Piata Pensiilor Publice Si Private In Romania Vs Uniunea Europeana. Masuri de Imbunatatire a Sistemuluidocx

=== Piata pensiilor publice si private in Romania vs Uniunea Europeana. Masuri de imbunatatire a sistemului ===

Academia de Studii Economice

Facultatea de Finante, Asigurari, Banci si Burse de Valori

PROIECT

Piata pensiilor publice si private in România vs. Uniunea Europeana

Masuri de imbunatatire a sistemului

Coordonator:

Lect.univ.dr. Narcisa Roxana Mosteanu

Realizat de:

Bulica Vlad Ionut

Buliga Andreea-Ioana

Burca Costina Elena

Anul III, Seria A, Grupa 1535

Bucuresti

– 2014 –

CUPRINS

SCURT ISTORIC AL EVOLUȚIEI SISTEMULUI DE PENSII DIN ROMÂNIA DUPĂ 1990…………….…..3

Structura sistemului de pensii ………………………………………………………………………………………..3

SISTEMUL DE PENSII PUBLICE IN ROMANIA…………………………………………………………………3

Etapa I de reformă – 1990-2000…………..……………………………………………………………………………3

Etapa a II-a de reformă – 2001-2005……..…………………………………………………………………………..4

Etapa a III-a de reformă – 2005-2010…………….………………………………………………………………….5

Etapa a IV-a de reformă – 2010-2011……………………………………………………………………………..…5

Etapa a V-a dupa anul 2011……….………………………………………………………………………………….6

PROBLEME ALE SISTEMULUI DE PENSII PUBLICE………………………………………………………….7

3.1. Evoluția numărului de beneficiari și contribuabili la sistemul de pensii……………………….………………….7

3.2. Evoluția demografică pe termen lung și sustenabilitatea sistemului de pensii…………………………………….7

3.3. Evoluția ratei de dependență a sistemului de pensii………………………………………………………………..7

3.4. Vârsta efectivă de pensionare……………………………………..……………………………………………….…7

3.5. Evoluția ratei de înlocuire a venitului prin pensie………………………………………….………………….……8

3.6. Evoluția gradului de acoperire a sistemului de pensii…………………………………..……………………….…9

4. SISTEMUL DE PENSII PRIVATE IN ROMANIA………………………………………………………………….9

Probleme ale fondurilor de pensii administrate privat…….…………………………………………………….…9

Probleme ale pensiilor private facultative…..…………………………………………………………….………..10

SITUAȚIA COMPARATIVĂ A SISTEMELOR DE PENSII PUBLICE LA NIVELUL ȚĂRILOR MEMBRE ALE UNIUNII EUROPENE…………………………………………………………………………………….…..10

Modalități și tipuri de clasificare a sistemelor de pensii…..…………………………………………………….…10

5.2. Tipuri de pensii acordate de sistemele de pensii din Uniunea Europeană……………………………………….11

SITUAȚIA COMPARATIVĂ A SISTEMELOR DE PENSII PRIVATE LA NIVELUL ȚĂRILOR MEMBRE ALE UNIUNII EUROPENE…………………………………………………………………….…………………..12

SCENARII PENTRU SISTEMUL DE PENSII DIN ROMANIA…………………………………………………13

8. MASURI DE IMBUNATAIRE A SISTEMULUI…………………………………………………………………..15

ANEXE……………………………………………………………………………………………………..…………17

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………………………..…18

Piata pensiilor publice si private in România vs. Uniunea Europeana

Masuri de imbunataire a sistemului

1. SCURT ISTORIC AL EVOLUȚIEI SISTEMULUI DE PENSII DIN ROMÂNIA DUPĂ 1990

Sistemul de pensii din România, moștenit de la sistemul socialist, a fost un sistem atipic, comparativ cu vasta majoritate a sistemelor de pensii din Europa. El nu s-a referit numai la pensii, ci a integrat multe tipuri de prestații pe termen scurt, cum ar fi: maternitatea, concediile medicale, concediile de creștere și îngrijire a copilului, decesul etc. Mai mult, până în anul 1991, bugetul de asigurări sociale reprezenta un capitol al bugetului de stat. Necesitatea reformării acestui sistem a făcut ca, mult mai greu și întârziat față de majoritatea țărilor din zonă, în perioada 1990-2011 să se realizeze patru etape de reformă a sistemului de pensii.

Structura sistemului de pensii

Sistemul de pensii din România este format din trei componente, si anume:

sistemul de pensii publice (schemă de tip PAYG bazată pe solidaritate intergenerațională), cunoscut sub numele de Pilonul I (funcționând în baza Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare);

fonduri de pensii administrate privat (schemă cu contribuții definite; o parte a contribuției individuale din sistemul de pensii publice este acumulată în conturi individuale), cunoscute sub numele de Pilonul II (funcționând în baza Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, cu modificările și completările ulterioare);

pensii private facultative (schemă cu contribuții definite, participare facultativă și conturi individuale), cunoscute sub numele de Pilonul III (funcționând în baza Legii nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările și completările ulterioare).

SISTEMUL DE PENSII PUBLICE IN ROMANIA

Etapa I de reformă – 1990-2000

Această etapă nu poate fi considerată ca o reformă cuprinzătoare a sistemului, având în vedere atât urgența, cât și nivelul de cunoaștere a celor ce trebuiau să o realizeze. De aceea au fost luate o serie de măsuri legislative, dintre care unele au fost pozitive pentru sustenabilitatea financiară a sistemului, altele au constituit mai mult măsuri populiste, de sprijin a unor categorii de populație sau de evitare a unor mișcări populare.

Între măsurile pozitive se pot menționa:

– separarea bugetului de asigurări sociale de bugetul de stat, în anul 1991;

– introducerea unor contribuții diferențiate în funcție de grupa de muncă (în România existau trei grupe de muncă. Primele două dădeau posibilitatea ieșirii anticipate la pensie cu până la zece ani (grupa I), respectiv cu până la cinci ani (grupa II)). Anterior, contribuția de asigurări sociale era aceeași, indiferent de grupa de muncă, deși salariatul beneficia de o reducere substanțială a perioadei de contribuție, implicit de o perioadă mai lungă de beneficiu, comparativ cu persoanele, care lucrau în condiții normale de muncă. Celelalte măsuri luate au realizat un echilibru, mai mult social decât financiar, dar au creat bazele dezechilibrelor ulterioare ale sistemului de pensii.

Între acestea, putem aminti:

– ieșirea anticipată la pensie a celor care îndeplineau condițiile de stagiu de cotizare cu până la cinci ani înaintea împlinirii vârstelor standard de pensionare (55 de ani pentru femei și 60 de ani pentru bărbați). Ca urmare, în numai patru luni ale anului 1990 au ieșit la pensie peste

400.000 de persoane, realizându-se astfel primul dezechilibru important al ratei de dependență a sistemului de pensii;

– la presiunea puternică a sindicatelor s-a revizuit legislația privind grupele de muncă, devenind mult mai permisivă. Astfel, în anul 1996, numărul persoanelor active încadrate în grupele I și II de muncă s-a ridicat la circa trei milioane, față de circa 300.000 de astfel de persoane înainte de 1990. Urmarea a fost faptul că, anual, peste numărul normal, demografic, de noi ieșiți la pensie, ieșeau la pensie anticipat, în plus, între 150.000 și 200.000

de persoane;

– introducerea în 1991 a noii legislații a șomajului și frica multora în fața acestei posibilități, pe fondul unei permisivități largi (în urma unor „plăți pe sub masă”) au făcut ca numărul pensionarilor de invaliditate, în special a celor de gradele II și III să crească spectaculos;

– între 1990 și 2000 s-a înregistrat o creștere masivă a numărului de pensionari (cu o vârstă medie de sub 55 de ani) pe fondul scăderii puternice a numărului de contribuabili;

– singura soluție la îndemâna guvernului (în lipsa unei reforme rapide și coerente) a constituit-o creșterea substanțială a contribuției de asigurări sociale (de la 14% în 1990 la 35% în 2002). Chiar și în aceste condiții, bugetul asigurărilor sociale a început să înregistreze, încă din 1995 deficite. Acest lucru a fost favorizat și de creșterea evaziunii, dar și de facilitățile și reeșalonările admise de administrație, în special pentru marile întreprinderi cu capital de stat.

Concluzionând, rezultatele aplicării măsurilor de reformă a pensiilor din anii ’90 se pot rezuma la:

– dublarea numărului total de pensionari și reducerea numărului de contribuabili la aproape jumătate;

– creșterea contribuțiilor pentru pensii de la 14% în 1990 la peste 30% în 2000;

– erodarea semnificativă a raportului pensie/salariu, precum și a puterii reale de cumpărare a pensiilor.

2.2. Etapa a II-a de reformă – 2001-2005

În aceste condiții, ca în majoritatea țărilor din Europa și din lume, și în România au început, încă din 1996, demersurile de concepere și implementare a unei reforme complexe și cuprinzătoare a pensiilor, care să conducă la echilibrarea și consolidarea sistemului public de pensii.

Ca urmare, în anul 2001 a intrat în vigoare Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, care a prevăzut în principal:

– creșterea vârstei standard de pensionare de la 57 la 60 de ani pentru femei și de la 62 la 65 de ani pentru bărbați, gradual, până în anul 2014;

– introducerea unei noi metodologii de calcul al pensiilor, care asigură o legătură strânsă între contribuții și nivelul beneficiilor, bazată pe un system de puncte, care ia în considerare veniturile realizate de-a lungul carierei;

– creșterea perioadei minime de contribuție pentru ambele sexe de la 10 la 15 ani, gradual, până în anul 2014;

– acordarea de puncte suplimentare, în vederea stimulării participării la piața muncii, chiar și după îndeplinirea condițiilor cumulative de pensionare.

Nici aplicarea acestor prevederi nu a condus la o creștere semnificativă a sustenabilității financiare a sistemului de pensii publice, dar a creat echitate în ceea ce privește beneficiile sistemului calculate în funcție de contribuții și a permis crearea unor baze de date a beneficiarilor și contribuabililor la sistemul de pensii.

2.3. Etapa a III-a de reformă – 2005-2010

Începând cu anul 2005 a fost realizată a III-a etapă de reformă a pensiilor care a constat în:

– finalizarea și implementarea legislației privind cadrul multipilon de pensii, în mod special crearea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), implementarea Pilonului II, reprezentând fondurile de pensii administrate privat și a Pilonului III privind pensile facultative administrate privat;

– consolidarea primului pilon, reprezentat de sistemul pensiilor publice. Unelement cheie al acestei consolidări a fost eliminarea prestațiilor noncontributive din sfera de cuprindere a pensiilor publice, cum ar fi: plata pensiilor agricultorilor a fost transferată la bugetul de stat începând cu anul 2005; plata indemnizațiilor de creștere și îngrijire a copiilor sub doi ani și plata concediilor medicale au fost transferate bugetului de stat, respective bugetului asigurărilor de sănătate, începând cu anul 2006;

– recalcularea tuturor pensiilor aflate în plată la data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 (circa 4,5 milioane de pensii) în sistemul de puncteprevăzut de noua lege;

– introducerea pensiei sociale minime garantate, finanțată în întregime de la bugetul de stat.

Pensia socială este plătită la circa 645.000 de persoane și se așteaptă ca acest număr să crească în anii următori.

Începând cu iunie 2010 termenul „pensie socială minimă garantată” a fost înlocuit cu „indemnizație socială pentru pensionari”. Prin realizarea acestei etape, sistemul de pensii din România se bazează acum pe trei piloni, trei surse de alimentare a prestațiilor privind pensiile, trei moduri diferite de administrare a fondurilor, o diversificare mult mai mare care poate asigura, pe termen mediu și lung, sustenabilitatea financiară a pensiilor și realizarea unui venit decent la vârsta pensionării.

Etapa a IV-a de reformă – 2010-2011

Analizele efectuate în anii 2008 și 2009 asupra posibilității de susținere financiară a sistemului public de pensii din România, în corelație cu efectele crizei economice și a evoluției demografice au scos în evidență că:

– numărul de contribuabili la sistemul public de pensii scade în continuare, rata de scădere în perioada 2010-2060 fiind estimată la peste 16% (5,65 milioane de contribuabili în 2009);

– numărul de pensionari în sistemul public crește în continuare, rata de creștere estimată pentru intervalul 2010-2060 fiind de peste 15%

-peste 6,7 milioane de pensionari în 2050, respectiv peste 6,4 milioane de pensionari în 2060;

– deficitul bugetului asigurărilor sociale de stat se va accentua. Conform unor estimări ale Băncii Mondiale (noiembrie 2009), în urma consultărilor privind măsurile de reformă ale legii pensiilor din România, se evidențiază că la nivelul anului 2050, deficitul creat de cheltuielile cu pensiile din PIB, prin păstrarea sistemului actual, poate merge spre circa 12% din PIB;

– nivelul mediu al beneficiilor din sistemul public de pensii se va reduce cu circa 59% (Pilonul I), pentru a menține sustenabil sistemul de pensii din punct de vedere fiscal (dacă vârsta de pensionare și structura actuală a sistemului nu se modifică);

– rata medie netă de înlocuire se va reduce de la 48,9% în sistemul public guvernat de legislația de până în 2010, la 23% la nivelul anului 2050, dacă se optează pentru reducerea beneficiilor, în scopul menținerii echilibrului financiar al sistemului public de bază de pensii;

– va fi necesară creșterea vârstei de pensionare la nivele dramatice – 70 de ani, pentru ca sistemul de pensii să devină sustenabil din punct de vedere fiscal (fără a fi nevoie de transferuri de la bugetul de stat, toți ceilalți parametri ai sistemului public de pensii fiind păstrați neschimbați).

Pentru evitarea unor evoluții negative ale sistemului de pensii publice și pentru realizarea sustenabilității acestuia a intrat în vigoare Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care, în principal, prevede:

a) creșterea vârstelor standard de pensionare pentru bărbați și femei;

b) creșterea vârstelor de pensionare pentru personalul din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale;

c) reevaluarea vârstelor standard de pensionare pentru persoanele ce vor fi integrate în sistemul unitar de pensii din magistratură, diplomație, pentru personalul auxiliar din instanțele de judecată, funcționari publici parlamentari etc.;

d) integrarea persoanelor aparținând sistemelor speciale de pensii în sistemul unitar de pensii publice;

e) procedura de stabilire a valorii punctului de pensie;

f) creșterea numărului de contribuabili la sistemul unitar de pensii publice cu cei care realizează venituri din profesii liberale, asociații familiale, manageri etc.;

g) descurajarea numărului de pensionări anticipate parțiale;

h) descurajarea pensionărilor de invaliditate abuzive, nejustificate medical;

i) finanțarea indemnizației de însoțitor pentru pensionarii de invaliditate gradul I din bugetul de stat.

2.5. Etapa a V-a dupa anul 2011

Dupa cum spuneam, din anul 2008 fondul public de pensii a înregistrat deficit, ca urmare a reducerii numarului contractelor de munca (locurilor de munca), iar ulterior si diminuarii câstigurilor salariale. În anul 2012, circa 3,5 milioane de români munceau legal în statele Uniunii Europene; la acestia se mai adauga muncitorii la negru din agricultura, constructii, restaurante etc. si se ajunge la 7 milioane de români care nu contribuie la fondul de pensii.

Legea nr. 263/2010 este recentul act normativ care reglementeaza organizarea si functionarea sistemului national public de pensii în România. De fapt, acesta intervine în principal cu aplicarea aceluiasi algoritm de calcul al pensiei si în cazul militarilor, iar în ceea ce priveste valoarea punctului de pensie elimina prevederea care stabilea ca aceasta sa fie cel putin 45% din salariul mediu brut anual prognozat. Bineînteles ca în cazul militarilor, asa cum este în toate tarile Uniunii Europene, acestia au o lege proprie pentru pensii, iar pensiile se platesc de la bugetul de stat; referitor la valoarea punctului de pensie, Guvernul aplica o crestere anuala modica a acestuia, necorelata în exclusivitate cu cresterea salariului mediu pe economie. În anul 2013 asistam la o crestere a valorii punctului de pensie numai cu 4%, desi de la aplicarea legii si pâna în prezent valoarea lui nu s-a indexat periodic potrivit prevederilor legii.

Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. III alin. (2) și (3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. III alin. (2) și (3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt neconstituționale.

Argumentația reținută în motivarea soluției pronunțate de plenul Curții Constituționale va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ordonanța de urgență nr 1 din 23 ianuarie 2013 pentru modificarea legii privind sistemul unitar de pensii publice prevede stabilirea valorii punctului de pensie pentru anul 2013 la 762,1 lei, față de 732,8 lei până atunci.

Potrivit articolului III, alineatul 1, "în anul 2013, indicele de corecție care se aplică punctajului mediu anual determinat conform prevederilor art. 95 din Legea nr 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, este 1,06".

"Indicele de corecție prevăzut la alin. (1) se aplică și punctajelor medii anuale calculate pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis începând cu luna ianuarie 2011. În situația persoanelor prevăzute la alin. (2), indicele de corecție se aplică asupra punctajului mediu anual cuvenit sau aflat în plată în luna intrării in vigoare a prezentei ordonanțe de urgență", se arată în alineatele 2 și 3 dn același articol.

PROBLEME ALE SISTEMULUI DE PENSII PUBLICE

3.1. Evoluția numărului de beneficiari și contribuabili la sistemul de pensii

Unul dintre motivele majore care au condus la dificultăți financiare ale sistemului de pensii publice îl reprezintă creșterea rapidă a numărului de beneficiari a tuturor categoriilor de pensii publice după anul 1990.

În perioada 1990-2010 numărul total de pensionari din sistemul de asigurări sociale (echivalentul sistemului public de pensii), incluzând pensionarii de asigurări sociale de stat, pensionarii proveniți din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și Internelor, Serviciul Român de Informații, Secretariatul de Stat pentru Culte și Casa de Asigurări a Avocaților, precum și pensionarii agricultori a crescut de la circa 3,58 milioane de persoane în 1990 la

circa 5,66 milioane de persoane în 2010, reprezentând o creștere de circa 58%. În anul 2010, numărul mediu al pensionarilor de asigurări sociale de stat a crescut de aproape două ori față de anul 1990, respectiv cu 2.274 mii de persoane.

3.2 Evoluția demografică pe termen lung și sustenabilitatea sistemului de pensii

În paralel cu creșterea foarte mare a numărului de pensionari ai sistemului de asigurări sociale, în perioada 1990-2010 a scăzut major numărul contribuabililor la sistem. Dacă în 1990 erau 7,997 milioane contribuabili, în anul 2010 numărul celor ce contribuiau la sistemul public de pensii era de 4,238 milioane de persoane. Aceasta reprezintă o diminuare a numărului de contribuabili cu 3,759 milioane de persoane, mai precis cu 47%.

3.3. Evoluția ratei de dependență a sistemului de pensii

Reducerea importantă a numărului contribuabililor la sistemul de asigurări sociale de stat și creșterea semnificativă a numărului de pensionari au făcut ca raportul între numărul mediu anual de salariați (contribuabili la sistemul de pensii) și numărul mediu de pensionari să scadă, de la 3,43 la 0,92, adică de 3,73 de ori.

Rata de dependență a sistemului s-a redus continuu începând din 1990, de la 3,43 la circa 1 în 2003, a stagnat la această valoare până în 2009, după care a continuat scăderea. Așa cum arată Comisia Europeană, rata de dependență economică a vârstnicilor (anexa nr. 6.8) la nivelul UE27, definită ca raport între numărul de persoane în vârstă de 65 de ani și peste și numărul persoanelor cu vârste între 20 și 64 de ani, înregistrează o creștere semnificativă în perioada 2010-2060. Aceasta s-a situat la 40% în 2010, urmând să ajungă la 74% în 2060. În acest context, România ocupă o poziție dificilă a evoluției demografice, exprimată prin rata de dependență a vârstnicilor. Pe o scară de la 1 la 28, în anul 2010 România se afla pe poziția 7 din punctul de vedere al ratei de dependență economică a vârstnicilor, fiind, cu alte cuvinte, o țară relative tânără, efectele negative ale evoluției demografice urmând să apară mai târziu, comparativ cu alte țări europene. Situația se schimbă conform prognozelor demografice după 50 de ani, în anul 2060. România va ocupa ultimul loc,

realizând o scădere cu 21 de locuri.

3.4. Vârsta efectivă de pensionare

Facilitățile oferite de sistemul public de pensii din România referitoare la reducerea vârstei de pensionare atât în cazul locurilor de muncă încadrate în grupa I si II, cât și în cazul pensionărilor de invaliditate, pensionărilor de urmași, precum și a pensionărilor anticipate introduse în anul 2001, au făcut ca vârstele medii efective de pensionare, atât pe categorii de pensii, cât și pe întreg sistemul să fie mult sub nivelul vârstelor standard de pensionare pentru femei și bărbați

prevăzute de lege.Se poate constata că diferența dintre vârstele medii efective de pensionare și cele standard prevăzute de lege era de 6,8 ani pentru femei și de 7,7 ani pentru bărbați în anul 1999, ajungând la 2,95 ani pentru femei și 7,1 ani pentru bărbați în anul 2009.

3.5. Evoluția ratei de înlocuire a venitului prin pensie

Pentru susținerea financiară, inclusiv pentru realizarea unei protecții relative a ratei de înlocuire a venitului salarial prin pensie, au fost operate, începând cu anul 1990, mai multe creșteri ale nivelului contribuției de asigurări sociale de stat. Astfel, rata medie a contribuției a crescut de la 14% în anul 1989 la 20% în 1990, ajungând la 31,3% pentru condiții normale de muncă, 36,3% pentrucondiții deosebite de muncă și 41,3% pentru condiții speciale de muncă, începând cu ianuarie 2009. Creșterea contribuției la asigurările sociale de stat nu a fost suficientă însă pentru realizarea unor venituri, care să permită menținerea pensiilor reale la nivelul celor realizate în luna octombrie 1990 (înainte de liberalizarea prețurilor); situație care rezultă din dinamica nivelului real al pensiei medii de asigurări sociale de stat în anii 1990-2011.

Ca o măsură de protecție socială după anul 1990, pensiile mai mici au beneficiat de formule de indexare-compensare mai avantajoase, situație care, alături de stabilirea unor niveluri minime în cadrul fiecărui tip de pensie, a contribuit la o scădere mai puțin pronunțată a nivelului real al pensiilor mici și a produs o oarecare egalizare în cadrul aceleiași categorii de pensie, majoritatea pensiilor concentrându-se în zona pensiilor medii. Una dintre problemele sistemului public de pensii, deseori ridicată în dezbaterile politice și sociale drept critică a reformelor din domeniu, o constituie raportul între pensia medie și câștigul salarial mediu (definit între valorile brute ale celor doi indicatori).Astfel, pensia medie brută este considerată prea mică, în comparatie cu câștigul salarial brut al contribuabililor la sistemul public de pensii, motiv pentru care este solicitată utilizarea vechiului raport ce stătea la baza valorii punctului de pensie, adică 45% din venitul salarial mediu brut. În anul 2010 valoarea calculate a punctului de pensie a reprezentat numai 39% din venitul salarial mediu brut.

Așa cum arată profesorul Marian Preda, președinte al Comisiei prezidențiale privind problemele sociale, fără să nege nivelul scăzut al multor pensii în România, trimiterile sistematice la comparații ale valorilor brute sunt mult mai avantajoase pentru pensionari, deoarece există multe taxe și contribuții suportate din câștigul salarial brut, în timp ce singurele taxe și contribuții suportate din pensiile brute sunt impozitul pe venit de 16% și contribuția de 5,5% pentru

sănătate, aplicate pensiilor mai mari de 1.000 de lei. Spre exemplu, raportul dintre pensia medie și câștigul salarial mediu net în noiembrie 2011 are o valoare cu 27,3% mai mare decât în cazul raportului dintre pensia medie și câștigul salarial mediu brut, adică 0,483. În plus, raportul dintre pensia medie pentru limită de vârstă și câștigul salarial mediu net este 0,545.

Procesul de nivelare a pensiilor a contribuit la slăbirea legăturii dintre contribuțiile vărsate la finanțarea fondului de pensii și beneficiile primite. Din această analiză rezultă că, cineva care a plătit contribuții la sistemul de pensii publice pentru întreaga perioadă de cotizare cerută de lege și a împlinit vârsta legală de pensionare va primi, în medie, o pensie netă reprezentând peste 55% din câștigul salarial mediu net, ceea ce nu este rău.Valorile mai mici ale pensiilor care fac ca pensia medie netă a sistemului de pensii să reprezinte circa 48% din câștigul salarial mediu net se datorează perioadelor mai scurte de cotizare, cum sunt cele practicate în cazul pensiilor pentru limită de vârstă și stagiu incomplet de cotizare sau în cazul pensionării de invaliditate și de urmaș.

Rata medie de înlocuire a câștigului salarial prin pensie, calculată ca raport între pensia medie realizată anual și câștigul salarial mediu (brut sau net) realizat în același an, a cunoscut o creștere moderată continuă în perioada 2000-2010,situându-se între 33% și 56% .

Dacă se analizează rata de înlocuire a câștigului salarial mediu în cazul pensiilor pentru limită de vârstă, care îi cuprind numai pe cei care au realizat stagii de cotizare până la împlinirea vârstei standard de pensionare (fără a integra aici pensiile de invaliditate, pensiile anticipate și pensiile de urmași) se constată un nivel mai ridicat în aceeași perioadă 2000-2010, aceasta situându-se între 37% și 65%, cu o creștere semnificativă în 2008.

3.6. Evoluția gradului de acoperire a sistemului de pensii

Rata de activitate, ca procent din populația în vârstă de muncă (15-64 de ani), a cunoscut o diminuare constantă, de la 70,8% în 1997 la 63,6% în 2010, reprezentând o reducere cu circa 7,2 puncte procentuale, ceea ce reprezintă un potențial pierdut de activitate de circa 1,7 milioane de persoane.

Rata de ocupare, indicator important, definit ca raport între populația ocupată și populația în vârstă de muncă (15-64 de ani), a urmat aceeași evoluție ca rata de activitate, astfel că, de la 66,4% în 1997 a ajuns la 58,8% în anul 2010, înregistrând o reducere cu circa 7,6 puncte procentuale, adică circa 1,4 milioane de personae.

Urmărind gradul de acoperire a sistemului public de pensii, definit ca raportul dintre numărul de contribuabili la sistem și populația ocupată între 15 și 64 de ani, putem constata că și acesta a scăzut de la 61,3% în 1997 la 55,2% în 2010, respectiv cu 6,1 puncte procentuale, reprezentând circa 1,35 milioane de contribuabili.

Gradul de acoperire a sistemului public de pensii a scăzut semnificativ după 1990. Dacă înainte de 1990 acest grad se situa în vecinătatea lui 95%, după zece ani, în anul 2000, a scăzut la 55,3%.

SISTEMUL DE PENSII PRIVATE IN ROMANIA

4.1. Probleme ale fondurilor de pensii administrate privat

Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, o nouă categorie de persoane se asigură obligatoriu în sistemul public de pensii și are obligația să adere la un fond de pensii administrat privat sau poate să adere la un fond de pensii administrat privat. Aceste persoane se află în evidența caselor de pensii sectoriale ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații.

Problemele constatate în funcționarea fondurilor de pensii administrate privat care trebuie analizate, dezbătute public și supuse atenției Parlamentului României pentru modificarea necesară a Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat se referă la:

 introducerea unor prevederi noi sau, după caz, modificarea prevederilor existente, cu privire la persoanele definite la art. 6 pct. I lit. c) din Legea nr. 263/2010 (și anume: cadrele militare în activitate, soldații și gradații voluntari, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale), cum ar fi, modalitatea prin care dobândesc calitatea de participant la sistemul de pensii private, sau prin care aderă, în cazul în care pot opta pentru a fi participanți, la un fond de pensii private;

 precizările privind formele de plată și condițiile în care se pot obține, în cazul pensionării de invaliditate pentru afecțiuni care nu mai permit reluarea activității, definite potrivit Legii nr. 263/2010;

 modalitatea deducerii și a virării contribuției la un fond de pensii administrat privat, în condițiile Legii nr. 263/2010;

 corectarea numărului lunar de puncte stabilit conform Legii nr. 263/2010, în cazul participanților la fondurile de pensii administrate privat.

De asemenea, trebuie rezolvate o serie de probleme absolut necesare evoluției pensiilor administrate privat, prin care acestea să răspundă cerințelor de perspectivă ale sistemului, cum ar fi:

 protejarea drepturilor participanților prin reglementarea a cel puțin trei tipuri de fonduri de pensii administrate privat, cu profil de risc diferit, denumite generic: conservator, echilibrat și dinamic, urmând ca normele tehnice privind organizarea, evidența și administrarea acestora

să fie elaborate de CSSPP, în funcție de vârsta participantului;

 adecvarea capitalului social al administratorului pentru îndeplinirea cerințelor minime de solvabilitate, este necesară reglementarea majorării cu 0,2% pentru echivalentul în lei al fiecărui milion de euro care depășește echivalentul în lei a 200 de milioane euro active totale nete ale fondurilor de pensii administrate privat, aflate în administrare;

 compensarea diferențelor de rentabilitate sub rentabilitatea minimă, reglementarea posibilității aportului în numerar din surse proprii ale administratorului, în contul fondului de pensii administrat, urmând ca aportul să se realizeze cu avizul/autorizarea CSSPP.

4.2. Probleme ale pensiilor private facultative

Având în vedere evoluția sistemului pensiilor facultative și pentru a stimula dezvoltarea pensiilor facultative din România, se impune îmbunătățirea legislației referitoare la acest tip de pensii.

Problemele pensiilor private de tip facultativ se referă la:

 definirea unor termeni specifici sistemului de pensii facultative, care nu au fost definiți în Legea nr. 204/2006 și care creează confuzii în aplicare;

 deductibilitățile din sistemul pensiilor facultative;

 precizarea clară a faptului că toate contribuțiile sociale (contribuția individuală de asigurări sociale și contribuția datorată de angajator la bugetul asigurărilor sociale de stat, contribuția individuală de asigurări sociale de sănătate și contribuția datorată de angajator la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, contribuția pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate datorată de angajator la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, contribuția individuală la bugetul asigurărilor pentru șomaj și contribuția datorată de angajator la bugetul asigurărilor pentru șomaj, contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale datorată de angajator la bugetul asigurărilor sociale de stat și contribuția la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, datorată de persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajator, potrivit Legii nr. 200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale) nu se datorează asupra sumelor reprezentând contribuțiile plătite la fondurile de pensii facultative, în limitele de deductibilitate stabilite potrivit legii;

 efectuarea fuziunilor dintre administratori, care în prezent nu au avizul prealabil al CSSPP și nu respectă legislația din domeniul concurenței;

 stabilirea clară a provenienței activelor necesare acoperirii provizioanelor tehnice, care, în prezent, nu sunt precizate ca provenind din surse proprii ale administratorului;

 îmbunătățirea regimului sancțiunilor aplicate de CSSPP, precum și măsurile de remediere a deficiențelor.

SITUAȚIA COMPARATIVĂ A SISTEMELOR DE PENSII PUBLICE LA NIVELUL ȚĂRILOR MEMBRE ALE UNIUNII EUROPENE

5.1. Modalități și tipuri de clasificare a sistemelor de pensii

La nivelul Uniunii Europene, inclusiv în țările situate în Europa Centrală și de Est, sistemele de pensii sunt organizate, în principal, ca sisteme de pensii de stat, finanțate și susținute de bugetul de stat, mod de organizare ce are implicații deosebite asupra finanțelor publice.

Totodată, când vorbim despre modalitatea de organizare și finanțare a diferitelor tipuri de sisteme publice de pensii existente la nivelul statelor member ale Uniunii Europene, dar mai ales când vorbim despre sustenabilitatea lor financiară, trebuie să luăm în calcul tendința tot mai accentuată de îmbătrânire a populației coroborată cu constrângerile de natură financiară.

Pentru a clasifica sistemele de pensii trebuie luate în calcul elemente determinante, cum ar fi:

 Modul de finanțare:

– sisteme de tip pay as you go (PAYG) (care funcționează pe principiul solidarității sociale între generații – angajații plătesc pentru pensiile pensionarilor la acel moment, de obicei obligatorii,

administrate public);

– sisteme finanțate, administrate privat (prin plata contribuțiilor de participant, sau, după caz, de participant și angajator);

– sisteme evidențiate în contabilitatea angajatorului;

 Baza legală și modul de stabilire a sistemului în cauză:

– sisteme stabilite prin lege;

– stabilite prin contract colectiv de muncă;

 Modalitatea de participare la sistem:

– sisteme obligatorii;

– sisteme voluntare;

 Tipul beneficiilor care se obțin:

– sisteme de tip CD (contribuții definite) – cu contribuții definite (beneficiile obținute variază în funcție de rezultatele investirii activelor fondului participantului);

– sisteme de tip BD (beneficii definite) – cu beneficii definite (se stabilește un anume beneficiu și se calculează contribuțiile pentru atingerea acelui beneficiu);

– sisteme hibride – caracteristici luate de la cele două sisteme: CD și BD.

Așa cum menționam anterior, în Uniunea Europeană, sistemele de pensii sunt împărțite în trei piloni:

– Primul pilon – pensii reglementate;

– Al doilea pilon – pensii ocupaționale (legate de locul de muncă),stabilite prin contracte de muncă;

– Al treilea pilon – prevederi individuale, fără legătură cu ocupația.

Astfel, putem observa că 19 din 27 de state ale UE au sistem public (BD), cinci au sistem de contribuții noționale definite (CND), iar celelalte patru state au implementat sistemul de pensii pe puncte.

Sistemele de pensii reglementate sunt foarte diferite la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, atât datorită diferitelor tradiții cu privire la modalitatea de asigurare a pensiei, cât și datorită stadiilor în care se află reformele sistemelor de pensii. Marea majoritate a sistemelor de pensii existente la nivelulUE27 sunt sisteme de pensii publice. Totuși, în câteva state membre sunt deja introduse și implementate scheme de pensii ocupaționale, voluntare și obligatorii

5.2. Tipuri de pensii acordate de sistemele de pensii din Uniunea Europeană

Trebuie arătat că, aproape în toate țările membre ale Uniunii Europene, este instituită pensia minimă garantată ca formă de compensare acordată tuturor celor care nu se califică pentru celelalte scheme de pensii sau nu îndeplinesc condițiile de pensionare în sistemul public de pensii.

Acest tip de pensie se acordă, de regulă, pe baza testării veniturilor și este susținută fie din sistemul public de pensii, fie ca parte a sistemului național deasistență socială. În acest sens, menționăm faptul că în țări precum Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Spania, Polonia se acordă pe baza testării veniturilor din sistemul public de pensii, spre deosebire de sistemul existent în Belgia, Germania, Irlanda, Italia, Lituania, Ungaria, România, Olanda, Austria, care acordă acest tip de pensie tot pe baza testării veniturilor, dar din sistemul național de asistență socială.

În câteva țări, cum ar fi Danemarca, Olanda și Irlanda, sistemul public de pensii asigură, în primă instanță, o pensie minimă forfetară, care poate fi suplimentată prin aderarea/contribuirea la un sistem privat de pensii ocupaționale.

De asemenea, sistemele publice de pensii diferă de la o țară la alta și în funcție de tipurile de drepturi pe care le acordă. Majoritatea sistemelor de pensii asigură atât pensii pentru limită de vârstă, cât și pensii anticipate sau pentru invaliditate/incapacitate ori pensii de urmaș/supraviețuitor/pentru văduve.

În alte țări, există sisteme speciale pentru aceste tipuri de drepturi și acest lucru se datorează faptului că, în unele state, drepturile de pensie pentru invaliditate nu sunt considerate a fi drepturi specifice pensiei (în ciuda faptului că sunt acordate pentru o perioadă lungă de timp), iar în alte state, aceste tipuri de drepturi sunt asigurate prin intermediul sistemului asigurărilor de sănătate.

Astfel, pensiile pentru limită de vârstă și pensiile anticipate ar trebui să fie considerate ca o singură categorie de pensii, ca urmare a faptul că în multe țări o distincție adecvată între aceste două componente nu se poate realiza, fie din cauză că pensionarea anticipată este parte a sistemului de pensii pentru limită de vârstă, fie pentru că vârsta standard de pensionare variază între femei și bărbați și va crește sau va deveni mai flexibilă cu timpul.

În acest context, pensionarea anticipată ar trebui să includă – în plus față de schemele de pensionare anticipată autentice – alte scheme de pensii anticipate, care sunt acordate, în primul rând persoanelor cărora le este afectată capacitatea de muncă sau acelora care, din cauza fluctuațiilor existente pe piața muncii, își pierd locul de muncă la o vârstă sub vârsta legală de pensionare.În ceea ce privește pensiile de invaliditate/dizabilitate, unele țări iau în considerare aceste pensii de invaliditate (beneficii), ca parte a sistemului lor de asigurări de sănătate, în timp ce în alte state acestea fac parte din sistemul de pensii.

În timp ce, în unele țări, pensia reține aceeași clasificare din momentul în care este acordată pentru prima dată până la sfârșitul plății ei, în cele mai multe țări, o pensie de invaliditate anticipată se transformă în pensie pentru limită de vârstă, în cazul în care beneficiarul ajunge la vârsta standard de pensionare, așa cum se practică și în România.

6. SITUAȚIA COMPARATIVĂ A SISTEMELOR DE PENSII PRIVATE LA NIVELUL ȚĂRILOR MEMBRE ALE UNIUNII EUROPENE

Aproape în toate țările membre ale Uniunii Europene, este instituită pensia minimă garantată ca formă de compensare acordată tuturor celor care nu se califică pentru celelalte scheme de pensii sau nu îndeplinesc condițiile de pensionare în sistemul public de pensii.

Acest tip de pensie se acordă, de regulă, pe baza testării veniturilor și este susținută fie din sistemul public de pensii, fie ca parte a sistemului național de asistență socială. În acest sens, menționăm faptul că în țări precum Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Spania, Polonia se acordă pe baza testării veniturilor din sistemul public de pensii, spre deosebire de sistemul existent în Belgia, Germania, Irlanda, Italia, Lituania, Ungaria, România, Olanda, Austria, care acordă acest tip de pensie tot pe baza testării veniturilor, dar din sistemul național de asistență socială.

Un sistem specific există dezvoltat în Danemarca, unde se acordă o pensie universală pentru fiecare cetățean, dar condiționată de rezidența în acest stat. Venituri suplimentare sunt acordate în funcție de situația particulară a fiecărei persoane și în funcție de nivelul de trai al acesteia. Există și posibilitatea pensionării anticipate voluntare, dar pentru a beneficia de o astfel de pensie trebuie ca persoana în cauză să fi contribuit 30 de ani. Dreptul efectiv la pensie se acordă în principal în funcție de vârstă, și nu în funcție de contribuții. De asemenea, există reglementate pensii pentru categoria funcționarilor publici, și anume pentru salariații din administrația publică centrală și locală. În următoarea perioadă aceste scheme vor fi înlocuite cu schemele de pensii ocupaționale.

În Germania, schema generală de pensii acoperă atât salariații din sectorul public, cât și salariații din sectorul privat, scheme speciale fiind înființate pentru anumite categorii de persoane, cum ar fi fermierii (persoanele care lucrează în agricultură) și persoanele angrenate în minerit. Schema generală de asigurare socială existentă în Spania acoperă salariații din sectorul privat, liber-profesioniștii și lucrătorii din administrația publică locală și regională. Drepturile de pensie sunt pensii pentru limită de vârstă, pentru invaliditate și pentru supraviețuitori. Schema de pensii contributivă pentru angajații din sectorul public este destinată funcționarilor publici din administrația publică centrală și armată și oferă, în principal, pensii pentru limită de vârstă,

invaliditate și pentru urmași, având cinci nivele de pensie, în funcție de nivelul carierei profesionale a fiecărui beneficiar.

Franța a implementat câteva scheme distincte de pensii pentru sectoare diferite și grupuri ocupaționale diferite, care oferă pensii obținute pe baza veniturilor. În plus, există fonduri suplimentare obligatorii – Pilonul II – care completează prevederile sistemului general de pensii. Aceste scheme acoperă persoanele în vârstă și pensiile acordate urmașilor. În ceea ce privește pensile pentru persoanele cu invaliditate, acestea sunt acoperite de sistemul asigurărilor de sănătate.

În Italia există un singur sistem de pensii principal, care acoperă întreaga populație, oferind pensii pentru limită de vârstă, pensii anticipate, pensii de invaliditate și pensii pentru urmași. De asemenea, există regimuri mixte în faza tranzitorie. Astfel, fostul regim de tip BD se aplică în totalitate lucrătorilor care la sfârșitul anului 1995 aveau cel puțin 18 ani de contribuții. Este prevăzută de asemenea și o suplimentare acordată pe baza testării veniturilor, la pensia minimă, însă aceasta este acordată doar dacă persoana în cauză îndeplinește condițiile generale de eligibilitate. Regimul de tip CD se aplică în totalitate lucrătorilor care au intrat pe piața muncii începând cu anul 1996. De asemenea, sunt acordate beneficii de asistență socială persoanelor în vârstă care au venituri scăzute, în funcție de situația fiecărui beneficiar în parte – persoană singură sau familie – indiferent dacă acestea au contribuit sau nu.

Portugalia are implementată o schemă generală de pensii de asigurări sociale care acoperă toți salariații și liber-profesioniștii din sectorul privat și sectorul public, aplicabilă din anul 2006, prin care se acordă pensii pentru limită de vârstă, invaliditate și pentru urmași. Există și o schemă separată de pensii destinată unor anumite categorii de salariați din sectorul public.

7. SCENARII PENTRU SISTEMUL DE PENSII DIN ROMANIA

Sructura demografică din România se va schimba de la 15% copii, 70% populație de vârstă activă și 15% vârstnici, la o structură cu 11% copii, 54% populație de vârstă activă și 35% vârstnici în 2060.

Persoanele născute după 1967, așa-numiții „decreței” riscă să primească o pensie de doar 25% din salariu, începând cu anul 2030, potrivit studiului Cartea Albă a Pensiilor, realizat de Expert Forum, la solicitarea Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).

Valoarea pensiei va scădea ca rată de înlocuire a salariului până la un minimum de 24% (în anul 2030), rata de înlocuire crescând ulterior cu circa 10% în momentul intrării Pilonului II în plată (anul 2032), potrivit scenariului de bază luat în calcul în studiul APAPR.

Soluția: Creșterea vârstei de pensionare.

Scenarii: Cartea Albă analizează șapte scenarii pentru sistemul de pensii din România.

Primul scenariu, cel de bază, presupune păstrarea legislației în forma actuală în ce privește vârsta de pensionare (65 ani pentru bărbați și 63 pentru femei), modul de indexare a pensiei (luând în considerarea atât inflația cât și creșterea salariului mediu brut în economie, cu tranziție spre indexare exclusiv cu inflația), alocările în creștere către Pilonul II până la 6% din salariul brut, nivelul actual al contribuțiilor.

În acest scenariu, deficitul fondului de pensii va ajunge la aproximativ 2,5% din PIB în 2019, după care va intra pe o traiectorie descendentă. Nivelul pensiilor își vor păstra puterea de cumpărare, însă vor scădea ca procent din salariul mediu. Astfel, se estimează ca în 2031 să reprezinte sub 25% din salariul mediu. În 2032, vor intra în plată pensiile din Pilonul II, ceea ce va duce la o creștere a veniturilor din pensii cu circa o treime.

„Este singurul scenariu în care fondul ajunge să nu mai aibă deficite, în timp ce pensia viitorilor pensionari nu ar fi afectată negativ. Celelalte scenarii care ar duce la o scădere a deficitului sunt trecerea mai rapidă la indexarea valorii pensiei cu inflația și naționalizarea sau plafonarea contribuțiilor la pilonul II, însă în niciunul din aceste scenarii fondul nu ajunge în echilibru, fiind în continuare nevoie de subvenții de la bugetul de stat”, se spune în raport.

Rezultatele primului scenariu prevăd două vârfuri de creștere a numărului de pensionari, 2015-2020 și 2032-2036, care corespund și perioadelor cu o intensitate mai ridicată de intrare în câmpul muncii (sfârșitul anilor ‘70 și începutul anilor ’90). Astfel, numărul total de pensionari depășește pragul de șase milioane în 2024, atingând 7,6 milioane la sfârșitul orizontului de prognoză (2042).

„Începând cu anul 2032 vor ajunge la vârsta de pensionare generațiile care au contribuit la pilonul 2 de pensii, determinând o creștere a ratei de înlocuire a salariului prin pensie. Nivelul pensiei de la pilonul 2 depinde de mai mulți factori: (i) numărul de ani de contribuție la pilonul 2, (ii) nivelul contribuției, (iii) randamentul mediu al plasamentului fondului de pensii. În același timp, pensia din pilonul 1 se va diminua proporțional cu reducerea contribuțiilor către sistemul public de pensii”, se menționează în studiu. Una dintre soluțiile propuse de experți este creșterea vârstei de pensionare proporțional cu creșterea speranței de viață la 65 de ani.

„Deși în momentul de față, România are o populație mai tânără decât marea majoritate a statelor europene, în următorii 50 de ani va ajunge în grupul țărilor cu cea mai îmbătrânită populație. În același timp, problemele actuale din zona pieței muncii par să fie persistente pe termen lung. Rata mică a ocupării, sub media europeană, nu se va corecta în următoarele decenii. Mai mult, din estimările Comisiei Europene, România este singura țară în care se prognozează pe termen lung o scădere a ratei de ocupare sub nivelul actual”, se mai arată în Cartea Albă a Pensiilor.

Fenomenul îmbătrânirii populației care se accentuează cu precădere după anul 2017 va determina o scădere constantă a numărului de salariați, prin migrarea populației active din grupele de vârstă mai tinere și cu o rată de ocupare mai ridicată în grupe de vârstă mai mari unde și gradul de participare la activitatea economică este mai redus.

Astfel, numărul de salariați se va reduce de la 4,4 milioane (2011) până la 3,2 milioane la sfârșitul orizontului de prognoză (2042).

„În aceste condiții rata de dependență între numărul de pensionari și salariați va crește constant pe termen lung, atingând pragul de 2,5 pensionari per salariat la sfârșitul orizontului de prognoză”, arată datele analiștilor.

Conform prognozei Comisiei Europene, proporția tinerilor (0-14 ani) va scădea în perioada 2010 – 2060 cu circa 38%, iar proporția persoanelor active (15 – 64 ani) scade în aceeași perioadă tot cu circa 38%.

În schimb, populația de 65 ani și peste va avea o pondere din ce în ce mai mare, ajungând în 2060 să reprezinte aproape 35% din populație. Creșterea cea mai spectaculoasă va fi pe segmentul de peste 80 ani de ani care va fi mai numeros (13,3% din total populație) decât copiii între 0-14 ani (11,8% din total populație).

„O altă problemă este legată de situația fiscală actuală a statului român. Chiar dacă are printre cele mai tinere populații din Europa, România are un deficit imens la fondul de pensii. În 2011, acesta a reprezentat 2,4% din PIB și aproape 56% din deficitul bugetului consolidat. Pe partea de venituri, statul român este un colector slab. Evaziunea fiscală la colectarea CAS este estimată la 3,3% din PIB”, se mai spune în studiu.

8. MASURI DE IMBUNATAIRE A SISTEMULUI

Schimbarile demografice si dificultatile cu care se confrunta sistemele de pensii transforma asigurarea protectiei sociale a persoanelor varstnice intr-o importanta provocare la adresa multor state ale lumii. O mare parte a dezbaterilor internationale s-a concentrat pe reforma sistemelor de pensii,reflectand faptul ca sporirea numarului varstnicilor si cresterea longevitatii conduc la cresterea cheltuielilor cu pensile,evidentiind si necesitatea asigurarii durabilitatii financiare a sistemelor.Este relevanta in acest sens declaratia Profesorului Joseph Stiglitz, fost economist sef al Bancii Mondiale si laureat al Premiului Nobel pentru economie: „Nu exista niciun subiect cu o importanta mai mare decat imbatranirea populatiei si furnizarea protectiei sociale pentru persoanele varstnice“.

In opinia unor autori, dificultatile financiare cu care se confrunta sistemele publice de pensii, prezente in majoritatea statelor Uniunii Europene, se datoreaza unor factori exogeni: tendintele demografice, cresterea rapida a ponderii varstnicilor in populatie etc. Restul factorilor care contribuie la aceasta situatie si anume scaderea rapida a participarii barbatilor pe piata fortei de munca, cresterea lenta a participarii femeilor, persistenta ratei ridicate a somajului, politica de crestere a valorii pensiilor si stimularea pensionarii anticipate sunt tendinte care reflecta alegerile politice.

Obiectivele Uniunii Europene in domeniul pensiilor sunt: pensii adecvate, sustenabile si modernizate. Un element esential al reformei sistemelor de pensii europene este flexibilitatea in tranzitia de la viata activa la pensionare. Aceasta se poate realiza prin flexibilitate in ceea ce priveste varsta de pensionare si stimulente adecvate pentru prelungirea

vietii active. Cresterea varstei reale de pensionare si atingerea unor rate mai mari de ocupare a fortei de munca

necesita actiuni ca: descurajarea pensionarilor anticipate si imbunatatirea oportunitatilor lucratorilor varstnici pe piata muncii (eliminarea barierelor de pe piata muncii, acces egal la invatarea continua si la actualizarea competentelor, conditii de munca atractive).

In cazul Romaniei,rezolvarea problemelor din sistem si perspectivele pensiilor sunt strans legate de performantele economiei, mai precis de cresterea economica si de deciziile guvernantilor referitoare la modificarile legislatiei sistemului de pensii. Problemele concrete la care specialistii se refera sunt rata crescuta de dependenta, situatia pensiilor speciale, a pensiilor anticipate, evaziunea fiscala, presiunea factorilor demografici, vulnerabilitatea in fata presiunilor politice dar si dificultati cu care se confrunta componentele private ale sistemului si care le afecteaza functionarea. Acestea ar fi: stimularea redusa a participarii la sistem, lipsa educatiei financiare a populatiei si cultura slab dezvoltata pentru economisirea privata, scaderea valorii activelor si lipsa de incredere a populatiei in sistem determinata de efectele crizei financiare mondiale.

Sistemul romanesc de pensii este puternic influentat de factorul politic. Cresterea alarmanta a numarului de

pensionari concomitent cu diminuarea substantiala a numarului de contribuabili, precum si colectarea precara a contributiilor la bugetul asigurarilor sociale reprezinta factori importanti ai dificultatilor financiare cu care se confrunta, dupa anul 1990, sistemul public de pensii. Situatia se datoreaza presiunilor demografice, modificarilor legislative, numarului mare de pensionari anticipate si pensionari de invaliditate, evaziunii fiscal. Numarul redus de contribuabili fata de numarul beneficiarilor, gradul scazut de ocupare in randul lucratorilor varstnici si existenta unei rate ridicata de munca nedeclarata afecteaza pe termen lung sistemul de pensii. Cheia pentru a face fata presiunilor asupra sistemelor de securitate sociala este reprezentata de promovarea ocuparii fortei de munca, de cresterea ratei de participare pe piata muncii, inclusiv prin promovarea imbatranirii active, reintegrarea somerilor pe piata fortei de munca, recalificarea si reconversia profesionala, educatia continua. Cresterea numarului de contribuabili la sistem necesita o politica activa de atragere in sistemul de pensii a intreprinzatorilor particulari, a lucratorilor din sectorul informal si a femeilor casnice, crearea de noi locuri de munca (prin stimularea investitiilor). De asemenea, cresterea varstei de pensionare si a stagiilor complete de cotizare precum si egalizarea varstei de pensionare intre barbati si femei sunt masuri care raspund dificultatilor actuale ale sistemului de pensii.

Scaderea numarului de pensionari necesita masuri ca: descurajarea pensionarilor anticipate prin stabilirea unor niveluri scazute ale beneficiilor, reducerea pensionarilor de invaliditate, inclusiv printr-un control mai riguros asupra comisiilor de expertiza medicala, amanarea varstei de retragere prin oferirea de motivatii muncitorilor in varsta sa-si continue activitatea, cu fractiune de norma sau cu norma intreaga. Rezolvarea problemei sistemului de pensii reclama strategii globale ce includ masuri de crestere a participarii pe piata muncii pentru lucratorii mai in varsta (adoptarea de stimulente) si a oportunitatilor de lucru pentru persoanele cu handicap.

Cresterea foarte mare a numarului pensionarilor de invaliditate reprezinta un fenomen ingrijorator. In consecinta, sunt necesare masuri de prevenire a invaliditatii (promovarea unui stil de viata sanatos, detectarea la timp si tratarea problemelor de sanatate, imbunatatirea sanatatii si securitatii la locul de munca, programe nationale de prevenire a imbolnavirilor derulate de Ministerul Sanatatii), precum si introducerea unor criterii de eligibilitate mai stricte si monitorizarea beneficiarilor de pensii de invaliditate. O atentie deosebita trebuie acordata locurilor de munca cu timp partial, recalificarii, acordarii stimulentelor pentru angajatorii persoanelor cu handicap.

Trebuie acordata a atentie deosebita si cresterii economice si stimularii investitiilor. Criza economica si urmarile ei: cresterea somajului, inghetarea sau diminuarea veniturilor salariale,au efecte negative asupra sistemului de pensii prin scaderea nivelului contributiilor si a numarului de contribuabili.De asemenea, disciplina financiara a angajatorilor in ceea ce priveste virarea contributiilor este foarte importanta deoarece nealimentarea lunara cu bani a conturilor individuale la fondurile private de pensii determina reducerea beneficiilor viitorului pensionar.

Cresterea numarului de contribuabili la sistemul public de pensii implica masuri din partea guvernelor care trebuie sa prevada masuri legislative ce obliga persoanele care nu contribuie la sistemul public de pensii sa achite contributii.

In aceasta categorie sunt cuprinse in special persoane care desfasoara activitati pe cont propriu, persoane platite cu drepturi de autor sau contracte de prestari servicii, persoane desfasurand activitati in asociatii familiale etc. O modalitate de crestere a veniturilor sistemului public de pensii poate fi adoptata rapid, prin abordarea unor reglementari privind posibilitatea platii retroactive a contributiilor de asigurari sociale de persoanele care au lucrat informal in alte tari si care fie se intorc in tara, fie doresc, fiind inca in strainatate, sa-si completeze drepturile de pensie.

Conform analizelor facute de experti europeni in pensii, o modalitate de crestere semnificativa a numarului de contribuabili este aceea de a crea deschiderea sociala si economica pentru emigranti din alte tari, asa cum au facut

Germania, Franta, Anglia, Italia, Spania si Portugalia.

9. ANEXE

10. BIBLIOGRAFIE

1. http://www.mediafax.ro/social/cc-dispozitii-din-oug-nr-1-2013-privind-sistemul-de-pensii-neconstitutionale-11590858

2. http://businessday.ro/02/2012/de-unde-bani-pentru-majorari-de-pensii-deficitul-bugetului-de-asigurari-sociale-a-crescut-cu-19-in-ianuarie/

3. http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/2014/csrimpl2014_swd_ro.pdf

4. http://www.evz.ro/sp-sistemul-public-de-pensii-din-romania-pe-ultimul-loc-din-ue-910936.html