Mijloace Pentru Îmbunătățirea Tehnicii de Execuție la Dansatorii Sportivi, Categoria de Vârstă 6 9 Ani, Prin Dansurile Latino Samba Si Cha Cha

UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

SPORT ȘI PERFORMANȚĂ MOTRICĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific

Prof.univ.dr. Viorel Dan Năstase

Absolvent

Lorena-Elena Costache

2016

UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

SPORT ȘI PERFORMANȚĂ MOTRICĂ

Mijloace pentru îmbunătățirea tehnicii de execuție la dansatorii sportivi, categoria de vârstă 6-9 ani, prin dansurile latino (samba și cha-cha-cha)

Coordonator științific

Prof.univ.dr. Viorel Dan Năstase

Absolvent

Lorena-Elena Costache

Pitești

2016

CUPRINS

Introducere…………………………………………………………………………………………….4

Capitolul 1:

Generalități despre dans…………………………………………………………..5

Dansul – între socializare și performanță…………………………6

Scurt istoric al dansului sportiv………………………………………7

Tehnica de execuție în dansurile latino………………………………………8

Muzicalitatea și ritmul în dansurile latino………………………..9

Pregătirea tehnică în dansurile latino……………………………10

Samba…………………………………………………………..12

Cha-cha-cha………………………………………………….14

Rumba………………………………………………………….16

Paso Doble……………………………………………………18

Jive………………………………………………………………20

Caracteristicile dezvoltării fizice și psihice ale copiilor cu vârsta de 6-9 ani…………………………………………………………………………………21

Mijloacele antrenamentului sportiv…………………………………………26

Mijloace specifice………………………………………………………..28

Mijloace nespecifice…………………………………………………….33

Capitolul 2:

2.1. Premise…………………………………………………………………………………..36

2.2. Ipoteza cercetării……………………………………………………………………..36

2.3. Scop și obiective……………………………………………………………………..37

2.4. Metode de cercetare…………………………………………………………………38

Capitolul 3:

3.1. Organizarea cercetării………………………………………………………………41

3.2. Mijloace pentru îmbunătățirea tehnicii de execuție, prin dansurile latino (samba și cha-cha-cha)……………………………………………………………………44

Concluzii……………………………………………………………………………………………….80

Bibliografie……………………………………………………………………………………………82

Introducere

Consider că dansul este îmbinarea perfectă dintre frumusețe, plăcere, pasiune, dragoste și foarte mare dăruire.

Dansul sportiv este o activitate în care sportul se contopește cu arta. De asemenea, este o activitate în care ai tot ce e mai bun din ambele lumi – forță fizică și viziune artistică.

Datorită faptului că practic acest sport de 16 ani (reprezint cu succes Clubul D’Estiny Dance din Pitești atât în competiții de nivel național, cât și internațional) și, de asemenea, fiind instructorul unei grupe de copii, cu vârste cuprinse între 6 și 9 ani, am ales ca titlu pentru lucrarea mea de licență Mijloace pentru îmbunătățirea tehnicii de execuție la dansatorii sportivi, categoria de vârstă 6 – 9 ani, prin dansurile latino (samba și cha-cha-cha). Pentru realizarea acesteia, am cercetat în amănunt literatura de specialitate, fapt ce m-a ajutat să creez un set de mijloace de acționare, atent selecționate, pentru îmbunătățirea tehnicii de execuție a sportivilor la categoria latino, vizate fiind dansurile samba și cha-cha-cha.

Pentru aceasta, am considerat că asigurarea unei pregătiri tehnice optime a copiilor de 6 – 9 ani, va crea o bază stabilă în vederea participării cu succes la competiții. Pentru a evidenția rolul pregătirii tehnice în pregătirea sportivilor dansatori de 6 – 9 ani, am aplicat un set de mijloace, conceput de mine, în cadrul Clubului de Dans Sportiv D’Estiny Dance din Pitești, club afiliat FRDS (Federației Române de Dans Sportiv), sub egida MTS (Ministerului Tineretului și Sportului).

Din punctul meu de vedere, însușirea tehnicilor specifice dansului sportiv se realizează într-un timp îndelungat, iar pentru dorința de performanța, inițierea trebuie începută înca de la vârste fragede.

Consider că învățarea corectă a pașilor este foarte importantă și trebuie să se pună accent deosebit pe acest lucru, deoarece însușirea greșită a acestora influențează negativ dansul, având repercursiuni asupra rezultatului final. Numeroși copii, care inițial promiteau o evoluție deosebită în dans, din cauza însușirii greșite încă din faza de inițiere, au abandonat acest sport, pentru că greșeala odată însușită necesită un timp îndelungat pentru corectare, ceea ce duce la un progres lent și chiar la abandon.

Mijloacele concepute de mine în această lucrare au ca scop îmbunătățirea tehnicii de execuție în dansurile latino, acestea fiind utile atât sportivilor, dar mai ales antrenorilor.

Capitolul 1

Generalități despre dans

Graham definea dansul, ca fiind „limbajul ascuns al sufletului”.

Prin dans, putem transmite ceea ce simțim. Mulți oameni afirmă că este simplu a dansa, însă ei nu conștientizează faptul că adevăratul înțeles al dansului se reflectă în emoțiile pe care le transmitem în momentul în care dansăm și, de asemenea, în reacțiile primite din partea celor ce privesc. Consider că fiecare dans are povestea lui, alcătuind parcă o romanță, unde pașii sunt reprezentați de cuvinte.

„Dansul înseamnă emoție, cucerirea spațiului, curajul de a depăși mobilitatea, ne învață să fim armonioși în întreg limbajul gesturilor.

Frumusețea dansului este efemeră, ca și multe alte ramuri ale artei, dar reușește să lase oamenilor trăirile pe care nu numai că le-au simțit, ci știu că nimic altceva nu le poate înlocui sau exprima.”

În accepțiunea lui Năstase (2011), dansul reprezintă „o transformare, într-un anume context, a mișcării obișnuite, expresiv comună, într-o mișcare cu scopuri înalte, de o anumită performanță a expresivității.”

Dansul sportiv presupune suplețe, ritm, grație. Tocmai prin aceste trăsături se înrudește cu arta. Dansul sportiv înseamnă, de asemenea, îmbinarea armonioasă a mișcării cu ritmurile muzicii. Un element de bază, fără de care nu există un program artistic este învățarea pașilor de dans pe muzică. Educarea ritmului și a simțului muzical necesită o pregătire minuțioasă și îndelungată. Putem face chiar o comparație între dansator și muzicant. Atât unul, cât și celălalt nu pot evolua dacă nu dispun de o calitate extrem de importantă, din punctul meu de vedere: urechea muzicală. Niciodată un dansator afon nu va ajunge pe culmile măiestriei în dansul sportiv.

„Dansul sportiv este un sport de echipă, constând în parteneriatul între un băiat și o fată, într-un cuplu de dansatori ce interpretează pe muzică diferite ritmuri, utilizând tehnici specifice.”

Categoric, fără o tehnică perfectă și un simț al ritmului deosebit, fără gândire și relaxare, nu se pot obține astăzi performanțe de nivel mondial în dansul sportiv.

În opinia mea, calitățile nu sunt suficiente. Talentul trebuie să se îmbine cu munca. Fără muncă neclintită, continuă și metodică, nu se poate ajunge la mari performanțe.

Dansul – între socializare și performanță

Dansul este un mijloc de socializare, atât în cadrul evenimentelor sociale, cât și în competițiile sportive specifice.

Dansul social, de întreținere este o activitate care are beneficii incontestabile, precum: socializarea, îmbunătățirea capacității biologice și psihice, petrecerea timpului liber într-un mod activ și plăcut, tonusul ridicat, un corp frumos și sănătos.

Dansul sportiv de performanță este o activitate care „maximizează capacitățile de performanță ale cuplului de dansatori și îi ierarhizează în funcție de rezultatele (locurile) obținute.”

În anul 2011, Năstase a realizat o clasificare a dansurilor:

„-dansurile istorice – dansuri apărute în decursul evoluției civilizației umane, care sunt semnificative pentru anumite perioade istorice dispărute din cultura dansantă actuală […];

-baletul – formă elevată a dansului-artă, ale cărui mijloace de exprimare sunt absolut riguroase (baletul clasic) sau nonconformiste (baletul contemporan);

-dansurile moderne – dansuri derivate din balet, ale căror mijloace de exprimare nu mai sunt riguros respectate, ci prezintă influențe din dansurile sociale, activități umane, expresivitate motrică etc.;

-dansurile folclorice – dansuri rurale tradiționale care au, după caz, un caracter multinațional sau local […];

-dansurile sociale – […] De regulă, sunt cunoscute după denumirea muzicii și se dansează de placere (Tango argentinian, Salsa, Merengue, Bachata, Belly-dance, Zumba etc);

-dansurile de cartier – […] Având o virtuozitate ieșită din comun și un caracter de întrecere, se manifestă cu agresivitate, atât pentru sine, cât și pentru adversar sau ceata adversă (Breakdance, Hip-Hop etc);

-dansurile sportive – dansuri ce au intrat în sfera competițională și aparțin dancesport-ului.”

De asemenea, acesta preciza faptul că „multitudinea de forme sub care se găsește dansul ne determină să credem că el este un fenomen aflat într-o continuă dinamică, fiind expresia activității umane, a creativității și diversității culturale:

-profesional;

-spectacular;

-competitiv;

-de timp liber;

-de întreținere și terapeutic;

-educativ-formativ.”

Scurt istoric al dansului sportiv

În cartea „Dans sportiv – Metodologia performanței”, Năstase relatează cum, în anul 1907, a avut loc prima competiție de dans sportiv ce purta numele de Turneul de Tango din Nice, având ca organizator pe Camille de Rhynal, un cântăreț, un coregraf și un compozitor renumit. Ulterior, acesta a organizat primul Campionat Mondial în Paris, în anul 1909. Dansul sportiv a evoluat, în decursul secolului al XX-lea, prin diferite competiții. Printre cele mai importante pentru istoria acestui sport, fiind:

-Campionatul Mondial din 1911, unde s-a stabilit divizarea amatorilor de profesioniști;

-Concursul de la Blackpool (1920);

-Campionatul Mondial de la Bad-Namheim – Germania (1936).

În România, Federația Romană de Dans Sportiv (FRDS) și-a început activitatea în 1991, avându-l drept membru fondator principal pe Viorel Dan Năstase, care a devenit ulterior și președinte al Federației Române de Dans Sportiv, în anul 1994.

Primul concurs de dans de societate din România a avut loc în anul 1984, la Pitești, sub titulatura Dansul Florilor, organizat fiind de către Viorel Dan Năstase. „Dansurile nu au fost de la început, în accepțiunea concursurilor de gen. De abia de la a doua ediție am intrat pe făgașul normal cu cele 10 dansuri. La prima ediție s-au dansat doar vals lent, tango, vals vienez, samba, cha-cha, rock și charleston.”

Cu timpul, Dansul Florilor a devenit un concurs important, atât pe plan național, cât și internațional, ajungând în prezent la ediția a XXVIII-a, fiind însă organizat de alt club de dans sportiv din Pitești.

Tehnica de execuție în dansurile latino

Indiferent de țara în care se organizează sau de federația de care aparține, orice concurs de dans sportiv se împarte în două mari categorii:

-standard (vals lent, tango, vals vienez, slow-fox și quickstep);

-latino (samba, cha-cha-cha, rumba, paso doble și jive).

Aceste două categorii diferă prin muzicalitate, postură, tehnică, lucru în pereche, ținută vestimentară.

 „Dansurile latino-americane apar în Europa, împreună cu muzica și ritmurile respective, la mijlocul secolului al XX-lea, odată cu venirea pe vechiul continent a unor orchestre renumite de muzică, însoțite de dansatori din America Centrală și de Sud. Culoarea și spectaculozitatea deosebită, fac ușoară trecerea lor în cadrul dansurilor de competiție, la categoria ce le poartă și numele.”

Evoluția dansurilor latino a produs o schimbare majoră în dinamică, producând astfel un ansamblu de efecte vizuale fiecărui dans.

„Cu un caracter, stil, total diferit de cel al dansurilor standard, dansurile latino exprimă forță, și cel mai important, sentiment. O altă carasteristică ce diferențiază dansurile latino de alte stiluri de dans este mișcarea șoldurilor care acompaniază pașii.”

Muzicalitatea și ritmul în dansurile latino

Ritmul reprezintă „periodicitatea unor mișcări, activități sau procese, repetate regulat la anumite intervale a acelorași moment.”

În dansul sportiv, ritmul mișcării reprezintă coordonarea de timing cu valențe atât ale vitezei, cât și a unor calități psiho-motrice (coordonare, precizie, abilitate etc.).

Tempoul reprezintă densitatea mișcărilor în unitatea de timp alocată. Deși în dans, unitatea de timp este aceeași, fiind raportată la măsura muzicală, tempoul diferă în funcție de varietatea mișcărilor din figurile alese.

Conform spuselor îndrumătorului meu, măsurile timpului, tempourile, precum și ritmurile în dansurile latino sunt urmatoarele:

Măsuri:

-samba și paso doble (2/4);

-rumba, cha-cha-cha și jive (4/4).

Tempouri:

-samba (50-52);

-cha-cha-cha (30-32);

-rumba (25-27);

-paso doble (60-62);

-jive (42-44).

Ritmuri:

-samba: 1 și 2; accentul fiind pe timpul 2;

-cha-cha-cha: 1, 2, 3, cha-cha; accentul fiind pe timpul 1;

-rumba: 1, 2, 3, 4; accentul fiind pe timpul 4;

-paso-doble: alcătuit din 2 sau 3 gipsy; accentul fiind la finalul fiecărui gipsy;

-jive: 1 și 2; accentul fiind pe timpul 2.

Eu consider că o particularitate importantă a fiecărui dans este reprezentată de tehnică, aceasta fiind diferită prin acțiunea bounce, cei 3 P ai dansului sportiv (postură, poziție, prezentare), contracția abdominală, lucrul în pereche, realizarea compresiilor, acțiunea shapping leads, leading-ul, sincronizarea, coordonarea, contactul progresiv (vârf-pingea-talpă), mișcarea rotativă a șoldurilor, mișcarea settling (de așezare a șoldului), lucrul 3 D al omoplaților și presiunea-tensiunea între parteneri,

Pregătirea tehnică în dansurile latino

În anul 2006, Dragnea definea tehnica precum „un sistem de structuri motrice specifice fiecărei ramuri de sport, efectuate rațional și economic, în vederea obținerii unui randament maxim în competiții.”

În accepțiunea lui Năstase, tehnica în dansul sportiv reprezintă „totalitatea structurilor și comportamentelor specifice necesare acțiunilor de dans, executate ideal și eficient în coregrafii, în scopul obținerii de performanțe în competiții.”

Continuând ideea, acesta sublinia faptul că tehnica dansului sportiv este alcătuită din tehnica dansurilor din secțiunea standard și tehnica dansurilor din secțiunea latino, secțiuni care au, la rândul lor, câte cinci dansuri fiecare, ale căror tehnică de execuție diferă de la dans la dans.

Din punctul meu de vedere, în dansul sportiv, tehnica este de o importanță covârșitoare. În competiții, punctajele arbitrilor sunt, pe lângă alte criterii, oferite tehnicii pe care sportivii o demonstrează în respectivele coregrafii. Arbitrii urmăresc ca mișcările corpului să fie executate cu precizie, coordonare și, de asemenea, aceștia punctează transpunerea dansatorilor în caracterul fiecărui dans. O importanță deosebită o constituie și muzica. Dansatorii execută în zadar coregrafiile corect din punct de vedere tehnic, dacă aceștia nu au capacitatea de a le reda pe muzică. Până la urmă, asta înseamnă dans – mișcare pe muzică.

Năstase (2011) subliniază faptul că deprinderile tehnice sunt „componente ale tehnicii ce însumează toate caracteristicile generale în mișcarea specifică. Ele se învață în procesul de antrenament prin exersare voluntară, devenind total sau parțial automatizate. Deprinderile tehnice în dansul sportiv au un grad de generalizare (răspund întrebărilor la apartenența motrică) și în același timp de specificitate (sunt caracteristice dansului sportiv).”

În anul 2011, Năstase a realizat o clasificare a deprinderilor tehnice:

„-atitudinal-posturale: postura, poziția, prezentarea (cei trei P ai dansului sportiv);

-motrice: deplasarea specifică, lucrul în poziții și schimbarea lor, lucrul brațelor și al corpului în timpul dansului, mișcarea de șold în latin etc.”

Postura (ținuta) este obținută prin dispunerea segmentelor corpului (cap, torace, pelvis, picioare, tălpi) într-un mod natural, pe un ax longitudinal care să cadă perpendicular pe suprafața de sprijin.

Poziția este reprezentată de poziționarea celor doi parteneri ai cuplului în timpul execuției elementelor, procedeelor și structurilor tehnice de abordare a elementelor tehnice de bază.

Deplasarea este deprinderea tehnico-tactică prin care se schimbă permanent pozițiile corpurilor dansatorilor față de poziția anterioară considerată inițială (de reper) și față de reperele ringului de dans (colțuri, centru, margini).

Din punctul meu de vedere, deprinderile tehnice sunt acțiuni specifice dansului sportiv care pot ajunge la un grad înalt de stabilitate, precizie și eficiență. Din acest motiv, consider că inițierea este extrem de importantă, pentru a nu se forma deprinderi eronate care necesită timp și efort pentru corectare.

Năstase (2011) a realizat o clasificare a deprinderilor tehnice:

„-elementele tehnice sunt componente motrice fundamentale ce stau la baza practicării dansului sportiv. Dintre acestea amintim: pășirea (modalitatea de a păși), întoarcerea, oprirea, schimbarea de direcție, mișcarea specifică, lucrul în poziție.

-procedeele tehnice sunt modalități particulare prin care se rezolvă elemente tehnice necesare practicării dansului sportiv. Ele prezintă un grad general prin posibilitatea de utilizare în toate dansurile.

-figurile sau structurile tehnice sunt baza alcătuirii coregrafice ce caracterizează dansul și intră în cadrul capacității tehnice a dansului sportiv.”

La secțiunea latino, pășirea se realizează într-un mod progresiv, primul care ia contact cu solul fiind vârful, urmat de pingea și apoi de călcâi. Acest contact progresiv – vârf-pingea-călcâi, îl întălnim la patru dintre cele cinci dansuri ale acestei secțiuni și anume: samba, cha-cha-cha, rumba și jive. Excepția de la regulă fiind paso doble, unde contactul cu solul se realizează printr-un contact progresiv invers – călcâi-pingea-vârf.

Spre deosebire de dansurile standard, unde tălpile sunt lipite și paralele, la cele din secțiunea latino întălnim poziția a treia din balet – călcâiele apropiate și vârfurile depărtate – .

În rândurile următoare, voi face o scurtă prezentare a dansurilor din secțiunea latino, cu accent pe samba și cha-cha-cha.

Samba

„Samba își are originile în Africa, dar a fost descoperită în Brazilia, unde s-a dezvoltat, devenind și un dans național, fiind o combinație de influențe africane, indiene și iberice. Numeroasele versiuni ale sambei – de la Baio (pronuntat Bajao) la Marcha – sunt dansate la Carnavalul de la Rio și în școlile de samba.”

Făcând parte din dansurile latino, samba este un dans energic, având un caracter vioi, muzica ducându-ne cu gândul atât la carnavalele braziliene, cât și la plajele tropicale.

Pentru a intra în caracterul acestui dans, sportivii trebuie să emane veselie, exuberanță.

Pe lângă mișcările rapide ale șoldului și ritmul alert, specifică dansului samba este și acțiunea bounce, care constă în „îndoirea și întinderea genunchiului și gleznei piciorului care suportă majoritatea greutății corpului.” Această acțiune se execută pe tot parcursul coregrafiei, fiind specifică timpilor muzicali 1 și 2 (&1&2).

Figuri specifice dansului samba:

„Clasa E:

Natural Basic Movement – Pas de bază cu piciorul drept

Reverse Basic Movement – Pas de bază cu piciorul stâng

Progressive Basic Movement – Pas de bază progresiv

Outside Basic Movement – Pas de bază în PE d

Whisk to L and R – Whisk la stânga și la dreapta

Whisk to L-Volta Spot Turn to R – Whisk la stânga, fata Volta cu întoarcere la dreapta

Whisk to R-Volta Spot Turn to L – Whisk la dreapta, fata Volta cu întoarcere la stânga

Promenade Samba Walks (Samba Walks în PP) – Promenadă

Side Samba Walk – Samba laterală

Stationary Samba Walks – Samba staționară

Close Rocks on RF and LF (Closed Rocks) – Rock-uri închise cu PD și PS

Reverse Turn – Întoarcere stânga

Corta Jaca

Travelling Botafogos

Natural Roll

Shadow Botafogos – Botafogos în umbră

Clasa D:

Open Rocks to R and L – Rock-uri deschise la dreapta și stânga

Promenade Botafogos (Botafogos to PP and CPP) – Botafogos din PP

Backward Rocks on RF and LF (Back Rocks) – Rock-uri înapoi cu PD și PS

Plait

Traveling Volta to R –Volta la dreapta

Traveling Volta to L – Volta la stânga

Continuous Volta Spot Turn to R(Maypol) – Volta cu întoarcere la dreapta

Continuous Volta Spot Turn to L (Maypol) – Volta cu întoarcere la stânga

Clasa C:

Circular Voltas to R (Roundabout) – Volta circulară la dreapta

Circular Voltas to L (Roundabout) – Volta circulară la stânga

Contra Botafogos

Promenade to Contrapromenade

Rolling of the Arm

Cruzados Locks în Shadow Position.”

Năstase a realizat o descriere amănunțită a figurilor în cartea „Tehnica în dansurile latino-americane”, dintre care amintim:

– Stationary Samba Walks – Samba staționară: se începe cu rularea progresivă a tălpii pe sol (vârf-pingea-călcâi), concomitent cu ridicarea pe vârf a piciorului opus. Urmează ducerea piciorului lipsit de greutate înapoi, întins, cu vârful orientat spre exterior, greutatea fiind parțială. Piciorul rămas înainte, pe toată talpa, realizează o alunecare ușoară către înapoi, urmată de revenirea în poziția inițială. Odată revenit în poziția inițială, are loc schimbarea de greutate și mișcarea șoldului spre înainte. Acțiunea bounce are loc pe timpii & 1 & 2. Această figură se dansează în poziție închisă.

– Shadow Botafogos – Botafogos în umbră: băiatul se află în spatele fetei, aceștia având contact fiecare cu mâna stângă, în timp ce mâna dreaptă a băiatului se află pe umărul drept al fetei. Această figură constă în executarea unui pas înainte, ușor încrucișat, celălalt picior ducându-se lateral-înainte. Vârful este orientat spre exterior, piciorul este întins, greutatea fiind parțială. La fel ca la figura anterioară, se realizează o alunecare ușoară a piciorului de bază. Se execută apoi cu celălalt picior. Bounce-ul are loc pe timpii & 1 & 2.

– Corta Jaca: se folosește poziția închisă, figura realizându-se cu o ușoară rotație. Se execută un pas înainte cu piciorul drept/stâng (pe călcâi), urmat de un transfer de greutate înainte și înapoi al piciorului stâng/drept. Nu există bounce.

Cha-cha-cha

Este primul dans învățat de copii, în cadrul grupelor de inițiere, fiind cel mai ușor de reținut și executat. Cha-cha-cha-ul are puternice influențe cubaneze.

„Denumirea este dată ca o imitație a sunetelor produse de pantoful dansatoarelor cubaneze. Dansul a fost semnalat prima dată în America și a pătruns în Europa aproape simultan cu dansul mambo. După al II-lea Război Mondial, s-a bucurat de o mare popularitate, începând cu 1956, lăsând mult în urmă mambo-ul.

La origine, muzica de cha-cha-cha era cântată pasional, fără seriozitate și sacadat, permițând dansatorilor să transmită o atitudine puțin rebelă publicului.”

Accentul cade pe timpul 1, timpul 4 fiind alcătuit din 2 măsuri egale. Chasse-ul este construit din trei pași mici, rapizi și sacadați, efectuați lateral. Primii doi pe timpul 4 (pa-tru/cha-cha), pasul trei pe timpul 1: pa-tru-1/cha-cha-cha.

Figuri specifice dansului cha-cha-cha:

„Clasa E:

Time Step – Pas în ritm

Close Basic Movement – Pas de bază în PI

Open Basic Movement – Pas de bază în PD

New York

Fan – Evantai

Hochey Stick – Crosa de hochey

Check from Open CPP (New York) – Oprire din PDCP

Check from Open PP (New York) – Oprire din PDP

Spot Turn to L – Întoarcere întârziată la stânga

Spot Turn to R – Întoarcere întârziată la dreapta

Under Arm Turn to R – Întoarcere pe sub mână la dreapta

Under Arm Turn to L – Întoarcere pe sub mână la stânga

Hand to Hand – Mână în mână

Natural Top – Titirez la dreapta

Alemana

Clasa D:

Natural Top – Titirez la dreapta

Alemana – Pe sub mâna

Reverse Top – Titirez la stânga

Opening Out from Reverse Top – Deschidere din Reverse Top

Aida

Close Hip Twist – Răsucire închisă

Close Hip Twist turned to Open CPP – Răsucire închisă cu final în PDCP

Open Hip Twist – Răsucire deschisă

Open Hip Twist turned to Open CPP – Răsucire deschisă cu final în PDCP

Cross Basic – Pas de bază încrucișat

Clasa C:

Spiral – Spirala

Cuban Break în Open Position – Cuban Break în PD

Cuban Break în Open CPP – Cuban Break în PDCP

Split Cuban Break în Open CPP – Cuban Break oprit în PDCP

Split Cuban Break from Open CPP and Open PP – Cuban Break oprit din PDCP în PDP

Advanced Hip Twist – Hip Twist avansat

Turkish Towel – Prosop turcesc

Sweatheart

Rope Spining – Franghie răsucită

Folow My Leader.”

Năstase a realizat o descriere amănunțită a figurilor în cartea „Tehnica în dansurile latino-americane”, dintre care amintim:

– Time Step – Pas în ritm: se execută cu deplasare stânga-dreapta, în poziție închisă. Chasse-ul se realizează pe timpii 4 & 1 (cha-cha-1), pe timpii 2 & 3 se apropie picioarele și se efectuează o trecere a greutății de pe un picior pe celălalt.

– Basic Movement: se execută atât în poziție închisă, cât și în poziție deschisă (Close Basic Movement – Pas de bază în PI; Open Basic Movement – Pas de bază în PD). Este formată din chasse-ul prezentat la figura anterioară, schimbându-se doar orientarea pașilor de pe timpii 2 & 3. După chasse la dreapta, pe timpul 2 piciorul stâng va păși înainte, realizând poziția de check, iar pe timpul 3 greutatea va reveni pe piciorul drept. Se execută același lucru în partea opusă, singura diferență fiind că pe timpul 2 se calcă cu piciorul drept spre înapoi, stângul rămânând pe perniță.

– New York: se execută în poziție închisă și este alcătuită din chasse, o rotație a corpului de 900 pe timpul &, urmată de un pas spre înainte pe timpul 2 (check) cu greutatea pe ambele picioare, iar pe timpul 3 – revenirea greutății pe piciorul pe care a fost realizată rotația.

Rumba

„Rumba își are rădăcinile undeva prin secolul al XVI-lea, în Cuba, când primii sclavi negri soseau din Africa. Acest dans este rezultatul contopirii culturilor africană, iberică și amerindiană.

[…] Termenul de rumba provine din spaniolă, reprezentând petrecerile oficiale, muzica și dansurile. Mai apoi, rumba eticheta femeile cu stil de viață foarte libertin. În varianta originală, rumba era un dans cu conotații sexuale puternice, de aceea fiind considerat imoral.

Acest dans a purtat mai multe denumiri, în Insulele Caraibe, zona de origine: Son, Danzon, Guagira, Guaracha, Naningo. În Cuba sunt mai multe dansuri rumba, împarțite în trei clase:

Yambu – cea mai veche variantă de rumba;

Columbia – dansată de barbați;

Guaguanco – cea mai cunoscută formă, care conține mișcări erotice, preluând elemente spaniole.

În 1964, rumba cubaneză a fost acceptată ca versiune internațională oficială, fiind folosită în competițiile de dans sportive.”

Rumba, dansul iubirii, reprezintă o frumoasă poveste de dragoste între parteneri. Băiatul joacă rolul ocrotitorului, iar fata devine seducătoare, având mișcări senzuale ale corpului, precum și unduiri elegante ale șoldurilor și brațelor.

„Rumba este un dans al întregului corp. Acțiunea caracteristică de șold se face la transferul controlat al greutății corpului de pe un picior pe altul. Fiecărei mișcări de picior îi este alocată o jumătate de timp muzical. Transferul de greutate, sau mișcarea de corp, se face pe a doua jumătate a timpului muzical pe timpii 2,3 din măsura muzicală și pe prima jumătate (odată cu pasul) pe al 4-lea timp muzical. Întrucât al treilea pas include și timpul 1 din următoarea măsură muzicală, acțiunea corpului sau transferul de greutate se mai poate face și pe un timp și jumătate în anumite figuri.

Pentru a putea realiza acest ritm de interpretare, fiecare figură este bine să fie numărată, începând cu pasul pregătitor, în felul următor: 4 & 1 & 2 & 3 & 4 & 1 &…….. .”

În rumba, pe timpul 1 se realizează o complexă mișcare a corpului, fără acțiunea de pășire. Pe timpii 2, 3 și 4 se vor executa pașii propriu-ziși sau transferul de greutate de pe un picior pe celălalt.

Toți pașii acestui stil de dans se caracterizează prin contact progresiv (vârf-perniță-călcâi), pingeaua având rolul de a executa presiune pe podea. Transferul de greutate se face pe picior întins.

Figuri specifice dansului rumba:

„Clasa E:

Basic Mouvement – Pas de bază

Fan – Evantai

Progressive Walk Forward and Backward – Mers înainte și înapoi

Side Step and Cucarachas – Pas lateral și Cucarachas

Hockey Stick – Crosa de hochey

Spot Turn to Left – Întoarcere întârziată la stânga

Spot Turn to Right – Întoarcere întârziată la dreapta

Under Arm Turn to Right – Întoarcere dreapta pe sub mâna

Under Arm Turn to Left – Întoarcere stânga pe sub mâna

Check from Open CPP (New York) – Oprire din PDCP

Check from Open PP (New York) – Oprire din PDP

Shoulder to ShoulderOpen – Umăr la umăr în PD

Hand to Hand – Mână în mână

Natural Top – Titirez la dreapta

Close Hip Twist – Răsucire închisă

Close Hip Twist turned to Open CPP – Răsucire închisă cu final în PDCP

Reverse Top – Titirez la stânga

Opening Out from Reverse Top – Deschidere din Titirez la stânga

Alemana – Pe sub mână

Alemana from Open Position with Left to Right -Alemana din PD cu stânga în dreapta

Alemana Cheked to Open CPP – Alemana oprită în PDCP

Alemana from Open Position with Right to Right – Alemana din PD cu dreapta în dreapta

Open Hip Twist – Răsucire deschisă

Clasa D:

Open Hip Twist Turned în Open CPP – Răsucire deschisă cu final în PFCP

Opening Out to Right and Left – Deschidere la dreapta și la stânga

Spiral – Spirală

Spiral Turned to Fan Position – Spirală cu final în PDCP

Curl – Bucla

Curl Turned to Open CPP – Buclă cu final în PDCP

Clasa C:

Fallaway (Aida)

Cuban Rocks – Rock-uri cubaneze

Rope Spining – Frânghia răsucită

Sliding Doors – Uși culisate

Three Alemanas – Trei Alemanas

Advanced Opening Out Mouvement (Advanced Hip Twist) – Mișcare deschisă avansată

Continuous Hip Twist – Răsuciri continue

Continuous Circular Hip Twist – Răsuciri continue pe cerc

Fencing – Pas de scrima

Three Threes

Three Threes finished în Fan Position – Three Threes cu final în PE.”

Paso Doble

„Acesta este singurul dans latin care nu provine din cultura negrilor. Rădăcinile dansului sunt în Spania. Punctul maxim de popularitate l-a atins în 1926. După Războiul Mondial, a fost acceptat ca dans de competiție.”

În cartea sa, Năstase preciza faptul că „dansul are un caracter aparte, exteriorizat în dans printr-o ținută mândră, întrucât este ca o poveste a unui matador (băiatul) ce folosește capa (fata) în lupta cu taurul.”

Acest dans este excepția dansurilor latino, având specifice contactul invers progresiv (călcâi-perniță-vârf), cele două/trei gipsy-uri, inexistența lucrului șoldului, proiecția bazinului spre înainte (astfel încât toată greutatea corpului se află pe pingea), precum și prezența apelului. Apelul este reprezentat de un pas pregătitor ce se execută înaintea unor figuri, prin coborârea puternică a piciorului, produsă prin contact progresiv. Acesta se realizează ori cu piciorul drept ori cu piciorul stâng și atrage atenția publicului sau arbitrilor asupra dansatorilor.

Figuri specifice dansului paso-doble:

„Clasa E:

Basic Mouvement – Pas de bază

Sur Place – Pe loc

Chasse to Right – Chasse la D

Chasse to Left – Chasse la S

Elevation to Right or to Left – Ridicare la dreapta sau stânga

The Huit ( Cape)

Attack – Atac

Separation – Separare

Sixteen – Șaisprezece

Twist Turn – Întoarcere răsucită

Promenade – Plimbare

Promenade to Counter Promenade – Din Promenadă în Contra Promenadă

Promenade Close – Promenadă închisă

Clasa D:

Grand Circle – Cerc mare

La Passe

Banderillas

Syncopated Separation – Separare sincopată

Fallaway Whisk

Fallaway Reverse

Spanish Line – Linia spaniolă

Clasa C:

Twists – Răsuciri

Chasse Cape

Traveling Spins from PP – Spinuri din PP

Traveling Spins from CPP – Spinuri din CPP

Flamenco Taps – Răsuciri flamenco

Fregolina

Farol.”

Jive

„Jive-ul este un dans ritmat și legănat, care a fost influențat de rock & roll, boogie și swing-ul african/american. Provine inițial din Harlem. New York, în 1940, jive-ul a fost transformat în jitterburg, iar englezii Jos Bradly și Alex Moore au dezvoltat din acesta dansul internațional pentru competiții, jive.”

Jive-ul este un dans energic, în care dansatorii trebuie să exprime veselie și exuberanță.

Și aici întâlnim mișcarea șoldurilor (swing – balansare laterală naturală, executată pe direcția de deplasare), chasse-ul (alcătuit din 3 pași – lateral, apropiat, lateral – executați pe timpii 1 & 2) și bounce-ul (întinderea și îndoirea genunchilor).

În jive, pasul de bază este format din chasse și link. Link-ul sau pasul de legătură constă în mutarea greutății, concomitent cu ducerea piciorul stâng (la băiat), drept (la fată) înapoi și revenire prin mutarea greutății pe piciorul drept (la băiat) și stâng (la fată). Acest pas de legătură se realizează pe 2 timpi muzicali: 1 & 2.

Figuri specifice dansului jive:

„Clasa E:

Chasse to Left – Chasse la stânga

Chasse to Right – Chasse la dreapta

Basic în Place – Pas de bază pe loc

Change of Place Right to Left – Schimbarea locului din dreapta în stânga

Change of Place Left to Right – Schimbarea locului din stânga în dreapta

Link – Pas de legătură

Change of Hands Behind Back – Schimbarea mâinilor prin spate

Whip – Biciuire

Slow Promenade Walks – Promenadă lentă

Quick Promenade Walks – Promenadă rapidă

American Spin

Clasa D:

Change of Place Right to Left with Double Spin – Schimbarea locului din dreapta în stânga cu dublă rotire

Overturning Change of Place Left to Right – Schimbarea locurilor din stânga în dreapta cu suprarotație

Double Cross Whip – Whip dublu încrucișat

Curly Whip

Throwaway Whip

Reverse Whip – Whip la stânga

Fallaway Throwaway

Over turned Fallaway Throwaway

Ball Change – Schimbare pe pingea

Clasa C:

Stop and Go – Stop și mergi

Windmill – Moara de vant

Chicken Walks

Rolling of the arms – În jurul brațelor

Spanish Arms.”

Pe lângă pregătirea tehnică, extrem de importanți sunt și ceilalți factori ai antrenamentului sportiv: pregătirea teoretică, pregătirea tactică, pregătirea fizică, pregătirea biologică, pregătirea psihologică și pregătirea artistică.

Specifice dansurilor din categoria latino sunt expresivitatea, comunicarea între parteneri. Personal, îmi place mult mai mult să dansez dansurile acestei categorii, deoarece, spre deosebire de standard, în latino partenerii comunică, creând parcă o poveste pentru fiecare dans în parte.

Consider că este mare lucru, ca dansator, să reușești să te transpui în caracterul fiecărui dans. În cele din urmă, aici se realizează departajarea în competiții. Dacă nu reușești să transmiți publicului, înseamnă că ești un roboțel care doar execută corect tehnic și…atât.

Caracteristicile dezvoltării fizice și psihice ale copiilor cu vârsta de 6-9 ani

Încă de la vârsta de 6-9 ani, cei mici pot intra în competițiile oficiale de clasă Hobby. Până atunci, acestora li se oferă ocazia de a participa la categoriile: solo fete, debutanți și precompetițional. Această regulă a fost introdusă recent în dansul sportiv românesc de către Federația Română de Dans Sportiv.

Clasele oficiale sunt: H (hobby) – clasă inferioară, E, D, C, B, A, S – clasă superioară.

La clasa H se dansează patru dansuri: vals lent și quickstep (categoria standard), cha-cha-cha și jive (categoria latino).

La clasa E se dansează șase dansuri: vals lent, vals vienez și quickstep (categoria standard), samba, cha-cha-cha și jive (categoria latino). Pentru tineret și adulți se pot organiza competitii pentru fiecare categorie în parte.

La clasa D se dansează opt dansuri: vals lent, tango, vals vienez și quickstep (categoria standard), samba, cha-cha-cha, rumba și jive (categoria latino). Pentru tineret și adulți se pot organiza competiții pentru fiecare categorie în parte.

La clasele C, B, A și S se dansează zece dansuri: vals lent, tango, vals vienez, slow-fox și quickstep (categoria standard), samba, cha-cha-cha, rumba, paso-doble și jive (categoria latino).

Din punctul meu de vedere, însușirea tehnicilor specifice dansului sportiv se realizează într-un timp îndelungat, iar pentru dorința de performanța, inițierea trebuie începută înca de la vârste fragede. Această inițiere poate începe de la 3-4 ani.

Între 6 și 9 ani, copiii manifestă progrese în activitatea psihică, deoarece aceștia au capacitatea de a conștientiza procesul de învățare, proces esențial de activitate. De asemenea, aceștia își creează strategii de învățare, acordând un rol important atenției și repetiției.

Interacțiunea cu antrenorul de dans produce sentimente de admirație și respect, acest nou adult din viața copilului jucând un rol extrem de important, devenindu-i chiar un model în viață.

În opinia mea, cu cât antrenorul este mai tânăr, antrenamentul se desfășoară într-un cadru mai atractiv pentru copii, antrenorul fiind mai receptiv și mai grijuliu față de aceștia. În schimb, în cazul în care antrenorul este cu mult mai în vârstă, copiii îl cataloghează drept o persoană exigentă, pretențioasă, ceea ce deteriorează entuziasmul acestora față de lecția de antrenament.

În anul 2000, Verza, E. și Verza, F. E. subliniau faptul că, la 6 ani, copilul este „sensibil, dificil, instabil, obosește ușor […] Refacerea psiho-fizică este relativ rapidă și ca urmare a somnului bun.

Sporește îndemânarea și agilitatea, crește forța musculară și se accentuează caracterul de ambidextru, ca apoi să se precizeze din ce în ce mai exact lateralitatea stângă sau dreaptă.”

Continuând ideea, aceștia consideră că, în mica școlaritate, se dezvoltă gustul, olfacția, văzul, auzul, tactul, ceea ce duce la dezvoltarea unor noi abilități, precum și la extinderea câmpului de acțiune.

Transformările psihice din această perioadă se produc lent, însă sunt esențiale pentru evoluția copilului.

Încă de la vârsta de 6 ani, copiii nu mai pun pe primul loc joaca, cu toate că sunt angrenați în respectarea regulilor jocului în colectiv. Se manifestă spiritul de fair-play.

Copiii de 6-7 ani cresc foarte puțin în înălțime, aproximativ 5 cm anual. Membrele sunt mai scurte, capul rămânând mare în comparație cu restul corpului.

Între 8 și 9 ani, se manifestă o întărire a articulațiilor, fapt ce duce la creșterea rezistenței. De asemenea, în această perioadă predomină echilibrul și stăpânirea de sine. Mișcările devin precise, fiind exercitate cu forță.

Spre sfârșitul perioadei de 6-9 ani, „dezvoltarea intelectuală este evidentă și autoevaluarea capacităților sale este tot mai realistă, deoarece spiritul critic realizează un progres continuu.”

Din punctul meu de vedere, imediat după începerea inițierii, se observă o dezvoltare indiscutabilă a capacității de autocontrol a propriului corp. Prin prisma antrenamentului, copilul va stăpâni noi deprinderi, fapt ce va conduce la apariția interesului pentru evoluție, respectiv pentru participarea în competițiile de dans sportiv. De asemenea, nu este de ignorat admirația, respectul și invidia (pozitivă) venite din partea cunoscuților sau a colegilor, lucruri care nu ar trebui să ducă decât la o ambiție, motivație și determinare ieșite din comun. Cu cât activitatea este recompensată, cu atât învățarea devine mai intensă.

Dr. Beata Acs, medic specialist pediatru, doctor în știinte medicale, este de părere că „o activitate fizică constantă (2-3 ori pe saptamană), începută de la vârsta de 3-4 ani are un rol preventiv foarte important. Întărește imunitatea, previne îmbolnăvirile, previne obezitatea, ajută la dezvoltarea corectă a musculaturii, întărește sistemul osos, ajută la o postură corectă și, nu în ultimul rând, echilibrează sistemul endocrin al copilului. Pe lângă aceste efecte asupra organismului, are un rol la fel de important în dezvoltarea mentală și psihică sănătoasă. Sportul practicat de la vârstă mică ajută la dezvoltarea creativității, îmbunătățește coordonarea și relația copilului cu alți copii și adulti. Copiii care practică un sport constant sunt mult mai sociabili, comunicativi și disciplinați.”

În anul 2011, Năstase sublinia faptul că „dansul face parte din rândul activităților motrice, în care biologicul, psiho-socialul și spiritualul sunt determinative.”

În același an, Năstase a realizat o clasificare a funcțiilor dansului sportiv:

Funcția de dezvoltare armonioasă și de menținere a sănătății.

Dezvoltarea armonioasă se realizează prin atitudinea corporală zveltă, lipsa țesutului adipos, conduita în mers cât și o dezvoltare psihică prin respectul față de partener.

Menținerea sănătății prin practicarea antrenamentului, adaptând astfel sistemul circulator și respirator la efort.

Funcția de recreere.

În acest fel, timpul liber este ocupat prin dans, satisfăcându-se dorința de mișcare, ajutând la diminuarea presiunii fizice și psihice.

Prin diversitate, în excursii, tabere, cantonamente, aniversări sau acțiuni de timp liber, poți folosi dansul ca mod de recreere, aducând buna dispoziție.

Funcția educativă.

Prin dans îți poți cunoaște propriul corp, îți poți exprima sentimentele prin mișcare, și înveți să înțelegi muzica. Dansul fiind o activitate educativă, ajută în dezvoltarea fizică și psihică. Ca în orice sport, disciplina trebuie să fie prezentă pentru a putea realiza evoluția practicantului.

Funcția de socializare.

Formarea unei perechi duce la procesul de comunicare nonverbală, trăirea unor stari de sipirit similare prin reproducerea sentimentelor sociale comune manifestate în dansul sportiv. Muzica are rolul de motivare a socializării, fiind un bun instrument pentru integrarea în colectiv.

Competiția în dansul sportiv ajută la proiectarea imaginii de sine comparativ cu alți participanți, dar și ierarhizarea în funcție de rezultate, formându-se astfel modele de conduită.

Funcția de dezvoltare și perfecționare a capacițății de performanță și de satisfacere a dorinței de competiție.

Eu consider că dansul sportiv este într-o dezvoltare continuă, ca urmare, dansatorul trebuie să dețină un bagaj psihomotric bogat, deprinderile și priceperile tehnice să se regăsească o dată cu evoluția dansului. Dorința de performanță depinde de perfecționarea individuală, conștientizarea propriilor capacități și stăpănirea de sine în mediul competițional. La aceasta se adaugă și motivația, dorința de autodepășire și voința pentru obținerea celor mai bune rezultate în ierarhiile superioare. Naturalețea mișcărilor stă la baza dansului sportiv, astfel încât prin dans actele motrice se educă în mod logic, trecând prin filtrul gândirii reprezentarea figurilor și consolidarea deprinderilor prin repetiție.

În anul 2011, Năstase menționează diferențele dintre dansul practicat ca hobby și cel de performanță.

Dansul sportiv poate fi practicat pentru întreținere, ca hobby în timpul liber sau competițional.

În general, dansul sportiv practicat pentru întreținere vizează menținerea stării de sănatate, o bună funcționare a aparatelor cardiovascular și respirator, ajută în formarea tonusului muscular, antrenarea urechii muzicale și interacțiunea cu alți practicanți, ce definește scopul social.

Dansul spotiv practicat ca hobby este dedicat tuturor oamenilor, indiferent de vârstă. Scopul dansului ca practicare hobby este relaxarea, atât fizică, cât și mentală.

Pentru dansul sportiv practicat pentru întreținere și hobby nu este necesară deținerea unui partener constant. În acest mod, se realizează funcția de socializare cu scopul de formare a interacțiunii între oameni în diferite medii sociale.

Lecțiile de învătare se produc tot în medii organizate, sub supravegherea unei persoane calificate. Volumul, intensitatea și durata lecțiilor sunt mici, iar scopul este acela de a oferi practicanților posibilitatea de învătare a deprinderilor specifice dansului sportiv într-un mod relaxant, contribuind la menținerea și îmbunătățirea stării de sanatate.

Dansul competițional este cel care vizează performanța. După cum am menționat anterior, pentru obținerea unei bune performanțe, ideal este ca prgătirea competițională să înceapă de la vârste fragede. Vârsta minimă pentru începerea pregătirii specifice dansului sportiv este de 4 ani, însă în mod oficial, la nivel de competiție națională categoria minimă este de 6-9 ani.

Regulamentul Federației Române de Dans Sportiv prevede norme cu privire la cadrul competițional, vârste de participare, departajări de clase.

În cadrul competițional, la categoria de vârstă open latino 6-9 ani, dansatorii concurează cu patru dansuri din cinci: samba, cha-cha, rumba și jive; paso doble fiind exclus datorită dificultății de execuție și specificității ritmului, având o intepretare complexă.

Un copil cu vârsta între 6 și 9 ani nu poate evolua mai mult de clasă D, chiar și prin participarea concomitentă la concursurile pe clase și open-uri. Scopul acestei reguli este de a opri evoluția rapidă ca sportiv și de a spori instinctul competițional. În acest mod, un copil poate deține o mulțime de participări la competiții sportive, în timp dezvoltând experiența. Prin acumularea experienței, sportivul scapă de inhibiții, creând astfel dintr-un concurs un antrenament.

De asemenea, mediul în care sportivul se antrenează trebuie să ofere condiții asemănătoare celor competiționale: suprafață standard 20×15 m acoperită cu parchet, sistem de sunet suficient de bun pentru redarea precisă a ritmurilor, dar și alte condiții suplimentare ce au rol ajutător pentru antrenarea corectă a tehnicii, mobilității și simțului artistic. Aceste elemente pot fi: bara de balet, oglinzile, saltele, corzile, băncile de gimnastică.

Eu consider că, prin adaptarea altor elemente din balet, gimnastică și alte domenii de lucru, la dansul sportiv se pot îmbunățăți metodele și tehnicile în mod complex, rezultatele fiind unele cu un potențial mare de reușită în vederea obținerii și menținerii performanței sportive.

Fiind într-o dezvoltare continuă, tehnica se îmbunătățește pe zi ce trece, dansul îndemnându-l pe sportiv să dețină un bagaj psiho-motric bogat, deprinderile și priceperile tehnice regăsindu-se odată cu evoluția acestuia.

În dansul sportiv, naturalețea mișcărilor este firească, logica fiind de o mare importanță. Pentru a putea dansa, trebuie să fii capabil de a filtra informațiile primite din partea antrenorului și de a adapta aceste informații la propriul corp. Există mai multe modalități de executare a figurilor, tocmai pentru ca sportivul să aleagă ce i se potrivește mai bine.

Pentru a evolua, copilul trebuie să dispună atât de calități fizice, precum și de calități psihice.

În privința dezvoltării fizice, copilul trebuie să dispună de viteză, îndemânare, rezistență și forță. Doar în acest mod, el va putea face față cu brio antrenamentelor și competițiilor.

În privința dezvoltării psihice, copilul trebuie să fie sociabil, să comunice eficient cu partenerul, colegii și antrenorul.

„Dansul sportiv este un sport complex ce necesită pentru practicare la nivel de performanță o dezvoltare a aptitudinilor psiho-motrice.”

Mijloacele antrenamentului sportiv

,,Antrenamentul sportiv este definit în literatura de specialitate ca fiind un proces pedagogic desfășurat sistematic și continuu gradat, de adaptare a organismul uman la eforturile fizice, tehnico-tactice și psihice, în scopul obținerii de rezultate înalte într-una din formele de practicare competitivă a exercițiilor fizice.”

Ca orice proces pedagogic, antrenamentul include instruierea și educația.

Instruierea face referire la transmiterea cunoștințelor de specialitate, dobândirea tehnicii, a tacticii, pregătirii psihologice, teoretice și artistice.

Educația reprezintă acțiunea sistematică de formare a sportivilor pe planul moral, afectiv și intelectual.

,,Metodele de dezvoltare succesivă a conținutului antrenamentului sportiv au condus cum era firesc la îmbunătățirea calităților motrice în special a celor combinate, coordinative, precum și a tehnicii de execuție, cerință primordială care asigură creșterea capacității de adaptare și de performanță a organismului.”

În accepțiunea lui Cârstea (2000), mijloacele sunt „instrumente cu care se acționează și în educație fizică și sport, la toate subsistemele. Ele sunt concepute, selectate sau elaborate – în majoritatea cazurilor – de conducătorul procesului instructiv-educativ și sunt efectuate de către subiecți. În activitățile specifice de tip independent, aceste mijloace aparțin subiecților și sub aspectele conceperii și selecției. Împreună cu metodele și procedeele metodice, mijloacele formează conținutul de bază al activităților motrice fundamentale din domeniu.”

Din punctul meu de vedere, mijloacele educației fizice și antrenamentului sportiv au o importanță deosebită, deoarece prin intermediul lor se ating obiectivele propuse.

În anul 2002, Dragnea și colaboratorii defineau mijloacele, ca fiind „instrumente didactice (dar nu numai) care asigură transpunerea conținutului instructiv-educativ, pregătirea subiecților în vederea obținerii unor abilități, capacități sau performanțe sportive care aparțin deopotrivă sferei fizice și psihice a personalității acestora.”

Literatura de specialitate a pus în discuție, în ultimile decenii, problema lărgirii mijloacelor educației fizice și sportului. „[…] domeniul nostru a trebuit să extindă sfera de cuprindere a mijloacelor educației fizice și sportului. Ca urmare a identificării de noi elemente, noțiunea de mijloace nu mai exprimă pe deplin noua realitate. De aceea, s-a acreditat ideea că acest nou conținut al mijloacelor este mai bine exprimat prin sintagma – sistemul mijloacelor. Așa se face că astăzi, toți specialiștii domeniului recunosc că obiectivele atât de importante și multiple ale educației fizice și sportului nu pot fi îndeplinite decât prin folosirea unui sistem de mijloace.”

În anul 2002, Dragnea și colaboratorii au realizat o clasificare a mijloacelor din antrenamentul sportiv, în funcție de obiectivele de instruire și de performanță:

„-mijloace de pregătire generală – asigură dezvoltarea funcțională generală a organismului. Acestea cuprind exerciții din diverse ramuri de sport, cu efect de pregătire multilaterală;

-mijloace cu caracter mixt – conțin structuri motrice apropiate de procedeele tehnice specifice probei respective sau care sunt utilizate în fazele inițiale ale învățării unor elemente și procedee tehnice complexe;

-mijloace de pregătire specifică – se regăsesc sub forma elementelor și procedeelor tehnice sau acțiunilor tehnico-tactice, având scopul de a dezvolta capacitățile specifice necesare unui randament superior în concurs.”

Mijloace specifice

”Mijloacele specifice sunt acele elemente cu implicații esențiale, directe în realizarea obiectivelor și sarcinilor educației fizice și sportului.

Potrivit acestor precizări, mijloacele specifice sunt următoarele:

exercițiul fizic;

aparatura și materialele de specialitate;

mijloacele de refacere a capacității de efort.

Exercițiul fizic constituie, în mod indubitabil, principalul mijloc al educației fizice și sportului.”

Prin exercițiul fizic înțelegem ”actul motric repetat sistematic, care constituie mijlocul principal de realizare a sarcinilor educației fizice și sportului (Terminologia educației fizice și sportului – 1973).”

„Orice exercițiu fizic presupune o mișcare voluntară, realizată pe baza contracțiilor musculare statice și dinamice ale unor grupe și lanțuri musculare.

Exercițiul fizic nu reprezintă însă o simplă contracție musculară, ci contracții susținute ale mai multor grupe și lanțuri musculare, repetate de un anumit număr de ori, ceea ce înseamnă un efort funcțional deosebit.”

În opinia mea, exercițiile fizice au o puternică influență pozitivă asupra tuturor organelor interne, în special asupra plămânilor și a inimii. „Respirația devine mai amplă, ritmul respirator mai stabil, frecvența respirațiilor pe minut scade. În ceea ce privește dezvoltarea capacității vitale pulmonare, datorită mișcărilor respiratorii executate în mod sistematic, masele musculare care intervin în actul respirator cresc și se dezvoltă mai intens. La rândul ei, cavitatea toracică capătă treptat dimensiuni mai mari.

Paralel cu dezvoltarea aparatului respirator, se dezvoltă și aparatul cardiovascular. Cercetările arată că odată cu mărirea masei musculare scheletice se mărește și mușchiul cardiac. El crește în grosime și în lungime, pereții cavităților cardiace devin mai groși, iar capacitatea cordului mai mare. Cantitatea de sânge pe care o trimite la o contracție cordul unui copil antrenat este mai mare decât cantitatea de sânge trimisă de un cord neantrenat. Cantitatea de sânge mai mare realizează o mai bună nutriție a tuturor țesuturilor corpului. Bătăile cordului sunt mai rare, ritmul devine mai stabil.

Prin îmbunătățirea calitativă a aparatelor cardiovascular și respirator, se realizează condițiile pentru o mai corespunzătoare funcționare a tuturor organelor și a sistemelor.”

După Cerghit, exercițiul fizic contribuie și la „realizarea altor sarcini, după cum urmează:

-înțelegerea rațiunii efectuării actelor și acțiunilor motrice, într-o anumită structură;

-înțelegerea respectării regulilor de execuție stabilită;

-dezvoltarea capacității de asociere imaginativă a diferitelor secvențe de mișcare (favorizarea transferului).”

Eu consider că, dacă sportivii îndeplinesc aceste sarcini, ei vor reuși, prin repetare, să nu devină roboței. Exercițiul este un instrument care ajută individul să înțeleagă, să gândească ceea ce face.

Conținutul și forma exercițiilor fizice

Prin conținut înțelegem totalitatea elementelor care-l compun, caracteristicile specifice ale acestora și influențele pe care le induc asupra organismului.

Conținutul este alcătuit din următoarele elemente fundamentale:

-structura motrică a acestuia (mișcările corpului și ale segmentelor);

-cantitatea și calitatea efortului fizic solicitant (volum, intensitate, complexitate și densitate);

-nivelul de solicitare a proceselor psihice (cognitive , afective și volitive).

Forma reprezintă modul în care elementele componente ale exercițiului fizic sunt ordonate și legate între ele.

Aprecierea formei se face prin intermediul următoarelor elemente de referință, trăsături fundamentale:

-traiectoria mișcării;

-viteza mișcării;

-forța de încordare;

-poziția corpului și a segmentelor.

Forma ne apare ca o punte de legătură între conținut și scopurile urmărite prin practicarea exercițiului fizic.

Între conținut și formă există o foarte strânsă legătură în care rolul preponderant îl deține conținutul.

Clasificarea exercițiilor fizice

În anul 2002, Dragnea și colaboratorii au realizat o clasificare a exercițiilor fizice:

● Din punct de vedere al structurii și formei:

-exerciții analitice și globale;

-exerciții simple și complexe;

-exerciții standardizate și variabile;

-exerciții speciale.

● După gradul de codificare:

-exerciții cu codificare internă;

-exerciții cu codificare externă;

-exerciții cu codificare mixtă;

-exerciții fără codificare;

-exerciții cu codificare strictă.

● După natura efectelor pe care le induc:

-exerciții pregătitoare;

-exerciții specifice;

-exerciții de concurs.

● După calitățile motrice:

-exerciții pentru viteză;

-exerciții pentru îndemânare;

-exerciții pentru rezistență;

-exerciții pentru forță.

● După tipul de încărcătură adițională:

-exerciții cu partener;

-exerciții cu haltere;

-exerciții cu mingi medicinale etc.

● După tipul de pregătire:

-exerciții pentru pregătirea tehnică;

-exerciții pentru pregătirea teoretică;

-exerciții pentru pregătirea tactică;

-exerciții pentru pregătirea fizică;

-exerciții pentru pregătirea psihologică;

-exerciții pentru pregătirea biologică;

-exerciții pentru pregătirea artistică.

● După sistemele biologice solicitate:

-exerciții neuro-musculare;

-exerciții cardio-respiratorii;

-exerciții endocrino-metabolice etc.

● După natura contracției musculare:

-exerciții statice;

-exerciții dinamice;

-exerciții mixte.

● După intensitatea efortului fizic:

-exerciții maximale;

-exerciții submaximale;

-exerciții medii etc.

● După natura obiectivelor:

-exerciții pentru dezvoltarea calităților motrice;

-exerciții pentru dezvoltarea fizică armonioasă;

-exerciții pentru învățarea și perfecționarea deprinderilor motrice;

-exerciții pentru dezvoltarea capacității de efort.

● După funcțiile îndeplinite:

-exerciții introductive;

-exerciții repetitive;

-exerciții aplicative;

-exerciții creative;

-exerciții de întrecere;

-exerciții de recuperare;

-exerciții de expresie corporală etc.

● După structura socială:

-exerciții individuale;

-exerciții în grup;

-exerciții mixte.

● După gradul de constrângere:

-exerciții tipizate;

-exerciții semitipizate;

-exrciții libere.

Aparatura și echipamentul de specialitate

”Aparatura și materialele de specialitate se prezintă într-o gamă foarte variată sub raportul complexității, modalităților de utilizare, sportivii care le folosesc, scopul în care sunt utilizate, efectele pe care le provoacă, materialele din care sunt confecționate etc.

[…] În ultimul timp se manifestă o preocupare sporită pentru diversificarea și perfecționarea acestor aparate și materiale, în special a acelora care acționează în direcția dezvoltării calităților motrice și cele care constituie mijloc indispensabil de practicare a sportului respectiv.”

Din punctul meu de vedere, aparatura și echipamentul de specialitate au o importanță deosebită. Astfel, putem distinge:

„-aparatură componentă a practicării sporturilor (aparatele de gimnastică, mingile în jocurile sportive, schiurile, saltelele, prăjina, ambarcațiunile în canotaj, caiac-canoe, halterele etc.);

-aparatura pentru perfecționarea tehnicii, numită și aparatură specială și îngrăditori de mișcare (manechinele la lupte, lonjele în gimnastică, bacul în sporturile nautice, groapa cu bureți, bazinul cu apă moale la săriturile în apă, aparatul de aruncat mingi la tenis etc.);

-aparatura de protecție cu rol de a ajuta sportivii să suporte anumite șocuri impuse de conținutul sportului respectiv: casca în box, ciclism, schi, mănușile, genuncherele, saltelele în gimnstică, echipamentul jucătorilor de hochei etc.;

-aparatura de tip trenajoare – simulatoare. Trenajoarele asigură dezvoltarea calităților motrice specifice ramurii de sport, în paralel cu perfecționarea tehnicii, iar simulatoarele creează posibilitatea pregătirii tehnice și fizice specifice în condiții analoage probei respective. Prezența acestei aparaturi, mai ales în sporturile sezoniere, este indispensabilă pentru caracterul permanent al pregătirii sportivilor în parametrii efortului și de tehnică specifici.”

Mijloacele și măsurile de refacere a capacității de efort a subiecților

”Efortul și refacerea sunt componente inseparabile ale educației fizice și sportului.

Am optat pentru sistematizarea făcută de medicul Drăgan (1989). Potrivit acestui autor și a colaboratorilor săi, mijloacele sunt sistematizate după sfera de influență pe care o vizează:

-psihoterapie;

-hidroterapie caldă;

-masaj și automasaj;

-oxigenarea și autoionizarea negativă;

-odihna pasivă (somnul) și activă;

-alimentația;

-medicația etc.”

Mijloacele de refacere se folosesc atât în timpul procesului de pregătire, cât și în competiții și mai ales după acestea.

Mijloace nespecifice

„Șiclovan (1979) utilizează termenul de mijloace asociate pentru a desemna factorii naturali de călire, condițiile de igienă (inclusiv regimul corect de efort și odihnă) și mijloacele preluate din alte laturi ale educației.”

Literatura de specialitate menționează următoarele mijloace nespecifice:

● factorii naturali de călire (apă, aer, soare);

● condițiile igienice (igiena bazelor sportive, alimentația rațională, problema igienei individuale și colective);

● mijloacele educației morale, intelectuale și estetice.

Factorii naturali de călire

„Apa, aerul și soarele sunt consemnați – în toate sursele bibliografice de specialitate – ca fiind principalii factori naturali de călire. Folosirea atentă a acestor factori, ori de câte ori este posibil, conduce la o eficiență deosebită în sensul realizării temeinice a obiectivelor integrate specifice subsistemelor educației fizice și sportului.”

Factorii naturali de călire „implică expunerea rațională a corpului la soare, în paralel cu practicarea exercițiilor fizice în aer curat și cu folosirea diverselor procedee de fricționări cu apă (Șiclovan, 1979). Astfel, se creează posibilitatea creșterii vigorii fizice și psihice a organismului, a îmnunătățirii rezistenței la diverse afecțiuni, scăderea uzurii și călirea organismului.”

Condițiile igienice

Condițiile de igienă se referă la igiena bazelor sportive, alimentația rațională, problema igienei individuale și colective.

Cu ajutor acestor condiții igienice, se creează un climat favorabil pentru practicarea exercițiilor fizice.

În accepțiunea lui Cârstea, locul de desfășurare a activității de pracicare a exercițiilor fizice trebuie „să fie curat, frumos și odihnitor prin modul de realizare a diferitelor marcaje specifice, aerisit în cazul activității desfășurate în interior, cu luminozitate sau culoare corespunzătoare sau cu o acustică funcțională.”

Mijloacele educației morale, intelectuale și estetice

Dragnea consideră că, „în plan intelectual, subiecții conștientizează relația dintre mișcare și cunoaștere, relație cu atât mai importantă la vârsta copilăriei, când explorarea mediului extern se realizează aproape exclusiv prin jocuri dinamice.

Treptat, se conturează o serie de calitați intelectuale (atenție, gândire, memorie) care vor contribui la rezolvarea situațiilor problematice, ce presupun o conduită flexibilă, originală, eficientă.

În plan afectiv-emoțional, subiecții trăiesc sentimentul libertății de exprimare, bucuria mișcării în aer liber, apartenența la un grup, emoții estetice etc.”

În anul 2000, Cârstea era de părere că aceste mijloace se referă la „adaptarea în activitățile specifice a unor mijloace din educația intelectuală (ca, de exemplu, studierea lucrărilor de specialitate și a celor literare sau artistice cu subiecte din domeniul practicării exercițiilor fizice), educația estetică (ca, de exemplu, muzica – mijloc neînlocuit în perspectiva educației generale moderne și contemporane), educația morală (ca, de exemplu, respectarea unor prevederi regulamentare și logice de comportament în activitatea cotidiană și – mai ales – în competițiile de tip sportiv) sau educația tehnico-profesională (ca, de exemplu, îndeplinirea unor norme/baremuri pe baza unor cunoștințe și calități specifice fiecărei activități).”

Capitolul 2

2.1. Premise

● Conform regulamentului Federației Române de Dans Sportiv, prima categorie pentru participarea în competițiile oficiale este de 6 – 9 ani, îmbunătățirea tehnicii fiind prioritară în pregătirea sportivilor pentru competițiile ulterioare.

● Datorită faptului că tehnica dansului sportiv reprezintă cel mai important criteriu de arbitraj (conform regulamentului Federației Române de Dans Sportiv) și, de asemenea, un factor al antrenamentului sportiv fără de care dansul sportiv nu poate fi practicat, consider că îmbunătățirea acesteia este extrem de importantă.

● Lipsa informațiilor legate de conceperea unor mijloace cu rolul de a îmbunătăți tehnica de execuție a dansatorilor sportivi, sugerează faptul că dansul sportiv este încă un sport ”tânăr”, care nu este detaliat în literatura de specialitate.

● Inexistența unor exerciții oficiale, folosite ca mijloc de îmbunătățire a tehnicii de execuție a dansatorilor sportivi, în cadrul cluburilor de dans sportiv, precum și în cadrul Federației Române de Dans Sportiv.

2.2. Ipoteza cercetării

Prezenta lucrare și-a propus să demonstreze că dacă vom elabora un set de mijloace de acționare, atent selecționate, specifice dansurilor latino, samba și cha-cha-cha, pe care să le aplicăm în cadrul lecțiilor de antrenament la categoria de vârstă 6 – 9 ani, atunci tehnica de execuție la dansatorii sportivi se va îmbunătăți.

2.3. Scop și obiective

Scopul cercetării constă în elaborarea unor mijloace de acționare pentru îmbunătățirea tehnicii de execuție la dansatorii sportivi, categoria de vârstă 6 – 9 ani, prin dansurile latino, samba și cha-cha-cha.

Obiectivele cercetării:

Îmbunătățirea acțiunii bounce;

Îmbunătățirea celor 3 P ai dansului sportiv (poziție, postură, prezentare);

Îmbunătățirea acțiunii de contracție abdominală, pentru perfecționarea acțiunii bounce;

Îmbunătățirea lucrului în pereche;

Realizarea compresiilor, fără a strica poziția;

Îmbunătățire a shapping leads;

Îmbunătățirea coordonării dintre sportivi (fără a avea contact);

Îmbunătățirea sincronizării în cuplu;

Modalități de creare a leading-ului;

Îmbunătățirea contactului progresiv cu podeaua;

Îmbunătățirea mișcării rotative a șoldului;

Îmbunătățirea mișcării settling (de așezare a șoldului);

Îmbunătățirea lucrului 3 D al omoplaților;

Îmbunătățirea poziției trenului superior al corpului, în momentul mișcării bazinului spre înapoi sau spre înainte;

Îmbunătățirea sincronizării acțiunii încheieturii mâinii cu acțiunea check și răsucirea călcâiului;

Îmbunătățirea sincronizării între parteneri;

Îmbunătățirea tensiunii și presiunii în pereche;

Îmbunătățirea leading-ului prin folosirea tensiunii și presiunii.

2.4. Metode de cercetare

Metodele de cercetare utilizate sunt:

-metoda bibliografică

-metoda observației

-metoda experimentului

-metoda testelor

Metoda bibliografică

Metoda bibliografică „dă posibilitatea cercetătorului să culeagă informații în legătură cu fenomenul cercetat, să ia legătura cu preocupări similare ale unor specialiști din domeniu, să aprofundeze tema pe care o cercetează. Abordarea unei teme de cercetare, presupune documentarea amplă, consultarea, dacă este posibil, a cât mai multor scrieri cu privire la fenomenul cercetat.

De multe ori este necesară abordarea problemei respective și din alte unghiuri, de aceea este necesară consultarea datelor și din unele științe conexe, care pot să aibă legătură cu fenomenul studiat.”

Metoda bibliografică presupune o documentare asupra domeniului de cercetare.

Pentru lucrarea de licență, am studiat cărți despre dans sportiv, psihologia copiilor, dezvoltarea fizică și psihică a copiilor, precum și despre tehnica în dansul sportiv.

Materialele studiate mi-au oferit informații utilie pentru realizarea lucrării, cum ar fi:

-cunoștințe despre deprinderile tehnice;

-caracteristici ale dansurilor latino;

-informații despre acțiunea bounce, cei 3 P ai dansului sportiv (postură, poziție, prezentare), contracția abdominală, lucrul în pereche, realizarea compresiilor, acțiunea shapping leads, leading-ul, sincronizarea, coordonarea, contactul progresiv (vârf-pingea-talpă), mișcarea rotativă a șoldurilor, mișcarea settling (de așezare a șoldului), lucrul 3 D al omoplaților și presiunea-tensiunea între parteneri;

– particularități în dezvoltarea biologică și psihologică a copiilor cu vârste între 6 și 9 ani;

-caracteristici psihice ale copiilor cu vârste între 6 și 9 ani;

-influențele dansului asupra copiilor cu vârste între 6 și 9 ani.

Metoda observației

Metoda observației este „una dintre cele mai vechi metode ale cunoașterii, ea permițând studierea multilaterală a unui aspect al procesului instructiv – educativ. Presupune urmărirea fenomenului în cauză, fără intervenție din partea cercetătorului, în direcția organizării sau desfășurării aspectului pe care îl analizează.

Pentru ca această metodă să fie eficientă este necesară raportarea fenomenului la complexitatea factorilor incluși în evoluția lui.

Cercetătorul trebuie să-și noteze toate datele pe care le surprinde ca având legătură cu fenomenul cercetat, multitudinea datelor putând determina tragerea de concluzii eficiente.”

Potrivit Prof.univ.dr. Elisabeta Stănciulescu, metoda observației este un proces psihic planificat ce are ca scop însumarea unor date ce presupun cunoașterea științifică a unei realități. Prin observație se examinează, se constată și se obțin informații despre obiectul sau procesul ce prezintă interes.

Observația asigură un grad mare de sesizare a execuției mișcărilor în timpul lecțiilor, ceea ce ne oferă indicații importante în stabilirea unor indici pentru realizarea exercițiilor.

În opinia mea, observația științifică reprezintă totalitatea informațiilor obținute în urma fundamentării lucrarii.

Observația practică se realizează prin supravegherea subiecților în decursul evoluției prin practicarea exercițiilor.

Pentru a pune în practică complexul de exerciții, am fost nevoită să observ gradul de pregătire al sportivilor expuși experimentului, cât și evoluția lor atât în timpul experimentului, dar și după finalizarea lui.

Metoda experimentului

Metoda experimentului, „considerată una dintre cele mai utilizate metode din domeniul educației fizice și sportului, este folosită mai ales pentru verificarea unor ipoteze ce pot duce la ameliorarea muncii instructiv – educative.

De multe ori, experimental este considerat o prelungire a metodei observației, dar spre deosebire de aceasta, cercetătorul intervine prin selecționarea mijloacelor, prin măsuri organizatorice impuse din necesitatea verificării ipotezei enunțate la început.”

Metoda experimentului, în viziunea lui Adrian Hatos, reprezintă o metodă ce definește o relație între două variabile, una independentă și alta dependentă. Prin experiment, se analizează relațiile cauzale, fiind de altfel, alături de observație, una dintre metodele de colectare a datelor. Experimentul este potrivit pentru verificarea ipotezelor, fiind util și în obținerea informațiilor despre schimbările produse în cadrul lui.

Încă nu am realizat experimentul, însă îl voi continua la lucrarea de disertație.

Metoda testelor

Metoda testelor presupune „folosirea unor probe în determinarea aptitudinilor subiecților pentru diferite activități din domeniul educației fizice și sportului.

Examenul de admitere la facultățile de profil educație fizică și sport este un exemplu de utilizare a metodei testelor, dându-se posibilitatea de a fi selecționați cei care dovedesc că au aptitudini motrice pentru astfel de profesie.”

În anul 2006, Niculescu preciza faptul că „folosirea testelor în activitatea practică reprezintă o mare importanță, ele putând să evidențieze valori deosebit de utile activității sportive.”

În dansul sportiv nu există teste omologate pentru evaluarea tehnicii, singura modalitate de evaluare fiind competiția propriu-zisă. Antrenorii își testează sportivii atât prin competiții cu obiectiv performanțial, fiind cele mai importante, dar și prin competiții de verificare.

Capitolul 3

3.1. Organizarea cercetării

,,Importanța pregătirii tehnice în procesul de antrenament reiese în primul rând prin execuția mișcării cu economicitate de efort și randament sporit în concurs.

În sporturile cu manifestări complexe cum sunt cele cu expresivitate și precizie, printre care se enumeră și dansul sportiv, pregătirea tehnică este foarte exigentă deoarece câștigătorul în competiție se stabilește în funcție de acuratețea execuției (biomecanica, amplitudinea, expresivitatea, ritmicitatea).”

Pregătirea tehnică în dansul sportiv este foarte importantă datorită faptului că tehnica reprezintă un criteriu în arbitraj.

Din punctul meu de vedere, mijloacele educației fizice și antrenamentului sportiv au o importanță deosebită, deoarece prin intermediul lor se ating obiectivele propuse.

Mijloacele antrenamentului sportiv sunt concepute și elaborate de către conducătorul procesului instructiv-educativ. De asemenea, acesta face o selecție și în ceea ce privește metodele și procedeele metodice.

Astfel, conținutul de bază al activității motrice este format din metode, procedee metodice și mijloace.

Exercițiul fizic este, fără îndoială, mijlocul principal al educației fizice și sportului.

De asemenea, exercițiul fizic reprezintă actul motric, repetat sistematic, care ajută individul să înțeleagă, să gândească ceea ce face.

Pentru îndeplinirea scopului și obiectivelor acestei cercetări, am decis să realizez un set de exerciții, având rol de îmbunătățire a tehnicii de execuție în dansurile latino, samba și cha-cha-cha, la copiii cu vârste cuprinse între 6 și 9 ani.

Fiind sportiv legitimat la Clubul de Dans Sportiv D’Estiny Dance din Pitești și de asemenea, reprezentând clubul atât în competiții naționale, cât și Federația Română de Dans Sportiv în competițiile internaționale, am ales să desfășor exercițiile de îmbunătățire a tehnicii de execuție în cadrul clubului de care aparțin.

Aceste exerciții vor fi puse în practică în perioada viitoare de pregătire competițională (pregătirea având o durată de 6 luni), cu ajutorul a cinci perechi de dansatori, cu vârste cuprinse între 6 și 9 ani.

Perechile participă la competiții de dans sportiv, la categoria D 6-9 ani. Menționez că am inițiat acești sportivi, cu scopul de a-i îndruma către performanță.

Cu ajutorul acestor exerciții, se va îmbunătăți tehnica de execuție a dansurilor latino, samba și cha-cha-cha și, mai exact: acțiunea bounce, cei 3 P ai dansului sportiv (postură, poziție, prezentare), contracția abdominală, lucrul în pereche, realizarea compresiilor, acțiunea shapping leads, leading-ul, sincronizarea, coordonarea, contactul progresiv (vârf-pingea-talpă), mișcarea rotativă a șoldurilor, mișcarea settling (de așezare a șoldului), lucrul 3 D al omoplaților și presiunea-tensiunea între parteneri.

Metodele de predare care vor fi folosite:

-conversația: metodă verbală eficientă pentru consolidarea exercițiului tehnic și coregrafic. Se realizează prin transmiterea de cunoștințe, cu scopul de a corecta execuția, se transmit indicații. Pentru aplicarea mișcării necesare execuției tehnice, instructorul trebuie să poarte un dialog cu sportivii.

-descrierea: metodă verbală care presupune reprezentarea unei imagini în mod verbal, a unui exercițiu. Descrierea trebuie să conțină termeni familiari dansatorilor, să fie clară și în relație directă sau urmată de demonstrație.

-demonstrația: metodă nonverbală care reprezintă imaginea motrică a unui element tehnic.

Întregul procesul va fi realizat prin folosirea instruirii programate, ca proiectare a activității de pregătire. Prin folosirea acestei metode, se reduce timpul de învățare a exercițiilor.

Se folosesc pașii metodici, iar principalul efect este acela de a obține un rezultat pozitiv și o însușire corectă a execuției.

În cazul în care se obține un răspuns negativ, intervin pașii metodici pentru a duce la o învățare cât mai corectă.

Instruirea programată este o metodă modernă, disponibilă în două variante, instruirea programată liniară – la care sportivul este supus unui control imediat și instruirea programată ramificată – ce presupune programarea procesului cu mai multe variante de răspuns.

Printre principiile dezvoltate de instruirea programată, regăsim:

„-principiul pașilor mici, ce vizează divizarea materiei în unități de conținut/de informație, care asigură elevului șansa reușitei și a continuității în activitatea de predare – învățare – evaluare;

-principiul comportamentului activ vizează dirijarea efortului elevului în direcția selecționării, înțelegerii și aplicării informației necesare pentru elaborarea unui răspuns corect;

-principiul evaluării imediate a răspunsului vizează întărirea pozitivă sau negativă a comportamentului elevului în funcție de reușita sau nereușita în îndeplinirea sarcinii de învățare corespunzătoare fiecărui pas;

-principiul ritmului individual de învățare vizează respectarea și valorificarea particularităților elevului, demonstrate prin modul și timpul de parcurgere a fiecărui pas.”

În cadrul acestei cercetări, sportivii se vor antrena de trei ori pe săptămână, fiecare antrenament având o durată de 90 de minute.

Antrenamentele vor fi structurate astfel:

-prima parte – influențarea selectivă a aparatului locomotor (încălzirea propriu-zisă);

-a doua parte – exersarea tuturor dansurilor competiționale/exercițiile pentru îmbunătățirea tehnicii de execuție a dansurilor samba și cha-cha-cha.

-a treia parte – revenirea organismului după efort și exercițiile de stretching.

Având în vedere faptul că eșantionul de testare întâmpină dificultăți la nivelul tehnicii, în cadrul dansurilor samba și cha-cha-cha, am decis ca două antrenamente pe săptămână să fie dedicate exercițiilor pe care le-am elaborat, celălalt fiind utilizat pentru exersarea tuturor dansurilor competiționale.

În subcapitolul următor, vor fi detaliate exercițiile propuse de mine pentru a îmbunătăți tehnica de execuție la samba și cha-cha-cha, categoria de vârstă 6-9 ani.

3.2. Mijloace pentru îmbunătățirea tehnicii de execuție, prin dansurile latino (samba și cha-cha-cha)

SAMBA

CONCLUZII

Dansul este cea mai frumoasă arta, pentru că prin dans ne putem exprima liber, putem fi noi înșine. Dansul se simte și se exprimă, fără teamă, fără rușine.

În toate ramurile de sport, pregătirii tehnice i se acordă o importanță extrem de mare. Ea constă în însușirea exercițiilor fizice specifice, prin care se realizeaza performanța propriu-zisă.

Pentru îmbunătățirea tehnicii de execuție la dansatorii sportivi, cu vârste cuprinse între 6 și 9 ani, am cercetat anumite lucrări și cărți de specialitate pentru crearea unor mijloace, având rolul de a îmbunătăți acțiunea bounce, cei 3 P ai dansului sportiv (postură, poziție, prezentare), contracția abdominală, lucrul în pereche, realizarea compresiilor, acțiunea shapping leads, leading-ul, sincronizarea, coordonarea, contactul progresiv (vârf-pingea-talpă), mișcarea rotativă a șoldurilor, mișcarea settling (de așezare a șoldului), lucrul 3 D al omoplaților și presiunea-tensiunea între parteneri, în cele două dansuri ale categoriei latino, samba și cha-cha-cha.

Acțiunea bounce se va îmbunătăți cu ajutorul unor exerciții de îndoire și întindere a genunchilor (acțiuni realizate pe câte o jumătate de măsură din timpul muzical), executate separat, în fața oglinzii, pe loc sau cu deplasare laterală.

Cei 3 P ai dansului sportiv se referă la:

-postura este felul în care îți păstrezi atitudinea corpului. Pentru dansatori, această definiție nu spune prea mult, fiind necesară divizarea corpului în patru părți: capul, partea superioară a trunchiului cu umerii, partea inferioară a trunchiului cu șoldurile, picioarele cu tălpile.

-poziția echilibrată a dansatorului reprezintă modul de distribuire a greutății, într-un anumit moment și într-o anumită situație de dans, menținând stabilitatea și postura.

-prezentarea este specifică fiecăruia și este rezultatul interacțiunii dintre personalitate și educație, manifestată în îmbrăcăminte (rochie la fată și costum la băiat), pantofi, mod de machiaj, dar și prin comportament, care se referă la relația dintre partenerii de dans înainte, în timpul și după evoluție.

Acestea se vor îmbunătăți prin exercițiile cu bastonul, prin exercițiile care vizează acțiunea settling etc. Consider că de acești 3 P trebuie să se țină cont în toate exercițiile.

Contracția abdominală se va îmbunătăți cu ajutorul exercițiilor care vizează acțiunea bounce, deoarece prin contracția abdomenului, centrul de masă se ridică, forțând genunchii să se îndoaie, astfel realizându-se bounce-ul.

Lucrul în pereche se va îmbunătăți prin exerciții care se bazează pe leading, shapping leads, coordonare, sincronizare, presiune și tensiune între parteneri.

Realizarea compresiilor se va îmbunătăți prin exerciții specifice dansului samba, exerciții care presupun deplasare laterală sau înainte-înapoi.

Contactul progresiv (vârf-pingea-talpă) se va îmbunătăți prin majoritatea exercițiilor concepute de mine, deoarece este o acțiune ce redă specificitatea dansurilor latino.

Mișcarea șoldurilor (mișcarea settling și mișcarea de rotație a șoldurilor) se va îmbunătăți atât prin exerciții specifice dansului samba, cât și prin exerciții din cha-cha-cha.

Lucrul 3 D al omoplaților se va îmbunătăți cu ajutorul exercițiilor ce conțin mișcări de compresie.

Mijloacele concepute de mine în această lucrare au ca scop îmbunătățirea tehnicii de execuție în dansurile latino (samba și cha-cha-cha), acestea fiind utile atât sportivilor, dar mai ales antrenorilor.

BIBLIOGRAFIE

Cărți:

Albu, V., (1999), Teoria educației fizice și sportului, Ed. Ex Ponto, Constanța.

Cârstea, G., (2000), Teoria și metodica educației fizice și sportului, Ed. An-Da, București.

Crăciun, M.St., (1984), Exercițiul fizic, izvor de sănătate, Ed. Sport-Turism, București.

Dragnea, A., și colaboratorii, (2002), Teoria educației fizice și sportului, (ediția a doua), Ed. Fest, București.

Dragomirescu G., Kun S., Bojin E., (1971), Metodica predării educației fizice în grădinița de copii, Ed. Didactică și Pedagogică, București.

Hanțiu, I., (2013), Teoria și metodica educației fizice și sportului (note de curs), Oradea.

Năstase, V.D., (2002), Tehnica în dansurile latino-americane, Ed. Paralela 45, Pitești.

Năstase, V.D., (2011), Dans sportiv. Metodologia performanței, Ed. Paralela 45, Pitești.

Năstase, V.D., (2016), Un dans, o clipă, un vis și alte povestiri, Ed. Paralela 45, Pitești.

Niculescu, I., I., (2006), Psihomotricitatea în jocul de volei, Ed. Universitaria, Craiova.

Simion, G., Mihăilă, I., Stănculescu, G., ( 2011), Antrenament sportiv – Concept sistematic, Ed. Ovidius University Press, Constanța.

Simion, G., Mihăilă, I., Stănculescu, G., ( 2011), Antrenament sportiv – Concept sistematic, Ed. Ovidius University Press, Constanța.

Verza, E. Verza, F. E., (2000), Psihologia vârstelor, Ed. Pro Humanitate, București.

Surse online:

http://biblioteca.regielive.ro/proiecte/educatie-fizica/antrenamentul-sportiv-270494.html; link accesat la data de 24 aprilie 2016, ora 19:32.

http://bucharestdancefestival.com/citate-din-lumea-dansului-care-ne-inspira; link accesat la data de 9 aprilie 2016, ora 10:24 .

http://elisabetastanciulescu.ro/wp-content/uploads/2011/03/Observatia-cantitativa-si-calitativa_Esantionarea-calitativa_.pdf ; link accesat la data de 21 mai 2016, ora 11:03.

http://www.academiadedans.ro/ro/pages/samba.html ; link accesat la data de 9 aprilie 2016, ora 14:24.

http://www.citatepedia.ro/index.php?id=787; link accesat la data de 8 aprilie 2016, ora 18:37.

http://www.hobbydance.ro/contact/dansul-sportiv ; link accesat la data de 9 aprilie 2016, ora 12:08.

http://www.preferatele.com/docs/diverse/9/instruirea-programat10.php ; link accesat la data de 27 iunie 2016, ora 20:13.

http://www.qbebe.ro/copilul/sanatate/sportul_in_viata_copilului_ce_spun_specialistii ; link accesat la data de 10 aprilie 2016, ora 11:29.

http://www.scolidans.ro/latino/rumba ; link accesat la data de 9 aprilie 2016, ora 17:21.

http://www.scrigroup.com/diverse/muzica/TEHNICA-SPECIFICA-IN-DANSURILE85551.php ; link accesat la data de 9 aprilie 2016, ora 12:36.

http://www.slideshare.net/RodykaProcopVasilachi/experimentul ; link accesat la data de 21 mai, ora 12:13.

https://dexonline.ro/definitie/ritm ; link accesat la data de 9 aprilie 2016, ora 13:12.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Dansuri_latino#cite_note-Bailes_Latinos-1 ; link accesat la data de 9 aprilie 2016, ora 12:53.

https://www.scribd.com/doc/130834486/teoria-antrenamentului-sportiv ; link accesat la data de 9 aprilie 2016, ora 16:40.