Perspectivele Turismului Religios în România

=== be547b8099349a54523ec5a94861564d6d2b8b72_640385_1 ===

Cuprins

Capitolul 1. De la religie la turism religios–––––––––––––––––––––3

1.1 Rolul religiei în lume––––––––––––––––––––––––––––-3

1.2. Marile religii ale lumii––––––––––––––––––––––––––––8

1.3. Noțiuni generale ale turismului religios––––––––––––––––––––-12

Capitolul 2 Analiza turismului religios în România –––––––––––––––––-19

2.1 Aspecte generale ale turismului religios în România –––––––––––––––-19

2.2 Prezentarea. potențialului turistic religios ––––––––––––––––––––23

2.3 Baza tehnico-materială –––––––––––––––––––––––––––26

2.4 Circulația turistică cu perspectivă religioasă în România ––––––––––––––26

Capitolul 3 Perspectivele turismului religios în România –––––––––––––––30

3.1. Turismul religios – analiză SWOT ––––––––––––––––––––––30

3.2. Crearea traseelor turistice religioase în România –––––––––––––––––32

3.3. Originile slabei dezvoltări a regiunii Nord-Est a României–––––––––––––35

Concluzii ––––––––––––––––––––––––––––––––––41

Bibliografie –––––––––––––––––––––––––––––––––42

Introducere

Având în vedere că resursele turismului religios sunt practic inepuizabile, acesta reprezintă un sector economic cu perspective reale de dezvoltare pe termen lung. În consecință, considerăm că abordarea turismului religios românesc ar trebui să fie una modernă care respectă și promovează principiile dezvoltării durabile și contribuie la protecția, conservarea și exploatarea eficientă a patrimoniului cultural, istoric, folcloric și arhitectural al țării. Misiunea acestui sector turistic trebuie să fie exploatarea și valorificarea complexității resurselor turistice ecleziastice, precum și promovarea acestora pe piața națională și în special pe piața internațională, pentru a o transforma într-o sursă suplimentară de venituri.

Această viziune și misiune fiind ambițioase, suntem de părere că principalele obiective strategice care trebuie urmate în viitor de turismul religios ar putea fi formulate după cum urmează: crearea unui parteneriat global și coordonarea tuturor inițiativelor privind prezentul și viitorul acestui important sector de turism cultural; dezvoltarea parteneriatului civic, cu participarea activă a tuturor autorităților publice, a cercurilor academice și a societății civile; coordonarea eforturilor actorilor interesați în dezvoltarea turismului românesc în general, a investitorilor publici și privați; corelarea cu inițiative naționale sau regionale similare; stimularea traficului turistic religios; creșterea numărului de turiști religioși și suplimentarea veniturilor directe și indirecte.

România posedă privilegiul unor particularități culturale capabile să susțină dinamica economică pozitivă bazată pe mai multe domenii, cum ar fi: istoria, obiceiurile, tradițiile moștenite din generațiile trecute, locația geografică, dar mai ales spiritul proeminent al religiozității. Resursele turistice culturale reprezintă o atracție principală pentru România de Nord-Est, unde predomină patrimoniul ecumenic. Regiunea este renumită pentru autenticitatea moștenirii sale religioase, ilustrată de biserici și mănăstiri, cu fresce impresionante și picturi murale ce ilustrează scene din biblie, ziduri interioare și exterioare, biserici fortificate cu o valoare artistică remarcabilă, vârstă și valoare istorică.

Această comoară incontestabilă, care este unică în lume, unele dintre ele făcând parte din patrimoniul UNESCO, subliniază un potențial turistic semnificativ. Extrem de bogat în ceea ce privește atracțiile ecumenice, regiunea Nord-Est a României ar putea avea capacitatea de a oferi în viitor condiții adecvate activităților turistice religioase.

Capitolul 1. De la religie la turism religios

1.1 Rolul religiei în lume

De-a lungul istoriei civilizației, religia a jucat un rol esențial în majoritatea locurilor din lume.Există numeroase motive pentru care religia a avut un rol atât de important în definirea culturii unei societăți, dar cel mai notabil dintre aceste motive este acela că încrederea sau credința într-o putere divină sau spirituală poate adăuga sens și importanță vieții lumești a oamenilor . Acest fenomen s-a dovedit a fii în mod special adevărat printre popoarele persecutate. Unul dintre motivele pentru care aceste popoare au arătat o mare înclinație pentru a avea convingeri religioase statornice este că, credința lor le poate da un sentiment de speranță și rațiune pentru a trăi în ciuda condițiilor groaznice de persecuție. Dovada acestui fapt poate fi văzută în societățile evreiești, creștine și islamice. Toate cele trei societăți au fost supuse diferitelor forme de persecuție la un moment dat în istoria lor și mulți istorici au subliniat convingerile religioase ale grupului ca una dintre principalele surse de rezistență.

Religia poate avea atât rol pozitiv cât și rol negativ în societate.

Religia poate fi definită ca un “sistem de credințe (dogme) și de practici (rituri) privind sentimentul divinității și care îi unește, în aceeași comunitate spirituală și morală, pe toți cei care aderă la acest sistem”, dar totodată se mai poate spune că aceasta reprezintă totalitatea ideilor, convingerilor și gesturilor reconoscute de o adunare care furnizează adepților săi un cod de comportament, un obiect de divinizare si un cadru de referință pentru intra in relația cu adunarea și universul.

Se poate afirma că religia are un rol multiplu care se observă in toate sferele existenței oamenilor:

-social; religia din punctul de vedere al sociologiei este descrisă ca fiind o parte importanta a vieții publice, aceasta actionând ca un determinant în formarea și apariția relatiilor sociale. Sistemul de credințe si practici promovat de către religie are rolul de a unii oamenii într-o comunitate, de aici rezultînd creearea de grupuri sociale care conferă oamenilor apartenență; acest lucru care este împărtășit de persoanele care au o anumită credință religioasă oferă o semnificație comună si o interpretare asemănătoare manifestărilor si evenimentelor din viața respectivei comunități.

-spiritual; religia are o importanță aparte in viața oamenilor ea fiind un factor si un cadru de creare a omului. Specificul și mijloacele de educare si formare a religiei nu se pot asemăna cu ceilalți factori educaționali din societate, deoarce religia si biserica nu recurg numai la mijloacele omenești pentru a își atinge scopurile pentru că biserica nu este doar o instituție omenească care se rezumă numai la existența pămîntească ci îmbină elementul celest sau divin cu cel uman. Fără a ține seamă de spațiul sau locul de desfășurare al actului religios acest lucru oferă o stare de liniștire omului și o împlinire sufletească. Într-un final se presupune ca aceasta ar trebui sa fie misiunea principală a religiei.

-cultural; practica religioasă este strîns legată de de cultură, ea contribuie la cultura unei anumite societăți prin creații literare(tipografii), artistice(picturi, gravuri) și arhitecturale(catderale, mănăstiri și biserici).

-economic; rolul economic al religiei a fost unul destul de important în trecut, în special în societatea medievală când biserica controla aproape toate aspectele vieții omenilor.În prezent religia deține o oarecare influență economică în societate, dar nu putem avea niciodată siguranța că religia nu este o putere invizibilă prin care se conduce si domină lumea.

-politic; până la epoca modernă rolul religiei în conducerea unei societați era esențial ajungându-se de multe ori până la fuzionarea funcțiilor de putere sau conducere cu cele de natură religioasă. În perioada actuală rolul ei s-a diminuat considerabil, acest lucru incepînd sa fie vizibil în special în țările creștine mai exact cele catolice încă din secolul trecut.În ziua de astăzi se evidențiază faptul că mai toate religiile lumii au un caracter depolitizat, care propovăduiesc pacea și binele în lume, ne mai având nicio influență în conducerea mondială.

-caritabil; fără îndoială rolul caritabil al religiei este unul important deoarece prin credința pe care o promovează aceasta putem vedea cum îi ajută pe cei nevoiași, prin donații, locuri de cazare în centre special realizate de către biserică.

Deși conceptul inițial al religiei a fost de a promova binele totuși se observă că în decursul istoriei civilizației aceasta a influențat și în mod negativ lumea.

Până de curând, mediul academic a neglijat în mare măsură impactul religiei asupra dezvoltării durabile. Cu toate acestea, studiile empirice au arătat că religia rămâne importantă în multe societăți și că importanța ei a crescut de la începutul noului mileniu. Aceast subcapitol analizează literatura empirică cantitativă privind efectul religiei asupra dezvoltării din ultimul deceniu.

Religia este ambivalentă față de dezvoltare: deși dimensiunile religioase exercită o influență pozitivă asupra sănătății fizice și mentale, precum și asupra bunăstării generale, cercetătorii au găsit o relație negativă între dimensiunile religioase și veniturile și egalitatea de gen. Studiile sunt de acord că dominația unui grup religios, împreună cu fragmente paralele etnice și religioase, sporește riscul de conflict, în timp ce studiile privind efectele pro-pace ale factorilor religioși lipsesc în mare măsură.

Provocările metodologice se referă la disponibilitatea datelor cu granulație fină, în special pentru țările non-occidentale, precum și la utilizarea conceptelor și definițiilor. Cel mai important, studiul religiei și dezvoltării necesită metode care permit deducerea cauzală.

În dezbaterea academică, teoriile clasice au fost completate de modele raționale de alegere, și alte abordări microeconomice care explică participarea religioasă și comportamentul religios la nivel individual.

Aceste teorii microeconomice tratează mai ales religia ca variabila explicată. Cu toate acestea, religia poate fi privită și ca o variabilă independentă, așa cum a argumentat Weber în Etica protestantă, în care a susținut că accentul special al doctrinei protestante calviniste asupra muncii și succesului economic lumești a fost deosebit de favorabil capitalismului și dezvoltarea economică generală.

Într-adevăr, ideile și practicile religioase, identitățile și actorii religioși, precum și organizarea grupurilor religioase pot promova sau împiedica în mod semnificativ procesul de dezvoltare durabilă.

Deoarece religia este un concept cu mai multe fațete, dacă nu vagi – adeseori slab teoretizat, dacă deloc – începem prin dezagregarea conceptului de religie în mai multe dimensiuni; acest lucru va face o diferență în felul în care mecanismele cauzale sau canalele de transmisie ale legăturii se desfășoară. Ideile religioase formează comportamentul credincioșilor, oferindu-le îndrumări pentru acțiunile de zi cu zi și înțelegerea morală a lumii.

În plus, ideile religioase comune formează baza identității individuale și a grupului, care are implicații profunde pentru capitalul social și dezvoltarea generală. Adepții religioși practică anumite practici religioase care necesită investiții în timp și pot întări ideile și identitățile religioase.

În cele din urmă, actorii religioși – cum ar fi organizațiile religioase sau clericii – se angajează în activități sociale și politice, oferă acces la servicii educaționale și de sănătate și influențează comportamentul individual și de grup cu mesajele lor. De exemplu, capacitățile organizaționale ale organizațiilor religioase pot influența eficacitatea transmiterii ideilor religioase. În plus, interacțiunile dintre dimensiunile religioase, impactul lor ambivalent asupra dimensiunilor de dezvoltare și specificitatea contextului acestor efecte reprezintă o provocare pentru munca teoretică și empirică.

Religia este un concept cu multiple fațete și contestate, dacă nu vagi. Pentru a înțelege corect relația dintre religie și dezvoltare și mecanismele cauzale corespunzătoare, este logic să dezagregăm religia în mai multe dimensiuni. Ideea unui concept multidimensional de religie nu este nouă.

Durkheim a recunoscut multidimensionalitatea religiei prin accentuarea credințelor și a practicilor pe care comunitățile religioase le urmează. Cu toate acestea, diferitele dimensiuni nu sunt deseori definite și separate. După Durkheim și alte lucrări, definiția noastră dezagregată a religiei cuprinde patru dimensiuni: idei religioase, practică religioasă, actori și organizații religioase, identitate religioasă.

Ideile religioase reprezintă temelia oricărei considerații religioase. Aceste idei se referă la transcendență pentru a explica lumea și pentru a oferi un sens vieții credincioșilor individuali și societății în ansamblu. Practica religioasă, identitatea, actorii și organizarea sunt epifenomena ideilor religioase.

Ideile religioase includ norme scrise și formale (de exemplu porunci și alte scrieri sfinte), tradiții orale și idei religioase interioare. Exegezele mai exacte ale scrierilor sau ideilor religioase (de exemplu, de către clerici individuali), precum și comentariile religioase cu privire la evenimentele contemporane sunt, de asemenea, subsumate sub idei religioase. Ele formează preferințele indivizilor religioși și le inspiră comportamentul. Puterea cu care fiecare credincios individual urmează aceste idei variază și este în mod obișnuit menționată ca religiozitate.

Practica religioasă include numai comportamentul religios direct, cum ar fi închinarea, aducerea pelerinajelor, postul, meditația și construirea templelor; nu cuprinde alte activități care nu au legătură directă cu practica religioasă. De exemplu, dacă anumite idei religioase încurajează munca grea, comportamentul rezultat, deși inspirat religios, nu poate fi considerat practică religioasă. De asemenea, activitățile actorilor religioși nu sunt incluse în practica religioasă.

Activitățile din urmă sunt subsumate sub dimensiunea actorilor și organizațiilor religioase. Termenul "actor" se referă la persoane precum clericii, precum și la expresiile organizaționale formale ale comunităților religioase, cum ar fi grupuri unice, organizații bazate pe credință, rețele religioase sau asociații ale mai multor grupuri religioase.

Organizarea grupurilor religioase cuprinde reguli formale și informale care guvernează comunitățile religioase, inclusiv legile oficiale de stat și nestatale și regulile și hierarhiile organizaționale neoficiale ale comunităților religioase. Practicile religioase și actorii religioși, precum și organizarea grupurilor religioase pot consolida ideile religioase existente sau pot promova noi idei religioase.

Conceptualizarea mecanismelor cauzale necesită o serie de ipoteze. În primul rând, dezvoltarea durabilă rezultă din acțiunile umane și necesită dorința și capacitatea agentului (sau oportunitatea) de a acționa. Dorința se referă la un motiv de a acționa într-un anumit mod sau direcție – adică pentru sau împotriva dezvoltării. Capacitatea (sau oportunitatea) se referă la abilitatea unui actor de a influența scopul sau puterea rezultatului. Dacă dorința sau capacitatea de a acționa este absentă, dezvoltarea nu poate avea loc.

În al doilea rând, diferitele dimensiuni religioase – deși se întâmplă adesea în conjuncție – exercită influențe distincte asupra dezvoltării durabile prin diferitele efecte pe care le au asupra disponibilității și capacității agenților. Ele pot împiedica sau stimula dezvoltarea durabilă, în funcție de direcția și puterea efectelor lor. De exemplu, practica religioasă a postului Ramadan are potențialul de a încetini creșterea economică, totuși magnitudinea acestui efect depinde de modul în care se practică strict practica Ramadanului în cadrul societăților.

În al treilea rând, dimensiunile religioase diferite au efecte diferite asupra diferitelor dimensiuni ale dezvoltării. Aceasta are ca rezultat un număr destul de mare de relații de cauzalitate "bilaterale" posibile, care iau forme diferite și merg în direcții diferite. De exemplu, ideile religioase privind etica muncii ar putea stimula creșterea economică, în timp ce anumite practici religioase (cum ar fi o perioadă considerabilă de timp dedicată rugăciunii) ar putea împiedica creșterea economică.

Mai mult, o dimensiune religioasă poate avea efecte diferite asupra dimensiunilor distincte de dezvoltare. Comportamentul credincioșilor motivat de ideea religioasă de a da celor săraci poate reduce inegalitatea și favoriza relațiile sociale, dar poate împiedica și creșterea economică dacă sunt puțini bani disponibili pentru investiții. Mărimea acestor efecte depinde de relevanța ideii religioase.

În al patrulea rând, pe lângă relațiile bilaterale directe dintre relațiile religioase și de dezvoltare, pot exista și mecanisme indirecte. Dimensiunile religioase pot fi legate de alte dimensiuni religioase, iar efectele acestor relații pot avea un impact indirect asupra dimensiunilor dezvoltării. De exemplu, practicile religioase funcționează adesea ca un amplificator pentru ideile sau identitățile religioase. Practica vizitării serviciilor religioase poate întări anumite idei religioase și identitate religioasă. În plus, dimensiunile religioase pot avea un impact asupra dimensiunilor non-religioase și non-dezvoltare, care afectează apoi dezvoltarea.

1.2. Marile religii ale lumii

Într-o vreme în care principiile, regulile, clasificările, criteriile sunt absolut necesare pentru o evidențiere cât mai fidelă a realității se poate vorbi despre o ierarhizare a religiilor universale după repere cum ar fi: perioada apariției, distribuția geografică a credincioșilor, numărul de aderenți, impactul asupra umanității, credința într-o entitate supremă sau în mai multe entități, natura entității/entitățiilor supreme (animală, umană etc.) și legăturile dintre religii. Se poate spune că prin combinația acestor elemente se evidențiază principalele religii din lume:

a) Creștinismul este cea mai mare religie după numărul de adepți având peste 2,4 miliarde de adepți în intreaga lume, fiind una dintre cele 3 mari religii monoteiste contemporane alături de islam și iudaism.

Creștinismul s-a dezvoltat din tradiții provenite din iudaism, pe care le completează cu mărturia Noului Testament. Ca și moștenitor alături de islam și iudaismul din zilele noastre al tradiției religioase orientale, creștinismul continuă până în ziua de astăzi mituri, credințe și convingeri născute pe malurile Eufratului acum mai bine de 5000 de ani.

Cuvântul "creștin" vine din limba latină populară, de la christianus, derivat de la Hristos- Iisus/Isus din Nazareth este considerat în religia creștină ca fiind Mesia și fiul lui Dumnezeu. Cuvântul "Hristos", în limba greacă Χριστός Christós, "cel uns", este traducerea din limba ebraică a cuvântului משיחMașiah (arabă مَسيح Masīh).

Biserica este instituția distinctă a creștinismului. Sfânta Scriptură sau Biblia reprezintă autoritatea doctrinală, iar mai departe, în ortodoxie și catolicism avem tradiția Bisericii, iar pentru catolicism și Magisteriul bisericesc, reprezentat de autoritatea papei.

Mărturisirea credinței în Iisus Hristos este specifică religiei creștine, pe care-l acceptă și-l respectă drept Fiu al lui Dumnezeu și călăuzitor al unui mesaj universal de mântuire propăvăduită de către apostoli. Expresia "Fiu al lui Dumnezeu" trebuie pricepută aici în sensul dat ei de către creștini.

Religia creștină se naște în secolul 1 în Imperiul Roman, însă este cunoscută mai ales prin glasul și scrierile discipolilor lui Iisus Hristos: cele 4 Evanghelii de la Matei, Marcu, Luca și Ioan care sunt o mărturie despre viața, vorbele, faptele și moartea acestuia; Faptele Apostolilor, scrisă de Luca, oferă informații despre formarea Bisericii și rolul ei misionar, precum și despre apostolii Petru și Pavel; cele 21 de Epistole, scrisori ale apostolilor către Biserici, pline de învățături; Epistola către evrei, al cărei autor este încă necunoscut ce are în centru Noul Legământ pecetluit de Iisus; Apocalipsul, atribuit lui Ioan , cu scene simbolice despre opera finală a lui Dumnezeu cu privire la oameni și la sârșitul lumii. Toate operele de mai sus în număr de 27, alcătuiesc Noul Testament, Biblia creștină( reperul scris al creștinismului) mai are în componență și Vechiul Testament, adică “Legea lui Moise”, explicată creștinilor de Iisus în Ziua Învierii, conform Evangheliei scrisă de Luca.

Creștinismul din zielele noastre cuprine trei mari confesiuni: Ortodoxă, Romano-Catolică și Protestantă.

În anul 1054 a avut loc Marea Schismă care reprezintă evenimentul separării creștinismului în două parți: Vest și Est, catolicism și ortodoxism sau Roma și Constantinopol. Acest eveniment a avut ca și cauză principală “răcirea” relațiilor dintre conducătorii religioși ai celor două mari orașe dar și mai multe fapte și întâmplări, atât de ordin politico-religios, lupta pentru putere și supremație în lumea creștină, cât și de ordin dogmatic, ivirea unor neînțelegeri de natură teologică.

Ortodoxia reprezintă “dreapta credință” după o traducere literală din limba greacă a termenilor (ortho- corect, drept) și (doxa-opinie, credință, slăvire) și este condusă de către Biserica Ortodoxă care mai este cunoscută ca și (Biserica Grecă-Ortodoxă sau Biserica Ortodoxă Răsăriteană). Bisericile naționale autocefale ( română, greacă, sârbă, rusă etc.) reprezintă forma de organizare a creștinilor ortodocși.

Biserica Ortodoxă este caracteristică zonelor de dominație al imperiilor rus și bizantin: Europa de Sud-Est și Est, Asia și anumitor regiuni ale Orientului mijlociu și ale Africii. În timpul actual numărul de credincioși ortodocși se află într-o proporție foarte mare în țări precum România, Serbia, Rusia, Grecia, Belarus, Georgia, Bulgaria, Macedonia, Republica Moldova, Ucraina și Muntenegru.

Catolicismul este împărțit în două rituri: ritul latin după care își desfășoară activitatea Biserica Romano-Catolică și ritul bizantin care aparține Bisericii Greco-Catolice.

Termenul de “biserică” provine din latinul „basilica” care care ca nume propriu indică societatea religioasă întemeiată pe baza învățăturilor lui Iisus Hristos. Cuvântul „catolic” provine din grecescul „καθολικός” , care înseamnă “universal”.

Biserica Romano-Catolică este condusă de către Papa care este și episcopul Romei, acesta are un statut ierarhic suprem având plenitudinea și primatul, de care poate dispune în mod universal, imediat și suprem asupra tuturor preoților și credincioșilor catolici. Biserica Greco-Catolică este condusă de către ierahi.

Protestantismul este o mișcare creștină care a luat naștere la începutul secolul al 16 –lea ca reacție la practicile și doctrinele medievale ale Bisericii Romano-Catolice.

Termenul “protestant” reprezintă o noțiune generică pentru diferite confesiuni organizate după idologii creștine și având structuri ecleziastice proprii.

În cadrul protestantismului există diferite biserici, printre care lutherianismul, unitarismul, anglicanismul, calvinismul dar și bisericile neoprotestante: baptismul, adventismul, penticostalismul etc.

b) Islamul este a doua religie a lumii după numărul de adepți având aproximativ 1,8 miliarde de adepți în lume.

Originea islamului se trage din secolul al 7 lea d.h. din Arabia Saudită, acest lucru făcând islamul cea mai tânară religie dintre religiile cele mai mari ale lumii.

Împreună cu creștinismul și iudaismul, una dintre cele trei religii monoteiste mondiale. Cuvântul arab, Islam (derivat dintr-o rădăcină semitică care înseamnă "pace"), exprimă intrarea în pace și securitate cu Dumnezeu (Allah) prin supunerea sau predarea întregii vieți a voinței sale. Un aderent al islamului este identificat în mod corespunzător prin termenul musulman.

Muhammad ibn (fiul lui) Abd Allah. Un musulman ar pretinde că Mohamed nu a început religia, ci doar i-a transmis mesajul veșnic așa cum i s-a dezvăluit. Peste 1,2 miliarde din populația lumii se identifică ca fiind musulmană. Populația musulmană din S.U.A. este disputată, variind de la 5 la 8 milioane.

Muhammad s-a născut în Mecca pe Peninsula Arabică în jurul anului 570 d.Hr. Orfan la șase ani, a fost crescut de membrii familiei. Religiile păgâne, în care au fost venerați mulți zei (mai ales soarele, luna și zeii stele), au dominat viața spirituală a regiunii.

La 40 de ani, în timp ce se retragea într-o peșteră din afara Mecca pentru o perioadă lungă de meditație, Muhammad a susținut că îngerul Gabriel la vizitat și a emis chemarea de a fi profetul lui Allah.

c) Iudaismul

Iudaismul adoptă credința într-un singur Dumnezeu, care este creatorul universului și care conduce poporul ales, evreii, prin profeții cu care el vorbește. Biblia evreiască (sau Vechiul Testament) este scrisă integral în ebraică – cu excepția câtorva capitole sau versete, care sunt în aramaică, limba semitică asemănătoare cu ebraică – și care este cartea cu cele mai multe traduceri și cei mai mulți cititori din lume.

Biblia este împărțită în: Torah (cele cinci cărți ale lui Moise), Neviim (Prorocii) și Kețuvim (Scrierile, Psalmii). În literatura rabinică se întâlnește des termenul Torah pentru a desemna întreaga Biblie. Iudaismul promovează ideea de comunitate printre toți oamenii de credința evreiască, apartenența la o sinagogă său templu, și importanta vieții de familie. Ceremoniile religioase au loc atât acasă, cât și la sinagogă sau templu.

Kɑbbɑlɑ s-ɑ născut în Provence, dɑr s-ɑ dezvoltɑt în Spɑniɑ. ɑpărută în ɑnii ’80 ɑi secolului ɑl XIII-leɑ, Sefer hɑ Zohɑr este o colecție cɑre cuprinde mɑi multe cărți și broșuri, fiind considerɑtă ɑ treiɑ cɑrte cɑnonică ɑ iudɑismului, ɑlături de Biblie și de Tɑlmud.

Deși nivelul lor de limpezime este diferit, ɑceste cărți sunt reunite prin coeziuneɑ lăuntrică ɑ temei și ɑ ideologiei. Aceɑstă lucrɑre uriɑșă ɑ ɑvut un succes inegɑlɑbil în istoriɑ Kɑbbɑlei, fiind singurul text cɑre ɑ fost socotit cɑrte cɑnonică și ɑ fost pus timp de mɑi multe secole ɑlături de Biblie și Tɑlmud.

Dintre diferitele religii care au apărut de-a lungul veacurilor în civilizația umană, hinduismul este cel mai vechi. De-a lungul timpului, această religie trece prin diferite faze evolutive spre deosebire de toate celelalte religii. Chiar din veacurile vedice acest lucru este evident.

Cercetările recente din genetică publicate atât în ​​America cât și în Europa oferă dovezi ample pentru a stabili că așa-numita teorie ariană era o construcție a străinilor care să submineze marea moștenire indiană, iar oamenii Vedic și Dravidian sunt de origine indiană în ultimii 10.000 de ani. Ei arată, de asemenea, că poporul dravidian are, de asemenea, o legătură comună cu indienii de Nord, inclusiv India de Nord-Vest, în acel moment. Obiceiurile și ritualurile lor de-a lungul a mii de ani au devenit cunoscute sub numele de hinduism.

Budismul este împărțit în două ramuri principale, Theravada și Mahayana. Buddhismul Theravada se practică în principal în sud-estul Asiei – Sri Lanka, Thailanda, Laos și Cambodgia – în timp ce budismul Mahayana se practică în principal în Asia de nord: China, Coreea, Tibet și Japonia. Accentul Buddhismului Theravada este o practică pentru realizarea spirituală și eliberarea individului. Budhismul Mahayana, subliniază necesitatea de a practica auto-actualizarea și, în cele din urmă, de a elibera toate ființele de suferință.

Budismul a fost fondat de Siddhartha Gautama acum aproximativ 2500 de ani în Himalaya, între India și Nepal. Siddhartha s-a născut în jurul anului 563 î.Hr., fiul regelui Suddhodana și al reginei Maya din clanul Shakya. După 29 de ani de existență luxoasă și protejată, a văzut pentru prima oară un bolnav, un bătrân și un om mort.

Fiind conștient de faptul că nu era mulțumit de viața sa generoasă și confortabilă, Siddhartha a părăsit palatul tatălui său pentru a căuta să înțeleagă cauzele suferinței. Apoi a practicat ascetism sever de mulți ani, neagându-și mâncarea și băutura , până când a ajuns în punctul de foame.

La vârsta de 35 de ani, după ce și-a dat seama că moartea nu-l va aduce mai aproape de iluminare, el a început din nou să se hrănească și a intrat în meditație profundă sub un copac. După șapte zile și nopți de meditație, el a atins iluminarea și a devenit cunoscut ca "Buddha", adică cel care este cu adevărat treaz. El a învățat călugării, ucenicii și laicii din toată India timp de 45 de ani până la moartea sa pașnică la vârsta de 80 de ani.

Budismul a fost fondat ca o modalitate de a pune capăt suferinței. Buddha și-a început căutarea ca răspuns la suferință; el a vrut să găsească o cale de a trăi o viață de fericire, înțelepciune, compasiune și bucurie.

Buddha nu este un zeu sau divinitate, nici nu este venerat de budiști ca un zeu sau întruchipare a lui Dumnezeu. Buddha însuși a subliniat că el nu era un Dumnezeu, ci era pur și simplu o ființă umană care era "complet trează", atentă și conștientă de aici și acum. El nu a cerut să fie venerat, ci a încurajat pe alții să se uite profund în ei înșiși pentru a răspunde la întrebări fundamentale despre viață și moarte.

1.3. Noțiuni generale ale turismului religios

În speranța de mai bine, oamenii au căutat întotdeauna să-și extindă orizontul spațial și temporal al cunoașterii, al existenței lor. Unul dintre cele mai importante mijloace de a atinge acest obiectiv este călătoria: oamenii au călătorit pentru a găsi ceea ce au nevoie pentru a supraviețui (sau pentru a-l îmbunătăți). Pe lângă obiectele materiale, călătorii au adunat și noi informații, cunoștințe și experiențe, toate în favoarea progresului și a civilizației.

  Din punct de vedere etimologic, termenul de turism pare să provină din latina "rumă" (circuit) care la rândul său a dat "turul" francez cu sensul unei călătorii, exerciții în aer liber, o plimbare, o excursie într-un circuit. Cele mai multe dicționare găsesc originea cuvântului "turism", "turul" englezesc și "turneul" (călătoria, călătoria) care a intrat în limba engleză în jurul anilor 1700. Aceste cuvinte sunt considerate originea cuvintelor precum "tourisme" în limba franceză, "turism" în engleză, "turismo" în italiană, "turism" în limba română. Din cuvântul turistic derivă și turismul.

Primele încercări de a defini acești termeni, de a delimita dimensiunile lor în timp și spațiu, datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Literatura științifică atrage atenția asupra următoarelor opinii:

  Turismul este un fenomen modern, bazat pe nevoia sporită de restabilire a sănătății și de schimbare a mediului, de trezire și de cultivare a unui sentiment pentru frumusețile naturii.

  Turismul este ansamblul relațiilor și fenomenelor care rezultă din mișcarea oamenilor și șederea lor, în afara casei, atâta timp cât șederea lor nu este motivată de o unitate permanentă și de orice fel de activitate plătită.

  Turismul este ansamblul relațiilor și fenomenelor care rezultă din călătoriile și șederea nerezidenților, atâta timp cât (șederea) nu are loc într-o reședință care devine permanentă.

Turiștii sunt persoane aflate în afara reședinței permanente, locul lor de muncă, într-un loc temporar, care prezintă o intenție clară de a reveni după câteva zile, săptămâni sau luni de absență.

Turismul cuprinde activitățile și călătoriile efectuate în timpul liber, pentru familie sau pentru afaceri, altele decât călătoria la domiciliu.

  Dicționarul limbii engleze mai scurte din Oxford definește turismul drept "teoria și practica în domeniul călătoriilor", iar turistul este "cel care face o excursie una sau mai multe pentru recreere și pentru motive culturale".

Conform Dicționarului Internațional al Turismului, turismul este un ansamblu de măsuri puse în practică pentru a stabili și a dezvolta o serie de călătorii de agrement sau pentru alte scopuri, realizate fie prin societăți specializate, fie pe cont propriu, perioadă limitată de timp.

  Dicționarul enciclopedic românesc consideră turismul o activitate care are un caracter sportiv sau de agrement, de mers pe jos sau de folosire a unor mijloace de transport diferite pentru a vizita zone pitorești, așezări, obiective culturale, economice etc.

Dicționarul de marketing și de afaceri completează definiția dată de DEX (Dicționarul explicativ) cu faptul că turismul este un fenomen de masă care include relațiile și activitățile care au loc într-o țară și în cadrul valorilor materiale și spirituale dintre țări în timpul folosirii timpului liber.

  În 1963, conferința Organizației Națiunilor Unite privind turismul și călătoriile internaționale (Roma), a adoptat o definiție a turismului utilizat pe scară largă în majoritatea statelor și care se bazează pe două elemente principale: scopul și durata călătoriilor.

  Conferința OMT din Ottawa (iulie 1991) a redefinit turismul, menționând că acest termen se referă la activitățile desfășurate de oameni în timpul călătoriilor sau în timpul șederii lor, în afara casei, pentru mai mult de 24 de ore sau cel puțin o noapte, dar nu mai mult de un an, pentru petrecerea timpului liber, pentru afaceri sau pentru alte scopuri, altele decât o activitate plătită în locul vizitat.

  Pe lângă termenul de turism, atât limba curentă, cât și limba specializată folosesc și alți termeni cu un conținut similar: recreere, călătorii, vizite, călătorii etc., pe care specialiștii le atribuie diferitelor semnificații.

Recreere înseamnă tot ce o persoană efectuează în timpul liber pentru a se recupera. Prin urmare, timpul liber înseamnă: o serie de activități pe care individul le îndeplinește în mod liber, cu voie bună și cu bucurie, fie pentru a se odihni, fie pentru a se distra, pentru a-și satisface nevoile estetice, pentru a aduna mai multe informații sau pentru a îmbogăți să extindă și să dezvolte participarea socială voluntară sau capacitatea creativă, după ce a fost eliberat de obligațiile profesionale, sociale și de familie. Recreerea poate fi astfel realizată în afara călătoriei.

Călătoria implică mișcarea unei persoane, cu sau fără vehicul, între cel puțin două puncte distincte (plecare și destinație), persoana care efectuează mutarea fiind numită călător. Deși conceptul. de turism îl acoperă, conceptul de călătorie depășește conținutul său. Noțiunea de vizită este conceptul cel mai apropiat de cel al turismului care indică o călătorie pe care vizitatorul o ia pentru unul dintre cele șase motive menționate anterior.

Recreerea rămâne activitatea dominantă în turism; este concepută ca o recuperare sau revigorare a forței și spiritului individului după muncă, prin folosirea unei părți a timpului liber al individului; literatura de specialitate a sintetizat acest sens în "loisir" sau "leisure" [10]. Cu alte cuvinte, recreerea restaurează starea fizică, psihologică, spirituală și mentală a individului, pregătindu-l pentru continuarea activității sale profesionale, pentru a obține o performanță mai bună a muncii.

Deși termenul "recreere" are un sens larg, identificarea sa cu turismul nu este considerată corectă din mai multe motive:

Turismul este asociat nu doar cu timpul liber (odihnă), ci și cu timpul pentru călătorii legate de muncă (afaceri, întâlniri etc.), dar, de obicei, timpul de recreere se desfășoară în timpul liber, fie acasă, fie în afara acestuia.

Această formă de turism reprezintă a doua etapă a evoluției turismului, stadiul pseudo-turistic, care coincide cu perioada care acoperă Evul Mediu timpuriu până la Renaștere. Conceptul de religie a început și sa dezvoltat din înțelegerea motivației turismului. Diferența dintre această formă de turism și alte forme se află în motivația religioasă a turistului. Definițiile care au fost date conceptului de turism religios, turism cultural, călătorii cu o singură funcție sau cu multiple funcții reprezintă un argument în favoarea relațiilor dintre aceste concepte și nevoia de a vedea turismul dintr-un punct sistemic O abordare a conceptului de turism religios nu este o sarcină ușoară. Este important de menționat că, teoretic, au existat multe încercări de demarcare, însă nici unul nu a reușit să pună capăt acestei discuții. Acest lucru se datorează în principal dezvoltării continue a interacțiunii dintre principalii factori: religia, cultura, turismul.

Atunci când atracția pentru turiști constă dintr-un monument sau orice alt element referitor la cultura religioasă, se poate vorbi despre turism în spațiul religios. Ideea turismului religios s-a dezvoltat din înțelegerea motivațiilor turiștilor. Diferența majoră între această formă de turism și alte forme de turism constă în motivația religioasă a turiștilor. De aceea, este necesară o delimitare între principalele forme de atracție în cadrul turismului religios:

• atracții naturale (chiar asociate cu ideea fenomenului natural) cu implicații religioase – lacuri, munți, insule, peșteri, locuri cu încărcătură religioasă etc .;

• clădirile care poartă importanță religioasă;

• evenimentele religioase speciale care au loc în afara clădirilor religioase;

• locurile sacre asociate tragediilor (locul în care au fost construite Turnurile Gemene din New York), dar și evenimentele politice importante (închisori, clădiri care găzduiau conspirații etc.)

Asocierea dintre motivația religioasă și turism este considerată insuficientă pentru a demara conceptul de turism religios. Simpla asociere poate duce la confuzia întâlnită adesea între turismul religios și pelerinajul, care ar putea implica o dimensiune sacră și simbolică (în consecințele unei experiențe turistice și a ceea ce ea oferă indivizilor).

Turismul religios – componentă cheie a turismului cultural

O altă parte a demarcării este cea dintre turismul religios și turismul cultural. Mai mult, există necesitatea menționării teoriilor diferențelor conceptuale dintre religie și cultură. Când se analizează conținutul său, cultura este privită de Taylor ca un complex care include cunoștințele, credințele, arta, legea, etica, tradițiile, obiceiurile care au fost cucerite de om ca membru al unei societăți; Linton, pe de altă parte, vede cultura ca un complex de comportamente fizice și psihologice împărtășite de societate și care sunt persistente, devenind ceva obișnuit pentru majoritatea membrilor societății și transferate de membrii acelei societăți de la o generație la alta.

Din perspectivă îngustă, cultura include toate aspectele vieții umane, elementele materiale și spirituale care sunt transferate de la o generație la alta. Prin urmare, orice ființă umană, orice comunitate umană și orice societate aparțin unei anumite culturi.

Din perspectivă mai largă, cultura este un complex de cunoștințe, reprezentări și atitudini ale lumii, elementele psihologice care oferă un anumit statut original unei națiuni atunci când ia în considerare cultura universală. De asemenea, include o serie de credințe, legi, obiceiuri dobândite de indivizi ca membri ai unei societăți.

Abordarea religiei din perspectivă culturală pentru a identifica acele modele, legi și principii care guvernează acțiunile și motivele călătoriei; la o primă evaluare, turismul religios este evident inclus în turismul cultural. Cu toate acestea, nu suntem pe deplin de acord cu această afirmație; credem că turismul religios are o relație interdependentă cu turismul cultural. Niciunul dintre conceptele de mai sus nu poate include complet pe celălalt și nici nu poate fi clar separat.

  Din conceptele discutate anterior, trebuie luate în considerare un set de elemente pentru a defini turismul religios:

• acțiunile pe care trebuie să le dezvolte sunt obișnuite, dar și dincolo de spațiul în care se dezvoltă și au o sarcină spirituală / religioasă specifică, dar nu neapărat unică, ca bază;

• implică o călătorie, indiferent dacă se utilizează mijloace de transport;

• destinația este un loc cu o sarcină religioasă;

• cazare pentru cel puțin o noapte la locul destinației (în hoteluri, moteluri, campinguri, cazare în manastiri sau în temple, case de rude sau prieteni etc.)

• masa este un alt element care necesită asigurarea la destinație;

• destinația permite și alte motivații suplimentare specifice turismului: animație culturală (muzee, festivaluri etc.), sport (drumeții, tenis etc.), asistență paramedicală (centre de fitness, masaj), istorie (monumente), agrement, etc.

Tipuri de turism religios

O primă clasificare ia în considerare conceptele generale ale turismului:

turism religios domestic, făcut de locuitorii unei țări care vizitează propria țară;

receptor turistic religios, o țară în care nerezidenții vizitează o țară (alta decât a lor);

emiterea turismului religios, întâlnit când locuitorii unei țări vizitează o altă țară.

Pot fi adăugate alte trei forme de turism:

1. turismul religios intern, inclusiv turismul intern și turismul de intrare;

2. turismul religios național care include turismul intern și cel de plecare;

3. turismul religios internațional, care constă în turismul de intrare și turismul de ieșire;

Pornind de la conceptul de turism cultural religios putem vorbi despre două forme de călătorie:

 1. Cei care au o singură funcție, unul religios și aici putem menționa acele călătorii dedicate ceremoniilor religioase, locuri cu imagini sacre miraculoase etc. Aceste tipuri de călători și pelerini sunt la fel.

 2. Cei care au funcții multiple, care combină scopul religios al călătoriei cu cel cultural strict și care permit vizitarea unui număr important de puncte de interes.

Atunci când analizăm ritmul turismului, avem:

turismul religios sezonier, conform principalelor evenimente, ceremonii, festivaluri

– turismul religios săptămânal – mai ales pentru weekend – duminică când vorbește despre creștini, Sabatul pentru evrei etc.

• turism religios aleator – în funcție de timpul liber, de motivația spirituală ocazională și de disponibilitatea financiară a turistului

Când luăm în considerare numărul de turiști și organizație, avem:

– turismul religios organizat, turismul de masă;

– turism la scară mică, format din grupuri mici, grupuri care sunt organizate ca urmare a unei inițiative private;

– turism religios individual.

Când vorbim despre turismul ortodox în nord-est, putem oferi câteva detalii referitoare la câteva forme esențiale:

– turismul religios ocazional turistic

– turism religios religios excepțional

1. Turismul religios ocazional, care include călătoriile spre mănăstiri, cu excepția evenimentelor religioase specifice majore, are următoarele locații:

– schituri și mănăstiri din apropierea orașelor

– mănăstiri / catedrale importante din regiune

Principalele caracteristici ale turismului religios ocazional:

are ca scop îndeplinirea unor "îndatoriri" specifice religioase;

de obicei, nu implică nopți de noapte decât dacă vorbim despre cele mai importante mănăstiri, și acest lucru se întâmplă numai în structurile lor

are un caracter personal puternic

alte cheltuieli de călătorie sunt ocazionale

de cele mai multe ori, călătoriile implică grupuri mici și mijloace de transport personale

 2. Turismul religios excepțional este legat de evenimentele religioase majore și poate avea următoarele destinații:

• biserica din sat

• schituri și mici mănăstiri în apropierea satelor

• mănăstirile majore sau catedralele din zonă

Turismul religios religios excepțional are următoarele caracteristici:

• este generat de principalele evenimente religioase

• devine un fenomen de masă atunci când luăm în considerare pelerinajul la mănăstirile majore

• generează sejururi peste noapte

• pelerinajul către bisericile locale coincide cu vizitarea rudelor

• generează cheltuieli suplimentare cu serviciile oferite

Capitolul 2 Analiza turismului religios în România

2.1 Aspecte generale ale turismului religios în România

Timp de peste patru decenii, Biserica a fost printre instituțiile inamice ale comunismului fiind supusă unei represiuni continue pentru o jumătate de secol. Există trei perioade: 1948-1963 – izolarea totală a Bisericii, preoții arestați care s-au opus regimului și stabilirea unui control economic și politic asupra întregii sale activități; 1963-1980 – interzicerea prezenței sociale și culturale a Bisericii în viața de zi cu zi și 1980-1989 – eforturile de a dispărea această instituție.

La începutul anului 1948, Biserica a avut două alternative:

a) o confruntare directă și deschisă care ar fi condus la acoperirea sa cu sângele martirilor și, în cele din urmă, la desființarea acesteia (ca în Albania și China);

b) să îmbrățișeze dialogul pe termen lung cu regimul ateist. Considerând că confruntarea ar însemna sinucidere, a fost aleasă a doua alternativă pentru un "modus vivendi" cu comunismul care i-a permis să existe ca instituție; "Concesiile" făcute nu au afectat esența Sa sfântă sau prerogativele ecleziastice. Martirii au existat deși mii de preoți, călugări sau credincioși obișnuiți au fost plasați în închisorile comuniștilor.

Fiind scos din viața statului, Biserica a devenit o instituție "tolerată" fără atribuțiile sale misionare, filantropice și culturale. Interdicțiile și abuzurile au fost considerabile: naționalizarea proprietăților parohiale și a fostelor școli confesionale, desființarea facultăților de teologie din Iași, a Academiilor teologice Oradea, Arad și Caransebeș, a Academiei de muzică religioasă din București și a școlilor teologice majoritare, a arhiepiscopilor și a câtorva dieceze (Huși, Argeș, Constanța, Caransebeș și Sighet), însoțite de reînnoirea obligatorie a circa 20 de episcopi, interzicerea aproape a tuturor periodice și reviste intervale de cler, interviuri, icoane și educație religioasă în școli, de legătură cu diaspora, de asociații clerice ale oricărei persoane ("Armata Domnului", "Frăția Ortodoxă Română", "Societatea Femeilor Ortodoxe", "Asociația" Andrei Șaguna "a clerului ortodox", "Asociația Tinerilor Ortodocși" și "Anastasia Șaguna" femeile tinere ortodoxe "), de asistență misionară și socială în spitale, orfelinate, aziluri, cazarmă și penitenciare. Episcopia armatei a fost desființată, iar pozițiile preoților erau în afara legii.

Activitatea clericilor era limitată doar la o zonă de parohie, fără a trece peste premisele bisericii; a fost permisă în mod oficial numai pregătirea catehumenului matur prin ceremonia de Vecernie, dar riscurile cu care se confruntau preoții erau prea mari. "Inspectorii cultului" au devenit o prezență constantă; atribuțiile lor au fost cenzura mass-media și supravegherea strictă a centrelor diecezane, a raioanelor de arhierești, a parohiilor, a mănăstirilor și a școlilor teologice.

Măsurile autorităților au fost diferite; ca exemplu am putea menționa aici dispozițiile trimise parohiilor din sud-vestul Transilvaniei. Deci, adresa 8293/1944 trimisă secretariatului arhiepiscopal de la Sibiu la 23 noiembrie 1944, a cerut eliberarea tuturor obiectelor de cult primite de la Uniunea Sovietică. Scrisoarea circulară nr. 1.001 / 1948 a dispus eliminarea tuturor publicațiilor "dăunătoare" din bibliotecile parohiale. Decretul nr. 176/1948 a dispus ca toate spațiile vechilor școli confesionale să intre în proprietatea statului.

La 17 martie 1949 a fost cerută centralizarea datelor personale ale clericilor: data și locul nașterii preotului, județul, comunitatea, studiile, soția și copiii și cântăreții bisericii. La 6 iulie 1950, decretul nr. 153/1950 a Ministerului Afacerilor Interne a dispus ridicarea tuturor dosarelor de înregistrare clericală în care puteau observa botezurile, căsătoriile și funeraliile; această măsură a dus la dispariția a numeroase documente de importanță crucială pentru trecutul satelor românești.

Viața credincioșilor a fost afectată. Securitatea, prezentă peste tot, un element de represiune pentru regimul comunist, urmărea continuu formarea "noului om"; conform spiritului materialist-ateist, credința și religia au fost considerate mentalități decăzute, vechi și nesemnificative pentru individ și pentru societate. Grefierilor, profesorilor și studenților statului nu li s-a permis să meargă la biserică, practicând tradițiile creștine ale strămoșilor. La începutul anului 1949, o directivă a Treia Serviciu de Securitate a afirmat: "Să fie utilizate la maxim conflictele dintre preoți și cântăreți clerici pentru a obține informații compromițătoare pentru ambele".

Până în 1959, mănăstirile au fost supuse supravegherii stricte; Securitatea a făcut liste cu toți locuitorii lor fiind specificați atitudinea față de regimul "democrației populare". După promulgarea decretului nr. 410, în același an, zeci de mănăstiri au fost desființate, unele dintre ele transformându-se în parohii, magazine sau închisori, altele fiind uitate. Sute de călugări și călugărițe au fost luate cu forța din mănăstiri și trimise familiilor lor sau muncind în fabrici; ei au continuat să trăiască o viață monahală în mod discret, așteptând să se întoarcă la vechile lor mănăstiri. Toți au fost vizionați de "securitatea oamenilor". Urmărind aceleași principii, școlile de la Mănăstirea Agapia și Hurezi au fost închise, femeile fiind interzise să intre în sistemul teologic de învățare; la sfârșitul anului școlar universitar 1958/1959, prin dispunerea Ministerului Cultelor, toți elevii au fost expulzați din Teologia Română.

Biserica și-a urmat misiunea. Statistic, la sfârșitul anului 1989, situația Bisericii Ortodoxe Române a fost următoarea: 17 catedrale, 8,232 biserici parohiale, 3,588 parohii secundare, 256 biserici de cimitir, 273 capele și 132 biserici din mănăstire; au existat și 8.232 parohii (5.100 cu case parohiale) cu 4.004 biserici secundare, 149 așezări monahale din care: 32 mănăstiri de călugări și 35 de mănăstiri de călugărițe, 27 schituri pentru călugări și 6 pentru călugărițe, 14 mănăstiri sucursale și 35 capele monastice ușoare . Personalul clerical avea 24 de episcopi, 8.446 de preoți, 46 de diaconi, 740 de călugări și 1.771 de călugărițe.

Forma clasică a turismului este cunoscută ca o serie de activități de agrement sau activități sportive, care implică vizitarea obiectivelor pitorești sau a unor obiective relevante din punct de vedere științific, istoric, geografic etc. Cu toate acestea, ideea promovării unui nou tip de turism a fost prezentată recent pe baza potențialului spiritual și a tradițiilor culturale ale țării. Considerată ca atare, ideea turismului religios implică nu numai ideea recreerii spirituale – prin participarea la viața zilnică a locurilor sfinte – ci și creează legături cu spiritualitatea veche de secole.

În perioada comunistă au fost terminate multe biserici, unele cu o valoare monumentală mare; un exemplu bun este biserica "Sfinții Mihail și Gabriel" din Ghelari (47 m lungime, 21 m lățime și 47 m înălțime), construită între 1939 și 1960, considerată a fi cea mai impunătoare biserică din întregul spațiu rural românesc. La aceste realizări s-ar putea adăuga fixarea, consolidarea și revopsirea majorității clădirilor clerice și monahale, unele cu o mare importanță istorică. Putem lista aici numeroase așezări monahale din Putna, Voroneț, Sucevița, Neamț, Văratec, Cozia, Bistrița, Hurezi, Govora, Tismana, Râmeț, Prislop, Hodoș-Bodrog, Rohia și altele. Multe muzee și colecții cu obiecte clerice au fost deschise în incinta vechilor mănăstiri. Multe cărți clerice au fost reproduse mai ales din cele patru ramuri ale cercetării teologice românești: biblice, istorice, sistematice și practice.

Chiar dacă nu se promovează prea mult în majoritatea publicațiilor românești, pelerinajul la mănăstiri este recunoscut în mod unanim ca fiind cel mai important segment al turismului cultural, în timp ce fenomenul se menține anual în mii de persoane din țară și din străinătate.

În România principalele forme de turism religios sunt diverse, printre care vizitarea unor locuri sfinte, pelerinaj religios și tabere religioase pentru tineret, în special în timpul sărbătorilor de vară. Datele din întreaga lume arată că turismul religios reprezintă aproximativ 26% din fluxul global al turismului. În ceea ce privește România, numărul turiștilor implicați în turismul cultural și religios este de aproximativ 500.000 pe an. Cifrele nu sunt exacte, deoarece nu sunt incluse pelerinii care merg la marile sărbători religioase (Sf. Paraschiva – Iași, Sf. Maria – Nicula (Cluj), Cincizecime – Suculeu, Sfântul Demeterul Nou – Jucuști etc). În fiecare an numărul vizitatorilor de la Suculeu la Rusalii depășește 100.000. Așadar, putem aprecia în mod rezonabil că numărul turiștilor de acest tip special în România depășește 1.000.000 pe an.

În ultimii trei ani Centrul de Pelerinaj Saint Paraschiva a organizat 354 de pelerinaje: 31 în străinătate (1009 pelerini) și 323 în România (10.017 pelerini). Dar turismul religios atinge și alte activități, cum ar fi conferințe religioase, evenimente culturale, expoziții de icoane și obiecte cultice, concerte de muzică sacră (cele organizate la Sibiu în Biserica Neagră și la Cluj sunt deosebite).

Termenul de "religie" a apărut ca urmare a înțelegerii motivației turiștilor. Chiar dacă turismul religios este o formă de turism vechi de secole, acesta a suferit schimbări semnificative. O nouă tendință a ultimelor decenii ale secolului XX este aceea de petrecere a timpului în apropierea locurilor sfinte renumite. Multe ordine monahale și-au înființat propriile pensiuni unde un număr limitat de credincioși sunt cazați și care sunt așteptați să respecte anumite reguli în timpul șederii lor, pentru a nu deranja ordinea activităților monahale.

Unele mănăstiri au creat muzee de icoane pictate pe sticlă aparținând secolelor XVIII-XIX, care sunt o mare atracție. Alții au biblioteci valoroase și ateliere de pictură (unde a fost adoptat un nou stil al picturii tradiționale pe sticlă, precum și noi abordări – cel mai recent la Sâmbăta de Sus – județul Făgăraș). Multe mănăstiri au creat Centre ecumenice care găzduiesc seminarii teologice și conferințe la care au participat preoți, profesori, elevi și studenți ai teologiei, precum și oameni obișnuiți. Aceste centre oferă și cazare.

Din păcate, unii administratori de locuri sfinte continuă să respingă ideea turismului religios. Cu ocazia investigațiilor la fața locului, unii dintre ei au declarat: Mănăstirea nu poate fi tratată ca o simplă vizită turistică în care cineva vine să privească, să facă poze, să mănânce, să doarmă și apoi să plece. În nici o condiție, mănăstirea sfântă nu ar trebui să fie confundată cu turism, comerț, croazieră de agrement sau hoteluri. Un astfel de comportament nu este în discuție.

Turismul și religia sunt legate de mai multe interacțiuni și combinații determinate de tipul relației dintre locul sfânt și motivația turiștilor. Există multe centre de pelerinaj care au devenit mijloace moderne de promovare a spiritualității și a culturii împotriva contextului ecumenic local și internațional.

Rolul lor este să ghideze, să coordoneze și să controleze procesul de organizare a pelerinajului și să ofere diferite servicii: călătorii pentru creștini din țară și străinătate, pelerinaje pentru pelerini de alte confesiuni, excursii de vizitare, expediții și tabere de studiu, cazare în pensiuni și recepție facilități ale bisericii, consiliere pentru pelerinaj, servicii de informare pentru turismul religios etc. Pelerinajul modern poate fi considerat un acord între industria turismului și a religiei. În zilele noastre, pelerinajul "modern" este o formă de călătorie sacră sau spirituală.

2.2 Prezentarea. potențialului turistic religios

Obiectivele religioase din România sunt numeroase și variate, datorită faptului că țara este în principal creștină. Numai Patriarhia Română cuprinde 574 așezări monahale, dintre care 392 mănăstiri, 177 schituri și 5 mănăstiri sucursale, cu 1748 de călugări și 4883 de călugărițe. Chiar dacă unele atracții sunt vechi de secole, ele sunt bine conservate și, pe lângă importanța lor simbolică, ele reflectă în ansamblu evoluția stilurilor arhitecturale religioase. Integrarea componentelor stilistice dezvoltate în străinătate și adaptarea lor la specificitatea locală au dat de multe ori naștere unor stiluri autentice originale.

În România (63,6% membri ai Bisericii Ortodoxe, 15% romano-catolici, 2,2% unitariani și 1,7% greco-catolici) chipul lui Dumnezeu se vinde bine, provocând poziția monopol a Bisericii. În ultimii 15 ani în țara noastră sa dezvoltat o afacere prosperă în acest domeniu. Chiar dacă, potrivit Legii 103/1992, Biserica are drepturi exclusive de a produce și comercializa obiecte cultice, există un număr tot mai mare de dealeri independenți care comercializează asemenea obiecte.

Cu toate acestea, Biserica preferă să se organizeze pelerinaje pentru a se asigura că fiecare grup este însoțit de un preot care va desfășura activități specifice în timpul călătoriei: rugăciuni, discuții pe teme spirituale etc. În astfel de ocazii alte activități sunt reduse la minimum

Suntem de părere că nu ar trebui să se facă o separare clară între turismul cultural și religios. Turiștii care vizitează din curiozitate mănăstirile, nevoia de a se familiariza cu lucruri și locuri noi, atrase de frumusețea lor reprezentată în artă, de distanța și caracterul lor pitoresc, dar și de viața extraordinară condusă de locuitorii lor, momentul în care se îndreaptă spre vederea cultică se transformă brusc în pelerini: își schimbă hainele, lumânările lumină, se încrucișă în fața icoanelor, se roagă și meditează. Întâlnirea cu sacrul modifică motivația lor externă, iar vizitatorii descoperă o persoană internă, de altă natură decât cea legată de turism.

Turismul religios este o componentă esențială a turismului cultural. Cu toate acestea, el a rămas un "copil vitreg", care nu este menționat în statistici. Nici măcar Anuarul Statistic al României nu oferă date privind turismul religios, ceea ce face ca cercetarea în acest domeniu să fie destul de dificilă.

Chiar dacă turismul religios a înflorit în România după 1989, statutul său este în prezent destul de incert. Din punct de vedere juridic, monopolul Bisericii fiind cazul, teoretic am putea spune că nu există concurență în acest domeniu. Dar dacă luăm concurența într-un sens mai larg, lucrurile se schimbă.

Începând cu anul 1990 și încetarea restricțiilor privind respectarea religioasă, nu numai că a existat o creștere a practicii religioase, ci și o investiție semnificativă în restaurarea clădirilor și instituțiilor istorice. Multe dintre mănăstirile vechi sunt încă o dată active, locurile de viață, mai degrabă decât exemple fără viață de arhitectura decăzută.

Bogăția și unicitatea clădirilor religioase ale României a fost recunoscută de către UNESCO pentru 7 biserici din Moldova, 7 biserici fortificate din Transilvania, 8 biserici din lemn din Maramureș și Mănăstirea Horezu ca situri patrimoniului mondial.

Din circa 12.800 de clădiri religioase ortodoxe din țară, inclusiv peste 380 de mănăstiri, aproximativ 2.400 au fost identificate ca fiind de importanță istorică sau arhitecturală. În plus, există multe clădiri interesante care aparțin altor secte, precum și moschei și sinagogi.

Sunt încă multe lucrări de restaurare, dar acest lucru este un punct de interes pentru vizitatori. Numărul vizitatorilor la clădirile religioase pentru vizitarea obiectivelor turistice nu este cunoscut, dar este semnificativ. În perioadele de vârf, cum ar fi lunile de vară, vizitele pe site-uri populare, cum ar fi clădirile patrimoniului mondial UNESCO, provoacă aglomerări, care necesită o gestionare atentă. Taxele modeste de admitere sunt percepute la multe mănăstiri și la unele biserici. Taxele de fotografie, unde sunt percepute, tind să fie ridicate.

În afară de vizitele pentru pelerinaj sau scopurile de închinare, majoritatea vizitelor turistice la atracții sunt la clădirile religioase. Ele formează coloana vertebrală a atracțiilor turistice ale țării.

Bisericile cu picturi murale externe din nordul Moldovei, construite de la sfârșitul secolului al XV-lea până la sfârșitul secolului al XVI-lea, sunt capodopere inspirate de arta bizantină. Aceste opt biserici din nordul Moldovei sunt unice în Europa. Sunt autentice și foarte bine conservate. Departe de a fi simple decorațiuni de perete, picturile formează o acoperire sistematică pe toate fațadele și reprezintă cicluri complete de teme religioase. Compoziția lor excepțională, eleganța personajelor și armonia culorilor se potrivesc perfect cu mediul rural înconjurător.

Criteriul: Picturile exterioare ale bisericilor din nordul Moldovei acoperă toate fațadele. Acestea încorporează un fenomen artistic unic și omogen, inspirat direct de arta bizantină. Acestea sunt capodopere ale picturii murale și au o valoare estetică remarcabilă, având în vedere cromatismul lor desăvârșit și eleganța remarcabilă a figurilor. Ele prezintă cicluri de evenimente preluate din Biblie și din Sfânta Scriptură, în tradiția creștină ortodoxă.

Criteriul: Ideea de a acoperi complet fațadele exterioare ale bisericilor prin picturi este un exemplu eminent al unui tip de construcție și decor de biserică adoptat în Moldova, care ilustrează contextul cultural și religios al Balcanilor de la sfârșitul secolului al XV-lea la sfârșitul secolului al XVI-lea.

Biserica monahală din Sucevița nu a suferit nici o modificare semnificativă pe parcursul istoriei sale. Păstrează cu integritate totală structura arhitecturală din secolul al XV-lea și setul său de picturi murale, interne și externe. Mănăstirea care o înconjoară și-a conservat aspectul inițial și, în special, incinta sa istorică. Țara rurală, rurală și împădurită, a suferit puține transformări și schimbări până în prezent.

Picturile murale sunt autentice, deoarece au suferit doar intervenții minime. Ele se află într-o stare bună de conservare. Restaurările întreprinse începând cu anii 1970 au fost efectuate cu atenție, punându-se un accent deosebit pe respectarea autenticității în ceea ce privește motivele și pigmenții și pe condițiile de conservare. Restaurarea acoperișului a dus la recâștigarea aspectului original al bisericii, așa cum este documentat de surse iconografice antice.

Cerințe privind protecția și gestionarea

Protecția proprietății este satisfăcătoare atât pentru proprietatea serială ca întreg, cât și pentru Sucevița, unde proprietatea este un loc de cult în interiorul unei mănăstiri funcționale. Protecția este completată de planul general al municipiului Sucevița pentru această zonă. Planul ar trebui să permită controlul activ al clădirilor și al altor lucrări în interiorul zonei tampon și în mediul peisaj al bisericii și al mănăstirii. Planul de gestionare a fost elaborat, inclusiv partea referitoare la prelungire. A fost înființat Comitetul de coordonare pentru proprietatea serială, dar trebuie furnizate detalii cu privire la modul în care funcționează local.

2.3 Baza tehnico-materială

În prezent există în România peste 400 de mănăstiri. Toate acestea oferă cazare, fie gratuită fie contra unei taxe modice. Mănăstirile din România incluse în patrimoniul Unesco au cele mai mari taxe de cazare, dar au și cele mai bune condții de cazare – echivalentul a 4 și 5 stele.

O mănăstire care nu face parte din patrimoniul UNESCO, dar care are spații de cazare dedicate și care este la echivalentul hotelurilor de 3 și 4 stele este mănăstirea Tismana din județul Gorj. Mănăstirea are atât spații de cazare gratuite, cât și spații în care se percep tarife similare hotelurilor de 3 stele – între 130 și 180 lei pe noapte de persoană.

În incinta mănăstirii Tismana, camerele au între 2 și 6 paturi, însă majoritatea au câte 2 paturi. O caracteristică a spațiilor de cazare din mănăstiri este dată de faptul că soțul și soția nu sunt lăsați să doarmă în aceeași cameră.

O altă mănăstire similară Tismanei este și mănăstirea Izvorul Mureșului din județul Mureș, însă această mănăstire oferă cazare percepând tarife în funcție de cât doresc pelerinii să lase, cu obligația ca pelerinii să respecte condițiile de viață din mănăstire. În general, spațiile de cazare au între 2 și 10 paturi într-o cameră la această mănăstire, iar baia este pe hol, deservind mai multe camere. Chiar dacă în mănăstire curățenia este exemplară, există dezavantajul faptului că pelerinii sunt puși să doarmă împreună.

În general, mănăstirile din Oltenia precum: Lainici, Tismana, Polovragi, Frăsinei, Cozia au spații de cazare gratuite și spații de cazare contra cost. Cei care preferă să vină în vizită la mănăstire, dar să nu se supună regulilor mănăstirii pot alege spațiile de cazare de la hotelurile mănăstirii.

Spațiile de cazare de la mănăstirile din Bucovina și Maramureș sunt contra cost, datorită fluxului mare de turiști, pe întreaga perioadă a anului.

2.4 Circulația turistică cu perspectivă religioasă în România

Mănăstirile din nordul Moldovei au devenit patrimoniul UNESCO în 1993 și sunt următoarele: Manastirea Voroneț, Manastirea Humor, Manastirea Moldovița, Manastirea Probota, Manastirea Sfantul Ioan cel Nou din Suceava, Manastirea Pătrăuți și Manastirea Arbore.

În ceea ce privește marketingul, se promovează foarte puțin turism religios. Centrul de Informare Turistică este un instrument important în promovarea destinațiilor turistice, iar prioritatea acestuia este prezentarea întregii oferte de servicii turistice. Datoria este aceea de a informa clienții și de ai ajuta să găsească cazare, să promoveze și să vândă programe turistice, să organizeze evenimente, să vândă produse turistice și suveniruri etc. În Regiunea de Dezvoltare Nord-Est există 11 Centre de Informare Turistică, dintre care 8 fiind pe lista administrației centrale (ministrul turismului). Există și 3 puncte de informare turistică în județul Suceava.

Nu există centre de informare turistică în județele Botoșani și Vaslui, aceste zone fiind marginalizate și din acest punct de vedere. Numai Centrul de Pelerinaj Saint Parascheva din Iași este specializat în turism religios / servicii de pelerinaj, dar nu este inclus pe lista ministrului turismului. Promovează spiritualitatea și cultura în contextul ecumenic local și internațional. Oameni de toate culturile și orientările sunt încurajați să descopere, să cunoască și să aprecieze monumentele cu valoare religioasă, istorică și artistică în România (în special în Bucovina). Servicii furnizate:

• Pelerinaje în România

• Pelerinajele în străinătate

• Turul orașului și excursii prin Iași și mănăstirile din jurul Iași;

• excursii, expediții și tabere de studiu pentru diferite domenii de activitate;

• Cazare în case de oaspeți și locuri de cazare ale Bisericii, în România;

• Închirierea mijloacelor de transport pentru persoane: automobile, microbuse, autobuze;

• Liderii și ghidurile grupurilor de turism certificate de Autoritatea Națională pentru Turism pentru limbile română, engleză, franceză și limbile germană;

• consiliere pentru pelerinaje, călătorii de studiu;

• Servicii de informare pentru turismul religios; Bază de date

O societate bazată pe cunoaștere în care turismul are un cadru foarte bine definit poate contribui foarte mult la limitarea erorilor de interpretare și a abuzurilor de orice natură, la depășirea barierelor religioase și culturale.

Principalele tendințe la nivel național și internațional ale turismului rural religios:

• Creșterea numărului de migrații turistice și a persoanelor care doresc să viziteze situri turistice religioase;

• rolul vreodată mai important al Internetului în promovarea atracțiilor turistice religioase în zonele rurale;

• Creșterea numărului de locuri sacre de importanță religioasă în zonele rurale;

• Locurile sacre din întreaga lume sunt vizitate în fiecare an de sute de mii de turiști din ce în ce mai variate religii și denominațiuni;

• Dezvoltarea noilor atracții turistice religioase, în afară de cele deja cunoscute, specifice zilelor noastre societatea bazată pe cunoaștere;

• Implicarea activă a organismelor religioase, indiferent de natura lor, în organizarea și completarea turismului religios

pachete, atragerea turiștilor și pelerinilor în special și reglementarea unor caracteristici ale atitudinilor dezvoltării durabile;

• Schimbarea pelerinajelor în activități de masă, în special prin intermediul instrumentelor specifice societății bazate pe cunoaștere;

• Mai multă disponibilitate din partea organismelor religioase către noile instrumente specifice societății informaționale;

• Implicarea activă a organismelor religioase în standardizarea conceptelor, regulile de comportament și atitudinile bune privind comportamentul formelor de turism religios

Societatea bazată pe cunoaștere, așa cum este definită acum de Uniunea Europeană, este văzută ca reprezentând un set de valori și principii, toate convergând mai ales spre valorile promovate prin dogma religioasă. În același timp, Biserica creștină pare a fi mai deschisă spre știință și progres tehnologic.

Din punctul nostru de vedere, turismul religios și societatea bazată pe cunoaștere au în comun următoarele vectori funcționali:

o gestionarea dezvoltării individuale bazate pe principii solide în funcție de care trebuie să fie familia și morala au prioritate;

o îmbunătățirea calității serviciilor;

o reducerea excluziunii sociale și creșterea toleranței

o gestionarea cunoștințelor utilizate în mod moral la nivel global.

Deși nu există date certe privind numărul de turiști care vizitează obiectivele religioase, mai exact, circulația turistică nu este cunoscută, perioada de vară este cea în care au loc cele mai multe excursii în scop religios. Acestea sunt organizate cu precădere de birourile de pelerinaje ale episcopiilor și mitropoliilor, pe un interval de 4-5 zile sau 7-9 zile.

În general, cazările au loc la mănăstiri, deoarece majoritatea mănăstirilor care reprezintă adevărate obiective turistice au și spații de cazare destinate pelerinilor.

Tabel 1. Numărul de turiști care au călătorit pentru obiective religioase sau în scop medical. Sursa Institutul Național de Statistică.

Tabelul 2. Numărul pelerinilor care au înnoptat în trimestrul III, 2017. Sursa Institutul Național de Statistică.

Capitolul 3 Perspectivele turismului religios în România

3.1. Turismul religios – analiză SWOT

Singurele active competitive ale turismului religios sunt numărul, diversitatea, originalitatea și distribuția geografică a obiectivelor turistice. Acestea sunt toate aspectele obiective, în timp ce cele subiective, în funcție de noi, nu sunt decât dezavantaje competitive substanțiale.

Capacitatea de cazare este nesemnificativă; nivelul echipamentului este scăzut, nu există ghiduri turistice, nu există semne rutiere și nu există infrastructură care să reducă accesibilitatea. Orele de vizitare sunt foarte limitate, inflexibile și nu sunt suficient de rezonabile. Atenția mass-media este redusă, aproape inexistentă. Cu alte cuvinte, avem potențiale extrem de valoroase pe care le permitem să mergem la deșeuri și să nu exploatăm în mod corespunzător.

Puncte forte:

bogăția și diversitatea patrimoniului turistic religios;

diversitatea confesională a țării;

numărul mare de obiective înscrise pe lista patrimoniului mondial UNESCO;

existența unei rețele de facilități de primire în orașe importante și regiuni etnografice.

Puncte slabe:

numărul scăzut și instruirea relativ slabă a ghidurilor turistice;

lipsa de vizionare a obiectivelor religioase ca sursă suplimentară de venituri;

marketingul slab, în ​​special la nivel regional și local;

studii insuficiente de piață;

lipsa de flexibilitate în numele instituțiilor religioase privind orele de vizită;

lipsa de conștientizare / educare a ceea ce înseamnă patrimoniul religios și importanța acestuia;

lipsa de cooperare între autoritățile locale și societatea civilă;

accesibilitate foarte redusă a numeroaselor obiective turistice;

lipsa / insuficiența infrastructurii turistice.

Oportunități:

liberalizarea cultelor;

creșterea interesului pentru turismul religios;

extinderea spațiului turistic după căderea comunismului care a izolat țara;

extinderea spațiului geografic al UE;

diversificarea ofertei în domeniu;

programe finanțate internațional

Amenințări:

a) concurența internațională;

b) concurența la nivelul monumentelor înregistrată pe lista UNESCO a lumii patrimoniului din Europa Centrală și de Est;

c) urbanizarea directă a populației rurale implicarea pierderii patrimoniului religios;

d) dezvoltarea economică mai lentă a României ca în comparație cu alte țări din regiune.

Potențialul turismului religios în România este extrem de bogat și divers, reprezentat de sanctuare ridicate asupra rămășițelor sfinților, sanctuarul dacic al Daciei Sarmisegetuza, obiective culturale religioase (mănăstiri, biserici fortificate, biserici din lemn, catedrale catolice etc.) unde sunt organizate evenimente religioase. Cu toate acestea, turismul religios se află într-o poziție inadecvată din punct de vedere strategic, așa cum se arată în matricea SWOT (predomină punctele slabe).

Potrivit "Strategiei de dezvoltare a turismului în România", contribuția turismului la produsul național brut va crește între 2007-2013 de la 1,7% la 6%, iar 350 000 de noi locuri de muncă vor fi create. Ocuparea în acest sector va crește de la 3,15% în 2006 la 3,83% în 2016 și dacă ținem seama și de impactul indirect al turismului, de la 5,76% în 2006 la 6,92% în 2016, turismul religios poate aduce o importanță substanțială contribuție la această dezvoltare.

Având ca punct de pornire cei 5 factori competitivi stabiliți de Porter, am putea concluziona că puterile de negociere a clienților și furnizorilor nu pot fi considerate o amenințare reală. Pelerinii, grupurile și chiar organizatorii de pelerinaj au puteri limitate de negociere cu instituțiile ecleziastice. În ceea ce privește furnizorii, acestea nu negocia prea mult. Mai mult decât atât, ele fac adesea dovezi dacă turismul religios a înflorit în România după 1989, statutul său este în prezent destul de nesigur. Din punct de vedere juridic, monopolul Bisericii fiind cazul, teoretic am putea spune că nu există concurență în acest domeniu. Dar dacă luăm concurența într-un sens mai larg, lucrurile se schimbă.

Având ca punct de pornire cei 5 factori competitivi stabiliți de Porter, am putea concluziona că puterile de negociere a clienților și furnizorilor nu pot fi considerate o amenințare reală. Pelerinii, grupurile și chiar organizatorii de pelerinaj au puteri limitate de negociere cu instituțiile ecleziastice. În ceea ce privește furnizorii, acestea nu negocia prea mult. În plus, adesea fac donații instituțiilor religioase. Adevărata amenințare este în numele înlocuitorilor și potențialilor concurenți: națiunile către instituțiile religioase.

Adevărata amenințare este în favoarea înlocuitorilor și potențialilor concurenți:

Cea mai mare provocare vine, bineînțeles, dincolo de granițe. Țările cele mai provocatoare sunt Bulgaria, Ungaria, Republica Cehă și Croația, care sunt toate cu precădere țări creștine, iar patrimoniul lor este destul de bogat și divers (există și biserici din lemn în Ungaria, biserici fortificate în Slovenia etc.). Mai mult decât atât, odată cu creșterea destinațiilor populației, remotorul veniturilor devine accesibil: Ierusalim, Vatican, Mecca, Medina, India etc. O amenințare semnificativă este reprezentată de alte forme de turism, în special de cele c Realizarea unei rute turistice într-un spațiu geografic cu o mare valoare istorică, reprezentată de obiectivele culturale, este o activitate complexă care poate implica o serie de elemente, astfel încât finalitatea ei să fie una dintre cele mai benefice posibil, pentru toate părțile implicate.

În acest scop se pot realiza o serie de analize, pe baza studierii grupurilor de turiști pe componenta umană specializată care trebuie să însoțească grupul de turiști și, nu în ultimul rând, pe o structurare adecvată a tipurilor de obiective care vor fi vizitate. Prin urmare, este necesar să se pregătească mai multe versiuni alternative ale traseelor turistice, astfel încât să poată fi aleeasă varianta optimă pentru fiecare grup de turiști la un moment dat. Un exemplu poate constitui alegerea modului de transport de la un obiectiv la altul, putând exista o corelare a comunicării dintre turiști și organizatori sau poate fi doar o decizie a turiștilor. Analiza distanțelor dintre obiective și timpul dedicat fiecărui obiectiv stabilește durata totală a rutei urbane realizată în scopul turismului.

Un traseu turistic care are loc într-o zonă cu valoare istorică ar trebui să se facă ținându-se cont de valorile patrimoniului cultural, astfel încât să fie o prezentare în timp a obiectivelor, astfel încât să existe o fluență spațială și temporală. Efectuarea unei analize asupra perioadelor istorice care și-au imprimat amprenta asupra unui spațiu geografic este ca și cum ar fi realizată construirea unei identități culturale locale.

Fiecare perioadă și-a lăsat amprenta pozitivă sau negativă asupra diferitelor construcții cu arhitectură distinctă și asupra unor valori culturale care și-au pierdut consistența, cu implementarea unor programe orientate spre distrugerea valorilor culturale promovate sau susținute în o anumită perioadă. Turismul reprezintă astăzi o alternativă la posibilitățile de redresare economică a oricărui spațiu geografic. Acesta este exact ceea ce trebuie înțeles și promovat prin strategii viabile.

3.2. Crearea traseelor turistice religioase în România

Crearea unui traseu turistic pornește de la ideea că turiștii doresc să descopere noi elemente de cultură și să se conecteze cu cei care doresc să implementeze acest tip de turism. Traseul are o activitate diversificată, incluzând atât activitatea culturală în sine, cât și activitatea comercială sau educația comercială tradițională, valorizând astfel activitățile oamenilor locali, fiecare concentrându-se pe anumite activități.

Cei interesați în dezvoltarea unui astfel de turism ca o afacere sau ca mod de lucru sunt localnicii. Pentru urmărirea activității sau percepția implicării acestora în activitatea productivă și a reacțiilor privind relația inter-socială, este necesar să se efectueze investigații directe. Dezvoltarea acestei ramuri economice a fost concepută ca o modalitate reală de câștig, de implicare a populației în economia locală. În acest fel, pot lucra, pot câștiga un trai fără a trebui să obțină o educație suplimentară.

Efectuarea căilor culturale și turistice între locurile culturale reprezentative se situează pe cadrul cultural al peisajului religios și cultural al Subcarpaților dintre Tismana și Dâmbovița

Spațiul geografic situat între Dambovita și Tismana – a fost considerat, încă din cele mai vechi timpuri, ca fiind favorabil habitatelor umane.

Zona are o istorie bogată și complexă, care a fost dezvoltată în mai multe etape istorice, ceea ce arată o evoluție remarcabilă. Astfel, aceste diferite etape istorice și-au imprimat amprenta asupra teritoriului prin existența unor clădiri religioase.

Subcarpații getici au prezentat, în cea mai mare parte, condiții climatice și economice favorabile unei dinamici demografice ascendente în timp, situație cu care zonele joase / de câmpie nu s-au confruntat în aceeași măsură. Trebuie remarcat faptul că această situație a fost păstrată în Țara Românească până la sfârșitul secolului al XVI-lea.

Localitățile din regiunile subcarpatice au fost mult mai numeroase și mai frecvente decât cele din zonele joase. Zona a fost considerată favorabilă, mai ales din motive economice, datorită comerțului, comunicare ușoară atât cu zonele superioare de munte, cât și cu cele de câmpie. În plus, se știe că ocupația principală a locuitorilor era creșterea animalelor, în timp ce pășunile din zona carpatică și subcarpatică erau considerate o adevărată avere.

De asemenea, solul – potrivit pentru cultivarea viței-de-vie, pomilor fructiferi și diverselor culturi de plante, a fost una dintre principalele cauze pentru care au fost populate aceste zone din cele mai vechi timpuri.

În această zonă a Subcarpaților, edificiile culturale și religioase „concurează” în frumusețe, fiecare având un rol fundamental pentru poporul român. În vremuri grele, conducătorii români au ridicat locuri de închinare dedicate mulțumirii Divinității, dar și pentru a păstra în viață credința, speranța și cultura – necesare pentru ca o națiune să existe.

Astfel, am identificat ca emblematice în evidențierea elementelor culturale, următoarele locuri de cult: Mănăstirea Horezu – patrimoniul mondial UNESCO, bijuteria Munteniei, anume celebra mănăstire Curtea de Arges, mănăstirea Govora, mănăstirea Surpatele, mănăstirea Mănăstirea Dintr-un Lemn și mănăstirea Tismana.

Zona în discuție poate fi considerată cu ușurință ca fiind privilegiată, în care elementele de mediu natural „colaborează” pentru a crea cele mai frumoase peisaje, în timp ce sursele istorice, prin urmele care încă o mărturisesc, fac ca zona depresiunii Subcarpaților să fie una de referință, emblematică pentru poporul nostru.

Chiar dacă, în cadrul acestui studiu, am analizat elementele arhitecturale descoperite la Mănăstirea Horezu și la Mănăstirea Curtea de Argeș, înainte de a analiza pe cele care aparțin locurilor de cult menționate deja, este necesar să se completeze imaginea acestor bijuterii arhitecturale – cum au fost adesea numite, cu informații de natură istorică și culturală.

Rezultate și discuții

Zona geografică subcarpată getică situată între râurile Dâmbovița și Tismana a constituit întotdeauna un spațiu favorabil pentru locuirea umană, motiv pentru care o serie de vestigii vin să depună mărturie. Zona analizată are o valoare fundamentală în ceea ce privește menținerea în viață a spiritualității românești în vremuri de încercare pentru poporul român. În aceste perioade – deseori tragice – comunitățile locale au arătat o mare putere și unitate, dezvoltând bijuterii culturale incontestabile, precum și locuri sacre, în care cele mai valoroase bogății – limba, învățătura artizanală – ar putea fi perpetuate.

Spațiul de studiu este plin de locuri dedicate zeității supreme, dar din ele am ales șapte mănăstiri – Negru Vodă, Argeș, Govora, Surpatele, mănăstirea numită Mănăstirea Dintr-un Lemn, Hurezi, Tismana – pe un aliniament est-vest), în care elementele de mediu natural „colaborează” pentru a crea cea mai frumoasă viziune, împreună cu sursele istorice și rămășițele vestigiilor care o mărturisesc, făcând acest spațiu să fie o referință, emblematică pentru dezvoltarea poporului nostru.

Fiecare dintre locurile de cult analizate prezintă caracteristici unice, precum și numeroase simboluri artistice menite să creeze o frumusețe extraordinară. Indiferent dacă ne referim la elementele autentice de arhitectură în stil brâncovenesc – un exemplu ilustrativ în acest sens fiind Mănăstirea Horezu, protejată de Patrimoniul Mondial UNESCO sau cele care aparțin arhitecturii bizantine și altor „amestecuri de curente”, cum sunt în impunătoarea Mănăstire Curtea de Argeș, reprezintă atracții complexe de mare importanță pentru dezvoltarea turismului în zona studiată.

Mai mult decât atât, dezvoltarea continuă a turismului internațional și creșterea interesului pentru „fuga” din marile zone aglomerate spre spații naturale, dorința de a dobândi echilibrul dintre minte, trup și suflet, nevoia tot mai mare de relaxare și liniștea reprezintă adevărate oportunități pentru dezvoltarea pelerinajului turistic în spațiul subcarpatic getic. Astfel, rutele cultural-religioase ar putea deveni cea mai bună alternativă pentru turiști, precum și pentru dezvoltarea economică și a infrastructurii în aceste zone.

În concluzie, persoanele ce vizitează aceste zone și-au arătat dorința de a descoperi locurile de cult din perspectivă științifică. Tinerii care se află în procesul de formare educațională, oamenii de diferite religii sau naționalități, persoanele specializate pe diverse domenii sunt interesate să descopere mesajul cultural-istoric.

Odată ce informația istorică este recunoscută în mod corespunzător, se poate realiza o întâlnire istorică, se pot înțelege, de asemenea, tehnicile de construcție și se pot observa elementele particulare și spectaculoase și se poate înțelege importanța performanței artistice. În acest context, la vârsta de maturitate, poate fi adăugat mesajul biblic și, prin urmare, poate fi făcută o imagine completă a locului de închinare.

Așa cum se poate observa pe parcursul unei activități pe teren dedicată realizării unor studii, elementele care aparțin acestor locuri de cult, grandoarea construcțiilor, multitudinea de simboluri, detaliile arhitectonice, motivele autentice, caracterul unic al tipului de construcție („Dintr-un lemn”), programul iconografic, atelierele de artizanat, muzeele, importanța socială pentru dezvoltarea comunităților locale – toate acestea reprezintă atracții incontestabile pentru fiecare persoană, indiferent de naționalitate și religie. Dar, în căutarea conformității adevărurilor istorice cu aceste informații, precum și pentru a le face atractive și convingătoare, există nevoia de a pregăti personal specializat, iar importanța de a avea ghiduri specializate pe valoarea cultural-istorică a locurilor de cult, este o necesitate urgentă.

Există încă situații în care, fără anumite informații, codul de decriptare al simbolurilor este înțeles în mod eronat, inclusiv mesajul cu caracter religios.

3.3. Originile slabei dezvoltări a regiunii Nord-Est a României

Având în vedere statutul României de economie în dezvoltare, organizarea teritorială în opt regiuni separate de dezvoltare (Nord-Vest, Centru, Nord-Est, Sud-Est, Sud, Sud-Vest, Vest, București și Ilfov) poate fi înțeleasă din perspectiva aderării la Uniunea Europeană. Cele opt regiuni au fost create pentru a facilita și coordona proiectele de dezvoltare regională susținute de fonduri europene atât în perioada de preaderare cât și după 2007.

Regiunea Nord-Est este cea mai mare din România și este reprezentată de 6 județe: Suceava, Botoșani, Iași, Neamț, Vaslui și Bacău. Este considerată nu numai cea mai populată, cu aproape 3,696 milioane de locuitori, dar și cea mai săracă. Această poziție poate fi justificată prin luarea în considerare a unor aspecte particulare, cum ar fi localizarea geografică, ponderea populației rurale și urbane și alte condiții locale. Mai mult, toate aceste elemente sunt capabile să ofere o explicație pertinentă privind situația înregistrată de registrul decalajelor de dezvoltare între toate regiunile din România.

Pe de o parte, recunoaștem influența localizării geografice. Fără îndoială, regiunea capitalei și cele situate în apropierea părții de vest a țării au beneficiat de sume mari de investiții străine directe, care au provenit din țările dezvoltate. După cum indică Banca Națională a României, în 2011, regiunea București-Ilfov a atras 61,7% din cota totală a fluxurilor de ISD, regiunea Vest 7,2%, iar zona de Nord-Est fiind cea mai puțin favorizată de investitorii străini și a atras doar 2,9 %, în special din țări precum Olanda, Austria, Germania, Franța sau Italia (Banca Națională a României, Institutul Național de Statistică, Investiții străine directe în România în 2011, 2012, disponibil la http: //www.bnr. ro). Pe de altă parte, nivelul scăzut al dezvoltării regiunii Nord-Est pare să fie determinat de ponderea foarte mare de 57,05% din total a populației rurale. În acest context, climatul antreprenorial sau proiectele și ideile inovatoare au șanse limitate de a se dezvolta.

Chiar dacă cea mai mare parte a populației, respectiv 43%, activează în sectorul serviciilor, agricultura are un impact important, deținând un procent de 41,5% în comparație cu regiunea Vest, unde agricultura are o cotă de 24,53%. Toți oamenii aflați în zonele rurale au cunoștințe și resurse limitate, astfel că promovează o agricultură de subzistență care elucidează dilema dezvoltării regionale (Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est, Analiza Socio-Economică, disponibilă la: http://www.adrnordest.ro).

Este important de subliniat faptul că ponderea populației ocupate în agricultură este superioară cotei regionale, de 41%. În acest context, județe precum Botoșani, Vaslui, Suceava și Neamț depășesc 44%, în timp ce județele ca Bacău sau Iași pot fi caracterizate de proporții mai mici de 29% și, respectiv, 37%. Infrastructura de transport ridică, de asemenea, probleme semnificative în ceea ce privește accesibilitatea în județele nord-est care inhibă efectele pozitive ale activităților turistice. În ciuda potențialului religios și cultural enorm, toate aceste circumstanțe au descurajat activitatea investitorilor străini direcți în zonă, dar, dimpotrivă, au promovat migrația populației tinere și o rată a șomajului mai mare. Cu alte cuvinte, contextul socio-economic al regiunii de Nord-Est subliniază necesitatea unei transformări profunde, în care patrimoniul regional cultural și ecumenic joacă un rol major.

Toate „resursele” ecumenice conferă caracterul distinctiv necesar regiunii Nord-Est, în special pentru Bucovina și Neamț, unde se găsesc cele mai multe mănăstiri și biserici medievale. Mănăstiri precum Moldovița, Sucevița, Putna, Voroneț, Humor etc. au fost construite în secolele XV și XVI și sunt înconjurate de zidurile fortăreței care poartă un marcaj istoric profund. Ele au supraviețuit experiențelor trecute și au rămas un punct important pentru cultura și credința românească. Culorile specifice ale picturilor murale, cum ar fi albastrul de Voroneț sau verdele de Sucevița, arată un element distinctiv care conferă originalitate și specificitate patrimoniului religios regional. Combinate într-un registru unic al picturilor murale, aceste culori formează scene religioase importante sau momente deosebite din istoria Europei, cum ar fi cucerirea Constantinopolului pictată la mănăstirea Humor, Geneza și Ziua de Apoi la Voroneț sau scara virtuților de la Humor).

Mănăstiri din Bucovina

Edificiile religioase cu muzee care adăpostesc valorile patrimoniului, cum ar fi mănăstirile Putna sau Voroneț și cetatea fortificată din Suceava, sunt remarcabile pentru această zonă specifică. Mai mult, Bucovina ilustrează cea mai populară zonă turistică din regiunea Nord-Est, având în vedere numeroasele biserici și mănăstiri unice în lume, celebre pentru picturile exterioare și interioare. Dintre cele mai renumite mănăstiri din județ, am putea numi Voroneț, fondată de Ștefan cel Mare în 1488, cu picturi interioare datând din vremea lui Ștefan cel Mare.

Faima sa se datorează picturilor exterioare realizate într-un fundal albastru inimitabil, care este renumit în întreaga lume ca „albastrul de Voroneț”. Biserica Humor, cunoscută și sub denumirea de Biserica Adormirii Maicii Domnului, este foarte apreciată pentru picturile sale exterioare care descriu ziua de judecată. Mănăstirea Moldovița, construită de Petru Rares după 1532, legendară și pentru picturile exterioare, este înconjurată de ziduri puternice de șase metri înălțime.

Mănăstirea Sucevița, care are cel mai remarcabil sistem de fortificație a mănăstirilor moldovenești, este cunoscută drept „moștenirea” picturilor exterioare moldovenești. Acesta este realizată din șapte registre suprapuse. Dragomirna este izbitoare prin proporțiile sale excesive în comparație cu lățimea sa. De fapt, există două biserici suprapuse limitate de brâul torsadei. La mănăstirea Putna, care a fost construită între 1466 și 1470 pentru a deveni o necropolă a dinastiei, se află mormântul lui Ștefan cel Mare. Biserica romano-catolică din Cacica este situată în satul omonim (județul Suceava) și a fost construită în 1904 de comunitatea poloneză locală. În 2000, recunoscând importanța pelerinajelor la această biserică, Papa Ioan Paul al II-lea a numit biserica Minor Basilica. „Grota Lourdes” situată în apropierea bisericii, care este o reprezentare a peșterii franceze, ilustrează, de asemenea, o resursă specială pentru turism.

Mănăstiri din zona Neamț-Bacău

Județul Neamț ilustrează o importantă atracție turistică ecumenică, ținând cont de numărul mare de edificii religioase situate în zonă. Există mai mult de 50 de mănăstiri și schituri, majoritatea cu o valoare istorică și culturală profundă. Mănăstirea Neamț construită în timpul domniei lui Stefan cel Mare în 1497 este un loc celebru al culturii. Înființată de același voievod, mănăstirea Tazlău este unul dintre cele mai importante monumente ale județului. Mănăstirea Agapia a fost pictată de Nicolae Grigorescu în 1858 și include un muzeu de artă religioasă datând din secolele XVI-XIX.

Mănăstirea Secu a fost ctitorită de Nestor Ureche, tatăl cronicarului român, Grigore Ureche, în anul 1602. Mănăstirea are propria sa bibliotecă care păstrează cărți, manuscrise valoroase și amprente vechi. Alte locuri ecumenice semnificative sunt mănăstirea Agapia și Almaș, mănăstirea Bistrița ctitorită în 1402 de Alexandru cel Bun, mănăstirea Horăicioara construită de Ștefan cel Mare sau mănăstirea Războieni din piatră, construită în 1496. De asemenea, servește drept mausoleu deoarece sanctuarul și mormintele pronaos adăpostesc osemintele soldaților moldoveni care au murit în bătălia de la Valea Albă din 1476. Județul Bacău are faimosul complex medieval care include Curtea Regală, turnul de casă și biserica Fecioarei, considerată a fi cea mai veche clădire intactă din orașul care a fost construit în secolul al XV-lea, când s-a stabilit acolo Alexandru, fiul lui Ștefan cel Mare. Simplitatea, elementele geometrice și picturile specifice stilului bizantin conferă unicitatea acestei clădiri.

În plus, mănăstirea Răchitoasa, mănăstirea Bodgana și biserica din Borzesti, construită în timpul domniei lui Ștefan cel Mare, sunt și importante atracții turistice. Mănăstirea Răducanu, construită de marele cancelar Nicolae Buhuș în 1664, este singura biserică din România cu inscripție în text francez. Biserica mănăstirii găzduiește mormântul marelui savant și revoluționar Costache Negri (1812-1876). De fapt, biserica posedă o colecție bogată de cărți rare, majoritatea transferate la Biblioteca Academiei.

Mănăstiri din Iași-Vaslui

Iași rămâne capitala istorică și culturală a Moldovei. În anul 2000, în timpul sărbătorii a două milenii de creștinism, Iași a fost declarat oraș european de pelerinaj alături de Salonic (Grecia), Trondheim (Norvegia), Edinburgh (Regatul Unit) și Praga (Republica Cehă). Din această perspectivă, relicvele Sfintei Parascheva de la Catedrala Mitropolitană erau principala atracție. Catedrala este cea mai mare biserică ortodoxă din România și găzduiește moaștele Sfintei Parascheva aduse de la Mănăstirea Trei Ierarhi din 1889. Biserica Sf. Nicolae construită în 1492 este cel mai vechi edificiu religios din Iași, una dintre cele mai remarcabile construcții ale lui Ștefan cel Mare.

Mănăstirea Golia, ctitorită de domnitorul Vasile Lupu și fiul său, a fost construită în perioada 1652-1662. În secolul al XVIII-lea, au fost adăugate fortificațiile. Stilul arhitectural este o combinație a influențelor rusești și bizantine; de la înălțimea de 30 de metri din „Turnul Goliei" se poate admira panorama orașului Iași. Mănăstirile Cetățuia și Galata sunt, de asemenea, nominalizate ca importante atracții turistice religioase. Prima a fost construită ca o reședință regală fortificată de către prințul Gheorghe Duca între 1669-1672, cu faimoase pivnițe, baie turcească, hol gotic și muzeu de artă medievală. Cea din urmă a fost fondată în secolul al XVI-lea, are fortificații și un turn de intrare impresionant.

Județul Vaslui este, de asemenea, o locație semnificativă în ceea ce privește vestigiile ecumenice. Mănăstirea Florești înființată în 1590 este una dintre cele mai importante mănăstiri din zonă și își sărbătorește hramul de sărbătoarea Sfântului Ilie. Mănăstirea Moreni datând din prima jumătate a secolului al XVI-lea a fost fondată de Lupan Buznea, în timpul domniei lui Petru Rareș. Mănăstirea Bujoreni ilustrează un vechi edificiu religios documentat mai întâi la 27 martie 1602, deși se presupunea că exista o viață monahală încă înainte de această dată. Biserica este construită în forma crucii. Catedrala episcopală din Huși, care îi are pe Sf. Apostoli Petru și Pavel ca patroni ai bisericii, a fost construită de către Ștefan cel Mare în anul 1495, în curtea regală și este, de asemenea, un important vestigiu ecumenic al regiunii.

Așa cum s-a remarcat de-a lungul timpului, autenticitatea religioasă existențială ar putea fi percepută ca un „remediu pentru pierderea neplăcută a identității”. Turismul ecumenic este o componentă remarcabilă a turismului cultural al României de Nord-Est. Abundentă în conținut informațional, această formă de turism îi motivează pe vizitatori să descopere și să exploreze întreaga regiune.

Chiar dacă infrastructura turistică internă a fost profund afectată după cel de-al Doilea Război Mondial și de experiența comunistă, când activitatea de pelerinaj a fost descurajată, unele studii au subliniat că potențialul turistic ecumenic al României încă mai are capacitatea de a genera venituri semnificative și de a stimula ocuparea forței de muncă. Acest aspect poate fi analizat într-o lucrare dedicată impactului turismului religios asupra dezvoltării economice a

regiunii de nord-est a României culturale, care sunt mai flexibile și mai mult în atenția mass-mediei.

Dacă comparăm capacitatea competitivă a turismului religios cu cea a turismului în general, putem concluziona că turismul religios se află într-o poziție mai puțin favorabilă.

Concluzii

Aceste activități au un dublu efect asupra societății în general și asupra tuturor turiștilor și populației dintr-o anumită zonă, în care aceste obiective sunt prezente. Pe de altă parte, este necesară implementarea unor programe care favorizează cunoașterea tradițiilor și a obiceiurilor culturale ale populației în spațiul românesc. Indiferent de vârstă și statutul social, turiștii sunt dornici să știe și să înțeleagă.

Cunoașterea și valorificarea peisajului cultural ar însemna o investiție pe termen lung. Valorile culturale românești exprimate în toate formele lor, inclusiv cele religioase, sunt importante surse turistice și educaționale. Cultura și educația sunt domenii de lucru ce merg mână în mână și economia trebuie să vină să le susțină prin mecanismele de care au nevoie, având avantajele corespunzătoare ca urmare a unei administrări adecvate și capabile.

În concluzie, edificiile religioase posedă toate mecanismele necesare pentru a atrage mult mai mulți turiști ale căror confesiuni pot avea ceva în comun cu creștinismul. Modelele de arhitectură, modul lor de construcție, calitatea materialelor folosite, contextul istoric și unicitatea generată de amestecarea lor contribuie la producerea unor edificii religioase bine înrădăcinate în memoria colectivă a turiștilor, ca fundație veritabilă care a consolidat specificitatea românească.

Dezvoltarea și prosperitatea economică sunt, fără îndoială, aspirații majore pentru fiecare națiune din întreaga lume, în special pentru țările în curs de dezvoltare, cum ar fi România. În astfel de circumstanțe, lucrurile tind să devină problematice atunci când, în regiunile aceleiași țări, creșterea economică urmărește principiul geometriei variabile.

Prin urmare, s-ar putea numi diferite expresii ale turismului religios local, cum ar fi: vizitarea locurilor sfinte, taberele religioase pentru tineri și, în special, pelerinajul religios. Pelerinii au ocazia de a descoperi locuri memorabile, de a vizita monumentele sacre cu un trecut istoric original și un spirit puternic de religiozitate. Practic, activitatea de pelerinaj ca parte a actului turistic ilustrează componenta dominantă.

România este o națiune în curs de dezvoltare, cu importante decalaje de dezvoltare intraregională, în ciuda statutului său de membru al Uniunii Europene și a potențialului său turistic semnificativ. Din perspectivă generală, diferențele de dezvoltare semnificative între regiunile aparținând unei anumite națiuni ar putea fi explicate prin factori naturali, jucători sociali, culturali și chiar politici.

O analiză mai profundă subliniază impactul determinant al cauzelor interne, cum ar fi evoluțiile tehnice și condițiile native ale țării bazate pe valențele geografice, sectoriale și culturale. După cum vom vedea, ambele explicații sunt potrivite pentru cazul special al României de Nord-Est. Această regiune se confruntă cu cele mai slabe performanțe economice din toate cele opt zone existente, indiferent de potențialul său natural și cultural impresionant. Peisajele frumoase și patrimoniul ecumenic remarcabil ar putea genera venituri semnificative capabile să compenseze lipsa de competitivitate în ceea ce privește atragerea investițiilor străine directe, a inovării, a productivității economice sau a distorsiunilor, cum ar fi rate mai mari ale șomajului. Chiar și așa, toate aceste „resurse” au fost insuficient explorate pentru a stimula creșterea și bunăstarea. Pentru evidențierea potențialului de dezvoltare notabil al turismului ecumenic din România de Nord-Est, partea de deschidere a lucrării va fi dedicată unei scurte prezentări a cauzelor care au determinat discrepanțe de creștere între regiunile existente. În acest context, se va acorda o atenție deosebită caracteristicilor regionale care constituie un obstacol în calea expansiunii turismului religios și limitează contribuția acestuia la progresul economic local.

Biblibliografie

Apetri, Niculina, Fundamentarea strategiilor de dezvoltare a turismului cultural religios, Editura George Tofan, Suceava, 2015;

Bayly, Christopher A. (2004). The Birth of the Modern World, 1780-1914. Oxford: Blackwell;

Bădulescu, Alina, Olimpia Ban, Turismul religios, în “Amfiteatru economic”, An VII, nr. 18, noiembrie 2005;

Bevir, Mark (2009). Contextualism. From modernist method to post-analytic histori- cism? Journal of the Philosophy of History 3: 211-224;

Bria, Ion, Ortodoxia în Europa. Locul spiritualităţii române, Iaşi, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, 1995;

Carrette, Jeremy & Richard King (2005). Selling Spirituality. The Silent Takeover of

Religion. London: Routledge;

Chakrabarty, Dipesh (2000). Provincializing Europe. Postcolonial Thought and Historical

Difference. Princeton: Princeton University Press;

Coman, Coman, Ortodoxia sub presiunea istoriei, Bucureşti, Editura Bizantină, 1995;

Fitzgerald, Timothy (2000). The Ideology of Religious Studies. New York: Oxford University Press;

Jenks, Edward. A history of politics. pp. 73–96. The origin of the State, or Political Society, is to be found in the development of the art of military warfare;

Knapp, Andrew, and Vincent Wright (2006). The Government and Politics of France. Routledge;

Meeker, Nick, The Common Origins of the World’s Major Religions, https://web.stanford.edu, accesat in data de 10.03.2018;

Mill, Robert Christie, The Tourism System – An Introductory text, Second Edition, Prentice Hall Internațional Editions, New Jersey, 1992;

Nolan Mary Lee, Nolan S. Religious sites as tourism attractions in Europe, Oregon State University, U.S.A., 2002;

Shackley, Myra, Management challenges for religion-based attractions, în A. Fyall, B. Garrd, & A. Leask (Eds.), Managing visitor attractions: New directions, Oxford, Butterworth-Heinemann., 2000;

Shannon L. Blanton; Charles W. Kegley (1 January 2016). World Politics: Trend and Transformation, 2016 – 2017. Cengage Learning;

Tacu, Alexandru P., Vasile Glăvan, Turismul rural românesc, Editura Tehnopres, Iași 2004;

Toader, Gherasim, Dumitru, Gherasim, Marketing turistic, Editura Economică, București, 1999;

Țală, Mădălina Lavinia, Religie, cultură, turism, Editura ASE, 2012;

Țală, Mădălina Lavinia, Religia – o provocare permanentă pentru turismul romanesc, teză de doctorat, 2010;

Vorzsak, M., Coros, M.M., Romanian Rourism Strategic Diagnosis, IABE-2008 Stockholm Proceedings, Vol. IV, No. 1, 2008;

Master Planul pentru Dezvoltarea Turismului Naţional 2007-2016;

Revista Capital, nr.20, 16 mai 2002, Pelerinajul – turism religios în condiţii de trei stele;

***http://www.bucovina360.ro/manastiri-unesco-bucovina.html;

***https://dexonline.ro/definitie/religie;

***http://www.mturism.ro/fileadmin/turism/studii_ nationale/Strategie_ANT_01.08.2006.pdf;

***www.sciencedirect.com;

***http://whc.unesco.org/en/list/598/;

=== be547b8099349a54523ec5a94861564d6d2b8b72_651373_1 ===

Cuprins

Capitolul 1. De la religie la turism religios–––––––––––––––––––––3

1.1 Rolul religiei în lume––––––––––––––––––––––––––––-3

1.2. Marile religii ale lumii––––––––––––––––––––––––––––8

1.3. Noțiuni generale ale turismului religios––––––––––––––––––––-12

Capitolul 2 Analiza turismului religios în România –––––––––––––––––-19

2.1 Aspecte generale ale turismului religios în România –––––––––––––––-19

2.2 Prezentarea. potențialului turistic religios ––––––––––––––––––––23

2.3 Baza tehnico-materială –––––––––––––––––––––––––––26

2.4 Circulația turistică cu perspectivă religioasă în România ––––––––––––––26

Capitolul 3 Perspectivele turismului religios în România –––––––––––––––30

3.1. Turismul religios – analiză SWOT ––––––––––––––––––––––30

3.2. Crearea traseelor turistice religioase în România –––––––––––––––––32

3.3. Originile slabei dezvoltări a regiunii Nord-Est a României–––––––––––––35

Concluzii ––––––––––––––––––––––––––––––––––41

Bibliografie –––––––––––––––––––––––––––––––––42

Introducere

Având în vedere că resursele turismului religios sunt practic inepuizabile, acesta reprezintă un sector economic cu perspective reale de dezvoltare pe termen lung. În consecință, considerăm că abordarea turismului religios românesc ar trebui să fie una modernă care respectă și promovează principiile dezvoltării durabile și contribuie la protecția, conservarea și exploatarea eficientă a patrimoniului cultural, istoric, folcloric și arhitectural al țării. Misiunea acestui sector turistic trebuie să fie exploatarea și valorificarea complexității resurselor turistice ecleziastice, precum și promovarea acestora pe piața națională și în special pe piața internațională, pentru a o transforma într-o sursă suplimentară de venituri.

Această viziune și misiune fiind ambițioase, suntem de părere că principalele obiective strategice care trebuie urmate în viitor de turismul religios ar putea fi formulate după cum urmează: crearea unui parteneriat global și coordonarea tuturor inițiativelor privind prezentul și viitorul acestui important sector de turism cultural; dezvoltarea parteneriatului civic, cu participarea activă a tuturor autorităților publice, a cercurilor academice și a societății civile; coordonarea eforturilor actorilor interesați în dezvoltarea turismului românesc în general, a investitorilor publici și privați; corelarea cu inițiative naționale sau regionale similare; stimularea traficului turistic religios; creșterea numărului de turiști religioși și suplimentarea veniturilor directe și indirecte.

România posedă privilegiul unor particularități culturale capabile să susțină dinamica economică pozitivă bazată pe mai multe domenii, cum ar fi: istoria, obiceiurile, tradițiile moștenite din generațiile trecute, locația geografică, dar mai ales spiritul proeminent al religiozității. Resursele turistice culturale reprezintă o atracție principală pentru România de Nord-Est, unde predomină patrimoniul ecumenic. Regiunea este renumită pentru autenticitatea moștenirii sale religioase, ilustrată de biserici și mănăstiri, cu fresce impresionante și picturi murale ce ilustrează scene din biblie, ziduri interioare și exterioare, biserici fortificate cu o valoare artistică remarcabilă, vârstă și valoare istorică.

Această comoară incontestabilă, care este unică în lume, unele dintre ele făcând parte din patrimoniul UNESCO, subliniază un potențial turistic semnificativ. Extrem de bogat în ceea ce privește atracțiile ecumenice, regiunea Nord-Est a României ar putea avea capacitatea de a oferi în viitor condiții adecvate activităților turistice religioase.

Capitolul 1. De la religie la turism religios

1.1 Rolul religiei în lume

De-a lungul istoriei civilizației, religia a jucat un rol esențial în majoritatea locurilor din lume.Există numeroase motive pentru care religia a avut un rol atât de important în definirea culturii unei societăți, dar cel mai notabil dintre aceste motive este acela că încrederea sau credința într-o putere divină sau spirituală poate adăuga sens și importanță vieții lumești a oamenilor . Acest fenomen s-a dovedit a fii în mod special adevărat printre popoarele persecutate. Unul dintre motivele pentru care aceste popoare au arătat o mare înclinație pentru a avea convingeri religioase statornice este că, credința lor le poate da un sentiment de speranță și rațiune pentru a trăi în ciuda condițiilor groaznice de persecuție. Dovada acestui fapt poate fi văzută în societățile evreiești, creștine și islamice. Toate cele trei societăți au fost supuse diferitelor forme de persecuție la un moment dat în istoria lor și mulți istorici au subliniat convingerile religioase ale grupului ca una dintre principalele surse de rezistență.

Religia poate avea atât rol pozitiv cât și rol negativ în societate.

Religia poate fi definită ca un “sistem de credințe (dogme) și de practici (rituri) privind sentimentul divinității și care îi unește, în aceeași comunitate spirituală și morală, pe toți cei care aderă la acest sistem”, dar totodată se mai poate spune că aceasta reprezintă totalitatea ideilor, convingerilor și gesturilor reconoscute de o adunare care furnizează adepților săi un cod de comportament, un obiect de divinizare si un cadru de referință pentru intra in relația cu adunarea și universul.

Se poate afirma că religia are un rol multiplu care se observă in toate sferele existenței oamenilor:

-social; religia din punctul de vedere al sociologiei este descrisă ca fiind o parte importanta a vieții publice, aceasta actionând ca un determinant în formarea și apariția relatiilor sociale. Sistemul de credințe si practici promovat de către religie are rolul de a unii oamenii într-o comunitate, de aici rezultînd creearea de grupuri sociale care conferă oamenilor apartenență; acest lucru care este împărtășit de persoanele care au o anumită credință religioasă oferă o semnificație comună si o interpretare asemănătoare manifestărilor si evenimentelor din viața respectivei comunități.

-spiritual; religia are o importanță aparte in viața oamenilor ea fiind un factor si un cadru de creare a omului. Specificul și mijloacele de educare si formare a religiei nu se pot asemăna cu ceilalți factori educaționali din societate, deoarce religia si biserica nu recurg numai la mijloacele omenești pentru a își atinge scopurile pentru că biserica nu este doar o instituție omenească care se rezumă numai la existența pămîntească ci îmbină elementul celest sau divin cu cel uman. Fără a ține seamă de spațiul sau locul de desfășurare al actului religios acest lucru oferă o stare de liniștire omului și o împlinire sufletească. Într-un final se presupune ca aceasta ar trebui sa fie misiunea principală a religiei.

-cultural; practica religioasă este strîns legată de de cultură, ea contribuie la cultura unei anumite societăți prin creații literare(tipografii), artistice(picturi, gravuri) și arhitecturale(catderale, mănăstiri și biserici).

-economic; rolul economic al religiei a fost unul destul de important în trecut, în special în societatea medievală când biserica controla aproape toate aspectele vieții omenilor.În prezent religia deține o oarecare influență economică în societate, dar nu putem avea niciodată siguranța că religia nu este o putere invizibilă prin care se conduce si domină lumea.

-politic; până la epoca modernă rolul religiei în conducerea unei societați era esențial ajungându-se de multe ori până la fuzionarea funcțiilor de putere sau conducere cu cele de natură religioasă. În perioada actuală rolul ei s-a diminuat considerabil, acest lucru incepînd sa fie vizibil în special în țările creștine mai exact cele catolice încă din secolul trecut.În ziua de astăzi se evidențiază faptul că mai toate religiile lumii au un caracter depolitizat, care propovăduiesc pacea și binele în lume, ne mai având nicio influență în conducerea mondială.

-caritabil; fără îndoială rolul caritabil al religiei este unul important deoarece prin credința pe care o promovează aceasta putem vedea cum îi ajută pe cei nevoiași, prin donații, locuri de cazare în centre special realizate de către biserică.

Deși conceptul inițial al religiei a fost de a promova binele totuși se observă că în decursul istoriei civilizației aceasta a influențat și în mod negativ lumea.

Până de curând, mediul academic a neglijat în mare măsură impactul religiei asupra dezvoltării durabile. Cu toate acestea, studiile empirice au arătat că religia rămâne importantă în multe societăți și că importanța ei a crescut de la începutul noului mileniu. Aceast subcapitol analizează literatura empirică cantitativă privind efectul religiei asupra dezvoltării din ultimul deceniu.

Religia este ambivalentă față de dezvoltare: deși dimensiunile religioase exercită o influență pozitivă asupra sănătății fizice și mentale, precum și asupra bunăstării generale, cercetătorii au găsit o relație negativă între dimensiunile religioase și veniturile și egalitatea de gen. Studiile sunt de acord că dominația unui grup religios, împreună cu fragmente paralele etnice și religioase, sporește riscul de conflict, în timp ce studiile privind efectele pro-pace ale factorilor religioși lipsesc în mare măsură.

Provocările metodologice se referă la disponibilitatea datelor cu granulație fină, în special pentru țările non-occidentale, precum și la utilizarea conceptelor și definițiilor. Cel mai important, studiul religiei și dezvoltării necesită metode care permit deducerea cauzală.

În dezbaterea academică, teoriile clasice au fost completate de modele raționale de alegere, și alte abordări microeconomice care explică participarea religioasă și comportamentul religios la nivel individual.

Aceste teorii microeconomice tratează mai ales religia ca variabila explicată. Cu toate acestea, religia poate fi privită și ca o variabilă independentă, așa cum a argumentat Weber în Etica protestantă, în care a susținut că accentul special al doctrinei protestante calviniste asupra muncii și succesului economic lumești a fost deosebit de favorabil capitalismului și dezvoltarea economică generală.

Într-adevăr, ideile și practicile religioase, identitățile și actorii religioși, precum și organizarea grupurilor religioase pot promova sau împiedica în mod semnificativ procesul de dezvoltare durabilă.

Deoarece religia este un concept cu mai multe fațete, dacă nu vagi – adeseori slab teoretizat, dacă deloc – începem prin dezagregarea conceptului de religie în mai multe dimensiuni; acest lucru va face o diferență în felul în care mecanismele cauzale sau canalele de transmisie ale legăturii se desfășoară. Ideile religioase formează comportamentul credincioșilor, oferindu-le îndrumări pentru acțiunile de zi cu zi și înțelegerea morală a lumii.

În plus, ideile religioase comune formează baza identității individuale și a grupului, care are implicații profunde pentru capitalul social și dezvoltarea generală. Adepții religioși practică anumite practici religioase care necesită investiții în timp și pot întări ideile și identitățile religioase.

În cele din urmă, actorii religioși – cum ar fi organizațiile religioase sau clericii – se angajează în activități sociale și politice, oferă acces la servicii educaționale și de sănătate și influențează comportamentul individual și de grup cu mesajele lor. De exemplu, capacitățile organizaționale ale organizațiilor religioase pot influența eficacitatea transmiterii ideilor religioase. În plus, interacțiunile dintre dimensiunile religioase, impactul lor ambivalent asupra dimensiunilor de dezvoltare și specificitatea contextului acestor efecte reprezintă o provocare pentru munca teoretică și empirică.

Religia este un concept cu multiple fațete și contestate, dacă nu vagi. Pentru a înțelege corect relația dintre religie și dezvoltare și mecanismele cauzale corespunzătoare, este logic să dezagregăm religia în mai multe dimensiuni. Ideea unui concept multidimensional de religie nu este nouă.

Durkheim a recunoscut multidimensionalitatea religiei prin accentuarea credințelor și a practicilor pe care comunitățile religioase le urmează. Cu toate acestea, diferitele dimensiuni nu sunt deseori definite și separate. După Durkheim și alte lucrări, definiția noastră dezagregată a religiei cuprinde patru dimensiuni: idei religioase, practică religioasă, actori și organizații religioase, identitate religioasă.

Ideile religioase reprezintă temelia oricărei considerații religioase. Aceste idei se referă la transcendență pentru a explica lumea și pentru a oferi un sens vieții credincioșilor individuali și societății în ansamblu. Practica religioasă, identitatea, actorii și organizarea sunt epifenomena ideilor religioase.

Ideile religioase includ norme scrise și formale (de exemplu porunci și alte scrieri sfinte), tradiții orale și idei religioase interioare. Exegezele mai exacte ale scrierilor sau ideilor religioase (de exemplu, de către clerici individuali), precum și comentariile religioase cu privire la evenimentele contemporane sunt, de asemenea, subsumate sub idei religioase. Ele formează preferințele indivizilor religioși și le inspiră comportamentul. Puterea cu care fiecare credincios individual urmează aceste idei variază și este în mod obișnuit menționată ca religiozitate.

Practica religioasă include numai comportamentul religios direct, cum ar fi închinarea, aducerea pelerinajelor, postul, meditația și construirea templelor; nu cuprinde alte activități care nu au legătură directă cu practica religioasă. De exemplu, dacă anumite idei religioase încurajează munca grea, comportamentul rezultat, deși inspirat religios, nu poate fi considerat practică religioasă. De asemenea, activitățile actorilor religioși nu sunt incluse în practica religioasă.

Activitățile din urmă sunt subsumate sub dimensiunea actorilor și organizațiilor religioase. Termenul "actor" se referă la persoane precum clericii, precum și la expresiile organizaționale formale ale comunităților religioase, cum ar fi grupuri unice, organizații bazate pe credință, rețele religioase sau asociații ale mai multor grupuri religioase.

Organizarea grupurilor religioase cuprinde reguli formale și informale care guvernează comunitățile religioase, inclusiv legile oficiale de stat și nestatale și regulile și hierarhiile organizaționale neoficiale ale comunităților religioase. Practicile religioase și actorii religioși, precum și organizarea grupurilor religioase pot consolida ideile religioase existente sau pot promova noi idei religioase.

Conceptualizarea mecanismelor cauzale necesită o serie de ipoteze. În primul rând, dezvoltarea durabilă rezultă din acțiunile umane și necesită dorința și capacitatea agentului (sau oportunitatea) de a acționa. Dorința se referă la un motiv de a acționa într-un anumit mod sau direcție – adică pentru sau împotriva dezvoltării. Capacitatea (sau oportunitatea) se referă la abilitatea unui actor de a influența scopul sau puterea rezultatului. Dacă dorința sau capacitatea de a acționa este absentă, dezvoltarea nu poate avea loc.

În al doilea rând, diferitele dimensiuni religioase – deși se întâmplă adesea în conjuncție – exercită influențe distincte asupra dezvoltării durabile prin diferitele efecte pe care le au asupra disponibilității și capacității agenților. Ele pot împiedica sau stimula dezvoltarea durabilă, în funcție de direcția și puterea efectelor lor. De exemplu, practica religioasă a postului Ramadan are potențialul de a încetini creșterea economică, totuși magnitudinea acestui efect depinde de modul în care se practică strict practica Ramadanului în cadrul societăților.

În al treilea rând, dimensiunile religioase diferite au efecte diferite asupra diferitelor dimensiuni ale dezvoltării. Aceasta are ca rezultat un număr destul de mare de relații de cauzalitate "bilaterale" posibile, care iau forme diferite și merg în direcții diferite. De exemplu, ideile religioase privind etica muncii ar putea stimula creșterea economică, în timp ce anumite practici religioase (cum ar fi o perioadă considerabilă de timp dedicată rugăciunii) ar putea împiedica creșterea economică.

Mai mult, o dimensiune religioasă poate avea efecte diferite asupra dimensiunilor distincte de dezvoltare. Comportamentul credincioșilor motivat de ideea religioasă de a da celor săraci poate reduce inegalitatea și favoriza relațiile sociale, dar poate împiedica și creșterea economică dacă sunt puțini bani disponibili pentru investiții. Mărimea acestor efecte depinde de relevanța ideii religioase.

În al patrulea rând, pe lângă relațiile bilaterale directe dintre relațiile religioase și de dezvoltare, pot exista și mecanisme indirecte. Dimensiunile religioase pot fi legate de alte dimensiuni religioase, iar efectele acestor relații pot avea un impact indirect asupra dimensiunilor dezvoltării. De exemplu, practicile religioase funcționează adesea ca un amplificator pentru ideile sau identitățile religioase. Practica vizitării serviciilor religioase poate întări anumite idei religioase și identitate religioasă. În plus, dimensiunile religioase pot avea un impact asupra dimensiunilor non-religioase și non-dezvoltare, care afectează apoi dezvoltarea.

1.2. Marile religii ale lumii

Într-o vreme în care principiile, regulile, clasificările, criteriile sunt absolut necesare pentru o evidențiere cât mai fidelă a realității se poate vorbi despre o ierarhizare a religiilor universale după repere cum ar fi: perioada apariției, distribuția geografică a credincioșilor, numărul de aderenți, impactul asupra umanității, credința într-o entitate supremă sau în mai multe entități, natura entității/entitățiilor supreme (animală, umană etc.) și legăturile dintre religii. Se poate spune că prin combinația acestor elemente se evidențiază principalele religii din lume:

a) Creștinismul este cea mai mare religie după numărul de adepți având peste 2,4 miliarde de adepți în intreaga lume, fiind una dintre cele 3 mari religii monoteiste contemporane alături de islam și iudaism.

Creștinismul s-a dezvoltat din tradiții provenite din iudaism, pe care le completează cu mărturia Noului Testament. Ca și moștenitor alături de islam și iudaismul din zilele noastre al tradiției religioase orientale, creștinismul continuă până în ziua de astăzi mituri, credințe și convingeri născute pe malurile Eufratului acum mai bine de 5000 de ani.

Cuvântul "creștin" vine din limba latină populară, de la christianus, derivat de la Hristos- Iisus/Isus din Nazareth este considerat în religia creștină ca fiind Mesia și fiul lui Dumnezeu. Cuvântul "Hristos", în limba greacă Χριστός Christós, "cel uns", este traducerea din limba ebraică a cuvântului משיחMașiah (arabă مَسيح Masīh).

Biserica este instituția distinctă a creștinismului. Sfânta Scriptură sau Biblia reprezintă autoritatea doctrinală, iar mai departe, în ortodoxie și catolicism avem tradiția Bisericii, iar pentru catolicism și Magisteriul bisericesc, reprezentat de autoritatea papei.

Mărturisirea credinței în Iisus Hristos este specifică religiei creștine, pe care-l acceptă și-l respectă drept Fiu al lui Dumnezeu și călăuzitor al unui mesaj universal de mântuire propăvăduită de către apostoli. Expresia "Fiu al lui Dumnezeu" trebuie pricepută aici în sensul dat ei de către creștini.

Religia creștină se naște în secolul 1 în Imperiul Roman, însă este cunoscută mai ales prin glasul și scrierile discipolilor lui Iisus Hristos: cele 4 Evanghelii de la Matei, Marcu, Luca și Ioan care sunt o mărturie despre viața, vorbele, faptele și moartea acestuia; Faptele Apostolilor, scrisă de Luca, oferă informații despre formarea Bisericii și rolul ei misionar, precum și despre apostolii Petru și Pavel; cele 21 de Epistole, scrisori ale apostolilor către Biserici, pline de învățături; Epistola către evrei, al cărei autor este încă necunoscut ce are în centru Noul Legământ pecetluit de Iisus; Apocalipsul, atribuit lui Ioan , cu scene simbolice despre opera finală a lui Dumnezeu cu privire la oameni și la sârșitul lumii. Toate operele de mai sus în număr de 27, alcătuiesc Noul Testament, Biblia creștină( reperul scris al creștinismului) mai are în componență și Vechiul Testament, adică “Legea lui Moise”, explicată creștinilor de Iisus în Ziua Învierii, conform Evangheliei scrisă de Luca.

Creștinismul din zielele noastre cuprine trei mari confesiuni: Ortodoxă, Romano-Catolică și Protestantă.

În anul 1054 a avut loc Marea Schismă care reprezintă evenimentul separării creștinismului în două parți: Vest și Est, catolicism și ortodoxism sau Roma și Constantinopol. Acest eveniment a avut ca și cauză principală “răcirea” relațiilor dintre conducătorii religioși ai celor două mari orașe dar și mai multe fapte și întâmplări, atât de ordin politico-religios, lupta pentru putere și supremație în lumea creștină, cât și de ordin dogmatic, ivirea unor neînțelegeri de natură teologică.

Ortodoxia reprezintă “dreapta credință” după o traducere literală din limba greacă a termenilor (ortho- corect, drept) și (doxa-opinie, credință, slăvire) și este condusă de către Biserica Ortodoxă care mai este cunoscută ca și (Biserica Grecă-Ortodoxă sau Biserica Ortodoxă Răsăriteană). Bisericile naționale autocefale ( română, greacă, sârbă, rusă etc.) reprezintă forma de organizare a creștinilor ortodocși.

Biserica Ortodoxă este caracteristică zonelor de dominație al imperiilor rus și bizantin: Europa de Sud-Est și Est, Asia și anumitor regiuni ale Orientului mijlociu și ale Africii. În timpul actual numărul de credincioși ortodocși se află într-o proporție foarte mare în țări precum România, Serbia, Rusia, Grecia, Belarus, Georgia, Bulgaria, Macedonia, Republica Moldova, Ucraina și Muntenegru.

Catolicismul este împărțit în două rituri: ritul latin după care își desfășoară activitatea Biserica Romano-Catolică și ritul bizantin care aparține Bisericii Greco-Catolice.

Termenul de “biserică” provine din latinul „basilica” care care ca nume propriu indică societatea religioasă întemeiată pe baza învățăturilor lui Iisus Hristos. Cuvântul „catolic” provine din grecescul „καθολικός” , care înseamnă “universal”.

Biserica Romano-Catolică este condusă de către Papa care este și episcopul Romei, acesta are un statut ierarhic suprem având plenitudinea și primatul, de care poate dispune în mod universal, imediat și suprem asupra tuturor preoților și credincioșilor catolici. Biserica Greco-Catolică este condusă de către ierahi.

Protestantismul este o mișcare creștină care a luat naștere la începutul secolul al 16 –lea ca reacție la practicile și doctrinele medievale ale Bisericii Romano-Catolice.

Termenul “protestant” reprezintă o noțiune generică pentru diferite confesiuni organizate după idologii creștine și având structuri ecleziastice proprii.

În cadrul protestantismului există diferite biserici, printre care lutherianismul, unitarismul, anglicanismul, calvinismul dar și bisericile neoprotestante: baptismul, adventismul, penticostalismul etc.

b) Islamul este a doua religie a lumii după numărul de adepți având aproximativ 1,8 miliarde de adepți în lume.

Originea islamului se trage din secolul al 7 lea d.h. din Arabia Saudită, acest lucru făcând islamul cea mai tânară religie dintre religiile cele mai mari ale lumii.

Împreună cu creștinismul și iudaismul, una dintre cele trei religii monoteiste mondiale. Cuvântul arab, Islam (derivat dintr-o rădăcină semitică care înseamnă "pace"), exprimă intrarea în pace și securitate cu Dumnezeu (Allah) prin supunerea sau predarea întregii vieți a voinței sale. Un aderent al islamului este identificat în mod corespunzător prin termenul musulman.

Muhammad ibn (fiul lui) Abd Allah. Un musulman ar pretinde că Mohamed nu a început religia, ci doar i-a transmis mesajul veșnic așa cum i s-a dezvăluit. Peste 1,2 miliarde din populația lumii se identifică ca fiind musulmană. Populația musulmană din S.U.A. este disputată, variind de la 5 la 8 milioane.

Muhammad s-a născut în Mecca pe Peninsula Arabică în jurul anului 570 d.Hr. Orfan la șase ani, a fost crescut de membrii familiei. Religiile păgâne, în care au fost venerați mulți zei (mai ales soarele, luna și zeii stele), au dominat viața spirituală a regiunii.

La 40 de ani, în timp ce se retragea într-o peșteră din afara Mecca pentru o perioadă lungă de meditație, Muhammad a susținut că îngerul Gabriel la vizitat și a emis chemarea de a fi profetul lui Allah.

c) Iudaismul

Iudaismul adoptă credința într-un singur Dumnezeu, care este creatorul universului și care conduce poporul ales, evreii, prin profeții cu care el vorbește. Biblia evreiască (sau Vechiul Testament) este scrisă integral în ebraică – cu excepția câtorva capitole sau versete, care sunt în aramaică, limba semitică asemănătoare cu ebraică – și care este cartea cu cele mai multe traduceri și cei mai mulți cititori din lume.

Biblia este împărțită în: Torah (cele cinci cărți ale lui Moise), Neviim (Prorocii) și Kețuvim (Scrierile, Psalmii). În literatura rabinică se întâlnește des termenul Torah pentru a desemna întreaga Biblie. Iudaismul promovează ideea de comunitate printre toți oamenii de credința evreiască, apartenența la o sinagogă său templu, și importanta vieții de familie. Ceremoniile religioase au loc atât acasă, cât și la sinagogă sau templu.

Kɑbbɑlɑ s-ɑ născut în Provence, dɑr s-ɑ dezvoltɑt în Spɑniɑ. ɑpărută în ɑnii ’80 ɑi secolului ɑl XIII-leɑ, Sefer hɑ Zohɑr este o colecție cɑre cuprinde mɑi multe cărți și broșuri, fiind considerɑtă ɑ treiɑ cɑrte cɑnonică ɑ iudɑismului, ɑlături de Biblie și de Tɑlmud.

Deși nivelul lor de limpezime este diferit, ɑceste cărți sunt reunite prin coeziuneɑ lăuntrică ɑ temei și ɑ ideologiei. Aceɑstă lucrɑre uriɑșă ɑ ɑvut un succes inegɑlɑbil în istoriɑ Kɑbbɑlei, fiind singurul text cɑre ɑ fost socotit cɑrte cɑnonică și ɑ fost pus timp de mɑi multe secole ɑlături de Biblie și Tɑlmud.

Dintre diferitele religii care au apărut de-a lungul veacurilor în civilizația umană, hinduismul este cel mai vechi. De-a lungul timpului, această religie trece prin diferite faze evolutive spre deosebire de toate celelalte religii. Chiar din veacurile vedice acest lucru este evident.

Cercetările recente din genetică publicate atât în ​​America cât și în Europa oferă dovezi ample pentru a stabili că așa-numita teorie ariană era o construcție a străinilor care să submineze marea moștenire indiană, iar oamenii Vedic și Dravidian sunt de origine indiană în ultimii 10.000 de ani. Ei arată, de asemenea, că poporul dravidian are, de asemenea, o legătură comună cu indienii de Nord, inclusiv India de Nord-Vest, în acel moment. Obiceiurile și ritualurile lor de-a lungul a mii de ani au devenit cunoscute sub numele de hinduism.

Budismul este împărțit în două ramuri principale, Theravada și Mahayana. Buddhismul Theravada se practică în principal în sud-estul Asiei – Sri Lanka, Thailanda, Laos și Cambodgia – în timp ce budismul Mahayana se practică în principal în Asia de nord: China, Coreea, Tibet și Japonia. Accentul Buddhismului Theravada este o practică pentru realizarea spirituală și eliberarea individului. Budhismul Mahayana, subliniază necesitatea de a practica auto-actualizarea și, în cele din urmă, de a elibera toate ființele de suferință.

Budismul a fost fondat de Siddhartha Gautama acum aproximativ 2500 de ani în Himalaya, între India și Nepal. Siddhartha s-a născut în jurul anului 563 î.Hr., fiul regelui Suddhodana și al reginei Maya din clanul Shakya. După 29 de ani de existență luxoasă și protejată, a văzut pentru prima oară un bolnav, un bătrân și un om mort.

Fiind conștient de faptul că nu era mulțumit de viața sa generoasă și confortabilă, Siddhartha a părăsit palatul tatălui său pentru a căuta să înțeleagă cauzele suferinței. Apoi a practicat ascetism sever de mulți ani, neagându-și mâncarea și băutura , până când a ajuns în punctul de foame.

La vârsta de 35 de ani, după ce și-a dat seama că moartea nu-l va aduce mai aproape de iluminare, el a început din nou să se hrănească și a intrat în meditație profundă sub un copac. După șapte zile și nopți de meditație, el a atins iluminarea și a devenit cunoscut ca "Buddha", adică cel care este cu adevărat treaz. El a învățat călugării, ucenicii și laicii din toată India timp de 45 de ani până la moartea sa pașnică la vârsta de 80 de ani.

Budismul a fost fondat ca o modalitate de a pune capăt suferinței. Buddha și-a început căutarea ca răspuns la suferință; el a vrut să găsească o cale de a trăi o viață de fericire, înțelepciune, compasiune și bucurie.

Buddha nu este un zeu sau divinitate, nici nu este venerat de budiști ca un zeu sau întruchipare a lui Dumnezeu. Buddha însuși a subliniat că el nu era un Dumnezeu, ci era pur și simplu o ființă umană care era "complet trează", atentă și conștientă de aici și acum. El nu a cerut să fie venerat, ci a încurajat pe alții să se uite profund în ei înșiși pentru a răspunde la întrebări fundamentale despre viață și moarte.

1.3. Noțiuni generale ale turismului religios

În speranța de mai bine, oamenii au căutat întotdeauna să-și extindă orizontul spațial și temporal al cunoașterii, al existenței lor. Unul dintre cele mai importante mijloace de a atinge acest obiectiv este călătoria: oamenii au călătorit pentru a găsi ceea ce au nevoie pentru a supraviețui (sau pentru a-l îmbunătăți). Pe lângă obiectele materiale, călătorii au adunat și noi informații, cunoștințe și experiențe, toate în favoarea progresului și a civilizației.

  Din punct de vedere etimologic, termenul de turism pare să provină din latina "rumă" (circuit) care la rândul său a dat "turul" francez cu sensul unei călătorii, exerciții în aer liber, o plimbare, o excursie într-un circuit. Cele mai multe dicționare găsesc originea cuvântului "turism", "turul" englezesc și "turneul" (călătoria, călătoria) care a intrat în limba engleză în jurul anilor 1700. Aceste cuvinte sunt considerate originea cuvintelor precum "tourisme" în limba franceză, "turism" în engleză, "turismo" în italiană, "turism" în limba română. Din cuvântul turistic derivă și turismul.

Primele încercări de a defini acești termeni, de a delimita dimensiunile lor în timp și spațiu, datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Literatura științifică atrage atenția asupra următoarelor opinii:

  Turismul este un fenomen modern, bazat pe nevoia sporită de restabilire a sănătății și de schimbare a mediului, de trezire și de cultivare a unui sentiment pentru frumusețile naturii.

  Turismul este ansamblul relațiilor și fenomenelor care rezultă din mișcarea oamenilor și șederea lor, în afara casei, atâta timp cât șederea lor nu este motivată de o unitate permanentă și de orice fel de activitate plătită.

  Turismul este ansamblul relațiilor și fenomenelor care rezultă din călătoriile și șederea nerezidenților, atâta timp cât (șederea) nu are loc într-o reședință care devine permanentă.

Turiștii sunt persoane aflate în afara reședinței permanente, locul lor de muncă, într-un loc temporar, care prezintă o intenție clară de a reveni după câteva zile, săptămâni sau luni de absență.

Turismul cuprinde activitățile și călătoriile efectuate în timpul liber, pentru familie sau pentru afaceri, altele decât călătoria la domiciliu.

  Dicționarul limbii engleze mai scurte din Oxford definește turismul drept "teoria și practica în domeniul călătoriilor", iar turistul este "cel care face o excursie una sau mai multe pentru recreere și pentru motive culturale".

Conform Dicționarului Internațional al Turismului, turismul este un ansamblu de măsuri puse în practică pentru a stabili și a dezvolta o serie de călătorii de agrement sau pentru alte scopuri, realizate fie prin societăți specializate, fie pe cont propriu, perioadă limitată de timp.

  Dicționarul enciclopedic românesc consideră turismul o activitate care are un caracter sportiv sau de agrement, de mers pe jos sau de folosire a unor mijloace de transport diferite pentru a vizita zone pitorești, așezări, obiective culturale, economice etc.

Dicționarul de marketing și de afaceri completează definiția dată de DEX (Dicționarul explicativ) cu faptul că turismul este un fenomen de masă care include relațiile și activitățile care au loc într-o țară și în cadrul valorilor materiale și spirituale dintre țări în timpul folosirii timpului liber.

  În 1963, conferința Organizației Națiunilor Unite privind turismul și călătoriile internaționale (Roma), a adoptat o definiție a turismului utilizat pe scară largă în majoritatea statelor și care se bazează pe două elemente principale: scopul și durata călătoriilor.

  Conferința OMT din Ottawa (iulie 1991) a redefinit turismul, menționând că acest termen se referă la activitățile desfășurate de oameni în timpul călătoriilor sau în timpul șederii lor, în afara casei, pentru mai mult de 24 de ore sau cel puțin o noapte, dar nu mai mult de un an, pentru petrecerea timpului liber, pentru afaceri sau pentru alte scopuri, altele decât o activitate plătită în locul vizitat.

  Pe lângă termenul de turism, atât limba curentă, cât și limba specializată folosesc și alți termeni cu un conținut similar: recreere, călătorii, vizite, călătorii etc., pe care specialiștii le atribuie diferitelor semnificații.

Recreere înseamnă tot ce o persoană efectuează în timpul liber pentru a se recupera. Prin urmare, timpul liber înseamnă: o serie de activități pe care individul le îndeplinește în mod liber, cu voie bună și cu bucurie, fie pentru a se odihni, fie pentru a se distra, pentru a-și satisface nevoile estetice, pentru a aduna mai multe informații sau pentru a îmbogăți să extindă și să dezvolte participarea socială voluntară sau capacitatea creativă, după ce a fost eliberat de obligațiile profesionale, sociale și de familie. Recreerea poate fi astfel realizată în afara călătoriei.

Călătoria implică mișcarea unei persoane, cu sau fără vehicul, între cel puțin două puncte distincte (plecare și destinație), persoana care efectuează mutarea fiind numită călător. Deși conceptul. de turism îl acoperă, conceptul de călătorie depășește conținutul său. Noțiunea de vizită este conceptul cel mai apropiat de cel al turismului care indică o călătorie pe care vizitatorul o ia pentru unul dintre cele șase motive menționate anterior.

Recreerea rămâne activitatea dominantă în turism; este concepută ca o recuperare sau revigorare a forței și spiritului individului după muncă, prin folosirea unei părți a timpului liber al individului; literatura de specialitate a sintetizat acest sens în "loisir" sau "leisure" [10]. Cu alte cuvinte, recreerea restaurează starea fizică, psihologică, spirituală și mentală a individului, pregătindu-l pentru continuarea activității sale profesionale, pentru a obține o performanță mai bună a muncii.

Deși termenul "recreere" are un sens larg, identificarea sa cu turismul nu este considerată corectă din mai multe motive:

Turismul este asociat nu doar cu timpul liber (odihnă), ci și cu timpul pentru călătorii legate de muncă (afaceri, întâlniri etc.), dar, de obicei, timpul de recreere se desfășoară în timpul liber, fie acasă, fie în afara acestuia.

Această formă de turism reprezintă a doua etapă a evoluției turismului, stadiul pseudo-turistic, care coincide cu perioada care acoperă Evul Mediu timpuriu până la Renaștere. Conceptul de religie a început și sa dezvoltat din înțelegerea motivației turismului. Diferența dintre această formă de turism și alte forme se află în motivația religioasă a turistului. Definițiile care au fost date conceptului de turism religios, turism cultural, călătorii cu o singură funcție sau cu multiple funcții reprezintă un argument în favoarea relațiilor dintre aceste concepte și nevoia de a vedea turismul dintr-un punct sistemic O abordare a conceptului de turism religios nu este o sarcină ușoară. Este important de menționat că, teoretic, au existat multe încercări de demarcare, însă nici unul nu a reușit să pună capăt acestei discuții. Acest lucru se datorează în principal dezvoltării continue a interacțiunii dintre principalii factori: religia, cultura, turismul.

Atunci când atracția pentru turiști constă dintr-un monument sau orice alt element referitor la cultura religioasă, se poate vorbi despre turism în spațiul religios. Ideea turismului religios s-a dezvoltat din înțelegerea motivațiilor turiștilor. Diferența majoră între această formă de turism și alte forme de turism constă în motivația religioasă a turiștilor. De aceea, este necesară o delimitare între principalele forme de atracție în cadrul turismului religios:

• atracții naturale (chiar asociate cu ideea fenomenului natural) cu implicații religioase – lacuri, munți, insule, peșteri, locuri cu încărcătură religioasă etc .;

• clădirile care poartă importanță religioasă;

• evenimentele religioase speciale care au loc în afara clădirilor religioase;

• locurile sacre asociate tragediilor (locul în care au fost construite Turnurile Gemene din New York), dar și evenimentele politice importante (închisori, clădiri care găzduiau conspirații etc.)

Asocierea dintre motivația religioasă și turism este considerată insuficientă pentru a demara conceptul de turism religios. Simpla asociere poate duce la confuzia întâlnită adesea între turismul religios și pelerinajul, care ar putea implica o dimensiune sacră și simbolică (în consecințele unei experiențe turistice și a ceea ce ea oferă indivizilor).

Turismul religios – componentă cheie a turismului cultural

O altă parte a demarcării este cea dintre turismul religios și turismul cultural. Mai mult, există necesitatea menționării teoriilor diferențelor conceptuale dintre religie și cultură. Când se analizează conținutul său, cultura este privită de Taylor ca un complex care include cunoștințele, credințele, arta, legea, etica, tradițiile, obiceiurile care au fost cucerite de om ca membru al unei societăți; Linton, pe de altă parte, vede cultura ca un complex de comportamente fizice și psihologice împărtășite de societate și care sunt persistente, devenind ceva obișnuit pentru majoritatea membrilor societății și transferate de membrii acelei societăți de la o generație la alta.

Din perspectivă îngustă, cultura include toate aspectele vieții umane, elementele materiale și spirituale care sunt transferate de la o generație la alta. Prin urmare, orice ființă umană, orice comunitate umană și orice societate aparțin unei anumite culturi.

Din perspectivă mai largă, cultura este un complex de cunoștințe, reprezentări și atitudini ale lumii, elementele psihologice care oferă un anumit statut original unei națiuni atunci când ia în considerare cultura universală. De asemenea, include o serie de credințe, legi, obiceiuri dobândite de indivizi ca membri ai unei societăți.

Abordarea religiei din perspectivă culturală pentru a identifica acele modele, legi și principii care guvernează acțiunile și motivele călătoriei; la o primă evaluare, turismul religios este evident inclus în turismul cultural. Cu toate acestea, nu suntem pe deplin de acord cu această afirmație; credem că turismul religios are o relație interdependentă cu turismul cultural. Niciunul dintre conceptele de mai sus nu poate include complet pe celălalt și nici nu poate fi clar separat.

  Din conceptele discutate anterior, trebuie luate în considerare un set de elemente pentru a defini turismul religios:

• acțiunile pe care trebuie să le dezvolte sunt obișnuite, dar și dincolo de spațiul în care se dezvoltă și au o sarcină spirituală / religioasă specifică, dar nu neapărat unică, ca bază;

• implică o călătorie, indiferent dacă se utilizează mijloace de transport;

• destinația este un loc cu o sarcină religioasă;

• cazare pentru cel puțin o noapte la locul destinației (în hoteluri, moteluri, campinguri, cazare în manastiri sau în temple, case de rude sau prieteni etc.)

• masa este un alt element care necesită asigurarea la destinație;

• destinația permite și alte motivații suplimentare specifice turismului: animație culturală (muzee, festivaluri etc.), sport (drumeții, tenis etc.), asistență paramedicală (centre de fitness, masaj), istorie (monumente), agrement, etc.

Tipuri de turism religios

O primă clasificare ia în considerare conceptele generale ale turismului:

turism religios domestic, făcut de locuitorii unei țări care vizitează propria țară;

receptor turistic religios, o țară în care nerezidenții vizitează o țară (alta decât a lor);

emiterea turismului religios, întâlnit când locuitorii unei țări vizitează o altă țară.

Pot fi adăugate alte trei forme de turism:

1. turismul religios intern, inclusiv turismul intern și turismul de intrare;

2. turismul religios național care include turismul intern și cel de plecare;

3. turismul religios internațional, care constă în turismul de intrare și turismul de ieșire;

Pornind de la conceptul de turism cultural religios putem vorbi despre două forme de călătorie:

 1. Cei care au o singură funcție, unul religios și aici putem menționa acele călătorii dedicate ceremoniilor religioase, locuri cu imagini sacre miraculoase etc. Aceste tipuri de călători și pelerini sunt la fel.

 2. Cei care au funcții multiple, care combină scopul religios al călătoriei cu cel cultural strict și care permit vizitarea unui număr important de puncte de interes.

Atunci când analizăm ritmul turismului, avem:

turismul religios sezonier, conform principalelor evenimente, ceremonii, festivaluri

– turismul religios săptămânal – mai ales pentru weekend – duminică când vorbește despre creștini, Sabatul pentru evrei etc.

• turism religios aleator – în funcție de timpul liber, de motivația spirituală ocazională și de disponibilitatea financiară a turistului

Când luăm în considerare numărul de turiști și organizație, avem:

– turismul religios organizat, turismul de masă;

– turism la scară mică, format din grupuri mici, grupuri care sunt organizate ca urmare a unei inițiative private;

– turism religios individual.

Când vorbim despre turismul ortodox în nord-est, putem oferi câteva detalii referitoare la câteva forme esențiale:

– turismul religios ocazional turistic

– turism religios religios excepțional

1. Turismul religios ocazional, care include călătoriile spre mănăstiri, cu excepția evenimentelor religioase specifice majore, are următoarele locații:

– schituri și mănăstiri din apropierea orașelor

– mănăstiri / catedrale importante din regiune

Principalele caracteristici ale turismului religios ocazional:

are ca scop îndeplinirea unor "îndatoriri" specifice religioase;

de obicei, nu implică nopți de noapte decât dacă vorbim despre cele mai importante mănăstiri, și acest lucru se întâmplă numai în structurile lor

are un caracter personal puternic

alte cheltuieli de călătorie sunt ocazionale

de cele mai multe ori, călătoriile implică grupuri mici și mijloace de transport personale

 2. Turismul religios excepțional este legat de evenimentele religioase majore și poate avea următoarele destinații:

• biserica din sat

• schituri și mici mănăstiri în apropierea satelor

• mănăstirile majore sau catedralele din zonă

Turismul religios religios excepțional are următoarele caracteristici:

• este generat de principalele evenimente religioase

• devine un fenomen de masă atunci când luăm în considerare pelerinajul la mănăstirile majore

• generează sejururi peste noapte

• pelerinajul către bisericile locale coincide cu vizitarea rudelor

• generează cheltuieli suplimentare cu serviciile oferite

Capitolul 2 Analiza turismului religios în România

2.1 Aspecte generale ale turismului religios în România

Timp de peste patru decenii, Biserica a fost printre instituțiile inamice ale comunismului fiind supusă unei represiuni continue pentru o jumătate de secol. Există trei perioade: 1948-1963 – izolarea totală a Bisericii, preoții arestați care s-au opus regimului și stabilirea unui control economic și politic asupra întregii sale activități; 1963-1980 – interzicerea prezenței sociale și culturale a Bisericii în viața de zi cu zi și 1980-1989 – eforturile de a dispărea această instituție.

La începutul anului 1948, Biserica a avut două alternative:

a) o confruntare directă și deschisă care ar fi condus la acoperirea sa cu sângele martirilor și, în cele din urmă, la desființarea acesteia (ca în Albania și China);

b) să îmbrățișeze dialogul pe termen lung cu regimul ateist. Considerând că confruntarea ar însemna sinucidere, a fost aleasă a doua alternativă pentru un "modus vivendi" cu comunismul care i-a permis să existe ca instituție; "Concesiile" făcute nu au afectat esența Sa sfântă sau prerogativele ecleziastice. Martirii au existat deși mii de preoți, călugări sau credincioși obișnuiți au fost plasați în închisorile comuniștilor.

Fiind scos din viața statului, Biserica a devenit o instituție "tolerată" fără atribuțiile sale misionare, filantropice și culturale. Interdicțiile și abuzurile au fost considerabile: naționalizarea proprietăților parohiale și a fostelor școli confesionale, desființarea facultăților de teologie din Iași, a Academiilor teologice Oradea, Arad și Caransebeș, a Academiei de muzică religioasă din București și a școlilor teologice majoritare, a arhiepiscopilor și a câtorva dieceze (Huși, Argeș, Constanța, Caransebeș și Sighet), însoțite de reînnoirea obligatorie a circa 20 de episcopi, interzicerea aproape a tuturor periodice și reviste intervale de cler, interviuri, icoane și educație religioasă în școli, de legătură cu diaspora, de asociații clerice ale oricărei persoane ("Armata Domnului", "Frăția Ortodoxă Română", "Societatea Femeilor Ortodoxe", "Asociația" Andrei Șaguna "a clerului ortodox", "Asociația Tinerilor Ortodocși" și "Anastasia Șaguna" femeile tinere ortodoxe "), de asistență misionară și socială în spitale, orfelinate, aziluri, cazarmă și penitenciare. Episcopia armatei a fost desființată, iar pozițiile preoților erau în afara legii.

Activitatea clericilor era limitată doar la o zonă de parohie, fără a trece peste premisele bisericii; a fost permisă în mod oficial numai pregătirea catehumenului matur prin ceremonia de Vecernie, dar riscurile cu care se confruntau preoții erau prea mari. "Inspectorii cultului" au devenit o prezență constantă; atribuțiile lor au fost cenzura mass-media și supravegherea strictă a centrelor diecezane, a raioanelor de arhierești, a parohiilor, a mănăstirilor și a școlilor teologice.

Măsurile autorităților au fost diferite; ca exemplu am putea menționa aici dispozițiile trimise parohiilor din sud-vestul Transilvaniei. Deci, adresa 8293/1944 trimisă secretariatului arhiepiscopal de la Sibiu la 23 noiembrie 1944, a cerut eliberarea tuturor obiectelor de cult primite de la Uniunea Sovietică. Scrisoarea circulară nr. 1.001 / 1948 a dispus eliminarea tuturor publicațiilor "dăunătoare" din bibliotecile parohiale. Decretul nr. 176/1948 a dispus ca toate spațiile vechilor școli confesionale să intre în proprietatea statului.

La 17 martie 1949 a fost cerută centralizarea datelor personale ale clericilor: data și locul nașterii preotului, județul, comunitatea, studiile, soția și copiii și cântăreții bisericii. La 6 iulie 1950, decretul nr. 153/1950 a Ministerului Afacerilor Interne a dispus ridicarea tuturor dosarelor de înregistrare clericală în care puteau observa botezurile, căsătoriile și funeraliile; această măsură a dus la dispariția a numeroase documente de importanță crucială pentru trecutul satelor românești.

Viața credincioșilor a fost afectată. Securitatea, prezentă peste tot, un element de represiune pentru regimul comunist, urmărea continuu formarea "noului om"; conform spiritului materialist-ateist, credința și religia au fost considerate mentalități decăzute, vechi și nesemnificative pentru individ și pentru societate. Grefierilor, profesorilor și studenților statului nu li s-a permis să meargă la biserică, practicând tradițiile creștine ale strămoșilor. La începutul anului 1949, o directivă a Treia Serviciu de Securitate a afirmat: "Să fie utilizate la maxim conflictele dintre preoți și cântăreți clerici pentru a obține informații compromițătoare pentru ambele".

Până în 1959, mănăstirile au fost supuse supravegherii stricte; Securitatea a făcut liste cu toți locuitorii lor fiind specificați atitudinea față de regimul "democrației populare". După promulgarea decretului nr. 410, în același an, zeci de mănăstiri au fost desființate, unele dintre ele transformându-se în parohii, magazine sau închisori, altele fiind uitate. Sute de călugări și călugărițe au fost luate cu forța din mănăstiri și trimise familiilor lor sau muncind în fabrici; ei au continuat să trăiască o viață monahală în mod discret, așteptând să se întoarcă la vechile lor mănăstiri. Toți au fost vizionați de "securitatea oamenilor". Urmărind aceleași principii, școlile de la Mănăstirea Agapia și Hurezi au fost închise, femeile fiind interzise să intre în sistemul teologic de învățare; la sfârșitul anului școlar universitar 1958/1959, prin dispunerea Ministerului Cultelor, toți elevii au fost expulzați din Teologia Română.

Biserica și-a urmat misiunea. Statistic, la sfârșitul anului 1989, situația Bisericii Ortodoxe Române a fost următoarea: 17 catedrale, 8,232 biserici parohiale, 3,588 parohii secundare, 256 biserici de cimitir, 273 capele și 132 biserici din mănăstire; au existat și 8.232 parohii (5.100 cu case parohiale) cu 4.004 biserici secundare, 149 așezări monahale din care: 32 mănăstiri de călugări și 35 de mănăstiri de călugărițe, 27 schituri pentru călugări și 6 pentru călugărițe, 14 mănăstiri sucursale și 35 capele monastice ușoare . Personalul clerical avea 24 de episcopi, 8.446 de preoți, 46 de diaconi, 740 de călugări și 1.771 de călugărițe.

Forma clasică a turismului este cunoscută ca o serie de activități de agrement sau activități sportive, care implică vizitarea obiectivelor pitorești sau a unor obiective relevante din punct de vedere științific, istoric, geografic etc. Cu toate acestea, ideea promovării unui nou tip de turism a fost prezentată recent pe baza potențialului spiritual și a tradițiilor culturale ale țării. Considerată ca atare, ideea turismului religios implică nu numai ideea recreerii spirituale – prin participarea la viața zilnică a locurilor sfinte – ci și creează legături cu spiritualitatea veche de secole.

În perioada comunistă au fost terminate multe biserici, unele cu o valoare monumentală mare; un exemplu bun este biserica "Sfinții Mihail și Gabriel" din Ghelari (47 m lungime, 21 m lățime și 47 m înălțime), construită între 1939 și 1960, considerată a fi cea mai impunătoare biserică din întregul spațiu rural românesc. La aceste realizări s-ar putea adăuga fixarea, consolidarea și revopsirea majorității clădirilor clerice și monahale, unele cu o mare importanță istorică. Putem lista aici numeroase așezări monahale din Putna, Voroneț, Sucevița, Neamț, Văratec, Cozia, Bistrița, Hurezi, Govora, Tismana, Râmeț, Prislop, Hodoș-Bodrog, Rohia și altele. Multe muzee și colecții cu obiecte clerice au fost deschise în incinta vechilor mănăstiri. Multe cărți clerice au fost reproduse mai ales din cele patru ramuri ale cercetării teologice românești: biblice, istorice, sistematice și practice.

Chiar dacă nu se promovează prea mult în majoritatea publicațiilor românești, pelerinajul la mănăstiri este recunoscut în mod unanim ca fiind cel mai important segment al turismului cultural, în timp ce fenomenul se menține anual în mii de persoane din țară și din străinătate.

În România principalele forme de turism religios sunt diverse, printre care vizitarea unor locuri sfinte, pelerinaj religios și tabere religioase pentru tineret, în special în timpul sărbătorilor de vară. Datele din întreaga lume arată că turismul religios reprezintă aproximativ 26% din fluxul global al turismului. În ceea ce privește România, numărul turiștilor implicați în turismul cultural și religios este de aproximativ 500.000 pe an. Cifrele nu sunt exacte, deoarece nu sunt incluse pelerinii care merg la marile sărbători religioase (Sf. Paraschiva – Iași, Sf. Maria – Nicula (Cluj), Cincizecime – Suculeu, Sfântul Demeterul Nou – Jucuști etc). În fiecare an numărul vizitatorilor de la Suculeu la Rusalii depășește 100.000. Așadar, putem aprecia în mod rezonabil că numărul turiștilor de acest tip special în România depășește 1.000.000 pe an.

În ultimii trei ani Centrul de Pelerinaj Saint Paraschiva a organizat 354 de pelerinaje: 31 în străinătate (1009 pelerini) și 323 în România (10.017 pelerini). Dar turismul religios atinge și alte activități, cum ar fi conferințe religioase, evenimente culturale, expoziții de icoane și obiecte cultice, concerte de muzică sacră (cele organizate la Sibiu în Biserica Neagră și la Cluj sunt deosebite).

Termenul de "religie" a apărut ca urmare a înțelegerii motivației turiștilor. Chiar dacă turismul religios este o formă de turism vechi de secole, acesta a suferit schimbări semnificative. O nouă tendință a ultimelor decenii ale secolului XX este aceea de petrecere a timpului în apropierea locurilor sfinte renumite. Multe ordine monahale și-au înființat propriile pensiuni unde un număr limitat de credincioși sunt cazați și care sunt așteptați să respecte anumite reguli în timpul șederii lor, pentru a nu deranja ordinea activităților monahale.

Unele mănăstiri au creat muzee de icoane pictate pe sticlă aparținând secolelor XVIII-XIX, care sunt o mare atracție. Alții au biblioteci valoroase și ateliere de pictură (unde a fost adoptat un nou stil al picturii tradiționale pe sticlă, precum și noi abordări – cel mai recent la Sâmbăta de Sus – județul Făgăraș). Multe mănăstiri au creat Centre ecumenice care găzduiesc seminarii teologice și conferințe la care au participat preoți, profesori, elevi și studenți ai teologiei, precum și oameni obișnuiți. Aceste centre oferă și cazare.

Din păcate, unii administratori de locuri sfinte continuă să respingă ideea turismului religios. Cu ocazia investigațiilor la fața locului, unii dintre ei au declarat: Mănăstirea nu poate fi tratată ca o simplă vizită turistică în care cineva vine să privească, să facă poze, să mănânce, să doarmă și apoi să plece. În nici o condiție, mănăstirea sfântă nu ar trebui să fie confundată cu turism, comerț, croazieră de agrement sau hoteluri. Un astfel de comportament nu este în discuție.

Turismul și religia sunt legate de mai multe interacțiuni și combinații determinate de tipul relației dintre locul sfânt și motivația turiștilor. Există multe centre de pelerinaj care au devenit mijloace moderne de promovare a spiritualității și a culturii împotriva contextului ecumenic local și internațional.

Rolul lor este să ghideze, să coordoneze și să controleze procesul de organizare a pelerinajului și să ofere diferite servicii: călătorii pentru creștini din țară și străinătate, pelerinaje pentru pelerini de alte confesiuni, excursii de vizitare, expediții și tabere de studiu, cazare în pensiuni și recepție facilități ale bisericii, consiliere pentru pelerinaj, servicii de informare pentru turismul religios etc. Pelerinajul modern poate fi considerat un acord între industria turismului și a religiei. În zilele noastre, pelerinajul "modern" este o formă de călătorie sacră sau spirituală.

2.2 Prezentarea. potențialului turistic religios

Obiectivele religioase din România sunt numeroase și variate, datorită faptului că țara este în principal creștină. Numai Patriarhia Română cuprinde 574 așezări monahale, dintre care 392 mănăstiri, 177 schituri și 5 mănăstiri sucursale, cu 1748 de călugări și 4883 de călugărițe. Chiar dacă unele atracții sunt vechi de secole, ele sunt bine conservate și, pe lângă importanța lor simbolică, ele reflectă în ansamblu evoluția stilurilor arhitecturale religioase. Integrarea componentelor stilistice dezvoltate în străinătate și adaptarea lor la specificitatea locală au dat de multe ori naștere unor stiluri autentice originale.

În România (63,6% membri ai Bisericii Ortodoxe, 15% romano-catolici, 2,2% unitariani și 1,7% greco-catolici) chipul lui Dumnezeu se vinde bine, provocând poziția monopol a Bisericii. În ultimii 15 ani în țara noastră sa dezvoltat o afacere prosperă în acest domeniu. Chiar dacă, potrivit Legii 103/1992, Biserica are drepturi exclusive de a produce și comercializa obiecte cultice, există un număr tot mai mare de dealeri independenți care comercializează asemenea obiecte.

Cu toate acestea, Biserica preferă să se organizeze pelerinaje pentru a se asigura că fiecare grup este însoțit de un preot care va desfășura activități specifice în timpul călătoriei: rugăciuni, discuții pe teme spirituale etc. În astfel de ocazii alte activități sunt reduse la minimum

Suntem de părere că nu ar trebui să se facă o separare clară între turismul cultural și religios. Turiștii care vizitează din curiozitate mănăstirile, nevoia de a se familiariza cu lucruri și locuri noi, atrase de frumusețea lor reprezentată în artă, de distanța și caracterul lor pitoresc, dar și de viața extraordinară condusă de locuitorii lor, momentul în care se îndreaptă spre vederea cultică se transformă brusc în pelerini: își schimbă hainele, lumânările lumină, se încrucișă în fața icoanelor, se roagă și meditează. Întâlnirea cu sacrul modifică motivația lor externă, iar vizitatorii descoperă o persoană internă, de altă natură decât cea legată de turism.

Turismul religios este o componentă esențială a turismului cultural. Cu toate acestea, el a rămas un "copil vitreg", care nu este menționat în statistici. Nici măcar Anuarul Statistic al României nu oferă date privind turismul religios, ceea ce face ca cercetarea în acest domeniu să fie destul de dificilă.

Chiar dacă turismul religios a înflorit în România după 1989, statutul său este în prezent destul de incert. Din punct de vedere juridic, monopolul Bisericii fiind cazul, teoretic am putea spune că nu există concurență în acest domeniu. Dar dacă luăm concurența într-un sens mai larg, lucrurile se schimbă.

Începând cu anul 1990 și încetarea restricțiilor privind respectarea religioasă, nu numai că a existat o creștere a practicii religioase, ci și o investiție semnificativă în restaurarea clădirilor și instituțiilor istorice. Multe dintre mănăstirile vechi sunt încă o dată active, locurile de viață, mai degrabă decât exemple fără viață de arhitectura decăzută.

Bogăția și unicitatea clădirilor religioase ale României a fost recunoscută de către UNESCO pentru 7 biserici din Moldova, 7 biserici fortificate din Transilvania, 8 biserici din lemn din Maramureș și Mănăstirea Horezu ca situri patrimoniului mondial.

Din circa 12.800 de clădiri religioase ortodoxe din țară, inclusiv peste 380 de mănăstiri, aproximativ 2.400 au fost identificate ca fiind de importanță istorică sau arhitecturală. În plus, există multe clădiri interesante care aparțin altor secte, precum și moschei și sinagogi.

Sunt încă multe lucrări de restaurare, dar acest lucru este un punct de interes pentru vizitatori. Numărul vizitatorilor la clădirile religioase pentru vizitarea obiectivelor turistice nu este cunoscut, dar este semnificativ. În perioadele de vârf, cum ar fi lunile de vară, vizitele pe site-uri populare, cum ar fi clădirile patrimoniului mondial UNESCO, provoacă aglomerări, care necesită o gestionare atentă. Taxele modeste de admitere sunt percepute la multe mănăstiri și la unele biserici. Taxele de fotografie, unde sunt percepute, tind să fie ridicate.

În afară de vizitele pentru pelerinaj sau scopurile de închinare, majoritatea vizitelor turistice la atracții sunt la clădirile religioase. Ele formează coloana vertebrală a atracțiilor turistice ale țării.

Bisericile cu picturi murale externe din nordul Moldovei, construite de la sfârșitul secolului al XV-lea până la sfârșitul secolului al XVI-lea, sunt capodopere inspirate de arta bizantină. Aceste opt biserici din nordul Moldovei sunt unice în Europa. Sunt autentice și foarte bine conservate. Departe de a fi simple decorațiuni de perete, picturile formează o acoperire sistematică pe toate fațadele și reprezintă cicluri complete de teme religioase. Compoziția lor excepțională, eleganța personajelor și armonia culorilor se potrivesc perfect cu mediul rural înconjurător.

Criteriul: Picturile exterioare ale bisericilor din nordul Moldovei acoperă toate fațadele. Acestea încorporează un fenomen artistic unic și omogen, inspirat direct de arta bizantină. Acestea sunt capodopere ale picturii murale și au o valoare estetică remarcabilă, având în vedere cromatismul lor desăvârșit și eleganța remarcabilă a figurilor. Ele prezintă cicluri de evenimente preluate din Biblie și din Sfânta Scriptură, în tradiția creștină ortodoxă.

Criteriul: Ideea de a acoperi complet fațadele exterioare ale bisericilor prin picturi este un exemplu eminent al unui tip de construcție și decor de biserică adoptat în Moldova, care ilustrează contextul cultural și religios al Balcanilor de la sfârșitul secolului al XV-lea la sfârșitul secolului al XVI-lea.

Biserica monahală din Sucevița nu a suferit nici o modificare semnificativă pe parcursul istoriei sale. Păstrează cu integritate totală structura arhitecturală din secolul al XV-lea și setul său de picturi murale, interne și externe. Mănăstirea care o înconjoară și-a conservat aspectul inițial și, în special, incinta sa istorică. Țara rurală, rurală și împădurită, a suferit puține transformări și schimbări până în prezent.

Picturile murale sunt autentice, deoarece au suferit doar intervenții minime. Ele se află într-o stare bună de conservare. Restaurările întreprinse începând cu anii 1970 au fost efectuate cu atenție, punându-se un accent deosebit pe respectarea autenticității în ceea ce privește motivele și pigmenții și pe condițiile de conservare. Restaurarea acoperișului a dus la recâștigarea aspectului original al bisericii, așa cum este documentat de surse iconografice antice.

Cerințe privind protecția și gestionarea

Protecția proprietății este satisfăcătoare atât pentru proprietatea serială ca întreg, cât și pentru Sucevița, unde proprietatea este un loc de cult în interiorul unei mănăstiri funcționale. Protecția este completată de planul general al municipiului Sucevița pentru această zonă. Planul ar trebui să permită controlul activ al clădirilor și al altor lucrări în interiorul zonei tampon și în mediul peisaj al bisericii și al mănăstirii. Planul de gestionare a fost elaborat, inclusiv partea referitoare la prelungire. A fost înființat Comitetul de coordonare pentru proprietatea serială, dar trebuie furnizate detalii cu privire la modul în care funcționează local.

2.3 Baza tehnico-materială

În prezent există în România peste 400 de mănăstiri. Toate acestea oferă cazare, fie gratuită fie contra unei taxe modice. Mănăstirile din România incluse în patrimoniul Unesco au cele mai mari taxe de cazare, dar au și cele mai bune condții de cazare – echivalentul a 4 și 5 stele.

O mănăstire care nu face parte din patrimoniul UNESCO, dar care are spații de cazare dedicate și care este la echivalentul hotelurilor de 3 și 4 stele este mănăstirea Tismana din județul Gorj. Mănăstirea are atât spații de cazare gratuite, cât și spații în care se percep tarife similare hotelurilor de 3 stele – între 130 și 180 lei pe noapte de persoană.

În incinta mănăstirii Tismana, camerele au între 2 și 6 paturi, însă majoritatea au câte 2 paturi. O caracteristică a spațiilor de cazare din mănăstiri este dată de faptul că soțul și soția nu sunt lăsați să doarmă în aceeași cameră.

O altă mănăstire similară Tismanei este și mănăstirea Izvorul Mureșului din județul Mureș, însă această mănăstire oferă cazare percepând tarife în funcție de cât doresc pelerinii să lase, cu obligația ca pelerinii să respecte condițiile de viață din mănăstire. În general, spațiile de cazare au între 2 și 10 paturi într-o cameră la această mănăstire, iar baia este pe hol, deservind mai multe camere. Chiar dacă în mănăstire curățenia este exemplară, există dezavantajul faptului că pelerinii sunt puși să doarmă împreună.

În general, mănăstirile din Oltenia precum: Lainici, Tismana, Polovragi, Frăsinei, Cozia au spații de cazare gratuite și spații de cazare contra cost. Cei care preferă să vină în vizită la mănăstire, dar să nu se supună regulilor mănăstirii pot alege spațiile de cazare de la hotelurile mănăstirii.

Spațiile de cazare de la mănăstirile din Bucovina și Maramureș sunt contra cost, datorită fluxului mare de turiști, pe întreaga perioadă a anului.

2.4 Circulația turistică cu perspectivă religioasă în România

Mănăstirile din nordul Moldovei au devenit patrimoniul UNESCO în 1993 și sunt următoarele: Manastirea Voroneț, Manastirea Humor, Manastirea Moldovița, Manastirea Probota, Manastirea Sfantul Ioan cel Nou din Suceava, Manastirea Pătrăuți și Manastirea Arbore.

În ceea ce privește marketingul, se promovează foarte puțin turism religios. Centrul de Informare Turistică este un instrument important în promovarea destinațiilor turistice, iar prioritatea acestuia este prezentarea întregii oferte de servicii turistice. Datoria este aceea de a informa clienții și de ai ajuta să găsească cazare, să promoveze și să vândă programe turistice, să organizeze evenimente, să vândă produse turistice și suveniruri etc. În Regiunea de Dezvoltare Nord-Est există 11 Centre de Informare Turistică, dintre care 8 fiind pe lista administrației centrale (ministrul turismului). Există și 3 puncte de informare turistică în județul Suceava.

Nu există centre de informare turistică în județele Botoșani și Vaslui, aceste zone fiind marginalizate și din acest punct de vedere. Numai Centrul de Pelerinaj Saint Parascheva din Iași este specializat în turism religios / servicii de pelerinaj, dar nu este inclus pe lista ministrului turismului. Promovează spiritualitatea și cultura în contextul ecumenic local și internațional. Oameni de toate culturile și orientările sunt încurajați să descopere, să cunoască și să aprecieze monumentele cu valoare religioasă, istorică și artistică în România (în special în Bucovina). Servicii furnizate:

• Pelerinaje în România

• Pelerinajele în străinătate

• Turul orașului și excursii prin Iași și mănăstirile din jurul Iași;

• excursii, expediții și tabere de studiu pentru diferite domenii de activitate;

• Cazare în case de oaspeți și locuri de cazare ale Bisericii, în România;

• Închirierea mijloacelor de transport pentru persoane: automobile, microbuse, autobuze;

• Liderii și ghidurile grupurilor de turism certificate de Autoritatea Națională pentru Turism pentru limbile română, engleză, franceză și limbile germană;

• consiliere pentru pelerinaje, călătorii de studiu;

• Servicii de informare pentru turismul religios; Bază de date

O societate bazată pe cunoaștere în care turismul are un cadru foarte bine definit poate contribui foarte mult la limitarea erorilor de interpretare și a abuzurilor de orice natură, la depășirea barierelor religioase și culturale.

Principalele tendințe la nivel național și internațional ale turismului rural religios:

• Creșterea numărului de migrații turistice și a persoanelor care doresc să viziteze situri turistice religioase;

• rolul vreodată mai important al Internetului în promovarea atracțiilor turistice religioase în zonele rurale;

• Creșterea numărului de locuri sacre de importanță religioasă în zonele rurale;

• Locurile sacre din întreaga lume sunt vizitate în fiecare an de sute de mii de turiști din ce în ce mai variate religii și denominațiuni;

• Dezvoltarea noilor atracții turistice religioase, în afară de cele deja cunoscute, specifice zilelor noastre societatea bazată pe cunoaștere;

• Implicarea activă a organismelor religioase, indiferent de natura lor, în organizarea și completarea turismului religios

pachete, atragerea turiștilor și pelerinilor în special și reglementarea unor caracteristici ale atitudinilor dezvoltării durabile;

• Schimbarea pelerinajelor în activități de masă, în special prin intermediul instrumentelor specifice societății bazate pe cunoaștere;

• Mai multă disponibilitate din partea organismelor religioase către noile instrumente specifice societății informaționale;

• Implicarea activă a organismelor religioase în standardizarea conceptelor, regulile de comportament și atitudinile bune privind comportamentul formelor de turism religios

Societatea bazată pe cunoaștere, așa cum este definită acum de Uniunea Europeană, este văzută ca reprezentând un set de valori și principii, toate convergând mai ales spre valorile promovate prin dogma religioasă. În același timp, Biserica creștină pare a fi mai deschisă spre știință și progres tehnologic.

Din punctul nostru de vedere, turismul religios și societatea bazată pe cunoaștere au în comun următoarele vectori funcționali:

o gestionarea dezvoltării individuale bazate pe principii solide în funcție de care trebuie să fie familia și morala au prioritate;

o îmbunătățirea calității serviciilor;

o reducerea excluziunii sociale și creșterea toleranței

o gestionarea cunoștințelor utilizate în mod moral la nivel global.

Deși nu există date certe privind numărul de turiști care vizitează obiectivele religioase, mai exact, circulația turistică nu este cunoscută, perioada de vară este cea în care au loc cele mai multe excursii în scop religios. Acestea sunt organizate cu precădere de birourile de pelerinaje ale episcopiilor și mitropoliilor, pe un interval de 4-5 zile sau 7-9 zile.

În general, cazările au loc la mănăstiri, deoarece majoritatea mănăstirilor care reprezintă adevărate obiective turistice au și spații de cazare destinate pelerinilor.

Tabel 1. Numărul de turiști care au călătorit pentru obiective religioase sau în scop medical. Sursa Institutul Național de Statistică.

Tabelul 2. Numărul pelerinilor care au înnoptat în trimestrul III, 2017. Sursa Institutul Național de Statistică.

Capitolul 3 Perspectivele turismului religios în România

3.1. Turismul religios – analiză SWOT

Singurele active competitive ale turismului religios sunt numărul, diversitatea, originalitatea și distribuția geografică a obiectivelor turistice. Acestea sunt toate aspectele obiective, în timp ce cele subiective, în funcție de noi, nu sunt decât dezavantaje competitive substanțiale.

Capacitatea de cazare este nesemnificativă; nivelul echipamentului este scăzut, nu există ghiduri turistice, nu există semne rutiere și nu există infrastructură care să reducă accesibilitatea. Orele de vizitare sunt foarte limitate, inflexibile și nu sunt suficient de rezonabile. Atenția mass-media este redusă, aproape inexistentă. Cu alte cuvinte, avem potențiale extrem de valoroase pe care le permitem să mergem la deșeuri și să nu exploatăm în mod corespunzător.

Puncte forte:

bogăția și diversitatea patrimoniului turistic religios;

diversitatea confesională a țării;

numărul mare de obiective înscrise pe lista patrimoniului mondial UNESCO;

existența unei rețele de facilități de primire în orașe importante și regiuni etnografice.

Puncte slabe:

numărul scăzut și instruirea relativ slabă a ghidurilor turistice;

lipsa de vizionare a obiectivelor religioase ca sursă suplimentară de venituri;

marketingul slab, în ​​special la nivel regional și local;

studii insuficiente de piață;

lipsa de flexibilitate în numele instituțiilor religioase privind orele de vizită;

lipsa de conștientizare / educare a ceea ce înseamnă patrimoniul religios și importanța acestuia;

lipsa de cooperare între autoritățile locale și societatea civilă;

accesibilitate foarte redusă a numeroaselor obiective turistice;

lipsa / insuficiența infrastructurii turistice.

Oportunități:

liberalizarea cultelor;

creșterea interesului pentru turismul religios;

extinderea spațiului turistic după căderea comunismului care a izolat țara;

extinderea spațiului geografic al UE;

diversificarea ofertei în domeniu;

programe finanțate internațional

Amenințări:

a) concurența internațională;

b) concurența la nivelul monumentelor înregistrată pe lista UNESCO a lumii patrimoniului din Europa Centrală și de Est;

c) urbanizarea directă a populației rurale implicarea pierderii patrimoniului religios;

d) dezvoltarea economică mai lentă a României ca în comparație cu alte țări din regiune.

Potențialul turismului religios în România este extrem de bogat și divers, reprezentat de sanctuare ridicate asupra rămășițelor sfinților, sanctuarul dacic al Daciei Sarmisegetuza, obiective culturale religioase (mănăstiri, biserici fortificate, biserici din lemn, catedrale catolice etc.) unde sunt organizate evenimente religioase. Cu toate acestea, turismul religios se află într-o poziție inadecvată din punct de vedere strategic, așa cum se arată în matricea SWOT (predomină punctele slabe).

Potrivit "Strategiei de dezvoltare a turismului în România", contribuția turismului la produsul național brut va crește între 2007-2013 de la 1,7% la 6%, iar 350 000 de noi locuri de muncă vor fi create. Ocuparea în acest sector va crește de la 3,15% în 2006 la 3,83% în 2016 și dacă ținem seama și de impactul indirect al turismului, de la 5,76% în 2006 la 6,92% în 2016, turismul religios poate aduce o importanță substanțială contribuție la această dezvoltare.

Un traseu turistic care are loc într-o zonă cu valoare istorică ar trebui să se facă ținându-se cont de valorile patrimoniului cultural, astfel încât să fie o prezentare în timp a obiectivelor, astfel încât să existe o fluență spațială și temporală. Efectuarea unei analize asupra perioadelor istorice care și-au imprimat amprenta asupra unui spațiu geografic este ca și cum ar fi realizată construirea unei identități culturale locale.

Fiecare perioadă și-a lăsat amprenta pozitivă sau negativă asupra diferitelor construcții cu arhitectură distinctă și asupra unor valori culturale care și-au pierdut consistența, cu implementarea unor programe orientate spre distrugerea valorilor culturale promovate sau susținute în o anumită perioadă. Turismul reprezintă astăzi o alternativă la posibilitățile de redresare economică a oricărui spațiu geografic. Acesta este exact ceea ce trebuie înțeles și promovat prin strategii viabile.

3.2. Crearea traseelor turistice religioase în România

Crearea unui traseu turistic pornește de la ideea că turiștii doresc să descopere noi elemente de cultură și să se conecteze cu cei care doresc să implementeze acest tip de turism. Traseul are o activitate diversificată, incluzând atât activitatea culturală în sine, cât și activitatea comercială sau educația comercială tradițională, valorizând astfel activitățile oamenilor locali, fiecare concentrându-se pe anumite activități.

Cei interesați în dezvoltarea unui astfel de turism ca o afacere sau ca mod de lucru sunt localnicii. Pentru urmărirea activității sau percepția implicării acestora în activitatea productivă și a reacțiilor privind relația inter-socială, este necesar să se efectueze investigații directe. Dezvoltarea acestei ramuri economice a fost concepută ca o modalitate reală de câștig, de implicare a populației în economia locală. În acest fel, pot lucra, pot câștiga un trai fără a trebui să obțină o educație suplimentară.

Efectuarea căilor culturale și turistice între locurile culturale reprezentative se situează pe cadrul cultural al peisajului religios și cultural al Subcarpaților dintre Tismana și Dâmbovița

Spațiul geografic situat între Dambovita și Tismana – a fost considerat, încă din cele mai vechi timpuri, ca fiind favorabil habitatelor umane.

Zona are o istorie bogată și complexă, care a fost dezvoltată în mai multe etape istorice, ceea ce arată o evoluție remarcabilă. Astfel, aceste diferite etape istorice și-au imprimat amprenta asupra teritoriului prin existența unor clădiri religioase.

Subcarpații getici au prezentat, în cea mai mare parte, condiții climatice și economice favorabile unei dinamici demografice ascendente în timp, situație cu care zonele joase / de câmpie nu s-au confruntat în aceeași măsură. Trebuie remarcat faptul că această situație a fost păstrată în Țara Românească până la sfârșitul secolului al XVI-lea.

Localitățile din regiunile subcarpatice au fost mult mai numeroase și mai frecvente decât cele din zonele joase. Zona a fost considerată favorabilă, mai ales din motive economice, datorită comerțului, comunicare ușoară atât cu zonele superioare de munte, cât și cu cele de câmpie. În plus, se știe că ocupația principală a locuitorilor era creșterea animalelor, în timp ce pășunile din zona carpatică și subcarpatică erau considerate o adevărată avere.

De asemenea, solul – potrivit pentru cultivarea viței-de-vie, pomilor fructiferi și diverselor culturi de plante, a fost una dintre principalele cauze pentru care au fost populate aceste zone din cele mai vechi timpuri.

În această zonă a Subcarpaților, edificiile culturale și religioase „concurează” în frumusețe, fiecare având un rol fundamental pentru poporul român. În vremuri grele, conducătorii români au ridicat locuri de închinare dedicate mulțumirii Divinității, dar și pentru a păstra în viață credința, speranța și cultura – necesare pentru ca o națiune să existe.

Astfel, am identificat ca emblematice în evidențierea elementelor culturale, următoarele locuri de cult: Mănăstirea Horezu – patrimoniul mondial UNESCO, bijuteria Munteniei, anume celebra mănăstire Curtea de Arges, mănăstirea Govora, mănăstirea Surpatele, mănăstirea Mănăstirea Dintr-un Lemn și mănăstirea Tismana.

Zona în discuție poate fi considerată cu ușurință ca fiind privilegiată, în care elementele de mediu natural „colaborează” pentru a crea cele mai frumoase peisaje, în timp ce sursele istorice, prin urmele care încă o mărturisesc, fac ca zona depresiunii Subcarpaților să fie una de referință, emblematică pentru poporul nostru.

Chiar dacă, în cadrul acestui studiu, am analizat elementele arhitecturale descoperite la Mănăstirea Horezu și la Mănăstirea Curtea de Argeș, înainte de a analiza pe cele care aparțin locurilor de cult menționate deja, este necesar să se completeze imaginea acestor bijuterii arhitecturale – cum au fost adesea numite, cu informații de natură istorică și culturală.

Rezultate și discuții

Zona geografică subcarpată getică situată între râurile Dâmbovița și Tismana a constituit întotdeauna un spațiu favorabil pentru locuirea umană, motiv pentru care o serie de vestigii vin să depună mărturie. Zona analizată are o valoare fundamentală în ceea ce privește menținerea în viață a spiritualității românești în vremuri de încercare pentru poporul român. În aceste perioade – deseori tragice – comunitățile locale au arătat o mare putere și unitate, dezvoltând bijuterii culturale incontestabile, precum și locuri sacre, în care cele mai valoroase bogății – limba, învățătura artizanală – ar putea fi perpetuate.

Spațiul de studiu este plin de locuri dedicate zeității supreme, dar din ele am ales șapte mănăstiri – Negru Vodă, Argeș, Govora, Surpatele, mănăstirea numită Mănăstirea Dintr-un Lemn, Hurezi, Tismana – pe un aliniament est-vest), în care elementele de mediu natural „colaborează” pentru a crea cea mai frumoasă viziune, împreună cu sursele istorice și rămășițele vestigiilor care o mărturisesc, făcând acest spațiu să fie o referință, emblematică pentru dezvoltarea poporului nostru.

Fiecare dintre locurile de cult analizate prezintă caracteristici unice, precum și numeroase simboluri artistice menite să creeze o frumusețe extraordinară. Indiferent dacă ne referim la elementele autentice de arhitectură în stil brâncovenesc – un exemplu ilustrativ în acest sens fiind Mănăstirea Horezu, protejată de Patrimoniul Mondial UNESCO sau cele care aparțin arhitecturii bizantine și altor „amestecuri de curente”, cum sunt în impunătoarea Mănăstire Curtea de Argeș, reprezintă atracții complexe de mare importanță pentru dezvoltarea turismului în zona studiată.

Mai mult decât atât, dezvoltarea continuă a turismului internațional și creșterea interesului pentru „fuga” din marile zone aglomerate spre spații naturale, dorința de a dobândi echilibrul dintre minte, trup și suflet, nevoia tot mai mare de relaxare și liniștea reprezintă adevărate oportunități pentru dezvoltarea pelerinajului turistic în spațiul subcarpatic getic. Astfel, rutele cultural-religioase ar putea deveni cea mai bună alternativă pentru turiști, precum și pentru dezvoltarea economică și a infrastructurii în aceste zone.

În concluzie, persoanele ce vizitează aceste zone și-au arătat dorința de a descoperi locurile de cult din perspectivă științifică. Tinerii care se află în procesul de formare educațională, oamenii de diferite religii sau naționalități, persoanele specializate pe diverse domenii sunt interesate să descopere mesajul cultural-istoric.

Odată ce informația istorică este recunoscută în mod corespunzător, se poate realiza o întâlnire istorică, se pot înțelege, de asemenea, tehnicile de construcție și se pot observa elementele particulare și spectaculoase și se poate înțelege importanța performanței artistice. În acest context, la vârsta de maturitate, poate fi adăugat mesajul biblic și, prin urmare, poate fi făcută o imagine completă a locului de închinare.

Așa cum se poate observa pe parcursul unei activități pe teren dedicată realizării unor studii, elementele care aparțin acestor locuri de cult, grandoarea construcțiilor, multitudinea de simboluri, detaliile arhitectonice, motivele autentice, caracterul unic al tipului de construcție („Dintr-un lemn”), programul iconografic, atelierele de artizanat, muzeele, importanța socială pentru dezvoltarea comunităților locale – toate acestea reprezintă atracții incontestabile pentru fiecare persoană, indiferent de naționalitate și religie. Dar, în căutarea conformității adevărurilor istorice cu aceste informații, precum și pentru a le face atractive și convingătoare, există nevoia de a pregăti personal specializat, iar importanța de a avea ghiduri specializate pe valoarea cultural-istorică a locurilor de cult, este o necesitate urgentă.

Există încă situații în care, fără anumite informații, codul de decriptare al simbolurilor este înțeles în mod eronat, inclusiv mesajul cu caracter religios.

3.3. Originile slabei dezvoltări a regiunii Nord-Est a României

Având în vedere statutul României de economie în dezvoltare, organizarea teritorială în opt regiuni separate de dezvoltare (Nord-Vest, Centru, Nord-Est, Sud-Est, Sud, Sud-Vest, Vest, București și Ilfov) poate fi înțeleasă din perspectiva aderării la Uniunea Europeană. Cele opt regiuni au fost create pentru a facilita și coordona proiectele de dezvoltare regională susținute de fonduri europene atât în perioada de preaderare cât și după 2007.

Regiunea Nord-Est este cea mai mare din România și este reprezentată de 6 județe: Suceava, Botoșani, Iași, Neamț, Vaslui și Bacău. Este considerată nu numai cea mai populată, cu aproape 3,696 milioane de locuitori, dar și cea mai săracă. Această poziție poate fi justificată prin luarea în considerare a unor aspecte particulare, cum ar fi localizarea geografică, ponderea populației rurale și urbane și alte condiții locale. Mai mult, toate aceste elemente sunt capabile să ofere o explicație pertinentă privind situația înregistrată de registrul decalajelor de dezvoltare între toate regiunile din România.

Pe de o parte, recunoaștem influența localizării geografice. Fără îndoială, regiunea capitalei și cele situate în apropierea părții de vest a țării au beneficiat de sume mari de investiții străine directe, care au provenit din țările dezvoltate. După cum indică Banca Națională a României, în 2011, regiunea București-Ilfov a atras 61,7% din cota totală a fluxurilor de ISD, regiunea Vest 7,2%, iar zona de Nord-Est fiind cea mai puțin favorizată de investitorii străini și a atras doar 2,9 %, în special din țări precum Olanda, Austria, Germania, Franța sau Italia (Banca Națională a României, Institutul Național de Statistică, Investiții străine directe în România în 2011, 2012, disponibil la http: //www.bnr. ro). Pe de altă parte, nivelul scăzut al dezvoltării regiunii Nord-Est pare să fie determinat de ponderea foarte mare de 57,05% din total a populației rurale. În acest context, climatul antreprenorial sau proiectele și ideile inovatoare au șanse limitate de a se dezvolta.

Chiar dacă cea mai mare parte a populației, respectiv 43%, activează în sectorul serviciilor, agricultura are un impact important, deținând un procent de 41,5% în comparație cu regiunea Vest, unde agricultura are o cotă de 24,53%. Toți oamenii aflați în zonele rurale au cunoștințe și resurse limitate, astfel că promovează o agricultură de subzistență care elucidează dilema dezvoltării regionale.

Este important de subliniat faptul că ponderea populației ocupate în agricultură este superioară cotei regionale, de 41%. În acest context, județe precum Botoșani, Vaslui, Suceava și Neamț depășesc 44%, în timp ce județele ca Bacău sau Iași pot fi caracterizate de proporții mai mici de 29% și, respectiv, 37%. Infrastructura de transport ridică, de asemenea, probleme semnificative în ceea ce privește accesibilitatea în județele nord-est care inhibă efectele pozitive ale activităților turistice.

În ciuda potențialului religios și cultural enorm, toate aceste circumstanțe au descurajat activitatea investitorilor străini direcți în zonă, dar, dimpotrivă, au promovat migrația populației tinere și o rată a șomajului mai mare. Cu alte cuvinte, contextul socio-economic al regiunii de Nord-Est subliniază necesitatea unei transformări profunde, în care patrimoniul regional cultural și ecumenic joacă un rol major.

Toate „resursele” ecumenice conferă caracterul distinctiv necesar regiunii Nord-Est, în special pentru Bucovina și Neamț, unde se găsesc cele mai multe mănăstiri și biserici medievale. Mănăstiri precum Moldovița, Sucevița, Putna, Voroneț, Humor etc. au fost construite în secolele XV și XVI și sunt înconjurate de zidurile fortăreței care poartă un marcaj istoric profund. Ele au supraviețuit experiențelor trecute și au rămas un punct important pentru cultura și credința românească.

Culorile specifice ale picturilor murale, cum ar fi albastrul de Voroneț sau verdele de Sucevița, arată un element distinctiv care conferă originalitate și specificitate patrimoniului religios regional. Combinate într-un registru unic al picturilor murale, aceste culori formează scene religioase importante sau momente deosebite din istoria Europei, cum ar fi cucerirea Constantinopolului pictată la mănăstirea Humor, Geneza și Ziua de Apoi la Voroneț sau scara virtuților de la Humor).

Mănăstiri din Bucovina

Edificiile religioase cu muzee care adăpostesc valorile patrimoniului, cum ar fi mănăstirile Putna sau Voroneț și cetatea fortificată din Suceava, sunt remarcabile pentru această zonă specifică. Mai mult, Bucovina ilustrează cea mai populară zonă turistică din regiunea Nord-Est, având în vedere numeroasele biserici și mănăstiri unice în lume, celebre pentru picturile exterioare și interioare. Dintre cele mai renumite mănăstiri din județ, am putea numi Voroneț, fondată de Ștefan cel Mare în 1488, cu picturi interioare datând din vremea lui Ștefan cel Mare.

Faima sa se datorează picturilor exterioare realizate într-un fundal albastru inimitabil, care este renumit în întreaga lume ca „albastrul de Voroneț”. Biserica Humor, cunoscută și sub denumirea de Biserica Adormirii Maicii Domnului, este foarte apreciată pentru picturile sale exterioare care descriu ziua de judecată. Mănăstirea Moldovița, construită de Petru Rares după 1532, legendară și pentru picturile exterioare, este înconjurată de ziduri puternice de șase metri înălțime.

Mănăstirea Sucevița, care are cel mai remarcabil sistem de fortificație a mănăstirilor moldovenești, este cunoscută drept „moștenirea” picturilor exterioare moldovenești. Acesta este realizată din șapte registre suprapuse. Dragomirna este izbitoare prin proporțiile sale excesive în comparație cu lățimea sa. De fapt, există două biserici suprapuse limitate de brâul torsadei. La mănăstirea Putna, care a fost construită între 1466 și 1470 pentru a deveni o necropolă a dinastiei, se află mormântul lui Ștefan cel Mare. Biserica romano-catolică din Cacica este situată în satul omonim (județul Suceava) și a fost construită în 1904 de comunitatea poloneză locală. În 2000, recunoscând importanța pelerinajelor la această biserică, Papa Ioan Paul al II-lea a numit biserica Minor Basilica. „Grota Lourdes” situată în apropierea bisericii, care este o reprezentare a peșterii franceze, ilustrează, de asemenea, o resursă specială pentru turism.

Mănăstiri din zona Neamț-Bacău

Județul Neamț ilustrează o importantă atracție turistică ecumenică, ținând cont de numărul mare de edificii religioase situate în zonă. Există mai mult de 50 de mănăstiri și schituri, majoritatea cu o valoare istorică și culturală profundă. Mănăstirea Neamț construită în timpul domniei lui Stefan cel Mare în 1497 este un loc celebru al culturii. Înființată de același voievod, mănăstirea Tazlău este unul dintre cele mai importante monumente ale județului. Mănăstirea Agapia a fost pictată de Nicolae Grigorescu în 1858 și include un muzeu de artă religioasă datând din secolele XVI-XIX.

Mănăstirea Secu a fost ctitorită de Nestor Ureche, tatăl cronicarului român, Grigore Ureche, în anul 1602. Mănăstirea are propria sa bibliotecă care păstrează cărți, manuscrise valoroase și amprente vechi. Alte locuri ecumenice semnificative sunt mănăstirea Agapia și Almaș, mănăstirea Bistrița ctitorită în 1402 de Alexandru cel Bun, mănăstirea Horăicioara construită de Ștefan cel Mare sau mănăstirea Războieni din piatră, construită în 1496. De asemenea, servește drept mausoleu deoarece sanctuarul și mormintele pronaos adăpostesc osemintele soldaților moldoveni care au murit în bătălia de la Valea Albă din 1476. Județul Bacău are faimosul complex medieval care include Curtea Regală, turnul de casă și biserica Fecioarei, considerată a fi cea mai veche clădire intactă din orașul care a fost construit în secolul al XV-lea, când s-a stabilit acolo Alexandru, fiul lui Ștefan cel Mare. Simplitatea, elementele geometrice și picturile specifice stilului bizantin conferă unicitatea acestei clădiri.

În plus, mănăstirea Răchitoasa, mănăstirea Bodgana și biserica din Borzesti, construită în timpul domniei lui Ștefan cel Mare, sunt și importante atracții turistice. Mănăstirea Răducanu, construită de marele cancelar Nicolae Buhuș în 1664, este singura biserică din România cu inscripție în text francez. Biserica mănăstirii găzduiește mormântul marelui savant și revoluționar Costache Negri (1812-1876). De fapt, biserica posedă o colecție bogată de cărți rare, majoritatea transferate la Biblioteca Academiei.

Mănăstiri din Iași-Vaslui

Iași rămâne capitala istorică și culturală a Moldovei. În anul 2000, în timpul sărbătorii a două milenii de creștinism, Iași a fost declarat oraș european de pelerinaj alături de Salonic (Grecia), Trondheim (Norvegia), Edinburgh (Regatul Unit) și Praga (Republica Cehă). Din această perspectivă, relicvele Sfintei Parascheva de la Catedrala Mitropolitană erau principala atracție. Catedrala este cea mai mare biserică ortodoxă din România și găzduiește moaștele Sfintei Parascheva aduse de la Mănăstirea Trei Ierarhi din 1889. Biserica Sf. Nicolae construită în 1492 este cel mai vechi edificiu religios din Iași, una dintre cele mai remarcabile construcții ale lui Ștefan cel Mare.

Mănăstirea Golia, ctitorită de domnitorul Vasile Lupu și fiul său, a fost construită în perioada 1652-1662. În secolul al XVIII-lea, au fost adăugate fortificațiile. Stilul arhitectural este o combinație a influențelor rusești și bizantine; de la înălțimea de 30 de metri din „Turnul Goliei" se poate admira panorama orașului Iași. Mănăstirile Cetățuia și Galata sunt, de asemenea, nominalizate ca importante atracții turistice religioase. Prima a fost construită ca o reședință regală fortificată de către prințul Gheorghe Duca între 1669-1672, cu faimoase pivnițe, baie turcească, hol gotic și muzeu de artă medievală. Cea din urmă a fost fondată în secolul al XVI-lea, are fortificații și un turn de intrare impresionant.

Județul Vaslui este, de asemenea, o locație semnificativă în ceea ce privește vestigiile ecumenice. Mănăstirea Florești înființată în 1590 este una dintre cele mai importante mănăstiri din zonă și își sărbătorește hramul de sărbătoarea Sfântului Ilie. Mănăstirea Moreni datând din prima jumătate a secolului al XVI-lea a fost fondată de Lupan Buznea, în timpul domniei lui Petru Rareș. Mănăstirea Bujoreni ilustrează un vechi edificiu religios documentat mai întâi la 27 martie 1602, deși se presupunea că exista o viață monahală încă înainte de această dată. Biserica este construită în forma crucii. Catedrala episcopală din Huși, care îi are pe Sf. Apostoli Petru și Pavel ca patroni ai bisericii, a fost construită de către Ștefan cel Mare în anul 1495, în curtea regală și este, de asemenea, un important vestigiu ecumenic al regiunii.

Așa cum s-a remarcat de-a lungul timpului, autenticitatea religioasă existențială ar putea fi percepută ca un „remediu pentru pierderea neplăcută a identității”. Turismul ecumenic este o componentă remarcabilă a turismului cultural al României de Nord-Est. Abundentă în conținut informațional, această formă de turism îi motivează pe vizitatori să descopere și să exploreze întreaga regiune.

Chiar dacă infrastructura turistică internă a fost profund afectată după cel de-al Doilea Război Mondial și de experiența comunistă, când activitatea de pelerinaj a fost descurajată, unele studii au subliniat că potențialul turistic ecumenic al României încă mai are capacitatea de a genera venituri semnificative și de a stimula ocuparea forței de muncă. Acest aspect poate fi analizat într-o lucrare dedicată impactului turismului religios asupra dezvoltării economice a

regiunii de nord-est a României culturale, care sunt mai flexibile și mai mult în atenția mass-mediei.

Dacă comparăm capacitatea competitivă a turismului religios cu cea a turismului în general, putem concluziona că turismul religios se află într-o poziție mai puțin favorabilă.

Concluzii

Aceste activități au un dublu efect asupra societății în general și asupra tuturor turiștilor și populației dintr-o anumită zonă, în care aceste obiective sunt prezente. Pe de altă parte, este necesară implementarea unor programe care favorizează cunoașterea tradițiilor și a obiceiurilor culturale ale populației în spațiul românesc. Indiferent de vârstă și statutul social, turiștii sunt dornici să știe și să înțeleagă.

Cunoașterea și valorificarea peisajului cultural ar însemna o investiție pe termen lung. Valorile culturale românești exprimate în toate formele lor, inclusiv cele religioase, sunt importante surse turistice și educaționale. Cultura și educația sunt domenii de lucru ce merg mână în mână și economia trebuie să vină să le susțină prin mecanismele de care au nevoie, având avantajele corespunzătoare ca urmare a unei administrări adecvate și capabile.

În concluzie, edificiile religioase posedă toate mecanismele necesare pentru a atrage mult mai mulți turiști ale căror confesiuni pot avea ceva în comun cu creștinismul. Modelele de arhitectură, modul lor de construcție, calitatea materialelor folosite, contextul istoric și unicitatea generată de amestecarea lor contribuie la producerea unor edificii religioase bine înrădăcinate în memoria colectivă a turiștilor, ca fundație veritabilă care a consolidat specificitatea românească.

Dezvoltarea și prosperitatea economică sunt, fără îndoială, aspirații majore pentru fiecare națiune din întreaga lume, în special pentru țările în curs de dezvoltare, cum ar fi România. În astfel de circumstanțe, lucrurile tind să devină problematice atunci când, în regiunile aceleiași țări, creșterea economică urmărește principiul geometriei variabile.

Prin urmare, s-ar putea numi diferite expresii ale turismului religios local, cum ar fi: vizitarea locurilor sfinte, taberele religioase pentru tineri și, în special, pelerinajul religios. Pelerinii au ocazia de a descoperi locuri memorabile, de a vizita monumentele sacre cu un trecut istoric original și un spirit puternic de religiozitate. Practic, activitatea de pelerinaj ca parte a actului turistic ilustrează componenta dominantă.

România este o națiune în curs de dezvoltare, cu importante decalaje de dezvoltare intraregională, în ciuda statutului său de membru al Uniunii Europene și a potențialului său turistic semnificativ. Din perspectivă generală, diferențele de dezvoltare semnificative între regiunile aparținând unei anumite națiuni ar putea fi explicate prin factori naturali, jucători sociali, culturali și chiar politici.

O analiză mai profundă subliniază impactul determinant al cauzelor interne, cum ar fi evoluțiile tehnice și condițiile native ale țării bazate pe valențele geografice, sectoriale și culturale. După cum vom vedea, ambele explicații sunt potrivite pentru cazul special al României de Nord-Est. Această regiune se confruntă cu cele mai slabe performanțe economice din toate cele opt zone existente, indiferent de potențialul său natural și cultural impresionant. Peisajele frumoase și patrimoniul ecumenic remarcabil ar putea genera venituri semnificative capabile să compenseze lipsa de competitivitate în ceea ce privește atragerea investițiilor străine directe, a inovării, a productivității economice sau a distorsiunilor, cum ar fi rate mai mari ale șomajului. Chiar și așa, toate aceste „resurse” au fost insuficient explorate pentru a stimula creșterea și bunăstarea. Pentru evidențierea potențialului de dezvoltare notabil al turismului ecumenic din România de Nord-Est, partea de deschidere a lucrării va fi dedicată unei scurte prezentări a cauzelor care au determinat discrepanțe de creștere între regiunile existente. În acest context, se va acorda o atenție deosebită caracteristicilor regionale care constituie un obstacol în calea expansiunii turismului religios și limitează contribuția acestuia la progresul economic local.

Biblibliografie

Apetri, Niculina, Fundamentarea strategiilor de dezvoltare a turismului cultural religios, Editura George Tofan, Suceava, 2015;

Bayly, Christopher A. (2004). The Birth of the Modern World, 1780-1914. Oxford: Blackwell;

Bădulescu, Alina, Olimpia Ban, Turismul religios, în “Amfiteatru economic”, An VII, nr. 18, noiembrie 2005;

Bevir, Mark (2009). Contextualism. From modernist method to post-analytic histori- cism? Journal of the Philosophy of History 3: 211-224;

Bria, Ion, Ortodoxia în Europa. Locul spiritualităţii române, Iaşi, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, 1995;

Carrette, Jeremy & Richard King (2005). Selling Spirituality. The Silent Takeover of

Religion. London: Routledge;

Chakrabarty, Dipesh (2000). Provincializing Europe. Postcolonial Thought and Historical

Difference. Princeton: Princeton University Press;

Coman, Coman, Ortodoxia sub presiunea istoriei, Bucureşti, Editura Bizantină, 1995;

Fitzgerald, Timothy (2000). The Ideology of Religious Studies. New York: Oxford University Press;

Jenks, Edward. A history of politics. pp. 73–96. The origin of the State, or Political Society, is to be found in the development of the art of military warfare;

Knapp, Andrew, and Vincent Wright (2006). The Government and Politics of France. Routledge;

Meeker, Nick, The Common Origins of the World’s Major Religions, https://web.stanford.edu, accesat in data de 10.03.2018;

Mill, Robert Christie, The Tourism System – An Introductory text, Second Edition, Prentice Hall Internațional Editions, New Jersey, 1992;

Nolan Mary Lee, Nolan S. Religious sites as tourism attractions in Europe, Oregon State University, U.S.A., 2002;

Shackley, Myra, Management challenges for religion-based attractions, în A. Fyall, B. Garrd, & A. Leask (Eds.), Managing visitor attractions: New directions, Oxford, Butterworth-Heinemann., 2000;

Shannon L. Blanton; Charles W. Kegley (1 January 2016). World Politics: Trend and Transformation, 2016 – 2017. Cengage Learning;

Tacu, Alexandru P., Vasile Glăvan, Turismul rural românesc, Editura Tehnopres, Iași 2004;

Toader, Gherasim, Dumitru, Gherasim, Marketing turistic, Editura Economică, București, 1999;

Țală, Mădălina Lavinia, Religie, cultură, turism, Editura ASE, 2012;

Țală, Mădălina Lavinia, Religia – o provocare permanentă pentru turismul romanesc, teză de doctorat, 2010;

Vorzsak, M., Coros, M.M., Romanian Rourism Strategic Diagnosis, IABE-2008 Stockholm Proceedings, Vol. IV, No. 1, 2008;

Master Planul pentru Dezvoltarea Turismului Naţional 2007-2016;

Revista Capital, nr.20, 16 mai 2002, Pelerinajul – turism religios în condiţii de trei stele;

***http://www.bucovina360.ro/manastiri-unesco-bucovina.html;

***https://dexonline.ro/definitie/religie;

***http://www.mturism.ro/fileadmin/turism/studii_ nationale/Strategie_ANT_01.08.2006.pdf;

***www.sciencedirect.com;

***http://whc.unesco.org/en/list/598/;