Mijloace ȘI Instrumente DE Plată Utilizate In Sistemul Bancar

MIJLOACE ȘI INSTRUMENTE DE PLATĂ UTILIZATE IN SISTEMUL BANCAR

1.1. NUMERARUL ȘI INSTRUMENTELE CU NUMERAR

Numerarul în circulație este constituit din bancnotele și monedele metalice aflate la agenții economici și persoane fizice.

Bancnotele sunt titluri de credit emise de Băncile Centrale prin care acestea se obligă să restituie la prezentare valoarea nominală a lor. Bancnotele au avut o evoluție istorică bogată în cursul căreia, la început, restituirea se făcea sub forma convertibilității în aur sai devize.

Bancnota a rămas un titlu de credit, dar, în fapt nimeni nu recurge la restituire. Ea trece din mână în mână ca un titlu de credit, fiecare participant la circuitele valorice fiind deplin încredințat că va realiza valoarea bancnotei respective prin cumpărarea unei mărfi, plata unei datorii, depunere la bancă, etc.

Monedele sunt piese de metal de forma circulară ce se utilizează din cele mai vechi timpuri. În trecut erau confecționate din metale prețioase, aur sau argint, formând așa-zisa monedă cu valoare intrisecă.

Azi monedele sunt confecționate din aliaje comune, de regulă neferoase, servind ca monedă divizionară, asigurând expresia monedei pt valorile fracționare al unităților monetare.

Numerarul sub forma de bancnote sau monede reprezintă instrumentul de plată inițial, de origine, care are și azi un rol important în economia tuturor țărilor.

Numerarul are anumite caracteristici care îl situează pe plan superior față de alte instrumente de plată:

1. numerarul este un mijloc de plată nedeterminat, respectiv efectuarea plății nu e condiționată de nimic. Suma ce revine beneficiarului îi este remisă fără nicio obligație.

2. numerarul este un mijloc de plată general, valabil pentrut întreaga comunitate de plăți și deci acceptabil pentrut oricare din membrii comunității.

3. numerarul este un mijloc de plată cu efect imediat. Remiterea numerarului către beneficiat are ca urmare stingerea instantanee a obligației care a determinat plata.

Aspecte economice ale utilizării numerarului

Firmele si persoanele sunt deosebit de interesate de a avea lichiditate. A avea lichiditate înseamnă a avea abilitatea de a-ți plăti obligațiile financiare la scadență.

Lichiditatea reprezintă atât pentru firme cât și pentru persoane o condiție vitală în contextul economiei de piață unde „cine nu plătește, nu trăiește“.

Rezervele de numerar reprezintă o cale importantă de a avea posibilități de plată în orice moment și de a satisface cerințele de lichiditate.

Concomitent, a deține numerar înseamnă:

– a exclude posibilitatea de valorificare a disponibilităților monetare, intrucât banii păstrați sub formă de numerar nu aduc venituri;

– a se expune unor primejdii din partea unor răufacători.

De aceea este pe larg utilizată soluția depozitelor bancare care în anumite condiții pot aduce deponenților venituri. Activele financiare (obligațiuni, acțiuni), care aduc venituri mai mari, prezintă anumite dificultăți:

– necesita timp pentru vânzarea lor la bursă, ceea ce înseamnă întârzieri în transformare;

– necesita cheltuieli efective decurgând din diferențe între cursul de cumpărare și cel de vânzare și din comisioane, taxe, impozite aferente.

Apar astfel costurile de tranzacție pe care doritorii de lichidități trebuie să le suporte.

In alegerea formelor în care trebuie să-și păstreze rezervele, titularul trebuie să cumpăneasca între:

– veniturile posibile a fi realizate pe timpul plasamentului în forma dată;

– costurile de tranzacție ce trebuie suportate de titular în momentul în care revine necesară transformarea rezervelor in lichidități.

In funcție de structura obligațiilor posibile se pot formula unele soluții pe segmente:

– pentru obligațiile imediate, numerar și depozite;

– pentru obligațiile mai indepărtate, active financiare ușor lichidabile.

1.2.CECUL

Cecul pune în relația directă trei persoane: trăgător, tras, benecreditor sau al unui credit în cont la bancă dă ordin băncii să achite din contul său suma înscrisă pe cec, fie la ordin titularului, fie la ordinul unui terț, fie al purtătorului. Altfel spus cecul reprezintă un ordin scris dat de client băncii sale prin care cere acesteia să plătească o anumită sumă, fie lui pentru retrageri de numerar, fie către o persoană specificata de client pentru plata unei datorii.

Cecul pune în relație directă trei persoane: trăgător, tras, beneficiar.

Trăgătorul este cel care emite cecul. Acesta în baza unui disponibil constituit în prealabil la o bancă dă ordin necondiționat acesteia aflată în poziția de tras, să plătească la prezentare o sumă de bani, determinată, unei terțe persoane sau însuși trăgătorului aflat în poziție de beneficiar.

Trăgătorul este persoana care dispune plată și poate fi un cumpărător, beneficiar al unei prestații sau debitor dintr-o cauză dată și care prin emiterea cecului se achită de obligația de plată.

Trasul este persoana care efectuează plata din dispoziția trăgătorului și care de regulă, este o bancă. Banca eliberează carnete de cecuri titularilor de cont în baza depozitelor constituite și alimentate din depuneri, virări de sume, credite acordate de bancă.

Beneficiarul este persoana fizică sau juridică în favoarea căreia se face plata urmare a faptului că a avut calitate de vânzător de mărfuri, prestator de servicii sau creditor pentru trăgător. În anumite situații, beneficiarul poate fi chiar emitentul (trăgătorul) cecului.

Cecul se trage deci, asupra băncii în limita fondurilor emitentului constituite în prealabil la o valoare corespunzătoare cecului, certă, lichidă, exigibilă și disponibilă. Există posibilitatea verificării de către bancă a existenței acoperirii cecului emis prin:

Certificatul cecului, caz în care banca blochează pentru un număr de zile suma certificată;

Vizarea cecului, situație în care banca certifică existența depozitului, dar nu se obligă să-l blocheze.

Emiterea de cecuri fără acoperire poate fi asimilată cu infracțiunea de escrocherie, în cazul în care acesta s-a făcut în scopul de a produce prejudicii sau de-a împiedica o altă persoană în executarea drepturilor sale. În cazul unor abateri grave sau repetate, asupra emitentului poate fi pronunțată o interdicție juridică pe mai mulți ani și poate fi însoțită de măsuri de publicitate, fiind înregistrată ca și interdicția bancară la Banca Centrală.

1.3.STANDING ORDER

Plățile repetitive (Standing Order) reprezintă modalitatea cea mai facilă de a face plăți la date fixe și pentru sume prestabilite către beneficiarii dumneavoastră, prin setarea unei instrucțiuni inițiale.

Periodicitatea este una din caracteristicile acestui instrument de plată, pe care o putem alege dupa propriile nevoi. Astfel putem face de exemplu o plată la fiecare 3 zile, la fiecare 5 zile sau în fiecare lună și posibilitățile nu se opresc aici.

Ulterior setării acestei instrucțiuni, de fiecare dată când vom dori verificarea, nu trebuie decât să intram în Click 24 Banking și să accesam instrucțiunea. Aici avem posibilitatea de a vedea tot istoricul tranzacțiilor executate automat.

Economie de timp – este suficientă alimentarea contului curent cu salariul sau alte sume, fără a fi necesară accesarea aplicației pentru introducerea lună de lună;

Confort – deoarece prin Standing Order plata anumitor facturi fixe sau a ratei de credit/leasing/prime de asigurare/chirii și a altor rate este efectuată automat, fără întârzieri, scăpând de grija plăților cu caracter de regularitate și totodată, evitând riscul neplății la timp a unor obligații;

Flexibilitate – prin posibilitatea de modificare/anulare a instrucțiunilor de plată inițiale oricând;

1.4.SWIFT

Reteaua SWIFT reprezintă un sistem de comunicare care se bazează pe principiul transmiterii reciproce de informații între două bănci sau între doi participanți oarecare. Banca inițiatoare a trimiterii mesajului și cea destinatară (receptoare a mesajului) nu se afla in legătura directa, mesajul fiind transmis prin intermediul centrului de operare la care este racordată țara din care acesta pornește.

SWIFT, ca unică fereastră de conectare a zonelor caracteristice celor 3 categorii de plăți, permite băncilor comerciale să își optimizeze costurile, întrucât pune la dispoziția acestora un singur canal de comunicație, un singur standard și soluții pentru derularea instrucțiunilor de plată. Reteaua SWIFT cuprinde patru calculatoare de mare capacitate localizate la Bruxelles, Amsterdam si Culpeper (Statul Virginia – S.U.A.), numite „centre de comutare". Acestea comunică cu ordinatoare de talie mai mică amplasate în cadrul centrelor naționale. In final, rețeaua se ramifică pe terminale amplasate în interiorul băncilor participante.

Pentru transmiterea unui mesaj, utilizând rețeaua SWIFT, se procedează astfel:

 se intocmește mesajul, la un terminal, de către o operatoare care lucrează cu un ecran performant, în funcție de normele SWIFT și tipul mesajului;

 se plasează mesajul întocmit într-un șir de așteptare;

 mesajul se controlează de un verificator și se plasează într-un șir de plecare;

 ordinatorul băncii emitente, după ce verifică dacă normele SWIFT au fost respectate, transmite mesajul centrului de comutare cu ajutorul concentratorului național;

 mesajul, stocat la centrul de comutare se transmite destinatarului după identificarea acestuia.
Odată cu implementarea tehnologiei SWIFTNet, portofoliul de servicii oferite de către SWIFT s-a îmbogățit, SWIFT putând să ofere utilizatorilor săi următoarele servicii:

 FIN – serviciu de mesagerie, bazat pe tehnologie store-and-forward;

 FIN Copy – funcție a retelei SWIFT care suportă compensarea și decontarea plăților de mare valoare, precum și a tranzacțiilor din piața de capital; serviciul FIN Copy, permite instituției centrale să recepționeze copia integrală sau partială a unui mesaj FIN, astfel încât aceasta să poata autoriza sau preveni distribuirea mesajului către banca destinatară.

 SWIFTNet InterAct – schimb interactiv (on-line) de mesaje (in format XML);

 SWIFTNet FileAct – schimb interactiv (on-line) de fisiere cu mesaje (in format XML);

 SWIFTNet Browse – vizualizarea on-line a informatiilor;

In mod practic, toate băncile care au activitate internaționala sunt conectate la SWIFT, prin intermediul ei realizându-se o gamă largă de operațiuni bancare ca de exemplu: transferuri de depozite bancare dispuse de clienții băncilor, transferuri de depozite rezultate în urma tranzacțiilor interbancare, acordări de credite, confirmări de cumpărări sau vânzări de titluri, deschideri de acreditive documentare, extrase de cont, etc.

Printre avantajele utilizarii retelei SWIFT se afla: siguranța, rapiditatea, costul redus si fiabilitatea.
Siguranța se datorează utilizării în cadrul rețelei a unor mijloace de prelucrare a informațiilor echipate cu programe de detectare și corectare a erorilor. Mesajele sunt codificate în scopul protejării lor de ascultatorii pirați.

Rapiditatea este asigurată de faptul că timpul de transmitere a unui mesaj este mult mai mic decât in cazul transmiterii prin curier postal.

Fiabilitatea retelei SWIFT se datorează utilizării acesteia 24 de ore din 24 si 7 zile din 7, coeficientul de disponibilitate efectivă fiind de 99,5%.

Principalul inconvenient al rețelei SWIFT este acela că nu remite nici o confirmare de primire a mesajului, verificarea modului de transmitere a mesajului realizându-se prin controlul operațiunilor însăși.

1.5.CAMBIA

Un efect comercial, un înscris prin care creditorul, numit trăgător, dă ordin unei alte persoane, numită tras, să plătească o suma determinată la vedere sau la o anumită dată, unei terțe persoane, numite beneficiar.

O instrucțiune scrisă adresată unui cumpărător (importator), prin care acesta este solicitat să plătească unui vânzator (exportator) o sumă de bani înainte de o dată anterior stabilită.

Așadar, spre deosebire de biletul la ordin, care este creat la inițiativa debitorului, cambia este creată la inițiativa creditorului.

Cambia este un titlu la ordin transmisibil prin gir (andosare) sau prin cesiune de creanță ordinară (dacă tragătorul a înscris în cambie mențiunea "nu la ordin"). Este negociabilă pe piață.

Cambia îndeplinește, din punct de vedere contabil, trei funcții:
– de instrument de încasare;

– de instrument de credit;

– de instrument de plată.

Cambia trebuie să cuprindă obligatoriu urmatoarele elemente:

– denumirea de cambie;

– ordinul pur și simplu de a plăti o sumă bine determinată exprimată într-o valută și înscrisă în cifre și litere (dacă suma în cifre nu este aceeași cu suma in litere, rămâne valabilă aceasta din urmă, iar în cazul când în cambie suma în cifre și litere este trecută de mai multe ori, rămâne valabilă cea mai mică);

– numele, prenumele și adresa trasului (persoanei care trebuie să plătească);

– scadența care poate fi la o zi fixă calendaristică, la vedere, la un anumit termen de la vedere, adică la prezentare, la un anumit termen de la data emiterii, iar dacă nu este indicată scadența se consideră că se platește la vedere;

– locul unde urmează să se efectueze plata;

– numele, prenumele și adresa beneficiarului (o cambie nu poate fi emisă la purtător);

– data (anul, luna si ziua) și locul emiterii;

– semnătura trăgătorului care în ultimă instanță atestă valabilitatea cambiei.

Lipsa unuia dintre aceste elemente poate duce la pierderea valabilității cambiei.

O cambie poate cuprinde mai multe clauze ca de exemplu:

– clauza de protest,

– clauza excluderii duplicatelor de cambie,

– clauza interzicerii de a se trage contra cambiei.

O cambie emisă de tragător (furnizor) este trimisă spre acceptare trasului (clientului). Acceptarea este angajamentul luat de către tras, față de orice posesor legitim de a plati cambia la scadență. Trasul nu este obligat prin lege să accepte, dar, dacă acceptă, el devine debitorul (obligatul) cambiei. Acceptarea este înscrisă într-o rubrică specială pe cambie. ea se exprimă prin cuvantul "acceptat" sau oricare altă expresie echivalentă și este semnată de tras. Simpla semnatură a trasului, pusă pe fața cambiei, este socotită acceptare. Trasul poate restrânge acceptarea la o suma mai mică decat aceea prevazută în cambie.

1.6.BILETUL LA ORDIN

Biletul la ordin este un efect comercial, înscris prin care o persoană, numită emitent ori subscriitor, se obligă să plătească o sumă de bani la scadență unei alte persoane numită beneficiar, sau la ordinul acesteia. Ca formă, biletul la ordin se aseamană cu o recunoastere de datorie de către debitor, față de creditorul său.

Fiind un titlu comercial de valoare, biletul la ordin este un titlu de credit, la ordin, formal și complet, care încorporează o obligație abstractă, autonomă si necondiționată, de plată a unei sume de bani de către semnatarii săi, ținuți solidar pentru executarea obligației.

Mențiunile esențiale pe care trebuie să le cuprindă un bilet la ordin sunt următoarele:[1]

denumirea de bilet la ordin;

data emisiunii;

scadenta;

menționarea obligației personale și necondiționate de a plăti suma de bani;

numele beneficiarului;

semnătura subscriitorului sau a emitentului;

locul de plată.

În lipsa unuia din aceste elemente, biletul la ordin este nul.

1.7.SERVICII BANCARE ELECTRONICE

1. TRANSFERUL ELECTRONIC AL FONDURILOR

Băncile pot pune în circulație numai instrumente de plată electronică autorizate în prealabil de Banca Națională a României.

În vederea obținerii autorizației pentru emiterea instrumentelor de plată electronică solicitantul va prezenta Băncii Naționale a României următoarele documente:

a) cererea de autorizare însoțită de două specimene ale instrumentului de plată electronică

care se dorește a fi emis, acolo unde este cazul;

b) normele și procedurile interne legate de instrumentele de plată electronică, aprobate de

consiliul de administrație al solicitantului;

c) în cazul în care solicitantul nu este proprietar de marcă, se vor anexa la cererea de autorizare toate certificările și aprobările primite de la proprietarul de marcă cu privire la designul și condițiile tehnice de executare a cardului, a hardware și a software utilizate;

d) în cazul cardurilor, în situația în care acestea sunt cu circulație internațională, iar

solicitantul nu este proprietar de marcă, se vor anexa și certificările proprietarului de marcă cu privire la integrarea în sistemul de autorizare a tranzacțiilor și cel de decontare a acestora;

e) în situația în care se solicită autorizarea pentru un sistem bazat pe un instrument de

plată electronică de tipul chip-card, domestic card și/sau card cu circulație internațională, cererea va fi însoțită de o scrisoare de certificare din partea VISA International -S.A. sau Europay International

-S.A., din care să rezulte că instrumentul de plată electronică este compatibil cu specificațiile EMV (Europay/Mastercard/VISA), ultima ediție, valabilă la data cererii;

– certificarea nu este necesară în cazul în care chip-ul înglobat în instrumentul de plată este folosit în alte scopuri decât cele de plăți (identificare, acces etc.);

f) în situația în care emitentul solicită autorizarea pentru un instrument de plată cu acces la distanță, de tipul aplicațiilor Internet-banking sau home-banking, cererea va fi însoțită de toate

avizele/certificările primite de la producătorul programului informatic -software aflat la baza aplicației -, privind nivelul de securitate al transmisiilor de date și protocolul de răspuns utilizat în cazul apariției unor disfuncționalități în cadrul sistemului, precum și de avizul Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației sau al altor entități indicate de acesta;

g) un business plan care va cuprinde, fără a se limita la acestea, următoarele elemente:

g1) informații privitoare la emitent:

-numărul și tipul conturilor și al sediilor secundare (sucursale, agenții);

-alte instrumente de plată emise și autorizate de Banca Națională a României până la momentul prezentării cererii de autorizare;

-descrierea detaliată a sistemului informatic al emitentului, utilizat pentru desfășurarea activităților legate de emiterea unui instrument de plată electronică;

g2) informații despre instrumentul de plată electronică: -tipul instrumentului de plată electronică ce urmează să fie emis;

-serviciile ce urmează să fie oferite prin intermediul instrumentului de plată electronică:

-moneda în care este denominat instrumentul de plată electronică;

-modalitățile de identificare, urmărire și gestionare a riscurilor ce pot fi induse de utilizarea frauduloasă a instrumentului de plată electronică;

g3) informații despre aria de utilizare a instrumentului de plată electronică:

-numărul de clienți potențiali;

-zona geografică de utilizare (domestic card sau card cu circulație internațională);

g4) obiective:

-numărul instrumentelor de plată electronică ce vor fi emise;

-modul de efectuare a analizei de solvabilitate în cazul cardurilor de credit;

-estimarea numărului anual de tranzacții;

-data la care se intenționează începerea emiterii instrumentului respectiv;

-canalele de distribuție (la ghișeu, sucursale, prin poștă etc.);

-tipul de hardware și software ce urmează să fie folosit;

-strategia de promovare a produsului, modul de organizare a campaniei publicitare;

-estimare pe durata a 3 ani a veniturilor și cheltuielilor legate de instrumentul de plată electronică și utilizarea acestuia.

2.CARDURILE 

Instrumentele de plată, denumite generic carduri se prezintă, sub aspect material ca dreptunghiuri de plastic, cunoscând o mare diversitate de la simpla insignă fără valoare juridică ("carte badge") până la cardul cu funcțiuni complexe: instrument de plată, credit de garanție, de retragere de fonduri.

Debutul utilizării cardurilor este marcat de introducerea în anul 1920 în Statele Unite a cardurilor imprimate pe plăcuțe rectangulare din plastic, oferite de comercianții unei clientele selecționate.

Ele își justificau denumirea de "credit card" pentru că ele ofereau posibilitatea amânării plății până în momentul debitării contului deținătorului la ordinul comerciantului. Ulterior această practică s-a extins și în alte țări.

Succesul procedeului a determinat constituirea, după 1950, a unor societăți financiare specializate, Diner's Club și American Express, care au lansat "cardurile multifuncționale", agreate de rețele vaste de comercianți. Numeroase bănci americane și europene au adoptat sistemul, emițând carduri.

Astfel, după 1967, principalele bănci franceze au propus clientelei "Carte bleu" care facilita efectuarea plăților către comercianții afiliați.

Aceștia din urmă notau pe factură seria cărții de credit, îl invitau pe client să semneze factura și comparau această semnătură cu cea imprimată pe card. Atunci când factura depășea un anumit plafon, verificau dacă numărul cardului nu figurează pe lista neagră a rău-platnicilor.

Ulterior, comercianții predau facturile băncilor iar acestea efectuau debitarea contului clientului și creditarea contului comerciantului.

Cu timpul comercianții s-au dotat cu un aparat denumit "fier de călcat".

Cardul de plastic se așează pe aparat și deasupra lui se așează într-o anumită poziție factura în trei exemplare.

Printr-o mișcare de "du-te vino", care sugerează mișcarea fierului de călcat, mențiunile în relief de pe cardul de plastic presat sunt reproduse pe factură, concomitent cu data și suma facturii.

O nouă etapă e marcată de introducerea automatelor bancare, în două varietăți: distribuitoare automate de bancnote și ghișee automate. Acestea din urmă, pe lângă distribuirea de bilete mai oferă și posibilitatea cunoașterii soldului contului personal, depunerea de bancnote în cont, comandarea unui carnet de cecuri, transmiterea de ordine de bursă etc.

Pentru a fi compatibilă cu efectuarea automatizată a acestor operațiuni, cardului i-a fost încorporată o pistă magnetică, având următoarele funcții:

Identificarea cardului deținătorului și a soldului acestui cont.

Descurajarea eventualei tendințe de abuz din partea clientului.

Identificarea posesorului legitim se realizează prin atribuirea unui număr de cod (PIN-Personal Identification Number) a cărui valoare este cunoscută numai de titular și de ordinatorul băncii.

Această invenție i-a incitat pe comercianți să-și instaleze terminale, racordate la ordinatorul băncii, pentru a evita deopotrivă manipularea numerarului și a bancnotelor de hârtie.

În locul clasicei facturi, clientul compune pe terminal codul său secret.

De aici la Minitel nu a fost decât un pas. Jucând rolul unui terminal instalat la domiciliul clientului, acesta permite efectuarea plăților evitând orice deplasare. Este și primul pas către banca la domiciliu.

În ultimii ani s-a extins utilizarea cardurilor cu microprocesor (denumite și carduri cu "memorie").

Deținătorul transpune pe card o parte din soldul creditor al contului său bancar, ca într-un "portofel electronic" și de aici, prin procedee informatice, poate transfera valori pe alți suporți, cum sunt, de pildă cartelele pentru aparatele telefonice publice care funcționează fără fise.

Utilizarea cardurilor păstrează pentru deținători un dublu avantaj asupra cecului: simplitatea operațiunii și costul mai redus (în general).

Pentru bănci, avantajele sunt evidente:

Preluarea informatizată este mai ieftină;

Banca încasează taxe de abonament de la clientul deținător al cardului;

Banca încasează de la comerciant comisionul.

Trăsături generale

Dacă un bilet de bancă are drept suport o hârtie ce rezistă la numeroase manipulări, suportul din plastic al noilor mijloace de plată electronică trebuie să răspundă unor caracteristici speciale.

Materialul cărții de plată trebuie să fie din P.V.C. sau P.V.C.A. sau dintr-un material ce prezintă caracteristici de exploatare cel puțin echivalente, precum poliesterul și polietilena; suportul cărții trebuie să permită deformările (îndoirile sau plierile) care se produc în cursul folosirii normale în cadrul unui dispozitiv de citire sau de imprimare, fără să prejudicieze funcționarea cărții; o altă caracteristică este rigiditatea-o prea mare flexibilitate ar face cartea improprie pentru o folosire normală.

Alte caracteristici pe care trebuie să le prezinte sunt: inflamabilitatea toxicitatea, rezistența la produsele chimice, stabilitate la temperatură, umiditate, lumină.

Grosimea cartelei a fost inițial stabilită de către echipamentele de imprimat disponibile în industrie. Această caracteristică este folositoare din următoarele motive ce țin de factorul uman: orientare, inserare și regăsire ușoară, convenabilă de purtat în portofel.

În alegerea materialului utilizat în fabricarea cartelelor s-a plecat de la ideea obținerii unor economii acceptabile precum și de la necesități privind durata de viață preconizată a cartelei.

S-a optat pentru un material plastic laminat. Straturile sale exterioare sunt transparente cu rol în protejarea unui miez ce reprezintă corpul primar al cartelei.

Pe suprafața miezului sunt lipite la cald sau prin procedee chimice alte materiale.

Acestea conțin imprimate pe ele caractere de identificare, specifice cartelei.

De exemplu, porțiunea aferentă semnăturii proprietarului precum și cea a benzii magnetice sunt lipite la cald pe suprafața miezului.

Acest lucru ajută la inspecția vizuală a suprafeței cartelei și astfel se pot detecta încercările de a suprapune o nouă semnătură peste cea existentă pe suprafață, eliminându-se totodată și posibilitatea de fraudă prin înfășurarea unei fâșii de bandă magnetică de jur împrejurul cardului.

Materialul plastic din care este confecționată cartela este ales să se înmoaie la temperatura de 50 de grade Celsius.

Acest lucru permite ca dispozitivul de ștanțare să creeze pe cartelă caractere în relief.

Căldura poate acționa asupra cartelei și într-un mod nedorit. Astfel, orice expunere a cartelei la căldură, expunere combinată cu o presiune oarecare va permite alterarea caracterelor ștanțate.

Tehnicile de alterare pot utiliza căldura pentru ștergerea frauduloasă a caracterelor ștanțate, în încercarea de a ștanța altele în scopul schimbării numărului de identificare al titularului.

În scopul eliminării acestui neajuns, în noile cartele emise, s-au introdus imagini holografice.

Ele sunt fizic plasate peste caracterele ștanțate și orice încercare de ștergere a acestor caractere va duce la distrugerea efectului tridimensional al hologramei. În acest fel orice încercare de fraudă poate fi depistată vizual de către comerciant.

Dimensiunile cărților de plată fac obiectul unei standardizări internaționale în acest domeniu (standardul ISO 2894); formatul reținut este 86x54x0,76 (în milimetri) cu toleranțe reduse.

Tehnologia folosită pentru aceste mijloace de plată electronice determină caracteristicile lor funcționale și de stocare precum și gradul de securitate oferit.