Posibilitati Si Limite de Prognozare a Volumului Deseurilor Menajere la Nivelul Orasului Bucuresti

=== 661bc8a28d220f97001afab3e288cf5ef692da89_42318_1 ===

Posibilități și limite de prognozare a volumului deșeurilor menajere la nivelul orașului București

LUCRARE DE DIZERTAȚIE

Coordonator științific:

Prof. Univ. Dr. NEGREI COSTEL

Student:

CARAPANCEA ALEXANDRA GEORGIANA

CUPRINS

INTRODUCERE

CAP. I Principalii factori ai producției de deșeuri menajere

Factori sociali

Factori tehnici

Factori politico – economici

CAP. ÎI Un posibil model de prognozare a producției de deșeuri menajere

2.1 Variabilele modelului

2.2 Relațiile funcționale ale modelului

2.3 Incertitudini privind factorii și relațiile dintre aceștia

CAP. III Concluzii și propuneri

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Prin prisma intensificării sale în ultimele decenii, chestiunea deșeurilor a ajuns să reprezinte una dintre cele mai mari probleme cu care omenirea este nevoită să se confrunte.

Dintre multitudinea de probleme de mediu ce există, deșeurile sunt o problemă majoră.

Acestea apar ca efect al activității omului, iar:

reciclarea;

tratarea;

depozitarea acestora se identifică în una dintre cele mai actuale probleme de tip ecologic și economic ale societății contemporane.

Societatea umană are drept sursă primordială de existență munca, proces în timpul căruia individul transformă materii prime ori produse de nivel calitativ inferior în produse de nivel calitativ superior. În acest scop, acesta are nevoie de energie. Din această activitate, însă, rezultă produse secundare nefolositoare și, în cele mai multe dintre cazuri, toxice.

Problema generării deșeurilor apare pe toată durata ciclului de viață al unui produs.

Acești poluanți, aceste deșeuri, acești agenți dăunători reprezintă un pericol prin acumulare, atât prin raportare la activitatea creatoare de bunuri, cât și prin raportare la sănătatea și confortul speciei umane.

Fluxul de materiale nu durează, din pricina:

distrugerii ambiante;

extracției;

prelucrării;

depozitării deșeurilor.

De pildă, solicitarea de produse din hârtie și din lemn continuă să aibă consecințe ambiante maligne asupra pădurilor.

Tăierile întreprinse în scopul obținerii produselor din lemn amenință peste 70 de procente din pădurile virgine rămase la nivel global, iar în majoritatea părților lumii, plantațiile forestiere descrise printr-o singură specie au substituit codrii seculari, aspect care a redus pluralitatea speciilor, făcând indispensabilă aplicarea insecticidelor. Prin pădurile sănătoase sunt asigurate servicii vitale în cadrul ecosistemelor, spre exemplu:

stăvilesc coroziunea;

acumulează apa furnizată în anotimpurile secetoase;

reglează regimul pluviometric.

Tratarea neglijentă a reziduurilor industriale are, de asemenea, urmări:

economice;

medicale;

amiante în majoritatea regiunilor lumii.

Ridicarea standardelor de viață a unei părți a populației precum și evoluția industrială a impus folosirea unor substanțe chimice primejdioase pentru:

mediu;

om;

viețuitoare.

Cele mai periculoase dintre deșeuri sunt, în majoritatea cazurilor, formate în:

benzinării;

industria chimică;

ateliere auto;

industria rafinării;

industria metalurgică.

Prin propria degradare lentă, produșii organici persistenți sunt adunați în țesuturile grase în condițiile în care trec în lanțul alimentar, determinând tulburări atât în sistemul reproducător cât și în sistemul endocrin.

Deșeurile solide menajere sunt, în același context, generatori ai unei game complexe de probleme caracteristice.

Volumul de deșeuri solide existent în statele dezvoltate este deosebit de ridicat – cuprins între 430 – 800 kg/an/cap de locuitor – și într-o permanentă creștere. În statele aflate într-o continuă dezvoltare, acestea sunt de cele mai multe ori deversate atât în cazul periferiilor aglomerate cât și pe raza unor locuri din apropierea zonelor urbane, unde este determinată apariția șobolanilor și a insectelor ce transmit diverse boli parazitare.

În cazul statelor industrializate, deșeurile menajere solide sunt, în genere, incinerate ori îngropate, având consecințe ambiante. De pildă, în condițiile în care gropile de gunoi nu sunt eficient izolate, generează scurgeri ulterioare ce vor contamina sursele subterane de apă iar prin acțiunea de putrezire a materiei organice va apărea metanul – identificat într-un gaz de seră descris printr-un volum de încălzire globală de 21 de ori mai ridicat în comparație cu dioxidul de carbon.

Numai în ultimii ani, rapiditatea creșterii cantității de deșeuri/cap de locuitor a fost în scădere în statele dezvoltate datorită atât cheltuielilor într-o permanentă creștere a depozitelor de deșeuri cât și datorită campaniilor de informare a populației – ce au avut drept efect raționalizarea nevoii:

reducerii;

reutilizării;

reciclării.

Astăzi, în statele dezvoltate sunt acumulate anual între 800 – 1000 kg deșeuri/cap de locuitor.

Administrarea corectă a deșeurilor ce, prin definiție, se identifică pe de o parte într-o sursă de materii prime seculare, pe de alte parte într-un izvor de poluare este imperios necesar a fi realizată într-o manieră integrată, prin raționalizarea efectelor pe termen lung în urma hotărârilor luate.

Astfel, tendințele actuale legate de abordarea chestiunii deșeurilor este imperios necesar să aibă în vedere aspecte identificate în evitarea poluării mediului și în micșorarea cantității de deșeuri.

Una dintre manierele de scădere a cantității de deșeuri determinate stă în substituirea taxelor fixe prin taxele pe unitate de masă ori de volum. Această măsură, pe de o parte stimulează, pe de altă parte recuperează de la populație materialele reciclabile. Astfel, va apărea o predispoziție de scădere a volumului de deșeuri depozitate, necesitând apariția colectării separate a deșeurilor din partea populației.

Materialele folositoare din deșeuri se identifică într-o sursă reprezentativă ce nu trebuie risipite.

În lipsa deteriorării calității mediului, atât evoluția socială cât și cea economică de durată presupune existența unui management potrivit, fără epuizarea de resurse naturale.

Noțiunea de „societate durabilă” precum și atenția mondială concentrată asupra eliminării finale a deșeurilor sunt din ce în ce mai predominante.

În unele societăți, deșeurile de pe parcursul toamnei sunt foarte umede, având un conținut ridicat de substanță organică cuvenit conservării legumelor. Acest lucru poate fi problematic, de exemplu, pentru instalațiile de ardere a deșeurilor unde poate fi necesar combustibil suplimentar.

În condițiile în care astăzi deșeurile reprezintă o problemă de mediu în ceea ce privește autoritățile, acestea se pot transforma într-o sursă de venituri, ce ar putea parțial să acopere costurile legate de administrarea acestora.

Cea mai ieftină și cea mai sigură cale de a rezolva chestiunea poluării și a deșeurilor se identifică în:

reducerea lor în cantitate;

refolosirea;

reciclarea majorității materialelor utilizate.

În conjunctura în care indivizii sunt puși să plătească pentru fiecare sac de gunoi în parte, aceștia produc mai puține deșeuri. Aceasta este concluzia unui raport din Franța unde a fost încercata această măsură. Ulterior implementării, cantitatea de deșeuri a fost redusă drastic, francezii devenind brusc deosebit de interesați să recicleze.

În România, numai 5 procente din deșeurile municipale sunt reciclate, iar restul merg la groapă comună deoarece indiferent de cât se aruncă, tot se plătește.

Cu cât se aruncă mai multe deșeuri, cu atât se scot din buzunar mai mulți bani.

Acest mecanism a condus la reducerea cantității de deșeuri, încurajând reciclarea.

În altă ordine de idei, plata funcție de cantitatea de gunoi încurajează conturarea unor modele inovative de afaceri pe partea de management și de colectare a deșeurilor.

S-a observat că pentru evitarea plății taxei pe gunoi, tot mai mulți indivizi au aruncat deșeurile în natură.

Încă din anul 1970 s-a conștientizat faptul că deșeurile reprezintă o problemă și că manierele de tratare prin incinerare ori depozitare nu sunt mulțumitoare. Totodată, s-a pus problema reciclării materialelor ce intră în componența acestora. În Uniunea Europeană concentrările asupra acestui aspect erau mult mai vechi, cele dintâi directive ale Comisiei Europene în chestiunea deșeurilor existând din anul 1975.

Deșeurile se identifică într-o problemă presantă:

economică;

de mediu;

socială.

Pe lângă faptul că volumul ridicat al deșeurilor urbane solide se identifică într-o problemă dificilă a administrațiilor locale, chestiunea administrării deșeurilor este actuală și în ceea ce privește localitățile rurale.

Chestiunea deșeurilor menajere în București a devenit intensă, pe de o parte din cauza creșterii cantitative, pe de altă parte din cauza aglomerării urbane, extinsă către periferie, conjunctura în care vechile poziții ale depozitelor, ce altădată erau la mare distanță de municipiu, se află în interiorul liniei de centură, având un impact agresiv asupra mediului ambiant.

Aceasta reprezintă astăzi o problemă socială.

Cu privire la municipiul București, se ia în considerare o serie de aspecte legate de deșeurile menajere, luând în considerare, pe de o parte poziția orașului de capitală europeană, pe de altă parte problemele complexe ridicate de administrația locală. În București, în categoria deșeurilor urbane menajere intră:

produsele casnice uzate;

deșeurile menajere, în sine;

deșeurile din construcții;

deșeurile de origine comercială;

nămolurile de origine domestică.

Deșeurile menajere reiesite din activitatea casnică a locuitorilor au în alcătuire:

resturi de la prepararea și consumul hranei;

ambalaje;

ziare;

cartoane;

textile;

obiecte vechi deteriorate.

Sursă: www.management.ase.ro, „Gestionarea deșeurilor urbane”

Tab. 1.1 Compoziția în procente a deșeurilor menajere la nivelul municipiului București

Specificul municipiului București este că, prin raportare la o arie de 228 km2, este descris printr-o populație de aproximativ 2.064.470 locuitori (cu o densitate de 9.055 locuitori pe km2) și de un număr de circa 109.200 de clădiri de locuit și aproximativ 726.990 de locuințe.

Metodele de colectare aplicate în municipiul București se realizează prin unitățile prestatoare de servicii specializate:

Remat;

Rasub;

Adp;

agenți economici interesați.

Bucureștiul posedă o groapă ecologică, existentă la Glina – cea mai extinsă groapă de gunoi a Bucureștiului -, cu o suprafață amenajată de 110 de hectare, dintre care 40 de hectare sunt ocupate.

CAP. I Principalii factori ai producției de deșeuri menajere

Factori sociali

O chestiune de însemnătate hotărâtoare rezidă, pe de o parte în aceea a nivelului, pe de altă parte în aceea a ritmului dezvoltării economico – sociale.

În urma progresului economic general și a progreselor obținute în toate domeniile vieții sociale și economice, omenirea beneficiază astăzi de metode tehnice perfecționate în așa măsură încât consumă cantități semnificative de resurse naturale regenerabile și neregenerabile, prin exploatarea accentuată a factorilor de mediu și prin schimbarea naturii într-un ritm alert.

În ceea ce privește România, sub identitatea de stat membru al Uniunii Europene, dezvoltarea durabilă nu reprezintă o opțiune, ci unică perspectivă rațională a transformării naționale, având drept efect stabilirea unei paradigme inovative de evoluție prin confluența factorilor:

de mediu;

economici;

sociali.

Cel de-al șaselea Program de acțiune al Uniunii Europene în spațiul mediului, revizuit în anul 2007, intensifică în mod expres nevoia Uniunii Europene de a evolua economic și social în limitele toleranței ecosistemelor.

Prin raportare la activitățile de administrare a deșeurilor, unul dintre principiile fundamentale legate de acest proces, cel al integrării, decide că activitățile de gestionare a deșeurilor sunt parte integrantă din activitățile social – economice ce le generează.

Potrivit Legii 211/2011 privind regimul deșeurilor, republicată în 2014, în lipsa criteriilor decise la nivel comunitar expuse la alineatul 1, autoritatea publică centrală pentru protecția mediului poate să hotărască, prin ordinul ministrului, pentru fiecare conjunctură, în condițiile în care un anumit deșeu a încetat să fie văzut ca atare, pe fundamentul unor studii de evaluare a impactului economic sau a impactului social și asupra mediului, întreprinse de aceasta ori de altă instituție sau autoritate de la nivel european ori național, prin respectarea condițiilor precum:

folosirea substanței ori a obiectului nu va produce consecințe nocive asupra sănătății populației ori a mediului;

obiectul ori substanța este utilizat/a într-o manieră curentă spre îndeplinirea unor țeluri caracteristice;

obiectul ori substanța îndeplinește cerințele tehnice în scopul îndeplinirii scopurilor caracteristice, respectând legislația și normele aplicabile produselor;

există o cerere ori o piață în ceea ce privește obiectul ori substanța în cauză.

Potrivit art. 33 al aceleiași legi, autoritățile publice care au atribuții în ceea ce privește administrarea deșeurilor se identifică în:

autoritățile administrației publice locale;

Ministerul Sănătății;

Instituțiile de ordine publică;

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale;

Ministerul Apărării Naționale;

Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice;

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice;

Ministerul Economiei.

Managementul modern al deșeurilor menajere urbane poate reuși în condițiile în care abordarea are loc la nivel mondial, integrând interesele mai multor actori economici și sociali.

În conjunctura în care chestiunea deșeurilor poate să se transforme într-o sursă de venituri din care să se acopere și costurile, aceasta obține o rezolvare sub aspect:

social;

economic;

ecologic, însă pe suport tehnologic.

Problemele cu care societatea de astăzi se confruntă sunt conectate atât de dorința de dezvoltare economică și socială, cât și de păstrarea calității vieții.

În absența criteriilor decise la nivel comunitar, autoritatea publică centrală pentru protecția mediului poate să hotărască, prin ordinul ministrului, în ceea ce privește fiecare situație, dacă un deșeu anume a încetat să fie considerat deșeu propriu-zis, pe fundamentul unor studii de evaluare a impactului economic și a impactului social și asupra mediului, întreprinse de aceasta ori de orice altă instituție sau autoritate de la nivel european ori național.

Sub identitatea de știință, ecologia a evoluat semnificativ în ultimul sfert de secol, începând să prezinte interes pentru arii tot mai extinse de cititori ai domeniului științelor sociale și al științelor naturii.

Educația ecologică se identifică într-un proces existent la intersecția dintre științele umaniste:

chimie;

biologie;

geografie;

fizică și cele realiste conectate de sistemele sociale:

istorie;

sociologie;

psihologie, în care știința este îmbinată într-o manieră armonioasă cu arta, iar conceptele teoretice sunt inutile în condițiile în care nu sunt conectate de activități practice.

Aceasta este fundamentată pe cunoștințe raportate la sistemele ecologice și sociale însă are și o parte afectivă: sistemul de valori, domeniul responsabilității, elemente indispensabile construirii unei societăți de durată.

Specificitățile educației ecologice se identifică în următoarele:

în permiterea cooperării cu reprezentanți ai autorităților locale precum și cu alți membri ai comunității;

în fundamentarea pe cunoștințe legate de sistemele ecologice și sociale – dimensiunea informațională;

în presupunerea explorării problemelor de mediu și în soluționarea acestora;

în includerea dimensiunii afective:

motivații;

atitudini;

valori;

în investigare prin:

analiză de date;

proiecte de cercetare;

căutare în bibliotecă;

în facilitarea procesului de evoluție a deprinderilor indispensabile rezolvării problemelor de comunicare nonverbală și verbală:

prin scrierea scrisorilor persuasive;

prin ascultare;

prin susținerea unei cauze;

prin discutarea în public.

Este imperios necesar că educația ecologică:

să promoveze învățarea prin intermediul colaborării;

să vadă mediul în complexitatea sa:

estetic;

natural;

moral;

artificial;

istoric;

tehnologic;

cultural;

social;

politic;

economic;

să descopere atât simptomele cât și cauzele propriu-zise ale problemelor de mediu;

să fie un proces permanent, de la vârsta preșcolară și ajungând și la celelalte stadii formale și nonformale;

să promoveze necesitățile locale și valorile, internaționale și naționale spre prevenirea și, ulterior, spre soluționarea problemelor de mediu;

să fie interdisciplinară în propria abordare, respectând trăsăturile fiecărei discipline printr-o abordare mondială echivalentă;

să se concentreze pe chestiuni potențiale și actuale de mediu, luând în calcul evoluția istorică;

să exploreze probleme reprezentative de mediu din punct de vedere:

internațional;

local;

național;

regional, în așa măsură încât elevii să cunoască și condițiile de mediu ale altor regiuni geografice.

Studiul problemelor de mediu nu este întreprinsă numai pe fundamentul informațiilor științifice, trebuind să se țină cont și de factori:

sociali;

istorici;

culturali.

Punctele slabe ale mediului înconjurător se identifică în următoarele:

gestiunea deșeurilor reprezintă o problemă semnificativă;

colecționarea neselecționată a deșeurilor spre:

reciclare;

refolosire;

valorificare.

superficialitatea educației ecologice a populației.

Oportunitățile mediului înconjurător sunt identificate în aspecte precum:

existența unor parteneriate din domeniul managementului deșeurilor;

folosirea programelor europene alocate reabilitării conjuncturilor de mediu din zona rurală;

extinderea cooperării și implicarea, pe de o parte a organizațiilor neguvernamentale, pe de altă parte a școlilor, în programe comune de educație ecologică.

Factori tehnici

Prin raportare la gestionarea deșeurilor, există, în principiu, stații de compostare distribuite în trei domenii, funcție de volumul de prelucrare:

volum mare – descris de peste 10.000 tone/an la peste 20.000 de indivizi;

volum mic – descris de o valoare cuprinsă între 1.000 și 3.000 tone/an la cel mult 6.000 de indivizi.

volum mediu – descris de o valoare cuprinsă între 3.000 și 10.000 tone/an la cel mult 20.000 indivizi.

Tehnicile de compostare utilizate sunt direct legate de volumul de prelucrare a stației și, inclusiv, de numărul de locuitori deserviți.

Este imperios necesar că tehnicile de compostare să asigure înlăturarea riscului de alterare a procesului prin:

controlarea emisiilor;

intensificarea proceselor prin maximizarea conjuncturilor de alterare;

orientarea procesului aerob.

Tehnicile presupun existența a două procedee fundamentale: pe de o parte, procedeul dinamic – identificat prin compostarea în turnuri de alterare ori compostarea cu tambururi de alterare, pe de altă parte procedeul static – identificat prin compostare în celule ori compostare în stoguri.

Pe lângă cei politici, sociali și economici, în cazul alegerii unui amplasament, este imperios necesar a lua în considerare și o serie de factori tehnici printre care:

conjuncturile topografice maxime și specificitățile hidrogeologice maxime în scopul turnării fundațiilor;

distanța optimă economică de transport;

existența unei „zone tampon” între zonele locuite din imediata vecinătate și stația de compostare.

Tehnicile de eliminare sunt deosebit de scumpe iar în acest context, preferabilă este utilizarea unor măsuri de mărginire a apariției ce se identifică, pe de o parte într-un examen foarte atent la primirea deșeurilor, pe de altă parte, în neacceptarea deșeurilor.

Atât calitatea cât și cantitatea reziduurilor sunt doi factori dependenți de:

stadiul evoluției tehnicii ambalajelor;

caracterul și mărimea localității;

nivelul și maniera de trai;

condițiile climatice;

sistemul de încălzire.

Atât cantitatea cât și compoziția de gaze sunt generate de:

compoziția și de cantitatea deșeului biodegradabil;

de grosimea și de tipul solului acoperitor;

de metodele de plasament al deșeului;

de specificitățile terenului.

Spre reducerea deșeurilor, pot fi luate în calcul o serie de soluții precum:

compostarea – activitate limitată ce are nevoie de o piață de livrare;

reducerea consumului;

îngroparea – 67 de procente dintre deșeurile produse în Uniunea Europeană sunt transportate la rampele de colectare. Acest proces eliberează gaz metan și dioxid de carbon și poluează apa cu:

metale grele;

pesticide;

nitrați;

cianuri.

revoluționarizarea metodelor de fabricare a produselor;

arderea – 17 procente din deșeurile produse în Uniunea Europeană sunt arse. Acest proces eliberează:

metale grele;

sulf;

dioxizi;

cloruri de hidrogen;

dioxizi de azot și poluează apele. Este imperios necesar ca cenușa să fie îngropată.

reciclarea:

oțelului;

aluminiului;

hârtiei;

sticlei care va reduce impactul asupra mediului.

Folosirea principiului „Cele mai bune tehnici care nu presupun costuri excesive”: decide ca în cazul oricărei activități este imperios necesar să se ia în calcul:

optarea și aplicarea măsurilor fezabile din perspectivă economică;

stadiul actual de evoluție a tehnologiilor;

solicitările legate de protecția mediului.

În ceea ce privește gestionarea deșeurilor, obiectivul primordial este acela de a scădea cât mai mult cantitatea de resturi de îndepărtat și, totodată, de a trata și de a depozita deșeurile produse potrivit unor tehnici ecologice.

În acest context, este solicitată încurajarea prevenirii existenței deșeurilor și a consecințelor nocive ale acestora prin promovarea:

tehnologiilor curate;

produselor îmbunătățite;

tehnicilor eficiente de depozitare și de tratare.

Cadrul normativ al gestionării deșeurilor este reprezentat de reglementările și de standardele tehnice.

Prin prisma faptului că astăzi, la nivel mondial, poluarea mediului înconjurător a atins cote foarte ridicate, acest proces se studiază în toate statele. Analizele gradului de poluare a tuturor componentelor mediului, dar și:

consecințele cercetărilor întreprinse;

metodele;

tehnologiile;

concepțiile;

strategiile elaborate în domeniul administrării deșeurilor sunt reflectate într-un șir de publicații legate de protecția mediului și discutate la:

congrese;

conferințe;

seminare internaționale;

seminare republicane.

Ulterior aceste materiale sunt publicate în jurnale.

În fiecare an în România precum și în alte țări au loc conferințe științifice cu tematica "Protecția mediului înconjurător", implicit managementul deșeurilor menajere și al deșeurilor de producție, la care participă, în limita posibilităților și specialiștii Ministerului Mediului și Amenajării Teritoriului, ce promovează în activitatea lor practicile statelor respective.

În același context, lichidarea deșeurilor de pesticide se pot lichida prin metode:

chimice;

identificate în înhumarea într-un poligon amenajat potrivit solicitărilor tehnicii de securitate în ceea ce privește deșeurile toxice;

arderea în sobe pentru arderea cimentului ori în sobe speciale, la temperaturi înalte.

La fundamentul administrării deșeurilor sunt situate principii generale precum:

principiile permisiunii transportului de deșeuri periculoase, nediscriminării și consimțământului doar în acele țări ce dispun de tehnologii potrivite de eliminare, ce trebuie respectate în comerțul internațional cu deșeuri;

principiul folosirii exclusive a acelor activități de administrare a deșeurilor ce nu aduc prejudicii mediului și sănătății;

principiul proximității, ce implică valorificarea și eliminarea deșeurilor cât mai aproape de locul de determinare;

principiul „poluatorul plătește”;

principiul folosirii celor mai eficiente tehnici disponibile, în lipsa antrenării unor costuri exagerate;

principiul responsabilității producătorului.

Autoritățile competente decid:

reguli;

norme;

standarde, adoptând măsuri stimulative financiare și economice specifice în scopul:

valorificării deșeurilor prin reutilizare, prin reciclare ori prin orice alt proces ce vizează obținerea materiilor prime secundare ori folosirea unor categorii de deșeuri drept sursă de energie;

prevenirea determinării deșeurilor precum și a consecințelor nocive ale acestora prin:

dezvoltarea tehnici lor potrivite în scopul neutralizării ori eliminării substanțelor periculoase existente în deșeurile alocate valorificării;

dezvoltarea tehnologiilor economice și curate spre folosirea resurselor naturale;

dezvoltarea tehnologiei spre obținerea produselor proiectate în așa manieră încât prin:

specificitățile lor de fabricație;

comercializarea acestora spre folosire;

eliminarea lor ulterior folosirii să participe sau să nu participe în măsură cât mai scăzută la creșterea gradului de nocivitate a deșeurilor și la creșterea riscului de poluare.

Factori politico – economici

Este imperios necesar a fi luată în calcul asigurarea oportunităților de vânzare a materialelor din deșeurile valorificabile, sub identitatea unei alte trăsături caracteristice a politicii deșeurilor. Reintroducerea în circuitul economic precum și refolosirea deșeurilor sub forma materiilor prime se identifică într-un mediu ce trebuie stimulat, aspect pentru care este necesară elaborarea prescripții speciale.

Resursele naturale mondiale sunt limitate – prin contribuirea, pe de o parte la conservarea și pe de altă parte la reutilizarea resurselor ce reprezintă mai mult decât o politică civică eficientă.

Politica economică a oricărui stat trebuie să includă și, ulterior, să prevadă în ceea ce privește protecția mediului, o structurare pe principii manageriale, pe o bază întărită:

financiară;

legislativă;

instituțională;

tehnologică;

administrativă, care să acționeze, pe e o parte în orientarea prevenirii și a combaterii poluării, pe de altă parte în sensul integrării deșeurilor în organizarea ecologică a biosferei.

Măsurile generaliste de protecție a mediului, implicit politică în ceea ce privește administrării deșeurilor, au fost reglementate de Ordonanță de Urgență cadru legată de Protecția mediului înconjurător.

Prin permiterea reducerii exploatării resurselor naturale și, totodată, prin faptul că nu determină noi agenți poluanți, operația de reciclare poate să devină rentabilă din perspectiva politicii economice naționale în genere, cu toate că cheltuielile companiilor ce asigură reciclarea de achiziție depășesc în unele conjuncturi valoarea energiilor înlocuite și pe cea a materiilor prime naturale.

Interesul unei întreprinderi pentru reciclare implică o conștientizare totală, pe de o parte a beneficiilor, pe de altă parte a costurilor economice și de mediu ale reciclării, în comparație cu consumurile unilaterale de resurse și în comparație cu stocarea produselor uzate în zone special amenajate ori cu tratarea acestora prin metode distincte.

Reciclarea oferă industriei manufacturiere resurse mai puțin costisitoare, atu-uri economice pe termen lung ce se traduc în valoare pentru consumatorii ce cheltuiesc mai puțin pe ambalaje și pe produse.

Exemplificând, se poate lua în calcul hârtia reciclată ce permite economisirea a circa unui sfert de electricitate prin raportare la hârtia albă, 90 de procente din cantitatea de apă indispensabilă în scopul producerii a unui kilogram de hârtie albă – 300 l de apă.

O altă exemplificare constă în reciclarea sticlei ce menajează mediul, economisind în timp:

electricitatea;

bogățiile naturale;

apa.

În etapa de dezvoltare pe care România o traversează, este necesar un cadru legislativ caracteristic reciclării deșeurilor, prin care să se permită întreprinderilor și regiilor autonome, pe fundamentul principiului autonomiei administrative, să trateze deșeurile în situația mecanismelor economiei de piață, prin liberalizarea prețurilor potrivit ofertei și cererii.

O problemă specifică rezidă în aspectele strict economice ale procesului de recuperare – reciclare, nu doar a produselor uzate, ci și a deșeurilor și rezidiilor provenite din diverse procese tehnologice.

Acoperirea costurilor – serviciilor caracteristice de eliminare a deșeurilor, are loc în statele cu economie de piață prin intermediul unui sistem de impozite și de taxe locale.

Atât timp cât abundența resurselor exploatabile asigură costuri de producție foarte reduse în comparație cu cele asigurate prin intermediul folosirii deșeurilor, iar influențele negative ale evacuării acestora în natură și influențele negative ale factorilor de mediu, nu sunt evidente, reciclarea nu prezintă interes:

ecologic;

practic;

economic.

Reciclarea materialelor se identifică într-o operațiune reprezentativă, întrucât volumul și natura materiilor prime de care are nevoie economia sunt direct proporționale cu tehnologiile folosite și cu metodele de producție.

În principiu, rata de reciclare a deșeurilor este dependentă de:

nivelul de evoluție economică a unui stat;

gradul de evoluție a unor ramuri industriale producătoare de reziduuri și de deșeuri;

caracterul deficitar al resurselor – prin raportul cerere – ofertă – la nivel mondial.

În statele evoluate, puternic industrializate și cu concentrări permanente în ceea ce privește protecția mediului ambiant, nivelul costurilor în arealul industriei de reciclare a deșeurilor este cuprins între 20 și 25 de procente din costurile totale în ceea ce privește protecția mediului – sub un procent cuprins între 1 și 2% din Produsul Intern Brut -, restul cuprins între 75 și 80 de procente semnificând costurile prin scopul depozitării sau eliminării deșeurilor nevalorificabile, din punct de vedere economic.

Emisiile poluanților primordiali au suferit o scădere, în principiu, în mod expres ulterior anului 1989 ca urmare a transformărilor economice consemnate.

CAP. II Un posibil model de prognozare a producției de deșeuri menajere

2.1 Variabilele modelului

În ceea ce privește conturarea unui posibil model de prognozare a producției de deșeuri menajere, s-au luat în calcul următoarele variabile:

dinamica populației și a tendințelor populației;

structura populației pe categorii de vârstă și nivel de instruire;

producția de deșeuri menajere;

structura populației funcție de nivelul de acoperire a trebuințelor;

prețul;

elasticitatea cererii de produse în funcție de preț.

2.2 Relațiile funcționale ale modelului

Modelul de prognoza legată de generarea deșeurilor municipale menajere a fost gândit pentru întreaga perioadă de planificare, 2016-2022.

Prognoza privind generarea deșeurilor se va realiza pentru:

deșeurile de ambalaje;

deșeurile municipale și asimilabile din:

instituții,

comerț,

industrie;

deșeurile biodegradabile municipale.

Pe fundamentul prognozei de generare a deșeurilor au fost cuantizate țintele legate de deșeurile de ambalaje și de deșeurile biodegradabile municipale.

Evoluția demografică influențează într-o manieră reprezentativă cantitățile de deșeuri generate. Numărul locuitorilor municipiului București se află într-un ușor declin fiind de așteptat ca această predispoziție să continue și pentru perioada planificată. Coeficientul legat de progresul demografic pentru perioada de planificare, a fost considerat ca fiind scăzut cu 0,33 de procente/an.

Tab. 3.1 Populația după domiciliu, la 1 ianuarie, la nivelul municipiului București pentru anii 2016 – 2018

Grafic 3.1 Evoluția populației prognozată pentru perioada 2016 – 2018

Estimarea evoluției gradului de acoperire cu servicii de salubrizare se poate realiza pe fundamentul datelor legate de situația existentă din anul 2016 și luând în calcul obiectivele și țintele legate de acoperirea cu servicii de salubrizare ce trebuiesc atinse: țintele raportate la nivelul de acoperire cu servicii de salubrizare pentru București să fie de 95 de procente în anul 2017 ajungând la 100 de procente în anul 2022.

Tab. 3.2 Evoluția gradului de acoperire cu servicii de salubrizare

Gradul de acoperire cu servicii de salubrizare este poziționat superior celui la nivel județean și va înregistra creșteri de aproximativ un procent pe an în perioada de planificare, atingând în această manieră ținta propusă.

Cu toate că începând cu anul 2021, gradul de acoperire cu servicii de salubrizare ajunge la 100 de procente, toți locuitorii municipiului București vor fi arondați la serviciile de salubrizare, numărul indivizilor arondați este în descreștere, în urma tendinței de scădere a populației municipiului București în perioada de prognoză.

Progresul anual al indicatorului de generare a deșeurilor municipale este generat, în principiu, de schimbările economice – identificate în evoluția Produsului Intern Brut -, modificările luând în calcul schimbările în tehnologiile de producție sau consumul de bunuri de larg consum. În acest context, deciderea predispoziției acestui indicator reprezintă un proces complex, ce se realizează pe fundamentul datelor statistice disponibile și luând în calcul prevederile Planului Regional și Național de Gestionare a Deșeurilor. Întrucât în Planul Regional de Gestionare a Deșeurilor emis în anul 2006, a fost înregistrată o creștere anuală de 0,8 procente a indicatorului de generare a deșeurilor municipale, progres utilizat și în calculul prognozei din Planul Național de Gestionare a Deșeurilor expus în anul 2004, s-a considerat potrivit a se folosi și în studiul de față același indice de generare.

Pentru fiecare gen de deșeuri din categoria deșeurilor municipale și asimilabile din instituții, din comerț și din industrie, indicatorul de generare are o creștere anuală similară, de 0,8 procente. În tabelul ce urmează este expusă evoluția Indicatorului de generare a deșeurilor menajere de la populație în kg/locuitor/zi.

Tab. 3.3 Evoluția Indicatorului de generare a deșeurilor menajere de la populație

Similar conjuncturilor deșeurilor asimilabile și municipale, parametrii primordiali ce pot influența determinarea deșeurilor de ambalaje se identifică în schimbări economice, legate de natura bunurilor de larg consum și legate de cerere și în schimbări în tehnologiile de fabricare a ambalajelor. Din acest motiv, ca și în cazul indicatorului de determinare a deșeurilor municipale și variația anuală a cantității de deșeuri de ambalaje este greu de decis.

Este imperios necesar că stabilirea variației să fie realizată, pe de o parte, pe baza parametrilor menționați anterior, pe de altă parte, luând în calcul evoluția acestui indicator în perioada de până la momentul elaborării planului. O chestiune problematică distinctă în condițiile prognozei de generare a deșeurilor de ambalaje se identifică în faptul că la nivelul municipiului București nu există date disponibile legate de cantitățile de ambalaje introduse pe piață și, totodată, nici date legate de deșeurile de ambalaje generate.

Astăzi, datele existente legate de ambalaje și de deșeurile de ambalaje au un caracter reprezentativ doar la nivel național. Așadar, cel dintâi pas în estimarea prognozei legată de generarea ambalajelor și a deșeurilor de ambalaj, se identifică în conturarea cantităților de deșeuri de ambalaje generate la nivelul municipiului București în anul de referință – 2016.

În determinarea cantității de deșeuri de ambalaje determinată în municipiul București, unul din cei mai relevanți factori se identifică în numărul populației din municipiu.

Pe lângă această, puterea economică a locuitorilor bucureșteni este un alt factor relevant întrucât deșeurile de ambalaje sunt determinate în urma cumpărării:

serviciilor,

mărfurilor alimentare,

mărfurilor nealimentare,

băuturilor.

Din aceste motive s-au luat în considerare și veniturile salariale nete ale populației în scopul achiziționării acestor servicii și mărfuri, în municipiul București.

Deșeurile de ambalaje generate sunt direct raportate cu serviciile și cu mărfurile achiziționate de către populație. Deșeurile generate de comerț sunt direct proporționale cu puterea economică a municipiului, așadar, nu mai există necesitatea de a fi un criteriu în plus.

Cantitatea de deșeuri de ambalaje din comerț va crește cu atât mai mult cu cât există mai multe mărfuri cumpărate de populație în municipiu. În lipsa datelor statistice reprezentative legate de consumul de ambalaje la nivelul populației municipiului București și ținând cont de faptul că, în principiu, consumul de resurse proprii nu determină deșeuri de ambalaje, determinarea cantităților de deșeuri de ambalaje generate la nivel municipiului București a fost întreprinsă funcție de câștigul salarial nominal mediu net lunar și de numărul mediu al salariaților din municipiu.

Ql = Vl/Vr x Qr

Ql = reprezintă cantitatea de deșeuri de ambalaje determinată în municipiu în anul 2014

Vl = reprezintă veniturile salariale totale în municipiu

Vr = reprezintă veniturile salariale totale în regiune

Vl = reprezintă câștigul salarial nominal mediu net lunar x Numărul mediu al salariaților

Qr = reprezintă cantitatea de deșeuri de ambalaje determinată în regiune în anul de referință.

Determinarea cantității de deșeuri de ambalaje determinată în municipiul București în anul 2013

Vj = reprezintă câștigul salarial nominal mediu net lunar x Numărul mediu al salariaților

Câștigul salarial nominal mediu net lunar în București în anul 2013 a fost de: 2304 RON/lunar

Câștigul salarial nominal mediu net lunar în regiune în anul 2013 a fost de: 2265 RON/lunar

Numărul salariaților în București în anul 2013 a fost de: 903.798 indivizi

Numărul salariaților în regiune în anul 2013 a fost de: 1.019.027 indivizi

Vl = Câștigul salarial nominal mediu net lunar pe localitate x Numărul mediu al salariaților din localitate

Vl = 2304 x 903.798 = 2.082.350.592 lei

Vr = Câștigul salarial nominal mediu net lunar pe regiune x Numărul mediu al salariaților din regiune

Vr = 2265 x 1.019.027 = 2.308.096.155 lei

Qr = cantitatea de deșeuri de ambalaje generată în regiune în anul 2013

Qr = 150.360 tone

Ql = Vl/Vr x Qr

Ql = 2.082.350.592/2.308.096.155 x 150.360 tone = 135653,895 tone

Cantitatea de deșeuri de ambalaje determinată în municipiul București în anul 2013 a fost de aproximativ 135653,895 tone.

Tab. 3.4 Prognoza de generare a deșeurilor menajere din municipiul București (tone/an)

Grafic 3.2 Prognoza de generare a deșeurilor menajere din municipiul București (tone/an)

În ciuda faptului că numărul populației este în scădere, cantitatea de deșeuri determinată anual poate fi prognozat spre înregistrarea unei creșteri anuale, în conjunctura în care nivelul de acoperire cu servicii de salubrizare va fi de 100 de procente ulterior anului 2013.

Legea nr. 211/2011, legată de depozitarea deșeurilor definește deșeurile municipale sub forma deșeurilor menajere și a altor deșeuri ce, prin compoziție ori prin natură, sunt asemănătoare cu deșeurile menajere. Deșeurile biodegradabile sub identitatea deșeurilor ce suferă descompuneri aerobe ori anaerobe, precum cartonul, deșeurile alimentare, hârtia și deșeurile de grădină se referă la deșeurile biodegradabile ce aparțin deșeurilor municipale.

Nici legislația națională și nici cea europeană nu definește într-o manieră explicită deșeurile biodegradabile din deșeurile municipale, însă acestea se identifică în fracția biodegradabilă din deșeurile asimilabile și menajere colectate în amestec, precum și în fracția biodegradabilă din deșeurile municipale colectate separat, implicit deșeuri voluminoase, deșeuri din grădini și parcuri, deșeuri stradale și piețe.

Fracția biodegradabilă din deșeurile municipale se identifică în:

lemn,

deșeuri de grădină și alimentare,

textile,

deșeuri de carton și hârtie.

În scopul determinării prognozei de generare a deșeurilor biodegradabile municipale este imperios necesar să se cunoască ponderea deșeurilor biodegradabile în deșeurile municipale.

Deșeurile biodegradabile din deșeurile municipale solide au proveniențe în:

lemn,

deșeuri similare și biodegradabile din gospodării,

fracții colectate separat carton și de hârtie.

În ceea ce privește Municipiul București, sunt evidențiate următoarele aspecte:

în anul 1995 populația se identifică în 2.067.545 locuitori – 9,11procente din populația României;

cantitatea produsă în 1995 se identifică în 4.800.000 tone x 0,0911 = 437.557 tone;

scopul pentru 2017 – 75 de procente – 329.170 tone;

scopul pentru 2018 – 50 de procente – 219.780 tone;

cantitatea generată în 2017 – prognoză – 580.120 tone/an;

cantitatea generată în 2018 – prognoză – 590.100 tone/an.

În prezent, deșeurile periculoase, ca parte din deșeurile menajere și deșeuri asimilabile deșeurilor menajere nu sunt colectate separat.

O posibilă prognoză în ceea ce privește estimarea legată de cantitatea determinată de deșeurile periculoase, incluse în deșeurile menajere se identifică în:

2017 – 4.950 tone/an;

2018 – 4.900 tone/an.

Există diverse posibilități de reciclare a materialelor reiesite din construcții. Acestea sunt dependente de mai mulți factori, precum:

stimulentele pentru reciclare,

existența unei cantități suficiente de deșeuri în areal, spre a permite reciclarea acestora,

costul depozitării la depozitul de deșeuri menajere,

existența unei piețe de desfacere a materialelor reciclate în zonă;

rezultarea unui venit suficient, ori din taxele percepute celui ce produce deșeurile ori din premierea data celui ce reciclează.

Scopurile în ceea ce privește municipiul București se identifică astfel:

Tab. 3.5 Scopurile generale pentru municipiul București

Aceste scopuri este imperios necesar să fie corelate cu cantitățile de deșeuri ce vor trebui gestionate în Municipiul București. Între documentele ce decid maniera de gestionare a deșeurilor de către Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunale de Utilități Publice și Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile există distincții în maniera de evaluare a cantităților de deșeuri menajere determinate.

2.3 Incertitudini privind factorii și relațiile dintre aceștia

În cel de-al optulea articol al legii 211/2011 privind regimul deșeurilor, laboratorul de referință din cadrul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, notorie drept ANPM, analizează cazurile de incertitudine raportate la încadrarea și la caracterizarea deșeurilor.

În prognozele legate de chestiunea deșeurilor, cercetările se axează, în principiu, pe sănătatea populației, pe sănătatea locuitorilor din proximitatea depozitelor de deșeuri reliefându-se incidența ridicată a efectelor asupra:

reproducerii (ca greutate redusă a nou născutului – sub 2500 g),

mortalității fetale și infantile,

anomaliilor congenitale și avorturilor spontane – potrivit unui studiu asupra a 21 de depozite de deșeuri periculoase din Europa s-a constatat că rezidența pe o rază de 3 km în raport cu depozitele a fost asociată cu riscuri reprezentative de manifestare a anomaliilor congenitale.

Cu toate că s-a raportat o prezență crescută în ceea ce privește cazurile de cancer, există un grad ridicat de incertitudine legată de incidența depozitelor de deșeuri.

De-a lungul elaborării Planurilor de Gestionare a Deșeurilor pe plan județean, nivelul de incertitudine al impactului unuia sau a altuia dintre obiective va fi scăzut, urmând că obiectivele strategiei să fie păstrate ori ajustate în funcție de reacția de feedback.

Un tipar recent se identifică în SIWMS, ce oferă informații detaliate legate de impactul asupra mediului și de costurile asociate ale metodelor alternative de gestionare ale deșeurilor municipale solide – MSW – și în condiții de incertitudine.

Cantitățile de deșeuri nu sunt sistematic măsurate, iar pe lângă această există un nivel crescut de incertitudine legată de cantitățile curente de deșeuri biodegradabile municipale, întreaga cantitate de deșeuri colectându-se, transportându-se și depozitându-se în același loc, fără o selectare anticipată.

Cantitățile de deșeuri nu sunt măsurate, motiv pentru care există un nivel ridicat de incertitudine în ceea ce privește cantitatea de deșeuri biodegradabile generate în prezent.

CAP. III Concluzii și propuneri

În scopul reducerii emisiilor de la depozitele de deșeuri, s-a ajuns la concluzia că pre – tratarea intensă a deșeurilor pentru reducerea conținutului de substanțe periculoase și biodegradabile, este necesară, trebuind respectată cea mai bună tehnologie disponibilă – BAT – în exploatarea și în construirea depozitelor de deșeuri – utilizează acest raport, folosind termenul de „depozite ecologice” pentru a desemna, în România, depozitele de deșeuri ce sunt conforme cu Directiva Uniunii Europene și românească privind depozitele de deșeuri ce folosesc BAT.

S-a ajuns la concluzia că doar deșeurile biodegradabile pre – sortate și deșeurile din grădini și parcurs sunt potrivite pentru compostare, în timp ce DMS mixte sunt contaminate peste limitele admise.

Per ansamblu, Agenția Federală pentru Protecția Mediului din Germania a ajuns la concluzia că prin raportare la procesele de tratare mecano – biologică de ultimă generație, pentru acestea:

este indispensabilă incinerarea ulterioară spre tratarea deșeurilor prea mari care au fost înlăturate în timpul procesului de cernere;

este redus volumul ce urmează a fi depozitat precum și cantitatea de deșeuri biodegradabile depozitate – cu circa 50 de procente;

existând direcționarea către economii minore legate de colectarea gazului și de tratare a levigatului de la depozitele de deșeuri – colectarea gazului, acestea nu compensează costurile de exploatare și investiția;

este imperios necesar să fie în combinație cu incineratoare moderne pentru aproximativ 35 – 40 de procente din deșeurile rămase și cu o practică de depozitare – aflată în poziția clasamentului – prin emisia de gaze, prin umplerea depozitului de deșeuri în straturi fine și printr-o rată ridicată de compactare în zilele uscate, în scopul evitării descompunerii biologice.

BIBLIOGRAFIE

Agenția Regională pentru Protecția Mediului, (2011), „Ghid privind gestionarea deșeurilor din construcții și demolări”, Sibiu

Cabinetul de Avocat „Cătălina Marcu”, (2009), „Ghid privind regionalizarea serviciilor de salubrizare a localităților”

Centrul Național pentru Dezvoltare Regională, (2008), Strategia națională pentru Dezvoltare Durabilă a României. Orizonturi 2013 – 2020 – 2030, București

Chiriac, D., Humă, C., (2007), Impactul serviciilor de salubritate din Romania asupra condițiilor de habitat și a calității vieții – studiu de caz: municipiul București

Comanescu, M., (2010), „Creșterea responsabilității față de mediu”, Academia de Studii Economice, București

Dinu, D., Sandu, V, (2006), „Deșeurile și Mediul”, Brașov

Iacob, A., (2007), „Educație ecologică și de protecție a mediului”

Institutul European din România, (2004), „Studiu suport pentru elaborarea Planului de Acțiune privind depozitarea deșeurilor industriale în vederea conformării cu legislația europeană”, București

Jeles, A., (2011), România reciclează doar 1% din deșeuri, România Liberă

Legea 211/2011, „Atribuții și răspunderi ale autorităților competente ale administrației publice centrale și locale”, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 220 din 28 martie 2014

Legea 211/2011, „Încetarea statutului de deșeu”, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 220 din 28 martie 2014

Ministerul Mediului și schimbărilor climatice, (2013), Strategia națională de gestionare a deșeurilor

Primăria Municipiului București, (2007), Planul municipal de gestionare a deșeurilor

Raportul Agenției Europene de Mediu, (2002), „Managementul deșeurilor biodegradabile municipale”

Surse online:

www.ecologic.rec.ro, (2014), Legea salubrității, o lege pe temă căreia dezbaterile se țin lanț

www.europa.eu, (2009), Bunurile și serviciile ecosistemelor

www.apmhr.ro

www.management.ase.ro, „Gestionarea deșeurilor urbane”

www.economica.net, (2014), Gropi de gunoi private lângă București

www.revista22.ro, (2007), art.. „Dreptul comunitar al mediului. Impactul asupra legislațiilor statelor membre ale Uniunii Europene, Experiențele Franței și României”

www.specialarad.ro, (2014), art. „Deșeurile de ambalaje, reglementate printr-un nou act normativ”

www.ecoteca.ro, (2015), art. „România – în continuare pe ultimele locuri în UE la reciclarea deșeurilor municipale”