Mineriadele – Miscarile Sociale din Umbra Comunismului

Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative

Facultatea de Stiinte Politice

Masterat- Dezvoltare Regionala si Cooperare Internationala

An: I

Curs- Dialog civic și reprezentare socială

REFERAT

Titular curs: Conf. Univ. Dr. Cristian Pîrvulescu

Coordonator seminar: Lect. Univ. Dr. Claudiu

Student: Neagu (Scafaru) T. Ecaterina

Tema: Mineriadele – miscarile sociale din umbra comunismului

Pentru a enunta o perspectiva amanuntita asupra intamplarilor, este necesara analizarea miscarilor sociale ca si fenomene ale populatiei si integrarea acestora in cadrul economic si social al Romaniei din perioada comunista, dar si dupa caderea acesteia in 1989.

Fr. Chazel (1997, p. 305) definește mișcarea socială ca „(…)o acțiune colectivă de protest și contestare ce urmărește să impună schimbări – variabile ca importanță – în structura socială și/sau politică, apelând frecvent – dar nu în mod exclusiv – la mijloace neinstituționalizate.” Asa cum reiese din definitie, violenta poate fi asociată cu mișcările sociale, dar nu toate aceste acțiuni colective genereaza și violență. Ea apare atunci când revendicările nu sunt aprobate sau sunt desconsiderate, iar ultima soluție ramasa protestatarilor este recurgerea la violență.

In Romania, odată cu venirea la putere a lui Nicolae Ceaușescu în 1965, ramurile industriale au fost dezvoltate si diversificate, ceea ce a dus la creșterea numărului muncitorilor. Aceștia au fost concentrați în jurul platformelor industriale din marile orașe ( cum ar fi cele din București-Automatica, Aversa, Electrotehnica, IMGB, etc.). Perioadele de stabilitate economico-socială erau de cele mai multe ori urmate de crize economice, iar situația materiala a populatiei s-a înrăutățit, conducand astfel la mișcări de protest sub formă de greve și demonstrații care vizau revendicări de natura economică sau politică. Regimul Ceaușescu a început să decadă odată cu înrăutățirea condițiilor de trai ale populației și acordarea unei atenții sporite de realizare a unor proiecte costisitoare și achitarea într-un termen scurt a datoriei externe a țării.

Evolutia datoriei externe a tarii intre anii 1972-1989

Acestea nu se puteau realiza decât cu mari sacrificii din partea populației, fie ea formata din intelectuali, muncitori sau țărani. Prin definitie, comunismul reprezenta o ideologie care, in mod oficial, promova un sistem social în care puterea statala era absenta, nu existau clase sociale și proprietate privată asupra mijloacelor de productie, scopul principal al acesteia fiind realizarea unei societati egalitare.

Declinul social a început când țara noastră a fost zguduita de cutremurul din martie 1977, care a afectat dezvoltarea producției industriale, iar datoria externă nu a putut fi achitată. În aceste condiții au fost instituite o serie de măsuri care aveau scopul de redresare a situației economice. Una dintre categoriile sociale afectate a fost și minerii. Cei mai mulți se trageau dintr-o categorie socială dezavantajată, săracă a societății, oamenii fără calificare, dar supuși, care efectuau una dintre cele mai grele munci fizice și de aceea au fost intodeauna printre cei mai bine remunerați salariați în vremea comunismului. Industria minieră era foarte importantă pentru economia țării și pentru regim, iar minerii au reușit să câștige niște avantaje.

Revoltele muncitorești din perioada comunistă au apărut între anii 1970-1980. Cele mai mari și mai importante au fost cele care au cuprins Valea Jiului – revolta minerilor din anul 1977 și manifestațiile muncitorilor de la Brașov din anul 1987.

Revolta minerilor din anul 1977- Valea Jiului

Greva propriu-zisă a început la Mina Lupeni pe 1 august 1977 și s-a încheiat pe 3 august 1977.

Minerii de la Lupeni, nemulțumiți de înasprirea condițiilor de viață și de muncă, au fost primii care au avut curajul să se ridice împotriva sistemului. Nemulțumirea lor cea mare și cea care a aprins scânteia protestelor din Valea Jiului din august 1977, a fost promulgarea Legii nr.3, care interzicea cumularea salariului cu pensia de invaliditate și schimbarea limitei de vârstă în cazul minerilor, de la 50 la 52 de ani. Totodata a fost schimbat și programul de lucru, de la 6 ore la 8 ore.

Greviștii au luat legătura cu alte mine din Valea Jiului (pe vremea aceea erau 10 mine în Valea Jiului: Anina, Aninoasa, Bărbăteni, Dalja, Livezeni, Paroșeni, Petrila, Petroșani, Uricani, Vulcan) și cu populația orașelor pentru a strânge cât mai mulți simpatizanți, și s-au reunit la Mina Lupeni, unde au tinut discursuri revendicative. Cifrele provenite din surse diferite referitoare la numărul participanților variază între 10 000 și 40 000. Greviștii sunt organizați și conduși de câțiva lideri din randul muncitorimii.

Ceaușescu preia comanda trupelor de Securitate și a funcționarilor de partid, care vor fi angajate în stingerea focarului protestatar. Constantin Dobre citește în fața lui Ceaușescu revendicările minerilor, constând din 26 de puncte referitoare la programul de lucru, norme, pensii, aprovizionare, locuințe, investiții

Consecinte:

Greva a avut un impact puternic asupra aparatului de partid și de stat. Au fost schimbați din funcție funcționari de partid și de stat, atât la nivel județean, cât și în București.

Nicolae Ceaușescu a fost șocat de faptul că minerii, marionete ale ideologiei comuniste ce puteau fi ușor controlate de către partid, au avut curajul de a se razvrăti. El îi considera pe mineri ca făcând parte dintr-o clasă socială aliată partidului, iar prin această grevă puteau fi influențate și celelalte categorii sociale (țăranimea, intelectualii, studenții), iar regimul comunist putea fi afectat.

Mineriada din iunie 1990

După revoluția din 1989, revoltele minerilor, cel mai organizat detașament din mișcarea muncitorească, au influențat decisiv viața politică românească.

În urma caderii lui Nicolae Ceaușescu, minerii de cărbune din Valea Jiului au fost prinsi într-o puternica schimbare socio-economica și s-au lasat purtati de dinamica acerba a partidelor politice post-comuniste. Acestia au fost manipulati de foști susținători ai regimului și ai interesele pentru a dezradacina protestele anti-comuniste de la București. Pentru minerii de cărbune din Valea Jiului, aceasta "intervenție" a reprezentat începutul unui model de șase "mineriade"( ianuarie 1990, februarie 1990, iunie 1990, septembrie 1991, ianuarie 1999, februarie 1999). Aceste revolte au reprezentat răbufnirea nemultumirilor acumulate in toti acesti ani.

Imagine a unei lupte de strada intre mineri si studenti (Piata Universitatii, iunie 1990)

In perioada 13-15 iunie 1990, în București, forțele de ordine, susținute de mineri, au intervenit împotriva protestatarilor din Piața Universității și a populației civile ce isi manifestau opozitia fata de regimul Iliescu. Aceasta desfasurare a fost considerată cea mai sângeroasă, cea mai brutală ca stil și anvergură dintre toate acțiunile minerilor.

Actiunile din iunie 1990 au reprezentat o perioadă de lipsă a libertății presei prin prezentarea dintr-o singura perspectiva a faptelor la singura televiziune din acea vreme, precum si împiedicarea apariției ziarului România Liberă.

Acționând ca o forță independentă de stat minerii s-au substituit forțelor de ordine și implicit au subminat statul, iar consecința a fost acțiunea împotriva statului în următoarele trei mineriade (împotriva guvernului Petre Roman în septembrie 1991 și a guvernului Radu Vasile în ianuarie 1999 și februarie 1999).

Consecinte:

Efectele în plan extern au fost catastrofale, România a fost exclusă de la orice finanțare a organismelor internaționale și a fost întrerupt acordul de asistență cu FMI, determinand totodata si alte miscari, precum plecarea tinerilor din țară. Foarte lent, efectele acestea au fost îndepărtate, iar încrederea Occidentului, care părea pierdută definitiv, a fost reclădită și România a devenit membru al NATO și al Uniunii Europene.

Schimbările de ordin politic, instituțional, ideologic, pe care le-au presupus evenimentele din 1989, ce au avut loc în Europa Centrală și de Est, au intrat în atenția autorilor de specialitate, unii dintre ei lansându-se, chiar în anii premergători, în emiterea unor previziuni privind evoluția politică a acestei zone europene, căreia i s-a atribuit și „un rol creativ unic în a produce idei și soluții experimentale pentru rezolvarea problemelor majore ale lumii moderne.”

Conceptul de „revoluție”- considerată drept „singura cale de a determina o schimbare de ordin democratic, într-un stat totalitar”– în contextul anului 1989 se suprapune pe realități concrete diferite, în sensul că, în țările fost-comuniste est-europene, tranziția nu a cunoscut aceiași rețetă, deși similitudinile nu sunt excluse.

Dialogul social post-comunist

După căderea comunismului România nu a avut o tranziție pașnică și nu a avut o etapă de negocieri cu fosta putere. Ceaușescu nu se aștepta ca poporul să nu i se supuna. El credea că acesta va suporta orice greutate pentru a îndeplini sarcinile ce se trasau la nivel de partid.

Guvernanții de după 1989 au ajuns la concluzia că tensiunile din zonele miniere, dacă nu sunt rezolvate pot conduce la mișcări sociale de amploare. Cu toate acestea, minerii, care erau o forță, devin din ce în ce mai nemulțumiți de nivelul de trai și de instabilitatea locului de muncă, dar nu mai au aceeași putere pe care o aveau in comunism. Mineritul, care era o activitate de bază în industria țării, este acum pe cale de dispariție. Dacă din Valea Jiului se extrăgeau in jur de 12 milioane de tone de carbune, după ’89 producția a scăzut drastic ca urmare a reducerii cererii acestuia.

Realizarea unei comparatii între cele două mișcări sociale este necesara, intrucat acestea au determinat ideologiile a doua perioade consecutive, distincte din punct de vedere politic in evolutia Romaniei.

O diferență esențială între grevele desfășurate în regimul comunism, când nimeni nu avea voie să se plângă de condițiile de trai și de muncă și mineriadele din 1990, este aceea că primele au izbucnit timid, minerii revendicând un drept de-al lor, dreptul de a li se păstra avantajele muncii lor. În schimb, manifestația din aprilie-iunie 1990 a avut un pronunțat caracter politic anticomunist. Astfel, putem evidentia faptul ca indivizii sunt dependenti de psihologia colectiva si devin incapabili sa-si proiecteze propriile reprezentari despre lume si societate. Acestia renunta la gandirea proprie in favoarea masei.

De asemenea, conform teoriei deprivarii relative, oamenii se simt deprivati atunci cand exista ceva ce isi doresc, considera ca il merita, insa nu il pot obtine. Toate contactele sociale sunt angajate pentru persuasiune, ceea ce largeste considerabil cantitatea deprivarii relative resimtite intr-o societate. Daca oamenii ar avea acces la ceea ce isi doresc, miscarile sociale ar fi mai degraba o exceptie decat o regula.

Conform urmatorului grafic, sunt puse in evidenta disponibilul de hrana si aportul de calorii intre anii 1962-2009. Interesant este faptul ca valoarea medie a aportului de calorii creste drastic dupa anul 1989, cu pana la 150 kcal. Acest lucru indica deblocarea blocajului psihologic al oamenilor si generarea unui traseu pozitiv de reconstruire a asteptarilor.

Acestea fiind enuntate, din punct de vedere sociologic, variabilele majore ale actiunii colective sunt interesul, organizarea, mobilizarea si oportunitatea. Este in mod cert necesara o configuratie puternica a acestor variabile, astfel incat actiunea colectiva sa-si indeplineasca scopurile.

In opinia mea, miscarile sociale deservesc unui scop mult mai inalt, acestea impunand definitiile unui nou cod cultural, baza a restructurarii sociale, a simbolurilor, normelor si institutiilor in raport cu elita ce conduce in mod real: elita globala.