Mântuitorul Iisus Hristos în Iconografia Bizantină

Mântuitorul Iisus Hristos în iconografia bizantină

Creștinismul este revelația Cuvântului lui Dumnezeu și a chipului lui Dumnezeu în care se descoperă asemănarea Lui, iar propovăduirea lui în lume, în decursul istoriei s-a făcut deopotrivă prin cuvânt și imagine.

Imaginea Mântuitorului la început a fost sugerată prin simboluri și figuri (crucea, mielul, peștele, Bunul Păstor). Istoria reprezentării Mântuitorului Hristos, după tipul istoric (cu părul lung, despărțit la mijloc, barba nu prea mare, ochi mari, liniștiți) începe cu hotărârea sinodului Quinisext, care hotărește ca imaginea mielului să fie înlocuită cu cea a chipului omenesc.

Iconografia Mântuitorului Hristos poate fi grupată după anumite tipologii:

Dogmatice: Iisus Pantocrator, Iisus Arhiereu, Sfânta Treime, Judecata de Apoi;

Liturgice: Iisus în potir, Litughia îngerească, Hristos vița de vie;

Ciclul praznicelor: Nașterea Domnului, Botezul, Întâmpinarea Domnului, Schimbarea la față, Învierea lui Lazăr, Intrarea în Ierusalim, Răstignirea, Învierea, Încredințarea lui Toma, Înălțarea, Pogorârea Duhului Sfânt.

Funcțiile imaginii bizantine sunt de a păstra memoria, amintirea unui sfânt sau a unui eveniment; de a transmite cunoașterea istoriei sacre, de a indemna la apropierea unui model de sfințenie. Pornind de la aceste funcții s-au conturat principii ale esteticii bizantine și anume:

Forme simplificate, epurate, dematerializate;

Frontalitatea – personaje reprezentate din față, supuse legilor simetriei; deplina comunicare cu privitorul;

Hieratism – solemnitatea duhovnicească, sfințenia;

Perspectiva – evitarea perspectivei naturale; se foloseste perspectiva inversă; uneori se folosește perspectiva psihologică – figura principală mai mare și plasată în centrul compoziției sau modificarea proporțiilor naturale ale trupului: mâna, capul, ochii, supradimensionate.

Suspendarea timpului: evenimente care au avut loc în momente diferite sunt reprezentate în aceeași compoziție; fondul auriu induce o atemporalitate.

Caracteristici ale iconografiei bizantine:

Veșmintele personajelor – acoperă trupul în întregime, nu iau o formă naturală a trupului, sugerând desprinderea de trupesc, de pământesc;

Membrele trupului – modificări pentru a exprima stări interioare (ochi mari – expresia omului lăuntric; nas, buze subțiri – simțuri spiritualizate);

Obiectele – clădirile și natura, redate sistematic, simplificat; legătura obiecte-decor e convențională, simbolică;

Gestica – personajele sacre nu au gesturi, ele oficiază și miscarea lor are un caracter liturgic, sacramental;

Aureola – sunt persoane sfinte, iradiind lumină. Pe aureola lui Iisus Hristos apare crucea, simbol al jertfei, sunt înscrise literele cel ce este atemporal, veșnic.