Prelevarea Ilegala de Tesuturi sau Organe

=== 973f86781983c2ec3a29cfbc908b33dcfdc2e44e_421579_1 ===

CUPRINS

CAPITOLUL I CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE

Noțiuni generale privind răspunderea penală în domeniul prelevării ilegale de țesuturi sau organe

Oportunitatea instituirii răspunderii penale în cazul traficului de celule umane

CAPITOLUL II INFRACȚIUNEA PREVĂZUTĂ ȘI PEDEPSITĂ DE ART. 154 DIN LEGEA 95/2006

Obiect juridic special

Obiect material

Subiect activ

Subiect pasiv

Conținutul constitutiv al infracțiunii

Elementul material

Urmarea socialmente periculoasă

Legătura de cauzalitate

Latura subiectivă

Forme și modalități de săvârșire

CAPITOLUL III INFRACȚIUNEA PREVĂZUTĂ ȘI PEDEPSITĂ DE ART. 157 DIN LEGEA 95/2006

Obiect juridic special

Obiect material

Subiectul activ nemijlocit

Subiectul pasiv

Conținutul constitutiv

Elementul material

Urmarea socialmente periculoasă

Raportul de cauzalitate

Latura subiectivă

Forme. Modalități de săvârșire

CAPITOLUL IV INFRACȚIUNEA PREVĂZUTĂ ȘI PEDEPSITĂ DE ART. 157 DIN LEGEA 95/2006

Obiect juridic special

Obiect material

Subiectul activ nemijlocit

Subiectul pasiv

Conținutul constitutiv

Elementul material

Urmarea socialmente periculoasă

Raportul de cauzalitate

Latura subiectivă

Forme. Modalități de săvârșire

BIBLIOGRAFIE

ABREVIERI

alin. – alineatul

art. – articolul

lit. – litera

M.Of. – Monitorul Oficial

nr. – numărul

op.cit. – operă citată

p. – pagina

pct. – punctual

vol. – volumul

CAPITOLUL I
CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE

Noțiuni generale privind răspunderea penală în domeniul prelevării ilegale de țesuturi sau organe

Formă a răspunderii juridice, răspunderea penală a fost definită de către reputata școală penală italiană ca fiind „obligația de a suporta consecința juridică a infracțiunii”

Subliniind caracterul și rolul esențialamente sancționator al răspunderii penale, care o particularizează de celelalte forme ale răspunderii juridice, deosebind-o de aceea civilă, autorii francezi au afirmat că: “Responsabilitatea penală care în general este obligația de a răspunde de consecințele actelor proprii, în dreptul penal constă în obligația de a răspunde de actele infracționale proprii și de a suporta pedeapsa ce le este atașată prin lege. Ea nu este un element al infracțiunii, ea este efectul și consecința infracțiunii”.

Stricto sensu, definiție oferită în dreptul nostru de Profesorul I. Oancea, răspunderea penală este “obligația unei persoane de a suporta o sancțiune penală, o pedeapsă, fiindcă a săvârșit o infracțiune”. Detaliind lucrurile, profesorul I. Oancea considera că noțiunea de răspundere penală poate însemna un raport juridic penal, în toate elementele și semnificațiile acestuia. Susținător al a acestui punct de vedere, profesorul C. Bulai definea răspunderea penală ca fiind „raportul juridic penal de constrângere, născut ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni între stat, pe de o parte, și infractor, pe de altă parte, raport complex al cărui conținut formează dreptul statului, ca reprezentant al societății, de a trage la răspundere pe infractor, de a-i aplica sancțiunea prevăzută pentru infracțiunea săvârșită și de a-1 constrânge să o execute, precum și obligația infractorului de a răspunde pentru fapta sa și de a se supune sancțiunii aplicate în vederea restabilirii ordinii de drept și a restaurării autorității legii”.

Asemănarea răspunderii penale cu raportul juridic penal, impusă până la limita suprapunerii acestora, conținută în definiția dată, a fost justificată, observată și, deopotrivă, contestată. Profesorul V. Dongoroz oferea două sensuri, noțiunii de răspundere penală.

Într-un prim sens, lato sesnu, într-o primă semnificație mai permisivă răspunderea penală a fost privită și acceptată ca fiind obligația legală de a suporta consecințele săvârșirii unui fapt juridic penal, iar în cel de al doilea sens stricto sesnu, de responsabilitate individuală definind și desemnând normalitatea psiho-fizică, temei al tragerii la răspundere penală a unei persoane.

Răspunderea juridică este concepută nu ca simplă obligație de suportare a unei sancțiuni de către acela care a încălcat prevederile legii, ci ca o corelație existentă între drepturile și obligațiile legal consacrate, ca un raport de constrângere în conținutul căruia se regăsesc nu numai o obligație izolată și autonomă, ci și un complex de drepturi și obligații.

Prin urmare, în acest context răspunderea penală poate fi considerată ca fiind un complex de drepturi și obligații conexe care în conformitate cu prevederile legii se nasc ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni, și care constituie cadrul de realizare a constrângerii juridice, prin aplicarea pedepselor, în vederea realizării scopului legii penale.

Oportunitatea instituirii răspunderii penale în cazul traficului de celule umane

Utile și mai mult decât atât necesare stării de sănătate sau salvării vieții omului, și pentru aceasta a menținerii sănătății publice, prelevarea și transplantul de organe, țesuturi și celule de origine umană, practici ale medicinii moderne, trebuie realizate exclusiv în vederea înfăptuirii scopului nobil, profund uman care le-a determinat și impus cu observarea și respectarea riguroasă a datelor oferite de știința medicală și reglementările legale în materie.

Menite să slujească omului, să contribuie la restabilirea și menținerea sănătății ori salvarea vieții acestuia, prelevarea și transplantul de organe, țesuturi și celule de origine umană trebuie realizate cu respectarea drepturilor și libertăților lui fundamentale la viață, integritate corporală și psihică și libertatea individuală incluzând-o și pe aceea de a voi și dispune.

Realizarea prelevării și transplantului cu respectarea riguroasă a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului este o necesitate a condiției umane, impunând-o ca obligație legală. Reglementările, măsurile legale privitoare la prelevarea și transplantul de organe, țesuturi și celule de origine umană sunt menite să asigure sănătatea publică și prin aceasta integritatea fizică și psihică, viața persoanei în cadrul și contextul respectării libertăților acesteia, a ordinii sociale, economice și de drept.

Nesocotirea, nerespectarea unor asemenea reguli, creează grave stări de pericol pentru aceste valorii, pentru relațiile sociale care se formează, se desfășoară și dezvoltă în legătură cu ele. Nevoia de combatere și prevenire a unor asemenea stări de pericol s-a impus ca o necesitate a conviețuirii sociale determinând și justificând, în considerarea legiuitorului, incriminarea celor mai grave fapte prin prevederile cuprinse în art. 154-159 Titlul VI-Efectuarea prelevării și transplantului de organe, țesuturi și celule de origine umană în scop terapeutic, Capitolul V Sancțiuni din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, actuașizată și republicată.

CAPITOLUL II
INFRACȚIUNEA PREVĂZUTĂ ȘI PEDEPSITĂ DE ART. 154 DIN LEGEA 95/2006

Implicațiile majore pe care le au pentru sănătatea publică, pentru sănătatea sau viața persoanei, importanța deosebită și complexitatea valorilor sociale reprezentate de acestea, a relațiilor sociale care se formează și dezvoltă în jurul lor, au impus și justifică reglementarea legală cât mai exactă și completă a activităților medicale de prelevare sau transplant de organe, țesuturi sau celule de origine umană.

Consimțirea, în condițiile legii, la prelevarea sau transplantul de organe, țesuturi sau celule de origine umană este una dintre cerințele menite să asigure nu numai moralitatea, dar în special să legitimeze aceste practici medicale, să protejeze valorile sociale cărora le sunt destinate, viața, integritatea corporală și sănătatea persoanei, libertatea de a voi și dispune de acestea, sănătatea publică, relațiile sociale care se formează și dezvoltă cu privire la acestea.

Considerând periculoasă pentru aceste valori și relații sociale prelevarea sau transplantul de organe, țesuturi sau celule de origine umană efectuate fără consimțământul celui îndreptățit, legiuitorul le-a incriminat prin prevederile art. 154 din Legea nr. 95/2006.

Obiect juridic special este constituit de mănunchiul de relații sociale care se formează și dezvoltă cu privire la libertatea celor îndreptățiți de lege a consimți, în condițiile și limitele stabilite de aceasta, la prelevarea sau transplantul de organe, țesuturi și/sau celule de origine umană și prin aceasta la sănătatea persoanelor supuse acestor practici medicale, la sănătatea publică.

Apărarea sănătății persoanelor supuse prelevării sau transplantului de organe, țesuturi sau celule de origine umană, a sănătății publice, a relațiilor sociale care se formează și care evoluează în legătură cu aceste valori, se realizează mediat, mijlocit prin garantarea și realizarea libertății de a consimți a celor îndreptățiți la acestea în condițiile și limitele prevăzute de lege.

Sănătatea publică, relațiile sociale care se formează și dezvoltă în legătură cu aceasta ne apare astfel ca obiect juridic generic comun al întregului grup de infracțiuni prevăzute prin Legea nr. 95/2006 și nu ca unul special al acelei care este incriminată prin dispozițiile
art. 154.

Obiect material al infracțiunii este constituit de corpul persoanei în viață de la care se efectuează prelevarea sau a celei căreia organele, țesuturile și celulele acestea îi sunt transplantate ori cadavrul de la care acestea sunt prelevate.

Asupra lor sunt îndreptate și exercitate faptele comisive (acțiunile) de prelevare sau transplant de organe, țesuturi sau celule de origine umană care constituie elementul material al laturii obiective a acesteia.

Subiect activ

Prelevarea și transplantul de organe, țesuturi sau celule de origine umană se fac în scop terapeutic și se efectuează de către medici de specialitate în unități sanitare publice sau private autorizate și acreditate de către organismele competente.

La prima vedere s-ar părea că în mod că în mod special, prin aceste din urmă prevederi, legea a înțeles să limiteze sfera persoanelor care pot fi subiect activ nemijlocit (autor) al infracțiunii la medicii de specialitate autorizați în condițiile legii să efectueze prelevarea și transplantul de organe, țesuturi și celule de origine umană.

Într-o formulare doctrinară cu caracter de generalitate, s-a susținut că subiect activ al infracțiunii este persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de lege și care efectuează prelevarea și transplantul fără consimțământul dat în condițiile legii.

Interpretarea restrictivă a prevederilor art. 154 din Legea nr. 95/2006 astfel sugerată determină calificarea subiectului activ nemijlocit (autorului) infracțiunii și limitarea lui la medicul specialist autorizat dar care efectuează prelevarea sau transplantul de organe, țesuturi sau celule de origine umană fără consimțământul dat în condițiile legii.

Nu există prevedere-în redactarea art. 154 din Legea nr. 95/2006-care să stabilească, să impună o asemenea circumstanțiere, calificare și pe cale de consecință limitare a subiectului activ nemijlocit (autorului) infracțiunii.

Or, în practica legislativă, atunci când a voit să circumstanțieze, să califice, să limiteze subiectul activ al unei infracțiuni la o anumită persoană care are o calitate, exercită o anumită profesie sau deține o funcție dată, legiuitorul a stabilit aceasta prin prevederi speciale de regulă clare, neechivoce.

Așa a procedat legiuitorul în cazul altor infracțiuni cum sunt acelea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu prin restrângerea unor drepturi, abuz în serviciu contra intereselor publice, luare de mită, primire de foloase necuvenite, fals intelectual și așa ar fi procedat și în cazul acelei în discuție dacă ar fi voit ca existența acesteia să fie condiționată de o anume calitate impusă subiectului activ.

În absența unei asemenea prevederi condiționarea existenței infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 154 din Legea nr. 95/2006 de calitatea specială de medic specialist autorizat să efectueze prelevarea și transplantul impusă subiectului activ al acesteia constituie o adăugare la lege prin interpretarea prevederilor acesteia, ceea ce este însă inadmisibil.

Incriminând prelevarea și transplantul de organe, țesuturi și celule de origine umană efectuate fără consimțământul dat în condițiile legii, legislativul a voit să asigure protecția împotriva stărilor de pericol rezultate din acestea pentru libertatea persoanei de a voi și dispune în această privință pentru sănătatea celui supus unor asemenea activități, pentru sănătatea publică, a relațiilor sociale care se formează și se dezvoltă în legătură cu acestea.

În concepția și reglementarea legii asemenea stări de pericol care au impus și justifică reacția penală a societății, rezultă din efectuarea prelevării sau transplantului de organe, țesuturi și celule de origine umană fără consimțământul legal stabilit și nu din calitatea persoanei care efectuează asemenea activități.

Există cazuri – și realitatea criminală a evidențiat aceasta – în care mai ales prelevarea de organe, de țesuturi sau celule de origine umană este efectuată fie de medici nespecialiști, fie de persoane, care nu au recunoscută în condițiile legii calitatea de medic, cum ar fi cazul celor cărora prin hotărâre judecătorească li s-a interzis exercițiul acestei profesii, fără consimțământul dat în condițiile legii.

Stările de pericol create pentru valorile și relațiile sociale pe care legea penală a înțeles să le apere prin intervenția și acțiunea sa ni se par indiscutabil aceleași ca și în cazul în care asemenea activități medicale au fost efectuate de către un medic specialist, dacă nu cumva mai mari.

Împrejurarea că, în condițiile legii nu pot fi consimțite decât prelevarea sau transplantul efectuate de către un medic specialist, în spitale autorizate și acreditate, nu justifică prin ea însăși interpretarea restrictivă sugerată și limitarea astfel la acesta (medicul specialist) a subiectului activ nemijlocit al infracțiunii. Pentru că legea consideră periculoase pentru valorile și relațiile sociale apărate prelevarea și transplantul fără consimțământul dat în condițiile legii independent de calitatea celui care le-a efectuat.

De aceea s-a subliniat de doctrină ca principial subiectul activ al infracțiunii nu este circumstanțiat, el putând fi dat de orice persoană care are capacitatea de a răspunde penal.

Infracțiunea poate fi săvârșită de către o singură persoană, sau de către mai multe persoane împreună în toate formele de participate penală ocazională, coautorat, instigare și complicitate.

Subiect pasiv general al infracțiunii este statul organizator și răspunzător de asigurarea sănătății publice.

Persoana de la care au fost prelevate sau căreia i-au fost transplantate organe, țesuturi ori celule de origine umană, fără consimțământul dat în condițiile legii este subiectul pasiv principal al infracțiunii

Conținutul constitutiv al infracțiunii

Elementul material poate să constea alternativ în fapte-acțiuni-de prelevare sau de transplant de organe, țesuturi sau celule de origine umană fără consimțământul dat în condițiile legii.

Prelevarea este recoltarea de organe și/sau țesuturi și/sau celule de origine umană sănătoase morfologic și funcțional, cu excepția autotransplantului de celule stem hematopetice când celulele sunt recoltate de la pacient în vederea realizării unui transplant..

Definirea legală a prelevării se impune de principiu și în determinarea elementului material al laturii obiective a infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 154 din Legea
nr. 95/2006 făcând-o inoperantă pe cea doctrinară mai simplistă și îndepărtată de condițiile legii.

În concepția și definirea legii constituie prelevare acțiunea de recoltare care are ca obiect organe, țesuturi sau celule de origine umană sănătoase morfologic și funcțional.

Condiționarea definirii legale a prelevării de sănătatea morfologică și funcțională a organelor, țesuturilor sau celulelor recoltate pune firesc întrebarea dacă ea este operantă și în ceea ce privește determinarea elementului material al laturii obiective a infracțiunii în discuție.

Fără îndoială că ea a fost prevăzută din dorința și voința firească a legiuitorului de a asigura și astfel sănătatea primitorului prin împiedicarea transplantului unor organe, țesuturi sau celule care nu sunt sănătoase morfologic și funcțional. Aceasta cu atât mai mult cu cât în reglementarea legii prelevarea sau transplantul de organe, țesuturi și celule de origine umană se fac în scop terapeutic și au ca finalitate asigurarea stării de sănătate a primitorului.

Firească și necesară în logica reglementării legale în raport și de scopul, finalitatea prelevării și transplantului de organe, țesuturi și celule de origine umană, această condiționare nu credem că trebuie acceptată în determinarea elementului material al laturii obiective a infracțiunii.

Scopul, finalitatea urmărite de legiuitor, asigurarea stării de sănătate a primitorului pot fi realmente și grav periclitate ori chiar compromise dacă s-a realizat transplantul prin prelevarea unor organe, țesuturi sau celule care nu sunt sănătoase morfologic și funcțional.

Acceptând definirea dată de lege prelevării s-a susținut că determinarea elementului material al laturii obiective a infracțiunii nu trebuie condiționată de cerința ca organele, țesuturile sau celulele să fie sănătoase morfologic sau funcțional.

Nu constituie prelevare în sensul legii penale și, pe cale de consecință, nu determină existența elementului material autotransplantul de celule stem hematopoetice când celulele sunt recoltate de la pacient în vederea realizării unui transplant.

Alternativ, elementul material al laturii obiective poate să constea și în transplantul de organe, țesuturi sau celule de origine umană.

Transplantul este acea activitate medicală prin care, în scop terapeutic, în organismul unui pacient este implantat sau grefat un organ, un țesut sau celulă. Reglementările referitoare la transplant vizează și tehnicile de fertilizare in vitro.

Atât prelevarea cât și transplantul constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunii numai dacă au fost efectuate fără consimțământul dat în condițiile legii.

Este o condiție negativă de care legea leagă existența elementului material al laturii obiective a infracțiunii, apreciindu-se că prelevarea și transplantul efectuate cu consimțământul dat în condițiile legii nu constituie o faptă periculoasă social.

Ea este impusă și determină existența de principiu a elementului material al laturii obiective și în acele situații în care transplantul efectuat fără consimțământul dat în condițiile legii a avut efect benefic asupra stării de sănătate a primitorului urmând a se aprecia și dispune, în raport de alte coordonate cu privire la împrejurarea dacă fapta are pericolul social necesar pentru existența infracțiunii.

Atât prelevarea cât și transplantul constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunii numai dacă au fost efectuate cu privire la organe, țesuturi sau celule de origine umană

Urmarea socialmente periculoasă cea de a doua componentă a laturii obiective a infracțiunii, a fost identificată în vătămarea fizică sau psihică a persoanei.

Îndreptată împotriva unui drept subiectiv-libertatea de a aprecia și hotărî cu privire la prelevarea sau transplantul de organe, țesuturi sau celule de origine umană – infracțiunea este de principiu una formală, de pericol a cărei existență nu este dependentă de survenirea unui rezultat materializat în modificările provocate stării de sănătate (fizică sau psihică) a persoanei.

Există situații – cum este aceea a tehnicilor de fertilizare in vitro sau a prelevării de celule în care vătămarea stării de sănătate fizică sau psihică a persoanei fie este exclusă, fie imposibilă astfel încât condiționarea de principiu a existenței infracțiunii de survenirea unor asemenea urmări apare ca fiind extrem de vulnerabilă dacă nu greu de argumentat logic și juridic.

Posibilitatea survenirii unor asemenea urmări în anumite cazuri, situații de prelevare de țesuturi sau celule de origine umană ori a transplantului acestora nu justifică aprecierea și considerarea infracțiunii ca fiind de principiu și cu caracter de generalitate una materială atâta timp cât rezultatul apare numai în anumite modalități de săvârșire a elementului material, neavând deci caracter general.

Nici survenirea inevitabilă a unei asemenea urmări în cazul săvârșirii elementului material prin prelevarea de organe – lipsa unui organ constituind indiscutabil o vătămare gravă a integrității corporale și sănătății persoanei donatorului – nu justifică generalizarea condiționării existenței infracțiunii de survenirea unui asemenea rezultat.

Survenirea unui rezultat vătămător pentru persoana donatorului sau a primitorului de organe, țesuturi sau celule de origine umană efectuate fără consimțământul dat în condițiile legii fiind numai o posibilitate și neavând caracter general și obligatoriu nu poate condiționa existența infracțiunii cu valoare de principiu ca făcând parte din latura ei obiectivă.

Atunci și în acele cazuri în care prelevarea sau transplantul de organe, țesuturi sau celule de origine umană, efectuate fără consimțământul dat în condițiile legii a avut urmări vătămătoare pentru integritatea corporală sau sănătatea ori viața donatorului sau a primitorului va exista o pluralitate de infracțiuni sub forma concursului ideal între aceea în discuție și cele îndreptate, după caz, împotriva integrității corporale și sănătății ori vieții persoanei cum sunt: lovirile sau alte violențe, vătămarea corporală, vătămarea corporală gravă, vătămarea din culpă, omorul sau omorul din culpă.

Legătura de cauzalitate întregește latura obiectivă a infracțiunii și constă în raportul de determinare-de la cauză la efect-care trebuie să existe între elementul material și urmarea socialmente periculoasă.

Ea rezultă ex re infracțiunea fiind una formală, de pericol.

Latura subiectivă

Din punctul de vedere al laturii subiective, infracțiunea se săvârșește numai cu intenție, în ambele forme ale acesteia-directă sau indirectă.

Mobilul determinat și scopul urmărit nu influențează latura subiectivă a infracțiunii, ele urmând a fi avut în vedere aprecierea gradului de pericol social concret al faptei și individualizarea pedepsei.

Forme și modalități de săvârșire

Comisivă și intenționată, infracțiunea poate parcurge etapa actelor pregătitoare care nu au relevanță penală sau poate rămâne în forma imperfectă a tentativei (întreruptă) care nu se pedepsește. Infracțiunea fiind una formală de pericol în care urmarea socialmente periculoasă apare odată cu săvârșirea faptelor care definesc elementul material nu este compatibilă cu forma imperfectă a tentativei terminată.

Consumarea infracțiunii survine atunci când fiind desăvârșite faptele care definesc elementul material al laturii obiective a apărut urmarea socialmente periculoasă pentru relațiile sociale care formează obiectul de protecție al normei penale.

Infracțiunea poate fi săvârșită printr-o singură faptă, dar și prin mai multe fapte repetate. Dacă faptele care constituie elementul material al laturii obiective se săvârșesc
într-o succesiune neîntreruptă de alte activități ne vom afla în prezența unei unități naturale a infracțiunii, iar dacă acestea sunt realizate la intervale de timp, dar în baza aceleiași hotărâri infracționale vom fi în prezența unei unități legale a infracțiunii sub forma continuată a acesteia.

Atunci când faptele sunt săvârșite separat în timp și în baza unor rezoluții infracționale distincte va exista o pluralitate de infracțiuni sub forma concursului real.

Repetarea în timp a faptelor care definesc elementul material al laturii obiective, fie că este vorba de o unitate naturală, fie de una legală, determină existența, pe lângă momentul consumării și al unuia al epuizării infracțiunii care survine odată cu încetare aultimului act de executare.

CAPITOLUL III
INFRACȚIUNEA PREVĂZUTĂ ȘI PEDEPSITĂ DE ART. 156 DIN LEGEA 95/2006

Născută și impusă de nevoia și dorința de restabilire a sănătății sau de salvare a vieții omului, a persoanei prin practica medicală a transplantului de organe, țesuturi sau celule de origine umană și așezată fundamental pe prelevarea acestora ca urmare a donării lor este și trebuie să rămână o atitudine, un comportament, un act de solidaritate umană, de întrajutorare și ajutare a celor suferinzi, fără umbra vreunui interes material sau de orice altă natură. Cel puțin așa ar trebui să fie.

Donarea de organe, țesuturi sau celule de origine umană în scopul transplantului, trebuie să fie și să exprime manifestarea liberă a sentimentului, a atitudinii de solidaritate umană, a dorinței și voinței dezinteresate de ajutare a semenului aflat la restriște, în situații de nevoie, referitoare la sănătatea sau viața sa.

Însă, din nefericire nu este totdeauna așa.

Banul, măsură a valorii, mijloc de circulație, de plată și de acumulare, a devenit pentru mulți, și numărul acestora este în continuă creștere, criteriul principal de evaluare a omului, de stabilire și acordare a situării lui în cadrul comunității și odată cu aceasta principalul scop, țel al vieții. Lui i se adaugă goana după foloase materiale și de orice natură care fară a exprima direct o valoare bănească, tind spre aceasta.

Obiect juridic special are o existență diferențiată în raport de variantele normative ale infracțiunii.

Astfel, în variantele normative prevăzute în alin. 1 și 3 obiectul juridic special al infracțiunii este constituit de relațiile sociale care apar, se desfășoară și se dezvoltă în legătură cu moralitatea, umanismul, solidaritatea umană care trebuie să fundamenteze și guverneze prelevarea de organe, țesuturi sau celule de origine umană periclitate prin donarea acestora în scopul de a obține foloase materiale sau de altă natură pentru donator sau altă persoană sau prin publicitatea în folosul unei persoane, în scopul obținerii acestora ori publicitatea sau mediatizarea unor anunțuri privind donarea în scopul obținerii de foloase materiale ori de altă natură.

Relațiile sociale referitoare la libertatea de a consimți la donarea de organe, țesuturi sau celule de origine umană periclitate prin determinarea cu rea-credință sau constrângerea unei persoane la aceasta constituie obiectul juridic special al infracțiunii în varianta normativă prevăzută în alin. 2.

Obiect material trebuie examinat și acceptat și el în structura juridică a infracțiunii diferențiat în raport de variantele normative ale acesteia.

În modalitățile normative prevăzute în alin. 1 și 3 infracțiunea nu are obiect material, faptele care definesc elementul material al laturii obiective – donarea în scopul obținerii de foloase materiale sau de altă natură (alin. 1), publicitatea în folosul unei persoane precum și publicarea sau mediatizarea unor acțiuni privind donarea urmărind aceleași scopuri (alin. 3) – nu sunt îndreptate și exercitate împotriva unei existențe corporale, materiale.

La fel stau lucrurile și în varianta normativă prevăzută în alin. 2 teza săvârșirii elementului material prin fapte de determinare cu rea-credință sau constrângerea psihică a unei persoane să doneze organe, țesuturi sau celule de origine umană, în care din aceleași considerente infracțiunea nu are obiect material în structura juridică.

Altfel stau lucrurile în modalitatea normativă prevăzută în alin. 2 în situațiile în care constrângerea unei persoane la donare se realizează prin mijloace fizice și în care corpul acesteia constituie obiectul material al infracțiunii

Subiectul activ nemijlocit nemijlocit (autorul) infracțiunii în varianta normativă prevăzută în alin. 1 este circumstanțiat putând fi dat numai de către persoana care donează organe, țesuturi sau celule de origine umană în scopul obținerii unor foloase materiale sau de altă natură.

În primul rând, poate fi subiect activ nemijlocit (autor) al infracțiunii persoana fizică majoră în viață care are capacitate de exercițiu deplină.

Prelevarea de organe, țesuturi sau celule de origine umană se poate efectua și de la persoane decedate cu consimțământul scris a cel puțin unuia dintre membri majori ai familiei, în ordinea stabilită de lege ori în absența acestora acela al persoanei autorizată în mod legal să îl reprezinte pe defunct.

Așadar, în această ipoteză, subiect activ nemijlocit (autor) al infracțiunii poate fi soțul, părintele, copilul, fratele, sora celui decedat sau, în absența acestora, persoana care este autorizată în condițiile legii să-1 reprezinte pe decedat.

Împuternicite de lege să consimtă la donarea de organe, țesuturi și/sau celule de origine umană aceste persoane realizează aceasta pentru persoana decedată de la care ele sunt prelevate. Ele consimt la donare pentru persoana decedată de la care sunt prelevate organe, țesuturi și/sau celule de origine umană astfel încât dacă fac aceasta pentru a obține un folos material sau de altă natură pentru sine ori pentru altul săvârșesc în calitate de autor infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 156 alin. 1 din Legea nr. 95/2006.

Numai persoanele care au această calitate pot fi subiect activ nemijlocit (autor) ai infracțiunii.

Legea interzice prelevarea de organe, țesuturi și celule de la potențiali donatori minori în viață, cu excepția cazurilor prevăzute de lege.

Ca urmare, neavând de principiu ca regulă generală dreptul de a dona organe, țesuturi sau celule minorul nu poate fi subiect activ nemijlocit (autor) al infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 156 alin. 1 din Legea nr. 95/2006.

Existența capacității legale de a dona organe, țesuturi și celule de origine umană condiționează esențial existența subiectului activ nemijlocit al infracțiunii și în această ipoteză ca și în celelalte anterior examinate. Numai o asemenea persoană poate condiționa exercitarea dreptului său legitim de a dona organe, țesuturi și celule de origine umană de scopul imoral și nelegitim de a obține foloase materiale sau de altă natură pentru sine sau pentru altul, faptă considerată periculoasă social și stabilită a fi infracțiune.

Legea a considerat periculoasă social și a incriminat nu donarea de organe, țesuturi sau celule, ci efectuarea acesteia de către cel legal îndreptățit în scopul de a obține foloase materiale sau de altă natură pentru sine sau pentru altul. Altfel donarea de organe, țesuturi și celule de origine umană de către cel îndreptățit la aceasta este și rămâne un act profund uman fără urma vreunei stări de pericol social.

Pe cale de excepție, prin derogarea de la regula interzicerii prelevării de organe, țesuturi și celule de origine umană de la donatorul minor în viață, legea permite, îngăduie această activitate atunci când ea privește celule stem hematopoetice, medulare sau periferice în condițiile anume stabilite.

Așadar, prelevarea de celule stem hematopoetice medulare sau periferice de la o persoană minoră în viață este legitimă dacă ea a fost consimțită de către minorul care a împlinit vârsta de 14 ani cu acordul scris al ocrotitorului legal, respectiv al părinților, tutorelui sau curatorului sau cu acordul ocrotitorului legal dacă donatorul minor nu a împlinit vârsta de 14 ani.

Pe cale de consecință, minorul care a împlinit vârsta de 14 ani poate fi subiect activ nemijlocit autor al infracțiunii dacă el donează celule stern hematopoetice medulare sau periferice dacă a consimțit la aceasta în scopul de a obține un folos material sau de altă natură, pentru sine sau pentru altul.

Donarea unor asemenea celule de la minorul în viață este legitimată de acordul ocrotitorului legal al acestuia, respectiv părinții, tutorele sau curatorul acestuia în raport cu vârsta minorului, îndreptățiți să legitimeze prin acord prelevarea unor asemenea celule de la minorul în viață părinții, tutorele sau curatorul acestuia pot fi subiect activ nemijlocit (autori) ai infracțiunii. Dacă donarea care firesc este urmată de prelevare s-a efectuat fără consimțământul persoanelor îndreptățite și care o legitimează va fi săvârșită infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 154 din Legea nr. 95/2006.

Infracțiunea poate fi săvârșită de către o singură persoană sau de către mai multe persoane împreună în participate penală ocazională sub forma coautoratului, instigării și complicității.

Subiectul pasiv are o determinare diferențiată în cele trei variante normative ale infracțiunii.

În variantele normative prevăzute în alin. (1) și (3) subiect pasiv este statul organizator și răspunzător de asigurarea prelevării în condițiile legii în scopul transplantului, iar în aceea prevăzută în alin. (2) persoana determinată cu rea-credință sau prin constrângere să doneze organe, țesuturi sau celule de origine umană și diferit determinat în cele trei variante normative ale infracțiunii.

Conținutul constitutiv

Elementul material

Elementul material este multiplu și diferit determinat în cele trei variante normative ale infracțiunii.

Potrivit prevederilor alin. 1 acesta constă în fapta persoanei de a dona organe, țesuturi sau celule de origine umană în scopul obținerii de foloase materiale sau de altă natură pentru sine ori pentru altul.

Așadar, în această variantă normativă elementul material constă în fapta donatorului de a ceda organe, țesuturi sau celule de origine umană, de a fi de acord cu prelevarea lor, urmărind obținerea de foloase materiale sau de altă natură pentru sine sau pentru altul.

Donarea este fapta, acțiunea unei persoane de a dărui cuiva un bun, și derivă din latinescul donare, și francezul donner.

În ceea ce privește limitele în care ne interesează, donarea este fapta, acțiunea unei persoane de a ceda, de a dărui cuiva organe, țesuturi și celule de origine umană în vederea realizării unui transplant.

Necesară și încurajată medical, permisă și strict reglementată legal donarea de organe, țesuturi și celule de origine umană este și rămâne un fapt, un act cu profunde semnificații umanitare, este un gest care exprimă altruismul extrem fiind urmată de prelevarea acestora,

Donarea de organe, țesuturi și celule de origine umană este periculoasă social și interzisă sub sancțiunea legii penale pedepsită atunci când este făcută în scopul obținerii de foloase materiale sau de altă natură, fie pentru autorul ei, fie pentru altă persoană.

Scopul obținerii de foloase materiale sau de altă natură nu numai că întinează, că murdărește, că duce în derizoriul pragmatismului o faptă, un gest, un act de un umanism și altruism deosebit, din păcate rar întâlnit, dar îi conferă accente de gravă și indiscutabilă periculozitate socială, impunând reacția și intervenția justificată și necesară a legii penale.

Existența infracțiunii este condiționată numai de fixarea și urmărirea acestui scop nu și de realizarea lui.

Pentru existența infracțiunii nu este necesară obținerea efectivă a folosului material sau de altă natură ci numai acționarea în acest scop.

În accepțiunea generală, prin folos se înțelege câștig material, avantaj, profit sau beneficiu.

Foloasele de urmărirea cărora legea leagă existența infracțiunii pot fi și sunt în primul rând materiale, putând consta în sume de bani (în monedă națională sau străină cu putere circulatorie), bunuri de orice natură (inclusiv bani, colecții numismatice), comisioane, acordare de credite, împrumuturi, vânzări sau cumpărări în condiții avantajoase, amânări sau iertări de datorii, prestări de servicii gratuite sau în condiții avantajoase, vânzări simulate, schimburi avantajoase pentru donator, pierderea voită la jocurile de noroc în favoarea acestuia sau a altuia.

Ele au consecințe de ordin patrimonial ducând la sporirea patrimoniului autorului infracțiunii sau a altei persoane.

Infracțiunea este compatibilă și cu urmarea dobândirii unor foloase de altă natură decât cele materiale, a celor imateriale (morale, sociale, pur profesionale).

Determinarea cu rea-credință sau constrângerea unei persoane să doneze organe și/sau țesuturi și/sau celule de origine umană constituie alternativ elementul material al laturii obiective a infracțiunii în varianta normativă prevăzută în alin. 2. Caracterul alternativ al elementului material al laturii obiective rezultă neîndoios din folosirea în construcția textului incriminator a conjuncției disjunctive „sau”.

Prin determinare se înțelege acțiunea de a hotărî, de a convinge o persoană să doneze organe, țesuturi și celule de origine umană. Ea servește și are rol de cauză în luarea hotărârii de către o persoană de a dona organe, țesuturi sau celule de origine umană având caracter decisiv în această privință.

Nu orice acțiune de determinare la donarea de organe, țesuturi sau celule de origine umană constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunii ci numai aceea care este făcută cu rea-credință.

Reaua-credință cu care trebuie să acționeze autorul condiționează existența elementului material al laturii obiective a infracțiunii în această variantă și modalitate normativă.

Constrângerea ca modalitate de realizare a elementului material al laturii obiective a infracțiunii poate fi fizică sau psihică și constă în folosirea forței fizice, brutale sau a presiunii mortale (alta decât amenințarea) pentru a determina o persoană să doneze organe, țesuturi sau celule de origine umană.

Întrebuințarea forței fizice este indiscutabil unul dintre mijloacele de realizare a constrângerii, element material al laturii obiective a infracțiunii, ea putând îmbrăca o gamă deosebit de largă, de bogată de la simple loviri, violențe, până la vătămări grave ale integrității corporale ori sănătății sau de suprimare a vieți.

Urmarea socialmente periculoasă imediată componentă a laturii obiective, constă în starea de pericol creată pentru relațiile sociale care formează obiectul de protecție al normei penale.

Infracțiunea este una formală, de pericol a cărei existență legală nu impune necesitatea survenirii unui rezultat material, al unei modificări, a unor mutații, în planul lumii obiective.

Raportul de cauzalitate, componentă care întregește latura obiectivă a infracțiunii, este definită de raporturile de detenninare de la cauză la efect între elementul material (cauza) și urmarea imediată (efectul) ea rezultând ex re.

Latura subiectivă a infracțiunii este diferit determinată și definită în cadrul celor trei variante normative ale acesteia.

În modalitatea normativă prevăzută în alin. (1) din punctul de vedere al laturii subiective infracțiunea se săvârșește numai cu intenție directă, calificată de scop, făptuitorul trebuind să acționeze în scopul obținerii de foloase materiale sau de altă natură pentru sine sau pentru altul.

Aceeași poziție subiectivă-intenție directă calificată de scop-caracterizează infracțiunea din punctul de vedere al laturii subiective și în modalitatea normativă prevăzută în alin. (3), legea prevăzând ca faptele care definesc elementul material să fie săvârșit în scopul obținerii unor avantaje (foloase) materiale sau de altă natură pentru sine (adică pentru făptuitor), familie sau terțe persoane fizice sau juridice.

Pentru existența infracțiunii – în ambele modalități normative -este necesar și suficient ca făptuitorul să acționeze în scopul prevăzut, legea neimpunând și realizarea acestuia.

Astfel, potrivit prevederilor alin. (1) foloasele materiale sau de altă natură urmărite prin săvârșirea faptei care constituie elementul material al laturii obiective pot fi pentru sine (făptuitor) sau pentru altul iar în conformitate cu dispozițiile alin. (3), acestea pot fi pentru sine (făptuitor), familie sau terțe persoane fizice sau juridice.

În modalitatea normativă prevăzută în alin. (2) teza (1) latura subiectivă a infracțiunii este caracterizată de intenție directă, determinarea unei persoane să doneze organe, țesuturi și celule de origine umană, trebuind să fie făcută cu rea-credință. Această cerință a legii exclude posibilitatea săvârșirii infracțiunii cu intenție indirectă (eventuală).

Intenția în ambele ei forme-directă sau indirectă-definește latura subiectivă a infracțiunii în modalitatea normativă prevăzută în alin. (2) teza (2) în care elementul material al laturii obiective constă în fapta de constrângere a unei persoane să doneze organe, țesuturi și celule de origine umană.

Forme. Modalități de săvârșire

Comisivă și intenționată infracțiunea poate rămâne în forma imperfectă a tentativei care nu este însă pedepsită.

Infracțiunea se consumă atunci când fiind desăvârșită fapta care constituie elementul ei material apare urmarea socialmente periculoasă.

Ea poate fi săvârșită printr-o singură faptă sau prin fapte repetate într-o unitate naturală, legală (infracțiune continuată) ori pluralitate de infracțiuni sub forma concursului. în aceste din urmă ipoteze pe lângă momentul consumării infracțiunea are și unul distinct al epuizării, care survine odată cu încetarea ultimului act de executare.

Pedeapsa prevăzută de lege este închisoare cu limite-inferioară și superioară-diferențiate pentru fiecare dintre cele trei modalități normative ale infracțiunii: 3 la 5 ani alin. (1); 3 la 10 ani alin. (2) și 2 la 7 ani alin. (3).

CAPITOLUL IV
INFRACȚIUNEA PREVĂZUTĂ ȘI PEDEPSITĂ DE ART. 157
DIN LEGEA 95/2006

Altruismul, sentimentele de solidare umană, de ajutare a celui aflat în stări critice sau limită, cu privire la sănătatea ori viața sa trebuie să definească exclusiv activitatea de prelevare de celule de origine umană în scopul transplantului.

Prelevarea de celule de origine umană pentru transplant, este și trebuie să fie și să rămână o activitate profund, exențialmente și exclusiv umanitară, destinată restabilirii stării de sănătate sau salvării vieții celor aflați în stare de nevoie, străină de ideea obținerii unui profit material.

Aceste valori sociale, relațiile sociale care apar, se formează și dezvoltă în legătură cu ele pot fi și sunt grav periclitate de organizarea și efectuarea prelevării de organe, țesuturi și celule de origine umană pentru transplant în scopul obținerii unui profit material pentru donator sau organizator ori cumpărarea în scopul revânzării acestora în vederea obținerii unui câștig.

Inventivă, promptă și eficace, lumea criminală a organizat și asigură funcționarea unor adevărate structuri care realizează organizarea și prelevarea de celule de origine umană ca și cumpărarea acestora în scopul revânzării, în vederea obținerii de profituri materiale.

Din organizarea și efectuarea prelevării de celule de origine umană ca și din cumpărarea în scopul revânzării acestora lumea criminală și-a făcut o importantă sursă de venituri deosebit de mari. Societatea umană organizată democratic trebuie să reacționeze și să se apere împotriva unor asemenea stări de pericol social major. Sesizând pericolul social deosebit creat prin asemenea fapte legiuitorul român a reacționat incriminându-le prin prevederile art. 157 din Legea nr. 95/2006.

Obiect juridic special

Obiectul juridic special al infracțiunii este constituit de segmentul de relații sociale care se formează, se dezvoltă în legătură cu umanismul și moralitatea prelevării de organe, țesuturi și celule de origine umană pentru transplant periclitate prin organizarea și/sau efectuarea unei asemenea activități ori prin cumpărarea în vederea revânzării acestora în scopul obținerii unui profit material.

Obiect material face parte din structura infracțiunii numai în variantele normative prevăzute în alin. (1) teza (2) efectuarea prelevării de organe, țesuturi și celule de origine umană și este constituit de corpul persoanei de la care acestea sunt recoltate și, alin. (2) fiind dat de organele, țesuturile și/sau celulele cumpărate în vederea revânzării.

Prelevarea de organe, țesuturi și/sau celule de origine umană este îndreptată și exercitată asupra corpului persoanei de la care acestea sunt recoltate iar cumpărarea în vederea revânzării a celor deja prelevate, astfel încât acestea constituie obiectul material al infracțiunii.

În modalitatea normativă prevăzută în alin (1) teza 1, respectiv organizarea prelevării de organe, țesuturi și celule de origine umană în scopul obținerii unui profit material acțiune care definește elementul material al laturii obiective nu este îndreptată și exercitată împotriva unei existențe materiale corporale așa încât infracțiunea nu are obiect material

Subiectul activ nemijlocit (autor) al infracțiunii poate fi orice persoană care are capacitatea de a răspunde penal fără nicio altă condiționare.

Acesta poate acționa singur sau împreună cu alte persoane în participate penală ocazională sub forma coautoratului, instigării sau a complicității.

Subiectul pasiv principal este statul organizator și răspunzător de activitatea de prelevare de organe, țesuturi și celule de origine umană.

Infracțiunea poate avea și un subiect pasiv principal constituit de persoana de la care s-au prelevat organe, țesuturi și celule de origine umană în profitul material al organizatorului sau executantului acestei activități.

Situația premisă nu face parte din structura infracțiunii în modalitatea nonnativă prevăzută în alin. (1) în care elementul material al laturii obiective constă în fapte, acțiuni de organizare sau efectuare a prelevării pentru transplant în scopul obținerii unui profit material pentru donator sau organizator.

Cumpărarea de organe, țesuturi sau celule de origine umană în vederea revânzării și în scopul obținerii unui profit nu poate fi concepută, nu poate exista fără acțiunea prealabilă de prelevare a acestora. Prelevarea prealabilă de organe, țesuturi și celule de origine umană condiționează esențial cumpărarea ulterioară a acestora în vederea revânzării, ea aperând în structura infracțiunii ca situație premisă de care logic, firesc și necesar depinde existența acesteia

Conținutul constitutiv. Latura obiectivă

Elementul material are o definire și determinare diferită în cele două variante normative ale infracțiunii.

Potrivit prevederilor alin. (1) constituie infracțiune-definită a fi traficul de organe și/sau țesuturi și/sau celule de origine umană-organizarea și/sau efectuarea prelevării de organe și/sau țesuturi și/sau celule de origine umană pentru transplant în scopul obținerii unui profit material pentru donator sau organizator.

Definind astfel infracțiunea, legea stabilește că elementul material al laturii obiective a acesteia constă în fapte de organizarea și/sau efectuarea prelevării de organe și/sau țesuturi și/sau celule de origine umană.

Așadar, în primul rând, elementul material constă în fapta, acțiunea de organizarea prelevării de organe și/sau țesuturi și/sau celule de origine umană pentru transplant.

Organizarea, în accepțiunea generală, înseamnă a lua, a întreprinde măsuri necesare pentru a asigura un cadru coordonat, orânduiala adecvată și o desfășurare cât mai eficientă a uneia sau mai multor activități, acțiuni.

În absența unei definiții dată de legea penală această noțiune de organizare trebuie avută în vedere în determinarea, stabilirea elementului material al laturii obiective a infracțiunii adusă în discuție.

Organizarea, element material al laturii obiective a infracțiunii poate consta așadar, în luarea, întreprinderea măsurilor necesare pentru a asigura cadrul coordonat, rânduiala necesară pentru o executare cât mai eficientă a prelevării de organe și/sau țesuturi și/sau celule de origine umană în vederea transplantului.

Au fost identificate ca fiind organizarea, găsirea, amenajarea spațiului și procurarea instrumentelor necesare prelevării, identificarea și ademenirea persoanelor de la care aceasta poate fi efectuată, găsirea și intrarea în legătură cu eventuali cumpărători interesați de organe, țesuturi și celule de origine umană prelevate.

Elementul material al laturii obiective al infracțiunii în această variantă normativă poate să constea și în efectuarea prelevării de organe, țesuturi și celule de origine umană, adică în recoltarea acestora.

Definirea legală dată prelevării – recoltarea de organe și/sau țesuturi și/sau celule de origine umană sănătoase morfologic și funcțional, naște firesc întrebarea dacă această caracteristică condiționează existența elementului material al laturii obiective în această primă variantă normativă. Altfel spus, organizarea și/sau efectuarea prelevării de organe și/sau țesuturi și /sau celule constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunii numai dacă acestea sunt sănătoase morfologic și funcțional.

Deoarece legea stabilește că elementul material al laturii obiective constă în organizarea și/sau efectuarea prelevării de organe și/sau țesuturi și/sau celule de origine umană și tot ea definește cea de a doua activitate ca fiind recoltarea acestora sub condiția ca ele să fie sănătoase morfologic și funcțional poate ar exista tendința de limitare a câmpului de incidență a normei penale, numai la acelea care corespund cerinței de calitate.

Ce se întâmplă însă în situațiile în care organizarea și/sau efectuarea prelevării privesc organe, țesuturi sau celule de origine umană care nu corespund cerinței de a fi sănătoase morfologic și funcțional și care deci nu pot fi transplantate? Absența condiției de sănătate morfologică și funcțională a organelor, țesuturilor sau celulelor, a căror prelevare a fost organizată și/sau efectuată nu poate să excludă aceste fapte din categoria celor care definesc elementul material al infracțiunii numai pentru că definind prelevarea legea o are în vedere și impune ca atare.’

Obiectul juridic special al infracțiunii, respectiv relațiile sociale referitoare la moralitatea prelevării și transplantului de organe susține un asemenea punct de vedere.

Din organizarea și/sau efectuarea prelevării de organe, țesuturi sau celule de origine umană care nu corespund cerinței de a fi sănătoase morfologic și funcțional pentru transplant, în scopul obținerii unui profit material pentru donator sau organizator rezultă aceeași stare de pericol, dacă nu cumva una mai accentuată ca și în cazul acelor care întrunesc această condiționare calitativă.

Ceea ce este periculos pentru societate și a vrut să combată sau prevină norma penală a fost starea de pericol social deosebită desprinsă din organizarea și/sau efectuarea prelevării de organe, țesuturi sau celule de origine umană ca sursă de obținerea unor profituri materiale pentru donator sau organizator și care este prezentă independent de existența sau absența condiției de sănătate morfologică și funcțională a acestora.

Organizarea și/sau efectuarea prelevării de organe, țesuturi sau celule de origine umană constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunii numai dacă sunt întrunite cumulativ următoarele două condiții:

să fie făcute pentru transplant

în scopul obținerii unui profit material pentru donator sau organizator.

Prima condiție privește latura obiectivă a infracțiunii întrucât ea determină direcția, destinația în acest plan a organelor, țesuturilor sau celulelor de origine umană a căror prelevare a fost organizată sau efectuată. Cea de a doua condiționare privește latura subiectivă, întrucât organizarea și/sau efectuarea prelevării trebuie realizată în scopul obținerii unui profit material pentru donator sau organizator.

Profitul a cărui obținere se urmărește trebuie să fie unul material, prevederea legală în această privință fiind clară și limitativă.

El nu este altceva decât folosul, avantajul, beneficiul material pe care organizatorul și/sau executantul prelevării de organe, țesuturi și celule de origine umană pentru transplant îl urmăresc prin fapta, prin acțiunea lor. Este material profitul care are conotații sau efecte patrimoniale, sporind avutul, patrimoniul făptuitorului.

Ciudată pare a fi limitarea, spre deosebire de alte infracțiuni, cum ar fi aceea prevăzută de art. 156 alin. 1 din Legea nr 95/2006, conform căreia profitul (folosul) este fixat la unul exclusiv material, de această dată legea nemaiprevăzându-l și pe cel de altă natură, excluzându-l astfel din construcția juridică discutată.

Însă, există și posibilitatea ca profitul (folosul, avantajul) aparent nepatrimonial să aibă indirect și în timp asemenea consecințe, asemenea influențe care să ducă la îmbunătățirea situației patrimoniale a persoanei și să se determine organizarea și/sau executarea prelevării în scopul obținerii lor. Aceste realități, ca și nevoia de combatere și prevenire a stărilor de pericol social astfel create, a determinat legiuitorul să prevadă în cazul infracțiunii prevăzută de art. 156 alin. 1 că aceasta există atunci când faptele sunt săvârșite în scopul obținerii unui profit material sau de altă natură. Or, ele se regăsesc și în cazul infracțiunii prevăzută de art. 157 alin. (1).

Așa fiind, în cadrul literaturii de specialitate s-a fomulat idee potrivit căreia se impunea ca și existența acestei infracțiuni să fie condiționată de organizarea și/sau prelevarea de organe, țesuturi și celule de origine umană pentru transplant în scopul obținerii unui profit material sau de altă natură.

Pentru că identitatea de situații impune de principiu identitatea de reglementare legislativă.

Spre deosebire de dispozițiile legale de comparație deja invocate, potrivit cărora obținerea folosului material sau de altă natură poate fi pentru sine (făptuitor) sau pentru altul (oricare ar fi el) în conformitate cu prevederile art. 157 alin. (1) profitul material poate fi obținut numai de către organizator sau donator.

Limitarea persoanelor ipotetic beneficiare a profitului material urmărit la organizator și donatorul de organe, țesuturi și celule de origine umană prelevate pentru transplant ne apare tot atât de îndoielnică, vulnerabilă și extrem de puțin justificată ca și aceea care privește natura folosului.

S-a trecut nepermis de ușor peste realitatea că făptuitorul poate să acționeze, să organizeze sau să efectueze prelevarea în scopul de a obține profituri materiale nu numai pentru el, ci și pentru o altă persoană pe care vrea s-o gratifice astfel, fără a diminua sau înlătura prin aceasta starea de pericol creată pentru relațiile sociale a căror apărare se urmărește a fi realizată.

Cumpărarea de organe, țesuturi și celule de origine umană în scopul revânzării în vederea obținerii unui profit, constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunii în varianta normativă a acesteia prevăzută în alin. (2).

Din punct de vedere juridic, cumpărarea este actul prin care o persoană dobândește dreptul de proprietate asupra unui bun, asupra unui lucru în schimbul unei sume de bani care reprezintă prețul acestora.

Actul juridic a cumpărării constituie elementul material al infracțiunii dacă are ca obiect organe, țesuturi sau celule de origine umană și dacă a fost efectuată în scopul revânzării acestora.

Vânzarea organelor, țesuturilor și celulelor de origine umană nu este altceva decât operațiunea de cedare a acestora altei persoane în schimbul unei sume de bani care reprezintă prețul lor.

Existența infracțiunii este constituită de cerința ca actul cumpărării organelor, țesuturilor sau a celulelor de origine umană să fie efectuată în scopul revânzării, în vederea obținerii unui profit.

Cumpărarea trebuie să fie făcută pentru revânzare (în scopul revânzării în conformitate cu prevederile legii). Revânzarea constituie direcționarea, destinația pe care cumpărătorul o dă de la început organelor, țesuturilor sau celulelor de origine umană pe care le cumpără. Ea trebuie să existe în momentul cumpărării organelor, țesuturilor și celulelor și condiționează existența infracțiunii din punctul de vedere al laturii ei obiective.

Revânzarea organelor, țesuturilor sau celulelor de origine umană condiționează existența infracțiunii din punctul de vedere al laturii obiective a infracțiunii indiferent dacă a fost apoi realizată ori nu.

Pentru existența infracțiunii este suficient și necesar ca în momentul cumpărării organelor, țesuturilor sau celulelor de origine umană făptuitorul să fi avut în vedere această direcționare obiectivă a lor, indiferent de faptul dacă aceasta a fost realizată ori nu.

Deși formularea legii este mai puțin izbutită condiționarea amintită privește latura obiectivă a infracțiunii, mai potrivită și realistă în acest sens ar fi formularea „în vederea revânzării în scopul obținerii unui profit”. Căci cumpărarea organelor, țesuturilor și celulelor de origine umană constituie infracțiune numai dacă a fost efectuată pentru revânzare și în scopul obținerii unui profit. Scopul urmărit este obținerea unui profit definind astfel latura subiectivă a infracțiunii iar revânzarea organelor, țesuturilor sau celulelor mijlocul de realizare a lui.

Profitul – care din larghețea formulării legii poate fi material sau de altă natură, inclusiv moral – nu trebuie realizat, ci numai urmărit. Or, și aceasta confirmă ideea formulării mai izbutite a textului în sensul celor anterior afirmate.

Revânzarea a fost asimilată cu schimbul în cazul în care organele, țesuturile sau celulele de origine umană au fost cumpărate în schimb în vederea obținerii unui profit.

Schimbarea organelor, țesuturilor sau celulelor de origine umană înseamnă înlocuirea acestora cu altele sau cu altceva. În orice caz ea nu este și nu poate fi considerată ca un act de cumpărare. Și dacă schimbarea nu este un act de cumpărare, iar legiuitorul a considerat periculoasă pentru relațiile sociale apărate incriminând-o numai cumpărarea acestora pentru revânzare în scopul obținerii unui profit, ea nu poate constitui elementul material al laturii obiective a infracțiunii. Asimilarea schimbului de organe, țesuturi sau celule de origine umană cu cumpărarea acestora și considerarea ei ca element material al laturii obiective a infracțiunii ne împinge implicit la acceptarea incriminării prin analogie, ceea ce ar fi profund nelegal, contravenind inadmisibil principiului legalității acesteia.

Pentru a constitui elementul material al laturii obiective a infracțiunii cumpărarea trebuie să privească organe, țesuturi sau celule de origine umană și să fie efectuată pentru revânzare și în scopul obținerii unui profit.

Existența infracțiunii este condiționată numai de efectuarea cumpărării de organe, țesuturi sau celule de origine umană pentru revânzare ți în scopul obținerii unui profit. Ea nu impune nici revânzarea și nici obținerea profitului, infracțiunea consumându-se în momentul în care s-a efectuat cumpărarea destinată revânzării și urmărirea scopului, obținerea unui profit. Prin urmare, infracțiunea subzistă chiar dacă revânzarea nu a avut loc.

De această dată, definind infracțiunea și prevăzând că aceasta constă în cumpărarea de organe, țesuturi sau celule de origine umană pentru revânzare și în scopul obținerii unui profit, legiuitorul nu a mai prevăzut natura acestuia (material ori de altă natură).

Deși de această dată legiuitorul nu a mai precizat natura materială a profitului, acesta este credem sensul care i-a fost atribuit implicit. Obținerea profitului material este de esența actului de comerț. Cumpărarea de organe, țesuturi și celule de origine umană pentru revânzare este indiscutabil un act de comerț care presupune obținerea unui profit, câștig material pe care considerându-l periculos legea l-a prevăzut ca infracțiune sub sancțiunea pedepsei închisorii.

Prevederea naturii materiale, a folosului astfel urmărit nu mai era necesară ea fiind subînțeleasă ca având o conotație materială.

Urmarea socialmente periculoasă componentă a laturii obiective a infracțiunii constă în starea de pericol creată pentru relațiile sociale care formează obiectul de protecție al legii.

Raportul de cauzalitate

Cea de a treia componentă a laturii obiective a infracțiunii și care întregește din acest punct de vedere existența acesteia, este definit de legătura de determinare de la cauză la efect care trebuie să existe între faptele (acțiunile) care definesc elementul material și urmarea socialmente periculoasă. Ea rezultă ex re.

Latura subiectivă în ambele modalități normative ale infracțiunii este definită de intenția directă calificată de scopul obținerii unui profit.

Organizarea și/sau efectuarea prelevării de organe, țesuturi și/sau celule de origine umană pentru transplant sau pentru revânzare determină existența infracțiunii numai dacă subiectiv făptuitorul a acționat în scopul obținerii unui profit.

Subiectiv făptuitorul trebuie să acționeze în scopul obținerii, pentru sine sau pentru altul (oricine), a unui profit (folos) fără ca realizarea acestuia să fie necesară pentru existența infracțiunii.

Forme. Modalități de săvârșire. Regim sanționator.

Comisivă – elementul material al laturii obiective constă numai într-o acțiune – și intenționată – subiectiv fiind caracterizată de intenție directă calificată de scop – infracțiunea poate rămâne în forma imperfectă a tentativei, întreruptă, care se pedepsește potrivit prevederilor alin. (3).

Fiind o infracțiune formală, de pericol, traficul de organe, țesuturi și celule de origine umană nu este compatibilă cu forma imperfectă a tentativei terminată a cărui rezultat nu s-a produs întrucât acesta apare odată cu săvârșirea uneia dintre faptele care definesc elementul material al laturii obiective, rezultând firesc (ex re) din acestea.

Infracțiunea se consumă odată cu desăvârșirea faptelor care constituie elementul material al laturii ei obiective și când din acestea rezultă urmarea socialmente periculoasă.

Ea poate fi săvârșită printr-o singură faptă (acțiune), dar și prin fapte (acțiuni) repetate care, după caz, pot determina existența unității naturale, unității legale sub fonna continuată sau a pluralității de infracțiuni (concursul). în această situație, există un moment al epuizării marcat de ultimul act de executare.

Pedeapsa prevăzută de lege este aceeași, închisoarea de la 2 la 7 ani pentru ambele modalități normative ale infracțiunii consumate.

BIBLIOGRAFIE

Doctrină

Bulai, C., Răspunderea penală, Sancțiunile de drept penal, Tipografia Universității București 1982

Deleanu, I Biologie și drept, Editura Dacia, Cluj-Napoca 1983

Diaconescu, H. S. Cercel, Răspunderea juridică în domeniul prelevării și transplantului în dreptul român, Editura Universul Juridic, București 2009

G. Stefani și G. Levanseur, Droit penal général et procedurre penale, Dalloz Paris 1964

Matas AJ, Bartlett ST, Leichtman AB, Delmonico FL. Morbidity and mortality after living kidney donation 1999-2001, survey of United States transplant centers, Am J Transplant 2003;

Matesanz R. Organ and tissue trafficking.Organs and tissues 2003;

Merrill JP, Murray JE, Harrison JH, Guild WR, Succesul transplantului de rinichi la gemenii identici

Moldovan, A.T. Tratat de drept medical, Editura All Beck, Buucrești 2002

Oancea, I. Noțiunea răspunderii penale, în Analele Universității București, Seria Științe sociale juridice, 1956

Oancea, I. Drept penal. Partea generală, Editura Didactică și Pedagogică, București 1971,

Ommen ES, Winston JA, Murphy B. Medical risks in living kidney donors: absence of proof is not proof of absence. Clin J Am Soc Nephrol. 2006;

R. Panaian, Manuale de diritto penale, vol. I, Torino, 1962

Streateanu, Fl., R. Chiriță, Răspunderea penală a persoanei juridice, Editura Rosetti, București 2002

Todd Leventhal: The child organ trafficking rumour: a modern legend, Report of the United States Information Agency, Dec, 1994.

Yosuke Shimazono. The state of the international organ trade: a provisional picture based on integration of available information. Bulletin of the World Health Organization 2007;

Articole din reviste de specialitate

E. Tanislav, M. Oprișan, Infracțiuni la regimul efectuării prelevării și transplantului de organe, țesuturi și celule de origine umană în scop terapeutic, în Dreptul nr. 4/2007;

C. Bîrsan, Protecția dreptului la viață în Convenția europeană a drepturilor omului, în Curierul judiciar nr. 2/2002;

E. Chelaru Aspecte juridice ale prelevării de organe, țesuturi și celule umane în vederea transplantului, comunicare susținută la Conferința internațională „Consecințele politică-juridice ale integrării statelor înUniunea Europeană organizată de Facultatea de Drept Simion Bărnuțiu A universității Lucian Blaga din Sibiu, 1-2 iunie 2007;

A.T.Moldovan Dreptul medical, ramură distinctă de drept, în Dreptul nr. 7/2006;

Legislație

Constituția României

Codul Penal

Codul de procedură penală

Legea reformei în sănătate nr. 95/2006, Republicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015;

Glosarul Organizației Mondiale a Sănătății privind termenii de donare și transplant.

Surse electonice