Analiza viciului de refracție. Astigmatismul miopic compus

Analiza viciului de refracție. Astigmatismul miopic compus

Introducere

Simțul vizual este cel mai important simt al omului și putem spune că de el depind toate celelalte simțuri. Deși importantă pe care i-o acordăm nu este pe măsură importanței sale, ochiul ne ajută să diferențiem lumina de întuneric, micul de mare, obiectele de ființe sau pământul de cer.

Prin ochi primim cele mai multe informații despre lumea exterioară. După calculele unei cercetător, 80% din amintirile pe care le păstrăm sunt înregistrate prin vedere. Ochiul are rol de a ne furniza informații – sub formă unor imagini colorate – despre adâncimea, distanță, și mișcare obiectelor. Mișcându-l în sus, în jos și lateral, vedem cea mai mare parte a mediului care ne înconjoară.Dacă ne uităm la un aparat de fotografiat, vom putea înțelege mai bine cum funcționează ochiul nostru. Porțiunea anterioară ochiului funcționează că o lentilă optică, la fel că lentilă de stilca a aparatului foto. Lentilă optică este un corp cu una sau două suprafețe curbe formate dintr-un material transparent.

Lumina pătrunsă printr-un asemenea corp se refractă. Porțiunea întunecată din centrul ochiului, pupila, reglează cantitatea de lumina primită. Când lumina este slabă, pupila va fi mai mare, dacă se micșorează, va lăsa o cantitate redusă de lumina, la fel că în cazul diafragmei din spatele aparatului de fotografiat. Stratul din profunzimea globului ocular, corespunde filmului fotografic.

În lucrarea de față o să analizez viciul de refracție, mai exact astigmatismul miopic compus. În prima parte a lucrării o să redau date teoretice despre acest subiect incluzînd definiții, cauze, clasificări, metode de testare, metode de ameliorare, precum și tipul compensării acestui viciu de refracție.

În a doua parte a lucrării o să o să analizez un subiect ce suferă de acest viciu de refracție, supunând subiectul la diferite teste ce contestă sau confirm existența și valoarea astigmatismului miopic.

Capitolul I. Astigmatismul miopic compus. Date teoretice.

1.1.Miopia. Noțiuni generale.

Miopia, una dintre cele mai des întâlnite patologii în practica de fiecare zi, a devenit o problem majoră de sănătate public odatăcu creșterea accentuate a frecvenței sale, vorbindu-se deja despre o “epidemie”. Miopia afecteză un sfert din populația globului (1.6 miliarde de oameni), iar până în 2020 se estimează o creștere a numărului de miopi până la o treime (2.5 miliarde).

Studiile arată că atât zestrea genetică, cât și mediul au rol în dezvoltarea miopiei. Creșterea efortului la aproape minim și reducerea timpului petrecut în aer liber sunt factorii frecvent incriminați. Ințelegerea cauzelor miopiei și, pornind de la acestea, găsirea căilor de reducere a progresiei ei sunt de maxim interes astăzi.

In cadrul vieții de relație, analizatorul vizual constituie unul dintre factorii de primă importanță. Informațiile din mediul înconjurător ce parvin pe cale optică sunt cele mai numeroase și cele mai precise, au o mare importanță fiziologică în diferențierea luminozității, formei și culorii obiectelor, dar și în orientarea în spațiu, menținerea echilibruluiși tonusului cortical .

De asemenea, pentru dezvoltarea armonioasă psihică și somatică a copilului integritatea morfofuncțională a analizatorului vizual este imperios necesară.

Ochiul, ca instrument optic, deși constituie un model de finețe structurală, poate prezenta o serie de imperfecțiuni ce au drept consecință o diminuare a valorii informative a senzațiilor vizuale. Una dintre aceste imperfecțiuni este ochiul miop.

Asupra analizatorului vizual acționează o mulțime de factori cu potențial vătămător: factori mecanici și fizici, chimici, biologici, psihici care influențează funcționarea ochilor.

Miopia este un viciu de refracție caracterizat printr-un dezechilibru între puterea sistemului dioptric și lungimea axului antero-posterior, manifestat în sensul unui exces de convergență .

În funcție de valoarea dioptrică,miopia se clasifică în:

miopie mică până la 3 dioptrii;

miopie medie între 4-6 dioptrii;

miopie mare peste 6 dioptrii.

În funcție de gradul de afectare astructurilor globului ocular se distinge miopie:

simplă

patologică

degenerativă

miopie boală

miopia malignă.

Frecvența miopiei variază cu vârsta. La naștere cca 5% dintre copii sunt miopi, fiindeste miopia congenitală. La vârsta adultului 25-30% din populație prezintă miopie, dintre care numai 3% sunt miopii patologice.

Miopia simplă, numită și miopia școlarului, apare în jurul vârstei de 8-10 ani. Globul ocular este normal construit, dar componentele sale optice –axul antero-posterior,curbura suprafețelor dioptrice, indicele de refracție converg spre valori statistice mari ale normalului, de unde excesul de convergență.

Miopia simplă este de origine constituțională. Nu există o genă determinată a miopiei, dar aceasta rezultă din acțiunea diferitelor gene pentru parametrii refracției. Aceste gene se transmit recesiv autosomal.

Miopia este considerate a fi principala cauză de reducere a acuității vizuale la nivel mondial. Prevalența acesteia în populație este de 30-40% în Europa, atingând proporții epidemice în Asia unde se raportează prezența acesteia la 70-80% din populație . La naștere doar 5% din copii sunt miopi, la marea majoritate miopia debutând mai târziu.

Miopia este un viciu de refracție sferic în care razele luminoase provenite de la distanță focalizează într-un punct focal secundar situat în fața retinei, astfel încât pe retină apare un cerc de difuziune, care determină vederea neclarăa obiectului aflat la distanță.

Aceasta reflect un dezechilibru între puterea dioptrică a globului ocular și lungimea axială a acestuia. În mod tipic, miopul vede obiectele aflate la distanță neclar, în timp ce vederea la aproape este în general neafectată (excepție de la regulă făcând miopiile forte) .

Etiopatogeneza miopiei și potențialele metode de control ale progresiei miopiei la copil sunt încă incomplet elucidate. Dezvoltarea ocular normalăeste determinată genetic în mare măsură, dar multiple studii au demonstrat faptul că mediul de viață este de asemenea un factor important. Studiile genetice au raportat prezența genelor implicate în apariția miopiei pe 15 cromozomi diferiți, purtătorii acestor gene având un risc de zece ori mai mare de a dezvolta miopie comparativ cu populația nepurtătoare.

Principalul factor cauzal în apariția miopiei este creșterea lungimii axiale a globului ocular .Ochii normali cresc în timpul zilei și staționează nocturn. Se pare că absența inhibiției nocturne a creșterii axiale a globului ocular favorizează evoluția spre miopie .

Au fost propuse multiple clasificări ale afecțiunii, în funcție de vârsta la care debutează, valorile acesteia și etiopatogenie.

În funcție de vârsta la care debutează, miopia se clasifică în:

Miopia congenitală– prezentă la naștere, cu evoluție progresivă spre creșterea valorilor dioptrice;

Miopia dobândită– cea mai frecventă formăde miopie, cu debut în copilăria mică sau adolescență, cu progresie până în jurul vâr-stei de 21 de ani, vârstă pânăla care se con-traindică chirurgia de corecție

Miopia cu debut tardiv – la adulții peste 20 de ani;

Etiopatogenetic, miopia se clasifică în:

Miopie axială– este forma cea mai frecventă la copil, în care globul ocular are o lungime axială mai mare decât normal (pentru fie-care 0,4 mm de elongație miopia crește cu o dioptrie) ;

Miopia de curbură– generată de accentuarea curburii corneene, care apare tipic în keratoconus;

Miopia de indice – indusă de creșterea indicelui de refracție cristalinian ( hiperglicemia din diabetul zaharat, cataractă);

1.2.Astigmatismul miopic.Definiție.Clasificare.

Astigmatismul (din grec. ”a” = fără și ”stigma”= stigmă, sau punct de focar) este cea mai comună problemă vizuală. Astigmatismul este o ametropie de curbură în care focarul principal al razelor incidente nu este format dintr-un singur punct, ci dintr-o serie de puncte (devine liniar);fiecare meridian al mediilor optice având punctul sau focarul propriu.

Astigmatismele sunt tulburări de refracție în care razele venite paralel de la infinit, după traversarea dioptrului ocular, nu se unesc într-un singur punct , deci focarul nu este punctiform, – ci este format dintr-o multitudine de puncte ce formează fie focare liniare, fie neregulate.

Când privește un obiect, pentru a-l vedea mai bine, bolnavul își rotește capul în atitudini nefirești (întors pe o parte etc.),căutând în felul acesta să privească prin meridianul cel mai bun. El vede deformat, confundă literele, privind mai mult timp (făcând un efort vizual) obosește, deoarece își forțează acomodația.

Din acest punct de vedere , astigmatismele se clasifică în două forme clinice distincte:

-astigmatismele neregulate

-astigmatismele regulate

Astigmatismele neregulate sunt tulburări de refracție rezultând dintr-o abatere , neordonată geometric a suprafețelor dioptrice, de la forma lor sferică normală. Suprafața dioptrică cea mai des în cauza este fața anterioară a corneei: cicatrice postinflamatorii sau posttraumatice, keratocon.

Foarte rar acest astigmatism este datorat cristalinului – lenticon posterior sau anterior. Neregularitățile suprafeței dioptrice în cauza imprima fasciculului refractat o structură neregulată pe care optica geometrică nu o poate trata matematic. Corneea cu astigmatism neregulat prezintă de-a lungul aceluiași meridian, raze de curbură variabile.

Simptome :

subiectiv, tulburarea de vedere este grava.

Obiectiv : la examenul direct sau examenul în lumina focalizată se văd neregularitățile suprafeței corneene.

Tehnici de examinare pentru evidentierea acestui astigmatism :

discul Placido: disc având trasate cercuri concentrice albe și negre. O cornee cu astigmatism neregulat reflectă o imagine de linii concentrice ondulate, inegal distanțate , amintind curbele de nivel de pe o hartă georgrafică

astigmometria – mirele sunt deformate

biomicroscopia – evidențiază neregularitatea suprafeței corneene

Tratamentul astigmatismului neregulat se efectuează corecția optică cu lentile de contact, de preferat lentilele dure. Cum indicele de refractie al lentilei, al filmului lacrimal și al parenchimului corneean nu diferă semnificativ, dioptrul neregulat reprezentat de suprafața anterioara a corneei își pierde puterea de refracție fiind înlocuit cu suprafața anterioara a lentilei , perfect regulată.

Tratamentul chirurgical al astigmatismului neregulat constă din efectuarea keratoplastiilor lamelare sau perforante în funcție de grosimea cicatricilor corneene ce determină astigmatismul.

Astigmatismele regulate sunt vicii de refracție rezultate dintr-o abatere ordonată din punct de vedere geometric, a dioptrilor, de la forma lor sferică normală: corneea nu mai este o calota sferica, ci una torica. Calota torica, proiectată pe o suprafață plană, dă imaginea unei elipse, forma geometrică regulată, caracterizată prin existența a doua meridiane principale (cel mai scurt si cel mai lung) situate întotdeauna perpendicular unul pe celalalt. 

Rezultă că într-o calotă torică raza de curbură variază de la un meridian la altul între două limite: meridianul cu raza cea mai mică de curbură (curbura cea mai accentuată) corespunzând diametrului mic al elipsei și meridianul cu raza cea mai mare de curbură (curbura cea mai plată) , corespunzand cu diametrul mare al elipsei.

Aceste doua meridiane, limită, poarta numele de meridiane principale ale dioptrului astigmat și au întotdeauna o poziție perpendiculară unul pe celalalt. In cazul astigmatismelor regulate, datorită suprafețelor torice ale dioptrilor, structura fasciculului refractat este complexă, reprezentată de conoidul Sturm, existând două focare principale liniare perpendiculare unul pe celalalt.

Astigmatismul este o ametropie asferică în care razele luminoase provenite de la mai mult de 6 m (infinitul oftalmologic) nu se focalizează într-un punct focal, ci într-o linie focală (astigmatismul regulat) sau într-o figura geometrică neregulata (astigmatismul neregulat).

Un exemplu tipic de suprafață sferică refractivă astigmată este lentila cilindrică. Aceasta se caracterizează printr-o suprafață cilindrică cu o anumita rază de curbura și printr-un ax perpendicular pe secțiunea cilindrului. Razele incidente paralele vor fi focalizate pe o linie focală paralelă cu axul cilindrului. Cu cât raza de curbură este mai mică cu atât lentila cilindrică are o putere refractivă mai mare.

Clasificarea astigmatismelor regulate poate fi efectuată dupa diferite criterii :

În funcție de poziția celor două focare în raport cu corneea:

astigmatism direct, apare atunci cand focarul orizontal este mai aproape de cornee; deci meridianul vertical este mai refringent

astigmatism invers, atunci cand focarul vertical este mai aproape de cornee , deci meridianul orizontal este mai refringent

În funcție de poziția focarelor în raport cu retina:

simple: unul dintre focare este pe retină, celălalt putând fi înaintea retinei – astigmatism simplu miopic – sau în spatele retinei – astigmatism simplu hipermetropic ;

compus: când ambele focare sunt fie înaintea retinei – astigmatism compus miopic – fie în spatele retinei – astigmatism compus hipermetropic

mixte : un focar înaintea retinei și un focar în spatele retinei

Astigmatismul este simplu dacă imaginea se formează bine pe unul dintre meridiane și se formează rău pe celalalt meridian, existând astigmatism miopic sau hipermetrop. Există și astigmatismul compus, când ambele meridiane prezintă vicii de refracție mai mari de 0,5.

Astigmatismul mixt înseamnă că un meridian este miop, iar celălalt meridian este hipermetrop. În general, omul nu suportă o diferență de dioptrii între cei doi ochi mai mare de trei dioptrii și asta nu se poate corecta bine cu ochelarii. Tocmai de aceea, oamenii cu diferență de dioptrie între cei doi ochi depășind trei dioptrii trebuie să poarte lentile de contact.

În funcție de înclinația meridianelor față de orizontală:

în general 0 si 90 °

astigmatismele cu meridiane oblice pot avea orice poziție intermediară, dar sunt întotdeauna perpendiculare unul pe celălalt. De asemenea, poziția meridianului astigmat se face în grade după gradația “ tabo” acceptată internațional: un semicerc împărtit de la 0 – 180 în care 0 este la dreapta , 90 este în sus și 180 la stânga.

1.3.Etiologia astigmatismelor

Marea majoritate a astigmatismelor regulate sunt de origine corneeană. Ele sunt deseori simetrice la cei doi ochi și în general neevolutive. La marea majoritate a indivizilor corneea nu este perfect sferică, raza sa de curbură fiind de 7,8 mm în meridianul orizontal și de 7,7 mm în meridianul vertical. Există deci un astigmatism corneean fiziologic ce nu depășește o dioptrie și care, de altfel, este compensat de un astigmatism cristlinian invers și nu necesită corecție.

Anomaliile de curbură corneene pot fi primitive sau secundare. Astigmatismul primitiv corneean cel mai frecvent, este eredofamilial și se transmite recesiv. Astigmatismele secundare corneene sunt determinate de perturbarea diferitelor presiuni ce se exercită normal asupra corneei : presiunea pleoapei superioare ( chalazion , tumora palpebrală superioară), presiunea orbitară , tractiunea limbică exercitată de mușchii drepți, traumatismele corneene prin cicatricile posttraumatice sau boli corneene prin cicatricile postinflamatorii (ulcer corneean, herpes corneean) , keratoconul.

Astigmatismele extracorneene sunt foarte reduse ca număr. Astigmatismul cristalinian joacă un rol redus în etiopatogenie. Pare datorat faptului că în stare normală cristalinul nu este situat în plan riguros frontal. Prezintă o dublă rotație: de 3-7 % în jurul axului sau vertical de partea nazală și de 0 – 3 % în jurul axului orizontal în partea superioară. Acest astigmatism, redus în stare fiziologică( pănă la 0,75 dpt ) și de sens invers celui corneean, poate deveni major în caz de deformări cristaliniene sau subluxații.

Astigmatismul de origine retiniană, în miopiile forte, polul posterior al ochiului în loc să fie în plan frontal , este plasat oblic din cauza stafiloamelor posterioare.

Fața anterioară a corneei este responsabilă de aproape totalitatea astigmatismelor deoarece separa două medii cu indice de refracție foarte diferit: aerul și corneea. Fața posterioară a corneei intervine neglijabil deoarece separă două medii cu indice sensibil egal: corneea și umoarea apoasă.

Mărimea astigmatismelor se masoară în dioptrii și gradul astigmatismului este dat de diferența de dioptrii dintre cele două meridiane principale. Cele mai frecvente astigmatisme sunt de 1 – 2 dioptrii, de la 3 dioptrii în sus, astigmatismele sunt de valoare mare.

În legătură cu frecventa astigmatismelor, după unii autori, în școli 15 – 20 % dintre elevi sunt astigmați, bineînteles cu valori dioptrice mici de la 0,25 până la 1 dioptrie. Astigmatismele mari , peste 3 dioptrii , se întâlnesc rar.

Frecvența, în funcție de forma clinică, se prezintă astfel:

astigmatism hipermetropic simplu 13 % – compus 27 %

astigmatism miopic simplu 9 % – compus 38 %

astigmatisme mixte 11%

Simptomatologie astigmatismului este subiectiva și depinde de o multitudine de parametrii:

valoarea ametropiei și sensul ei (miopie sau hipermetropie)

forma clinică; simplu, compus, mixt și orientarea axelor

vârsta

condiții de muncă

status general.

Unele forme de astigmatism nu prezintă simptome subiective. În alte cazuri se constată cefalee și oboseala vizuală – astenopie – mai ales la subiectul care are astigmatism hipermetropic. Se mai constată fotofobie și uneori diplopie monoculară care poate fi simptomatică pentru un astigmatism invers sau care se decompensează. Funcțional, se constată diminuare acuității vizuale atât la distanță cât și aproape, uneori greu de cifrat deoarece individul recunoaște unele caractere dintr-un rând și altele nu; confuzia literelor este un semn important pentru astigmatism.

Examenul obiectiv poate evidenția discreta congestie conjunctivală, lacrimare, atitudine compensatoare – micșorarea fantei palpebrale și privirea “ printre gene”, ambele acționand ca un punct stenopeic , uneori blefarite.

În general, tulburările directe de vedere sunt mai pronunțate în astigmatismul miopic compus cu axe înclinate. Tulburările indirecte de tip astenopie sunt mai frecvente în astigmatismele hipermetropice , odată cu avansarea în varstă.

Imaginea proiectata pe retină ( în lipsa acomodației) este deformată fiind realizată totdeauna prin suprapunerea unor suprafețe de difuziune a căror orientare, formă și mărime depind de poziția retinei în raport cu focarele principale ale sistemului.

De cele mai multe ori astigmatul se multumește cu imaginea unuia dintre cele două meridiane principale. Preferă linia verticala. Din această cauză, de exemplu, hipermetropii astigmați în meridianul orizontal se transformă prin acomodație, în astigmați miopi verticali.

adecvata.

Astigmatismele simple se corectează cu lentile cilindrice. Lentila se orientează cu axul (axul inactiv-axul cilindrului din care s-a făcut secțiunea) perpendicular pe meridianul astigmat.

Astigmatismele compuse pot fi corectate în două modalităti:

a)fiecare ax cu cilindrul corespunzător;

b)cu lentile sfero-cilindrice.

Astigmatismele mixte teoretic pot fi corectate în trei modalitati: cu cilindrii încrucișati, cu lentila cilindrică pozitivă asociată cu lentila sferică negativă sau cu lentila cilindrică negativă asociată cu lentilă sferică pozitivă. Prin convenție internațională, s-a căzut de acord ca în astigmatismele mixte cilindrul să fie prescris întotdeauna cu semnul “-“. 

1.4. Metode si mijloace de testare : descrierea testelor optometrice recomandate astigmatismului .

Testele recomandate pentru determinarea compensării astigmatismului sunt : keratometria, skiascopia departe și aproape, testul subiectiv monocular, aprecierea perceptuală, cilindrii încrucișati.

Keratometria are ca scop evaluarea gradului de toricitate a corneei. Se determină, cu o iluminare normală, puterile în secțiunile principale și orientările acestor secțiuni.

Se utilizează autokeratometrul, iluminarea ambientală trebuie să fie normală. Se determină puterile dioptrice în secțiunile principale și orientările acestor sectiuni. Se observă calitatea imaginilor mirelor, orientarea secțiunilor principale, diferența între puterile și secțiunile principale. Se notează puterile dioptrice în secțiunile principale și orientarea lor sau diferența puterilor și orientarea secțiunii cu puterea dioptrică cea mai mică în valoare algebrică.

Skiascopia pentru vedere departe are ca scop evaluarea obiectivă a refracției ochilor.

Se folosește skiascopul electric, ținta este așezată departe la aproximativ 5 – 10 m, foropter sau trusă pentru testare subiectivă, rigla de skiascopie, mediul ambiental este iluminat atenuat. Subiectul examinat fixează ținta cu ambii ochi.Examinatorul păstreaza ambii ochi deschiși si ochiul drept controlează ochiul drept, ochiul stâng controlează ochiul stâng. Distanța examinator – pacient se recomandă să fie 0,50 m sau 0,67. Se începe cu ochiul drept, se neutralizează deplasarea reflexului retinian în toate meridianele.Se procedează la fel pentru ochiul stâng. Se revine la ochiul drept, apoi la cel stâng. Pentru distanța examinator – pacient de 0,50 m , se scade din compensarea găsita +2,00 dpt, iar pentru 0,67 m se scade + 1,50 dpt.

Se pot observă : neutralizare sferică în convex, plan sau concave ; neutralizare cilindrică ; o singură valoare de neutralizare, valoarea de neutralizare variabilă ; effect Jello sau foarfece ; effect Jello imposibil de determinat sensul depalsarii umbrei, effect foarfeve imposibil de determinat axele și puterile dioptrice.

Skiascopie pentru vederea aproape are că scop evaluarea capacității de punere la punct pe obiecte din planul apropiat. Se folosește skiascopul, țintă în formă de “ T “ pentru vederea aproape ( Vb = 1 și Vb = 0,5 ) cu litere și figuri, foropter sau trusa de testare subiectivă, rigla de skiascopie.

Se așează țintă la distanță de 0,50 m de pacient. În foropter se aranjează valoarea dioptrică pentru vederea la distanță . Skiascopul este așezat în același plan cu țintă. Se cere subiectului să numere literele de pe țintă. Se mărește puterea dioptrică pozitivă, pentru a se obține mișcare inversă a reflexului retinian, în toate meridianele.Se miscoareaza progresiv puterea dioptrică pozitivă, până la neutralizare, într-o secțiune apoi în cealaltă secțiune principala.

Testul subiectiv monocular are că scop determinarea subiectivă a compensării pentru vederea departe.Se folosește foropterul sau trusa de testare subiectivă, testele optotip pentru distanță , rozetă parent, miră cruce cu linii paralele , testul roșu-verde polarizat.

Testul cu cilindrii încrucișati are că scop determinarea compensării în vederea disociată, folsind cilindrul în cruce. Se utilizează foropterul cu prisme variabile de 3 pdpt și cilindrii în cruce de + 0,50 pdpt și + 0,25 pdpt sau trusa de testare , țintă este o cruce cu linii paralele verticale și orizontale, situată la 40 cm de subievt, iluminare ambientală redusă.

În față ochilor se pune compensarea găsită la testul monocular subiectiv. Se obturează ochiul stâng. Se disociază pe verticală vederea binoculară, punând în față OD o prisma de 3 pdpt baza jos, iar față OS o prisma de 3 pdpt baza sus sau în față OS o prisma de 6 pdpt. Subiectul vede două imagini ale crucii. Se întreabă subiectul, dacă în marginea superioară ( OD ), liniile verticale și cele orizontale par la fel de negre și distincte. Dacă nu sunt, se egalează, pe cât posibil cu lentile cilindrice. Se repetă etapă pentru OS. Apoi se pune în față ambilor ochi, cilindr;i încrucisati cu axele la 90* și se mărește puterea dioptrică sferică pozitivă sau se reduce puterea dioptrică sferică concavă, pentru că liniile verticale în cele două imagini să fie mai negre că liniile orizontale.

Se atrage atenția subiectului asupra imaginii superioare ( OD) și se reduce puterea sferică convexă sau se mărește puterea sferică concave, până ce liniile țintei par la fel. Se repeat etapă și pentu OS. Dacă aditia în față unui ochi este mai mare că la celălalt, se repeat etapele pentru a fi siguri de rezultat. Dacă liniile nu pot fi văzute egal, se păstrează lentilă care face că verticală să rămână puțin mai negre că orizontalele.

1.5.Metode și mijloace de ameliorare ale astigmatismului miopic compus

Ameliorarea astigmatismului miopic compus se face prin compensare cu sisteme optice. Compensarea încearcă să apropie sistemul optic de starea de emetropie, dar nu face problema să dispară; din acest motiv este mai potrivit termenul de compensare față de cel de corecție.Valoarea compensării se fixează după un examen complet, având în vedere analiza focalizării, binoculizării, identificării, relația individului cu mediul. La un subiect tânăr, comportamentele operaționale pot fi destul de flexibile, noțiunea de confort are puțină importanță, datele structurale și funcționale fiind primordiale.

Compensarea astigmatismului trebuie să preceadă definitivarea echilibrului sferic. Datele structurale furnizate de keratometrie constituie baza oricărei compensări a astigmatismului. Ea trebuie modificată în funcție de incidențele cristaliniene. În cazul ametropiilor sferice în vederea la distanță, dacă valorile numerice găsite sunt foarte apropiate, compensarea este stabilită și urmează alegerea modului decompensare. Dacă valorile numerice sunt diferite, rezultatele fluctuante, comportamentele nedeterminate, compensarea este dificil de stabilit.

În astigmatism există două planuri ale punctului remotum, unul pentru fiecare meridian principal. În astigmatismul miopic simplu, un plan este situat la infinit și celălalt este plasat la o distanță finită în fața ochiului. În astigmatismul miopic compus, ambele planuri ale punctului remotum se află în fața ochiului. În astigmatismul hipermetropic simplu un plan este situat la infinit și celălalt este plasat în spatele ochiului. În astigmatismul hipermetropic compus, ambele planuri ale punctului remotum se află la distanțe finite în spatele ochiului. În astigmatismul mixt, unul din planuri este situat în spatele ochiului și celălalt în spatele ochiului

Un ochi astigmat poate sa nu antreneze modificari de refractie. Un astigmatism usor presupune si o vedere buna. Odata cu aparitia unor simptome ca dureri de cap , incruntare , oboseala oculara , ochi uscati , sensibilitate la lumina , vedere neclara in anumite ocazii , se impune control amanuntit si tratament adecvat. Astigmatismul poate acompania frecvent miopia sau hipermetropia.

Daca vederea devine inconfortabilă, exista mai multe opțiuni terapeutice, care să se adapteze stilului de viață al fiecărei persoane.

Este important să descoperim la timp astigmatismul, mai ales la copii, în special când este vorba de un astigmatism forte la un ochi. Acest examen va stabili corecția optică necesară, pentru a se evita ambliopia.

În urma controlului oftalmologic, se încearcă să se stabilească cea mai bună metodă de ameliorare a viciului de refracție pentru pacient. Se iau în considerare toate metodele de ameliorare pentru acest caz. Aceste metode sunt: lentile aeriene, lentile de contact sau intervenție chirurgicală.

Lentilele de contact se recomandă în cazul unui astigmatism forțe sau pentru persoanele (de exemplu sportivi) care din cauza anumitor activități nu pot purta corecție aeriană.

De asemenea , lentilele de contact se recomandă atunci când diferența între cei 2 ochi este mai mare de 3 dpt.

Intervenția chirurgicală este opțională și se recomandă în cazul în care portul ochelarilor și al lentilelor de contact pune în pericol desfășurarea activității normale a persoanei.

Cea mai utilizată metodă de ameliorare a astigmatismului este ochelarul.

1.6.Consecințele necorecției

Pacientul cu astigmatism mic s-ar putea să nu remarce nimic sau doar o vedere usor neclară. Uneori astigmatismul necorectat poate da dureri de cap sau de ochi și poate produce vedere distorsionată și întunecată.

Astigmatismele importante determină la copii scaderea acuității vizuale, vedere incețoșată, inclinarea sau rotația capului, îngustarea fantei palpebrale (micșorarea ochilor), apropierea textului de ochi la citit, dureri de cap exacerbate de concentrarea vizuală. Uneori viciul de refracție este unilateral sau are o valoare mai mare la un ochi și mai mică la celălalt ochi – situație denumită anizometropie. În astfel de situații este posibil să apară complicații pe termen lung, cum ar fi strabismul și ambliopia.

Ambliopia reprezintă lipsa de dezvoltare a vederii datorită “semnalului” slab primit de scoarța cerebrală de la unul sau ambii ochi. Există un adevărat program cu etape bine stabilite care este responsabil de dezvoltarea vederii. Un copil normal până la aproximativ 6 luni trebuie să înceapă să fixeze obiectele și să le urmărească. La vârsta de 4 ani acuitatea vizuală trebuie să fie de 60% (cel puțin) din vederea adultului și la 6 ani trebuie să atingă nivelul vederii adultului.

Dacă în această perioadă “plastică” de dezvoltare continuă a circuitelor nervoase implicate în procesul vederii apare o perturbare- fie imaginea nu ajunge pe retină datorită cataractei sau a unei pleoape căzute sau dacă imaginea formată nu e clară (cum se întâmplă în viciile de refracție) sau dacă ochii nu văd aceeași imagine și unul din ei este deviat, rezultatul final este o imagine “bruiată” care este neutralizată de creier. Treptat, dacă nu se îndepărtează în timp util obstacolul, nu se poartă ochelarii sau nu își revine ochiul, acesta rămâne neglijat și la final, când procesul de dezvoltare a vederii s-a încheiat, rămâne cu un handicap care nu mai poate fi recuperat niciodată.

Strabismul este adesea întâlnit și se manifestă prin pierderea controlului paralelismului globilor oculari și devierea unuia sau a ambilor ochi. Poate apărea de la naștere (strabism congenital) sau se poate declanșa mai târziu, iar în acest caz vorbim despre strabismul acomodativ, apărut ca o consecință a necorecției unui viciu de refracție. Mecanismele prin care se controlează poziția ochilor se perfecționează în primii ani de viață, în mod continuu, odată cu dezvoltarea vederii.

Strabismul convergent (cel mai frecvent) apare când ochii sunt deviați înăuntru, spre nas. Atunci când ochii sunt deviați în afară, spre tâmplă, strabismul se numește divergent. Dacă părintele observă că unul sau ambii ochi sunt deviați, chiar atunci când copilul este sub un an, trebuie să se adreseze unui medic oftalmolog. Chiar și la vârste foarte mici există mijloace de tratament. La fel ca în orice altă afecțiune a ochiului copilului mic, orice întârziere în inițierea unui tratament de specialitate se poate reflecta în dezvoltarea corectă a acuității vizuale și în reducerea colaborării normale între cei doi ochi. Tratamentul constă în acoperirea ochiului mai bun pentru a stimula ochiul slab, în prescrierea unor ochelari (dacă există un viciu de refracție), în efectuarea unor exerciții (gimnastica oculară) iar dacă ochii nu pot fi îndreptați prin alte mijloace, se recomandă și intervenții chirurgicale.

Dezvoltarea rapidă și importantă a funcției vizuale în primii ani de viață justifică necesitatea depistării rapide și tratării tulburărilor vizuale la copii. Șansele recuperării funcției vizuale sunt cu atât mai mari cu cat tratamentul corect este instituit mai precoce. Rolul părinților este esențial, iar colaborarea cu cadrele didactice (educator, invatatori, profesori) și cu medicul oftalmolog va conduce la cele mai bune rezultate. aceea, pe toată perioada copilăriei, părinții trebuie să urmărească la copii mișcările ochilor.

1.7.Tipul compensării astigmatismului miopic compus

Astigmatismul poate fi corectat prin trei mijloace: cu ochelari cu lentile sfero-cilindrice, lentile de contact torice sau prin chirurgie refractivă. Corecția prin ochelari este cea mai des utilizată și asigură cea mai bună și stabilă imagine proiectată pe retină; monturile pentru ochelarul astigmatului ar trebui să fie robuste, stabile, pentru a fi siguri că axul stabilit al cilindrului rămâne în aceeași poziție, indiferent de mișcările pe care purtătorul le face pe parcursul unei zile. Lentilele de contact vor fi speciale, torice, dure pentru astigmatismele mari și moi (soft) pentru astigmatismele mici. Corecția cu lentile de contact este preferată din motive estetice, din motive legate de profesia purtătorului sau de hobby-urile sale (de exemplu pentru sport), mai rar din motive optice (de exemplu diferența prea mare de dioptrii între un ochi și celălalt, caz denumit anizometropie).

Chirurgia refractivă include o suma de procedee chirurgicale destinate reducerii viciilor de refracție ale ochiului și deci, eliminarea necesității de a purta ochelari sau lentile de contact. Aceste procedee au rolul de a corectă erorile de refracție prin schimbarea distanței focale a ochiului.,

Pentru un pacient care vine prima dată la un consult oftalmologic , și se stabilește că are acest viciu de refracție , se testează mai multe dioptrii , începând de la valori mai mici , urmărindu-se acuitatea vizuală cu ajutorul optotipului de distanță. Se urmărește să se obțină acuitate vizuală 1. După ce obținem acuitate vizuală 1, se verifică senzația subiectivă referitoare la efectul lentilelor sfero-cilindrice , dacă tolerează o ușoară deformare a obiectelor , mai ușor sesizabilă pe linii orizontale sau verticale, și se ajustează corespunzător dioptria în funcție de răspunsurile primite, dacă este cazul.

Dacă dioptria este percepută că fiind prea tare pentru pacient , se reduce din valoare , panaa când pacientul afirmă că i se pare cel mai comod. În cazul în care dioptria stabilită nu oferă acuitate vizuală 1, și pacientul nu suportă o dioptrie mai mare, vorbim de compensare parțială. În acest caz pacientul este sfătuit să revină la un alt control oftalmologic, pentru a se putea face corecția necesară unei acuități vizuale 1.