Modalități DE Optimizare A Integrării Școlare ȘI Sociale A Elevilor CU Devieri Comportamentale
UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE
STUDII DE LICENȚĂ
MODALITĂȚI DE OPTIMIZARE A INTEGRĂRII ȘCOLARE ȘI SOCIALE A ELEVILOR CU DEVIERI COMPORTAMENTALE
LUCRARE DE LICENȚĂ
RALUCA
COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
PROF. UNIV. DR. TAMARA BÎRSANU
2016
UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE
STUDII DE LICENȚĂ
MODALITĂȚI DE OPTIMIZARE A INTEGRĂRII ȘCOLARE ȘI SOCIALE A ELEVILOR CU DEVIERI COMPORTAMENTALE
LUCRARE DE LICENȚĂ
RALUCA
COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
PROF. UNIV. DR. TAMARA BÎRSANU
2016
Rezumat
Tema cercetării din această lucrare se referă identificarea de modalități de optimizare a integrării școlare și sociale a elevilor cu devieri comportamentale, plecând de la identificarea corectă a bazei personalității, intereselor și valorilor.
Lucrarea este deschisă de o introducere ce descrie tema abordată și motivația alegerii și a fost gândită în doua module, primul de natură teoretică iar al doilea, metodologic, încheindu-se cu un capitol de concluzii si recomandări, surse bibliografie și anexele care includ datele sintetizate.
Parte teoretică a fost gândită în două capitole care tratează importanța armonioasei structurări a personalității ca premisă a dezvoltării capacității adaptative optime, pe de-o parte, iar pe de alta, identificarea provocăriilor specifice vârstei adolescenței.
Partea metodologică reunită de capitolul 3 al lucrării, prezintă elemntele aplicative ale lucrării (obiective, ipotezele de lucru, grupul țintă, instrumentele aplicate și rezultatele prelucrate statistic). Tot aici, este prezentată propunerea de intervenție în cazul identificării cazuri de devieri comportamentale.
Lucrarea se încheie prin sintetizarea concluziile și recomandărilor ca încununarea a intențiilor de a dezvolta demersuri cu aplicație directă și de impact.
Cuprins
Introducere 5
Capitolul I Dinamiva dezvoltării personalității 6
1. Personalitatea umană-prezentare generală 6
2. Importanța perioadei copilăriei și adolescenței în structurarea coerentă a personalității 11
3. Stadiile adolescenței 13
4. Provocările perioadei adolescenței 15
5. Rolul familiei în structurarea personalității 18
Capitolul II Intervenția responsabilă de suport în devoltarea adolescentului 25
1. Înțelegerea cadrului psihologic de intervenție în dezvoltarea adolescentului 25
2. Intervenția din partea părinților 27
3. Interesele în orientarea elevilor, premisele intervenției specialiștilor 31
Capitolul III Metodologie 36
1. Obiective 36
2. Ipoteze 36
3. Design și eșantionare 36
4. Prezentarea instrumentelor 38
– Chestionarul de personalitate pentru adolescenți-HSPQ 38
– Studiul valorilor-SV 43
– Testul de interese Holban-TIH 46
– Studiul de caz- 53
Interpretarea rezultatelor 54
– Structura de personalitate a adolescenților-HSPQ 54
– Structura valorilor la adolescenți-SV 61
– Ierarhia intereselor la adolescenți-TIH 70
– Studii de caz și plan de intervenție 81
Concluzii 89
Bibliografie
Anexe
INTRODUCERE
Tema cercetării din această lucrare se referă identificarea de modalități de optimizare a integrării școlare și sociale a elevilor cu devieri comportamentale, plecând de la identificarea corectă a bazei personalității, intereselor și valorilor.
Adolescența este o perioadă de intense transformări, definitorie pentru structura de personalitate care se conturează în condițiile multitudinii de conjuncturi sociale cu care se confruntă. Mediul familial, cultural, social în genere, este cel care îî oferă adolescentului materialul pe care acesta îl trece printr-u filtru personal și specific, aceasta constituind o modalitate proprie și irepetabilă de raportare la situațiile cu care se confruntă.
Cercetarea de față își propune să evidențieze structura de personalitate a adolescenților precum și ierarhizarea valorilor și intereselor acestora, pentru identificarea celui mai potrivit mod de a cunoaște aspectele definitorii ale adolescentului, astfel încât, atunci când e nevoie de intervenție, aceasta să se desfășoare structurat, țintit și mai ales specific.
După definirea completă și complexă a ceea ce înseamnă devenirea personalității, cu referiri la viziuni mai vechi sau contemporane, am realizat o trecere în revistă argumentată a provocărilor prezente în perioada adolescenței, fideli motivației de bază a acestui demers, de a ancora într-un cadru teoretic, o realitatea de necontesta și de a stabili un limbaj și un reper comun. Partea metodologică a fost provocarea acestei lucrări, pentru că a însemnat utilizarea unor ancore obiective (așa cum au fost cele trei instrumente utilizate) dar și posibilitatea exersării profesiei în cadrul studiilor de caz prezentate. A fost ma i mult decât atât, pentru că relația directă cu adolescenții și problemele lor, au oferit posibilitatea exprimării unui punct de vedere privind abordarea problematicii. Chiar dacă este numai o propunere, intenția este de a o verifca în ce măsură are aplicabilitatea practică și transformatoare.
Este evident că nu putem rupe din context această cercetare și mai ales din contextul societății contemporane în care uneori sunt promovate valori îndoielnice și se pierde obiectivul principal al stimulării disponibilităților și aptitudinilor. De aceea, este indicată sprijinirea adolescenților aflați în cumpănă în ceea ce privește alegerea valorilor potrivite pentru viață și a intereselor care să le asigure o integrare optimă în social. Ar fi regretabil ca o generație cu disponibilitate spre relaționare și dialog să nu fie susținută în demersurile lor de constituire cât mai armonioasă. Limitările acestui demers ar putea să derive din imposibilitatea aplicării la scară largă din lipsă de susținere.
CAPITOLUL I. Dinamica dezvoltării personalității
1. Personalitatea umană-prezentare generală
Personalitatea intergrează în sine organismul individual, structurile psihice umane și relațiile sociale în care omul este implicat la care se adaugă influențele mediului de apartenență (din toate punctele de vedere- social, economic, cultural, educational, moral, familial, geografic).
”Personalitatea este o construcție plastică și originală de însușiri stabile și definitorii care permit caracterizarea omului atât ca individualitate unică și irepetabilă, cât și încadrarea sa într-o tipologie, ceea ce îngăduie elaborarea unor predicții valide” (Aniței, Craif, Burtăverde,ș.a., 2016, p. 49)
”A urmări istoric ideea de personalitate înseamna de fapt o examinare a felului cum a fost și este înțeles omul”(P.P. Neveanu, 1969, p.10). Se impune în primul rând conceptul original biologic de individ care desemnează ceva ce nu poate fi divizat fară a-și pierde specificul. Este o unitate fermă a unei multitudini de componente, unitate care nu este statică ci funcțională, vie, care se obține printr-un mecanism de coordonare. La ființele evoluate, coordonarea întregului organism și a relețiilor organism-mediu este realizată prin sistemul nervos si hormonal. În evoluția și afirmarea sa, individul este strict dependent de mediu, fiind, de fapt, un produs al mediului. Adaptarea la mediu a structurilor morfo-funcționale nu este doar efectul influențelor de mediu ci acestea rezultă dintr-o interacțiune mediu-organism, cel din urma conformându-se filogenetic sau ontogenetic condițiilor fizice ale mediului si constituindu-si o anumită modalitate de existență. Expansiunea individului în ambianță se dezvoltă o dată cu depășirea instinctelor si apariția conduitei plastice, datorită activității reflexo-condiționate a creierului. În confruntarea sa cu ambianța, individul este cu atât mai eficient cu cât dispune de un mecanism superior de integrare și coordonare (individualitate) . Individualitatea prezinta numai fiinta umana datorită existenței sociale, prin care omul deprinde capacități nelimitate de adaptare la mediu( Neveanu, 1969, op.cit).
Personalitatea, simetrică cu individualitatea, este un concept care cuprinde întreg sistemul atributelor, structurilor si valorilor de care dispune o persoană. Implică și evaluari privind calitățile personale, rolurile si statusurile de care dispune respectiva persoană.
Insușirile psihice ale personalității se caracterizează prin următoarele(P. Neveanu, op. Cit., p.29)
Sunt formațiuni sintetice ale vieții psihice; nu sunt reductibile la un singur proces psihic ci reprezintă condensări ale diverselor funcții psihice, perceptive, logice, emoționale;
Dispun de o relativă stabilitate, neputând fi radical modificate de situații tranzitorii;
Sunt generalizate, manifestându-se asemănător în cele mai variate situații;
Sunt caracteristice, definitorii pentru om, luat în ansamblu, nefiind valabile numai pentru anumite funcții psihice sau cazuri limitate
Determina constanța în ceea ce privește poziția fața de lume si rezultatele activității lui;
Dispun de o relativă mobilitate, putând fi restructurate în urma solicitărilor îndelungate și consecvente ale ambiaței;
În evoluția ideilor, concepțiilor si teoriilor asupra personalități, patru perspective sau modalități de abordare sau conturat mai pregnant pâna in momentul de fată(Zlate, 1999, p.13).
PERSPECTIVA ATOMISTĂ. Este bazată pe de o parte pe descompunerea personalității în elementele sale componente în vederea studierii legităților lor de funcționare iar, pe de altă parte, pe descoperirea elemnetului primar, ultim sau constituantului fundamental al acestuia. Concepția behavioristă asupra personalității umane, deși tindea spre surprinderes omului integral, în cele din urmă recurgea la studierea unora dintre funcțiile particulare ale acestuia (gesturi,vorbire,obiceiuri), ajungându-se in felul acesta la pulverizare unității și integrității personalității într-o multitudine de elemente sau de părți constituante.
PERSPECTIVA STRUCTURALĂ pornește nu de la parte, ci de la întreg, nu de la elementele componente , ci de la modul lor de organizare, aranjare si ierarhizare in cadrul sistemului sau structurii globale. Psihologia configuraționista (gestaltista) sau cea organismica, de exemplu, concepeau personalitatea ca fiind o structura globală, unitară, ce dispune de subsisteme integrate, astfel încat ceea ce se petrece într-o parte a structurii influențează ceea ce se petrece într-o altă parte a ei. Personalitatea este interpretată în termeni de trăsături sau factori. Interesează nu trăsăturile sau factorii in sine, ci modul lor de corelare. Din perspectiva acestei modalități interpretative, personalitatea devine “un ansamblu de trăsături” sau “o configurație de trăsături”. Kurt Lewin unul dintre promotorii acestei perspective, desprindea existența a trei stadii în evoluția structurilor personalității:stadiul structurilor primare, globale, puțin diferențiate și slab saturate in conexiuni interne; stadiul structurilor semidezvoltate, caracterizate prin constituirea și diferențierea unor sisteme de legatură noi, prin creșterea coeficientului de interdependență corelativă; stadiul structurilor dezvoltate, maturizate în care apar clar delimitate și individualizate diferite tipuri de structuri și maximal amplificate conexiunile de tip reglator dintre ele.
PERSPECTIVA SISTEMICĂ introdusă in psihologie ca urmare a apariției și dezvoltării ciberneticii, pornește de la interpretarea personalității ca un sistem, ca un ansamblu de elemente aflate într-o interacțiune ordonată și deci neîntamplătoare. Punctul de plecare în analiza sistemică trebuie să-l constituie sistemul, cu toate relațiile, interrelațiile si intercomunicările sale, deci cu particularitățile și legitățile sale ireductibile. Practic nu putem vorbi de elemente în sine , deoarece ceea ce este într-un element, în alt context devine sistem. Elementul devine important în sistem numai în relația sa cu alte elemente sau numai în măsura în care la rândul lui este interpretat ca sistem, deci ca ansamblul altor interacțiuni și interdependențe. Elementul nu este eliminat din analiza științifică, ci i se acordă un sens relativ. Din perspectivă sistemică, personalitatea apare ca fiind unitatea integrativă superioară care seveste drept cadru de referință pentru studiul și interpretarea diferitelor dimensiuni ale sistemului psihic, ca fiind un sistem supraordonat ce nu se poate reduce și nici confunda cu diferitele procese și funcții psihice, în sfârșit, ca un sistem dinamic hipercomplex ce presupune organizare ierarhică plurinivelară.
PERSPECTIVA PSIHOSOCIALĂ este orientată spre surprinderea peronalității concrete, așa cum se manifestă ea în situațiile și conjucturile sociale particulare, în sistemul interrelațiilor și al psihologiei colective, în funcție de atributele psihosociale ale omului , adică de statut și rol, de nivelurile de așteptare și aspirație, de structura atitudinilor și opiniilor sale. Ea se concentrează asupra analizei, interpretării și explicării a doua aspecte: pe de o parte asupra felului cum personalitatea umană așa cum s-a constituit ea la un moment dat, se raportează și se relaționează cu o altă personalitate; pe de altă parte asupra modului cum tocmai în urma unei asemenea
Omul ca ființă socială prin excelență, nu poate exista decat în cadrul relațiilor sociale așa cum a fost preluat, interiorizat si sedimentat de către fiecare individ în parte, constituind îsăși “esența personalității”. Calitatea personalității depinde de calitatea relațiilor sociale; ca urmare, dacă dorim să formăm personalitatea, mai întâi trebuie să construim și să amenajăm corespunzător relațiile sociale din mediul în care acesta își desfășoară activitatea. Această perspectivă psihosocilă presupune o triplă interpretare a personalității: situațională, relațională, grupală. Totodată, ea permite interpretarea mult mai concreta și mai nuanțată a personalității, apropiind-o de modul în care există și activează în diferite tipuri de medii sociale și împrejurări particulare.
Pentru a putea înțelege cu adevărat rolul personalității și mai ales a importanței susținerii consolidării sale armonioase, sunt necesare o serie de elemente de clarificare, ca suport pentru aplicarea practica :
este important să se țină cont de caracterul unic și original și să se accepte dreptul la expresia proprie ;
este legată formarea conștiiței de sine și de lume ;
se acreditează existența unui sistem propriu și personal de raportare la sine si la alții (persoane sau medii) ;
apare nevoia de exprimare în cadrul unor activități sociale cu caracter util și recunoscut ;
este legată de emiterea, susținerea și argumentarea unor judecăți de valoare ;
se exprica drept creator și utilizator de valori sociale ;
este generat un profil moral coerent și conturat în care influențele externe nefaste au un caracter slab și conjunctural ;
intervine capacitatea de control și autocontrol ;
este conștientizată responsabilitatea ca model pentru formarea altor personalități.
Este extrem de important de precizat că personalitatea umană nu are un aspect cumulativ ci unul sintetic în raport cu procesele și funcțiile psihice. Pe baza cunoașterii corecte și obiective a structurii de personalitate, se pot face previziuni asupra reacțiilor și conduitei unui subiect în raportarea față de o situație, stimul sau în fața unui tip de sarcină sau activitate. Acest aspect are un rol important în procesul de orientare vocațională inițială dar și de direcționare a carierei, pentru a nu mai exista nepotriviri trăite negativ prin prisma lipsei de potrivire.
Mai mult, pentru a furniza ancore de intervenție corecte, precizăm că în cursul edificării și identificării personalității, există un contact total cu mediul ce impune aprofndarea de roluri (individul în legătură cu activitățile desfășurate) și statuturi (poziția avută în sistemul relațiilor sociale)
Forma de expresie a personailității umane este unică și irepetabilă, diferențele interindividuale fiind manifeste inca de la cele mai fragede vârste, observabile chiar la gemeni. Se pot identifica doua categorii de influențe în maifestarea unicității: pe de o parte cele care tin de temperament și apreciate ca innascute iar pe de altă parte cele care sunt determinate de influențele mediului familial și socio-educațional.
Temperamentul reunește acele aspecte cu bază genetică ce modelează și reglează nivelul energiei, expresia emoționalității, gradul de reactivitate și sociabilitatea pe care le manifestă copilul, adultul de mai târziu. Aceste trăsături se pot observa imediat dupa naștere, au un grad sporit de stabilitate pe tot parcursul vieții, însă pot să primească influențe sporite de la factorii de mediu. Nu putem să nu recunoaștem felul în care nivelul de activism și energie, adaptarea la schimbaree, echilibrul emotional dar și felul în care se realizează orientare spre lume sau spre sine, sunt influențate cu putere de modulațiile mediului în care ne dezvoltăm ca ființă plenară.
Temperamnetul este ”manifestarea și dezvoltarea particulară a tipului de sistem nervos în plan psihologic și comportamental” (PP Neveanu, op. Cit, p. 19)
Cunoașterea tipurilor temperamentale este vitală în relaționarea u celălalt, mai ales că acestea sunt cea mai accesibilă și facil constatabilă latură a personalității :
temperamentul coleric este caracterizat de un fel de a fi exitabil si instabil, oscilând între manifestări nestăpânite și vulcanice și stări de teamă, deprimare sau panică ;
temperamentul sangvinic se identifică prin ritmicitate, echilibru, mișcări rapide, vioiciune, mare efervescență emoțională ;
temperamentul flegmatic este lent în ceea ce face, calm, având o răbdare naturală. Este cel care atinge performanțe prin perseverență și meticulozitate
temperamentul melancolic are un tonus scăzut, cu reduse disponibilități energetice, este sensibil și emotiv.
Chiar dacă factorii de natură ereditară pot determina tipul temperamental, pe parcursul dezvoltării umane, intervin modificări semnificative ale expresiei acestuia, traduse în comportament. Schimbările sunt determinate de evenimentele de viață (în egală măsură positive și negative), gradul de implicare a parintilor în evoluția copilului (expunerea copilului la stimuli variați, interacțiuni multiple, comunicare proactivă), tipul și calitatea experiențelor școlare si a celor sociale (bazate pe recompensă sau punitive). Concluzionând, putem afirma că temperamentul nu apare sub forma unui program prestabilit ce determină personalitatea de o manieră mecanicistă, prezentându-se sub forma unui program deschis care preia influențele factorilor de mediu.
2. Importanța perioadei copilăriei și adolescenței în structurarea coerentă a personalității
Din totalitatea proceselor cu impact semnificativ in dezvoltarea personalitatii copilului și a viitorului adult, ne vom concentra în cele ce urmează pe procesul de identificare. Identificarea presupune asumarea de către copil a caracteristicilor, covingerilor, valorilor, atitudinilor si comportamentelor unor modele cu semnificație, prezente în anturaj. Identificarea este efectul procesului de observare și imitare a unui model. Modelul preluat cel mai des este reprezentat de figura parentală, dar la fel de bine putem discuta bunici, un frate mai mare, un professor sau o vedetă (aspect din ce în ce mai des întâlnit și problematic, mai ales că accesul nefiltrat la astfel de personaje este un fapt ce nu poate să fie contestat).
Copilul, prin prisma curiozității exploratorie specifice vârstei, poate să preia din caracteristicile mai multor modele, pe care le probează, selectează și interiorizează. Alegerea unui modelel se poate face în baza puterii pe care o au aceste modele, fie a prestigiului de care dispun. Copiii îți doresc să semene modelului lor, astfel încât, vor acționa si vor căuta emotiile similare modelului său. De aici, este foarte importantă alegerea modelului de comportament al adultului (parinte, profesor), monitorizarea atentă și responsabilă pentru a nu exista pericolul înțelegerii greșite a unor modele.
Un alt aspect important în dezvoltarea personalitatii este legat de construirea identității. Procesul de formare a identitatii este legat, de cele mai multe ori, cu o serie de întrebări existențiale ale adolescentului (“Cine sunt eu de fapt?”, “Incotro merg?”). Experiențele se traduc în multiplele incercari ale adolescentului de a experimenta diferite roluri. În acest fel se pot înțelege comportamentele imprevizibile ale adolescentilor și tendința de a le cataloga drept inconsistente, chiar pe termene scurte de timp. Există tendința ca la prima vedere acestea să fie catalogate ca aspecte negative de comportamnet însă, la o analiză corectă, să fie doar o succesiune firească de experiențe din procesul de căutare și consolidare a identității de sine.
La inceputul acestui drum, sinele apare ca fluctuant și lipsit de consistență, cu timpul devenind adaptat și netensionat. Acest drum de consolidare nu este la fel pentru toți și nu urmărește o hartă, procesul obținerii identității se desfășoară relativ calm, fără tensiuni și conflicte majore sau într-o mare confuzie, dublată de crize existențiale, de coflicte intense si de lipsa respectului pentru autoritate(parinți, profesori, școala). Dacă în perioada copilăriei, copilul este orientat spre observarea și imitarea de modelele, adolescentul le caută, le experimentează, având nevoie de comparații și ulterior le selectează.
În baza acestor modele, adolescentul face o sinteză a unui eu ideal, rezultat ca urmare a experimentării și trecerii prin filtrul personal, a mai multor modele.
Deși personalitatea se construiește treptat încă de la naștere, ea este în perioada adolescenței, un proces complex unde nu există uniformitate, au loc salturi, cu conduite pozitive și marginale. Adolescentul este dominat de căutarea de sine, autoevaluare și autoimplicare. Se structurează trei tipuri de personalitate la nivelul perioadei adolescenței (Verza, 1993, p.118):
revoluționar (revolte pasagere, narcisism)
rectiliniu (nevoie de schimbare, progres continuu)
etern- revoltat (se manifestă trăsături de personalitate ori personalitatea este labilă și nemarcantă).
Există o mare varietate de teorii cu privire la dezvoltarea psihică în timpul adolescenței. Într-o lucrare referitoare la aceste teorii, Mussen a dat 16 interpretări diferite (Șchiopu,Verza,1981,p.201). Acestea sunt fie reducționiste, fie biologice, fie sexologice, fie culturaliste, antropologice. Nota dominantă a întregii etape constă în intensa dezvoltare a personalității, contemporaneizarea ei. Tipul dominant de activitate pentru acestă perioadă rămâne învățarea și instruirea teoretică și practică, inclusiv pregătirea pentru exercitarea corectă a unei activităti profesionale productive. În general, notele școlare cunosc o curbă de scădere în primul an de liceu ce se va accentua în anii următori de școlarizare. Acest fapt se datoreazã cerințelor de adaptare și readaptare la noul mediu școlar și la sistemul de evaluare al profesorilor. Efectele psihice ale acestui aspect duc la achiziționarea unor numeroase modalităti de învătare, la dezvoltarea de preferințe și la mobilizarea aptitudinilor, la activarea motivațiilor de a învăța și la o mai atentă autoevaluare și sondare a propriilor forțe de competiție, de încercare de autocunoaștere. Dificultățile legate de acest câmp deschis de adaptare la capacitățile de învățare creazã o cerință internă de constituire a unor obiective, o puternică implicație legată de viața interioară și de idealuri. Acest proces este în structurare la cei mai mulți tineri. La cei ce se adaptează mai ușor la noul mediu școlar acest proces se dezvoltă mai facil. Tipurile de relații se complică progresiv în perioada adolescenței, tânărul integrându-se tot mai mult în generația sa (grupul social mai larg) prin exprimarea identității proprii și prin exprimarea identității față de adulți.
În ceea ce privește mișcarea interioară de formare a personalității aceasta se dimensionează relativ seismic și dramatic în opoziția dintre comportamentele impregnate de atitudini copilăresti, cerințele de protecție, anxietatea specifică vârstelor mici în fața situațiilor mai complexe și solicitante și atitudini și conduite noi formate sub impulsul cerințelor interne de autonomie sau impuse de generația vârstei. Încep să se contureze mai clar distanțele dintre ceea ce cere societatea de la tânăr si ceea ce poate el si dintre ceea ce cere el de la societate si viață si ceea ce i se poate oferi. Pe aceste distanțe de cerințe și posibilități are loc dezvoltarea personalității care este tot atât de impetuoasă și complicată în pubertate ca și creșterea și maturizarea biologică.
Maturizarea este centrată în aceste perioade pe identificarea resurselor personale și realizarea identității proprii și a independenței, începând cu detașarea de sub tutela parentală. Tânărul începe să-și descopere atitudini, abilități, forța fizicã și spirituală, începe să-și construiască lumea interioară a aspirațiilor, intereselor si idealurilor. Întreaga personalitate trăiesșe cu fervoare prezentul și-și construiește viitorul care devine o dimensiune a sinelui. În aceste condiții se dezvoltă atitudini, concepția despre lume și viață, au loc manifestări de creativitate și implicit structuri motivaționale puternic energizate și se conturează idealurile ca structuri psihice valorice prospective și de tensiune ale personalității.
3. Stadiile adolescenței
Ca perioadă de vârstă, adolescența este cuprinsă între 14 si 18/20 de ani și cuprinde mai multe stadii de dezvoltare (Șchiopu, Verza, op.cit. p.203):
Preadolescența (14 – 16 ani). Este o etapă de stabilizare a maturizării biologice; mulți autori consideră întreaga pubertate ca preadolescență. În această etapă se conturează și se adâncește mai mult individualizarea, conturându-se caracteristicile conștiinței și ale conștiinței de sine. Este o fază de intensă dezvoltare psihică, încărcată de conflicte interioare. Tânărul manifestă o oarecare agitație și impulsivitate, unele extravaganțe, momentele de neliniște sau de dificultate, de concentrare, obosealã la efort. Expresia feței devine mai precisă și mai nuanțatã. Individualizarea se intensifică pe planurile intelectuale și de relaționare; părerile personale încep să fie argumentate și capătă deseori o validare de generație. Începe să crească interesul pentru probleme abstracte și de sinteză, dar și pentru participare la roluri mai deosebite. Se rafinează interesul pentru lectură, filme, TV, tehnică și apare mai pregnantă dorința de afirmare personală ca expresie a socializării. Cerința de cunoaștere este urmată de plăceri intelectual – afective și se angajează mai mult atitudinal. Experienta afectivă se nuantează și se impregnează de valori.
Adolescența propriu-zisă sau marea adolescență (16/18 – 20 ani). Se caracterizează printr-o intelectualizare intensă (dezvoltare a gândirii abstracte), prin îmbogătirea și lărgirea încorporării de conduite adulte. Exprimarea independenței nu mai este dezirabilă și revendicativă, ci expresivă, mai naturală; adolescentul caută mijloacele personale de a fi și a apărea în ochii celorlalți. Îl interesează responsabilități în care să fie dificultăți de depășit pentru a-și măsura forțele. Individualizarea și conștiința de sine devin mai dinamice și capătă dimensiuni noi de “demnitate” și “onoare”. Apropierea de valorile culturale este largă și din ce în ce mai selectivă. De la o formă de evaluare critică, impulsivă se trece la forme de evaluare în care caută să se exprime originalitatea. Gustul personal are mai mare pregnanță și se poate susține și demonstra. Se intensifică și socializare aspirațiilor, a aspectelor vocaționale, profesionalizarea care se conturează treptat, cuprinzând și elemente importante ale concepției despre lume și viață. Tânărul este pregătit psihologic și se pregătește moral și atitudinal, îl atrag cunostințele pentru confruntări sociale complexe (examene, concursuri, olimpiade etc.).
Adolescența prelungită cuprinde tineretul deja integrat în forme de muncă precum si tineretul studențesc (de la 18/20 la 25 ani). Sub o formă sau alta independența este dobândită sau pe cale de a fi dobândită la aceastã vârstă, fapt ce aduce cu sine un plus de energizare și dilatare a personalității. Gustul informației continuă diversificându-se si orientându-se mai mult spre domeniul profesional si cel social. Ei manifestă un oarecare modernism și simt nevoia unei participări sociale intense. Aceasta este etapa învățării rolului sexual, perioadă în care au loc angajări matrimoniale. Problema principală a perioadei pubertății și adolescenței este aceea a identificării de sine (personale) sau a dezvoltării conștiinței de sine. Dezvoltarea conștiinței de sine este prezentă și în perioada școlară mică și se conturează pe baza rezultatelor activității și a compensației și raportării acesteia la ceilalți și la cerințele lor.
4. Provocările perioadei adolescenței
Perioada pubertății și adolescenței repune problemele dezvoltãrii conștiinței de sine datorită, pe de o parte, modificărilor ce survin în sistemul general de cerințe ce se manifestă față de puber și adolescent, iar pe de altă parte, datorită schimbărilor prin care trece personalitatea cu structurile și substructurile sale. De aceea, dezvoltarea conștiinței de sine se complică. E vorba de intensificarea percepției de sine care are câteva aspecte, dintre care: propria-i imagine corporală, identificarea și conștiința egoului, identificarea sensului, rolului și statutului sexual și mai ales a celui social (în adolescență). Percepția de sine și imaginea corporală devin critice, datorită schimbărilor de siluetă, fizionomie și ținută.
Imaginea corporală(Șchiopu,Verza, op.cit.,pp.215-216), aflată la periferiile conștiinței în copilărie, devine din ce în ce mai centrală încorporându-se în conștiința de sine și începe să fie percepută ca atare. Fără imaginea corporală nu se poate realiza identificarea. Puberii și puberele au o etapă de scrutare mai profundă a caracteristicilor corporale și mai ales ale fetei. Este perioada în care stau mai mult în baie, se privesc în oglindă (narcisism). Identifică amănunte ignorate ale frunții, ale gâtului, ale ochilor, ale zâmbetului etc. Oglinda capătă noi funcții. Dorințele de retuș sau de mascare a diferitelor impurităti ale pielii sau alte tipuri de aspecte devin evidente, mai întâi la fete. Aceste retușuri exprimă dorința de adjustare a sinelui corporal, dorința de a apărea agreabil(ă) și prezentabil(ă). Totodată aceste adjustări reprezintă conturarea sinelui social și spiritual. Adeseori puberii aflați în fața oglinzii fac grimase zâmbindu-și, căutând expresiile cele mai diferite pe care pot să le reproducă.
Narcisismul puberal este alternativ critic și îngăduitor, cu momente devastatoare câteodată. Percepția de sine se poate manifesta ca negativă în cazul progresului școlar slab sau a inadaptării școlare. Aceasta deoarece modul în care puberul este privit de colegi și de către profesori afectează structurarea autoconștiinței. Între elevii unei clase și profesori se constituie forme de feed-back complexe. În cazul în care puberul are o autoconștiințã mai înaltă decât atitudinea evaluativă a altora despre sine se simte izolat, depresiv si încercă a gãsi forme de exprimare care sã aducă acceptarea și admirația. În această optică se manifestă teribilisme, creșterea la paroxism a opozabilității, criza de originalitate – uneori sublimări în artă, poezie, literatură etc., iar alteori în acte delicvente. Tinerii cu estimații de sine înalte si cu bună expectanță în colectiv primesc sarcini sociale sau școlare cu expectație pozitivă, cu încredere. Ei își susțin întotdeauna opiniile cu încredere. În genere, aceștia au mai puține probleme personale. Tinerii ce au estimația de sine joasă nu manifestă inițiative, nu vor să se exprime ca să nu greșească sau să supere pe alții pentru că nu vor să atragă atenția; au probleme personale legate de dificultățile lor. Percepția de sine alimentează ideea de sine. Întrucât în pubertate și adolescențã percepția de sine se modifică și se corectează mereu, procesul de autoidentificare rămâne deschis.
Personalitatea totală al cărei nucleu devine “eul” și “sinele” este prin aceasta duală. Ea constă din “eul” cel care cunoaste și este conștient de “sinele” care este cel cunoscut. Sinele cuprinde trei feluri de elemente: sinele corporal-material, sinele social și sinele spiritual. Sinele corporal material se referă la corp, deci minte, familie, cămin, cărți, obiecte, dar și prieteni, vecini etc. Deci sinele material se referă la tot ce posedă o persoană. Al doilea, sinele social, constă din reputația și recunoașterea unei identități anume, considerația pe care o obține o persoană în mediul său. Unele componente ale sinelul social au o mai mare pondere și importanță decât altele. Asa sunt onoarea, reputația. Sinele social încorporează o experiență socială de roluri și de statute sociale. A treia componentă a sinelui este sinele spiritual si se exprimă prin conștiința propriei activități, a tendințelor și aptitudinilor psihice. Acesta este teritoriul actelor de dorință și reprezintă trăirile prin care omul se simte mai profund în sine însuși atât prin percepția lumii cât și prin procesele intelectuale pe care le posedă. Sinele are o natură socială în toate acepțiile și elementele sale componente.
În perioadele pubertății și ale adolescenței se conturează separația dintre planul real-obiectiv al lumii și vieții și planul subiectiv ca spațiu al conștiinței și al reprezentării lumii. În același sens se diferențiază planul mentalității diferitelor grupuri și generații ca și mentalitatea de bun simț și de maximă circulație. Conștientizarea acestora servește drept ecran de confruntare cu propriile opinii și cu mentalitatea personală. Aceste forme de relaționări dintre subiectiv și obiectivul condiționat social determină o tipologie discretă printre adolescenți. Departajarea subiectiv – obiectiv ca atare este condiționată partial de însușiri de personalitate dinamice ca expresivitatea, dinamismul și expansiunea personalității în viața activă, dar și de cunoștințele achiziționate de tânăr.
Identitatea sexuală se dezvoltă discret, influențată intens de modelele parentale și materiale, fiind la început difuz integrată în subidentitatea familiei. În acest sens băieții care au un model parental cu masculinitate redusă au dificultăți de identificare. Cei ce au un model parental puternic conturat ca masculinitate sunt mai siguri de ei, mai încrezători, protectori, relaxați, exuberanți, calmi și chiar fericiți. Profesorii au mai puține momente implicate în dobândirea de roluri sexuale. Atitudinile și opiniile fată de sine și față de ceilalți constituie un teren complex al subiectivității. În ceea ce privește atitudinile, acestea au cel puțin însușirile de: direcție de opțiune, grad de intensitate, eficacitate și coerențã cu alte atitudini. Atitudinile sunt componente foarte mobile ale personalității legate de succesiunea curentă a evenimetelor, situațiilor, dar și a aspirațiilor, idealurilor, concepției despre lume și viață. Adolescentul se caracterizează printr-o mobilitate evidentă a atitudinilor implicare în evenimente, dar și printr-o nuclearizare arzătoare a atitudinilor implicate în nucleul conștiintei a nivelului social și spiritual. Autoevaluarea acestei realități subiective, a lumii atitudinilor este ceva mai rigidã decât evaluarea legată de realitatea exterioară.
Ieșirea din conformismul infantil echivalează cu câștigarea independenței. Întrucât există trei feluri de dependență: material – economică (instrumentală), emotională ( de confort, afectivă și de apartenență) și de mentalitate (valori), dobândirea independenței este complicată și condiționată de ce anume se consideră în societate, de părinti ăi colegi că înseamnă independență (limitele acceptate pe acest plan). Există o condiționare a câstigării independenței prin modelele de acest gen care intră în zonele de observație ale copilului până la intrarea în pubertate și adolescențã. Prima care se dobândește este independența de mentalitate (de valori). Aceasta se realizeazã prin devalorizarea unor idei considerate valabile în copilărie și a unor obiceiuri care devin considerate învechite sau demodate și sunt tratate ca atare de către puberi și adolescenți. Independența emoțională (de apartenență și confort afectiv) este dificil de dobândit mai ales în cazul tinerelor fete. Dependența afectivă ca și dependența material-economică sunt deosebit de active față de părinți în pubertate și adolescență și complică obiectivarea tendințelor naturale spre independență. Disponibilitatea afectivă a adolescenților este foarte largă și încărcată de aspirații și speranțe – ideale și necomparabile fată de ceea ce văd. Expectațiile pe acest plan sunt foarte înalte, ca de altfel și sugestibilitatea. Dependența material-economică (instrumentală) devine greu de suportat, deși creazã condiții de mici acte de independențã. Mulți tineri au un mic buget personal care le revine săptămânal, lunar sau la cerere (ocazional). Independența material-economică se conturează și se integrează ca aspirație la identificarea vocatională spre o profesie și alimentează proiectele de viitor ale tinerilor(Șchiopu, Verza, op.cit.,pp.221). Acest proces de apropiere și integrare se realizează în perioada adolescenței, fapt ce face ca subidentitatea familială să capete noi consistențe și să se apropie de subidentitatea acțional- responsabilă.
Identitatea vocațională se manifestă la adolescenți mai mult ca o descoperire de aptitudini, capacități și abilități, apoi ca pregătire activă direcționată pentru examene de admitere în învățământul superior sau pregătire profesională activă suplimentară.
Familia este primul și cel mai important context de viață, cu impact în fundamentarea personalității copilului, suportul bazal al socializării, a procesului de interiorizare a normelor, valorilor și regulilor normativo- etice ale societății. Acum se realizează mecanismul de abordare adecvată a rolurile sociale, asumarea de responsabilitate și raportarea la obiective, într-o manieră morală, toate fiind dublate de capacitatea de a discerne între conduite acceptatbile social și legitime. Mai mult, este perioada oportună de a înțelege diferența între scopurile dezirabile și cele indezirabile dar și asumarea deciziei de a decide în ceea ce le privește și a le raporta în acte corespunzătoare celor două tipuri de atitudini fundamentale rezultate din procesul de devenire socială: conformism și nonconformism.
5. Rolul familiei în structurarea personalității
P. Osterrieth (1973) avansa ideea că familia este cea care îi furnizează copilului sentimentul de siguranță, care îi asigură contextul necesar de emancipare prin care își dezvoltă personalitatea. Putem discuta de sentimentul de siguranță în următoarele condiții: protecția în fața pericolelor sau agresiunilor din mediu; satisfacerea trebuințelor bazale (A. Maslow, 1999) – fiziologice, de securitate, de dragoste și apartenență, de respect și recunoaștere; stabilitatea cadrului social; sentimentul de apartenență la familie, de a fi iubit, și acceptat, de a avea o anumită libertate de expresie și de a-și crea experiența personală. Acestea se pot realiza doar într-un mediu caracterizat de echilibru și suport, în care sunt respectate funcțiile de confort emoțional.
Formarea și dezvoltarea personalității, socializarea și sociabilitatea adolescentului și educarea lui moralã sunt puternic influențate în societatea contemporană, de acțiunea convergentă și complexă exercitată de diferiții agenți sociali cum sunt: familia, scoala, grupul de muncă și de prieteni, mass-media. De aceea, studiul personalității adolescentului nu poate fi redus doar la identificarea și clasificarea caracteristicilor genetice sau biopsihologice, ci presupune interpretarea nuanțată și diferențiată a factorilor de personaliate în raport cu diferitele caracteristici ale mediului social și, în primul rând, ale celui familial și educațional, care pun cel mai mult în evidență fenomenul adolescenței. Însã, câteodată când condițiile familiale apar nefavorabile socializarea și adaptarea tânărului în societate se pot desfășura neuniform și sinuos parcurgând un adeăãrat “drum al extremelor”. Este momentul în care adolescentul, deși manifestă interes pentru fenomenul social, începe să se definească pe sine, opunându-se părinților și educatorilor și având o atitudine ambivalentã: obediență și revoltă, independență și imitație, anticonformism, criză de originalitate și integrare în același timp. Cu toate atitudinile de revoltă, emancipare sau independență pe care le manifestă, adolescentul dorește în același timp, să fie recunoscut, acceptat și stimulat, simțind încă nevoia de protecție și, în primul rând, nevoia de securitate din partea familiei.
Dobândirea de către adolescent a autonomiei și independenței în raport cu familia, generalizarea și prelungirea pregătirii sale școlare și profesional au avut ca efect stabilirea unor relații sociale tot mai frecvente, intense, variate și intime între adolescent și alte grupuri de referințã și, în primul rând, grupul de adolescenți. Prin diferitele sale mecanisme și agenți de socializare, societatea globală procedează implicit la regruparea adolescenților într-o categorie socială aparte și, prin schimbările produse în cultură, accentuează caracterul omogen al acestei categorii. Stabilind o serie de relații unii cu alții, adolescenții încep să-și descopere propria identitate și să-și dezvolte conștiința de sine dându-și seama că împărtășesc aceleași norme și valori, că îi preocupă aceleași probleme având interese și trebuințe sociale identice care nu mai pot fi satifăcute în cadrul familiei sau școlii, ci în alte grupuri de referintă (grupul de prieteni, grupul de joacă etc.), în care ei încearcă să se integreze. Întrucât adolescentul pare a fi posesorul unei mentalități intermediare între egocentismul copilului și modalitatea mai obiectivă a omului matur, adaptarea și integrarea acestuia în diferitele grupuri de referință reprezintă o modalitatea importantă de socializare și de obținere și pe această cale a statusului de adult.
Statutul familiei, în contextul socio-economic și valoric actual, antrenează semnale de alarmă. Discutăm, în primul rând de lipsa suportului emoțional dar și de diminuarea rolului educativ ca urmare a neîncrederii în instituția căsătoriei, a scăderii interesului părinților față de preocupările copiilor datorită, în mare parte, grijilor materiale și care îi determină să aleagă să lucreze departe de țară. Din perspectiva sociologică, familia contemporană suferă o destrămare a chiar nucleului său, prin lipsa funcției educative și prin degradare continuă a autorității. Aceste procese contraproductive sub raport educativ se constituie în factori de risc de proveniență familială, grupați de D. Banciu, S. M. Rădulescu, M. Voicu (1997) în trei categorii.
1. Factori care reflectă ansamblul și principalele tendințe de evoluție a condițiilor economice și sociale generale. Starea economico-socială în care veniturile mici, părinții aflați în șomaj, lipsa stabilității locului de muncă, spațiu locativ inadecvat, stare de inadaptare și dezrădăcinare ca urmare a plecării în alte țări pentru câștigarea existenței. Toate aceste condiții de trai, lipsa de siguranță pot să creeaze tensiuni în familii, ce afectează atmosfera emoțională. Copiii care provinfamiliile dezorganizate sau din cele ce se confruntă cu probleme economico-sociale dificile sînt tentați să evadeze de acasă și să-și construiască securitatea afectivă în prieteni de ocazie, în medii sociale dubioase, care pot conduce în situații generatoare de acte antisociale (distrugeri de bunuri, furturi, bătăi, agresiuni, tâlhării).
2. Factori care țin de structura familiei se traduc în disocieri (deces, invaliditate/boală, detenție a unuia sau a ambilor părinți, divorț și, cu o frecvență sporită, plecarea unuia sau chiar a ambilor părinți la muncă peste hotare), abandonarea copiilor de către părinți, adopțiile și refacerea ulterioară a familiei . Aceste cazuri au un impact deosebit în educația copiilor, care pot antrena probleme majore de adaptare.
3. Factori care privesc deficitul educativ al familiei (disfuncții în cadrul relațiilor interpersonale, erori educaționale ale părinților). Atunci când există divergențe între cei doi părinți, care antrenează certuri și tratamente discriminatorii sau preferențiale, copilul va învață să profite, de pe urma ezitărilor și neînțelegerilor, cu repercusiuni în educația și dezvoltarea sa. Astfel, după M.Petcu (1999), principalele disfuncționalități familiale generatoare de devieri de comportament la copil sînt:
divergența metodelor educative (copilul este permanent derutat, descumpănit și tentat să-și caute modele de comportament în afara familiei);
atitudinea hiperprotectoare, excesiv de afectuoasă (duce la iritarea copilului și frînează maturizarea psihică);
atitudinea indiferentă (determină dezvoltarea unei agresivități latente, copilul devenind emotiv, instabil, iritabil, cu efecte negative la nivelul microgrupului);
atitudinea hiperautoritară (induce copilului stări de inhibiție, frică, instabilitate, timiditate, provoacă acumulări de tensiuni care se pot manifesta mai tîrziu într-un comportament rebel, descărcarea făcîndu-se pe alte persoane din anturaj);
părinții „demisionari” (care nu pot fi „deranjați”, indiferența lor conducînd la un comportament apatic sau agresiv al copilului).
Un rol deosebit îi revine familiei în cadrul socializării secundare, din perioada adolescenței, fiind condiția definitivării procesului de formare a identității. Erick Erickson (1988) considera perioada adolescenței ca pe una critică în lungul și complexul proces de formare a identității.
Adolescenții trăiesc intens și complex această desemnată prin noțiunea de criză de identitate, finalizarea acesteia manifestîndu-se prin atingerea identității sau printr-o stare de confunzie a rolului. Criza de identitate este dominată de căutare de către adolescent a răspunsului la întrebarea „Cine sînt eu?” și mai ales ”Ce pot eu?”. În această perioadă este sondată capacitatea de rezolvare autonomă a situațiilor obișnuite de viață dar și luarea de decizii potrivite și mai ales încrederea în acestea. La acestea adăugăm și importanța replierii dacă lucrurile nu stau așa cum au fost proiectate inițial, revenirea asupra unor situații care nu au ieșit din prima încercare și corelat, încrederea în potențialul individual sau in capacitatea de autoevaluare.
Etapa în care adolescentul se autodefinește în rolurile de elev, fiu sau fiică, prieten sau om, este dublată și de cea a stabilirii cadrullui de aptitudini și potențialul de dezvoltare ulterioară. Conceptul de identitate dar și procesualitatea fenomenului, nu pot fi observate cu ușurință, cu atît mai mult cu cât se aflăsub influențele fațetelor mediului, cel familial fiind decisiv. După cum precizează P. Iluț‚ identitatea se prezintă ca un “subsistem uman responsabil de orientarea acțiunilor noastre complexe și de evaluarea integralității persoanei în lume‚ în general‚ și în cea socială, în special” (2001, p. 36). Geneza acestui subsistem se orientează pe trei coordonate principale: 1. „de la biologic-inconștient la reflexiv-intențional; 2. de la comportamente ce stau sub incidența directă și imediată a recompensei și pedepsei la morala autonomă bazată pe principii axiologice; 3. de la feedback-ul relațiilor interpersonale la factori macrosociali‚ în ultimul timp tot mai mult de natură global-planetară‚ care au determinații profunde asupra gîndurilor și conduitelor noastre cotidiene și‚ prin urmare‚ asupra proceselor de identificare și de reconstrucție a sinelui” (P. Iluț, p. 37).
În acest fel se structurează o gamă largă de opinii despre propria persoană‚ pe baza auto-observației și sinteza informației externe, oferite de mediu. Acest drum complex al sensului identității nu se încheie cu succes pentru toti adolescenții. Din perspectiva lui Erickson, cei care ajung să eșueze în rezolvarea situațiilor duale, traversează acest stadiu de dezvoltare a personalității de o manieră ineficientă, amplificându-și starea de confuzie a rolului sau de confuzie a identității. Conceptul de sine nu este clar, persoana nu-și recunoaște locul și sensul prezent su pe cel de perspectivă.
Chiar dacă există posibilitatea unei rezolvări ulterioare a stării de confuzie de identitate, este accentuată dificultatea acestei sarcini pentru persoană.
Perioada adolescenței, este definită de procesul de detașarea treptată de părinți și atașarea la grupul de prieteni. Pentru a-și dezvolta sentimentul responsabilității, a se simți siguri și a da încredere în capacitatea de a judeca corect, adolescentul are nevoie de independență. Corelat, ei manifestă atașament față de părinți, de la care învață comunicarea interpersonale și rezolvarea situației de apartenență dar și autonomia. Părinții sunt cei care le pot oferi susținere în structurarea identității, pe măsură ce aceștia se adaptează social în afara familiei, având nevoie și de ghidajul dat de experiența de viață a acestora. În cazul lipsurilor familiale(indiferent de natura acestora-afective, educaționale, materiale), adolescenții se distanțează emoțional de familie, crescându-le gradul de vulnerabilitate. A fost constatat în multiple cercetări că cei care au o relație bună cu familia, dau dovadă de mai multă încredere în sine, manifestă autonomie decizională și au abilități sociale consolidate – de comunicare și interrelaționare eficientă.
Privind din perspectiva absenței, implicațiile lipsei unuia sau a ambilor părinți din procesul de structurare a identității în adolescență, pot să fie marcante, menționând rolul distinct al mamei sau tatălui, rol definit sociocultural în raport cu trebuințele umane.
În viața adolescentului, mama reprezintă sursa experiențelor de comunicare, model pentru relaționare interpersonală, suport în formarea capacității de autonomie fără să uite de o doza optimă de conformism social. Poate cel mai important aspect legat de rolul matern este suportul afectiv, de încurajarea și dragostea necondiționate.
Dezvoltarea socială a adolescentului este strâns legată de prezența unui tată accesibil, atent la nevoi și transformări și pe care să se poată baza, prin insuflarea unui sentiment de încredere și siguranță. Importanța tatălui se manifestă în suport fizic și financiar, completat de sentimentul de grijă și afectivitate. În acele familiile în care tatăl manifestă o prezență responsabilă, copiii manifestă siguranță și seninătate, fiind mai puțin conflictuali. Tații cu un nivel educațional ridicat, fixează limite rezonabile și insistă asupra respectării lor, încurajând stabilitatea emoțională și morală, mai ales în momente dificile, ceea ce conferă o ancorare statornică familiei.
Intr-o familie echilibrată, cu ambii părinți implicați în educație, adolescentul va parcurge favorabil etapa crizei de identitate, depășind confuzia de rol,. Din nefericire, societatea contemporană este marcată de fenomenul lipsei de implicare în educație a unuia sau chiar a ambilor părinți, determinat în special de migrația forței de muncă, implicațiile fiind extrem de grave.
Mulți dintre adolescenți se adaptează optimi situației, lipsa părinților le provoacă stări emoționale dificile, îndepărtarea și refugiul în relația cu prietenii, profesorii, preocupări pentru anumite domenii. Alții preferă să se apropie de părintele rămas, pe care îl tratează drept egal sau confident.
La polul opus, al celor care nu reușesc să se adapteze lipsei părinților, pot să fie observate adevărate drame, fetele și băieții având reacții emoționale diferite. Fetele, de regulă, își interiorizează reacțiile, devenind triste, extrem de grijulii (inclusiv față de membrii familiei), tentate să caute atenție și susținere afectivă din partea altor persoane, ajungând să fie victimele nevoii de afecțiune. Ținând cont de perioada adolescenței și interesele pentru viața sexuală, aceste stări pot fi cauza unor relații sexuale precoce. Băieții au tendința de a se manifesta mai deschis și devin agresivi, furioși și neascultători – emoții care pot determina comportamentul delincvent.
Tulburările de comportament din perioada adolescenței sunt considerate ca având o bază în copilăria timpurie și școala mică. De asemenea tulburări de comportament ale adolescenților (dezvoltări dizarmonice, comportamente astenice), sunt determinate de o serie de experiențe negative din copilărie. Cu cât acestea acestea sunt mai puternice și mai de durată, cu atât adolescenții vor avea dificultăți foarte mari, adaptare dificilă și relaționare de tip infantil. De cele mai multe ori, apar și evoluții dizarmonice, cu comportamente devenite instabile, impulsivitate, brutalitate, negativism, atitudini neconformiste, ostilitate.
Comportamentele astenice se pot produce în adolescență determinate prin natură somatogenă dar mai ales psihogenă. Sunt determinate tulburări de comportament care se apropie de tipuri de boală psihică sau mai grav, pot să le anunțe. Nu putem trece mai departe fără să amintim că această perioadă poate să însemne debutul unor tulburări de natură psihică deosebit de grave și invalidante, care pot avea manifestări simptomatologice pozitive sau negative și care pot să fie trecute cu vederea. În anumite cazuri, cu cât se întârzie intervenția cu atât situația devine mai invalidantă pentru adolescent. Amintim aici, anumite forme grave de schizofrenie care își au debutul în perioada adolescenței și care conduc pracatic la o fragmentare a personalității, fiind marcant invalidantă social.
Nu putem ignora o serie de transformări și dereglări de ordin hormonal care marchează subiectul aflat într-o anumită stare: de teamă, insucces, de a nu fi acceptat de sexul opus, teama de a nu fi abandonat. Manifestările acestora pot să fie sub formă de melancolie, frustrare, conflict sau tensiune.
CAPITOLUL II
INTERVENȚIA RESPONSABILĂ DE SUPORT ÎN DEZVOLTAREA ADOLESCENTULUI
1. Înțelegerea cadrului psihic de intervenție în dezvoltare adolescentului
Orice intervenție sau plan de optimizare, indiferent cât de bine este gândit, este legat de puterea pe care o are să determine motivația în persoana sau grupul țintă. Fără perspectiva implicării celor care fac obiectul demersului, șansele de succes sunt puse sub semnul întrebării. Motivarea celor implicați este forța motrice a procesului de interveție cea care asigură funcționarea și dinamica orientată corect. La aceasta se mai adaugă o dimensiune, aceea a afectivității și a corelării ei cu întreagă ființă raportată la provocările mediului. Toate aceste procese, puse în contextul devenirii persoanei din perioada adolescenței și a furtunii hormonale pe care organismul o travrsează, dau măsura impactului transformărilor și intervențiilor mediului.
Pentru a putea construi o bază solidă de susținere a unor demersuri la vârsta adolescenței, este important de cunoscut, conștientizat și utilizat corect multitudinea de concepte și elemente constitutive ale acestei perioade.
Ca și cum nu era suficientă provocarea acestei perioade, contextul socio-politic, economico-financiar dar mai ales valoric, actual, a complicat și mai mult lucrurile. Și, așa cum este recomandat, când nu mai sunt resurse de a înțelege un proces, ne întoarcem la elementele sale constitutive pentru a le redefini actual, înțelege și corela logic, astfel încât, orice intervenție dorită sau intenționată să aibă o bază solidă. Vom pleca de la implicațiile și ramificațiile motivației în viață și ne vom axa pe zona de manifestare a afectivității.
Motivația este procesul psihic autoreglator care prin caracterul ei propulsator tensional, are capacitatea de a reașeza materialul construcției psihice a individului (P.P. Neveanu, 1976). Mai mult decât atât este suportul energetic pentru toate procesele psihice, având funcții de activare internă, factor declanșator și de autoreglare.
Interesele sunt structuri ce aparțin motivației și sunt acompaniate de o orientare selectivă fiind susținue de elemente de natură cognitivă, afectivă și volitivă. Acestea pot determina convingerile care se traduc în viața de zi cu zi, în idei adânc implantate în structura de personalitate, intens trăite emoțional și care orientează spre acțiune. Atunci când se realizează sau se dorește o intervenție, fie ea și investigativă pe această zonă, este important să fie luat în calcul faptul că simultan convingerilor sunt antrenate trebuințele, dorințele și aspirațiile individului, generând un tot ce se manifestă în baza trăsăturilor unice de personalitate Cu alte cuvinte, nu poți să întocmești o rețetă general-valabilă pentru toată lumea, ci doar să iei în calcul repere care să ajute în cadrul unei intervenții.
Corelat cu elementele anterioare, apar idealurile. Acestea sunt proiecții ale așteptărilor personale care îi devin ghid pentru întrega sa existență și sunt în acord cu experiențele personale sau ale celorlați și devin anticipări ale proiectului existențial. Este vital ca acest spațiu să fie abordat cu tact și înțelegere dar și cu mult realism de cel care intervine, mai ales din perspectiva adolescentului, o abordarea greșită fisurând întregul eșafodaj de viață.
Motivația este o forță a întregii dezvoltări psihice și umane având impact la nivelul întregii ființe și fiind implicată în:
acțiunea voluntară (actualizarea motivelor generatoare de scopuri, selectarea sau amânarea lor);
atenția este influențată direct dacă situația cu care se confruntă este în acord cu trebuințele și nevoile persoanei;
atitudinea unei persoane include motivație și scopuri;
inconștientul uman are legi de organizare guvernate de trebuințe, emoții și sentimente.
În perioada adolescenței, motivația este deosebit de sensibilă la modificările de mediu și conjunctură iar cum adolescentul traversează asemenea momente, atunci nici motivația nu are o stabilitate crescută pe toate tipurile de activități. Tot în această perioadă, adolescentul își formează aspirații care atunci când capătă contur, dau activității caracteristici pregnante care stau la baza conduitelor. În opinia lui Rousslet( 1969, apud Verza, 1993), există o serie de conduite pe care adolescentul le poate adopta în această perioadă:
conduita revoltei- se refuză ceea ce a învățat sau i s-a impus, manifestă nesupunere, ostentație în limbaj, comportament, vestimentație.
conduita închiderii în sine- își face un examen sever de conștiință, se produce analizarea și discernerea sentimentelor, atitudinilor, comportamentelor, adoptă lungi introspecții cu intenția de a descoperi noi înțelesuri și pe sine
conduita exaltării- caută confruntarea cu alții pe o anumită temă și devine preocupat de acestea, manifestă dezinteres pentru alte teme, exacerbarea satisfacțiilor intelectuale, manifestarea de tendințe mistice și romanțioase, dezaprobă minciuna și ipocrizia, adoptă principiul totul sau nimic.
Activitatea umană este se desfășoară susținută de o axă motivțional-afectivă, latura afectivă fiind suportul energetic și înteracționând cu toate procesele psihice. Acest lucru se petrece inclusiv la nivelul gandirii (un proces rațional), învățarea realizându-se mai repede atât timp cât materialul este în acord cu interesele și activitățile preferate. Aceasta este o informație extrem de importantă mai ales cu cât discutăm de copii implicați în procesul de învățare și o serie din problemele ce intervin sunt strâns legate de acest aspect.
Din această perspectivă, formele de învățare în erioada adolescenței au o semnificație specială, sufrind o serie de intervenții (Verza, 1993 ):
se realizează prin ghidaj emoțional când educatorul aprobă sau dezaprobă, sancționează sau stimulează activitatea desfășurată de adolescent, tocmai pentru că acesta o conștientizează;
prin stimuli relevanți unde prdomină acumulările de informații;
învățarea prin discriminare.
2. Intervenția din partea părinților
În acest context al intervenției și suportului, părinții sunt primii care se implică însă pot manifesta atitudinea nepotrivită în raporturile cu adolescenții:
Nu au timp, răbdare sau disponibilitatea de a-i asculta. Pe acest fond, părintele nu are capacitatea de a asculta activ și reactioneaza înainte ca adolescentul să termine de povestit și mai ales nu este atent la trăirea emoțională a acestuia, oferind solutii sau mai grav, aplicand direct pedepse. În altă ordine de idei, părintele nu îi permite copilului să iși exprime dorințele sau așteptările, din lipsă de încredere, neavând nici răbdare sau tactul de a-i monitoriza experiența. În fiecare din aceste situații, adolescentul se poate simți respins, ajungând să nu mai vadă sensul încercărilor de comunicare cu părinții lor.
Au tendința de a se concentra doar asupra greselilor adolescentilor. Ajung în situația de a le acorda atenție doar atunci când greșesc și le reamintesc greșelile din trecut la orice nouă discuție purtată în contradictoriu, fără să țină cont sau să aprecieze alegerile corecte sau eforturile depuse de adolescent pentru a-și îndrepta o greșeala. Atitudinile de acest fel îi pot descuraja, le poate stârni furia sau tristețea, determinându-i să renunțe să mai încerce să își îmbunătățească rezultatele școlare sau să îi ajute pe părinți la treburile casnice.
Pot avea așteptări prea mari. Chiar dacă mulți dintre părinți sunt de acord, cel puțin în teorie, că adolescenții pot face greșeli, însă se așteaptă ca adolescentul lor să aibă un comportament perfect. Își încurajează copilul să aibă încredere în comunicarea cu ei și să vină oricând are nevoie de ajutor însă atunci când adolescentul este într-o situație limită și cere ajutorul parintilor, aceștia reacționează disproporționat, cu furie motivată de așteptările neconfirmate. Adolescentii vor manifesta neîncredere și nu vor mai aștepta support știind că nu pot primi înțelegere și sprijin din partea părinților atunci când greșesc.
Sfaturile și soluții atunci când adolescentii nu le solicită sau sunt date în momente nepotrivite. Sunt numeroase situații în care copiii si adolescenții au nevoie doar să fie ascultati sau aprobati atunci când trec printr-o situație pe care o resimt ca dificilă. Faptul că le sunt oferite sfaturi atunci când adolescentul nu le solicită sau mai mult să se manifeste din partea părintelui judecăți de valoare, îi poate transmite acestuia lipsa de încredere în capacitatea de a-și rezolva singur situația. Se poate simți constrâns să actioneze cum își dorește părintele sau altfel spus, nu mai este vorba despre el ca personajul implicat în situație. În concluzie, atunci când părintele vorbește cu copilul său, este indicat să sondeze dacă are nevoie de sfaturi sau doar să fie ascultat. Dacă este doar o rugăminte de a-l asculta, părintele e bine să renunțe la oferirea de ajutor nesolicitat și să înțeleagă faptul că este un sprijin major simpla ascultare a acestuia.
Apreciază că adolescentul nu mai are nevoie de ei. În unele cazuri părintele consideră că a crescut, e mare și nu mai are nevoie de implicarea părinților, fiind normal să se descurce singur. În altele, se concentrează doar pe mesajele primite în care arată că își dorește să fie lăsat în pace. Este real că în anumite conjuncturi, în care adolescentul consideră că se poate descurca singur, este indicat să îi respecți spațiul personal, însă acest lucru nu înseamnă că nu mai are nevoie deloc de părinte și atenția lui.
Folosirea unei maniere sarcastice de a se adresa adolescentului. În anumite situații tensionate, părintele își dorește să se impună, nu mai au argumente sau adolescentul a fost lipsit de respect, folosind un discurs plin de sarcasm si ironie . Pentru a înțelege impactul acestei abordări asupra adolescentului, este necesar ca părintele să iși amintească felul în care s-a simtit ultima oara cand o persoană l-a tratat cu superioritate și sarcasm și dacă a mai avut deschidere către acea persoană.
Minimalizarea situațiilor și problemelor cu care se confruntă adolescentul. Un astfel de fenomen apare prin prisma abordării încărcate de experiența de viață a părintelui care a învățat să nu mai ia lucrurile atăt de personal sau tragic, ceea ce copilul experimentează, realizându-și propriul filtru personal. Fără să existe o intenție de a-l descuraja, parintii folosesc replici care minimalizează importanța situației și mai mult intensitatea trăirilor emoționale ale adolescentului. Chiar dacă intentia este bună, mesajul care poate ajunge la adolescent este de minimalizare a intensității sentimentelor și trăirilor acestui. În cazul adolescentilor, mai ales, “micile” probleme pot cauza suferință adevarată, așa că este indicat să nu fie minimalizate, petru că pot conduce la tragedii.
Criticarea permanentă a stilului abordat de adolescenți. Felul în care se machiază, coafează și îmbracă, tipul accesoriilor alese de adolescenți pot genera dezacordul și furia părinților. Atunci când alege să critice felul în care se prezintă copilul, este indicat ca părintele să se întrebe dacă merită sa fie declanșat un conflict pe această temă și dacă aceste aspecte sunt atât de deranjante sau importante. Exisă alte aspecte dificile cu care un părinte s-ar putea confrunta, iar stilul adolescentului este una din acele situații tranzitorii și rezolvabile în timp.
Nu acordă interes, timp și importanță vietii sociale a copilului. Mulți dintre părinți consideră că școala este unicul aspect de care ar trebui să se preocupe copilul. Adolescentii invață alte aspecte valoroase și din relatiile de prietenie. Nu este mai puțin adevărat că acest tip de învățare s-a mutat în sfera internetului iar prieteniile se manifestă tot în acest spațiu. Relațiile sociale sunt o parte importantă a vieții adolescentului și nu este indicat să i se solicite ca școala să fie singurul lucru pe care să se concentreze. Este recomandabil să fie responsabilizat copilul să realizeze un echilibru între ele, pentru că e important să se înțeleagă importanța acestui moment în pregătirea adultului de mai târziu care va fi nevoit să echilbreze profesionalul cu personalul.
Au tendința de a pune presiune sau să fie cicălitori. Mulți părinți de adolescenți simt că este rolul lor să repete permanent anumite aspecte sau recomandări, sa le reamintească riscurile la care se pot expune sau să le țină discursuri lungi despre diferite subiecte pe care le consideră de interes. Mai ales părinții care se îngrijorează prea mult simt nevoia să insiste, să se asigure ca adolescenții au înțeles sau au realizat o anumită sarcină și pot ajunge să îi îndepărteze pe aceștia.
Acestea sunt cele mai frecvente atitudinti manifestate prin care părinții pun distanță de adolescenti. Dacă sunt conștientizate și observate, se pot ele pot corecta de o manieră constructivă în direcția comunicării cu copilul aflat în această etapă de dezvoltare.
Având în vedere provocările acestei etape, este importantă comunicarea și felul în care aceasta se desfășoară. Lucrurile sunt mai clare atunci când discutăm despre adolescenți extrovertiți, deschiși, zgomotoși însă lucrurile se schimbă atunci când copilul este introvertit și legătura este dificil de stabilit.
1. Este recomandat să nu se insiste atunci când copilul tău nu pare dispus să comunice și să nu i se reproșeze că nu dorește acest lucru. Chiar dacă parinții au sentimentul de respingere atunci cand copilul lor nu le raspunde întrebărilor adresate, le ofere raspunsuri incomplete sau monosilabice, este important să analizeze corect dacă este momentul să insiste. Insistențele îl vor îndeparta și mai mult pe copilul introvertit, așa că, o alternativă recomandată este să i se spună că atunci când va dori sau este pregătit să se deschidă.
2. Este important să fie ales momentul potrivit pentru a interacționa cu adolescentul introvertit. Sunt de evitat discuțiile atunci când copilul este obosit sau simte nevoia să stea puțin singur și în liniște. Adolescenții introvertiți își manifestă preferința pentru activități solitare atunci cand vin de la școala (să citească, să picteze/deseneze, să asculte muzică sau să scrie).
3. Sunt de discutat discuțiile lungi pe teme care nu prezintă interes. Acestea sunt consumatoare de energie, copilul devenind neatent și închis în sine. Soluția este să fie deschise discuții pe teme de interes care să-i stimuleze participarea și dorința de implicare.
4. Este important ca totul să se desfășoare cu tact și răbdare. E nevoie de timp ca o persoană cu un grad crescut de introversie să aibă încredere să se deschidă și să se simtă motivat să comunice. Mediul nu trebuie să fie unul perceput ca ostil sau judicativ, având nevoie de suport și înțelegere.
3. Interesele in orientarea elevilor, premisele intervenției speialiștilor
Atribut esențial al ființei umane, activitatea de cunoaștere stabilește granița care-l separă pe om de restul animalelor. Ea se desprinde de latura efectorie imediată, se rafinează în asemenea măsură încât devine motorul evoluției psihice a ființei umane.
Activitatea de cunoaștere debutează încă din copilărie, copilul moștenind din animalitate o foame de nou, un fel de curiozitate care îl ajută să facă relativ repede cunoștință cu mediul său. Curiozitatea, acest veritabil apetit intelectual, reprezintă o nevoie de cunoaștere, o dorință de a ști, care-l îndeamnă pe om la acțiune.
Trecerea de la curiozitatea care are drept scop conservarea individului la cea dezinteresată se face treptat, atunci când lupta pentru viață devine mai puțin dură și când cercetarea dezinteresată poate constitui un scop în sine. Astfel, curiozitatea devenită emoție științifică se transformă tot mai mult într-o formă de investigație.
Este important de făcut o diferențiere între:
a. curiozitate pură – de moment, care ține de impulsurile primare și care se satisface înainte de cunoașterea detaliată a activității, putând dispare;
b. curiozitatea care se împletește cu calități emoționale – ea se va satisface pe parcursul familiarizării cu activitatea și se poate stinge dacă nu este susținută atît din interior cât și din exterior (preferința);
c. curiozitatea din fire – saturată intelectual și motivațional, întemeiată pe impulsuri secundare, superioare, ea nu se poate niciodată satisface pe deplin. Acest tip de curiozitate rezultã din satisfacții parțiale care reprezintă modul ei intrinsec și care o înscriu în coordonatele ultime ale personalității. La acest nivel sfera curiozității se contopește cu sfera interesului.
Inspirând copilului gustul pentru artă, sentimente estetice, dorința de a descoperi, de a ști, desfășurăm în fața lui un întreg evantai de domenii din care se poate realiza alimentarea spiritului copilului, deturnându-i curiozitățile meschine și contribuind la formarea unei personalități pozitive. Adulții, educatorii, trebuie să caute a dezvolta la copil tendința naturală de a ști, să incite curiozitatea sănătoasă, științifică a copilului, să-l facă să se intereseze de cunoașterea și cercetarea rațiunii lucrurilor. Explicațiile date de adulți și dascăli întrebărilor copiilor trebuie sã fie clare, sincere și ancorate în realitate. Ocolirea răspunsului corect, științific, frânarea asaltului de întrebări ale copilului constituie mijloace de menținere a copilului într-un mediu sărac în informații, ceea ce atrage după sine scăderea nivelului curiozității la copil, contribuind implicit la limitarea posibilității dezvoltării unor interese de cunoaștere care va influența în mod fatal dezvoltarea intelectuală a copilului. Dacă până la o anumită vârstă copiii pun aproximativ aceleași întrebări, apoi numărul întrebărilor și felul lor va fi în strânsă legătură cu gradul de instrucție și cu măsura în care răspunsurile obținute au satisfăcut și incitat copilul să caute singur în continuare. Dorința de a ști este trezită și întreținută prin oferirea de către adulți a unor răspunsuri pe măsura înțelegerii copilului, ele trebuie să genereze dorința de a afla mai mult, de a pătrunde mai adânc în esența lucrurilor. Răspunsurile la întrebările copilului trebuie să constituie noi puncte de plecare pentru noi interogații, care trebuie să urmărească stimularea lui în această direcție; pentru ca mai apoi să afle el singur răspunsul. În satisfacția de a afla rezolvarea problemelor pe care și le pune copilul stă izvorul trebuinței de a afla.
Pe linie educațională se impune în această etapă sarcina de a-l ajuta pe copil să-și construiască mecanisme de acțiune care să-l ferească de eșecuri. Dorinței de a ști îi corespunde o trecere treptată la conținuturi de cunoaștere din ce în ce mai bogate și apelând la operații din ce în ce mai dificile de gândire. Pedagogia de tip nou subliniază că o noutate absolută ce nu prezintă legături cu experiența anterioarã, nu e de natură nici de a trezi curiozitatea copilului, nici de a-i satisface trebuința de a afla.
În cadrul școlii remarcăm o evoluție a motivației intelectuale, dezvoltarea curiozității, precum și a dorinței și trebuinței de cunoaștere trăite efectiv și realizate efectiv în anumite domenii. Deși motivația intelectuală prezintă un caracter integrat unitar, vom remarca o dezvoltare psihică de ansamblu ce va urma două căi: pe de o parte dezvoltarea unei curiozități generale a energiei și capacității de integrare promptă și eficientă în acțiune a mecanismelor operaționale, iar pe de altă parte vom remarca o conturare a unor direcții preferențiale particulare – relaționale ce capată treptat valoare de interese cognitive. Curiozitatea ce-și are rădăcinile în nivelul dezvoltării mecanismelor intelectuale se constituie ca o rampă de lansare a acțiunii, un motor ce îndeamnă la acțiune, asigurând și condiționând platforma evoluției unor interese cognitive particulare, care la rândul lor dau conținut și sens direcțiilor pe care acționează.
Interesele cognitive reprezintă acele relații preferențiale de natură emoțional-cognitivă care motivează intrinsec, direct, activitatea de cunoaștere a individului în diverse domenii particulare. Cunoașterea nu se realizează ca un ciclu închis, dimpotrivă, sarcinile de cunoaștere se constituie ca trepte succesive, ascendente, noile informații neînchizând ciclul, ci dimpotrivă, deschizând noi perspective asupra obiectului cunoașterii, îndeamnă și incită la o cunoaștere aprofundată a realității respective. În acest fel, cunoașterea se subordoneazã unei logici interne a obiectului și se realizează pe baza acordului deplin între caracteristicile domeniului de cunoaștere respectiv și particularitățile psihice ale subiectului (aspirații, tendințe, idealuri). Constructul psihic al intereselor prezintă o valentă reglatorie a mecanismelor interne, de intercompensare, pe planul conduitei generale a persoanei.
În calitate de determinanți ai intereselor putem semnala:
– capacitățile psihice – Strong, primul cercetător care a spart zidul ignoranței în privința intereselor, s-a preocupat mai ales de măsurarea lor, de rolul lor în comportament: când explica originile intereselor el făcea loc aptitudinilor și capacităților psihice (dintre care cea mai importantă era inteligența)
– naționalitatea – pornind de la ideea că tradițiile și atitudinile unui popor sunt determinante ale comportamentului caracteristic, putem susține că interesele care caracterizează o profesiune sunt diferite de la o țară la alta. Acest lucru trebuie demonstrat prin testări paralele.
– nivelul socio-economic – joacă un rol important în dezvoltarea intereselor; la anumite nivele, interese care corespund unor aptitudini cunosc o emergență facilă, la alte nivele, interesele care nu primesc aprobarea persoanelor apropiate sau importante sunt înăbușite. Anumite interese se pot dezvolta doar la anumite nivele socio-economice, dar un anumit interes se poate exprima adesea la mai multe nivele socio-economice în maniere diferite, în funcție de nivelul la care se exprimă
– sexul – cercetătorii au stabilit existența unor interese mai degrabă masculine spre deosebire de altele care sunt prin excelență feminine; băieții se interesează mai ales de activități fizice, probleme mecanice, științifice; fetele se interesează mai ales de probleme de artă, literatură etc.
– familia – Strong și Bordie, studiind relațiile dintre părinți și copii, susțin că identificarea copilului cu părintele de sex opus limitează câmpul intereselor și provoacă o concentrare a intereselor într-un anumit domeniu, ceea ce duce la o eficacitate sporită a activității și autorealizare. Super susține că cu cât profesiunile se depărtează de norma socială admisă pentru indivizii de un anumit sex, cu atât e mai probabil ca această alegere să fie rezultatul unor experiențe anterioare.
– personalitatea – interesele încep să se organizeze încă din copilărie nu doar după caracteristicile activităților interesante, dar și după imaginea de sine, după atitudinea individului cu privire la sine.
În ceea ce privește evoluția genetică a intereselor se poate semnala un mers ascendent de creștere calitativă a corelației între componentele emoținale, cognitive și voliționale, urmând o trecere gradată de la preferințe către interese, trăsături de personalitate. Interesele apar în diverse momente ale vieții ca o sinteză particulară și dinamică ce caracterizează indivizii umani.
Interesele pot fi împărțite în: interese exprimate; interese manifeste; interese descoperite cu ajutorul diverselor metode psihologice.
Interesul exprimat. Interesul școlar exprimat ia forma selectării din totalitatea disciplinelor școlare a celor preferate. Rolul lor este să întregească imaginea a ceea ce reprezintă studiul intereselor la elevi.
Bazele orientării profesionale se pun în școalã, unde orientarea scolară include elementele unei orientări profesionale viitoare. O bună pregătire psihologică pe linia obiectivelor orientării, o maturizare psiho-socială a elevului are drept consecințã o eficientă autodeterminare, bazată pe o proiecție aspirațională concordantă cu capacitățile proprii și nevoile aspiraționale. Un factor important în conturarea interesului îl constituie informarea elevilor asupra conținutului, importanței, rolului unei profesiuni. Informarea furnizează materialul necesar unei alegeri judicioase efectuate pe baza concordanței dintre domeniul ales și posibilitățile proprii și contribuie la educarea intereselor profesionale. Între mijloacele de informare amintim: familia, școala, specialiștii în domeniul respectiv, mass-media. Informațiile pot fi clasificate în funcție de aspectele de conținut esențiale, legate de structura internă a profesiunii și de aspectele externe. Aspectele de conținut sunt: conținutul muncii; calități psihice cerute; importanța socio-economică; obiecte de studiu; cunoștințe complexe. Aspectele externe sunt: calități exterioare; avantaje; informații nedefinite.
Rolul părinților în pregătirea psihologică a copilului este foarte important. Este necesar ca părinții, fără să îngrădească năzuințele, interesele copiilor, să le dirijeze în direcția valorilor social-morale.
Interesul proiectat. Imaginea globală a interesului școlar și profesional desprinsă prin interesul exprimat și manifestat se întregește cu interesul proiectat și delimitarea interesului real de simple atracții și preferințe profesionale. La vârsta scolară mijlocie atracțiile pot constitui o fază de început, de orientare a subiectului spre obiectul de învătământ, care poate precede consolidarea intereselor și care se bazează pe înțelegerea semnificației sociale a disciplinelor școlare.
CAPITOLUL 3
METODOLOGIE
Obiective
Caracterizarea din punct de vedere psihologic a adolescenților din clasele a IX-a și a XI-a din licee unde au fost identificate cazuri de derapaje comportamentale
Identificarea tipurilor de interese ale populației eșantionate
Propunerea unui plan de intervenție privind integrarea elevilor cu devieri comportamentale
Ipoteze
Evidențierea unor diferențe structurale de personalitate în funcție de sex.
Difernțierea sistemelor de interese la elevii testați, in funcție de sex.
Dacă se corelează structura de personalitate cu interesele adolescentului atunci cresc șansele alegerii unei direcții de dezvoltare sănătoasă.
Familiile monoparentale influențează comportamentul deviant.
Familiile agresive influențează comportamentul deviant al copilului.
Eșantionarea și design
Populația pe care am realizat cercetarea este formată din 67 de subiecți, elevi in clasele a IX-a și a XI-a din licee bucureștene unde au fost semnalate situații de comportamente deviante.
Structura eșantionului este urmatoarea:
Clase: aIX-a (1) 59,5% și a XI-a(2) 40,5%
Sex: masculin(M) 34,7% și feminin(F) 65,3%
Profil: uman(U) 33,1%, matematică(31,4) și fizică(35,5%)
Eșantionarea s-a realizat în funcție de subiecții existenți la nivelul claselor aIX-a și a XI-a din și s-au avut în vedere alegerea acelor clase ai căror diriginți să manifeste susținere în raport cu testarea.
O problemă care a apărut în efectuarea eșantionării a fost cauzată de imposibilitatea alegerii, astfel încât, nu s-a putut obține o eșantionare echilibrată din punct de vedere al sexului.
Designul cercetării. Pentru această lucrare am optat pentru un model de cercetare non-experimentală de tip corelațional descriptiv, pe de-o parte dar și calitativă, în ceea ce privește studiul de caz.
Sistemul de aplicare a probelor și dificultățile întâmpinate.
Aplicațiile s-au desfășurat la orele de curs (de dirigenție), fără ca dirigintele să fie prezent. Acest aspect a fost solicitat de adolescenții testați, care și-au exprimat dorința ca atât testarea propriu-zisă cât și transmiterea rezultatelor să se relizeze în condițiile garantării confidențialității atât față de diriginte cât si față de ceilalți colegi. În aceste condiții, există o probabilitate ridicată de veridicitate a răspunsurilor date, având în vedere condițiile în care s-a desfășurat procesul de testare și pe care le-am prezentet anterior precum și cooperarea de care au dat dovadă subiecții, fapt relevat și de discuțiile colaterale purtate cu aceștia. Discuțiile au demonstrat că probele i-au determinat să se gândească la felul în care sunt și la modalitățile lor de manifestare, situațiile prezentate în test fiind considerate ca potrivit celor cu care se confruntă zi de zi.
Subiecții s-au arătat extrem de interesați de rezultatele testelor atât pentru a se cunoaște mai bine dar și pentru posibilitatea concretă de a le folosi pentru o eventuală orientare profesională sau pentru confirmare celei deja făcute.
Aplicarea probelor s-a realizat în două întâlniri , ordinea probelor fiind urmatoarea: Chestionarul celor 14 factori primari ai personalității-HSPQ; studiul valorilor-SV; testul de interese Holban(TIH).
Ca dificultate semnalată în desfășurarea cercetării putem semnala neînțelegerea unor itemi ai testului HSPQ pentru că se gândeau la mai multe sensuri și nuanțe.Acestea nu au fost însă nici atât de frecvente și nici atât de importante icât să invalideze cercetarea.
Toate răspunsurile s-au dat pe foi de răspuns special create în acest sens.
Despuierea rezultatelor s-a realizat manual folosind grilele de corecție.
Rezultatele brute nu s-au raportat la etaloane, probele SV și interese Holban neavând nevoie iar proba HSPQ fiind o situație mai specială deoarece nu există o etalonare adecvată pe poulație românească. Nu am putut folosi etalonări realizate pe populații neromânești (cum este de exemplu cel pe populație franceză) din teama de a nu prezenta rezultate eronate sau nespecifice).
În realizarea interpretării rezultatelor am folosit analiza comparativă a subeșantioanelor cercetării și evaluarea medie a rezultatelor ținând cont de sistemul specific de construcție al testului HSPQ; la acestea s-a adăugat abordarea analitică a rezultatelor la testele SV și interese Holban(TIH) care au permis prin modul lor de structurare o astfel de perspectivă de analiză.
Toate rezultatele au fost întabelate și prelucrate statistic prin programul SPSS . S-au calculat medii pe total și pe subeșantioane, realizându-se și o analiză de semnificație prin testul T-student.
Prezentarea instrumentelor
Chestionarul celor 14 factori primari ai personalității – HSPQ
A. Concepția lui Cattell privind dezvoltarea personalității și dimensiunile acesteia. Pentru Cattell personalitatea are un sens direct diagnostic și diferențial – este ceea ce permite o predicție asupra a ceea ce va face persoana într-o situație dată. Facând diferența între trăsături și tipuri ca alternativă în explorarea personalității, Cattell definește tipul ca un model particular și recurent de atribute prin care se dau semnificații conotative. Atributul se poate defini ca un aspect unitar și discret. Pentru el, analiza factorială aplicată în psihologia personalității are doua obiective:
1. Să determine modelele unităților funcționale, respetiv factorii ca aspecte structurale ale personalității
2. Să ofere o estimare numerică a gradului de dotare al unui individ particular în fiecare factor, ca mijloc de predicție pentru diferitele situații care țin de psihologia aplicată
Factorul este un patern de variabile ce se poate relativ schimba de la o cercetare la alta, de exemplu, erorile de eșantionare sau experimentare. Un astfel de patern va prezenta o reală schimbare o data cu vârsta sau nivelul populației investigate. Ceea ce nu se schimbă este însă trăsătura sursă care rămâne aceeași, identică și identificabilă, influență ce produce acest patern.
Pentru Cattell, “trăsăturile” sunt factori rezultați în urma analizelor factoriale din marea masă de date despre comportamentul uman. Definite în acești termeni, trăsăturile apar ca tendințe de a reacționa relativ permanente, care formează unitatea fundamentală a personalității individului. Cattell afirmă clar că numai prin cunoașterea precisă a întregului model al trăsăturilor care definesc acea persoană ca unicitate se poate realiza o predicție privind ceea ce va face acea persoană într-o situație dată.
Există la Cattell câteva modalități de taxonomizare a trăsăturilor:
1. El face distrincție între trăsătura comună și trăsătura unică. Trăsătura comună este cea pe care o are fiecare om într-un anume grad de dezvoltare (inteligenta ca abilitate mentală generală, introversia, extraversia), pentru că pe de o parte toți oamenii au în comun un anume fundal genetic ereditar mai mult sau mai puțin similar și pe de alta, toți oamenii sunt supuși unor modele similare de presiuni sociale (cel puțin la nivelul aceleiași culturi). Trăsăturile unice sunt cele care rar sunt împărtășite de alții și apar mai ales în sfera intereselor și atitudinilor.
2. O altă taxonomizare grupează trăsăturile în capacități sau abilități care determină cât de eficientă este persoana în a acționa în vederea unui anumit scop (inteligența); trăsături temperamentale care definesc stilul sau tempoul de acțiune (nivelul de iritabilitate, rapiditatea în acțiune); trăsături dinamice care sunt acele modalități sau forțe care activează și conduc comportamentele (motivațiile și trebuințele)
3. Se face distincție între trăsături de suprafață și trăsături sursă. Primele sunt un set de caracteristici ale personalității care corelează între ele, fără a forma propriu-zis un factor, în măsura în care nu sunt determinate de aceeași trăsătură sursă. Trăsăturile sursă sunt importante, stabile și permanente pentru că sunt factori unitari, fiecare dintre ele fiind sursa unui aspect al comportamentului. Ele pot fi clasificate în două tipuri: trăsături constituționale, își au originea în originile interne ale orgnismului, și trăsături care țin de mediu, derivă din influența cadrului socio-fizic.
În afara acestor distincții și taxonomizări a trăsăturilor, pentru înțelegerea organizarii dinamice a personalității este decisiv să se ia în considerație forțele dinamice sau motivaționale. Există în psihicul uman două tipuri de trăsături dinamice: ambele se manifestă la nivelul atitudinilor și sunt denumite sentimente și ergi. Un erg este energia sursă pentru întreg comportamentul, unitatea de baza a motivației, și este direcționat spre scopuri precise. Cercetările de analiză factorială extrag 11 ergi ca motive umane fundamentale: curiozitatea, sexualitatea, gregaritatea, nevoia de protecție, afirmarea de sine, nevoia de securitate, foamea, mânia, dezgustul, atractivitatea și supunerea. Sentimentul este o trăsătură sursa de tip mediu, deci un model de atitudini învățate de un individ. Este centrat pe aspectele importante din viața lui: partener, profesie, religie, hobbiuri etc. Diferența între erg și sentiment ține de durabilitatea diferită. Ergul este o structură permanentă și niciodata nu va dispărea total din psihicul persoanei, poate varia doar ca intensitate. Sentimentul format prin învățare poate fi supus procesului invers în timp, de dezînvățare, astfel ca poate dispărea, nemaiavând importanță în viața persoanei. Pentru fiecare persoană există un model sau set de sentimente care va funcționa ca un sentiment master, denumire prin care Cattell introduce sentimentul de sine. Acest sentimet față de propria persoană este cel mai important și se reflectă în toate acțiunile persoanei. Este ceea ce asigură unitatea comportamentului, a psihismului individului, respectiv stabilitatea, coerența, organizarea tuturor trăsăturilor sursă. Legat direct de exprimarea ergurilor și sentimentelor, sentimentul de sine, prin funcționarea sa, corelează toate structurile personalității.
Psihodiagnoza personalității care își pune problema centrala a modului cum interrelaționează trăsăturile este în fapt un proces complex de procesare de informații, cu secvențe specifice:
– se caută dimensiunile comportamentale ce apar semnificative în existenta persoanei respective;
– se determină gradul în care acestea sunt prezente, specificul lor;
– se determina felul în care individul le face aparente în diferite situatii existențiale;
– se cercetează în ce condiții și situații apar aceste inserții adaptative;
– se determină aderența la real a utilizării de catre individ a caracteristicilor pe care le posedă;
– construirea unei imagini interacționiste privind interrelațiile dimeniunilor respective în comportament.
B. Prezentarea celor 14 factori primari ai adolescenței
FACTORUL A – SCHIZOTIMIE/CICLOTIMIE
Comportamentul schizotimului este distant și cu o relativă rigiditate interrelațională; adolescentul apare gelos, bănuitor, plângăreț, opozant și rezistent la indicațiile adultului. La polul ciclotimiei se manifestă o bunătate naturală, un mod de a fi tandru, dezinvolt, zâmbitor, pus pe râs. Copiii cu note mari la acest factor exprimă o preferință marcată pentru activități interrelaționare, sunt mai dispuți să se conformeze conveniențelor. Schizotimii sunt mai atenți la aprecierea lucrurilor și semenilor, mai atenți la obligațiile și promisiunile făcute. Adaptarea școlara este de obicei superioară pentru polul ciclotimiei.
FACTORUL B – INTELIGENȚĂ CONCRETĂ-ABSTRACTĂ
Copilul cu note scăzute la B este dezinteresat de aspectele intelectuale, abandonează ușor, în timp ce cei cu note mari sunt perseverenți, interesați de școală, se adaptează mai bine, uneori sunt recunoscuți ca lideri.
FACTORUL C – INSTABILITATE – STABILITATE EMOȚIONALĂ
La polul negativ sunt reactivi emoțional la frustrație, inconstanți în interese și atitudini, excitabili, evită responsabilitățile, abandonează cu usurință, sunt implicați în conflicte și incidente. Se adaptează greu daca este rupt de cadrul familiei, este cu ușurință contrariat de oameni sau evenimente, este dominat de incapacitatea sa de a respecta regulile de conduită; prezintă o pluralitate de simptome psihosomatice. La polul pozitiv se situează flegmaticii ca temperament, evită discuțiile și certurile.
FACTORUL D – FEGMATIC – EXCITABIL
Este un factor carateristic adolescenței. La extrema notelor scăzute conduita este placidă, apare indiferența și modul constant și chibzuit, calm și liniștit de a se manifesta. La polul opus sunt cei cu pretenții, nerăbdători, care captează atenția anturajului, excitabili și hiperreactivi, predispuși la gelozie, egocentrici sau egoiști, ușor de distras de la ceea ce au de făcut, cu simptome de nervozitate.
FACTORUL E – SUBMISIV – DOMINANT
Cei cu note scazute au un comportament tandru, binevoitor, conformist, dependent și în același timp ușor de derutat, iar ceilalți au un comportament agresiv, sunt siguri pe sine, dornici să se afirme, ostili chiar. Ambele extreme pot indica probleme de adaptare.
FACTORUL F – TACITURN – EXPANSIV
La extrema nonexpansivitații apar plictisiți, visători, necomunicativi și egocentrici; la extrema cealaltă, apar nepăsători, gălăgiosi, vioi și alerți, care reflectă grupul din care fac parte.
FACTORUL G – FORȚA SUPRAEULUI
Adolescenții cu note ridicate la acest factor nu acceptă normele, regulile își neglijează obligațiile, sunt indolenți, iar ceilalți sunt maturizați, responsabili, ordonați, atenți și cu o bună organizare a gândirii.
FACTORUL H – PARMIA-THRECTIA
Polul threctia prezintă adolescentul moderat, temător, grijuliu, sensibil la amenințări, prevede rapid riscurile. La polul parmia se află adolescentul impulsiv, îndrăzneț, frivorl insensibil, care nu vede semnele primejdiei.
FACTORUL I – PREMSIA – HARRIA
Extrema harria se manifestă printr-un comportament realist, matur emoțional, aspru și satisfăcut de sine, fără simț artistic, celălalt pol exprimând nerăbdarea specifică, modul imaginativ în viața interioară și în conversație, relativ imatur emțional, intuitiv, sensibil, amabil și dependent care caută să atragă atenția.
FACTORUL J – ZEPPIA – COASTHENIA
Polul zeppia ascunde un adolesccent căruia îi place să acționeze în colectiv, în grup, este prevăzător, își pune în valoare și contruiește personalitatea prin acțiuni de grup, gata să accepte normele comune, plin de voiciune. Polul coasthenia se manifestă prin individualism, tendința de a fi dificil de satifăcut, de a acționa de unul singur, este plin de excelență, opozant și are tendința de a cântări totul. Acest factor s-a evidențiat mai clar în populația masculină.
FACTORUL O – ÎNCREDERE – SUBTILITATE
Cei cu note scăzute sunt încrezători, se simt în securitate, față de cel timid, care nu se simte în siguranță, este grijuliu, anxios, deprimat exigent cu sine cu unele simptome fobice.
FACTORUL Q2 – DEPENDENȚĂ – INDEPENDENȚĂ
Diferențiază între comportamenul celui care preferă să adopte hotărâri doar împreună cu alții, este convențional, se integrează repede în grup și comportamentul celui care este suficient lui însăși, se conduce singur, chiar dacă nu este necesar dominat în relațiile cu ceilalți și stă de obicei deoparte, are prieteni mai mari ca vârstă, cu interese mai mature și poate atinge un nivel mai ridicat de reușită școlară.
FACTOPRUL Q3 – CONTROLAT – NECONTROLAT
Nota scăzută la acest factor se exprimă în comportamentul necotrolat, excitabil, cu o emotivitate necontrolată și tendința de a respinge cerințele culturale. Nota crescută reprezintă exigența de sine, modul disciplinat, controlat, voluntar. Este capabil să-și controleze exprimarea emoțiilor cu tendința marcată de a integra pulsiunile în cadrul unei imagini de sine bine definite.
FACTORUL Q4 – RELAXARE – TENSIUNE
Adolescenții cu tensiune ergică ridicată se autodescriu ca fiind îngrijorați fără motiv, tensionați, iritabili, agitați, se simt frustrați, sunt conștienți de faptul că sunt criticați de părinți pentru neglijența, pentru caracterul fantezist, pentru lipsa de atenție față de aspectele importante.
Studiul valorilor (Study of values) – SV
Autorii probei sunt G. W. Allport, P. E. Vernon și G. Lindzey. Ei s-au inspirat din teoria lui Spranger asupra orientării valorilor (A study of values, 1960). Spranger definește șase tipuri de valori și susține că persoana poate fi privită ca apro-piindu-se, dar nu potrivindu-se perfect, de una sau mai multe din aceste direcții – valori (G. W. Allport, 1991, 299). Spranger consideră că viața omenească găzduiește șase ti-puri principale de valori și că acestea atrag în diverse grade pe indivizii care își constru-iesc unitatea vieții lor în jurul acestora. Sprager nu pledează pentru existența a șase tipuri principale de oameni. Tipologia se referă la valori pure, nu la persoane reale. Termenul tip ideal este utilizat în această concepție. Denumirea nu semnifică că tipurile sunt în mod necesar bune sau că ele se găsesc totdeauna în forma lor pură. Un tip ideal este mai curând o “schemă de comprehensibilitate” -o dimensiune prin graăia căreia putem spune cât de departe a ajuns o persoană în organizarea vieții sale prin una sau mai multe dintre aceste scheme de bază.
1. Tipul teoretic
Interesul dominant al omului teoretic “ideal” este descoperirea adevărului. În urmărirea acestui scop, el ia o atitudine “cognitivă” caracteristică, una care caută asemănări și diferențe, care renunță la judecăți referitoare la frumusețea sau utilitatea
obiectelor și caută numai să observe și să raționeze. Deoarece interesele omului teoretic sunt empirice, critice și raționale, el este în mod necesar intelectualist, în mod frecvent savant sau filosof. Scopul său principal în viată este să-și ordoneze și să-și sistematizeze cunoașterea.
2. Tipul economic
Omul de tip economic “ideal” este în mod caracteristic interesat de ceea ce este util. Având inițial la bază satisfacerea trebuințelor corporale (autoconservarea), interesul pentru utilitate se dezvoltă pentru a cuprinde chestiunile practice și lumea afa-cerilor – producția, comerțul și consumul bunurilor; realizarea operațiilor de credit și acumularea unei bogății palpabile. Acest tip este în întregime “practic” și se conformea-ză concepției predominante a omului de afaceri american mijlociu.
Valoarea utilității intră în conflict cu valoarea estetică, cu excepția situației în care arta servește scopuri comerciale. În viața sa personală face o confuzie între lux și frumusețe. În relațiile sale cu oamenii, este mai interesat să-i depășească în bogăție decât să-i domine (valoarea politică) sau să-i slujească (valoare socială).
3. Tipul estetic
Omul de tip estetic are drept valoarea supremă forma și armonia. Fiecare experiență singulară este judecată din punctul de vedere al grației, simetriei sau cores-pondenței. El privește viața ca o diversitate de evenimente; fiecare impresie singulară este savurată de dragul ei înșiși. Nu e necesar să fie un artist creator și nici un decadent; el este estetic dacă își găsește interesul principal în momentele artistice ale vieții.
Valoarea estetică este într-un sens diametral opusă față de cea teoretică; prima este interestă de diversitate, iar a doua de identitățile experienței. În sfera eco-nomică estetul vede în procesul de fabricație, de publicitate și comerț o distrugere pe scară mare a celor mai importante valori ale sale. În problemele sociale, se poate spune că e interesat de persoane, dar nu de bunăstarea persoanelor; tinde spre individualism și autosuficiență. Persoanelor de tip estetic le plac adesea însemnele frumoase ale fastului și puterii, dar se opun activității politice când aceasta tinde spre reprimarea individualității. În domeniul religiei ei confundă frumusețea cu experiența religioasă mai pură.
4. Tipul social
Valoarea supremă pentru acest tip ideal este dragostea de oameni, fie unul sau mai mulți, fie conjugală, filială, prietenească sau filantropică. Omul social consideră pe ceilalți oameni ca scopuri, și de aceea el însuși este bun, simpatetic și altruist. Probabil consideră atitudinile teoretică, economică și estetică reci și inumane. În contrast cu tipul politic, omul social privește dragostea ca atare drept singura formă potrivită de putere, sau respinge întreaga concepție despre putere ca periclitând integritatea perso-nalității. În forma sa cea mai pură, interesul social este altruist și tinde să se apropie mult de atitudinea religioasă.
5. Tipul politic
Omul de tip politic este interesat în primul rând de putere. Activitățile sale nu se află în mod necesar în câmpul îngust al politicii, dar oricare ar fi vocația sa, el se trădează pe sine. În general, conducătorii din orice domeniu plasează foarte sus valoarea puterii. Întrucât competiția și lupta joacă un mare rol în viată, mulți filosofi au considerat puterea drept cel mai univesal si cel mai fundamental dintre motive. Există totuși unele personalități la care dorința pentru o exprimare directă a acestui motiv este foarte puternică, persoane care doresc înainte de toate putere personală, influență și renume.
6. Tipul religios
Valoarea supremă pentru omul de tip religios poate fi numită unitate. El este mistic și caută să înțeleagă cosmosul ca întreg și să se raporteze pe sine la această totalitate cuprinzătoare. Spranger definește omul religios drept unul “a cărui structură mentală este permanent îndreptată spre crearea unei experiențe cu valoarea cea mai înaltă și absolut satisfăcătoare”. Unii oameni de acest tip sunt “misticii imanenți”, adică își găsesc experiența religioasă în afirmarea vieții și în participarea activă la ea.
Un avantaj al unor asemenea portrete, chiar dacă ele sunt prea perfecte în coerență pentru a exista în viața reală, este acela că se pretează la măsurare. Reiese că deși aceste valori, măsurate fiind, au o popularitate egală în ansamblul populației, ele au puteri de atracție foarte diferite pentru indivizi. Constatăm că o persoană este interesată de teorie și de frumos, dar nu și de putere sau religie.
Ne putem întreba dacă aceste direcții – valori epuizează totate posibilitățile. Rãspunsul este nu. Am putea obiecta, de asemenea, că ele tind să flateze natura umană, deoarece mulți oameni nu au nici o valoare dincolo de trebuințele hedoniste, senzuale, vitale și temporare pentru adaptare. Ne-am putea, de asemenea, plânge că valorile sunt definite prea larg. Intenția nu e ca schema să se potrivească cu toate cazurile individuale. Totuși, ea oferă o contribuție importantã la studiul orientării valorilor ca un factor integrator al personalității mature.
Testul de interese Holban
Activitatea umană este dirijată, orientată în diferite domenii pe baza intereselor care o propulsează și o susțin. Interesele se manifestă în comportamentul uman în permanență. Ele transpar în atenția cu care desfășurăm o activitate, în dorința noastră de a reține o serie de date, informații, în alegerea unor scopuri, obiective, în alegerea unor persoane.
Inventarele de interese nu reușesc să surprindă decât fragmentar interesele noatre care rămân aceleași, indiferent de schimbarea instrumentului de măsură. Dată fiind complexitatea acestei realități psihologice, nici un intrument de măsură nu poate fi decretat ca suficient. Se face simțită nevoia abordării intereselor în baza unei strategii diferențiate și complexe, care să realizeze o surprindere a multitudinii aspectelor acestei realități psihologice.
Inventarele de interese au avut meritul de a înlocui discuțiile lungi și obositoare cu subiecții axate pe liste de interese ce grupau diverse activități, meserii, obiecte, persoane în raport cu care subiecții erau îndrumați să-și exprime atitudinea favorabilă sau defavorabilă. Se elaborează în mod spontan anumite structuri, patternuri caracteristice. Prin alegerea unor astfel de obiecte și proiectarea lor, patternurile individuale se vor raporta la patternurile de interes etalonate ale unor indivizi cu profesii diferite. Subiecților, pe de o parte, le este cerută opinia cu privire la diferite tipuri de oameni, diverse profesiuni și activități, cerințele acestora în raport cu propria persoană și astfel ajung la o autodescriere amănunțită, iar pe de altă parte prin conținutul secțiunilor inventarului se reiau în formă variată de manifestarea aceleași trăsături de personalitate din perspective diferite, asigurând în acest fel un foarte mare grad de siguranță al faptului că preferințele, interesele pentru anumite obiecte sunt expresia unei tendințe veritabile ale persoanei respective și nu rodul întâmplării. În conformitate cu această perspectivă operațională, Strong definește interesul ca pe o ”tendință de a te ocupa de anumite activități sau obiecte”.
Originile testului de interese se găsesc în Chestionarul I (Chestionar de interese) elaborat de Holban în cadrul fostului Oficiu de orientare profesională din Iași, în jurul anului 1940. Deși numit chestionar, instrumentul era de fapt un test de alegere.
Sub forma actuală, testul de interese a fost supus inițial experiementării în cadrul activității laboratorului de orientare școlară și profesională ce aparține filialei din Iași a Institutului de științe pedagogice, iar rezultatele obținute au determinat extinderea folosirii sale în cadrul cabinetelor școlare și a laboratoarelor interșcolare existente în țară. Astăzi, el este alături de testul sociometric de personalitate și testele de inteligență, solicitate cu priopritate și insistentă. Această largă folosire a permis analiza valorii sale metodologice, iar calitatea rezultatelor pe care le oferă a determinat utilizarea sa în studii publicate în revista Orientarea școlară și profesionaă cât și în elaborarea unor teze da doctorat sau de licență.
Testul este elaborat pentru necesitățile școlilor de toate gradele. El poate fi utilizat pentru diagnosticul intereselor și pentru persoanele care se găsesc în afara sistemului de școlarizare. Experimentarea testului s-a făcut în special asupra elevilor de liceu și din ultima clasă a școlii generale. Ar putea fi utilizat și la elevii claselor a VII-a.
Testul se poate aplica în cazul unor examene colective sau individuale. Necesitând o reflectare a subiectului asupra activității, a aptitudinilor conduitei sau aspirațiilor sale, se impune asigurarea neincomodării subiectului, condiție care nu se poate realiza decât în situația izolării; deci nu se recomandă nici comunicarea subiecților între ei, nici prezența examinatorului în preajma lor. Valoarea datelor furnizate este condiționatș de atitudinea subiectului față de test, de seriozitatea cu care privește investigația întreprinsă, de dispoziția de a lucra cu toată sinceritatea. Prezența acestei condiții psihologice este de primă importanță. Testul de interese este un test de alegere ce permite investigații asupra intereselor persoanei văzute prin categoria largă a valorilor spre care aceasta se orientează și care își propune să stabilească o ierarhie între interesele persoanei, după prioritatea acordată și nu după intensitate. În această situație, indicațiile testului rămân cu valoare de interpretare la nivelul persoanei și conduc la evitarea posibilității de raportare a datelor la un etalon. Interpretarea oferă însă condiția pătrunderii în dinamica personalității.
Elaboarea testului a ridicat două probleme: prima se referă la stabilirea situațiilor în care, plasată, persoana să permită diferențierea domeniilor de activitate spre care se orientează cu preferință, a doua, la stabiliera domeniilor de valori (activități) între care, în contextul situațiilor temelor alese să se poată stabili ierarhia intereselor.
Stabilirea criteriilor, a situațiilor de referință ridică problema accesibilității, adică a găsirii unor situații care să fie pe de o parte comune, familiale, tuturor tinerilor, iar pe de altă parte, să permită, în funcție de elev, exprimarea intereselor. Identificarea orientării persoanei în ansamblul activităților sociale poate satisface acest deziderat. În test există șase teme prin intermediul cărora orice tânăr este plasat în activitățile normale ale vieții și care, făcând parte din problematica vârstei, lasă oricărui tânăr posibilitatea de a se referi.
Prima situație se referă la atitudinea generală a subiectului față de anumite categorii de valori, procesul de valorificare al acestora, proiectarea dezideratelor sale în organizarea vieții. Ea se contureazã prin propoziția: ”Nimic nu-i mai frumos decât…”
Cea de-a doua situație se referă la gradul de integrare al subiectului în diferite forme de activitate, la afinitatea pe care o simte persoana ca existentă între ea și cadrul respectiv de manifestare. Situația este conturată prin ”În scoală îmi plac…”, iar răspunsul se sprijină pe experiența anterioară și prezentă, punând subiectul în situația de a-și face o analiză a conduitei sale în fața unor realități școlare.
A treia situație ”Constituie pentru mine o deosebită satisfacție…” permite reliefarea sursei plăcerii în interiorul relației activitate-om. Apropiat ca tematică de prima situație acest criteriu adâncește analiza și concretizează problematica, permițând o trecere de la atitudinea generală și procesul relativ abstract de valorificare spre acțiunea concretă. Se sprijină pe ideea că ceea ce este interesant este implicit plăcut sau că numai ceea ce prezintă interes poate produce satisfacție.
A patra situație ”Ce aș vrea să devin?” favorizează o proiectare a intereselor prin precizarea formelor de activitate, a profesiunilor în care subiectul își vede realizarea personalității sale. Răspunsurile nu constau în alegerea unei profesiuni, ci din exprimarea preferinței pentru un anumit domeniu profesional. Acest criteriu se sprijină pe idealurile profesionale ale tânărului sau chiar pe nivelurile sale de aspirații.
A cincea situație solicită subiectului o reflexie pentru împrejurarea în care dezideratele sale profesionale nu s-ar putea realiza și în care, alegerea este alături de interesul său major. În această împrejurare, ”Dacã nu voi avea profesiuna dorită, aș vrea totuși …” permite abordarea fondului intim psihologic și cultural al persoanei, valorile cu maximă prețuire, sursa satisfacției în activitatea neimpusă, forma de structurare a personalității, aceasta fiind vãzută prin afinitatea dintre persoană și activități (sau valori).
A șasea situație permite o abordare a intereselor plecându-se de la relația ce în mod normal există între interes și aptitudine. De aceea, ”Dacă ar trebui să fac o apreciere asupra aptitudinilor mele, cred că am…” permite subiectului o confruntare între ceea ce valorifică și ceea ce în mod real ar putea, iar psihologului posibilitatea de a ajunge la cunoasterea intereselor plecând de la aptitudini. În general, orice persoană consideră că are aptitudini pentru ceea ce dorește să realizeze în viață. Obiectiv, situația respectivă permite identificarea interesului prin cunoașterea aportului aptitudinal.
Stabilirea criteriilor de identificare a intereselor ridică la rândul său probleme dificile. Dacă lista intereselor incluse trebuie să acorde domeniile de activitate umană, modul de conturare al problematicii acestor interese trebuie să fie astfel încât să nu ducă la îngustimi în conturarea acestor domenii, îngustimi care să determine greutăți în alegerea solicitată subiectului. Această cerință implică o formulare care să permită considerarea domeniilor respective de activitate, astfel încât ele să prezinte interese pentru tineri cu capacități, pregătiri și aspirații diferențiate. Itemii selectați înfățițează formele de activitate prin problematica lor generală, iar când au fost necesare specificări (tema 5) acestea au doar funcția de exemplificare. În același timp, fiecare domeniu de activitate trebuie să fie prezentat nepreferențial, cu valoarea egală pe care fiecare dintre ele o prezintă pe planul social. Îndeplinirea cerinței de a nu sugera, prin modul de prezentare, preferințele sau nepreferințele pentru anumite forme de activitate condiționează valoarea alegerilor făcute de subiect și implicit valoarea testului ca intrument obiectiv de investigație. Punând în discuție aceste criterii prezente în elaborarea testului se lasă libertatea cercetătorilor care se ocupă de problema intereselor de a reflecta asupra testului și asupra posibilităților sale de ameliorarea continuă.
Cele 9 interese sunt: cunoaștere stiințificã, estetic, tehnic, casnic-gespodăresc, sportiv, politic, pratic-agricol (gospodăresc), umanist și monden (social).
1. Interesul pentru cunoaștere științifică – este conturat prin itemi care indică: plăcerea de a medita asupra naturii lucrurilor, preferința în școală pentru orele în care se obțin informații despre lume și viață, în care se discută concepții și care oferă posibilitatea formulării unor puncte de vedere în judecarea realității; prin satisfacția pe care o resimte când reușește prin forțele sale și cu ajutorul cărților să găsească soluția unor probleme despre lume și viață pe care adeseori singur și le formulează; prin dorinta de a avea o profesiune din domeniul cercetării științifice, de a fi matematician, fizician, filosof, biolog; prin dorința de a fi colaborator sau abonat la reviste țtiințifice sau de a putea efectua cercetări științifice; prin convingerea că are pe un plan aptitudinal posibilitatea de a înțelege cu suficientă ușurință probleme destul de abstracte, de a reși să se orienteze în probleme complexe de știintă cu ajutorul cărților;
2. Interesul estetic – este prezentat în cadrul celor șase teme prin: plăcerea de a contempla frumosul, plăcerea simțită la lecțiile de literaturã română sau străină, ori la cele în care poate cunoaște creațiile omenirii în domeniul artelor, precum și în toate ocaziile care îi permit să participe la activități artistice, prin dorința de a se realiza ca pictor, sculptor, muzician, critic de artă, prin dorința de a-și procura albume de pictură sau sculptură sau dorința de a putea frecventa teatrul sau chiar de a crea
3. Interesul tehnic – se încearcă a fi identificat prin: plăcerea pe care o simte subiectul când întelege mecanismul unei mașini, participarea în scoală la activitățile desfășurate în cercurile tehnice, în orele de laborator sau de atelier, prin preocuparea de a fi la curent cu realizările tehnicii, de a lucra în domeniul tehnic, de a fi abonat la reviste tehnice; prin aprecierea prezenței unor aptitudini tehnice deosebite, a priceperii, a posedării cunoștințelor și a îndemânării necesare pentru a lucra la instalații și aparate;
4. Intersul casnic-gospodăresc – se exprimă prin dorința de a avea în viață un interior sau locuință agreabilă; prin plăcera pe care o simte în școală în situațiile care-i permit să contribuie la păstrarea aspectului curat și plăcut al clasei, prin exprimarea dorinței de a avea în viață timpul necesar pentru a se ocupa de casă, de familie, de gospodărie; prin capacitatea pe care o are de a se descurca cu ușurință în problemele casnice (ordine, curățenie, menaj etc.)
5. Intersul practic-agricol (naturalist) – implică plăcerea de a se ocupa de culturi de plante sau animale, satisfacția pe care o încearcă în situațiile în care animalul sau planta pe care o îngrijește se dezvoltă bine; dorința de a fi lucrător în agricultură, silvicultură, pomicultură, medicină veterninră; formularea dezideratului de a avea oricum în viață posibilitatea de a se ocupa de plante, flori, păsări sau animale; de a avea o revistă de informație cu valoare aplicativă în domeniul preferat; priceperea și îndemânarea în muncile legate de cultura pământului, de îngrijitul florilor, livezilor, culturilor de legume, a păsărilor.
6. Interesul sportiv – este conturat prin prioritatea acordată sportului preferat, prin plăcerea pe care o prilejuiesc orele de educație fizică și competițiile sportive, prin satisfacția pe care o are atunci când realizează performanțe la competițiile la care ia parte, prin dorința de adeveni membru al unei echipe sportive, antrenori sau profesori de educație fizică; prin aptitudinile sportive pe care le prezintă sub aspect de constituție fizică și antrenament
7. Interesul politic – interes de maturitate, se exprimă în planul persoanei prin plăcerea de a conduce oamenii, de a întelege mersul omenirii, prin satisfacția pe care o resimte atunci când reușește să susțină punctele proprii de vedere, prin dorința de a deveni funcționar în aparatul de stat, membru al unui partid politic, reporter pentru cronici politice externe sau interne; prin necesitatea pe care o simte de a fi bine informat asupra situației politice, de a desfășura o activitatea administrativ-politică, de a fi abonat la multe ziare sau reviste de informare în probleme sociale, prin capacitatea pe care o are de a fi un bun organizator și conducător de acțiuni social-politice, având puterea de convingere și perseverarea, calitatea de a fi principial și a reuși să aleagă oamenii potriviți sarcinilor
8. Interesul umanist (interesul pentru om) – este o expresie a necesității pe care o simte fiecare dintre noi de a fi folositor omului și se exprimă în școală prin plăcerea pe care o procură situațiile ce permit ajutarea colegilor sau posibilitate de a răspunde apelului făcut de elevii din alte clase, prin satisfactia pe care o încearcã o persoană când întâlnește în ochii altuia bucuria, în condițiile în care ea a contribuit la aceasta, prin dorința de a îmbrățișa o profesiune cum sunt cele de soră medicală, învățător sau judecător, prin dezideratul ca în viață să rămână aproape de om, să-l poată ajuta cât mai mult, prin posibilitatea pe care o are de a întelege oamenii, de a se apropia de ei, de a ști să le devină utili, de a fi accesibili
9. Interesul monden (social) – apare ca rezultat al necesității de destindere și integrare în grup și se exprimă prin atracția față de distracție, prin plăcerea cu care participă la întâlnirile organizate de școală, prin satisfacția înregistrată în față faptului că prietenii îl consideră de nelipsit de la petrecerile lor, prin dorința de a avea o profesiune, cum sunt cele de ghid pentru turiști, profesor de dans, ziarist, fotograf, lucrător în case de mod, de cosmetică, prin preocuparea de a fi mereu bine îmbrăcat, de a avea o anumită situație socială, prin ușurința de a întreține discuții cu oamenii ce au o pregătire diferită, de a fi considerat un om plăcut în societate.
Cele 9 interese sunt grupate de autor în trei mari categorii, după cum urmeazã:
A. Activități în care se lucrează cu noțiuni sau cu imagini – activități ce presupun procese superioare de elaborare (abstractizare, creativitate):
a. activități de cunoaștere-în formele lor superioare se identifică cu cunoașterea științifică
b. activități estetice – se înscriu în formele variate de căutare a frumosului, de la efortul de apropiere a acestor valori până la procesele de creație artistică
B. Activități în care se lucrează cu obiecte concrete, activități practice, ce presupun conctactul direct om-obiect sau om-materie de prelucrat, grup în care se includ:
a. activități tehnice, dependente de mașini, aparate, construcții și presupun folosirea de instrumente
b. activități casnic-gospodăresti, prin care se rezolvă problemele curente ale gospodăriei
c. activități agricole – pot cunoaște forme ce oscilează între activitatea obișnuit agricolă până la forma ce implică pasiuni utile în organizarea timpului liber
d. activități de joc sau sport – permit destinderea, iar uneori pasiunea absorbantă sau sursa de existență
C. Activități în care se lucrează cu omul sau cu grupul social, ce presupun relația om-om au om-grup social:
a. activități politico-administrative – cuprind forme de activitate socială de la serviciile de administrație la activitățile politice
b. activități umane – primează relația om-om, urmărindu-se condițiile de creștere a nivelului de viață a omului, de asistență directă a persoanei în planuri diferite (medical, psihologic, pedagogic)
În cadrul fiecăreia dintre cele șase teme subiectul are de făcut o ierarhie între cei nouă itemi expresivi pentru cele nouă interese prezentate. Însumarea rangurilor acordate de subiect fiecărui interes permite stabilirea ierarhiei rangurilor intereselor între ele.
Orice interes poate avea valoare pentru realizarea profesională a persoanei, precum oricare dintre ele poate susține o formă de activitate pentru timpul liber. În funcție de activitatea aleasă ca profesiune, celelalte devin interese de divertisment, înțelegând prin aceasta că ele crează în timpul liber satisfacții prin realizarea dezideratelor intime ale personalității. În acest context, dacă se analizează lista intereselor incluse în acest test se pot distinge totuși:
– interese care, cu o fercvență mărită, conduc spre realizarea persoanei sub aspect profesional (interesul de cunoaștere științifică, estetic, tehnic, pratic-agricol, politic si uman)
– interese care, în mod obisnuit, reprezintă atracția spre activități extraprofesionale sau extrașcolare, cum sunt: interesul sportiv, casnic-gospodăresc, monden.
Valoarea fiecăreia dintre aceste două categorii de interese este considerabilă în organizarea vieții omului, exclusivitatea unora sau altora nefiind de dorit. Configurația intereselor unei persoane exprimă echilibrul persoanei pe planul conduitei. Totuși, interesele sportiv, casnic-gospodãresc și monden sunt interese în special de divertisment care sunt utile când se găsesc pe locul lor, adică atunci când orientarea subiectului spre valorile respective se exprimă cu o pondere considerată normală, dar care, atunci când prin forța cu care se manifestă, sustrag pe tănâr de la activitățile de pregătire, pot fi considerate ca interese cu rol negativ. Includerea acestor interese în test au urmărit obținerea unei imagini de ansamblu asupra orientării persoanei, a concurenței pe care o întâmpină interesul cu valoare pozitivă.
Studiul de caz
R. K. Yin apreciază că studiul de caz definește „o strategie de realizare a unei cercetări care necesită investigații empirice în legătură cu un fenomen particular contemporan, într-un context de viață real și utilizând multiple surse de informații (interviuri, chestionare, mărturii, dovezi, documente)” (Yin, 2005, p.196).
Tipuri de studii de caz (Yin, op cit):
• studiul de caz individual se concentrează pe o persoană și pe antecedentele acesteia, pe elemente de influență conjuncturală, percepții, atitudini. Este util în identificarea posibilelor cauze, factori determinanți, experiențe care pot indica rezultatul expectat de cercetător;
• setul de studii de caz individuale – mai multe studii de caz individuale care studiază un număr determinat de persoane, cu focus pe aprofundarea unui set de trăsături comune sau a unor atitudini prezente într-o conjunctură;
• studiul de caz asupra unei comunități (societăți) – axat pe comunități locale și pe relațiile dintre acestea(din punct de vedere al vieții comunitare);
• studiul de caz axat pe un grup social descrie și analizează relații și activități din cadrul familiei, grupului sau organizație;
• studiul de caz axat pe organizații, firme sau instituții se concentrează pe aspete ce țin de management, cultura de organizație, procese de schimbare și inovare;
• studiul de caz axat pe evenimente, roluri, relații studiază interacțiunile umane, conflictele de rol, stiluri de management sau de tipuri de manageri
Alături de metoda studiului de caz, este important să întărim că aspectele cu adevărat specifice ”nu pot fi dezvăluite decât prin intermediul unei convorbiri directe cu subiectul analizat”(Pânișoara, 2011, p 194).
V. INTERPRETAREA REZULTATELOR
1.HSPQ
Testul HSPQ prezintă avantajul faptului că scalele sunt egale din punct de vedere numeric și anume 20, excepție făcând factorul B unde sunt doar 10 , ceea ce permite o orientare cel puțin teoretică asupra mediei populației testate (fapt care nu se poate realiza la 16 PF) .
Rezultatul obținut la factorul A a relevat o tendință spre polul ciclotimiei, situându-se peste media toretică (m= 11,37) . Nu se pot constata diferențe semnificative între mediile obținute la acest factor în cazul variabilelor vizate, mediile fiind extrem de apropiate (vezi anexa 1) .
Din totalul subiecților testați 5,8% sunt evident schizotimi și 8,2% sunt evident ciclotimi. Tendinta este însa spre note mari (ciclotimie). “ Adaptarea școlară este, de obicei, superioară pentru polul ciclotimiei, mai ales în învățamântul secundar” (Minulescu, p.256) . Analiza variabilei sex a relevat ca 6,3% din fete sunt extrem de rezervate și distante în timp ce 8,9% se situeaza în extrema comportamentului deschis și dezinvolt. Pe de alta parte, 26,2% din băieți sunt schizotimi, cu tendința de a fi bănuitori și opozanți, în comportamentul pe care îl au. Deosebit de semnificativ este faptul că doar 7,2% dintre subiecții băieți tind spre a fi deschiși și zâmbitori.
La factorul B, media obținută de subiecții testați a fost de 6,79 (peste media teoretică a acestui factor, care este singurul din proba care are 10 itemi) , ceea ce semnifică o orientare a subiecților spre un interes intelectual și perseverență școlara semnificativă având în vedere instituția de învățământ în care s-a desfășurat testarea și nivelul de instruire al elevilor. Din totalul subiecților testați doar 6,6% sunt sub media teoretică a probei, dar nici unul nu are 10 și doar cinci au 9; cel mai mare procentaj se constată la nivelul 8(35,5%) si cumulat 77,6% sunt cu note peste media teoretică. Nu s-au putut consta diferențe semnificative statistic la nivelul factorului B, înregistrându-se o omogenitate sub aspectul rezultatelor la nivelul acestui factor.
“Subliniem că și pentru această perioadă de vârstă, factorul B este o masură orientativă, corelată inteligenței cristalizate, mai puțin celei fluide și nu trebuie comparată cu datele unui test de capacitate și randament intelectual dat în timp limitat” .
Valoarea obținută în cazul acestui factor(C) plasează tendința subiecților spre stabilitate emoțională scazută(m=8,16 situându-se sub media teoretică) și spre o anumită inconstanață in manifestări. Se pot observa diferențe înalt semnifivative statistic la nivelul variabilelor sex ( p=0.018) și clasă (p=0,012) . În cazul variabilei sex fetele sunt mai puțin stabile emoțional decât băieții ( fete-m=7,70 și băieți-m=9,02 ) iar în cazul clasei cei care prezintă o mai crescută instabilitate în comportament sunt cei din prima clasă (m=7,63) față de cei din a doua clasă (m=8,94). Din totalul subiecților 14,0% au prezentat scoruri extrem de scăzute. Nimeni nu are stabilitate emoțională mare (nimeni nu depășește nivelul 16). Doar unul ajunge la nivelul 16, indicând tendința de stabilitate din 121 de subiecți. Dintre fete, 72,2% prezintă stabilitate emoțională scăzută, nici o fată neprezentând această tendință spre polul+ . 73,8% din băieți se situează sub media teoretică a sexului masculin. Surpriza este că nici un subiect băiat nu a depășit un punctaj de 17 la scala avută în vedere, în timp ce patru subiecți au depășit punctajul de 12 nota brută. Acest fapt denotă o tendință extrem de accentuată catre inconstanță și un anumit grad de infatuare în comportament. 48,9% evidențiază un comportament caracterizat printr-o inconstanță extremă ceea ce poate pune probleme deosebite din punctul; de vedere al desfășurării actului educațional.
Rezultatul factorului D(m=11,18) arată o tendință a subiecților testați spre polul + al acestui factor care se caracterizează printr-o doză de nerăbdare și excitabilitate în comportament. Nu s-au constatat diferențe semnificative între variabile. Analiza detaliată feminin-masculin a relevat că 8,0% din fete sunt placide și 7,6% prezintă o tendință spre excitabilitate. Tendința comportamentală a băieților este de a fi nerăbdători, egocentrici sau/și cu pretenții. Putem afirma că există o agitație și excitabilitate vizând propria persoană. Tendința este evidentă dar nu este excesivă. De altfel, nu există diferențe între cele doua sexe, putând afirma existența unui comportament comun în care băieții și fetele se înțeleg foarte bine, poate dincolo de rigorile activității didactice pe care în mod obligatoriu trebuie să le urmeze.
Scorul constatat la factorul E situează poulația testată spre un comportament care se poate descrie în termenii dorinței de afirmare cu tot ceea ce implică aceasta( tenacitate, siguranță); (se poate constata că rezultatul se situează peste media teoretică a probei: m=11,01). In ceea ce privește existența unor diferențe semnificative ele apar la nivelul factorului E între masculin și feminin (p=0,041) și între profilele matematică și fizică (0,044) . Diferența de la nivelul variabilei sex a relevat o tendință a fetelor spre o mai redusă agresivtate și tenacitate față de băieți ale caror caracteristici ale polului E+ sunt mai accentuate.
In ceea ce privește profilul se poate constata orientarea celor de la profilul fizică spre o conduită care se concentreză mai mult decat a celor de la profilul matematic, spre o dorință de afirmare mai agresivă.
Doar 13.9% din fete pot fi caracterizate ca binevoitoare , respectoase și conciliante. 46,8% se situează sub tendința spre agresivitate din care 7,7% manifestă tendințe evidente, în timp ce doar 4,8% dintre băieți sunt binevoitori, concilianți și respectuoși și 21,4% sunt extrem de agresivi și dornici de afirmare.
Media factorului F (m=13,74) a relevat o orientare a subiecților spre polul + al acestui factor și anume spre un comportament ce se poate exprima în termenii expansivității și entuziasmului. Nu s-au putut constata diferențe semnificative la nivelul acestui factor, constatându-se chiar o omogenitate a mediilor variabilelor vizate ( toate fiind aproape de media generală obținută). Nici un subiect nu are nota sub 7(brut) desemnând în mod relativ cel puțin un sfert din scara etalonabilă a probei. Pe de altă parte, un singur subiect are maximum la F, tendința majoritară fiind în zona superior- medie a scării.
Nici o fată nu este nonexpansivă în sensul de a fii moderată și puțin comunicativă. Dar pe de altă parte nici una nu este expansivă, atingând maximumul de punctaj posibil, cele mai multe oprindu-se la o manifestere de entuziasm, vioiciune care nu sunt însă exagerat manifestate. Băieții prezintă aceleași caracteristici ca și fetele, orientarea fiind clar expansivă fără însă a prezenta caracteristici accentuate în sensul unor conduite extrem de impulsive.
În cazul factorului G, rezultatele au relevat o clasare puțin peste media teoretică a subiecților (m=10,92) și anume o plasare între cei doi poli ai factorului G și anume între un G- descriind indiferența si nepăsarea și un pol G+ prezentat în termenii responsabilității și conștiinciozității. Nu s-au înregistrat diferente semnificatve statistic. Nici un subiect nu se află la note extreme, notele brute oscilând între 4 si 16 din 20. 13,2% au tendința pronunțată de a fi indiferenți și oportuniști dar nimeni nu este evident conștiincios și responsabil sau ordonat.
Nici una dintre fete nu prezinta un nivel deosebit de ridicat al conștiinciozității și responsabilității în activitate. 19,0% manifestă aceste tendințe fără însa a fi exagerat conturate. Se poate pune problema daca aceste laturi ale personalității sunt prezente și la tânăra generație și să contrazică rezultatele obținute. 7,1% din băieți manifestă indiferență și nepăsare. Nici unul din băieți nu este însă exagerat de conștiincios.
Rezultatul obținut la acest factorul(H) plasează comportamentul adolescenților testați între timiditate (H-) și îndrăzneala (H+) printr-o medie care este extrem de aproape de cea teoretică (m=10,49). S-au putut constata diferențe semnificative între cele doua clase de vârstă(p=0,024) în sensul că a doua clasă afirmă o conduită mai îndrazneață și sociabilă față de prima clasă de vârstă care tind să aibă un comportament aflat la jumătatea distanței între cei doi poli ai factorului H prezentând mai ales o conduită preventivă , în așteptare. Este important de subliniat că media obținută de prima clasă de vârstă, a obținut media cea mai scăzută din cadrul variabilelor, la nivelul acestui factor (m=9,88). Din totalul subiecților 10,7% sunt timizi iar 7,6% se manifestă ca îndrăzneți, dar nici unul nu se manifestă ca deosebit de îndrăzneț. În acest context, este normal ca 25,3% dintre fete să fie timide și sensibile. Pe de altă parte trebuie să semnalăm faptul că doar cinci fete au obținut un rezultat care să indice un rezultat care să indice îndrazneală, frivolitate și sociabilitate. Pe de altă parte, 16,7% din băieți manifestă timiditate și sensibilitate deosebită dar în schimb doar 4,8% manifestă tendința de frivolitate și sociabilitate fără a se ajunge la extremă.
Valoarea mediei factorului I (m=12,07) orientează comportamentul adolescenților spre a fii sensibili și dependenți afectiv. In acest sens fetele se deosbesc de băieți printr-o diferență extrem de semnificativă (p=0,000) , în sensul că fetele se dovedesc a fii mult mai sensibile și dependente afectiv decât băieții. Este important de subliniat ca dintre toate mediile obținute la fiecare dintre variabile cea a sexului feminin este de departe cea mai înaltă(m=13,20- peste media factorului I) . 42,10% din subiecții testați prezintă o tendință deosebită de sensibilitate și dependența afectivă, dar nimeni nu arată o tendință excesivă de sensibilitate. Pe de altă parte, doar 4,1% din subiecți manifestă o evidentă duritate, asprime și spirit practic.
Doar 10,1% din eșantionul feminin s-a situat cu o tendință extrem de slab accentuată spre a fi dur, realist, satisfăcut de sine, cu un spirit practic deosebit. 3,8% din fete prezintă o asemeanea tendință iar 3,6% afirmă o preocupare în acest domeniu. Pe de altă parte nimeni nu exprimă în mod categoric o asemenea orientare ci doar cinci fete exprimă o tendință pronunțată fără a fi categorică.
Nici un baiat nu se afirmă că este dependent afectiv. 45,2% se situează în zona mediană.
Rezultatele înregistrate la nivelul acestui factor(J)(m=8,27) plasează eșantionul de adolescenți spre polul – , care surprinde tendința de orientare spre grup și spre tot ceea ce înseamnă acesta, acceptare de norme și o conduită comună, la care se adauga siguranța pe care o dă apartenența la un grup. Ceea ce este surprinzător, diferența înregistrată chiar dacă moderat semnificativă (p=0,062), apare la nivelul variabilelor profil uman și profil matematic. Aceasta apare in sensul unei orientari a umaniștilor mai degrabă spre un comportament individualist cu opinii personale , în contextul în care media acestora la factorul J este cea mai mare(8,88). În timp ce profilul matematică se caracterizează printr-o opțiune spre o conduită prevenitoare sub confortul și siguranță oferite de grup, media acestora fiind cea mai mică a acestui factor ( m=7,39) .
88,4% din eșantion manifestă o evidentă tendință de legare de grup, de tendințele manifestate efectiv și de acceptare a normelor ce sunt afirmate în cadrul colectivității de tineri, ceea ce nu înseamnă neapărat și acceptarea colectivității.
16,5% din fete sunt legate de grup, acceptând normele comune.10,1% dintre ele se manifestă extrem de individualist cu opinii personale, greu de satisfăcut.
73,8% din băieți manifestă o tendință de asprime, spirit practic, duritate interrelaționară.
Valoarea factorului O situează opțiunile adolescenților puțin peste media teoretică a acestei probe (m=11,17) , ceea ce semnifică o tendință spre un comportament mai degrabă anxios și exigent față de propriile realizări. Nu se pot constata diferențe semnificative la nivelul acestui factor.
3,3% din totalul eșantionului sunt nonanxioși, extrem de calmi și încrezători iar 9,2% sunt extrem de anxioși.
Doar 6,3% din fete sunt calme, încrezatoare în sine, tendința este maximală având în vedere 18,9%. Nici unul dintre băieți nu manifestă anxietate extrem de ridicată, doar 4,8 manifestând tendințe anxioase.
Sealy și Cattell afirmau în 1966 legat de factorul O încredere/subtilitate că la fete se înregistrează scoruri mai mari; băieții devin de-a lungul adolescenței în mod semnificativ mai puțin neliniștiți”(p.251) (fete m=11,51 si băieți m=10,52) .
Media obținută de adolescenții testați (m=11,46) la nivelul acestui factor(Q2) se situează peste media teoretică a probei și arată o tendință a comportamentului spre polul Q2+ adică spre ceea ce înseamnă încredere în sine și în resursele personale pentru a se afirma independent. Diferențe înalt semnificative apar la nivelul acestui factor între băieți și fete (p=0,017) . Diferența apare în sensul unei opțiuni a băieților spre un comportament caracterizat de o afirmare independenta a disponibilităților personale în care au încredere, într-o manieră care îi face sî se apropie mai mult de Q2+ mai mult decât fetele. De altfel media obținută de băieți este cea mai mare în cadrul acestui factor (m=12,29) .
Nimeni din eșantion nu are note extrem de scăzute, demonstrând a fi dependent de grup. Pe de alta parte, doar 2,5% din populația testată manifestă o extrem de ridicată încredere în sine și independență personală.
Tendința de manifestare a fetelor este de a fi încrezatoare în sine, cu resurse personale și cu dorința de ale valorifica. 20,3% manifestă o dependență evidentă față de grup în care se integrează foarte rapid și 6,3% care manifestă o încredere în sine deosebit de pronunțată și cu o dorință exacerbată de independență personală.
Tendința prezentată de băieți este așa cum am arătat și anterior, una de încredere în sine. Nici un subiect băiat nu are o nota scăzută, astfel încât să se poată afirma că este dependent de grup. Tendința majoritară este de încredere în sine și independență personală, doar 14,3% situându-se sub media teoretică.
Valoarea factorului Q3 arată că subiecții testați se situează pe media teoretică a probei(m=10,98), ceea ce înseamnă că se încadrează între cei doi poli ai lui Q3, între a fi impulsivi sau prudenți. Nu apar diferențe semnificative statistic între variabilele vizate.
8,3% din subiecții testați sunt necontrolați, impulsivi, dar pe de altă parte doar 7,5% afirmă în mod categoric că sunt puternic controlați și disciplinați în exprimările personale.
8,6% din fete afirmă un comportament necontrolat. Cele mai multe tind să se controleze în manifestările lor psihice, existând și persoane care se încadrează în extrema de maximă prudență 7,6%. Deosebit de important din punct de vedere psihologic este prudența deosebită și procuparea adolescentină în ceea ce privește propriul comportamant care influențează întreaga manifestare socială a acestor persoane.
Paradoxal, nu există comportamente extreme ( la acest factor) , deci nici lipsa de control; și impulsivitate dar nici control și disciplină. Tendința generală (deși cu variabilități) este de prudență în manifestarea psihică.
Rezultatul înregistrat la factor Q4(m=8,44) s-a situat sub media teoretică a probei ceea ce înseamnă că subiecții dezvoltă un comportament caracterizat de relaxare, destindere și tonus scăzut. Diferențele semnificative statistic se constată între băieți și fete(p=0,037) și între cele doua clase de vârstă. Astfel băieții au prezentat un tonus scăzut și o relaxare semnificativ mai accentuate decat fetele și aceiași situație s-a înregistrat și în cazul celei de a doua clase de vârstă față de prima.
5,8% din eștantion manifestă un Q4 deosebit, evidențiind tensiunea. 25,0% sunt extrem de relaxați, destinși fără interes pentru activitatea desfășurată. Surprinzător este faptul că 71,1% au o tendință de relaxare, destindere și dezinteres din ansamblul eșantionului.
68,4% din fete sunt relaxate și destinse, prezentând un tonus scăzut. Doar 3,8% din cadrul populației feminine testate, prezintă o tendință de tensionare dar nici aceasta nu este evidentă, fiind la un nivel redus. Nu există tendințe extreme.
52,4% dintre băieți afirmă relaxare, destindere și tonus scăzut în ceea ce fac, într-o manieră deosebit de puternică și nici unul nu este extrem de tensionat sau cu tendințe de iritare sau frustrare.
Generic, rezultă o evidentă placiditate a băieților semnificativ statistic, băieții fiind extrem de destinși, relaxați, fără vreo dorință deosebită de manifestare psihică în afirmarea propriei persoane.
2.SV
SV- GENERAL
Sistemul valoric al adolescenților, reflectă într-un fel specific, problematica înregii societăti, exprimând într-un mod sintetic poziția adolescenților față de aceasta.
Este deosebit de semnificativ faptul că cea mai importantă valoare este cea socială. Adolescenții, specific vârstei, apreciază cel mai mult relațiile sociale, luând din celelalte persoane ceea ce au ei mai bun. Este caracteristic astfel adolescentismului, nonegoismul, altruismul și deschiderea către ceilalți. Aceasta este modalitatea prioritară de raportare la grupul de apartenență dar și la celelalte categorii de vârstă.
Adolescenții sunt efectiv deschiși față de alți oameni atât în ordine filiala cât și prietenească.
În aceiași orientare globală a adolescenților, devine normală prezența pe o poziție secundară ca importanță, a valorii estetice, adolescenții apreciind, îndeosebi, poate datorită vârstei, ceea ce este frumos în lume și în viața personală.
În asemenea condiții devine normală respingerea extrem de coborâta a structurilor atitutdinal-valorice de ordin politic. Adolescenții nu vor să devină conducatori refuzându-și tendința de a lupta pentru putere. Evident această respingere politică este cauzată și de modul în care se desfășoară în plan social, politica pe care adolescenții o receptează pornind îndeosebi de la valorile social-altruiste și de frumusețe; viața politică românească contrazice categoric asemenea valori și adolescenții exprimă extrem de categoric realitatea socială.
Perioada de pregătire liceala își pune amprenta asupra orientării valorice a adolescenților, aspectele teoretice, critic-raționale, cognitiv-generice, acceptând o semnificativă poziție terțiară în structura valorică a adolescentului. În asemenea condiții, valoarea economică, (utilitarismul și afacerismul) devine secundară ca importanță pentru adolescenți.
Într-o asemenea structurare valorică, predominant socială, devine astfel normală, secundaritatea evidentă a valorii religioase la vârsta adolescentină, manifestarea religioasă fiind privită mai mult ca prilej de manifestare socială decăt ca esență religioasa propriu-zisă (sărbătorile sunt prilej de manifestare socială, întâlnire cu ceilalți). Adolescentul nu resimte semnificația religioasă a fenomenului, fapt evident cu prilejul sărbătorilor.
Aproape toate valorile personale ale adolescenților sunt semnificativ deosebite la cele două sexe, băieții fiind orientați valoric structural către ceea ce este practic și util în timp ce fetele sunt categoric orientate către ceea ce este altruism și relație socială. Băieții sunt orientați economic și teoretic în timp ce fetele sunt orientate specific către ceea ce este social și estetic.
Considerăm ca este relevant faptul că ambele sexe resping în bloc tot ceea ce este politic și religios în viața lor personală. În timp ce băieții evoluează prioritar aspectul economic (valoarea economică la băieți are cea mai înalta medie din toate subeșantioanele realizate-vezi anexa nr.2), adolescentele aproape ca resping pragmatismul și utilitarismul în viața socială, diferența fiind deosebit de semnificativă ( p=0,000). În schimb, băieții pun pe un plan secundar aspectul social, altruismul comportamental, într-o manieră semnificativ statistic diferită de orientarea valorică, deschisă social, altruistă, a fetelor (p=0,055) .
În contextul preocupărilor vârstei de liceu, este normal faptul că valoarea teoretică este apreciată într-o manieră egală, fără diferența semnificativ-statistică, de ambele sexe. De altfel singura valoare ce nu se deosebește semnificativ între cele doua sexe.
Global cele două sexe resping valorile politice și religioase dar diferențele între sexe sunt semnificative din punct de vedere statistic. Astfel, băieții resping mult mai categoric decât fetele( p= 0,015) ceea ce ține de religie în timp ce fetele resping semnificativ mai categoric ( p= 0,002) ceea ce ține de aspectul politic.
Putem afirma că există o evoluție într-o anumită măsură paralelă, între cele doua sexe de-a lungul liceului, deoarece dacă cele mai multe diferențe semnificative sunt între fete și băieți, sunt mult mai puține diferențe semnificative între cele doua nivele de clasă luate în considerație.
Toți adolescenții, indiferent de vârstă, apreciază într-un mod unitar valorile sociale ca prioritare, respingând categoric pe cele religioase și politice, între cele două nivele de clasă nu sunt diferențe semnificative statistic chiar dacă există o diferentă de rang la valoarea socială (vezi anexa nr.2). Deosebit de importante sunt însa diferențele semnificativ statistic care apar între categoriile de vârstă considerate (clasa a IX-a și aXI-a). Odată cu vârsta crește semnificativ aprecierea valorilor teoretice exprimând amplificarea interesului cognitiv al adolescenților ( p=0,014). În schimb scade extrem de semnificativ( p=0,007) orientarea valoric-estetică a adolescenților, frumosul în viața personală, fiind semnificativ mai puțin apreciat de adolescenții din a doua clasă de vârstă, exprimând astfel rolul deosebit de important al pubertății ( prima clasă de varstă: 15-16 ani). Este singura dar și cea mai semnificativă diminuare valorică care se produce în perioada adolescenței( vezi anexa 2) .
Considerăm a fi deosebit de important faptul că interesul economic crește odată cu vârsta într-un mod deosebit de semnificativ( p=0,014). În perioada de finalizare a liceului, adolescenții sunt semnificativ mai preocupați de pragmatismul vieții lor profesionale, în timp ce în perioada pubertății, interesul economic este neglijat, tinzând spre reducerea efectivă. După cum ne-am așteptat între profilele de tip “real” matematică și fizică, nu există nici un fel de diferența semnificativă, orientarea valorică a adolescenților fiind similară chiar dacă există unele diferențe de rang între cele două tipuri de pregătire liceala.
Putem semnala diferența de rang, nesemnificativă statistic a valorii teoretice, adolescenții de la profilul fizică fiind mai orientați spre acesta decât cei de la profilul matematic.
Există însa semnificative diferențieri între adolescenții orientați “umanist” față de cei orientați “realist”. Astfel, cei de la profilul real sunt semnificativ mai orientați către valorile teoretice, vizând sistematizarea propriei cunoașteri într-un mod critic și rațional, în timp ce adolescenții de la profilul uman aproape resping această valoare (rang 4). Diferențele sunt înalt semnificative ( p U-F =0,000 si pU-M=0,010). Surprinzător, între adolescenții de la profilul fizică și cei de la profilul uman nu există nici un fel de diferențieri semnificative statistic (cu excepția celui teoretic) din punct de vedere al structurării valorice, exprimând astfel un mod relativ similar de raportare la propria existență.
Adolescenții de la profilul uman sunt semnificativ(p=0,007) mai puțin interesați de aspectul utilității în viața personală decat cei de la profilul “realist”. În schimb, cei de la profilul matematica resping într-o manieră extrem de categoric semnificativ mai mult decat cei de la profilul umanist aspectul religios în viața personală.
Analiza registrului de variație de la fiecare subeșantion pe care l-am folosit, poate evidenția câteva aspecte deosebit de sugestive. Astfel, fetele prezintă o dispersie mai mare a rezultatelor, în timp ce băieții prezintă o unitate valorică mai clară (regisrul de variație feminin10,52 iar cel masculin 12,57).
Deosebit de semnificativ ni se pare faptul că are loc o modificare deosebit de semnificativă a regisrului de variație odata cu vărsta ( 9,27-clasa a IX-a și 6,57-clasa a XI-a) . Se evidențiază faptul că odată cu vârstă crește dispersia orientărilor valorice ale adolescenților. Dacă la vârste mai mici adolescenții sunt relativ similar orientați valoric, odată cu vârsta fiecare începe să se individualizeze valoric, structurându-și intr-o manieră specifică propria personalitate, astfel încât crește diversitatea de orientare personologică în viață.
Se subliniază astfel faptul că adolescența reprezintă perioada de conturare într-o manieră unică, irepetabilă a personalității fiecărui individ.
SV ANALITIC
Acest test prezintă avantajul de a putea fi abordat din punct de vedere analitic, fiecare din itemii săi conținând o arie complexă de variante atitudinal-comportamentale.
La primul item, cei mai mulți dintre subiecți au optat pentru lectura lucrărilor de beletristică . Rezultatele obținute au reliefat o diferență statistică extrem de semnificativă în ceea ce privește orientarea băieților(p=0,000) față de fete spre dorința de a citi știință. Compararea profilelor a scos în evidență elemente de diferențiere înalt semnificativă statistic, profilul uman față de cel fizic(p=0,002) și cel matematic(p=0,055), preferând lecturile beletristice (explicabil dacă se ține cont de stilul de materiale cu care se confruntă cei de la acest profil). Cei de la profilul “real” au făcut o opțiune fermă spre lecturile de natură științifică( vezi anexa 3). De asemenea, diferențe semnificative sub acest aspect au apărut și la nivelul celor două clase , a doua clasă îndreptându-și atenția spre lectura materialelor științifice , aceasta și în contextul orientărilor profesionale care încep să se formeze în perioada de finalizare a studiilor. Nu s-au putut constata diferențe în ceea ce privește tipul de lectura între profilele fizică și matematică.
Variabila doi cuprinde pe de o parte dimensiune amenajării căminului din punct de vedere economic(2A), pentru care au optat o mai mare parte din subiecți, băieții( p=0,001) și subiecții din clasa a doua(p=0,003), opțiune înalt semnificativă statistic față de fete și cei din prima clasa de vârstă a caror alegere extrem de semnificativă, a vizat o amenajare din punct de vedere estetic(vezi anexa 3 ). Nu s-au desprins diferențe în ceea ce privește profilul din punctul de vedere al amenajarii căminului.
A treia variabilă surprinde dimensiunile economice și politice, în sensul că prima se referă la o dorință de un venit mare iar cealaltă spre un statut social superior. Cei care au optat pentru un venit mai mare au fost băieții față de fete extrem de semnificativ statistic(p=0,000) (pentru acestea semnificativ mai important a fost statutul social), cei de la profilul matematică față de cei de la fizică, de asemenea semnificativ(p=0,040);cei din urma au fost cei care și-au afirmat preferința spre un statut social superior.
Variabila cinci conține valorile economice și sociale date de activitate orientată în primul caz spre producție și în al doilea spre personal. Rezultatele obținute au artăt o preferință deosebit de semnificativă a băieților(p=0,002) spre activitate productivă de fete a căror opțiune este spre activitatea cu oamenii, ca și a celor din a doua clasă(p=0,023), față de cei din prima clasă care preferă mai ales un contact direct cu oamenii .
Diferențele care apar la nivelul celui de al șaselea item sunt în sensul ca cei care preferă să asculte emisiuni politice sunt băieții ( care au manifestat un interes mai mare decât fetele acestui aspect- p=0,059) , cei de la profilul matematică față de cei de la profilele uman și fizic(p=0,023 și p=0,017 ). Fetele, cei de la profilele uman și fizică s-au orientat semnificativ spre dorința de a audia slujbe religioase( vezi anexa 3).
Variabila 7 arată orientarea categorică spre o eventuală carieră de consilier juridic pe băieți(extrem de semnificativ față de fete p=0,000 a căror opțiune fermă se îndreaptă spre ocupația de parlamentar), pe cei de la profilele uman și fizică față de cei de la matematică(p=0,003 si p=0,017).
Diferențe semnificative nu apar în cazul itemului (8) care investighează modul de apreciere al unei biserici din punct de vedere arhitectural sau al divinității, decat la nivelul variabilei clasă, în sensul ca cei din prima clasă sunt mai mult înclinați spre o viziune sacră asupra edificiului față de cei din a doua clasă de vârstă care preferă o abordare practică a problemei.
În ceea ce privește modul în care sunt apreciați ca importanță Shakespeare sau Darwin ca reprezentanți ai esteticului și științei ( itemul11) au apărut diferențieri extrem de semnificative la nivelul variabilei sex- fetele fiind cele care au apreciat mai mult arta față de băieții( p=0,006) care au optat semnificativ spre latura științifică, profilul “umanist” optând semnificativ mai mult atât față de “fizicieni”(p=0,001) cât și față de “matematicieni”(p=0,001) tot spre dimensiunea artistică. Nu s-au putut observa diferențe între cele două profile “reale”, dar s-au putut înregistra diferențe statistice între cele două clase de vârstă, a doua optând spre latura științifică ( p=0,024) ( opțiunea fermă a celor din prima clasă a fost spre artă-vezi anexa3).
Rezultatele la itemul 12 arată o preferință a adolescenților spre dezbaterile literar-teatrale. Totuși, băieții preferă extrem de semnificativ mai mult(p=0,000) decât fetele o dezbatere politică față de cea literar-teatrală, ca și cei de la profilul matematică față de cei de la uman(p=0,078) și față de cei de la fizică(p=0,019). O diferență extrem de semnificativă statistic ( p=0,006) se poate constata între cele două clase de vârstă, cea de a doua optând semnificativ spre dezbaterile politice(prima clasă preferându-le pe cele literare).
Itemul 13 pune problema votării unui partid moral sau a unuia cu preocupări economice, opțiunile adolescenților fiind relativ egal împărțite între cele două alternative. Preferințele fetelor se îndreaptă semnificativ mai mult(p=0,030) decât ale băieților spre dimensiunea morală în timp ce spiritul practic al băieților va alege o politică de tip economic.
În fața eventualității unei preocupări îndreptate spre informații politice sau spre situația bătrânilor majoritatea adolescenților și-au arătat prepocuparea față de cea de a doua problemă. Fetele s-au arătat semnificativ mai interesate(p=0,073) decât băieții de ambele aspecte în virtutea unei preocupări ce ține de implicarea în social. De asemenea, cei de la profilul uman s-au aratat semnificativ mai interesați de situația bătrânilor decât cei de la profilul fizică (p=0,023) și cei de la matematică(p=0,010).
Itemul 17 surprinde preferința spre un anumit tip de activitate, majoritatea subiecților testați afirmându-și preferința pentru lectura istoriei sau științei decât să asiste la o discuție pe teme politice.Opțiunile s-au făcut deosebit de semnificativ diferențiat în funcție de profil, astfel încât cei de la profilele uman mai mult decât cei de la fizică(p=0,003) iar cei de la fizică mai mult decât cei de la matematică(p=0,000) au optat spre discuții de factură politică .
Subiecții au ales (itemul 19)majoritar vaianta de a avea avere și posibilitatea de a caștiga mai mult (în opoziție cu o activitate politică). Au preferat semnificativ mai mult posibilitatea unui câștig băieții față de fete(p=0,018) , cei de la profilele fizică și matematica față de cei de la profilul uman( p=0,077 și p=0,004). Nu s-au putut constata diferențe între profilele “reale” și între cele doua clase de varstă.
La itemul 21 cei mai mulți dintre adolescenți au fost de părere că societatea are mai mult de câștigat în urma cunoașterii psihicului uman ca urmare a răspândirii credințelor religioase. Cei care s-au îndreptat spre dimensiunea cunoașterii au fost băieții( semnificativ mai mult decât fetele p=0,070) , matematicienii, fizicienii(deosebit de semnificativ mai mult decât cei de la profilul unanist p=0,009 respectiv p=0,000) și cei din a doua clasă(mai mult decât cei din prima clasă p=0,014) .
La itemul 24 se poate constata opțiunea fetelor pentru istoria artei, extrem de semnificativă statistic față de cea a băieților (p=0,000).
Cele doua clase de vârstă se deosebesc înalt semnificativ statistic din punctul de vedere al problemei cenzurării literaturii din punct de vedere moral. Astfel, cei din a doua clasă au optat pentru realizarea acesteia (p=0,005) față de cei din prima clasă a căror aviditate de informație este recunoscută prin respingerea cenzurii.
A doua parte a testului propune o arie mai largă de variante de opțiune la fiecare item în parte ( patru ). Variantele de răspuns ale fiecărei întrebări oferă o varietate de diferențieri valorice care pot fi folosite în sprijinul conturării opțiunilor adolescenților testați.
Pentru adolescenți cea mai importantă activitate propusă de itemul 31 este cea care să asigure spații de joacă pentru copii. Diferențe semnificative au apărut la nivelul variabilei sex, fetele preferând mai mult decât băieții, munca de misionar religios(p=0,096) și la nivelul profilelor fizică și matematică în cazul interesului pentru operele de artă aflate în pericol, ultimii fiind semnificativ mai interesați(p=0,080).
Subiecții testați au considerat că cea mai folositoare înclinație a copilului este aceea spre știința. Băieții, semnificativ mai mult decăt fetele consideră că cea mai importantă abilitatea este de a-i conduce pe alții(p=0,006), în timp ce pentru fete semnificativ mai importante sunt abilitățile artistice(p=0,007). Din punctul de vedere al profilului, umaniștii sunt semnificativ mai orientați spre interes religios și abilități artistice decât cei de la profilele fizică și matematică, iar pentru aceștia de la profilul “real” mai importante sunt interesele științifice și abilitatea de a-i conduce pe ceilalți(vezi anexa 3).
Adolescenții consideră ca fiind cea mai importantă carte pe care ar prefera să o aiba cu ei în cazul unui naufragiu este biblia. Pentru fete semnificativ mai mult decât pentru băieți este mai importanat(p=0,007) este Shakespeare, iar pentru băieți desebit de important este un ghid practic(p=0,004). De asemenea apar diferențe semnificative statistic între profilele uman și matematică în sensul că pentru primii este mai importantă biblia(p=0,018) în timp ce pentru ceilalți contează mai mult ghidul practic(p=0,062). A doua clasă de vârstă preferă semnificativ mai mult decât prima(p=0,012) istoria filosofiei.
În ceea ce priveșe modul în care este apreciată istoria, s-a detașat opinia conform careia este necesară pentru a înțelege arta. Se poate constata o abordare diferită a acestui aspect în funcție de variabila sex semnificativă din punct de vedere statistic(vezi anexa3). Astfel băieții văd istoria ca pe arta dezvoltării științelor economice sau arta sistemelor de guvernare în timp ce fetele o consideră o modaliatate de a face cunoscută viața oamenilor din alte epoci.
Se pot observa diferențe și în ceea ce privește alegerea direcționării cheltuielilor pentru o națiune, băieții fiind cei care ar direcționa aceste cheltuieli spre industrie (semnificativ mai mult decat fetele). În ceea ce privește opțiunea tuturor adolescenților testați, aceasta este fermă spre ridicarea nivelului vieții.
Itemul 36, sondează părerea elevilor testați despre ceea ce cred că este mai important în sistemul de învățământ. Ei au considerat că cea mai importantă o instruire în afaceri. Fetele(semnificativ mai mult decât băieții p=0,022) și cei de la profilul umanist mai mult decât cei de la profilul “real” – extrem de semnificativ față de cei de la matematică (p=0,003) au considerat mai importantă educația religioasă. Băieții( semnificativ mai mult decât fetele) și cei de la profilul matematic au optat evident spre acea dimensiune practică, ei orientându-se spre un anumit tip de educație care să le asigure posibilitatea de acțiune concretă în viață, care să le satisfacă trebuințele bazale.
Se observă opțiunea majoritară a populației eșantionate pentru preferința de a lucra cu oamenii eficienți(itemul 37). Băieții în mod semnificativ mai mult decât fetele(p=0,043) și cei din clasa a doua de vârstă față de cei din clasa 1(p=0,031) sunt în acord cu tendința generală amintită anterior. Cei de la profilul matematică, preferă să lucreze cu intelectuali semnificativ mai mult decât cei de la profilul uman(p=0,060).
Diferențe semnificative s-au înregistrat( la itemul 40) la nivelul variabilei profil. Astfel, cei de la profilul uman citesc biblia pentru semnificația ei religioasă, ceea ce îi diferențiază în mod semnificativ de cei de la profilul matematică(p=0,059). De asemenea cei de la profilul “real” citesc biblia pentru semnificația istorică (față de cei de la profilul “uman”-vezi anexa 3).
Adolescenții testați consideră că cea mai importantă condiție pentru pacea mondială este creșterea nivelului de trai; pentru băieți, însă, elementul important este organizarea internațională ( semnificativ mai mult decât pentru fete p=0,044). Din acest punct de vedere, al păcii mondiale, cei de la profilul fizică preferă semnificativ mai mult decât cei de la profilul uman(p=0,059) o soluționare a problemei prin studiul acesteia , în timp ce profilul umanist se detașează într-un mod extrem de semnificativ de cel matematic printr-o alegere a credinței ca soluție. Dacă a doua clasă de varstă alege ca soluție creșterea nivelului de trai, prima clasă se diferențiaza semnificativ statistic(p=0,013) prin alegerea credinței ca factor foarte important.
Este foarte important de subliniat faptul că adolescenții testați au afirmat ca îsi găsesc un mare sprijin în societate, fapt ce este în acord cu tendința valorică generală descrisă la punctul I. Fetele își găsesc sprijinul în credință într-o manieră extrem de semnificativă în comparație cu băieții(p=0,000) iar aceștia își găsesc sprijin în activitatea folositoare( vezi anexa3). Din punct de vedere al profilului, “umaniștii” își găsesc sprijinul în rugăciune, semnificativ mai mult decât cei de la profilul “real”, aceștia punând însă accentul pe activitățile folositoare. De asemenea, dacă cei din prima clasă optează pentru ceea ce înseamnă sprijin găsit în rugăciune, cei din a doua clasă se bazează pe activitațile folositoare.
Ultimul item al testului vizează problema fericirii; pentru subiecții testați condiția fiind succesul. Dintre aceștia, băieții sunt cei care consideră împlinirea acestui deziderat ca fiind dependenta de bunăstarea materială ( ei având o atitudine semnificativ mai practică si utilitară față de fete p=0,022). Aceeași opțiune o afirmă și cei de la profilul matematică, față de cei de la uman pentru care fericirea este dincolo de lumea materială.
3. Structurarea intereselor la adolescenți – TI Holban
Primul lucru care trebuie făcut atunci când se pune problema unei selecții în vederea pregătirii spre un domeniu profesional este stabilirea intereselor manifestate pentru acel domeniu. Dacă nu există concordanță între activitățile specifice acelui domeniu profesional și interesul manifestat spre acesta, șansele de a obține performanțe în acel domeniu sunt mici. Pot exista motivații extrinseci de altă natură decât cele intrinseci, însă la vârsta adolescenței mai puțin se poate obține o performanță prin motivare extrinsecă, mai ales atunci când este vorba de alegerea unui domeniu profesional. Acesta cu atât mai mult cu cât subiecții testați au participat la această selecție din proprie inițiativă, deci fiind în mod direct interesați. Datorită acestui aspect considerăm că trebuie să avem cu atât mai multă încredere în rezultatele obținute.
În acest sens, credem că în raport cu celelalte probe, testul de interese Holban este cel mai semnificativ pentru obiectivul propus în lucrare. Considerăm că orientarea generală a adolescenților este mai puțin importantă decât cunoașterea structurării acestora, diferențiată în funcție de sex. Aceasta cu atât mai mult cu cât se constată că ierarhia intereselor este radical diferită la fete față de băieți, toate având diferențe semnificativ statistic, cu o singură excepție (interesul politic care este apreciat mediu și de fete și de băieți, fiind situat pe locul 6). Chiar dacă ni se pare a fi mult mai importantă structurarea intereselor în funcție de sex, nu este de neglijat nici orientarea generală a adolescenților.
Din acest punct de vedere, orientarea generală a adolescenților (A4) este spre activități de tip social și sportiv, fără a exista totuși o diferențiere categorică între acestea. Valoarea mediilor este foarte apropiată între primele trei interese din ierarhie. Dacă pe primul loc în ierarhie se situează interesul social, cu o medie de 22,85; pe locul doi este cel umanist, cu medie nu foarte diferită, de 24,22. Al treilea gen de ativitate ca importanță este cel sportiv (26,03). Din valorile celor trei medii constatăm că acestea sunt foarte apropiate, deci nu exită o structurare foarte clară a intereselor. Orientarea generală a adolescenților este spre activități social-umaniste, activități în care se lucrează cu oamenii sau grupuri, ce presupun relații interumane. Ei nu neglijează în același timp nici activitățile distractive, cum ar fi sportul. Pentru ei, sportul nu constituie o activitate profesională, ci una de relaxare. Pe poziție de indiferență, cu apreciere moderată, se situează interesul gospodăresc și cel politic (rang 4, 5). Surprinzător pentru postura lor de tineri adolescenți care sunt în pragul alegerii și pregătirii pentru o profesie, ei tind să respingă activitățile cu caracter științific și tehnic. Preocuparea efectivă pentru studiu este manifestată de adolescenți într-o mai mică măsură. În aceste condiții, nu ni se mai pare surprinzătoare nici poziția de respingere (rang8) a valorii estetice. În condițiile în care preocuparare pentru studiu este mică, acordându-se o mai mare importanță activităților de tip social-monden și celor distractive, interesul pentru cultură și artă nu-și mai are locul. Tot așa și activitățile ce presupun contactul cu natura devin total neinteresante. Adolescenții preferă să-și ocupe timpul liber mai degrabă cu activități mondene decât în natură, să îngrijească flori, copaci sau să contribuie la menținerea curățeniei și frumuseții naturii.
Așa cum era și de așteptat, există între băieți și fete o structurare diferită a intereselor manifestate. În timp ce la fete ierarhia este mai bine structurată și mai clară în opțiuni, la băieți aceasta este mai puțin diferențiată și deci mai puțin clară și categorică. Matematic statistic, acest lucru este demonstrat de registrul de variație la cele două categorii. Dacă la băieți registrul este mai mic, de 14,26, la fete acesta este destul de larg, de 22,29, ceea ce indică faptul că fetele au o plajă extinsă și mai clară a exprimării intereselor. Cum era și de așteptat, băieții manifestă un interes mult mai mare, înalt semnificativ statistic (p=0,000) spre sport decât fetele. Dacă pentru băieți acesta ocupă primul loc, pentru fete el se situează pe o poziție medie (rang 5). Acestea apreciază cel mai mult însă activitățile umane, care presupun contactul direct cu persoana. Orientarea se diferențiază ca medie categoric de celelalte care urmează, dar și față de băieți. Dintre cele două ierarhii, interesul umanist al fetelor are media cea mai mică. În schimb, orientarea socială este comună atât fetelor, cât și băieților, existând totuși o tendință mai ridicată din partea fetelor (medie 21.13 fete față de 23,72 băieți, p=0,036).
Dacă pentru fete interesul umanist este pe primul loc, pentru băieți ele este mai puțin important , fără a fi însă lipsit de importanță (rang 3, p=0,000). Datorită poate și sistemului cultural, fetele sunt mai umaniste decât băieții. Ele sunt cele care sar primele în ajutorul celorlalți, sunt mai apropiate de oameni, simt satisfacție atunci când văd în ochii unui om bucuria pe care ele le-au provocat-o. Prin definiție, fetele sunt asistente medicale, doctorițe, învățătoare, eductoare. Cum era și de așteptat, următoarea procupare a fetelor este spre activități gospodărești (rang 3).
În continuare, ierarhia intereselor este total diferită la fete față de băieți. Putem face apreciere, fără a fi în mod necesar și foarte corectă, că primele interese manifestate reprezintă preocupări generale ale adolescenților, urmând în continuare cele specifice, care diferențiază cele două sexe. Conform și modelului cultural și educțional care se cultivă, băieții au mult mai mult decâ fetele interese tehnice (rang 4, =0,000). Diferența este atât de mare, încât fetele resping (rang 9) în mod categoric aceste activități. De fapt, putem spune că ele se conformează prejudecății conform căreia fetele sunt atehnice.
În schimb, ele prezintă un interes mai mare (p=0,023) spre activități științifice, de cunoaștere. Orientarea lor este mai mult spre activități abstracte, în care se lucrează cu noțiuni și în nici un caz spre cele practice. Pentru băieți, interesul științific este mai puțin important (rang 7). Ei au preocupări tehnice, dar fără a înțelege mecanismul teoretic prin care un aparat funcționează, ci doar pur mecanic, bazându-se pe ceea ce văd , fără însă a explica ceea ce se întâmplă. Este un interes mai mult la nivelul deprinderilor și al aptitudinilor decât la nivel de cunoștințe.
Ne-am fi așteptat ca la această vârstă dorința de frumos, de artă, de cultură și apropierea de natură să fie printre primele procupări ale adolescenților. Din contră, am constatat exact opusul. Interesele estetice se află pe o poziție ultimă, cu o ușoară preocupare mai mare din partea fetelor (rang 7 fete, rang 8 băieți, =0,000). De altfel, nici apropierea sau pur și simplu contemplarea naturii nu oferă plăcere tinerilor adolescenți (rang 9). Interesul naturalist nu se referă numai la activități strict agricole ce se desfășoară în scopul câștigării existenței sau la profesii specifice de genul veterinar, zootehnist, silvicultor, ci și la activități desfășurate cu pasiune în timpul liber, cum ar fi de exemplu plăcerea de a îngriji propria grădină de flori, de a avea animale sau satisfacția pe care o încearcă atunci când planta îngrijită de propria persoană se dezvoltă frumos și rodește. În acest context nu mai apare surprinzător modul cum arată parcurile sau alte locuri prin care trec tinerii.
Structurarea intereselor nu este decât teoretic global-sintetică. Întotdeauna, raportarea la un anumit domeniu față de care se structurează și se manifestă un interes, nu este unitară; elementele componente ale interesului, ca structură generală și generalizantă, se manifestă și se pot manifesta în mod diferit datorită faptului că domeniul efectiv ca atare la care are loc raportarea este diferit; realitatea, ea însăși, este diferențiată, astfel încât și modul de rapotare la aceasta este, și trebuie să fie diferențiat. . Nu este posibil să fi la fel de egal de interesat și de puternic integral interesat de toate aspectele extrem de variate ale unui anumit domeniu profesional; vor exista întotdeauna variații de atracție, astfel încât anumite aspecte vot fi mai plăcute și altele mai puțin plăcute. Pe de altă parte, este mai mult decât probabil faptul că atracția față de un anumit domeniu să fie diferită structural la persoane diferite. Două persoane, interesate de un anumit domeniu profesional, pot fi atrase de aspecte complet deosebite ale activității respective, poate chiar radical deosebite, deși este vorba efectiv de același domeniu. Cele două argumente ne-au obligat la o abordare analitică (A5) a probei TIH ce ar putea fi benefică pentru o detaliere semnificativă pentru întreagă temă abordată. Individul uman nu se raportează global la întreaga activitaste pe care o desfășoară în viața sa de zi cu zi, ci întotdeauna în mod diferențiat, astfel că tendințele proprii se vor structura în mod diferit în funcție de însăși perspectiva psihologică proprie de abordare.
Primul criteriu analitic, și implicit item, al probei, vizează atitudinea generală față de categoriile de valori luate în general în considerație; trebuie să ținem seama de faptul că acestea nu sunt exclusiviste și în nici un caz atotcuprinzătoare, dar ele reprezintă totuși o orientare suficient de semnificativă pentru interpretarea psihologică a modului de orientare motivațională a tinerilor.
Formularea efectivă a tuturor itemilor este de dezirabilitate, în condițiile în care se oferă un număr extrem de ridicat de variante de răspuns, fapt ce a îngreunat extrem de mult activitatea concretă de recoltare a răspunsurilor, implicând astfel și multiple prelucrări care să ducă la rezultate ce pot evidenția tendințele generale pe care efectiv le-am urmărit.
Formularea primului item din probă este că “nimic nu îmi este mai plăcut decât…”, indicând prin aceasta raportarea afectiv-generală la aspectele concrete de viață ce sunt efectiv definitorii pentru anumite categorii de valori. Pe un prim rang de apreciere, la o mare distanță de celelalte categorii se află interesul social specific al acestei vârste, de a avea mulți cunoscuți și de a se distra; această tendință este semnificativ mai pronunțată decât alte tendințe de raportare la problemele efective ale vieții și este superior și unitar apreciată de ambele sexe. Pe poziția secundară se situează o tendință umanistă, de a fi folositor altor persoane, dar care, poate nu neimportant, este mai semnificativă în cazul fetelor decît al băieților. Este vorba deci despre o viziune social-umanistă, dar care are nuanțe diferite în privința celor două sexe.
Activitatea sportivă se situează pe cea de-a treia poziție ca importanță, dar cu specificarea fundamentală că pentru băieți sportul este semnificativ mai important, atât ca medie cât și ca rang, decât este pentru fete. Relativ unitar, urmează ineteresul gospodăresc, agreabilitatea spațiului în care se locuiește și în care se trăiește; surprinde dintr-un anumit punct de vedere combinația sportiv-gospodăresc. Rezultă deci preocupări sociale și strict personale deosebit de importante, toate celelalte fiind semnificativ mai îndepărtate de adolescenți, de viața și preocupările lor. Factorul volitiv, de conducere a oamenilor nu constituie o precocupare adolescentină, dar nu este nici respinsă ca o posibilă preocupare. În schimb, ușor respinsă este plăcerea contemplării frumosului, băieții manifestând o semnificativ mai accentuată tendință de respingere a interesului estetic decât o fac fetele.
Interesul naturist este global respins, dar trebuie să remarcăm faptul că este mult mai accentuat la băieți decât la fete. Așa cum era de așteptat, fetele resping categoric, semnificativ mai mult decât băieții, satisfacția în sensul de plăcere a preocupărilor tehnice; aceasta trebuie să provină dintr-o tendință social și îndeosebi famialială de a considera fetele ca atehnice și de a promova o reacție negativistă a acestora față de orice este tehnic în viața cotidiană; doar așa se poate explica cea mai puternică reacție de respingere a unui tip de interes, în speță tehnic, din cadrul întregii probe efectiv aplicate.
La vârsta adolescenței, o mare parte din timp este ocupat cu școala și activitățile școlare; este astfel normală preocuparea vizând interesele manifestate în cadrul școlii. Ele sunt extrem de diversificate, fapt indicat de registrul de variație a acestora care este cel mai mic din toate celelalte, de numai 2,50, în timp ce la plăcerea exprimată față de diferitele domenii, acest registru de variație este de 3.52, cel mai unitar din toate scalele cuprinse în cadrul probei. De altfel, este și normală o diversitate de interese școlare în condițiile unor preocupări personale extrem de unitar exprimate. În cadrul școlii, se evidențiază îndeosebi motivația cu care se vine în raport cu aceasta și plăcerea desfășurării anumitor activități în cadrul ei, cu efecte evidente asupra eficienței educative a acestora. Interesul științific este prioritar pentru întreaga motivație a adolescenților față de școală. Urmează, nesurprinzător pentru adolescență, preocuparea față de activitatea sportivă. În timp ce pentru băieți ea este cardinală, evident mai importantă decât oricare altă activitate, fetele aproape o resping, atitudinea lor fiind radical diferită față de cea a băieților; de altfel, viața de zi cu zi din școală confirmă categoric această constatare. Foarte apropiat de sport este preocuparea adolescentină de viața desfășurată împreună cu ceilalți de aceeași vârstă, întâlnirile și reuniunile cu colegii și prietenii din școală sau din afara acesteia. Este resimțită astfel o nevoie de o viață socială a adolescenților cu cei de aceeași vârstă. În asemenea condiții de viață socială sunt acceptate și activitățile cu caracter politic, dar problema este că se desfășoară la nivelul aceleșiai vârste, nefiind totuși altceva decât noi ocazii de a fi împreună cu prietenii lor. Sociabilitatea adolescentină ce se manifestă în grupurile de elevi tolerează doar o oarecare tendință umanistă de a-i ajuta pe cei de aceeași vârstă, evidențiind prin aceata un mai accentuat individualism personal, chiar în cadrul grupului sau colectivului în care își desfășoară viața sau activitatea colectivă. Cele mai sociabile, mai săritoare la problemele altora sunt fetele, semnificativ mai mult decât băieții, despre care am putea spune că manifestă efectiv un gen de indiferență față de celelalte persoane.
Activitatea tehnică și de laborator este global respinsă, fetele având însă o atitudine radical negativistă față de aceasta, semnificativ mai pronunțată decât băieții, care nici ei, totuși, nu o agrează prea mult. În schimb, curățenia în clasă, global nesemnificativă pentru elevi, este touși mult mai importantă pentru fete decât estepentru băieți, ce manifestă un dezinteres total față de aceasta. Activitatea literară și artisitică din școală, conform propriilor afirmații ale elevilor nu este deloc agreată. Cea mai categorică respingere de către adolescenți este activitatea ce privește efectiv perspectiva naturistă, activitatea într-o grădină cu flori sau ceva asemănător; băieții manifestă un total dezinteres față de o asemenea activitate, semnificativ mai mult decât fetele, ce sunt mai tolerante cu viața plantelor, fără însă a fi și interesate de aceasta. În asemenea condiții, nici nu e de mirare faptul că în prezent cu greu s-ar mai putea crește și menține flori în cadrul unei școli și s-ar mai putea promova o grădină de flori în curtea unei școli.
Interesul se structurează, se menține și se cultivă, dar și prin satisfacția pe care o produce desfășurarea activității corespunzătoare. Cea mai puternică satisfacție este cea umanistă, de a vedea bucuria în ochii oamenilor atunci când contribui efectiv la aceasta. Nu putem să afirmăm motivația pentru care fetele se bucură cel mai mult când sunt într-o asemenea postură, dar nu putem să nu constatăm unanimitate feminină în a aprecia acest fapt. Nota medie obținută la acest element este cea mai scăută din întreaga probă, denotând prin aceasta faptul că este o atitudine radicală a fetelor față de absolut orice alt element. Și băieții apreciază superior acest element, dar este evident că această manifestare este semnificativ mai redusă decât o fac fetele. În schimb, băieții apreciază prioritar postura socială pe care o au în cadrul grupului, aceasta aducându-le cele mai mari satisfacții. Există o evidentă preocupare de raportare la grupul de tineri; acesta este subliniată de faptul că importante satisfacții sunt obținute atunci când reușesc să impună grupului din care fac parte punctele lor personale de vedere asupra unor probleme; satisfacția cea mai mare din această perspectivă o au fetele mai mult decât băieții. Este dificil de a răspunde la întrebarea dar de ce fetele și nu băieții.
Plăcerea de a avea o locuință agreabilă este aparent subliniată de faptul că adolescenții par a obține satisfacții din ceea ce fac în cadrul gospodăriei familiale, dar, poate nu surprinzător, nu există diferențe semnificative între băieți și fete, toți afirmând o satisfacție moderată. Înțelegem prin aceasta că există o abordare adolescentină unitară în ceea ce privește activitatea în cadrul intim pe care trebuie să-l desfășoare.
Trebuie să remarcăm caracterul mai mult de joacă decât de amator al activităților sportive desfășurate de adolescenți. Acest caracter este dat și de satisfacția efectivă pe care o dă activitatea sportivă, care dacă nu este chiar moderată, este chiar modestă; fetele chiar resping faptul de a avea satisfacții prin practicarea sportului, poziția lor fiind semnificativ diferită de cea a băieților din acest punct de vedere (oare de ce există și preocuparea de performanță feminimă în sportul feminin, îndeosebi în gimnastică, în condițiile unei asemenea atitudini generale). Satisfacția științifică, prin găsirea unor soluții la unele probleme de viață pe baza propriului studiu științific este aproape respinsă de adolescenți, remarcându-se îndeosebi băieții că nu au nici un fel de asemenea satisfacție, diferențiindu-se astfel semnificativ de fete, care totuși, afirmă într-o modalitate moderată că sunt preocupate și au satisfacție în simplul fapt de a cunoaște un lucru nou. Satisfacția de a îngriji plante și animale este global respinsă, trebuind însă să ținem seama de eșantionul de populație pe care l-am cercetat, fapt ce nu infirmă însă titudinea pe care o are populația tânără față de problema care ne interesează. Există paradoxal o categorică respingere a băieților față de orice fel de activitate care privește activitatea de îngrijire a plantelor și animalelor, semnificativ mai pronunțată decât a fetelor. Aceasta poate să enunțe sau nu tendința comportamentală a tinerilor față de domeniul profesional pe care îl abordează efectiv. Într-un mod mai mult decât puțin semnificativ trebuie să abordăm preocupările personale din punct de vedere tehnic, de a pune efectiv în funcțiune un aparat tehnic și de a-l folosi, dar care este doar moderat afirmat ca a fi existent de către băieți, dar este respins în mod categoric de către fete. Acestea situează valoarea tehnică pe ultima importanță între toate celelalte procupări personale pe care le au în viața de zi cu zi. În fine, deosebit de important din puntul nostru de vedere, este tocmai situarea pe ultima poziție a domeniului artistic; adolescenții afirmă unitar că nu surprind frumusețea unei opere de artă și nu au satisfacții în emoția estetică pe care o au în fața acesteia, dovedind prin aceasta poate nu numai grave lacune de educație artistică.
Interesele sunt structuri motivaționale de mare stabilitate, astfel încât dimensiunea temporală este implicită. Însăși structurarea lor implică proiecția lor în timp, finalitatea sa efectivă. Din acesta rezultă ca absolut necesară și precizarea în timp a posibilei finalități ocupaționale a intereselor manifestate. Apare astfel ca firească întrebarea ”ce aș vrea să devin?”, precizându-se ca variante de răspuns cât mai multe profesiuni din fiecare din domeniile de manifestare a intereselor luate în considerare.
Iese în evidență cu pregnanță atracția față de activitatea sportivă și de postura de vedetă sportivă, chiar dacă concret se cunoaște foarte puțin despre aceasta. În genreal, activitatea sportivă este mai mult joc decât competiție. Altfel nu ne-am putea explica tendința puternic exprimată ca scop principal în perioada adolescenței, de a fi membru într-o echipă sportivă, antrenor sau profesor de educație fizică. Se face totuși o diferență semnificativă: dacă pentru băieți acest obiectiv este cardinal, pentru fete el este secundar totuși ca importanță. Preocuparea socială, de a fi ghid, ziarist, fotograf este apreciată aproape la fel de mult ca și devenirea sportivă; fetele vor prioritar să se realizeze în acest domeniu, semnificativ mai mult decât băieții, care nu consideră decât ca o opțiune secundară. Accentul social al devenirii fetelor nise pare a fi deosebit de semnificativ. Acesta se conjugă normal dar și deosebit de important cu tentația devenirii umaniste a fetelor ce doresc să devină cadre medicale sau didactive, fapt confirmat elocvent la nivel universitar. Diferența de perspectivă între fete și băieți este în această privință deosebit de semnificativă, băieții respingând categoric această opțiune profesională. Tentația socială a adolescenților se conjugă și cu perpsectiva profesională politică, de a fi funcționar de stat sau reporter politic, care rămâne unitar pe o poziție totuși secundară. Tot secundară ca importanță este și orientare finalistă estetică, dar consatatăm iarăși o deosebire semnificativă statistic, fetele dorind destul de mult să devină oameni de artă, în timp ce băiții resping în mod categoric această opțiune profesională. În contextul profesiunii dorite, activitatea gospodărească, de administrare a unor servicii este aproape respinsă pe ansamblul categoriei de adolescenți. Preocupările științifice și filosofice sunt de asemenea respinse de elevi. Finalitatea tehnică, muncitorească sau inginerească, este de asemenea global respinsă. În timp ce băieții consideră această opțiune ca prioritară, a doua ca importanță în sensul alegerii profesiei, fetele o resping categoric, situând-o ca ultimă alternativă existențială. Această situație crează două paradoxuri: cum se explică această opțiune masculină în condițiile în care băieții depreciază aspectul tehnic al preocupărilor lor (evidențiat prin ceilalți itemi) și, nu mai puțin important, cum se explică numărul foarte mare de fete din învățământul superior tehnic. Nu avem datele necesare pentru a răspunde la aceste paradoxuri, posibilitățile explicative fiind extrem de numeroase. Oricum, este suficient faptul că au fost sesizate. În fine, element devenit comun, se resping categoric profesiunile de tip agricol.
Nu întotdeauna prima opțiune profesională este și cea realizabilă efectiv și niciodată omul nu își formează o unică finalitate existențială ce nu are sub nici o formă vreo alternativă; o asemenea finalitate unică frizează de altfel patologicul. Devine astfel normlă necesitatea opțiunii secundare a adolescenților în privința finalității profesionale. Din această perspectivă observăm o schimbare fundamentală de opțiuni, ierarhia fiind complet deosebită, cu excepția primelor două interese ce nu fac decât să avanseze ca prioritate, confirmând în mod unitar importanța lor deosebită pentru adolescenți. Se subliniază astfel orientarea social-umanistă a adolescenților și secundaritatea altor opțiuni finaliste în viața lor personală, privite însă în mod evident de la o vârstă psihică de adolescent; aceasta nu face însă decât să ducă la o apreciere deosebi de pozitivă a perspectivei adolescentine de viață în care problema umanistă este deosebit de importantă, fără a neglija însă și celelalte valori. Nu se poate să nu semnalăm căderea efectivă a preocupărilor politice: dacă ea este realizată efectiv ca activitate, atunci ea este importantă, dar ca a doua alternativă existențială ea este cu totul depreciată; în nici un caz nu este văzută varianta politică ca alternativă pentru nerealizarea în alte domenii profesionale. Acesta nu face decât să scadă semnificativ importanța politicului pentru tânăra generație. De altfel, această poziție ultimă a politicului nu surprinde, dar ne arată că pentru tineri ea este privită fie ca activitate prioritară, fie ca lipsă totală de interes față de ea; se manifestă deci un exclusivism categoric: fie se realizează prioritar și atunci ea este importantă, fie se realizează doar secundar și atunci mai bine nu este și o asemenea poziție secundarizată este categoric respinsă. În același timp, nu putem să nu semnalăm, deși doar ca preocupări secundare, creșteri deosebit de semnificative. Astfel, preocuparea gospodărească de calitatea a propriei vieți, îndeosebi de familie, devine prioritară ca al doilea element important al vieții personale. Cu alte cuvinte, indiferent ce activitate voi desfășura, propria familie va avea o importanță deosebită, putând deveni mult mai importantă decât alte activități efectiv desfășurate. Procupările științifice dacă sunt secundar afirmate ca obiect de anticipare a vieții profesionale, sunt în schimb, semnificativ statistic, deosebit de mult apreciate ca a doua opțiune profesională. Acesta nu face însă decât să considere pregătirea profesional-științifică doar ca un mijloc de atingere a unor scopuri evidențiate anterior. Nu putem omite faptul că dincolo de tendința semnificativă de interes în activitatea sportivă, aceasta nu se va împlini suficient ca atare. Exisă efectiv o lipsă de interes în activitatea sportivă dacă ea se situează pe o poziție secundară; ori se realizează câștigul sportiv, ori nu mai merită a se tinde spre acesta; tendințele masculine de a se înfățișa ca perfomanți sunt deosebit de semnificativ mai ridicate decât o au fetele. Nu putem decela dacă acest fapt este datorat preferințelor de activitate sportivă pe care le au cele două sexe la vârsta adolescenței.
Continuă să se infirme ca poziție motivațională interesul tehnic care este, totuși, deși respins ca interes global, semnificativ mai ridicat ca importanță pentru băieți, deși totuși secundar, decât pentru fetele care efectiv îl exclud ca un mod posibil de opțiune profesională. Există totodată o categorică respingere a ceea ce înseamnă opțiune estetică în activitatea profesională viitoare a propriei persoane. Surprinzător pentru întregul ansamblu de orientări motivațional-profesionale apare valoarea naturistă care, deși categoric respinsă, prezintă totuși o deosebit de semnificativă diferențiere statistică: fetele sunt mult mai mult orientate spre protejarea și dezvoltarea vieții vegetale sau animale decât sunt băieții care manifestă o reacție complet negativă față de acestea.
Structurarea intereselor personale nu poate face abstracție și de perspectiva asupra propriilor posibilități de a realiza și desfășura cu succes anumite activități intens vizate motivațional. Însăși fundamentul motivațional nu poate fi viabil fără un suport aptitudinal corespunzător, măcar în postura de perspectivă a propriilor posibilități, chiar dacă această perspectivă poate fi și eronată. Ori, impresia subiectivă, în mare măsură deosebită de întreaga bază motivațională, este că aptitudinile sportive personale permit obținerea de performanțe deosebite fără a ține cont de activitatea efectiv desfășurată până în prezent și, mai ales, de cerințele sportului de performanță. Fiecare nu vrea să devină o Nadia Comăneci sau un Gheorghe Hagi, dar este necesară și o evaluare realistă a propriilor posibilități în acest sens. Din acest punct de vedere trebuie să remarcăm că există în mod categoric o supraevaluare aptitudinală personală. Aceasta este cu atât mai importantă cu cât este vorba de vârsta adolescenței și nu de cea a copilăriei la care fiecare poate visa orice fel și nivel de realizare personală. Nu putem însă să nu remarcăm că fetele prezintă o semnificativ mai redusă încredere în aptitudinile personale, deși ele se mențin la o apreciere extrem de ridicată.
Urmează, surprinzător față de întreaga activitate motivațioanlă prezentată, afirmarea unor deosebite aptitudini gospodărești, de a face ordine și curățenie, semnificativ mai ridicată la fete decât la băieți; afirmația surprinde prin desconsiderarea preocupărilor gospodărești evidențiată de itemi anteriori, dar, pe de altă parte, exprimă rezultatele educație primite în cadrul familiei, chiar dacă școala nu a avut nici o contribuție, exemplul fiind atitudinea față de curățenia din școală. Tendința umanistă este specific adolescentină, bazată pe încrederea de a înțelege și a se apropia de alți oameni, dar ea este apreciată ca fiind mai performantă de către fete, semnificativ mai mult decât de băieți; aceasta nu face altceva decât să confirme opțiunea socială pronunțată a adolescenților. În schimb, surprinzător față de preocupările tehnice afirmate inițial de adolescenți, evident negative, aceștia afirmă că au aptitudini tehnice; băieți afirmă că au deosebite aptitudini tehnice, ceea ce ar justifica într-o oarecare psură orientarea lor politehnică, în timmp ce fetele, consecvente cu atitudinea lor față de tehnică, resping într-un mod categoric existența unor aptitudini tehnice.
Deși orientarea socială pe care o au adolescenții este extrem de pronunțată, ei afirmă însă că au reduse aptitudini sociale, de a anima și întreține o doscuție și de a fi o prezență plăcută în cadrul societății. Fetele consideră semnificativ mai mult decât băieții că au aptitudini necesare de a fi și sociabile. Paradoxal față de aprecierile prezentate anterior privind atitudinea față de natură, evident negative, adolescenții resping în mod categoric faptul că au abilități necesare de a desfășura activități de acest gen. Deși există anumite orientări științifice, nu prea accentuate efectiv, dar evidente măcar în cadrul activităților școlare, adolescenții afirmă că nu au și aptitudini necesare acesteia, că nu se descură cu ușurință în a rezolva probleme destul de abstracte, de a se orienta bibliografic în probleme științifice. Fetele consideră însă semnificativ mai mult decât băieții că se acomodează cu astfel de activități. Deși există o tendință chiar moderată către activități de tip politic, global, adolescenții consideră că nu sunt buni orgnizatori și conducători de activități sociale, nefiind convingători și perseverenți în această activitate. În fine, problematic pentru întreaga activitate de educație artistică desfășurată în școală, adolescenții consideră că nu au nici un fel de aptitudini pentru domeniul artistic.
Întregul evantai desfășurat ilustrează o complexitate atitudinală structurată pe baza orientărilor de interese, cu totul deosebită la adolescenți. Aceasta nu face altceva decât să îndemne nu atât la o abordare globală a adolescnților și a intereselor manifestate de ei, cât la o abordare extrem de particularizantă, atât a fiecărui adolescent în parte, cât și a intereselor sale specifice, individuale de abordare a prezentului și viitorului existențial.
STUDIUL DE CAZ
A. Nume și Prenume: GPL
Data și locul nașterii: 2001, București,
Domiciliul: București, Sector 3,
Stare de sănătate: clinic sănătos, conform adeverinței medicale
Studii: este în clasa a IX a
Venit: alocația de stat și 350 ron reprezentând pensia de urmaș după tată
Naționalitate: română
Etnie: romă
Religie: ortodoxă
DATE DESPRE PARINTI :
Nume și Prenume Mama: G S
Data și locul nașterii: 1968, jud. Buzău
Domiciliul: București, Sector 3,
Stare de sănătate: clinic sănătoasă, conform adeverinței medicale
Studii: 12 clase
Stare civilă: văduvă din anul 2013
Venit: 1100 ron, angajată conform adeverinței de salariat
Antecedente penale: nu are
Naționalitate: română
Etnie: romă
Religie: ortodoxă
Nume și Prenume Tată: GE-decedat conform certificatului de deces
Data și locul nașterii:1968
ALTE PERSOANE DIN FAMILIE:
Nume și Prenume Frate: G C
Data și locul nașterii: 1990, București
Domiciliu: nu locuiește cu mama și fratele său
Stare de sănătate: clinic sănătos
Studii: 12 clase și facultate absolvită
Stare civilă: căsătorit
Antecedente penale: nu are
Naționalitate: romănă
Etnie: romă
Religie: ortodoxa
PERSONALITATEA, STAREA FIZICĂ ȘI MENTALĂ A COPILULUI
Profil psihologic: Conduită stabilă, copilul este stabil din punct de vedere comportamental și emoțional. Nu a beneficiat de împlinirea ambelor roluri părintești, practic mama este cea care impune limite și care a fost obligată de decesul soțului să preia ambele roluri. Acest lucru a determinat o introversie accentuată a adolescentului care se îmbină cu traumele suferite pe perioada cât tatăl a fost bolnav. De specificat este faptul că el l-a îngrijit pe tata, cât mama era la serviciu. A asistat la degradarea accentuată a stării de sănătate și la decesul tatălui.
Cauze care au determinat comportamentul: Consiliere psihologică a copilului.
Conform caracterizării școlare, reiese faptul că minorul manifestă interes față de activitatea școlara, are o frecvență foarte buna la orele de curs și în prezent are 3 absențe nemotivate. Sub aspect comportamental, elevul GPL maniferstă respect față de cadrele didactice și personalul auxiliar al școlii, prezintă o atitudine adecvată mediului școlar, decență în vestimentație. Acesta socializează ușor cu elevii din clasă. Mama ține legătura cu dirigintele clasei cu privire la frecvența școlară și a comportamentului școlar.
ANTECEDENTE SOCIO-MEDICALE ȘI EDUCAȚIONALE ALE COPILULUI
Conform adeverinței medicale este clinic sănătos.
Conform adeverinței de studii nu primește bursa.
CONDIȚIILE ÎN CARE A FOST CRESCUT ȘI A TRĂIT COPILUL
Copilul GPL provine din relația legal constituită dintre parinți, conform declarației verbale a mamei copilului.
Copilul locuiește împreună cu mama sa, camera din București este dotată cu 2 paturi suspendate, un aer condiționat, o bibliotecă și un televizor. Doamna G S mai are o cameră cu baie proprie, centrala pe gaz, mobilată modest. Ambele camere sunt igienizate, racordate la rețeaua publică de apă potabilă, curent electric, cablu, internet.
Față de copilul GPL s-a dispus neînceperea urmăririi penale, întrucât la data săvârșirii faptei acesta nu împlinise vârsta de 14 ani, vârsta cerută de lege pentru a răspunde penal.
În fapt s-a reținut că în 2013, copilul, impreuna cu un prieten, în timp ce se jucau cu mingea, i-au provocat distrugeri unui autoturismul parcat în apropierea locului de joacă.
Conform notei informative inregistrată la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, acesta declară că nu a lovit mașina cu mingea sau cu alte obiecte.
Atât mama cât și copilul au fost consiliați cu privire la prevederile legale în vederea prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.
Întrucât familia copilului a colaborat foarte bine cu reprezentanții DGASPC și a pus la dispoziție toate documentele necesare instrumentării dosarului, a avut loc întâlnirea echipei pluridisciplinare în vederea stabilirii obiectivelor .
CONCLUZII SI PROPUNERI
Având în vedere cele mai sus menținate, pentru copilul GPL a fost propusă dispunerea măsurii de protecție specialã acordată copilului care a săvârșit o faptă penală și nu răspunde penal, constând în supraveghere specializată in familia naturala, pentru o perioadă de 3 luni, cu următoarele obligatii:
– colaborarea permanentă cu specialiștii din cadrul Complexului în vederea prevenirii de noi fapte cu caracter antisocial;
– frecventarea cursurilor școlare;
– respectarea programului ședintelor de consiliere psihologică stabilite de psihologul echipei cu copilul si mama acestuia;
B. Nume și Prenume: TA
Data și locul nașterii: 2000,Bucuresti
Domiciliul: București,
Stare de sănătate: clinic sănătos, conform adeverintei medicale
Studii: clasa a IXa
Naționalitate: romănă
Etnie: romana
Religie: ortodox
DATE DESPRE PĂRINȚI :
Nume și Prenume Mam: TF
Data și locul nașterii: 1974, Bucuresti
Domiciliul: București,
Stare de sănătate: clinic sănătoasă, conform adeverintei medicale
Studii: 12 clase si Scoala Postliceala de Asistenti Medicali
Stare civilă: casatorita cu TA
Venit: 1646, conform adeverinței de salariat
Antecedente penale: nu are, conform certificatului de cazier judiciar cu nr.4873607/07.05.2015
Naționalitate: româna
Etnie: română
Religie: ortodoxă
Nume și Prenume Tată: T A
Data și locul nașterii: 1975, Bucuresti
Domiciliul: București,
Stare de sănătate: clinic sănătos, conform adeverintei medicale
Studii: 12 clase
Stare civilă: casatorit cu T F,conform certificatului de casatorie
Venit: 2400, conform adeverintei de salariat
Antecedente penale: nu are, conform certificatului de cazier judiciar Naționalitate: romana
Etnie: română
Religie: ortodox
Nume și Prenume Frate: Tudosanu Constantin Iulian
Data și locul nașterii: 2007, București
Domiciliul: București,
Stare de sănătate: clinic sănătos
Studii: clasa a II a la
Naționalitate: română
Etnie: română
Religie: ortodox
PERSONALITATEA, STAREA FIZICA SI MENTALA A COPILULUI
Profil psihologic: Conduită relativ stabilă, copilul este stabil din punct de vedere comportamental, dar nu și emotional, în sensul ca recunoaste anumite limite (apanajul tatălui), dar nu a învățat să se iubească și să iubeasc( apanajul mamaei). Problema care se detașează este ascultarea necondiționată impusă de mamă și care împiedic o comunicarea reală.
Cauze care au determinat comportamentul: Copilul TA nu a beneficiat de împlinirea ambelor roluri părintesti, practic mama este cea care impune limitele. De aici, lipsa rădăcinilor ( apanajul tatalui) și instabilitatea afectivă. Principala cauză o reprezintă părinții care, pe de o parte, nu conștientizează sau nu știu ce presupune rolul de părinte în general și în particular, rolul de mamă și rolul de tată; iar pe de altă parte există o problemă care vizează strict relația de cuplu ce se repercutează asupra comportamentului copilului. Practic, mama impune limite foarte stricte pentru soț și copiii, astfel încât, nu există comunicare reală decât între tată și copiii.
Recomandari psihologice : Consilierea părinților.
ANTECEDENTE SOCIO-MEDICALE ȘI EDUCAȚIONALE ALE COPILULUI
Conform adeverinței medicale, copilul este clinic sanatos.
Referitor la situația școlară, copilul urmează să fie înscris la cursurile liceale.
CONDIȚIILE ÎN CARE A FOST CRESCUT ȘI A TRĂIT COPILUL
Copilul provine din relația legal constituită. Minorul locuiește împreuna cu familia sa într-un apartament compus din 3 camere, o bucătărie, un grup sanitar si o baie, un hol, fiind utilat și mobilat corespunzător. Este igienizat, racordat la rețeaua publică de apă potabila, curent electric si retea de terrmoficare, cablu, internet.
Locuința este proprietatea personală a părinților.
Față de copilul TA s-a dispus neînceperea urmăririi penale, întrucât la data săvârșirii faptei, acesta nu împlinise vârsta de 14 ani, vârsta cerută de lege pentru a răspunde penal.
În fapt s-a reținut că l-a batut pe colegul sau de clasa, GR.
Conform notei informative înregistrată la D.G.A.S.P.C., reiese că acesta, pe când se afla pe drumul spre casă, R a venit către el și l-a înjurat. Copilul TA si-a continuat drumul spre casă, dar Răzvan a venit dupa el și a continuat cu ideeea și i-a dat un pumn în gură. Copilul i-a dat un picior în fund, în gest de autoaparare.
Conform declarației scrise a domnului a părinților minorului TA, reiese că aceștia sunt de acord cu dispunerea unei măsuri de protecție specială, respectiv supravegherea specializat în familie, au luat la cunoștiință de fapta fiului lor și își asumă responsabilitatea creșterii și îngrijirii fiului. Acestora le-au fost aduse la cunostiinta prevederile legii 272/2004 si 257/2013.
Întrucât familia copilului a colaborat foarte bine cu reprezentanții DGASPC și a pus la dispoziție toate documentele necesare instrumentării, au foat stabilite obiectivele intervenției.
CONCLUZII SI PROPUNERI
Având în vedere cele mai sus menționate, pentru copilul TA, s-a propus dispunerea măsurii de protecție specialã acordată copilului care a săvârșit o faptă penală și nu răspunde penal, constând în supraveghere specializată in familia naturala, pentru o perioadă de 3 luni, cu urmatoarele obligatii:
– colaborarea permanentă cu specialștii din cadrul Complexului de Servicii în vederea prevenirii de noi fapte cu caracter antisocial;
– frecventarea cursurilor școlare;
– respectarea programului sedințelor de consiliere psihologice stabilite cu psihologul echipei cu copilul și părinții acestuia;
Planul de intervenție (Propunere):
Abordarea cazului(discuții directe cu persoana si familia)
istoricul personal (familia din care provine, identificarea relațiilor existente, boli ale persoanei sau prezente în familie, identificarea situației sociale, situații de abandon familial sau școlar, situații de delicveță)
evaluarea persoanei-funcție de specificul vârstei(profil personalitate, profil de valori și interese, reacții în situații de stres, abilități și aptitudini)
Identificarea cauzelor care au condus la un comportament deviant (raportat la cadrul familial(conflictualitate, tensiunile și relațiile între părinți,consumul de băuturi alcoolice/droguri), conjunctural, identificarea unui debut de afecțiune mai gravă).
Elaborarea strategiilor de acțiune
în plan individual:
discuție directă cu personalul specializat (consilier vocațional, psiholog, asistent social) cu rol de creștere a încrederii în sine;
stimularea motivației și modificarea atitudinii față de colegi, familie, prieteni și față de sine.
în plan școlar:
suport în recuperarea informațiilor lipsă, de o manieră care să nu îi afecteze stima de sine;
implicarea în activități școlare și extrașcolare în acord cu interesele și valorile personale;
realizarea de activități școlare care să nu presupună suprasolicitare, cu sarcini repartizate funcție de particularitățile copilului, cu accent pe ceea ce face bine și pe succes dar și pe asumare;
favorizarea integrării în grup prin realizarea de acțiuni comune cu asumare de roluri.
în plan extins (atunci când e posibil):
familie (consilierea tuturor și medierea comunicării)-modificarea atitudinii părinților în raport cu copiii lor pentru găsirea unor metode potrivite și non-agresive
anturaj (prieteni cu impact).
CONCLUZII
S-a constata la adolescenții testați o opțiune spre polul ciclotimiei, adică spre un mod de a fi deschis și dezinvolt. De asemenea, se evidențiază orientarea subiecților spre interes intelectual și perseverență școlară semnificativă având în vedere că în unele din instituțiile de învățământ în care s-a desfășurat testarea, nivelul de instruire al elevilor este ridicat.
Tendința comportamentală este de a fi nerăbdători, egocentrici sau/și cu pretenții. Putem afirma existența unui comportament comun în care băieții și fetele se înțeleg foarte bine, poate dincolo de rigorile activității didactice pe care în mod obligatoriu trebuie să le urmeze.
Ceea ce am remarcat a fost și opțiunea adolescenților spre un comportament ce se poate exprima în termenii expansivității și entuziasmului.
Fetele se dovedesc a fii mult mai sensibile și dependente afectiv decât băieții.
Rezultatele înregistrate plasează eșantionul de adolescenți spre tendința de orientare spre grup și spre tot ceea ce înseamnă acesta, acceptare de norme și o conduită comună, la care se adauga siguranța pe care o dă apartenența la un grup.
Tendința generală (deși cu variabilități) este de prudență în manifestarea psihică.
Sistemul valoric al adolescenților, reflectă într-un fel specific, problematica înregii societăti, exprimând într-un mod sintetic poziția adolescenților față de aceasta.
Este deosebit de semnificativ faptul că cea mai importantă valoare este cea socială.
Adolescenții, specific vârstei, apreciază cel mai mult relațiile sociale, luând din celelalte persoane ceea ce au ei mai bun. Este caracteristic astfel adolescentismului, nonegoismul, altruismul și deschiderea către ceilalți. Aceasta este modalitatea prioritară de raportare la grupul de apartenență dar și la celelalte categorii de vârstă.
Adolescenții sunt efectiv deschiși față de alți oameni atât în ordine filiala cât și prietenească.
Adolescenții nu vor să devină conducatori refuzându-și tendința de a lupta pentru putere. Evident această respingere politică este cauzată și de modul în care se desfășoară în plan social, politica pe care adolescenții o receptează pornind îndeosebi de la valorile social-altruiste și de frumusețe; viața politică românească contrazice categoric asemenea valori și adolescenții exprimă extrem de categoric realitatea socială.
Perioada de pregătire liceala își pune amprenta asupra orientării valorice a adolescenților, aspectele teoretice, critic-raționale, cognitiv-generice, acceptând o semnificativă poziție terțiară în structura valorică a adolescentului.
Primul lucru care trebuie făcut atunci când se pune problema unei selecții în vederea pregătirii spre un domeniu profesional este stabilirea intereselor manifestate pentru acel domeniu. Dacă nu există concordanță între activitățile specifice acelui domeniu profesional și interesul manifestat spre acesta, șansele de a obține performanțe în acel domeniu sunt mici.
Din acest punct de vedere, orientarea generală a adolescenților este spre activități de tip social și sportiv, fără a exista totuși o diferențiere categorică între acestea.
Considerăm că orientarea generală a adolescenților este mai puțin importantă decât cunoașterea structurării acestora, diferențiată în funcție de sex. Aceasta cu atât mai mult cu cât se constată că ierarhia intereselor este radical diferită la fete față de băieți,
Așa cum era și de așteptat, există între băieți și fete o structurare diferită a intereselor manifestate. În timp ce la fete ierarhia este mai bine structurată și mai clară în opțiuni, la băieți aceasta este mai puțin diferențiată și deci mai puțin clară și categorică. Structurarea intereselor nu este decât teoretic global-sintetică. Întotdeauna, raportarea la un anumit domeniu față de care se structurează și se manifestă un interes, nu este unitară; elementele componente ale interesului, ca structură generală și generalizantă, se manifestă și se pot manifesta în mod diferit datorită faptului că domeniul efectiv ca atare la care are loc raportarea este diferit; realitatea, ea însăși, este diferențiată, astfel încât și modul de rapotare la aceasta este, și trebuie să fie diferențiat.
Ipotezele de lucru pe care ni le-am propus pot să fie susținute de datele obținute însă ne vom opri cu precădere a celor pe care le punem în discuție prin prisma studiilor de caz pentru că ne dorim investigarea aprofundarea, în perspectivă a posibilei cauzalități, susținută și de elemente semnificative statistic. De aceea, nu întotdeauna, doar existența unei familii monoparentală este cadrul propice de apariție a unor comportamente deviante. De asemenea, este de văzut dacă se verifică asumarea de către copii a unui model agresiv ca cel al părinților sau este doar un strigăt de ajutor sau de frustrare.
Individul uman nu se raportează global la întreaga activitate pe care o desfășoară în viața sa de zi cu zi, ci întotdeauna în mod diferențiat, astfel că tendințele proprii se vor structura în mod diferit în funcție de însăși perspectiva psihologică proprie de abordare.
1. Banciu, D.; Rădulescu, S.M.; Voicu, M., Adolescenții și familia, EȘP, București, 1997.
2. Erickson, E., Identity and the life cycle, Norton, New York, 1988.
3. Iluț, P., Sinele și cunoașterea lui. Teme actuale de psihosociologie, Editura Polirom‚ Iași‚ 2001.
4. Marcia, J. E., Development and validation of ego-identity status, 1966.
5. Maslow, A., Motivation and Personality, New York, 1970.
6. Osterrieth, P., Copilul și familia, EDP, București, 1973.
7. Petcu, M., Delincvența. Repere psihosociale, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1999.
ANEXA 1
EVIDENȚIEREA PERSONALITĂȚII ADOLESCENȚILOR , DIFERENȚIATĂ PE CLASĂ, SEX ȘI PROFIL
ANEXA 2
IERARHIA VALORILOR LA ADOLESCENȚI
DIFERENȚIERE PE SEX,CLASĂ ȘI PROFIL
ANEXA 4
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Modalități DE Optimizare A Integrării Școlare ȘI Sociale A Elevilor CU Devieri Comportamentale (ID: 118564)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.