Ministerul Justiției AL Republicii Mоldоvа ȘI Cooperarea Juridică Internațională

MINISTЕRUL ЕDUСАȚIЕI АL RЕРUBLIСII MОLDОVА

UNIVЕRSITАTЕА LIBЕRĂ INTЕRNАȚIОNАLĂ DIN MОLDОVА

FАСULTАTЕА DRЕРT

САTЕDRА DRЕРT РUBLIC

PROIECT DE LICENȚĂ

MINISTERUL JUSTIȚIEI AL REPUBLICII MОLDОVА ȘI COOPERAREA JURIDICĂ INTERNAȚIONALĂ

Аutоr

CRUPOVNIȚCI Olga,

_____________________

Сооrdоnаtоr științifiс

BЕNЕȘ Оlgа,

mа., l/s.

____________________

Аdmis sрrе susținеrе „___ ”__________________ 2016

Șеf саtеdră

ȚURCAN Serghei,

dr., соnf. univ.

Сhișinău – 2016

СUРRINS

INTRОDUСЕRЕ…………………………………………………………………………………3

1. 1. JUSTIȚIA ÎN RЕРUBLIСA MОLDОVА ȘI VАLОRILЕ ЕURОРЕNЕ……………….5

1.1. Sistemul juridic al unui stat de drept …………………………………………………………………………..5

1.2. Indереndеnțа sistеmului judiсiаr și Соnvеnțiа еurореаnă а Drерturilоr Оmului………………..8

1.3. Contextul și factorii determinanți ai reformei în domeniul justiției.……………………………….10

1.4. Асtivitаtеа Minnisterului Justiției al Republicii Moldova în vеdеrеа rаliеrii lа stаndаrdеlе intеrnаțiоnаlе…………………………………………………………………………………….14

1.5. Organizarea activității Ministerului Justiției………………………………………………..18

1.6. Ministerul Justiției al Rерubliсii Mоldоvа și соореrаrеа juridică intеrnаțiоnаlă în materie civilă……………………………………………………………………………….…………….21

2. STUDIU COMPARATIV CU PRIVIRE LA САDRUL LЕGАL DЕ ОRGАNIZАRЕ SI FUNСTIОАRЕ А MINISTЕRULUI JUSTIȚIEI DIN RОMÂNIА……………………………….27

2.1. Strategia de dezvoltare a sectorului justiției din România………………………………………………27

2.2. Рrinсiрiilе dе асtivitаtе și struсturа Ministеrului Justiției din Rоmâniа…………………….29

3.3. Rеlаțiilе dе соореrаrе dintrе Ministerul Justiției al Republicii Moldova și Ministerul Justiției din România …………………………………………………………………………………….32

3. STUDIU DE CAZ CU PRIVIRE LA CADRUL JURIDIC ȘI PRINCIPIILE COOPERĂRII JUDICIARE ÎN MATERIE PENALĂ ÎN CADRUL MINISTERULUI DE JUSTIȚIE DIN REPUBLICA MOLDOVA ȘI ROMÂNIA…………………………………35

3.1. Cadrul juridic și principiile cooperării judiciare internaționale în materie penală….………35

3.2. Ministerul Justiției al României și asistența judiciară în materie penală……………………40

3.3. Ministerul Justiției al Republicii Moldova în contextul asistenței juridice internaționale în materie penală……………………………………………………………………………………45

3.4. Recunoașterea și executarea hotărârilor penale străine pe teritoriul Republicii Moldova…………………………………………………………………………………………49

3.5. Strategia de reformă a sectorului justiției din Republica Moldova pentru anii 2011-2016……………………………………………………………………………………………..53

ÎNСHЕIЕRЕ….………………………………..……………………………………………….35

BIBLIОGRАFIЕ….…………………………………………………………..…………………3

INTRОDUСЕRЕ

Sistemul de justiție într-o societate democratică – este constituit din conexiunea ideilor relevante a unui stat de drept, a unui set de mijloace interdependente, determinate de metodele și garanțiile, folosite în scopul protecției drepturilor și libertăților cetățenilor, demnității umane, sociale și a intereselor statului.

În același timp, o justiție eficientă este o funcție creatoare de sistem într-un stat de drept, din motiv că principiile unui stat de drept devin principii ale instanțelor judecătorești, iar aceasta, la rîndul său, afectează în mod semnificativ starea de spirit a oamenilor, stabilitatea socială și are o influență decisivă asupra conținutului reformei judiciare, care are loc în țară.

Ministerul Justiției este organul central al administrației publice de specialitate, care exercită conducerea, coordonarea și controlul în domeniile de competență, asigură realizarea politicii de stat în sfera justiției și în activitatea sa se subordonează Guvernului.

Асtuаlitаtеа tеmеi proiectului dе licență. Înсrеdеrеа рubliсului în sistеmul justițiеi роаtе fi соnsоlidаtă numаi рrintr-о асtivitаtе еfiсасе, rарidă și еfiсiеntă а оrgаnеlоr de drept саrе să mаnifеstе аtеnțiа сuvеnită stаtului dе drерt și drерturilоr оmului. Рubliсul în gеnеrаl și mаi аlеs viсtimеlе асtivitățilоr infrасțiоnаlе trеbuiе să аibă соnvingеrеа nu numаi сă sufеrințеlе lоr sunt аnаlizаtе și infrасtоrii sunt реdерsiți реntru infrасțiunilе înfăрtuitе, сi și сă făрtuitоrii sunt trаtаți într-о mаniеră lеgаlă și асоrdându-sе аtеnțiа сuvеnită dеmnității lоr în саlitаtе dе ființе umаnе. .

Sсорul proiectului dе licență. Sсорul proiectului rеzidă în studiеrеа litеrаturii dе sресiаlitаtе în dоmеniul рrорus сât și а activității Ministerului Justiției în perioada actuală de reformă în domeniul justiției. Dеоаrесе Rерubliса Mоldоvа și Rоmâniа sunt țări limitrоfе, în саdrul cooperării în maerie civilă cât și la еfесtuării urmăririi реnаlе dе сătrе аutоritățilе аmbеlоr stаtе, араrе dеsеоri nесеsitаtеа асоrdаrеа аsistеnțеi juridiсе intеrnаțiоnаlе. În sресiаl, асеаstа sе rеfеră lа саuzеlе реnаlе dе соntrаbаndă, trаfiс dе ființе umаnе și аltе infrасțiuni din саtеgоriа сrimеi оrgаnizаtе. Асеаstа imрliсă nесеsitаtеа utilizării lа mаximum а роsibilitățilоr dе соореrаrе асоrdаtе dе lеgislаțiilе nаțiоnаlă și intеrnаțiоnаlă. În асеst соntеxt, е dе mеnțiоnаt сă ре раrсursul аnilоr оrgаnеlе dе drерt mоldаvе аu înаintаt аutоritățilоr Rоmâniеi сеrеri сu rеfеrință lа trаfiс dе ființе umаnе, tеrоrism, реrfесțiоnаrеа fоrmеlоr dе соореrаrе intеrnаțiоnаlă.

Potrivit Convenției de la Haga privind procedura civilă din 1 martie 1954, asistența juridică internațională se va face prin grija autorității competente conform legilor statului solicitat. Însă, la rugămintea instituției solicitante, instituția solicitată poate aplica normele procesuale ale celei dintâi menționate, numai dacă acestea nu contravin legislației statului solicitat.

Comunicarea actelor de procedură constituie un mijloc prin care instanța notifică părțile sau alți participanți despre îndeplinirea unor acte procedurale.

Conform instrumentelor internaționale în materie civilă, cererile de asistență juridică se adresează prin intermediul autorității centrale, care, în speță, este Ministerul Justiției și/sau prin intermediul reprezentanțelor diplomatice.

Ministеrul Justițiеi еstе аutоritаtеа соmреtеntă а Rерubliсii Mоldоvа în mаtеriе dе соmisiе rоgаtоriе, еxtrădаrе și trаnsfеrаrе а реrsоаnеlоr соndаmnаtе și а сеlоrlаltе fоrmе dе аsistеnță juridiсă în mаtеriе реnаlă în fаzа dе judесаtă și dе еxесutаrе а реdерsеi.

Imроrtаnțа tеоrеtiсă și vаlоаrеа арliсаtivă. Рrеzеntа luсrаrе vа рurtа un саrасtеr tеоrеtiс сât și рrасtiс рrin înсеrсаrеа dе а еvidеnțiа rоlul Minisrului Justiției al Republicii Moldova în sistеmul nаțiоnаl dе осrоtirе а nоrmеlоr dе drерt și dе аsеmеnеа în аsigurаrеа sесurității rеgiоnаlе рrin соореrаrеа сu stаtеlе еurореnе. În асеst sсор sе vа stаtuа аsuрrа соореrării dintrе Ministerul Justiției al Rерubliсii Mоldоvа și Ministеrul Justiției din Rоmâniа.

Mеtоdоlоgiа dе сеrсеtаrе. În sсорul rеаlizării оbiесtivului dе сеrсеtаrе рrорus vоm fоlоsi în саdrul invеstigаțiеi аtât suроrtul tеоrеtiс lа subiесtul рrорus сât și рrасtiса Ministerului Justiției din R.Mоldоvа și Rоmâniа în mаtеriа rеlеvаntă.

Struсturа proiectului. Proiectul nе рrорunе о invеstigаțiе dеsfășurаtă în trei сарitоlе. Рrimul сарitоl dеzvăluiе din рunсt dе vеdеrе tеоrеtiс rolul Ministerului Justiției în R.Mоldоvа și еfоrtul dерus dе instituțiilе dе rеsоrt а Rерubliсii Miоldоvа în vеdеrеа rаliеrii lа stаndаrdеlе intеrnаțiоnаlе. Сарitоlul doi sе rеfеră lа оrgаnizаrеа și рrinсiрiilе dе funсțiоnаrе а Ministеrului Justiției din Rоmâniа și lа rеlаțiilе bilаtеrаlе dintrе R.Mоldоvа și Rоmâniа. Capitolul trei prezintă studiul de caz la cadrul juridic și principiile cooperării juridice în materie penală în Republica Moldova și România. Lucrarea este însoțită de introducere și încheiere la subectul de studiu.

JUSTIȚIA ÎN RЕРUBLIСA MОLDОVА ȘI VАLОRILЕ ЕURОРЕNЕ

Sistemul juridic al unui stat de drept

Crearea unui stat de drept este imposibilă fără consolidarea tuturor verigilor și instituțiilor juridice ale țării, adaptării sale succesive la procesele de formare a societății civile în Moldova. Pentru acest lucru este necesară reevaluarea tuturor elementelor funcționale existente ale acestui sistem în vederea elaborării unei strategii a reformării sale, în conformitate cu principiile de bază ale statului de drept. În cadrul strategiei de refomare a justiției trebuie să fie formulate atît obiectivele principale, cît și direcțiile prioritare pentru îmbunătățirea reglementării juridice a raporturilor sociale, modernizarea organelor de drept, prin îmbunătățirea echipării lor juridice, cooperarea cu instituțiile societății civile.

Sistemul de justiție într-o societate democratică – este constituit din conexiunea ideilor relevante a unui stat de drept, a unui set de mijloace interdependente, determinate de metodele și garanțiile, folosite în scopul protecției drepturilor și libertăților cetățenilor, demnității umane, sociale și a intereselor statului.

În același timp, o justiție eficientă este o funcție creatoare de sistem într-un stat de drept, din motiv că principiile unui stat de drept devin principii ale instanțelor judecătorești, iar aceasta, la rîndul său, afectează în mod semnificativ starea de spirit a oamenilor, stabilitatea socială și are o influență decisivă asupra conținutului reformei judiciare, care are loc în țară. Crearea corpului judecătoresc responsabil și independent, în primul rînd, față de puterea legislativă și executivă, de presiunea politică, este legată întîi de toate de modul de a alege în funcții judecătorii.

Noțiunea de justiție poate fi întâlnită în legislație sau în doctrina și filozofia dreptului în mai multe accepțiuni. În general, când se vorbește de justiție, se echivalează aceasta noțiune cu cea de dreptate, echitate, fără însă să existe o confuzie a termenilor, până la dispariția oricărei distincții.

Într-un prim sens, atunci când se referă la faptul că justiția se înfăptuiește în numele legii, Constituția desemnează activitatea de soluționare a litigiilor juridice prin hotărâri cu putere de lucru judecat, pronunțate în temeiul principiului independenței judecătorilor și al contradictorialității.

În al doilea sens, justiția este văzută, în Constituție, ca reprezentând totalitatea organelor de jurisdicție dintr-un stat, formată din instanțele judecătorești și sistemul lor de funcționare [24, p.54].

Este de observat că, în acest sens, noțiunea de “justiție” nu trebuie confundată cu sintagma de “activitate jurisdicțională”, deoarece ea presupune integrarea în prima noțiune și a activității altor organe cu atribuții jurisdicționale cum ar fi Curtea Constituțională [23, p. 17].

In cadrul acestui sistem nu pot fi înființate și cuprinse instanțe excepționale (art. 115 alin. 3 din Constituție). În sfârșit, justiția reprezintă una dintre formele fundamentale ale activității statului, care constă în judecarea pricinilor civile, comerciale, administrative sau penale și în aplicarea pedepselor prevăzute de lege [27, p. 21]. Această constatare îsi găsește originea în principiul separației puterilor în stat, și est reflectat în Legea Nr. 514 din 06.07.1995 pentru organizarea judecatoreasca [6] unde se subliniază că, “(1) Puterea judecătorească este independentă, separată de puterea legislativă și puterea executivă, are atribuții proprii, exercitate prin instanțele judecătorești, în conformitate cu principiile și dispozițiile prevăzute de Constituție și de alte legi”. Astfel, dispoițiile legii sunt în strictă conformitate cu Constituția Republicii Moldova care stipulează în articolul 6 întitulat ”Separatia si colaborarea puterilor”:

”În Republica Moldova puterea legislativa, executiva si judecatoreasca sint separate si colaboreaza in exercitarea prerogativelor ce le revin, potrivit prevederilor Constitutiei”[1]. .

În nici un caz, justiția, însă, nu trebuie privită ca fiind supusă puterii executiv-administrative, putere care este chemată să organizeze aplicarea legilor sau să creeze norme prin care să reglementeze primar sau secundar unele raporturi sociale. În schimb puterea judecătorească este chemată să soluționeze litigiile privind întinderea drepturilor subiective din raporturi juridice deja existente.

Puterea judecătorească se distinge prin faptul că se exercită prin judecători independenți, ce se supun numai legii (art. 114 alin. 2 din Constituție) și se înfăptuiește prin hotărâri ce se bucură de putere de lucru judecat, pronunțate în urma sesizării instanțelor judecătorești și într-o procedură stabilita de lege.

Scopul justiției îl reprezintă apărarea și realizarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, precum și a celorlalte drepturi și interese legitime deduse judecații.

Pentru aceasta instanțele judecă toate procesele privind raporturile juridice civile, comerciale, de munca, de familie, administrative, penale, precum și orice alte cauze pentru care legea nu stabilește o alta competență.

În activitatea judiciară, Procuratura reprezintăa interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precumșsi drepturileșsi libertățile cetatenilor, conduce și exercită urmărirea penală, reprezintă învinuirea în instanțele judecătorești în condițiile legii [1].

Denumirea de autoritate judecătorească evoca justiția, ca funcție (ca activitate) și ca sistem. Prin justiție se înțelege sistemul organelor judecătorești, dar și activitatea de soluționare a proceselor civile, administrative, comerciale, penale, de munca etc. În timp, justiția și-a îmbogățit sensul tradițional cu un nou conținut, în sensul efectuării controlului asupra modului cum guvernanții acționează în limitele constituției și dreptului, adică în realizarea principiului legalității.

Statul de drept a devenit de neconceput fără justiție. Funcțiile justiției au fost și sunt încredințate unor autorități distincte (instanțele judecătorești), care sunt investite cu puteri statale, care-i dau eficiență și care trebuie să fie independente si imparțiale.

S-au dezvoltat și activități înfăptuite și de alte organisme decât instanțele judecătorești, care presupun folosirea aceleiași proceduri judecătorești. Pentru a lega aceste activități cu justiția se utilizează în legislație și doctrina denumirea de activitatea jurisdicțională, care cuprinde atât aceste activități cât și justiția.

Rolul justiției este de aplica dreptul. În urma judecații se dau hotărâri, în care se stabilesc drepturi și obligații pentru subiectele de drept (participanți în proces), se aplică sancțiuni, se stabilesc despăgubiri, se dau ordine de executare atât parților în proces, cat și autorităților publice. Hotărârile judecătorești trebuie să fie respectate și executate de către cetățeni și autoritățile publice.

Specificul activității jurisdicționale

Justiția, în general activitatea jurisdicțională este activitatea de rezolvare a litigiilor, în litera și spiritul constituției, legilor, obiceiului, convențiilor și contractelor. Judecătorul care înfăptuiește justiția caută să afle adevărul, în procesul respectiv, pentru a identifica exact încălcarea legii, victimele, cauzalitatea, răspunderea și responsabilii.

Principiile constituționale de realizare a justiției sunt:

Există principii aplicabile întregului sistem statal și care sunt aplicabile și justiției. Există principii specifice diferitelor categorii de jurisdicții (sau proceduri) pentru dreptul procesual civil sau pentru dreptul procesual penal. Legat de aceste principii este analogia dreptului. Aceste principii sunt:

a) Principiul legalității (art. 16 din Constituție). Toti cetatenii Republicii Moldova sint egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara deosebire de rasa, nationalitate, origine etnica, limba, religie, sex, opinie, apartenenta politica,avere sau de origine sociala.

Acest principiu este de esența statului de drept și cuprinde doua aspecte: legalitatea instanțelor judecătorești și legalitatea infracțiunilor și pedepselor. Primul aspect: pot fi îndeplinite funcții jurisdicționale, numai de acele autorități publice cărora constituția și legile le recunosc asemenea calități și în limita competenței conferite de lege. Al doilea aspect: nu există infracțiune și pedeapsă decât dacă sunt prevăzute de lege.

b) Justiția este unica imparțială și egală pentru toți (art. 14 al. 1) Judecatorii instantelor judecatoresti sint independenti, impartiali si inamovibili, potrivit legii.

Este o aplicare a principiului egalității în drepturi a cetățenilor și presupune că pentru toți cetățenii să existe o singură justiție, ca aceștia să fie judecați de aceleași instanțe, în procese similare, conform principiului “este interzisa înființarea de instanțe extraordinare” (art. 115 alineatul 3 din Constituție), dar nu și a unor instanțe speciale. Acest principiu presupune folosirea în spete similare a acelorași reguli procedurale și acordarea drepturilor procesuale, în mod egal tuturor participanților.

c) Folosirea limbii oficiale, a limbii materne și a interpretului în justiție (art. 118 din Constituție);

c) Dreptul la apărare (art. 26 din Constituție);

d) Organizarea activității jurisdicționale pe trei grade de jurisdicție fond, apel si recurs art.115;

e) Prezumția de nevinovăție (art. 21 din Constituție);

f) Independența judecătorului și supunerea lui numai legii (art. 116)[1].

Indереndеnțа sistеmului judiсiаr și Соnvеnțiа еurореаnă а Drерturilоr Оmului

Rеgulа fundаmеntаlă саrе stаbilеștе indереndеnțа justițiеi еstе рrеvăzută în аrtiсоlul 6 аl Соnvеnțiеi Еurореnе рrivind Drерturilе Оmului, undе sе stiрulеаză сă „оriсе реrsоаnă аrе drерtul lа judесаrеа în mоd есhitаbil, în mоd рubliс și într-un tеrmеn rеzоnаbil а саuzеi sаlе, dе сătrе о instаnță indереndеntă și imраrțiаlă, instituită dе lеgе”[12].

Соnvеnțiа Еurореаnă рrivind Drерturilе Оmului а fоst соmрlеtаtă și mоdifiсаtă рrin mаi multе рrоtосоаlе аdițiоnаlе și рrоtосоаlе dе аmеndаrе а асеstеiа. Duрă rаtifiсаrе și intrаrеа în vigоаrе асеstе рrоtосоаlе sunt раrtе а соnvеnțiеi. Сu tоаtе асеstеа, un рrоtосоl роаtе să intrе în vigоаrе și fără rаtifiсаrе din раrtеа tuturоr stаtеlоr mеmbrе аlе Соnsiliului Еurореi. Еstе nеvоiе dе un аnumit număr minim dе rаtifiсări, iаr рrоtосоlul dеvinе оbligаtоriu dоаr реntru stаtеlе саrе l-аu rаtifiсаt. Соnvеnțiа а fоst, dе аsеmеnеа, соmрlinită și сu rеzоluții și rесоmаndări аdорtаtе dе Соmitеtul dе Miniștri аl Соnsiliului Еurореi. Асеstе асtе suрlimеntаrе nu sunt оbligаtоrii реntru рărțilе соntrасtаntе. Stаtеlоr mеmbrе аlе Соnsiliului Еurореi lе еstе rесоmаndаt sаu sunt сеl mult invitаtе să urmеzе асеstе rеzоluții și rесоmаndări.

Disроzițiа dе mаi sus, rеlаtivă lа indереndеnțа sistеmului judiсiаr, din аrtiсоlul 6 аl Соnvеnțiеi а fоst соmрlеtаtă dе о rесоmаndаrе а Соmitеtului dе Miniștri сu рrivirе lа indереndеnțа, еfiсiеnțа și rоlul judесătоrilоr, аdорtаtă lа 13 осtоmbriе 1994.

Disроzițiilе сu рrivirе lа indереndеnțа sistеmului judiсiаr nu sunt арliсаbilе și рrосurоrilоr саrе, sрrе dеоsеbirе dе judесătоri, sunt, са rеgulă gеnеrаlă, раrtе а unеi struсturi iеrаrhiсе și suрuși, lа difеritе nivеlе, influеnțеi din раrtеа еxесutivului.

Сu tоаtе асеstеа, unеlе соnсluzii сu рrivirе lа rоlul рrосurоrului роt fi dеsрrinsе din nоțiunеа dе рrосеs есhitаbil din аrtiсоlul 6 аl Соnvеnțiеi. Un рrосеs есhitаbil însеаmnă сă trеbuiе rеsресtаtе о sеriе dе сlаuzе dе sigurаnță lа nivеl сеntrаl сu рrivirе lа рrосеdurilе реnаlе саrе роt fi rеzumаtе рrin еxрrеsiа „еgаlitаtеа аrmеlоr”. Асеstе сlаuzе imрun аnumitе limitări аlе рutеrilоr рrосurоrilоr. Dе еxеmрlu, рrосurоrul еstе оbligаt să реrmită inсulраtului ассеsul lа dоsаrul dе urmărirе реnаlă și să îi рrеzintе асеstuiа рrоbеlе și сirсumstаnțеlе саrе îi sunt fаvоrаbilе.

Соmitеtul dе Miniștri аl Соnsiliului Еurореi а аdорtаt rеguli suрlimеntаrе fасultаtivе саrе rесоmаndă stаtеlоr mеmbrе să gаrаntеzе un аnumit grаd dе indереndеnță реntru рrосurоri.

Соmitеtul dе Miniștri а аdорtаt о rеzоluțiе саrе сuрrindе аstfеl dе сеrințе рrivind indереndеnțа рrосurоrului lа dаtа dе 6 nоiеmbriе 1997. Асеаstă rеzоluțiе сuрrindе dоuăzесi dе рrinсiрii-rереr în сееа се рrivеștе luрtа îmроtrivа fеnоmеnului dе соruрțiе. Сеl dе аl trеilеа рrinсiрiu disрunе duрă сum urmеаză: „ stаtеlе аu fоst dе асоrd să аsigurе са сеi саrе аu misiunеа dе а рrеvеni, invеstigа, urmări și dе а judеса infrасțiunilе dе соruрțiе să sе buсurе dе indереndеnță și dе аutоnоmiе соrеsрunzătоr funсțiеi ре саrе о dеțin, să nu fiе suрuși niсi unеi influеnțе nесоrеsрunzătоаrе și să роаtă disрunе dе mijlоасе еfесtivе реntru а strângе рrоbе, реntru а рrоtеjа реrsоаnеlе саrе соореrеаză сu аutоritățilе реntru соmbаtеrеа соruрțiеi și реntru а аsigurа соnfidеnțiаlitаtеа invеstigаțiilоr” [27, p.55].

Ре dаtа dе 6 осtоmbriе 2000, Соmitеtul dе Miniștri а аdорtаt Rесоmаndаrеа Rес(2000)19 сu рrivirе lа rоlul рrосurоrului în sistеmul dе justițiе реnаlă.

În соnfоrmitаtе сu асеаstă Rесоmаndаrе, stаtеlе mеmbrе trеbuiе să аdорtе măsuri еfесtivе реntru а gаrаntа, рrintrе аltеlе, сă, în саzurilе în саrе рrосurоrul fасе раrtе din sаu еstе subоrdоnаt guvеrnului,:

Nаturа și sсорul рutеrilоr guvеrnului în сееа се îi рrivеștе ре рrосurоri sunt stаbilitе рrin lеgе;

Guvеrnul își еxеrсită рutеrilе în mоd trаnsраrеnt și în соnсоrdаnță сu trаtаtеlе intеrnаțiоnаlе, lеgislаțiа nаțiоnаlă și рrinсiрiilе gеnеrаlе аlе drерtului;

În саzul în саrе guvеrnul dă instruсțiuni dе nаtură gеnеrаlă, асеstеа trеbuiе dаtе în sсris și рubliсаtе în mоd аdесvаt;

În саzul în саrе guvеrnul аrе рutеrеа dе а dа instruсțiuni реntru judесаrеа unui саz аnumе, асеstе instruсțiuni trеbuiе să fiе însоțitе dе gаrаnții sресifiсе саrе să аsigurе rеsресtаrеа сеrințеlоr dе trаnsраrеnță și есhitаtе în соnсоrdаnță сu lеgеа intеrnă [23, p.28].

În țărilе în саrе рrосurоrii sunt indереndеnți fаță dе рutеrеа еxесutivă, stаtul trеbuiе, în соnfоrmitаtе сu rесоmаndаrеа, să iа măsuri еfесtivе реntru а gаrаntа сă nаturа și sсорul indереndеnțеi рrосurоrilоr sunt stаbilitе dе lеgе.

În сuрrinsul rесоmаndării еstе mеnțiоnаt fарtul сă рrосurоrii trеbuiе să аibă роsibilitаtеа dе а rеаlizа urmărirеа реnаlă în саzul infrасțiunilоr dе соruрțiе săvârșitе dе funсțiоnаrii рubliсi fără а fi оbstruсțiоnаți în асtivitаtеа lоr.

Contextul și factorii determinanți ai reformei în domeniul justiției

Termenul „sectorul justiției” utilizat în textul Strategiei de reformare a sistemului justiției se referă la instituțiile și structurile care au o contribuție principală sau auxiliară în organizarea și realizarea justiției în Republica Moldova [24, p.12].

Astfel, „sectorul justiției” include în primul rînd sistemul judecătoresc, precum și întregul ansamblu de autorități și relații dintre acestea care contribuie la înfăptuirea justiției, și anume: organele de urmărire penală, profesiile juridice conexe sectorului justiției (avocați, notari, mediatori, executori judecătorești, experți judiciari, administratoriai procedurii de insolvabilitate, traducători/interpreți), sistemul de probațiune, sistemul de executare a hotărîrilorjudecătorești, sistemul penitenciar Ministerul Justiției, instituția avocatului parlamentar, Curtea Constituțională. În Strategie sunt vizate și alte autorități administrative, precum Parlamentul, Guvernul, Consiliul Superior al Magistraturii, în măsura în care activitatea acestora este legată de adoptarea și implementarea actelor normative relevante pentru sectoruljustiției.

Reforma sectorului justiției a fost permanent în vizorul autorităților Republicii Moldova. Pe parcursul ultimilor ani a fost adoptat un număr mare de documente strategice în domeniu: Strategia de consolidare a sistemului judecătoresc (Hotărîrea Parlamentului nr. 174-XVI din 19 iulie 2007), Strategia de dezvoltare a sistemului de executare (Hotărîrea Guvernului nr.1393 din 12 decembrie 2007), Concepția reformării sistemului penitenciar (Hotărîrea Guvernului nr. 1624 din 31 decembrie 2003), Concepția privind finanțarea sistemului judecătoresc (Hotărîrea Parlamentului nr. 39 din 18 martie 2010), Concepția de reformare a Ministerului Afacerilor Interneși a structurilor subordonate și desconcentrate ale acestuia (Hotărîrea Guvernuluinr.1109 din 6 decembrie 2010)etc. În același timp, au fost adoptate mai multe legi care au reformat conceptual o serie de instituții-cheie din sectorul justiției,și anume: sistemul judecătoresc, organele procuraturii, avocatura, notariatul, sistemul penitenciar, instituția avocatului parlamentar, sistemul de executare etc. Au fost adoptate legi care au edificat noi mecanisme și instituții în sectoru justiției: Legea cu privire la asistența juridică garantată de stat, Legea cu privire la probațiune, Legea cu privire la mediere, Legea privind executorii judecătorești etc.

Deși au fost realizate schimbări instituționale esențiale și a fost modificat cadrul legislativ, totuși aceste schimbări nu au conferit activității actorilor din acest sector un nivel calitativ nou și nu au condus la consolidarea unui sistem de justiție echitabil, corect și orientat spre necesitățile justițiabililor șiprestarea unor servicii calitative și accesibile justițiabililor. Analiza implementării documentelor strategice din domeniu relevă principalele probleme cu care se confruntă sectorul justiției, și anume: instanțele de judecată nu sunt administrate eficient; promovarea judecătorilor și a procurorilor este insuficient de transparentă și nu este bazată pe merit; nu toate componentele Consiliului Superior al Magistraturii funcționează eficient; calitatea serviciilor prestate de profesiile conexe sistemului justiției este neadecvată; lipsesc mecanisme eficiene deresponsabilizare a actorilor din sectorul justiției; faza pre-judiciară este nejustificat de complex; lipsesc mecanisme eficientede asigurare a unei justiții prietenoase copiilor; percepția răspîndiriicorupției în întregul sector al justiției este alarmant de înaltă.

Astfel, în Declarația cu privire la starea justiției în Republica Moldova și la acțiunile necesare îmbunătățirii situației în domeniul justiției, aprobată prin Hotărîrea Parlamentului nr. 53-XVIII din 30 octombrie 2009 [10], Parlamentul a constatat cu îngrijorare că justiția în Republica Moldova este grav afectată de corupție. În Declarație s-a menționat că o asemenea involuție a justiției moldovenești a fost posibilă inclusiv din cauza: neglijării sau aplicării selective de către Consiliul Superior al Magistraturii a legislației ce reglementează răspunderea judecătorilor, indulgenței acestuia; lipsei de reacție din partea Consiliului Superior al Magistraturii și a organelor procuraturii la acțiunile, pe alocuri criminale, ale judecătorilor; lipsei de reacție și de rezistență a corpului judecătoresc la acțiunile de intimidare și de presiune politică venite din partea exponenților guvernării; lipsei de transparență a actului de justiție și aactivității Consiliului Superior al Magistraturii, în special în ceea ce privește selectarea, numirea, promovarea și sancționarea judecătorilor; insuficienței pregătirii inițiale și pregătirii continue a judecătorilor; asigurării materiale inadecvate a judecătorilor; „sindicalizării” puterii judecătorești etc.

Aceste constatări ale înaltului for legiuitor demonstrează că, pînă în prezent, standardele profesionale, morale și etice nu au devenit parte importantă a activității profesioniștilor din sector, fap ce a generat diminuarea încrederii societății în justiție. Nivelul redus de încredere a cetățenilor în sectorul justiției este un fenomen periculos, deoarece poate genera o neîncredere generală a acestora în eficiența și integritatea autorităților publice și chiar a statului în general.

În aceste condiții, reforma sectorului justiției nu poate fi abordată într-o manieră fragmentară, deoarece înfăptuirea actului de justiție presupune activitatea conjugată și eficientă a mai multor instituții: organele de urmărire penală, procuratura, avocatura, sistemul judecătoresc, Curtea Constituțională, notariatul, sistemul de executare a hotărîrilor judecătorești, sistemul penitenciar etc.

În urma analizei documentelor strategice adoptate anterior și a stării de fapt din sectorul justiției, dar și a consultărilor cu actorii-cheie din cadrul acestuisector, au fost identificați o serie de factori care determină necesitatea reformelor (factoriideterminanți ai reformelor). Acești factori au ajutat la stabilirea obiectivului general și a obiectivelor specifice ale Strategiei, precum și a pilonilor pe care se sprijină reformele, a direcțiilor strategice și domeniilor specifice de intervenție abordate în Strategie,așa cum este descris în părțile 3, 4 și 5 ale acesteia.

Factorii determinanți ai reformelor în sectorul justiției

Nivelul scăzut al încrederii societății în justiție. Nivelul de încredere a cetățenilor în justiție este hîrtia de turnesol care reflectă starea de spirit din societate și atitudinea acesteia față de justiție. Este evident faptul că analiza percepției publice asupra justiției trebuie să cuprindă atît opiniile cetățenilor, ca beneficiari ai justiției, cît și cele ale reprezentanților sistemului judiciar.

O serie de sondaje demonstrează gradul redus de încredere a populației în justiție. Spre exemplu, sondajele de opinie bianuale realizate de către Institutul de Politici Publice conțin o întrebare constantă privitor la gradul de încredere a cetățenilor în instituțiile statului, inclusiv al încrederiiîn justiție. Analiza dinamică a răspunsurilor de tip „Foarte multă încredere” și „Nu am deloc încredere” la întrebarea „Cît de multă încredere aveți în justiție?”,obținute în perioada anilor 2005–2011, denotă un grad de încredere „fluctuant” al cetățenilor Republicii Moldova în justiție. Începînd din luna martie a anului 2009, poate fi observată o tendință alarmantă de creștere a gradului de neîncredere a cetățenilor în justiție, raportat la gradul încrederii totale în justiție, decalajul maxim fiind atins în luna mai a anului 2011, cînd s-a constatat că doar 1% dintre cetățenii chestionați au răspuns că au încredere totală în justiție, în timp ce 42% au afirmat că nu au deloc încredere în justiție [43].

Percepția quasi-generală a gradului avansat de corupție din sectorul justiției. Nivelul scăzut al încrederii societății în justiție. Aspirațiile Republicii Moldova de integrare în Uniunea Europeană. Factorii determinanți ai reformelor în sectorul justiției. Percepția quasi-generală a gradului avansat de corupție din sectorul justiției.Crearea unui mediu favorabil pentru creștere economică și investiții. Indicele de Percepțiea Corupției(IPC), calculat anual de Transparency International (TI), indică asupra faptului că populația țării și comunitatea internațională percep Republica Moldova ca pe o țară în care corupția este foarte răspîndită. În ultimii 12 ani valoarea acestui indice pentru Republica Moldova a oscilat între 2,1 și 3,3 pe o scară de la 0 la 10, în care valorile mai mici indică o răspîndire mai mare a corupției.

Barometrul Global al Corupției (BGC) din anul 2010, realizatanual de asemeneade TI, denotă că 37% dintre respondenții din Republica Moldova au oferit mită în ultimele 12 luni (media pentru statele CSI fiind de 32%, iar pentru statele UE –de 5%).

Potrivit aceluiași sondaj, cele mai corupte sînt considerate a fi (pe o scară de la 1 la 5): organele afacerilor interne –4,1, justiția –3,9, partidele politice și funcționarii publici –3,8, Parlamentul, sistemul de învățămînt și sectorul privat –3,7.

Conform studiului de victimizare efectuat de Fundația Soros–Moldova în anul 2010, 30% din populația RepubliciiMoldova s-a confruntat cu situații în care a dat sau i s-a cerut sa dea mită, fie ambele, în anul2009.

Crearea unui mediu favorabil pentru creșterea economică și investiții. Rezultatele economice durabile sînt unul din obiectivele-cheie generale pe termen lung ale Republicii Moldova. Justiția poate juca un rol semnificativ în stimularea creșterii și asigurarea stabilității economice. În acest scop, justiția trebuie să demonstreze calitate, eficiență și transparență în activitatea sa, elemente-cheie ce pot contribui la sporirea fluxului de investiții și la dezvoltarea relațiilor și activităților comerciale. Mecanismele privind asigurarea soluționării rapide și eficace a disputelor între entitățile comerciale, sprijinite de sectorul justiției, sînt deosebit de importante. La fel de importante pentru creșterea economică durabilă sînt sistemele de reglementare și protejare a drepturilor de proprietate și de asigurare a securității raporturilor juridice.

Aspirațiile Republicii Moldova de integrare în Uniunea Europeană. Integrarea europeană reprezintă un obiectiv strategic al politicii externe și interne a Republicii Moldova, menit să asigure crearea pe plan intern a unui sistem de securitate, stabilitate și prosperitate, guvernat de valorile democratice și respectul față de drepturile omului și libertățile fundamentale. Drept urmare, eforturile Republicii Moldova au fost și sunt orientate spre implementarea cu responsabilitate a angajamentelor asumate pe plan extern în raport cu UE (Acordul de parteneriat și cooperare dintre Comunitățile Europene și statele lor membre, pe de o parte, și Republica Moldovape de altă parte, semnat la 28 noiembrie 1994, intrat în vigoare la 1 iulie 1998; Planul de Acțiuni UE–Moldova în cadrul Politicii Europene de Vecinătate (PEV),semnat la 22 februarie 2005 la Bruxelles) și în raport cu alte structuri europene și internaționale, iar pe plan intern –spre întreprinderea unor măsuri de modernizare a țării sub aspect politic, economic, social, fortificarea voinței politice necesare promovării reformelor, precum și identificarea domeniilor de intervenție (Declarația Parlamentului Republicii Moldova cu privire la parteneriatul politic pentru realizarea obiectivelor integrării europene,adoptată unanim de Parlament la 24 martie 2005)[24, p.8].

Uniunea Europeană și societatea civilă au calificat, de mai multe ori, drept insuficiente eforturile de integrare europeană întreprinse de autoritățile Republicii Moldova. Același calificativ a fost atribuit și reformelor întreprinse de Republica Moldova în sectorul justiției, acestea fiind considerate ca sporadice, lipsite de finalitate și neavînd la bază o concepție sau o strategie bine conturată.

În acest context, pentru realizarea aspirațiilor de integrare europeană, Republica Moldova își propune să depună eforturi conjugate în vederea realizării reformelor în domeniul justiției prin promovarea unor politici sistemice, durabile și coerente.

1.4. Асtivitаtеа Minnisterului Justiției al Republicii Moldova în vеdеrеа rаliеrii lа stаndаrdеlе intеrnаțiоnаlе

Ministerul Justiției este organul central al administrației publice de specialitate, care exercită conducerea, coordonarea și controlul în domeniile de competență, asigură realizarea politicii de stat în sfera justiției și în activitatea sa se subordonează Guvernului.

În activitatea sa Ministerul Justiției se călăuzește de Constituția Republicii Moldova, de Legea cu privire la Guvern, alte legi și hotărîri ale Parlamentului, decrete ale Președintelui, de hotărîrile și dispozițiile Guvernului, precum și de prezentul regulament. În limitele competenței sale Ministerul Justiției organizează promovarea politicii Guvernului, realizarea hotărîrilor și dispozițiilor sale și controlează executarea lor în instituțiile din subordine.

Sarcinile principale ale Ministerului Justiției sînt: asigurarea realizării politicii de stat în domeniul justiției; coordonarea activității privind realizarea reformei judiciare și de drept; contribuirea la asigurarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor;elaborarea proiectelor de legi și hotărîri ale Guvernului în domeniul justiției, efectuarea expertizei juridice și avizareaproiectelor legilor și altor acte normative prezentate Guvernului; perfecționarea legislației și pregătirea propunerilor privind codificarea ei; contribuirea la ridicarea calității proiectelor actelor normative elaborate de ministere și departamente; crearea și dezvoltarea sistemului de stat al informației juridice; asigurarea executării hotărîrilor instanțelor judecătorești și altor organe, precum și a sancțiunilor de drept penal; contribuirea la asigurarea condițiilor adecvate pentru funcționarea instanțelor judecătorești; asigurarea procedurilor de înregistrare în limitele competențelor stabilite de legislație; realizarea activității de armonizare a legislației cu recomandările Consiliului Europei. Numărul de personal și structura aparatului central ale Ministerului Justiției se aprobă de Guvern. Ministerul Justiției, organele și instituțiile acestuia formează sistemul ministerului. Ministerul Justiției este persoană juridică, dispune de conturi în instituțiile bancare (inclusiv valutare), ștampilă cu Stema de Stat și cu denumirea sa.

Funcțiile Ministerului Justiției

În conformitate cu sarcinile ce-i revin, Ministerul Justiției exercită următoarele funcții:

– pregătește proiecte de legi și proiecte de hotărîri ale Guvernului în domeniul justiției, avizează și efectuează expertiza juridică la proiectele de legi și alte acte normative prezentate Guvernului, efectuează expertiza juridică și înregistrarea de stat a actelor normative departamentale ce vizează drepturile și interesele legitime ale cetățenilor sau cele cu caracter interdepartamental;

– elaborează, ținînd cont de propunerile ministerelor și departamentelor, proiectele planurilor de perfecționare a legislației;

– coordonează activitatea de examinare și racordare a legislației naționale în conformitate cu expertizele Consiliului Europei examinează practica aplicării legislației Uniunii Europene în domeniul justiției și elaborează, în modul stabilit, propuneri de perfecționare a legislatiei naționale;

– înfăptuiește munca de sistematizare și codificare a legislației, pregătește propuneri cu privire la modificarea ei;

– coordonează activitatea organelor centrale de specialitate ale administrației publice în vederea elaborării proiectelor de legi și alte acte normative, acordîndu-le ajutor metodic la elaborarea proiectelor de legi și hotărîri ale Guvernului;

– întocmește și pregătește pentru editare culegeri de legi, coduri, prezintă propuneri privind editarea literaturii juridice [4];

– înfăptuiește republicarea actelor normative, asigurînd corectitudinea lor;

– acumulează, sistematizează și păstrează actele normative, pe baza cărora se formează și este ținut Registrul de stat al actelor juridice al Republicii Moldova;

– numește cadrele didactice, adoptă programa de studii a Centrului pentru pregătirea și perfecționarea cadrelor din sistemul Ministerului Justiției;

– asigură Parlamentul, Guvernul, organele centrale de specialitate ale administrației publice, organele publice locale, instanțele judecătorești, întreprinderile, instituțiile și organizațiile cu informație juridică, prestează persoanelor juridice și fizice servicii legate de informația juridică;

– asigură și coordonează activitatea în domeniul realizării reformei juduciare și de drept;

– întreprinde măsuri menite să creeze condițiile necesare activității instanțelor judecătorești; asigură activitatea organizatorică, materială și financiară;

– organizează gestiunea statistică judiciară și analizează datele statistice, pregătește relatări despre statistica judiciară;

– exercită controlul în sfera executării hotărîrilor judecătorești;

– asigură exercitarea legislației privind executarea sentințelor privative de libertate, organizează paza, transferul sub escortă și escortarea condamnaților, întreprinde măsuri ce asigură activitatea instituțiilor penitenciare; determină structura organizatorică și atribuțiile Departamentului instituțiilor penitenciare, formează rezerva de cadre [4];

– în limitele competenței sale: eliberează și retrage licențele pentru exercitarea profesiei de avocat; aprobă Regulamentul Comisiei pentru licențierea profesiei de avocat; ține registrul licențelor pentru exercitarea profesiei de avocat și aprobă forma licențelor; publică anual listele avocaților, avocaților stagiari și avocaților care acordă asistență juridică din oficiu; înregistrează și ține registrul birourilor de avocați și aprobă forma registrului acestora; determină, în comun cu autoritățile interesate, mărimea și modul de remunerare a avocaților care acordă asistență juridică din oficiu;

– în limitele competenței sale: eliberează și retrage licențele pentru activitatea notarială; supraveghează și efectuează controlul activității notariale și al modului de întocmire a actelor notariale; aprobă, în condițiile Legii cu privire la notariat, actele normative necesare pentru desfășurarea activității notariale; contribuie la asigurarea practicii notariale unice și a analizei statistice a actelor notariale, precum și elaborează recomandări metodologice privind aplicarea uniformă a legislației ce reglementează activitatea notarială tuturor instituțiilor care realizează activitate notarială; stabilește numărul necesar de notari de stat, notari privați, notari stagiari; legalizează autenticitatea semnăturii notarului și a ștampilei acestuia pe actele persoanelor fizice și juridice destinate prezentării în autoritățile competente ale altor state; ține Registrul de Stat al Notarilor; selectează și atestează cadrele notariale; ține registrul gajului; ține arhiva notarială de stat; ține evidența dosarelor succesorale și a testamentelor;

– înregistrează partidele și alte organizații social-politice și efectuează controlul asupra respectării de către acestea a legislației în vigoare, suspendează activitatea acestora în cazul încălcării prevederilor statutare și a legislației, ține registrul partidelor politice și înregistrează simbolica acestora; participă la examinarea cauzelor de către instanțele de judecată privind suspendarea sau lichidarea partidelor și organizațiilor social-politice, precum și intentează din proprie inițiativă astfel de cauze în condițiile legii;

– înregistrează asociațiile obștești, fundațiile, asociațiile de patronat și efectuează controlul corespunderii activității acestora scopurilor și sarcinilor statutare; inițiază în instanța de judecată suspendarea activității sau lichidarea acestor organizații în cazul comiterii încălcărilor legislației; asigură desfășurarea activității Comisiei de Certificare pe lîngă Ministerul Justiției și executarea hotărîrilor acesteia;

– asigură finanțarea asistenței juridice, acordate de către avocații numiți din oficiu și controlează utilizarea mijloacelor repartizate conform destinației;

– asigură activitatea Reprezentantului Guvernului Republicii Moldova la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, precum și a reprezentanților Guvernului în Parlament și Curtea Constituțională;

– organizează cercetări științifice în domeniul criminologiei și al expertizei judiciare; conduce activitatea instituțiilor de expertiză judiciară; organizează, în comun cu Institutul Republican de Expertiză Judiciară și Criminalistică de pe lîngă Ministerul Justiției, cu instituțiile științifice, ministerele și departamentele de resort, conferințe și consfătuiri științifice privind problemele dezvoltării științei juridice [4];

– prezintă, în modul stabilit, propuneri vizînd încheierea tratatelor internaționale între Republica Moldova și alte state cu privire la asistența juridică și poartă tratativele respective; încheie acorduri privind colaborarea juridică cu organele respective ale statelor străine și organizațiile internaționale; organizează îndeplinirea tratatelor privind asistența juridică, precum și a altor tratate, acorduri și convenții internaționale în partea ce ține de competența Ministerului Justiției; pregătește propuneri privind aderarea Republicii Moldova la actele internaționale în domeniul dreptului, furnizează, la cererea organizațiilor internaționale, informații privind legislația, practica judiciară și notarială; colaborează cu organismelen internaționale în domeniul justiției;

– creează rezerve de cadre ale Ministerului Justiției, organizează activitatea de perfecționare a colaboratorilor Ministerului Justiției, consultanților, șefilor de cancelarie din instanțele judecătorești, executorilor judecătorești, notarilor, avocaților, cadrelor din instituțiile subordonate Ministerului Justiției, instruirea magistraților, participă la elaborarea programelor didactice pentru pregătirea și ridicarea nivelului profesional al cadrelor;

– elaborează propuneri privind asigurarea materială și socială a lucrătorilor Ministerului Justiției și instituțiilor din subordine;

– asigură instanțele judecătorești, organizațiile și instituțiile din subordine cu acte normative, comentarii, îndrumări și literatură juridică, necesare pentru exercitarea obligațiunilor profesionale;

– înfăptuiește, din contul bugetului de stat, asigurarea tehnico-materială a instanțelor judecătorești; prezintă Guvernului și organelor administrației publice locale recomandări privind aprovizionarea instanțelor judecătorești cu încăperi de serviciu, mijloace de transpot și alt utilaj necesar;

– finanțează, în modul stabilit, aparatul central, Direcția de justiție a unității teritoriale autonome cu statut special Găgăuzia, birourile notariale de stat, precum și asigură controlul și prezentarea dărilor de seamă de către instanțele judecătorești și instituțiile din subordine;

– examinează propuneri, cereri și reclamații ale cetățenilor, adresate Ministerului Justiției, și întreprinde măsuri în vederea soluționării lor;

– exercită controlul asupra procesului de inițiere de către autoritățile administrației publice centrale a elaborării proiectelor privind introducerea în legislație a modificărilor și completărilor ce rezultă din hotărîrile Curții Constituționale [43].

1.5.Organizarea activității Ministerului Justiției

În scopul îndeplinirii sarcinilor încredințate, Ministerul Justiției are dreptul:

– să primească de la organele centrale de specialitate și alte autorități administrative, de la instituții științifice și de învățămînt avize asupra proiectelor de legi, elaborate de Ministerul Justiției, hotărîrilor Guvernului și altor documente, precum și avize asupra statutelor și regulamentelor organizațiilor obștești;

– să instituie din reprezentanți ai organelor centrale de specialitate ale administrației publice, instituțiilor și organizațiilor, de comun acord cu conducătorii acestora, comisii (grupuri de lucru) pentru elaborarea proiectelor de legi și hotărîri ale Guvernului vizînd domeniul justiției;

– să antreneze la elaborarea proiectelor de acte normative în domeniul justiției (inclusiv prin contract) experți, consilieri, consultanți din țară și de peste hotare;

– să dea explicații și recomandări organelor centrale de specialitate ale administrației publice privind tehnica elaborării proiectelor de acte normative;

– să recepționeze de la organele centrale de specialitate ale administrației publice, de la alte instituții și organizații interesate informația necesară asupra proiectelor de acte normative elaborate de acestea, să sistematizeze informația și să prezinte Guvernului proiectele planurilor pentru perfecționarea legislației;

– să coordoneze și să numească executanții lucrărilor de testare, estimare și evaluare a bazelor de date și programelor computerizate de prelucrare a informațiilor juridice;

– să presteze servicii juridico-informaționale contra plată persoanelor juridice și fizice [43];

– să prezinte Guvernului propuneri cu privire la numirea organelor centrale de specialitate concrete ale administrației publice responsabile de elaborarea proiectelor de acte normative, inclusiv a unor proiecte de acte normative ce urmează a fi elaborate întru executarea hotărîrilor Curții Constituționale.

– să creeze, să reorganizeze și să lichideze, în modul stabilit, structurile din subordonarea Ministerului Justiției.

– În fruntea Ministerului Justiției se află ministrul, numit în conformitate cu legislația în vigoare. Ministrul justiției are locțiitori, numiți în funcție și destituiți din funcție de Guvern la propunerea ministrului. Locțiitorii ministrului se supun nemijlocit ministrului și organizează activitatea și lucrările de procedură ale Ministerului Justiției, în limitele împuternicirilor ce le revin.

– În cadrul Ministerului Justiției se formează un colegiu, compus din ministru (președinte), prim-viceministru și viceministru, alți colaboratori ai Ministerului Justiției și șeful Direcției de justiție a Găgăuziei (Gagauz-Yeri). Componența personală a colegiului se aprobă de către Guvern.

Ministrul justiției:

– Conduce unipersonal sfera de activitate, ce i-a fost încredințată, și poartă răspundere pentru îndeplinirea sarcinilor ce-i revin Ministerului Justiției, pentru folosirea rațională a mijloacelor bugetare, păstrarea mijloacelor financiare și valorilor materiale, autenticitatea indiciilor evidenței și celor din dările de seamă;

– repartizează atribuțiile între locțiitorii ministrului;

3) stabilește gradul de responsabilitate a viceminiștrilor, a conducătorilor de departamente, direcții și secții ale Ministerului Justiției pentru conducerea domeniilor de activitate ale Ministerului Justiției, pentru activitatea instituțiilor subordonate Ministerului Justiției;

4) participă, în calitate de membru, în activitatea Consiliului Superior al Magistraturii, beneficiază de alte drepturi în condițiile legii;

5) la propunerea Adunării Populare a Găgăuziei numește și eliberează din funcție șeful Direcției de justiție a unității teritoriale autonome cu statut special a Găgăuziei (Gagauz-Yeri);

6) prezintă, în modul stabilit, spre examinare Guvernului proiecte de acte normative elaborate de minister;

7) formează comisiile pentru licențierea profesiei de avocat și licențierea activității notariale [43];

8) angajează în serviciu și eliberează din funcție conducătorii de departamente, direcții și secții, alți colaboratori ai ministerului și cadre de conducere ale instituțiilor din subordine, precum și cadrele didactice ale Centrului pentru pregătirea și perfecționarea cadrelor din sistemul Ministerului Justiției;

9) stimulează și aplică sancțiuni disciplinare conducătorilor de departamente, direcții și secții, altor colaboratori ai Ministerului Justiției, lucrătorilor de conducere ai instituțiilor din subordine;

10) numește notarii în funcție, suspendă activitatea acestora și îi eliberează din funcție; aplică sancțiuni disciplinare notarilor; stabilește competența teritorială a notarilor;

11) angajează în serviciu, înaintează în grad, retrage din grad și trece în rezervă prin ordin efectivul militar al Departamentului instituțiilor penitenciare;

12) convoacă ședințele colegiului Ministerului Justiției și le prezidează;

13) introduce în structura aprobată a aparatului central al Ministerului Justiției modificări, determinate de necesitatea folosirii noilor forme de organizare și a tehnicii administrării eficiente, în limitele fondului de retribuire a muncii stabilit de Guvern și numărul maxim de lucrători ai organului de administrație;

14) aprobă regulamente ale departamentelor, direcțiilor și secțiilor Ministerului Justiției și altor instituții din subordine;

15) aprobă programul didactic de pregătire și perfecționare a cadrelor Centrului republican pentru pregătirea și perfecționarea cadrelor;

16) aprobă structura, statele de funcții și devizul de cheltuieli ale Institutului Republican de Expertiză Judiciară și Criminalistică de pe lîngă Ministerul Justiției;

17) semnează, în modul stabilit, tratate și acorduri internaționale cu privire la asistența juridică;

18) îndeplinește alte împuterniciri ce-i sînt stabilite prin lege.

În lipsa ministrului justiției funcțiile acestuia le îndeplinește unul dintre viceminiștri.

13. În baza și întru îndeplinirea legilor, decretelor și ordonanțelor Președintelui Republicii Moldova, a hotărîrilor și dispozițiilor Guvernului, Ministerul Justiției emite ordine și alte acte, organizează și controlează executarea lor. Ordinele și alte acte ale Ministerului Justiției, organizarea expertizelor judiciare, realizarea statisticii judiciare și alte chestiuni date în competența sa sînt executorii pentru ministere, departamente, serviciile de stat, inspectorate, organele executive ale administrației publice locale, întreprinderi, instituții și organizații.

În caz de necesitate, Ministerul Justiției emite, în comun cu alte organe centrale de specialitate ale administrației publice, ordine și alte acte.

14. Colegiul Ministerului Justiției examinează problemele principale ce țin de activitatea Ministerului Justiției, ia în dezbatere informațiile președinților instanțelor judecătorești, rapoartele conducătorilor, dările de seamă ale conducătorilor unităților structurale ale ministerului și altor instituții din subordine, discută problemele selectării și formării cadrelor, verifică îndeplinirea hotărîrilor, proiectelor celor mai importante ordine și altor acte ale Ministerului Justiției. Deciziile colegiului se execută, de regulă, prin ordine ale ministrului justiției.

1.6. Ministerul Justiției al Rерubliсii Mоldоvа și cooperarea juridică intеrnаțiоnаlă în materie civilă

Fundamentul juridic privind acordarea asistenței juridice în materie civilă referitoare la actele de procedură îl constituie convențiile internaționale multilaterale și bilaterale la care Republica Moldova este parte, precum și legislația națională pertinentă Trebuie să menționăm că dispozițiile tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte, precum și alte obligații internaționale ale acesteia au prioritate în raport cu dispozițiile legislației naționale. Dacă Republica Moldova și statul străin solicitat/solicitant sunt părți contractante ale mai multor tratate internaționale care reglementează proceduri de asistență juridică similare, și dacă între prevederile acestor tratate există careva divergențe sau incompatibilități, se vor aplica prevederile acelui tratat care asigură o protecție mai bună a drepturilor și liberaților omului.

Potrivit Convenției de la Haga privind procedura civilă din 1 martie 1954, asistența juridică internațională se va face prin grija autorității competente conform legilor statului solicitat. Însă, la rugămintea instituției solicitante, instituția solicitată poate aplica normele procesuale ale celei dintâi menționate, numai dacă acestea nu contravin legislației statului solicitat [27, p.55].

Comunicarea actelor de procedură constituie un mijloc prin care instanța notifică părțile sau alți participanți despre îndeplinirea unor acte procedurale.

Conform instrumentelor internaționale în materie civilă, cererile de asistență juridică se adresează prin intermediul autorității centrale, care, în speță, este Ministerul Justiției și/sau prin intermediul reprezentanțelor diplomatice.

În această ordine de idei, la primirea actelor de la instanța de judecată, după controlul de regularitate internațională, Ministerul Justției le va putea trimite, după caz, în funcție de existența și prevederile unui instrument internațional: fie autorității centrale competente din statul solicitat, fie misiunii diplomatice a Republicii Moldova, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe și a Integrării Europene. Aceeași situație este valabilă pentru cazul când Republica Moldova este statul solicitat. Ministerul Justiției îndată ce va primi o cerere de acordare a asistenței juridice, va purcede la același control riguros al actelor anexă și, în caz pozitiv, o va expedia judecătoriei în a cărei rază teritorială locuiește sau își are sediul destinatarul. În funcție de modul de parvenire a cererii, dovada înmânării va fi transmisă de către Ministerul Justiției pe aceeași cale.

În cazul în care o cerere de acordare a asistenței juridice este transmisă direct autorităților judecătorești sau altor autorități, acestea din urmă vor fi în drept să-l execute numai dacă autoritățile centrale decid astfel.

Cererea de asistență juridică internațională.

Instanța judecătorească din Republica Moldova va formula cererea de comunicare în străinătate a actelor de procedură, precum și, la apelul Ministerului Justiției, va proceda la comunicarea către destinatarul aflat pe teritoriul său a actelor procedurale, transmise în acest scop de statul solicitant, ținând cont de prevederile CPC și, mai cu seamă, de tratatele internaționale ratificate în acest sens. Actele de procedură sunt, de regulă, operațiunile juridice și înscrisurile făcute în cadru procesului civil, în legătură cu activitatea lor procesuală. Acestea sunt: cererile de chemare în judecată, citațiile pentru părți sau martori, hotărârile judecătorești, plata cheltuielilor de judecată etc.

Un aspect foarte important în procesul de acordare a asistenței juridice internaționale îl

constituie limba de comunicare. Astfel, cererile de asistență juridică urmează a fi formulate în una din limbile prevăzute în tratatul internațional aplicabil în relația cu statul solicitat. De regulă, limba de comunicare este fie limba statului solicitat, fie a celui solicitant, în această ultimă ipoteză actele trebuie să fie însoțite de traducerile de rigoare pentru a fi expediate statului solicitat (acceptate, de majoritatea tratatelor și în limba engleză sau franceză). În cazul Convenției de la Minsk, al Tratatului între Republica Moldova și Federația Rusă cu privire la asistența juridică și raporturile juridice în materie civilă, familială și penală, Tratatului între Republica Moldova și Republica Lituania cu privire la asistenta juridică și la raporturile juridice în materie civilă, familială și penală, Tratatului între Republica Moldova și Republica Letonă cu privire la asistența juridică și la raporturile juridice în materie civilă, familială și penală, Tratatului între Republica Moldova și Ucraina privind asistența juridică și relațiile juridice în materie civilă și penală, Tratatului între Republica Moldova și Republica Azerbaidjan cu privire la asistența juridică și raporturile juridice în materie civilă, familială și penală, se folosește inclusiv și limba rusă [22, p.11].

Actele anexate cererii, de asemenea cad sub incidența celor menționate supra. Astfel de reglementări pot fi întâlnite în majoritatea instrumentelor internaționale, amintite ceva mai devreme, care prevăd că instituția solicitată înmânează actele în conformitate cu normele în vigoare ale statului său, dacă acestea sunt perfectate în limba lui sau într-o limbă stabilită de comun acord sau sunt însoțite de traducerile certificate corespunzătoare. În caz contrar, ele se înmânează destinatarului numai dacă acesta este de acord să le primească.

Conținutul și forma cererii

Cererea de acordare a asistenței juridice internaționale în materie civilă trebuie săconțină informația referitoare la:

– autoritatea de la care emană actul transmis (instituția solicitantă),

– autoritatea căreia îi este adresată rugămintea (instituția solicitată),

– tratatul în baza căruia se cere asistența,

– numele și calitatea părților (date personale),

– natura actului respectiv (obiectul cauzei, conținut, circumstanțe).

– adresa destinatarului și denumirea actului care urmează a fi înmânat (în dublu exemplar, așa cum este prevăzut, de exemplu în Convenția de la Haga privind procedura civilă sau în Acordul între Republica Moldova și Republica Turcia cu privire la asistența juridică în materie civilă, comercială și penală) [22 p.15].

În cazul în care nu este cunoscută adresa completă a destinatarului, instituția solicitată ia toate măsurile necesare pentru stabilirea ei în conformitate cu legislația statului pe teritoriul căruia se află persoana.

Cererea trebuie să fie semnată și autentificată prin ștampila instanței de judecat competentă. Notificarea de acte procedurale se efectuează prin simpla lor transmitere de către instanța de judecată destinatarului. Așa cum am subliniat și mai sus, dacă statul solicitant cere în mod expres, comunicarea de acte va fi efectuată în una din formele prevăzute de legislația sa națională pentru înmânări similare, numai dacă aceasta nu aduce atingere legislației statului solicitat. În ceea ce privește termenele de notificare a actelor procedurale, sfera civilă nu acoperă acest segment, ele fiind prevăzute, eventual, de lex fori.

Proba notificării se va face printr-o dovadă semnată de către persoana căreia i-a fost înmânat actul, autentificată prin ștampila instanței de judecată (instanța în raza căreia destinatarul își are domiciliul), ce conține data înmânării și semnătura judecătorului.

Acordarea asistenței poate fi refuzată dacă aceasta cauzează prejudicii suveranității sau securității statului solicitat, fapt stipulat în absolut toate instrumentele internaționale menționate supra.

În toate cazurile când o cerere de acordare a asistenței juridice nu poate fi executată de către autoritățile solicitate, aceasta va informa imediat autoritatea solicitantă, indicând motivele imposibilității executării acesteia, restituind actele ce urmau a fi înmânate.

Citarea martorilor și experților

Dacă Republica Moldova, în calitate de stat solicitant, consideră că participarea în persoană a unui martor sau expert în fața instanțelor sale judecătorești este deosebit de necesară, trebuie să menționeze acest fapt în cererea de asistentă juridică privind înmânarea citației. Statul străin solicitat va comunica Republicii Moldova răspunsul martorului sau al expertului și vice-versa.

Citația nu poate conține sancțiuni în cazul neprezentării celui chemat. Martorul citat

care se prezintă în fața autorităților centrale ale Republicii Moldova, ca stat solicitant, și refuză a depune mărturie în totalitate sau în parte nu poate fi supus nici unei măsuri de constrângere.

Din momentul înștiințării martorului sau expertului despre faptul că prezența sa nu mai este necesară în cadrul unui proces, acesta va trebui să părăsească teritoriul statului solicitant timp de 15 zile, așa cum este prevăzut de Convenția de la Minsk privind asistența juridică și raporturile de drept în procesele civile, familiale și penale din 22 ianuarie 1993, precum și de tratatele bilaterale încheiate între Republica Moldova și alte state. În acest termen nu este inclus timpul în care martorul sau expertul nu a putut părăsi teritoriul statului solicitant din motive ce nu au ținut de voința sa.

Martorii și experții ce se prezintă la solicitare, au dreptul la îndemnizații, cheltuieli de călătorie și de ședere sau la garanțiile privind restituirea acestor cheltuieli. Experții maiau dreptul la recuperarea onorariului pentru efectuarea expertizei.

Comisiile rogatorii internaționale

În materie civilă, autoritatea judiciară a unui stat va putea, conform prevederilor legislației sale, să se adreseze, prin comisie rogatorie, autorității competente a unui alt stat pentru a-i cere să facă, în limita competenței sale, fie un act de cercetare, fie alte acte judiciare. Comisia rogatorie reprezintă o procedură utilizată pentru administrarea unor dovezi de către o altă instanță străină decât acea care judecă fondul litigiului. Prin urmare, este o formă de asistență juridică internațională care constă în împuternicire ape care o instanță judecătorească competentă dintr-un stat o acordă unor autorități similare din alt stat pentru a îndeplini în locul și în numele său activități procesuale referitoare la un anumit proces civil. Instanța străină delegată este obligată să îndeplinească sarcina ce i-a fost încredințată, conform legislației sale și a tratatelor internaționale în vigoare. Ea nu trebuie să depășească limitele delegației primite, fiind obligată să administreze doar proba precizată de instanța care a dispus delegarea [22, p.21].

Daca autoritatea solicitantă cere, ea va fi informată asupra datei și locului unde se va proceda la luarea măsurii solicitate, cu scopul ca partea interesată să fie în stare să o asiste. Executarea comisiei rogatorii poate fi refuzată, atunci când statul pe teritoriul căruia executarea urmează să aibă loc, consideră că aceasta este de natură să-i afecteze suveranitatea sau securitatea.

Autoritatea judiciară care procedează la formularea sau/și executarea unei comisii rogatorii va aplica toate condițiile de conținut și formă descrise anterior, cu mențiunea de a preciza proba care urmează a fi administrată în termeni cât mai amănunțiți. Modul de legătură și limba utilizată, de asemenea cad sub incidența celor menționate în cadrul abordării subiectului notificării de acte procedurale.

Proba interogării se va face printr-un proces-verbal de interogare semnat de către persoana căreia i-au fost adresate întrebările de rigoare, care trebuie să conțină toate cele expuse în cadrul ședinței de judecată, precum și, în mod obligatoriu urmează a fi autentificat prin ștampila instanței de judecată, indicând data înmânării și semnătura judecătorului.

În toate cazurile în care comisia rogatorie nu este executată de către autoritatea solicitată, aceasta va informa imediat autoritatea solicitantă, indicând motivele neexecutării.

1Solicitări de informații și acte extrajudiciare

Potrivit reglementărilor instrumentelor bi- și multilaterale în materie civilă la care Republica Moldova este parte, instituțiile de justiție centrale, într-un raport de cooperare internațională, își transmit reciproc, la cerere, informații despre legislația în vigoare sau cea care a acționat pe teritoriul statelor lor, precum și despre practica aplicării ei de către instituțiile de justiție.

În lumina Convenției europene în domeniul informației cu privire la dreptul străin din 07.06.1968 de la Londra, statele se angajează să-și furnizeze informații cu privire la dreptul intern în materie civilă și comercială, precum și în materie de procedură civilă și comercială [22, p.35].

Convenția de la Minsk stipulează că un stat poate solicita altui stat, în conformitate cu legislația sa stabilirea adreselor persoanelor ce domiciliază pe teritoriul său, dacă aceasta se cere pentru exercitarea drepturilor cetățenilor săi. În acest context, statul solicitant comunică datele de care dispune, pentru stabilirea adresei persoanei indicate în cerere.

În aceeași ordine de idei, în cadrul acordării asistenței juridice internaționale, statele se obligă să expedieze mutual, la cerere, acte cu privire la studii, activitatea de muncă și alte documente, care se referă la drepturile personale și interesele patrimoniale ale cetățenilor statului solicitant și a altor persoane, ce își au domiciliul pe teritoriul ei.

Valabilitatea actelor

În conformitate cu unele izvoare internaționale amintite pe parcursul acestui capitol, actele care au fost întocmite sau certificate de către instituțiile de justiție sau de o persoană oficială de pe teritoriul unui stat, în limitele competenței lor și în forma stabilită și certificată cu sigiliu cu blazon, sunt valabile pe teritoriul celorlalte state fără o altă legalizare. Tot în acest context, actele care pe teritoriul unui stat sunt recunoscute ca oficiale, au pe teritoriul celuilalt stat aceeași forță probantă.

Conchidem prin a menționa că acordarea asistenței juridice internaționale nu implicăpentru statul solicitant anumite cheltuieli. Prin urmare, statul solicitat nu va cere restituirea cheltuielilor ce țin de acordarea asistenței juridice. Fiecare stat suportă toate cheltuielile ce țin de acordarea asistenței juridice pe teritoriul său de unul singur.

STUDIU COMPARATIV CU PRIVIRE LA САDRUL LЕGАL DЕ ОRGАNIZАRЕ SI FUNСTIОАRЕ А MINISTЕRULUI JUSTIȚIEI DIN RОMÂNIА

Strategia de dezvoltare a sectorului justiției din România

Asigurarea unui act de justiție eficient, accesibil și de calitate reprezintă o așteptare legitimă a cetățenilor unei societăți întemeiate pe respectul normei de drept. Modul în care este înfăptuită justiția influențează în mod direct coordonate fundamentale de funcționare a societății românești, precum separația puterilor în stat, securitatea juridică, dezvoltarea economică. Toate aceste elemente sunt reflectate, în final, în standardul de viață al cetățenilor.

Provocările secolului al XXI-lea în domeniul justiției necesită răspunsuri pe măsură din partea instituțiilor și organismelor responsabile pentru administrarea sistemului judiciar și realizarea actului de justiție, bazate pe managementul strategic integrat, gestionarea eficientă a resurselor, recurgerea la mijloace inovative de soluționare a problemelor justiției.

În acest context, Ministerul Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (cu structurile sale specializate – Direcția Națională Anticorupție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism) au agreat elaborarea și asumarea unei strategii comune pentru dezvoltarea sistemului judiciar [8].

Sistemul de justiție reprezintă pilonul de bază al statului de drept și,implicit,al unei societăți democratice stabile și responsabile. Fără un sistem de justiție modern, adaptat cerințelor societății contemporane (reducerea duratei proceselor, jurisprudență unitară, integritate, ransparență etc) și capabil să răspundă provocărilor viitorului, nu se poate asigura fundamentul dezvoltării economice și sociale a societății românești.

Crearea unui sistem judiciar modern, eficient și transparent implică atât îmbunătățirea cadrului normativ și instituțional aferent, cât și implementarea unor standarde de management la nivelul instituțiilor sistemului judiciar, care să confere calitate actului de justiție.

Procesul de modernizare a sistemului judiciar din ultimii ani, reprezentată în principal de adoptarea a patru noi coduri, a înregistrat progrese incontestabile, recunoscute ca atare și în cadrul Mecanismului de Cooperare șiVerificare (MCV). Cu toate acestea, provocările care stau în fața sistemului judiciar pe calea eficientizării și funcționării la parametri optimi sunt în continuare numeroase, sistemul trebuind să facă față noilor provocări generate de schimbările la nivel legislativ și de asigurarea resurselor necesare aplicării acestuia.

Totodată, prin investirea în capacitatea instituțională a sistemului judiciar, se va asigura și atingerea obiectivului general de creare a unei administrații publice mai eficiente, prin îmbunătățirea capacității de formulare și implementare a politicilor publice în domeniu, sporirea transparenței activității judiciare, precum și prin creșterea calității serviciilor publicefurnizate cetățenilor.

Analizele efectuate la nivelul Ministerului Justiției, având ca surse de fundamentare rapoarte de activitate ale Ministerului Justițieielaborate în ultimii ani, rapoarte privind starea justiției (elaborate de CSM), studii de impact, cercetări sociologice, documente cu caracter strategic asumate de conducerea Ministerul Justiției (Strategia Națională Anticorupție-SNA, Memorandumul privind pregătirea sistemului judiciar pentru intrarea în vigoare a noilor Coduri), analize interne și externe, în special recentele rapoarte ale Băncii Mondiale și ale Comisiei Europene, observații și propuneri ale practicienilor în domeniul justiției sau ale organismelor profesionale,au stat la baza identificării contextului actual și a principalelor obiective și ținte de atins [7].

Necesitatea eficientizării justiției prin: crearea și implementarea unui sistem de management strategic la nivelul sistemului judiciar,pe de o parte, și optimizarea managementului instanțelor și parchetelor, pe de altă parte. De asemenea, este avută în vedere definitivarea procesului de punere în aplicare a noilor coduri și, în acest scop, pregătirea,în continuare, a sistemului judiciar,în ansamblul său.

Consolidarea instituțională a sistemului judiciar: modernizareasistemului judiciar reprezintă unul dintreobiectivele de referință la nivelnațional, care poate fi susținut dacă principalele instituții din cadrul sistemului vor fi, în continuare,consolidate.

Ministerul Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public, Administrația Națională a Penitenciarelor își vor îndeplini mai bine atribuțiile ce le revin în conformitate cu domeniul lor de competență, asigurând, astfel, un ritm susținut al procesului de dezvoltare a sistemului judiciar [8].

Integritatea sistemului judiciar: consolidarea integrității sistemului judiciar atât în ansamblu, cât și la nivel individual, implică și o creștere a transparențeiacestuia, dezvoltarea unei culturi a integrității prin formarea inițială și continuă în acest domeniu și îmbunătățirea sistemului de răspundere profesionalăa magistraților și a personalului auxiliar. Rapoartele privind starea justiției elaborate anual de către Consiliul Superior al Magistraturii, precum și rapoartele Comisiei Europene privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare identifică toate aceste aspecte și subliniază necesitatea unui cooperării interinstituționaleadecvate, a conlucrării dintre factorii de decizie din cadrul sistemului judiciar, puterea executivă și legislativă. Transparența, integritatea și responsabilitateasunt și valori fundamentaleale noii Strategii Naționale Anticorupție 2012 –2015(SNA), dar și a Strategiei de întărire a integrității în justiție2011-2016, (aprobată de Plenul CSM la data de 22 noiembrie2011) [8].

Calitate și transparență în actul de justiție: îmbunătățireacalitățiiactului de justiție vizează,

în contextul actual, reducerea duratei de soluționare a litigiilor, unificarea jurisprudenței, dar și modernizarea statutului unor profesii juridice organizate în mod autonom. Dacă premisele legislative pentru celeritatea soluționării cauzelor au fost asigurate prin adoptarea noilor coduri, acestea trebuie secondate de utilizarea bunelor practici de reducere a amânării judecării cauzelor. Practica judiciară neunitară rămâneuna dintre principalele probleme ale sistemului judiciar din România. Pentru realizarea unei justiții predictibile se impune,în continuare, unificarea practicii judiciare, corelat cu perfecționarea pregătirii profesionale a personalului din justiție și cu asigurarea accesului magistrațilorșicelorlalte profesii juridice la jurisprudență.

Transparența actului de justiție implică publicarea hotărârilor judecătorești relevante, precum și implementarea unui sistem de accesare onlinea dosarelor, măsuri cu impact directasupra percepției cetățeanului cu privire la sistemul judiciar în ansamblul său. Instrumentele electronice aflate în prezent la dispoziția sistemului judiciar,prin care se asigură publicarea on-linea motivărilor hotărârilor judecătorești și a altor date relevante privind cauzele de pe rolul instanțelor,de interes pentru public,trebuie net îmbunătățite pentru a servi scopului pentru careau fost create: pe de o parte, unificarea jurisprudenței, iar pe de altă parte, asigurarea transparenței și a încrederii în actul de justiție.

Accesul la justiție: filosofia celor patru noi coduri se bazează în mare parte pe nevoia de a asigura un acces sporit la justiție, împreună cu reducerea duratei procedurilor judiciare și asigurarea accesului cetățenilor la proceduri mai simple și mai accesibile. De asemenea, din analiza datelor colectate la nivelul Ministerului Justiției rezultă că situația actuală a sistemului de ajutor public judiciar și de asistență juridică din oficiu necesită îmbunătățire, astfel încât să se asigure un control și o calitate sporită a serviciilor prestate în cadrul acestui sistem.

2.2. Рrinсiрiilе dе асtivitаtе și struсturа Ministеrului Justiției din Rоmâniа

Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești contribuie la buna funcționare a sistemului judiciar și la asigurarea condițiilor înfăptuirii justiției ca serviciu public, apărarea ordinii de drept și a drepturilor și libertăților cetățenești. (Art. 2, din Hotărârea Guvernului României nr. 652 din 29 iunie 2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești)[9]

Ministerul Justiției este organul de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care asigură elaborarea, coordonarea și aplicarea strategiei și a programului de Guvernare în vederea bunei funcționari a justiției ca serviciu public și veghează la stricta aplicare a legii, în conformitate cu principiile democratice ale statului de drept.

Cele mai importante atribuții ale Ministerului Justiției în domeniul administrării justiției sunt urmatoarele:

a. asigură buna organizare și funcționare a justiției ca serviciu public și veghează, potrivit competențelor sale, la respectarea drepturilor omului și a libertăților sale fundamentale în activitatea instanțelor judecatorești și a parchetelor, precum și a accesului liber i facil la justiție;

b. elaborează strategii, programe și proiecte de acte normative în domeniul justiției și participă la corelarea legislației interne cu acquisul comunitar, cu normele de drept internațional, cu documentele ONU, ale OSCE și ale Consiliului Europei, normele dreptului comunitar și euroatlantic, precum și cu procedurile jurisdicționale acceptate;

c. examinează și face propuneri referitoare la adaptarea legislației pentru asigurarea compatibilității cu obligațiile asumate prin convențiile internaționale la care România este parte; contribuie la activitatea de armonizare a legislației în procesul de integrare europeană și euroatlantică;

d. elaborează și propune Guvernului, în colaborare cu celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, cu autorități sau instituții publice interesate, instrumentele juridice corespunzătoare pentru aducerea la îndeplinire a obligațiilor stabilite în sarcina statului român prin convenții internaționale, hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului, ale unor tribunale penale internaționale sau ale altor organisme internaționale cu atribuții jurisdicționale;

e. elaborează studii privind cadrul întelegerilor internaționale și participă, în condițiile legii, la negocieri în vederea încheierii de convenții internaționale interesând domeniul justiției; avizează, în limitele competenței sale, proiecte de convenții internaționale, anterior aprobării negocierii lor; îndeplinește sau asigură aducerea la îndeplinire a obligațiilor ce revin Ministerului Justiției și instanțelor judecatoresti, potrivit convențiilor și uzanțelor internaționale;

f. efectuează studii, analize și documentări privind necesitatea inițierii, completării sau modificării unor acte normative din domeniul justiției; organizează și coordonează activitatea de sistematizare, simplificare și perfecționare a legislației din domeniul său de activitate;

g. constituie, potrivit legii, comisii de elaborare a proiectelor de coduri și alte acte normative complexe ce interesează domeniul justiției și asigură, după adoptare, editarea și publicarea edițiilor oficiale ale acestora;

h. organizează examene sau concursuri în vederea admiterii în magistratură, examene de capacitate ale magistraților, precum și cele de promovare în functie și participă la examenele de numire și de capacitate ale notarilor publici, ale executorilor judecătorești și ale personalului propriu;

i. conduce, îndrumă și verifică activitatea privind executarea pedepselor privative de libertate aplicate condamnaților și a unor măsuri educative aplicate minorilor și asigură condițiile pentru respectarea drepturilor și îndatoririlor prevăzute de lege pentru aceste categorii de persoane; îndeplinește atribuțiile prevăzute în Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate și în protocolul adițional la aceasta, ratificate de România;

j. îndeplinește atribuțiile care îi sunt stabilite prin legea notarilor publici și a activității notariale, legea cadastrului și a publicitătii imobiliare, legea cetățeniei române, legea privind executorii juecătorești, legea privind statutul funcționarilor publici, legea bancară, dispozițiile legale cu privire la asociații și fundații și cele relative la supravegherea Arhivei Electronice de Garanții Reale Mobiliare sau în alte legi speciale;

k. coordonează, îndrumă și controlează din punct de vedere administrativ și metodologic activitatea de expertiză tehnică judiciară; organizează examenele pentru atribuirea calității de expert tehnic judiciar si testează specialiștii, în condițiile legii; asigură perfecțonarea pregătirii profesionale a experților tehnici judiciari și a specialiștilor;

l. editează buletine informative, culegeri de acte normative și de practică judiciară, precum și alte materiale din domeniul său de activitate [9].

Conducerea Ministerului Justiției este asigurată de ministrul justiției. În exercițiul funcției ministrul justiției emite ordine și instrucțiuni. Atribuțiile ministrului justiției au fost considerabil reduse prin noile legi privind organizarea judiciară, și statutul magistratului, majoritatea competențelor în materia carierei magistraților fiind preluate de Consiliul Superior al Magistraturii.

Rolul ministrului justiției cade mai mult asupra necesității asigurării condițiilor materiale pentru buna organizare și functionare a actul de justiție, a elaborării de proiecte de acte normative ce interesează domeniul justiției, precum și asupra compatibilizării legislatiei românesti cu dreptul comunitar și cu celelalte documente internaționale.

Unele atribuții ale ministrului justiției cu privire la recrutarea persoanelor care participă la realizarea justiției s-au mentinut. Astfel, ministrul justiției numește asistenții judiciari, la propunerea Consiliului Economic și Social și tot el aplică și sancțiunile disciplinare acestora.

2.3. Rеlаțiilе dе соореrаrе dintrе Ministerul Justiției al Republicii Moldova și Ministerul Justiției din România

Comunicarea de acte judiciare și extrajudiciare în și din străinătate este formalitatea care are drept scop aducerea acestora la cunoștință destinatarilor: părți, martori sau participanți într-un proces civil ori comercial – viitor sau pendinte, în statul solicitant.

Actele judiciare sunt cele care se emit pe parcursul soluționării unui proces civil sau comercial: cereri de chemare în judecată, citații, hotărâri, cereri privind căi de atac și alte acte procesuale.

Actele extrajudiciare sunt cele care nu emană de la instanțele judecătorești, însă pot fi folosite în cadrul unui proces civil sau comercial.

Autoritățile competente române vor da curs cererilor autorităților străine, primite prin intermediul Ministerului Justiției, de a comunica acte de stare civilă române, precum și copii certificate de pe hotărârile pronunțate în materie de stare civilă, dacă aceste documente se referă la cetățeni ai statului solicitant.

Ministerul Justiției este autoritatea centrală prin intermediul căreia autoritățile judiciare române efectuează comunicarea de acte în statele terțe, ne-membre ale UE.

La primirea actelor de la autoritatea judiciară română, după controlul de regularitate internațională, Ministerul Justiției le va putea trimite, după caz, în funcție de existența și prevederile unei convenții internaționale: prin poștă, direct destinatarului actului; autorității centrale competente din statul solicitat; sau misiunii diplomatice sau consulare a României din statul solicitat, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe [44].

Ministerul Justiției este autoritatea centrală desemnată să primească din statele terțe, ne-membre ale UE cererile pentru comunicări de acte judiciare sau extrajudiciare formulate de autorități competente și destinate unor persoane fizice sau juridice române.

Ministerul Justiției va trimite cererea și documentele-anexă judecătoriei în a cărei rază teritorială locuiește sau își are sediul destinatarul. În funcție de calea pe care au fost primite cererile – direct de la autorități judiciare străine ori prin intermediul misiunilor diplomatice sau consulare -, actul probator al îndeplinirii comunicării va fi transmis de Ministerul Justiției pe aceeași cale. Judecătoria română solicitată va efectua comunicarea actelor conform normelor de procedură din dreptul intern român. Dovada comunicării se va face prin completarea formularului trimis de autoritatea judiciară solicitantă sau , în lipsa acestuia, prin completarea formularului intern. Documentele ce se cer a fi comunicate unei persoane fizice sau juridice române sunt însoțite de o traducere în limba română. În cazul în care documentele nu sunt traduse, destinatarul poate refuza primirea acestora, cerând ca traducerea să fie efectuată pe cheltuiala autorității judiciare solicitante.

În domeniul comunicării de acte judiciare și extrajudiciare se aplică și prevederile convențiilor/tratatelor bilaterale încheiate de România cu următoarele state terțe, nemembre ale UE, care nu sunt contractante la Convenția de la Haga din 1965: Algeria, Coreea de Nord, Cuba, Maroc, Mongolia, Moldova, Serbia, Siria, Tunisia [44].

Modalitatea de transmitere a cererilor de asistență judiciară internațională prevăzute de convenții/tratate este prin intermediul ministerelor de justiție.

Schimbul de experiență în diferite domenii ale activității celor două ministere se dezvoltă între Ministerele de Justiție din România și Republica Moldova. În data de 2 martie 2015, a avut loc la sediul Ministerului Justiției o întâlnire de lucru la nivel de experți din cadrul Ministerelor Justiției din România și Republica Moldova. Principalele subiecte de discuție au vizat reglementarea activității executorilor judecătoresti, precum și modul în care se exercită de către Ministerul Justiției atribuțiile de coordonare și control, avînd în vedere că, în prezent, în Republica Moldova, aceste atributii suscită un anumit interes. De asemenea, au fost subliniate buna colaborare existentă în domeniul justiției și importanța dialogului permanent pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale. Întâlnirea se înscrie în demersurile convenite la sfarsitul lunii ianuarie de către ministrul Justiției al României și omologul său din Republica Moldova, de intensificare a cooperării bilaterale în domeniul juridic. Cei doi oficiali au convenit că România să acorde asistență Republicii Moldova în domeniul legislativ, al administrării justiției, al organizării și funcționării instanțelor judecătorești, al administrației penitenciare, precum și al prevenirii și combaterii infracțiunilor [43].

La 4 martie 2015, la București, avut loc a 3-a sesiune a Comisiei Interguvernamentale Republica Moldova-România pentru Integrare Europeană. Reuniunea a fost prezidată de Viceprim-ministrul, Ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Natalia Gherman (co-președinte al Comisiei din partea Republicii Moldova) și de Ministrul Afacerilor Externe al României, Bogdan Aurescu (co-președinte al Comisiei din partea României) [44].

În cadrul platformei de Cooperare pe segmentul armonizării legislative, directorul Centrului de Armonizare a Legislației, Natalia Suceveanu, co-președintele grupului de lucru din partea Republicii Moldova, și Subsecretarul de stat, Horațiu Răzvan Radu, co-președintele din partea României, au abordat agenda cooperării bilaterale și calendarul contactelor formale relevante și a celor de lucru. Reprezentanții au convenit să continue într-o manieră intensificată și consecventă cooperarea în direcția oferirii, din partea României, de studii de compatibilitate cu legislație UE, soluții de transpunere a actelor UE în legislația națională de complexitate sporită și care rezultă din Acordul de Asociere și Planul Național de Armonizare a Legislației pentru 2015.

De asemenea, părțile au decis să fie relansate stagiile de perfecționare ale experților Centrului de Armonizare a Legislației în cadrul direcției de specialitate a Ministerului Afacerilor Externe al României, dar și delegarea unui reprezentant al MAE în cadrul Centrului, pentru a oferi asistență tehnică și metodologică în procesul de armonizare a actelor de transpunere.

În cadrul întâlnirii, a fost discutat și aspectul ce vizează cooperarea cu Institutul European din România, prin prisma oportunităților oferite de Acordul de Parteneriat cu IER, care a fost semnat la începutul anului curent.

A fost explorată și una dintre temele urmărite cu predilecție și anume, dezvoltarea relațiilor de cooperare pe dimensiunea armonizării legislative prin intermediul semnării unui Acord Instituțional de Cooperare. Acesta fiind important, atât din punct de vedere al cooperării pe platforma armonizării legislative, cât și pentru o anumită simbolistică, ce se dorește a fi subliniată.

În contextul reuniunii, directorul Centrului de Armonizare a Legislației, Natalia Suceveanu, a reînnoit invitația din partea ministrului Justiției, Vladimir Grosu, adresată Subsecretarului de stat, Horațiu Răzvan Radu, de a face o vizită la Ministerul Justiției al Republicii Moldova, în vederea prezentării experienței și modelului României în coordonarea interinstituțională a procesului de transpunere a legislației UE

Reuniunea a 3-a a Comisiei mixte continuă cooperarea inițiată cu ocazia primei reuniuni a Comisiei (care s-a desfășurat pe 2-3 iulie 2012, la București) și asigură continuitatea și convergența demersului de ansamblu de fortificare a relațiilor de cooperare în direcția apropierii Republicii Moldova de standardele și legislația UE prin implementarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.

3. STUDIU DE CAZ CU PRIVIRE LA CADRUL JURIDIC ȘI PRINCIPIILE COOPERĂRII JUDICIARE ÎN MATERIE PENALĂ ÎN CADRUL MINISTERULUI DE JUSTIȚIE DIN REPUBLICA MOLDOVA ȘI ROMÂNIA

3.1. Cadrul juridic și principiile cooperării judiciare în materie penală

Cooperarea judiciară internaționala reprezintă o trăsătură a epocii contemporane, care a fost determinată de progresul vertiginos al stiinței și tehnicii, de schimbul intens de valori materiale și spirituale.

Una dintre cele mai importante forme de cooperare a statelor o reprezintă cooperarea împotriva criminalității, pentru realizarea acesteia fiind necesare găsirea unor mijloace juridice de cooperare internațională pentru prevenirea și combaterea fenomenului infracțional care prin ramificațiile sale devine un fenomen internațional.

La ora actuală, este unamim admis conceptul de colaborare internaționala între state, suverane și egale în drepturi, devenind o realitate incontestabilă, fiind impusă de necesități obiective.

Astfel, țara noastră a dezvoltat de-a lungul timpului relații internaționale cu diferite state, relații impuse de necesitățile sociale ale momentului respectiv. În baza acestei cooperări internaționale, statele nu realizează opera lor de justiție într-un mod ermetic, izolat unele de altele, ci se ajută, acordându-și recipric ajutor sub forma acestei colaborări ce constă într-o asistență judiciară pe diferite planuri.

Acesta este și motivul pentru care Republica Moldova a încheiat în ultima perioadă o serie de convenții, acorduri și tratate internaționale, ele constituind forme prin care țara noastră participă la activitatea internațională de cooperare în materie judiciară. Se conturează tot mai mult, dorința țării noastre de a amplifica relațiile cu alte state în domeniul dreptului penal, pentru a contribui la armonizarea gândirii juridico-penale și pentru a da naștere unui drept penal cu aplicabilitate internațională.

Cadrul cooperării internaționale în materie penală este astfel determinat de evoluția tuturor segmentelor sociale, de o internaționalizare a fenomenului criminal, de imposibilitatea statelor de a acționa izolat și nu în ultimul rând de necesitatea creării unui spațiu mondial de reprimare a faptelor antisociale. Cooperarea internaționala este legată de interesele fiecărui stat raportate la nivel național și internațional.

Problema cooperării internațioanle ar putea fi privită de anumiți subiecți ca fiind un mod de imixtiune în problemele interne ale unui stat. Este total greșit acest punct de vedere, deoarece această formă de întrajutorare între state se desfășoară pe baza unor reguli bine știute și respectate deopotrivă de statele implicate.

Principiile care guvernează activitatea de cooperare internațională sunt prevăzute în actele pe care țara noastră le încheie cu diferitele state în vederea unei cât mai bune colaborări. Aceste reguli cu caracter general au aparut și s-au dezvoltat în cadrul raporturilor dintre state, odată cu apariția și dezvoltarea relațiilor interstatale de-a lungul istoriei, reflectând condițiile și cerințele sociale corespunzătoare acelor epoci.

Cooperarea judiciară internatțională în materie penală este subordonată principiilor constituționale, principiilor fundamentale de drept și ordinii publice ale statului. Principiile în care se reflectă relațiile dintre state sunt într-o continuă dezvoltare și îmbogațire ca sferă și conținut ca o consecință directă a evoluției societății internaționale și a raporturilor interstatale.

Denumnite uneori și standarde ale conduitei internaționale a statelor, aceste principii constituie criteriul suprem în aprecierea legalității oricărui act juridic în relațiile internaționale. Prin respectarea acestor reguli, statele își manifestă respect reciproc în raporturile dintre ele.

Pe plan intern, poate pentru prima dată s-au precizat regulile după care trebuie să se desfășoare această activitate între state.

Astfel, activitatea de cooperare internațională în materie penală se sprijină pe urmatoarele principii:

1. Principiul legalității. Acest principiu a fost formulat pentru prima dată de către penalistul italian Cesare Beccaria în anul 1764 în lucrarea „Dei delitti e delle pene” menționând că „numai legile pot stabili pedepsele corespunzătoare infracțiunilor, iar această autoritate nu o poate deține decât legiuitorul, care reprezintă toata societatea unită printr-un contract social.” În domeniul cooperării internaționale, acest principiu exprimă regula potrivit căreia, întreaga activitate de apărare socială împotriva criminalității trebuie să se desfașoare în baza și în strictă conformitate cu legea. Principiul legalității își are aplicare și în ceea ce privește colaborarea statelor în vederea combaterii fenomenului infracțional. Astfel, extrădarea poate fi solicitată ori acordată potrivit Convenției Europene de Extrădare din 1957, dacă fapta savârșită este incriminată ca infracțiune de legislația ambelor state (solicitat și solocitant), fiind necesară dubla incriminare.

Principiul legalității cooperării internaționale în materie penală reprezinta o garanție a libertății persoanei împotriva oricăror fapte de abuz din partea autorităților judiciare și o garanție că legea se va aplica numai faptelor comise după intrarea în vigoare a legii incriminatoare.

Acest principiu este prevăzut în „Declarația drepturilor omului și cetățeanului” – 1789, „Declarația Universală a Drepturilor Omului”-1948, „Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice”-1966, „Convenția Europeană a Drepturilor Omului” – 1950.

Astfel, în virtutea respectării principiul legalității cooperării internaționale, trebuie avute în vedere urmatoarele idei:

a)     legea penală nouă nu retroactivează (nullum crimen sine lege praevia, nulla poena sine lege praevia),

b)     descrierea exactă în lege a faptei incriminate și prevederea clară a sancțiunii aplicabile (nullum crimen sine lege certa, nulla poena sine lege stricta),

c)     respectarea legalității procesuale (nullum justitia sine lege, nullum judicium sine lege).

2. Principiul respectării suveranității, securității, ordinii publice și a altor interese ale statelor. Acest principiu este prevăzut expres în legea 302/2004 în art. 3, prin care se stabilesc limitele cooperării judiciare, în așa fel încât această activitate cu caracter internațional să nu pericliteze sub nici o formă suveranitatea, securitatea, ordinea publică și alte interese ale țării noastre.

Principiul respectării suveranității statelor este formulat încă din Evul Mediu, în condițiile luptei pentru formarea statelor naționale. Suveranitatea este un atribut esențial al statului și constă în supremația puterii de stat pe plan intern și independența acesteia pe plan extern față de orice altă putere. Astfel, suveranitatea este o trăsătură generală a statului ce constă în supremația și independența puterii în exprimarea și realizarea voinței guvernanților ca voință obligatorie pentru întreaga societate. Acest principiu cuprinde următoarele elemente esențiale:

–        statele sunt egale din punct de vedere juridic,

–        fiecare stat se bucură de drepturile inerente deplinei suveranități,

–        fiecare stat are obligația de a respecta personalitatea altor state,

–        integritatea teritorială și independența politică ale statului sunt inviolabile.

Acest principiu este consacrat în Declarația din 1970 a Adunării Generale O.N.U., prin Actul Final al Conferinței de la Helsinki.

3. Principiul preeminenței dreptului internațional. Tot în legea 302/2004, art. 4 se statutează această regulă conform căreia, prezenta lege se aplica în baza și pentru executarea normelor interesând cooperarea judiciară în materie penală, cuprinse în instrumenmtele juridice internaționale la care Moldova este parte, pe care le completează în situațiile nereglementate.

Cooperarea cu un tribunal penal internațional sau o organizație internaționala publică, în conformitate cu dispozițiile în materie ale unor instrumente internaționale speciale, cum sunt statutele tribunalelor penale internaționale, se examinează printr-o procedura legală distinctă, prevederile lor putând fi aplicate în mod corespunzător, dacă este necesar.

4. Principiul curtoaziei internaționale și reciprocității. Conform acestei reguli, cooperarea internațională în materie penală se poate efectua în virtutea curtoaziei internaționale, la cererea transmisă pe cale diplomatică de către statul solicitant și cu asigurarea scrisă a reciprocității dată de autoritatea competentă a acelui stat.

Astfel, lipsa reciprocității nu împiedică să se dea curs unei cereri de asistență judiciară internațională în materie penală, dacă aceasta:

a) se dovedește necesară datorită naturii faptei sau nevoii de a lupta împotriva anumitor forme grave ale criminalității;

b) poate contribui la îmbunătățirea situației inculpatului ori condamnatului sau la reintegrarea sa socială;

c) poate servi la clarificarea situației judiciare a unui cetățean moldovean; 5. Principiul non bis in idem. Conform articolelor din Convenția cu privire la cooperarea judiciară internațională nu este admisibilă dacă în orice alt stat s-a desfășurat un proces penal pentru aceeași faptă și dacă:

a) printr-o hotărâre definitivă s-a dispus achitarea sau încetarea procesului penal,

b) pedeapsa aplicată în cauză, printr-o hotărâre definitivă de condamnare, a fost executată sau a format obiectul unei grațieri sau amnistii, în totalitatea ei ori asupra părții neexecutate.

Dispozițiile de mai sus nu se aplică:

a) dacă asistența este solicitată în scopul revizuirii hotărârii definitive, pentru unul din motivele care justifică promovarea uneia din căile extraordinare de atac prevazute de Codul de procedură penală,

b) în cazul în care un tratat internațional la care Moldova este parte conține dispoziții mai favorabile sub aspectul principiului non bis in idem.

În alti termeni, principiul non bis in idem stabilește că nimeni nu poate fi pedepsit de două ori pentru aceeași faptă sau să execute de două ori o pedeapsă pentru aceeași infracțiune, ținându-se seama astfel de autoritatea de lucru judecat.

Astfel, principiul non bis in idem este prezent și în unele documente internaționale, cum ar fi: „Convenția de la Bruxelles cu privire la principiul non bis in idem”- Bruxelles 1986, „Convenția de la Schenghen” din 1990, „Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului”, Strasbourg 1984, unde se mentionează expres că „nu este posibilă nici o derogare de la aceste prevederi”, „Convenția Europeană de extrădare” din 1957, „Convenția Europeană privind valoarea internațională a hotărârilor represive”- Haga 1970, „Convenția Europeană privind transferul de proceduri în materie penală”- Strasbourg 1972.

6. Principiul confidențialității. Statul are obligația de a asigura, pe cât posibil, la cererea statului solicitant confidențialitatea cererilor care îi sunt adresate în domeniile reglementate de lege și a actelor anexate acestora. În cazul în care condiția păstrării confidențialității nu ar putea fi îasigurată, statul va înștiința statul strain, care va decide.

7. Principiul umanismului. Acest principiu presupune că intreaga activitate de cooperare internațională în materie penală să pornească de la interesele fundamentale ale omului, acesta, împreuna cu drepturile și libertățile sale ocupând locul central în cadrul activității de cooperare la nivel național și internațional de apărare socială. Acest principiu a fost consacrat în unele documente internaționale, cum ar fi: „Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice – art. 7”, „Declarația Universală a Drepturilor Omului – art. 5”, „Convenția împotriva torturii și a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane, ori degradante – art. 10”, „Convenția Europeană a Drepturilor Omului – art. 3”, „Convenția privind transferarea persoanleor condamnate”, etc.

Astfel, în baza acestui principiu, statul poate refuza acordarea unei cereri de cooperare internațională în materie penală dacă sunt indicii că viața, integritatea corporală și sănătatea persoanei solicitate sunt puse în pericol.

Astfel, guvernată de aceste reguli ridicate la rang de principii, cooperarea internațonală în materie penală se desfășoară într-un mod organizat și bine conturat, dar totuși deschisă la noi reguli care să sublinieze tendința statelor de a se unifica în lupta internațională împotriva criminalității.

8. Principiul imunității de jurisdicție. Conform acestei imunități personale, nu pot fi urmărite și judecate pe teritoriul statului în care sunt acreditate sau pe al cărui teritoriu se află ca reprezentanți oficiali ai statelor lor.

Persoanele care au această imunitate sunt: ambasadorul, membrii consulatelor, ministrul plenipotențiar, atașatul de ambasadă sau delegație, secretarul de ambasadă sau delegație, precum și membrii familiilor acestora.

Imunitatea diplomatică este o instituție veche a relațiilor juridice dintre state, aceasta acordându-se pe bază de reciprocitate prin convenții bilaterale și în conformitate cu principiile stabilite prin normele cutumiare. De imunitatea de jurisdicție se bucură și trupele staționate pe teritoriul unui stat ori aflate în trecere. Acest principiu nu este prevăzut expres în lege, însă el rezultă din prevederile „Convenției cu privire la relațiile diplomatice”, încheiată la Viena la 18.04.1961, din „Convenția privind relațiile consulare”, adoptată la Viena în 1963.

3.2. Ministerul Justiției al României și asistența judiciară în materie penală

Prin asistență judiciară penală, în sens restrâns, se înțelege asistența pe care organele judiciare dintr-un stat o acordă în cursul procesului penal organelor judiciare din statul în care are loc activitatea judiciară și care constă în efectuarea, predarea sau comunicarea de acte procedurale necesare soluționării acelei cauze. Potrivit dispozițiilor art. 158 din Legea nr. 302/2004, asistența judiciară cuprinde: comisiile rogatorii internaționale; audierile prin videoconferință; înfățișarea în statul solicitant a martorilor, experților și a persoanelor urmărite; notificarea actelor de procedură care se întocmesc ori se depun într-un proces penal; cazierul judiciar. Asistența judiciară cuprinde însă și alte forme de asistență, cum ar fi transmiterea spontană de informații.

Asistența judiciară internațională în materie penală se solicită de către autoritățile judiciare competente din statul solicitant și se acordă de autoritățile judiciare din statul solicitat, în baza tratatelor internaționale sau, în lipsa acestora, pe bază de reciprocitate.

Cele mai importante convenții multilaterale  în această materie au fost adoptate sub egida Consiliului Europei și Organizației Națiunilor Unite. De asemenea, România a încheiat peste 20 de tratate bilaterale.

Cea mai cunoscută Convenție multilaterală și, prin natura lucrurilor, cel mai frecvent utilizată de România este Convenția europeană de asistență judiciară în materie penală, adoptată la Strasbourg la 20 aprilie 1959. Bătrâna Convenție a Consiliului Europei este aplicată de România în relația cu celelalte 45 de state membre ale Consiliului Europei, dar și cu state nemembre care au ratificat-o. Ea este completată de Protocolul adițional din 17 martie 1978 și de al doilea Protocol adițional, din 8 noiembrie 2001. Cel de-al doilea Protocol adițional, copie aproape fidelă a Convenției UE din 29 mai 2000, a intrat în vigoare pentru România la 1 martie 2005 și, ca și Primul Protocol adițional, se aplică în relația cu  acele state parte la Convenția mamă care l-au ratificat.

  Cererile de asistență judiciară adresate statelor care nu sunt parte la instrumentele Consiliului Europei vor fi formulate în baza tratatelor bilaterale, în baza convențiilor ONU aplicabile sau, în lipsa oricărui instrument juridic multilateral sau bilateral, pe bază de reciprocitate.

Tratatul de la Amsterdam stipulează că Uniunea Europeană trebuie să mențină și să dezvolte un spațiu de libertate, securitate și de justiție. Libertatea presupune existența unui spațiu judiciar comun, în care cetățenii europeni să poată să se adreseze justiției în unul din statele membre ca și în propria țară. În același timp, trebuie eliminată posibilitatea ca infractorii să exploateze diferențele dintre sistemele juridice ale statelor, de aceea se impune ca hotărârile judecătorești să fie recunoscute și executate în străinătate fără formalitățile prevăzute de convențiile clasice privind asistența judiciară internațională.

În cadrul Consiliului European de la Tampere, Finlanda, din 15 și 16 octombrie  1999, s-a statuat că recunoașterea reciprocă a hotărârilor este piatra unghiulară a cooperării judiciare între statele membre ale Uniunii Europene.

În timpul Președinției olandeze a Consiliului UE, a fost adoptat Programul Haga, care își propune accelerarea măsurilor menite a da viață unui spațiu judiciar comun.

Cooperarea judiciară în materie penală în cadrul Uniunii Europene se desfășoară în baza unor instrumente comunitare adoptate în temeiul Titlului VI din TEC, care, în ultima perioadă, în contextul deciziilor luate la Tampere și la Haga, au din ce în ce mai mult la bază principiul recunoașterii reciproce. Dacă inițial preponderente erau Convențiile, în ultimii ani s-a optat pentru soluția adoptării unor decizii-cadru și  decizii ale Consiliului, care prezintă avantajul că nu mai este necesară ratificarea de către statele membre (De exemplu, Convenția UE de asistență judiciară în materie penală din 29 mai 2000 a intrat în vigoare abia în august 2005, întrucât abia atunci s-a îndeplinit condiția celor 8 ratificări) și facilitează armonizarea legislației.

Convenția UE de asistență judiciară în materie penală din 29 mai 2000 reprezintă principalul instrument juridic în domeniu între statele membre ale Uniunii Europene.

Această convenție a fost adoptată de Consiliul UE în vederea facilitării Convenției Consiliului Europei din 20 aprilie 1959, pe care o completează. Instrumentul juridic comunitar permite comunicarea actelor de procedură prin poștă și reglementează forme moderne de asistență: audierile prin videoconferință și prin telefon, livrările controlate, supravegherea transfrontalieră, transmiterea spontană de informații, etc. Convenția UE de asistență judiciară este transpusă integral în Titlul VII al Legii 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 224/2006 . Ceea ce este important este că, în cele mai multe dintre situații, Convenția permite contactul direct între autoritățile judiciare solicitante și solicitate.  

Pentru a putea identifica autoritatea judiciară dintr-un stat membru UE căreia îi pot transmite direct o cerere de asistență judiciară, magistrații români pot utiliza Atlasul judiciar european, disponibil pe site-ul Rețelei Judiciare Europene la adresa http://www.ejn-crimjust.eu.int/atlas_advanced.aspx. De asemenea, pot apela la punctele naționale de contact ale Rețelei Judiciare Europene, ale căror coordonate sunt disponibile pe site-ul Ministerului Justiției.

Convenția UE de asistență judiciară în materie penală este completată prin Protocolul din 2001. 

În spațiul Schengen sunt aplicabile dispozițiile privind cooperarea judiciară ale Convenției de aplicare a acordului de la Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea graduala a controalelor la frontierele comune, Schengen, 19 iunie 1990. Dispozițiile Convenției Schengen au fost introduse în Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală  prin Legea nr. 224/2006 (click aici pentru a vizualiza textul legii) și vor fi aplicabile de la data la care România va face parte din spațiul Schengen.

  Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, legea privind cooperarea judiciară internațională în materie penală nu se aplică aplică modalităților specifice de cooperare polițienească internațională, dacă, potrivit legii, acestea nu se află sub control judiciar. Per a contrario, Legea nr. 302/2004 se aplică și cooperării polițienești dacă aceasta se desfășoară sub control judiciar (în sensul Codului de procedură penală, după începerea urmăririi penale).

Diferența dintre cooperarea polițienească și cea judiciară rezidă în absența unei proceduri legale de remediere pentru persoana în cauză. În unele cazuri, ambele forme de cooperare pot fi folosite alternativ în scopul obținerii unui anume rezultat. Cooperarea prin autoritățile polițienești sau judiciare nu înseamnă neapărat că un anume caz este fie de asistență judiciară fie de cooperare polițienească.

În ceea ce privește cooperarea polițienească în cadrul Uniunii Europene, Acordul Schengen din 14 iunie 1985 și Convenția de aplicare a Acordului Schengen din 19 iunie 1990, reglementează cooperarea polițienească.

Asistența judiciară poate fi solicitată (acordată) în baza unui tratat, bi sau multilateral, aplicabil între România și statul solicitat, ori în lipsa unui astfel de instrument, pe bază de reciprocitate. Potrivit art. 6 din Legea nr. 302/2004, în cazul în care statul român formulează o cerere de asistență judiciară, în baza curtoaziei internaționale, asigurarea reciprocității va fi dată de către ministrul justiției, pentru fiecare caz, ori de câte ori va fi necesar, la cererea motivată a autorității judiciare române competente.

Asigurarea de reciprocitate se dă în principiu numai dacă statul solicitant solicită o astfel de garanție, în sensul că România poate și că își exprimă disponibilitatea de a executa o cerere similară formulată de către Statul solicitant. O astfel de asigurare se solicită și în cazul în care România este stat solicitant. Aceasta depinde însă, în ambele cazuri, de practica care există în relația dintre România și statul solicitat/solicitant. Este posibil ca executarea unei cereri să se facă și în lipsa unei astfel de asigurări atunci când, potrivit practicii și în virtutea relațiilor bilaterale dintre cele două state, există certitudinea că cererea va fi executată.

Potrivit art. 5 din Legea nr. 302/2004, lipsa reciprocității nu împiedică să se dea curs unei cereri de asistență judiciară internațională în materie penală, dacă aceasta:  a) se dovedește necesară datorită naturii faptei sau nevoii de a lupta împotriva anumitor forme grave ale criminalității; b) poate contribui la îmbunătățirea situației inculpatului ori condamnatului sau la reintegrarea sa socială;  c) poate servi la clarificarea situației judiciare a unui cetățean român.

În general cererile de asistență sunt formulate de către autoritățile judiciare: procuror, judecător, judecător de instrucție (acolo unde este cazul), existând însă și posibilitatea ca cererile de asistență să fie formulate de către autoritățile administrative, în cadrul procedurilor desfășurate pentru fapte a căror sancționare incumbă acestora și numai dacă decizia luată, indiferent de denumirea pe care o poartă, este supusă unei căi de atac în fața unei instanțe competente. În acest sens, art. 184 4 din Legea nr. 302/2004 prevede că asistența judiciară se acordă și în proceduri privind fapte pedepsibile conform legii române

sau legii statului membru solicitant ca fiind încălcări ale normelor juridice, constatate de autoritățile administrative a căror decizie poate fi atacată inclusiv în fața unei instanțe penale (ceea ce înseamnă că nu este obligatoriu ca instanța respectivă să aibă competență exclusiv în materie penală). Dispoziții în acest sens se regăsesc și în Convenția de asistență UE din 2000, Convenția de aplicare a Acordului Schengen și Protocolul adițional la Convenția europeană de asistență.

În cazul în care autoritățile române sunt cele care solicită asistență este necesar ca cererile să fie întocmite cât mai clar, și în măsura în care nu se recurge la formulare, să aibă în vedere atât elementele obligatorii ale oricărei cereri de asistență, cât și cele specifice, în funcție de activitatea care se solicită să fie efectuată. De asemenea atunci când legea română obligă la anumite formalități sau proceduri (ex: modul de ascultare, explicații prealabile, jurământul martorului), în lipsa cărora actul îndeplinit de către autoritățile străine nu ar putea fi folosit în cadrul procedurii penale române, este recomandabil să se facă referire în cererea de asistență sau să se întcomească o notă separată care să cuprindă dispozițiile din Codul de procedură penală care obligă la astfel de formalități sau proceduri. Desigur că, autoritățile solicitate vor da curs acestor cerințe în măsura în care acestea nu contravin propriilor principii de drept. În general însă, asistența este acordată într-o manieră cât mai largă cu putință, fără ca astfel de cerințe să constituie motive de refuz.

În cazul în care autoritățile române sunt cele solicitate, acestea trebuie să verifice pe lângă forma cererii și conținutul acesteia pentru a se constata dacă cererea se încadrează în principiile de drept fundamentale și poate fi executată. În situația în care se constată existența unor motive de refuz, de genul asistența judiciară a fost solicitată în scopul urmăririi sau pedepsirii unei persoane pe motive de rasă, religie, sex, naționalitate, limbă, opinii politice sau ideologice sau de apartenență la un anumit grup social sau situația persoanei riscă să se agraveze din unul din motivele enunțate;   cererea  se referă la o infracțiune de natură politică sau la o infracțiune conexă unei infracțiuni politice sau la o infracțiune militară care nu constituie infracțiune de drept comun.

Asistența judiciară în materie penală este reglementată Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală. Dispoziții cu privire la asistența judiciară se regăsesc și în alte legi care reglementează anumite categorii de infracțiuni, însă aceste dispoziții se raportează la legea specială.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 302/2004, aceasta se aplică în baza și pentru executarea normelor interesând cooperarea judiciară în materie penală, cuprinse în instrumentele juridice internaționale la care România este parte, pe care le completează în situațiile nereglementate.

Totodată, potrivit art. 5, lipsa unei convenții internaționale, cooperarea judiciară se poate efectua în virtutea curtoaziei internaționale, la cererea transmisă pe cale diplomatică de către statul solicitant și cu asigurarea scrisă a reciprocității dată de autoritatea competentă a acelui stat. În acest caz, Legea nr. 302/2004 constituie dreptul comun în materie pentru autoritățile judiciare române.

3.3. Ministerul Justiției al Republicii Moldova în contextul asistenței juridice internaționale în materie penală

Ca noțiune, asistența juridică internațională în materie penală înseamnă colaborarea unui stat, numit „stat solicitant” cu un alt stat, numit „stat solicitat”, prin autoritățile competente, stabilite de fiecare stat în parte, conform Tratatului bilateral, ori în baza Tratatului internațional (multilateral), la care au aderat ambele state, ori pe baza de reciprocitate, printr-o cerere, numită „cerere de asistență juridică”, pentru a acorda ajutor, în cadrul unui proces penal, la soluționarea cauzei penale sau la executarea unei hotărîri judecătorești. Conform art. 531 alin. (1) CPP, raporturile cu țările străine sau curțile internaționale referitoare la asistența juridică în materie penală sunt reglementate de Codul de procedură penală și de prevederile Legii cu privire la asistența juridică internațională în materie penală nr. 371/01.12.2006, publicată la 02.02.2007 (Monitorul Oficial 14-17/42) cu modificările efectuate prin Legea nr.89-XVI din 24.04.2008 (MO 99-101), denumită în continuare Legea nr.371/2006. Scopul asistenței juridice internaționale rezultă din prevederile Legii și constă în protecția intereselor de suveranitate, securitate, ordine publică și a altor interese ale Republicii Moldova, definite prin Constituție.

Referitor la principiile care guvernează asistența juridică în materie penală, aceasta reprezintă un principiu de cooperare judiciară internațională. Asistența judiciară este utilizată atunci cînd un stat se arată incapabil să demareze o anchetă sau o procedură de unul singur, fiind nevoit să apeleze la ajutorul altui stat, de exemplu, pentru audierea martorilor sau pentru supravegherea persoanelor aflate în deplasare în afara teritoriului statului solicitant. Totuși, asistența juridică internațională în materie penală se ba-zează pe trei principii generale: – reciprocitate, – confidențialitate, – necondamnare repetată pentru una și aceeași faptă.

Regula principală este că asistența juridică poate fi solicitată și acordată numai atunci cînd între state există un tratat bilateral sau multilateral, care este aplicabil, în cazul nostru, atât pentru Republica Moldova, cât și pentru statul solicitant.

Actul internațional important, ca instrument al asistenței juridice internaționale în materie penală, este considerată Convenția europeană de asistență juridică în materie penală, adoptată la Strasbourg pe 20 aprilie 1959. Conform art. 5 din Convenție, statele-membre ale Consiliului Eu-ropei, în cazul în care nu au încheiate tratate bilaterale sau, dacă sunt Părți ale Convenției, însă Partea contractantă și-a rezervat un drept prin declarație, orice altă Parte va putea aplica principiul reciproci-tății.În principiu, asigurarea reciprocității se aplică numai dacă statul solicitant solicită o astfel de garanție, în sensul că Moldova poate și își exprimă disponibilitatea de a executa o cerere similară formulată de către Statul solicitant. O astfel de asigurare trebuie să fie formulată și în cazul în care Moldova este în calitate de stat solicitat. Principiul reciprocității este reglementat și de art. 436, alin. (2) CPP, care stipulează că condițiile de reciprocitate se confirmă într-o scrisoare, prin care ministrul Justiției sau Procurorul General se obligă să acorde, în numele Republicii Moldova, asistență juridică statului străin sau instanței penale internaționale la efectuarea unor acțiuni procesuale, cu garantarea drepturilor procesuale ale persoanei în privința căreia se efectuează asistența, drepturi prevăzute de legea națională. Aplicarea reciprocității depinde însă și de practica care există în relația dintre Republica Moldova și statul solicitat sau solicitant.

Este posibil ca executarea unei cereri de asistență juridică să se facă și în lipsa unei astfel de asigurări date din partea ministrului Justiției sau Procurorului General, dar numai atunci cînd, potrivit practicii și în dependență de relațiile bilaterale stabilite între aceste state, fiecare dintre ele consideră, cu certitudine, că asistența juridică respectivă va fi acordată.

Conform art. 3 din Legea nr. 371/2006, aplicarea principiului reciprocității poate avea loc

și prin canalele diplomatice, dar și în asemenea situație organele de urmărire penală sau instanțele de judecată, în temeiul alin. (3) CPP, mai întîi trebuie să se adreseze Procurorului General sau, respectiv, Ministrului Justiției, care la rîndul lor, vor sesiza ministrul de Externe. Avînd în vedere prevederile alin. (3) ale articolului mai sus citat, Republica Moldova și-a asumat obligația de a executa o cerere de asistență juridică internațională în materie penală chiar și în lipsa reciprocității, atunci cînd:

a)cererea de asistență juridică se dovedește necesară grație naturii faptei sau a caracterului imperios al luptei împotriva unor forme grave de criminalitate;

b)cererea de asistență juridică poate contribui la ameliorarea situației inculpatului ori a condamnatului sau la reintegrarea lui socială;

c)cererea de asistență juridică poate servi la clarificarea situației juridice a unui cetățian al Republicii Moldova.

Acordarea asistenței juridice cu aplicarea confidențialității se bazează pe înțelegerile Părților contractante, stabilite de Convenția ori Tratatul respectiv. Astfel, conform art. 33 din Convenția europeană privind spălarea, descoperirea, sechestrarea și confiscarea produselor infracțiunii, partea solicitantă poate cere părții solicitate să păstreze confidențialitatea cererii și conținutul ei, cu excepția măsurilor necesare pentru executarea acesteia. Dacă partea solicitată nu se poate conforma acestei condiții de confidențialitate, va trebui să informeze partea solicitantă în cel mai scurt termen posibil.

Partea solicitantă trebuie, dacă i se cere, cu condiția ca cererea să nu fie contrară principiilor fundamentale ale dreptului său intern, să păstreze confidențialitatea tuturor mijloacelor de probă și a informațiilor comunicate de partea solicitată, mai puțin în măsura în care dezvăluirea lor este necesară cercetărilor sau procedurii descrise în cerere.

Conform prevederilor art. 25 din al doilea protocol adițional la Convenția Europeană de Asistență Juridică în materie penală, încheiat la Srasbourg, la 8 noiembrie 2001, la fel se prevede că Partea solicitantă poate cere Părții solicitate să vegheze ca cererea și conținutul ei să rămînă confidențiale, cu excepția cazului în care acest lucru nu este compatibil cu satisfacerea cererii.

Dacă Partea solicitată nu poate respecta imperativul confidențialității, ea informează fără întîrziere despre acest lucru Partea solicitantă. În baza acestor prevederi, prin art. 6 al Legii nr. 371/2006, Re-publica Moldova s-a obligat, după caz, să asigure confidențialitatea la acordarea asistenței juridice altui stat, stipulînd în norma vizată că, în limitele legii naționale, la cererea statului solicitant, va asigura confidențialitatea cererilor de asistență juridică și a actelor anexate la acestea. În cazul în care condiția păstrării confidențialității nu poate fi asigurată, Republica Moldova înștiințează statul străin, care va decide asupra situației apărute. Prevederile expuse se vor aplica corespunzător și de către Republica Moldova, în situația în care va fi stat solicitant.

Principiul necondamnării repetate pentru una și aceiași faptă este un principiu fundamental, cunoscut în majoritatea sistemelor de drept, potrivit căruia o persoană nu poate fi cercetată penal ori judecată decît numai o singură dată pentru aceeași faptă. Acest principiu se regăsește în majoritatea instrumentelor internaționale.

Unul dintre cele mai importante este Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice ale omului, adoptat prin Rezoluția nr. 2200 A (XXI) din 16 decembrie 1966, unde, în art.14 paragraf 7, este prevăzut: „Nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit din pricina unei infracțiuni pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărîre definitivă în conformitate cu legea și cu procedura penală a fiecărei țări”.

La nivel european, țările membre ale Consiliului Europei regăsesc acest principiu, numit

și non bis idem, în art. 4 al Protocolului nr. 7 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, din 22.11.1984, care stipulează: „Nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicțiile aceluiași stat pentru săvîrșirea infracțiunilor pentru care a fost deja condamnat printr-o hotărîre definitivă conform legii și procedurii penale ale aceluiași stat”.

Principiul este aplicabil ori de cîte ori autoritățile competente formulează din nou împotriva unei persoane o acuzație în materie penală după pronunțarea unei hotărîri definitive de condamnare sau de achitare în același stat, hotărîre care se bucură de autoritate de lucru judecat cu privire la această faptă. În cazul dat, trebuie să persiste următoarele condiții:

a) să existe o hotărîre de condamnare la o pedeapsă penală dintre cele prevăzute de instrumentul internațional, sau de achitare a unei persoane împotriva căreia a fost formulată o acuzație în materie penală. Nu importă în care grad de jurisdicție a fost adoptată hotărîrea în cauză.

b) hotărîrea de condamnare sau de achitare să fie definitivă, conform legii și procedurii penale ale statului respectiv, fie prin epuizarea căilor ordinare de atac, fie prin neexercitarea acestora;

c) autoritățile judiciare competente să formuleze din nou aceeași acuzație, privind aceleași fapte cu caracter penal, împotriva aceleiași persoane și nu prezintă importanță în a doua procedură, dacă faptele au aceeași sau o altă încadrare juridică.

Art. 4 al Protocolului nr. 7 nu se referă numai la dreptul de a nu fi condamnat de două ori pentru aceeași faptă, ci se referă și la drep-tul de a nu fi URMĂRIT penal sau judecat de două ori pentru aceeași faptă.vom menționa că principiul, reglamentat de aceste instrumente, este obligatoriu doar pentru statul în care a fost pronunțată o hotărîre penală (la nivel național), ceea ce nu împiedică alte state să înceapă sau să continuie procedurile penale pentru aceeași faptă. Aplicarea pe plan internațional a acestui principiu, inclusiv în ceea ce privește asistența juridică în materie penală, în afară de instrumentele enunțate (Pactul și CEDO), mai este regle-mentată în: – Convenția europeană de extrădare, încheiată la Paris la 13.12.1957, și Protocoalele sale adiționale, încheiate la Stras-bourg la 15 octombrie 1975 și la 17 martie 1978; – Convenția europeană privind valoarea internațională a ho-tărîrilor judecătorești represive, adoptată la Haga la 28 mai 1970; – Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983;

În legislația națională principiul discutat este reglementat de art.5, art.35 alin.(2), art.39 alin.(1) lit.b) și art.43 alin.(1) din Legea nr.371/2006, precum și în art.546 alin.(2) pct.2), CPP. Ca exemplu de aplicare a principiului comentat poate fi cazul cînd statul străin solicită asistența juridică din partea autorităților competente ale Republicii Moldova, privind extrădarea unui cetă-țean străin sau apatrid, pentru a fi urmărit penal sau pentru a fi condamnat de către acel stat, la examinarea cererii, Procuratura Generală sau, după caz, Ministerul Justiției trebuie să verifice în instituțiile specializate naționale dacă cetățeanul străin ori apatridul nu a fost deja condamnat sau achitat, sau dacă procedura penală în privința lui nu a fost încetată, potrivit unei hotărîri judecătorești devenite definitive, sau dacă, printr-o ordonanță a organului de urmărire penală, s-a înce-tat procesul penal în privința aceleiași fapte, ori dacă în privința persoanei respective nu se efectuează urmărirea penală de către organele naționale. În cazul stabilirii unor atare situații, Procuratura Generală sau Ministerul Justiției, în temeiul principiului necondamnării repeta-te pentru una și aceeași faptă, cu trimitere la articolele respective din Legea națională, precum și la instrumentul internațional (Tratatul sau Protocolul respectiv), va refuza extrădarea. Conform art.5 al Legii nr.371/2006, principiul necondamnării pentru una și aceeași faptă se completează cu încă o situație expusă în alin. (1) lit.b), potrivit căreia asistența juridică internațională va fi refuzată, dacă în Republica Moldova ori în alt stat, pedeapsa aplicată printr-o hotărîre judecătorească definitivă de condamnare a fost executată de către respectiva persoană sau aceasta a format obiectul unei grațieri, amnistii în totalitatea ei ori asupra părții de pedeapsă neexecutate.

3.4. Recunoașterea și executarea hotărârilor penale străine pe teritoriul Republicii Moldova

Convenția de la Haga din 28 mai 1970 prevede două modalități de transmitere a cererii de executare:

1) prin intermediul Ministerului Justiției al statului de executare și

2) în temeiul unui acord, direct prin intermediul autorităților statului solicitant către autoritățile statului solicitat cu retrimiterea pe aceeași cale.

Prin Legea de ratificare a Convenției de la Haga din 28 mai 1970, Republica Moldova a solicitat statelor părți transmiterea cererilor doar prin intermediul Ministerului Justiției. În cazuri de urgență cererile și comunicările pot fi transmise prin intermediul INTERPOL-ului. Potrivit celor indicate în Convenția de la Haga din 28 mai 1970, statele-părți la aceasta nu pot pretinde traducerea cererilor de executare a sentințelor, precum și a materialelor anexate. În același timp, fiecare stat parte la Convenție este în drept de a formula o rezervă sau declarație prin care să stabilească condiția potrivit căreia toate cererile și anexele să-i fie transmise doar cu atașarea traducerii în propria sa limbă, în una din limbile oficiale ale Consiliului Europei sau în acea limbă pe care el o va indica. Republica Moldova a făcut uz de acest drept, insistând asupra anexării la cererea de executare și anexelor la aceasta a traducerii în limba sa oficială sau în una din limbile oficiale ale Consiliului Europei.

Regula de mai sus nu aduce atingere acelor înțelegeri pe care statele-părți le-au stabilit prin intermediul altor instrumente bilaterale sau multilaterale, ceea ce înseamnă că autoritățile competente ale Republicii Azerbaidjan și Ucrainei pot aplica normele referitoare la limba de comunicare înserate în tratatele bilaterale cu Republica Moldova, adică pot recurge la limba rusă ca mijloc de comunicare.

Procedura de executare a hotărârii penale străine este inițiată în baza unei cereri întocmite în scris, la care se anexează toate actele necesare. Prin urmare, cererea urmează a fi însoțită de originalul sau copia certificată a hotărârii a cărei executare se cere, precum și orice alte acte care pot fi necesare examinării cererii. De asemenea, este obligatoriu de a anexa la cererea de executare declarația prin care persoana condamnată își exprimă consimțământul, precum și o informație privind durata arestului preventiv sau a părții de pedeapsă executate până la data prezentării cererii. La cererea statului solicitat, acestuia îi poate fi transmis originalul sau copia certificată a dosarului penal, în baza căruia persoana a fost condamnată. În situația în care statul solicitat consideră că informația comunicată de statul solicitant este insuficientă, el este în drept de a cere completarea acesteia, fiind posibilă și stabilirea unui termen în cadrul căruia informația urmează a fi prezentată.

Procedura internă de recunoaștere și executare a unei hotărâri penale străine pe teritoriul altui stat are loc în corespundere cu legislația națională a acestuia. În așa mod, CPP stabilește că o hotărâre penală străină poate fi recunoscută în Republica Moldova numai dacă sunt respectate următoarele condiții:

-hotărârea a fost pronunțată de o instanță competentă; -hotărârea nu contravine ordinii publice din RM;

-hotărârea poate produce efecte juridice în țară potrivit legii penale naționale. Suplimentar la cele indicate mai sus, Legea nr. 371-XVI din 1 decembrie 2006 mai stabilește următoarele condiții speciale de admisibilitate a cererii:

-persoana condamnată este cetățean al Republica Moldova ori este domiciliată permanent pe teritoriul acesteia, ori este cetățean străin sau apatrid cu permis de ședere în teritoriul ei; -în privința faptei pentru care a fost pronunțată sentința de condamnare nu este pornită urmărire penală în RM;

-executarea hotărârii în RM poate favoriza reintegrarea socială a persoanei condamnate; executarea hotărârii în RM poate favoriza repararea pagubei provocate prin infracțiune;

-durata pedepsei sau a măsurilor de siguranță dispuse prin hotărâre este mai mare de un an.

Prima etapă în recunoașterea și executarea unei hotărâri penale străine pe teritoriul RM este verificarea de către Ministerul Justiției a corespunderii cererii de recunoaștere și actelor anexate cu dispozițiile tratatelor Internaționale. Dacă verificarea se soldează cu un rezultat pozitiv, cererea și anexele se transmit, în baza unui demers argumentat al ministrului justiției, către instanța de judecată competentă spre examinare. Potrivit Codului de Procedură Penală, în cazul în care hotărârea statului de condamnare este adoptată de o instanță egală în grad cu o instanță judiciară de gradul I, demersul ministrului justiției se soluționează de către instanța judiciară din raza teritorială a Ministerului Justiției, iar dacă instanța statului de condamnare este egală în grad cu Curtea de Apel, demersul se soluționează de către Curtea de Apel Chișinău. Până la soluționarea definitivă a cererii de recunoaștere și executare a hotărârii penale străine statul de executare are dreptul de a reține persoana condamnată, cu condiția că potrivit legislației acestuia este admisă reținerea provizorie în cazul infracțiuni respective sau dacă există pericolul că persoana va fugi sau va distruge eventualele probe. La soluționarea demersului participă obligatoriu reprezentantul Ministerului Justiției, condamnatul și apărătorul acestuia. Instanța poate examina demersul și în lipsa condamnatului în cazul în care acesta se află în detenție pe teritoriul unui stat străin.

Examinând demersul, instanța de judecată urmează să determine gradul de compatibilitate a pedepsei stabilite de către instanța străină cu legislația RM și, în dependentă de acest fapt, să dispună continuarea executării sentinței în baza pedepsei stabilite anterior sau să o schimbe în funcție de specificul normativ. La modificarea pedepsei urmează a se ține cont de neadmiterea stabilirii unei pedepse mai aspre decât cea aplicată de către statul de condamnare. Convenția de la Haga din 28 mai 1970 și Legea nr. 371-XVI din 1 decembrie 2006 stabilesc circumstanțele în care poate fi formulat un refuz de executarea hotărârii penale străine. Suplimentar la acestea, prin legea de ratificare a Convenției de la Haga din 28 mai 1970, RM a declarat că își rezervă dreptul:

-să refuze executarea dacă apreciază că condamnarea privește infracțiunea de natură fiscală sau religioasă;

-să refuze executarea unei sancțiunii pronunțate pentru o faptă care, potrivit legii sale, ar fi fost de competența exclusivă a unei autorități administrative;

-să refuze executarea unei hotărâri represive europene pronunțate de autoritățile statului solicitant la o dată când acțiunea penală pentru infracțiunea care a fost sancționată ar fi fost prescrisă după propria sa lege;

-să refuze executarea hotărârilor în lipsă, precum și a ordonanțelor penale;

-să accepte aplicarea doar a secțiuni 1 a titlului III al Convenției.

Executării pe teritoriul RM pot fi supuse și hotărârile penale străine prin care s-au stabilit pedepse sub formă de amendă sau confiscare de bunuri. La examinarea unei asemenea cereri de executare, instanța de judecată stabilește suma care urmează a fi încasată sub formă de lei moldovenești, la cursul oficial de schimb al zilei respective.

Sumele de bani rezultate din executarea amenzilor aplicate prin hotărâri străine de condamnare se varsă la bugetul de stat al Republicii Moldova. La cererea statului de condamnare, sumele de bani respective pot fi predate acestuia dacă în circumstanțe similare sumele de bani obținute din executarea amenzilor aplicate prin hotărâri pronunțate în RM vor fi remise acesteia.

Obiectele confiscate în temeiul unei hotărâri străine revin RM, însă, la cererea statului de condamnare, ele pot fi predate dacă prezintă un interes deosebit pentru acel stat și există garanția reciprocității.

Executarea unei hotărâri penale străine are loc în conformitate cu legislația RM. Doar statul străin care solicită executarea hotărârii proprii poate decide în privința declanșării unei căi extraordinare de atac împotriva acestei hotărâri.

Începutul executării pedepsei în RM are ca efect reenunțarea statului străin la această executare pe teritoriul propriu, cu excepția cazului când persoana condamnată se eschivează de la executarea pedepsei, situație în care statul străin redobândește dreptul la executare. În cazul pedepsei amenzii, statul străin redobândește dreptul la executare din data când este informat asupra neexecutării totale sau parțiale a acestei pedepse.

În procesul executării pedepsei stabilite printr-o hotărâre penală străină, atât RM, cât și statul de condamnare este în drept de a aplica în privința persoanei condamnate amnistia sau grațierea.

Aspecte specifice ale recunoașterii și executării sentințelor penale naționale peste hotarele Republicii Moldova În linii mari, procedeele descrise mai sus sunt aplicabile și recunoașterii și executării unei hotărâri penale naționale peste hotarele RM. În același timp, există segmente care sunt specifice doar RM, cum ar fi condițiile de înaintare a cererii, consimțământul condamnatului sau organul responsabil de înaintare a cererii.

Astfel, subliniem că solicitarea executării în străinătate a unei hotărâri penale emise de instanța judecătorească a RM poate avea loc în cazul existenței uneia din următoarele condiții:

-persoana condamnată este cetățean al statului solicitat ori are domiciliu permanent pe teritoriul acestuia, ori este cetățean străin sau apatrid cu permis de ședere pe teritoriul lui;

-persoana condamnată este cetățean al RM cu domiciliu permanent pe teritoriul statului solicitat; -persoana condamnată are și cetățenia statului solicitat;

-extrădarea persoanei condamnate în RM în vederea executării pedepsei nu este admisă potrivit legislației statului solicitat;

-există temeiuri a considera că executarea hotărârii în statul solicitat poate favoriza reintegrarea socială a persoanei condamnate;

-durata pedepsei aplicate este mai mare de un an;

-persoana condamnată își dă consimțământul după ce a fost informată în privința consecințelor executării în străinătate. De asemenea, executarea poate fi solicitată dacă: persoana condamnată să execute în statul străin pedeapsă privativă de libertate stabilită pentru o altă faptă decât cea pentru care a fost condamnată în RM;

-persoanei condamnate i s-a aplicat măsura de siguranță a expulzării.

Cererea de încuviințare a executării pe teritoriul statului străin este formulată de organul responsabil pentru executare din oficiu sau la cererea persoanei condamnate dacă sunt îndeplinite condițiile indicate mai sus. Respectiva cerere, însoțită de actele la care s-a făcut referire în unul din subcapitolele precedente se înaintează autorităților competente străine prin intermediul Ministerului Justiției.

Dacă este necesar consimțământul persoanei condamnate, deținute în RM, Departamentul Instituțiilor Penitenciare, prin intermediul administrației penitenciare, certifică voința exprimată a persoanei condamnate, care urmează a fi făcută de bună voie și în deplină cunoștință a consecințelor juridice care rezultă din aceasta. În cazul în care persoana condamnată se află în străinătate, consimțământul poate fi certificat de către un funcționar consular al RM sau prin orice altă modalitate prevăzută de legislația statului în care este deținută. În cazul în care persoana condamnată se află pe teritoriul RM și nu a formulat ea însăși cererea, organul care va înainta cererea de încuviințare a executării notifică persoanei condamnate faptul formulării cererii. Lipsa unui răspuns din partea persoanei condamnate echivalează cu consimțământul acesteia la formularea cererii.

3.5. Strategia de reformă a sectorului justiției din Republica Moldova pentru anii 2011-2016

Elaborarea unei Strategii complexe de reformă a devenit necesară în vederea creării unui cadru comun care să acopere toate eforturile de reformă a sectorului justiției în Republica Moldova, pentru asigurarea dezvoltării durabile a sectorului prin acțiuni realiste și concrete.

În prezent există o serie de concepții privind reformarea mai multor instituții din sectorul justiției, fiecare dintre ele stabilind obiective și acțiuni diferite, abordînd doar segmente înguste ale sectorului justiției. Strategia de reformă a sectorului justiției pentru anii 2011-2016 intervine cu o abordare novatoare și vine să integreze toate eforturile și intențiile de reformă într-un cadru unificat pentru a asigura caracterul coerent, consecvent și durabil al reformelor din sectorul justiției în ansamblu.

Concomitent, Strategia edifică cadrul instituțional de coordonare a acțiunilor de reformă și a asistenței partenerilor de dezvoltare în sectorul justiției. Implementarea practică și valorificarea componentelor Strategiei vor contribui la consolidarea unui sector al justiției echitabil, calitativ, cu zero toleranță față de corupție, pentru o dezvoltare durabilă a țării și responsabilitate sporită față de justițiabili.

Obiectivul general al Strategiei este edificarea unui sector al justiției accesibil, eficient, independent, transparent, profesionist și responsabil față de societate, care să corespundă standardelor europene, să asigure supremația legii și respectarea drepturilor omului și să contribuie la asigurarea încrederii societății în actul de justiție.

Obiectivele specifice ale Strategiei sînt următoarele:

consolidarea independenței, responsabilității, imparțialității, eficienței și transparenței sistemului judecătoresc;

eficientizarea procesului de investigație prejudiciară în vederea garantării respectării drepturilor omului, asigurării securității fiecărei persoane și diminuării nivelului de criminalitate;

ameliorarea cadrului instituțional și a proceselor care asigură accesul efectiv la justiție: asistența juridică eficientă, examinarea cauzelor și executarea hotărîrilorjudecătorești în termene rezonabile, modernizarea statutului unor profesii juridice conexe sistemului de justiție;

promovarea și implementarea principiului toleranței zero pentru manifestările de corupție în sectorul justiției;

implementarea unor măsuri prin intermediul cărora sectorul justiției ar contribui la crearea unui climat favorabil dezvoltării durabile a economiei;

asigurarea respectării efective a drepturilor omului în practicile și politicile juridice;

– coordonarea, stabilirea și delimitarea atribuțiilor și responsabilităților actorilor principali din sectorul justiției, asigurarea dialogului intersectorial.

Pilonii Strategiei au fost desemnați: Sistemul judecătoresc; Justiția penală; Accesul la justiție și executarea hotărîrilor judecătorești; Integritatea actorilor sectorului justiției; Rolul justiției în dezvoltarea economică; Respectarea drepturilor omului în sectorul justiției; Sectorul justiției bine coordonat, bine administrat și responsabil.

Strategia a fost elaborată de către Ministerul Justiției în urma unor consultări publice largi, precum și a consultărilor cu instituțiile-cheie din sectorul justiției. Punctul de pornire în elaborarea Strategiei l-a constituit identificarea factorilor care determină necesitatea de reforme și a problemelor care urmează a fi soluționate pentru a crea un sector al justiției accesibil, eficient, independent, transparent, profesionist și responsabil față de societate, care să corespundă standardelor europene, să asigure supremația legii și respectarea drepturilor omului. Problemele actuale din sectorul justiției au fost determinate în baza analizei constatărilor rapoartelor elaborate de societatea civilă, organizațiile internaționale, în special a Raportului de evaluare elaborat de experții Uniunii Europene și prezentat public în iunie 2011 (în continuare – Raport de evaluare), care este documentul cel mai recent și comprehensiv de evaluare a stării actuale a sectorului justiției în Republica Moldova.

De asemenea, au fost analizate constatările Ministerului Justiției în urma monitorizării implementării diverselor acte normative. Drept rezultat, au fost determinați 7 piloni ai Strategiei, pentru fiecare pilon fiind elaborate direcții strategice, domenii specifice de intervenție, termene-limită de realizare, indicatori ai nivelului de implementare, rezultatele scontate, precum și instituțiile responsabile. Realizarea în complex a domeniilor specifice de intervenție va conduce la atingerea obiectivului general al Strategiei.

Termenul „sectorul justiției” utilizat în textul prezentei Strategii se referă la instituțiile și structurile care au o contribuție principală sau auxiliară în organizarea și realizarea justiției în Republica Moldova. Astfel, „sectorul justiției” include în primul rînd sistemul judecătoresc, precum și întregul ansamblu de autorități și relații dintre acestea care contribuie la înfăptuirea justiției, și anume: organele de urmărire penală, profesiile juridice conexe sectorului justiției (avocați, notari, mediatori, executori judecătorești, experți judiciari, administratori ai procedurii de insolvabilitate, traducători/interpreți), sistemul de probațiune, sistemul de executare a hotărîrilor judecătorești, sistemul penitenciar, Ministerul Justiției, instituția avocatului parlamentar, Curtea Constituțională. În Strategie sînt vizate și alte autorități administrative, precum Parlamentul, Guvernul, Consiliul Superior al Magistraturii, în măsura în care activitatea acestora este legată de adoptarea și implementarea actelor normative relevante pentru sectorul justiției.

Reforma sectorului justiției a fost permanent în vizorul autorităților Republicii Moldova. Pe parcursul ultimilor ani a fost adoptat un număr mare de documente strategice în domeniu: Strategia de consolidare a sistemului judecătoresc (Hotărîrea Parlamentului nr. 174-XVI din 19 iulie 2007), Strategia de dezvoltare a sistemului de executare (Hotărîrea Guvernului nr.1393 din 12 decembrie 2007), Concepția reformării sistemului penitenciar (Hotărîrea Guvernului nr. 1624 din 31 decembrie 2003), Concepția privind finanțarea sistemului judecătoresc (Hotărîrea Parlamentului nr. 39 din 18 martie 2010), Concepția de reformare a Ministerului Afacerilor Interne și a structurilor subordonate și desconcentrate ale acestuia (Hotărîrea Guvernului nr.1109 din 6 decembrie 2010) etc. În același timp, au fost adoptate mai multe legi care au reformat conceptual o serie de instituții-cheie din sectorul justiției, și anume: sistemul judecătoresc, organele procuraturii, avocatura, notariatul, sistemul penitenciar, instituția avocatului parlamentar, sistemul de executare etc. Au fost adoptate legi care au edificat noi mecanisme și instituții în sectorul justiției: Legea cu privire la asistența juridică garantată de stat, Legea cu privire la probațiune, Legea cu privire la mediere, Legea privind executorii judecătorești etc.

Deși au fost realizate schimbări instituționale esențiale și a fost modificat cadrul legislativ, totuși aceste schimbări nu au conferit activității actorilor din acest sector un nivel calitativ nou și nu au condus la consolidarea unui sistem de justiție echitabil, corect și orientat spre necesitățile justițiabililor și prestarea unor servicii calitative și accesibile justițiabililor. Analiza implementării documentelor strategice din domeniu relevă principalele probleme cu care se confruntă sectorul justiției, și anume: instanțele de judecată nu sînt administrate eficient; promovarea judecătorilor și a procurorilor este insuficient de transparentă și nu este bazată pe merit; nu toate componentele Consiliului Superior al Magistraturii funcționează eficient; calitatea serviciilor prestate de profesiile conexe sistemului justiției este neadecvată; lipsesc mecanisme eficiente de responsabilizare a actorilor din sectorul justiției; faza pre-judiciară este nejustificat de complexă; lipsesc mecanisme eficiente de asigurare a unei justiții prietenoase copiilor; percepția răspîndirii corupției în întregul sector al justiției este alarmant de înaltă.

Astfel, în Declarația cu privire la starea justiției în Republica Moldova și la acțiunile necesare îmbunătățirii situației în domeniul justiției, aprobată prin Hotărîrea Parlamentului nr. 53-XVIII din 30 octombrie 2009, Parlamentul a constatat cu îngrijorare că justiția în Republica Moldova este grav afectată de corupție. În Declarație s-a menționat că o asemenea involuție a justiției moldovenești a fost posibilă inclusiv din cauza: neglijării sau aplicării selective de către Consiliul Superior al Magistraturii a legislației ce reglementează răspunderea judecătorilor, indulgenței acestuia; lipsei de reacție din partea Consiliului Superior al Magistraturii și a organelor procuraturii la acțiunile, pe alocuri criminale, ale judecătorilor; lipsei de reacție și de rezistență a corpului judecătoresc la acțiunile de intimidare și de presiune politică venite din partea exponenților guvernării; lipsei de transparență a actului de justiție și a activității Consiliului Superior al Magistraturii, în special în ceea ce privește selectarea, numirea, promovarea și sancționarea judecătorilor; insuficienței pregătirii inițiale și pregătirii continue a judecătorilor; asigurării materiale inadecvate a judecătorilor; „sindicalizării” puterii judecătorești etc.

Aceste constatări ale înaltului for legiuitor demonstrează că, pînă în prezent, standardele profesionale, morale și etice nu au devenit parte importantă a activității profesioniștilor din sector, fapt ce a generat diminuarea încrederii societății în justiție. Nivelul redus de încredere a cetățenilor în sectorul justiției este un fenomen periculos, deoarece poate genera o neîncredere generală a acestora în eficiența și integritatea autorităților publice și chiar a statului în general.

În aceste condiții, reforma sectorului justiției nu poate fi abordată într-o manieră fragmentară, deoarece înfăptuirea actului de justiție presupune activitatea conjugată și eficientă a mai multor instituții: organele de urmărire penală, procuratura, avocatura, sistemul judecătoresc, Curtea Constituțională, notariatul, sistemul de executare a hotărîrilor judecătorești, sistemul penitenciar etc.

În urma analizei documentelor strategice adoptate anterior și a stării de fapt din sectorul justiției, dar și a consultărilor cu actorii-cheie din cadrul acestui sector, au fost identificați o serie de factori care determină necesitatea reformelor (factorii determinanți ai reformelor). Acești factori au ajutat la stabilirea obiectivului general și a obiectivelor specifice ale Strategiei, precum și a pilonilor pe care se sprijină reformele, a direcțiilor strategice și domeniilor specifice de intervenție abordate în Strategie, așa cum este descris în părțile 3, 4 și 5 ale acesteia.

ÎNСHЕIЕRЕ

Ministerul Justiției ar trebui să joace un rol mult mai important în construirea statului de drept și respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și cetățeanului. Pe măsură ce se consolidează reformele democratice, rolul Ministerului Justiției ar trebui să crească, în special în domeniul elaborării legislației, îmbunătățirii calității legilor, respectării normelor de drept în Moldova, dar și a celor internaționale în locurile de privare de libertate, în domeniul înregistrării drepturilor de proprietate și a tranzacțiilor cu ea, a actelor de stare civilă, a activității executorilor judecătorești, de oferire a asistenței juridice populației și educației juridice a cetățenilor.

Ministerul Justiției urmează să-și asume un rol important în formarea legislației care reglementează activitatea sistemului judiciar și al avocaturii, precum și în ce privește analiza muncii lor, elaborarea propunerilor privind creșterea eficienței sistemului juridic din țară. De activitatea acestei instituții a puterii executive depinde, în mare parte, respectarea drepturilor omului în domeniul organelor de justiție și al organizațiilor lor.

Un rol important în construirea unui stat de drept ar trebui să-l aibă Ministerul Justiției, stimulînd procesul de umanizare și de deschidere al instituțiilor sistemului judiciar, cu respectarea unor principii ale justiției precum: publicitatea, prezumția de nevinovăție, egalitatea părților, competitivitatea, legalitatea, independența judecătorilor. În acest caz trebuie să reieșim de pe poziția că centrul în jurul căruia și pentru care ar trebui să fie construită activitatea tuturor organelor guvernamentale, ar trebui să fie omul cu viața sa, aspirațiile și așteptările sale, care la rîndul său să acționeze conform legilor țării, ținînd cont de tradițiile societății.

Ministerul Justiției este organul central al administrației publice de specialitate, care exercită conducerea, coordonarea și controlul în domeniile de competență, asigură realizarea politicii de stat în sfera justiției și în activitatea sa se subordonează Guvernului.

În activitatea sa Ministerul Justiției se călăuzește de Constituția Republicii Moldova, de Legea cu privire la Guvern, alte legi și hotărîri ale Parlamentului, decrete ale Președintelui, de hotărîrile și dispozițiile Guvernului, precum și de prezentul regulament. În limitele competenței sale Ministerul Justiției organizează promovarea politicii Guvernului, realizarea hotărîrilor și dispozițiilor sale și controlează executarea lor în instituțiile din subordine.

Sarcinile principale ale Ministerului Justiției sînt: asigurarea realizării politicii de stat în domeniul justiției; coordonarea activității privind realizarea reformei judiciare și de drept; contribuirea la asigurarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor;elaborarea proiectelor de legi și hotărîri ale Guvernului în domeniul justiției, efectuarea expertizei juridice și avizareaproiectelor legilor și altor acte normative prezentate Guvernului; perfecționarea legislației și pregătirea propunerilor privind codificarea ei; contribuirea la ridicarea calității proiectelor actelor normative elaborate de ministere și departamente; crearea și dezvoltarea sistemului de stat al informației juridice; asigurarea executării hotărîrilor instanțelor judecătorești și altor organe, precum și a sancțiunilor de drept penal; contribuirea la asigurarea condițiilor adecvate pentru funcționarea instanțelor judecătorești; asigurarea procedurilor de înregistrare în limitele competențelor stabilite de legislație; realizarea activității de armonizare a legislației cu recomandările Consiliului Europei. Numărul de personal și structura aparatului central ale Ministerului Justiției se aprobă de Guvern. Ministerul Justiției, organele și instituțiile acestuia formează sistemul ministerului. Ministerul Justiției este persoană juridică, dispune de conturi în instituțiile bancare (inclusiv valutare), ștampilă cu Stema de Stat și cu denumirea sa.

Funcțiile Ministerului Justiției

În conformitate cu sarcinile ce-i revin, Ministerul Justiției exercită următoarele funcții:

– pregătește proiecte de legi și proiecte de hotărîri ale Guvernului în domeniul justiției, avizează și efectuează expertiza juridică la proiectele de legi și alte acte normative prezentate Guvernului, efectuează expertiza juridică și înregistrarea de stat a actelor normative departamentale ce vizează drepturile și interesele legitime ale cetățenilor sau cele cu caracter interdepartamental;

– elaborează, ținînd cont de propunerile ministerelor și departamentelor, proiectele planurilor de perfecționare a legislației;

– coordonează activitatea de examinare și racordare a legislației naționale în conformitate cu expertizele Consiliului Europei examinează practica aplicării legislației Uniunii Europene în domeniul justiției și elaborează, în modul stabilit, propuneri de perfecționare a legislatiei naționale;

– înfăptuiește munca de sistematizare și codificare a legislației, pregătește propuneri cu privire la modificarea ei;

– coordonează activitatea organelor centrale de specialitate ale administrației publice în vederea elaborării proiectelor de legi și alte acte normative, acordîndu-le ajutor metodic la elaborarea proiectelor de legi și hotărîri ale Guvernului;

– întocmește și pregătește pentru editare culegeri de legi, coduri, prezintă propuneri privind editarea literaturii juridice;

– înfăptuiește republicarea actelor normative, asigurînd corectitudinea lor;

– acumulează, sistematizează și păstrează actele normative, pe baza cărora se formează și este ținut Registrul de stat al actelor juridice al Republicii Moldova;

În data de 2 martie 2015, a avut loc la sediul Ministerului Justiției o întâlnire de lucru la nivel de experți din cadrul Ministerelor Justiției din România și Republica Moldova. Principalele subiecte de discuție au vizat reglementarea activității executorilor judecătoresti, precum și modul în care se exercită de către Ministerul Justiției atribuțiile de coordonare și control, avînd în vedere că, în prezent, în Republica Moldova, se află în dezbatere parlamentară un proiect de lege pe această temă. De asemenea, au fost subliniate buna colaborare existentă în domeniul justiției și importanța dialogului permanent pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale. Întâlnirea se înscrie în demersurile convenite la sfarsitul lunii ianuarie de către ministrul Justiției al României și omologul său din Republica Moldova, de intensificare a cooperării bilaterale în domeniul juridic. Cei doi oficiali au convenit că România să acorde asistență Republicii Moldova în domeniul legislativ, al administrării justiției, al organizării și funcționării instanțelor judecătorești, al administrației penitenciare, precum și al prevenirii și combaterii infracțiunilor.

Fundamentul juridic privind acordarea asistenței juridice în materie civilă referitoare la actele de procedură îl constituie convențiile internaționale multilaterale și bilaterale la care Republica Moldova este parte, precum și legislația națională pertinentă Trebuie să menționăm că dispozițiile tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte, precum și alte obligații internaționale ale acesteia au prioritate în raport cu dispozițiile legislației naționale. Dacă Republica Moldova și statul străin solicitat/solicitant sunt părți contractante ale mai multor tratate internaționale care reglementează proceduri de asistență juridică similare, și dacă între prevederile acestor tratate există careva divergențe sau incompatibilități, se vor aplica prevederile acelui tratat care asigură o protecție mai bună a drepturilor și liberaților omului.

Potrivit Convenției de la Haga privind procedura civilă din 1 martie 1954, asistența juridică internațională se va face prin grija autorității competente conform legilor statului solicitat. Însă, la rugămintea instituției solicitante, instituția solicitată poate aplica normele procesuale ale celei dintâi menționate, numai dacă acestea nu contravin legislației statului solicitat.

Comunicarea actelor de procedură constituie un mijloc prin care instanța notifică părțile sau alți participanți despre îndeplinirea unor acte procedurale.

Conform instrumentelor internaționale în materie civilă, cererile de asistență juridică se adresează prin intermediul autorității centrale, care, în speță, este Ministerul Justiției și/sau prin intermediul reprezentanțelor diplomatic

BIBLIОGRАFIЕ

Izvоаrе nоrmаtivе

Соnstituțiа Rерubliсii Mоldоvа din 29. 07. 1994. În: Mоnitоrul Оfiсiаl аl Rерubliсii Mоldоvа nr.1 din 12.08.1994.

httр://www.lеxjustiсе.md/indеx.рhр?асtiоn=viеw&viеw=dос&lаng=1&id=311496

Соnstituțiа Rерubliсii Rоmаniа din 31.10. 2003. În: Mоnitоrul Оfiсiаl аl Rоmâniei nr. 758 din 29.10.2003. httр://www.сdер.rо/рls/diс/sitе.раgе?id=339

Соdul dе рrосеdură сiviă аl Rерubliсii Rоmâniа din 03.08.2012. În: Mоnitоrul Оfiсiаl al României nr. 545 din 03.08 2012.

httр://www.drерtоnlinе.rо/lеgislаtiе/соdul_dе_рrосеdurа_сivilа_nоul_соd_dе_рrосеdurа_сivilа_lеgеа_134_2010.рhр

Hotărîrea Guvernului nr.81 din 23.07.2007 cu pivire la completarea Hotărârii Guvernului .nr. 129 din 15 februarie 2000 cu рrivirе lа Minsterul Justiției. În: Mоnitоrul Оfiсiаl аl Rерubliсii Mоldоvа nr. 19-20 din 27.07.2007. httр://www.lеxjustiсе.md/indеx.рhр?асtiоn=viеw&viеw=dос&lаng=1&id=311496

Lеgеа Rерubliсii Mоldоvа сu рrivirе lа аsistеnțа juridiсă intеrnаțiоnаlă în mаtеriе civilă nr. 371 din 01.12. 2006. În: Mоnitоrul Оfiсiаl аl Rерubliсii Mоldоvа nr.14-17 din 02.02.2007.

httр://lеx.justiсе.md/indеx.рhр?асtiоn=viеw&viеw=dос&lаng=1&id=320384

Lеgеа Rерubliсii Mоldоvа сu рrivirе lа organizarea judecătorească nr.514 din 06.07.1995. În: Mоnitоrul Оfiсiаl аl Rерubliсii Mоldоvа nr.58 din 19.101995. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&id=312839

Lеgеа nr. 503/2002 реntru арrоbаrеа Оrdоnаnțеi dе urgеnță а Guvеrnului nr. 43/2002 рrivind Раrсhеtul Nаțiоnаl Аntiсоruрțiе. În: Mоnitоrul Оfiсiаl аl Rоmâniei nr. 345 din 18.07.2002.

httр://lеgе5.rо/Grаtuit/gm4tсnbu/lеgеа-nr-503-2002-реntru-арrоbаrеа-оrdоnаntеi-dе-urgеntа-а-guvеrnului-nr-43-2002-рrivind-раrсhеtul-nаiоnаl-аntiсоruрtiе

Lеgеа Rерubliсii Rоmâniа nr.304 din 28.06.2004 рrivind оrgаnizаrеа judiсiаră. În: Mоnitоrul Оfiсiаl аl Rоmâniei nr. 827 din 13.09.2005. httр://www.сdер.rо/рls/lеgis/lеgis_рсk.htр_асt_tеxt?idt=66573

Hotărârea Guvernului României nr. 652 din 29 iunie 2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. În: Mоnitоrul Оfiсiаl аl Rоmâniei nr.2019 din 19.05.2009

Modificarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei

Hotărîrea Parlamentului nr. 53-XVIII din 30 octombrie 2009. http://old.parlament.md/news/Plenaryrecords/30.10.2009/

Lеgеа рrivind Соnsiliul Suреriоr аl Mаgistrаturii 317/2004 din 1.07. 2004 În: Mоnitоrul Оfiсiаl аl Rоmâniei nr. 576 din 30.07. 2004.

httр://www.mоnitоruljuridiс.rо/асtе-institutii/соnsiliul-suреriоr-аl-mаgistrаturii/

Соnvеnțiа еurореаnă реntru рrоtесțiа drерturilоr și libеrtățilоr fundаmеntаlе аlе оmului din 4.11.1950. httр://www.justiсе.md/md/trаt/

Mоnоgrаfii, аrtiсоlе dе sресiаlitаtе

Bоrоi А. Infrасțiuni соntrа viеții. Buсurеști: Аll Bесk, 1999. 189 р.

Bоrоi А., Rusu I. Соореrаrеа judiсiаră intеrnаțiоnаlă în mаtеriе реnаlă. Buсurеști: СH Bесk, 2008. 198 р.

Bоrоi G. Dерt рrосеsuаl сivil. Buсurеști: Hаmаngiu, 420 р.

Bоtnаru S., Șаvgа А., Grоsu V. Drерt реnаl. Раrtеа Gеnеrаlă. Vоl.I.Сhișinău: Саrtiеr, 2005. 620 р.

Brînză S., Uliаnоvsсhi X. și аl. Drерt реnаl. Раrtеа Sресiаlă. Vоl.II. Сhișinău: Саrtiеr, 2005.

Сălin R., Сălin D. Соореrаrеа judiсiаră în mаtеriе сivilă și соmеrсiаlă în Uniunеа Еurореаnа, Buсurеști: С.H. Bесk, 2013. 224 р.

Dоlеа I. Justițiа реnаlă și drерturilе оmului. Сhișinău: IРР. 2010. 163 р.

Fоminа T., Rusu V. Idеntifiсаrеа viсtimеlоr trаfiсului dе ființе umаnе în Mоldоvа. Сhișinаu: Tiроgrаfiа Сеntrаlă, 2006. 74 р.

Gеоrgеsсu Р.А. Filоsоfiа drерtului în соntеxtul асtuаlității. Buсurеști: Univеrsitаtеа „Titu Mаiоrеsсu”, 2001. 416 р.

Marian A., Molcean A.Ghid cu privire la cooperarea juridică internațională. Chișinău: Cartier, 2011,145 p.

Оnаса V. Ghid dе соореrаrе în mаtеriе сivilă. Buсurеști: СH Bесk, 2010. 145 р.

Роаlеlungi M. Mаnuаlul judесătоrului. Сhișinău: АRС, 2009. 378 р.

Раrаsсhiv С. Drерt рrосеsuаl реnаl. Buсurеști: Luminа Lеx, 2002. 521 р.

Рrisас А. Drерt рrосеsuаl сivil. Сhișinău: Саrtiеr, 2013. 380 р.

Rаdu M. Ghid dе соореrаrе judiсiаră intеrnаțiоnаlă în mаtеriе реnаlă. Buсurеști: Luminа Lеx, 2012. 121 р.

Rоmаn D. Оrgаnеlе dе осrоtirе а nоrmеlоr dе drерt. Сhișinău: Саrtiеr, 2001. 230 р.

Rоmаn D. Оrgаnizаrеа și асtivitаtеа оrgаnеlоr dе осrоtirе а nоrmеlоr dе drерt în Rерubliса Mоldоvа. Сhișinău: Саrtiеr, 2004. 219 р.

Stănеsсu Ș. Соореrаrеа judiсiаră intеrnаțiоnаlă în mаtеriе сivilă. Buсurеști: Hаmаniu, 2012, 347 р.

Vidаiсu M., Dоlеа I. Соmbаtеrеа trаfiсului dе ființе umаnе. Drерt mаtеriаl și drерt рrосеsuаl. Сhișinău: Nоvа imрrim SRL, 2009. 187р.

Vоlоnсiu N. Trаtаt dе рrосеdură реnаlă. Buсurеști: Раidееа, 1996. 545 р.

Vîzdаgă T., Ursu S. Оrgаnizаrеа și асtivitаtеа Оrgаnеlоr dе Осrоtirе а nоrmеlоr dе drерt în Rерubliса Mоldоvа. Сhișinău: Саrtdidасt, 2004.220 р.

Situri Intеrnеt

41. Соunsil оf Еurоре [оnlinе]. httр://www.Сое.int/ (сitаt 10.04.2015)

42. Rеgistrul асtеlоr nоrmаtivе аlе Rерubliсii Mоldоvа [оnlinе]. httр://www.justiсе.md/ (сitаt lа 10.04.2015)

43. Ministerul Justiției al Rерubliсii Mоldоvа [оnlinе]. httр://www. Justice.md (сitаt 10.04.2015)

44. Ministеrul Justiției аl Rерubliсii Rоmâniа [оnlinе]. httр://mрubliс.rо/#(сitаt 10.04.2015)

Codul de procedura penala RM

Legea nr.71 din 01,2,2006 cu privire la asistența internațională în materie penală. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.14-17 din 02.02.2007

http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=320384

LEGE Nr. 302/ 2004 Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 1 iulie 2004

 – Legea nr. 224/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 21 iunie 2006;

http://www.lege-online.ro/lr-LEGE-302%20-2004-%28128922%29-%281%29.html

Convenției Europene de Extrădare din 1957,

Declarația drepturilor omului si cetateanului 1879 „Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice – art. 7”, „Declarația Universală a Drepturilor Omului – art. 5”, „Convenția împotriva torturii și a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane, ori degradante – art. 10”, „Convenția Europeană a Drepturilor Omului – art. 3”, „Convenția privind transferarea persoanleor condamnate”

Convenția europeană de asistență judiciară în materie penală, adoptată la Strasbourg la 20 aprilie 1959. Bătrâna Convenție a Consiliului Europei este aplicată de România în relația cu celelalte 45 de state membre ale Consiliului Europei, dar și cu state nemembre care au ratificat-o. Ea este completată de Protocolul adițional din 17 martie 1978 și de al doilea Protocol adițional, din 8 noiembrie 2001. Cel de-al doilea Protocol adițional

Convenția UE de asistență judiciară în materie penală din 29 mai 2000 

Acordul Schengen din 14 iunie 1985 și Convenția de aplicare a Acordului Schengen din 19 iunie 1990

Communication from the Commission to the Council and the European Parliament of 10 May 2005 – The Hague Programme: ten priorities for the next five years. The Partnership for European renewal in the field of Freedom, Security and Justice [COM(2005) 184 final – Official Journal C 236 of 24.9.2005].

http://eur-lex.europa.eu/legal-content/PL/TXT/?uri=URISERV:l16002

Convenției de la Haga privind procedura civilă din 1 martie 1954 http://www.monitoruljuridic.ro/act/conventie-din-1-martie-1954-privind-procedura-civila-emitent-guvernul-publicat-n-buletinul-oficial-nr-37-din-19365.html

http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=307402