Psihosociologia Terorismului Suicidardoc

=== Psihosociologia terorismului suicidar ===

ROMÂNIA

SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚII

ACADEMIA NAȚIONALĂ DE INFORMAȚII

STUDII UNIVERSITARE DE MASTERAT

Programul: MANAGEMENTUL INFORMAȚIILOR ÎN COMBATEREA TERORISMULUI

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Conducătorul științific

Conf.univ.dr. BARNA CRISTIAN

Masterand

VLAD CORNEL

– București 2010 –

ROMÂNIA

SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚII

ACADEMIA NAȚIONALĂ DE INFORMAȚII

STUDII UNIVERSITARE DE MASTERAT

Programul: MANAGEMENTUL INFORMAȚIILOR ÎN COMBATEREA TERORISMULUI

TEMA: Psihosociologia terorismului suicidar

Conducătorul științific

Conf.univ.dr. BARNA CRISTIAN

Masterand

VLAD CORNEL

– București 2010 –

CUPRINS

Pagina

Introducere …………………………………………………………………..……………………… 4

Considerații generale ……………………………………………………………………….…6

Auto-sacrificiul, o istorie milenară ……………………………………………..………..…7

Când succesul devine sinonim cu moartea …………………………………………………9

Martirajul – dovadă de legitimitate a unei organizații teroriste …………………..………..10

Evoluție și caracteristici ……………………………………………………………………..10

Aspecte psihosociologice ale terorismului suicidar …………………………………………14

Profilul teroristului sinucigaș ……………………………………………………………….15

Motivații care generează proliferarea fenomenului terorist ……………………………..…16

Motivații psihologice …………………………………………………………….……16

Motivații culturale ……………………………………………..…………………..…16

Motivații politice ………………………………………………………………………17

Motivații personale ……………………………………………………………………17

Motivații organizaționale …………………………………………………………….19

Avantajele unui atentat terorist sinucigaș ……………………………….…….……..…….21

Avantajele pentru organizația teroristă care îl inițiază …………………..………..…21

Avantajele pentru autorul atacului ………………………………………..………….21

Forme de manifestare a terorismului suicidar ………………………………….……..…..22

Atacuri suicidare cu bombă ………………………………………………………………….22

Teroriști – femei sinucigașe ……………………………………………………..…………24

Văduvele negre ……………………………………….……………………………….26

Organizații teroriste contemporane care folosesc frecvent atacul terorist sinucigaș…….27

Organizația Libaneză HEZBOLLAH ………………………………………..…………….27

Organizația L.T.T.E ………………………………………………………………..………28

Organizațiile Palestiniene HAMAS și JIHADUL ISLAMIC PALESTINIAN …………….29

Organizațiile egiptene GAMA A AL-ISLAMIYA și JIHADUL ISLAMIC EGIPTEAN ..29

Organizația Turcă P.K.K. (KADEK). Partidul Muncitorilor din Kurdistan ………………..30

Organizația teroristă internațională AL-QAIDA ………………………………………..…30

Concluzii ………………………………………………………………………………..……31

ANEXĂ …….……………………………………………………………………………….………32

Bibliografie …………………………………………………………………………………………34

Introducere

Terorismul suicidar, ca formă de manifestare a terorismului prin realizarea unui atac terorist sinucigaș nu este caracteristică doar epocii moderne, ea putând fi identificată încă de la începuturile mileniului.

Consultând datele istorice, se poate considera că prima persoană care și-a sacrificat propria viață pentru a lua viața altora a fost Samson. Cu toate că el nu a fost terorist, acțiunea sa poate fi încadrată în tipologia unui atac terorist sinucigaș. Samson era ținut prizonier de filistini; fusese torturat, ochii îi fuseseră scoși și știa că oricum va muri curând. Și, deși nu putea vedea nimic, a adunat informații folositoare pentru acțiunea pe care intenționa să o întreprindă. Ascultând vocile celor din jurul său, a înțeles că se afla într-un palat în care trăiau mulți din dușmanii săi. A rugat pe cineva să-l conducă într-un loc care să-i permită ca printr-o singură acțiune și beneficiind de ajutorul șansei, să distrugă palatul, pierzându-și astfel viața dar, în același timp, și viața dușmanilor aflați în palat. La fel ca și în cazul unui act terorist, acesta a acționat pentru a-și satisface setea de răzbunare.

Văzute din perspectiva culturii șiite și în contextul islamismului, acțiunile teroriștilor sinucigași moderni nu apar ca fiind fanatice și având caracter patogen, așa cum le percepe lumea occidentală. Ele intră în contextul cultural, istoric și religios al „martiriului” cu precedente istorice în acțiunile asasinilor.

Asasinii, cunoscuți și sub numele Ismailis-Nizari, făceau parte dintr-o comunitate islamică șiită foarte puternică în perioada 1090-1275; ei există și astăzi în lumea contemporană într-o formă mult modificată. Aceștia împărtășeau multe din atributele grupurilor teroriste actuale, acțiunile lor având obiective politice explicite (în sensul în care religia și politica formează în Islam un tot unitar) și având puțină considerație pentru granițele naționale.

Asasinii se aflau sub comanda conducătorului persan Alamut și derulau acțiuni împotriva fortărețelor cu care se învecinau. Aspirația lor era de a uni și reconstitui Islamul într-o comunitate unică. Operațiunile lor vizau, în principal, moartea liderilor ortodocși și politici care refuzau să dea atenție amenințărilor Asasinilor, împiedicau răspândirea noului Islam sau acționau într-un mod care ducea la coruperea Islamului. Această organizație a prezentat similitudini certe cu mișcările și organizațiile teroriste moderne și contemporane. Astfel, Asasinii au făcut dovada unui manierism vădit în materie de atentate, ei folosind întotdeauna pumnalul, niciodată otrava sau săgeata, deși au existat, probabil, multe ocazii când acestea ar fi fost mai ușor de utilizat.

Modul de operare devenise o semnătură inconfundabilă a grupării în scopul terorizării „țintelor secundare”, a martorilor și deci a opiniei publice. Atentatorii erau prinși întotdeauna, aceștia considerând că a supraviețui misiunii este un lucru rușinos. Loialitatea Asasinilor față de liderul lor a atras atenția europenilor care au făcut din numele acestora un sinonim pentru credință și sacrificiu.

Asasinii pot fi cel mai bine descriși, în termenii lor proprii, ca acceptând martiriul, viețile lor și ale victimelor compensând într-un anumit sens eșecurile în promovarea Islamului.

Puterea Asasinilor a luat sfârșit sub dublul asalt al mongolilor și al sultanului mameluc din Egipt, Baybaras care a condus o adevărată campanie de distrugere a acestei organizații.

Există o trăsătură particulară a istoriei șiite asupra căreia trebuie să atragem atenția pentru a înțelege mai bine cadrul distinct al martiriului, diferit de categoria largă a fundamentalismului islamic. În 680 e. n., două figuri importante ale istoriei șiite, Hussein, fiul lui Ali (vărul profetului) și Fatima soția acestuia și în același timp fiica profetului, au fost uciși la Karbala în Irak, într-o încercare de restaurare a Califatului. Conflictul a fost legat de legitimitatea conducerii lumii islamice, o chestiune sensibilă care-i desparte și azi pe șiiți de celelalte secte islamice. Atât Hussein, cât și Fatima au fost uciși fără milă împreună cu forțele lor și doar un băiat bolnav a supraviețuit. Șiiții privesc moartea lui Hussein nu ca pe o înfrângere, ci ca pe un martiriu. Acest martiriu al neamurilor profetului rămâne o calitate importantă a vieții religioase șiite și susține noțiunea distinctă de sacrificiu și martiriu pentru cauza șiită, ca o trăsătură a practicii lor religioase.

Există și alte exemple istorice, mai apropiate de prezent cu relevanță în înțelegerea fenomenului tulburător și în același timp extrem de primejdios al terorismului suicidar cu care se confruntă lumea contemporană. Voi prezenta pe scurt câteva exemple specifice fenomenului din perioade apropiate de prezent.

Trei comunități musulmane separate din Asia, au practicat în timpul perioadei coloniale, de la jumătatea secolului  XVIII și până în secolul XX, atacurile sinucigașe. Stephen Dale care a făcut studii asupra acelor acțiuni conchidea: „Atacurile sinucigașe ale musulmanilor din Asia reprezintă o formă premodernă de terorism și studiindu-le, putem înțelege de ce mulți musulmani privesc atacurile recente din Orientul Mijlociu ca pe o variantă mai politizată a rezistenței anticoloniale care antedatează cu mult secolului XX”.

Religie, fanatism, disperare.

Teroriștii reprezentau o minoritate a comunității musulmane. Activiștii erau deseori tineri, aproape întotdeauna săraci iar rezistența lor era marginală miezului conflictului cu conducerea colonială.

Terorismul apărea în perioadele de disperare, când militanții realizau că rezistența lor nu poate avea succes. Atacurile individuale intenționau să apere integritatea comunității musulmane și să-i intimideze pe europeni și pe creștinii autohtoni. Teroriștii aveau sentimentul că s-au angajat într-un „jihad privat”.

Spiritul de datorie religioasă și dorința de a obține merite individuale le-au inspirat acțiunile. Factorii care susțineau acest jihad sinucigaș includeau literatura eroică (cântece, poeme, tratate teologice) care glorificau martiriul și ritualuri specifice îndeplinite înaintea atacului sinucigaș. Narațiunile epice memorau sacrificiul lor.

Alte asemenea acțiuni au avut loc la sfârșitul secolului XIX și îi avem în vedere aici pe revoluționarii ruși. De cele mai multe ori, acești teroriști individuali știau că pentru a fi siguri că își ating ținta, vor trebui să moară. Cei care supraviețuiau exploziei, dar erau capturați ulterior, refuzau oferta de clemență pentru a se sacrifica pentru cauză.

Apropiindu-ne și mai mult de prezent, să ne referim puțin la folosirea deliberată a atacurilor sinucigașe în timpul celei de-a doua conflagrații mondiale. Este vorba bineînțeles despre piloții kamikaze japonezi.

Așa cum se cunoaște, Japonia păstrează o lungă tradiție de glorificare a suicidului. Pregătirea acestor kamikaze a început în momentul în care a izbucnit războiul iar tactica a fost folosită pe larg în ultimele etape ale războiului. Piloții kamikaze japonezi nu numai că își îndeplineau  misiunile, provocând pagube considerabile și terorizând forțele americane, dar i-au și convins pe liderii Statelor Unite că Japonia va lupta până la ultimul soldat, dacă S.U.A. le va invada țara. Din păcate pentru ei, această determinare cu care luptau i-a făcut pe conducătorii americani să apeleze, pentru scoaterea Japoniei din război, la folosirea armelor nucleare, care inițial fuseseră proiectate pentru a lovi Germania.

Terorismul suicidar a fost, de-a lungul istoriei, un instrument politic eficient și printr-o altă formă a sa – greva foamei. Natura și mărimea atenției media au făcut din această formă de protest un factor important în influențarea deciziilor politice.

În India Britanică, în anii 1930-1940, mișcarea de independență, a folosit cu succes atenția media creată de grevele foamei pentru a face presiuni pentru retragerea britanică.

Mahatma Ghandi, de exemplu, a intrat pe parcursul vieții de 17 ori în greva foamei în încercarea de a forța plecarea rajahului britanic. Tactici similare au fost folosite în Burma. După ce focarul imediat al luptei pentru independență a trecut, numărul rapoartelor despre cazurile de grevă a foamei s-au diminuat.

În Marea Britanie, grevele foamei pentru obținerea dreptului de a vota, au fost repere importante ale luptei pentru drepturile femeilor la începutul secolului XX.

Greva foamei, ca armă politică, s-a răspândit și în Irlanda în timpul războiului de independență anglo – irlandez. În 1917 prizonierii din închisoarea Mountjoy din Dublin au refuzat să mai mănânce după tratamentul brutal la care au fost supuși ca urmare a refuzului lor de a munci în închisori și de a purta  haine de deținut. Conducătorul acestui protest a fost Thomas Ashe, fostul președinte al Frăției Republicane Irlandeze. Ashe s-a prăbușit după ce a fost hrănit cu forța și ulterior a decedat.

În 1920, Terrence McSwiney, un comandant local al brigăzii I.R.A. a fost condamnat pentru apartenență la respectiva organizație, la 2 ani închisoare. A fost dus în Marea Britanie pentru a-și ispăși  pedeapsa și acolo a intrat în greva foamei împreună cu alții 60 de prizonieri. A murit în 1921 după 74 zile de grevă. Joseph Murphy, un alt grevist a murit în a 76-a zi de protest. Acțiunea întreprinsă de McSwiney a devenit focarul unei activități politice explicite care folosea în mod deliberat greva foamei în context politic. Într-un a numit sens acestea au prevestit folosirea grevei foamei din anii 1980-1981 de către Armata Republicană Irlandeză Provizorie. A fost căutată publicitatea maximă prin mitinguri și marșuri către guvern și închisori. A fost probabil prima ocazie în care media a fost implicată activ în dezvoltarea grevei foamei. După retragerea britanică din Irlanda de Sud și formarea Statului Irlandez Liber, au urmat tulburări politice care au implicat alte cazuri soldate cu numeroase victime. Statisticile indică aproximativ 10.000 cazuri de grevă a foamei în scop politic în Irlanda și Marea Britanie între 1907 și 1930.

După 1940, seria de proteste politice sub forma refuzului de a mânca a continuat în Irlanda, Marea Britanie dar și Germania (este vorba de grupul Baaden–Meinhof) însă numărul atacurilor sinucigașe a înregistrat un declin considerabil până în 1984, an care poate fi considerat ca data de naștere a terorismului suicidar modern.

Așa cum am putut constata, istoria oferă suficiente exemple din care putem trage concluzii utile pentru tratarea acestui fenomen care, în ultimul timp, a luat proporții îngrijorătoare.

Considerații generale privind atentatul sinucigaș

În ultimii ani, atentatul sinucigaș a devenit o posibilitate tot mai accesibilă și mai frecventă de a face cunoscute public revendicările diferitelor grupări, organizații sau chiar popoare, la îndemâna oricui, care dorește să îi facă publice doleanțele/revendicările, mai mult sau mai puțin legitime.

Una din numeroasele forme ale terorismului, urmând o clasificare după criteriul ideologiei, este terorismul islamic, reprezentând sursa studiului nostru. Acest tip de terorism este considerat ca fiind cel mai periculos, date fiind modalitățile sale de manifestare, cu un foarte mare grad de agresivitate (autoagresivitate) și efectele distructive pe care le produce. Materializarea acestor acțiuni se soldează cu mari pagube materiale și mai grav, cu pierderi de vieți omenești, împiedicând astfel derularea vieții sociale în limitele unei normalități general acceptate.

Unii cercetători susțin că, în principiu nu se poate da o definiție completă terorismului, deoarece procesul de elaborare a unei definiții presupune un efort intelectual bazat pe un studiu riguros și relativ complet al realității. În cazul de față, conceptul de terorism prezintă încă foarte multe elemente de ambiguitate și incertitudine, dat fiind contextul social și politic în care acesta se manifestă, precum și a formelor sale de instrumentalizare. Prin urmare, definiția nu poate fi decât una contextuală, ce are drept fundament un model ipotetic abstract de raționalitate. Cu toate acestea, aducem în atenție unele puncte de vedere, din dorința de a contura totuși un cadru teoretic în care derulăm studiul nostru.

Un prim punct de vedere, deosebit de interesant îi aparține lui Quintilliano Saladana, care, încercând să definească atentatul politic și cel de crimă internațională, ajunge la concluzia conform căreia terorismul reprezintă ,,…o metodă de a stăpâni masele și a paraliza acțiunea lor, prin mijlocul constrângerii psihologice și al intimidării criminale. Rezultatul său este o stare de violență provocată prin mijloace de izolare, în succesiunea actelor de violență, executate în scopul de a inspira teroare…“. Conform definiției date de către Departamentul Apărării al SUA, terorismul presupune ,,… folosirea calculată a violenței sau a amenințării cu violența pentru a atinge țeluri politice, religioase sau ideologice prin implementarea fricii sau folosirea intimidării sau a coerciției“.

Este important de reținut faptul că percepția terorismului diferă de la un stat la altul, de la o comunitate la alta. Spre exemplu, sunt societăți care consideră o grupare ca fiind teroristă, în timp ce alta o consideră luptătoare pentru libertate. În acest caz, o grupare poate fi etichetată ca fiind teroristă de către o parte și salvatoare de către o altă parte. Dificultățile întâmpinate în încercarea de definire a terorismului au încurajat apariția tendințelor de cuantificare a tuturor formelor de manifestare a terorismului și de diferențiere a acestora după anumite criterii.

1.1 Auto-sacrificiul – o istorie milenară

Auto-sacrificiul în slujba unei cauze nobile a fost deseori întâlnit în istoria umanității, îndeosebi în timpul confruntărilor militare. Atentatele sinucigașe s-au manifestat la rândul lor în numeroase epoci istorice.

Primele referiri la acte sinucigașe datează din antichitate, menționându-se membrii a doua secte evreiești, Zealots și Sicarii, care atacau legiunile romane staționate în Iudeea, în locuri publice, deși erau pe deplin conștienți că aceasta le va aduce moartea. O altă grupare care a utilizat atentate sinucigașe asupra unor ținte reprezentative a fost ordinul islamic al „Asasinilor”, care a acționat în anii 1090 – 1272. Atentatorii erau descriși de către grupul din care făceau parte ca „fedaini” („cei dedicați”), iar cultul martirilor pe care îl practicau este frecvent citat ca un model istoric pentru atentatorii sinucigași ai unor organizații teroriste islamice din zilele noastre.

Atentate sinucigașe au fost realizate in secolele XVIII, XIX și la începutul secolului XX de numeroase comunități musulmane din Asia, îndeosebi cele din Malabar (sud-estul Indiei), Atjeh (nordul Sumatrei), Mindanao și Sulu (sudul Filipinelor), cu scopul de a produce teamă în rândul coloniștilor europeni. Autorii urmau anumite ritualuri religioase înainte de realizarea atacurilor, aspirau la statutul de martiri și erau convinși că prin gestul lor apărau interesele propriei comunități.

Atentatele sinucigașe, ca tehnică a terorismului, nu sunt însă specifice unei anumite culturi sau religii. În vremuri de pace, sinuciderea le este interzisă nu numai creștinilor, ci și musulmanilor, dar în război ea devine un gest care confirmă patriotismul credinciosului. Conform analiștilor culturii islamice, atentatele sinucigașe sunt considerate de fundamentaliști drept un act de sacrificiu personal, termenul istishad semnificând martirajul în slujba lui Allah, în timp ce intihar denumește sinuciderea egoistă, din motive personale.

Tehnica atacurilor sinucigașe a fost folosită și în al doilea Război Mondial. Deși acele atacuri nu pot fi considerate teroriste, fiind desfășurate pe durata războiului, atacurile kamikaze sau „Vântul divin” au fost folosite de către militarii japonezi pentru prima dată în Bătălia Filipinelor. În aprilie 1945, în lupta de la Okinawa, peste 2.000 de avioane japoneze au lovit flota americană, distrugând mai mult de 300 de nave și ucigând peste 5000 de militari americani.

Dezvoltarea accelerată a mijloacelor tehnice a dus la renunțarea treptată la practica atentatelor sinucigașe, atingerea scopului putându-se realiza și fără sacrificarea unui membru al organizației teroriste. La jumătatea secolului XX, cele mai răspândite forme de manifestare a terorismului au devenit atentatele cu bomba pre-amplasate sau detonate prin telecomandă, luările de ostatici și deturnările de aeronave.

În replică, guvernele s-au văzut nevoite să își îmbunătățească rapid metodele contra-teroriste. Confruntate cu perimetre de securitate în jurul obiectivelor vizate, detectoare de metale și măsuri de securitate din cele mai diverse, organizațiile teroriste și-au revizuit modalitățile de operare. Unele dintre ele, îndeosebi cele motivate religios sau etnic-naționaliste, au reintrodus tehnica atentatelor sinucigașe.

Actul de naștere al terorismului sinucigaș modern este considerat atentatul sinucigaș cu un camion-capcana comis de Hezbollah asupra unei tabere a infanteriștilor marini din Beirut (23 octombrie 1998), soldat cu 241 de morți și peste 100 de răniți. În lunile care au urmat, atacurile de acest gen s-au repetat, SUA și Franța fiind nevoite să își retragă toți militarii din Liban.

Atacurile din 1983 au inspirat ulterior grupări teroriste din întreaga lume, inclusiv cea mai sângeroasă campanie de atacuri sinucigașe din istoria modernă declanșată de către organizația teroristă Tigrii Eliberatori ai Tamilului Eelam, care are ca scop obținerea independentei unei regiuni din Sri-Lanka. În prezent L.T.T.E. este considerată responsabilă pentru mai bine de jumătate din atentatele sinucigașe înregistrate în lume, fiind creditată cu săvârșirea a mai mult de 220 de acțiuni.

În ultimele două decenii atentate sinucigașe au fost comise de grupări teroriste din cele mai diverse, incluzând organizații musulmane (atât șiite, cât și sunite), creștine, hinduse, sikh sau evreiești). Serviciul de cercetare al Congresului SUA, în raportul întocmit în 2003, cu privire la terorism și atacuri sinucigașe, a prezentat o listă parțială a organizațiilor care au utilizat această tehnică : Hamas, Hezbollah, Jihadul Islamic Palestinian, Brigăzile Martirilor Al-Aqsa (Palestina), Al-Ansar Mujahidin (Cecenia), Jihadul Islamic Egiptean, Lashkar-e-Taiba (Kashmir), Grupul Islamic Armat (Algeria), Babbar Khalsa (India), Tigrii Eliberatori ai Tamilului Eelam (Sri-Lanka), Partidul Muncitorilor din Kurdistan (Turcia) si Al-Qaida.

Iminenta producerii unor noi atentate sinucigașe de amploare a condus la studierea modalităților de prevenire și combatere a acestora, iar în pofida existenței unor obstacole majore existente, specialiștii în domeniu au identificat modalități concrete de contracarare a acestui tip de atac terorist.

1.2 Când succesul devine sinonim cu moartea

Atacurile suicidare săvârșite de organizațiile teroriste au devenit un fapt cotidian, iar evaluarea amenințării cu astfel de acțiuni de o ferocitate ieșită din comun a câștigat o importanță strategică. Deși majoritatea atentatelor sinucigașe săvârșite în scop terorist au avut loc în Orientul Mijlociu, această tehnică nu poate fi considerată specifică unei anumite culturi sau religii.

Tragicele evenimente produse în SUA, la 11 septembrie 2001, au scos în evidență dimensiunea planetară a amenințării teroriste în pragul mileniului III. Prin îmbinarea a două procedee teroriste clasice – deturnarea unor avioane de pasageri și atentatul sinucigaș – Al-Qaida a scris o nouă pagină sângeroasă în istoria modernă și a demonstrat că societatea contemporană nu este pregătită să facă față acestei amenințări.

Analiza atentatelor sinucigașe înregistrate pe plan mondial după acest moment de răscruce evidențiază atât o extindere a distribuției lor geografice, cât și o diversificare a țintelor vizate de teroriști. Dacă până la acea dată atentatele sinucigașe se produseseră aproape exclusiv în câteva regiuni ale planetei (îndeosebi, Sri-Lanka și Orientul Mijlociu), ulterior fenomenul a cunoscut o amplificare rapidă, de natură să stârnească îngrijorare.

O data cu apariția Al-Qaida, atentatele sinucigașe și-au pierdut caracterul de fenomen local. Globalizarea terorismului s-a concretizat în constituirea în jurul acestei organizații a unei adevărate rețele de grupări teroriste islamice, care a dovedit că este în măsură să își atingă principalul obiectiv, acela de a lovi interesele occidentale și îndeosebi cele ale „Marelui Satan” din întreaga lume.

Informația necesara pregătirii și producerii unor asemenea acțiuni este acum răspândita pe web. Marea Enciclopedie a Jihadului, Ghidul teroristului islamic și Manualul teroristului sunt surse de informare ușor accesabile, globalizarea terorismului însemnând și globalizarea tehnicilor de săvârșire a atacurilor teroriste sinucigașe.

Dificultatea găsirii unei definiții este valabilă și în cazul terorismului sinucigaș. În literatura de specialitate anglo-saxona se utilizează sintagma „suicide bombings”, care acoperă însa numai acele atacuri sinucigașe în care se utilizează explozivi.

După cum au demonstrat atacurile de la 11 septembrie 2001, atentatele sinucigașe se pot realiza cu mijloace din cele mai diverse, inclusiv cu avioane de linie civile. Expresii precum „genocide bombings” sau „homicide attacks” sunt folosite frecvent pentru a evidenția natura infracțională a actului de violență, luând în considerare efectele asupra victimelor, dar ignorând moartea deliberată a autorului. Sintagma operațiuni de martiraj (martyrdom operations) pune accentul pe motivația atentatorilor, generând conexiuni cu noțiunea de război sfânt, în timp ce termenul de operațiuni sinucigașe (suicide operations) mută accentul pe rolul organizației în producerea actului terorist, având o conotație militară.

Mult mai adecvat este termenul de atentat sinucigaș, definit drept o operațiune teroristă al cărei succes este condiționat de moartea planificată prin voință proprie a sinucigașului. Finalitatea acestuia este condiționată de moartea teroristului care știe că, daca nu se sinucide, operațiunea nu poate fi încununată de succes.

O asemenea formă de acțiune se diferențiază de majoritatea actelor teroriste în care autorii sunt conștienți că pot muri, dar a căror reușită nu solicită, în mod necesar, decesul teroriștilor. Chiar dacă șansele de supraviețuire sunt uneori minime, cei mai mulți nu își caută deliberat sfârșitul. De asemenea, Ariel Merari, cercetător al acestui fenomen, sublinia că pentru o corectă caracterizare a terorismului sinucigaș este necesar să se stabilească exact voluntariatul individului în comiterea atentatului – au fost identificate cazuri în care atentatorii sinucigași au fost induși în eroare de către cei care i-au instruit, spunându-li-se că vor supraviețui comiterii atacului.

1.3 Martirajul – dovadă de legitimitate a unei organizații teroriste

Potrivit specialiștilor în domeniu, rolul organizației teroriste este esențial în săvârșirea majorității atentatelor sinucigașe, intervenind în toate etapele acestora, de la planificare și achiziționarea armamentului la alegerea operatorilor și țintelor. Cu foarte puține excepții, în epoca modernă atacurile au fost comise de membri ai unor organizații teroriste puternice. Opțiunea acestora pentru un atentat sinucigaș nu este întâmplătoare, din perspectiva organizaționala existând numeroase avantaje în utilizarea unor asemenea acțiuni.

Atentatele sinucigașe se soldează de cele mai multe ori cu un număr mai mare de victime decât alte forme de atac terorist. Din totalul actelor teroriste înregistrate la nivel mondial intre 1980 si 2001 atentatele sinucigașe au reprezentat numai un procent de 3%, dar au produs 48% din numărul victimelor, efectele psihologice asupra populației-țintă fiind deosebit de puternice. Violența acestor atacuri atrage o mai mare publicitate decât alte forme de acțiuni teroriste. Natura șocantă a incidentului, numărul mare al victimelor, motivația atentatorului sunt elemente care impresionează opinia publica, atrăgând atenția asupra organizației teroriste și obiectivelor acesteia.

Martirajul are o valoare simbolică nu numai în culturile islamice. Moartea unui membru al organizației îi conferă acesteia o legitimitate sporită. Mesajul transmis opiniei publice este esențial : pentru organizația respectivă nu există cale de întoarcere. Unele grupări teroriste glorifica sistematic astfel de atentate, instituind un „cult al martirilor” promovat prin toate mijloacele, de la postere și afișe la cântece și legende – campanii deosebit de atractive pentru potențialii recruți.

Atentatorii sinucigași sunt adesea considerați de către organizațiile din care fac parte drept o resursă valoroasă, iar succesul acțiunilor lor generează un câștig net, politic sau financiar. Noi adepți, cuceriți cu dovada suicidului. Implicarea organizației în atentatul sinucigaș este demonstrată prin intermediul înregistrărilor video înaintea comiterii atentatului, în care teroristul – martir în viață –, având pe fundal steagul grupării din care face parte și ținând în mână o armă de asalt și o copie a Coranului, explică în fața camerei de luat vederi motivul acțiunii. Astfel de imagini sunt folosite atât pentru a câștiga noi adepți, cât și pentru a creste coeziunea și moralul grupului .

Deși atentatele sinucigașe sunt considerate printre cele mai puțin costisitoare acțiuni teroriste, estimându-se ca de cele mai multe ori costul materialelor utilizate nu a depășit 150 de dolari, ele pot aduce organizației venituri importante, constând în donații din partea unor entități aflate la mare distanță, care doresc în acest mod să asigure și altora condițiile de a muri pentru cauză. Nu de puține ori astfel de donații pot ajunge la sume de milioane și chiar zeci de milioane de dolari.

2. Evoluție și caracteristici

Terorismul și securitatea statului au căpătat o nouă dimensiune când sinucigașii cu bombă ai Hezbollah au aruncat în aer clădirile Corpului de Marină americane și sediul trupelor franceze din Liban în octombrie 1993, omorând cel puțin 300 de oameni și rănind mulți alții. Întreaga lume s-a trezit cu o nouă realitate a răului distrugător și aparent invincibil. Important este că acceptul de suicid a fost diferit de cel întâmplat mai înainte în 1981, când 10 militari ai armatei republicane irlandeze s-au înfometat până la moarte timp de 50-60 de zile.

Terorismul sinucigaș a făcut valuri șocante când fostul prim-ministru al Indiei, Rajiv Gandhi, a fost asasinat de o femeie transformată în bombă umană, dar atacurile recente asupra Statelor Unite au luat mii de vieți și au schimbat fața terorii pentru totdeauna. Niciun analist sau o simulare a unui război nu și-a închipuit că un pasager al unui avion va fi transformat într-un proiectil letal ghidat cu o precizie absolută. Nu a fost unul, ci patru avioane, țintind stabilimentele economice și ale apărării statului și centrul de conducere – Casa Albă.

Ceea ce este evident, este faptul că atacurile au reprezentat o inovație în arsenalul terorist, o combinație ingenioasă între coala tradițională de deturnare a avioanelor și familiara sinucidere cu bombă. Cel puțin unul dintre membrii echipei teroriste aflate în fiecare din cele 4 avioane a fost învățat să piloteze un avion mare. Pentru a evita securitatea aeroporturilor, este probabil ca teroriștii să fi avut câte o echipă în fiecare ora de unde a decolat avionul. Istoria terorismului ne sugerează că au supravegheat foarte atent măsurile de siguranță ale aeroporturilor, operațiunile liniilor aeriene și programele lor.

Mai mult decât orice alt atac terorist împotriva Americii, deturnările de avioane din 11 septembrie 2001 au fost exemple uimitoare de planificare, pregătire, coordonare și îndoctrinare. Nu a mai fost folosită tactica în această manieră decât în al Doilea Război Mondial când japonezii kamikaze au atacat vapoarele de luptă ale Aliaților cu bombe subacvatice. Este o nouă dezvoltare a terorismului internațional. La început au existat mai mulți suspecți: organizația islamică condusă de disidentul saudit Ossama Ben Laden, apoi s-a crezut că a fost mâna lui Imad Mughnizeh, liderul libanez al operațiunilor de peste ocean ale Hezbollahului, dr. Ayman Al Zawahiri, liderul Jihadului Islamic. Apoi s-au găsit dovezi că Ossama Ben Laden i-a avertizat pe oamenii săi că va ataca Statele Unite pentru suportul acordat Israelului.

Modul în care teroriștii i-au pregătit minuțios operațiunea, au pus la cale deturnarea celor 4 avioane, venite din părți diferite și le-au pilotat în clădiri cu o acuratețe pe care serviciile de informații nu au detectat-o, arată cât de defectuos este sistemul american de informații. Planificarea meticuloasă și coordonarea, cunoștințele despre sistemele de securitate, răbdarea și o motivație obscură sunt elemente la care te gândești cu frică. Loviturile de la 11 septembrie au întrecut orice alt scenariu al celui mai periculos caz, la cele mai critice, inimaginabile și realiste nivele. O combinație între tacticile terorismului convențional cu exemple spectaculare de terorism sinucigaș a șocat efectul psihologic al încrederii publice, așa cum a fost experimentată de întreaga lume în acea „Marțea Neagră“.

Daca până în 11 septembrie 2001, atentatele sinucigașe se produseseră aproape exclusiv în câteva regiuni ale planetei (îndeosebi în Sri Lanka și în Orientul Mijlociu), ulterior atacurile suicidare săvârșite de organizațiile teroriste au devenit un fapt cotidian, iar evaluarea amenințării cu astfel de acțiuni de o ferocitate ieșită din comun – care nu pot fi considerate ca fiind specifice unei anumite culturi sau religii – a câștigat o importanță strategică.

Dat fiind ca riscul producerii unui atac terorist pe teritoriul României va creste odată cu instalarea primelor baze militare aliate, cunoașterea formelor de manifestare și a organizațiilor asociate fenomenului terorist capătă o importanță crucială în luarea măsurilor ce se impun pentru contracararea oricăror acțiuni care ar putea afecta siguranța națională.

Tragicele evenimente produse pe 11 septembrie 2001 în Statele Unite ale Americii au scos în evidență dimensiunea planetară a amenințării teroriste în pragul mileniului III. Prin îmbinarea a două procedee teroriste clasice – deturnarea unor avioane de pasageri și atentatul sinucigaș – „Al-Qaida” a îmbogățit arsenalul terorismului cu cea mai ucigătoare armă folosită până în prezent.

Analiza atentatelor sinucigașe înregistrate pe plan mondial după 11 septembrie evidențiază atât o extindere a distribuției geografice a acestora, cât și o diversificare a țintelor vizate de teroriști.

Dacă până pe 11 septembrie 2001 atentatele sinucigașe se manifestau aproape exclusiv în câteva regiuni ale planetei (îndeosebi Sri Lanka și Orientul Mijlociu), după această dată fenomenul a cunoscut o amplificare rapidă, de natură să stârnească îngrijorare. O dată cu apariția „Al-Qaida”, atentatele sinucigașe și-au pierdut caracterul de fenomen local. Globalizarea terorismului s-a concretizat în constituirea în jurul „Al-Qaida” a unei adevărate rețele de grupări teroriste islamice, a căror principal obiectiv a devenit lovirea intereselor occidentale, îndeosebi a celor americane, în întreaga lume.

La sfârșitul anilor '90, printre modalitățile de operare ale „Al-Qaida” și-au făcut apariția și atentatele sinucigașe. Spre deosebire de atacurile sinucigașe comise de alte grupări teroriste, atentatele sinucigașe concepute de „Al-Qaida” s-au caracterizat printr-o amploare deosebită și o organizare minuțioasă, de tip militar, soldată cu maximum de eficacitate.

Acțiunile teroriste nu sunt guvernate de motivații bazate pe perceperea clară a realității ci sunt fundamentate pe o interpretare subiectivă, diferită de cea a oficialităților și a societății. Unul din multitudinea de scopuri urmărite de organizația teroristă este acela de a convinge publicul, societatea, pe aceia care iau la cunoștință, direct sau indirect, de acțiuni, să își însușească modul lor de gândire.

Sistemele conceptuale, scopurile și principiile se bazează pe imaginația călăuzitoare, dominantă, pe simboluri și mituri care contribuie la adaptarea unei anumite strategii teroriste față de soluțiile guvernului și, respectiv, la rezultatele acțiunilor teroriste.

Unul dintre izvoarele sau sursele concepțiilor teroriștilor îl reprezintă climatul socio-politic în care operează organizația respectivă. Variabilele de cultură generală, cele ale climatului socio-politic (istorie, tradiție, literatură, religie) sunt asimilate diferit de membrii societății, prin structuri de natură socială diverse, rezultând ideologii formale. O anumită concepție poate avea și izvoare de natură internă. Stresul și nesiguranța în care acționează de obicei teroriștii duc la formarea de credințe sau concepții particulare greu de dislocat.

Conținutul acestui sistem de credințe nu a fost obiectul unor studii sistematice, iar motivul pentru care a fost neglijat este, în sine, de înțeles. În primul rând, pentru că studiul terorismului este relativ nou cu accent slab pe opinia populației. Altul, mai serios, constă în dificultatea de a achiziționa și interpreta datele culese. Doar câte puțin din memoriile sau întâlnirile cu liderii teroriștilor sunt disponibile pentru a reconstitui evenimentele. Multe dintre informații sunt clasificate de guverne, astfel încât sunt inaccesibile cercetătorilor. Aceasta nu înseamnă că nu există deloc studii asupra credințelor teroriștilor.

Una dintre componentele semnificative ale sistemului lor de convingeri este imaginea dușmanului. Dezumanizarea acestuia este tema dominantă, el fiind văzut în termeni depersonalizați drept capitalist, comunist, burghez sau imperialist. Cel împotriva căruia luptă teroriștii nu e ființă umană ci mai degrabă un „monolit dezumanizat”.

Conform studiilor unui grup de cercetători, pentru majoritatea teroriștilor dușmanul nu este destul de bun, de uman, nici erou și nici prieten cu eroul. Această particularizare este întâlnită în cadrul aripii drepte teroriste, cum ar fi neofasciștii sau extremiștii religioși. Aceste grupări conduc la stereotipii bazate pe clasă, etnie sau religie. Inamicii lor pot fi jurnaliști, avocați, studenți, intelectuali sau profesori care sunt priviți de teroriști ca fiind de stânga sau comuniști.

Este foarte ușor să duci un război ilegal împotriva unui dușman inuman. Atâta timp cât acesta nu are o față, soție, copii, casă, părinți sau prieteni, distrugerea sa este simplă și cere o justificare minimă sau chiar deloc.

Privind dușmanul în acest fel, se face destul de ușor o descriere a luptei în care teroriștii se văd pe ei înșiși angrenați. Este o luptă în care binele și răul, albul și negrul sunt evidente. Inamicul

este deseori văzut ca fiind mult mai puternic, iar teroriștii nu au de ales decât să accepte confruntarea cu „monstrul” care devine, în ochii lor, un răspuns la opresiune, nu o alegere liberă, ci o datorie.

Ossama Bin Laden, în cadrul apelului său la Jihad împotriva Americii spune: „Uciderea tuturor americanilor și a aliaților – civili și militari – este o datorie individuală pentru fiecare musulman care o poate face în orice țară în care este posibil”.

Un alt element important în cadrul sistemului lor de convingeri îl constituie imaginea despre ei înșiși. Atât teroriștii de stânga cât și cei de dreapta se consideră ca aparținând elitei, ca fiind mai degrabă victime decât agresori, iar lupta în care sunt angrenați este o obligație, o datorie, nu o alegere voluntară pentru că ei sunt „luminați” într-o mulțime de „orbi”. Fanaticii religioși cred că sunt aleși de o ființă supremă pentru a conduce lupta și pentru a fi martiri în confruntarea cu monstrul care amenință lumea credincioșilor.

Teroriștii revoluționari de dreapta se consideră superiori din punct de vedere moral. Standardele normale de comportament nu se aplică și la ei. Nu se simt legați de legile convenționale sau de moralitatea convențională pe care o consideră deseori ca un instrument corupt al inamicului. Ar fi de prisos să condamnăm ca fiind imorală o acțiune a teroriștilor pentru că este foarte probabil ca cei care folosesc tactici teroriste să creadă deja că moralitatea care le condamnă acțiunile este inferioară propriei lor moralități. Această concepție asupra moralității face parte din concepția teroriștilor asupra naturii conflictului în care sunt angrenați. Nu este o luptă morală în care binele și răul sunt definiți într-o manieră simplistă ci în termeni idealistici. Uneori, aceștia văd ceea ce fac ca o crimă asupra persoanelor inocente. În ciuda acestui fapt, ei sunt obișnuiți să descrie asemenea acțiuni ca fiind execuții comise după procese asupra trădătorilor.

La fel de important în sistemul de credințe al teroriștilor este imaginea victimelor violenței. Dacă victimele sunt ușor identificabile cu inamicul, deci reprezentative pentru forțele ostile, sunt disprețuite și distrugerea lor este ușor justificată, chiar dacă aceste victime nu au adus nici o ofensă terorismului, în general, sau grupului său, în particular.

Victimele inocente, persoane a căror singură vină este că s-au aflat într-un loc nepotrivit la un moment nepotrivit, sunt considerate efecte secundare ale luptei. Soarta, mai mult decât actele umane, este considerată vinovată pentru moartea unor asemenea persoane.

Astfel, persoanele din avioanele care au intrat în turnurile WTC și Pentagon au fost victime pentru că se aflau într-un loc greșit, iar cei uciși în turnuri și în Pentagon erau inamici americani împotriva cărora Bin Laden a făcut apel la Jihad.

Acestea conduc la un ultim punct important asupra sistemului de credințe al teroriștilor: tema predominantă a milenarismului. Curățarea sufletească prin mijloace violente este o temă milenară greșită în sistemul de credințe al teroriștilor.

Violența este deseori văzută ca fiind esențială în întâmpinarea mileniului a cărui sosire poate fi grăbită de acțiunile credincioșilor care încalcă regulile vechii ordini în eforturile lor de a aduce o nouă ordine. Asemenea credințe au condus la o abandonare deliberată a constrângerilor. Combinată cu tendința de a împărți lumea în bine și rău, această abandonare însoțește o puternică convingere că în fața răului întruchipat de inamic nu trebuie arătată nici un pic de milă. Dacă orice acțiune de violență aduce mileniul mai aproape, atunci nici unul dintre aceste acte, inclusiv consecințele lor, nu poate fi prevăzut ca un eșec.

Motivația ideologică ce însoțește o acțiune teroristă, la care se adaugă stresul mintal, favorizează aderarea la diferite crezuri, eliminând astfel deschiderea și flexibilitatea normală la individ. Ca urmare, putem considera indivizii ca având „motivație rațională” în ceea ce privește convingerile lor, acestea din urmă fiind cele care nu sunt asimilate de majoritatea membrilor societății.

Înțelegerea acestor câteva elemente ale sistemului de credință al teroriștilor poate facilita abilitatea de a comunica cu aceștia în multe dintre formele sale și de a anticipa evoluțiile sale.

 3. Aspecte psihosociologice ale terorismului suicidar

Terorismul, în general, și terorismul suicidar, în particular, nu au de regulă cauze psiho-patologice. „Nimeni nu ar trebui să-i privească pe acești oameni ca fiind bolnavi mintal sau nebuni” spune Barry Rubin, director adjunct al Centrului pentru Studii Strategice Begin Sadat și editor al revistei „Middle East Review of International Affairs”.

Într-adevăr, majoritatea experților sunt de părere că nu în psihopatologie stă răspunsul din spatele terorismului suicidar. Este important să fie analizate atât determinanta psihopatologică, cât și cea socială a comportamentului, dar la fel de importantă este înțelegerea contextului istoric în care acest fenomen apare. Terorismul suicidar este o formă de violență deliberată, calculată și organizată, nu o explozie spontană.

Istoria terorismului suicidar și totodată, exemplele contemporane și evoluțiile previzibile ale fenomenului ne stârnesc curiozitatea în legătură cu motivele pentru care un individ se hotărăște să execute atacuri sinucigașe.

Cercetările psihologice (asupra judecății morale) sugerează cel puțin cinci factori care conduc o persoană către acțiuni teroriste sinucigașe:

individul se angajează în acțiune pentru a evita pedeapsa pentru neangajarea în respectiva acțiune;

individul se angajează în acțiune pentru a obține recompense (el și familia lui)

individul se angajează în acțiune pentru a se conforma comportamentelor grupului și expectațiilor celorlalți;

un individ se angajează în acțiune întrucât are credința că respectivul act este just, fără un raționament adecvat;

un individ se angajează în acțiune întrucât corespunde valorilor sale proprii care transced granițelor sociale și culturale a ceea ce este bine sau rău.

Aceștia nu sunt însă decât factori favorizanți și nu pot contura cu claritate imaginea întregului proces psihologic și sociologic care dă naștere comportamentului terorist sinucigaș.

Cercetările psihologice asupra cogniției sociale și învățării sociale, scot în relief anumite mecanisme intrapsihice deosebit de complexe cate pot explica fenomenul deosebit de periculos cu care ne confruntăm astăzi. Vom încerca să conturăm imaginea acestor procese fără a avea pretenția că le cuprindem pe toate.

3.1 Profilul teroristului sinucigaș (shahidul)

Concentrându-ne atenția asupra atacurilor sinucigașe conduse de Hamas asupra țintelor israeliene, observăm un număr de caracteristici comune ale shahidului care servesc la conturarea unui profil al teroristului sinucigaș. Acestea includ :

Tânăr – de obicei între 18 și 27 de ani ;

De regulă necăsătorit, șomer și dintr-o familie săracă ;

De obicei a absolvit liceul ;

Cei mai mulți erau studenți devotați în centrul de instruire fundamentalist – islamic din Gaza și West Bank (Malul de Vest) conduse și finanțate de Hamas.

Unii dintre shahizii arestați de Israel în trecut și-au exprimat dorința de a răzbuna moartea sau rănirea provocată de israelieni unei rude sau a unui prieten.

Motivul pentru comiterea unui atac sinucigaș pentru cei mai mulți shahizi este în primul rând fanatismul religios combinat cu extremismul naționalist și dorința de răzbunare, dar nu disperare personală.

De obicei shahidul nu se oferă voluntar pentru misiune. Shahidul poate fi selecționat de profesorii din moschei și din centrul de instruire din Gaza și Malul de Vest.

Cei mai devotați studenți sunt selecționați după o examinare atentă de către profesori și după o cunoaștere îndelungată.

Întotdeauna, shahidul este ales de către organizatorul atacului pe baza unei studieri anterioare.

După ce shahidul potențial este selecționat, acesta participă la un antrenament de durată pentru a i se testa performanțele și aptitudinile în condiții de stres și în situații în care viața îi este amenințată. Doar cursanților care sunt dispuși să ducă misiunea până la capăt și sunt stăpâni   pe sine li se va permite să treacă la nivelul următor.

Ulterior shahidul „dispare” de la locuința sa fără să-și ia rămas bun, în timp ce începe un antrenament intensiv care durează câteva zile pentru a învăța să folosească explozibilul și pentru a-și însuși aspectele operaționale ale misiunii. În acest timp shahidul trece și printr-un proces de purificare fizică și psihică.

Unii dintre teroriștii care au fost antrenați să devină shahizi au povestit că la acest nivel au fost duși într-un cimitir și li s-a spus să intre într-unul dintre morminte și să stea câteva ore pentru a-și învinge frica.

În ultima zi dinaintea atacului shahidul este foarte bine antrenat, are creierul spălat, este dispus și apt să execute atacul sinucigaș. La acest punct el scrie un testament în care își roagă familia să nu îl plângă, deoarece nu a murit, ci mai degrabă a plecat într-o altă viață în care va fi cu Allah. De asemenea, înregistrează o casetă video în care apare deghizat (de obicei purtând o uniformă I.D.F. sau haine tipic israeliene și au barba rasă), spune o rugăciune specială și împreună cu colaboratorii săi se îndreaptă spre țintă.

Shahidul transportă explozibilul, de obicei, într-un vehicul sau, câteodată, pe bicicletă. Alteori, dispozitivul este ascuns într-o geantă sau într-o vestă militară sub haină. Explozibilul standard cântărește până la 3 – 15 kg de T.N.T. sau explozibil confecționat acasă. Pentru a maximiza pagubele, cantități mari de cuie sunt deseori împachetate împrejurul explozibilului.

Dispozitivul de detonare este foarte simplu, autorul putând să-l detoneze la timpul potrivit chiar în condiții de presiune.

3.2 Motivații care generează proliferarea fenomenului terorist

Studii recente efectuate în domeniul atentatelor sinucigașe demonstrează că acestea nu sunt comise de indivizi dezechilibrați psihic, ponderea atentatorilor cu probleme psihice din totalul acțiunilor de acest gen fiind foarte scăzută. S-a constatat că majoritatea sunt normali din punct de vedere psihologic, cazurile de patologie psihică fiind nesemnificative, iar acțiunile sunt premeditate până în cele mai mici detalii. Deși au existat și situații de coerciție sau abandon în activitatea de recrutare a atentatorilor sinucigași sau în privința derulării atacurilor propriu-zise, majoritatea au părut conștienți atât de soarta victimelor, cât și de iminența trecerii lor în neființă.

3.2.1 Motivații psihologice

Motivațiile psihologice ale terorismului derivă din insatisfacțiile personale din viața și cariera profesională a celor care se înregimentează în diversele organizații teroriste. Un astfel de individ își poate găsi rațiunea de a exista în acțiunile teroriste. Grupurile teroriste tind să proiecteze propriile lor motivații antisociale asupra celorlalți. În același timp, grupurile teroriste atribuie oricărei persoane din afara grupului doar intenții malefice. Practic, teroriștii nici nu iau în considerație posibilitatea de a greși și nu cred că opțiunile celor din afara grupului au vreo valoare.

O altă caracteristică a teroriștilor motivați psihologic este necesitatea accentuată de a aparține unui grup. Pentru unii teroriști acceptarea într-un anumit grup este o motivație mult mai puternică decât obiectivele politice ale organizației. Astfel de indivizi își definesc propriul statut social prin noțiunea de acceptare în grup. Sub aspect psihologic, grupările animate de idei anarhiste, religioase sau naționalist-extremiste dau membrilor lor sentimentul reconfortant de familie și protecție și conferă ideii de dușman atributul de singularizare, în care se condensează tot răul din lume. Se creionează astfel tipologia fanaticului, pe care îl întâlnim adesea în postura de lider sau executant. Cei din această categorie sunt reprezentanții cei mai fideli ai „valorilor“ grupului, simt, gândesc și acționează nu după psihologia lor individuală, ci după cea a colectivității căreia îi aparțin și ale cărei interese le apără. În concepția lor, cauzalitatea în toată complexitatea ei este redusă și simplificată la un conflict unic: între bine și rău, adică între „noi“ și „ei“.

Un alt rezultat al motivațiilor psihologice este intensitatea dinamicii în interiorul grupărilor teroriste. Acestea tind să ceară unanimitate în opțiuni și se dovedesc intolerante cu proprii dizidenți. Această ideologie explică de ce facțiunile teroriste, așa-numitele dizidențe sunt mai violente decât organizațiile din care au făcut inițial parte.

3.2.2 Motivații culturale

Valorile culturale tradiționale pot motiva acțiunile unor persoane într-o manieră de neconceput pentru un observator extern. Modul de viață general și particular reprezintă o caracteristică culturală, care are un impact formidabil asupra terorismului. În societăți în care oamenii se identifică în termenii apartenenței la un anumit grup, poate exista o dispoziție către autosacrificiu rar observată în alte societăți. Teama de a fi exterminat din punct de vedere cultural, conduce uneori la o violență care pentru o persoană, care nu a trecut printr-o experiență similară, poate părea irațională. Toate ființele umane sunt sensibile în fața amenințărilor la adresa valorilor cu care acestea se identifică. În aceste valori sunt incluse limba, religia, apartenența la un grup, țară sau teritoriu natal. Pericolul de a pierde una din aceste valori poate determina reacții de apărare, și nu de puține ori, acțiuni xenofobe. Religia poate fi una din cele mai volatile valori în acest sens. O amenințare la adresa religiei unei persoane pune în discuție nu numai prezentul, dar și trecutul și viitorul acelei persoane.

3.2.3 Motivații politice

Motivația politică a acțiunilor teroriste este cea mai frecventă și mai des invocată. Acest tip de motivație este invocată ori de câte ori se dorește producerea unei schimbări sociale, utilizând drept mijloace forța, intimidarea și nu numai. O variantă a acestei gândiri simplificatoare, fanatice o găsim în psihologia anarhistului – atentator politic, căruia specialiștii i-au consacrat unele studii. În concepția atentatorului, personalitatea politică este cea care determină mersul istoriei și este suficient să o asasinezi pe aceasta ca să transformi ordinea și societatea sau, cum se exprimă P. Bergen ,,… este suficient să tragi cu revolverul și totul se va transforma“.

3.2.4 Motivații personale

Una din perspectivele teoretice cu privire la problematica atentatelor sinucigașe susține că acestea sunt comise de indivizi dezechilibrați psihic. Ponderea autorilor cu probleme psihice în totalul atentatelor teroriste sinucigașe este însă foarte scăzută. Cercetările întreprinse în acest domeniu au stabilit că marea majoritate a membrilor operativi ai organizațiilor teroriste sunt normali din punct de vedere psihologic, cazurile de patologie psihică fiind nesemnificative.

Ce ar putea determina un individ să se angajeze într-un atentat sinucigaș? Răspunsul la această întrebare necesită un studiu aprofundat al dimensiunilor psihologice și culturale ale terorismului.

Motivațiile atentatelor sinucigașe nu diferă radical de cele ale altor forme de terorism, acoperind o plajă largă de constelații motivaționale, de la dorința de a atrage atenția asupra unei cauze sau de a dobândi notorietate la răzbunarea pentru o stare de fapt sau faptă percepută drept injustă.

Din perspective atentatorilor individuali, actul de martiraj poate fi un mod de a produce o impresie puternică asupra opiniei publice sau un exemplu pentru aceia dintre semenii săi care la un moment dat își percep viața ca lipsită de sens. O parte dintre atentatorii individuali sunt văduve sau femei îndoliate, care caută să răzbune astfel moartea violentă a soțului, fratelui sau iubitului.

O altă categorie de atentatori sinucigași sunt cei motivați de năzuința spre puritate religioasă sau de sentimentul datoriei față de binele grupului/comunității din care fac parte.

Religia, ideologia sau cultura joacă uneori un rol determinant asupra motivației individuale. Acest lucru este foarte vizibil în cazul grupărilor teroriste palestiniene, care și-au dezvoltat o „subcultură a martirajului”. Copii care trăiesc într-un mediu care glorifică sacrificiul suprem în slujba cauzei palestiniene și împotriva poporului israelian sunt puternic îndoctrinați, astfel încât, în momentul în care ajung la maturitate, opțiunea pentru o astfel de soluție devine normală. Teroriștilor sinucigași palestinieni li se oferă atât recompense religioase (un loc în Paradis în lumea de dincolo) și sociale (prestigiu, celebritate), cât și materiale (venituri substanțiale pentru membrii de familie după moartea lor).

Majoritatea atentatorilor sinucigași palestinieni sunt motivați de un sentiment de injustiție resimțit cu o deosebită acuitate.

Ceea ce împinge în astfel de acțiuni este o lungă istorie de umilințe. De la înființarea statului Israel, în 1948, un sentiment acut de rușine s-a instaurat în lumea arabă.

Pentru arabi, care consideră că o persoană este onorabilă dacă refuză să trăiască în rușine și moare în demnitate, sentimentul de rușine este cel mai dureros.

Cei 35 de ani de ocupare militară de către Israel a Cisiordaniei și Fâșiei Gaza au reamintit permanent arabilor slăbiciunea de care au dat dovadă. Neajutorarea și rușinea s-au transformat treptat în ură, coborând din suflete în stradă. Palestinienii au simțit că își vor redobândi onoarea dacă vor lupta împotriva agresorului și astfel a luat naștere prima Intifadă.

Dată fiind superioritatea militară covârșitoare a adversarului, atentatele sinucigașe sunt considerate cea mai eficientă formă de rezistență la ocupație. Această concluzie este susținută de rezultatele unor sondaje de opinie realizate în Teritoriile Ocupate, care au evidențiat că circa 60% dintre palestinieni sunt de acord cu realizarea de atentate sinucigașe.

Studii efectuate pe incidentele teroriste sinucigașe din Egipt au evidențiat faptul că o bună parte din atentatorii sinucigași nu aveau un loc de muncă și proveneau din familii cu un nivel de trai foarte scăzut, fiind complet lipsiți de perspective. Ca și în cazul palestinienilor, un astfel de gest a reprezentat un ultim mijloc, o soluție a disperării.

Creșterea semnificativă a numărului atentatelor sinucigașe din „zonele fierbinți” ale planetei (Cecenia, Afghanistan, Irak) este considerată de unii analiști drept un semn al faptului că regiunile respective au fost „islamicizate”. În cazul Ceceniei, amplificarea atentatelor sinucigașe este un indicator al influenței tot mai mari a facțiunilor islamiste și a legăturilor dintre acestea și „Al-Qaida”.

Atentatele recente din Maroc și Turcia au fost explicate în același mod. În ceea ce privește valul de atentate sinucigașe din Irak, se consideră că mișcarea locală de rezistență este tot mai frecvent coordonată de luptători islamiști veniți din afara Irakului. Asemeni Afganistanului, cu două decenii în urmă, Irakul a devenit un „magnet” pentru teroriștii islamiști din întreaga lume.

După atentatele din 11 septembrie 2001, analiștii care studiază fenomenul terorist au pus în evidență o răsturnare completă a „profilului” atentatorului sinucigaș. Datele publicate cu privire la autorii atentatelor din New York și Washington sunt departe de portretul atentatorului sinucigaș clasic: bărbat, 18-27 ani, necăsătorit și ușor influențabil.

Mutații substanțiale s-au înregistrat nu doar în cazul teroriștilor sinucigași ai „Al-Qaida”, ci și în cazul operatorilor organizațiilor teroriste din Palestina. Dacă între 1994 și septembrie 2000 (reizbucnirea Intifadei) atentatele sinucigașe îndreptate împotriva intereselor israeliene s-au soldat cu 120 de morți, în intervalul septembrie 2000 – decembrie 2000 atentatele anti-israeliene au ucis 440 de persoane, rănind alte 3.000 În ultimii trei ani serviciile secrete israeliene au constatat, concomitent cu apariția femeilor terorist-sinucigaș și creșterea numărului de copii implicați în realizarea atentatelor sinucigașe, o modificare a structurii socio-profesionale a atentatorilor, concretizată în apariția unor teroriști proveniți din familii cu o situație materială peste medie, având un nivel superior de instruire, precum și o vârstă semnificativ mai mare decât cea a predecesorilor.

Un procent semnificativ din totalul atentatorilor individuali palestinieni (și mai recent ceceni) sunt văduve sau femei îndoliate, care caută să răzbune astfel moartea violentă a soțului, fratelui sau iubitului.

În luna octombrie 2003, într-un restaurant din Haifa, Hanadi Darajat, o avocată palestiniană de 23 de ani, a comis un atentat sinucigaș soldat cu 20 de morți, pentru a răzbuna moartea fratelui și verișorului ei, împușcați în urmă cu patru luni în orașul Jenin de către armata israeliană.

Nu de puține ori membrii de familie, vecinii, colegii de muncă declară că nimic din comportamentul atentatorului sinucigaș din zilele anterioare evenimentului nu le-a atras atenția. „Mă așteptam să-l însor, nu să-l îngrop”, declara reporterilor BBC părintele lui Ali Munir Jaara, un polițist palestinian care s-a aruncat în aer pentru a răzbuna moartea a trei palestinieni uciși într-un raid israelian din orașul Gaza.

O altă categorie de atentatori sinucigași sunt motivați de năzuința spre împlinirea religioasă (gestul lor fiind o opțiune conștientă pentru ceea ce consideră drept „calea de acces spre Paradis”) sau de sentimentul datoriei față de binele grupului/comunității din care fac parte. Adesea teroriștii sinucigași palestinieni și-au motivat gestul pe înregistrările video realizate anterior comiterii atentatului prin dorința de a „ajuta generația următoare să trăiască liberă”.

3.2.5 Motivații organizaționale

În opinia experților cea mai mare parte a autorilor atentatelor sinucigașe sunt manipulați prin presiunile exercitate de către grupul/organizația din care fac parte.

Rolul organizației este esențial în realizarea majorității atentatelor sinucigașe, intervenind în toate etapele acestora, de la planificare și achiziționarea armamentului la alegerea operatorilor și țintelor.

Cu foarte puține excepții, în epoca modernă atentatele sinucigașe au fost comise de membri ai unor organizații teroriste puternice. Opțiunea unei organizații teroriste pentru un atentat sinucigaș nu este întâmplătoare. Din perspectivă organizațională, există numeroase avantaje în utilizarea unor astfel de atentate în cadrul unei campanii teroriste.

În primul rând atentatele sinucigașe se soldează de cele mai multe ori cu un număr mai mare de victime decât alte forme de atentate teroriste. Din totalul incidentelor teroriste înregistrate la nivel mondial între 1980 și 2001 atentatele teroriste au reprezentat numai 3%, dar au produs 48% din numărul persoanelor ucise în acte teroriste. O analiză a atentatelor teroriste comise de palestinieni în perioada 2000-2002 a evidențiat faptul că deși atentatele sinucigașe au reprezentat numai 1% din volumul total al atacurilor, ele au cauzat 44% din numărul total al victimelor. Efectele psihologice ale atentatelor sinucigașe asupra populației-țintă sunt deosebit de puternice. Indiferent de modul în care reacționează statul la astfel de agresiuni, obiectivele organizației teroriste sunt favorizate. În timp ce concesiile sunt percepute ca semne de slăbiciune, creând premisele unei intensificări a activității teroriste, măsurile represive sporesc baza de recrutare din care organizația se alimentează și numărul simpatizanților acesteia.

În al doilea rând, atentatele sinucigașe atrag o mai mare publicitate decât alte forme de atacuri teroriste. Natura șocantă a incidentului, numărul mare al victimelor, motivația atentatorului sunt tot atâtea elemente care impresionează opinia publică, atrăgând atenția asupra organizației teroriste și obiectivelor acesteia. Martirajul are o valoare simbolică nu numai în culturile islamice, ci și în alte culturi. Moartea unui membru al organizației îi conferă acesteia o legitimitate sporită. Mesajul transmis opiniei publice este esențial: pentru organizația respectivă nu există cale de întoarcere. Unele grupări teroriste glorifică sistematic astfel de atentate, instituind un „cult al martirilor” promovat prin toate mijloacele, de la postere și afișe la cântece și legende. Astfel de campanii se dovedesc deosebit de atractive pentru potențialii recruți.

În al treilea rând, atentatorii sinucigași sunt adesea considerați de către organizațiile din care fac parte ca resurse valoroase, a căror pierdere generează un câștig net, politic sau în bani.

Câștigul politic este urmărit de către acele organizații care intră în competiție cu altele pentru obținerea puterii (vezi Hamas versus Jihadul Islamic Palestinian). În acest caz atentatele sinucigașe reprezintă mijlocul de dobândire a unui avantaj asupra grupurilor rivale. Implicarea organizației în atentul sinucigaș este demonstrată prin intermediul unor casete video înregistrate înaintea comiterii atentatului, în care teroristul, așa-numitul „mort viu”, având pe fundal steagul grupării teroriste respective și ținând în mână o armă de asalt și o copie a Coranului, explică în fața camerei de luat vederi motivul atentatului. Astfel de imagini sunt folosite atât pentru a câștiga noi adepți, cât și pentru a crește coeziunea și moralul grupului.

În termeni cost/beneficiu, atentatele sinucigașe sunt considerate printre cele mai ieftine. În opinia experților, de cele mai multe ori costul materialelor utilizate în atentatele sinucigașe din Israel nu depășește 150 de dolari. Astfel de atentate pot aduce însă organizației venituri importante, constând în donații din partea unor entități aflate la mare distanță, care doresc în acest mod să asigure și altora condițiile de a muri pentru cauză. Nu de puține ori astfel de donații pot ajunge la sume de milioane și chiar zeci de milioane de dolari.

În al patrulea rând, utilizarea atentatorilor sinucigași oferă importante avantaje tactice. Întrucât nu se mai bune problema fixării unor rute de scăpare pentru autor/autori, complexitatea planului de acțiune este sensibil diminuată. „Bombele umane” sunt capabile să ajungă mult mai aproape de țintă și dețin controlul asupra dispozitivului exploziv până în ultimul moment, ceea ce oferă șanse sporite de succes. În plus, atentatul sinucigaș nu periclitează siguranța organizației, riscul scurgerii de informații post-operaționale fiind eliminat. Autorul nu trebuie să se teamă că va fi capturat, interogat, judecat sau închis, ceea ce în anumite culturi reprezintă dezonoarea, considerată mai rea decât moartea.

În sfârșit, atentatele sinucigașe au un puternic impact asupra opiniei publice. Este larg răspândită opinia conform căreia, dată fiind hotărârea fermă a autorilor, mergând până la fanatism, astfel de atacuri nu pot fi oprite. De altfel, organizațiile teroriste care inițiază astfel de atentate susțin în permanență că au pregătiți zeci de voluntari care așteaptă să i-a locul martirului căzut la datorie. Ritualurile la care sunt supuși „morții vii” sunt menite să îi pună în imposibilitatea de a se răzgândi fără a-și pierde onoarea și locul din societate. În unele organizații se stimulează chiar competiții între candidații la „misiunea de onoare”.

Există și un efect psihologic secundar urmărit prin aceste atentate. Confruntate frecvent cu astfel de atentate și neavând indicii clare de identificare a atentatorilor sinucigași, forțele de ordine ajung inevitabil să comită erori, împușcând din greșeală persoane suspectate că au asupra lor încărcături explozive. Mediatizarea unor astfel de cazuri produce panică în rândul populației-țintă, servind astfel obiectivelor organizației teroriste.

3.3 Avantajele unui atac terorist sinucigaș

3.3.1 Avantajele pentru organizația teroristă care îl inițiază

Atacurile sinucigașe oferă organizației teroriste care îl inițiază o serie de avantaje:

Produc multe victime și pagube mari ;

Atrag atenția media. Un atac sinucigaș este un eveniment notabil pentru media, întrucât indică un nivel ridicat de determinare și înclinație pentru autosacrificiu din partea teroriștilor;

Garantează faptul că atacul va fi dus la îndeplinire în condiții de timp și loc adecvate în raport de țintă. Aceasta garantează un număr maxim de victime. Un terorist sinucigaș nu este nici mai mult nici mai puțin decât o bombă foarte sofisticată, un purtător care duce dispozitivul către locația dorită și îl detonează la timpul potrivit ;

De îndată ce teroristul a plecat în misiune, succesul lui este virtual garantat;

Este extrem de dificil să fie contracarate atacurile sinucigașe dacă teroristul este în drum spre țintă; chiar dacă forțele de securitate reușesc să-l oprească înainte de a ajunge la țintă, el poate încă să activeze dispozitivul (astfel, nevoia de informații exacte despre planurile teroriste este crucială);

Planificarea și executarea unei rute de scăpare după un atac terorist, este de obicei una dintre cele mai complicate și problematice etape ale oricărei acțiuni teroriste. Atacurile sinucigașe nu necesită un asemenea plan ;

Din moment ce autorul este ucis în timpul atacului, nu există teama că el va fi prins după și interogat de forțele de securitate putând astfel să dezvăluie informații care pun în pericol alte activități.

3.3.2 Avantajele pentru autorul atacului

Atacurile sinucigașe sunt considerate atrăgătoare pentru grupările de fanatici naționaliști și religioși care le privesc ca pe un „război sfânt” și un „ordin divin”. Fenomenul a cunoscut o popularitate crescândă în special printre grupările teroriste fundamentalist-islamice. Pentru exemplificare, ne vom concentra atenția asupra organizației Hamas și câteva dintre acțiunile sale reușite împotriva unor ținte israeliene.

Hamas nu consideră că autorul atacului ar fi comis suicid. El este perceput ca un „shahid”, adică un martir care a crezut în îndeplinirea unui ordin divin, „Jihad” sau „Război Sfânt”. (Astfel, acțiunea lui este numită în arabă Istishihad).

Atacul sinucigaș aduce familiei shahidului recompense substanțiale. Cei mai mulți shahid au un status social scăzut. Shahidul își îmbunătățește după moarte statusul social și pe cel al familiei sale. Familiei shahidului i se aduc onoruri și laude și primește recompense financiare (de obicei câteva mii de dolari). Suplimentar la misiunea religioasă și recompensele pe care le primește familia, shahidul are și alte avantaje personale (conform credinței sale), incluzând:

Viață eternă în paradis ;

Permisiunea de a vedea fața lui Allah ;

Dragostea a 72 de virgine care îl vor sluji în paradis ;

Privilegiul de a promite viața în paradis pentru 70 din rudele sale.

Iată testamentul lui Hisham Ismail Abd El Rahman Hamed, un terorist sinucigaș care a detonat explozibilul pe care-l purta în noiembrie 1994 la Nezarim, ucigând trei ofițeri I.D.F. și rănind doi israelieni și patru palestinieni : „Dragă familie și prieteni! Scriu asta cu lacrimi în ochi și tristețe în inimă. Vreau să vă spun că plec și vă cer iertare pentru că am decis să-l văd pe Allah astăzi și această întâlnire este mult mai importantă decât să trăiesc pe acest pământ…”

Alt terorist sinucigaș – Salah Abed El Hamid Shaker – care a murit împreună cu alt shahid la Beit Lid în ianuarie 1995, omorând 18 israelieni și rănind alți 36, a scris în testament: „Mă voi răzbuna pe fiii maimuțelor și porcilor – sioniștii infideli și inamicii umanității. Îl voi întâlni pe fratele meu Hisham Hamed și pe distinsul meu profesor, Hani El Abed și pe ceilalți shahizi și sfinți din paradis. Vă rog iertați-mă…”

Toate acestea constituie factori încurajatori pentru credincioșii fundamentaliști care inițiază atacuri sinucigașe.

Atunci când există recompense religioase, naționaliste, economice, sociale și personale pentru acest tip de acțiune, nu ne mirăm că Hamas și Jihadul Islamic nu întâmpină dificultăți în recrutarea de voluntari pentru astfel de misiuni.

4. Forme de manifestare a terorismului suicidar

4.1 Atacurile suicidare cu bombă

Având în vedere formele de manifestare ale terorismului suicidar, cele mai uzitate sunt atacurile sinucigașe cu bombă.

În ultimele două decenii terorismul suicidar a devenit un fenomen larg răspândit. 15 organizații diferite din 12 țări au apelat la folosirea tacticilor suicidare împotriva adversarilor. Până în luna februarie 2000 au avut loc 275 de atacuri teroriste sinucigașe.

Când terorismul suicidar a fost pentru prima dată introdus în Orientul Mijlociu, se părea că acest fenomen este invincibil și că ar putea schimba balanța între grupările teroriste și guvernele rivale.

Privind în urmă în istoria terorismului, poate fi observat că atacurile suicidare sunt de fapt un vechi „modus operandi”. În timpurile vechi, două secte notorii, evreii sicari și musulmanii hashashini, au devenit faimoși pentru astfel de atacuri. În secolul XVIII tacticile suicidare erau folosite pe coasta Malabar din sud-vestul Indiei, în Atjeh în nordul regiunii Sumatra și în Mindanao și Sulu din sudul Filipinelor. În toate aceste locuri, musulmanii au purtat atacuri suicidare în lupta lor împotriva hegemoniei Occidentului și a dominației coloniale.

Totuși, terorismul suicidar contemporan (purtători sinucigași de bombă) diferă de astfel de tactici istorice așa cum terorismul în general diferă de modalitățile vechi de luptă (război). Reprezintă o metodă simplă prin care se poate obține efecte maxime.

Terorismul suicidar modern prin purtători sinucigași de bombă, țintește producerea unor pagube materiale serioase, prin care să inducă un sentiment profund de anxietate și frică. Scopul în sine este de a produce un efect psihologic negativ asupra întregii populații, mai degrabă decât victimelor atacului. Numărul relativ mare de victime garantat de asemenea atacuri, care sunt purtate în locuri aglomerate, asigură o atenție media maximă. Astfel, terorismul suicidar se compară cu alte metode spectaculoase, cum ar fi: explozia unui avion în aer sau folosirea armelor de distrugere în masă.

Prin ce se caracterizează un atac sinucigaș? Yoram Schweitzer  dă următoarea definiție atacului sinucigaș : „Un atac sinucigaș este un atac violent, motivat politic, dus la îndeplinire în mod deliberat, într-o stare conștientă, de un individ care își ia viața în același timp cu ținta aleasă. Moartea sigură, premeditată a autorului este precondiția  succesului atacului „.

Un atac sinucigaș este o „ metodă operațională în care actul atacului depinde de moartea autorului „. Teroristul știe că, dacă nu moare, atacul planificat nu este dus la îndeplinire. Atacul este îndeplinit prin detonarea explozibilului purtat de terorist în forma unui dispozitiv aflat pe corp sau aflat în vehiculul pe care-l conduce.

Este important să definim corect un atac suicidar, pentru că există tipuri diferite de atacuri, care pot fi considerate greșit ca aparținând acestei categorii.

Autorul pornește la drum conștient că foarte probabil va muri în cursul atacului (de exemplu în încercarea de a devia un autobuz într-o prăpastie). În ciuda pericolului iminent la adresa vieții teroristului, atâta timp cât există posibilitatea ca atacul să fie dus la îndeplinire fără ca autorul să moară, atacul nu trebuie să fie considerat un atac sinucigaș.

Câteodată, teroristul face pregătiri concrete știind că va muri în urma  acțiunii (întocmirea unui testament, ceremonii de purificare). Totuși, aceste pregătiri în sine nu transformă atacul într-un atac sinucigaș.

În anumite cazuri, teroriștii sunt echipați cu arme sau explozibili pentru a se sinucide în cazul în care acțiunea nu reușește. Existența acestor arme sau explozive și chiar decizia de a le folosi, nu constituie temeiuri adecvate pentru a fi definite ca atacuri sinucigașe.

Într-un atac sinucigaș veritabil, teroristul este pe deplin conștient că atacul nu va fi dus la îndeplinire dacă nu este ucis.

Utilizarea atentatorilor sinucigași oferă importante avantaje tactice. Întrucât nu este necesară stabilirea unor rute de evacuare pentru autor/autori, complexitatea planului de acțiune este diminuată. „Bombele umane” sunt capabile să ajungă mult mai aproape de țintă și dețin controlul asupra dispozitivului exploziv până în ultimul moment, ceea ce oferă șanse sporite de succes, exemplu elocvent în acest sens fiind uciderea fostului premier indian Rajiv Gandhi, în 1991, de către o femeie care și-a detonat încărcătura explozivă aflată sub îmbrăcăminte, de la numai câțiva metri distanță.

În plus, atentatul sinucigaș nu periclitează siguranța organizației, riscul scurgerii de informații post-operaționale fiind eliminat. Autorul nu trebuie să se teamă că va fi capturat, interogat, judecat sau închis, ceea ce, în anumite culturi, reprezintă dezonoarea, considerată mai rea decât moartea. Tigrii Tamili sunt cunoscuți că poartă asupra lor pastile de cianură folosite în situațiile în care ar putea fi capturați.

Atentatele sinucigașe sunt o metodă infailibilă de intimidare a populației. Este larg răspândită opinia conform căreia, dată fiind hotărârea fermă a atacatorilor, mergând până la fanatism, astfel de atacuri nu pot fi oprite. Organizațiile teroriste care inițiază astfel de atentate susțin în permanență că au pregătit mulți alți voluntari care așteaptă să preia locul martirului căzut la datorie.

Ritualurile la care sunt supuși „martirii în viață” sunt menite să îi pună în imposibilitatea de a se răzgândi fără a-și pierde onoarea și locul din societate. Există și un efect psihologic secundar urmărit prin aceste atentate. Confruntate frecvent cu astfel de acțiuni și neavând indicii clare de identificare a autorilor, forțele de ordine ajung inevitabil să comită erori, împușcând din greșeală persoane suspectate ca au asupra lor încărcături explozive. Mediatizarea unor astfel de cazuri produce panică în rândul populației-țintă, servind astfel obiectivelor organizației teroriste.

4.2 Teroriști-femei sinucigașe

O problemă deosebită în contextul studiului fenomenului terorist suicidar o reprezintă folosirea femeilor în realizarea actelor teroriste sinucigașe. Femeile au jucat un rol important în activitatea teroristă a organizațiilor care apelează la terorismul suicidar. În general, această participare se limitează la organizațiile cu o orientare naționalistă. Grupările teroriste fundamentalist-islamice nu au permis femeilor să ia parte la activități teroriste, mai ales la atacuri sinucigașe.

Grupările naționaliste, cum sunt P.K.K., L.T.T.E., S.S.N.P. (Partidul Naționalist Socialist Sirian), au folosit în procent destul de ridicat, femeile în atacuri teroriste sinucigașe. Liderii acestor grupări au exploatat deseori dorința profundă a femeilor de a-și demonstra egalitatea cu bărbații și le-au încurajat – câteodată chiar manipulat – să se ofere voluntar pentru astfel de misiuni.

L.T.T.E. a folosit în aproximativ 30-40% din atacurile sinucigașe ale grupării, femeile. În cazul P.K.K. acestea au executat 11 din cele 15 atacuri  încheiate cu succes, în timp de trei din cele șase acțiuni prevenite, aveau ca autori femei; în total 14 din cei 21 de teroriști sinucigași, 66% au fost persoane de gen feminin. S.S.N.P. a folosit în 5 din cele 12 acțiuni executate, femei.

O grupare teroristă șiită ne atrage atenția în mod deosebit. Este vorba de Arous ad-Damm, Miresele Sângelui, o grupare formată din femei pure, virgine dedicate răzbunării morții lui Hussein prin propriul martiriu. Sunt considerate fiicele lui Hussein, Prințul Martirilor.

Taheri descrie cazul unei membre Arous ad-Damm, Sumayah Sa ad. Ea s-a înrolat în Partidul Brigada Sayyedah Zaynab  a lui Allah, un grup comando șiit format din femei, atunci când avea 16 ani. Sayyedah Zaynab  era fata lui Ali și semnificația religioasă și simbolică a brigăzii în contextul șiit este evidentă. Familia lui Sumayah Sa ad a trăit inițial în sudul Libanului dar apoi s-a refugiat în Beirutul de vest. Ea s-a oferit voluntar pentru atacul asupra  Cartierului General al Marinei Statelor Unite în 1983 și se pare că fusese antrenată pentru acțiune, însă a fost retrasă și în final s-a sinucis aruncând în aer mașina plină de dinamită pe care o conducea într-o poziție militară a Israelului, în sudul Libanului în 1985.

După 11 septembrie 2001 au avut loc pe teritoriul Israelului trei atacuri teroriste sinucigașe executate de femei aparținând organizației Al Qaida. Acestea s-au soldat cu peste 25 de morți.

Motivele pentru folosirea femeilor în astfel de atacuri au variat de la caz la caz. Toate aceste grupări au folosit în mod înșelător aparenta inocență a femeilor pentru a trece de forțele de securitate și a se apropia de ținte.

Organizațiile s-au folosit de dorința femeilor de a-și demonstra devotamentul și aptitudinile față de organizație și liderul suprem. În mai multe cazuri, la mijloc erau și alte sentimente.

Implicarea sporită a femeilor în atentate teroriste sinucigașe constatată în ultimii ani a atras atenția experților, care au încercat să identifice cauzele unui astfel de fenomen.

Utilizarea femeilor în realizarea de atacuri sinucigașe a fost interpretată de unii analiști ca o tentativă a organizațiilor teroriste contemporane de a atrage în astfel de misiuni categorii sociale care până nu de mult nu fuseseră implicate în atentate sinucigașe.

Angrenarea femeilor în activități teroriste nu este inedită. În istoria terorismului au existat chiar grupări teroriste (în majoritate de extremă stânga) în cadrul cărora femeile terorist au deținut o pondere importantă. Comiterea de atentate sinucigașe de către femei a constituit însă excepția, și nu regula.

Până la sfârșitul anului 2000, doar două organizații teroriste au utilizat frecvent femeile în misiuni sinucigașe: Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PPK) și Tigrii Eliberatori ai Tamililor (LTTE). Spre exemplu, în cazul LTTE aproximativ o treime din membrii celebrelor comandouri intitulate „Tigrii Negri”, specializate în atentate sinucigașe, sunt femei. Cel mai cunoscut atentat terorist comis de o membră a LTTE este cel în care și-a pierdut viața premierul indian Rajiv Gandhi. În cadrul unui miting electoral terorista a ajuns în imediata proximitate a premierului, purtând sub robă o centură explozivă care îi dădea aparența unei femei însărcinate. În luna decembrie 1999 o altă teroristă LTTE s-a aruncat în aer la o întrunire politică, omorând 23 de persoane și rănindu-l pe președintele Sri Lankez, Chandrika Kumaratunga.

Conducerea LTTE a ajuns la concluzia că femeile atrag mult mai puțin atenția forțelor de securitate, fiind considerate de cele mai multe ori inofensive. Ca atare, ele pot ajunge cu mai multă ușurință în imediata proximitate a țintei.

În cazul PKK, ponderea atentatelor sinucigașe comise de femei s-a apropiat de două treimi. Astfel, din cele 14 atentate sinucigașe comise de PKK între 30 iunie 1995 și 5 iulie 1999, opt au fost realizate de femei. Ca o particularitate a PKK, atentatorii nu au fost voluntari, fiind desemnați pentru misiunile respective de conducerea organizației. Potrivit serviciilor turce de informații, membrii PKK care au refuzat să se sacrifice au fost împușcați în fața colegilor lor.

La PKK preferința pentru utilizarea femeilor în atentate sinucigașe a fost determinată de convingerea factorilor de decizie ai organizației că femeile nu sunt capabile să reușească în operațiuni de tipul „lovește și fugi” („hit-and-run”), moartea fiind preferabilă riscurilor apărute în cazul capturării.

În Orientul Mijlociu primele atentate sinucigașe comise de femei au avut loc la jumătatea anilor '80 în sudul Libanului, fiind îndreptate împotriva unor ținte israeliene. Pe 9 aprilie 1985 San Mheidh, o tânără șiită în vârstă de 16 ani, aflată la volanul unui autoturism încărcat cu exploziv, a intrat într-un punct de control al armatei israeliene, omorând doi soldați. Cu puțin timp înainte de atentat ea și-a explicat gestul pe o casetă video, care a fost transmisă ulterior la televiziunea libaneză.

Apariția femeilor terorist sinucigaș în conflictul israeliano-palestinian a fost considerată de unii analiști un rezultat al disperării femeilor palestiniene. Alți autori au susținut că este vorba de o nouă etapă în evoluția tacticii organizațiilor teroriste. Cum serviciile speciale israeliene îi monitorizau îndeaproape pe tinerii palestinieni, considerându-i suspecți, grupările teroriste s-au văzut nevoite să utilizeze drept teroriști sinucigași bărbați din paliere de vârstă superioare, precum și femei.

Primul atentat sinucigaș comis de o femeie înregistrat în Israel a avut loc pe 28 ianuarie 2002 la intrarea într-un magazin de pantofi din Ierusalim, fiind realizat de către Wafa Idris, o palestiniană în vârstă de 28 ani, de profesie asistentă, soldându-se cu un mort și peste 100 de răniți. În februarie 2002 Daria Abu Aysha, o studentă palestiniană în vârstă de 20 de ani, s-a aruncat în aer într-un punct de control din Cisiordania, rănind trei militari israelieni. O lună mai târziu Ayat Akhras, în vârstă de 18 ani, a detonat un dispozitiv exploziv într-un supermarket din Ierusalim, omorând două persoane și rănind alte 150. Toate cele trei atentatoare fuseseră recrutate de către Brigăzile Martirilor „Al-Aqsa”, o grupare teroristă palestiniană deosebit de activă apărută la sfârșitul lunii septembrie 2000, care, potrivit experților israelieni, și-a constituit o unitate specială formată din femei terorist sinucigaș.

Declanșarea celui de-al doilea război ruso-cecen, în 1999, a determinat o creștere a numărului incidentelor teroriste, inclusiv a atentatelor sinucigașe vizând ținte ruse. În ultimii doi ani o mare parte a atentatelor sinucigașe organizate de grupările teroriste cecene au fost comise de femei. În iulie 2003, două teroriste sinucigaș cecene s-au aruncat în aer la un concert rock organizat la periferia Moscovei, omorând 12 persoane.

Motivația teroristelor cecene este cel mai adesea dorința de răzbunare a uciderii de către forțele militare ruse a soților, fraților, părinților sau copiilor. De altfel, mass-media rusă le-a botezat pe femeile terorist cecene angrenate în astfel de misiuni „văduvele negre”. Ele au fost intens mediatizate cu ocazia luării de ostatici de la Moscova din octombrie 2002, când camerele de luat vederi au filmat în rândurile teroriștilor și câteva femei îmbrăcate în negru, având figurile acoperite cu văluri de aceeași culoare, înarmate cu pistoale și pistoale mitralieră și având înfășurate în jurul corpului centuri explozive. Potrivit relatărilor presei moscovite, cu ocazia intervenției forțelor antiteroriste au fost împușcate 18 femei terorist .

Amplificarea prezenței femeilor terorist sinucigaș într-o societate în care tradiția se opune angrenării în luptă a femeilor este considerată un semn de disperare și o tranziție spre „palestinizarea” conflictului ruso-cecen.

În ceea ce privește „Al-Qaida”, dată fiind ideologia acesteia, până în prezent nu s-au înregistrat operațiuni sinucigașe în care să fie angrenate femei. Aceasta nu exclude însă posibilitatea ca „Al-Qaida” să utilizeze pe viitor femei terorist sinucigaș. Succesele obținute de grupările teroriste palestiniene și cecene prin angrenarea femeilor în astfel de acțiuni ar putea servi drept model. În plus, istoria terorismului a demonstrat că ori de câte ori autoritățile identifică un anumit mod de operare și își intensifică măsurile de securitate, grupările teroriste caută să identifice și să exploateze vulnerabilități noi, adaptându-și în mod corespunzător formele de acțiune.

4.2.1 Văduvele negre

Deși participarea femeilor la săvârșirea acestui gen de atacuri nu este neobișnuită, implicarea sporită a femeilor constatată, în ultimii ani, le-a indicat specialiștilor în domeniu o tentativă a organizațiilor teroriste contemporane de a atrage în astfel de misiuni categorii sociale mai puțin implicate până în prezent.

Este cunoscut faptul că atunci când autoritățile impun măsuri antiteroriste care limitează posibilitatea de acțiune a organizațiilor, intensifică masurile de securitate sau identifică și anihilează un anumit mod de operare, grupările teroriste caută să descopere și să exploateze vulnerabilități noi, adaptându-si în mod corespunzător formele de acțiune.

Tigrii Eliberatori ai Tamilului Eelam este organizația în cadrul căreia aproximativ o treime dintre membrii celebrelor comandouri intitulate Black Tigers, specializate în atentate sinucigașe, sunt femei. Cel mai cunoscut atentat terorist comis de o membră a Tigrilor Tamili este, cum am amintit, cel în care și-a pierdut viața premierul indian Rajiv Gandhi, în anul 1991. În cadrul unui miting electoral, terorista a ajuns în imediata proximitate a premierului, purtând sub roba o centură explozivă care îi dădea aparența unei femei însărcinate. În luna decembrie 1999 o altă teroristă L.T.T.E. s-a aruncat în aer, la o întrunire politică, omorând 23 de persoane și rănindu-l pe președintele sri-lankez, Chandrika Kumaratunga.

Specialiștii susțin ca în viziunea acestei organizații, femeile atrag mult mai puțin atenția forțelor de securitate, fiind considerate de cele mai multe ori inofensive, iar ca urmare a concepțiilor sociale referitoare la percheziția corporala a acestora, pot ajunge cu mai multa ușurință în imediata proximitate a țintei. Pentru îndeplinirea unui asemenea obiectiv, încă de la vârsta de zece ani, atât fete, cât și băieți sunt selectați pentru a fi pregătiți în scopul realizării în viitor a sacrificiului suprem.

În cazul P.K.K., ponderea atentatelor sinucigașe comise de femei s-a apropiat de două treimi. Astfel, din cele 14 atentate sinucigașe comise de această organizație între 30 iunie 1995 si 5 iulie 1999, opt au fost realizate de femei. Ca o particularitate a P.K.K., atentatorii nu au fost voluntari, ei fiind desemnați pentru misiunile respective de conducerea organizației. Potrivit serviciilor turce de informații, membrii P.K.K. care au refuzat să se sacrifice au fost împușcați în fața colegilor. Preferința în utilizarea femeilor este determinată de convingerea că ele nu sunt eligibile pentru derularea unor acțiuni rapide de tip hit-and-run.

În Orientul Mijlociu, primele atentate sinucigașe comise de femei au avut loc la jumătatea anilor ’80 în sudul Libanului, în timp ce în Israel primul atentat săvârșit de o femeie a avut loc în anul 2002. Acestea au fost săvârșite de persoane recrutate de către Brigăzile Martirilor Al-Aqsa, o grupare terorista palestiniană deosebit de activă care, potrivit experților israelieni, a creat o unitate specială constituită numai din femei-terorist.

Au fost înregistrate atacuri sinucigașe săvârșite de femei și în fostul spațiu sovietic. În iunie 2003, o femeie a provocat o explozie într-un autobuz, ucigând 16 militari ruși, iar în iulie 2003, două teroriste cecene s-au aruncat în aer la un concert rock organizat la periferia Moscovei, omorând 12 persoane. „Văduvele negre”, nume acordat de mass-media ruse femeilor-terorist cecene angrenate în astfel de misiuni, au fost intens mediatizate cu ocazia luării de ostatici de la Moscova din octombrie 2002, când camerele de luat vederi au filmat în rândurile teroriștilor și câteva femei îmbrăcate în negru, având figurile acoperite cu voaluri de aceeași culoare, înarmate cu pistoale și pistoale-mitralieră și având înfășurate în jurul corpului centuri explozive. Potrivit relatărilor presei moscovite, cu ocazia intervenției forțelor antiteroriste au fost împușcate 18 femei-terorist. Motivația teroristelor cecene este cel mai adesea dorința de răzbunare a uciderii de către forțele militare ruse a soților, fraților, părinților sau copiilor.

5. Organizații teroriste contemporane care folosesc frecvent atacul terorist sinucigaș

Organizația Libaneză HEZBOLLAH

Atacurile teroriste suicidare au început în Liban în aprilie 1983. O grupare mică și până atunci necunoscută, sub numele de Hezbollah a condus un număr de atacuri sinucigașe împotriva unor ținte occidentale. Primul atac a vizat ambasada americană din Beirut, urmat de atacuri asupra cartierului general al Marinei Americane și a Forței Multinaționale Franceze, în octombrie 1983. Ultimele două atacuri s-au desfășurat simultan, în urma cărora au rezultat 300 de victime și zeci de răniți.

După retragerea forțelor occidentale din Liban, Hezbollahul și-a redirecționat atacurile asupra forțelor armate israeliene. De aici înainte Hezbollahul a diminuat folosirea acestui „modus operandi” la un atac pe an, sau chiar mai puțin.

Scopurile misiunilor suicidare executate de Hezbollah s-au schimbat și dezvoltat pe parcursul timpului. Inițial Hezbollahul era interesată să-și construiască o imagine de putere.

Din moment ce până atunci era o grupare mică și puțin cunoscută chiar și în Liban, introducerea acestui nou și devastator „modus operandi” a servit scopului său de obținere a unei publicități locale și globale.

Hezbollah reprezintă pentru patronii săi iranieni și o imagine valoroasă a răspândirii revoluției islamice. Entuziasmul teroriștilor șiiți, neînfricați și gata să se sacrifice pentru apărarea  celor „oprimați” a fost un instrument propagandistic important pentru Iran și Hezbollah.

Atacurile suicidare executate de Hezbollah au reușit să gonească din Liban forțele O.N.U. de menținere a păcii. Atacurile au determinat armata israeliană să se retragă din centrul Libanului pe o fâșie îngustă din sud.

Atacurile suicidare au servit și ca o armă pentru răzbunarea împotriva Israelului. După ce forțele aeriene israeliene l-au ucis pe secretarul general al organizației Abas Musawi, organizația a executat un atac sinucigaș împotriva ambasadei israeliene din Buenos Aires (martie 1992), ucigând 29 de persoane și rănind 200.

În 1994, Hezbollah a executat un alt astfel de atac în același oraș împotriva unei clădiri a unei comunități evreiești ca răzbunare pentru un atac aerian israelian în Liban împotriva taberei de antrenament din Ein Dardara.

În Liban au avut loc 50 de atacuri sinucigașe între 1983-1999. Organizațiile teroriste șiite Hezbollah și Amal sunt responsabile pentru jumătate din atacuri. Cealaltă jumătate este atribuită altor 5 grupări care au o ideologie nonreligioasă. Impulsionate de eficiența atacurilor executate de Hezbollah în grăbirea retragerii „străinilor” din Liban, aceste grupări naționaliste au folosit  aceleași tactici. Hezbollah a influențat și alte grupări teroriste din alte țări.

5.2 Organizația L.T.T.E.

O grupare separatistă tamilă din Sri Lanka, este una din grupările care au urmat Hezbollahului chiar depășind-o, atât în execuție, cât și în numărul de incidente.

L.T.T.E. este fără echivoc, cea mai eficientă și brutală organizație teroristă care a recurs la terorismul suicidar. Între iulie 1987 și februarie 2000, L.T.T.E. a executat 168 atacuri teroriste sinucigașe în Sri Lanka și India, ucigând și rănind mii de civili inocenți. Unitățile sinucigașe ale organizației, „Panterele Negre”, sunt compuse atât din bărbați, cât și din femei. O caracteristică unică a L.T.T.E. este aceea că fiecare membru poartă în jurul gâtului o capsulă cu cianură, pe care o pot folosi dacă este capturat pentru a nu dezvălui din secretele grupului. Membrii „Panterelor Negre” au demonstrat că sunt gata să moară atunci când sunt înconjurați de forțele de securitate. În multe cazuri au detonat explozibilul sau au mușcat capsula de cianură, decât să fie capturați și, ulterior, interogați și forțați să-și trădeze camarazii. Este o grupare deosebit de periculoasă care este gata să se sacrifice oricând pentru cauza ei.

L.T.T.E. a direcționat primele atacuri împotriva personalului militar și politic de rang înalt din Sri Lanka și India. Este singura organizație care a reușit să asasineze doi șefi de state. Un fost prim-ministru indian, Rajiv Gandhi, a fost asasinat de o femeie – terorist sinucigaș – în mai 1991 în timp ce se afla în campanie electorală. Președintele statului Sri Lanka, Prendeza, a fost asasinat în 1993 de un bărbat, terorist, care s-a infiltrat în cercul apropiat al președintelui și chiar a stat în preajma acestuia timp de un an înainte să execute misiunea.

L.T.T.E. persistă în eforturile sale de a elimina elita conducătoare din Sri Lanka. În  decembrie 1999 a încercat să-l asasineze pe actualul președinte Doamna Kumaratunga, care a supraviețuit atacului dar și-a pierdut un ochi. Pe 5 ianuarie 2000, reședința primului-ministru a fost atacată de un terorist sinucigaș, aparent într-o încercare de asasinare a ministrului apărării. Nici primul-ministru și nici cel al apărării nu au fost răniți.

Datorită campaniei de atacuri sinucigașe intensive, politicienii acestei țări par refractari în a declara război total grupării.

Organizațiile Palestiniene HAMAS și JIHADUL ISLAMIC PALESTINIAN

În  Israel terorismul suicidar a început în anul 1993. Organizațiile Hamas și Jihadul Islamic Palestinian au executat 30 atacuri sinucigașe care au avut ca rezultat 120 morți și sute de răniți.

Hamas și Jihadul Islamic Palestinian (J.I.P.) s-au inspirat  și au fost susținute de Hezbollah.

Liderii Jihadul Islamic Palestinian au menținut relații apropiate cu Iranul și organizațiile Hezbollah care s-au strâns după ce Israel a deportat câteva sute de agenți Hamas în Liban în 1982. Acolo ei au stabilit o legătură strânsă cu Hezbollah și Gărzile Revoluționare Iraniene. Ambele grupări au dobândit tehnicile terorismului suicidar în Liban.

Hamas și Jihadul Islamic Palestinian și-au concentrat primele atacuri sinucigașe asupra țintelor militare din „Teritorii”, dar rapid și-au reorientat atacurile asupra civililor din orașele mari israeliene. Cele două grupări fundamentaliste sunnite palestiniene au reușit să producă un număr mare de victime printre populația civilă din Israel; acest lucru a avut un impact negativ profund asupra sentimentului de securitate personală a populației din Israel. Efectul a fost intensificat de faptul că această campanie teroristă s-a desfășurat în paralel cu procesul de pace care trebuia să aducă liniște în relațiile dintre israelieni și palestinieni. Alt factor determinant a fost continuitatea atacurilor, câteodată acestea aveau loc săptămânal. Factorul suicidar din campania teroristă palestiniană a avut astfel un impact strategic asupra procesului de pace israeliano-palestinian.

La începutul lunii martie 2000, o unitate Hamas a încercat să execute între trei și cinci atacuri teroriste sinucigașe în Israel. Operațiunea a fost stopată, forțele de securitate israeliene lichidând celula înainte de a acționa. Doi dintre liderii celulei au reușit să scape dar au fost prinși în Nablus de forțele de securitate palestiniene ca parte a unei operații comune israeliano-palestiniene. În prezent are loc o intensă campanie teroristă, concretizată în atacuri sinucigașe în Israel.

5.4 Organizațiile egiptene GAMA A AL-ISLAMIYA și JIHADUL ISLAMIC EGIPTEAN

Grupările teroriste egiptene au contribuit și ele la fenomenul terorismului suicidar. Sunt grupări care au dat dovadă de o mare cruzime.

Fiecare dintre grupările Gama a Al-Islamiya și Jihadul Islamic Egiptean au executat câte un atac. Gama a Al-Islamiya a acționat în Croația în octombrie 1997 împotriva unui post de poliție din Rijake.  A fost o răzbunare pentru dispariția unui lider al grupării și extrădarea lui ulterioară în Egipt. Jihadul Islamic Egiptean a folosit doi teroriști sinucigași pentru a distruge ambasada Egiptului din Pakistan în noiembrie 1995, provocând 15 victime și rănind alte zeci. Acest atac a fost o răzbunare pentru o cooperare între Egipt și Pakistan, care a dus la extrădarea unor teroriști în Egipt.

Este de remarcat că ambele grupări au evitat să folosească astfel de tactici pe pământ egiptean. Acest lucru poate fi atribuit eficienței forțelor de securitate din Egipt în comparație cu alte țări.

Organizația Turcă P.K.K. (KADEK). Partidul Muncitorilor din Kurdistan

De curând și-a schimbat numele în KADEK (Congress for freedom democracy in Kurdistan) este un alt grup care a folosit în trecut atacuri teroriste sinucigașe.

Fostul P.K.K. a executat în total până în iulie 1999, 21 de atacuri sinucigașe sau încercări de atacuri (15 au reușit, 6 au fost contracarate de forțele de securitate). Prima sa campanie teroristă a început pe 30 iunie 1996 și s-a încheiat pe 5 iulie 1999, ca urmare a liderului său Abdullah Ocealan. Această campanie a produs 19 victime, un număr relativ mic. În prezent KADEK și-a  reluat atacurile terorist sinucigașe.

P.K.K. (KADEK) a recurs la terorismului suicidar atunci când s-a confruntat cu înfrângeri militare de proporții în sud estul Turciei. Din moment ce acțiunile teroriste ale grupării s-au diminuat constant între 1994 și 1996, organizația a căutat mijloace eficiente de a întoarce această situație și de a crește moralul luptătorilor. Misiunile sinucigașe erau astfel un instrument de consolidare a grupării. Ele au servit la demonstrarea capacității P.K.K. de a provoca pagube inamicului. Acțiunile au demonstrat dispoziția autorilor de a sacrifica totul pentru scopurile naționale ale kurzilor. Pentru un timp, atacurile au fost folosite în scopuri revanșarde.

5.6 Organizația teroristă internațională AL QAIDA

Este o grupare extremist-teroristă fundamentalist-islamică, de orientare sunită, înființată de Ossama Bin-Laden în jurul anului 1990 din foști combatanți arabi care au luptat în Afganistan împotriva invaziei sovietice. Este ultima grupare care a recurs la atacuri sinucigașe și are legături strânse cu grupările egiptene. Atacurile sale simultane împotriva ambasadelor americane din Nairobi și Dar-el-Salaam din august 1998 au provocat 300 de morți și 5000 de răniți, cei mai mulți civili inocenți.

Însă atacurile teroriste din S.U.A. de la 11 septembrie  le întrec pe toate dinaintea lor. Statisticile atacului șochează imaginația. W.T.C. a fost distrus și Pentagonul serios deteriorat după ce trei avioane s-au prăbușit în clădirile respective. Un al patrulea avion a fost deturnat din New Jersey și s-a prăbușit la 120 km de Pittsburgh, Pennsylvania. Se crede că ținta avionului ar fi fost rezidența prezidențială de la Camp David și că lupta dintre pasageri și teroriști a dus la prăbușirea avionului. În urma acestor atacuri peste 5000 de persoane și-au pierdut viața. Evenimentul a dat naștere războiului din Afganistan.

6. Concluzii

Terorismul sinucigaș constituie o amenințare strategică originală și este esențială pe câmpul de luptă al secolului al XXI-lea. Nu încape îndoială că terorismul sinucigaș a devenit o unealtă a statelor. În timp ce suspecții sunt gata să fie prinși, nu poate fi negată implicarea câtorva state și susținerea unor servicii de informații a teroriștilor care au atacat în New York și Washington. În afară de aceasta, ar fi fost imposibil să ducă la bun sfârșit atacuri atât de precise, coordonate și extinse. În timp ce responsabilitatea CIA este să-i pedepsească pe cei responsabili pentru atacuri, India și-a extins suportul pentru țările lovite de terorism. Se presupune că acest incident se va repeta și, tocmai aceasta s-a întâmplat pe 1 octombrie 2001, când militanții Jaish-e Mohammed au intrat cu un vehicul plin de explozibil în poarta State Legislative Assembly, omorând și rănind câteva persoane. Unul dintre teroriști s-a aruncat în aer la poartă, în timp ce alți doi teroriști, îmbrăcați în uniformă de polițiști s-au strecurat în clădire, deschizând focul și aruncând grenade. Un alt atac sinucigaș s-a întâmplat în Srinagar, vrând să demonstreze lumii civilizate că nimic nu poate să oprească avântul terorist. Teroriștii au devenit inamicii întregii lumi. Nicio țară nu-și permite să opereze singură când este lovită de teroriști.

Putem constata că pregătirea psihologică este la fel de importantă ca și cea de informații și cea operațională. India nu poate pierde din vedere faptul că este țintă pentru aceleași grupuri sau asemănătoare cu cele care au atacat America. Aceste grupuri teroriste deja și-au infiltrat ucigași armați de-a lungul graniței, cu scopul de a penetra în Kashmir. Pentru ei, acesta este un alt câmp de luptă între civilizații, India stând în calea realizării viziunii lor milenare. India și restul lumii trebuie să fie pregătite să îndure și mai târziu să răspundă, cu patriotism inerent, la terorismul sinucigaș, la orice magnitudine. Ceasul a început să ticăie. SCA a considerat carnajul din 11 septembrie ca un război împotriva Americii, războiul secolului al XXI-lea. Au fost mobilizate resursele întregii națiuni pentru această urgență, alertate toate forțele de securitate și mutate în locații strategice pentru a se răzbuna pe cei care au pregătit acest act infam. A fost invocat articolul 5 al NATO, care susține că un atac asupra oricărui membru NATO și toți membrii își rezervă dreptul de a lupta împotriva atacului. Chiar dacă Ossama Ben Laden este principalul suspect și alți suspecți au fost numiți de FBI, executorii adevărați sunt morți și cei care au planificat atacurile sunt invizibili.

Primul război al secolului al XXI-lea este îndreptat împotriva unui inamic invizibil, fără o adresă fixă: chiar dacă nu se va termina cu o serie de grenade spectaculoase care au marcat Războiul din Golf, va solicita o companie susținută de acțiuni deschise și acoperite, care pot porni de la operații sub acoperire la scară mică până la campanii de bombardamente și invazii ale infanteriei. Frontul Islamic Internațional este prezent în 20 de țări. Chiar dacă loviturile ar viza Afganistanul, alte țări vor fi pe poziții să se alieze și să acționeze într-o manieră imprevizibilă, cum ar fi bioterorismul.

Răspunsul la aceste probleme ar trebui să fie izolarea sponsorilor terorismului și să-i facă incapabili să mai susțină terorismul. Ceea ce face ca acest obiectiv să fie complet și aproape imposibil este natura celor ce trebuie combătuți. Grupurile fanatice care au fost capabile să pună la cale atacurile de la 11 septembrie sunt împrăștiate peste tot, sunt greu de reperat, antrenați să-i ascundă urmele. Sunt loiale doar liderilor și cauzei pe care cred că o servesc și, nu unei țări sau guvern. Dacă chiar există o „încleștare a civilizațiilor“ pe tot globul, ei sunt în prima linie inspirați de un zel care nu compromite și care îi împinge la sinucidere și ucideri în masă. Au mai lovit, dar niciodată la un asemenea nivel.

ANEXĂ

Atentate sinucigașe comise în ultima perioadă:

02 Aprilie 2009 – Un kamikaze, care detonat explozibilul pe care îl avea asupra sa, a murit, joi, într-o clădire din regiunea musulmana chineza Xinjiang, din China. În urma atacului, două persoane au fost rănite, informează AFP. Bărbatul a detonat bombele în sediul unei societăți cu care era în conflict. Acesta cerea sa i se dea înapoi o datorie de 3.400 de euro.

08 Martie 2009 – Potrivit unui polițist, un kamikaze pe motoreta s-a aruncat în aer în mijlocul unei mulțimi, arata AFP. 28 de polițiști și viitori recruți irakieni, iar alte 58 de persoane au fost rănite, în urma unui atentat sinucigaș petrecut în fața unei academii de politie din Bagdad.

11 Februarie 2009 – Două atentate sinucigașe lângă palatul prezidențial din Kabul. Un kamikaze s-a aruncat în aer, miercuri dimineața, în interiorul unei clădiri guvernamentale din capitala afgana, la puțin timp dupa ce un schimb de focuri ce a avut loc în apropierea palatului prezidențial din Kabul s-a soldat cu un mort si mai mulți răniți.

05 Februarie 2009 – „Mama Credincioșilor”, recrut de femei pentru atacuri sinucigașe. O irakiană este acuzată ca ar fi recrutat peste 80 de femei, victime ale unor violuri, pentru a le folosi mai apoi în atacuri sinucigașe. Samira Jassim, care s-a autointitulat „Mama Credincioșilor”, povestește într-o înregistrare video modul în care le descoperea pe femeile cu potențial de atacator sinucigaș, despre cum făcea rost de explozibili, cum le antrena pe acestea și cum le indica țintele, informează BBC News.

06 Ianuarie 2009 – Peste 70.000 de iranieni s-au oferit voluntari pentru atacuri sinucigașe în Israel. Nu mai puțin de 70.000 de studenți iranieni s-au oferit voluntari pentru a comite atentate sinucigașe împotriva Israelului. Președintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, nu a dat, însa, curs solicitării acestora, titrează cotidianul britanic Daily Telegraph. Esmaeil Ahmadi, liderul extremist al studenților, a declarat că tinerii doresc să sprijine gruparea Hamas și să lupte împotriva Israelului.

11 Noiembrie 2008 – Atentat sinucigaș în Pakistan: doi morți și cinci răniți. Un atacator kamikaze s-a aruncat în aer, omorând două persoane și rănind alte cinci, la intrarea unui stadion din Peshawar, localitate din nord-vestul Pakistanului, unde erau prezenți înalți oficiali guvernamentali. Autorul atentatului sinucigaș a fost oprit de politie și nu a reușit să pătrundă în stadion, dar s-a aruncat în aer la intrare.

29 Septembrie 2008 – Atentat sinucigaș în Algeria, in plin Ramadan. Un atentat sinucigaș a făcut duminica seara trei morți și șase răniți în apropiere de Dellys, la circa 40 de kilometri est de Alger, a anunțat agenția algeriana APS citând surse din securitate. Acest atentat a fost comis de un kamikaze care a aruncat în aer mașina sa capcană, potrivit primelor elemente ale anchetei. Este primul atentat sinucigaș dupa ce a început Ramadanul la musulmani, la 1 septembrie.

22 Septembrie 2008 – Pakistanul urmărește o celula Al-Qaida, implicată în atentatul de la Islamabad. Anchetatorii din Pakistan urmăresc o celula Al-Qaida în Islamabad, pe care o suspectează că ar fi comis atentatul sinucigaș de la hotelul Marriott, soldat cu cel puțin 60 de morți. Un kamikaze a aruncat în aer, sâmbătă seara, un camion în fața barierei de securitate din jurul hotelului Marriott. Polițiștii cred că teroriștii au fabricat o bombă de 600 de kilograme de explozibil într-o ascunzătoare din capitală, scrie AFP.

06 Iulie 2008 – Atentat sângeros în Pakistan. Un atentat sângeros a avut loc duminică la Islamabad, capitala Pakistanului. Un terorist kamikaze s-a aruncat în aer în fața Moscheii Roșii unde avea loc o adunare de comemorare a un an de la intervenția în forță a politiei. În atentatul de duminică și-au pierdut viața peste zece polițiști, însa numărul morților ar putea crește pentru că cifra răniților grav este mare.

04 Februarie 2008 – Trei oameni au murit într-o explozie, în sudul Israelului. Cel puțin trei persoane, dintre care doi kamikaze, au murit luni dimineața, într-un atentat sinucigaș comis într-un centru comercial din Dimona, sudul Israelului, potrivit AFP. Alte 11 persoane au fost rănite în deflagrație, iar medicii spun că starea a trei dintre acestea este foarte gravă. Potrivit unor surse militare israeliene, doar unul dintre cei doi atacatori a detonat încărcătura explozivă pe care o avea asupra sa. Al doilea kamikaze, care se ascundea în interiorul centrului comercial, a fost reperat de un polițist, care l-a împușcat mortal, înainte ca acesta să se arunce în aer. Deflagrația s-a produs la aproximativ zece kilometri de reactorul nuclear. Autoritățile au declarat că două dintre victime sunt atacatorii, iar cea de-a treia este o persoană civilă, aflată în centrul comercial în momentul atacului. Potrivit Reuters, atentatul a fost revendicat de gruparea „Armata Palestinei” din Brigăzile Martirilor Al-Aqsa, o celulă militară a mișcării Fatah, care ar fi acționat împreună cu Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei. Pe de alta parte, mișcarea islamistă palestiniana Hamas, aflată la putere în Gaza, a calificat drept "act eroic" atentatul sinucigaș comis la Dimona, afirmând că atacul constituie „un răspuns firesc la crimele puterii de ocupație”, relatează AFP.

Bibliografie

Andreescu A., Terorismul internațional, flagel al lumii contemporane, Editura Ministerului Administrației și Internelor, București, 2003;

Andreescu A., Niță D., Terorismul – analiză psihosociologică, Editura Timpolis, Timișoara, 1999;

Antipa M., Securitatea și terorismul. Prevenirea și combaterea acțiunilor teroriste pe teritoriul României. Tendințe și perspective, Editura Celsius, București, 2004;

Barry Rubin, Popoarele, statele și teama, Editura Cartier, 2000;

Barna Cristian, Terorismul ultima soluție?, Editura Top Form 2007;

Barna Cristian, Jihad în Europa, Editura Top Form 2008;

Bergen P., Războiul Sfânt S.A., Editura Allfa, București, 2003;

Bodunescu I., Terorismul – fenomen global, Casa Editorială Odeon, București, 1997;

Botescu M., Noi forme de terorism: noi amenințări globale, în Psihosociologia Mass-media, Editura A.N.I., București, nr.4/2000;

Cohen, G., Women of Violence: Memoirs of a Young Terrorist. Stanford, California: Stanford University Press, 1996;

Cronin, Audrey- Kurth, Terrorist and Suicide Attacks, Congressional Research Service Report for Congress, 28 august 2003;

Dale, S., Religious suicide in Islamic Asia:anticolonial terrorism in India, Indonesia and the Philippines, Journal of Conflict Resolution, 1998;

Dumitrescu F., Gaborean I., Voinea M., Prună M., Terorismul înainte și după Bin Laden, Editura Mediauno, București, 2001;

Epure M., Terorismul internațional: repere conceptuale, grupări reprezentative și aspecte ale cadrului juridic de combatere, Editura A.N.I., București, 2001;

Falconi F., Sette A., Osama Bin Laden. Teroare în Occident, Editura Allfa, București, 2002;

Filip T., Teroriștii printre noi, Editura Obiectiv, Craiova, 2001.

International encyclopedia of terrorism, Fitzroy Deaborn Publishers, London, 1997

Jaquard R., În numele lui Osama Bin Laden, Editura Allfa, București, 2002;

Laqueur, Walter, No End to War: Terrorism in the Twenty-first Century, Continuum, New York, 2003;

Marret J. L., Tehnicile terorismului, Editura Corint, București, 2002;

Moisescu F.G., Andreescu A., Antipa M., Terorismul, amenințare majoră asupra democrației secolului XXI, Editura Universității Naționale de Apărare, București, 2004;

Munteanu M., Alexe V., Misterele din 11 septembrie și noua ordine mondială, Editura Ziua, București, 2002;

Naghi Gabriel, Atentatul. O istorie veșnic contemporană, Editura Pro Transilvania, București, 2003;

Niță D. Laurențiu, Terorismul kamikaze, Editura Antet, București, 2005;

Pohly M., Duran K., Osama Bin Laden și terorismul internațional, Editura Axel Springer, București, 2002;

Primakov E., Lumea după 11 septembrie, Editura Institutului Cultural Român, București, 2003;

Reeve, Simon, The New Jackals: Ramzi Yousef Osama bin Laden and the Future of Terrorism. Boston: Simon Reeve/ Northeastern University Press, 1999;

Reich, Walter, ed., Origins of Terroris: Psychologies, Ideologies, Theologies, State of Mind. Cambridge University Press, 1990;

Schweitzer, Y., Suicide terrorism: development and main characteristics, in „Countering Suicide Terrorism”, Herzliya, Israel, Ed.The International Policy Institute for Counter-Terrorism,2001;

Schweitzer, Yoram, Terrorism: A Weapon in the Shiite Arsenal, in Anat Kurz, ed., Contemporary Trends in World Terrorism.New York, 1987;

Shay, S., Suicide terrorism in Lebanon, in „Coutering Suicide Terrorism”, Herzliya, Israel, Ed. The International Policy Institute for Counter-Terrorism, 2001;

The International Policy Institute, for Counter, Terrorism Web Site:”Unit 731:Japans Secret Biological Warfare in  World Wat II”, Ed. Hodder and Stoughton, London, 1999;

Yehudit Barsky, director al Secției pentru problemele Orientului Mijlociu și ale terorismului internațional din cadrul Comitetului Evreilor americani: „Raport cu privire la terorismul internațional. Ossama Ben Laden și Al-Qaida în război cu America”;

www.globalt erroralert.com;

www.google.com;

www.iraqwar.mirror-world.ru;

www.jihadunspun.com;

www.medscape.com;

www.siteinstitute.org

www.terrorismanswers.com;