Recuperarea In Osteoporozadocx

=== Recuperarea in osteoporoza ===

MINISTERUL EDUCATIEI NATIONALE

INSPECTORATUL SCOLAR JUDETEAN NEAMT

Scoala Postliceala Sanitara Piatra Neamt

                                                     PROIECT

EXAMENUL DE ABSOLVIRE A SCOLII POSTLICEALE

Calificare postliceala: asistent medical balneo-fiziokinetoterapie si recuperare

  INDRUMATOR,      CANDIDAT,

  Prof.Kinetoterapeut MUNTEANU MADALINA

Ciudin Andreia

PROMOTIA IULIE 2016

RECUPERAREA IN OSTEOPOROZA

CUPRINS

Abrevieri………………………………………………………………………………pag.2

Argument…………………………………………………………………………pag.3

Capitolul I. Noțiuni de anatomie și fiziopatologie a aparatului locomotor…….….pag.4

Capitolul II.

Capitolul III.

CAZURI……………………………………………………………………….pag.

ABREVIERI

AV – puls

Ta – tensiune arterială

T0 – temperatură

R – respirație

F.O. – foaie de observație

i.m – intramuscular

i.v. – intravenos

s.c. – subcutanat

g. – gram

mg. – miligram

ml. – miligram

f. – fiolă

fl. – flacon

D – diureză

tb – tabletă

sup. – supozitoare

ind. – indicația

adm. – administrat

dr. – drept

stg – stâng

Rp. – rețetă medicală

Mm – milimetri

ARGUMENT

Profesia noastră se adresează omului sănătos sau bolnav în scop profilactic, de a preveni, de a ameliora, trata și vindeca boala, până în faza curativă. Scopurile, tehnicile, rolurile, activitățile efectuate, rezultatele obținute în mod benefic de asistenta medicală de recuperare prin balneofiziokinetoterapie pentru promovarea sănătății, aduc o satisfacere sufletească, o imagine favorabilă în profesia pe care o exercităm, o mulțumire și stare de bine a pacientului.

Asistenta medicală de recuperare reprezintă pentru omul bolnav o șansă, o speranță, un ajutor în satisfacerea nevoilor de care acesta depinde, un sprijin moral, un intermediar trimis de Dumnezeu, căci numai prin Dumnezeu omul izbăvește în toate. În cursul anilor de Postliceală Sanitară, am efectuat stagii în secția Ortopedie și Reumatologie, timp în care mi – am însușit noțiuni despre Osteoporoză, despre simptomatologie, diagnostic și tratament și am efectuat tratament recuperator la pacienților cu acest diagnostic. Participând la programele de recuperare prin BFK, m – am implicat mai mult în patologia osteoporozeii, motiv care m – a determinat să – mi aleg ca lucrare de diplomă, RECUPERAREA PACIENTILOR CU OSTEOPOROZA, alegându – mi 3 cazuri pentru a le prezenta in lucrare.

CAPITOLUL I

ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA APARATULUI LOCOMOTOR

Sistemul osos cuprinde oase, organe dure și de rezistență datorită compoziției chimice cât și arhitecturii sistemului osos.

Sistemul osos (scheletul) este alcătuit din 206 oase, conectate între ele prin articulații, în majoritatea cazurilor. Rolul oaselor este de suport (ancorare mușchi) al părților moi: susțin greutatea corpului, permite mobilitatea acestuia luând parte la formarea articulațiilor și dau inserții mușchilor, de protecție a organelor interne (craniul protejează encefalul, canalul vertebral protejează măduva), de formare a globulelor roșii și albe în măduva roșie și de depozitare a fosforului și calciului.

Sistemul osos este împărțit în: scheletul cefalic, scheletul axial (cavitate toracică, stern și coloană vertebrală) si scheletul apendicular (membrele). Oasele sunt alcătuite din țesut osos, acesta fiind alcătuit din matrice osoasă și osteocite, osteoblaste și osteoclaste (tipuri celulare);țesutul osos este bogat vascularizat și are o metabolică intensă; sistemul osos este un rezervor de calciu fosfat și mulți alți ioni;

Exista două tipuri de țesut osos: țesut osos primar (imatur): acest tip de țesut este înlocuit cu țesut osos matur, însă sunt anumite regiuni unde nu se produce schimbarea: în vecinătatea suturilor oaselor late ale craniului, la nivelul alveolelor dentare. Acesta este caracterizat de un număr scăzut de elemente minerale și un număr crescut de osteocite și țesut osos secundar (matur): este caracteristic adultului și este bogat în fibre de colagen;

Tesutul osos se produce prin procesul numit osteogeneză, care se produce prin: osificare de membrană (endoconjunctivă): prin aceasta se formează majoritatea oaselor late osificare endocondrală (endocartilaginoasă): prin acest tip de osificare se formează majoritatea oaselor lungi și scurte.

Creșterea oaselor:

osteogeneza are loc sub influența sistemului nervos, care coordonează acțiunea mai multor factori: mecanici, endocrini (prin hormoni hipofizari, tiroidieni, paratiroidieni, sexuali), vitamine (mai ales D si A, B), enzime și alți factori metabolici, ce favorizează depunerea calciului în oase;

creșterea osoasă este asociată cu resorbția parțială a țesutului deja format, facilitând menținerea morfologiei osului în timpul creșterii;

remodelarea osoasă este mult mai intensă la copiii mici însă la adulți se desfășoară concomitent în multe regiuni ale scheletului, fiind independent de creșterea osoasă.

Fiziologia sistemului osos funcții, rol, mecanisme:

scheletul acumulează cea mai mare concentrație de calciu din organism, acesta realizând schimburi cu sângele, în acest fel concentrația sanguină și tisulară a calciului este foarte stabilă. Acest transfer al calciului din oase în sânge se realizează pe două căi: una rapidă și una lentă (controlată de parathormon).

Patologie asociată:

fracturi osoase (produse cel mai adesea de accidentări sau ca urmare a unor tumori maligne); osteopetroza (creșterea excesivă și rigidizarea oaselor, obliterandu – se astfel cavitatea medulară a oaselor, ducând la anemie și infecții frecvente); rahitism (apărut la copiii cu carență de calciu) osteomalacie (carență de calciu la adulți); osteoporoza (resorbția depășește rata de formare a țesutului osos) apare la femeile cu menopauză, tumori benigne: osteoblastom, osteoclastom tumori maligne: osteosarcom.

Forma oaselor: – este adaptată funcției lor:

oasele lungi – lungimea depășește mult lățimea și grosimea; ele formează în cea mai mare parte  scheletul membrelor. Unui os lung i se descriu mai multe parți: un corp sau diafiza (format din țesut osos compact ) care prezintă în interior canalul medular ce adăpostește măduva osoasa, două extremități sau epifize (formate din țesut spongios și metafiză care este partea interpusă între diafiză și epifiză ce corespunde cartilajului de creștere al osului );

Oase late – sunt acele oase la care lățimea este mai mare decât lungimea și grosimea (oasele cutiei craniene, scapula, sternul coxalul). Ele participă la formarea cavităților de protecție (craniul, toracele, bazinul osos). La suprafață sunt formate din țesut osos compact, iar în interior din țesut spongios;

Oasele scurte – au cele trei dimensiuni aproape egale. Se găsesc în regiuni cu mișcări  variate, unde este mai mare solidaritate (oasele tarsiene, carpiene, vertebrele). În interior ele sunt formate din țesut spongios iar la suprafață din țesut compact.                                   

Măduva osoasă:

se găsește în interiorul canalului medular și în areolele țesutului osos spongios;

culoarea, structura și funcțiile măduvei corespund vârstei osului, astfel se poate împărți în trei varietăți:

a) măduva roșie sau hematogenă: se întâlnește în oasele fătului și la adult în oasele scurte și late (stern, vertebre, coxal, coaste, oasele bazei craniului). Are rol în formarea globulelor sângelui și în procesul de osteogeneză, denumită și osteogenă și în formarea calusului (fracturi);

b) măduva galbenă (măduvă grasă): se găsește în oasele lungi ale adultului și este formată din celule adipoase ce dau și culoarea caracteristică și constituie un depozit de grăsimi al organismului;

c) măduva cenușie: se găsește în oasele bătrânilor și conține mult țesut conjunctiv cu rol de umplutură și nu îndeplinește nici un rol în organism.

Periostul:

este o membrană conjunctivă ce învelește suprafața osului, cu excepția suprafețelor articulare;

este alcătuit din fibre conjunctive și elastice, din celule conjunctive și este foarte bogat in vase si nervi;

datorită stratului osteogen al periostului se produce creșterea în grosime  a oaselor.

Echilibrul între osteogeneză și osteoliză

În timpul copilăriei, mai ales în primii 2-3 ani si apoi din nou la pubertate, are loc mai mult o construcție decât o distrugere a oaselor. Această tendință scade treptat în perioada adultă timpurie,iar între 25-35 de ani cele două procese se află în echilibru: nu se câștigă dar nici nu se pierde masă osoasă. În jurul vârstei de 35 de ani este un moment hotărâtor în viața oaselor, balanța înclinând în mod decisiv în favoarea resorbției. Se pierde treptat țesut osos și împreună cu el substanță minerală sau calciu.

Părțile cele mai afectate sunt zonele trabeculare, fiecare ciclu însemnând o pierdere in plus. Se instalează acum osteoporoza. Când acest proces este accelerat, oasele devin tot mai fragile (chiar dacă la exterior  pot părea solide) și structura lor se aseamănă tot mai mult cu a unui burete cu găuri mari în interior.

Os normal

Os cu osteoporoză

Os cu osteoporoză

Os normal

Fiecare ciclu din activitatea osului lasă un deficit care se va mări mult când va exista o creștere a ritmului general al ciclului osos. Acest lucru se întâmplă la menopauză,tulburarea hormonilor feminini la mijlocul vieții. De asemenea, sedentarismul,alte modificări hormonale, unele medicamente, sau chiar îmbătrânirea accelerează metabolismul osului și duc la osteoporoză. Pe termen scurt există in mod evident un efect benefic al resorbției osului și al înnoirii lui – în cazul refacerii vătămărilor de orice fel – dar pe termen lung, prețul este o creștere a pierderii de masă osoasă.La menținerea echilibrului remodelării osoase participă factori sistemici și factori locali:

– Factorii sistemici (hormonali)

– Sunt reprezentați de hormonul paratiroidian, vitamina D și derivații săi activi. Hormonul paratiroidian stimulează atât osteoblastele cât și osteoclastele. În cazul unei secreții mari de hormoni paratiroidieni resorbția osoasă depășește formarea de țesut osos. Hormonul paratiroidian menține calcemia constantă. Prin stimularea sintezei formei active a vitaminei D, hormonul paratiroidian mărește indirect absorbția intestinală a calciului. Vitamina D, în forma sa activă mărește absorbția intestinală a calciului și favorizează creșterea osului și formarea de os. Vitamina D stimulează producția de osteocalcină și fosfataza alcalină de către osteoblaste, precum și diferențierea osteoclastelor și înmulțirea nucleilor lor; prin acest ultim efect, vitamina D determină resorbția calciului și fosfatatului din schelet. Calcitonina este secretată de celulele C din glanda tiroidă. Secreția sa este stimulată de concentrația crescută a Ca din sânge. Calcitonina reduce calcemia acționând direct pe osteoclaste, prin inhibarea acestora, calcitonina micșorează resorbția osoasă. Hormonul tiroidian este necesar pentru creșterea osului și pentru remodelarea sa; în exces, tiroxina stimulează resorbția osoasă, determinând o creștere rapidă a unităților multicelulare de bază cu pierdere de țesut osos.

Hormonii sexuali au unele acțiuni asupra țesutului osos, mai ales estrogenii; declinul secreției de estrogeni în perioada menopauzei se însoțește de o rapidă pierdere de os, mai accentuată în osul trabecular. Estrogenii acționează asupra osteoblastelor, stimulare care se constituie într-un semnal pentru osteoclaste care își reduc activitatea astfel încât estrogenii reduc resorbția osoasă

Hormonii glucocorticoizi, în concentrații fiziologice contribuie la menținerea unui echilibru între formarea și resorbția osului.

Factorii locali au de asemenea un rol important în remodelarea osoasă, ei intervenind în două momente cheie: în faza de activare care corespunde diferențierii osteoclastice și în cuplajul resorbție – formare care necesită un semnal în urma căreia resorbția încetează și începe procesul de recrutare a osteoblastelor care vor iniția osteogeneza: tot ei intermediază și acțiunea locală a unor hormoni asupra țesutului osos. În general sunt factori de creștere sintetizați de celule osoase sau de măduva hematogenă. Cercetările pentru identificare și cunoașterea rolului factorilor locali în patogenia osteoporozei sunt abia la început. Țesutul osos conține probabil stimulatori și inhibitori ai formării și resorbției de os care interacționează nu numai intre ei ci și cu hormonii sistemici. Histologia osului poate fi apreciată prin biopsii. Masa osoasă a corpului uman crește continuu de la naștere până la vârsta adultă atingând în jurul vârstei de 30-35 de ani un maximum denumit vârf al masei osoase. Masa osoasă a persoanelor de sex feminin este la toate vârstele mai mică, conținând în total circa 1 kg calciu decât a celor de sex masculin cu 30-50 la sută, conținând în total 1.5 kg calciu. După ce masa osoasă atinge acest maxim, ea începe să scadă cu o rată de 0.3-0.5 % pean, diminuând semnificativ la vârstnici și mai ales la persoane de sex feminin.

Cauzele pierderii osoase la adult:

Fiziologice :

după ce vârful densității osoase este atins, densitatea osoasă rămâne stabilă câțiva ani,apoi descrește. La femei pierderea osoasa începe înaintea menopauzei și intre 20 – 40 ani la bărbați. După instalarea menopauzei rata pierderii osoase este accelerată de câteva ori la femei mai ales la osul trabecular (vertebre, oase late, epifize);

rata pierderii osoase variază considerabil între femei. O categorie la care osteopenia este mai severă decât ar fi normal pentru vârsta pe care o au este considerată a avea osteoporoză postmenopauză sau tip I. Clinic acest tip se manifestă prin fracturi prin "strivire vertebrală";

osteopenia rezultată prin procesul normal de îmbătrânire care apare atât la bărbați cât și la femei a fost denumită osteoporoză senilă sau tipul II. Apar frecvent fracturi ale șoldului, bazinului, articulației pumnului, humerusului proximal, tibiei proximale, corpilor vertebrali.

Rata osteogenezei și ce a osteolizei sunt egale, astfel încât masa totală a osului rămâne constantă. Osteoclastele există sub forma unor mici populații, încep să se dezvolte și consumă din os aproximativ trei săptămâni, săpând un tunel de 1mm diametru și o lungime de mai mulți mm. La sfârșitul acestei perioade osteoclastele dispar și tunelul este invadat de osteoblaste, urmând osteogeneza, vreme de câteva luni osul nou fiind depus în straturi succesive pe suprafața internă a cavității până ce tunelul este umplut. Osteogeneza  încetează când osul începe să stânjenească vasele ce irigă zona din canalul hawersian. Fiecare teritoriu osos nou format în acest mod se numește osteon.

NOTIUNI DE FIZIOPATOLOGIE IN OSTEOPOROZĂ

Osteoporoza reprezintă o maladie difuză a scheletului care se caracterizează prin scăderea masei osoase și afectarea micro arhitecturii țesutului osos, ceea ce duce la fragilitate osoasă crescută și risc crescut de fracturi. Gradul osteoporozei se stabilește prin evaluare la nivelul coloanei lombare și a colului femural, care reprezintă teritoriile cele mai expuse fracturilor și a tasărilor de vertebre. La nivel mondial osteoporoza este o mare problema de sănătate, afectând in principal persoanele de vârste înaintate. Studiile actuale ne indica o prevalenta a osteoporozei la femeile de 60 de ani de 80% iar la cele de 80 de ani de 100%.

Cauze și factorii de risc în osteoporoză:

sexul: femeile au densitate osoasă mai mică decât bărbații

rasa: albii au o densitate osoasă mai mică decât negrii

factori genetici: femeile al căror mame suferă de osteoporoză au o densitate osoasă mai mică

nivelul GH (hormonul de creștere)

amenoreea (lipsa menstruației) sau pubertatea și momentul instalării ei: o menarhă întârziată predispune la un risc crescut de apariție a osteoporozei

carență de Ca: prin creșterea osoasă este stimulată prin suplimentarea în cantități moderate a calciului în perioada dinaintea instalării pubertății

sedentarism (lipsa de efort fizic), imobilizarea prelungită

factori hormonali: PTH și calcitonina, estrogeni, androgeni, glucocorticoizi, hormoni tiroidieni. Secreția de PTH (parathormon) este stimulată de un nivel scăzut al calciului seric. Parathormonul acționează prin diverse mecanisme de creștere a nivelului de calciu dintre care amintim: a) resorbția osoasă la nivelul osteoclastelor; b) reabsorbția calciului și stimularea excreției de fosfor la nivel renal; c) stimularea indirecta a absorbției intestinale de calciu și fosfor prin intermediul vitaminei D

nivelul vitaminei D serice (deficit de vitamina D care ajută la absorbția vitaminei C din alimentație)

tratament cronic cu heparină (anticoagulant), fenitoină și fenobarbital (anticonvulsivante), glucocorticoizi, hormoni tiroidieni, metotrexat, antiacide ce conțin aluminiu etc.

fumatul și consumul de alcool

nivele de estrogen scăzute la femei și niveluri scăzute de testosteron la bărbați

malbsorbția intestinală a diferitelor minerale

chimioterapie (prin afectarea toxică a ovarelor

inflamații cronice, cum sunt cele din artrita reumatoidă sau bolile de ficat

hipertiroidism și hiperparatiroidism

Localizare:

a) Osteoporoza la nivel vertebral – întâlnim tasări și deformări ale vertebrelor determinate de o rarefiere a matricei componentei osoase și sunt afectate coloana lombară, poate determina afecțiuni: fractura, colapsul corpilor vertebrali, hernie de disc. Clinic la acest nivel osteoporoza se caracterizează prin dureri localizate sau difuze și impotență funcțională.

b) Osteoporoza la nivelul colului femural este întâlnită la vârstă înaintată care la traumatisme minime își pot fractura colul femural; înainte de a se produce o fractura la acest nivel, osteoporoza nu se manifesta clinic.

Clasificare. Cauzele ce duc la osteoporoza sunt reprezentate de creșterea resorbției osoase la care se asociază o rata scăzuta de formare a țesutului osos.

Histologic se diferențiază 2 mari tipuri de osteoporoză:

Osteoporoza tip 1– afectează osul trabecular, spongios, întâlnită la femei in perioada postmenopauză, are la baza modificări ale hormonilor sexuali care corectează prin suplimentare de hormoni. Din cauza acestui tip de osteoporoza apar mai frecvent fracturi și tasări ale vertebrelor;

Osteoporoza tip 2—este afectat în egala măsură osul trabecular și osul cortical. Incidenta este apropiată la femei comparativ cu bărbații, a cărui cauza de apariție este considerat a fi secreția crescuta de PTH, survin mai frecvent fracturile de șold.

Tipuri de osteoporoză:

în funcție de cauzele sale:

osteoporoză primară: cauza este idiopatică (necunoscută) care apare în urma modificărilor suferite de organism o dată cu vârsta (așa cum sunt modificările antrenate de menopauză); Forma cea mai des întâlnită este cea involutiva, fiind întâlnită cu precădere la persoanele tinere.

osteoporoză secundară cauzată de o afecțiune ce interferă cu procesul normal de remodelare osoasă și determinată de o alta boală care afectează scheletul sau elementele ce mențin integritatea lui. Dintre acestea amintim:

boli endocrine: Diabet zaharat tip 1, Hipotiroidism, Acromegalie, Hipogonadism, Hipercorticism, Hiperparatiroidism primar sau secundar, Hipertiroidism netratat, Anorexie nervoasă;

afecțiuni ale țesutului conjunctiv: Osteogenesis imperfectă (Sindromul Lobstein sau Boala oaselor de sticlă) sau ale celui elastic: Maladie Marfan sau Sindromul Ehlers-Danlos;

tulburări de mineralizare osoasă: Osteomalacie și Osteodistrofie osoasă;

boli hematologice: Leucemia, Mielom multiplu, Anemie cronică;

afecțiuni digestive: Gastrectomie sau rezecții intestinale întinse, Boala celiacă, Maladii cronice intestinale sau hepatobiliare (ex: Ciroza biliară primitivă);

tratamente: Heparina, Anticonvulsive, Glucocorticoizi, Metrotexat, Hormoni tiroidieni, Litiu, inhibitori de aromatoză;

boli pulmonare: BPOC;

afecțiuni reumatismale: Poliartrita reumatoida, Spondilita anchilopoietică;

imobilizare prelungita;

deficite nutriționale: aport redus de calciu, dieta vegetariana, malnutriție

fumatul, consumul excesiv de alcool

Osteoporoza este considerată sindrom anatomoradiologicoclinic, determinată de numeroase cauze. Clasificarea etiologică a osteoporozei cuprinde următoarele forme

Osteoporoza idiopatică (primară) :

Osteoporoza comună

– tip I (postmenopauză, presenilă)

– tip II (senilă, de involuție)Osteoporoza idiopatică a adultului tânăr 

Osteoporoza idiopatică juvenilă

Osteoporoze secundare

Osteoporoza secundară unor boli endocrine:

– indusă de glucocorticoizi:

a) forma spontană 

b) forma iatrogenă

– osteoporoza din:

a) hipertiroidism 

b) hipogonadism

c) acromegalie

d) amenoreea atletelor de performanță

Osteoporoza secundară a unor boli digestive:

– sechele după rezecții gastrice

– sindroame de malabsorbție

– icter obstructiv cronic

– ciroză biliară primitivă

– malnutriție severă

 Osteoporoza secundară unor boli metabolice

– diabet zaharat

– hemocromatoză

Osteoporoza de imobilizare

Osteoporoza cosmonauților 

Osteoporoza genetică

Osteoporoza de cauze diverse:

– alcool

– tratament prelungit cu heparină

– metastaze carcinoase în măduva osoasă

Osteoporoza idiopatică este tipul cel mei frecvent reprezentând peste 75 la sută din totalitatea cazurilor de osteoporoză

Osteoporoza idiopatică reprezintă în cazul sexului feminin o proporție de 65-80 la sută din totalitatea cazurilor;în cazul sexului masculin, proporția este de aproximativ 60 la sută . Dintre diversele tipuri de osteoporoză idiopatică, unele sunt rar întâlnite : osteoporoza idiopatică a adultului tânăr și mai ales osteoporoza idiopatică juvenilă.

Osteoporoza comună, cu cele două subtipuri ale ei, osteoporoza postmenopauză(întâlnită la femeile în vârstă de 45-60 de ani) și osteoporoza senilă (osteoporoza vârstnicilor de peste 70 de ani) constituie cea mai frecventă formă de osteoporoză, pentru care sunt valabile noțiunile prezentate mai sus și cele ce urmează. Factorii de risc principali ai osteoporozei idiopatice sunt genetici, hormonali, alimentari și exogeni. Când aceștia lipsesc,trebuie luate în considerare cauzele unei osteoporoze secundare.

Osteoporoza secundară are cel puțin șase forme etiologice; pe prim plan se situează osteoporoza bolilor endocrine, in special osteoporoza cortizonică cum este cea întâlnită în sindromul Cushing, ca și cea determinată de tratamentul cu hormoni glucocorticoizi. Osteoporoza secundară este întâlnită la 20 la sută dintre femeile și la 40 la sută dintre bărbații care se prezintă la medic pentru fracturi vertebrale.

Osteoporoza postmenopauză apare după vârsta de 51-57 ani asociată cu fracturi ale corpilor vertebrali si radiusului distal fiind însoțită de pierderea osului trabecular. Osteoporoza de vârstă apare după 70 de ani cu cuneiformizări vertebrale și fracturi de șold și se datorează pierderii de os cortical și trabecular. Celelalte cauze mai puțin cunoscute dar cu tulburări clinice semnificative, conduc de asemenea la o scădere generalizată a masei osoase, fie in scheletul axial, fie la nivelul extremităților. Persoanele afectate in copilărie sau adolescența nu pot obține niciodată o masa osoasa normală la vârsta adultului. În afara acestor două tipuri de osteoporoză mai există și osteoporoza idiopatică a căror cauze sunt doar ipotetice:

– genetice (ex: osteogeneza imperfectă, boala Lobstein).

– hormonale (tulburări în sinteza TH și PTH, hipogonadism, boala Cushing)

– nutriționale (tulburări digestive de absorbție, consum de alcool, droguri)

– climatice și profesionale

– patologice (boli cronice, infecții nediagnosticate)

FACTORII DE RISC

Factorii de risc privind această boală invalidantă sunt de două categorii: cei în legătură cu care nu se poate face nimic și cei care pot fi evitați sau modificați

Din multitudinea de factori implicați în etiologia osteoporozei amintim:

1. Vârsta și sexul

Referitor la vârsta și sex statisticile arată că mai mult de jumătate dintre femeile din S.U.A. cu vârsta de peste 50 de ani au semne radiologice evidente de osteopenie.

Mai mult de o treime dintre acestea au probleme ortopedice legate de instalarea osteoporozei. Dezvoltarea osteoporozei după menopauză este legată de numeroși factori, dintre care cei mai importanți sunt reprezentați de deficitul de estrogeni. Alți factori includ masă osoasă mai mică la femei decât la bărbați, reducerea concentrației serice a metaboliților vitaminei D active, deficitul de calciu în dieta alimentară și reducerea absorbției calciului intestinal caracteristică pentru bătrâni. Vitamina D joacă un rol important în absorbția intestinală a calciului printr-un efect asupra transportului de membrană. Vitamina D (colecalciferol) este cea mai activă dintre toți metaboliții vitaminei D. Pentru activarea sa este necesară transformarea ei în ficat în 25 hidroxicalciferol 25(OH) apoi, în rinichi în1 – 25 dihidroxicolecalciferol 1- 25 (OH)2D sub influența parathormonului. Osteoporoza de vârsta este prezentă deopotrivă atât la bărbați cât și la femei și este cauzată de pierderea masei osoase care acompaniază vârsta. După 40 de ani rata resorbției osoase crește, în timp ce rata formării osoase rămâne relativ constantă, fapt ce duce la scăderea masei osoase. Termenul de osteopenie este o expresie genetică ce se referă la calitatea osului, fără a da nici o informație despre etiologia sau despre starea matricei osoase mineralizate. Cele două categorii majore ale ostepeniei sunt: osteoporoza și osteomalacia. Osteoporoza este caracterizată prin scăderea matricei osoase, normal mineralizată. Osteomalacia se referă cel mai des, la o scădere a matricei osoase insuficient mineralizate. Mult mai frecventă decât osteomalacia, osteoporoza este legată de vârstă și este cel mai des întâlnita la bătrâni. Ocazional, poate fi de cauză genetică și mai rar de alte cauze: hiperglucocorticismul, hipertiroidismul, abuz de alcool, tumori, imobilizare și afecțiuni cronice. Osteomalacia este mai ușor de diagnosticat în copilărie, în caz de rahitism, și dificil de diagnosticat la adulți. Incidența ei este legată la toate grupele de vârsta. Cele mai comune cauze ale osteomalaciei sunt: insuficiență renala cronică, deficit de vitamina D, intoxicații cu aluminiu, acidoză tubulară renală, hipofosfatemie și tumori. Simptomele osteoporozei nu sunt evidențiate până la apariția unei fracturi spontane, când apar dureri la nivelul leziunii. Cele mai frecvente localizări ale osteoporozei sunt: coloana vertebrală, coaste, șold, radiocarp, humerus proximal. În contrast cu aceasta, osteomalacia poate cauza dureri osoase generalizate și sensibilitate dureroasă difuză care predomină în scheletul membrelor. Modificările radiologice ale celor două tulburări sunt adesea similare, dar tulburările predominante ale osteoporozei apar la nivelul coloanei, iar ale osteomalaciei la nivelul membranelor. Osteomalacia trebuie suspectată în orice fractură patologică simetrică, fracturi traumatice, fracturi incomplete perpendiculare pe axul osului lung.

Ariile comune în evoluție cuprind scapula, coastele, ramurile ischiopubiene, colul femural, radiusul distal. Datele de laborator sunt aproximativ normale în osteoporză, dar pot fi modificate în osteomalacie. Prin urmare, osteomalacia trebuie suspectată când nivelul calciului seric înmulțit cu nivelul fosfatului seric se menține constant pe perioade îndelungate sub valoarea de 30, în special dacă este acompaniată de un nivel ridicat de fosfatază alcalină. De asemenea excreția calciului urinar în 24 de ore trebuie să fie mai mică de 50 mg.

Osteomalacia, afecțiune care se datorează deficitului de vitamină D, trebuie suspectată și la persoane cu dureri osoase sau fracturi patologice care iau tratament cu anticonvulsivante sau prezintă în antecedente un sindrom de malabsorbție intestinală. Osteomalacia trebuie de asemenea să fie suspectată și la pacienții cu miopatie generalizată și sensibilitate osoasă difuză, precum și în fracturi simetrice ale oaselor lungi. Având în vedere absorbția deficitară a vitaminei D joaca un rol major in etiogenia bolii, este obligatoriu determinarea nivelului seric al 25 (OH)D și 1- 25 (OH)2D. Diagnosticul este confirmat prin examinări de microscopie fluorescentă ale trabeculelor osoase nedecalcifiate obținute prin biopsie din creasta iliacă prin țesutul dinamic al dublei benzi cu tetraciclină. Deoarece osteoporoza și osteomalacia sunt două afecțiuni asemănătoare, un diagnostic corect al osteomalaciei trebuie să fie exclus prin biopsie osoasă din creasta iliacă.

2. Factori genetici

Deși osteogeneza imperfectă este o afecțiune mai rară, ea rămâne totuși cea mai cunoscută cauză ereditară a osteoporozei.

Tipul I (familial) al osteogenezei imperfecte are transmitere autosomală și evoluează cu surditate, scolioză medie, sclere albastre, scurtarea membrelor, dinți normali sau opalescenți, locomoție normala sau cu sprijin.

Tipul II (congenital) al osteogenezei imperfecte este mult mai rar și are o gravitate deosebită față de primul tip.

Homocistinuria este în legătură cu deficitul enzimei beta cystation- sinteza care duce la un defect in metabolismul colagenului. Semnele clinice apar în copilărie și includ fragilitatea scheletului, cifoză sau scolioză statutară înaltă, fragilitate capilară, arahnodactilie și retardare mintală.

3. Tulburări endocrine

Deoarece mulți hormoni afectează remodelarea scheletului și implicit masa osoasă, osteoporoza mediată endocrin trebuie să fie suspectă la orice tânăr sau persoană de vârstă medie cu osteopenie. La vârstnici, osteoporoza de natură endocrină este în legătură cu deficitul de estrogeni postemnopauză sau cu vârsta pacienților. În continuare redăm câteva din tulburările endocrine cele mai frecvente care conduc la căderea masei osoase:

a. Hiperparatiroidismul primar sau secundar produce o creștere a turnoverului osos și a remodelării osoase, cauzând o netă resorbție a masei osoase. Hormonul paratiroidian (parathormonul) crește calcemia prin mobilizarea calciului din oase, activarea vitaminei D3 cu creșterea absorbției intestinale a calciului. Hiperparatiroidismul trebuie suspectat la persoane cu osteopenie când este descoperită incidental o hipercalcemie și o hipofosfatemie la examinările de laborator de rutină.

b. Hipertiroidismul, indiferent dacă este cauzat de o activitate glandulară activă sau printr-o terapie excesivă în caz de hipertiroidism, crește turnoverul osos și remodelarea osoasă. Resorbția osoasă excesede formarea osoasă, ducând la o scădere a masei osoase. Pentru determinarea hipertiroidismului este necesară evaluarea serică a triiodotironinei și tiroxinei.

c. Hopigonadismul duce la pierderea masei osoase atât la bărbați cât și la femei. Osteopenia întâlnită după menopauză are o componentă hipogonadală. Alte cauze care duc la o insuficiență a gonadelor cu osteoporoză secundară se mai pot întâlni în: sindromul Klinefelter, sindromul Turner, castrare, panhipopituitarism, hiopogonadism idiopatic etc.

d. Excesul cronic de glucorticoizi, de cauză endogenă (sindrom Cushing), sau indus iatrogen, conduce la o scădere cronică a masei osoase.

Excesul de glucorticoizi reduce metabolismul mineral al osului,iar prin efectul lor trofic pe celulele intestinului subțire scade absorbția calciului. Nivelul scăzut al calcemiei stimulează axul PTH-vitamian D să restabilească concentrația serică a calciului ionizat, prin mecanismul creșterii resorbției osoase. În plus, glucorticoizii exercită și un efect direct pe metabolismul osos, cauzând o scădere profundă a masei osoase. Se întâlnește cu precădere în osteoporoză simptomatică. Tratamentul cu glucorticoizi în afecțiunile inflamatorii cronice, cum ar fi poliartrita reumatoidă, induce de asemenea osteopenie și continuă să fie dificil de supravegheat.

4. Deficiențe nutriționale

Deoarece nutriția adecvata joacă un rol esențial în dezvoltarea și menținerea nivelului masei osoase, deficiențele nutriționale pot conduce la osteoporoză. Deficitul dietetic cronic în calciu și proteine, ca și ăn vitamina C (un cofactor esențial în metabolismul colagenului ), poate duce la scăderea masei osoase.

Alcoolismul este cea mai comună cauză a scăderii masei osoase la bărbații tineri.

Osteoporoza este posibil sa fie în legătură cu dieta săracă a alcoolicilor. În plus,alcoolul poate scădea absorbția intestinală a calciului și poate fi chiar toxic direct asupra celulelor osteoformatoare (osteoblaști).

Anorexia nervoasă a fost recent reconsiderată ca o importantă cauză a osteoporozei la femeile tinere.

Drogurile induc și ele pierderea masei osoase.

Utilizarea de lungă durată a heparinei poate conduce la osteopenie. Deși mecanismul fundamental este necunoscută, el poate fi pus în legătură cu alterarea metabolismului mucopolizaharidelor. Metotrexatul, care are ambele afecte: citotoxic și calciuric, a fost raportat de asemenea ca o cauză a osteopeniei.

5. Osteoporoza de imobilizare

După imobilizare masa osoasă scade rapid și profund, atât în ceea ce priveste matricea osoasă, cât și osul mineral.

După șase luni de imobilizare, masa totală poate fi redusă cu 30-40%. Osteopenia de imobilizare este caracteristică și leziunilor degenerative joase ale neuronului motor, precum și în leziunile măduvei care evoluează cu paraplegie sau tetraplegie. Osteoporoza poate fi întâlnită în caz de imponderabilitate îndelungată la cosmonauți. Mișcările simple nu protejează împotriva osteoporozei, iar încărcarea este necesară pentru menținerea structurii scheletului.

6. Boli cronice care evoluează cu pierderea masei osoase

Afecțiunile cronice de orice fel pot conduce la malnutriție, osteopenie și afectarea majoră a factorilor care contribuie la metabolismul osos.

Bolile cronice ale ficatului, cum ar fi hepatita cronică, sarcoidoza, precum și oricare alte afecțiuni care necesită tratament îndelungat cu glucorticoizi, pot de asemenea să ducă la scăderea masei osoase.

Tumori osoase maligne

Osteopenia este de asemenea o complicație frecventă a multor tumori osoase maligne. Mielomul multiplu se poate asocia ce osteopenia profundă a coloanei vertebrale și extremităților. Celulele mielomului potențează activitatea osteoclastică care stimulează resorbția osoasă. Prin urmare, mielomul multiplu trebuie să fie suspectat la orice persoană cu vârsta peste 50 ani care prezintă osteopenie și un VSH peste 100 mm/h. Dacă însă rezultatul este neconcludent, trebuie efectuată imunoelectroforeza urinară. Aproximativ 1% din mieloame sunt nesecretorii, de aceea un diagnostic definitiv prin biopsie medulară osoasă este necesar la toți pacienții. Leucemia și limfomul pot fi de asemenea asociate cu osteoporoza.

2 CONSECINȚELE OSTEOPOROZEI

Fractura tipică osteoporozei este cea a încheieturii mâinii (după vârsta de 45 de ani).

Fracturile vertebrale (care pot apărea la vârsta de 55-60 de ani) se manifestă prin tasări(îngustări) vertebrale, ceea ce duce la cifozare ("cocoșarea") spatelui, scădere în înălțime,dureri acute de spate. În cazul acestui tip de fracturi, riscul recidivei crește de până la cinci ori.

Fracturile de șold apar la o vârsta mai înaintata (după 70 de ani) și pot fi invalidante. Trebuie precizat faptul că, odată apăruta prima fractură, riscul este ca 1 din 5 femei să sufere o nouă fractură în următoarele 12 luni.

3.3 FRACTURA VERTEBRELOR

Este tipul de fractură cel mai răspândit dar și cel mai înșelător. Un os al spatelui care se tasează încet poate fi ignorat ani de zile. Durerea de spate este atât de comună încât poate fi ignorată, ea apărând sub forma unor junghiuri ușoare. În timp ce osteoporoza atacă in secret oasele la vârsta de 45 de ani la femeie,deja la 60 de ani, pierderea medie a masei osoase crește la 20 la sută; iar in unul din patru cazuri există posibilitatea de a avea una sau mai multe vertebre vătămate. La vârsta de 65 de ani, pierderea ajunge la 40 la sută iar în jurul vârstei de 75 de ani la 50 la sută. La această vârstă ambele sexe sunt vulnerabile. Cel mai evident indiciu al fracturării vertebrelor este scăderea în înălțime. Discurile cartilaginoase intervertebrale devin mai subțiri pe măsură ce îmbătrânim și aceasta contribuie la amintita pierdere în înălțime, dar principala pierdere este determinată de tasarea lentă a oaselor datorită osteoporozei. La început oasele vertebrale au formă cubică dar pe măsură ce devin mai fragile odată cu rarefierea eșafodajului trabecular, greutatea corpului și activități ca aplecarea și ridicarea fac ca osul slăbit să își modifice forma.

Fractura platoului vertebral (adâncitură în învelișul superior al osului)

Fractura de apofiză anterioară (partea din față a osului cedează și se tasează)

Fractura de corp vertebral L1, achizitie computer tomgraf fereastra ososasa

Moduri de producere a unei fracturi :

fractură incidentă – osul cedează dint-o dată, posibil ca urmare a unei cauze banale cum ar fi tusea, aplecarea, ridicarea etc ;

fractură de prevalență – se dezvoltă în mod gradat fără a avea un punct de plecare definit, rezultatul atât al osteoporozei cât și al deteriorării generale legate de vârstă sau mai puțin frecvent efectul secundar al cancerului

Efecte pe termen lung :

Fracturi ulterioare – peste 85 la sută dintre cei care au avut o fractură vertebrală.

Scaderea în înălțime cu peste 10 cm în următoarele zece zile.

Dureri la nivelul nervilor spinali, rareori persistente.

Amorțire sau paralizie datorate comprimării nervilor (rar).

Cifoza cauzată de fracturile vertebrelor anterioare .Cifoza, însoțită de scurtarea oaselor spatelui, poate avea unele efecte patologice:

Bărbia aproape se sprijină pe piept, deoarece mușchii obosesc să mențină capul ridicat.

Pieptul se îngustează – respirație anevoiasă.

Datorită scăderii în înălțime cutia toracică se mișcă în jos și poate să atingă aripile oaselor coapsei și marginea pelvisului.

Predispoziție la apariția herniei hiatale

Imposibilitatea de a sta întins pe o suprafață plană. Nu există destul loc pentru abdomen, acesta umflându-se spre înainte.

Constipație datorită stării abdominale alterate.

Statul în picioare și mersul devin dificile și obositoare.

3.4 FRACTURIILE DE ȘOLD

Cele mai dese și periculoase și mai generatoare de infirmități cauzate de osteoporoză.

Pentru femei numărul de căderi este în creștere după vârsta de 45 de ani. Între 60 și 64de ani numărul femeilor care suferă căzături sare de la 1 din 5 la 1 din 3.

Fractura de sold, achizitie Rx

Tipuri de fractură de șold :

Trohanteriană, sau intertrohanteriană – se produc la exteriorul articulației colului femural,între marele trohanter și micul trohanter. La persoanele cu porozitatea osului mai avansată (zona trabeculară a osului).

Cervicală – în interiorul capsulei articulare implicând și învelișul exterior dur al osului.

Subtrohanteriană – dedesubtul trohanterelor, în apropierea părții superioare a corpului femurului.

3.5 FRACTURA LUI COLLES

Numărul celor care suferă de fractura lui Colles crește de la instalarea menopauzei atingând un punct maxim între 60 și 70 de ani. Fixarea fracturii este complicată și există posibilitatea ca ea să se ceară repetată nu numai o data.Un efect supărător de lungă durată este algodistrofia care apare la aproape o treime din cazuri și face ca articulația pumnului să fie dureroasă, inflamată și sensibilă la presiune. Fractură la articulația pumnului cauzată de căderea în față pe mâna întinsă. Apare foarte frecvent după menopauză și este una dintre cele trei tipuri de fracturi datorate osteoporozei care afectează 40 la sută din femeile aflate în această perioadă.

Fractura lui Colles, achizitie Rx

3.6 FRACTURA DE UMĂR 

Fractura părții superioare a humerusului, osul brațului – este provocată de obicei de același tip de cădere ca și fractura lui Colles. Victimele sunt în general persoane în vârstă de peste 75 de ani

Fractura umar stang achizite Rx

3.7 FRACTURA GLEZNEI

De obicei fractura se vindecă în mod satisfăcător în ghips. În cazul care fractura prezintă o deplasare, fragmentul desprins este fixat în poziție prin șuruburi.

Restabilirea este lipsită de complicații.

Fractura dubla maleolara, achizitie Rx

3.8 FRACTURA METATARSIANĂ

Fractura se vindecă bine având nevoie doar de bandaje strânse pentru alinarea durerii și asigurarea sprijinului.

Fractura nontraumatica metatarsiana, achizite Rx

3.9 SEMNE ȘI SIMPTOME CLINICE

După cum am precizat mai sus osteoporoza se numește „hoțul tăcut al calciului “. Este puțin probabil să existe vreun simptom care să poată fi recunoscut înainte ca tulburările să dateze de câțiva ani, iar examenele radiologice nu vor evidenția pierderile de țesut osos decât atunci când au atins cel puțin 40 la sută. De multe ori asemenea evenimente sunt primele indicii că ceva nu este în regulă; cel mai probabil ele se produc după vârsta de 60 de ani. În consecință toate simptomele osteoporozei derivă de la rupturi.

Cel mai evident indiciu al fracturării vertebrelor este scăderea în înălțime. Efectele acute ale vertebrelor fracturate pot fi :

dureri în zona osului afectat care iradiază spre față sau spre o parte, sau sub forma unei strânsori de cingătoare;

– sensibilitate la presiune (aceasta nu se simte chiar la os ci în mușchii care intră în contractură pentru a proteja partea vătămată);

– inflamație localizată; limitare severă a mișcărilor (în special la aplecare și ridicare);

– colică abdominală;

– pierdere a apetitului, stare de vomă, febră.

Simptomele imediate ale fracturilor de șold pot consta în :

– durere de șold resimțită în funcție de gradul traumatismului sau de pierderea de sânge;

– imposibilitatea de asta în picioare;

– piciorul este răsucit spre exterior.

Simpomele fracturii lui Colles constau în :

– durere acută deoarece fractura la articulația pumnului poate fi mai dureroasă decât cea de șold;

– sensibilitate; inflamație;

– limitarea mișcărilor;

– articulația pumnului are o formă neobișnuită.

Osteoporoza are o perioadă subclinică lungă; subiecții cu osteoporoză sunt de obicei asimptomatici sau acuză vagi dureri dorsolombare, care se accentuează în ortostatism prelungit sau cu ocazia unor solicitări fizice mai intense, și care se atenuează prin repaus în decubit dorsal. Osteoporoza vertebrală devine net simptomatică odată cu apariția unei tasări vertebrale, care este de fapt o fractură de corp vertebral. Tasările vertebrale se manifestă prin rahialgii de două tipuri: acute și cronice. Cel mai des, tasarea vertebrală se traduce prin rahialgii acute situate de obicei în regiunea dorsală inferioară sau în regiunea lombară instalate brusc uneori în urma unei căderi sau, mai des, după un mic efort de ridicare, de presiune sau după o simplă mișcare a trunchiului. Aceste dureri sunt adesea deosebit de intense, impunând repausul la pat timp de câteva zile sau săptămâni, rahialgiile se atenuează progresiv, putând dispare complet în 6-8săptămâni.Rahialgiile cronice, lombare sau prezente în intervalul dintre episoadele de rahialgie acută sau în absența lor, constituie singura manifestare a tasărilor vertebrale; aceste dureri au caracterul rahialgiilor banale, de oboseală, și sunt accentuate de portul unor greutăți, de statul prelungit în picioare sau pe scaun, de activitățile casnice etc; durerile se ameliorează prin repaus. La unii bolnavi, osteoporoza însoțită de tasări vertebrale poate fi complet indoloră, ea fiind identificată cu prilejul unui examen radiologic, efectuat întâmplător. În formele avansate de osteoporoză vertebrală pot apărea și dureri cervicocapsulare și toracice de origine statică. Unii bolnavi pot prezenta o durere toracică imensă după un traumatism minim sau după efortul de tuse, care determină o fractură costală. Bolnavii cu osteoporoză dureroasă sunt adesea obosiți, slăbiți, astenici, irascibili;uneori deprimați, intervenind și o componentă nevrotică.

3.10 EXAMENE COMPLEMENTARE

Examinări paraclinice

1. Examenul de laborator

a. Teste de laborator în evaluarea osteoporozei includ:

numărarea leucocitelor

formula leucocitară

calciuria și creatinuria

determinarea nivelului seric al calciului

determinarea albuminei și fosfatazei alcaline

determinarea ureei, azotemiei, creatininei.

b. Determinarea concentrației serice a 25(OH)D reflectă cu acuratețe rezervele totale ale organismului în vitamina D. Chiar și în tulburările post-menstruale severe, nivelul calcemiei, fosfatului și fosfatazei alcaline sunt de regulă la nivel normal.

c. Pentru pacienții suspecți de hipertiroidism primar sau iatrogen, este necesară determinarea nivelului seric al triiodotironinei și tirozinei.

d. Electroforeza proteinelor din ser sau urină este necesară când este suspectat mielomul multiplu.

e. În caz de hiperparatiroidism este determinat prin metoda radio-imună nivelul circulant al fragmentelor de carboxil terminal (C-terminal) ale PTH-ului.

Dacă dispunem de o tehnică neinvazivă să monitorizăm progresiunea pierderii de masă osoasă ca răspuns la tratament, este de dorit să o efectuăm. Aceste tehnici includ evaluările cantitative ale conținutului mineral osos.

2. Examenul radiologic

Radiografia coloanei vertebrale este metoda tradițională utilizată în evaluarea cauzelor și evoluției osteoporozei. Cantitatea de os care trebuie să diminueze înainte să apară manifestările radiologice ale osteoporozei este detectabilă variat, depinzând de structura regiunii implicate. În general, o pierdere de 30%-%0% din masa osoasă face ca scăderea să fie vizibilă radiografic. De aceea, sunt utilizate teste de densitometrie mai sensibile neinvazive, pentru detectarea precoce a pierderii de masă osoasă. Cu toate acestea, radiografia ne ajută să excludem cauze evidente ale durerii de spate care nu sun date de osteoporoză, în special la bătrâni. Ea ne permite să determinăm tipul și extinderea ei ( locală sau generalizată) și să identificăm fracturile prin compresiune. Frecvent un examen radiologic direct poate preciza o altă afecțiune, în special la un pacient de vârsta medie.

Radiografia evidențiază o osteopenie generalizată la nivelul corpilor vertebrali care conțin un procentaj înalt de metaboliți activi și un turnover ridicat al tuberculației osoase.

Trabeculele orizontale sunt resorbite primele, ducând la o accentuare vizibilă a trabeculelor verticale, iar în cazuri mai severe la turtirea unui corp vertebral. Sunt necesar, de asemenea, și radiografii în poziție laterală în orice suspiciune de fractură de corp vertebral prin compresiune. O tasare la un pacient tânăr, ori de vârstă medie sau o fractură deasupra corpului vertebral T% la un pacient de orice vârstă necesită o investigare amănunțită pentru identificarea cauzelor mai puțin cunoscute. Înaintea evidențierii clinice a tasării, corpii vertebrali pot devenii de formă biconcavă, deoarece platourile corticale subcondrale slăbesc, iar discurile intervertebrale se lărgesc. Platourile corpilor vertebrali superiori și inferiori pot fi afectate diferit. Oricum, platoul inferior este rareori mai afectat decât platoul superior. Sunt descrise trei tipuri radiologice de tasări vertebrale:

a. tipul de tasare centrală, biconcavă este cel mai des întâlnită în regiunea lombară a coloanei.

b. tasarea anterioară a corpului vertebral este întâlnită frecvent în osteoporoza postmenopauză fiind afectată cel mai des coloana toracală și lombară superioară.

Aceasta reprezintă de regulă un episod dureros ca debut, iar dacă fracturile se repetă poate conduce la o cifoză progresivă.

c. fractură prin tasare totală transversală.

În această situație, corpul vertebral este astfel tasat încât poate fi scăzut foarte mult în dimensiune. Colapsul poate surveni spontan și este asociat adesea cu durere severă. Dacă există o deformare a unui singur corp vertebral, fără nici un alt semn radiografic de osteopenie, trebuie avute în vedere alte afecțiuni, cum ar fi metastaze, granulomul eozinofil, hemangiomul. În cele mai severe cazuri, fractura se poate repeta pe un corp vertebral tasat și vindecat. Diformitatea existentă face dificil de diagnosticat apariția noii fracturi.

Referitor la expunerile radiografiei clasice de stabilire a diagnosticului osteoporozei la nivelul scheletului membrelor. Acestea sunt de mai mică precizie și acuratețe decât la nivelul scheletului axial. Examenul radiologic clasic poate decela scăderea masei osoase doar când 25-30% din masa osoasă a fost prea dură. Stabilirea acestui test este slabă și în plus nu reflectă densitatea osoasă la nivelul celor mai importante sedii de fractură. Rolul examenului radiologic clasic rămâne acela de a diagnostica și urmării evoluția fracturilor secundare osteoporozei. Oricum, în osteoporoza de tip II (de vârstă) tulburările majore se reduc în scheletul membrelor care conțin într-o proporție mai mare țesut osos cortical cu remodelare scăzută, comparativ cu scheletul axial. Modificările morfologice majore înâlnită în osteoporoza oaselor membrelor includ creșterea porozităților trabeculare osoase ale osului cortical, precum și o lărgire a cavității medulare. Pentru evidențierea acestor fenomene, se utilizează radiogrametria, o metodă deinvazivă, relativ simplă și ușor de efectuat.

3. Tehnica DEXA (absorbția dublă a energiei razelor X – dual-energy absortiometry)

Folosește ca sursa de fotoni cu două nivele de energie razele X provenite de la un generator de mare stabilitate. Energiile opționale ajung la valori de 40+80 KV. Metoda permite măsurarea densității osoase a coloanei vertebrale, femurului, antebrațului și a întregului corp.

Sursa de raze X produce un flux de fotoni mai mare decât I131 sau G153 . Doza de radiații este de numai 0,5-1% miliremi pe câmp scanat. Examinarea este relativ rapidă 10-20 minute, iar eroarea de precizie este de numai 1%. Este cea mai utilizată metodă astăzi. Aparatul este compus dintr-un scanner, un detector de scintilații și sistemul de calcul alcătuit din monitor, tastatură, unitate centrală și imprimantă. Locul de unde începe scanarea și unde se termină este indicat de un sistem laser în spectru roșu vizibil. Se obțin astfel histograme în care individul este poziționat prin prelucrare automată în zone normale, medii sau patologice.

Sold bilateral prin achizitie DEXA

4.Tomografia computerizată cantitativă (QCT)

Tomografia computerizată cantitativă(QCT) obține o imagine prin secțiune a corpului vertebral permițând diferențierea corticalei și osului trabecular. Este o extindere a tehnicii de tomografie computerizată destinată să cuantifice absorbția radiațiilor ionizate de țesuturile calcifiate. Tehnica măsoară densitatea reală iar rezultatul este exprimat în g /cm³. Eroarea de precizie este de 2-4% iar doza de iradiere și costul metodei sunt mai ridicate decât pentru celelalte metode. Avantajul metodei constă în faptul că osul trabecular poate fi deosebit de cel cortical. Rata turnoverului în osul trabecular este de aproape opt ori mai mare decât a osului cortical și această tehnică unică furnizează un indicator sensibil al schimburilor metabolice timpurii ale scheletului axial. Tomografia computerizată cantitativă(QTC) cuprinde o scanare secvențială a porțiunii medii a corpului vertebral T12 până la L¤ cu ajutorul unei ,,camere speciale’’ Camera cuprinde tuburi care conțin soluții standard de minerale, grăsime și echivalențe ale țesuturilor moi. Ea conține soluția standard (g/ cm²) de fosfat de potasiu (reprezentând mineralele), etanol(grăsime) și apă(țesuturile moi). Datele furnizate de fiecare tub al camerei sunt corelate cu echivalentul mineral cunoscut al tubului și apoi este redactată de computer o curbă standard. Se obține media datelor furnizate de computer în porțiunea mijlocie a coloanei de la T12 la L4, iar echivalentul mineral este determinat prin elaborarea simultană a unei curbe de valori. Măsurarea este de regulă limitată posterior la aria cortexului corpului vertebral, iar anterior la vena bazei vertebrală cuprinzând măsurarea numai a trabecelulelor osoase. Osteofitele și calcifierile aortei sunt evitate. Eroarea de precizie este de 3-5%, deșii ea poate fi crescută în osteopenia severă și la pacienții cifotici datorită dificultăților de tehnică în localizarea exactă a ariilor măsurătorilor anterioare și în menținerea poziției acestor pacienți pentru măsurători. Doza de iradiere este de aproximativ 200 mrem, iar costul este mai mare decât al absorbției fotonice duble.

Metoda este diferită de măsurătorile prin absorbția fotonilor care raportează densitatea osoasă în g/cm2 . Această examinare exprimă densitatea reală osoasă și este raportată în g/cm2.

Tomografia computerizată cantitativă (QCT)

TRATAMENTUL IN OSTEOPOROZA

Tratamentul cuprinde tratament preventiv, tratament medicamentos,igieno-dietetic, tratament prin kinetoterapie si masaj.

Tratamentul preventiv și remediile clasice:

prevenția – în osteoporoză – este la fel de importantă ca și tratamentul în sine;

scopul tratamentului clasic este de a preveni fracturile, prin reducerea pierderii osoase sau prin creșterea densității și rezistenței oaselor;

tratamentul se referă la schimbarea stilului de viață, cu eliminarea factorilor de risc și vizează substanțele medicamentoase ce se pot administra

renunțarea la fumat și alcool, efectuarea de exerciții fizice zilnice (gimnastică, mers pe jos etc.), o dietă slabă în grăsimi și bogată în calciu și D;

suplimente alimentare de calciu încă din copilărie cu aport de: 800 mg/zi (copii între 1 -10 ani), 1000 mg/zi (bărbați și femei în premenopauză), 1.200 mg/zi (persoane între 11-24 de ani), 1.500 mg/zi (femei la menopauză), 1.200-1.500

mg/zi (femei însărcinate sau care alăptează)

vitamina D: este necesară organismului pentru că ajută la absorbția calciului din alimentație în intestine și la creșterea rezistenței osoase; carența vitaminei D și Ca din organism poate provoca osteomalacia (oase moi). Vitamină D este furnizată de alimentație și de piele. Pielea produce vitamina D în funcție de expunerea sa la lumina soarelui

aport adecvat de vitamina D: 200 UI (19 și 50 de ani), 400 UI (51 și 70 ani),

600 UI (peste 701 ani);

terapia hormonală prin administrarea de estrogen, după instalarea menopauzei); estrogenul se găsește sub forma orală sau de patch-uri; este combinat și cu progesteron, pentru a evita apariția cancerului uterin;

atenție la supradozajul de vitamina D – este toxic și poate duce la niveluri crescute de calciu în urină și sânge, cu formarea de pietre la rinichi;

trebuie evitat tratamentul hormonal de lungă durată, din cauza numeroaselor sale efecte adverse (tromboză venoasă, infarct, accident vascular, cancer de sân etc.);

alegerea unui tratament corect în osteoporoză se face numai cu ajutorul unuia sau mai multor medici specialiști în domeniu.

Remedii naturiste în osteoporoză

acupunctură, reflexoterapie, masaj terapeutic al spatelui

tratament homeopat, actea racemosa, kalium iodatum

tratament fitoterapeutic : baie de trunchi (baie făcută în totalitate, în casă) cu frunze de ferigă, arnică, flori de soc, frunze de mentă, ventrilică și ceai; mușețel 30 g, verbină de câmp – 30 g, ciuboțica-cucului 20g, salvie• 20 g, coada-calului – 20 g, cimbrișor – 20 g, urzică – 20 g, lumânărică • 10 g, sulfină • 10 g; 1 linguriță cu vârf din acest amestec se infuzează 3 minute, în 250 ml de apă clocotită; se beau 3 căni pe zi, în care se adaugă câte 10 picături de tinctură de coada-calului.

TRATAMENTUL KINETOTERAPEUTIC

Obiectivele recuperării

indoloritatea, cu ruperea cercului vicios: durere-imobilizare-creșterea resorbției osoase- accentuarea demineralizării și din nou durere.

creșterea DMO sau scăderea deperditiei osoase;

reducerea riscului de cădere și deci a riscului de fractură;

creșterea calității vieții.

4.2 Masajul

În osteoporoză se pot efectua tehnici sedative de masaj, calmante, miorelaxante, analgezice, combinate cu masaj tonizant al musculaturii hipotone, ca și tehnici particulare de masaj, pe structurile tendinoase și capsuloligamentare : masaj transversal profund (pentru efectele de rearmonizare funcțională) și tehnici de masaj reflex.

Manevrele din timpul ședintelor de masaj pot deveni daunătoare dacă intensitatea este prost dozată, datorită fragilității crescute a oaselor și apariției riscului de fracturare .

TEHNICILE DE BAZĂ ALE MASAJULUI

NETEZIREA (sau EFLEURAJUL)

Netezirea este cel mai răspândit procedeu de masaj. Ea acționează direct asupra pielii având următoarele efecte:

• Curăță pielea de celulele descuamate de pe stratul superficial;

• Îmbunătățește funcția glandelor sudoripare și sebacee;

• Mărește temperatura locală a pielii;

• Accelerează circulația sângelui și a limfei în vase;

• Influențează terminațiile periferice ale nervilor;

• Influențează sistemul nervos central.

Efectul ce mai important al netezirii este scurgerea mai puternică a limfei și a sângelui în vase.

Prin neteziri energice, circulația sângelui și a limfei se intensifică. Acest lucru are o influență majoră asupra distribuirii sângelui în porțiunile masate, și deci contribuie la înlăturarea manifestărilor de stază și edeme.

S-a constatat că prin netezire de la periferie spre centru, circulația sângelui și a limfei se ameliorează și în vasele mai mari, nu numai în cele aflate imediat sub piele. În cursul masajului absorbția lichidelor din țesutul celular subcutanat se accelerează cu 16÷18%, și această accelerare este direct proporțională cu durata netezirii.

Adresându-se pielii, țesutului subcutanat și celui conjunctiv, execuția acestei manevre cunoaște tehnici variate. Specialiștii masajului practică efleurajul executat simultan sau alternativ, cu o mână sau cu ambele mâini, folosind suprafața palmară sau dorsală a mâinilor, cu degetele apropiate sau îndepărtate.

Mișcările descrise pot fi lungi sau scurte, în linie dreaptă, șerpuită, în zig-zag, dispuse transversal sau longitudinal, în cerc, elipsoidal sau cu „priză în brățară”, alunecând sacadat sau neîntrerupt, în funcție de particularitățile anatomice ale suprafețelor masate.

Pe suprafețele mici se recomandă efleurajul executat cu 1,2,3 sau toate degetele, sau numai cu fața palmară a policelor.

Segmentele cilindrice ale membrelor superioare și inferioare necesită netezirea executată în brățară, cuprinzând regiunile masate între degetul mare și degetele opozante, înaintând sacadat cu pași mici, dinspre extremități.

Indicații metodice generale:

a) sensul de execuție al efleurajului este determinat de circulația limfatică a organismului, convergentă spre ganglionii limfatici din regiunea cefei și gâtului, axială și inghinală și regiunea poplitee pentru membrele inferioare;

b) direcția mâinii maseurului este determinată totdeauna de direcția anatomică a vaselor limfatice, deoarece scopul principal este de a realiza o mai bună scurgere a limfei;

c) netezirea nu se face prea rapid, ci ritmic, liniștit, pentru că limfa circulă încet prin vase; se face fără întreruperi, în așa fel încât să ajungă până la ganglionii limfatici cei mai apropiați;

d) presiunea mâinii care face masajul trebuie să crească progresiv pe prima jumătate a segmentului masat și să scadă apoi pe cea de-a doua jumătate;

e) mâinile maseurului nu trebuie sa se lipească de porțiunea masată, ci dimpotrivă, să alunece ușor și liber;

f) orice masaj trebuie să înceapă și să se termine prin netezire, pentru a înlătura staza limfei și a contribui la scurgerea produselor metabolice în vase;

g) în timpul unei ședințe de masaj nu trebuie în mod obligatoriu să folosim toate felurile de neteziri. Fiecare procedeu de masaj depinde de scopul urmărit, de configurația porțiunii de masat, cât și de timpul rezervat masajului;

h) netezirea este de obicei considerată un masaj pregătitor în edeme și atunci când partea masată a corpului este foarte dureroasă. În acest caz, în primele zile masajul se reduce exclusiv la neteziri concentrice circulare;

i) în chirurgie și ortopedie, în traumatismele articulare, netezirile și fricțiunile au un rol hotărâtor în masajul pregatitor.

FRICȚIUNEA

Fricțiunea este cel de-al doilea procedeu din sistemul manevrelor de masaj.

Procedeele care alcătuiesc fricțiunea se deosebesc de netezire prin aceea că pielea împreună cu țesuturile profunde se fricționează în diverse poziții. Ele se efectuează printr-o mișcare de apăsare și deplasare a țesuturilor moi pe planul osos, în limita elasticității proprii.

Fricțiunile se execută cu o singură mâna sau cu ambele mâini, alternativ sau simultan, cu toată suprafața palmară sau numai cu suprafața palmară a degetelor, cu pumnul închis sau semiînchis, în spirală cu rădăcina palmei. Fricțiunile au ca efect intensificarea circulației locale și măresc absorbția diferitelor produse patologice care se acumulează în piele sau sub piele.

Fricțiunea este procedeu de bază terapeutic în următoarele situații:

• traumatisme articulare;

• traumatisme sportive;

• infiltratii vechi;

• pentru restabilirea mobilității normale a pielii;

• mărește suplețea și elasticitatea țesuturilor;

• dureri în nevrite și nevralgii.

Indicații metodice generale:

a) în fricțiune, direcția mâinii nu este determinată de direcția vaselor limfatice, și poate fi executată și în sensul contrar circulației sângelui și a limfei;

b) toate procedeele de fricțiune se reduc la mișcări rectilinii, în spirală sau circulare, la care participă în funcție de necesități o parte dintre degete sau toate;

c) eficacitatea fricționării articulațiilor se mărește dacă fricțiunea se face într-o baie de apă fierbinte, așa cum o recomandă specialiștii în domeniul masajului;

d) fricțiunile energice în punctele dureroase scad starea de hiperexcitabilitate a nervilor, accelerează circulația locală și îmbunătățește considerabil nutriția țesuturilor;

e) fricțiunea este un excelent mijloc profilactic, deoarece împiedică în articulații formarea diverselor exudate care determină în porțiunea afecată procese inflamator

f) ii de lungă durată;

g) cu ajutorul fricțiunilor, un masor cu experiență începe să cunoască modificările patologice care se produc în țesuturile profunde, mai ales în regiunea articulațiilor.

FRĂMÂNTATUL

Frământatul este unul din procedeele de bază ale masajului cu ajutorul căruia se masează în principal masa musculară. În timpul acestui procedeu se trage de pe planul osos grupa musculară masată.

Frământatul are următoarele efecte:

• produce o mărire vizibilă a mobilității tendoanelor;

• fortifică mușchii și ajută la regenerarea țesutului muscular;

• activează circulația limfei și a sângelui, îmbunătățind schimburile nutritive și ajutând la eliminarea toxinelor rezultate în urma activității musculare;

• procedeele de frământare măresc puterea de contracție a mușchilor, reprezentând astfel o gimnastică pasivă deosebit de importantă în cazul atrofierii mușchilor.

Mulți specialiști acordă importanță mărită frământatului, afirmând că „a masa înseamnă a frământa”.

Tehnica frământatului variază în funcție de particularitățile anatomice și fiziologice ale suprafețelor pe care le masăm. Astfel, pe regiunea spatelui, torace, brațe, coapse este indicat un frământat în cută, când țesutul se strânge între degete și podul palmei, după care este ridicat și presat fără deplasarea mâinii de pe piele și fără a scăpa cuta, în aceeași direcți sau în sens invers, în zig-zag sau circular, până se masează întreaga suprafață. Pe abdomen se poate aplica frământatul în cută sau cel în val, cu condiția de a nu presa țesuturile în profunzime. Pe membre se aplică tehnica frământatului în clește, în cută sau în val.

Indicații metodice generale:

a) frământatul se face întotdeauna într-un ritm lent;

b) se vor evita smuciturile bruște, smulgerile, răsucirea mușchiului, provocarea durerilor și nu se va sări de la o parte a corpului la alta;

c) la frământarea fasciculelor musculare izolate, masajul se va începe întotdeauna din porțiunea de trecere a mușchiului în tendon, deoarece produsele metabolismului și ale oboselii se adună în cantități mari în tecile tendoanelor. Tot aici sunt reținute timp îndelungat produsele infecțioase de orice natură.

TAPOTAMENTUL

Este o manevră principală care se adresează țesuturilor superficiale, celor profunde și terminațiilor nervoase. El se caracterizează prin aplicarea unor lovituri scurte și ritmice, executate superficial sau profund în funcție de scopul urmărit. Tapotamentul poate fi executat cu pulpa sau cu fața palmară a degetelor, cu palmele, cu pumnii, cu antebrațul sau cu mâinile făcute căuș. Aceste lovituri se execută din căderea moale a mâinilor și a degetelor.

Tapotamentul cunoaște mai multe variante, în funcție de particularitățile anatomo-fiziologice ale suprafețelor pe care la masăm:

• în nuiele;

• percutat;

• tocat;

• bătătorit;

• plescăit;

• cu palma în căuș;

• cu pumnul semiînchis;

• cu pumnul închis.

Tapotamentul se execută cu ambele mâini, ușor depărtate între ele, prin loviri care cad pe piele în ritm foarte viu.

Efectele tapotamentului sunt:

• ajută la micșorarea și încetarea durerilor, când gradul de excitație al nervului este mărit;

• favorizează un aflux puternic de sânge spre regiunea masată, determinând astfel înbunătățirea nutriției acelei regiuni;

• are efect vasodilatator la nivelul pielii și al țesutului conjunctiv;

• produce modificări favorabile ale tensiunii arteriale;

• influențează ritmul cardiac, rărește pulsul și corectează aritmia.

VIBRAȚIILE

Sunt mișcări ritmice oscilatorii și presiuni continue executate cu o singură mână sau cu ambele mâini, cu vârful degetelor sau cu fața lor palmară, cu podul palmei, cu rădăcina mâinii, cu toată palma, cu degetele întinse, cu pumnul deschis sau închis și se aplică pe suprafața corpului cu un grad diferit de presiune.

Vibrațiile au următoarele efecte:

• intensifică funcționarea glandelor;

• calmează durerile în diferite afecțiuni (ginecologice, nevralgii, migrene);

• îmbunătățesc capacitatea de efort;

• au efect calmant, relaxant;

• influențează organele și țesuturile profunde (stomac, ficat, inimă, mușchii, pereții abdominali și intestinali);

• influențează secreția majorității glandelor și organelor (stomac, glande salivare, glande sexuale, etc.).

Vibrațiile care au o amplitudine și o intensitate mai mare decât vibrațiile obișnuite se numesc trepidații. Ele se aplică pe spate și torace, asociate cu mișcările respiratorii.

Scuturatul este tot o tehnică de bază a masajului care se aplică membrelor superioare și inferioare.

Dacă nu sunt însoțite de mișcări trepidante, vibrațiile se transformă în presiuni. Acest procedeu se execută cu vârful degetelor unei singure mâini. Procedeul se execută prin câteva presiuni scurte și rapide, aplicate asupra trunchiului nervos, sau asupra ramurilor care au un sprijin osos sau muscular. Scopul presiunii este de a înlătura durerea.

Indicații metodice generale:

a) vibrațiile sunt unul dintre cele mai obositoare procedee pentru maseur și cer un antrenament susținut din partea acestuia;

b) pentru a obține o execuție satisfăcătoare în vibrații, se va face următorul exercițiu: se așează vârfurile degetelor pe o masă de mărime mijlocie, care are în centru un pahar cu apă, și se execută mișcări tremurătoare, vibratoare; dacă degetele vibrează bine, suprafața apei începe și ea să vibreze în centrul paharului, în caz contrar se mișcă toată suprafața apei, de la o margine la alta a paharului;

c) brațul care efectuează vibrațiile trebuie să fie puțin flexat, iar mușchii centurii scapulare nu se contractă puternic.

PROCEDEE AUXILIARE DE MASAJ

CERNUTUL

Este o manevră aplicată în mod special pe membrele superioare și inferioare, energic și ritmic.

Tehnica de execuție: cu ambele mâini, așezate de o parte și de alta a segmentului masat. Regiunea cărnoasă a brațului, antebrațului, coapsei sau gambei se apucă cu degetele flexate, de jos în sus, și se deplasează de jos în sus și lateral, ridicând și presând, asemenea cernutului printr-o sită. Mâinile nu se ridică de pe regiunea masată, ci se deplasează din aproape în aproape.

Efecte:

• acțiune de relaxare a mușchilor;

• mărește suplețea țesuturilor;

• activează funcțiile circulatorii și trofice.

RULATUL

Este o manevră asemănătoare cernutului, executată foarte energic, și cu o presiune crescută.

Tehnica de execuție: se apucă regiunea cărnoasă a organului de masat (mână sau picior) în palme, ținând degetele întinse, și se rulează in toate sensurile, într-un ritm viu, energic, apăsând mai puternic decât la cernut.

Efecte:

• relaxarea mușchilor;

• mărește suplețea țesuturilor;

• activează funcțiile circulatorii și trofice;

• spre deosebire de cernut, rulatul acționează în mod uniform asupra țesuturilor moi din preajma zonei masate.

4. 3 Kinetoterapia

Kinetoterapia rămâne mijlocul terapeutic principal de recuperare în osteoporoză. Creșterea DMO sau scăderea deperditiei osoase se realizează doar prin intermediul kinetoterapiei.

Efectele exercițiului fizic în osteoporoză

Care sunt mecanismele prin care exercițiul fizic acționează pe os:

creșterea fluxului sanguin și aportului de substanțe nutritive la nivelul osului;

crearea unor mici diferențe de potential electric la nivelul țesutului osos ce vor stimula formarea de os nou (efectul piezoelectric direct Lingh, Basset și Katz);

influența asupra diferitelor componente hormonale ce au rol în remodelarea osoasă, dezechilibrând balanța spre formarea de os nou;

efect mecanic – stress fizic la care osul este nevoit să răspundă pentru a se adapta.

Factorii mecanici au efect și asupra factorilor locali de creștere, stresul mecanic stimulând producerea de IGF2.

Alte beneficii ale activității fizice ar fi și:

Îmbunătățirea utilizarii glucozei la nivelul țesuturilor;

Creșterea anduranței;

Îmbunătățirea echilibrului și flexibilității;

Îmbunătățirea profilului lipidic;

Scăderea tensiunii arteriale;

Efecte asupra celorlalte simptome ale menopauzei

simptomele vasomotorii

depresie și celelalte schimbări de dispoziție

schimbările de greutate

pierderea masei musculare și a forței

boala coronariană

DMO a fost îmbunătățită în urma programelor de kinetoterapie.

Se pare că exercițiile de fortă (ex. ridicarea de greutăți) au avut un efect mai bun decât cele de anduranță.

la nivelul șoldului:

Momentul de forțe la nivelul șoldului ne arată încărcarea mecanică a femurului proximal. Dacă s-ar găsi un exercițiu care să solicite mai mult, atunci el ar putea fi mai eficient și în stoparea pierderii masei osoase la nivelul femurului.

Unele studii au arătat că sunt mai eficiente exercițiile care implică fesierii în creșterea valorilor DMO la nivelul trohanterului și intertrohanterian iar dacă sunt implicați ileo-psoasul și adductorii șoldurilor poate crește DMO la nivelul trigonului Ward.

Nu s-au înregistrat diferențe semnificative între exercițiile testate și mers.

Doar urcatul scărilor a generat momente de forță mai mari decât mersul;

Studii experimentale au mai arătat că săriturile ar putea avea un efect favorabil superior mersului și urcatului treptelor.

la nivelul membrului superior:

nu au fost înregistrate diferențe semnificative de masă osoasă în urma programului kinetic.

Totuși , unele studii relevă că masa musculară a bicepsului brahial poate fi corelată cu DMO, ceea ce arată un anume efect sistemic al exercițiului fizic și nu neaparat site-specific.

O metaanaliză a eficienței activității fizice pentru prevenirea pierderii osoase la femeile postmenopauză arată că:

cele mai multe programe de exerciții conțin: mers, alergat, gimnastică aerobică, exerciții de creștere a capacității de efort,

durata programelor a fost între 1,5 ani și 5 ani,

s-au înregistrat efecte site- specifice la nivelul coloanei vertebrale și femurului.

Un efect important al exercițiului fizic este reducerea riscului de cădere și implicit de fractură. Creșterea riscului relativ pentru toate fracturile este de 1,6 pentru fiecare deviație standard în minus a DMO. La 30 – 50 ani de la încetarea activității sportive sportivii de performanta nu au mai avut beneficii de pe urma DMO reziduale. Exista o corelație directă cu durata și viteza mersului. Mai concret, mersul rapid a crescut DMO la nivelul trohanterului cu 8.4% fată de mersul încet (lent).

Astfel putem afirma că exercițiul fizic, deși nu compensează pierderea rapidă din primii ani de post menopauză, poate încetini pierderea de masă osoasă din anii următori.

Obiectivele kinetoterapiei în osteoporoză

Obiectivele programelor de kinetoterapie și terapie ocupațională ce au ca scop:

1. Prevenirea căderilor

2. Minimizarea forței căderii

3. Reducerea fragilității osului ;

Obiectivele sunt : îmbunătățirea forței musculare, a echilibrului și coordonării precum și modificări ale mediului ( modificări în locuință, îmbrăcăminte adecvată, dispozitive ajutatoare de mers, etc)

Parametrii programului kinetoterapeutic

Frecvența optimă : de trei ori pe săptămână

Durata: între 30 si 60 de minute (cu caracter progresiv).

Durata programului variază între 6 si 48 de luni.

Intensitatea: se încearca setarea la 70-85% VO2max.

Programul de kinetoterapie în osteoporoză are, la rândul său, urmatoarele obiective:

Corectarea posturii și aliniamentului segmentelor corpului

Având în vedere ca în osteoporoză apar uneori modificări importante de statică vertebrală dorso-lombară ( cifoze, scolioze), modificări ce accentuează dezechilibrele musculare generatoare de durere și disfuncționalitate ; acest obiectiv se poate realiza prin exerciții de autocorectare, stretching muscular pentru grupele contracturate, folosirea de corsete- lombostat.

Susținătoarele vertebrale de tip lombostat, orteze dorsolombare sau susținătoare toracice, au următoarele obiective.

scăderea incidenței cifozei dorsale, imobilizare pe extensie

scăderea sarcinii anterioare și a forțelor compresive asupra corpilor vertebrali fragili

compensarea insuficienței musculare a extensorilor vertebrali

adjuvant în imobilizarea focarelor de fractură vertebrală

inducerea unei posturi statice și dinamice adecvate care să permită o mecanică vertebrală eficientă și nedureroasă

stimularea contracției mușchilor extensori spinali prin readucerea centrului de greutate a segmentului vertebral mai aproape de normal

scăderea perioadelor dureroase în fazele acute și în formele cronice prin combaterea supraîntinderii ligamentare.

Utilizarea lor este contraindicată în hernii hiatale sau inghinale, dispnee secundară bolilor pulmonare obstructive, obezitate, cifoscolioze severe.

Programul kinetic pentru musculatura toracoabdominală trebuie efectuat în timpul și în afara folosirii corsetului.

Creșterea de forța și rezistență musculară

Programele de exerciții trebuie să asigure o creștere progresivă de forța și rezistență musculară. Seturile de exerciții trebuie întrerupte de pauze scurte. Efortul trebuie să fie realizat cu rezistențe diferite și executat în ritm alert. Se realizează prin exerciții izometrice și dinamice rezistive, executate analitic pe anumite grupe musculare în funcție de zonele unde se instalează cu predilecție osteoporoza

1. coloana vertebrală: se tonifică mai ales musculatura paravertebrală ( prin exerciții izometrice) dar și muschiul psoas-iliac (având în vedere originea sa pe vertebrele lombare) ;

Se mai indică executarea de exerciții de tonifiere a musculaturii abdominale în scopul întăririi “lombostatului natural” al corpului. Se mai tonifică și musculatura trunchiului superior.

2. șoldul :se tonifică abductorii, extensorii, cvadricepsul, ischiogambierii, psoas-illiacul, prin exerciții analitice și prin exerciții care determină o încarcare mare a corpului cu presiuni exercitate pe linia gravitatională: mers în ritm ceva mai alert, alergare usoară, “ heel – drops” (ridicări vârf- lăsări pe călcâi cu șoldurile și genunchii extinși de câte 50 de ori pe zi).

3. antebrațul: exerciții de încărcare , cu sprijin pe mâini;

Creșterea mobilității coloanei dorso-lombare: exercițiile de extensie par a fi foarte utile diminuând de patru ori pericolul tasărilor vertebrale, se mai efectuează exerciții de stretching la nivelul grupelor musculare cu tendința la contractură- retractură: pectorali, musculatură paravertebrală, psoasiliaci .

Reeducarea echilibrului și coordonării

Se aplică individualizat fiecărui pacient, cu parcurgerea tuturor etapelor programului de antrenament până la exerciții de mers cu sau fără sprijin auxiliar.

Se pot aplica principiile metodologiei Frenkel sau Tinetti, face parte din arsenalul metodelor tradiționale chineze, are drept scop principal prevenirea căderilor, îmbunătățirea controlului postural, creșterea flexibilității, creșterea dispoziției: constă în mișcări ritmice, blinde și meditație).

Acest obiectiv este important în recuperarea osteoporozei având un rol deosebit, alături de creșterea de forță și rezistența musculară, în prevenirea căderilor generatoare de fracturi

Căderile, la persoanele vârstnice pot avea numeroase cauze : hipotensiunea posturală, tulburări proprioceptive, tulburările de vedere, medicația, deficitul de forță musculară și factorii de mediu.

Programele cele mai folosite pentru creșterea coordonării și echilibrului sunt :

Tinetti

Frenkel

Testul Tinetti : permite o estimare destul de precisă a riscului de cădere la subiectul vârstnic. El este alcătuit din două părți : în prima parte este evaluat echilibrul subiectului iar în cea de-a doua este studiat mersul. Scorul final posibil de obținut este 28 de puncte. Un scor mai mic de 26 indică unele probleme, iar unul mai mic de 19 este corelat cu un risc de cădere de cinci ori mai mare decât normal.

Metoda Frenkel, metodă foarte conoscută, descrisă în 1889, utilizată pentru tulburări de coordonare și echilibru.

Principiul de bază este să corecteze disfuncția cerebeloasă cu ajutorul sistemului ocular și mioartrokinetic. Progresia se face în coplexitatea mișcărilor și nu în forță și rezistență. Fiecare exercițiu este urmat de o pauză, comenzile sunt monotone iar exercițiile sunt precise și variate cu repetiții numeroase (metoda este derivată și ea din metodele tradiționale).

Căderile la persoanele în vârstă reprezintă o adevarată problemă. Acesta ar trebui să cuprindă exerciții de creștere de forța și rezistență musculară, antrenament proprioceptiv, Tai Chi sau exerciții acvatice.

Ca instrumente de evaluare pot fi folosite Scala Tinetti, ELGAM (Extra Laboratory Gait Assemment Method), GUGT (Get-Up and Go Test), SOT (Sensory Oganisation Test) și FES (Falls Efficacy Scale). Utilizarea lor ar trebui asociată cu programe îndreptate spre activități funcționale, pe care vârstnicii le-ar face în mod normal, terapie ocupațională.

Totodată recuperarea trebuie să cuprindă si lecții/ instrucțiuni în caz de cădere (cum să se rostogolească cum să se ajute de mobile și obiecte stabile pentru a se ridica, etc).

Programele trebuie să includă și insoțitorii unor astfel de pacienți, persoane care trebuie să cunoască tehnicile potrivite pentru transfer, evitarea rănirii individului căzut, ridicarea lui, etc). Indiferent de tehnică, terapeutul trebuie să crească eficiența programului în funcție de progresele pacientului. Programul trebuie foarte atent individualizat.

Antrenamentul la efort

Este considerat foarte important astăzi, scopul fiind realizarea unor nivele cât mai înalte ale consumului maxim de O2 (VO2 max.). Se recomandă exerciții aerobice pentru anduranță neuitând că avem de-a face cu vârstnici, în majoritatea cazurilor, care au și alte afecțiuni asociate.

Mersul, covorul rulant, bicicleta ergometrică, alergarea ușoara, jocurile sportive, gimnastica ritmică cu respectarea parametrilor de intensitate, durată și frecvență care asigură creșterea nivelelor de fitness, pot fi introduse în programul de recuperare.

Se pare că există unele corelații între capacitatea aeroba maximă și masa osoasă. Femeile aflate în primii șase ani de la instalarea menopauzei care se antrenează la covorul rulant de 3 ori/ săptămână câte 30 de minute la 70-80 % din VO2max își pot menține masa osoasă, iar cele care se antrenează câte 45 de minute pot înregistra creșteri de DMO.

Înaintea începerii antrenamentului la efort, trebuie evaluată capacitatea de efort (VO2max, FC max, TA, EKG). În urma testării se pot afla parametrii necesari elaborarii programului de kinetoterapie. Sunt recomandate eforturi submaximale cu creșterea progresivă a intensității.

Reeducarea respiratorie

Este un obiectiv care nu trebuie uitat, știut fiind că datorită modificărilor de statică vertebrală pot apare disfuncții respiratorii mai ales de tip restrictiv prin afectarea directă a capacității de mobilizare a sistemului toracopulmonar.

Exemple de exercitii in kinetoterapie

Programul general de kinetoterapie nr 1.

Exercitiul nr. 1 Intindere la colt

Stand în colț de o cameră cu bratele extinse la pereți la nivelul umerilor. Se paseste in fata spre colt blocand miscarea cu ajutorul coatelor, aducând capul și pieptul spre colț. Mentine pozitia timp de 20-30 de secunde apoi se schimba picioarele. Se repetă pe cealaltă parte, serii de 3 ori pe zi.

Beneficiu: pacientul intinde umerii, pana se aplatizează partea superioara a spatelui pentru corectia spatelui rotund.

Exercitiul nr. 1

Exercitiul nr. 2 Consolidarea abductorilor soldului

Pacientul sta drept și ține de spătarul unui scaun, fără a se îndoi la nivelul taliei sau a genunchiului. Pacientul se inclina, ridica pelvisul cu tot cu piciorul drept în lateral. Coborara piciorul si repetata de 10 ori apoi se achimba partea și se repetă exercițiul cu celălalt picior. Se executa de 2-3 ori pe zi.

Dacă puteți, adăuga o greutate pe glezna care este destul de grea se poate ridica mai mult de 10 de ori.

Beneficiu: Intareste muschii slodului. Îmbunătățește echilibrul.

Exercitiul nr. 2

Exercitiul nr. 3 Consolidarea externsorilor soldului

Pacientul se intinde pe abdomen cu mainile pe langa corp. Se pozitioneaza prosoape sub frunte și umeri și un prosop sau perna sub abdomen pentru confort. (vezi imaginea). Flecteaza piciorul drept ușor și ridica coapsa de pe podea, apoi jos și se repeta de 10 ori. Apoi, se executa 10 pe cealalta parte cu repetare de 2-3 ori pe zi. Dacă puteți, adăuga o greutate la glezna care este destul de grea ca sa poata limita la 10 repetari.

Beneficiu: Intareste spatele și fesele. Întinde flexorii șoldului și partea din față a coapselor.

Exercitiul nr. 3

Exercitiul nr. 4 Balanța

Se poate îmbunătăți echilibrul cu următoarele exerciții care pot reduce riscul de a cădea și a fractura un os. Aceste exerciții sunt deosebit de importante dacă pacientul a mai cazut căzut o data sau de mai multe ori în ultimul an, sau dacă acesta isi pierde echilibrul atunci când executa activități obișnuite.

Scopul acestor exerciții este de a menține poziția de 20-30 de secunde și trece la nivelul următor, atunci când se echilibreaza.

Ridicari pe varfuri si ridicari pe calcai

Sta drept și se ține de spătarul unui scaun, fără a îndoi la nivelul taliei sau genunchi. Se va ridica pe varfuri apoi pe calcaie, alternand aceste pozitii. Se repeta de 10 ori, se execuata zilnic.

Beneficiu: Intareste picioare si ajută la echilibru.

Exercitiul nr. 4

Exercitiul nr. 5 “diapozitiv” pe perete

Pacientul sta lipit de perete cu barbia in piept, palmele pe perete, fesele stranse si spatele cat mai drept. Executa o miscare de glisare in sus si in jos acest de 10 ori, de 2-3 ori pe zi.

Beneficiu: Intareste coapsele, abdomenul și lombara. Corecteza postura, aliniamentul picioarelor si reduce cifoza patologica.

Exercitiul nr. 5

Programul general de kinetoterapie nr 2

Ex1: Mers prin camera cu ridicarea alternativa a genunchilor la piept. Se executa timp de 2-3 min., alternand cu mers prin camera un min.

Ex2: Stand cu mainile sprijinite pe spatarul scaunului (masa): 8-10 genuflexiuni cu spatele drept.

Ex3: Stand cu mainile sprijinite pe spatarul scaunului: ridicare pe varfuri, revenire cu talpile pe sol si sprijin pe calcaie. Se executa de 10-15 ori, cu pauza de odihna.

Ex4: Sezand departat cu mainile pe solduri: rasucirea trunchiului spre stanga cu 2-3 arcuiri, apoi spre dreapta. Se fac cate 7-8 stanga si 4-5 pe dreapta, rasuciri in fiecare parte.

Ex5: Stand departat cu mainile pe solduri: rotari de trunchi spre stanga si spre dreapta. Se fac 2-3 rotari alternativ, in fiecare parte 2/3 pe stanga si 1/3 dreapta din totalul exercitiilor.

Ex6: Stand cu mainile la ceafa: fandare laterala pe piciorul stang in stand si apoi fandare pe dreptul. Exercitiul se repeta de 7-8 ori.

Ex7: Sezand cu picioarele pe o perna: flexii, extensii si rotatii in articulatia gleznelor. Se executa de 7-8 ori in fiecare sens, cu pauze.

Ex8: Aceeasi pozitie: ridicarea piciorului drept sus, revenire si se reia cu stangul. Se repeta de 10-12 ori cu fiecare picior, cu pauza.

Ex9: Aceeasi pozitie: indiorea genunchilor la piept cu expiratie; revenire in pozitia initiala cu inspiratie. Se repeta de 8-10 ori, cu pauza de odihna.

Ex10: Sezand cu mainile la glezne si trunchiul aplecat: departarea si apropierea picioarelor prin alunecare pe sol. Se executa 2-3 reprize de cate un minut fiecare, intercalate cu pauze de odihna.

Ex11: Pe palme si pe genunchi(patrupedie) indoirea coatelor pana la umeri, se apropie pieptul de podea, apoi revenire la pozitia initiala, 10 – 12 ori.

Ex12: Culcat cu fata in jos, palmele sub umeri; ridicarea trunchiului cu sprijin pe palme si pe genunchi, spatele intins, apoi revenire la pozitia initiala, 5 – 12 ori.

Ex13: Culcat cu fata in jos, bratele intinse inainte; ducerea calcaiului stang la sezuta, mentinut 5 sec., revenire in pozitia initiala si acelasi cu derptul. Se executa de 10-12 ori cu fiecare picior, cu pauza, apoi cu ambele calcaie la sezuta.

Ex14: Aceeasi pozitie : departarea si apropierea picioarelor de 10-12

Ex15: Sezand: tarare pe sezuta inaintand cu fata si cu spatele, timp de 1-5 min. Miscarea se face prin deplasarea sezutei spre calcaie prin indoirea genunchilor si intinderea lor la tararea cu spatele.

Ex16: Aceeasi pozitie: aplecarea trunchiului inainte, atingand solul cu mingea si extensia trunchiului cu ridicarea mingii in sus. Se executa de 15-20 ori.

CAZ I

NUME ȘI PRENUME: D.Maria

SEX: F

DATAȘI LOCUL NAȘTERII: 21.06.1955, localitatea Piatra – Neamț, str. Stefan cel Mare

RELIGIA: ortodoxă

NAȚIONALIATEA: română

OCUPAȚIA: pensionară

NUMĂR ÎNREGISTRARE F.O.: Reumatologie: 38147/985

DATA INTERNĂRII: 19.08.2015

DATA EXTERNĂRII: 28.08.2015

ANTECEDENTE HEREDO-COLATERALE –

ANTECEDENTE PERSONALE PATOLOGICE: TBC 2000

DIAGNOSTIC LA INTERNARE: OSTEOPOROZĂ SEVERĂ. COXARTROZĂ BILATERALĂ HIPERALGICĂ

DIAGNOSTIC LA EXTERNARE: OSTEOPOROZĂ SEVERĂ. COXARTROZĂ BILATERALĂ

MOTIVELE INTERNĂRII: – dureri coxofemurale bilaterale cu iradiere la nivelul genunchilor, mișcări articulare limitate, dificultate de a se îmbrăca și dezbrăca, dificultate în a se mobiliza și a avea o bună postură, modificări radiologice, anxietate, alimentație inadecvată.

ISTORICUL BOLII: Bolnava descrie debutul afecțiunii de aproximativ 10 ani, dureri coxofemurale bilaterale cu iradiere la nivelul genunchilor, mai accentuate pe partea stg. a membrului inferior. A efectuat în ambulatoriu, tratamente medicamentoase AINS, fizioterapie precum și infiltrații locale cu ameliorări pasagere. De 2 săptămâni simptomatologia descrisă se acutizează motiv ce determină internarea actuală în secția Reumatologie.

Observare inițială:

AHC – nesemnificative

Grup sanghin – AII, Rh – pozitiv

T.A. – 110/60, Puls – 72/min., Respirație – 18r/min.

Î=1,60, G=89 kg

Alergii – nu

EXAMENE DE LABORATOR:

EXAMENUL RADIOLOGIC: 29.12.2011- Radiografie bazin: sacroileită

bilaterală, coxartroză bilaterală

tratament medicamentos:

Obiectivele tratamentului:

– calmarea durerii

– echilibrarea fizica si psihica

– creșterea stabilității, mobilității și gradului de coordonare și echilibru la mers, să folosească mijloace auxiliare (cârja) pentru deplasare și corectare a mersului, scăderea durerii la mișcare și să reducă contractura musculaturii, să obțină o restaurare a funcției articulare

Pacienta a fost internată în secția Reumatologie cu diagnosticul: OSTEOPOROZĂ SEVERĂ. COXARTROZĂ STÂNGĂ HIPERALGICĂ, unde i s-a efectuat examene clinice și paraclinice și i s-a instituit tratament antalgic, antiinflamator și program de fizioterapie pe care – l urmează în policlinică.

Pacienta prezintă stare generală bună, evoluția bolii în spital sub dietă, repaus și tratament a fost favorabilă obtinandu-se ameliorarea, funcții vitale în limite normale: TA = 110/60 mmHg, AV = 70b/min, D = 2500 ml, afebrilă: T – 36,50C, durere combătută cu antalgice și antiinflamatorii, se mobilizează activ cu ajutorul unui baston.

Este externată cu diagnosticul: Osteoporoză. Coxartroză bilaterală, cu dependență la următoarele nevoi: de a se alimenta și hidrata; nevoia de a se mișca și a avea o bună postură;

Se externează afebrilă cu recomandările:

mobilizare cu ajutorul bastonului

regim de viață rațional, regim igieno – dietetic: evitarea eforturilor fizice de orice natură

regim alimentar hipocaloric, hiposodat, cu toți principii alimentari, bogat în Ca, vitamine, Fe, K, Mg

să urmeze programul de fizioterapie, cure în stațiuni cu profil reumatologic

revine la control la nevoie

tratament Rp: Indometacin – sup. XX D.S. I.R – 2 sup./zi, Pentoxifilin – f X D.S. i.v. în perfuzie, Movalis – f X D.S. i.m., Osteocare – 2 tb/zi

Pacienta a urmat un program recuperator prin kinetoterapie si masaj timp de 10 zile in Policlinica Piatra Neamt , continuand si la domiciliu 3 saptamani.

Evolutia a fost favorabila obtinandu-se obiectivele urmarite.

A facut 10 sedinte masaj zona spatelui si MI cu rol decontracturant.

Programul kinetoterpeutic a cuprins exercitii pentru membrele inferioare si coloana vertebrala, pentru cresterea mobilitatii articulare, imbunatatirea posturii si aliniamentului corporal.

CAZUL NR 2

Nume: P. Elena

Adresa: Piatra Neamt , judet Neamt, strada Mihai Eminescu

Nascuta: in 22.04.1931

Sex: Feminin

Institutia medico-sanitara unde s-a desfasurat tratamentul: Policlinica Piatra Neamt

Diagnostic clinic:

Cifoza pe fond osteoporotic, vertebre cueniforme, unghi Cobb 35 grade

Lombalgie si dorsalgie cronica

Diagnostic neuro-mioatrtokinetic (kinetoterapeutic):

cifoza dorsala

dorsalgie

lombalgie

umeri addusi

cap gat inainte

Anamneza pacient – afectiuni prezente:

Tratament medicamentos: Boniva 150 mg

Tratament kinetoterapeutic prescris de medicul specialist si executat de asistentul medical BFKT: programul general de kinetoterapie nr 1 urmat de programul praticular de kinetoterapie

Perioada de tratament: 16.09.2015 – 7.10.2015

Evolutie: pacient cu evolutie generala pozitiva, sindrom algic scazut

Program kinetoterapeutic:

Ex1: Mers prin camera cu forfecari de brate pe orizontala alternate cu forfecari pe vericala. Se executa un minut.

Ex2: Mers cu rotarea bratelor inapoi, timp de un minut.

Ex3: Mers pe varfuri cu mainile la umeri, coatele trase inapoi. Se executa timp de 1 minut.

Ex4: Stand departat: aplecarea trunchiului la 45 de grade cu ducrea bratelor oblic inainte si revenire in pozitia stand. Se repeta de 10-15 ori.

Ex5: Stand departat cu mainile la ceafa: ducrea bratelor sus cu degetele inclestate tragand coloana in sus si revenire in poz initiala. Se repeta de 15-20 ori.

Ex6: Stand in fata unui scaun (masa): asezarea piciorului stang pe scaun cu ducrea mainilor la ceafa, coatele trase inapoi si spatele in extensie; revenire si se repeta cu piciorul drept, un minut.

Ex7: Stand cu piciorul stang pe scaun: rotatii de brate executate din inainte spre inapoi. Se repeta de cate 15 ori, schimband picioarele.

Ex8: Aceeasi pozitie, cu bastonul pe omoplati (coada de mop): ducerea bastonului sus cu spatele in extensie si revenire in pozitia initiala. Se repeta de 10-15 ori.

Ex09: Culcat pe spate cu genunchii indoiti: tarare inapoi impingand cu mainile si calcaiele. Se executa 1 min.

Ex10: Culcat pe spate pe o carte asezata sub regiunea dorsala, genunchii indoiti, talpile pe sol si bratele pe langa corp: ducerea bratelor prin lateral in prelungirea corpului si revenire in pozitia initiala. Exercitiul se repeta de 10-15 ori. Pentru a mari amplitudinea miscarii se poate executa ridicarea bratelor tinand sticle in maini.

Ex11: Culcat pe pat cu capul in afara suprafetei de sprijin: extensia capului si gatului cu ducerea bratelor pesten cap. Se repeta de 15 ori.

Ex12: Culcat cu fata in jos pe pat, cu jumatate din torace in afara suprafetei de sprijin: ducrea mainilor la ceafa u extensi spatelui si revenire. Se executa de 15 ori.

Ex13: Aceeasi pozitie: rotari de brate executate din inainte spre inapoi. Se executa de 30 de ori.

Ex14: Pe genunchi cu mainile in sprijin pe masa: aplecarea trunchiunlui cu 2-3 arcuiri, mentinandspatele in extensie; revenire in pozitia initiala. Exercitiul se repeta de 10-15 ori.

Ex15: Mers pe loc cu genunchii la piept, mainile la caeafa si coatele trase inapoi. Se executa 1-2 min.

Ex16: Mers prin camera cu mingea medicinala (prosop) pe cap, tinuta cu mainile din lateral, coatele trase inapoi. Se executa 1-2 min.

CAZUL NR 3

Nume: I.Mariana

Adresa: Piatra Neamt , judet Neamt,strada Ion Ghica

Nascuta: in 02.03.1947

Sex: Feminin

Institutia medico-sanitara unde s-a desfasurat tratamentul: policlinica Piatra Neamt

Diagnostic clinic: Osteoporoza, “Frozen shoulder” umar drept

Diagnostic neuro-mioatrtokinetic (kinetoterapeutic):

sindrom algic umar drept la mobilizare

limitarea abductiei, adductiei, rotatiei interne, rotatiei externe, anteductiei si retroductiei

Anamneza pacient – afectiuni prezente:

Tratament medicamentos: Boniva 150 mg, movalis, b12, b6.

Tratament kinetoterapeutic prescris de catre medicul specialist si executat de asistentul medical BFKT

Perioada de tratament: 03.09.2015 – 17.09.2015

Evolutie: ameliorat

Program de kinetoterapie:

Ex 1 Stand cu mainile pe solduri: ridicarea si coborarea umerilor(lent, 20 ori).

Ex 2 Aceeasi pozitie. Rotari ale umerilor executate dinainte spre inapoi(15 – 20 ori).

Ex 3 Aceeasi pozitie. Ducerea mainilor la ceafa si revenire cu ele pe solduri (15 – 20 ori).

Ex 4 Stand cu fata la perete: ridicarea bratului bolnav cat mai sus si coborarea lui prin deplasarea degetelor (10 ori).

Ex 5 Stand departat cu trunchiul aplecat si bartele atarnand: balansul bratelor inainte si inapoi( 20 ori).

Ex 6 Stand departat cu cate o greutate (mingiuca) in fiecare mana: ducerea bratelor prin lateral sus si apoi coborarea lor. Exercitiul se executa de 15 ori.

Ex 7 Stand departat cu bastonul in dreptul coapselor: ducerea bastonului prin inainte peste cap si revenire in pozitia initiala. Se repeta lent de 20 ori.

Ex 8 Stand departat cu bastonul tinut la spate langa fese: aplecatrea trunchiului cu departarea bastonului de corp si revenire. Se repeta de 10-15 ori.

Ex 9 Stand departat cu trunchiul aplecat si cu bratele atarnand: rotari de brate executate in ambele sensuri. Se repeta de cate 8-10 ori in fiecare sens.

CAP VI CONCLUZII

Kinetoterapia reprezintă un mijloc indispensabil în profilaxia osteoporozei.

Intervenția precoce este foarte importantă deoarece previne apariția leziunilor mai grave și stopează pierderea densității osului.

Patogenia osteoporozei este complexă și multifactorială, alterarea densității masei osoase nereprezentând decât calea finală comună prin care factori patologici afectează riscul de viitoare fracturi osteoporotice.

Pentru a înțelege patogenia acestei entități trebuie cunoscute mecanismele întrepătrunse de menținere și formare a masei osoase a adultului.

Schimbările în statusul hormonal, în particular cel estrogenic sunt factori importanți atât în formarea cât și resorbția de os.

Orice perturbare a activității hormonilor de creștere, a funcției musculoscheletale, a aportului din dieta de calciu și vitamina D precum și factorii genetici sunt de asemena factori importanți de patogenie.

CAP VII BIBLIOGRAFIE

1. Bogdan F. – Histologie, Editura Reprografia Universitătii din Craiova, 1989

2. Boloșiu H., Muntean L. – Osteoporoza, 10 Teme Alese de Reumatologie, Edit. Medic. Univ. ,,Iuliu Hateganu” Cluj Napoca, 2003, 275-319

3. Lazăr L., Marcu F. – Osteoporoza, Geriatrie și Recuperare Specifică, Edit. Univ. Oradea, 2009, pag:76-90

4. Lerner U. – Bone remodeling in postmenopausal osteoporosis, J.

Dent. Res., 2006, 85(7): 584-595

5. Marcu F., Lazăr L. – Kinetoterapia în osteoporoză, Romanian Journal of Physical Rehabilitation Medicine, 2009, Al 32-lea Congres National Anual de Medicină Fizică și de Recuperare, Vol. 19, No. 2: 103-105

6. Marcu F., Lazăr L. – The Clinic-Statistic Study of Osteoporosis, Analele Universității din Oradea, Fascicula Biologie, TOM XV, 2008, 34-35

7. Mosley J.R. – Osteoporosis and bone functional adaptation:

Mechanobiological regulation of bone architecture in growing and

adult bone, a review, Journal of rehabilitation and research development, March/April 2000, EH25 9RG Vol. 37, No. 2

8. Papilian V. – Osteologia, Anatomia Omului, Aparatul Locomotor, ed

a XII-a, 2006, Edit. Bic All, 7-16

9. Popescu Roxana, Ciuculin Mihaela – Kinetoterapia mijloc de profilaxie si tratament în osteoporoză, Revista Medicală Română, vol. LV, nr. 1, 2008

10. Raisz L. – Pathogenesis of osteoporosis: concepts, conflicts and prospects, The Journal of Clinical Investigation, 2005, vol 115, nr. 12, 3318-3325

11. Serota Alana, Lane J.M. – Osteoporosis (Secondary): Treatment &

Medication, eMedicine Specialties, Physical Medicine and Rehabilitation,

12. Ionica Elena- Cursul de Biochimie Medicala

13. Dragan I.- Osteoporoza, ed. Bogdana;3. Gomez I.- Totul despre osteoporoza, ed. Polimark ;

14. Mihai Carina – Osteoporoza;

15. Radulescu E.- Osteoporoza: cauze si prevenire

16. Einhorn TA. Osteoporosis by Marcus R, Feldman D, Kelsey J. Academic Press, San Diego, Calif., 1996

17. Prof. Dr. Dimitrie Dragomir – Cresterea osoasa, un proces permanent

18. CURS DE RECUPERARE MEDICALA IN GERIATRIE – OSTEOPOROZA www.scribd.com

19. Exercise Examples http://nof.org/articles/543

21. Raisz L (2005). – "Pathogenesis of osteoporosis: concepts, conflicts, and prospects.".

22. Harvinder S. Sandhu, M.D., Osteoporosis: Trace Elements – Boron and Silicon

23. Dr. Mihaela Moise – Osteoporoza

24. Ana Maria Vasilescu – Medicament pentru cancer de san, eficient impotriva fibromului uterin