Produse Si Servicii Bancaredoc

=== Produse si servicii bancare ===

Produse și servicii bancare

CUPRINS

CAP. I – Prezentarea băncii B.C.R

Scurt istoric…………………………………………………………………

Produse bancare………………………………………………………………

Structura organizatorică………………………………………………………

CAP. II – Aspecte privind supravegherea bancară în România

2.1 Organizarea și funcționarea băncilor comerciale…………………………

2.1.1 Reconsiderări în privința operatorilor de pe piața bancară…………….

2.1.2 Societatea-mamă și holdingul financiar……………………………………

2.1.3 Cine poate fi conducător al băncii…………………………………………..

2.1.4 Operațiunile băncilor. Autorizarea obiectului de activitate……………..

2.2 Informația bancară

2.2.1 Obligația de confidențialitate față de client……………………………….

2.2.2 Protecția informației despre client………………………………………….

2.3 Necesitatea și obiectivele supravegherii bancare

2.4 Autoritatea de supraveghere bancară

2.5 Supravegherea bancară în România

CAP. III – Aspecte teoretice privind programele utilizate în realizarea site-ului

2.1

2.2

CAP. IV – Site pentru promovarea produselor și serviciilor bancare în cadrul B.C.R

CAP. I – Prezentarea Băncii Comerciale Române

1.1 Scurt istoric

Prezența pe piață a băncii ne îndeamnă să privim cu mai bine de un secol în urmă, mai exact în anul 1906, când pe piața românească lua ființă Banca Comercială Română. Este vorba despre o coincidență de nume între banca înființată la acea vreme și actuala BCR. Investigând arhivele fostei BCR din cadrul documentelor aflate la Arhivele Naționale, întâlnim acolo evoluția bilanțului băncii, mai multe prospecte de emisiuni pentru creșterea succesivă a capitalului social, documentele adunărilor generale, interesante buletine de presă care dădeau o imagine foarte bună a pieței și în final ceva inedit, testamentul marelui diplomat Nicolae Titulescu.

Banca Comercială Română din 1906 combină fructuos pentru economia națională capitalul autohton și capitalul străin, conducerea sa fiind asigurată de mari personalități, precum principele Constantin Basarab, Brâncoveanu, Titu Maiorescu si Constantin Agretoianu.

Condusă după un statut echilibrat și bine gândit, foarte multe dintre procedurile folosite atunci sunt valabile și azi. Fosta Banca Comercială Română s-a implicat activ în economia românească, la a cărei dezvoltare a contribuit din plin.

Și BCR-ul actual și fostul BCR au plecat la drum cu același capital: 12.000.000 lei, cu diferența că cel subscris în 1906 era din lei aur.

La plecare, primul BCR a împărțit cele 24.000 de acțiuni a 500 lei aur fiecare la 9 fondatori, dintre care 4 bănci (Banque de l’UnionParisien – 6.200 acțiuni, Wiener Bank Verein – 4.200 acțiuni, Banca Anglo-Austriacă – 2.000 acțiuni, Credit General Lzonasse – 5.000 acțiuni) și 5 persoane fizice. Mai târziu, în luna mai a anului 1941, Banca Comercială Română a fost preluată de către Deutsche Bank Berlin după ce armatele germane au ocupat Franța și Belgia. Atunci, acționarii băncii de naționalitate franceză și belgiană au vândut acțiunile lor lui Deutsche Bank. Observăm că fosta BCR a avut în acționariat o bancă austriacă, iar în final, acționar majoritar Deutsche Bank.

Privatizarea Băncii Comerciale Române

Datorită performanțelor și dezvoltării sale, BCR a intrat în atenția instituțiilor financiare internaționale. Iată care au fost etapele procesului de privatizare:

Privatizarea BCR cu un investitor strategic – în urma analizării documentelor depuse de investitori, Comisia de privatizare a informat că niciunul din potențialii investitori care își exprimaseră interesul în legătură cuprivatizarea BCR nu a întrunit cerințele legale pentru a fi precalificat (sursa: comunicatul de presă 14 octombrie 2002);

Relansarea procesului de privatizare a BCR – Ședința Comisiei interministeriale pentru privatizarea BCR a avut loc pe 3 decembrie 2002. Comisia a constatat că nu a fost depusă nicio scrisoare de intenție valabilă, până la data de 29 noiembrie 2002, data limită a depunerilor Scrisorilor de intenție;

Privatizarea BCR cu participarea BERD și IFC – la 4 iunie 2004, după 7 luni de la semnarea Contractului de vânzare-cumpărare, a avut loc transferul dreptului de proprietate pentru pachetul 25% plus 2 acțiuni achiziționat de BERD și IFC la Banca Comercială Română;

Tranzacția pentru achiziționarea a 8% din acțiunile BCR de către salariați și personalul BCR – contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni de către membrii Asociației Salariaților a ajuns în posesia fiecărui acționar al BCR (salariați sau pensionari ai băncii). Contractul a intrat în vigoare la data de 9 iulie 2004;

Finalizarea privatizării cu un investitor strategic – Banco Comercial Portugues și Erste Bank AG sunt cei doi investitori care au primit punctajul cel mai mare pentru începerea negocierilor în vederea preluării BCR (26 octombrie 2005). Punctul culminant urma să fie ziua de 20 decembrie, când, la sediul AVAS, s-a anunțat noul acționar majoritar al BCR: ERSTE BANK.

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operațiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie și piețe de capital), precum și societățile de profil de pe piața leasingului, managementului activelor, pensiilor private, a băncilor de locuințe și a serviciilor bancare prin telefonul mobil. BCR este banca Nr.1 în România după valoarea activelor (peste 16 mld EUR), banca Nr.1 după numărul de clienți și banca Nr.1 pe segmentele de economisire și creditare. BCR este cel mai valoros brand financiar din România, după gradul de încredere al clienților și după numărul celor pentru care BCR este principală instituție cu care fac banking. BCR oferă gama completă de produse și servicii financiare prin intermediul unei rețele de 22 de centre de afaceri și 23 de birouri mobile dedicate companiilor și 562 de unități retail localizate în majoritatea orașelor din întreaga țară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca Nr.1 din România pe piața tranzacțiilor bancare, clienții BCR având la dispoziție cea mai mare rețea națională de ATM – peste 2.200 de bancomate și POS – 15.000 de terminale pentru plată cu cardul la comercianți, precum și servicii complete de Internet banking, Mobile Banking, Phone-banking și E-commerce.

BCR face parte din Grupul BCR care mai include și BCR Banca pentru Locuințe, BCR Pensii, Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A., BCR Leasing și BCR Chișinău.

BCR Banca pentru Locuințe (BCR BpL) este subsidiara grupului BCR specializată în economisirea și creditarea domeniului locativ în sistem colectiv, care a fost lansată în iulie 2008[2]. În anul 2009 a încheiat 134.000 de contracte, în valoare de 3,5 miliarde lei. BCR BpL este liderul necontestat al pieței în ceea ce privește activele totale (peste 50%) și noile contracte (peste 75%).

BCR Pensii, Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A. a fost înființată în luna iunie 2007, cu un capital social inițial de 50.000.000 RON. BCR PENSII a avut o activitate extrem de dinamică pe piața pensiilor private din România ce a determinat consolidarea poziției companiei pe piață. În 2009, BCR PENSII a finalizat preluarea Fondului de Pensii Administrat Privat Omniforte de pe piața pensiilor obligatorii, și tot în 2009 a intrat pe piața pensiilor facultative prin preluarea Fondului de Pensii Facultative BCR PRUDENT, iar la începutul anului 2010 a finalizat preluarea fondurilor de pensii obligatorii Prima Pensie și OTP. BCR deține 99,99% din acțiunile BCR Pensii, Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.

BCR Leasing S.A. s-a înființat în martie 2001, ca o completare a ofertei de finanțare a Grupului Banca Comercială Română destinată persoanelor fizice, persoanelor juridice și persoanelor fizice autorizate, pentru achiziționarea bunurilor de folosință îndelungată. BCR LEASING IFN S.A. oferă servicii de leasing financiar intern pentru achiziționarea de bunuri de folosință îndelungată, respectiv: leasing pentru achiziționarea de autovehicule, flote, echipamente și utilaje industriale, aparatură medicală, software și echipamente I.T. etc., precum și leasing pentru imobile cu destinație industrială sau comercială. BCR Leasing este controlată în proporție de 89,03% de BCR, în timp ce Financiara SA deține 10% din capital, iar restul de 0,97% este deținut de către persoane fizice.

1.2 Produse bancare BCR

1.3 Structura organizatorică

Cel mai înalt organism de guvernanță în BCR este Consiliul de Supraveghere, iar Președintele acestuia nu deține o funcție executivă în BCR.

Conducerea BCR este organizată pe două niveluri: conducerea executivă – Comitetul Executiv, format din 5 membri executivi și nivelul de supraveghere – Consiliul de Supraveghere, format din 7 membri, în totalitate ne-executivi (adică neimplicați în adoptarea deciziilor curente – executive – ale companiei).

Comitetul Executiv raportează Consiliului de Supraveghere și îl informează periodic asupra deciziilor luate în exercitarea atribuțiilor. Strategia băncii, inclusiv strategia de responsabilitate socială, este aprobată de Consiliul de Supraveghere la propunerea Comitetului Executiv.

CAP. II – Aspecte privind supravegherea bancară în România

2.1 Organizarea și funcționarea băncilor comerciale

Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară a fost modificată, ultima oară prin Legea nr. 485/2003, care a operat în textul legii vechi numeroase modificări, prin redefinirea unor noțiuni, dar și prin completări foarte utile în sensul suplinirii unor lacune de reglementare sau necesarelor nuanțări ce ajută la o mai corectă interpretare și aplicare a legii.

Întrucât modificările operate reprezintă practic o „înlocuire” a vechii reactări, o trecere în revistă a celor mai importante modificări ne dă oglinda principalelor activități și funcțiuni bancare, motiv pentru care redau, în continuare, cele mai importante reviziuni în textul legii bancare.

2.1.1 Reconsiderări în privința operatorilor de pe piața bancară

O modificare importantă se referă la creșterea numărului de operatori în piața activităților bancare.

Față de vechiul text al legii, potrivit căruia activitatea bancară „se desfășoară prin Banca Națională a României și prin bănci”, noul text dispune că aceasta „se desfășoară prin instituții de credit autorizate”, (art. 1).

În categoria instituțiilor de credit sunt incluse băncile comerciale și alte trei tipuri de entități:

(i) organizațiile cooperatiste de credit,

(ii) instituțiile emitente de monedă electronică,

(iii) casele de economii pentru domeniul locativ.

Se produc, astfel, 3 noi intrări în piața activităților bancare, dar și o ieșire

din piață, cea a băncii centrale.

Excluderea din piață a băncii centrale este o revenire la normal, dacă avem în vedere că, într-un sistem dominat de principiul segregării responsabilităților, autoritatea de reglementare a pieței nu poate să participe ca operator pe aceeași piață. Ori, prin cumularea, în aceeași persoană (BNR), a calităților de autoritate de reglementare și operator în piață, se producea, în afară de regula segregării responsabilităților, și încălcarea altor două principii fundamentale – cel al evitării conflictelor de interese și cel al controlului dual – și se creau permisele pentru apariția unor practici anticoncurențiale, interzise prin Legea concurenței nr. 21/1996, republicată.

Nou veniții vor putea opera numai pe două segmente ale activității băncilor – piața depozitelor și piața creditelor.

Definind activitatea bancară, art. 3 pct.1) din lege stabilește că în structura acesteia intră:

„atragerea de depozite sau alte fonduri rambursabile de la public” ;

„acordarea de credite în cont propriu”.

Din examinarea ansamblului dispozițiilor legii și raportarea lor la art. 3 pct. 1)

care definește „activitatea bancară”, rezultă că operațiunile pe care le pot desfășura băncile comerciale exced cu mult limitele stbilite pentru „activitatea bancară” propriu-zisă – atragerea de resurse și plasamentul resurselor – băncile putând desfășura, astfel numai „activitatea bancară” în sensul restrâns al termenului, însă gama celorlalte activități menționate în curprinsul art. 8-8 din lege este rezervată băncilor.

O altă precizare necesară: legea privind activitatea bancară, în forma actuală, creează doar cadrul juridic permisiv pentru pătrunderea celor două categorii de entități – cooperativele de credit și casele de economii – pe piața depozitelor și cea a creditelor, însă pentru a opera efectiv pe piață ele au nevoie de legi speciale, deoarece prezenta lege nu reglementează cadrul operațional al acestora.

2.1.2 Societatea-mamă și holdingul financiar.

Sunt introduse și definite noțiuni noi, fiind totodată redefiniți termeni esențiali ai activității bancare, introduși în practica bancară prin Legea nr. 58/1998 sau Legea nr. 33/1991, abrogată.

Astfel, conceptul de societate-mamă (art. 3 pct. 3) este definit ca entitatea care, în raport cu o filială:

deține direct sau indirect majoritatea drepturilor de vot la aceasta;

fiind acționar ori actionar la aceasta:

are dreptul să numească/revoce majoritatea membrilor organelor de administrare sau control, ori majoritatea conducătorilor;

în baza unui contract cu o filială sau a unei prevederi statuare, are drepul de a exercita o influență dominantă asupra filialei;

în baza unui contract cu asociații/acționarii controlează majoritatea drepturilor de vot;

în ultimii doi ani, exercitându-și drepturile de vot, a numit singură majoritatea membrilor organelor de administrare sau de control, ori majoritatea conducătorilor.

Este de observat aici că termenul de societate-mamă este definit numai în

raport cu filiala, fiind excluse din această relație alte entități, iar calitatea de societate-mamă se impune exclusiv în cazul deținerii controlului efectiv asupra filialei. De aceea, o bancă nu poate fi considerată societate-mamă în raport cu alte societăți comerciale în care deține, de exemplu, numai 20% din capitalul social și doar drepturile aferente acestei cote; o bancă poate avea însă calitatea de societate-mamă față de o societate comercială la care exercită controlul indirect, prin intermediul unei societăți terțe la care banca deține controlul.

Cât privește noțiunea de holding financiar (art. 3 pct. 22), acesta trebuie privit ca o specie a grupului format de o societate-mamă și filialele acesteia (holding propriu-zis), de care însă se deosebește prin faptul că filialele holdingului financiar sunt, după caz:

numai instituții de credit (bănci, organizații cooperatiste de credit, emitenți de monedă electronică, case de economii pentru domeniul locativ);

în principal instituții de credit, dar și instituții financiare;

în principal intituții financiare, dar cel puțin o instituție de credit.

Rezultă că suntem în prezența unui holding financiar dacă între filialele

societății-mamă există cel puțin o instutuție de credit, iar celelalte filiale sunt instutiții financiare.

Când o societate-mamă are cel puțin o filială instituție de credit, iar celelalte sunt numai instituții nonfinanciare ne aflăm în prezența unei societăți de tip holding (sau, simplu, holding), care se deosebește de holdingul financiar tocmai prin natura filialelor.

2.1.3 Cine poate fi conducător al băncii

Potrivit legii, conducătorii băncii (art. 3 pct. 8) sunt persoane care, în mod cumulativ conduc și coordonează activitatea zilnică a băncii și sunt investite cu competență legală de a angaja răspunderea patrimonială a băncii. Sublinierea termenului legală nu este întâmplătoare, deoarece legea exclude din categoria de conducători ai băncii, persoanele care asigură conducerea nemijlocită a compartimentelor băncii, cu ar fi directorii executivi, șefii de servicii/secții etc. Cu toate acestea, în fapt, acestora li se delegă de către conducătorii băncii competențe de angajare patrimonială a instituției de credit, dar delegarea de competențe în această manieră naște o competență corporativă, nu legală.

Desprinsă din categoria administratorilor, clasa conducătorilor băncii (art. 34 din lege) se bucură de un tratament special în cadrul legii privind activitatea bancară. Ei se situează pe o poziție intermediară în ierarhia băncii, fiind imediat sub consiliul administrație și deasupra managerilor executivi. Din această situație a lor rezultă, în privința conducătorilor, o sumă de trăsături și cerințe, pe care o redau mai jos:

Conducătorii băncii au competența de a efectua „toate operațiunile pentru aducerea la îndeplinire a obiectivului de activitate al societății” ;

Competențele conducătorilor băncii se stabilesc prin regulamentul de funcționare, aprobat de organele statutare;

Ei sunt aprobați de Banca Națională a României înaintea începerii exercitării responsabilităților;

Aceștia trebuie să fie salariați ai băncii. Ca atare, le sunt aplicabile, în calitatea lor de salariați, în toate privințele, normele legale din legislația muncii, implicit clauzele contractului colectiv de muncă;

Legea dispune că conducătorii pot fi și membri ai consiliului de administrație (art. 37);

În legătură cu această prevedere de lege este de reținut că, fiind o normă cu

caracter dispozitiv, ea nu implică o obligație pentru conducători de a fi concomitent și administratori, banca putând opta pentru orice variantă. În orice caz, administratorii nesalariați trebuie să fie în majoritate, iar conducătorii care sunt concomitent și administratori au o dublă răspundere: de dreptul muncii pentru activitatea de salariați și de drept civil (regula mandatului) pentru activitatea desfășurată ca administratori.

Sub aspectul studiilor de specialitate, conducătorii băncii trebuie:

să fie licențiați în domeniile economic sau juridic ori în alt domeniu care se circumscrie activității financiar-bancare, sau în caz contrar,

să aibă studii postuniversitare în unul dintre aceste domenii (juridic sau economic), dar în acest caz să aibă experiență profesională „relevantă” de cel puțin 7 ani în domeniul financiar- bancar;

Conducătorii trebuie să aibă o bună reputație, calificare și competență adecvate pentru realizarea obiectivelor propuse, desfășurării activității conform legii și unei practici prudente și sănătoase;

La numirea conducătorilor, banca trebuie să se asigure că fiecare conducător are experiență pentru tipurile de activități pe care le coordonează;

Conducătorilor băncii le se aplică în mod corespunzător dispozițiile legale aplicabile administratorilor, referitoare la conflict de interese și la incompatibilități;

Banca este angajată prin semnătura a cel puțin doi conducători, în limita competențelor statuare, sau a cel puțin doi salariați ai băncii, împuterniciți de conducerea acesteia;

Banca Națională a României va putea stabili prin reglementări proprii și alte criterii specifice de evaluare a calității, activității și experienței persoanelor numite conducători ai băncii.

Numirea conducătorilor băncii și stabilirea mandatului acestora se poate face

fie prin:

actul constitutiv, la momentul constituirii societății bancare;

act adițional la actul constitutiv, ulterior constituirii băncii;

prin hotărârea unui organ colectiv care, conform actului constitutiv, are competența de a numi conducătorii.

2.1.4 Operațiunile băncilor. Autorizarea obiectului de activitate.

Obiectul de activitate al băncilor este mai bine reglementat în cuprinsul art. 11 – 14 și este mai permisiv, incluzând chiar o operațiune nebancară – închirierea de bunuri. Ca și în regimul legii vechi, el excede limitele „activității bancare”, așa cum aceasta este definită în cuprinsul art. 3, iar gama de operațiuni este împărțită în activități permise și activități interzise.

Legea prevede peste 30 de activități permise, care, după natura lor, pot fi grupate în următoarele categorii mar:

Operațiuni bancare „pasive” – atragere de depozite și alte fonduri rambursabile, emitere și administrare de mijloace de plată, inclusiv monedă electronică, contractare de credite etc.;

Operațiuni bancare „active” – acordare de credite, emitere de garanții și asumare de angajamente, leasing financiar etc,;

Servicii prestate terților, în nume propriu sau în numele clienților;

Operațiuni bancare conexe sau consecutive activităților permise, precum: cele necesare desfășurării activității, operațiuni cu bunuri mobile și imobile necesare pregătirii și recreerii salariaților și cu bunuri obținute din executare silită;

O operațiune nebancară – închirierea de bunuri mobile și imobile către terți, cu două limitări: valoarea totală a bunurilor închiriate să nu depășească 5% din fondurile proprii, iar veniturile din acestea să fie de maxim 5% prin raportare la totalul veniturilor băncii (art. 13, alin.1 lit. c).

Prevederea în lege a operațiunilor „permise” nu înlătură obligația autorizării prealabile din partea Băncii Naționale a României și autorizării judecătorești, prin examinarea actelor constitutive de către judecătorul delegat la registrul comerțului. Ca element de noutate, prin art. 8 alin. 4 se introduce precizarea că băncile „pot efectua orice alte operațiuni necesare pentru realizarea obiectului de activitate autorizat, inclusiv deținere și administrare de bunuri mobile și imobile ”, fără a fi necesară includerea lor în autorizația acordată.

Legea reglementează și un număr de activități interzise (art. 12), respectiv:

operațiunile cu bunuri mobile și imobile (altele decât cele permise conf. art. 8);

gajarea acțiunilor proprii, în contul datoriilor sau pentru garantarea creditelor acordate;

acordarea creditelor condiționate;

primirea de depozite când banca se află în încetarea de plăți.