R[spunderea Juridică a Funcționarului Public European

=== 874cb3fd1213a0cadf261a99f2676bf238a85ee0_689313_1 ===

RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A FUNCȚIONARULUI PUBLIC EUROPEAN

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1. GENERALITĂȚI PRIVIND FUNCȚIA PUBLICĂ ȘI FUNCȚIONARUL PUBLIC EUROPEAN

1. Funcția publică la nivel european………………………………….

1.1 Accesul la funcția publică la nivel european………………….

2 . Definirea conceptului de funcționar public european…………

2.1 Trăsăturile funcționarului public european……………..

2.2 Clasificarea funcționarilor publici europeni………………….

3. Locul și rolul funcționarilor în viața comunității…………………………

4. Regimul juridic al funcționarilor europeni……………………………….

CAPITOLUL 2. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A FUNCȚIONARU-LUI PUBLIC EUROPEAN

CAPITOLUL 3. RĂSPUNDEREA FUNCȚIONARULUI PUBLIC EUROPEAN

1. Aspecte privind deontologia funcționarilor europeni………………….

2. Forme de răspundere ale funcționarilor europeni……………………

2.1 Răspunderea patrimonială……………………………………..

2.2 Răspunderea penală………………………………………………………

CAPITOLUL 4. RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ A FUNCȚIONARULUI PUBLIC EUROPEAN

1. Noțiunea răspunderii disciplinare……………………………………….

2. Principiile generale ce guvernează asupra răspunderii disciplinare a funcționarilor publici europeni……………………………………………….

3.Sancțiunile aplicabile funcționarilor europeni……………………………

3.1 Avertisment…………………………………………………………

3.2 Blam……………………………………………………………..

3.3 Suspendare temporară asupra dreptului avansării funcționarului pe scară ierarhică……

3.4 Reducerea treptei de salarizare cu caracter temporar………………….

3.5 Retrogradarea ……………………………………………………………

3.6 Suspendarea din funcție……………………………..

3.7 Revocarea din funcție………………………………..

3.8 Concedierea pentru insuficiență profesională…………………….

CAPITOLUL 5. CĂI DE ATAC ÎNDREPTATE CONTRA DIVERSELOR SANCȚIUNI DE TIP ADMINISTRATIV-DISCIPLINAR

1. Dreptul petiționării………………………………………………….

2. Liberul acces la justiție ……………………………………….

3. Efectele anulării sancțiunii disciplinare………………………………..

CONCLUZII……………………………………………………………..

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………

INTRODUCERE

Este bine cunoscut faptul că nivelul Uniunii Europene, funcția publică reprezintă cel mai marcat segment component al sistemului politico-administrativ, prin prisma interferențelor de natură socio-culturală, funcția publică fiind ușor afectată de procesul constant al integrării europene.

Având în vedere faptul că nu s-a reușit stipularea competențelor comunitare în domeniul organizării funcției publice în Uniunea Europeană în nici unul dintre tratatele europene existente, se poate afirma cu certitudine că Uniunea Europeană deține competența de a reglementa funcția publică la nivelul statelor sale membre, ca nici competența reformării ori a reorganizării diverselor administrații publice și structuri administrative din cadrul statelor sale membre.

Chiar dacă, așa cum se cunoaște, Comunitatea Europeană nu are competențe în domeniul reglementării funcției publice, totalitatea serviciilor naționale din statele membre ale Uniunii Europene sunt indirect influențate de integrarea europeană, în principal datorită obligativității adaptării la diversele exigențe ale transpunerii și implicit a aplicării dreptului comunitar în cadrul diverselor sisteme administrative și respectiv sisteme juridice.

Dezvoltarea diverselor conexiuni dintre administrațiile naționale ale statelor membre, ca și ale administrațiilor regionale și implicit locale din cadrul acestora, ca și intensificarea coordonării și a cooperării la nivelul acestor servicii, la care se adaugă competența sporită a Uniunii Europene în domeniul legislativ, dar și executiv, implică acordarea unei atenții deosebite administrațiilor publice din statele membre, cu toate caracteristicile specifice acestora.

Serviciul managementului public din cadrul O.C.D.E. (respectiv Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică) a reușit ca în ultimii ani să se remarce prin activitatea deosebită pe care a derulat-o, acesta publicând numeroase lucrări și studii de specialitate în domeniul dedicat administrațiilor publice din statele membre ale Uniunii Europene.

În domeniul definirii conceptului administrației publice europene, se remarcă o incapacitate a uniformizării delimitărilor conceptuale, între numeroasele servicii publice europene existând diverse similitudini, dar și diferențe remarcate atât la nivel structural, cât și la nivelul dedicat culturii administrației publice.

În cadrul fiecărui stat membru al Uniunii Europene, politica administrativă reprezintă un factor primordial în domeniul practicii unitare dedicate administrației la nivelul U.E., complexul structurilor etatice determinând de altfel o caracteristică importantă a administrației publice din Uniunea Europeană.

Chiar dacă, în cadrul fiecărui stat al Uniunii Europene, se remarcă structuri unice, pot fi delimitate diversele asemănări dintre elementele structurale. Astfel, în fiecare stat membru al Uniunii Europene există minim un nivel administrativ sub guvernarea centrală, de regulă fiind două sau trei nivele, organizate sub forma municipiilor ori a comunelor.

În domeniul dedicat nivelului administrativ poziționat între nivelul central al administrației și celor local, se remarcă distincția dintre nivelul regional al guvernării (care în unele state exercită competențe de natură legislativă), nivelul provincial al guvernării (departament) și forma guvernării inter-municipale.

Așa după cum bine se cunoaște, termenul „administrației publice” definește totalitatea organismelor ce se află în relație de subordonare directă cu puterea politică, acestea poziționându-se, în contextul procesului politic fluctuant, în serviciul executivului.

Privită prin prisma doctrinară, administrația publică reprezintă complexul tuturor teoriilor, ca și al proceselor manageriale, juridice și politice, ce este utilizat în vederea funcționalității diverselor mandate ale guvernării legislative, a guvernării executive, ca și a guvernării judecătorești, principalul scop urmărit fiind asigurarea diverselor reglementări, servicii, ca și segmente ale acestora, la nivelul întregii societăți.

În ceea ce privește rolul deținut de către administrația publică, acesta constă în punerea în practică a diverselor politici ce sunt elaborate, administrația publică prezentându-se, la nivel general, sub forma diverselor ministere ce se află sub autoritatea ministrului (cu precizarea că se remarcă ministere mari – integrate, dar și ministere reduse, ce sunt în principal specializate cu formularea diverselor politici, în vreme ce agențiile din cadrul acestora au rolul punerii în practică a aceste politici).

La nivelul Uniunii Europene, se remarcă următoarea delimitare a funcțiilor publice:

Categoriile de personal – La nivelul unor state europene, această subdiviziune a posturilor, pe diverse categorii de personal ce au un statut juridic diferit, reprezintă o caracteristică primordială a organizării funcției publice.

Spre exemplu, funcția publică este structurată pe trei nivele de guvernare, respectiv nivelul federal, nivelul land și nivelul local, posturile ce au un statut juridic diferit fiind incluse în aceleași organisme. Aceste trei categorii de personal sunt incluse în categoria funcționarilor de profesie cu statutul dreptului public (respectiv Beamte – o categorie minoritară), angajații cu statutul dreptului privat (respectiv Angestellte) și categoria lucrătorilor (Arbeiter).

Aceeași situație, în cazul posturilor administrației publice, se remarcă și în Danemarca, respectiv în Italia. În primul caz, se întâlnesc trei categorii de personal ce sunt angajate într-o funcție publică a administrației publice, respectiv:

Funcționarii

Personalul angajat pe baza convențiilor colective

Personalul angajat cu contracte de muncă individuale – aplicate înalților funcționari ce sunt renumerați în mod deosebit

În cel de-a doilea caz, odată cu așa numita relație de „privatizare” a relației de angajare specifică majorității funcționarilor publici, s-a trecut la reglementarea posturilor avându-se în vedere legislația muncii, puțini fiind numărul funcționarilor ce și-au menținut statutul dreptului public în administrație (înalții demnitari din ministere, judecătorii, diplomații, prefecții, profesorii universitari).

Nivelele administrative – Se cunoaște faptul că structurile unui stat influențează modul de organizare al unei administrații publice, în unele state europene aceasta fiind organizată avându-se în vedere nivelurile de guvernare.

Un bun exemplu în acest sens îl reprezintă Franța, în cadrul căreia administrația publică divizează funcțiile publice în:

Funcții publice teritoriale

Funcții publice spitalicești, ce includ așa numitele „corpuri” ori cadre ce sunt angajate fie la nivel local, fie la nivel regional

Și în cadrul administrației publice belgiene, se remarcă mai multe nivele de guvernare, ce generează funcții publice federale, funcții publice ale regiunilor/comunităților și funcții publice locale (dedicate municipalităților și provinciilor). Regiunile Bruxelles, Wallonia și Flandra, ca și comunitatea flamandă, comunitatea germanofonă și comunitatea franceză au propriile funcții publice, unele măsuri fiind însă aplicabile tuturor persoanelor ce funcționează ca funcționari publici pe teritoriul Belgiei.

În Suedia, se remarcă funcțiile publice centrale, funcțiile publice ale comunităților și funcțiile publice locale, în vreme ce în Finlanda se distinge guvernul local, ca și guvernul central. În Marea Britanie se remarcă de asemenea guvernul local și guvernul central, funcția publică (respectiv Civil Service) și forțele armate (respectiv military) subordonându-se administrației centrale.

În vreme ce administrația publică britanică include cu precădere serviciile sociale și poliția, funcțiile publice sunt dedicate agențiilor și personalului din cadrul diverselor ministere.

Sub-sectoarele – La nivel european, diversele administrații publice, ce sunt organizate în sectoare funcționale, se remarcă în state precum Italia, Irlanda, ca și în Țările de Jos, unde se întâlnesc sectoarele de stat și sectoarele administrației publice, respectiv funcția publică (ce include personalul din cadrul ministerelor centrale), apărarea, guvernul local, poliția, sănătatea publică, întreprinderile publice necomerciale, ca și învățământul.

La nivelul Uniunii Europene funcționează peste 40.000 de posturi în cadrul administrației publice, în care sunt încadrate persoane ce provin din 28 de state membre ale U.E., de organizarea concursurilor pentru selectarea personalului pentru posturile cu caracter permanent ori temporar ocupându-se E.P.S.O (Oficiul European pentru Selecția Personalului).

În cadrul administrației publice europene, un rol deosebit îl au funcționarii titulari, aceștia funcționând în cadrul majorității instituțiilor din Uniunea Europeană, respectiv în Parlamentul European, în Consiliul Uniunii Europene, în Comisia Europeană (deține cele mai multe posturi), în Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în Curtea de Conturi, în Comitetul Economic Social European, etc.

Cele mai multe state europene au ministere mari-integrate, Marea Britanie, Danemarca, Suedia și Finlanda incluzând ministere reduse (cu precizarea în cadrul primelor două state menționate se remarcă și ministere cu departamente destul de mari).

Un exemplu tipic pentru această categorie este reprezentat de Suedia, în care s-a remarcat încă din anul 1830 un adevărat sistem de agenții, în cadrul cărora este inclus un procent important din personalul din administrația centrală (98%).

În alte state, diversele agenții au fost incluse abia în ultimii ani, acesta fiind rezultatul procesului de modernizare, bazat pe ideea eficienței agențiilor în cadrul implementării în practică a diverselor politici, avându-se în vedere faptul că agențiile dobândesc un nivel al autonomiei financiare și de personal acceptabil.

Indiferent de instituția administrației publice europene, procedura selecției posturilor și tipurile contractelor propuse sunt identice, funcționarii titulari fiind împărțiți în mai multe grupe, respectiv:

Administratorii – A.D.

Asistenții –A.S.T.

Asistenții secretari – A.S.T./S.C.

Un rol deosebit în cadrul administrației publice europene este deținut de posturile de conducere dedicate nivelului mediu, acestea reprezentând așa numita „coloană vertebrală” a C.E., ele implicând nu doar cunoștințe multiple, o cultură generală, aptitudini speciale, ci și multiple calități de conducere în vederea motivării și orientării personalului din subordine, ca și a încurajării muncii în echipă.

Posturile de conducere de la nivel mediu implică:

Stabilirea, cât și evaluarea diverselor obiective ale subordonaților în cadrul dedicat programelor de lucru

Stabilirea și evaluarea strategiei globale dedicate direcției generale

Stabilirea obiectivelor principale pentru departamentul/unitatea proprie

Monitorizarea și evaluarea progreselor ce au fost înregistrate de către subordonați

Aceste posturi pot fi ocupate de persoanele ce deja lucrează ca și funcționari titulari în cadrul C.E., în cazuri justificate putându-se numi pentru posturile de șef unitate diverși candidați externi.

Ca urmare a reformei administrative realizată la nivelul C.E. s-a remarcat și impactul acesteia asupra carierei personalului de conducere (nivel superior și nivel mediu), persoanele care ocupă posturi de conducere la nivel superior fiind obligate să-și schimbe la cinci ani (exceptând unele situații deosebite) postul.

De asemenea, tot la un interval de cinci ani, și persoanele ce ocupă posturile de șefi de unitate sunt încurajate să își găsească noi posturi, în paralel fiind introdus și un sistem dedicat evaluării periodice. Ca urmare a acestor modificări, persoanele ce ocupă posturi de conducere (nivel superior sau nivel mediu) în instituțiile europene pot avansa mult mai ușor în carieră.

CAPITOLUL 1. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND FUNCȚIA PUBLICĂ ȘI FUNCȚIONARUL PUBLIC EUROPEAN

STATUTUL FUNCȚIONARILOR COMUNITĂȚILOR EUROPENE

Cadrul instituțional

În cadrul numeroaselor organisme din cadrul Comunității Europene, își desfășoară activitatea o serie întreagă de agenți ce sunt supuși unor norme speciale, de natură statutară, cu mențiunea că actualul statut al funcționarilor publici europeni a reușit să înlocuiască statutul aferent funcționarilor publici europeni, ca și regimul ce era direct aplicabil agenților Comunității Economice Europene, respectiv ai Comunității Economice a Energiei Atomice, avându-se în vedere art. 212 al C.E.E., respectiv al art. 186 al C.E.E.A., așa cum acesta se regăsește în publicația J.O.C.E. din anul 1962.

Întreg personalul ce făcea parte din cadrul instituțiilor Comunitare, anterior Tratatului de fuziune, s-a aflat sub influența diverselor protocoale dedicate nu doar privilegiilor și imunităților aplicabile acestora, dar și regimurilor convenționale, specifice fiecărei Comunități.

Ca urmare a faptului că respectivele comunități, anterior menționate, nu s-au instituit în mod simultan, s-a ajuns la existența suprapunerii mai multor categorii de agenți, fiecare dintre acestea supunându-se unor regimuri total diferite.

În plus, prin intermediul prevederilor regăsite în conținutul articolului 24 al Tratatului de fuziune, s-a reușit definirea regulamentului personalului unic comun pentru toate instituțiile de la nivel comunitar, unificarea tuturor normelor de tip statutar realizându-se prin intermediul Regulamentului C.E.E. nr. 259/29.02.1968, cu ulterioarele modificări și completări.

La nivelul fiecărui organism comunitar se regăsește existența unui politici proprii a personalului, aceasta având la bază statutul ce este comun pentru totalitatea funcționarilor publici europeni. Iar în cadru funcției publice comunitare se reușește reunirea tuturor funcționarilor și agenților ce fac parte din cadrul întregii structuri comunitare ori care se poziționează la periferia acesteia, cele mai edificatoare exemple fiind Centrul European de dezvoltare și formare profesională, Fundația europeană pentru amelioarea condițiilor de viață și de muncă, dar și Institutul Universitar European,.

În domeniul dedicat regimului funcției publice europene, intervenția unei reglementări cu valoare de statut nu a rămas fără consecințe, principalul efect constând în plasarea respectivei funcții publice comunitare în cadrul categoriei funcțiilor catalogate ca fiind „închise”.

În cadrul acestui subcapitol al prezentei lucrări de diplomă se impune a se menționa că sistemul poate fi perceput ca fiind similar funcției publice din Germania ori din Franța, state în cadrul cărora funcționarii publici dețin titularizarea pe posturile ocupate, aceștia bucurându-se și de vocație în cadrul respectivei cariere.

Astfel, la o simplă analiză a literaturii de specialitate, se poate sesiza faptul că, în ciuda faptului că definirea noțiunii funcției publice se poate constitui într-un proces facil, prin prisma noțiunilor regăsite la nivelul diverselor sisteme de drept ale Uniunii Europene, noțiunea exactă a termenilor nu poate fi regăsită cu fidelitate, tocmai în contextul dificultății dedicate realizării unor traduceri cât mai exacte.

Spre exemplificare, în cazul Franței, noțiunea funcției publice, respectiv fonction publique este exemplificată prin intermediul noțiunii civil service, respectiv a serviciului civil, la nivelul Regatului Unit al Marii Britanii, în vreme ce pe teritoriul austriac acesta este regăsită în termenul offentlicher Dienst, ce se constitui într-un serviciu public.

Se remarcă, de asemenea, faptul că funcția publică se dovedește a fi aproximativ sinonimă personalului administrativ, în state precum Belgia, Portugalia, Spania, Irlanda, Grecia, Olanda, dar și în Franța, în vreme ce în alte state ale Uniunii Europene, printre care Luxemburgul, Germania, dar și Austria se constată o anumită delimitare la nivelul funcționarilor ce au statutul dreptului public și diverșii lucrărilor și angajați din cadrul administrației publice locale, aceștia supunându-se diverselor reguli ale dreptului.

Realizând analiza principalelor reglementări dedicate funcției publice, ca și funcționarilor publici la nivelul diverselor state ale Uniunii Europene, pot fi sesizate o serie întreagă de asemănări semnificative, dar și deosebiri, procesul dedicat identificării comparațiilor existente între diversele modalități prin intermediul cărora state precum Franța și Austria înțeleg să își instituie normele specifice ce sunt aplicabile nu doar funcției publice, ci și funcționarilor publici fiind de natură a stabili existența unui anumit model considerat a fi ideal în definirea, respectiv reglementarea funcției publice.

Demn de menționat este faptul că, în situația existenței acestui model, acesta poate fi implementat în marea majoritate a sistemelor administrative locale de la nivelul spațiului european comun, cu precădere în cadrul sistemelor ce și-au propus realizarea unor reforme semnificative în domeniu dedicat funcției publice, respectiv al funcționarilor publice.

Așa se face faptul că la nivelul administrației publice locale din Franța, o atenție deosebită este acordată naturii contractuale dedicate funcției publice, prin intermediul jurisdicției caracteristice Consiliul de stat din această țară reușind să stabilească modalitatea determinării a caracterului administrativ specific diverselor contracte de angajare pentru întreg personalul regăsit în administrația publică.

Mai precis, prin intermediul unor decizii rămase celebre (acestea datând din anul 1954) s-a reușit statuarea caracterului administrativ, ca și determinarea calității agentului public în cadrul diverselor contracte ce le conferă persoanelor incluse în categoria personalului angajat așa numita funcție a participării directe la executare serviciului administrativ, respectiv a executării propriu zise a acestuia.

La nivel doctrinar, acest aspect s-ar putea transpune în existența contractelor ce le încredințează respectivilor agenți diversele funcții ce corespund specialității respectivului serviciu public.

În cadrul statului francez, în ciuda faptului că diversele tradiții ce privesc funcția publică s-au remarcat anterior derulării celebrei Revoluții franceze din anul 1789, iar pe parcursul anilor Camerele Parlamentului au reușit să examineze periodic o serie întreagă de propuneri din sfera legislativului, abia în cursul anului 1946 s-a reușit adoptarea primului statut dedicat funcției publice, la nivel oficial.

La polul opus se poziționează Austria, care fiind cunoscută drept stat federal, se remarcă prin numărul redus al funcționarilor publici ce sunt angajați la nivelul diverselor agenții federale, ca și al guvernului federal.

Astfel, se remarcă realizarea unei distincții clare între funcționarii ce sunt supuși statutului dreptului public de tip unilateral și lucrătorii, respectiv angajații pe bază de contract.

Mai precis, această distincție are la bază diferențele sesizate între funcțiile publice, mai precis numai funcționarii publici au posibilitatea de a exercita diversele prerogative ale puterii publice ori atribuțiile dedicate satisfacerii interesului general, impunându-se ca aceste funcții să fie asumate de către respectivii funcționari publici, în situația în care activitățile derulate se caracterizează printr-un caracter de tip permanent.

În acest context, pe bună dreptate se poate susține că la nivelul fiecărui stat al Uniunii Europene se poate regăsi statutul juridic ce le este particular diverșilor funcționari publici, acesta fiind supus totalității regulilor aferente dreptului public, el incluzând totalitatea dispozițiilor legislative, ca și pe cele regulamentare. Acest statut juridic ce le este particular funcționarilor publici se constituie în dreptul funcției publice, ce este distinct în raport cu dreptul muncii.

În cadrul dreptului din Franța, se remarcă faptul că stagiarii nu au calitatea de funcționari publici, acestora nefiindu-le aplicabil statului general aferent funcției publice, ci numai anumite reguli speciale.

Cu toate acestea, noțiunea stagiarului nu se dovedește a fi specifică dreptului francez în exclusivitate, în cele mai multe dintre statele Uniunii Europene impunându-se necesitatea realizării unei anumite perioade de stagiu înaintea numirii efective în funcțiile publice respective.

Cu excepția Franței (dar și a Portugaliei și Spaniei), în cele mai multe dintre statele Uniunii Europene (incluzând și Austria) stagiarii sunt percepuți a fi funcționari publici, ei bucurându-se de toate prevederile acestui statut, exceptându-l pe cel aferent garantării funcției publice.

Se remarcă faptul că în Austria, cel puțin la modul formal există o serie întreagă de tipuri ale funcțiilor publice, fiecare dintre acestea fiind specifice landurilor existent, acestora adăugându-li-se și funcțiile publice federale.

Cu toate acestea, se remarcă existența unor similitudini între statutul funcțiilor publice federale și respectivele dispoziții-cadru ce determină conformarea respectivelor statute ale landurilor. În plus, funcționarii publici, sub prisma juridicului, sunt integrați respectivei funcții publice din cadrul landului din care aceștia fac parte.

De cealaltă parte, în Franța se realizează distincția clară dintre funcțiile publice ce sunt supuse legii dedicate drepturilor funcționarilor publici, ca și obligațiilor acestora și magistrații și militarii ce se supun, fiecare dintre aceștia diverselor reglementări specifice.

La nivelul statului francez, se remarcă faptul că statutul aferent funcției publice se constituie într-o codificare a principiilor, urmare a existenței acestui statut reușindu-se evitarea eventualelor confuzii realizare între un agent și respectiva funcție pe care acesta o reprezintă.

În plus, este cunoscut faptul că, în cadrul procesului dedicat consolidării și dezvoltării unei administrații publice cât mai eficientă, caracterizată de un grad maxim de transparență și orientată spre cetățeni, toate statele Uniunii Europene s-au preocupat în ultimii ani de promovarea și respectiv introducerea în cadrul sectorului public a diverselor elemente specifice managementului calității, sens în care au fost elaborate și ulterior implementate o serie întreagă de proiecte de reformarea sectorului public, principal obiectiv al acestora constând în implementarea managementului calității la nivelul sectoarelor publice.

T.Q.M. – Managementul Calității Totale a fost implementat în faza inițială în cadrul sectorului privat, principalul obiectiv al acestuia constând în maximizarea rezultatelor obținute în cadrul afacerilor derulate de diverși întreprinzători, prin intermediul unei monitorizări integrale, completată de o estimare a cumului de activități ce erau derulate la nivelul unei organizații.

În domeniul conceptual, se impune a se menționa faptul că noțiunea calității nu reprezintă un element de noutate în cadrul administrației publice, aceasta fiind un element caracteristic al administrației publice încă in perioada de început a modernului stat administrativ, ea fiind asociată corectitudinii formale, respectării procedurilor și a normelor, ca și fiabilității, pe fondul eliminării deciziilor de tip arbitrar.

Momentul apariției conceputului calității în cadrul administrației publice este strâns legat de necesitatea așa numitului „impuls pentru calitate” ce a început să se impună încă de la finele secolului trecut, treptat calitatea reușind să se impună drept „termen de referință” în cadrul retoricii contemporane.

Astfel, în mod gradual, calitatea a ajuns să se poziționeze în topul priorităților statelor europene în domeniul dedicat modernizării adminitrative, ea reprezentând și un subiect de actualitate și în caderul „sferei O.C.D.E”, moment în care Managementul Calității Totale a început să fie perceput drept un instrument de tip „holistic”, ce s-a impus ulterior și la nivelul sectorului administrativ.

De-a lungul anilor, conceptului calității i-au fost conferite numeroase definții, dintre care merită amintite:

Calitatea reprezintă o îmbunătățire a „modului de a guverna”, în paralel cu eficientizarea diverselor acțiuni publice

Caracterul reprezintă un caracter adecvat sau o oportunitate

Calitatea reprezintă ansamblul standardelor și caracteristicilor produsului, prin raportare la capacitățile acestuia de a satisface toate necesitățile cunoscute ori presupuse

Calitatea reprezintă nivelul la care complexul caracteristicilor ajung să satisfacă cerințele impuse, nivel ce poate fi de mai multe tipuri, respectiv poor (slab), good (satisfăcător) sau excellent (foarte bun)

În domeniul dedicat standardelor calității, se remarcă o limitare a cunoștințelor clienților, inclusiv în cazul statelor în cadrul cărora informările privind acestea se poziționează în topul listei priorităților.

Conform O.E.C.D., în cadrul oricărei organizații ce face parte din sectorul public, calitatea serviciilor oferite are o importanță deosebită, motiv pentru care, pentru obținerea peformanțelor, se impune elaborarea și implementarea unor strategii dedicate managementului calității.

În domeniul managementului calității se remarcă mai multe caracteristici, dintre care amintim:

Calitatea implică responsabilizarea, ca și implicarea tuturor membrilor dintr-o organizație

Calitatea poate fi definită numai de către clienți

Calitatea are drept principal obiectiv obținerea satisfacției clienților

Calitatea are capacitatea de a influența toate activitățile unei organizații

În domeniul dedicat evaluării funcționabilității instituțiilor din administrația publică se remarcă C.A.F., un instrument dezvoltat de statele Uniunii Europene în perioada 1999-2000, drept cadru comun al evaluării administrației publice (incluzând și îmbunătățirea activității acesteia) ce are la bază diverse concepte fundamentale, cărora le-au fost adăugate criteriile de evaluare și diagrama caracteristice modelului E.F.Q.M.

C.A.F. conferă cadrul facil, gratuit și simplist auto-evaluării diverselor organizații publice de la nivelul statelor Uniunii Europene, prin intermediul său reușindu-se folosirea bunelor practici în domeniu, ca și a evaluărilor E.I.P.A. (tip benchmarking).

Se impune a se menționa și faptul că procesul dedicat activității de promovare la nivelul administrației publice nu poate fi confundat cu procesul de implementare a modernizării administrației publice, cele mai multe dintre reformele în domeniu fiind caracterizate de un anumit defazaj între principiile teoretice și implementările practice ale acestora.

S-a remarcat faptul că strategile de implementarea acestui proces, ca și intensitatea acestuia au diferit de la un stat la altul, acestea fiind influențate direct de un complex de factori, dintre care se remarcă tradiția administrativă și juridică la nivel național, ca și gradul centralizării efective.

În cadrul strategiilor de reformarea administrației publice s-a avut în vedere identificarea, respectiv elaborarea principalelor măsuri dedicate asigurării modernizării instituțiilor din administrația publică, ca și o optimizare a procesului decizional, în paralel cu îmbunătățirea considerabilă a managementului calității resurselor umane.

Conform prevederilor alin.1, art.9 din cadrul proiectului acordului de aderare, Uniunea Europeană și-a luat angajamentul de a respecta, în limitele competențelor care îi revin:

Prevederile art. 1 – art. 6 din cadrul Acordului european vizând persoanele ce sunt participante la diverse proceduri în fața instanței C.E.D.O. – ce a fost încheiat în martie 1996 la Strasbourg

Prevederile art. 1- art. 19 din cadrul Acordului general vizând privilegiile, ca și imunitățile C.E. – încheiat în 1949 la Paris

Prevederile art. 2 – art. 6 din cadrul Protocolului adițional la Acordul privind privilegiile, ca și imunitățile C.E. – 1952, Strasbourg

Prevederile art. 1- art. 6, din cadrul celui de-al șaselea Protocol Adițional al Acordului privind privilegiile, ca și imunitățile C.E. – 1966, Strasbourg

Așa cum este menționat și în cadrul Avizului Curții de Justiție, în conformitate cu jurisprudența constantă a acesteia, drepturile fundamentale sunt considerate ca făcând parte integrantă din cadrul principiilor generale aferente dreptului Uniunii Europene, respectiv „fundamental rights form an integral part of the general principles of EU law”.

Tocmai din aceste considerente, Curtea de Justiție a Uniunii Europene are în vedere atât diversele tradiții de natură constituțională comună ale statelor membre ale Uniunii Europene, cât și diversele indicații ce îi sunt conferite de către multitudinea instrumentelor internaționale în domeniul protecției drepturilor omului, instrumente la care statele sale membre fie au cooperat, fie au aderat.

În acest context, Curtea de Justiție a precizat faptul că C.E.D.O. îi revine o semnificație deosebită, sublinierea fiind menționată în cadrul mai multor Hotărâri, codificarea jurisprudenței fiind realizată și de către fostul art. F (alin.2) din cadrul Tratatului privind Uniunea Europeană, ulterior modificat în art. 6 (alin.2), respectiv „The Union shall accede to the European Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms. Such accession shall not affect the Union's competences as defined in the Treaties”.

Despre necesitatea respectării drepturilor fundamentale ale omului s-a făcut vorbire constant în cadrul instanței Curții de Justiție a Uniunii Europene, jurisprudența acesteia fixând diversele norme de protecție, ce au la bază numeroase izvoare de drept, cum ar fi:

Dispozițiile aferente tratatelor Uniunii Europene

Dispozițiie Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene

Diversele convenții internaționare în cadrul cărora se fac trimiteri la drepturile fundamentale ale omului – cu precădere Convenția de la Geneva și Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului

Drepturile fundamentale ce decurg din diversele tradiții comune constituționale ale statelor membre ale Uniunii Europene

Complexitatea instrumentelor juridice de tip internațional, instrumente la care toate statele membre ale Uniunii Europene sunt membre, ca și instrumentele din care Uniunea Europeană este parte

Curtea de Justiție a Uniunii Europene are capacitatea de a examina atât compatibilitatea legislației ce este adoptată de către Uniunea Europeană în materia drepturilor fundamentale ale omului, cât și compatibilitatea tuturor măsurilor ce sunt luate la nivelul național al statelor membre ale Uniunii Europene, în aplicarea legislației Uniunii Europene, ori pentru respectarea dreptului Uniunii Europene.

În ceea ce privește jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în materia drepturilor fundamentale ale omului, aceasta a cunoscut o dezvoltare deosebită ca urmare a pronunțărilor formulate în diverse cauze, ca titluri preliminare (conform art. 267 din cadrul Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene).

De asemenea, Curtea de Justiție a Uniunii Europene interpretează legislația aferentă Uniunii Europene în materia drepturilor fundamentale, în vederea asigurării aplicării acesteia în mod similar în cadrul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, în paralel fiind soluționate diversele litigii de natură juridică semnalate între diversele instituții europene și guvernele statelor membre

În anumite situații, Curtea de Justiție a Uniunii Europene poate să fie sesizată și de către diverse persoane juridice, de organizații ori întreprinderi care inteționează să introducă o acțiune îndreptată împotriva unei anumite instituții a Uniunii Europene, instituție pe care o suspectează de încălcarea drepturilor fundamentale ale omului.

În ceea ce privește importanța pe care o reprezintă jurisprudența Curții Europene de Justiție în domeniul materiei protecției drepturilor fundamentale ale omului, aceasta a fost marcată de-a lungul anilor de interpretări diferite.

Astfel, s-a remarcat trecerea de la refuzul de a aplica diversele reguli juridice ce vizau drepturile fundamentale ale omului la o ulterioară acceptare indirectă a acestora, gradual semnalându-se trimiteri la jurisprudența C.E.D.O., și implicit statuarea diverselor reguli proprii în materia dreptului comunitar.

Prima limitare a puterii de interpretare a Curții de Justiție a Comunităților Europene a fost sesizată încă din anul 1957, în celebrul caz „Geitling Ruhrkohlen-Verkaufsgesellschaft e.a”, în cauza „Stork & Cie” C.J.C.E. respingând aplicarea principiilor din domeniul meteriei drepturilor omului. În opinia Înaltei Curți de Justiție, aceste drepturi au fost considerate ca fiind parte integrantă din cadrul dreptului național, respectiv a dreptului german.

Astfel, Curtea Europeană de Justiție a dat interpretare în cadrul limitelor tratatelor Comunității Europene și nu în viziunea dreptului național al unui stat membru, aceasta neputându-se pronunța printr-o raportare la adresa dreptului constituțional al statului membru în cauză (în speță, al Republicii Federale Germania).

În condițiile ne-aderării Uniunii Europene la C.E.D.O., Curtea de Justiție a Uniunii Europene continuă să se pronunțe în cauze privind interpretarea diverselor legislații ale instanțelor naționale ale statelor membre ale Uniunii Europene (hotârâri preliminare), instanțe ce au obligația de a garanta aplicarea corectă a legislației Uniunii Europene, dar în cadrul cărora există riscul unei interpetări legislative eronate.

De asemenea, Curtea de Justiție a Uniunii Europene veghează la modul în care se respectă legislația europeană, intervenind în cazul în care constată o neîndeplinire a obligațiilor ori proceduri de infringement, acțiunile fiind formulate împotriva unui guvern al unui stat membru UE, stat care nu respectă obligațiile ce îi sunt prevăzute prin intermediul legislației europene a drepturilor fundamentale.

În cadrul Avizului 2/94 – EU:C:1996/140, respectiv în cuprinsul pct.34, respectiv pct. 35, Curtea de Justiție menționa faptul că, la stadiul dreptului comunitar ce era în vigoare în acel moment, Comunității Europene nu îi revenea competența aderării la C.E.D.O.

În fapt, respectiva aderare ar fi putut genera o modificare radicală a regimului comunitar dedicat protecției drepturilor omului, prin prisma:

Inserării în cadrul Comunității Europene a unui sistem internațional de tip instituțional distinct

Integrării complexului dispozițiilor aferente acestei convenții în cadrul ordinii juridice comunitare

Funcția publică la nivel european

La nivelul Uniunii Europene se remarcă prezența personalului variat, cu pregătire în numeroase domenii, în funcții de diversele prevederi regăsite la nivelul actelor normative elaborate în domeniu, în contextul cărora este conturat și dreptul funcției publice europene.

Astfel, în conținutul Cărții Albe a Uniunii Europene se remarcă enumerarea principiilor administrației publice comunitare, o atenție specială fiind acordată, așa cum s-a menționat deja în cuprinsul prezentei lucrări de diplomă, calității serviciilor ce sut oferite cetățenilor europeni, dar și transparenței acestora, în paralel cu asigurarea independenței funcționarilor publici comunitare, ca și cu angajarea dedicată răspunderii acestora, în raport cu comiterea unor fapte ce sunt pedepsite de lege.

Prin funcție publică europeană se înțelege complexul atribuțiilor, ca și al responsabilităților pe care legea le stabilește în mod strict, în vederea realizării tuturor prerogativelor aferente puterii publice de către autoritățile administrației publice centrale, a celei locale, ca și a autorităților administrative de tip autonom.

În ceea ce privesc condițiile dedicate accesului la o funcție publică de tip comunitar, acestea diferă în funcție de demnitatea publică, respectiv postul vizat, la nivel general constatându-se prezența unor:

Condiții generale, precum:

Naționalitatea – ce presupune ca fiecare candidat să provină dintr-un stat membru al Uniunii Europene

Capacitatea de exercițiu – aceasta trebuie să fie una deplină, ea desemnând aptitudinea candidaților de a-și exercita totalitatea drepturilor, în paralel cu asumarea obligațiilor, incluzând și răspunderea faptelor comise în cadrul derulării activităților aferente, în contextul prevăzut de legislația în vigoare

Moralitatea, nivelul de corectitudine – care se impun a se manifesta în cadrul tuturor relațiilor de serviciu pe care le are funcționarul comunitar, cu mențiunea că la baza aprecierii moralității stă, în primă fază, și extrasul cazierului judiciar, așa cum acesta este definit de legislație

Cunoașterea de tip aprofundat a unei limbi oficiale a Comunității Europene, în paralel cu cunoașterea de tip satisfăcător a unei alte limbi din cadrul U.E.

Promovarea concursului ce este organizat în vederea ocupării funcției publice comunitare vacante

Aptitudini fizice – conform cerințelor prevăzute în legislație privind exercitarea atribuțiilor de serviciu (cu mențiunea că această condiție este aplicabilă și persoanelor ce prezintă forme diverse de handicap ori anumite infirmități, ea nefiind de tip discriminatoriu)

Condiții speciale, în categoria cărora se remarcă diverse cerințe specifice anumitor posturi, acestea putând să vizeze un anumit nivel al studiilor, experiența, ca și vechimea în anumite funcții, etc

Funcționarul public european. Trăsăturile acestuia.

Prin definiție, funcționarul public european este „orice persoană care a fost numită în condițiile prevăzute de acest statut, într-o funcție permanentă dintr.una din instituțiile Comunității, printr.un act scris al autorității investite cu puterea de numire de această instituție”. Conform prevederilor existente la nivelul spațiului comun european, orice persoană ce a fost eliberată dintr-o anumită funcție publică, este inclusă în cadrul corpului de rezervă al funcționarilor publici, aceasta menținându-și calitatea funcționarului public comunitar.

În ceea ce privesc trăsăturile funcționarului public comunitar, în conformitate cu prevederile regăsite la nivelul legislației anterior menționate, se remarcă faptul că:

Orice funcționar public comunitar ocupă o anumită funcție publică la nivelul diverselor instituții ale Uniunii Europene

Numirea funcționarului public se realizează în cadrul unei funcții publice de tip permanent

În vederea dobândirii acestui statut, funcționarul public comunitar trebuie să îndeplinească totalitatea condițiilor pe care legea le prevede

Numirea în funcție a funcționarului public european este realizată, prin intermediul unui act, semnat de autoritatea cu responsabilități în domeniu

Statutul funcționarilor publici comunitari este aplicabil și personalului angajat la nivelul diverselor instituții ale Uniunii Europene, în regim de tip contractual

1.3.1 Clasificarea funcționarilor publici europeni

Conform legii, totalitatea posturilor ce sunt reglementate în cadrul Statutului funcționarilor publici se delimitează, în raport de natura funcțiilor, ca și a importanței acestora, în:

A.D. – grupa funcțiilor administratorilor, ce include un număr de 12 grade, acestea fiind corespunzătoare nu doar funcțiilor de conducere, funcțiilor de studiu și funcțiilor de concepție, ci și funcțiilor științifice și inclusiv celor de natură lingvistică

A.S.T. – grupa funcțiilor asistenților, ce include un număr de 11 grade, ce sunt corespunzătoare atât funcțiilor de tip executiv, cât și celor tehnice

A.S.T./S.C. – grupa funcțiilor secretarilor și personalui administrativ, incluzând un număr de 6 grade, ce corespund funcțiilor de tip administrativ, ca și funcțiior de tip secretariat

În cazul oricărei numiri în postul de funcționar public comunitar, se impun o serie întreagă de condiții de tip minim, respectiv:

În cazul grupei de funcții de tip A.S.T., ca și pentru categoria A.S.T./S.C.:

Nivelul studiilor superioare, cu diplomă de absolvire

Nivelul studiilor medii, cu diplomă de absovire, acestea permițînd accederea la învățământul superior, ca și experiență profesională de minim trei ani

Formarea profesională/experiența profesională, la un nivel echivalent

În cazul grupei de funcții A.D., gradul V și gradul VI:

Nivelul studiilor corespunzător ciclului complet al studiilor universitare de minim trei ani (cu diplomă de absolvire)

Formarea profesională echivalentă, în funcție de interesele poziției ocupate

În cazul grupei de funcții A.D., gradele VII-XVI:

Nivelul studiilor corespunzător ciclului complet al studiilor universitare de minim patru ani ori mai mult (cu diplomă de absolvire)

Nivelul studiilor să fie corespunzător ciclului complet al studiilor universitare (cu diplomă de absolvire) și experienței profesionale corespunzătoare de minim 1 an, în situația în care durata studiilor universitare este de minim trei ani

Formarea profesională echivalentă, în situația în care se justifică acest aspect, prin prisma interesului funcției

1.3.2 Locul și rolul funcționarilor europeni la nivelul comunității

Conform prevederilor regăsite la nivelul legislației europene, funcționarii publici europeni exercită un rol de tip executiv, în cadrul funcțiilor deținute fiind executate diversele sarcini și atribuții ce le sunt atribuite, conform legii, de diversele autorități politice de la nivel comunitar, cu competențe în domeniu. O atenție specială este acordată funcționarilor publici europeni ce execută atât deciziile și atribuțiile venite din partea superiorilor ierarhici, în paralel aceștia implicându-se în mod efectiv și în elaborarea diverselor acte normative, decizii sau prevederi legislative (cu mențiunea că la nivelul fiecărui stat al Uniunii Europene se pot regăsi o serie întreagă de tradiții dedicate funcțiilor publice).

1.3.3 Regimul juridic al funcționarilor europeni

Asemenea totalității personalului regăsit la nivelul Uniunii Europene, funcționarii europeni se supun mai multe reglementări, dinre care amintim reglementărilor:

De tip general, acestea fiind aplicabile în mod exclusiv funcționarilor

De tip specific, acestea fiind aplicabile unor anumite categorii de funcționari comunitari, cel mai bun exemplu fiind cel al funcționarilor din statele membre ale Uniunii Europene

Diverse, aplicabile funcționarilor comunitari, în plus prevederilor Statutului

Aferente Consiliului Europei, ca și cele ale Comisiei Europene, ce se aplică nu doar funcționarilor europeni, ci și unor categorii de agenți

Ce sunt adoptate de către diversele instituții ale Uniunii Europene, de comun acord, acestea fiind aplicabile nu doar funcționarilor publici comunitari, ci și unor categorii de agenți

CAPITOLUL 2. RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A FUNCȚIONARULUI PUBLIC EUROPEAN

În contextul definit de dreptul comunitar, se remarcă faptul că întreg cadru normativ dedicat funcției publice comunitare a fost în mod direct influențat de reforma administrativă realizată la nivelul Uniunii Europene începând cu anul 2000, ulteror adoptării Cărții Albe de către Comisia Europeană, în conținutul căreia sunt evidențiate totalitatea principiilor administrației publice europene, cu sublinierea importanței conferite de:

Calitatea tuturor serviciilor ce le sunt oferite cetățenilor europeni

Gradul independenței funcționarilor publici europeni

Angajarea răspunderii funcționarilor publici europeni pentru totalitatea faptelor pe care aceștia le-au comis

Gradul de eficiență și de transparență a servicilor publice ce sunt prestate cetățenilor europeni, de către totalitatea funcționarilor publici europeni

În situația în care un funcționar public comunitar ori un fost funcționar public nu își îndeplinește obligațiile, așa cum acestea îi revin în condițiile legii, fie din intenție, fie din neglijență, acesta urmează să răspundă (conform legislației în vigoare), el fiind pasibil de o serie întreagă de sancțiuni de ordin disciplinar.

În situația în care diverselor autorități ce sunt împuternicite să determine numiri ori dacă este adusă la cunoștința Oficiului European Antifraudă (O.L.A.F.) diversele elemente probatoare vizând o eventuală neîndeplinire a obligațiilor ce îi revin de către un funcționar public, acestea au posibilitatea de a demara anchete administrative în vederea verificării respectivelor abateri presupuse.

Urmare a unei anchete ce este condusă de către O.L.A.F., în situația în care se constată existența posibilității unei implicări de tip personal a unui funcționar public comunitar ori implicarea unui fost astfel de angajat în cadrul diverselor instituții ale Uniunii Europene, aspectul îi este adus la cunoștință respective persoane doar în condițiile în care acest aspect nu are capacitatea aducerii de atingeri derulării în bune condiții a respectivei anchete.

De asemenea, la finalul oricărei anchete, anterior formulării unor concluzii, se impune necesitatea ca respectivului funcționar public comunitar ce a făcut obiectul acesteia să i se ofere posibilitatea prezentării diverselor observații privind respectivele fapte ce îi sunt imputate (cu mențiunea că în cadrul concluziilor anterior menționate urmează să se facă referiri la respectivele observații ale funcționarului public).

În cazul în care se impune necesitatea menținerii secretului absolut în cazul derulării unor anchete speciale ce privesc un funcționar public european și dacă se impune necesitatea recurgerii la diversele proceduri dedicate anchetei și care intră în sfera de competență a autorităților judiciare ale statelor membre, se poate amâna invitația adresată funcționarului public comunitar privind prezentarea observațiilor, numai în acord comun cu respectiva autoritate ce are imputernicirea facerii numirilor.

Într-o astfel de situație nu se poate iniția nici un fel de procedură de tip disciplinar decât după ce i s-a oferit posibilitatea respectivului funcționar public comunitar să își prezinte respectivele observații vizând ancheta în care acesta este implicat.

În situația în care, urmare a unei anchete ce este condusă de către O.L.A.F., diversele acuzații ce au fost formulate la adresa unui funcționar public comunitar se dovedesc a nu fi întemeiate, respectiva anchetă urmază să fie finalizată, în absența luării vreunei măsuri.

Decizia este luată de către directorul O.L.A.F., care are obligația să îi comunice, în scris, această măsură, atât funcționarului public european ce a fost cercetat, cât și instituției din care acesta face parte.

În această situație, funcționarul public comunitar are posibilitatea de a solicita ca respectiva decizie ce a fost luată la adresa sa să fie introdusă în cadrul dosarului personal.

În restul anchetelor administrative ce sunt realizate, se remarcă implicarea autorității ce este imputernicită să realizeze numiri, aceasta aducând la cunoștința funcționarului public direct interesat faptul că respectiva ancheta s-a finalizat, cu comunicarea tuturor concluziilor aferente concluziilor raportului de anchetă.

Demn de menționat este faptul că, la cererea funcționarului public comunitar ce a făcut obiectul anchetei, autoritatea are capacitatea protejării diverselor interese legitime aferente terților, ca și a documentelor ce sunt în directă legătură cu totalitatea acuzațiilor ce au fost formulate în respectivul caz.

Ulterior comunicării către funcționarul public comunitar a tuturor documentelor ce sunt incluse în dosarul cauzei, ca și ulterior audierii acestuia, având în vedere respectivul raport de anchetă, autoritatea anterior menționată are capacitatea:

Deciderii asupra faptului că totalitatea acuzațiilor ce au fost formulate la adresa respectivului funcționar public comunitar nu sunt intemeiate – în această situație respectiv funcționar public urmează să fie în scris informat privind respectiva decizie

De a decide, inclusiv în situația constatării neîndeplinirii obligațiilor ce i-au revenit funcționarului public comunitar ori a prezumției neîndeplinirii obligațiilor de căre acesta, oportunitatea omiterii luării ueni sancțiuni disciplinare, caz în care, dacă apreciază, poate acorda acestuia un avertisment

De a decide asupra oportunității inițierii unei proceduri de tip disciplinar la adresa funcționarului public european

Deciderii inițierii unei proceduri de tip disciplinar a funcționarului public în fața unei comisii de disciplină, așa cum aceasta este instituită

În ceea ce privește comisia de disciplină, aceasta:

Este constituită la nivelul fiecărei instituții (exceptând situația în care mai multe instituții iau decizia instituirii unei comisii comune de disciplină, după cum este menționat în lege). În cazul oricărei comisii de acest gen, minim unul dintre membrii (cu mențiunea că poate să fie inclusiv președintele) nu este inclus în respectiva instituție în care se constituie comisia de disciplină

Este alcătuită dintr-un președinte, ca și dintr-un număr de patru membri permanenți, aceștia putând să fie înlocuiți de către membri supleanți

În situația în care într-o speță este vizat un funcționar public european ce are gradul până la A.D. 13, din respectiva comisie de disciplină vor face parte doi membri suplimentari, ce trebuie să aparțină grupei de funcții similare cu cea pe care o are funcționarul public supus procedurii disciplinare, ca și să dețină grad similar cu acesta

În toate situațiie în care nu sunt supuși răspunderii disciplinare funcționari publici comunitari ce au grad A.D. 16 ori A.D. 15, respectivii membrii permanenți ce fac parte din comisia de disciplină, ca și membrii supleanți ai acesteia vor fi numiți din categoria funcționarilor publici omunitari ce dețin minim grad A.D. 14

În situațiile în care sunt implicați funcționari publici europeni ce au grad A.D. 16 ori grad A.D. 15, în cadrul comisiei se vor numi membrii, ca și membrii supleanți ce sunt funcționari publici europeni care au un grad A.D. 16

În ceea ce privesc sancțiunile disciplinare ce pot fi aplicate funcționarului public comunitar, acestea sunt realizate numai de către autoritatea ce este imputernicită cu numirile, sancțiunile putând avea mai multe forme, respectiv:

Avertismentul scris

Mustrarea

Suspendarea avansării respectivului funcținar public comunitar în treaptă pentru o perioadă ce poate varia, respectiv de la o lună la douăzeci și trei de luni

Retrogradarea funcționarului în treaptă

Retrogradarea temporară a funcționarului public, pe o perioadă ce poate varia în intervalul 15 – 365 zile

Retrogradarea funcționarului public comunitar în cadrul grupei de funcții aceleiași

Încadrarea funcționarului public într-o grupă inferioară de funcții, fie că aceasta este cu retrogradare sau fără

Destituirea funcționarului public comunitar din funcția pe care acesta o deținea, destituirea putând să fie, după caz, însoțită sau nu de o:

Reducere de tip pro tempore a pensiei acestuia

Reținere, pe o perioadă de tip determinat, din cadrul prestației de invaliditate, în absența extinderii efectelor acestei sancțiuni și la nivelul succesorilor în drepturi ai respectivului funcționar public. În astfel de situații, se impune a se menționa faptul că venitul fostului funcționar public nu poate să fie sub valoarea minimului subzistenței (așa cum acesta este menționat de lege), el putând fi majorat cu alocații de tip familial, după caz

În situația funcționarului public european ce este pensionat, ca și a funcționarului public ce se bucură de o prestație de invaliditate, respectiva autoritate ce este împuternicită să realizeze numiri poate să decidă asupra efectuării unei rețineri fie din pensie fie din cadrul prestației de invaliditate, într-un interval de timp determinat, în absența extinderii efectelor respectivei sancțiuni și la nivelul respectivilor succesori în drepturi ai funcționarului public comunitar.

În aceste condiții, ca și în cazul anterior menționat, respectivul venit al funcționarului public comunitar nu poate să fie sub valoarea minimului subzistenței (așa cum acesta este menționat în lege), el putând să fie majorat cu alocații familiale, după caz.

În cazul abaterii disciplinare a unui funcționar public comunitar, nu este posibilă decât aplicarea unei unice sancțiuni disciplinare, aceasta fiind direct proporțională cu nivelul de gravitate al abaterii ce a fost comisă.

În vederea stabilirii gravității abaterii comise de către un funcționar public comunitar, ca și pentru a se decide cu privire la sancțiunea disciplinară ce se impune a se aplica, se iau în calcul mai mulți factori, dintre care amintim:

Natura respectivei abateri, ca și a circumstanțelor comiterii acesteia

Importanța respectivului prejudiciu ce a fost adus asupra integrității, a reputației ca și a intereselor diverselor instituții implicate, urmare a respectivei abateri comise de către funcționarul public

Măsura comiterii cu intenție ori din neglijență a respectivei abateri

Motivele ce au stat la baza comiterii respectivei abateri disciplinare de către funcționarul public european

Gradul funcționarului public european

Vechimea în activitate a funcționarului public european

Gradul răspunderii personale a funcționarului public

Nivelul funcțiilor funcționarului public european

Nivelul responsabilităților aferente funcționarului public

Existența unor situații similare în istoricul activității funcționarului public