Organizarea Contabilitatii Financiare In Entitatile Economice cu Activitate de Turism
=== 926fbb07fad720c9ad5b9e02491501fa81bc6170_68339_1 ===
Introducere
La nivelul fiecărei entități economice se înregistrează o cerere continuă de creștere de informații contabile care se gestionează prin intermediul sistemului informațional. Informația contabilă este o componentă de bază, semnificativă a informațiilor economice, este o componentă principală a sistemului informațional contabil; ea asigură cunoașterea și controlul situației patrimoniului și a rezultatelor obținute. Datele referitoare la existența, mișcarea și transformarea elementelor patrimoniale, precum și la rezultatul obținut, devin informații contabile, după ce au fost prelucrate, ele sunt utile, determinante în caracterizarea unei activități de exploatarea a întreprinderii studiate, analizate din punct de vedere financiar contabil și economic.Este cert că informația contabilă este des utilizată la obținerea indicatorilor efectivi privind totalitatea operațiunilor económico financiare sau a tranzacțiilor realízate și totodată asigură certitudinea necesară pentru elaborarea de previziuni viabile. În acest context devine important pentru un viitor imprevizibil al afacerii informația contabilă va fi o compontă esențială și de bază chiar cea mai importante a sistemului informațional al fiecărei întreprinderi, pentru faptul că toate părțile interesate de mersul afacerii întreprinderii recurge la informațiile din contabilitatea financiară, fiind singurele elemente care pot furniza o imagine fidelă a activității de exploatare și nu numai, a situației financiare, a sovabilității, lichidității, a fluxurilor sale monetare într-o perioadă de analiză.
Importanța temei de cercetăre
Atât în prezent cât și în viitor contabilitatea constituie un mijloc, o metodă de obținere a informațiilor economico-financiare folositoare atît managementului entității economice cât și asociaților, acționarilor săi, sau altor utilizatori interesați, informația contabilă dobândind astfel un caracter social. În procesul de perfecționare continuă a organizării și conducerii activităților de turism și alimentație publică, rolul contabilității în general, contabilității financiare crește în mod continu. Prin metoda sa de cunoaștere și prin procedeele sale specifice, contabilitatea asigură calitatea necesară de informații ce permit conducerii întreprinderilor în general și implicit și a celor de turism, descoperirea rezervelor interne, folosirea eficientă a mijloacelor sale fixe, a tuturor imobilizărilor, a forței de muncă existente.
Contabilitatea fiecărei întreprinderi de turism trebuie să contribuie la stabilirea unui diagnostic corect al întreprinderii, găsirea anomaliilor, deficiențelor, riscurilor carea par și căile de eliminare a acestora, sprijinirea administratorilor în alegerea de soluții eficiente, oportune, optime.
Dezvoltarea economiei de piață în contextul accelerării procesului de privatizare, a impus dezvoltarea continuă a sistemului contabil românesc, în armonie cu prevederile Directivelor Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate.
Atât pe plan european cât și internațional, există tendința asigurării unui cadru comun de prezentare a situațiilor financiare, care să asigure informații utile utilizatorilor investitori, instituții bancare, organe de control.În acest sens, evoluția sistemului contabil din România a fost corelată cu cele înregistrate în țările Uniunii Europene, tocmai pentru a furniza informații de calitate.Modul de organizare a circuitului contabil și de prelucrare a datelor în scopul obținerii informațiilor contabile este pus în evidență prin formele de contabilitate aplicate astfel:
Figura 1.1.Formele de contabilitate – forma maestru-șah
Sursa autor lucrare -resurse proprii
Circuitul este următorul:
Datele din documentele justificative sunt preluate în Registrul Jurnal, din care sunt înscrise în fișele de cont, cu ajutorul cărora se întocmesc balanțele de verificare analitice, apoi balanța sintetică, iar în baza acesteia și cu ajutorul Registrului Inventar, se obține bilanțul contabil.
Figura 1.2.Formele de contabilitate – Forma pe jurnale
Sursa autor lucrare -resurse proprii
Circuitul este următorul:
Datele din documentele justificative sunt preluate în jurnale deschise pentru fiecare cont, din jurnale se preiau sumele în Registrul Cartea Mare, pe baza căruia se întocmește balanța de verificare sintetică, iar cu ajutorul acesteia și a Registrului Inventar, se obține bilanțul contabil.
Figura 1.2.Formele de contabilitate – Forma informatică
Sursa autor lucrare -resurse proprii
În cadrul întreprinderii în general și în cadrul ântreprinderii turistice, contabilitatea se organizează pe două circuite paralele: contabilitate financiară și contabilitate de gestiune.
În concluzie:
Contabilitatea financiară este reglementată prin norme unice pe țară și are drept scop reflectarea patrimoniului întreprinderii și calcul rezultatului activității într-o formă sintetică, globală. Are drept rezultat întocmirea documentelor de sinteză și raportare contabilă: bilanț, cont de profit și pierderi și note explicative. Informațiile sale servesc utilizatorilor externi: furnizori, clienți, bănci, investitori.
Metoda de cercetare:
În această lucrare am folosit procedeele metodei contabilității valabile pentru toate activitățile economice, implicit activitatea turistică.
Am văzut anterior că știința contabilității, are ca obiect de studiu, patrimoniul întreprinderii, prin urmare trebuie să posede și o metodă proprie de cercetare a acestui obiect. Deoarece patrimoniul se caracterizează prin complexitate și o continuă transformare, metoda contabilității cuprinde o serie de tehnici și procedee cu ajutorul cărora se analizează elementele patrimoniale și se formulează concluziile corespunzătoare.
Contabiliatea financiară aplicabilă și în activitatea turistică, se caracterizează prin următoarele: analizează patrimoniul întreprinderii sub dublu aspect al bunurilor mijloacelor economice și al surselor de finanțare a acestor bunuri; analizează corelația dintre mijloacele economice și procesele economice venituri și cheltuieli, pe de o parte și dintre procesele economice și sursele de finanțare pe de altă parte. Întrucât elementele patrimoniale de activ și de pasiv se află într-o continuă mișcare, dar își păstrează echilibrul permanent, metoda contabilității respectă acest echilibru prin dubla înregistrare a operațiunilor economico-financiare.
Principiul dublei înregistrări permite controlul permanent al corectitudinii înregistrărilor efectuate în contabilitate.
Metoda contabilității cuprinde trei categorii de procedee: procedee generale, comune tuturor științelor; procedee comune științelor economice; procedee specifice contabilității.
M-am folosit de procedeele generale comune și altor științe:
Observația care reprezintă prima etapă a cercetării patrimoniului din unitățile de turism. Ea se utilizează pentru cunoașterea fenomenelor și proceselor economice exprimate valoric. Putem spune că, prin observație se asociază cantitatea, calitatea și valoarea. Poate fi: directă, indirectă, totală, parțială sau statistică.
Raționamentul presupune ca, pornind de la fenomenele economice observate, să se ajungă la concluzii privind modul de reflectare a acestor fenomene în contabilitatea financiară a activităților turistice. El face posibilă înțelegerea dublei reprezentări a patrimoniului sub formă de mijloace economice și surse de finanțare, precum și a dublei înregistrări privind creșterea sau descreșterea elementelor patrimoniale.
Comparația presupune alăturarea a două sau mai multe elemente patrimoniale sau procese economice în scopul de a determina asemănările și deosebirile dintre ele.
Clasificarea presupune structurarea fenomenelor economice, a elementelor patrimoniale și proceselor economice pe clase și grupe ce prezintă caracteristici comune. Acest procedeu permite repartizarea rațională a elementelor patrimoniale.
Analiza presupune studierea detaliată a fenomenului economic pe fiecare element component în parte și stabilirea rolului acestuia în ansamblul din care face parte.
Sinteza asigură trecerea de la particular la general, de la simplu la complex, de la analitic la sintetic. Ea presupune generalizarea concluziilor rezultate în urma analizei fenomenelor economice. Generalizarea se poate efectua atât la nivel de întreprindere, cât și la nivelul economiei naționale, la nivel de unități turistice, caz în care determină stabilirea politicilor economice și financiare pentru perioadele următoare.
Procedee comune științelor economice sunt documentația, evaluarea, calculația și inventarierea, pe care le-am descris și eu în lucrarea de față.
Documentația care reprezintă procedeul prin care orice operațiune economico-financiară ce reflectă creșterea sau descreșterea elementelor patrimoniale, se consemnează într-un document ce atestă înfăptuirea ei.
Documentul reprezintă un act scris sau tipărit prin care se adeverește un fapt real prezent sau trecut. Prin urmare, documentele furnizează informația contabilă, ca sursă a sistemului informațional economic din întreprindere. Înscrierea operațiunilor economico-financiare în documente se realizează respectând reguli și criterii bine definite, în funcție de necesitățile practice și de legislația în vigoare. Documentele se pot completa manual sau cu ajutorul tehnicii de calcul. Documentele stau la baza înregistrării operațiunilor economice în contabilitate, reflectând creșteri și diminuări ale activelor și pasivelor patrimoniale și procese economice. Ele reflectă: mijloace economice, surse de finanțare, drepturi și obligații generate de acestea, precum și venituri, cheltuieli și rezultate ale activității. Prin urmare, documentele diferă în funcție de natura operațiilor economice și a elementelor patrimoniale pe care le consemnează.
Evaluarea reprezintă procedeul prin care se asigură exprimarea valorică a elementelor patrimoniale și a proceselor economice pentru a facilita culegerea și prelucrarea informațiilor în scopul generalizării lor. Acest procedeu face posibilă înregistrarea operațiunilor în contabilitate, dar și aplicarea celorlalte procedee. Atât rezultatul activității (profit/pierdere), cât și indicatorii economico-financiari ce permit analiza activității întreprinderii și adoptarea de măsuri pentru perioada următoare, trebuie exprimate valoric. La baza evaluării stă moneda națională. Ea permite transformarea unităților naturale în unități valorice, pentru a permite cumularea datelor.
Calculația este procedeul prin care se utilizează operațiuni matematice în scopul de a determina diverse valori ale fenomenelor și proceselor economice care urmează a fi înregistrate în contabilitate. Ea se regăsește în strânsă legătură cu evaluarea.
Inventarierea descrie procedeul prin care se constată faptic la o anumită dată, existența elementelor patrimoniale din punct de vedere cantitativ, calitativ și valoric.
Apariția acestui procedeu s-a datorat existenței în timp a unor neconcordanțe între datele scriptice din contabilitate și cele faptice din teren.
Cauzele sunt multiple:
gestionarea defectuoasă a bunurilor, care poate conduce la lipsuri în gestiune dar și la plusuri de inventar;
pierderea în greutate a stocurilor datorită temperaturii sau umidității, dar și creșterea în greutate în cazul animalelor pentru reproducție și consum;
producerea unor calamități naturale (cutremure, inundații, alunecări de teren etc.);
slaba pregătire sau neatenția personalului de la compartimentul financiar-contabil, care poate înregistra eronat în contabilitate mișcările elementelor patrimoniale
Totodată am aplicat în metoda mea de cercetare și procedeele specifice contabilității:
Procedee specifice contabilității descrise în lucrare sunt: bilanțul, contul și balanța de verificare.
Bilanțul reprezintă procedeul specific prin care se evidențiază în expresie valorică la un moment dat relația de echilibru dintre mijloacele economice și sursele de finanțare, precum și rezultatele obținute ca urmare a investirii surselor și utilizării mijloacelor. El asigură informații sintetice privind situația economico-financiară a întreprinderii și relațiile acesteia cu terții. Bilanțul asigură de asemenea dubla reprezentare a patrimoniului cu ajutorul structurilor bilanțiere de activ și pasiv. Activul bilanțier cuprinde mijloacele economice ale întreprinderii la un moment dat, sub aspectul utilității și funcționalității lor. Pasivul bilanțier cuprinde sursele economice ale întreprinderii la un moment dat, care asigură procurarea bunurilor, sub aspectul raporturilor de proprietate. Bilanțul contabil va fi detaliat ca istoric, importanță și structură într-un capitol următor.
Contul reprezintă procedeul specific prin care se înregistrează și se urmărește creșterea sau diminuarea fiecărui element patrimonial de activ sau de pasiv. În acest scop, pentru fiecare element patrimonial trebuie să avem un cont distinct. Întrucât elementele patrimoniale interacționează în permanență, făcând posibilă desfășurarea activității întreprinderii și conferind patrimoniului un caracter unitar, este evidentă legătura reciprocă dintre conturile care le reflectă. Contul ca procedeu, funcționează pe principiul dublei înregistrări, asigurând astfel verificarea corectitudinii înregistrărilor și echilibrul permanent al patrimoniului. Dacă bilanțul prezintă informația economică în mod sintetic, contul face acest lucru detaliat, la nivelul fiecărui element patrimonial. Contul este instrumentul care face posibilă prelucrarea informațiilor economice. El preia din documentele contabile primare informațiile sub formă valorică și le prezintă în mod ordonat, în vederea centralizării lor în balanța de verificare și bilanț.
Balanța de verificare reprezintă procedeul specific prin care sumele sunt preluate din conturi, centralizate și transpuse în bilanț. Practic, balanța de verificare este un instrument care asigură legătura dintre cont și bilanț. Ea se întocmește la sfârșitul fiecărei luni, sub forma unui tabel enumerativ al conturilor utilizate, cu sumele înregistrate în fiecare cont. Sumele se cumulează de fiecare dată de la 01. ianuarie până la luna curentă inclusiv. Cu ajutorul balanței de verificare, ce cuprinde în mod centralizat sumele înregistrate în conturi, putem avea o imagine de ansamblu pentru:
mijloacele economice intrate, ieșite, existente;
sursele economice create, utilizate, existente;
veniturile obținute, cheltuielile efectuate și, respectiv, rezultatele realizate, profit/pierdere.
Așa cum îi spune și numele, balanța asigură verificarea periodică (lunară) a corectitudinii înregistrărilor efectuate în conturi, pentru respectarea echilibrului permanent impus de dubla înregistrare și pentru întocmirea unui bilanț contabil corect și real.
Principiile contabile conform IAS aplicabile în contabilitate indiferent de activitatea economică.
În contextul armonizării legislației și creării unui cadru comun de prezentare a situațiilor financiare, Standardele Internaționale de Contabilitate -IAS- stabilesc pentru agenții economici următoarele principii contabile ce trebuie respectate:
Principiul continuității activității:
Presupune că întreprinderea turistică își continuă în mod normal funcționarea într-un viitor previzibil, fără a intra în imposibilitatea continuării activității sau fără reducerea semnificativă a acesteia. Dacă conducerea întreprinderii are cunoștință de unele evenimente ce pot conduce al oprirea activității, acestea trebuie menționate în notele explicative care se întocmesc odată cu bilanțul contabil. Acest aspect prezintă importanță, deoarece la sfârșitul fiecărui an evaluarea patrimoniului prin bilanț se face la valoarea actuală. În cazul necontinuității, evaluarea se va face la valori mai mici decât valoarea actuală, care să permită valorificarea cât mai rapidă a bunurilor prin vânzare, este cazul întreprinderilor aflate în faliment.
Principiul permanenței metodelor:
Presupune continuitatea aplicării acelorași reguli și norme privind evaluarea stocurilor de materiale și materii prime din restaurantele din interiorul unităților de cazare, calculul amortizării imobilizărilor unităților de turism, înregistrarea elementelor patrimoniale și rezultatelor, în scopul de a asigura compatibilitatea în timp a informațiilor contabile valabil în unitățile turistice indiferent că sunt unități de cazare, agenții de turism, firme de transport pentru turism sau unități agroalimentare aflate în cadrul unor hoteluri.
Principiul prudenței:
Presupune ca valoarea fiecărui element patrimonial să fie determinată având în vedere toate pierderile posibile și deprecierile ce s-ar putea produce. Prin urmare, evaluarea patrimoniului unităților de turism trebuie făcută cu precauție, pentru a nu denatura rezultatul financiar, astfel: că la închiderea exercițiului financiar se înscrie în bilanț doar profitul realizat și nu cel probabil; și trebuie să se țină seama de deprecierea activelor care se înregistrează pe seama provizioanelor de depreciere, dacă este reversibilă, sau pe seama amortizării dacă este ireversibilă. În concluzie evaluarea patrimoniului în unitățile de turism trebuie făcută în așa fel încât elementele de activ și veniturile din unitățile turistice să nu fie supraevaluate, iar elementele de pasiv și cheltuielile din unitățile de turism să nu fie subevaluate. Întreprinderea cu activitatea de turism și nu numai, trebuie să ia în considerare toate riscurile și pierderile posibile la care ar putea fi supusă în viitor, datorită unor cauze prezente.
Principiul independenței exercițiului:
Presupune luarea în considerare a tuturor veniturilor și cheltuielilor corespunzătoare exercițiului financiar pentru care se face raportarea, fără a ține seama de data încasării sumelor sau efectuării plăților. Ca de exemplu, trebuie separate veniturile și cheltuielile în avans, care se referă la exercițiul următor și care ar denatura rezultatul exercițiului încheiat.
Principiul evaluării separate a elementelor de activ și de pasiv:
Presupune ca, în vederea stabilirii valorii totale a unei poziții din bilanț, să se determine separat valoarea fiecărui element individual de activ sau de pasiv, care intră în componența valorii totale.
Principiul intangibilității:
Presupune ca bilanțul de deschidere al unui exercițiu să corespundă cu bilanțul de închidere al exercițiului precedent. Cu alte cuvinte, soldurile conturilor la 01 ianuarie trebuie să coincidă cu cele de la 31 decembrie anul precedent. Astfel se asigură integritatea patrimonială și garanția informării corecte a utilizatorilor externi.
Principiul necompensării:
Presupune că valorile elementelor de activ nu pot fi compensate cu valorile elementelor de pasiv și nici veniturile cu cheltuielile din unitățile turistice și toate celelalte întreprinderi.
Principiul prevalenței economicului asupra juridicului:
Presupune ca informațiile prezentate în situațiile financiare ale entităților economice și ale unităților de turism să reflecte realitatea economică a evenimentelor și tranzacțiilor, nu numai forma lor juridică.
Principiul pragului de semnificație:
Conform acestuia, orice element care are o valoare semnificativă trebuie prezentat distinct în cadrul situațiilor financiare ale unităților de turism. Elementele cu valori nesemnificative, dar care au aceeași natură sau funcție, trebuie însumate.
Principiile contabile au un caracter general făcând referire la întocmirea situațiilor financiare de sinteză. Abaterile de la aceste principii sunt permise numai în cazuri excepționale și vor fi prezentate în notele explicative care se întocmesc odată cu bilanțul. În note vor fi prezentate motivele abaterilor precum și efectul acestora asupra activelor, datoriilor, poziției financiare și rezultatului întreprinderii.
Rezumatul lucrării:
Lucrarea cuprinde:
1.Particularitățile și trăsăturile activității de turism și implicațiile acestora asupra organizării contabilității financiare care descrie:
Contabilitatea financiară se organizează la nivelul tuturor unităților patrimoniale inclusiv în cadrul unităților de turism, regii autonome, companii naționale, societăți agricole, asociații cooperatiste, asociații de asigurări și reasigurări. Conform legislației țării noastre ea trebuie organizată de persoane specializate în acest sens prestează activități independente, experții contabili sau societățile de expertiză contabilă, sau prin organizarea în interiorul fiecărei întreprinderi de către o persoană încadrată ca Director economic, Contabil șef.
Particularități ale contabilității în unitățiile de turism-hoteluri și restaurante afiliate.
Unitatea de turism numită hotel are organizată contabilitatea conform legislației în vigoare:
Legea contabilității nr 82/1991, republicată în 2016, cu modificările și completările ulterioare,
OMFP nr. 1802 din 29 decembrie 2014 ‐ Partea I-Pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și Situațiile financiare anuale consolidate emitent: Ministerul Finanțelor Publice publicat în: Monitorul Oficial nr. 963 din 30 decembrie 2014;
OMFP 2861/2009 pentru aprobarea normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii,
OMFP 1826/2003 pentru aprobarea Precizărilor privind unele măsuri unele măsuri referitoare la organizarea și conducerea contabilității de gestiune,
OMFP 2634/2015 din 5 noiembrie 2015 privind documentele financiar contabile emitent: Ministerul Finanțelor Publice publicat în: Monitorul Oficial nr. 910 din 9 decembrie 2015;
Legea societăților comerciale nr 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare,.
Legea 227/2015 privind Codul Fiscal, actualizat în 2017,
Politicile contabile cuprind reguli de recunoaștere, evaluare și prezentare în situațiile financiare a elementelor de bilanț, și de cont de profit și pierdere, reguli pentru organizarea și conducerea contabilității în societatea comercială. Aceastea trebuiesc aplicate împreună cu legislația care reglementează activitatea specifică a societății comerciale cu legislația în domeniul contabilității, cu legislația națională, și comunitară.
Contabilitatea se ține în limba română și în moneda națională iar contabilitatea operațiunilor în valută se ține atât în valută cât și în lei. Situațiile financiare anuale individuale se întocmesc în limba romănă și în moneda națională. Utilizatorii situațiilor financiare întocmite în conformitate cu prezentele politici contabile, include investitorii actuali și potențiali, personalul angajat, creditorii, furnizorii ,clienții, instituțiile statului și alte autorități, precum și publicul, aceștia utilizează situațiile financiare întocmite pentru necesitățiile lor, în funcție de de părțile interesate, necesitățile de informații pot include următorele: investitorii au nevoie de informații pentru a decide dacă ar trebui să cumpere, să păstreze sau să vândă instrumente de capital,acționarii sunt interesați de informații care le permit să evalueze capacitatea societății, comerciale, de a plăti dividente,angajații sunt interesați de informațiile care le permit să evalueze capacitatea societății comerciale de a oferi remunerații, pensii și alte beneficii de pensionare precum și oportunități profesionale etc.
Particularități ale contabilității în unitățiile de turism-agenții de turism care efectuează și transport sau efectuează și vanzarea de servicii de transport.
Contabilitatea agențiilor de turism se face conform Codului Fiscal ținându-se seama de următoarele aspecte :Agențiile de turism tour operatoare, detailiste trebuie să aplice regulile speciale în măsura în care acționează în nume propriu în folosul turistului și utilizează pentru realizarea pachetului de servicii turistice sau a unor componente ale acestuia, bunuri și/sau servicii achiziționate de la o altă persoană impozabilă. Pachetul de servicii turistice, părțile componente ale acestuia și turistul sunt noțiuni reglementate de legislație în vigoare privind comercializarea pachetelor de servicii turistice.Toate operațiunile efectuate de către agențiile de turism în vederea realizării pachetului de servicii turistice sau a unor componente ale acestuia ți sunt considerate conform legii ca o prestare de servicii unică a agenției de turism. Această prestare de servicii se impune în țara de origine a agenției de turism, acolo unde are stabilit sediul permanent, sediul activității economice.
Baza de impozitare a serviciului unic furnizat de agenția de turism este formată din beneficiul realizat de agenție, diminuat cu suma taxei pe valoare adăugată, care este inclusă în beneficiul respectiv, care rezultă din diferența dintre prețul de vânzare solicitat de agenția de turism și costul real al pachetului de servicii turistice sau al unor componente.
2.Particularități în evaluarea elementelor patrimoniale în activitatea de turism
Evaluarea asigură exprimarea valorică a elementelor patrimoniale, prin cuantificarea și măsurarea sub formă bănească a mărimii stocurilor, imobilizărilor, creanțelor, datoriilor, plasamentelor financiare, veniturilor, cheltuielilor și rezultatelor. Ea asigură legătura pe parcursul întregului flux de culegere, prelucrare și informare contabilă, permițând trecerea de la informații individuale exprimate în unități naturale, la informații de sinteză, exprimate valoric.
3.Tratamente și politici contabile privind elementele patrimoniale în unitățile de turism
Imobilizările corporale din ramura turismului cuprind totalitatea bunurilor materiale mobile și imobile carea au o durată mare de funcționare și care participă la crearea și oferirea produsului și serviciului turistic.
Imobilizările corporale, activele fixe sunt aceea parte a agregatului de producție care se consumă și transmite valoarea asupra produselor și serviciilor turistice treptat în decursul mai multor cicluri de exploatare. Transmiterea treptată a valorii este determinată de faptul că uzura morală, consumul activelor fixe, se produce în mod treptat.
Tratamente contabile privind imobilizariele,
Tratamente contabile privind stocurile în unitățile de turism,
Tratamente contabile privind capitalurile,
Tratamente contabile privind decontările cu terții,
Tratamente contabile privind cheltuielile, veniturile și rezultatele în unitățile de turism,
4. Particularități în organizarea evidenței operative, statistice și contabile în unitatile de turism. 5.Conținutul informațional al raporturilor periodice de sinteză cu:
Informații furnizate de bilanț
Informații furnizate de contul de profit și pierderi
Informații furnizate de fluxurile de trezorerie,
Informații furnizate de situația modificării capitalului propiu,
Informații furnizate de notele explicative,
6.Concluzii.
1.1.Particularitățile și trăsăturile activității de turism și implicațiile acestora asupra organizării contabilității financiare
Contabilitatea financiară se caracterizează prin organizarea pe baze de norme unitare și obligatorii pentru toate unitățile patrimoniale deci se includ și unitățile de turism, având la bază planul general de conturi,evidențiează patrimoniul unităților și rezultatele financiare, urmărind în final stabilirea conturilor anuale necesare întocmirii documentelor de sinteză, prezintă patrimoniul pe structuri globale. Ea asigură compararea în timp și spațiu a rezultatului global al unei entități față de alta, nu permite evidențierea contribuției fiecărui sector, produs, lucrare, serviciu; acestea din urmă se detaliează în contabilitatea de gestiune sau managerială, contabilitatea internă proprie fiecărei unități economice și turistice.
Funcțiile contabilității:
Figura 1.4. Funcțiile contabilității
Sursa autor lucrare -resurse proprii
Contabilitatea financiară se organizează la nivelul tuturor unităților patrimoniale inclusiv în cadrul unităților de turism, regii autonome, companii naționale, societăți agricole, asociații cooperatiste, asociații de asigurări și reasigurări. Conform legislației țării noastre ea trebuie organizată de persoane specializate în acest sens prestează activități independente, experții contabili sau societățile de expertiză contabilă, sau prin organizarea în interiorul fiecărei întreprinderi de către o persoană încadrată ca Director economic, Contabil șef.
Normele juridice ce reglementează organizarea contabilității tuturor agenților economici sunt reprezentate de Legea contabilității 82/1991 cu modificările ulterioare și republicată, normele de aplicare
Contabilitatea se ține în limba română și în moneda națională iar contabilitatea operațiunilor în valută se ține în devize și în moneda națională iar răspunderea îi revine administratorului sau persoanei juridice sau fizice independente, prestatoare de servicii atunci când contabilitatea se întocmește extern organizației.
Principalii factori de care trebuie să se țină seama în organizarea contabilității sunt:
forma de proprietate privată, publică, cooperatistă;
forma juridică de constituire a unității patrimoniale, regii autonome, societăți comerciale;
mărimea unității patrimoniale determinată după anumite criterii stabilite prin lege, atfel încât să se reducă și costurile pentru organizarea contabilității; societățile se împart în mari, mijlocii, mici.
Persoanele care răspund de organizarea și conducerea contabilității trebuie să asigure condiții necesare pentru
întocmirea documentelor necesare, documente justificative privind operațiunile economice în derulare în unitatea petrimonială economică de turism,
organizarea și conducerea corectă și la zi a contabilității,
organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de activ și pasiv,
respectarea regulilor de întocmire a situației financiare anuale și depunerea la termen a acestora la organele de drept,
păstrarea documentelor justificative, a registrelor ți a situațiilor financiare anuale.
Conform legislației în vigoare documentele justificative se păstrează timp de 10 ani în arhivă, cu excepția statelor de salarii care se arhivează timp de 50 de ani. Registrele de contabilitate și documentele justificative se păstrează timp în arhivă în forma lor originală, grupate în funcție de natura operațiiunilor și în ordine cronologică în cadrul exercițiului financiar la care acesta se referă
Arhivarea documentelor se va face corespunzător și trebuie să asigure consultarea lor la nevoie iar în caz de pierdere sau sustragere, distrugere se vor lua măsuri de reconstituirea lor în termen de 30 de zile de la constatare, purtând mențiunea,,reconstituit”.
Planuri de conturi general este folosit în evidența contabilă, este conceput pe sistem zecimal și are 9 clase, clasele 1-7 sunt conturi prezente în bilanț și sunt numite ,, Conturi de bilanț”, clasa 8 este clasa conturilor,, extrabilanțiere” iar pentru contabilitatea de gestiune se utilizează conturile din clasa 9,,Conturi interne de gestiune”
Particularități ale contabilității în unitățiile de turism-hoteluri și restaurante afiliate.
Pentru a înțelege contabilitatea hotelurilor și restaurantelor trebuie să detaliem activitatea hotelului.
Serviciile de cazare și alimentație publică au un rol distinct, esențial, primordial în ansmblul turismului fiind prin natura, conținutul lor serviciile de bază de consum pentru turiștii la locul de petrecere al vacanței. Pentru a desemna în mod unitar aceste categorii de servicii se folosește termenul de ospitalitate. Acest concept al activității turistice reprezintă un ansamblu de activități comerciale care asigură cazarea și servicii de alimentație persoanelor aflate în unități de cazare.
România este una dintre cele mai frumoase țări fapt recunoscut de noi ca locuitori și în calitate de turiști dar mai ales de cei ce ajung aici din afara țării. Mai trebuiesc făcute multe investiții pentru turism chiar dacă avem munți frumoși, ieșire la Marea Neagră, fluviul Dunărea și Delta Dunării, vestigii istorice, și multe alte locuri cu o încărcătură istorică deosebită. Există totuși multe pensiuni și hoteluri din țara noastră carea au un nume în țară și peste hotare.
Istoric hoteluri în lume. La începutul anilor 1900, până la Marea Recesiune din anii ’30, dezvoltarea industriei hoteliere a fost influențată, marcată de marile hoteluri de lux cu renumitul hotel Plaza din New York care este considerat și astăzi un hotel foarte bun în lume. Caesar Ritz a realizat hotelul Ritz care a devenit ulterior prototipul hotelurilor Ritz Carltons din Londra și Madrid urmate de cele din New York și Boston.
Anul 1931 a marcat inaugararea hotelului Waldorf Astoria din New York care este unul dintre cele mai renumite hoteluri din lume și acum. După cel de-al doilea război mondial Conrad Hilton a închiriat H. Stevens din Chicago cu o capacitate de 2000 locuri, iar apoi a achiziționat și alte clădiri pe care le-a transformat în mari hoteluri din New York și din Los Angeles. În anii ’50 se realizează fuziunea Hilton Statler cu Service, sisteme de rezervări între hoteluri. Aceste prime lanțuri hoteliere au dominat piața până când s-a deschis Atlanta Hyatt Regency în 1967. Anii ’90 sunt recunoscuți în industria hotelieră pentru dezvoltarae hotelurilor budget, se instalează fenomenul globalizării și în domeniul hotelier. Clasificarea hotelurilor se face în funcție de criterii ca amplasarea, tipul pasagerilor, serviciile oferite, prețul sau tariful perceput. Clasificarea hotelurilor este mai precisă în Europa față de alte părți ale lumii, unde funcționează un sistem de apreciere pe stele.
O evoluție distinctă în rândul unităților de alimentație publică au avut-o cafenelele care la început erau localuri de lux frecventate de lumea boemă scriitori, artiști, peroane distinse și era interzis accesul femeilor. O cafenea celebră a fost în Paris, Procope construită în 1686 și care există și astăzi, la Roma cafeneaua Greco celebră datorită prezenței scriitorilor și muzicienilor precum Ghothe, Stendhal, Baudleire, Berlioz, Lizt, Wagner.
Serviciul contabilitate este răspunzător de monotorizarea tuturor activităților financiare ale hotelului; activitățile hotelului includ încasări de numerar și operațiuni bancare, procesarea statelor de plată acumularea de date operaționale, pregătirea rapoartelor interne de audit și întocmirea situațiilor financiare anuale și trimestriale
În cursul anului 1925 la inițiativa hotelurilor din New York, un grup de profesioniști hotelieri și experți contabili au definit bazele unui sistema specific pentru prezentarea informațiilor contabile a unui hotel. Scopul primordial este să ofere unității de cazare o contabilitate adaptată explatării și nevoilor sale, un mijloc eficace dar să fie și simplu de utilizat având ca rezultat de a urmărirea și controlul activității hotelului. În același timp, prezentarea informațiilor se face într-o formă omogenă, standardizată ceea ce permite atât comparațiile în timp căt și între hoteluri; din 1925 sistemul a fost modificat, îmbunătățit dar pe aceleași principii de bază. În prezent este utilizat pe scară largă în SUA dar și în Europa iar principiul de bază este înregistrarea simultană a operațiunilor după natura lor conform cu legile naționale în vigoare și pe activități.
Încasările și cheltuielile directe se înregistrează distinct pentru fiecare prestație în parte, fiecărei prestații îi va corespunde un departament operațional. Cheltuielile indirecte care nu pot fi asociate unei prestații anume sunt regrupate în cadrul departamentelor funcționale. Departamentele operaționale sunt cele care generează concomitent venituri și cheltuieli cazare, alimentație. Celelalte prestații cu o pondere minoră sunt reunite într-un departamentnumit alte servicii operaționale, administrație și gestiune generală, marketing, energie și întreținere.
Introducerea sistemului prevede atribuirea unui cod fiecărui departament. Potrivit reglementărilor în vigoare referitor la contabilitate înregistrrea operațiunilor se face în conturi obligatorii. În cadrul sistemului specific, simbolul conturilor de cheltuieli sau de venituri îi va fi asociat codul departamentului corespunzător ceea ce va rezulta un plan de conturi propriu fiecărui departament ăentru conturile din clasa 6 și clasa 7, înregistrările contabile efectuându-se în consecință. fiecărui cont de cheltuieli din planul general de conturi va prezenta cel mult un număr de subconturi analitice egal cu numărul departamentelor operaționale
Conducerea serviciului contabilitate este deținută de către o personă desemnată corespunzător
Serviciul contabilitate este împărțit astfel :
Figura 1.5. Organigrama serviciului contabilitatea pentru un hotel
Sursa : autor resurse proprii
După ce înregistrează toate prestațiile furnizate clientului, compartimentul casă-facturare asigură încasarea notei de plată sau transmiterea ei la compartimentul debitori dacă s-a acceptat constituirea unui dtrept de creanță. Lucrătorul de noapte este cel care procedează la înregistrarea contravalorii serviciilor de cazare și elaborează rapoartele de activitate ale zilei. Casieria generală primește încasările zilnice de la compartimentul casă-facturare și de la celelalte puncte de vânzare din unitatea de cazare, le depune la bancă, procură moneda divizionară și asigură gestiunea generală a caselor din întreaga unitate de cazare. Controlul încasărilor garantează realitatea vânzărilor înregistrate, întocmește rapoarte interne și pregătește înregistrările contabile cu privire la vânzări. Compartimentul debitori efectuează înregistrarea contabilă a creanțelor constituite pe seama clienților care nu achită serviciile la părăsirea unității și asigură urmărirea lor.
Compartimentul furnizori înregistrează controlează și urmărește plățile efectuate de unitatea de cazare. Trezoreria este responsabilă de înregistrarea și controlul operațiunilor bancare și de casă. Ea verifică depunerile bancare ale casieriei generale și asigură virarea sumelor datorate furnizorilor, plata personalului. Compartimentul casă facturare trebuie să centralizeze ansamblul vănzărilor realizate în unitatea de cazare. Zilnic se determină cifra de afaceri a unității precum și suma datorată de fiecare dintre clienții prezenți.
Atribuțiile casieriei :
Înregistrarea în fișa de cont a clienților de cazare a serviciilor de care au beneficiat fără serviciul de cazare ; efectuarea operațiunilor de schimb valutar ; întocmirea notelor de plată, facturi și încasarea lor.
În cursul nopții principalele lucrări sunt : realizarea cazării în fișele de cont ale clienților, închiderea sau aducerea la zero a caselor de marcat, închiderea conturilor clienților și întocmirea sau emiterea din sistemul informatic deținut a rapoartelor zilnice. Cel ce lucrează noaptea în recepție mai trebuie să urmărească și încadrarea sumelor datorate în plafonul de credit stabilit de către managerul societății, hotelului. Închiderea conturilor clienților stabilirea rezultatelor operațiunilor angajate la nivelul front office-ului și a sumelor datorate de clienții prezenți în unitatea de cazare permite întocmirea decontului zilnic. În același timp la recepție este întocmit raportul recepționerului de noapte care cuprinde informații statistice cu privire la mișcarea clienților și ocuparea clienților. În România informațiile decontului zilnic și raportul recepționerului de noapte vor fi reunite în raportul de gestiune. Încasările fiecărui punct de vânzare din unitatea de cazare sunt depuse la casieria generală.
Compartimentul debitori este responsabil de conturile clienților pentru care încasarea serviciilor se face ulterior. În acest caz la plecare nota de plată îi este prezentată clientului pentru semnătură. Compartimentul casă facturare asigură transmiterea notei de plată controlorului încasărilor pentru verificare. În cele din urmă nota de plată intră în posesia compartimentului debitori, care întocmește factura de trimis clientului. În continuare compartimentul debitori își asumă ținerea la zi a conturilor individuale ale clienților. Gestiunea conturilor clienților cuprinde analiza periodică a creanțelor în funcție de de vechimea aacestora precum șă în caz de întârziere, stabilirea unui contact cu clientul. Lunar este întocmită o balanță de verificare pentru fiecare categorie de clienți, cu nominalizarea fiecărui client în parte. Balanțele realizează un clasament al creanțelor în funcție de vechimea acestora : până la 30 de zile, 30-60 de zile, 60-90 de zile, peste 90 de zile.
Unitatea de turism numită hotel are organizată contabilitatea conform legislației în vigoare:
Legea contabilității nr 82/1991, republicată în 2016, cu modificările și completările ulterioare,
OMFP nr. 1802 din 29 decembrie 2014 ‐ Partea I-Pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și Situațiile financiare anuale consolidate emitent: Ministerul Finanțelor Publice publicat în: Monitorul Oficial nr. 963 din 30 decembrie 2014;
OMFP 2861/2009 pentru aprobarea normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii,
OMFP 1826/2003 pentru aprobarea Precizărilor privind unele măsuri unele măsuri referitoare la organizarea și conducerea contabilității de gestiune,
OMFP 2634/2015 din 5 noiembrie 2015 privind documentele financiar contabile emitent: Ministerul Finanțelor Publice publicat în: Monitorul Oficial nr. 910 din 9 decembrie 2015;
Legea societăților comerciale nr 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare,.
Legea 227/2015 privind Codul Fiscal, actualizat în 2017,
Politicile contabile cuprind reguli de recunoaștere, evaluare și prezentare în situațiile financiare a elementelor de bilanț, și de cont de profit și pierdere, reguli pentru organizarea și conducerea contabilității în societatea comercială. Aceastea trebuiesc aplicate împreună cu legislația care reglementează activitatea specifică a societății comerciale cu legislația în domeniul contabilității, cu legislația națională, și comunitară.
Contabilitatea se ține în limba română și în moneda națională iar contabilitatea operațiunilor în valută se ține atât în valută cât și în lei. Situațiile financiare anuale individuale se întocmesc în limba romănă și în moneda națională. Utilizatorii situațiilor financiare întocmite în conformitate cu prezentele politici contabile, include investitorii actuali și potențiali, personalul angajat, creditorii, furnizorii ,clienții, instituțiile statului și alte autorități, precum și publicul, aceștia utilizează situațiile financiare întocmite pentru necesitățiile lor, în funcție de de părțile interesate, necesitățile de informații pot include următorele:
investitorii au nevoie de informații pentru a decide dacă ar trebui să cumpere, să păstreze sau să vândă instrumente de capital,
acționarii sunt interesați de informații care le permit să evalueze capacitatea societății
comerciale, de a plăti dividente,
angajații sunt interesați de informațiile care le permit să evalueze capacitatea societății comerciale de a oferi remunerații, pensii și alte beneficii de pensionare precum și oportunități profesionale
creditorii sunt interesați de informațiile care le permit să determine dacă împrumuturile acordate vor fii rambursate la timp ca și plata dobânzilor pentru acestea.
furnizorii și alți creditori sunt interesați de informațiile din situațiile financiare pentru a vedea ,estima dacă societatea își va plăti datoriile la timp.
clienții sunt interesași de informații despre continuitatea activității societății de contabilitate pentru că în general au o colaborare de termen lung.
instituțiile statului și alte autorități sunt interesație de alocarea resurselor, acestea solicită informații pentru a reglementa activitatea societății comerciale, pentru a determina politica fiscală ca bază pentru calculul venitului național și a altor indicatori.
publicul, situațiile financiare pot ajuta publicul furnizând informații referitoare la evoluții recente și tendințele legate de creșterea economică a societății comerciale,
Politicile contabile ale societății au fost elaborate astfel încât să asigure furnizarea prin situațiile financiare actuale a unor informații care să fie, inteligibile, ușor de înțeles pentru utilizatori, relevante pentru nevoile utilizatorilor înluarea de decizii optime și oportune,
Modul de organizare a circuitului contabil și de prelucrare a datelor în scopul obținerii informațiilor contabile este pus în evidență prin formele de contabilitate aplicate astfel:
99% din unitățile de cazare din turism utilizează forma înformatică. Circuitul documentelor este următorul: datele din documentele justificative sunt preluate în jurnale deschise pentru fiecare cont, din jurnale se preiau sumele în Registrul Cartea Mare, pe baza căruia se întocmește balanța de verificare sintetică, iar cu ajutorul acesteia și a Registrului Inventar, se obține astfel bilanțul contabil.
Contabilitatea financiară sau generală este reglementată prin norme unice pe țară și are drept scop reflectarea patrimoniului întreprinderii și calcul rezultatului activității într-o formă sintetică, globală. Are drept rezultat întocmirea documentelor de sinteză și raportare contabilă: bilanț, cont de profit și pierderi și note explicative. Informațiile sale servesc utilizatorilor externi: furnizori, clienți, bănci, investitori. Contabilitatea de gestiune sau managerială este organizată în raport cu obiectul de activitate și particularitățile procesului tehnologic. Informațiile sale servesc conducerii întreprinderii, deci utilizatorilor interni, pentru a analiza aspectele pozitive și negative ale activității, precum și cauzele ce le-au generat, și pentru adoptarea deciziilor ce se impun în perioada următoare.
Reflectarea in contabilitate a operatiunilor economice desfasurate în cadrul unui hotel trebuie sa se efectueze in conformitate cu prevederile OMFP nr. 1802 din 29 decembrie 2014 ‐ Partea I-Pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și Situațiile financiare anuale consolidate emitent: Ministerul Finanțelor Publice publicat în: Monitorul Oficial nr. 963 din 30 decembrie 2014;
In acest sens, trebuie avut în vedere faptul că se pot desfășura mai multe tipuri de activitati distincte, cum ar fi: alimentație publică, restaurant, comerț-bar și prestări servicii-cazarea în hotel. În cadrul celor 3 tipuri de activități întâlnim operațiuni distincte acestora, cum ar fi:
Alimentația publică – restaurant: aprovizionare cu marfuri alimentare si nealimentare, productia de produse alimentare, vanzarea de produse alimentare, intretinere, curatenie, obiecte de inventar vesela;
Comerț – bar: aprovizionare cu produse alcoolice, cu produse alimentare si nealimentare, intretinere, curatenie, obiecte de inventar;
Prestări servicii – hotel: cazare clienti, activitati minibar, servire in camera, intretinere, curatenie, obiecte de inventar, precum si alte servicii prestate clientilor aprovizionare cu mărfuri alimentare si nealimentare, produse alcoolice si non-alcoolice, vânzarea de produse alimentare.
Evidența contabilă se ține pe centre de cost și de profit, adică se deschid analitice pentru fiecare cont de venituri și cheltuieli de câte ori este nevoie; de exemplu pentru venituri avem analitice deschise pe venituri din cazare pentru care se deschide contul 704 cu analiticul respectiv, iar pentru că exista și servicii parcare, se deschide 704 – venituri din servicii parcare, pentru contul 706 avem venituri din închirieri săli conferințe dar și săli restaurant, deci un alt analitic. La fel și pentru cheltuieli, salariile sunt defalcate pe analitice, pentru a ști pe fiecare serviciu care este contribuția sa la cifra de afaceri, pentru a putea să se elaboreze într-un mod eficient bugetele firmei, pentru a se îmbunătăți activitatea și rentabilitatea fiecărui serviciu în parte și implicit întreaga activitate a hotelului.
Programe informatice pentru unitățile de cazare asigura informațiile necesare desfășurării activității hoteliere și restaurantului, asigurând vizualizarea si calcularea principalipor indicatori.
Indicatori cheie de performanță.
Sunt urmăriți toți indicatorii standard de performanță a hotelului.
Statistici camere: Grad de ocupare, Variante grad de ocupare, Clienti dupa Marketing Segments, Sosiri, Plecari, Anulari, No-Show-uri.
Venituri: Dupa categorii, subcategori si marketing segments.
Rapoarte: Rata medie client, Grad de ocupare, Variante grad de ocupare, Rata medie per camera, Durata medie de sedere, Venit mediu client.
Rapoarte control. Rapoarte variate pentru controlul a: depozite folosite și înregistrate; rapoarte casier; acordarea si consumarea punctelor bonus de loialitate; liste documente emise; rapoarte rate și tarife camere; apeluri telefonice in-house și externe. Operațiile utilizator sunt de asemenea urmărite: schimbarea șederii, editarea adresei, schimbarea clienților în camere diferite, schimbarea manuală a condițiilor de cazare, ștergerea profilului clientului.
Fisa de înregistrare și registre. Toate registrele și fișe de înregistrare cerute de lege. Forme diferite ținînd cont de cererile municipalității locale sau statului.
Termeni contractuali / Liste voucher. Rapoarte folositoare în procesarea creanțelor tour operatorilor sau companiilor. Descrierea rezervarilor și clienților dupa data sosirii, vouchere și facturi emise. Rapoarte sumar sau detaliate.
Rezervari, Clienti, Conturi. Toate rapoartele de care ai nevoie pentru operațiunile de zi cu zi în Recepție. Sosiri, Sosiri dupa data și transferuri, No-show, Rezervari cazate, Lista clienților, Creanțe camere și rezervari, Ziua de naștere clienți, Plecări, Plecări dupa data și transfer.
Grad de ocupare. Rapoarte grad de ocupare actual, pe termen scurt sau lung. Harta hotelului arata camerele libere, ocupate și asteptate. Calendar disponibilitate care arata camerele libere pentru fiecare zi a lunii selectate. 7-, 14- și 30-zile previziune grad de ocupare. Previziune grad de ocupare pe termen lung cu informații detaliate despre tipuri de ocupare și zile, săptămâni și luni. Exportare prognozei de ocupare în Excel si OpenOffice permite o analiză și prognoza aprofundată.
Statistici și marketing. Informații Statistici și marketing a gradului de ocupare și venit.
Venit. Venit net si brut urmărit după : segment de piață client; pe zi, saptamana, pe luna sau pe an. Unele rapoarte arata informația pentru o zi, luna și an și în comparație cu anul trecut.
Housekeeping. Rapoarte cu instrucțiuni despre întreținera zilnica a camerei. Folosind programul de întreținere va permite o completă automatizare a procesarii informației în housekeeping.
Contabilitate. Rapoarte variate și contabilitatea diferitelor operații.
Liste variate a facturilor si documentelor emise permit cateva nivele de detalii: după documente; dupa servicii; dupa contractori; dupa ziua plății.
Rapoarte contabile. Operațiunile de vânzare în hotel, înregistrate după: Cont client, Cont venituri, Cont TVA.
Rapoarte Vânzari.
F&B. Toate informațiile de la hotel la restaurant necesare pentru catering. Sumar rapoarte pentru planificarea zilnica a micului dejun, prânzului și cinei sau bufetelor. Raport despre catering special per agent.
Particularități ale contabilității în unitățiile de turism-agenții de turism care efectuează și transport sau efectuează și vanzarea de servicii de transport.
Contabilitatea agențiilor de turism se face conform Codului Fiscal ținându-se seama de următoarele aspecte :
Agențiile de turism tour operatoare, detailiste trebuie să aplice regulile speciale în măsura în care acționează în nume propriu în folosul turistului și utilizează pentru realizarea pachetului de servicii turistice sau a unor componente ale acestuia, bunuri și/sau servicii achiziționate de la o altă persoană impozabilă. Pachetul de servicii turistice, părțile componente ale acestuia și turistul sunt noțiuni reglementate de legislație în vigoare privind comercializarea pachetelor de servicii turistice.
Toate operațiunile efectuate de către agențiile de turism în vederea realizării pachetului de servicii turistice sau a unor componente ale acestuia ți sunt considerate conform legii ca o prestare de servicii unică a agenției de turism. Această prestare de servicii se impune în țara de origine a agenției de turism, acolo unde are stabilit sediul permanent, sediul activității economice.
Baza de impozitare a serviciului unic furnizat de agenția de turism este formată din beneficiul realizat de agenție, diminuat cu suma taxei pe valoare adăugată, care este inclusă în beneficiul respectiv, care rezultă din diferența dintre prețul de vânzare solicitat de agenția de turism și costul real al pachetului de servicii turistice sau al unor componente.
Prin preț de vânzare se înțelege tor ce constituie contrapartida obținută sau care se va obține de către agenția de turism de la client pentru pachetul de servicii sau unele componentele pachetului de servicii inclusiv subvențiile legate direct de această operațiune, impozitele și taxele, cheltuielile acesorii cum ar fi comisioanele și asigurarea solicitată de către agenția clientului. Costul real al pachetului de servicii turistice sau a unor componente ale acestuia, prețul inclusiv taxa pe valoarea adăugată care nu se deduce, este facturat de prestatorii de servicii de transport, servicii de cazare-hoteliere, de alimentație publică și alte cheltuieli precum taxe pentru viză, diurnă și cazare pentru șofer, asigurarea auto a mijlocului de transport, taxe de autostrada, taxe de parcare, combustibil,cu excepția cheltuielilor generale care intra în costul pachetului de servicii turistice.
Taxa pe valoarea adăugată colectată aferentă serviciului unic al agenției de turism se determină prin aplicarea procedeului sutei mărite asuora bazei de impozitare. Cota standard aplicată este de 19%. Pentru determinarea valorii taxei pe valoare adăugată aferente pachetului de servicii turistice sau doar pentru unele componente ale acestora, comercializate intr-o perioadă fiscală, se țin jurnale de vânzări, sau se folosesc borderouri de vânzări separat de operațiunile economice pentru care se aplică regim normal de taxă pe valoare adăugată, în care se consemnează numai totalul documentului de vânzare, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, precum și jurnale de cumpărări, separate, în care se evidențiează achiziția de bunuri și servicii care se cuprind în costul real al pachetului de servicii turistice.
Baza de impozitare ți suma taxei pe valoarea adăugată, colectate pentru aceste operațiuni într-o perioadă fiscală, se determină pe baza unor situații de calcul întocmite pentru ansamblul operaîiunilor supuse regulilor speciale în perioada fiscală respectivă și se evidențiează corespunzător în decontul de taxa pe valoare adăugată.
Menționăm că agenția de turism nu are dreptul să înscrie taxa pe valoarea adăugată. În mod distinct în facturile sale sau în alte documente legale care se predau turistului, clientului agenției de turism, pentru operațiunile cărora le sunt aplicate regulile speciale de determinare a taxei pe valoare adăugată, înscriindu-se distinct în cadrul documentelor, facturii, TVA-inclusă.
Exigibilitatea taxei pe valoare adăugate pentru serviciul unic furnizat de agenția de turism, intervine la data la care toate elementele necesare determinării bazei de impozitare sunt certe.
Taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor ți serviciilor achiziționate în vederea realizării de operațiuni supuse regulilor speciale nu este deductibilă de către agențiile de turism. Agențiile de turism pot opta pentru aplicarea regimului normal de TVA dar cu următoarele excepții:
Dacă turistul este o persoană fizică;
Când pachetul de servicii turistice conține componente pentru care locul prestării de servicii este considerat a fi în afara țării, în străinătate.
În cazul aplicării regimului normal de taxă pe valoare adăugată, agențiile de turism au dretul conform Codului fiscal, să refactureze fiecare componentă a pachetului de servicii turistice cu cota de taxă pe valoare adăugată corespunzătoare fiecărei componente, iar fiecare componentă facturată în regim normal de taxă pe valoare adăugată va include și marja adăugată, comisionul agenției de turism, fără a fi declarată distinct.
Cînd agențiile de turism efectuează operațiuni supuse regimului normal de taxă pe valoare adăugată, cât și operațiuni supuse regulilor speciale, acestea trebuie să țină evidențe contabile separate pentru fiecare în parte dar nu se aplică reguli speciale pentru transportul de persoane cu orice mijloc de transport dacă acesta nu face parte dintr-un pachet de servicii turistice.
1.2. Particularități în evaluarea elementelor patrimoniale în activitatea de turism
Importanța și principiile evaluării în unitățile de turism
Evaluarea asigură exprimarea valorică a elementelor patrimoniale, prin cuantificarea și măsurarea sub formă bănească a mărimii stocurilor, imobilizărilor, creanțelor, datoriilor, plasamentelor financiare, veniturilor, cheltuielilor și rezultatelor. Ea asigură legătura pe parcursul întregului flux de culegere, prelucrare și informare contabilă, permițând trecerea de la informații individuale exprimate în unități naturale, la informații de sinteză, exprimate valoric.
Evaluarea reprezintă o condiție a cunoașterii patrimoniului, stând la baza celorlalte procedee ale metodei contabilității. Evaluarea este prezentă în măsurarea elementelor patrimoniale, în vederea grupării și sistematizării lor într-o formă care să permită înregistrarea în conturi. De asemenea, se utilizează în cadrul metodelor și procedeelor de calculație a costurilor, de verificare și control a înregistrărilor prin intermediul balanței și de verificare a echilibrului patrimonial prin intermediul bilanțului contabil.
Evaluarea se utilizează pentru calculul indicatorilor economico-financiari, care servesc conducerii întreprinderii în analiza situației economico-financiare și adoptarea deciziilor ce se impun pentru perioadele următoare. Având în vedere importanța evaluării în evidența contabilă a întreprinderii și în analiza economico-financiară a activității acesteia, trebuie respectate o serie de reguli și principii după cum urmează:
1.Principiul stabilirii obiectului evaluării
Conform acestui principiu, evaluarea se face în mod diferit, în funcție de natura elementului patrimonial și de categoria din care acesta face parte.
Evaluarea imobilizărilor, terenuri, mijloace fixe, se face analitic, individual pe fiecare imobilizare în parte.
Evaluarea activelor circulante materiale ca de exemplu stocurile se face sintetic, global, pentru fiecare tip de stoc aflat în gestiune -materii prime, materiale, produse, mărfuri, ambalaje.
Evaluarea bunurilor care se vând terților, produse finite, mărfuri, se face la preț de vânzare.
Evaluarea bunurilor aflate pe fluxul intern al procesului tehnologic se face la cost de producție cazul producției neterminate.
2.Principiul evaluării la un preț real
Conform acestui principiu, elementele patrimoniale trebuie exprimate în funcție de valoarea lor de utilitate, capacitatea bunurilor de a satisface o anumită trebuință, pentru o reflectare reală a patrimoniului întreprinderii. El se aplică la sfârșitul exercițiului, în cadrul lucrărilor pregătitoare pentru întocmirea bilanțului contabil.
Pentru imobilizările supuse amortizării necorporale, terenuri cu amenajări, mijloace fixe, valoarea de utilitate este dată de valoarea rămasă neamortizată, adică diferența dintre valoarea de intrare și amortizarea înregistrată până în acel moment.
Pentru imobilizările neamortizabile avem:
la terenuri fără amenajări – prețul pieței;
la titluri imobilizate – cotația bursieră la 31 decembrie.
Pentru stocuri avem – costul de achiziție al ultimului lot cumpărat, respectiv costul de producție al ultimului lot fabricat.
Pentru creanțe și datorii în devize avem cursul oficial înregistrat la 31.12.
3.Principiul alegerii formei de evaluare în funcție de scopul urmărit
Conform acestui principiu, elementele patrimoniale se pot exprima în costuri efective, dacă scopul evaluării este de a determina mărimea reală a patrimoniului sau în prețuri standard (prestabilite), dacă scopul evaluării este de a urmări abaterile (diferențele de preț) dintre prețul standard și costul efectiv.
În cazul produselor finite, când cheltuielile efectuate pentru realizarea producției se cunosc abia la sfârșitul lunii, evaluarea se face la un preț standard, la care se înregistrează atât intrările cât și ieșirile din gestiune. La sfârșitul lunii, când se determină costul de producție efectiv, se înregistrează diferențele de preț (abaterile) dintre prețul standard și costul efectiv, aferente intrărilor și ieșirilor din gestiune.
În cazul materiilor prime, materialelor, obiectelor de inventar și ambalajelor, evaluarea se face la cost efectiv de achiziție.
4.Principiul completării evaluării bănești cu cea a etalonului natural
Acest principiu se aplică în cazul stocurilor, când pentru o evidență contabilă și gestionară corectă și completă aceasta se realizează cantitativ-valoric.
Principiul cuantificării influenței factorului timp asupra valorii elementelor patrimoniale
Conform acestui principiu, pentru anumite categorii de elemente patrimoniale sensibile la influența factorului timp (mijloace fixe, stocuri, credite bancare), trebuie actualizată permanent valoarea acestora.
Metodele de evaluare
Transpunerea valorică a elementelor patrimoniale vizează patru momente importante și anume:
la data intrării în patrimoniu;
la data inventarierii;
la închiderea exercițiului financiar (31 decembrie);
la data ieșirii din patrimoniu.
Evaluarea elementelor patrimoniale la data intrării în patrimoniu se realizează la valoarea de intrare, numită și valoare contabilă, stabilită diferențiat în funcție de natura și proveniența bunurilor astfel:
pentru bunurile aduse ca aport la capitalul social, la valoare de aport, stabilită în funcție de prețul pieței, starea și utilitatea bunurilor;
pentru bunurile obținute cu titlu gratuit, donații, la valoare de utilitate, stabilită în funcție de prețul pieței și starea bunurilor;
pentru bunurile cumpărate, procurate cu titlu oneros, la cost de achiziție, stabilit în funcție de prețul de cumpărare și cheltuielile de transport-aprovizionare facturate de furnizor;
pentru bunurile realizate în producție proprie, la cost de producție, stabilit în funcție de totalitatea cheltuielilor efectuate pentru realizarea bunurilor, produse finite.
Întrucât costul de producție se determină abia la sfârșitul lunii, intrările în gestiune în cazul stocurilor fabricate se înregistrează de regulă la un preț standard (prestabilit), urmând ca la sfârșitul lunii să se determine abaterile față de costul de producție (efectiv).
Evaluarea elementelor patrimoniale cu ocazia inventarierii se face la valoare actuală (de inventar), stabilită în funcție de prețul pieței, starea și utilitatea bunului. Această valoare se stabilește diferit în funcție de natura elementului inventariat, astfel:
Pentru imobilizări amortizabile
valoarea rămasă neamortizată;
pentru imobilizări neamortizabile:
terenuri la prețul pieței;
titluri imobilizate, cotația bursieră;
creanțe imobilizate în lei, valoarea probabilă de încasat;
creanțe imobilizate în devize, valoarea la cursul valutar oficial;
Pentru stocuri:
cumpărate, costul de achiziție al ultimului lot intrat;
fabricate, costul de producție al ultimului lot fabricat
pentru creanțe:
în lei valoarea probabilă de încasat, înscrisă în factura emisă către client;
în devize,valoarea la curs valutar oficial;
Pentru disponibilități:
în lei, soldul din cont sau casierie;
în devize, soldul la cursul valutar oficial;
pentru plasamente financiare, cotația bursieră;
pentru credite pe termen mediu și lung:
în lei, valoarea probabilă de plată;
în devize,valoarea la curs valutar oficial;
pentru datorii curente:
în lei, valoarea probabilă de plată înscrisă în factura furnizorului;
în devize, valoarea la curs valutar oficial;
Evaluarea elementelor patrimoniale la închiderea exercițiului se face la valoarea de intrare (contabilă) pusă de acord cu rezultatele inventarierii. În acest scop, valoarea de intrare se compară cu valoarea de inventar, respectând următoarele reguli:
Pentru elementele de activ, bunurile inventariate:
diferențele constatate în plus (valoare de inventar > valoare de înregistrare), nu se înregistrează, elementele rămânând la valoarea lor de intrare;
diferențele constatate în minus (valoare de inventar < valoare de înregistrare), se înregistrează pe seama amortizării (dacă deprecierea este ireversibilă) sau pe seama provizioanelor de depreciere (dacă deprecierea este reversibilă), elementele menținându-se de asemenea la valoarea lor de intrare.
Pentru elementele de pasiv (datorii inventariate):
diferențele constatate în minus (valoare de inventar < valoare de înregistrare) nu se înregistrează, elementele menținându-se la valoarea lor de intrare;
diferențele constatate în plus (valoare de inventar > valoare de înregistrare) se înregistrează pe seama provizioanelor, elementele menținându-se la valoarea de intrare;
Pentru elementele monetare în devize (disponibilul în cont sau casierie la 31 decembrie) se înregistrează:
diferențele favorabile (plus), drept venituri din diferențe de curs valutar;
diferențele nefavorabile (minus), drept cheltuieli din diferențe de curs valutar;
Pentru elementele nemonetare în devize (creanțe și datorii):
diferențele favorabile (plus) se înregistrează pe seama rezervelor din conversie pasiv;
diferențele nefavorabile (minus) se înregistrează pe seama rezervelor din conversie
1.3. Tratamente și politici contabile privind elementele patrimoniale în unitățile de turism
Imobilizările corporale din ramura turismului cuprind totalitatea bunurilor materiale mobile și imobile carea au o durată mare de funcționare și care participă la crearea și oferirea produsului și serviciului turistic.
Imobilizările corporale, activele fixe sunt aceea parte a agregatului de producție care se consumă și transmite valoarea asupra produselor și serviciilor turistice treptat în decursul mai multor cicluri de exploatare. Transmiterea treptată a valorii este determinată de faptul că uzura morală, consumul activelor fixe, se produce în mod treptat.
Voi enumera câteva elemente structurale ale activelor fixe din turism, ele diferă în funcție de activitatea de exploatare desfășurată, de volumul de activitate și chiar de forma de constituire a societăților comerciale, ca Srl, Sa, Întreprindere individuală, de caracterul permanent sau sezonier al activității turistice,
Structura imobilizărilor corporale din activitatea turistică se detaliează astfel:
Clădirile unităților de cazare numite hoteluri, hosteluri, moteluri, pensiuni turistice;
Clădirire unităților de alimentație publică, restauranele ce deservesc turismul;
Clădirile agențiilor de turism;
Clădirile firmelor de transport ce deservesc turismul;
Clădirile depozitelor pentru păstrarea mărfurilor, materialelor și materii prime, ambalaje;
Terenurile din ramura turismului;
Utilaje și instalații specifice turismului;
Ateliere de întreținere și reparații;
Parcul propriu de transport turistic;( automobile, autocare)
Liniile de transport prin cablu,
Aparatura electronică,
Baza tehnico materială a turismului are o sferă mai largă, este mult mai diversificată, în comparație cu imobilizările corporale de exemplu a societăților de comerț cu amănuntul, producție, datorită atragerii temporare prin contractarea de leasinguri operaționale și financiare, sau permanente în activitatea turistică și a altor imobilizări cum ar fi:
Policlinici, dispensare;
Instituții cultural artistice;
Construcțiile și amenajările sportive;
Folosirea unor mijloace de transport aerian, rutier, naval;
1.3.1. Tratamente contabile privind imobilizariele
După cum am menționat anterioar imobilizările corporale sunt active care sunt deținute de către o entitate economică, pentru a fii utilizate în producția de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fii închiriate terților sau folosite în scopuri administrative și se pot folosi pe parcursul mai multor perioade conform Legii contabilității 82/1991 moificată și republicată 2015, Standardul Internațional de contabilitate IAS 16-Imobilizări corporale, OMFP Nr. 1802 din 29 decembrie 2014 ‐ Partea I Pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și Situațiile financiare anuale consolidate, Emitent: Ministerul Finanțelor Publice și Publicat în:monitorul oficial nr. 963 din 30 decembrie 2014
Imobilizările corporale cuprind:
Terenuri
Amenajări de terenuri,
Mijloace de transport
Animale și plantații,
Mobilier,
Aparatură birotică,
Echipamente de protecție ale valorilor umane și materiale, și alte active corporale,
Imobilizări corporale în curs și în curs de aprovizionare.
,,O imobilizare corporală recunoscută ca activ trebuie evaluată inițial la costul său determinat potrivit regulilor de evaluare din reglementări în funcție de modalitatea de intrare în entitate.”
Conform IAS 16-costul de achiziție este format din prețul de cumpărare, taxele nerucuperabile,
reducerile primite de la furnizori, cheltuieli de transport,costuri de livrare și asamblare, cheltuieli de manipulare.
IAS 6-Imobilizări corporale definește costul imobilizărilor astfel ,,Costul unei imobilizări corporale este format din: prețul de cumpărare, taxele vamale, taxele nerecuperabile,precum și
toate celelalte cheltuieli direct legate de punerea în funțiune a activului, toate reducerile comerciale, sunt scăzute pentru calculul prețului de cumpărare”,, „în același timp reprezintă ,, un activ tangibil deținut de întreprindere în următoarelor condiții, penntru a fii utilizată o imobilizare în producția de bunuri sau de prestări de servicii, pentru a fi închiriat terților, pentru scopuri administrative, de la aceasta se așteaptă să fie utilizată pe o perioadă mai mare de 1 an”.
Reglementări legale privind imobilizările corporale –IAS 16-obiectivul acestui standard este descrierea tratamentului contabil pentru imobilizările corporale, problema esențială a acestora fiind indentificarea momentului de recunoaștere a acestor active, a valorii contabile și a amortizării aferente.
Acest standard prevede recunoașterea ca activ, o imobilizare corporală atunci când satisface definiția și criteriile de recunoaștere pentru un activ așa cum sunt ele definite în cadrul general de întocmire și prezentare a situațiilor financiare.
IAS 16 trebuie aplicat în contabilitatea imobilizărilor corporale, exceptînd cazul încare un alt IAS prevede sau permite o abordare contabilă diferită.
Prezentarea informațiilor.Situațiile financiare trebuie să prezinte pentru fiecare clasă de imobilizări corporale, următoarele informații: bazele de evaluare folosite în determinarea valorii contabile brute, dacă s-au folosit mai multe baze atunci trebuie prezentată pentru fiecare clasă în parte valoarea contabilă brută a respectivei clase , metodele de amortizare folosite, duratele de viață utile sau ratele de amortizare folosite, valoarea contabilă brută și amortizarea cumulată cu pierderile din depreciere, la începutul și sfărșitului de perioadă, o reconciliere a valorii contabile la începutul și sfâr șitul perioadei menționându-se intrările,cedările, achizițiile rezultate din combinări de întreprinderi, amortizarea, diferențele de curs valutar nete, rezultate în urma conversiei situațiilor financiare ale unei entități externe.
Imobilizările Corporale conform IAS 16 sunt acele active care sunt deținute de o întreprindere pentru a fii utilizate în producția de bunuri, sau prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terților, sau pentru a fii folosite în scopuri administrative și este posibil să fie folosite pe parcursul mai multor perioade.
Amortizarea reprezintă alocarea sistematică a valorii amortizabile a unui activ pe întreaga sa periodă de viață utilă, este costul activului sau o altă valoare substituită costului în situațiile financiare, din care s-a scăzut valoarea reziduală.
Valoarea amortizabilă a unui element al imobilizărilor corporale trebuie alocată în mod sistematic pe parcursul duratei de viață utile a activului respectiv iar metoda de amortizare folosită trebuie să relecte modul în care benefiiciile economice aduse de aceste active sunt consumate de către întreprindere. Valoarea amortizării corespunzătoare fiecărei perioade trebuie recunoscută ca o cheltuială, cu excepția cazului în care ea este inclusă în valoarea contabilă a unui alt activ.
Durata de viață utilă a unui activ este definit pe baza utilității pe care întreprinderea a estimat-o pentru activul respectiv. Politica de management privind activele întreprinderii, elaborată și practicată de către conducerea întreprinderii, poate implica cedarea activului după un anumit timp sau după consumarea a unei anumite proporții a beneficiilor economice aferente activului. Durata de viață utilă a unui activ poate fii astfel mai scurtă decât durata de viață economică a imobilizării corporale, aceasta fiind totuți un raționament profesional, bazat cu experiența anterioară a întreprinderii cu alte active similare.
Terenurile și clădirile sunt active individuale care sunt tratate din punct de vedere contabil în mod distinct chiar dacă sunt achiziționate împreună. Ternurile au o durată de viață nelimitată și ca atare nu sunt supuse amortizării doar amenajările de tern sunt supuse amortizării. Clădirile au o durată de viață nelimitată și prin urmare sunt supuse amortizării și o creștere de valoare a unui teren pe care este situată o clădire nu afectează determinarea duratei de viață utile a acelei clădiri. Valoarea amortizabilă a unui activ este determinată după ce s-a scăzut valoarea reziduală a acelui activ.
Valoarea contabilă. Este valoarea la care un activ este recunoscut în bilanț după scăderea amortizării cumulate până la aceea dată, precum și a pierderilor cumulate din depreciere.
Costul. Reprezintă suma plătită în numerar sau echivalențe de numerar, sau valoarea justă a altor contraprestații efectuate pentru achiziționarea unui activ, la data achiziției sau a construcției acestuia. Componentele costului. Un element al imobilizărilor corporale care este recunoscut ca activ trebuie măsurat iniîial la costul său.costul unei imobilizări corporale este format din prețul de achiziție,taxe vamale, taxe nerecuperabile ca și toate cheltuielile care sunt direct legate de punerea în funcțiune a activului. Costul unui activ construit în regie proprie este determinat folosind acele principii ca și pentru un activ achiziționat, dacă societatea economică produce active similare, în scopul comercializării, în cadrul unor tranzacții normale, atunci costul activului este de obicei același cu costul de producție alui activ destinat vânzării.
Valoarea reziduală. Reprezintă valoarea netă pe care o întreprindere estimează că o va obține pentru un activ la sfârșitul duratei de viață utilă a acestuia, după deducerea pralabilă a costurilor de cedare estimate.
Valoarea justă. Reprezintă suma pentru care un activ ar putea fi schimbat de bunăvoie între două părți aflate în cunoștință de cauză, ăn cadrul unei tranzacții cu prețul determinat obiectiv, Pierderea din depreciere reprezintă diferența dintre valoarea contabilă și valoarea recuperabilă.
Reevaluări. Valoarea justă a ternurilor și clădirilor este de obicei valoarea lor de piață, este determinată pe baza unor evaluări efectuate de către evaluatori autorizați.Valoarea justă a celorlalte categorii de imobilizări corporale este valoarea lor de piață determinată în urma unor evaluări. Atunci când nu există nici o posibilitate de a identifica o valoare de piață, din cauza faptului că acel gen de imobilizări corporale este foarte rar vândut, atunci acele active sunt evaluate la costul de înlocuire, mai puțin amortizarea corespunzătoare
Recunoașterea imobilizărilor corporale.
Imobilizările corporale sunt recunoscute ca activ atunci când: este posibilă generarea către întreprindere de beneficii economice viitoare aferente activului; și costul activului poate fi măsurat în mod credibil. Imobilizările corporale reprezintă adesea o parte importantă din activele întreprinderii și, prin urmare, ele sunt relevante în prezentarea poziției sale financiare.
Decizia dacă o cheltuială reprezintă un activ sau o cheltuială de exploatare poate avea un efect semnificativ asupra rezultatelor raportate de întreprindere. Pentru a determina dacă un element satisface primul criteriu de recunoaștere, o întreprindere trebuie să stabilească gradul de certitudine al fluxului beneficiilor economice viitoare pe baza evidenței disponibile în momentul recunoașterii inițiale.
Schimburi de active. Un element de natura imobilizărilor corporale poate fi achiziționat prin schimbul total sau parțial cu un alt element de aceeași natură, sau un alt activ. Cheltuielile ulterioare aferente unui element de natura imobilizărilor corporale care a fost déjà recunoscut va trebui adaugate valorii contabile a activului numai dacă se estimează că societatea comercială, organizația va obține beneficii economice viitoare suplimentare față de performanțele estimate inițial ca fiind corespunzătoare.
Ulterior recunoașterii inițiale ca activ, o imobilizare corporală trebuie înregistrată la cost, mai puțin amortizarea cumulată aferentă și orice pierderi cumulate din depreciere.
Casarea și cedarea. Un element al imobilizărilor corporale trebuie eliminat din bilanț, atunci când acesta este cedat sau când este scos din uz definitiv și nu se mai așteaptă obținerea unor beneficii economice viitoare în urma cedării acestuia
Catalogul privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe
HG 2139/2004-Catalogul privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, atualizat la 01/06/2012. În cadrul imobilizărilor corporale un loc important îl au mijloacele fixe. Conform Codului fiscal, modificat și republicat ultima dată la republicat în 2016, este aprobat un Catalogul privind clasificarea și duratele normale de funcționarea mijloacelor fixe. Catalogul cuprinde clasificarea mijloacelor fixe utilizate în economie și duratele normale de funționare ale acestora care sunt egale cu perioadele de amortizare în ani, aferente regimului de amortizare anual.
Durata normală de funcționare reprezintă durata de utilizare în care se recuperează din punct de vedere fiscal valoarea de intrare a mijloacelor fixe prin metoda amortizării. Imobilizările corporale reprezentate de mijloacele fixe și care sunt cuprinse în catalog sunt clasificate în grupe, subgrupe, clase și subclase, iar pentru unele și în familii.
Cuprinde:
grupa 1-construcții,
grupa2-instalații tehnice, mijloace de transport, animale și plantații,
grupa 3-mobilier aparatură birotică, echipamente de protecție a valorilor umane și umane,alte active corporale,
Catalogul cuprinde următoarele informații necesare identificării mijlocului fix și stabilirii duratei normale de funcționare
Codul de clasificare
Denumirea grupei, subgrupei, clasei, subclasei și a familiei a mij. fixe amortizabile,
Limita minimă și limita maximă a duratei normale de funcționare a unui mij. fix, în ani
Pentru stabilirea duratei normale de funcționare a unui mijloc fix se caută succesiv în clasificarea mijloacelor fixe din catalog, în clasificare, grupa, subgrupa,clasa, subclasa, ți familia după caz. De exemplu pentru mijloacele fixe aflate în patrimoniu, a căror valoare nu a fost recuperată integral în 2012. 31/12, pe calea amortizării, duratele de funcționare rămase pot fii calculate cu ajutorul relației:
DR=(1-DC/DV)*DN
În care:
DR=durata normală de funcționare rămasă în ani,
DC= durata normală de funcționare consumată până la 31 decembrie 2012, în ani,
DV= durata normală de funcționare consumată după vechiul ctg. aprobat prin HG, în ani,
DN= durata normală de funcționare stabilită între limiteleminime și maxime prevăzute în noul catalog în ani.
Exemplu: o instalație de încărcare descărcare are o durată de funcț. după vechiul catalog
1.1.10 , DV=40 ani o durată de funcționare de 30 de ani-DC, o durată normală de funcționare după noul catalog de 35 de ani respectiv- DN.
Durata normală de funcționare va fii 5,25 ani-DR:
DR=(1-30/35)*35=5,25 ani
Astfel valoarea rămasă neamortizată pentru mij. fix va fi recuperată în următorii 12 ani.
Amortizarea imobilizărilor corporale
Conform OMFP1802/2014 – monitorul oficial nr. 963 din 30 decembrie 2014, metoda de amortizare folosită trebuie să reflecte modul în care beneficiile economice viitoare ale unui activ se așteaptă să fie consumate de entitate. Privind contaibilitatea activelor sau imobilizărilor retrase din utilizarea curentă și disponibile pentru vânzare reglementările tării noastre prevăd obligativitatea calculării, înregistrării amortismentelor activelor imobilizate atâta timp cât se găsesc în întreprindere și valoarea amortizabilă nu afost recuperată pe durata de funcționare, satbilită conform metodei de amortizare, indiferent dacă imobilizările corporale sunt vândute sau sunt utilizate în organizația economică.
1.Metoda amortizarii liniare consta în calculul și înregistrarea amortizarii prin aplicarea unor cote fixe proportional cu numarul de ani de functionare ai fiecarui mijloc fix.
A anuala = valoarea de intrare / durata utilă de viață (D)
A anuala = valoarea de intrare x cota de amortizare ( rata de amortizare)
Cota de amortizare = 100 / D
2.Metoda amortizarii degresive presupune folosirea unor coeficienti de multiplicare care se aplica asupra cotelor medii de amortizare liniare, astfel:
1,5% pentru mijloacele fixe cu durata intre 2-5 ani;
2,0% pentru mijloacele fixe cu durata intre 5-10 ani;
2,5% pentru mijloacele fixe cu durata peste 10 ani.
În felul acesta, cota medie anuala amortizarii degresive se aplica in primul an la valoarea de intrare, iar in continuare la valoarea ramasa. Aceasta cota se aplica pana in anul in care amortizarea astfel calculata este mai mica sau egala cu amortizarea calculata dupa metoda liniara. Din acel an, valoarea ramasa de amortizat se imparte la numarul de ani ramasi
Metoda amortizarii accelerate. Utilizarea acestei metode presupune aplicarea în anul I de functionare a mijlocului fix, a unei rate a amortizarii de pana la 50 % din valoarea de intrare.
În anii următori, valoarea amortizarii se calculeaza folosind metoda liniara prin impartirea valorii ramase de amortizare la numarul de ani rămași. Unitățile patrimoniale care desfășoară activități cu caracter economic amortizează imobilizările corporale astfel folosind unul dintre urmatoarele regimuri de amortizare: Amortizarea liniară; Amortizarea degresivă;.Amortizarea accelerată.
1.3.2. Tratamente contabile privind stocurile în unitățile de turism
Majoritatea elementelor de stocuri din unitățile de cazare din turism sunt reprezentate de obiecte de inventar precum lejerii, tacâmuri, unități de mobilier care un reprezinta un mijloc fix mese, scaune, etc., materii prime alimentare, mărfuri alimentare și produse finite din restaurante, materiale de curățenie.
În conformitate cu Legea contabilității 82/1991 republicată și actualizată 2016, stocurile reprezintă ansamblul de bunuri și servicii care intervin în cadrul ciclului de exploatare, fie pentru a fi vândute în aceeași stare sau la terminarea procesului de producție sau pentru consumarea lor la prima utilizare. Mărfurile sunt elemente importante ale stocurilor presente în unitățile de alimentație publică, presente tot mai mult în activitatea turistică.
Stocurile sunt clasificate în bilanț conform naturii și destinației lor sau în ordinea cronologică în care apar în cadrul ciclului de exploatare.
O bună gestiune a stocurilor solicită ca: natura bunurilor să fie indicată cu precizie; intrările să fie înregistrate în momentul transferului de proprietate; evaluarea intrărilor și ieșirilor de bunuri în și din stoc să fie definită cu exactitate și să rămână invariabilă.
În modelul bilanțier din țara noastră, stocurile sunt clasificate și delimitate în funcție de patru criterii: destinația, faza ciclului de exploatare, fizic, locul de creare a gestiunilor.
Din punct de vedere financiar ținând cont de perioada scurtă în care sunt regăsite în structura activelor patrimoniale acestea sunt considerate alocări ciclice, din punct de vedere al lichidității sunt considerate active cu lichiditate parțială.
Caracteristicile stocurilor: se află neîntrerupt, succesiv în diferite faze ale procesului de producție și comercializare; descriu mai multe rotații în cadrul unei perioade de gestiune, sunt destinate a fi consumate la prima lor utilizare sau pentru a fi revândute direct după achiziționare (comercializarea mărfurilor), sau cele văndute după prelucrare produsele finite; stocurile contribuie la realizarea cifrei de afaceri.
” Aceste caracteristici fac ca stocurile să dețină un rol important în activitatea firmelor. Din acest motiv este foarte important ca gestiunea stocurilor să vizeze menținerea unui nivel corespunzător al acestora din punct de vedere al calității, cantității, și al volumului producției și a modului de realizare al acesteia. Nu orice nivel al stocurilor este favorabil întreprinderilor ,,
Un nivel foarte mic determină disfuncționalitatea întreprinderii în sensul imposibilității continuării procesului de producție iar un nivel ridicat al stocului poate determina ca pentru o perioadă de timp îndelungată anumite stocuri să fie lipsite de mișcare ceea ce determină tot disfuncționaltăți ale întreprinderii privind resursele ei financiare.
Corespunzător acestor criterii sunt individualizate următoarele structuri, ,,potrivit criteriului fizic„, stocurile sunt materii prime care participă direct la fabricarea produselor, materialelor consumabile , materialele auxiliare, combustibili, materiale pentru ambalat, piese de schimb și materiale de plantat, furaje și alte materiale consumabile care participă indirect sau ajută activitatea de exploatare fără a se regăsi, de regulă, în produsul rezultat; produsele sub forma semifabricatelor produselor finite și produselor reziduale, animalele care au îndeplinit condițiile de a trece la animale adulte, animale de îngrășat, coloniile de albine, păsările; producția în curs de execuție reprezintă materii prime care nu au trecut prin toate fazele de fabricație, produsele nesupuse probelor și recepției tehnice sau necompletate în întregime, precum și serviciile în curs de execuție sau neterminate; mărfurile; ambalajele.
Stocurile sunt active circulante: care urmează să fie folosite în procesul de producție sau pentru prestarea de servicii; în curs de producție; deținute pentru a fii vândute pe parcursul desfășurării activității de exploatare.
În activitatea lor sunt resurse controlate de entitate, generate de evenimente trecute și de la care se așteaptă beneficii viitoare.
Structura stocurilor se face în funcție de mai multe criteri printre care cele mai importante sunt: destinația în activitatea de exploatare; sursa de proveniență; locul stocării; modul de participare la procesul de circulație; locul de depozitare.
După destinația stocurilor distingem:
Materii prime, care participă direct la fabricarea produselor și se regăsesc integral sau parțial în acestea, fie în starea lor inițială, sau transformată.
Materiile consumabile, materialele consumabile, energie și apă, combustibil, materiale de ambalat, piese de schimb, semințe și materiale de plantat, care asigură sau condiționează derularea procesului de exploatare, fără a regăsi de regulă, în produsul finit;
Materialele de natura obiectelor de inventar de mică valoare sau de scurtă durată: scule; dispozitive, verificatoare, echipament de lucru sau protecție, uniforme.
Produsele care în funcție de stadiul fabricației, se structurează în semifabricate, definite ca bunuri care au parcurs parțial procesul tehnologic și care urmează a se prelucra într-o altă secție sau fază de fabricație sau se vând terților, produsele finite carea au parcurs integral procesul tehnologic și care urmează a se prelucra într-o altă secție sau fază de fabricație sau se vând terților, produsele finite care au parcurs integral procesul tehnologic și sunt depozitate temporar în vederea livrării sau expediate direct clienților; deșeurile, materialele recuperabile și rebuturile.
Mărfurile definite ca bunuri pe care entitatea le cumpără în vederea revânzării sau produsele finite transferate, în vederea vânzării lor în magazinele proprii.
Ambalajele, bunuri destinate să asigure integritatea și păstrarea calităților inițiale alte altor bunuri pe timpul păstrării, transportului și desfacerii acestora din urmă.
Animalele și păsările, crescute și folosite pentru reproducție, cele aflate la îngrășat, pentru a fi valorificate, coloniile de albine și animalele pentru producție;
Producția în curs de execuție sau neterminată reprezentând producția care nu a parcurs întregul proces tehnologic, lucrările, serviciile, și studiile aflate în curs de execuție.
După sursa de proveniență, stocurile se clasifică în stocuri cumpărate de materii prime, materiale consumabile, mărfuri, ambalaje, stocuri fabricate, producția în curs de execuție, lucrări sau servicii neterminate, semifabricate, produse finite, mărfuri rezultate din produse finite transferate în magazinele proprii ale întreprinderii, stocuri primite cu titlul gratuit ca aport la capital, donații sponsorizări.
Apartenența și locul stocării clasifică stocurile înacele stocuri care aparțin întreprinderii și se află în gestiunile proprii; stocurile aparținând terților, dar aflate în gestiunea entității.
După gradul de individualizare sunt stocuri individualizate sau identificabile care se diferențiează în cadrul aceleiași grupe prin anumite caracteristici, stocuri fungibile, care se pot confunda ușor între ele , în cadrul aceleiași grupe sau sortiment.
După modul de participare la procesul de circulație stocurile pot fii cu mișcare normală, cu mișcare lentă sau fără mișcare sau stocuri curente care asigură continuitatea procesului de exploatare, stocuri de siguranță, care nu permit întreruperi în procesul circulației.
Având în vedere faptul că stocurile parcurg trei stadii în cadrul procesului de exploatare-aprovizionare-stocare-vânzare, pot apărea decalaje în timp care conduc la existența stocurilor aprovizionate și nerecepționate, stocuri recepționate dar nefacturate încă de furnizori,stocuri vândute dar nelivrate, stocuri aprovizionate sau vândute cu rezervarea dreptului de proprietate de către furnizori.
Gestiunea stocurilor de mărfuri
Mărfurile, ca elemente de stoc sunt respectiv bunurile pe care întreprinderea le cumpără în vederea revânzării sau cum spune Dnl Mateș Dorel referitor la mărfuri ” sunt acele bunuri materiale achiziționate în sopul revânzării sau produse de întreprindere și destinate vânzării prin magazine proprii,,
Documente ce reflectă stocurile sunt: notă de intrare recepție, bon de consum, fișă limită de consum; notă de predare la magazie; bon de transfer-restituire.
În raport de locul de creare a gestiunilor, structurile de stocuri de mărfuri se grupează în stocuri aflate în depozitele întreprinderii, mărfuri în curs de aprovizionare sau sosite dar nerecepționate, stocuri de mărfuri fără factură, stocuri de mărfuri livrate dar nefacturate, stocuri de mărfuri facturate dar nelivrate, stocuri de mărfuri aflate la terți.
Mărfurile se pot clasifică și în funcție de cum se face vânzarea lor, se comercializează cu amănuntul și cu ridicata, iar unitățile patrimoniale pot să-și organizeze contabilitatea stocurilor îndiferent de vânzarea lor utilizând metoda inventarului permanent, cea mai utilizată metodă de altfel sau metoda inventarului intermitent.
Metoda inventarului intermitent. Normele contabile din țara noastră permit unităților patrimoniale mici și mijlocii să utilizeze metoda inventarului intermitent care este o metodă prin care stabilim ieșirile de mărfuri prin inventariere, iar rezultatul inventarierii se înregistrează în evidențele contabile la fiecare sfârșit de lună.
Aceaste metode sunt valabile pentru toate tipurile stocuri nu numai pentru mărfuri.
Ieșirile se determină ca diferență dintre valoarea stocurilor inițiale de mărfuri plus valoarea intrărilor de stocuri de mărfuri minus valoarea stocurilor finale de mărfuri determinate prin inventariere la fiecare sfârșit de lună.
În concluzie relația de calcul a valorii ieșirilor de stocuri de mărfuri este:
E = Si + I –SF
unde
E = valoarea ieșirilor,
Si = valoarea stocurilor inițiale,
I = valoarea intrărilor din cursul perioadei,
Sf = valoarea stocurilor finale stabilite prin inventariere
În cazul utilizării acestei metode s-a renunțat la utilizarea în cursul lunii a conturilor pentru evidența intrărilor și respectiv a recalculării stocurilor scriptice după fiecare intrare.
Prin urmare conturile de stocuri se utilizează numai la începutul și la sfârșitul lunii. În timpul lunii intrările de stocuri de mărfuri și celelelate elemente de stoc, sunt contabilizate direct în conturile de cheltuieli corespunzătoare, la cost de achiziție, preț de factură, preț prestabilit , după caz. La sfârșitul fiecărei luni se stabilesc stocurile finale, prin inventariere și se înregistrează în conturile de stocuri în același timp cu mișcările cheltuielilor.
Stocurile finale de la sfârșitul lunii devin stocuri inițiale la începutul lunii următoare și se vor anula prin includerea lor pe cheltuieli la începutul lunii următoare.
Metoda inventarului intermitent, pentru stocurile provenite din producție la începutul fiecărei luni se anulează stocul inițial concomitent cu micșorarea veniturilor din producția stocată. Produsele obținute din producție proprie în cursul lunii nu se înregistrează în conturile de stocuri, înregistrându-se numai vânzarea lor; la sfârșitul lunii se determină prin inventariere stocul de produse din producție proprie existent și acest stoc se înregistrează în conturile de stocuri corespunzătoare, concomitent cu creșterea veniturilor din producția stocată.
Metoda inventarului permanent. În cazul utilizării inventarului permanent în contabilitate, în conturile de stocuri se înregistrează toate operațiile de intrare a stocurilor cantitati-valoric, evaluate la preț de achiziție, cost de producție, preț standard prestabilit sau preț de factură, după caz.
De asemenea se înregistrează în conturile de stocuri fiecare ieșire din stoc, atât cantitatv cât și valoric. Conform normelor contabile din țara noastră, în condițiile utilizării inventarului permanent, unitățile patrimoniale își pot organiza contabilitatea analitică a stocurilor după următoarele metode în funcție de specificul activității și de necesitățile proprii:
1.Metoda operativ contabilă pe solduri – în acest caz la locul de depozitare se ține evidența cantitativă a bunurilor materiale pe categorii iar contabilitatea ține evidența valorică a gestiunii, pe grupe sau subgrupe de bunuri, mărfuri.
2. Metoda global valorică, constă în ținerea evidenței numai valoric atât la nivelul gestiunii, cât și în contabilitate. În cazul utilizării inventarului permanent, conturile de stocuri se debitează în cursul exercițiului financiar cu intrările de bunuri prin creditul conturilor care indică sursa de procurare a bunurilor și se creditează cu ieșirile din stoc aferente perioadei de gestiune respective.
La sfârșitul exercițiului financiar soldurile conturilor sunt comparate cu stocurile faptice stabilite prin inventariere iar dacă există diferențe, plusuri sau minusuri de inventar, acestea se vor regulariza aducându-se stocurile la nivelul lor real.
Evidența contabilă a stocurilor. Evaluaraea stocurilor constă în cuantificarea și exprimarea în bani, a mărimii elementelor patrimoniale și a operațiunilor privind mișcarea acestor elemente.
Componentele evaluării sunt: obiectul evaluării îl constiuie structurile proprii adică stocurile și operațiile economico-financiare privind circuitul acestora, etalonul monetar reprezintă unitatea de calcul care permite măsurarea și compararea valorilor economice, banul fiind unitatea de valoare cu o măsură instabilă, reprezintă o valoare a cărei mărime, exprimată prin puterea de cumpărare poate fluctua prin creștere sau scădere, compararea exprimată în preț care realizează legătura dintre obiectul evaluat și banul în calitate lui de unitate de măsură. Prin mijlocirea banului, valoarea elementelor patrimoniale se exprimă prin preț.
Criteriile care stau la baza la baza evaluării stocurilor sunt valoarea de utilitate și timpul, adică valoarea trebuie să reprezinte costul sau sacrificiul consimțit la un moment dat, pentru a aduce bunul respectiv în patrimoniu, cel de al doilea criteriu vizeză momentul plasării evaluării în trecut, în prezent și viitor.
În conformitate cu prevederile Legi contabilității, evaluarea marfurilor este necesară în următoarele momente: la intrarea în patrimoniu; la inventar; la închiderea exercițiului la ieșirea de patrimoniu.
Evaluarea la intraresau la prima înregistrare se bazează pe costul istoric, care în raport de natura elementelor patrimoniale și a operațiilor economico financiare capătă următoarele forme: valoarea de utilitate pentru bunurile intrate prin aport de natura elementelor patrimoniale și a operațiilor economică financiare capătă următoarele forme: valoarea de utilitate pentru bunurile intrate prin aport în natura cu titlu gratuit sau prin donații; costul de achiziție pentru bunurile procurate cu titlu oneros, costul de producție pentru bunurile produse în unitatea patrimonială.
Pentru bunurile intrate, exprimate în monedă străină, valoarea acestora este convertită în lei la cursul zilei când a avut loc operația.
Costul de achiziție al unui bun este egal cu prețul său de cumpărare din factura furnizorului, la care se adaugă toate cheltuielile din procesul aprovizionării cheltuieli de încărcare, transport, descărcare, manipulare, cheltuieli de asigurare pe timpul transportului, taxele și comisioane vamale pentru bunurile din import, cheltuieli accesorii necesare pentru punerea în stare de utilitate cheltuieli cu montarea și probele tehnologice la mijloacele fixe și eventuale taxe nerecuperabile accize, taxa pe valoare adăugată pentru neplătitorii de taxă sau chiar pentru plătitori, dacă bunurile s-au achiziționat în alt scop, decât realizarea obiectului de activitate al entității.
Costul de producție al unui bun cuprinde: costul de achiziție al materiilor prime și materialelor consumate, cheltuielile directe de pelucrare, salariile personalului direct productiv, contribuția la asigurări și protecție socială, și cota cheltuielilor indirecte de producție, determinate de fabricația bunului.
Ca regulă generală, cheltuielile de administrație, generale ale întreprinderii, cheltuielile de desfacere și cheltuielile financiare nu se includ în costurile de producție. În unitățile de producție dintr-o entitate de comert, costul materiilor prime din rețeta de fabricație devine cost al produselor finite.
Evaluarea la ieșire se face în principiu la valoarea de intrare sau valoarea contabilă.
Dacă bunurile sunt de natura stocurilor, având în valori de intrare diferite și nu există posibilitatea de indentificare a valorii lor de intrare, evaluarea lor la ieșire se poate face pe baza: metoda costului mediu ponderat CMP; metoda epuizării loturilor: FIFO; LIFO; NIFO; metoda prețului standard sau prestabilit.
Evaluarea periodică se realizează la închiderea exercițiului financiar. Ea se face odată cu inventarierea patrimoniului și întocmirea bilanțului contabil. În consecință, această evaluare se diferențiează în:evaluarea la inventariere și evaluarea bilanțieră.
Evaluarea la inventariere care se face cu ocazia controlării prin inventar cel puțin odată pe an a existenței valorii stocurilor. Ea se bazează pe valoarea actuală numită și valoare de inventar. Valoarea de inventar, ca expresie a valorii actuale, este esimată în funcție de prețul pieței; utilitatea bunului pentru economia întreprinderii, starea și amplasarea bunurilor. Din această cauză se apreciează că în multe cazuri, valoarea de inventar este e- gală cu valoarea de întrebuințare. Pentru stabilirea valorii de inventar se folosesc individual sau asociate următoarele metode: metoda valorii de înlocuire; metoda valorii de realizare; metoda valorii actualizate; metoda valorii de întreprindere; metoda valorii curente.
Evaluarea bilanțieră are un carater complex și stă la baza închiderii contabile a conturilor situației financiare a patrimoniului și calculării rezultatelor. Este o lucrare contabilă efectuată la închiderea exercițiului financiar. Pentru evaluarea bilanțieră s-a adoptat valoarea netă contabilă, valoarea brută corectată cu amortizări și provizioane. Astfel se compară valoarea contabilă cu valoarea de inventar și se reține cea mai mică, rezultând două situații: valoarea de inventar este mai mare decât valoarea de intrare caz în care stocurile au înregistrat o plusvaloare, valoarea de inventar este mai mică decât valoarea de intrare caz în care stocurile au suferit o depreciere valorică, înregistrând un minus de valoare și atunci se recomandă constituirea unui provizion pentru depreciere.
În România evaluarea stocurilor se face conform OMFP 1802/2014, astfel:
Evaluarea la intrare:
pentru materii prime, materiale consumabile, obiecte de inventar, mărfuri, ambalaje și alte bunuri cu titlu oneros se face la costul de achiziție, acesta cuprinzând prețul de cumpărare, taxele de import și alte taxe (excepție făcând cele recuperabile de la autoritățile fiscale), cheltuieli de transport, manipulare și alte cheltuieli direct atribuibile achiziției.
„pentru producția în curs, semifabricate și produse finite se face la costul de producție care cuprinde cheltuielile cu materiale directe, energie consumată în scopuri tehnologice, manoperă directă, alte cheltuieli directe de producție și cota de cheltuieli indirecte alocată fabricației acestora.”
pentru stocurile care reprezintă aport la capital se face la valoarea de aport;
pentru acele stocuri obținute cu titlu gratuit se face la valoarea de utilitate.
La momentul achiziției bunurilor, furnizorul poate acorda clientului diferite reduceri comerciale sau financiare, pentru anumite cazuri.
Reducerile comerciale sunt reprezentate de: rabaturi – acestea se acordă pentru defecte de calitate și se aplică asupra prețului de vânzare; remizele – se acordă atunci când cumpărătorul achiziționează un volum de bunuri mai mare decât cel stabilit; risturnele – se aplică prețurilor după un volum de tranzacții cu același cumpărător.
„Reducerile comerciale primite și înscrise pe factura de achiziție de la furnizor, reduc costul de achiziție al bunurilor. Dacă reducerea este primită ulterior, aceasta va corecta costul stocurilor dacă ele se mai află în gestiune, în caz contrar ea se va evidenția distinct în contabilitate (contul 609 "Reduceri comerciale primite").” În contabilitatea furnizorului reducerea va fi evidențiată în contul 709 "Reduceri comerciale acordate".
Reducerile financiare sunt reprezentate de sconturi de decontare și se acordă atunci când cumpărătorul achită datoriile înaintea datelor scadente.
„Reducerile financiare primite de la furnizor reprezintă venituri ale perioadei indiferent de perioada la care se referă și se înregistrează în contul 767 "Venituri din sconturi obținute". La furnizor, reducerile acordate sunt cheltuieli ale perioadei și se înregistrează în contul 667 "Cheltuieli privind sconturile acordate".
Evaluarea la ieșire:
Pentru stocurile identificabile: metoda identificării specifice;
Pentru stocurile fungibile( ca tratamente contabile de bază):
Metoda costului mediu ponderat (CMP);
Metoda primul intrat-primul ieșit (FIFO);
Ca tratamen alternativ:
Metoda ultimul intrat-primul ieșit (LIFO);
Alte tratamente, tehnici de măsurare a costurilor:
Metoda prețului stabilit;
Metoda la preț cu amănuntul.
Evaluarea stocurilor la inventar se face la cost, iar dacă valoarea contabilă este mai mare decât valoarea de inventar atunci valoarea contabilă se diminuează până la valoarea realizabilă netă.
Evaluarea stocurilor în bilanț se face la cea mai mică valoarea dintre cost și valoarea realizabilă netă.
Evaluarea stocurilor conform IAS 2 „Stocuri”
La nivelul Uniunii Europene, evaluarea stocurilor se face conform referențialului contabil IAS 2 "Stocuri.
Evaluarea la intrare, ca și în OMFP 1802/2014 se realizează după cum urmează: pentru bunurile obținute cu titlu oneros, la cost de achiziție; pentru bunurile produse în regie proprie, la cost de producție; pentru bunurile primite cu titlu gratuit, la valoarea justă; pentru bunurile primite ca aport, la valoarea de aport.
Evaluarea la ieșire:
Pentru stocurile identificabile: metoda identificării specifice;
Pentru stocurile fungibile:( ca tratamente contabile de bază)
Metoda costului mediu ponderat (CMP);
Metoda primul intrat-primul ieșit (FIFO);
Alte tratamente, tehnici de măsurare a costurilor:
Metoda prețului stabilit;
Metoda la preț cu amănuntul.
Interpretarea normei stabilește că „Standardele […] dă posibilitatea utilizării metodei celei mai adecvate, funcție de caracteristicilediferite ale stocurilor.”
Conform IAS 2, la inventar, stocurilor se evaluează la valoarea realizabilă netă.
În bilanț, evaluarea acestora se face la cea mai mică valoarea dintre cost și valoarea realizabilă netă.
Costul cuprinde toate costurile aferente achiziției, prelucrării și alte costuri suportate pentru a aduce stocurile în forma și locul în care se găsesc în prezent.
Există si costuri care nu trebuie incluse în costul stocurilor, dar vor fi recunoscute drept cheltuieli ale perioadei. Câteva exemple de astfel de costuri: pierderi de materiale, manoperă și alte costuri de producție înregistrate peste limitele normal admise; costurile de desfacere; regii generale de administrație; cheltuieli de depozitare.
„Valoarea realizabilă netă este prețul de vânzare estimat, ce ar putea fi obținut pe parcursul desfășurării normale a activității, mai puțin costurile estimate pentru finalizarea bunului și costurile estimare necesare vânzării.”
În Statele Unite ale Americii, evaluarea stocurilor se face după referențialul contabil ASC 330 "Inventory".
La fel ca și în celelalte referențiale, evaluarea inițială a stocurilor se face la cost, acesta fiind definit ca un preț plătit sau o contraprestație acordată pentru achiziționarea unui activ.
La ieșire, ASC 330 prevede că stocurile vor fi evaluate după una dintre cele trei metode și anume:
Metoda costului mediu ponderat (CMP);
Metoda primul intrat-primul ieșit (FIFO);
Metoda ultimul intrat-primul ieșit (LIFO);
Metoda la preț cu amănuntul este permisă doar în unele situații;
Multe companii folosesc ca și metodă LIFO în scopuri fiscale și externe de raportare, dar mențin metodele FIFO, CMP sau sistemul costurilor standard pentru raportările interne. Există mai multe motive pentru care companiile fac acest lucru:
Societățile, adesea își stabilesc prețul după metoda FIFO, CMP sau a costului standard, decât pe baza metodei LIFO;
Evidența pe alte baze contabile, decât LIFO, este mai ușoară deoarece aceasta nu aproximează fluxul fizic al produsului.
Stocurile de mărfuri și gestiunea lor. Prin ciclu de exploatare se înțelege ansamblul operațiunilor realizate în întreprindere pentru a-și atinge obiectivul care constă în producerea de bunuri și servicii în scopul de ale schimba. Ciclul de exploatare cuprinde 3 faze: achiziționarea de bunuri și servicii, ceea ce prezintă, faza aprovizionării transformarea bunurilor și serviciilor spre produse finite, faza producției, vânzarea produselor, faza comercializării. Aceste categorii de stocuri adunate alcătuiesc stocul general care trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie complet, cuprinzând toate felurile de resurse materiale, să fie suficient în orice moment, cu luarea în considerare a înlăturării blocării de fonduri în stocuri supranecesare, să fie completat în mod sistematic.
Gestiunea stocurilor. Pentru diminuarea riscului, gestiunea activelor circulante urmărește eliminarea rupturii de stoc, a lipsei de lichidități, creșterea rentabilității și diminuarea costurilor de exploatare. Ciclul de exploatare cuprinde două domenii complementare de activitate: determinarea necesarului de active circulante de stocuri, de creanțe, lichidități; determinarea modalității de finanțare, a fondurilor de rulment , a datoriilor de exploatare, furnizori, creditori.
Metode de dimensionare a stocurilor de mărfuri. Necesitatea dimensionării corecte a stocurilor decurge din consecințele lor asupra desfășurpri ciclului de exploatare asupra nivelului de blocare a capitalului și asupra costurilor. Nivelul optim al stocului este acela care ține seama de condițiile reale de aprovizionare, tehnologice, de producție și comercializare, de reducerea capitalurilor blocate și a costurilor și este orientat spre accelerarea vitezei de rotație, spre creșterea eficienței economice.
Documentele de evidență contabilă a stocurilor de mărfuri.
Operațiunile privind intrarea, ieșirea și deprecierea stocurilor implicit și a stocurilor de mărfuri sunt consemnate în diverse documente specifice, care se pot grupa după următoarele criterii:
Documente care privesc existența și descrierea stocului ca liste de inventeriere, registru inventar; proces verbal de inventariere, situații de calcul perisabilități, procese verbale de scoatere din gestiune.
Documentele pentru intrarea socurilor în entitatea economică sunt: comenzi, facturi, avize de expediție, note de livrare, note de intrare recepție și constatare diferențe, bon de transfer-restituire, rapoarte de producție, bon de primire, declarații vamale de import, liste de inventariere, borderou de primire a mărfurilor în consignație, procese verbale de predare primire, procese verbale de donație. Documente de ieșire a stocurilor din entitatea economică: facturi, avize de expediție, bonuri de predare, transfer restituire, borderou de vânzare, fișă limită de consum, bonuri de consum, procese verbale de predare primire, procese verbale de donații, rapoarte zilnice de producție. Evidența operativă a stocurilor se ține cu ajutorul documentelor fișa de magazie, registrul stocurilor, raportul de gestiune.
Factura-se întocmește la livrarea bunurilor, atât la intrare cât și la ieșirea stocurilor, este un act justificativ de decontare, încasare sau plată a contravalorii bunurilor sau serviciilor consemnate.
Avizul de însoțire servește ca document pentru eliberarea, primirea în gestiune și ca act de însoșire a stocurilor pe timpul transportului.
Nota de intrare recepție și constatare diferențe, evidențiează bunurile intrate în gestiune și este întocmită pe baza documentelor eliberate de furnizor.
Bonul de predare, transfer, restituire este folosit pentru predarea la magazie a stocurilor de produse finite, semifabricate, obținute din producția proprie sau prin transmiterea bunurilor de la un loc de depozitare la altul în cadrul aceleiași unități.
Declarația vamală este utilizată pentru declararea bunurilor în detaliu clasificate în tariful vamal cu ocazia efectuării operațiunilor de import sau export și care dovedește efectuarea propriu zisă a operațiunilor de import sau export după caz, în condițiile legale. Evidența în contabililitate se face cu ajutorul conturilor de stocuri și produse în curs de execuție , Clasa 3 cu grupaele: 30 Stocuri de materii prime și materiale.; grupa 33 Producția în curs de execuție, grupa 34 Produse ; grupa 35 Stocuri aflate la terți; grupa 36 Animale, Grupa 37 mărfuri; grupa 38 Ambalaje; grupa 39 Ajustări pentru deprecierea stocurilor și producției în curs de execuție.
Contabilitatea materiilor prime și a diferențelor de preț aferente acestora se organizează cu ajutorul următoarelor conturi 301 Materii prime , 302 materiale consumabile, 303 materii de natura obiectelor de inventar, acestea sunt conturi de stocuri materiale după conținutul său economic iar după funcția contabilă sunt conturi de activ deci încep să funcționeze prin debitare cu existențele și intrările de activ și se creditează cu ieșirile de pasiv, soldul lor final fiind de activ și devine sold inițial de activ la începutul perioadei următoare. Deci conturile enumerate mai sus se debitează cu valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime și materialelor intrate într-o societate comercială și se creditează cu ieșirile de materia prime și materiale. După cum observăm soldurilor acestor conturi sunt debitoaare și exprimă valoarea materiilor prime, materialelor consumabile existente în gestiune la o perioadă dată la preț de înregistrare.
1.3.3.Tratamente contabile privind capitalurile
Capitalurile sunt surse permanente care asigură procurarea bunurilor prin finanțare proprie sau din împrumuturi pe termen mediu și lung, având grad de exigibilitate scăzut. Ele cuprind următoarele grupe, în funcție de natura lor:
capitaluri proprii,
provizioane pentru riscuri și cheltuieli,
capitaluri străine, împrumutate.
Figura 1.6. Capitalurile întreprinderii turistice
Sursa : autor resurse proprii
Capitalurile proprii sunt surse proprii constituite de întreprindere pe cont propriu, fără a apela la împrumuturi din afară. Ele cuprind:
capitalul social,
prime legate de capital,
rezerve din reevaluare,
rezerve,
rezerve din conversie,
rezultatul reportat,
rezultatul curent
subvențiile pentru investiții.
Capitalul social reprezintă sursa proprie permanentă a întreprinderii, constituită la înființarea acesteia și lichidată la încetarea activității prin dizolvare sau faliment. Este format din acțiuni, în cazul societăților pe acțiuni, sau părți sociale, în cazul societăților cu răspundere limitată), fiecare având o valoare de înregistrare în contabilitate, numită valoare nominală (Vn).
Acțiunea este o hârtie de valoare ce conferă posesorului său acționarul drept de proprietate asupra unei părți din capitalul social și dreptul de a obține dividende la sfârșitul anului, proporțional cu numărul acțiunilor deținute.
Constituirea capitalului social se realizează prin operațiunile de subscriere și vărsare.
Subscrierea – reprezintă angajamentul scris al acționarilor/asociaților de a participa la formarea capitalului social cu aporturi în bani sau în natură.
Vărsarea – reprezintă realizarea de către acționari/asociați a aporturilor în bani sau în natură subscrise.
În urma acestor operațiuni, acționarii primesc acțiunile, iar întreprinderea cu capitalul social constituit (subscris și vărsat), primește banii și bunurile aduse ca aport.
Pe măsura desfășurării activității, capitalul social constituit se poate majora sau diminua după nevoi, prin hotărârea Adunării Generale a Acționarilor (AGA).
Căile de majorare a capitalului social sunt:
Majorare prin emisiunea de noi acțiuni/părți sociale, care determină aducerea de noi aporturi de către acționari.
Majorare prin operații interne, care constă în încorporarea la capitalul social a: primelor de capital, rezervelor sau cotelor – părți din profitul curent sau reportat.
Pe această cale, averea întreprinderii nu se modifică, deoarece nu se realizează noi aporturi.
Majorare prin conversia obligațiunilor în acțiuni
Această modalitate este posibilă atunci când întreprinderea a emis obligațiuni pe care le-a vândut în scopul obținerii unui împrumut.
Obligațiunea este hârtia de valoare ce conferă posesorului ei obligatarul, dreptul de creditor asupra unei sume și dreptul de a obține dobândă. Ea are o valoare de înregistrare în contabilitate numită valoare nominală (Vn).
La scadență, întreprinderea trebuie să restituie împrumutul, primind în schimb înapoi obligațiunile. Este posibil ca ea să păstreze banii și să transforme obligațiunile pe care trebuia să le primească, în acțiuni, majorându-și astfel capitalul social.
Căile de diminuare a capitalului social sunt:
Diminuare prin retragerea unor acționari, care solicită restituirea aporturilor anterior depuse.
Diminuare prin acoperirea unor pierderi din anii anteriori dacă alte surse nu există, rezerve legale sau cote din profitul curent.
Diminuare prin răscumpărarea și anularea acțiunilor proprii. Această modalitate se aplică atunci când capitalul social constituit la înființarea întreprinderii este supradimensionat în raport cu volumul de activitate actual. Întrucât raportul dintre capital și volumul de activitate este un indicator de eficiență important, AGA hotărăște diminuarea capitalului social pe măsura volumului de activitate.
Această diminuare se produce prin răscumpărarea acțiunilor proprii, întreprinderea solicită acționarilor să restituie acțiunile pe care le dețin, plătindu-le acestora în schimb, un preț de răscumpărare. Acțiunile proprii răscumpărate se anulează, diminuând capitalul social.
Primele legate de capital reprezintă surse proprii constituite cu ocazia emisiunii de noi acțiuni în cazul majorării de capital sau al fuziunii de întreprinderi. Ele reprezintă diferența dintre prețul de emisiune mai mare și Vn mai mică.
Pot fi:
prime de emisiune,
prime de aport, prime de fuziune,
prime de conversie a obligațiunilor în acțiuni.
Rezervele din reevaluare reprezintă surse proprii constituite cu ocazia reevaluării imobilizărilor din patrimoniu. Ele reprezintă diferența dintre valoarea actuală (reevaluată) și valoarea de înregistrare a imobilizărilor.
Rezervele reprezintă surse proprii constituite la sfârșitul anului din profitul obținut, în scopul conservării capitalului social. Se mai numesc profituri capitalizate.
Cuprind:
rezerve legale,
rezerve pentru acțiuni proprii,
rezerve statutare,
alte rezerve.
Figura 1.7. Rezervele întreprinderilor de turism
Sursa : autor resurse proprii
Rezultatul reportat reprezintă profitul/pierderea înregistrate în anii anteriori.
Profitul reportat se numește profit nerepartizat și se repartizează în anii următori pentru: constituire de rezerve, majorare de capital social sau dividende cuvenite acționarilor.
Rezultatul curent reprezintă profitul/pierderea înregistrate în anul curent.
Profitul curent reprezintă diferența dintre totalul veniturilor mai mare și totalul cheltuielilor mai mic.
Fiind un profit brut, el se supune impozitării cu 16%, după scăderea rezervei legale.
Pierderea curentă reprezintă diferența dintre totalul cheltuielilor mai mare și totalul veniturilor mai mic. Se reportează în anul următor.
Subvențiile pentru investiții sunt surse primite de la bugetul statului în scopul realizării unor obiective de investiții de interes național.
Având caracter nerambursabil, subvențiile se înregistrează ca venituri în mod eșalonat (lunar și anual), pe măsura amortizării investiției. Ele se asimilează surselor proprii.
Provizioanele pentru riscuri și cheltuieli sunt surse constituite de întreprindere la sfârșitul anului, pentru a evita posibile pierderi generate de producerea unor fenomene de risc în perioada următoare precum: litigii cu alte întreprinderi, garanții acordate clienților, dezafectări de imobilizări, restructurări de personal.
Provizioanele se constituie pe seama cheltuielilor, determinând o diminuare a profitului și implicit a impozitului pe profit.
În perioada următoare, după producerea fenomenului de risc, provizionul rămas fără obiect se anulează pe seama veniturilor.
Provizioanele pentru litigii se constituie dacă întreprinderea se află în litigiu cu altă firmă, pentru prevenirea riscului de a pierde litigiul.
Provizioanele pentru garanții acordate clienților se constituie dacă întreprinderea vinde bunuri aflate în termen de garanție, pentru prevenirea riscului ca respectivii clienți să reclame defecțiuni în perioada de garanție precum reparațiile care trebuiesc suportate pe cheltuiala întreprinderii.
Provizioanele pentru dezafectări de imobilizări se constituie dacă întreprinderea va efectua în perioada următoare dezafectări de clădiri sau construcții speciale.
Provizioanele pentru restructurări se constituie pentru a preveni riscul de restructurare a personalului, căruia întreprinderea trebuie să-i plătească salarii compensatorii.
pentru riscuri și cheltuieli ajută întreprinderea în depășirea unei situații de risc, prin plata unui impozit pe profit mai mic în anul premergător riscului.
Capitalurile străine sau împrumutate sunt surse împrumutate de întreprindere de la alte firme sau bănci, în vederea completării surselor proprii insuficiente.
Au caracter rambursabil la termen mediu – între 2 și 5 ani și lung peste 5 ani și sunt purtătoare de dobândă. Pentru întreprinderea care beneficiază de împrumut, dobânda plătită reprezintă o cheltuială.
Cuprind următoarele categorii:
împrumuturi din emisiuni de obligațiuni
credite bancare pe termen mediu și lung,
datorii ce privesc imobilizările financiare,
alte împrumuturi asimilate.
Împrumuturile din emisiuni de obligațiuni, credite obligatare.Se derulează pe bază de contract între două societăți pe acțiuni una numită emitent, iar cealaltă obligatar. Au la bază obligațiunea ca hârtie de valoare ce conferă posesorului său calitatea de creditor asupra unei sume și dreptul de a obține dobândă.
În scopul obținerii împrumutului, emitentul emite un număr de obligațiuni având o valoare nominală Vn +număr obligațiuni emise × Vn = valoare împrumut.
Emitentul vinde obligațiunile către obligatar, încasând împrumutul în schimbul acestora.
Pe durata contractului, lunar și anual, el plătește obligatarului prin cont o dobândă calculată ca procent din valoarea nominală a împrumutului.
La scadență emitentul restituie împrumutul și primește înapoi obligațiunile, operațiune numită răscumpărarea și anularea obligațiunilor.
Obligațiunile pot fi:
obligațiuni ordinare cu prețul de emisiune (Pe) = Vn ;
obligațiuni cu primă de rambursare (cu Pe < Vn).
Creditele bancare pe termen mediu și lung
Sunt împrumuturi primite de la bănci, în baza unor contracte de creditare și a unor garanții materiale.
Datoriile ce privesc imobilizările financiare.
Sunt împrumuturi primite de la alte firme, la care întreprinderea deține titluri imobilizate acțiuni pe termen lung. Anual ea achită firmei respective dobânda, iar la scadență, restituie împrumutul din contul bancar. Alte împrumuturi respectă același procedeu de plată a dobânzii și de restituire a creditului.
1.3.4. Tratamente contabile privind decontările cu terții
Contabilitatea terților asigură evidența datoriilor și creanțelor entității economice în relațiile acesteia cu furnizorii, clienții personalul, asigurărilor sociale, organismele statului și locale, bugetul statului, debitorii și creditorii diverși. În contabilitatea furnizorilor și clienților se înregistrează operațiunile privind cumpărările, livrările de mărfuri, produse, servicii, și alte operațiuni similare efectuate pe bază de documente justificative. La scăderea din evidență a creanțelor și datoriilor ale căror termene de încasare sau de plată sunt prescrise entitățile trebuie să demonstreze că au fost întreprinse toate demersurile legale, pentru decontarea acestora, adică sunt necesare existente de confirmări de solduri, dovezi că societățile sunt în faliment, insolvabilitate, sau chiar radiate.
În cazul decontărilor în numerar a creanțelor și datoriilor rezultate în urma operațiilor cu terți, și în activitatea de turism la fel ca pe întreaga economie au existat în mod continuu regulamente și legi care reglementează plafonul încasărilor și plăților în numerar. Ultima lege dată în acest domeniu este Legea 70/2015 modificată în 2016 prin ordonanță de urgență. Cu ocazia aprobării acestei legi a fost abrogată OUG nr 15/1996 privind întărirea disciplinei financiare. Legea 70/2015 se adresează persoanelor juridice, persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale, întreprinderilor familiale, liber profesioniștilor, persoanelor fizice care desfășoară activități în mod independent, socieri sau alte entități cu sau fără personalitate juridică. Toate aceste persone se obligă conform legii acesteia să deconteze creanțele și datoriile entității în anumite plafoane și reguli stabilite de lege pentru încasările și plățile în numerar.
Legea prevedea inițial: Aceste categorii de persoane pot efectua încasări de la alte persoane din categoria celor menționate anterior într-un plafon de 5000 lei/zi, plafon ce se ridică la suma de 10.000 lei în cazul unităților de tip cash& cary. Ele pot face și plăți plafonate la 5000 lei/ beneficiar dar nu mai mult de 10.000 lei, acelați plafon pentru societățile cash&cary. Se pot acorda avansuri de trezorerie în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei pentru fiecare beneficiar de avans, fără a depăși plafoanele zilnice. Încasările și plățile fragmentate în numerar pentru facturi mai mari de 5.000 lei sau de 10.000 lei dacă sunt ale magazinelor cash & cary sunt interzise de această lege. Decontarea se va face prin instrumente bancare pentru valori mai mari ale facturilor. Încasările în numerar de la persoane fizice sunt limitate la un plafon zilnic de 10.000lei către o persoană dar fac excepție contractele de vânzare cumpărare cu plata în rate. Plățile în numerar deci decontarea datoriilor sunt limitate la un plafon de 10.000lei, adică se referă și la plățile de dividende, restituiri de împrumuturi, plăți de cesiune de creanță sau alte drepuri similare.
Se pot efectua cu numerar, fără să intre sub incidența legii:
Depunerea de numerar în conturile deschise la instituțiile de credit
Plata diurnei, indemnizașia și cazarea în cazul deplasării,
Plata cheltuielilor de deplasare
Plata impozitelor și taxelor, amenzi, penalități către organismele statului,
Plata datoriilor salariale,
Depunerea de numerar în bancomate,
Depunerea unor sume către instituții ce efectuează servicii de plată autorizate.
Plafonele acestea se aplică și la persoanele care au mai mule casierii și se aplică pe fiecare casierie.
În cazul returilor de bunuri și servicii pentru facturi stornate, sumele restituite către beneficiari se pot face cu numerar într-un plafon de 5.000 lei respetiv 10.000 lei iar diferența prin instrumente bancare. În cazul returnării de bunuri către persoane fizice sau neprestări de servicii către persoane fizice, restituirea sumelor poate fi făcută în numerar în limita a 10.000 lei. Dar în cazul în care persoana fizică declară că nu deține cont bancar, restituirea se face integral în numerar îndiferent de nivelul sumei de restituit. Operațiunile de încasări și plăți în numerar între persoane fizice când nu se utilizează sistemul bancar ce au ca obiect transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor,asupra prestărilor de servicii precum și cele reprezentând acordarea și restituirea de îmrumuturi între persoane fizice se pot efectua în limita unui plafon zilnic de 50.000 lei fiecare tranzacție. Se interzic deci decontarea în numerar a creanțelor și datoriilor fragmentate pentru tranzacții mai mari de 50.000lei amenda contravențională fiind de 10% din suma încasată sau plătită peste plafonul reglementat. Acordarea unor avantaje clienților ce plătesc cu numerar sau acordarea de către bănci a unor sume mai mari decît plafoanele ori fragmentarea solicitărilor de numerar se sancționează cu amendă între 3.000 lei și 4.500 lei. Competența să aplice sancțiunile legii revin organelor Ministerului Finanțelor Publice și ale ANAF.
OUG nr 32/2016 care modifică legea amintită mai sus prevede că orice entitate persoană fizică sau juridică va putea retrage din contul bancar o sumă mai mare de 10.000 lei pe zi atât timp cât plata în numerar fa fi efectuată către o persoană fizică și va reprezenta contravaloarea unor bunuri și servicii, dividende, cesiuni de creanțe. Actul normativ menționat stabilește că organizatorii de nunți și botezuri vor avea posibilitatea să solicite Fiscului, prin intermediul cererii, depășirea plafonului de încasări în numerar de la persoanele fizice.
Creanțele comerciale sunt rezultatul vânzărilor de bunuri, produse, mărfuri sau servicii, executarea diverselor lucrări către terți, evidențiate în contabilitate prin conturile de clienți și conturi asimilate. Pentru înregistrarea creanțelor se folosesc conturile din clasa 4 ” Conturi de terți ,, cu :
Gr 41. Clienți și conturi asimilate
411. Clienți
4111 Clienți (A)
4118 Clienți incerți sau în litigiu (A)
413 Efecte de primit de la clienți (A)
418 Clienți facturi de întocmit (A)
419 Clienți creditori (P)
Conturile din această grupă sunt conturi de activ mai puțin 419 clienții creditori, ele încep să funcționeze prin debitare cu existențele de activ și intrările de activ și se creditează cu iețirile de activ prezentînd un sold final debitor, sau sold egal zero care devine sold inițial debitor în perioada următoare.
Contul 4111” Clienți,, este deci un cont de activ care ține evidența decontărilor cu clienții pentru produsele semifabricatele, materiale, mărfuri, lucrări și servicii executate pe bază de facturi; se debitează cu valoarea la preț de vânzare a bunurilor livrate și serviciilor prestate, precum și taxa pe valoarea adăugată aferentă și se creditează cu sumele încasate de la clienți; soldul contului este debitor și reprezintă sumele datorate de către clienți.
4118 Clienți incerți sau în litigiu (A). Acest cont ține evidența clienților încerți, rău platnici, aflați în litigiu; fiind un cont de activ începe să funcționeze prin debitare cu valoarea bunurilor livrate, prestărilor efectuate sau a lucrărilor executate clienților care se dovedesc ulterior că sunt rău platnici, dubioși sau în litigiu. Se creditează cu sumele încasate de la clienți incerți sau în litigiu sau cu sumele trecute pe pierderi cu prilejul scăderii din evidența clienților incerți inclusiv tva-ul aferent iar soldul rămas la sfârșitul perioadei de gestiune este un sold debitor care indică totalitatea sumelor datorate de clienții incerți sau în litigiu.
413 Efecte de primit de la clienți (A). Ține evidența drepturilor de creanță stabilită pe bază de efecte comerciale, este un cont de activ deci începe să funcționeze prin debitare cu sumele datorate de clienți reprezentând valoarea efectelor comerciale acceptate și se creditează cu valoarea efectelor comerciale primite de la clienți iar soldul final debitor la sfârșitul unei perioade de gestiune, sfârșitul exercițiului indică valoarea efectelor comerciale de primit.
Contul 418 ” Clienți, facturi de întocmit(A),, evidențiează livrările de bunuri, prestările de servicii și lucrări executate inclusiv taxa pe valoarea adăgată corespunzătoare pentru care nu au fost întocmite facturi, este un cont de activ și se debitează cu valoarea livrărilor către clienți aferente exercițiului financiar, pentru care nu s-au întocmit facturi și se creditează cu valoarea facturilor către clienți. Alte conturi implicate tva ul aferent 4427 (4428), diferențele de curs valutar după caz. În credit se înregistrează diferențele de curs valutar constatate cu ocazia facturării. Soldul contului este debitor fiind un cont de activ și reprezintă valoarea bunurilor livrate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate fără facturi întocmite.
419 Clienți creditori (P). Este singurul cont din grupă care are funcție de pasiv și exprimă obligațiile entității economice față de clienții ei pentru avansurile încasate de la aceștia.
Avansurile se vor lichida pe măsura decontăriilor pe seama facturărilor livrărilor de bunuri și sau de servicii și lucrări executate, urmând a se încasa doar diferențele dintre factura totală și avansul primit.
Se creditează cu sumele încasate de la clienți ca avansuri ptr bunuri ce se vor livra și /sau servicii prestate și lucrări executate soldul contului este creditor și reprezintă totalitatea sumelor ce se datorează clienților la un moment dat.
Organizarea contabilității operațiilor de decontare cu furnizorii respectiv cele ce marchează datoriilor comerciale, se realizează cu ajutorul conturilor sintetice care aprțin Grupei 40 ” Furnizori și conturi asimilate,, din cadrul ” Planului de conturi general,,:
401 Furnizori (P)
403 Efecte de plătit(P)
404 Furnizorii de imobilizări(P)
405 Efecte de plătit pentru imobilizări(P)
408 Furnizori facturi nesosite(P)
409 Furnizori debitori(A)
Conturile de obligații față de furnizori au anumite trăsături comune:
Au funcție contabilă de pasiv mai puțin contul 409 Furnizori debitori care are funcție contabilă de activși are conținut economic de creanțe;
Reflectă în credit costul de achiziție sau prețul prestabilit aferent achiziționări efectuate cu titlu oneros sau valoarea acceptată a cambiilor sau a biletelor la ordin;
Oglindesc în debit plățile directe efectuate către furnizori sau pe cele indirecte realizate la scadență pe bază de efecte comerciale;
Sunt conturi de bilanț și pot prezenta solduri creditoare, care se referă la datoriile nedecontate sau la valoarea efectelor de plătit;
Suma soldurilor finale creditoare existente la sfârșitul anului se înscrie în pasivul bilanțului în grupa de datorii;
Evidența analitică se organizează pe datorii de obligații, precum și pe fiecare persoană fizică sau juridică, iar apoi furnizorii se pot grupa în furnizori interni și externi dacă este cazul și mai departe se pot grupa pe scadențe, termene de plată: scurt de până la un an, mediu cuprins între 1-5 ani și lung peste 5 ani.
Contul 401 Furnizori are funcție contabilă de pasiv.
În creditul 401 Furnizori:
Se înregistrează prețul de cumpărare facturat de către furnizori, pentru achiziționarea de active circulante, aflându-se în corespondență cu conturile corespunzătoare achizițiilor, 301 Materii prime, 302 Materiale consumabile,371 Mărfuri, 381 Ambalaje, 308 Diferențe de preț la materii prime și materiale, 378 Diferențe de preț la mărfuri, 388 Diferențe de preț la ambalaje; diferențele de curs valutar 665 Cheltuieli din diferențe de curs valutar; valoarea materialelor aprovzionate și incluse în cheltuieli, consumul de energie și apă, valoarea ambalajelor care circulă în regim de restituire, valoarea lucrărilor executate sau a serviciilor prestate de terți, și altele, prin debitul contului 604 Cheltuieli privind materialele nestocate, 605 Cheltuieli privind energia și apa, 409 Furnizori – debitori, și respectiv 611 Cheltuieli de întreținere și reparații, 628 alte cheltuieli cu serviciile legate de terți; de asemenea se face și înregistrarea tva-ului aferent(4426 tva colectată, sau 4428 Tva neexigibilă).
În debitul contului 401 Furnizori
Se înregistrează:
Diminuarea datoriilor față de furnizori ca urmare a plății efectuate sau a biletelor la ordin ori a cambiilor subscrise și acceptate, prin creditul conturilor de trezorerie, de credite bancare pe termen lung și mediu și respectiv contul 403 – Efecte de plătit; diferențele favorabile de curs valutar prin creditul contului 765 -Venituri din diferențe de curs valutar, sconturilor financiare 767 – Venituri din sconturi obținute; diminuarea datoriilor față de furnizori cu avansurile acordate anterior, cu valoarea ambalajelor returnate furnizorilor,
Soldul contului este creditor și indică totalul datoriilor față de furnizori.
Contul 404 – Furnizori de imobilizări este un cont de pasiv și funcționează similar cu contul descris anterior cu mențiunea că se referă la conturile de evidenșă a imobilizărilor corporale, necorporale facturate de furnizorii acestora. Conturile ci care intră în corespondență sunt 201- Cheltuieli de constituire , 2111 – Terenuri, 212 -Construcții și altele; se înregistrează în creditul contului și diferențele de curs valutar 665 Cheltuieli din diferențe de curs valutar, de asemenea se face și înregistrarea tva-ului aferent (4426 tva colectată, sau 4428 Tva neexigibilă).
În debitul contului se înregistrează:
Decontările datoriilor față de furnizori, prin creditul conturilor care indică forma de plată, cum sunt cele de trezorerie, credite bancare, sau efecte de plătit, diferențele de curs valutar evidențiate de contul de venituri de curs valutar, veniturile financiare din sconturi acordate.
Soldul contului este creditor și indică totalul datoriilor față de furnizori.
Conturile 403- Efecte de plătit și 405 Efecte de plătit pentru imobilizări asigură urmărirea decontărilor obligațiilor de plată prin intermediul efectelor comerciale precum cambia, biletul la ordin. Se evidențiează valoarea acceptată de către furnizor prin debitul conturilor de furnizori(401;404), în creditul conturilor de mai sus 403, 405 , tot în credit diferențele de curs valutar ce sunt reprezentate prin cheltuieli;
În debitul conturilor 403,405 se înregistrează plățile ce se vor efectua către furnizori, la scadența efectelor comerciale prin creditul contului ce conturi curente la bănci, diferențele favorabile de curs valutar reprezentate de veniturile de curs valutar.
Soldul conturilor 403,405 este un sold creditor și evidențiează valoarea totală a efectelor comerciale decontate furnizorilor.
Contul 408 Furnizori facturi nesosite are ca și celelalte conturi descrise anterior funcție de pasiv și în creditul contului se înregistrează valoarea bunurilor aprovizionate, serviciilor prestate și lucrărilor executate înclusiv tv-ul aferent, valori pentru care nu s-au primit facturi, prin debitul conturilor corespunzătoare de valori materiale, cheltuieli cu terții;diferențele nefavorabile de curs valutar reprezentate de contul de cheltuieli din curs valutar.
În debitul contului 408 – Furnizori facturi nesosite, se înregistrează valoarea facturilor sositeprin creditul contului 401- Furnizori, diferențele favorabile de curs valutar evidențiate de contul 765 Venituri din diferențe de curs valutar.
Soldul contului 408 – Furnizori – facturi nesosite, este creditor și reprezintă toate facturile pe care unitatea nu le primește de la furnizori.
Contul 409 Furnizori-debitori, are funcție contabilă de activ.
În debitul contului se înregistrează avansurile acordate prin creditul conturilor de disponibilități bănești.
În credit se înregistrează avansurile regularizate ca urmare a primirii bunurilor, serviciilor și lucrările executate, în corespondență cu debitul contului 401-Furnizori.
Soldul contului 409 Furnizori-debitori este un sold debitor ți reprezintă avansurile acordate și neregularizate deci sunt acele avansuri rămase pentru care nu s-au primit bunurile și serviciile corespunzătoare.
Organizarea contabilității datoriilor față de salariați. Datoriile salariale și sociale – reprezintă salariile pe care întreprinderea le datorează angajaților în schimbul activității prestate și cotele aferente salariilor pe care întreprinderea le plătește la Bugetul Asigurărilor Sociale.
Fiecare angajat semnează un contract individual de muncă în care este prevăzut salariul de bază negociat pentru postul pe care-l ocupă (nu mai mic decât salariul minim pe economie, în prezent de 1450 lei de la 1 februarie 2017).
Lunar el realizează un salariu mai mare sau mai mic decât cel negociat, în funcție de forma de salarizare aplicată (în regie = pentru timpul lucrat, în acord = în funcție de gradul de îndeplinire a normelor de muncă, în cote procentuale = procent din volumul vânzărilor).
La salariul realizat, se adaugă o serie de îndemnizații și sporuri precum: indemnizații de conducere, spor de vechime, spor de noapte, spor de toxicitate.
Rezultă venitul brut realizat de angajat.
Conturile utilizate:
42. Personal și conturi asimilate
421. Personal – salarii datorate (P)
423. Personal – ajutoare materiale datorate (P)
424. Prime reprezentând participarea personalului la profit*13) (P)
425. Avansuri acordate personalului (A)
426. Drepturi de personal neridicate (P)
427. Rețineri din salarii datorate terților (P)
428. Alte datorii și creanțe în legătură cu personalul
4281. Alte datorii în legătură cu personalul (P)
4282. Alte creanțe în legătură cu personalul (A)
Organizarea contabilității datoriilor față de bugetul statului privind obligațiile sociale. Toate datoriile aferente salariilor (reținerile angajaților + cotele unităților) se virează la Bugetul Asigurărilor Sociale, cu excepția impozitului pe venit care se virează la bugetul statului și a altor rețineri care se virează la instituțiile respective de exemplu garanțiile materiale se virează la CEC. Documentul de evidență contabilă este este statul de plată, iar pentru plata contribuțiile sociale ordinul de plată sau foaia de vărsământ către trezoreria statului.
Din venitul brut al fiecărui salariat se scad următoarele:
contribuția angajatului la asigurările sociale
contribuția angajatului la Fondul de șomaj
contribuția angajatului la Fondul asigurărilor de sănătate;
impozitul pe venitul din salarii, 16% din venitul impozabil.
Venitul impozabil se obține scăzând din venitul brut primele trei contribuții, deducerea personală de bază, cheltuielile profesionale și o serie de deduceri suplimentare dacă angajatul are în întreținere soț/soție, copii sau persoane cu handicap:
avansul plătit la data chenzinei 1;
alte rețineri: rate locuință, imputații, garanții materiale, chirii, popriri .
Restul de plată reprezintă datoria rămasă de achitat angajaților la data realizării lichidării salariului lunar.
Dacă însumăm la nivel de întreprindere veniturile brute ale tuturor angajaților, obținem fondul de salarii brut. Asupra acestui fond se calculează o serie de cote care constituie datorii ale întreprinderii față de Bugetul Asigurărilor Sociale:
CAS (contribuția unității la asigurările sociale)
contribuția unității la Fondul asigurărilor de sănătate
contribuția unității la Fondul de șomaj
contribuția unității la Fondul de risc și boală
contribuția unității la Fondul pentru concedii medicale
contribuția unității la Fondul pentru garantarea creanțelor salariale
Conturile utilizate:
43. Asigurări sociale, protecția socială și conturi asimilate
431. Asigurări sociale
4311. Contribuția unității la asigurările sociale (P)
4312. Contribuția personalului la asigurările sociale (P)
4313. Contribuția angajatorului pentru asigurările sociale de sănătate (P)
4314. Contribuția angajaților pentru asigurările sociale de sănătate (P)
437. Ajutor de șomaj
4371. Contribuția unității la fondul de șomaj (P)
4372. Contribuția personalului la fondul de șomaj (P)
438. Alte datorii și creanțe sociale
4381. Alte datorii sociale (P)
4382. Alte creanțe sociale (A)
Conturile funcționează similar cu cele prezentate anterior.
Organizarea contabilității datoriilor fiscal-rețineri fiscale către bugetul statului. Datorii fiscale reprezintă impozitele și taxele datorate de întreprindere la bugetul statului: impozit pe venitul din salarii, impozit pe profit, impozit pe dividende; taxe vamale; accize; TVA.
Conturile folosite:
44. Bugetul statului, fonduri speciale și conturi asimilate
441. Impozitul pe profit/venit
4411. Impozitul pe profit (P)
4418. Impozitul pe venit (P)
442. Taxa pe valoarea adăugată
4423. TVA de plată (P)
4424. TVA de recuperat (A)
4426. TVA deductibilă (A)
4427. TVA colectată (P)
4428. TVA neexigibilă (A/P)
444. Impozitul pe venituri de natura salariilor (P)
Fiind conturi din clasa 4 funcționează similar cu cele prezentate anterior.
1.3.5 Tratamente contabile privind cheltuielile, veniturile și rezultatele în unitățile de turism
Recunoașterea cheltuielilor în situațiile financiare are loc atunci când a avut loc o reducere a beneficiilor economice viitoare aferente diminuării unui activ, sau creșterii unei datorii, modificare care se poate evalua în mod credibil. În concluzie recunoșterea cheltuielilor are loc simultan cu recunoașterea creșterii datoriilor su reducerii activelor. Cheltuielile se recunosc în contul de profit și pierdere pe baza asocierii directe între costurile implicate și obținerea elementelor specifice de venit, acesta numindu-se conectarea costurilor la venituri. Cheltuielile pot fii recunoscute în contul de profit și pierdere pe baza unor proceduri de alocare sistematic, rațional, atunci când se așteaptă obținerea de beneficii viitoare în decursul mai multor exerciții financiare respectiv mai multe perioade contabile. În cazul imobilizărilor corporale, atunci cînd cheltuielile se asociează cu utilizarea lor, cheltuiala fiind reprezentată prin amortizarea imobilizărilor corporale.
Cheltuielile includ pierderile, și acele cheltuieli ce rezultă din desfășurarea activității curente a întreprindereilor și includ și costul vănzărilor salariile și contribuțiile aferente salariilor care se varsă către bugetul de stat, amortizările care apar sub forma ieșirilor sau scăderii activelor. La rândul lor pierderile reprezintă diminuări ale beneficiilor economice fără să difere prin natura lor de alte cheltuieli. În unele cazuri cheltuielile sunt recunoscute imediat în contul de profit și pierdere atunci când contul nu prezintă beneficii economice viitoare.
Alte cheltuieli se recunosc în contul de profit și pierdere atunci când apare o datorie fără a se face recunoașterea unui activ patrimonial, cum sunt de exemplu datoriile ce reprezintă garanțiile date pentru bunurile comercializate.
Contabilitatea cheltuielilor se realizează în cadrul contabilității de angajamente constituindu-se ca și cheltuială în momentul înregistrării documentelor primare în contabilitatea întreprinderii, indiferent de momentul plății ei, a furnizorului respectiv.
Veniturile constituie creșteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub forma intrărilor sau creșterii de activelor patrimoniale ori descreșteri ale datoriilor care se concretizează în creșteri ale capitalului propriu altele decât cele ce rezultă din contribuțiile acționariatului.Veniturile însăși prin definiția lor includ veniturile din activitatea de bază și cea secundară, activități curente cît și din orice alte surse. Avem diverse denumiri pentru venituri, din vânzarea produselor finite, venituri din vânzarea mărfurilor, venituri din chirii, venituri din dividende. Câștigurile reprezintă creșteri ale beneficiilor economice și nu diferă ca natură de venituri.Ele apar ca rezultat în urma ieșirii activelor imobilizate,ori în urma reevaluării titlurilor de plasament. Recunoașterea veniturilor în contul de profit și pierdere are loc conform OMFP nr. 1802 din 29 decembrie 2014 ‐ partea 1-pentru aprobarea reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate emitent: Ministerul finanțelor publice publicat în: Monitorul Oficial nr. 963 din 30 decembrie 2014 și IAS 18, atunci când a avut loc o creștere a beneficiilor econbomice viitoare aferente creșterii unui activ sau a diminuării unei datorii, modificare care se evaluează în mod credibil. Recunoașterea veniturilor se realizează în contul de profit și pierdere din cadrul Situațiilor financiare ale întreprinderii, organizației economice, simultan cu recunoașterea creșterii activelor patrimoniale sau diminuarea datoriilor.
Când veniturile provin din valorificări de elemente patrimoniale de natura stocurilor se disting două etape de realizare a veniturilor etapa livrării și apare astfel dreptul de creanță și cea de transformarea creanțelor în bani.
Pe parcursul desfășurării activității, în întreprindere se produc în permanență operațiuni economico-financiare care determină modificarea patrimoniului, prin majorarea sau diminuarea elementelor de activ și de pasiv prezentate anterior. Modificările elementelor patrimoniale într-un sens sau altul sunt posibile cu ajutorul proceselor economice. Acestea sunt reprezentate prin structurile de venituri și cheltuieli pe care întreprinderea le înregistrează și care conduc în final la determinarea rezultatului activității, sub formă de profit sau pierdere.
Activitatea din exploatare. Este activitatea curentă ce generează operațiuni obișnuite consumuri, vânzări, amortizări, salarii, activitatea financiară este activitatea strict legată de partea financiară ce generează operațiuni privind diferențe de curs valutar, tranzacții cu plasamente financiare, încasări și plăți de dobânzi.
Cheltuielile din exploatare cuprind următoarele categorii:
Cheltuieli privind stocurile: reflectă consumul stocurilor de: materii prime, materiale consumabile, obiecte de inventar, materiale nestocate rechizite de birou, energie și apă, animale, mărfuri, ambalaje. În cazul stocurilor care se vând, cum ar fi: animalele, mărfurile și ambalajele; aceste cheltuieli se înregistrează în urma vânzării, reflectând prețul la care stocurile au fost cumpărate.
Cheltuieli cu lucrări și servicii executate de terți: reflectă cheltuieli cu întreținerea și reparația utilajelor, cu chiriile, cu asigurările și cu studii și cercetări facturate de către furnizorii care au prestat întreprinderii aceste servicii.
Cheltuieli cu alte servicii executate de terți cuprind: cheltuieli cu indemnizații datorate colaboratorilor, cu diverse comisioane, cu protocol, reclamă și publicitate, cu transportul de bunuri și personal, cu deplasările delegaților, cheltuieli cu telefonul și cu comisioanele bancare.
Cheltuieli cu impozite și taxe: cuprind cheltuieli cu impozite și fonduri speciale datorate la bugetul statului sau la bugetele locale.
Cheltuieli cu personalul: cuprind cheltuieli cu salariile datorate angajaților și cu cotele aferente salariilor datorate la Bugetul Asigurărilor Sociale – pensii, șomaj, fond sănătate.
Alte cheltuieli din exploatare: cuprind cheltuieli generate de neîncasarea unor creanțe de la clienți, cheltuieli cu amenzi și penalități, cu donații și subvenții acordate, cheltuieli ocazionate de vânzarea imobilizărilor.
Cheltuieli din exploatare privind amortizări și provizioane: cuprind cheltuieli cu amortizarea imobilizărilor și constituirea provizioanelor pentru activitatea de exploatare.
Veniturile din exploatare cuprind următoarele categorii:
Venituri din vânzări: cifra de afaceri a întreprinderii cuprinde veniturile ocazionate de vânzarea bunurilor și serviciilor: produse finite, semifabricate, produse reziduale, servicii prestate, studii și cercetări, chirii, mărfuri, alte activități. Ele reflectă prețul de vânzare al bunurilor, respectiv tariful serviciilor.
Variația stocurilor: cuprinde veniturile din producția de stocuri prod finite, semifabricate, produse reziduale și producție neterminată, reflectă valoarea acestor bunuri aflate pe stoc.
Venituri din producția de imobilizări: cuprind veniturile din producția de imobilizări necorporale și corporale, respectiv valoarea acestor imobilizări realizate în producție proprie.
Venituri din subvenții de exploatare: cuprind subvențiile încasate de la bugetul statului în scopul de a sprijini activitatea curentă a întreprinderii.
Alte venituri din exploatare: cuprind venituri din amenzi și penalități percepute terților, din donații și subvenții acordate, din vânzări de imobilizări, venituri din subvenții pentru investiții.
Venituri din provizioane pentru activitatea de exploatare cuprind veniturile ocazionate de anularea provizioanelor pentru activitatea de exploatare.
Cheltuielile financiare cuprind următoarele categorii: pierderi din creanțe legate de participații ocazionate de neîncasarea unor creanțe imobilizate; cheltuieli ocazionate de vânzarea titlurilor imobilizate și a plasamentelor financiare pe termen scurt reflectă prețul la care acestea au fost cumpărate; cheltuieli din diferențe de curs valutar ocazionate de plata datoriilor la un curs mai mare și încasarea creanțelor la un curs mai mic; cheltuieli cu dobânzi plătite; cheltuieli cu amortizări și provizioane privind activitatea financiară cuprind cheltuieli cu amortizarea primelor de rambursare a obligațiunilor și cheltuieli cu constituirea provizioanelor pentru activitatea financiară.
Veniturile financiare cuprind următoarele categorii: venituri din imobilizări financiare reflectă dividende încasate de la alte firme în schimbul titlurilor imobilizate deținute în cadrul acestora; venituri din creanțe imobilizate dobânzi încasate pentru împrumuturi acordate altor firme; venituri din vânzarea titlurilor imobilizate și a investițiilor financiare pe termen scurt reflectă prețul de vânzare al acestora; venituri din diferențe de curs valutar ocazionate de plata datoriilor la un curs mai mic și încasarea creanțelor la un curs mai mare; venituri din dobânzi încasate; venituri din provizioane pentru activitatea financiară cuprind veniturile ocazionate de anularea provizioanelor pentru activitatea financiară.
Clasa 6- conturi de cheltuieli
Din această clasă fac parte următoarele grupe de conturi:
Grupa 60 – Cheltuieli privind stocurile;
Grupa 61 – Cheltuieli cu serviciile executate de terți;
Grupa 62 – Cheltuieli cu alte servicii executate de terți;
Grupa 63 – Cheltuieli cu alte impozite taxe, și vărsăminte asimilate;
Grupa 64-cheltuieli cu personalul;
Grupa 65- Alte cheltuieli de exploatare;
Grupa 66 – Cheltuieli financiare,
Grupa 68-Cheltuieli cu amortizările, provizioanele și ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare;
Grupa 69- Cheltuieli cu impozitul pe profit și alte impozite.
Conturile din clasa 6 Conturi de cheltuieli sunt conturi cu funcție de activ, cu excepția contului 609- Reduceri comerciale primite care are funcție de pasiv iar acestea se debitează cu intrările de active, la sfărșitul perioadei soldul lor se transmite contului 121-Profit și Pierdere.
Grupa 60-Cheltuieli privind stocurile:
Contul 601-Cheltuieli cu materiile prime.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor cu materiile prime.
În debitul contului 601-Cheltuieli cu materiile prime se înregistreeză valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime incluse pe cheltuieli, constatate lipsă la inventor sau distruse, pierderile din deprecieri ireversibile, precum și cele aflate la terți și a diferențelor de preț nefavorabile, aferente; valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime aprovizionate în cazul metodei inventarului intermitent; sume clarificate trecute pe cheltuieli.
Celelalte conturi din grupă funționează similar.
Contul 602-Cheltuieli cu materialele consumabile.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența materialelor consumabile.
Contul 603-Cheltuieli privind materialele de natura obiectelor de inventar.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor privind materialele de natura obiectelor de inventar.
În debitul acestui cont se înregistrază: valoarea la preț de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar incluse pe cheltuieli, constatate lipsă la inventar, pierderile din deprecieri ireversibile și a celor aflate la terți și a diferențelor nefavorabile aferente; valoarea la preț de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar aprovizionate, în cazul folosirii inventarului intermitent; sumele clarificate trecute pe cheltuieli
Contul 604-Cheltuieli cu materialelenestocate.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența materialelor nestocate.
Contul 603-Cheltuieli privind energia apa.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența consumurilor de energie și apă.
Contul 606-Cheltuieli privind activele biologice de natura stocurilor.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor cu animalele și păsările ieșite din unitate.
Contul 607- Cheltuieli privind mărfurile.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor privind mărfurile. În debitul acestui cont se înregistrează: valoarea mărfurilor vândute, constatate lipsă la inventar, depreciate ireversibil; valoarea mărfurilor aflate la terți pentru carea au fost emise documentele de livrare sau constatate lipsă la inventar; valoarea mărfurilor achiziționate, în cazul folosirii inventarului intermitent; sume clarificate trecute pe cheltuieli.
Contul 608- Cheltuieli privind ambalajele.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor privind ambalajele.
Contul 609- Reduceri comerciale primite.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența reducerilor comerciale primite ulterior facturării. În creditul contului se înregistrează: valoarea reducerilor comerciale primite ulterior facturării și care un corectează costul stocurilor la care se referă.
Grupa 61-Cheltuieli cu serviciile executate de terți:
Contul 611-Cheltuieli cu întreținerea și reparații.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor de întreținere și reparații executate de terți.
Contul 612-Cheltuieli cu redevențele, locațiile de gestiune și chiriile.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor cu redevențele, locațiile de gestiune și chiriilor.
Contul 613-Cheltuieli cu primele de asigurare.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor cu primele de asigurare
Contul 614-Cheltuieli cu studiile și cercetările.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor cu studiile și cercetările.
Contul 615-Cheltuieli cu pregătirea personalului.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor cu pregătirea personalului.
Grupa 62 – Cheltuieli cu alte servicii executate de terți:
Contul 621-Cheltuieli cu colaboratorii.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor cu colaboratorii.
Contul 621-Cheltuieli privind comisioanele și onorariile.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor cu comisioanele și onorarile.
Contul 623- Cheltuieli de protocol reclamă și publicitate.
Cu ajutorul acestui cont se ține cheltuielilor de protocol reclamă și publicitate.
În debitul contului se înregistrează súmele datorate sau achitate care privesc acțiunile de protocol, reclamă și publicitate; sume clarificate trecute pe cheltuieli.
Contul 624- Cheltuieli cu transportul de bunuri și personal.
Cu ajutorul acestui cont se ține cheltuielilor transportul de bunuri și personal executate de terți.
Contul 625- Cheltuieli cu deplasări detașări și transferări.
Cu ajutorul acestui cont se ține cheltuielilor cu deplasările, detașările și transferările personalului.
Contul 626- Cheltuieli poștale și taxe de telecomunicații.
Cu ajutorul acestui cont se ține cheltuielilor poștale și taxe de telecomunicații.
Contul 627- Cheltuieli cu serviciile bancare și asimilate.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor cu serviciile bancare și asimilate.
Contul 628- Alte cheltuieli cu serviciile executate de terți.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor cu serviciile executate de terți.
În debitul contului se înregistrează súmele datorate sau achitate pentru servicii executate de terți; sume clarificate trecute pe cheltuieli.
Grupa 63 – Cheltuieli cu alte impozite taxe și vărsăminte asimilate:
Contul 635- Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate.
În debitul contului se înregistreză prorata din taxa pe valoarea adăugată deductibilă devenită nedeductibilă, taxa pe valoarea adăugată colectată aferentă bunurilor și serviciilor folosite în scop personal, predate cu titlu gratuit care depășesc limitele prevăzute de lege, cea aferentă lipsurilor pestelimitele legale, precum și cea aferentă bunurilor și serviciilor acordate salariaților sub forma avantajelor în natura; decontările cu bugetul statului privind impozite, taxe și vărsăminte asimilate cum sunt diferențele de preț la gaze și țiței obținute din producția internă, impozitul pe clădiri și impozitul pe terenuri, taxa pe folosirea terenurilor proprietate de stat, precum și alte impozite și taxe; datoriile și vărsămintele de efectuat către alte organisme publice, potrivit legii; sume clarificate trecute pe cheltuieli.
Grupa 64- Cheltuieli cu personalul:
Contul 641- Cheltuieli cu salariile personalului.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor cu salariile personalului. În debitul contului se înregistrează valoarea salariilor și a altor drepturi cuvenite personalului; drepturi de personal pentru care nu s-au întocmit statele de plată, aferente exercițiului încheiat
Contul 642- Cheltuieli cu avantajele în natura și tichetele acordate salariațiilor. Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor cu avantajele în natura și tichetele acordate salariațiilor, și anume cu tichetele de masă, de vacanță, de creșă și cadou acordate salariațiilor potrivit legii.
Contul 643- Cheltuieli cu remunerarea în instrumente de capitaluri proprii.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor cu remunerarea în instrumente de capitaluri proprii.
Contul 644- Cheltuieli cu primele reprezentând participarea personalului la profit.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor cu primele reprezentând participarea personalului la profit.
Contul 645- Cheltuieli privind asigurările și protecția social.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor privind asigurările și protecția social.
În debitul contului se înregistrează sumele acordat personalului, potrivit legii, pentru protecția socială; contribuția unității la asigurările sociale de sănătate; contribuția unității la fondul de somaj; contribuția unității la fondurile de pensii facultative; contribuția unității la primele de asigurare voluntară de sănătate; contribuția unității la asigurările de viață;
Grupa 65- Alte cheltuieli de exploatare:
Contul 652- Cheltuieli cu protecția mediului înconjurător.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor cu mediul înconjurător.
Contul 654- Pierderi din creanțe și debitori diverși.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența pierderilor din creanțe și debitori diverși.
Contul 655- Cheltuieli din reevaluarea imobilizărilor corporale.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor din reevaluarea imobilizărilor corporale.
Contul 658- Alte cheltuieli de exploatare.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența altor cheltuieli de exploatare.
În debitul acestui cont se înregistrează cheltuielile făcute în avans aferente exercițiului financiar în curs; valoarea despăgubirilor, amenzilor și penalităților, datorate sau plătite terților și bugetului; valoarea donațiilor acordate; valoarea neamortizată a imobilizărilor corporale sau corporale scoase din activ; valoarea imobilizărilor în curs, scoase din evidență; valoarea stocurilor distruse prin calamități; sume clarificate trecute pe cheltuieli; sume prescrise, scutite,anulate potrivit legilor în vigoare, reprezentând creanțe față de clienți, debitori diverși și alte conturi în care urmează să se evidențieze sumele prescrise sau anulate; cheltuieli privind transferuri și contribuții datorate în baza unor acte normative speciale, altele decât cele prevăzute de Codul Fiscal.
Grupa 66 Cheltuieli financiare:
Contul 663- Pierderi din creanțe legate de participații,
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența pierderilor din creanțe imobilizate.
Contul 664 – Cheltuieli privind investițiile financiare cedate.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor privind investițiile financiare cedate.
Contul 665 – Cheltuieli din diferențe de curs valutar.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor din diferențe de curs valutar.
În debitul contului se înregistrează diferențele nefavorabile de curs valutar, rezultate în urma încasării creanțelor în valută; diferențele nefavorabile de curs valutar rezultate în urma evaluării creanțelor în valută, la sfârșitul lunii sau la închiderea exercițiului financiar; diferențele nefavorabile de curs valutar rezultate în urma achitării datoriilor în valută la sfârșit de exercițiu financiar sau sfârșit de lună; diferențele nefavorabile de curs valutar rezultate în urma evaluării disponibilităților bănești în valută, cele existente în casierie precum și a depozitelor și a altor valori de trezorerie în valută; diferențele nefavorabile de curs valutar rezultate din lichidarea depozitelor în valută și a acreditivelor și avansurilor de trezorerie; diferențele nefavorabile de curs valutar rezultate la cedarea unei participații într-o entitate externă care a fost cuprinsă în consolidare, diferențele nefavorabile de curs valutar înregistrate în situațiile financiare anuale consolidate, aferente unui element monetar care face parte dintr-o investiție netă a entității într-o entitate străină.
Contul 666 – Cheltuieli privind dobânzile.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor privind dobânzile.
Contul 667 – Cheltuieli privind sconturile acordate.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor privind sconturile acordate.
Contul 668 – Alte cheltuieli financiare.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența altor cheltuieli financiare, altele decât cele înregistrate în celelalte conturi din această grupă.
Contul 668-alte cheltuieli financiare funcționează similar celorlalte conturi din grupa 66- Cheltuieli financiare.
Grupa 68 –Cheltuieli cu amortizările, provizioanele și ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare:
Contul 681- Cheltuieli de exploatare privind amortizările, provizioanele și ajustările pentru depreciere.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor de exploatare privind amortizările, provizioanele și ajustările pentru depreciere.
Contul 686- Cheltuieli financiare privind amortizările, provizioanele și ajustările pentru depreciere.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor financiare cu amortizările, provizioanele și ajustările pentru depreciere.
Grupa 69 –Cheltuieli cu impozitul pe profit și alte impzite:
Contul 691- Cheltuieli cu impozitul pe profit.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor cu impozitul pe profit. În debitul contului se înregistrează valoarea impozitului pe profit.
Contul 698- Cheltuieli cu impozitul pe venit și cu alte impozite care un apar în eleméntele de mai sus.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor cu impozitul pe venit plătit de microîntreprinderi și cu alte impozite conform reglementărilor legale emise cu acest scop.
În debitul contului se înregistrează valoarea impozitului pe venitul microîntreprinderilor.
Clasa 7 – conturi de venituri
Din această clasă fac parte următoarele grupe:
Grupa 70 – Cifra de afaceri netă,
Grupa 71 – Venituri aferente costului producției în curs de execuție
Grupa 72 -Venituri din producția de imobilizări,
Grupa 74 -Venituri din subvenții de exploatare,
Grupa 75 – Alte venituri din exploatare
Grupa 76 -Venituri financiare,
Grupa 76 -Venituri din provizioane și ajustări pentru depreciere sau pierdere de valoare.
Conturile din clasa 7 sunt conturi cu funcție de pasiv. Fac excepție conturile 709-reduceri comerciale acordate, care are funcție de activ, și cele din grupa 71-Venituri aferente costului producției în curs de execuție, care sunt bifuncționale funcționează prin creditare cu creșterile de pasiv iar soldul conturilor din clasa 7 se transferă la sfârșitul perioadei de gestiune sau sfârșitul exercițiului asupra contului 121- Profit și pierdere.
Grupa 70 – Cifra de afaceri netă:
Contul 701-Venituri din vânzarea produselor finite, produselor agricole și a activelor biologice de natura stocurilor.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența veniturilor din vânzarea produselor finite, produselor agricole și a activelor biologice de natura stocurilor.
Contul 702-Venituri din vânzarea semifabricatelor.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența veniturilor din vânzarea semifabricatelor.
Contul 703-Venituri din vânzarea produselor reziduale.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența veniturilor din vânzarea produselor reziduale.
Contul 704-Venituri din servicii prestate.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența veniturilor din servicii prestate.
Contul 705-Venituri din studii și cercetări.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența veniturilor din studii și cercetări.
Contul 706-Venituri din redevențe, locații de gestiune și chirii.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența veniturilor din redevențe, locații de gestiune și chirii.
Contul 707-Venituri din vânzarea mărfurilor.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența veniturilor din vânzarea mărfurilor.
În creditul contului se înregistrează prețul de vânzare al mărfurilor, vândute clienților, prețul de vânzare al mărfurilor pentru care nu s-au întocmit facturi, sumele încasate în numerar din vânzarea mărfurilor, sumele cuvenite din vânzări de bunuri și prestări de servicii către entitățile afíliate, entități asociate și entități controlate în comun.
Contul 706-Venituri din activități diverse.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența veniturilor din activități diverse, cum sunt comisioanele, servicii prestate în interesul personalului, punerea la dispoziția terților a personalului unității, venituri din valorificarea ambalajelor, precum și alte venituri din relațiile cu terții.
Contul 709-Reduceri comerciale acordate.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența reducerilor comerciale acordate ulterior facturării. În debitul contului 709-reduceri comerciale acordate se înregistrează valoarea reducerilor comerciale acordate ulterior facturării.
Grupa 71- Venituri aferente costului producției în curs de execuție:
Contul 711- Venituri aferente costurilor stocurilor de produse.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența veniturilor din aferente costurilor stocurilor de producție al produselor stocate, precum și variația acestuia.
În creditul acestui cont se înregistrează la sfârșitul perioadei, costul produselor în curs de execuție; costul de producție sau prețul de înregistrare al produselor obținute la fínele perioadei, constate plus la inventar; diferente de preț în plus sau nefavorabile atunci când costul producției este mai mare decât prețul standard aferente produselor intrate în gestiune din producția proprie; costul producției sau prețul de înregistrareal activelor biologice de natura stocurilor obținute din producția proprie, diferențele de preț aferente precum și sporurile de greutate și plusurile de inventar.
În debitul contului se înregistrează reluarea produselor în curs de execuție, la țnceputul perioadei; costul de producție sau prețul de înregistrare al produselor vândute, constatate lipsă la inventar; diferențele de preț în plus sau nefavorabile repartizate asupra produselor ieșite din gestiune; costul producției sau prețul de înregistrare al activelor biologice de natura stocurilor lipsă la inventar, precum și diferențele de preț corespunzătoare.
Contul 712-Venituri aferente costurilor serviciilor în curs de execuție.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența veniturilor aferente costurilor serviciilor în curs de execuție.
Grupa 72 Venituri din producția de imobilizări:
Contul 721-Venituri din producția de imobilizări necorporale.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența veniturilor din producția de imobilizări necorporale.
Contul 722-Venituri din producția de imobilizări corporale.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența veniturilor din producția de imobilizări corporale.
Contul 725-Venituri din producția de investiții imobiliare.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența veniturilor din producția de investiții imobiliare.
Grupa 74 Venituri din subvenții de exploatare:
Contul 741 Venituri din subvenții de exploatare.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența veniturilor din subvenții de exploatare.
Grupa 75 Alte venituri din exploatare:
Contul 754 Venituri din creanțe reactivate și debitori diverși.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența veniturilor din creanțe reactivate și debitori diverși.
Contul 755 Venituri din reevaluarea imobilizărilor corporale.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența veniturilor din reevaluarea imobilizărilor corporale.
Contul 758 Alte venituri din exploatare.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența veniturilor realízate din alte surse decăt cele nominalizate în conturile distincte de venituri ale activității de exploatare.
Grupa 76 Venituri financiare:
Contul 761 Venituri din imobilizări financiare.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența veniturilor din dividendelor aferente imobilizărilor financiare.
Contul 761 Venituri din investiții financiare pe termen scurt.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența veniturilor din investiții financiare pe termen scurt.
Contul 764 Venituri din investiții financiare cedate.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența veniturilor rezultate din vânzarea investiților financiare.
Contul 765 Venituri din diferențe de curs valutar.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența veniturilorrezultate din diferențe de curs valutar.
Contul 766 Venituri din dobânzi.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența veniturilor rezultate din dobânzi.
În creditul contului se înregistrează dobânzile cuvenite, aferente împrumuturilor acordate entităților asociate și entităților controlate în comun; dobînda aferentă creanțelor imobilizate; dobânzile aferente sumelor datorate de către debitori diverși; dobânzile primite, aferente disponibilităților aflate în conturi curente; dobânzi de primit aferente disponibilităților aflate în conturi curente; valoarea dobănzilor înregistrate pe venituri pentru operațiunile de vănzare cu plata în rate.
Contul 767 Venituri din sconturi obținute.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența veniturilor din sconturi obținute în creditul acestui cont se înregistrează valoarea sconturilor obținute de la furnizori sau de la alți creditori.
Contul 768 Alte venituri financiare.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența titlurilor primite ca urmare a majorării capitalului social, prin încorporarea profitului, precum și a celorlalte venituri financiare, altele decât cele înregistrate în celelalte conturi din acastă grupă. Acest cont funcționează similar celorlalte conturi din grupă.
Grupa 78 Venituri din provizioane și ajustări pentru depreciere sau pierdere de valoare:
Contul 781 Venituri din provizioane și ajustări pentru depreciere privind activitatea de exploatare.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența veniturilor obținute din diminuarea sau anularea provizioanelor a ajustărilor pentru deprecierea imobilizărilor corporale, necorporale, a activelor circulante, a veniturilor aferente fondului comercial negativ.
Contul 786 Venituri financiare din ajustări pentru pierdere de valoare.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența veniturilor financiare din ajustări pentru pierdere de valoare.
Tipuri de înregistrări contabile privind cheltuielile și veniturile unei societăți comerciale de turism, conturi sintetice:
În continuare exemplificăm câteva înregistrări contabile:
Calculul profitului/pierderii pe baza veniturilor și cheltuielior societăților comerciale
Cheltuielile și veniturile înregistrate în cursul lunii se închid la sfârșitul lunii prin contul 121 Profit sau pierdere.
Rezultatul exercițiului se calculează astfel:
Venituri totale-Cheltuieli totale = +/- rezultat care poate fii negativ adică pierdere iar dacăeste pozitiv este un profit brut.
Calcularea impozitului pe profit duce la înregistrarea contabilă-cotă 16% până în 2016
691 Cheltuieli cu impozitul pe profit 441 Impozit pe profit
121 Profit sau pierdere = 691 Cheltuieli cu impozitul pe profit
Profitul net = Profit brut- impozit pe profit
Repartizarea profitului se face cu ajutorul contului 129 Repartizarea profitului iar profitul rămas se transferă la începutul exercițiului financiar următor în contul 117 Rezultatul reportat, tot aici se trece și pierderea din 121 în 117.
Conform legilor în vigoare rezultatul definitiv al exercițiului se stabilește la închiderea exercițiului financiar reprezentând soldul contului 121 Profit sau pierdere, profitul sau pierderea sunt stabilite cumulat de la începutul anului.
Profit brut = venituri totale-cheltuieli totale-venituri neimpozabile+cheltuieli nedeductibile
Profitul brut*16%= impozit pe profit
Profitul net = profitul brut- impozit pe profit
Venituri neimpozabile = conform Codului fiscal: dividendele primite de la o persoană juridică română, diferențele favorabile de valoare a titlurilor de participare, venituri din anularea cheltuielilor pentru care nu s-a acordat deducere.
Cheltuieli nedeductibile = conform Codului fiscal, cheltuieli cu amenzi penalități necomerciale, cheltuieli proprii, cheltuieli cu impozitul pe profit.
Cheltuieli de ductibile limitat = conform Codului fiscal, cheltuieli cu pensiile private și asigurările de sănătate private, cheltuieli de protocol.
Cheltuieli deductibile = conform Codului fiscal, toate acele cheltuieli care vizează obiectul de activitate al societății comerciale, cheltuieli de exploatare de exemplu cheltuieli cu materia prime, materiale, mărfuri, ambalaje, utilități, salarii, contribuții sociale, comisione, comisione bancare, dobânzi, diferente de curs valutar.
Lunar se închid conturile de venituri și cheltuieli:
% = 121 Profit sau pierdere
Clasa 6 Conturi de cheltuieli
121 Profit sau pierdere = %
Conturi de venituri
Rezultă pierdere sau profit brut care se impozitează cu 16% în 2015, se închide contul 691 cheltuieli cu impozitul pe profit cu contul 121 Profit sau pierdere.
Repartizarea profitului se înrregistrează în contabilitate pe destinații, după aprobarea situațiilor financiare anuale.
129
Repartizarea profitulul = 106
Rezerve
Profitul rămas după repartizarea anterioară se preia în contul 117 Rezultatul reportat de unde se repartizează pe celelalte destinații conform cu legislația în vigoare.
129 Repartizarea profitulul = 117 Rezultatul reportat
Pierderea contabilă reportată se acoperă din profitul exercițiului financiar precedent, și cel reportat, din rezervă potrivit hotărârii Adunării Generale a acționarilor sau asociaților.
Din 2017 se aplică impozitul specific pentru turism
Din 2017 un nou sistem de impozitare a fost introdus prin intermediul Legii 170/ 2016 publicată pe 14 otombrie 2016 în monitorul oficial și care este în vigoare de la 1 ianuarie 2017.
Acesta se numește impozit specific și vizează fírmele care desfășoară activități în sectorul turistic, restaurante și alimentație publică și se calculează în funcție e anumite variabile precum rangul localității în care este amplasată localitatea, suprafața unității implicate în serviciul turistic, sezonalitatea.
Noul impozit forfetar este datorat în 2017 de către toate entitățile economice care au înscrise în actele constitutive, la 31 dec 2016 ca activitate principală sau secundară cel puțin una din activitățile corespunzătoare codurilor CAEN, enumerate mai jos:
5510 ,,Hoteluri și alte facilități de cazare similare”,
5520 ,,Facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată”,
5530 ,,Parcuri pentru rulote, campinguri și tabere”,
5590 ,,Alte servicii de cazare”
5610 ,,Restaurante”
5621,, Activități de alimentație (catering) pentru evenimente”,
5629,, Alte servicii de alimentație n.c.a.„
5630,, Baruri și alte activități de servire a băuturilor”
Astfel toate companiile care au cel puțin unul dintre codurile CAEN, subliniate anterior cu excepția microîntreprinderilor plătesc din 2017 impozit specific cu condiția să nu se afle în stare de lichidare.
Potrivit noilor prevederi, impozitul variează în funcție de zona în care se află afacerea, fiind coeficienți diferiți de aplicare în funcție de zonele unde activează economic.
Zonele se identifică astfel:
București, Brașov, Cluj,Constanța, Craiova, Iași, Ploiești, Sibiu, Timișoara (București și cei 8 poli),
Municipii și orașe, altele decât cele de mai sus,
Stațiuni turistice de interes național,
Sate comune și stațiuni turistice de interes local.
Potrivit Legii numărul 170/2016, impozitul specific anual se calculează prin insumarea impozitului specific aferent fiecărei unități calculat conform unei formule stabilite în una dintre anexele corespunzătoare codului CAEN. Există conform legii trei formule de calcul potrivit codurilor CAEN prin care se vrea ca legea sus amintită să asigure un tratament fiscal echitabil în mediul economic care să respecte un principiu al proporționalității.
1.Formula de calcul al impozitului specific, aplicabilă firmelor ce au codurile CAEN:
5610 ,,Restaurante”,
5621,, Activități de alimentație (catering) pentru evenimente”,:
Impozit specific anual /unitate = k * (x+y*q)*z
k =1400 lei, valoarea impozitului standard,
x = variabilă în funcție de rangul localității unde -și desfășoară activitatea unitatea de turism
y = variabilă în funcție de suprafața utilă comercială/de servire/de desfățurare a activității,
z = coeficient de sezonalitate care se referă la perioada de funcționalitate a unităților de cazare în timpul unui an.
q = coeficient de ajustare pentru spațiu tehnic unitate, locație de desfățurare a activităților.
Pentru următoarele categorii de activități , aferente codului CAEN 5610
Vânzători ambulanți la tonete de înghețată,
Cărucioare mobile care vând mâncare,
Prepararea hranei la standuri în piețe,
Impozitul specific anual/ unitate este în valoare de 1500 lei.
Tabel 1.1 Coeficient de sezonalitate
Sursă: Anexă 1 Legea 170/2016
Tabel 1.2. Variabila în funcție de rangul localității
Sursă: Anexă 1 Legea 170/2016
Tabel 1.3. Variabila în funcție de suprafața utilă a locației
Sursă: Anexă 1 Legea 170/2016
2.Formula de calcul al impozitului specific, aplicabilă firmelor ce au codurile CAEN:
5630 ,,Baruri și alte activități specifice băuturilor”
Impozit specific anual /unitate = k * (x+y*q)*z
k =900lei, valoarea impozitului standard,
x = variabilă în funcție de rangul localității unde își desfășoară activitatea unitatea de turism
y = variabilă în funcție de suprafața utilă comercială/de servire/de desfățurare a activității,
z = coeficient de sezonalitate care se referă la perioada de funcționalitate a unităților de cazare în timpul unui an.
q =0,9 coeficient de ajustare pentru spațiu tehnic unitate, locație de desfățurare a activităților.
Pentru următoarele categorii de activități , aferente codului CAEN 5610
Tabel 1.4. Variabila în funcție de rangul localității
Sursă: Anexă 1 Legea 170/2016
Tabel 1.5. Variabila în funcție de suprafața utilă a locației
Sursă: Anexă 2 Legea 170/2016
Tabel 1.6 Coeficient de sezonalitate
Sursă: Anexă 2 Legea 170/2016
3.Formula de calcul al impozitului specific, aplicabilă firmelor ce au codurile CAEN:
5510 ,,Hoteluri ți alte facilități de cazare,
5520 Facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată
5530 ,,Parcuri pentru rulote, campinguri și tabere”,
5590 ,,Alte servicii de cazare”
Impozit specific anual /unitate = k * număr locuri de cazare:
Impozit specific standard k – lei /loc/cazare/an
Tabel 1.7. Unități de cazare-clasificare-numar de camere
Sursă: Anexă 3 Legea 170/2016
Tabel 1.8. Unități de cazare-clasificare-numar de camere
Sursă: Anexă 3 Legea 170/2016
Tabel 1.9. Unități de cazare-clasificare-numar de camere
Sursă: Anexă 3 Legea 170/2016
Tabel 1.10. Parcuri pentru rulote, spații de campare
Sursă: Anexă 3 Legea 170/2016
Tabel 1.10. Navă maritimă/fluvială, ponton plutitor
Sursă: Anexă 3 Legea 170/2016
Tabel 1.10. Facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată
Sursă: Anexă 3 Legea 170/2016
Plata impozitului zpecific trebuie efectuată semestrial până la data de 25 a lunii următoare semestrului pentru care se datorează impozitul; suma de plată reprezintă o jumătate din impozitul specific anual iar termenele limită pentru achitarea lui sunt:
25 iulie 2017 plata primei tranșe,aferente semestrului 1 din 2017,
25 ianuarie 2018 plata celei de a doua tranșe, aferente semestrului 2 din 2017.
Excepție fac acei contribuabili care își încetează activitatea în cursul anului, ei plătind impozitul specific până la data încheierii perioadei impozabile luînd în calcul dacă este cazul a impozitului specific declarat și achitat în semestrele anterioare.
Firmele care în cursul anului realizează venituri din alte activități decât cele corespunzătoare codurilor CAEN prevăzute de Legea 170/2016, aplică sistemul de declarare și plată a impozitului pe profit.
Unii economiști sunt de părere că această lege, prin modul de calcul al impozitului specific favorizează întreprinderile turistice mari care au și profituri mari și foarte mari și dezavantajează firmele mici această taxă îi încarcă foarte mult. Totuți conform acestei legi microîntreprinderile din turism care au codurile CAEN enumerate în lege nu plătesc impozit specific ci impozit pe venituri microîntreprindere sau impozit pe profit după caz.
1.4. Particularități în organizarea evidenței operative, statistice și contabile în unitatile de turism
1.Înregistrari contabile în alimentație publică (restaurant)
3.Monografie contabilă transport de persoane în afara țării( transport extern)
1.5. Conținutul informațional al raporturilor periodice de sinteză
Întocmirea situațiilor financiare anuale și depunerea lor la organele în drept este impusă prin lege. Întreprinderile mari, mijlocii și mici întocmesc Bilanț și Cont de profit și pierdere. Bilanțul reprezintă un instrument contabil ce datează din cele mai vechi timpuri, care s-a perfecționat pe măsura creșterii cerințelor de informare.
El preia datele înregistrate în conturi prin intermediul balanței de verificare și le prezintă într-un mod sintetic. Funcționează pe principiul dublei reprezentări a patrimoniului, exprimând echilibrul dintre mijloacele economice și sursele de finanțare, conform relației: Activ bilanțier = Pasiv bilanțier
,,În conformitate cu referențialul contabil internațional, situațiile financiare trebuie să permită aprecierea poziției financiare, performanței entității precum și a evoluției poziției financiare folosită pentru ca investitorii să poată lua deciziile lor de investire și de dezinvestire.”
Forma și conținutul bilanțului trebuie să respecte principiile Comunității Europene Bilanțul trebuie să ofere o imagine fidelă a situației financiare a întreprinderii; interpretarea activităților trebuie făcută conform conceptului juridico-economic al patrimoniului; evaluarea elementelor patrimoniale în bilanț trebuie să se realizeze la costuri istorice; întreprinderile mijlocii și mici trebuie să prezinte bilanțul în sistem simplificat. Bilanțul contabil poate fi prezentat în format orizontal sau vertical.
Situațiile financiare sunt o reprezentare structurala a poziției și a performanței financiare a unei societăți comerciale, entități economice. Acestea au ca obiectiv de a oferi informații despre poziția financiară a firmei, performanța financiară, fluxurile de trezorerie ale căror informații sunt utile în luarea unor decizii financiare și economice de multipli utilizatori.
Deci aceste situații de sinteză ale întreprinderii oferă înformații despre activele, datoriile totale, capitalurile subscrise și vărsate, modificarea lor, politica de investiții, capitalurile proprii și permanente, fluxurile de trezorerie de exploatare, investiții și de finanțarea întreprinderii.
Toate a informațiile din situațiile financiare, impreună, ajută prin bugetare și previziune, utilizatorii situațiilor financiare la estimarea viitoarelor fluxuri de trezorerie, sau analizei de fond prin intermediul situațiilor financiare ce trebuie să se efectueze periodic în instituțiile publice, economice și administrative pentru a se vedea performanța, poziția financiară, gestionarea financiară a acestor instituții publice.
Standardul internațional de contabilitate IAS 1 este o componentă a legislației europene ce trebuie respectată de către situațiile financiare ale societăților comerciale
Situațiile financiare ale întreprinderilor trebuie să respecte conformitatea, adică să cuprindă o mențiune explicită și fără rezerve de conformitate cu acest standard.
Acest standard descrie ipotezele de bază în elaborarea situațiilor financiare, continuitatea exploatării, independența exrcițiilor, permanența metodelor de prezentare, pragul de semnificație și gruparea elementelor, necompensarea, informarea comparativă.
Situațiile financiare individuale sau consolidate se referă la: un bilanț, un cont de profit și pierdere, o situație a variației capitalurilor proprii, un tablou al fluxurilor de trezorerie, anéxele pentru descrierea politicilor contabile semnificative și notele explicative.
Ordinul nr.1802/2014 pentru aprobarea reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidat
Reglementările contabile prevăd
Formatul, conținutul situațiilor financiare anuale;
Principiile contabile și regulile de recunoaștere, evaluare, scoatere din evidență și prezentare a elementelor din situațiile financiare anuale individuale;
Regulile de întocmire, aprobare, auditare, verificare, potrivit legii, și publicare a situațiilor financiare anuale;
Planul de conturi general;
Conținutul și funcțiunea conturilor contabile;
Reguli privind întocmirea situațiilor financiare anuale consolidate. OMFP nr 65/2015 privind principalele aspecto legatede întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale și a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unitățile teritoriale ale Ministerului de Finanțe Publice, publicat în Monitorul Oficial nr 69 din 27.01.2015. OMFP 123/2016 privind principalele aspecte legate de întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale și a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unitățile teritoriale ale Ministerului de Finanțe Publice, publicat în Monitorul Oficial nr 81 din 4.02.2016.
Obiесtivеlе situațiilor finanсiarе anualе este furnizarea de informații și date despre poziția financiară a firmei, performanțele și modificările în timp a poziției financiare. Utilizatorii interni și externi sunt interesați de aceste informații pe care le folosesc în luarea de decizii economice actuale dar și viitoare, adică cănd să cumpere, să vândă, să păstreze părți din capitalul întreprinderii, când să distribuie dividende, când să reinvestească profitul obținut, determinarea politicilor fiscale.
O întreprindere economică prezintă anual un set complet de situații financiare, care cuprinde informații comparative, pe doi ani consecutivi iar prezentarea și clasificarea anumitor elemente în cadrul situațiilor financiare trebuie să fie consecvente de la o perioadă la alta.
Principiul continuității activității este unul din principiile ce stau la baza întocmirii situațiilor financiare, se pornește de la premiza că societatea nu se desființează sau intră în insolvență în exercițiul financiar viitor, se presupune că-și continua activitatea. Nu se permite compensarea elementelor din cadrul situațiilor financiare, adică activele cu pasivele, cheltuielile cu veniturile nu se pot compensa între ele.
Privind contabilitatea de angajamente, situațiile financiare sunt întocmite pe baza principiului contabil de angajamente, adică recunoașterea activelor și a pasivelor, a cheltuielilor și veniturilor atunci când au loc efectiv tranzacțiile, nu atunci cînd se fac plățile și încasările corespunzătoare tranzacțiilor efectuate de întreprindere.
Situațiile financiare aduc informații cu privire la politicile de investire a entității economice, care reprezintă o imobilizare de capital, angajarea de resurse umane și naturale, inițierea de relații, întreținerea lor cu întreprinderi din ramuri de activitate diferite.
Situațiile financiare aduc informații cu privire la structura financiară și costul capitalului, structura financiară a unei întreprinderi reflectă compoziția capitalului acesteia, și la rândul ei, structura capitalului arată proporția capitalului propriu în totalul capitalurilor. Sunt întreprinderi care se autofinanțează în totalitate din resurse proprii, dar sunt și întreprinderi care solicită finanțare externă, leasinguri.
Situațiile financiare aduc informații asupra modului de distribuire a dividendelor sau reinvestirea profitului; factorii principali care influențează politica dividendelor sunt situațiile financiare ale întreprinderii și preferințele acționarilor și investitorilor.
Conform OMFP nr. 1802 din 29 decembrie 2014, Pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și Situațiile financiare anuale consolidate-emitent: Ministerul Finanțelor Publice publicat în: Monitorul Oficial nr. 963 din 30 decembrie 2014, caracteristicile calitative fundamentale sunt relevanța și reprezentarea exactă.
Relevanța reprezintă acea calitate prin care situațiile financiare au capacitatea de a ajuta utilizatorii de informații în luarea deciziilor. Acestea au capacitatea de a ajuta utilizatorii dacă au valoare predictivă, valoare de confirmare sau pe amândouă. Au valoare predictivă atunci când pot fi utilizate ca intrări în procesele aplicate de utilizatori pentru a previziona rezultatele viitoare.
Valoarea predictivă și valoarea de confirmare a informațiilor financiare sunt în strânsă legătură. Informațiile care au valoare predictivă și valoare de confirmare a informațiilor financiare sunt în strănsă legătură, cele care au valoare predictivă au de multe ori și valoare de confirmare, informațiile privind veniturile pe anul curent pot fii utilizate ca prognozarea veniturilor din anii următori.
Pragul de semnificație este un aspect al relevanței caracteristic unei entități, bazat pe natura și mărimea, elementelor la care se referă informațiile raportate de entitate, nu se specifică în reglementările actuale un nivel cantitativ al pragului de semnificație și nu se predetermină ce ar fi semnificativ într-o anumită situație.
Reprezentarea exactă. Situațiile financiare anuale descriu informații și fenomene economice prin cuvinte și mai ales numere, cifre, iar pentru a fi o descriere exactă , trebuie să fie completă, fără erori, și neutră. Trebuie să includă toate informațiile necesare pentru ca un utilizator să înțeleagă fenomenul descris, explicațiile.
O descriere completă a unor elemente din bilanț cuprinde descrierea naturii elementelor respective, descriere numerică, pentru unele elemente o descriere completă poate impune și explicații privind faptele semnificative privind și calitatea, natura elementelor, factorilor carea ar putea să le afecteze calitatea natura și procesul utilizat pentru a determina descrierile numerice. O descriere neutră este cea care nu suportă influențe în prezentarea informațiilor, financiare, nu este denaturată, este ponderată, accentuată, și nu are informații fără scop. Informațiile financiare relevante sunt definite ca acele informații care generează o diferență în deciziile luate de către utilizatori.
Reprezentarea fără erori ănseamnă că nu există erori sau omisiuni în descrierea fenomenelor iar procesul utilizat în generarea informațiilor raportate a fost selectat și aplicat fără erori.
Aplicarea caracteristicilor calitative fundamentale ca oportunitatea, comparabilitatea inteligibilitatea, verificabilitatea sunt caracteristici calitative care amplifică utilitatea informațiilor situațiilor financiare, relevante și reprezentate exact.
Comparabilitatea este acea calitate prin care informațiile privind entitatea raportoare sunt mult mai utile dacă pot fii comparate cu informații similare despre aceeați entitate aferente unei alte perioade sau date. Este una dintre caracteristicile calitative care permite utilizatorilor săi să indentifice și să înțeleagă similitudinile și diferențele între elemente. Consecvența nu este identică cu comparabilitatea, se referă la utilizarea acelorlași metode pentru aceleați elemente, de la o perioadă la alta, în cadrul entității raportoare sau sau într-o singură perioada pentru entități diferite. Pentru ca informațiile să fie comparabile aspectele similare ca natură trebuie să fie prezentate similar, aspectele diferite fiind și ele prezentate diferit. O reprezentare exactă a unui fenomen economic relevant trebuie în mod firesc să aibă un anumit grad de comparabilitate, cu o reprezentare exactă a unui fenomen economic relevant similar al entității raportoare.
Verificabilitatea: ajută în a asigura utilizatorii că informațiile reprezintă exact fenomenele economice pe care își propune să le reprezinte. Diferiți observatori independenți și în deplină cunoștinșă de cauză ajung la un consens cu privire la faptul că o descriere este o reprezentare exactă. Ea poate fii directă și se referă la verificarea unei valori sau indirectă, care se referă la verificarea intrărilor, o formulă, recalculare rezultatelor, sau alte tehnici cu utilizarea aceleiași metodologii.
Oportunitatea este acea calitate prin care informațiile sunt disponibile factorilor decizionali pentru ca ei să ia decizii în timp util.
Cu cât sunt mai vechi informațiile cu atât sunt mai puțin utile, doar unele informații pot rămâne utile mult după sfărșitul perioadei de raportare.
Inteligibilitatea este acea calitate prin care clasificarea, caracterizarea și prezentarea clară a informațiilor în mod concis, fac ca informațiile să fie inteligibile.
Rapoartele financiare sunt întocmite pentru utilizatorii care dispun de cunoștințe suficiente privind activitățile de afaceri și economice și care studiează și analizează înformațiile cu atenția cuvenită.
Conform OMFP 1802 din 29 decembrie 2014, OMFP 773/2015, OMFP 123/2016, entitățile pot fii grupate în micoentități, entități mici, entități mijlocii și mari. Încadrarea se face pe baza pe baza balanței de verificare încheiate la sfârșitul exercițiului financiar 2014/2015, cele care și-au ales exercițiul financiar diferit de anul calendaristic determină criteriile respective astfel încât finele exercițiului financiar să fie la o dată ulterioară datei de 1 ianuarie 2016 conform OMFP 123/2016.
Conform acestui ordin , entitățile care la data bilanțului nu depășesc limitele a cel puțin două dintre următorele trei criterii de mărime:
totalul activelor: 1500000 lei
cifra de afaceri netă: 3000000 lei
numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: 10,
Acestea întocmesc situații financiare care cuprind:
bilanțul prescurtat cod 10,
cont prescurtat de profit și pierdere cod 20;
documentele sunt însoțite de formularul „Date informative” cod 30 și formularul ,, Situația activelor imobilizate,, cod 40.
Deși microentitățile nu au obligația să întocmească note explicative, potrivit specialiștilor de la EY, acestea trebuie să prezinte totuși informații despre politicile contabile adoptate, angajamentele financiare, garanțiile sau activele și datoriile contingente neincluse în bilanț, avansurile și creditele acordate membrilor organelor de administrație, de conducere și de supraveghere, achizițiile propriilor acțiuni.
Entitățile mici, care nu se încadrează în categoria microentităților și care nu depășesc limitele a cel puțin două dintre următoarele trei criterii de mărime:
totalul activelor: 17500000 lei
cifra de afaceri netă: 35000000 lei
numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: 50
Acestea întocmesc situații financiare care cuprind: bilanțul prescurtat cod 10, cont prescurtat de profit și pierdere cod 20; note explicative la situațiile financiare anuale, sau opțional poate fi întocmită situația modificărilor capitalului propriu și/sau situația fluxurilor de trezorerie, aceste documente vor fi însoțite de formularul ”Date informative,, cod 30 și de formularul ,, Situația activelor imobilizate” cod 40.
Entitățile mijlocii și mari cele care la data bilanțului depășesc limitele a cel puțin două dintre următoarele trei criterii de mărime:
totalul activelor 17500000 lei
cifra de afaceri neta 35000000 lei
numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: 50,
precum și entitățile de interes public întocmesc situații financiare anuale care cuprind: bilanțul prescurtat cod 10, cont prescurtat de profit și pierdere cod 20; note explicative la situațiile financiare anuale, situația modificărilor capitalului propriu, situația fluxurilor de trezorerie, notele explicative la situațiile financiare anuale, aceste documente vor fi însoțite de formularul ”Date informative,, cod 30 și de formularul ,, Situația activelor imobilizate” cod 40.
În cazul societăților nou înființate , acestea pot întocmi pentru primul exercițiu financiar de raportare situații financiare anuale prescurtate, sau situații financiare anuale cu cinci componente și situații financiare anuale în formatul valabil pentru microentități.
1.5.1. Informații furnizate de bilanț
Structura bilanțului – (F 10), principalii indicatori sunt: active imobilizate, active circulante, investiții pe termen scurt , casa și conturi la bănci, cheltuieli în avans, datorii: sumele care trebuie plătite într-o perioadă de până la un an, provizioane,venituri în avans, capital și rezerve, prime de capital, rezerve și reevaluare, rezerve, profitul reportat, profitul brut și net al exercițiului sau pierdere, totalitatea capitalurilor proprii.
Cu ajutorul bilanțului contabil se realizează principala trăsătură a metodei contabilității care este dubla reprezentare a averii.
Bilanțul contabil reflectă în expresie valorică, la un moment dat, echilibrul dintre bunurile economice și sursele de finanțare a acestora. Bilanțul se prezintă sub formă de tabel format din două părți: partea stângă denumită activ, care reflectă bunurile economice și partea dreaptă denumită pasiv, care reflectă sursele de finanțare a bunurilor economice reflectate în activ.
1.5.2. Informații furnizate de contul de profit și pierderi
Structura contului de profit și pierdere: (F20)
Întreprinderile trebuie să prezinte, fie în contul de profit și pierdere fie în notele la contul de profit și pierdere, o analiză a cheltuielilor utilizând o clasificare bazată fie pe natura cheltuielilor fie pe funcția lor în cadrul întreprinderii.
El cuprinde: veniturile și cheltuielie din exploatare cu producția văndută și cifra de afaceri, veniturile și cheltuielie financiare, veniturile și cheltuielie extraordinare, profitul sau pierderea brută, profitul sau pierderea netă:
Contul de profit și pierdere este o componentă a bilanțului contabil și s-a introdus ca o necesitate a controlului respectării intereselor fiscale ale instituțiilor statului, ca informații pentru managementul societății, pentru administrator, ca domeniu de interes privind profitul, sursele de profit, structura cheltuielilor pentru exercițiul financiar încheiat. Asigură cunoașterea modalității de constituire a rezultatului obținut prin compararea valorilor privind vânzările, denumite venituri, cu cele referitoare la consumurile sau utilizările de resurse aferente veniturilor obținute denumite cheltuieli. Contul de ,,Profit și Pierdere” se poate prezenta sub formă de listă , schema verticală, sau sub forma de tablou bilateral sau forma de cont, schema orizontală. Ca și caracteristică remarcăm separarea cheltuielilor și veniturilor excepționale, de cele curente, cele ocazionate excepțional, operații de natură neobișnuită fată de cele ce reprezintă activitatea obișnuită a entității economice desfășurate conform actului constitutiv.
Rezultatul exercițiului poate fii favorabil find un profit brut care se impozitează, sau nefavorabil denumit pierderea exercițiului, determinat prin scăderea din veniturile totale a cheltuielilor totale, când cheltuielile totale sunt mai mari decât veniturile totale se înregistrează pierdere.
Nu numai în cadrul Contului de profit și pierdere ci în toată contabilitatea financiară veniturile și cheltuielile sunt prezentate astfel: pentru venituri se ține seama de natura rezultatelor și natura activității societății, iar pentru cheltuieli natura resurselor utilizate și natura activității societății economice.
Veniturile se delimitează astfel: venituri din vânzări, din producția stocată, din producția de imobilizări, alte venituri de exploatare, venituri din dobânzi, alte venituri financiare,venituri excepționale din operațiuni de gestiune și capital, venituri din amortizări și provizioane.
Cheltuielile sunt structurate în raport cu natura resurselor utilizate astfel: cheltuieli cu materiile prime, materialele și mărfurile, cheltuieli cu serviciile terți, cheltuieli cu impozitele și taxele, cheltuieli cu salariile și personalul, cheltuieli cu dobânzile, alte cheltuieli financiare, cheltuieli cu impozitele și taxele, cheltuieli cu personalul, cheltuieli cu dobânzile, alte cheltuieli financiare, cheltuieli excepționale privind operațiile de gestiune și de capital, cheltuieli cu amortizările și provizioanele.
Contul de profit și pierdere este structurat deci în venituri și cheltuieli de exploatare, financiare și extraordinare. Rezultatul obținut profit sau pierdere se determină în mod distinct pentru fiecare grupă ăn parte, rezultatul din exploatare, rezultatul financiar, rezultatul extraordinar.
În sistemul contabil din țara noastră prezintă un mare interes redarea modului de calcul a indicatorilor privind activitatea de exploatare așa cum este ea văzută prin Contul de profit și pierdere.
1.5.3.Informații furnizate de fluxurile de trezorerie
Situația fluxurilor dе trezorerie. Marii contribuabili au datoria întocmirii fluxurilor de trezorerie la întocmirea situațiilor financiare anuale. Situația fluxului de numerar indică unde , ce și cum , de ce, cât numerar a fost generat și apoi cheltuit , modificările de solduri de numerar de la o perioada la alta. Este reglemetat și de IAS 7 și de OMFP 1802/2014. Metode privind determinarea fluxului de trezorerie directă/indirectă. Există două metode de dezvoltare și evidență a fluxurilor de trezorerie directă și indirectă . Fluxurile de trezorerie sunt formate din:
Activități din exploatare:
Intrări de numerar: din vânzarea bunurilor și serviciilor; din rentabilitatea împrumuturilor, dobânda; orice alte venituri considerate venituri din exploatare conform legii contabilității.
Ieșiri de numerar: către furnizori pentru stocurile achiziționate; către angajați și alți furnizori pentru bunuri și servicii; către stat impozite, datorii la bugete; dobânzi aferente creditelor; orice alte cheltuieli recunoscute de legea contabilității ca activitate de exploatare.
Activități de investiții.
Intrări de numerar: din vânzarea activelor cum ar fi terenuri, mijloace fixe; din vânzarea instrumentelor de creanțe sau de capitaluri proprii ale altor societăți comerciale; in vânzarea altor instrumente de creanță ale altor societăți comerciale care au fost achiziționate de către entitatea economică.
Ieșiri de numerar:
plăți din numerar pentru achiziționarea activelor productive, mijloace fixe, terenuri; plăți pentru achiziționarea instrumentelor de creanțe sau de capitaluri ale altor companii; achitarea împrumuturilor către alte companii.
Activități de finanțare.
Intrări de numerar: intrări de numerar din vănzarea instrumentelor de capital;
Ieșiri de numerar: plata dividendelor către acționari; achiziționarea capitalurilor în circulație; rambursarea datoriilor pe termen lung.
1.Metoda directă.
Se referă la fluxul de numerar din componentele intrărilor și ieșirilor de numerar din exploatare, în comparație cu ajustarea sau conversia venitului net prin elemente care un afectează fondurile companiei. Ias 7 definește fluxul de trezorerie astfel, privind numerarul, cuprinde disponibilitățile bănești și depozitele la vedere. Este o metodă mult mai rapidă, un soft performant de contabilitate generează zilnic acest raport de încasări și plăți, cu condiția ca datele să fie înregistrate zilnic în contabilitate, se poate realiza și manual într-un program contabil mai puțin performant dar păstrând aceeași condiție înregistrarea corectă, în ordine cronologică și zilnică a documentelor în contabilitate.
2.Metoda indirectă. Se referă la numerar și la fluxul de numerar din componentele intrărilor și ieșirilor de numerar din exploatare, prin ajustarea veniturilor și cheltuielilor care nu au rezultat din tranzacțiile în numerar asupra venitului net al întreprinderii.
Notele explicative ale situațiilor financiare anuale trebuie să prezinte informații despre reglementările contabile care stau la baza elaborării și întocmirii situațiilor financiare anuale și despre politicile contabile folosite, să ofere informații suplimentare care un există în bilanț, cont de profit și pierdere, dacă există modificări, mișcări de capital propriu, situația fluxurilor de numerar.
Trebuie menționat faptul că situațiile financiare au fost elaborate și întocmite în conformitate cu Legea contabilității nr 82/1991, modificată și republicată, cu prevederile OMFP 1802/2014, OMFP nr. 123/2016 privind principalele aspecte legate de întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale și a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unitățile teritoriale ale Ministerului de Finanțe Publice, publicat în Monitorul Oficial nr 81 din 4.02.2016.
1.5.4. Informații furnizate de situația modificării capitalului propiu
Sunt obligate să întocmească situația modificărilor capitalului propriu entitățile mari, precum și entitățile de interes public. Aceste entități întocmesc situația modificărilor capitalului propriu și o prezintă drept parte integrantă a situațiilor lor financiare, pentru fiecare perioadă pentru are sunt prezentate situațiile financiare anuale. Modificările capitalurilor proprii ale unei entități între începutul și finalul perioadei de raportare reflectă creșterea sau reducerea activului net în cursul perioadei. Deci situația modificărilor capitalurilor proprii trebuie să evidențieze: tranzacțiile de capital cu propietarii, distribuțiile către aceștia, soldul profitului cumulat sau a pierderii cumulate la începutul bilanțului și la data bilanțului, modificările pe parcursul exercițiului financiar, o reconciliere între valoarea contabilă a fiecărei categorii de capital propriu la începutul exercițiului financiar și la sfârșitul exerrcițiului financiar prezentăndu-se distinct fiecare modificare; profitul net sau pierderea netă a perioadei, fiecare element de venit sau cheltuială este recunoscut în capitalul propriu și totalul acestor elemente, efectul modificărilor politicilor contabile și corecția erorilor fundamentale.
1.5.5. Informații furnizate de notele explicative
Conținutul notelor explicative la situațiile financiare anuale pentru toate entitățile. În notele explicative la situațiile financiare, toate entitățile prezintă, în plus față de informațiile cerute conform altor dispoziții ale prezentelor reglementări, informații referitoare la următoarele: politicile contabile adoptate, bazele de evaluare aplicate diferitelor elemente; conformitatea politicilor contabile adoptate cu principiile contabile prevăzute de reglementări. OMFP nr. 1802 din 29 decembrie 2014.
Toate entitățile prezintă, în plus față de informațiile cerute conform dispozițiilor legale note explucative la situațiile financiare anuale care trebuie să cuprindă:
Politicile contabile adoptate referitor la: bazele de evaluare aplícate diferitelor elemente, conformitatea politicilor contabile cu principiile contabile, orice modificări semnificative ale politicilor contabile care au fost adoptate.
Un tabel pentru imobilizările care sunt evaluate la valori reevaluate care să evidențieze: mișcările rezervei din reevaluare în cursul exercițiului financiar cu explicații pentr tratamentul fiscal al elementelor din conținut, valoarea contabilă carea ar fi fost recunăscută în bilanț dacă imobilizările corporale nu ar fii fost reevaluate,
Dacă instrumentele financiare sunt evaluate la valoarea justă: ipotezele semnificative care stau la baza modelelor și tehniciilor de evaluare-pentru fiecare categorie de instrumente financiare, valoarea justă, modificărilr de valoare incluse direct în contul de profit și pierdere, precum și modificările incluse în rezervele de valoare justă, informații despre aria și natura instrumentelor, pentru fiecare clasă de instrumente fiinanciare, termenii și condițiile semnificative care pot să afecteze valoarea, fluxurilor de numerar, mișcările de capital propriu din cursul exercițiului financiar,
Valoarea total a angajamentelor financiare, active, datorii, garanții, datorii contingente, neincluse în bilanț, indicând natura și forma oricărei garanții reale care a fost acordată separat de aceasta, oricare angajamente privind pensiile, entitățile asociate și/sau afíliate,
Suma avansurilor și creditelor acordate membrilor organelor de administrație, conducere, împreună cu indicarea ratelor dobânzii, condiții, sume restituie, amortizate s-au la care s-a renunțat, angajamentele sub formă de garanții cu indicarea totalului pe fiecare categorie,
Totalul și structura elementelor individuale de venituri sau de cheltuieli care au o mărime sau o incidență excepțională,
Sumele datorate de entitate care devin exigibile după o perioadă mai mare de cinci ani, precum și valoarea plus valoarea total a datoriilor entității acoperite cu garanții reale depuse de acestea cu indicarea naturii și formei garanțiilor,
Numărul mediu de angajați în cursul exercițiului financiar.
1.6. Concluzii
Contabiliatea financiară aplicabilă și în activitatea turistică, analizează patrimoniul întreprinderii sub dublu aspect al bunurilor mijloacelor economice și al surselor de finanțare a acestor bunuri; analizează corelația dintre mijloacele economice și procesele economice venituri și cheltuieli, pe de o parte și dintre procesele economice și sursele de finanțare pe de altă parte. Întrucât elementele patrimoniale de activ și de pasiv se află într-o continuă mișcare, dar își păstrează echilibrul permanent, metoda contabilității respectă acest echilibru prin dubla înregistrare a operațiunilor economico-financiare.
Este o contabilitate care respectă legile generale ale contabilității financiare din țara noastră cu deosebirea că se referă la o anumită activitate, un anumit sector din economie care are o bază materială specifică -referitor la imobilizările corporale, deci aplică aceleați legi, folosește documentele contabile comune pe economie întocmște situații financiare după gradul de mărime al societăților comerciale, nu după o activitate economică anume. Pentru unitățile de cazare este necesar în vederea efectuării unor analize economice eficiente repartizarea cheltuielilor și veniturilor pe analitice, pe centre de profit și cheltuieli. Din punct de vedere fiscal, se aplică cote de Tva diferențiate Conform codului fiscal, în funcție de specificul turistic iar din 2017 va aplica un impozit specific care înlocuiește impozitul pe profit, microîntreprinderile neâncadrându-se la acest impozit.
Bibliografie
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Organizarea Contabilitatii Financiare In Entitatile Economice cu Activitate de Turism (ID: 118887)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.