Riscul In Afaceri Internationale

=== 7e813e1cb155e7cb305ca94df56148d05eb008d5_403525_1 ===

Academia de Studii Economice

Specializare: Relații Economice Internaționale

Riscul în afaceri internaționale

CUPRINS

CAP. I Riscul în afaceri. Istoria riscului

CAP. II Analiza unui tip de risc în afaceri internaționale

CAP. III Studiu de caz

CAP. I Riscul în afaceri. Istoria riscului

Conceptul de „risc” în afaceri este conectată de noțiunea de „rentabilitate” dar și de cea de „flexibilitate”. Rezultatul firmei identificat în profit sau în pierdere este influențat de evenimentele imprevizibile ce însoțesc activitatea acesteia.

Riscul în afaceri se traduce prin variabilitatea rezultatului, afectând, în primă instanță, rentabilitatea activelor și, finalmente, rentabilitatea capitalului investit. Cu cât societatea este descrisă printr-un grad mai ridicat de flexibilitate, cu atât gradul de variabilitate poate fi mai bine stăpânit.

Riscurile activității economice se identifică în genere, în incapabilitatea societății de a își adapta în permanență costul – în direcția micșorării – și de a se adapta mediului economic.

Riscul în afaceri poate fi văzut, pe de o parte din perspectiva activității interne a firmei, pe de altă parte din perspectiva mediului extern în care aceasta se dezvoltă.

Prin raportare la funcțiunile firmei, categoriile primordiale de riscuri interne se identifică în:

riscuri informaționale – identificate în imposibilitatea de a ține pasul cu tendințele noi ale pieței,

riscuri raportate la aprovizionare și la desfacere – identificate în îngustarea pieței de desfacere și în contracte ce nu au putut fi onorate de furnizori,

riscuri determinate de factorul uman – identificate în incompetență și în greve,

riscuri tehnologice – identificate în imposibilitatea achiziționării tehnologiei moderne din pricina problemelor legate, în genere, de finanțarea investițiilor.

Riscurile externe sunt existente în firmă sub forme precum:

riscurile contractuale – fac referire la nerealizarea de partener a obligațiilor asumate de acesta prin intermediul contractelor,

riscurile politice – fac referire la schimbările ce pot modifica într-o manieră radicală mediul economic în care societatea își exportă în cea mai mare parte produsele – riscul de țară,

riscurile financiare – fac referire la afectarea rezultatelor societății ca urmare a unor modificări care apar în conjuncturile pieței.

Aceste riscuri există în exteriorul sferei de control a firmei. În acest context, apare nevoia identificării și a măsurării riscurilor conjuncturale și, în primă instanță, a riscului valutar și a riscului de preț.

Acest risc poate să apară, pe de o parte când unul dintre contracte nu mai prezintă interes pentru partener – risc de neexecutare -, pe de altă parte în condițiile în care partenerul nu mai este dispus să își respecte datoriile contractuale – risc de insolvabilitate.

În „Dicționarul de economie”, riscul economic este definit drept acel proces, acel eveniment probabil și nesigur ce poate pricinui o pierdere, o pagubă într-o:

acțiune economică,

activitate,

operațiune.

Prin raportare la incertitudine, riscul economic este descris prin oportunitatea descrierii unei reguli, a unei legi de probabilitate în ceea ce privește rezultatele scontate și prin cunoașterea acestei legi de către cei interesați.

Managerii văd riscul într-un mod distinct în raport cu felul în care acesta apare în teoria deciziei. La nivel particular, există o tendință de înclinație în egalarea riscul alegerii unei alternative cu variația repartiției probabilităților unor posibile rezultate ce ar urma alegerii alternativei. În raport cu teoria deciziei sunt evidente trei distincții, expuse în cele ce urmează.

Cea dintâi distincție constă în faptul că majoritatea managerilor nu tratează, de pildă, nesiguranța profitului ca pe un aspect relevant al riscului, ce este mai degrabă asociat rezultatelor negative. Există, așadar, o tensiune permanentă între risc, sub identitatea unei măsuri, funcție de distribuirea rezultatelor posibile ale unei alegeri și risc sub identitatea de întâmplare ori de pericol.

Din ultimă perspectivă, o alegere riscantă se identifică în una ce cuprinde amenințarea unui rezultat foarte slab.

Cea de-a doua distincție rezidă în faptul că, pentru manageri, riscul nu se identifică într-un concept probabil.

Managerii sunt mai tentați în a folosi mărimi valorice în scopul descrierii riscului, comparativ cu metodele moderne de estimare a acestuia, cum ar fi calculul probabilităților ori statistică.

Cu privire la cea de-a treia distincție, cu toate că în ceea ce privește evaluarea riscului sunt folosite metode cantitative ori dacă managerii caută o precizie ridicată în estimarea riscului, acestea se rezumă, finalmente, la niște dorințe aplicabile doar în cazul unor sume reduse.

O alternativă de risc se identifică în acel tip de alternativă pentru care variația este ridicată, iar riscul se identifică într-o mărime ce este adăugată valorii proiectate a alternativei, în scopul obținerii unei alternative riscante. Teoriile deciziei consideră că factorii de decizie preferă rezultatele așteptate, rezultatelor surpriză. În principiu, factorii de decizie preferă riscuri mai scăzute decât unele mari, iar relevanța acordată altor factori rămâne, în principiu, aceeași. În acest context, valoarea programată a unei alternative este presupusă a fi asociată factorilor pozitivi, iar riscul celor negativi în scara preferințelor alternativelor.

Unii factori de decizie au predispoziția de a ignora posibilele evenimente ce ar fi deosebit de neplăcute prin efectele lor. Unii manageri nu privesc decât către o parte din rezultatele posibile și nu spre totalitatea lor, tinzând să măsoare variația luând în calcul doar aceste rezultate. Cele menționate anterior demonstrează că unii factori decizionali definesc riscul într-o manieră distinctă de teoria economică iar diferiți manageri vor vedea o situație identică în maniere distincte.

Riscul exprimă nesiguranță în ceea ce privește producerea unor evenimente viitoare iar din acest punct de vedere există două tipuri de risc:

riscul speculativ,

riscul pur.

Riscul speculativ presupune obținerea unui profit ori a unei pierderi, în același timp în care riscul pur presupune existența unei singure alternative, alternativa pierderii.

În condițiile în care riscul reprezintă o parte inevitabilă a afacerii, managementul trebuie să descopere manierele de acțiune în scopul controlului acestuia. Recunoașterea prezenței riscului se identifică în cel dintâi și în cel mai relevant pas. Astăzi, managerii au la dispoziție o serie de modalități caracteristice în scopul evitării riscului, în scopul reducerii riscului, spre a își asuma riscul sau spre a rezolva această chestiune cu companiile de asigurări.

Theodore Vail, unul dintre miile de întreprinzători americani, s-a identificat în cel mai eficace manager din istoria afacerilor în Statele Unite ale Americii. Ca Președinte al Sistemului Telefonic „Bell”, înaintea anului 1910 până la jumătatea anului 1920, Vail a făcut din organizație cea mai mare societate particulară din lume și una dintre cele mai prospere companii. Sistemul „Bell” reprezintă, totodată, unicul serviciu public ce a demonstrat că este condus de un management ce își asumă riscul cu toate că are monopolul într-o zonă reprezentativă, în contextul în care piața este saturată. Explicația s-a identificat în asumarea riscurilor de echipa condusă de Vail, în condițiile în care aceasta a fundamentat patru hotărâri strategice în conjuncturi de nesiguranță și de risc, în scopul de a salva sistemul telefoniei americane de la integrarea în cadrul agențiilor guvernamentale.

Succesul unei întreprinderi poate fi direct proporțional cu nivelul în care conducerea acesteia înțelege asumarea riscurilor atât în adoptarea cât și în aplicarea deciziilor. Astfel, riscul apare sub identitatea unui element intrinsec în scopul dezvoltării unei societăți.

Există mai multe genuri de risc:

riscul de țară,

riscul în operațiunile cu devize – riscul de tranzacție, riscul de translare,

riscul economic,

riscul contractual:

riscul în vânzările sub condiție suspensivă,

riscul în contractele sinalagmatice,

riscul în contractul de vânzare.

riscul de faliment,

riscul în decizia de investiții: riscul de avarie, riscul unui proiect,

riscul în asigurări,

riscul valorilor mobiliare,

riscul în marketing.

Riscul de țară

Revistele "The Economist" și „Euromoney" calculează periodic riscul de țară, funcție de propriile metodologii. Prin unii indicatori convenționali sunt exprimate șansele de transformare în profit a unui capital investit la un moment dat într-un stat. În acest context, în anul 1994, România a înregistrat un declin prin raportare la riscul de țară.

În scopul determinării riscului de țară, revista "Euromoney" ia în considerare trei grupe de indicatori:

analitici,

de creditare,

de piață.

Riscul în operațiunile cu devize

Puține întreprinderi angajate în comerț cu alte state pot să își factureze produsele și să își cumpere furniturile relevante, totalmente în moneda locală. Odată ce vânzările sunt facturate în devize și compania încheie contracte în scopul achiziționării articolelor cu preț în devize, apar riscurile operațiunilor în devize. În opinia lui Milan Kurb, cele mai relevante se identifică în:

riscul economic,

riscul de translare,

riscul de tranzacție.

Riscul de translare este notoriu și drept „risc al schimbului valutar”, făcând referire la riscul de câștig ori de pierdere în condițiile în care:

profitul,

activele,

pasivele unei filiale sunt "translate" din valută străină în care sunt ținute evidențele filialei, în moneda națională a companiei – mamă.

Riscul de tranzacție este unul ce apare de ori de câte ori o societate se angajează într-o tranzacție de cumpărare ori de vânzare, operată în devize, în condițiile în care există riscul pierderii ori a câștigului, dacă valoarea devizelor respective se schimbă comparativ cu moneda locală a companiei.

Cu cât instabilitatea monetară dintr-un stat este mai ridicată, cu atât riscul de tranzacție este mai mare. Cu toate acestea, mereu prin prisma riscului de tranzacție, un partener câștigă iar altul pierde. În România, pe fundamentul unui vid de legislație, consolidat prin tendința de câștig a managerilor români, s-a identificat o multitudine de cazuri de manifestare a riscului de tranzacție.

Riscul economic

Acest tip de risc este unul mai complex, făcând referire la impactul schimbării cursului valutar în ceea ce privește profitabilitatea pe termen lung a societății exportatoare și nu asupra efectului pe termen scurt al unei tranzacții.

În condițiile în care o societate de import – export româneasca vinde produse în Statele Unite ale Americii și că valoarea dolarului scade deodată prin raportare la leu, în perioada următoare, atunci efectul se poate identifica într-o pierdere de tranzacție în conjunctura în care un lot recent de produse expediate a fost facturat dar neplătit.

Riscul contractual

Există o multitudine de forme ale riscului contractual generate, în mod expres, de cadrul legislativ dintr-un stat. În principiu, acest tip de risc este determinat de necesitatea de a derula activități comerciale ce fac obiectul unui contract.

Riscul de faliment

Acest tip de risc este denumit de alți specialiști „risc economic”. Acesta exprimă, de altfel, incapabilitatea întreprinderii de adaptare în timp și la cel mai redus cost la variațiile conjuncturilor de mediu. Cu alte cuvinte, luarea în calcul a influenței acestui risc implică o estimare a oportunităților unei întreprinderi de înregistrare a pierderilor și de a fi în imposibilitatea onorării datoriilor în raport cu băncile și cu clienții.

Riscul în decizia de investiții

Acest risc exprimă probabilitatea că evenimente imprevizibile să fie produse și, în acest context, să poată fi prejudiciată finalizarea unei investiții. În literatura de specialitate se evidențiază etapele primordiale în scopul conducerii riscului în hotărârea de investiții de către manageri:

planificarea riscului,

organizarea riscului,

controlul riscului.

Există o multitudine de forme ale riscului în hotărârea de investiții: riscul de avarie și riscul determinat de derularea unui proiect de investiții, atât în țara cât și în străinătate.

Riscul în asigurări

Acest risc se poate înțelege sub identitatea unui eveniment nesigur, posibil a apărea în perioadă ce urmează și care se bucură de acoperirea financiară a unei societăți specializate.

În asigurări, riscul are mai multe forme, funcție de domeniul în care are loc asigurarea.

În acest context, există:

riscul politic și financiar,

riscul maritim,

riscul în transportul aerian,

riscul atomic,

riscul în asigurarea auto,

riscul de război,

riscul de accidente.

Riscul valorilor mobiliare

Acest risc face referire la probabilitatea de producere a schimbărilor în profitabilitatea unei societăți ca urmare a plasamentelor de capital financiar. Preocuparea în a cunoaște acest risc a apărut în conjunctura unei volatilități crescute a valorilor mobiliare raportate cu variațiile pieței de capital, aspect ce determină un raport direct între risc și profitabilitate.

Cu alte cuvinte, o profitabilitate ridicată este însoțită de un risc mai mare și reciprocă.

De pildă, învestirea de capital în achiziționarea unor obligațiuni cu dobânda de 3 procente, întreprinde o profitabilitate mică, însă cu un risc sporit. Din contră, investirea aceluiași capital în achiziționarea unor acțiuni, cu rata dividendului ce variază, care a înregistrat în anii anteriori valori superioare celei de 5 procente este însoțită de un risc mult mai ridicat, adică:

de pierdere parțială ori totală a capitalului învestit,

de realizare în viitor a unei profitabilități sub 3 procente,

de faliment.

Riscul în marketing

Acest tip de risc este generat de conjuncturile de nesiguranță ale mediului ambiant al societății în care managerii este imperios necesar să adopte decizii, șeful departamentului de marketing studiind atitudinile nesigure ale consumatorilor:

fantezia,

nevoile,

motivația consumatorilor.

Managerii iau în calcul riscul în marketing înaintea aplicării hotărârilor ce vizează:

îmbunătățirea calificării personalului,

lansarea unor noi produse,

cercetarea, dezvoltarea și amplasarea:

depozitelor,

întreprinderilor,

secțiilor,

investițiile.

Performanța în afaceri este influențată într-o manieră directă de abilitatea managerilor de a punele bazei unei decizii în condiții de risc, de a identifica și de a acționa spre valorificarea șanselor existente pe piață, într-o perioadă determinată. Un manager ce știe când să își asume un risc și în ce manieră să conducă întreprinderea într-un mediu competițional de afaceri este unul de succes, întrucât succesul, rezultatul final se identifică într-o consecință a:

anticipării,

identificării,

controlului riscurilor.

Relevantă riscului în scopul adoptării hotărârii este atestată de poziția sa în cadrul teoriei decizionale și a ideologiei manageriale și, totodată, de interesul permanent în scopul evaluării riscului în management. Cu toate acestea, investigațiile empirice în ceea ce privește procesul de adoptare a hotărârii nu au fost orientate direct către conceptul de risc și asumarea riscului, promovat de către manageri. Așadar, investigațiile empirice legate de riscul implicat de adoptarea deciziei nu s-au orientat către comportamentul managerial. Raporturile dintre concepțiile de risc promovate de manageri și concepțiile teoretice decizionale de risc, rămân remarcabile.

Factorii de decizie individuali se opun asumării riscului ceea ce înseamnă că în condițiile în care au în față două alternative, una dintre acestea conduce la un rezultat sigur, iar cealaltă, mai riscantă, ce conduce la un rezultat identic preferabilă va fi cea dintâi alternativă. Astfel, factorii de decizie este imperios necesar să aibă o compensație legată de variația rezultatelor potențiale, precum ar fi creșterea beneficiului preconizat în ceea ce privește investiția făcută cu toate că investitorii sunt potrivnici schimbării beneficiului.

Atitudinile de asumare a riscului sunt, în genere, văzute drept atribute stabile ale fiecărei persoane, legate de aspectul evoluției culturii ori personalității. În acest context, s-a încercat asocierea riscului preferențial cu dimensiunile personalității, în așa măsură încât să se obțină motivația. Diferențele mondiale dintre indivizii ce își asumă riscul și cei ce sunt lipsiți de cultură rămân, într-o formă sau alta, insesizabile.

Preferința pentru. Risc reprezintă o parte stabilă a personalității individuale, însă o multitudine de factori variabili precum:

manieră,

starea sufletească,

sentimentele afectează înțelegerea riscului și, ulterior, atitudinea de asumare a sa.

În condițiile în care se vine în contact cu o alternativă de risc, ale cărei rezultate probabile sunt, în genere, bune – identificate prin rezultate financiare bune -, subiecții umani se opun riscului, însă dacă au de-a face cu o alternativă de risc a căror rezultate probabile sunt, în genere, modeste, subiecții umani au o predispoziție spre cercetarea – studiul – riscului.

Asumarea riscului managerial implică învingerea opoziției individuale și aceea a conjuncturii deciziei neavantajoase. Opoziția managerilor în asumarea riscului se identifică în rezultatul experienței fiecăruia în domeniu și în influența diferențiată a unor factori motivaționali corelați cu riscul. Dintre aceștia, relevanți sunt factorii intrinseci corelați cu riscul ca o parte a personalității fiecăruia și, totodată, cei care rezultă din normative ale comportamentului managerial.

Atitudinile negative raportate la asumarea riscului sunt specifice managerilor ce consideră riscul un pas către o pierdere proiectată mai degrabă decât ca o apreciere a profitului.

Alegerile riscante au loc în condițiile în care firmele sunt falimentare.

În același context, riscul este adoptat mai facil în condițiile în care funcția celui care și-l asumă este în pericol.

În genere, o poziție solidă conduce către un comportament conservator, luând însă în calcul importanța riscului și minimizarea pericolului falimentului. Totodată, atu-urile poziției în raport cu scopul propus, determină ca pericolul implicat prin asumarea riscurilor să fie mai redus.

Studiile întreprinse au relevat că managerii mai degrabă evită riscul decât să îl accepte acțiune întreprinsă aproape din reflex, folosind reacția inversă, de tip feedback.

Alte studii relevă că managerii evită acceptarea riscului, văzându-l că pe un obiect care poate fi controlat. Aceștia nu acceptă ideea conform căreia riscurile pe care le au în față sunt inerente ci cred că riscurile pot fi scăzute prin folosirea experienței în domeniul controlului pericolului. În acest context, există trei tipuri de manageri:

cei care produc riscuri,

cei care evită riscuri,

cei care își asumă riscuri.

Managerii care își asumă riscuri nu se ocupă doar de acest proces ci încearcă să le conducă și, totodată, să le schimbe, văzând riscul controlabil. Aceștia fac o diferență concretă între asumarea riscului – unde informarea și experiența scad gradul de incertitudine – și jocul de noroc – unde avantajul are un caracter controlat și exogen.

În condițiile în care o alternativă oferită promite un beneficiu satisfăcător însă implică și un pericol mare, managerii își focuseaza atenția către căile de micșorare a pericolului. O cale sigură rezidă în respingerea estimărilor.

Managerii văd în ei înșiși indivizi care își asumă riscul, însă doar după ce acționează asupra pericolelor schimbându-le în așa manieră încât să poată fi siguri de succes. În conjunctura adoptării unei hotărâri, managerii caută, într-o manieră prioritară, strategii de control a riscului. Această metodă, denumită ajustare este văzută drept un răspuns standard la risc.

Aceste aspecte reclamă o tratare mai atentă de management a riscului ce, astăzi, se abate de la conceptul propriu-zis de risc.

Insensibilitatea în raport cu estimarea probabilistică depășește conjunctura probabilităților foarte diminuate. Foarte des, managerii preferă să vadă în risc amplitudinea valorii rezultatului în raport cu cea expusă de probabilitate.

Pe lângă acestea și comportamentul poate să aibă rezultate nedorite în condițiile în care conduce către preferințe spre acceptarea unui risc mai ridicat – în sensul de „variație” – în condițiile în care repartiția probabilă a rezultatelor posibile este relativ rectangulară. Totodată, acest comportament este mai puțin inteligent comparativ cu adoptarea variațiilor probabilității putând fi folositor în observarea că managerii sunt confuzi în ceea ce privește riscul prin raportare la ecouri ale ambiguității din studiile legate de procesul de decizie întreprins de ingineri. În teoria raportată la decizie, riscul face referire la probabilitatea nesigură a deciderii rezultatelor reieșite din alegere.

În studiile actuale, riscul se identific în costurile asigurării rezultatului dorit.

Insensibilitatea managerială în raport cu probabilitățile estimate poate să reflecte, parțial, elasticitatea terminologiei folosită de cei care se ocupă cu studiul deciziei și riscului.

Studiile legate de asumarea riscului relevă faptul că predispoziția pentru risc este variabilă funcție de context. Acceptarea unei alternative de risc este dependentă de relația dintre oportunitățile și pericolele expuse de risc precum și de cele câteva nivele critice ale propriei aspirații.

Pericolul falimentului coboară țintă asupra căreia este direcționată atenția, iar șansa riscului este mai redusă, ceea ce conduce la o atitudine adversă a managerilor ce au succes, cu privire la risc.

În ceea ce privește managerii cu rezultate bune, atenția în raport cu oportunitatea și, așadar, cu asumarea riscului, este stimulată numai când performanțele depășesc scopul ori nivelul propus.

În ceea ce privește factorii de decizie care se așteaptă la rezultate a căror valori sunt inferior celor programate, dorința de a își atinge țelul propus îi direcționează spre asumarea riscului. În acest context, oportunitatea riscului atrage atenția mai repede în comparație cu pericolul, în afara cazului în care apropierea de punctul de supraviețuire atrage atenția la același nivel.

Managerii au o reacție intensă la risc și la asumarea acestuia. Aceștia își fac probleme pentru reputația lor în cazul asumării riscului și doresc să își exprime sentimentele de dezacord cu cei ce stimulează grupurile care iau decizii inteligente însă riscante. Asumarea riscului este atât evaluată cât și tratată drept esențială în ceea ce privește inovațiile și asigurarea succesului. Totodată, asumarea riscului este distinctă de "judecarea avantajului".

Din perspectiva managerilor și a societății dedicate managementului de calitate este pusă problema pe de o parte a menținerii, pe de altă parte a creșterii reputației manageriale de asumare a riscurilor „bune" și de evitare a riscurilor „rele”.

Istoria a clasificat factorii de decizie în „câștigători” și „învinși”, însă a și interpretat acele distincții ce relevă deosebirea dintre abilitate și gândire. Experiența managerilor „buni” i-a învățat că probabilitățile vieții nu pot fi luate în considerare. Managerii consideră că pot schimba avantajele, aspect ce conduce la existența unui proces probabilistic ce poate să fie controlat.

Rezultatul constă în faptul că managerii devin mai predispuși în a își asuma riscul, aspect ce corespunde cu definițiile sociale ale funcțiilor manageriale. Funcția managerilor este de a lua hotărâri, de a influența mersul lucrurilor. Ideologia managerială expune managerii ca inițiatori ai schimbărilor; însă unii manageri au predispoziție către orientarea modificărilor organizatorice iar alții au predispoziție către a aștepta să aibă loc această acțiune.

Totodată, ideologia managerială consideră că un bun manager este doar cel care își asumă riscuri.

Actul managerial implică faptul că în momentul deciziei poate fi făcută concret distincția între riscurile asociate rezultatelor eficiente și cele asociate rezultatelor dăunătoare.

În formulările convenționale ale teoriei deciziei, alegerea presupune un schimb între beneficiul preconizat și risc. Factorii de decizie refractari la risc iau în calcul riscurile relativ mici, sacrificând un aspect sau altul din beneficiul preconizat în scopul reducerii variației posibilelor rezultate. Factorii de decizie ce preferă riscul iau în calcul riscurile relativ mari, sacrificând parțial beneficiul preconizat în scopul de a spori variația.

Teoria presupune că factorii de decizie calculează, în primă instanță, riscul, iar apoi aleg în raportul risc – beneficiu, combinațiile avantajoase. Factorii de decizie neagă câteodată existența riscului ori consideră că riscul e atât de mic încât poate să fie ignorat.

O formă comună de negare include acceptarea realității calculate a riscului, combinată cu un refuz de asociere a acelei realități cu interesele personale ale cuiva. Conceptul "refuz" expune o patologie psihologică identificată într-o respingere filozofică a relevanței motivării probabilistice pentru un caz singular ori pentru o neîncredere în baza cauzală a evenimentelor.

Tendința indivizilor de percepere a evenimentelor întâmplătoare ca fiind cauzale și sub control încearcă dezvoltarea teoriilor cauzale ale evenimentelor chiar și atunci când este cunoscut faptul că relațiile dintre evenimente sunt întâmplătoare.

În cele ce urmează va fi etalată o serie de tipuri de riscuri precum și măsurile ce este imperios necesar a fi luate în scopul diminuării acestora.

Incertitudinea ori riscul se identifică în concepte folosite în scopul de a descrie îngrijorarea ce apare când sunt expuse bugetele, cu privire la posibilitatea că speranțele și așteptările legate de viitorul afacerilor să nu fie duse la bun sfârșit.

Folosit în evaluarea planurilor strategice și în bugetele de capital, noțiunea de „risc”, exprimă nesiguranța legată de viitor. Astfel, este impusă măsurarea nivelului de nesiguranță legat de rezultatele ulterioare, determinate de o investiție de capital. Doar în aceste conjuncturi, managerii pot decide dacă veniturile obținute din investiții sunt suficiente spre a prelua riscuri suplimentare.

Investitorii pot să accepte riscurile, doar dacă rentabilitatea așteptată este mai ridicată.

 În afaceri, riscul este descris prin mai multe fațete. În conjunctura hotărârilor strategice, nu sunt luate în considerare riscurile asigurabile de tipul furtului, incendiului ori a altor evenimente determinante de daune, ci riscul ca rezultatele așteptate de către o companie să nu fie obținute din diverse justificări, iar aceasta să nu mai evolueze după cum se preconizase.

Unii manageri ori companii au antipatie în raport cu riscul, evitând orice decizie ce implică și oportunitatea de înregistrare a rezultatelor slabe. Cei mai mulți dintre managerii atenți vor încerca o minimizare a riscului comercial. În acest context, indiferent de atitudinea companiilor în raport cu riscul, nu poate obține o rentabilitate superioară fără preluarea unui risc suplimentar.

Din perspectiva evaluării financiare, riscul se definește ca fiind variația așteptată a rentabilității investiției.

Calculele întreprinse spre determinarea riscului au fost fundamentate pe estimări neputând fi corecte decât în condițiile în care previziunile au fost bune.

Problema primordială ce apare în cazul analizei riscului se identifică în faptul că cea mai probabilă rentabilitate previzionată în legătură cu un anumit proiect este foarte apropiată de rață rentabilității solicitată de manageri. De pildă, în condițiile în care rentabilitatea solicitată de manageri este de 15 procente, analiza riscului va preconiza că, atunci când lucrurile vor evolua într-o manieră pozitivă, rentabilitatea va fi mai ridicată de 15 procente, iar în condițiile în care se va înregistra o evoluție de ordin negativ a proiectului, rentabilitatea va fi mai scăzută de 15 procente. Cu toate că pare folositoare cunoașterea tuturor posibilelor alternative – expuse de evaluarea riscului – maniera în care sunt utilizate aceste informații în procesul luării hotărârii financiare variază de la manager la manager și de la firmă la firmă.

Din "preistoria" teoriei riscurilor pot fi expuse o serie de premise existente în circulație:

termenul "risc" își are proveniența în limba castiliană,

termenul „risc” își are originea în spațiul bizantin,

termenul „risc” provine din noțiunea grecească "rizikon" care apare în scrierile lui Homer – prin raportare la călătoriile lui Ulise, mai exact la trecerea printre Caribda și Scila,

termenul „risc” se poate identifica, din punct de vedere conceptual, cu o noțiune provenită din vocabularul maritim – cu alte cuvinte, companiile maritime indicau că "situație riscantă" în ceea ce privește o navă, care trebuia să despice valuri de tip vertical, asemănătoare pereților de stâncă.

În anul 1193, în cartea "Carta Picena" apare cuvântul "risicu" în scopul sugerării a ceea ce astăzi reprezintă riscul asumat, de personajele cărții. Cu toate acestea termenul de „risc” nu era folosit – similar întregii perioade a celui de-al XII-lea secol – la activitățile comerciale ci, mai bine, în ceea ce le privește pe cele juridice ori politice, aspect ce denotă că această noțiune nu se bucură încă de o pătrundere socială socială ci mai degrabă de o difuzare a termenului în sectoarele vieții civile. Dimensiunea de natură juridică a termenului de „risc” era utilizată în scopul indicării posibilității aplicării unei pedepse, în același timp în care, pe plan politic, termenul era utilizat spre a descrie pericolele care ar apărea în condițiile declanșării unui război.

Abordarea noțiunii de "risc" nu poate fi detașată de contextul istoric al epocii în care este utilizat. Acest aspect ține, de pildă, de permeabilitatea între clasele sociale. Niciodată nu a existat o limitare propriu-zisă între războinicii și comercianții secolului al XI – lea și, așadar, este imposibilă identificarea propriu-zisă a anumitor tipuri de riscuri caracteristice.

O serie de texte apărute în Italia în cel de-al XIII-lea și în cel de-al XIV-lea secol reliefează faptul că expansiunea noțiunii de „risc” este întreprinsă prin intermediul comercianților, care impun, de fapt, noțiunea de "risc comercial". Totodată, este conturată specificitatea pericolelor corelate conflictelor sociale, cu alte cuvinte, este distins de "riscul social".

CAP. II Analiza unui tip de risc în afaceri internaționale

Riscul politic

Riscul politic își are originea în măsuri de politică economică ori în măsuri ce au un caracter militar adoptat de stat din considerente care vizează câteodată protejarea intereselor de ordin național.

Un risc de această natură poate fi concretizat în:

riscul de sechestru,

interzicerea transferului valutar,

riscul de război,

pierderi de curs în procesul devalorizării și revalorizării monedei de plată.

Riscul politic, identificat în partea funcțională și operaționala în colectarea banilor pentru asigurări, reprezintă o parte din riscurile identificabile de asiguratori în aplicarea reformei în sănătate.

Riscul politic reprezintă cel mai mare risc al deciziilor ce au un caracter social.

Riscul politic rezidă în posibilitatea că schimbările politice să nu mai garanteze integritatea proprietății asociate ori private, returnarea și transferul capitalului ori a profiturilor obținute de investitori, în mod expres de cei străini. Riscul politic este alcătuit din următoarele riscuri componente:

riscul de repatriere,

riscuri de confiscare,

riscul de naționalizare,

riscul de expropriere.

Republica Moldova a fost inclusă în grupul țărilor cu risc politic crescut, din pricina conflictului dintre Rusia și Ucraina și Rusia ce ar putea să dezghețe conflictul din regiunea transnistreană.

Printre elementele ce prezintă un grad de risc ridicat pentru Republica Moldova, se numără:

riscul de desfășurare a unei afaceri,

transferuri valutare,

violență politică,

riscul suveran de neplată,

riscurile de reglementare legală,

riscurile juridice,

interferențele politice,

întreruperea lanțului de aprovizionare.

În ceea ce privește România, aceasta are un scor de circa 63 de puncte pe scara riscului politic, unde mai puțin de 49 de puncte reprezintă instabilitate politică. În ciuda acestor aspecte, sud – estul Europei este marcat de instabilitate, state precum:

Ucraina,

Moldova,

Șerbia fiind considerate state cu risc politic ridicat.

Șerbia, Moldova și Ucraina sunt considerate ca având risc politic ridicat și scoruri situate sub 49 de puncte, iar Bulgaria este poziționată între 50 și 59 de puncte. În Europa, unicele state cu un punctaj apropiat de 100 sunt:

Suedia,

Elveția,

Norvegia,

Danemarca.

Atât căderea prețului materiilor prime, creșterea tensiunilor geopolitice cât și mișcările separatiste și violența politică agravează riscurile politice reprezentând impedimentele primordiale în ceea ce privește investițiile străine directe.

În acest context, în anul 2014 violența politică a reprezentat unul din riscurile primordiale în:

Africa de Nord,

Ucraina,

Thailanda,

Hong Kong,

Orientul Apropiat.

În 2015 și alte state s-au confruntat cu această problemă, în mod expres cele unde populația este din ce în ce mai îngrijorată în ceea ce privește economia.

Guineea Ecuatorială, Iran, Venezuela, Angola și Ciad reprezintă state ce au un risc sever de deteriorare a profilului de tip politic în condițiile în care prețul petrolului continuă să fie în scădere.

Conform raportului menționat anterior, anul 2017 va reprezenta un an crucial în ceea ce privește riscurile politice, luând în calcul că sunt programate o serie de alegeri internaționale.

Riscul politic face referire la conjuncturile în care un factor decizional este constrâns de factori politici. În interiorul unei organizații, riscul politic face referire la problemele determinate de politicile interne ale acesteia.

Riscul politic se numără printre constantele pe care mediul de afaceri românesc le iau prea puțin în seamă, până când consecințele se transformă în unele foarte serioase.

Astăzi, expunerea la riscul politic este într-o permanentă creștere, în această manieră, companiile necesitând o protecție cât mai vastă. În ciuda acestor aspecte, oferta pentru riscul politic scade.

Riscul politic se identifică în riscul că randamentul unei investiții să aibă de suferit în urma unor schimbări politice ori de instabilitate politică dintr-un stat. Riscul politic este notoriu și sub numele de risc geopolitic devenind, în mod expres, un factor ce poate lărgi orizontul temporal al unei investiții.