Politice de Dezvoltare Urbana

Diverse

Politice de Dezvoltare Urbana

Byadmin ianuarie 1, 2024

=== 902f4d3c94c96f901a1d881c8476118590f1b6f9_26918_1 ===

POLITICI DE DEZVOLTARE URBANĂ

CUPRINS

Capitolul 1. Dezvoltarea urbană – delimitări conceptuale

1.1.Conceptul dezvoltării urbane în Uniunea Europeană

1.2 Provocări și perspective

1.3. Recomandări europene

1.4 Politicile dezvoltării urbane în România

Capitolul 2. Dezvoltarea urbană în contextul european

2.1 Demersuri legislative

2/2 Regenerarea urbană integrată

2.3 Alianța urbană

Capitolul 3. Dezvoltarea urbană în România în perioada comunistă

3.1 Situația teritorială anterior instaurării regimului comunist în România

3.2 Etapele dezvoltării teritoriale în perioada regimului comunist

3.2 Sistemele de așezări

Capitolul 4. Dezvoltarea urbană în România în perioada posr- comunistă

4.1 Modificările remarcate în perioada tranziției

4.2. Tendințe actuale în domeniul dezvoltării urbane

Capitolul 5. Politici urbane actuale

5.1 Zonele metropolitane

5.2. Competiția din zonele metropolitane

Concluzii

Bibliografie

CAPITOLUL 1. DEZVOLTAREA URBANĂ – DELIMITĂRI CONCEPTUALE

1.1.Conceptul dezvoltării urbane în Uniunea Europeană

La nivelul Uniunii Europene, diversitatea concentrărilor geografice de activități, ca și a interacțiunilor umane, orașele, sunt considerate a fi „motoarele” economiilor naționale, dar și europene, prin intermediul acestora asigurându-se nu doar locurile de muncă și serviciile pentru populație, ci și derularea, respectiv implementarea noilor tehnlogii existente pe piață.

Conform datelor oficiale, un procent aproximativ de 70 % din totalul populației Uniunii Europene este localizat în diversele zone urbane, zone din cadrul cărora se generează mai mult de 75 % din totalul produsului intern brut de la nivelul U.E.

Demn de semnalat este faptul că tot în cadrul acestor zone se remarcă și manifestarea permanentă a unor probleme deosebite precum :

Nivelul crescut al șomajului

Fenomenul segregării

Fenomenul sărăciei

Diverse presiuni considerabile manifestate asupra mediului înconjurător

Din aceste considerente, în ultimii ani Uniunea Europeană a acordat o atenție deosebită zonelor urbane, fiind elaborate diverse politici în domeniu, ce ulterior au fost preluate și de către statele membre.

Nu mai este un secret pentru nimeni că numeroasele provocări ce sunt constant sesizate în zonele urbane, respectiv provocările economice, provocările sociale, provocările demografice, provocările climatice, ca și provocările de mediu sunt într-o relație de interdependență, motiv pentru care se subînțelege faptul că pentru realizarea unor progrese deosebite în materia dezvoltării urbane se impune necesitatea unei abordări de tip integrat.

În acest sens, Uniunea Europeană recomandă ca în domeniul dezvoltării urbane să se ia în considerare posibilitatea combinării diverselor măsuri ce privesc o renovare de tip fizic a diferitelor zone urbane cu măsurile ce urmăresc:

Promovarea educațională

Promovarea unei dezvoltări economice

Promovarea incluziunii sociale

O protecție deosebită a mediului înconjurător

Pe lângă acestea se impune necesitatea dezvoltării diverselor parteneriate de rezonanță în cadrul cărora să se reușească implicarea constantă a :

Comunităților de la nivel local

Reprezentanților societății civile

Reprezentanților economiilor locale

Diverselor nivele de guvernanță, în funcție de aria de interes și complexitate

În vederea identificării diverselor soluții comune pentru dezvoltarea urbană, ca și pentru obținerea unor rezultate sustenabile și unanim acceptate, se impune de asemenea o combinare a tuturor capacităților existente la nivel local cu complexul cunoștințelor din domeniul dedicat dezvoltării urbane.

Această abordare se dovedește a fi primordială în cadrul societăți contemporane, având în vedere natura și gradul de dificultate al problemelor cu care se confruntă în acest moment numeroasele locale din România, ca și cele din marea majoritate a statelor Uniunii Europene.

În domeniul provocărilor anterior menționate pot fi enumerate:

Diversele modificări demografice specifice

Efectele stagnării economice, pe fondul recentei crizei economice

Lipsa locurilor de muncă, în paralel cu imposibilitatea/incapacitatea generării unor noi locuri de muncă

Efectele deosebite generate de numeroasele schimbări climatice sesizate în ultima perioadă

Identificarea diverselor măsuri eficiente și prompte, care să aibă capacitatea de atenua/elimina mare parte din provocările anterior expuse poate avea influențe deosebite în cadrul principalelor obiective ce sunt incluse în cadrul strategiei Europa 2020, obiective ce au în vedere realizarea unei societăți durabile, inteligente și care să fie favorabilă fenomenului incluziunii.

1.2 Provocări și perspective

Este bine cunoscut faptul că marea majoritate a orașelor conferă o multitudine de oportunități în domeniul cercetării, al dezvoltării tehnologice, ca și al inovării. Și, în ciuda numeroaselor dificultăți ce au fost semnalate deseori la nivelul acestora, fenomenul „politicilor urbane” s-a impus cu precădere abia la începutul anilor 2000.

Numeroasele crize ce s-au sesizat în ultimele decenii atât la nivel regional, cât și la nivel european și inclusiv globa, au afectat comunitățile nu doar prin prisma economică și socială, ci și prin prisma ecologică, respectiv culturală, rezolvarea efectelor acestora realizându-se de cele mai multe ori printr-un „export” al problemelor spre alte zone geografice.

Ca urmare a fenomenului de globalizare ce s-a manifestat deosebit de intens în ultimele decenii, se remarcă faptul că în societatea contemporană nu se mai poate aborda acest mod de „rezolvare” prin export, complexitatea fenomenului fiind de o amploare deosebită, ce a avut capacitatea de a afecta mai multe domenii din cadrul comunităților, respectiv:

Domeniul instituțional

Domeniul tehnologic

Domeniul spațial

Domeniul economic

Domeniul mediului înconjurător

Toate aceste fluctuații au generat apariția provocărilor de tip nou, provocări ce nu mai aveau corespondentul rezolvărilor în cadrul metodelor tradiționale din domeniul dezvoltării urbane și regionale.

În actualul context, pentru abordarea conceptului dedicat „politicilor urbane” sunt luate în calcul mai multe viziuni, respectiv:

1 Prin prisma ariilor de interes – domeniul dedicat politicilor urbane are ca principal scop evidențierea :

Diverselor aspecte sectoriale privind locuirea

Aspectelor sectoriale dedicate terenurilor urbane

Problematicii dezvoltării economice

Diverselor aspecte ce au în vedere o îmbunătățire a serviciilor publice

Diferitelor probleme semnalate în domeniul protecției mediului

În acest context, Legea administrației publice locale, menționează în cadrul prevederilor art. 2 modalitatea responsabilizării unităților administrativ teritoriale, respectiv Administrația publică este organizată și funcționează în baza:

Principiului autonomiei locale

Principiului descentralizării

Principiului deconcentrării serviciilor publice

Principiului eligibilității diverselor autorități ale administrației publice locale

Principiului legalității, consultării cetățenilor

2. Prin prisma conținutului – se remarcă faptul că diversele politici urbane includ orice principii ori planuri de guvenare ce au în vedere problematica urbană. Se impune astfel ca enunțarea acestor politici urbane să fie formulată avându-se în vedere domeniile specifice analizei, ca urmare a identificărilor și ulterior prioritizărilor diverselor probleme urbane ce au fost identificate în urma :

Analizei datelor

Analizei informațiilor diverse

Analizei indicatorilor prin intermediul cărora se reușește evidențierea situației de fapt existente

3. Prin prisma procesului – sesizăm faptul că politicile urbane sunt considerate a fi un demers de natură ciclică, în interiorul cărora sunt incluse :

Formulările diverselor scopuri ale dezvoltării urbane

Evaluările rezultatelor obținte în procesul dezvoltării urbane

Planificările dezvoltărilor urbane

Proiectării dezvoltărilor urbane

Implementării dezvoltărilor urbane

Încorporarea investițiilor publice

Consumul investițiilor publice

Dezvoltarea urbană durabilă de tip integrat s-a transformat în parte integrantă din strategia politicii de coeziune dedicate perioadei 2014 – 2020, ea urmând să genereze numeroase efecte de tip practic la nivelul diferitelor nivele de guvernanță, în domeniul dedicat elaborării și implementării programelor.

Astfel, la nivelul autorităților urbane, ce în conformitate cu prevederile legislative, beneficiază de diverse forme de finanțare, se impune elaborarea diverselor strategii integrate dedicate dezvoltării urbane, strategii ce au capacitatea identificării diverselor soluții dedicate multitudinilor de provocări sesizate la nivelul orașelor.

În plus, acestora le va reveni o paletă mult mai vastă de responsabilități în domeniul implementării propriu-zise a diverselor strategii, avându-se în vedere faptul că se va impune nivelul minimei delegpri.

În cadrul proceselor de elaborarea strategiilor integrate, diversele autorități urbane au la dispoziție R.F.E.S.C. (Reference Framework for European Sustainable Cities – Cadru de referință european dedicat orașelor durabile), o aplicație online deosebit de practică, special concepută pentru oferirea sprijinului necesar comunităților ce sunt interesate.

1.3. Recomandări europene

Uniunea Europeană recomandă statelor membre să asigure realizarea unor analize teritoriale deosebit de amănunțite, cu evidențierea caracterului urban în cadrul diverselor programe operaționale relevante.

În acest sens se impune instituirea diverselor proceduri menite să faciliteze delegarea sarcinilor către diversele autorități urbane (minim la nivelul realizării selecției proiectelor) în vederea implementării diverselor strategii ale dezvoltării urbane durabile.

La rândul ei, Comisia Europeană are în vedere :

Realizarea unei integrări mai accentuate în domeniul dedicat dezvoltării urbane, sens în care în perioada dedicată evaluării diverselor programe operaționale se va impune realizarea unor analize de tip amănunțit

Creșterea gradului de inovare – se va realiza cu ajutorul inițiativei ce privește diversele acțiuni inovatoare

Dezvoltarea gradului de consolidarea capacității

Dezvoltarea schimburilor de experiență cu ajutorul rețelei dedicate dezvoltării umane, ca și a programului U.R.B.A.C.T.

1.4 Politicile dezvoltării urbane în România

În contextul contemporan dedicat dezvoltării urbane, țara noastră trebuie să facă eforturi deosebite pentru a se alinia restului statelor europene, încercând să se „racordeze” din mers noilor cerințe de la nivelul Uniunii Europene.

Anterior momentului Decembrie 1989, în România se remarca o planificare de tip socialist, ce implica supra-strategii, super-reglementări, ca și super-centralizări, toate realizate numai la nivelul autorităților centrale, cu o slabă ori chiar inexistentă reprezentare a orașelor din marea majoritate a țării.

Ca urmare a acestui fapt s-a remarcat o totală ermetizare în raport de diversele fenomene ale dezvoltării urbane ce s-au constatat la nivelul global, căderea regimului comunist atrâgând după sine și prăbușirea sistemului strategiilor dedicate dezvoltării urbane.

Pe fondul fluctuațiilor deosebite înregistrate în perioada anilor 90, coroborate cu o lipsă totală a diverselor strategii menite să întărească zona urbană s-a remarcat apariția planurilor urbanistice generale (P.U.G.), ce aveau o abordare total depășită inclusiv la nivelul statului de origine, Franța.

Ca urmare a implementării „urbanismului de stat” s-a reușit o destabilizare deosebită la nivelul dezvoltărilor urbane, cu multiple efecte negative ce se vor resimți încă o lungă perioadă de acum înainte.

În cadrul P.U.G.-urilor realizate în primii ani de democrație se remarcau diversele reglemetări desoebit de rigide, ce nu luau în considerare :

Definirea proprietăților publice

Definirea proprietăților private

Evidența proprietăților publice/private

Diversele evidențe statistice

Posibilitatea adaptării zonelor urbane din țara noastră la tendințele sesizate la nivel european ori global

La începutul anilor 2000 se remarcă faptul că diversele politici urbane erau impuse de dezvoltatorii imobiliari, ca și de „samsarii” de terenuri ce urmăreau numai o maximizare a profiturilor proprii, prin încălcarea tuturor recomandărilor în domeniul ce veneau de la autoritățile europene.

În perioada anilor 2006-2007 unii specialiști au reușit să adauge părții de reglementare și partea dedicată strategiei (fără însă a avea nici un fel de acoperire legislativă) aceasta incluzând astfel și :

Domeniul viziunii

Domeniul obiectivelor strategice

Diversele politici

Programele și proiectele – cu prezentarea responsabilităților, a termenelor stricte, a surselor de finanțare, ca și a bugetelor aferente multi-anuale

Noua abordare se apropie întrucâtva metodologiei clasice în domeniul planificării strategice din Uniunea Europeană, ea incluzând:

Un audit al situației existente

Viziuni

Obiective strategice

Planuri de acțiune

Politici-proiecte-programe

Monitorizări și evaluări

Astfel, s-a remarcat apariția în țara noastră a conceptului „managementului urban”, ce are în vedere procesul dezvoltării, al execuției, al coordonării și al evaluării diverselor strategii integrate prin intermediul „actorilor” urbani de rezonanță, în deplină concordanță cu interesul public/obiectivele sectorului privat, și având în vedere diversele politici urbane de dezvoltare de la nivel european, național și regional, cu scopul declarat de identificare, creare și exploatarea potențialului urban existent pentru obținerea dezvoltării economice de tip sustenabil.

CAPITOLUL 2. DEZVOLTAREA URBANĂ ÎN CONTEXTUL EUROPEAN

În ultimele decenii s-a remarcat un interes deosebit din partea principalilor actori de la nivel european, direct implicați în cadrul procesului de dezvoltare regională, în identificarea unor metode noi de coordonare și control a dezvoltării regionale, în vederea evitării apariției potențialelor efecte generate de vechea strategie de dezvoltare, respectiv de diminuare a acestora.

Demersuri legislative

Astfel, în cursul anului 2006, Uniunea Europeană a atras atenția asupra problemelor dosebite semnalate la nivel global în domeniul dezvoltării regionale, în paralel cu definirea și elaborarea diverselor strategii, politici, obiective, proiecte și programe, ce au fost incluse în cadrul „Strategiei dezvoltării durabile” U.E..

Un an mai târziu, sub patronajul Germaniei, s-a reușit emiterea la Leipzig a unui document în cadrul căruia erau abordate diversele probleme sesizate la nivelul Uniunii Europene, respectiv „LEIPZIG CHARTER on Sustainable European Cities”, la baza căruia au stat diverse documente ale Uniunii Europene, respectiv :

Lille Action Programme – 2000

Rotterdam Acquis on Urban Policy – 2004

Bristol Accord – 2005

În cadrul documentelor se atrăgea atenția asupra problemelor deosebite sesizate la nivel european, respectiv :

Diversele modificări structurale

Fenomenul îmbătrânirii populației

Fenomenul excluziunii sociale în cadrul unor grupuri ale populației

Schimbările climatice

Fenomenul mobilității

Ca urmare a acestora s-a luat decizia atragerii cetățenilor, ca și a activităților diverse, respectiv investițiilor în centrul marilor orașe, încercându-se astfel stoparea fenomenului extinderii orașelor (preluat din S.U.A.), fenomen ce a generat nu doar dezvoltarea deosebită a traficului urban, ci și creșterea exponențială a consumului de energie.

S-au pus astfel bazele unui program ce definea diversele responsabilități în domeniul coordonării viitoarelor orașe europene, la fiecare nivel al guvernării, respectiv nivelul european, nivelul național, nivelul regional și inclusiv nivelul național.

De asemenea, au fost emise și diverse recomandări privind rezolvarea provocările deosebite sesizate, respectiv:

Utilizarea constantă a unei abordări de tip integrat în cadrul dezvoltării urbane, prin intermediul „programelor de dezvoltare urbană integrată”

Generarea și asigurarea diverselor spații publice, caracterizate de o calitate superioară

Modernizarea diverselor rețele de infrastructură

Dezvoltarea eficienței energetice

Implementarea diverselor politici educaționale, cu inovarea de tip pro-activ

Acordarea unei atenții deosebite zonelor considerate ca fiind defavorizare, mai ale în contextul perceperii orașelor drept toturi unitare

Generarea politicilor de educație pro-activă dedicate tinerei generații

Consolidarea economiilor locale

Consolidarea politicilor locale în domeniul dedicat pieței forței de muncă

Promovarea constantă a transporturilor urbane eficiente și la costuri accesibile

Demn de remarcat este faptul că, în cadrul fiecăror recomandări anterior menționate au fost prevăzute și diverse subpuncte, precum :

Delimitarea punctelor tari, ca și a punctelor slabe sesizate la nivelul orașelor, respectiv a cartierelor

Definirea unor obiective de tip realist în domeniul dezvoltării urbane

Coordonarea constantă a planurilor și a politicilor tehnice, respectiv a politicilor sectorale vizând anumitele zone ale unui oraș

Trebuie precizat faptul că în cadrul „LEIPZIG CHARTER on Sustainable European Cities” apare menționat constant conceptul „politcii urbane”, aceasta fiind definită ca principalul mijloc de acțiune în vederea depășirii diverselor probleme sesizate la nivelul Uniunii Europene, un complex al politcilor sociale, economice, culturale, dar și ecoologice.

Ulterior, au fost elaborate divese documente europene de importanță strategică în domeniul dezvoltării urbane, dintre care amintim :

Marseille Declaration (2008) – ce vizează dezvoltarea urbană

Europa 2020 (2010) – în cadrul căreia sunt incluse diverse ținte precum:

Integrarea pe piața muncii a unui procent de 75% din totalul populației europene ce are vârsta cuprinsă în intervalul 24 ani – 64 ani

Investirea în domeniul dedicat cercetării/dezvoltării a unui procent de 3% din P.I.B.-ul Uniunii Europene

Atingerea țintelor dedicate energiei 20/20/20 – incluzând diminuarea volumului de gaze cu efect de seră, dezvoltarea potențialului resurselor regenerabile de energie în cadrul consumului final, dezvoltarea eficienței energetice

Diminuarea fenomenului abandonului școlar sub procentul de 10%

Includerea, în diverse programe terțiare, a unui procent minim de 40% din totalul absolvenților la nivel european

Diminuarea numărului total al cetățenilor cu grad de sărăcie deosebit sub valoarea de 20 de milioane

Toledo Declaration (2010) – elaborată în contextul deosebit generat de recenta criză economică, financiară și socială de la nivel global, declarație al cărei principal obiectiv constă într-o regenerare urbană de tip integrat, însoțită de o regenerare a potențialului strategic european în vederea generării la nivelul Europei a unei dezvoltări urbane inteligente, sistenabile și inclusiv-sociale

Regenerarea urbană integrată

Trebuie specificat faptul că regenerarea urbană privită prin prisma Declarației de la Toledo are o importanță deosebită mai ales în domeniul dedicat mediului înconjurător, a mediului social și economic, dar în domeniul arhitectural, al planificării urbane și implicit al guvernanței.

Astfel, se remarcă menționarea pregnantă a sintagmei „bunei guvernanțe”, ce presupune implementarea în cadrul tuturor politicilor urbane a rolului de tip pro-activ. În vederea unei abordări integrate în cadrul regenerării urbane, ca și în cadrul dezvoltării urbane, se impune realizarea unei „coordonări verticale” (coordonare de tip transversal) în cadrul tuturor nivelurilor administrative, respectiv la nivelul Uniunii Europene, la nivel național, la nivel intermediar, la nivel local, coordonare verticală ce implică :

Adoptarea diverselor formule, respectiv angajamente în vederea realizării „guvernanței la niveluri multiple”

Coordonarea de tip orizontal, ce se impuena fi realizată la nivelul totalității instituțiilor/organismelor ce sunt implicate în dezvoltarea urbană, respectiv autoritățile publice, domeniul financiar, domeniul privat, etc

În ceea ce privește conceptul regenerării urbane de tip integrat, acesta are în vedere identificarea diverselor metode în vederea organizării complexului „coordonatelor temporale” (termen lung/termen mediu/termen scurt), ca și a complexului de dedicat „coordonatelor spațiale”, respectiv regiuni/zone metropolitane/orașe mari/orașe medii/orașe mici/cartiere, astfel încât între acestea două să se reușească obținerea unei compatibilități absolute.

În vederea realizării acestui obiectiv, se are în vedere o reducere a diverselor interefențe conflictuale, respectiv a interferențelor generate de „copierea” diverselor politici ale altor state, cu implementarea unui control deosebit al ofertei terenurilor, dar și al dezvoltărilor speculative.

Alianța urbană

Astfel, s-a ajuns la propunerea unei noi „alianțe urbane”, ce a fost adoptată de toate statele Uniunii Europene, implicate în cadrul procesului dezvoltării urbane, alianță ce are în vedere sectorul proprietății, sectorul financiar, sectorul autorităților publice, etc, în vederea unei revalorizări a așa numitului „oraș existent”, cu recuperarea și chiar redefinirea acestuia.

Este cunoscut faptul că numeroasele provocări ce suunt sesizate în cadrul diverselor zone urbane de la nivelul Uniunii Europene (provocări economice, provocări sociale, provocări demografice, provocări de mediu, etc) se află permanent într-o relație de interdependență, motiv pentru care dezvoltarea urbană la nivelul acestora poate fi realizată cu succes numai prin intermediul abordărilor de tip integrat, ce include, printre altele, și combinarea diverselor măsuri dedicate renovării fizice a acestor zone cu măsurile dedicate promovării educației, a dezvoltării economice, a incluziunii sociale, ca și a protecției mediului.

Se impune, de asemenea, elaborarea și dezvoltarea diverselor parteneriate dedicate implicării deosebite a cetățenilor la nivel local, ca și parteneriate dedicate societății civile, economiilor locale, ca și a nivelurilor de guvernanță diverse.

Prin intermediul combinării diverselor capacități și cunoștințe la nivel locale se poate reuși identificarea diverselor soluții comune în domeniul dezvoltării urbane, soluții ce pot determina o dezvoltare urbană sustenabilă și unanim acceptată.

Pe fondul diverselor provocări deosebit de serioase cu care se confruntă în acest moment marea majoritate a orașelor europene, se impune acordarea unei atenții speciale unei astfel de abordări, cu atât mai mult cu cât provocările ce au fost remarcate în ultima perioadă vizează nu doar fluctuațiile demografice deosebite semnalate la nivelul Uniunii Europene, ci și consecințele generate de stagnarea economică generală (determinată ca urmare a efectelor recentei crize economice), consecințe ce se regăsesc cu precădere la nivelul pieței forței de muncă europene.

Identificarea răspunsurilor adecvate la toate aceste provocări sesizate la nivelul Uniunii Europene în societatea contemporană este decisivă în cadrul realizării obiectivului inclus în Strategia Europa 2020 privind societatea inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii.

Prin intermediul politicii de coeziune 2014/2020, se are în vedere stimularea diverselor strategii integrate ce pot intensifica:

O dezvoltare urbană durabilă, ce include consolidarea rezistenței aferente orașelor europene

Asigurarea diverselor sinergii dintre investițiile ce sunt sprijinite din cadrul fondurilor structurale și investițiile ce sunt susținute din investițiile europene – S.I.E.

Principial, se impune ca F.E.D.R (Fond European de Dezvoltare Regională) să sprijine în mod susținut dezvoltarea urbană durabilă, având în vedere diversele strategii de tip integrat ce abordează provocările anterior menționate de la nivelul Uniunii Europene, în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 1301/17.12.2013, respectiv :

Concentrarea integrată a diverselor resurse dedicate zonelor ce sunt serios afectate de diverselor provocări urbane

Integrarea proiectelor dedicate dezvoltării urbane, ce include finanțarea F.E.D.R. în obiective cu accesibilitate mai largă

În acest sens, se recomandă statelor membre să folosească, în vederea susținerii diverselor măsuri dedicate ocupării forței de muncă, domeniului educației, domeniului incluziunii sociale atât F.E.D.R. cât și F.S.E. – Fondul Social European.

CAPITOLUL 3. DEZVOLTAREA URBANĂ ÎN ROMÂNIA ÎN PERIOADA COMUNISTĂ

3.1 Situația teritorială anterior instaurării regimului comunist în România

Pe teritoriul țării noastre, pănă a finalul anului 1944, diversele divizări administrative ce au fost remarcate nu au reușit să influențeze într-un mod decis dezcoltarea teritorială, marea majoritate a localităților României având o dezvoltare ce se baza pe valorificarea potențialelor locale, fără a se lua în calcul diversele interese regionale ori interesele naționale.

Ca urmare a acestui aspect, mai ales în cadrul numeroaselor localități rurale, s-a sesizat apariția diverselor structuri/forme/texturi slab sau chiar nedefinite, ce ulterior au dus la generarea diverselor probleme de sistematizare, având în vedere legislația ulterior adoptată.

După 1944, noul stat comunist înțelege să intervină în mod determinant în cadrul organizării administrative a României, organizare ce este corelată cu diversele politici economice active, ce au fost impuse prin sistemul „de sus, spre în jos” și care au avut un impact deosebit la nivelul dezvoltării teritoriale ulterioare.

3.2 Etapele dezvoltării teritoriale în perioada regimului comunist

În perioada regimului comunist se remarcă existența a trei perioade în cadrul dezvoltării teritoriale, respectiv :

Pragul I – Împărțirea administrativ teritorială realizată în cursul anului 1950, când România a fost delimitată în 28 de regiuni (utilizând un mod remarcat la nivel internațional), ce includeau comunele, orașele și regiunile. Ca urmare a acestei împărțiri s-a remarcat apariția diverselor centre de regiuni mici, ce întâmpinau dificultăți majore în exercitarea diverselor funcții administrative, respectiv funcții economice și sociale. În cadrul acestor centre se remarca existența unor dotări administrative destul de precare, în paralel cu un grad minim al industrializării – exemplul Bistriței – inclusă în regiunea Rodna, al Bârladului – inclus în regiunea Bârlad sau al localității Roșiorii de Vede, includ în cadrul regiunii Teleorman

Pragul II – Reducerea numărului de regiuni de la 28 la 16. Demn de semnalat este faptul că în cursul anului 1952 s-a realizat o reducere a numărului regiunilor de la 28 la 18, ulterior fiind desființate și regiunile Bărlad și Arad. În acest fel s-a reușit împărțirea României în regiuni mari, în cadrul cărora erau incluse centre mari și centre mijlocii (ce aveau un număr de peste 100.000 locuitori, respectiv peste 50.000 locuitori). Ca urmare a diminuării numărului de regiuni s-a remarcat producerea unor mutații importante, cu consolidarea economică și socială a diverselor reședințe de regiuni, dar și a centrelor raionale, care au început să își dezvolte diverse instituții și infrastructuri tehnice proprii. De asemenea, anumite centre urbane destul de mari ca și dimensiune au fost lăsate „în umbra” marilor reședințe ale respectivelor regiuni, cel mai efificator caz fiind cel al Aradului care a înregistrat în această perioadă un regres deosebit în comparație cu orașul Timișoara, în ciuda faptului că anterior acestei decizii el era mult mai dezvoltat din punct de vedere industrial. Timișoara a profitat din plin de rangul reședinței de regiune, în urma decalajului generat constatându-se diverse rivalități urbane, ce se mai remarcă și în zilele noastre, în ciuda faptului că, ulterior momentului 1968, atât Timișoara cât și Aradul au devenit reședinte ale județelor nou înființate.

Trebuie precizat și faptul că unele reședințe regionale nu au fost „ocupate” de orașele cele mai puternic din punct de vedere economic, cel mai bun exemplu fiind regiunea Hunedoara, a cărei reședință a devenit nu Hunedoara (cum ar fi fost normal, având ân vedere poziția sa economică fruntașă), ci Deva. Deva nu a reușit să devanseze ulterior în nici un fel Hunedoara, el axându-se pe servicii și funcții administrative, în vreme ce Hunedoara și-a consolidat puterea industrială.

De asemenea se remarcă și exemplul orașelor Brăila și Galați, orașe care anterior celui de-al Doilea Război Mondial, îndeplineau amândouă rolul reședințelor de județ, respectiv județul Brăila și județul Covurlui. Astfel, între anii 1950-1968, orașul Galați a fost reședința regiunii, Brăila fiind numai reședință raională, cu subordonare la Galați. Ca urmare a acestei divizări administrative, în Galați au fost concentrate un număr deosebit de instituții administrative, el bucurându-se și de avantajul deosebit al execuției diverselor planuri economice, de industrializarea deosebită, dar și de dezvoltarea culturală, decalajele ulterioare între Galați și Brăila menținându-se și în societatea contemporană.

Se impune a se remarca modelul atipic tradițiilor românești în domeniul amenajării teritoriului impus de modificarea numărul de regiuni succesiv (de la 28 la 18, ulterior de la 18 la 16 regiuni). În cadrul argumentelor ce au fost incluse în cadrul notelor de fundamentarea legii organizării administrative (anul 1950) se menționează necesitatea eliminării diverselor discrepanțe sesizate între anterioarele unități administrativ-teritoriale.

Demn de sesizat este faptul că aceleași argumente, ce aveau la bază diversele disparități la nivel inter-regional și la nivel intra-regional, au constituit fundamentul pentru legea aplicată în cursul anului 1968 de autoritățile comuniste, prin care s-a reușit desființarea modelului bazat pe regiuni, aspect ce demonstrează faptul că acesta nu a avut capacitatea de a rezolva diversele decalaje teritoriale.

Pragul III – Se produce împărțirea administrativă a teritoriului României în mai multe unități de dimensiuni mai reduse, comparativ cu regiunile existente. Prin intermediul Legii 2/1968 au fost desființate cele 16 regiuni, formându-se inițial un număr de 39 de județe. Ulterior, în cursul anului 1981, au fost realizate unele modificări în administrarea teritorială a țării noastre, numărul județelor ajungând la 41. În cadrul acestui prag s-a remarcat deplasarea procesului indistrializării din zona urbanului mare în zona urbanului mediu, respectiv a urbanului mic, diverse județe ce erau slab dezvoltate din punct de vedere industrial cunoscând o dezvoltare deosebită – cazul Sloboziei, al Alexandriei, al Bistriței, al Vasluiului, etc.. Demn de remarcat este faptul că unele dintre orașele ce anterior celui de-a Doilea Război Mondial funcționaseră ca și reședințe de județ, în cadrul acestei organizări teritoriale nu și-au mai recăpătat rangul administrativ, ele prezentând stagnări în dezvoltare (cazul Sucevei, Rădăuțiului și Bistriței) sau chiar involuții economice și demografice (cazul orașului Sighetu Marmației, al Oraviței ori al orașului Huși).

Ca urmare a dezvoltării economice s-a remarcat o creștere exponențială a procesului de urbanizare, în cursul anului 1975 populația din mediul urban fiind cu 35% mai mare decât cea înregistrată în anul 1930 (pe fondul unei creșteri a populației la nivel național de 51%).

Industrializarea a atras după sine o amplificare a procesului de urbanizare, orașele deja existente înregistrând o creștere deosebită, datorată migrației populației din mediul rural spre mediul urban.

S-a remarcat astfel că între anii 1955–1975 în anumite centre industriale nivelul populației a crescut în mod apreciabil, respectiv :

În plus, ca urmare a fenomenului industrializării, pe harta României au apărut noi orașe precum Dr. Petru Groza, Motru, Moldova Veche, Victoria, Orșova, etc., în vreme ce alte orașe s-au format prin transformarea zonelor rurale deosebit de dezvoltate din punct de vedere economic, cum este cazul Bicazului, Comarcnicului, Cășanului, Covasnei, Ludușului, Cugirului, Tușnadului, Olăneștiului, Uricaniului, etc. .

Multe dintre comunele care ulterior au reușit să se dezvolte și să se transforme în urban au beneficiat de avantajul pozițiilor administrative, respectiv al evoluțiilor anterioare – cazul Tășnadului – Satu Mare, cazul Ludușului – Mureș, cazul Iancăi – Brăila, etc.

Noua organizare administrativ teritorială a României în perioada comunistă a influențat în mod deosebit procesul de urbanizare, orașele instituite ca reședințe de județ fiind avantajate foarte mult de pozițiile administrative și înregistrând evoluții exponențiale.

Luând exemplul anterior menționat în cadrul prezentului capitol, respectiv al orașelor Brăila și Galați, foste reședințe de județ pentru Brăila și Covurlui, ulterior reședință raională, respectiv reședință de regiune, se remarcă faptul că, urmare a dezvoltării pe nivelul planului administrativ, în Galați s-a realizat:

O concentrare deosebită a instituțiilor administrative

Fenomen mult mai accentuat al industrializării

Avantajul execuției diverselor planuri economice

Dezvoltarea mediului cultural

Această organizare administrativ teritorială a României a marcat pe termen mediu și lung evoluția diverselor așezări, ea determinând și constituirea așa numitelor sisteme de așezări.

3.2 Sistemele de așezări

Prin sistem de așezări se înțelege asocierea diverselor localități urbane, ca și rurale, ce sunt învecinate, cu cooperarea acestora la nivel multilateral, având ca scop realizarea înzestrării comune deosebit de complexe, ca și a complementarității, respectiv interdependenței la nivel social și economic, între polul/centrul acestui sistem și toate localitățile ce converg spre el.

De asemenea, sistemul de așsezări reprezintă și asocierea liberă a diverselor așezări învecinate, atât din mediul urban, cât și din mediul rural, localități între care au fost stabilite diverse relații de colaborare, datorate unei plasări teritoriale de tip diferențiat și inegale dimensional/calitativ prin prisma funcțiilor/dotărilor ce au un rol central.

Mutații deosebite au fost înregistrate, spre exemplu, ca urmare a desființării în cursul anului 1950 a marelui județ Turda, a cărui formă (ce urmărea direcția Est-Vest) ce mula pe bazinul râului Arieș, toate funcțiile administrative ale acestuia fiind preluate de reședința regiunii, Clujul.

Toate relațiile de sistem dintre localități au fost concentrate pe Cluj, investițiile orientându-se în mod preferențial spre acesta, în detrimentul orașului Tuda, care, în lipsa funcției administrative de reședință, a înregistrat fluctuații serioase în cadrul direcțiilor de aprovizionare.

În plus, în ciuda faptului că drumul din zona Valea Arieșului a fost amenajat ca și drum național (respectiv traseul Pasul Vârtop – Ștei – Câmpeni- Turda) diversele localități din zonă au înregistrat o stagnare deosebită în dezvoltarea ulterioară.

Prin decretarea comunelor suburbane, ca și a modului de subordonare administrativă a acestora, orașelor, s-a reușit consolidarea diverselor relații existente între aceste comune și orașe polarizatoare, procesul finalizându-se prin contopirea acestora.

Aceste comune suburbane, ce ulterior au fost desființate prin intermediul Legii nr.38/1990 ca și categorii, au înregistrat evoluții diferite, respectiv cele din proximitatea imediată a orașelor au reușit să valorifice la maxim diversele avanataje conferite, urbanizându-se și ulterior transformându-se în cartierele orașelor respective, în vreme ce comunele suburbane amplasate la dsitanțe apreciabile de oraș au înregistrat fie o stagnare în dezvoltare, fie chiar involuție, semnalându-se și depopulari masive.

Conturarea unor astfel de sisteme urbane, precum Constanța/Năvodari/Eforie/Mangalia, Deva/Hunedoara, Alba Iulia/Sebeș sau Brașov/Codlea/Râșnov/Zărnești a avut la bază cooperarea deosebită dintre orașele componente, lungi perioade, în același context al unităților administrativ teritoriale de la nivelul regional sau nivelul județean.

De asemenea, determinarea unor sisteme de așezări s-a realizat ca urmare a unor axe de comunicație importante, acestea formându-se și dezvoltându-se ca urmarea deciziilor din cadrul administrativ teritorial – respectiv drumurile naționale ce reușesc să unească între ele orașele –reședințe ale județelor.

În acest context se impune se menționa sistemul urban Râmnicu Vâlcea – Sibiu, sistem ce include orașele Olănești, Cisnădie, Călimănești, Brezoi, Băile Govora, dar și Ocna Sibiului.

Atât stabilirea noilor reședințe ale județelor, cât și decretarea înființării unor orașe noi, respectiv a unor noi comune, au determinat, având în vedere prevederile legislative din domeniu, și o reclasificare a respectivelor drumuri publice implicate.

În acest fel:

Drumurile ce au unit reședintele județelor au fost incluse în categoria drumurilor naționale

Drumurile dintre reședințele de județ și orașele județului, respectiv comunele acestuia sunt incluse în categoria drumurilor județene

Drumurile ce fac legătura dintre comune și satele componente ale acestuia sunt incluse în categoria drumurilor comunale

CAPITOLUL 4. DEZVOLTAREA URBANĂ ÎN ROMÂNIA ÎN PERIOADA POST-COMUNISTĂ

După momentul „Decembrie 1989” în România a început să se remarce fenomenul dezvoltării spațiale excesive a marilor centre urbane. Ca urmare a extinderii necontrolate din zonele intravilane s-a remarcat în scurt timp apariția renumitelor „cartiere de vile”, datorate nevoii de locuințe individuale, care să dispună de un nimin de spațiu verde – cartierele rezidențiale.

Dezvoltarea gradului de confort în cadrul zonelor rezidențiale evidențiază cu precădere procesul segregării populației urbane, ce are la bază veniturile înregistrate după perioada de tranziție.

S-a constatat și o renunțare frecventă la conceptul „cartierului-formitor”, în care marea majoritate a locuitorilor se deplasează constant la diversele locuri de muncă, poziționate într-o cu totul altă zonă a centrului urban.

La nivelul cartierelor deja existente s-au remarcat modificări deosebite, realizate gradual și care au constat în apariția treptată în interiorul acestora a diverselor spații de producție sau de depozitare, cu generarea unor noi locuri de muncă în cadrul sectorului terțiar.

4.1 Modificările remarcate în perioada tranziției

În absența unor politici urbane clar definite, pe fondul impunerii forțate a intravilanului prin abordări punctuale s-a remarcat în scurt timp o extindere de tip exploziv a acestora, cu consecințe negative deosebite, ce se reflectă nu doar pe termen mediu, ci mai ales pe termen lung.

De asemenea, în absența unei cooperări cu diversele unități administrativ teritoriale din proximitate, s-a remarcat stoparea sau limitarea drastică a proiectelor urbane de tip multipolar, aspect ce de asemenea influențează în mod deosebit actuala dezvoltare urbană în România.

Chiar dacă în ultima perioadă, conceptul dezvoltării durabile a fost tot mai des invocat și utilizat în cadrul proceselor diverse ale planificării strategice la nivel local, dar și regional, s-a constatat o dezvoltare deosebită a presiunii antropice ce este exercitată asupra deja limitatelor spații verzi, dar și asupra restului mediului natural.

De asemenea, vastele întinderi de pădure din proximitatea zonelor urbane, ce au început să fie revendicate în prima decadă a perioadei post-comuniste, și ulterior au fost dobândite fie de persoane fizice, fie de către persoane juridice, au fost privite ca adevărate oportunități în cadrul proiectelor de dezvoltarea cartierelor de locuințe, ele nefiind deloc percepute prin prisma complexității potențialelor funcțiuni, respectiv sociale, de mediu, economice, dar și de agrement.

Numeroasele probleme ce au fost sesizate nu doar în cadrul proceselor de elaborarea diverselor politici urbane de tip rațional, ci mai ales în implementarea acestora, au fost determinate în principal de caracterul specific administrației locale din România, ce este unul de tip preponderent reactiv.

Atât în ceea ce privește reglementarea în plan operațional, cât și în planul implementării și al controlului, aceste specificități remarcate constant la nivelul administrației locale au fost devansate într-un ritm extrem de rapid de :

Gradul de dezvoltare al investițiilor imobiliare la nivelul sectorului privat

Noua anatomie specifică societății contemporane

4.2. Tendințe actuale în domeniul dezvoltării urbane

În perioada actuală, la nivelul politicilor de dezvoltare urbană, se remarcă :

Tendința divizării administrative la nivelul comunelor din proximitatea orașelor

Conceptul promovării noilor orașe, concept ce a fost promovat prin intermediul diverselor decizii politice controversate, ce au avut un impact deosebit la nivelul dezvoltării urbane

În ceea ce privește tendința divizării administrative în mediul rural, aceasta a început să se manifeste cu precădere pe fondul declinului deosebit ce a fost înregistrat la nivelul populației din mediul rural, care în ultimul deceniu a atins cote alarmante.

Așa cum se remarcă și în cadrul conținutului Legii 351/6.07.2001, comparativ cu anul 1966, nivelul populației din mediul rural (în cadrul a peste 26% din numărul total al comunelor) s-a diminuat cu 30%-50%, în peste 5% din numărul total al comunelor din România remarcându-se scăderi ale nivelului populație ce au depășit procentul de 50%.

În ceea ce privește abuzul constatat în domeniul promovării noilor orașe, acesta se datorează în principal unor ambiții politice locale, ce au avut la bază dorința îmbunătățirii statisticilor actuale, ceea ce a dus la transformarea unor comune cu un anumit grad de dezvoltare economică și un nivem minim al dotărilor edilitare în orașe.

Cu toate aceste ambiții politice ale autorităților locale, mare parte din aceste noi orașe apărute pe harta României după anul 1989 nu reușesc să îndeplinească nici acum standardele pe care legislația le impune mediului urban, meritându-se a fi menționate cazurile noilor orașe din județul:

Arad – Sântana, Pecica

Botoșani – Fkămânzi, Bucecea, Ștefănești

Dolj – Dăbuleni, Bechet

Ilfov – Voluntari, Popești Leordeni

Maramureș – Ulmeni, Tăuții Măgheruș, Șomcuta Mare

Mureș – Sângeorgiu de Pădure, Ungheni

Satu Mare – Ardud

Suceava – Frasin, Broșteni

Timiș – Recaș, Gătaia

Vâlcea – Băbești, Berbești

Etc

Se sesizează de asemenea diverse solicitări din partea unei structuri asociative pentru reînființarea unora dintre județele ce au fost desființate în perioada regimului comunist, respectiv județul Tecuci, județul Somșe, județul Muscel, județul Turda, județul Bârlad ori județul Tutova, ceea ce ar putea determina diverse ipoteze, respectiv:

Pe fondul recentei crize financiare, o fragmentare a actualelor județe ale României ar reprezenta demersuri cu costuri financiare deosebite, diversele probleme complexe ce se pot sesiza pe întreaga perioadă a derulării unor astfel de demersuri implicând resuese financiare deosebite, resurse ce sunt destul de dificil de identificat în perioada contemporană

Gradul de funcționalitate al noilor unități teritoriale create ar fi destul de dificil de prognosticat – în ciuda ambițiilor politice locale, ce deseori sunt ascuse în fața unor argumente perimate, pe fondul modificării constante a relațiilor existente între unitățile administrativ teritoriale, se remarcă totuși raționalitatea organizării administrative actuale, ce are capacitatea de a oferi soluții viabile în domeniul implementării diverselor politici urbane

Orice fel de abordare punctuală, ce se plasează în exteriorul planurilor strategice întocmite pe termen lung poate determina apariția unor unități administrativ-teritoriale fără susținere financiară adecvată, în lipsa căreia se va constata neviabilitatea

CAPITOLUL 5. POLITICI URBANE ACTUALE

În această perioadă, la nivelul teritoriului României, se remarcă apariția activităților economice moderne, ce se dezvoltă pe structura remarcată pe plan internațional. Domenii precum cel al informaticii, al biotehnologiei sau al telecomunicațiilor nu mai sunt strâns legate de anumite localizări geografice, în vreme ce, pentru liniile de producție ale marilor concerne internaționale, ce sunt frecvent descompuse în diverse sub-activități separate, se încearcă identificarea soluțiilor de maximă eficiență în domeniul costurilor, reflectate la la nivelul funcțional, cât mai ales la nivel geografic.

Ca urmare a segmentării deosebite a producție s-a remarcat o dezvoltare fără precedent a diverselor fluxuri de transport, ce au implicații directe asupra diverselor operații logistice de complexitate mare. Iar datorită globalizării economice, ce s-a sesizat pregnant și pe teritoriul țării noastre, interdependența dintre localități a atins cote fără precedent.

În actualul context regional, dar și național, orașele nu mai sunt percepute în integralitatea lor, fără includerea și a zonelor înconjurătoare acestora, regionalizarea și globalizarea sprijinindu-se și completându-se reciproc.

5.1 Zonele metropolitane

Astfel, în absența unui sprijin adecvat din partea zonelor din proximitate, de care sunt legate nu doar spațial, cu și economic și funcțional, orașele nu au capacitatea de a reacționa în mod adecvat la actuala competiție din mediul economic și nici să își propage potențiala influență.

Principalul scop al acestei competiții constă în recunoașterea drept „amplasamente-cheie” în vederea ulterioarelor poziționări/amplasări a unor activități economice de top, în paralel cu impunerea ca și nod logistic de impact în rețelele regionale și internaționale de transport, ceea ce determină :

O creștere considerabilă a gradului de atractitate pentru populație în domeniul spațiilor de reședință

Obținerea avantajului competitiv în raport cu alte zone urbane

Creșterea gradului de atractivitate pentru turiști și vizitatori

În competiție sunt incluse complexul regiunilor dezvoltate în proximitatea zonelor metropolitane sesizate la nivelul teritoriului național.

Politica dezvoltării urbane, sub forma extinderii marilor orașe în cadrul spațiilor înconjurătoare, cu ulterioarele evoluții de tip integrat, încluzând și diversele așezări din zona ariilor de influență (zonele metropolitane), are capacitatea de a valorifica la maxim atât potențialul material al zonei, cât și potențialul resurselor umane.

Ca urmare, se remarcă o reducere graduală a dezechilibrelor actuale sesizate între zonele de centru și ariile limitrofe, dezechilibre ce au fost generate de :

O dispersare a resurselor diverse

Finanțarea neadecvată a infrastructurii aferente

O finanțare necorepunzătoare a diverselor investiții

Noua structură administrativă, respectiv zona metropolitană, are capacitatea de a reacționa în mod adecvat la diversele tendințe ce se remarcă nu doar la nivel local și regional, ci și la nivel internațional, în domeniul gestionări eficiente a zonelor economice de o complexitate deosebită.

Dezvoltarea urbană, ca și dezvoltarea rurală sub forma diverselor zone metropolitane nu mai reprezintă necunoscute pentru multe dintre statele dezvoltate ale Europei, aceasta fiind caracteristică fazei actuale a dezvoltării urbane, fază ce vine după concentrarea deosebită a populației în zonele urbane, cu generarea suburbiilor specific acestora.

La nivel regional, domeniul amenajărilor și dezvoltării urbane de tip integrat, manifestate la nivel metropolitan, a intrat în centrul autorităților doar în ultimele decenii, când s-a reușit conceperea și dezvoltarea M.E.T.R.E.X. (Zonele Metropolitane din Europa), dar și Rețeaua Regiunilor din Europa.

Ca urmare a extinderii Uniunii Europene s-a remarcat și creșterea populației comunitare a acesteia, pentru perioada următoare estimându-se că aproximativ 50%-60% din total populației din spațiul european va ajunge să trăiască în regiunile metropolitane din proximitate, respectiv în zonele metropolitane.

În acest moment, pe teritoriul României se remarcă mai multe zone metropolitane, caracterizate de arii de influență diverse și capacități variabile, în funcție de orașele în jurul cărora au fost concepute.

Mare parte dintre aceste zone metropolitane au fost generate în urma studiilor urbanistice ce au stat ulterior la baza diverselor protocoale de colaborare între orașele implicate și zonele limitrofe acestora.

În momentul demarării proiectelor de construirea zonelor metropolitane s-au avut în vedere diverse obiective, precum:

Îmbunătățirea considerabilă a diverselor condiții de viață oferite locuitorilor din zonele implicate

Creșterea deosebită a nivelului de dezvoltare în zonă

Dezvoltarea gradului de accesibilitate caracteristic zonei

Creșterea gradului de accesibilitate în zonă

Această grupare a diverselor localități cu orașele „polarizatoare” în jurul cărora s-au dezvoltat, generându-se zonele metropolitane au drept principal scop crelterea gradului de atractivitate aferent zonei, cu furnizarea factorilor locaționali de relevanță.

5.2. Competiția din zonele metropolitane

Mare parte din zonele metropolitane se află într-o permanentă competiție în vederea atragerii diverselor funcțiuni ce vor avea un impact deosebit asupra ulterioarelor dezvoltări, cea mai importantă fiind funcția centrului financiar.

Pentru fiecare funcțiune din cadrul unei zone metropolitane se remarcă existența diverșilor factori locuționali de relevanță deosebită, dintre care menționăm doar:

Existența forței de muncă specializate în anumite domenii

Infrastructura deosebită

Numeroase spații dedicate zonelor de birouri, dar și zonelor de producție, industriale

Competivitatea zonei metropolitane în atragerea anumitor funcțiuni este direct influențată de :

Existența diverșilor factori locaționali, considerați de mare relevanță pentru respectiva funcțiune

Gradul accesului la acești factori locaționali ce au relevanță pentru funcțiune

Demn de semnalat este faptul că printre factorii locaționali de relevanță în cadrul zonei metropolitane se remarcă:

Dezvoltarea deosebită a ofertei serviciilor publice/bunuri, atât prin prisma calității, cât și prin cea a cantitativității

Stimularea competițiilor regionale

Coordonarea diverselor investiții de capital, ce au la bază nu doar planificarea fizică a respectivului teritoriu, ci și planificarea economică a acestora

Dezvoltarea volumului diverselor bunuri produse la nivelul zonei metropolitane

Dezvoltarea diverselor servicii publice ce sunt oferite populației în cadrul zonei metropolitane

O distribuție la nivel spațial a diverselor grupuri de populație

Externalizarea diverselor servicii în afara limitelor impuse de diversele unități administrativ teritoriale locale

Se remarcă faptul că în situația unei administrări separate a numeroaselor localități ce întră în componența diverselor zone metropolitane există riscul producerii unor dezechilibre, dintre care merită amintite:

Poluarea mediului înconjurător

Consumul excesiv al spațiului

Consumul diverselor resurse naturale, în detrimentul comunelor din proximitatea acestor zone

Anumite ineficiențe în domeniul furnizării diverselor servicii publice, respectiv bunuri

Disfuncționalități la nivel structural

Prin intermediul asocierii diverselor localități în cadrul unei zone metropolitane se reușește o colaborare deosebită a acestora în domeniul dedicat proiectelor, proiecte care, pe termene medii șl lungi, la nivelul diverselor unități ale administrației teritoriale, implică o atagere deosebită a fondurilor dedicate proiectelor de amplitudine, prin intermediul cărora pot fi rezolvate marea majoritate a problemelor semnalate la nivel local.

În plus, prin această asociere se reușește nu doar dezvoltarea teritoriului în ansamblu, ci și corelarea acestei dezvoltări cu :

Creșterea gradului de accesibilitate al zonei

Creșterea șanselor privind obținerea diverselor avantaje comparative în cadrul diverselor competiții de la nivel regional

CONCLUZII

În domeniul dedicat politicilor urbane, se impune nu doar identificarea unor soluții comune viabile pentru dezvoltarea urbană, ci și obținerea unor rezultate sustenabile și unanim acceptate, prin combinarea tuturor capacităților existente la nivel regional, dr și colac, cu complexul tututor cunoștințelor existente până în acest moment.

Diversele fluctuații ce au fost remarcate în ultimii ani în domeniul dezvoltării urbane, fluctuații ce au determinat apariția unor noi provocări, se impune necesitatea unor noi metode dedicate dezvoltării urbane, cele tradițonale și deja existente fiind în mare parte perimate.

Prin viziunea ariilor de interes, politicile urbane au în vedere evidențierea aspectelor sectoriale diverse ce privesc locuirea, a aspectelor ce sunt dedicate terenurilor urbane, ca și problematica ulterioarelor dezvoltări economice. De asemenea, se impune și sesizarea problemelor diverse ce sunt semnalate constant în domeniul dedicat protecției mediului.

Din punct de vedere structural, politicile de dezvoltare urbană conțin toate principiile și planurile de guvenare în cadrul cărora este inclusă problematica urbană, ele fiind formulate, respectiv enunțate în urma identificării și prioritizării ulterioare a diverselor deficiențe, omisiuni constate în domeniu ca urmare a realizării analizelor datelor, a diverselor informații, ca și a indicatorilor dedicați evidențierii stării de fapt existente la un moment dat.

Procesual vorbin, politicile urbane sunt deseori considerate ca fiind demersuri de natută ciclică, în conținutul cărora se regăsesc formulările diverselor scopuri ale dezvoltării urbane, ca și evaluările diverselor rezultate ce au fost obținte ca urmare a implementării proceselor dedicate dezvoltării urbane.

Nu pot fi omise din conținutul politicilor de dezvoltare urbană nici planificările diverselor dezvoltări urbane, proiectările acestora, ca și modul de implementare ulterioară a politicilor, cu încorporarea diverselor investiții publice, inclusiv a consumului dedicat acestor investiții.

Dezvoltarea urbană durabilă de tip integrat s-a metamorfozat în parte integrantă a strategiei politicii de coeziune dedicate perioadei 2014 – 2020, aceasta urmând să determine diverse efecte practice la nivelul marii majorități a nivelor de guvernanță, în domeniul ce este dedicat elaborării și implementării unor astfel de programe.

La nivelul numeroaselor autorități urbane, autorități care, având în vedere diversele prevederi legislative, se bucură de diverse forme de finanțare, se impune elaborarea unor strategii integrate special dedicate dezvoltării urbane, aceste strategii urmând să aibă capacitatea de a indentifica numeroase soluții special dedicate multitudinilor de provocări ce sunt sesizate și implicit preconizate la nivelul orașelor, în perioada următoare.

Pe lângă aceste aspecte deja enumerate, autorităților le vor reveni o paletă mult mai vastă de responsabilități în domeniul dedicat implementării propriu-zise a numeroaselor strategii ulterioare în domeniul dezvoltării urbane, avându-se în vedere faptul că se pregonizează impunerea nivelului minimei alegeri.

BIBLIOGRAFIE

Autori români :

Cezar Lăzărescu, Urbanism in Romania, Editura Tehnică, București, 1977

Gustav Gusti, Forme noi de așezare : studiu prospectiv de sistematizare macroteritorială, Editura Tehnică, București, 1974

Vasile Surd, Geografia așezărilor, 2004

Site-uri consultate:

http://ec.europa.eu/eu2020/pdf/COMPLET%20EN%20BARROSO%20%20%20007%20-%20Europe%202020%20-%20EN%20version.pdf

http://lege5.ro/Gratuit/gezdenryhe/legea-administratiei-publice-locale-nr-215-2001

http://ec.europa.eu/environment/europeangreencapital/rfsc-toolkit-available/

http://urbact.eu/

http://siteresources.worldbank.org/INTEAPINFRASTRUCT/Resources/Urban.pdf

http://ec.europa.eu/regional_policy/archive/themes/urban/leipzig_charter.pdf

http://www.eukn.eu/e-library/project/bericht/eventDetail/lille-action-programme/

https://urbanpolicies.files.wordpress.com/2015/08/2000-lille-action-programme.pdf

https://urbanpolicies.files.wordpress.com/2015/08/2004-rotterdam-conclusions-on-urban-policy.pdf

https://urbanpolicies.files.wordpress.com/2015/08/2005-bristol-accord.pdf

http://ec.europa.eu/regional_policy/archive/themes/urban/leipzig_charter.pdf,

http://ec.europa.eu/regional_policy/archive/themes/urban/leipzig_charter.pdf

http://www.europarl.europa.eu/meetdocs/2009_2014/documents/dmed/dv/dmed20090930marseille_/dmed20090930marseille_fr.pdf

http://ec.europa.eu/eu2020/pdf/COMPLET%20EN%20BARROSO%20%20%20007%20-%20Europe%202020%20-%20EN%20version.pdf

http://ec.europa.eu/regional_policy/archive/newsroom/pdf/201006_toledo_declaration_en.pdf

http://www.sie.gov.hk/en/faqs/about-sie-fund.page

http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A32013R1301

http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=28862

www.eurometrez.org

Legislație consultată :

Legea 215/2001, intrată în vigoare din data de 23 mai 2001, cu toate ulterioarele modificări și completări

Regulamentul (U.E.) nr. 1301/17.12.2013 al Parlamentului European și al Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, disponibil la

Legea 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajarea teritoriului național

=== 902f4d3c94c96f901a1d881c8476118590f1b6f9_28448_1 ===