul Colentina, el a atins cel mai mare debit maxim din perioada de observații în anul 1978 și a avut valoarea de 57,9 m3/s.

În cursul unui an scurgerea maximă prezintă variații mai mici sau mai mari de la o lună la alta, în funcție de condițiile termice, dar mai ales pluviometrice, ale fiecărei luni.

Pe ansamblu regiunii studiate debitele maxime cele mai crescute s-au remarcat în lunile iunie – iulie: 1320 – 1520 m3/s – Argeș, 411 – 515 m3/s – Sabar, 246 – 546 m3/s – Dâmbovița, 21,1 – 57,9 m3/s Colentina (Tabelul 7). În general aceste debite au fost generate de ploi cu caracter torențial. Pe râurile Argeș și Sabar, debite maxime ridicate s-au produs și în octombrie, iar pe Colentina în ianuarie.

În lunile septembrie și noiembrie, pe toate râurile din zona municipiului București s-au înregistrat cele mai mici debite maxime. Acestea au scăzut pe râul Argeș până la 218 – 281 m3/s, pe Dâmbovița până la aproape 60 m3/s, pe Sabar până la 40,1 – 49,8 m3/s, iar pe Colentina la mai puțin de 3,5 m3/s (Tabelul 8).

O importanță practică pentru activitatea de gestionare a apelor o are cunoașterea debitelor maxime, cu diferite probalități de depășire, pe baza prelucrării statistice a șirurilor de debite maxime lunare în perioada 1970 – 1997 s-a constatat că râul Argeș la Malu Spart atinge o dată la 1000 ani un debit maxim de 3350 m3/s, la 100 de ani, 2090 m3/s, iar la 10 ani, 905 m3/s. Pe râul Dâmbovița, la Lungulețu, se poate înregistra la 1000 de ani un debit maxim de 1260 m3/s, la 100 de ani, 750 m3/s, în timp ce o dată la 10 ani se poate un debit maxim de 290 m3/s.

Tabelul 7. Debitele lichide maxime lunare ale râurilor din zona municipiului București

(valori înregistrate)

*până în 1988 postul hidrometric a funcționat la Conțești, dar șirul de date a fost continuat cu înregistrările de la Lungulețu.

Sursa: Cocoș Octavian, 1999, Sistemele hidrografice și gestionarea lor în municipiul București, Editions du Goeland

Tabelul 8. Debitele lichide minime lunare ale râurilor din zona municipiului București

(valori înregistrate)

*până în 1988 postul hidrometric a funcționat la Conțești, dar șirul de date a fost continuat cu înregistrările de la Lungulețu.

Sursa: Cocoș Octavian, 1999, Sistemele hidrografice și gestionarea lor în municipiul București, Editions du Goeland

În analiza scurgerii maxime un loc aparte îl ocupă viiturile. Ca urmare a consecințelor negative pe care le produc, ele au fost încadrate în categoria fenomenelor de risc.

Dintre viiturile produse în intervalul analizat, o amploare deosebită prin volumul de apă transportat, dar și prin efectele produse, au avut-o cele din anii 1975 și 1979 de pe râul Argeș și din anii 1979 și 1997 de pe Dâmbovița. În timpul viiturii din 21 – 26 iunie 1979 Argeșul a atins la Malu Spart un debit de vârf de 1520 m3/s (pe 22 iunie, orele 24), de aproape 40 de ori mai mult decât debitul mediu multianual din această secțiune. Timpul de creștere a viiturii a fost de numai 29 de ore, iar cel de descreștere de 77 de ore. Prin cantitatea de apă transportată viitura a avut o mare forță de eroziune și transport.

În intervalul 2 – 11 iunie 1975 s-a produs o altă viitură de amploare, al cărei debit maxim a fost de 1320 m3/s (atins pe 3 iulie). Aceasta a avut un timp de creștere de 36 de ore, iar de descreștere de 202 ore.

Cu ocazia viiturii din intervalul 22 – 25 iunie 1979, Dâmbovița a transportat prin secțiunea Lungulețu un debit maxim de 546 m3/s (pe data de 22 iunie), ceea ce reprezintă de peste 55 ori mai mult decât debitul său modul. Acest vârf s-a produs în mai puțin de 20 ore de la începutul fenomenului de creștere a apelor, iar revenirea la debitele apropiate de normal a avut loc după mai puțin de 85 de ore de la producerea maximului.

Scurgerea minimă

În regimul hidrologic al râurilor scurgerea minimă corespunde perioadelor cu ape mici când, datorită precipitațiilor reduse, organismele fluviatile se alimentează îndeosebi din apele subterane.

Pe baza examinării debitelor minime instantanee înregistrate la posturile hidrometrice de pe principalele cursuri de apă din zona București se poate aprecia că acest parametru hidrologic a oscilat între 0,006 m3/s (în anul 1989) pe râul Colentina și 8,86 m3/s (1986) pe Argeș.

În ceea ce privește evoluția lunară a debitelor minime, din analiza datelor înscrise în Tabelul 12 se constată că scurgeri foarte reduse se pot remarca în orice anotimp, cu excepția primăverii. De exemplu, Argeșul și Dâmbovița au înregistrat cele mai mici debite minime lunare în luna februarie, respectiv ianuarie, Sabarul în iulie, iar Colentina în septembrie. Această situație este determinată de condițiile climatice din arealele bazinelor de recepție, care influențează sursele de alimentare. Debitele minime foarte reduse produse iarna sunt consecința scăderii cantității de precipitații lichide și a reținerii apei în stratul de zăpadă. Vara, temperaturile ridicate favorizează evapotranspirația, iar în a doua parte a acestui anotimp și în perioada de toamnă sunt frecvente secetele meteorologice care, pe de-o parte anulează alimentarea pluvială, iar pe de altă parte diminuează resursele de apă din stratul freatic.

5.2.2. Scurgerea de aluviuni

În scurgerea lor râurile antrenează diferite materii solide pe care, în funcție de greutatea lor specifică și viteza de curgere a apei, le transportă prin târâre, rostogolire, în suspensie sau în disoluție. În regiunea de câmpie, unde cursurile de apă prezintă viteze în general reduse, o pondere însemnată în cadrul debitului solid o au suspensiile. În zona Capitalei, determinările ale debitului de aluviuni în suspensie s-au efectuat pe râurile Argeș, Dâmbovița și Colentina.

Cantitățile de materiale în suspensie transportate de cele trei râuri sunt foarte diferite. Ele sunt influențate de mărimea bazinelor hidrografice, de condițiile litologice și fitogeografice din cadrul acestora, precum și de volumul de apă transportat de fiecare organism fluviatil.

Condițiile naturale specifice bazinului Dâmbovița și volumul de apă transportat de acest râu au făcut ca media multianuală de aluviuni în suspensie să fie 10,6 kg/s, ceea ce reprezintă o eroziune 3,1 t/ha/an. Cel mai bogat transport aluvionar mediu (49,5 kg/s) s-a înregistrat în anul 1979, an în care s-a produs și cea mai mare viitură. Debite ridicate de aluviuni în suspensie au mai fost semnalate în anii 1980 (33,2 kg/s) și 1981 (33,8 kg/s). Valori foarte reduse ale acestui parametru hidrologic (sub 1 kg/s) s-au semnalat în intervalul 1993-1995, caracterizat prin debite lichide scăzute.

Cantitățile de suspensii transportate în medie anual de râul Colentina au oscilat între 0,001 kg/s (1993) și 0,536 kg/s (1991).

Debitele medii lunare ale Argeșului au evoluat între 13 kg/s în septembrie și 83,3 kg/s în iulie, iar cele ale Dâmboviței, între 1,38 kg/s în noiembrie și 37,5 kg/s în iunie .

Cantitățile de suspensii transportate de Colentina au variat în limite mult mai mici și anume între 0,017 kg/s în noiembrie și 0,238 kg/s în iulie.

În perioadele ploioase, în care eroziunea în cuprinsul bazinelor s-a intensificat, iar debitele de apă au crescut foarte mult, râurile au transportat cantități maxime de suspensii. Acestea au atins valori impresionante în timpul viiturilor. Cu asemenea ocazii s-au atins debite de aluviuni în suspensie de 21350 kg/s pe Argeș și 9500 kg/s pe Dâmbovița (în timpul viiturii din iunie 1979). Colentina a transportat cea mai mare cantitate de suspensii (133,2 kg/s) în luna iulie a anului 1991.

Distribuția lunară a debitelor maxime de aluviuni în suspensie este prezentată în Tabelul 11. Pe ansamblul regiunii, cele mai mari valori sunt caracteristice intervalului mai – iunie, iar cele reduse unor luni de toamnă (septembrie, noiembrie) sau de iarnă (februarie).

În ceea ce privește debitele minime, acestea se produc în perioadele cu scurgeri lichide scăzute, când capacitatea de transport a râurilor este mică. Pe râul Argeș asemenea debite au variat între 0,074 kg/s (în septembrie 1992) și 0,400 kg/s (iulie 1982), pe râul Dâmbovița între 0,014 kg/s (ianuarie 1978) și 0,3 kg/s (mai 1987), în timp ce pe Colentina minimul transportului aluvionar a scăzut până la valoarea zero ce s-a înregistrat în toate lunile anului.

Figura 5. Variația debitelor medii lunare de aluviuni în suspensie pe

râurile Argeș (la Malu Spart) și Dâmbovița (la Lungulețu)

5.2.3. Principalele proprietăți fizice ale apelor curgătoare

Din grupa proprietăților fizice și chimice vom prezenta câteva observații referitoare la regimul termic și de îngheț al râurilor Argeș, Dâmbovița, Colentina, Sabar și Ciorogârla, precum și unele date asupra temperaturii și culorii apelor. De asemenea, vom face unele aprecieri asupra chimismului și calității apei din aceste râuri pe baza unor analize fâcute de Administrația Națională „Apele Române”, filiala București.

Regimul termic

Apele curgătoare se deosebesc în privința regimul termic de apele stătătoare, deoarece ele se află sub influența procesului dinamic exprimat prin mișcarea turbulentă. Aceasta are o influență asupra întregului curs al râului, prin amestecul apei în profil transversal și longitudinal.Temperatura râurilor se caracterizează prin diferențe diurne, lunare și anuale, care sunt influențate, în cea mai mare măsură, de evoluția temperaturilor aerului.Temperatura diurnă. Măsurătorile efectuate pe teren și cele efectuate de instituțiile de specialitate relevă faptul că tempeartura râurilor din zona municipiului București în decursul unei zile depinde de condițiile atmosferice locale, și mai ales de temperatura aerului. Atât la Argeș, cât și la afluenții săi, temperatura prezintă variații importante de la zi la noapte. Cele mai ridicate valori termice se înregistrează între orele 14 și 16, iar cele mai scăzute, între 5 și 7. De exemplu, în data de 14 august 1973, pe râul Argeș la punctul Buda-Pod (azi dezafectat), la ora 14 temperatura apei la mal era de 26oC, iar în partea centrală a secțiunii active de 23,5oC. În timpul nopții, la același punct, în data de 15 august 1973, orele 4, temperatura apei Argeșului scăzuse la 22,8oC. (I. Pișota, 1995).

Diferențele termice diurne înregistrate de râuri în cadrul Câmpiei Române în sezonul cald au valori foarte mici în comparație cu alte unități de relief (munte, deal, podiș).Temperatura medie lunară și anotimpuală. Ecartul de variație al temperaturii de la o lună la alta este cuprins între 0 și 22,8oC. De regulă, cea mai scăzută temperatură a apei se înregistrează în luna ianuarie și este însoțită de apariția fenomenelor de îngheț. În iulie, considerată luna cea mai caldă, se înregistrează cele mai ridicate valori termice. În zona Capitalei, în sezonul rece (decembrie-februarie) temperatura apelor variază între 0,5 și 2,5oC, iar temperatura aerului oscilează între 0,4 și 2,4oC. Râul Argeș la Malu Spart prezintă cea mai scăzută temperatură în luna ianuarie (0,5oC), în condițiile în care temperatura medie a aerului are valoarea de -2,5oC. Cea mai ridicată temperatură se semnalează în luna iulie (22,8oC), fiind de altfel egal cu cea a aerului (22,8oC). Pe Dâmbovița și Colentina temperatura apei în luna ianuarie este ceva mai ridicată (0,8 …. 0,9oC), probabil datorită debitului de apă mai mic și adâncimilor mai reduse. În lunaiulie, însă, temperatura apelor este mai scăzută decât pe Argeș, atingând 21oC pe Dâmbovița la Conțești și 19,4oC pe Colentina, la Colacu. Temperatura medie a apei prezintă variații și de la un anotimp la altul. De exemplu, în sezonul de iarnă, pe râurile Argeș, Dâmbovița și Colentina (Tabelul 13), temperatura medie a apei a oscilat între 1,3 și 1,8oC. Primăvara, se înregistrează o temperatură medie de 9,5 – 11,2oC, pentru ca în timpul verii să se atingă cele mai ridicate valori: 18,9oC pe Colentina și 21,9oC pe Argeș. Din datele și observațiile publicate de P. Miță (1986), precum și din valorile înregistrate la Stația Hidrologică București, reiese că temperatura apelor variază mult mai lent decât cea a aerului, datorită capacității mai ridicate a apei de a înmagazina căldura.

Pe râurile Argeș, Dâmbovița și Colentina temperatura medie anuală variază între 10,1oC (Colentina – postul Colacu) și 11,7 oC (Argeș – postul Malu Spart). Comparând aceste valori cu temperatura medie a aerului care este de 11 oC (la stația București-Filaret, în intervalul 1901-1990), se remarcă faptul că numai Colentina are temperatura medie a apei mai mică cu cca. 1oC decât temperatura medie a aerului, în timp ce râurile Argeș și Dâmbovița au valori termice, fie egale cu temperatura aerului, fie chiar ceva mai mari.

Regimul de îngheț

Fenomenele de îngheț care apar în apa râurilor sunt influențate de condițiile climatice locale, și mai ales de evoluția temperaturilor negative ale aerului.

Din datele publicate de I.N.M.H. în „Râurile României” (1971) și de P. Miță în „Studii și cercetări hidrologice” (1986), ca și din analiza înregistrate la Stația Hidrologică București rezultă că cele mai frecvente fenomene de iarnă sunt gheața la mal, năboiul și curgerile de sloiuri, podul de gheață și zăpoarele. Pe perioada 1951 – 1980 frecvența de producere a sloiurilor a fost de 100% pe Argeș, la Malu Spart, 86,2% pe Sabar, la Vidra și 89,7% pe Colentina, la Colacu, în timp ce frecvența de apariție a gheții la mal a fost de 86% pe Argeș, 31% pe Sabar și 69% pe Colentina.

Data medie de apariție a sloiurilor și a gheții la mal pe râurile menționate, în zona municipiului București, se află în a treia decadă a lunii decembrie. În anii mai friguroși aceste fenomene pot să survină mult mai devreme, chiar în prima decadă a lunii noiembrie, în timp ce în anii cu ierni blânde apariția fenomenelor de îngheț este mult mai târzie, ele putând să se producă în prima decadă a lunii martie.

Dispariția sloiurilor și a gheții la mal este în funcție de menținerea temperaturilor negative ale aerului pe durata iernii. În general, aceste fenomene dispar, în medie, în a doua (și mai rar în a treia) decadă a lunii februarie. În unii ani, când iernile sunt mai blânde, dispariția acestor fenomene poate să aibă loc în a doua decadă a lunii ianuarie. În anii cu ierni mai lungi și mai geroase sloiurile și gheața la mal persistă până în a doua și chiar a treia decadă a lunii martie.

Podul de gheață este un fenomen pe o durată mai scurtă de timp și care în unii ani poate să lipsească în totalitate. De regulă, podul de gheață se formează, în medie, in prima decadă a lunii ianuarie. Data cea mai timpurie de apariție s-a semnalat în unii ani în ultima decadă a lunii noiembrie sau în prima decadă a lunii decembrie, în timp ce data cea mai târzie până la care poate fi observat fenomenul se află în prima sau a doua decadă a lunii martie.

Dezghețul și dispariția podului de gheață este un proces mult mai complex, ce depinde, pe de-o parte, de acțiunea hidraulică a apei ca rezultat al creșterii debitului și pe de altă parte, de temperaturile pozitive ale aerului. Data medie de dispariție a podului de gheață s-a semnalat în prima decadă a lunii februarie pe Colentina și în a doua decadă a aceleiași luni pe Argeș și Sabar.

În anii mai puțin friguroși acest fenomen poate să dispară mult mai devreme, de regulă în a doua decadă a lunii ianuarie. Există însă ani când temperaturile negative ale aerului se mențin pe o perioadă mai lungă, ceea ce face ca podul de gheață să dispară în prima sau a doua decadă a lunii martie.

O situație mai aparte privind durata podului de gheață se remarcă în ultimii 22-28 de ani (perioada 1970-1997), în sensul că durata medie a acestui fenomen a fost ceva mai redusă: 8 zile pe Argeș, 5 zile pe Dâmbovița, 4 zile pe Sabar, 13 zile pe Colentina și 11 zile pe Ciorogârla.

Durata năboiului, sloiurile și gheții la mal este cu mult mai mare decât a podului de gheață. În medie, aceste fenomene se mențin 18 zile pe râul Argeș, 13 zile pe Sabar, 32 de zile pe Ciorogârla, 27 de zile pe Dâmbovița și 11 zile pe Colentina. În iernile mai aspre, gheața la mal, năboiul și sloiurile pot să apară pe o durată mai mare de 40 de zile (44 de zile pe Argeș, 64 de zile pe Ciorogârla, 49 de zile pe Dâmbovița și 52 de zile pe Colentina). Când iernile sunt mai blânde, aceste fenomene pot să lipsească sau să aibă o durată foarte redusă (1-4 zile).

5.3. Lacurile

În zona municipiului București, pe râurile Dâmbovița, Colentina și Pasărea s-au amenajat lacuri de acumulare cu diverse folosințe: alimentare cu apă, agrement, piscicultură, apărare împotriva inundațiilor.

Lacul Morii este singura unitate lacustră amenajată pe Dâmbovița, chiar la intrarea sa în Capitală. Are o suprafață de 220 ha, o adâncime maximă de 10 m și un volum de circa 20 milioane m3 de apă. În mijlocul lacului se află o insulă artificială cu o suprafață de 5 ha, rezervată în exclusivitate pentru agrement.

La 10 km distanță de acest lac, aproape de ieșirea Dâmboviței din București, urma să fie amenajat lacul Văcărești. Alimentarea sa cu apă trebuia făcută printr-o aducțiune de 25 km lungime din Acumularea Mihăilești de pe Argeș (astăzi lucrarea este abandonată). O parte din apă ar fi trebuit să asigure și nevoile unităților industriale din vecinătatea aducțiunii.

Lacurile de pe râul Colentina. Pe valea Colentinei, începând de la Ghimpați și până la confluența cu Dâmbovița, s-au amenajat 18 lacuri care totalizează o salbă care începe la altitudinea de 131 m (Lacul Ghimpați) și se termină la 54,1 m (Lacul Cernica). Din amonte în aval se succed: Lacul Ghimpați (52 ha), Vizurești (103 ha), Ciocănești (98 ha), Buftea (307 ha), Buciumeni (60 ha), Mogoșoaia (56 ha), Chitila (39 ha), Străulești (33 ha), Grivița (50 ha), Băneasa (40 ha), Herăstrău (77 ha), Tei (80 ha), Plumbuita (55 ha), Fundeni (123 ha), Pantelimon I (53 ha), Pantelimon II (337 ha) și Lacul Cernica (301 ha).

Iazurile de pe valea Pasărea. Râul Pasărea este afluent al Dâmboviței, cu care confluează lângă localitatea Plătărești. În ultimele decenii, în lungul cursului său au fost amenajate 24 de unități lacustre folosite în special pentru piscicultură și irigații, care împreună totalizează un luciu de apă de 434 ha. În general, iazurile poartă numele localităților în dreptul cărora se află, și anume: Tunari (21 ha), Crețuleasca (25 ha), Ștefănești (12 ha), Boltașul (25 ha), Afumați I, II, III și IV (41 ha), Moara Domnească (13 ha), Găneasa I, II și III (22 ha), Cozieni (20 ha), Pustnicul I, II și III (32 ha), Brănești I, II, III și IV (60 ha), Vadul Anei (33 ha), Fundeni I, II și III (134 ha).

Dinamica lacustră se caracterizează prin mișcări permanente și mișcări periodice. Mișcările permanente sunt create de apele descărcate prin deversorii barajelor. Acestea formează un curent cu viteză redusă, care înaintează în masa apei pe o distanță de 15 – 25 m. Curentul de apă poate să transporte și o anumită cantitate de aluviuni pe care o depune pe fundul cuvetei lacustre. Mișcările periodice rezultă din acțiunea vânturilor, care provoacă o mișcare ondulatorie a suprafaței apei, sub forma valurilor. Odată cu încetarea vântului, însă, luciul apei devine stabil – orizontal. Înălțimea valurilor este influențată de intensitatea mișcărilor eoliene. Astfel, pe timp de furtună, pe lacurile Herăstrău și Tei s-au observat valuri cu înălțimi de 0,8 – 1,2 m.

Valurile contribuie la omogenizarea temperaturii straturilor de apă și a cantității de oxigen dizolvat (atât de necesar plantelor și animalelor), dar ele pot avea și efecte negative, exprimate prin eroziunea malurilor și creșterea turbidității apei.

Variațiile de nivel sunt în funcție de sursele de alimentare. Lacul Morii se alimentează în procent de 90% din apele Dâmboviței și într-o foarte mică măsură din ape freatice și din precipitații. Lacurile de pa valea Colentinei sunt alimentate de râul Colentina, precum și de unele derivații ce vin din Ilfov și Ialomița.

Prin urmare, variațiile de nivel sunt în funcție de succesiunea anotimpurilor. Primăvara și vara, cu toate că evaporația este intensă, nivelul apelor se mențin stabil, deoarece lacurile primesc o cantitate suplimentară de apă prin derivațiile existente. Iarna, nivelul apelor este cel mai scăzut, unele cuvete lacustre fiind chiar golite.

Temperatura apelor depinde de sursele de căldură care participă la încălzirea lacurilor (radiația solară directă, căldura emisă de atmosferă și de maluri, apele cu temperaturi mai ridicate ce vin prin canalele de alimentare, căldura apelor subterane, activitățile umane). Rolul cel mai important în evoluția temperaturii apei din lacuri revine însă temperaturii aerului.

Temperatura apei diferă de la un anotimp la altul. În timpul iernii, când temperatura aerului se menține mai multe zile sub 0oC, lacurile îngheață. Primăvara, când fluxul de căldură din atmosferă începe să crească, apa lacurilor se încălzește, atingând valori 4 – 5oC. Vara, datorită temperaturilor medii ridicate ale aerului (22 – 23oC), apa lacurilor înregistrează valori termice ce pot să ajungă până la 24oC, pentru ca toamna acestea să scadă din nou până la 4 – 5oC. Temperatura maximă înregistrată pe lacurile Herăstrău și Tei a fost de 28oC (I. Pișota, 1995).

Pe lângă faptul că lacurile din zona Bucureștiului constituie frumoase locuri de agrement, ele oferă și posibilități de practicare a pescuitului sportiv.

5.4. Apele subterane

Tipuri de acvifere

Cercetătorii (care au studiat din punct de vedere hidrogeologic zona municipiului București sunt de acord cu existența a două complexe acvifere distincte:

complexul de mică și medie adâncime, alcătuit din materiale aluvionare depuse de râurile Mostiștea, Dâmbovița și Colentina

complexul de adâncime, reprezentat de Stratele de Frătești, formate din depunerile cu caracter torențial ce aparțin paleofluviului ce drena odinioară Câmpia Română de la sud către nord.

Complexul acvifer de mică și medie adâncime:

Stratele acvifere aparținând acestui complex au fost studiate în detaliu de către M. Bretotean și colaboratori (1986), care au oferit o imagine clară a caracteristicilor acestora în contextul optimizării exploatării apelor subterane pe care le cantonează. Începând de la suprafață către adâncime au fost puse în evidență mai multe structuri acvifere:

1. Nisipurile și pietrișurile de Dâmbovița. Formează un strat acvifer cu grosimi de 2 – 11 m ce se află localizat în lunca Dâmboviței la adăncimi cuprinse între 4 și 15 m. La partea superioară este alcătuit din nisipuri fine și mijlocii, în timp ce la partea inferioară predomină nisipurile mijlocii și grosiere, iar pe alocuri chiar pietrișurile. Nisipurile și pietrișurile de Dâmbovița înclină de la nord-vest spre sud-est conform direcției de curgere a râului.

2. Nisipurile și pietrișurile de Colentina. Păstrează aceeași înclinare, de la nord-vest spre sud-est și prezintă un caracter stratificat. La partea superioară se întâlnesc nisipuri cu granulometrie variată, care trec apoi în pietrișuri și bolovănișuri, pentru ca la bază să apară din nou nisipuri. Exceptând lunca Dâmboviței, „stratele de Colentina” pot fi urmărite pe întreg teritoriul orașului București. În partea de nord-vest ele sunt mai aproape de suprafață (3 – 17 m) și coboară mai accentuat spre sud-est (până la 10 – 28 m). Frecvent, grosimea stratului acvifer are valori cuprinse între 4 și 10 m.

Împreună, nisipurile și pietrișurile din lunca Dâmboviței și pietrișurile de Colentina formează categoria stratelor acvifere de mică adâncime. În cadrul lor drenajul apelor subterane se realizează pe direcție NV-SE, de la cotele de 90 – 95 m, până la râurile Dâmbovița și Colentina.

3. Stratul intermediar de nisipuri. Apare la adâncimi cuprinse între 15 și 30 m și separă nisipurile și pietrișurile de Colentina, de vârstă mai recentă, de nisipurile de Mostiștea, depuse anterior. Grosimea sa variază între 2 și 12 m. Are o dezvoltare discontinuă, fiind mai extins în partea de vest a Capitalei, acolo unde evoluția sa hidrodinamică este strâns legată de nisipurile de Mostiștea. Forajele efectuate au interceptat petice din acest strat în zona Bulevardului Muncii, în zona Cățelu, la Băneasa, etc. Analizele granulometrice au pus în evidență fracțiuni nisipoase fine, mijlocii și grosiere, cu predominarea celor cuprinse în intervalul 0,25 – 1,0 mm.

Drenajul se realizează și în acest caz pe direcție NV-SE, dar la cote cu până la 5 m mai coborâte decât suprafața piezometrică a stratului nisipurilor și pietrișurile de Colentina.

Spre deosebire de stratele acvifere de mică adâncime, care sunt cu nivel liber, stratul intermediar este un strat sub presiune. În majoritatea cazurilor el este captat împreună cu alte strate acvifere, dar în zona de sud-vest a orașului debitele specifice mari au permis captarea sa individuală. Aici, exploatarea sa se face prin forajele Nod Bragadiru, Domnești și Cotroceni.

4. Nisipurile de Mostiștea. În general sunt nisipuri fine, alături de care pot fi întâlnite lentile de nisip mai grosier sau chiar pietriș. În zona municipiului București au o dezvoltare continuă, la adâncimi ce variază de la 30 – 35 m, până la 35 – 50 m. Prezintă o înclinare generală NV-SE și grosimi cuprinse între 3 și 20 m (frecvent 5 – 10 m).

Ca și stratele acvifere de deasupra sa, stratul nisipurilor de Mostiștea prezintă o suprafață piezometrică cu o curgere pe direcție NV-SE. Este un strat sub presiune, care în partea de nord a orașului este captat sigur datorită debitelor specifice importante.

5. Stratele inferioare de nisipuri. Se dezvoltă sub nisipurile Mostiștea, la adâncimi de 50 – 70 m, având grosimi ce variază între 3 și 5 m. Sunt constituite predominant din nisipuri fine și apar pe suprafețe restrânse în unele zone ale Capitalei. Stratele inferioare sunt captate singure doar la Cățelu, Otopeni și în cartierul Crângași, unde debitele exploatabile ating 4 – 5 l/s/foraj.

Nisipurile intermediare, nisipurile de Mostiștea și stratele inferioare de nisipuri alcătuiesc împreună stratele acvifere de medie adâncime.

Complexul acvifer de adâncime

În zona municipiului București, sistemul acvifer Romanian-Pleistocen inferior al stratelor de Frătești înclină de la sud către nord, de la adâncimi de aproximativ 60 m (acoperiș) și 130 m (culcuș) pe aliniamentul Jilava-Progresul, până la 250 m (acoperiș) și 420 m (culcuș) în zona aliniamentului Otopeni-Ștefănești. Între aceste limite, orizontul de pietrișuri și nisipuri al stratelor de Frătești se divide în trei orizonturi distincte (A, B și C), ca urmare a intercalării a două lentile de argilă. Numeroase foraje executate în București și în zonele înconjurătoare au permis identificarea caracteristicilor acestor orizonturi încă din anul 1967, când T. Constantinescu și colaboratori au efectuat cercetări pentru lămurirea aspectelor hidrogeologice ale acestor depozite.

1. Stratul acvifer A se găsește la partea superioară a stratelor de Frătești și are o înclinare SV-NE, cu valori cuprinse între 0,5 și 1%. În apropiere de Măgurele a fost interceptat la 17 m adâncime, iar în cartierul Bucureștii Noi se afundă până la 132 m. Caracterul torențial al depunerilor se deduce din faptul că există zone în care grosimea depozitelor este minimă (Dudești-Oltenița, Cișmigiu-Piața Victoriei), sub 20 m, și zone în care aceasta atinge valori maxime (Bucureștii Noi, între 40 și 50 m, zonele Grozăvești și Progresul, între 30 și 40 m). La partea superioară, stratul A este alcătuit din nisip (80%) și argilă (20%), în timp ce la partea inferioară structura este următoarea: nisip (75%), argilă (20%) și pietriș (5%).

În municipiul București și zonele înconjurătoare stratul A este cel mai intens exploatat, el deținând o pondere de 74% din totalul debitelor pompate din stratele de Frătești. De altfel, exploatarea intensă a dus la formarea unei depresiuni în zona Stadionului Național, cu o cotă piezometrică minimă de 12,5 m (M. Bretotean, 1996).

În general, apa din stratul A este de foarte bună calitate, fiind bicarbonatată sodică. În partea de sud și vest a orașului este ușor calcică și magneziană, iar în nord și est este sulfatată.

2. Stratul acvifer B se află situat între stratele A și C, având o grosime ce variază între 20 și 25 m. Este alcătuit dintr-un amestec de nisip și argilă, în care predomină fracțiunile nisipoase (70% la partea superioară și 80% la bază). Apa din stratul acvifer B este bicarbonatată sodică, mai pregnant calcică în sud-vestul orașului (Mihăilești), ca și în nord (Mogoșoaia, Moara Vlăsiei). Din debitul total exploatat din stratele de Frătești, 21% revin stratului B (M. Bretotean, 1996).

Din punct de vedere al genezei, caracteristicilor și modului de exploatare stratul acvifer B este strâns legat de orizontul C, deasupra căruia se dezvoltă.

3. Stratul acvifer C are grosimi cuprinse între 25 și 30 m și înclină ușor de la sud-est spre nord-vest, valorile pantelor variind între 0,7 și 1,7%. În zona Ciurel, depozitele sedimentare aparținând acestui strat au grosimi mai mari (până la 40 m), în timp ce în zona Dudești-Balta Albă prezintă grosimi minime (între 14 și 20 m). La partea superioară orizontul C este alcătuit din nisip (75%) și argilă (25%), iar la partea inferioară din nisip (72%), argilă (20%) și pietriș (8%).

În foraje, acoperișul stratului acvifer a fost interceptat la 100-300 m față de nivelul solului în zona localității Popești-Leordeni și la 280-290 m în cartierele Pipera și Bucureștii Noi.

Ponderea debitelor exploatate este de 5% din debitul total al stratelor de Frătești, iar apele sunt predominant bicarbonatate sodice. Doar la nord de București apa este clorurată calcică (zona Ghermănești).

partea a III-A

RISCUL LA INUNDATII SI AMENAJARI PENTRU COMBATEREA SI DIMINUAREA ACESTUIA

Capitolul 6

Riscul la inundații în zona municipiului București

6.1.Tipuri de inundații

Inundația reprezintă în sensul cel mai general, acoperirea cu apă a unui spațiu care în mod normal este emers sau uscat. Dintre multiplele definiții care au fost date inundațiilor de-a lungul timpului (Chow, 1973; Ward, 1975, 1978; ș.a.), ca fenomene hidrologice, considerăm că cea mai adecvată este cea din Glosarul Internațional de Hidrologie OMM – UNESCO (1992) conform căreia inundația reprezintă „punerea în submersie a albiei majore de către apa care debordează din albia minoră sau acumularea apei provenite din precipitații sau topirea zăpezilor în zone cu drenaj natural insuficient”. În mediul urban sunt frecvente inundațiile pluviale urbane generate de precipitații de mare intensitate și de capacitatea insuficientă a rețelei de canalizare de a prelua apa pluvială. O viitură produsă pe un râu poate determina sau nu o inundație, în funcție de debitul de apă care se scurge.

Inundațiile urbane sunt datorate dimensionării necorespunzătoare sau a întreținerii defectuase a sistemului de drenaj urban, care, în timpul episoadelor pluviale puternice, nu poate asigura scurgerea apelor pluviale.

Inundațiile pot avea caracter natural sau accidental.

Inundațiile naturale sunt generate de cauze naturale: precipitații bogate, revărsarea râurilor, topirea zăpezilor, valuri ș.a.

Inundațiile accidentale sunt determinate de cauze antropice: ruperea barajelor și a digurilor, lucrări hidrotehnice necorespunzătoare, exploatarea defectuoasă a unor asemenea lucrări ș.a. În general inundațiile accidentale au consecințe foarte grave asupra societății umane și provoacă dezechilibre ecologice importante.

Inundațiile urbane sunt generate de ploile torențiale care cad pe spațiile urbanizate, caracterizate printr-un coeficient ridicat de impermeabilizare a suprafețelor. Ele sunt consecința capacității insuficiente a sistemului de drenaj urban de a colecta apa pluvială, datorită pe de o parte, intensității deosebite a ploii, iar pe de alta, funcționării deficitare a sistemului de drenaj (care poate fi subdimensionat sau gestionat și întreținut necorespunzător).

6.2.Cauze și factori favorizanți ai inundațiilor

Cauzele care generează viiturile și inundațiile se pot clasifica în funcție de mai multe criterii. Frecvent, cauzele viiturilor/inundațiilor se clasifică în naturale și antropice. Amploarea inundaților este dată atât de factorii declanșatori, cât și de factorii favorizanți.

Cauzele naturale

Între factorii naturali declanșatori ai viiturilor și inundațiilor, se înscriu: condițiile climatice, creșterea nivelului mării, cutremurele de pâmânt, alunecările de teren:

Condițiile climatice reprezintă cauza principală a producerii viiturilor și inundațiilor. Ele determină manifestarea unor asemenea fenomene, atât direct, cât și indirect.

Ploile, mai ales cele torențiale de intensitate crescută și cu cantități mari de apă căzută într-o perioadă scurtă de timp, constituie o cauză climatică aflată frecvent la originea viiturilor și inundațiilor fluvialeși urbane.

Inundațiile din iulie 1975, din iunie 1979 de pe Argeș, din iunie 1988 și din iunie-august 1991 de pe Siret, etc, inclusiv cele din iulie, august și septembrie 2005 au fost generate de ploile abundente.(1)

Topirea rapidă a zăpezilor datorată invaziei unor mase de aer de aer cald stă la baza formării viiturilor de tip nival, frecvent provocatore de inundații. Topirea bruscă a zăpezilor și a ghețarilor poate fi generată și de erupții vulcanice în arealele active din punct de vedere vulcanic.

Topirea zăpezilor suprapusă cu căderea precipitațiilor poate conduce la producerea unor viituri de tip mixt însoțite de inundații.

Temperaturile foarte scăzute ale aerului în regiunile reci și temperate determină producerea de sloiuri și poduri de gheță care afectează scurgerea apei râurilor. Încălzirea aerului și precipitațiile lichide specifice perioadei de trecere către sezonul cald determină creșteri ale debitelor și vitezei apei, care antrenează blocuri de gheață ce se pot aglomera în sectoarele de îngustare și de meandrare, formând baraje naturale (zăpoare) care blochează scurgerea, generând creșteri de nivel în spatele acestora sau scurgeri puternice în momentul ruperii, provocatoare de inundații.

În România inundațiile provocate de zăpoare sunt frecvent întâlnite pe râurile de munte cu albii ce prezintă alternanță de sectoare lărgite și înguste sau de meandre (de exemplu, Bistrița superioară).

Furtunile puternice, provocate de ciclonii tropicali sau de musoni generează inundații ale coastelor marine, provocând pagube materiale și umane de proporții. Astfel de inundații sunt specifice zonelor costiere din golful Mexic (peninsula Florida), în jurul Philipinelor, în India, China, Bangladesh, pe țărmurile Europei vestice (în special în Olanda și Belgia).

63% din decesele înregistrate în timpul ciclonilor ce afectează S.U.A. se datorează inundațiilor.

În afara factorilor naturali cu rol declanșator în producerea viiturilor și inundațiilor există mai mulți factori, de asemenea naturali, care pot contribui la intensificarea inundațiilor. Aceștia privesc caracteristici morfometrice ale bazinului hidrografic (suprafață, formă, pantă, morfografie), ale rețelei hidrografice (pantă, densitate) și ale albiei minore (pantă, grad de meandrare, grad de despletire, rugozitate), caracteristici ale solului (permeabilitate, grad de umiditate, temperatură), gradul de acoperire cu vegetație, debitul solid al râurilor, adâncimea nivelului freatic ș.a.

Astfel, permeabilitatea redusă a solului și a rocilor din arealul bazinului de recepție, coroborată cu lipsa vegetației, favorizează concentrarea rapidă a scurgerii pe versant și în albie. Rugozitatea, care depinde de natura constitutivă a patului albiei și a malurilor, de prezența vegetației, de forma canalului de scurgere, afectează viteza și mărimea valului de viitură. Propagarea undei de viitură se face mai rapid în cazul bazinelor și cursurilor de apă cu pante mari. Vârful viiturii este mai înalt și mai ascuțit în cazul bazinelor hidrografice cu formă rotundă, iar tipul de drenaj dendritic imprimă scurgerii aceeași caracteristică (Mustățea, 2005). Excesul de umiditate datorat apelor freatice de la adâncime mică poate duce la inundarea crovurilor frecvent seci, a unor suprafețe joase de luncă și a unor terenuri orizontale în mod obișnuit emerse (Gâștescu, 1979 citat de Grecu, 2004).

Cauzele antropice

Printre principalele cauze antropice declanșatoare sau favorizante ale viiturilor și inundațiilor, se remarcă: ruperea barajelor și digurilor, irigațiile, despăduririle și lucrarea necorespunzătoare a terenurilor în pantă, proiectarea și întreținerea necorespunzătoare a sistemelor de canalizare vulnerabilitatea socială.

Ruperea barajelor și digurilor (fluviale sau marine) constituie cauza ce poate genera inundații cu consecințe foarte grave ale zonelor protejate. Ruperea unor asemenea lucrări cu rol de protecție împotriva inundațiilor, poate surveni ca urmare a unor cauze naturale sau a unor accidente legate de proiectarea, de construcția barajului/digului sau de modul defectuos de exploatare a acestora

În unele situații particulare ruperea digurilor se realizează în mod deliberat, ca măsură de protejare a unei regiuni de interes crescut social și economic.

Principalele cauze ale producerii inundațiilor provocatoare de pagube umane și materiale importante în România sunt:

caracterul torențial al precipitațiilor;

imposibilitatea prognozei fenomenelor hidro-meteorologice locale din cauza lipsei unui sistem automat de urmărire și prognoză a acestora;

despăduririle masive;

dezatenuarea produsă prin lucrări de îndiguire pe lungimi mari fără măsuri suplimentare privind atenuarea acestor efecte;

întreținerea necorespunzătoare a albiilor mai ales în zona podurilor și a localităților (neefectuarea lucrărilor de decolmatare și de defrișare a vegetației din albia minoră, depozitarea deșeurilor etc);

neîntreținerea corespunzătoare a lucrărilor hidrotehnice;

amplasarea unor construcții neautorizate în zona torenților și în albiile majore ale cursurilor de apă;

rețele de canalizare subdimensionate.

Vulnerabilitatea materială și socială constituie un important factor ce poate amplifica efectele inundațiilor. Vulnerabilitatea materială este datorată amplasării în zonele expuse riscului la inundații a așezărilor umane, a practicării de activități economice. Vulnerabilitatea socială depinde de gradul de pregătire a societății în fața unui eveniment extrem. Ea derivă din spaimă, din neconștientizarea riscului, din lipsa unei educație adecvate.

Efectele viiturilor și inundațiilor sunt multiple și complexe. După domeniul care este afectat, pot fi considerate efecte sociale, economice și ecologice.

Efectele sociale pot îmbrăca diferite aspecte. Cele mai grave si dramatice sunt pierderile de vieți omenești. Dintre fenomenele naturale de risc, atât la nivel mondial, cât și în România, inundațiile sunt răspunzătoare de cele mai mari pierderi umane. Acestea sunt cauzate în cea mai mare parte în mod direct, de decesul prin înecare, în urma unei crize cardiace sau ca urmare a forței fizice exercitate de apa în mișcare ce poate antrena diferite corpuri sau poate produce prăbușirea construcțiilor. Decesul este determinat, pe de o parte, de caractersiticile inundației (înălțimea apei, viteză de scurgere, prezența corpurilor plutitioare), iar pe de altă parte, de locul (în clădire, în autoturism, pe stradă ș.a.), starea (în activitate sau în timpul somnului) și comportamentul individului (refugiere, resemnare) în momentul în care a fost surprins de apă.

În mod indirect, inundațiile pot provoca victime omenești prin maladiile pe care le generează și care afectează populația după producerea inundațiilor. Acestea sunt considetate efecte sanitare. Diminuarea resurselor de apă potabilă, contaminarea acestora, dificultatea aprovizionării cu apă și alimente, a accesului la instituțiile sanitare, afecțiunile de ordin fizic și psihic produse de asemenea evenimente pot afecta sănătatea oamenilor, generând în unele situații boli grave, chiar fatale. Efectele sanitare pot fi analizate la diferite scări temporale (Ledoux, 2006):

în timpul inundației sau imediat după aceasta;

în perioada ulterioară inundației (zile, săptămâni);

efecte pe termen lung (luni sau chiar ani).

În afara deceselor, în timpul inundațiilor populația poate fi afectată de răniri mai mult sau mai puțin grave. Deteriorarea unor infrastructuri de transport special (conducte de gaze, rețea de canalizare, a unor iazuri de decantare a deșeurilor chimice ș.a.) poate determina contamiarea apei și a aerului, cu efecte asupra sănătății umane. Consumul de apă contaminată poate provoca apariția bolilor hidrice precum dezinteria, hepatita, holera.

Un efect social important asociat inundațiilor îl constituie cel psihologic. Acesta se manifestă îndeosebi prin stări de stres post-traumatic ce prezintă ca simptome: angoasă, depresie, tulburări ale somnului, dificultăți de concentrare, ce pot conduce în cazuri extreme la sinucidere. Aceste sunt generate îndeosebi de traumatismele fizice la care a fost supusă persoana în timpul inundației, precum și de pierderile de ființe apropiate și materiale.

Modelarea albiei se realizează ca urmare a proceselor de eroziune, transport și acumulare desfășurate de apă. Iau naștere forme de eroziune (maluri abrupte, lunci, terase etc) și de acumulare (ostroave, renii etc). Deși aceste procese se manifestă pe tot parcursul anului, ele sunt mai accentuate în timpul apelor mari, la viituri și inundații. Totodată se modifică profilul longitudinal și transversal al râului, modificare însoțită, în unele cazuri, de schimbarea direcției cursului de apă, migrarea pragurilor aluviale, de formarea și modificarea unor ostroave etc.

Eroziunea în suprafață și torențială este rezultatul acțiunii picăturilor de ploaie asupra solurilor relativ descoperite și se manifestă prin dislocarea și împrăștierea particulelor acestuia. Spălarea solurilor se face prin scurgerea pe versant. Efectele sunt deosebite în cazul terenurilor cu pantă moderată și accentuată și în cazul inundațiilor generate de ploi torențiale. De asemenea aceste procese sunt favorizate de utilizarea necorespunzătoare a terenurilor (ex: defrișări, desțeleniri, suprapășunat etc).

Alunecările de teren se produc în condiții morfo-litologice speciale și de supraumectare. Ele pot fi favorizate de viiturile de pe versanții cu pantă mare ce se produc în urma ploilor torențiale.

Poluarea zonelor inundate se datorează antrenării de către apă a diverse substanțe, precum hidrocarburi, îngrășăminte chimice, alți produși datorați „spălării orașului” (și nu numai) și cu bacterii. Sedimentele transportate și depuse în timpul inundațiilor pot conține metale grele care afectează calitatea apei de termen lung. Scurgerea solidă antrenează microorganismele în aval, modificând echilibrul ecologic al râului.

Hazardele naturale în general și inundațiile în particular pot genera, la rândul lor, hazarde tehnologice denumite în limba engleză NATECH (natural triggering technological hazards)Succesiune de evenimente cu reacție în lanț poartă numele de efect domino. Cele mai frecvente exemple de hazarde tehnologice produse de inundații se referă la poluarea cu diverse substanțe.

Pagubele produse de inundații pot fi directe și indirecte.

Pagubele directe se estimează ca fiind reale (efective) și posibile. Pagubele reale se evaluează după dezastru. Pagubele posibile se estimează pentru diferite ipoteze privind caracteristicile viiturii (durată, adâncime, viteză) prin investigații pe teren ale construcțiilor potențial afectate (Stănescu, Dobrot, 2002). Pagubele se determină în funcție de nivelul apei, dar trebuie aproximate individual, pe fiecare structură inundată.

Pagubele indirecte sunt determinate de efectul de multiplicare în economie a pagubelor directe și constau în indisponibilitatea anumitor servicii pe o perioadă de timp.

6.3. Inundații majore în zona municipiului București

Municipiul București este amplasat în bazinul hidrografic al râului Argeș, respectiv pe cursurile inferioare ale râurilor Dâmbovița și Colentina, râuri care contribuie în principal la satisfacerea de apă a Capitalei.

Din analiza celor 14 viituri mari produse în ultimii 150 de ani pe cursul Dâmboviței în București, se constată că numai una a provenit de pe Ilfov, 5 s-au datorat suprapunerii viiturilor de pe Ilfov și Dâmbovița, iar 8 s-au format numai pe râul Dâmbovița.

Din punct de vedere al genezei, din cele 14 viituri, 4 se datoresc topirii zăpezilor, una suprapunerii de ploi peste topirea zăpezii, iar 9 au fost datorate exclusiv ploilor.

Viiturile de pe râul Dâmbovița sunt atenuate parțial în acumularea Văcărești, dar pot atinge și depăsi valorile caracteristice în secțiunea Lungulețu (ATENȚIE – 88 m3/s, INUDAȚIE – 114 m3/s, PERICOL – 149 m3/s), care suprapuse peste viitura din râul Ilfov pot inunda zona Slobozia Moara, îndreptându-se spre Capitală.

Datorită acumulărilor aflate în amonte pe râul Dâmbovița (Pecineagu și Văcărești) și mai ales datorită posibilităților de dirijare a viiturilor prin derivațiile existente Ilfov – Dâmbovița (Răcari) și Dâmbovița – Argeș (Brezoaiele), parțial în râul Argeș și parțial în râul Ciorogârla, debitele la intrarea în acumularea Lacul Morii sunt afectate doar de viiturile generate corespunzător sectorului de râu dintre aceste derivații și acumulare.

Debitele la diverse asigurări sunt preluate din studiile de gospodărirea apelor întocmite de ICPGA.

Pentru râul Dâmbovița, debitele la diverse asigurări sunt prezentate în tabelul 9. Iar pentru râul Colentina debitele la diverse asigurări sunt prezentate în tabelul 10.

Tabelul 9.Debitele la diverse asigurări pentru râul Dâmbovița.

Sursa: ICPGA ,1980.

Tabelul 10. Debitele la diverse asigurări pentru râul Colentina.

Sursa: ICPGA ,1980.

Conform „Studiului de GA privind exploatarea lucrărilor hidrotehnice din bazinul hidrografic Dâmbovița – Colentina”, proiect 870/1980, este necesară pregolirea acumulării Buftea în următoarele situații:

în momentul și pe durata pregolirii acumulării Ilfoveni;

în cazul în care debitul înregistrat la postul hidrometric Colacu depășește 15 m3/s;

în situațiile în care prognoza meteo de scurtă durată indică posibilitatea apariției unor precipitații cu caracter catastrofal în bazinul Ilfov – Colentina.

Ploi extraordinare căzute asupra orașului cu frecvențe mai mari de 1/3.

Debitele maxime generate de ploi căzute asupra orașului în situația actuală la probabilitatea de 1:100 ani, variază între 102 m3/s la podul Grozăvești și 217 m3/s la podul Vitan, iar la probabilitatea de 1:333 de ani, crește la 122 m3/s la podul Grozăvești și 259 m3/s la podul Vitan.

Tabelul 11.Pragurile de precipitații pentru Municipiul București

Sursa: Plan de apărare împotriva inundatiilor al municipiului Bucurestii1996-2000

În decursul timpului pe râul Dâmbovița și Ilfov s-au produs viituri mari, a căror ape s-au propagat spre Capitală.

În perioada 3 – 13 octombrie 1972 s-a înregistrat în bazinul hidrografic Dâmbovița o viitură cu un strat scurs de 80 mm la Conțești, 87 mm la Malu cu Flori și 58 la Podu Dâmboviței. Viitura produsă a fost compusă din 2 viituri distincte.

Prima viitură a fost produsă de ploaia din 3-6 octombrie, valorile straturilor scurse au fost mici, datorită intensităților mici ale ploii declanșate cât și a umezelii anterioare mici. A doua viitură, pe măsura creșterii unidității solului coeficientul de scurgere crește (0,3). O parte a apelor mari ale Dâmboviței din zona Conțești, s-au revărsat în Ilfov. La stația Arcuda a apărut o situație critică.

Viitura din 1-6 iulie 1975 a fost cea mai mare, atât prin amploarea cât și ca efecte, producând inundații mari în bazinul hidrografic al Dâmboviței. Prin ruperea digului de pe malul stâng de la Conțești apele râului au pătruns pe vechiul curs al Ilfovului revenind în Dâmbovița, amonte de Dragomirești. Aici prin ruperea rambleului de la Canalul Dragomirești – Chitila, a inundat suprafețe întinse și a produs în Capitală o pagubă de 57 milioane lei.

Debitul maxim reconstituit, conform studiului INMH „Scurgerea râurilor la limita amonte a Capitalei” întocmit în 1987, a fost de 656 m3/s la postul hidrometric Conțești, aporximativ egal cu cel al viituri din iunie 1979, fără repercursiuni asupra Capitalei.

Pe valea râului Colentina, prima viitură mai importantă înregistrată, a fost în perioada 4-7 octombrie, 11-15 octombrie 1972. debitul reconstituit a fost de 40 m3/s, corespunzător unei probabilități de apariție de 20%.

Din punct de vedere genetic 4 s-au datorat topirii zăpezilor, una suprapunerii de ploi peste topirea zăpezii iar 8 au fost provocate exclusiv de ploi. Datorită lucrărilor executate, numai viitura din 1975 a produs pagube în București.

Din analiza inundatiilor anterioare a rezultat ca pericolul de inundatie a unor obiective din judetul Ilfov provin in principal din:

Viiturile de pe r.Dambovita cu debite mai mari de 300 mc/s;

Viiturile de pe r.Colentina cu debite mai mari de 40 mc/s;

Viiturile de pe r. Ilfov si Ilfovat, cand este depasita capacitatea derive.Bolovani;

Viiturile de pe r.Ialomita cu debite mai mari de 700 mc/s;

Viiturile de pe r.Arges cu debite mai mari de 1600 mc/s;

Viiturile de pe r.Sabar cu debite de peste 100 mc/s pana la confluenta cu r. Ciorogarla si peste 400 mc/s dupa confluenta;

ploi extraordinare cazute asupra judetului.

Sistemul de canalizare al capitalei este conceput si realizat astfel incat apele uzate menajere, industriale si pluviale sa fie colectate in comun si apoi evacuate din Bucuresti prin intermediul casetei de ape uzate amplasate sub raul Dambovita.

Reteaua de canale colectoare principale si secundare se afla in patrimoniul Primariei Generale a Municipiului Bucuresti si in administrarea S.C.APA NOVA S.A. in baza contractului de concesiune incheiat intre parti. Aceste canale colectoare preiau apele uzaate si pluviale atat de pe teritoriul Municipiului Bucuresti, cat si de pe teritoriul localitatilor: Pantelimon, Voluntari, Otopeni, Chitila, Jilava, Popesti Leordeni si Bragadiru, din Judetul Ilfov.

Caseta de ape uzate, ca parte componenta a “Amenajarii complexe a raului Dambovita in Bucuresti” este in administrarea Administratiei Nationale “Apele Romane”.

Apele uzate neepurate sunt evacuate direct in raul Dambovita, deoarece capitala nu detine in prezent, statie de epurare ape uzate, aceasta fiind investitie in derulare, apartinand Primariei Generale a Municipiului Bucuresti.

Intregul sistem de canalizare a fost proiectat sa preia debitele de ape uzate si pluviale provenite din ploi cu o frecventă de aparitie de 1 la 3 ani (1:3), respectiv 30 l/mp in 4 ore, corespunzatoare unui debit pluvial, la iesirea din caseta de ape uzate de 113.9 mc/s.

Cantitatile de precipitatii cazute in septembrie 2005, au avut intensitati care au depasit 30 l/mp in 4 ore, fapt ce a condus la depasirea capacitatii de preluare si transport a sistemului de canalizare (canale colectoare si caseta) generand fenomene de baltire, preponderent in zonele depresionare din capitala.

Acest lucru a dus la inundarea pasajelor rutiere si chiar a unor artere principale.

În aceasta situatie, autoritățile, nu mai puteau interveni direct asupra sistemului de canalizare, deoarece capacitatea acestuia a fost depasită de cantitatile mari de precipitații căzute.

Pe viitor, pentru a preîntampina și a face fată unor astfel de situatii, se impun urmatoarele:

Reanalizarea intregului sistem de canalizzare de pe teritoriul Municipiului Bucuresti, astfel incat acesta sa fie capabil sa preia si sa evacueze, si apele pluviale provenite din ploi de o intensitate marita celei luate in calculul initial;

Dezvoltareaa unui sistem de canalizare pluvial separat de canalizarea menajera care sa permita evacuarea apelor atat in raul Dambopvita, cât si in râul Colentina, sistem prevazut cu statii de preepurare conform normativelor în vigoare;

Limitarea preluarii in sistemul de canalizare al capitatlei a apelor menajere si pluviale din localitatile riverane Bucurestiului, prin dezvoltarea unor sisteme locale de colectare, epurare si evacuare.

6.4. Gestionarea situatiei de criză generată de inundatiile din zona Municipiului București in anul 2005

Anul 2005 s-a caracterizat prin viituri excepționale, ce au afectat aproape întregul teritoriu al țării, fie în reprize unice, fie în reprize succesive. În cursul acestora numeroase cursuri de apă au înregistrat debite istorice ce s-au situat pe primele poziții ale seriilor cronologice de date, a căror lungime a depășit în unele cazuri 100 de ani.

Situația hidrometeorologică

În spațiul hidrografic administrat de A.N. Apele Romane prin S.G.A.Ilfov-București, precipitatiile inregistrate in perioada 19-25.09.2005, au totalizat valori maxime de 275 l/m2.Iar pe 02 octombrie 2005 s-au inregistrat 75 l/mp.

Pe toate râurile, la statiile hidrometrice au fost depasite cotele de aparare, situatia prezentandu-se conform tabelului nr.12:

Tabel nr.12: Situatia parametrilor hidro-meteorologici caracteristici inregistrați la statiile hidrometrice

Cantitatile deosebite de precipitatii au provocat inundatii care au afectat Cartierul Giulesti-Sarbi.

1)In 1989 existau urmatoarele lucrari care aveau contindenta functionala directa cu amenajarea raului Dambovita in Bucuresti:

Statia de pompare – descarcare refuland in Dambovita amonte rambleu CF Chiajna, mal stang (IEELIF);

Statia de pompare – desecare refuland in Dambovita la Dudu, mal drept (IEELIF);

Statia de pompare – desecare refuland in Dambovita, in amonte de podul drumului Rosu-Giulesti, mal stang utilizabila si pentru evacuarea apelor in exces din polderul Giulesti (IEELIF);

2)Din ansamblul lucrarilor “Amenajarii raului Dambovita in Bucuresti”, face parte si Polderul Giulesti, care a rezultat ca urmare a indiguirii malului stang al raului, in amonte de ac.Lacul Morii si digul de inchidere din coada acumularii.

Este un polder natural, suprafetele nu au fost scoase din circuitul agricol si are urmatorii parametrii (conform Studiului nr.1700, intocmit de ICPGA din anul 1989):

suprafata maxima inundata la cota de 84.00mdMN, este de 295 ha;

volumul maxim acumulabil la cota de 84.00 mdMN, este de 5.64 mil mc.

peste cota de 84.00 mdMN, apele deverseaza din polder si afecteaza anumite case din cartierul Giulesti.

Foto1: Lacul Morii/Polderul Giulesti

3)Zona inundata in septembrie 2005 este o suprafata depresionara situata intre r.Dambovita si cartierul Giulesti-Sarbi. Apa cantonata in aceasta zona a provenit din cantitatile importante de precipitatii cazute (275 l/mp), scurgerea acestora la suprafata si din cresterea nivelului freatic. Volumul de apa cumulat numai din precipitatii, in aceasta zona a fost de cca 5.50 mil.mc. Precipitatiile cazute pe cartierul Giulesti-Sarbi, care nu are retea de canalizare, au condus la ridicarea nivelului apelor freatice, fapt inregistrat in forajul de observatie F3-reteaua nationala hidrogeologica-amplasat in incinta Institutului Pasteur. Acest foraj este dotat cu senzori automati de nivel, citirile efectuandu-se orar si informatiile prelevate au relevat faptul ca in perioada analizata nivelurile au crescut cu 1.05 m. Apa din aceasta zona s-a drenat natural catre aceeasi zona depresionara, alimentand la randul ei volumul de apa acumulat din precipitatii. In zona depresionara, debuseaza si o vale locala, cunoscuta de localnici sub denumirea de Boanca (ce nu se afla in administrarea AN”APELE ROMANE”, fiind necadastratata). Aceasta vale se formeaza din zona satului Rudeni, comuna Chitila – zona situata pe o platforma mult mai inalta decat zona care a fost inundata, zona bogata in izvoare si terenuri cu exces de umiditate. Debitele de pe aceasta vale au deversat podetul de pe stada Drumul la Chiajna.

Zona care a fost inundata in septembrie 2005 a fost Polderul Giulesti. Dar spre deosebire de situatia din 1989 cand functionau 3 statii de pompare-desecare ale IEELIF, sistemul de desecare (din administrarea ANIF), era compus din mai multe canale si o statie de pompare cu o capacitate care a fost depasita.

În zona acumulării Lacul Morii, Administratia Nationala a Imbunatatirilor Funciare are in administrare doua sisteme de desecare, dupa cum urmeaza: SPE 2 pentru o suprafata de 657 ha in functiune (zona Giulesti Sarbi) si SPE 3, pentru o suprafata de 282 ha, care nu este in functiune (zona Chiajna-Rudeni). Ambele sisteme nu detin Autorizatia de gospodarire a apelor.

A.N.”APELE ROMANE” nu au lucrari hidrotehnice care sa permita derivarea apelor spre sistemul de desecare Giulesti-Sarbi.

Este necesara promovarea a unor studii, proiecte si lucrari care sa rezolve problemele legate de colectarea, tranzitarea si evacuarea apelor, fara inundarea de locuinte si gospodarii:

Completarea studiilor existente pentru eliminarea excesului de umiditate din zona Giulesti-Sarbi, avand in vedere fenomenele hidro-meteo din septembrie 2005, precum si schimbarile survenite in planurile de amenajare ale cartierului Giulesti-Sarbi si comuna Chiajna.

Studiu privind preluarea, transportul si evacuuarea apelor provenite din izvoarele existente in zona Rudeni (com.Chitila), ce alimenteaza permanent valea Boanca.

Continuarea lucrarilor de investitii pe r.Dambovita si afluenti, pe tronsonul cuprins intre NH Brezoaiele si ac.Lacul Morii.

Suprainaltarea digului mal stang cu cca 0.50 m pe tronsonul cuprins intre pod CF Bucuresti-Urziceni si NH Dragomiresti. Se mentioneaza ca digul nu se afla in administrarea ANAR si ANIF.

Reabilitarea intregii amenajari de desecare, care cuprinde recalibrari si indesirea retelei de canale pentru marirea capacitatii de transport, inclusiv statii de pompare pentru marirea capacitatii de evacuare a apelor.

Comportarea lucrarilor hidrotehnice la viitura din 19-25.09.2005.

Raul Dambovita, zona amonte de acumularea Lacul Morii

In intervalul 20 – 25.09.2005, la statia hidrometrica Dragomiresti precipitatiile inregistrate au insumat 211 l/mp.

In data de 24.09.2005, ora 11oo debitele raului Dambovita după confluența cu afluentul r. Baldana, au atins un debit maxim inregistrat de 24mc/s la SH Dragomiresti.

Albia regularizata a raului Dambovita, pe tronsonul cuprins intre pod CF Chiajna si acumularea Lacul Roșu, a transportat in conditii de siguranta debitul maxim de 24mc/s.

Capacitatea de tranzitare a albiei raului Dambovita pe tronsonul cuprins intre soseaua de centura și podul CF Chiajna a fost depasita ceea ce a condus la inundarea terenurilor agricole (in data de 25.09.2005). In aceasta zona albia raului nu este amenajata, nu exista lucrari de aparare impotriva inundatiilor și terenurile agricole sunt declarate zone inundabile in Planul de aparare impotriva inundatiilor și in PUG-ul din 2004 al comunei Chiajna.

Obiectivele de pe râul Colentina:

Acumularea Buftea din administrarea A.N.A.R.

In urma precipitatiilor abundente inregistrate la barajul Buftea 210.7l/ mp, debitul maxim afluent în lac a fost de 45 mc/s, in data de 23.09 ora 7:00, fiind compus din debitul r. Colentina, r. Baranga, r.Crevedia și de pe numeroase canale de desecare.

Nivelul maxim inregistrat in ac. Buftea a fost de 105.90mdMN în 25 sept. ora 07:00 (+ 90cm peste NNR= 105,00 mdMN și – 10cm sub CI=106,00 mdMN).

Debitul maxim evacuat din barajul Buftea a fost de 39 m3/s.

In data de 23.09.2005 Primăria Buftea a solicitat ajutor de la M.A.N. si in noaptea de 23/24.09.2005, 140 soldati impreuna cu personalul primăriei Buftea au pus 9.000 de saci pe o lungime de circa 900 m, in zona descărcătorilor, pentru suprainaltarea digurilor de contur mal drept și mal stâng, in vederea protejarii localitatii.

Foto 2: Amenajare in situatii de urgenta- Acumularea Buftea

Echipele formate din personalul de exploatare al SGA Ilfov-Bucuresti, au supravegheat permanent construcțiile barajului și au raportat la Dispecerat.

Pe intreaga perioada în lacul Buftea s-a atenuat, un volum total de 2.4 mil.m3.

În aval de barajul Buftea sunt 14 lacuri de acumulare, din care 6 sunt amplasate pe teritoriul jud. Ilfov, 3 (Mogoșoaia, Pantelimon II și Cernica) sunt administrate de Administratia Lacuri, Parcuri si Agrement Bucuresti si 3 (Buciumeni,Chitila și Pantelimon I) de AN Apele Romane prin SGA Ilfov-Bucuresti.

Permanent SGA Ilfov-Bucuresti a coordonat exploatarea salbei de lacuri, a efectuat schimb de date si alte informatii cu Administratia Lacuri, Parcuri si Agrement Bucuresti, in vederea corelarii manevrelor pentru fiecare acumulare de pe raul Colentina.

Acumularea Buciumeni din administrarea A.N.A.R.

Nivelul maxim inregistrat a fost 96.49mdMN / 24sept ora20:00.

Golirea de fund a fost deschisa complet in data de 21.09 pentru tranzitarea debitelor evacuate din ac. Buftea . Nu s-au semnalat probleme deosebite.

Acumularea Chitila din administrarea A.N.A.R.

Nivelul maxim inregistrat a fost de 89.10mdMN / 24 sept. ora 20:00.

Stavilarul Chitila a functionat la capacitate maxima cu stavilele deschise din 21.09 si sifoanele amorsate. Nu s-au semnalat probleme deosebite.

Acumularea Pantelimon I din administrarea A.N.A.R.

Acumularea Pantelimon I a avut la începutul viiturii nivelul apei din lac coborât, iar scurgerea debitelor s-a efectuat prin cele 2 deschideri ale golirilor de fund, la care stavile erau scoase pentru reparații.

Deținătorii a 3 case și a mai multor gospodării din zona comunei Dobroiești, ce sunt amplasate în cuveta lacului, încă din data de 19.09.2005au fost avertizați de posibilitatea de a fi inundați de viitură.

Acumularea Pantelimon II din administrarea A.N.A.R.

Debite maxime înregistrate : afluent 28 m3/s și defluent 31 m3/s

Volum atenuat : 1,27 mil m3.

Acumularea Cernica din administrarea A.L.P.A.Buc.

Debite maxime înregistrate : afluent 31 m3/s și defluent 27 m3/s

Volum atenuat : 0,71 mil m3.

Raul Snagov

Acumularea Snagov din administrarea A.N.A.R.

In intervalul 20 – 25.09.2005 la barajul Snagov s-au inregistrat 235.5 l/m2 , ce a dus la cresterea debitului afluent in lacul Snagov.

Nivelul in lacul de acumulare Snagov in data de 25 sept. ora 7:00 a inregistrat un maxim de 86.46 mdMN, cu + 21cm peste cota NNR=86.25 mdMN.

Debitul maxim afluent in acumulare a fost de 20 m3/s si debitul maxim defluent a fost de 15m3/s.

Cu toate ca din data de 21.sept. a intrat in functiune deversorul de ape mari, nu s-au produs inundatii pe conturul lacului. În inteaga perioada a viiturii volumul atenuat în lac a fost de 1.83 mil. m3.

Acumulările piscicole din administrarea altor deținători

Din salba de 6 acumulari piscicole, barajul Peris 1 s-a rupt si la doua s-au facut brese controlate (Podisor 2 si Tancabesti 1) pentru tranzitarea debitelor de viitura de pe valea Snagov.

Amenajarile de pe valea Snagov fac obiectul unor investitii prevăzute în proiectul “Prevenirea catastrofelor naturale generate de inundatii si poluarea aerului” ce sunt cofinanțate prin credit de Banca Mondială și de la bugetul statului conform HG 443/2004.

Raul Cociovalistea

Acumularea Caldarusani din administrarea A.N.A.R.

In data de 20.09.2005 la barajul Caldarusani s-au înregistrat precipitații totale de 232.2 l/mp. Din această cauză și deoarece lacul de acumulare Dridu de pe raul Ialomita a avut cote ridicate datorita viiturilor, s-a inundat zona de pășune din aval de baraj pana la raul Ialomita.

În data de 27.sept. a inceput evacuarea pe deversorul frontal de ape mari și în data de 29.09.2005 s-a înregistrat debitul maxim afluent de 25mc/s, ce a dus la cresterea nivelului in acumulare de 72.51 mdMB (+21cm peste NNR). Debitul maxim evacuat a fost de 9mc/s iar volumul atenuat in lac pe toata perioada de viitură a fost de 8.78mil m3.

Acumularile piscicole din administrarea altor deținători

Din salba de 14 acumulări piscicole de pe valea Cociovalistea la un numar de 5 baraje s-au facut brese controlate (Petresti 2, Petresti 4, Preotesti, Moara Vlasiei 1 si Moara Vlasiei 2),pentru tranzitarea debitelor de viitura.

Raul Pasarea

Acumularea Tunari 2 din administrarea A.N.A.R.

Din cauza precipitatiilor abundente debitul raului Pasarea a atins 14 m3/s, care au fost tranzitati prin lacul de acumulare pe golirea de fund tip calugar și pe deversorul de ape mari.

Acumulari piscicole din administrarea altor deținători

Pe râul Pasarea, se afla o salba de 22 de acumulari piscicole din care un numar de 4 baraje s-au rupt (Cretuleasca, Afumati I, Ganeasa 2, Cozieni) și la alte 10 baraje s-au executat breșe controlate (Stefanesti, Boltasu, Afumati II, Afumati III, Afumati IV, Moara Domneasca, Ganeasa 1, Ganeasa, Pusnicul I si II, Branesti 1), deoarece nu au avut capacitatea necesara de atenuare și tranzitare a debitelor de viitura.

Raul Sindrilita

Acunulările piscicole din administrarea altor deținători

Pe raul Sindrilita se afla o salba de 12 acumulari piscicole din care un baraj s-a rupt (Drum Nou III) si la doua baraj s-a facut bresa (Sindrilita I si Sindrilita IA) deoarece nu au avut capacitatea necesara de tranzitare a debitului de viitura pe raul Sindrilita.

Raul Mostistea

Acumulari piscicole din administrarea altor deținători

Pe raul Mostistea se afla o salba de 11 acumulari piscicole din care un numar de 6 baraje s-au rupt (Gagu I, Surlari 1, Surlari 2, Surlari 3+4, Maineasca I si Maineasca 2) si la un baraj s-a facut bresa (Petrachioaia), deoarece nu au avut capacitatea necesara de tranzitare a debitului de viitura pe raul Mostistea.

La acumularile piscicole aflate pe teritoriul Judetului Ilfov s-au inregistrat incidente (ruperi ale barajelor sau brese controlate, deversari baraj, deversare drum) din urmatoarele cauze:

-lipsa sau subdimensionarea descarcatorilor de ape mari;

-blocarea evacuatorilor de fund;

-montarea unor gratare/plase care nu s-au mai putut scoate fiind infundate;

-mentinerea unui nivel foarte ridicat – la coronamentul barajului.

In termen de 30 de zile se va intocmi situatia completa a avariilor de la acumularile piscicole.

Raul.Ciorogarla

Cantitatea de precipitatii inregistrata la S.H.Bragadiru a fost de 240.0 l/mp in intervalul 20 -25.09.2005.

Pe raul Ciorogarla incepand cu data de 21.09.2005, ora 00:00, s-a tranzitat un debit maxim de 110 -120 mc/s, debit ce a fost derivat din r. Dambovita in sectiunea N.H.Brezoaiele.

In data de 23.09.2005, ora 21: 00 s-a inregistrat debitul maxim la S.H.Bragadiru de 110 mc/s (CI 350+20 cm).

In data de 22.09.2005 s-au inregistrat inundatii din revarsarea r. Ciorogarla care au afectat cca. 150 ha.

Raul Sabar

Cantitatea de precipitatii inregistrata la S.H.Poenari a fost de 190.6 l/mp si la S.H.Vidra 246.7 l/mp, in intervalul 20-25.09.2005.

Urmare a precipitatiilor abundente cazute in bazinul Arges si a debitelor tranzitate din r.Dambovita pe r. Ciorogarla, debitele pe r.Sabar au inregistrat cresteri din data de 21.09.2005 și un maxim de 33.7 mc/s (CI 200 + 97 cm) la SH Poenari in data de 24.09.2005 ora 06.oo.

Comunele riverane raului Ciorogarla si raului Sabar, sunt aparate impotriva inundatiilor prin diguri locale, ce apartin Consiliilor locale. Digurile locale de aparare nu au inregistrat depasiri ale coronamentelor. Cu toate acestea, datorita precipitatiilor abundente, terenurile riverane au fost acoperite de apa, preponderent in zonele depresionare ce nu au rigole și canale de scurgere în râu.

Alte acțiuni ANAR – SGA Ilfov-București pentru diminuarea efectelor inundațiilor provocate de precipitații :

Transmiterea de avertizări către:

Inspectoratul pentru siuații de urgență: Administratia Nationala “Apele Romane” a transmis in toata perioada fenomenelor periculoase de precipitașii și viituri, atentionari si avertizari meteorologice si hidrologice, in conformitate cu Ordinul comun al Ministerul Administratiei si Internelor si Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor nr.638/420/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea situatiilor de urgenta generate de inundatii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la constructii hidrotehnice si poluari accidentale.

Primăriile riverane cursurilor de apă, cu baraje și lacuri de acumulare: Ștefănesti, Găneasa, Afumați, Brănești, Moara Vlăsiei, Petrăchioaia

Deținătorii și administratorii barajelor și lacurile de acumulăre pentru activuități piscicole.

Toate barajele de pe râurile Pasărea, Șindrilița, Cociovaliștea, Saulei, Snagov, s.a.:

Comuna Domnești

In ziua 30.09.2005, la solicitarea ISU Ilfov, reprezentanți ai SGA Ilfov-București, s-au deplasat in comuna Domnesti unde s-au constatat două zone cu mai multe case și gospodării inundate. La fata locului actionau doua masini de pompieri.

După discuțiile cu proprietarii a 12 case afectate și verificarea cauzelor în teren, s-a constatat că inundațiile s-au provocat prin blocarea canalelor de desecare, ce au fost prevăzute cu descărcare gravitațională în r. Ciorogârla. Se menționează că opturarea canalelor s-a provocat prin parcelarea terenurilor adiacente și construcția unor case și anexe chiar pe traseul canalelor.

Pentru evitarea producerea inundatiilor din precipitații în zonele afectate, trebuie ca primăria Domnești să reamenajeze rigolele și traseele canalelor de desecare, în așa fel încât apele pluviale să se descarce gravitational in Ciorogarla.

Comuna Chitila

In data de 03.10.2005, la solicitarea primarului din comuna Chitila, specialisții de la SGA Ilfov-București s-au deplasat pe teren, unde impreuna cu primarul si viceprimarul, au constatat inundarea unor case, gospodarii, sedii și incinte ale unor agenți economici, ce erau amplasate pe partea stanga a soselei Bucuresti –Targoviste.

Din incinta REMAT NORD, curgea apă provenita din precipitațiile căzute pe terenurile invecinate, deoarece statia de pompare pentru apele uzate si pluviale era inundata de precipitatiile cazute in data de 02.10.2005 și scoasă din functiune.

Fata de cele constatate s-au luat urmatoarele masuri urgente de repunere in functiune a statiei de pompare REMAT și saparea unui sant pentru evacuarea apelor din incintele inundate pe un teren viran din apropiere.

Primaria va prezenta la A.N.”Apele Romane” S.G.A.Ilfov-Bucuresti o propunere de solutie pentru evacuare a apelor pluviale din zona pasajului rutier în scopul evitării unor viitoare inundații.

Orașul Otopeni

In data de 03.10.2005, la solicitarea prefectului de Ilfov, reprezentanți la SGA Ilfov-București s-au deplasat pe teren in orasul Otopeni, unde impreuna cu primarul orasului si unul seful de formatie ANI, au constatat functionarea peste capacitatea normala a canalelor de desecare din administrarea ANIF – CC III si CC IV, ceea ce a provocat inundarea mai multor case, gospodarii si terenuri agricole.

Se mentioneaza ca ANIF nu a avertizat nici unitatea teritoriala de gospodarire a apei S.G.A. Ilfov – Bucuresti si nici autoritatile, respectiv Primaria Otopeni, Prefectura Ilfov sau I.S.U. Ilfov.

ANIF-ul cu ajutorul unui excavator tip Castor inchiriat de primarie, a incercat deblocarea debusarii unui canal secundar al CC 4 prin care s-a derivat un debit de cca. 0.50 mc/s spre valea Cociovalistea.

Pentru diminuarea debitului apreciat la cca. 8.00 mc/s provocat de ploile abundente din zilele precedente, s-a incercat obturarea controlata a unei subtraversari de pe CC IV, pentru a provoca o revarsare pe terenurile agricole ce apartin de orasul Otopeni. Seful de formatie a cerut acceptul conducerii ANIF pentru solutia propusa si adoptata. La ora 23.00 la fata locului a fost lasat un buldoescavator si personal de la Primaria Otopeni pentru supravegherea interventiei si pentru a actiona in caz de necesitate.

In data de 04.10.2005 la ora 13.00 seful de formatie al ANIF a informt ca nivelul in canalul CC IV a scazut cu cca. 20 cm și că situatia se va monitoriza de Primaria Otopeni si ANIF pana la revenirea la situatia initiala.

Se propune ca măsuri necesare realizarea de către ANIF a unui sistem eficient de urmărire și avertizare, elaborarea unui plan de apărare și autorizarea sistemelor de desecare.

Obiective avariate

In urma precipitatiilor deosebite s-au inregistrat inundatii in 36 de localitati din judetul Ilfov. Au fost afectate 109 case, 8 podete, 2 poduri si 7091 ha, conform informarilor transmise de Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta “Codrii Vlasiei” al judetului Ilfov.

4. Propuneri de măsuri in vederea evitării unor astfel de situații

1.Intocmirea hartilor de risc la inundabilitate de catre Consiliile locale conform Legii nr.575/2001.

2.Reactualizarea si completarea Planurilor de aparare impotriva inundatiilor conform Ordinului comun nr.638/420/2005.

3.Eliberarea Autorizatiilor de constructie sa se faca numai dupa obtinerea Avizului de gospodarire a apelor, conditie care va fi trecuta in certificatul de urbanism.

4.Reactualizarea Panului de aparare impotriva inundatiilor al judetului Ilfov conform Ordinului comun nr.638/420/2005.

5.Intretinerea si curatarea rigolelor si santurilor de pe teritoriul localitatilor pentru colectarea si evacuarea apelor provenite din precipitatii.

6.Primariile si A.N.I.F. sa verifice situatia canalelor de desecare pentru apele pluviale si conducerea acestora in emisar.

7.A.N.A.R. – S.G.A.Ilfov-Bucuresti are in perspectivă, cu finanțare de la buget, realizarea urmatoarelor documentatii:

-Studiul hidraulic si hidrologic pentru siguranta in exploatare a acumularilor piscicole de pe raul Pasarea si Sindrilita;

8. A.N.A.R. – S.G.A.Ilfov-Bucuresti va continua lucrarile aflate in derulare:

-Reconstructia ecologica a raului Ialomita si afluentii sai:valea Snagovilui si valea Sticlariei (obiectiv de investitii initiat prin HG 690/2000) cofinantat de Banca de Dezvoltare si bugetul de stat;

-Marirea gradului de siguranta în exploatarea acumulării Buftea de pe râul Colentina, jud.Ilfov (studiu de fezabilitate), proiect cofinantat de Banca Mondiala si bugetul de stat.

Capitolul 7. Amenajări hidrotehnice de protecție împotriva inundațiilor

7.1. Schema generală de amenajare pentru combaterea inundațiilor

Cu echiparea actuală a râului Colentina se apreciază că gradul de apărare a municipiului București, limitrofă râului corespunde unui debit maxim cu probabilitatea de depășire de 2%, deci sub clasa a I-a de importanță. Producerea unor viituri cu probabilitate de depășire de 1%, conduce la depășirea cotei coronamentelor și ruperea barajelor întregii salbe de lacuri de pe râul Colentina, atât cu aportul, cât și fără aportul pârâului Ilfov.

În prezent, Capitala dispune de trei linii de apărare împotriva inudațiilor. Concepția care a stat la baza schemei de amenajare hidrotehnică a râului Dâmbovița și a afluenților săi, a urmărit rezolvarea următoarelor probleme:

asigurarea cu apă a municipiului București;

apărarea împotriva inundațiilor a Capitalei;

acumulări – lucrări de gospodărirea apelor cu folosințe complexe;

derivații.

Din punct de vedere al apărării împotriva inundațiilor schema este compusă din mai multe linii de apărare:

Linia I -a de apărare este formată din:

Acumularea Văcărești cu un volum total de 54.1 mil. m3. Vatenuat de 39.85 mil. m3. Lucrarea este încadrată în clasa a II-a de importanță, dar este verificată și pentru asigurarea de 0.01% pentru reducerea pericolului de rupere având și rol de regularizare a debitelor pentru alimentarea cu apă a Stației de tratare Arcuda necesare Capitalei, cu un debit de circa 0.4 m3/s;

Acumulările de pe valea Ilfovului superior: Udrești, Bunget I, Bunget II, Brătești, Adunați și Ilfoveni – destinate asigurării cu apă pentru irigații și sursa de rezervă pentru alimentarea cu apă a Stației de tratare Arcuda.

Linia a II-a de apărare:

Regularizarea și îndiguirea aqlbiei râului Dâmbovița între acumularea Văcărești și nodul hidrografic Brezoaiele, nod care permite descărcarea unui debit maxim de 300 m3/s în Derivația de ape mari Dâmbovița – Argeș cu lungimea de 10 km, capabilă să tranziteze diferența între debitul maxim de verificare din aval de acumularea Văcărești (770 m3/s) și cel maxim transportabil pe pârâul Ciorogârla aval de Brezoaiele (370 m3/s);

Derivația Răcari (Ilfov – Dâmbovița) având o lungime de 6 km cu o capacitate de 230 m3/s și putând prelua și unda de rupere generată de incidentele la barajele de pe Ilfov;

Canalul Ilfov – Colentina (Bolovani), amplasat pe lângă păgurea Bolovani în dreptul satului Conțeștii de Sus, destinat suplimentării debitelor și tranzitării viiturilor de pe Ilfovul superior în valea Colentina, având o lungime de 1,8 km și o capaciatate maximă datorită digurilor laterale de 50 m3/s;

Canalul Ilfov – Dâmbovița – Ciorogârla de la Arcuda, construit pentru descărcarea debitelor maxime între 15 – 35 m3/s, care nu pot fi preluate prin nodul hidrografic Brezoaiele sau provin din pârâul Ilfov.

Linia a III-a de apărare:

Acumularea nepermanentă Dragomirești (polder natural ce se formează în amonte de rambleul canalului Dragomirești – Chitila, cu un volum de 3,4 mil. m3) și Acumularea Lacul Morii;

Acumularea Buftea – pentru apărarea împotriva inundațiilor a Capitalei și lac tampon pentru alimentarea cu apă industrială a Capitalei.

7.2. Amenajarea râului Dâmbovița

7.2.1. Date generale privind bazinului hidrografic al râului Dâmbovița

Bazinul hidrografic Dâmbovița (Figura 6) este situat în partea de sud a țării, într-o regiune foarte bine populată și dezvoltată, fiind cuprins între bazinele hidrografice ale râurilor Argeș și Ialomița. Bazinul hidrografic al Dambovitei cuprinde parti din Judetele: Arges, Dambovita, Giurgiu, Calarasi si Sectorul Agricol Ilfov, cu Municipiul Bucuresti si se invecineaza cu bazinele de ordinul I Arges, Ialomita, Dunarea

Bazinului hidrografic este unul dintre cele mai importante privind protecția la inindații si alimentarea cu apă (pentru industrie, irigații, populație, incluzând capitala – București).

Bazinul hidrografic al râului Dâmbovița are o formă alungită este orientat nord vest – sud est, are o suprafața (S) de 2824 km2 și o lungime a cursului principal (L) de 286 km. Altitudinea bazinului se încadrează între 1800m la izvoare și 27m la varsare , avand o panta medie de 6% și altitudinea medie de 399m.

Morfologic, bazinul râului Dâmbovița este caracterizat prin prezența unei mari varietăți a formelor de relief, începând cu înălțimile muntoase ale Făgarașului și terminând cu câmpia Dunării. Suprafețele ocupate de aceste forme de relief, raportate în procente la suprafața bazinului sunt aproximativ: 8% munții, 28% dealurile și 64% câmpie. Deși predomină relieful monoton de câmpie se poate totuși afirma că aspectul general al morfologiei bazinului reprezintă un puternic grad de fragmentare.

Pe cursul superior și mijlociu al Dâmboviței există numeroase acumulări cu lor important în combaterea inundațiilor, hidroenergie, alimentare cu apă, agrement, etc. Pe cursul inferior, râul Dâmbovița este canalizat și local îndiguit. Dâmbovița traversează capitala României, printr-un canal construit în perioada 1987-1989, albia sa regularizată colectând apele uzate și pluviale ale orașului.

Scurgerea medie multianuală pe râul Dâmbovița este cuprinsa între 0,20 la Postul hidrometric Malul cu Flori și 0,24 la postul hidrometric Conțești.

Formarea viiturilor este direct legată de condițiile meteorologice dar și de morfologia bazinului hidrografic. Ploile torențiale, excesiv de intense sau cele de durată lungă precum și topirea bruscă a zăpezii constituie factorii meteorologici principali care le generează.

Scurgerea maximă se produce în perioada ploioasă a anului mai ales în regiunile subalpine și de câmpie. Maximele provenite din topirea zăpezilor reprezintă valori cu 10-30% mai mici la aceleași frecvențe, deoarece topirea zăpezii se produce mai lent, însă în cazul asocierii ploilor intense de primăvară cu topirea zăpezii se pot producere viituri periculoase

Analiza scurgerii minime prezintă o importanță practică deosebită pentru proiectarea construcțiilor hidrotehnice precum și pentru rezolvarea problemelor legate de o judicioasă gospodărire a apelor.

Având în vedere cauzele diferite care generează scurgerea minimă în bazinul hidrografic al râului Dâmbovița precum și a faptului că folosirea în proiectare a valorilor debitelor minime este legată de consumuri sezoniere specifice, studiul scurgerii minime se face separat pentru perioada de vară (lunile aprilie – octombrie) și perioada de iarnă (lunile noiembrie – martie). In urma acestei analize sezoniere s-a putut constata că în general scurgerea minimă se formează frecvent în perioadele secetoase de vară, însă în zona de munte minimele de iarnă reprezintă scurgerea cea mai redusă.

Amenajrile hidrotehnice din cadrul Bazinului hidrografic Dambivita au in general un rol complex. Functiile acestora cuprind: alimentari cu apa irigatii, piscicultura si agrement.

Atenuarea viiturilor se poate realiza si in acumularile care nu au prevazut volum de protectie contra viiturilor, prin manevre de pregolire si supra innaltarea nivelului peste nivelul normal de retentie pentru o atenuare dinamica.

Acumularea Pecineagu, situată în zona montană a bazinului, a fost realizată pentru regularizarea debitelor în vederea satisfacerii cerințelor mari de apă din aval și în special ale municipiului București, extinderea irigațiilor, valorificarea potențialului hidroenergetic al râului și, în mai mică măsură, pentru atenuarea undelor de viitură. Acumularea Pecineagu are și rol energetic existând o aducțiune către centrala hidroelectrică de la Clăbucet, cu o putere instalată de 64 MW și la un debit instalat de 35 m3/s.

Amenajarea Văcărești cuprinde un lac de acumulare permanent și un polder lateral acumulării principale. Suplimentând capacitatea de înmagazinare a volumelor, în polderul cu care este prevăzută această amenajare, funcția principală este de atenuare a undelor de viitură. Totodată, volumele reținute participă la asigurarea irigațiilor și producerea de energie electrică în uzina hidroelectrică.

Nodul hidrotehnic Brezoaiele asigură debitele, pe albia râului Dâmbovița, necesare alimentării cu apă a orașului București și devierea apelor mari spre Argeș prin canalul Dâmbovița-Argeș și spre vechea albie a râului Ciorogârla.

Acumularea nepermanentă Dragomirești și acumularea Lacul Morii au ca principal rol reținerea unei părți din volumul viiturilor pentru apărarea orașului București în cazul viiturilor catastrofale. Totodată, acumularea Lacul Morii asigură un debit de primenire de circa 3 m3/s pentru zona din aval și în caz de necesitate poate asigura suplimentarea alimentării cu apă a industriei cu 1m3/s. Acumularea Lacul Morii are rol și de agrement, necesitând un nivel constant foarte ridicat. De asemenea, în corpul barajului mobil se află amplasată o microhidrocentrală cu o putere instalată Pi=0,28 MW.

Principalele lacuri de acumulare permanente existente în bazinul hidrografic Dâmbovița precum și volumele utile ale acumulărilor sunt prezentate în Tabelul 13.

Tabelul 13: Principalele lacuri de acumulare permanente

din bazinul hidrografic Argeș

A – alimentari cu apă; I – Irigații; H – hidroenergie; V – atenuare a undelor de viitura;

P – piscicultură; G- agrement, manifestări sportive; X- alte folosințe

Sursa: ***- “Regulament de exploatare”(acumularile respective)

Volumele de atenuare a viiturilor în lacurile de acumulare permanente precum și ponderea acestor volume din volumul total la nivelul normal de retenție este prezentat în Tabelul 14.

Tabelul 14. Principalele lacuri de acumulare permanente

cu volume rezervate pentru atenuarea viiturilor

Sursa: ***- “Regulament de exploatare”(acumularile respective)

Atenuarea viiturilor se poate realiza și în acumulările care nu au prevăzut volum de protecție contra viiturilor, prin manevre de pregolire și supraînălțarea nivelului peste nivelul normal de retenție pentru o atenuare dinamică. De asemenea, atenuarea viiturilor se poate realiza prin acumularea unei parți din volumul viiturii în acumulări cu caracter nepermanent. Principalele lacuri nepermanente realizate din bazinul hidrografic Dâmbovița și volumele de atenuare a viiturilor ale acestora sunt prezentate în Tabelul 15.

Tabelul 15.Acumulare nepermanenta din bazinul hidrografic Dâmbovița

Sursa: ***- “Studiu privind tranzitarea apelor mari pe cursul raurilor Dambovita si Colentina”,1994

Schema generală de amenajare a bazinului hidrografic Dambovita cuprinde atat lucrări de utilizare a apelor, cât si lucrări de combatere a inundatiilor pe râurile Dambovița, Ilfov si Colentina. Deoarece municipiul Bucuresti se afla in acest bazin, in oras s-au realizat lucrari care sa asigure tranzitarea debitelor maxime in contextul mai larg al amenajarii integrate, functie si de considerente urbanistic edilitare. Datorita faptului ca specificul lucrarilor (in amonte de oras si in intravilan) este diferit, acestea se prezinta in continuare distinct.

7.2.3. Amenajarea raului Dambovita pe sectorul aval Lacul Morii – Tînganu

Amenajarea raului Dambovita in Municipiul Bucuresti reprezinta un complex de lucrari hidrotehnice, executate pe trei tronsoane distincte din punct de vederea fizic, cu functionalitati bine definite, dar care trebuie tratat in mod unitar, pentru a putea urmari si controla functionalitatea intregului sistem de asigurare a tranzitarii viiturilor, atenuate in lacurile de acumulare din amonte corelat cu afluxul de apa din bazinul propriu orasului.

Amenajarea raului Dambovita in municipiul Bucuresti intre barajul Lacul Morii si podul Vitan

Obiectivele principale ale amenajarii râului Dambovita in Bucuresti, pe sectorul Lacul Morii – Pod Vitan, in lungime de 10 km, au rolul de realizare a unor lucii de apa curata, asigurarea colectarii si scurgerii apelor menajere si pluviale si de tranzitare a debitelor maxime.Solutia de amenajare adoptata, asigura realizarea separarii apelor menajere si pluviale (pana la debitul maxim corespunzator frecventei 1 : 3), care se conduc prin doua colectoare casetate amplasate sub albia amenajata, de cele conventional curate (care curg prin albia biefata de deasupra). Colectorul de ape uzate avand panta longitudinala stabilita in functie de panta naturala a raului, are urmatoarele elemente caracteristice de scurgere, conform Tabel 16.

Tabel 16: Elemente caracteristice de scurgere

Sursa: ***- “Instructiuni pentru elaborarea regulamentului de gospodarirea apelor pentru exploatarea lucrarilor pe sectorul Lacul Dambovita-Vitan”, ICPGA, 1989

Schema hidrotehnica realizata pentru tranzitarea apelor conventional curate si a debitelor maxime contine:

biefarea albiei prin 8 noduri hidrotehnice echipate, conform Tabel 17, astfel:

Tabel 17: Date caracteristice nodurilor hidrotehnice

Sursa: ***- “Regulament de exploatare a Raului Dambovita in Municipiul Bucuresti”,1993

a) planseul de la Piata Unirii, in lungime de 440 m, avand trei deschideri de 10,50 m + 5,30 m + 5, 30 m cu inaltime maxima de 2,40 m. Sub planseu au fost pastrate podurile boltite inglobate, Cosbuc si Serban Voda. Pe ultimii 60 m ai planseului, datorita existentei si functionarii pasajului rutier s-a realizat sifonarea apelor conventional curate prin patru casete cu dimensiuni de 3,06 m x 4,60 m, prevazute la intrarea in sifon cu o camera de incarcare.

podurile de pe traseul albiei amenajate, au fost refacute fiind prevazute cu cate 3 deschideri, boltite cu latimea totala variind intre 16,70 m – 20,45 m, cu exceptia podului Grozavesti, care are o singura deschiderea de 19,50 m.

pentru asigurarea tranzitarii debitelor de inundatii, s-a reprofilat albia raului Dambovita pe toata lungimea de cca 10 km, adoptandu-se o sectiune trapezoidala, cu latimi variabile ale fundului apei (16 – 20 m) si cu deschidere maxima de 50 m la nivelul splaiurilor.

in aval de podul Mihai Bravu, latimea albiei la cota grinzii sparge val, este constanta, egala cu 40 m, pana la podul Vitan.

Amenajarea raului Dambovita aval pod Vitan pana la Tînganu

Pe acest sector, raul Dambovita a fost amenajat pentru agrement pe o lungime de 6,7 km intre podul Vitan si podul liniei C.F. centura si pentru navigatie pe o lungime de 6,8 km intre podul liniei C.F. centura si N.H. Tinganu.

Au fost realizate patru noduri hidrotehnice, echipate fiecare cu cate 3 stavile clapet pentru mentinerea nivelurilor, respectiv pentru tranzitarea debitelor maxime, conform Tabel 18.

Tabel 18:Date caracteristice ale nodurilor hidrotehnice

Sursa: ***- “Regulament de exploatare a Raului Dambovita in Municipiul Bucuresti”,1993

Pe traseul amenajarii aceasta este subtraversata in amonte de de nodul hidrotehnic Sere (de pe malul stang) de sapte casete edilitare (nu de canalizare), iar in amonte de nodul hidrotehnic Popesti de cele 4 casete (4,50m x 2,70m) care transporta apele uzate menajere si pluviale la statia de epurare de la Glina (de pe malul stang pe malul drept), aflata in aval de podul de sosea Catelu. In aval de nodul hidrotehnic Glina dezvoltandu-se in special pe malul stang urma sa se realizeze viitorul port Glina, cu un bazin care va avea lungimea totala de 300 m si latimea de 165 m.

7.3. Amenajarea râului Colentina

Amenajarile realizate pana în prezent în b.h. Colentina au avut, în primul rând, ca efect marirea suprafetei bazinului de receptie și modificarea radicală a regimului debitelor (mai ales în perioadele de ape mari) în special în perimetrul Capitalei. In functie de rolul amenajarii și de efectul exercitat în cadrul bazinului râului Colentina, elementele principale ale lucrărilor realizate sunt prezentate în continuare.

Canalul de derivatie Ilfov-Colentina (Bolovani), realizat in prima jumatate a secolului al XIX-lea (anul 1837), are ca rol derivarea integrala in bazinul Colentina a debitelor provenite din b.h. Ilfov superior (Sbazin=113 kmp), cu dublu scop:

suplimentarea resurselor hidrologice ale Colentinei cu apa din Ilfov;

devierea in Colentina a undelor de viitura provenind din bazinul hidrografic al Ilfovului superior. Canalul, situat la sud de padurea Bolovani are o lungime de 1,8 km avand capacitatea, la intrare, de 50 mc/s.

Pe valea Crevedia sunt realizate 8 iazuri piscicole (in cascada) avand o suprafata totala de 52 ha si un volum util total de cca. 1 mil.mc. Descarcatorii fiind subdimensionati exista riscul ca in perioadele de viitura barajele sa fie deteriorate.

Acumularea Buftea cu un volum de 9,6 mil.mc. (NNR la cota 105 mdMN) cu un volum maxim de 14,55 mil. mc. la cota 106,60 mdM. Rolul acestuia este in principal de a regulariza debitele Colentinei precum si pe cele aduse din Ialomita prin intermediul canalului Bilciuresti-Ghimpati pentru satisfacerea diverselor folosinte din aval (umplerea si primenirea lacurilor de agrement, irigatii si alte folosinte). Viiturile produse in anul 1975, au scos in evidenta insuficienta capacitatii de descarcare a evacuatorilor de ape mari, precum si necesitatea maririi volumului de atenuare prin diminuarea volumului util al acumularii: (NNR=104 mdMN, Vac=7,5 mil.mc.)

Salba celor 13 lacuri de agrement de pe valea Colentina amenajate intre Buftea si Pantelimon II, avand un volum brut total de 25,8 mil.mc. (volumul maxim fiind de 37,7 mil.mc.) si o suprafata totala de 875,4 ha. Trebuie de remarcat capacitatea redusa de evacuare a acestor lacuri (45-50 mc/s) ceea ce a condus la necesitatea maririi volumului de atenuare din acumularea Buftea (prin diminuarea volumului util).

Acumulările Pantelimon II și Cernica functionează atât ca puncte de priza pentru zona industrială de sud a Capitalei cat si ca acumulari de compensare a debitelor derivate din raul Arges in Colentina prin intermediul canalului Ogrezeni-Dragomiresti-Chitila.

Acumularea Pantelimon II are la NNR=61,00 mdM un volum brut de 11,3 mil.mc, iar nivelul maxim de 62,00 mdM volumul total acumulat este de cca. 14,30 mil.mc. Acumularea Cernica are la NNR=54,1 mdM un volum brut de 7,0 mil.mc, iar la nivelul maxim 55,1 mdM volumul total acumulat este de cca. 10,10 mil.mc.

7.4. Amenajarea râului Ilfov

Linia I- a de aparare a Capitalei pe Râul Ilfov, comună cu a râului Colentina este constituită din cele șase acumulări existente : Udrești ( nepermanentă) , Bungetu I, Bungetu II, Brătești, Adunați și Ilfoveni, având un volum total de 27.0 mil.mc, din care 16,7 mil mc volum brut și 11,3 mil. mc volum rezervat pentru reținerea viiturilor (Tabel 19).

Linia a II- a de aparare a Capitalei, pe Râul Ilfov, este alcătuită din derivațiile existente Ilfov- Colentina (Bolovani) cu o capacitate de transport de 50mc/ s și Ilfovț- Dâmbovița (Arcuda) – Ciorogârla cu o capacitate de 14,0mc/s ( inițial a avut o capacitate de 30mc/s), precum și din derivația Ilfov – Dâmbovița (Răcari) cu o lungime de 4,5 km cu o capacitate de 240,0 mc/s putând prelua și unda de rupere generată de incidente la lucrările hidrotehnice din amonte.

Tabel 19:ACUMULĂRI ÎN FUNCȚIUNE PE RÂUL ILFOV

***- “Studiu privind tranzitarea apelor mari pe cursul raurilor Dambovita si Colentina”,1994

7.5. Amenajarea râului Argeș

Bazinul Hidrografic Argeș (Figura 7), cu o suprafață de 20911 kmp, o lungime hidrografică de 7033 km are 21 acumulări cu rol de apărare impotriva inundațiilor cu un volum de atenuare 258,783 mil.mc, 65 regularizări cu lungimea de 394,71 km, 61 îndiguiri cu lumgimea de 580,010 km, 6 derivații cu lungimea de 29,4 (conform schemei de amenajare si gospodarire a apelor in BH Arges).

Figura 8. Lacuri de Acumulare din Bazinul Arges Vedea

LUCRARI DE GOSPODARIRE A APELOR CU ROL DE APARARE IMPOTRIVA INUNDATIILOR DE PE RAUL ARGES

1. Lacuri de acumulare

Tabelul nr.20 prezinta principalele lacuri de acumulare de pe raul Arges.

Tabel 20. Lacuri de acumulare pe raul Arges

Sursa: ***- “Regulament de exploatare”(acumularile respective)

2.Prize – Noduri Hidrotehnice

Prizele- nodurile hidrotehnice de pe raul Arges sunt prezentate in Tabelul nr.21.

Tabel 21. Prize – Noduri Hidrotehnice pe raul Arges

Sursa: ***- “Regulament de exploatare”(acumularile respective)

3.Regularizari ale cursurilor de apa

Tabelul nr.22. evidentiaza regularizarile cursurilor de apa de pe raul Arges.

Tabel 22. Regularizari ale cursurilor de apa pe raul Arges

Sursa: ***- “Regulament de exploatare”(acumularile respective)

Derivatii

In Tabelul 23 sunt prezentate derivatiile de pe raul Arges.

Tabel 23. Derivatii pe raul Arges

Sursa: ***- “Regulament de exploatare”(acumularile respective)

Indiguiri

Indiguirile de pe raul Arges sunt prezentate in Tabelul 24.

Tabel 24. Indiguiri pe raul Arges

Sursa: ***- “Regulament de exploatare”(acumularile respective)

Aparari si consolidari de mal

Tabelul nr.25 expune apararile si consolidarile de mal de pe raul Arges :

Tabel 25. Aparari si consolidari de mal pe raul Arges

Sursa: ***- “Regulament de exploatare”(acumularile respective)

Capitolul 8

Efectele lucrărilor

realizate în cadrul schemei de amenajare

privind combaterea inundatiilor

8.1. Râul Dâmbovița

Acumularea Vacaresti de pe raul Dambovita controleaza o suprafata de bazin de 288 kmp fata de 1093 kmp la s.h. Contesti si 1120 kmp la N.H. Brezoaiele, respectiv cca. 1300 kmp la intrarea in Capitala. Asadar, acumularea controleaza peste 76% din suprafata bazinului hidrografic Dambovita din amonte de Bucuresti, ceea ce demonstreaza importanta ei deosebita pentru atenuarea viiturilor in cadrul lucrarilor de aparare a orasului impotriva inundatiilor.

Pe locul doi ca importanta se situeaza derivatia Dambovita-Sabar-Arges (Brezoaiele), care este continuata in amonte de N.H. Brezoaiele spre rasarit de derivatia Ilfov-Dambovita (Racari) al carei dig de aparare se incastreaza la Ghergani in rambleul de C.F. al liniei Bucuresti – Titu constituind astfel un front de aparare care controleaza aproape 87% din suprafata bazinului din amonte de Capitala.

Intre acumularea Vacaresti si derivatia Racari-Brezoaiele apararea orasului fata de pericolul de deversare a apelor la viituri, pe malul stang al Dambovitei se realizeaza astfel: intre acumularea Vacaresti si podul de C.F. Banesti al liniei Titu-Targoviste prin rambleul acestei linii ferate; intre podul DJ701 Branistea – Bolovani si podul de C.F. Contesti al liniei Bucuresti – Titu prin indiguirea existenta asigurand o capacitate de scurgere de 700 mc/s pe sectorul de rau dintre podul de C.F. Banesti si Podul Rizii (podul DJ 701).

Conform scenariului de inundare din 1975, pentru un debit maxim inregistrat de 650 mc/s, se poate afirma ca la un debit de 670 mc/s apele revarsate peste malul stang pe tronsonul amonte se intorc in albie pe tronsonul aval nedepasind drumul judetean.

Deci in situatia actuala exceptand podul de la C.F. Contesti, cu un debuseu insuficient, care intra sub presiune la 570 mc/s (daca indiguirea satului Boteni, existenta, de pe malul drept functioneaza normal) se poate afirma ca atata timp cat debitele efluente din acumularea Vacaresti nu depasesc 670 mc/s nu se constata pericolul unor afluxuri din debite revarsate, la viituri, spre Capitala in amonte de linia de C.F. Bucuresti-Titu cu conditia ca podurile de C.F. de la Contesti (linia fiind dubla) sa reziste.

Rezultatele obtinute utilizand hidrografele sintetice indicate de INMH la diferite probabilitati de depasire sunt urmatoarele, conform tabel 26.

Tabel 26: Diferite probabilitati de depasire pe sectorul Vacaresti-Brezoaiele

Observatii: * debit Q0,1%max+20% (pentru verificare la cl. a II-a de importanta)

** fara inundarea polderului

*** la viituri cu Qmax<200 mc/s nu se fac pregoliri

Sursa: ***- “Studiu privind tranzitarea apelor mari pe cursul raurilor Dambovita si Colentina”

La viitura catastrofala cu p=0,01% luata in considerare pentru siguranta barajului Vacaresti, nivelul maxim nu va depasi cota 240,75 mdM in acumularea permanenta si 240,50 mdM in polder, iar fata de un debit afluent maxim de 1880 mc/s debitul maxim atenuat va fi de 1014 mc/s. In aceasta situatie vor ceda apararile de pe malul stang al Dambovitei, din aval, si se prognozeaza un debit maxim de cca. 320 mc/s in sectiunea derivatiei Racari care va ceda la randul ei ajungand la Bucuresti, in sectiunea rambleului canalului Dragomiresti-Chitila dupa o atenuare naturala, o unda cu un volum de cca. 38 mil.mc. si un debit maxim de 270 mc/s.

In ceea ce priveste nodul hidrotehnic al derivatiei Brezoaiele el a fost dimensionat functional pentru un debit maxim afluent de 770 mc/s in care caz se pot dirija (prin regulile de exploatare) dupa caz 380-420 mc/s spre Arges (prin derivatie) si 350-390 mc/s pe Ciorogarla. Aceasta ipoteza, acoperitoare, luata in considerare la dimensionarea nodului s-a conformat incadrarii lucrarii in clasa a II-a de importanta potrivit STAS 4273-83 si cu derogare fata de STAS 4068/2-87 s-a tinut seama pentru verificarea constructiva si functionala a nodului de viitura cu un debit maxim Q0,1%max+20% care, cu atenuarea respectiva in acumularea Vacaresti, nu depaseste la nod 770 mc/s.

La viitura catastrofala cu p=0,01%, asa cum s-a aratat, cu toata atenuarea din acumularea Vacaresti cedeaza derivatia Racari, pe sectorul mijlociu, dar nu se va inregistra la nodul Brezoaiele un debit mai mare de 770 mc/s.

Intrucat la viitura catastrofala cu p=0,01% deverseaza un debit maxim de cca. 320 mc/s peste malul stang al r. Dambovita se presupune ca foarte probabila ruperea digului derivatiei Racari conducand la o majorare locala a varfului viiturii la cca. 400 mc/s care prin atenuarea naturala (prin inundarea a cca. 4500 ha) se atenueaza la cca. 270 mc/s la sosirea in sectiunea rableului canalului Dragomiresti-Chitila, volumul undei fiind de 38 mil.mc. de unde incepe a treia linie a lucrarilor de aparare a Capitalei. Rezultatele calculelor atenuarilor realizate in aceasta acumulare nepermanenta sunt cele prezentate in tabelul nr.27:

Tabel 27: Diferite probabilitati de depasire in polderul Dragomiresti

Observatii : * la cota 93,67 mdMN debitul atenuat se distribuie astfel: 136 mc/s in Lacul Morii, 52 mc/s deversare pe malul stang, 65 mc/s deversare peste baraj.

Sursa: ***- “Studiu privind tranzitarea apelor mari pe cursul raurilor Dambovita si Colentina”

Din debitul maxim de 65 mc/s care deverseaza peste rambleul canalului la viitura catastrofala cu p=0,01% cam ½ se dirijeaza prin canalul indiguit (r. Dambovita) impreuna cu debitul evacuat prin golirile de fund (136 mc/s) spre Lacul Morii, deci in total 168,5 mc/s, iar ½ impreuna cu debitul deversat pe malul stang (52 mc/s) in polderul Giulesti, deci in total 84,5 mc/s. In polderul Giulesti ajunge astfel un volum de 5,94 mil.mc inundandu-se partial cartierul Crangasi si depasindu-se cu 0,10 m soseaua Virtutii peste care va deversa un volum de 0,3 mil.mc. In ceea ce priveste sectorul canalizat Dragomiresti-Chitila si Lacul Morii acesta a fost dimensionat sa transporte un debit maxim de 170 mc/s deci face fata chiar in cazul aparitiei viiturii catastrofale cu p=0,01%.

In ceea ce priveste efectul de atenuare a viiturilor in acumularea Lacul Morii, aceasta se prezinta mai jos pentru situatia de coborare a cotei retentiei normale cu 1,0 m (la 84,00 mdMN). Rezultatele obtinute sunt urmatoarele, conform tabel nr.28:

Tabel 28. Efectul de atenuare a viiturilor in acumularea Lacul Morii Q [m3/s]

Observatii: Debitul de pregolire la 0,25 m peste NNR cu o golire de fund (p=5% si 1%) este de 22 mc/s, iar cu doua de 44 mc/s (p=0,1% si 0,01%)

* Nivelul max. in acumulare 86,60 mdMN

** Nivelul max. in acumulare 86,45 mdM

Sursa: ***- “Regulament de exploatare – acumularea Lacul Morii”

In ceea ce priveste tranzitarea debitelor maxime, atenuate, sosite din amonte pe sectorul reamenajat al r. Dambovita din zona cladita a Capitalei (intre Lacul Morii si podul Vitan), din analiza datelor din tabelul de mai sus si comparativ cu debitele maxime inregistrate se constata urmatoarele:

– capacitatea de transport a albiei pana in aval de N.H. Grozavesti conduce si debitul catastrofal la p=0,01% de 145 (138) mc/s;

– in aval de N.H. Grozavesti capacitatea combinata de transport: a albiei si a colectoarelor casetate nu poate conduce debitul maxim la p=0,1% producandu-se inundatii, dar numai albia singura nu poate conduce debitul maxim atenuat cu p=1%;

– in aval de N.H. Eroilor debitul maxim din ploi pe oras cu f=1% depaseste ca valoare debitul maxim atenuat al viiturii din amonte cu p=0,1%, iar de la N.H. Opereta (Calea Victoriei) chiar si cel al viiturii din amonte cu p=0,01%.

8.2. Râul Colentina

Bazinul superior

In prezent bazinul hidrografic al r. Colentina include si bazinul superior al p. Ilfov (S=112 kmp) in amonte de derivatia Ilfov – Colentina (Bolovani) construita in 1837.

Cum pe sectorul superior al raului Ilfov exista 6 acumulari, construite in cascada, cu efecte de atenuare a viiturilor, iar la capatul aval al sectorului derivatia Bolovani cu o capacitate de transport de cca. 50 mc/s este necesar a se prezenta modul de comportare al acestor lucrari la viituri.

Astfel la viitura din 1 – 6 iulie 1975 din bazinul Dambovita – Colentina, cand pe Ilfovul superior erau in functiune numai cele 4 acumulari din amonte totalizand un volum brut acumulat (la NNR) de 10,3 mil. mc si un volum maxim de cca. 17,3 mil. mc la nivelul coronamentului, deci un volum maxim de retinere a viiturilor de 7,0 mil. mc datele viiturii si

efectele obtinute se prezinta conform datelor din tab. nr. 29.

Tabel 29. Acumulări hidrotehnice pe râul Ilfov la viitura din anul 1975

Sursa: Viituri excepționale pe teritoriul României, INHGA, București,2005

Rezulta deci o atenuare de cca. 40% pentru un scenariu cu o ploaie de durata mai lunga (peste 24 ore) si generala, caci arealul ei s-a intins pana in Capitala. Trebuie precizat ca acumularea Udresti nu era umpluta pana la NNR la inceputul viiturii, iar barajele Bungetu I si II au fost depasite la nivelul maxim realizat, fara a fi rupte insa, la primul executandu-se insa o bresa pe malul drept. Astfel se explica de ce volumul maxim acumulat la trecerea undei il depaseste pe cel maxim nominalizat pentru retinerea viiturilor. Datorita intarzierii varfului de viitura cu cca. 17 ore la trecerea prin acumulari si a atenuarii acestuia in continuare, atat in albie cat si in amenajarile piscicole: Nucet (70 ha) si Mircea Voda, debitul maxim care s-a produs in seara zilei de 3 iulie 1975 la intrarea in derivatia Bolovani a fost sub 35 mc/s, fapt scos in evidenta de inregistrarile de la s.h. Colacu de pe Colentina, in aval de derivatie.

La viitura din 21 – 26 iunie 1979 din bazinul Dambovita – Colentina, care s-a produs cand erau in functiune toate cele 6 acumulari pe Ilfovul superior, totalizand un volum maxim de cca. 29 mil. mc la nivelul coronamentului, deci un volum maxim de retinere a viiturilor de 11,3 mil. mc, datele privind desfasurarea viiturii si efectele obtinute se prezinta conform datelor din tab. nr. 30.

Tabel 30. Acumulări hidrotehnice pe râul Ilfov viitura din anul 1979

Sursa: Viituri excepționale pe teritoriul României, INHGA, București, 2005

A rezultat deci o atenuare de 76% pentru un scenariu cu o ploaie de durata mai redusa decat cea din 1975, cu un caracter mai local, mai neuniform distribuita in spatiu si timp.

Centrul ploii (Hp>250 mm) situat la vest de raul Dambovita, de forma alungita s-a intins intre Candesti Deal si DN 72 Gaesti – Targoviste, izohietele aratand o descrestere rapida in toate directiile asa incat, pe DN 72, la Lucieni Hp=200 mm, iar la Targoviste Hp=130 mm, insa cu concentratii cu totul neobisnuite: la Lucieni 160 mm si la Tragoviste 108 mm in 2 ore, aceste 2 statii incadrand spre sud-vest si spre nord-est bazinul superior al p. Ilfov. Astfel s-a apreciat ca pe bazinul aferent acumularii Udresti au cazut, in medie 160 mm de precipitatii si – tinand seama de descresterea ploii spre aval (65 mm inregistrati la Bungetu si 21 mm la Nucet) – au rezultat 135 mm de precipitatii pentru bazinul aferent acumularii Ilfoveni. Trebuie precizat ca debitul maxim afluent in acumularea Udresti era de 128 mc/s daca unda nu ar fi fost in paralel atenuata de rambleul liniei de C.F. Titu – Targoviste, cu un pod unic peste p. Ilfov, care a acumulat maximum de 1 mil. mc, cand a cedat in urma deversarii, volumul respectiv putand fi captat la Udresti, unde in acel moment se acumulasera numai 1,5 mil. mc lacul fiind gol (ca si acumularea Adunati) la inceputul viiturii. Trebuie precizat de asemenea ca barajele Udresti si Bungetu I, in care nivelurile apei se afla la 0,7 m sub coronament la sosirea viiturii, au fost depasite de ape: primul cu o lama de 0,25 m, iar al doilea de 0,15 m, peste coronament, fara insa a se rupe si ca la barajele Bungetu I si Bungetu II s-a sapat un canal de descarcare prin umarul drept, iar la Bratesti prin cel stang, pentru ca barajele sa nu fie distruse prin deversare.

Efectul atenuarii viiturii pe Ilfovul superior a fost scos in evidenta la statia hidrometrica Colacu (S=157 kmp) de pe r. Colentina, in aval de derivatia Bolovani, unde volumul viiturii a totalizat 5,57 mil. mc (Hscurs=35,5 mm) fata de 4,28 mil. mc la Udresti si 4,85 la Ilfoveni, iar debitul maxim inregistrat nu a depasit 21 mc/s, ceea ce a demonstrat ca debitele maxime s-au atenuat si in albie, in aval de Ilfoveni, precum si ca nu a prea plouat in aval de Nucet.

In aval de derivatia Ilfov – Dambovita (Mircea – Voda) si pana la satul Cuza Voda trebuie indiguit malul stang al p. Ilfov din cauza lipsei capacitatii de transport, trebuie refacut podul din padurea Bolovani si realizat un nod hidrotehnic la intrarea in derivatia Bolovani pentru dirijarea debitelor maxime care la p=1% nu vor depasi 50 mc/s.

Cunoscand dificultatile aparute la baraj cu ocazia tranzitarii viiturii din 1975 si importanta acumularii Buftea, cu un volum total acumulat de 14,9 mil. m3 la cota coronamentului actual (106,60 mdMN) care in cazul cedarii barajului ar genera unda de rupere care ar provoca ruperea succesiva a celor 13 lacuri de agrement din aval si a celor 2 acumulari cu care se incheie salba de lacuri de pe raul Colentina: Pantelimon II si Cernica, precum si a 5 poduri de cale ferata si a 17 poduri rutiere s-a impus necesitatea construirii de noi descarcatori de ape mari.

In 1977 a intrat in functiune descarcatorul de suprafata, un deversor liber cu creasta la cota NNR (105,00 mdMN), care la nivelul maxim, corespunzand cotei coronamentului actual al barajului, prezinta o capacitate de 63 m3/s. Nu s-au executat cele doua goliri de fund suplimentare (Dn 2200) care alaturi de inaltarea coronamentului cu 0,6 m (la cota 107,20 mdMN) si coborarea NNR cu 1 m, la cota 104,00 mdMN ar permite pe de o parte incadrarea barajului in clasa a II-a de importanta potrivit STAS 4273-83 (adica evacuarea debitului maxim atenuat al viiturii cu p=0,1%) si pe de alta parte atenuarea debitului maxim al viiturii cu p=1% de la 160 m3/s la 50 m3/s ceea ce ar permite tranzitarea acestuia fara probleme prin descarcatorii barajelor in aval.

Pentru a ilustra posibilitatile de tranzitare a viiturilor pe acest sector in vederea definitivarii schemei de aparare impotriva inundatiilor in zona Capitalei se va arata modul cum s-a desfasurat viitura din iulie 1975. Atunci existau numai 12 trepte in aval de Buftea, lipsind lacurile: Chitila, Plumbuita si Pantelimon I (Dobroesti). Volumul total acumulat la NNR era de 35,6 mil. m3, iar la nivelul maxim de retentie de 49,3 mil. m3 rezultand pentru retinerea viiturilor un volum maxim de 13,7 mil. m3.

La trecerea viiturii, atenuata in lacul Buftea, debitele maxime au oscilat la cele 12 trepte intre 42 m3/s si 60 m3/s, iar volumele acumulate maxime au totalizat 44,4 mil. m3,retinandu-se, dinamic, din viitura un volum total cumulat de 8,8 mil. m3. S-au produs numai doua depasiri ale coronamentului barajelor: la Buciumeni cu 0,3 m si la Mogosoaia cu 0,35 m, insa fara ruperea acestora, iar la barajul Herastrau, unde s-a blocat o stavila, s-a utilizat si ecluza existenta pentru evacuarea debitului maxim.

Cele doua varfuri ale viiturii inregistrate la s. h. Cernica, instalata in aval de barajul Cernica pe canalul de descarcare in Dambovita, au fost de 45,5 m3/s in ziua de 05.07 ora 21 si 47,5 m3/s in ziua de 08.07 ora 20 (varful de la Buftea din 05.07 ora 12, care s-a deplasat pe cei 49,5 km cu o viteza medie de 0,62 km/h, deci cu o crestere de numai 8% fata de debitul maxim de la Buftea (43,5 m3/s), pentru o crestere a bazinului de receptie cu 89% (de la 395 km2 la 748 km2).

Volumul viiturii creste in schimb de la aproximativ 23 mil. m3 la 32 mil. m3, deci cu cca.40%, inaltimea stratului scurs la s.h. Cernica, deci pentru intregul bazin al raului Colentina, rezultand de 42,8 mm.

Comparand volumul viiturii din 1975 la s. h. Cernica (32 mil. m3) cu cel rezultat la diferite probabilitati de depasire (pentru unde de viitura tip) din studiul I.M.H. nr. 108 din 1981 rezulta ca ar corespunde la p=0,4%, situatie similara celei de la Buftea.

Analiza critica a comportarii lucrarilor de amenajare de pe cursul inferior al raului Colentina la viitura din 1975 a scos in evidenta subdimensionarea descarcatorilor la barajele existente care – cu luarea masurilor amintite la barajul Buftea pentru atenuarea debitului maxim al viiturii cu p=1% la 50 m3/s – pot fi considerate ca se incadreaza functional doar in clasa IV de importanta potrivit STAS 4068/2-87. Aceasta incadrare privita insa prin prisma prevederilor STAS 4273-83 este prea joasa, data fiind importanta amenajarii. In orice caz acumularile Pantelimon II si Cernica servind la alimentarea cu apa a industriilor din zona de sud si sud-est a Capitalei trebuie incadrate in clasa a II-a de importanta, respectiv echipate in consecinta si pentru faptul ca: sunt cele mai mari lacuri din aval de Buftea, volumele lor maxime acumulate totalizand 22,7 mil. m3, ruperea barajului Pantelimon II (mai mare) angrenand si ruperea celui din aval; peste barajul Pantelimon II trece soseaua si linia de cale ferata de centura care reprezinta totodata linia Bucuresti-Oltenita; oricand se poate produce o rupere accidentala a unuia din cele 13 baraje ale lacurilor din amonte (subdimensionate), rupere care se poate propaga in lant spre aval; trebuie precizat ca lucrarile incepute pentru construirea unui descarcator adecvat de ape mari la barajul Cernica au fost sistate in 1990 in mod nejustificat.

Trebuie amintit ca potrivit conceptiei initiale de amenajare se prevedea o navigatie de agrement de la Cernica la Buftea, respectiv construirea de ecluze la toate barajele care puteau sa fie utilizate si la evacuarea viiturilor. Cum actualmente nu se mai intrevede aceasta posibilitate, solutia generala pentru asigurarea apararii impotriva inundatiilor pe Colentina in zona Capitalei consta potrivit prevederilor schemei cadru de amenajare in construirea acumularilor cu rol complex: Ciocanesti, Vizuresti si Ghimpati in amonte de Buftea, incadrate in clasa a II-a de importanta, cu un volum total acumulat (la cota retentiei maxime) de 27,33 mil. m3, rezultand un volum maxim retinut la viituri de 12,68 mil.m3.

Trebuie inceput cu realizarea acumularii Ciocanesti, care nu dezafecteaza locuinte sau alte obiective social-economice si solicita dezafectarea unei suprafete minime de terenuri productive.

Capitolul 9

Aspecte legislative privind managementul riscului la inundatii in Romania

In Romania, au fost luate măsuri pentru limitarea efectelor inundațiilor (Mihailovici, 2006), printre care:

”Este necesara trecerea de la conceptul de <aparare impotriva inundatiilor> la cel de <management al dezastrelor>, prin aplicarea principiilor <mai mult spatiu pentru ape>, <cresterea capacitatilor de atenuare> <gospodarire ape la nivel de bazin hidrografic>”. în acest sens a fost elaborata o noua Strategie de Aparare Impotriva Inundatiilor pe termen scurt, corelata cu Planurile de amenajare a teritoriului si tinand cont de hidrologia modificata a raurilor, care a fost aprobata in sedinta Guvernului din data de 22.12.2005.

A fost aprobata de Guvern modificarea și completarea Legii Apelor, cu prevederi referitoare la: limitarea dreptului de exploatare a agregatelor minerale din albiile cursurilor de apă; noi reglementări privind asigurarea stabilității și integrității lucrărilor cu rol de apărare împotriva inundațiilor; obligativitatea agenților economici și a comunităților locale de a participa activ la acțiunile operative de apărare; mărirea sancțiunilor contravenționale și penale, după caz;

A fost promovat noul Regulament pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de inundații, fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcții hidrotehnice și poluări accidentale, aprobat prin Ordin comun al ministrului administrației și internelor și ministrului mediului și gospodăririi apelor și publicat în Monitorul Oficial al României.

In vederea îmbunătățirii capacității de răspuns a autorităților locale, au fost elaborate ,,Manualul Prefectului pentru managementul situațiilor de urgență în caz de inundații’’ și ,,Manualul Primarului pentru managementul situațiilor de urgență în caz de inundații’’ aprobat prin ordin comun al ministrului administrației și internelor și ministrului mediului și gospodăririi apelor și de publicare în Monitorul Oficial al României.

Legea nr. 575 din 22 octombrie 2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului națonal- Secțiunea a V-a – Zone de risc natural, cu normele de aplicare: HG. 447/2003- pentru aprobarea normelor metodologice privind modul de elaborare și conținutul hărților de risc natural la alunecări de teren și inundații și HG 382/2003- pentru aprobarea Normelor metodologice privind exigențele minime de conținut ale documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism pentru zonele de riscuri naturale.

A fost elaborat Programul de realizare a Planului național pentru prevenirea, protecția și diminuarea efectelor inundațiilor și a finanțării acestuia, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 1309/oct.2005, care vizează amenajarea complexă a bazinelor hidrografice, prin corelarea lucrărilor executate în albia râului cu lucrări de amenajare a Instruirea personalul propriu pentru a fi capabil de estimari/evaluari rapide .

”Reducerea timpilor de avertizare/alarmare la nivel local a formatiilor de interventie proprii si autoritatilor locale “. A fost realizat un sistem de alarmare computerizat ce permite transmiterea a 30 de mesaje voce de avertizare simultan – Bazinul Arges Vedea; acesta urma să fie extins in 2006 la nivel national fara costuri suplimentare si va fi up-gradat dupa caz pentru transmiterea simultana in format SMS/FAX (poate fi folosit si ca Back-Up pentru IJSU), momentan nefuncțional.

CONCLUzii

Inundațiile urbane sunt datorate dimensionării necorespunzătoare sau a întreținerii defectuase a sistemului de drenaj urban, care, în timpul episoadelor pluviale puternice, nu poate asigura scurgerea apelor pluviale.

Precipitații bogate generează inundațiile naturale. În zona Municipiul București revărsarea râurilor, nu prezintă risc la inundații deoarece sunt amenajări hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiilor.

Din punct de vedere al apărării împotriva inundațiilor schema pentru Municipiul București este compusă din mai multe linii de apărare:

Linia I -a de apărare este formată din:

Acumularea Văcărești cu un volum total de 54.1 mil. m3. Vatenuat de 39.85 mil. m3. Lucrarea este încadrată în clasa a II-a de importanță, dar este verificată și pentru asigurarea de 0.01% pentru reducerea pericolului de rupere având și rol de regularizare a debitelor pentru alimentarea cu apă a Stației de tratare Arcuda necesare Capitalei, cu un debit de circa 0.4 m3/s;

Acumulările de pe valea Ilfovului superior: Udrești, Bunget I, Bunget II, Brătești, Adunați și Ilfoveni – destinate asigurării cu apă pentru irigații și sursa de rezervă pentru alimentarea cu apă a Stației de tratare Arcuda.

Linia a II-a de apărare:

Regularizarea și îndiguirea albiei râului Dâmbovița între acumularea Văcărești și nodul hidrografic Brezoaiele, nod care permite descărcarea unui debit maxim de 300 m3/s în Derivația de ape mari Dâmbovița – Argeș cu lungimea de 10 km, capabilă să tranziteze diferența între debitul maxim de verificare din aval de acumularea Văcărești (770 m3/s) și cel maxim transportabil pe pârâul Ciorogârla aval de Brezoaiele (370 m3/s);

Derivația Răcari (Ilfov – Dâmbovița) având o lungime de 6 km cu o capacitate de 230 m3/s și putând prelua și unda de rupere generată de incidentele la barajele de pe Ilfov;

Canalul Ilfov – Colentina (Bolovani), amplasat pe lângă pădurea Bolovani în dreptul satului Conțeștii de Sus, destinat suplimentării debitelor și tranzitării viiturilor de pe Ilfovul superior în valea Colentina, având o lungime de 1,8 km și o capaciatate maximă datorită digurilor laterale de 50 m3/s;

Canalul Ilfov – Dâmbovița – Ciorogârla de la Arcuda, construit pentru descărcarea debitelor maxime între 15 – 35 m3/s, care nu pot fi preluate prin nodul hidrografic Brezoaiele sau provin din pârâul Ilfov.

Linia a III-a de apărare:

Acumularea nepermanentă Dragomirești (polder natural ce se formează în amonte de rambleul canalului Dragomirești – Chitila, cu un volum de 3,4 mil. m3) și Acumularea Lacul Morii;

Acumularea Buftea – pentru apărarea împotriva inundațiilor a Capitalei și lac tampon pentru alimentarea cu apă industrială a Capitalei.

Acumulările Lacul Morii și Buftea sunt lucrările care au rol principal în atenuarea undei de viitură de pe râul Dâmbovița și respectiv râul Colentina.

Bibliografie

1.Bogdan Octavia, 1975 – Contribuții la studiul climei Bărăganului, Editura Acad.RSR, Bucuresti

2.Cocoș O., 1999 – Sistemele hidrografice și gestionarea lor în municipiul București, Editions du Goeland

3.Gabor O., 2005- Inundațiile din anul 2005 în România, Sesiune anuală de comunicări INHGA, 3-4 septembrie 2005, București

4.Gabor O., Șerban P., Anderson G., Adler Marie-Jeanne, McKinney Daene, Brown P., 2005 – WATMAN. Sistem informațional pentru managementul integrat al apelor

5.Grecu Florina, 2004 – Hazarde și riscuri naturale, Editura Universitară, București, 145-155 p.

6.Mustățea A., 2005 – Viituri excepționale pe teritoriul României, INHGA, București, 73-77 p.

7.Pișota I., Zaharia Liliana, Diaconu D., 2005 – Hidrologie, Editura Universitară, București, 144-146 p.

8.Stanciu P., 2004 – Caracteristicile viiturilor și secetelor, Revista Hidrotehnica, vol. 49, nr. 2-3, București, 27-33 p.

9.Stănescu V.A., Dobrot R., 2002 – Măsuri nestructurale de gestiune a inundațiilor, Editura HGA, Bucuresti, 16-21 p.

10. *** – Atlasul Cadastrului Apelor din România, 1992.

11. ***- Concepte privind apărarea împotriva inundațiilor în bazinul hidrografic Siret, UTCB, Aquaproiect, INHGA, Sesiunea de comunicări Ziua Apei, 2006

12. ***- Deceniul Internațional pentru Reducerea Efectelor și Dezastrelor Naturale – IDNDR:1990 – 1999 International Decennium for Natural Disaster reduction

13. ***- “Instructiuni pentru elaborarea regulamentului de gospodarirea apelor pentru exploatarea lucrarilor pe sectorul Lacul Dambovita-Vitan”, ICPGA, 1989

14. ***- “Regulament de exploatare”(acumularile respective)

15. ***- “Regulament de exploatare a Raului Dambovita in Municipiul Bucuresti”,1993

16.***- Raport privind efectele inundatiilor si fenomenelor meteorologice periculoase in anul 2005, Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor, 2006

17. ***- “Studiu privind tranzitarea apelor mari pe cursul raurilor Dambovita si Colentina”

18.http://fr.wikipedia.org/wiki/Tremblement_de_terre_du_26_d%C3%A9cembre_2004.

19.http://www.hazardero.home.ro/.

20.http://www.racai.ro/RISC1/DanBalteanu.pdf.