Miracolul Japonez

Scurt istoric

Japonia, denumită și „Țara Soarelui Răsare”, este o țară insulară din partea de Est a Asiei, situată pe un lanț de insule aflate între Marea Japoniei și Oceanul Pacific, la est de Peninsula Coreeană.

Japonia a parcurs de-a lungul timpului o cale lungă prin intermediul căreia și-a aculmulat o serie de de trăsături specifice legate de ceea ce se cheamă „miracolul” japonez.

Țara Soarelui Răsare, are o istorie de aproximativ 2500 de ani potrivit legendelor si documentelor japoneze. În dezvoltarea acestui stat o contribuție semnificativă a avut-o China atât în organizarea statului și a societății, cât și în domeniul culturii și a modului de conviețuire. Conform specialiștilor japonezi, istoria culturală a Japoniei a luat naștere odată cu preluarea valorilor spirituale din China, pe care japonezii le-au adaptat după spiritul local și modificându-le de-a lungul secolelor.

Feudalismul este o perioada importantă care a marcat Japonia din secolul XII pană în secolul al XIX-lea. Această perioadă este reprezentată de shoguni si dictatori militari. Cultura militară a Japoniei a apărut parțial ca răspuns la amenințarea invaziei mongoleze din secolul al XIII-lea iar după ce aceasta a învins monglii, un sentiment de unitate națională s-a dezvoltat.

Regula lorzilor samurai cu rang înalt, numiți daimyo, caracterizează această perioadă a feudalismului. Potrivit acestei reguli, erau aleși războinici în schimbul unor terenuri. Sub daimyo se situau samuraii cu rang inferior dar care aveau anumite privilegii si un statut social mai înalt decât oamenii de rand iar sub samurai erau situați țăranii, meșteșugarii și comercianții care formau clasele inferioare.

Dezvoltarea comerțului și a orașelor dar și presiunea din Occident în comerțul cu Japonia, a schimbat puterea de decizie a shogunilor si daimyo. Datorită acestui fapt împăratul a fost readus la putere, astfel se desființează sistemul feudal și se adoptă numeroase instituții occidentale, inclusiv un sistem juridic occidental și guvern constituțional.

Evoluția surprinzătoare a Japoniei a avut loc atunci când istoria modernă niponă a fost marcată de epoca Meiji (1867-1921). În această perioadă, politica externă japoneză a fost caracterizată prin izolaționism. În timp ce Japonia era autoizolată, celelalte puteri occidentale deveneau din ce în ce mai puternice din punct de vedere militar și economic.

Datorită amenințării militare și culturale occidentale, Japonia a fost „obligată” să stabilească relații economice cu SUA prin semnarea Convenției de la Kanagawa. Acest tratat nefavorabil pentru Japonia, a atras dupa sine neîncrederea populației în forța națiunii nipone. Însă datorită ajutorului primit din partea gânditorilor progresiști și revoluționari Fukuzawa Yukichi, Japonia s-a mobilizat prin întărirea națională și depășirea influentelor occidentale.

Totodată, această perioadă a fost urmată de o serie de schimbări. Fiindcă s-a temut că își va pierde indep endența din cauza noilor tehnologii aduse din partea europenilor și americanilor, Japonia s-a occidentalizat ea însăși, în acest mod ea devenind o mare putere. Aceasta a reușit să îmbine tradiționalul cu noile tehnologii păstrându-și specificul cultural-tradițional. Unul dintre principalele aspecte ale industrializării rapide l-a reprezentat noua clasă a afaceriștilor japonezi care au deținut în scurta vreme o putere economică uriașă și o mare influență politică. Cu toate acestea, noua putere militară și economică a acestei țări, a dus la conflicte cu cei mai importanți vecini ai săi, Cina și Rusia.

Japonia reprezintă un exemplu aparte de contact între o civilizație tradițională asiatică si civilizația modernă din Europa Occidentală. Aceasta a devenit o țară puternică și modernă, capabilă să concureze cu țările occidentale, spre deosebire de China, care nu a reușit să se modernizeze în secolul al XIX-lea, devenind o semicolonie a europenilor.

MIRACOLUL JAPONEZ

Miracolul economic japonez, reprezintă ritmul rapid de creștere economică al Japoniei în perioada dintre al II-lea Război Mondial, după ce economia statului a fost ruinată și sfârșitul Razboiului Rece. Japonia a devenit într-un timp spectaculos, cea mai mare a doua economie din lume după Statele Unite datorită acestei explozii economice.

Japonia a renăscut din propria cenușă de după al II-lea Război Mondial, realizând o redresare economică spectaculoasă. Potrivit lui Mikiso Hane, anii 1960 au fost văzuți ca "cei mai mari ani de prosperitate pe care Japonia i-a văzut de când Zeița Soarelui s-a ascuns după o piatră pentru a protesta comportamentul neadecvat al fratelui său Susano".

Cu toate acestea, în ultimul deceniu al anilor 1990 (în perioada 1990-2000), ea a suferit cea mai lungă stagnare economică de la al II-lea Război Mondial încoace.

CONCLUZIE Totodată, acest fenomen a avut loc și datorită faptului că Japonia se prezintă ca o societate disciplinată, cu un control deplin asupra noilor tehnologii, cu membrii dotați cu simțul răspunderii și o puternică etică a muncii, ce au dus la dezvoltarea extraordinară a statului în cauză.

O multitudine de factori au contribuit la realizarea acestui fenomen spectaculos, ficare având o pondere relevantă. Miracolul Japonez, a avut loc în mare parte datorită ajutorului și asistenței Statelor Unite, o pondere ridicată deținând-o intervenționismul în economie al Guvernului japonez.

Intervenționismul Guvernului japonez a constat în stimularea creșterii sectorului privat prin instituirea unor reglementări și a protecționismului, care au reușit în mod eficient să îndepărteze crizele economice și mai târziu s-a concentrat asupra expansiunii comerțului exterior.

După al II-lea Război Mondial, Statele Unite ale Americii au exercitat o prezență semnificativă în Japonia pentru a încetini expansiunea înfluenței sovietice în Pacific. De asemenea, un motiv relevant pentru care acest stat a fost preocupat de creșterea economiei Japoniei, l-a reprezentat riscul de dupa al II-lea Război Mondial, că o populație nefericită și săracă s-ar întoarce la comunism, fapt care ar asigura Uniunii Sovietice controlul în Pacific.

Caracteristicile distinctive ale economiei japoneze în perioada "miracolului japonez", au fost în primă parte, cooperarea dintre producători, furnizori, distribuitori și bănci în grupuri strâns unite denumite „keiretsu”, urmate de puternice uniuni de întreprinderi și bune relații ale bircraților guvernamentali, precum și de garanția angajării pe viață în corporațiile și fabricile foarte mari.

Rolul MITI

Acestă minune economică a fost stimulată în principal de politica economică japoneză, în special prin intemediul Ministerului Comerțului Internațional și Industriei.

Ministerul Industriei și Comerțului Internațional (MITI), a avut o contribuție importantă la redresarea economică post-război a Japoniei. Potrivit unor oameni de știință, nicio altă organizație guvernamentală nu a avut un impact mai puternic ca MITI. "Viteza, forma și consecințele creșterii economice a Japoniei, nu sunt inteligibile fără a se face referire la contribuțiile Ministerului Industriei și al Comerțului Internațional", scrie Chalmers Johnson.

MITI a fost inființat in mai 1949 și a primit misiunea de coordonare a politicii de comerț internațional cu alte grupuri, cum ar fi Banca Japoniei, Agenția de Planificare Economică, precum și diversele ministere legate de comerț. În momentul în care a fost creat, Japonia încă era în covalescență după dezastrul economic rezultat după al II-lea Război Mondial. Datorită inflației și a productivității greu de urmărit și coordonat, Guvernul a căutat un mecanism mai bun pentru revigorarea economiei japoneze.

MITI s-a canalizat nu numai în domeniul exporturilor și importurilor, ci și în toate industriile locale și întreprinderile care nu sunt acoperite în mod specfic de alte ministere, în domeniile investițiilor în instalații și echipamente, controlul poluării, energie, precum și în unele aspecte ce privesc asistența economică externă și reclamațiile consumatorilor. Acest fapt a permis Ministerului Industriei și Comerțului Internațional să reducă efectele negative asupra exportului.

Totodată, MITI a fost denumit un "arhitect" al politicii industriale, un "arbitru" canalizat pe problemele industriale și pe rezolvarea litigiilor și conflictelor apărute și pe consolidarea bazei industriale a țării.

Relația strânsă dintre industria japoneză și MITI, a condus la o politică de comerț exterior, care completeză adesea eforturile ministerului de a consolida interesele de producție pe piața internă. MITI a facilitat dezvolatarea timpurie a aproape tuturor industriilor majore, asigurând protecția competiției la import, ajutor în licențierea tehnologiilor străine, accesul la schimb valuar, precum și furnizarea de tehnologii inteligente.

Aceste politici de promovare a industriei interne și protejarea acesteia de competiția externă, au fost foarte puternice în perioada 1950-1960. În această perioadă, datorită pierderii unor instrumente de politică, cum ar fi controlul asupra alocării schimbului valutar, politicile MITI s-au schimbat. Datorită exporturilor excesive și tensiunea provocată în unele țări, MITI a trebuit să intervină spre limitarea exporturilor de produse specifice pentru diferite țări. Spre exemplu, spre a îndepărta criticile aduse din partea producătorilor americani și sindicatele acestora, MITI a stabilit restricții voluntare privind exporturile de automobile.

Ceea ce a provocat miracolul japonez ar putea fi doar o problema de cultură datorită faptului că în Japonia există o societate foarte disciplinară cu o etică puternică și foarte cooperantă.

Japonia are o economie capitalistă bazată pe piața liberă și putem afirma faptul că nicio altă țară industrializată din lume nu are un sector public atât de restrâns și nici un guvern mai deschis către afaceri decât aceasta, iar deciziile firmelor au produs acest "miracol".

CONCLUZIE: Această transformare a Japoniei în perioada postbelică, dintr-o țară cu o economie la pământ în a II-a putere economică, urmând Statele Unite, a fost considerată un miracol economic în adevăratul sens al cuvântului.

Au existat diverse motive care nu au permis dezvoltarea Japoniei mai înainte de a II-a jumătate a secolului XX. Unul dintre aceste motive a fost izolarea insulelor japoneze pe o perioadă lungă (până în 1868), creând o barieră între civilizațiile nipone și europene. Un alt factr important a fost amplasarea Japoniei la depărtare de marile centre comerciale dezvoltate, ceea ce făcea comerțul greu de realizat. Nu în ultimul rând politica externă agresivă promovată de guvernul japonez, a fost un motiv care a a dus la nedezvoltarea economică a Japoniei.

„Anii de aur” și comerțul exterior

În 1954, prim-ministrul Hayato Ikeda "singurul și cel mai important arhitect al miracolului economic japonez" a abordat o politică a indutriilor grele. Această politică a dus la apariția "supra-creditării" ( o practică ce continuă și azi), unde Banca Japoniei acordă împrumuturi băncilor mai mici, care, la rândul lor, emit împrumuturi pentru marile conglomerate industriale. La acel moment a existat o lipsă de capital în Japonia deoarece marile conglomerate industriale au împrumutat peste capacitatea acestora de a rambursa, de multe ori dincolo de valoarea lor netă. Acest lucru a provocat și supra solicitarea împrumuturilor băncilor de la Banca Japoniei.

Datorită acestui fapt, Banca Națională a Japoniei a avut un control complet asupra băncilor locale dependente.

Administrația Ikeda a instituit politica de alocare a cursului valutar, un sistem de control al importurilor pentru a preveni inundarea piețelor nipone cu produse străine. De asemenea și MITI a utilizat alocarea de schimb valutar pentru a stimula economia prin promovarea exporturilor, gestionarea investițiilor și monitorizarea capacității de producție.

Anii 1960 denumiți și "anii de aur", au marcat perioada de creștere economică rapidă a Japoniei. În 1965, PIB-ul nominal al Japoniei a fost estimat la puțin peste 91 miliarde de dolari, 15 ani mai târziu ajungând la un nivel record de 1065 trilioane de dolari.

Sub conducerea primului ministru Ikeda, fost ministru MITI, Guvernul Japonez, a întreprins un "plan de dublare a venitului" foarte ambițios. Acesta a redus ratele dobânzilor și alte taxe ale jucătorilor privați pentru a motiva cheltuielile. De asemenea, datorită flexibilității financiare, Guvernul Ikeda a realizat rapid investiții guvernamentale în infrastructură (construcții de autostrăzi, aeroporturi, căi ferate de mare viteză, pasaje subterane, instalații portuare și baraje) și în sectorul comunicațiilor care a fost neglijat.

Pe lângă intervenția și reglementarea economiei a lui Ikeda, guvernul acestuia a împins și la liberalizarea comerțului. Până în aprilie 1960, importurile au fost liberalizate în procent de 41% (comparativ cu 22% în 1956). Ikeda a planificat liberalizarea comerțului cu 80% în termen de 3 ani. Planurile sale au întâlnit de asemenea opoziții severe datorită publicului naționalist care se temea de preluările întreprinderilor străine și supra-creditării. Planul de dublare a veniturilor al lui Ikeda, a fost raspunsul la opoziția dintre creșterea economică și panica la scară largă asupra liberalizării, adoptat pentru a reprima protestele. Acesta s-a îndreptat spre liberalizarea comerțului numai după ce s-a asigurat că piața este protejată prin reglementări interne, care au favorizat produsele japoneze și firmele.

Ikeda a înființat numeroase agenții pentru ajutor extern, pentru a arăta dorința Japoniei de a participa la ordinea internațională și pentru a promova exporturile. Aceste agenții au acționat nu numai ca o concesie mică a organizațiilor internaționale, ci de asemenea au disipat temerile publice cu privire la liberalizarea comerțului exterior.

Totodată Ikeda, a înlesnit integrarea economică globală a Japoniei prin aderarea la GATT (Acordul General pentru Tarife și Comerț) în 1963, FMI (Fondul Monetar Internațional) și OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) în 1964. Până în momentul în care Ikeda a părăsit biroul, PIB-ul a înregistrat o creștere fenomenală de 13.9%.

Cele trei miracole japoneze

Se consideră că Japonia a avut parte de 3 "miracole economice", potrivit literaturii de specialitate.

Primul miracol japonez ar putea fi identificat odată cu Restaurația Erei Meiji, 1868-1945 ("mei" se traduce prin luminos, iar "ji" epocă, deci "Era luminoasă"). Această perioadă ilustrează începutul epocii moderne japoneze pentru că, odată cu instaurarea regimului Meiji, s-au adoptat o serie de reforme necesare reorganizării statului.

În derularea acestui proces important, primul pas a fost reprezentat de jurământul împăratului Meiji, din 1868, prin care acesta se angaja să renunțe la vechile obiceiuri și să le permită cetățenilor să participe la luarea deciziilor. Jurămantul celor 5 articole prevedea "lichidarea privilegiilor feudale, posibilitatea de afirmare în plan politic și militar a tuturor cetățenilor, fără deosebire de originea socială, crearea unor adunări deliberative și dezbaterea publică a tuturor problemelor importante, obținerea cunoștințelor din lumea întreagă spre binele întăririi bazelor Imperiului".

De asemenea, în anul 1873, a fost adoptat un nou sistem care prevedea un stagiu militar obligatoriu de 3 ani în serviciu activ și 4 ani în rezervă, această schimbare ducând la pierderea semnificației cuvântului "samurai", la desființarea acestei clase sociale și implicit la căderea shogunatului. Datorită acestui fapt, Japonia s-a îndreptat spre Occident, și a început procesul de modernizare. Spre exemplu, guvernul a ajutat industria textilă, s-a înființat poșta modernă, s-au construit căi ferate, șosele, mașini, au apărut poșta, telefonul și presa scrisă.

După ce o parte din persoanele aflate la putere au făcut un tur al Americii și Europei pentru a învăța despre sistemele moderne de administrație și guvernare, a fost schimbată modalitatea de taxare din procente pe producție (orez), în procente pe pământul deținut (2.5% din valoarea pământului deținut). Datorită acestei reforme și-a făcut apariția inflația odată cu introducerea banilor tipăriți. În această perioadă, în 1882 s-a înființat Banca Japoniei care a adoptat standardele internaționale cu privire la aur, s-au stabilit regulile pentru stabilirea monedei naționale și s-au privatizat primele instituții guvernamentale.

În anul 1879, reforma educației a fost modificată, învățământul obligatoriu era de 4, ulterior acesta ajungând la 6 ani în anul 1907. În această perioadă aproximativ 97% dintre tineri urmau cei 6 ani de învățământ obligatoriu, mulți dintre aceștia au plecat în Occident pentru studia mai mult. Aceștia au învățat limbile occindentale de circulație internațională: engleza, franceza și germana.

În anul 1889 a fost abrogată Constituția Japoniei, preluându-se constituția după modelul german, acordând împăratului puterea absolută de decizie iar un an mai târziu au avut loc primele alegeri parlamentare.

În timpul Erei Meiji, Japonia a participat la două mari războaie. Primul război a avut loc cu China între anii 1894-1895, iar cel de-al doilea cu Rusia în perioada 1904-1905, ambele încheindu-se cu succesul Japoniei. Acest fapt a întărit și mai mult poziția Japoniei, aducându-i un prestigiu imens, fiind prima națiune asiatică care a zdobit o putere vestică. Japonia deținea în acea perioada Taiwanul, o parte din Sahalin, teritorii din Manciuria și Coreea.

După moartea împăratului Meiji, în anul 1912, s-a încheiat una dintre cele mai importante epoci din istoria Japoniei care a fost considerată primul miracol japonez. "Japonia realizează în aproximativ 40 de ani ceea ce Europa acumulase în 4 secole, devenind un stat național centralizat, de tip burghez, asemănător statelor europene moderne. Noul statut al Japoniei o va situa în în fruntea statelor Asiei și printre marile puteri ale lumii, de care se va ține seama la majoritatea conferințelor internaționale.

Cel de-al doilea miracol japonez a fost considerat capacitatea de refacere economică într-un timp foarte scurt a Japoniei după cel de-al II-lea Război Mondial.

Putem spune ca al II-lea Război Mondial (1939-1945), a fost un conflict militar global care s-a soldat cu moartea a peste 70 de milioane de oameni, fiind considerat cel mai mare și devastator război din istoria omenirii. În această perioadă s-au utilizat la scară largă descoperiri tehnice noi cum ar fi bomba atomică și racheta cu rază mare de acțiune, avioanele și tancurile, al II-lea Război Mondial fiind și cel mai scump război, suma totală a acestuia ajungând la 1000 de miliarde de dolari, fără a pune la socoteală cheltuielile pentru reconstrucție de după război. Acesta a început în Europa și s-a încheiat în Asia odată cu înfrângerea Japoniei prin detonarea celor două bombe atomice la Hiroshima și Nagasaki. (Churchill, Winston, et al. Al doilea război mondial. Saeculum, 1996.)

În urma războiului, Japonia era distrusă din toate punctele de vedere: populația a scăzut drastic la 80 de milioane de locuitori, orașele erau distruse în proporție de 40-70%, armata a dispărut, economia era complet distrusă venitul național ajungând la 20 de dolari pe cap de locuitor și de asemenea și-a pierdut reputația sa pe plan intenațional.

Fig.1 Hiroshima-1945 Fig.2 Hiroshima-2015

Japonia a adoptat anumite schimbări pentru a-și putea reveni după dezastrul de după război. Aceasta renunță la credința că împăratul este o zeitate, la amenințarea cu forța și la război precum și la spiritul militarist. Însă rolul cel mai important în refacerea economiei revine factorului uman, caracteristicile principale ale japonezilor fiind forța de muncă și dorința de a învăța.

În anul 1950, Japonia înregistrează o creștere uriașă a producției de 70% și a exporturilor de 2.7%. În 1951, aceasta a realizat un PIB echivalent cu cel din anii 1934-1937, ajungând în 1973 la o creștere anuală de peste 8%.

Cauzele acestei creșteri surprinzătoare au fost:

forța de muncă ieftină și bine pregătită;

liberalizarea concurenței;

încurajarea industriei;

băncile comerciale industriale;

practicarea unor dobânzi mai mici în raport cu alte state astfel încurajând capitalurile străine;

restricții asupra liberalizării comerțului;

expansiunea exporturilor;

educația;

strategia tehnico-științifică;

dezvoltarea infrastructurii.