Piata Produselor Agroalimentaredoc

=== Piata produselor – agroalimentare ===

Universitatea De Stiinte Agronomice Si Medicina Veterinara Bucuresti

Facultatea de Management, Inginerie Economica in Agricultura si Dezvoltare Rurala

Program de studii de licență: Inginerie si Management in Alimentatie Publica si Agroturism

PROIECT DE LICENȚĂ

Coordonator: Absolvent:

Conf. SOARE ELENA OANCEA LAURA ALEXANDRA

BUCURESTI

2016

CAPITOLUL l

PIATA PRODUSELOR AGROALIMENTARE

1.1.Caracteristicile pietei agroalimentare

Produsul agroalimentar este acel produs care are ca sursă de proveniență producția agricolă (provine din sol, sau este rezultatul unei asimilări biologice), și este destinat consumului uman. Pornind de la noțiunea de produs, conform concepției de marketing, produsul agroalimentar cuprinde pe lângă substanța materială și întreaga ambianță care îl înconjoară.

Sectorul agroalimentar al României se află în plin proces de restructurare și așezare a

structurilor sale pe principiile pieței.

De-a lungul timpului, termenului  piață, i s-au dat mai multe definiții. Inițial, piața reprezintă spațiul în care cumpărătorii și vânzătorii se adunau pentru a schimba între ei bunuri și sevicii.

Termenul de piață este întrebuințat în două sensuri distincte:

-piața indică fie locul unde se desfășoară o tranzacție;

-piața indică condițiile acestei tranzacții.

O piață este alcătuită din ansamblul cumpărătorilor existenți pentru oanumită ofertă.

Cumpărătorii potențiali se pot caracteriza după următoarele criterii:interes, venit și acces

Piata este definita ca locul unde se intalnesc si se confrunta oferta si cererea, aceasta tinzand sa se echilibreze, prin intermediul oscilatiilor preturilor.

Considerate drept criterii ale unei piete perfecte – uniformitatea pretului in spatiu, timp si clasa de calitate -, se poate spune ca acestea corespund cu cele trei utilitati pe care marketingul le genereaza determinand vanzarea unui produs: utilitate de spatiu, timp si forma.

Pietele agroalimentare au particularitati ce tin de specificul concurentei, cerintele consumatorului, gradul de atomizare a celor doua categorii de participanti, de faptul ca agricultura isi autoproduce o parte din input-urile necesare, de specificul produselor destinate consumului, de legaturile cu alte sectoare, de accentuarea procesului de internationalizare a pietelor, de gradul de organizare economica si sociala a sectorului agroalimentar, de nivelul de dezvoltare economica a tarii etc.

Piata agroalimentara se caracterizeaza prin instabilitate, insecuritatea aprovizionarilor, incertitudinea vanzarilor, fluctuatii de preturi, mari dezechilibre cerere-oferta, acces diferit la piete si la asigurarea securitatii alimentare pentru anumite categorii de populatie.

Oferta si cererea reprezinta componente esentiale ale mecanismului economic, care definesc conceptul general de piata concurentiala. Facandu-se abstractie de amploarea domeniului de manifestare si de tipul ei de functionare.

1.1.1.Particularitalile pietei laptelui

 Laptele constituie produsul primar obținut, respectiv materia primă necesară pentru obținerea a numeroase produse lactate derivate.

Laptele face parte din categoria produselor strategice. Ocupa locul al doilea dupa carne în economia nationala. Este subventionat de stat, dar productia se afla în scadere continua. În țara noastră principala sursă de lapte este reprezentată de efectivele de bovine care asigură 95% din producția totală de lapte.

Având în vedere importanța laptelui atât ca produs în alimentația umană, cât și rolul pe

care îl joacă în economia țărilor membre UE, piața laptelui și a produselor lactate a fost și este

una din piețele comune, asupra căreia s-a intervenit cu numeroase reglementări, pentru a putea

devenii o piață competitivă la nivel mondial.

Sectorul laptelui este primul sector al producției agricole europene, în expresie

valorică reprezentând aproximativ 14% din valoarea acesteia.

Pe plan internațional, sectorul „lapte și produse lactate” este probabil unul dintre

sectoarele agricole cele mai distorsionate. Multe țări dezvoltate furnizează subvenții pentru

producători, care încurajează producția în exces. În plus, barierelor tarifare sunt ridicate, atât

în țările dezvoltate cât și în cele în curs de dezvoltare, pentru a proteja concurența sectorului

produselor lactate. Aceste intervenții pe piețe sunt extrem de dificil de cuantificat, și au

consecințe importante asupra diferiților producători și consumatori, atât în țările dezvoltate

decât în țările în curs de dezvoltare.

În ultimii 24 de ani, producția mondială totală de lapte a crescut cu 32% în timp ce

producția mondială de lapte pe cap de locuitor a scăzut cu 9%. Producția mondială de lapte nu

a ținut pasul cu creșterea populației lumii. Declinul în producția mondială de lapte pe cap de

locuitor, este rezultatul unor producții mai mici în țările dezvoltate, în timp ce producția de

lapte pe cap de locuitor a crescut ușor în țările în curs de dezvoltare în aceeași perioadă. Spre

deosebire de țările dezvoltate, unde se constată că producția de lapte tinde să crească, ca

urmare a creșterii randamentului pe cap de animal, în țările în curs de dezvoltare creșterea

producției se datorează în principal creșterii efectivului de vaci de lapte și a numărului de

ferme și nu creșterii productivității.

1.2. Cererea de produse agroalimentare

Reprezentând cantitatea de produse agricole și alimentare pe care cumpărătorii sunt dispuși să o cumpere la un moment dat de pe piață, cererea de produse agroalimentare se divide în cerere de consum final și cerere de consum productiv

Cererea de produse agroalimentare a populației este determinată atât de factori endogeni cât și exogeni, obiectivi și subiectivi.

În ceea ce privește influența factorilor endogeni, cererea de alimente este inferioară în cazul copiilor comparativ cu a adulților, existând diferențe nu doar din punct de vedere cantitativ ci și structural. Diferențe în alimentație se înregistrează și între bărbați și femei, în general bărbații fiind cei care consumă o cantitate mai mare de alimente si cu un continut energetic mai ridicat. În afara elementelor de natură endogenă ce țin de individ, cererea de produse alimentare este influențată de o multitudine de factori externi (exogeni).

Mediul în care locuiește o persoană influențează hotărâtor cantitatea, precum și natura produselor consumate. În condiții de temperatură redusă, organismul uman are nevoie de un aport energetic ridicat; pe măsură ce temperatura crește, scade necesarul energetic.

Dincolo de aceste influențe de natură obiectivă, asupra cererii de produse agroalimentare acționează o serie de factori subiectivi, care țin de individ: dorințe, aspirații, preferințe, percepții cu privire la diversele produse existente pe piață. Acestea sunt influențate într-o măsură însemnată de proprietățile senzoriale ale produselor agroalimentare, precum și de alte componente acorporale ale produselor (imagine de marcă, preț, instrucțiuni de preparare), etc.

Gustul, mirosul, culoarea aspectul, aroma, consistența sunt factori care influențează hotărâtor cererea pentru această categorie de produse, cererea fiind superioară la acele produse a căror proprietăți senzoriale generează senzații mai plăcute.

Cererea pentru produsele agroalimentare in zonele industrializate – cele urbane in general – este caracterizata prin invariabilitatea acesteia. Astfel, cumpararile de produse agricole (din punct de vedere cantitativ) variaza putin; daca preturile produselor agricole scad, aceasta va fi considerata o economie in bugetul personal al consumatorilor; daca veniturile populatiei cresc, cumparaturile suplimentare de produse se vor face – ca regula generala – in afara sectorului alimentar.

Cererea de produse agroalimentare de prima necesitate este putin elastica in raport cu preturile existente pe piata. Pe termen scurt insa, cererea de produse agroalimentare este variabila.

Cererea de produse agricole pe plan mondial este realtiv stabila, daca nu au loc cresteri puternice ale productiei agricole si explozii demografice. Pe zone geografice, cererea de alimente de baza, variaza in functie de cresterile demografice si calitativ in functie de nivelul veniturilor consumatorilor. O evolutie calitativa a cererii este specifica mai ales in tarile dezvoltate, unde nivelul veniturilor face ca aceasta sa fie adesea elastica in raport cu pretul, cum este cazul produselor alimentare de lux (fructe exotice, produse alimentare rezultate din foarte multe prelucrari si adaosuri etc.).

Specialitatea pietii agricole si interventionalismul statal sunt date de cerintele continue de produse agricole necesare intretinerii vietii, de caracterul periodic al produselor agricole, de complexitatea activitatilor de transport, depozitare, pastrare a acestora, etc.

Imperativul major al civilizatiei contemporane il constituie corelarea cantitativa si calitativa a productiei alimentare cu cererea consumatorilor. Conform acestui deziderent este necesar sa fie cunoscuta specificitatea cererii alimentare, care este insa determinata de trebuintele efective ale consumatorului. Se cauta astfel un raspuns pentru consumator care isi pune problema cunoasterii valorii de intrebuintare a alimentelor in conditiile dinamismului pietei produselor agroalimentare.

Aceasta importanta este fundamentata prin insasi cheltuielile totale medii lunare inregistrate care au fost orientate cu precadere spre consum.

Consumul intern de produse agroalimentare

Marimea si structura cererii sunt influentate de factori economici (veniturile si preturile), demografici, sociali, geografici, conjuncturali etc.

Dintre factorii amintiti, veniturile au o influenta semnificativa in ceea ce priveste structura si marimea cererii de produse agroalimentare. De exemplu, scaderea venitului determina reducerea nivelul consumului, mai ales pentru produsele cu valoare nutritiva ridicata: carne, lapte, legume si fructe si mentinerea sau cresterea consumului de produse alimentare cu valoare nutritiva redusa: cereale si produse din cereale, cartofi, leguminoase etc.

Cheltuielile totale ale gospodariilor exprima modul de utilizare a veniturilor populatiei. Principala destinatie este consumul alimentar, exprimat valoric prin cheltuielile banesti si contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii. Din totalul cheltuielilor unei gospodarii, din care 76,2% sunt cheltuieli banesti, contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii este de 23,8%.

Tot ca o problema specifica a pietii agricole se poate sublinia ca anumite sortimente a productiei agroalimentare se obtin in anumite zone cu conditii specifice, iar consumul se realizeaza in alte zone, fapt ce implica eforturi mari de cheltuieli pentru reducerea pierderilor.

Caracteristicile cererii de produse agroalimentare:

– cererea de produse agricole de baza este putin elastica in raport cu preturile, pe termen scurt, deoarece cresterile demografice si modificarile in modelele de consum alimentar sunt edificatoare doar pe termen lung.

– cererea de produse agricole este relativ stabila, daca nu au loc cresteri semnificative ale veniturilor si explozii demografice;

– cererea de produse agroalimentare este continua, pe parcursul anului.

1.2.1. Cererea in cadrul pietei laptelui

Cererea reprezintă cantitatea de lapte și produse lactate ce poate fi cumpărată la un anumit preț, într-o perioadă de timp, cantitatea cumpărată depinzând în primul rând de preț, în sensul că modificarea prețului determină modificarea cantității cerute.

Uneori pot apărea unele restricții în ceea ce privește reflectarea simultană a dorinței și a capacității consumatorului de a cumpăra produsele. Pot fi redate în acest sens anumite restricții din care reiese că cererea populației pentru produsele agroalimentare (laptele, în cazul nostru ) nu se suprapune nevoilor de consum. Acestea se referă la următoarele aspecte :

în timp ce oferta reprezentată prin organizațiile producătorilor nu beneficiază de o anume organizare, cererea este concentrată în mâinile unui număr restrâns de agenți economici de prelucrare ( în general întreprinderile de prelucrare ce aparțin statului ), adeseori cu o poziție de monopol local, ale căror terminale nu ajung la nivelul producătorilor agricoli, sau nu sunt în măsură să absoarbă oferta ;

veniturile consumatorilor pot limita cererea sub nivelul nevoilor ( dorințelor ) acestora ;

caracterul neuniform al ofertei pe zone geografice coroborat cu puterea de cumpărare redusă a populației face ca gradul de satisfacere al nevoilor (cererii ) să se situeze sub limitele de consum decent ;

modelul de consum tradițional din mediul rural face posibilă satisfacerea cererii într-o proporție mult mai ridicată pentru consumatorii acestei zone, comparativ cu mediul urban ;

gusturile și preferințele consumatorilor, pe diferite categorii și structuri de vârstă sunt din ce în ce mai diversificate și rafinate, și ele, în general, nu se mai conformează schemelor anterioare de consum.

1.3 Oferta pe piata produselor agroalimentare

Constituind răspunsul întreprinderilor din sectorul agricol și alimentar, la cererea manifestată pe piață de către utilizatorii industriali de produse agricole și consumatorii finali de produse alimentare, oferta de produse agroalimentare pe o anumită piață, se constituie din producția internă, din stocuri și importuri. Aceasta prezintă o serie de particularități determinate, pe de o parte, de caracteristicile producției agricole, ale mediului natural dintr-o anumită zonă (țară, regiune), precum și de caracteristicile cererii pentru acestea.

O caracteristică a producției agricole, care influențează oferta de produse agroalimentare o constituie sezonalitatea. Aceasta se referă la oscilațiile anuale ale producției agricole, mult mai accentuate în cazul producției vegetale, comparativ cu producția agricolă animală.

Oscilațiile sezoniere ale producției agricole vegetale sunt determinate de succesiunea anotimpurilor, precum și de ciclurile biologice specifice fiecărei culturi pentru ajungerea la maturitate. Sezonalitatea producțiilor vegetale, este parțial atenuată prin utilizarea rezultatelor cercetărilor din domeniul biologiei și a ingineriei genetice. Astfel, s-a ajuns la descoperirea unor specii și soiuri de plante care au ciclu biologic redus, dând posibilitatea obținerii mai multor recolte în cursul aceluiași an. De asemenea, se practică sistemele de cultură forțată, în sere sau solarii, asigurându-se, astfel, condițiile climaterice (temperatură, lumină, umiditate), precum și cele legate de necesarul de substanțe chimice existente în sol, pentru buna dezvoltare a plantelor.

În cazul producției agricole animale, oscilațiile sezoniere sunt mai reduse, și sunt determinate, în general, de ciclurile de reproducere ale animalelor și ajungerea acestora la maturitate.

Sezonalitatea producției vegetale, imprimă anumitor produse vegetale specificitatea pentru un anumit anotimp; ca de exemplu: salata, spanacul, ceapa și usturoiul verde sunt specifice primăverii; ardeii, gogoșarii sunt produse specifice verii, iar varza sau țelina sunt producții de toamnă. În afara produselor specifice unui anumit anotimp, cu ajutorul metodelor agrotehnice de întârziere sau de grăbire a ajungerii la maturitate a recoltelor, sunt produse care se găsesc o perioadă mai lungă pe piață, în funcție de momentul apariției lor fiind denumite: extratimpurii, timpurii, de vară, semitârzii, târzii.

În funcție de momentul recoltării, însă, proprietățile fizico-chimice și senzoriale ale producțiilor vegetale, chiar și pentru aceleași specii, diferă, influențând, astfel, destinația acestora: comercializare în stare proaspătă, prelucrare industrială, stocare în forma în care au fost culese.

Legumele extratimpurii sunt, în general, bogate în apă, ceea ce face ca gustul să nu fie prea pronunțat. Fiind recoltate în cantități mici, prețul este ridicat. Conținutul mare de apă, care determină o perisabilitate pronunțată, precum și prețul ridicat, fac ca aceste produse să fie destinate comercializării în stare proaspătă și nu prelucrării pe cale industrială sau stocării.

În schimb, producțiile vegetale târzii, au un conținut scăzut de apă, sunt mai puțin perisabile, au un gust mai pronunțat, sunt mai pigmentate, se pot stoca cu ușurință sau pot fi destinate prelucrării pe cale industrială.

Utilizarea cercetărilor din domeniul, biologiei, a ingineriei genetice, practicarea sistemelor de cultură forțată, rezolvă doar parțial problema sezonalității producției agricole și implicit alimentare. În condițiile unei cereri de produse agroalimentare ce prezintă fie caracter de continuitate pentru anumite categorii de produse (pâine, cartofi, ceapă uscată, etc.), fie o sezonalitate de intensitate mult mai redusă decât sezonalitatea specifică producției agricole (castraveți, roșii), armonizarea cererii și a ofertei se realizează pe seama stocurilor (în cazul produselor care prin proprietățile fizico – chimice permit acest lucru: cartofi, cereale, ceapă, mere, pere, etc.), sau prin intermediul importurilor (în cazul produselor perisabile – căpșuni).

O altă caracteristică a producției agricole o constituie perisabilitatea, respectiv proprietatea produselor agricole vegetale sau animale de a-și pierde în timp proprietățile inițiale.

Se poate vorbi atât de o depreciere calitativă (modificări microbiologice ale produselor agricole) cât și de pierderi în greutate.

Pe lângă deprecierile de natură calitativă, producțiile vegetale, cunosc scăderi în greutate pe perioada păstrării, care depind, pe de o parte, de specie, soi, condiții de depozitare, iar pe de altă parte, sunt direct proporționale cu perioada de păstrare.

O altă particularitate a ofertei de produse agricole este determinată de gradul scăzut de concentrare a producției agricole atât sub aspect geografic cât și economic. Această particularitate se datorează existenței unui număr mare de producători, dispersați din punct de vedere teritorial, și între care există mari diferențe din punct de vedere al puterii economice.

Oferta de produse agricole are un caracter rigid. În raport cu alte categorii de produse, producția agricolă nu se poate adapta cu ușurință la modificările intervenite la nivelul prețului sau al cererii. Momentul manifestării cererii pe piață pentru anumite produse agricole, ce se constituie în factor determinant al deciziei producătorilor agricoli de a cultiva anumite plante, este separat în timp de momentul în care se obține respectiva cultură (cultura este ajunsă la maturitate și poate fi destinată vânzării).

Caracteristicile ofertei de produse agroalimentare

– oferta de produse agricole are un caracter sezonier. Pentru asigurarea continua a pietei cu produse agricole se recurge la mentinerea acestora in spatii de depozitare, in conditii de microclimat sau la procesarea acestora prin conservare, transformare etc.;

– oferta de produse agricole este perisabila. Pentru prelungirea duratei de viata a produselor se recurge la operatiile amintite mai sus, care presupun existenta unei logistici de distributie de-a lungul filierei agroalimentare: depozite frigorifice, mijloace de transport dotate cu sistem frigorific, silozuri etc.;

– oferta produselor perisabile este, in general, rigida, si se impune vanzarea rapida; pe termen scurt, oferta este variabila in functie de factorii climatici si de nivelul stocurilor (pentru produsele stocabile). Producatorii agricoli detin un control limitat asupra productiei. Inundatiile, seceta, ingheturile tarzii de primavara, brumele timpurii de toamna si atacurile de boli si daunatori determina reduceri de recolta;

– pe termen lung, oferta este, in general, stabila, depinzand de suprafata cultivata, numarul de animale, randamentele medii pe unitatea de suprafata si pe cap de animal (si, implicit, de tehnologiile folosite), efectele politicilor agricole etc.

Pornind de la caracteristicile pietei agroalimentare, vom analiza in cele ce urmeaza cererea si oferta de produse agroalimentare, in Romania, cantitativ, structural si relatiile acestora cu veniturile consumatorilor si preturile.

1.3.1. Oferta pe piata laptelui

Oferta în cazul produsului la care se face referire, reprezintă cantitatea de lapte și produse lactate furnizate pe piață, spre vânzare la un anumit preț, într-o perioadă de timp dată.

Într-o economie de piață oferta cantitativă a produsului pe piața de desfacere, depinde în primul rând de profitul pe care îl va realiza producătorul.

Deoarece câștigul (profitul) poate fi influențat prin schimbarea costurilor și (sau) prețurilor, se consideră că principalele cauze care influențează oferta de lapte și produse lactate sunt următoarele:

numărul de vaci pentru lapte ;

randamentul pe cap de vacă, care este legat de potențialul biologic al animalului, sistemul de producție, tehnologia utilizată (grad de mecanizare, alimentație ) ;

forța de muncă utilizată în sectorul laptelui și structura acesteia ;

mijloace de finanțare și facilități în acordarea de credite;

factorii social – economici, care se concretizează în accesul și stabilitatea pe piață a producției de lapte;

factorii climatici care prin evoluția lor pot influența oferta cantitativă și calitativă de furaje;

prețul produselor lactate oferite pe piață;

prețul resurselor utilizate în procesul de producție, cum ar fi materiile prime, munca, utilajele, etc.

Din enumerarea factorilor de influență se poate deduce că oferta are anumite particularități, cursul pieței depinzând de fluctuațiile ofertei. Aceste particularități sunt prezentate în continuare :

oferta producției de lapte pentru consum în stare proaspătă și supus prelucrării este dispersată teritorial și calitativ neuniformă;

consumul cel mai mare de lapte este semnalat în special în marile centre urbane care sunt depărtate teritorial de zonele de producție;

agenții economici existenți pe piața marilor centre urbane se găsesc într-o permanentă concurență directă și indirectă ( ne referim atât la lapte, cât și la numeroasele sale derivate);

solicitarea unei cereri uniforme de produse lactate din partea consumatorilor pe întreaga perioadă a anului, alături de exigențele din ce în ce mai crescute privind calitatea laptelui și a derivatelor sale;

1.4. Preturi si tipuri de preturi

Prețul este unul din elementele acorporale ale produsului, fapt evidențiat prin strânsa legătură dintre acesta și produs. În absenta produsului, prețul (imaginar sau potențial), nu are obiect; însă fără preț, produsul nu poate exista.

Deși însoțește permanent produsul, prețul nu-l reflectă exclusiv.

Prețul poate fi utilizat și ca mijloc tactic pentru fructificarea oportunităților și condițiilor pe care le oferă la un moment dat piața.

Prețul își exercită influența asupra volumului vânzărilor prin:

efectul economic de frână – ca motivație negativă – a cumpărării, în baza teoriei clasice conform căreia cererea pentru un produs este invers proporțională cu prețul său;

efectul psihologic al imaginii produsului – ca urmare a concepției potrivit căreia un preț mare poate exercita o influență pozitivă asupra cererii unui anume produs, creându-i acestuia o imagine de calitate și prestigiu (brânzeturile fine);

efectul prețului de vânzare asupra atitudinii distribuitorilor – determinat de tendința distribuitorilor de a cumpăra cantități mari din produsele la care realizează marje de profit mai mari fiind dezinteresați de produsele la care câștigă mai puțin.

În elaborarea politicii de preț se au în vedere obiective ca:

volumul sau cota de piață mai ales când: se dorește menținerea capacității de producție existente și utilizarea timpului de muncă al salariaților; costurile de producție se diminuează substanțial în funcție de creșterea volumului producției; asigurarea securității și rentabilității firmei pe termen lung depinde în mod hotărâtor de cota sa de piață. Astfel fixarea prețului se va face în funcție de efectele previzibile ale prețului ales, asupra volumului vânzărilor și asupra cotei de piață;

rentabilitatea, când proprietarii unei firme doresc să obțină rapid o rentabilitate ridicată pentru a putea revinde la un preț avantajos sau când proprietarii firmei doresc să obțină rapid resursele financiare necesare efectuării de investiții;

gama de produse – când elasticitatea încrucișată între mai multe produse ale gamei arată concurența dintre acestea astfel încât modificarea prețului unuia are repercusiuni nu numai asupra propriilor vânzări ci și asupra vânzării celorlalte produse ale gamei. De exemplu, reducerea prețului de vânzare la iaurtul aromatizat va avea ca și consecință creșterea vânzărilor acestuia dar și o reducere a vânzărilor la iaurtul natural și chiar o posibilă reducere a profitului realizat din vânzarea întregii game sortimentale. De asemenea acest obiectiv este impus în situațiile de complementaritate a produselor (vânzări induse). Prin fixarea unui preț redus la produsul de bază (inductor) chiar dacă poate să conducă la reducerea rentabilității sale proprii, dar cu scopul precis determinat de a duce la creșterea vânzărilor viitoare ale produsului indus.

Decizia de stabilire a prețului de vânzare se va fundamenta în funcție de politica, obiectivele și strategiile reținute de firmă: (metodele bazându-se de cele mai multe ori pe un compromis între prețul psihologic, prețul pieței și cel determinat pe baza costurilor).

1.5. Importanta alimentara si economica a laptelui

Laptele este primul aliment cu care omul vine în legǎturǎ din prima zi de viațǎ. Este un aliment indinspensabil vieții, valoros din punct de vedere nutritiv care isi aduce aportul in stabilitatea starii de sanatate si la dezvoltarea optima a individului. La inceputul secolului trecut, laptele si produsele lactate constituiau jumatate din hrana zilnica a romanilor.

Din pǎcate însǎ,in prezent, în România, la capitolul consum pe cap de locuitor, indicii exprimǎ o gravǎ realitate: la noi se consumǎ extrem de puțin- 6,9 litri /lunǎ/cap locuitor . Cauzele sunt multiple, dar se remarcǎ proasta conducere a agriculturii în ultimii ani, precum și scǎderea continuǎ a nivelului de trai.

Laptele mai este denumit si „Sangele Alb” prin valoare sa hranitoare. 
Are peste 100 de substante nutritive necesare vietii omului(20 aminoacizi, peste 10 acizi grasi, 4 feluri de lactoze, 25 vitamine, peste 45 elemente minerale, proteine). Proteinele contin aminoacizi necesari cresterii si mentinerii sanatatii.
Grasimea in afara de rolul ei energetic contribuie si la formarea rezervelor de grasime din organism. 
Vitaminele continute in proportii apreciabile ridica valoarea nutritiva a laptelui. 
Important este faptul ca substantele nutritive din lapte se gasesc in proportii optime, astfel ca laptele este asimilat de organism mai bine decat orice alt aliment, putand fi consumat atat in stare proaspata cat si sub forma de diferite produse lactate.
Atat laptele cat si produsele lactice maresc rezistenta organismelor fata de infectii si intoxicatii, ridicand nivelul de sanatate a populatiei si prezintă atât importanță nutrițională cât și economică.

Importanța economică a laptelui pe piața agroalimentară este pusă în evidență de structura sa și rolul pe care îl are în consumul populației. Astfel, se prezintă importanța biologică a laptelui din care derivă și calitatea sa de produs strategic pe piața agroalimentară.

Laptele constituie produsul primar obținut, respectiv materia primă necesară pentru obținerea a numeroase produse lactate derivate.

Conventional, denumirea lapte (fara precizarea speciei animale de provenienta), este rezervata laptelui de vaca. Pentru toate celelalte specii, este mentionata uzual provenienta: lapte de oaie, lapte de bivolita, lapte de capra.

În țara noastră principala sursă de lapte este reprezentată de efectivele de bovine care asigură 95% din producția totală de lapte.

Industria laptelui ocupă un loc deosebit în industria alimentară a sectorului agroindustrial. Această condiție este condiționată de faptul că material primă în industria laptelui o reprezintă laptele,care de sina stătător, este un produs alimentar biologic foarte prețios. Laptele, ca materie primă, este un produs ,, voluminous și greu”, care se obține zilnic, dar se păstrează un timp scurt și cu costuri mari.Calitatea acestei materii prime este condiționată de mai mulți factori și în primul rind de condițiile de obținere și tratament primar în gospodăriile furnizoare.
Laptele este un produs alimentar excelent și din el se prepară un sortiment foarte variat de produse alimentare, însă pentru a avea materie primă în cantități suficiente, producătorul de lapte-materie primă trebuie susținut în permanență atît din partea statului, cît și din partea unităților de industrializarea a laptelui.
Tehnologia, ca disciplină științifică își propune obținerea din materie primă a unui produs finit cu caracteristici bine definite anterior.
Tehnologia laptelui are ca scop, în primul rind, păstrarea la maximum a proprietăților natural ale laptelui, de la obținerea lui în gospodăriile producătoare de materie primă pînă la realizarea produsului finit și distribuirea prin rețeaua de desfacere.
Fabricarea produselor lactate reprezinta un proces tehnologic foarte complex, care include diferite operatii tehnologice bazate pe metode chimice, fizice, microbiologice de acțiune asupra materiei prime atit separat, cît și în combinație. De aceea, numai cunoașterea profundă a acțiunii acestora asupra componețelor laptelui și dirijarea lor în direcția dorită, va permite obținerea produselor lactate de calitate și competitive pe piața de desfacere.

Izvorul principal in furnizarea laptelui–materie prima este reprezentat de micii producatori care, in gospodariile individuale, cresc cel mult zece vaci. Din fermele si asociatiile de productie primara se colecteaza pentru prelucrare doar 2% materia prima, la nivel national. Aceasta discrepanta devine motivul invocat de fiecare data cand pretul, calitatea sau cantitatea umbresc piata produsului. 

In 1965, desfacerea pe piata romaneasca a laptelui nepasteurizat a fost interzisa, datorita existentei in laptele crud a bacteriilor Campylobacter Jenuni si Listeria Monocytogenes. Cu toate acestea (dupa un pionierat de doua decenii, ambalat in pet-uri ), laptele crud este din nou vandut vrac, la punctele comerciale. Laptele crud, depozitat in ambalaje improprii si transportat pe distante lungi (nerefrigerat) de catre persoane neautorizate, reprezinta un pericol pentru sanatatea consumatorilor. Cei mai vulnerabili sunt copiii si femeile insarcinate, deoarece o banala gastroenterita poate avea consecinte grave si de durata, pentru ei. Din pacate, nu toate microorganismele care ne pot face rau se distrug prin fierbere obisnuita. Pasteurizarea nu reprezinta un dezavantaj nutritional. Cele mai importante proteine din lapte (cazeina si albuminele) devin, prin pasteurizare, mai usor digerabile decat daca ar fi pastrate in forma lor de baza.

La polul opus, laptele pasteurizat, branzeturile ambalate in vid, iaurturile si deserturile, vandute cu precadere in supermarketuri, au schimbat comportamentul consumatorilor romani atenti la produsele lactate din cosul zilnic. Din considerente economice, acestia prefera in continuare smantana si iaurtul cu procent scazut de grasime. Desi numarul total al consumatorilor de lapte nu e neglijabil, materia prima procesata in Romania provine, in mare parte, din import. Sfidand problemele economice cu care se confrunta unele companii din tara noastra, industria laptelui a reusit nu numai sa-si mentina starea de echilibru; se poate lauda chiar cu profituri considerabile. Peste toate, problemele intampinate sunt legate de calitatea laptelui–materie prima si de relatia fragila din tertetul procesatori-fermieri-crescatori.

Capitolul II- EVOLUTIA PIETEI LAPTELUI IN ROMANIA

2.1. Productia de lapte(vaca,bivolita,capra,oaie)

2.5. Legislatia nationala in sectorul lactate

Legea nr. 1/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției de Plăți

și Intervenție pentru Agricultură, cu modificările și completările ulterioare.

• Hotărâre Nr. 852 / 2006 privind aprobarea Metodologiei gestionării cotelor de

lapte de vacă în România, cu modificările și completările ulterioare,

• Ordinul Ministrului nr.695 din 4 noiembrie 2008 privind stabilirea Condițiilor de

aprobare a cumpărătorilor de lapte de vacă și a formularului de cerere pentru

aprobarea și înscrierea acestora în Registrul cumpărătorilor, cu modificările și

completările ulterioare

ORDIN nr. 83 din 24 februarie 2009 privind stabilirea condițiilor de acordare a cotei

individuale de lapte din rezerva națională,cu modificările și completările ulterioare

2.6. Legislație comunitară in sectorul lactate

• Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului din 22 octombrie de instituire a

unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare

la anumite produse agricole (,,Regulamentul unic OCP”) – secțiunea III – Lapte,

cu modificările și completările ulterioare;

• Regulamentul consiliului (CE) nr. 595/2004 din 30 martie 2004 de stabilire a

normelor de aplicare a R (CE) nr. 1788/2003 de instituire a unei taxe în sectorul

laptelui și al produselor lactate, cu modificările și completările ulterioare;

• Regulamentul (CE) nr. 72/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 privind

modificările aduse politicii agricole comune prin modificarea Regulamentelor (CE)

nr. 247/2006, (CE) nr. 320/2006, (CE) nr. 1405/2006, (CE) nr. 1234/2007, (CE)

nr. 3/2008 si (CE) nr. 479/2008 si de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr.

1883/78, (CEE) nr. 1254/89, (CEE) nr. 2247/89, (CEE) nr. 2055/93, (CE) nr.

1868/94, (CE) nr. 2596/97, (CE) nr. 1182/2005 și (CE) nr. 315/2007,

• Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 1182/71 din 3 iunie 1971 referitor la

determinarea regulilor aplicabile termenelor, datelor și termenilor, cu modificările

și completările ulterioare; cu modificările și completările ulterioare;

• Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 1290/2005 din 21 iunie 2005 privind

acreditarea agențiilor de plăți și lichidarea conturilor FEOGA și FEADR, cu

modificările și completările ulterioare;

Regulamentul Comisiei (CE) nr. 885/2006 din 21 iunie 2006 de stabilire a

normelor comunitare detaliate pentru aplicarea Regulamentul Comisiei (CEE) nr.

1290/2005 din 21 iunie 2005 privind acreditarea agențiilor de plăți și lichidarea

conturilor FEOGA și FEADR.

2.7. Mecanisme specifice pietei laptelui (sistemul cotelor de lapte , obtinerea cotei individuale de lapte , interventia statului )

2.7.1. Sistemul cotelor de lapte

Sistemul de cotă pentru laptele de vacă este un sistem ce a fost introdus în UE în anul 1984,cu rol de a limita la un anumit nivel producția țărilor membre, astfel încât să nu se mai

creeze o supraproducție care să afecteze fermierii prin scăderea prețului de livrare a

laptelui.

La nivel național, cota de lapte reprezintă cantitatea totală de lapte de vacă pe care un SM al

UE poate să o producă pe parcursul unui an de cotă (de la 1 aprilie anul curent la 31 martie

anul următor), fără a-i fi impusă o taxă.

Implementarea cotei de lapte în România s-a făcut în perioada 2006-2007 și a constat în

alocarea, din cota națională de referință, a unei cantități ce urma să fie produsă de fiecare

exploatație înscrisă în sistemul de cotă.

Primul an de cotă în România a început la 1 aprilie 2007.

Cota națională de lapte are două componente:

1. cota de livrare (reprezentând cantitatea de lapte vândut pentru procesare);

2. cota de vânzare directă (reprezentând cantitatea de lapte și produse lactate

transformate în echivalent lapte, vândute de către fermier direct consumatorului, la piață).

Administrarea cotei de lapte constă în gestionarea corespunzătoare a laptelui produs în

sistemul de cotă și în perceperea de taxe în cazul depășirii la nivel național a cantităților de

lapte alocate României pentru a fi produse. Activitatea de gestionare și administrare a cotei

de lapte se face de către APIA, Direcția Măsuri de Piață, prin birourile regionale.

Obligațiile deținătorilor de cotă (fermierii):

-¾ comercializarea laptelui, respectiv livrarea laptelui sau vânzarea directă a laptelui și a produselor lactate, se face numai de către deținătorii de cotă, în limita cantităților deținute pe fiecare componentă a cotei individuale de lapte;

-¾ producătorul de lapte, deținător de cotă cu vânzări directe, ține evidența vânzărilor sale directe pentru fiecare an de cotă într-un document – tip numit Caietul fermierului, elaborat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură;

-¾ producătorul de lapte, deținător de cotă de vânzări directe, are obligația de a transmite autorității competente, după încheierea anului de cotă, înainte de data de 15 mai, declarația anuală, pentru justificarea cantității de lapte și de produse lactate vândute direct;

Obligațiile cumpărătorilor:

-¾ pentru a opera pe teritoriul României, cumpărătorul de lapte este aprobat de autoritatea competentă (APIA) în condițiile în care deține capacitatea informațională compatibilă cu sistemul de administrare a cotei de lapte și se angajează să transmită declarațiile solicitate de aceasta;

-¾ cumpărătorul are obligația de a înregistra toate cantitățile care îi sunt livrate și de a transmite autorității competente înainte de data de 15 mai a fiecărui an, declarația anuală pentru fiecare producător, care justifică cel puțin cantitatea și procentul de grăsime al laptelui livrat;

-¾ cumpărătorul are obligația de a înregistra toate cantitățile care îi sunt livrate și de a transmite autorității competente până la data de 25 ale fiecărei luni rapoarte lunare privind cantitățile cumpărate și conținutul de grăsime;

În cazul în care un SM al UE depășește cota națională de lapte, acesta este penalizat pentru cantitatea cu care a depășit nivelul cotei alocate. Taxa a fost stabilită la nivelul de 278,3 euro/tonă, această taxă fiind datorată UE (Fondului Agricol European pentru Dezvoltare

Rurală).

În cazul României, în situația în care nivelul cotei naționale va fi depășit, taxa va fi

repartizată tuturor producătorilor care au contribuit la depășirea cotei naționale, prin

comercializarea în exces față de cotele individuale.

Cota națională de referință negociată de România și consemnată de Tratatul de aderare41

este de 3.245.000 tone (conținut de grăsime de referință 35,93 g/kg) (Tabelul nr.1), din

care:

a) 1.251.000 tone lapte destinat procesării;

b) 1.806.000 tone lapte destinat vânzărilor directe;

c) 188.000 tone lapte ce reprezintă cota de restructurare (putea fi acordată în 2009).

Tabelul nr. 1. Evoluția cotei de lapte repartizată României și a structurii

acesteia în primii 3 ani de aplicare a sistemului în România

Sursa: Baza de date APIA, SACL, februarie 2010.

Ca urmare a deciziei de creștere a cotei cu 2% la nivel comunitar pentru anul 2008/2009,

cota de lapte a României a fost suplimentată cu aproximativ 61.000 de tone, ajungând astfel

la 3.118.140 de tone. România a decis ca întreaga creștere aferentă celui de-al doilea an de

cotă să fie direcționată către cotele de lapte pentru livrări.

Pe parcursul celui de-al doilea an de cotă au avut loc conversii individuale de cotă,

preponderente fiind solicitările de schimbare a cotei pentru vânzări directe în cotă pentru

livrări42. Astfel, la finele celui de-al doilea an de aplicare a sistemului de cotă de lapte în

România, 1.429.140,086 tone erau alocate livrărilor (45,83% din cota națională), în timp ce

1.688.999,914 tone erau alocate producătorilor pentru vânzarea directă a laptelui și

produselor lactate (54,17 % din total).

Pentru al treilea an de cotă, (respectiv de la 1.04.2009 la 31.03.2010), datorită creșterii

anuale de 1% a cotelor naționale, cota națională de lapte repartizată României a fost de

3.159.321,400 tone. Această cotă a fost alocată în proporție de 47,02% (1.485.454,378

tone) pentru livrări și 52,89% (1.673.867,022 tone) pentru vânzări directe.

Din analiza datelor rezultă că României i s-a repartizat în al doilea an (2008/2009), o cotă

cu 2% mai mare față de primul an iar în cel de-al treilea an o cotă cu 1% mai mare față de

cel de-al doilea an de cotă. Observăm o tendință de scădere a ponderii cotei alocate pentru

vânzări directe, pe seama creșterii ponderii cotei alocate pentru livrări (Graficul nr.1).

Graficul nr. 3. Evoluția cotei de lapte repartizată României

Comparativ cu celelalte țări membre UE, România, deși are efective de vaci de lapte ce o

situează pe locul 6 și are cel mai mare număr de exploatații, se situează pe locul 12 în

privința cantității de cotă de lapte repartizată și este singura țară europeană în care cota

pentru vânzări directe este mai mare decât cota pentru livrări (Anexa 4, tabelul nr. A 4.1,

graficul nr. A 4.1). Situația a fost asemănătoare și pentru primul an de cotă (2007-2008 –

graficul nr. A 4.2).

Observăm că în al doilea an de aplicare a sistemului de cotă, gradul de utilizare a acesteia a

scăzut de la 73,07% la 65,41% (Tabelul nr.11). România nu este penalizată pentru

neutilizarea cotei în schimb atât timp cât producătorii părăsesc sistemul, crește

probabilitatea ca aceștia să se îndrepte către piața gri (nemonitorizată sanitar veterinar sau

de către mecanismul de cotă).

2.7.2.Obtinerea cotei individuale de lapte

Începând cu 31 octombrie 2006, producătorii de lapte de vacă activi în perioada 1 aprilie

2005-31 martie 2006, au putut solicita obținerea unei cote individuale de lapte, în baza

cantităților comercializate în acea perioadă.

Pe baza unei solicitări scrise adresate de către producător Serviciului Regional Cota de

Lapte , aceasta din urmă a emis o decizie prin care a înscris producătorul solicitant în

registrul deținătorilor de cotă, denumit Registrul cotelor. În baza aceleiași solicitări, i s-a

acordat producătorului cotă individuală de livrări și/sau vânzări directe. Pentru a primi

cotă de lapte, la momentul solicitării, exploatația agricolă respectivă trebuia să fie înscrisă

în Registrul național al exploatațiilor (RNE).

Producătorii de lapte care au renunțat la solicitarea cotei individuale de lapte au beneficiat

de prevederile Programului național de reconversie a raselor de taurine în direcția

producției de carne de vită.

Producătorii care și-au mărit capacitatea exploatației sau care și-au înființat noi exploatații

de vaci de lapte după data de 31 martie 2006, exploatații ce au fost finalizate și populate în

perioada rămasă până la 1 aprilie 2007, conform art.2(10) din HG 852/2006 privind

aprobarea Metodologiei de acordare a cotei individuale de lapte, precum și a modului de

alocare și reconstituire a rezervei naționale de lapte, au beneficiat de cote individuale de

lapte dacă s-au înregistrat la APIA, în Registrul investițiilor, până la data de 31 octombrie

2006 și au depus solicitările după finalizarea investițiilor și popularea exploatațiilor.

HOTĂRÂRE nr.852 din 28 iunie 2006 privind aprobarea Metodologiei de acordare a cotei individuale de lapte,

Art. 1. – Începând cu data de 1 aprilie 2007, comercializarea laptelui, respectiv livrarea laptelui sau vânzarea directă a laptelui și a produselor lactate, se face numai de către deținătorii de cotă, în limita cantităților de referință disponibile.

Art. 2. – (1) Cotele individuale de lapte se acordă pentru livrări și/sau vânzări directe, pe baza unei solicitări scrise a producătorilor, către autoritatea competentă Departamentul de Administrare a Cotei de Lapte, denumit în continuare DACL, prin emiterea unei decizii și înscrierea în registrul deținătorilor de cotă, denumit în continuare Registrul cotelor.

(2) Cota individuală de lapte pentru livrări reprezintă cantitatea fizică de lapte și conținutul procentual de grăsime de referință, iar cota pentru vânzări directe, cantitatea fizică de lapte, alocată fiecărui producător.

(3) Producătorii care au produs lapte de vacă în perioada 1 aprilie 2005 – 31 martie 2006, în baza cantităților comercializate în această perioadă, pot solicita obținerea unei cote individuale de lapte de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri și până la data de 31 octombrie 2006.

(4) Odată cu solicitarea cotei individuale de lapte, producătorii fac dovada comercializării cantității de lapte livrate pentru obținerea cotei pentru livrări, iar pentru obținerea cotei de vânzări directe fac dovada numărului de vaci deținute.

(5) În cazul vânzărilor directe, pentru vacile aflate în controlul oficial al performanțelor se ia în considerare producția înregistrată la ultima lactație încheiată, iar pentru vacile care nu se află în controlul oficial al performanțelor se aplică nivelul producției medii pe cap de animal, obținută la nivel național. La acordarea cotei individuale de lapte pentru vânzări directe se diminuează cantitatea pe exploatație cu consumul mediu anual de 300 kg pe membru de familie din exploatație și cu consumul de 400 kg pe cap de vițel obținut în exploatație.

(6) Acordarea și diminuarea sub orice formă a unei cote individuale de lapte se fac numai prin decizie a DACL, care înscrie producătorul și cotele deținute de acesta în Registrul cotelor.

(7) Exploatația agricolă a producătorului de lapte trebuie să fie înscrisă în Registrul național al exploatațiilor – RNE, conform legislației în vigoare.

(8) Producătorii care, în perioada 1 aprilie 200631 martie 2007, au încetat activitatea de producție nu beneficiază de cote individuale de lapte, cu excepția situațiilor de forță majoră care vor fi aduse la cunoștință DACL până la data de 1 aprilie 2007.

(9) DACL înființează un registru special de monitorizare a investițiilor, denumit Registrul investițiilor.

(10) Producătorii care își extind capacitatea exploatației sau care realizează noi exploatații de vaci de lapte după data de 31 martie 2006, ce vor fi finalizate și populate în perioada rămasă până la 1 aprilie 2007, pot beneficia de cote individuale de lapte, dacă se înregistrează la DACL în Registrul investițiilor până la data de 31 octombrie 2006 și depun solicitările după finalizarea investițiilor și popularea exploatațiilor.

(11) În cazul în care solicitările depășesc cantitatea cotei naționale de lapte, producătorilor prevăzuți la alin. (3) și (10) li se acordă cotele individuale de lapte cu o diminuare procentuală din cantitatea disponibilă la nivel național.

(12) DACL transmite decizia de aprobare sau de respingere a cererii privind acordarea cotelor individuale de lapte producătorilor prevăzuți la alin. (3) până la data de 31 ianuarie 2007, iar celor prevăzuți la alin. (10), până la data de 1 mai 2007.

(13) Producătorii pot depune contestație la filialele regionale ale DACL în termen de 15 zile de la data primirii deciziei prevăzute la alin. (12), iar răspunsul se comunică producătorilor în termen de 30 de zile de la data depunerii contestației.

(14) Formularul-tip al cererii, procedura de acordare a cotelor și de înscriere în Registrul cotelor se elaborează de către DACL și se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale până la data de 1 iulie 2006.

Art. 3. – Producătorilor care își extind exploatația și noilor producători, prevăzuți la art. 2 alin. (10), li se acordă cotele individuale de lapte, dacă îndeplinesc următoarele condiții cumulative:

a) limita minimă a cotei solicitate este de 10.000 kg;

b) cantitatea solicitată împreună cu cota acordată anterior nu este mai mică de 35.000 kg și mai mare de 2.000.000 kg;

c) solicitantul prezintă dovada înscrierii la cumpărător cu cantitatea cotei de lapte pentru livrări;

d) solicitantul prezintă dovada recepției finale a construcției și/sau a populării cu efectivul de juninci și/sau de vaci. Solicitarea nu poate depăși capacitatea exploatației cu care s-a înscris în Registrul investițiilor.

Art. 4. – (1) Pentru a beneficia de acordarea cotei individuale de lapte, producătorii prevăzuți la art. 2 alin. (10) justifică solicitarea cantității de lapte prin:

a) certificatul de origine și valoare productivă a animalelor; sau

b) adeverință care să ateste cantitatea de lapte livrată la cumpărător în perioada 1 aprilie 2006 – 31 martie 2007.

(2) În cazul în care producătorii prevăzuți la art. 2 alin. (10) nu pot face dovada cu unul dintre documentele prevăzute la alin. (1) lit. a) sau b), se aplică nivelul producției medii pe cap de animal obținute la nivel național.

Art. 5. – (1) Producătorii care livrează lapte și/sau vând direct lapte și produse lactate consumatorilor, cărora DACL le acordă cotă individuală de lapte, trebuie să țină evidența efectivului vacilor de lapte și a producțiilor într-un document, denumit Caietul fermierului, al cărui model este elaborat de DACL.

(2) Caietul fermierului trebuie păstrat minimum 3 ani de la sfârșitul anului de cotă pentru care a fost întocmit și include informații zilnice referitoare la:

A. efectivul de vaci de lapte;

B. cantitatea de lapte în kg:

a) produsă în exploatația agricolă;

b) total consumată în exploatația agricolă (lapte și produse lactate exprimate în echivalent lapte):

– folosită în hrana vițeilor;

– folosită în hrana altor animale;

– autoconsum pentru membrii familiei;

c) livrată cumpărătorilor cu procentul de grăsime aferent;

d) vândută direct:

– micilor consumatori (vecini, piețe agroalimentare, abonați), în cantități mai mici de 1.500 kg anual;

– marilor consumatori (magazine de desfacere, spitale, unități de învățământ și alți consumatori cu personalitate juridică), în cantități mai mari de 1.500 kg anual.

(3) Producătorul ține evidența cotelor de lapte acordate și a modificărilor survenite pe parcursul anului de cotă.

(4) Producătorul evidențiază consumurile specifice de realizare a produselor lactate pentru vânzări directe, pentru a fi luate în calcul în situația în care acestea sunt diferite de cele prevăzute de reglementările europene.

Art. 6. – (1) La sfârșitul anului de cotă, producătorii care dețin cotă individuală de lapte pentru vânzări directe sunt obligați să transmită, înainte de data de 15 mai, la filiala regională a DACL informațiile privind efectivul de vaci, producția de lapte, cantitatea și forma de consum în gospodărie, cantitatea de lapte și produse vândute direct, consumurile specifice.

(2) În vederea verificării și evaluării de către reprezentanții DACL, deținătorii de cotă individuală de lapte pentru livrări au obligația de a păstra cel puțin 3 ani de la sfârșitul anului de cotă informațiile transmise lunar de către cumpărători, prevăzute la art. 10 pct. 3 din Condițiile de aprobare a cumpărătorilor de lapte de vacă, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr.1.388/2005 privind stabilirea Condițiilor de aprobare a cumpărătorilor de lapte de vacă și a formularului de cerere pentru aprobarea și înscrierea acestora în Registrul cumpărătorilor.

Aceștia trebuiau să îndeplinească (cumulativ) următoarele condiții:

ƒ limita minimă a cotei solicitate să fie de 10.000 kg, iar limita maximă de 2.000.000 kg;

ƒ solicitantul să prezinte dovada înscrierii la cumpărător cu cantitatea cotei de lapte

pentru livrări;

ƒ solicitantul să prezinte dovada recepției finale a construcției și/sau a populării cu

efectivul de juninci și/sau vaci.

Solicitarea nu putea depăși capacitatea exploatației cu care s-a înscris în Registrul

investițiilor.

În prezent, conform Metodologiei de gestionare a cotelor de lapte de vacă în

România, aprobată prin Hotărârea nr.812 din 4 august 2010, comercializarea laptelui,

respectiv livrarea laptelui sau vânzarea directă a laptelui și a produselor lactate, se face

numai de către deținătorii de cotă, în limita cantităților deținute pe fiecare componentă a

cotei individuale de lapte.

2.7.3 Interventia statului

Intervenția statului pe piață se face fie prin măsuri directe de subvenționare pe unitate de

produs, așa cum s-a întâmplat în cazul laptelui până la 31 decembrie 2009 sau prin

aplicarea altor măsuri, cum ar fi:

Prețul de intervenție: reprezintă prețul de cumpărare sau de vânzare pe piață

de către stat a unor cantități de produse pentru a proteja producătorii și piața în

condiții de supraproducție sau subproducție;

Subvențiile la export: reprezintă sume de bani oferite exportatorilor care vând

mărfuri agro-alimentare în afara Uniunii Europene, în condițiile în care prețul

de vânzare în afara Uniunii Europene este mai mic decât cel de pe piața internă

a U.E.

Mecanismele de piață intră în atribuțiile Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură

(APIA).

Conform prevederilor OUG 123/2006 și ale Ordinului MAPDR nr.850/2006 anexa L, cu modificările și completările ulterioare, s-a acordat suma de 0,3 lei/litru de lapte crud de vacă conform, tuturor producătorilor, persoane fizice sau juridice ce dețineau sau exploatau animale individual sau în forme de asociere. Aceștia trebuiau să fie înregistrați în Registrul Național al exploatațiilor, să fie deținători de cotă și să livreze laptele de vacă la centrele de colectare sau la fabricile de procesare. Această măsură a funcționat până la 31 decembrie 2009 când, odată cu încheierea perioadei de tranziție post aderare, măsura a încetat să mai funcționeze.

Această sumă ajungea la fermier după ce procesatorul care-i prelua laptele, prin analiză, stabilea dacă este conform sau nu. Obligația procesatorului era de a declara în situația centralizatoare transmisă către APIA ce cantități de lapte au fost recepționate, ce cantități au fost conforme, conținutul de grăsime determinat pentru fiecare cantitate recepționată și de la cine le-a recepționat.

În acest mecanism de acordare a primei pentru calitatea laptelui procesatorul are un rol important deoarece efectuează analizele de conformitate (sau le plătește în cazul în care nu are laborator propriu), stabilește dacă laptele este conform sau nu iar prin declarația depusă la APIA, confirmă acordarea subvenției pentru laptele conform.

Această sumă plătită de stat împreună cu cea plătită direct de către procesator fermierului, formează prețul final primit de fermier pe litrul de lapte.

Al doilea rol decizional îl are APIA care plătește efectiv aceste sume fermierului în momentul când are disponibil.

Acest tip de subvenționare a calității laptelui conform a funcționat, ca și celelate ajutoare de sat acordate în agricultură, o perioadă de 3 ani de la data aderării (de la 1 ianuarie 2007 la 31 decembrie 2009).

În anul 2010, conform prevederilor HG 365/14 aprilie 2010 pentru distribuirea sumei stabilite în anexa la Regulamentul(UE) nr.1233/2009 al Comisiei producătorilor de lapte și produse lactate, grav afectați de criza din sectorul lactatelor, se acordă un sprijin financiar în sumă fixă, funcție de cantitatea de lapte livrată de fiecare exploatație în anul de cotă 2008/2009.

Acest sprijin se acordă per exploatație și este de 200 euro pentru fermierii care au livrat între 10.000 kg și 20.000 kg lapte, de 2000 euro pentru fermierii care au livrat între 20.000 kg și 500.000 kg lapte și de 1200 euro pentru fermierii cu livrări mai mari de 500.000 kg lapte. Producătorii ce au livrat o cantitate de lapte mai mare de 20.000 kg. lapte, până la 200.000 kg. inclusiv, beneficiază de sprijin financiar ce se calculează pe baza cotei individuale de livrări efectiv realizate la 31 martie 2009 și a coeficientului mediu de calcul.

Fermierii care solicită acest sprijin, trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele cerințe:

sunt înscriși în sistemul cotelor de lapte cu cote de livrări pentru anul 2008/2009;

sunt în activitate , respectiv sunt deținători de cotă la 31 martie 2010;

producția de lapte livrată pe exploatație este mai mare de 10.000 kg. lapte în anul de cotă 2008/2009;

Beneficiază de acest sprijin și producătorii agricoli care până la data solicitării acestuia, au intrat în posesia cotelor de lapte prin transferul definitiv al exploatației sau prin transfer definitiv între rude de gradul I sau între soți, prin fuziunea sau divizarea exploatațiilor persoanelor juridice.

Acestă sumă, repartizată țării noastre prin Regulamentul (UE) nr.1233/2009 al Comisiei din 15 decembrie 2009 de stabilire a unei măsuri specifice de sprijinire a pieței în sectorul laptelui și produselor lactate este în valoare de 5,010401 milioane euro și este o măsură destinată să regleze piețele agricole în sensul art.3 alin(1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr.1290/2005.

CAPITOLUL III STUDIU DE CAZ PERIOADA 2009-2013

3.1.Prezentarea S.C COVALACT S.A

Date de identificare a agentului economic

Numele firmei : S.C. COVALACT S.A

Sediul : Str. Lunca Oltului 1 Sfîntu Gheorghe, judetul Covasna, cod postal 4000, Tel: 067351861 , Fax : 067351058.

Numarul de inregistrare la Registrul Comertului: J14/76/1991

Codul unic de inregistrare fiscala : 550152

Tipul de activitate, conform clasificarii CAEN : Fabricarea produselor lactate si a branzeturilor

S.C. COVALACT S.A. este o companie de traditie in industria alimentara romaneasca infiintata in anul 1969, fiind profilata inca de la inceput pe colectarea laptelui si fabricarea de produse lactate, capacitatea zilnica de colectare fiind de 100.000 de litri.

Cateva momente decisive au marcat evolutia companiei dupa 1990, astfel in acest an s-a decis reorganizarea acesteia pe principiile unei societati pe actiuni, urmand ca in anul 1994 S.C. COVALACT S.A. sa se privatizeze, fiind inregistrata din acel momentca societate integral private.

Compania si-a consolidat, in timp, pozitia pe piata prin investitii constante. Astfel incepand cu anul 1994 au fost achizitionate din Polonia o linie tehnologica “HUGART” in valoare de peste 350.000 USD pentru fabricarea “branzicii de casa” si a Cremei Covalact, o linie tehnologica completa (instalatie UHT si masina de ambalat BOSCH) in valoare de peste 500.000 USD care realizeaza “Frisca pentru cafea” unica in Romania.

Aceste echipamente si-au demonstrate fiabilitatea si rentabilitatea de-alungul perioadei de utilizare prin cresterea capacitatii de productie si un nivel calitativ al produselor net superior.

Activitatea de colectare a laptelui materie prima se realizeaza cu forte proprii de la Ferme(foste IAS-uri) si Asociatii particulare precum si de la peste 5000 producatori individuali din 5 judete. Furnizorii de lapte sunt sprijiniti (contra cost) cu furaje, asigurandu-se instalatii de racier a laptelui, aparate de muls, majoritatea acestora fiind ulterior cumparate de catre producatorii de lapte. Referitor la cota de piata se poate aprecia ca este undeva peste 1,5% la nivel de tara, iar in anumite zone le tarii cota de piata poate atinge de exemplu:-50% in judetul Covasna; 3-4% in Constanta; 7% in Bucuresti.

3.2.Structura actionariatului

Consiliul de Administrație este format dintr-un număr variabil de persoane alese de A. G. A. pe o perioadă de 4 ani. Consiliul de Administrație este condus de un președinte care îndeplinește și funcția de Director General. În relațiile cu terții, societatea este reprezentată de președintele Consiliului de Administrație, pe bază și în limitele împuternicirilor date de A. G. A..

Principalele atribuții ale Consiliului de Administrație sunt:

– angajarea și concedierea personalului, stabilirea îndatoririlor și împuternicirilor personalului pe compartimente;

– aprobarea încheierilor de contracte de marketing, cercetare-dezvoltare, supuse A. G. A. în termen de 60 zile de la încheierea exercițiului financiar, a raportului de activitate și a bilanțului contabil.

Principalele atribuții ale Adunării Generale a Acționarilor sunt:

– aprobă structura organizatorică și numărul de posturi, normativul de constituire a compartimentelor funcționale și de producție;

– alege membrii Consiliului de Administrație, stabilindu-le atribuțiile;

– numește și revocă directorii;

– aprobă și modifică programele de activitate și bugetul de venituri și cheltuieli;

– analizează rapoartele Consiliului de Administrație privind stadiul și perspectivele societății, profilul, poziția pe piața internă și externă, nivelul tehnic, calitatea forței de muncă, relațiile cu clienții;

– hotărăște contractarea de împrumuturi pe termen lung;

– examinează, aprobă sau modifică bilanțul și contul de profit și pierderi;

– hotărăște cu privire la mărirea sau reducerea capitalului social, modificarea statutului și transformarea formei juridice a societății, divizarea sau dizolvarea societății, salarizarea membrilor.

3.4. Evolutia personalului la S.C COVALACT S.A

În anul 2009 societatea înregistra un număr de 381 de angajați. În cadrul societății este organizat Sindicatul Liber al Salariaților din S. C. COVALACT S. A., afiliat la Federația Sindicatelor din Industria Alimentară. Gradul de sindicalizare fiind de 95%. Numărul mediu al angajaților societății comerciale în anul 2009 a fost de 381 iar în anul 2010 a fost de 370. În anul 2013, compania are 446 de angajați, ca urmare a suplimentării personalului cu 17,06 % comparativ cu anul 2009. Pentru 2014, compania nu are planuri de extindere, urmând să facă angajări doar pentru a acoperi fluctuația de personal, care înregistrează o tendință de creștere, mai ales în domeniul vânzărilor.

3.6 Structura de productie

3.6.1 Organizarea producției;

Procesul de producție nu permite ca fluxul materiilor prime să intersecteze fluxul produselor finite. Organizarea producției societății se realizează în departamente operaționale și auxiliare. Cele operaționale sunt organizate după principiul obiectului de fabricație, iar cele auxiliare cuprind: secția de recepție, secția de depozitare, atelierele mecanice și controlul calității.

3.6.2Echipamentele și procesele tehnologice;

Echipamente tehnice:

– linii de pasteurizare cu separatoare Kiffhauserhutte 10.000 l/h;

– mașină de ambalat lapte la pungă 2.000 l/h;

– depozit frigorific 2…8°C, modernizat 2001;

– linie discontinuă de fabricare brânzeturi proaspete;

– vane inox cu pereți dubli pentru pasteurizare și maturare;

– mașină ambalat și închis pahare pentru produse lactate TZR 108, 2.000 buc/h;

– mașină ambalat, dozat și închis pahare pentru produse lactate acidofile 200, 400 gr;

– instalație concentrare EDA 5.000 l/h;

– instalație uscare ALFA LAVAL 500 kg/h.

Tehnologia folosită este Tehnologia Aseptică UHT. Aceasta a adus o îmbunătățire radicală în eficiență distribuirii produselor alimentare perisabile. Tratarea termică a laptelui prin tehnologia Ultra High Temperature (UHT) face posibilă păstrarea calităților naturale și a gustului plăcut în condiții maxime de siguranță. Laptele proaspăt este adus la o temperatură ridicată (135-150°C) timp de numai 2-4 secunde, apoi răcit brusc la temperatura camerei. Urmează ambalarea în condiții foarte stricte de igienă, fiind complet înlăturată orice posibilitate de recontaminare.

Compania și-a consolidat, în timp, poziția pe piață prin investiții constante. Astfel

începând cu anul 1994 au fost achiziționate din Polonia o linie tehnologică “HUGART”

în valoare de peste 350.000 USD pentru fabricarea “Brânzicii de casa” și a Cremei Covalact, o linie “HUGART” pentru ambalarea produselor proaspete, o mașină pentru procesarea cașului în cașcaval, o linie tehnologică completă (instalație UHT și mașina de ambalat BOSCH) în valoare de peste 500.000 USD care realizează “Frișcă pentru cafea” unică în România. Aceste echipamente și-au demonstrat fiabilitatea și rentabilitatea de-a lungul perioadei de utilizare prin creșterea capacității de producție și un nivel calitativ al produselor net superior.

3.6.3Calitatea produselor;

Sistemul de procesare și de control a fost livrat de compania Tetrapak, lider mondial în domeniu.

Tancurile de stocare, cu o capacitate totală de 210 tone de lapte, sunt prevăzute cu dispozitive de spălare automate, sonde de temperatură și sonde de nivel, precum și cu sisteme de alarmă, sisteme care evită depășirea capacității maxime de stocare a fiecăruia. Instalația de pasteurizare este compusă dintr-un pasteurizator de lapte cu o capacitate de 20.000 litri pe oră, fiind prevazută cu senzori și sistem de control.

Hala de producție iaurt poate produce peste 60 tone de iaurt/zi, fiind prevazută cu instalații de producere a aerului steril evitându-se astfel infectarea produsului cu germeni. În întreaga încapere se pompează aer filtrat prin filtre Hepa ce elimină posibilitatea pătrunderii particulelor de praf în incinta respectivă.

Sterilizatoarele de lapte sunt folosite la prepararea laptelui UHT, aceste echipamente de ultimă generație permițând procesarea unei game largi de produse: apă, lapte, suc, iaurt etc. Spălarea și dezinfectarea echipamentelor de procesare se realizează cu ajutorul Stației CIP echipată cu două unități de spălare ce nu permit ca soluțiile de spălare contaminate de laptele crud să ajungă în zona laptelui pasteurizat.

Pentru a se asigura un proces de producție fără întreruperi și fără probleme există două stații de control dotate cu 6 calculatoare de mare putere care gestionează și supervizează întregul procesul de producție generând liste de producție, rapoarte de producție și rapoarte de spălări.

De asemenea, fabrica este dotată cu mașini de ambalat produse UHT de ultimă generație livrate tot de compania suedeză Tetrapak. Pe lângă capacitatea mare de producție, avantajul acestui tip de mașină este acela că permite schimbarea formei de pachet relativ repede, oferind o mai mare diversificare în producție. Sistemul de ambalare este foarte inovator, complet automatizat, echipat cu unitate de spălare și dispozitiv de comandă și control. Și aici, ca și în camerele de preparare iaurt este o atmosferă controlată alimentată cu aer filtrat, astfel încât să nu se permită accesul impurităților, prafului și a germenilor în zona de producție. Din momentul în care laptele intră în sterilizator, acesta nu mai are contact cu aerul decât în momentul în care consumatorul desface cutia de lapte la domiciliu.

În acest mod, printr-un control extrem de riguros al parametrilor de procesare și al celor de ambalare, laptele obține un termen de valabilitate de 6 luni, fără a folosi absolut nici un fel de conservant sau alte substanțe chimice.

3.6.4 Întreținerea și repararea utilajelor;

Întreaga activitate este dependentă de mijloacele de producție, întreținerea și repararea acestora reprezentând probleme importante la nivelul societății. Acest lucru este realizat de personal calificat. Activitatea de întreținere este efectuată de personalul serviciului mecano-energetic prin revizii și curățări zilnice, atât ale instalațiilor de transport, cât și ale tuturor utilajelor din secțiile de producție. Supravegherea activității intră în atribuțiile inginerului șef.

3.7.Gama produselor principale

Principalele produse realizate sunt: lapte pentru consum si produse proaspete, lapte praf, unt, branzeturi fermentate ( branza de burduf) , branzeturi oparite (cascavaluri).

Datorita investitiilor efectuate in capacitatile de productie s-a reusit obtinerea unor produse competitive calitativ si estetic, care asigura o piata la nivelul unor zone ca : Bucuresti, Constanta, Prahova, Dambovita, Brasov, Bacau, Valcea, Arges, Sibiu, prin structuri proprii de distributie. Oferta potentiala a companiei la nivelul capacitatilor de productie afective (determinate de starea tehnica a utilajelor si regimul de lucru) corelata cu material prima disponibila este urmatoarea: lapte de consum 45.000 hl/an; produse proaspete 60.000 hl/an; branzeturi 7-800 tone/an; lapte praf 1400-1700 tone/an; unt 650-900 tone/an.