Proceduri de Atribuire a Contractelor de Parteneriat Public Privat

=== 8b8314bbd276d31dcf49333550bdc3016cfb50ea_94325_1 ===

INTRODUCERE

Administrația publică, văzută în linia tradițională a serviciului public, reprezintă un ansamblu de autorități, agenții și organisme care, sub impulsul puterii politice, are menirea să asigure multiplele intervenții ale statului modern în viața particularilor, prin puterea centrală sau autoritățile locale. O putem defini ca pe un sistem de instituții ce pune în executare legile statului, fiind principala pârghie prin care se realizează valorile stabilite la nivelul palierului politic, fără să uităm și caracterul de prestație, pentru îndeplinirea interesului general, prin asigurarea de servicii publice.

Obiectivul final al activității administrației publice îl constituie satisfacerea intereselor generale, prin asigurarea bunei funcționări a serviciilor publice și prin executarea unor prestații către particulari. Aceste activități se realizează prin acte juridice, operațiuni administrative, fapte materiale înfăptuite de titularii funcțiilor publice din sistemul organelor administrației publice.

Pentru a-și duce cât mai bine la îndeplinire rolul său de „minister”, această structură birocratică a adoptat, în anumite situații, încă din antichitate, colaborarea dintre sectorul public și cel privat. În istoria recentă, administrațiile au dat noi valențe acestui fenomen, pornind de la inițiativa americană. Diferite forme ale parteneriatului public-privat sunt întâlnite astăzi în procesul de administrare a comunităților sociale din democrațiile moderne, în funcție de specificul și nevoile fiecăreia.

Fiind privit ca o soluție viabilă în activități importante cum ar fi dezvoltarea infrastructurii, construcția de obiective de interes public (școli, spitale etc.), dar și prestarea unor anumite servicii sociale, parteneriatul public-privat a câștigat tot mai mult teren, ținându-se cont de avantajele aduse, pornind de la soluțiile de finanțare și reducerea costurilor pentru sectorul public și până la nivelul net superior al prestării serviciilor.

Se poate spune că PPP este un mecanism de bază într-o societate aflată în continuă dezvoltare, generator de echilibru și soluție a multor situații de criză.

Având în vedere faptul că parteneriatul public-privat reprezintă un mecanism aparte, vom prezenta în lucrarea de față modul de funcționare al unui astfel de mecanism, pornind de la cadrul general de definire și aplicare, prin prezentarea etapelor premergătoare și de pregătire, ale unor astfel de proiecte, acțiuni concretizate în atribuirea contractelor specifice.

Vom aborda acest tip de contract, complex și dificil prin natura factorilor ce concură în realizarea proiectelor în cauză, în contextul socio-politic și economic actual, context în care majoritatea demersurilor de acest gen au eșuat sau nu și-au atins în totalitate scopul.

Care ar putea fi, în acest caz, factorii inhibitori?

Este o problemă legată de legislație ca atare sau de interpretare în aplicarea ei?

Există ingerințe politice sau interese de grup?

Ce potențiale beneficii adduce un parteneriat public-privat și ce riscuri comport un astfel de contract?

Este parteneriatul public-privat o soluție pentru prestarea tururos serviciilor, sau riscurile comportate ne direcționează doar spre un anumit palier?

În ce măsură se menține controlul autorității publice într-o astfel de asociere?

Acestea sunt câteva dintre întrebările la care vom încerca să răspundem pe parcursul lucrării de față, încercând să facem o radiografie cât mai exactă a acestui tip de reformă managerială.

PARTENERIATUL PUBLIC-PRIVAT

Considerat ca un stimulent în ceea ce privește gradul de transparență în activitatea administrației publice, parteneriatul public-privat reprezintă susținerea dată de sectorul privat sectorului public, prin acordarea de sprijin financiar și tehnologic, într-o ecuație în care beneficiile sunt reciproce și a cărei rezultantă se dorește a fi, ca obiectiv final, satisfacerea interesului public.

La nivel internațional, acest tip de colaborare este considerat ca fiind „un aranjament juridic prin care totalitatea resurselor, riscurilor, dar și recompensele aferente activităților administrației publice și organizației se combină pentru a asigura o eficiență mai ridicată și un mai bun acces la capital”.

Cea mai lungă tradiție privind cooperarea între sectorul public și cel privat o întâlnim în Franța, preponderent în cazul proiectelor de infrastructură, dar și în domeniul prevenirii criminalității și în asigurarea coeziunii sociale. Legea privind regimul autostrăzilor, adoptată în anul 1995, a creat premisele înființării unor societăți cu capital mixt, a căror contribuție la dezvoltarea rețelei rutiere a fost substanțială. De asemenea, legislația franceză reglementează regimul concesiunilor și al activităților conexe, existând reglementări cu privire la parteneriatul public-privat în sectoarele apei, energiei, transporturilor și telecomunicațiilor.

Specific pentru Irlanda este realizarea acestor parteneriate într-o structură inter-ministerială care cuprinde: Cabinetul Primului – Ministru , Ministerul Finanțelor, Ministerul Mediului și Administrației Locale, Ministerul Întreprinderilor Publice, Ministerul Comerțului, Întreprinderilor și Muncii, Ministerul Justiției, Egalității și Reformei Legii, Oficiul Procurorului General.

Fără a avea o politică specific în domeniu, Italia încurajează participarea sectorului privat în proiectele care privesc investițiile în infrastructură.

Modelul geman nu implică asigurarea de servicii de către zona privată, deoarece obligația legală în acest sens revine autorităților, dar este încredințată derularea unor activități conexe, răspunderea pentru furnizarea acestora rămânând tot în sarcina autorității publice.

Considerată pionier al derulării parteneriatelor public-private, Marea Britanie are o experiență bogată și îndelungată în domeniu. Modalitatea de realizare a unor astfel de colaborări presupune fie implicarea totală sau parțială a proprietății private în activități derulate de către stat, fie inițiativa de finanțare privată (IFP) în cazul în care sectorul public contractează servicii pe o perioadă îndelungată.

Caracteristic pentru Olanda este faptul că în cadrul PPP responsabilitățile, costurile și riscurile sunt împărțite contractual, iar obiective urmărite sunt atât cele de interes public, cât și cele comerciale.

Spania are un cadru legislative care înlesnește încheierea de parteneriate public-private, după nevoile specifice ale comunităților locale, sub monitorizarea guvernului.

Și Ungaria implemenează astfel de parteneriate încă de la începutul anilor 90, dar cel puțin la început autoritățile s-au confruntat cu dificultăți, un exemplu venind din zona construcției de autostrăzi unde, pentru completarea secțiunii M15, riscul alocat părții private a fost redistribuit în sectorul public.

Prezent, într-un fel sau altul, în majoritatea economiilor, parteneriatul public-privat „a devenit o caracteristică a democrației contemporane ca, sub diverse forme și în cele mai diferite domenii, din ce în ce mai mult, cetățenii particulari, administrații, consumatorii, funcționarii – cu alte cuvinte, o mulțime de persoane fizice și juridice – să se afle asociați direct cu activitatea Statului, ceea ce impune ca un asemenea fenomen, de o asemenea amploare, să fie analizat și înțeles”.

Concept. Definiții. Cadru legislativ. Domeniu de aplicare.

„În esență, conceptul de parteneriat public-privat (PPP) exprimă o modalitate de cooperare între o autoritate publică și sectorul privat, respectiv organizații neguvernamentale ori companii, pentru realizarea unui proiect care produce efecte pozitive pe piața forței de muncă și în dezvoltarea locală”.

Pornind de la definiția clasică a parteneriatului, privit ca „un sistem care asociază parteneri din punct de vedere politic, economic și social” putem, adăugând elementele specifice ce individualizează conceptul analizat în lucrarea de față, să schițăm un cadrul general definitoriu.

Parteneriatul public-privat a primit, prin modul de abordare al autorilor, dar și datorită diversității formelor de cooperare între autoritățile publice și sectorul privat, varii definiții, care converg, însă, către aceeași esență. Dintre aceste definiții, cele mai reprezentative sunt următoarele:

„Parteneriatul este un tip de relație între două sau mai multe părți (persoane, grupurisau organizații), cu misiuni comune sau compatibile, care au decis să lucreze împreună pentru un scop specific și o perioadă bine determinate”;

Parteneriatul public-privat este „formă de cooperare între autoritățile publice si comunitatea de afaceri, care asigură finanțarea, construcția, renovarea, gestiunea sau întreținerea unei infrastructuri sau prestarea de servicii”;

Parteneriatul public-privat este „este un parteneriat între sectorul public și cel privat, cu scopul de a îndeplini un proiect sau serviciu care tradițional este îndeplinit de către sectorul public”;

Parteneriatul public-privat reprezintă „mobilizarea unei coaliții de interese ale reprezentanților mai multor sectoare, în scopul de a elabora și a urmări o strategie comună de regenerare a unei zone definite”;

Parteneriatul public-privat este „un cadru ce integrează interese complementare și eforturi comune ale sectorului public și sectorului privat cu scopul de a aborda probleme ce afectează comunitățile. Mecanismul parteneriatului public-privat combină puterea publică, pe de o parte, și resursele private, pe de cealaltă, având ca rezultat acceptarea în comun a riscurilor”;

Parteneriatul public-privat este „un instrument de colaborare între o autoritate publică și sectorul privat, ce se concretizează într-un proiect de îmbunătățire a serviciilor publice, activitățile desfășurate sub această titulatură putând avea ca scop obținerea unui profit, ca în orice afacere, sau dimpotrivă, putând să fie vorba despre activități care nu urmăresc obținerea unui profit”.

Pentru prima dată, termenul PPP a apărut în legislația românească în textul Ordonanței de Guvern nr. 16/2002 privind contractele de parteneriat public-privat. În accepțiunea respectivă, parteneriatul trebuia să fie finanțat din sursele proprii sau atrase ale investitorului și să aibă ca finalitate un bun public. Suportând toate costurile construcției, investitorul avea dreptul de a exploata respectivul bun, respectând destinația convenită cu partenerul public, pe o perioadă de maximum 50 de ani. Legea nr. 528/2004 a modificat Ordonanța, încadrând PPP în categoria contratelor de concesiune. Ordonanța a fost abrogată, de asemenea și Legea nr. 219/1998 privind concesiunile, odată cu intrarea în vigoare a OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, astfel că noțiunea de parteneriat public-privat nu și-a mai găsit locul sau corespondentul în noul act normativ, PPP fiind asimilat conceptului de concesiune.

Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 178/2010, ale cărei norme de aplicare au fost definite prin HG nr. 1239/2010, PPP a fost redefinit, însă legea a primit critici din partea Comisiei Europene pentru modul de acordare și verificare a contractelor, astfel că a fost armonizată prin OUG nr. 39 și nr. 96 în anul 2011, iar HG nr. 123/2010 a fost modificată prin HG nr. 1000/2011.

Legea cadru care reglementează în prezent încheierea și derularea Parteneriatului public-privat este Legea nr. 233/2016, dar reglementări privind acest tip de colaborare se regăsesc și în Legea nr. 98/2016 a achizițiilor publice, Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii și Legea nr. 101 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, și adiacent în actele normative privind metodologia de aplicare a acestor legi.

Domeniul de aplicare prevăzut de actuala legislație în domeniu include proiectele implementate de către partenerul public în care studiile de fundamentare demonstrează că, pe lângă elementele principale, prevăzute la art. 19 al. (1), veniturile ce vor fi obținute de societatea de proiect din utilizarea bunului/bunurilor sau operarea serviciului public în cauză sunt generate, cel puțin în majoritatea lor, prin plăți efectuate de către partenerul public sau de către alte entitati publice în beneficiul partenerului public.

În accepțiunea legii, acest parteneriat are drept scop realizarea, reabilitarea sau extinderea acelor bunuri ce sunt destinate prestării sau operării unui serviciu public.

Formele de parteneriat public-privat

În funcție de motivația și obiectivele părților implicate, parteneriatul public privat este un acord ce poate fi încheiat sub două forme. Prima dintre acestea este cea contractuală, care presupune existența unui contract între partenerul public, partenerul privat și societatea de proiect al carei capital social este deținut integral de partenerul privat. În cazul PPP de natură contractuală, vorbim despre un parteneriat bazat exclusiv pe legături contractuale.

Cea de-a doua formă a PPP este cea instituțională. Aceasta presupune tot încheierea unui contract între cele două părți dar, de această dată, obiectul îl reprezintă constituirea unei noi societăți care să acționeze ca societate de proiect și care, după înregistrarea în registrul societăților, devine parte la contractul de parteneriat public-privat. În acest caz, partenerul public, prin participarea sa la procesul decizional prin constituirea entității comune, are un grad de control ridicat asupra dezvoltării proiectului, dobândind, în același timp, cu sprijinul partenerului privat, experiență în domeniul care face obiectul cooperării.

Un aspect comun celor două forme de parteneriat îl constituie modul în care o altă entitate publică poate veni în sprijinul realizării proiectului prin asumarea procedurii de atribuire a contractului față de partenerul privat a sau unor obligații de plată sau de garanție față de societatea de proiect, în beneficiul partenerului public. Legiuitorul a prevăzut că acest sprijin poate fi acordat numai în cazul în care respectiva obligație de plată sau de garanție a fost prevazută în studiul de fundamentare și în documentația de atribuire a procedurii, în mod clar, precis și neechivoc. Această asumare se poate face fie după desemnarea câștigătorului privat, dar înainte de semnarea contractului, respectiva entitate devenind parte a contractului, fie după semnarea contractului între partenerul public și cel privat, caz în care se încheie un act adițional.

Principiile parteneriatului public-privat

În cazul contractelor din sfera parteneriatului public-privat, ca și în cazul oricărui contract de achiziție publică, se află, în conformitate cu legislația în vigoare, o serie de principii, menite să creeze un cadru competițional real și corect. Aceste principii fundamentale, elaborate cu scopul de a oferi șanse egale oricărui partener din sectorul privat, sunt:

Nediscriminarea. Desemnarea partenerului privat trebuie făcută astfel încât să se creeze o concurență reală între investitorii privați, în care să nu se facă discriminări în funcție de etnie, sex, naționalitate sau religie;

Tratamentul egal. Acest principiu impune aplicarea acelorași reguli, cerințe sau criterii tuturor investitorilor privați;

Transparența. Este unul dintre cele mai importante principii, pentru că este un factor de frânare al fenomenului de corupție, prin transparență înțelegând aducerea la cunoștința publicului a tuturor informațiilor referitoare la contractul de parteneriat public-privat;

Proporționalitatea. Este principiul care dispune realizarea unui echilibru între obiectivul urmărit al contractului de PPP și cerințele reale;

Asumarea răspunderii. Acesta presupune o identificare cât se poate de clară a responsabilității tuturor celor implicați în activitățile desfășurate în PPP și asumarea de către aceștia, cu profesionalism și imparțialitate, a tuturor deciziilor luate.

Respectarea acestor principii, general acceptate la nivel european, reprezintă o condiție obligatorie în derularea oricărui contract ce implică sectorul public, scopul fiind acela al asigurării eficienței, echilibrului și corectitudinii.

Caracteristicile parteneritului public-privat

Ca o noutate în legislația actuală, se vorbește despre elementele ce caracterizează mecanismul după care funcționează un PPP. Astfel, specific și esențial pentru inițierea unui astfel de demers este cooperarea dintre cei doi parteneri – public și privat – scopul fiind acela al implementării unui proiect de interes public. O altă caracteristică este aceea că respectivul proiect presupune o durată relativ lungă a raporturilor contractuale, scopul fiind acela de a da posibilitatea partenerului privat să-și poată recupera investiția și, în același timp, să înregistreze un profit rezonabil.

În principiu, legiuitorul a stabilit ca sursă de finanțare a proiectului fondurile partenerului privat, fără să excludă și posibilitatea ca finanțarea să se poată face, în anumite ocazii, și din fonduri publice, caz în care se impune o distribuire corectă a riscului.

Aspectele care trebuie avute în vedere în cadrul unui contract de PPP cu titlu de obligativitate fac referire la:

Obiectul, modul de finanțare, etapele proiectului;

Condițiile în care se înființează și funcționează societatea de proiect;

Teremenele de realizare a lucrărilor;

Durata contractului;

Drepturile constituite de partenerul public în favoarea partenerului privat și a societății de proiect și condițiile de remunerare a pertenerului privat;

Modul în care se alocă riscurile și se împarte profitul;

Răspunderea contractuală și dreptul partenerului public de a denunța unilateral contractul sau de a modifica în același mod anumite părți ale acestuia.

Se evidențiază, de asemenea, ca o necesitate, atingerea scopului urmărit de către cei doi parteneri, urmărindu-se atât interesele publice, prin satisfacerea interesului general, cât și cele private, prin realizarea profitului scontat.

În varianta americană, aceste caracteristici sunt:

Interesele comune ale partenerilor;

Complementaritatea rolurilor acestora;

Împărțirea riscurilor, pierderilor și beneficiilor;

Finanțarea comună a proiectelor.

Funcțiile parteneriatului public-privat

În colaborarea cu autoritățile administrației publice, în cadrul parteneriatelor, sectorul public îndeplinește câteva funcții deosebit de importante, venind să suplinească anumite deficiențe regăsite în zona publică și anume:

Funcția de generator de venituri. Această funcție este esențială, având în vedere că resursele din sectorul public sunt limitate și se rezumă, în principal, la sumele provenite din plata taxelor și impozitelor persoanelor fizice, a cetățenilor contribuabili, dar mai ales la cele ce au ca sursă agenții economici. O administrație pe raza căreia funcționează agenți economici în număr mai mare, dar și cu o putere financiară de nivel ridicat este o administrație prosperă, atât din punct de vedere al colectării de taxe, cât și din cel al existenței locurilor de muncă, fapt care generează, la rândul său, alte taxe ce pot fi colectate.

Funcția de prestator de servicii. „Furnizarea continuă și efectivă a serviciilor publice constituie o condiție necesară pentru funcționarea oricărei societăți moderne”. Astfel, este privită ca o necesitate de către administrația publică atragerea companiilor private în activități care privesc oferirea de servicii publice, mai ales în situațiile în care sectorul public întâmpină dificultăți sau se află în imporsibilitatea de a presta, fără sprijin extern, anumite tipuri de servicii.

Funcția de partener pentru elaborarea politicilor publice. Este o funcție ce implică colaborarea dintre administrație și sectorul privat în ceea ce privește programele globale de dezvoltare a comunităților. Experiența europeană, dar și americană, a arătat faptul că, acolo unde a existat un dialog real și o colaborare constructivă între cele două părți, inclusiv în ceea ce privește modul de colectare a taxelor și impozitelor, rezultatul s-a reflectat în gradul de dezvoltare și în menținerea unui climat de siguranță, iar în caz contrar, situația generală s-a degradat, prin neimplicarea actorilor privați în viața socială sau chiar prin migrarea acestora către alte zone.

Părțile implicate în parteneriatul public-privat

„După cum este bine stiut, orice contract, indiferent dacă acesta are natură civilă, comercială sau administrativă, presupune o întâlnire a două voințe, concretizate într-o ofertă de a contracta și acceptarea acesteia de către beneficiarul ofertei. Întâlnirea definitivă a celor două voințe în vederea perfectării contractului nu apare întotdeauna din momentul în care oferta este acceptată, fără parcurgerea unor faze preparatorii, cum sunt și cele (…) în materia atribuirii contractului de parteneriat public-privat."

Cele două voințe reunite într-o astfel de colaborare sunt, așadar, partenerul public și partenerul privat. Sfera de acțiune a celor doi parteneri a fost modificată în timp în raport de legislația în vigoare la respectivul moment.

Partenerul public

La nivelul OUG nr. 34/2006, autoritatea contractantă (asimilată partenerului public, deoarece în cadrul acestui act normativ nu se mai fac referiri la termenul de parteneriat public-privat) era reprezentată de:

„a) oricare organism al statului – autoritate publică sau instituție publică – care acționează la nivel central ori la nivel regional sau local;

b) oricare organism, altul decât unul dintre cele prevăzute la lit. a), cu personalitate juridică, care a fost înființat pentru a satisface nevoi de interes general fără caracter comercial sau industrial și care se află cel puțin în una dintre următoarele situații:

este finanțat, în majoritate, de către o autoritate contractantă, astfel cum este definită la lit. a), sau de către un alt organism de drept public;

se află în subordinea sau este supusă controlului unei autorități contractante, astfel cum este definită la lit. a), sau unui alt organism de drept public;

în componența consiliului de administrație/organului de conducere sau de supervizare mai mult de jumătate din numărul membrilor acestuia sunt numiți de către o autoritate contractantă, astfel cum este definită la lit. a), sau de către un alt organism de drept public”;

O modificare importantă sub aspectul determinării entităților cu calitate de partener public este adusă de OUG nr. 86/2011 pentru modificarea legii parteneriatului public-privat, fiind eliminate diferențele semnificative între întinderea ariei de cuprindere a entităților cu calitate de autoritate contractantă prevăzute în OUG 34/2016 și a celor ce aveau calitatea de partener public prevăzute în Legea nr. 178/2010.

Astfel, noul act normativ prevedea că deține calitatea de partener public:

„oricare organism al statului, autoritate publică sau instituție publică, care acționează la nivel central, regional ori local, sau organisme de drept public, indiferent de activitatea lor, incluzându-le pe cele care operează activități menționate la art. 52-56. Un «organism de drept public» înseamnă orice organism:

(i) stabilit în scopul specific de a satisface nevoile de interes general, care nu au un caracter industrial sau comercial; și

(ii) având personalitate juridică; și

(iii) finanțat, în cea mai mare parte, de către un partener public din cei enumerați la lit. a); sau – făcând obiectul supervizării, gestionării de către un partener public dintre cei enumerați la lit. a); sau având un consiliu administrativ, de conducere sau de supraveghere, în cadrul căruia mai mult de jumătate dintre membri sunt numiți de către un partener public dintre cei enumerați la lit. a);

oricare asociere formată din unul sau mai mulți parteneri publici enumerați la lit. a), autorități, instituții publice și întreprinderi publice din statele membre ale Uniunii Europene, indiferent de activitatea lor;

orice întreprindere publică care operează una dintre activitățile menționate în art. 52-56, asupra cărora partenerii publici definiți la lit. a) și b) pot exercita, direct sau indirect, o influență dominantă în virtutea dreptului de proprietate, participării financiare ori normelor care o guvernează. Influența dominantă se prezumă în cazul în care partenerii publici definiți la lit. a) și b), direct sau indirect, față de o întreprindere:

dețin majoritatea capitalului subscris al întreprinderii; sau

controlează majoritatea voturilor asociate acțiunilor emise de întreprindere; sau

pot numi mai mult de jumătate dintre membrii organului de administrare, de conducere sau de supraveghere a întreprinderii;

orice entități juridice care, dacă nu sunt parteneri publici așa cum sunt definiți la lit. a)-c), desfășoară printre activitățile lor una ori mai multe dintre activitățile menționate la art. 52-56 sau orice combinație a acestora și beneficiază de drepturi speciale ori exclusive acordate de o autoritate competentă. În sensul prezentei legi, «drepturile speciale sau exclusive» înseamnă drepturile acordate de către o autoritate competentă a unui stat membru prin intermediul unei dispoziții legislative, de reglementare ori administrative, care au ca efect limitarea exercitării activităților definite în art. 52-56 la una sau mai multe entități și care afectează substanțial capacitatea altor entități de a efectua o astfel de activitate”.

„Unificarea la nivel de principii și proceduri a celor două reglementări a condus astfel și la asumarea acelorași categorii de reprezentanți ai sectorului public”.

Legea care guvernează în momentul de față domeniul parteneriatului public-privat, Legea nr. 233/2016, dă o definiție mult mai concisă a partenerului public, definindu-l ca fiind „oricare dintre entitățile care sunt autorități contractante sau entități contractante în sensul art. 4 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, art. 4 din Legea nr. 99/2016, precum și art. 9 si 10 din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii”.

Partenerul privat

În sensul noii legi a parteneriatului public-privat, orice persoană juridică sau asociere de persoane juridice poate să participe în cadrul procedurii de atribuire și, prin urmare, să adjudece contractul de parteneriat public-privat, numai în cazul în care aceasta nu este un partener public. „Investitorul privat desemnat câștigător al procedurii de atribuire care încheie un contract de parteneriat public-privat dobândește calitatea de partener privat”. Prin urmare, partenerul privat poate fi o firmă, o companie, un consorțiu de firme, o asociatie profesională sau chiar un ONG. Trebuie însă reținut rolul esențial al partenerului privat, care participă activ la activitățile prevăzute de diferitele stadii ale proiectului.

Atribuțiile partenerilor. Finanțarea parteneriatului.

Cea mai importantă dintre atribuțiile celor doi parteneri este, fără îndoială, cea care se referă la finanțarea investițiilor. În principiu, un contract de parteneriat public-privat este finanțat integral de către partenerul privat, din resursele proprii sau atrase din partea unor investitori. Aceasta este una dintre noutățile aduse de noua legislație, conform căreia trebuie să existe un studio de fundamentare care să demosntreze că veniturile urmează a fi obțuinute pe această cale.

Există însă și cazuri în care și partenerul public aduce contribuția sa la finanțare. În acest caz, contribuția nu poate proveni decât din fonduri externe nerambursabile și din sumele de la bugetul de stat aferente acestora. „Ca noutate, contribuția partenerului public la proiectul de PPP se poate face, printre altele, prin aporturi în numerar la capitalul social al societății de proiect”. Există, de asemenea, și modalitatea cedării anumitor drepturi acestei societăți sau partenerului privat sau, în alte cazuri, a asumării anumitor obligații de plată către aceștia. De asemenea, partenerul public poate acorda garanții, cu respectarea legislației în vigoare, în favoarea finanțatorilor proiectului. Partenerul public nu poate aduce o contribuție financiară la proiect decât dacă fondurile publice utilizate se încadrează în limitele legale privind deficitul bugetar și datoria publică și poate face acest lucru doar în timpul operării și întreținerii proiectului.

Societatea de proiect poate avea dreptul conferit de partenerul public de a colecta și utiliza tarife de la utilizatorii obiectului rezultat în urma contractului de parteneriat public-privat.

Legiuitorul a stabilit că beneficiar al parteneritului public-privat, în sensul utilizării bunurilor sau serviciilor rezultate în urma redulării contractului este fie partenerul public, fie o altă entitate publică sau, la modul ideal, publicul în general, cu alte cuvinte un astfel de contract servește interesului public.

Domenii de interes

Practica, mai ales în țările dezvoltate ale Uniunii Europene, sau chiar la nivel mondial, a demonstrat că parteneriatele public-private reprezintă o șansă reală de dezvoltare a diferitelor sectoare economico-sociale, prin derularea unor programe cu impact major asupra comunităților. Pentru România, acest tip de contracte, în măsura în care ar fi bine gestionate, ar putea fi o adevărată gură de oxgen, în condițiile în care administrațiile locale nu f’dispun de fonduri pentru proiecte de anvergură. Parteneriatele public-private pot acoperi domenii vaste, de larg interes, care aduc rezolvări unor probleme stringente pe care mai ales comunitățile rurale le resimt, dar care sunt binevenite și în zona urbană.

Sectoarele în care operează parteneriatele public private sunt următoarele:

Infrastructura. Este un sector important, vital pentru activitățile și domeniile conexe, iar aici vorbim despre construcția de autostrăzi, de drumuri și poduri, infrastructură portuară și aeroportuară, rețele de căi ferate etc.;

Utilitățile publice. Reprezintă un domeniu cu impact major în rândul populației și implică proiecte privind rețelele de apă și canalizare, rețelele de transport, stațiile de tartare a apei, școli, spitale etc.;

Protecția mediului. Reprezintă o zonă cu potential din ce în ce mai mare, iar aici am putea aminti închiderea de rampe ecologice neconforme, remedierea problemelor induse de poluare etc.;

Domeniul imobiliar. Este un domeniu în care proiectele necesită investiții mari și în care include înființarea de parcuri industrial, construcția unor ansambluri rezidențiale și de birouri etc.;

Siguranța publică. Aici ne putem referi la sistemele de monitorizare a traficului, dar și la sisteme de pază și protecție pentru obiectivele publice;

Dezvoltarea urbană. Este un sector versatil, ce necesită schimbări odată cu expansiunea demografică și aici se pot iniția proiecte privind redefinirea spațiilor urbane;

Programe sociale. Parteneriatele public-private se pot încheia și pentru acest sector, care vizează mai ales instituțiile de octorire pentru copii și bătrâni, dar și închisorile, școlile cu statut special etc.

În această ecuație a parteneriatului public-privat, fiecare parte își urmărește interesul propriu. Așa cum am arătat, partenerul public dorește rezolvarea unor probleme majore pentru care nu are forța financiară și tehnologia necesară și caută soluția cea mai potrivită prin cooptarea în activitățile propuse a unui partener potent.

De cealaltă parte a balanței se află partenerul privat, care urmărește, în primul rând, așa cum este firesc, obținerea unui profit. Ori acest tip de contracte, cu o durată lungă de desfășurare, îi oferă operatorului economic timpul necesar atât pentru recuperarea investiției, cât și pentru obținerea profitului scontat. În același timp, prin colaborarea cu autoritățile administrației publice, partenerul privat beneficiază de un grad ridicat de siguranță a afacerii și de stabilitate. Nu este de neglijat faptul că în aceste tipuri de proiecte, poate atrage de partea sa investitori autohtoni sau străini. Nu în ultimul rând, firma sau consorțiul de firme partipante la proiecte de parteneriat public-private au ocazia, desfășurând activități de anvergură, au posibilitatea de a-și multiplica, dar și de a-și diversifica locurile de muncă.