Model DE Analiza AL Fluxurilor DE Trezorerie. Efectul Asupra Datoriilor PE Termen Scurt

Ministerul Educatiei Nationale

Universitatea ,,Artifex”, București- Facultatea de “Finanțe- Contabilitate”

LUCRARE DE LICENTA

MODEL DE ANALIZA AL FLUXURILOR DE TREZORERIE –

EFECTUL ASUPRA DATORIILOR PE TERMEN SCURT

Coordonator: Profesor Universitar Doctor Anghelache Constantin

Absolvent: Leanca (Georgescu) E. Mona

Bucuresti, 2016

CUPRINS

CUPRINS 2

CAPITOLUL 1 Principalele elemente ale trezoreriei întreprinderii și tabloul fluxurilor de trezorerie 3

1.1. Notiuni referitoare la bugetul de trezorerie 3

1.2. Importanța trezoreriei 5

1.2.1. Notiuni de baza ale trezoreriei 7

1.2.2. Situatiile de trezorerie 9

1.3. Importanta tabloului fluxurilor de trezorerie 9

1.4. Structura tabloului fluxurilor de trezorerie 11

1.5. Modul de întocmire a tabloului fluxurilor de trezorerie 11

1.6. Analiza SWOT tabloului fluxurilor de trezorerie 19

CAPITOLUL 2 Realizarea previziunilor trezoreriei societatilor comerciale 22

2.1. Activele si pasivele de trezorerie 22

2.2. Continutul bugetului de trezorerie 23

2.2.1. Intocmirea bugetului de trezorerie 24

2.2.2. Stabilirea orizontului de previziune 25

2.2.3. Analiza soldurilor de trezorerie 29

2.3. Planificarea trezoreriei pe termen scurt 30

2.4. Bugetele de exploatare si cele din afara exploatării 31

2.5. Ierarhia principalelor fluxuri de trezorerie 34

2.6. Previzionarea cash-flow-ului 35

Capitolul 3 Studiul fluxurilor de trezorerie al SC Due Pi Service Ro S.R.L. și relevanta acestuia asupra deciziilor pe termen scurt ale societatii 37

3.1. Date generale despre S.C. DUE PI SERVICE RO S.R.L. 37

3.2. Fluxurile de trezorerie la S.C. Due Pi Service Ro S.R.L- intocmire si analiza. 39

3.3. Bugetul de trezorerie al S.C. Due Pi Service Ro S.R.L. și influența asupra deciziilor pe termen scurt 50

CONCLUZII 55

BIBLIOGRAFIE 58

CAPITOLUL 1
Principalele elemente ale trezoreriei întreprinderii și tabloul fluxurilor de trezorerie

1.1. Notiuni privind bugetul de trezorerie

În Franța, specialiștii au dat mai multe definiții trezoreriei care este văzută în două modalități:

într-un sens mai restrâns ea definește „totalul lichidităților sau disponibilităților întreprinderii

într-o accepțiune mai largă, trezoreria include „soldurile debitoare la bancă si titlurile de plasament care se pot transforma în disponibilități

În anii '70, trezoreria netă a fost definită ca diferență între fondul de rulment și necesarul de fond de rulment și măsurată ca diferență între disponibilități și creditele de trezorerie. Această definiție reținută de Planul Contabil General francez din 1982 se utilizează, pe plan conceptual, pentru a desemna diferența dintre activele cu lichiditate imediată și datoriile cu exigibilitate imediată.

Recomandarea Ordinului Experților Contabili reia definiția Planului Contabil General și o dezvoltă. în conținutul trezoreriei se includ „activele și datoriile a căror lichiditate, respectiv exigibilitate sunt imediate”, Putem spune că este vorba de activele a căror transformare în bani poate să intervină imediat, fară pierdere de valoare, și de pasivele externe (datoriile) a căror plată poate să fie pretinsă în orice moment.

Trezoreria asimilează disponibilităților (corectate cu dobânzile datorate și neajunse la scadență) următoarele elemente: conturile curente debitoare și titlurile de plasament. Trebuie a fi precizat că noțiunea de lichiditate imediată exclude disponibilitățile, conturile curente și titlurile de plasament supuse unor restricții. .

Recomandarea asimilează creditelor de trezorerie: obligațiile contractuale, efectele scontate dar neajunse la scadență, creanțele cedate și conturile curente creditoare, a căror exigibilitate este imediată.

Contrar Planului Contabil General, care include efectele scontate dar neajunse la scadență și creanțele cedate, în categoria angajamentelor în afara bilanțului, recomandarea le cuprinde în variația de trezorerie și, în contrapartidă, se înregistrează mărimile corespunzătoare creanțelor clienți.

Conform standardului american FAS 95, tabloul fluxurilor de lichidități trebuie să explice variațiile, în cursul exercițiului, a lichidităților și echivalentelor de lichidități.

Echivalentele de lichidități corespund investițiilor pe termen scurt, foarte lichide, care îndeplinesc următoarele condiții:

sunt imediat convertibile în sume de bani perfect determinate;

sunt atât de aproape de data lor de exigibilitate încât un risc de schimbare a valorii datorată unei schimbări a ratelor dobânzii este nesemnificativ.

Investițiile pe termen lung sunt acele investiții care au o dată de exigibilitate originală de cel mult trei luni. Standardul american definește trei condiții care estimează că lichiditatea nu suportă nici o restricție:

absența riscului de pierdere de capital, legată de variația ratelor dobânzii;

absența convenției de blocaj;

existența unei piețe care să asigure lichiditatea imediată a activelor.

Se trage concluzia că definiția recomandării franceze este mai largă decât cea adoptată de standardul american.

Norma americană FAS 95 reține noțiunea de „cash și cash echivalent“ care exclude creditele de trezorerie. Acestea din urmă sunt înscrise în cadrul funcției de finanțare.

IASB nu definește noțiunea de trezorerie dar consideră că este reprezentată de ansamblul lichidităților și echivalentelor de lichidități (cvasilichidități).

Norma internațională IAS 7 precizează că fluxurile de trezorerie desemnează ansamblul intrărilor și ieșirilor de lichidități sau echivalente de lichidități.

Lichiditățile sunt formate din fondurile disponibile și din depozitele la vedere. Echivalentele de lichidități sunt plasamente pe termen scurt, foarte lichide, convertibile cu ușurință într-o mărime determinată de lichidități și a căror valoare nu riscă să se schimbe în mod semnificativ.

Deținerea echivalentelor de lichidități are ca scop în principal să facă față angajamentelor de trezorerie pe termen scurt. Se trage concluzia că scadența este apropiată, sub trei luni. Deținerea de cvasilichidități nu se face în scopul realizării unor obiective de plasament. Titlurile care reprezintă capitalurile proprii sunt excluse din echivalentele de lichidități. Fac excepție acțiunile privilegiate achiziționate cu puțin timp înaintea scadenței lor și care au o dată de rambursare determinată.

Dacă împrumuturile bancare sunt elemente ale activităților de finanțare, împrumuturile pe termen scurt rambursabile la vedere, acordate prin conturile curente, sunt incluse, în unele țări, în categoria lichidităților și cvasilichidităților.

Fluxurile de trezorerie nu cuprind mișcările între elementele care constituie lichidități sau echivalente de lichidități, pentru că aceste componente fac parte din gestiunea trezoreriei întreprinderii. Un tablou al fluxurilor de trezorerie trebuie să prezinte intrările și ieșirile de fonduri generate de activitățile de exploatare, de investiții și de finanțare. Gestiunea trezoreriei cuprinde plasamentul excedentelor de lichidități în echivalente de lichidități.

Pentru analistul financiar, preocupat de asigurarea echilibrului financiar al întreprinderii, trezoreria reprezintă diferența între disponibilitățile și datoriile imediate. Astfel, se poate vorbi despre o trezorerie pozitivă (excedent de lichidități față de exigibilitățile imediate) sau de o trezorerie negativă, în situația inversă.

Echilibrul dintre lichiditățile și exigibilitățile imediate, care degajă mărimea și sensul (+/-) trezoreriei firmei, depinde de suma lichidităților la începutul perioadei de referință, de fluxul de încasări și plăți aferent perioadei cât și de alte variabile cum sunt structura și dimensiunile activității întreprinderii etc.

Pentru omul de afaceri (gestionarul afacerilor), trezoreria poate fi definită ca totalitatea mijloacelor financiare de care dispune o întreprindere pentru a face față plăților: disponibilități în conturile bancare, numerar în casierie, cecuri de încasat, efecte comerciale de primit neajunse la scadență, investiții financiare pe termen scurt etc.

În cazul insuficienței acestor mijloace financiare există posibilitatea obținerii imediate a unui credit sub forma: credit bancar pe termen scurt, acceptarea unui efect comercial (credit comercial), scontarea unei cambii neajunse la scadență etc.

1.2. Importanța trezoreriei

O gestiune performantă a întreprinderii presupune atât gestiunea fluxurilor de angajare patrimonială (venituri\cheltuieli) cât și gestiunea trezoreriei, adică a fluxurilor de încasări și plăți. Gestiunea trezoreriei regrupează ansamblul regulilor, deciziilor și procedurilor care asigură, la costul cel mai redus, menținerea echilibrului financiar instantaneu al întreprinderii.

Obiectivul principal al gestiunii trezoreriei este evitarea unei trezorerii structural negative.

Obiectivul secundar al gestiunii trezoreriei este acela de a minimaliza costul și volumul finanțărilor și de a optimiza modul de plasare a excedentelor de trezorerie pe termen scurt.

O altă dimensiune a gestiunii trezoreriei este reprezentată de gestiunea riscurilor financiare. Aceasta presupune utilizarea unor instrumente de asigurare și de speculație atunci când piețele financiare sunt foarte volatile (ratele de schimb și ratele dobânzii oscilează foarte mult la intervale scurte de timp).

Una dintre politicile cel mai des utilizată pe plan internațional este trezoreria zero. Această politică constă în menținerea cât mai aproape de zero a soldurilor de disponibilități în scopul reducerii costurilor de gestiune a trezoreriei (evitarea costurilor de finanțare și de oportunitate).

Gestiunea trezoreriei întreprinderii presupune stabilirea unui optim între costurile mijloacelor de finanțare și veniturile obținute din plasamente de trezorerie.

Gestiunea eficientă a trezoreriei presupune ca întreprinderea să dispună la momentul voit de disponibilități suficiente pentru a face față exigibilității imediate. Astfel trebuie prevăzute mărimea și data exigibilităților și a disponibilităților instantanee cerându-se o gestiune previzională a trezoreriei firmei.

Previziunile de trezorerie vizează descrierea evoluției disponibilităților înainte și după mobilizarea creditelor pe termen scurt.

Rolul previziunilor de trezorerie este de a contribui la securitatea financiară și la rentabilitatea întreprinderii, printr-o reducere a cheltuielilor de natură financiară.

Previziunile de trezorerie se caracterizează prin patru elemente: natura soldurilor prevăzute; orizontul previziunii reprezentat de durata la care aceasta se referă; „pasul previziunii", adică intervalele de timp la care o previziune se decupează; nivelul de agregare.

Tipurile de previziune de trezorerie sunt:

bugetul de trezorerie: orizontul de timp: anul următor celui de întocmire a bugetului; pasul: lunar sau trimestrial; nivelul de agregare: de la fiecare bancă parteneră la nivelul ansamblului băncilor;

previziunea de trezorerie pe termen foarte scurt (situație zilnică a trezoreriei) se realizează pentru următoarele 8 zile, o lună sau, cel mult, pentru 3 luni, nivelul de agregare fiind un partener bancar;

previziunea particulară de trezorerie se referă la un spațiu financiar distinct sau la realizarea unei operații distincte.

Un rol crucial în realizarea previziunilor de trezorerie și a gestiunii trezoreriei le au următoarele date:

momentele de declanșare a operațiilor financiare legate de capitaluri: emisiunea de noi titluri, angajarea de noi credite pe termen lung, rambursarea ratelor scadente la împrumuturi;

momentul de plată a investițiilor, datorită disponibilităților uneori uriașe care se dislocă;

scadențele de plată a impozitelor, cotizațiilor privind asigurările sociale, dividendele cuvenite acționarilor și datoriilor față de diverși creditori;

sfârșitul de lună, cu care ocazie necesarul de trezorerie este mai ridicat datorită scadenței plății salariilor sau a efectelor comerciale;

închiderea exercițiului financiar pentru prezentarea prin bilanț a unei situații patrimoniale mai avantajoase din punct de vedere al imaginii întreprinderii în fața terților. Trezorierul acestuia poate să mobilizeze mai multe efecte comerciale în operația de scontare sau să facă apel la un supliment de credite pe termen scurt, pentru a prezenta o imagine mai atractivă în ceea ce privește conturile de disponibilități.

Cele mai des întâlnite tipuri de previziuni sunt: bugetul de trezorerie și situația zilnică a trezoreriei

1.2.1. Notiuni de baza ale trezoreriei

Deși pasul previzional este lunar, bugetul de trezorerie este adesea reactualizat la intervale mai scurte de timp, mai ales în condițiile în care gradul de incertitudine cu care se confruntă întreprinderea este ridicat.

Prin bugetul de trezorerie se stabilesc liniile de credit pe termen scurt care trebuie negociate cu piața financiară și în special cu sistemul bancar. Prin intermediul lui, întreprinderea poate să verifice măsura fezabilității planului de investiții, să calculeze cheltuielile financiare, contribuind astfel la calculul rezultatului previzional, să ofere bancherilor o serie utile analizelor financiare.

Bugetul de trezorerie poate fi global pe întreprindere, precum și pe categorii mari de activități: investiții, producție, alte activități etc. Aceasta cuprinde la categoria veniturilor, sumele ce se încasează din vânzarea bunurilor și serviciilor, precum și cele din credite, participări la capital, dobânzi iar bunurile vândute pe credit se vor lua îp calcul la perioadele de încasare, nu la perioada livrării ca în bugetul de venituri și cheltuieli. La cheltuielile în „Bugetul de trezorerie" se au în vedere, în raport de scadența normală plățile pentru: bunuri și servicii plătite, dobânzile de plată, sumele ce*se restituie acționarilor sau dividendele de plată, salariile și C.A.S.-urile de plată, creditele de rambursat.

Alte obiective ale contabilității în acest domeniu pot fi:

Asigurarea gestionării legale, operative, economicoase și reale a tuturor mijloacelor de trezorerie, inclusiv a titlurilor de valoare și a creditelor primite și acordate;

Decontarea la timp și în cuantumul cuvenit a drepturilor și datoriilor unității în relațiile cu furnizorii și clienții, cu statul, salariații, proprietarii, alți debitori și creditori;

Asigurarea integrității banilor și a altor valori, a titlurilor de valoare, inclusiv tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de pagubele produse și recuperarea rapidă și integrală a acestora;

Furnizarea de informații pentru întocmirea de programe raționale bine fundamentate pentru toate domeniile de activitate ale întreprinderii, inclusiv pentru bugetele de venituri și cheltuieli. –

Pentru stabilirea bugetului de trezorerie se pot utiliza două metode:

Metoda încasărilor și plăților

Aceasta permite comparabilitatea între diferite niveluri de previziune cât și între indicatorii bugetați și realizați.

Metoda implică o structurare a fluxurilor după natură: fluxuri de cheltuieli și fluxuri de venituri, precum și după obiectul lor: fluxuri de exploatare, de repartiție, de investiții, financiare și excepționale.

O trezorerie pozitivă, la finele perioadei previzionate, presupune luarea unei decizii de plasament a excedentelor de fonduri pe termen scurt sub forma achiziției de titluri de plasament, depozite bancare pe termen scurt etc., în timp ce un sold negativ de trezorerie impune acoperirea deficitului de trezorerie prin diverse modalități: o finanțare externă pe termen scurt printr-un credit bancar pe termen scurt; lichidarea anumitor investiții financiare pe termen scurt; scontarea efectelor comerciale neajunse la scadență; recursul la acordarea de facilități clienților pentru plățile efectuate în avans sau la obținerea de avansuri de la clienți.

Metoda bilanțurilor sau a termenelor de rotație

Această metodă aproximează evoluția soldurilor previzionale pe baza unei abordări sintetice a trezoreriei, concentrată în relația:

Variația Trezoreriei = Variația Fondului de Rulment – Variația Necesarului de Finanțare

Această metodă este recomandată în cazul întreprinderilor în care apar dificultăți în realizarea echilibrelor de trezorerie, informația contabilă insuficientă nu permite o abordare încasări-plăți la termene suficient de scurte. Această metodă este inadecvată întreprinderilor cu puternice variații sezoniere de activitate datorită dificultăților întâmpinate.

Pentru a determina variația fondului de rulment se pleacă de la calculul marjei lunare de autofinanțare la care se adaugă câteva modificări generate de operațiile financiare și de investiții.

Variațiile necesarului de fond de finanțare a exploatării se calculează având la bază termenele medii de rotație ale principalelor componente ale activului circulant și ale datoriilor din exploatare pe termen scurt, determinate pe cale statistică plecând de la ratele de rotație aferente ultimelor luni.

1.2.2. Situatiile de trezorerie

În cazul în care orizontul depășește o lună (2 sau 3 luni), se utilizează un pas zilnic pentru prima lună și păsuri decadale pentru următoarele luni. Situația este structurată in încasări și plăți, iar în analitic se realizează o clasificare a acestora după natura instrumentelor de plată utilizate: cecuri, efecte comerciale, viramente etc.

Sursele de informații sunt de natură contabilă (facturi, extrase de cont, fișele de cont), dar și extracontabilă (bugetul de trezorerie, ștatele de plată, scadențarele privind împrumuturile, situațiile privind cheltuielile sociale, previziunile evoluției CA). în cazul grupurilor de societăți, societatea mamă dezvoltă situația zilnică a trezoreriei pe fiecare întreprindere care face parte din grup și pe fiecare bancă parteneră.

1.3. Importanta tabloului fluxurilor de trezorerie

Principala critică adusă tabloului de utilizări și resurse (modelul Planul Contabil General francez 1982) este dată de disimularea fluxurilor monetare. El nu permite relevarea influenței fenomenelor de stocaj și a decalajelor temporare care pot exista între contabilitatea unui flux financiar și a consecinței sale monetare (încasare sau plată a disponibilităților).

Un pas înainte pe linia creșterii gradului de relevanță a informațiilor generate de contabilitatea de angajamente este calculul și utilizarea indicatorului excedent de trezorerie din exploatare, plecând de la excedentul brut din exploatare.

Cum variația stocurilor, a creanțelor clienți și a datoriilor față de furnizori luate împreună generează indicatorul variația necesarului de fond de rulment, relația devine

Calculul și utilizarea E.T.E (excedentul de trezorerie din exploatare) în analizele financiare erau insuficiente pentru asigurarea unor abordări mai relevante în vederea analizei solvabilității și a riscului de faliment. Trezoreria devine informație cheie deoarece prin intermediul ei își finanțează activitatea și își asigură perenitatea. Astfel se determină indicatorii necesari gestiunii și analizei financiare (pe termen scurt – solvabilitatea, pe termen lung – nevoia de finanțare).

Trezoreria nu este un concept dominat de incidența convențiilor și politicilor contabile asigurându-se astfel obiectivitate în analiză în contradicție cu fondul de rulment, necesarul fondului de rulment (N.F.R) și capacitatea de autofinanțare (C.A.F). Informațiile abordate de conceptul de trezorerie se adaptează previziunilor și abordărilor de tip bugetar.

Modelul de plecare în evoluția practicii internaționale spre un tablou al fluxurilor de trezorerie a fost standardul american contabil FAS 95 (1987) și IASB în 1979 propune norma internațională IAS 7 care a fost revizuită în 1992.

Obiectivul normei IAS 7 este de a trasa politicile de întocmire, de prezentare și de publicare aferente acestei situații financiare, care au ca scop: (i) furnizarea de informații folositoare diferiților utilizatori, deoarece astfel de informații le oferă o bază de evaluare a capacității întreprinderii de a genera lichidități și echivalente de lichidități, (ii) cât și acoperirea nevoilor de utilizare a acestor elemente de către întreprindere. Deciziile economice pe care le iau utilizatorii impun evaluarea acestei capacități, cât și cunoașterea scadențelor și asigurarea concretizării elementelor de trezorerie.

În țara noastră, aplicarea normei IAS 7 survine în contextul reglementărilor emise prin O.M.F.P.nf. 1752/2005.

Menirea de bază a tabloului fluxurilor de trezorerie este de a furniza informații relevante privind încasările și plățile unei întreprinderi, în cursul unui exercițiu, pentru a ajuta utilizatorii de situații financiare să aprecieze solvabilitatea firmei.

1.4. Structura tabloului fluxurilor de trezorerie

Tabloul fluxurilor de trezorerie permite utilizatorilor situațiilor financiare următoarele aspecte: să evalueze capacitatea întreprinderii de a degaja lichidități; să determine necesitățile de lichidități; să prevadă scadențele și riscul încasărilor viitoare; să compare rezultatele întreprinderii, prin eliminarea efectelor diferitelor metode contabile pentru aceleași operații și evenimente.

Tabloul fluxurilor de trezorerie clasifică intrările și ieșirile de fonduri ale exercițiului după criteriul funcțional al fluxurilor întreprinderii: fluxuri generate de activitățile de exploatare; fluxuri generate de activitățile de investiții; fluxuri generate de activitățile de finanțare.

Soldul fluxurilor fiecărei categorii relevă mărimea contribuției fiecărei funcții la variația trezoreriei întreprinderii. Informațiile furnizate de tablou servesc la evaluarea relațiilor între cele 3 genuri de activități. Una și aceeași operație poate să presupună mișcări de trezorerie incluse în categorii diferite.

1.5. Modul de întocmire a tabloului fluxurilor de trezorerie

Analiza structurii de detaliu vizează modelul tabloului relevat de norma internațională IAS 7. Structura tabloului de trezorerie prevede următoarele activități:

Fluxurile de trezorerie ale activităților de exploatare

Activitățile de exploatare sunt principalele activități producătoare de venit ale întreprinderilor, precum și alte activități ce nu sunt activități de investiții sau finanțare.

Mărimea mișcărilor de trezorerie legate de exploatare este un indicator al măsurii în care întreprinderea a degajat, prin exploatarea sa, suficiente fluxuri de trezorerie, pentru a rambursa împrumuturile sale, a menține capacitatea sa de exploatare, a vărsa dividende și a realiza noi investiții.

Diferitele categorii de fluxuri istorice de trezorerie legate de exploatare pot să fie utile pentru a previziona fluxurile viitoare de trezorerie aferente exploatării.

Aceste fluxuri sunt consecința principalelor activități generatoare de venituri ale întreprinderii și sunt consecința operațiilor și evenimentelor care concură la formarea rezultatului net.

Fluxurile de numerar provenite din activități de exploatare sunt în primul rând derivate din principalele activități producătoare de venit ale întreprinderii.

Exemple de fluxuri de numerar provenite din activitățile de exploatare:

încasările în numerar din vânzarea de bunuri și prestarea de servicii;

încasările în numerar provenite din redeverențe, onorarii, comisioane și alte venituri;

plățile în numerar către furnizorii de bunuri și servicii;

plățile în numerar către și în numele angajaților;

încasările și plățile în numerar ale unei societăți de asigurare pentru prime, despăgubiri și anuități.

plățile în numerar sau restituirile de impozit pe profit;

încasările și plățile în numerar provenite din contractele încheiate în scopuri de plasament sau de tranzacționare.

Avansurile de casă și împrumuturile acordate de instituțiile financiare sunt clasificate, în general, în categoria activităților de exploatare, știut fiind că ele se referă la principala activitate generatoare de venituri a acestui tip de unități.

O întreprindere trebuie să prezinte fluxurile de trezorerie aferente activității de exploatare făcând apel:

fie la metoda directă, conform căreia informațiile furnizate se referă la încasări și plăți brute;

fie la metoda indirectă, conform căreia rezultatul net este corectat, pentru a ține cont:

de influența operațiilor care nu au caracter monetar;

de orice report sau regularizare a încasărilor sau plăților trecute sau viitoare, presupuse de exploatare;

elemente de venituri și cheltuieli asociate cu fluxurile de numerar din investiții sau finanțări.

IAS 7 recomandă întreprinderilor să utilizeze metoda directă deoarece este utilă în previzionarea fluxurilor viitoare de trezorerie.

Metoda directă presupune operarea directă în fluxuri monetare, pe care le grupează în diferitele categorii de încasări și plăți.

Fluxurile de trezorerie relative la activitățile de exploatare (metoda directă)

Informațiile privind principalele categorii de intrări și ieșiri de fonduri brute pot fi obținute conform metodei directe în următoarele moduri:

pe baza înregistrărilor contabile ale întreprinderii;

fie ajustarea vânzărilor, costului vânzărilor și celelalte elemente ale contului de profit și pierdere, în funcție:

variațiile intervenite în cursul exercițiului în cadrul stocurilor, creanțelor și datoriilor din exploatare;

elementele fără incidențe monetare;

elementele pentru care incidențele monetare constau în fluxuri de investiții sau de finanțare.

Metoda indirectă este în fapt întocmirea unui tablou de reconciliere a rezultatului net înaintea impozitării și a elementelor extraordinare cu fluxul net de trezorerie din activitățile de exploatare. Aplicarea metodei indirecte este ușurată de faptul că o contabilitate modernă este o contabilitate de angajamente, în ciuda faptului că informațiile degajate de ea au un pronunțat caracter convențional

O prezentare tip, în acord cu norma IAS 7, a procedurii dezvoltate prin metoda indirectă, este prezentată în tabelul de mai jos:

Metoda indirectă vizează următoarele categorii:

Fluxurile de trezorerie relative la activitățile de exploatare

Pe baza metodei indirecte, fluxul de numerar net din activitățile de exploatare este determinat prin ajustarea profitului net sau a pierderii nete cu următoarele efecte:

modificări apărute pe parcursul perioadei în valoare stocurilor, creanțelor și datoriilor din exploatare;

alte elemente decât numerarul, cum ar fi amortizarea, provizioanele, impozitele amânate, câștiguri și pierderi valutare nerealizate;

profituri nedistribuite ale întreprinderii asociate;

interesele minoritare;

alte elemente pentru care au rezultat fluxuri de numerar din investiție sau din finanțare.

Fluxurile de trezorerie ale activităților de investiții

Activitățile de investiții constau în achiziționarea și înstrăinarea de active pe termen lung, precum și alte investiții care nu sunt incluse în echivalentele de numerar. Fluxurile de trezorerie ale activităților de investiții oferă informații privind maniera în care societatea își asigură creșterea și perenitatea.

Prezentarea separată a fluxurilor de numerar provenite din activitățile de investiții este importantă deoarece fluxurile de numerar reprezintă măsura în care cheltuielile au fost făcute pentru resurse menite a genera venituri și fluxuri de numerar în viitor.

Exemple de fluxuri de numerar provenite din activități de investiții:

plățile în numerar pentru achiziționarea de terenuri ți mijloace fixe, active necorporale, alte active pe termen lung;

încasările în numerar din vânzarea terenurilor, clădirilor;

plățile în numerar pentru achiziția de instrumente de capital propriu și de creanță ale altor întreprinderi;

încasările în numerar din vânzarea de instrumente de capital propriu și de creanță ale altor întreprinderi;

plățile și încasările în numerar pentru contractele futures, forward. swap, în afara cazului când contractele sunt deținute în scopuri de plasament sau de tranzacționare sau când încasările sunt clasificate drept activități de finanțare.

Fluxurile de trezorerie aferente activității de investiții

Fluxurile de trezorerie ale activităților de finanțare

Activitățile de finanțare sunt activități ce constau în schimbări ale dimensiunii și compoziției capitalului propriu și datoriilor unei întreprinderi.

Prezentarea separată a fluxurilor de numerar provenite din activitățile de finanțare este importantă în estimarea cererilor viitoare de fluxuri de numerar din partea finanțatorilor întreprinderii.

Exemple de fluxuri de numerar provenite din activități de finanțare:

venituri în numerar din emisiuni de acțiuni și alte instrumente de capital propriu;

plățile în numerar către acționari pentru a achiziționa sau răscumpăra în numerar acțiunile întreprinderii;

venituri în numerar din emisiuni de bonuri de tezaur, obligațiuni, ipoteci, și alte împrumuturi pe termen scurt sau lung;

rambursări în numerar ale unor sume împrumutate;

plățile în numerar ale locatarului pentru reducerea obligațiilor legate de o operațiune de leasing financiar.

Fluxurile de trezorerie relative la activitățile de finanțare

Probleme particulare privind prezentarea unui tablou al fluxurilor de trezorerie

Întreprinderile trebuie să raporteze separat clasele majore de încasări brute în numerar și de plăți brute în numerar provenite din activități de investiții și finanțare, cu excepția fluxurilor de numerar raportate pe o bază netă.

Fluxurile de numerar provenite din următoarele activități de exploatare, investiții și finanțare pot fi raportate pe o bază netă:

plățile/încasările în numerar în numele clienților, când fluxurile de numerar reflectă activitățile clientului;

plățile/încasările în numerar pentru elementele pentru care rulajul este rapid, termenul de scadență scurt și sumele sunt mari.

Fluxurile de numerar provenite din fiecare dintre următoarele activități ale unei instituții financiare pot fi raportate pe o bază netă:

încasările/plățile de numerar pentru acceptarea și rambursarea depozitelor cu o dată fixă de scadență;

plasarea/retragerea depozitelor de la alte instituții financiare;

avansurile în numerar, împrumuturile făcute clienților și rambursarea acestor avansuri și împrumuturi.

Fluxurile de numerar în valută

Fluxurile de trezorerie în monede străine sunt convertite la cursul plății sau încasării. Lichiditățile și echivalentele de lichidități, existente la sfârșitul exercițiului, sunt convertite la cursul de închidere.

Câștigurile și pierderile nerealizate, ce rezultă din variația cursului între data fluxurilor și data închiderii exercițiilor, nu constituie fluxuri monetare. Efectul variațiilor cursurilor lichidităților deținute sau datorate este prezentat în tabloul fluxurilor de trezorerie, pentru a permite compararea între lichiditățile aferente deschiderii și închiderii exercițiului.

Dobânzile și dividendele

Fluxurile de trezorerie, care provin din dobânzi și dividende încasate, trebuie să fie prezentate separat de cele care sunt generate de dobânzile și dividendele plătite.

Acestea trebuie să fie delimitate pe cele 3 categorii de activități iar modul de prezentare trebuie păstrat de la un an la altul.

Mărimea totală a dobânzilor vărsate în cursul exercițiului este indicată în tabloul fluxurilor de trezorerie, indiferent că ele ar fi fost contabilizate la cheltuieli, în contul de profit și pierdere, sau încorporate în costul unui activ (capitalizate), conform celeilalte prelucrări autorizate, prevăzută prin noma IAS 23 „Costul îndatorării".

în cazul dobânzilor și dividendelor vărsate (plătite) există 2 interpretări posibile. Pe de o parte ca o consecință a politicii de finanțare ele sunt incluse în activitatea de finanțare iar pe de altă parte deoarece pun în evidență capacitatea întreprinderii de a degaja, prin activitatea sa, activele necesare finanțării deci la categoria fluxurilor de exploatare. în cazul dobânzilor și dividendelor încasate avem 2 aspecte: a) remunerează plasamentele (fluxuri de investiții); b)fluxuri de exploatare.

Impozite asupra beneficiilor

Cum impozitul se calculează asupra rezultatului întreprinderii, rezultat care provine atât din operațiile de exploatare cât și din activitățile de investiții și cele de finanțare, acest impozit ar trebui să fie delimitat pe cele 3 componente.

Fluxurile de numerar provenite din impozitul pe profit vor fi prezentate separat și vor fi clasificate drept fluxuri de numerar rezultate din activitățile de exploatare, cu excepția situației în care ele pot fi identificate în mod specific cu activități de finanțare și de investiții.

Elemente extraordinare

Fluxurile implicate de elementele extraordinare nu constituie o rubrică particulară, așa cum se prezintă elementele extraordinare în contul de profit și pierdere, atunci când apar evenimente generatoare.

Acestea trebuie să fie prezentate separat, în cadrul fluxurilor din exploatare, de investiții și de finanțare, pentru a se înțelege natura și incidența lor asupra mișcărilor de trezorerie actuale și viitoare ale societății. Această prezentare vine în completarea informațiilor distincte relative la natura și mărimea elementelor extraordinare, așa cum cere norma IAS 8.

Tranzacții fără contrapartidă în trezoreria întreprinderii

Tranzacțiile referitoare la investiții și finanțare, care nu implică lichidități și echivalente de lichidități, trebuie să fie excluse din tabloul fluxurilor de trezorerie. Astfel de tranzacții trebuie să fie indicate în situațiile financiare pentru a se furniza orice informație relevantă relativă la aceste activități de investiții și finanțare.

Numeroase activități de investiții și de finanțare nu au efect direct asupra fluxurilor curente de trezorerie, cu toate că ele au o influență asupra structurii capitalului și activului întreprinderii. Excluderea din tablou a tranzacțiilor fără contrapartidă în trezorerie este în coerență cu obiectivul unui tablou al fluxurilor de trezorerie, deoarece aceste elemente nu antrenează fluxuri de lichidități și echivalente de lichidități în cursul exercițiului. Norma IAS 7 furnizează câteva exemple de tranzacții fară efect asupra trezoreriei:

achiziția de active, prin preluarea concomitent de datorii legate direct de acestea sau printr-un contract de locație-finanțare;

achiziția unei întreprinderi, prin intermediul unei emisiuni de acțiuni;

conversia de datorii în capitaluri proprii.

1.6. Analiza SWOTa tabloului fluxurilor de trezorerie

Tabloul fluxurilor de trezorerie este determinat de o concepție de echilibru financiar, centrată, în mod esențial, pe flexibilitate financiară. Aceste caracteristici sunt apreciate prin intermediul capacității întreprinderii de a genera fluxuri pozitive de trezorerie, plecând de la activitățile sale de exploatare.

Fluxul de trezorerie generat de activitățile de exploatare este indic atomi central al analizei situației unei întreprinderi. El este utilizat și pentru aprecierea performanțelor acesteia pe o perioadă medie.

Arhitectura tabloului fluxurilor de trezorerie a fost influențată, în mod implicit, de cercetarea generată odată cu proliferarea piețelor financiare și mai ales de:

modelul de luare a deciziei de către investitor;

modelul de evaluare a întreprinderii, adoptat în teoria financiară;

ipoteza de eficiență a piețelor de capitaluri.

Cercetările și practica bursieră au dovedit că interesul investitorului se regăsește, mai degrabă, în fluxurile monetare decât în beneficiile contabile sau indicatorii derivați. Tabloul fluxurilor de trezorerie permite să se stabilească un raport între informațiile contabile și procesul de luare a deciziilor de către investitor. Să nu uităm că unul din obiectivele acestui model este de a ajuta investitorul în aprecierea capacității întreprinderii de a plăti dividende.

Fiind utile investitorilor, informațiile furnizate de tablou contribuie la asigurarea eficienței piețelor financiare. Să ne reamintim că ipoteza eficienței piețelor financiare presupune că prețurile activelor financiare reflectă pe de-a întregul informațiile disponibile. Pe o piață eficientă, prețul unui activ financiar este rezultatul unei estimări corecte a valorii actualizate a fluxurilor.

Structura tabloului fluxurilor de trezorerie și, mai ales, ordinea de prezentare a funcțiilor favorizează o lectură normativă, prin care se atribuie fluxurilor din exploatare un rol determinant în finanțarea creșterii și în determinarea necesarului de finanțare externă. Altfel spus, cash-flow-ul din exploatare este un indicator cheie, în aprecierea capacității întreprinderii de a genera lichidități suficiente în vederea realizării de noi investiții, fără să recurgă la surse externe de finanțare.

Tabloul fluxurilor de trezorerie prezintă informații istorice referitoare la fluxurile monetare, dar aceste informații stau la baza previziunilor de fluxuri. Se creează astfel premisele pentru estimarea valorii întreprinderii.

Noțiunea de fluxuri de trezorerie prezintă un caracter mai obiectiv decât de cea de fond de rulment, concept influențat de aplicarea unor convenții contabile. Fluxurile de trezorerie din exploatare corespund capacității de autofinanțare.

Tabloul facilitează și definirea cauzelor care explică divergențele între rezultatul contabil și trezorerie (surplusul monetar). Modelul tabloului permite relevarea rolului acționarilor în finanțarea creșterii.

Deși considerat net superior tabloului de utilizări și resurse, tabloul fluxurilor de trezorerie nu a scăpat nici el criticilor. Limitele sale vizează, cu predilecție:

definirea și rolul trezorerie;

conținutul funcției de exploatare și modul de calcul al fluxurilor care îi sunt asociate;

evaluarea performanțelor, prin intermediul fluxurilor de trezorerie;

insuficiența sa în aprecierea evoluției situației financiare a unei întreprinderi.

Definiția și rolul trezoreriei sunt criticabile, deoarece aceasta este considerată un sold rezidual, o variabilă dependentă de operațiile de exploatare, de investiții și de finanțare. Este, de altfel, și critica adusă modelului tabloului de utilizări și resurse.

Diversele modele de tablouri ale fluxurilor de trezorerie nu definesc în mod precis, funcția de exploatare. Structura fluxurilor care o compun este influențată de o logică de natură contabilă in conformitate cu care fluxul net de trezorerie din exploatare trebuie să reflecte efectele asupra trezoreriei, a operațiilor care participă la formarea rezultatului. De aici apare și limita sa, în funcția de exploatare sunt incluse și cheltuielile financiare a căror mărime și evoluție depind de politica financiară a întreprinderii.

Includerea dobânzilor plătite de întreprindere, în funcția de exploatare, a dat naștere în S.U.A. la numeroase polemici, cu ocazia adoptării standardului FAS 95. Ori, este cunoscut că, pe plan financiar, dobânzile constituie remunerarea creditorilor, așa cum dividendele constituie remunerarea acționarilor. De aici rezultă că atât dobânzile cât și dividendele vărsate (plătite) ar trebui să fie incluse în funcția de finanțare. Un astfel de tratament unic ar permite să se evite disocierea dobânzilor de variația capitalurilor împrumutate, fapt ce ar permite să se aprecieze, în mod direct, adevăratul rol al creditelor în finanțarea creșterii. Cât privește norma internațională (IAS 7), controversa este departe de a fi tranșată. Fiind vorba despre un produs tranzacțional, norma lasă întreprinderilor posibilitatea să includă dobânzile și dividendele plătite fie în cadrul fluxurilor de exploatare, fie în cele de finanțare.

Pe de altă parte, se cunoaște că nu pot fi identificate toate fluxurile de trezorerie care fundamentează exploatarea. Recursul la metoda indirectă interzice orice clasificare a fluxurilor, pe baza naturii activității. Ori, practica mondială probează că această metodă este cel mai des utilizată de întreprinderi, din motive legate de organizarea sistemului de informare contabilă.

Cât privește aprecierea performanțelor întreprinderii, cu ajutorai tabloului fluxurilor de trezorerie, în special prin intermediul fluxurilor din exploatare, aceasta nu poate să aibă o valoare operațională decât pe perioade medii și lungi. Volatilitatea fluxurilor de trezorerie interzice utilizarea lor ca indicator al performanței, pe perioade scurte. Din punct de vedere gestionar, interpretarea performanțelor aferente unei perioade medii prezintă, totuși, avantajul că se evită favorizarea termenului scurt, deci a politicii de investiții cu termen scurt de recuperare.

Aprecierea evoluției situației financiare a unei întreprinderi prezintă și ea unele limite. Este știut că, prin acest tablou, nu sunt luate în considerație o serie de operații care au o influență asupra capitalurilor și angajamentelor întreprinderii, dar care au o influență directă asupra trezoreriei. Astfel de operații, în special cele care sunt incluse în categoria angajamentelor financiare în afara bilanțului, tind să se prolifereze sub influența dezvoltării tehnicilor de inginerie financiară sau a contabilității creative.

CAPITOLUL 2
Previziunea trezoreriei întreprinderii

Trezoreria prezintă următoarele caracteristici:

un element esențial și, totodată, principala restricție a gestiunii financiare a întreprinderii;

în ea se concretizează rezultatele modului de realizare a activității și de respectare a echilibrului financiar;,

nu întotdeauna o întreprindere care încheie exercițiul cu beneficiu are și trezorerie pozitivă (disponibilități în bancă și în casă). Acest lucru se datorează decalajului dintre înregistrările în contabilitate a veniturilor și cheltuielilor și scadența lor ca încasări și plăți, decalaj care poate fi hotărâtor pentru soarta financiară a întreprinderii;

preocupările tot mai intense pentru gestiunea trezoreriei sunt motivate de unele fenomene de contabilitate economică, atât macro cât și micro-economică, creșterea inflației, a ratei dobânzii, precum și scăderea ratelor de rentabilitate și a gradului de autofinanțare.

2.1. Activele si pasivele de trezorerie

O primă definiție dată trezoreriei este „surplusul de surse de finanțare care se degajă din întreaga activitate economică, respectiv diferența dintre fondul de rulment și nevoia de fond de rulment”.

Totuși, această definiție are un caracter mult mai teoretic, bazat pe teoria echilibrului financiara al întreprinderii, dar este mai puțin operațională pentru o gestiune eficientă a trezoreriei.

O definire mai completă a trezoreriei poate fi dată de suma elementelor constitutive ale acesteia ca active și pasive de trezorerie. Elementul de bază în această nouă definiție îl reprezintă lichiditățile (disponibilitățile bănești) dar, alături de acestea, apar activele financiare de trezorerie, iar în pasiv – concursurile bancare, sub forma creditelor de trezorerie și a celor de scont.

Relația de determinare a trezoreriei este:

Trezorerie + Lichidități = Active financiare de trezorerie – Pasive de trezorerie

Componența activelor și pasivelor de trezorerie

Având în vedere că atât trezoreria pozitivă cât și cea negativă antrenează costuri de gestiune (de oportunitate, prin nefructificarea excedentului de trezorerie și costuri de finanțare prin credite noi a deficitului de trezorerie), funcția de trezorier este una dintre cele mai responsabile pentru soarta întreprinderii.

Între obiectivele gestiunii de trezorerie pot fi menționate:

evitarea pierderilor în zilele de decontare la încasările și plățile prin bancă ale întreprinderii;

creșterea operativității încasării creanțelor întreprinderii, fără a efectua politica față de clienți;

eșalonarea echilibrată și degajată a scadențelor obligațiilor de plată ale întreprinderii;

obținerea celui mai bun credit și la cel mai mic cost real al acestuia;

asigurarea unui sold zero al trezoreriei, care nu antrenează nici costuri de finanțare și nici de oportunitate;

optimizarea utilizării excedentului de trezorerie prin cea mai bună plasare a lichidităților, care să asigure rentabilitatea, siguranța și lichiditatea optime.

Toate aceste coordonate ale gestiunii trezoreriei sunt derivate din obiectul general al finanțelor întreprinderii, respectiv creșterea valorii capitalurilor proprii. Gestiunea trezoreriei regrupează, deci, ansamblul deciziilor, regulilor și procedurilor care asigură, la costul cel mai redus, menținerea echilibrului financiar instantaneu al întreprinderii.

2.2. Continutul bugetului de trezorerie

Obiectul unei politici de trezorerie îl constituie stăpânirea fluxurilor financiare, sincronizarea încasărilor cu plățile, pentru a asigura permanent capacitatea de plată a întreprinderii. Bugetul de trezorerie are ca funcțiune previziunea încasărilor și a plăților, pornind de la planificarea cheltuielilor, din care sunt excluse cele neplătibile (cum ar fi amortizările și provizioanele calculate) și de la planificarea veniturilor, din care sunt excluse cele neîncasabile (respectiv producția stocată, vânzările pe credit etc.).

Încasările, în general, vor cuprinde:

vânzările cu plata imediată;

încasarea vânzărilor pe credit din perioada anterioară;

vânzările de valori mobiliare;

vânzările de imobilizări;

obținerea unui împrumut sau vânzarea unei noi emisiuni de titluri;

încasarea chiriilor, dobânzilor, dividendelor și a altor venituri.

Plățile vor cuprinde, de asemenea, achitarea previzibilă a următoarelor datorii:

plata cumpărărilor la vedere și pe credit (din perioada anterioară);

plata salariilor și a premiilor;

plata cheltuielilor de exploatare, de administrare ș ide desfacere;

vărsarea impozitelor și taxelor la bugetul statului;

achizițiile de imobilizări;

plata dobânzilor și a ratelor scadente;

răscumpărarea titlurilor emise de întreprindere;

vărsarea dividendelor către acționari sau retragerile de fonduri de către proprietari. In funcție de datele disponibile și de interesele gestiunii financiare se pot face previziuni ale trezoreriei în bugetele lunare, trimestriale, semestriale sau anuale.

Exactitatea estimărilor este mai mică pentru orizonturi de timp mai mari. de asemenea, în funcție de modalitatea de luare în calcul a încasărilor și plăților se poate distinge un buget brut de trezorerie, cuprinzând toate încasările și plățile perioadei și un buget net, obținut prin ajustarea profitului net cu veniturile și cheltuielile care nu antrenează încasări, respectiv, plăți, rezultând astfel evoluția previzibilă a situației financiare a întreprinderii.

2.2.1. Intocmirea bugetului de trezorerie

Fazele elaborării bugetului de trezorerie sunt:

Previziunea încasărilor și plăților.

Determinarea și acoperirea soldurilor de trezorerie care rezultă din compararea încasărilor cu plățile:

determinarea soldurilor de trezorerie, înainte de acoperire;

acoperirea prin credite a deficitului de trezorerie sau plasarea excedentului de trezorerie;

elaborarea bugetului definitiv de trezorerie.

Elaborarea bugetului de trezorerie este ultima etapă a procesului de bugetare a întreprinderii iar trezoreria va fi, în mod firesc rezultanta previziunilor din celelalte bugete – al vânzărilor, al aprovizionărilor, al cheltuielilor de personal, al investițiilor, al administrației etc. Elaborarea bugetului de trezorerie presupune existența a trei documente de evidență și previziune:

bilanțul de deschidere al gestiunii (bilanțul exercițiului încheiat);

contul de rezultate previzional;

bilanțul previzional.

2.2.2. Stabilirea orizontului de previziune

Orizontul de previziune al trezoreriei este diferit, în funcție de obiectivele urmărite de gestiunea financiară și în funcție de scadențele încasărilor și plăților întreprinderii. Un buget de trezorerie poate fi încheiat pe un an, dacă se urmărește profitul anual al trezoreriei sau dacă întreprinderea este de talie mică și are scadențe la încasări și la plăți trimestriale sau mai mari de 90 de zile. >;

Orizontul de previziune poate fi de câteva luni (4-6 luni), dacă se urmărește optimizarea finanțării pe termen scurt sau scadențele sunt lunare și mai mari de 30 de zile. în fine, cel mai adesea, orizontul de timp este de la o zi la o lună, în care se urmărește graficul zilnic al încasărilor și plăților cu scadențe chenzinale, decadale și semidecadale.

Previziunea încasărilor, fiind fundamentată pe cifra vânzărilor, trebuie să țină cont în permanență de repartizarea acesteia pe luni cât și de modificările ce vor avea loc în structura vânzărilor și în gradul de solvabilitate al clienților întreprinderii care vor influența decalajul între termenele livrărilor și cele ale încasărilor. în funcție de ramura economică, între momentul vânzărilor și cel al încasărilor corespunzătoare există un decalaj de la 30 până la 90 de zile. Aceste decalaje determină o eșalonare în timp a încasării veniturilor lunare ce se vor înscrie în bugetul de trezorerie.

Previziune plăților se face pornind de la previziunea cheltuielilor anuale și de la eșalonarea previzibilă a plăților aferente acestor cheltuieli. în principiu, previziunea plăților se face asemănător cu cea a încasărilor, ținându-se cont de natura diferită a cheltuielilor, care vor determina o serie de particularități, atât în privința previziunii mărimii lor anuale, cât și a eșalonării scadențelor de plată.

De exemplu, aprovizionările cu materialele se planifică în funcție de stocurile existente și de previziunea aprovizionărilor din programul de fabricație sau de comercializare a mărfurilor. Scadența plății aprovizionărilor se stabilește similar cu cea a încasărilor.

Cheltuielile de personal (salarii plus cheltuielile sociale) se planifică în funcție de politica întreprinderii privind forța de muncă, în contextul obiectivelor financiare urmărite. Scadența la plată a salariilor nete este, de regulă, chenzinală, în timp ce plata cheltuielilor sociale este lunară.

Obligațiile fiscale (impozitele și taxele) se determină în funcție de mărimea veniturilor (profitului) întreprinderii. Termenele de plată sunt, de obicei, lunare.

În previziunea plăților se va ține cont de și de scadențele previzibile ale plăților din celelalte bugete (bugetul investițiilor, producției etc.).

Soldul trezoreriei, rezultat din compararea încasărilor cu plățile, poate fi deficitar sau excedentar..

Deficitul previzional al trezoreriei urmează a fi acoperit din credite noi de trezorerie sau de scont, selectate în funcție de mărimea costului real al acestora. înainte de apelarea la credite ni se impun a fi luate unele măsuri printre care: avansarea unor încasări (reducerea duratei creditelor-client sau solicitarea încasării în avans a unor vânzări) și amânarea legală a unor plăți (prelungirea creditelor-furnizor); reducerea temporară a plăților prin renunțarea (pentru moment) la efectuarea unor cheltuieli; realizarea unor încasări din activitatea extraordinară etc.

Excedentul previzional al trezoreriei poate fi consecința unui fond de rulment prea mare determinat de angajarea unor datorii pe termen lung fără o întrebuințarea imediată (fiind, în principiu, interzisă atragerea de capital pe termen lung pentru a fi plasat pe termen scurt). In al doilea rând, excedentul de trezorerie poate proveni dintr-o nevoie de fond de rulment mai mică decât fondul de rulment. Această nevoie este determinată de scadența mult mai mare a plăților generate de activitatea de exploatare, decât cea a încasărilor (cazul societăților cu activitatea de comerț). Trezorierul întreprinderii va urmări un plasament al excedentului de trezorerie în condiții de rentabilitate ridicată, risc redus și lichiditate crescută.

Costul creanțelor angajate pentru acoperirea soldului de trezorerie generează plăți suplimentare care majorează necesarul de finanțat, iar plasamentele de trezorerie sunt aducătoare de venituri care majorează încasările. De aceea, la determinarea soldului final de trezorerie se vor avea în vedere și aceste ultime influențe.

Dacă plasarea excedentului de lichidități constituie un obiectiv cu o însemnătate deosebită în activitatea trezorierului, atunci reducerea cheltuielilor financiare, aferente creditelor de trezorerie, reprezintă o sarcină de bază a acestuia, realizabilă prin:

angajarea de credite numai atunci când se justifică necesitatea lor;

alegerea creditelor care se adaptează cel mai bine la situația concretă din întreprindere;

obținerea celor mai favorabile condiții de acordare a creditelor privind costul, plafonul maxim și flexibilitatea creditului etc.

în concluzie, activitatea trezorierului în stabilirea previziunilor de finanțare poate fi sintetizată în următoarele trei direcții principale: evaluarea costului real al fiecărui credit (în funcție de durata de folosință) și stabilirea unei ierarhizări a împrumuturilor; cuantificarea efectelor disponibile, după natura lor; selecționarea surselor de finanțare care generează cel mi redus cost al finanțării.

O previziune pertinentă a trezoreriei se face la nivel anual, cu defalcare pe luni și cu o detaliere pe săptămâni, pentru primele două sau trei luni ale anului de plan.

Construcția bugetului de trezorerie

2.2.3. Analiza soldurilor de trezorerie

Înainte de apelarea la credite pentru acoperirea soldului previzional deficitar se impun a fi luate unele măsuri care decurg dintr-o logică firească a gestiunii trezoreriei.

Se acționează pentru avansarea unor încasări (prin reducerea volumului și/sau a duratei creditelor comerciale acordate clienților sau prin solicitarea încasării în avans a unor vânzări) și pentru amânarea (în condiții legale) a unor plăți (prelungirea creditelor-furnizor).

Se încearcă renunțarea, pentru moment, la efectuarea unor cheltuieli (investiții, dividende etc.).

Se acționează pentru realizarea unor încasări excepționale (vânzarea unor active fixe sau circulante disponibile etc.).

Soldul deficitar rezultat în urma acestor măsuri urmează a fi acoperit din credite noi de trezorerie și de scont, a căror selecție și dozare ține de „arta” trezorierului de a optimiza mărimea costului real al acestora.

În ceea ce privește fructificarea unei poziții excedentare a trezoreriei, mai întâi este necesară o analiză a provenienței acestui sold previzional excedentar. El poate proveni fie dintr-un fond de rulment prea mare, ca urmare a contractării unor datorii financiare fără o întrebuințare imediată, fie dintr-o nevoie a fondului de rulment mai mică (determinată de o scadență a plăților mult mai mare decât cea a încasărilor – cazul societăților din comerțul cu amănuntul).

În primul caz se pune problema negocierii (alegerii) între costul datoriilor financiare (pe termen lung) și randamentul plasamentelor pe termen scurt deși, în principiu, cele două operațiuni nu sunt compatibile (nu se fac atrageri de capital pe termen lung pentru a fi plasate pe termen scurt).

În al doilea caz, mai des întâlnită (în gestiunea financiară) se urmărește un plasament de trezorerie cât mai rentabil, cât mai puțin riscant și cu ea mai bună lichiditate. în vederea optimizării plasamentelor, gestionarul are în vedere condițiile pe care le oferă piața de capital, monetară și financiară. Se pot face următoarele plasamente de trezorerie:

plasamente monetare nenegociabile (contractele de plasament nu pot fi vândute prin scontare, andosare sau negociere la bursă): depozite la termen, bonuri de casă, operațiuni de răscumpărare etc.; .

plasamente monetare negociabile: certificate de depozite, bilete de trezorerie, bonuri de tezaur etc.;

plasamente financiare: acțiuni, obligațiuni, opțiuni etc.

În principiu, cu cât un plasament se face pe termen lung, cu atât el este mai rentabil, dar mai puțin lichid și invers.

2.3. Planificarea trezoreriei pe termen scurt

Schema următoare ne indică cele trei faze principale ale procesului de planificare:

2.4. Bugetele de exploatare si cele din afara exploatarii

Ele se raportează în general elementelor pe care le regăsim în mod convențional într-un cont de rezultate cu excepția rubricilor excepționale care sunt imprevizibile; din această cauză ele sunt pentru majoritatea, în conexiune cu elementele din partea de jos a bilanțului. Aceste bugete sunt organizate cu ajutorul unei ierarhii după cum urmează:

Bugetele în afara exploatării se referă la datele relative, la operații strategice ale întreprinderii, respectiv mișcările de fonduri care trebuie să revină în toate lunile următoare și în orice caz în anul respectiv ca urmare a deciziilor de investiții, de finanțare pe termen lung etc. care sunt reținute în planul financiar plurianual. Se pot repartiza aceste date în două categorii după cum ele se referă la resurse sau alocări strategice.

Bugetele resurselor strategice cuprind în special:

bugetul creșterilor de capital;

bugetul împrumuturilor noi pe termen lung;

bugetul dezinvestițiilor (sau se pot separa, de exemplu, cesiunile de imobilizări corporale și cesiunile de imobilizări financiare)

Bugetele alocărilor strategice cuprind în special:

bugetul investițiilor care se numește uneori plan anual de echipament când el se referă la achiziții de terenuri, de clădiri, de mașini etc.;

bugetul împrumuturilor rambursate;

bugetul reducerilor de capital;

bugetul dividendelor.

Chiar dacă trezoreria este importantă, ar fi foarte restrictiv și incomplet de a limita previziunile numai la fluxurile de lichiditate. Apare ca fiind indispensabil de a avea o vedere de ansamblu a previziunilor relative la elementele de cheltuieli și de venituri ca și rubricile de activ și de pasiv. De asemenea, înainte de a elabora un buget de trezorerie este oportună cunoașterea „stărilor” financiare previzionale.

Un cont de rezultate, fie că este previzional sau istoric, poate fi prezentat, în mod evident, în maniere diferite; fiecare, depinde de uzul intern destinat ca urmare a unei bune gestiuni. Pe această bază se poate elabora un model bazat pe câteva concepții clasice ale contabilității analitice, după cum urmează:

Model de cont de rezultate analitic

Elaborarea unui bilanț previzional solicită cunoașterea relațiilor contabile elementare. Menționăm câteva exemple:

Imobilizările corporale nete la finele perioadei t sunt egale cu imobilizările corporale nete din perioada t-1 la care se adaugă investițiile (în valoare brută) ale perioadei și din care se deduc dotațiile perioadei în amortismente precum și cesiunile sau dezinvestițiile perioadei la valoarea lor contabilă.

Stocurile de produse finite, de exemplu, la finele perioadei t sunt egale cu stocurile de produse finite în t-1 la care se adaugă cumpărările,,de materii prime și valoarea adăugată și din care se sustrage costul de revenire (direct) din cifra de afaceri.

Clienții și conturile atașate (furnizorii și conturile atașate) la finele perioadei sunt egale cu soldurile din t-1 la care se adaugă vânzările (sau cumpărările) perioadei și din care se retranșează încasările (sau plățile) perioadei.

Fondurile proprii la finele perioadei t sunt egale cu fondurile proprii în t-1 la care se adaugă creșterile de capital ale perioadei și punerile în rezervă reieșite din contul de rezultate al perioadei și din care se deduc reducerile de capital și pierderile perioadei raportate (perioadei următoare).

Procedurile de contabilizare similare vor fi aplicate tuturor celorlalte rubrici sau subrubricile bilanțului cu excepția posturilor de trezorerie active și/sau pasive.

Această excepție indică că, pentru aceste elemente de lichiditate (și presupunând că un buget de trezorerie nu ar fi ajuns la un asemenea stadiu al planificării), nu se dispune, deci, de nici o informație directă. într-adevăr, trezoreria este, prin definiție, rezultanta tuturor mișcărilor aferente celorlalte posturi bilanțiere. '

În această logică, este clar că prin intermediul rubricilor de trezorerie, bilanțul previzional se va echilibra. Tehnic, demersul este următorul:

se determină valoarea previzibilă a tuturor posturilor de bilanț, cu excepția rubricilor de disponibilități, a plasamentelor și a creditelor bancare pe termen scurt;

se atribuie rubricii de disponibilități o sumă care corespunde nivelului unei încasări „minimale” pe care întreprinderea dorește să o păstreze în permanență în cursul perioadei;

pe baza acestor date se compară totalul activului (inclusiv disponibilul minim) și totalul pasivului:

dacă totalul pasivului este superior totalului activului există un surplus de lichidități care va putea constitui obiect al plasamentelor și care va determina creșterea trezoreriei active;

dacă este situația inversă, există o ruptură de lichidități care va trebui să fie (cel puțin într-un prim timp, sub rezerva altor soluții de finanțare) acoperit prin credite bancare pe termen scurt, ceea ce va constitui trezoreria pasivă.

de aceea, prin acest joc al ajustării asupra trezoreriei se va ajunge le echilibrarea bilanțului previzional.

2.5. Ierarhia fluxurilor principale de trezorerie

Repartiția între operațiuni de exploatare și în afara exploatării permite constituirea unei logici care corespunde perfect structurii deciziilor întreprinderii.

Fluxurile lunare nete reprezintă pe plan aritmetic rezultatul sumei algebrice a fluxurilor pozitive și negative de exploatare și în afara exploatării. Pe plan economic ele desemnează soldul singurelor operațiuni ale fiecărei luni, independent de situațiile inițiale ale „averilor” aflate în casieria întreprinderii, a plasamentelor de trezorerie și a „decouverturilor” pe termen scurt contractate la stabilimentele de credit. Variația propusă respectiv clasificarea operațiilor în operațiuni de exploatare și în afara exploatării precum și repartizarea pe luni a încasărilor și a plăților, permite o clasificare economică, după cum urmează:

În mod tradițional, nevoia unei încasări minimale se justifică prin motive de:

tranzacție: este vorba de a elimina desincronizările încasărilor și ale cheltuielilor datorate anumitor factori asupra operațiunilor de producție și comercializare;

precauție: trebuie prevenite problemele de trezorerie care decurg din falimentul clienților, problemele sociale, erori de previziune asupra nivelului vânzărilor etc.;

speculație: trebuie să se dispună de „rezerve” pentru a se putea cumpăra materii prime într-o cantitate foarte mare pentru a putea beneficia de o reducere de preț.

Încasarea minimală intervine ca o constrângere de lichiditate în bugetul de trezorerie; ea figurează, deci, ca o nevoie de fonduri care trebuie acoperită în mod imperativ.

2.6. Previziunea cash-flow-lui

Cash flow-ul se intocmeste dupa estimarea bugetului anual al firmei deoarece cash flow-ul previzionat se face pe baza bugetului de venituri si cheltuieli previzionat. Se poate previziona cash flow-ul pe termen scurt, mediu si lung.

Pe termen scurt se acopera cerintele firmei de numerar de zi cu zi. Perioada pe care se intocmeste este de regula pe o perioada cuprinsa intre o saptamana si trei sapatamani.

Pe termen mediu se identifica cerintele posibile viitoare si rafineaza previziunea pe termen lung. Previziunea este asociata cu bugetul de venituri si cheltuieli, ciclurile de venituri si capitaluri.

Pe termen lung se utilizeaza pentru identificarea nevoii de numerar pe termen mai mare de 5 ani si este in concordanta cu planul de afaceri.

Performanta cash flow-ului se realizeaza prin monitorizarea permanenta a previziunilor si a valorlor efectiv realizate.

Pentru un flux de numerar optim se recomanda:

Inventare riguroase pentru identificarea marfurilor nevandabile si pentru evitarea blocarii banilor;

Un fond de rezerva a banilor pentru eviatrea blocajelor si a incapacitatii de plata;

Platile trebuie efectuate la termen pentru ca intre timp sa se vanda din marfa si astfel se evita blocajul marfurilor platite si nevandute;

Verificarea constanta a modificarii preturilor;

Marirea activitatii firmei numai cand exista resusele financiare necesare.

Compartimentul financiar are relații cu compartimentul de control intern și de calitate în ceea ce privește livrarea către clienți a produselor la un nivel al calității cât mai ridicat.

Urmărirea calității produselor reflectă posibilele abateri existente, cauzele acestor abateri și punerea în practică a unor metode de eliminare a acestor abateri, reducerea la un nivel acceptat a rebuturilor și înștiințarea organelor decizionale din întreprindere în vederea luării unor decizii adecvate. Se realizează un program de urmărire a reclamațiilor parvenite din partea clienților și rezolvarea pe cale cât mai amiabilă a acestora. Serviciul financiar contabil ia măsuri de penalizare a persoanelor care nu își îndeplinesc atribuțiile de serviciu sau nu înregistrează corect în contabilitate documentele care atesta evenimentele și tranzacțiile efectuate de întreprindere.

Compartimentul financiar contabil are legături de asemenea cu serviciul personal-salarizare datorită evidenței clare a personalului implicat în procesul productiv cât și celui implicat în administrație. Această legătură exprimă modul de contabilizare a salariilor, a reținerilor din salarii datorate statului.

Compartimentul financiar contabil are legături cu compartimentul comercial în special cu serviciul de aprovizionare pentru a se constata:

dacă au fost realizate aprovizionările necesare;

evidența operativă a punctelor de lucru;

întârzieri în desfacerea producției către clienți.

Capitolul 3. Studiul fluxurilor de trezorerie al SC Due Pi Service Ro S.R.L. și relevanta acestuia asupra deciziilor pe termen scurt ale societatii

Date generale despre societatea comerciala DUE PI SERVICE RO S.R.L.

Sediul societății comerciale Due Pi Service Ro S.R.L. este in Otopeni, Strada Tebea 7A, Otopeni Ilfov – Sediu legal si punct de lucru.

Societatea are certificat de înmatriculare nr. J23/558/04.03.2011 și codul fiscal RO24207217/2008.

Obiectul de activitate, conform statutului, este fabricarea motoarelor electrice, a generatoarelor si transformatoarelor electrice si a aparatelor de control si distributie a electricitatii – cod CAEN 2712

Activitati secundare:

fabricarea de acumulatori si baterii;

fabricarea altor fire si cabluri electrice si electronice.

fabricarea altor echipamente electrice

repararea articolelor fabricate din metal;

repararea si intretinerea altor echipamente de transport

instalarea masinilor si echipamentelor industriale

comert cu ridicata de componente si echipamente electronice si de telecomunicatii

Materia prima si materialele pentru asigurarea procesului de productie al echipamentelor de automatizare (activitatea principala) este cumparata atat din Romania cat si din tari europene (Italia, Austria, Franta, Germania). Societatea achizitioneaza astfel o gamă variată de echipamente electrice, cabluri, trasee de cabluri, accesorii electrice, transformatoare, alimentatoare, etc.

S.C. Due Pi Service Ro S.R.L. este un participant frecvent la marile targuri specializate de automatizari industriale, cum sunt RAIF Romcontrola, IEAS, Metal Show, unde expune în standuri proprii o gamă variată de echipamente industriale produse de societate. S.C. Due Pi Service Ro S.R.L. s-a înființat conform prevederilor legii 31/1990, conform HGR 1200/12.11.1990, având forma juridică de societate cu raspundere limitata.

S.C. Due Pi Service Ro S.R.L. a luat nastere in urma reorientarii principalilor contractori din piata internationala catre achizitionarea si productia in tarile low cost urmarindu-se atat diminuarea costurilor cu manopera cat si impacul fiscal din tarile est-europene.

S.C. Due Pi Service Ro S.R.L. produce tablouri electrice si electronice pentru controlul si automatizarea platformelor industriale, energetice, siderurgice, chimice si petrochimice. Societatea comercializeaza aceste tablouri atat pe piata interna cat si externa.

`Principalele sisteme produse de SC Due Pi Service Ro srl sunt:

– siteme de control si reglare a turbinelor de gaz si vapori

– sisteme de achizitie si control distribuit in mediu industrial

– sisteme de protectie si control de joasa tensiune

– sisteme de comanda si control motoare

– dulapuri distributie secundara, dulapuri de masura si control pentru instalatii fotovoltaice

Activitatea economico-financiară este coordonată de managerul economic.

La nivelul societății întreaga activitate economico – financiară este subordonată directorului economic: serviciul financiar-contabil. Atribuțiile acestui serviciu sunt:

răspunde de organizarea și funcționarea în bune condiții a contabilității valorilor patrimoniale;

asigură efectuarea corectă și la timp a înregistrărilor contabile privind: fondurile fixe și calculul amortizării acestora, mijloacele circulante și calculul conturilor, rezultatele financiare;

asigură respectarea cu strictețe a prevederilor legale privind integritatea patrimoniului și ia toate măsurile legale pentru reîntregirea acesteia în cazul în care a fost păgubit;

întocmește lunar balanța de verificare pentru conturile sintetice și cele analitice urmărind concordanta acestora;

urmărește situația principalilor indicatori economico-financiari lunari, bilanțurile semestriale și anuale coordonând întocmirea raportului explicativ la acestea;

prezintă spre aprobare asociatilor bilanțul și raportul explicativ, participă la analiza rezultatelor economice și financiare pe baza datelor de bilanț .

3.2. Fluurile de trezorerie la S.C. Due Pi Service Ro S.R.L. – intocmire si analiza

Pentru întocmirea tabloului de trezorerie, se pleacă de la situațiile financiare principale, bilanțul și contul de profit și pierdere. Deși bilanțul redă valorile nete ale activelor, din necesități legate de filosofia întocmirii tabloului, elementele de activ vor fi prezentate în valori brute. In privința fluxurilor de exploatare, situația va fi întocmită prin ambele metode. Bilanțul diferențial în valori brute pentru exercițiile 2014 și 2015 conține,următoarele structuri:

Bilanț: – RON –

Determinarea tabloului fluxurilor de trezorerie se realizează în trei etape:

ETAPA 1

Determinarea fluxului net de trezorerie relativ la activitățile de exploatare utilizând metoda directă.

Încasări de la clienți =98.173.377*1,24 = 121.734.987

Achiziții de mat. pr. și materiale = -27.540.038 + 65.382.122+21.761.562=59.603.646

Cheltuieli cu elemente nestocate (energia și apa) = 3.588.344

Achiziții de servicii (cheltuieli cu alte prestații externe) = 2.684.674

Furnizori fără TVA = 59.603.646 + 3.588.344 + 2.684.674 = 65.876.664

Furnizori inclusiv TVA = 65.876.664*1,24 = 81.687.063

Plăți furnizori = 4.333.626 + 78.393.230 – 4.678.053 = 78.048.803

Cheltuieli cu personalul = 16.130.486

T.V.A.C = 116.826.319*0,24 = 28.038.316

T.V.A.d = 65.876.664*0,24 = 15.810.399

T.V.A.pl = 28.038.316 -15.810.399 = 12.227.917

Cheltuieli cu alte impozite taxe și vărsăminte asimilate = 1.097.775

Subvenții de exploatare aferente cifrei de afaceri = 2.897.914

Determinarea fluxului net de trezorerie relativ la activitățile de exploatare utilizând metoda indirectă.

Din rezultatul brut înaintea impozitării și elementelor extraordinare se deduc veniturile și cheltuielile fără incidență asupra trezoreriei:

+ Cheltuielile cu amortizările și provizioanele

– Venituri din amortizări și provizioane

Ele se regăsesc în contul de profit și pierdere.

Din rezultatul brut înaintea impozitării se determină diferența între veniturile din cedarea activelor și valoarea lor contabilă.

Rezultatul cesiunii = Venituri din cedarea activelor (7721) – Valoarea contabilă.

Valoarea contabilă = Valoarea de intrare – Amortizare

Valoarea contabilă = 9.000 – 9.000 = 0

Rezultatul cesiunii =8.279 lei.

La stocuri se observă o scădere, ceea ce determină o creștere a trezoreriei cu 5.778.476 lei.

Soldul contului clienți în exercițiul 2014 arată o creștere deosebită, ceea ce influențează în sens negativ trezoreria eu suma de 389.296 lei. Variația conturilor clienți și a altor creanțe din exploatare este dată de diferența soldurilor celor două exerciții. O creștere a contului de furnizori și a conturilor aferente exploatării influențează pozitiv trezoreria cu suma de 6.859.172 lei.

O creștere a cheltuielilor plătite în avans antrenează o micșorare a lichidităților exercițiului (- 1.906 lei), iar o creștere a veniturilor înregistrate in avans antrenează o creștere a lichidităților.

Impozitul pe profit plătit nu afectează trezoreria deoarece nu s-a plătit nimic în cursul anului.

– RON-

ETAPA 2

Determinarea fluxurilor nete de trezorerie referitoare la activitățile de investiții.

– RON –

Achiziționarea de imobilizări determină 'o ieșire de disponibilități. Fluxul de trezorerie efectiv la achiziționarea de imobilizări este dat de intrările de imobilizări efective in valoare de 1.406.456 lei corectate cu variația furnizorilor de imobilizări, în cazul nostru ieșirea de disponibilități este de 1.162.830 lei.

Încasările din cesiunea de imobilizări este dată de contul „Venituri din cedarea activelor” din contul de profit și pierdere în valoare de 8.279 lei.

ETAPA 3

Determinarea fluxurilor nete de trezorerie relative la activitatea de finanțare.

– RON –

Câștigurile și pierderile realizate și nerealizate, ce rezultă din variația de curs între data fluxurilor și data închiderii exercițiilor nu constituie fluxuri monetare. Totuși, efectul variațiilor cursului lichidităților deținute sau datorate este prezentat în tabloul fluxurilor de trezorerie pentru a permite compararea între lichiditățile aferente deschiderii și închiderii exercițiului. Prezentarea se face separat de fluxurile de trezorerie ale activităților de exploatare, investiții și finanțare.

– RON –

Disponibilitățile înregistrează o scădere cu 2.507.261 lei față de exercițiul anterior scădere care are la bază activitățile de investiție și finanțare.

Tabloul fluxurilor de trezorerie se prezintă astfel:

– RON –

O analiză a activității întreprinderii pe baza fluxurilor de trezorerie generate de operațiile de exploatare, financiare și de investiții relevă următoarele concluzii:

activitatea de exploatare generează un flux de trezorerie pozitiv de 14.766.734 lei, flux de trezorerie care este utilizat pentru finanțarea activității de investiții și finanțare;

activitățile de investiții generează un flux de trezorerie negativ, aceste activități fiind finanțate de fluxurile de trezorerie generate de activitățile de exploatare (în cazul nostru)

activitatea de finanțare se caracterizează prin plata de dividende, dobânzilor cât și contractarea/rambursarea de împrumuturi pe termen scurt.

Determinarea, aprecierea și evoluția grafică a fondului de rulment la S.C. Due Pi Service Ro S.R.L.

Determinarea fondului de rulment net global (FRNG) în exercițiul 2015

– RON –

FRNG = RS – AS =54.666.579 -43.147.431 = 11.519.148 lei

Determinarea fondului de rulment net global (FRNG) în exercițiul 2014:

– RON-

FRNG = RS – AS = 59.939.313 – 42.572.803 = 17.366.510 lei

Determinarea fondului de rulment net global (FRNG) în exercițiul 2013:

– RON-

FRNG = RS – AS = 82.978.621 – 58.973.485 = 24.005.136 lei

În cele trei exerciții analizate FRNG>0 activele circulante sunt mai mari decât datoriile pe termen scurt. Se recomandă un excedent al lichidităților potențiale pe termen scurt (active circulante) asupra exigibilităților potențiale pe termen scurt (datorii pe termen scurt). Această situație poate fi interpretată ca o ajustare favorabilă a solvabilității, în timp ce întreprinderea este în măsură să facă față scadențelor sale și de a dispune de un „stoc tampon” de lichidități potențiale destinate de a face față unor ipoteze defavorabile în ceea ce privește realizarea activelor sale circulante.

Evoluția grafică a fondului de rulment

– RON-

Evoluția fondului de rulment la S.C. Due Pi Service Ro s.r.l.

În perioada 2015 FRNG cunoaște o scădere datorată diminuării capitalului permanent.

Determinarea NFR la S.C. Due Pi Service Ro S.R.L.

a) în exercițiul 2015: – RON-

NFRE = ACE-RCE = 31.753.599 – 21.125.654 = 10.627.945 lei

NFRAE = ACAE – RCAE = 154.890 – 154.889 = 1 leu

NFR = NFRE + NFRAE = 10.627.945 + 1 =10.627.946 lei

b) în exercițiul 2014

NFR = AC – RC = 37.536.967 – 22.998.941 = 14.538.026 lei

c) în exercițiul 2013

NFR=AC-RC=26.712.397-8.726.472= 17.985.925 lei

În toate cele trei exerciții analizate NFR este pozitiv, ceea ce semnifică un surplus de nevoi temporare (ciclice) în raport cu sursele temporare (ciclice) posibile de mobilizat. Este o situație normală fiind rezultatul unei politici de creștere a stocurilor și în special a creanțelor. NFR poate evidenția un decalaj nefavorabil între lichiditatea stocurilor și a creanțelor și exigibilitatea datoriilor de exploatare (s-au întocmit încasările și s-au urgentat plățile). Evoluția grafică a NFR se prezintă astfel:

– RON-

Confruntarea dintre alocări și resursele corespunzătoare operațiunilor financiare pe termen scurt permite definirea „situației trezoreriei” sau „trezoreriei’.

Situația trezoreriei nete în exercițiile 2013, 2014, 2015 se prezintă astfel:

– RON –

3.3. Bugetul de trezorerie al S.C. Due Pi Service Ro S.R.L. și influența asupra deciziilor pe termen scurt

Previziunea încasărilor și plăților are la bază soldurile finale din bilanțul exercițiului 2015 prezentat în subcapitolul 4.2. și informațiile prezentate mai jos:

1) Pentru previziunea încasărilor, se cunosc:

frecvența medie a încasărilor din vânzările totale ale unei luni oarecare se prezintă astfel:

25% din vânzări sunt încasate în luna livrării (în aceeași lună);

45% din vânzări sunt încasate în luna a doua;

20% din vânzări sunt încasate în luna a treia;

10%> din vânzări sunt încasate în luna a patra.

Creanțele din bilanțul contabil al exercițiului 2015 sunt constituite din:

Vânzări ale lunii octombrie 2013: 960 mii. lei;

Vânzări ale lunii noiembrie 2014: 1150 mii lei;

Vânzări ale lunii decembre 2015: 1012 mii lei.

Situația vânzărilor în exercițiul 2014, preluată din bugetul vânzărilor se prezintă astfel:

2) Pentru previziunea plăților se cunosc următoarele:

aprovizionările exercițiului 2015 determină un sold, la începutul anului, de 780 mii lei, constituit din:

aprovizionări în luna octombrie: 500 mii lei;

aprovizionări în luna noiembrie: 305 mii lei;

aprovizionări în luna decembrie: 100 mii lei.

plățile se fac în proporție de 25% peste 60 de zile (2 luni) și 75% peste 90 de zile (3 luni).

Situația aprovizionărilor în exercițiul 2014 este următoarea:

soldul creditorilor din bilanțul la 31.12.2015 este de 108 mii lei (diferența dintre datoriile de exploatare de 1.000 mii lei și soldul furnizorilor de 780 mii lei, salariați 90 mii lei, impozite 22 mii lei) având scadența la sfârșitul tr. II și III an 2016, în două tranșe egale.

Soldul cheltuielilor salariale și sociale în luna decembrie 2015 a fost de 90 mii lei. Pentru tr. I 2016 se prevede o indexare de 6%, pentru tr. II 3% peste nivelul tr.I, iar pentru tr. III 5% peste nivelul salariilor și cheltuielilor sociale din trimestrul anterior. (Obligația de plată a salariilor la 31.12.2015 se consideră pentru 15 zile, plata făcându-se în două chenzine.

Obligațiile fiscale (impozitele directe și indirecte) în sold la 31.12.2015 sunt de 22 mii lei. Pentru anul 2016 se prevede același nivel lunar, cu obligație de plată în sold la Sfârșitul anului de plan, de 30 de zile. Datoriile de exploatare din sold la 31.12.2015 sunt 1.000 mii lei (adică: 780+108+90+22).

Creditele pe termen lung se rambursează în rate anuale de câte 120 mii lei (rata lunară va fi de 10 mii lei. Soldul la 31.12.2015 este de 600 mii lei. –

Cheltuielile pentru investiții, preluate în bugetul acestora pentru anul 2016, sunt de 7000 mii lei, plata făcându-se în patru rate egale la sfârșitul fiecărui trimestru al anului de plan.

Din situația referitoare la previziunea încasărilor se determină încasările totale previzibile pentru anul 2016:

Încasări anuale = S inițial creanțe + Vânzări ian+dec + S final creanțe

S inițial creanțe = 960 x 10% + 1150 (20% + 10%) + 1012 (45%+20% + 10%) = 1200 mii lei

Încasări anuale = 1200 + 11830 – 1345 = 11.685 mii lei

din situația referitoare la previziunea plăților se determină plățile totale previzibile pentru anul 2016:

Plăți furnizori = S inițial furnizori + Aprovizionări – S final furnizori

Si furnizori = 500 x 75% + 305 x 100% + 100 x 100% = 780 mii lei

Plăți furnizori = 780 +2545 – 750 = 2575 mii lei

Total plăți = 2575 + (54×2 + (95,4 x 3 + 98,26 x 3 + 103, 17 x 6) + (22 x 12) + (10 x 2) + (1750 x 4) = 2575 + 108 + 1200 + 264+ 120 + 7000= 11.267 mii lei

Sold final de trezorerie = Sold inițial bilanț + Încasări anuale – Plăți anuale

S final trezorerie = 600 + 11685 – 11267 = 1018 mii lei

PREVIZIUNEA ÎNCASĂRILOR

PREVIZIUNEA PLĂȚILOR Șl STABILIREA SOLDULUI FINAL DE TREZORERIE

CONCLUZII GENERALE

Trezoreria netă evidențiază un dezechilibru financiar la încheierea exercițiului. Deficitul monetar, astfel constatam ca fost acoperit prin angajarea de noi credite (de trezorerie sau de scont). în această situație, se urmărește obținerea de noi credite la cel mai mic cost posibil, prin negocierea mai multor surse de astfel de capital.

Creșterea trezoreriei nete pe perioada exercițiului financiar reprezintă cash-flow-ul perioadei, respectiv, fluxul monetar net al perioadei.

In condițiile unei nevoi de fond constantă, cash-flow-ul ar fi egal cu profiturile nete și amortizările acumulate și ar exprima disponibilitatea monetară efectivă pentru dezvoltarea și prosperitatea întreprinderii.

Un cash-flow pozitiv se interpretează ca o creștere a capacității reale de finanțare a investițiilor. Aceasta reprezintă o îmbogățire a activului real, respectiv, o confirmare a majorării averii proprietarilor.

Un cash-flow negativ sugerează o diminuare a capacității reale de finanțare a investițiilor. în consecință, aceasta semnifică o sărăcire a activului net real, respectiv, o reducere a valorii proprietății. în acest moment, se poate concluziona că trezoreria netă este determinată de rentabilitatea economică. între rentabilitate și lichiditatea reflectată de trezorerie sunt relații de intercondiționare.

Profiturile suplimentare obținute prin creșterea rentabilității vor fi repartizate pentru finanțarea acțiunilor de modernizare și cointeresare a factorilor de producție. Factorii de producție vor determina o accelerare a rotației capitalurilor întreprinderii, iar gradul mai ridicat de lichiditate este un factor de sporire a rentabilității.

Se remarcă și dependenta trezoreriei față de variația de fond de rulment, respectiv, a decalajelor între încasările creanțelor și plățile datoriilor scadente. în aceste condiții, o întreprindere rentabilă nu are în mod automat și o trezorerie netă pozitivă, deoarece aceasta din urmă depinde de variațiile necesităților de finanțare și mai departe de variațiile termenelor de scadență a încasărilor și plăților.

Trezoreria netă pozitivă din anii 2014 și 2015 reprezintă rezultatul echilibrului financiar al societatii, expresia concretă a profitului net din pasivul bilanțului.

Acest surplus de trezorerie urmează să fie plasat eficient și în deplină siguranță pe piața monetara sau financiară sau folosit pentru investiții.

Trezoreria, care este masa disponibilă din jocul plăților și încasărilor și care trebuie să facă față mereu scadențelor, și gestiunea trezoreriei au ca obiectiv principal evitarea a ceea ce astăzi înțelegem prin „blocaj financiar” ca urmare a ajustării zilnice a fluxurilor financiare, iar ca obiectiv secundar se minimizează costul și volumul finanțărilor, pe de-o parte, și pe de cealaltă parte se optimizează modul de plasare a excedentelor de trezorerie pe termen scurt.

Se folosește frecvent și termenul de „situație financiară” și nu sunt rare cazurile când se utilizează formulări de genul: „are o situație financiară bună, extraordinară”, „este intr-o criză financiară”, sau alte aprecieri asemănătoare care nu ma pot conduce pe mine ca investitor la a lua parte la o hotărâre în legătură cu preferințele mele pentru o unitate sau alta. In funcție de aceasta se vor adopta măsurile corespunzătoare referitoare la politica de investiții, dividende și, nu în ultimă instanță, la modul de administrare a firmei. Acest lucru este foarte important în activitatea firmei pentru că de situația financiară a acesteia sunt interesați, pe lângă parteneri interni (conducerea firmei, sindicatele) și parteneri externi (băncile, parteneri de afaceri, concurența, organele administrative centrale și locale, organele judecătorești, etc.).

În toate cazurile analiza se bazează pe bilanț și contul de profit și pierdere, care constituie documentele oficiale de gestiune a fiecărei întreprinderi. De aceea, este foarte important ca aceste documente să fie foarte complet întocmite având în vedere datele informative și anexele, care ne vor ajuta să înțelegem foarte bine fenomenul financiar al unității pe care vrem să o analizăm.

Problema lichidității și solvabilității firmei este suficient de complexă.

Lichiditatea se referă la proprietatea elementelor patrimoniale de a se transfera în bani, adică se poate stabili cât din valoarea activului se află sub formă lichidă în conturile de disponibilități și cât să devină lichidă imediat (exemplu: creanțele, stocurile și produse finite, etc.).

Solvabilitatea: reprezintă capacitatea firmei de a face față obligațiilor sale bănești, respectiv de a-și onora plățile la termenele scadente. Este evident că faptul că o întreprindere este solvabilă dacă are disponibilități, mijloace de plată.

Se folosesc acești indicatori, în special, în studiile de bonitate efectuate de bănci.

Pentru activitatea financiară a firmei este importantă cunoașterea evoluției corelației dintre creanțe minus obligații, întrucât aceasta influențează capacitatea de plată.

Rolul previziunilor de trezorerie este de a contribui la securitatea financiară și la rentabilitate prin reducerea cheltuielilor de natură financiară. La noi, această previziune se identifică foarte mult cu bugetul de trezorerie.

Din multitudinea tablourilor de flux, tabloul de trezorerie pare a câștiga, în ultimii ani, un loc și un rol primordial. Practica acestui tablou își are originea în SUA. Proiectând și recomandând tabloul de trezorerie pledăm în consecință pentru reducerea numărului de tablouri de trezorerie. Acest tablou reprezintă, de fapt, o situație de pasaj între bilanțul de deschidere și bilanțul de închidere ale unui exercițiu, noul tablou constituie un document de sinteză distinct a cărui vocație este explicarea variației de trezorerie, tot așa cum contul de profit și pierdere explică formarea rezultatului.

Acest tablou permite și o prezentare a trezoreriei pe funcții, explicând contribuția fiecărei funcții a întreprinderii la variația trezoreriei exercițiului. Cele trei forme sunt:

exploatarea, care degajă fluxuri de trezorerie provenit din operațiile de exploatare;

finanțarea, care explică modul în care întreprinderea a utilizat sau a finanțat;

investiția, care exprimă necesarul de trezorerie născut din operațiile de investiții.

Contabilitatea și analiza financiară, trebuie spus, au avut întotdeauna o zonă de confluență. Este normal ca în cadrul unei economii așezate pe noi baze în contextul unui nou sistem de contabilitate, analiza financiară să găsească noi piețe de diagnosticare a activității întreprinderii.

Rolul trezoreriei iese în evidență și mai mult în perioada de slăbire a pieței financiare; de reducere a autofinanțării și descreștere a inflației, delimitarea creditului și de creștere a ratei dobânzilor.

BIBLIOGRAFIE